Revolutia urbana in conceptia lui

Gordon Childe

Vere Gordon Childe a fost un arheolog si lingvist australian, care s-a nascut la Sydney, in statul New South
Wales, Australia. De-a lungul vietii sale s-a specializat in studiul preistoriei europene. Childe publica
numeroase carti despre arheologie si preistorie, insa cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt "Faurirea
Civilizatiei"("Man makes himself") si "De la Preistorie la Istorie"(What happened in History").
Acesta trateaza in cartile sale primele doua revolutii ale omenenirii: revolutia neolitica si revolutia
urbana.Precedata de revolutia neolitica, revolutia urbana a fost procesul in care satele s-au transformat in
cetati cu o populatie numeroasa, organizate in state si traind din industrii secundare si din comertul
exterior. Teatrul actiunii ei este situat intre Nil si Gange, adica Semiluna Roditoare si Valea Indusului. Aici
inventiile hotaratoare se succeda intr-un ritm alert in comparatie cu ritmul lent al evolutiei care a dus la
cea dintai revolutie si chiar cei aprox. 4000 de ani ce desparte revolutia urbana de cea industriala din
epoca moderna.
Teritoriul unde vor inflori viitoarele cetati ale Mesopotamiei a fost de-a dreptul creat de om.
Protosumerienii creaza canale ca sa ude lanurile si sa dreneze apa baltilor, au construit diguri si au ridicat
ziduri in jurul terasamentelor ca sa apere oamenii si animalele. Ei au taiat sistematic desisurile de trestii
si au ingrijit canalele, toate acestea ducand la o aprovizionare sigura de curmale, asigurarea unor recolte
abundente si pasuni permanente pentru turme. Astfel oamenii s-au legat de campurile nou obtinute, mai
ales ca acestea le ofereau hrana necesara. Ei respingeau ideea de a parasi bogatiile pentru a merge si a
ocupa un nou teritoriu doar pentru a incepe un nou ciclu. Le era mai lesne sa-si extinda teritoriile pornind
de la un nucleu de teren ocupat inainte si cultivat, decat sa se instaleze deodata in tinuturi mlastinoase si
sa o ia de la capat. Apar astfel micile comunitati sedentare cu caractev colectiv, bine organizat. Locuitorii
acestor comunitati nu mai aveau ca obiectiv doar procurarea hranei, deoarece existau surplusuri de
hrana, astfel oamenii pot avea si alte preocupatii, inclusiv comertul, aparand astfel si diferitele clase
sociale.
Cimentarea vietii sedentare a prilejuit o perfectionare in amenajarile domestice si a deschis drumul
arhitecturii. In Siria si Mesopotamia au inceput sa se foloseasca caramizi chiar dinaintea mileniului trei
i.e.n.. Chiar daca la inceput caramizile erau grosolane, fara prea multe finisaje, acestea au facut posibila
aparitia arhitecturii monumentale.
Semiluna Roditoare era populata de o multime de comunitati practicand o mare varietate de
economii, corespunzatoare diversitatii factorilor geografici: vanatori si pescari, cultivatori, pastori nomazi
si tarani sedentari. Aceste diferite comunitati au inmultit capitalul civilizatiei omenesti prin descoperile si
inventiile lor, adunand de asemenea numeroase cunostinte stiintifice in topografie, geologie, astronomie,
chimie, zoologie si botanica si chiar putem spune ca au acumulat o mare stiinta practica si in agricultura,
mecanica, metalurgie si arhitectura.
Schimburile comerciale si miscarile de populatie au dus la o vasta raspandire a stiintei, tehnicilor si
credintelor, precum si la confruntarea lor. Drumul spre interdependenta a progresat inmod deosebit in
regiunile marilor depresiuni fluviale, in Valea Nilului, in campiile aluviale care se intindeau intre Tigru si
Eufrat si in cele aflate in vecinatatea Indusului si a afluentilor sai din Sind si Pendjab. Desi erau excelente
zone agricole aceste zone aveau lipsuri majore. Valea Nilului era lipsita de lemn de lucru, de piatra si de
minereuri. Sumerul fiind si mai putin inzestrat. Zacamintele de arama lipseau cu desavarsire, pana si
silexul fiind rar. Insa exceptionala fertilitate a acestor regiuni, permitea ocupantilor sai sa-si satisfaca
cerintele de produse importate, Sumerul importand obsidian pentru fabricarea uneltelor. Surplusul
productiei agrare nu ajuta numai la obtinerea produselor straine, el ingaduia de asemenea si intretinerea
unui mare numar de negutatori si de transportori, precum si a unui intreg corp de mestesugari, care
prelucrau cat mai avantajos materialele costisitoare, a unor scribe care sa tina registrele de tranzactii din
ce in ce mai complexe si a unei adminstratii de stat pentru a impaca interesele tuturor.
Cunoasterea metalurgiei pare ca s-a raspandit in vechiul Orient incepand din anul 3500 i.e.n, dar
metalul nu inlocuieste decat foarte cu incetul industria pietrei. Usurinta fabricarii uneltelor de silex si
calitatea comparativa cu cea celor de arama, au facut ca evolutia metalurgiei sa fie greoaie. Insa gradul
ridicat de uzura si lipsa unei surse de silex in campiile aluviale, sarace in pietre de unelte, au izbutit sa
convinga mintile oamenilor asupra interesului pe care-l prezenta noul material si sa raspandeasca cererea
de metal. Pentru aceste nevoi au fost necesare imbunatatirea mijloacelor de transport. Aparitia jugurilor a
inmultit felurole de transport cu sania, care e cel mai vechi vehicul artificial de pe care-l cunoastem.
Tehnica de transport inregistreaza un salt urias in fata prin inventarea rotii. Intrebuintarea rotii a adus
dupa sine nu numai o revolutie a mijloacelor de transport, ci si in ceramica.
 Cele doua intrebuintari primordiale ale rotii au putut lua nastere independent una de alta, cu toate
ca acest lucru pare prea putin probabil. In schimb, nu le gasim intotdeauna alaturi. In Orientul Apropiat,
precum si in Valea Indusului, ceramica facuta la roate este tot atat de veche ca si vehiculele cu roti, dar
ea este anterioara acestora in Egipt, in timp ce in Creta fenomenul este invers. Cu 500 de ani i.e.n, roata
olarului era inca necunoscuta in Europa transalpina, desi vehiculele cu roti erau cunoscute de peste o mie
de ani.
Aparitia roatei a facilitat si aparitia unei arte militare, care a adus cu ea mai repercursiuni
economice si e probabil ca a contrimuit mai mult decat orice alt element la stimularea cererii de metal.
Daca in agricultura silexul era comparabil cu arama, in lupta s-a dovedit superioritatea aramei.
Razboaiele au jucat un mare rol in ridicarea la putere a unor sefiinzestrati cu autoritate politica efectiva si
inscaunarea lor ca monarhi.
In pragul celui de-al treilea mileniu i.e.n., teritoriile din Egipt, Mesopotamia si Valea Indusului nu
cuprind simple comunitati rurale, ci adevarate state, grupand functii multiple si impartite in clase: preoti,
nobili, scribe si inalti functionary, in fruntea unei armate de mesteri specializati, de soldati de meserie, de
lucratori. Descoperile arheologice din aceasta perioada se schimba de precedentele. Cele mai
remarcabile obiecte pe care arheologii le descopera nu mai sunt instrumentele de arat, uneltele de vanat
si alte produse ale industriei casnice, ci obiecte de cult, arme de lupta, ceramic facuta la roata, bijuterii
etc. Atentia arheologilor este atrasa de momintele monumentale, temple, palate si ateliere, colibele si
micile gospodarii cazand pe plan secund.
Micile comunitati sunt acum cetati mari, mult mai spatioase si in stare sa adaposteasca o populatie
mul tmai densa decat satele pe care le-au inghitit sau care mai exista inca in afara zidului lor. In Valea
Indusului, ruinele de la Mohenjo Daro, din provincial Sind, ocupa cel putin 2,5 km patrati. Noile cimitire
urbane dovedesc o mare crestere nu numai a nivelului de viata, dar si a numarului populatiei. In afara de
cimitirele satesti, care sunt o continuare a celor din preistorie, pe Nil exista vaste necropole cu morminte
monumentale, rezervate familiilor regale si inaltilor functionary. In Mesopotamia, vestitul cimitir regal
din Ur era rezervat unei mici parti din populatie, care l-a folosit nu mai mult de trei secol, cuprinzand 700
de morminte, cifra mult mai ridicata decat in oricare alt cimitir preistoric.
In linii generale, rezultatele revolutiei urbane au fost aceleasi in Egipt, in Mesopotamia si in India. In
privinta particularitatilor concrete, aceste rezultate difera de la o tara la alta. Tehnica fierului care
permitea transofrmarea prin procedee similar a acelorasi material in arme si unelte, raspundea
pretutindeni nevoilor comune ale unor comunitati diferite. Produsele materiale(sapaligi, cutite, pumnale,
varfuri de lance etc) au insa forme cu totul diferite pe malurile Nilului, Eufratului si Indusului. Contraste
asemanatoare existand in toate aspectele civilizatiei.
In Mesopotamia multe asezari din sud (Sumer, Eridu, Ur, Uruk, Larsa, Suruppak) ne ingaduie sa
recunoastem diferitele etape ale acestei revolutii. Ultimele etape se pot observa si in nord la Akkad, Kis,
Djemdet-Nasr, Opis, Esunna si Mari. In Sumer se constata un regim economic identic simultan in fiecare
asezare. Aceasta identitate comporta si o comunitate lingvistica si religiosa, precum si o stransa
similitudine politico-sociala. In consecinta din datele provenite din sapaturile de la Uruk se pot trage
concluzii de o valoare generala. Uruk a fost la inceput un sat de tarani neolitic. Distrugerea si
reconstituirea satelor successive a format o movila sau un tell, care se ridica deasupra campiei
mlastinoase. Primii 15 metri ai acestei coline artificiale sunt formati din resturile colibelor de trestie si ale
a caselor de caramizi nearse. Vestigiile descoperite ilustreaza importanta crescanda a metalului,
introducerea rotii olarului etc. In ultimul nivel se vede ca satul a crescut in marime si in bogatie,
ramanand totusi un sat. La nivelul urmator apar fundatiile unui edificiu monumental, un temple sau un
grup de temple. Alaturi se ridica o movila artificial, prototip al ziguratului, un turn masiv cu etaje, care
va strajui fiecare temple din Sumerul antic. Acest prim zigurat avea o intaltime de 10 metri si platforma
din varful sau masura 836 metri patrati. Bunurile din patrimonial templului erau gestionate de clasa
sacerdotala care se ocupa de acesta. In acest zigurat, sapaturile arheologice au scos la suprafata si
primul registru de calcul din lume, constand intr-o tablita de lut cu crestaturi cu o semnificatie numerica.
Primul templu din Uruk semnaleaza promovarea unei comunitati rurale la rangul de cetate.
Constructiile monumentale implica o vasta organizare a muncii, industrii specilizate si o oarecare
organizare a comertului si transporturilor. In acest moment crucial se inventeaza contabilitatea si
scrierea. Evident, Uruk nu reprezinta unicul teatru al acestor transformari. Pe locurile unde s-au ridicat
alte mari cetati sumeriene s-au aflat vestigii cu acelasi grad de civilizatie si cu o vechime egala. De acum
inainte, se poate urmari fara intrerupere dezvoltarea civilizatiei urbane, pana in momentul in care istoria
scrisa ne-o prezinta in lumina.
Templul din Uruk, incepand sa se deterioreze, a suferit cel putin patru reconstruiri, una mai
importanta decat cealalta. Etapa revolutiei urbane ce corespunde celei de-a treia reconstructii a templului
din Uruk, este bine reprezentata in Akkad, Babilonia de nord, mai ales la Djemdet-Nasr. Utilizarea masiva
a plumbului, argintului si lazulitului duce la concluzia ca s-a produs o crestere considerabila a bogatiilor, o
insemnata aprofundare a cunostintelor in chimie si geologie, oxtindere a schimburilor comerciale si
organizarii lor. Progresul tehnicilor reiese din aparitia unor articole de faianta si a unor care usoare de
lupta.
In faza urmatoare, cu mai putin de 3000 de ani inaintea erei noastre, cimitirul regal din Ur
ilustreaza in chip stralucit punctual culminant al acestei revolutii. Aurarii fabricaur fire de aur si stiau sa
sudeze sis a confectioneze lanturi fine, de structura granulara sau ajurate. Mesterul aramar este un
virtuos al ciocanului si al mulajului cu ceara pierduta. El furniza celorlalti mestesugari o intreaga gama de
instrumente speciale( sape, razuitoare, foarfece, dalti, burghie, cutite, ferastraie, cuie etc). Prin
prelucrarea lemnului se produc lire si harpe. Muzicantii profesionisti care se slujesc de ele trebuie sa-l
urmeze in mormant pe regalul lor stapan.
Asemenea lux si asemenea noi rafinamente demonstreaza nu numai o acumulare de bogatii si un
grad ridicat de specializare. Ele mai arata si marile perfectionari intervenite in cunoasterea meseriilor si
noile descoperiri operate in stiinta aplicata. Obiectele din metal turnat, pe care le obtin acum sumerienii,
nu se pot realiza atat de bine numai din arama. Ele nu pot fi concepute fara descoperirea unui aliaj de
arama si de cositor, bronzul, iar analiza chimica confirma efectiv aceasta ipoteza. O data stabilita
superioritatea bronzului, s-a incercat sa se izoleze impuritatea care o determina, apoi sa se amestece cu
buna stiinta cele doua substante in proportii studiate.
Cercetarile sistematice din domeniul metalurgiei sunt atestate de un document arheologic din
aceeasi epoca. Este vorba de unpumnal de fier, al carui metal nu provine nici dintr-un meteorit, nici dintr-
un zacamant nativ subpamantean, ci dintr-o operatie de reductie metalurgica. Fierul nu e intrebuintat cu
adevarat decat incepand cu anul 1300 i.e.n, iar aria sa industriala la acea data nu este Mesopotamia, ci
Asia Mica.
O intrebuintare atat de larga a unor materii straine de campiile aluviale implica extinderea cailor
comerciale sistematice. Specialitatile dintr-o cetate umpleau tejghelele din alta cetate. In numeroase
cetati mesopotamiene s-au aflat obiecte de fabricatie straina(sigilii, margele si chiar vase din Sind si
Pendjab, aflate la aprox 2000 km departare de Mesopotamia).
Comertul nu consta in simplul transport al marfurilor. In punctele intermediare, caravanele si
navigatorii faceau popasuri importante. Aici, agentiicomerciali formau adevarate colonii avand sarcina sa
receptioneze si sa expedieze produsele si sa aiba grija de intretinerea calatorilor. Ne putem imagina
reprezentatele indine din Ur si Kis, luand ca model coloniile negustoresti contemporane.
Unele transformari din arhitectura dovedesc mai mult decat un simplu progres tehnic. La Uruk, cel
de-al doilea ansamblu de temple se sprijina pe fundatii din blocuri de calcar, care nu provenea de prin
partea locului. De altfel, reprezentarile de pe unele sigilii marturisesc existenta unor razboaie si batalii. Iar
in clipa cand documentele scrise incep sa dea date explicite, in Mesopotamia de jos aflam doua grupuri
lingvistice deosebite: un grup vorbeste limba sumeriana, celalalt limba akkadiana, dialect semitic
deosebit radical de limba sumeriana si inrudit cu ebraica si araba.
In Mesopotamia in jurul anului 3000 i.e.n in fiecare cetateapare un potentat laic. El se denumeste
singur, cu modestie, vicar al zeului, dar si cu mandrie rege. Acesta indeplineste functii esentialein
societatea sumeriana, in cadrul careia cumuleaza autoritatea civila si cea militara. Una din atributiile sale
a fost de a veghea ca antagonismele de clasa, create de cea de-a doua revolutie, sa nu distruga
societatea prin lupte interne. Instaurarea regalitatii a accelerat de asemenea si acumularea primitiva a
capitalului. Surplusurile smulse prin despotism, asigura acum traiul curtenilor, ministrilor, muzicantilor si
ostasilor. Armata indeplineste o functie economica, asigurand apararea cetatii, amenintate de nomazii
infometati din stepele invecinate sau de triburile salbatice din munti. Centralizarea monarhica deschide
drumul unei oranduiri politice mai potrivita noilor realitati economice decat sistemul cetatilor-stat.
Stapanul fiecarei cetati dorea sa-si impuna hegemonia fata de ceilalti vecini, din considerente economice
in principal.
La mijlocului mileniului trei i.e.n regele Sargon, conducatorul regatului semitic Akkad, supune
celelalte cetati si intemeiaza unimperiu care se intinde de la golful Persic pana la Mediterana. Hegemonia
Akkadului a durat aproape un secol, timp in care au avut loc revolte interminente. Fapta lui Sargon a fost
imitata mai tarziu, cu rezultate diferite, de regii din Ur si din alte cetati. Insa instaurarea unui stat cu
adevarat unitar n-a avut loc decat cu aproape 1800 i.e.n. Hammurabi, rege al Babilonului, a intemeiat
cam in acea perioada, un stat unitar cu un popor unificat, avand o capitala, o legislatie si un calendar
unic. Acesta a inzestrat Imperiul Babilonian cu un corp de institutii permanente.
In Egipt unificarea politicapare sa fi avut loc inaintea revolutiei urbane. Unitatea economica din
Valea Nilului este dirijata de acest fluviu intr-un mod mult mai imperativ decat ce se intampla in campiile
Tigrului si Eufratului. Din punct de vedere istoric, unificarea Egiptului corepunde intru totul cu unirea celor
doua teritorii(Egiptul de Sus si Egiptul de Jos) intr-un regat unic. Acest eveniment intamplandu-se cu
aproape 500 de ani inaintea unificarii Mesopotamiei sub regele Sargon.
Spre deosebire de contemporanii lor din Mesopotamia, acestia nu depindeau foarte mult de
comertul extern, deoarece in Egipt existau bogate resurse de silex, acestea facand ca nevoia de metal sa
fie mai putin arzatoare. Cultivatorii si mestesugarii egipteni se foloseau de uneltele din piatra si la 1000
de ani dupa adoptarea exclusiva a metalului in Mesopotamia.
Unificarea Egiptului si stabilirea unui stat bazat pe industrie si comert si in egala masura, pe
productia de bunuri de consum a fost opera unui rege din Egiptul de Sus, care a cucerit delta, pe numele
sau Menes. Nubienii din sud, aflati inca poate la nivelul gradinaritului nomad, exercitau o presiunie
constanta asupra Egiptului de Sus. Dupa ce a fost instrumentul unificarii autoritatii, armata a slujit la
tinerea in frau a triburilor de jefuitori sau de intrusi. In scrierile foarte vechi aflam consemnata
organizarea unei retele defensive de-a lungul frontierelor, care erau prevazute cu garnizoane
permanente.
Aceste masuri eminamente concrete au influentat puternic extraordinara crestere de bogatie si de
populatie, care a urmat unirii realizare de Menes intre cele doua regate egiptene. Marile realizari
economice si descoperirile stiintifice ale epocii erau orientate spre scopuri magice, care erau prezentate
sub un aspect ideologic.
Pana in anul 2000 i.e.n, documentele arheologice sunt constituite aproape exclusiv din morminte.
Cimitirele dintre mileniul cinci si trei i.e.n nu reprezinta altceva decat simple gropi sapate in nisip si mai
mult sau mai putin bogat aprovizionate cu articole de factura casnica. Unificarii Egiptului sub Menes si
urmasii sai imediati ii corespund morminte monumentale, a caror constructie si al caror continut nu ne
amintesc decat pe departe de cele mai tarzii morminte din epoca predinastica.
Mormintele regale din Abydos erau niste mici palate de ceramica si de lemn, construite pe fundul
unor mari gropi sapate in desert. Peste mormantul propriu-zis se ridicau constructii de tip mastaba, din
caramizi nearse, care adapostea o camera funerara destinata cultului mortului, precum si mese pentru
ofrande. Aceste morminte se deosebesc prin bogatia lor fara precedent: mobile elegant lucrate, arme,
vesela, articole de toaleta si podoabe admirabil realizate din lemn de cedru, aur, arama sau alte materii
cu pret mare. Unificarea Egiptului a dat astfel nastere unor clase noi, unor functii noi, asemanatoare celor
create in Sumer de revolutia urbana.
Mormintele ridicate deasupra pamantului(mastaba sau capele funerare) atesta o evolutie paralela.
Sub dinastia a III-a, piatra a inlocuit caramida nearsa, iar snopii de papirus care sustineau palatul regal s-
au convertit in coloane de piatra canelata. Sub domnia lui Djeser, intemeietorul dinastiei a treia, funiile de
trestie colorata s-au transformat in olane smaltuite. Constructia de tip mastaba din piatra s-a marit sub
domnia celuiasi rege, pana cand a format ceea ce noi numim piramida in trepte. Marele Keops a facut din
ea piramida de tip clasic, la inceputul dinastia a IV-a. Herodot ne povesteste ca numai pentru extragerea
blocurilor de piatra au fost mobilizati 100 000 de oameni, care au lucrat fara intrerupere timp de 10 ani.
In timpul revarsarilor, plutele aduceau pana la Gizeh, enorme blocuri de calcare sau de granit, taiate din
malul rasaritean al vaii, la Tura. Asemenea constructii nu aveau nevoie doar de simpli lucratori, ci si de
arhitecti remarcabili. Arhitectura funerara implica serioase cunostinte matematice, iar credintele legate
de viata viitoare a faraonului au inspirat descoperiri stiintifice de mare insemnatate.
Sub cea de-a patra dinastie, grija pentru conservarea corpului a dus la o mare dezvoltare a
mumificarii, dand nastere unei adevarate bresle de specialisti in imbalsamare si favorizand o
extraordinara dezvoltare a cunostintelor de anatomie umana.
Desfasurarea revolutiei urbane pe Valea Indusului pare sa fi fost contemporana cu desfasurarea
aceluiasi fenomen in Sumer si in Egipt. Oricum ar fi, acest proces s-a incheiat in anul 2500 i.e.n. La
aceasta dat, in Sind si in Pendjab existau mari cetati.In Mohenjo Daro s-a constat ca suprafata lor putea
acoperi pana la 2,5 km patrati. Casele erau prevazute cu cel putin doua etaje si erau construite din
caramizi arse in cuptor. Un sistem de canale colectoare deserveau casele, precum si ateliere si pravaliile.
A fost creat un personal special care se ocupa de mentenenta acestor canale. Existenta unei autoritati
civile si slujbasi publici insarcinati cu indeplinirea hotararilor ei. Existau schimburi comerciale,
importandu-se lemn de cedru din Himalaya, precum si diferite substante (piatra, metal) provenite din
munti indepartati. Informatiile despre preistoria civilizatiei Indusului sunt foarte putine. Satele si
modestele orasele, reprezentand embrionul viitoarelor cetati, sunt slab identificate. Dar incepand cu anul
2500 i.e.n, aceeasi civilizatie se intinde uniform pe 1600 km, de la gurile Indusului pana la muntii
Himalaya. De fapt nimic nu ne permite sa afirmam ca acestei uniformitati culturale i-ar corespunde o
unitate politica. Exista unele indicatii despre o diviziune pe clase de bogati si saraci, dar in ce priveste
natura autoritatii(rege/zeu) care statea in fruntea ierarhiei, planeaza incertitudinea.
 Revolutiile urbane s-au produs aproape simultan in Egipt, in Sumer si in India. La baza lor se afla
aceleasi descoperi stiintifice si toate trei duc la o insemnata crestere a populatiei si la aparitia acelorasi
clase noi. Revolutia urbana n-a fost pur si simplu transplantata dintr-un centru intr-altul, ci isi trage de la
inceput radacinile din conditiile locale. Chiar si asa se poate spune ca a existat o independenta absoluta.
In epoca unificarii Egiptului, inventiile de origine mesopotamiana apar prima data pe malurile Nilului. Pe
de alta parte, imediat dupa revolutie, indienii exportau produse manufacturate in Sumer. Deci fara
indoiala a existat un anumit grad de difuzare de produse si de idei. Economia constituita in cele trei
focare primitive, noua economie s-a extins asupra unor centre secundare. Ea s-a extins mai intai in
regiunile limitrofe Egiptului, Mesopotamiei si Vaii Indusului: Creta si insulele grecesti, Siria, Asiria, Iranul si
Belucistanulm, pentru a se raspandi mai apoi in Grecia continentala, pe podisul Anatoliei, in Rusia
meridionala.

Bibliografie:

1. Faurirea Civilizatiei - Gordon Childe

2. De la Preistorie la Istorie Gordon Childe