Licenta Suvar Alexandru Nicolae

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ŞTIINŢE
PROGRAMUL DE STUDIU:EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
STUDIU PRIVIND MODELUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI

SPORTIVE LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI GIMNAZIAL
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC ABSOLVENT
CONF. UNIV. DR. ŞUVAR ALEXANDRU
SANISLAV MIHAI
SIBIU
2017
PLANUL LUCRĂRII
CAPITOLUL I INTRODUCERE
1.1. MODELUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTIVE LA

NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI GIMNAZIAl
1.2. SISTEMUL FORMELOR DE ORGANIZARE A
PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE ÎN ŢARA
NOASTRĂ
1.3. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
2.1. LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORTIVĂ:TIPOLOGIE,STRUCTURĂ,CONŢINUT,PARTICU
LARITĂŢI
2.2. COMPONENTELE MODELULUI EDUCAŢIEI FIZICE ŞI

SPORTIVE ŞCOLARE LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
GIMNAZIAL
2.2.1. DEZVOLTAREA FIZICĂ
2.2.2. DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZĂ
2.2.3. DEPRINDERILE APLICATIV-UTILITARE
2.2.4. CALITĂŢILE/APTITUDINILE MOTRICE

2.2.4.1. VITEZA
2.2.4.2. ÎNDEMÂNAREA
2.2.4.3. REZISTENŢA
2.2.4.4. FORŢA
2.2.4.5. MOBILITATEA ŞI SUPLEŢEA
2.3. DEPRINDERILE SPECIFICE RAMURILOR ŞI

PROBELOR SPORTIVE
2.3.1. ATLETISM
2.3.2. GIMNASTICĂ
2.3.3. BASCHET
2.3.4. HANDBAL
2.3.5. VOLEI
2.3.6. FOTBAL
CAPITOLUL III METODOLOGIA CERCETĂRII
3.1. PROBLEMATICA ŞI IPOTEZELE LUCRĂRII
3.2. METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE FOLOSITE
3.3. CONDIŢIILE DE DESFĂŞURARE A

STUDIULUI,LOCUL,SUBIECŢII,DURATĂ
3.4. PROBELE DE CONTROL FOLOSITE
CAPITOLUL IV PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA

REZULTATELOR
4.1. PREZENTAREA REZULTATELOR
4.2. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR
CAPITOLUL V CONCLUZII ŞI PROPUNERI
5.1. CONCLUZII
5.2. PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I – INTRODUCERE
1.1 .MODELUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTIVE LA

NIVELULÎNVĂŢĂMÂNTULUI GIMNAZIAL
În contextul învăţământului modern, educaţia fizică şi sportivă şcolară trebuie să

dispună de un sistem de finalităţi bine precizate, de o tehnologie didactică
capabilă să realizeze, să le verifice şi să evalueze obiectiv nivelul îndeplinirii lor.
Finalităţile de educaţie fizică şi sportivă şcolare pot fi precizate în cel mai
riguros mod sub forma modelelor. în educaţia fizică şi sportivă şcolară se pot
elabora următoarele tipuri de modele: finale, intermediare, operaţionale.
Modelul final - reprezintă un sistem de cerinţe riguros formulate ce decurg din

principalele obiective ale educaţiei fizice şi sportului. El implică finalităţile
acestui proces la terminarea unui ciclu de învăţământ.
Modelul intermediar - implică finalităţile modelului de educaţie fizică şi sport

la încheierea unui an de studiu , reprezentând trepte în realizarea modelului
final.Modelul educaţiei fizice şi sportive şcolare prezintă următoarele
caracteristici:
• Este structurat în funcţie de comanda socială faţă de educaţie fizică a

tineretului din învăţământul de toate gradele şi tipuri de şcoli;
• Reprezintă un sistem de baremuri şi valori stabilite ştiinţific care precizează,

sub aspect cantitativ şi calitativ, nivelul pe care trebuie să-l atingă elevul în
fiecare an de studiu;
• Conţinutul şi forma modelului reflectă continuitatea şi progresul de la o etapă

la alta a învăţământului prin prezenţa acelor componente şi indicatori cât şi prin
valorile progresive de la un stadiu la altul;
• Respectă particularităţile de sex indicând cerinţe şi baremuri diferenţiale pentru
fete şi băieţi;
• Permite verificarea şi aprecierea modului în care sunt realizate modelele

intermediare şi finale în educaţia fizică şi sportivă şcolară, solicită stabilirea
conţinutului procesului de instruire şi a tehnologiei de acţionare în conformitate
cu componentele şi dozarea riguroasă a acestora.în realizarea obiectivelor
specifice fiecărei componente a modelului, modelele operaţionale vor fi stabilite
diferenţial. Astfel, pentru dezvoltarea fizică armonioasă se folosesc modelele
operaţionale bazate pe exerciţii cu caracter analitic, structurate în complexe
adresate întregului colectiv de elevi şi microcomplexe diferenţiate pentru elevi
cu deficienţe fizice;
• Modelele au stabilitate relativă, sunt valabile pentru o perioadă de timp

corespunzătoare cel puţin unui ciclu de învăţământ, după care se pot perfecţiona
adaptându-se Ia cerinţele următoarei etape prin modificarea indicatorilor şi
baremurilor.
Modelul este structurat pe baza unor elemente care reprezintă laturile esenţiale
asupra cărora trebuie să se acţioneze în educaţie fizică şi sport.
Acestea sunt:
a) dezvoltarea fizică
b) calităţile motrice
c) deprinderile motrice
d) cunoştinţe de specialitate
e) iniţiere sportivă
f) capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice.

Aceste componente au un caracter constant, dar indicatorii lor variaza în funcţie
de vârstă şi sex.
Creşterea eficienţei educaţiei fizice şi sportului în formarea tineretului şi a

legării tot mai strânse a acesteia de cerinţele activităţii practice, impune un
conţinut format din mijloace cu influenţă multilaterală şi cu pondere în
dezvoltarea fizică şi perfecţionarea capacităţii motrice a elevilor.
Astfel, din sistemul mijloacelor specifice educaţiei fizice şi sportive sunt

selectate, prelucrate şi adaptate din punct de vedere pedagogic, biologic şi
metodic acelea ce pot contribui la realizarea educaţiei fizice şi sportive în cadrul
diferitelor subsisteme. în principal exerciţiile fizice vor fi selectate din:
• atletism;
• gimnastică;
• jocuri sportive;
• sporturi de sezon;
• dansuri folclorice moderne şi tematice.
Valoarea formativă a disciplinelor şi probelor sportive impune respectarea unor

cerinţe în formarea conţinutului învăţământului în educaţia fizică şi sportivă
şcolară:
a) Analiza conţinului disciplinelor sportive şi selecţionarea acelor elemente

considerate esenţiale pentru educaţia fizică. Nu se vor alege elemente de
tehnică pretenţioase care nu pot fi realizate în condiţiile învăţământului de
masă. Simultan cu acestea se are în vedere şi un alt aspect: apropierea în cât
mai mare măsură de tehnica modernă, cu cel mai înalt grad de eficienţă.
b) Selecţionarea elementelor şi sistematizarea materialului în funcţie de
particularităţiile de sex, vârstă şi obiectivele constructive-educative ale
educaţiei fizice şi sportive. Particularităţile de sex sunt respectate prin
introducerea unor elemente speciale pentru fete, din gimnastica ritmică,
acrobatică, sărituri, dans sportiv, etc.
c) Conţinutul învăţământului în educaţia fizică ji sportivă şcolară trebuie \.v ţină

scama de o serie de criterii:
• Valoarea influenţelor exercitate de mijloacele respectiv e asupra organismului

elevilor, fiind preferate cele care prezintă maximă eficienţă in realizarea
obiectivelor educaţiei fizice şi sportive şcolare;
• Gradul de aplicativitate a exerciţiilor în activitatea practică şi viaţa socială;
• Conţinutul emoţional al acestora şi măsura în care răspund motiv aţtct elevilor;
• Posibilităţile de a permite reglarea efortului în concordanţă cu particularităţile

de vârstă şi sex ale elevilor.
• Concordanţa cu prevederile strategiei de dezvoltare a „sportului pentru toti” şi

de performanţă;
•Valoarea educativă respectiv contribuţia la dezvoltarea complexă a

personalităţii elevilor.
Modelul educatiei fizice si sportive la nivelul invatamantului gimnazial
Mod de Invatamantul gimnazial

Competente Indicatori
verificare I II III IV
Inaltime, greutate, bust X X X X
Perimetrul toracic (insp. Exp.) C.V X X X X
Diametrul biacromial, bitrohnaterian Masuratori X X X X
Dezvoltare fizica
Anvergura andropometrice X X X X
Perimetrul bratelor, coapselor X X X X
Atitudine corporala X X X X
Viteza X X X X
Rezistenta X X X X
Calitati motrice Conform
Forta S.N.S.E la X X X X
Indemanare educatie fizica X X X X
Elemente
Sporturi de sezon Joc sportiv Atletism Gimnastica
acrobatice X X X X
Gimnastica
ritmica X X X X
Sarituri cu sprijin X X X X
Alergare V.G.R
Conform
Sarituri in lungime S.N.S.E Confrom programelor scolare
Aruncari
Baschet X X X X
Initiere in activitatea Volei X X X X
sportiva Handbal X X X X
Fotbal X X X X
Conform
X X X
Sporturi de iarna
condiitlor
climatice se
X
invata pana la
14 ani
Inot
X X X X
Rolul ex.fizice pentru sanatate
Notiuni de igiena a practicarii X X X X
Cunostinte de ex.fizice
specialitate
X X X X
Notiuni de arbitraj
Notiuni de amenagare a X X X X
spatiului de lucru
Complex de X X X X
independente
Algorimtii
activitatii
exercitii fizice
pentru iviorare
Se verifica in lectii X X X X
Complex de
exercitii corective, X X X X
compensatorii
Capacitatea de organizare
Conducerea X X X X
complexelor de
dezvoltare fizica
si conducere
X X X X
Se verifica in lectii
Conducerea sau alte activitati X X X X
gimnasticii zilnice
Capacitatea de Organizarea de
practicare jocuri sau alte X X X X
independenta a activitati
execitiilor fizice
Participarea la X X X X
Participarea la activitati sportive
activitati
competitionale
X X X X
Participarea la Se verifica X X X X
activitati turistice conform
programei
activitatilor de X X X X
masa
Participarea la X X X X
demonstratii si
serbari
X X X X
X X X X
Intelectuala
Elemente de
continut ale Conform X X X X
Morala
celorlalte laturi continutului
ale educatiei activitatilor X X X X
generale Estetica
Tehno- X X X X
productiva
1.2. SISTEMUL FORMELOR DE ORGANIZARE A PRACTICĂRII
EXERCIŢILOR FIZICE ÎN ŢARA NOASTRĂ
Formele de practicare a exerciţiilor fizice creează cadrul necesar pentru

realizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului, la fiecare subsistem specific.
De aceea, există suficiente diferenţieri, sub aspectele conţinutului metodologiei,

tipologiei, în funcţie de subsistemele respective.
Formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice pentru elevi pot fi grupate

astfel:
(A) Forme de organizare în regimul şcolar:
a) prevăzute în planul de învăţământ:
1.lecţii de trunchi comun, adică lecţiile „clasice” de educaţie fizică şi sport, care
au caracter obligatoriu şi cuprinsul stabilit într-un orar, conţinutul lor fiind
precizai de programa şcolară;
2.lecţiile de curriculum-ul la decizia şcolii (C.D.S.) - a căror şansă de acordare la

aria auriculară de educaţie fizică şi sport este dependentă de următoarele măsuri
şi activităţi:
• amplificarea eforturilor comune ale cadrelor de educaţie fizică şi sport, ale

conducerii unităţilor de învăţământ şi ale comunităţilor locale pentru
diversificarea amenajărilor bazelor sportive şi dotărilor materiale.
• lărgirea ariei de specializare a profesorului în sensul opţiunilor formulate de

elevi.
• popularizarea în rândul elevilor a ofertelor posibile de realizat şi discutarea eu

părinţii acestora, prezentându-le avantajele participării la
asemenea activităţi utile, pe care mulţi părinţi încearcă să le realizeze pentru
proprii copii (contra cost) în alte forme extraşcolare.
• plasarea acestor ore în schemele orare ale şcolilor la sfârşitul programului

zilnic, pentru a putea desfăşură activitatea atât cu întreaga clasă deodată, dar şi
pe grupe;curriculum-ul la decizia şcolii pentru disciplina de educaţie fizică şi
sport se prezintă sub forma următoarelor tipuri de lecţie:
2.1. Lecţia de extindere
Se organizează cu întreaga clasă deodată, respectând structura şi cerinţele

metodice ale lecţiei de trunchi comun. Datorită scopului şi obiectivelor sale,
lecţia de extindere are următoarele particularităţi:
• Se elaborează noi obiective de referinţă;
• Eşalonarea anuală a unităţilor de învăţare se elaborează diferenţiat faţă de

clasele care nu beneficiază de această lecţie;
• Conţinuturile abordate suplimentar sunt cele prevăzute în programa şcolară cu

asterisc(*), dar şi altele, pe care profesorul le consideră necesare şi accesibile
faţă de nivelul de pregătire al elevilor respectivi;
• Structura lecţiei se restrânge sub aspectul numărului şi al duratei verigilor

lecţiei ( situaţiilor de instruire), creând un timp mai lung pentru practicarea
globală a ramurilor şi probelor sportive;
• Dezvoltarea calităţilor motrice se va realiza prioritar sub forma combinată a

acestora, predominând cele specifice ramurilor sportive practicate;
• Scala de evaluare va prevedea exigenţe crescute, notele care se acordă se vor

trece în catalog, în aceiaş rubrică cu orele de trunchi comun.
2.2.Lecţia de aprofundare
Acestui tip de lecţie i se poate acorda o oră din plaja orară a unei clase în locul
de extindere. Conţinutul acestei lecţii vizează aprofundarea unor conţinuturi
predate la orele de trunchi comun şi neînsuşite în mod corespunzător de elevi în
anii precedenţi. Acest tip de lecţie are deci un caracter de recuperare, aplicată la
un grup de elevi sau la întreaga clasă, care nu a reuşit să atingă standardele
minimale prevăzute de programă în anii şcolari anterior. Se poate aprecia totuşi,
că acest tip de lecţie nu prezintă avantaje evidente, mai ales dacă se adresează
unui grup de elevi, sacrificându-se astfel o ora de extindere de care ar putea
beneficia întreaga clasă.
2.3.Lecţiile opţionale
Aceste lecţii au fost concepute în ideea de a contribuii la dezvoltarea complexă a

elevilor, creând cadrul organizatoric necesar pentru valorificarea înclinaţiilor şi
aptitudinilor acestora. în cadrul lor, elevii beneficiază de un sistem de pregătire
superior, cu importante contribuţii, pentru îmbunăţăţirea capacităţii motrice
generale şi însuşirea diferitelor ramuri sportive.
Lecţiile se pot organiza cu întreaga clasă sau pe grupe, având o durată de 50

minute. Conţinutul planificării se stabileşte prin organizarea ramurilor de sport
elaborată de fiecare profesor, în învăţământul gimnazial structura lecţiei este
similară cu cea a antrenamentului sportiv la grupele de începători, iar în
învăţământul liceal este asemănătoare cu cea a grupelor de avansaţi.
Conţinuturile acestor lecţii sunt dintr-o singură ramură de sport ca şi cele care se
adresează dezvoltării calităţilor motrice.
2.4.Lecţia de ansamblu sportiv
Această activitate cu un volum de o oră pe săptămână pentru o grupă se

organizează pentru elevii cu aptitudini şi care optează pentru perfecţionarea într-
o ramură sportivă.
Lecţiile vor fi programate în afara orarului şcolar, inclusiv în zilele nelucrătoare,

iar grupele vor fi formate din 12-15 elevi, selecţionaţi din mai multe clase
paralele din acelaşi an de studiu, sau din doi ani de studiu apropiaţi. Aceste ore
se pot acorda şi pentru formaţiile reprezentative, cuprinzând elevi dotaţi
indiferent de clasă, care se pregătesc şi participă la competiţiile sportive
interşcolare.
Conţinutul procesului de instruire în aceste ore este similar cu cel din

antrenamentul sportiv, iar proiectarea activităţii se va face conform specificului
fiecărei ramuri de sport.
Activitatea elevilor la ore se evidenţiază în caietul profesorului (frecvenţa

rezultatelor probelor de control, evoluţia performanţelor în competiţii, etc.) fără
a fi înregistrată în catalog.
b) Neprevăzute în planul de învăţământ:
• Momentul de educaţie fizică, numit şi „minutul de educaţie fizică” din cauza

duratei, se desfăşoară la alte discipline de învăţământ, când elevii dau semne de
oboseală, plictiseală. Este condus de cadrul didactic ce se află la lecţia respectivă
şi cuprinde 3-4 exerciţii cu caracter de „înviorare”. Poate fi prezent şi pe
parcursul altor activităţi extraşcolare, cum ar fi cele de tip cultural - artistic;
• Recreaţia organizată, de obicei cea mare, are un conţinut bazat pe jocuri de

mişcare, parcursuri şi trasee aplicative, ştafete, etc. Se desfăşoară numai la
nivelul ciclului primar de învăţământ, iar îndrumarea este asigurată fie de
profesorii de educaţie fizică şi sport, fie de învăţătoare sau învăţător, fie de
instructorii elevi din clasele gimnaziale;
• Gimnastica zilnică, introdusă printr-o hotărâre a Ministerului învăţământului în

anul 1972 se mai desfăşoară în puţine unităţi şcolare. Se recomandă ca această
gimnastică (care nu este de înviorare) să fie realizată înainte de începerea
programului şcolar sau în recreaţia mare.Sub aspectul conţinutului constă din 5-
6 exerciţii analitice, făcute simultan cu toti elevii (dispuşi în curtea şcolii).
Exerciţiile sunt prezentate de un profesor de educaţie fizică şi sport sau de un
învăţător, precum si de elevii instructori din clasele mai mari. Exerciţiile puse în
practică trebuie să fie simple şi posibil de efectuat numai din poziţia stând sau
derivate ale acesteia, elevii nefiind în echipament sportiv;
• Gimnastica compensatorie, prezentă în învăţământul profesional se află

aproximativ pe aceiaşi poziţie a „gimnasticii zilnice” şi a „momentului de
educaţie fizică”, acesta se realizează în zilele de practică a elevilor, după 2 - 3
ore de activitate. Este condusă de profesorul îndrumător de practică sau de
maistrul - instructor.
Activitatea fizică de înviorare, se efectuează mai ales în unităţiile de învăţământ

prevăzute cu internate (cămine) şi în şcoli militare.
(B) Forme de organizare în timpul liber al eleviilor:
a) Activitatea de educaţie fizică şi sport pentru toti:
•Competiţionale: campionatul şcolii la diferite sporturi, cross-uri, cupe,

campionate şcolare naţionale;
• Noncompetiţionale: acţiuni turistice (plimbări, excursii, drumeţii), serbări
sportive, tabere de vacanţă cu caracter de iniţiere în unele ramuri sau probe
sportive.
b) Activităţi sportive de performanţă:
• Realizate în asociaţii şi cluburi sportive de performanţă;
• Realizate în alte asociaţii şi cluburi sportive de performanţă.
Prezentarea sistemului formelor de organizare a practicării exerciţiilor fizice

ridică în mod firesc întrebarea: de ce lecţia de educaţie fizică şi sport este <în
sistem> formă de bază?
Răspunsul poate fi dat prin nominalizarea următoarelor argumente:
a) Se desfăşoară, sub aspectele conţinutului şi a metodologiei generale, pe baza

unei programe oficiale de specialitate;
b) Este condusă de un specialist cu studii superioare corespunzătoare.
1.3.MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Elementul fundamental al studiului pe care il realizez în prezenta lucrare de

diplomă este modelul educaţiei fizice şi sportive şcolare la nivelul
învăţământului gimnazial.
Modelarea - este vorba de o cercetare a fenomenelor din natură şi societate prin

intermediul modelelor. Modelarea constă în utilizarea analogiei care se stabileşte
între obiectivul de cercetat (originalul) şi obiectivul simplificat care imită mai
mult sau mai puţin exact şi din anumite puncte de vedere originalul.
Modelel modelării sunt în general de două feluri:

- materiale (sau tehnice „obiectuale”)
- mentale ( sau ideale simbolice, logico-matematice)
Metoda modelării are valoare euristică şi plastică, cu ajutorul ei se sugerează

confirmă, sau infirmă ipoteza. Ea stimulează cercetarea experimentală şi
teoretică conduce la cunoaşterea unor caracteristici ale originalului la
caracterizarea esenţialelor acestuia.
In educaţia fizică şi sportivă şcolară se pot elabora următoarele tipuri de modele:
Modelul final - reprezintă un sistem de cerinţe riguros formulate ce decurg din

principalele obiective ale educaţiei fizice şi sportului. El implică finalităţile
acestui proces la terminarea unui ciclu de învăţământ.
Modelul intermediar - implică finalităţile modelului de educaţie fizică şi sport

la încheierea unui an de studiu , reprezentând trepte în realizarea modelului
final. Modelul educaţiei fizice şi sportive şcolare prezintă următoarele
caracteristici:
• Este structurat în funcţie de comanda socială faţă de educaţie fizică a

tineretului din învăţământul de toate gradele şi tipuri de şcoli;
• Reprezintă un sistem de haremuri şi valori stabilite ştiinţific care precizează,

sub aspect cantitativ şi calitativ, nivelul pe care trebuie să-l atingă elevul în
fiecare an de studiu;
• Conţinutul şi forma modelului reflectă continuitatea şi progresul de la o etapă

la alta a învăţământului prin prezenţa acelor componente şi indicatori cât şi prin
valorile progresive de la un stadiu la altul;
• Respectă particularităţile de sex indicând cerinţe şi baremuri diferenţiale pentru

fete şi băieţi;
• Permite verificarea şi aprecierea modului în care sunt realizate modelele
intermediare şi finale în educaţia fizică şi sportivă şcolară, solicită stabilirea
conţinutului procesului de instruire şi a tehnologiei de acţionare în conformitate
cu componentele şi dozarea riguroasă a acestora.în realizarea obiectivelor
specifice fiecărei componente a modelului, modelele operaţionale vor fi stabilite
diferenţial. Astfel, pentru dezvoltarea fizică armonioasă se folosesc modelele
operaţionale bazate pe exerciţii cu caracter analitic, structurate în complexe
adresate întregului colectiv de elevi şi microcomplexe diferenţiate pentru elevi
cu deficiente fizice;
• Modelele au stabilitate relativă, sunt valabile pentru o perioadă de timp

corespunzătoare cel puţin unui ciclu de învăţământ, după care se pot perfecţiona
adaptandu-se la cerinţele următoarei etape prin modificarea indicatorilor şi
haremurilor
Modelul este structurat pe baza unor elemente care reprezintă laturile esenţiale
asupra cărora trebuie să se acţioneze în educaţie fizică şi sport.
Acestea sunt:
a) dezvoltarea fizică
b) calităţile motrice
c) deprinderile motrice
d) cunoştinţe de specialitate
e) iniţiere sportivă
f) capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice.
Am optat pentru o astfel de temă având în vedere gradul ei ridicat de importanţă

şi complexitate, iar derularea prezentului studiu atât pe planul abordărilor
teoretice cât şi practico - metodice îmi va fi în mod cert de un real folos în
perspectiva exercitării profesiei de specialist în educaţie fizică şi sport.
CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
2.1. LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ: TIPOLOGIE,
STRUCTURĂ, CONŢINUT, PARTICULARITĂŢI
Tipologie
Există mai multe criterii de stabilire a tipologiei lecţiilor de educaţie fizică şi
sport, o posibilă sistematizare fiind:
1.După componenta tematică abordată:
• Lecţii cu teme din deprinderile şi/sau priceperile motrice;
•Lecţii cu teme din calităţile motrice, numite şi lecţii de „pregătire fizică
generală”, mai rar utilizate în educaţia fizică şi sportivă şcolară;
•Lecţii mixte, cu teme atât din deprinderile şi/sau priceperile motrice cat şi
din calităţile motrice.
2. După felul deprinderilor şi/sau priceperilor motrice abordate
tematic:
•Lecţii monosport,
•Lecţii bisport,
•Lecţii polisport.
3. După etapele învăţării deprinderilor şi/sau priceperilor motrice abordate
tematic:
•Lecţii de însuşire/ „iniţiere primară,
•Lecţii de consolidare;
•Lecţii de perfecţionare;
• Lecţii de verificare;
•Lecţii mixte - care rezultă din combinarea celor patru etape ale învăţării, luate
— cel puţin — cate două: consolidare cu perfecţionare, consolidare cu
verificare, etc.
4. După plasamentul în structura anului de învăţământ:
• Lecţii de organizare / introductive — la început de an şi semestru, în care se

susţin de către elevi şi unele probe de control;
• Lecţii curente, săptămânale;
• Lecţii bilanţ — de regula ultimele în fiecare semestru. Un tip special de lecţii

bilanţ poate fi considerata „lecţia deschisă”, desfăşurată în scop metodic.
5. După locul şi condiţiile de desfăşurare:
• Lecţii în aer liber, condiţii atmosferice şi climaterice normale;
• Lecţii în aer liber pe timp friguros;
• Lecţii de interior, în condiţii normale ( sala de educaţie fizică şi anexele sau

materialele corespunzătoare);
• Lecţii de interior, pe spaţii improvizate ( coridor, hol, sala de clasă cu
banci, etc.) şi pe timp friguros.
6. După numărul de teme abordate:
• Lecţii cu o temă
• Lecţii cu două teme
• Lecţii cu trei teme
• Lecţii cu patru sau mai multe teme - „lecţiile deschise” sa „demonstrative”.
Structură
Structura lecţiei este dată de succesiunea unor secvenţe, în timpul

alocat,secvenţe diferite în privinţa obiectivelor,conţinutului,duratei şi
metodologiei.
În evoluţia sa,lecţia de educaţie fizică şi sport a avut mai multe structuri:
a).lecţia de patru părţi: organizare, pregătire, fundamentală şi de
încheiere;
b).lecţia pe trei părţi: pregătitoare, fundamentală şi de încheiere;
c).lecţia pe verigi (situaţii de instruire), specifică etapei actuale. Verigile în

totalitatea lor teoretică sunt:
1.organizarea colectivului de elevi;
2.pregătirea organismului pentru efort (încălzirea generala a organismului);
3.influenţarea selectivă a aparatului locomotor (optimizarea dezvoltaţii fizice);
4.dezvoltarea / educarea sau verificarea calităţilor motrice viteza sau
îndemânarea;
5.însuşirea (iniţierea „primară”), consolidarea, perfecţionarea sau verificarea

deprinderilor şi/sau priceperilor motrice;
6.dezvoltarea / educarea sau verificarea calităţilor motrice forţa sau
rezistenţa;
7.revenirea organismului după efort (liniştirea organismului);
8.aprecieri şi recomandări
Aşadar, lecţia de educaţie fizică şi sport, trebuie să cuprindă
următoarele secvenţe temporale:
a) organizarea colectivului de elevi;
b) pregătirea organismului pentru efort;

c) influneţarea selectivă a aparatului locomotor;
d) veriga tematică sau verigile tematice;
e) revenirea organismului după efort;
f) încheierea organizată a lectici.
Conţinut
1.Organizareacolectivuluideelevi
a) Durata: 2-3 minute (ca medie);
b) Obiective:
• Disciplinarea colectivului de subiecţi, asigurarea unui debut de lecţie

organizat;
• Captarea atenţiei subiecţilor;
• Cunoaşterea unor variabile de moment;
• Conştientizarea de către elevi a conţinutului lecţiei,
c) Conţinut şi principalele sisteme de acţionare:
• Raport (facultativ la clasele mari);
• Verificarea echipamentului şi a prezenţei;
• Anunţarea temelor lecţiei;
• Exerciţii de front şi formaţii (dacă este cazul),
•Jocuri şi exerciţii de atenţie (dacă este cazul); d) Formaţii de lucru:
• In linie pe unul sau două rânduri,

• În careu, semicerc, etc.
2.Pregatirea organismului pentru efort
a) Durată: 5-7 minute (ca medie);
b) Obiective:
• Stimularea treptată a funcţiilor organismului;
• Asigurarea unei stări de excitabilitate corespunzătoare pentru activitatea care

urmează;
• Educarea percepţiilor spaţio - temporale.
• Exerciţii de front şi formaţii;
• Variante de mers şi alergare;
• Jocuri de mişcare, ştafete şi parcursuri aplicative care să angrenze întreg

colectivul;
• Paşi de dans, exerciţii ritmice,
d) Formaţii de lucru:
• În coloană câte unul sau doi;
• Alte formaţii specifice sistemului de acţionare.
3. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor
a)Durată: 5-6 minute (în unele situaţii 7-8 minute);
b)Obiective:
• Stimularea tonicităţii musculare segmentare;
• Educarea atitudinii corporale, globale sau parţiale corecte;
• Prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficienţe fizice;
• Educarea specială a marilor funcţiuni, mai ales a respiraţiei,
• Exerciţii (grupate în complexe) libere, cu obiective, cu partener,etc.(executate

simultan sau în ritm propriu);
• Exerciţii pentru educarea actului respirator voluntar. d) Formaţii de lucru:
• Coloană de gimnastică, semicerc, cerc, etc.
4. Dezvoltarea calităţilor motrice viteza sau îndemânarea
a) Durată: 7-8 minute (în unele situaţii 10-12 minute);
b) Obiective:
• Îmbunătăţirea indicilor diferitelor forme de manifestare a vitezei sau

îndemânării.
• Exerciţii speciale (din deprinderile motrice de bază, utilitar-aplicative,

executate „izolat” sau sub formă de parcursuri, ştafete, jocuri de mişcare);
• Exerciţii sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport (atletism,

jocuri sportive, gimnastică, etc.) efectuate în condiţiile specifice dezvoltării celor
două calităţi;
• În linie pe 1-2 sau mai multe rânduri;

• Mai multe şiruri, grupe sau echipe.
5. Însuşirea, consolidarea, perfecţionarea sau verificarea deprinderilor şi

priceperilor motrice
a) Durată: aproximativ 10 minute (în unele situaţii 15-20 minute),
b) Obiective (depind de „faza” învăţării motrice).
• Formarea reprezentărilor corecte;
• Iniţierea în mecanismul de bază;
• Formarea stereotipului dinamic;
• Automatizarea parţială sau totală a deprinderilor motrice;
• Formarea priceperilor complexe (capacitatea de generalizare);
•Verificarea nivelului de manifestare, de executare a deprinderilor şi priceperilor

motrice.
• Exerciţii selecţionate din „algoritmul specific”;
• Alte modele operaţionale eficiente.
• Pe „ateliere”, „grupe” dispuse în modalităţi specifice executării exerciţiilor;
• „frontal” (când este posibil)
• Pe perechi
• Individual.
6. Dezvoltarea calităţilor motrice forţa sau rezistenţa
a) Durată: 5-7 minute (uneori 10 minute);
b) Obiective:
• Îmbunătăţirea indicilor de manifestare a celor două calităţi
c) Conţinut şi principalele sisteme de acţionare.
• Exerciţii speciale (pentru întreg corpul sau pentru unele segmente) subordinate
procedeelor melodice folosite,
• Acţiuni motrice (sub formă de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar -

aplicative sau sportive) efectuate în condiţii specifice educării calităţilor
respective.
• Adaptate procedeelor metodice folosite sau specifice fiecărui sistemde

acţionare.
7. Revenirea organismului după efort
b) Obiective:
• Revenirea treptată a marilor funcţiuni ale organismului;
• Întărirea reflexului de postură
• Exerciţii de mers sau alergare uşoară;
• Exerciţii de relaxare musculară;
• Exerciţii respiratorii.
• În coloană câte unul sau doi;
• Deplasare „libera” (individuală) în spaţii de lucru.
8. Aprecieri şi recomandări
b) Obiective:
• Conştientizarea modului de participare la lecţie a subiecţilor, formarea

capacităţii de apreciere sau autoapreciere;
• Stimularea activităţii independente în timpul liber,
• Concluzii privind comportamentul la lecţie al subiecţilor;
• Formularea temei pentru acasă sau a altor recomandări pentru lecţia următoare
de educaţie fizică sau pentru activitatea independentă;
• Salutul.
Verigile lecţiei trebuie realizate în „sistem”, durata lor variind în funcţie de mai
mulţi factori. în unele situaţii pot exista contopiri de două verigi sau chiar
absenţa unora din ele. în realitate, în nici o lecţie nu pot exista practic
toateverigile. Au caracter permanent indiferent de tipul lecţiei verigile 1, 2, 3, 7
şi 8. Verigile 4, 5 şi 6 sunt tematice.
Particularităţile la nivelul învăţământului gimnazial
La nivelul învăţământului gimnazial:
• Predomină ca tipologie lecţiile monosport sau bisport, deci teme din

deprinderile specifice dintr-un sport sau din doup sporturi;
• Aceste deprinderi specifice au ca obiective operaţionale tematice elemente de
învăţare (de însuşire primară), urmând ca pondere, lecţiile mixte în care alături
de temele care se învaţă apar şi altele care se consolidează sau verifică;
• Structura lecţiei indiferent de tipologie, implică toate verigileclasice;
• Mai ales la nivelul claselor a Vil-a şi a Vlll-a se impune o pondere sporită a

concursului în condiţiile regulamentului specific oricărei probe sau ramuri
sportive prevăzute în programa de educaţie fizică şi sport;
• Procedeele de exersare cele mai eficiente sunt exersarea frontală în verigile

netematice şi exersarea pe grupe în verigile tematiceŞ
• Încep să apară, chiar din primele clase ale ciclului gimnazial, elemente de
autoorganizare - autoconducere - autoevaluare, aceste elemente crescând ca
pondere în lecţiile de educaţie fizică şi sport din clasele VII-VIII.
• În toate lecţiile se va pune accent pe conştientizarea elevilor, anunţarea temelor

lecţiei se va face în prima verigă;
• Metodele de instruire de tip euristic, mai ales problematizante. dobândesc o

pondere sporită faţă de ciclul anterior, folosirea întrecerii sub formă de jocuri de
mişcare, ştafete, parcursuri aplicativ - utilitare sau jocuri bilateral — sportive
devenind o dominantă în majoritatea lecţiilor din acest ciclu;
• Creşte şi ponderea temelor pentru acasă, comparativ cu ciclul primar.

2.2 COMPONENTELE MODELULUI EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTIVE ŞCOLARE LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
GIMNAZIAL
2.2.1. Dezvoltarea fizică
În lucrarea „Terminologia educaţiei fizice şi sportului” se menţionează că prin

dezvoltarea fizică se înţelege „rezultatul, precum şi acţiunea îndreptată spre
influenţarea creşterii corecte şi armonioase a organismului uman, concretizată în
indici morfologici (somatici) şi funcţionali calitativi şi proporţionali, cât mai
apropiaţi de valorile atribuite în acest sens organismului sănătos la diferite
vârste”.
Dezvoltarea fizică presupune două categorii de indici:
1.Somatici / morfologici - care se observă cu „ochiul liber” sau se obţin prin

măsurare: înălţimea corporală, greutatea corporală, perimetrele şi diametrele la
anumite niveluri corporale, lungimea segmentelor corpului;
2.Funcţionali / fiziologici - care nu se observă cu „ochiul liber” dar care

constituie „motorul” organismului uman şi care se obţin numai prin măsurare:
frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie, capacitatea vitală, tensiunea arterială,
etc.
Nivelul dezvoltării fizice este multifactorial determinat. Acest nivel este un

rezultat cumulativ al factorilor ereditari şi de mediu (natural, ambiental, social).
Practicarea exerciţiilor fizice special concepute reprezintă un factor social cu rol
deosebit pe planul dezvoltării fizice, mai ales în contextul educaţiei fizice.
Pentru realizarea unei dezvoltări fizice corecte şi armonioase, înfuncţie de
vârstă, se urmăresc - mai ales în educaţia fizică, dar şi în antrenamentul sportiv
— următoarele obiective principale:
• Armonie între cele două categorii de indici;
• Armonie / proporţionalitate în interiorul indicilor somatici / morfologici (cel

mai important fiind raportul dintre înălţimea şi greutatea corporală);
• Armonie între indici funcţionali / fiziologici;
• Menţinerea unui tonus muscular optim;
• Obţinerea şi menţinerea unei atitudini corporale (globale şi segmentare)

corecte, atât în actele motrice statice, cât şi în cele dinamice;
• Prevenirea atitudinilor şi deficienţelor fizice;
• Corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente şi a unor deficienţe fizice (mai

ales a celor de grad uşor şi mediu);
• Educarea marilor funcţii ale organismului, dar în mod special a funcţiei

respiratorii (educarea actului respirator).
Educaţia fizică - mai ales - acţionează asupra dezvoltării fizice a oamenilor în

sensurile profilactic, preventiv şi terapeutic, iar în lecţia de educaţie fizică, mai
ales cea şcolară, se influenţează dezvoltarea fizică a subiecţilor aproape în toate
verigile.
2.2.2. Deprinderile motrice de bază
A.Generalităţi
Deprinderile motrice de bază (mersul, alergarea, săritura, aruncarea şi prinderea)

semnifică o componentă importantă, alături de calităţile motrice de bază şi
deprinderile motrice aplicativ - utilitare, a capacităţii motrice
generale. Ele reprezintă fondul motric eu un larg şi complex spectru de activităţi
atât pentru viaţa cotidiană cât şi pentru activitatea de educaţie fizică şi sport
unde sunt implicate în mecanismul unor deprinderi specifice ramurilor şi
probelor sportive.
Datorită importanţei lor majore, toţi factorii implicaţi în procesul de formare

corectă a deprinderilor motrice de bază (familia, cadrele didactice din
învăţământul preşcolar şi primar, profesorii de educaţie fizică şi sport, etc.)
trebuie să acţioneze, fiecare cu mijloacele de care dispune, pentru consolidarea
lor, ca modalitatea de evitare a influenţelor negative a unora dintre acestea
asupra stării de sănătate pe de o parte şi dc uşurare a procesului dc instruire
sportivă pe dc altă parte. Dacă deprinderile motrice de bază nu sunt corect
însuşite, pot deveni factori limitativi pe parcursul instruirii sportive.
B. Mersul
Este o deprindere motrică dc bază simplă, reprezentând mijloc de locomoţie al

fiinţei umane. în educaţia fizică şi sportivă, mersul, în diferitele sale forme, este
prezent pe parcursul oricăror tipuri de activităţi, îndeplinind sarcini specifice
diferitelor situaţii de instruire.
Greşeli posibile:
• Mers rigid,
• Mers cu braţul şi piciorul de aceiaşi parte,
• Mers săltat fpc verticală) sau legănat lateral,
• Mers cu umerii căzuţi, spatele rotunjit,
• Mers îngenunchiat,
• Mers cu orientarea vârfurilor picioarelor în afară.

Exemple de exerciţii pentru învăţarea corectă a mersului:
• Mers pe loc cu autocontrol asupra acţiunii braţelor şi picioarelor,
• Mers pe loc însoţit de lucrul activ al braţelor îndoite din coate pe lângă trunchi,
• Stând: îndoirea unui genunchi la piept şi întinderea piciorului înainte revenind

apoi pe sol, aceiaşi mişcare cu celălalt picior,
• Stând: ridicarea unui genunchi la piept, înclinarea trunchiului înainte, urmată

de păşire cu acelaşi picior,
• Stând: ridicarea piciorului întins şi lovirea palmelor sub genunchi. Exersarea

mersului se poate realiza sub forma următoarelor procedee:
• Mers pe vârfuri cu braţele sus,
• Mers pe vârfuri cu palmele pe şolduri,
• Mers ghemuit: cu palmele pe şolduri, la ceafă sau pe genunchi,
• Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept,
• Mers cu ridicarea unui genunchi la piept şi rotarea braţelor,
• Mers pe călcâie: cu palmele la ceafa, pe şolduri sau cu braţele la spate,
• Mers cu pas fandat,
• Mers cu braţele sus,
• Mers cu apucarea gleznelor cu palmele,
• Mers în patru labe,
• Mers cu întoarceri sau cu schimbări dc direcţie,
• Mers accelerat,
• Mers cu mişcări de respiraţie,
• Mers lateral cu paşi adăugaţi,
• Mers liber (fără cadenţă),
• Mers în cadenţă,
• Mers cu atingerea şezutului cu călcâiele,
Indicaţii metodice pentru consolidarea şi perfecţionarea mersului:
• Greutatea corpului trece permanent de pe piciorul din spate pe cel din faţă,
• Contactul labei piciorului cu solul se face pe toată talpa,
• În timpul deplasării trunchiul este drept, iar capul cu privirea înainte la 5 - 6 m

distanţă,
• Braţele se mişcă din articulaţiile umerilor şi ale coatelor, oblic înainte, către
interior, fiind relaxate,
• Braţele işi coordonează mişcările cu cele ale picioarelor (braţ şi picior opus),
• Mersul va fi elastic şi fără oscilaţii laterale,
• Trunchiul este drept cu bărbia uşor proiectată înainte.
C. Alergarea
Alergarea reprezintă o deprindere motrică de bază, care, în funcţie de scopul

pentru care este utilizată poate asigura deplasarea corpului uman cu diferite
grade de rapiditate şi în diferite modalităţi de execuţie.
în activităţile de educaţie fizică şi sport, alergarea poate fi întâlnită sub diferite

forme în majoritatea situaţiilor de instruire, fie ca o activitate singulară, fie ca o
componentă motrică a deferitelor deprinderi sau priceperi specifice ramurilor şi
probelor sportive.
Greşeli posibile:
• Poziţionarea greşită a trunchiului în timpul alergării (prea în faţă sau prea în

spate),
• Amplitudine redusă a mişcărilor de braţe,
• Alergare îngenunchiată, fără terminarea acţiunii de impulsie,
• Alergarea cu oscilaţii laterale ale corpului,
• Alergarea cu bărbia în piept,
• Marimea neadecvată a paşilor,
• Alergare pe toată talpa,
• Poziţionarea incorectă a tălpilor pe sol,
• Necorelarea mişcării braţelor cu ritmul de mişcare al picioarelor,
• Ritmul de alergare nu se coordonează cu actul respirator.
Exemple de exerciţii pentru învăţarea corectă a alergării:
• Alergarea pe linii trasate longitudinal pe sol cu păstrarea direcţiei,
• Joc de glezne pe loc urmat de alergare în tempo uniform,
• Alergare cu variaţii de ritm,
• Alergare cu plecare din diferite poziţii,
• Alergare şerpuită, alergare în cerc, în turnantă,
• Alergare peste obstacole de înălţimi diferite,

• Alergare lentă urmată de accelerare,
• Alergare cu pas încrucişat,
• Alergare alternând diferite procedee: cu genunchii la piept, cu pendularea

gambelor la şezută, etc.
Indicaţii metodice pentru învăţarea şi consolidarea alergării:
• Exerciţiile utilizate în învăţarea alergării se vor efectua la început într-un

tempo lent, evitând accelerările,
• Se va urmări cu prioritate automatizarea corectă a principalelor mişcări, cum ar

fi: acţiunea braţelor, efectuarea completă a impulsiei piciorului din spate,
păstrarea direcţiei de alergare, contactul şi poziţia tălpilor pe sol, marimea
paşilor, etc.,
• O atenţie deosebită se va acorda utilizării corecte a actului respirator corelat cu

tempoul şi felul alergării (în mod deosebit la alergarea de rezistenţă.)
D. Săritura
Săritura este o deprindere motrică de bază întâlnită frecvent în majoritatea

ramurilor şi probelor sportive precum şi în activităţile cotidiene. Ea contribuie la
dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi în mod deosebit la dezvoltarea forţei în
regim de viteză (detentei),intrând de asemenea şi în conţinutul unor deprinderi
specifice diferitelor ramuri sportive cum sunt: atletismul, gimnastica, jocurile
sportive, etc.
Săriturile pot fi clasificate astfel:
a) sărituri pregătitoare (libere) cu bătaie pe unul sau ambele picioare,
b) sărituri cu caracter sportiv:

b1) cu bătaie pe un picior:
• în lungime cu elan,
• în înălţime cu elan
b2) cu bătaie pe ambele picioare:
• în lungime de pe loc,
• cu sprijin pe aparate de gimnastică
Săriturile se compun din mai multe faze:
a) elanul,
b) bătaia,
c) zborul,
d) aterizarea.
Greşeli posibile:
• aterizare dură pe toată talpa (la gimnastică),
• amplitudine mică,
• impulsie slabă în momentul bătăii şi desprinderii,
• lipsă de coordonare a segmentelor corpului,
• lipsa de corelare a elanului cu bătaia (la atletism).
Exemple de exerciţii pentru învăţarea şi consolidarea săriturilor cu desprinderi

pe un picior şi de pe ambele picioare:
• sărituri peste obstacole mici,
• sărituri cu atingerea unor obiecte suspendate,

• săritură pe un obiect,
• săritură în adâncime de pe un obiect,
• pas săltat,
• pas sărit,
• sărituri ca mingea,
• sărituri urmate de diferite întoarceri,
• sărituri din ghemuit în ghemuit,
• săritura în lungime de pe loc,
• sărituri la coardă pe loc şi în depărtare.
E. Aruncarea şi prinderea
Aruncarea şi prinderea sunt deprinderi motrice de bază cu o mare aplicativitate

atât în deprinderile cu caracter sportiv, unde fac parte din conţinutul unor probe
sau procedee tactice cum sunt: aruncarea mingii de oină, aruncarea şi prinderea
mingii la unele jocuri sportive (baschet, handbal, rugby, polo, etc.), aruncările
din atletism, cât şi în cadrul deprinderilor aplicativ - utilitare.
Aruncarea înseamnă proiectarea în spaţiu a unui obiect, iar prinderea semnifică

acţiunea membrelor superioare, cu deosebirea palmelor, care reţin obiectul
respectiv, cu excepţia aruncărilor atletice, unde obiectul aruncat trebuie sa cadă
pe sol.
Greşeli posibile la aruncare:
• Priza defectuoasă a obiectului,
• Traiectoria incorectă,
• Lipsa de participare a tuturor segmentelor corpului (acţionează numai braţul),
• Coordonarea incorectă a braţelor şi picioarelor,
• Imprecizia aruncării.
Greşeli posibile la prindere:
• Orientarea greşită a palmelor,
• Lipsa de amortizare a obiectului,
• Aprecierea incorectă a traiectoriei şi vitezei de zbor a obiectului,
• Lipsa de atenţie.
După structura lor, în educaţia fizică şi sportivă şcolară se pot întâlni

următoarele categorii de aruncări şi prinderi:
a) aruncarea azvârlită de pe loc şi din deplasare:
• la distanţă,
• la ţintă,
• la partener.
b) aruncarea împinsă de pe loc şi din deplasare:
b1) cu o mână,
b2) cu două mâini:
• la distanţă,
• la partener.
c) prindere:
• cu o mână,
• cu două mâini.
Exemple de exerciţii pentru învăţarea aruncării şi prinderii folosind mingi mici

şi mingi de plastic:
• exerciţii de priză,
• exerciţii de simulare,
• aruncării în sus cu una sau două mâini şi prinderea cu ambele mâini,individual,
• aruncări în perechi prin diferite procedee,
• aruncări la ţintă fixă,
• aruncări la ţintă în mişcare,
• aruncări la distanţă.
Indicaţii metodice:
• pentru realizarea unor aruncări eficiente, pe lângă însuşirea corectă a tehnicii

de execiţie, este necesară şi dezvoltarea forţei, cu precădere a trenului superior
precum şi consolidarea articulaţiilor umărului, cotului şi pumnului şi creşterea
mobilităţii umărului,
• dintre aruncare şi prindere, ultima se însuşeşte ceva mai greu, ea implicând

factori de coordonare, atenţia, priza la obiect, analizatorul vizual şi tactil,
otehnică mai pretenţioasă pe care copilul nu a exersat-o în activitatea anterioară,
în mod natural, ca în cazul aruncării,
• învăţarea şi consolidarea aruncărilor şi prinderilor necesita un număr mare de

execuţii, din poziţii şi cu procedee variate,
• ca procedeu de exersare , se impune datorită eficienţei,exersarea pe perechi.

2.2.3. Deprinderile aplicativ-utilitare
A. Generalităţi
Sunt o categorie de deprinderi care, datorită conţinutului lor contribuie la

rezolvarea diferitelor situaţii, posibil de întâlnit în viaţa cotidiană şi în diferite
activităţi profesionale: pregătirea militară, pregătirea trupelor de pompieri,
poliţie, jandarmerie, în activităţile de turism, salvamont, construcţii, energetică,
minerit, etc.
Deprinderile motrice aplicativ - utilitare includ:
• Târârea
• Cătărarea
• Escaladarea
• Tracţiunea
• Împingerea
• Ridicarea şi transportul de obiecte
• Echilibrul
Ca acţiuni motrice acumulate de-a lungul evoluţiei biologice umane, ele

reprezintă o componentă importantă a capacităţii motrice generale, în educaţia
fizică şi sportivă şcolară putându-se efectua:
• Separat (în etapa însuşirii primare) sau când se folosesc pentru dezvoltarea
unei calităţi motrice (ex.:căţărarea - pentru dezvoltarea forţei),
• În cadrul unor trasee (parcursuri) aplincativ - utilitare diferenţiare ca număr de

staţii şi nivel de dificultate.
Execuţia corectă a deprinderilor aplicativ - utilitare este influenţată nu numai de
nivelul de însuşire a mecanismului tehnic de bază ci şi de nivelul de dezvoltare
al calităţilor motrice, cu prioritate forţa şi îndemânarea.
B. Târârea
Este o deprindere care constă în deplasarea pe orizontală a corpului pe sol.

Execuţia eficientă a târârii impune un nivel corespunzător de dezvoltare a unor
calităţi motrice: forţă, rezistenţă, viteză de execuţie, îndemânare (cu precădere
coordonarea).
În activităţile practice se poate realiza cu sau fără obiecte portative, iar în

scopuri medicale este un mijloc eficient de corectare în special al deviaţiilor
coloanei vertebrale.
În funcţie de poziţia şi sarcina ce trebuie rezolvată, târârea se poate executa în

următoarele modalităţi:
• Târâre medie,
• Târâre joasă,
• Cu sprijin pe mâini şi pe picioare
• Pe antebraţe şi pe genunchi,
• Pe abdomen,
• Pe spate,
• Lateral,
• Fără ajutprul braţelor,
• Înainte, înapoi, circular.

Greşeli posibile:
• Ridicarea bazinului prea sus,
• Efectuarea mişcărilor cu braţul şi piciorul pe aceiaşi parte,
• Necorelarea actului respirator cu ritmul de deplasare,
• Insuficientă împingere în picioare.
• În lecţiile de educaţie fizică şi sport târârea se va efectua numai pe suprafeţe

netede şi curate;
• În etapa de iniţiere se va efectua într-un ritm lent, introducerea ei în trasee

aplicativ - utilitare se va face numai după consolidarea corectă;
• Se vor alterna eforturile de încordare cu cele de relaxare;
• Se va urmări adaptarea actului respirator la intensitatea efortului depus.
Exemple de exerciţii de târâre care pot fi utilizate în lecţiile de educaţie fizică şi

sport:
•Târâre în „patru labe”;
• Târâre ghemuit;
• Târâre pe spate;
• Târâre ţinând bastonul la spate;
• Târâre pe plan inclinat,
• Târâre cu transportul unui obiect.
Dozarea efortului se va realiza ţinând cont de:

• Mărirea sau micşorarea distanţelor parcurse prin târâre,
• Complexitatea procedeului utilizat,
• Greutatea obiectelor transportate,
• Execuţia mai lentă sau sub formă de întrecere.
C. Căţărarea
Este o deprindere frecvent utilizată în alpinism, construcţii, pompieri, marină

care solicită intens musculatura membrelor superioare.
Se poate executa la diferite aparate: scara fixă, frânghie, scară marinărească,

prăjină, bancă, bârnă, etc.
Modalităţi de execuţie la frânghie:
• Cu tracţiune simultană sau alternativă în braţe şi împingerea simultană în

picioare (la căţărarea verticală),
• Cu braţ şi picior opus,
• Căţărare numai cu ajutorul braţelor cu picioarele întinse sau în echer.
Greşeli posibile:
• Însuşirea incorectă a mecanismului de bază al mişcării,
• Insuficienta coordonare a mişcării braţelor cu cea a picioarelor,
• Mişcări limitate datorită nivelului scăzut al forţei.
• Înaintea începerii exersării se va verifica obligatoriu stabilitatea agăţării

aparatelor pe care se va executa căţărarea,
• Spaţiile de aterizare vor fi acoperite cu saltele,
• Se va evita blocarea respiraţiei în timpul căţărării,
• Se va efectua relaxarea alternativă a segmentelor angrenate în efort,
• Se va acţiona pentru dezvoltarea forţei, cu precădere a lanţurilor musculare

scapulo - humerale, braţelor şi picioarelor.
Exemple de exerciţii de căţărare care pot fi utilizate în lecţiile de educaţie fizică

şi sport:
• Căţărare la frânghie cu ajutorul braţelor şi picioarelor;
• Căţărare pe scara fixă cu braţ şi picior opus;
• Căţărare cu spatele la scara fixă;
• Căţărare la frânghie fără ajutorul păicioarelor;
• Căţărare la scara marinărească.
• Lungimea traseului;
• Înălţimea aparatelor;
• Gradul de dificultate al procedeelor;
• Eliminarea ajutorului picioarelor.
D. Escaladarea
Este o deprindere prin care executantul işi trece corpul dintr-o parte în cealaltă,
peste un obiect, cu ajutorul braţelor şi picioarelor.
Escaladarea este utilizată în pregătirea militară, turism, alpinism, solicitând mult

forţa, rezistenţa şi îndemânarea.
Aparatele la care se poate executa sunt:
• Ladă de gimnastică,
• Cal,
• Bârnă,
• Condiţii improvizate: buşteni, butoaie fixate (în cazul unor şcoli din mediul
rural).
Modalităţi de execuţie:
• Cu apucare şi păşire peste aparat,
• Cu sprijin pe palme, picioarele trecând ghemuite sau întinse peste aparat (prin
balans),
• Prin încălecare cu piciorul de pe partea îndemânatică, culcând trunchiul pe

aparat,
• Cu transportul unor obiecte.
Greşeli posibile:
• Insuficienta coordonare a mişcărilor braţelor şi picioarelor,
• Abordarea obstacolului fără a respecta tehnica de execuţie indicată,
• Acordarea unei atenţii reduse coborârii de pe obstacole,
• Asumarea unui risc ce depăşeşte posibilităţiile executantului,
• Se va verifica starea aparatelor şi stabilitatea lor înaintea începerii exersării,
• Exersarea va începe cu efectuarea descompusă, lentă a mişcărilor, înălţimea

obstacolelor fiind mică,
• Se vor lua măsurile necesare pentru sprijin şi asigurarea aterizării pe suprafeţe
moi,
• Creşterea înălţimii aparatelor se va face treptat.
Exemple de exerciţii de escaladare care pot fi utilizate în lecţiile de educaţie

fizică şi sport:
• Escaladarea prin urcare ghemuit pe capră sau pe ladă;
• Escaladare prin încălecare laterală pe ladă;
• Escaladare peste două bănci de gimnastică suprapuse ţinând o minge in braţe;
• Escaladare prin săritură laterală peste ladă.
• Dificultatea procedeelor de execuţie,
• Înălţimea aparatelor,
• Tipul de aparat utilizat.
E. Tracţiunea
Implică în conţinutul ei o acţiune de deplasare prin tragere a unui obiect sau

partener, fără a-1 ridica de pe sol.
• Individuală,
• În perechi,
• În grup,
• Cu un singur braţ sau cu ambele braţe,
• Cu priză directă (mână la mână),
• Cu priză prelungită (printr-un baston, coardă, frânghie).
Greşeli posibile:
• Insuficienta insuşire a tehnicii de execuţie,
• Lipsa de acţiune simultană în cazul activităţilor în grup,
• Constituirea perechilor cu înălţimea corporală şi greutatea corporală diferite,
• Prelungirea prea mare a duratei tracţiunii,
• Dozarea greşită a efortului,
• Lipsa de relaxare după eforturi scurte de intensitate maximă.
• Formarea perechilor sau a grupelor în mod echilibrat,
• Tipurile de priză utilizate,
• Instruirea executanţilor cu privire la corectitudinea actului respirator. Exemple

de exerciţii de tracţiune care pot fi utilizate în lecţiile deeducaţie fizică şi sport:
• Tracţiuni de un baston, pe perechi faţă în faţă, partenerul opunând o rezistenţă

medie;
• Pe perechi, tracţiuni concomitente de un baston vertical;
• Pe perechi, tracţiuni reciproce de un baston din poziţia depărtat aşezat;
• Tracţiuni pe perechi spate în spate;
• Tracţiuni la bara fixă;

• Tracţiuni la frânghie, echipele dispuse faţă în faţă.
• Dificultatea procedeului,
• Durata de execuţie,
• Modalitatea de exersare: individuală, pe perechi, în grup.
• Tipul de priză şi materiale utilizate.
F. Împingerea
Constă dintr-o activitate de deplasare a unui obiect sau persoane fără a fi ridicate
de la sol.
Împingerea se poate executa:
• Individual,
• În grup.
Greşeli posibile:
• Insuficienta insuşire a tehnicii de execuţie,
• Constituirea inegală a perechilor din punct de vedere al greutăţii corporale,
• Efectuarea împingerii pe distanţe prea lungi,
• Opoziţia exagerată a partenerului,
• Blocarea actului respirator.
• Însuşirea corectă a tehnicii de execuţie,

• Exersarea va debuta prin împingerea unor obiecte uşoare,
• Concomitent se va acţiona pentru dezvoltarea forţei,
• Efortul va fi alternat cu odihna.
Exemple de exerciţii de împingere care pot fi utilizate în lecţiile de educaţie

fizică şi sport:
• Pe perechi, faţă în faţă, împingere în palmă;
• Pe perechi, faţă în faţă, împingere cu pieptul;
• Pe perechi, împingere umăr la umăr;
• Împingere spate în spate;
• Pe perechi, faţă în faţă, împingeri într-un baston ţinut orizontal. Dozarea

efortului se va realiza ţinând cont de:
• creşterea treptată a duratei de execuţie,
• lungimea pe care se va efectua împingerea,
• dificultatea procedeului utilizat.
G. Ridicarea şi transportul de obiecte
Această deprindere implică două secvenţe:
• Priza şi ridicarea obiectului,
• Transportul acestuia.
Are o mare aplicativitate în viaţa cotidiană iar în activitatea de educaţie fizică şi

sport este utilă atunci când se impune manipularea aparatelor sau a diverselor
materiale. Exerciţiile specifice, la care participă în proporţii diferite întreaga
musculatură a corpului contribuie în special la dezvoltarea forţei în regim de
rezistenţă.
• Individual sau în grup,
• Înainte, cu spatele sau lateral,
• Obiectele sau partenerii pot fi transportaţi prin susţinere cu: unul sau ambele
braţe, în apropierea şoldului, pe braţe, pe umeri, în spate.
Greşeli posibile:
• Priza incorectă,
• Instabilitatea unor aparate în timpul transportului,
• Distanţe de transport prea lungi,
• Constituirea defectuoasă a perechilor,
• Deplasarea prea rapidă şi necorelată cu mişcarea partenerilor.
•Exerciţiile vor fi judiciosgradate cu dificultate, în corelaţie cu vârsta, sexul şi

dezvoltarea fizică a executanţilor,
• Se va insista pe însuşirea corectă a prizei asupra obiectului sau partenerilor,
• Atât la ridicare cât şi pe parcursul transportului, coloana vertebrală va fi

menţinută în poziţie verticală,
• Poziţia de ridicare a obiectului va fu cu genunchii uşor îndoiţi şi coloana

vertebrală dreaptă,
• După efectuarea exerciţiilor de transport se va executa mişcări compensatorii,

• Se va acorda toată atenţia depunerii obiectelor sau a partenerilor pe sol,
evitându-se aruncarea lor.
Exemple de exerciţii de ridicare şi transport de obiecte care pot fi utilizate în

lecţiile de educaţie fizică şi sport:
• Transportul caprei de gimnastică,
• Transportul saltelei de gimnastică,
• Transportul lăzii de gimnastică,
• Transportul trambulinei pentru sărituri,
• Transportul băncilor de gimnastică,
• Transportul partenerului în spate,
• Transportul partenerului pe umeri,
• Pe grupe de câte trei, doi îl transportă pe al treilea ţinându-1 de sub braţ.
Dozarea efortului se va face ţinând cont de:
• Mărirea sau micşorarea greutăţilor,
• Mărirea sau micşorarea distanţelor de transport,
• Mărirea sau micşorarea tempoului de deplasare,
• Introducerea unor obstacole suplimentare pe traseu.
H. Echilibrul
Este indispensabil oricărei activităţi umane, fiind o componentă importanta a

îndemânării. Asigură menţinerea corpului într-o poziţie stabilă atât în acţiuni
statice cât şi dinamice, pe suprafeţe fixe sau mobile.
Echilibrul este condiţionat biomecanic de relaţia existentă între centrul de
greutate şi suprafaţa de sprijin. Menţinerea echilibrului se poate face când
proiecţia centrului de greutate cade în interiorul suprafeţei de sprijin.
Dezvoltarea lui este influenţată de simţul chinestezic (care se află la baza
coordonării grupelor musculare) şi de aparatul vestibular. în anumite ramuri
sportive, ca de exemplu: gimnastică, patinaj, schi, sărituri, etc. are o importanţă
decisivă.
Forme de manifestare:
• Echilibrul static,
• Echilibrul dinamic,
• Echilibrarea unor obiecte (bastoane, mingi, cercuri, măciuci, etc.). Greşeli

posibili:
• Lipsa de concentrare,
• Încordarea insuficientă a musculaturii,
• Insuficienta utilizare a rolului conducător al capului şi a braţelor. Indicaţii

metodice:
• În etapa de iniţiere li se va acorda ajutor elevilor,
• Toate exerciţiile se vor învăţa mai întâi la sol, apoi gradat pe diferite suprafeţe
şi la diferite înălţimi,
• Facă exerciţiile de echilibru se efectuează la înălţimi mai mari de 0,5m, este

necesar ca aterizările să se efectueze pe materiale moi.
Gradarea dificultăţii exerciţiilor de echilibru se realizează prin:
• Reducerea bazei de susţinere,

• Modificarea suprafeţei de sprijin,
• Modificarea înălţimii aparatului,
• Modificarea poziţiei segmentelor corpului,
• Modificarea direcţiei de deplasare,
• Folosirea diferitelor obiecte,
• Folosirea unor suprafeţe mobile.
Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea echilibrului care pot fi utilizate în

lecţiile de educaţie fizică şi sport:
• Stând pe un picior, cu sprijin pe vârf,
• Cumpăna laterală,
• Mers pe vârfuri pe partea îngustă a băncii de gimnastică,
• Mers cu spatele pe partea îngustă a băncii de gimnastică,
• Mers în diferite variante pe obiecte cu suprafeţe mici,
• Mers pe vârfuri pe o linie trasată pe sol aruncând şi prinzând o minge,
• Mers pe călcâie, pe partea îngustă a băncii de gimnastică,
• Piruetă 360° pe un picior.
• Îngustarea suprafeţei de sprijin,
• Ridicarea treptată a înălţimii aparatului,

• Ingreuierea procedeului prin introducerea unor sarcini suplimentare (întoarceri,
trecere printre obstacole, transportul unor obiecte, aruncarea şi prinderea unor
obiecte etc.).
I. Conceperea şi utilizarea traseelor aplicativ - utilitare în educaţie fizică şi

sport
Traseele (parcursurile) aplicativ - utilitare reprezintă o formă de exersare

generalizată a tuturor categoriilor de deprinderi motrice. Avantajele utilizării
traseelor aplicativ - utilitare în educaţie fizică şi sport se regăsesc în:
• Posibilitatea de a dezvolta mai multe calităţi motrice printr-un singur traseu,
• Dezvoltarea calităţilor motrice combinate
• Dezvoltarea calităţilor şi proceselor moral - volitive,
• Ridică şi influenţează favorabil starea emoţională a executanţilor,
• Asigură o densitate motrică corespunzătoare a lecţiilor de educaţie fizică şi

sport,
• Pot fi utilizate indiferent de condiţiile materiale existente.
În organizarea traseelor aplicativ - utilitare se impune luarea unor măsuri:
• Igienizarea suprafeţelor pe care urmează să se desfăşoare traseul,
• Înlăturarea obiectelor din jurul traseului,
• Asigurarea aterizărilor cu materiale moi,
• Supravegherea şi temperarea unor executanţi care isi asumă riscuri

nejustificate,
•Evitarea producerii de accidente.

Cerinţe pentru organizarea traseelor aplicativ - utilitare:
• Introducerea în traseu numai a deprinderilor bine consolidate,
• Mărirea progresivă, de la o activitate la alta, a numărului de staţii,
• Alternarea în traseu a staţiilor dificile la finalul traseului,
• Verificarea atentă a fiecărui aparat utilizat.
• Numărul de staţii incluse în traseu,
• Înălţimea aparatelor folosite,
• Modalităţi de exersare bine stabilite,
• Creşterea numărului de trasee parcurse integral.
Exemple de trasee aplicativ - utilitare, posibil de realizat în diferite condiţii de

activitate:
a) traseu organizat în sala de educaţie fizică şi sport:
1- mers în echilibru pe partea îngustă a băncii de gimnastică,
2- târâre pe două saltele de gimnastică,
3- deplasare ghemuit pe banca de gimnastică aşezată cu un capăt pe un aparat şi

coborâre prin săritură în adâncime,
4- escaladarea unei lăzi de gimnastică,
5- aruncarea unei mingi de oină la ţintă fixă,
6- căţărarea pe scara fixă si coborâre,prin săritură în lateral cu genunchii îndoiţi.

b) traseu organizat în sala de clasă dotată pentru lecţii de educaţie fizică şi sport
(din lipsa spaţiului se va organiza sub formă de buclă: dus-întors):
Tur:
1-rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit,
2- târâre pe sub două bastoane aşezate pe suporţi la o distanţă de 3m unul faţă de

celălalt şi o înălţime de 0,50m faţă de sol,
3- mers în echilibru pe o linie trasată pe podea,
4- căţărarea pe scara fixă urmată de coborâre (fără săritură),
Retur:
1-târâre pe o bancă de gimnastică cu tracţiuni simultane numai cu braţele,
2- escaladarea unei lăzi de gimnastică,
3- sărituri succesive în zig-zag peste o bancă de gimnastică.
c) traseu organizat pe holul unei şcoli:
1- mers în echilibru pe partea îngustă a unei bănci de gimnastică,
2- târâre pe două saltele de gimnastică aşezate una în prelungirea celeilalte,
3- mers ghemuit rostogolind o minge pe sol (4-5m),
4-păşire succesivă pe trei mingi medicinale,
5- transportul în spate al unui partener.
d)traseu organizat în curtea şcolii:

1- alergare intercalată cu sărituri peste 2 – 3 „şanţuri” trasate pe sol,
2- mers în echilibru pe o linie dreaptă trasată pe sol,
3- transportarea unui partener în spate pe o distanță de 5 - 6m,
4- dribling cu o minge de baschet printre jaloane,
5- alergare cu sărituri la coardă,
6- aruncarea unei mingi de oină la o țintă fixă.
2.2.4. Calitațile/aptitudinile motrice
Considerații generale
Calitățiile motrice, nu se dobândesc, nu se „capătă” pe parcursul existenței

umane individuale („otnogenezei”). Oamenii se nasc cu anumiți indici ai
calităților motrice. Acești indici se dezvoltă în otnogeneză de la sine, datorită
vieții, până la o anumită vârstă și apoi încep să scadă într-un ritm diferențiat
determinat de multe variabile. Prin practicarea specială a exercițiilor fizice sub
formă de proces bilateral sau ca activitate independentă, se poate accelera
dezvoltarea indicilor calităților motrice,fenomen denumit „educarea calităților
motrice”.
Calitățile motrice sunt de două feluri:
• de bază: viteza, îndemânarea, rezistența și forța (cofificat VÎRF), unii autori

adăugând mobilitatea și suplețea;
• specifice: cele implicate prioritar în practicarea ramurilor și probelor sportive.

Calitățile motrice se află într-o strânsă legătură cu deprinderile și priceperile
motrice.Înțelegerea corectă a acestei legături poate elimina unele confuzii cum
ar fi:
• se confundă foarte des, calitatea motrică „viteza” cu deprinderea și / sau

priceperea motrică „alergarea de viteză”;
• se confundă calitatea motrică „rezistența” cu deprinderea și / sau - priceperea

motrică „alergarea de rezistență”.
Însușirea deprinderilor și priceperilor motrice este un proces dificil, care este

condiționat și de nivelul calităților motrice ale subiecților, exersarea făcută în
scopul însușirii deprinderilor și priceperilor motrice având ca efect indirect
dezvoltarea / educarea calităților motrice. De asemenea, orice deprindere sau
pricepere motrică însușită deja de subiecți poate deveni și un mijloc pentru
dezvoltarea / educarea calităților motrice la subiecții respectivi, obținându-se ca
efect indirect, și unele progrese pe planul tehnicii sau chiar tacticii de execuție a
deprinderilor și priceperilor motrice în cauză.
Acționarea specifică și științifică pentru dezvoltarea / educarea unei calități

motrice implică - în ponderi diferite - și efecte pozitive indirecte asupra
celorlalte calități motrice.
Îndemânarea și forța au cele mai largi intercondiționări cu celelalte calități

motrice.
La vârste mici se dezvoltă / educă toate calitățile motrice, dar se pune accent pe
viteză și îndemânare. La vârste de peste 14—15 ani se pune accent pe rezistență
și forță. Calitățile motrice pot fi dezvoltate / educate în orice perioadă a anului
calendaristic, în lecția de educație fizică, fiecare calitate motrică se abordează
temă, în verigi structurale precise.
Dezvoltarea / educarea calităților motrice se realizează pe bazamobilizării
resurselor energetice ale organismului, deci prin efort sistematic, nu numai de tip
nervos ci și muscular.
Efortul implică trei elemente prin prisma cărora este analizat, planificat și
reconsiderat:
1. Volumul - reprezintă calitatea de lucru mecanic și se apreciază prin număr de

repetări, distanțe parcurse, kilograme ridicate, etc. Totul se raporteayă la timp și
rezultă densitatea, un aspect fundamental pentru efort.
2. Intensitatea - reprezintă gradul de solicitare a organismului subiecților. Se

exprimă prin procente față de posibilitățile maxime (60%, 70%, 80% etc.),
tempo de execuție (2/4, 3/4, 4/4), număr de execuții pe unitatea de timp etc.
3. Complexitatea - reprezintă modul concret de înlănțuire a tuturor elementelor

pe parcursul efortului. Ea crește când apar „adversari” și chiar coechipieri.
Toate cele trei elemente au un caracter precis în dezvoltarea / educarea calităților

motrice.Raportul dintre volum și intensitate este, de regulă, invers
proporțional. în cadrul acestui raport un rol deosebit îl au pauzele dintre repetări,
recomandându-se:
•Pauză de 3 - 5 minute după efort maximal (90 - 100%);
•Pauză 1D30D - 3 minute după efort submaximal (75 - 85%);
•Pauză 45 □ - 2 minute după efort mediu (60 - 70%);
•Fără pauză după efort mic (40 - 50%).
Calitățile motrice fac parte din capacitatea motrică. Ele dau esența pregătirii
fizice (stare continuă) și a condiției fizice (stare de moment).În evaluarea la
educație fizică și sport, calitățile motrice ocupă un loc central, deoarece ele dau
o evidentă notă de obiectivizare a acestui proces.
2.2..4.1. Viteza
Definiție de sinteză:
Viteza este „capacitatea organismului de a efectua acte sau acțiuni motrice, cu

întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia într-un timp cât mai
scurt, cu rapiditate maximă, în funcție de condițiile axistente”.
Alte definiții:
-N. Ozolin — definește viteza ca fiind „calitatea” de a efectua rapid mișcarea.
-A. Demeter — „viteza este capacitatea omului de a efectua mișcări cu rapiditate

și frecvență mare”.
-V.M. Zatiroschi - „viteza capacitatea omului de a efectua acțiuni motrice într-

un timp minim pentru condițiile respective”.
-D. Harre - „termenul de viteză definește însușirea de deplasare a corpului cu

cea mai mare rapiditate”.
Factori de condiționare:
Prin sinteză, din literatura specifică se desprind următorii factori determinând

pentru viteză:
-mobilitatea proceselor nervoase corticale fundamentale, excitația și inhibiția,

care condiționează alternanța contracției și relaxării musculare;
-funcționalitatea analizatorilor (vizuali, auditivi și cutanați), în sensurile

acuității, fineții și preciziei acestora;
-calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
-viteza mușchilor enervați;

Tipul librelor musculare care intră în contracție (fibrele albe sunt „rapide”, ele
sunt favorabile unei viteze bune);
-valoarea surselor și proceselor energetice (mai ales conținutul în ATP și

fosfocreatina pentru mușchii intrați în contracție);
-nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (mai ales forța).
1. Viteza de reacție: - se mai numește și „timpul latent al reacției motrice”.

Reacțiile motrice sunt de două feluri:
-simple, care constau în răspunsuri (însușite, executate) la excitanți cunoscuți,

dar care apar spontan inopinant (de exemplu pocnetul pistolului la start pentru
alergări atletice);
-complexe - care implică elaborarea răspunsurilor în sensul alergării, combinării

sau corectării acestora, acțiunea de răspuns nu a fost executată în prealabil, în
aceeași relație cu semnalul. Răspunsurile sunt în funcție de acțiunile partenerilor
sau adversarilor, condițiile de întrecere (suprafața de antrenament și concurs,
luminozitate, culoare) și alte variabile corecte.
Uneori, situațiile în raport de care se aleg acțiunile de răspuns trebuie anticipate,

pregătindu-se răspunsurile dinaintea semnalelor. Se întâlnesc în jocurile sportive
bilaterale, sporturile de luptă, schi, unele jocuri de mișcare ștafete și parcursuri
aplecative.
Viteza de reacție este condiționată de următoarele elemente:
-apariția excitației în receptor sau receptori,
-transmiterea pe cale aferentă;

-analiza semnalului;
-transmitere pe cale eferentă;
-excitația mușchilor.
Nu este identică pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare

înregistrăndu-se cei mai buni indici.
Viteza de reacție are valori diferite la vârste diferite (la semnale vizuale) după o
dinamică ascendentă, începând de la 8 - 10 ani până la 20 - 30 de ani când atinge
valori maxime, după care începe să scadă treptat.
Timpul de reacție este diferit la sportivi față de nesportivi. Astfel, la semnalul

vizual: 0,15-0,20 secunde la sportivi și 0,20-0,25 la nesportivi, iar la semnal
sonor: 0,05-0,075 la sportivi și 0,17-0,27 la nesportivi.
2. Viteza de execuție: - este capacitatea de a efectua un act motric sau o acțiune

motrică, dar și mai multe asemenea acte sau acțiuni motrice „singulare”. Se
măsoară prin timpul care trece de la începerea execuției și până la încheierea
acesteia. Este determinată și la nivelul însușirii tehnice de execuție a
deprinderilor și priceperilor motrice.
3. Viteza de repetiție: - constă în capacitatea de a executa mișcarea, de a

efectua aceiași mișcare într-o unitate de timp prealabilă, deci, ea se referă la
mișcări ciclice.
Se mai numește și „frecvența mișcării” și este condiționată de:
-tempoul (densitatea mișcării pe unitatea de timp), reprezintă ocaracteristică

importantă în direcția stabilirii intensității efortului și implicit a gradului de
solicitare a organismului de către un exercițiu fizic. Eforturile de viteză sunt
caracterizate în funcție de durata lor de intensitate maximală și submaximală (
de exemplu: numărul de pași pe secundă, număr de acțiuni pe repriză);
-ritmul - definește efectuarea oricărui act, acțiuni, activități motrice, constituind

o componentă temporală strâns legată de viteză dar și de coordonare, precizie,
abilitate.
Are legaturi și cu „capacitatea de accelerare”, adică cu acea capacitate de a tinge

o viteză maximă într-un timp cat mai scurt.
4. Viteza de deplasare: - este o variantă a vitezei de repetiție, concretizându-se

în următoarele două modalități:
- parcurgerea unui spațiu prestabilit (între 15-20m și 100-150m) contratimp;
- parcurgerea într-un timp prestabilit (aproximativ între 10 și 30 de secunde) a

unei distanțe (uscat, zăpadă, gheață, apă).
5. Viteza uniformă și neuniformă: - se manifestă pe fondul altor forme (mai

ales viteza de repetiție și viteza de deplasare). Atunci cănd viteza crește se
vorbește de „accelerație”, iar cănd descrește se vorbește de „descelerație”. Este
importantă în formarea „simțului vitezei”, adică în menținerea unei viteze
optime în funcție de necesități.
6. Viteza în ritmul altor calități motrice:
Se concretizează în:
-viteza în regim de forță - numită de cei mai mulți specialiști și detentă

- viteza în regim de îndemânare
- viteza în regim de rezistență.
7. Viteza de decizie: - se manifestă colaborat cu capacitatea de anticipare și

viteza de reacție. Situațiile de joc, acțiunile adversarului și partenerilor,
condițiile de teren pentru care trebuie adoptate soluții (răspunsuri) se întrunesc
anticipat (în lipsa unor semne, înaintea prezenței acestora), Pentru aceste situații
prezumtive se elaborează răspunsurile adecvate, anticipând apariția situației,
sportivul nu mai este surprins, deoarece și-a imaginat cu o fracțiune de timp mai
devreme evoluția acțiunilor și și-a pregătit răspunsul.
Procedee motrice de dezvoltare / educare:
Procedeele pentru dezvoltarea vitezei cele mai frecvent utilizate sunt:
1. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri maximale, folosindu-se

condiții normale de lucru. Modalități: dribling cu mingea, regulamentar, pentru
joc sportiv.
2. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-

se condiții ușoare de lucru. Modalități: alergare Ja vale”, pe o pantă ușor
înclinată, alergare pe teren plat cu echipament mai ușor, pase sau dribling cu o
minge mai ușoară decât cea regulamentară.
3. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri submaximale, folosindu-

se condiții ușor îngreuiate de lucru. Modalități: alergare „la deal” pe o pantă ușor
înclinată, alergare pe teren plat cu echipament puțin mai greu decât cel
regulamentar, pase sau dribling cu o minge puțin mai grea decăt cea
regulamentară.
4. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri alternative (maximale și
submaximale, maximale și supramaximale, supramaximale -Mibinaximale),
tempouri imprimate de factori externi (mai ales de natură electronică sau
mecanică).
2.2.4.2. Îndemânarea
a) Definiție de sinteză: „capacitatea organismului uman de a efectua acte și

acțiuni motrice, mai ales în condițiile variate și neobișnuite, cu eficiență maximă
și cu un consum minim de energie din partea executantului”.
Alte definiții:
1) P.Hirtz: - „O capacitate de bază a coordonării, un complex de calități de

mișcare, complex ce se sprijină pe nivelul de dezvoltare al sistemului nervos
central și totodată pe calitatea și nivelul bagajului motric anterior. îndemânarea
este calitatea care asigură sportivului posibilitatea de a executa și a stăpânii
mișcări complexe de coordonare, să stăpânească în cel mai scurt timp mișcările
tehnice pe care să le poată pune în practică în cele mai variate și schimbătoare
condiții de mediu.”
2) N.Ozolin: - „Capacitatea de a rezolva cât mai bine sarcinile motrice, mai ales
cele care apar pe neașteptate; ea reprezintă o treaptă superioară a capacității
sportivului de a-și coordona mișcările.”
3) D.Harre : - „Prin îndemânare se înțelege în primul rând acea calitate care ne

permite să realizăm coordonarea unei mișcări complicate, iar în al doilea rând
îndemânarea asigură însușirea rapidă a deprinderilor și perfecționarea lor, ca și
folosirea acestora în funcție de cerințe și de adaptarea la situații variate.”
Se poate aprecia că această calitate motrică presupune următoarele elemente
componente:
• Capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau acestuia în întregime,

pentru efectuarea actelor și acțiunilor motrice. Coordonarea reprezintă partea
calitativă a psihomotricității, un fenomen complex la care participă mai multe
sisteme cu scopul de a realiza un control optimal al mișcării. Determinarea
principală a coordonării senzo - motrice constă în structura adecvată în timp,
direcții și amplitudini, dozări precise de impulsuri spațiale;
• Capacitatea de combinare a mișcărilor;
• Capacitatea de diferențiere a mișcărilor;
• Echilibrul;
• Precizia;
• Capacitatea de orientare spațială;
• Capacitatea de orientare temporală, mai ales ritm și tempo;
•Amplitudinea, pe bază de mobilitatea articulară - suplețe - elasticitate

musculară;
• Ambilateralitatea - capacitatea de a efectua acte și acțiuni motrice în toate

direcțiile și planurile, cu orice membru superior sau inferior.
b) Factorii de condiționare:
1. calitatea sistemului nervos central și mai ales, capacitatea de coordonare a

centrilor din acest sistem;
2. plasticitatea scoarței cerebrale adică proprietatea acesteia de a combina mai
multe stereotipuri elementare, pentru a elabora un răspuns complex, conform cu
situațiile noi intervenite;
3. capacitatea analizatorilor de a capta selectiv informația și de a realiza sinteza

aferentă pentru analiza situației;
4. calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
5. calitatea inervației musculare, care determină contracția și relaxarea;
6. capacitatea de anticipare, atât sub aspectul desfășurării tehnice, cât și al

celorlalte condiții (reacția adversarilor sau a partenerilor, factorii climaterici);
7. memoria de scurtă și lungă durată;
8. gândirea de tip creativ;
9. volumul și complexitatea deprinderilor și priceperilor motrice stăpânite de

subiect;
10. nivelul de manifestare a celorlalte calități motrice.
c) Forme de manifestare;
1. Îndemânarea generală - necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor

motrice de către oameni.
2. Îndemânarea specifică - caracteristică și necesară celor care practică diferite

ramuri sau probe sportive.
3. Îndemânarea în regimul altor calități motrice - viteză, forță și rezistentă.

d) Procedee metodice de dezvoltare / educare:
1. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții constante -printr-un

număr mare de repetări și într-un timp îndelungat. Prin repetare multiplă se
înlătură contracțiile musculare inutile și se ajunge la îndeplinirea condițiilor pe
care le implică îndemânarea: eficiență maximă și consum minim de energie.
2. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții complexe - în sensul

creșterii dificultățiilor de execuție comparativ cu condițiile normale. Exemple:
exerciții cu segmentul corporal „neîndemânatic” în toate direcțiile,creșterea
numărului de mingi sau alte obiecte în efectuarea aceleiași mișcări, creșterea
numărului de subiecți pe același spațiu de lucru.
3. Efectuare actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile – care să

preîntâmpine orice situație viitoare posibilă. Exemple:
•Exersarea în spații din aer liber și din interior;
•Exersarea în săli cu dimensiuni mici și în săli de educație fizică și l sport de

dimensiuni mari;
•Exersarea pe suprafețe diferite (parchet, zgură, ciment, gazon, tartan, i pământ);
•Exersarea la momente diferite din zi;
•Exersarea în prezența spectatorilor și în absența acestora;
•Exersarea la altitudine mică, medie sau mare;
•Exersarea în cpndiții atmosferice normale sau nefavorabile (ploaie, ninsoare,

vânt puternic, ceață, etc.)
2.2.4.3. Rezistența
a) Definiție de sinteză: „capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu

o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de
eficacitate optimă”. Este deci, capacitatea umană de a depune eforturi fără
apariția stării de oboseală (senzorială, emoțională, fizică) sau prin învingerea
acestui fenomen. Unii autori menționează șifaptul că rezistența presupune și
„capacitatea ridicată de restabilire rapidă a organismului după anumite eforturi
obositoare .
Alte definiții:
•A. Demeter: „rezistența este capacitatea omului de a executa mișcarea timp

îndelungat, cu un număr mare de repetări. într-un ritm dat”,
•T. Ardelcanu: „calitatea motrică rezistența reprezintă calitatea omului de a face

față oboselii fizice, provocată de activitatea musculară, desfășurată într-un efort
de o intensitate precizată și un regim determinat, fără modificarea intensității
prescrise”,
•D. Harre: „în sport prin termenul de rezistență se înțelege capacitatea

organismului de a face față oboselii”,
•N. Ozolin: „rezistența exprimă acea capacitate de a executa timp îndelungat un

efort Ia nivel de intensitate cerut, adică acea capacitate de a lupta cu oboseala”.
b) Factori de condiționare
Cei mai importanți sunt:

• Stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitația și inhibiția, în sensul
menținerii unui raport constant între acestea, dar în favoarea excitației, pe un
timp cât mai lung;
•Calitatea sistemelor și funcțiilor organismului uman, mai ales pe plan

cardiovascular și respirator;
•Culoarea fibrelor musculare implicate în efort (cele roșii sunt lente, deci
favorabile efortului de rezistență);
•Resursele energetice ale organismului (glicogen, mai ales), calitatea

metabolismului și mecanismele hormonale de reglare;
•Calitatea proceselor volitive (mai ales perseverența și dârzenia) determinate

motivațional.
c) Forme de manifestare
1. După criteriul „ponderea participării în efort a grupelor musculare și a

marilor funcții organice”:
• Rezistența generală - capacitatea de a efectua acte și acțiuni motrice timp

îndelungat, cu eficiență și fără apariția stării de oboseală, angrenându-se în efort
aproximativ 70% din grupele musculare și solicitându-se mult sistemele nervos
central, cardio - vascular și respirator;
• Rezistența specifică - capacitatea de a depune eforturi fizice, cu eficiență și

fără apariția stării de oboseală, pe care le implică ramurile și probele sportive.
Poate fi: „regională” (când în efort se amgrenează între 1/3 și 2/3 din grupele
musculare) și „locală” (când în efort se angrenează mai puțin de 2/3 din
musculatură).
2. După criteriul „sursele energetice, intensitatea și durata efortului”:
• Rezistența anaerobă (alactacidă), specifică pentru eforturile cuprinse între 45

de secunde și două minute, intensitatea efortului fiind de 95- 100%;
• Rezistența aerobă, specifică eforturilor cuprinse între două și opt minute, spre
limita inferioară, ca durată predomină eforturile fizice enaerobe, iar spre limita
superioară, tot ca durată predomină eforturi fizice aerobe. Se mai numește și
„rezistență anaerobă lactacidă”, iar intensitatea efortului este de 80 - 90% din
posibilitățile maximale individuale.
3. După criteriul „natura efortului”:
•Rezistență în efort cu intensitate constantă;
•Rezistență în efort cu intensitate variabilă.
4. După criteriul „modul de combinare cu alte calități motrice”:
•Rezistență în regim de viteză;
•Rezistență în regim de îndemânare;
•Rezistență în regim de forță.
d) Procedee metodice de dezvoltare / educare
1. Procedee metodice bazate pe variația volumului efortului fizic:
Procedeul eforturilor uniforme, când se menține în exersare aceeași intensitate

și crește volumul (exprimat prin durată, distanță, număr de repetări) în aceeași
activitate sau de la o activitate la alta;
Procedeul eforturilor repetate, când intensitatea efortului rămâne tot
constantă, dar efortul se efectuează cu un număr de repetări în creștere a
aceleiași unități de efort (fie în aceeași activitate, fie de la o activitate la alta).
2.Procedee metodice bazate pe variația intensității efortului fizic:
• Procedeul eforturilor variabile, când se menține aceeași unitate de efort

(durată / repriză, distanță, număr de repetări), dar se modifică intensitatea, în
sens de creștere și descreștere;
• Procedeul eforturilor progresive, când se menține aceeași unitate de efort,

dar se modifică intensitatea numai în sens de creștere (fie pe parcursul unității de
efort, fie de la o unitate de efort la alta).
3.procedeul metodic cu intervale, care se bazează atât pe variația volumului

cât și a intensității efortului fizic.
Educarea eficientă a acestei calități motrice impune următoarele precizări:
• Efortul depus într-o activitate, sub aspectul volumului, trebuie să depășească,

prin însumarea „unităților” specifice, modelul de efort competițional sau
existențial / vital în ontogeneză;
• Pauza (cu durata precisă de 90 de secunde) dintre repetările din aceeași

activitate are ca efect refacerea organismului. După modul în care decurge
această refacere (apreciată prin valorile frecvenței cardiace), se reglează sau nu
intensitatea efortului pentru repetarea următoare, fiind posibile următoarele trei
variante:
1.dacă frecvența cardiacă coboară în cele 90 de secunde de pauză, spre valorile

de la care a „plecat” în repetarea respectivă (s-a plecat de la 120 pulsații pe
minut, de exemplu, și revine la 125 pulsații pe minut), atunci în repetarea
următoare se menține aceeași intensitate a efortului fizic (de obicei maximală);
2. dacă frecvența cardiacă coboară în cele 90 de secunde de pauză la valorile de
la care a plecat în repetarea respectivă, atunci în repetarea următoare trebuie să
crească intensitatea efortului fizic;
3. dacă frecvența cardiacă nu coboară în cele 90 de secunde de pauză spre

valorile de la care a plecat, în repetarea respectivă (a plecat de la 120 de pulsații
și coboară doar până la 140), atunci în repetarea următoare trebuie să se scadă
intensitatea efortului fizic.
În lecțiile de educație fizică și sport, accentul cade pe dezvoltarea rezistenței

generale, a rezistenței la eforturi cât mai diferite. Pot fi utilizate următoarele
modalități:
1. executarea exercițiilor în ritm moderat, mărind treptat timpul de repetare. De

exemplu, din alergare moderată, pasa cu două mâini de la piept, poate influența
și dezvoltarea rezistenței generale, în condițiile în care se repetă de mai multe
ori;
2. alergarea în tempo uniform, moderat (procedeul clasic pentru dezvoltarea

rezistenței), mărind treptat de la un ciclu de lecții la altul destanța sau timpul ori
scurtând pauza;
3. deplasările pe schiuri și alergările pe patine pot fi utilizate în timpul iernii în

școlile care au condiții corespunzătoare, ca mijloace pentru dezvoltarea
rezistenței;
4. circuitele cu accent pe rezistență - forță pot fi folosite cu eficiență în timpul

iernii, în special în școlile care nu au săli de educație fizică.
2.2.4.4. Forța
a) Definiție de sinteză: „capacitatea organismului uman de a învinge o

rezistență internă sau externă prin intermediul contracției musculare”.
Alte definiții:
•A. Demeter: „forța este capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge o

rezistență prin mișcare pe baza contracției musculare”,
•I. Sabău: „forța este capacitatea organismului uman sau a unei părți (segment) a
acestuia de a învinge o rezistență externă sau de a acționa împotriva ei prin efort
fizic (muscular) și psihic”,
•V.M. Zațiorski: „forța este capacitatea omului de a învinge o rezistență externă

sau de a acționa împotriva acesteia prin efort muscular”,
•L. Boroga: „forța reprezintă capacitatea omului de a învinge o rezistența

măsurată în kilograme cu ajutorul halterei sau a dinamometriei”
b) Factori de condiționare:
• Capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale, excitația și

inhibiția;
• Numărul de fibre musculare angajate în efort și, mai ales, suprafața secțiunii
fiziologice a acestora;
• Calitatea proceselor metabolice și a substanțelor energetice existente în

mușchi;
• Durata contracției musculare (sunt mai eficiente contracțiile de 15 -20 secunde,
decât cele de 30 secunde);
• Starea de funcționare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor și

articulațiilor;
• Valoarea unghiulară a segmentelor corporale implicate în efort;
• Nivelul celorlalte calități motrice de bază, mai ales viteza;
• Unii factori psihici: motivația, stările emoționale, voința, concentrarea atenției.
c) Forme de manifestare
1) După „participarea grupelor musculare ” în efort:
• Forța generală - când în efort participă principalele grupe musculare;
• Forța specifică - când în efort participă una sau câteva grupe musculare;
2) După „caracterul contracție musculare”:
• Forța statică - când nu se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate

în efort, un tip special de forță statică fiind cea „izometrică”, atunci când
rezistența de învins este mai mare decât capacitatea de forță maximă a
musculaturii executantului;
• Forța dinamică izotonică - când se modifică dimensiunile fibrelor musculare

angajate în efort. Dacă fibrele musculare se scurtează se vorbește de forță
dinamică de tip învingere, iar dacă fibrele musculare se alungesc se vorbește de
forță dinamică de tip cedare;
• Forța mixtă - când se produc atât contracții statice cât și dinamice, alternând
în funcție de natura actelor și acțiunilor motrice.
3) După „capacitatea de efort în relație cu puterea individuală umană”:
• Forța maximă (sau absolută) care poate fi statică și mai ales dinamică. Forța
maximă dinamică crește odată cu mărirea greutății corporale:
• Forța relativă - care exprimă raportul dintre forța absolută / maximă și

greutatea corporală, adică valoarea forței pe kilogram - corp. Acest tip de forță
scade odată cu mărirea greutății corporale.
4) După „modul de combinare cu celelalte calități motrice”:
•Forța în regim de viteză (forța explozivă);
•Forța în regim de îndemânare;
•Forța în regim de rezistență.
d) Procedee metodice de dezvoltare / educare
I. Procedeul cu „greutăți” (inclusiv propriul corp), numit și cu „încărcături”

sau procedeul „halterofilului”. Are următoarele patru variante:
1. Creșterea continuă a încărcăturii, raportându-se totul la posibilitățile maxime

pentru exercițiul respectiv. Dacă vrem să facem mai multe repetări în aceiași
activitate, atunci rata de creștere a încărcăturii va fi mai mică (de exemplu 5% :
50% - 55% - 60% etc). dacă vrem să facem mai puține repetări în aceiași
activitate, atunci rata de creștere a încărcăturii va fi mai mare (de exemplu 10% :
50% - 60% - 70% etc). În procesul instructiv - educativ bilateral, mărimea ratei
de creștere o stabilește conducătorul, iar în activitatea independentă hotărârea
revine subiectului.
2. Creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii. La această variantă, rata de
creștere și de descreștere a încărcăturii trebuie să fie aceeași. Dat fiind traseul
dus - întors, se vor folosii cel puțin două modalități:
•Aceeași mărime a ratei ca la varianta anterioară, dar se reduce la jumătate

numărul repetărilor dintr-o lecție;
•Valori procentuale mult mai mici ale ratei față de varianta anterioară, dar cu un
număr de repetări mai mare.
3.Varianta „în trepte”. „Treapta” trebuie să aibă minimum doi „piloni”, deci sunt
necesare pentru formarea ei minimum două repetări cu aceeași încărcătură (60%
- 60%, 65% - 65%, 70% - 70%, 80% - 80% etc. sau 60% -60%,70% - 70%, 80%
- 80% etc.). Pentru realizarea unei „trepte” se pot face și mai mult de două
repetări cu aceeași încărcătură (60% - 60% - 60%,65% - 65% - 65%, 70% - 70%
- 70%, 80% - 80% - 80% etc. sau 60% - 60%, 70% - 70% - 70%, 80% - 80% -
80% etc).
4. Varianta „în val”. Se bazează pe alternarea creșterii și a descreșterii

încărcăturii de la o repetare la alta. Regula principală ca să se formeze „valul”
este ca întotdeauna rata de creștere să fie mai mare decât rata de descreștere. în
funcție de diferența dintre cele două rate se obțin:
•Valuri mari — când cele două rate sunt apropiate valoric: 60% - 70% - 62% -
72% - 64% - 74% etc., unde rata de creștere este de 10% iar cea de descreștere
de 8%;
•Valori medii — când rata de descreștere este jumătate, ca valoare, din rata de
creștere: 60% - 70% - 65% - 75% - 70% - 80% etc;
•Valori mici - când între cele două rate sunt mari diferențe valorice: 60% - 70%
- 67% - 77% - 74% - 84%, unde rata de creștere este de 10%, iar cea de
descreștere este de 3%.
II. Procedeul în circuit
Acest procedeu a fost creat după cel de-al doilea război mondial de către
profesorii Morgan și Adamson de la universitatea Leeds din Anglia, care l-au
denumit „circuit training”, având ca scop dezvoltarea forței principalele grupe
musculare ale organismului uman. Prin urmare, după întemeietorii săi, în circuit
nu puteau fi incluse și exerciții care se adresează îndemânării, vitezei, tehnicii,
tacticii etc. Evoluția în timp a „circuitului”, procesul de adaptare și restructurare
la care a fost supus, l-au transformat într-un procedeu metodic cu efecte deosebit
de eficiente în dezvoltarea calităților motrice, cu deosebire a forței și a calității
combinate forța în regim de rezistență.
De asemenea, utilizarea circuitului în pregătirea tehnico - tactică specifică unor

jocuri sportive (după etapa de inițiere) a demonstrat eficiența deosebită a
acestuia.
Ca procedeu metodic pentru dezvoltarea / educarea numai a forței, circuitul se

plasează în structura oricărei activități înspre finalul acesteia, înaintea revenirii
organismului după efort.
Exercițiile din circuit sunt efectuate de toți subiecții fie în mod frontal (toți
efectuează aceleași exerciții în aceeași ordine), fie pe grupe (care ișischimbă
locul în sensul „acelor de ceasornic”, fiecare grupă își are deci traseul său).
Exercițiile incluse într-un circuit trebuie să îndeplinească minimal următoarele

condiții:
•Să fie simple,
•Să fie cunoscute de subiecți,

•Să se cunoască posibilitățile maxime ale fiecărui subiect la exercițiile
respective,
•Să fie astfel dispuse,ca ordine de efectuare, încât să nu se angajeze succesiv

musculatura aceluiași segment corporal.
După criteriul „numărul exercițiilor”, tipologia circuitelor este următoarea:
•Scurte - formate din 4-6 exerciții,
•Medii - formate din 8-9 exerciții,
•Lungi - formate din 10-12 exerciții.
Avantajele utilizării circuitului în educație fizică și sport se concretizează în:
•Posibilitatea de a-1 organiza în condiții de dotare materială, spații de lucru,

pentru fete și băieți sau grupe mixte, indiferent de vârstă;
•Realizează o focalizare precisă asupra unor lanțuri musculare și segmente ale

corpului;
•Există posibilitatea de a acționa cu mijloace diferențiate pe grupe de sex, nivel

de pregătire, ci dozări colective ori individuale;
•Se poate organiza atât în interior cât și în aer liber;
•Deși este un procedeu metodic, specific dezvoltării calităților motrice, J se

poate adapta și utiliza și pentru conținuturile din jocurile sportive;
• Pe lângă dezvoltarea calitățilot motrice și creșterea capacității marilor funcții

ale organismului (respirație, circulație), circuitul contribuie substanțial la
dezvoltarea fizică armonioasă și la educarea unor importante calități psihice
(dârzenia, perseverența, tenacitatea, spiritul de autodepășire etc.);
• O parte din exercițiile incluse în circuite pot fi transferate cu ușurință în
activitatea independentă a elevilor.
Pregătirea și organizarea unui circuit presupune indeplinirea unor masuri și

activități:
•Stabilirea scopului pentru care se utilizează circuitul;
•Stabilirea categoriei de circuit: scurt, mediu sau lung și în funcție de aceasta,

precizarea numărului de „stații” și conșinutul lor;
•Stabilirea perioadei de exersare în circuit;
•Fixarea spațiului în care urmează să se desfășoare și stabilirea componenței

grupelor (pe sexe sau valorice);
•Stabilirea numărului minim de exerciții la fiecare stație, a timpului de exersare

și a duratei pauzelor între stații;
•Stabilirea numărului de repetări a aceluiași circuit într-o lecție de educație

fizică și sport;
•Pregătirea materialelor și aparatelor care urmează a fi folosite;
•Plasarea pe traseul circuitului a stațiilor dificile în alternanță cu unele mai

ușoare;
•Evaluarea predictivă (inițială) a elevilor la toate stațiile ce compun circuitul

(numărul maxim de repetări pe care îl pot realiza, fără limită de timp) și
evaluarea sumativă (finală) la sfârșitul perioadei în care a fost utilizat circuitul,
prilej de constatare a efectelor pozitive obținute.
Creșterea sau descreșterea dificultății unui circuit poate fi determinată de:
• Numărul de stații,
•Durata de execuție la o stație,
•Timpul de odihnă între stații,
•Numărul minim de repetări obligatoriu de realizat la fiecare stație,
•Dificultatea de execuție a exercițiilor,
•Numărul de repetări a circuitului într-o activitate.
Pentru a corectă utilizare a circuitului se impune respectarea parmanentă a

„principiului alternanței” manifestat prin:
•Exersare și odihnă,
•Exerciții ușoare și exerciții grele,
•Exerciții libere și exerciții cu încărcătură,
•Solicitări diferite ale lanțurilor musculare și segmentelor corporale.
În cadrul unui circuit, timpul de exersare și al pauzelor poate fi (sau alte soluții
alese de specialist):
•20□lucru, 30□pauză,
• 30□lucru, 45□pauză,
• 30□lucru, 40□pauză,
• 30□lucru, 30□pauză.
III. Procedeul izometriei
Se folosește pentru dezvoltarea masei musculare la vârste mai mari, de regulă

14-15 ani. La vârste mai mici are efecte negative asupra creșterii organismului,
de asemenea este mai puțin accesibilă sexului feminin.
Rezistența de învins prin contracție musculară este imobilă, deci imposibil de a

fi deplasată (o bară fixă, un zid, o halteră foarte grea etc.).
Durata contracției musculare trebuie să fie de 10 - 12 secunde, iar pauza maximă

între contracțiile musculare de 90 - 120 de secunde și numai activă.
Într-o lecție de educație fizică se recomandă să se efectueze 6-8 contracții

izometrice, care se pot repeta într-o săptămână doar de 2 - 3 ori.
IV. Procedeul Power - Training
Se folosește pentru dezvoltarea / educarea forței explozive, acționându-se prin

trei grupe de exerciții:
•Exerciții cu haltere,
•Exerciții cu mingea medicinală,
•Exerciții acrobatice.
Un program de lucru cuprinde 12 exerciții, câte 4 din fiecare grupă.
Deci se lucrează pe 3 serii între care se face pauză de 3 - 5 minute. In fiecare

serie se începe cu execuția fiecărui exercuțiu de câte 6 ori. Dacă viteza de
execuție a exercițiilor este corespunzătoare, se trece, în aceeași activitate, la câte
12 repetări pentru fiecare exercițiu. Când se constată că și cele 12 repetări se fac
cu viteză corespunzătoare se crește încărcătura (față deposibilitățile maxime
individuale) și se reia lucrul cu 6 și apoi, cu 12 repetări.
Un astfel de program își găsește aplicabilitatea mai mult în antrenamentul
sportiv.În lecție poate fi aplicat prin efectuarea doar a câte unui singur exercițiu
din cele trei grupe, urmând ca în activitatea următoare să se efectueze câte un alt
exercițiu ș.a.m.d.
În acest mod, programul de lucru format din cele 12 exerciții nu se rezolvă într-o
singură activitate ci în patru.
V. Procedeul contracțiilor musculare izotonice intense și rapide
Se mai numește și procedeul „eforturilor dinamice” și se folosește tot I pentru

educarea forței în regim de viteză. Exerciițiile se execută cu 1 amplitudinr
maximă și într-o manieră cât mai apropiată sau chiar identică cu i structura unor
deprinderi sau priceperi motrice.
2.2.4.5. Mobilitatea și Suplețea
Nu este o calitate motrică precis delimitată, unii specialiști opinând pentru

includerea ei în cadrul altor calități (viteză, îndemânare).
Pentru definirea ei se utilizează termeni diferiți:
•Mobilitate (articulară);
•Suplețe și elasticitate (musculară, ariculară).
Poate fi definită ca posibilitatea de a executa mișcările cu maximum de

amplitudine.
Mobilitatea și suplețea sunt solicitate în majoritatea acțiunilor motrice,

condiționând calitatea execuției acestora, nivelul la care se manifestă viteza,
forța și îndemânarea.
Mobilitatea depinde de următorii factori:
•Tipul și conformația articulației;
•Elasticitatea tendoanelor, ligamentelor și lanțurilor musculare;
•Coordonarea neuromusculară care determină gradul de contracție și relaxare a

mușchilor interesați în acțiunea motrică;
•Calitatea fibrelor musculare.
• Generală sau specifică;
• Mobilitate activă - când amplitudinea maximă se obține ca rezultat al /

contracției musculare, balansului etc., și mobilitatea pasivă - când este rezultatul
unor forțe externe: partener, aparate, greutăți.
Metodica dezvoltării / educării:
•Exerciții libere (plecări, flexii, extensii, rotări, răsuciri, balansări, etc);
•Exerciții efectuate la scara fixă;
•Exerciții pe perechi (unul din parteneri accentuează amplitudinea mișcării);
•Exerciții cu diferite obiecte (bastoane, mingi).
Se recomandă ca exercițiile de mobilitate să se efectueze în regim de

compensare (flexii și extensii). Pentru a obține un randament crescut în
dezvoltarea mobilității trebuie să se lucreze sistematic, în fiecare lecție, și chiar
independent în unele situații.
Mobilitatea poate fi influențată favorabil înainte de pubertate. După pubertate
trebuie să se acționeze pentru menținerea amplitudini dobândite.
2.3. DEPRINDERILE SPECIFICE RAMURILOR ȘI PROBELOR
SPORTIVE PREVĂZUTE DE PROGRAMA DE SPECIALITATE
PENTRU CLASELE V - VIII
2.3.1. Atletism
CLASA V-A
1. Alergări
❖Elemente din școala alergării:
- alergare cu joc de glezne
- alergare cu genunchii sus
- alergare cu pendularea gambei
❖Alergare de viteză:
- pasul alergător de accelerare
- startul de jos și lansarea din start
- cunoștințe teoretice despre:
>Startul corect
>Păstrarea culoarului de alergare
❖Alergarea de rezistență:
-pasul alergător lansat de semifond
- startul de sus și lansarea de la start

- alergarea în grup
- coordonarea respirației cu ritmul pașilor de alergare
- cunoștințe teoretice despre regula depășirii adversarului
2. Sărituri
❖Elemente din școala săriturii:
-pasul săltat
- pasul sărit
❖ Săritura în lungime cu elan cu 1 Vi pași în aer:
- elan de 3 - 5 pași
- bătaie liberă și desprindere de pe un picior
- cunoștințe teoretice despre regula măsurării lungimii săriturii
3. Aruncări
❖Elemente din școala aruncării:
❖Aruncarea mingii de oină:
-de pe loc, la distanță
>Depășirea liniei de aruncare '
> Măsurarea lungimii aruncării
CLASA VI-A
1. Alergări
❖ Alergarea de viteză:
- pasul alergător lansat de viteză
>Startul greșit
>Respectarea culoarului
❖ Alergarea de rezistență:
- pasul alergător lansat de semifond
- *alergare pe teren variat
>Startul greșit
>Depășirea adversarului
2. Sărituri
❖ Elemente din școala săriturii:

-pasul săltat
- pasul sărit
- săritura în lungime cu elan 1 ½pași în aer:
- elan de 7 - 9 pași
- bătaie în zonă precizată
- desprindere de pe un picior
>Depășirea pragului
>Măsurarea lungimii săriturii
❖* săritura în înălțime cu pășire:
- elan de 5 -7 pași
- bătaie în zonă marcată și desprindere de pe un picior
- aterizare
3. Aruncări
❖Elemente din școala aruncării:
- de pe loc, la distanță
>Aruncarea reușită
>Numărul de aruncări în concurs
CLASA VII-A
1. Alergări
❖Alergarea de viteză:
- pasul alergător lansat de viteză
>Startul greșit
>Respectarea culoarului
- pasul alergător lansat de semifond

>Startul greșit
>Depășirea adversarului
2. Sărituri
-pasul săltat
- pasul sărit
săritura în lungime cu elan 1 ½pași în aer:
-elan de 7 - 9 pași
- bătaie în zonă precizată
- desprindere de pe un picior
>Depășirea pragului
>Măsurarea lungimii săriturii
❖* săritura în înălțime cu pășire:
- elan de 5 -7 pași
- bătaie în zonă marcată și desprindere de pe un picior
- aterizare
3. Aruncări
❖Elemente din școala aruncării
- de pe loc, la distanță
>Aruncarea reușită
> Numărul de aruncări în concurs
CLASA VIII-A
1. Alergări
❖ Alergarea de viteză cu start de jos:
-alergare de viteză cu start de jos pe distanțe între 10 - 60m, sub formă de

concurs
- alergare de rezistență pe distanțe între 400 - 1 OOOm, sub formă de concurs
- *alergare cu trecere peste obstacole
2. Sărituri
-plurisalt
❖săritura în lungime cu elan 1 ½ pași în aer:

- etalonarea elanului
- bătaie și desprindere în zonă precizată
- zborul si aterizarea
❖săritura în înălțime cu pășire:
-etalonarea elanului
- bătaia, desprinderea, zborul și aterizarea
❖*săritura în înălțime prin alte procedee
3. Aruncări
❖Elemente din școala aruncării
-aruncări azvârlite si lansate cu o mână
- *aruncări lansate și împinse cu ambele brațe
❖Aruncarea mingii de oină cu elan la distanță:
-elanul
- blocarea
- mișcarea brațului
- traiectoria optimă
4. Cunoștințe teoretice despre:
- arbitraj, organizare și conducere, în desfășurarea probelor din atletism

2.3.2. Gimnastică
CLASA V-A
1. GIMNASTICĂ ACROBATICĂ
❖ Elemente statice:
- cumpăna pe un genunchi și pe un picior
- semisfoara
- podul de jos
- stând pe omoplați
- *stând pe mâini cu sprijin
- *sfoara (fete)
❖Elemente dinamice:
-rulări
- rostogolire înainte și înapoi din ghemuit în ghemuit
- rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat
- *răsturnare laterală (roata laterală)
❖ Variante de legare a elementelor acrobatice însușite
❖Cunoștințe teoretice despre greșeli frecvente de execuție
2. SĂRITURI LA APARATE
❖Săritura în sprijin ghemuit pe lada de gimnastică situată transversal, urmată de
coborâre prin săritură dreaptă
❖Cunoștințe teoretice despre greșelile de execuție
CLASA VI-A
❖ Elemente statice:
- podul de sus - fete
- stând pe cap cu sprijin - băieți
- rulări
- rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat și înapoi din depărtat în ghemuit
- răsturnare laterală (roata laterală)
- *răsturnare lentă înainte și înapoi (fete)
- stând pe mâini - rostogolire
❖Variante de linii acrobatice
❖Cunoștințe teoretice despre criteriile de apreciere a execuțiilor
coborâre prin săritură dreaptă cu extensie
❖Cunoștințe teoretice despre criteriile de apreciere a săriturilor
CLASA VII-A
❖Elemente statice:
- podul de sus - fete
- stând pe cap cu sprijin - băieți
- rulări
- rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat și înapoi din depărtat în ghemuit
-răsturnare laterală (roata laterală)
- *răsturnare lentă înainte și înapoi (fete)
- stând pe mâini - rostogolire
❖Variante de linii acrobatice
❖Cunoștințe teoretice despre criteriile de apreciere a execuțiilor
coborâre prin săritură dreaptă cu extensie
❖Cunoștințe teoretice despre criteriile de apreciere a săriturilor
CLASA VIII-A
❖Elemente acrobatice statice și dinamice:
- înlănțuiri de elemente însușite în clasele anterioare și linii acrobatice
- exercițiu acrobatic liber ales
❖Săritura cu rostogolire înainte cu picioarele întinse pe lada de gimnastică
❖Săritura în sprijin depărtat peste capră
3. Cunoștințe teoretice despre:
-arbitraj, organizare și conducere, în desfășurarea concursurilor de gimnastică
2.3.3. Baschet
CLASA V-A
Anul I de instruire
❖Prinderea, ținerea, protecția și pasarea mingii cu două mâini de la piept, de pe
loc și urmată de deplasare
❖Oprirea într-un timp
❖Driblingul
❖Aruncarea la coș cu una / două mâini
❖ *pivotarea
❖Poziția fundamentală în apărare
❖Deplasările cu pași adăugați
❖Lucrul de brațe și jocul de picioare
❖Demarcajul
❖*depășirea
❖Apărare „om la om” în apropierea coșului propriu
❖Așezare în atac
❖*acțiunea tactică „dă și du-te”
❖Variante de joc cu temă
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: fault, pași, dublu dribling

CLASA VI-A
Anul I de instruire
❖Driblingul
❖*pivotarea
❖Demarcajul
❖*depășirea

Anul II de instruire
loc și din deplasare
❖Oprirea în doi timpi
❖Pivotarea liberă
❖*pivotarea în relație cu adversar
❖Structuri de deplasări specifice în poziții fundamentale, în apărare și în atac
❖Aruncarea la coș din dribling
❖Marcajul adversarului cu și Iară minge și demarcajul
❖Pătrunderea
❖Depășirea
❖Sistem de apărare „om la om” în jumătatea proprie de teren
❖acțiunea tactică „dă și du-te”
❖acțiuni tactice specifice așezării în atac

❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: teren, durata atacului
❖Informații sportive
CLASA VII-A
Anul I de instruire
❖Driblingul
❖*pivotarea
❖Demarcajul
❖*depășirea
loc și din deplasare
❖Oprirea în doi timpi
❖Pivotarea liberă și * în relație cu adversar
❖Structuri de deplasări specifice în poziții fundamentale, în apărare și în atac
❖Aruncarea la coș din dribling
❖Marcajul adversarului cu și Iară minge și demarcajul
❖Pătrunderea
❖Depășirea
❖Sistem de apărare „om la om” în jumătatea proprie de teren
❖acțiunea tactică „dă și du-te”
❖acțiuni tactice specifice așezării în atac
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: teren, durata atacului
CLASA VIII-A
Anul III de instruire
❖Acțiuni tehnico - tactice specifice sistemului de atac cunoscut
❖Acțiuni tehnico - tactice specifice sistemului de apărare cunoscut
❖Variante de joc cu temă, de joc cu efectiv redus, pe teren redus
❖Integrarea acțiunilor tehnico - tactice în jocul bilateral, în condiții
regulamentare
❖Cunoștințe teoretice despre arbitraj, organizarea și conducerea jocului de
baschet
2.3.4. Handbal
CLASA V-A
Anul I de instruire
❖Pasa cu o mână de la umăr: de pe loc și din deplasare
❖Prinderea cu două mâini, de pe loc și din deplasare
❖Driblingul simplu
❖Aruncarea la poartă de pe loc
❖Aruncarea la poartă cu pași adăugați
❖*aruncarea la poartă din alergare
❖Poziția fundamentală
❖Procedee tehnice specifice portarului
❖Repunerea mingii în joc de către portar
❖Depășirea
❖*replierea
❖Marcajul adversarului aflat în posesia mingii și demarcajul
❖*intercepția
❖Sistemul de atac în semicerc
❖Așezarea în apărare în sistemul 6:0
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: pași, fault, dublu dribbling
CLASA VI-A
Anul I de instruire
❖Pasa cu o mână de la umăr: de pe loc și din deplasare
❖Poziția fundamental
❖Depășirea
❖*replierea
❖*intercepția
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: pași, fault, dublu dribling
❖Pasa cu o mână de la umăr, de pe loc și din deplasare, pe direcții diferite
❖Driblingul multiplu
❖Aruncarea la poartă de la 7m
❖Aruncarea la poartă cu pași încrucișați

❖Aruncarea la poartă din alergare
❖Deplasări specifice în poziție fundamentală în atac și în apărare
❖Blocarea mingilor aruncate spre poartă
❖Pătrunderea
❖Depășirea
❖Intercepția
❖*Sistemul de atac cu un pivot
❖Contraatacul direct
❖*contraatacul cu intermediar
❖Acțiuni tactice în sistemul de apărare 6:0

❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: apărarea în semicerc călcarea
semicercului în atac, picior
CLASA VII-A
Anul I de instruire
❖ Pasa cu o mână de la umăr: de pe loc și din deplasare
❖Poziția fundamentală
❖Depășirea
❖*replierea
❖*intercepția
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: pași, fault, dublu dribbling
❖Pasa cu o mână de la umăr, de pe loc și din deplasare, pe direcții diferite
❖Driblingul multiplu
❖Aruncarea la poartă de la 7m
❖Aruncarea la poartă cu pași încrucișați
❖Aruncarea la poartă din alergare
❖*aruncarea la poartă din săritură
❖Deplasări specifice în poziție fundamentală în atac și în apărare
❖Blocarea mingilor aruncate spre poartă

❖Pătrunderea
❖Depășirea
❖Intercepția
❖*Sistemul de atac cu un pivot
❖Contraatacul direct
❖*contraatacul cu intermediar
❖Acțiuni tactice în sistemul de apărare 6:0
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: apărarea în semicerc, călcarea
semicercului în atac, picior
CLASA VIII-A
regulamentare
handbal
2.3.5. Volei
CLASA V-A
Anul I de instruire
❖Pasa cu două mâini de sus, de pe loc
❖Pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare ♦♦♦ Serviciul de jos din
față
❖Poziția fundamentală și deplasările specifice

❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: atingerea fileului, lovire dublă,
minge ținută
CLASA VI-A
Anul I de instruire
❖Pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare
❖Serviciul de jos din față
minge ținută
❖Pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare și oprire
❖Serviciul de sus din față
❖Elanul pentru lovitura de atac
❖*trecerea mingii peste fileu, din săritură, fără elan
❖Preluarea cu două mâini de jos

❖Trecerea mingii în terenul advers precedată de două / trei lovituri
❖Dispunerea pe două linii în cadrul jocului 4x4 / 6x6
❖Așezarea pe culoare cu dispunerea unui jucător în zona II / III
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: rotația jucătorilor, acordarea
punctului, greșeli la serviciu, greșeli la fileu
CLASA VII-A
Anul I de instruire
❖Pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare
❖Serviciul de jos din față
minge ținută
❖Pasa cu două mâini de sus, precedată de deplasare și oprire
❖Serviciul de sus din față
❖Elanul pentru lovitura de atac
❖*trecerea mingii peste fileu, din săritură, fără elan
❖Preluarea cu două mâini de jos
❖Trecerea mingii în terenul advers precedată de două / trei lovituri
❖Dispunerea pe două linii în cadrul jocului 4x4 / 6x6
❖Așezarea pe culoare cu dispunerea unui jucător în zona II / III
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: rotația jucătorilor, acordarea
punctului, greșeli la serviciu, greșeli la fileu
CLASA VIII-A

regulamentare
❖Cunoștințe teoretice despre arbitraj, organizarea și conducerea jocului de volei
2.3.6. Fotbal
CLASA V-A
Anul I de instruire
❖Lovirea mingii cu interiorul labei piciorului, de pe loc și din deplasare
❖Șutul la poartă, de pe loc și din deplasare
❖Preluarea mingii cu interiorul labei piciorului
❖Conducerea mingii
❖Repunerea mingii în joc de la margine
❖*lovirea mingii cu capul de pe loc
❖Deposedarea adversarului de minge din față
❖Marcajul și demarcajul
❖Depășirea
❖*intercepția
❖Cunoștințe teoretice privind regulile jocului de fotbal pe teren redus: henț,
fault, repunere din lateral
CLASA VI-A
Anul I de instruire

❖Depășirea
❖*intercepția
Inul II de instruire
❖Lovirea mingii cu interiorul șiretul plin, cu șiretul interior
❖*lovirea mingii cu șiretul exterior
❖Conducerea mingii în relație cu un adversar
❖Lovirea mingii cu capul de pe loc

❖*lovirea mingii cu capul, din deplasare
❖Preluarea mingii cu laba piciorului
❖*preluarea mingii cu pieptul
❖Repunerea mingii în joc de la colțul terenului (corner)
❖*deposedarea adversarului de minge din față și din lateral
❖Marcajul adversarului cu minge și fără minge și demarcajul
❖Pătrunderea
❖Acțiunea tactica „un-doi”
❖Intercepția
❖Apărarea „om la om” cu respectarea zonelor specifice posturilor
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: corner, schimbarea de jucători,
loviturile de penalizare
CLASA VII-A
Anul I de instruire
❖ Procedee tehnice specifice portarului
❖Depășirea
❖*intercepția

❖Lovirea mingii cu interiorul șiretul plin, cu șiretul interior
❖* lovirea mingii cu șiretul exterior
❖Conducerea mingii în relație cu un adversar
❖Lovirea mingii cu capul de pe loc și din deplasare
❖Preluarea mingii cu laba piciorului
❖*preluarea mingii cu pieptul
❖Repunerea mingii în joc de la colțul terenului (corner)
❖*deposedarea adversarului de minge din față și din lateral
❖Marcajul adversarului cu minge și Iară minge și demarcajul
❖Pătrunderea
❖Acțiunea tactica „un-doi”
❖Intercepția

❖Apărarea „om la om” cu respectarea zonelor specifice posturilor
❖Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: corner, schimbarea de jucători,
loviturile de penalizare
CLASA VIII-A
Anul III de Instruire
regulamentare
fotbal
CAPITOLUL III METODOLOGIA CERCETĂRII
3.1. PROBLEMATICA ȘI IPOTEZELE LUCRĂRII
Problematica lucrării, subordonată îndeplinirii obiectivelor și sarcinilor acesteia,

precum și verificării ipotezei generale și a ipotezelor de lucru, s-a axat în
principal pe următoarele:
1.nivelul de abordare a temei în literatura de specialitate;

2. studierea Programei de Educație Fizică și Sport pentru învățământul
gimnazial;
3. studierea Sistemului Național Școlar de evaluare la disciplina Educație Fizică

și Sport;
4. corelarea conținutului instruirii cu particularitățile de vârstă ale elevilor din

învățământului gimnazial;
5. înțelegerea și aplicarea noii metodologii a proiectării demersului didactic în

activitatea de educație fizică și sport;
6. studierea formelor de organizare a activității de educație fizică și sport cu

accent pe particularitățiile lecției de trunchi comun la acest nivel de vârstă;
7. studierea unor lucrări de metodologia cercetării științifice în educație fizică și

sport și aprofundarea elementelor necesare înțelegerii metodei MODELĂRII;
8. efectuarea măsurătorilor și testărilor inițiale;
9. efectuarea măsurătorilor și testărilor finale;
10. centralizarea rezultatelor obținute;
11. analiza și interpretartea rezultatelor obținute;
12. formularea concluzilor și propunerilor rezultate în urma derulării studiului.
Am realizat prezentul studiu în perioada Octombrie 2016 - Mai 2017 în

următoarele etape:
1.documentarea
2. conceperea planului studiului
3. stabilirea probelor de control utilizate
4. înregistrarea rezultatelor obținute în urma testării inițiale și a testării finale

5. analiza și interpretarea rezultatelor obținute
6. redactarea lucrării
Ipoteza generală a studiului a fost următoarea:
- dacă componentele modelului educației fizice și sportive școlare la nivelul

învățământului gimnazial sunt programate în documentele de proiectare
didactică în conformitate cu competențele specifice și conținuturile prevăzute de
Programa de specialitate atunci randamentul activităților instructiv - educative
poate fi optimizat.
Ipotezele de lucru au fost următoarele:
-dacă metodica activității de instruire și educație în educația fizică și sportivă

școlară la nivelul învățământului gimnazial se axează pe conținuturi și metode
concordante cu particularitățile de vârstă ale elevilor,atunci componentele
modelului pot fi realizare eficient pe următoarele planuri:
a) îmbunătățirea stării de sănătate și dezvoltare fizică corectă și armonioasă;
b) îmbunătățirea indicilor, formelor de manifestare ale calităților motrice

prevăzute în Programa de specialitate;
c) însușirea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază și

aplicativ - utilitate și specifice ramurilor și probelor sportive.
3.2 METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE FOLOSITE
Îndeplinirea integrală a sarcinilor acestei lucrări nu a fost posibila fără utilizarea

atentă a metodelor de cercetare de un real sprijin fiind atât metodele de colectare
a datelor cât și cele de analiză și interpretare - prelucrare a datelor cât și cele de
elaborare a concluziilor.
O condiție de bază în realizarea lucrării a reprezentat-o documentarea, căutarea

surselor bibliografice care tratează tematica lucrării, consemnarea și
selecționarea acestor surse precum și preluarea - interpretarea datelor obținute.
Dintre metodele de investigație utilizate,metode care permit contactul direct cu
fenomenul instructiv educativ au fost de o mare utilitate următoarele:
Metoda istorică - istorismul este un principiu al cunoașterii devenirii lumii

naturale și sociale și deci o cerință metodologică care constă în procesul
apariției, dezvoltării și dispersiei lor în strânsă legătură cu condițiile istorice
concrete care le-au determinat. în științele particulare o mare parte a studiilor
sunt dedicate istoriei acestora, istorie privită din mai multe puncte de vedere:
metodologic, instituțional, al personalității care l-au ilustrat, al importanței
sociale în diferite epoci. Cercetătorul fiecărui domeniu trebuie să cunoască
foarte bine istoria acestuia ca fond de cultură generală și în plus istoria foarte
amănunțită a temelor pe care le abordează.
Observația - care este un proces activ prin care sunt urmărite evenimentele și
comportarea oamenilor în desfășurarea lor temporară și în același timp inter-
relația cu ceilalți. Fenomenele sunt observate (urmărite) în dinamica lor.În raport
cu natura celor observate procesul de investigație poate fii continuu ritmic sau
discontinuu axându-se pe:
-indicatori calitativi
- indicatori cantitativi
Pe fișele de observație utilizate de antrenori pentru analiza conținutului tehnico-

tactic al unui joc se înregistrează un număr mare de acțiuni. Ele ar fi insuficiente
dacă n-ar fi apreciate și valoric (reușite -nereușite)
În stabilirea indicatorilor calitativi din momentul producerii acțiunii „ochiul

format” (experiența și cunoștiința acumulată de-a lungul timpului) are un rol
foarte important.
Activitatea motrică a subiecților care practică exerciții fizice poate fi privită atât
din punct de vedere biomecanic cât și din punct de vedere psihologic,
pedagogic, sociologic și fiziologic. Putem observa ( și apoi analiza) activități,
acțiuni, gesturi, performanțe, stări psihice, reacții fiziologice, toate raportate la
condiții organizate, număr de participanți.
Cele mai importante calități ale observatorului sunt:
-pregătirea profesională
- starea psihică favorabilă
- exersabilitatea
Pregătirea observației necesită din partea observatorului un studiu pregătitor

teoretic și metodologic, să se familiarizeze cu fenomenul observat, să facă o
observație pilot și să-și pregătească „instrumentele” de observație și investigație.
Modelarea - este vorba de o cercetare a fenomenelor din natură și societate prin

intermediul modelelor. Modelarea constă în utilizarea analogiei care se stabilește
între obiectivul de cercetat (originalul) și obiectivul simplificat care imită mai
mult sau mai puțin exact și din anumite puncte de vedere originalul
Modelel modelării sunt în general de două feluri:
-materiale (sau tehnice „obiectuale”)
- mentale ( sau ideale simbolice, logico-matematice)
Metoda modelării are valoare euristică și plastică, cu ajutorul ei se sugerează

confirmă, sau infirmă ipoteza. Ea stimulează cercetarea experimentală și
teoretică conduce la cunoașterea unor caracteristici ale originalului la
caracterizarea esențialelor acestuia.
Metoda măsurării rezultatelor și metoda testelor au vizat cunoașterea

obiectivă a influențelor mijloacelor specifice ale atletismului (indici somatici,
nivelul dezvoltării activității motrice, nivelul de însușire și de execuție a
structurilor tehnico- tactice)
Metoda statico - matematică este folosită pentru prelucrarea și interpretarea

datelor. Utilizarea metodei matematice este legată de studiul cantitativ al
lucrurilor și fenomenelor pe care fiecare domeniu le cuprinde.
Matematica conduce și la stadiul aspectelor calitative ale fenomenelor datorate

relațiilor strânse care există între variațiile cantitative și calitative ale acestor
fenomene.
Utilizarea matematicii în știința activităților corporale începe prin aspectul

ilustrativ, utilizarea diferitelor formule matematice a graficelor continue apoi
prin tehnici de matematizare cum sunt:
-prelucrarea statistică
- construirea metodelor
- utilizarea calculatoarelor
Statistică - ramura matematicii devenită ea însăși știință și metodă, s-a dezvoltat

în mod deosebit din necesitatea științelor sociale de a explicaanumite lucruri,
fenomene. Ca metodă, statistica se desprinde din stadiul fenomenelor de
masă,parametrii ai acestora ca o metodă de prelucrare și inteipretare a datelor

recoltate în cercetare statistica s-a impus în ultimele decenii și a captat un rol
important în cercetare.
Indicatori statico-matematici uzuali în analiza datelor obținute prin măsurare:
1 .Parametrii tendinței centrale ai cărei indicatori sunt: modulul, mediana și

media aritmetică
Modulul: reprezintă valoarea cu cea mai mare frecvență.Un colectiv care este
bine caracterizat de o valoare care se repetă de mai multe ori decât altă valoare
care apare o singură dată. Se notează M și valoarea acestuia este dată de
valoarea care apare de cele mai multe ori.
Mediana este limita sau poziția care împarte în două părți egale șirul de date și
se calculează prin formula: n+ 1/ 2 unde „n” este numărul de cazuri.
Dacă „n” este impar mediana concortantă cu o valoare din șirul de date iar daca
este par, mediana se va situa între cele două valori din șir.
Media aritmetică este indicatorul statistic cel mai des utilizat în interpretarea
datelor recoltate oferind în același timp cea mai precisă măsură a tendinșei
centrale.
Există două procedee de calcul a mediei aritmetice pentru două situații:
-numărul mare de cazuri
- număr mic de cazuri (până la 30)
X=∑x/ n, unde x= media aritmetică; ∑x= suma valorilor individuale.
2.Dispersia - cunoașterea gradului de distribuție a datelor recoltate, oferă

posibilitatea efectuării unor observații în două direcții:
- aprecierea obiectivă a măsurării gradului de distribuție(împrăștierea datelor)
- valorificarea mediei aritmetice
Cei mai utilizați indicatori ai dispersiei sunt:
a)amplitudinea W= Xmax - Xmin
b) abaterea medie: Am: ∑(x1-x)/n=∑d/n; x1 valoarea individuală
c) abaterea standard (sau tip) S=±√∑(xl-x)2/n-l

d) coeficientul de variabilitate CV= Sx 100/x. Acest coeficient oferă o măsurare
a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor colective. Valoarea acestuia
este invers proporțională cu omogenitatea.
Pentru interpretare se recomandă următoarele trepte:
I.0% - 10% - omogenitate mare
II. 10% - 20% - omogenitate medie
III. peste 20% lipsă omogenitate
3.3. CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A STUDIULUI, LOCUL,

SUBIECȚII, DURATĂ
Pentru desfășurarea în condiții optime a studiului, am avut posibilitatea |

asistenței la orele de educație fizică și sport prevăzute în trunchiul comun la
clasa a VI- a A, din cadrul Școlii Generale cu clasele I - VIII, „Radu I Selejan”,
din municipiul Sibiu.
De asemenea, am avut posibilitatea unor activități de pregătire și conducere de

lecții în această unitate de învățământ în cadrul căreia am efectuat și practică
pedagogică.
Eșantionul asupra căruia am efectuat studiul a fost format dintr-un număr de 20

de elevi proveniți din clasa mai sus menționată.În urma măsurătorilor
antropometrice efectuate, pot concluziona ca ei prezintă o dezvoltare fizică
normală pentru acest nivel de vârstă. Media aritmetică a înălțimii corporale în
cadrul acestui grup este 154,4 cm la fete și 156,5 cm la băieți; iar media greutății
corporale este de 45,2 kg la fete și 49,4 kg la băieți.
Pe parcursul derulării studiului am aplicat pe acest eșantion de elevi Sistemul

Național Școlar de Evaluare la disciplina Educație Fizică și Sport, precum și o
serie de probe de control specifice, cu scopul verificării ipotezei generale și a
ipotezei de lucru.
Școala Generală cu clasele I - VIII, „Radu Selejan”, din municipiul Sibiu

dispune de o bază sportivă în aer liber, compusă din terenuri bituminate, cu
instalații aferente, pe care se pot practica diferite discipline sportive - fotbal,
baschet, handbal, precum și de sectoare amenajate pentru probele atletice.
În sezonul rece activitatea se desfășoară în sala de educație fizică a școlii, dotată

cu aparatură și materiale care oferă condiții bune pentru instruirea elevilor în
gimnastica acrobatică și gimnastica aerobică.
Am efectuat acest studiu pe parcursul anului școlar 2016-2017, iar pentru

îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor lucrării precum și pentru verificarea
ipotezelor, a fost necesară aplicarea unor probe de control în două etape:
a) testatea inițială: Octombrie - Noiembrie 2016

b) testarea finală: Aprilie - Mai 2017
3.4. PROBELE DE CONTROL FOLOSITE
Pentru îndeplinirea sarcinilor și obiectivelor derivate din conținutul studiului

precum și pentru a avea posibilitatea verificării ipotezei generale și a ipotezelor
de lucru am utilizat următoarele probe de control:
1. Alergarea de viteza pe distanța de 50 m

S-a efectuat pe teren plat, marcat corespunzător, cu plecare din poziția de start
din picioare la semnal sonor, individual. Fiecare subiect al eșantionului asupra
căruia s-a efectuat studiul a executat această probă de control o singură dată atăt
în cadrul testării inițiale cât și celei finale. Rezultatele acestei probe au fost
exprimate în secunde și zecimi de secundă.
2. Săritura în lungime de pe loc
Această proba s-a executat pe sectorul de sărituri al bazei sportive a școlii. Elevii
au avut dreptul la execuția a trei încercări fiind înregistrată cea mai bună
performanță. Exprimarea rezultatelor s-a făcut în m și cm.
3. Aruncarea mingii de oină
S-a executat pe sectorul amenajat și marcat pentru această probă, fiecare elev a
avut dreptul de a executa trei aruncări fiind înregistrat cel mai bun rezultat.
Exprimarea rezultatelor s-a făcut în m.
4. Alergarea de rezistență
Această probă de control s-a desfășurat cu o grupă de băieți pe distanța de 800 m

și cu o grupă de fete, pe distanța de 600 m, pe un traseu marcat corespunzător.
Subiecții au dreptul la o singură execuție a probei în cadrul celor două testări, iar
rezultatele acestei probe au fost exprimate în minute și secunde.
5. Gimnastică acrobatică
Evaluarea la această unitate de învățare a constat în execuția unei linii acrobatice

care a cuprins toate elementele prevăzute de programă la nivelul clasei a Vl-a.
Aprecierea execuției elevilor s-a făcut cu note atăt la testarea I finală cât și la cea
inițială, elevii au executat o singură dată linia acrobatică.
6. Săritura cu sprijin
Conform programei săritura prevăzută la acest nivel de vârstă este săritura în
sprijin ghemuit pe lada de gimnastică situată transversal urmată de coborâre prin
săritura dreaptă. Această probă a fost executată de fiecare elev de trei ori, cea
mai buna execuție apreciată prin notă fiind înregistrată în tabelele
centralizatoare.
7. Proba de evaluare a forței segmentare
a) Proba de forță - spate. Executantul adoptă poziția culcat facial cu brațele

întinse în prelungirea corpului cu picioarele fixate pe sol. Se execută extensia
trunchiului cu ridicarea corpului și a brațelor peste înălțimea băncii de
gimnastică, revenire în poziția inițială. Se înregistrează numărul de repetări pe
durata a 30 de secunde.
b) Proba de forță - abdomen. Din poziția culcat dorsal cu palmele la ceafă,

genunchii îndoiți la 90 de grade, tălpile fixate pe sol, la semnal, executantul
ridică trunchiul atingând genunchii cu coatele, revenind în poziția inițială. Se
înregistrează numărul de repetări pe durata a 30 de secunde.
CAPITOLUL IV PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA

REZULTATELOR
4.1. PREZENTAREA REZULTATELOR
TABEL CENTRALIZATOR NR.1
Cuprinzând datele generale despre subiecţii supuşi studiului
Băieţi – clasa a VI-a
Nr.crt. Numele și prenumele Înălţimea corporală (cm) Greutatea corporala (kg)

1 A.A. 157 50
2 B.R. 152 42
3 C.L. 162 65
4 C.A. 154 48
5 D.R. 150 41
6 G.F. 165 63
7 G.C. 150 40
8 M.F. 155 49
9 M.R. 165 58
10 N.M. 159 51
11 P.A. 153 40
12 S.G. 155 47
13 S.G. 158 49
Media aritmetică (x) 156,5 49,4
Cuprinzând date generale despre subiecţii supuşi studiului
Fete – clasa a VI-a
Înălţimea corporală Greutatea corporală

Nr.crt Numele și prenumele (cm) (kg)
1 B.R. 153 42
2 C.I. 145 44
3 C.A. 149 39
4 F.P. 160 46
5 I.T. 158 49
6 M.A. 162 52
7 P.M. 154 45
Media aritmetică (x) 154,4 45,2
Cuprinzând rezultatele la probele de control – băieţi
- Testarea iniţială
Săritura în
Alergare de Aruncare a Alergarea de
Nr.cr Numele și lungime de pe
viteză 50 m mingii de oină rezistență
t prenumele loc m
8,1 28 4,29 1,69

1 A.A.
8,3 20 4,67 1,58
2 B.R.
8,2 22 4,15 1,68
3 C.L.
8,9 17 4,89 1,37
4 C.A.
8,3 15 4,57 1,43
5 D.R.
8,1 21 4,22 1,68
6 G.F.
8,4 22 4,78 1,77
7 G.C.
8,0 29 4,40 1,79
8 M.F.
7,9 35 4,08 1,79
9 M.R.
8,1 31 4,23 1,69
10 N.M.
8,9 25 5,10 1,62
11 P.A.
8,2 20 4,32 1,72
12 S.G.
8,8 21 5,02 1,67
13 S.G.
Media 8,3 sec 23,5 4,51=291 sec 1,65 m
aritmetică (x)
Nr.cr Numele și Gimnastică Sărituri cu Forță -

Forță - spate
t prenumele acrobatică sprijin abodomen
7 7 20 24
1 A.A.
5 7 20 20
2 B.R.
6 6 22 22
3 C.L.
4 6 20 22
4 C.A.
6 8 19 22
5 D.R.
7 6 21 24
6 G.F.
5 6 22 23
7 G.C.
7 7 25 24
8 M.F.
8 9 24 26
9 M.R.
6 8 26 25
10 N.M.
4 7 19 21
11 P.A.
5 7 20 24
12 S.G.
3 5 24 26
13 S.G.
Media 5,6 6,8 21,6 23,3
aritmetică (x)
Cuprinzând rezultatele la probele de control – fete
- Testarea iniţială
Alergare de Aruncare a Alergarea de Săritura in

Numele și
viteză 50 m mingii de oină rezistență lungime m
Nr.crt prenumele
1 B.R. 8.9 17 4,21 1,57
2 C.I. 9,0 15 5,18 1,45
3 C.A. 9,1 12 5,40 1,39
4 F.P. 8,7 16 5,03 1,58
5 I.T. 8,5 20 3,30 1,55
6 M.A. 8,9 23 4,98 1,52
7 P.M. 8,8 17 4,59 1,68

Media 8,8 sec 17,1 4,67=307 sec 1,53 m
aritmetică (x)
Gimnastică Sărituri cu Forță -

Numele și Forță - spate
acrobatică sprijin abodomen
Nr.crt prenumele
1 B.R. 5 7 21 22
2 C.I. 7 7 20 27
3 C.A. 4 6 19 23
4 F.P. 7 8 21 25
5 I.T. 8 7 20 24
6 M.A. 6 5 23 23
7 P.M. 5 6 24 30
Media 6 6,5 21,1 24,8
aritmetică (x)
Cuprinzând rezultatele de la probele de control – băieţi
- Testarea finală
Săritura în
Alergare de Aruncare a Alergarea de
Nr.cr Numele și lungime de pe
viteză 50 m mingii de oină rezistență
t prenumele loc m
4,25 1,70
1 A.A. 8,0 28
8,2 20 4,60 1,60
2 B.R.
8,2 22 4,15 1,70
3 C.L.
8,0 17 4,80 1,40
4 C.A.
8,2 15 4,55 1,45
5 D.R.
8,0 21 4,20 1,70
6 G.F.
8,2 22 4,75 1,80
7 G.C.
7,8 29 4,35 1,80
8 M.F.
7,8 35 4,08 1,82
9 M.R.
7,9 31 4,21 1,70
10 N.M.
9,2 25 5,03 1,60
11 P.A.
8,0 20 4,31 1,75
12 S.G.
8,6 21 5,02 1,70
13 S.G.
Media 8,1 sec 23,5 4,48=288 sec 1,67 m
aritmetică (x)
Nr.cr Numele și Gimnastică Sărituri cu Forță -

Forță - spate
t prenumele acrobatică sprijin abodomen
7 7 24 26
1 A.A.
7 7 25 24
2 B.R.
6 7 23 22
3 C.L.
5 6 23 26
4 C.A.
6 8 21 24
5 D.R.
7 7 25 26
6 G.F.
6 6 25 24
7 G.C.
7 7 27 26
8 M.F.
9 9 25 29
9 M.R.
7 8 26 26
10 N.M.
5 8 20 22
11 P.A.
5 7 23 26
12 S.G.
4 6 25 29
13 S.G.
Media 6,2 7,1 24 25,3
aritmetică (x)
Cuprinzând rezultatele de la probele de control – fete
- Testarea finală
Alergare de Aruncare a Alergarea de Săritura in
Numele și
viteză 50 m mingii de oină rezistență lungime m
Nr.crt prenumele
1 B.R. 8.6 17 4,04 1,60
2 C.I. 8,7 15 5,18 1,50
3 C.A. 8,9 12 5,38 1,40
4 F.P. 8,6 16 5,03 1,60
5 I.T. 8,4 20 3,25 1,58
6 M.A. 8,6 23 4,90 1,54
7 P.M. 8,8 17 4,56 1,55

Media 8,6 sec 17,1 4,62=302 sec 1,54 m
aritmetică (x)
Gimnastică Sărituri cu Forță -

Numele și Forță - spate
acrobatică sprijin abodomen
Nr.crt prenumele
1 B.R. 7 8 23 24
2 C.I. 7 7 21 27
3 C.A. 5 7 21 24
4 F.P. 9 8 23 26
5 I.T. 8 8 23 25
6 M.A. 7 6 23 25
7 P.M. 6 6 23 30
Media 7 7,1 22,4 25,8
aritmetică (x)
4.2. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Pentru verificarea ipotezelor de lucru formulate am utilizat următoarele probe:
a. alergare de viteză – 50m;

b. săritura în lungime de pe loc;
c. aruncarea mingii de oină;
d. alergare de rezistență – 600/800m (F/B);
e. gimnastică acrobatică;
f. săritura cu sprijin;
g. forță – abdomene;
h. forță – spate.
ALERGARE DE VITEZĂ – 50M
Pentru fete:
Rezultatele la această probă au fost exprimate în secunde și zecimi de secundă.
Proba a avut drept scop principal evidențierea indicilor de manifestare a vitezei

de reacție, de deplasare, a tehnicii de alergare precum și posibilitatea de
optimizare a acestor indici prin utilizarea unor tehnici adecvate.
Media aritmetică a testării inițiale a fost pentru fete de 8,8s progresul realizat
fiind 0,2s; iar pentru băieți de 8,3s progresul realizat fiind de 0,2s.
ALERGARE DE REZISTENŢĂ 600/800M (F/B)
Între valorile mediei aritmetice ale TI și TF apare o diferență de 0,5 puncte

pentru fete și 0,3 puncte pentru băieți în favoarea celei finale,ceea ce ne permite
să concluzionăm că exercițiile folosite pentru îmbunătățirea indicilor rezistenței
cardiovasculare aerobe au avut ca efect progresul între cele două testări.
GIMNASTICĂ ACROBATICĂ

pentru fete și 0,6 pentru băieți în favoarea celei finale,ceea ce ne permite să
concluzionăm că sistemele de acționare utilizate au avut ca efect o însușire
corespunzătoare a conținuturilor prevăzute de programa de specialitate la
disciplina gimnastică acrobatică.
SĂRITURA CU SPRIJIN

pentru fete și 0,3 puncte pentru băieți în favoarea celei finale,ceeea ce ne permite
să concluzionăm ca sistemele de acționare utilizate au avut ca efect o însușire
corespunzătoare a conținuturilor prevăzute de programa de specialitate la
disciplina săritura cu sprijin.
FORȚĂ ABDOMEN
Între valorile mediei aritmetice ale TI și TF apare o diferență de 1,3 repetări

pentru fete și 0,7 repetări pentru baieți în favoarea celei finale, ceea ce ne
permite să concluzionăm că sistemele de acționare folosite pentru îmbunătățirea
indicilor forței segmentare abdominal au fost eficiente.
FORȚĂ SPATE
Între valorile mediei aritmetice ale TI și TF apare o diferență de 1,0 pentru fete
și 2,0 pentru băieți în favoarea celei finale, ceea ce ne permite să concluzionăm
că sistemele de acționare folosite pentru îmbunătățirea indicilor forței
segmentare a spatelui au fost eficiente.
CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI PROPUNERIÂ
5.1. CONCLUZII
Experiența cumulată în urma celor trei ani de studio precum și a derulării acestei
cercetări îmi permit formarea următoarelor concluzii în ceea ce privește
importanța componentelor modelului educației fizice și sportive școlare la
nivelul învățământului gimnazial.
A. Dezvoltarea fizică.
B. Învățarea motrică care are ca efect procesul de însușire,
consolidare și perfecționare a deprinderilor motrice de bază,
aplicativ-utilitare și specifice ramurilor și probelor sportive.
C. Dezvoltarea calităților/aptitudinilor motrice.
A. Dezvoltarea fizică.
Realizarea prezentului studiu a ținut cont de următoarele elemente:
Dezvoltarea fizică presupune două categorii de indici:
1. Somatici / morfologici – care se observă cu ,,ochiul liber” , dar care

constituie ,,motorul” organismului uman și care se obtin numai prin
măsurare:frecvența cardiacă, frecvența respiratorie, capacitatea vitală, tensiunea
arterială,etc.
Nivelul dezvoltării fizice este multifactorial determinat.Acest nivel este un

rezultat cumulative al factorilor ereditari și de mediu
(natural,ambiental,social).Practicarea exercițiilor fizice special concepute
reprezintă un factor social cu rol deosebit pe planul dezvoltării fizice,mai ales în
contextual educației fizice.
Pentru realizarea unei dezvoltări fizice corecte și armonioase, în funcție de
vârstă, se urmăresc – mai ales în educația fizică, dar și în antrenamentul sportive
– următoarele obiective principale:
 Armonie între cele două categorii de indici;

 Armonie / proporționalitate în interiorul indicilor somatici / morfologici
(cel mai important fiind raportul între înălțimea și greutatea corporală);
 Armonie între indici funționali / fiziologici;
 Menținerea unui tonus muscular optim;
 Obținerea și menținerea unei atitudini corporale (globale și segmentare)
corecte,atât în actele motrice statice, cât și în cele dinamice;
 Prevenirea atitudinilor și deficiențelor fizice;
 Corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente și a unor deficiențe fizice
(mai ales a celor de grad ușor și mediu);
 Educarea marilor funcții ale organismului, dar în mod special a funcției
respiratorii (educarea actului respirator).
Educația fizică – mai ales – acționează asupra dezvoltării fizice a oamenilor în

sensurile profilactic, preventiv și terapeutic, iar în lecția de educație fizică,mai
ales cea școlară, se influențează dezvoltarea fizică a subiecților aproape în toate
verigile.
B. Învățarea motrică care are ca efect procesul de însușire,consolidare și

perfecționare a deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare și specifice
ramurilor și probelor sportive.
Realizarea prezentului studiu a ținut cont de următoarele elemente ale educației
fizice școlare, derivate din fenomenul de învățare motrică:
 Învățarea motrică își aduce o contribuție substanțială în perfecționarea

capacității motrice generale și specifice care include alături de alte
componente, deprinderile motrice de bază, aplicatii – utilitare și specifice
ramurilor și probelor sportive.
 Îndeplinirea unui obiectiv de rangul I al subsistemului educației fizice
sportive a tinerei generații: ,,formarea unui sistem larg de deprinderi și
priceperi motrice și valorificarea lor în planul performanțial-sportiv”.
 Prezența constantă în modelele de educație fizică sportivă școlară a
deprinderilor și priceperilor motrice.
 Competențele specifice, activitățile de învățare și conținuturile prevăzute
în programele de specialitate.
Deprinderile motrice se însușesc prin repetări multiple fiind elemente ale

activității voluntare umane consolidându-se și perfecționându-se
neuniform, progresele fiind din ce în ce mai mici când ele se află într-un
stadiu avansat.Odată cu consolidarea lor, deprinderile motrice se execută
cu indici superiori de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate,
coordonare, ușurință și rapiditate, pe fondul unui consum minim de
energie.
Învățarea motrică se poate realiza în orice perioadă din ontogeneză, în
cazul educației fizice sportive școlare având sarcini formative concrete:
 Asigurarea ,,școlii elementare” a mișcărilor.
 Însușirea exercițiilor care vor fi folosite la pregătirea organismului
pentru efort, dezvoltarea fizică armonioasă și dezvoltarea calităților
motrice.
 Formarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice
necesare mai ales în activitatea sportivă, dar și în activitatea tehnico
– productivă.
În educația fizică sportivă școlară întregul proces de învățare motrică trebuie să

se bazeze pe etapele și obiectivele prevăzute în psihologie, fiziologie și metodica
Educației Fizice și Sportului.
Metodica Educației Fizice și Sportului consideră că etapele învățării motrice și

principalele lor obiective sunt:
 Etapa inițierii (însușirii primare) cu următoarele obiective:

 Formarea unei reprezentări clare asupra deprinderii
respective și a ritmului general de execuție cursivă;
 Exersarea analitică a elementelor componente a deprinderilor
motrice;
 Preîntâmpinarea sau corectarea greșelilor tipice de execuție.
 Etapa consolidării deprinderilor motrice cu următoarele

principale obiective:
 Realizarea tehnicii de execuție a deprinderilor motrice prin
exersarea lor în condiții relativ și predominant constante,
fiind create premisele și pentru executarea acestora în
condiții variate;
 Corectarea cu prioritate a greșelilor individuale de execuție.
 Etapa perfecționării deprinderilor motrice cu următoarele

principale obiective:
 Sporirea variantelor de execuție a deprinderilor motrice și
exersarea acestora cu precădere în condiții cât mai variate și
apropiate de cele întălnite în perioada competițional –
sportivă;
 Exersarea deprinderilor motrice în structuri și efectuarea lor
cu ușurință, cursivitate și eficiență.
În educația fizică școlară, conform principiului sistematizării și continuității,

ceea ce se execută tematic în lecții sau alte forme de organizare a practicării
exercițiului fizic trebuie să se sprijine pe ceea ce s-a însușit anterior și să
pregătească conținutul tematic al activităților următoare.De asemenea
respectarea unei reguli a practicii didactice, aceea a trecerii de la ,,simplu la
complex” specific principiului accesibilității, reprezintă o condiție a eficienței
învățării motrice.
În privința formelor de organizare a practicării exercițiului fizic, studiul a

evidențiat importanța majoră a lecției de educație fizică și sport în învățarea
motrică, alături de aceasta aducându-și o contribuție semnificativă și alte forme
de organizare cum sunt lecțiile de aprofundare, extensie, opționale și ansamblu
sportive.
În condițiile în care activitatea de tip independent este riguros programată și

dirijată, și aceasta poate contribui eficient la însușirea, consolidarea și
perfecționarea deprinderilor motrice.
C. Dezvoltarea calităților/ aptitudinilor motrice
Calitățile motrice de bază asupra cărora se va acționa prioritar în lecțiile de

educație fizică și sport la nivelul gimnazial sunt:
I.VITEZA
Pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele manifestare este necesar să se

acționeze în conformitate cu particularitățile de vârstă ale elevilor din
învățământul gimnazial. Sistemele de acționare trebuie să fia astfel selecționate
încât să contribute la dezvoltarea a cel puțin două forme de manifestare a vitezei
(de exemplu: reacție-execuție, reacție-deplasare, deplasare-execuție).
Este necesar de asemenea să se aibă în vedere, mai ales în etapa de consolidare a

deprinderilor motrice, când în procesul de exersare pe lângă exercițiile propriu-
zise trebuie să se solicite unele forme de manifestare e vitezei.
În ceea ce privește viteza de deplasare trebui să se țină cont de faptul că

abținerea vitezei maxime (după 20-30m de alergare), continuarea alergării cu
aceeași intensitate depinde de indicia calităților motrice de rezistență.
În metodologia dezvoltării vitezei, trebuie să sețină cont de faptul că

performanțele sunt în mare măsură condiționate de nivelul forței muscular,
îndeosebi a forței în regim de viteză, iar creșterea forței va avea, deci, ca și
consecințe o creștere corespunzătoare a indicilor de manifestare a vitezei.
Un rol important în activitatea elevilor, privind depunderea unor eforturi cu

intensitate maximă prin care să se dezvolte viteza, îl au întrecerile organizate în
forme cât mai attractive în care să fie angrenat întregul colectiv de elevi sau pe
grupe care exersează concomitent.
II.ÎNDEMÂNAREA
Este o calitate motrică de bază care condiționează în mare măsură procesul de

însușire, consolidare și perfecționare a deprinderilor motrice, precum și aplicarea
lor în condiții de complexitate crescută. La nivelul de vârstă studiat,
îndemânarea are un caracter de manifestare general, fiind prezentă în diferite
proporții în toate actele și acțiunile motrice, precum și un caracter specific
ramurilor și probelor sportive în funcție de gradul de complexitate a acestora.
Îndemânarea se poate manifesta fie în mod izolat prin componența sa

principală,coordonarea, fie în regimul celorlalte calități motrice îndeosebi a
vitezei de reacție și execuție.
În dezvoltarea îndemânării, principal cale o reprezintă însușirea continuă a unor

deprinderi motrice cât mai variate care pot contribui la îmbunătățirea
funcționalităților, analizatorilor motrici și la perfecționarea mecanismelor de
coordonare.
În selecționarea mijloacelor de acționare asupra dezvoltării îndemânării trebuie

respectate principiile consecrate:de la simplu la complex, de la ușor la greu și de
la cunoscut la necunoscut.
Pe parcursul procesului de intruire trebuie să se acționeze atât pentru dezvoltarea

unor componente ale îndemânării, fiind de asemenea necesară și prezența ei în
toate conținuturile, crescându-se în mod treptat complexitatea și dificultatea de
execuție a diferitelor tipuri de deprinderi motrice.
III. FORȚA
Forța este o calitate motrică de bază,frecvent solicitată în orice activitate
motrică,în lipsa ei posibilitățile de însușire a deprinderilor motrice fiind mai
diminuate.
La acest nivel de vârstă studiat se va acționa pentru îmbunătățirea tuturor

grupelor muscular implicate în fixarea și menținerea în poziție corectă a
segmentelor și a corpului uman în întregul său.
Pentru dezvoltarea forței se vor folosi cu precădere două categorii de exerciții:
a. exerciții prin care se învinge greutatea propriului corp
b. exerciții prin care se învinge o rezistență externă folosindu-se diferite obiecte

(gantere,mingi medicinal, bastoane, rezistența opusă de un partener, bănci de
gimnastică, etc).
Înaintea începerii exercițiilor pentru dezvoltarea forței trebuie să se realizeze o

încălzire temeinică, în mod deosebit a grupelor muscular și a articulațiilor care
urmează să fie angrenate în efort.
Volumul și intensitatea execuțiilor vor fi stabilite în funție de nivelul de vârstă și

pregătire a elevilor.
Procedeele metodice pentru dezvoltarea forței sunt variate și pot fi aplicate în

funcție de dotarea material avută la dispoziție precum și de posibilitățile de
organizare a exersării.
La nivelul învățământului gimnazial se impune prin eficiență procedeul de

exersare frontal și circuitul.
IV. REZISTENȚA
În activitatea de educație fizică și sport, la nivelul învățământului gimnazial cele
mai frecvent utilizate procedee pentru dezvoltarea rezistenței sunt:
1. procedee bazare pe variația volumului:
a. procedeul eforturilor uniforme,
b. procedeul eforturilor repetate.
2. procedee bazate pe variația intensității:
a. procedeul eforturilor variabile,
b. procedeul eforturilor progresive.
Această calitate motrică este implicată nu numai în activitățile de educație fizică

și sport, ci și în viața cotidiană,condiționând în mare măsură eficiența oricărui
tip de activitate umană.Ea este indisolubil legată de unele procese psihice cum
sunt: voința, perseverența, dârzenia și tenacitatea.
5.2. PROPUNERI
Datorită cunoștințelor accumulate în cei trei ani de studio și a conceperii lucrării
de dipomă mi-am permis formularea câtorva propuneri:
1. În eșalonările anuale ale unităților de învățare vor fi programare toate

competențele modelului educației fizice și sportive școlare la nivelul
învățământului gimnazial.
2. Dezvoltarea fizică corectă și armonioasă, o component esențială a
modelului se va constitui într-o unitate de învățare cu caracter permanent
ale cărei obiective specific vor fi realizare în funcție de temele și
obiectivele operaționale ale lecției.
3. În conformitate cu noua metodologie aplicată la disciplina educație fizică
și sport, conținuturile aferente însușirii, consolidării și perfecționării
deprinderilor motrice de bază, aplicativ – utilitare și specific ramurilor și
probelor sportive vor fi proiectate în contextul unor unități de învățare
secundare sau principale.
4. Proiectarea unităților de învățare pentru însușirea,consolidarea și
perfecționarea deprinderilor motrice trebuie să se realizeze în concordanță
cu componentele specifice,conținuturile,activitățile de învățare și
standardele de performanță prevăzute de programele de specialitate în
vigoare.
5. Din ansamblul mijloacelor cu efecte benefice asupra însușirii, consolidării
și perfecționării deprinderilor motrice este necesară selecționarea celor
care se impugn printr-un nivel ridicat de eficiență.
6. În procesul de învățare motrică se impune respectarea permanentă a unei
reguli consecrate a practicii didacticii, trecerea de la simplu la complex, în
conformitate cu principiul accesibilității.
7. Sistemele de acționare utilizate în cadrul unităților de învățare proiectate
pentru însușirea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor motrice
trebuie să conțină cu claritate cel puțin următoarele elemente:
 Mijlocul;
 Poziția inițială;
 Tipul de semnal;
 Volumul;
 Intensitatea utilizată;
 Numărul de repetări;
 Durata pauzei de revenire și caracterul ei;
 Formalități de lucru și modalități de exersare.
8. Se recomandă ca în eșalonarea anuală a unităților de învățare, unitățile de
învățare proiectate pentru dezvoltarea calităților motrice să fie legate
funcțional de cele care utilizează deprinderile specific unor ramuri și
probe sportive.
9. Începând cu etapa de consolidare a unor deprinderi motrice, exersarea în
condițiile unei tehnologii specifice poate influența pozitiv și anumite
forme de manifestare a calităților de bază.
10. Un rol important la acest nivel de vârstă în procesul de învățare motrică îl
au întrecerile sub diferite forme:ștafete, trasee aplicativ – utilitare, jocurile
cu reguli simplificate și jocurile bilateral cu respectarea prevederilor
regulamentare.
11. O atenție deosebită trebuie acordată formării obișnuinței elevilor, de a
utilize în activitatea de timp liber independent unele dintre exercițiile care
pot contribui efficient la însușirea, consolidarea și perfecționarea
deprinderilor motrice.
12. Pe parcursul procesului de instruire se vor crea toate condițiile pentru
însușirea de către elevi a tehnicilor de autoconducere, autoorganizare și
autoevaluare.
13. În condițiile exersării pe grupe să se pună accentual atât pe
responsabilitatea individual a fiecărui elev, cât și pe responsabilitatea
conducerii unor anuminte activități pentru aceasta fiind desemnați prin
rotație elevii componenți ai unei clase.
14. Dezvoltarea fizică se va constitui într-o unitate de învățare cu caracter
permanent punându-se accent pe armonia dintre cele două categorii de
indici somatic și funcționali și pe armonia din interiorul aceleiași categorii
de indici.
15. În procesul de învățare motrică sau de dezvoltare a calităților motrice vor
fi selectate sistemele de acționare cele mai eficiente concordante cu
particularitățile de vârstă și posibilitățile individuale ale elevilor.
16. În funcție de opțiunile elevilor pot fi incluse în model și disciplinele
sportive de sezon (sporturi de iarnă, înot).

Licenta Suvar Alexandru Nicolae

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Suvar Alexandru Nicolae

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

STUDIU PRIVIND MODELUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC ABSOLVENT

CONF. UNIV. DR. ŞUVAR ALEXANDRU

1.1. MODELUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTIVE LA

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

2.2. COMPONENTELE MODELULUI EDUCAŢIEI FIZICE ŞI

2.2.1. DEZVOLTAREA FIZICĂ

2.2.2. DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZĂ

2.2.3. DEPRINDERILE APLICATIV-UTILITARE

2.2.4. CALITĂŢILE/APTITUDINILE MOTRICE

2.2.4.5. MOBILITATEA ŞI SUPLEŢEA

2.3. DEPRINDERILE SPECIFICE RAMURILOR ŞI

CAPITOLUL III METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. PROBLEMATICA ŞI IPOTEZELE LUCRĂRII

3.2. METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE FOLOSITE

3.3. CONDIŢIILE DE DESFĂŞURARE A

CAPITOLUL IV PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA

4.1. PREZENTAREA REZULTATELOR

4.2. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CAPITOLUL V CONCLUZII ŞI PROPUNERI

1.1 .MODELUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTIVE LA

În contextul învăţământului modern, educaţia fizică şi sportivă şcolară trebuie să

Modelul final - reprezintă un sistem de cerinţe riguros formulate ce decurg din

Modelul intermediar - implică finalităţile modelului de educaţie fizică şi sport

• Este structurat în funcţie de comanda socială faţă de educaţie fizică a

• Reprezintă un sistem de baremuri şi valori stabilite ştiinţific care precizează,

• Conţinutul şi forma modelului reflectă continuitatea şi progresul de la o etapă

• Permite verificarea şi aprecierea modului în care sunt realizate modelele

• Modelele au stabilitate relativă, sunt valabile pentru o perioadă de timp

f) capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice.

Creşterea eficienţei educaţiei fizice şi sportului în formarea tineretului şi a

Astfel, din sistemul mijloacelor specifice educaţiei fizice şi sportive sunt

• dansuri folclorice moderne şi tematice.

Valoarea formativă a disciplinelor şi probelor sportive impune respectarea unor

a) Analiza conţinului disciplinelor sportive şi selecţionarea acelor elemente

c) Conţinutul învăţământului în educaţia fizică ji sportivă şcolară trebuie \.v ţină

• Valoarea influenţelor exercitate de mijloacele respectiv e asupra organismului

• Gradul de aplicativitate a exerciţiilor în activitatea practică şi viaţa socială;

• Conţinutul emoţional al acestora şi măsura în care răspund motiv aţtct elevilor;

• Posibilităţile de a permite reglarea efortului în concordanţă cu particularităţile

• Concordanţa cu prevederile strategiei de dezvoltare a „sportului pentru toti” şi

•Valoarea educativă respectiv contribuţia la dezvoltarea complexă a

Mod de Invatamantul gimnazial

Formele de practicare a exerciţiilor fizice creează cadrul necesar pentru

De aceea, există suficiente diferenţieri, sub aspectele conţinutului metodologiei,

Formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice pentru elevi pot fi grupate

(A) Forme de organizare în regimul şcolar:

a) prevăzute în planul de învăţământ:

2.lecţiile de curriculum-ul la decizia şcolii (C.D.S.) - a căror şansă de acordare la

• amplificarea eforturilor comune ale cadrelor de educaţie fizică şi sport, ale

• lărgirea ariei de specializare a profesorului în sensul opţiunilor formulate de

• popularizarea în rândul elevilor a ofertelor posibile de realizat şi discutarea eu

• plasarea acestor ore în schemele orare ale şcolilor la sfârşitul programului

2.1. Lecţia de extindere

Se organizează cu întreaga clasă deodată, respectând structura şi cerinţele

• Se elaborează noi obiective de referinţă;

• Eşalonarea anuală a unităţilor de învăţare se elaborează diferenţiat faţă de

• Conţinuturile abordate suplimentar sunt cele prevăzute în programa şcolară cu

• Structura lecţiei se restrânge sub aspectul numărului şi al duratei verigilor

• Dezvoltarea calităţilor motrice se va realiza prioritar sub forma combinată a

• Scala de evaluare va prevedea exigenţe crescute, notele care se acordă se vor

Aceste lecţii au fost concepute în ideea de a contribuii la dezvoltarea complexă a