Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C3, C4

AFECTIUNILE RESPIRATORII OBSTRUCTIVE

Bronsita cronica

Bronsita cronica este o boala caracterizata clinic prin tuse si/sau expectoratie
intermitenta sau permanenta determinata de hipersecretia mucoasei bronsice, avand ca
substrat anatomopatologic o inflamatie cronica nespecifica a peretelui bronsic si alterarea
structurii mucosecretante si evoluand de obicei spre o afectare progresiva a bronhiolelor si a
tesutului pulmonar.
Caracterul cronic al semnelor (tuse, expectoratie) trebuie constatat cel putin timp de
3 luni, 2 ani consecutiv.
Incidenta bronsitei cronice este variabila in functie de conditiile de macro si
microclimat. In unele tari (Anglia), bronsita cronica este considerata boala nationala; in
Europa, 20-30% din barbati sufera de bronsita cronica.
Etiologia bolii: cauzele care duc la aparitia bronsitei cronice pot fi grupate in 2
mari categorii-endogene si exogene:
1).cauze endogene:
locale-reprezentate de modificarile anatomice, vegetatii adenoide (polipi),
hipertrofii amigdaliene si deviatii de sept;
generale-reprezentate de alterarea mecanismelor de epurare bronsica, carente
imunitare si sensibilitate la frig.
2).cauze exogene:
iritatii bronsice-aparute datorita fumului de tutun, atmosferei poluate, iritantilor
profesionali de origine animala, vegetala sau minerala;
infectii bronsice cu microbi, virusuri si micoze;
alergia bronsica.
Factorii favorizanti ai bronsitei cronice sunt: afectiuni pulmonare reprezentate de
deformari toracice congenitale sau dobandite-cifoscolioza, rahitismul, sechelele de
poliomielita la nivel musculaturii respiratorii, tuberculoza si astmul.
Patogenie: sub actiunea factorilor infectanti sau a agentilor bacterieni patrunsi in
epiteliul bronsic pe poarta deschisa de virusuri, coroborat cu cea a factorilor favorizanti,
mucoasa bronsica raspunde printr-o hipersecretie mucoasa. Datorita efectului favorizant pe
care-l poseda mucusul asupra inmultirilor bacteriilor creste susceptibilitatea la infectie, luand
nastere astfel un cerc vicios: iritatiehipersecretieinfectiemai multa hipersecretie.
Treptat se produce apoi inflamatia bronsica. Dupa cum sediul principal al
inflamatiei este traheobronsic sau bronsiolar, va predomina hipersecretia, obstructia bronsica
sau ambele.
In aparitia si evolutia bronsitei cronice predomina 3 componente patogenice:
hipersecretia bronsica, infectia bronsica, obstructia cailor respiratorii. Initial, in bronsita
cronica simpla sputa este mucoasa, ulterior ea devenind purulenta.
Simptomatologie: debutul bolii este insidios; semnele principale sunt tusea,
expectoratia si dispneea.
Tusea este provocata de excitatii care pleaca de la nivelul epiteliului alterat,
excitantul obisnuit fiind chiar secretiile bronsice. In perioada initiala, tusea este mai intensa
dimineata, la scularea din somn (tusea fumatorilor).
 2

Expectoratia variaza cantitativ si calitativ.

Dispneea poate apare la ani de la debutul bolii, manifestata initial dupa efort, iar
mai tarziu si in repaus. In investigatii se mai recomanda examinarile bacteriologice ale
respiratiei, examenul radiologic, examenul bronhografic; explorarea functionala care arata
modificarile importante ale volumului expirator maxim pe secunda, cresterea volumului
rezidual si al capacitatii pulmonare totale.
Evolutie: bronsita cronica are o evolutie indelungata, intermitenta, cu episoade de
activare mai frecvente in sezonul rece; bronsita cronica duce la insuficienta respiratorie prin
scaderea elasticitatii si mobilitatii pulmonare si prin reducerea permeabilitatii bronsiolare.
S-au descris 3 stadii ale evolutiei:
Stadiul I de bronsita cronica simpla este caracterizat prin tuse cu expectoratie
mucoasa. Tipul predominant este bronsita cronica tabace.
Stadiul II este bronsita cronica cu infectie recurenta sau persistenta. Expectoratia
devine mucopurulenta sau purulenta, mai ales in sezonul rece.
Stadiul III este bronsita cronica cu obstruatia cailor aeriene, care are ca rezultat
tulburarea ventilatiei alveolare si aparitia dispneei.
Tratament: este profilactic, respectiv profilaxia imbolnavirii si profilaxia
recidivelor. Tratamentul curativ urmareste:
-dezobstructia cailor aeriene prin antiinfectioase mucolitice, fluidifiante si
expectorante si bronhodilatatoare;
-ameliorarea schimbului gazos prin oxigenoterapie si stimulente ale centrului
respirator.
Reeducarea functionala respiratorie, exercitiile de respiratie sunt utile pentru
prevenirea si tratarea obstructiei bronsiilor mici si se recomanda in functie de stadiul bolii.

Emfizemul pulmonar

Emfizemul pulmonar este o stare patologica ireversibila caracterizata anatomic prin

cresterea peste normal a dimensiunilor spatiilor aeriene situate distal de bronhiolele terminale
prin dilatatia sau distrugerea peretilor alveolari, pierderea elasticitatii pulmonare si cresterea
volumului rezidual.
Etiologie: factorii mai importanti de aparitie a emfizemului pulmonar sunt:
-varsta-boala are o frecventa crescuta dupa varsta de 50 ani;
-constitutia-referitor la o deficienta a tesutului conjunctiv elastic pulmonar;
-diverse leziuni bronhoalveolare de cauza trofica, cum ar fi arterioscleroza; de
cauza infectioasabronsita cronica; de cauza functionalaastm bronsic; cauze fizico-
chimicepulberi, vapori, gaze.
Morfologie: plamanii sunt destinsi, palizi, putin vascularizati si herniaza la
deschiderea toracelui.
Patogenie: elementul initial al emfizemului pulmonar este o inflamatie a unitatii
bronhio-alveolare. Obstructia bronsica si bronsiolara tulbura circulatia aerului respirator mai
ales in expiratie. Rezistenta crescuta pe care o intampina aerul in expiratie are ca rezultat si
golirea incompleta a alveolelor cu stagnarea aerului, care in mod progresiv provoaca o
distensie a alveolelor.
Datorita presiunii crescute a aerului, unele septuri interalveolare se rup si apar spatii
aeriene mari. Aceste spatii aeriene pot comprima la randul lor bronhiolele si alveolele
normale aflate in vecinatate, agravand afectiunea. Cresterea volumului pulmonar are influenta
si asupra diafragmului, aplatizarea si coborarea cupolei reducandu-i din mobilitate.
 3

Simptome: debutul bolii este insidios:

Dispneea apare la inceput dupa eforturi mici, evoluand catre agravare,
manifestandu-se si in repaus, limitand activitatea bolnavului. Paralel cu dispneea mai apar:
cresterea frecventei respiratorii; ingreunarea si prelungirea respiratiilor; solicitarea crescuta a
muschilor respiratori suplimentari.
Tusea poate precede dispneea; de obicei tusea este uscata, devenind purulenta
datorita infectiei.
Semne obiective:
-bolnavul cu torace dilatat (torace in butoi), cu cifoza dorsala si stern
proeminent;
-toracele pare imobil, fixat in inspir;
-coastele au tendinta la orizontalizare;
-gatul pare scurtat.
La percutie se pune in evidenta hipersonoritatea pulmonara. La auscultatie se pun in
evidenta scaderea murmurului vezicular si alungirea expiratiei.
Ca investigatii se mai recomanda examenul radiologic si examenul functional care
arata o crestere a volumului rezidual, o scadere a capacitatii vitale si a volumului curent.
Evolutia este lunga, de ani sau zeci de ani, avand caracter progresiv.
Tratament: este etiologic prin tratamentul cauzelor daca se cunosc si daca se
poate. Tratamentul medicamentos se face cu antibiotice, bronhodilatatoare, expectorante,
fluidifiante si sedative ale tusei. Tratamentul fizical consta in gimnastica respiratorie pentru
recuperarea fazei de expiratie si exercitii de respiratie diafragmatica.

Astmul bronsic

Astmul bronsic este o entitate clinica caracterizata prin accese de dispnee,

predominant expiratorie, cu durata, severitate si moment de aparitie variabile, care apare la
persoane cu hiperexcitabilitate traheobronsica la stimuli variati. Ca frecventa, boala variaza in
1-4% din populatie.
Etiologie: dupa etiologie, astmul se clasifica:
Astmul alergic apare datorita unor particule numite alergeni. Din categoria
alergenilor fac parte:
-alergeni inhalanti-praful de casa, fulgi, polenuri, faina;
-alergeni prin ingestie-alimentele si medicamentele;
-alergeni injectati-medicamentele si intepaturile veninoase de insecte.
Stabilirea originii alergice a astmului si identificarea alergenilor cauzali se fac cu
ajutorul unei anamneze aprofundate, completata cu testarea cutanata la alergenii suspectati.
Astmul infectios: in aceasta forma de astms, infectia respiratorie are rol predominant
in declansarea bronhospasmului. O situatie aparte o constituie astmul tuberculos. Frecvent, la
bolnavii cu astm infectios, flora bronsica este formata din germeni saprofiti.
Astmul cu alte etiologii: in aceasta categorie pot fi implicati diferiti factori:
-factorul psihic reprezentat de socul psihic sau stari psihoafective;
-factorul endocrin poate declansa, agrava sau ameliora astmul; un rol important
il au tiroida si corticosuprarenalele; criza de astm poate apare legata de pubertate, de menstre,
de graviditate sau de menopauza;
-factori biometeorologici reprezentati de temperatura, presiune atmosferica,
umiditate, vant, altitudine, raze solare;
-factori iritanti reprezentati de pulberi, gaze iritante, mirosuri, fum.
 4

Astmul mixt are etiologie complexa, insumand 2 sau mai multi factori. Asocierea cea
mai obisnuita este intre infectie si alergie.
Astmul cu etiologie necunoscuta: aceasta categorie cuprinde pacientii la care prin
toate metodele posibile nu s-a putut stabili etiologia afectiunii.
Patogenie: elementul principal in astmul bronsic este obstructia generalizata la
nivelul cailor bronsice. Aceasta determina dificultatea respiratiei cu perturbari ventilatorii si
ale schimburilor gazoase. La obstructia din astm participa factorii:
-contractia sau spasmul musculaturii netede din peretii traiectului bronsic;
-edemul mucoasei bronsice;
-hipersecretie de mucus vascos;
-cresterea presiunii expiratorii intrapulmonare.
Simptome:
Criza de astm este manifestarea principala a astmului bronsic; debutul bolii este
brusc; durata crizei este variabila de la 15 minute pana la 2-3 ore. Bolnavul prezinta brusc
senzatie de sufocare si anxietate (frica). Respiratia devine suieratoare, cu expiratie prelungita
si jenanta. Respiratia este bradipneica (rara). Tusea este constanta, initial uscata, apoi
productiva. La examenul obiectiv se constata un torace destins si cianoza variabila dupa
intensitatea crizei.
Starea de rau astmatic se caracterizeaza prin simptome de asfixie permanenta, cu
durata de mai multe zile si uneori cu evolutie fatala daca nu se intervine cu tratament
corespunzator. Bolnavul prezinta sudori reci, are o pozitie sezanda, este cianotic, cu toracele
destins. Frecventa respiratorie este crescuta (30-60 respiratii/minut). Tusea este absenta.
Bolnavul este nelinistit, raspunde cu greutate si incoerenta, este somnolent.
Alte examene complementare recomandate: examenul sangvin; examenul
radiologic; bronhioscopie; electrocardiograma; teste cutanate si imunologice; explorarea
functiei respiratorii care arata scaderea capacitatii vitale, scaderea volumului expirator maxim
pe secunda si scaderea indicelui Tifneau sub valoarea de 70.
Evolutia bolii este cronica, cu crize intercalate de acalmie, avand durata variabila.
Complicatii: infectii bronsice, reprezentate de bronsita cronica sau acuta; emfizem
pulmonar cronic; cord pulmonar cronic; fracturi costale dupa tuse violenta; deformari toracice
mai ales la copii.
Tratament: are ca scop combaterea si prevenirea crizelor de astm. Tratamentul se
face etiologic prin: antibioterapie; sedative nervoase; bronhodilatatoare; oxigenoterapie;
rehidratare; fluidifiante de secretie; tratament balneoclimatologic; kinetoterapie.

Bronhopneumatia obstructiva cronica

Bronhopneumatia obstructiva cronica reprezinta cea mai frecventa cauza de

insuficienta respiratorie. Termenul de bronhopneumatie obstructiva cronica inglobeaza
bolnavii cu bronsita cronica si emfizem pulmonar, la care examenul functional pulmonar
releva in mod invariabil sindromul obstriuctiv.
Astmul bronsic pur nu este inclus in acest cadru fiziopatologic, deoarece obstructia
cu care el se asociaza este totala reversibila, functia respiratorie a plamanului redevenind
normala in perioadele dintre crizele de dispnee. Astmul bronsic combinat cu bronsita cronica
si emfizem pulmonar este in mod obisnuit inclus in termenul de bronhopneumatie obstructiva
cronica.
Simptome: la bolnavii cu bronhopneumatie obstructiva cronica de mai multi ani,
datorita unuia dintre factorii precipitanti, afectiunea se poate acutiza si apar urmatoarele
semne: dispneea; polipneea (20-30 respiratii/minut predominant diafragmatic); cianoza
intensa, difuza, predominanta la buze, unghii, limba, unde capata un aspect violaceu (cianoza
 5

se exagereaza la efort si la tuse); hipersudoratia datorata cresterii concentratiei CO2 in sange,

care actioneaza asupra pielii si apare hipervascularizatie si consecutiv hipersudoratie;
hipocratism digital (falangele distale turtite); ritmul cardiac rapid (100 batai/minut).
Tratament: principalele obiective sunt reducerea obstructiei de la nivelul
bronhiilor mijlocii si mici; corectarea alterarii gazelor sangvine; prevenirea si indepartarea
fenomenelor de decompensare a inimii drepte.
Se recomanda: antibiotice daca exista proces infectios; corticoizi cu actiune
antiinflamatoare, antisecretoare si antibronhospastica; bronhodilatatoare; oxigenoterapia
corecteaza hipoxemia; mucolitice si fluidifiante ale secretiei bronsice; diuretice; tonicardiace;
drenajul postural; spalatura si aspiratia endobronsica, necesare cand una din bronsiile
principale sau secundare sunt blocate de cantitati mari de secretie vascoasa; kinetoterapie
(gimnastica respiratorie).
Utilizarea drenajului postural asociat cu percutia toracelui si dirijarea tusei
determina mobilizarea secretiilor bronsice si cresterea apreciabila a expectoratiei.