Sunteți pe pagina 1din 6

Artrita psoriazica

Cauze

Simptome

Diagnostic

Tratament

Artrita psoriazica este o forma clinica a artritei care afecteaza persoanele cu psoriazis.
Psoriazisul este o afectiune a pielii caracterizata prin descuamare si edematiere. Este cauzata de
o disfunctie a sistemului imun. Similar altor artrite, artrita psoriazica determina inflamarea
articulatiilor, dar poate afecta si alte partii ale corpului.
Artrita psoriazica afecteaza 8% dintre bolnavii de psoriazis. Desi poate aparea la orice virsta,
este mai frecventa intre 30 si 50 de ani. Barbatii si femeile o dezvolta in procentaje egale.
Cel mai adesea acest tip de artrita apare la un bolnav de psoriazis cu evolutie de cativa ani. Un
procent de 15% dezvolta simptomele artritei psoriazice inaintea celor tegumentare ale
psoriazisului, in alte 15% cele doua tipuri de simptome debuteaza simultan.
Cercetatorii nu cunosc cauza artritei psoriazice; se crede ca este rezultatul unei combinatii de
factori genetici, ai mediului si ai sistemului imun.
Artrita psoriazica se caracterizeaza prin:

durere, sensibilitate la atingerea profunda si/sau tumefactia articulatiilor

umflarea degetelor

ingrosarea, ruperea si decolorarea unghiilor de la miini si picioare

durere de spate sau ceafa

durere oculara si roseata.

Desi orice articulatie poate fi afectata cele mai frecvent sunt articulatiile interfalangiene (ale
degetelor).
Tratamentul include reducerea durerii prin medicatie si o combinatie intre repaus si exercitii
fizice. Medicatia cuprinde antiinflamatoare nesteroidiene AINS, corticosteroizi, DMARDs si
inhibitori TNF.

Cauze
Studiile au aratat ca persoana cu anumiti factori de risc dezvolta mai frecvent psoriazisul, acestia
sunt:

istoric familial de artrita psoriazica

anumiti factori genetici

HIV/SIDA

alte infectii

traumatisme.

Istoricul familial: aproximativ 40% dintre persoanele cu artrita psoriazica au si un membru al


familiei cu psoriazis.
Factorii genetici: s-au identificat anumite gene care cresc riscul unei persoane de a face boala,
de exemplu variatii ale genei HLA-B (27). Aceasta gene este intilnita la peste 70% dintre
bolnavi.
HIV/SIDA: persoanele cu aceasta imunodeficienta prezinta un risc crescut de a face boala, de
altfel artrita psoriazica este primul semn al infectiei HIV.
Alte infectii: cercetatorii cred ca in declansarea afectiunii ar putea avea un rol si anumite bacterii
sau virusuri, teorie nedovedita inca.
Traumatismele pielii sunt legate de artrita psoriazica, acesta se numeste fenomenul Koebner.

Simptome
Artrita psoriazica poate avea numeroase simptome, de la usoare pana la severe, in functie de
organismul afectat. Acestea pot apare in pusee si se pot remite complet pentru anumite perioade
de timp.
Tipul clinic de artrita psoriazica determina simptomele bolnavului, acestea pot fi:

durere si sensibilitate articulare - cele mai afectate articulatii sunt interfalangialele.

tumefactie articulara cu redoare matinala, semnul cel mai comun

dactilism - edematierea degetelor in cirnat

probleme ale unghiilor de la maini si picioare - decolorare, devin sfaramicioase

durere de spate sau de gat

inflamatia ochiului - durere si roseata.

Tipuri de artrita psoriazica


Exista cateva tipuri clinice de artrita psoriazica, simptomele acestora vor varia in natura si
intensitate. Tipurile majore sunt:

artrita inflamatorie asimetrica

artrita simetrica

spondilita psoriazica

tipul interfalangial distal

artrita mutilanta.

In timp, o persoana poate experimenta mai multe tipuri de artrita.


Artrita inflamatorie asimetrica este caracterizata de:

tumefactie

durere si sensibilitate articulara aparuta la diferite articulatii

nu este bilaterala

afectarea unghiilor.

Artrita simetrica este similara cu cea reumatoida, in care afectarea articulatiilor este bilaterala,
simptomele sunt:

redoare matinala

afectarea unghiilor, ce o diferentiaza de artrita reumatoida.

Spondilita psoriatica afecteaza coloana vertebrala, simptomele includ:

afectarea articulatiilor

durere de spate cu redoare matinala, datorita sacroileitei, care este progresiva dar nu asa
distructiva ca si spondilita anchilozanta

entezita (inflamarea insertiilor musculare pe oase)

tendinita

afectarea unghiilor.

Tipul interfalangial distal este modelul clasic al afectarii articulatiilor in psoriazis, dar apare
doar la 5% din bolnavi.
Artrita mutilanta in evolutia sa determina inflamatie persistenta si distructie a articulatiilor,
afectand 5% din populatie. Distructiile vor lasa in urma deformari permanente si invaliditati.

Diagnostic
Nu exista un test specific pentru a diagnostica artrita psoriazica, dar anumite conditii din viata
pacientului pot fi considerate suspecte:

simptomele curente

alte boli, incluzand psoriazisul

medicatia curenta

istoric familial pozitiv pentru afectiune.

Dupa un examen fizic efectuat de medic in care vor fi remarcate eventualele semne ale artritei,
se apeleaza la urmatoarele teste:

radiologie pentru articulatiile cele mai afectate

teste de singe - HLA-B27 pozitiv, factor reumatoid si Ac antinucleari


negativi,VSHcrescut

alte teste - biopsie articulara.

Diagnostic diferential cu alte afectiuni care au simptome asemanatoare:

artrita reumatoida

guta - artrita gutoasa

artrita gonococica

spondilita anchilopoetica

ciuperca unghiilor

artrita reactiva.

Tratament
Se utilizeaza o multitudine de metode pentru a incerca controlul simptomelor afectiunii.
Scopurile acestora sunt:

reducerea durerii si a tumefactiei

reducerea inflamatiei

incetinirea distructiilor articulare

imbunatatirea calitatii vietii bolnavilor.

Tratamentele pentru artrita psoriazica includ o combinatie intre:

schimbarea stilului de viata

medicatie

monitorizare si ingrijire permanenta.

Schimbarea stilului de viata include anumite activitati care dau bolnavului o atitudine pozitiva:

exercitii fizice - pentru a intari muschii si a prezerva flexibilitatea articulatiilor

ingrijirea articulatiilor

reducerea stresului - fizic si psihic

dieta sanatoasa - reducerea greutatii corporale, daca este necesar

un climat fara variatii ale temperaturii - zona calda.

Medicatia poate fi folosita pentru a reduce durerea sau scaderea inflamatiei. Clasele de
medicamente folosite sunt:
Analgezicele - AINS: aspirina, diclofenac, ibuprofen, indometacin, ketoprofen, meloxicam,
sulindac. Acestea au numeroase si importante efecte adverse:

durere epigastrica, greata, ameteli, rash

atac de cord, ulcer gastric, singerari ale tractului digestiv

leziuni hepatice si renale

crestere ponderala, reactie alergica.

Corticosteroizi: prednison, metilprednison, efecte secundare:

osteoporoza, piele fragila, rani greu vindecabile, retentie de lichide

crestere ponderala, slabiciune musculara, diabet, cataracta, hipertensiune.

DMARDs:

mehotrexat, azatioprina

cyclosporina, leflunomide (Arava)

sulfasalazina.

Cea mai noua clasa de droguri sunt modulatorii raspunsului biologic, acestia blocheaza
sistemul imun:

etanercept

infliximab

adalimumab.

Monitorizarea continua a pacientilor cu artrita psoriazica este necesara pentru a preveni


efectele adverse ale tratamentului si complicatiile afectiunii, de exemplu osteoporoza:
suplimentarea dietei cu Ca, vitamina D, terapie hormonala.
Pentru ca boala sa fie tinuta cu succes sub control este nevoie de o echipa de specialisti:

oftalmolog

dermatolog

ortoped.

S-ar putea să vă placă și