Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Dreptului Romanesc PDF
Istoria Dreptului Romanesc PDF
CONSTANTIN CLOSCA
ROMNESC
- CURS SINTEZA -
SUMAR
INTRODUCERE:
NECESITATEA..STUDIERII..ISTORIEI..DREPTULUI.. 5
Tema I
Tema II
Tema III
DREPTUL..N..DACIA..ROMANA19
a)Institutii..de..drept; b)regimul persoanelor; c)familia ca institutie de drept; d) regimul
bunurilor; e) obligatii si contracte; f) dreptul penal si procesual;
Tema IV
Tema V
LEGEA ROMNEASCA
1. Generalitati..........................31
2. Cutuma.........................31
3. Legea Tarii. Jus Valachicum...........................32
4.Jus..Vala..Jus..Valachicum....n..Tarile..Romne.........33
5. Jus Valachicum n afara teritoriilor romnesti................................35
6. Jus Valachicum. Practici juridice............................36
Tema VI
Tema VII
Tema VIII
Tema IX
Tema X
Tema XI
Tema XII
Tema XIII
DREPTUL..N..STATUL..ROMN..MODERN..(1859-1919)................................72
1.nfaptuirea..Unirii..de..la..1859-1862.................72
2. Institutii centrale legitime..........................................73
a) Domnia; b) Parlamentul; c) guvernul;
d) Consiliul de stat;
3. Reformele din timpul domniei lui Al. I
Cuza.............................................74
4. Organizarea
judecatoreasca................................................75
a) preambul; b) instantele de judecata. Organizarea si competenta.
5. Opera legislativa a lui Al. I.
Cuza...............................................76
a) codul civil; b) codul comercial; c) dreptul penal; d) dreptul
procesual civil; e) dreptul procesual penal; f) legislatia muncii;
Tema XIV
Introducere
TEMA I
1. Identitatea geto-dacilor
Desprinsi din marele neam al tracilor, geto-dacii s-au afirmat ca popor de sine
statator n prima jumatate a mileniului I .e.n.. Despre vechimea romnilor, Nicolae
Iorga afirma ca au o istorie de patru ori milenara. Savantul romn avea n vedere
obrsia romnilor din etnicul dacic romanizat, precum si faptul ca geto-dacii erau la
rndul lor descendenti si contemporani cu tracii.
Este bine stiut ca marele neam al tracilor a constituit o realitate etno-culturala n
mileniul al III-lea .e.n.. Aceasta civilizatie, corespunzatoare n plan material cu
faimoasa cultura a bronzului, cuprindea spatiul dintre Carpatii Padurosi si Podisul
Boemiei (n nord-vest), pna la varsarea Bugului n Marea Neagra n est, si de la
Marea Egee n sud pna la izvoarele Nistrului - n nord. Despre traci, istoricul Herodot
a lasat marturia potrivit careia, neamul tracilor era cel mai numeros dupa inzi. Tracii
alcatuiau, n mileniul II .e.n., un popor cu o cultura si civilizatie distincte: limba
proprie si teritoriu stabil, ocupnd n istoria antica un loc de necontestat.
Din acest mare neam al tracilor s-a desprins, ncepnd cu anul 1000 .e.n.,
ramura de nord a acestora, intrnd n istorie cu numele de geti la nceput (cum i
numeau grecii), apoi si de daci (cum le-au zis romanii). Istoria i consemneaza pe geto-
daci, ncepnd cu secolele VIII-VII .e.n., avnd ca granita de sud povrnisul nordic
al muntilor Haemus (Balcani), restul granitelor din vest, nord si est ramnnd aceleasi,
mentionate mai sus, la traci.
Viata economica si politica a geto-dacilor era temeinic conturata n prima
jumatate a mileniului I .e.n., cnd n spatiul dacic au aparut colonistii greci. Stabilirea
comerciantilor greci, ncepnd cu sfrsitul secolului al VIIIlea nceputul celui de-al
VII-lea .e.n., n teritoriul dacic s-a facut cu consimtamntul localnicilor n scopul de
a-si extinde sfera lor comerciala. Noii veniti au gasit aici o buna piata de desfacere a
produselor lor scumpe (ceramica, ulei de masline, arme, pnzeturi etc), ceea ce pune n
evidenta potentialul economic si rafinamentul clasei nobiliare dacice si al armatei.
Totodata, si dacii ofereau spre schimb (cumparare) produse la fel de importante (gru,
animale, miere de albine, ceara, sare etc).
Activitatea economica intensa era nsotita de una politica si de stat pe masura. O
prima mentiune scrisa si cunoscuta de posteritate este nsemnarea lui Herodot din anul
514 .e.n. Istoricul grec constata existenta unei armate getice care s-a opus cu
armele invadatorului persan. Popoarele de la sud de Haemus s-au supus fara lupta
scrie Herodot-, numai getii s-au opus cu armele, acestia din urma fiind nfrnti
chiar daca erau ei cei mai viteji si mai drepti dintre traci. Remarcam n acest caz
organizarea politica si militara a getilor, dar si modul lor de a fi: drepti (judecau cu
dreptate) si viteji. Istoriografia romneasca sustine ca n perioada ce ncepe n
secolul al VI-lea .e.n. ultima etapa din procesul de destramare a comunitatilor
gentilice, geto-dacii traiau organizati n triburi ntre care existau legaturi strnse ce
mergeau uneori pna 14.
Pna la anul 335 .e.n. stirile scrise despre geto-daci sunt mai sarace, nu nsa si
cele arheologice care ofera date foarte bogate. Scriitorii antici Arrian si Strabon,
descriu expeditia lui Alexandru Macedon la nord de Dunare, n anul 335 .e.n., unde au
constatat existenta unei formatiuni politice dacice, care dispunea de armata (circa 10
000 de soldati-pedestri si 4000 de calareti). Ostasii regelui macedonean au pradat
asezarea ntarita din care se retrasesera dacii. De retinut deci, existenta unei organizatii
statale de dimensiuni apreciabile, al carei teritoriu era sigur la nord de Dunare, nsa
nelocalizat cu exactitate.
Istoricii Diodor din Sicilia, Polyainos, precum si geograful Pausanis au scris pe
larg despre agresiunea regelui macedonean Lysimachos asupra regatului dacic condus
de Dromichaites. Conflictul militar, derulat cu aproximatie ntre anii 300-292 .e.n. s-a
soldat cu victoria categorica a getilor, asupra armatei traco-macedonene. Deci, retinem
existenta unei alte formatiuni politice getice condusa de o capetenie fata de care nu
trebuie sa avem retinere n a-l considera rege pe acel victorios Dromichaites.
n jurul anului 200 .e.n. o alta capetenie dacica apare n conflictul cu bastarnii
n zona Moldovei, conflict descris de istoricul Iustinus. Pompeius Trogus scrie despre
cresterea puterii politice a dacilor n vremea lui Rubobostes (premergator statului dac
centralizat), ce domnea ntr-o regiune din Transilvania. Exemplele sunt numeroase,
mai ales cele arheologice, la fel de doveditoare ca si cele scrise, privind organizarea
politica a geto-dacilor n secolele de dinaintea constituirii statului dac centralizat
condus de Burebista.
n secolele IV-II .e.n. geto-dacii erau o etnie sedentara (care nu a cunoscut
migratia) numeroasa, raspndita, dupa cum dovedesc marturiile arheologice,
proportional pe ntreg teritoriul dacic. Ei au cunoscut o dezvoltare economica
remarcabila, practicnd agricultura, cunoscnd arta constructiilor si a prelucrarii
fierului. Geto-dacii erau temeinic organizati din punct de vedere militar, erau uniti
printr-o religie puternica si nazuiau spre suprematie politica n regiune.
n secolul al IV-lea .e.n. existau deja puternice formatiuni militare, precum si
numeroase cetati de aparare sub conducerea unor regi zonali. Corespunzator
dezvoltarii economice si social-religioase geto-dacii se aflau spre sfrsitul mileniului I
.e.n., n stadiul uniunilor de triburi bazate pe democratia militara. n secolele III-II
.e.n., autoritatea regilor a crescut necontenit dar si ideea de unificare a luat amploare,
fapt care se va concretiza la nceputul secolului I din ultimul mileniu dinainte de Era
Crestina (era noastra).
1 Herodot (484-426), spune despre Zamolxis ca era un pamntean de-al getilor, devenit carturar dupa peregrinarile lui
prin Egipt si Grecia. Rentors ntre ai sai, i-a nvatat morala religioasa, medicina si norme de comportament social.
2 Emilian Vasilescu, Istoria Religiilor, Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1982, p. 324
constituirii statului dac centralizat, de sub conducerea lui Burebista, spre exemplu:
existenta formatiunilor politico-statale amintite, a conducatorilor acestora;
functionarea unor organisme de decizie, cum erau adunarea luptatorilor sau institutia
oameni buni si batrni, existenta armatei, religiei si diplomatiei, toate avnd la baza
norme de drept cutumiar care le asigura buna functionare.
TEMA II
g) Religia
h) Dreptul penal
n privinta dreptului penal, principalele reguli vizau apararea statului si a
proprietatii private. Se constata existenta unor preocupari centrale, a conducerii
statului dac, n privinta organizarii activitatii juridice. Asa se explica de ce Burebista a
emis legi, iar mai trziu unul din urmasii sai (probabil si altii), Comosicus se ocupa
de organizarea si judecarea proceselor. Potrivit exegetilor, n timpul lui Burebista,
ca si dupa aceea, exista o anumita organizare a instantelor judecatoresti, care foloseau
anumite proceduri de judecata.
Masura distrugerii vitei de vie, despre care mentioneaza Strabon e o indicatie
pretioasa n ceea ce priveste nivelul pna la care s-a mers cu reglementarea normelor
de comportament n societatea dacica din timpul lui Burebista. Iordanes scria despre
regele Burebista ca nvatndu-i pe daci stiintele naturii omenesti, i-a facut pe acestia
sa traiasca potrivit legilor naturii, adica ponderat. Lucrari fundamentale de istorie a
romnilor evidentiaza faptul ca dacii cunoscnd organizarea puterii centrale, dupa
modelul monarhiilor elenistice, este posibil ca la curtea regala (a lui Burebista) sa fi
existat si nelipsita tagma a nvatatilor. Lucru plauzibil, pornind chiar de la Deceneu,
care era nvatat, si categoric mai existau si altii ca el. Mentionarea stiintelor
medicale, astronomice, apicole etc. ca fiind cunoscute si practicate de catre daci, indica
si prezenta celor juridice.
Asa cum s-a mai aratat, religia a avut rolul ei determinant n sustinerea si
exercitarea dreptului (vz. supra). Puterea judecatoreasca era ncredintata preotilor. n
aceasta privinta Iordanes aminteste despre marele preot Deceneu, ca fiind cel mai mare
judecator. Asadar, Deceneu apare n mai multe rnduri fie ca legislator, fie ca
judecator.
Desigur, nu n toate cazurile legea facea sau asigura ordinea. Mai actiona, izolat
si sporadic, spiritul razbunarilor personale. Ovidiu, poet latin, a transmis marturia cum
ca n dispretul legilor, autohtonii (unii dintre ei) si fac singuri dreptate, folosind
razbunarea sngelui, cum se practica n ornduirea gentilica. Ceea ce trebuie
desprins din aceasta informatie este faptul ca exista legea si ca ea trebuia respectata.
i) Armata
Armata era una dintre institutiile cel mai bine organizate n timpul lui Burebista,
si cea mai puternica. Se stie prea bine ca Burebista putea aduna (mobiliza) o armata de
pna la 200.000 de oameni, ceea ce-l facea de temut si pentru romani. O astfel de
armata, posibila n conditiile ntinderii si popularii statului condus de marele rege dac,
presupunea o organizare temeinica, reguli de comportament, o structura de comanda si
existenta unei ordini si discipline puternice. Cu certitudine, n cadrul acelei armate au
functionat legi specifice bazate pe norme de drept. Religia a avut de asemenea un rol
important n educarea armatei, prin ntretinerea spiritului militar de aparare. A cultivat
dispretul fata de moarte si vitejia (eroismul) n lupta pentru apararea tarii de pericolul
din afara. Cu siguranta n cadrul acestui program educativ, se practica si acel juramnt
de dinaintea luptei prin care soldatii daci jurau sa nu se ntoarca la parintii lor dect
nvingatori.
TEMA III
a) Institutii de drept
nvatatul francez Marcel Reinhart, caracterizeaza calitatile romanilor astfel:
romanii au fost mari cuceritori, mai mari organizatori dect cuceritori, si mai mari
legiuitori dect organizatori.
Dupa cucerirea romana n Dacia, dreptul autohton geto-dac a ramas n vigoare,
pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai ngaduiau sa fie guvernate
de dreptul local. Aceste norme erau cuprinse n obiceiurile sau cutumele (consuetudo,
mos maiorum) geto-dace, tolerate de noii stapnitori.
Altfel spus, alaturi de dreptul local nescris s-a introdus si dreptul roman scris.
Cutuma locala putea fi aplicata n masura n care nu venea n contradictie cu
principiile generale ale dreptului roman. La nceput, cele doua rnduieli juridice se
aplicau n paralel, apoi, n cadrul unui proces de ntrepatrundere si de influentare
reciproca, a luat nastere un sistem de drept nou, daco-roman, n cadrul caruia
conceptele si institutiile juridice au dobndit noi functii si noi finalitati.
b) Regimul persoanelor
Conceputa destul de profesionist pentru acele vremuri, legislatia romana s-a
dovedit a fi greoaie n formulari si nu lipsita de ambiguitati. Complexitatea realitatilor
imperiului justifica ntructva continutul prea ncarcat al acesteia. n mare masura,
legile romane au fost transpuse si n Provincia Dacia.
n privinta persoanelor, se stie ca locuitorii liberi (adica mai putin sclavii) din
Dacia romana erau mpartiti n trei categorii principale si anume: cetateni, latini,
peregrini. n temeiul acelei mpartiri, regimul juridic al persoanelor era reglementat n
mod diferit, respectiv n functie de ncadrarea acestora ntr-una din cele trei categorii,
dupa cum urmeaza:
Cetateni erau socotite persoanele ce se bucurau de aceleasi drepturi ca si
cetatenii rezidenti din Roma sau Italia (adica de toate drepturile). Locuiau n majoritate
la orase, care capatasera dreptul de ius italicum (calitatea de sol roman). Acesti
cetateni aveau dreptul de proprietate romana. n Dacia au existat cteva orase care se
bucurau de ius italicum si anume: Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Dierna.
Latinii reprezentau majoritatea populatiei colonizate n Dacia, stabiliti de
regula n orase. Era cea de a doua categorie de locuitori ai Daciei cucerite de romani si
ocupau o pozitie intermediara ntre cetateni si peregrini (vezi mai jos). Acestia
beneficiau de dreptul latin, aveau aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii (ius
comerci). n schimb nu se bucurau de ius connubii dreptul de a se casatori n
conformitate cu dispozitiile legii romane si nu aveau drepturi politice. n cadrul
acestei categorii, ca si cetatenii de altfel, existau unele deosebiri. Spre exemplu, nu toti
latinii coloniari aveau acelasi statut juridic, deci nici aceleasi drepturi, mai ales
politice.
Peregrinii constituiau marea masa a populatiei libere din provincie (toti
locuitorii liberi ai Daciei Romane, adica autohtoni si straini stabiliti n spatiul dacic,
dar care nu erau cetateni sau latini. Situatia lor era reglementata prin legea de
organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guvernantilor.
Existau doua categorii de peregrini: peregrinii obisnuiti si peregrinii dediticii.
Cei dinti erau strainii ale caror cetati n-au fost desfiintate din punct de vedere politic,
ei se bucurau de ius gentium. Peregrinii dediticii erau acei ale caror cetati au fost, dupa
cucerire, desfiintate din punct de vedere juridic si administrativ. Aceasta mai ales n
cazurile unei rezistente nversunate fata de cuceritorii romani, capitulnd n cele din
urma fara conditii.
n anul 212 e.n. mparatul roman Caracalla a dat edictul imperial cu privire la
naturalizarea peregrinilor.
Reglementari de drept au introdus romanii si n ceea ce privea alte doua
categorii de cetateni si anume: sclavii si colonii. Desi n societatea daca nu a fost
institutionalizata sclavia, ea s-a practicat totusi, dar n mod sporadic. n documentele
vremii si n lucrari de specialitate privitoare la Dacia Romana se fac referiri la cei ce
aveau dreptul sa aiba sclavi sau la eliberarea acestora din urma, precum si la drepturile
sau interdictiile ce rezultau din casatoria dintre oamenii liberi si sclavi, precizari
privitoare la urmasii acestora etc.
Despre cealalta categorie, colonii se stie ca ntre oamenii liberi si sclavi se
gaseau n provincii, ca si la Roma o categorie de locuitori care, desi liberi n drept, se
aflau de fapt ntr-o situatie asemanatoare cu sclavia. Colonatul, constatat
documentar n diverse parti ale Imperiului Roman, nu putea lipsi n Dacia, unde,
datorita nceputului de declin al sistemului sclavagist, proprietatile mai mari urmau a
fi lucrate pentru cresterea rentabilitatii lor de catre acestia care nu erau altceva
dect taranii saraci din mprejurimile oraselor. Rezumnd, trebuie retinut faptul ca,
cetatenii, latinii, peregrinii, sclavii sau altii, reprezentau tot attea categorii juridice n
tabloul societatii provinciale din Dacia.
d) Regimul bunurilor
Legile romane ce actionau n Provincia Dacia priveau si proprietatea (mai ales
proprietatea), ca institutie de baza n Imperiu. Aceste legi vizau n principal pe romanii
rezidenti din Dacia. Exista si o exceptie, anume aceea ca ei (rezidentii) nu puteau avea
n materie imobiliara o adevarata proprietate romana (dominium ex iure Quiritium),
afara numai daca pamntul coloniei respective nu primise, printr-o fictiune calitatea de
sol roman (ius italicum), ca si cum ar fi fost situat n Italia.
De precizat ca asupra fondurilor provinciale, cetatenii romani nu aveau dect o
posesiune sau uzufruct. Adevaratul proprietar al acestor fonduri era fie statul roman,
daca era vorba de provincii senatoriale (provinciae senatus populi), fie mparatul, daca
provincia era imperiala (provinciae Caesaris, principis), cum era cazul Daciei.
Proprietarii si puteau mentine/apara proprietatea ca urmare a edictelor obtinute
de la guvernatorul provinciei. n baza acestui drept de posesie, proprietarul putea
dispune de fondul respectiv pna la a-l nstraina. Succesiunile la cetatenii romani din
Dacia erau reglementate de legea romana. n cazul ca rolul n domeniul mostenirilor
revenea pretorilor sau consulilor, atunci acest rol l aveau guvernatorii de provincii.
n cazul provinciilor se puteau face exproprieri mai usor dect cele italice, n
situatia de interes public. Legislatia mai prevedea ca pamnturile nelucrate puteau fi
ocupate de alte persoane, ca de altfel si terenurile parasite de catre proprietari. Am
retinut ca dreptul la proprietati (funciare) imobiliare l aveau cetatenii romani, cei ce se
bucurau de cetatenie romana. S-a aratat mai sus ca bunurile imobiliare n provincii
apartineau fie mparatului, fie senatului/statului. Cum pamntul trebuia muncit ca sa
dea roade, era lasat proprietarului initial sau (din disponibil) erau mproprietariti
veteranii, ori era concesionat celor interesati. Peregrinii nu puteau avea o astfel de
proprietate dect daca se bucurau de ius comercii. Cu toate acestea, guvernatorii de
provincii ocroteau proprietatea peregrinilor, pe care o considerau un domenium ce
tinea de dreptul gintilor.
Ca mijloc de dobndire a proprietatii peregrinii foloseau ocupatiunea (Gaius, D,
4i,1,3pv) si mai ales traditiunea (traditia). Aceasta din urma institutie de drept a
gintilor, putea fi utilizata ntre peregrinii, ca si n raporturile dintre acestia si cetatenii
romani, fie pentru mobile, fie pentru imobile. Potrivit legislatiei romane se foloseau:
prescriptia, servitutiile, succesiunea, etc. Important este, nsa, faptul ca peregrinii din
Dacia aveau si o proprietate reglementata de vechiul lor drept, adica de dreptul geto-
dac. Acest fapt se ntmpla numai n masura n care dispozitiile acestui drept fusesera
recunoscute de Roma, fapt ce s-a petrecut n realitate.
e) Obligatii si contracte
n privinta obligatiilor ntre parti, problema aplicarii dreptului roman n Dacia
este bine ilustrata de marturii documentare, deosebit de convingatoare pentru istoria
dreptului. Avem n vedere n primul rnd tablitele cerate, descoperite la Rosia
Montana si care provin din anul 167 e.n.. Data fiind importanta acestora, precum si
raritatea lor vom da cteva detalii. Tablitele la care ne referim sunt alcatuite fiecare din
cte trei mici scndurele din lemn de brad, legate ntre ele. Fata primei tablite si dosul
celei de a treia nu sunt scrise. Celelalte trei fete sunt acoperite cu un strat de ceara pe
care este scris prin incizie. Au fost descoperite 25 de asemenea tablite, dintre care la
14 s-a pastrat textul inteligibil.
Ce contin aceste tablite de sunt att de importante?!
referiri la un cortegiu funerar
registru privind veniturile unei societati si cheltuielile acesteia, facute cu ocazia
unui banchet
contracte de vnzare-cumparare; redam continutul unora dintre acestea: un copil
sclav (fetita de 6 ani) era cumparat pentru 205 denari. Drept garantie se prevedea
faptul ca n cazul unei eventuale evictiuni5 si vicii ascunse, vnzatorul se obliga,
printr-o stipulatie, fata de cumparator, ca-i va restitui pretul dublu. ntr-un alt caz, un
tnar sclav era cumparat pentru suma de 600 de denari. Vnzatorul declara sclavul
lipsit de vicii ascunse. Pentru aceasta si pentru o eventuala evictiune, el promitea,
printr-o stipulatie (fide promissio) o suma ndoita (dubla) fata de paguba ce putea fi
pricinuita. Drept chezasie privind respectarea obligatiilor vnzatorului (id fide sua esse
iussit), intervenea (drept garant) Vibius Longus. n cazul vnzarii unei jumatati de
casa, se folosea mancipatiunea6. Vnzarea se facea pentru 300 de denari. Drept
garantie pentru cazul de evictiune, vnzatorul se obliga sa plateasca despagubiri
cumparatorului o suma echivalenta cu paguba pricinuita (tantam pecuniam). Deci, pe
de o parte se folosea despagubirea n cazurile unor eventuale neconcordante n privinta
stipularilor din contract, iar n alte cazuri acesta (contractul) era ntarit de prezenta unei
persoane garante.
Contractele erau ncheiate fie ntre romani, fie ntre peregrini, iar vnzarile erau
nsotite de mancipatiune, folosindu-se adesea cel putin cinci martori. Desi astfel de
acte, de transferare a proprietatii, nu erau valabile dect pentru cetatenii romani,
peregrinii, din nevoia de imitare, foloseau si ei asemenea acte si formulari.
Din punct de vedere juridic tripticile la care ne-am referit serveau ca acte
probatorii ale contractelor intervenite ntre parti (instrumenta), avnd valoarea unor
probationes. n tablitele respective mai apar contracte de locatiune, persoane care-si
nchiriaza munca lor pentru o suma oarecare (ceea ce se poate numi astazi contract de
munca). Se prevede faptul ca daca cel ce se angaja nu ar fi putut sa si ndeplineasca
lucrul, se angaja sa plateasca despagubiri. La fel si angajatorul se obliga sa plateasca
lucratorului 5 serteti pentru fiecare zi ntrziere a retributiei19. Din continutul
contractelor rezulta, n cazul de mai sus, ca lucratorul trebuie sa presteze o munca
sanatoasa si sa fie priceput n meserie. (Gaius, D, 9, 2, 8,1)
5 Pierdere a posesiunii unui bun ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun
6 Contract de vnzare-cumparare, ntocmit n prezenta unor martori.
Asemenea contracte se ncheiau nu numai n cazurile cnd partile erau
persoane, ci si n acelea n care era vorba de societati. Spre exemplu, un astfel de
contract era ncheiat n cazul unei societati (societas danistraia) menita sa ofere celor
interesati mprumuturi cu dobnda. Doi camatari care au pus n comun un capital pe
care apoi l-au exploatat lund dobnda. Interesant de relevat este faptul ca
susmentionatul contract, ca orice contract consensual, obliga prin nsusi
consimtamntul partilor la ndeplinirea clauzelor prevazute si n consecinta nu mai era
nevoie de o stipulatie speciala.
Una din tablite continea un contract de depozit. Peregrinul Lupus al lui Careus,
declara ca a primit n depozit de la Iulius al lui Alexander, de asemenea peregrin, suma
de 50 de denari. Aici este vorba de un fel de depozit de banca deoarece camatarul
depozitar, jucnd rolul unui bancher, putea folosi banii n alte scopuri, fiind nsa
obligat sa-i restituie la cererea deponentului.
Prezinta interes si faptul ca tablitele cerate sunt scrise n alfabetul latin cu litere
cursive si redactate n latina vulgara. ntocmirea lor este facuta potrivit practicilor
ncetatenite n lumea romana.
n privinta continutului juridic al acestora, se dovedeste faptul ca dreptul roman
clasic nu se aplica n Dacia, asa cum nu se aplica nici n alte provincii, n toata
puritatea lui, ci ntr-o forma uneori simplificata, nsa spiritul de promovare a
romanitatii era nelipsit n provincii.
Ct priveste alte institutii din domeniul obligatiilor, cteva texte amintesc de
reguli de drept al gintilor, aplicabile n egala masura romanilor si peregrinilor daci.
Dintre acestea sunt amintite n lucrari de specialitate, cele referitoare la mbogatirea
fara cauza (Marcian, D, 25, 2, 25), stingerea obligatiilor prin acceptilatio (Ulpian, D,
46, 48, 4), conventia de precar si aceea de mprumut (Gaius, III, 132) 7.
Dar nu numai tripticele constituie dovezi juridice n Dacia Romana, ci si unele
inscriptii funerare, cum este epitaful de la Sucidava, socotite de specialisti adevarate
documente de drept testamentar8.
7 Ibidem, p.115.
8 M. Barbulescu si colab. Istoria Romniei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 8-21.
trimite la judecator (procedura extra ordinem). n caz de pedeapsa capitala cetatenii
puteau face apel la Roma.
Peregrinii erau judecati tot de guvernatorul provinciei sau de reprezentantul
sau. Acesta putea rezolva pricina singur sau dadea numai formule de judecata,
trimitnd pricina spre solutionare unui judecator unic (iudex unus) sau unor judecatori
multiplii (recuperatores).
n litigiile dintre un cetatean roman si un peregrin, acesta din urma era socotit,
pentru durata procesului, ca si cum ar fost cetatean roman.
TEMA a IV-a
a. Proprietatea
Principala avutie a obstii era pamntul pe care locuia si l lucra, pasunile,
padurile, apele, tot ce intra sub incidenta teritoriala a obstii. Proprietatea era comuna; o
stapnire n devalmasie care nu era suma proprietatilor individuale ci un ntreg asupra
caruia aveau drepturi egale toti membrii colectivitatii, cu exceptia bunurilor personale.
De precizat faptul ca doar pamntul era n proprietate comuna, roadele acestuia
reveneau fiecarei familii potrivit lotului ce i se atribuia la nceputul fiecarui an agricol.
n cadrul proprietatii devalmase, membrii obstii, individual sau n grup, nu
aveau voie sa nstraineze parti din mosie. Proprietatea obsteasca era sacra, intangibila.
Turmele de oi, vite, cai etc., erau socotite, de asemenea, bunuri comune (devalmase).
n aceasta categorie intrau bunurile din subsol (diferite minereuri), morile, precum si
alte instalatii. n aceste conditii se pare ca a luat nastere dreptul la preemtiune,
cunoscut prin durabilitatea lui. nstrainarea de bunuri imobile privea pe cei ce nu
faceau parte din clanul respectiv. Daca cineva renunta la drepturile lui asupra lotului
de pamnt se impunea consultarea mai nti a rudelor doritoare de a cumpara, iar n
cazul ca nu se gasea cineva dintre rude, urmau vecinii, obstea. Ideea era aceea de a nu
nstraina parti ale comunitatii.
b. Stapnirea personala
Daca pamntul era n devalmasie, existau si bunuri ale familiei, cum erau casa
si curtea, unelte si alte bunuri personale, care vor sta la temelia viitoarelor proprietati
feudale. Casa a fost prima desprindere de obste. Fara ndoiala ca si uneltele personale
aveau acelasi statut, legiferat de catre comunitatea de obste. Semnul trecerii
gospodariei n stapnire personala l-a constituit gardul (I.I. Rusu) cu care a fost izolata
de proprietatea comuna a obstii. Modul de ngradire a casei si a curtii este constatat
ncepnd cu secolul al IV-lea e.n. Un proces asemanator s-a petrecut cu cmpul,
ajungndu-se la delimitari de loturi numite sort. Probabil pentru ncurajarea unei mai
bune organizari a muncii si pentru randament mai mare, conducerile obstilor au
stimulat loturile familiale sau personale. Se ivea astfel o valoare noua n domeniul
proprietatii si o norma legislativa proprie viitoarelor forme de proprietate feudala.
Largindu-se treptat, proprietatea va deveni una dintre institutiile fundamentale
ale dreptului feudal si burghez de mai trziu.
c.Regimul persoanelor
Fapt enuntat deja la alte capitole, regimul fundamental al obstii era egalitatea
dintre membrii acesteia. Egalitatea era determinata de caracterul de devalmasie asupra
pamntului si de participarea tuturor la munca de producere a bunurilor, n conditiile
absentei elementului economic dominant, care sa nu munceasca dar sa aiba mai mult
dect cei ce lucrau.
Prin disparitia stapnirii romane de tip sclavagist, si cnd nca nu aparusera
deosebirile de avere, oamenii erau toti egali. Calitatile personale de inteligenta, vitejie,
buna comportare asa cum erau de exemplu, oamenii buni si batrni, puteau sa
evidentieze pe unii membrii din cadrul comunitatii satesti, dar nu sai suprapuna
celorlalti. Prin sarcinile obstesti pe care le ndeplineau, acestia aduceau foloase ntregii
obsti.
d.Familia
n perioada la care ne referim (sec. IV-IX) familia mica devine celula de baza a
societatii. Familia avea atributii economice, paternale, biologice, educative, sociale
etc. Exista o solidaritate familiala rezultata din aceste atributii si raspunderi. Exista
ndatorirea de ntretinere reciproca ntre soti si ntre parinti si copii. Asemenea
principii traditionale la daci vor fi ntarite de religia crestina, raspndita n lumea daco-
romana nca din secolul al III-lea e.n..
Casatoria se ncheia prin liber consimtamnt al sotilor, iar dupa raspndirea
crestinismului si prin binecuvntarea religioasa. Divortul era admis la cererea oricaruia
dintre soti pe baza acelorasi principii de egalitate, n ceea ce privea motivele invocate.
De asemenea, succesiunea: descendentii aveau drepturi egale la mostenirea parintilor.
Dreptul de mostenire era recunoscut si sotului supravietuitor.
TEMA a V-a
JUS VALACHICUM
LEGEA TRII
LEGEA ROMNEASC
1. Generalitti
Odata cu afisarea primelor manifestari ale societatii feudale romnesti, a iesit la
iveala taria legii, care avea ca suport ceea ce obstea sateasca a initiat, a mentinut si a
cultivat cu mare ndrjire. Jus Valachicum sau Legea tarii constituie dovada unui
larg areal cultural-juridic romnesc, expresie a vechimii, continuitatii nentrerupte a
civilizatiei geto-dace, daco-romane si romnesti n acelasi spatiu. Totodata, acest fapt
constituie si dovada puterii de creatie a acestui popor.
Pentru ntelegerea ct mai bine a sentimentului lui Jus Valachicum, trebuie sa
vedem mai nti ce este cutuma (obiceiul pamntului) ca element care a generat, a stat
la baza acestuia (a lui Jus Valachicum) si ca element ce a asigurat mentinerea,
dezvoltarea si adncirea sistemului de drept romnesc original.
2. Cutuma
Pentru ca un obicei sa devina cutuma, deci izvor de drept n cadrul unei
comunitati, aceasta trebuie sa ndeplineasca cteva conditii, si anume:
- sa existe la nivel social, obiectiv; sa se practice n mod repetat n viata de zi cu
zi, si totodata n mod constant, adica toate precedentele sa mearga n acelasi sens, sa
nu apara cazuri care infirma regula;
- sa existe la nivel individual convingerea ca acel comportament, acea regula de
conduita este obligatorie. n acest caz se are n vedere elementul psihologic, subiectiv.
- trebuie sa existe un consens cvasi-general la nivelul colectivitatii cu privire la
obligativitatea (opinia iuris) si necesitatea regulii respective (opinia necesitatis);
- regula trebuie sa treaca proba timpului, sa fi fost aplicata ntr-un interval de
timp suficient de ndelungat pentru a se impune ca obligatorie la nivelul comunitatii
respective;
- obiceiul, pentru a deveni cutuma, trebuie sa se respecte ntr-un sens clar,
susceptibil de o singura interpretare;
- de regula cutuma a constituit un drept nescris.A jucat un rol important n
Europa pna n secolul al XIX-lea, cnd a nceput sa-si piarda din importanta, locul
sau fiind luat treptat de legile scrise, moderne, dar care au ncorporat partile pozitive
durabile ale cutumei. Cu toate acestea, obiceiul juridic continua sa fie izvor important
de drept n sistemul anglo-saxon. De asemenea, cutuma detine un rol deosebit n
cadrul anumitor ramuri de drept, precum dreptul maritim, dreptul international, sau
dreptul constitutional, mai ales ca multe tari au constitutii preponderent cutumiare. n
alte ramuri de drept cutuma nu poate fi admisa ca izvor de drept, precum e n cadrul
dreptului penal, care este guvernat de principiul legalitatii, ncriminari si de principiul
legalitatii pedepselor.
Dreptul romnesc vechi, nescris, a carui origine trebuie cautata n practicile
populare de la nivelul obstii satesti, agrare si pastorale, este o creatie originala a
poporului nostru, o sinteza de norme juridice formata treptat n secolele de trecere la
feudalism. Acest drept oglindeste un sistem juridic de sat (rural) bazat pe stapnire,
folosinta si responsabilitate colectiva.
Primele norme ale cutumei priveau, desigur, organizarea si ordinea sociala,
proprietatea, folosirea pamntului, relatiile de familie etc. S-au constituit si institutii de
judecata specifice, alese dupa anumite rnduieli; s-au instituit dari si pedepse
concepute dupa o datina proprie.
Factorul juridic reprezentat prin dreptul nescris, obiceiul, legea cea vie care
traieste n constiinta tuturor aprecia istoricul Ioan Lupas a constituit o creatie
originala a romnilor, care a evoluat n directia spiritului de unitate, ntretinut de
limba si religia romna. Pe calea dreptului romnesc (Jus Valachicus), a dreptului
consuetudinar sau obisnuielnic, s-au transmis multe traditii si institutii ancestrale
romnesti, socotite cu temei, contributii la patrimoniul stiintific universal.
TEMA a VI-a
a. Voievodatul Transilvaniei
Cum anume s-a produs actul de unificare a cnezatelor si voievodatelor din
Transilvania, dnd nastere la o puternica formatiune politica centralizata, nu se
stie prea bine. Ceea ce se cunoaste cu exactitate este faptul ca n secolele XI-XIII
teritoriul romnesc a cunoscut ultimele valuri ale populatiilor migratoare:
pecenegi, uzi, cumani, mongoli si tatari. Acestea au cauzat enorme distrugeri
materiale si pierderi de vieti omenesti, au frnat dezvoltarea societatii romnesti,
aflata n acea vreme ntr-o perioada de avnt economic si de consolidare a vietii
politice si de stat.
Notarul anonim al regelui maghiar Bela aminteste n cronica sa Gesta
Hungarorum de existenta, la sfrsitul secolului al IX-lea, a trei formatiuni politice
- ducate (voievodate) sau tari n Banat, Crisana si Podisul Transilvaniei,
conduse de: Glad, Menumorut, Gelu, urmate la sfrsitul secolului al X-lea si
nceputul secolului al XI-lea de alte doua ducate sau voievodate: unul cu centru la
Alba-Iulia, iar al doilea n Banat, avnd cetatea de scaun la Morisena (Cenad,
jud. Timis).
Aceste doua voievodate cuprindeau teritoriile unor tari ale romnilor,
fiind mai ntinse dect cele precedente, mai bine organizate si mai bogate.
Totodata, sapaturile arheologice au scos la iveala cetati ca Moigrad si Moresti,
resedinte ale unor capetenii politice.
Un alt izvor convingator este epopea intitulata Viata sfntului Gerard de
Cenad, scrisa n prima jumatate a secolului al XII-lea, n care se dau informatii
despre organizarea voievodatului banatean, precum si despre legaturile lui
politice si religioase cu Bizantul.
n aceasta etapa, voievodatele romnesti au evoluat de la formatiuni de
mica ntindere spre forme statale mai cuprinzatoare, mai bine organizate, adica
spre realizarea centralizarii ntr-un singur voievodat.
Lucru, de asemenea stiut, este faptul ca n anul 1176, Leustachius aparea
ca voievod al ntregii Transilvanii, ceea ce atrage atentia asupra unificarii care
avusese loc n acest spatiu romnesc. Au urmat alti voievozi ca Roland Borsa
(1284-1293) sau Ladislau Kan (1294-1315), care au asigurat unitatea nfaptuita,
precum si un cuprinzator statut de autonomie romneasca.
c. ntemeierea Moldovei
ncepnd cu secolul al XI-lea sunt atestate, la est de Carpati, mai multe
formatiuni politice romnesti, care au iesit n evidenta, fiind consemnate n
cronicele vremii. Izvoarele poloneze ce stau la baza Cronicii lui Jan Dlugosz
dovedesc faptul ca n anul 1070 valahii au luptat alaturi de Viaceslav de Polotk
mpotriva lui Boleslav al II-lea, cel ndraznet, regele Poloniei.
Formatiunile politice romnesti de la est de muntii Carpati au urmat
aceeasi cale ca si Tara Romneasca, n efortul lor de constituire a statului feudal
centralizat de sine statator, existnd n acest caz multe asemanari. Realitatile
social-economice si politice, existenta mai multor formatiuni politice n regiunea
la care ne referim confirma gradul evoluat la care ajunsese aceasta zona. La fel
ca n Tara Romneasca si n Moldova, slabirea dominatiei Hoardei de Aur
(tatarii) crease conditii mai bune procesului de unificare a romnilor.
n primii ani ai secolului al XIV-lea este pomenita n zona o tara a
romnilor (Vlachenlant), dar si aici patrunsese regalitatea maghiara, care a
organizat n partile nord-estice ale Moldovei ncepnd din anul 1352 o Marca
(administrativ-politica) cu capitala la Baia. Conducerea ei a fost ncredintata lui
Dragos (boier romn din Maramures) care a capatat titlu de voievod supus
coroanei maghiare.
Lichidarea vasalitatii ce o impusesera maghiarii aici s-a nfaptuit prin
lupta armata a romnilor localnici, n alianta cu ostenii maramureseni condusi de
catre capetenia lor Bogdan de Cuhea. Acesta era un aprig luptator romn
mpotriva tendintelor si practicilor expansioniste ale feudalitatii maghiare.
Profitnd de faptul ca ungurii se gaseau n conflict cu Tara Romneasca si
cu bulgarii, Bogdan din Maramures a trecut muntii cu o mica armata, si n
conlucrare cu ostile boierilor moldoveni l-a alungat pe voievodul Balk (1359),
urmasul lui Dragos la tronul Moldovei, aflat si el sub suzeranitate maghiara.
Drept urmare a ndepartarii mputernicitului maghiar, boierii moldoveni l-au
ales pe Bogdan domn al tarii Moldovei. Astfel se alcatuia o noua tara romneasca
ca stat independent de sine statator centralizat.
Concluzionnd asupra organizarii statelor feudale centralizate romnesti,
se poate aprecia ca, romnii, prin traditia dacica a statului lui Burebista si
Decebal, precum si prin evolutia unitara, dupa retragerea romana, aveau dreptul
la realizarea unui stat centralizat pe ntreg spatiul fostei Dacii. Nu s-a putut
realiza acest lucru din doua motive si anume:
1. Amenintarile externe venite din mai multe directii deodata i-a obligat pe
romni sa se apere spate-n-spate;
2. n al doilea rnd i-a mpiedicat si mentalitatea feudala de pluralism
statal, care se regaseste si la alte popoare europene.
Cu toate acestea, n contextul dat, realitatile politice romnesti au iesit din
anonimatul stapnirilor straine temporare, observndu-se cresterea efortului
formatiunilor statale din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic de a se organiza si de a se
stabiliza. Faptul nu convenea nsa intereselor statelor vecine care urmareau sa se
foloseasca de pluralitatea statala creata, precum si de urmarile dezastruoase lasate de
ultimele navaliri barbare. Statele centralizate romnesti create n secolele XII-XIV,
avnd n fruntea lor domnitori destoinici, vor reusi sa se consolideze si sa promoveze
institutii tipice, precum domnia, care s-a afirmat puternic n secolele urmatoare.
TEMA a VII-a
1. Domnia si originalitatea ei
Ca institutie centrala, reprezentativa pentru societatea feudala romneasca, domnia la
romni a constituit elementul de referinta n evaluarea unor norme juridice. Aceasta
institutie, asemanatoare altora de acest fel din alte tari, are unele trasaturi specifice,
originale prin reprezentativitatea si functionalitatea ei.
Domnia constituie o creatie institutionala romneasca, originala. Ea a aparut ca
treapta superioara n evolutia organizarii de stat la romni, sintetiznd forma tarilor,
cnezatelor si voievodatelor. O asemenea institutie, cum era domnia, nu a avut
corespondent la statele vecine. Denumirea nsasi este romneasca, pusa de carturari n
legatura cu latinescul dominus, mare conducator militar. Asocierea, n cazul romnilor,
a titlului de voievod si domn, n succesiunea lor, subliniaza traditia dar si inovatia.
n consolidarea autoritatii lor, domnitorii romni s-au folosit de sprijinul
bisericii ortodoxe, ceea ce nsemna asentimentul (vointa) ntregii tari, a crestinilor
ortodocsi. Si nu n ultimul rnd, domnii celor doua tari romnesti (Moldova si
Muntenia) s-au sprijinit n activitatea si afirmarea institutiei domniei pe normele de
drept romnesti, bine nradacinate si cunoscute la acea vreme. Asa cum s-a mai aratat
n paginile acestei carti, normele de drept (legea) a constituit ntotdeauna un element
important n afirmarea unor momente si institutii romnesti. Normele de drept au fost
acelea care au stimulat constientizarea factorului politic de prezenta momentului
oportun pentru a actiona ntr-o directie sau alta.
Legitimitatea domniei.
3.Dregatoriile
O alta institutie centrala cu puteri destul de mari a fost dregatoria. Aceste
dregatorii erau numeroase, fiind conduse de catre un dregator sau doi; dregatorii erau
naltii demnitari ai Tarii, numiti de catre domnitor din rndul marilor boieri, multi
dintre ei avnd un exercitiu ndelungat n Sfatul Domnesc. Acesti dregatori exercitau
diverse atributii n cadrul Curtii Domnesti, dar unii dintre ei functionau cu raspunderi
pe plan administrativ n teritoriu. Adesea, competentele dregatorilor se ncrucisau dnd
nastere la confuzii si suprapuneri de atributii.
Sistemul dregatoriilor este mai bine cunoscut din vremea lui Mircea cel Batrn
(1386-1418) n Tara Romneasca, si Alexandru cel Bun (1400-1432) n Moldova.
Dregatoriile au fost, n mare, aceleasi att n Moldova ct si n Tara Romneasca.
Acest fapt se datora traditiilor comune si a limbii romne, precum si a ideii de
apartenenta la acelasi trecut de cultura si civilizatie.
Nefiind alesi, ci numiti de catre domnitor, dupa preferintele si interesele sale,
dregatorii trebuiau sa fie atasati Domniei. Aceasta cu att mai mult cu ct ei depuneau
juramnt de fidelitate. Nu erau retribuiti n aceste functii, n schimb beneficiau de danii
domnesti, care constau din mosii, paduri, iazuri etc. Totodata, dregatorii primeau
daruri consistente de la cei pe care-i pastoreau.
Existau doua categorii de dregatori: marii dregatori, care si participau la Sfatul
Domnesc (Divan) si micii dregatori, cu functii mai mici, nu lipsite nsa de importanta.
Amintim cteva dintre dregatoriile mai importante si mai cunoscute: logofatulseful
cancelariei, avnd si atributii de ordin judiciar; marele vornicconducatorul slujitorilor
curtii, judeca anumite procese penale9; postelniculcare coordona politica externa;
vistierniculavea raspundere n domeniul strngerii venitului la stat, ntre altele judeca
procese cu privire la stabilirea si perceperea darilor. ncepnd cu secolul al XVIII-lea,
visteria statului s-a separat de camara domneasca, veniturile domnitorului fiind
administrate de camarasi; spatarulcu atributii militare; banul (specific Olteniei)
coordona dregatoria Baniei, dar era subordonat domnitorului Tarii Romnesti, avea
roluri administrative, militare si judecatoresti n Oltenia.
Au mai functionat si alte dregatorii nsa de mai mica importanta, mai ales n
ceea ce priveste atributiile judecatoresti.
9 n Moldova existau la un moment dat doi mari vornici; unul n Tara de Sus, cu capitala la Dorohoi, si altul n Tara de
Jos cu capitala la Brlad.
categoriilor locale privilegiate, adica neromnii. Un fapt demn de retinut, privitor la
raporturile dintre Regatul Maghiar si Transilvania, l constituie actele legislative
adoptate de Dieta Ungariei, care nu puteau fi aplicate n Voievodatul Transilvaniei fara
nsusirea acestora de catre congregatia nobililor. Era un semn de autonomie si
personalitate juridica.
Congregatia transilvana adopta hotarri n domeniul administrativ, fiscal si
judiciar. Pentru nceput, la lucrarile Congregatiei participau si nobili romni. Dupa
1438 cnd s-a constituit Unio Trium Nationum a fost interzisa n mod expres
participarea romnilor la viata politica.
Dupa prabusirea Regatului Maghiar, ce a urmat nfrngerii suferite n razboiul
cu turcii la Mohacs (1526) Transilvania a iesit de sub dominatia acestuia, intrnd n
schimb sub suzeranitatea otomana, ca Principat autonom, condus de catre un principe
(1541). Important este faptul ca principele, noua denumire luata de conducatorii
Transilvaniei, era ales de Dieta, spre deosebire de voievod care era numit de catre
rege. Dieta ntrunita la Cluj n anul 1543 declara ca i s-a recunoscut dreptul de a alege
orice principe ar voi. Dupa alegere, principele trebuia confirmat de nalta Poarta. n
fapt nsa, Puterea Otomana se va amesteca din ce n ce mai mult n problemele
Principatului Transilvaniei, ajungndu-se pna la numirea principelui, contrar
cerintelor initiale si mpotriva vointei Dietei, pe care o nesocoteau.
Un nou moment n istoria Transilvaniei cu consecinte asemanatoare l-a
constituit trecerea acesteia de sub suzeranitatea otomana n componenta Imperiului
Austriac. Schimbarea a fost consemnata n Diploma Leopoldina din anul 1691, prin
care se stipula ca mparatul Leopold al II-lea devenea si principe al Transilvaniei. n
aceasta situatie conducerea efectiva a Principatului o exercita un loctiitor al sau care se
numea guvernator, acesta fiind ales dintre nobilii tarii si apartinnd uneia dintre cele
trei natiuni10 autodeclarate nca de la 1438 ca dominante. Este vorba despre nobilimea
maghiara, sasa si secuie care s-a constituit n Unio Trium Nationum (uniunea celor trei
natiuni). Aceasta uniune si-a asumat cu de la sine dreptul condamnabil de a conduce
Transilvania fara nobilimea romna, care era socotita, dimpreuna cu ntreaga populatie
romneasca (majoritara) ca tolerata pe propriul pamnt. De altfel, nobilimea romna
fusese supusa de mai nainte de 1438 unui proces sistematic de decimare printr-o
draconica politica de maghiarizare si marginalizare a acesteia. Nobilii romni care n-
au acceptat maghiarizarea sau trecerea la biserica catolica au ajuns oameni de rnd,
denobilizati. Stapnirea habsburgica a mentinut si cultivat regimul Unio Trium
Nationum, cu toate consecintele lui nefaste, antiromnesti. Guvernatorul si avea
resedinta n provincia pe care o conducea si de care era legat printr-un juramnt
solemn fata de legile patriei att n probleme bisericesti ct si laice. El era ajutat de un
sfat intim.
n cazul Transilvaniei, puterea legislativa era mpartita ntre mparat si adunarile
dietale, iar cea executiva i revenea numai mparatului, care o exercita potrivit
Constitutiei Imperiale.
Activitatea judecatoreasca era independenta, pastrndu-se vechea organizare si
legiuirile introduse ntre timp de maghiari, cum erau Aprobatele, Compilatele,
Decretele regale, Tripartitul lui Werbczi etc. nsa au fost pastrate si folosite
TEMA a VIII-a
1. Dreptul penal
n cele ce urmeaza ne vom referi, mai nti la dreptul penal, ca fiind una dintre
cele mai vechi exprimari a legii, a reglementarii raporturilor dintre oameni, viznd
buna convietuire sociala.
Pedepsirea crimelor n trecutul ndepartat (ca si n evul mediu) nu era privita ca
n zilele noastre o problema ce intereseaza opinia publica, dimpotriva era socotita o
chestiune de drept privat, ca si problemele de drept civil; adica, privea doar pe cel
afectat. Pentru cei ce comiteau un jaf sau o crima si erau prinsi de autoritati, judecata
se rezuma la a fi pedepsiti, potrivit vointei celui pagubit sau familiei celui omort. Spre
pilda, n vremea lui Alexandru cel Bun, oameni nraiti, certati cu normele morale ale
timpului lor, au tlharit si schingiuit pe ambasadorul francez, Guillebert. Prinsi si adusi
cu streangul de gt n fata domnitorului instanta de judecata acesta (domnitorul) a
acordat dreptul de a-i pedepsi (chiar si cu condamnarea la moarte) celui pagubit. Hotii,
caindu-se si restituind suma furata l-au nduplecat pe ambasadorul francez, care i-a
iertat, ceea ce a facut si instanta, respectnd vointa reclamantului.
n cazul cnd un om era ucis n hotarul unui sat si nu era cunoscut faptasul,
pedeapsa amenzii cadea asupra acelei localitati. Cel mai adesea se ntmpla ca satenii
sa nu aiba cu ce plati, atunci se aplica gloaba de animale, 50 de boi, spre exemplu. n
cazul n care satul pedepsit nu avea cum, sau cu ce sa achite contraventia, acesta si
pierdea libertatea, devenind domnesc sau proprietatea celui ce se angaja sa plateasca
pedeapsa. n felul acesta si-au pierdut libertatea multe sate romnesti, devenind
dependente de unul dintre domeniile feudale: domnesc sau bisericesc.
Fapt destul de frecvent n aplicarea pedepselor, era acela ca nu se avea n
vedere nici o gradare n raport cu gravitatea lor. Spre exemplu, pedeapsa cu moartea se
aplica foarte usor (fara discernamnt) celui care comitea un furt marunt la fel cu cel
care comitea o crima. La acest aspect se adauga usurinta rascumpararii pedepsei,
despre care s-a amintit mai sus. n evul mediu, ca si n antichitate de altfel, lichidarea
unei vieti era privita cu resemnare.
De mentionat ar fi si faptul ca rascumpararea cu mare usurinta a pedepsei nu era
caracteristica romnilor. Acest fapt era rezultatul unor influente de origine germano-
slavona.
La romni, spre pilda, nu se regaseste nici razbunarea (moarte pentru moarte,
ochi pentru ochi) ca sistem institutionalizat, asa cum se identifica la alte popoare, la
slavi, n special. Aceasta nu nseamna ca acest sistem a fost absent, la romni, el se
regaseste sporadic, ca un atavism social, venind din societatea primitiva.
O alta procedura juridica aplicata (prin extinderea a ceea ce s-a aratat mai sus)
era aceea a confiscarii averii n loc de pedeapsa personala, atunci cnd se comitea o
crima de tradare fata de domnitor, chiar si n cazul pedepsei cu pierderea capului.
Descendentii erau cei cobortori n linie directa din aceiasi parinti, dar erau
luati n calcul si colateralii defunctului n ordinea apropierii ca grad de rudenie cu cel
decedat.
Ascendentii sunt parintii, bunicii, strabunicii defunctului. Acestia erau chemati
la succesiune numai n cazul ca nu existau descendenti. Parintii mosteneau pe copiii
nfiati ca si pe cei legitimi n caz de deces.
Colateralii, erau o alta categorie de succesori la mostenire. Se aveau n vedere
rudele cobortoare dintr-un autor comun, chemate la mostenire, n cazul absentei
descendentilor si ascendentilor. Existau doua clase de colaterali si anume:
Mostenirea testamentara
TEMA a IX-a
DREPTUL FEUDAL SCRIS LA ROMNI
1. Semnificatii si particularitti
Dreptul scris n feudalismul romnesc se defineste ntr-un capitol separat,
deoarece scrierea n slavona veche a ocupat un loc nsemnat n cultura medievala
europeana si romneasca, ncepnd din secolul al X-lea pna catre mijlocul secolului
al XVII-lea, cu anumite particularitati de la o tara la alta. n aceasta perioada a fost
creata o bogata literatura slavo-romna religioasa si laica, n ambele gasindu-se si
notiuni de drept.
Pentru ntelegerea mai n profunzime a procesului de coabitare a scrisului
slavon cu latinitatea romnilor, vom reda succint modul de aparitie si a evolutiei
acestui proces. Alfabetul si scrisul n limba slava veche a fost inventat de carturarii de
origine slava din Salonic, Chiril si Metodiu, n deceniile 7-8 ale secolului IX, utiliznd
alfabetul grecesc. Ei au tradus mai multe carti bisericesti crestine din limba greaca n
cea slavona, punnd astfel bazele limbii literare slave si a literaturii slavone.
Raspndirea acestor doua componente ale culturii slavone (scrisul si literatura)
n spatiul statelor slave n formare ca Moravia Mare, Serbia si Bulgaria a condus la
ntemeierea unor importante centre de cultura scrisa slavoneasca. Astfel, s-au pus
bazele unor literaturi nationale ale popoarelor slave din jurul Tarilor Romne. Catre
sfrsitul secolului al X-lea scrisul chirilic-slavon a prins radacini si n Rusia Kieveana,
una dintre cele mai mari tari din acea vreme; vecina de nord-est a romnilor.
Asadar, treptat si pe neobservate, romnii au devenit o insula latina nconjurata
de tari si popoare care vorbeau si scriau limba slavona veche, scrierea fiind cu
caractere chirilice. Aceasta situatie geopolitica si cultural-religioasa a dus la
raspndirea scrisului chirilic-slavon n mediul romnesc. Un rol substantial n aceasta
privinta l-a avut biserica crestin-bizantina, care si consolidase pozitia n aceasta parte
a Europei.
4. Pravilele mparatesti
n anul 1646 aparea n Iasi Pravilele mparatesti, numite si Pravila lui Vasile
Lupu, o adevarata opera juridica, care este cunoscuta n istorie, potrivit subtitlului
acesteia, de Carte romneasca de nvatatura. Dat fiind importanta deosebita a acestei
lucrari vom insista putin asupra ei. A fost elaborata din dispozitia domnitorului Vasile
Lupu si tiparita cu cheltuiala acestuia. n prefata se arata ca s-a tiparit din urmatoarele
motive: sa se cultive poporul, pentru ca astfel sa-si corigeze rautatile, pentru ca
poporul sa-si dea seama de ceea ce este rau si de ceea ce e bine; pentru ca cei ce
judeca, sa judece drept. La acest cod au lucrat Eustatie Logofatul, care a tradus unele
date si norme de drept din greceste, si diversi dascali si filozofi tocmiti de Vasile
Lupu.
Pentru a dimensiona ct mai exact valoarea juridica a Pravilei lui Vasile Lupu
subliniem faptul ca aceasta avea la baza trei izvoare si anume:
1. Pravilele mparatesti ale lui Iustinian si jurisprudentele lui Prosper Farinaccius,
nvatat italian din secolul al XVI-lea.
2. Obiceiurile obstesti si localnice.
3. nsasi judecata personala a judecatorului (experienta).
Izvoarele de la punctul 1 au fost apoi adecvate cerintelor de atunci ale Tarilor
Romne, iar ntre izvoarele de la punctul doi intra si Pravila netiparita, si pierduta a lui
Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei (1400-1432).
Pravila lui Vasile Lupu a influentat multa vreme dreptul romnesc, rezultnd a
fi fost folosita ca unicul codice penal bun. Matei Basarab, domnitor al Tarii
Romnesti, contemporan cu Vasile Lupu, a copiat ntr-un codice al Tarii Romnesti,
intitulat ndreptarea legii si tiparit la Trgoviste n anul 1652. Astfel, lucrari de
specialitate observa pe buna dreptate ca Pravila din Moldova a fost aplicata n Tara
Romneasca si Transilvania, prin extinderea legislatiei moldovenesti n Muntenia, ca
si n Transilvania s-a realizat o opera romneasca remarcabila menita sa afirme si sa
serveasca unitatea juridica a romnilor- sustine Val. Al. Georgescu.
Concluzionnd asupra acestui ultim aspect se poate sustine ca importanta
Codicelui Vasilian rezulta si din raspndirea lui n cele trei tari romnesti, precum si
din aceea ca a rezistat multa vreme. Spre exemplu, Nicolae Mavrocordat cerea n 1724
sa i se faca o copie dupa Pravila lui Vasile Lupu. O alta copie era utilizata la Iasi n
1817. Dimitrie Cantemir a consemnat faptul ca Vasile Lupu a poruncit ctorva
barbati , cunoscatori de legi, sa adune ntr-o colectiune toate legile scrise si nescrise, si
a facut din toate un singur Codice, care este norma de astazi pentru judecatori, pentru a
judeca drept..
A urmat Codul muntenesc, ndreptarea legii tiparit la Trgoviste n 1652. Si n
acest caz apare ca realizator Eustratie Logofatul, precum si Daniil Panonianul.
Caracteristica acelor legiuiri era aceea ca prin continutul si aplicarea lor serveau
interesele celor avuti, ale boierimii, statund inegalitatea n fata legii. n noile norme
de drept scrise, societatea feudala era ierarhizata. De o parte se situau boierii, cei
de ruda buna, stapnii, domnii bogati, oamenii domnesti, iar de cealalta
parte se aflau saracii, plugarii, oamenii de gios si prosti.
Pe de alta parte, marturia unui privilegiat si a unuia supus nu aveau aceiasi
valoare, iar pedepsirea vinovatiei se facea n raport cu pozitia sociala a celui n cauza:
boierul platea o suma de bani, omul de rnd avea parte de pedepse corporale.
n acelasi spirit era stabilita si situatia juridica a persoanelor dupa religie:
deosebim pe cei de dreapta credinta, de cei eretici ori cei de alta lege. De
asemenea inegalitatea era prezenta si n cazul sexelor si a profesiunilor.
TEMA a X-a
NCEPUTURILE MODERNIZRII
DREPTULUI ROMNESC
a. Domnia
Si n a doua parte a domniilor turco-fanariote s-a mentinut practica numirii
domnitorilor de catre Puterea Otomana, practica abuziva si criticata n permanenta de
catre romni. Urmare a rezistentei romnesti, Poarta a consimtit la unele modificari, n
1802, cnd a admis prelungirea domniei de la 4 la 7 ani, si n 1822 (cea mai
importanta), cnd s-a revenit la domniile pamntene. Prin Regulamentul Organic s-a
convenit asupra alegerii domnitorului si confirmarea lui de catre Poarta pe viata. Prin
Conventia de la Balta Liman, din aprilie 1849, s-a revenit la numirea domnitorului pe
sapte ani. O alta modificare petrecuta n perimetrul de timp de care ne ocupam a fost
aceea stabilita de Conventia de la Paris din 1858, potrivit careia domnii urmau sa fie
alesi pe viata. Principala institutie n stat ramnea domnia. Domnitorul la romni era
situat n rndul despotilor luminati.
Desi pluralismul sistemelor juridice va continua (drept receptat, drept
consuetudinar, drept domnesc), acesta din urma nca mai predomina prin aceea ca
domnitorul, n calitatea sa de sef al statului, coordona pravilele si acorda gir
obiceiurilor. De asemenea, cenzura toate legile. Totusi, domnitorul a pastrat regula
consultarii cu Sfatul Obstesc. Domnul avea n continuare initiativa legislativa,
adunarea putnd interveni cu amendamente, n timp ce hotarrile acesteia nu
dobndeau putere de lege dect daca primea ntarirea domnitorului.
Treptat, domnitorul va pierde si din prerogativele judecatoresti ca instanta
suprema si absoluta. El mai judeca doar dupa ce pricina era cercetata si judecata de
boierii din departamente. Instanta care judeca apelurile era compusa din domnitor si
membrii divanului.
n acest timp, autonomia judiciara a Tarilor Romne a fost aparata de catre
domnitori fata de turci, hotarrile acestora neputnd fi atacate n fata unei instante
straine (turcesti) orict de nalte ar fi fost. Boierii nsisi si-au unit eforturile cu ale
domniei ca sa apere aceasta autonomie.
n planul relatiilor externe atributiile domnului vor continua sa fie limitate fata
de puterea suzerana si de protectoratul Rusiei (dupa 1774 tratatul de la Kuciuk-
Kainargi). Domnitorii romni din cele doua principate - supuse Portii nu aveau
dreptul de a face o politica externa proprie (sa ncheie tratate cu alte state, sa declare
razboi sau sa ncheie pace, sa trimita sau sa primeasca soli). Totusi cu abilitate si curaj
acestia au reusit adesea sa ocoleasca oprelistile puterii suzerane.
Prerogative militare, domnul avea n aceasta perioada prea putine, dat fiind
rolul redus al armatei autohtone n timpul regimului turco-fanariot. Formal, n perioada
cnd tara nu era ocupata de trupe rusesti sau otomane, domnul si exercita prerogativa
de comandant suprem al armatei, numind si revocnd comandantii superiori.
Regulamentul Organic a consacrat refacerea armatei nationale cu rol de militie
nationala organizata numai pentru paza marginilor tarii si pentru slujba dinauntru,
avnd pe domnitor ca sef suprem.
n raporturile cu biserica drepturile domnitorului au ramas n general aceleasi
ca n perioada anterioara: dreptul de a legifera organizarea bisericii, nfiintarea de
mitropolii, episcopii, manastiri; de a numi si revoca ierarhii bisericii; de a fixa
competenta de judecata a organelor bisericesti n legatura cu mirenii etc.
b. Sfatul de obste era o forma fanariota a adunarii de stari, o adunare restrnsa
n comparatie cu Marea Adunare a tarii de mai nainte. Acesta s-a substituit treptat
Marii Adunari care si-a pierdut cu timpul importanta. Convocarea Sfatului de Obste se
facea prin porunca domneasca n vederea unor deliberari importante pentru tara. Acest
organism avea o structura elastica. Din punct de vedere numeric se adunau ntre 12 si
14 persoane, uneori n jur de 36. La adunare participau boieri de obste, deosebiti de cei
de divan. Membrii Divanului participau n mod obligatoriu la adunare (probabil cu
drept de vot deliberativ), de unde se deduce ca boierii de obste nu aveau o asemenea
obligatie, si probabil erau convocati numai cnd se impunea aceasta. Sfatul de Obste
avea ndeosebi atributii administrative nejudiciare. Existau si exceptii. Sfatul de Obste
din Moldova putea judeca unele procese mai importante. Despre functionarea si
procedura acestuia se cunosc prea putine lucruri ntruct nu aveau secretariat sau
arhiva proprie. nscrisurile erau anaforale care aduceau la cunostinta domnitorului
rezultatul deliberarii.
Raporturile dintre Sfatul de Obste si domnie erau complexe, fiind greu de facut
consideratii pe marginea acestora.
c. Marea Adunare a Tarii a supravietuit prin unele vestigii, avnd caracter
simbolic, oficios. A fost denaturata de regimul fanariot prin desconsiderarea ei. n
primul rnd fusese ndepartata atributia ei cea mai importanta, anume acea de a alege
pe domnitor. Domnitorii erau numiti direct de catre Puterea Otomana.
d. Sfatul Domnesc (Divanul), a fost o alta institutie de stat centrala din Tarile
Romne, n perioada la care ne referim. Acesta a cunoscut o serie de schimbari de
structura, determinate de transformarile economico-sociale, institutionalizndu-se pe
masura destramarii feudalismului si afirmarii societatii burgheze. Pna la
Regulamentul Organic a continuat sa fie format exclusiv din dregatori, ca mai nainte.
Membrii Divanului erau n general boieri de rangul I, numiti si divaniti, nsa
participau la Divan si unii mari dregatori ramasi fara atributii si care si-au pastrat
rangul si titlul. Lucrurile fiind ntr-un proces de tranzitie, se observa faptul ca
domnitorul si cauta sfetnicii dintre oamenii priceputi care intrau apoi n Divan.
Pna la Regulamentul Organic, Divanul Domnesc a continuat sa cumuleze
atributii judecatoresti, executive si legislative. Introducndu-se principiul separatiei
puterilor, Divanul nu va mai pastra dect atributii judecatoresti, devenind instanta
suprema de judecata. Celelalte atributii ale Divanului Domnesc au fost preluate de alte
organisme ca: Adunarea Obsteasca si Sfatul Administrativ n activitatea de conducere
si administrarea tarii. Sfatul Domnesc avea alte numeroase atributii, ntre care:
financiare, militare, religioase etc. Sedintele Divanului erau publice, cnd judeca
pricini si cnd dezbatea probleme privind interese de stat.
TEMA a XI-a
Desi unele aspecte au mai fost discutate n capitolele de mai nainte, n subiectul
de fata ne vom ocupa de redarea n mod mai sistematizat a evolutiei si organizarii
judecatoresti n conditiile unei perioade (epoci) de mari si consistente transformari din
societatea romneasca.
Deficientele justitiei feudale s-au mentinut un timp si n conditiile declansarii
procesului de tranzitie spre capitalism, intre care mentionam:
- domnitorul era judecator suprem, iar mpartirea dreptatii era un instrument de
guvernare n minile clase dominante;
- justitia penala nu era nca bine diferentiata de cea civila;
- puterea judecatoreasca nu era separata de celelalte puteri (administrativa si
politica);
- justitia era o institutie producatoare de venituri pentru domnitor si pentru sine;
- judecatorul judeca n numele domnului, nu n numele legii, si alte asemenea
neajunsuri care au dus la nemultumiri si la criza regimului feudal.
Ideile iluministe ale unor domnitori si nevoia de rezolvare a acestei crize au
facut ca n toata perioada, de la mijlocul secolului XVIII-lea si pna la Unirea
principatelor, sa se faca eforturi sustinute pentru remedierea proastei organizari a
justitiei, nregistrndu-se unele rezultate notabile, n conditiile rezistentei opuse de
vechea clasa feudala.
2. Organisme judecatoresti
a) Judecatorii de judete. Pentru ca mpricinatii sa nu parcurga distante mari,
cheltuind si pierznd vreme, Al. Ipsilanti a ornduit si cte un judecator la fiecare
judet sau tinut pentru a judeca pricinile locuitorilor, adica vinovatii mai mici. n
acelasi context se prevedea ca vinovatii grave: ucideri (omucideri), preacurvie, rapiri
de fecioare, furtul de lucruri sfinte, urmau sa fie judecate la nivel superior, la domnie
de catre ispravnici mpreuna cu eczameniile lor. Judecatorul de judet, asadar, judeca
numai vinovatiile usoare, trebuind sa dea hotarre scrisa privitoare la pedeapsa
pronuntata.
S-a mentinut practica discriminatorie ca boierii cei mari sa fie judecati de
Divan, chiar daca fapta incriminatorie se petrecea pe teritoriul de competenta a
judetului; deci n aceste cazuri, att ispravnicul ct si judecatorul de judet, erau dati
deoparte.
b) Departamentele civile si departamentul penal
Cele doua departamente despre care s-a mai amintit, erau compuse din
judecatori cu stiinta si cu praxis, iar acestia judecau dupa pravila si obiceiul
pamntului11. Privitor la Departamentul al III-lea (al vinovatilor) Pravilniceasca
condica face referiri la modul de judecata (legile ce se aplicau), la atributiile
departamentului, la cercetarea nvinuitilor (care nu se putea face dect de judecatori),
la modificarea de hotarri ce revenea numai domnitorului etc.
Judecata veli]ilor boieri facea obiectul capitolului al III-lea din aceeasi
condica. Completul de judecata era compus din boieri cu functii nalte si trei mazili
veliti; judecata se facea la curtea domneasca. n acest cadru erau judecate apelurile
declarate mpotriva hotarrilor departamentelor inferioare. Instituirea apelului este
considerata cu temei un mare progres.
11 Pravila este alcatuita si ea din cutuma, dar cuprindea si multe elemente de mprumut. Obiceiul pamntului indica
puternica si directa nrurire a traditiilor dreptului romnesc. Neincluderea multor elemente valoroase n pravile se
datoreaza faptului ca de regula cei care au redactat acele carti erau straini.
penala ostaseasca cu procedura ei, care cuprindea 475 articole grupate n doua carti si
anume, prima privea infractiunile si pedepsele, iar a doua procedura penala.
2. Institutiile de drept
a) Dreptul civil
Ca si n multe alte domenii, modificari nnoitoare au avut loc n aceasta
perioada si n ceea ce privea conditia persoanelor. Elementul om-cetatean apare acum
ca substanta a transformarilor caracteristice perioadei de tranzitie. Desi se mai pastrau
multe trasaturi din epoca anterioara, se remarca si atitudini noi. Constantin Callimachi,
lund act de modificarile ce se impuneau, preciza ca: persoana se zice, n legi, omul
ce are ntr-un stat stare politiceasca, adica politicesti drituri si ndatoriri. Astfel,
rezulta din aceasta conceptul modern de cetatean, ce avea drepturi si ndatoriri n
cadrul societatii. A urmat apoi Legea Caragea care stabilea unele criterii n
clasificarea persoanelor si anume: dupa noroc adica, oameni liberi, robi si
dezrobiti; apoi dupa fire barbati si femei; dupa etate; dupa capacitate (cei cu
discernamnt pe de o parte si risipitori si fara minte, pe de alta parte).
Pe linia introducerii de terminologii noi, nu lipsite de continut juridic,
Regulamentul Organic a nlocuit termenul de stapn de mosie prin acela de
proprietar, boierilor recunoscndu-li-se dreptul de proprietate asupra pamntului.
Legislatia reformatoare stabilea norme si n ceea ce privea vrsta, sexul si unele
incapacitati (L. Caragea). Vrsta era primul element de care se tinea seama n
exercitarea capacitatii.
- Pna la sapte ani copiii erau prunci;
- Pna la 14 anibaietii, si pna la 12 ani fetele erau, erau considerati
nevrstnici, si, deci nu puteau ncheia acte juridice, acestea putnd fi efectuate numai
de parintii lor sau de tutori;
- ntre 14 si 25 de ani tnarul era considerat sprevrstnic sau afilix, cu o
capacitate juridica limitata, aflndu-se n continuare sub tutela curatorilor;
- Sexuldeosebirea de sex era considerata de lege ca fiind dupa fire;
capacitatea juridica a femeilor continua sa fie mult redusa, iar participarea lor la viata
publica era exclusa.
Legea Caragea preciza expres ca numai boierii barbati se fac boieri,
judecatori si ocrmuitori obstesti, si tot ei erau cei ce puteau ndeplini functii
bisericesti.
Un loc aparte n legislatia vremii l-a ocupat starea civila, ntocmirea si pastrarea
actelor. n secolul al XVIII-lea, privitor la elementele de stare civila existau unele
reguli, si anume, preotii tineau condici pentru evidenta nasterilor, casatoriilor si
deceselor. Unele registre de aceasta natura s-au pastrat la mitropolii si episcopii. n
1785 au fost publicate n Moldova dispozitii prin care se interzicea preotilor din sate si
din orase sa cunune pamnteni cu robie sau robi cu pamntence, precizndu-se ca
n cazul oficierii nuntii nepermise, preotii sa fie caterisiti, iar casatoriile sa se anuleze.
Primele masuri generale referitoare la reglementarea actelor de stare civila n
Principatele Romne au fost introduse de Regulamentul Organic. ntocmirea si
pastrarea acestor acte ramneau n seama membrilor clerului, dar fiecare act trebuia sa
fie redactat n doua exemplare, unul din ele fiind depus la autoritatile civile (Tribunal,
Ispravnicie). Abia n 1865, n cadrul reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, actele de
stare civila vor trece de la parohiile urbane si rurale la primariile orasenesti si satesti.
Caracterul laic al actelor de stare civila a fost apoi consacrat prin Constitutia din 1866.
Strns legata de familie, rudenia, nu a suferit schimbari substantiale n sistemul
normativ cutumiar. Continua a se face distinctie ntre rudenia naturala, izvorta din
filiatie, (cea creata de raporturi matrimoniale) si familia spirituala. La acestea se
adauga nfratirea cu diferitele ei forme.
Legiuirile din aceasta perioada cuprind reglementari de rudenie care nu difera
esential de cele precedente, deoarece aveau la baza principiile de drept canonic care
guverna nca institutia familie. Au fost reglementate probleme ca filiatiunea (copiii
legitimi, nelegitimi, legitimati sau adoptati) rudenia naturala (casatoriile)
adoptiunea etc. S-au conturat idei legislative privind functiile familiei: economica,
demografica, etnica, religioasa, pedagogica, psihologica. De asemenea, probleme
referitoare la divort, adulter.
La temelia familiei se afla casatoria pe baza de vointa reciproca, de legiuita
nsotire: Nunta iaste tocmeala unirii barbatului cu femeia spre a face copii
(L.Caragea II 16 f 1).
Totodata, prevederi valoroase privitoare la raporturile dintre soti, precum si a
celor dintre parinti si copii au fost introduse n legislatia vremii. Codul Callimachi
statornicea, spre exemplu, obligatia pentru parinti, privind cresterea si educarea
copiilor. Dominanta desprinsa din legiuirile timpului era aceea a pozitiei superioare a
barbatului (tatalui), pastrndu-se trasaturi traditionale cum erau: statornicirea
principiului responsabilitatii personale n domeniul civil si penal.
n privinta desfacerii casatoriei, att Codul Callimachi, ct si Legea Caragea
stabileau motivele de divort att n sarcina sotiei ct si a sotului.
b) Dreptul comercial
Acest domeniu a nregistrat un interes aparte pentru legislatia timpului, cu att
mai mult cu ct societatea se ndrepta spre un regim capitalist burghez, ce presupunea
intensificarea si diversificarea activitatilor comerciale. Principalele legi scrise au
abordat relatiile comerciale, mai trziu, potrivit evolutiei regimului economico-politic
din aceasta parte a Europei.
n Pravilniceasca Condica, n Codul Callimachi si n Legea Caragea sunt
reglementate relatiile comerciale. Regulamentul Organic proclama libertatea
comertului n interiorul celor doua Principate si ntre ele.
n Tara Romneasca pe la 1830 a fost redactat Codul Comercial Romn, avnd
la baza elemente anterioare, ntre care si dispozitii cuprinse n Regulamentul Organic.
Era un cod de tip burghez destul de evoluat pentru acel timp, continnd 595 de articole
n masura sa raspunda nevoilor reale ale societatii romnesti.
12 Ibidem, p. 302.
adrese, circulare etc. Spre deosebire de Muntenia, n Moldova Codul Comercial
francez era recomandat spre folosire prin dispozitii ale naltelor autoritati. Totodata se
remarca tendinta, tot mai puternica, de diferentiere ntre elemente de drept civil si cele
de drept comercial, existnd instante comerciale deosebite de cele civile.
n Transilvania, evolutia spiritului burghez a fost mai rapida, evolutie
determinata de ascensiunea accentuata a capitalismului. n acest cadru s-a afirmat si
burghezia comerciala romneasca. n timpul mparatesei Maria Teresa (1740-1780) s-a
introdus legislatia comerciala si cambiala. Au fost puse n aplicare legi austriece
privind falimentul si bancruta frauduloasa. ncepe sa se manifeste o autonomie a
dreptului comercial. Reglementari cu profil de drept comercial erau cuprinse n Codul
Civil austriac, intrat n vigoare pe teritoriul Transilvaniei ncepnd din 1853.
Jurisdictia comerciala se referea la instante comerciale specializate n procese
de acest gen. Regulamentul Organic a introdus un regim de exceptie pentru
comercianti. n temeiul prevederilor acestuia au fost organizate, n orasele
comerciale, instante cu compunere mixta formate din magistrati numiti de Domn, si
din comercianti, alesi dintre dnsii. Astfel, n Tara Romneasca au fost nfiintate, la
Bucuresti si Craiova, cte o Judecatorie de comerciu, judecnd instante de apel.
n anul 1848 au fost modificate si completate dispozitiile privitoare la
organizarea judecatoreasca si procedura de judecata comerciala. n locul celor doua
judecatorii comerciale au fost nfiintate trei tribunale de Comert, si anume: n
Bucuresti, Craiova si Braila. n celelalte orase pricinile comerciale ramneau n
competenta judecatoriilor civile. Exista apoi o curte comerciala apelativa la Bucuresti.
n Moldova, a fost nfiintat un Tribunal de comerciu la Galati, iar la Focsani si
Botosani, orase de negot, au fost numiti cte doi negustori pe care presedintele
tribunalului i chema sa judece n afaceri comerciale. Hotarrile comerciale pronuntate
de tribunalele tinutale erau judecate n apel de catre Divanul de Apel si, dupa caz, de
Divanul Domnesc.
n Moldova nu au avut loc modificari legislative de substanta. n 1846 a fost
emisa legea pentru reformarea Tribunalului de comerciu din Galati, dar aceasta se
referea la cresterea numarului de persoane si probleme de procedura.
n Transilvania, se remarca faptul ca elementul romnesc se regaseste n
instantele de judecata, ceea ce releva importanta acestuia n derularea operatiunilor
comerciale.
c) Dreptul penal
n cele doua tari romnesti (Muntenia si Moldova), dreptul penal a cunoscut
unele transformari de substanta, circumscrise evolutiei spre capitalism a societatii
romnesti. Schimbarile au constat ntr-un proces de coabitare (n timp) a normelor
vechi cu cele noi. S-au mentinut aspecte ale pluralismului juridic de tip feudal dar a
crescut rolul dreptului scris fata de cel cutumiar. S-au concretizat, n perioada la care
ne referim, unele principii specifice dreptului penal si anume:
d) Procedura de judecata
Este domeniul n care s-a resimtit pe larg schimbarile si reforma dreptului
romnesc pentru acea perioada, procedura nsemnnd derularea practica a unui proces,
adica instrumentarea acestuia pna la finalizarea lui, hotarrea definitiva si executarea
pedepselor (Procedura penala).
Constantin Mavrocordat a adus dreptului procedural din Tara Romneasca si
Moldova schimbari importante, care se vor accentua n deceniul al IV-lea al sec. al
XIX-lea. Dispar unele institutii din perioada anterioara (raspunderea colectiva), facnd
loc altora noi, burgheze. Alaturi de numeroase trasaturi ce se mentineau au aparut
precizari si inovatii, introduse prin hrisoavele domnesti, legi sau proiecte de legi. n
aceasta privinta sunt de mentionat cteva mari hrisoave din a doua jumatate a sec. al
XVIII-lea, si anume: Proiectele de cod ale lui M. Fotino; Pravilniceasca Condica;
Legea Caragea n Tara Romneasca si n Moldova: Manualul lui Donici si Codul
Callimachi. Toate acestea dau dreptului procesual din cele doua principate o nfatisare
noua de tranzitie, pregatind alte mbunatatiri.
Legislatia din perioada la care ne referim cuprindea elemente de procedura
moderna n ceea ce privea desfasurarea procesului civil (parti n proces), chemarea n
judecata etc. Legea Caragea aduce n prim plan institutia avocaturii, vor fi primiti de
avocati cei ce au oarecare stiinta de pravila si care sunt cunoscuti de oameni cinstiti.
Organiznd n spirit modern instantele de judecata, Regulamentul Organic a
contribuit la afirmarea magistratilor de cariera, precum si la crearea conditiilor, mai
tehnic reglementate, a cailor de atac. Acestea s-au soldat cu rezultate satisfacatoare.
Spre exemplu, Regulamentul Organic prevedea ca toate cazurile de chemare n
judecata sa se faca n scris si sa se nainteze presedintelui judecatoriei de prima
instanta. n Regulamentul Organic al Moldovei, spre deosebire de cel muntean, se
admitea faptul n care cererea de chemare n judecata putea fi facuta verbal n anumite
cazuri minore.
Preocuparile de capetenie n materie de judecata n aceasta perioada erau:
sporirea eficientei mpartitorilor dreptatii si a auxiliarilor lor, accelerarea procedurilor
de judecata si combaterea procesivitatii justitiabililor; obiectivitatea judecatii etc.
Probele au capatat o importanta deosebita si ele, urmarindu-se sistematizarea si
reglementarea continutului lor, precum si folosirea unor modalitati adecvate n
obtinerea acestora (a probelor). ndeosebi Legea Caragea, prelund practici mai vechi,
a consacrat reguli ca: dovedirea afirmatiei; clasificarea dovezilor; sporirea importantei
probelor n proces. Toate acestea n scopul luarii unor decizii ct mai corecte.
Hotarrea judecatoreasca, de asemenea, constituie o preocupare de
mbunatatire si de perfectare a procedurii de judecata. Constantin Mavrocordat
poruncea ispravnicilor sai ca trebuie facut n asa fel nct cartea de judecata sa se
potriveasca cu rnduiala, adica motivarea sa corespunda cu solutia. Grija pentru
acest aspect a ajuns pna acolo nct de la Domnie s-au trimis norme de judecata
ispravnicilor, precum si formulare pentru carti de judecata, constatndu-se ca
asemenea acte juridice nu erau redactate bine.
Caile de atac si executarea hotarrii constituie o componenta la fel de
importanta n arealul procedurii, nregistrndu-se si n aceasta latura preocupari pentru
o mai buna derulare a actiunii judiciare, n conformitate cu progresul social-economic
din Tara Romneasca, si corespunzator cu mersul normelor de drept european. Se au
n vedere, opozitia, apelul, apelul la apel, executarea hotarrii etc. Se observa gama
larga a posibilitatilor si practicilor pe linie judiciara n privinta instituirii unei judecati
ct mai apropiate de spiritul legii, asa cum era ea.
TEMA a XII-a
TEMA a XIII-a
4.Organizarea judectoreasc.
a. Preambul
La scurta vreme dupa Unirea din 1859 au avut loc modificari de substanta n
ceea ce privea cresterea rolului justitiei si nscrierea acesteia pe traiectoria unor norme
europene superioare. Spre exemplu, n Codul civil Romn elaborat n 1865, se
subliniaza faptul ca numai puterea judecatoreasca este aceea care va judeca, n virtutea
legii, si nu a domnitorului nici a lui Dumnezeu. Astfel, Legea urma a fi mai presus de
orice si de oricine. Iata asadar un pas semnificativ facut de dreptul romnesc n directia
prefacerii sale.
Acelasi Cod Civil a consacrat separatia autoritatii judecatoresti de cea
legiuitoare. Nu mai avea dreptul sa judece n instanta nici domnitorul, nici Divanul, ci
judecatorul; instanta judecatoreasca constituia singura institutie abilitata sa faca
dreptate.
b. Codul comercial
Vechi de cnd lumea, normele comerciale au evoluat n raport cu acea latura
economica numita schimbul de produse sau comert. Formele de manifestare de-a
lungul timpului au fost foarte diverse, ajungndu-se datorita amplorii ce a luat-o viata
economica, la nevoia unor norme drastice, acoperite de legi scrise, cuprinzatoare si
amanuntite. n perioada de nceput, n sistemul dreptului burghez, dreptul comercial
era subsumat dreptului privat, desi se detasase chiar prin problematica lui. Eroarea
venea de la faptul ca schimburile de bunuri se faceau ntre persoane particulare, prin
exceptie cu statul.
Aparitia unor institutii tipice dreptului comercial si necunoscute celui civil, cum
sunt bursele de pe lnga trguri, transporturi feroviare, vnzari de la o piata la alta,
asigurarile, ntreprinderile industriale si bancare etc. au facut ca dreptul comercial sa
predomine asupra celui civil si sa se detaseze ntr-un domeniu juridic aparte,
necesitnd un cod al sau.
Prin codul la care ne referim sunt supravegheate actele si formele de comert;
se defineste profesia de comerciant, ca fiind o categorie deosebita, ntruct opereaza cu
valori si bunuri; de asemenea da un cadru juridic societatilor comerciale, obligatiilor si
contractelor sociale; reglementeaza creditul, titlurile de credit, precum si operatiile
bancare sau de bursa, faliment etc.
Un alt loc aparte prin noutatile oferite l-a ocupat si l ocupa sistemul bancar,
ajungndu-se la asa numitul drept bancar, care consacra comertul de bani (plati,
ncasari, operatiuni de schimb, depozite etc).
c. Dreptul penal
n momentul Unirii din 1859 n Tarile Romne erau n vigoare doua coduri
penale si anume: Condica criminaliceasca n Moldova, elaborata n 1826, n timpul
domniei lui Ionita Sandu Sturza, si Condica criminala si de procedura pusa n aplicare
n 1850 pe vremea domniei lui Barbu Stirbei Voda, n Tara Romneasca.
Unirea din 1859 a urgentat unificarea legislativa, aceasta fiind atunci imperios
necesara. Astfel a fost ntocmit noul si unicul Cod penal romnesc intrat n vigoare n
1865. Deci tot n timpul domniei lui Al. I. Cuza, care a si cerut elaborarea acestui cod.
Prin modul de atribuire a pedepselor, Codul penal romnesc a fost apreciat ca
fiind ntocmit potrivit principiilor umanismului. n genere erau reflectate ideile
beccariene de moderatie n aplicarea acestora. Spre deosebire de codul penal francez,
legislatia penala din 1864 nu mai prevedea pedeapsa cu moartea, nu prevedea
confiscarea averii si nici pedepse corporale. Din Codul penal romn rezulta o atenuare
a sanctiunilor, fapt remarcat de istorici si juristi ca reprezentnd cea mai blnda lege
penala din Europa13.
Este relevanta n acest sens prevederea din Codul penal romn ca, ori de cte
ori o lege, fie veche, fie noua este favorabila infractorului, acea dispozitie se va
aplica14. Deci, instanta nu trebuia sa caute legea (sau articolul din lege) cea mai aspra,
ci omeneste pe cea mai blnda, vizndu-se scopul ei educativ-corectional. Este locul sa
subliniem faptul ca n ndelungata lor istorie romnii au dovedit si cultivat un nalt
simtamnt umanist.
n decursul aplicarii acestui cod au intervenit fireste modificari (1874, 1882,
1893) menite sa-l mentina mereu n actualitate. Prin adoptarea acestui Cod penal s-a
concretizat o mare si importanta cerinta n legislatia romneasca, si prin aceasta
Romnia nscriindu-se n rndul tarilocu un sistem juridic avansat.
f. Legislatia muncii
n sistemul de drept romnesc de pna la a doua jumatate a secolului XIX nu a
existat o legislatie sau norme juridice care sa raspunda domeniului muncii fiindca n
evul mediu o astfel de problema nu s-a pus. Raporturile dintre proprietarul de pamnt
si taranul dependent erau de alta natura. Aparitia libertatii juridice a persoanei, dupa
reforma lui Constantin Mavrocordat, a adus n prim-planul relatiilor sociale problema
raporturilor dintre angajator si angajat. Problema muncitoreasca se va pune n a doua
jumatate a secolului XIX, cnd viata economico-industriala va prinde contur si n
Romnia. Complexitatea si oportunitatea acestui domeniu industrial-muncitoresc i-a
determinat pe juristi sa elaboreze norme de drept pentru reglementarea raporturilor
patron-salariat; luarea n calcul a unor drepturi pentru salariat (drepturi ce trebuiau
statuate si ocrotite) etc.
TEMA a XIV-a
1. Generalitati
n cursul anului 1918, pe fundalul victoriei Antantei asupra Puterilor Centrale,
provinciile romnesti, aflate sub ocupatie straina, s-au unit cu patria mama Romnia.
Astfel, la 27 martie 1918, Basarabia, teritoriul romnesc dintre Prut si Nistru (rapit de
Rusia n anul 1812) s-a unit cu Romnia; la 15 noiembrie 1918 a procedat la fel
Bucovina (nordul Moldovei) care se afla n componenta Imperiului Austriac din anul
1775; iar la 1 decembrie 1918, ca o ncununare a procesului de desavrsire a statului
national unitar, Transilvania, ncorpornd Maramuresul, Crisana si Banatul, s-a unit cu
Romnia ntr-un entuziasm impresionant. Se constituia, astfel, Statul National Unitar
Romn, a carei recunoastere internationala s-a facut prin Tratatul de Pace de la Paris,
din anii 1919-1920.
Pentru poporul romn ncepea o etapa istorica noua, n care ntreaga avere
nationala devenea proprietatea romneasca, dupa cum erau adunate la un loc toate
potentele stiintifice creatoare. Romnia, un stat cu suprafata de 295.000 Km2, si cu o
populatie de peste 15,5 milioane de locuitori devenea o putere de marime mijlocie care
prin faptele ei economice sociale si de politica generala a constituit o pilda pentru alte
state, n perioada interbelica.
3. Organizarea judecatoreasc
Procesul de modernizare a justitiei romne va continua si dupa Unirea din 1918,
ca o fireasca mplinire a institutiilor de drept. Referindu-se la rolul avut de legislatia
moderna n evolutia societatii romnesti n perioada interbelica, istoricul Dan Berindei
arata de curnd ca redresarea nregistrata n plan economic a fost ,,ntemeiata firesc pe
o opera legislativa, care ncununata prin Constitutia din 1923 si Legea administrativa,
a dat Romniei caracterul institutional unitar, dar si capacitatea acestei revigorari
neaparat necesare.
Contemporan cu evenimentele ce au urmat Marii Uniri si contribuind direct la
procesul desavrsirii unitatii jurisdictiei romnesti, marele jurist Andrei Radulescu a
abordat mai pe larg problema unirii organizatorice si de actiune a domeniului juridic.
Instantele de drept ce se vor crea sustinea el trebuie sa fie aceleasi pe tot cuprinsul
Romniei. Aceasta este ceruta n primul rnd de interesul practic al vietii zilnice []
n al doilea rnd este ceruta sustine autorul citat de interesul unitatii nationale,
care impune o organizare uniforma . Nu exista nici o ratiune sa se alcatuiasca ori sa
se pastreze organizatii separate pe regiuni. Justificat observa A. Radulescu ca
realitatile, gasite n noile teritorii nu sunt produsul gndirii romnesti, ori izvorte
din trecutul neamului nostru, ci sunt organizatii instituite si impuse de altii. Desigur
arata autorul reflectiilor de fata se va lua din ele ce este mai bun, potrivit nevoilor
generale ale tarii, si se va utiliza pentru njghebarea unei organizatii ct mai bune.
Organizarea justitiei sublinia insistent si ndreptatit Andrei Radulescu trebuie sa
fie aceeasi pentru toti supusii statului romn, pentru alcatuirea si nfaptuirea ct mai
buna a ei.
Opiniile fondate stiintific ale lui Andrei Radulescu s-au circumscris spiritului
vremii si vointei generale, Constitutia din martie 1923 prevedea printre altele: ,,Se vor
revizui toate codicele si legile existente n diferite parti ale statului romn si asigura
unitatea legislativa (art. 137)
Privitor la unificarea legislativa trebuie stiut ca aceasta s-a realizat prin doua
modalitati si anume: Prima a constat n extinderea aplicarii unor legi din vechea
Romniei pe ntreg cuprinsul tarii; cea de a doua s-a nfaptuit prin elaborarea unor noi
acte normative, unice, prin care au fost nlaturate reglementarile paralele. Prin
mbinarea celor doua metode s-a creat, n final, sistemul de drept al Romniei
interbelice.
5. Legislatia
a. Dreptul civil
Dupa realizarea Romniei ntregite, n anul 1918, Dreptul civil a fost supus unor
transformari importante att pentru unificarea legislatiei, precum si pentru punerea de
acord a legislatiei existente cu ideile sociale, economice si politice ce s-au ivit dupa
primul razboi mondial.
n problema persoanelor, legislatia a fost adusa la acelasi numitor, ncepnd cu
numele, ce individualiza persoana si continund cu actele starii civile, nationalitatea,
naturalizarea etc. Aceste aspecte au facut obiectul unor atente elaborari si nscrisuri n
noua legislatie. A fost adoptata legea unificatoare privind actele de stare civila (25
februarie 1928). Titlul II din Codul civil al lui Cuza din 1864 a fost modificat n sensul
extinderii acestuia. S-a schimbat ordinea materiei si s-au introdus norme noi. S-au
perfectat si completat textele existente si s-a procedat la clasificari mai sistematice.
Lucru lesne de nteles, elemente de procedura din vechiul cod nu mai corespundeau
noii epoci, de aceea printr-un sir de legi Codul civil din 1864 a capatat o nfatisare
noua.
Noua legislatie proclama deplina egalitate ntre soti, n ceea ce privea drepturile
civile. Era o chestiune de substanta juridica. Pe de alta parte s-au introdus ngradiri n
exercitarea dreptului de casatorie pentru anumite categorii de functionari, fiind vizati
ofiterii si membrii corpului diplomatic, carora li se impunea dovada unei averi (dote)
pentru a contracta casatoria.
Problema bunurilor a fost si ea luata n dezbatere aducndu-i-se corijari si
mbunatatiri: Constitutia din 1866 prevedea o gama larga de drepturi n ceea ce privea
proprietatea imobiliara. n conditiile de dupa primul razboi, din considerente morale
fata de cei ce luptasera pentru cauza unitatii nationale, s-a admis masura echitabila de
mproprietarire a unui numar nsemnat de sateni n detrimentul marii proprietati
private. Constitutia din anul 1923 nscria principiul (corespondent n vechea
constitutie) ca proprietatea de orice natura precum si creantele asupra statului sunt
garantate adaugnd ca ,,nimeni nu poate fi expropriat dect pentru cauza de utilitate
publica, dupa dreapta despagubire stabilita de justitie.
Rolul creativ romnesc s-a manifestat n interpretarea unor texte greu de
conciliat; prin aplicarea n domeniile cele mai variate a unor teorii generale sau a unor
maxime juridice; n lipsa unor texte de lege care sa rezolve problemele aduse n
judecata instantelor; n interpretarea ingenioasa a unor redactari legale sumare pentru
adaptarea lor la dezvoltarea tehnicii de interpretare folosita de instantele judecatoresti.
Solutiile jurisprudentiale si opiniile de doctrina au dus n cteva cazuri importante la
modificari legislative n materie succesorala, responsabilitate civica, substitutie
fideocomisara si dublul legat constitutional, abuzul de drept, validitatea actelor etc.
a) preliminara;
b) de fond;
e. Dreptul comercial
A capatat n noua perioada o consistenta mai puternica, prin profunzimea si
multitudinea aspectelor legiferate. Reforma acestui domeniu legislativ a constat ntr-o
seama de reglementari prin legi sau norme regulamentare, ntruct Codul Comertului a
fost terminat abia n anul 1938, sub forma de proiect, si nu a mai putut apare legea de
punere n aplicare. Totusi, literatura de specialitate a valorificat datele cuprinse n el,
ceea ce i-a dat valoare istorica, dar si practica, pentru ca de fapt codul era o sinteza a
legislatiei n domeniu.
Problematica dreptului comercial este vasta, motiv pentru care ne vom limita la
a enunta cteva aspecte mai relevante: reglementarea problemei cooperatiei,
elaborndu-se n anul 1928 un Cod al cooperatiei; Camerele de comert si industrie,
unificarea si extinderea lor; problema societatilor de asigurare, reorganizarea acestora;
regiile comerciale au fost supuse si ele modernizarii si unei supravegheri legislative
riguroase.
Un cadru legislativ aparte l-a constituit sistemul bancar si institutiile de credit,
pornind de la unificari si urmarindu-se largirea, consolidarea si perfectarea lor.
f. Legislatia muncitoreasca
n perioada interbelica s-a amplificat problematica legislatiei muncitoresti cu
reguli de nominalizare a raporturilor muncitorilor cu patronii (conditii de munca,
securitatea muncii, salarii, asigurari etc.) dar si n directia obstructionarii
manifestarilor acestora.
Cteva momente semnificative au fost nregistrate n ceea ce priveste dreptul de
asociere si organizare a muncitorilor din fabrici si a altor categorii de salariati. Spre
exemplu, Legea sindicatelor profesionale din anul 1921, a instituit legiferarea
organizarii muncitorilor. nsa, n legea pentru persoanele juridice erau incluse si
dispozitii menite a limita formele de manifestare si organizare muncitoreasca.
n aceasta problema, legiuitorii si organismele menite a elabora legile si de a
supraveghea eficacitatea acestora s-au constatat progrese nsemnate. S-a legiferat, n
aceasta perioada, ocrotirea muncii minorilor si a femeilor, s-a introdus repaosul
duminical legiferat, durata zilei de munca (1929) de 8 ore etc. n anul 1933 a fost
elaborata legea pentru unificarea asigurarilor sociale. Legea asupra conditiilor de
munca (1929) a facut dovada implicarii dreptului n problematica sociala.
Pe buna dreptate a fost consacrat din punct de vedere juridic termenul de
Jurisdictia muncii, ca o activitate ce s-a impus puternic n acea perioada.
Din pacate nsa, evolutia evenimentelor internationale catre noua conflagratie
mondiala a cauzat masuri represive asupra maselor muncitoare si n Romnia.
Libertatea de asociere va fi restrnsa treptat pna la lichidare; au fost elaborate norme
n materie de rechizitii, n pregatirile militare. Mobilizarile agricole, munca fortata,
militarizarea ntreprinderilor si altele au constituit tot attea norme legislative ce nu
mai corespundeau cu realizarile anterioare. Vremurile de razboi au impus alte
modalitati de manifestare a justitiei precum si o intransigenta tipica unor asemenea
vremuri de comanda unica n care justitia nu se mai putea manifesta independenta.
Multe drepturi dobndite au fost anulate prin natura mprejurarilor impuse de
razboiul la care a participat si Romnia n perioada 19411945. Aproape orice fapta
interpretabila putea fi incriminata ca sabotaj mpotriva statului, ceea ce n timp de
razboi se pedepseste foarte aspru. Instantele militare au capatat o larga competenta,
chiar si n mediul rural.