-Metamorfozele lui Ovidiu-

"Metamorfozele" constituie un amplu poem epic, o

"istorie" mitologica a genezei lumii, a metamorfozei fiintelor
si lucrurilor. Prima metamorfoza cuprinde explicatia genezei
si se resimte de influenta lui Hesiod, Lucretius si a filozofilor
materialisti greci.

Ovidiu prezinta aproape 250 de legende ce ilustreaza

metamorfoze. Chiar in primele versuri din "Metamorfoze",
Metamorphoses, poetul cere zeilor sa-l ajute sa infatiseze
cum au luat corpurile forme noi in timpurile in care traieste
el. De fapt, el deruleaza transformarile petrecute in cosmos
sau suferite de personaje legendare ori istoriece, de la
inceputurile lumii pana la apoteoza lui Caesar.

Prin "metamorfoza" Ovidiu intelege si devenire si

evolutie. Totul se transforma in natura, cele patru elemente
care-si urmeaza ciclul vesnic, timpul datorita schimbarii
anotimpurilor si varstei oamenilor, mediul geografic, destinul
popoarelor.

Ovidiu incepe, in cartea intai, prin evocarea destramarii

haosului initial:" Mai intai de mari, de uscat si de bolta
cereasca/ Firea la fel peste tot arata si numita fu
Haos/Neinchipuite se-aflau si fara rost, gramadite de-a
valma" si prin formarea unei lumi din cele patru elemente:"
Cum se gaseau la un loc si pamantul, si aer, si mare/
Fierberii capat i-a pus zeitatea", prin succesiunea celor patru
varste ale omenirii: "varsta de aur, de argint, de arama, de
fier" si potopul initial:" Apele toate sorbind le-aduce cu hrana
la nouri."

Poetul nareaza legende referitoarea la transformarea

zeilor in animale, precum cea a lui Lupiterin-Taur pentru a o
rapi pe Europa, dar si a oamenilor in fiinte necuvantatoare,
in flori, in arbori, stanci, rauri, astre, a animalelor in
constelatii. Aceste legende, de felurite dimensiuni, care
penduleaza intre cateva versuri si sute de stihuri, se
conexeaza intre ele prin diverse artificii.

Ovidiu inglobeaza, in epopeea sa si numeroase povesti

de dragoste, printre care se distinge emotionanta, casta
legenda a dragostei dintre Philemon si Baucis "o evlavioasa
femeie, Baucis, batrana, /Si Philemon, tot de-o seama cu ea,
se unisera-odata/In tinerestii lor ani" care se iubeau si
primeau oaspeti chiar pe zei " Peste saltea ei astern un covor
ce-l puneau sarbatoarea,/Dar covor ieftin si vechi de divanul
de salcie vrednic./Zeii se culca pe el". Ca recompensa, fura
intrebati :"Batran, iubitor de dreptate,/Si tu prea vrednica
soata de dreptul tau sot, sa ne spuneti/ Care-s a' voastre
dorinti!" , ei afirmand ca nu doresc decat sa moara
impreuna, si sa traiasca viata vesnica amandoi, pazind
portile templului zeilor:" sa pazim templul vostru va cerem /
Fie-ne dat sa murim de o data-amandoi"; sunt, in cele din
urma transformati in copaci.

Insa, ideea principala a ansamblului de epopei si versuri

este tocmai introspectia, intoarcerea spre suflet si
alimentarea acestuia cu obiective importante, purificatoare,
precum arta. Moartea are drepturi doar asupra trupului
sovaielnic, sufletul continuand al sau drum, peste inaltul
vazduh...

EPILOG