Cardiospasmul se mai numeste:

 Megaesofagul idiopatic
 Alchalazia cardiei
 Distonie esofagiana

Achalazia cardiei este o afecţiune de origine necunoscută, caracterizată

prin absenţa peristaltismului esofagian şi a relaxării sfincterului
gastroesofagian ca răspuns la deglutiţie cu dilataţia corpului esofagului deasupra
vestibulului îngustat. Incidenţa afecţiunii este 0,6-2 la 100.000 locuitori/an. Se
întâlneşte între 40-60 ani cu o uşoară predominanţă feminină.

Simptome:
Este caracteristică triada simptomatică:

 disfagie,

 regurgitaţie

 durere.

Se mai pot întâlni:

 eructaţii,

 scădere ponderală, sialoree.

Diagnosticul

Este confirmat prin investigaţii radiologice, endoscopice şi manometrice.

Se descriu 4 tipuri de esofag achalazic:

1. forma fără distensie (d.esofagului < 4 cm);

2. formă cu distensie moderată (d.esofagului 4-6 cm), esofagul inferior este
dilatat cu stază până la 500 ml;
3. formă cu distensie importantă (d.esofagian peste 6 cm) cu stază
alimentară până la 1 litru;
4. megadocicoesofag cu stază alimentară peste 1 litru, în care esofagul e
foarte lung şi dilatat, pare culcat pe diafragm, îmbrăcând aspectul clasic
de şosetă.

Diagnosticul diferenţial

Se face cu:

 sclerodermia,

 stenozele benigne,

 cancerul esofagului inferior.

Complicaţii:

 infecţii respiratorii recidivante;

 esofagite acute;
 malignizare (4% din cazuri).

Tratament:

1. Dinitratul de isosorbit (cedocard) şi nifedipin;

2. Dilatarea pneumatică forţată cu o sondă cu balonaş a sfincterului gastroesofagian
(2-5 dilataţii);
3. Tratamentul chirurgical este indicat: bolnavilor tineri, celor cu megaesofag st.III-IV,
bolnavilor cu achalazie asociată ci hernie hiatală, în caz de eşec a tratamentului
medical.

Tratamentul chirurgical clasic este reprezentat de operaţia Heller (cardiomiotomie

extramucoasă) care constă în incizia longitudinală a musculaturii de pe faţa anterioară a
esofagului inferior ajungând pe stomac, respectând mucoasa. Această operaţie se
asociază cu o intervenţie antireflux.În ultimii 5 ani în unele clinici aceste operaţii se
realizează şi pe cale laparoscopică cu rezultate bune.

Dintre alte afecţiuni ale esofagului trebuiesc amintite:

 corpi străini,

 plăgile şi rupturile esofagului,

 perforaţiile,
  tumorile benigne şi maligne,

 ulcerul peptic,

 esofagitele şi stenozele postcaustice,

 refluxesofagita etc.

RUPTURA SPONTANĂ A ESOFAGULUI

Afecţiune rară cunoscută sub numele de sindromul Boerhave după numele medicului
care a descris-o în 1724 la amiralul flotei olandeze. Se prezintă ca o ruptură
longitudinală a esofagului supradiafragmatic, determinat de hipertensiunea bruscă
endolumenală consecutivă unui efosrt violent de vărsătură (abuz de alcool). Poate
surveni în cursul efortului de naştere, defecaţie, într-o criză de epilepsie.

Simptomatologie:

 durerea vie,

 brutală epigastrică înaltă,

 accentuată de respiraţie

 deglutiţie este însoţită de stare de şoc cu hipoxie.

Crepitaţia cervicală găzoasă, revărsatul pulmonar stâng şi semne de

hidropneumotorax apar în orele următoare. Dispneea şi schimbarea
tembrului vocii însoţesc aceste semne.

Radiografia toracică evidenţiază pneumomediastin şi hidropneumotorax.

Ingestia de gastrografin precizează sediul perforaţiei.

Tratamentul

Este chirurgical, de extremă urgenţă şi constă în sutura breşei esofagului cu drenaj

pleural. În rupturile vechi se recurge la drenaj mediastenal şi pleural, antibioterapia cu
spectru larg şi alimentaţie parenterală.