Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
12 Follesdal (2005) Human Rights and Relativism
12 Follesdal (2005) Human Rights and Relativism
Andreas Follesdal
Nota traducatorului: Imi asum totalmente eventualele erori. Simtiti-va liberi sa imi atrageti atentia in cazul in care observati greseli. - Munteanu Virgil, grupa I
Putine sunt guvernele din ziua de azi care sa admita faptul ca incalca drepturi de baza ale
omului precum dreptul la exprimare sau prohibitii indreptate impotriva sclaviei si torturii. Violarea
drepturilor omului este fie negata, fie scuzata, insa aproape niciodata aparata. Declaratia de la Bangkok
din 1993 avea sa schimbe acest fapt. In aceasta declaratie, reprezentanti ai unor state asiatice au
catalogat drepturile civile si politice ca fiind contrare valorilor asiatice. Acest demers s-a bucurat de
multa atentie, mai ales prin prisma faptului ca aparea cu foarte putin timp inainte de Conferinta
Mondiala privind Drepturile Omului de la Viena, din 1993.
Drepturile omului reprezinta norme critice universale menite sa constranga alocarea si
exercitarea puterii statului, astfel incat nu e surprinzator faptul ca unele guverne nu sunt de acord cu
drepturile omului. Declaratia de la Bangkok insista asupra faptului ca in principal statele sunt
responsabile de promovarea si protejarea drepturilor omului, dar si de remedierea violarilor acestora.
Astfel, este de datoria guvernului de a mentine un echilibru si de a asigura respectarea drepturilor prin
institutii. Drepturile omului trebuie luate in considerare intr-un context de setari ale unor norme
internationale ce evolueaza perpetuu. De asemenea, trebuie retinuta importanta particularitatilor
nationale si regionale, dar si diferentele de mediu istoric, cultural si religios.
Pe scurt, Declaratia de la Bangkok insista ca suveranitatea nationala presupune non-interferenta
in afacerile interne ale unui stat, incluzand nefolosirea drepturilor omului ca instrument de presiune
politica.
Din Declaratia de la Bangkok se pot extrage cel putin noua obiectii cu privire la drepturile
omului, care vor fi prezentate si discutate dupa cum urmeaza. Voi demonstra ca toate aceste obiectii
sunt neconvingatoare.
1) Drepturile omului sunt bazate pe egoism atomist
Fara indoiala ca drepturile omului sunt bazate pe o conceptie occidentala care are in centrul sau
individul auto-interesat si atomizat. Pentru societatile ce nu impartasesc aceasta conceptie, discutiile
privind drepturile omului sunt o forma de a vorbi despre cultura vestica indoielnica sau imperialism
ideologic.
2) Drepturile omului ignora indatoririle umane
Preocuparea pentru drepturile omului ignora sau distrage de la datoria cetatenilor de a urma
comenzile liderilor de familie sau guvern
3) Drepturile omului ignora legaturile comune
Concentrarea pe drepturile omului ignora (sau este incompatibila cu) indatoririle locale ale
individului cu privire la membrii propriei comunitati si a intereselor societatii din care face parte.
4) Drepturile omului ignora nevoile sociale si economice
Insistenta atentiei internationale sau occidentale asupra drepturilor civile si politice este gresita.
Conceptiile non-vestice privind drepturile omului includ grija cu privire la necesitatile sociale,
economice si culturale ale individului. Asemenea drepturi necesita luarea unor decizii dificile si
echilibrarea acestora prin schimburi cu drepturile civile si politice.
5) Drepturile omului incalca respectarea consensului tacit al indivizilor
Respectul fata de insi nu inseamna respect pentru drepturile lor umane, ci presupune non-
interferenta strainilor cu societatea pe care indivizii o accepta. Consensul tacit individual ar trebui
respectat, chiar si in situatiile in care guvernele lor esueaza in a le respecta drepturile.
6) Drepturile omului inseamna lipsa de respect pentru alte culturi
Aceasta lipsa de respect se manifesta prin impunerea unei matrite care intra in conflict cu multe
societati non-occidentale. Fiecarei societati ii trebuie permisa dezvoltarea dupa propriul plac.
7) Drepturile omului ignora amenintarile non-guvernamentale
Pericolul real este reprezentat de neconstientizarea amenintarilor adevarate, atat de bine
camuflate de agenti non-guvernamentali si de alte state. In situatii non-ideale, precum razboiul civil sau
nesupunerea altor state, toate obligatiile legate de drepturile omului sunt anulate.
8) Drepturile omului violeaza suveranitatea
Protestele din exterior si orice fel de interventie incalca principiul auto-determinarii, unul
general acceptat si indelung imbratisat.
9) Drepturile omului ameninta stabilitatea mondiala
Protestele cu privire la drepturile omului nu iau in calcul posibilitatea destabilizarii globale
cauzate de interventii straine in afacerile domestice ale altor state.
Aceste obiectii sugereaza ca drepturile omului ar trebui ignorate pe temeiul ca sunt o practica a
imperialismului ideologic specific Occidentului.
Inainte de demontarea acestor obiectii ar trebui pusa in discutie existenta veridica a unei
diviziuni est-vest in ceea ce priveste drepturile omului. Pe de o parte, unele traditii vestice regretabile
nu iau in calcul drepturile omului nici macar in zilele noastre, iar pe de alta parte, exista tendinte si
fragmente de teorii ale drepturilor omului in multe traditii normative non-vestice. Drept urmare, o
respingere a drepturilor omului vestice pe baza valorilor asiatice este una nefericita, din mai multe
motive. Cand un guvern insista pe traditii distincte si coagulate, fie ele occidentale, asiatice sau
africane, acesta ignora diversitatea de culturi din interiorul unor limite geografice, dar si care depasesc
aceste limite. Chiar mai mult, asemenea etichetari servesc la obscurizarea discrepantelor de viziune
dintre guvern si cetateni. Exista valori care sunt impartasite indiferent de civilizatie, dar si diferente de
pozitie cu privire la ele, suficient incat sa se poata chestiona explicarea conflictelor pe tema drepturilor
omului datorita unei ciocniri a civilizatiilor (Huntington, 1996).
Raspunsul dat celor noua obiectii va arata ca exista foarte multe teorii ale drepturilor omului si
traditii morale care condamna comportamentele de care drepturile omului incearca sa ne protejeze. Intr-
adevar, majoritatea dintre aceste noua obiectii esueaza cand sunt confruntate cu o gama larga de teorii
ale drepturilor omului care isi explica baza si continutul. Restul obiectiilor nu repudiaza drepturile
omului, ci mai degraba sprijina anumite credinte ce confera unora drepturi asupra altora.
Aceasta sectiune reprezinta o trecere in revista a teoriilor care privesc drepturile omului drept
gardieni ai indivizilor in cadrul statelor. Pentru a dezvolta aceasta discutie, vom porni cu niste
comentarii privind statele suverane si rolul statelor in promovarea binelui comun, apoi vom include o
serie de observatii despre reglementarile drepturilor omului, pentru a trece apoi la a discuta cum aceste
reglementari asigura interese semnificante.
Actuala ordine mondiala consta in un sistem de state suverane. Concepte ale puterii politice
suverane pot fi regasite inca din secolul al 9-lea, in lucrarile scriitorilor islamici Ibn Abi-al-Rabi si
Al-Farabi. Un pas important in dezvoltarea sistemului de state suverane il reprezinta principiul
controlului teritorial exclusiv aparut o data cu Pacea de la Westphalia din 1648, care a incheiat
Razboiul de 30 de ani.
Toate statele independente se bucura de suveranitate juridica, aceasta putand fi vazuta din doua
perspectice: autoritate interna si externa. Un guvern se bucura de suveranitate interna asupra populatiei
dintr-un anumite teritoriu, astfel incat detine monopolul asupra folosirii legitime a fortei si este
institutia suprema, in sensul ca domina restul actorilor din acel teritoriu. Suveranitatea externa poate fi
descrisa drept imunitatea legala fata de orice agent din exteriorul granitelor. Statele sunt privite ca egale
si nu sunt supuse unei alte forme de guvernare. Acest model le permite guvernelor sa asigure ordinea
domestica, dar si o oarecare securitate in fata dominatiei exterioare, chiar si in conditiile anarhiei
internationale.
Suveranitatea statala nu a fost niciodata nerestrictionata in cadrul actualei forme de ordini
mondiale. Unele standarde de guvernare legitima pe care noi astazi le recunoastem ca drepturi ale
omului au fost incluse in acest aranjament inca de la inceput. Pacea de la Westphalia impunea printului
sa respecte cetatenilor sai dreptul de a-si practica religia. Tot in acest sens al reglementarii
tratamentului minoritatilor religioase stau dovada multiple intelegeri internationale din secolele 18 si
19. De exemplu, in 1830, independenta Greciei a fost asigurata de un document semnat de Marea
Britanie, Franta si Rusia, cu conditia ca grupurile religioase sa primeasca acelasi tratament. De
asemenea, protectia minoritatilor se asigura prin tratate si dupa Primul Razboi Mondial. Dupa
incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, o serie de conventii internationale au recunoscut o gama
larga de drepturi umane, legand guvernele ca subiecte ale dreptului international. In mod istoric, aceste
eforturi recente continua o veche traditie de regularizare a institutiilor existente si a practicilor
guvernamentale astfel incat sa fie in concordanta cu teoriile normative ale drepturilor omului.
Oamenii sunt fiinte sociale: suntem dependenti de o societate ordonata pentru a ne dezvolta
complet ca fiinte umane si pentru a trai vieti complete. Desi toate interesele sunt interese ale unor
indivizi, asta nu inseamna ca indivizii sunt atomisti sau egoisti sau ca asociatiile umane si alti indivizi
au doar o valoare instrumentala in cautarea noastra de a ne atinge interesele personale. Din contra,
conteaza pentru ca altii sa o duca bine si sa prospere. Ba chiar mai mult, multe dintre interesele si
proiectele noastre constau in relatii si activitati care implica alti indivivizi si care presupun coordonare.
Ganditi-va, de exemplu, la participarea la venerare organizata, la rolul sindicatelor muncitoresti in
negocierea salariilor sau la asociatiile de voluntariat. Intr-adevar, multe dintre proiectele noastre pot fi
exprimate strict ca activitati de cooperare cu ceilalti. Astfel, multe dintre aspectele vietii bune pentru
individ pot fi considerate drept binele comun, atat in sensul ca o viata buna are componente similare
pentru fiecare om in parte, cat si in sensul ca o viata buna poate fi obtinuta doar in comun cu ceilalti.
Acest concept al binelui comun este impartasit de o paleta larga de traditii filosofice, inclusiv
traditia dreptului natural occidental, dar si gandirea filosofilor islamici Ibn Abi-al-Rabi (secolul 9), Al-
Farabi si Ibn Khaldun (13321406).
In cele din urma, statul suveran este cel ce garanteaza indivizilor toate drepturile legale, puterile
si imunitatile. Rezulta ca statul este sursa acestor beneficii de care se bucura individul. Statele moderne
le face posibil indivizilor sa isi asigure indeplinirea nevoilor de baza si a altor conditii necesare unui
trai decent. In consecinta, este gresit sa se sugereze ca relatia dintre individ si stat este una fundamental
conflictuala. Intr-un mod similar, ar fi bine sa nu se confunde conflictul dintre interesele comunitatii
si interesele individului cu conflicte dintre interesele indivizilor si interesele altei entitati, ci mai
degraba conflicte intre diverse interese ale indivizilor, unde aceste interese se bazeaza pe activitati
comune ale indivizilor comunitatii. Totusi, aceste interese apartin tot indivizilor ce traiesc in acea
comunitate.
In ceea ce priveste uzul responsabil al puterii statale, o opinie larg imbratisata si cu mare
continuitate este aceea ca ea trebuie sa fie utilizata in sensul obtinerii binelui comun, inteles ca binele
indivizilor din prezent, cat si a celor din viitor, ca membrii ai unei societati. Aceasta parere se regaseste
in cateva traditii occidentale si cele islamice mentionate mai sus, dar si in cea confuciana. Drepturile
omului sunt o forma concreta a binelui comun, iar prin reglementarea modului in care beneficiile si
puterile trebuie alocate intre indivizi, ele propun guvernelor o cale a atingerii acestui bine comun.
Aceasta preocupare pentru drepturile omului nu face asumptia ca oamenii pot exista
independent de societate si nici nu neaga faptul ca indivizii au obligatia de a respecta deciziile
guvernamentale, atat timp cat acestea se incadreaza in limite rezonabile. Mai degraba, preocuparea
pentru drepturile omului este compatibila cu acceptarea faptului ca oamenii sunt fiinte sociale, legate
de comunitatile lor prin obligatii. Scopul concentrarii pe drepturile omului este identificarea limitelor
acestor cereri, prin explorarea esentei lor. Asta deoarece desi statul este sursa legala a drepturilor, un
stat legitim nu poate aloca beneficii si sarcini dupa bunul plac al guvernului.
Drepturile omului recunoscute international sunt fie constitutionale, fie incastrate de catre
institutii ca protectii si directive juridice ce reglementeaza autoritatea si discretia legislativa si
executiva. Astfel, drepturile omului recunoscute international afecteaza suveranitatea atat pe plan
intern, cat si pe plan extern: autoritatea guvernelor asupra indivizilor si autoritatea corpurilor
internationale vis-a-vis de guvernele domestice.
Se poate afirma ca drepturile omului recunoscute international au urmatoarele caracteristici:
a) ele sunt exigente care ar trebui aplicate, fie pe cale constitutionala sau in alta maniera, in asa
fel incat sa reglementeze legile si politicile unei tari;
b) ele sunt universale, adica sunt drepturi ale indivizilor care traiesc in orice stat;
c) sunt directionate catre guverne, cu privire la legile si politicile lor;
d) au un rol constrangator in ceea ce priveste actiunile guvernelor impotriva propriilor cetateni,
cat si impotriva altor guverne;
e) incalcarea lor este considerata o problema de scara internationala, iar unele violari pot
legitima ca mediul international sa reactioneze prin protest, asistenta sau interventie;
Este inalienabil de clar ca drepturile omului recunoscute international sunt justificabile in forma
lor actuala. Intr-adevar, multi critici nu neaga apartenenta lor la dreptul international. Problema ar fi
daca este posibil ca drepturile omului in cauza sa fie justificate pe o baza care sa nu poata fi catalogata
drept neglijabila datorita afilierii cu valori vestice. Alti critici dezbat posibilitatea unor alte
modificari, apeland la ceea ce ei numesc teorii plauzibile ale drepturilor omului.
Drepturile omului pot fi vazute ca indeplinind doua roluri distincte in conturarea si mentinerea
unui sistem de state just, roluri definite in functie de suveranitatea interna si de cea externa.
Pe plan intern, drepturile omului contureaza conditiile minime ale legitimitatii domestice.
Asigurarea drepturilor omului este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru a admite unui guvern
ca pretentia ca cetatenii sa ii respecte deciziile sa fie una moral valida. Un guvern trebuie sa garanteze
respectarea drepturilor unei populatii, ca aceasta sa fie obligata morala de a i se supune.
este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie
silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta mpotriva tiraniei si asupririi (din Preambulul
Declaratiei Universale a Drepturilor Omului)
Variatele justificari ale drepturilor omului le plaseaza intr-o conceptie de interese umane sau
notiuni similare precum nevoile, bunastarea, progresul sau demnitatea. Drepturile omului necesita ca
practicile si institutiile sociale sa protejeze aceste interese umane in fata unei varietati de amenintari
standard dintr-un sistem de state suverane.
In toate aceste cazuri, o gama larga de comportamente negative nici nu intra in discutie, precum
tortura sau incalcarea drepturilor civile. Unele diferente dintre teoriile drepturilor omului au ca sursa
modul diferit de tratare a intereselor semnificative. Avand ca scop oferirea unei replici criticii legate de
valorile asiatice, se poate afirma ca cea mai mare diferenta intre aceste teorii se observa intre cele
care sprijina drepturile negative de non-interferenta si cele care sprijina drepturile pozitive privind
oportunitatile.
Unele teorii ale drepturilor omului se concentreaza pe interesul de a fi liber, de a nu fi supus
coercitiei altuia, in special a guvernului, fiind astfel capabil de a-si exploata propriile resurse in functie
de propriile abilitati si interese. Asemenea consideratii favorizeaza drepturile omului care ofera
individului imunitate fata interferenta guvernamentala prin oferirea de drepturi negative.
Multiple teorii recunosc si alte interese ale indivizilor. Un astfel de interes important poate fi
posibilitatea de a alege cu adevarat anumite optiuni pe care le apreciaza. Aceasta situatie ar putea
necesita interventia guvernului, astfel incat sa ii poata oferi individului oportunitatile necesare. In
consecinta, interventia guvernamentala pozitiva ar putea fi necesara pt satisfacerea nevoilor umane
de baza, mijloace de urmari proiecte si relatii sau pentru a preveni suferinte, o preocupare centrala in
toate religiile lumii.
Teoriile care recunosc doar interesele individului in sensul libertatii fata de coercitie afirma ca
doar libertatile negative sunt drepturi ale omului. Aceste viziuni pot fi criticate pentru ca se
concentreaza exclusiv pe conceptiile occidentale asupra individului. Insa ceea ce trebuie observat este
ca multi analisti vestici recunosc o mai larga paleta de interese semnificative, incluzand aici necesitati
materiale, care justifica drepturile pozitive. Aceste observatii scot in evidenta cea de-a doua pozitie si
in acelasi timp recunoscand faptul ca existe diferente de opinie in ceea ce priveste care interese sunt cu
adevarat importante, daca interese este termenul cel mai potrivit si care modalitati de actiune
guvernamentala sunt cele mai eficiente in asigurarea acestor interese.
Garantiile legale sau constitutionale sunt de doua feluri. Pot fi necesare anumite institutii
(obligatii de mijloace) sau pot fi plasate anumite conditii in functiile de eficienta institutiilor (obligatia
de rezultat).
Astfel, consideratiile asupra drepturilor omului au nevoie de existenta anumitor mecanisme
specifice. Pot fi date drept exemplu imunitati legale sub forma drepturilor civile, libertatea de
exprimare/asociere/religioasa. De asemenea, guvernele trebuie sa se asigure ca cei ale caror drepturi
sunt incalcate pot apela la instrumente juridice. Alte cerinte specifice se refera la libertatea presei si la
libertatea de exprimare, in conditiile existentei drepturilor politice democratice. Multe dintre aceste
libertati servesc spre asigurarea abilitatii indivizilor de a lua decizii bine-informate cu privire la
candidatii politici. Conducerea democratica, spre deosebire de puterea politica ce nu poate fi trasa la
raspundere, este importanta nu doar pentru cei pentru care auto-determinarea este valoroasa, ci si
pentru ca previne aparitia riscurilor in ceea ce priveste necesitatile vitale individuale. In aceeasi
maniera a argumentat Amartya Sen ca libertatea presei si competitia democratica intre partide politice
reprezinta o protectie in fata foametei.
Asemenea argumente in favoarea drepturilor politice si libertatii de exprimare nu sunt bazate pe
contestata asumptie occidentala conform careia puterea guvernamentala va fi mereu abuzata. Mai
degraba, argumentul este comparativ prin faptul ca sustine ca alte alocari ale acestei puteri reprezinta o
amenintare mai mare asupra satisfacerii intereselor importante.
Consideratiile asupra drepturilor omului mai sustin si o serie de obligatii legale de rezultat.
Interesele semnificante ale indivizilor nu presupun intotdeauna ca guvernele sa urmareasca o politica
particulara sau ca ele sa infiinteze institutii specifice. Mai degraba interesele semnificante pot fi
asigurate prin o gama variata de mijloace, permitand guvernelor sa ia in considerare circustantele,
cultura si resursele locale.
Luati spre exemplu o societate in care toate produsele alimentare sunt cumparate si vandute in
piete. Inseamna ca banii sunt necesari pentru a satisface nevoile nutritionale de baza. In consecinta,
politicile guvernamentale trebuie sa faciliteze oportunitatile de munca platita si de substituenti ai
venitului, lasand ca specificitatile institutionale sa fie determinate de cultura, istorie si conducere
majoritara. De exemplu, este posibil ca guvernele sa fie nevoite sa implementeze o strategie de
dezvoltare a agriculturii si industriei, care sa aiba ca ultim scop asigurarea supravieturii populatiei.
Asemenea cerinte sunt regasite in Constitutia Indiei, care include o directiva ce presupune ca guvernul
sa adopte o politica agricola prin care sa asigure mancare tuturor cetatenilor. Similar, constitutiile
Spaniei si Norvegiei cer guvernelor sa dezvolte politici ale caror scop sa fie eradicarea somajului.
Luand toate acestea in considerare, s-ar parea ca doar guvernele pot incalca drepturile omului.
Totusi, interesele semnificante ale indivizilor pot fi incalcate sau amenintate si de catre indivizi sau
organizatii, prin exploatare, violenta si terorism. Numeroase asemenea amenintari reprezinta si
incalcari ale drepturilor omului. Autorii acestora incalca legislatia care este necesara conform teoriilor
drepturilor omului, iar guvernul esueaza in a-si folosi puterile suverane pentru a preveni aceste
ilegalitati sistematice. Importante imtrebari privind responsabilitatea in fata incalcarilor intereselor
semnificative apar in momentul in care suveranitatea statala este redusa sau absenta in fata diversilor
agenti precum corporatiile transnationale, gruparile paramilitare si pietele financiare internationale. In
ciuda gravitatii acestor probleme, ele depasesc provocarile propuse de Declaratia de la Bangkok.
Argumentele de aparare a drepturilor omului, asa cum sunt schitate mai sus, reprezinta o baza
pentru demersul de a reanaliza si respinge cele noua obiectii la adresa drepturilor omului.
4. Concluzie
Drepturile omului nu sunt occidentale intr-un sens obiectabil. De exemplu, exista multe surse
ale drepturilor omului pe langa presupusa conceptie vestica asupra individului conform careia singurul
interes semnificant al individului este non-interferenta si imunitatea legala in fata guvernului.
Drepturile omului pot fi aparate, iar protestele comunitatii internatiomale impotriva incalcarilor pot fi
justificate pe mai mult decat atat.
Drepturile omului pot fi privite drept incercari de regularizare a uzului puterii statale in cadrul
unui sistem de state suverane cu scopul de a preveni abuzul de catre guverne a marii puteri pe care o au
asupra vietii cetateniloe. Multiple teorii si traditii blameaza incalcari ale drepturilor omului precum
tortura, sclavia, genoocidul, detentia arbitrara, abuzul psihiatriei in scopuri politice, dar si protesteaza in
mod non-violent impotriva actiunilor guvernamentale ilegale. Respectul fata de afacerile interne ale
altor state nu ar trebui sa previna aceste proteste deoarece acestea nu sunt nici interventii straine
injustificabile in treburile interne si nici practici ideologice ilegitime exercitate pentru a raspandi
ideologia imperialista in statele non-occidentale.
Obiectiile ridicate de Declaratia de la Bangkok impotriva protestelor vestice cu privire la
drepturile omului pot fi respinse, mai ales ca majoritatea dintre ele sunt usor combatute de o gama larga
de argumente date de teorii ale drepturilor omului. Restul obiectiilor nu repudiaza drepturilor omului
din moment ce lor le pot fi puse in fata o serie de teorii care privesc drepturile ca garantii ale intereselor
semnificative ale indivizilor in fata guvernelor.