Spete drept penal

1. Aplicarea legii penale în spaţiu

1. În sarcina lui E.M. s-a reţinut faptul că, în timp ce se afla la pescuit pe Marea Neagră împreună cu alţi
pescari, printr-o manevra greşită a bărcii pe care o conducea, a determinat căderea în mare a lui O.I. Din
cauza unei lovituri suferite în cădere şi a valurilor mari, O.I. nu a putut să înoate şi nu a putut fi salvat,
găsindu-şi moartea prin înec.
Se pune întrebarea dacă fapta de ucidere din culpă cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale.
R : Fapta fiind săvârşită în apele teritoriale ale României este aplicabilă legea penală română. Aceeaşi
soluţie şi dacă fapta s-ar fi comis în afara mării teritoriale, fapta săvârşită pe ambarcaţiunea română fiind
considerată pe teritoriul ţării.

2. M.P. cetăţean italian aflat în excursie turistică în ţara noastră, conducând neatent autoturismul
proprietatea sa, a produs un accident de circulaţie în care a fost ucis cetăţeanul german K.W., aflat şi el ca
turist în ţara noastră
Se cere a se arăta dacă fapta cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale şi dacă făptuitorul poate
pretinde să i se aplice legea penală italiană care îi este mai favorabilă.
R : Infracţiunea fiind săvârşită pe teritoriul României se aplică legea penală română, exclusiv şi
necondiţionat, indiferent de legea penală a statului al cărui cetăţean ar fi infractorul sau persoana vătămată

3. I.C., M.A şi G.I., marinari pe un cargou românesc, în timpul unei escale în portul Singapore, au sustras
de la bordul navei care transporta mărfuri din R.P.D.Coreeană, un număr de 8 bare de zinc pe care le-au
vândut unor localnici.Fapta celor trei marinari cade sau nu sub incidenţa legii penale române şi în baza
cărui temei ?

R : Infracţiunea săvârşită pe nava română este considerată săvârşită pe teritoriul ţării (art 143 Cod penal)
şi este incidentă legea penală română (art 3 Cod penal)

4. în sarcina lui M.N., s-a reţinut fapta că a trecut fraudulos în Iugoslavia şi fiind prins de autorităţile
iugoslave a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de trecere ilegală a frontierei, iar după
executarea pedepsei a fost predat autorităţilor române.
Fiind trimis în judecată pentru trecerea frauduloasă a frontierei române acesta a fost condamnat la
pedeapsa cu închisoarea. Totodată instanţa constatând că inculpatul a comis infracţiunea de trecere
frauduloasă a frontierei iugoslave, a procedat la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti iugoslave şi prin
aplicarea dispoziţiilor din art 36 a scăzut din pedeapsa aplicată pedeapsa executată în Iugoslavia.
Se cere a se arăta dacă soluţia pronunţată este cea corectă.
R : soluţia este controversată. Intr-o interpretare restrictivă regula prevăzută la art 36 Cod penal se referă
numai la infracţiunile concurente săvârşite pe teritoriul ţării noastre, nu şi la situaţia în care una dintre
infracţiuni a fost săvârşită pe teritoriul altei ţări, iar recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, în
vederea producerii de efecte juridice pe teritoriul României nu este admisibilă decât în cazuri ca acela din
speţă pentru care nu există o prevedere explicită a legii. în această opinie soluţia este criticabilă.
Intr-o interpretare extensivă recunoaşterea hotărârii străine este posibilă în toate cazurile în care aceasta
poate produce efecte juridice pe teritoriul ţării noastre, chiar dacă astfel de efecte nu sunt explicit
prevăzute de legea penală română. în această concepţie soluţia este corectă.
Este de dorit însă o intervenţie a legiuitorului care să prevadă explicit efectele juridice obligatorii sau
facultative ale hotărârii penale străine recunoscută de instanţele române.
Aplicarea legii penale în timp. Infracţiunea continuată.

În cazul infracţiunii continuate, dacă cea din urmă dintre acţiunile componente ale acestei infracţiuni a
fost săvârşită după intrarea în vigoare a legii penale noi, care a majorat minimul şi maximul pedepsei, se
va aplica – pentru întreaga infracţiune – pedeapsa prevăzută de legea nouă.
În speţă, în executarea aceleiaşi rezoluţii, inculpatul a săvârşit, prin efracţie, în perioada octombrie – 18
noiembrie 1996, mai multe acţiuni de furt, pentru care i s-a aplicat de prima instanţă, în baza art.208
raportat la art.209 lit.i, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen, pedeapsa de 3 ani închisoare. Decizia instanţei de
apel care, admiţând apelul inculpatului, a redus pedeapsa la 2 ani închisoare, fără a fi reţinut existenţa
unor circumstanţe atenuante, este nelegală, deoarece inculpatul a comis ultima infracţiune de furt ce intră
în compunerea infracţiunii continuate după modificarea art.209 C.pen. prin Legea140 din 14 noiembrie
1996, care a ridicat minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de furt calificat de la un an la 3 ani
închisoare.

Aplicarea legii penale în timp. Minori.

Întrucât la data de 16 octombrie 1990, când au săvârşit infracţiunea de evadare din starea de deţinere
preventivă, inculpaţii erau minori, iar până la judecarea definitivă a cauzei a fost adoptată Legea
104/1.10.1992 care a abrogat Decretul nr.218/1977 şi a repus în vigoare, cu unele modificări, toate
dispoziţiile cuprinse în Titlul V din Partea generală a Codului penal ( Minoritatea), se impune, în baza
art.13 alin.1 C.pen., ca în cauză să se facă aplicarea Decretului 218/1977 care, spre deosebire de Codul
penal, prevede numai măsuri educative.

Aplicarea legii penale in timp

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
Modificarea cuantumului „consecinţelor deosebit de grave”
Schimbarea încadrării juridice. Contestaţie la executare

Deşi dispoziţiile art. 15 C. pen. folosesc sintagma „lege care prevede o pedeapsă mai uşoară”, textul de
lege trebuie interpretat ca referindu-se la intervenţia „legii penale mai favorabile”, în accepţiunea art. 11
C. pen. Prin urmare, este admisibilă contestaţia la executare în cazul modificării art. 146 C. pen., în sensul
majorării cuantumului „consecinţelor deosebit de grave”. Stabilirea încadrării juridice a faptei conform
legii noi este numai un raţionament utilizat pentru a se constata dacă legea nouă este mai favorabilă şi
pentru a verifica, astfel, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 C. pen., însă încadrarea juridică rămâne cea
stabilită în hotărârea contestată. Pe calea contestaţiei la executare se poate ajunge, aşadar, numai la
reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, fără să se dispună schimbarea
încadrării juridice a faptei.
Condamnatul D.C. a formulat contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 310 din 8 iunie
1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 461 lit. d)
raportat la art. 458 C. pr. Pen. şi art. 15 C. pen.
În motivarea contestaţiei, se arată, se arată că prin sentinţa penală contestată, a fost condamnat la 11
ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. a), i), g) şi alin. ultim C.
pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., iar după rămânerea definitivă a hotărârii,
dispoziţiile art. 146 C. pen. privind cuantumul prejudicial au fost modificate prin O.U.G. nr. 207/2000,
aprobată prin Legea nr. 456/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 310 din 8 iunie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penala, rămasă
definitivă prin decizia penala nr. 3797 din 5 octombrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală,
petentul D.C. a fost condamnat la o pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), i) şi g) şi a lin. ultim C.
pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., reţinându-se că în perioada
27/28.05.1998-28/29.06.1998, împreună cu alţi doi inculpaţi, a pătruns în timpul nopţii şi prin efracţie în
sediile unor societăţi comerciale şi în apartamentele unor persoane fizice şi a sustras bunuri în valoare
totala de 114.000.000 lei.
Din pedeapsa aplicata, condamnatul a executat o perioada de 6 ani şi 4 luni închisoare si, asa cum rezulta
din caracterizarea întocmita de Penitenciarul Rahova, a fost odată sancţionat cu „mustrare” la data de
23.12.2003 pentru deţinere de obiecte interzise (fierbător improvizat) şi recompensat de 31 de ori cu
suplimentarea drepturilor la pachet şi vizita pentru modul în care si-a îndeplinit sarcinile încredinţate, a
avut o atitudine cuviincioasa, fiind apreciat pentru respectul acordat cadrelor din penitenciar şi nu a intrat
în conflict cu alţi deţinuţi.
După rămânerea definitive a hotărârii de condamnare (5.10.2000), la data de 22.11.2000, a intrat în
vigoare O.U.G. nr. 207/2000 care a modificat dispoziţiile art. 146 C. pen., în sensul ca prin consecinţe
deosebit de grave se înţelege o paguba materiala mai mare de 1.000.000.000 lei, cuantum care a fost
majorat la 2.000.000.000 lei prin Legea nr. 546/2001, ce a intrat în vigoare la data de 25.07.2001.
În raport cu cele de mai sus, aplicarea legii noi ar determina o alta Încadrare juridică a faptei săvârşite de
condamnat, respective infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), i), şi g) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., sancţionata cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la
15 ani, spre deosebire de infracţiunea pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a),
i) şi g) şi alin. ultim C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen. şi sancţionata cu
pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani.
Conform dispoziţiilor art. 461 lit. d) raportat la art. 458 C. pr. Pen. cu referire la art. 15 alin. (1) C. pen.,
tribunalul apreciază ca admisibila contestaţia la executare, deoarece pedeapsa aplicata condamnatului (11
ani închisoare) este mai mica decât maximul special prevăzut de legea noua, datorita modificării art. 146
C. pen. (15 ani). Contestaţia este admisibila, chiar daca soluţionarea acesteia implica stabilirea încadrării
juridice prin raportare la dispoziţiile legii noi sin u la cele reţinute prin hotărârea de condamnare
contestată.
Conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicata poate fi redusa, când după rămânerea
definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o
lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special
prevăzut de legea noua, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşita, de persoana condamnatului şi de
conduita acestuia în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat pedeapsa.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauza, deoarece, deşi se foloseşte sintagma „o lege care prevede o
pedeapsă mai uşoară” aceste dispoziţii trebuie interpretate ca „o lege penală mai favorabilă” prin raportare
la art. 13 C. pen., având în vedere denumirea marginală a art. 15 C. pen. şi anume „aplicarea facultativă a
legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.”
La stabilirea legii penale mai favorabile (prin compararea legii aplicabile până la soluţionarea definitive a
cauzei cu legea ce a intervenit după rămânerea definitive a hotărârii de condamnare şi înainte de
executarea integrala a pedepsei), urmează sa fie avute în vedere toate criteriile şi regulile de determinare a
legii penale mai blânde.
Aplicând criteriile privind condiţiile de incriminare şi sancţionare, se constata ca modificarea art. 146 C.
pen. influenţează încadrarea juridică a faptei în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca o formă
agravată producerea consecinţelor deosebit de grave, raportat la cuantumul prejudiciului.
Stabilirea încadrării juridice a faptei conform legii noi este numai un raţionament utilizat pentru a se
constata daca legea noua este mai favorabila, verificând astfel aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 C. pen.,
încadrarea juridică rămânând cea stabilita în hotărârea contestată. Pe calea contestaţiei se poate ajunge
astfel, numai la reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Dacă s-ar da o altă interpretare acestor dispoziţii, s-ar reduce sfera de aplicare a legii penale mai
favorabile în cazul pedepselor definitive, creând o inegalitate nejustificata între cei judecaţi ulterior şi cei
care au fost judecaţi anterior apariţiei legii mai favorabile. Scopul dispoziţiilor legale mai sus menţionate
este tocmai acela, ca şi aceştia din urma, să beneficieze de legea penală mai favorabilă, prin reducerea
pedepsei în anumite condiţii prevăzute de lege.
Tribunalul apreciază ca în cauza sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen.,
deoarece după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi înainte de executarea în întregime a
pedepsei de 11 ani închisoare, a intervenit o lege penală mai favorabilă ce prevede o pedeapsă mai uşoară;
pedeapsa aplicată este mai mica decât maximul special prevăzut de legea nouă; condamnatul a executat
din pedeapsa aplicată 6 ani şi 4 luni închisoare şi a avut o atitudine deosebită pe perioada executării
pedepsei şi pe cale de consecinţă, poate beneficia de dispoziţiile legii mai favorabile.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 C. pen. cu referire la art. 458 şi art. 461 lit. d) C. pr.
pen., a fost admisă contestaţia la executare, iar pedeapsa de 11 ani închisoare ce a fost aplicată
condamnatului prin sentinţa penală nr. 310 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a
fost redusă la 8 ani închisoare.
S-a dispus anularea MEPI nr. 464/2000 emis în baza sentinţei penale nr. 310 din 8 iunie 1999 a
Tribunalului Bucureşti, secţia I penala şi emiterea unui nou mandate de executare a pedepsei stabilita prin
prezenta.
Conform art. 192 alin. (3) C. pr. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul
avocatului din oficiu, în cuantum de 200.000 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a fi înmatriculat şi având montate plăcuţe cu
numerele de înmatriculare de la un autoturism ce a fost radiat din circulaţie, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii prev. de art.35 alin.1 şi art.35 alin.2 din Decretul 328/1966 – republicat, iar nu
ale unei singure infracţiuni prev. de art. 35 alin.1 şi 2 din actul normatic menţionat.
Prin sentinţa penală 1702/10.11.1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, inculpatul I.G. a fost
condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.35 alin1 şi 2 din
Decretul 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 23.04.1995, inculpatul I.G. a condus pe drumurile publice un autoturism
neînmatriculat, căruia i-a montat tăbliţe de înmatriculare de la un alt autoturism, radiat din circulaţie.
Apelul declarat de Parchet a fost admis prin decizia penală 204/A/14.02.2000 a Tribunalului Bucureşti –
secţia a II-a penală, schimbându-se încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, în două infracţiuni,
aflate în concurs ideal, respectiv prev. de art. 35 alin. 1 şi art. 35 alin. 2 din Decretul 328/1966, ambele cu
aplicarea art. 37 lit.b C. pen. , inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, inculpatul a declarat recurs, apreciind cî a comis o singură
infracţiune, cea prev. de art.35 alin 1 şi 2 din Decretul 328/1966.
Recursul declarat a fost considerat nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente:
Legea siguranţei circulaţiei rutiere, respectiv Decretul 328/1966 a reglementat în conţinutul fiecăruia din
cele două alineate ale art.35, două infracţiuni, având câte o structură proprie a elementelor constitutive şi
a sancţiunilor prevăzute de lege.
Întrucât legea nu a dat posibilitatea combinării acestor structuri, prin tehnica folosită, nu a admis nici
existenţa unei infracţiuni complexe, care să fie reglementată de art.35 alin.1 şi 2 C.pen .

Omor calificat. Loc public

Fapta inculpatului care, în timp ce se afla într-un bar a intrat în conflict cu partea vătămată, s-a înarmat cu
un cuţit şi i-a aplicat o lovitură producându-i o „plagă prin înjunghiere toraco – abdominală cu hemoragie
internă prin ruptură de ficat ”întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor
calificat prev. de art.20 raportat la art. 174-175 lit.i C.pen şi nu ale tentativei la infracţiunea de omor.
Potrivit art.152 lit.a Cod penal, fapta se consideră săvârşită „în public” atunci când a fost comisă într-un
loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, iar barul reprezintă un astfel de
de loc.Prin sentinţa penală 175/16.11.1999 a Tribunalului Teleorman a fost condamnat inculpatul F.C. la
pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, faptă prev. de art. 20
rap. la art. 174 Cod penal.
Totodată, inculpatului i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 3
ani după executarea pedepsei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
F.C. a fost angajat ca paznic la un bar din oraşul Roşiorii de Vede. În seara zilei de 1 decembrie 1998
inculpatul a intrat în conflict cu C.N. şi partea vătămată C.C., conflict declanşat de inculpat.
Pe parcursul incidentului, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi i-a aplicat lui C.C. o lovitură în zona toraco
– abdominală.
Imediat după agresiune victima şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportată la Spitalul Roşiorii de Vede,
fiind internată la secţia chirurgie cu diagnosticul „plagă prin înjunghiere toraco – abdominală cu
hemoragie internă prin ruptură de ficat”.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul d.p.l Tribunalul Teleorman şi inculpatul.
Prin apelul formulat de parchet se arată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa
a dat faptei o greşită încadrare juridică.
Examinând hotărârea pronunţată, Curtea constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Teleorman este fondată şi urmează a fi admis.
Instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia
inculpatului, însă în ce priveşte încadrarea juridică a faptei a pronunţat o soluţie greşită.

Într-adevăr, aşa cum rezultă în mod necontestat din situaţia de fapt bine reţinută de instanţa de fond,
conflictul dintre inculpat şi partea vătămată a avut loc la barul „Casa Albă” din oraşul Roşiorii de Vede,
loc prin natura sa „public”.
Deşi la termenul de judecată din 14 septembrie 1999 s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei,
din art. 20 rap. la art. 174 C.penal, în art.20 rap. la art. 174 – 175 Cod penal, având în vedere că
infracţiunea s-a săvârşit într-un loc public, instanţa a pus în discuţie noua încadrare şi a acordat un nou
termen în acest scop pentru ca inculpatul să-şi pregătească apărarea, conform art.334 C.prc. pen. Ulterior,
instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului în baza textului de lege iniţial, respectiv conform
încadrării juridice a faptei stabilite prin rechizitoriu.
Întrucât infracţiunea comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de
omor calificat, prev de art.20 rap. la art. 174-175 lit.i C. penal, urmează a se admite apelul declarat de
inculpat, să se schimbe încadrarea juridică în art.20 rap. la art. 174-175 lit.i Cod penal, text în baza cărui
inculpatul va fi condamnat.

Legitima apărare. Exces justificat. Condiţiile atacului. Proporţionalitatea apărării. Lovitura cu

pumnul. Folosirea cuţitului

O lovitură neaşteptată cu pumn aplicată inculpatului de către persoana vătămată nu îndeplineşte condiţiile
unui atac material direct, imediat şi injust, care pune în pericol grav persoana atacată, astfel încât nu poate
fi reţinută legitima apărare, excesul justificat şi nici excesul scuzabil, conform dispoziţiilor art 44 alin2 şi
3 şi respectiv art 73 lit a) C.pen.
De asemenea nu se poate reţine nici legitima apărare prevăzută de dispoziţiile art 44 alin2 C.pen în
condiţiile în care inculpatul a răspuns prin folosirea cuţitului, căci apărarea trebuie să fie proporţională cu
gravitatea atacului.
(tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, sentinţa nr 466 din 14 mai 2003)
Prin rechizitoriul nr 1254/p/1998 din data de 17.08.1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,
inculpatul A.V.a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru tentativă la săvârşirea
infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art 20 C.pen, raportat la art 174 şi art 175 lit i C.pen, cu
aplicarea art 73 lit b C.pen, împotriva părţii vătămate C.I.
După mai multe cicluri procesuale, în fond Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut următoarea
situaţie de fapt :
La data de 8.04.1998, inculpatul A.V. împreună cu martorii B.E. şi M.A., colegii săi de serviciu s-au urcat
de la staţia de metro Pipera într-un vagon de metrou, în care se afla partea vătămata C.I. , aflată în stare de
ebrietate, ţinând în mână o sticlă care conţinea băuturi alcoolice, care şi-a aprins o ţigară, iar după ce o
femeie care urcase între timp la staţia Aurel Vlaicu, i-a atras atenţia asupra faptului că nu se fumează,
acesta a început să înjure. Inculpatul i-a luat ţigara din gură, i-a rupt-o şi a stins-o cu piciorul. Partea
vătămată s-a ridicat, însă inculpatul a împins-o la loc pe scaun, după care părţile şi-au continuat călătoria.
Inculpatul a coborât la staţia de metrou Piaţa Romană, iar partea vătămată a urmat-o, ieşind brusc din
vagonul de metrou cu puţin timp înainte de închiderea uşilor de acces.
In timp ce inculpatul urca scările spre ieşirea din staţia de metrou, partea vătămată venind în urma sa, l-a
lovit cu pumnul. Părţile au început să se lovească reciproc, iar inculpatul a scos un cuţit cu lama
rabatabilă, a înjunghiat-o pe partea vătămată de mai multe ori în zonele hermitorace şi abdomen stâng,
cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 zile de îngrijiri medicale şi care i-au
pus viaţa în pericol. Părţile s-au rostogolit pe scări , după care inculpatul a lovit-o cu picioarele pe partea
vătămată, culcată la pământ, momentul fiind văzut de martorul I.F.
Din analiza materialului probator, tribunalul a apreciat că fapta penală săvârşită de inculpat întruneşte
elementele constitutive ale tentativei la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, cu reţinerea circumstanţei
atenuante a provocării, prevăzută de art 20 C.pen, raportat la art 174-175 lit i) C.pen., cu aplicarea art 73
lit b) C.pen.
Inculpatul a invocat existenţa legitimei apărări, care constituie o cauză care înlătură caracterul penal al
faptei.
Inculpatul a declarat în faza de urmărire penală, că partea vătămată, venind din urma sa, l-a lovit în spate
cu pumnul sau cu ceva metalic, iar în faţa instanţei, atât la prima judecată în fond, cât şi la rejudecarea
fondului, a arătat ca l-a lovit cu sticla de coniac. Se desprinde concluzia că inculpatul nu a văzut cu ce
anume l-a lovit partea vătămată, iar de faţă nu au fost martori. Analizând planşele fotografice, care-l
înfăţişează pe inculpat, se poate constata că acesta nu prezenta plăgi tăiate la nivelul capului, pentru a
putea susţine o lovitură puternică cu sticla, respectiv un atac deosebit de violent.
Potrivit art 44 alin 2 C.pen, printre alte condiţii ce trebuiesc îndeplinite e necesar ca atacul să pună în
pericol grav persoana atacată or, în acest caz, o lovitură cu pumnul, chiar neaşteptată, nu poate implica
producerea unui rău ireparabil sau grav de remediat, cum ar fi pierderea vieţii sau cauzarea unei
infirmităţi sau unei vătămări grave. Apărarea, pe lângă necesitatea înlăturării atacului, trebuie să fie
proporţională cu gravitatea atacului, ori folosirea cuţitului de către inculpat reprezintă o depăşire a
limitelor legitimei apărări.
Inculpatul a invocat şi temerea produsă. Conform art 44 alin 3 C.pen este considerat în legitimă apărare şi
persoana care, din cauza tulburării sau a temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Din analiza acestei dispoziţii legale rezultă că
pentru existenţa excesului justificat, este necesar ca fapta să fie săvârşită în stare de legitimă apărare,
adică sub presiunea unui atac material, direct, imediat şi injust, care a pus în pericol grav persoana sau
interesul public. Dacă atacul nu îndeplineşte aceste condiţii, nu există stare de legitima apărare şi deci nu
se poate vorbi nici de exces justificat.
Depăşirea limitelor legitimei apărări presupune existenţa tuturor condiţiilor cerute de legea penală pentru
existenţa legitimei apărări, ea nereferindu-se doar la împrejurarea că riposta a depăşit atacul din cauza
tulburării sau temerii de care persoana atacată era stăpânită în momentul violenţelor. Or de vreme ce
atacul părţii vătămate asupra inculpatului, prin aplicarea unei lovituri cu pumnul, nu a constituit un
pericol grav, nu poate exista legitimă apărare.
Nu se poate reţine nici excesul scuzabil, ce constituie circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art 73 lit
a C.pen, deoarece riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de sentimentul de indignare,
mânie sau revoltă în faţa violenţei nejustificate, însuşi inculpatul declarând ca i-a fost teamă.
Legitima apărare. Provocare- ICCJ, secţia penală, decizia nr 429/2003, nr 1/2005, pag 167

Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art 174, cu aplicarea art 73
lit b) Cod penal.
Instanţa a reţinut că, în jurul orei 5 a zilei de 25 septembrie, când încă era întuneric, inculpatul, care locuia
singur în casă, a fost trezit din somn de o izbitură în uşa camerei în care dormea.
În momentul deschiderii uşii, inculpatul a văzut în faţa acesteia pe consăteanul său cunoscut ca o persoană
cu purtări violente, având un băţ masiv în mână. La întrebarea inculpatului cum a intrat în curte, acesta nu
a răspuns, ci l-a lovit de mai multe ori cu băţul în cap. Pentru a se apăra, inculpatul a luat o securice ce se
afla la îndemână cu latul căreia, în momentul în care a fost lovit din nou peste cap, inculpatul a lovit pe
agresor la întâmplare.
În urma schimbului de lovituri, acesta a scăpat băţul din mână şi s-a retras către poarta de intrare în curte.
Temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflaţi lângă gard, inculpatul l-a urmărit şi,
ajungându-l la poartă, l-a lovit repetat, după care l-a abandonat şi a mers să anunţe poliţia de cele
întâmplate.
Internată în spital, victima a decedat în aceeaşi zi, datorită unui politraumatism cu fracturi costale şi ale
antebraţului.
La examenul medical s-a constat că inculpatul a suferit leziuni la cap vindecabile în 2 zile de îngrijiri
medicale.
Apelul inculpatului a fost respins.
Curtea supremă de justiţie, Secţia penală, a admis recursul inculpatului şi a dispus achitarea acestuia, în
temeiul art 11, pct 2 lit a, raportat la art 10 alin 1, li e) C. proc pen şi la art 44 alin (2).
Împotriva deciziei s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că achitarea

inculpatului este greşită, deoarece a continuat să lovească victima şi după ce acţiunea acesteia de a
pătrunde fără drept în locuinţă încetase şi se îndrepta spre poartă pentru a părăsi curtea.
Recursul în anulare este nefondat.
Potrivit art 44 alin (2) C pen., introdus prin legea nr 169/2001, se prezumă că este în legitimă apărare şi
acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie,
efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, depedendinţă sau loc împrejmuit ţinând
de acestea.
Este necontestat că victima a intrat fără drept în curtea casei inculpatului, prin escaladarea gardului, după
care a forţat uşa casei încercând să pătrundă în camera în care acesta dormea.
Trezindu-se pe întuneric, de zgomot produs prin forţarea uşii în fata casei căreia inculpatul, persoană în
vârstă, a văzut un bărbat în putere, despre care ştia că este violent, el era pus în faţa unui atac material,
direct, imediat şi injust, de natură a-i pune persoana într-un grav pericol, care nu a încetat în tot cursul
altercaţiei.
Astfel fiind, s-a constatat că achitarea inculpatului este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul în
anulare a fost respins567 .
5. Legitima apărare. Depăşire

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art 20
raportat la art 174 C.pen, reţinându-se că, la 9 decembrie 1998, seara, partea vătămată, aflată în stare
avansată de ebrietate, a venit la locuinţa inculpatului pentru a consuma împreuna cu acesta băuturi
alcoolice pe care le adusese el.
Inculpatul a refuzat să bea, motiv pentru care a fost lovit de partea vătămată; ripostând, inculpatul a lovit-
o cu cuţitul, cauzându-i leziuni vindecabile în 40-45 zile, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută
de art 182, alin 1, cu aplicarea art 73 lit b) C.pen.
Apelul procurorului a fost admis şi inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea
de omor, menţinându-se circumstanţa atenuantă a provocării. Apelul inculpatului a fost respins.
Prin recursul de faţă inculpatul a criticat decizia, susţinând că a săvârşit fapta în legitimă apărare.
Recursul este fondat.
Potrivit art 44 C.pen, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de
legitimă apărare.
Este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct,
imediat şi injust, dacă pune în pericol grav persoana sa.
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei
apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
In această din urmă situaţie s-a aflat inculpatul.
Este stabilit că, supărat de refuzul inculpatului de a consuma împreună băuturi alcoolice, victima l-a
agresat lovindu-l cu palma şi cu piciorul până când inculpatul s-a prăbuşit.
Este de asemenea stabilit că partea vătămată este cunoscută că având o comportare agresivă, mai ales
după ce consumă băuturi alcoolice.
Din fişa medicală a inculpatului rezultă că acesta a fost operat de hernie de disc, fiind suferind şi de alte
boli.
Inculpatul este în vârsta de 70 de ani şi grav bolnav, iar victima, în vârstă de 28 de ani, este viguroasă şi
cunoscută ca agresivă, ceea ce explică faptul că, în faţa atacului dezlănţuit al victimei, inculpatul s-a
apărat cum a putut, folosind cuţitul.
Fiind deci întrunite condiţiile unei apărări legitime în sensul prevederilor art 44 alin 3 C.pen recursul
inculpatului a fost admis, dispunându-se achitarea în baza art 11 pct 2 lit a, raportat la art 10 alin (1) lit a)
C. proc.pen şi la art 44 alin 3. C pen568

6. Legitima apărare. Starea de necesitate. Deosebiri

Intrucât în cauză inculpatul a acţionat lovind-o pe partea vătămată pentru a-şi elibera mama (deci
pericolul provine din atacul unei persoane), sunt întrunite stării de necesitate, ca şi cauză care înlătură
caracterul penal al faptei şi nu ale legitimei apărări.
Prin sentinţa penală 1310/25.11.2002 a judecătoriei sector 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr
1844/2002 în baza art 11 pct 2 lt a) raportat la art 10 lit e) C.pr.pen. cu art 45 C.pen a fost achitat
In baza art 193 C.pr.pen a fost obligată partea vătămată-parte civilă la plata a 1.800.000 lei cheltuieli de
judecată către inculpate E.E. şi 900.000 cheltuieli de judecată către E.E.
A fost obligată partea vătămtă - parte civilă la 400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut ca la 10.02.2001 partea vătămată considerând că
inculpata E.E., ii ameninţase anterior soţia şi pe fondul unor neînţelegeri între familiile părţilor, s-a
deplasat la domiciliul inculpaţilor pentru a-i cere socoteală, iar la un moment dat a început să agreseze
fizic inculpata, inculpatul E.T. intervenind şi lovind partea vătămată pentru a-şi elibera mama. în schimb
inculpatul E.E. nu a lovit partea vătămată şi de asemenea nici unul dintre inculpaţi nu a ameninţat-o pe
aceasta.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a dispus achitarea celor trei inculpaţi pentru inexistenţa faptei,
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prevăzută de art 193 C.pen569 .
7. Furt - stare de necesitate

C.A. Bucureşti, secţia a-II-a penală, decizia nr 1084/1998, nr 1/2000, pag 148
Fiind condamnat la 3 luni de închisoare pentru infracţiunea de furt prevăzută în art 208 alin 1, cu
aplicarea art 41 alin 2, art 74 şi art 76 C.pen, săvârşită prin aceea că a sustras de la o societate comercială
la care era angajat în calitate de conducător auto cinci saci cu furaje concentrate, inculpatul a invocat, în
recurs, starea de necesitate, susţinând că a comis fapta din cauza lipsurilor materiale şi a stării de sănătate
precară, a sa şi a membrilor familiei sale.
Conform art 45 C.pen., este în stare de necesitate- cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei- acela
care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa,
integritatea corporală sau sănătatea sa sau a altuia.
Or, împrejurările invocate de recurent- chiar dacă ar fi dovedite, ceea ce însă, nu este cazul- nu constituie
un pericol inevitabil, de natură să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală, care, oricum, nu poate fi considerată ca fiind singura cale de salvare a familiei sale.
Recursul a fost respins570 .

8. Caz fortuit C.A. Pitesti, dec pen nr 16/2004, nr 4/2004, p 160

Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută în art 184 alin (2) şi (4) C.pen

Instanţa a reţinut ca, în ziua de 4 octombrie 2002, inculpatul a cosit buruieni şi resturi de coceni ramase pe
teren în urma recoltării porumbului. De cositoare s-a apropiat la o distanta de 10 metri, partea vătămată
care fusese atenţionată de inculpat sa se depărteze, lucru pe care iniţial l-a făcut. La un moment dat,
instantaneu, s-a produs ruperea cuţitului cositorii care a lovit partea vătămată, secţionându-i gamba
piciorului, pentru vindecare fiind necesare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, victima rămânând cu
infinitate fizica permanentă.
Instanţa a considerat că aceste urmări nu-i sunt imputabile inculpatului, deoarece s-au datorat unei
împrejurări imprevizibile.
Apelul procurorului şi al părţii vătămate au fost admise şi s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art
184 alin 2 şi 4 C.pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din probele administrate în cauza rezulta ca inculpatul a achiziţionat utilajul ca fier vechi, şi nu pentru a-l
folosi în agricultura, iar repunerea lui în funcţiune s-a făcut prin reparaţii artizanale, inclusiv prin sudura
la sistemul de prindere al cuţitului, toţi aceşti factori conducând la desprinderea cuţitului care, în mişcarea
sa rotativă, a cauzat rănirea părţii vătămate.
Împrejurarea invocata în apărare, în sistemul de ruperea cuţitului ca suport nu putea fi evitată întrucât
ansamblul cuţit suport nu corespundea montajului tehnic, fiind făcută pe bază de sudură, iar termenul de
funcţionare de 8 ani stabilit de constructor era depăşit, nu contravine concluziei ca există vinovăţie, ci o
confirmă. Inculpatul cunoştea că utilajul agricol nu corespunde normelor tehnice pentru a fi pus în
exploatare, dar nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea, în raport cu cele ce preced, să îl
prevadă, putându-se chiar reţine existenţa culpei din uşurinţă.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins571 .

9. Beţia voluntară completă C.A. Bucureşti, s.a II-a , dec nr 90/A/1996 nr 2/1997, p 125
Potrivit art 49 alin 2 C pen, beţia voluntară completă poate constitui după caz o circumstanţă agravantă
sau atenuantă.
Starea de beţie este completă atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanţe este atât de
avansat încât a dus la cvasiparalizarea energiei fizice şi la totala întunecare a facultăţilor psihice ale
persoanei ; aceasta nemaifiind stăpână pe mişcările ei fizice şi neavând capacitatea de a înţelege şi voi ; ea
se află, în mod obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate. în stare de beţie completă, persoana nu mai
are capacitatea de a-şi dirija acţiunile, aceasta fiind mult stânjenită573 .

10. Eroarea de fapt. Condiţii C.S.J., s. pen., dec nr 1316/1999, nr 1/2001, p 137

Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante sau de substanţe toxice,
prevăzută în art 312 alin 1 C pen., iar unul dintre inculpaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
S-a reţinut că, în ziua de 10 august 1997, unul dintre inculpaţi a sustras dintr-un contor al unei staţii de
gaz metan cantitatea de 4,17 kg mercur, pe care a încercat să o valorifice cu ajutorul celorlalţi inculpaţi.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse.
Declarând recurs, inculpaţii au susţinut că s-au aflat în eroare, deoarece nu au avut cunoştinţă despre
toxicitatea mercurului sustras, astfel că deţinerea de către el a acestei substanţe şi încercarea lor de a o
valorifica nu constituie infracţiune potrivit art 51 C.pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art 51 alin 1 C pen, fapta prevăzută de legea penală nu
constituie infracţiune în cazul când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei
stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Individualizarea pedepsei. Amenda penală. Minim special prevăzut de lege. Lipsa circumstanţelor
atenuante575
Este nelegală hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa amenzii penale sub minimul special prevăzut
de lege, în condiţiile în care nu au fost reţinute circumstanţele atenuante.
(Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, decizia nr 9565 din 13 iulie 2004)
Prin sentinţa penală nr 881/18.03.2004, pronunţată de judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în baza art 180
alin (2) C.pen., s-a dispus condamnare inculpatului S.S. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de
3.000.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe împotriva părţii vătămate S.I.
Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut că, în data de 08.08.2003, soţia părţii vătămate S.I. se afla
în curtea casei parinteşţi unde a avut o discuţie despre dreptul la mostenire cu inculpatul S.S. Pe fondul
acestei discuţii soţia părţii vătămate a ţipat după ajutor, timp în care partea vătămată a iesit din casă şi a
încercat să aplaneze conflictul. În aceste împrejurări, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un obiect
din lemn în zona capului, cauzându-i leziuni care au necesitat cca. 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 4 Bucureşti,
precum şi inculpaţii S.S. şi S.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat de parchet, s-a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul cuantumului
amenzii aplicate inculpatului S.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 180 alin (2) C.pen.
Examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu, tribunalul a constatat recursul
declarat de parchet ca nefondat, reţinând că instanţa de fond a apreciat correct materialul probator
administrat în cauză, din care a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor deduse
judecăţii prin plângere prealabilă, iar faţă de modalitatea concretă de săvârşire, precum şi urmarea
produsă, în mod corect a apreciat că fapta de lovire săvârşită de către inculpatul S.S. prezintă gradul de
pericol social al unei infracţiuni, procedând astfel la condamnarea sa la pedeapsa amenzii penale.
În ceea ce priveşte cuantumul amenzii stabilite, tribunalul a constatat că s-a făcut greşită aplicare a legii,
în condiţiile în care a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, fără a se reţine circumstanţe
atenuante.
Potrivit art 63 alin (3) C.pen., atunci când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de 1 an, minimul special al amenzii este de 5.000.000 lei.
În contextual în care săvârşirea infracţiunii prevăzută de art 180 alin (2) C.pen. se pedepseşte cu
inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate cu art 63 alin (3) C.pen, se putea aplica o
amendă de cel puţin 5.000.000, iar nu de 3.000.000 lei aşa cum a apreciat instanţa de fond.
Pentru cosiderentele expuse, in baza art 38515 pct 2 lit d) C.pr pen, tribunalul a admis recursul declarat de
Parchet, a casat în parte sentinţa atacată, iar pe fondul cauzei, in baza art 180 alin 2 C.pen a dispus
condamnarea inculpatului S.S. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000.000 lei, apreciind că
această pedeapsă este de natură a asigura atingerea scopului preventiv prevăzut de art 52 C.pen. De
asemenea, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art 631 C.pen şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Individualizarea pedepsei. Formă continuată a infracţiunii.
Circumstanţe atenuante576
Forma continuată a infracţiunii exclude posibilitatea ca, în raport de gradul de pericol social
concret al faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, să se reţină în favoarea
acestuia circumstanţe atenuante, atunci când ele rezultă din datele particulare ale cauzei.
(Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, decizia nr 272/A din 5 martie 2004)
Prin sentinţa penală nr 1770 din 17 decembrie 2003, pronunţată de judecătoria sectorului 2 Bucureşti, s-a
dispus în temeiul art 11, pct 2 lit a) raportat la art 10 lit c) C.pr.pen, achitarea inculpatului C.M. pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art 208 alin 1 şi art 209 alin (1) lit e), g), i) C.pen., iar
în baza art 208 alin (1) şi art 209 alin (1) lit e), g) şi i) C.pen cu aplicarea art 41 alin (2) C.pen.,
condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat.
In baza art 36 alin (1) C.pen raportat la art 33 lit a) şi art 34 C.pen., a contopit pedeapsa de 2 ani şi 6 luni
închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr 1333/2001 a judecătoriei sectorului 3 Bucureşti cu
pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani
închisoare, în regim de detenţie.
Pentru a hotărâ astfel, instanţa a reţinut în baza probelor administrate, că la 18 februarie 2001 şi în data de
28 spre 29 martie 2001, în concretizarea unei rezoluţii infracţionale unice, a sustras diverse bunuri de
valoare economică redusă din interiorul autoturismului proprietatea părţilor vătămate M.I. şi B.I.L.; în
privinţa faptei din data de 22 martie 2001, comise în dauna părţii vătămate F.C., instanţa a constatat că
probele aduse în acuzare nu au confirmat săvârşirea de către inculpat a furtului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.M., solicitând reducerea pedepsei aplicate, cu
motivarea că toate împrejurările reţinute de prima instanţă în operaţiunea de individualizare (gradul de
pericol concret al faptei, prejudicial scăzut cauzat părţilor vătămate şi acoperite integral, circumstanţele
personale- necunoscut cu antecedente penale la momentul săvârşirii infracţiunii, cu o atitudine siceră de
recunoaştere şi regret a faptei comise, căsătorit, cu un copil în întreţinere), impunându-se aplicarea unei
pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu executarea în condiţiile art 81 C.pen.
Tribunalul Bucureşti secţia I penală a apreciat ca fondat apelul inculpatului C.M., pentru următoarele
considerente:
Forma continuată a infracţiunii nu exclude posibilitatea ca, în raport de gradul de pericol social concret al
faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, să se reţină în favoarea acestuia circumstanţe
atenuante, atunci când ele sunt relevate de datele particulare ale cauzei.
În speţă activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a constat în sustragerea în două rânduri, din
interiorul autoturismelor aparţinând părţilor vătămate B.I. şi M.I., a unor bunuri cu valoare economică
redusă, respectiv două parasolare, oglindă retrovizoare, un ceas din plastic şi patru litri de benzină,
prejudicial astfel cauzat fiind recuperate prin restituire; în cursul procesului penal, inculpatul a recunoscut
şi regretat sincer faptele comise, colaborând cu organele de cercetare penală la săvârşirea unei infracţiuni
concurente cu cea de faţă, intervenită în cursul judecăţii la prima instanţă, inculpatul s-a prezentat la
şedinţele de judecată ce au urmat, dovedind pe această cale că a înţeles gravitatea şi semnificaţia
conduitei antisociale, anterior manifestate; este căsătorit, are un copil minor în întreţinere şi desfăşoară o
activitate licită care îi permite obţinerea mijloacelor necesare întreţinerii familiei sale.
Toate aceste împrejurări au fost calificate de instanţa de control judiciar drept circumstanţe atenuante
judecătoreşti, în sensul art 74 alin 2 C.pen, dându-li-se eficienţă, în sensul reducerii pedepsei de la 3 ani
închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare, această pedepsă fiind contopită cu cea de 2 ani şi 6 luni închisoare
aplicată prin sentinţa penală nr 1333/2001 a judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, constatându-se executată
în întregime pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.
Omor. Circumstanţe atenuante. Provocare577
Lovirea victimei cu cuţitul în zona inimii, urmată de moartea acesteia, după ce anterior victima
agresase inculpatul, acesta din urmă suferind leziuni a căror vindecare a necesitat 7 zile de îngrijiri
medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, deoarece agresiunea exercitată
de victimă nu a fost de o asemenea gravitate încât să impuna suprimarea vieţii agresorului. Se va
reţine însă circumstanţa atenuantă a provocării.
(Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, sentinţa nr 632 din 10 mai 2004)
prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr 3939/P/2003, din 9 decembrie 2003, s-a
dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.Gh. pentru săvârşirea infracţiunii
de omor calificat prevăzută de art 174, şi 174 lit c) şi i) C.pen cu aplicarea art 73 lit b) C.pen.
examinând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cercetării
judecătoresti, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt : la data de 27.07.2003, pe fondul unui
conflict cu victima C.M. (fratele său), inculpatul C.Gh. i-a aplicat acestuia o lovitură în zona toracică cu
un cuţit pricinuindu-i moartea.
Raportul medico legal de autopsie nr A.3/J/204/2003 al serviciului de medicină legală Ilfov a
concluzionat că moartea lui C.M. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne, consecutivă lezării
cardio-pericardice printr-o plagă înjunghiată toracică parasternal stâng. Leziunile tanatogeneratoare
cardio-pericardice s-au putut produce prin lovire cu un corp înţepător tăietor, posibil cuţit, ce a acţionat pe
p lăţime de 4 cm şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.
Fapta inculpatului s-a produs pe fondul unu conflict interfamilial preexistent, generat de împrejurarea că
victima C.M. şi concubine sa, B.O.V., locuiau la domiciliul inculpatului, situat în comuna Chitila, judeţul
Ilfov. Momentul conflictual a culminat în ziua de 27.07.2003, când, anterior săvârşirii faptei, a avut loc o
discuţie contradictorie între inculpat şi concubina victimei.
Intrucăt C.Gh., se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să-l insulte pe fratele său, a spart o
sticlă cu bere şi l-a lovit în cap şi în zona feţei. In continuare, C.T., impreună cu martora B.O.V. s-au
deplasat la terasa ‘Doina’, pentru a-l anunţa pe C.M. de cele întâmplate şi apoi toţi trei au revenit la
domiciliul inculpatului.
Victima împreună cu fratele său C.T., au început sa-l lovească pe inculpate cu o cazma, apoi ci o bară
metalică, provocându-i leziuni (echimoze, escoriaţii) traumatice la nivelul bratului stâng şi antebraţului,
pentru a căror vindecare a necesitat 7 zile de îngrijiri medicale (conform raportului de expertiză medico-
legală).
In aceste împrejurări inculpatul a lovit victima cu cuţitul (pe care il avea asupra sa) în zona toracică,
pricinuindu-i moartea.
După comiterea faptei, inculpatul C.Gh a aruncat cuţitul într-o aglomerare de deşeuri metalice şi menajere
aflate în curtea locuinţei, de unde a fost ridicat de organele de urmărire penală.
Acţiunea victimei şi a martorului C.T. de a lovi pe inculpat se explică (aşa cum rezultă din probe), prin
comportamentul agresiv al inculpatului, care în momentul imediat premergător incidentului s-a exprimat,
având cuţitul în mână ‘în seara aceasta se va comite crimă’.
Mai mult, martorii-membri ai familiei inculpatului şî victimei- au declarat că inculpatul se manifesta
agresiv în mod constant-mai ales când consuma băuturi alcoolice.
Este adevărat că inculpatul a prezentat leziuni traumatice (escoriaţii, echimoze) corporale pentru a căror
vindecare a necesitat 7 zile de îngrijiri medicale, dar acestea dezvăluie că agresiunea celor doi fraţi
comisă asupra sa nu era de o asemenea gravitate încât să impună suprimarea vieţii victimei prin lovirea cu
cuţitul în zona inimii.
În drept s-a apreciat că fapta inculpatului C.Gh întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor
calificat prevăzut de art 174 şi art 175 lit c) şi i) C.pen.
În favoarea acestuia, se impune însă a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art 73 lit
b) C.pen., întrucât uciderea victimei s-a produs într-o stare de puternică tulburare, determinată de
atitudinea violentă a acesteia, fapt confirmat de martorii audiaţi în cauză. De asemenea leziunile suferite
de inculpatul C.Gh. atestă că acţiunea acestuia de lovire a victei cu cuţitul a avut loc pe fondul loviturii
înculpatului de către victimă, fiind aplicabile dispoziţiile art 73 lit b) C.pen.

Infracţiune. Unitate naturală. Infracţiune continuată.

Trafic de influenţă

Purtarea unor discuţii repetate cu mai multe persoane aflate împreună, urmate de primirea unor foloase de
la acestea în acelaşi timp şi loc, nu atribuie faptei semnificaţia unei infracţiuni continuate de trafic de
influenţă, caracterizată prin săvârşirea repetată a unor acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul
aceleiaşi infracţiuni, ci constituie o unitate naturală de infracţiune; această unitate nu este incompatibilă
cu existenţa unei pluralităţi de acte materiale, cu condiţia ca acestea, considerate în ansamblul lor, prin
legătura firească dintre ele, să alcătuiască o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat.
Completul de 9 judecători, decizia nr. 604 din 8 decembrie 2003
Prin sentinţa penală nr. 338 din 2 decembrie 1999, inculpatul B.C. a fost condamnat, între altele, pentru
săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în luna martie 1998, după discuţii repetate purtate, cu aceleaşi ocazii, cu persoane din
două familii, inculpatul a pretins şi apoi a primit, în aceeaşi zi, de la 13 membri ai acelor familii, suma de
64 de milioane de lei şi alte bunuri, pentru a-i ajuta să obţină vize pentru şedere în străinătate, susţinând
că are influenţă asupra unor funcţionari de la ambasada ţării respective.
Prin decizia penală nr. 372 din 23 august 2000, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul inculpatului, a
înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului şi a dispus suspendarea
condiţionată a executării acesteia.
Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs, cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea uşoară, iar
suspendarea executării nu se justifică.
Prin decizia nr. 4552 din 25 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul, a
casat decizia atacată şi a menţinut hotărârea primei instanţe. În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu
motivarea, între altele, că infracţiunea de trafic de influenţă nu a fost săvârşită în formă continuată.
Recursul în anulare este fondat.
Din situaţia de fapt corect reţinută de instanţe, rezultă că inculpatul a săvârşit mai multe acte materiale, în
unicul scop de a trafica presupusa sa influenţă asupra unor funcţionari de ambasadă, în favoarea
membrilor celor două familii, cu aceeaşi promisiune de a le obţine pe paşapoarte vize de şedere
temporară.
Discuţiile repetate avute de inculpat cu reprezentanţi ai celor două familii, veniţi împreună la domiciliul
său, urmate de primirea banilor şi bunurilor de la cele 13 persoane, cu acelaşi prilej, acţiuni considerate de
prima instanţă, ca şi de cea de recus, ca fiind componente ale infracţiunii continuate de trafic de influenţă,
nu au, în realitate, semnificaţia unor acţiuni autonome, în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Activităţile menţionate ale inculpatului au urmărit un singur rezultat, având la bază o unică formă de
vinovăţie, scurtele întreruperi în desfăşurarea activităţii infracţionale, ocazionate de primele discuţii,
urmate de verificarea paşapoartelor de către inculpat şi apoi de primirea foloaselor fiind determinate de
natura infracţiunii, în condiţiile speţei; ele trebuie considerate în ansamblul lor, sunt legate între ele în
mod natural, alcătuind o singură acţiune şi, ca atare, reprezintă o unitate naturală de infracţiune, iar nu o
infracţiune continuată de trafic de influenţă.
În consecinţă recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile atacate, s-a schimbat încadrarea
juridică din prevederile art. 257, cu aplicarea art. 41 alin. (2), în cele ale art. 257 C. pen., şi s-a dispus
condamnarea inculpatului potrivit noii încadrări.