Pregătirea cărbunelui în vederea arderii - Mori lente

STUDENTI:Avramescu Andreea
Balasescu Ana-Maria
Preda Elena-Rita
Radulescu Cristina-Elena
Cuprins?
1.Cărbunele
Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun - neagră cu proprietăți
combustibile formată prin carbonizarea (îmbogățirea în carbon în condițiile
lipsei oxigenului) resturilor unor plante din epocile geologice. Procesul de
incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă, prin două
procese mai importante:

1. faza biochimică produsă de bacterii și ciuperci care transformă celuloza și

lignina din plante;
2. faza geochimică, faza propriu zisă de incarbonizare, care se produce la
temperaturi și presiuni ridicate formându-se într-un timp
îndelungat huila și antracitul. Acest proces are ca rezultat o îmbogățire de
peste 50 % din volum în carbon.
Datorită energiei termice ridicate degajate prin ardere huila mai poartă numele
de aurul negru.

1.2 Formarea

Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante
fosile, care constau mai ales din feriga uriașă(Pteridopsida sau Polypodiopsida) care
în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate păduri, azi feriga are între 9000
și 12000 de varietăți.
După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate
de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe, în primele faze se
formează turba.
Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente, creându-
se temperaturi și presiuni ridicate, care intensifică procesele de încarbonizare,
presiunea elimină apa din turbă astfel ia naștere cărbunele brun (Lignit).
Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei
din cărbunele brun rezultând cărbunii cu cea mai mare putere calorifică, huila și în
final antracitul care este în același timp și cărbunele cel mai vechi. La antracit procentul
de carbon ajunge la 90 – 98 %.
Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. 280 - 345 milioane de ani în urmă,
constituind azi una dintre principalele resurse energetice ale globului. Cărbunele brun
este un cărbune mai tânăr formându-se în perioada terțiară în urmă cu 2,5 - 65
milioane de ani.
1.3 Clasificare

După gradul de încarbonizare, distingem 5 clase principale de carbuni:

Turba este o varietate de cărbune inferior, o rocă sedimentară de culoare

cafenie-închisă sau neagră, care s-a format prin descompunerea lentă și
carbonizarea parțială a materialului vegetal acumulat în mlaștini neaerisite, care se
întrebuințează drept combustibil și, în special, ca îngrășământ natural.
Un loc mlăștinos, bogat în vegetație, din ale cărei resturi se formează turba, respectiv
o regiune bogată în turbă, poartă denumirea de turbărie.
Turba constituie prima etapă în formarea cărbunilor și nu este chiar un cărbune în
adevăratul sens al cuvântului, dar poate fi considerată un cărbune “nematurat”. Turba
proaspăt extrasă conține 90 % umiditate și 10 % solid. Poate fi utilizată drept
combustibil după o uscare prealabilă. Puterea calorifică a turbei, cu o valoare de
aproximativ de 20 MJ/kg, este ceva mai mare decât cea a lemnului.Turba uscată și
brichetată se folosește drept combustibil casnic.

Cărbunele brun este cel mai putin modificat si are cel mai mic continut de
carbon, de aproximativ 30%. În timpul arderii acesta degaja mult fum si relativ putina
caldura. Carbunele brun pământos, cărbunele brun lemnos, cărbunele brun mat si
cărbunele brun “lucios” (“smolos”) fac parte din aceasta clasa de cărbuni.

Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă,
însă putere calorifică sub 20 MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit
în scopuri energetice.

Huila este un cărbune vechi. Conține 75 - 92 % carbon în masa combustibilă,

iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru aprindere. În momentul
extracției conține 1 - 5 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 29 MJ/kg. Este cel
mai prețios cărbune. Huilele cu flacără lungă (numele vine de la durata degajării
volatilelor, care ard cu flacără vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la cantitatea
volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri energetice. Huila de cocs și
parțial cea grasă (în amestec cu cea de cocs) cocsifică, ca urmare este folosită la
producerea cocsului, valorificare mult mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă și
antracitoasă au puține volatile, sunt greu de ars. In aceasta clasa se regasesc huilă
flambantă (cu flacără lungă), huilă de gaz, huilă grasă, huilă de cocs, huilă slabă
degersantă, huilă antracitoasă
Antracitul este cel mai vechi cărbune. Conține 92 - 98 % carbon în masa
combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de aprins.
Aprinderea trebuie făcută cu un combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura
de 800 °C, temperatura de aprindere a carbonului. În momentul extracției conține 3 -
12 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg. Datorită aprinderii dificile este
puțin folosit în energetică, fiind folosit în industria chimică la producerea electrozilor.