Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vania Răutu Lucru Individual
Vania Răutu Lucru Individual
Criticii aduc o mărturisire a lui Constantin Stere la 150 de ani dela naştere: „Acest roman nu
este o autobiografie şi nici măcar biografia unui alter ego. Vania Răutu nu sunt eu, iar viaţa lui intimă nu
are nimic în comun cu a mea. Este adevărat că am utilizat amintirile mele, cum ar face orice scriitor. Dar
experienţele mele personale au fost selecţionate, condensate, grupate şi stilizate în jurul personajului
principal numai în scop de a da o icoană a realităţii şi fără nici un alt raport cu persoana mea... Totul e
ficţiune şi totul e realitate. Invenţia artistului este şi ea în strânsă legătură cu experienţa artistului. Ficţiune
pură nu cred să existe. Totdeauna ficţiunea îşi are rădăcini în realitate şi porneşte de la datele reale,
amplificându-le şi depăşindu-le... Iar între acţiunea personajului şi epoca şi mediul înfăţişat va exista
totdeauna o relaţie de reciprocă explicare, pentru ca ficţiunea să se transforme în realitate. Sau, mai
precis: pentru ca realitatea să existe în ficţiune”.
„Însuşirea particulară a romancierului Stere este deci memoria epică”, acea capacitate de a
surprinde în tipologia lor genuină şi irepetabilă personajele, oricât de episodice ar fi ele. Stere nu ar fi
înrudit nici cu Balzac, nici cu Zola, nici cu Dickens, nici cu Dostoievski, nici cu Proust, cum s-a afirmat
în nenumărate rânduri. „Formaţia sa literară este, cu siguranţă, legată de epica rusă, dar exclusiv de cea
tolstoiană. Asemănarea dintre În preajma revoluţiei şi Ana Karenina se impune firesc, în ceea ce am
numit memoria epică. După cum în romanul lui Tolstoi, în jurul unei drame morale, se conturează o
întreagă societate, în jurul destinului lui Vania se-ntretaie câteva sute de personagii” remarcă N.
Manolescu.
Vania s-a împrietenit cu Tănăsică, un ţigănaş poznaş ca şi Vania, iar prietenia cu acest ţigănaş
l-a făcut pe Vania să trăiască una din acele experinţe care se întipăresc pentru toată viaţa în sufletul unui
copil. Din cauza că se juca cu acest copil, Vania a fost prins şi pus în faţa Smaragdei, pe jumătate gol, cu
hainele muiate şi murdărite, cu părul încâlcit, Vania încă nu îşi dădea seama de deosebirea dintre vis şi
realitate. Din haiduc, navigator, mare explorator, prins de rivali şi zbătându-se împotriva lor, el se simţi
deodată un mic băieţaş, vinovat de mari păcate, sub ochii unei mame adorate şi temute.
Aşa, abia trecut de vârsta de şase ani, Vania începuse să înveţe consecinţele privilegiilor
sociale şi ale raporturilor de clasă. De fiecare dată Vania îşi găsea alinarea în braţele mamei Irina, pe care
îl numea Pimperlicule, devenind şi pseudonimul micului poet.
Un personaj cu totul inedit, pentru Vania, era lăutarul Lemeş, dar ceea ce mai ales îl
impresiona pe Vania erau cântecele lui Lemeş lăutarul, cu taraful lui vestit, iar de la acest lăutar, din
copilărie şi până la bătrâneţe i-a rămas lui Vania obiceiul să fredoneze romanţa: Doi ochi eu am iubit în
viaţă, / Luceau ca stele printre nori, / Şi luminând în a mea ceaţă, / Au trecut ca meteori…
La Năpădeni, Vania îşi ducea înainte viaţa, în mijlocul copiilor din sat, căci, cu toate pedepsele
primite, nu se resemna şi prefera cu mult această companie. Găsea mult haz şi o atmosferă mai prielnică
pentru el la ţărănuşii şi la ţigănuşii săi.
Vania, când făcea vreo poznă, se simţea mereu vinovat şi jenat, înăbuşindu-şi plânsul de durere
şi răpus mai cu seamă de umilinţă, îşi şoptea făgăduinţa de a nu mai cădea în asemenea păcate. Deseori se
certa şi chiar se bătea cu fratele mai mare Tosia, care nu făcea nimic altceva decât să îl înjosească mereu.
Vania, trăsnit de atâta neruşinare, stătu un moment ca paralizat; apoi, cuprins de indignare neînfrânată,
se arunca asupra lui Tosia şi, mugind de furie, îl izbi de perete. Pentru Smaragda Theodorovna, acest
lucru confirma numai versiunea favoritului. Vania fu deci supus unei noi execuţiuni, primind din ordinul
Smaragdei Theodorovna douăzeci lovituri cu vergi de răchită şi lăsat trei zile închis, fără haine, în odaia
lui, legat însă la gât, în deriziune, cu o cârpă – “cravata ţigănească”.
Vania nu suferea numai de obidă, nu-l ardea numai conştiinţa vie a nedreptăţii săvârşite faţă de el.
Îl exaspera mai cu seamă, până la nebunie, perfidia şi făţărnicia lui Tosia. Fusese atins în el, din rădăcină,
însuşi sentimentul de dragoste de frate, fusese slăbit legătura morală cu cei de mai aproape, otrăvită
atmosfera întregii vieţi de familie. Pentru prima oară se strecură în sufletul lui gândul de sinucidere.
Vania Răutu este un mare amator şi devorator de cărţi: De la operele lui Gogol şi Turgheniev
recomandate de Ivan Semenovici şi de la poveştile lui Andersen care formau hrana intelectuală de
predilecţie a celorlalţi elevi, prietenii noştri trecură repede la „Robinson Crusoe" şi „Coliba lui moş
Toma" şi apoi la romanele lui Fenimore Cooper şi Mayne Reid, cu descripţiunile lor pitoreşti din viaţa
triburilor americane neatinse de corupţiunile civilizaţiei, bogate în acţiuni nobile, pline de eroism şi de
dragoste pentru libertate şi dreptate; în sfârşit, la romanele istorice ale lui Walter Scott, cu isprăvile
războinice şi misterele cavalerilor medievali.
Multe prietenii a avut Vania, dar prietenia între Roitman şi Vania se deosebea foarte mult de
celelalte legături ale lui. Moise Roitman, între altele, îi recomandă lui Vania două cărţi care trebuiau să-l
impresioneze adânc: Călătoria în jurul lumii pe vasul Beagle de Charles Darwin, care, în forma ei simplă,
pentru prima oară îl făcu să întrezărească un vast orizont al concepţiunilor ştiinţifice moderne; a doua:
celebrul roman al lui Cernâşevschi Ce-i de făcut? Citirile lui Vania la ţară au avut un efect neprevăzut.
Smaragda Theodorovna a fost intrigată de faptul că acest copil, vagabondul incorigibil de altădată, care
era în stare de dimineaţa până seara să cutreiere împrejurimile Năpădenilor, de astădată sta înfundat în
cărţi şi chiar la plimbare de cele mai multe ori lua cu sine câte un volum.
Vania Răutu a făcut parte din grupurile narodniciste “seminarişti “ şi “odesiţi”, luptător
înregimentat în marea oaste a Revoluţiei mondiale, creator a şaptesprezece focare de viitori eroi ai
revoluţiei mondiale,întemeietorul unei commune, iar la comună înfiinţă şi un hectograf (şapirograf), ca să
poată multiplica literatura, din care, de obicei, Chişinăului nu-i era lăsat mai mult de un exemplar, des lua
parte la discuţiile dintre săteni şi tatăl său şi mereu încerca să îi ajute. Aceasta a dus şi la o ceartă dintre el
şi Smaragda în care Vania i-a zis ce avea pe suflet şi i-a zis că nu este o femeie creştină, în consecinţă
Smaragda alugându-l din casa ei.
C. Stere urmăreşte, în cunoştinţă de cauză, cum din Homo Sapiens, trecînd prin stadiul de rob ca
obiect al dreptului, se naşte cetăţeanul cu drepturi depline. La baza acestei evoluţii stă munca, cooperarea
socială, apariţia proprietăţii şi, în sfîrşit, a statului şi a dreptului.
Despre formarea omului ca personalitate, ca individualitate, C. Stere scrie : „În vremea noastră,
un om ajunge tîrziu, abia dacă ajunge, la conştiinţa de sine, formîndu-şi astfel o individualitate proprie,
putînd prelucra criticeşte conţinutul „voinţei şi conştiinţei generale,, şi emancipându-se treptat de sub
stăpânirea ei. Astfel, numai omul poate ajunge un factor conştient şi oarecum independent în viaţa
socială”
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL LINGVISTICĂ ROMÂNĂ ȘI ȘTIINȚĂ LITERARĂ
A verificat: Gabura C.
CHIȘINĂU, 2017