Studiile privind fixatorul omonim au fost initiate de Gavriil Abramovici Ilizarov in anii 5o,

pe cand acesta se afla in Kurgan - Siberia. Este acceptata in prezent ideea ca principiul de
fixare cu brose si cercuri i-a fost inspirata de sistemul de inhamare a cailor la saniile pe care
le folosea.
Kurgan se afla in partea vestica a Siberiei,mult dincolo de Urali ,la circa 3000Km est de
Moscova. Profesorul Ilizarov a dezvoltat metoda ce-i poarta numele in acest oras industrial de
250 000 locuitori incepand cu 1951; cercetarea privind potentialul osteosintezei trans-osoase
si mai apoi, studiile despre compactare si alungire fiind initiate de un colectiv restrans
compus din 2 cercetatori si Ilizarov insusi. . . .

Laboratorul de cercetare al lui Ilizarov a devenit o filiala a N.I.I.T.O. din Leningrad

(actual Sankt-Petersburg) incepand cu 1969, si s-a dezvoltat in urmatoarele 2 decade prin
dotarea cu un vivariu ce putea adaposti 50 de animale de experienta si doua tronsoane de 40
de paturi de spital fiecare, unul pentru copii si altul pentru adulti. Aceste facilitati se aflau in
perimetrul Spitalului Orasenesc din Kurgan, unde ,de altfel ,s-au si inceput testele clinice
pentru folosirea metodei lui Ilizarov de tratare a fracturilor recente ,sub indrumarea
specialistilor locali in Ortopedie- Traumatologie .

Se povesteste ca ideea folosirii fixarii trans-osoase pentru alungire i-a fost sugerata (evident
involuntar) lui Ilizarov de catre un pacient ,care, ignorand indicatiile medicului, a actionat in
sens invers suruburile de compactare ale fixatorului pe care il avea montat,astfel ca rezultatul
obtinut a fost invers compresiunii in focar. Controlul radiologic efectuat dupa un timp a aratat
ca in spatiul creat progresiv, lent, intre fragmentele osoase ce trebuiau compactate ,s-a format
o umbra de tesut osos reparator.Meritul deosebit al lui Ilizarov consta in faptul ca a apreciat
semnificatiile acestei intamplari la justa valoare; el a realizat ca fixatorul trans-osos pe care il
concepuse poate fi util nu numai in tratamentul fracturilor recente (stabilizare externa), ci si
in alungirea oaselor sau in tratarea lipsei de substanta osoasa de diferite etiologii.
Dupa aceasta revelatie, Ilizarov a initiat un program de cercetari asidue pe animale ,
incercand sa re-creeze fenomenul de alungire observat si sa-i defineasca parametrii.
Metoda sa a devenit astfel generatoarea unor concepte biologice noi, cu caracter profund
original ,care au readus in discutie legi biologice legate de neo-geneza tisulara, osteogeneza
sau osteoinductie. Institutul Ilizarov se ocupa tocmai de fundamentarea teoretica si practica a
acestei conceptii novatoare in domeniul ortopediei si traumatologiei.
Rezultatele experimentale remarcabile obtinute, dublate de o vasta si plina de succes aplicare
in practica clinica, au contribuit la o meritata recunoastere a ,de-acum consacratului Profesor
Ilizarov, recunoastere ce a culminat cu acordarea Premiului Lenin pentru medicina in 1978,
ca si acordarea titlului de Erou al Muncii Socialiste distinctii in general rar acordate in
spatiul sovietic.Ulterior, faima sa i-a prilejuit atribuirea titlurilor de "Profesor Emerit si
Inventator Emerit, care in final l-au propulsat in randurile Academiei Sovietice de Stiinte la
sfarsitul anilor 80.
Toate aceste succese insa nu reuseau sa diminueze relativa izolare a lui Ilizarov de lumea
stiintifica vestica. Desi se bucura de larga recunoastere in teritoriile sovietice, rezultatele sale
au penetrat incomplet cortina de fier, publicatiile medicale vestice aratand un interes slab si
complezent fata de rarele referiri la performantele fixatorului Ilizarov pana prin 1980.
Poate ca noiembrie 1980 a ramas o data remarcabila in biografia lui Ilizarov .In mod cert
insa, noiembrie 1980 a ramas un moment de rascruce in viata exploratorului italian Carlo
Mauri. Suferind de aproximativ 10 ani de o pseudoartroza infectata post-fracturara la nivelul
tibiei stangi, Mauri a aflat, dupa exasperante esecuri terapeutice, despre Ilizarov si fixatorul
sau si s-a aventurat pana in Kurgan-ul siberian la data sus amintita, pentru a-l intalni pe
Ilizarov si a-i cere sprijin. Ilizarov l-a primit, l-a operat prin fixare externa cu brose trans-
osoase dupa metoda sa,fara a deschide focarul de fractura. La cateva zile, Mauri a primit
permisiunea de a se sprijini partial pe piciorul stang. La 6 luni dupa instalarea fixatorului,el
era apt de a se deplasa, infectia fiind eradicata si deficientele osoase corectate simultan cu
imobilizarea , prin acelasi fixator.
Recunostinta si stima lui Mauri au gasit si o expresie practica de manifestare, prin
organizarea vizitei lui Ilizarov in Italia,acesta fiind invitat la cea de-a XXII-a Conferinta
Italiana A O la Bellagio, in iunie 1981. Acolo, sub presedentia Prof. Roberto Cattaneo, medic
sef al Clinicii de Ortopedie si Traumatologie a Spitalului General Lecco, Ilizarov s-a bucurat
de prima sa participare la un congres vestic.
In cadrul temei de baza a Conferintei Profilaxia si Tratamentul Infectiilor Osoase- Ilizarov
a participat cu trei lucrari majore:Tratamentul fracturilor deschise; Tratamentul osteomielitei
post- fracturare si Alungirea osoasa.
Dincolo de interesul suscitat de o metoda care pentru majoritatea era noua sau cunoscuta doar
gratie unor fragmentare informatii de gazeta medicala, Ilizarov a conferit si o conotatie
practica vizitei sale, daruind o trusa cu fixatoarele concepute de el Spitalului General Lecco.
Cu ajutorul acesteia si manati de curiozitate stiintifica, Prof. Cattaneo si colaboratorii sai ( A.
Villa, M. Catagni, L. Tentori, ) au initiat un program ambitios de utilizare a osteosintezei
trans-osoase prin fixare externa dupa metoda Ilizarov, cu rezultate imediate extrem de
incurajatoare. Aceste rezultate i-au convins si
i-au indemnat sa gaseasca energia necesara pentru a organiza in aprilie 1982 vizita unei
delagatii de specialisti italieni la Institutul Ilizarov din Kurgan (V.K.N.C.-VTO).
Pe langa Catagni si Villa, din delegatie au mai facut parte Prof. Bianchi Maiocchi din Milano
si Prof. G.B. Benedetti (Bergamo). Se poate spune ca aceasta vizita a fost determinanta
pentru constituirea grupului de studiu si promovare a fixatorului Ilizarov in Italia.
Noul sediu al Institutului Ilizarov din Kurgan (V.K.N.C.-VTO) construit in 1982 si inaugurat
in 1983, reprezinta o realizare deosebita si impresionanta ,fiind probabil cel mai mare institut
de cercetari sovietic in acel moment. Spatiul de lucru este vast; in perimetrul institutului
exista servicii clinice insumand nu mai putin de 1200 paturi,impartite in 3 tronsoane, cu o
sectiune centrala care dispune de 12 sali de operatie cu toata dotarea necesara.Departamentul
de cercetare cuprinde 7 compartimente stiintifice care au la dispozitie 15 laboratoare de
cercetare dotate cu tehnologie moderna pentru studiul cresterii si regenerarii tisulare.Fiecare
laborator dispune de facilitati pentru chirurgie experimentala.Un medic veterinar si 4
nutritionisti ingrijesc 400 caini de experienta aflati in vivarium-ul institutului.Exista servicii
separate de fiziologie,chimie, biochimie,biomecanica,radiologie,etc. Personalul cuprinde
1000 oameni; 30 de medici specialisti lucreaza numai in cercetare.
Exista ,de asemenea ,o specializare a sectiilor clinice: alungiri, corectia deformarilor,
pseudartroze, sold, picior, infectii. Policlinica modern echipata asigura controalele
ambulatorii.O deosebita importanta este acordata dotarii si programelor recuperatorii,care
sunt indeplinite de personal calificat.
La ora actuala, fixatorul Ilizarov este folosit pe scara larga in spatiul ex-sovietic pentru
tratarea unei mari varietati de afectiuni scheletice; pentru multe tipuri de fracturi ,el a capatat
acolo statutul de tratament de electie.
Impactul metodei folosite de Ilizarov a fost cu atat mai mare cu cat rezultatele au fost
prezentate de autor insusi la Conferinta din Bellagio; la Spitalul General din Lecco au fost
ulterior puse bazele A.S.A.M.I., Asociatia pentru Studiul si Aplicarea Metodelor lui Ilizarov.
Printre alte realizari ale grupului A.S.A.M.I. se remarca organizarea inca din 1983 a unui
prim curs teoretic si practic de aplicare a fixatorului Ilizarov in Italia (Lecco).Au conferentiat
cu aceasta ocazie insusi Ilizarov , ca si colaboratorul sau Dr. V.I. Shevtsov. La acest curs au
participat ca invitati Sarmiento si Mac Ewan.
In septembrie 1983 un grup de 30 specialisti a fost invitat la Primul Congres International de
Osteosinteza trans-osoasa, care a avut loc la Kurgan ,in sediul noului Institut (V.K.N.C.-
VTO), prin grija Ministerului Sovietic al Sanatatii. Au fost admisi circa 800 specialisti din
tarile Europei de est si un numar limitat din cele vestice.
In 1984, la Bergamo, in Italia, a avut loc un al doilea curs de instruire sub patronajul Prof.
Benedetti si avand ca presedinte de onoare pe Ilizarov, Shevtsov si Shved. Cu acest prilej
,autorii italieni au prezentat un studiu semnificativ pe aproximativ 600 pacienti.
In ultima zi, Ilizarov si-a prezentat studiul despre tratamentul pseudartrozelor in fata unui
select auditoriu format din 4oo specialisti si a lui Maurice Muller insusi (presedinte Sicot si
fondator al AO International).
Gratie grupului A.S.A.M.I., metodele lui Ilizarov s-au raspandit in intreaga Europa. In 1985,
Ilizarov este invitatul Prof. Carbajal si al Prof. Viladot ,la o serie de intruniri stiintifice.In
acelasi an, la Strassbourg, Ilizarov prezinta aspecte teoretice si practice ale metodelor sale la
invitatia Prof. Kempf. Au urmat conferinte pe aceasta tema in Portugalia, Grecia, Elvetia,
Brazilia si Statele Unite.In 1986, Ilizarov organizeaza o intrunire internationala la V.K.N.C.-
VTO (Kurgan).
O statistica din 1987 arata ca metoda Ilizarov era folosita in acel moment de 175 spitale in
Italia, 80 in Spania, 117 in Franta, 5 in Portugalia si Gracia si 8 in Germania de Vest, avand
la activ un numar de 6 000 bolnavi tratati astfel.
Studii monografice despre metoda fixarii trans- osoase au aparut inca din 1983 in
Italia,urmate de aparitia in 1985 a Buletinului A.S.A.M.I. despre fracturile de tibie, in 1986
despre fracturi si pseudartroze ale antebratului, iar in 1988 despre alungirile osoase.

Fixatorul lui Ilizarov contine elemente care sunt incadrabile in 2 grupe: primara si secundara.
Grupa primara contine repere standard care realizeaza fixarea scheletica la cadrul
dispozitivului, de ex.: brose trans- osoase, cercuri si suruburi.
 Grupa secundara cuprinde elementele speciale destinate construirii
cadrului in sine, cum ar fi tijele de legatura filetate sau
telescopice,placi , balamale sau posturi de conectare,
suruburi cu piulite, precum si cheile de manipulare a
acestora. Evident, pe langa echipamentul specific sunt
necesare piese de instrumentar clasice: dalta osteotom,
burghie,departatoare, ciocan, pense,etc.

Ilizarov si-a organizat echipamentul specific in 2

seturi separate, adecvate particularitatilor anatomice
locale: unul cuprinde brose si cercuri pentru aplicare
la membrul superior (antebrat, humerus) si tibie, iar
celalalt arcuri cu orificii si semicercuri pentru femur.
Toate suruburile si piulitele sunt adaptate pentru cheie
mecanica sau tubulara de 10mm.

Pentru o mai corecta intelegere a principiilor de

functionare ale fixatorului Ilizarov se impune o
descriere succinta a componentelor acestuia.

ARC CU ORIFICII

Arcurile sunt mai largi dacat semicercurile si dispun de orificii aditionale pentru o fixare
sigura chiar si in conditii restrictive anatomic, asa cum se intampla la nivel proximal humeral
si femural.O si mai buna fixare se poate obtine in aceste zone cupland 2 arcuri care permit
stabilizarea cu 4-6 brose.

CERCUL
Destinat portiunii terminale (distale) a unui montaj,pentru situatii de inlocuire, cercul simplu
este mai putin adaptabil decat semicercul, dar ofera posibilitati mai bune de construire a
cadrului.In zonele distale permite adaptarea elementelor accesorii pentru extensii sau derotari
(referential pentru corectia deformarilor).

SEMICERCUL

De regula, semicercurile au acelasi tip de orificii ca si cercul plin, dar capetele sunt prelucrate
in forma de baioneta, pentru a facilita cuplarea stabila a doua semicercuri cu suruburi de
15mm lungime.Frecvent, aceasta este tehnica de obtinere a cercurilor in fixarea gambei. Prin
alaturarea semicercurilor , eventual cu placi de legatura se mai pot obtine montaje de forma
eliptica, in potcoava sau 5/8 de cerc.

SEMICERCUL CU EXTREMITATI CURBATE SI SEMICERCUL 5/8

Semicercul cu extremitati curbate (spre exterior) se mai numeste si Omega.Se utilizeaza

mai mult la extremitatea proximala a humerusului, unde faciliteaza pastrarea unei relative
libertati de miscare a articulatiei scapulo- humerale.Cercul de 5/8 este util la partea distala a
humerusului, unde ofera aceleasi facilitati pentru articulatia cotului.Ambele pot fi folosite si
in alte pozitionari peri-articulare.

SURUBUL DE FIXARE BROSE CANULAT

Surubul pastreaza caracteristicile mecanice (filet de 6mm, cap metric 10mm),dar capul
surubului este mai inalt, iar la baza sa exista un orificiu transversal care permite introducerea
brosei; se strange ulterior cu piulita. Centrajul brosei este mai delicat la aceste suruburi, dar
ele permit o forta de stringere si tensionare mai mare decat suruburile obisnuite cu sant.
SURUB CANULAT CU CAP FILETAT (MAMA)

In esenta, acesta este asemanator cu precedentul, doar ca are capul supradimensionat pentru a
putea gazdui un orificiu de fixare filetat (cap de priza), ce permite cuplarea cu alte
elemente.Este util de ex cand o tija de legatura ar trebui sa cada pe gaura unde este fixata
brosa; astfel de surub permite fixarea concomitenta a ambelor.

SURUB CU SANT PENTRU FIXARE BROSE

Surubul are cap obisnuit,insa la baza acestuia, pe fata dinspre cerc,exista un sant transversal
excentric, in care se plaseaza capatul brosei. Astfel el poate fi strans intre cerc si surub prin
filetarea piulitei.

Tensionarea brosei se poate face prin presa de mana sau prin rasucirea capatului brosei pe
surub in forta, cu tot cu piulita, dupa tensionare putand fi stransa piulita .Aceasta metoda de
tensionare (clasica) este mai putin indicata ,deoarece deplaseaza directia brosei cu 1-3mm.

Acest surub este util deoarece in majoritatea cazurilor brosele nu cad exact pe orificiul din
cerc, ci putin excentric.Este de asemenea indicat ca suruburile sa fie fixate pe ambele parti ale
cercului (o brosa pe o parte, alta pe partea opusa), ceea ce permite o tensionare mai
echilibrata a sistemului.

CATARAMA DE FIXARE DETASABILA

Acest dispozitiv este format dintr-o dintr-o microplaca cu 2 picioruse filetate la capete de
15mm grosime si o alta cu orificii corespunzatoare care se aplica peste prima si se strange cu
2 piulite. Un sant longitudinal permite fixarea unei brose ca orice surub cu sant. O a treia
gaura filetata situata central permite fixarea altor sisteme care astfel pot aluneca pe cerc sau
arc, permitand corectii goniometrice ale sistemului sub sau suprajacent. Placuta simpla
superpozabila poate fi inlocuita de o placa cu mai multe gauri, care ,in paralel cu fixarea unei
brose ,permite montaje accesorii laterale.
Atasarea unui suport mama in locul placutei permite rotarea urmatoarei articulatii cu 90
grade.

TIJA FILETATA

Aceasta reprezinta un element esential in

aplicarea unei forte mecanice controlabile in
compresiune sau distractie, fiind probabil cel
mai important reper secundar al fixatorului
Ilizarov. Compresiunea sau distractia dorita sunt
realizate prin rotirea piulitelor care ataseaza tija la cercuri. Filetul este astfel realizat incat sa
permita o deplasare de 1 mm la fiecare rotatie completa de piulita (360 grade). Folosirea unor
tije mai lungi, care sa treaca prin toate sistemele de cercuri, permite pozitionarea concentrica
a fixatorului ca si corectarea angularilor.

TIJA TELESCOPICA

Acest tip de tija are caracter tubular, avand un canal filetat la un capat si un suport ingrosat la
celalalt, care permite infiletarea unui surub de 10mm perpendicular pe tija filetata ce trebuie
blocata. Impreuna cu tijele filetate care sunt mai elastice si deci mai instabile, cea telescopica
permite o fixare mai rigida concomitent cu procedee de alungire, care se vor desfasura prin
desfiletarea din telescop .Pacientul va trebui avertizat asupra necesitatii deblocarii si apoi
blocarii surubului transversal cu ocazia manipularii.

TIJA TELESCOPICA GRADATA

Foarte asemanatoare cu prima, este de fapt o imbunatatire adusa de specialistii italieni in

domeniu, care au conceput o fereastra gradata pe laterala telescopului, asociata cu un clichet
la capul tijei ,care permite actionarea numai cu ture (90 grade) adica 0,25 mm la o
actionare, fiind mai facil de manipulat pentru pacienti.

TIJA FILETATA CU SANT

Este vorba de o tija filetata care prezinta la unul din capete un sant longitudinal de 20mm, ce
permite fixarea unei brose simple sau cu oliva intre 2 piulite. Este utila in facilitarea
compresiunii interfragmentare in fracturile etajate si in aplicarea transportului segmentar.

SUPORT TATA SI MAMA

Suportii sunt bare de metal de 12mm grosime cu

un capat rotunjit. La baza, suportul tata are o tija
filetata in timp ce suportul mama are un orificiu
filetat. Lungimea unui suport este variabila: 25,
35 si 45mm, iar numarul de gauri difera.
Suportul tata se fixeaza cu piulita, iar cel mama
cu surub.Pe 2 suporti spatiati la 180 grade pe un
cerc, se poate fixa o a treia brosa transfixianta,
cu rol stabilizator.Este util si cand o brosa ia
traiect oblic fata de cerc, iesind la peste 10mm
de acesta; tensiunea in brosa va fi insa mai mica pentru a evita deformarea cercului. Prin
adaugarea unei saibe cu sant, se poate realiza concomitent fixarea unei alte brose pe aceeasi
gaura.

Un cuplaj mama-tata permite fixarea la distanta si in alt plan a 2 brose, de o paret si de

cealalta a cercului, folosind o singura gaura. Acesti suporti pot fi montati astfel incat sa
inchipuie o balama utila fie pentru asigurarea miscarii unei articulatii, fie pentru corectia unei
angulatii.

Suportii folosesc si la atasarea unei placi exterioare unui cerc, iar asocierea cu o catarama
detasabila permite realizarea unui montaj mobil de-a lungul cercului, util in corectiile
goniometrice.

BALAMA (MAMA SI TATA)

O balama reprezinta de fapt un suport specializat uni-orificial, asemanator cu cel precedent si

cu baza prelucrata in sistem mama/ tata. Cuplate cate 2, ele folosesc la corectia angularilor ,
formand o balama reala intre 2 cercuri, sau la mobilizarea articulatiilor ori prevenirea sub-
luxatiilor in timpul alungirilor. Balamaua mama folosita cu tije filetate permite montaje cu
diverse unghiuri de actiune, iar utilizarea aditionala a unei catarame detasabile va asigura
aplicarea acestor forte oriunde pe circumferinta. Daca surubul de prindere nu este complet
strans, balamaua ramane mobila.
PLACI DE CONECTARE (lungi sau scurte)

Cu o lungime de 35 pana la 335mm, ele au 5mm grosime.

Gaurile disponibile sunt situate la 20mm interval,cea de
fixare pe cerc fiind mai departata de rest.La cele scurte,
gaurile sunt practicate la 5mm interval.

Placile reprezinta o extensie necesara excentrica unui

cerc atunci cand montajul nu este concentric.Pot fi utile
in corectia angularilor si mai ales in montajele pentru
fixarea piciorului.

PLACI DE LEGATURA CU CAP FILETAT

Sunt practic la fel cu cele anterior descrise, cu exceptia prezentei unui segment de tija filetata
la unul dincapete. Acest lucru simplifica fixarea pe cerc. Utile ca si cursor extern unui sistem
de cercuri angulate pentru controlul gradat al acestei deformari.

PLACA DE TORSIUNE

Practic este vorba de placa normala, cu grosimea de 5mm, cu 2-4 gauri, cu o torsionare
centrala de 90 grade, utila cand este nevoie de convesia unei forte cu acelasi unghi.Permite
scoaterea in afara a capului unei tije filetate de tractiune, cand ea cade excentric fata de
montaj.

PLACA CURBA

Foloseste la prelungirea in ambele sensuri a curburii unui semicerc sau segment de cerc.

Este utila si pentru ca ofera spatiu pentru brose de fixare aditionale juxta-articular.

SUPORT TUBULAR FILETAT (mufa)

Cu o forma exterioara hexagonala, care permite actionarea cu o cheie mecanica, el prezinta

un orificiu lateral filetat pentru surub de blocaj si poate avea diferite lungimi :20-
60mm.Serveste pentru interconectarea a 2 tije filetate cap la cap; orificiul lateral poate fi
folosit si pentru conectarea unei tije filetate la 90 grade.

BUCSA

Este un reper cilindric de 12mm lungime cu un orificiu central care permite alunecarea pe o
tija. Un orificiu lateral este practicat fie pentru blocare, fie pentru implicarea altor
sisteme.Asociat cu o saiba cu snat si o piulita poate folosi la tensionarea unei brose cu oliva,
simplificare utila mai ales in chirurgia infantila.

SAIBA SIMPLA SAU CU SANT

Saibele simple sunt adecvate dimensional parametrilor metrici folositi. Cele cu sant sunt mai
groase si folosesc la fixarea broselor in anumite conditii.Saibele sunt in general utile pentru
mici ajustari (inaltarea unui surub la o brosa care nu cade fix pe cerc, etc.).Saiba cu sant poate
fi amplasata la capatul unui suport de pe acelasi cerc spre a permite fixarea unei brose in alt
plan.

SAIBA CONICA

Este o combinatie de 2 elemente care actioneaza ca un pivot, utila la fixarea elementelor care
nu sunt paralele.Folosite in pereche sub si deasupra unui cerc ,permit realizarea unei angulari
de pana la 7,5 grade.

SURUBURI SI PIULITE

Componente indispensabile, suruburile au lungimi diferite: 10, 16 si 30mm.Capul este metric

10, ca si piulita.

BROSELE ILIZAROV

Brosele folosite de Ilizarov difera intrucatva de cele obisnuite (Kirschner), in sensul ca sunt
construite dintr-un otel inox cu mai mare rezistenta si elasticitate.

Brosele cu cap tip baionet sunt utile in perforarea corticalelor; cele cu cap in trocar sunt
folosite pentru penetrarea zonelor metafizare.

Brosele cu oliva sunt indispensabile in corectia fracturilor sau in tractiunea segmentelor.In

caz de fragilitate osoasa pot fi inlocuite de brose obisnuite cu opritor confectionat prin
indoirea brosei in treapta sau bucla.

PRESA INTINZATOR DE BROSE

Este un dispozitiv ce consta dintr-o tija filetata

ce poste culisa intr-un cadru de sprijin.

La capatul tijei se afla un sistem de prindere a

brosei cu surub de blocaj lateral, tija putand fi
tractionata cu un surub tip fluture aflat extern ,in
timp ce dispozitivul ia sprijin pe marginea
cercului. Manevrarea in sensul acelor de
ceasornic a fluturelui dupa fixarea brosei in
sistem duce la tensionarea acesteia.Deficientele
acestui sistem sunt legate de lipsa unei calibrari a
fortei de tensionare. Oricum, tensionarea cu intinzatorul este preferabila celei prin torsionarea
brosei pe surub.

Pentru inlaturarea imperfectiunilor a fost imaginat un intinzator dinamometric care ofera

precizie in limitele unei forte de intindere de 50 130Kg forta.

MODUL FIXARE FEMUR PROXIMAL (modificat de Catagni- Cattaneo)

Realizarea unui sistem modificat de fixare a femurului proximal ,in raport cu cel clasic, a fost
impusa in opinia autorilor sus-mentionati ,datorita complicatiilor septice frecvente la brosele
posterioare (fesiere), a proastei tolerante a sistemului clasic la miscarile soldului sau in
posturi fiziologice si datorita apropierii zonelor optime de insertie a broselor de ariile
periculoase neuro- vasculare.

Astfel, au fost imaginate urmatoarele repere:

a)Arcuri de 90 si 120 grade- ele se fixeaza antero- lateral. Prezinta santuri longitudinale
separate de grupuri de gauri, ceea ce permite fixarea fiselor in orice unghi.

b) Mono-fixator sau bacuri pentru fixarea fiselor- permite atasarea acestora la arc.

c)Suport conector oblic.- permite transfer de incarcare la arcul sau cercul distal fata de el.

d)Fise utile in fixare in zone unde brosarea este periculoasa sau impracticabila.Aceste fise
au diametru de 3-6mm, sunt filetate si necesita gaurire prealabila.

In decurs de 35 ani, la Institutul sau din Kurgan, subjugand cu inteligenta forte biologice
nebanuite, Ilizarov si-a extins aria de utilizare a metodei sale de la fracturile recente pana la
afectiuni rare precum trombangeita obliteranta sau boala Ollier; a reusit sa trateze
osteomielita fara a face apel la clasica sechestrectomie si greu de conceput pentru cei
neavizati- fara a folosi antibiotice.
Procesele de neo-vascularizare asociate cu un control mecanic adecvat al sprafetelor osoase ,a
permis nu numai histogeneza la nivel osos, muscular, vascular , nervos si tegumentar, dar si
transformarea unor situsuri net patologice, precum focare de osteomielita, displazie fibroasa
sau pseudartroza in tesut osos normal.
Cum multe dintre aceste realizari ale lui Ilizarov sfidau experienta clasica in domeniu a
autorilor vestici, ba uneori ajungand la limita credibilitatii stiintifice pentru acestia, nu este
surprinzator ca , secventiale sau sporadice in primii ani in aparitiile din literatura medicala
europeana, concluziile si raportarile sale au produs initial mai curand suspiciune si ridicari
din umeri.
Fixatorul extern al lui Ilizarov ramane unul dintre cele mai versatile la ora actuala, fiind
probabil singurul care permite corectarea simultana tridimensionala a deformarilor.
Cadrul sau modular permite un numar infinit de ajustari , cu posibila incorporare a altor
segmente de membru si pastrarea mobilitatii articulare, cu modificari si reglaje posibile in
regim ambulatoriu.
Un alt avantaj de netagaduit este invazivitatea sa redusa, atat introducerea broselor, cat si
corticotomia realizandu-se per-cutan; aceasta inseamna lezare minora a tesuturilor si cicatrici
minime. Corticotomia nici nu este indicata in toate situatiile; de exemplu alungirea pe cartilaj
de crestere sau cura pseudartrozei se pot realiza numai prin control mecanic al fortelor de
distractie/ compresiune prin intermediul broselor per-cutane.
Bianchi-Maiocchi si Aronson au realizat o inventariere relativ completa a indicatiilor
generale ale fixatorului Ilizaro; relativa ,deoarece ea se imbogateste mereu prin descoperirea
de noi posibile aplicatii ale acestuia (recent, in 1997, la Kurgan ,a fost luata in discutie
folosirea fixatoarelor tip Ilizarov pentru controlul scoliozelor si al altor afectiuni ale
rahisului).
Nimeni nu se indoieste la ora actuala ca fracturile articulare se rezolva ideal prin tehnicile
deschise descrise de grupul AO, ca fracturile deschise cu mari leziuni ale partilor moi
necesita un acces chirurgical larg asupra vaselor si nervilor ,oferit de fixatoarele uniplanare;
ca fracturile diafizare ale oaselor lungi au un tratament optim prin osteosinteza intramedulara;
ca fracturile simple ,nedeplasate, raspund la tratament conservator sau ca inegalitatile mici se
pot rezolva ortopedic sau prin metode consacrate cum ar fi epifiziodeza.
Ceea ce adeptii fixatorului Ilizarov doresc sa clarifice ,este rolul de metoda eficienta de
rezerva a acestuia in toate eventualitatile sus-mentionate. Calitatile sale dovedite il propun ca
metoda de electie in afectiuni cum ar fi pseudartroza congenitala a tibiei sau hemimelia
severa, situatii patologice in care metodele consacrate de tratament au rezultate mai putin
decat modeste.
Practic, putem considera ca fixatorul Ilizarov este util in cele mai variate afectiuni:
a)Fracturi recente inchise sau deschise, eventual cu mari deplasari
b)Complicatii ale fracturilor : calus vicios, pseudartroza simpla sau infectata,
c)Afectiuni congenitale ; pseudartroza congenitala a tibiei, deformari si inegalitati in osteo-
condro-displazii
d) Controlul si tratamentul deformarilor dobandite
e) Alte afectiuni

Situatii mai speciale cum ar fi pierderile masive de substanta osoasa pot fi lesne si mai
fiziologic rezolvate prin metoda Ilizarov decat prin substitutia cu implante sau materiale
inerte. Un bont de amputatie la nivel neconvenabil poate fi alungit astfel incat sa permita o
protezare eficienta sau chiar sa nu mai necesite protezarea (ex. bonturile joase ale gambei pot
fi alungite si corectate astfel incat sa supleeze lipsa piciorului).
Remarcabila si de urmarit este posibila utilizare a fixatorului Ilizarov in boala Buerger.
Multe dintre aceste metode sunt brevetate in spatiul ex-sovietic si au statut de indicatii oficial
recomandate de autoritatile sanitare; de altfel, impresia generala este ca in statele din fosta
Uniune Sovietica, folosirea Fixatorului Ilizarov este cel putin exhaustiva, ca sa nu spunem
suparator de invariabila , indiferent de afectiune. Evident, acest lucru nu trebuie sa ne
surprinda prea mult, date fiind conditiile politico-economice de acolo, cel putin atata vreme
cat rezultatele sunt foarte bune. Acest lucru nu face decat sa accentueze larga arie de
aplicabilitate a fixatorului Ilizarov, chiar daca initial metoda Ilizarov a devenit recunoscuta si
chiar faimoasa in vest pentru succesul in tratarea nanismului acondroplazic si al inegalitatilor
de membre.
Evident ca selectarea unei astfel de metode presupune cunoasterea intregului arsenal
terapeutic util in afectiunea respectiva, indicatia fiind stabilita numai dupa cantarirea
judicioasa a avantajelor si dezavantajelor , fara a absolutiza valentele unei tehnici.
Factorul subiectiv are si el o implicatie clara: chirurgul va prefera o metoda pe care o
cunoaste perfect si cu care are experiente pozitive uneia teoretic superioare, dar pe care o
aplica sporadic ,si cu rezultate inconstante, ceea ce este in beneficiul bolnavului. Ca metoda
neconventionala, fixatorul Ilizarov merita locul de instrument de salvare eficient in multe
situatii dificile sau esecul altor tehnici, cel putin pana cand se va dovedi suficient de sigur si
performant pentru a deveni o tehnica alternativa sau chiar de electie, asa cum se contureaza in
ceea ce priveste inegalitatile membrelor.
Este de presupus ca intensa lui folosire in Rusia, pe langa entuziasmul patriotic pe care l-a
provocat, sa se datoreze si unei relative lipse de contact cu lumea medicala vestica si
metodele ei, la care acest fixator a oferit o excelenta alternativa.
Ar fi insa de neiertat ca, avand la indemana o astfel de metoda, sa ignoram din motive
subiective calitatile sale deosebite sub aspect biomecanic, biologic si terapeutic.
In mos concret, Villa rezuma indicatiile pentru alungirea prin metoda Ilizarov la scurtarile
mai mari de 3cm pentru membrul inferior si peste 5cm la membrul superior.
Scurtarile importante se pot trata in etape; de obicei, compensarea unor defecte de 20% poate
fi obtinuta numai la copii in crestere.
Cum diferenta finala dintre dimensiunile membrelor apare de-abia la maturitate, aprecierea
corecta a momentului interventiei pentru alungire este foarte importanta, ea trebuind realizata
pe baza atlaselor de crestere Green- Anderson si a graficelor de corectie Moseley.
Unele afectiuni congenitale- acondroplazia de exemplu- pot genera scurtari asemanatoare cu
cele dobandite prin traumatisme sau infectii. Este insa de remarcat ca tesuturile moi au o
capacitate normala de crestere, potentialul lor permitand alungiri de pana la 15cm pe segment
fara probleme deosebite.
Afectiuni mai grave, cum ar fi dezvoltarea abortiva a membrelor (focomelie) sunt mai
pretentioase la tratamentul prin alungire ; ele nu permit, in general , corectii spectaculoase.

Ilizarov obisnuia sa afirme ca fixarea trans-osoasa a fracturilor este o metoda ne-chirurgicala,

daca facem abstractie de introducerea efectiva a broselor in os, interventie care se desfasoara
intr-o sala de operatie. Reducerea fracturilor ramane o problema care se rezolva prin fixarea
broselor pe cercuri si unirea acestora prin tije filetate sau telescopice.
Exista niste principii generale pentru realizarea montajelor; odata asimilate, se pot face
modificarile si adaptarile necesare pentru a crea montaje specializate pentru interventii
specifice: alungiri, transport segmentar,etc.

INTRODUCEREA BROSELOR

Brosele reprezenta un element primordial in asigurarea succesului vindecarii afectiunii pentru

care a fost montat fixatorul. Atat fortele de corectie, cat si stabilitatea generala a fixatorului
sunt transmise prin brose si se impune ca acest lucru sa nu afecteze tesuturile moi.De aceea ,
modul in care sunt introduse brosele poate asigura o vindecare rapida in conditiile unui regim
de mentinere functionala si de evitare a durerilor.
Brosele tip baioneta de 1,5-1,8mm sunt special destinate penetrarii in os cortical, care este
mai dur.Cele cu structura de varf tip trocar sunt rezervate introducerii in zone mai permisive,
cum ar fi ariile metafizare ,unde se gaseste o masa semnificativa de os spongios.
Osul sclerotic are o structura mult mai dura decat cel normal; cand brosa intalneste astfel de
zone , ea va trebui introdusa fie cu intreruperi, fie cu viteza scazuta, pentru a se evita necroza
termica a osului.
Introducerea corecta a broselor este foarte importanta pentru asigurarea unei interfete stabile
brosa-os ; fara asigurarea acestui deziderat, brosele se mobilizeaza in os ,iar montajul
fixatorului devine instabil in intregul sau.
Pentru evitarea structurilor nobile (vase de sange, nervi) situate in zone sensibile anatomic,
brosele trebuie introduse tocmai din partea unde se afla aceste structuri (brosele pot fi mai
lesne controlate/ ghidate la intrare decat la iesire). Introducerea prin tesuturile moi se va face
manual, se vor depasi apoi ambele corticale prin folosirea motorului, dupa care se vor penetra
prin ciocanire usoara tesuturile moi de partea opusa.
Pentru a afecta cat mai putin functia articulatiilor adiacente focarului de alungire, este
necesara asigurarea imtinderii masei musculare spre aceste articulatii. De exemplu, flexorii
plantari sunt intinsi la maxim prin dorsiflexie a piciorului la trecerea broselor din posterior, si
se realizeaza flexie plantara cand brosele trec antero-posterior.
De asemenea,pielea trebuie protejata contra tractiunii, in scopul evitarii durerii si
infectiilor.Ea trebuie sa ramana lipsita de tensiuni dupa montarea broselor.In cazul aparitiei
unei astfel de situatii, brosa trebuie retrasa sub tegumentar si apoi reintrodusa prin ciocanire
usoara in pozitia cuvenita pentru rezerva tegumentara.
O rezerva tegumentara poate fi necesara in cursul alungirilor mari.
Procedeul este asemanator la introducerea broselor cu oliva (stopper), fiind in plus necesara o
mica incizie ce permite trecerea opritorului brosei (oliva) prin partile moi.
In mod obisnuit, interfata brosa-tegument este protejata si stabilizata de un pansament
mentinut pe pozitie de capacele de cauciuc inserate pe brosa (se folosesc de obicei, capace de
cauciuc de la flacoanele de antibiotice ,etc.). Cum brosele, oricat de bine tolerate, constituie
un corp strain inserat in masa musculara si tendinoasa, limitand miscarile acesteia, este bine
de avut in vedere principiul introducerii unui numar minimal strict necesar de brose ,pentru a
asigura stabilitatea si eficienta sistemului, determinand cat mai putine efecte secundare de
acest tip.

FIXAREA BROSELOR LA INELE

Avand in vedere ca diametrul cercurilor (sau al semicercurilor din care acestea sunt formate)
depinde de circumferinta segmentului de membru pe care acestea sunt montate, se considera
ca distanta dintre marginea interna a cercului si tegument nu trebuie sa scada sub 2-3 cm.
Montajul trebuie sa aiba drept axa geometrica segmentul de membru respectiv (nu neaparat
osul acestuia).Dezechilibrele cauzate prin nesocotirea acestui principiu pot genera tensiuni
mecanice si necroze secundare ale tesuturilor moi.
Cand aceste dezechilibre sunt generate de deplasarile fracturilor, ele vor fi reduse prin
corectia aplicata (de obicei, cu brose stopper- cu oliva).Stabilizarea sistemului depinde in
ultima instanta de tensionarea corecta a broselor.Lipsa tensiunii adecvate, obtinuta fie cu
presa (dinamometrica) ,fie prin rasucirea suruburilor, va genera miscari iritative pentru
tesuturile moi, susceptibile de a genera necroze locale (orificiale) si infectii.
Folosirea mai multor brose, ca si tensionarea simultana a acestora cu presa dinamometrica
separata , poate facilita o incarcare mecanica mai echilibrata a cercurilor si poate impiedica
deformarea lor.
Este de asemenea foarte important sa se respecte directia brosei in raport cu cercul; daca
brosa cade pe mijlocul gaurii, pentru fixarea acestuia se va folosi un surub canulat ; daca
brosa cade excentric, se va folosi un surub de fixare cu sant, iar daca ea se afla la o oarecare
inaltime in raport cu cercul, se vor folosi saibe pentru a acoperi distanta respectiva; pe scurt,
aducem cercul la brosa, nu invers.
Atragerea brosei catre cerc inseamna implicarea unor forte parazitare de tensionare , capabile
sa dauneze rezultatului biomecanic scontat, sa lezeze nedorit tesuturile moi si sa provoace
infectii.
Daca presa nu poate fi aplicata direct pe cerc (spatiul fiind ocupat de tijele filetate sau
telescopice), se poate utiliza o mufa prelungitor hexagonala.
Specialistii din grupul A.S.A.M.I. recomanda urmatoarele marje de tensionare:
- brosa pe semicerc sau brosa libera = 50 kg
- brosa unica pe cerc = 70 kg
- 2 brose pe un cerc (tineri) =110 kg
- 2 brose pe un cerc (adulti) =120 kg
- 2 brose pe un cerc (supra-ponderali)=130 kg
- brose cu oliva (dispusa contralateral)= 120 kg
- brosa in compactare inter-fragmentara=30 kg

ANSAMBLAREA CERCURILOR

Indiferent de tip (filetate sau telescopice) ,tijele de legatura dintre cercuri trebuie sa respecte
niste principii de montaj corect. Astfel, ele vor fi dispuse intotdeauna paralele intre ele si
paralele cu axa mecanica a osului. Distanta dintre ele trebuie sa fie aproximativ egala,
facilitand o dispunere echilibrata a lor pe circumferinta; de regula, se utilizeaza 3 sau 4 tije.
Este necesar ca distanta de la axa osului la fiecare dintre tije sa fie egala ,in planul cercului
respectiv.
Spre exemplu, dupa tractiunea longitudinala pentru montarea fixatorului in fracturi, in
momentul fixarii tijelor si al strangerii suruburilor si piulitelor se produce , in mod obisnuit,
reducerea spontana a fracturii.
Conectarea tijelor se va face folosind gaurile echivalente de pe fiecare cerc; alegerea unei alte
gauri va produce un moment de torsiune fata de cercul alaturat, generator de deformare si
care se cere prompt corectat. Daca din alte motive (diferente de diametru) nu se pot folosi
gauri achivalente sau tija cade inafara cercului, se vor folosi placi scurte de legatura. Pentru a
facilita orientarea corecta, se pot folosi tije lungi de 30-35 cm, care vor fi trecute provizoriu
prin gauri echivalente si vor fi extrase odata cu fixarea definitiva.
Folosirea balamalelor fixate pe tije poate permite corectia angulatiilor; cu ajutorul placutelor
scurte fixate pe cerc sau prin decalaj controlat intre gaurile de fixare , se pot realiza corectii
rotationale echivalente cu 10 grade pentru o gaura.

Tehnica originala de montaj, preconizata de Ilizarov si preluata si de Argnani (Bergamo),

presupune ansamblarea sistemului cerc cu cerc, pe masura ce acestea erau armate cu brose.
Tehnica alterna, sustinuta de Catagni (Lecco), presupune construirea unui cadru de fixare
complet, pre-format, care are incorporate modificari de tensiune sau angulare menite sa
preintampine tendintele deformatoare manifestate pe parcursul alungirii.
Tehnica clasica, folosita de Argnani, permite un control mai strict asupra fiecarei brose in
parte si fiecarui cerc, la montarea acestuia, ceea ce ofera o relatie corecta cu tesuturile moi si
o buna stabilitate unitara.Corticotomia este, de asemenea ,mai usor de efectuat. Dezavantajele
sunt legate de posibilitatea ca cercurile sa se aseze usor excentric sau angulate unul in raport
cu celalalt, ceea ce face mai dificila fixarea si poate genera tensiuni nedorite in sistem.
Tehnica initiata de Catagni ofera un mai bun control mecanic asupra cadrului, care este pre-
format, cu paralelisme verificate , dar necesita un timp mai lung, necesar demontarii pentru
verificare si pentru realizarea corticotomiei.