FUNDATIA INVATAMANTULUI PREUNIVERSITAR ,,SPIRU HARET

AL COOPERATIEI MESTESUGARESTI

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET

SUPORT DE CURS

OPTICA FIZIOLOGICA

ANUL I TEHNICIAN OPTOMETRIST

PROFESOR:
DR. MURESEANU SILVIU MARIUS ALEXANDRU
C.1 DIOPTRICA OCULARA

Cum fuctioneaza ochiul?

Ochiul nostrum este mult mai complex decat aparatul foto. Cu ajutorul aparatelor foto nu putem decat sa
fixam imaginile din lumea exterioara pe un film fotografic sau un support digital in timp ce animalele si
oamenii pot interpreta informatia aparuta pe retina si pot actiona potrivit informatiilor primate.

Informatia optica interceptata de retina este transmisa prin nervul optic sub forma unor impulsuri electrice in
creier, care le si decodeaza.

Cei doi ochi privesc din unghiuri putin diferite obiectele din lumea exterioara, de accea si informatiile
trimise la creier sunt oarecum diferite. Creierul nostrum insa invata inca din primele zile sa asambleze
cele doua imagini, de aceea nu vedem obiectele in dublu exemplar. Punand cap la cap cele doua imagini,
creierul deduce situarea obiectelor in spatiu si distanta la care se afla aceasta face posibila vederea
tridimensionala (vederea in spatiu)

Creierul transforma imaginea din pozitie intoarsa in pozitie dreapta. Lumina este refractata in cristalin si va
proiecta pe retina o imagine inversata. Deorece nu putem privi lumea toata viata stand in cap, creierul
citeste imaginea si o reintoarce imediat in pozitie dreapta. Pentru a invata acest lucru e nevoie de ceva
timp, de aceea bebelusii vad la inceput lumea intoarsa cu capul in jos.

De ce se modifica marimea pupilei?

Pupila este deschiderea aflata in centrul muschiului irian (stratului care da culoarea ochiului: irisul).
Cantitatea de lumina care patrunde prin pupila este reglata de iris. La lumina puternica, irisul se contracta.
Pupila se va micsora, lasand doar o cantitate redusa de lumina pe suprafata retinei. LA lumina crepusculara,
irisul se relaxeaza, pupila se dilata, si lasa sa patrunda mai multa lumina in ochi. Pupila se poate dilate si sub
influenta unor emotii puternice(iubire, teama).

ACOMODATIA

DEFINITIE
- formarea unei imagini clare a unui obiect situate la o distanta < 5m (infinitul oftalmologic)

PROCESUL ACOMODARII
- se realizeaza prin intermediul unui flux controlat de SNV nervul cranian III
- are trei componente:
bombarea cristalinului
- contractia muschiului ciliar relaxeaza fibrele zonulare convexitatea si
puterea de refractie a cristalinului ochiul poate focalize obiecte situate mai aproape
de 5m.
contractia pupilei
 - are ca scop reducerea ariei prin care lumina poate intra in ochi marind astfel
profunzimea campului

aberatia sferica
adancimea focala (intervalul in care o imagine ramene focalizata chiar daca se formeaza inaintea sau
in spatele retinei)
- persoanele cu miopie adesea inched partial ochii pentru a-si creste adancimea focala

convergenta privirii
axele celor doi ochi isi modif. Pozitia pt. a mentine ambii ochi focalizati pe obiect.

OCHIUL EMETROP
- ochiul care poate focalize pe retina razele paralele care vin de la obiectele departate, in conditiile
in care muschii ciliari sunt complet relaxati

ERORILE DE REFRACTIE
- datorate unor variatii ale:
lungimii axiale
puterii de refractie

- Miopia
apare cand lungimea axiala este prea mare pentru puterea de refractie a ochiului
Imag. se focalizeaza in fata retinei ob. Indepartate nu pot fi focalizate pe retina

poate fi corectata prin intermediul unei lentile divergente

- Hipermetropia

apare cand axul ochiului este prea scurt pentru puterea sa de refrectie
imaginea se focalizeaza in spatele retinei un obiect indepartat poate fi vazut clar
daca ochiul isi mareste puterea de refractie prin acomodare spasmul
muschiului ciliar.
defectul poate fi corectat prin intermediul unei lentile convergente

- Prestibismul
Scaderea capacitatii de acomodare a ochiului asociata cu inaintarea in varsta datorata
scaderii elasticitatii cristalinului
Punctum proximum se indeparteaza de ochi
Se corecteaza cu lentilele convergente

- Astigmatismul
Cornea prezinta anumite deformatii care conduc la anormalii de refractie
Imaginile formate sunt neclare (un punct al obiectului se proiecteaza in 2 sau mai
multe puncte imagine).
Corelatia se face cu lentile cilindrice
SEGMENTE DE CONDUCERE
- CAMPUL VIZUAL
definitie
o regiunea de spatiu care se proiecteaza pe retina
clasificare
o campul vizual monocular
o campul vizual binocular
proiectia campului vizual pe retina incrucisat:
o partea laterala retina nazala
o partea mediala retina temporala
pierderi ale unor portiuni din campul vizual al unuia sau ambilor ochi relaeva leziuni in diferite
puncte ale cailor vizuale ( segmentul de conducere).

CORTEX SECUNDAR SAU DE ASOCIATIE

LOCALIZARE
- lateral, anterior, superior si inferior de cortexul primar
FUNCTII
- analizeaza semnificatia informatiilor vizuale
SIMTUL STEREOSCOPIC
- capacitatea analizatorului vizual de a aprecia profunzimea obiectelor din mediu
- distanta dintre globii oculari aceeasi imagine va fi privita sub unghiuri diferite de cei doi ochi
- diferenta intre imagni cortexul deduce
distanta pana la fiecare obiect
pozitia relative in spatiu a diferitelor obiecte

- este util pentru obiecte relative apropiate

!!! informatiile de la cele doua retine integrate cortical

o singura imagine spatiala a obiectului
in pozitie normala

ADAPTAREA LA LUMINA SI LA INTUNERIC

MECANISME
- modificarea diametrului pupilei
la intuneric pupila se dilate (= MIDRIAZA)
la lumina puternica isi miscsoreaza diametrul (= MIOZA)

- modificarea sensibilitatii celulelor fotoreceptoare

# la lumina reducerea in opsine a unei mari cantitati din pigmentii fotosensibili
- transformarea celei mai mari parti din retinal in vitamina A
scaderea sensibilitatiii celulelor fotoreceptoare
# la intuneric opsinele si vitamina A sunt transformate in compusi fotosensibili
creste sensibilitatea celulelor la lumina
pragul de sensibilitate scade progresiv
 MECANISMUL VEDERII CULORILOR

SPECTRUL DE ABSORTIE AL PIGMENTILOR VIZUALI

- rodopsina
absoarbe lumina din aproape tot spectrul vizibil
are un maxim de absortie in jur de 500 nm (lungimea de und ace corespunde culorii verde)

- trei tipuri de conuri :

Conuri rosii cu un maxim de absortie la 570 nm
Conuri verzi cu un maxim de absortie la 535 nm
Conuri albastre cu un maxim de absortie la 445 nm

PRINCIPIILE FIZICE ALE FORMARII IMAGINILOR

Structurile transparente ale ochiului se comporta asemeni unor lentile

Refractia fenomenul de schimbare a directiei de propagare a razelor la interfata dintre doua
medii cu indici de refractie diferiti
Puterea de refractie a unei lentile se masoara prin dioptrii ( D)
- se calculeaza P = 1/f
gradul de refractie depinde de:
- raportul intre indicii de refractie ai celor doua medii
- gradul de angulatie dintre interfata si frontal de intrare a rezelor de lumina

LENTILA CONVERGENTA (POZITIVA)

- determina focalizarea imaginii intr-un singur = punct focal
- distanta focala (f) este distanta de la lentila convergenta la punctual focal
- imaginea formata este reala si rasturnata

LENTILA DIVERGENTA (NEGATIVA)

- determina dispersia razelor de lumina paralele in raport cu centrul sau, intr-un unghi tot
mai mare

LENTILA CILINDRICA
- determina adunarea razelor de lumina paralele intr-un singur plan, rezultand o linie focal

REFRACTIA OCULARA

Viciile de refractia oculara. Ochiul are aceleasi insusiri ca un veritabil aparat optic, fiind astfel cel
mai raspandit apart optic. Retina asemuita cu o placa, fotografica sensibila, caci pe ea se formeaza imaginea
ca intr-un aparat fotografic, datorita existentei unui sistem dioptric in ochi. Imaginea pe retina se formeaza
inversata si micsorata, in comparative cu obiectul pe care-l privim. Dioptrii oculari sunt formati din cornea
transparenta, umoarea apoasa cristalinul si corpul vitros. Acest ansamblu de dioptri are valoarea unei lentile
convergente cu distanta focala de 23 m, exact cat este lungimea axului antero-posterior al ochiului. Focarul
posterior al aestei lentile la un ochi considerat normal (emeptrop ) in stare de rapaus, se gaseste pe retina in
regiunea maculara. Refractia oculara este in ansamblu data de devierile pe care le produc dioptrii oculari
razelor luminoase, care le strabat si care vin de la obiectele fixate cu privirea. Starea normala a unui ochi
numita emetropie, se realizeaza printr-o corelare armonioasa a acestor dioptrii (cornee, umoare apoasa,
cristalin si corp vitros), astfel ca raza ajunge in centrul retinei, pe macula si imaginea se face normal. Ochii
cu defectele optice denumiti ametropi, sunt cei in care razele paralele plecate de la o sursa luminoasa (obiect)
situate la infinit, nu-si formeaza focarul principal pe retina, ci inaintea sau inapoia ei.
 Ametropiile au fost impartite in: defect de corelatie si defect de structura genetica a dioptrilor.

Ametropiile de corelatie survin la ochii in care diferitele componenete ale apratului diptric sunt cele
intalnite in ochiul; normal 9emetrop), dar intre care nu se face o corelatie armonioasa ca in mod normal.

Defectele (ametropiile) de structura apar prin existenta unor anormalii de structura ale diferitelor
elemente care formeaza dioptrul ocular. In anomaliile de corelatie este vorba de variante biologice ale
dioptriilor, pe cand incele de structura exista modificari in conformatia lor, determinate genetic. In raport cu
felul in care se formeaza imaginile pe retina, defectele de optica sau ametropiile se impart in: ametropii
stigmice sau focale si ametropii astrigmatice. Ametropiile stigmice sunt hipermetropia si miopia, iar din cele
astigmice sunt astigmaticele.

Conditiile de mediu, distanta de la care citim, iluminarea, caracterul literelor etc., pot sa determine in
unele cazuri ametropii de valoare mai mica si indeosebi myopia.
Marimea ametropiilor adica excesul sau deficitul de refractie in raport cu ochiul emetrop, se
determina in dioptrii.

a) Hipermetropia este deficiul optic ocular (ametropia) in care focarul se formeaza nu pe retina, ci in
spatele acesteia. Poate fi consecinta unei dezvoltari insuficiente a diametrului antero-posterior al
globului ocul(hipermetriopia axiala) sau unei insuficiente de curbura a dioptriiilor
oculari(hipermetropie de curbura) sau unei modificari, adica scaderii indicelui de refractie a
dioptriilor (hipermetropie de indice de refractie, care duce la deficit de refractie).

Fascicolul de raze paralele caree vin de la obiectul fixat si patrund in ochiul hipermetrop in stare de
repaus, isi va forma focarul inapoia retinei, care va percepe o pata difuza circulara. Hipermetropia este
ametropia cea mai frecventa.
In mod constant este intalnita in copilarie, cand ochiul nu este complet dezvoltat. Hipermetropia
poate ramane multa vreme nedescoperita. Cand exista, apar semen de oboseala oculara(astenopie de
acomodare) cu dureri de cap (cefalee) dupa o lectura prelungita, dureri si congestii oculare dupa eforturi
oculare, care ne fac sa o banuim. Aceste simptome oculare se datoreaza faptului ca hipermetropul face
eforturi de acomodatie (de punere la punct a imaginii clare) si cand privestela distanta sic and priveste
aproape, incercand prin aceasta sa corecteze o parte sau intregul defect de refractie. Hipermetropia are in
majoritatea cazurilor marimi sub +5 dioptrii, exceptional este + 5 dioptrii, exceptional este + 15 dioptrii ( in
deficitele de conformatie de tipul microftalmiei).

Medicul specialist oftalmolog va determina gradul de hipermetropie in mod obiectiv si va indica

corectia necesara cu ochelari cu lentile convergente adica de plus necesare in raport cu varsta si gradul
ametropiei, pentru fiecare caz in parte.

La persoanele tinere vor fi prescrisi ochelari care se poarta permanent, iar la cei de peste 45 de ani
doua perchi de ochelari, una pentru distanta si alta pereche pentru vederea de aproape, adica de la 35 cm.
Purtarea ochelarilor face sa dispara toata fenomenele de oboseala oculara, sad ea o imagine clara,
odihnitoare si un echilibru al intregului organism.

b) Miopia este ametropia, caracterizata printr-un exces de refrigenta a dioptrilor oculari, care
deierma formarea imaginii obiectelor situate la infinit, intr-un focr inaintea ei si imaginea apare sub forma
unor cercuri de difuziune, deci o imagine neclara.
 In mod frecvent miopia este data de ajungirea axului antero-posterior al globului ocular, si mai rar de
o crestere a refrigentei dioptrilor oculari.

Miopia ce nu depaseste minus 6 dioptrii este o ametropie de corelatie, care nu progreseaza iar myopia
boala, care depinde de structura globului ocular, putand sa atinga minus 20, minus 30 dioptrii, numita si
miopie progresiva. Aceasta din urma este determinate de o degenerare a fibrelor elastice si colangene
sclerale, printr-un defect genetic.

Din punctul de vedere al simptomelor, in miopia mica exista numai o scadere a vederii pentru
distanta, iar pentru aproape vederea este buna. In miopiile foarte mari vederea este diminuata atat pentru
departe, cit si pentru aproape.
Pentru tratament trtebuie consultat un medic specialist oftalmolog, care va indica ochelarii necesari in
raport cu gradul miopiei si purtarea unei perechi de ochelari permanent sau doua perechi: una pentru aproape,
in raport cu varsta.
De asemenea, se va indica o alimentatie bogata in proteine si vitamine, evitarea eforturilor, precum si
o igiena a cititului, pastrandu-se distanta de la carte de 35 cm, iar lumina san u fie orbitoare, ci sa vina din
partea stanga si putin din spate.

C. 2 Camp vizual
Ansamblul punctelor din spatiu pe care ochiul il poate percepe atunci cand este imobil.

Explorarea campului vizual

- Explorarea clinica are avantajul de a puta fi realizata in orice loc, fara instrumente. Principalul ei
inconvenient este faptul de a nu fi reproductibila: ea nu poate servi deci decat ca examen de
depistare. In testul de confruntare, subiectul, care priveste drept in fata lui, trebuie sa semnaleze
momentul in care percepe un obiectm(testul) pe care examinatorul il deplaseaza in fata ochilor sai
de la periferie spre centru. In proba lui Amsler, subiectul trebuie sa fixeze punctual central al unei
scheme desenand anomaliile pe care le percepe.
- Explorarea instrumentala prezint aavantajul de a fi reproductibila: ea permite deci, daca e cazul,
sa se urmareasca evolutia dieritilor parametric. Ea utilizeaza un test luminos mobil si inregistreaza
diferitele locuri in care acesta devine vizibil pentru pacient
Explorarea instrumentala se face, in general, cu ajutorul unui aparat numit perimetrul lui
Goldamnn. Analizatorului Friedmann foloseste acelasi principii.

Anomalii ale campului vizual

- Amputarea este o ingustare a limitei periferice a campului vizual. In anumite cazuri, ea este
consecinta unui glaucoma foarte evoluat sau uni retinopatii pigmentare (degenerescenta ereditara). In
alte cazuri, amputarea campului vizual este urmarea unei atingeri a cailor vizuale. Ea este localizata
atunci intr-o parte precisa, antrenand o cuadronopsie (amputarea unui sfert camp vizual al fiecarui
ochi) sau o hemianopsie (amputarea unei jumatati a campului vizual al unui ochi), mai des verticala
decat orizontala.
- Scotomul este o zona de orbire sau de vedere slaba din interiorul campului vizual cauzata de o
atingere a retinei sau a cailor vizuale. Subiectul poate san u perceapa aceasta zona in mod spontan sau
poate sa o perceapa ca pe o pata.
 GEOMETRIA MISCARILOR OCULARE

Perceptia este un porces complex, plurifazic si dinamic. O atesta cercetarile care i-au
identificat etapele: detectarea, discriminarea, identificarea si recunoasterea obiectului. Precum si
experientele privitoare la oscilatii, la efectele consecutive figurale, fenomenele de set, de constanta,
iluziile perceptive potrivit carora cunoasterea umana, departe de a fi un process linear, se construieste
active, corectand si compensand, erorile datorate limitelor biologice proprii organelor de simt. PErceptia
implica alte procese psihice mai complex, memoria, reprezentarea, chiar categorializarea proprie
gandirii.
Miscarile oculare, implicate in timpul citirii unui text sau a perceperii unui obiect, sunt studiate in
principal prin doua metodologii: pe calea observatei directe si prin tehnici indirecte.
- Observarea directa foloseste diferite mijloace auxiliare: oglinda, telescopul, un orificiu in materialul
(ziarul citit de subiect) utilizat. Aceasta metodologie este imprecisa, totusi pe aceasta cale s-a constat
ca miscarile oculare, pe durata lecturii, nu sunt continue ci sacadate. Miscarile scurte si bruste sunt
urmate de scurte opriri, dupa care intervin din nou miscari rapide sau puncte de fixare.
- Metode indirecte sunt, in ordinea cronologica a aparitiei lor fie mecanice fie fotografice sau
cinematografice sau mai recent electrofoziologice sau video. Tehnica mecanica a constat in aplicarea
pe suprafata anesteziata a corneei a unui inel de gips moale, conectat la un kimograf printr-o tija sau
printr-un fir.
Tehnica inregistrarii pe pelicula a miscarilor oculare, consta in proiectarea unui fascicul de lumina pe
cornee, dintr-o pozitie laterala. Lumina reflectata de cornee ajunge, de la fiecare ochi, printr-un tub de
lentile ajustabil, pe o pelicula fotosensibila , fixa sau in miscare. Dispozitivul se numeste oftalmograf.
Exsta tehnici mai sophisticate in care un dispozitiv filmeaza campul vizual al subiectului, in timpul
lecturii. Peste aceasta imagine primara se suprapune un punct alb, obtinut prin reflectarea unui
fascicul de lumina proiectat pe cornea stanga, punct care indica in fiecare imagine punctul de fixare
al ochiului pe imagine, in momentul expunerii. In alte tehnici reflectia fasciculului de lumina se
realizeaza de catre o oglinda minuscule, montata fie pe o lentila de contact fie pe pleoapa unui ochi
inchis. Datele experimentale au aratat ca miscarile oculare prin care se realizaeaza perceperea unui
obiect variaza fuctie de instructajul dat subiectului. Ele au rolul de adduce imaginea obiectului
percput pe locul celei mai clare vederi, adica foveea. Obiectele sunt percpute clar doar in timpul
opririlor ochiului. Dar aceste opriri nu sunt absolute immobile, punctele de fixatii fiind mai degraba
arii de fixatie. Exista mici miscari in aceste ari de fixatie prin care se alterneaza ariile active din
retina pentru a impiedica inhibitia de protectie atunci cand privirea fixeaza mai indelung un obiect.

SENZATIA LUMINOASA SI SENZATIA CROMATICA

Senzatia cromatica alaturi de senzatia de forma si senzatia luminoasa constituie cele trei elemnte ale
vederii. Discromatopsia este o anaomalie a vederii, cauzata de absenta sau o degradere functionala a culelelor
din retina, responsabile de perceptia cromatica. Retina este portiunea ochiului sensibila la lumina, care
contine cellule cu conuri, responsabile de vederea in intuneric. Cind bastonasele si conurile sint stimulate,
semnalele luminoase sint transmise succesiv, prin neuronii retinei, apoi prin fibrele nervului optic, ajungand
in la cortexul cerebral. Persoanele cu discromatopsie prezinta tulburari ale vederii colorate in spectrul rosu,
verde, albastru si ale combinatiilor dintre acestea. Ochiul normal prezinta la nivelul retinei de celule sensibile
la cromatica, cellule cu con sensibile fie la lumina rosie, verde sau albastra. Termenul de siscromatopsie este
mult mai folosit decit cel delipsa perceptiei culorilor, deoarece majoritatea persoanelor cu probleme de
perceptie a culorilor pot identifica anumite culori.
Exista foarte putine cazuri in care pacientii nu sint capabili sa recunoasca nici o culoare. Senzatia cromatica
este prezenta dupa nastere, caci nou-nascutul este capabil sa distinga culorile din mediul inconjurator. La
adolescenta se stabileste o perceptie cromatica cu toate atributele recunoasterii de denumire si selectie. O
persoana normala poate distinge in spectru ceva mai mult de o suta de tonuri, adica mai mult decat cuvintele
de care dispunem pentru a le denumi.

De cele mai multe ori, boala este mostenita gentic.

Majoritatea tulburarilorde simt chromatic sint mostenite genetic, fiind mult mai frecvente decit cele
dobindite si afecteaza mult mai frecvent barbatii decit femeile. Exista si tulburari in perceptarea culorilor
dobindite; ele sint secundare leziunilor oculare. Se admite in general ca tulburarile cromatice in axul rosu-
verde sint caracteristice pentru leziunile optice (atrofie optica, nevrita optica, edem papilar), in timp ce
acelea in axul albastru-galben corespunde unor leziuni pur retiniene (retinopatie pigmentara, retinopatie
diabetica, degenerescenta maculara etc ).

8% dintre barbate sint daltonisti

Simptomele discromatopsiei variaza de la o persoana la alta; unii pacienti nu sint capabili sa recunoasca
rosul, verdele si albastrul sau nuante ale acestor culori. Daca forma de discromatopsie nu este severa,
persoana nici nu realizeaza ca percepe lumea colorata diferit fata de ceilalti; poate percepe nuante ale
culorilor, darn u poate deosebi rosul de verde desi recunoaste galbenul si albastrul.

De obicei, discromatopsiile sint pe linia rosu-verde (daltonism). In discromatosiile severe, nu este perceputa
nici o culoare, ci de nuante de gri, alb si negru. Tulburarile de simt chromatic mostenit genetic afecteaza
ambii ochi, iar cele dobindite sint mostenite genetic, prezente de la nastere, ireversibile si netratabile.

Investigatii necesare
Metodele de testare constau in recunoasterea culorilor si denumirea lor. Testul plansa pseudoizocromatica: se
cere subiectului sa priveasca un patrat cu puncte colorate care realizeaza un pattern (o litera sau un numar) sis
a recunoasca imaginea alcatuita din punctele colorate. Persoane ale caror vedere cromatica este intacta pot
recunoaste aceste pattern-uri, cei cu discromatopsie nu vor recunoaste sau vor recunoaste sau vor identifica
doar anumite litere sau cifre.

Testul de ordonare a culorilor este folosit pentru investigarea discromatopsiilor dobindite, dar si pentru a
evalua, severitatea discromatopsiilor mostenite. Se orodneaza nuantele unei culori in functie de o culoare de
referinta. Testele pentru depistarea daltonismului sint obligatorii pentru cei care doresc sa obtina permisul de
conducere si pentru alte categorii de persoane cu naumite profesii.

Discromatopsiile pot avea un impact consierabil asupra vietii individului, afectind dezvoltarea cognitivea
(invatara si citirea) si putind limita optiunile profesionale. De aceea, diagnosticul tulburarilor de simt
chromatic trebuie facut cit mai devreme, in jurul varstei de 3-5 ani. Monitorizarea perceptei vizuale este
recomandata a fi realizata cel putin o data, inaintea inscrierii la scoala, de preferinta intre virsta de 3-4 ani.

ACUITATEA VIZUALA
Cauzele deficientelor de vedere pot fi multiple, dintre ele amintim: afectiuni care evolueaza cu scaderea
acuitatii vizuale:
- unele boli ale pleoapelor, ale aparatului lacrimal, ale orbitei, coonjunctivitelor;
- tulburarile refractiei oculare (myopia, hiperpetropia, astigmatismul);
- afectiuni ale cailor optice cerebrale;
- accidente oculare s.a

Dicolo de cauzele de ordin anatomic si fiziologic ale analizatorului vizual, care duc la perturbarea functiei
vizuale, exista si cause organice generale:
 a) afectiuni de natura congenitala boli ereditare boli infectioase ale mamei in timpul sarcinii ( sifilis,
tuberculoza, rubeola, hepatita epidermica), dar si intoxicatiile cu alcool si droguri ale mamei, care vor
afecta activitatea vizuala a fatului.
b) Traumatismele obstetriscale
c) Boli contacte de copil dupa nastere: scarlatina, tuse convulsiva, boli reumatismale, parazitoze
intestinale, boli ale nasuluui, gatului urechilor; boli neurologice, boli ale sangelui, boli digestive,
traumatisme.
Alte clasificari au fost facute dupa urmatoarele criterii:
- Dupa gradul defectului vizual cecitate totala, ambliopie grava care merg la scoala de orbi si
ambliopie, cazuri care merg la scoala pentru ambliopi.
- Dupa momentul instalarii defectului, avem defecte congenitale, defecte survenite in copilaria
timpurie, in pprescolaritate si scolaritate si defecte tardive.
- Dupa complexitatea defectului defectul poate aparea pe un fond singular, sau insotit de alte defecte
extraoculare ( de auz, motrice, mintale, ale limbajului). Acestea sunt mai frecvente in conditiile cand
e prezenta o etilogie bazata pe maladii degenerative, meningite, encefalte, infectii, traumatisme,
accidente etc;

Miopia este un defect al vederii care se manifesta prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la
o distanta mai mare. Aceasta se intampla deoarece razele paralele,ce vin de la un obiect, atunci cand
traverseaza globul ocular, se focalizeaza inaintea retinei, permitand doar distingerea obiectelor situate la o
distanta mai mica. Globul ocular al persoanelor miope este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente
pentru a corecta vederea, deplasand focarul pe retina. In jur de 26% din populatia lumii are miopie.
Prima etapa a vederii este crearea unei imagini pe retina, folosind razele paralele ce rezulta din cristalin.
Aceasta prima faza este bazata pe legile focalizarii luminii. Un obiect va fi cu atat mai bine definit, cu cat
razele sale produc o imagine mai clara pe retina. In emetropie, adica in absenta unor tulburari de refractie,
imaginea cade exact pe retina.
In miopie, focalizarea este in fata retinei. Astfel, ea va parea mult mai confuza.
Cu toate ca ar trebui sa fie situate la infinit (5 metri in practica), punctum (cel mai indepartat punct vazut
inca net) este situat la miopi intre nas si 5 metri, in functie de gradul miopiei.
Miopia se masoara in dioptrii, care sunt negative. O miopie de 1 dioptrii are nevoie de ochelari de -2
dioptrii.
Determinarea distantei de la punctum remotum ofera, de asemenea, de gradul de miopie: gradul de miopie
este invers proportional cu distanta de la punctum remotum exprimata in metri. Exemplu, in cazul in care cel
mai indepartat obiect vazut clar este de 10 cm, deci 0,1 metri, atunci myopia este de 10 dioptrii; daca obiectul
este situate la 2 metri, atunci myopia de 0,5 dioptrii.

Acuitate vizuala Snellen

Dioptrii (m)

1. 10.0 D 6/600
2. 6.00 D 6/232
3. 5.00 D 6/170
4. 4.00 D 6/126
5. 3.00 D 6/85
6. 2.50 D 6/68
7. 2.00 D 6/50
8. 1.50 D 6/ 33
9. - 1.00 D 6/20
10. 0.50 D 6/9
 Ereditara Una din cele mai frecvente cause este cea genetica, aproximativ 89% din parintii cu
miopie avand deasemenea copii miopi.

Mediul Alta cauza importanta este influenta mediului asupra muschilor globului ocular. Astfel
ca un exces de tonus din partea muschiului ciliar poate sa antreneze myopia prin spasme ciliare.
Si indicele de refractie a cristalinului poate fi modificat sub influenta temperaturilor inalte
(opacifierea cristalinului). Alta teorie sustine ca un efort prea mare consolideaza muschii ciliari,
micsorand curbura cristalinului.
Combinatie factorilor ereditari cu cei din media
Patologici exista o serie de afectiuni care determina aparitia miopiei

Diagnostic

Tratament

Cele mai commune forme de tratament include purtarea ochelarilor si a lentilelor de contact (doar
cu lentile divergente), precum si o procedura chirurgicala reractiva oculara, dar aceasta este
recomandata doar persoanelor cu un anumit grad de miopie, precum si cu o varsta nu foarte
inaintata.

SIMTUL CROMATIC

Functia vizuala este compusa din trei elemente sau senzatii:

1. Senzatia de lumina
2. Senzatia de forma
3. Senzatia de culoare

Din punct de vedere filogenetic senzatia cromatica a aparut ultima. Putem deci deduce ca este
elementul cel mai sensibil al functiei vizuale si ca in cadrul unei patologii ocular ar trebui sa fie prima
afectata.
Daca ar trebui sa facem o similitudine intre sistemul vizual si un televizor, prima perturbatie in
receptia unei imagini se manifesta prin pierderea culorii. Imaginea apare in alb-negru si in cazul ca receptia
se degradeaza si mai mult, urmeaza disparitia formelor.
Bineinteles, lucrurile sant mai mult mai complexe in oftalmogie, este numai o similitudine pentru a
afirma ca vederea culorilor ar trebui sa ne duca mult mai multe informatii privind o anume patologie
comparative cu ceea ce obtinem in momentul de fata.
Realitatea este ca senzatia cromatica este elemental cel mai putin cunoscut al functiei vizuale iar
testele existente nu sant suficent de performante pentru a pune in evidenta suficent de precoce si prcis o
modificare de simt cromatic.
Din punct de vedere fizic, lumina nu este decat o radiatie electromagnetica cu o lungime de unda
cuprinsa intre 380 si 770 nm. Din aceleasi punct de vedere, culoarea este o radiatie electromagntica de o
anume lungime de unda. Pentru un spectrofotomentru culoarea nu este decat un parametru fizic.
Din punct de vedere sensorial, lumina, ca si culoarea de altfel, nu este decat o senzatie data de catre
receptorul vizual.
Stimulul inregistrat de celulele vizuale (conuri) este transmis celulelor ganglionare, unde informatia
este codificata pentru a fi transmisa spre creier prin doua canale: unul pentru culorile rosu si verde si altul
pentru culorile galben si albastru.
 Sant cele trei tipuri de conuri celulele retiniene specializate in perceptia cromatica care permit
perceptia fiecareia din cele trei culori fundamentale: rosu, verde , albastru. Cele aproximativ 150 tonalitati
percepute de un ochi normal sint realizate prin amestecul celor trei culori fundametale. Daca adaugam si
nivelele de luminozitatee si saturatie se considera ca ochiul uman este capabil de a diferentia aproximativ
15.000 de culori diferite, cu o oarecare variabilitate, in functie de varsta cat si de la un individ la altul.
Persoanele care lucreaza cu culori pictura, industria textile, imprimerie, etc, - maresc capacitatea lor de a
diferentia culorile. Este cunoscut ca vanzatorii de tesaturi pot diferentia peste 100 nuante de negru.

Clasificarea tulburarilor de simt cromatic

A. Vedere cromatica normala = tricomazie normala (perceptia normala a celortrei culori fundamentale:
rosu, verde si albastru).
B. Discromatopsii ereditare: 8 % B si 0,45 % F generate de un deficit chromatic ereditar al
cromazomului x din perechea de cromazomi sexuali.

Tricomati anormali = (perceptia celor trei culori fundamentale insa cu un deficit pentru una
din culori. Culoarea in cauza este perceputa numai incepand de la o anumita saturatie.

1. Protonomalie(deficit pentru Rosu) 1 % B si 0,02 % F

2. Deuteranomalie ( deficit pentru Verde) 4,9 % B si 0,38% F
3. Triatanomalie (deficit pentru Albastru) 0,003 %
Dicromati = sau anopi (perceptia numai a doua culori fundamentale)

1. Protanopie (absenta de Rosu) 1% B si 0,02 % F

2. Deuteranopie (absenta de Verde) 1,4 B si 0,01 %
3. Tritanopie (absenta de albastru) 0.002 % B si 0,001 % F

Monochromati = vedere in alb-negru 0,008 %. Este interesant de stiut ca purtatorii acestei

patologii nu au in vocabularul lor natiunea de << gri>> caci fiecare nuanta de gri este asociata
unei culori.

C. Discromatopsiile dabandite:

Discromatopsie de ax Rosu Verde

1. Tip Protan
2. Tip Deutan
Discromatopsie de ax Galben Albastru

1. Tip Tritan
2. Tip Tetartan (?) Acest tip de discromatopsie este contestat de unii autori .
Acromatopsie = absenta totala a perceptiei cromatice

Caracteristicile discromatopsiilor ereditare.

1. Sant prezentate la nastere .
2. Sant bilaterale, cu asemanare intre cei doi ochi..
3. Nu sunt evolutive
4. Nu benficiaza de tratament
5. Cel mai frecvent sant descoperite intamplator fara a produce fara a produce o jena subiectiva
persoanei in cauza.
 Trebuie mentionat ca testul cel mai folosit de catre medicina muncii testul lui ISHIHARA
nu depisteaza discromatopsiile ereditare sant penalizate in acelas fel cu toate ca exista o mare diferenta
intre cele doua entitati patologice. In plus, testul lui ISHIHARA nu depisteaza discromatosiile dobandite
care in marea lor majoritate sant de ax galben albastru si de cele mai multe ori sant mai handicapante
decat discromatopsiile ereditare.

Caracteristicile discromatopsiilor dobandite:

1. Insotesc unele patolgii oculare ( nevrite optice, glaucom, maculopatii, coioretinite, patologii vasculare
retiniene) sau generale (diabet, leuconevraxita).
2. Sant evolutive cu patologia care le-a generat.
3. Beneficiaza de tratament
4. Cel mai frecvent, exista o mare diferenta intre cei doi ochi.

Meseriile interzise daltonierilor:

1. Meserii interzise in transport:

Armata: piloti si mecanici
Aviatia civila: piloti, mecanici, controlori aerieni.
Marina comerciala: marinari si ofiteri
Cai ferate: conducatori, mecanici
Transport in comun: autobuz, metrou
Permis de conducere

2. Meserii privind securitatea publica:

Politie, jandarmerie, vama, pompieri.

3. Diverse alte profesiuni

Electrictate si electronica
Laboratoare: tehnici si farmacisti
Meserii in textile, imprimerie
Meserii in pictura si fotografie
Meserii in iluminare (teatru, cinema si televiziiune)
Meserii privind trierea: alimentelor de exemplu (fructe, legume)

In concluzie: pentru o persoana care are o vedere cromatica normala spectrul chromatic este
compus din aproximativ 150 de tonalitati diferite. Pentru un daltonian dicromat, spectrul cromati este
compus de numai doua tonalitati, galben si albastru , restul nu este decat un amestec de aceste doua culori
si gri.

Tesul lui ISHIHARA

Testul lui Ishihara contine patru grupe de planse:

1. Plansele demonstrative ( 2 planse din care una pentru nestiutorii de carte sau copii).
2. Plansele pentru depistaj (24 de planse din care 8 pentru nestiutori de carte sau copii)
3. Plansele e contra- proba ( 6 planse din care 2 pentru nestiutorii de carte sau copii),
4. Plansele pentru diagnostic protan deutan ( 6 planse din care 2 pentru nestiutorii de carte sau copii)
 Fiecare plansa prezinta o cifra (Sau un traseu pentru nestiutorii de carte sau copii) pe un fond
de contrast. Unele planse de depistare contin de asemenea o cifra de confuzie destinata sa fie vazuta
numai de daltonieni.

In concluzie:

Testul lui Ishihara este un test excellent cu conditia de afi utilizat in scopul in care a fost
conceput: depistarea discromatopsiilor ereditare.
Pentru daltonieni este necesar utilizarea unui test de etalonare pentru apreciza importanta
handicapului si repercursiunea asupra vietii cotidiene sau la locul de munca.

C.3 MOTILITATEA OCULARA

Organe anexe ale globului ocular
Prin organe anexe sunt desemnate o serie de formatiuni situate in imediata vecinatate a globului ocular si
al carui rol consta in protectia si motilitatea acestuia . Se deosebesc doua categorii de organe anexe si
anume organe anexe de protectie si organe anexe de motilitate. Din grupul organelor anexe de protectie
fac parte: orbita, pleoapele si sprancenele, conjunctivita si aparatul lacrimal. Organele anexe de motalitate
sunt reprezentate de muschii extrinseci ai globului ocular. Orbitele sunt cavitatii osoase situate in
masivul facial, de o parte si de alta a liniei mediane, adapostesc si protejeaza globii oculari.

PLEOAPELE SI SPRANCENELE

Pleoapele sunt formatiuni musculocutanate perechi (una superioara si alta inferioara) care
acopera si protejeaza globul ocular prin inchiderea anterioara a cavitatii orbitale. Ele au forma patrulatera,
prezentand o fata anterioara (tegumentara), una posterioara (musculoasa), o margine aderenta, prin care
se insera de orbita, si o margine libera, care delimiteaza fanta palpebrala. Fanta palpebrala este
deschiderea anterioara a orbitei, delimitate de cele doua margini libera ale pleoapei superioara si
inferiioare. Pleoapele se unesc la extermitatile lor, formand doua comisuri: comisura palpebrala laterala si
comisura palpebrala mediala. Pleoapa superioara, care se intinde in sus, pana la spranceana, este mai
mare si mai mobila decat cea inferioara. Pleoapa inferioara se continua cu pielea obrazului. Pe marginea
libera a pleoapelor se implanteaza genele si cilii, niste peri asezati in mai multe randuri. Cilii sunt mai
numerosi si mai mari pe marginea libera a pleoapei superioare, mai rari si mai subtiri pe marginea libera a
pleoapei inferioare. Tot pe marginea libera a pleoapelor, si anume pe muchia lor posterioara, se afla
orificiile de deschidere ale glandelor Meibomius. In apropierea extremitati mediale a fantei palpebrale se
gaseste o mica ridicatura, papilla lacrimala,prevazuta cu un orificiu numit puctul lacrimal.
Din punctual de vedere histologic, pleoapele sunt formate din mai multe straturi care, de la exterior la
interior sunt: pielea, tesutul subcutanat, stratul submuscular, stratul fibros si conjunctivita palpebrala.
Pielea pleoapelor este subtire, cu o structura care nu se deosebeste de structura pielii. In dermul pielii se
gasesc glande sebacee associate foliclilor genelor, precum si mici glande suforpare. Tesutul cellular
subcutanat contine numeroase fibre elastice si vase sangvine. Stratul muscular este format din fibre
musculoase striate, care alcatuiesc muschiul orbicular si musciul ridicator al pleoapelor. Stratul fibros,
care formeaza un adevarat schelet al pleoapelor este alcatuit din doua portiuni:
Tarsul si ligamentele largi. Tarsul se compune din fibre coloagene dense si din putine fibre elastice. El
este situate catre marginea libera a pleoapelor. In tars se gasesc glandele Meibomius, care se deschid pe
marginea libera a pleoapelor.

Acestea sunt glande sebacee mari, al caror produs de secretie lubrefiaza marginea pleoaopelor,
inlesneste aderenta lor in timpul cand ochii sunt inchisi si impiedica scurgerea lacrimilor. Ultimul strat
care intra in constituita pleoapelor este reprezentat de conjuctiva, membrana mucoasa care adera in fata
posterioara a pleoapelor. Rolul fiziologic al pleoapelor este acela de a proteja globii oculari si de a
micsora, cand este nevoie, cantitatea de radiatii luminoase care patrund in interiorul ochiului. Acest rol
se realizeaza prin miscarea de clipire care se produce prin contractia muschilor palpebrali. O data cu
miscarea de clipire, lacrimile sunt intinse pe suprafata globului ocular, care este astfel umezit in
permanenta. Miscarea de clipire arer character reflux. Ea poate fi insa comandata si pe cale voluntara.
Sprancenele sunt formatiuni musculocutante care apar ca doua ridicaturi acoperite cu peri situati la
nivelul marginii superioare a orbitei . Ele sunt dispuse transversal, de o parte si de alta a liniei mediane,
separand pielea functiei de pielea pleoapelor superioarea orbitei. Ele sunt dispuse transversal , de o parte
si de alta a liniei mediane, separand pielea fruntii de pielea pleoapelor superioare. Sprancenele au rolul
de a devia cursul sudorii de pe frunte, impiedicand-o sa ajunga pe globul ocular.

CONJUCTIVITA

Conjunctivita este o membrane mucoasa care inveleste fata posterioara a pleoapelor si care se
rasframge sip e partea anterioara a globului ocular. Ea are doua portiuni, un care captuseste pleoapele,
numita conjunctivita palpebrala si alta care inveleste partea anterioara a globului ocular, numita
conjunctivita bulbara.
La locul de rasfrangere al conjunctivitei de pe fata posterioara a pleoapelor, pe globul ocular
se formeaza doua funduri de sac, unul superior si altul inferior. In acest fel, conjunctivita delimiteaza o
cavitate care se gaseste intre pleoape si globul ocular, numita cavitatea conjunctivala. In unghiul intern al
ochiului, conjunctivita bulburala este ridicata de o proeminenta mamelonara, numita caruncula lacrinala,
formata din foliculi pilosi rundimentari si din glande sebacee. Structural, conjunctivita este alcatuita
dintr-un epiletiu multistractificat pavimentos si un coridon constituit dintr-o lama subtire de tesut
conjunctiv. In tesutul conjuctiv se gasesc glande lacrimale accesorii si glande mucoase.

APARATUL LACRIMAL

Aparatul lacrimal este format din glanda lacrimala si caile lacrimale (fig.2).
Glanda lacrimala de marimea unei migdale, este asezata in regiunea superoexterna a orbitei, in
scobitura sau foseta lacrimala de pe tavanul acesteia. Ea are doua portiuni, una orbitala si alta palebrala.
Portiunea orbitala a glandei lacrimale este ovala si mai mare decit portiunea palpebrala. Aceasta din
urma se afla in unghiul extern al fundului de sac conjuctival superior.
Din punctual de vedere structural, glanda lacrimala este de tip tubuloacinos seros. Acinii sunt
formati din cellule secretorii dispuse pe o memebrana bazala, asemanatoare cu cele ale glandei parotide.
Canalele excretoase ale glandei lacrimale sunt de doua feluri: principale si accesorii. Canalele accesorii in
numar de 3-5, colecteaza lacrimile din portiunea orbitala a glandei lacrimale, deschizandu-se in partea
externa a fundului de sac conjunctival. Canalele accesorii sunt mai mici, dar mai numeroase. Ele
conecteaza lacrimile secretate de portiunea palpebrala a glandei lacrimale, varsindu-le fie in canalele
principale, fie in fundul de sac conjuctival superior. Ca structura, canalele excretoare ale glandei
lacrimale sunt formate dintr-un strat extern conjunctival si un strat intern alcatuit din doua rinduri de
cellule epiteliale.
Caile lacrimale sunt reprezentate printr-un sistem de conducte care au rolul de a transporta
lacrimile din fundul de sac conjunctival in meatul inferior al foselor nazale. In componenta acestui sistem
intra punctrle lacrimale, canaliclele lacrimale, sacul lacrimal si canalul lacrimo-nazal. Punctele lacrimale,
cite unul de fiecare pleoapa , sunt niste orificii situater pe marginea pleoapei, catre unghiul intern. Ele se
continua cu canaliculele lacrimale situate in grosimea pleoapei si care se deschid in sacul lacrimal, unde
se vor de forma ovalara., cu structura membranoasa, situat in partea
anterioara si interna a orbitei intr-o loja osteofibroasa. Sacul lacrimal se continua cu canalul nazo-
lacrimal , un conduct care face legatura dintre sacul lacrimal si fosele nazale. El se deschide in matul
nazal inferior. Dun punct de vedere structural, caile lacrimale se continua cu conjunctivita, iar la nivelul
meatului naza inferior, cu mucoasa nazala.
Rolul fiziologic al aparatului lacrimal consta in secretia si transportul lacrimilor. Lacrimile
sunt formate dintr-un lichid clar, fluid, care contine 99%apa, 0,1% albumina si 0,9 % saruri minerale, in
special clorura de sodiu. Ele sunt secretate in permanenta de catre glanda lacrimala, de unde pleaca prin
canalele excretoae ale glandei in fundul de sac conjunctival superior. De aici sunt raspandite, prin
miscarea de clipire pe toata suprafata globului ocular conjunctival unde formeaza un strat foarte fin care
acopera cornea si conjunctivita, mentinandu-le in permanenta umede. Lacrimale se adune in unghiul
intern al fantei palpebrale, in asa numitul lac lacrimal, de unde sunt absorbite de punctele lacrimale,
trecind in canaliculele lacrimale, de aici in canalul nazolacrimial si, in final, in cavitatea trecind in
canaliulele lacrimale, de aici in canalul nazolacrimal si, in final, in cavitatea nazala. Lacrimile
protejeazaglobul ocular prin trei mecanisme: umezirea permanenta a corneei si a conjuctivitei,
indepartarea particulelor de marimi mici patrunse in cavitatea conjunctivala si prezenta in lacrimi a unei
substante bactericide numite lizozim.

CAUZE

Afectiunele congenitale ale pleoapelor

Se pot grupa in: anomalii morfologice, anomalii ale deschiderii pleoapelor, anomalii ale cililor, anomalii
ale marginilor libere ale pleoapelor, anomalii tegumentare si anomalii de motilitate.

Anomalii ale morfologiei pleoapelor

Ableferia afectiune grava care consta in absenta pleoapelor sau inlocuirea acestora cu un tesut
membranos; se asociaza cu absenta globului ocular si alte malformatiii grave.
Microblefaria este o anomalie caracterizata prin pleoape de dimensiuni mai mici dar de structura
normala. Uneori poate asocia simblefaron temporal. In cazurile accentuate se manifesta prin
imposibilitatea inchiderii fantei palpebrale (lagoftalmie) cu toate consecintele nefaste care decurg din
aceasta ochi uscat, keratoconjunctivita de expunere, aspect inestetic.) de aceea se impune corectia
chirurgicala.
Colombul palpebral defineste o lipsa de substanta de forma triunghiulara ce intersereaza toate planurile
pleoapei sau doar tarsul (colobom partial). Se produce datorita lipsei fuziuni sau fuziunii incomplete a
mugurilor embrionari palpebrali. Atunci cand afecteaza treimea medie si are o intindere mare provoaca
lagoftalmie . Poate fi asociat cu alte coloboame (uveale, de nerv optic), cu lipodermoidul limbului sau cu
alte malformatii faciale luand forma sindromului Goldenhar si Franceschetti. Tratamentul chirurgical
consta in aproprierea si sutura plan cu plan a marginilor colombului in coloboamele mici si inlocuirea
tesuturilor lipsa in coloboame intinse.

Anomalii ale deschiderii palpebrale

Criptoftalmia consta in lipsa fantei palpebrale. Polul anterior al ochiului este acoperit de un tesut rezultat
din fuziunea fara demarcatie a celor doua pleoape, superioara si respective inferioara. Diferenta de
ablefarie consta in calitatea acestui tesut care este normal in criptoftalmie. Corectia se face chirurgical.
Euriblefaronul consta intr-o largire exagerata a deschiderii complete a fantei palpebrale, unghiurile
paalpebralepermitand vizualizarea fundului de sac conjunctival.
Blefaromizoza se manifesta prin imposibiltatea deschiderii complete a fantei palpebrale, unghiurile
palpebrale parand sudate. Aparent frecvent asociata cu epicantus si microblefarie . Diagnosticul
diferential se face ptoza congenitala de care o diferentiaza functia normala a muschiului ridicator al
pleoapei superioare si cu microblefaria. Tratamentul este unul chirurgical purtan denumirea de
cantoplastie interna sau externa.
Epicantus (cuta monogloida) consta in existenta bilaterala a cate unui pliu musculocutanat, cu directie
verticala care acopera unghiul intern. Este o anomalie transmisa autosomal dominat destul de frecventa( 2
-5 % din populatie).

Apare datorita unui exces tegumentar sau insertiei aberante a unor fibre apartinand
orbicualrului. Este filozofic la mongoli iar pentru restul populatiei la sugari pana in luna a V-a datorita
lipsei de dezvoltare a piramidei nazale. Se descriu doua forme de epicanatus: direct atunci cand pilul
porneste de la pleoapa inferioara. Cele de intindere mica nu necesita tratament, ele putand chiar sa
dispara pana la pubertate odata cu dezvoltarea piramidei nazale. Pentru cele foarte intense care
micsoreaza campul vizual este necesar tratament chirurgical care consta in exciza excesului tegumentar si
ancorarea tegumentului la ligamentuol palpebral intern.
Epiblefaronul defineste prezenta unui pliu cutanat orizontal parallel cu marginea libera a pleoapei. Daca
nu dispare cu varsta se practica excizia semilunara a excesului tegumentar.
Blefarochalazisul este asemanator clinic cu epiblefaronul doar ca in patogenie este implicate o
modificare degenerative a dermului si o relaxare a septimului orbitar. Atat blefarochalazisul cat si
epiblefaronul pun adesea mai multe probleme estetice dar pot duce si la aparitia ptozei si implicit a
limitarii campului vizual caz in care necesita excizia excesului de piele, a unei portiuni din orbicular si
intarirea septului orbitar. Atat blefarochalzisul cat si epiblefaronul pun adesea mai multe probleme
estetice dar pot duce si al aparitia ptozei si implicit a limitarii campului vizual in caz in care necesita
excizia excesului de piele, a unei portiuni din orbicular si intarirea septului orbitar.
Aspectul antimongoloid al fantei palpebrale consta intr-o oblicitate invesa a deschiderii fantei
palpebrale cu unghiul extern situate sub nivelul celui intern. Apare in sinfromul Francois si sindromul
Goldenhar.

Anomaliile ciliare
- Hipocricoza este absenta cililor sau inlocuirea acestora cu cativa oeri subtiri si rari; apare in alopecii.
Problema mai degraba de natura estetica se poate remedia cu ajutorul chirurgiei plastice.
- Hipertricoza este dimpotriva o exagerare a dezvoltarii cililor atat in grosime si lungima cat si ca
numar. Cilii pot fi dispusi in doua, trrei randuri. Rezolvarea problemei se face prin electroliza
foliculilor.
- Cilii moniliformi au aspectul de sirag de margele ( sunt strangulati din loc in loc).
- Ectopia cililor anomalie care consta in prezenta cililor la nivelul pleoapelor in alte locuri decat cel
normal. Indepartarea lor se face prin excizie sau electroliza.
- Cilii incarnati apar datorita directiei anormale de crestere a acestora astfel incat acestia ies pe fata
conjunctivala a pleoapei.

Anomaliile tegumentelor pleoapelor.

- Ichtioza este o afectiune cu character ereditar (transmitere legata de X) care se manifesta prin
ingrosarea si uscarea excesiva a tegumentelor pleoapelor, dar nu numai, care capata un aspect solzos.
Procesul avanseaza cu varsta iar tratamentul simtomatic consta in administrarea de unguente pentru
inmuierea pielii. Asocierea congestiei tegumentare defineste eritodermoichtioza.\
- Chistul dermoid este o formatiune pseudala de dimensiuni mici elastica, mobile si bine delimitate
situate spre unghiul palpebral extern. Tratamentul consta in extirparea chirurgicalainclusiv a capsulei
pentru a preveni viitoare recidive.
 Anomalii de motilitate ale pleoapelor cuprind ptoza congenitala si retractia congenitala
a pleoapei superioare.

Anomaliile marginilor libere includ entropionul ectropionul congenital si ankiloblefaronul.

Entropionul rasfrangerea congenital apleoapei inferioare spre globul ocular este cauzata de aplazia
tarsului sau hipertrofiei muschiului ciliar. DAca nu dispare spontan necesita corectie chirurgicala.
Ectropionul raspfrangerea in afara a marginii pleoapei este determinat de dezvoltarea insuficuenta a
tegumentului.
Ankiloblefaronul se manifesta prin imposibilitatea deschierii fantei palpebrale cauzata de solidarizarea
marginilor celor doua pleoape prin intermediul unei membrane.