Badau Dana GIMNASTICA Note de Curs UMFST Uz Intern

DANA BĂDĂU
ADELA BĂDĂU
GIMNASTICA ÎN ȘCOALĂ
Fundamente teoretice și practico-metodice
Note de curs
2012
Dana Bădău, Adela Bădău – Gimnastica în școală – fundamente teoretice și practico-metodice
Cuprins
CAPITOLUL I - DELIMITAREA CONCEPTELOR SPECIFICE GIMNASTICII Pag.
DE BAZĂ -4
1.1. Locul gimnasticii de bază în sistemul de educaţie fizică şi sport -4
1.2. Obiectivele gimnasticii de bază -5
1.3. Caracteristicile gimnasticii de bază -5
1.4. Mijloacele gimnasticii de bază -5
1.5. Terminologia gimnasticii -6
1.6. Poziţiile fundamentale şi derivate ale corpului -7
1.7. Poziţiile şi mişcările segmentelor corpului -12
Aplicaţii -15
CAPITOLUL II - EXERCIŢII DE ORGANIZARE ŞI ORDINE -16

2.1. Obiectivele exerciţiilor de organizare şi ordine -16
2.2. Tipologia formaţiilor -16
2.3. Formaţii de adunare -17
2.4. Tehnica de execuţie a exerciţiilor de organizare şi ordine -17
Aplicaţii -32
CAPITOLUL III - EXERCIŢII DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ -33

3.1. Consideraţii generale -33
3.2. Caracteristicile exerciţiilor de dezvoltare fizică generală -33
3.3. Obiectivele exerciţiilor de dezvoltare fizică generală -34
3.4. Cerinţe de ordin metodic pentru predarea exerciţiilor de dezvoltare fizică
generală -34
3.5. Sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală -34
3.6. Exerciţii libere -35
3.7. Exerciţii cu partener -36
3.8. Exerciţii cu obiecte portative -38
3.9. Exerciţii la aparate speciale -41
Aplicaţii -43
CAPITOLUL IV - EXERCIŢII APLICATIVE -44

4.1. Obiectivele exerciţiilor aplicative -44
4.2. Cerinţe de ordin metodic pentru predarea exerciţiilor aplicative -44
4.3. Sistematizarea exerciţiilor aplicative -45
4.4. Mersul -45
4.5. Alergarea -45
4.6. Târârea -46
4.7. Escaladarea -46
4.8. Căţărarea -47
4.9. Echilibrul -48
4.10. Aruncarea şi prinderea -49
4.11. Ridicare şi transport -50
4.12. Sărituri -50
4.13. Tracţiuni şi împingeri -51
4.14. Parcursuri aplicative -52
Aplicaţii -54
2
CAPITOLUL V - GIMNASTICA SPORTIVĂ – IMPORTANŢĂ,

CARACTERISTICI, SARCINI, CONŢINUT ŞI CLASIFICAREA EXERCIŢIILOR -55
5.1. Gimnastica – delimitări conceptuale -55
5.2. Gimnastica în România -55
5.3. Importanţa şi locul gimnasticii sportive în cadrul sistemului de educaţie fizică
şcolar -57
5.4. Caracteristicile gimnasticii sportive -58
5.5. Sarcinile gimnasticii sportive -58
5.6. Ramurile gimnasticii de performanţă -59
5.7. Bazele tehnice a exerciţiilor acrobatice -60
Aplicaţii -60
CAPITOLUL VI - GIMNASTICA SPORTIVĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREUNIVERSITAR -61
6.1. Gimnastica în lecţia de educaţie fizică -61
6.2. Predarea gimnasticii în ciclul primar -63
6.3. Predarea gimnasticii în ciclul gimnazial -64
6.4. Predarea gimnasticii în învăţământul liceal -66
6.5. Aplicarea sistemului de evaluare la disciplina gimnastică -69
Aplicaţii -76
CAPITOLUL VII - TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII

ELEMENTELOR ACROBATICE -77
7.1. Clasificarea exerciţiilor acrobatice -77
7.2. Exerciţii acrobatice statice individuale -78
7.3. Exerciţii acrobatice dinamice individuale -86
Aplicaţii -95
CAPITOLUL VIII - TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢARII

SĂRITURILOR SPECIFICE GIMNASTICII -96
8.1. Clasificarea săriturilor -96
8.2. Tehnica de execuţie şi metodica învăţării fazelor săriturilor specifice gimnasticii -96
8.3. Tehnica de execuţie şi metodica învăţării săriturilor cu sprijin -100
Aplicaţii -105
Bibliografie -106
3
CAPITOLUL I
DELIMITAREA CONCEPTELOR SPECIFICE GIMNASTICII DE

BAZĂ
Obiectivele capitolului:
 să identificaţi locul gimnasticii în sistemul de educaţie fizică şi sport din România;

 să identificaţi locul gimnasticii în cadrul lecţiei de educaţie fizică;
 să fiţi capabili să precizaţi principalele obiective ale gimnasticii de bază;
 să fiţi capabili să identificaţi principale caracteristici ale gimnasticii de bază;
 să identificaţi mijloacele gimnasticii de bază;
 să fiţi capabili să delimitaţi principalele concepte specifice gimnasticii de bază;
 să precizaţi principalele poziţii fundamentale ale corpului;
 să precizaţi poziţile derivate şi mişcările segmentelor corpului.
1.1. LOCUL GIMNASTICII DE BAZĂ ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT
Gimnastica, disciplină de bază a educaţiei fizice, se caracterizează printro teorie şi

metodică proprie, având forme de organizare şi mijloace specifice. Gimnastica asigură o
educaţie completă şi complexă a individului.
Locul gimnastici în cadrul sistemului de educaţie fizică românesc se regăseşte în:
 învăţământul de toate gradele, inclus în planul de învăţământ (preşcolar, primar
preuniversitar, profesional, special şi universitar);
 activităţi neincluse în planul de învăţământ (gimnastica zilnică, gimastica compensatorie,
gimnastica de înviorare);
 activităţi în timpul liber al elevilor (necompetiţionale şi competiţionale);
 activităţi sportive de performanţă (specifice: liceelor cu program sportiv, asociaţilor şi
cluburilor sportive şcolare).
În cadrul lecţiei de educaţie fizică, exerciţiile specifice gimnasticii de bază se regăsesc
în următoarele verigi:
 organizarea colectivului de elevi (veriga a I-a a lecţiei) – caracterizată prin executarea de
acţiuni pe şi de pe loc combinate cu exerciţii de atenţie, precum şi exerciţii pentru educarea
percepţiei, a ritmului, a orientării spaţio-temporală etc.
 pregătirea organismului pentru efort (veriga a II-a a lecţiei) - se folosesc exerciţii de
organizare, în special din deplasare;
 influenţarea selectivă a aparatului locomotor (veriga a III-a a lecţiei) – se folosesc
predominant variate formaţii de lucru (incluzând alcătuirii şi schimbări de formaţii),
necesare organizării colectivelor de subiecţi pentru executarea de compexe de exerciţii de
dezvoltare fizică generală;
 rezolvarea temelor lecţiei (veriga a IV-a a lecţiei) – se folosesc variate acţiuni pe loc, de pe
loc sau din deplasare în concordanţă cu obiectivele specifice;
 revenirea marilor funcţiuni ale organismului şi veriga de încheiere organizată a lecţiei
(verigile a V-a şi a VI-a a lecţiei) - cuprind acţiuni pe loc, de pe loc sau din deplasare în
vederea organizării şi disciplinării colectivelor de subiecţi.
4
1.2. OBIECTIVELE GIMNASTICII DE BAZĂ
Gimnastica de bază cuprinde un sistem de exerciţii fizice care vizează revolvarea

obiectivelor proprii, dintre care menţionăm:
 dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a organismului;
 dezvoltarea capacităţii coordinative şi condiţionale;
 dezvoltarea unor aptitudini psihice şi volitive;
 formarea de priceperi şi deprinderi motrice de bază şi aplicative;
 dezvoltarea expresivităţii şi atitudinii corporale corecte;
 asigurarea bazei motrice pentru practicarea de probe şi ramuri sportive;
 corectarea unor deficienţe fizice posturale şi compensarea unor lipsuri funcţionale cu
ajutorul unor mişcări specifice adecvate;
 perfecţionarea marilor funcţiuni al organismului, condiţie esenţială pentru menţinerea şi
întărirea stării de sănătate;
 formarea capacităţii de relaxare musculară parţială sau globală a organismului prin
mijloace specifice;
 formarea capacităţii de practicare independentă a execiţiilor specifice gimnasticii de
bază în scop sanogen, compensator, recuperator şi recreativ la nivelul tuturor
categoriilor de vârstă.
1.3. CARACTERISTICILE GIMNASTICII DE BAZĂ
Principalele caracteristici ale gimansticii de bază sunt următoarele:

conţinut variat de mijloace de operare care permite diferenţierea precisă a efortului, în
concordanţă cu specificul etapelor învăţării motrice;
posibilităţi multiple de acţionare în funcţie de particularităţile executanţilor;
efecte adaptative şi operaţionale superioare a capacităţilor motrice şi psihice;
caracterul analitic şi global al miscărilor permite influenţarea selectivă a marilor grupe
musculare, a sistemului musculo-ligamentar şi a marilor funcţiuni ale organismului;
mobilitate adaptativă generală şi specifică deosebită;
gimnastica de bază dezvoltă simţul ritmului, muzicalitatea şi expresivitatea corporală.
1.4. MIJLOACELE GIMNASTICII DE BAZĂ
Principalele mijloace ale gimnasticii de bază se pot sistematiza în trei grupe mari:
1. exerciţii de organizare şi ordine:
acţiuni pe loc;
acţiuni din deplasare;
alcătuiri şi schimbări de formaţii;
2. exerciţii de dezvoltare fizică generală:
exerciţii libre;
exerciţii cu partener;
exerciţii cu obiecte portative,
exerciţii cu şi la aparate speciale;
3. exerciţii aplicative:
specifice gimnasticii
nespecifice gimnasticii
5
Mjloacele gimnasticii de bază se caracterizează printrun permanent dinamism

evolutiv.
Gimnastica de bază
Exerciţii de organizare şi Exerciţii aplicative Exerciţii de dezvoltare fizică

ordine generală
1.5. TERMINOLOGIA GIMNASTICII
Gimnastica dispune de o terminologie proprie, specifică care cuprinde termeni care

definesc poziţiile, mişcările, aparatele, materialele şi modul de descriere a exerciţiilor, fiind
rezultatul unei evoluţii îndelungate.
Principalele cerinţe terminologice ale gimnasticii sunt:
 să respecte particularităţile de limbă, particularităţile gramaticale şi să aparţină fondului
lexical al limbii române;
 să fie ştiinţifică, exerciţiile să fie sistematizate pe criterii funcţionale, morfologice,
motrice, şi biomecanice;
 să fie accsibilă, clară, concisă şi precisă;
Termenii specifici gimnasticii de bază
 Comanda – reprezintă exprimarea verbală a acţiunilor ce urmează a fi executate, este

folosită de cadrul de specialitate în vederea organizării şi conducerii colectivului de subiecţi.
Putem identifica două părţi ale comenzii:
1) prevestitoare – în care se informează, conştientizează şi atenţionează colectivul
asupra acţiunii sau acţiunilor care urmează a fi executate;
2) executivă – semnalează declanşarea acţiunii.
 Formaţia – reprezintă modalitatea de dispunere a colectivului de subiecţi întrun mod
organizat, în vederea executării diferitelor acţiuni, specifice lecţiei.
 Frontul – reprezintă direcţia spre care sunt orientaţi executanţii în cadrul unei formaţii.
 Şirul (coloana) – reprezintă dispunerea executanţilor unul înapoia celuilalt, (coloana
mai este folosită pentru a desemna gruparea de două sau mai multe şiruri).
 Flancul – reprezintă extremitatea stângă sau dreaptă a formaţiei.
 Rândul – defineşte dispunerea executanţilor cu vârfurile picioarelor şi cu umerii pe
linia frontului.
 Distanţa – reprezintă spaţiul dintre doi executanţi dispuşi în coloană.
 Intervalul – reprezintă spaţiul dintre doi executanţi dispuşi în linie.
 Laţimea formaţiei – reprezintă depărtarea dintre flancul drept şi cel stâng al formaţiei.
 Adâncimea formaţiei – reprezintă depărtarea dintre primul şi ultimul rând al formaţiei.
 Baza coloanei – este reprezentată de primul executant din coloană.
 Coada coloanei - este reprezentată de ultimul executant din coloană.
6
1.6. POZIŢIILE FUNDAMENTALE ŞI DERIVATE ALE CORPULUI
STÂND – poziţia ortostatică bipedă, în care executantul are călcâiele apropiate,

vârfurile picioarelor uşor depărtate, genunchii întinşi, pieptul uşor ridicat, braţele întinse pe
lângă corp cu palmele orientate spre interior, cu degetele apropiate, capul drept cu privirea
orientată spre înainte.
POZIŢII DERIVATE
 stând pe ambele picioare:
 apropiat
 depărtat:
o frontal (lateral)
o antero-posterior cu piciorul drept înainte
o antero-posterior cu piciorul stâng înainte
o mult depărtat
 încrucişat:
o cu piciorul stâng peste
o cu piciorul drept peste
 cu genunchii semiîndoiţi:
o cu genunchi depărtaţi
o cu genunchi apropiaţi
 cu genunchii îndoiţi (ghemuit):
o înainte
o lateral
o înapoi
 fandat:
o înainte
o lateral
o înapoi
 stând pe vârfuri:
 apropiat
 depărtat:
o frontal (lateral)
o antero-posterior cu piciorul drept înainte
o antero-posterior cu piciorul stâng înainte
 încrucişat:
o cu piciorul stâng peste
o cu piciorul drept peste
 cu genunchii semiîndoiţi:
 cu genunchii îndoiţi (ghemuit):
o sprijinit
o fără sprijin
 stând pe un picior:
 cu celălalt picior întins şi ridicat:
o înainte
o lateral
o înapoi
7
 cu celălalt picior îndoit şi ridicat:

o înainte
o lateral
o înapoi
 cu celălalt picior întins sprijinit:
o înainte
o lateral
o înapoi
 cumpăna:
o facială
o dorsală
o laterală
o asimetrică
 stând pe un picior îndoit
o înainte
o lateral
PE GENUNCHI – pentru realizarea acestei poziţii baza de susţinere trebuie să fie pe

gambe, cu vârfurile picioarelor întinse, calcâiele apropiate şi braţele întinse pe lângă corp.
POZIŢII DERIVATE
 Pe ambii genunchi:
 cu genunchi apropiaţi:
o cu călcâiele apropiate
o cu călcâiele depărtate
 cu genunchi depărtaţi:
o cu călcâiele aprpiate
 pe călcâie aşezat:
 pe un genunchi:
 cu celălalt picior întins şi sprijinit:
o înainte
o lateral
o înapoi
 cu celălalt picior îndoit şi sprijinit:
o înainte
o lateral
o înapoi
o înainte
o lateral
o înapoi (cumpăna pe genunchi)
 cu celălalt picior îndoit şi ridicat:
o înainte
o lateral
o înapoi
8
AŞEZAT – reprezintă poziţia în care corpul are ca bază de susţinere şezuta, picioarele
sunt întinse şi în contact cu solul, braţele pe lângă corp.
POZIŢII DERIVATE - FĂRĂ SPRIJIN

 apropiat:
 cu picioarele întinse
 cu picioarele îndoite
 depărtat:
 cu picioarele întinse
 cu picioarele îndoite
 echer:
 cu picioarele apropiate
 cu picioarele depărtate
 cu genunchii îndoiţi
 încrucişat:
 cu piciorul drept peste
 cu piciorul stâng peste
 pe o coapsă:
 stânga/dreapta
 celălalt picior îndoit lateral
 grupat (ghemuit):
 apropiat
 depărtat
 cu un picior
 talpă în talpă
CULCAT - este poziţia în care corpul se găseşte în totalitate în contact cu suprafaţa

de reazem cu partea dorsală (facială sau costală), astfel încât axa longitudinală să fie paralelă
cu această suprafaţă.
POZIŢII DERIVATE
 facial:
 apropiat
 depărtat
 dorsal:
 cu picioarele apropiate:
o întinse
o îndoite
o ridicate
 cu picioarele depărtate:
o întinse
o îndoite
o ridicate
 costal:
 dreapta
 stânga
9
ATÂRNAT - în aceată poziţie corpul este întins şi se menţine suspendat de un aparat,

apucat cu mâinile, astfel încât axa umerilor să fie sub punctele de sprijin.
POZIŢII DERIVATE
 simplu:
 pe verticală:
o cu braţele întinse
o cu braţele îndoite
o echer
o dorsal
o cu genunchi îndoiţi
 pe orizontală (planşă):
o înainte (facial)
o înapoi (dorsal)
 răsturnat:
o cu picioarele întinse
o cu picioarele îndoite
o îndoit
o călare
 agăţat de o altă parte a corpului:
 pe genunchi
 pe un genunchi
 pe vârfuri
 pe ceafă
 mixt:
 la un genunchi
 la genunchi
 de vârfuri
 cuib
 combinat:
 specifică paralelelor inegale şi paralelelor în care corpul vine în contact cu
ambele bare.
SPRIJINIT - reprezintă poziţia în care corpul este întins pe verticală, sprijinindu-se

pe mâini, iar axa umerilor se află deasupra punctelor de reazem.
POZIŢII DERIVATE
 simplu:
 cu corpul pe verticală:
o cu braţele întinse transversal şi longitudinal
o cu braţele îndoite
o pe antebraţe
o echer
o dorsal
o lateral
o călare
 cu corpul pe orizontală:
10
o cumpăna: pe un cot, pe coate, liberă

 cu corpul plutitor:
o facial
o dorsal
o ventral
 cu corpul răsturnat:
o stand pe cap
o stand pe braţe
o stand pe antebraţe
o stand pe mâini apropiat
o stand pe mâini depărtat
o stand pe o mână
o sprijin lateral răsturnat
 cu braţele îndoite:
o sprijin pe braţe
o cu corpul răsturnat
o cu corpul răsturnat îndoit
 mixt:
 sprijin aşezat:
o depărtat
o pe o coapsă
o călare
 sprijin ghemuit:
o cu celălalt picioar sprijinit: înainte, lateral, înapoi
o cu celălalt picior întins: înainte, lateral, înapoi
 sprijin stând:
o apropiat
o depărtat
 sprijin pe genunchi:
o aşezat pe călcâie
o cu picioarele depărtate şi călcâiele apropiate
o cu picioarele depărtate şi călcâiele depărtate
 sprijin pe un genunchi:
o celălalt picior întins lateral
o celălalt picior întins înainte
o celălalt picior întins sprijinit înainte
o celălalt picior întins sprijinit înapoi
o celălalt picior întins sprijinit lateral
 culcat:
 facial:
o apropiat
o depărtat
o înalt
o adânc
 dorsal:
11
o apropiat
o depărtat
o înalt
 costal:
o drept
o stâng
1.7. POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE SEGMENTELOR CORPULUI
POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE CAPULUI
 Poziţiile capului:
 drept
 aplecat: înainte, înapoi (extensie), lateral stânga sau dreapta
 răsucit: dreapta, stânga
 înclinat: înainte, lateral, înapoi
 Mişcările capului:
 aplecate: înainte, înapoi (extensie), lateral stânga sau dreapta
 răsucit: drepta, stânga
 rotare: spre dreapta, spre stânga
 semirotare
 înclinare
POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE MÂINII
 Poziţiile mâinii:
 întinsă în jos (pronaţie)
 întinsă în sus (supinaţie)
 întinsă înainte
 întinsă înapoi
 întinsă mixt
 Mişcările mâinii:
 pronaţie
 supinaţie
 îndoire: înainte, înapoi, lateral
 rotare: spre drepta, spre stânga
POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE BRAŢELOR
 Poziţiile braţelor:
 întinse simetrice (pe poziţiile principale): jos, sus, înainte, lateral
 întinse simetrice (pe poziţiile intermediare): lateral jos, înainte jos, înapoi
jos, oblic înainte, lateral sus, înainte sus, oblic joc, oblic jos
 întinse asimetrice: unul sus, celălalt lateral (în acelaşi plan sau în planuri
diferite), unul sus, celălalt jos
 îndoite la 45°, 90°: cu antebraţele sus, cu antebraţele înainte, cu
antebraţele jos, unul sus - celălalt jos, combinate
12
 îndoite complet: mâinile la ceafă, mâinile pe creştet, mâinile pe umeri,

mâinile pe şold, mâinile la piept, mâinile pe coapse, mâinile la spate,
mâinile pe abdomen, mâinile sub axilă
 răsucite
 îndoite combinat (mixt)
 rotunjite:” coroană” sus, “coroană” jos, “coroană “ înainte, un braţ
rotunjit sus-un braţ rotunjit înainte, un braţ rotunjit sus-un braţ rotunjit
lateral, un braţ rotunjit înainte-un braţ rotunjit lateral, braţele rotunjite
lateral.
 Mişcările braţelor:
 îndoiri (flotări, tracţiuni)
 întinderi
 balansări: înainte-înapoi, antero-posterior
 ridicări: înainte, înainte – sus, sus, lateral, lateral –sus, înapoi
 coborâri
 răsuciri: pronaţie, supinaţie
 duceri
 rotări: înainte simultan, înapoi simultan, alternativ înainte, alternativ
înapoi, lateral, spre interior, spre exterior, în sens contrar,
 fluturări
 forfecări
 valuri
 încrucişări
 arcuiri
POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE TRUNCHIULUI
 Poziţiile trunchiului:
 drept
 înclinat: înainte, înapoi
 aplecat: înainte, ½ spre dreapta/stânga
 îndoit: înainte, lateral stânga sau dreapta, înapoi (extensie)
 răsucit: stânga, dreapta
 înclinat - răsucit
 aplecat – răsucit
 îndoit – răsucit
 răsucit – aplecat
 răsucit - îndoit
 Mişcările trunchiului
 înclinare: înainte, înapoi
 aplecare
 îndoire: înainte, înapoi, lateral
 răsucire: spre drepta, spre stânga
 ridicare
 coborâre
 îndoire cu răsucire
 extensie cu răsucire
13
 răsucire cu aplecare
 aplecare cu răsucire continuă sau oprită
 rotare
 căderea corpului înainte cu amortizare pe braţe
 balansare
 rotunjire – îndreptare
POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE PICIOARELOR
 Poziţiile picioarelor:
 stând pe ambele picioare:
 apropiat
 depărtat: frontal (lateral), antero-posterior cu piciorul drept înainte, antero-
posterior cu piciorul stâng înainte, mult depărtat
 încrucişat: cu piciorul stâng peste, cu piciorul drept peste
 cu genunchii semiîndoiţi: cu genunchi depărtaţi, cu genunchi apropiaţi
 cu genunchii îndoiţi (ghemuit)
 fandat: înainte, lateral, înapoi
 stând pe vârfuri:
 genunchii îndoiţi (ghemuit): sprijinit, fără sprijin
 stând pe un picior:
 cu celălalt picior întins şi ridicat: înainte, lateral, înapoi
 cu celălalt picior îndoit şi ridicat: înainte, lateral, înapoi
 apropiat
 depărtat: frontal (lateral), antero-posterior cu piciorul drept înainte, antero-
posterior cu piciorul stâng înainte
 încrucişat: cu piciorul stâng peste, cu piciorul drept peste
 cu genunchii semiîndoiţi: depărtaţi, apropiaţi
 cu celălalt picior întins sprijinit: înainte, lateral, înapoi
 cumpăna: facială, dorsală, laterală, asimetrică
 stând pe un picior îndoit
 cu celălalt picior întins şi ridicat: înainte, lateral
 pe genunchi:
 cu genunchi apropiaţi: cu călcâiele apropiate, cu călcâiele depărtate
 cu genunchi depărtaţi: cu călcâiele apropiate, cu călcâiele depărtate
 pe călcâie aşezat: cu călcâiele depărtate, cu genunchi depărtaţi
 pe un genunchi:
 cu celălalt picior întins şi sprijinit: înainte, lateral, înapoi
 cu celălalt picior îndoit şi sprijinit: înainte, lateral, înapoi
 cu celălalt picior întins şi ridicat: înainte, lateral, înapoi (cumpăna pe genunchi)
 cu celălalt picior îndoit şi ridicat: înainte, lateral, înapoi
 Mişcările picioarelor:
 îndoire
 întindere
 depărtare
 apropiere
 balansare
14
 rotare simultană
 rotare alternativă
 ridicare
 coborâre
 încrucişare
 forfecare
 pedalare
 pendulare
 ducere
 păşire
 fandare
 mişcări combinate
APLICAȚII
1. Precizaţi locul gimnasticii de bază în cadrul sistemului de educaţie fizică şi sport.

2. Enumeraţi principalele obiective ale gimnasticii de bază.
3. Enumeraţi principalele caracterisitici ale gimnasticii de bază.
4. Precizaţi mijloacele specifice gimnasticii de bază.
5. Precizaţi poziţiile fundamentale şi derivate ale corpului.
6. Enumeraţi mişcările segmentelor corpului.
15
CAPITOLUL II
EXERCIŢII DE ORGANIZARE ŞI ORDINE
 să identificaţi principalele obiective ale exerciţiilor de organizare şi ordine ;

 să precizaţi principalele tipuri de formaţii
 să precizaţi principalele formaţii de adunare
 să precizaţi principalele formaţii de lucru
 să precizaţi principalele modalităţi de alcătuire şi desfăşurare a colectivelor dispuse în
coloană sau şir
 să cunoaşteţi modalităţile de organizare şi desfăşurare a formaţilor de organizare şi
ordine
 să puteţi preciza corect modalitatea de execuţie a acţiunilor de pe loc şi din deplasare,
precum şi comenzile specifice.
2.1. OBIECTIVELE EXERCIŢIILOR DE ORGANIZARE ŞI ORDINE
Exerciţiile de organizare şi ordine vizează următoarele obiective în cadrul lecţiilor de

educaţie fizică:
 captarea atenţiei necesare desfăşurării în condiţii optime a procesului didactic şi
crearea unei dispoziţii pozitive;
 organizarea colectivelor de elevi în vederea desfăşurării activităţilor de instruire
specifice;
 disciplinarea şi omogenizarea colectivelor de elevi;
 formarea unei posturi corporale corecte;
 educarea simţului ritmului şi al tempoului mişcărilor;
 educarea simţului estetic al mişcărilor;
 educarea coordonării generale şi segmentare, precum şi a preciziei acţiunilor;
 realizarea unei încălziri optime a organismului în vederea adaptării la solicitările fizice
din cadrul lecţiilor.
2.2.TIPOLOGIA FORMAŢIILOR
Formaţii
Formaţii de adunare Formaţii de deplasare Formaţii de lucru
16
2.3. FORMAŢII DE ADUNARE
Formaţia de adunare constă în organizarea colectivului, pentru începerea activităţii

(raport), precum şi pentru anunţarea temelor, explicarea şi demonstrarea unor exerciţii în
anumite momente ale lecţiei.
Formaţiile de adunare sunt: în linie pe un rând, în linie pe două rânduri, în linie pe
trei sau mai multe rânduri, în unghi, în careu, în semicerc, în cerc
Comanda:
“ÎN LINIE PE UN RÂND – ADUNAREA!”
“ÎN SEMICERC, PAS ALERGĂTOR ÎN FAŢA MEA – ADUNAREA!”
2.4. TEHNICA DE EXECUŢIE A EXERCIŢIILOR DE ORGANIZARE ŞI ORDINE
ACŢIUNI DE PE LOC
 Drepţi
Reprezintă poziţia stând drept, fără încordare, cu călcâiele lipite şi cu vârfurile picioarelor
pe linia frontului, la o lăţime de talpă, genunchii întinşi, fără să fie încordaţi, pieptul puţin
ridicat, braţele pe lângă corp, îndreptate cu palmele înăuntru; capul se ţine drept, fără a scoate
bărbia, privirea înainte, iar corpul se înclină foarte puţin înainte.
 Repaus
Modalităţi de execuţie:
 Repaus pe loc - comanda “PE LOC - REPAUS!” - se duce piciorul stâng înainte, cu
mâinile libere pe lângă corp, fără a face alte mişcări sau a vorbi, executantul este în
continuare atent;
 Repaus de voie pe loc, comanda: “DE VOIE PE LOC - REPAUS!“- fără a părăsi
formaţia, executantul îşi poate aranja echipamentul sau să vorbească încet;
 Repaus în stând depărtat, pe loc, comanda: “DEPĂRTAT PE LOC - REPAUS!” -
piciorul stâng se duce lateral la o depărtare egală cu lăţimea umerilor, braţele se duc la
spate, mâna stângă apucă încheietura mâinii drepte;
 Repaus cu părăsirea formaţiei, comanda: “GRUPĂ, ÎN REPAUS RUPEŢI
RÂNDURILE - MARŞ!” - executanţii fac trei paşi de front şi părăsesc formaţia.
 Adunarea
Constă în forma de organizare a colectivului în vederea începerii activităţii. Exemplu: în
linie pe un rând. Comanda; ”PE UN RÂND - ADUNAREA!”
 Alinierea
Comanda: “GRUPĂ V-ALINIAŢI!”, executanţii, cu excepţia primului din flancul
drept, întorc capul spre dreapta, rărind intervalul la o lăţime de palmă, prin îndoirea braţului
drept cu mâna pe şold şi se aliniază astfel încât fiecare, să vadă pieptul celui de-al patrulea
executant.
Din poziţia stând controlat se dă comanda “ATENŢIE - DREPŢI!”
 Numărătoarea
Comanda: „GRUPĂ DE LA DREAPTA ÎN CONTINUARE, NUMĂRAŢI!” sau
“GRUPĂ CÂTE DOI (TREI), NUMĂRAŢI! “- executanţii întorc capul spre stânga în
momentul când pronunţă numărul.
17
Din poziţia stând controlat se dă comanda “DREPŢI!” pentru a reveni în poziţia de

drepţi.
 Raportul
Subiectul dă comanda pentru grupă: “PENTRU RAPORT - ÎNAINTE!” – după care
se îndreaptă spre profesor, se opreşte în faţa lui la 2-3 m şi raportează: “DOMNULE
PROFESOR, GRUPA ……., CU UN EFECTIV DE CONTROL DE …… STUDENŢI
(ELEVI), PREZENŢI ÎN FRONT ……, ESTE GATA PENTRU ÎNCEPEREA LECŢIEI DE
GIMNASTICĂ, RAPORTEAZĂ STUDENTUL (ELEVUL) DE SERVICIU ………!”
 Întoarceri din deplasare

 Întoarceri din pas de marş - comenzi: “LA DREAPTA –MARŞ!”; “JUMĂTATE LA
DREAPTA – MARŞ!”; “LA STÂNGA – MARŞ!”; “JUMĂTATE LA STÂNGA –
MARŞ!” Pentru întoarcerile la dreapta şi jumătate la dreapta, comanda se dă pe
piciorul stâng, se mai face un pas cu piciorul drept, jumătate de pas cu piciorul stâng,
apoi se execută întoarcerea pe vârfurile ambelor picioare, după care se continuă
deplasarea pe noua direcţie, începând cu piciorul drept.
Întoarcerile la stânga şi jumătate la stânga se execută identic cu întoarcerile spre
dreapta, comanda se dă pe piciorul stâng, după întoarcere se începe tot cu piciorul
stâng.
 Întoarcerile din pas alergător – modalitatea de execuţie şi comanda este identică ca la
întoarcerile din pas de marş, doar că se realizează din alergare.
ACŢIUNI DIN DEPLASARE
Deplasarea se poate executa spre înainte, lateral şi spre înapoi prin următoarele
modalităţi: pas de marş, pas de front, pas de voie, pas adăugat (lateral), pas alergător.
 Modalităţi de deplasare
 Pasul de marş - se execută în cadenţă. Contactul piciorului cu solul se ia mai întâi cu
vârful, apoi cu toată talpa. Braţele se mişcă liber pe lângă corp. Dacă deplasarea
începe din poziţia stând, se dă comanda “ÎNAINTE - MARŞ!”, se porneşte cu
piciorul stâng, executând trei paşi de front după care se continuă deplasarea în pas de
marş. Se mai poate executa şi pe loc, comanda este: “PE LOC - MARŞ!”.
 Pasul de front – comanda: “PAS DE FRONT - MARŞ!”, executantul duce piciorul
înainte, cu vârful bine întins, ridicându-l la 15-20 cm de sol, şi-l aşează marcat pe sol.
Braţele se mişcă energic pe lângă corp. Braţul dinainte este îndoit din cot, mâna cu
degetele întinse şi lipite trebuie să fie ridicată puţin peste linia de centură, braţul
dinapoi este întins pendulând cât îi permite articulaţia scapulo-humerală.
 Pas de voie – comanda: “DE VOIE - MARŞ!“- se execută fără cadenţă, obişnuit,
permiţându-se aranjarea echipamentului.
 Pas adăugat - se execută prin paşi alăturaţi, prin comanda “DOI PAŞI SPRE
STÂNGA (DREAPTA) - MARŞ!” - se execută 2 paşi laterali în 2 timpi.
 Pasul alergător - se execută în deplasare sau pe loc, la comanda “PAS
ALERGĂTOR - MARŞ!”. Dacă în pasul alergător se porneşte de pe loc, la comanda
prevestitoare, se îndoaie coatele, iar la comanda executivă se porneşte în alergare cu
piciorul stâng.
 Pentru a trece de la pas de marş la pas de alergare, comanda executivă se dă odată
cu punerea piciorului stâng pe sol, se mai execută un pas cu piciorul drept şi se trece
la pas de alergare cu piciorul stâng.
18
 Pentru a trece de la pas de alergare la pas de marş, comanda este: “PAS DE MARŞ
- MARŞ!”; comanda executivă se dă simultan cu punerea piciorului drept pe sol, se
mai execută încă doi paşi de alergare (stângul - dreptul) şi se trece la pas de marş,
începând cu piciorul stâng.
 Pasul de alergare pe loc se execută pe vârfuri la comanda: “PE LOC, PAS
ALERGĂTOR - MARŞ!”.
 Trecerea din pas alergător de pe loc în pas alergător din deplasare, se execută la
comanda: “ÎNAINTE!”, se dă o dată cu punerea piciorului stâng pe sol, se mai
execută un pas pe loc cu piciorul drept şi se trece în deplasare cu piciorul stâng.
 Opriri
 Oprirea din mers - comanda: “GRUPĂ – STAI!” sau “ATENŢIE - STAI!”, la
comanda prevestitoare, executantul trece în pas de front, iar la comanda executivă,
care se dă pe piciorul drept, se mai face un pas cu piciorul stâng şi apoi se alătură
piciorul drept lângă piciorul stâng, în poziţia stând.
 Oprirea cu întoarcere în front - din pas de marş pe loc, la comanda: “LA FRONT -
STAI!”, oprirea se face astfel: când executanţii se găsesc cu umărul stâng spre
profesor, comanda: ”STAI!” se dă pe piciorul drept, la timpul unu, se mai execută un
pas pe loc cu stângul, la timpul doi, se apropie piciorul drept de cel stâng în poziţia
stând, apoi se execută întoarcerea la stânga în doi timpi; pentru cazul în care sunt
orientaţi spre profesor cu umărul drept, comanda se dă pe piciorul stâng.
 Din coloană câte unu (doi) în două coloane câte unu (doi) prin desfacere cu ocolire
Se numără câte doi în adâncime. Coloana se deplasează pe centrul sălii. Comanda:”
DIN COLOANĂ CÂTE UNU (DOI) ÎN DOUĂ COLOANE CÂTE UNU (DOI), PRIN
OCOLIRE SPRE STÂNGA ŞI SPRE DREAPTA ALTERNATIV - MARŞ!”. Coloana se
împarte în două, numerele unu ocolesc spre stânga, iar numerele doi spre dreapta. La
întâlnirea coloanelor se comandă: ” ÎN COLOANĂ CÂTE DOI - MARŞ”.
 Contopirea
Două coloane de câte unu venind din direcţii opuse se unesc pe mijlocul sălii sau pe
diagonală în coloană câte unu (doi). Comanda: “IN COLOANĂ CÂTE UNU, PE CENTRUL
SĂLII (DIAGONALĂ) – MARŞ!”.
19
 Apropierea
Două coloane de câte unu venind din direcţii opuse şi care se apropie trec în coloana
de câte doi (patru), pe mijlocul sălii sau pe diagonală. Comanda: “IN COLOANĂ CÂTE
DOI (PATRU) PE MIJLOCUL SĂLII (DIAGONALĂ) - MARŞ!”.
 Încrucişarea
Trecerea a două coloane venind din direcţii opuse (pe diagonală), printr-un anumit
punct (centrul sălii); trecerea se face alternativ, câte unul din fiecare coloană. Comanda:
“PRIN ÎNCRUCIŞARE LA CENTRU SĂLII – MARŞ!”.
 Întrepătrunderea
Constă în traversarea mai multor coloane care se deplasează în direcţii opuse şi care
trec prin intervalul dintre coloane prin stânga sau prin dreapta. Comanda: “PRIN
ÎNTREPĂTRUNDERE - MARŞ!”
20
 Trecerea din coloană câte unu în coloană câte patru pe centru

Se numără în adâncime câte patru. La comanda: “ÎN COLOANĂ CATE PATRU PE
CENTRU – MARŞ!”, executanţii prin întoarcere spre dreapta sau spre stânga, se deplasează
simultan în linie câte patru spre centru.
4 3 2 1
4 3 2 1
 Deplasări în figuri
Deplasarea în sală se poate efectua fie in linie dreaptă (pe laturile sălii, diagonală), fie
circular. Trecerea de pe o latură pe cealaltă a sălii se execută prin ocolire de 90O la colţul sălii.
Comanda: “PRIN OCOLIRE LA STÂNGA (DREAPTA) – MARŞ!”.
Comanda: “PRIN OCOLIRE LA STÂNGA – ÎMPREJUR – MARŞ!”.

Comanda: “PE DIAGONALĂ - MARŞ!”
 Bucla
a) Bucla deschisă
Se realizează printro schimbare de direcţie prin ocolire 90º spre dreapta (stânga),
urmată de o ocolire de 180º spre dreapta (stânga) împrejur. Când capul coloanei a ajuns la
locul unde s-a efectuat prima ocolire, se continuă deplasarea tot printr-o ocolire de 90º în
sensul primei ocoliri. Comanda: “ÎN BUCLĂ DESCHISĂ (MARE, MIJLOCIE, MICĂ) -
MARŞ!” sau “ÎN BUCLĂ DESCHISĂ PE DIAGONALĂ – MARŞ!”.
21
b) Bucla închisă
Se execută o schimbare de direcţie prin ocolire de 90º spre dreapta (stânga), după care
urmează o schimbare de direcţie prin ocolire 180º dreapta (stânga) împrejur, continuată până
la locul de unde s-a efectuat prima ocolire, închiderea buclei realizându-se prin trecerea cu
încrucişare. Comanda: “ÎN BUCLĂ ÎNCHISĂ PE LĂŢIMEA (LUNGIMEA) SĂLII –
MARŞ!”
 Şerpuirea
Este formată din două sau mai multe deplasări în sens opus, efectuate prin ocolire la
dreapta sau la stânga-mprejur. Comanda are două părţi: “PRIN OCOLIRE LA STÂNGA
(DREAPTA) ÎMPREJUR – MARŞ!”, iar când capul coloanei a făcut prima buclă se
comandă –“ ÎN ŞERPUIRE MARE (MIJLOCIE, MICĂ) - MARŞ!”
 Deplasare în zig-zag
Se realizează pe o linie imaginară frântă cu unghiuri şi laturi egale, pe o anumită
direcţie.
Comanda: „ÎN ZIG-ZAG MIC (MIJLOCIU, MARE) – MARŞ!”
22
 Cercul
Poate fi mare (diametru fiind egal cu lăţimea sălii), mijlociu (diametru egal cu
jumătate din lăţimea sălii) şi mic (diametrul cercului este egal cu un sfert din lăţimea sălii).
Comanda: “IN CERC MARE (MIJLOCIU, MIC) – MARŞ!”.
 Arcul de cerc
Reprezintă jumătate din cerc (semicerc). Comanda: “ÎN ARC DE CERC - MARŞ!”.
Când profesorul reprezintă reperul pentru arcul de cerc comanda este : “SPRE MINE
ÎN ARC DE CERC – MARŞ!”.
 Arcul dublu
Este alcătuit din două arcuri de cerc. Comanda are două părţi: “ÎN ARC DE CERC –
MARŞ!” şi apoi “ÎN ARC DUBLU - MARŞ!”.
23
 Contraarcul
Este alcătuit din două arcuri de cerc orientate în sens contrar, alcătuind litera “S”.
Comanda are două părţi: “SPRE CENTRU (SAU SPRE MINE) ÎN ARC DE CERC -
MARŞ!”, apoi “ÎN CONTRAARC – MARŞ!”.
 Optul
Este alcătuit din două contraarcuri, prin încrucişare la centrul sălii. Comanda: “ÎN
FORMĂ DE OPT, PE CENTRU SĂLII – MARŞ!”.
 Spirală
Constă într-o înfăşurare a unei coloane în formă de melc. Capul coloanei se deplasează
sub formă de cerc, cu o rază din ce în ce mai mică până ajunge la centru. Intervalul dintre
cercuri este de o lungime de braţ.
Comanda: “ÎN SPIRALĂ - MARŞ!”
Desfacerea spiralei se realizează în două moduri:
- prin întoarcere la stânga-împrejur, comanda este formată din două părţi: “LA
STÂNGA - ÎMPREJUR”, apoi “ÎNAINTE - MARŞ!”
- prin desfacere, prin ocolire la comanda: “PRIN OCOLIRE LA STÂNGA
ÎMPREJUR – MARŞ!”
ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI DE FORMAŢII
 DESFĂŞURĂRI ÎN LINIE PE UN RÂND
 Din linie pe un rând în linie pe două rânduri

Se poate executa în doi, trei şi patru timpi.
Se face numărătoarea câte 2, după care se dă comanda: “PE DOUĂ RÂNDURI, ÎN
DOI (TREI, PATRU) TIMPI – MARŞ!”
a) În doi timpi – numărul doi execută un pas oblic înainte cu piciorul drept (timpul 1), după
care apropie piciorul stâng (timpul 2).
24
b) În trei timpi - pe timpul 1, numerele doi execută un pas înainte cu piciorul stâng; pe timpul
2, un pas lateral cu piciorul dreptul pentru a se plasa înaintea numărului unu; pe timpul 3
se alătură piciorul stâng.
Pentru revenire pe un rând - idem paşii, dar în sens opus.

c) În patru timpi – se execută pas înainte pe piciorul stâng (timpul 1), se apropie piciorul
drept (timpul 2), urmează pas lateral cu piciorul drept (timpul 3) şi se alătură piciorul
stâng (timpul 4).
1 2 1 2 1 2 1 2
1
1
1 1 1
2
2 2 2
 Din linie pe un rând în linie pe trei rânduri

Se numără câte trei şi se dă comanda:” PE TREI RÂNDURI, ÎN DOI (TREI, PATRU)
TIMPI - MARŞ!”.
Se poate executa în doi, trei şi patru timpi. Astfel numărul unu se deplasează înapoia
numărului doi, numărul doi rămâne pe loc, iar numărul trei se plasează înaintea numărului
doi.
1 2 3 1 2 3
1 1
2 2
3 3
25
Trecerea din linie pe un rând în formaţie de trepte câte trei, patru, cinci etc.
Se numără de la flancul drept câte trei, patru, cinci etc. Fiecare executant efectuează
numărul de paşi corespunzător numărătorii. Comanda: “IN FORMAŢIE ÎN TREPTE, CÂTE
TREI (PATRU, CINCI) – MARŞ!”.
Această formaţie permite realizarea unor distanţe şi intervale foarte mari între
executanţi, necesare exerciţiilor care necesit spaţiu de lucru mare.
1 2 3 4 1 2 3 4
1 1
2 2
3
3
4 4
 Trecerea din linie pe un rând în cocor

a) Cocor închis – se numără concomitent de la cele două flancuri spre centru în
ordine numerică, apoi se comandă: ”ÎN COCOR ÎNCHIS - MARŞ!”.
Fiecare executant face numărul de paşi corespunzători numărului indicat în
numărătoare.
1 2 3 4 3 2 1
1 1
2 2
3 3
26
b) Cocor deschis – se numără concomitent de la centru către flancurile stâng şi drept,

în ordine numerică, după care se dă comanda: “ÎN COCOR DESCHIS – MARŞ!”. Fiecare
executant face numărul de paşi corespunzători numărului indicat în numărătoare.
4 3 2 1 2 3 4
2 2
3 3
4 4
 Trecerea din linie pe un rând în semicerc

Se realizează la comanda: “DIN LINIE PE UN RÂND ÎN SEMICERC – MARŞ!”.
Executanţii se deplasează formând un semicerc.
1 2 3 4 5 6
3 4
2 5
1
6
27
 Din linie pe un rând în cerc

Extremităţile se deplasează prin arc de cerc, spre a forma de cerc. Se poate realiza cu
şi fără apucarea mâinilor, în cazul când se realizează fără apucarea mâinilor trebuie precizat
intervalul dintre executanţi pe circumferinţa cercului.
Comanda: “DIN LINIE PE UN RÂND ÎN CERC – MARŞ!”
1 2 3 4 5 6 7 8
4
5
3
6
2
7
1
8
 Trecerea din linie pe un rând în careu

Colectivul de executanţi se împarte în trei grupe egale. Primii şi ultimii cinci, şase,
şapte etc. executanţi se deplasează, descriind un arc de cerc, formând careul, iar ceilalţi şapte
executanţi stau pe loc. Comanda: “ÎN CAREU (PRIMII CINCI, ŞASE, ŞAPTE ETC. ŞI
ULTIMII CINCI, ŞASE, ŞAPTE ETC.) PRIN ARC DE CERC – MARŞ!”
 Din linie pe un rând în coloană câte trei, patru, cinci etc. prin arc de cerc
Se numără câte trei, patru, cinci, etc începând din flancul drept . La comanda: “ÎN
COLOANĂ CÂTE TREI (PATRU CINCI, ETC.) PRIN ARC DE CERC - MARŞ!“,
numerele 1 se întorc 90º prin paşi pe loc, iar ceilalţi umăr la umăr, ocolesc prin arc de cerc
pentru a forma o coloană de trei, patru, cinci etc.
28
 Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe patru rânduri

Se numără câte doi începând din flancul drept. Numerele unu rămân pe loc, numerele
doi din prima linie se deplasează în faţa numerelor unu în doi, trei şi patru timpi, iar numerele
doi din a doua linie se deplasează înapoia numerelor unu, în doi, trei şi patru timpi. Comanda
- “ÎN LINIE PE PATRU RÂNDURI, ÎN DOI (TREI, PATRU) TIMPI – MARŞ!”.
2 2 2 2
1 2 1 2 2 1
1 2 1 2 2 1
2 2 2 2
 FORMAŢII ÎN ŞIR (COLOANĂ)
 Desfăşurări dintr-un şir în coloană câte doi

Se numără în adâncime câte doi. Numerele unu rămân pe loc, iar numerele doi se
deplasează în stânga numerelor unu în doi, trei şi patru timpi. Comanda: ” ÎN COLOANĂ
CÂTE DOI, ÎN DOI (TREI, PATRU) TIMPI - MARŞ!”. Revenirea în coloană câte unu se
realizează prin aceleaşi modalităţi, la comanda: “ÎN COLOANĂ, CÂTE UNU, ÎN DOI
(TREI, PATRU) TIMPI – MARŞ!”.
1 2
1 2
29
 Desfăşurări dintr-un şir în coloană câte trei

Se numără în adâncime câte trei. Numerele doi rămân pe loc, numerele unu se
deplasează lateral spre dreapta şi mai execută un pas înapoi plasându-se lângă numerele doi,
iar numerele trei execută un pas lateral spre stânga şi un pas înainte plasându-se tot lângă
numerele doi. Comanda: ”ÎN COLOANĂ CÂTE TREI - MARŞ!”. Revenirea în coloană câte
unu se realizează prin aceleaşi modalităţi, la comanda: “ÎN COLOANĂ, CÂTE UNU –
MARŞ!”.
1 2 3
 Desfăşurare dintr-un şir în trei şiruri în trepte

Se numără în adâncime câte trei. Numerele unu execută doi paşi lateral spre dreapta,
numerele doi rămân pe loc, iar numerele trei execută doi paşi lateral spre stânga.
Comanda: “PE TREI ŞIRURI ÎN TREPTE – MARŞ!”.
3 3
1 1
 Desfăşurări dintr-un şir în patru şiruri în trepte

Se numără în adâncime câte patru. Numerele unu execută trei paşi lateral spre dreapta,
numerele doi execută un pas lateral spre dreapta, numerele trei execută un pas lateral spre
stânga, iar numerele patru execută trei paşi lateral spre stânga.
Comanda: “PE PATRU ŞIRURI ÎN TREPTE - MARŞ!”.
4
4
3 3
2 2
1 1
30
 Desfăşurări dintr-un şir în cinci şiruri în trepte

Se numără în adâncime câte cinci. Numerele unu execută patru paşi lateral spre
dreapta, numerele doi execută doi paşi lateral spre dreapta, numerele trei stau pe loc, numerele
patru execută doi paşi lateral spre stânga, iar numerele cinci execută patru paşi lateral spre
stânga.
Comanda: “PE CINCI ŞIRURI ÎN TREPTE - MARŞ!”.
5
5
4 4
2 2
1 1
 Desfăşurarea din două şiruri în formaţie câte patru în şah

Se numără câte doi la ambele şiruri. La comanda: “ÎN FORMAŢIE CÂTE PATRU ÎN
ŞAH – MARŞ!”, ambele şiruri execută doi paşi spre exterior. Apoi, numerele unu din fiecare
şir execută doi paşi lateral spre dreapta, iar numerele doi execută doi paşi lateral spre stânga.
 Trecerea din coloană câte unu în coloană câte doi

Se numără câte doi în adâncime.
La comanda: “ÎN COLOANĂ CÂTE DOI – MARŞ!”, numerele unu reduc lungimea
pasului, iar numerele doi avansează în stânga numerelor unu.
1 2
31
 Trecerea din coloană câte unu în coloană câte trei

Se numără câte trei în adâncime.
La comanda: “ÎN COLOANĂ CÂTE TREI – MARŞ!”, numerele unu reduc lungimea
pasului, iar numerele doi şi trei avansează în stânga, respectiv în dreapta numerelor unu.
3 1 2
APLICAŢII
1. Enumeraţi principalele formaţii de adunare.

2. Denumiţi trei formaţii de lucru.
3. Organizaţi un colectiv format din 25 de elevi, alegând cea mai optimă formaţie de
adunare, de deplasare şi de lucru, ţinând cont că lecţia se desfăşoară în aer liber,
pe terenul de handbal.
4. Idem aplicaţia de la punctul 4 cu excepţia că lecţia se desfăşoară întro sală de
sport mică cu dimensiunile de 8 lungime şi 6 m lăţime.
5. Descrierea şi comanda a trei formaţii de lucru, la alegere.
6. Descrierea şi comanda următoarelor formaţii: din linie pe un rând în linie pe trei
rânduri în trei timpi, din şir în formaţie în trepte câte patru şi cocor deschis.
7. Pentru organizarea unei clase formate din 20 elevi pentru desfăşurarea verigii de
influenţare selectivă a aparatului locomotor alegeţi formaţia de lucru cea mai
adecvată, ţinând cont că lucraţi pe coridorul şcolii.
32
CAPITOLUL III
EXERCIŢII DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
 să fiţi capabili să precizaţi principalele caracteristici şi obiective ale exerciţiilor de

 să fiţi capabili să precizaţi cerinţe de ordin metodic pentru predarea exerciţiilor de
 să puteţi preciza sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală;
 să puteţi concepe un complex de exerciţii de dezvoltare fizică generală respectând
cerinţele metodice specifice
3.1. CONSIDERAŢII GENERALE
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală reprezintă totalitatea exerciţiilor necesare

dezvoltării fizice generale armonioase şi a calităţilor condiţionale şi coordinative, prin
prelucrarea analitică a articulaţilor, a funcţiilor vitale şi a principalelor grupe, musculare.
Dezvoltarea fizică se referă atât la dezvoltarea somatică, cît şi la dezvoltarea
funcţională. Termenii definitori ai dezvoltării fizice sunt: proporţionalitatea şi armonia
corporală, postura, indici morfo - funcţionali superiori şi nivelul ridicat al aptitudinilor
coordinative şi condiţionale. Dezvoltarea fizică a organismului este rezultatul acţionării
directe prin intermediul variatelor exerciţii fizice simple şi compuse, localizate precis la
nivelul segmentelor corpului, articulaţilor şi lanţurilor musculare, facilitând astfel însuşirea şi
perfecţionarea mişcărilor specifice.
În cadrul gimnasticii de bază, exerciţiile de dezvoltare fizică generală constituie
categoria cea mai variată şi accesibilă, influenţând atât procesul de creştere, cât şi cel de
dezvoltare fizică a organismului.
3.2. CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ

GENERALĂ
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală prezintă următoarele caracteristici:

 permit influenţarea multilaterală a întregului organism prin varietatea exerciţiilor;
 sunt accesibile, facilitând posibilităţile de combinare a exerciţiilor;
 pot avea influenţă analitică sau globală asupra segmentelor sau corpului, putându-
se realiza liber, sau cu folosirea unor obiecte sau aparate speciale;
 influenţează pozitiv capacitatea de relaxare a aparatului locomotor, permit
mărirea mobilităţii articulare, a supleţii şi elasticităţii musculare;
 exerciţiile de dezvoltare fizică generală contribuie la mărirea capacităţii vitale, la
îmbunătăţirea sistemului cardiovascular şi respirator, prin acţiunea lor optimă
asupra tonicităţii şi troficităţi musculare;
 contribuie la perfecţionarea proceselor nervoase, permiţând o mai bună stăpânire
a mişcărilor şi segmentelor implicate în acţiune;
33
 gradarea efortului pentru realizarea exerciţiilor poate fi precisă, putându-se

realiza în funcţie de particularităţile de vârstă şi sex;
 au influenţă benefică asupra proceselor psihice ale elevilor, inducând un
comportament disciplinat.
3.3. OBIECTIVELE EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Principalele obiective sunt:

 formarea bazei generale ale mişcărilor;
 prelucrarea selectivă şi calitativă a întregului sistem muscular şi articular în
vederea realizării unei încălziri optime a organismului;
 dezvoltarea forţei generale şi a vitezei de contracţie musculare;
 dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţi ligamentare;
 dezvoltarea capacităţilor coordinative şi condiţionale;
 formarea capacităţii de alternare a contracţiei musculare cu relaxarea;
 formarea posturii corecte şi prevenirea unor atitudini corporale vicioase;
 formarea deprinderilor de practicare a altor ramuri sportive;
 educarea ritmului, a muzicalităţii şi a simţului estetic.
3.4. CERINŢE DE ORDIN METODIC PENTRU PREDAREA EXERCIŢIILOR DE

DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
În vederea desfăşurării optime a procesului instructiv trebuie respectate următoarele

cerinţe de ordin metodic:
 angrenarea succesivă a articulaţilor şi grupelor musculare în efort (începând cu
grupele musculare ale gâtului, umerilor, braţelor, trunchiului şi în final a
picioarelor, simultan cu prelucrarea articulaţilor scapulo-humerală, coloana
vertebrală şi articulaţiile coxo-femurală şi ale picioarelor);
 folosirea gradată a exerciţiilor, începând cu cele simple şi apoi mai complexe;
 folosirea la începutul instruirii a exerciţiilor accesibile, executate cu amplitudine
mare şi o viteză redusă, accentul punându-se pe corectitudinea execuţiei;
 selectarea şi folosirea adecvată a poziţiilor iniţiale;
 dozarea optimă a efortului, realizată printr-un număr de repetări, durata execuţiei
şi a pauzelor optimă;
 complexele de exerciţii de dezvoltare fizică generală vor fi alcătuite din 8-12
exerciţii;
 în executarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală trebuie respectat principiul
simetriei;
 continuitatea exersării unui complex de exerciţii pe durata a 6-8 lecţii.
3.5. SISTEMATIZAREA EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
 În funcţie de structura exerciţiilor:

o libere (simple şi compuse);
o cu partener;
o la aparate speciale (scara fixă, banca scripeţi etc.);
o cu obiecte portative (mingi, bastoane, corzii, gantere)
 În funcţie de caracterul exerciţiilor:
34
o de întindere;
o de relaxare;
o de încordare.
 În funcţie de caracterul analitic, exerciţii pentru:
o cap;
o umeri;
o braţe;
o trunchi;
o picioare;
o articulaţia scapulo-humerală;
o articulaţia mâinii şi a pumnului;
o coloana vertebrală;
o articulaţia coxo-femurală;
o articulaţiile genunchiului şi gleznei.
 În funcţie de calitatea motrică educată, exerciţii pentru:
o forţă;
o viteză;
o rezistenţă;
o coordonare;
o mobilitate;
o supleţe.
3.6. EXERCIŢII LIBERE
Exerciţiile libere reprezintă mijloacele cele mai accesibile şi variate de dezvoltare

fizică generală, oferind posibilităţi infinite de combinare a mişcărilor diferitelor segmentelor
ale corpului.
Din punct de vedere a complexităţii lor exerciţiile libere pot fi: simple (sunt angrenate
în acţiune un singur segment sau grupă musculară) şi compuse (care angrenează în mişcare
două sau mai multe segmente).
 Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor libere:

 în cadrul lecţiilor de educaţie fizică exerciţiile libere se folosesc în cadrul verigii de
influenţare selectivă a aparatului locomotor, iar alegerea acestora se face în funcţie de
obiectivele care urmează a fi realizate.
 complexele de exerciţii cuprind 8-12 exerciţii care trebuie să se adreseze tuturor grupelor
musculare şi tuturor articulaţiilor.
 un complex de exerciţii se execută într-un ciclu de 6 –8 lecţii, după care se schimbă, iar
fiecare exerciţiu se repetă de 2- 4 ori în cadrul aceleiaşi lecţii, folosindu-se formaţii de lucru
adecvate.
 metoda de lucru recomandată este cea fragmentat-imitativă, prin care se îmbină eficient
explicaţia cu demonstraţia, numărul de repetări şi corectarea mişcărilor.
 cadrul didactic de specialitate va lucra în oglindă, folosind o terminologie corectă şi
adecvată.
 Exemple de exerciţii libere simple şi compuse:

1. P.I. Stând depărtat cu braţele îndoite şi mâinile pe şold:
T1 - aplecarea capului înainte
T2 - extensia capului
35
T3 - răsucirea capului spre stânga

T4 - răsucirea capului spre dreapta
T5 – înclinarea trunchiului înainte
T6 – aplecarea trunchiului înainte
T7 – îndoirea trunchiului înainte
T8 - revenire
2. P.I. Stând depărtat:
T1 – ridicarea braţelor înainte
T2 – ducerea braţelor lateral
T3 – ridicarea braţelor sus
T4 – revenire în P.I.
T5 – ridicarea braţelor prin înainte sus
T7 – ridicarea braţelor prin lateral sus
T8 - revenire în P.I.
3. P.I. Culcat dorsal:
T1 – ridicare şi aşezat ghemuit;
T3 – ridicarea picioarelor sus şi ducerea braţelor lateral
T5 – depărtarea picioarelor şi ridicarea braţelor sus
T7 – ridicarea simultană a picioarelor şi trunchiului la 45°
4. P.I. Sprijin culcat înainte înalt:
T1 – trecere în sprijin ghemuit prin săritură
T2 – săritură dreaptă
T3 – trecerea în sprijin ghemuit
T4 – întinderea piciorului drept înapoi
T5 – întinderea piciorului stâng înapoi
T6 – depărtarea picioarelor prin săritură şi îndoirea braţelor
T7 – întinderea braţelor
T8 – apropierea picioarelor prin săritură
3.7. EXERCIŢII CU PARTENER
Sunt exerciţii atractive care impun participarea a doi executanţi, ceea ce presupune un
anumit nivel de coordonare a mişcărilor, ocupând un loc important în cadrul mijloacelor
specifice gimnasticii de bază.
Datorită faptului că executarea acestor exerciţii necesită din partea elevilor o bună
pregătire fizică, se recomandă folosirea lor începând cu clasa a VII-a, pentru a se evita
accidentările.
În funcţie de obiectivul urmărit, partenerul poate avea rol de: element de îngreuiere
(de dozare a efortului), element de uşurare, ajutor direct, adversar, obstacol, punct de sprijin.
 Poziţii şi prize:
 Poziţii: Stând costal faţă de partener, apucat cu mâna din interior: jos, lateral jos, lateral,
lateral sus, sus, cu braţele întinse.
36
 Stând costal faţă de partener, apucat cu mâna din interior: jos, lateral jos, lateral, lateral sus,
sus, cu braţele îndoite.
 Stând costal apucat de mâini cu braţele încrucişate înaintea corpului.
 Stând costal apucat de mâini cu braţele încrucişate înapoia corpului.
 Stând faţă în faţă, apucat de mâini cu braţele: întinse jos, înainte jos, înainte, înainte sus,
sus.
 Stând spate-n spate, apucat de mâini cu braţele întinse înapoi jos; lateral jos, lateral, lateral
sus, sus.
 Stând faţă în faţă, apucat de mâini cu braţele încrucişate: înainte jos, înainte, înainte sus.
 Stând faţă-n faţă, apucat de mâini cu braţele: îndoite înainte, înainte sus.
 Stând faţă-n faţă, apucat de mâini cu braţele întinse lateral jos; lateral; lateral sus.
 Stând unul înapoia celuilalt cu mâna pe umărul, şoldul partenerului dinainte
 Prizele pot fi : de degete apucat, de degetul mare apucat, cu degetele încleştate, de mână
apucat, de antebraţ apucat şi de braţ apucat.
 Stând costal, braţele îndoite agăţate la nivelul cotului
 Stând spate–n spate, braţele îndoite, agăţate la nivelul cotului.
 Stând costal cu braţul întins pe umărul partenerului.
 Stând faţă în faţă cu mâinile pe şoldul, umărul partenerului.
 Stând faţă-n faţă “B”, aplecat cu mâinile pe şoldul partenerului.
 Stând în şir, mâinile apucă umărul partenerului.
 Sprijin pe genunchi în şir, mâinile apucă glezna partenerului.

 Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor cu partener:
 exerciţiile să fie selecţionate în funcţie de particularităţile de vârstă şi de nivelul de
pregătire;
 efectuarea exerciţiile în perechi presupun însuşirea bazelor generale ale mişcărilor, cu
ajutorul exerciţiilor libere;
 se recomandă codificarea executanţilor “A”, “B” ; “1”, “2” şi precizarea direcţiei de
execuţie orientată faţă de reperele din sală;
 partenerii să fie aleşi astfel încât să corespundă în ceea ce priveşte înălţimea, sexul,
greutatea, nivelul de pregătire.
 Exemple de exerciţii cu partener

1. P.I. Stând depărtat faţă în faţă, aplecat, braţele sus, mâna pe umerii partenerului reciproc
sprijinit:
T1-4 - presiuni reciproce pe umăr
T5 - răsucirea trunchiului spre stânga
T6 - revenire
T7 - răsucirea trunchiului spre dreapta
T8 - revenire
2. P.I. Stând spate în spate, braţele sus de mâini reciproc apucat:
T1 - pas fandat înainte cu piciorul drept
T2 - revenire
T3 - pas fandat înainte cu piciorul stâng
T4 - revenire
T5 - îndoire laterală a trunchiului spre dreapta
T6 - revenire
T7 - îndoire laterală a trunchiului spre stânga
T8 - revenire
37
3. P.I. Culcat dorsal, cap la cap de mâini reciproc apucat :

T1 – ridicarea la 45°
T2 – depărtarea picioarelor
T3 – apropierea picioarelor
T5 – ridicarea piciorului drept sus
T6 – ridicarea piciorului stâng sus
T7 – îndoirea picioarelor
4. P.I. Aşezat depărtat, talpă în talpă:
T1 – ridicarea braţelor înainte şi bătaie reciprocă din palme
T3 – ridicarea braţelor prin lateral sus şi bătaie din palme
T5 – ridicarea lateral
T6 – răsucirea trunchiului spre dreapta şi bătaie reciprocă numai cu palma stângă
T7 – răsucirea trunchiului spre stânga şi bătaie reciprocă numai cu palma dreaptă
3.8. EXERCIŢII CU OBIECTE PORTATIVE
Exerciţiile cu obiecte portative au rolul de a amplifica efectele exerciţiilor de

dezvoltare fizică generală asupra organismului, permiţând un control mai precis al
segmentelor şi al corpului în întregime.
In funcţie de obiectul utilizat, exerciţiile pot viza educarea forţei, mobilităţii sau
elasticităţii.
Obiectele specifice:
 bastoane;
 mingi medicinale;
 gantere;
 benzi elastice;
 cercuri
 corzi elastice.
Exerciţiile cu obiecte portative se pot executa individual, în perechi, în grup, din
deplasare şi de pe loc.
EXERCIŢII CU BASTOANE
Exerciţiile cu bastoane prezintă avantajul că ele permit o localizare şi o izolare bună a

segmentelor, a articulaţiilor, o direcţionare precisă a mişcării, fiind totodată şi un factor
limitator al mişcării.
 Poziţii şi prize
 Prizele specifice: de sus, de jos, mixt, răsucit, apropiat, depărtat, obişnuit, de capete
apucat.
 Poziţiile bastonului faţă de corp:
 pe orizontală, apucat cu două mâini (jos, înainte jos, înainte sus, înapoi jos);
 apucat cu două mâini la un capăt: lateral jos, lateral, lateral sus, sus, înainte jos, înainte,
înainte sus;
38
 bastonul pe verticală, (stg., dr.) apucat cu o mână capătul de jos, cealaltă mână la nivelul
pieptului;
 bastonul apucat cu un braţ, celalalt întins;
 bastonul pe orizontală apucat cu o mână capătul apropiat, cealaltă mână capătul depărtat;
 bastonul pe verticală, (stg./dr.) apucat cu o mână capătul de jos la nivelul pieptului,
cealaltă mână capătul celălalt sus, oblic jos, oblic sus;
 bastonul apucat cu braţele îndoite pe orizontală, la nivelul pieptului, la ceafă, la spate,
agăţat de coate;
 bastonul apucat cu un braţ celălalt îndoit;
 bastonul apucat cu o mână la mijloc pe verticală sau orizontală;
 bastonul apucat cu o mână lateral înainte - jos, înainte – sus.
 Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor cu bastoane:

 pentru evitarea accidentelor spaţiile dintre executanţi trebuie să fie mari;
 efectuarea exerciţiilor se vor face numai sub comanda profesorului, pe numărătoare;
 pentru creşterea eficienţei acestor exerciţii se va pune accent pe manevrarea corectă a
bastonului.
 Exemple de exerciţii individuale cu bastoane

1. P.I. Stând depărtat cu braţele sus, bastonul de capete apucat:
T1 - îndoirea trunchiului spre dreapta
T2 - îndoirea trunchiului spre stânga
T3 - răsucirea trunchiului spre dreapta
T5-6 - îndoirea trunchiului înainte cu arcuire
T7-8 - extensia trunchiului cu arcuire
2. P.I. Stând depărtat cu braţele lateral sus, bastonul de capete apucat:
T1 - aplecarea trunchiului cu spatele drept
T2 - îndoire răsucită a trunchiului spre stânga
T3 - idem T2 spre dreapta
T4 - revenire în stând depărtat
T5 – pas înainte în stând fandat cu piciorul drept şi ridicarea braţelor prin înainte sus
T6 - revenire
T7 – pas înainte în stând fandat cu piciorul stâng şi ridicarea braţelor prin înainte sus
T8 - revenire
3. P.I. Stând cu bastonul de capete apucat:
T1 – ridicarea braţelor înainte şi fandare laterală spre dreapta
T3 – ridicarea braţelor înainte şi fandare laterală spre stânga
T5 – ridicarea braţelor prin înainte sus şi îndoirea picioarelor
T7 – ridicarea braţelor prin înainte sus şi săritură dreaptă
4. P.I. Stând depărtat, batonul de capete apucat:
T1 – ridicarea braţelor înainte şi a piciorului drept lateral
T3 – ridicarea braţelor înainte şi a piciorului stâng lateral
39
T5 – ridicarea braţelor prin înainte sus şi a piciorului drept înainte

T6 – revenire în P.I:
T7 – ridicarea braţelor prin înainte sus şi a piciorului stâng înainte
EXERCIŢII CU MINGII MEDICINALE
Permit o dozare foarte precisă a efortului, deoarece se cunoaşte precis greutatea

obiectelor cu care se lucrează.
Exerciţiile cu mingi medicinale se pot executa individual, în perechi sau în grup, fiind
foarte atractive.
 Cerinţe metodice în predarea exerciţiilor cu mingi medicinale:

 adaptarea greutăţii mingilor la capacitatea de efort şi la nivelul de pregătire a elevilor;
 număr corespunzător de mingi;
 exerciţiile se pot executa din deplasare şi de pe loc;
 pentru prevenirea accidentelor exerciţiile se vor executa sub comanda profesorului.
 Exemple de exerciţii individuale şi cu partener, cu mingea medicinală

1. P.I. Stând depărtat cu braţele sus, minge ţinută cu ambele mâini:
T1 - îndoirea trunchiului lateral spre dreapta
T2 - revenire
T3 - îndoirea trunchiului lateral spre stânga
T4 - revenire
T5-6 - rotarea braţelor spre dreapta în plan frontal
T7-8 - rotarea braţelor spre stânga în plan frontal
2. P.I. Culcat înainte cap la cap, la distanţa de 3-4 m, braţele întinse lateral pe sol:
T1-2 - rostogolirea mingii cu mână dreaptă către partener.
T3-4 - rostogolirea mingii cu mână stângă către partener.
T5-6 - împingerea mingii cu mână dreaptă către partener.
T7-8 - împingerea mingii cu mână stângă către partener.
3. P.I. Stând depărtat mingea aşezată înainte pe sol:
T1 – săritură înainte peste minge
T2 – săritură înapoi peste minge
T3 – săritură înainte în depărtat peste minge
T4 – săritură în depărtat înapoi peste minge.
T5-6 – săritură cu întoarcere 360° spre dreapta
T7-8 – săritură cu întoarcere 360° spre stânga
4. P.I. Stând depărtat cu mingea ţinută cu ambele mâini :
T1 – ridicarea braţelor înainte şi fandare înainte pe piciorul drept
T3 – ducerea braţelor înainte şi fandare înainte p piciorul stâng
T5 – fandare laterală spre dreapta şi ridicarea braţelor prin înainte sus
T7 – fandare laterală spre stânga şi ridicarea braţelor prin înainte sus
40
3.9. EXERCIŢII LA APARATE SPECIALE
Exerciţiile la aparate speciale au rolul de a amplifica efectele exerciţiilor de dezvoltare

fizică generală asupra organismului. Exerciţiile la aparate speciale sunt variate, dinamice şi
atractive în comparaţie cu exerciţiile libere, permiţând o dozare şi o gradare precisă a efortului
la nivelul grupelor musculare şi a articulaţiilor.
Aparatele speciale folosite sunt:
 în şcoală: banca de gimnastică şi scara fixă;
 în sportul de performanţă: helcometru, banca cu cărucior rulant, banca curbată.
EXERCIŢII LA SCARA FIXĂ
Exerciţiile la scara fixă permite localizarea şi fixarea foarte bună a acţiunilor

musculare şi articulaţiilor, creşterea indicilor de efort prin folosirea poziţiei atârnat. Aceste
exerciţii contribuie la corectarea şi menţinerea unei poziţii corecte a corpului. Majoritatea
exerciţiilor se execută individual, dar se pot executa şi cu partener, în special cele cu caracter
de forţă.
 Cerinţe metodice în predarea exerciţiilor la scara fixă:

 folosirea în egală măsură a exerciţiilor cu caracter dinamic şi a celor cu caracter static;
 alternarea exerciţiilor de forţă cu cele de mobilitate activă sau pasivă şi de relaxare;
 organizarea exersării va fi în funcţie de numărul elevilor şi a scărilor fixe existente;
 poziţia profesorului trebuie astfel aleasă încât să poată supraveghea şi corecta execuţia
tuturor elevilor;
 demonstraţia să fie simultană cu explicarea exerciţiilor;
 în cazul exerciţiilor din atârnat trebuie precizată înălţimea prizei, felul întoarcerilor în
atârnat dorsal şi modalitatea de coborâre.
 Exemple de exerciţii individuale la scara fixă

1. P.I. Stând dorsal la scara fixă, braţele îndoite, de sus, la nivelul umerilor apucat:
T1 - pas înainte cu piciorul stâng, întinderea braţelor şi extensia capului
T2 - revenire
T3 - idem T1 cu piciorul drept
T4 - revenire
T5 - pas fandat cu piciorul stâng, întinderea braţelor şi extensia corpului
T6 - revenire
T7 - idem T5 cu piciorul drept
T8 - revenire
2. P.I. Atârnat stând costal stânga la scara fixă, piciorul stâng pe a doua şipcă de jos, braţele
îndoite, mâna stângă de sus, la nivelul umărului apucat, mâna dreaptă pe şold:
T1 - întinderea braţelor lateral cu depărtarea piciorului drept în atârnat stând depărtat cu
braţele lateral
T2 - revenire
T3 - întoarcere şi idem T1 pe partea opusă
T4 - revenire
T5 - ridicarea piciorului drept întins înainte
T6 - revenire
T7 - idem T5 cu piciorul stâng
T8 - revenire
41
3. P.I. Atârnat dorsal la scara fixă:

T1 – ridicarea picioarelor la 90°
T3 – apropierea picioarelor şi îndoirea lor
T5 – ridicarea piciorului drept înainte
T6 – ridicarea piciorului stâng înainte
T7 – îndoirea picioarelor
4. P.I. Atârnat facial la scara fixă:
T1 – ridicarea piciorului stâng înapoi
T3 – ridicarea piciorului stâng înapoi
T5 – ridicarea picioarelor înapoi
EXERCIŢII LA BANCA DE GIMNASTICĂ
Banca de gimnastică este unul din aparatele clasice speciale, oferind posibilităţi
variate de efectuare a exerciţiilor de dezvoltare fizică generală.
La acest aparat se pot executa exerciţii:
 la banca de gimnastică;
 pe banca de gimnastică;
 cu banca de gimnastică;
 peste banca de gimnastică;
 Cerinţe metodice în predarea exerciţiilor cu banca de gimnastică:
 angrenarea gradată şi complexă a aparatului locomotor în mişcare;
 verificarea integrităţii şi asigurarea stabilităţii băncilor de gimnastică;
 asigurarea unor spaţii de lucru corespunzătoare;
 repartizarea executanţilor în funcţie de înălţime, vârstă, nivel de pregătire;
 aceste exerciţii se recomandă să fie folosite doar la elevii din clasele mari.
 Exemple de exerciţii cu banca de gimnastică

1. P.I. Aşezat depărtat transversal pe bancă, braţele lateral:
T3 - îndoirea răsucită a trunchiului spre stânga
2. P.I. Stând în sprijin ghemuit transversal pe bancă:
T1 - întinderea picioarelor cu ridicarea bazinului
T2 - balansarea înapoi a piciorului stâng
T3 - balansarea înapoi a piciorului drept
T4 - revenire în sprijin ghemuit
3. P.I. Culcat înainte înalt cu sprijinul mâinilor pe banca de gimnastică:
T1 – îndoirea braţelor
T2 – ridicarea piciorului drept sus
42
T4 – îndoirea braţelor
T5 – ridicarea piciorului stâng sus
T6 – revenire în P.I
T7 – depărtarea picioarelor prin săritură
4. P.I. Stând la capătul băncii de gimnastică:
T1 – săritură dreaptă pe banca de gimnastică cu ridicarea braţelor lateral
T2 – trecere în sprijin ghemuit pe bancă
T3 – rostogolire înainte în ghemuit pe bancă
T4 – ridicare în stând prin săritură
T5 – cumpăna înainte pe piciorul drept
T6 - revenire
T7 – cumpăna înainte pe piciorul stâng
T8 – revenire şi săritură jos lateral de bancă.
APLICAŢII
1. Concepeţi un complex de 8 exerciţii libere compuse, pentru clasa a V-a de

dezvoltare fizică generală.
2. Concepeţi un complex de 8 exerciţii libere compuse pentru clasa a VIII-a de
dezvoltare fizică generală.
3. Concepeţi un complex de 8 exerciţii cu partener, pentru dezvoltarea mobilităţii şi
forţei musculare;
4. Concepeţi un complex de 8 exerciţii cu partener în 8 timpi, pentru dezvoltarea
forţei musculare;
5. Concepeţi un complex de 8 exerciţii cu bastoane în 8 timpi, pentru dezvoltarea
mobilităţii;
6. Concepeţi un complex de 8 exerciţii cu mingi, pentru dezvoltarea forţei musculare
generale;
7. Concepeţi un complex de 8 exerciţii la scara fixă în 8 timpi, pentru dezvoltarea
fizică generală;
43
CAPITOLUL IV
EXERCIŢII APLICATIVE
 să identificaţi principalele obiective ale exerciţiilor aplicative;

 să precizaţi cerinţe de ordin metodic pentru predarea exerciţiilor aplicative
 să cunoaşteţi sistematizarea exerciţiilor aplicative specifice şi nespecifice;
 să cunoaşteţi modalităţile de organizare a exerciţiilor aplicative,
 să puteţi concepe ştafete şi parcursuri cu mijloace specifice exerciţiilor aplicative în
funcţie de obiectivele lecţiei şi nivelul de pregătire a colectivelor de elevi.
4.1. OBIECTIVELE EXERCIŢIILOR APLICATIVE
Exerciţiile aplicative vizează realizarea următoarelor obiective:

 formarea unor deprinderi utilitar – aplicative;
 formarea unor deprinderi specifice diferitelor ramuri sportive,
 dezvoltarea fizică generală armonioasă a organismului;
 formarea unei ţinute corporale corecte;
 dezvoltarea capacităţilor coordinative şi condiţionale;
 dezvoltarea de aptitudini psihice şi comportamentale;
 formarea de aptitudini morale şi intelectuale.
4.2. CERINŢE DE ORDIN METODIC PENTRU PREDAREA EXERCIŢIILOR

APLICATIVE
În vederea desfăşurării optime a procesului instructiv trebuie respectate următoarele

cerinţe de ordin metodic:
 angrenarea succesivă a articulaţilor şi grupelor musculare în efort;
 folosirea gradată a exerciţiilor, începând cu cele simple şi apoi mai complexe;
 folosirea la începutul instruirii a exerciţiilor accesibile, executate sub formă de jocuri
şi ştafete şi cu viteză redusă, accentul punându-se pe corectitudinea execuţiei;
 la grupele de vârstă mică exerciţiile aplicative se organizează sub formă de joc şi vor
fi exersate în partea fundamentală a lecţiei;
 amenajarea prealabilă şi atentă a spaţiului de lucru;
 gradarea efortului în funcţie de particularităţile de vârstă, sex şi nivel de pregătire;
 verificarea şi asigurarea aparatelor;
 exerciţiile de ridicare le vor preceda pe cele de transport în procesul instructiv;
 alternarea exerciţiilor de căţărare cu cele de relaxare musculară;
 exerciţiile de tracţiune se vor preda numai la grupele cu un nivel de pregătire ridicat,
 organizarea parcursurilor aplicative în mod cursiv, accesibil şi să permită alternarea
implicării în efort a grupelor musculare.
44
4.3. SISTEMATIZAREA EXERCIŢIILOR APLICATIVE
Exerciţiile aplicativ-utilitare se împart în următoarele grupe:

 specifice gimnasticii:
 târârea
 echilibrul
 căţărarea
 escaladarea
 ridicare şi transport
 nespecifice gimnasticii:
 mers
 alergare
 aruncare şi prindere
 sărituri
 parcursuri şi ştafete aplicative
4.4. MERSUL
 Variante de mers aplicativ:

 mers obişnuit;
 mers pe vârfuri;
 mers pe călcâie
 mers pe partea exterioară a labei piciorului;
 mers pe partea interioară a labei piciorului;
 mers încrucişat;
 mers înapoi;
 mers cu paşi mici;
 mers cu paşi mari;
 mers cu sprijin pe palme;
 mers în ritm lent;
 mers în ritm rapid;
 mers cu mâinile sprijinite de glezne;
 mers cu trunchiul aplecat;
 mers cu genunchii uşor îndoiţi;
 mers fandat;
 pas schimbat;
 mers lateral (cu apropierea picioarelor);
 mers cu transport de obiecte.
4.5. ALERGAREA
 Variante de alergare aplicativă:

 alergare obişnuită;
 alergare înapoi;
 alergare cu paşi mari;
 alergare accelerată;
 alergare lentă;
 alergare cu ocolire şi trecere peste obstacole;
 alergare cu transport de obiecte.
45
4.6. TÂRÂREA
 Târâre în sprijin pe mâini şi genunchi:

 târâre în sprijin ghemuit (pe palme şi picioare);
 târâre în sprijin pe antebraţe şi picioare;
 târâre pe genunchi cu sprijin pe mâini;
 târâre pe genunchi cu sprijin pe antebraţe.
 Aceleaşi forme de târâre cu sprijin pe o mână şi pe ambele picioare sau pe un picior
şi ambele mâini.
 Târâre din culcat:
 târâre din culcat înainte, cu sprijin pe antebraţe;
 târâre din culcat dorsal, cu ajutorul braţelor şi picioarelor;
 târâre din culcat înainte sau pe spate cu împingere numai în picioare;
 târâre din culcat costal stânga sau dreapta.
 Târâre din şezând:
 târâre din şezând cu ajutorul picioarelor şi mâinilor;
 târâre din şezând, numai cu ajutorul picioarelor;
 târâre din şezând, prin salturi.
 Târâre cu transport de obiecte sau partener
Se poate folosi oricare procedeu din cele enunţate mai sus, cu transportarea obiectelor
sau unui partener, astfel:
 întro mână;
 în ambele mâini;
 sub braţ;
 pe spate;
 pe piept.
 Târâre cu trecere peste, pe sub şi cu ocolire de obstacole
Se pot executa toate procedeele menţionate mai sus. La copii exerciţiile de târâre
trebuie să se organizeze sub forma de întrecere sau joc. Exemple: "trenul", "cine atinge
clopoţelul", "tunelul", "strecurare pe sub bancă", "cursa pe sub saltea".
 Târâre pe banca de gimnastică
La banca de gimnastică, se pot executa toate procedeele de târâre care se execută şi pe
sol. Ca tehnică, unele diferă datorită folosiri marginilor băncii ca puncte de apucare, de
exemplu:
 târâre din culcat înainte pe bancă, cu tracţiunea simultană în braţe;
 târâre din aceeaşi poziţie, cu tracţiunea succesivă în braţe;
 târâre din culcat dorsal, cu tracţiunea simultană în braţe;
 târâre din culcat dorsal, cu tracţiunea succesivă în braţe;
 târâre din culcat înainte sau dorsal, cu transport de obiecte.
4.7. ESCALADAREA
Escaladarea presupune trecerea peste un obiect sau aparat de o înălţime variată (banca
de gimnastică, lada, capra, cal, bârnă, garduri, ziduri etc.). Exerciţiile de escaladare a
diferitelor obiecte sau aparate pot fi executate individual şi cu partener.
Pot fi utilizate următoarele variante de escaladare cu partener:
 executantul se urcă pe genunchiul îndoit al partenerului;
 executantul se urcă călare pe spatele sau pe umerii celui care-l ajută;
46
 executantul se urcă pe spatele partenerului care stă pe genunchi, cu sprijin pe

palme;
 executantul se urcă pe "scăunelul" format din apucarea încrucişată a mâinilor a doi
parteneri;
 executantul este tras în sus de un partener care se află urcat pe un aparat.
4.8. CĂŢĂRAREA
Căţărarea se poate efectua pe următoarele aparate specifice: scara fixă, banca de

gimnastică, scara din frânghie, frânghia, prăjina, cadrul. Pe lângă aceste aparate se mai pot
utiliza: paralele egale, paralele inegale, bară fixă joasă, bara fixă înaltă, bârna de concurs,
inele.
 Exerciţii de căţărare la scara fixă:
 căţărare cu braţul si piciorul opus;
 căţărare cu braţul şi piciorul de pe aceeaşi parte;
 căţărare păşind din două în două, din trei în trei şipci;
 căţărare cu un braţ şi ambele picioare sau cu un picior director şi cu ambele braţe;
 căţărare şi coborâre numai în braţe, cu şi fără balansări laterale;
 căţărare cu spatele sau cu o latura orientată spre scară;
 căţărare cu transport de greutăţi în mâini, în spate, între glezne;
 căţărare cu partenerul călare pe umeri.
 Căţărarea la frânghia verticală
Învăţarea căţărării la frânghie, începe cu iniţierea în tehnica apucării frânghiei cu
mâinile şi picioarele. Căţărarea în atârnat mixt, se poate executa în doi sau trei timpi.
Căţărarea în doi timpi - din atârnat cu un braţ întins celălalt îndoit la nivelul pieptului.
Îndoirea picioarelor cu apucarea frânghiei (timpul 1); întinderea picioarelor prin împingere
simultan cu tracţiune în braţul întins şi mutarea braţului de jos deasupra (timpul 2). Coborârea
începe cu mutarea mâinilor în jos şi îndoirea genunchilor (timpul 1); întinderea picioarelor
(timpul 2).
Căţărarea în trei timpi - din atârnat cu braţele întinse. Îndoirea picioarelor şi apucarea
frânghiei între labele picioarelor (timpul 1); întinderea picioarelor prin împingere, în timp ce
braţele se flexează prin tracţiune (timpul 2); deplasare alternativă a mâinilor în sus pe
frânghie, ajungând în poziţia atârnat cu braţele întinse şi mâinile apropiate. Se menţine
apucarea frânghiei cu picioarele (timpul 3).
Coborârea se începe cu: deplasarea succesivă a mâinilor pe frânghie în jos, la nivelul
pieptului, în timp ce braţele se flexează (timpul 1); îndoirea picioarelor în timp ce braţele se
întind (timpul 2); întinderea picioarelor (timpul 3).
În metodica învăţării se vor folosi următoarele exerciţii:
 legănare în atârnat pe frânghie;
 învăţarea apucării cu picioarele din şezând pe bancă;
 întinderea picioarelor prin împingere simultan cu tracţiunea braţelor şi revenire în
şezând;
 apucarea frânghiei cu picioarele în poziţia atârnat.
 Procedee de căţărare la frânghia verticală:
 legănare în atârnat mixt;
 căţărare cu ajutorul braţelor şi picioarelor;
 căţărare numai în braţe, cu corpul întins;
 căţărare numai în braţe, cu picioarele în echer;
 căţărare cu transportarea unei greutăţi în spate sau pe umeri;
47
 căţărare obişnuită şi coborâre cu capul în jos;

 căţărare cu oprire la mijlocul frânghiei, eliberând braţele alternativ;
 Căţărare cu oprire
Se realizează prin înfăşurarea frânghiei, cu scopul eliberării la nevoie a unei mâini sau
a ambelor mâini. Exemple de căţărări cu oprire:
 înfăşurare în spirală;
 înfăşurarea coapsei într-o buclă;
 înfăşurarea în buclă pe sub picioare;
 înfăşurare sub formă de opt.
 Exerciţii de căţărare la banca de gimnastică:
 căţărare în sprijin ghemuit;
 căţărare în sprijin ghemuit pe un picior;
 căţărare în sprijin pe genunchi;
 căţărare, imitând săritura iepurelui.
4.9. ECHILIBRUL
 Exerciţii de echilibru – ştafete:

 “Cursa într-un picior”;
 “Cursa în ghemuit”;
 “Cursa peste obstacole”;
 “Ştafeta cu partenerul în spate”;
 "Care pe care".
 Echilibru cu variante de mers, exerciţii:
 mers obişnuit;
 mers înapoi;
 mers cu ochii închişi pe o linie trasată;
 mers pe vârfuri pe o linie trasată;
 mers pe partea exterioară a labei piciorului;
 mers pe partea interioară a labei piciorului;
 mers ghemuit;
 mers cu pas mare;
 mers lateral cu pas adăugat;
 mers lateral cu pas încrucişat;
 mers în sprijin ghemuit;
 mers în sprijin pe genunchi;
 mers cu întoarceri de 180º şi 360º
;
 mers câte doi, faţă în faţă, apucat de mâini;

 mers câte doi, într-un cerc.
 Echilibru cu variante de alergare şi sărituri, exerciţii:
 alergare obişnuită;
 alergare cu paşi mari;
 sărituri pe un picior;
 sărituri pe ambele picioare cu întoarcere 180º şi 360º
 Echilibru cu transport de greutăţi, exerciţii:
 variante de deplasare în echilibru cu transportul unor obiecte întro mână sau în
ambele;
 variante de deplasare în echilibru cu transportarea pe cap a unui obiect;
 variante de deplasare în echilibru cu transportarea unor obiecte în spate;
48
 variante de deplasare în echilibru cu transportarea partenerului în spate.

 Echilibru cu trecere peste obstacole, exerciţii:
 treceri peste mingii, bastoane, măciuci etc.;
 treceri peste un executant aşezat pe genunchi, ghemuit sau culcat transversal;
 trecerea prin cercuri verticale;
 trecerea de pe un aparat pe altul (o bancă, două bănci suprapuse, bârna, calul, lada,
etc.).
 Echilibru pe două aparate alăturate şi paralele (două bănci sau două bârne),
exerciţii:
 mers cu picioarele depărtate (cu câte un picior pe fiecare aparat);
 mers în sprijin ghemuit de-a lungul aparatelor, la fel ca la exerciţiul precedent;
 mers în sprijin pe genunchi de-a lungul aparatelor;
 trecerea de pe un aparat pe altul, în mers obişnuit sau în sprijin ghemuit;
 câte doi faţă în faţă, apucat de mâini, mers lateral unul având ochii închişi;
4.10. ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
 Exerciţiile de aruncare şi prindere pot fi împărţite astfel:

 aruncare şi prindere individuală;
 aruncare şi prindere cu o mână şi cu două mâini;
 aruncare la distanţă de pe loc şi din elan;
 aruncare la ţintă;
 aruncare şi prindere cu partener;
 Exerciţii de aruncare şi prindere individuale, cu două mâini:
 aruncare din faţă sau din lateral;
 aruncare de la piept;
 aruncare de la umăr;
 aruncare de deasupra capului;
 aruncare pe la spate;
 aruncare din faţă peste cap;
 aruncare printre picioare;
 Exerciţii de aruncare şi prindere individuală, cu o singură mână:
 aruncare de la genunchi, de la şold, cu braţul întins sau îndoit;
 aruncare azvârlită de deasupra umărului, cu braţul întins sau îndoit;
 aruncare de deasupra capului;
 aruncare din lateral;
 aruncare pe sub picior;
 aruncare pe la spate;
 aruncare din diferite poziţii;
 aruncare simultană cu două mingi.
 Aruncarea la distanţă de pe loc şi din elan
Se execută din diferite poziţii, utilizând variante de deplasare (mersul, alergarea, pasul
adăugat, pasul încrucişat şi sărituri), având ca obiectiv aruncarea obiectelor la mare distanţă şi
dezvoltarea forţei.
 Exerciţii şi jocuri de aruncare la punct fix:
 aruncarea cercului în ţintă;
 aruncarea suliţei la ţintă;
 “ochirea prin fereastră”;
 "ocheşte mingea";
49
mingea "lup";
 aruncarea în ţintă mobilă;
 "raţele şi vânătorii";
 Aruncarea cu partener implică toate jocurile cu mingea, dintre care amintim:
 "minge în zig - zag";
 "aruncă mingea";
 "fereşte capul";
 "mingea în suveică";
 "mingea la căpitan".
4.11. RIDICARE ŞI TRANSPORT
Exerciţiile de ridicare şi transport se pot împărţi în:

 ridicarea şi transportul obiectelor (obiecte portative, aparate de gimnastică, alte
obiecte) ;
 ridicarea şi transportul unui partener.
 Ridicarea şi transportul obiectelor portative:
 mingi elastice sau pline, câte una sau mai multe;
 bastoane de gimnastică, 20-30 deodată, în braţe;
 măciuci, 20-30 deodată, în braţe;
 cercuri, 10-20 pe braţe sau în jurul trunchiului.
 Ridicarea şi transportul aparatelor de gimnastică:
Aparatele de gimnastică (banca, saltele, capra, lada, calul, bârna, paralelele) sunt
transportate în funcţie de greutatea şi mărimea lor si de numărul de subiecţii care participă la
transportul lor. Exerciţiile de ridicare şi transport a aparatelor de gimnastica se realizează
numai la indicaţiile cadrului didactic.
 Ridicarea şi transportul altor obiecte:
 saci mici umpluţi cu nisip, ţinuţi în braţe sau pe cap;
 saci mari ţinuţi pe umeri, în braţe sau pe spate;
 pietre de diferite mărimi, câte una într-o mână, în ambele mâini, în faţă, la piept, la
sold, pe umăr.
 Ridicarea şi transportul unui partener - variante:
1. Transportul unui partener de către altul: călare pe spate, călare pe umeri, pe un umăr,
în braţe, cu un braţ.
2. Transportul în doi sau mai mulţi: în braţe, pe "scăunel", pe "scăunelul cu spetează",
apucat reciproc la nivelul coatelor cu alţi doi parteneri, transportul "coşuleţului", pe
braţele mai multor parteneri care formează targa, pe scăunel, format din unul sau două
bastoane, pe targa formată din bastoane.
4.12. SĂRITURI
 Sărituri din elan peste obstacole vii:

 săritură asemănătoare trecerii peste garduri cu ridicarea genunchilor sus, peste 1-6
subiecţi stând pe genunchi cu sprijin pe mâini;
 săritură prin "fereastră"
 săritură în sprijin depărtat peste un subiect care stă orientat transversal în poziţia
stând aplecat cu sprijinul mâinilor pe genunchi;
 săritură călare peste capra formată din doi subiecţi care stau faţă în faţă, cu mâinile
sprijinite reciproc pe umeri;
50
 săritura cu trecerea prin sprijin ghemuit printre braţe, peste doi subiecţi care stau
faţă în faţă, sprijiniţi reciproc cu mâinile pe umeri;
 săritură cu rostogolire peste 1-3 subiecţi aflaţi în poziţia sprijin ghemuit.
 Sărituri fără sprijin la banca de gimnastică aşezată transversal:
 sărituri pe ambele picioare pe bancă şi de pe bancă jos;
 sărituri pe un picior pe bancă şi de pe bancă jos;
 sărituri pe ambele picioare, peste 3-5 bănci aşezate transversal, la o anumită
distanţă între ele, stabilită în funcţie de posibilităţile subiecţiilor;
 săritură pe un picior sau pe ambele, peste 1-3 bănci, aşezate una peste alta;
 cu elan, păşire peste bancă, imitând săritura peste garduri din atletism;
 Sărituri fără sprijin la banca de gimnastică aşezată longitudinal:
 sărituri pe ambele picioare pe bancă şi de pe ea jos, de-lungul ei;
 sărituri pe ambele picioare în zig- zag, peste 1-2 bănci suprapuse;
 sărituri pe un picior pe bancă şi de pe ea jos, pe toată lungimea ei, cu schimbarea
piciorului la a doua repetare;
 stând depărtat peste banca de gimnastică: sărituri cu întoarcere 180 , 360 de-a
O O
lungul băncii.
 Sărituri cu sprijin pe banca de gimnastică aşezată transversal (din elan):
 elan, bătaie pe ambele picioare, săritură în sprijin ghemuit pe 2-4 bănci suprapuse
şi coborâre prin săritură cu extensie, cu diferite mişcări de picioare sau cu
întoarceri de 180O - 360O
 elan, bătaie pe ambele picioare, săritură în sprijin depărtat;
 elan, bătaie pe ambele picioare, săritură în sprijin ghemuit sau cu picioarele
întinse, printre braţe, peste 2-4 bănci suprapuse;
 bătaie pe ambele picioare, răsturnare prin stând pe mâini, cu aterizare prin pod sau
lateral, peste 3-4 bănci suprapuse.
4.13. TRACŢIUNI ŞI ÎMPINGERI
 Tracţiuni între doi executanţi – variante:

 din fandat înainte, faţă în faţă, apucat de o mână;
 din aceeaşi poziţie, apucat de ambele mâini;
 din aceeaşi poziţie, apucat reciproc cu mâinile de un baston, de la mijloc;
 din aceeaşi poziţie, apucat cu ambele mâini sau cu o mână de un baston, de capete;
 şezând faţă în faţă, apucat cu câte o mână de un baston;
 din aceeaşi poziţie, apucat cu mâinile de o minge mare, tracţiuni pentru a intra în
posesia ei;
 stând spate în spate, braţele înapoi, apucat de mâini;
 stând spate în spate, braţele înapoi, apucat reciproc cu mâinile de un baston, la
mijloc sau la capete;
 stând înapoia celuilalt, apucat de mâini, cel din faţă îl trage pe cel din spate, iar
acesta opune rezistenţă;
 din aceeaşi poziţie, cel din spate îl apucă de mijloc pe cel din faţă pentru a efectua
tracţiunea;
 stând umăr la umăr, apucat reciproc la nivelul coatelor, tracţiune laterală.
51
 Tracţiuni între mai mulţi executanţi – variante:

 două echipe stau faţă în faţă, cu executanţii dispuşi în formaţie în şir, apucat de
mijloc, primii din fiecare echipă se apucă de mâini sau de un baston, executând
tracţiunea;
 executanţii aşezaţi în cerc, apucă cu ambele mâini de o frânghie lungă de 6 m,
legată la capete; prin tracţiune, încearcă să atingă cu picioarele un cerc mai mare,
desenat pe sol;
 din aceeaşi formaţie, executanţii apucă cu o mână frânghia, iar cu cealaltă încearcă
să ridice un obiect plasat în spatele fiecăruia:
 Împingeri între doi sau mai mulţi executanţi
 stând faţă în faţă, palmă în palmă, împingeri alternative;
 din aceeaşi poziţie, reciproc apucat de umeri, împingeri simultane;
 ghemuit faţă în faţă, împingeri în vederea dezechilibrării;
 idem exerciţiul anterior, dar stând într-un picior, faţă în faţă;
 stând într-un picior, faţă în faţă, apucat reciproc de un picior întins înainte,
împingeri în vederea dezechilibrării;
 stând lateral unul de celălalt, apucat reciproc de mijloc, împingeri în umăr;
 stând lateral unul de celălalt în sprijin pe genunchi împingeri în umăr;
4.14. PARCURSURI APLICATIVE
 Parcursuri aplicativ pentru formarea deprinderilor de alergare:

a) Materiale: o saltea, 2 bănci de gimnastică, minge medicinală.
Descriere - Stând în spatele liniei de start: alergare cu spatele spre direcţia de
deplasare 5-7 m, rostogolire înainte în ghemuit, alergare cu păşire peste două bănci de
gimnastică aşezate transversal faţă de direcţia de alergare (la distanţa de 3 m, una de alta),
ocolirea unui obstacol (minge medicinală), alergare până la linia de start. .
b) Materiale: 2 bănci de gimnastică, o saltea.
Descriere – Stând în spatele liniei de start: alergare pe două bănci de gimnastică
aşezate una în prelungirea celeilalte, rostogolire înainte în ghemuit, rostogolire înapoi din
depărtat în ghemuit, alergare cu pendularea gambei înapoi până la linia de start.
 Parcursuri pentru formarea deprinderilor de echilibrului:
a) Materiale: 2 bănci de gimnastică, o capră, o scară fixă.
Descriere - Stând înapoia liniei de start, mers în echilibru pe partea îngustă a băncii
de gimnastică aşezată longitudinal, săritură în sprijin depărtat peste capră, mers în echilibru
pe partea îngusta a celei de-a doua bănci de gimnastică aşezată oblic în sus la 30-40O,
sprijinită cu un cap de scara fixă, atârnat la scara fixă apucat de ultima şipcă, căţărare pe şipca
respectivă spre stânga şi spre dreapta, mers în echilibru oblic în jos pe partea îngustă a băncii
de gimnastică, alergare cu viteză maximă până la linia de start.
b) Materiale: 2 bănci de gimnastică, o minge medicinală, o bârnă:
Descriere - Stând înapoia linie de start: mers în echilibru pe bârna de gimnastică, la
jumătatea bârnei executarea unei întoarceri de 360O, coborâre prin săritură, alergare întrun
picior pe partea lată a băncii de gimnastică, deplasare prin săritură întrun picior pe partea
îngustă a băncii de gimnastică, ocolirea unui obstacol (mingea medicinală), alergare în viteză
maximă până la linia de sosire.
 Parcursuri aplicative pentru formarea deprinderii de aruncare şi prindere
a) Materiale: o bancă de gimnastică, o minge de handbal, o minge de oină, o ţintă:
Descriere - Stând înapoia liniei de start: alergare 6 m, mers în echilibru pe partea
îngustă a băncii de gimnastică la mijlocul băncii, prinderea unei mingii de handbal aruncată
52
de un partener şi transmiterea ei acestuia înainte de coborârea de pe bancă, alergare 3-4 m,

culegerea de pe sol a unei mingi de oină şi aruncare la ţintă, alergare înapoi 3-4 m, mers în
echilibru pe banca de gimnastică, prinderea şi aruncarea mingii de handbal cu două mâini la
acelaşi partener, alergare până la linia de plecare.
b) Materiale: o minge de handbal, o minge de oină, o bancă de gimnastică, o saltea.
Descriere - Stând în spatele liniei de start: alergare 6 m, având într-o mână o minge de
oină, iar în cealaltă o minge de handbal, săritură peste o bancă de gimnastică aşezată
transversal, aruncare la ţintă cu mingea de handbal într-un cerc suspendat, rostogolire înainte
în ghemuit, pasarea mingii de oină unui partener şi reprimirea ei, alergare până la linia de
plecare.
 Parcursuri aplicative pentru formarea deprinderilor de târâre
a) Materiale: o capră de gimnastică, o ladă de gimnastică
Descriere: - Stând în spatele liniei de start: alergare 5-6 m, săritură peste capra de
gimnastică prin procedeul preferat, rostogolire înainte în ghemuit, târâre din poziţia pe
genunchi cu sprijin pe palme 3-5 m, alergare 5-7 m cu escaladarea lăzii de gimnastică,
aşezată transversal pe direcţia de deplasare, târâre din poziţia culcat înainte cu impulsul
alternativ al picioarelor şi tracţiunea braţelor până la linia de plecare.
b) Materiale: o bancă de gimnastică, o scara fixă, o saltea.
Descriere - Stând înapoia liniei de start: târâre înainte din poziţia pe genunchi cu
sprijin pe palme pe partea lată a băncii de gimnastică, căţărare la scara fixă cu ajutorul
mâinilor şi picioarelor, coborâre prin săritură pe saltea, târâre înainte din poziţia culcat facial
cu tracţiune alternativă în braţe pe banca de gimnastică aşezată longitudinal.
 Parcursuri aplicative pentru formarea deprinderii de căţărare

a) Materiale: o frânghie de 4 m, o scară fixă, o bancă de gimnastică.
Descriere – Stând înapoia liniei de start: alergare, târâre înainte din poziţia pe
genunchi cu sprijin pe palme pe partea lată a băncii de gimnastică aşezată longitudinal,
căţărare în doi timpi pe o frânghie de 4 m cu coborâre, slalom printre 4 mingii medicinale,
căţărare la scara fixă cu ajutorul mâinilor şi picioarelor şi coborâre numai cu ajutorul braţelor;
alergare până la linia de start.
b) Materiale: 5 saltele, o minge medicinală, o trambulină semielastică, paralele, un
cal, o bancă, o frânghie de 4 m.
Descriere – Stând înapoia liniei de start: târâre pe două saltele aşezate în lungime prin
tunelul făcut de partenerii care stau în coloana câte unul în stând depărtat; ridicarea unei
mingii medicinale şi transportarea ei prin procedeul preferat până la paralele, unde o aşează
jos; bătaie pe trambulină pe două picioare şi săritură înaltă pe o saltea; escaladarea calului
aşezat transversal, aterizare pe saltea; deplasare în echilibru pe partea îngustă a băncii de
gimnastică, rostogolire înainte în ghemuit pe saltea; căţărare pe frânghie şi coborâre, alergare
până la linia de start.
 Parcursuri aplicative pentru formarea deprinderii de ridicare şi transport
a) Materiale: 2 haltere de 2 kg, o minge medicinală, o bancă de gimnastică.
Descriere - Stând înapoia liniei de start: alergare 5-6 m, transportând în fiecare mână
câte o haltera de 2 kg; mers în echilibru pe partea lată a băncii de gimnastică, aşezarea
halterelor pe sol şi culegerea mingii medicinale, transportul ei pe cap până la linia de start.
b) Materiale: o bancă de gimnastică.
Descriere – Stând înapoia liniei de start: alergare 8-10 m transportând un coleg călare
pe spate, mers în echilibru pe o bancă de gimnastică aşezată longitudinal, coborâre de pe
bancă prin săritură cu extensie, după care se inversează rolurile şi se efectuează acelaşi traseu.
53
APLICAŢII
1. Descrieţi 4 trasee aplicative pentru clasa a V-a, materiale la alegere, pentru

dezvoltarea calităţilor condiţionale.
2. Descrieţi 4 trasee aplicative pentru clasa a VI-a, materiale la alegere pentru
dezvoltarea capacităţii condiţionale.
3. Concepeţi şi descrieţi 2 trasee aplicative alcătuit numai din mijloace nespecifice
gimnasticii.
4. Concepeţi şi descrieţi 2 trasee aplicative alcătuit numai din mijloace specifice
gimnasticii.
5. Concepeţi şi descrieţi 2 ştafete alcătuit numai din mijloace aplicative nespecifice
gimnasticii.
6. Concepeţi şi descrieţi 2 ştafete alcătuit numai din mijloace aplicativespecifice
gimnasticii.
54
CAPITOLUL – V
GIMNASTICA SPORTIVĂ – IMPORTANŢĂ, CARACTERISTICI,

SARCINI, CONŢINUT ŞI CLASIFICAREA EXERCIŢIILOR
Obiective capitolului
 să delimitaţi conceptul de”gimnastică”;
 să descrieţi apariţia şi evoluţia gimnasticii în România.
 să identificaţi principalele caracteristici ale gimnasticii;
 să identificaţi principalele sarcini ale gimnastici sportive;
 să precizaţi ramurile gimnasticii;
 să precizaţi elemente specifice gimnasticii;
 să precizaţi locul şi rolul gimnasticii sportive în cadrul sistemului de educaţie fizică
şcolar.
5.1. GIMNASTICA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
In cadrul educaţiei fizice, gimnastica, ca disciplină sportivă, reprezintă unul dintre cele
mai importante mijloace. Gimnastica dispune de un conţinut foarte bogat, accesibil tuturor
categoriilor de vârstă, de o teorie şi o metodică proprie, de mijloace şi forme specifice, propri
de organizarea a procesului instructiv educativ.
In definirea gimnasticii nu trebuie să omitem faptul că ea se află întro relaţie de
intercondiţionare cu discipline ca: psihologia, fiziologia, biomecanica, anatomia etc.
Din punct de vedere terminologic, cuvântul ”gimnastică” provine de la grecescul
“gymnos’, care înseamnă “gol”, deoarece grecii practicau exerciţiile fizice fără îmbrăcăminte,
în gimnazii şi palestre.
R. Podlaha “In terminologia gimnasticii” (1974), defineşte astfel gimnastica: “Sistemul
de exerciţii aplicate analitic sau global care influenţează selectiv şi cumulativ aparatul
locomotor, în vederea perfecţionării mişcării corpului omenesc, a formării ţinutei corecte”.
C. Kiriţescu în “Palestrica” (1964), consideră că “Gimnastica constă din exerciţii
metodice, conduse după un plan sistematic şi după reguli anumite în vederea conservării
sănătăţii şi a sporiri capacităţii fiziologice a corpului omenesc, implicit a celor psihice, voinţa,
curajul, etc.”
J.Fekete în “Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri” (1996), defineşte gimnastica
astfel: “Gimnastica reprezintă un sistem special de exerciţii fizice naturale şi create care
urmăresc întărirea sănătăţii, influenţarea selectivă şi precisă a aparatului locomotor,
dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea capacităţilor motrice, formarea şi perfecţionarea
capacităţii de mişcare a omului.”
Considerăm că gimnastica este reprezentată de un sistem de exerciţii fizice cu rol
sanogen şi formativ asupra organismului şi capacităţiilor psihomotrice ale omului.
5.2. GIMNASTICA ÎN ROMÂNIA
Încă din timpul domnitorului Alexandru Ipsilante, în anul 1776, gimnastica se preda în
Şcoala Românească de la Liceul “Sfântul Sava”. Pentru introducerea gimnasticii în şcoli s-a
parcurs un drum lung şi anevoios, deoarece problemele legate de dotarea materială, formarea
cadrelor de specialitate şi întocmirea programelor analitice, au necesitat mult timp şi energie
pentru a fi rezolvate.
55
Începând cu secolul al XIX-lea s-a observat un interes crescut pentru practicarea

exerciţiilor fizice în diferite şcoli particulare, frecventate numai de cei cu posibilităţi
materiale. În aceste şcoli, exerciţiile fizice erau predate de către profesori stăini, care au
deschis şcoli de gimnastică, scrimă, muzică şi caligrafie.
Un moment important pentru evoluţia gimnasticii în ţara noastră a fost apariţia legi
“Legea instrucţiei din 1864” – art. 113 – din timpul domniei lui A. I. Cuza, prin care se
introducea gimnastica, alături de muzica vocală, în licee ca disciplină obligatorie.
Un moment crucial în istoria gimnasticii din România, a fost reprezentat de organizarea
predării gimnasticii în şcoli şi în armată, de începerea formării de cadre de specialitate, a
creerii de societăţi, iar la baza acestor iniţiative a fost ardeleanu Gheorghe Moceanu (1831 –
1909), considerat pe bună dreptate “părintele educaţiei fizice româneşti”.
Gh. Moceanu a fost adeptul sistemului german de gimnastică a lui Jahn (cel care a pus
bazele gimnasticii la aparate), iar între preocupările sale s-a înscris şi cea de publicist, scriind
o serie de lucrări, dintre care amintim:
 “Carte de gimnastică” (1869);
 “Istoria, anatomia şi igiena gimnasticii” (1879);
 “Cartea de gimnastică pentru uzul şcolilor primare, secundare şi superioare”
(1887);
 “Memorii asupra gimnasticii şi a călătoriilor mele în Europa, Asia, Africa şi
America” (1895).
Adevăratul organizator al educaţiei fizice şcolare a fost Spiru Haret, care a introdus
obligativitatea predării gimnasticii în şcoală, în anul 1899, fiind predată pentru prima dată
după o programă analitică.
Prin reforma învăţământului primar şi normal, din anul 1893 şi prin activitatea lui Spiru
Haret s-a introdus gimnastica în şcolile primare, s-au alcătuit programe, regulamente,
instrucţiuni metodice şi manuale.
Din anul 1902, până în prezent au funcţionat două societăţi de gimnastică, şi anume:
“Societatea de gimnastică, muzică şi sport” din Iaşi şi Societatea de Educaţie Fizică “Înainte”
din Bucureşti.
Prima conferinţă a specialiştilor din gimnastică, din toată ţara, a avut loc în perioada 21-
24 aprilie 1904, la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, sub preşedinţia Prof. univ. Paul
Bujor şi în prezenţa lui Spiru Haret.
În anul 1905 se constituie Federaţia Română de Gimnastică, iar în anul 1907 această
federaţie s-a afiliat la Federaţia Internaţională de Gimnastică.
În anul 1922 s-a înfiinţat “Institutul Superior de Educaţie Fizică“ din Bucureşti, iar în
anul 1949 s-a introdus şi gimnastica în planul de învăţământ pentru studenţi.
În anul 1957 s-a organizat prima ediţie a Cupei Europene de gimnastică feminină la
Bucureşti. Din anul 1959 până în prezent sunt organizate Campionatele Internaţionale de
Gimnastică ale României, care începând din 1993 constituie concurs de calificare pentru Cupa
Mondială.
Şcoala de gimnastică românească şi-a adus o contribuţie determinantă la dezvoltarea
gimnasticii pe plan mondial, dominând practic competiţiile internaţionale, în special pe cele
din gimnastica feminină.
56
5.3. IMPORTANŢA ŞI LOCUL GIMNASTICII SPORTIVE ÎN CADRUL

SISTEMULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLAR
Gimnastica poate fi considerată ramura sportivă cu cea mai lungă prezenţă în cadrul
sistemului de învăţământ din România. Gimnastica a fost prevazută în programele şcolare
încă de la începuturile învăţământului din ţara noastră, având o pondere dominantă în cadrul
educaţiei fizice şcolare.
Datorită specificului gimnasticii, ea a fost prevazută în programa şcolară în perioada în
care activitatea se desfăşoară în interior (în săli special amenajate), fiindu-i alocate un număr
mare de ore, astfel în învăţământul gimnazial, în programa şcolară, au fost prevăzute un
număr de 80 de lecţii ceea ce reprezintă 15,3% din totalul unităţiilor de învăţate, iar în
învăţământul liceal numărul unităţiilor de învăţare este chiar mai mare.
În cadrul sistemului de educaţie fizică, gimnastica se remarcă datorită multiplelor sale
influenţe pozitive printr-un caracter formativ şi instructiv - educativ deosebit.
Formele de organizare ale gimnasticii în cadrul sistemului de educaţie fizică sunt
diferite în funcţie de particularităţiile categoriilor de populaţie şcolară la care se adresează şi
în funcţie de obiectivele instructive –formative pe care le urmăreşte a le realiza.
Gimnastica are următoarele forme de organizare şi manifestare:
 gimnastica de bază – prezentă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, în verigile a II-a şi a
III-a: de pregătire a organismului şi influenţare selectivă a aparatului locomotor cu
scopul organizării şi disciplinării colectivelor, precum şi de dezvoltare fizică
armonioasă a elevilor;
 gimnastica sportivă (acrobatică, aerobică şi sărituri la aparate) - fiind prevăzute cicluri
tematice pe timpul desfăşurării lecţiilor, în special în semestrul al II-lea;
 gimnastica ritmică;
 gimnastica de întreţinere (aerobic, fitness);
 gimnastica în regimul zilei de şcoală – cuprinzând gimnastica de înviorare şi momentul
de gimnastică;
 gimnastica colectivă - organizată în cadrul cluburilor sportive.
Predarea conţinutului gimnasticii în cadrul orelor de educaţie fizică impune
respectarea unor cerinţe de ordin metodic şi organizatoric:
 dezvoltarea calităţiilor motrice specifice practicării execiţiilor acrobatice în perioada
anterioară planificării ciclurilor tematice;
 însuşirea terminologiei gimnasticii;
 îmbinarea metodelor demonstrative şi verbale cu cele intuitive;
 precizarea mecanismului de bază al fiecărui element acrobatic şi efectuarea unor
exerciţii pregătitoare atunci când este cazul;
 cunoaşterea tehnicilor de acordare a ajutorului direct şi a celui indirect;
 asigurarea spaţiului de lucru în vederea prevenirii accidentelor;
 individualizarea exersarii pe grupe de nivel biomotric;
 asigurarea unui cadru optim de exersare;
 folosirea unor materiale ajutătoare care să favorizeze învăţarea;
 evaluarea periodică a nivelului de însuşire a elementelor acrobatice în vederea eliminării
greşelilor de execuţie.
Predarea săriturilor la aparate impune respectarea următoarelor măsuri organizatorico-
metodice:
 învăţarea fragmentată a fazelor săriturilor prin exersarea unor sisteme de acţionare
specifice;
57
 învăţarea săriturilor în mod progresiv crescând înalţimea aparatelor şi dificultatea

săriturilor;
 tratarea diferenţiată a elevilor pe cel puţin două grupe de nivel biomotric, ceea ce
implică exersarea la cel puţin două aparate concomitent;
 corectarea permanentă a execuţie fiecărui elev în vederea înlăturării greşelilor de
execuţie;
 acordarea ajutorului se realizează numai de către cadrul de specialitate, prin tehnici
adecvate;
 în momentul aterizării asistenţa poate fi dată atât de profesor, cât şi de către un elev
special instruit;
 pentru direcţionarea elenului, a locului de efectuare a bătăi pe tranbulină, a locului de
aşezare a palmelor pe aparat şi a celui de aterizare se pot folosi marcaje (trasate cu
cretă).
5.4. CARACTERISTICILE GIMNASTICII SPORTIVE
Caracteristicile gimnasticii sportive sunt următoarele:

 gimnastica sportivă reprezintă un mijloc important al educaţiei fizice;
 gimnastica sportivă este o ramură a gimnasticii şi în acelaşi timp un mjloc al
acesteia, determinat de caracterul competitiv şi de existenţa unui program
competiţional;
 se caracterizează printr-un conţinut foarte bogat şi diversificat, fiind supus unui
proces creativ permanent;
 gimnastica sportivă reclamă calităţi motrice deosebite (forţă, viteză, mobilitate,
supleţe etc.), precum şi capacitatea subiecţilor de stăpânire a centrului de greutate
şi de menţinere a echilibrului în condiţii variate specifice elementelor statice şi
dinamice;
 gimnastica sportivă se caracterizează printr-un grad mare de spectaculozitate
determinat de complexitatea elementelor specifice care rezidă din amplitudinea şi
precizia efectuării lor, precum şi din capacitatea de coordonare a mişcărilor şi
orientarea în spaţiu;
 elementele acrobatice au un caracter în general individual, fiind accesibile în
special celor cu aptitudini deosebite, putându-se practica atât de copii, cât şi de
adulţi, între anumite limite, datorită posibilităţiilor de adaptare a acestora, a
atractivităţii şi accesibilităţii lor;
 contribuie la dezvoltarea calităţilor motrice condiţionale;
 contribuie la dezvoltarea capacităţii coordinative;
 contribuie la perfecţionarea organelor de echilibru şi a sistenului nervos central;
 elementele acrobatice contribuie la dezvoltarea aptitudinilor morale, psihice
(curaj, dârzenie, etc.) şi volitive;
 elementele acrobatice contribuie la dezvoltarea aptitudinilor intelectuale.
5.5. SARCINILE GIMNASTICII SPORTIVE
Sarcinile gimnasticii sportive sunt următoarele:

 dezvoltarea elasticităţii musculare şi a mobilităţii articulare;
 dezvoltarea forţei musculare, a echilibrului şi a coordonării mişcărilor;
 formarea unei ţinute corporale corecte şi estetice;
58
 perfecţionarea tehnicii execuţiei specifice cu accent pe amplitudinea şi precizia

mişcării;
 perfecţionarea capacităţii de orientare în spaţiu şi a preciziei mişcărilor în
cooncordanţă cu caracteristicile spaţio-temporale.
5.6. RAMURILE GIMNASTICII DE PERFORMANŢĂ
GIMNASTICA DE PERFORMANŢĂ
Sportivă Ritmică Acrobatică Aerobică
Gimnastica sportivă cuprinde:

 gimnastica sportivă masculină, cu următoarele probe:
 sol;
 cal;
 inele;
 sărituri;
 paralele;
 bară;
 gimnastica sportivă feminină cu următoarele probe:
 sărituri;
 paralele inegale;
 bârnă;
 sol;
Gimnastica ritmică sportivă cuprinde:
 probe individuale:
 liber;
 cu obiecte:
 măciuci;
 panglică;
 minge;
 cerc;
 amsamblu:
 liber;
 cu obiecte.
Gimnastica acrobatică:
 individual:
 statică;
 dinamică;
 în grup:
 perechi;
 piramide;
 la aparate speciale:
 plasă elastică;
 roată;
59
 basculă;
 trambulină elastică.
5.7. BAZELE TEHNICE ALE EXERCIŢIILOR ACROBATICE
Tehnica elementelor acrobatice impune respectarea anumitor legităţi, astfel elementele

statice au la bază menţinerea echilibrului corpului în condiţii variate, neobişnuite, în timp ce
elementele dinamice se bazează pe rotaţia şi semirotaţia corpului şi a segmentelor în jurul
unor axe mobile.
Elementele acrobatice statice se caracterizează printr-un anumit grad se stabilitate
determinat de:
 mărimea poligonului de susţinere;
 înălţimea centrului de greutate;
 proiecţia centrului de greutate pe baza de susţinere.
Tehnica elementelor acrobatice depinde de:
 poziţia corpului şi a segmentelor în spaţiu (poziţia iniţială, intermediară şi finală);
 planurile şi axele în care se efectuează mişcările corpului şi a segmentelor acestuia
(frontal, sagital, longitudinal, orizontal);
 interacţiunea forţelor externe (gravitaţia, reacţia reazemului, forţa de frecare, inerţia,
forţa de rezistenţă a aerului) şi a celor interne (forţa musculară, forţele active şi pasive
ale articulaţilor şi segmentelor);
 traiectoria mişcărilor;
 ritmul şi tempoul de execuţie al mişcărilor corpului şi segmentelor.
Analiza şi descrierea tehnică a unei mişcări trebuie să vizeze următoarele:
 aparatul la care se execută mişcarea;
 poziţia de plecare (iniţială);
 modul de execuţie;
 direcţia mişcării:
 acţiunile corporale, locul, intensitatea şi mărimea lor pe traiectoria mişcării, raportate
la forţele externe;
 poziţia finală.
APLICAȚII
1. Cine este considerat „părintele educaţiei fizice româneşti”?

2. Menţionaţi contribuţia lui Spiru Haret la dezvoltarea gimnasticii din România.
3. In ce an a fost constituită Federaţia Română de Gimnastică şi când acesta s-a
afiliat la Federaţia Internaţională de Gimnastică?
1. Enumeraţi trei caracteristici ale gimnasticii sportive.
2. Enumeraţi trei sarcini ale gimnasticii sportive.
3. Menţionaţi ramurile gimnasticii sportive.
4. Menţionaţi ramurile gimnasticii acrobatice.
5. Care sunt cele trei criterii de clasificare a exerciţiilor gimnasticii sportive?
6. Enumeraţi factorii determinaţi ai elementelor acrobatice statice.
7. Enumeraţi factorii de care depinde tehnica elementelor acrobatice.
8. Menţionaţi formele de organizare şi manifestare ale gimnasticii.
9. Enumeraţi câte patru cerinţe de ordin metodico-organizatoric necesare predării
gimnasticii şi săriturilor în cadrul orelor de educaţie fizică.
60
CAPITOLUL – VI
GIMNASTICA SPORTIVĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
 să prezentaţi obiectivele cadru pentru fiecare ciclu de învăţământ;

 să prezentaţi obiectivele de referinţă pentru fiecare an de studiu;
 să prezentaţi obiectivele operaţionale şi conţinutul de predare a gimnasticii acrobatice şi
a săriturilor pentru fiecare an de studiu;
 să descrieţi metodologia de evaluare a gimnasticii sportive pentru fiecare an de studiu.
6.1. GIMNASTICA ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
În planurile de învăţământ disciplina educaţie fizică este cuprinsă în trunchiul comun,

în aria curriculară „Educaţie fizică şi sport” cu un număr de două ore alocate săptămânal în
învăţământul primar şi gimnazial şi un număr de o oră /săptămânal în învăţământul liceal
Obiectivele cadru generale
Obiectivele cadru generale prevăzute în programa de educaţie fizică sunt următoarele:

 dezvoltarea capacităţii motrice generale ale elevilor;
 extinderea fondului de procedee tehnice şi de acţiuni tactice specifice practicării
diferitelor probe şi ramuri sportive;
 menţinerea stării optime de sănătate şi asigurarea evoluţiei armonioase a
dezvoltării fizice;
 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.
Obiectivele de referinţă ale gimnasticii
Obiectivele de referinţă ale gimnasticii sunt derivate din obiectivele cadru şi stipulează
rezultatele scontate pe parcursul fiecărui an şcolar, ca urmare a desfăşurării procesului
didactic de predare-învăţare.
Pentru gimnastică, obiectivele de referinţă stabilite sunt următoarele:
 însuşirea mecanismului de bază al elementelor acrobatice şi a săriturilor;
 formarea capacităţii de a executa elementele acrobatice însuşite în cadrul unor
linii acrobatice;
 formarea capacităţii de compunere a unor exerciţii liber alese la sol cu elemente
impuse.
Predarea gimnasticii în cadrul lecţiilor de educaţie fizică pe clase şi semestre, va trebui
obligatoriu inclusă în planul tematic anual şi a celui calendaristic semestrial.
În cadrul lecţiilor de educaţie fizică cu două sau trei teme, gimnastica şi săriturile poate
fi planificat alături de teme din atletism, jocuri sportive sau de dezvoltare a unei calităţi
motrice.
61
Principalele metode şi procedee metodice specifice procesului de predare a

gimnasticii
Principalele metode şi procedee metodice specifice procesului de predare a gimnasticii

sunt următoarele:
 exersarea globală şi analitică;
 formele de autoinstruire şi autocontrol;
 repetarea multiplă a unor structuri de exerciţii şi sisteme de acţionare complexe;
 exersarea în structuri simple şi complexe.
Măsurile de natură metodico-organizatorice
Măsurile necesare procesului de instruire în gimnastică acrobatică şi sărituri în cadrul

lecţiilor de educaţie fizică sunt următoarele:
 pentru însuşirea elementelor de gimnastică acrobatică:
 asigurarea unei nivel optim al capacităţii condiţionale şi coordinative specifice şi
generale;
 folosirea de către cadrul de specialitate a unei terminologii corecte în vederea
însuşirii ei de către elevi;
 precizarea mecanismului de bază a fiecărui element acrobatic şi efectuarea de
exerciţii pregătitoare;
 utilizarea mijloacelor intuitive şi demonstraţii corespunzătoare;
 stăpânirea de către cadrele didactice şi de către elevi a modalităţilor de acordare a
ajutorului în momentele de execuţie a elementelor acrobatice;
 tratarea diferenţiată a elevilor în cadrul lecţiilor care abordează teme din
gimnastică, prin formarea unor grupe de nivel biomotric;
 evaluări periodice;
 asigurarea şi amenajarea optimă a spaţiului de lucru în vederea prevenirii
accidentelor.
 pentru însuşirea săriturilor:
 învăţarea fragmentată a fazelor săriturilor şi efectuarea unor exerciţii pregătitoare;
 executarea săriturilor la aparate a căror înălţime creşte progresiv;
 utilizarea mijloacelor intuitive şi demonstraţii corespunzătoare;
 stăpânirea de către cadrele didactice a modalităţilor de acordare a ajutorului în
execuţia săriturilor;
 cadrele de specialitate trebuie să acorde asistenţă la ridicarea de pe aparat şi la
aterizare.
Principiile de alcătuire a linilor acrobatice
Liniile acrobatice trebuie concepute respectându-se următoarele principii:

 alternanţa exerciţiilor dificile cu unele de dificultate mai scăzută;
 asigurarea unei cursivităţi în ceea ce priveşte ordinea exerciţiilor care alcătuiesc
liniile acrobatice;
 evitarea plasării elementelor de mare dificultate în ultima parte a linilor
acrobatice.
62
6.2. PREDAREA GIMNASTICII IN CICLUL PRIMAR
Ciclul gimnazial cuprinde două cicluri curriculare:

 ciclul achiziţiilor fundamentale – cuprinde elevii claselor a I-a şi a II-a, are ca
obiectiv acomodarea la cerinţele sistemului şcolar, alfabetizarea iniţială;
 ciclul de dezvoltare – cuprinde elevii claselor a III-a şi a VI-a, are ca obiectiv
formarea capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor.
Predarea gimnasticii la clasele I – IV
 Conţinuturi cuprinse în instruire:

 cumpăna pe un genunchi;
 cumpăna pe un picior;
 semisfoara;
 podul de jos şi de sus;
 stând pe omoplaţi;
 rulare pe spate, laterală şi pe abdomen;
 rostogoliri înainte şi înapoi.
6.3. PREDAREA GIMNASTICII IN CICLUL GIMNAZIAL
Ciclul gimnazial cuprinde două cicluri curriculare:

 ciclul de dezvoltare – cuprinde elevii claselor a V-a şi a VI-a, având ca obiectiv major,
formarea capacităţii de bază, necesare pentru continuarea studiilor;
 ciclul de observare şi orientare – cuprinde elevii claselor a VII- a şi a VIII-a,
întinzându-se până la clasa a IX-a, având ca obiectiv major, orientarea în vederea
optimizării şcolare şi profesionale ulterioare.
Predarea gimnasticii la clasa a V-a
Gimnastica acrobatică

 cumpăna pe un genunchi, cu sprijinul mâinilor pe sol;
 semisfoara, sfoară (fete);
 podul de jos;
 stând pe cap (băieţi);
 rulări înapoi;
 rostogolire laterală;
 rostogolire din ghemuit în ghemuit înainte şi înapoi;
 rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat;
 linie acrobatică.
 Obiective operaţionale:
 însuşirea mecanismului de bază al poziţiilor din gimnastică;
 însuşirea mecanismului de bază al cumpenelor;
 însuşirea mecanismului de bază al sforii şi semisforii;
 însuşirea mecanismului de bază al podului de jos;
63
 însuşirea mecanismului de bază al rostogolirilor;

 consolidarea elementelor acrobatice însuşite;
 exersarea elementelor însuşite în structuri simple;
 exersarea elementelor acrobatice însuşite în structuri diferenţiate;
 integrarea elementelor însuşite în linii acrobatice constituite diferenţiat;
 creşterea indicilor de dezvoltare a forţei;
 creşterea indicilor de dezvoltare ai mobilităţii articulare;
 pregătirea diferenţiată a probelor de evaluare potrivit disponibilităţilor şi opţiunilor
elevilor.
Sărituri
 Conţinutul cuprins în instruire:

 săritură cu sprijin depărtat la capră.
 creşterea indicilor de dezvoltare a musculaturii membrelor inferioare;
 însuşirea mecanismului de bază al săriturii la capră;
 consolidarea mecanismului de bază al săriturii în depărtat peste capră;
 exersarea corectă a săriturii în sprijin depărtat peste capră.
Predarea gimnasticii la clasa a VI – a
 podul de jos (băieţi), podul de sus (fete);
 stând pe mâini;
 roata laterală;
 rostogoliri înainte şi înapoi din ghemuit în depărtat;
 linii acrobatice.
 însuşirea mecanismului de bază al podului de sus;
 însuşirea mecanismului de bază al rostogolirii înainte şi înapoi din ghemuit în
depărtat;
 însuşirea mecanismului de bază al stândului pe mâini;
 însuşirea mecanismului de bază al roţii laterale;
 realizarea unor structuri de 3-5 elemente acrobatice;
 cunoaşterea principalelor reguli de protecţie în executarea elementelor acrobatice cu
grad ridicat de dificultate;
 capacitatea de a aborda eficient varianta de evaluare prevăzută în „Sistemul Naţional
Şcolar de Evaluare”, precum şi în cazul evaluării opţionale, la cerere.
Sărituri

 săritura în sprijin ghemuit la lada aşezată transversal, urmată de săritură cu extensie.
 însuşirea mecanismului de bază al săriturii la ladă;
 însuşirea corectă a fazelor săriturilor la ladă;
 însuşirea cunoştinţelor ce privesc protecţia elevilor în cazul săriturilor.
64
Predarea gimnasticii la clasa a VII – a

 înlănţuirea a 2-3 elemente acrobatice, statice şi dinamice, cuprinzând elementele
însuşite anterior;
 rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate;
 linii acrobatice.
 însuşirea mecanismului de bază al rostogolirii înapoi cu picioarele întinse şi
apropiate
 însuşirea mecanismului de bază al roţii laterale;
 exersarea elementelor acrobatice în structuri adecvate posibilităţilor individuale;
 consolidarea elementelor acrobatice separat sau în structuri potrivit posibilităţilor
individuale;
 perfecţionarea execuţiei elementelor acrobatice cu grad mare de dificultate;
 executarea eficienţă a variantei de evaluare în funcţie de opţiunea fiecărui elev.
Sărituri

 săritura în sprijin depărtat la lada aşezată transversal, trecere în sprijin ghemuit,
urmat de coborâre prin săritură cu extensie
 însuşirea mecanismului de bază a fazelor săriturii;
 executarea cursivă a fazelor săriturii la ladă;
 efectuarea integrală a săriturii la ladă cu accent pe coborârea în extensie.
Predarea gimnasticii la clasa a VIII – a

 înlănţuirea a 3-4 elemente acrobatice, statice şi dinamice, cuprinzând elementele
însuşite anterior
 linii acrobatice alcătuite din 5 elemente (exerciţiu liber ales la sol).
 efectuarea corectă a elementelor acrobatice însuşite în clasele anterioare;
 cunoaşterea regulilor de protecţie, autoprotecţie şi igienă individuală;
 cunoaşterea posibilităţilor individuale pentru efectuarea elementelor singulare sau a
unei linii acrobatice;
 efectuarea eficienţă a elementelor acrobatice care urmează a fi evaluate.
Sărituri

 săritura cu rostogolire înainte la lada aşezată longitudinal.
65
 însuşirea mecanismului de bază al săriturii cu rostogolire înainte la lada aşezată
longitudinal;
 să realizeze în condiţii de siguranţă corporală săritura cu rostogolire la ladă;
 susţinerea eficienţă a probei de evaluare.
6.4. PREDAREA GIMNASTICII IN INVĂŢĂMÂNTUL LICEAL
Ciclul liceal cuprinde trei cicluri curriculare:

1. ciclul de observare si orientare – cuprinde elevii claselor a IX-a, având ca
obiectiv major, orientarea în vederea optimizării şcolare şi profesionale ulterioare;
2. ciclul de aprofundare – cuprinde elevii claselor a X- a şi a XI-a, având ca
obiectiv major adâncirea studiului în specialitatea aleasă, asigurându-se
concomitent o pregătire generală pe bază opţiunilor din celelalte arii curriculare;
3. ciclul de specializare – cuprinde elevii claselor a XII-a având ca obiectiv major
pregătirea în vederea integrării eficiente în învăţământul universitar sau pe piaţa
muncii.
Predarea gimnasticii la clasa a IX-a

 elemente acrobatice statice: cumpăna pe un picior, podul de sus, stând pe omoplaţi,
stând pe cap (băieţi), stând pe mâini;
 elemente acrobatice dinamice: rostogoliri – variante, răsturnare laterală, răsturnare
lentă înainte şi înapoi (fete);
 exerciţiu liber ales la sol (cu elemente impuse).
 Obiective operaţionale majore:
 cunoaşterea nivelului de pregătire a elevilor;
 învăţarea legării elementelor acrobatice;
 formarea capacităţii de a elabora linii acrobatice;
 pregătirea eficientă a probei de evaluare.
Sărituri

 săritură în sprijin depărtat peste capră (fete);
 săritură cu rostogolire înainte peste lada dispusă longitudinal (băieţi);
 săritură în sprijin ghemuit la lada dispusă transversal, urmată de coborâre cu extensie
(băieţi);
 săritură în sprijin depărtat peste capră cu întoarcere 90° (fete).
 însuşirea fazelor săriturilor;
 perfecţionarea fazelor de zbor;
 efectuarea corectă şi înlănţuită a tuturor fazelor săriturii;
 însuşirea mecanismului de bază al săriturii în sprijin depărtat la capră;
 consolidarea fazelor de zbor şi aterizare.
66
Predarea gimnasticii la clasa a X – a

 legări de elemente statice şi dinamice, exemple:
 rostogoliri din ghemuit în ghemuit şi din depărtat în depărtat, înainte şi înapoi;
 rostogolire înainte - stând pe cap – revenire în ghemuit – podul de sus;
 cumpăna pe un picior – stând pe mâini – rostogolire înainte;
 roata laterală – stând pe mâini – cădere în pod (fete);
 răsturnare lentă înainte - răsturnare lentă înapoi – podul de sus (fete);
 roată laterală – stând pe mâini – rostogolire înainte – stând pe cap (băieţi).
 Competenţe specifice:
 utilizarea corectă a mijloacelor şi procedeelor de dezvoltare a calităţilor condiţionale
şi coordinative;
 valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnice însuşite în rezolvarea, în condiţii
regulamentare, a situaţiilor specifice gimnasticii.
Sărituri

 săritură în sprijin depărtat peste capră cu întoarcere 90°(fete);
 săritură cu rostogolire înainte peste lada dispusă longitudinal (fete);
 săritură în sprijin ghemuit printre mâini la capră (băieţi));
 săritură în sprijin depărtat la lada dispusă longitudinal (băieţi).
şi coordinative;
Predarea gimnasticii la clasa a XI – a

 rostogoliri din ghemuit în ghemuit şi din depărtat în depărtat, înainte şi înapoi;
 cumpăna pe un picior – stând pe mâini – rostogolire înainte;
şi coordinative;
67
Sărituri

 săritură în sprijin depărtat peste capră cu întoarcere 90°(fete);
şi coordinative;
Predarea gimnasticii la clasa a XII – a

 rostogoliri din ghemuit în ghemuit şi din depărtat în depărtat, înainte şi înapoi –
rulare înapoi – stând pe omoplaţi;
 cumpăna pe un picior – stând pe mâini – rostogolire înainte – răsturnare laterală;
şi coordinative;
Sărituri

 săritură în sprijin depărtat peste capră cu întoarcere 90° (fete);
şi coordinative;
68
6.5. APLICAREA SISTEMULUI DE EVALUARE LA DISCIPLINA GIMNASTICĂ
CLASA a I- a
Evaluarea sumativă (instrumente de evaluare – probele practice) – conform Sistemului

Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu un singur calificativ, la următoarea
variantă:
 cumpăna pe un genunchi cu sprijinul mâinilor pe sol – rostogolire înainte din
ghemuit în ghemuit - podul de jos – stând pe omoplaţi.
Criteriile de acordare a calificativelor:

 calificativ suficient – execuţia corectă a primelor două elemente acrobatice;
 calificativ bine – execuţia corectă şi cursivă a primelor trei elemente
acrobatice;
 calificativ foarte bine – execuţia cursivă şi corectă a tuturor elementelor
acrobatice.
1. CLASA a II- a
Evaluarea sumativă (instrumente de evaluare – probele practice) – conform

Sistemului Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu un singur calificativ, la
următoarea variantă:
 cumpăna pe un genunchi cu sprijinul mâinilor pe sol - podul de jos –
rostogolire înainte şi înapoi din ghemuit în ghemuit – stând pe omoplaţi.

 calificativ suficient – execuţia corectă a primelor trei elemente acrobatice;
 calificativ bine – execuţia corectă şi cursivă a primelor patru elemente
acrobatice;
acrobatice.
2. CLASA a III- a

Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu un singur calificativ, la următoarele
variante:
 rulare pe spate – rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit – rostogolire înapoi
din ghemuit în ghemuit – cumpăna pe un genunchi – semisfoara – podul de jos;
 cumpăna pe un picior – rulare pe spate – stând pe omoplaţi – rostogolire înainte
din depărtat în ghemuit – rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat.

 calificativ suficient – execuţia cu unele greşeli a primelor 3 - 4 elemente
acrobatice;
 calificativ bine – execuţia corectă şi cursivă a primelor 3 - 4 elemente
acrobatice;
acrobatice.
69
4. CLASA A IV- A

Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu o singură notă, la următoarea variantă:
 cumpăna pe un picior – rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit –
rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat – stând pe omoplaţi – podul de jos
(băieţi) – podul de sus (fete).

 calificativ suficient – execuţia cu unele greşeli a primelor 4 elemente
acrobatice;
 calificativ bine – execuţia corectă şi cursivă a primelor 4 elemente acrobatice;
acrobatice.
5. CLASA A V-A
a) Evaluarea predictivă (instrumente de evaluare – probe practice):

 probe de mobilitate generală;
 testarea nivelului de dezvoltare a forţei abdominale;
 capacitatea de săritură, cu desprindere pe două picioare.
b) Evaluarea formativă (probe practice şi observarea sistematică):
 acrobatică:
 stând pe cap (băieţi);
 sfoara (fete)
 podul de jos (băieţi);
 cumpăna pe un picior (fete).
 sărituri:
 înălţimea zborului şi a extensiei trunchiului ;
 siguranţa aterizării;
c) Evaluarea sumativă (instrumente de evaluare – probele practice) – conform
Sistemului Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu o singură notă, la una
din următoarele variante: gimnastică acrobatică (varianta a sau b) şi sărituri la un
aparat sau acrobatică şi sărituri cumulativ.
 Gimnastică acrobatică :
 varianta A - efectuarea 2-3 elemente izolat, aprecierea se face din nota
maximă 9, astfel:
 cumpăna pe un picior (f), stând pe cap (b) – 3 puncte;
 sfoara (f), podul de jos (b) – 3 puncte;
 stând pe omoplaţi – 3 puncte.
 varianta B - efectuarea unei linii acrobatice, aprecierea se face din nota
maximă 10, astfel:
 rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit – 1 puncte;
 rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat – 2 punct;
 stând pe cap (b), sfoara (f) – 3 puncte;
 din culcat dorsal. stând pe omoplaţi – 3 puncte;
 din stând ghemuit. săritură dreaptă cu extensie – 1 punct.
 Sărituri :
70
 săritura în sprijin depărtat la capră, aprecierea se face din nota maximă 10,
astfel:
 elanul – 1 puncte;
 bătaia şi desprinderea – 2 puncte;
 zborul I, sprijinul mâinilor pe capră şi zborul II – 5 puncte;
 aterizarea – 2 puncte.
6. CLASA A VI-A

 probe de mobilitate generală;
 testarea nivelului de dezvoltare a forţei abdominale;
 investigarea nivelului de învăţare a elementelor acrobatice prevăzute pentru
clasa a V-a.
 acrobatică:
 rostogoliri din ghemuit în depărtat.
 sărituri: sprijin ghemuit pe lada dispusă transversal, urmată de săritură cu
extensie:
 calitatea bătăii pe trambulină;
 zborul echilibrat şi corect;
 amortizarea şi siguranţa aterizării;
 rolul conducător al capului
Sistemului Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu o singură notă, la una din
următoarele variante: gimnastică acrobatică (varianta a sau b) şi sărituri la un aparat sau
acrobatică şi sărituri cumulativ.
 varianta A - efectuarea a 3 elemente izolat, aprecierea se face din nota
maximă 9, astfel:
 stând pe mâini – 3 puncte;
 roata laterală – 3 puncte;
 podul de jos (b), cumpăna pe un picior (f) – 3 puncte.
maximă 10, astfel:
 cumpăna pe un picior (f) – 1 puncte;
 roata laterală – 2 punct;
 rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit şi din ghemuit în depărtat – 2
puncte;
 podul de jos (b), sfoara (f) – 2 puncte;
 din stând ghemuit: săritură dreaptă cu extensie şi întoarcere 90° – 1 punct
(f), 2 puncte (b).
 Sărituri :
 săritura în sprijin ghemuit pe lada dispusă transversal, urmată de săritură cu
extensie, aprecierea se face din nota maximă 10, astfel:
71

 zborul I, sprijinul pe ladă şi zborul II – 4 puncte;
7. CLASA A VII-A

 investigarea nivelului de învăţare a elementelor acrobatice prevăzute pentru
clasa a VI-a (roata laterală, stând pe mâini, podul de joc (b), sfoara (f)).
 acrobatică:
 podul de sus (f);
 rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate.
 sărituri: săritura în sprijin depărtat pe lada dispusă transversal, ghemuire urmată
de săritură cu extensie:
 desprinderea şi aşezarea picioarelor în sprijin depărtat pe lada cu înălţimi
progresive;
 proiectarea şi poziţia corpului în aer;
 siguranţa aterizării;
acrobatică şi sărituri apreciate cumulativ.
 varianta A - efectuarea 3 elemente izolat, aprecierea se face din nota maximă
9, astfel:
 podul de jos (b), cumpăna pe un picior (f) – 2 puncte;
 rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate – 2 puncte.
maximă 10, astfel:
 rostogolire înainte din ghemuit în depărtat – 2 puncte;
 stând pe mâini, rostogolire înainte în culcat dorsal, (b); sfoara (f) – 3 punct;
 stând pe cap (b), sfoara (f) – 3 puncte;
 podul de jos, stând pe omoplaţi urmat de rostogolire înapoi şi cumpănă pe
un genunchi – 3 punct;
 ridicare în stând şi roata laterală – 2 puncte.
 Sărituri:
 săritura în sprijin depărtat pe lada dispusă transversal, ghemuire urmată de
săritură cu extensie, aprecierea se face din nota maximă 10, astfel:
 corelaţia eficienţă a elanului cu bătaia – 2 puncte;
 stabilitatea pe ladă – 2 puncte;
 amplitudinea extensiei – 4 puncte;
 siguranţa aterizării – 2 puncte.
72
8. CLASA A VIII-A

 învestigarea nivelului de execuţie a elementelor acrobatice cu grad ridicat de
dificultate, exersate în anul anterior: stând pe cap, stând pe mâini, roata
laterală.
 acrobatică:
 elaborarea variantelor de alcătuire a exerciţiului liber ales la sol.
 sărituri: rostogolire înainte pe lada dispusă longitudinal
 cursivitatea fazelor săriturii cu rostogolire înainte la ladă.
acrobatică şi sărituri cumulativ.
 varianta A - efectuarea 2-3 elemente izolat, aprecierea se face din nota
maximă 9, astfel:
 stând pe cap (b), podul de sus (f) – 2 puncte;
 rostogolire înainte în depărtat – 1 punct.
 varianta B - efectuarea unui exerciţiu liber ales la sol (cuprinde 5 elemente
acrobatice de dificultate ridicată), aprecierea se face din nota maximă 10,
astfel:
 3-4 elemente de legătură – 1 punct;
 cursivitatea exerciţiului – 2 puncte;
 expresivitatea în execuţie – 1 punct;
 corectitudinea execuţiei celor 5 elemente acrobatice – 6 puncte.
 Sărituri :
 săritura cu rostogolire înainte pe lada dispusă longitudinal, aprecierea se
face din nota maximă 10, astfel:
 calitatea bătăii şi desprinderii – 2 puncte;
 rostogolirea pe ladă – 5 puncte;
 ieşirea de pe aparat şi aterizarea – 3 puncte.
9. CLASA A IX - A

Naţional Şcolar de Evaluare, se apreciază elevii, cu o singură notă, la una din
următoarele variante: gimnastică acrobatică (varianta a sau b) şi două sărituri la un
aparat.
 varianta A - efectuarea a 4 elemente izolat, aprecierea se face din nota
maximă 9, astfel:
 fete: stând pe mâini – 3 puncte, răsturnare lentă înainte şi înapoi – 3 puncte,
roata laterală – 3 puncte;
73
 băieţi: rostogolire înainte în depărtat – 2 puncte, stând pe cap – 2 puncte,

stând pe mâini – 2 puncte, roata laterală – 3 puncte.
maximă 10, astfel:
 fete: răsturnare lentă înainte – 2 punct, cumpăna pe un picior – 2 puncte,
stând pe mâini cu rostogolire – 3 puncte, roata laterală – 3 puncte (la care se
pot adăuga elementele de legătură);
 băieţi: rostogolire înainte în depărtat – 2 puncte, stând pe cap – 2 puncte,
podul de jos – 2 puncte, stând pe mâini – 3 puncte (la care se pot adăuga
elementele de legătură).
 Sărituri :
 săritura în sprijin depărtat la capră, aprecierea se face din nota maximă 10,
astfel:
 săritura cu rostogolire înainte pe lada dispusă longitudinal, aprecierea se
face din nota maximă 10, astfel:
 elanul – 1 punct;
 săritura în sprijin ghemuit pe lada dispusă transversal, urmată de săritură cu
extensie, aprecierea se face din nota maximă 10, astfel:
 săritura în sprijin depărtat la capră cu întoarcere 90°, aprecierea se face din
nota maximă 10, astfel:
 bătaia şi desprinderea –3puncte;
10. CLASA A X - A

următoarele variante: gimnastică acrobatică şi două sărituri la un aparat.
 efectuarea unui exerciţiu liber ales la sol, aprecierea se face din nota maximă
10, în funcţie de numărul, dificultatea şi nivelul de execuţie al elementelor
acrobatice.
 Sărituri :
 fete - săritura în sprijin depărtat la capră cu întoarcere 90°, aprecierea se face
din nota maximă 10, astfel:
74
 bătaia şi desprinderea –3puncte;
 fete - săritura cu rostogolire înainte pe lada dispusă longitudinal, aprecierea
se face din nota maximă 10, astfel:
 băieţi - săritura în sprijin ghemuit printre mâini la capră, aprecierea se face
din nota maximă 10, astfel:
 băieţi - săritura în sprijin depărtat pe lada dispusă transversal, ghemuire
urmată de săritură cu extensie, aprecierea se face din nota maximă 10, astfel:
 elanului - 1 punct;
 stabilitatea pe ladă – 2 puncte;
 amplitudinea extensiei – 2 puncte;
 siguranţa aterizării – 2 puncte.
11. CLASA A XI - A

următoarele variante: gimnastică acrobatică, aerobică sau ritmică şi două sărituri la un
aparat.
 efectuarea unui exerciţiu liber ales la sol, cu elemente impuse, ansamblu
aerobic sau un exerciţiu de gimnastică ritmică liber sau cu obiecte, aprecierea
se face din nota maximă 10, în funcţie de numărul, dificultatea şi nivelul de
execuţie al elementelor acrobatice.
 Sărituri :
 executarea a câte două sărituri fetele şi băieţii, opţional din cele învăţate în
clasele anterioare, aprecierea se face din nota maximă 10.
12. CLASA A XII - A

următoarele variante: gimnastică acrobatică şi 2-3 sărituri la un aparat.
 efectuarea unui exerciţiu liber ales la sol cu elemente acrobatice impuse sau
efectuarea a 4 elemente izolat cu grad ridicat de dificultate, aprecierea se face
din nota maximă 10.
75
 Sărituri:
 executarea a două sărituri înlănţuite fetele şi a trei sărituri băieţii, opţional din
cele învăţate în clasele anterioare, aprecierea se face din nota maximă 10.
APLICAȚII
1. Denumiţi ciclurile curriculare din care fac parte clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi
a a XII-a.
2. Denumiţi ciclurile curriculare din care fac parte clasele a V-a, a VI-a, a VII-a şi
a a VIII-a.
3. Daţi exemplu de trei obiective cadru pentru ciclul primar.
4. Daţi exemplu de trei obiective cadru pentru ciclul gimnazial.
5. Daţi exemplu de trei obiective cadru pentru ciclul liceal.
6. Daţi exemplu de o linie acrobatică pentru evaluare la clasele a V-a, a VI-a, a
VII-a şi a VIII-a.
76
CAPITOLUL – VII
TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII

ELEMENTELOR ACROBATICE
 să precizaţi elementele acrobatice statice şi dinamice;

 să fiţi capabili să descrieţi tehnica elementelor acrobatice;
 să identificaţi principalele variante de execuţie ale elementelor acrobatice;
 să elaboraţi sistemele de acţionare pentru învăţarea elementelor acrobatice statice întro
suscesiune logică;
 să elaboraţi sistemele de acţionare pentru învăţarea elementelor acrobatice dinamice
întro suscesiune logică;
 să cunoaşteţi modalităţile de acordare a ajutorului;
 să identificaţi principalele greşeli de execuţie a elementelor acrobatice specifice
gimnasticii.
7.1. CLASIFICAREA EXERCIŢIILOR ACROBATICE
Exercitiile acrobatice sunt împărţite în patru grupe principale:

 exerciţii individuale;
 exerciţii în perechi;
 piramide;
 exerciţii la aparate;
După structura lor, exerciţiile acrobatice se împart în două grupe mari:
 exerciţii cu caracter static:
 de mare mobilitate;
 de echilibru;
 de echilibru şi forţă;
 exerciţii cu caracter dinamic.
Exercitiile acrobatice individuale

Exerciţii statice:
 poziţii cu caracter de mobilitate:
 podul;
 sfoara;
 poziţii cu caracter de echilibru:
 cumpenele;
 poziţii cu caracter de echilibru şi forţă:
 stând pe antebraţe;
 stând pe cap.
Exerciţii dinamice:
 rulări:
 pe abdomen;
77
 pe spate;
 laterale;
 rostogoliri:
 din ghemuit;
 înainte;
 înapoi;
 cu picioarele departate;
 înainte
 înapoi
 cu picioarele întinse şi apropiate:
 înainte;
 înapoi;
 înainte din săritură;
 variante rezultate din combinarea lor;
 cilindrul:
 înainte;
 înapoi;
 îndreptări:
 de pe cap;
 de pe ceafă;
 răsturnări;
 roata
 laterală;
 întoarsă;
 lenta:
 înainte;
 înapoi;
 cu trecere prin stând pe mâini
 înainte;
 înapoi.
7.2. EXERCIŢII ACROBATICE STATICE INDIVIDUALE
ELEMENTE CU CARACTER DE MOBILITATE
Podul de jos
► Execuţia tehnică
Din culcat dorsal se îndoaie picioarele din genunchi departându-le uşor, sprijinul
acestora pe sol este pe toată talpa; simultan cu mişcarea picioarelor mâinile i-au contact cu
solul în dreptul capului, cu faţa palmară.
Din această poziţie se execută o mişcare simultană de întindere a segmentelor inferioare
şi superioare, ceea ce determină proiectarea bazinul sus, astfel încât proiecţia umerilor să cadă
deasupra articulaţiilor palmelor.
Podul din culcat se învaţă uşor cu condiţia ca executantul să dispună de o bună
mobilitate la nivelul articulaţiilor coloanei vertebrale, scapulo-humerale şi coxo-femurale.
► Succesiunea metodică a învăţării:
 extensii cu arcuire la nivelul umărului, cu ajutorul unui partener;
78
 rulări pe piept din culcat facial cu gleznele apucate cu mâinile, corpul în extensie;
 aşezat depărtat cu spatele la scara fixă, cu braţele îndoite şi apucate de o şipcă la
nivelul capului: întinderea braţelor cu extensia corpului, cu şi fără arcuiri;
 culcat dorsal cu picioarele uşor depărtate şi cu mâinile sprijinite pe sol la nivelul
umerilor, ridicare în pod cu ajutor;
 culcat dorsal cu picioarele lipite de scara fixă: podul de jos;
 executarea podului de jos din culcat dorsal, cu ajutor;
 culcat dorsal: ridicare în pod, executată lent (în patru timpi) şi rapid, la semnal sonor;
 podul de jos cu trecerea alternativă a greutăţii de pe mâini pe picioare şi invers,
accentuându-se împingerea bazinului înainte;
 executarea podului de jos cu picioarele întinse şi apropiate;
 executarea podului de jos fără ajutor.
 executarea podului din culcat dorsal, introdus într-o combinaţie cu alte elemente
statice (stând pe omoplaţi, cumpăna pe un genunchi).
► Greşeli de execuţie:
 repartizarea incorectă a greutăţii corpului (mai mult pe picioare);
 extensia exagerată a coloanei lombare;
 picioarele îndoite la nivelul genunchilor;
 braţele îndoite;
 ridicarea pe vârfurile picioarelor;
 din lipsa mobilităţii, podul nu are suficientă înălţime;
 umerii sunt împinşi spre genunchi;
 capul este în flexie (cu bărbia în piept) în loc să fie în extensie.
► Ajutorul
Se acordă din lateral cu o mână la nivelul articulaţiei scapulo-humerale, ajutând la
împingerea umerilor înapoi-sus şi cu cealaltă la nivelul picioarelor, ajutând la extinderea
genunchilor.
Podul de sus, din stând depărtat
Din stând depărtat cu braţele sus, extensie accentuată a coloanei vertebrale dorsale
prin proiectarea bazinului înainte şi a umerilor înapoi, contactul cu solul se ia cu palmele, cu
degetele orientate spre înapoi, cât mai aproape de picioare.
Picioarele sunt întinse şi se sprijină pe toată talpa.
Capul în extensie, iar greutatea corpului este repartizată inegal, mai mult pe braţe.
Revenirea se realizează prin împingerea mâinilor în sol şi proiectarea bazinului înainte
sus, cu picioarele întinse sau uşor îndoite, braţele rămân sus, capul în extensie până la
revenirea în poziţia iniţială.
 culcat dorsal:executarea podului de jos;
 stând depărtat, extensii accentuate ale trunchiului, cu partener;
 pe perechi: stând depărtat spate în spate braţele întinse sus de mâini reciproc apucat:
primul execută îndoirea trunchiului înainte, iar al doilea extensia trunchiului imitând
podul, până ce palmele pot fi aşezate pe sol;
 stând depărtat: podul cu ajutor, aşezând palmele pe câteva saltele suprapuse, ori pe o
şipcă a scării fixe sau pe un partener care stă în sprijin pe genunchi;
 stând depărtat cu spatele la scara fixă, apucat de o şipcă în dreptul capului: trecerea
în pod coborând mâinile alternativ sau simultan pe fiecare şipcă şi revenire;
79
 stând depărtat cu braţele întinse sus: podul de sus cu aşezarea palmelor pe un plan
mai înalt;
 stând depărtat: podul de sus cu şi fără ajutor;
 întroducerea podului de sus în combinaţii simple.
 repartizarea incorectă a greutăţii corpului (mai mult pe picioare);
 extensia exagerată a coloanei lombare;
 picioarele îndoite la nivelul genunchilor;
 braţele îndoite;
 ridicarea pe vârfurile picioarelor;
 din lipsa mobilităţii, podul nu are suficientă înălţime;
 umerii sunt împinşi spre genunchi;
 capul este în flexie (cu bărbia în piept) în loc să fie în extensie.
 la căderea în pod, executantul se prăbuşeşte, deoarece nu adaptează optim viteza de
execuţie;
 distanţa dintre membrele superioare şi cele inferioare la executarea podului este
exagerat de mare.
► Ajutorul
Se acordă din lateral, cu o mână la nivelul omoplaţilor favorizând împingerea umerilor
înapoi-sus, iar cu a doua mână extinzând genunchii executantului.
Podul din stând pe mâini
Din stând pe mâini, extensia capului şi deschiderea unghiului dintre trunchi şi
membrele superioare, ceea ce determină extensia coloanei vertebrale dorsale, iar umerii se
trag uşor înapoi.
Picioarele coboară pe sol sprijinându-se pe toată talpa, iar revenirea în poziţia stând
este identică cu cea de la podul de sus.
 stând pe mâini la scara fixă (perete): extensia corpului prin depărtarea bazinului de
scara fixă;
 stând pe mâini la scara fixă: coborârea succesivă a picioarelor din şipcă în şipcă,
odată cu păşirea înapoi cu braţele;
 stând pe mâini la scara fixă: coborârea simultană a picioarelor din şipcă în şipcă,
odată cu păşirea înapoi cu braţele;
 stând pe mâini: coborâre în pod cu aşezarea tălpilor pe plan ridicat (saltele
suprapuse);
 stând pe mâini: coborâre în pod cu ajutor şi revenire în stând;
 stând pe mâini: coborâre în pod fără ajutor şi revenire în stând.
 poziţia de stând pe mâini incorectă;
 poziţia de stând pe mâini nu este marcată;
 căderea bruscă a picioarelor;
 lipsa amortizării la căderea picioarelor în pod;
 lipsa extensiei capului;
 îndoirea picioarelor şi a braţelor în poziţia de pod;
 picioarele nu coboară simultan în pod
80
► Ajutorul:
Se acordă din lateral şi se intervine cu o mână pentru a prinde braţul executantului, iar
cu cealaltă sprijinindu-l la nivelul capului.
Sfoara înainte
Din stând, un picior alunecă înainte simultan cu mişcarea de alunecare a celuilalt înapoi,
până ce piciorul din faţă atinge solul cu partea posterioară, iar cel din spate cu partea
anterioară, pe toată lungimea lor.
Vârfurile sunt întinse, trunchiul este drept, axa umerilor este perpendiculară pe axa
antero-posterioară a picioarelor, iar braţele pot avea diferite pozitii:
 lateral;
 lateral-sus;
 coroană-sus;
 asimetrice etc.
 stând costal lângă scara fixă, apucat de o şipcă: balansarea piciorului înainte şi înapoi
cu amplitudine;
 stând dorsal la scara fixă: ridicarea cât mai sus a unui picior cu ajutorul unui
partener;
 fandări înainte şi înapoi cu arcuiri;
 semisfoara;
 exerciţii de streching cu piciorul ridicat şi sprijinit pe scara fixă;
 sfoara în plan sagital cu arcuire;
 sfoara înainte executată progresiv cu apăsare de către un partener;
 sfoara cu menţinerea poziţiei (10 sec.- 1 minut);
 sfoara cu mărirea unghiului peste 180o, prin întinderea pasivă, cu piciorul din faţă
sprijinit pe o bancă de gimnastică;
 executarea sforii în combinaţii simple.
 îndoirea picioarelor;
 picioarele sunt în planuri diferite;
 vârfurile picioarelor se răsucesc în sens opus;
 trunchiul nu are o poziţie dreaptă;
 contactul cu solul nu este pe toată lungimea membrelor inferioare (executantul
execută o sfoară cu un unghi mai mic de 180 o);
 poziţia incorectă a braţelor.
Sfoara laterală
Din poziţia stând, picioarele se depărtează în plan frontal luând contactul cu solul pe
partea înterioară pe toată lungimea ei, trunchiul pe verticală, bazinul este puţin orientat spre
înainte, privirea este orientată spre înainte, iar braţele pot fi dispuse în diferite poziţii.
► Succesiunea metodică a învăţării
 fandări laterale stânga-dreapta, cu arcuiri;
 stând facial (dorsal sau costal) la scara fixă: balansarea laterală a unui picior şi a
celuilalt;
81
 stând dorsal sau costal la scara fixă: ridicarea pasivă a piciorului lateral, cu ajutorul
unui partener şi menţinerea poziţiei;
 sfoara laterală cu sprijinul mâinilor înainte, cu arcuire;
 sfoara laterală cu arcuire;
 sfoara laterală cu intinderea pasivă, cu apăsarea progresivă pe umeri de către un
partener;
 sfoara laterală cu sprijinul unui picior lateral pe un plan ridicat;
 sfoara laterală combinată cu alte elemente.
 îndoirea picioarelor;
 picioarele sunt în planuri diferite;
 vârfurile picioarelor se răsucesc în sens opus;
 trunchiul nu are o poziţie corectă (răsucirea trunchiului).
ELEMENTE STATICE CU CARACTER DE ECHILIBRU ŞI FORŢĂ
Cumpăna înainte
Este un element cu caracter de echilibru şi mobilitate. Poziţia de plecare este din stând
cu braţele sus, după care se execută o mişcare simultană de ridicare a piciorului liber (până la
limita mobilităţii) şi de aplecare a trunchiului la orizontală (sau mai sus) în plan sagital, capul
în extensie şi cu braţele în diferite poziţii: lateral, latera-sus, pe diagonală, asimetrice.
Poziţia se menţine 2 secunde astfel încât, linia umerilor şi a şoldurilor rămâne paralelă
cu solul. Piciorul de bază se sprijină pe toată talpa.
 înainte de a trece la executarea cumpenei, este necesar să se dezvolte mobilitatea, în
special la nivelul articulaţiilor coxo-femurale, dar şi ale coloanei vertebrale.
 stând facial la scara fixă, cu trunchiul aplecat, braţele întinse înainte sprijinite la
nivelul şoldului: balansări alternative de picioare, cu corpul în extensie;
 stând facial la scara fixă, cu trunchiul aplecat, braţele întinse înainte apucat la nivelul
şoldului: balansări alternative cu oprirea piciorului sus;
 stând dorsal la scara fixă, piciorul ridicat şi sprijinit de scara fixă la nivelul bazinului:
aplecarea trunchiului şi menţinerea poziţiei 2-4 secunde;
 cumpăna cu sprijinirea piciorului la scara fixă: desprinderea piciorului de pe scară,
menţinere şi revenire;
 stând costal la scara fixa, mâna dinspre scară se sprijină pe şipcă: ridicarea piciorului
dinspre exterior întins înapoi, partenerul din lateral faţă de executant, îi arcuieşte
piciorul;
 stând cu faţa la scara fixă: se va executa cumpăna cu braţele sprijinite de şipcă, după
care braţele se duc lateral şi menţinere;
 cumpăna cu întinderea pasivă, cu ajutor;
 cumpăna cu ajutor acordat la nivelul braţelor;
 cumpăna pe piciorul mai puţin îndemânatic;
 introducerea elementului în combinaţii simple.
 nesincronizare între ridicarea piciorului liber şi coborârea trunchiului;
 lipsa extensiei spatelui;
 coborârea trunchiului sub orizontală;
82
 îndoirea piciorului de bază;

 îndoirea piciorului liber;
 pierderea echilibrului prin ridicarea pe vârfuri a piciorului de sprijin;
 piciorul liber nu este ridicat până la nivelul mobilităţii articulaţieie coxo-femurale;
 linia umerilor şi a şoldurilor nu este paralelă;
 capul nu este în extensie;
 corpul nu este încordat;
 amplitudinea redusă cauzată de lipsa mobilităţii articulaţiilor coxo-femurale şi a
coloanei vertebrale;
 rotunjirea spatelui.
► Ajutorul
Se acordă din lateral dinspre partea piciorului ridicat cu o mână la genunchiul piciorului
ridicat, iar cu cealalta la nivelul pieptului, asigurându-se extensia trunchiului şi fixarea
executantul în poziţia corectă.
ELEMENTE STATICE CU CARACTER DE ECHILIBRU ŞI FORŢĂ CU CORPUL

RĂSTURNAT
Stând pe omoplaţi
Stând pe omoplaţi este un element acrobatic accesibil tuturor vârstelor şi constă întro
rulare pe spate, cu capul flexat, urmată de ridicarea bazinului şi a picioarelor urmărindu-se
menţinerea echilibrului cu corpul răsturnat. Sprijinul realizându-se pe omoplaţi, ceafă şi pe
mâinile care se sprijină pe sol sau pe şold. Poziţia poate fi menţinută datorită încordării
musculaturii extensoare a picioarelor şi a celor trei puncte de sprijin.
Călcâiele, şezuta şi umerii trebuie să fie pe aceeaşi linie.
 din poziţia aşezat: rulare înapoi cu corpul grupat sau întins şi revenire;
 sprijin ghemuit: rulare înapoi cu păstrarea grupării şi revenire;
 culcat dorsal cu mâinile apucate de a doua şipcă: ridicarea picioarelor deasupra
capului cu vârfurile întinse;
 stând ghemuit: rulare înapoi şi executarea îndreptării picioarelor la verticală;
 stând pe omoplaţi cu ajutorul unui partener care îi împinge şezuta, ajutându-l pe
executant să realizeze o poziţie corectă a corpului (în linie dreaptă);
 sprijin ghemuit: rulare înapoi cu corpul grupat şi în momentul sprijinului pe omoplaţi
şi ceafă, întinderea braţelor şi aşezarea lor pe saltea;
 sprijin ghemuit: rulare înapoi cu picioarele întinse şi în momentul sprijinului pe
omoplaţi şi ceafă, întinderea braţelor şi aşezarea lor pe saltea;
 stând pe omoplaţi cu şi fără ajutor;
 stând pe omoplaţi cu sprijinul mâinilor pe sol;
 introducerea stândului pe omoplaţi în combinaţii simple de două-trei elemente.
 picioarele îndoite;
 sprijinul mâinilor incorect (cu degetul mare orientat spre înapoi);
 corpul nu poate fi menţinut în poziţia verticală;
 şoldul îndoit;
 poziţia capului incorectă;
 insuficientă împingere pe verticală a corpului pe umeri.
83
► Ajutorul
Ajutorul se acordă din lateral cu un genunchi împingând bazinului spre verticală şi cu
mâinile se apucă de glezne asigurând ridicarea picioarelor la verticală.
Stând pe cap din sprijin ghemuit
Poziţia de plecare - din ghemuit. Baza de susţinere este formată de palmele aşezate pe
sol la lăţimea umerilor şi de cap astfel încât, să formeze un triunghi optim (triunghi
echilateral).
In poziţia răsturnat corpul este întins la verticală, astfel încât centru de greutate să fie
deasupra poligonului format de cele trei puncte de susţinere. Vârfurile picioarelor sunt întinse
permiţându-se astfel controlul şi menţinerea corpului în echilibru. Coborârea se poate face
prin revenirea picioarelor sau prin rostogolire înainte în ghemuit sau în culcat dorsal,
facilitându-se astfel posibilitatea de efectuare a unor legări cu alte elemente acrobatice.
Stândul pe cap se poate executa şi cu plecarea din alte poziţii: sprijin pe genunchi,
sprijin pe un genunchi.
 sprijin ghemuit: aşezarea mâinilor şi capului pe sol pe urme marcate şi revenire;
 sprijin ghemuit: aşezarea mâinilor şi capului pe sol cu uşoară impulsie din picioare;
 sprijin ghemuit: aşezarea mîinilor şi capului pe sol cu uşoară impulsie din picioare,
cu menţinerea echilibrului cu picioarele îndoite şi revenire (cu ajutor);
 sprijin ghemuit: stând pe cap cu sprijinirea spatelui la scara fixă, ridicarea alternativă
a picioarelor la verticală, cu ajutor;
 sprijin ghemuit: stând pe cap cu sprijinirea spatelui şi a picioarelor la scara fixă
 stând pe cap cu şi fără ajutor;
 stând pe cap din forţă, cu picioarele întinse, apropiate sau depărtate, îndreptarea
corpului nu trebuie să se execute înainte de aducerea trunchiului la verticală cu
şezuta deasupra capului;
 poziţia încorectă a palmelor, astfel încât nu se formează corect poligonul de
susţinere;
 aşezarea capului pe creştet cu bărbia în piept;
 gâtul nu este suficient încordat ceea ce permite rostogolirea;
 incorecta repartizare a greutăţii corpului pe cele trei puncte de susţinere;
 corpul închis din articulaţia coxo-femurală;
 elan insuficient, ceea ce face dificilă menţinerea echilibrului;
 extensia exagerată a coloanei vertebrale;
 şezuta depăşeşte înainte linia capului, corpul intrând în rostogolire.
► Ajutorul
Se acordă din lateral cu o mână la nivelul bazinului, iar cu cealaltă la nivelul gleznei,
facilitând ridicarea picioarelor şi fixarea poziţiei corpului la verticală. În etapa învăţării este
bine să se acorde sprijinul din spatele executantului pentru a nu lăsa să treacă centrul de
greutate peste verticală
84
Stând pe cap din sprijin depărtat, din forţă
► Execuţia tehnică:
Poziţia de plecare este din stând depărtat cu braţele lateral, corpul se îndoaie, iar mâinile
se aşează pe sol, cât mai aproape de linia imaginară ce uneşte tălpile.
Braţele se îndoaie progresiv, preluând o parte din greutatea corpului, după care urmează
aşezarea capului pe sol, ridicarea pe vârfurile picioarelor, odată cu deplasarea bazinului spre
verticală, astfel încât centru de greutate să fie deasupra poligonului de susţinere. Picioarele se
ridică prin lateral şi se apropie în momentul verticalei.
Revenirea la poziţia iniţială se realizează prin depărtarea picioarelor şi coborârea lor pe
sol sau prin rostogolire înainte în ghemuit sau în depărtat.
 stând pe cap din poziţiile învăţate;
 atârnat râsturnat îndoit la scara fixă, cu picioarele depărtate: trecere în atârnat
răsturnat, cu picioarele întinse şi apropiate;
 stând pe cap cu ajutor, cu sprijinirea spatelui şi picioarelor de scara fixă;
 sprijin depărtat: trecerea în stând pe cap din forţă;
 sprijin depărtat: stând pe cap din forţă cu şi fără ajutor;
 introducerea stândului pe cap din sprijin depărtat, din forţă în cadrul unor legări cu
alte elemente acrobatice.
 poziţia încorectă a palmelor astfel încât nu se formează corect poligonul de susţinere;
 aşezarea capului pe creştet cu bărbia în piept;
 gâtul nu este suficient încordat ceea ce permite rostogolirea;
 incorecta repartizare a greutăţii corpului pe cele trei puncte de susţinere;
 picioarele nu execută o mişcare simetrică de ridicare (în acelaşi plan);
 apropierea prea devreme a picioarelor, înainte de ajungerea bazinului la verticală;
 corpul închis din articulaţia coxo-femurală.
► Ajutorul
Se acordă din faţă la nivelul coapselor, facilitând ridicarea picioarelor şi fixarea poziţiei
corpului la verticală.
Stând pe mâini
Execuţia tehnică:
Poziţia de plecare - din stând cu braţele sus cu un picior sprijinit înainte pe vârf. Pas
înainte cu piciorul ridicat şi îndoirea trunchiului înainte din articulaţia coxo-femurală şi
aşezarea palmelor pe sol. Poligonul de susţinere este format de mâinile aşezate pe sol la o
distanţă egală cu lăţimea umerilor. Urmează balansarea piciorului liber înapoi-sus, urmat de
cel de impulsie până în poziţia verticală. In poziţia clasică, corpul trebuie să fie cu articulaţiile
întinse. Unghiul dintre braţe şi trunchi este deschis la 180O. Coborârea se poate face, fie prin
coborârea suscesivă a picioarelor pe sol, fie prin rostogolire înainte. Învăţarea cât mai corectă
a stândului pe mâini este necesară, fapt ce uşurează execuţia şi a altor elemente.
 exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii braţelor, a spatelui şi a abdomenului;
 exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii articulaţiilor scapulo-humerale şi coxo-
femurale;
 stând pe cap;
85
 mers pe mâini, cu deplasare înainte, picioarele fiind ridicate în sus, de la glezne, de

un partener (roaba);
 sprijin ghemuit pe un picior: balansarea piciorului înapoi sus în stând pe mâini, cu
sprijin la perete şi cu ajutor;
 stând pe mâini, cu ajutor, cu aşezarea mâinilor pe urme marcate la perete;
 menţinerea poziţiei stând pe mâini, cu sprijin la perete sau cu ajutor acordat de
partener;
 stând pe mâini cu rostogolire înainte în ghemuit;
 stând pe mâini şi corbetare;
 insuficienta încordare a musculaturii;
 braţele nu sunt aşezate în acelaşi plan;
 braţele îndoite din coate;
 braţele sunt prea apropiate sau prea depărtate faţă de poziţia optimă;
 balansul prea mare sau insificient, ceea ce nu permite fixarea poziţiei la verticală;
 unghi incorect între braţe şi trunchi;
 poziţia nu se menţine 2 secunde.
► Ajutorul:
Ajutorul se acordă din lateral pe partea piciorului de balans, la nivelul coapsei sau din
spate oprind executantul în poziţia verticală.
7.3. EXERCIŢII ACROBATICE DINAMICE INDIVIDUALE
RULĂRI
Sunt mişcări în care corpul vine în contact cu solul succesiv putând fi executate pe:
 abdomen;
 spate;
 părţile laterale.
Rulări pe spate
Rulările se constituie în exerciţii pregătitoare în scopul însuşirii primelor elemente de
grupare a corpului şi de acomodare specifică a organismului. Aceste rulări se pot executa:
înainte şi înapoi. Rulările înapoi reprezintă o fază de trecere din poziţile: sezând, sprijin
ghemuit sau ghemuit, în stând pe omoplaţi, stând pe cap sau stând pe mâini. Rularea înainte
reprezintă tot o fază de trecere în cadrul rostogolirilor din stând pe mâini sau stând pe cap.
 din poziţia culcat, cu corpul grupat, rulare înainte - înapoi;
 şezând, rulare înainte - înapoi;
 sprijin ghemuit, rulare înainte – înapoi.
► Greşeli de excuţie:
 corpul nu este grupat;
 picioarele nu sunt apropiate şi grupate;
 mâinile nu depărtate de corp;
 poziţia capul în extensie.
86
Rulari laterale
Din culcat facial, cu corpul în extensie, braţele sunt întinse pe lângă corp în prelungirea
trunchiului. Se trece din rulare pe abdomen, pe spate (spre dreapta sau spre stânga).
 culcat facial: rulare spre stânga în culcat dorsal şi revenire;
 culcat facial: rulare spre dreapta în culcat dorsal şi revenire;
 culcat dorsal: rulare spre stânga în culcat facial şi revenire;
 culcat dorsal rulare spre dreapta în culcat facial şi revenire.
 corpul nu este extins;
 picioarele se depărtează în momentul rulării.
Rulari pe abdomen
Poziţia de plecare este pe genunchi cu corpul cambrat, braţele semiflexate cu palmele
înainte la nivelul centurii scapulo-humerale, se execută o dezechilibrare înainte.
Contactul cu solul începe pe coapse, se continuă pe abdomen, apoi pe piept. Mâinile se
aşează pe sol cât mai târziu posibil. In tot timpul rulării, corpul se menţine în extensie forţată,
antrenând astfel, ridicarea picioarelor sus.
 culcat facial cu corpul în extensie şi braţele întinse înainte-sus: rulări pe abdomen
înainte-înapoi cu ajutor;
 facial cu corpul în extensie şi braţele întinse înainte-sus: rulări pe abdomen;
 culcat facial cu corpul în extensie şi braţele prinse la spate: rulări pe abdomen
 pe genunchi: rulare înainte şi înapoi pe abdomen.
 corpul nu este în extensie;
 prăbuşirea corpului.
Cilindru înainte
Din rulare înainte pe piept: ducerea capului lateral şi prin împingere cu braţele în sol,
corpul ajunge în extensie la verticală, iar la trecerea peste umăr în cădere înainte, corpul se
îndoaie în echer sau se ghemuieşte pentru finalizarea mişcării în aşezat şi ghemuit.
 culcat facial cu corpul în extensie şi braţele întinse înainte-sus: rulări pe abdomen
înainte-înapoi;
 facial cu corpul în extensie şi braţele întinse înainte-sus: rulări pe abdomen;
 culcat facial cu corpul în extensie şi braţele prinse la spate: rulări pe abdomen
 stând pe omoplaţi cu şi fără ajutor;
 stând pe omoplaţi cu sprijinul mâinilor pe sol;
 pe genunchi: cilindru înainte.
87
Cilindru înapoi
Din sezând corpul trece prin stând pe omoplaţi, uşor îndoit din articulaţia coxo-
femurală. La verticală, bazinul se împinge înainte, realizând extensia. Partea a doua este
similară rulării pe piept. Capul se răsuceste cu un obraz pe sol.
Mişcarea se termină în culcat facial sau în sprijin culcat facial cu corpul în extensie.
 stând pe omoplaţi: îndoirea şi întinderea corpului din articulaţile coxo-femurale pe
verticală;
 stând pe omoplaţi, braţele laterale, mâinile apucă marginile saltelei: întinderea
corpului din articulaţile coxo-femurale pe verticală;
 stând pe omoplati, braţele laterale: întinderea corpului din articulaţile coxo-femurale
pe verticală şi cu impingerea bazinului şi rulare pe piept, capul se duce spre umărul
opus trecerii picioarelor;
 culcat dorsal: cilindru înapoi cu ajutor cu menţinerea picioarelor la verticală, frânare
şi rulare încetinită;
 stând: cilindru, cu ajutor în partea a doua a mişcării;
 stând cu bratele sus: cilindru înapoi.
 capul nu este dus într-o parte în momentul verticalei;
 lipsa de rulare în partea a doua şi căderea picioarelor;
 devierea de la linia execuţiei.
► Ajutorul
Se acordă din lateral, apucând executantul de glezne, trecându-l prin fazele elementului.
ROSTOGOLIRI
Rostogolirea e o mişcare de rotaţie a corpului în jurul axei transversale sau

longitudinale, în care părţile corpului vin în contact cu solul în mod succesiv.
Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit
Din ghemuit, o dată cu aşezarea mâinilor pe sol, prin împingerea picioarelor, şezuta se
ridică. Corpul începe răsturnarea cu capul în flexie, contactul cu solul începe de pe umeri.
In timpul rulării pe spate, picioarele se grupează energic, iar mâinile apucă genunchii
spre a facilita gruparea. Revenirea în poziţia ghemuit este facilitată de avântarea trunchiului şi
a capului înainte.
 culcat dorsal, grupare cu apucarea gambelor;
 rulare pe spate înainte şi înapoi cu aşezarea palmelor pe sol în dreptul capului;
 rulări înapoi din ghemuit în ghemuit;
 rostogolire înainte pe plan înclinat;
 rostogolire înainte din sprijin ghemuit în şezând, cu genunchii grupaţi, cu ajutor;
 rostogolire înainte pe sol;
 combinarea mai multor rostogoliri.
 lipsa împingerii în picioare pentru a ridica şezuta şi a mări viteza de rotaţie;
88
 se aşează pe sol creştetul în locul cefei;

 deschiderea grupării în timpul rulării pe spate;
 lipsa proiectării capului şi a umerilor înainte în finalul mişcării.
► Ajutorul
Se acordă din lateral cu o mână la nivelul bazinului, cu cealaltă sub ceafă, conducând
executantul prin mişcare, pentru menţinerea grupării şi mărirea vitezei de execuţie.
Rostogolire înainte din stând pe mâini
Din stând pe mâini, menţinut sau trecător, aplecarea capului înainte cu dezechilibrare
din articulaţiile coxo-femurale.
Capul se apleacă înainte, braţele se îndoaie mult, accentuându-se îndoirea din
articulaţiile coxo-femurale. Contactul cu solul se face pe omoplaţi.
In acest timp picioarele se menţin întinse, urmează rularea înainte şi gruparea
picioarelor.
 stând sprijinit pe palme cu un picior ridicat înapoi: balansul piciorului ridicat la
verticală şi rostogolire înainte;
 stând pe mâini: rostogolire înainte cu două ajutoare;
 stând pe mâini: dezechilibrarea picioarelor şi rostogolire înainte cu ajutor;
 stând pe mâini: dezechilibrarea picioarelor şi rostogolire înainte.
 poziţie încorectă la executarea stândului pe mâini;
 capul la stând pe mâini nu este în extensie;
 rostogolirea nu se execută controlat (cu viteză optimă), ceea ce determină prăbuşirea
corpului;
 la executarea rostogolirii corpul nu se grupează.
► Ajutorul
Se acordă apucând gleznele executantului în momentul poziţiei de stând pe mâini şi
conducându-l până în poziţia finală.
Rostogolire înainte din săritură – “rostogolire lungă”
Tehnica de execuţie este asemănătoare cu cea a rostogolirii înainte din ghemuit în
ghemuit, cu deosebirea că impulsul picioarelor este foarte energic, iar corpul care poate fi
întins sau îndoit, are o faza de zbor înaintea rostogolirii.
► Succesiunea metodică a învăţării

 stând în poziţia de start ca la înot: balansarea braţelor şi săritură în lungime de pe loc;
 stând în poziţia de start ca la înot: balansarea braţelor şi săritură în lungime de pe loc
peste un obstacol;
 stând: cădere înainte pe mâini cu îndoirea braţelor pe două-trei saltele suprapuse;
 culcat facial: menţinerea corpului în extensie cu braţele lateral-sus 3-5 secunde
pentru obişnuirea cu poziţia corpului în faza de zbor;
 rostogolire înainte cu desprindere energică de pe sol;
 stând pe lada de gimnastică: săritură cu rostogolire înainte pe un plan înclinat, cu
ajutor la nivelul coapselor şi pieptului;
89
 elan scurt, bătaie pe ambele picioare şi rostogolire din săritură peste un obstacol;
 săritură lungă la trambulina elastică.
 viteză redusă de execuţie;
 lipsa împingere în picioare;
 spate drept.
► Ajutorul
Se acordă din lateral, cu o mână la nivelul coapselor şi cu cealaltă la nivelul pieptului
pentru înălţare şi extensia corpului.
Rostogolire înainte în depărtat
Poziţia iniţială - stând cu picioarele depărtate. In timpul rostogolirii, mâinile se duc
rapid înainte şi se aşează pe sol între picioare, foarte aproape de bazin. In acest timp picioarele
acţionează rapid în jos şi i-au contactul cu solul pe călcâie concomitent cu avântarea
trunchiului înainte. Prin împingerea mâinilor pe sol se ajută ridicarea în poziţia stând depărtat.
Picioarele se menţin întinse tot timpul rostogolirii. La executarea acestei mişcări sunt
avantajaţi cei cu o bună mobilitate, care pot execita sfoara laterală.
 aşezat depărtat: rulare pe spate şi revenire înainte cu picioarele depărtate şi întinse;
 aşezat depărtat: rulare înapoi şi revenire în aşezat cu picioarele depărtate şi aşezarea
mâinilor între picioare, cu uşoară ridicare a bazinului de pe sol;
 aşezat depărtat pe banca de gimnastică, cu mâinile sprijinite pe bancă între picioare:
îndoirea trunchiului înainte, împingere din braţe şi ridicarea corpului în stând
depărtat;
 stând pe omoplaţi: rulare înainte cu depărtarea picioarelor şi împingere în mâini, cu
ridicare în stând depărtat;
 rostogolire înainte în depărtat pe plan înclinat;
 rostogolire înainte în depărtat cu şi fără ajutor.
 lipsa împingere în picioare;
 spate plat;
 unghiul dintre trunchi şi picioare este prea deschis;
 umerii nu se duc înainte.
► Ajutorul
Se acordă din spate, de sub coapse la nivelul şezutei, pentru a facilita înălţarea bazinului
sau se acordă din faţă, prinzând executantul de umeri, ajutându-l la ridicarea corpului.
Rostogolire înainte cu picioarele întinse şi propiate
Acest element împune o bună mobilitate în articulaţia coxo-femurală şi o anumită
îndemânare. Se poate executa din poziţiile iniţiale întâlnite la rostogolirile descrise anterior.
Este important ca în timpul rostogolirii înainte palmele cu braţele întinse să fie aşezate foarte
rapid pe sol, cu o acţiune energică de împingere, în timp ce corpul se flexează foarte
accentuat, spre coapse, permiţând astfel ridicarea şezutei.
90
 aşezat: îndoirea trunchiului înainte cu aşezarea mâinilor pe sol, de-o parte şi de alta a
şezutei, cu tendinţa de a ridica bazinul de pe sol;
 aşezat: rulare înapoi cu picioarele întinse peste cap, rulare înainte cu viteză mare,
împingere din braţe şi presarea în jos a călcâielor cu săltarea şezutei de pe sol,
concomitent se execută o îndoire a trunchiului înainte, cu tendinţa de ridicare în
stând;
 rostogolire înainte cu picioarele întinse şi apropiate pe plan înclinat, cu şi fără ajutor;
 rostogolire cu elan.
 lipsa împingerii în picioare;
 spate drept;
 unghiul dintre trunchi şi picioare este prea deschis;
 umerii nu se duc înainte;
 picioarele nu sunt întinse şi apropiate.
► Ajutorul
Se acordă din lateral la nivelul umerilor executantului, favorizând ridicarea în sus şi
înainte.
Rostogolire înapoi din ghemuit în ghemuit
Din ghemuit, dezechilibrare înapoi, şezuta i-a contactul cu solul aproape de călcâie,
mâinile se aşează înapoi spre a amortiza şocul. Se execută o rulare pe spate cu genunchii
grupaţi, capul flexat înainte. Mâinile se duc rapid înapoi peste cap, iar palmele se aşează de-o
parte şi de alta a cefei. Se împinge simultan în braţe pentru a degaja capul, în timp ce şezuta
trece peste cap.
 sprijin culcat cu picioarele pe un plan mai ridicat: îndoirea braţelor;
 rulări pe spate: înainte şi înapoi;
 din ghemuit: rulări înainte şi înapoi cu aşezarea mâinilor lângă cap;
 rostogolire înapoi pe plan înclinat;
 rostogolire înapoi din poziţia pe genunch;
 rostogolire înapoi cu şi fără ajutor.
 viteză de execuţie insuficientă;
 grupare insuficientă;
 aducerea mâinilor deasupra umerilor se fac prea târziu;
 împingerea inegală în braţe, pentru a degaja capul.
► Ajutorul
Se acordă din lateral la nivelul bazinului pentru a favoriza rotaţia.
Rostogolire înapoi din depărtat în depărtat
Din stând depărtat, trunchiul se îndoaie înainte, iar mâinile se aşează în interior foarte
aproape de bazin.
Corpul se dezechilibrează înapoi, rulând pe spate cu picioarele întinse.
Mâinile se duc înapoi cu palmele în dreptul capului, pentru a favoriza degajarea lui şi a
permite trecerea şezutei peste cap.
91

 aşezat depărtat: apropierea şi depărtarea picioarelor cu îndoirea trunchiului înainte;
 culcat dorsal: ridicarea picioarelor peste cap cu atingerea solului cu vârfurile,
concomitent cu aşezarea palmelor lângă cap;
 stând depărtat cu braţele sus: îndoirea trunchiului înainte, concomitent cu coborârea
braţelor înainte în jos, înapoi şi trecerea în aşezat depărtat;
 rostogolire înapoi în depărtat pe plan înclinat;
 stând depărtat: rostogolire înapoi din depărtat cu şi fără ajutor;
 legări de două, trei rostogoliri.
 la căderea înapoi braţele nu preiau o parte din greutatea corpului;
 trunchiul nu se îndoaie mult înainte la căderea înapoi;
 degetele palmelor nu sunt orientate înainte în momentul preluării greutăţii corpului;
 picioarele se îndoaie;
 poziţia capul nu se află în flexie.
► Ajutorul
Se acordă din lateral şi puţin înapoia executantului, prinzându-l de mijloc şi ridicându-l
în sus şi înapoi.
Rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate
Din poziţia stând, odată cu dezechilibrarea înapoi, trunchiul se îndoaie înainte,
picioarele menţinând-se întinse. Mâinile se aşează pe sol, înaintea şezutei. Concomitent cu
contactul şezutei cu solul mâinile se duc rapid înapoi, aşezându-se în dreptul capului, începe
rostogolirea înapoi. Trecerea şezutei peste cap este favorizată de împingerea mâinilor pe sol.
 exerciţii de mobilitate, îndoiri cu ducerea pieptului cât mai aproape de coapse, cu
arcuire, din poziţia aşezat în stând;
 stând: îndoirea trunchiului cu deplasarea lui cât mai înainte, concomitent cu
deplasarea bazinului înapoi şi apropierea de saltea, braţele frânează şocul la cădere;
 culcat dorsal: ridicarea picioarelor peste cap, cu atingerea solului cu vârfurile
picioarelor, concomitent cu aşezarea palmelor lângă cap;
 stând: ridicarea picioarelor peste cap, cu atingerea solului cu vârfurile, concomitent
cu aşezarea palmelor lângă cap;
 rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate pe un plan înclinat;
 rostogolire înapoi cu şi fără ajutor.
 la căderea înapoi braţele nu preiau o parte din greutatea corpului;
 trunchiul nu se îndoaie mult înainte la căderea înapoi;
 picioarele se îndoaie;
 picioarele nu se menţin apropiate;
 capul nu se află în flexie.
► Ajutorul
Se acordă din lateral, apucând cu o mână la nivelul umărului şi cu cealaltă la nivelul
bazinului, menţinând întinderea corpului şi uşurând împingerea braţelor.
92
Rostogolirea laterală cu corpul întins
Din culcat facial, rostogolirea începe prin acţiunea bazinului, acţiune transmisă apoi
aproape simultan întregului corp. Corpul execută o rulare laterală din culcat dorsal în culcat
facial şi apoi din nou în culcat dorsal.
Se poate executa şi pornind din culcat facial.
 rulare de pe abdomen pe spate;
 rulare de pe spate pe abdomen;
 joc "transportul busteanului";
 executarea mai multor rostogoliri laterale legate.
 relaxarea corpului în timpul execuţiei;
 corpul nu este întins;
 lipsa acţiunii picioarelor;
 lipsa acţiunii braţelor.
► Ajutorul
Se dă din dreptul capului executantului, acţionând asupra umerilor, ridicându-l succesiv
pentru a favoriza rotarea.
ÎNDREPTĂRI
Indreptarea de pe cap
Din stând cu braţele înainte, îndoirea uşoară a picioarelor şi săritură în sprijin ghemuit,
se trece în stând pe cap temporal (palmele sunt aşezate pe sol la o distanţă egală cu lăţimea
umerilor), de unde picioarele efectuează o impulsie puternică realizând dezechilibrarea
trunchiului peste verticală. Picioarele continuă mişcarea de “basculare” concomitent cu
impulsia din braţe, realizându-se o proiectare a corpului în zbor spre înainte-sus, după care se
aterizează amortizat în poziţia stând.
 sprijin culcat facial: îndoire braţelor şi revenire cu desprinderea palmelor de pe sol;
 stând pe mâini: îndoiri şi întinderi rapide de braţe;
 stând pe omoplaţi: închideri şi deschideri din articulaţia coxo-femurală;
 stând pe cap: coborârea picioarelor la orizontală şi revenire;
 săritură în stând pe cap cu corpul îndoit cu ajutor;
 cu ajutor acordat din lateral de doi parteneri se efectuează îndreptarea de pe cap a
corpului, cu ridicare prin susţinere pe braţ, în stând;
 îndreptarea de pe cap, de pe două cutii de ladă în lungime, cu ajutor;
 îndreptare de pe cap, de pe un capac de ladă aşezat transversal, eventual acoperită cu
o saltea, cu ajutor;
 îndreptare de pe cap din poziţia ghemuit;
 îndreptare de pe cap fără ajutor;
 propulsarea picioarelor prea devreme sau prea târziu;
 picioarele sunt aruncate în sus şi sub corp, în loc să acţioneze oblic înainte sus;
93
 lipsa împingerii în braţe;

 la aterizare, trunchiul şi capul nu rămân în extensie, picioarele se îndoaie din genunchi.
► Ajutorul
Se acordă din lateral, cu o mână la nivelul omoplaţilor (aproape de umăr), iar cu
celalaltă la nivelul şezutei.
RĂSTURNĂRI
Răsturnare laterală - roata laterală
Se execută pornind din stând depărtat cu braţele întinse lateral. Se execută o răsturnare
de 180° în jurul axului antero-posterior, ajungând din nou în poziţia stând depărtat. Odată cu
trecerea greutăţii pe piciorul stâng, piciorului drept se ridică dinspre partea de execuţie şi se
execută o fandare laterală, apoi se extinde piciorul fandat şi se aşează mâna pe sol, iar celălalt
picior se balansează şi se trece prin stând pe mâini cu picioarele depărtate. Din această poziţie
corpul continuă mişcarea de răsturnare trecând în stând depărtat cu sprijin succesiv pe
picioare. Mâinile se aşează pe sol la lăţimea umerilor pe aceeaşi linie, iar trecerea succesivă
de pe picior-mână-mână-picior se realizează în ritm specific de execuţie.
 stănd pe mâini, sprijinit de scara fixă, depărtarea şi apropierea picioarelor;
 stănd pe mâini, sprijinit de scara fixă, depărtarea şi apropierea picioarelor cu trecerea
greutăţii corpului de pe o mână pe cealaltă, cu ajutor;
 cu ajutor acordat din spate, elan şi trecere din plan frontal lateral în stând pe mâini;
 jumătate de roată laterală cu oprire în stând pe mâini cu picioarele depărtate;
 din stând pe mâini cu picioarele depărtate, cu ajutor: executarea celei de a doua părţi a
roţii laterale şi ridicare în stând depărtat;
 roata laterală efectuată de-a lungul unei linii marcate pe sol, sau pe urme marcate;
 roata laterală fără ajutor.
 abateri de la planul frontal;
 lipsa de întindere a corpului la plecarea în mişcare;
 aşezarea şi ridicarea simultană a mâinilor de pe sol;
 pornirea în mişcare nu se face cu destulă energie de teama căderii;
 la începerea execuţiei aşezarea braţelor prea înapoi sau prea înainte faţă de linia
dreaptă.
► Ajutorul
Se acordă din spate, apucând executantul la nivelul trunchiului cu braţele încrucişate,
conducând-ul prin mişcare, până în poziţia finală.
Corbet (săritură din stănd pe mâini în stând)
Este un element pregătitor pentru partea a doua a răsturnării înapoi şi a rondad. Stând pe
mâini: corpul se întinde şi împingând din umeri înapoi, se extinde, lăsând picioarele uşor pe
spate, cu genunchii puţin flexaţi. In contiunare, umerii se duc puţin înainte, iar picioarele
execută o mişcare de biciuire din genunchi şi din sold spre sol, braţele împing puternic în sol,
ajutând la ridicarea trunchiului, după care se ridică în sus.
94

 stând pe mâini cu corpul întins: trecere în stând pe mâini cu corpul extins, cu
picioarele uşor îndoite din genunchi şi revenire cu ajutor;
 stând pe mâini la scara fixă: retragerea umerilor cu extensia corpului cu biciuire spre
sol;
 stând pe mâini la scara fixă: retragerea umerilor cu extensia corpului cu biciuire spre
sol de pe trambulina elastică şi semielastică sau banca de gimnastică.
 în momentul trecerii prin stând pe mâini, trunchiul nu este extins, acesta
neparticipând la mişcare;
 acţiunea de destindere este ineficientă prin lipsa de coordonare a mişcărilor tuturor
segmentelor implicate.
► Ajutorul
Se acordă din lateral, apucând executantul cu o mână de umărul apropiat iar celalalt la
piept împingându-l în momentul declanşării mişcării. Astfel, se măreşte eficacitatea
impulsului braţelor uşurând trecerea în stând.
APLICAȚII
1. Menţionaţi principalele greşeli de execuţie a elementelor acrobatice statice.

2. Menţionaţi modul de acordare a ajutorului la executarea elementelor acrobatice
statice
3. Daţi exemplu de câte 3 sisteme de acţionare pentru învăţarea elementelor
acrobatice statice..
4. Daţi exemplu de căte 4-5 sisteme de acţionare pentru învăţarea elementelor
acrobatice dimanice.
5. Menţionaţi principalele greşeli de execuţie a elementelor acrobatice dimanice.
6. Menţionaţi modul de acordare a ajutorului la executarea elementelor acrobatice
dinamice.
95
CAPITOLUL – VIII
TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢARII SĂRITURILOR

SPECIFICE GIMNASTICII
Obiectivele capitolului
 să precizaţi principalele sărituri fără sprijin;

 să precizaţi principalele sărituri cu sprijin;
 să identificaţi principalele faze ale săriturii cu sprijin;
 să elaboraţi sistemele de acţionare pentru învăţarea fazelor săriturilor cu sprijin ;
 să fiţi capabili să descrieţi tehnica săriturilor cu sprijin;
 să elaboraţi sistemele de acţionare pentru învăţarea săriturilor cu sprijin;
 să identificaţi principalele greşeli de execuţie a săriturilor cu sprijin;
 să precizaţi modul de acordare a ajutorului la executarea săriturilor cu sprijin.
8.1. CLASIFICAREA SĂRITURILOR
Săriturile se împart în două grupe:

1) sărituri fără sprijin;
2) sărituri cu sprijin.
SĂRITURI FĂRĂ SPRIJIN
Menţionăm următoarele sărituri:

 sărituri pe loc pe ambele picioare;
 sărituri pe loc pe un picior şi cu celălalt în diferite poziţii;
 sărituri în înălţime de pe loc şi cu elan;
 sărituri cu genunchii îndoiţi sau întinşi, cu diferite întoarceri;
 sărituri peste obstacole şi coborâre înainte, laterală şi înapoi;
 sărituri peste obstacole cu bătaie pe un singur picior şi balansarea piciorului
liber;
 sărituri în lungime de pe loc şi cu elan;
 sărituri la trambulina elastică;
 săritură dreaptă;
 săritură cu întoarcere de 90o, 180o, 270o, 360o;
 săritură grupată;
 săritură în echer apropiat şi depărtat.
8.2. TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII FAZELOR

SĂRITURILOR SPECIFICE GIMNASTICI
În grupa săriturilor cu sprijin se încadrează toate săriturile la care trecerea peste obstacol
se realizează cu sprijinul mâinilor pe aparat.
În general, se execută peste aparate de sărit special construite, dintre care menţionăm:
lada, masa, capra şi calul, dar în unele situaţii pot fi folosite şi obstacole improvizate.
96
În programa de educaţie fizică a şcolarilor, săriturile peste ladă şi capră ocupă o pondere
însemnată între mijloacele gimnasticii care se predau la acest nivel. Locul săriturilor în lecţiile
cu şcolarii este determinat de scopul urmărit.
În principal, săriturile cu sprijin constituie teme de lecţii care se învaţă şi se antrenează
în verigile corespunzătoare. Dar, ele pot fi incluse şi în pregătirea aparatului locomotor pentru
efort şi, în acest caz, vom folosi sărituri cunoscute şi bine însuşite.
În concursurile de gimnastică, proba de sărituri se efectuează la masa de sărituri pentru
toate categoriile superioare, atât la bărbaţi, cât şi la femei.
Trambulina semielastică este construită din lemn, cu o lungime de 130 cm, lăţimea de
60 cm şi înălţimea de 30 cm, acoperită pe suprafaţa de bătaie cu un antiderapant. Pista pentru
elan are o lungime de 20-25 m şi o lăţime de 80-100 cm.
În funcţie de poziţia corpului faţă de aparat, în timpul zborului, săriturile cu sprijin se
împart în două mari grupe:
 sărituri directe;
 sărituri prin răsturnare.
Cu toată marea varietate a săriturilor cu sprijin, baza tehnică a execuţiei are o trăsătură
comună, determinată de fazele de succesiune, care sunt:
 elanul;
 pasul de apel şi bătaia;
 primul zbor;
 sprijinul mâinilor pe aparat;
 zborul al II-lea;
 aterizarea.
Execuţia corectă a tuturor fazelor amintite asigură o săritură corectă din punct de vedere
tehnic, estetică şi plăcută.
Aterizarea - faza a VI-a a săriturilor
Aterizarea începe o dată cu coborârea corpului şi se termină când se aşază tălpile pe
saltea. Executarea corectă a aterizării este determinată de cel de al II-lea zbor.
Traiectoria înaltă a acestuia, întinderea şi extensia executate la momentul potrivit,
urmăresc să reducă viteza orizontală şi să asigure corpului poziţia verticală la aterizare.
Se consideră corectă aterizarea cât mai departe de aparat, stabilă şi “elastică”.
Elasticitatea se realizează prin amortizare, care constă într-un moment de cedare musculară,
ce micşorează treptat acţiunea forţelor şocurilor. În spaţiu are loc ducerea reazemului sub
centrul de greutate care se află în cădere sau se creează un nou reazem pentru corp.
Amortizarea şocurilor şi redresarea reprezintă un proces reflex complex. Amortizarea la
aterizare are loc în funcţie de pregătirea tehnică şi fizică a executantului, dar este influenţată şi
de elasticitatea şi calitatea saltelelor.
Formarea deprinderii de a ateriza corect se educă de la începutul instruirii, înainte de a
trece la executarea săriturilor cu sprijin.
 din poziţia stând, îndoirea genunchilor cu ducerea braţelor lateral - menţinere şi
revenire;
 din poziţia stând, îndoirea genunchilor cu ducerea braţelor lateral, săritură dreaptă pe
ambele picioare, aterizarea se face de pe vârfuri pe călcâie;
 săritură în adâncime de pe banca de gimnastică, cu desprindere pe ambele picioare;
97
 de pe 2-3 cutii de ladă, săritură dreaptă sau cu balansul unui picior, cu picioarele
ghemuite sau depărtate;
 de pe 2-3 cutii de ladă, săritură dreaptă sau cu balansul unui picior, cu picioarele
ghemuite sau depărtate, ori cu întoarcerea în faza de zbor;
 perfecţionarea aterizării prin sărituri în adâncime, executate de la o înălţime mai
mare (cal, lada) sau din atârnat dorsal la scara fixă.
Elanul - faza a I-a a săriturilor
În concursurile oficiale, lungimea elanului este precizată prin regulament. În funcţie de
înălţimea sau lungimea aparatului, de caracterul şi dificultatea săriturii, de particularităţile
gimnastului şi de etapa de instruire, se va stabili lungimea elanului.
Elanul constă într-o alergare accelerată, elastică, contactul cu solul făcându-se pe partea
anterioară a labei piciorului (pingea). El este cel care creează condiţii favorabile pentru
realizarea următoarelor faze ale săriturii.
Pentru reuşita unei sărituri cu sprijin este necesară o alergare corectă. Se va evita
alergarea cu braţele întinse, rularea pe toată talpa, alergarea “îngenuncheată”, joasă sau cu
genunchii în afară, precum şi o poziţie foarte încordată a corpului. Ultimul pas al elanului este
pregătitor pentru săritura cu ambele picioare pe trambulină şi se mai numeşte şi pasul de apel.
Pentru această fază în metodica învăţării se recomandă exerciţii executate pe loc sau din
deplasare.
 mişcări de braţe, ca la alergare, cu braţele semiflexate, executate cât mai degajat, nu
se ridică umerii şi nu se depărtează coatele;
 din stând pe bancă, cu faţă la scara fixă apucat, ridicarea coapsei şi întinderea
piciorului înapoi;
 alergare pe loc cu ridicarea coapselor cu sprijin pe un aparat (pe vârfuri, cu talpile
paralele) - acelaşi dar fără sprijin;
 alergare lentă pe vârfuri, cu îndoirea uşoară a genunchilor;
 alergare cu ridicarea înaltă a genunchilor;
 alergare liberă, fără accelerare, cu mişcarea braţelor;
 alergare 10-15 m cu accelerare treptată.
Pasul sărit şi bătaia - faza a II-a a săriturilor
Bătaia are un rol hotărâtor în realizarea structurii tehnice a fiecărei sărituri şi se impune
o atenţie deosebită în învăţare. Bătaia se realizează pe pingea, cu tălpile paralele, asigurându-
se astfel o mai bună stabilitate şi folosirea forţei de impulsie a picioarelor. Urmează impulsia
puternică a picioarelor şi extinderea lor din toate articulaţiile, o dată cu ducerea braţelor
dinapoi – înainte - sus, în prelungirea corpului, acţiune care asigură primului zbor înălţimea
necesară. Pentru a realiză o săritură mai înaltă, trebuie corelată viteza de deplasare cu unghiul
de atac pe trambulină. Cu cât viteza este mai mare în timpul atacului, cu atât exectantul va
ataca trambulina cu corpul mai lăsat pe spate, adică sub un unghi mai deschis (N. Vieru,
1985). Învăţarea bătăii este strâns legată de dezvoltarea detentei.
► Succesiunea metodică a învăţării pasului sărit (pasul de apel):
 sărituri simple pe două picioare, apoi sărituri de pe un picior pe două picioare;
 sărituri drepte cu picioarele apropiate cu sprijinul mâinilor pe scara fixă;
98
 sărituri drepte în tempo pe ambele picioare, fără sprijinul mâinilor, se va insista

asupra înălţării corpului în aer;
 sărituri drepte în tempo pe ambele picioare, fără sprijinul mâinilor, pe trambulina
elastică şi semielastică de pe un picior pe ambele picioare, fără mişcarea braţelor;
 idem exerciţiul anterior cu bătaie pe trambulină şi aterizare pe saltea;
 sărituri drepte în tempo pe ambele picioare, cu mărirea numărului paşilor alergaţi,
bătaie pe trambulină, desprindere cu balansul braţelor înainte şi aşezarea mâinilor pe
cal şi revenire în stand.
► Succesiunea metodică a învăţării bătăii:

 sărituri în tempo pe ambele picioare, cu deplasare;
 sărituri pe două picioare de pe cal pe bancă şi înapoi;
 sărituri cu impuls pe ambele picioare peste un şir de bănci aşezate la distanţa de 1 m
una de alta;
 săritură în tempo peste banca aşezată în lungime;
 săritură cu coarda scurtă, pe ambele picioare;
 elan, bătaie pe trambulină şi săritură dreaptă cu corpul întins peste o bancă, aterizare
pe saltea;
 bătaie pe trambulină şi săritură cu atingerea unui obiect, după bătaia pe ambele
picioare, executantul trebuie să se înalţe cât mai sus pentru a atinge cu capul obiectul
atârnat;
 săritură de pe un aparat pe altul, aşezate în ordinea înălţimii, crescânde: bancă, trei
cutii de ladă, cal;
 stând pe trambulină, în zona cea mai elastică, cu vârfurile picioarelor paralele şi uşor
depărtate, împingere în trambulină, prin îndoirea şi întinderea genunchilor, se repetă
de mai multe ori;
 stând pe trambulină: sărituri pe loc, din ce în ce mai înalte;
 stând pe trambulină: sărituri pe loc cu tragerea genunchilor la piept sau după două,
trei sărituri pe loc ducerea picioarelor în echer;
 stând pe trambulină: 2-3 bătai şi săritură în adâncime, cu corpul în extensie;
 stând pe trambulină: săritură în adâncime, cu corpul în extensie apoi cu depărtarea şi
apropierea picioarelor în aer;
 cu elan limitat: bătaie pe trambulină şi săritură în adâncime cu ridicarea genunchilor
sus;
 cu elan: bătaie şi săritură în adâncime cu ridicarea picioarelor apropiate sau depărtate
în echer;
 elan, bătaie, săritură peste un obstacol cu trecere în extensie şi rostogolire pe saltea;
 elan, bătaie, salt grupat fără obstacol sau peste obstacol.
Primul zbor - faza a III-a a săriturilor
Primul zbor începe de la părăsirea trambulinei şi durează până la spijinul mâinilor pe
aparat. În acest timp, corpul se menţine întins, dar nu extins, braţele sunt în prelungirea
corpului, orientate în sus către aparat, favorizându-se astfel momentele următoare ale săriturii.
Pe parcursul deplasării, corpul atinge o anumită înălţime, executantul trecând de la o poziţie
apropiată de verticală la una orizontală sau răsturnată. În funcţie de particularităţile tehnice ale
săriturii, în această fază executantul efectuează acţiuni de îndoire, întindere, grupare,
înşurubare, etc.
99

 rostogolire lungă la saltea;
 rostogolire lungă peste o sfoară;
 rostogolire lungă cu bătaie pe trambulină, pe mai multe saltele suprapuse;
 rostogolire lungă cu bătaie pe trambulină, pe mai multe saltele suprapuse, dar cu o
sfoară aşezată în faţa saltelelor, se va mări treptat distanţa dintre trambulină şi saltele
şi înălţimea obstacolului;
 săritură cu bătaie pe trambulină, cu ajutorul profesorului care se afla între trambulină
şi aparat.
Sprijinul mâinilor - faza a IV-a a săriturilor
Sprijinul pe aparat se efectuează cu ambele mâini şi este obligatoriu fiind stipulat şi în
regulamentul de concurs al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.
În această fază, se realizează propriu-zis structura caracteristică fiecărei sărituri, în plus,
determină calitatea execuţiei celui de al II-lea zbor. Această fază are ca scop prelungirea şi
înălţarea fazei primului zbor şi aşa cum am mai amintit, realizarea structurii săriturii
executate, pregătind corpul pentru aterizare.
Sprijinul mâinilor pe aparat este scurt şi energic (activ), fiind asemănat cu o bătaie a
mâinilor pe aparat, termen care este folosit tot mai frecvent. Durata s-a este în funcţie de
durata săriturii.
 stând facial la perete, la distanţa de 1 m, cădere spre înainte cu braţele întinse,
împingere rapidă începând cu toată talpa şi terminând cu degetele mâinilor;
 sprijin culcat: împingere energică şi bătaia palmelor, revenire în sprijin culcat;
 stând cu genunchii mult îndoiţi pe capătul apropiat al calului sau pe ladă, prin
împingere cu mâinile pe capătul depărtat, săritură cu picioarele depărtate, se va
insista asupra împingerii rapide;
 stând cu mîinile pe bancă sau pe o cutie de ladă prin împingere, revenire în stând;
 săritură la ladă combinată cu săritură la capră;
 sărituri alternative din stând pe mâini în stând (corbet).
Zborul al II-lea - faza a V-a a săriturilor
Calitatea tehnicii celui de al II-lea zbor se manifestă prin creşterea amplitudinii
traiectoriei corpului faţă de primul zbor, printr-o bună direcţionare, terminându-se cu
întinderea corpului şi pregătirea pentru o aterizare corectă.
Al II-lea zbor este deosebit de important în desăvârşirea tehnică, precum şi în estetica
săriturilor.
Această fază determină aspectul general al săriturii, imaginea ei complexă şi caracterul
spectacular.
La începători, al II-lea zbor este prea mic, semănând mai mult cu o cădere în aterizare
pe o traiectorie foarte joasă. Aceasta este o greşeală tehnică ce duce la scăderea esteticii
săriturii, fiind notată slab.
100
8.3. TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII SĂRITURILOR CU

SPRIJIN
SĂRITURĂ ÎN DEPĂRTAT PESTE CAPRĂ
În momentul sprijinului pe aparat, picioarele se depărtează, o dată cu ridicarea uşoară a
şezutei.
Urmează împingerea energică şi scurtă în braţe, apoi ridicarea umerilor şi presarea
bazinului înainte. În continuare, braţele se duc lateral-sus, iar capul se extinde, realizând
zborul al doilea.
Înainte de aterizare, picioarele se apropie.
Această săritură se poate executa şi cu sprijin plutitor.

 săritură depărtată peste un partener care stă cu trunchiul îndoit înainte (capra vie);
 săritură depărtat peste capră în lăţime, cu înălţime redusă;
 săritură depărtat peste capră în lăţime, cu înălţime variată;
 stând pe trambulina elastică, cu sprijinul mâinilor pe capră, bătaie şi săritură cu
depărtarea picioarelor în punctul cel mai înalt;
 săritură depărtat peste capră cu bătaie pe trambulina elastică;
 săritură depărtat peste capră cu bătaie pe trambulina semielastică
 săritură depărtat peste capră cu bătaie pe trambulina elastică - se înalţă capra şi se
măreşte distanţa între trambulină şi capră;
 săritură depărtată peste capră cu ajutor;
 săritură depărtată peste capră independent;
 săritură depărtată peste capră în condiţii de concurs.
 bătaie îngenuncheată pe trambulină şi lipsa sprijinului plutitor în primul zbor;
 greşeli de ţinută: genunchi, coate şi vărfurile picioarelor îndoite;
 sprijinul pe capră este prea lung;
 aterizarea fără amoritizare.
► Ajutorul
Stând în faţa caprei, se apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi se trage peste
aparat.
SĂRITURĂ ÎN DEPĂRTAT PESTE LADA TRANSVERSALĂ
În momentul sprijinului pe aparat, picioarele se depărtează suficient pentru a se realiza
trecerea peste ladă. Urmează împingerea energică şi scurtă din braţe apoi ridicarea umerilor.
În continuare braţele se duc lateral-sus, iar capul se extinde, realizând zborul al II-lea.
 exerciţii pregătitoare pentru dezvoltarea mobilităţii coxo-femurale;
 idem ca la săriturile depărtate peste capră, dar depărtarea picioarelor este mai mare;
 stând depărtat pe ladă în sprijin, săritură în stând pe saltea;
 cu sprijinul mâinilor pe aparat, sărituri pe loc cu depărtarea concomitentă a
picioarelor;
101
 stând pe trambulina elastică cu sprijinul mâinilor pe ladă, bătaie şi trecere în sprijin

depărtat pe ladă;
 executarea săriturii cu şi fără ajutor.
 executarea săriturii independent;
 executarea săriturii în condiţii de concurs.
 din cauza lipsei de mobilitate coxo-femurale, săritura se execută defectuos;
 umărul în momentul sprijinului este mult aplecat înainte;
 spate rotunjit;
 greşeli de ţinută: coate, genunchi, vârfuri îndoite;
 aterizare defectuoasă, fără amortizare.
► Ajutorul
Se acordă din stând în faţa lăzii, se apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi se trage
peste aparat.
SĂRITURĂ ÎN DEPĂRTAT PESTE CALUL DISPUS LONGITUDINAL, CU

SPRIJIN PLUTITOR (CU SPRIJIN PE CAPĂTUL DEPĂRTAT)
La această săritură sprijinul se realizează pe capătul depărtat al calului. Urmează
împingerea energică şi scurtă din braţe, apoi ridicarea uşoară a umerilor şi presarea bazinului
înainte. În continuare, braţele se duc lateral sus, iar corpul se extinde, realizând zborul al
doilea. Înaintea aterizării picioarele se apropie.
 săritură în depărtat peste capra dispusă transversal;
 săritură în depărtat peste capra dispusă longitudinal;
 sprijin culcat înainte pe calul dispus longitudinal, împingere în sprijin depărtat,
aterizare pe saltele;
 săritură depărtată peste calul dispus longitudinal, având capătul apropiat mai jos cu
10-15 cm;
 săritură depărta peste calul dispus longitudinal, prin sprijin plutitor, calul fiind
acoperit cu o saltea;
 executarea săriturii cu şi fără ajutor;
 executarea săriturii independente;
 sprijinul pe aparat nu se realizează pe capătul depărtat al aparatului;
 lipsa zborului plutitor;
 spate rotunjit;
 greşeli de ţinută: coate, genunchi, vărfuri, îndoite
► Ajutorul
Se acordă din stând în faţa calului, se apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi se
trage peste aparate.
102
SĂRITURĂ ÎN DEPĂRTAT PESTE CAPRĂ CU ÎNTOARCERE 180O ÎN TIMPUL

CELUI DE-AL DOILEA ZBOR
Tehnica este aceeaşi ca a săriturii depărtat peste capră, până la momentul sprijinului
mâinilor pe aparat. O dată cu împingerea în braţe se ridică trunchiul, se execută o mişcare de
înşurubare, prin întoarcerea capului şi a trunchiului în direcţia întoarcerii. Aterizarea se face
cu faţa la aparat
 la sol, săritură în depărtat cu întoarcere 180O;
 elan, bătaie pe trambulina elastică săritură depărtat cu întoarcere 90°, 180O
 stând pe trambulina elastică cu sprijinul mâinilor pe capră, sărituri cu depărtarea
picioarelor în punctul cel mai înalt al înălţării;
 la capra înălţată, cu braţele pe capacul lăzii aşezat longitudinal în faţa caprei, săritură
în depărtat cu întoarcere 180O ;
 săritură în depărtat peste capră cu întoarcere 180O în timpul celui de al II-lea zbor cu
şi fără ajutor;
 executarea săriturii îndependent;
 întoarcerea de 90°, 180O, începe înainte ca braţele să părăsească suprafaţa de sprijin;
 greşeli de ţinută: coate genunchi şi vârful picioarelor îndoite.
► Ajutorul
Se acordă din spate, la nivelul spatelui pentru a preîntâmpina dezechilibrarea înapoi.
SĂRITURĂ ÎN GHEMUIT PRINTRE BRAŢE CU SPRIJIN PLUTITOR LA LADA

DISPUSĂ TRANSVERSAL
După efectuarea elanului, bătăii pe trambulină şi a primului zbor, în momentul
începerii sprijinului, spatele se rotunjeşte uşor, şezuta se ridică o dată cu îndoirea picioarelor
la piept. Urmează o împingere scurtă şi energică a braţelor concomitent cu trecerea picioarelor
printre mâini, fiind urmată de ridicarea trunchiului, ducerea braţelor lateral-sus şi întinderea
picioarelor, astfel ca în cel de al II-lea zbor, corpul executantului să fie în extensie
 sărituri pe loc cu ducerea picioarelor îndoite la piept;
 din sprijin culcat înainte, prin împingerea în picioare, trecerea în sprijin ghemuit,
săritură în sprijin culcat înainte;
 de pe trambulină, bătaie şi săritură în sprijin pe gambe pe lada transversal şi coborâre
prin săritură cu împingere de pe gambe şi balansul braţelor;
 de pe trambulina elastică, săritură în sprijin ghemuit pe ladă şi coborâre liberă;
 elan de 3-5 pasi, bătaie pe trambulina elastică, săritură în sprijin ghemuit pe ladă şi
coborâre prin săritură înaltă în adâncime, cu aterizare elastică;
 săritură cu sprijin plutitor, grupare şi întindere în zborul al II-lea cu asigurare;
 executarea săriturii cu şi fără ajutor;
 gruparea începe înainte de a realiza sprijinul pe aparat;
 lipsa zborului al doilea;
103
 aterizare dezechilibrată şi inelastică;

 greşeli de ţinută: genunchi, coate, vârfuri îndoite.
► Ajutorul
Se acordă stând în faţa lăzii, se apucă executantul de braţe, aproape de umeri şi se trage
peste aparat facilitând săritură în ghemuit printre braţe cu sprijin plutitor la calul dispus
transversal
SĂRITURĂ ÎN GHEMUIT PRINTRE BRAŢE CU SPRIJIN PLUTITOR LA LADA

DISPUSĂ LONGITUDINAL
După efectuarea elanului, bătăii pe trambulină şi a primului zbor, sprijinul se realizează
pe capătul depărtat. În acest moment, spatele se rotunjeşte uşor, şezuta se ridică o dată cu
îndoirea picioarelor la piept.
Urmează o împingere scurtă şi energică a braţelor concomitent cu trecerea picioarelor
printre mâini, fiind urmată de ridicarea trunchiului, ducerea braţelor lateral-sus şi întinderea
picioarelor, astfel ca în cel de al II-lea zbor, corpul executantului să fie în extensie
 sărituri pe loc, cu ducerea picioarelor îndoite sus;
 din sprijin culcat înainte, prin împingere în picioare, trecere în sprijin ghemuit,
săritură în sprijin culcat înainte;
 de pe trambulina elastică, săritură în sprijin ghemuit pe calul transversal şi săritură în
adâncime cu aterizare elastică;
 elan de 3-5 paşi, bătaie pe trambulina elastică, săritură în sprijin ghemuit pe calul
transversal şi săritură în adâncime cu aterizare elastică;
 alergare cu elan de 3-5 paşi, bătaie pe trambulină şi săritură în sprijin ghemit
(sprijinul cât mai departe), pe calul dispus longitudinal şi săritură înaltă în adâncime
cu aterizare elastică;
 alergare, bătaie pe trambulină şi săritură peste o minge medicinală aşezată pe capătul
apropiat, în sprijin ghemuit la calul longitudinal, cu şi fără ajutor;
 săritură cu sprijin plutitor, grupare şi întindere în zborul al II-lea, cu asigurare;
 executarea săriturii independent;
 sprijinul nu se realizează pe capătul depărtat al calului;
 genunchii indoiţi nu sunt apropiaţi;
 gruparea nu este completă;
 gruparea se începe prea devreme;
 greşeli de postură;
 aterizare dezechilibrată şi inelastică.
► Ajutorul
Se acordă în patea a doua a săriturii, din lateral cu o mână prinzând executantul la
nivelul braţului, iar cu cealaltă la nivelul bazinului, depărtându-se odată cu el.
104
SĂRITURĂ CU ROSTOGOLIRE ÎNAINTE PESTE LADA DISPUSĂ LONGITUDINAL

După efectuarea bătăii, executantul se înalţă deasupra aparatului şi efectuează
rostogolire înainte pe ladă cu picioarele apropiate şi întinse, punând palmele la jumătatea lăzii
sau chiar mai departe. Când bazinul ajunge la marginea lăzii (spre aterizare), executantul se
desprinde, întinde corpul şi aterizează.
 săritură lungă cu rostogolire pe mai multe saltele suprapuse, dispuse transversal;
 săritură prin rostogolire înainte peste lada joasă;
 săritură prin rostogolire înainte peste lada în lungime acoperită cu o saltea, având
capătul depărtat mai jos cu 10-20 cm;
 săritură cu rostogolire lungă peste o saltea, având pe capătul apropiat o minge
medicinală sau o sfoară întinsă transversal la 20-30 cm;
 săritură prin rostogolire înainte peste lada în lungime cu ajutor şi independent;
 săritură prin rostogolire înainte peste lada în lungime în condiţii de concurs.
 sprijinul se realizează în prima parte a lăzii de gimnastică;
 greşeli de ţinută.
► Ajutorul
Se face din lateral în primul zbor, prin ridicarea executantului la nivelul coapsei pentru
a-i ajuta rotaţia.
APLICAȚII
1. Menţionaţi fazele săriturilor cu sprijin şi succesiunea metodică a învăţării.

2. Enumeraţi principalele sărituri fără sprijin.
3. Enumeraţi principalele sărituri cu sprijin.
4. Menţionaţi succesiunea metodică a săriturilor cu sprijin.
5. Menţionaţi principalele greşeli de execuţie a săriturilor cu sprijin.
6. Menţionaţi modul de acordare a ajutorului la executarea săriturilor cu sprijin.
105
BIBLIOGRAFIE:
Bădău D.  “Teoria si metodica disciplinelor sportive gimnice”,

Editura niversitatii Transilvania, Braşov, 2007
Bădău D.  “Gimnastica de bază”, Editura Omnia Uni SAST,
Braşov, 2004
Băieşu G.  "Gimnastica", Editura Stadion, Bucureşti, 1972
Băieşu G.  "Gimnastica", Editura Sport Turism, Bucuresti, 1985
Bănăţan O.  "Banca de gimnastică", Editura Sport - Turism,
Bucureşti, 1983
Bratu I.  "Deprinderi motrice de bază", Editura Sport Turism,
Bucureşti, 1985
Damian M. – Tehnica si metodica elementelor artistice de la barna si
sol, Edit. Ovidius University Press, Constanta, 2005
Damian M. – Manifestarea lateralitatii in gimnastica ritmica, Edit.
Ovidius University Press, Constanta, 2002
Dina L., Niculescu G.  "Gimnastica de bază", ANEFS, Bucureşti, 1999
Fekete I.  "Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri", Editura
Librăriile Crican, Oradea 1996
Hidi I.  "Gimnastica sportivă”; Note de curs", ANEFS,
Bucureşti, 1991
Hidi I. si colaboratorii  "Gimnastica. Partea I - Gimnastica de baza",
Editura IEFS, Bucureşti, 1989
M.E.C.  “Ghid metodologic de aplicare a programelor de
educaţie fizică şi sport-învăţamântul primar” Bucureşti
2001
educaţie fizică şi sport - învăţamântul gimnazial”,
Bucureşti, 2001
educaţie fizică şi sport - învăţamântul liceal” Bucureşti,
2001
M.E.N.; S.N.E.E.  “Sistemul naţional şcolar de evaluare la disciplina
educaţie fizică şi sport”, Bucureşti, 1999
Paraschiv F.  “Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului”, Editura
OMNIA UNI SAST, Braşov 2006
Popescu G.  “Gimnastica – prezentare generală”, Editura Perpesicius,
Bucureşti, 2003
Popescu G.  “Gimnastica de bază – structura şi organizarea
activităţilor de educaţie fizică şi sport”, Editura
Perpesicius, Bucureşti, 2003
Scarlat M. B.; Scarlat E. - “Educaţie fizică şcolară – învăţamânt liceal”, Editura
Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti , 2003
Scarlat M. B.; Scarlat E. - “Educaţie fizică şcolară – învăţamânt liceal”, Editura
Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti , 2002
Solomon M., Grigore V.,  "Gimnastica", Editura Dom Impex, Targovişte, 1996
106
Bedo C.
Stroiescu A.  "Gimnastica", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1968
Strujan C., Bădău D., Bădău - "Educatia fizica scolara – ghidul profesorului", Edit.
A. Ria, Botosani, 2009
Tudusciuc I.  "Gimnastica acrobatică", Editura Sport - Turism,
Bucureşti, 1977
Vieru N.  "Manual de gimnastică sportivă", Editura Driada,
Bucureşti, 1997
107

Badau Dana GIMNASTICA Note de Curs UMFST Uz Intern

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Badau Dana GIMNASTICA Note de Curs UMFST Uz Intern

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DANA BĂDĂU

CAPITOLUL II - EXERCIŢII DE ORGANIZARE ŞI ORDINE -16

CAPITOLUL III - EXERCIŢII DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ -33

CAPITOLUL IV - EXERCIŢII APLICATIVE -44

CAPITOLUL V - GIMNASTICA SPORTIVĂ – IMPORTANŢĂ,

CAPITOLUL VI - GIMNASTICA SPORTIVĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

CAPITOLUL VII - TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII

CAPITOLUL VIII - TEHNICA DE EXECUŢIE ŞI METODICA ÎNVĂŢARII

DELIMITAREA CONCEPTELOR SPECIFICE GIMNASTICII DE

 să identificaţi locul gimnasticii în sistemul de educaţie fizică şi sport din România;

1.1. LOCUL GIMNASTICII DE BAZĂ ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

Gimnastica, disciplină de bază a educaţiei fizice, se caracterizează printro teorie şi

1.2. OBIECTIVELE GIMNASTICII DE BAZĂ

Gimnastica de bază cuprinde un sistem de exerciţii fizice care vizează revolvarea

1.3. CARACTERISTICILE GIMNASTICII DE BAZĂ

Principalele caracteristici ale gimansticii de bază sunt următoarele:

1.4. MIJLOACELE GIMNASTICII DE BAZĂ

Mjloacele gimnasticii de bază se caracterizează printrun permanent dinamism

Exerciţii de organizare şi Exerciţii aplicative Exerciţii de dezvoltare fizică

1.5. TERMINOLOGIA GIMNASTICII

Gimnastica dispune de o terminologie proprie, specifică care cuprinde termeni care

Termenii specifici gimnasticii de bază

 Comanda – reprezintă exprimarea verbală a acţiunilor ce urmează a fi executate, este

1.6. POZIŢIILE FUNDAMENTALE ŞI DERIVATE ALE CORPULUI

STÂND – poziţia ortostatică bipedă, în care executantul are călcâiele apropiate,

 cu celălalt picior îndoit şi ridicat:

PE GENUNCHI – pentru realizarea acestei poziţii baza de susţinere trebuie să fie pe

POZIŢII DERIVATE - FĂRĂ SPRIJIN

CULCAT - este poziţia în care corpul se găseşte în totalitate în contact cu suprafaţa

ATÂRNAT - în aceată poziţie corpul este întins şi se menţine suspendat de un aparat,

SPRIJINIT - reprezintă poziţia în care corpul este întins pe verticală, sprijinindu-se

o cumpăna: pe un cot, pe coate, liberă

1.7. POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE SEGMENTELOR CORPULUI

POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE CAPULUI

POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE MÂINII

POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE BRAŢELOR

 îndoite complet: mâinile la ceafă, mâinile pe creştet, mâinile pe umeri,

POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE TRUNCHIULUI

POZIŢIILE ŞI MIŞCĂRILE PICIOARELOR

1. Precizaţi locul gimnasticii de bază în cadrul sistemului de educaţie fizică şi sport.

EXERCIŢII DE ORGANIZARE ŞI ORDINE

 să identificaţi principalele obiective ale exerciţiilor de organizare şi ordine ;

2.1. OBIECTIVELE EXERCIŢIILOR DE ORGANIZARE ŞI ORDINE

Exerciţiile de organizare şi ordine vizează următoarele obiective în cadrul lecţiilor de

Formaţii de adunare Formaţii de deplasare Formaţii de lucru

2.3. FORMAŢII DE ADUNARE

Formaţia de adunare constă în organizarea colectivului, pentru începerea activităţii

2.4. TEHNICA DE EXECUŢIE A EXERCIŢIILOR DE ORGANIZARE ŞI ORDINE

Din poziţia stând controlat se dă comanda “DREPŢI!” pentru a reveni în poziţia de

 Întoarceri din deplasare

ACŢIUNI DIN DEPLASARE

 Trecerea din coloană câte unu în coloană câte patru pe centru

Comanda: “PRIN OCOLIRE LA STÂNGA – ÎMPREJUR – MARŞ!”.

ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI DE FORMAŢII

 DESFĂŞURĂRI ÎN LINIE PE UN RÂND

 Din linie pe un rând în linie pe două rânduri

Pentru revenire pe un rând - idem paşii, dar în sens opus.

 Din linie pe un rând în linie pe trei rânduri

 Trecerea din linie pe un rând în cocor

b) Cocor deschis – se numără concomitent de la centru către flancurile stâng şi drept,

 Trecerea din linie pe un rând în semicerc

 Din linie pe un rând în cerc

 Trecerea din linie pe un rând în careu

 Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe patru rânduri