Cartea de Penal Brinza Stati 1 PDF

--Capitolul II
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII

OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
* r
1. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra păcii <şi securităţii

omenirii, infracţiunilor de război
2. Infracţiuni contra păcii:
•iiiţîî planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea
războiului , ri propaganda războiului
*5S»S utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea,
stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea
armelor de distrugere In masă
- atacul asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
3. Infracţiuni contra securităţii omenirii:
' genocidul
Şwl ecocidul j
~ donarea
4. Infracţiuni de război:
tratamente inumane jţr 7- , încălcarea dreptului umanitar
internaţional '“ activitatea mercenarilor №■ aplicarea mijloacelor şi
metodelor interzise de ducere a războiului
Secţiunea I. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile -

infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii,
infracţiunilor de război
Globalizarea, manifestată prin accentuarea interdependenţelor multiple dintre
state, precum şi prin liberalizarea fluxurilor mondiale de mărfuri, servicii, capital şi
informaţii, a făcut ca riscurile interne şi externe să se poată genera şi potenţa în mod
reciproc. Globalizarea deschide posibilităţi enorme pentru dezvoltarea societăţii
umane şi schimbarea ordinii mondiale, dar acest proces creează şi probleme care pot
afccta soarta civilizaţiei. De aceea, în procesul globalizării, anume preeminenţa
dreptului reprezintă o condiţie esenţială pentru pace, stabilitate şi securitate
mondială, întrucât supravieţuirea umanităţii depinde de modalitatea în care individul
este şi va fi protejat în societate , de puterea şi de dreptul la respectarea principiilor şi
valorilor universale. Pe fondul unei
-
7
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALA
creşteri a gradului de complexitate şi de impredictibilitate a ameninţărilor inter-
naţionale, îmbunătăţirea mediului de securitate internaţional impune ca măsurile
interne de management al crizelor să fie mai bine coordonate, iar schimbul de
informaţii strategice între statele implicate să se producă în timp real. Factorii de
decizie - atât civili, cât şi militari - din sectorul de securitate sunt chemaţi să dea
răspuns noilor provocări.
în primul rând, proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă o im -
portantă ameninţare contemporană la adresa păcii şi securităţii ţărilor şi popoa-
relor. Riscurile deosebite determinate de acest tip de ameninţare rezidă în faptul
că prin intermediul armelor de distrugere în masă im grup terorist de mici dimen -
siuni poate provoca pierderi care anterior nu puteau fi cauzate decât de armate
ale unor state naţionale. De asemenea, conflictele regionale sunt cele care submi-
nează fundamentele securităţii şi stabilităţii şi creează pre-condiţii pentru
terorism şi crima organizată, precum şi pentru distrugerea speranţei şi disperare,
ceea ce poate contribui indirect la proliferarea armelor de distrugere în masă.
în acest fel, noile circumstanţe internaţionale reclamă noi reguli în domeniul
securităţii internaţionale. Redefmirea regulilor privind securitatea internaţională
după prăbuşirea ordinii bipolare ridică însă numeroase probleme, nu doar de
ordin practic, ci chiar şi de ordin conceptual. Aceste dificultăţi sunt determinate
de mai mulţi factori: mediul internaţional a devenit mult mai dinamic şi mai
complex decât în perioada războiului rece; lipsa unui consens privind modul de abordare a
securităţii internaţionale a permis manifestarea diverselor grupuri de interese la
toate nivelurile, astfel încât nu au putut fi elaborate politici consistente; datorită
proliferării accesului la informaţii în timp real, liderii politici trebuie să ia de
multe ori decizii de moment care nu permit evaluări mai profunde; multiplicarea
instituţiilor specializate la nivel naţional şi internaţional care abordează
problemele din unghiuri specifice şi determină analize şi decizii fragmentate;
lipsa unui „model de securitate” rezonabil şi acceptabil pentru majoritatea ţărilor
lumii a favorizat reacţii ad-hoc şi abordări punctiforme.
în conformitate cu Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea
Concepţiei politicii externe a Republicii Moldova, nr.368 din 08.02.1995, 1 în baza
prevederilor Constituţiei, drept prioritate în politica sa externă Republica Moldova
consideră, printre altele, afirmarea ţării în calitate de factor de stabilitate pe plan
regional. Respectând cu stricteţe principiile şi normele dreptului internaţional
recunoscute de comunitatea internaţională, Republica Moldova îşi realizează
politica externă în baza următoarelor principii: nerecurgerea la forţă
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996,
nr.20.
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII Şl SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
sau la ameninţarea cu forţa; reglementarea diferendelor internaţionale prin mij-

loace paşnice; neamestecul în treburile interne ale altor state; cooperarea inter-
naţională; egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a-şi hotărî singure
soarta; egalitatea suverană a statelor; îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor
asumate; inviolabilitatea frontierelor; integritatea teritorială a statelor; respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Republica Moldova promovează o politică de neutralitate permanentă,
angajându-se să nu ia parte la conflicte armate, la alianţe politice, militare sau
economice care au ca scop pregătirea războiului, să nu folosească teritoriul său
pentru amplasarea bazelor militare străine, să nu deţină, să nu producă şi să nu
experimenteze arma nucleară. Ţara noastră sprijină încheierea şi respectarea
acordurilor în domeniul neproliferării armelor nucleare, controlului asupra arma-
mentului, susţine eforturile îndreptate spre dezarmare. In relaţiile cu alte state,
Republica Moldova nu acceptă politica hegemonistă a dictatului, a constrângerii
politice şi economice, a împărţirii sferelor de influenţă, considerând drepturi
inalienabile ale fiecărui popor egalitatea suverană a statelor şi opţiunea liberă a
căilor lor de dezvoltare.
Astfel, din perspectiva Republicii Moldova, mediul internaţional de securitate
a evoluat în sensul creşterii complexităţii şi interdependenţelor relaţiilor
internaţionale. Drept urmare, stabilitatea internaţională nu poate fi astăzi con-
cepută decât în baza cooperării pe multiple planuri la nivelul comunităţii
internaţionale şi, mai ales, prin intermediul dialogului în cadrul instituţionalizat,
prin creşterea implicării marilor organizaţii internaţionale în definirea stării de
securitate a lumii. Cooperarea şi dialogul instituţionalizat se manifestă mai ales la
nivelul următoarelor organizaţii:
- la nivelul ONU, mai ales prin intermediul Consiliului de Securitate, care a
deţinut un rol important în dialogul internaţional pe tema securităţii şi stabilităţii
mondiale;
- la nivelul OSCE, care a reprezentat cea mai cuprinzătoare instituţie regio-
nală de securitate şi care a jucat un rol semnificativ în promovarea păcii şi stabi-
lităţii, în întărirea securităţii prin cooperare şi în promovarea democraţiei şi a
drepturilor omului. OSCE s-a manifestat vizibil mai ales în domeniile
diplomaţiei, prevenirii conflictelor, managementului crizelor şi reabilitării post -
conflict;
- la nivelul NATO (inclusiv, la nivelul Programului „Parteneriatul pentru
Pace”), care a deţinut un rol esenţial în întărirea securităţii euroatlantice după
încheierea războiului rece. NATO a deschis şi a dezvoltat parteneriatul politico-
militar, cooperarea şi dialogul consolidat cu fostele state adversare; a manifestat
9
- interes şi receptivitate pentru primirea de noi membri; şi-a demonstrat

angajamentul de a contribui la prevenirea conflictelor şi la managementul crizelor,
inclusiv prin operaţiuni în sprijinul păcii.
Se cunoaşte că dreptul internaţional impune statelor să rezolve diferendele şi
conflictele dintre ele numai prin metode şi mijloace paşnice. In acest scop, statele au
fondat, încă în 1945, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), organizaţie care îşi vede
menirea nu doar în a apăra pacea pe glob, dar şi în a preîntâmpina urgiile conflictelor
armate pentru generaţiile viitoare. Articolul 1 al Cartei ONU 1 stabileşte scopurile
acestei organizaţii: 1) să menţină pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop:
să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva
păcii şi pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau a altor încălcări ale păcii şi
să înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi ale
dreptului internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu
caracter internaţional care ar putea duce la o încălcare a păcii; 2) să dezvolte relaţii
prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a
popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele, şi să ia oricare alte măsuri
potrivite pentru consolidarea păcii mondiale; 3) să realizeze cooperarea internaţională
în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau
umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie; 4) să fie un
centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea acestor scopuri
comune.
Cu toate că securitatea colectivă a statelor este văzută ca o preocupare universală
a statelor în scopul acţiunii colective şi responsabilizării în menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale şi cu toate eforturile depuse de comunitatea umană pentru a
preveni războaiele şi conflagraţiile, acestea continuă să izbucnească în diferite regiuni
ale lumii. Din timpul creării ONU, comunitatea internaţională a fost alertată de mai
multe conflicte dezastruoase, soldate cu milioane de morţi, iar alte zeci de milioane
de persoane au fost impuse să se refugieze în alte ţări.
Tocmai pentru a preveni crimele de război şi cele contra umanităţii, Adunarea
Generală a ONU a adoptat, la 03.12.1973, Rezoluţia nr.3074/XXVIII referitoare la
principiile cooperării internaţionale în ceea ce priveşte depistarea, arestarea,
extrădarea şi pedepsirea indivizilor vinovaţi de crime de război şi crime contra
umanităţii, prin care a proclamat: crimele de război şi cele contra
1
The Charter of the United Nations. http://www.un.org/en/documents/charter/index.shtml
10
umanităţii, indiferent de locul sau momentul unde şi când au fost comise,

trebuie să facă obiectul unor anchete, iar indivizii contra cărora există probe
că ar fi comis astfel de crime trebuie să fie urmăriţi, arestaţi, trimişi în
judecată, iar dacă se dovedeşte vinovăţia lor, să fie pedepsiţi; statele vor
coopera în vederea identificării, arestării şi judecării celor care au săvârşit
asemenea infracţiuni şi nu vor lua nici o măsură legislativă sau de altă
natură care ar putea să aducă atingere obligaţiilor internaţionale asumate în
ceea ce priveşte identificarea, arestarea, extrădarea şi pedepsirea
persoanelor vinovate de crime de război şi de crime contra umanităţii.
Actualmente, în lume este stabilit un sistem de reprimare a celor mai
grave infracţiuni, printre care şi infracţiunile contra păcii şi securităţii
omenirii, precum şi infracţiunile de război. Sistemul de reprimare stabilit de
dreptul umanitar consacră competenţa instanţelor naţionale în judecarea
persoanelor inculpate, instanţe care pot fi civile, militare sau speciale, cu
condiţia să fie imparţiale şi legal constituite şi să aplice aceleaşi sancţiuni
atât pentru propriii cetăţeni, cât şi pentru cei străini, pentru aceleaşi fapte.
Această afirmaţie poartă numele de regulă a competenţei universale a instanţelor
naţionale. Excepţie de la această regulă face posibilitatea judecării
persoanelor inculpate de către nişte instanţe internaţionale de judecată, cum
au fost Tribunalul Militar Internaţional de la Ntimberg, Tribunalul Militar
Internaţional de la Tokyo şi cum sunt Tribunalul Penal Internaţional pentru
fosta Iugoslavie, Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda, precum şi
Curtea Penală Internaţională de la Haga.
Astfel, se poate constata că pacea şi securitatea omenirii constituie
valori de însemnătate primordială pentru toate popoarele lumii. Ocrotirea
acestor valori prin intermediul mijloacelor de drept penal s-a impus cu
deosebită acuitate, mai ales în urma celui de-al doilea război mondial.
Atrocităţile, săvârşite de nazişti în timpul acestui război, au determinat
statele din coaliţia antihitleristă să înfiinţeze tribunale internaţionale pentru
judecarea şi sancţionarea celor ce s-au făcut vinovaţi de dezlănţuirea
războiului, de omoruri, jafuri şi distrugeri. Statutele de înfiinţare a acestor
tribunale au servit ca model pentru dispoziţiile introduse în legisla ţia penală
a statelor membre ale ONU privind incriminarea respectivelor fapte.
în legea penală a Republicii Moldova, infracţiunile care primejduiesc
pacea şi securitatea omenirii sunt considerate infracţiuni de o deosebită
gravitate. Ele au fost reunite de legiuitor într-un grup distinct de infracţiuni,
sub denumirea „Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de
război”. Definind noţiunea care desemnează toate aceste infracţiuni, vom
11
menţiona că infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război

reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Capitolul I al Părţii Speciale a Codului
penal al
Republicii Moldova, fiind fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care vatămă
— în mod exclusiv sau în principal — relaţiile sociale cu privire la pacea şi securitatea
omenirii.
Din definiţia dată rezultă că obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest
grup îl constituie relaţiile sociale cu privire la pacea şi securitatea omenirii.
Acest obiect juridic generic îl au infracţiunile de: genocid (art.135 CP RM);
ecocid (art.136 CP RM); tratamente inumane (art.137 CP RM); încălcare a drep-
tului umanitar internaţional (art.138 CP RM); planificare, pregătire, declanşare sau
ducere a războiului (art.139 CP RM); propagandă a războiului (art.140 CP RM);
utilizare, dezvoltare, producere, dobândire în alt mod, prelucrare, deţinere, stocare
sau conservare, transferare directă sau indirectă, păstrare, transportare a armelor de
distrugere în masă (art.140 1 CP RM); activitate a mercenarilor (art.141 CP RM);
atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională (art.142); aplicare
a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art.143 CP RM); donare
(art.144).
în conformitate cu alin.(l) art.2 CP RM, legea penală apără, împotriva
infracţiunilor, printre altele, pacea şi securitatea omenirii, privite drept componente
ale ordinii de drept. Pacea este starea de coexistenţă, de convieţuire între popoare.
Pe plan internaţional, pacea este absenţa războiului (pax absentia belii). Este starea
normală a raporturilor internaţionale, deoarece războiul, prin distrugerile, morţile,
atrocităţile care îl însoţesc, constituie o situaţie patologică a societăţii. Ca valoare
socială, pacea reprezintă expresia unui consens între naţiunile şi popoarele lumii şi
un rod al voinţei lor de conlucrare, de cooperare în domeniile politic, economic,
cultural etc.
La rândul său, securitatea omenirii reprezintă un sistem complex care are în
interiorul său numeroase subsisteme ce sunt interconectate şi interdependente unul
de altul. Aceste subsisteme le constituie: securitatea naţională a statelor; securitatea
regională; securitatea supraregională sau cea continentală. Sub acest aspect,
securitatea omenirii trebuie privită ca o stare a relaţiilor dintre state sau/şi grupuri
de state. Prin încheierea de tratate internaţionale, această stare a relaţiilor dintre
state sau/şi grupuri de state este creată pe calea implementării coordonate a unor
12
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA FACII Şl SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
măsuri de prevenire şi apărare împotriva unor pericole la adresa securităţii omenirii.

Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul I din Partea Specială a Codului
penal are un obiect juridic special, format din relaţiile sociale care privesc o valoare
socială specifică ce derivă din pacea şi securitatea omenirii, privită ca valoare
socială fundamentală: relaţiile sociale cu privire la existenţa şi securitatea
grupurilor naţionale, etnice, rasiale sau religioase (în cazul infracţiunii specificate
la art.135 CP RM); relaţiile sociale cu privire la existenţa şi securitatea omenirii
ca ecosferă (în ipoteza faptei infracţionale prevăzute la art.136 CP RM); rela-
ţiile sociale cu privire la neadmiterea supunerii persoanelor căzute sub puterea
adversarului la tortură, tratamente inumane, experienţe medicale, biologice sau
ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor (în
situaţia infracţiunii specificate la alin.(l) art.137 CP RM); relaţiile sociale cu
privire la neadmiterea săvârşirii faţă de persoanele căzute sub puterea
adversarului a constrângerii de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale
adversarului, a luării de ostatici, a deportării, a dislocării sau lipsirii de libertate
fără temei legal, ori a condamnării de către o instanţă de judecată constituită în
mod ilegal fără judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice
fundamentale prevăzute de lege (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.137 CP RM); relaţiile sociale cu privire la neadmiterea torturării, mutilării,
exterminării sau executării fără o judecată legală a persoanelor căzute sub
puterea adversarului (în ipoteza faptei infracţionale specificate la alin.(3)
art.137 CP RM); relaţiile sociale cu privire la neadmiterea executării de către
subordonaţi a unui ordin nelegitim al şefului, care conduce la săvârşirea
infracţiunilor prevăzute la art.137 CP RM (în situaţia infracţiunii specificate la
alin.(l) art.138 CP RM); relaţiile sociale cu privire la neadmiterea dării de către
şef unui subordonat a unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de
infracţiuni prevăzute la art.137 CP RM (în cazul infracţiunii specificate la
alin.(2) art.138 CP RM); relaţiile sociale cu privire la îndeplinirea
corespunzătoare de către şef a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către
subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP RM (în ipoteza faptei
infracţionale specificate Ia alin.(3) art.138 CP RM); relaţiile sociale cu privire
la neadmiterea planificării, pregătirii sau declanşării războiului (în situaţia
infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.139 CP RM); relaţiile sociale cu privire la
neadmiterea ducerii războiului (în cazul infracţiunii specificate la alin.(2)
art.139 CP RM); relaţiile sociale cu privire la neadmiterea săvârşirii unor
acţiuni orientate spre declanşarea unui război (în ipoteza faptei infracţionale
prevăzute la art.140 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia armelor de
distrugere în masă cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi a tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte (în situaţia infracţiunii
13
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ
prevăzute la alin.(l) art.140 1 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia

legală a echipamentului, materialului, softului sau tehnologiei aferente care
contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere
în masă (în cazul infracţiunii specificate Ia alm.(3) art.1401 CP RM); relaţiile sociale
cu privire la circulaţia legală a materiei prime, materialului fisionabil special,
echipamentului sau materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea,
utilizarea sau producerea materialului fisionabil special (în ipoteza faptei infrac-
ţionale prevăzute la alin.(4) art.140 1 CP RM); relaţiile sociale cu privire la
neadmiterea participării mercenarului la acţiuni violente orientate spre răsturna-
rea sau subminarea orânduirii constituţionale ori spre violarea integrităţii terito-
riale a statului (în situaţia infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.141 CP RM);
relaţiile sociale cu privire la neadmiterea asigurării în orice mod a activităţii
mercenarilor sau a folosirii lor în acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau
subminarea orânduirii constituţionale ori spre violarea integrităţii teritoriale a
statului (în cazul infracţiunii specificate la alin.(2) art.141 CP RM); relaţiile
sociale cu privire la neadmiterea săvârşirii unui act de violenţă asupra oficiului,
locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională (în ipoteza faptei infracţionale prevăzute la alin.(l) art.142 CP
RM); relaţiile sociale cu privire la neadmiterea răpirii sau săvârşirii unui alt atac
asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională sau asupra libertăţii
acesteia (în situaţia infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.142 CP RM); relaţiile
sociale cu privire la viaţa persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
(în cazul infracţiunii specificate la alin.(3) art.142 CP RM); relaţiile sociale cu
privire la libertatea psihică (morală) a persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională (în ipoteza faptei infracţionale prevăzute la alin.(5) art.142 CP
RM); relaţiile sociale cu privire la aplicarea în cadrul conflictului armat sau al
acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de ducere a războiului permise de
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte (în situaţia
infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.143 CP RM); relaţiile sociale cu privire la
neadmiterea aplicării armei de nimicire în masă interzise de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte (în cazul infracţiunii
specificate la alin.(2) art.143 CP RM); relaţiile sociale cu privire la existenţa şi
securitatea omenirii sub aspect biomedical (în ipoteza faptei infracţionale
prevăzute la art.144 CP RM).
în cadrul grupului de infracţiuni din Capitolul I din Partea Specială a Codului
penal întâlnim un obiect material. El este prezent în acele cazuri când infracţiunea
presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra unei entităţi materiale:
corpul persoanei (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.135 (atunci când
14
genocidul presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victi-

mei), art.137 (atunci când tratamentele inumane presupun o influenţare nemij-
locită infracţională asupra corpului victimei), la lit.e) alin.(2) art.140 1, alin.(2)
art.142 (atunci când respectiva infracţiune presupune o influenţare nemijlocită
infracţională asupra corpului victimei), la alin.(3) art.142 CP RM); flora, fauna
sau resursele acvatice (în ipoteza infracţiunii specificate la art.136 CP RM);
armele de distrugere în masă (în situaţia infracţiunii prevăzute la alin.(l)
art.1401 CP RM); bunurile mobile sau imobile, a căror valoare se cifrează
în proporţii deosebit de mari (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.d)
alin.(2) art.140 1 CP RM); echipamentul sau materialul care contribuie
esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în
masă (în ipoteza infracţiunii specificate la alin.(3) art.140 1 CP RM);
materia primă, materialul fisionabil special, echipamentul sau materialul
proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea
materialului fisionabil special (în situaţia faptei infracţionale prevăzute la
alin.(4) art.140 1 CP RM); armele, muniţiile, alte dispozitive sau mijloace
distructive, substanţele nocive ori periculoase, alte asemenea mijloace sau
instrumente (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.141 CP RM,
presupunând modalitatea de altă asigurare a mercenarilor); oficiul,
locuinţa sau mijlocul de transport al persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională (în cazul infracţiunii specificate la alin.(l) art.142
CP RM); mijloacele de ducere a războiului interzise de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte (în situaţia infracţiunii
prevăzute la alin.(l) art.143 CP RM); arma de nimicire în masă interzisă
de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte (în cazul
infracţiunii specificate la alin.(2) art.143 CP RM).
Unele dintre infracţiunile specificate în Capitolul I al Părţii Speciale a
Codului penal au obiect imaterial. De exemplu, obiectul imaterial al
infracţiunii prevăzute la art.136 CP RM îl reprezintă atmosfera. în ipoteza
răspândirii de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război,
obiectul imaterial al infracţiunii de propagandă a războiului (art.140 CP
RM) îl constituie informaţiile tendenţioase ori inventate, instigatoare la
război. In ipoteza infracţiunii specificate la aiin.(3) art.140 1 CP RM,
obiectul imaterial îl reprezintă softul sau tehnologia aferentă care
contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de
distrugere în masă. în modalitatea de altă asigurare a mercenarilor,
obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.141 CP RM îl pot
reprezenta datele despre obiectivele-ţintă.
In prezenţa modalităţii de finanţare a mercenarilor, obiectul material
sau imaterial al infracţiunii specificate la alin.(2) art.141 CP RM îl
reprezintă bunurile de orice natură dobândite prin orice mijloc sau
15
serviciile financiare.
în cazul infracţiunilor prevăzute la art.140 1 CP RM, presupunând
modalitatea de producere, obiectul material îl reprezintă materia primă sau
materialele folosite la producerea: armelor de distrugere în masă;
echipamentului, materialului, softului sau tehnologiei aferente care
distrugere în masă; materiei prime, materialului fisionabil special,
echipamentului sau materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea,
utilizarea sau producerea materialului fisionabil special.
La rândul său, constituie produsul infracţiunii în cauză, atunci când aceasta se
înfăţişează sub modalitatea de producere: armele de distrugere în masă; echipa-
mentul, materialul, softul sau tehnologia aferentă care contribuie esenţial la
proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă; materia primă,
materialul fisionabil special, echipamentul sau materialul proiectat sau preparat
pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special. De
asemenea, în ipoteza infracţiunii de donare (art.144 CP RM), obiectul material îl
reprezintă materialul genetic prelevat din corpul uman, care se utilizează în vederea
donării. La rândul său, fiinţa umană donată reprezintă produsul infracţiunii în
cauză.
In anumite cazuri, când o cere situaţia, sunt reliefate calităţile speciale ale
victimei: membrul unui grup naţional, etnic, rasial sau religios (art.135 CP RM);
copilul din cadrul unui grup naţional, etnic, rasial sau religios (lit.d) art.135 CP
RM); rănitul, bolnavul, prizonierul, persoana civilă, membrul personalului sanitar
civil sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiatul sau
oricare altă persoană căzută sub puterea adversarului (art.137 CP RM); persoana
care beneficiază de protecţie internaţională (art.142).
Sub aspectul laturii obiective, trebuie de consemnat, înainte de toate, că
infracţiunile examinate se comit, de cele mai dese ori, prin acţiune. Totodată,
infracţiunile specificate la art.135, alin.(l) şi (3) art.137, alin.(3) art.138 şi la alin.(3)
art.142 CP RM pot fi săvârşite prin acţiune sau inacţiune. La rândul său,
infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.142 CP RM este săvârşită fie pe calea acţiunii,
fie pe calea acţiunii şi inacţiunii.
Unele infracţiuni prevăzute în Capitolul I al Părţii Speciale a Codului penal
sunt infracţiuni formale. Este vorba despre infracţiunile prevăzute la alin.(l) şi (2)
art.137, alin.(2) şi (3) art.138, art.139, 140, 140 1, 141, alin.(2) art.142, art.143 şi 144
16
CP RM. In cazul unor modalităţi agravate, aceste infracţiuni formale adoptă
aspectul de infracţiune materială (de exemplu, modalităţile de la lit.d) şi e) alin.(2)
art.1401 CP RM). Simt infracţiuni materiale infracţiunile prevăzute la alin.(l)
art.138 şi la alin.(l) şi (3) art.142 CP RM. Este o infracţiune formal-materială
infracţiunea specificată la alin.(5) art.142 CP RM. îmbină trăsăturile unei
infracţiuni formale şi ale unei infracţiuni materiale infracţiunile prevăzute la art.135
şi la alin.(3) art.137 CP RM. în fine, infracţiunea de ecocid (art.136 CP RM) îmbină
trăsăturile unei infracţiuni formal-materiale şi ale unei infracţiuni materiale.
în unele cazuri, semnele secundare ale laturii obiective a infracţiunii au un
caracter obligatoriu: 1) metoda de săvârşire a infracţiunii: metoda de ducere a
războiului interzisă de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte (alin.(l) art.143 CP RM, presupunând modalitatea de aplicare a
metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte); 2) mijloacele de săvârşire a infracţiunii:
radioul, televiziunea, cinematograful sau alte asemenea mijloace (art.140 CP
RM); 3) modul de săvârşire a infracţiunii: în masă (art.136 CP RM, în ipoteza
distrugerii intenţionate a florei sau a faunei); verbal, în scris sau în alt
asemenea mod (art.140 CP RM);
4) timpul săvârşirii infracţiunii: timpul conflictului armat sau al acţiunilor
militare (art.137, 138 şi 143 CP RM); timpul de război (alin.(2) art.139 CP
RM); timpul conflictului armat, al acţiunilor militare sau al săvârşirii altor
acţiuni violente (art.141 CP RM, în ipoteza prevăzută la alin.(l), precum şi în
ipoteza prevăzută la alin.(2), presupunând folosirea mercenarilor într-un
conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente); 5)
circumstanţele săvârşirii infracţiunii: existenţa posibilităţii de a pune în
pericol viaţa, sănătatea sau libertatea victimei (alin.(l) art.142 CP RM);
existenţa pericolului de realizare a ameninţării cu săvârşirea uneia dintre
faptele prevăzute la alin.(l), (2), (3) sau (4) art.142 CP RM (alin.(5) art.142
CP RM).
In planul laturii subiective, toate infracţiunile analizate sunt săvârşite cu
intenţie. Totodată, în cazul modalităţilor agravate prevăzute la litd) şi e)
alin.(2) art.140 1 CP RM, făptuitorul manifestă imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile.
De regulă, nici motivul infracţiunii, nici scopul acesteia nu au vreo rele-
vanţă la calificarea infracţiunilor din Capitolul I al Părţii Speciale a Codului
penal. Totuşi, în ipoteza unor infracţiuni, scopul infracţiunii este
indispensabil. Astfel, scopul infracţiunii are un caracter obligatoriu în
următoarele cazuri: scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup
17
naţional, etnic, rasial sau religios (art.135 CP RM); scopul scăderii natalităţii
în sânul grupului naţional, etnic, rasial sau religios (lit.c) art.135 CP RM);
scopul cauzării de mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau
sănătăţii persoanelor căzute sub puterea adversarului (alin.(l) art.137 CP RM,
în ipoteza supunerii, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane
pentru a cauza în mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave
integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor,
persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi
al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte
persoane căzute sub puterea adversarului); scopul îndeplinirii de către victimă
a serviciului militar în forţele armate ale adversarului (lit.a) alin.(2) art.137
CP RM); scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică
sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la
săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului
(lit.b) alin.(2) art.137 CP RM); scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile
prevăzute la art.137 CP RM (alin.(2) art.138 CP RM); scopul declanşării unui
război (art.140 CP RM); scopul răsturnării sau subminării orânduirii constituţionale
ori al violării integrităţii teritoriale a statului (art.141 CP RM); scopul primirii unei
recompense materiale (alin.(l) art.141 CP RM); scopul de a sili statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească
sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru
eliberarea ostaticului (alin.(2) art.142 CP RM, în cazul modalităţii de săvârşire a
unui alt atac asupra libertăţii persoanei care beneficiază de protecţie internaţiona lă);
scopul provocării războiului sau conflictului internaţional (alin.(4) art.142 CP RM).
Subiectul infracţiunilor examinate este, în primul rând, orice persoană fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) este subiect numai în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 1402 CP RM.
Legiuitorul reclamă o calitate specială pentru subiectul infracţiunilor speci
2
De exemplu, autorităţile Republicii Moldova au considerat agresiune intervenţia forţelor militare
ale Federaţiei Ruse împotriva Republicii Moldova în 1992.
A se vedea: Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia din stângă Nistrului şi din
alte localităţi ale republicii, nr.963 din 17.03.1992 (Monitorul Oficial al Parlamentului Republicii
Moldova, 1992, nr.3); Apel către Parlamentele şi popoarele lumii (Hotărârea Parlamentului
Republicii Moldova, nr.1037 din 26.05.1992 // Monitorul Oficial al Parlamentului Republicii
Moldova, 1992, nr.8); Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind unele măsuri pentru
ameliorarea situaţiei din raioanele nistrene în legătură cu intervenţia armată străină, nr.1042 din
27.05.1992 (Monitorul Oficial al Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr.8) etc.
18
ficate în Capitolul I al Părţii Speciale a Codului penal în următoarele situaţii:

subordonatul în raport cu un şef militar sau civil (alin.(l) art.138 CP RM); şeful
militar sau civil (alin.(2) şi (3) art.138 CP RM); persoana cu funcţie de răspundere
care posedă competenţa ce-i permite să planifice, să pregătească sau să declanşeze
un război (alin.(l) art. 139 CP RM); persoana cu funcţie de răspundere care posedă
competenţa ce-i permite să ducă un război (alin.(2) art. 139 CP RM); persoana cu
înaltă funcţie de răspundere (alin.(2) art.140 CP RM); mercenar (alin.(l) art.141 CP
RM).
S-a pus problema dacă - în cazul infracţiunilor contra păcii şi securităţii
omenirii, infracţiunilor de război - se poate angaja răspunderea penală a statelor.
Răspunsul nu poate fi decât negativ, pentru că răspunderea penală nu poate reveni
acelui stat ca subiect de drept internaţional, ci persoanelor fizice sau juridice care
au acţionat în numele şi pe seama statului. In dreptul internaţional se aplică
sancţiuni statelor care, de exemplu, ameninţă cu războiul sau declanşează războaie
împotriva altor state, cum ar fi impunerea unui embargo parţial sau total ori a altor
asemenea măsuri. însă, aceste sancţiuni nu sunt de natură penală.
Ţinând seama, în principal, de interconexiunile mai strânse care există între
obiectele juridice speciale ale unor sau altor infracţiuni prevăzute în Capitolul I al
Părţii Speciale a Codului penal, putem distinge următoarele trei tipuri ale acestora:
a) infracţiuni contra păcii (art.139,140,140 1 şi 142 CP RM);
b) infracţiuni contra securităţii omenirii (art. 135,136 şi 144 CP RM);
c) infracţiuni de război (art.137,138,141 şi 143 CP RM).
19
Secţiunea II. Infracţiuni contra păcii

§ 1. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
In art.139 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de planificare, pregătire,

declanşare sau ducere a războiului se reunesc două variante-tip de infracţiuni.
în acord cu alin.(l) art.139 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune constă în
planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului.
Potrivit alin.(2) art.139 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune se
exprimă în ducerea războiului.
Războiul de agresiune este o crimă împotriva păcii, care constă în plănui- rea,
pregătirea, dezlănţuirea sau purtarea unui război, cu violarea tratatelor, a garanţiilor
sau a acordurilor internaţionale. Comiterea ei atrage răspunderea inter naţională.
Carta ONU şi numeroase documente internaţionale adoptate ulterior incriminează
războiul de agresiune ca act ilegal al politicii externe a statelor, considerându-1
crimă de drept internaţional împotriva păcii şi umanităţii.
0 încercare de interzicere a războiului de agresiune şi eliminare a lui din relaţiile
internaţionale a fost Pactul Briand-Kellog, finalizat prin adoptarea la Paris, la
27.08.1928, a Tratatului general de renunţare la război ca instrument al politicii
naţionale (Pactul de la Paris). Spre regret, acest tratat nu specifica nici o procedură
de constrângere colectivă destinată să reprime violarea sa şi interzicea doar
recurgerea la război, nu şi aplicarea altor forme de utilizare a forţei sau
ameninţările cu forţa. După al doilea război mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite
a consacrat principiul neagresiunii şi a stabilit că războiul de agresiune este cea mai
gravă crimă internaţională, fiind calificat drept crimă împotriva păcii.
Respectând acest principiu, legiuitorul moldovean incriminează, la art.139 CP
RM, faptele reunite sub denumirea marginală de planificare, pregătire, declanşare
sau ducere a războiului.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.139 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la neadmiterea planificării, pregătirii sau
declanşării războiului.
Datorită, specificului său, infracţiunea analizată nu are nici obiect material,
nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.139 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de planificare, pregătire sau declan-
şare a războiului.
Astfel, acţiunea prejudiciabilă în cauză cunoaşte trei modalităţi normative
cu caracter alternativ:
1) planificarea războiului;
2) pregătirea războiului;
20
3) declanşarea războiului.
înainte de a ne referi la conţinutul acestor trei modalităţi, vom supune
analizei noţiunea război, utilizată în dispoziţia de la alin.(l) art.139 CP RM.
Utilizând această noţiune, legiuitorul are în vedere nu un război oarecare, dar un
război de agresiune. în acest plan, este cazul de menţionat că, în conformitate cu
art.2 al Legii cu privire la apărarea naţională, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 25.07.2003,1 prin agresiune armată se înţelege folosirea
forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau
independenţei politice a altui stat ori în orice mod incompatibil cu Carta ONU.
Dacă războiul este unul de apărare, ca urmare a declanşării unui război de
agresiune de către alt stat, acţiunea descrisă în alin.(l) art.139 CP RM este
menită să mobilizeze cetăţenii, să organizeze apărarea, şi nu constituie
infracţiune. în cazul de faţă, chiar daca îmbracă forma unui război, reacţia de
răspuns individuală şi colectivă a statelor în raport cu o agresiune are
întotdeauna un caracter legitim şi apare ca un drept prevăzut de Carta ONU
pentru toate statele lumii.
Pe plan internaţional, definirea agresiunii armate într-o formă care să cup-
rindă toate actele agresive săvârşite de către state a constituit şi constituie încă
un obiect de preocupare pentru comunitatea internaţională, în condiţiile în care,
deşi Carta ONU interzice în mod expres războiul de agresiune, aceasta nu
cuprinde şi
0 definiţie a agresiunii, iar definiţia agresorului cuprinsă în convenţiile de la
Londra din 1933 a fost considerată ca nefiind întru totul satisfăcătoare.
După eforturi intense care au început cu anul 1953, când Adunarea Generală
a ONU a înfiinţat un Comitet special pentru definirea agresiunii, la 14.12.1974
s-a ajuns la un acord asupra textului final al definiţiei, care a fost adoptat de
Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr.3314 (XXIX), 3 deci nu printr-un
tratat multilateral general, cu forţa juridică a unui asemenea instrument
convenţional.
Definiţia noţiunii de agresiune, astfel cum a fost adoptată, constituie o formulă
de compromis. Articolul 2 al definiţiei prevede: folosirea forţei armate prin
violarea Cartei ONU, de către un stat care a acţionat primul, constituie dovadă
suficientă prima facie a unui act de agresiune.
Deci, faptul de a acţiona primul în modul arătat constituie o primă dovadă
pentru a se aprecia că s-a comis un act de agresiune. în preambulul definiţiei în
cauză se menţionează că problema de a stabili dacă s-a comis sau nu un act de
agresiune trebuie să fie examinată în lumina tuturor împrejurărilor proprii
fiecărui caz în parte. Iar, potrivit art.2 al acesteia, Consiliul de Securitate al
3
Defmition of aggression. http://daccess-dds-ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NRO/739/16/IMG/
NR073916.pdf?OpenElement
21
ONU poate, în conformitate cu Carta ONU, să conchidă că o apreciere în

sensul că un act de agresiune a fost comis nu ar fi justificată în lumina altor
împrejurări relevante, inclusiv faptul că actul în cauză sau consecinţele lui nu
sunt de o agresivitate suficientă.
Definiţia noţiunii de agresiune cuprinde şi menţiunea: „Nici un considerent,
de orice natură ar fi el, politică, economică, militară sau de alt fel, nu poate să
justifice o agresiune” (alin.(l) art.5).
De asemenea, actul privind definiţia noţiunii în cauză prevede în mod
expres că războiul de agresiune constituie o crimă împotriva păcii, care dă
naştere la răspundere internaţională.
în cuprinsul documentului menţionat, prin care se adoptă definiţia
agresiunii, sunt enumerate ca acte de agresiune următoarele acte săvârşite cu
sau fără declaraţie de război:
a) invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de către forţele armate ale
altui stat sau orice ocupaţie militară, chiar temporară, rezultând dintr-o
asemenea invazie sau dintr-un asemenea atac, precum şi orice anexare prin
folosirea forţei a teritoriului sau a unei părţi a teritoriului altui stat;
b) bombardarea de către forţele armate ale unui stat a teritoriului altui stat
sau folosirea oricăror arme de către un stat împotriva teritoriului altui stat;
c) blocada porturilor sau a coastelor unui stat de către forţele armate ale
altui stat;
d) atacul efectuat de către forţele armate ale unui stat împotriva forţelor
armate terestre, maritime sau aeriene, ori a marinei sau aviaţiei civile ale altui
stat;
e) folosirea forţelor armate ale unui stat, care sunt staţionate pe teritoriul
altui stat cu acordul statului gazdă, contrar condiţiilor stabilite în acord, sau
orice extindere a prezenţei lor pe teritoriul în cauză, după expirarea acordului;
f) fapta unui stat de a admite ca teritoriul său, pe care l-a pus la dispoziţia
altui stat, să fie utilizat de către acesta din urmă pentru comiterea unui act de
agresiune împotriva unui stat terţ;
22
g) trimiterea de către un stat sau în numele lui de bande ori grupuri înarmate,
de forţe neregulate sau de mercenari, care se dedau la acte de forţă armată îm-
potriva unui alt stat, de o gravitate care echivalează cu cea a actelor enumerate
mai sus, sau faptul de a se angaja în mod substanţial într-o asemenea acţiune.
Articolul 4 al definiţiei cuprinde menţiunea că enumerarea actelor de agre-
siune nu este limitativă. Consiliul de Securitate al ONU poate califica şi alte
atacuri armate ca acte de agresiune, potrivit competenţelor sale conferite de
Carta ONU în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
In lumina principiilor de drept internaţional, se apreciază că pot fi
considerate acte de agresiune, deşi nu sunt cuprinse în definiţia dată, şi:
- declaraţia de război;
- represaliile cu folosirea forţei armate împotriva popoarelor şi naţiunilor
care luptă pentru dreptul lor la autodeterminare, la libertate şi indepen-
denţă.
După această caracterizare a noţiunii de război,, vom trece la examinarea
noţiunilor care desemnează cele trei modalităţi normative ale acţiunii prejudi-
ciabile prevăzute la alin.(l) art.139 CP RM.
Astfel, planificarea războiului constituie elaborarea planurilor tactice sau
strategice de declanşare sau ducere a războiului, studierea aprofundată a
aspectelor legate de realizarea intenţiei infracţionale, pregătirea planurilor de
mobilizare şi a celor operative etc. Planificarea războiului poate fie să anticipeze
acţiunile militare, fie să se realizeze în timpul desfăşurării acestora.
Pregătirea războiului constă în întocmirea definitivă a planurilor militare,
reorientarea ramurilor industriei şi agriculturii către necesităţile complexului
militar, redislocarea forţelor militare, desfăşurarea unor acţiuni speciale de recu-
noaştere etc. Pregătirea războiului este îndreptată spre atingerea scopurilor tra-
sate la etapa de planificare a războiului.
Declanşarea războiului reprezintă iniţierea de facto a agresiunii cu folosirea
forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau
independenţei politice a altui stat ori în orice mod incompatibil cu Carta ONU.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.139 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul planificării, pregătirii sau declanşării
războiului. Dacă fapta săvârşită cuprinde toate cele trei modalităţi nominalizate
în alin.(l) art.139 CP RM, infracţiunea se va considera consumată din momentul
planificării războiului. In această ipoteză, pregătirea şi declanşarea războiului
vor marca momentul de epuizare a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.139 CP
RM.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă.
Motivele infracţiunii specificate la alin.(l) art.139 CP RM se exprimă în: ură;
răzbunare; motive de sorginte extremistă; sentimentul de solidaritate interpretat
eronat; interesul material; năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale etc.
Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă care la

momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani şi care are calitatea specială de
persoană cu funcţie de răspundere posedând competenţa ce-i permite să planifice,
să pregătească sau să declanşeze un război.
In altă ordine de idei, vom efectua examinarea faptei infracţionale prevăzute la
alin.(2) art.139 CP RM.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu
privire la neadmiterea ducerii războiului.
Datorită trăsăturilor sale particularizante, infracţiunea specificată la alin.(2)
art.139 CP RM nu are nici obiect material, nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.139 CP RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de ducere a
războiului; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul de război.
în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.139 CP RM, noţiunea „război” are
semantismul pe care îl cunoaştem din analiza infracţiunii prevăzute la alin.(l)
art.139 CP RM.
Cât priveşte conţinutul noţiunii de ducere a războiului, aceasta presupune
purtarea acţiunilor militare cu folosirea forţei armate de către un stat împotriva
suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a altui stat ori în
orice mod incompatibil cu Carta ONU.
Planificarea, pregătirea şi declanşarea războiului nu trebuie privite ca pregătire
sau tentativă la infracţiunea specificată la alin.(2) art.139 CP RM. Infracţiu nile
prevăzute la cele două alineate ale art.139 CP RM au un caracter distinct. De
aceea, dacă aceeaşi persoană comite planificarea, pregătirea sau declanşarea
războiului, după care săvârşeşte ducerea războiului, ea urmează să răspundă pentru
concursul de infracţiuni specificate la alin.(l) şi (2) art.139 CP RM.
Timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul de război, este un semn
secundar obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.139
CP RM. Conform art.127 CP RM, prin timp de război se înţelege intervalul de la
data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii
armatei la starea de pace.
în lipsa timpului de război, cele săvârşite nu pot fi calificate în baza alin.(2)
art.139 CP RM.
24
încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.139 CP

RM, vom consemna că aceasta este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul încetării activităţii infracţionale (de exemplu, al predării
(capitulării) făptuitorului) sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică
această activitate (de exemplu, făptuitorul a fost reţinut). Aceasta întrucât
infracţiunea specificată la alin.(2) art.139 CP RM este o infracţiune continuă, ce se
caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii
infracţionale.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează prin intenţie directă.
Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.139 CP RM se exprimă în: ură;
răzbunare; motive de sorginte extremistă; sentimentul de solidaritate interpretat
eronat; interesul material; năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale etc.
momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani şi care are calitatea specială de
persoană cu funcţie de răspundere posedând competenţa ce-i permite să ducă un
război.
§ 2. Propaganda războiului
Fapta de propagandă a războiului este incriminată în art.140 CP RM într-o

variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Propaganda războiului în varianta-tip este incriminată la alin.(l) art.140 CP
RM: propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate,
instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război,
săvârşite verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului
sau prin alte mijloace.
La rândul său, propaganda războiului în varianta agravată este incriminată la
alin.(2) art.140 CP RM, când aceasta este săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie
de răspundere.
Propaganda războiului este un act preparatorul sui generis al dezlănţuirii răz-
boiului. în acest sens, în conformitate cu alin.(3) art.32 din Constituţia Republicii
Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994, ise interzice
şî se pedepseşte prin lege îndemnul la războiul de agresiune.
Propaganda prin care se face apologia războiului sau se îndeamnă la recurgerea
la război, indiferent prin ce mijloace s-ar face aceasta, constituie o crimă împotriva
păcii şi securităţii internaţionale. Propaganda în favoarea războiului a fost
încorporată ca atare în statutul Tribunalului de la Nürnberg, care, la lit.a) art.6,
incriminează nu numai războiul, ci şi orice acte pregătitoare în vederea dezlănţuirii
unui război de agresiune.
Propaganda în favoarea războiului s-a detaşat ca o infracţiune distinctă dată
fiind periculozitatea sa deosebită pentru acţiunea comună a statelor de menţinere a
păcii, pentru securitatea fiecărui stat în parte, în condiţiile interzicerii pe plan
internaţional a războiului de agresiune.
In cadrul ONU, în afara rezoluţiei prin care au fost aprobate statutele şi
lucrările tribunalelor militare internaţionale de la Nürnberg şi Tokio, Adunarea
Generală a incriminat propaganda în favoarea războiului prin Rezoluţia nr.110 (II)
din 03.11.1947,4 în care se condamnă propaganda de război în orice formă şi în
orice ţară, care are ca scop sau care poate crea ori mări o ameninţare la adresa păcii,
o violare a ei sau un act de agresiune, precum şi prin Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice, adoptat la New York la
16.12.1966. 5 în care, la art.20, se prevede că orice propagandă în favoarea
războiului este interzisă prin lege. De asemenea, propaganda de război este
interzisă prin Declaraţia ONU referitoare la principiile relaţiilor paşnice dintre
state, din
24.10.1970. 6 în cuprinsul căreia, în cadrul prevederilor referitoare la
principiul nerecurgerii la forţă, se prevede în mod expres: „Conform scopurilor şi
principiilor Naţiunilor Unite, statele au obligaţia de a se abţine de la orice propa -
gandă în favoarea războiului de agresiune”.
Luând în consideraţie toate aceste recomandări, se prezintă ca oportună
incriminarea, la art.140 CP RM, a infracţiunii de propagandă a războiului.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.140 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la neadmiterea săvârşirii unor acţiuni orientate spre
declanşarea unui război.
în ipoteza de răspândire a informaţiilor tendenţioase ori inventate, instigatoare
la război, obiectul imaterial al infracţiunii de propagandă a războiului îl constituie
informaţiile tendenţioase ori inventate, instigatoare la război.
Astfel, informaţiile în cauză trebuie să îndeplinească următoarele două condiţii:
a) să fie tendenţioase ori inventate;
b) să fie instigatoare la război.
4
Measures to be taken agamst propaganda and the inciters of a new war. http://daccess-dds-
ny.nn.org/ doc/RESOLUTION/GEN/NR0/038/17/IMG/NR003817.pdf?OpenElement
5
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.l. - Chişinău: Moldpres, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.32-49.
6
Declaration on Principles of International Law Conceming Friendly Relations and Co-operation
among States in accordance with the Charter of the United Nations. http://daccess-dds-
ny.un.org/doc/RESOLUTION/ GEN/NR0/348/9O/lMG/NRO3489O.pdf?C>penElement
26
Lipsa oricăreia din aceste condiţii atestă lipsa temeiului aplicării răspunderii în
baza art.140 CP RM.
Informaţiile sunt tendenţioase atunci când manifestă o tendinţă ascunsă şi sunt
lipsite de obiectivitate. Este vorba despre informaţii adevărate, dar modul de
prezentare a acestora este cu totul eronat, urmărindu-se cu totul alt scop, decât dacă
informaţiile s-ar prezenta în mod normal. Informaţiile sunt inventate atunci când
prezintă drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, care nu sunt adevărate,
false, care nu au un corespondent în realitate. în fine, informaţiile sunt instigatoare
la război atunci când îndeamnă, incită, aţâţă la declanşarea războiului. Aceasta
înseamnă că informaţiile trebuie să fie de natură a contribui la crearea unei psihoze
favorabile războiului.
Datorită specificului său, infracţiunea prevăzută la art.140 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de propagandă a războiului, de răspândire a
informaţiilor tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau o altă asemenea
acţiune; 2) modul de săvârşire a infracţiunii, şi anume - verbal, în scris sau un alt
asemenea mod; 3) mijlocul de săvârşire a infracţiunii, şi anume - radioul,
televiziunea, cinematograful sau alte asemenea mijloace.
Modalităţile normative alternative ale acţiunii prejudiciabile analizate simt
prezentate într-o manieră exemplificativă:
a) propaganda războiului;
b) răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război;
c) o altă asemenea acţiune.
Referitor la prima din aceste modalităţi, menţionăm că ea presupune apologia
unor idei, concepţii sau doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi.
A face propagandă pentru război înseamnă a propovădui concepţii, idei favorabile
războiului şi a căuta să se sădească aceste idei în conştiinţa altora.
Cea de-a doua modalitate a acţiunii prejudiciabile specificate la art.140 CP RM
presupune aducerea la cunoştinţa unui număr nedeterminat de persoane a unor
informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război. Spre deosebire de
modalitatea de propagandă a războiului, care se adresează mai cu seamă raţiunii,
intelectului, prin furnizarea de idei, argumente, demonstraţii, căutându-se
inocularea acestor idei în conştiinţa altora, răspândirea de informaţii tendenţioase
27
ori inventate, instigatoare la război, se adresează mai mult elementelor de

natură afectivă a conştiinţei.
Ultima modalitate a acţiunii prejudiciabile prevăzute la art.140 CP RM este
reprezentată de orice altă manifestare în favoarea dezlănţuirii unui război. De
exemplu, aceasta se poate înfăţişa în participarea la un plan deliberat ori la un
complot în vederea dezlănţuirii unui război, dacă lipsesc elementele constitutive ale
infracţiunilor specificate la art.139 CP RM.
în dispoziţia art.140 CP RM, atât modul de săvârşire a infracţiunii, cât şi
mijloacele de săvârşire a infracţiunii, sunt prezentate cu titlu de exemplu: verbal, în
scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului etc.
în consecinţă, infracţiunea de propagandă a războiului poate fi săvârşită nu doar
verbal sau în scris, dar şi prin acţiuni sau gesturi concludente. De asemenea, această
infracţiune poate fi comisă nu doar prin intermediul radioului, televi ziunii sau
cinematografului, dar şi prin utilizarea altor materiale propagandistice, precum:
ziare; reviste; foi volante; manifeste; afişe; pliante; insigne; abţibilduri; tricouri cu
inscripţii; înregistrări audio sau video etc. Indiferent de forma de exteriorizare a
acestora, important este ca din conţinutul lor să rezulte explicit sau implicit
instigarea la război.
în nici un caz acţiunea prejudiciabilă prevăzută la art.140 CP RM nu poate fi
privită ca o contribuţie la săvârşirea uneia dintre infracţiunile specificate la art.139
CP RM. Propaganda războiului este o infracţiune de sine stătătoare. De aceea,
aplicarea art.140 CP RM exclude aplicarea suplimentară a art.42 şi 139 CP RM.
Infracţiunea specificată la art.140 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul propagării războiului, al răspândirii de infor-
maţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război (cu condiţia că acestea au
fost percepute adecvat de către destinatari) sau al realizării oricărei alte manifestări
în favoarea dezlănţuirii unui război.
Motivele infracţiunii de propagandă a războiului se exprimă în: ură; răzbunare;
motive de sorginte extremistă; sentimentul de solidaritate interpretat eronat;
interesul material; năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale etc.
Scopul infracţiunii în cauză are un caracter obligatoriu, exprimându-se în
declanşarea unui război. în prezenţa oricărui alt scop, fapta nu poate fi calificată în
baza art.140 CP RM.
Or, de exemplu, instigarea în scop terorist — adică, distribuirea sau punerea în
alt mod la dispoziţia publicului a unui mesaj cu intenţia de a instiga sau cunoscând
că un astfel de mesaj poate instiga la comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist -
se califică în conformitate cu alin.(l) art.2792 CP RM. Justificarea publică a
terorismului - adică, distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziţia publicului a
unui mesaj despre recunoaşterea unei ideologii sau practici de comitere a
infracţiunilor cu caracter terorist ca fiind justă, care necesită a fi susţinută sau este
demnă de urmat - atrage răspunderea conform alin.(2) art.279 CP RM. Chemările
publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale
ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, ori difuzarea prin
diferite forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări se califică conform
art.341 CP RM. De asemenea, acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv
prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre aţâţarea vrajbei
sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii
naţionale, atrag răspunderea potrivit art.346 CP RM. Intoleranţa confesională,
manifestată prin acţiuni de propagare a urii religioase, se califică în corespundere
cu alin.(2) art.54 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de
Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008.7
Totodată, nu este exclus ca, în anumite condiţii, faptele prevăzute la normele
enunţate mai sus să formeze concurs cu infracţiunea specificată la art.140 CP RM.
Subiectul infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
Dacă subiectul are calitatea specială de persoană cu înaltă funcţie de răs-
pundere, i se va agrava răspunderea în baza alin.(2) art.140 CP RM.
în acord cu alin.(2) art.123 CP RM, prin „persoană cu înaltă funcţie de
răspundere” se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire
sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile
organice ori persoana căreia persoana cu înaltă funcţie de răspundere i-a delegat
împuternicirile sale.
In special, se au în vedere: Preşedintele Republicii Moldova; deputaţii;
membrii Guvernului; judecătorii Curţii Constituţionale; judecătorii Curţii Sup reme
de Justiţie, ai curţilor de apel sau ai altor instanţe judecătoreşti; membrii Consiliului
Superior al Magistraturii; membrii Curţii de Conturi; conducătorii autorităţilor
administraţiei publice locale etc.
7
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.
§ 3. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt

mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea sau conservarea,
transferarea directă sau indirectă, păstrarea,
transportarea armelor de distrugere în masă
în art.1401 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de utilizare, dezvoltare,

producere, dobândire în alt mod, prelucrare, deţinere, stocare sau conservare,
transferare directă sau indirectă, păstrare, transportare a armelor de distrugere în
masă se reunesc trei variante-tip de infracţiuni şi o variantă agravată de infrac-
ţiune.
în corespundere cu alin.(l) art.140 1 CP RM, prima variantă-tip de infrac-
ţiune constă în utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, pre-
lucrarea, deţinerea, stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă,
păstrarea, transportarea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă cu
încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova este parte.
La alin.(2) art.140 1 CP RM, varianta agravată a infracţiunii specificate la
alin.(l) art.140 1 CP RM presupune că aceasta:
- este săvârşită de două sau mai multe persoane (lit.b));
- este săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală (lit.c));
- se soldează cu cauzarea de daune în proporţii deosebitde mari (lit.d));
- se soldează cu decesul persoanei (lit.e)).
Potrivit alin.(3) art.140 1 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune
se exprimă în proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstra-
rea, transferarea sau transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau
a tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau
livrarea armelor de distrugere în masă cunoscând că acest echipament, material,
soft sau tehnologie sunt destinate acestui scop.
Conform alin.(4) art.140 1 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune
consistă în proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstrarea,
transferarea sau transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a
echipamentului sau a materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea,
utilizarea sau producerea materialului fisionabil special cunoscând că această
materie, acest material sau echipament este destinat pentru a fi utilizat în activi-
tatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care contravine tratate-
lor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
29
La 26.10.1993, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea pentru

aderarea Republicii Moldova la tratatul cu privire la neproliferarea armelor nuc-
leare din 1 iulie 1968, nr.1623.8 La 19.07.1995, Parlamentul Republicii Moldova a
adoptat Hotărârea pentru ratificarea Convenţiei privind interzicerea dezvol tării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, nr.537.9 La
05.11.2004, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea Republicii Moldova
pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia asupra interzicerii perfecţionării,
producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi toxice şi asupra
distrugerii lor. 10 Nu în ultimul rând, la 16.11.2006, Parlamentul Republicii
Moldova a adoptat Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Tratatului privind
interzicerea completă a testelor nucleare.
Respectându-şi angajamentul asumat în faţa comunităţii internaţionale, la
art.1401 CP RM legiuitorul moldovean stabileşte răspunderea pentru faptele reunite
sub denumirea marginală de utilizare, dezvoltare, producere, dobândire în alt mod,
prelucrare, deţinere, stocare sau conservare, transferare directă sau indirectă,
păstrare, transportare a armelor de distrugere în masă.
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia armelor de distrugere în masă cu
respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi a tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă armele chimice, armele
biologice, armele nucleare, dispozitivele explozive nucleare ori alte arme de
distrugere în masă.
Arma chimică reprezintă orice dispozitiv, armament sau echipament militar, care
proiectează/lansează, dispersează sau diseminează agenţi chimici de luptă. Ea
constituie un mijloc de distrugere în masă, utilizat pentru a produce agresorului
pierderi în personal, pentru îngreunarea manevrelor, distrugerea culturilor sau
deteriorarea anumitor echipamente militare, prin contaminarea cu agenţi chimici de
luptă a aerului, terenului, echipamentelor şi a diferitelor materiale.
Substanţe toxice de luptă sunt substanţele chimice care sunt create cu intenţia de a
fi utilizate în operaţiile militare cu scopul de a ucide, a răni grav sau a incapacita
personalul prin efectele lor fiziologice, de regulă, rapide şi de o amplă intensitate.
8
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr. 11.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.44.
10
Clasificarea substanţelor toxice de luptă este următoarea: 1) clasificarea

fizică (după starea de agregare): gazoase; lichide; solide; 2) clasificarea în
funcţie de persistenţă, care se bazează pe timpul cât durează pericolul
substanţelor toxice de luptă (agenţilor chimici) asupra organismului uman:
persistente; trecătoare; 3) clasificarea fiziopatologică (după modul de producere
a efectelor), care are la bază acţiunea pe care substanţele toxice (agenţii
chimici) de luptă o exercită asupra organismului uman: a) agenţi pulmonari
(clor şi fosgen), folosiţi pentru prima oară în primul război mondial; b) agenţi
sanguini (acidul cianhidric şi clorura cianogenă), care obligă celulele roşii să
absoarbă oxigen; c) agenţi vezica- tori (iperita cu sulf şi lewisita), care ard
pielea şi provoacă băşici; d) agenţi cu acţiune asupra sistemului nervos (tabun,
sarin, soman, VX), care blochează transmiterea impulsurilor nervoase la
muşchi, inimă şi diafragmă. 11
Aceste clasificări nu au nici un impact asupra calificării celor săvârşite în
conformitate cu alin.(l) art.140 1 CP RM, însă pot fi luate în consideraţie la
individualizarea pedepsei.
In alt context, arma biologică reprezintă un mijloc de nimicire în masă care
poate fi utilizat împotriva adversarului, efectele vătămătoare ale acesteia
bazându-se pe activitatea specifică provocată de agenţii patogeni (bacterii,
rickettsii, virusuri, ciuperci parazitare) şi de toxinele microbiene asupra oame-
nilor, animalelor şi vegetaţiei.
Astfel, în funcţie de proprietăţile biologice şi morfologice, armele biologice
se împart în: a) bacterii; b) virusuri; c) rickettsii; d) toxine microbiene; e)
ciuperci patogene.
Bolile transmisibile care pot fi provocate de arma biologică sunt: 1) bolile
produse de bacterii: ciuma, holera, bruceloza, morva (răpciugă), antraxul, tula-
remia; 2) bolile produse de virusuri: variola, ebola, febra galbenă, psitacoza
amicoză, encefalitele transmise de căpuşe etc.; 3) bolile produse de rickettsii:
tifosul exantematic, febra aftoasă etc.; 4) bolile produse de ciuperci patogene:
coccidioidomicoza, nacardioza, histoplasmoza; 5) bolile produse de toxine:
botulismul (provocat de toxina botulinică).
In alt context, arma nucleară, numită şi bombă atomică, este o armă tehni-
cizată extrem de distrugătoare care se bazează pe energia eliberată prin urmă-
11
Toate armele chimice sunt enumerate în anexa la Legea Republicii Moldova cu privire la
implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii
armelor chimice şi distrugerea acestora, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
05.11.2004.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.5.
31
toarele procese fizice:

S la prima generaţie: bomba atomică - prin fisiune nucleară;
S la a doua generaţie: bomba cu hidrogen - prin fisiune urmată de fuziune
nucleară.
Arma nucleară este cea mai puternică armă de distrugere în masă, capabilă să
producă, în timp scurt, pierderi mari forţelor militare şi populaţiei civile, să distrugă
tehnica militară şi materialele, fortificaţiile, diferite obiective militare şi economice,
să creeze mari zone contaminate radioactiv şi, totodată, să exercite asupra
personalului un puternic efect psihologic. Efectul distructiv al armei nucleare este
determinat de energia obţinută la scindarea nucleelor atomilor unor elemente
chimice grele — prin reacţia nucleaiă de fisiune sau la unirea nucleelor atomilor
unor elemente chimice uşoare - prin reacţia nucleară de fuziune.
Factorii distructivi ai exploziei nucleare sunt:
a) unda de şoc, care reprezintă comprimarea bruscă şi puternică a aerului, ce se
propagă de la centrul exploziei nucleare, cu viteze mai mari decât viteza sunetului,
percepută de om sub forma unui şoc puternic; se formează în centrul exploziei
nucleare datorită reacţiilor nucleare şi dilatării aerului supraîncălzit;
b) emisiunea de lumină, care este un flux de raze calorice şi luminoase ce iau
naştere din zona luminoasă a exploziei nucleare;
c) radiaţia penetrantă, care este un flux de radiaţii gamma şi de neutroni emis
în mediul înconjurător din zona exploziei nucleare;
d) contaminarea radioactivă, care se produce în urma exploziei nucleare atât în
zona în care a avut loc explozia nucleară, cât şi în terenul şi ceea ce se află pe
aceasta la zeci şi chiar sute de kilometri distanţă de locul exploziei;
e) impulsul electromagnetic, care se formează ca urmare a apariţiei în timpul
exploziei nucleare în spaţiul înconjurător a câmpurilor electromagnetice care induc
curenţi electrici şi tensiuni în conductoarele şi cablurile aeriene şi subterane ale
liniilor de comunicaţii, în antenele radio, cu efect perturbator.
în alt registru, dispozitive explozive nucleare sunt dispozitivele concepute să
funcţioneze pe baza fisiunii nucleare - o reacţie chimică deosebit de violentă cu o
degajare enormă de energie şi radiaţii, care, necontrolată, generează fenomenul de
explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.
In sfârşit, alte arme de distrugere în masă sunt armele radiologice, care sunt
reprezentate de orice dispozitiv, sistem sau echipament, altele decât dispozitivele
nucleare explozive, special destinate să utilizeze materialele radioactive,
diseminându-le pentru a cauza distrugerea, anihilarea sau rănirea, datorită emisiilor
32
radioactive produse de descreşterea dozei debit a materialelor radioactive;

uneori este descrisă ca armă radioactivă sau ca dispozitiv de dispersie a radia ţiei
radioactive. Atacurile cu arma radiologică sunt denumite şi atacuri cu bombe
murdare.
Efectele armei radiologice sunt efectele expunerii la radiaţiile
nucleare a personalului, care sunt de relevanţă imediată în cazul
situaţiilor de urgenţă şi care pot fi structurate în două categorii: a)
efectele neletale, care reduc eficacitatea personalului, dar nu produc
incapacitate; b) incapacitate timpurie, parţială sau completă, eventual
urmată de moarte.
în alt context, consemnăm că, în cazul modalităţii de producere,
obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.140 1 CP RM îl
reprezintă materia primă sau materialele folosite la producerea armelor
de distrugere în masă. La rândul său, constituie produsul infracţiunii în
cauză - atunci când aceasta se înfăţişează sub modalitatea de producere -
armele de distrugere în masă.
în altă privinţă, este de menţionat că, în ipoteza modalităţii agravate
consemnate la lit.d) alin.(2) art.140 1 CP RM, obiectul material secundar
al infracţiunii analizate îl reprezintă bunurile mobile sau imobile, a căror
valoare se cifrează în proporţii deosebit de mari.
în conformitate cu alin.(l) art.126 CP RM, se consideră proporţii
deosebit de mari valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un
grup de persoane, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, depăşeşte
5000 unităţi convenţionale.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.140 1 CP RM
constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de utilizare,
dezvoltare, producere, dobândire în alt mod, prelucrare, deţinere, stocare
sau conservare, transferare directă sau indirectă, păstrare, transportare a
armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor
explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă cu încălcarea
prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care
în acest fel, putem distinge următoarele unsprezece modalităţi
normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudiciabile în cauză:
1) utilizarea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă
cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte;
2) dezvoltarea armelor chimice, armelor biologice, armelor
nucleare» dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de 33
distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale

tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
3) producerea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
34
4) dobândirea în alt mod a armelor chimice, armelor biologice,

armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
5) prelucrarea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
6) deţinerea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
7) stocarea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
8) conservarea armelor chimice, armelor biologice, armelor
nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere
în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale trataţelor
9) transferarea directă sau indirectă a armelor chimice, armelor
biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor
arme de distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei
naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este
parte;
10) păstrarea armelor chimice, armelor biologice, armelor
în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
11) transportarea armelor chimice, armelor biologice, armelor
în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
în accepţiunea prevederii de la alin.(l) art.140 1 CP RM, prin utilizare
înţelegem activitatea de folosire, operare, exploatare, funcţionare,
inclusiv întreţinere curentă.
Prin dezvoltare se are în vedere trecerea printr-o serie de schimbări
35
calitative spre o treaptă superioară.

Prin producere trebuie de înţeles fabricarea, confecţionarea, realizarea sau
crearea prin muncă.
Dobândirea în alt mod constituie fie operaţiunea de import, care constă în
introducerea definitivă sau temporară în teritoriul Republicii Moldova (inclusiv
acţiunea necomercială de primire din afara teritoriului ei), fie primirea de la o
persoană de pe acest teritoriu.
Prin prelucrare înţelegem tratarea cu ajutorul unor agenţi chimici, fizici,
mecanici etc.
Prin deţinere se are în vedere ţinerea în stăpânire.
Stocarea reprezintă depozitarea în stoc.
Prin conservare se înţelege păstrarea în formă nealterată datorită unui anumit
tratament.
Prin transferare directă sau indirectă înţelegem fie operaţiunea de export, care
constă în scoaterea definitivă sau temporară de pe teritoriul Republicii Moldova
(inclusiv acţiunea necomercială de trimitere în afara teritoriului ei), fie
trimiterea către o persoană de pe acest teritoriu.
Prin păstrare se are în vedere ţinerea în bună stare.
în fine, transportarea constituie deplasarea dintr-un loc în altul, asupra
făptuitorului ori cu utilizarea oricăror vehicule.
Toate celelalte operaţiuni (de exemplu, elaborarea, experimentarea, procu -
rarea, înstrăinarea etc.) - realizate asupra armelor chimice, armelor biologice,
armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de
distrugere în masă - vor constitui, după caz, pregătirea sau complicitatea la
infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.140 1 CP RM.
Dintr-o altă perspectivă, încheind analiza laturii obiective a infracţiunii pre-
văzute la alin.(l) art.140 1 CP RM, consemnăm că drept cerinţă esenţială pentru
întregirea laturii obiective apare ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în
vedere că acţiunea de utilizare, dezvoltare, producere, dobândire în alt mod,
prelucrare, deţinere, stocare sau conservare, transferare directă sau indirectă,
păstrare, transportare a armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare,
dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă se
săvârşeşte cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
36
Prevederile legislaţiei naţionale care se încalcă sunt cele cuprinse în: Hotă -
rârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aderarea Republicii Moldova la
tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare din 1 iulie 1968, nr. 1623
din 26.10.1993; Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru ratificarea
Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii
armelor
chimice şi distrugerea acestora, nr.537 din 19.07.1995; Legea pentru aderarea
Republicii Moldova la Convenţia asupra interzicerii perfecţionării, producerii şi
stocării armelor bacteriologice (biologice) şi toxice şi asupra distrugerii lor;
Legea pentru ratificarea Tratatului privind interzicerea completă a testelor nuc-
leare; Legea cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dez-
voltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora etc.
Astfel, de exemplu, potrivit lit.a) alin.(l) art.9 al Legii Republicii Moldova
privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice, adoptate
de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2006,12 în Republica Moldova sunt
interzise cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, exportul,
tranzitul, deţinerea, distribuirea, realizarea, repararea, punerea în funcţiune,
manipularea, închirierea, plasarea, inclusiv temporară, detonarea unei arme
nucleare sau a oricărui dispozitiv exploziv nuclear.
De asemenea, conform art.12-18 ale Legii cu privire la implementarea
Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor
chimice şi distrugerea acestora, dezvoltarea, producerea, dobândirea, deţinerea,
transferarea şi utilizarea substanţelor chimice toxice sunt permise numai în
scopuri neinterzise, prevăzute la art.l al numitei legi, şi numai în conformitate cu
prevederile Legii cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.
Substanţele chimice, specificate în Lista nr.l din anexa la numita lege, pot fi
produse, dobândite, deţinute, transferate sau utilizate dacă: a) se utilizează în
scopuri de cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecţie; b) tipurile şi can-
tităţile lor sunt strict limitate prin necesităţile scopurilor propuse; c) cantitatea lor
totală, existentă permanent în ţară pentru astfel de scopuri, nu depăşeşte o tonă; d)
cantitatea totală a substanţelor chimice menţionate, produsă sau dobândită prin
transfer pentru astfel de scopuri în ţară, pe parcursul unui an calendaristic, nu
depăşeşte o tonă.
Persoanele - care, în condiţiile art.14 şi 18 ale Legii cu privire la imple-
mentarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folo-
sirii armelor chimice şi distrugerea acestora, produc, dobândesc, deţin sau utili-
12
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.98-101 ;
37
zează substanţele chimice specificate în Lista nr.l din anexa la numita lege - sunt
obligate: a) în cel mult 10 zile de la data intrării în posesiune, să întocmească şi să
prezinte spre aprobare Autorităţii Naţionale norme specifice privind evidenţa
operaţiunilor efectuate cu asemenea substanţe chimice şi asigurarea păstrării în
38
deplină siguranţă a acestora; b) să excludă oricare posibilităţi de sustragere

ori de folosire a substanţelor chimice menţionate în scopuri interzise.
Substanţele chimice, specificate în Lista nr.l din anexa la Legea cu privire la
implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi
folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, pot fi produse în scopuri de
cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecţie într-o instalaţie unică la scară
redusă, autorizată de Autoritatea Naţională. Instalaţia dată trebuie dotată cu vase
pentru reacţiile chimice, montate într-o configuraţie tehnologică care nu va
permite funcţionarea continuă. Volumul unui astfel de vas nu poate depăşi 100 de
litri, iar volumul total al vaselor pentru reacţiile chimice mai mari de 5 litri nu
poate depăşi 500 de litri. Producerea substanţelor chimice, specificate în Lista nr.l
din anexa la numita lege, în scopuri de cercetare, medicale sau farmaceutice, a
căror cantitate totală nu depăşeşte 10 kg pe parcursul unui an calendaristic, poate
să se efectueze în afara instalaţiei unice la scară redusă numai la instalaţii şi/sau
în laboratoare, cu autorizaţia Autorităţii Naţionale. Producerea substanţelor
chimice, specificate în Lista nr.l din anexa la Legea cu privire la implementarea
Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor
chimice şi distrugerea acestora, în scopuri de protecţie, a căror cantitate totală nu
depăşeşte 10 kg pe parcursul unui an calendaristic, poate să se efectueze în afara
instalaţiei unice la scară redusă într-o singură instalaţie, cu autorizaţia Autorităţii
Naţionale.
Producerea, prelucrarea şi utilizarea substanţelor chimice, specificate în lis -
tele nr.2 şi 3 din anexa la numita lege, se pot realiza numai în scopuri neinterzise,
prevăzute la art.1 al Legii cu privire la implementarea Convenţiei privind
interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi dis-
trugerea acestora.
Eliberarea autorizaţiei de export pentru substanţele chimice, specificate în
Lista nr.l din anexa la numita lege, precum şi, în situaţiile menţionate la art.19 al
Legii cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, pentru
substanţele chimice specificate în listele nr.2 şi 3 din anexa la numita lege, este
condiţionată de prezentarea unui certificat de utilizator final, eliberat de autori-
tatea competentă din statul destinatar al exportului. în certificatul de utilizator
final, în cazul substanţelor chimice care fac obiectul exportului, se va menţiona:
a) că acestea vor fi utilizate numai în scopuri neinterzise de Convenţia privind
interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distru-
gerea acestora; b) că ele nu vor fi reexportate; c) tipul şi cantitatea; d) utilizarea
finală; e) denumirea şi adresa utilizatorului final.
39
Operaţiunile de import/export cu substanţele chimice, specificate în Lista nr.l

din anexa lâ Legea cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea
acestora, pot fi efectuate numai cu statele părţi la această Convenţie şi numai
pentru scopuri de cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecţie. Operaţiunile
de import/export cu substanţele chimice, specificate în Lista nr.2 din anexa la
numita lege se efectuează numai cu statele părţi la Convenţia privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea
acestora. Substanţele chimice, specificate în Lista nr.3 din anexa la numita lege,
pot fi exportate către state care nu sunt parte la această Convenţie, cu respectarea
condiţiilor prevăzute la art.17 al Legii cu privire la implementarea Convenţiei
privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora.
In alt context, referitor la prevederile tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte - prevederi încălcate de subiectul infracţiunii
specificate la alin.(l) art.14013 CP RM - se au în vedere prevederile cuprinse în:
Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare, întocmit la Washington,
Londra şi Moscova la 01.07.1968 1; Convenţia privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată la
Paris la 13.01.199314; Convenţia asupra interzicerii perfecţionării, producerii şi
stocării armelor bacteriologice (biologice) şi toxice şi asupra distrugerii lor,
semnată la Washington, Londra şi Moscova la 10.04.1972 15; Tratatul privind
interzicerea completă a testelor nucleare, întocmit la New York la 10.09.1966 16
etc.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.140 1 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul utilizării, dezvoltării, producerii,
dobândirii în alt mod, prelucrării, deţinerii, stocării sau conservării, transferării
directe sau indirecte, păstrării sau transportării armelor chimice, armelor
biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de
13
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.7. - Chişinău: Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.185-191.
14
15
Convention on the Prohibition of the Development, Production and Stockpiling of
Bacteriological (Biological) and Toxin Weapons and on their Destruction,
http://disaimainent.un.org/treatystatus.nsf7
44e6eeabc9436b78852568770078d9cO/ffa7842e7fdld0078525688f0070b82d?OpenDocument
16
Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty,
http://disarmamentun.org/treatystatus.nsf/44e6eeabc9436b 78852568770078d9c0/0655d51
a30692632852568770079dda2?OpenDocument
40

tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie
directă.
Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.140 1 CP RM se exprimă în:
interesul material; interesul ştiinţific etc.
momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiect al
infracţiunii specificate la alin.(l) art.140 1 CP RM poate fi persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Cât priveşte circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.140 1
CP RM, menţionăm că săvârşirea infracţiunii, specificate la alin.(l) art.140 1
CP RM, de două sau mai multe persoane presupune nu o singură ipoteză,
dar trei ipoteze: 1) săvârşirea infracţiunii de doi sau mai mulţi coautori; 2)
săvârşirea infracţiunii de către o persoană, care întruneşte semnele
subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane, care nu
întrunesc aceste semne (de exemplu, nu au atins vârsta răspunderii penale,
sunt iresponsabile etc.);
3) săvârşirea infracţiunii de către o persoană, care întruneşte semnele
subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane, care nu întruneşte
aceste semne (de exemplu, nu a atins vârsta răspunderii penale, este
iresponsabilă etc.).
Lipsa sau prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori nu poate
influenţa calificarea celor săvârşite în baza lit.b) alin.(2) art.140 1 CP RM,
dar poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
în cazul infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.140 1 CP RM,
făptuitorii pot realiza simultan şi integral latura obiectivă a infracţiunii de
omor. Dar, la fel de posibil este ca făptuitorii să o realizeze succesiv şi
parţial. Important este ca aceşti făptuitori să ia parte la săvârşirea, chiar şi
parţială, a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.140 1 CP RM. Noţiunea „de
două sau mai multe persoane”, în sensul consemnat la lit.b) alin.(2) art.140 1
CP RM, presupune pluralitatea de făptuitori. Iar aceşti făptuitori trebuie să
aibă calitatea de autori mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi
(imediaţi) ai infracţiunii. Un autor - mediat sau imediat — al infracţiunii,
alături de o altă persoană având calitatea de organizator, instigator sau
complice, nu formează conţinutul noţiunii „de două sau mai multe
persoane”.
în prevederea de la lit.b) alin.(2) art.140 1 CP RM legiuitorul nu indică
cerinţa participării în comun la săvârşirea infracţiunii specificate la alin.(l)
41
art.1401 CP RM. De aceea, săvârşirea acestei infracţiuni de către o

persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul
unei persoane, care cu bună-ştiinţă nu este pasibilă de răspundere penală
(din cauza vârstei, a iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de legea
penală), intră sub incidenţa agravantei examinate. în situaţia dată, deşi
infracţiunea prevăzută la alin.(l)
art.1401 CP RM nu e săvârşită împreună, se consideră totuşi săvârşită de două sau
mai multe persoane.
In alt context, vom supune analizei circumstanţa agravantă consemnată la lit.c)
alin.(2) art.140 1 CP RM.
La individualizarea pedepsei, se va lua în consideraţie în care anume formă de
participaţie a fost săvârşită infracţiunea specificată la alin.(l) art.140 1 CP RM:
1) de un grup criminal organizat sau 2) de o organizaţie criminală. In limitele
sancţiunii specificate la alin.(2) art. art.140 1 CP RM, pedeapsa în cea de-a doua
ipoteză trebuie să fie comparativ mai aspră în comparaţie cu pedeapsa în prima
ipoteză.
După cum reiese din art.46 CP RM, trăsăturile grupului criminal organizat
simt: 1) să fie alcătuit din două sau mai multe persoane; 2) să constituie o
reuniune stabilă; 3) să fie organizat în prealabil; 4) să aibă scopul comiterii unei
sau mai multor infracţiuni.
Pornind de la definiţia noţiunii „organizaţie criminală” din alin.(l) art.47 CP
RM, putem deosebi următoarele condiţii esenţiale pe care trebuie să le
îndeplinească această formă a participaţiei: 1) organizaţia criminală reprezintă o
reuniune de grupuri criminale organizate; 2) consolidarea grupurilor criminale
într-o comunitate stabilă; 3) divizarea activităţii organizaţiei între membrii
organizaţiei şi structurile ei; 4) scopul organizaţiei criminale este de a influenţa
activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o
controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese
economice, financiare sau politice.
în altă privinţă, în sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.140 1 CP RM, putem
menţiona că, dacă infracţiunea specificată la alin.(l) art.140 1 CP RM este săvârşită
de două sau mai multe persoane, răspunderea lor trebuie să depindă de prezenţa
intenţiei fiecărei persoane de a cauza un prejudiciu patrimonial care, în ansamblu,
va fi exprimat în proporţii deosebit de mari. Este însă posibil ca proporţiile
deosebit de mari să se compună din câteva sume ce provin din câteva episoade ale
unei infracţiuni unice prelungite, săvârşite de două sau mai multe persoane, care
au luat parte nu la toate aceste episoade. în acest caz, răspunderea fiecăreia din
aceste persoane va fi pusă în dependenţă nu de mărimea integrală a daunelor, care
42
au fost cauzate de întregul grup, în toate episoadele, dar va fi limitată numai la

acele episoade care au fost executate cu participarea nemijlocită a persoanei
respective.
In fine, privitor la circumstanţa agravantă consemnată la lit.e) alin.(2) art.140 1
CP RM, se poate susţine că făptuitorul manifestă imprudenţă faţă de urmarea
prejudiciabilă, exprimată în decesul victimei. în ipoteza analizată, nu este necesară
calificarea suplimentară în baza art.149 CP RM. Dacă făptuitorul manifestă
intenţie faţă de cauzarea morţii victimei, soluţia de calificare va fi alta: alin.(l) sau
(2) (cu excepţia lit.e)) art.140 1 şi art.145 CP RM.
In altă ordine de idei, vom efectua examinarea faptei infracţionale prevăzute
la alin.(3) art.140 1 CP RM.
privire la circulaţia legală a echipamentului, materialului, softului sau tehnologiei
aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de
distrugere în masă.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(3) art.140 1 CP RM îl
reprezintă echipamentul sau materialul care contribuie esenţial la proiectarea,
producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă. Obiectul imaterial al
infracţiunii examinate îl reprezintă softul sau tehnologia aferentă care contribuie
esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă.
Prin echipament care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor
de distrugere în masă se înţelege piesele, dispozitivele, mecanismele, împreună cu
elementele de legătură, aparţinând unei instalaţii, unei maşini etc., a căror
utilizare sau funcţionare este indispensabilă la proiectarea, producerea sau
livrarea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor
explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă.
De exemplu, din art.2 al Legii cu privire la implementarea Convenţiei privind
interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora se desprinde că vasele de reacţie şi instalaţiile aferente
acestora, necesare pentru producerea unei substanţe chimice toxice intră sub
incidenţa noţiunii „echipament care contribuie esenţial la proiectarea, producerea
sau livrarea armelor de distrugere în masă”.
Prin material care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de
distrugere în masă se are în vedere materia primă sau semifabricatul strict necesare
în vederea proiectării, producerii sau livrării armelor chimice, armelor biologice,
armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere
în masă.
De exemplu, din art.3 al Legii privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare şi radiologice reiese că materialul radioactiv, adică orice material, în
43
orice stare de agregare, care reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv

deşeurile radioactive, intră sub incidenţa noţiunii „material care contribuie
esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă”.
Cât priveşte softul, se are în vedere programele pentru calculatoare (incluzând
procedurile lor de aplicare) a căror contribuţie esenţială îşi găseşte realizarea la
proiectarea, producerea sau livrarea armelor chimice, armelor biologice, armelor
nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă.
La rândul său, tehnologia aferentă, care contribuie esenţial la proiectarea,
producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă, reprezintă procesele,
metodele, operaţiile etc., utilizate în aceste scopuri.
Trebuie de precizat că, în cazul modalităţii de producere, obiectul material al
infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.140 1 CP RM îl reprezintă materia primă sau
materialele folosite la producerea echipamentului, materialului, softului sau
tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livra-
rea armelor de distrugere în masă. La rândul său, constituie produsul infracţiunii în
cauză - atunci când aceasta se înfăţişează sub modalitatea de producere -
echipamentul, materialul, softul sau tehnologia aferentă care contribuie esenţial la
proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(3) art.140 1 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de proiectare, producere, dobândire în
alt mod, deţinere, păstrare, transferare sau transportare a echipamentului, a
materialului, a softului sau a tehnologiei aferente care contribuie esenţial la
Se poate observa că modalităţile normative alternative ale acţiunii prejudi-
ciabile în cauză sunt:
1) proiectarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei
distrugere în masă;
2) producerea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei
3) dobândirea în alt mod a echipamentului, a materialului, a softului sau a
tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau liv-
rarea armelor de distrugere în masă;
4) deţinerea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei afe-
rente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de
5) păstrarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei
44

6) transferarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei
7) transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau a
tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau
livrarea armelor de distrugere în masă.
Remarcăm că, în principal, noţiunile utilizate în dispoziţia de la alin.(3)
art.1401 CP RM, în vederea desemnării modalităţilor acţiunii prejudiciabile,
au un conţinut similar cu cel al noţiunilor de acelaşi calibru utilizate în
dispoziţia de la alin.(l) art.140 1 CP RM. De aceea, este admisibilă o
interpretare similară a noţiunilor respective.
Noutate prezintă noţiunea „proiectare”. Prin proiectare trebuie de înţeles
elaborarea unei lucrări tehnice întocmite pe baza unei teme date, care
cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucţiunile etc. necesare
executării echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei
aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea
armelor de distrugere în masă.
Toate celelalte operaţiuni (de exemplu, experimentarea, procurarea,
înstrăinarea etc.) - realizate asupra echipamentului, materialului, softului
sau a tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea
sau livrarea armelor de distrugere în masă - vor constitui, după caz,
pregătirea sau complicitatea la infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.140 1 CP
RM.
în altă privinţă, deşi legiuitorul nu o stabileşte expres, cerinţa esenţială
pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii în cauză o constituie
ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în vedere că acţiunea de
proiectare, producere, dobândire în alt mod, deţinere, păstrare, transferare
sau transportare a echipamentului, a materialului, a softului sau a
tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau
livrarea armelor de distrugere în masă se comite cu încălcarea prevederilor
legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(3)
art.1401 CP RM, vom consemna că aceasta este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul proiectării, producerii, dobândirii în alt
mod, deţinerii, păstrării, transferării sau transportării echipamentului, a
materialului, a softului sau a tehnologiei aferente care contribuie esenţial la
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează prin intenţie
45
directă. Este obligatoriu ca, la momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul

să cunoască că echipamentul, materialul, softul sau tehnologia aferentă, care
distrugere în masă, sunt destinate acestor scopuri. In lipsa cunoaşterii
acestei împrejurări, fapta nu poate fi calificată în conformitate cu alin.(3)
art.1401 CP RM.
Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.14017 CP RM se exprimă în:
infracţiunii specificate la alin.(3) art.140 1 CP RM poate fi persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice).
în altă ordine de idei, va fi efectuată examinarea infracţiunii prevăzute la
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză îl formează relaţiile sociale cu
privire la circulaţia legală a materiei prime, materialului fisionabil special,
echipamentului sau materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utili-
zarea sau producerea materialului fisionabil special.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(4) art.140 1 CP RM îl
reprezintă materia primă, materialul fisionabil special, echipamentul sau mate-
rialul proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea mate-
rialului fisionabil special.
Prin materie primă preparată pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special înţelegem produsul natural sau materialul semifabricat, destinat
prelucrării, utilizării sau producerii materialului fisionabil special.
Prin material fisionabil special preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea
materialului fisionabil special se are în vedere elementul care fisionează cu neutroni
rapizi, destinat prelucrării, utilizării sau producerii unui alt material fisionabil
17
Fisiunea nucleară, cunoscută şi sub denumirea de fisiune atomică, este un proces în care
nucleul unui atom se rupe în două sau mai multe nuclee mai mici, numite produşi de fisiune şi, în
mod uzual, un număr oarecare de particule individuale. Aşadar, fisiunea este o formă de
transmutaţie elementară. Particulele individuale pot fi neutroni, fotoni (uzual sub formă de raze
gamma) şi alte fragmente nucleare, cum ar fi particulele beta şi particulele alfa. Fisiunea
elementelor grele este o reacţie exotermică şi poate să elibereze cantităţi substanţiale de energie sub
formă de radiaţii gamma şi energie cinetică a fragmentelor (încălzind volumul de material în care
are loc fisiunea). Fisiunea nucleară este folosită pentru a produce energie în centrale de putere şi
pentru explozii în armele nucleare. Fisiunea este utilă ca sursă de putere, deoarece unele materiale,
numite combustibili nucleari, pe de o parte, generează neutroni ca, jucători” ai procesului de fisiune
şi, pe de altă parte, li se iniţiază fisiunea la impactul cu (exact aceşti) neutroni liberi. Combustibilii
nucleari pot fi utilizaţi în reacţii nucleare în lanţ autoîntreţinute, care eliberează energie în cantităţi
controlate într-un reactor nuclear sau în cantităţi necontrolate, foarte rapid, într-o armă nucleară.
46
special.
Numai câteva elemente pot fi utilizate drept combustibili nucleari, deoarece,
pentru a intra într-o reacţie de fisiune1 în lanţ, atomii trebuie să aibă nuclee relativ
mari şi instabile. Unul dintre cele mai pe larg folosite materiale fisionabile
speciale la centralele nucleare este uraniul-235, care are în nucleul său 92 de
protoni şi 143 de neutroni. De asemenea, materiale fisionabile speciale sunt:
plutoniul; uraniul-233; uraniul îmbogăţit în izotopul 233; orice substanţă
conţinând una sau mai multe din substanţele menţionate; orice altă substanţă
stabilită de Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale de Energie
Atomică.
Noţiunea „material fisionabil special” nu se referă la materia brută,
adică la: uraniul conţinând un amestec de izotopi aflaţi în stare naturală;
uraniul sărăcit în izotopul 235; toriu; oricare din substanţele menţionate, sub
formă de metal, aliaj, compus chimic sau concentrat; orice alt material
conţinând una sau mai multe din substanţele menţionate, în concentraţia
stabilită de Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale de Energie
Atomică.
în altă privinţă, echipamentul, proiectat pentru prelucrarea, utilizarea sau
producerea materialului fisionabil special, îl constituie piesele, dispozitivele,
mecanismele, împreună cu elementele de legătură, aparţinând unei instalaţii,
unei maşini etc. a căror utilizare sau funcţionare este indispensabilă la
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special.
La rândul său, materialul, preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau
producerea materialului fisionabil special, reprezintă materia primă sau
semifabricatul strict necesare în vederea prelucrării, utilizării sau producerii
materialului fisionabil special.
Precizăm că, în cazul modalităţii de producere, obiectul material al
infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.140 1 CP RM îl reprezintă materia primă
sau materialele folosite la producerea materiei prime, materialului fisionabil
special, echipamentului sau materialului proiectat sau preparat pentru
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special. La
rândul său, constituie produsul infracţiunii în cauză - atunci când aceasta se
înfăţişează sub modalitatea de producere — materia primă, materialul
fisionabil special, echipamentul sau materialul proiectat sau preparat pentru
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(4) art.140 1 CP RM
constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de proiectare, producere,
dobândire în alt mod, deţinere, păstrare, transferare sau transportare a
materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
47
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau

producerea materialului fisionabil special, cu încălcarea prevederilor
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Astfel, modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii
prejudicia-
bile analizate sunt:
1) proiectarea materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau
producerea
materialului fisionabil special, cu încălcarea prevederilor tratatelor
2) producerea materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipa-
mentului sau a materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea,
utilizarea sau producerea materialului fisionabil special, cu încălcarea
prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
3) dobândirea în alt mod a materiei prime, a materialului fisionabil
special, a echipamentului sau a materialului proiectat sau preparat pentru
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special, cu
încălcarea prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova
este parte;
4) deţinerea materiei prime, a materialului fisionabil special, a
5) păstrarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a
6) transferarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a
7) transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a
prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Toate noţiunile utilizate în dispoziţia de la alin.(4) art.140 1 CP RM, în
vederea desemnării modalităţilor acţiunii prejudiciabile, au un conţinut
48
similar cu cel al noţiunilor de acelaşi calibru, utilizate în dispoziţiile de la

alin.(l) şi (3) art.140 1 CP RM. De aceea, este acceptabilă o interpretare
similară a noţiunilor respective.
Toate celelalte operaţiuni (de exemplu, experimentarea, procurarea,
înstrăinarea ete.), care nu sunt nominalizate în dispoziţia de la alin.(4)
art.1401 CP RM - realizate asupra materiei prime, materialului fisionabil
special, echipamentului sau a materialului proiectat sau preparat pentru
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special — vor
constitui, după caz, pregătirea sau complicitatea la infracţiunea prevăzută la
Cerinţa esenţială pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii
examinate o constituie ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în vedere
că acţiunea de
proiectare, producere, dobândire în alt mod, deţinere, păstrare,

transferare sau transportare a materiei prime, a materialului fisionabil
special, a echipamentului sau a materialului proiectat sau preparat pentru
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special se
săvârşeşte cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
încheind analiza laturii obiective a infracţiunii specificate la alin.(4)
art.1401 CP RM, menţionăm că aceasta este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul proiectării, producerii, dobândirii în alt
mod, deţinerii, păstrării, transferării sau transportării materiei prime, a
materialului fisionabil special, a echipamentului sau a materialului proiectat
sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special.
directă. Este indispensabil ca, la momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul
să cunoască că materia primă, materialul fisionabil special, echipamentul
sau materialul, proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau
producerea materialului fisionabil special, este destinat pentru a fi utilizat în
activitatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care contravine
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. în lipsa
cunoaşterii acestei împrejurări, fapta nu poate fi calificată potrivit alin.(4)
art.1401 CP RM.
Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.140 1 CP RM constau în:
infracţiunii specificate la alin.(4) art.140 1 CP RM poate fi persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
§ 4. Atacul asupra persoanei care beneficiază

de protecţie internaţională
In art.142 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de atac asupra

persoanei care beneficiază de protecţie internaţională se reunesc patru
variante-tip de infracţiuni şi o variantă agravată de infracţiune.
în acord cu alin.(l) art.142 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune
constă în săvârşirea unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau
mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie
47
internaţională, dacă acest act poate periclita viaţa, sănătatea sau libertatea
persoanei în cauză.
exprimă în răpirea sau în săvârşirea unui alt atac asupra persoanei care benefi-
ciază de protecţie internaţională sau asupra libertăţii acesteia.
Conform alin.(3) art.142 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune
constă în omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
La alin.(4) art.142 CP RM, varianta agravată de infracţiune, ataşabilă pri-
melor două variante-tip menţionate mai sus, presupune săvârşirea respectivelor
infracţiuni în scopul provocării războiului sau conflictului internaţional.
în conformitate cu alin.(5) art.142 CP RM, cea de-a patra variantă-tip de
infracţiune se exprimă în ameninţarea cu săvârşirea unei acţiuni prevăzute la
alin.(l), (2), (3) sau (4) art.142 CP RM, dacă a existat pericolul realizării acestei
ameninţări.
Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind aderarea
Republicii Moldova la Convenţia referitoare la prevenirea şi pedeapsa pentru
crimele săvârşite contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională,
inclusiv contra agenţilor diplomatici, nr.1255 din 16.07.1997, 18 Republica
Moldova a aderat la Convenţia referitoare la prevenirea şi pedeapsa pentru
crimele săvârşite contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională,
inclusiv contra agenţilor diplomatici, semnată la New York la 14.12.1973. 19
Conform art.2 al acestei Convenţii, este considerată de statele părţi ca
reprezentând o infracţiune conform legislaţiei lor interne fapta intenţionată: a) de
a comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrităţii corporale sau
libertăţii unei persoane care se bucură de protecţie internaţională; b) de a comite,
folosind violenţa, un atac împotriva localurilor oficiale, reşedinţei persoanelor sau
mijloacelor de transport aparţinând unei persoane care se află sub protecţie
internaţională şi care este de natură să pună în pericol persoana şi libertatea
acesteia; c) de a ameninţa cu comiterea unui astfel de atac. Fiecare stat parte la
Convenţia referitoare la prevenirea şi pedeapsa pentru crimele săvârşite contra
persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv contra agenţilor
diplomatici, va sancţiona aceste infracţiuni luând în considerare gravitatea lor.
18
19
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Voi. 14. - Chişinău: Moldpres,
48
Din cele menţionate se poate vedea că asigurarea bunelor relaţii, pe care le

întreţine statul nostru cu alte state şi cu organizaţiile internaţionale interguver-
namentale, presupune şi o protecţie penală specială a reprezentanţilor acestora. O
atingere adusă vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, libertăţii fizice, libertăţii
psihice (morale) ale acestor persoane sau patrimoniului care le aparţine afectează
inevitabil coexistenţa paşnică a statelor şi menţinerea păcii. De aceea, art.142 CP
RM - inclus în capitolul legii penale consacrat infracţiunilor contra păcii şi
securităţii omenirii, infracţiunilor de război - stabileşte un regim special de
sancţionare pentru infracţiunile reunite sub denumirea marginală de atac asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(l) art.142 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la neadmiterea săvârşirii unui act de violenţă
asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă oficiul, locuinţa sau
mijlocul de transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Prin oficiu se are în vedere imobilul în care se află sediul profesional al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Prin locuinţă se înţelege încăperea menită pentru locuirea permanentă sau
provizorie a persoanei, care beneficiază de protecţie internaţională (apartament,
casă individuală, vilă, odaie din hotel etc.) sau părţile ei componente, care sunt
folosite pentru odihnă, păstrarea bunurilor sau pentru satisfacerea altor necesităţi
umane (balcon, verandă sticluită, cămară etc.).
în acord cu art.132 CP RM, prin mijloc de transport se are în vedere auto-
mobilul de orice tip sau o maşină autopropulsată de alt tip, motocicleta sau un alt
mijloc de transport mecanic.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.142 CP RM este persoana care
beneficiază de protecţie internaţională.
în corespundere cu art.122 CP RM, prin persoană care se bucură de protecţie
internaţională se înţelege:
a) şeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care
exercită funcţiile şefului de stat conform Constituţiei statului respectiv, fie şeful
guvernului, fie ministrul de externe al statului străin ori membrii familiilor lor
care îi însoţesc;
b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin
sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei
internaţionale interguvemamentale care, conform dreptului internaţional, are
dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei, libertăţii şi
demnităţii sale, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei.
Nici o altă persoană, în afară de cele nominalizate în această definiţie, nu
poate fi victima infracţiunii specificate la alin.(l) art.142 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate are următoarea structură: 1)
fapta prejudiciabilă care se concretizează în acţiunea de săvârşire a unui
act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională; 2) urmările
prejudiciabile, şi anume - distrugerea sau deteriorarea oficiului, locuinţei
sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile; 4) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: existenţa
posibilităţii de a pune în pericol viaţa, sănătatea sau libertatea victimei.
în sensul prevederii de la alin.(l) art.142 CP RM, prin violenţă asupra
oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională trebuie de înţeles cauzarea distrugerii sau
deteriorării oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei
care beneficiază de protecţie internaţională.
Prin cauzarea distrugerii trebuie de înţeles influenţarea nemijlocită
infracţională asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, influenţare
presupunând încetarea existenţei fizice a acestor bunuri sau aducerea lor
într-o asemenea stare, care exclude - în totalitate şi definitiv — utilizarea
conform destinaţiei lor funcţionale; oficiul, locuinţa sau mijlocul de
transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională nu mai
poate fi restabilit pe calea reparaţiei sau restaurării, fiind scos complet
din circuitul economic.
Prin cauzarea deteriorării se are în vedere o astfel de influenţare
nemijlocită infracţională asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de
transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, care
presupune o modificare a calităţilor utile ale acestor bunuri, o înrăutăţire
considerabilă a stării lor, ele devenind inutilizabile parţial sau temporar.
înrăutăţirea calitativă a oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională poate fi înlăturată
pe calea reparaţiei, restaurării sau prin alt procedeu de reabilitare.
infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.142 CP RM poate fi săvârşită
numai pe calea acţiunii. De aceea, de exemplu, împiedicarea luării
măsurilor de conservare ori de salvare a oficiului, locuinţei sau
mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională
50 nU poate fi calificată potrivit alin.(l) art.142 CP RM. O
asemenea faptă poate fi calificată în baza art.197 CP RM sau art.104 din

Codul contravenţional.
Metodele de săvârşire a infracţiunii (incendiere, provocarea
exploziei, provocarea unor accidente, provocarea prăbuşirii clădirilor
etc.) nu influenţează
asupra calificării celor săvârşite în conformitate cu alin.(l) art.142 CP RM,
însă pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.
în acelaşi timp, pentru ca actul de violenţă asupra oficiului, locuinţei
sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională să poată fi calificat în baza alin.(l) art.142 CP RM, este
necesar ca acest act să fie săvârşit în anumite circumstanţe: să existe
posibilitatea de a pune în pericol viaţa, sănătatea sau libertatea victimei.
Dacă aceste circumstanţe lipsesc, alin.(l) art.142 CP RM este inaplicabil.
în acest caz, răspunderea va fi aplicată conform art.197 CP RM sau
art.104 din Codul contravenţional.
Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.142 CP RM este o infracţiune
materială. Ea se consideră consumată din momentul distrugerii sau
deteriorării oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei
care beneficiază de protecţie internaţională.
Mărimea daunelor cauzate prin infracţiunea analizată nu cunoaşte o
limită inferioară. Totuşi, dacă mărimea daunelor cauzate prin infracţiunea
specificată la alin.(l) art.142 CP RM este mult prea mică, poate opera
prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM.
Latura subiectivă a faptei infracţionale analizate se caracterizează prin
intenţie directă sau indirectă.
Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.142 CP RM pot fi dintre
cele mai variate: răzbunare; ură; interesul material (presupunând
săvârşirea infracţiunii la comandă în schimbul unei remuneraţii materiale)
etc.
Trebuie de precizat că printre scopurile infracţiunii examinate se poate
număra oricare scop. Totuşi, dacă scopul infracţiunii constă în provocarea
războiului sau a conflictului internaţional, răspunderea se va agrava
conform alin.(4) art.142 CP RM.
Subiectul acestei infracţiuni specificate la alin.(l) art.142 CP RM este
persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins
vârsta de 16 ani.
51
în altă ordine de idei, vom analiza infracţiunea prevăzută la alin.(2)

art.142 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză îl constituie relaţiile
sociale cu privire la neadmiterea răpirii sau săvârşirii unui alt atac asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională sau asupra libertăţii
acesteia.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.142 CP RM are obiect material în
acele cazuri când presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra
corpului victimei (atunci când, în subsidiar, asupra victimei se aplică
violenţă).
Victimă a infracţiunii examinate este persoana care beneficiază de
protecţie internaţională, adică persoana care îndeplineşte condiţiile
enunţate în art.122 CPRM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.142 CP RM
consistă în fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea (sau în
acţiunea şi inacţiunea) de răpire sau săvârşire a unui alt atac asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională sau asupra libertăţii
acesteia.
Aşadar, fapta prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele trei
modalităţi normative cu caracter alternativ:
1) răpirea persoanei care beneficiază de protecţie internaţională;
2) săvârşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională;
3) săvârşirea unui alt atac asupra libertăţii persoanei care beneficiază
de protecţie internaţională.
Dacă e să ne referim la prima dintre aceste modalităţi, trebuie de
menţionat că răpirea victimei este alcătuită din: 1) acţiunea principală; 2)
acţiunea sau inacţiunea adiacentă.
De regulă, săvârşirea acţiunii principale presupune existenţa
următoarelor trei etape succesive: 1) capturarea victimei; 2) deplasarea
victimei din habitatul ei permanent sau provizoriu (locul de trai, de
muncă, de odihnă, de tratament etc.); 3) reţinerea victimei (cu privarea
deplină de libertate) împotriva voinţei sale sau neluându-se în seamă
voinţa ei. Excepţia de la acestă regulă presupune prezenţa doar a ultimei
etape din cele menţionate mai sus în situaţia în care victima este răpită
prin înşelăciune sau abuz de încredere. Atunci când răpirea victimei se
realizează pe calea înşelăciunii sau abuzului de încredere, făptuitorul nu
52
are de ce să recurgă la capturare. Victima se deplasează ca şi cum benevol

către locul reţinerii sale.
în calitate de modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care
însoţeşte acţiunea principală de răpire a victimei, trebuie numite:
constrângerea fizică; constrângerea psihică; înşelăciunea (activă ori
pasivă) sau abuzul de încredere; profitarea de imposibilitatea victimei de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Durata reţinerii victimei nu are importanţă la calificarea infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.142 CP RM.
Vizavi de cea de-a doua modalitate a faptei prejudiciatele examinate -
săvârşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională - se are în vedere acţiunea agresivă a făptuitorului,
surprinzătoare pentru victimă, presupunând aplicarea violenţei ori
ameninţarea cu violenţa. Astfel, atacul asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională presupune confruntarea
personală a făptuitorului cu victima.
Profitarea de starea de neputinţă a victimei nu poate fi în nici un caz consi-
derată ca atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
In sfârşit, cea de-a treia modalitate a faptei prejudiciabile analizate - săvâr-
şirea unui alt atac asupra libertăţii persoanei care beneficiază de protecţie inter -
naţională - presupune o îmbinare dintre acţiunea principală şi acţiunea
adiacentă.
Acţiunea principală se exprimă în luarea victimei în calitate de ostatic.
Luarea victimei în calitate de ostatic presupune existenţa următoarelor trei
etape succesive: 1) capturarea victimei; 2) deplasarea victimei din habitatul ei
permanent sau provizoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă, de tratament
etc.);
3) reţinerea victimei (cu privarea deplină de libertate).
Modul de luare a victimei în calitate de ostatic prezintă anumite diferenţe în
comparaţie cu modul de răpire a victimei: făcut public, deseori prin intermediul
mass-media - în cazul luării de ostatici; ascuns cu meticulozitate - în cazul
răpirii victimei, doar persoanele apropiate fiind contactate de către făptuitor cu
respectarea tuturor măsurilor de precauţie pentru a nu fi descoperit. în ipoteza
luării de ostatici, este necesar ca revendicările să fie avansate manifest, în
expectativa că ele vor deveni cunoscute de autorităţi şi întreaga societate. Altfel
spus, luarea de ostatici este demonstrativă, pentru că despre luarea de ostatici se
53
comunică autorităţilor şi mass-media. în acelaşi timp, cel care comite răpirea

unei persoane înaintează cerinţele sale clandestin, dorind ca acţiunea lui să nu
devină publică şi să nu fie cunoscută de autorităţi. Astfel, răpirea victimei se
comite pe ascuns, iar făptuitorul înştiinţează doar persoanele apropiate victimei.
Cât priveşte acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de luare de ostatici,
în calitate de modalităţi ale acesteia trebuie numite: constrângerea fizică; con-
strângerea psihică.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.142 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată, după caz, din momentul: reţinerii
persoanei (cu privarea deplină de libertate) împotriva voinţei acesteia sau
neluându-se în seamă voinţa ei (în cazul modalităţii de răpire a persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională); săvârşirii atacului asupra victimei,
acesta presupunând aplicarea violenţei ori ameninţarea cu violenţa (în cazul
modalităţii de săvârşire a unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională); lezării efective a libertăţii fizice a victimei (sub forma
suprimării sau restrângerii libertăţii), punând în evidenţă imposibilitatea
victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi intereselor sale (în
cazul modalităţii de săvârşire a unui alt atac asupra libertăţii persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.142 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă. Motivele infracţiunii analizate pot fi dintre
cele mai variate: răzbunare; ură; motive huliganice; năzuinţa de a înlesni săvâr-
şirea altor infracţiuni; interesul material etc.
Printre scopurile infracţiunii analizate se poate număra oricare scop. Totuşi,
dacă scopul infracţiunii constă în provocarea războiului sau a conflictului inter-
naţional, răspunderea se va agrava conform alin.(4) art.142 CP RM.
în cazul modalităţii de săvârşire a unui alt atac asupra libertăţii persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională, scopul special al infracţiunii este de a sili
statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de
persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în
calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.142 CP RM este persoana
fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16
ani.
în altă ordine de idei, vom investiga infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.142
CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale cu
54
privire la viaţa persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.

Corpul persoanei reprezintă obiectul material al infracţiunii specificate la alin
(3) art.142 CP RM.
Victimă a infracţiunii analizate este persoana care beneficiază de protecţie
internaţională, adică persoana care îndeplineşte condiţiile enunţate în art.122 CP
RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.142 CP RM include
următoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă constând în acţiunea sau în inac-
ţiunea de lipsire ilegală de viaţă a persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională; 2) urmările prejudiciatele, şi anume - moartea cerebrală a victimei;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciatele.
în sensul dispoziţiei de la alin.(3) art.142 CP RM, acţiunea prejudiciabilă
poate avea un caracter fizico-mecanic (tăiere, înjunghiere, împuşcare etc.),
chimic (de exemplu, otrăvire), biologic (de exemplu, inocularea de agenţi
patogeni) sau de altă natură.
Acţiunea dată poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente: fizico-
mecanice (coip contondent, armă de foc, armă albă, explozibil, mijloc de trans-
port, sursă de radiaţie etc.), chimice (substanţă toxică, substanţă otrăvitoare,
substanţă cu efect puternic etc.), biologice (agent patogen etc.) etc.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(3) art.142 CP RM, nu este relevant
dacă făptuitorul a activat direct şi personal asupra victimei ori a recurs la un
mijloc sau instrument indirect, activat de o altă forţă (de exemplu, s -a servit de
dispozitive automate (mecanisme cu ceas, încetinitori de explozie etc.), de
mijloace de transport etc., a profitat de acţiunile aşteptate ale victimei (victima
a deschis coletul adresat ei conţinând o încărcătură explozivă, victima a activat
motorul automobilului care este minat etc.) etc.).
Lipsirea ilegală de viaţă a persoanei care beneficiază de protecţie interna-
ţională poate fi comisă şi prin inacţiune, atunci când există obligaţia şi posibili-
tatea ca făptuitorul să împiedice producerea morţii victimei, iar acesta
manifestă o conduită pasivă şi omite să îndeplinească această obligaţie.
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.142 CP RM este o infracţiune
materială. Ea se consideră consumată din momentul producerii morţii cerebrale
a victimei.
directă sau indirectă.
Motivele infracţiunii specificate la alin.(3) art.142 CP RM pot fi dintre cele
mai variate: răzbunare; ură; motive huliganice; interesul material etc.
Scopul acestei infracţiuni poate fi oricare, inclusiv scopul provocării răz-
55
boiului sau a conflictului internaţional.

Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.142 CP RM este persoana
ani.
Cât priveşte circumstanţa agravantă consemnată ta alin.(4) art.142 CP RM,
noţiunea „război”, utilizată în dispoziţia acestei norme, are înţelesul pe care îl
cunoaştem din analiza infracţiunilor specificate la art.139 CP RM.
în acord cu Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la
12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale,
semnat la Geneva la 10.07.1977,20 prin conflict internaţional (altul decât răz-
boiul) se înţelege conflictul militar internaţional, care presupune lupta armată
între două sau mai multe state şi care provoacă crize profunde în relaţiile
internaţionale. Nu se are în vedere conflictul militar non-intemaţional (intern),
care se desfăşoară pe teritoriul unui stat, între forţele armate ale acelui stat şi
forţele armate disidente sau grupuri armate care controlează o parte a teritoriu-
lui statului respectiv.
în altă ordine de idei, va fi examinată infracţiunea specificată la alin.(5)
art.142 CP RM.
20
56
In ipoteza acestei infracţiuni, obiectul juridic special îl formează relaţiile

sociale cu privire la libertatea psihieă (morală) a persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.142 CP RM este persoana
care beneficiază de protecţie internaţională, adică persoana care îndeplineşte
condiţiile enunţate în art.122 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de ameninţare cu săvârşirea uneia dintre
faptele prevăzute la alin.(l), (2), (3) sau (4) art.142 CP RM; 2) circumstanţele
săvârşirii infracţiunii: existenţa pericolului realizării acestei ameninţări.
Această acţiune presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură
să inspire victimei temerea că, după caz: va fi săvârşit un act de violenţă asupra
oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională (dacă acest act poate periclita viaţa, sănătatea sau liber-
tatea persoanei în cauză); va fi răpită persoana care beneficiază de protecţie
internaţională ori asupra acesteia sau asupra libertăţii acesteia va fi săvârşit .un
alt atac; va fi săvârşit omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţio-
nală.
In contextul infracţiunii analizate, ameninţarea poate fi expusă verbal, în
scris ori concretizată în fapte. Ameninţarea poate fi adresată direct de cel ce
ameninţă sau indirect (printr-o terţă persoană). In toate aceste cazuri, contează
ca ameninţarea să aibă un caracter real.
Infracţiunea prevăzută la aiin.(5) art.142 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul expunerii ameninţării cu săvârşirea
uneia dintre faptele prevăzute la alin.(l), (2), (3) sau (4) art.142 CP RM, cu
condiţia că aceasta a fost percepută adecvat de către destinatar.
caracterizează prin intenţie directă.
Motivele ce-1 ghidează pe făptuitor la săvârşirea infracţiunii în cauză sunt:
răzbunarea; interesul material (presupunând executarea unei comenzi în schim-
bul unei recompense materiale); ura etc.
Scopul infracţiunii specificate la alin.(5) art.142 CP RM poate fi oricare,
inclusiv scopul provocării războiului sau a conflictului internaţional.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Secţiunea III. Infracţiuni contra securităţii omenirii
§ 1. Genocidul
La art.135 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de genocid,
57
adică pentru săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup

naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la
exterminarea lui fizică totală sau parţială.
Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind aderarea Republicii
Moldova la instrumentele juridice internaţionale referitoare la drepturile omului,
nr.707 din 10.09.1991,21 Republica Moldova a aderat, printre altele, la Convenţia
pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la New York la
09.12.1948. 22 Potrivit art.II al acestei Convenţii, genocidul se referă la oricare
dintre actele menţionate mai jos, comise cu intenţia de a distruge, în totalitate sau
numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi: a) omorârea
membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a
membrilor unui grup; c) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă
care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială; d) măsuri care vizează scă-
derea natalităţii în sânul grupului; e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în
altul.
în scopul realizării angajamentului de implementare a acestei recomandări,
asumat pe plan internaţional de către Republica Moldova, la art.135 CP RM este
incriminată fapta de genocid.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.135 CP RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la existenţa şi securitatea grupurilor naţionale, etnice,
rasiale sau religioase.
Atunci când presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului
victimei, acesta reprezintă obiectul material al infracţiunii de genocid.
Victima infracţiunii examinate este membrul unui grup naţional, etnic, rasial sau
religios. Pluralitatea victimelor nu constituie o condiţie obligatorie pentru existenţa
infracţiunii de genocid. Nici numărul de victime nu este definitoriu în cazul
infracţiunii date. Aceste afirmaţii se bazează pe ideea că, atâta vreme cât subiectul
infracţiunii acţionează în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup
naţional, etnic, rasial sau religios, infracţiunea este consumată dacă din rândul
acestora a rezultat fie chiar şi o singură victimă.
Victima infracţiunii specificate la art.135 CP RM este circumscrisă unei sfere
21
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1991, nr.6.
22
Oficial al Republicii Moldova, 1998, p. 100-104.
58
anumite, fiind întotdeauna şi exclusiv determinată prin apartenenţa sa la un anumit
grup de o anumită naţionalitate, etnie, rasă sau religie. In acest plan, prin „grup
naţional, etnic, rasial sau religios” se are în vedere ansamblul de per soane reunite
(în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunităţi de naţiona litate, etnie, rasă sau
religie.
La concret, prin grup naţional se înţelege ansamblul de persoane având aceeaşi
naţionalitate, deci fiind caracterizate prin apartenenţa la o anumită naţiune,
apartenenţă ce este susţinută prin cetăţenia unui stat.
La rândul său, grupul etnic reprezintă o colectivitate în interiorul unei societăţi
mai mari, ai cărei membri au, în realitate sau presupus, origine comună, amintiri
comune sau împărtăşesc acelaşi trecut istoric şi care au un punct de vedere comun
asupra unuia sau mai multor elemente simbolice, ca un rezumat al poporului lor.
Exemple de aceste elemente simbolice sunt: obiceiurile; concepţia despre viaţă;
sistemul de înrudire; înfăţişarea fizică; îmbrăcămintea; comportamentul;
confesiunea religioasă; limba sau formele dialectale; afiliaţia tribală; naţionalitatea;
fizionomia tipică; combinaţii ale acestor elemente.
Astfel, membrii grupului etnic au un semnificativ sentiment al identităţii,
datorită unor trăsături caracteristice comune de natură rasială, naţională şi culturală.
în fiecare societate convieţuiesc persoane aparţinând diferitelor grupuri etnice,
grupuri care pot fi majoritare sau minoritare. Membrii oricărui grup etnic se simt şi
par uniţi între ei prin trăsăturile caracteristice proprii. Datorită acestor trăsături
distincte, membrii unui grup etnic se deosebesc de membrii celorlalte grupuri
etnice. între grupurile etnice din fiecare societate se stabilesc relaţii prin intermediul
cărora se realizează comunicarea şi echilibrul sistemului social. Membrii unui grup
etnic au o identitate distinctă, generată de mi tip particular de istorie. Structura unui
grup etnic include persoane din toate grupele de vârstă şi de ambele sexe. Grupul
etnic este o realitate socială concretă care rezultă din interrelaţiile şi contactele
umane. Numai prin intermediul relaţiilor cu persoane aparţinând altor grupuri etnice
se pune în evidenţă identitatea fiecărui grup etnic.
în altă privinţă, prin grup rasial se are în vedere ansamblul de persoane reunite
pe baza unei comunităţi de rasă.
Din punct de vedere sociologic, conceptul de rasă are o accepţiune
prioritar socială, fiind definit ca un grup de indivizi care se
particularizează de celelalte grupuri în principal prin caracteristicile
culturale şi, în secundar, prin cele biologice. în biologia umană există o
singură specie Homo Sapiens, apărută cu cel puţin 300 000 de ani în urmă şi
care are trei rase principale (rasa caucaziană, rasa mongoloidă şi rasa
negroidă) şi circa 27 de rase secundare. Rasa nu depinde de caracterele
59
civilizaţiei. Nu există o rasă chineză, o rasă japoneză, o rasa americană

sau o rasă latină. Rasa nu este identică cu naţionalitatea sau etnia.
Cercetările genetice au demonstrat că toate rasele sunt egale din punct
de vedere biologic şi nu au evidenţiat nici o diferenţiere sensibilă în ceea
ce priveşte dezvoltarea creierului. Perspectiva biologică asupra rasei arată
că nu există o rasă pură, pentru că grupurile umane au cunoscut un
puternic amestec în evoluţia lor biologică. Diferenţierile rasiale se
datorează caracteristicilor fizice distincte fiecărei rase principale sau
secundare: culoarea părului, a irisului; tipul şi gradul de pilozitate facială
şi corporală; forma pleoapelor, ochilor, nasului, buzelor, capului etc.
în alt context, prin grup religios înţelegem ansamblul de persoane
reunite pe baza unei comunităţi de religie.
Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral,
practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu
această credinţă, în cursul dezvoltării sale, religia a luat un imens număr
de forme în diverse culturi sau persoane. Astfel, religii modeme majore se
consideră: creştinismul (ortodoxia, catolicismul (romano-catolicismul,
greco-catolicismul), protestantismul, confesiunile reformei, confesiunile
neoprotestante, biserica adventistă de ziua a şaptea, biserica baptistă,
biserica penticostală); islamul; hinduismul; taoismul; budismul;
sikhismul; spiritismul; iudaismul; bahâ'i; jainismul; shinto- ismul; religia
slavică; zoroastrismul. Religii modeme minore se consideră: asatru;
wicca; satanismul; druidismul.
Din cele sus-menţionate se poate deduce că relaţiile ce caracterizează
grupul naţional, etnic, rasial sau religios sunt profunde şi subtile,
incluzând mai ales componente spirituale, etice, culturale, a căror
determinare presupune un proces complex senzorial, intuitiv, raţional, iar
uneori chiar afectiv.
Precizăm că are un caracter exhaustiv lista de grupuri sociale de care
poate aparţine victima infracţiunii prevăzute la art.135 CP RM. Iată de ce,
victima infracţiunii de genocid nu poate fi membru al unui grup politic,
cultural, sexual etc.
In alt context, menţionăm că copilul din cadrul unui grup naţional,
etnic, rasial sau religios este victima infracţiunii de genocid, în ipoteza
prevăzută la
lit.d) art.135 CP RM. Se are în vedere persoana având vârsta cuprinsă între 0-
18 ani, aparţinând unui asemenea grup.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.135 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau în inacţiunea ce cunoaşte urmă-
toarele cinci modalităţi normative cu caracter alternativ:
60
a) omorârea membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;

b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului
naţional, etnic, rasial sau religios;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului naţional,
etnic, rasial sau religios;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul naţional, etnic, rasial sau religios;
e) supunerea grupului naţional, etnic, rasial sau religios la condiţii de exis-
tenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială.
Sunt evidente similitudinile existente între unele modalităţi de realizare a
infracţiunii de genocid şi anumite infracţiuni (de exemplu, între modalitatea,
prevăzută la li ta) art.135 CP RM, şi infracţiunea de omor intenţionat (art.145
CP RM); între modalitatea, specificată la lit.b) art.135 CP RM, şi infracţiunea
de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.151
CP RM); între modalitatea, prevăzută la lit.d) art.135 CP RM, şi infracţiunea de
trafic de copii (art.206 CP RM)). în virtutea regulii de calificare fixate la art.116
CP RM, în astfel de cazuri de concurenţă dintre norma generală şi cea specială
se va aplică numai norma specială (adică, art.135 CP RM). Nu va fi necesară
calificarea suplimentară în baza art.145,151 sau 206 CP RM.
în cele ce urmează nu vom stărui asupra tuturor caracteristicilor modalităţi-
lor consemnate la lit.a), b) şi d) art.135 CP RM. Pentru a evita repetiţiile, facem
trimitere la explicaţiile de rigoare vizând infracţiunile prevăzute la art.145,151
sau 206 CP RM. Analiza noastră o vom axa pe notele particularizante ale
modalităţilor de realizare a infracţiunii de genocid.
Astfel, omorârea membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios -
modalitate specificată la lit.a) art.135 CP RM - presupune următoarea structură
a laturii obiective: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau în inacţiu-
nea de lipsire ilegală de viaţă a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau
religios; 2) urmările prejudiciabile, şi anume - moartea cerebrală a membrilor
grupului naţional, etnic, rasial sau religios; 3) legătura de cauzalitate dintre
fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Acţiunea de lipsire ilegală de viaţă poate avea un caracter fizico-mecanic
(tăiere, înjunghiere, împuşcare etc.), chimic (de exemplu, otrăvire), biologic
(de exemplu, inocularea de agenţi patogeni) sau de altă natură. Această
acţiune poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente: fizico-mecanice
(corp contondent, armă de foc, armă albă, explozibil, mijloc de transport,
sursă de radiaţie etc.), chimice (substanţă toxică, substanţă otrăvitoare,
substanţă cu efect puternic etc.), biologice (agent patogen etc.) etc.
61
Pentru calificarea celor săvârşite în corespundere cu lit.a) art.135 CP RM,

nu contează dacă făptuitorul a activat direct şi personal asupra victimei ori a
recurs la un mijloc sau instrument indirect, activat de o altă forţă, de mijloace
de transport etc., a profitat de acţiunile aşteptate ale victimei etc.
Lipsirea ilegală de viaţă a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau
religios poate fi comisă şi prin inacţiune, atunci când există obligaţia şi
posibilitatea ca făptuitorul să împiedice producerea morţii victimei, iar acesta
manifestă o conduită pasivă şi omite să îndeplinească această obligaţie.
La calificarea faptei potrivit lit.a) art.135 CP RM, nu are importanţă dacă
omorârea membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios este săvârşită:
cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează
vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; asupra a
două sau mai multor persoane; de două sau mai multe persoane; cu deosebită
cruzime sau din motive sadice; prin mijloace periculoase pentru viaţa sau
sănătatea mai multor persoane; la comandă etc. Astfel de circumstanţe pot fi
luate în consideraţie numai la individualizarea pedepsei.
In cea de-a doua modalitate a sa — atingerea gravă a integrităţii fizice sau
mintale a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios (lit.b) art.135 CP RM)
- latura obiectivă a infracţiunii de genocid include următoarele trei semne: 1)
fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de atin gere gravă
a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau
religios; 2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării grave a integrităţii
fizice sau mintale a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
în acest mod, fapta prejudiciabilă analizată se poate concretiza în acţiune
(lovire, înjunghiere, otrăvire, aruncare de substanţe corosive, transmiterea
unei boli contagioase etc.). Acţiunea poate avea nu doar natură fizico-
mecanică, chimică sau biologică, dar şi natură psihică.
Inacţiune, ca expresie a faptei prejudiciabile prevăzute la lit.b) art.135 CP
RM, poate fi considerată lipsa de reacţie pentru a preveni o lovire sau o
accidentare, în cazul în care făptuitorul putea şi trebuia să o facă.
La calificarea celor săvârşite conform lit.b) art.135 CP RM, nu importă
dacă, în momentul atingerii grave a integrităţii fizice sau mintale a
membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios, victima a simţit sau
nu durere; la moment aceasta poate şi să nu simtă durerea, deoarece este
inconştientă sau a fost anesteziată cu ajutorul substanţelor narcotice sau
62
DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ
psihotrope.
La fel nu are relevanţă dacă atingerea gravă a integrităţii fizice sau
mintale a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios a fost
produsul direct al acţiunii sau al inacţiunii prejudiciabile sau dacă, din
contra, ea a rezultat indirect din acea acţiune sau inacţiune.
Fapta se va califica în conformitate cu lit.b) art.135 CP RM şi atunci
când făptuitorul constrânge victima să facă ceva care să-i cauzeze
vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale (de exemplu, victima este
silită să sară de la înălţime, în cădere fiindu-i vătămată grav integritatea
corporală sau sănătatea).
La calificarea faptei în acord cu lit.b) art.135 CP RM, nu contează dacă
atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului
naţional, etnic, rasial sau religios este săvârşită: cu bună-ştiinţă asupra unui
minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor; de două sau mai multe
persoane; prin schingiuire sau tortură; prin mijloace periculoase pentru
viaţa sau sănătatea mai multor persoane; asupra a două sau a mai multor
persoane; de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; la
comandă etc. Asemenea circumstanţe pot fi luate în consideraţie numai la
Totodată, în cazul în care atingerea gravă a integrităţii fizice sau
mintale a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios provoacă
decesul victimei din imprudenţă, cele săvârşite urmează a fi calificate
potrivit lit.b) art.135 şi art.149 CP RM.
Următoarea modalitate de realizare a infracţiunii de genocid,
consemnată la lit.C) art.135 CP RM, este luarea de măsuri pentru scăderea
natalităţii în sânul grupului naţional, etnic, rasial sau religios.
Se are în vedere una dintre următoarele modalităţi faptice: interzicerea
sau limitarea căsătoriilor; controlul forţat al naşterilor; interzicerea
raporturilor sexuale; separarea forţată a sexelor; suprimarea
chimioterapeutică sau medicamentoasă a funcţiei sexuale; efectuarea
sterilizării; mutilarea organelor sexuale etc.
Nu se are în vedere castrarea sau întreruperea sarcinii, care sunt
exemple de atingere gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor
grupului naţional,
etnic, rasial sau religios. Deci, intră sub incidenţa dispoziţiei de la lit.b)
art.135 CP RM.
Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului
naţional, etnic, rasial sau religios este deosebit de periculoasă, avându-se
în vedere că un grup naţional, etnic, rasial sau religios nu poate să

subziste dacă se împiedică procesul natural al reproducerii. Repetarea
acestor manifestări în timp poate avea ca efect exterminarea grupului.
In alt registru, traficul copiilor ce ţin de grupul naţional, etnic, rasial sau
religios - modalitate specificată la lit.d) art. 135 CP RM - presupune
oricare din următoarele şase modalităţi faptice alternative: 1) recrutarea
victimei; 2) transportarea victimei; 3) transferul victimei; 4) adăpostirea
victimei; 5) primirea victimei;
6) darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea
consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra victimei.
Nu este obligatoriu, dar este totuşi posibil ca - în contextul traficului
copiilor ce ţin de grupul naţional, etnic, rasial sau religios - acţiunea
prejudiciabilă în oricare din cele şase modalităţi nominalizate mai sus să
fie secundată de o acţiune adiacentă (ajutătoare).
în cazul traficului copiilor ce ţin de grupul naţional, etnic, rasial sau
religios, se creează condiţii pentru ca victima traficată să-şi piardă
calităţile demografice, caracteristice părinţilor ei, calităţi care nu se
transmit ereditar. în aceste situaţii, ne aflăm în prezenţa distrugerii
indirecte a grupului naţional, etnic, rasial sau religios, dar de data
aceasta prin dislocarea sau dispersarea tinerei generaţii. Deloc
întâmplător, traficul priveşte copiii, adică acele componente ale grupului
care sunt susceptibile de a fi mai uşor rupte de la locul de origine.
Asemenea manifestări sunt reprobabile, deoarece încalcă dreptul la
identitate sub aspect naţional, etnic, rasial sau religios al unui copil şi al
grupurilor formate pe criteriile de mai sus, din care copilul face parte.
La calificarea faptei în baza lit.d) art.135 CP RM, nu este relevant
dacă traficul copiilor ce ţin de grupul naţional, etnic, rasial sau religios
este săvârşit: cu aplicarea violenţei fizice sau psihice; cu aplicarea armei
de foc sau cu ameninţarea aplicării acesteia; cu aplicarea abuzului sau
violenţei sexuale; cu profitarea de abuz de autoritate sau de situaţia de
vulnerabilitate a copilului; cu ameninţarea divulgării informaţiilor
confidenţiale familiei copilului sau altor persoane; cu prelevarea
organelor sau ţesuturilor umane; asupra a doi sau mai multor copii; de
un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; asupra unui
copil în vârstă de până la 14 ani etc. Astfel de circumstanţe pot fi luate în
consideraţie numai la individualizarea pedepsei.
în alt context, supunerea grupului naţional, etnic, rasial sau religios la con\ diţii de
64
existenţă, care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială! constituie ultima
modalitate de realizare a infracţiunii de genocid, specificata la] lit.e) art.135 CP
RM.
Se are în vedere că membrii grupului naţional, etnic, rasial sau religios sunt
supuşi la condiţii inumane de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă; că sunt strămutaţil în
locuri caracterizate prin condiţii climatice, naturale, agroalimentare etc. nefa-j
vorabile; că sunt obligaţi să efectueze unele munci excesiv de obositoare; că nul
sunt asiguraţi cu asistenţă sanitară sau cu asistenţă umanitară în condiţiile unei]
calamităţi; că li se administrează unele medicamente sau tratamente medicalei de
natură să le pună în pericol existenţa fizică; că habitatul lor este expus
contaminării bacteriologice, chimice sau radioactive; că li se interzice desfăşu-J
rarea unei activităţi care reprezintă singura sursă de existenţă a grupului etc.
După examinarea tuturor modalităţilor de realizare a infracţiunii de genocid,!
trebuie de menţionat că asupra calificării faptei nu influenţează numărul acestor!
modalităţi în conjunctura infracţiunii săvârşite. O asemenea circumstanţă poate fi
luată în consideraţie la individualizarea pedepsei. De asemenea, întrucât
reprezintă modalităţile aceleiaşi infracţiunii, acestea nu pot forma un concurs! de
infracţiuni, în cazul în care au la bază aceeaşi intenţie infracţională.
în încheierea analizei laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.l35| CP
RM, se poate susţine că această infracţiune îmbină trăsăturile unei infracţiuni!
formale şi ale unei infracţiuni materiale.
Astfel, în prezenţa modalităţii consemnate la lit.a) art.135 CP RM, infrac- i
ţiunea în cauză este una materială şi se consideră consumată din momentul pro-
ducerii morţii cerebrale a victimei.
La fel, în prezenţa modalităţii specificate la lit.b) art.135 CP RM, infracţiu - i
nea de genocid este una materială şi se consideră consumată din momentul
producerii vătămării grave a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului
naţional, etnic, rasial sau religios (adică, după caz, a: vătămării grave periculoase
pentru viaţă; pierderii vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori din mo-
mentul încetării funcţionării acestuia; bolii psihice; unei alte vătămări a sănătăţii,
însoţite de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă; între-
ruperii sarcinii; desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente).
în cazul modalităţii prevăzute la lit.c) art.135 CP RM, infracţiunea de genocid
este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul luării de
măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului naţional, etnic, rasial sau
religios, indiferent dacă natalitatea în sânul respectivului grup a scăzut sau nu.
în prezenţa modalităţii consemnate la lit.d) art.135 CP RM, infracţiunea
examinată este una formală şi se consideră consumată din momentul obţinerii
controlului asupra facultăţii victimei de a se deplasa nestingherit.
în fine, în cazul modalităţii specificate la lit.e) art.135 CP RM, infracţiunea de

genocid este una formală. Ea se consideră consumată din momentul supunerii
grupului naţional, etnic, rasial sau religios la condiţii de existenţă care conduc la
exterminarea lui fizică totală sau parţială, indiferent dacă s-a produs exterminarea
fizică totală sau parţială a grupului.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.135 CP RM se caracterizează
prin intenţie directă.
Motivele infracţiunii analizate se exprimă în: răzbunare; ură; ură socială,
naţională, rasială sau religioasă; interesul material etc.
Cerinţa esenţială este ca scopul urmărit de către subiectul infracţiunii de
genocid să constea în nimicirea, în totalitate sau în parte, a unui grup naţional,
etnic, rasial sau religios - aspect specific care deosebeşte genocidul de aite infrac-
ţiuni, conferind intenţiei şi un caracter calificat. în lipsa scopului menţionat, fapta
poate realiza conţinutul unei alte infracţiuni (de exemplu, al infracţiunii prevăzute
la art.145, 151 206 sau altele din Codul penal), însă nu al infracţiunii specificate la
art.135 CP RM.
Subiectul infracţiunii de genocid este persoana fizică responsabilă care la
La calificarea faptei conform art.135 CP RM, nu interesează dacă subiectul
infracţiunii este cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau persoană fără
cetăţenie, dacă face parte din interiorul grupului naţional, etnic, rasial sau religios
sau este din afara acestuia. De asemenea, nu are importanţă dacă persoana
acţionează în nume propriu sau la îndemnul ori cu consimţământul altei per soane
sau la ordinul unei autorităţi.
La fel, este cazul de menţionat că, în corespundere cu art.IV al Convenţiei
pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptate la New York la
09.12.1948, persoanele care au comis genocid vor fi pedepsite indiferent că sunt
conducători, funcţionari sau particulari.
Astfel, faptul că subiectul infracţiunii de genocid face parte sau nu din elita
puterii ori este subordonat acesteia poate avea impact numai asupra individualizării
pedepsei.
§ 2. Ecocidul
La art.136 CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de ecocid, adică

pentru distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei
66
ori a resurselor acvatice, precum şi pentru săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca
sau au provocat o catastrofă ecologică.
Conform alin.(3) art.35 al Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva,
semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate
internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, este interzis să se utilizeze metode
şi mijloace de luptă care sunt concepute pentru a cauza sau de la care se poate
aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural. în art.55
al aceluiaşi act normativ se stabileşte că războiul va fi purtat veghind la protejarea
mediului înconjurător natural împotriva daunelor excesive, de durată şi grave;
această protecţie include interdicţia de a utiliza metode sau mijloace de luptă
concepute pentru a cauza sau de la care se aşteaptă să cauzeze asemenea pagube
mediului înconjurător natural şi să compromită, ca urmare, sănătatea sau
supravieţuirea populaţiei; atacurile cu titlu de represalii îndreptate împotriva
mediului înconjurător natural sunt interzise.
De asemenea, în art.l al Convenţiei privind interzicerea utilizării în scopuri
militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului
înconjurător, semnate la Geneva la 18.05.1977,23 se prevede că fiecare stat îşi
asumă obligaţia de a nu se angaja în utilizarea în scopuri militare sau în oricare alte
scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător cu efecte larg
răspândite, de lungă durată sau grave, ca mijloace care provoacă distrugeri, daune
sau prejudicii altui stat. în conformitate cu art.4 al acestui act normativ, fiecare stat
se angajează sa ia toate măsurile pe care le va considera necesare, conform
procedurilor sale constituţionale, pentru a interzice şi preveni orice activitate care
contravine dispoziţiilor Convenţiei privind interzicerea utilizării în scopuri militare
sau în oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător,
în orice loc aflat sub jurisdicţia sau sub controlul său.
Luând în consideraţie dispoziţiile acestor instrumente cu vocaţie internaţională,
se prezintă ca justificată incriminarea, la art.136 CP RM, a faptei de ecocid.
Obiectul juridic special al infracţiunii de ecocid îl constituie relaţiile sociale cu
privire la existenţa şi securitatea omenirii ca ecosferă.
Noţiunea ecosferă desemnează spaţiile de pe Pământ unde există viaţă,
incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a uscatului (litosfera) şi
23
Convention on the Prohibition of Military or Any Other Hostile Use of Environmental
Modification Techniques. http://www.un-documents.net/enmod.htm
hidrosfera. Ecosfera conţine o multitudine de organisme şi de specii care

formează numeroase ecosisteme.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă flora, fauna sau
resursele acvatice. Obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.136 CP
RM îl reprezintă atmosfera.
Prin floră se înţelege totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită
regiune a globului sau într-un anumit mediu. Prin faună se are în vedere
totalitatea speciilor de animale dintr-o regiune a globului. Resursele acvatice
sunt sursele de apă care sunt utile sau ar putea fi folositoare pentru om.
Utilizarea apei se face în domenii ca agricol, industrial, uz casnic,
agrement şi activităţi de mediu. în fine, atmosfera constituie stratul de aer
care înconjoară Pământul.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.136 CP RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se concretizează în
acţiunea de distrugere a florei sau a faunei, de intoxicare a atmosferei ori a
resurselor acvatice, ori în
o altă acţiune; 2) urmările prejudiciabile, exprimate în catastrofa
ecologică, sau pericolul producerii unor asemenea urmări prejudiciabile;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile sau pericolul producerii urmărilor prejudiciabile.
Din cele sus-menţionate reiese că modalităţile normative cu caracter
alternativ ale acţiunii prejudiciabile analizate sunt:
a) distrugerea florei sau a faunei;
b) intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice;
c) o altă asemenea acţiune.
Modalitatea de distrugere a florei sau a faunei presupune exterminarea
fizică a speciilor şi comunităţilor de plante, răspândite într-un anumit
teritoriu, ori a speciilor de animale care vieţuiesc pe uscat, în apă, în
atmosferă sau în sol.
Metodele de distrugere a florei sau a faunei pot fi următoarele:
provocarea unor fenomene (ploi torenţiale, uragane, grindină, avalanşe
etc.); modificarea compoziţiei aerului, apei şi altor medii, pe suprafeţe
întinse, care să genereze o succesiune de fenomene distrugătoare;
modificarea orientată în stratul de ozon sau în ionosferă care să afecteze
grav un anumit teritoriu; provocarea exploziei termonucleare; utilizarea
unor reagenţi chimici sau a surselor radiaţiei ionizante; stimularea erupţiei
unor vulcani; provocarea creşterii catastrofale a nivelului apelor, a
inundaţiilor sau a cutremurelor de pământ; modificarea gravă67a mediu lui
marin; acţiunea punctiformă asupra unor regiuni din zonele polare,
ecuatoriale sau cu hidrocarburi care să genereze fenomene distrugătoare;
acţiunea de modificare climatică etc.

Pentru calificarea distrugerii florei sau a faunei în baza art.136 CP RM,
este obligatoriu modul de masă. Se are în vedere numărul suficient de mare de
specii şi comunităţi de plante ori specii de animale care sunt afectate în rezul-
tatul săvârşirii acţiunii de distrugere a florei sau a faunei.
într-un alt context, modalitatea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor
acvatice presupune poluarea atmosferei sau a resurselor acvatice. Poluarea se
produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate - solide,
lichide sau gazoase - aerul atmosferic sau apele suferă modificări fizice,
chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase.
Intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice datorită agenţilor biologici
(microorganisme sau materii organice fermentescibile) duce la o contaminare
puternică bacteriologica a aerului atmosferic sau a apei, care are drept urmare
răspândirea unor afecţiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele virale, febra
tifoidă.
Intoxicarea chimică a atmosferei ori a resurselor acvatice rezultă din dever -
sarea în aerul atmosferic sau în ape a diverşilor compuşi, ca: nitraţi; fosfaţi;
reziduuri sau deşeuri provenite din industrie sau din activităţi care conţin
plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu etc.
Intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice cu substanţe organice de
sinteză este, în principal, consecinţa utilizării pesticidelor, policlorobifenililor,
fenolilor sau altor asemenea substanţe.
Intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice datorită agenţilor fizici
apare ca urmare a evacuării în aerul atmosferic sau în apă a materialelor solide,
minerale sau insolubile. In această categorie intră şi poluarea termică a
resurselor acvatice. Poluarea termică este cauzată de deversările apelor de
răcire care provin din industrie sau de la unele centrale termice ori nucleare.
însă, ridicarea temperaturii apei, ca urmare a acestor deversări, poate duce la
modificări intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale şi vegetale
din zonele respective.
O problemă specială reprezintă intoxicarea radioactivă a atmosferei ori a
resurselor acvatice, care poate să apară în urma unei degajări a reziduurilor
radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomică sau
de la cercetările nucleare.
Legiuitorul nu stabileşte o listă exhaustivă a modalităţilor de realizare a
infracţiunii de ecocid. Aceasta ne-o demonstrează utilizarea, 68 în dispoziţia de la
art.136 CP RM, a sintagmei „săvârşirea altor acţiuni”. O asemenea abordare
este condiţionată de caracterul indeterminat al rezultatelor progresului tehnico-
ştiinţific în viitorul apropiat. în acelaşi timp, considerăm că această

sintagmă
trebuie ignorată la calificarea faptelor în baza art.136 CP RM, luând în consideraţie regula
fixată la alin.(2) art.3 CP RM, potrivit căreia interpretarea extensivă defavorabilă a legii
penale este interzisă.
Precizăm că timpul săvârşirii infracţiunii nu este semnul secundar indispensabil al
laturii obiective a infracţiunii de ecocid. Săvârşirea acestei infracţiuni poate avea legătură
cu aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi
metodelor de ducere a războiului, interzise de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte, sau cu aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte. însă, infracţiunea specificată la
art.136 CP RM poate fi comisă şi pe timp de pace.
Dacă infracţiunea de ecocid este săvârşită în legătură cu aplicarea în cadrul
conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de ducere a
războiului, interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, sau
cu aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte,' cele comise formează concursul infracţiunilor prevăzute la
art.136 şi la alin.(l) sau (2) art.143 CP RM. Dacă infracţiunea de ecocid are scopul de a
nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios,* fiind însoţită,
de exemplu, de omorârea membrilor acestui grup, atunci cele săvârşite formează
concursul infracţiunilor specificate la art.135 şi 136 CP RM. Dacă infracţiunea de ecocid
este săvârşită alături de ducerea războiului, la calificare se va reţine concursul
infracţiunilor prevăzute la art.136 şi la alin.(2) art.139 CP RM.
Infracţiunea de ecocid absoarbe, practic, oricare dintre faptele care sunt specificate în
Capitolul IX al Părţii Speciale a Codului penal. Drept urmare, aplicarea art.136 CP RM
exclude calificarea suplimentară în baza art.223-235 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.136 CP RM este, după Caz, o infracţiune materială sau
formal-materială. Ea este o infracţiune materială atunci când presupune producerea
urmărilor prejudiciabile, exprimate în catastrofa ecologică. Ea este o infracţiune formal-
materială atunci când presupune apariţia pericolului producerii unor asemenea urmări
prejudiciabile. Se va lua în consideraţie la individualizarea pedepsei, dacă — în rezultatul
săvârşirii acţiunii de distrugere a florei sau a faunei, de intoxicare a atmosferei ori a
resurselor acvatice, ori săvârşirii altor acţiuni - s-a produs o catastrofă ecologică sau
numai a apărut pericolul producerii unei catastrofe ecologice.
Din analiza prevederilor Legii Republicii Moldova privind protecţia mediu lui
înconjurător, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993, 1

precum şi a prevederilor Convenţiei privind diversitatea biologică, semnate la Rio de
69
Janeiro la 05.06.1992, se desprinde că prin catastrofa ecologică trebuie de înţeles

24
perturbarea - pe arii întinse şi cu caracter durabil - a funcţionării normale a sistemelor

ecologice, însoţită de reducerea considerabilă a diversităţii biologice.
în art.136 CP RM legiuitorul nu oferă indicii privind suprafaţa zonei afectate de
catastrofa ecologică. Considerăm că ar trebui avut în vedere şi specificul zonei (rezervaţii
ale biosferei, parcuri naturale naţionale şi altele de interes ştiinţific deosebit ori sub
aspectul biodiversităţii). Totuşi, în majoritatea cazurilor, ar trebui avută în vedere o
suprafaţă de mai multe sute de kilometri pătraţi, comparabilă cu ariile de culturi sau cu
zonele împădurite care au suferit daune în timpul războaielor din Indochina.
Cât priveşte caracterul durabil al catastrofei ecologice, nu poate fi identificat un
criteriu temporal precis referitor la durata acestei perioade: mai mulţi ani sau mai multe
zeci ori chiar sute de ani. Or, aceasta depinde de poziţia geografică concretă, dar şi de
capacitatea de „recuperare ecologică” a zonei respective.
Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se caracterizează prin intenţie directă sau
indirectă. Atitudinea psihică a făptuitorului în raport cu urmările, exprimate în catastrofă
ecologică, este ceea ce permite delimitarea infracţiunii analizate de infracţiunile
specificate în Capitolul IX al Părţii Speciale a Codului penal. Or, la săvârşirea acestor
infracţiuni făptuitorul nu admite (cu atât mai mult nici nu doreşte) producerea unei
catastrofe ecologice.
Motivele care îl ghidează pe făptuitor să comită infracţiunea de ecocid sunt: interesul
de apărare a Patriei, interpretat eronat; răzbunarea; interesul material; interesul ştiinţific;
teribilismul etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.136 CP RM este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
§ 3. Clonarea
La art.144 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de donare, adică

pentru crearea fiinţelor umane prin donare.
în art.ll al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Genomului Uman, adoptate
la Paris la 11.11.1997, se menţionează: „Practicile, care sunt contrare
24
70
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.9. - Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 1999, p.101-132.
Capitolul II, INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII $1 SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
demnităţii umane, ca, de exemplu, donarea reproductivă a fiinţei umane, sunt

interzise”. 25 La litb) a Declaraţiei ONU privind donarea omului, adoptate la New York la
08.03.2005,26 se prevede că Adunarea Generală a ONU adresează un apel tuturor statelor
membre de a interzice toate formele de donare umană în măsura în care acestea sunt
incompatibile cu demnitatea umană şi cu protecţia vieţii omului. De asemenea, conform
alin. 1 art. 1 al Protocolului adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a
demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea
donării fiinţelor umane, întocmit la Paris la 12.01.1998, 27 este interzisă orice intervenţie
având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau
moarte. La fel, potrivit alin.(6) art.9 al Legii Republicii Moldova cu privire la ocrotirea
sănătăţii reproductive şi planificarea familială, adoptate de Parlamen tul Republicii
Moldova la 24.05.2001,28 se interzice folosirea celulelor sexuale şi a embrionilor în
scopuri de donare a fiinţei umane.
Luând în consideraţie aceste reglementări, legiuitorul moldovean a stabilit, la art. 144
CP RM, răspunderea pentru infracţiunea de donare.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 144 CP RM îl reprezintă relaţiile
sociale cu privire la existenţa şi securitatea omenirii sub aspect biomedical.
Există o necesitate a respectării fiinţei umane, atât în plan individual, cât şi ca
membru al speciei umane. Utilizarea abuzivă a biologiei şi medicinei poate conduce la
acte care să pericliteze demnitatea umană, să afecteze uniunea con jugală şi principiile de
procreaţie artificială. Or, transferul patrimoniului ereditar al unei persoane la o viitoare
fiinţă umană constituie o gravă violare a relaţiilor sociale cu privire la existenţa şi
securitatea omenirii sub aspect biomedical, având în vedere că fiecare persoană are
dreptul de a fi o entitate unică şi nu o copie a unei alte persoane. In ipoteza săvârşirii
infracţiunii prevăzute la art. 144 CP RM, progresul biologiei şi medicinei nu este utilizat
în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Săvârşirea acestei infracţiuni presupune că
nu întreaga umanitate se poate bucura de avantajele biologiei şi medicinei.
Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă materialul genetic, prelevat din
corpul uman, care se utilizează în vederea donării. La rândul său, fiinţa umană donată
reprezintă produsul infracţiunii în cauză.
în sens biologic, clona reprezintă un organism multicelular care posedă exact aceleaşi
gene cu un alt organism viu. în natură, acest lucru este posibil doar accidental la gemenii
25
The Universal Declaration on the Human Genome and Human Rights, http://unesdoc.unesco.org/
images/0012/001229/122990eo.pdf The UN Declaration on Human Cloning. http://wwwjiric.org/UN/UN-
GADeclarationHuinanClonmg.pdf
27
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. VoL38. - Chişinău: Moldpres, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2006, p-295-298.
28
monozigoţi, care s-au dezvoltat prin fertilizarea unui singur ovul de către un singur
spermatozoid şi, din motive încă necunoscute, zigotul format (oul fertilizat) s-a divizat în
doi zigoţi.
Pentru calificarea faptei în conformitate cu art.144 CP RM, nu are impor tanţă dacă
fiinţa umană donată este lăsată să se dezvolte până la stadiul de embrion, făt sau fiinţă
umană născută. O asemenea circumstanţă poate fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei stabilite de art.144 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii de donare constă în fapta prejudiciabilă exprimată în
acţiunea de creare a fiinţelor umane prin donare.
Prin a crea se înţelege a face ceva care nu exista mai înainte.
Se are în vedere crearea unei copii genetice a unui om care există deja. Cu alte
cuvinte, este vorba despre dublarea unei fiinţe umane, pe calea provocării artificiale a
formării unui embrion uman purtător al aceloraşi informaţii genetice ca un alt embrion,
fat, persoană în viaţă sau decedată.
în accepţiunea art.144 CP RM, termenul clonare este folosit pentru donarea umană
artificială, făcută în laborator, şi nu cea naturală. Clonarea presupune lipsa aportului
genetic masculin la concepţie. Clona poate aparţine genetic unui bărbat sau unei femei în
viaţă. Contactul sexual dintre cele două sexe nu mai este necesar. Fertilizarea nu mai este
făcută de către un spermatozoid. Având in vedere că toate celulele corpului uman,
indiferent de localizare anatomică şi funcţia îndeplinită, posedă acelaşi ADNj*‘ poate
JSfolosită orice celulă pentru clonare. Totuşi funcţia distinctă a celulei prelevate va fi
inhibată de către ovul care va reprograma ADN-ul celulei pentru a se divide ca un zigot
(ou fecundat). Toate aceste procese au loc fără prezenţa unui spermatozoid, în laborator,
pe o placă de sticlă, sub microscop şi nu în Uterul mamei.
La concret, acţiunea de creare a fiinţelor umane prin clonare presupune următoarea
succesiune de acte: se înlătură ADN-ul din nucleul unui ovul luat de la mama-surogat.
Acest material genetic va fi apoi înlocuit de ADN-ul preluat şi izolat dintr-o celulă a
individului ce urmează a fi donat, iar ovulul, care va
conţine astfel numai ADN-ul respectivului individ, se va divide ca orice embrion

normal.
într-o altă versiune de creare a fiinţelor umane prin donare, nu se îndepărtează
nucleul ovulului, ci se injectează nucleul unei celule aparţinând celui care se doreşte a
fi donat, se aşteaptă un timp şi cele două nuclee sunt lăsate împreună pentru a se
produce un fel de acomodare, de „toleranţă”. Numai după aceea se aplică
denuclearizarea şi, ulterior, stimulul necesar pentru ca acest complex să-şi înceapă
divizarea.
Astfel, donarea poate fi privită ca un proces de duplicare, în urma căruia rezultă
un material genetic identic, care nu este însă obţinut prin mijloace sexuale. în cadrul
reproducerii sexuate, se petrece combinarea a doua ADN-uri, unul provenit de la tată,
celălalt de la mamă, iar in cazul reproducerii asexuate - asemenea donării - nu se
perpetuează decât informaţia genetică a unui singur părinte.
în vederea calificării faptei în baza art.144 CP RM, nu are importanţă tipul
donării: 1) donarea ADN-ului adult; 2) donarea terapeutică (donarea biochimică).
Ambele tipuri de donare sunt reproductive, deoarece ambele reproduc indivizi umani.
Singura diferenţă constă în modul de abordare a individului donat. în donarea
terapeutică se creează un embrion donat, care este folosit apoi în cercetare şi, în final,
distrus. în donarea ADN-ului adult embrionul este plasat în uterul mamei şi îşi poate
continua dezvoltarea, dându-i-se posibilitatea de a se naşte. Clona care se va naşte va
prezenta fenotipul (aspectul fizic, caracteristicile comportamentale, fiziologice şi
biochimice) precum şi genotipul (totalitatea factorilor ereditari) celui care a donat
celula adultă, nu însă al donatoarei ovulului sau al mamei purtătoare.
Doar la individualizarea pedepsei poate fi luată în consideraţie diferenţierea celor
două tipuri ale donării.
Nu intră sub incidenţa art.144 CP RM: manipularea cu genele umane având ca
efect alterarea genotipului; utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme
biologice sau alte arme de distrugere în masă; implantarea embrionului uman în
corpul unei femele de animal; creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman în
exteriorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile; plasarea unui
embrion obţinut ilegal în corpul unei mame purtătoare; comerţul cu embrioni umani;
comerţul cu gameţi umani, pentru obţinerea unui folos patrimonial injust Astfel de
fapte pot avea legătură - directă sau indirectă - cu acţiunea de creare a fiinţelor umane
prin donare. însă, nu se identifică cu această acţiune.
Nu intră sub incidenţa art. 144 CP RM nici donarea animalelor sau plantelor. 29
29
în acest context, este cazul de precizat că, în conformitate cu lit.d) alin.(2) art.5 al Legii Republicii
Moldova cu privire la producţia agroalimentară ecologică, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 09.06.2005*, metodele de producţie agroalimentară ecologică, utilizate în producţia de animale, nu
73
Menţionăm că, în sensul prevederilor de la lit.n) alin.(2) art. 145 şi de la lit.l)

alin.(2) art. 151 CP RM, utilizarea organelor sau ţesuturilor victimei presupune,
printre altele, folosirea organelor sau ţesuturilor victimei la donare. In aceste condiţii,
realizarea scopului infracţiunilor, specificate la lit.n) alin.(2) art. 145 şi la lit.l) alin.(2)
art. 151 CP RM, atestă prezenţa concursului dintre una din aceste infracţiuni şi
infracţiunea de donare.
Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor în scopul
efectuării donării, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei,
atrage răspunderea în baza art. 158 CP RM. în situaţia în care acest scop se realizează,
cele săvârşite vor forma concursul infracţiunilor prevăzute la art. 144 şi 158 CP RM.
în condiţiile faptei incriminate la lit.f) alin. (2) art.206 CP RM, prelevarea
organelor sau ţesuturilor umane poate avea scopul efectuării donării. In cazul în care
acest scop îşi găseşte realizarea, vom fi în prezenţa concursului dintre infracţiunile
specificate la art. 144 şi la lit.f) alin.(2) art.206 CP RM.
în altă privinţă, precizăm că existenţa infracţiunii de donare nu este subordonată
vreunei condiţii privind locul sau timpul săvârşirii infracţiunii. Cert este însă faptul că
- deşi norma de incriminare nu o prevede expres - acţiunea de creare a fiinţelor umane
prin donare nu poate fi săvârşită oriunde şi oricând, ci numai acolo unde nivelul de
cercetare ştiinţifică în biologie şi medicină este foarte avansat (laboratoare, institute
etc.).
Infracţiunea prevăzută la art. 144 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul creării unei fiinţe umane prin donare.
Latura subiectivă a infracţiunii de donare se caracterizează prin intenţie directă.
Motivele infracţiunii examinate se exprimă în: interesul material; năzuinţa de a
obţine unele avantaje nepatrimoniale; interesul ştiinţific etc.
La calificarea faptei în baza art. 144 CP RM, nu are importanţă dacă scopul,
urmărit de făptuitor, este cel de procreaţie. O asemenea circumstanţă poate fi luată în
consideraţie numai la individualizarea pedepsei.
Subiectul infracţiunii specificate la art. 144 CP RM este persoana fizică
trebuie să presupună utilizarea unor forme de reproducere artificială, precum donarea.

74al Republicii Moldova, 2005, nr.95-97.
Monitorul Oficial
Nu este corect a considera că numai un specialist în ingineria genetică poate fi

subiectul infracţiunii de donare. întrucât legiuitorul nu concretizează cine este
subiectul infracţiunii prevăzute la art.144 CP RM, nu există nici un temei de a
restrânge cumva cercul subiecţilor.
Secţiunea IV. Infracţiuni de război

§ 1. Tratamente inumane
în art.137 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de tratamente inumane se

reunesc trei variante-tip de infracţiuni.
în acord cu alin.(l) art.137 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune constă în
supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în
mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii
răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar
civil sau al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum
şi oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la
experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament
medical în interesul lor.
exprimă în săvârşirea, faţă de persoanele indicate la alin.(l) art.137 CP RM, a uneia
dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adver -
sarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fară
judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamen tale
prevăzute de lege.
Conform alin.(3) art.137 CP RM, cea de-a treia varianta-tip de infracţiune
consistă în torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a
persoanelor menţionate la alin.(l) art.137 CP RM.
Incriminarea, la art.137 CP RM, a faptelor reunite sub denumirea marginală de
tratamente inumane este urmarea ratificării de către Republica Moldova a
următoarelor patru convenţii adoptate la 12.08.1949:
- Convenţia de la Geneva (I) pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor
75
din forţele armate în campanie 30;

- Convenţia de la Geneva (II) pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor
şi naufragiaţilor din forţele armate maritime 31;
- Convenţia de la Geneva (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de
război32;
- Convenţia de la Geneva (IV) cu privire la protecţia persoanelor civile în
timp de război.33
In acord cu art.3 din toate aceste convenţii, sunt şi rămân prohibite, oricând şi
oriunde, cu privire la persoanele căzute sub puterea adversarului: a) atingerile aduse
vieţii şi integrităţii corporale, mai ales omorul sub toate formele, mutilările,
cruzimile, torturile şi chinurile; b) luările de ostatici; c) atingerile aduse demnităţii
persoanelor, mai ales tratamentele umilitoare şi înjositoare; d) condamnările
pronunţate şi execuţiile efectuate fără o judecată prealabilă, dată de un tribunal
constituit în mod regulat, însoţită de garanţii judiciare recunoscute ca indispensabile
de către popoarele civilizate.
De asemenea, potrivit art.4 al Protocolului II adiţional la Convenţiile de la
Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate
fără caracter internaţional, semnat la Geneva la 10.07.1977, 34 toate persoanele, care
nu participă în mod direct la ostilităţi sau care nu mai participă la acestea, indiferent
că sunt sau nu private de libertate, au dreptul să le fie respectată persoana lor. Ele
vor fi tratate cu umanitate în toate împrejurările, fară nici
o diferenţiere cu caracter nefavorabil. Este interzis să se ordone să nu mai fie
supravieţuitori. Fără încălcarea caracterului general al dispoziţiilor precedente,
următoarele acte cu privire la persoanele, care nu participă în mod direct la ostilităţi
sau care nu mai participă la acestea, indiferent că sunt sau nu private de libertate,
sunt şi vor fi interzise în orice timp şi loc: a) atentatele împotriva vieţii, sănătăţii şi
integrităţii fizice şi morale a persoanelor, în special omuciderea şi actele de cruzime
ca tortura, mutilările sau orice formă de pedeapsă corporală; b) pedepsele colective;
c) luarea de ostatici etc.
în cea mai mare parte, prevederile cuprinse în art.137 CP RM sunt con forme cu
dispoziţiile cuprinse în instrumentele internaţionale sus-menţionate
şi în alte reglementări juridice internaţionale adoptate cu privire la protejarea
anumitor categorii de persoane pe timpul conflictului armat sau al acţiunilor
militare.
30
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.5. - Chişinău: Moldpres, Monitorul
31
Ibidem, p.33-54.
32
Ibidem, p.55-125.
33
Ibidem, p. 126-188.
34
Ibidem, p.259-270.
76
formează relaţiile sociale cu privire la neadmiterea supunerii persoanelor
căzute sub puterea adversarului la tortură, tratamente inumane, experienţe medi-
cale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în
interesul lor.
victimei, acesta reprezintă obiectul material al infracţiunii analizate.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.137 CP RM este persoana făcând
parte din una din următoarele categorii:
1) rănitul;
2) bolnavul;
3) prizonierul;
4) persoana civilă;
5) membrul personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor
asimilate acesteia;
6) naufragiatul;
7) oricare altă persoană căzută sub puterea adversarului.
Noţiunile rănit şi bolnav se aplică persoanelor care, în urma unei traume, suferă
de o boală ori au alte suferinţe sau incapacităţi fizice ori psihice şi care necesită
tratament medical, timp în care se abţin de la orice fel de acte ostile. Această
definiţie luată din dispoziţia de la lit.a) art.8 al Protocolului I adiţional la
Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, lărgeşte şi în
acelaşi timp restrânge înţelesul normal al acestor noţiuni. Pe de-o parte, această
definiţie este mai largă, deoarece include acele persoane care nu sunt rănite sau
bolnave în sensul normal al acestor cuvinte, dar care au nevoie de îngrijiri medicale
imediate (femeile însărcinate, nou-născuţii, persoanele cu handicap etc.). Pe de altă
parte, definiţia este mai restrânsă, deoarece protejează numai acele persoane care se
abţin de la acte de ostilitate (un soldat rănit încă îşi mai poate folosi arma).
în alt context, în corespundere cu art.4 al Convenţiei de la Geneva (III) cu
privire la tratamentul prizonierilor de război, sunt prizonieri de război persoanele
care, aparţinând uneia din următoarele categorii, au căzut sub puterea inamicului:
1) membrii forţelor armate ale unei părţi în conflict ori membrii miliţiilor şi ai
corpurilor de voluntari făcând parte din aceste forţe armate;
2) membrii altor miliţii sau membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv acei
din mişcările de rezistenţă organizate, aparţinând unei părţi în conflict şi acţionând
în afara sau în interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este
ocupat, cu condiţia ca aceste miliţii sau corpuri de voluntari, inclusiv aceste mişcări
de rezistenţă organizate, să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă în fruntea lor o persoană care răspunde pentru subordonaţii săi; b) să aibă
un semn distinctiv fix şi care se poate recunoaşte de la distanţă; c) să poarte armele
77
în mod deschis; d) să se conformeze, în operaţiunile lor, legilor şi obiceiurilor

războiului;
3) membrii forţelor armate regulate, care se pretind ale unui guvern sau ale
unei autorităţi nerecunoscute de puterea deţinătoare;
4) persoanele care urmează forţele armate, fără a face parte direct din ele, cum
sunt membrii civili ai echipajelor avioanelor militare, corespondenţii de război,
furnizorii, membrii unităţilor de lucru sau ai serviciilor însărcinate cu bunăstarea
forţelor armate, cu condiţia ca ele să fi primit autorizaţia forţelor armate pe care le
întovărăşesc, acestea trebuind să le elibereze în acest scop un bilet de identitate
asemănător modelului anexat;
5) membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comer -
ciale şi echipajele aviaţiei civile ale părţilor în conflict, care nu beneficiază de un
tratament mai favorabil în virtutea altor dispoziţii de drept internaţional;
6) populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, ia armele în
mod spontan pentru a combate trupele de invazie, fără să fi avut timpul de a
constitui forţe armate regulate, dacă ea poartă armele în mod deschis şi dacă
respectă legile şi obiceiurile războiului.
De asemenea, beneficiază de tratamentul rezervat prizonierilor de război:
1) persoanele aparţinând sau care au aparţinut forţelor armate ale ţării ocupate
dacă, din cauza acestei apartenenţe, puterea ocupantă socoteşte necesar să pro-
cedeze la internarea lor - chiar dacă iniţial le eliberase în timp ce ostilităţile se
desfăşurau în afara teritoriului pe care ea îl ocupă - mai ales după o încercare
neizbutită a acestor persoane de a se alătura forţelor armate de care aparţin şi care
sunt angajate în luptă sau când nu ascultă de somaţia ce le-a fost făcută, în scopul
internării;
2) persoanele aparţinând uneia dintre categoriile enumerate în art.4 al Con -
venţiei de la Geneva (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război, pe care
puterile neutre sau nebeligerante le-au primit pe teritoriul lor şi pe care trebuie să le
interneze în baza dreptului internaţional, fără a aduce prejudiciu oricărui tratament
mai favorabil pe care aceste puteri ar socoti că trebuie să-l acorde, cu excepţia
dispoziţiilor art.8, 10, 15, alin.5 art.30, art.58-67, 92, 126
78
ale acestei Convenţii şi în cazul când există relaţii diplomatice între părţile în
conflict şi puterea neutră sau nebeligerantă interesată, dispoziţii care privesc
puterea protectoare.
In alt context, conform art.13 al Convenţiei de la Geneva (IV) cu privire la
protecţia persoanelor civile în timp de război, noţiunea persoana civilă desemnează
întreaga populaţie a părţilor în conflict, fară nici o deosebire cu caracter
discriminatoriu bazată pe rasă, naţionalitate, religie sau opinii politice ce au drept
scop să reducă suferinţele cauzate de război.
In acord cu lit.c), e)-m) art.8 al Protocolului I adiţional la Convenţiile de la
internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, prin personal sanitar se înţelege
persoanele afectate în exclusivitate de către o parte în conflict fie scopurilor sanitare
enumerate la lit.e) a aceluiaşi articol, fie administraţiei unităţilor sanitare, fie - în
sfârşit - funcţionării sau administrării mijloacelor de transport sanitar. Aceste
afectări pot fi permanente sau temporare. Expresia „personal sanitar” acoperă: i)
personalul sanitar, militar sau civil, al unei părţi în conflict, inclusiv cel care este
menţionat în Convenţia de la Geneva (I) pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi
bolnavilor din forţele armate în campanie şi în Convenţia de la Geneva (II) pentru
îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate
maritime, precum şi cel care este afectat unor organisme de protecţie civilă; ii)
personalul sanitar al Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie (Semiluna Roşie, Leul şi
Soarele Roşu) şi al altor societăţi naţionale voluntare de asistenţă, recunoscute legal
şi autorizate de către o parte la conflict; iii) personalul sanitar al unităţilor sau al
mijloacelor de transport sanitar prevăzute la alin.(2) art.9 al Protocolului I adiţional
la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977.
Prin unităţi sanitare se înţelege aşezăminte şi alte formaţii, militare sau civile,
organizate în scopuri sanitare, adică: căutarea, evacuarea, transportul, diagnosticul
sau tratamentul - inclusiv primul ajutor - al răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor,
precum şi prevenirea bolilor. Noţiunea „unităţi sanitare” include, între altele,
spitalele şi alte unităţi similare, centrele de transfuzie sanguină, centrele şi
institutele de medicină preventivă şi centrele de aprovizionare sanitară, precum şi
depozitele de material sanitar şi de produse farmaceutice din aceste unităţi.
Unităţile sanitare pot fi fixe sau mobile, permanente sau temporare.
Prin transport sanitar se înţelege transportul rutier, pe apă sau aerian, al răniţilor,
bolnavilor şi naufragiaţilor, al personalului sanitar şi religios şi al materialului
sanitar, protejaţi de Convenţiile de la Geneva şi de Protocolul I adiţional
conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977.
Prin mijloc de transport sanitar se înţelege orice mijloc de transport, militar sau
79
DREPT PENAL, PARTEA SPECIALĂ
civil, permanent sau temporar, destinat în exclusivitate transportului sanitar şi pus sub
conducerea unei autorităţi competente a unei părţi la conflict
Prin semn distinctiv se înţelege semnul distinctiv al Crucii Roşii, al Semilunii
Roşii sau al Leului şi Soarelui Roşu, pe fond alb, când este utilizat pentru protecţia
unităţilor şi mijloacelor de transport sanitare şi a personalului sanitar şi religios,
precum şi a materialului acestora.
într-un alt context, potrivit litb) art.8 al Protocolului I adiţional la Conven ţiile de
la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor con flictelor armate
internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, noţiunea naufragiaţii desemnează acele
persoane, care se găsesc într-o situaţie de pericol pe mare sau în alte ape în rezultatul
unei nenorociri, ce le afectează pe ele sau nava, avionul care le transportă, şi care se
abţin de la comiterea oricăror acte ostile.
Aceste persoane, cât timp se abţin de la acte ostile, vor fi considerate în
continuare naufragiaţi în timpul salvării lor, până când vor dobândi un alt statut în
virtutea Convenţiilor de la Geneva sau Protocolului I adiţional la Convenţiile de la
internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977: statut de persoană protejată în
conformitate cu art.4 din Convenţia de la Geneva (IV) cu privire la protecţia
persoanelor civile în timp de război, dacă naufragiatul este un civil şi este debarcat
într-un port aparţinând inamicului! dacă naufragiatul este un militar, poate dobândi
statut de combatant dacă este colectat de către armata sa, statut de persoană internată
dacă este colectat de o navă de război neutră sau debarcat într-un port neutru, sau
statut de prizonier de război dacă este colectat de către forţele armate inamice. în
toate cazurile, naufragiatul îşi păstrează statutul de persoană rănită sau bolnavă în
măsura în care starea sănătăţii sale o justifică. Exercitarea dreptului de căutare şi
predare acordat navelor de război vizavi de navele spital şi vasele comerciale poate
aduce, de asemenea, o schimbare în statutul de naufragiat. In sfârşit, persoanele care
se găsesc într-o situaţie periculoasă pe teren (regiuni polare, deşert, junglă etc.) şi cei
a căror situaţie de pericol nu este rezultatul unei nenorociri, ci al unei acţiuni
voluntare, cum ar fi îndeplinirea unei misiuni (trupe militare de comando, înotători
subacvatici), nu pot fi consideraţi naufragiaţi; însă, în acest din urmă caz, persoanelor
respective li s-ar acorda statut de naufragiaţi dacă ar renunţa la misiune sau la oricare
alte acte ostile.
In fine, victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.137 CP RM poate fi oricare
altă persoană căzută sub puterea adversarului (cu excepţia rănitului, bolnavului,
prizonierului, persoanei civile, membrului personalului sanitar civil sau al Crucii
Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiatului). Con siderăm că se are în
vedere personalul religios, care include acele persoane, civile sau militare - precum
80
capelani, rabini, hogi etc. - care sunt devotaţi exclusiv unei misiuni religioase
(indiferent de religia pe care o practică).
Conform lit-d) art.8 al Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva,
semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate inter -
naţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, prin personal religios se înţelege
persoanele, militari sau civili, precum sunt preoţii care se dedică în exclusivitate
funcţiei lor şi sunt ataşaţi: i) fie forţelor armate ale unei părţi la conflict; ii) fie uni-
tăţilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitar ale unei părţi la conflict; iii) fie
unităţilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitare prevăzute la alin.(2) art.9 al
Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor
la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la
10.07.1977; iv) fie organismelor de protecţie civilă ale unei părţi la conflict
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.137 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau în inacţiu nea de
supunere a victimei, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane ori de
supunere a victimei la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt
justificate de un tratament medical în interesul victimei; 2) timpul săvârşirii
infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare.
Astfel, se profilează existenţa următoarelor două modalităţi normative cu caracter
alternativ ale faptei prejudiciabile examinate:
1) supunerea victimei, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane;
2) supunerea victimei la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu
sunt justificate de un tratament medical în interesul victimei.
Referitor la prima modalitate din cele nominalizate mai sus, putem susţine
următoarele: din prevederile art.l din Convenţia ONU împotriva torturii şi altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante reiese că termenul tortură
se referă la orice act prin care unei persoane i se provoacă, cu intenţie, o durere sau
suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la această
persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un
act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o
intimida sau a face presiuni asupra ei ori de a intimida şi a face presiuni asupra unei
terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare
ar fi ea. 35 O definiţie similară a noţiunii de tortură este formulată la alin.(l) art.309 36
CP RM. De aceea, în vederea perceperii înţelesului noţiunii de tortură, pentru a evita
35
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.l. - Chişinău: Moldpres. Monitorul
36
Convention for the Protection of Human Rights and Dignity of the Human Being with regard to the
Application of Biology and Medicine: Convention on Human Rights and Biomedicine,
http://conventions.coe.int/ Treaty/en/ Treaties/html/164.htm
81
DREPT PENAL, PARTEA SPECIALĂ
repetiţiile inutile, facem trimitere la explicaţiile de rigoare vizând infracţiunea

prevăzută la alin.(l) art.309 CP RM.
Precizarea care se impune este următoarea: putem accepta cele două definiţii,
menţionate mai sus, în vederea desemnării acţiunii sau inacţiunii de supunere a
victimei, prin orice metode, la tortură, specificate la alin.(l) art.137 CP RM. Insă, cu o
singură condiţie: în accepţiunea dispoziţiei de la alin.(l) art.137 CP RM, nu este
obligatoriu să fie cauzate mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau
sănătăţii victimei. Este suficient să existe scopul cauzării unor mari suferinţe sau
vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii victimei.
în alt registru, din definiţiile noţiunii de tortură, relevate mai sus, se desprinde că
orice formă de tortură este un tratament inuman (şi degradant). In general, diferenţa
dintre noţiunile „tortură” şi „tratamente inumane”, utilizate în dispoziţia de la alin.(l)
art.137 CP RM, este una de gradaţie. Aprecierea gradului respectiv se face în funcţie
de circumstanţele concrete, în special în funcţie de durata tratamentului respectiv al
victimei, de caracterul urmărilor fizice şi psihice ale unui astfel de tratament. în cazuri
aparte, trebuie luate în consideraţie vârsta, sexul şi starea sănătăţii victimei. Oricum,
tortura constituie gradul cel mai ridicat pe care îl poate atinge un tratament inuman
sau degradant.
Precizăm că - în ipoteza de supunere a victimei, prin orice metode, la tortură -
aplicarea răspunderii potrivit alin.(l) art.137 CP RM exclude califica rea suplimentară
în baza alin.(l) art.309 1 CP RM.
Referitor la cea de-a doua modalitate a faptei prejudiciabile specificate la alin.(l)
art.137 CP RM — supunerea victimei la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu
sunt justificate de un tratament medical în interesul victimei - se poate afirma că prin
efectuarea acestor experienţe s-ar putea urmări evidenţierea unor descoperiri
ştiinţifice uneori necesare progresului medicinii. Cu toate acestea, nu se justifică
experienţele pe persoane vii, mai ales având calitatea de bolnavi, răniţi, naufragiaţi,
prizonieri de război etc. Pe de altă parte, în nici o ţară, chiar pe timp de pace,
experimentele pe oameni nu sunt permise, apelându-se de cele mai multe ori la
experienţele pe animale şi, uneori, pe cadavre.
în acest sens, conform art.16 şi 17 ale Convenţiei privind drepturile omului şi
biomedicina, semnate la Oviedo la 04.04.1997, nici o cercetare nu poate fi
întreprinsă asupra unei persoane decât numai dacă sunt întrunite următoarele
condiţii:
1) la cercetarea asupra fiinţelor umane, nu există o metodă alternativă de o
eficienţă comparabilă;
2) riscurile care pot apărea la adresa persoanei nu sunt disproporţionate în
raport cu posibilele avantaje ale cercetării;
82
3) proiectul cercetării a fost aprobat de către un organ competent, după o

examinare independentă a meritelor ştiinţifice ale acestuia, inclusiv fiind eva luată
importanţa scopului cercetării şi efectuată analiza multidisciplinară a accep-
tabilităţii sale etice;
4) persoanele, care sunt obiect al cercetării, au fost informate cu privire la
drepturile şi garanţiile prevăzute de lege pentru protecţia lor;
5) consimţământul a fost dat expres şi este consemnat în scris. Acest
consimţământ poate fi retras, în orice moment, în mod liber.
Cercetarea nu poate fi întreprinsă asupra unei persoane lipsite de capacitatea de
a consimţi, decât numai dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
1) să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.(i)-(iv) art.16 al Convenţiei
privind drepturile omului şi biomedicina, semnate la Oviedo la 04.04.1997;
2) rezultatele aşteptate de la cercetare trebuie să aibă potenţialul de a produce
avantaje reale şi directe pentru sănătatea persoanei;
3) cercetarea nu se poate efectua cu o eficienţă comparabilă asupra unor
subiecţi capabili să-şi dea consimţământul;
4) autorizarea necesară, prevăzută la art.6 al Convenţiei privind drepturile
omului şi biomedicina, semnate la Oviedo la 04.04.1997, a fost dată în mod explicit
şi în scris;
5) persoana respectivă nu refuză.
In mod excepţional şi în condiţii de protecţie stabilite prin lege, o cercetare ale
cărei rezultate aşteptate nu comportă nici un rezultat direct asupra sănătăţii
persoanei respective, poate fi autorizată numai în conformitate cu condiţiile
prevăzute la pct.(i)-(v) alin.(l) art.17 al Convenţiei privind drepturile omului şi
biomedicina, semnate la Oviedo la 04.04.1997, precum şi cu următoarele con diţii
suplimentare:
1) cercetarea are scopul de a contribui, prin ameliorări semnificative ale
înţelegerii ştiinţifice a stadiului tulburării sau bolii persoanei, la îmbunătăţirea
rezultatelor capabile să confere avantaje persoanei respective sau altor persoane din
aceeaşi categorie de vârstă sau afectate de aceeaşi tulburare sau maladie sau care
prezintă aceleaşi caracteristici;
2) cercetarea nu prezintă pentru persoana respectivă decât un risc şi o
constrângere minimale.
Din perspectiva condiţiilor enunţate în cadrul art.16 şi 17 ale Convenţiei
privind drepturile omului şi biomedicina, semnate la Oviedo la 04.04.1997,
considerăm că lipsa oricăreia din aceste condiţii echivalează cu lipsa de justificare a
unui tratament medical în interesul victimei, în sensul prevederii de la alin.(l)
art.137 CP RM.
Timpul săvârşirii infracţiunii este un semn secundar obligatoriu al laturii
83
obiective a infracţiunii examinate. Se are în vedere timpul conflictului armat sau al

acţiunilor militare. în lipsa acestui semn al laturii obiective, cele săvârşite nu pot fi
calificate în baza alin.(l) art.137 CP RM.
Noţiunea timpul conflictului armat se referă la perioada de timp în care se
desfăşoară, după caz:
a) conflictul armat internaţional, care presupune lupta armată între două sau
mai multe state şi care provoacă crize profunde în relaţiile internaţionale;
b) conflictul armat non-intemaţional (intern), care se desfăşoară pe teritoriul
unui stat, între forţele armate ale acelui stat şi forţele armate disidente sau grupuri
armate care controlează o parte a teritoriului statului respectiv.
La rândul său, noţiunea timpul acţiunilor militare se referă la perioada de timp în
care se desfăşoară nemijlocit manevre coordonate efectuate de forţele militare în
vederea realizării planului de luptă.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.137 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul supunerii victimei, prin orice metode, la
tortură sau tratamente inumane ori al supunerii victimei la experienţe medicale,
biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medica l în interesul
victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.137 CP RM se carac-
terizează prin intenţie directă.
naţională, rasială sau religioasă; interesul material etc.
Este indispensabil ca, în ipoteza de supunere a victimei, prin orice metode, la
tortură sau tratamente inumane, scopul urmărit de către subiectul infracţiunii
specificate la alin.(l) art.137 CP RM să constea în cauzarea unor mari suferinţe sau
vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. în lipsa scopului
menţionat, fapta nu va putea fi calificată în conformitate cu alin.(l) art.137 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.137 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
Subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană; legea nu cere o calitate
specială. Totuşi, se poate face o oarecare particularizare, în sensul că subiect poate
fi un militar al armatei străine sub a cărei putere se află prizonierii, naufragiaţii etc.,
o persoană cu funcţie de conducere în acea armată sau chiar persoane civile care
slujesc puterii adverse şi care au anumite calităţi (specialişti în domeniul medical,
cel biologic sau în alte domenii ale ştiinţei, care fac experienţe medicale, biologice
sau ştiinţifice pe corpurile unor persoane enumerate supră).
în altă ordine de idei, vom efectua analiza infracţiunii specificate la alin.(2)
art.137 CP RM.
84
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză îl constituie relaţiile sociale cu

privire la neadmiterea săvârşirii faţă de persoanele căzute sub puterea adver sarului
a constrângerii de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adver sarului, la
neadmiterea luării de ostatici, deportării, dislocării sau lipsirii de libertate fără
temei legal ori la neadmiterea condamnării de către o instanţă de judecată
constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor
juridice fundamentale prevăzute de lege.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.137 CP RM îl reprezintă
corpul persoanei (în ipoteza în care infracţiunea presupune o influenţare nemijlocită
infracţională asupra corpului victimei).
Ca şi în cazul infracţiunii precedente, victimă a infracţiunii specificate la
alin.(2) art.137 CP RM este persoana făcând parte din una din următoarele cate-
gorii: 1) rănitul; 2) bolnavul; 3) prizonierul; 4) persoana civilă; 5) membrul per-
sonalului sanitar civil sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia;
6) naufragiatul; 7) oricare altă persoană căzută sub puterea adversarului.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include următoarele două semne:
1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau în inacţiunea de constrângere
de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului, de luare de osta-
tici, deportare, dislocare sau lipsire de libertate fără temei legal ori de condamnare
de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi
fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege; 2) timpul
săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare.
Astfel, fapta prejudiciabilă specificată la alin.(2) art.137 CP RM cunoaşte
următoarele cinci modalităţi normative cu caracter alternativ:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adver-
sarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără
judecată prealabilă şi fară respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevă zute
de lege.
Sunt vădite similitudinile existente între unele modalităţi de realizare a in-
fracţiunii prevăzute la alin.(2) art.137 CP RM şi anumite infracţiuni, de exemplu:
între modalitatea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.137 CP RM şi infracţiunea de luare
de ostatici (art.280 CP RM); între modalitatea specificată la lit.d) alin.(2) art.137
CP RM (presupunând ipoteza lipsirii de libertate fără temei legal) şi infracţiunea de
privaţiune ilegală de libertate (art.166 CP RM). Respectând regula de calificare
85
fixată la art.l 16 CP RM, în asemenea cazuri de concurenţă dintre norma generală şi

cea specială urmează a se aplică numai norma specială (adică, alin.(2) art.137 CP
RM). Nu va fi -necesară calificarea suplimentară în baza art.166 sau 280 CP RM.
în continuare, nu vom insista asupra tuturor notelor caracteristice ale moda-
lităţilor consemnate la lit.b) şi d) alin.(2) art.137 CP RM. Pentru a evita repetiţiile,
facem trimitere la explicaţiile de rigoare privitoare la infracţiunile prevă zute la
art.166 sau 280 CP RM. în investigarea noastră, ne vom focaliza atenţia asupra
trăsăturilor individualizante ale modalităţilor de realizare a infracţiunii specificate
la alin.(2) art.137 CP RM.
Astfel, constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului -
modalitate prevăzută la lita) alin.(2) art.137 CP RM - presupune constrângerea unei
persoane apte de a face parte din forţele armate ale adversarului, înfăţişată sub
forma constrângerii fizice, psihice sau de altă natură.
Termenul constrângere are înţelesul de influenţare asupra victimei, astfel încât
aceasta să fie lipsită de posibilitatea de a-şi dirija acţiunile. în cazul în care victima
nu va fi lipsită de posibilitatea de a-şi dirija acţiunile, nu ne vom afla în prezenţa
infracţiunii specificate la lita) alin.(2) art. 137 CP RM.
Constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului
poate presupune forme dintre cele mai variate: aplicarea violenţei; amenin ţarea cu
violenţa; ameninţarea cu divulgarea unor informaţii compromiţătoare; ameninţarea
cu distrugerea sau cu deteriorarea bunurilor; ameninţarea cu răpirea unei persoane
etc.
Nu poate alcătui conţinutul noţiunii de constrângere, utilizate la alin.(2) art.137
CP RM, influenţarea asupra victimei prin rugăminţi, ordine, prin oferirea unor
sume de bani sau a diverselor avantaje ori profituri, prin îndemnuri, amăgiri etc.
In alt registru, referitor la luarea de ostatici - modalitate specificată la lit.b)
alin.(2) art.137 CP RM - facem trimitere la analiza modalităţii de săvârşire a unui
alt atac asupra libertăţii persoanei care beneficiază de protecţie internaţională,
modalitate a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.142 CP RM. Precizăm doar că, în
accepţiunea dispoziţiei de la litb) alin.(2) art.137 CP RM, luarea de ostatici
presupune lipsirea de libertate a unei singure persoane sau a unui grup de persoane,
drept represalii sau pentru a impune adversarului o anumita rezolvare. De regulă,
partea adversă, care a luat ostatici, ameninţă cealaltă parte cu omorârea acestora
dacă nu i se va rezolva o anumită doleanţă.
în altă privinţă, deportarea constituie modalitatea specificată la lit.c) alin.(2)
art.137 CP RM.
Deportarea presupune mutarea forţată a unei singure persoane sau a unui grup
de persoane (nu are importanţă numărul persoanelor deportate) de pe teritoriul unui
86
stat pe teritoriul statului advers ori pe teritoriul unui stat terţ.

Este cazul de menţionat că, potrivit art.49 al Convenţiei de la Geneva (IV) cu
privire la protecţia persoanelor civile în timp de război, deportările de persoane
protejate din teritoriul ocupat ,în teritoriul puterii ocupante sau în acel al oricărui alt
stat, ocupat sau nu, sunt interzise, oricare ar fi motivul. Totuşi, partea ocupantă va
putea proceda la evacuarea totală sau parţială a unei anumite regiuni ocupate, dacă
securitatea populaţiei sau motive imperioase militare o cer. Evacuările nu vor putea
duce la deplasarea persoanelor protejate peste hotarele teritoriului ocupat decât
dacă, din motive materiale, este imposibilă efectuarea unei asemenea deplasări.
Populaţia astfel evacuată va fi readusă la cămine de îndată ce ostilităţile în acest
sector vor lua sfârşit. Puterea ocupantă, procedând la aceste evacuări, va trebui să
asigure, în măsura posibilului, cazarea convenabilă a persoanelor protejate, ca
deplasările să fie făcute în condiţii satisfăcătoare de salubritate, de igienă, de
securitate şi de hrană şi ca membrii aceleiaşi familii să nu fie despărţiţi unii de alţii.
Puterea protectoare va fi informată de orice evacuări, de îndată ce acestea vor avea
loc. Puterea ocupantă nu va putea să reţină persoanele protejate într-o regiune
deosebit de expusă pericolelor războiului, decât dacă securitatea populaţiei sau
motive imperioase o cer. Puterea ocupantă nu va putea proceda la deportarea unei
părţi din propria sa populaţie civilă în teritoriul ocupat de ea.
în alt context, referitor la dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal -
modalitate specificată la lit.d) alin.(2) art.137 CP RM - consemnăm că dislocarea
presupune tot o mutare forţată dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi
stat, nedepăşindu-se frontierele legale ale acestuia.
Conform art.17 al Protocolului II adiţional la Convenţiile de la Geneva, sem-
nate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate fără caracter
internaţional, semnat la Geneva la 10.07.1977, nu se va ordona strămutarea
populaţiei civile pentru motive legate de conflict, în afară de cazul când aceasta
este impusă de securitatea persoanelor civile în cauză sau de raţiuni militare
imperioase. Dacă o astfel de deplasare trebuie efectuată, se vor lua toate măsu-
rile posibile pentru ca populaţia civilă să aibă condiţii satisfăcătoare de cazare,
salubritate, igienă, securitate şi alimentaţie; persoanele civile nu vor fi
constrânse să părăsească propriul lor teritoriu pentru motive legate de conflict.
In alt registru, lipsirea de libertate fără temei legal nu trebuie confundată cu
luarea de ostatici. Or, la concret, ea se realizează prin internarea unor persoane
în lagăre sau în alte locuri de deţinere. Este obligatoriu ca lipsirea de libertate
să aibă un caracter ilegal, deci să nu se întemeieze pe vreo dispoziţie legală
internă sau intemaţională’în vigoare la acel moment.
87
In sfârşit, modalitatea prevăzută la lit.e) alin.(2) art. 137 CP RM se
exprimă în condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod
ilegal fără judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice
fundamentale prevăzute de lege.
In acest sens, în primul rând, orice condamnare trebuie să se bazeze pe o
judecată prealabilă. In al doilea rând, întotdeauna instanţele de judecată trebuie
să fie legal constituite, adică să fié înfiinţate şi să-şi desfăşoare activitatea în
baza legiiffi
Totuşi, este posibil cazul când condamnarea este pronunţată de către o
instanţă de judecată constituită în mod legal şi cu judecată prealabilă, dar fără
respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege. In accepţiunea
dispoziţiei de la lit.e) alin.(2) art. 137 CP RM, prin garanţii juridice fundamentale
prevăzute de lege înţelegem acele garanţii pe care le presupune un proces penal
în vederea aflării adevărului, cu asigurarea tuturor drepturilor procesuale ca
premisă a pronunţării unei soluţii corecte, juste, bazate pe lege şi adevăr. Din
această perspectivă, infracţiunea specificată la lit.e) alin.(2) art. 137 CP RM
subzistă chiar în situaţia când cauza este judecată de o instanţă de judecată legal
constituită şi cu judecată prealabilă, însă în lipsa asigurării unor garanţii juridice
fundamentale prevăzute de lege.
obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.137 CP RM. Se are în vedere timpul
conflictului armat sau al acţiunilor militare. In lipsa acestui semn al laturii
obiective, cele comise nu pot fi calificate în baza alin.(2) art.137 CP RM.
Infracţiunea analizată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată,
după caz, din momentul: constrângerii de a îndeplini serviciul militar în forţele
armate ale adversarului; lezării efective a libertăţii fizice a victimei (sub forma
suprimării sau restrângerii libertăţii), punând în evidenţă imposibilitatea victimei de
a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi intereselor sale; deportării;
dislocării sau lezării efective a libertăţii fizice a victimei (sub forma suprimării sau
restrângerii libertăţii), punând în evidenţă imposibilitatea victimei de a se deplasa
ori de a acţiona conform voinţei şi intereselor sale; condamnării de către o instanţă
de judecată constituită în mod ilegal fară judecată prealabilă şi fără respectarea
garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.137 CP RM se
Motivele infracţiunii în cauză se pot exprima în: ură; ură socială, naţională,
rasială sau religioasă; răzbunare; interesul material; năzuinţa de autoafirmare;
înţelegerea denaturată a obligaţiilor de serviciu etc.
în unele cazuri, scopul faptei infracţionale prevăzute la alin.(2) art.137 CP RM
este un scop special: scopul îndeplinirii de către victimă a serviciului militar în
88
forţele armate ale adversarului (lit.a) alin.(2) art.137 CP RM); scopul de a sili
statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de
persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate

de condiţie pentru eliberarea ostaticului (lit.b) alin.(2) art.137 CP RM).
Ca şi în cazul infracţiunii precedente, subiect al infracţiunii specificate la
alin.(2) art.137 CP RM poate fi orice persoană, fără o anume calitate specială.
Totuşi, se poate face o oarecare particularizare, în sensul că subiect poate fi un
militar al armatei străine sub a cărei putere se află prizonierii, naufragiaţii etc., o
persoană cu funcţie de conducere în acea armată, sau chiar persoane civile care
slujesc puteri adverse şi care au anumite calităţi.
în altă ordine de idei, vom examina infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.137
CP RM.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu
privire la neadmiterea torturării, mutilării, exterminării sau executării fără o
judecată legală a persoanelor căzute sub puterea adversarului.
victimei, acesta reprezintă obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(3)
art.137 CP RM.
Victimă a infracţiunii analizate este persoana făcând parte din una din urmă-
toarele categorii: 1) rănitul; 2) bolnavul; 3) prizonierul; 4) persoana civilă;
5) membrul personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor
asimilate acesteia; 6) naufragiatul; 7) oricare altă persoană căzută sub puterea
adversarului.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(3) art.137 CP RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau în
inacţiunea de torturare, mutilare, exterminare sau executare fără o judecată legală;
2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat sau al
acţiunilor militare.
Pot fi remarcate următoarele patru modalităţi normative cu caracter alternativ
ale faptei prejudiciabile examinate:
1) torturare;
2) mutilare;
3) exterminare;
4) executarea fară o judecată legală.
înainte de a trece la examinarea acestor modalităţi, vom consemna că, potrivit
art.ll al Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949,
referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva
la 10.07.1977, sănătatea şi integritatea fizică sau mentală a persoanelor aflate în
89
mâinile părţii adverse nu trebuie să fie compromise prin nici un act şi nici prin vreo
omisiune nejustificată. în consecinţă, este interzis de a supune persoanele
menţionate unui act medical care nu ar fi motivat de starea sănătăţii lor şi care nu ar
fi conform cu normele medicale general recunoscute pe care partea responsabilă de
actul respectiv l-ar aplica, în circumstanţe medicale analoage, propriilor săi
resortisanţi aflaţi în libertate.
Este, în special, interzis de a practica asupra acestor persoane, chiar şi cu
consimţământul lor: a) mutilări fizice; b) experienţe medicale sau ştiinţifice;
c) prelevări de ţesuturi sau de organe pentru transplanturi, cu excepţia cazurilor
când aceste acte sunt justificate. Nu se poate face derogare de la această interdicţie
decât atunci când este vorba despre donări de sânge în vederea transfuziei sau de
piele destinată grefelor, cu condiţia ca aceste donări să fie voluntare şi să nu fie
rezultatul unor măsuri coercitive sau al insistenţei şi ca ele să fie destinate unor
scopuri terapeutice în condiţii compatibile cu normele medicale general
recunoscute şi cu controale efectuate atât în interesul donatorului, cât şi al
primitorului.
Orice act sau omisiune voluntară care pune în mod grav în pericol sănătatea
sau integritatea fizică sau mentală a oricărei persoane sub puterea unei părţi, alta
decât cea de care ea depinde şi care, fie că contravine uneia dintre interdicţiile
enunţate în alin.(l) şi (2) ale art.l 1 al Protocolului I adiţional la Convenţiile de la
Geneva, semnate la 12.08.1949, fie că nu respectă condiţiile prevăzute în alin.(3) al
aceluiaşi articol, constituie o infracţiune gravă la numitul Protocol.
Prin prisma acestor reglementări, menţionăm că, în sensul prevederii de la
alin.(3) art.137 CP RM, prin torturare se înţelege nu tortura. Se are în vedere
manifestarea unei cruzimi deosebite. Aceasta se exprimă în cauzarea victimei a
unor suferinţe - de ordin fizic sau psihic - care sunt intense, inutile şi prelungite.
Aşadar, noţiunea „torturare”, utilizată în dispoziţia de la alin.(3) art.137 CP
RM, are un conţinut similar cu noţiunea „cu deosebită cruzime”, utilizată în
dispoziţia de la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, este admisibilă o inter-
pretare similară a noţiunilor respective, cu ajustările de rigoare.
Prin mutilare trebuie de înţeles desfigurarea prin sfărâmare, rupere, smulgere,
tăiere a unei părţi a corpului victimei. In prezenţa modalităţii de mutilare, aplicarea
răspunderii în baza alin.(3) art.137 CP RM exclude calificarea suplimentară potrivit
art.151 CP RM (luând în consideraţie că vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii poate presupune pierderea unui organ ori desfigurarea
iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente).
Exterminarea presupune suprimarea vieţii victimei prin metode care produc
suferinţe deosebite şi oroare celor care au luat cunoştinţă de modalitatea de execuţie
90
(de exemplu: jupuirea pielii; turnarea peste victimă a unor lichide inflamabile
cărora li se dă foc; arderea sau îngroparea unei persoane vii; asfixierea mecanică
prelungită în timp; otrăvirea, urmată de suferinţe prelungite; privarea de mâncare,
apă, somn, de confort termic sau fonic, de alte necesităţi vitale etc.).
în fine, executarea fără o judecată legală constă în suprimarea vieţii persoanei
judecate, cu titlu de pedeapsă. In afară de aceasta, executarea victimei are ca
premisă condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilega l şi/sau
fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege.
în prezenţa modalităţilor de exterminare şi executare fără o judecată legală,
aplicarea răspunderii în baza alin.(3) art.137 CP RM exclude calificarea supli-
mentară potrivit art.145 CP RM.
obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.137 CP RM. Se are în vedere timpul
conflictului armat sau al acţiunilor militare. în lipsa acestui semn al laturii
obiective, cele săvârşite nu pot fi calificate în baza alin.(3) art.137 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(3) art.137 CP RM este, după caz, o infracţiune
formală sau materială. Ea este o infracţiune formală în cazul modalităţii de
torturare. în aceste ipoteze, infracţiunea se consideră consumată din momen tul
manifestării cruzimii deosebite în raport cu victima. Infracţiunea prevăzută la
alin.(3) art.137 CP RM este o infracţiune materială în cazul modalităţilor de
mutilare, exterminare şi executare fără o judecată legală. în aceste ipoteze, infrac-
ţiunea se consideră consumată, după caz, din momentul producerii vătămării grave
a integrităţii corporale sau a sănătăţii (presupunând pierderea unui organ ori
desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente) sau al producerii
morţii .cerebrale a victimei.
caracterizează, după caz, prin intenţie directă sau indirectă.
naţională, rasială sau religioasă; interesul material; năzuinţa de autoafirmare;
înţelegerea denaturată a obligaţiilor de serviciu etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.137 CP RM este persoana fizică
Legea nu cere o calitate specială a subiectului acestei infracţiuni, el poate fi
orice persoană. Totuşi, se poate face o oarecare particularizare, în sensul că subiect
poate fi un militar al armatei străine sub a cărei putere se află prizonierii,
naufragiaţii etc., o persoană cu funcţie de conducere în acea armată sau chiar
persoane pivile care slujesc puterii adverse şi care au anumite calităţi.
91
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII $1 SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
§ 2. încălcarea dreptului umanitar internaţional
în art.138 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de încălcare a dreptului

umanitar internaţional se reunesc trei variante-tip de infracţiuni.
In conformitate cu alin.(l) art.138 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune se
concretizează în executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea
infracţiunilor prevăzute la art.137 CP RM.
exprimă în darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al
acţiunilor militare a unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infrac-
ţiuni prevăzute la art.137 CP RM, dacă lipsesc semnele unei infracţiuni mai grave.
Conform alin.(3) art.138 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune se
exprimă în neîndeplinirea sau în îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a
obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor
prevăzute la art.137 CP RM.
Dreptul umanitar internaţional reprezintă ansamblul normelor de drept inter-
naţional, de sorginte cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod
special problemele survenite în timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare.
Dreptul umanitar internaţional cunoaşte două părţi:
a) dreptul conflictelor armate (dreptul războiului propriu-zis). Se mai numeşte
şi „dreptul de la Haga”, datorită faptului că principalele reguli sunt cuprinse în
convenţiile adoptate la conferinţele de pace de la Haga din 1899 şi 1907 şi în
Protocolul privind protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, adoptat la
Haga la 14.05.1954.37 La aceste instrumente se mai adaugă: Convenţia asupra
interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca
producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fară discriminare, adoptată
la Geneva la 10.10.198038; Convenţia cu privire la interzicerea folosirii, stocării,
producţiei şi transferului minelor antipersonal şi distrugerea acestora, adoptată la
Oslo la 18.09.199739; Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a
crimelor contra umanităţii, adoptată la New York la 26.11.1968, 40 etc.;
b) dreptul umanitar propriu-zis. Se mai numeşte şi „dreptul de la Geneva”, care
cuprinde în principal un număr de patru convenţii adoptate la 12.08.1949, şi
anume: Convenţia de la Geneva (I) pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi
37
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.27. - Chişinău:
Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, p.132-160.
38
39
Ibidem, p.39-54.
40
92
bolnavilor din forţele armate în campanie; Convenţia de la Geneva (II) pentru

îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate
maritime; Convenţia de la Geneva (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de
război; Convenţia de la Geneva (IV) cu privire la protecţia persoanelor civile în
timp de război. De asemenea, „dreptul de la Geneva” cuprinde trei protocoale
adiţionale: Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la
semnat la Geneva la 10.07.1977; Protocolul II adiţional la Convenţiile de la
fară caracter internaţional, semnat la Geneva la 10.07.1977; Protocolul III
adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, privind adoptarea unui
semn distinctiv adiţional, semnat la Geneva la 08.12.2005.
în vederea implementării prevederilor acestor instrumente internaţionale, la
art.138 CP RM sunt incriminate trei fapte sub denumirea marginală de încălcare a
dreptului umanitar internaţional.
în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.138 CP RM, obiectul juridic special îl
formează relaţiile sociale cu privire la neadmiterea executării de către subordonaţi a
unui ordin nelegitim al şefului, care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la
art.137 CP RM.
Datorită caracteristicilor sale, infracţiunea analizată nu are nici obiect material,
nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de executare a unui ordin nelegitim;
2) urmările prejudiciabile, şi anume - săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la
art.137 CP RM; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile; 4) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat
sau al acţiunilor militare.
Executarea unui ordin se exprimă în aducerea acestuia la îndeplinire, astfel
manifestându-se supunere în plan ierarhic faţă de cel care a dat ordinul.
Ordinul reprezintă o ordonanţă a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor,
care cere executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o
situaţie. Ordinul poate fi dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice d e legătură.
Trebuie de menţionat că executarea unei dispoziţiuni (dispoziţii) nelegitime nu
intră sub incidenţa prevederii de la alin.(l) art.138 CP RM. Dispoziţiunea este o formă
de transmitere de către comandant (şef) a misiunilor către subordonaţi cu privire la
chestiuni particulare.
O cerinţă esenţială este ca ordinul executat să fie nelegitim. Aceasta înseamnă că
93
ordinul trebuie să vină în contradicţie cu una dintre normele dreptului umanitar

internaţional sau cu mai multe asemenea norme. 2
Este cazul de menţionat că verificarea legalităţii formale a ordinului este
obligatorie pentru toţi subordonaţii. Executarea unui ordin nelegitim, care nu
îndeplineşte această cerinţă, atrage răspunderea atât pentru cel care a dat ordinul, cât
şi pentru subordonatul care l-a executat. în afara acestui control formal, agentul
executor nu are, în principiu, dreptul să cenzureze ordinul primit sub aspectul
legalităţii lui de fond, decât cu o excepţie: când subordonatul îşi dă seama de la prima
vedere de caracterul nelegitim al ordinului, acesta fiind vădit nelegitim (de exemplu,
când subordonatului i se ordonă să tragă cu arma într-un cetăţean paşnic), el nu are
obligaţia să-l execute. In ipoteza în care se conformează totuşi unui asemenea ordin,
acţiunea de executare a unui ordin nelegitim intră sub incidenţa dispoziţiei de la
alin.(l) art.138 CP RM.
obiective a infracţiunii specificate la alin.(l) art.138 CP RM. Se are în vedere timpul
conflictului armat sau al acţiunilor militare. In lipsa acestui semn al laturii obiective,
fapta nu poate fi calificată în baza alin.(l) art.138 CP RM.
Infracţiunea examinată este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată
din momentul săvârşirii - de către subiectul infracţiunii specificate la alin.(l) art.138
CP RM sau de către o altă persoană - a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137
CP RM.
Dacă însă urmările prejudiciabile ale faptei constau în urmări grave (adică, în
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul persoanei sau daunele
materiale în proporţii mari), aplicabil va fi art.391 CP RM (cu condiţia că fapta este
săvârşită în timpul conflictelor militare internaţionale sau interne).
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.138 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
în context, trebuie de luat în consideraţie că, potrivit prevederilor art.33 al
Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, adoptat la 17.07.1998, persoana
care a comis o crimă ce ţine de competenţa Curţii Penale Internaţionale, la ordinul
unui guvern, al unui superior militar sau civil, nu este exonerată de răspunderea
penală. Exonerarea răspunderii penale intervine numai dacă situaţia în care se afla
persoana îndeplineşte cumulativ trei condiţii:
1) a avut obligaţia legală de a se supune ordinelor guvernului sau superiorului în
cauză;
2) nu a ştiut că ordinul este ilegal;
3) ordinul nu a fost vădit ilegal.
Aşadar, în cazul în care la momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul nu a ştiut
94
şi nu putea să ştie că ordinul este vădit ilegal (nelegitim), nu-i poate fi imputată
răspunderea în baza alin.(l) art. 138 CP RM.
Motivele infracţiunii analizate se exprimă în: interesul material; năzuinţa de
autoafirmare; înţelegerea denaturată a obligaţiilor de serviciu etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art. 138 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani în plus,
subiectul are calitatea specială de subordonat în raport cu un şef. Pentru I
calificarea faptei în conformitate cu alin.(l) art. 138 CP RM, nu are importanţi dacă
subiectul este militar sau civil (care activează în cadrul poliţiei, al organelor de
securitate a statului, al formaţiunilor paramilitare etc.). O asemenea circumstanţă
poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
în altă ordine de idei, vom supune analizei infracţiunea specificată la alin.(2)
art. 138 CP RM.
privire la neadmiterea dării de către şef unui subordonat a unui ordin vădii
nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art. 137 CP RM.
Datorită trăsăturilor sale particularizante, infracţiunea prevăzută la alin.(2)l art.
138 CP RM nu are nici obiect material, nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include următoarele două semne;
1) fapta prejudiciabilă concretizată în acţiunea de dare a unui ordin nelegitim, dacă
lipsesc semnele unei infracţiuni mai grave; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi
anume - timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare.
Acţiunea prejudiciabilă analizată se exprimă în cererea în mod autoritar să fie
executată o acţiune, să fie respectate anumite reguli sau să fie stabilită o anume
ordine sau situaţie. Pentru calificarea celor săvârşite în acord cu alin.(2) art. 138 CP
RM, nu contează dacă ordinul este dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice de
legătură. Ceea ce contează este ca ordinul dat să fie nelegitim, adică să contravină
uneia dintre normele dreptului umanitar internaţional sau mai multor asemenea
norme.
Darea unei dispoziţiuni nelegitime nu intră sub incidenţa prevederii de la
Prevederea de la alin.(2) art.138 CP RM este aplicabilă numai cu condiţia că
darea unui ordin nelegitim presupune lipsa semnelor unei infracţiuni mai grave. Se
are în vedere lipsa semnelor de organizare sau de instigare la săvârşirea
infracţiunilor prevăzute la art. 135, alin.(2) art. 143, alin.(2) art. 145 sau la alte
95
în corespundere cu art.86 şi 87 ale Protocolului I adiţional la Convenţiile de la

internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, faptul că o încălcare a Convenţiilor
de la Geneva sau a numitului Protocol a fost comisă de către un subordonat nu îi
exonerează pe superiorii săi de răspunderea lor penală, dacă aceştia ştiau sau aveau
informaţiile care le permitea să cunoască, în împrejurările respective, că acest
subordonat comitea sau urma să comită o astfel de încălcare şi dacă nu au luat toate
măsurile practic posibile pentru a împiedica sau pedepsi această încălcare. înaltele
Părţi Contractante şi părţile la conflict trebuie să-i însărcineze pe comandanţii
militari să împiedice membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi
celelalte persoane aflate sub autoritatea lor să comită infracţiuni prin care se încalcă
prevederile Convenţiilor de la Geneva şi ale Protocolului I adiţional la Convenţiile
de la Geneva, semnate la
semnat la Geneva la 10.07.1977, şi, la nevoie, să le pedepsească şi să le denunţe
autorităţilor competente. In vederea împiedicării comiterii dei ; infracţiuni şi pentru
reprimarea lor, înaltele Părţi Contractante şi părţile la conflict trebuie să ceară de la
comandanţi, potrivit gradului de responsabilitate, să se asigure că membrii forţelof
armate puse sub comanda lor îşi cunosc obligaţiile potrivit prevederilor
Convenţiilor de la Geneva sau ale numitului Protocol. înaltele Părţi Contractante şi
părţile la conflict trebuie să ceară oricărui comandant,, care a aflat că subordonaţii
sau alte persoane aflate sub autoritatea sa au comis sau vor comite o infracţiune
prin care se încalcă aceste Convenţii sau prezentul Protocol, să ia măsurile necesare
pentru a împiedica astfel de violări ale Convenţiilor sau ale prezentului Protocol, iar
atunci când va fi cazul, să ia iniţiativa aplicării unor acţiuni disciplinare sau penale
împotriva autorilor violărilor.
Din perspectiva acestor reglementări, se poate susţine că fapta prejudicia- bilă
prevăzută la alin.(3) art.138 CP RM se particularizează prin aceea că făptuitorul fie
nu realizează în genere obligaţiile de a preîntâmpina săvârşirea de către subordonaţi
a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP RM, fie îşi îndeplineşte aceste
obligaţii de o manieră necorespunzătoare (adică la momentul nepotrivit, în volum
incomplet, într-un mod inexact, necalitativ etc.).
Din dispoziţia de la alin.(3) art.138 CP RM reiese că infracţiunea în cauză
poate fi comisă pe calea inacţiunii (neîndeplinirii obligaţiilor de preîntâmpinare a
săvârşirii de către subordonaţi a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP
RM) sau acţiunii (îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de preîntâmpinare a
săvârşirii de către subordonaţi a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP
RM).
98
Prin neîndeplinire a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a

uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP RM se înţelege omisiunea făptuitorului
de a-şi îndeplini obligaţiile respective, obligaţii decurgând din competenţa lui de
serviciu, pe care făptuitorul putea şi trebuia să le îndeplinească. Prin îndeplinire
necorespunzătoare a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a uneia
dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP RM se are în vedere o asemenea conduită a
făptuitorului, prin care acesta, deşi acţionează în direcţia îndeplinirii obligaţiilor
respective, totuşi o face într-un mod defectuos, adică altfel decât s-ar fi cuvenit să
le îndeplinească.
De regulă, mecanismul săvârşirii infracţiunii specificate la alin.(3) art.138 CP
RM se caracterizează prin realizarea unui sistem de acţiuni (inacţiuni). Totuşi, nu
se exclude ipoteza unei manifestări singulare de neîndeplinire sau îndeplinire
necorespunzătoare a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi
a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP RM.
obiective a infracţiunii specificate la alin.(3) art.138 CP RM. Se are în vedere
timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare. In lipsa acestui semn al laturii
obiective, fapta nu poate fi calificată în baza alin.(3) art.138 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.138 CP RM este o infracţiune formală. Ga
se consideră consumată din momentul neîndeplinirii sau îndeplinirii neco-
respunzătoare a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a
uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.137 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează prin imprudenţă,
concretizată fie în neglijenţă, fie în încredere exagerată. Tipul concret al imprudenţei
manifestate se va lua în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(3) art.138 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De
asemenea, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de şef militar sau civil.
§ 3. Activitatea mercenarilor
In art.141 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de activitate a mercenarilor

se reunesc două variante-tip de infracţiuni.
Potrivit alin.(l) art.141 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune se exprimă în
participarea mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte
acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale
ori spre violarea integrităţii teritoriale a statului.
Conform alin.(2) art.141 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune
constă în angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum
99
şi în folosirea lor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni
violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori spre
violarea integrităţii teritoriale a statului.
Recurgerea la serviciul unor persoane plătite, pentru îndeplinirea unor sarcini
militare, este o practică veche, la care unele state recurg şi în prezent. Aceasta se
face uneori cu încălcarea reglementărilor internaţionale. Activităţile mercenarilor
sunt contrare principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, precum
neintervenţia în treburile interne ale statelor, integritatea teritorială şi independenţa.
Aceste activităţi creează obstacole în procesul autodeterminării popoarelor care
luptă împotriva colonialismului, precum şi a tuturor celorlalte forme de dominaţie
străină. Iată de ce, unele instrumente juridice internaţionale urmăresc să interzică
folosirea mercenarilor, condamnând atât recursul la serviciul acestora, cât şi
participarea lor la ostilităţi. De exemplu, la 13.10.2005, Parlamentul Republicii
Moldova a adoptat Legea Republicii Moldova pentru aderarea Republicii Moldova
la Convenţia internaţională cu privire la lupta contra recrutării, utilizării, finanţării
şi instruirii mercenarilor. 41 Convenţia internaţională cu privire la lupta contra
recrutării/ Utilizării, finanţării şi instruirii mercenarilor, adoptată la New York la
04.12:1989,42 în art.5 recomandă statelor semnatare să incrimineze tei legislaţiile
lor atât participarea directă la ostilităţi ca mercenar, cât şi recrutarea, finanţarea şi
antrenarea mercenarilor.
Răspunzând acestui demers, legiuitorul moldovean incriminează, la art.141 CP
RM, cele două fapte reunite sub denumirea marginală de activitate a mercenarilor.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.l4| CP RM îl
constituie relaţiile sociale cu privire la meadmiterea participării mercenarului la
acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale
ori spre violarea integrităţii teritoriale a statului.
Datorită trăsăturilor sale particularizante, infracţiunea analizată nu are nici
obiect material, nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.141 CP RM include
următoarele două semne: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de parti-
cipare într-un Conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente;
2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat, al acţiunilor
militare sau al săvârşirii altor acţiuni violente.
Participarea într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente

42
International Convention against the Recruitment, Use, Financing and Training of Mercenaries.
http://www.un.org/documents/ga/res/44/a44r034.htm
100
înseamnă activitatea organizată sau nu, condusă sau nu de către alte persoane,
presupunând aplicarea violenţei. Participarea respectivă se poate realiza în diferite
modalităţi concrete, cum ar fi: atacul asupra sediilor autorităţilor publice ori a
centrelor de comunicaţii sau posturilor de radio şi televiziune; atacarea unor unităţi
militare; ocuparea sediilor autorităţilor publice ori a sediilor unor partide sau ale
altor organizaţii legale; împotrivirea faţă de organele de menţinere a ordinii
publice; dezarmarea forţelor de ordine etc.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(l) art.141 CP RM, nu interesează dacă
participarea îiitr-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente
este sau nu activă. O asemenea împrejurare poate fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei. Pentru a se stabili gradul de participare a făptuitorului
într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente, se vor lua în
consideraţie: gradul de agresivitate a făptuitorului; spiritul de iniţiativă al acestuia;
capacitatea de a lua decizii şi de a le executa; neacceptarea cruţării victimei;
recalcitranţa în raport cu reprezentanţii autorităţilor etc.
Participarea într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente
nu poate să absoarbă: participarea la activitatea unei formaţiuni paramilitare
neprevăzute de legislaţia Republicii Moldova; participarea la activitatea unei bande
armate; participarea activă la dezordini în masă; participarea la rebeliunea armată
etc. In asemenea cazuri, este necesară aplicarea suplimentara a art.282, 283, alin.(2)
art.285, art.340 sau a altor articole din Codul penal.
Aplicarea - în cadrul participării într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la
alte acţiuni violente - a unei arme depăşeşte cadrul infracţiunii prevăzute la alin.(l)
art.141 CP RM. De aceea, necesită calificare suplimentară conform altor norme (de
exemplu, lit.g) alin.(2) art.164, lit.f) alin.(2) art.166, lite) alin.(2) art.188, lit.c)
alin.(2) art.278, lit.b) alin.(5) art.295, lit.c) alin.(2) art.295 2, lit.b) alin.(3) art.362
sau altele din Codul penal).
De asemenea, depăşeşte cadrul infracţiunii specificate la alin.(l) art.141 CP RM
purtarea sau păstrarea ilegală a armelor de foc sau a muniţiilor. In prezenţa unor
condiţii suficiente, o astfel de acţiune necesită calificare suplimentară în baza art.290
CP RM.
Sub aspectul timpului săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.141 CP RM,
aceasta poate fi comisă numai în timpul conflictului armat, al acţiunilor militare sau
al săvârşirii altor acţiuni violente, indiferent dacă un asemenea conflict ori acţiune
poartă un caracter internaţional sau intern. In lipsa acestui semn al laturii obiective,
fapta nu poate fi calificată în acord cu alin.(l) art.141 CP RM.
Infracţiunea în cauză este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
101
momentul participării într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni
violente.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.141 CP RM se
De regulă, motivul infracţiunii analizate constă în interesul material.
Cât priveşte scopul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.141 CP RM, acesta se
exprimă în scopul răsturnării sau subminării orânduirii constituţionale ori al violării
integrităţii teritoriale a statului. După cum reiese din art.130 CP RM, acestui scop i se
adaugă un altul: scopul primirii unei recompense materiale. In lipsa oricăruia din
aceste două scopuri, fapta nu va putea fi calificată potrivit alin.(l) art.141 CPRM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(l) art.141 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. In plus,
subiectul trebuie să aibă calitatea specială de mercenar.
In conformitate cu art.130 CP RM, prin mercenar se înţelege persoana care
activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat, în acţiuni militare sau
în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii
constituţionale a acestuia ori spre violarea integrităţii lui teritoriale, în scopul primirii
miei recompense materiale, nefiind cetăţean al acestui stat, neavând domiciliu
permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii
oficiale.
Această definiţie este similară cu cea formulată în art.47 al Protocolului I
adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977: un
mercenar nu are dreptul la statutul de combatant sau de prizonier de război; prin
„mercenar” se înţelege orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în
străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c)
care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avan taj personal şi căreia
îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remuneraţie
superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie
analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi
la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este
membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către
un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate
ale statului respectiv.
Pentru ca o persoană să poată fi considerată mercenar, este necesară îndeplinirea
cumulativă a tuturor condiţiilor enunţate în definiţiile consemnate mai sus. In cazul în
care există contradicţii între cele două definiţii menţionate mai sus, prioritate i se
acordă celei formulate la art.130 CP RM. 43
43
Această regulă nu vine în dezacord cu dispoziţia de la alin.(3) art.l CP RM: „Prezentul cod se aplică în
102
Astfel, din art.130 CP RM rezultă că, pentru a fi considerată mercenar, nu este
indispensabil ca persoana să fie implicată direct în ostilităţi. Dimpotrivă, în acord cu
art.47 al Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la.12.08.1949,
la 10.07.1977, pentru a fi considerată mercenar, este necesar ca persoana să fie
implicată direct în ostilităţi.
In legătură cu aceasta, trebuie de menţionat că multe persoane, care oferă un
sprijin important beligeranţilor, nu se implică în activităţi ce presupun participarea
directă la ostilităţi, în înţelesul acceptat de dreptul internaţional umanitar. Or, în sens
practic, este foarte greu a stabili limitele precise ale participării directe la ostilităţi.
In alt context, se exclude de sub incidenţa celor două definiţi oricare membru al
forţelor armate ale unui stat parte la conflict. Astfel, prin simpla încorporare a
mercenarilor în forţele sale armate, un stat, care doreşte să-i folosească, poate evita
încadrarea lor în această categorie, chiar dacă toate celelalte condiţii sunt îndeplinite.
De asemenea, după cum se poate observa, în aceste definiţii s-a urmărit să nu se
lase posibilitatea atribuirii calificativului de mercenar persoanelor care,
conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care

Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile
fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale”. Or, la art.47 al
Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, nu se conţin reglementări
privind drepturile fundamentale ale omului.
103
DREPT PENAL. PARTEASPECIALĂ
cu acordul unor state aliate sau prietene, sunt puse la dispoziţia altui stat, la
dispoziţia celor care aparţin unor organizaţii internaţionale sau regionale, precum şi
la dispoziţia consilierilor militari sau a cetăţenilor unei părţi la conflictul armat, la
acţiuni militare sau la alte acţiuni violente ori la dispoziţia rezidenţilor pe un
teritoriu ocupat.
în altă ordine de idei, va fi analizată infracţiunea prevăzută la a lin.(2) art.141
CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii In cauză îl formează relaţiile sociale cu
privire la neadmiterea asigurării în orice mod a activităţii mercenarilor sau a
folosirii lor în acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii
constituţionale ori spre violarea integrităţii teritoriale a statului.
In prezenţa modalităţii de finanţare a mercenarilor, obiectul material sau imaterial
al infracţiunii specificate la alin.(2) art.141 CP RM îl reprezintă bunurile de orice
natură dobândite prin orice mijloc sau serviciile financiare (în prezenţa modalităţii
de finanţare a mercenarilor).
în contextul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.141 CP RM, noţiunea de
bunuri se referă nu doar la entităţile corporale. Prin bunuri se înţelege mijloacele
financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau
imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice în
orice formă, inclusiv în formă electronică ori digitală, care atestă un titlu ori un
drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).
Cât priveşte noţiunea de servicii financiare, considerăm că se au în vedere
următoarele activităţi financiare: acordarea de credite; împrumutarea de fonduri etc.
în prezenţa modalităţii de altă asigurare a mercenarilor, obiectul material al
infracţiunii în cauză îl pot reprezenta armele, muniţiile, alte dispozitive sau mijloace
distructive, substanţele nocive ori periculoase, alte asemenea mijloace sau
instrumente. în prezenţa aceleiaşi modalităţi, obiectul imaterial al infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.141 CP RM îl pot reprezenta datele despre obiectivele-
ţintă.
Prin date despre obiectivele-ţintă se au în vedere informaţiile relevante (cu privire
la amplasament, căile de acces, sistemul de securitate, efectivul de pază etc.) vizând
obiectivele care se preconizează a deveni ţintele activităţii mercenarilor.
Datorită specificului său, infracţiunea specificată la alin.(2) art.141 CP RM nu
are victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include următoarele două semne:
1) fapta prejudiciabilă concretizată în acţiunea de angajare, instruire, finanţare sau
altă asigurare a mercenarilor, ori de folosire a lor într-un conflict armat, în acţiuni
militare sau în alte acţiuni violente; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume -
104
timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare (în ipoteza presupunând folosirea
mercenarilor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente).
Se poate observa că modalităţile normative alternative ale acţiunii prejudi-
ciabile examinate sunt:
1) angajarea mercenarilor;
2) instruirea mercenarilor;
3) finanţarea mercenarilor;
4) altă asigurare a mercenarilor;
5) folosirea mercenarilor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte
acţiuni violente.
Prin angajarea mercenarilor se are în vedere atragerea, năimirea, racolarea (prin
selectare) a unor persoane, urmată de ofertarea acestora să-şi dea consimţământul
de a participa în calitate de mercenari într-un conflict armat, la acţiuni militare sau
la alte acţiuni violente. Pentru calificarea faptei în baza alin.(2) art. 141 CP RM, nu
contează nici dacă persoana angajată a luat parte într-un conflict armat, la acţiuni
militare sau la alte acţiuni violente, nici dacă această persoană a primit vreo
recompensă materială. în ipoteza angajării mercenarilor, aplicarea răspunderii în
conformitate cu alin.(2) art. 141 CP RM exclude referirea suplimentară la alin.(4)
art.42 şi la alin.(l) art. 141 CP RM.
Prin instruirea mercenarilor se înţelege furnizarea de instrucţiuni cu privire la
participarea în calitate de mercenari într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la
alte acţiuni violente (de exemplu, furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea
sau utilizarea dispozitivelor ori substanţelor explozive, a armelor, a dispozitivelor
ori materialelor radioactive, a substanţelor nocive ori periculoase sau cu privire la
alte metode ori tehnici specifice). In situaţia instruirii mercena rilor, aplicarea
răspunderii în conformitate cu alin.(2) art. 141 CP RM exclude referirea
suplimentară la alin.(5) art.42 şi la alin.(l) art. 141 CP RM.
Prin finanţarea mercenarilor, trebuie de înţeles punerea la dispoziţia mercenarilor,
prin orice metodă, direct sau indirect, a bunurilor de orice natură dobândite prin
orice mijloc sau prestarea unor servicii financiare în scopul utilizării acestor bunuri
ori servicii sau cunoscând că vor fi utilizate, în întregime sau parţial, la participarea
unor persoane în calitate de mercenari într-un conflict armat, la acţiuni militare sau
la alte acţiuni violente. Pentru calificarea celor săvârşite în baza alin.(2) art.141 CP
RM, este irelevant dacă bunurile sau serviciile respective au fost utilizate de către
mercenar în activitatea acestuia. în cazul finanţării mercenarilor, aplicarea
răspunderii în conformitate cu alin.(2) art.141 CP RM exclude referirea
suplimentară la alin.(5) art.42 şi la alin.(l) art.141 CP RM.
Prin altă asigurare a mercenarilor se are în vedere: 1) furnizarea de arme, muniţii,
105
alte dispozitive sau mijloace distructive, substanţe nocive ori periculoase, alte
asemenea mijloace sau instrumente; 2) găzduire; 3) facilitarea pătrunderii în zone
cu acces limitat; 4) punerea la dispoziţie de date despre obiective-ţintă;
5) acordarea altui suport, sub orice formă. în ipoteza unei alte asigurări a mer-
cenarilor, aplicarea răspunderii în conformitate cu alin.(2) art.141 CP RM exclude
referirea suplimentară la alin.(5) art.42 şi la alin.(l) art.141 CP RM.
, în fine, prin folosirea mercenarilor intr-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte
acţiuni violente se înţelege antrenarea efectivă a mercenarilor în participarea într-un
conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente, în cazul folosirii
mercenarilor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente,
aplicarea răspunderii în conformitate cu alin.(2) art.141 CP RM exclude referirea
suplimentară la alin.(3) art.42 şi la alin.(l) art.141 CP RM.
în modalitatea de folosire a mercenarilor într-un conflict armat, în acţiuni
militare sau în alte acţiuni violente, timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul
conflictului armat, al acţiunilor militare sau al săvârşirii altor acţiuni violente - este
un semn secundar obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.141 CP RM. în lipsa acestui semn al laturii obiective, folosirea mercenarilor nu
poate fi calificată în baza alin.(2) art.141 CP RM.
Infracţiunea analizată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul angajării, instruirii, finanţării sau unei alte asigurări a mercenarilor
ori al folosirii lor într-un conflict armat; în acţiuni militare sau în alte acţiuni
violente.
Motivele infracţiunii examinate constau în: năzuinţa făptuitorului de a-şi
înlesni activitatea infracţională; năzuinţa făptuitorului de a-i transmite mercenarului
experienţa criminală acumulată etc.
Scopul infracţiunii este un semn secundar obligatoriu al laturii subiective a
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.141 CP RM. Se are în vedere scopul răsturnării
sau subminării orânduirii constituţionale ori al violării integrităţii teritoriale a
statului. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu poate fi calificată conform alin.(2)
art.141 CPRM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.141 CP RM este persoana fizică
106
§ 4. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de

ducere a războiului
în art.143 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de aplicare a mijloacelor şi

metodelor interzise de ducere a războiului se reunesc două variante-tip de
infracţiuni.
Potrivit alin.(l) art.143 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune se exprimă în
aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi
metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care
Conform alin.(2) art.143 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune
constă în aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la
care Republica Moldova este parte.
în corespundere cu art.35 şi 36 ale Protocolului I adiţional la Convenţiile de la
internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, în orice conflict armat, dreptul
părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat. Este
interzis să se întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, precum şi metode de luptă
de natură să provoace suferinţe inutile. Este interzis să se utilizeze metode şi
mijloace de luptă care simt concepute pentru a cauza sau de la care se poate aştepta
că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural. în cercetarea,
punerea la punct, achiziţionarea sau adoptarea unei noi arme, a unor noi mijloace
sau a unor noi metode de luptă, o înaltă Parte Contractantă are obligaţia de a
determina ca nu cumva întrebuinţarea acestora să fie interzisă, în anumite
împrejurări sau în toate împrejurările, de către prevederile Protocolului I adiţional
conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977, sau de orice
altă regulă de drept internaţional aplicabilă acestei înalte Părţi Contractante.
De asemenea, dintr-un şir de instrumente internaţionale, la care a aderat
Republica Moldova (de exemplu, Tratatul cu privire la neproliferarea armelor
nucleare, întocmit la Washington, Londra şi Moscova la 01.07.1968; Convenţia
privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora, semnată la Paris la 13.01.1993; Convenţia asupra interzicerii
perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi toxice şi
asupra distrugerii lor, semnată la Washington, Londra şi Moscova la 10.04.1972;
Tratatul privind interzicerea completă a testelor nucleare, întocmit la New York la
10.09.1966 etc.), rezultă prohibiţia de aplicare a armei de nimicire în masă interzise
de aceste instrumente internaţionale.
Respectându-şi angajamentul asumat în faţa comunităţii internaţionale prin
ratificarea acestor instrumente internaţionale, legiuitorul moldovean stabileşte, la
107
art.143 CP RM, răspunderea pentru faptele reunite sub denumirea marginală de

aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului.
formează relaţiile sociale cu privire la aplicarea în cadrul conflictului armat sau al
acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de ducere a războiului permise de
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă mijloacele de ducere a
războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Se au în vedere: substanţele otrăvitoare sau armele otrăvitoare; gazele asfixiante,
toxice ori asimilate lor sau oricare alte lichide ori materii analoage; armele,
proiectilele, materialele de natură să cauzeze daune de prisos sau suferinţe inutile
sau care acţionează fără discriminare, cu încălcarea dreptului internaţional
umanitar, cu condiţia că aceste arme, proiectile, materiale fac obiectul unei
interdicţii generale; gloanţele care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în corpul
uman, precum sunt gloanţele al căror înveliş dur nu acoperă în întregime mijlocul
sau simt perforate de tăieturi etc.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.143 CP RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se concretizează în acţiunea de
aplicare a mijloacelor sau metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte; 2) metodele de săvârşire a
infracţiunii, şi anume - metodele de ducere a războiului interzise de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte (în cazul modalităţii de aplicare
a metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte); 3) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul
conflictului armat sau al acţiunilor militare.
Din cele menţionate mai sus putem deduce că acţiunea prejudiciabilă analizată
se înfăţişează sub următoarele două modalităţi normative cu caracter alternativ:
'1) aplicarea mijloacelor de ducere a războiului interzise de tratatele
2) aplicarea metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele
Cât priveşte prima dintre aceste modalităţi, se are în vedere
utilizarea: a) substanţelor otrăvitoare sau a armelor otrăvitoare; b)
gazelor asfixiante, toxice sau asimilate ori a oricăror lichide, materii sau
procedee analoage; c) armelor, proiectilelor, materialelor de natură să
cauzeze daune de prisos sau suferinţe inutile sau care acţionează fără
discriminare, cu încălcarea dreptului internaţional umanitar, cu condiţia
că aceste arme, proiectile, materiale fac obiectul unei interdicţii
generale; d) gloanţelor care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în
corpul uman, precum sunt gloanţele al căror înveliş dur nu acoperă în
108
întregime mijlocul sau sunt perforate de tăieturi etc.

Privitor la cea de-a doua modalitate a acţiunii prejudiciabile
prevăzute la alin.(l) ari 143 CP RM, se poate afirma că aplicarea
metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la
care Republica Moldova este parte se exprimă în: a) declararea că nu vor
fi de natură să aducă îndurerare pentru învinşi; b) rănirea prin trădare a
persoanelor aparţinând naţiunii sau armatei inamice, după ce au depus
armele sau care, nemaiavând mijloace de a se apăra, s-au predat fără
condiţii.
De asemenea, modalitatea în cauză se poate concretiza în lansarea: a)
atacurilor împotriva populaţiei civile în general sau împotriva civililor
care nu participă direct la ostilităţi; b) atacurilor împotriva bunurilor cu
caracter civil, care nu sunt obiective militare; c) unui atac sau
bombardament prin orice mijloace al oraşelor, satelor, locuinţelor sau
construcţiilor care nu sunt apărate şi care nu sunt obiective militare; d)
atacurilor împotriva clădirilor destinate religiei, învăţământului, artei,
ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi
locurilor unde sunt adunaţi bolnavii sau răniţii, cu condiţia ca aceste
construcţii să nu fie obiective militare; e) atacurilor împotriva
personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite
în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii,
conform Cartei ONU, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia
pe care dreptul internaţional umanitar o garantează civililor şi bunurilor
cu caracter civil; f) atacurilor împotriva clădirilor, materialelor, unităţilor
şi mijloacelor de transport sanitar şi al personalului care foloseşte,
conform dreptului internaţional, semnele distinctive, prevăzute de
Convenţiile de la Geneva; g) unui atac, ştiind că acesta va cauza în mod
incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, răniri ale
persoanelor
civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durată şi grave,
mediului înconjurător, care ar fi vădit excesive în raport cu avantajul militar concret
şi direct aşteptat.
Nu în ultimul rând, aplicarea metodelor de ducere a războiului interzise de
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte se poate exprima în
aplicarea: a) metodelor de luptă de natură să cauzeze daune de prisos sau suferinţe
109
inutile în raport cu avantajul militar preconizat, sau de a acţiona fără discriminare,

cu încălcarea dreptului internaţional umanitar, cu condiţia ca aceste metode de
luptă să facă obiectul unei interdicţii generale; b) înfometării intenţionate a
civililor, ca metodă de război, prin privarea acestora de bunurile indispensabile
supravieţuirii, inclusiv împiedicându-i să primească ajutoarele prevăzute de
Convenţiile de la Geneva etc.
în acest fel, făptuitorul încalcă prevederile unor instrumente internaţionale la
care Republica Moldova este parte. în principal, se au în vedere prevederile art.37-
42, 52-60 ale Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la
semnat la Geneva la 10.07.1977. Conform acestora, este interzisă omorârea, rănirea
sau capturarea unui adversar recurgând la perfidie. Constituie perfidie actele care
fac apel, cu intenţia de înşelare, la buna-credinţă a unui adversar pentru a-1 face să
creadă că are dreptul să primească sau obligaţia să acorde protecţia prevăzută de
regulile dreptului internaţional aplicabil la conflictele armate. Constituie exemple
de perfidie următoarele acte: a) simularea intenţiei de a negocia sub acoperirea
steagului parlamentar sau simularea predării;
b) simularea unei incapacităţi din cauza rănilor sau bolii; c) simularea posedării
statutului de civil sau de necombatant; d) simularea posedării unui statut protejat
utilizând semne, embleme sau uniforme ale ONU, ale statelor neutre sau ale altor
state care nu sunt părţi la conflict.
Stratagemele de război nu sunt interzise. Constituie stratageme de război actele
care au drept scop să inducă în eroare un adversar sau să-l facă să comită
imprudenţe, dar care nu încalcă nici o regulă de drept internaţional aplicabil în
conflictele armate şi care, nefăcând apel la buna-credinţă a adversarului în ceea ce
priveşte protecţia prevăzută de acest drept, nu sunt perfide. Exemple de stratageme
de război sunt următoarele acte: folosirea camuflajelor, a momelilor, a operaţiunilor
simulate şi a informaţiilor false.
Este interzis a utiliza fără a avea dreptul semnul distinctiv al Crucii Roşii, al
Semilunii Roşii sau al Leului şi Soarelui Roşu sau alte embleme, semne ori
semnale prevăzute de către Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, sau
de Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva referitor la protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977. Este,
deopotrivă, interzis a se recurge la o folosire abuzivă, deliberată, intr-un conflict
armat a altor embleme, semne sau semnale protectoare recunoscute pe plan
internaţional, inclusiv a steagului parlamentar şi a emblemei protectoare a bunurilor
culturale. Este interzisă utilizarea emblemei distinctive a ONU în afara cazurilor în
care folosirea este autorizată de această organizaţie.
110
Este interzis să se utilizeze într-un conflict armat drapele sau pavilioane,

simboluri, insigne sau uniforme militare ale unor state neutre sau ale altor state care
nu sunt părţi la conflict. De asemenea, este interzisă utilizarea drapelelor sau
pavilioanelor, ‘simbolurilor, insignelor sau uniformelor militare ale părţilor adverse
pe timpul atacurilor sau pentru a disimula, a favoriza, a proteja sau a împiedica
operaţiunile militare.
Este mterzis a ordona să nu existe supravieţuitori, a ameninţa cu aceasta
adversarul sau a conduce ostilităţile în funcţie de această decizie.
Nici o persoană recunoscută sau trebuind a fi recunoscută (ţinând cont de
împrejurări) ca scoasă din luptă nu trebuie să facă obiectul unui atac. Este scoasă
din luptă orice persoană: a) care a căzut în mâinile miei părţi adverse; b) care
exprimă în mod clar intenţia sa de a se preda; c) care şi-a pierdut cunoştinţa sau
este în alt fel în stare de incapacitate, ca urmare a rănilor sau a bolii şi, în
consecinţă, incapabilă să se apere, cu condiţia ca, în toate cazurile, ea să se abţină
de la orice act de ostilitate şi să nu încerce să evadeze.
Nici o persoană, care sare cu paraşuta dintr-o aeronavă în pericol, nu trebuie să
facă obiectul unui atac în timpul coborârii. Atingând solul unui teritoriu controlat
de o parte adversă, persoana, care a sărit cu paraşuta dintr-o aeronavă în pericol,
trebuie să aibă posibilitatea de a se preda înainte de a face obiectul unui atac, dacă
nu este evident că ea se dedă unui act de ostilitate. Trupele aeropurtate nu sunt
protejate de această reglementare.
Populaţia civilă şi persoanele civile se bucură de o protecţie generală contra
pericolelor rezultând din operaţiile militare. în scopul de a face această protecţie
efectivă, regulile următoare, care se adaugă celorlalte reguli de drept internaţional
aplicabil, vor trebui să fie respectate în toate împrejurările. Astfel, nici populaţia
civilă ca atare, nici persoanele civile nu vor trebui să facă obiectul atacurilor. Sunt
interzise actele sau ameninţările cu violenţa al căror scop principal este de a
răspândi teroarea în populaţia civilă. Persoanele civile se bucură de protecţia
specificată, în afară de cazul când participă direct la ostilităţi şi numai pe durata
acestei participări.
111
Atacurile fără discriminare sunt interzise. Prin expresia atacuri fără discriminare
se înţelege: a) atacuri care nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar
determinat; b) atacuri în care se folosesc metode şi mijloace de luptă care nu pot fi
îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat sau c) atacuri în care se
folosesc metode sau mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate după cum
prescrie Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949,
la 10.07.1977, şi care sunt în consecinţă, în fiecare din aceste cazuri, capabile să
lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter
civil. Vor fi, între altele, considerate ca efectuate fără discriminare următoarele
tipuri de atacuri: a) atacurile prin bombardament, oricare ar fi metodele sau
mijloacele utilizate, care tratează ca un obiectiv militar unic un anumit număr de
obiective militare net distanţate şi distincte, situate într-un oraş, sat sau în orice
zonă conţinând o concentraţie analoagă de persoane civile sau de bunuri cu caracter
civil; b) atacurile de la care se poate aştepta să cauzeze incidental pierderi de vieţi
omeneşti la populaţia civilă, rănirea de persoane civile, pagube bunurilor cu
caracter civil sau o combinaţie a acestor pierderi şi pagube, care ar fi excesive în
raport cu avantajul militar concret şi direct aşteptat.
Sunt interzise atacurile cu titlu de represalii îndreptate împotriva populaţiei
civile sau a persoanelor civile. Prezenţa sau mişcările populaţiei civile sau ale unor
persoane civile nu pot fi utilizate pentru a se pune anumite puncte sau anumite zone
la adăpost de operaţiunile militare, mai ales pentru a se încerca a pune obiect ivele
militare la adăpost de atacuri sau pentru a acoperi, favoriza sau efectua operaţiunile
militare. Părţile la conflict nu trebuie să dirijeze mişcările populaţiei civile sau ale
persoanelor civile pentru a se încerca a pune obiectivele militare la adăpost de
atacuri sau pentru a acoperi operaţiunile militare.
Bunurile cu caracter civil nu vor face obiectul nici al atacurilor şi nici al
represaliilor. Sunt bunuri cu caracter civil toate bunurile care nu sunt obiective
militare. Atacurile vor fi strict limitate la obiectivele militare. în ceea ce priveşte
bunurile, obiectivele militare sunt limitate la bunurile care, prin natura lor, prin
amplasare, destinaţie sau utilizare, aduc o contribuţie efectivă la acţiunea militară şi
a căror distrugere, totală sau parţială, capturare sau neutralizare, în împrejurările
date, oferă un avantaj militar precis. In caz de îndoială, un bun care este, normal,
afectat unei utilizări civile (cum ar fi un lăcaş de cult, o casă, un alt tip de locuinţă
sau o şcoală), este prezumat a nu fi utilizat în vederea aducerii unei contribuţii
efective la acţiunea militară.
Este interzis: a) să se comită orice act de ostilitate îndreptat împotriva
monumentelor istorice, operelor de artă sau lăcaşurilor de cult care constituie
patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor; b) să se utilizeze aceste bunuri în
sprijinul efortului militar; c) să se facă din aceste bunuri obiect de represalii.
112
Este interzisă înfometarea civililor ca metodă de război. Sunt interzise atacul,

distrugerea, luarea sau scoaterea din uz a bunurilor indispensabile supravieţuirii
populaţiei civile, cum ar fi proviziile alimentare şi zonele agricole în care acestea se
produc, recoltele, vitele, instalaţiile şi rezervele de apă potabilă şi pentru lucrările
de irigaţii, în scopul de a lipsi, ca urmare a valorii lor de subzistenţă, populaţia
civilă sau partea adversă, oricare ar fi motivaţia de la care se porneşte, fie pentru a
înfometa persoanele civile, a provoca deplasarea acestora sau pentru oricare alt
motiv.
Războiul va fi purtat veghind la protejarea mediului înconjurător natural
împotriva daunelor excesive, de durată şi grave. Această protecţie include inter-
dicţia de a utiliza metode sau mijloace de luptă concepute pentru a cauza sau de la
care se aşteaptă să cauzeze asemenea pagube mediului înconjurător natural şi să
compromită, ca urmare, sănătatea sau supravieţuirea populaţiei. Atacurile cu titlu
de represalii îndreptate împotriva mediului înconjurător natural sunt interzise.
Lucrările de artă sau instalaţiile conţinând forţe periculoase, şi anume: barajele,
digurile şi centralele nucleare de producere a energiei electrice nu vor face obiectul
atacurilor, chiar dacă ele constituie obiective militare, atunci când astfel de atacuri
pot provoca eliberarea acestor forţe şi, în consecinţă, pot cauza pierderi importante
populaţiei civile. Celelalte obiective militare situate pe aceste lucrări sau instalaţii
sau în apropierea lor nu trebuie să facă obiectul atacurilor, atunci când astfel de
atacuri pot provoca eliberarea de forţe periculoase şi, în consecinţă, pot cauza
pierderi considerabile populaţiei civile. Protecţia specială împotriva atacurilor nu
poate înceta: a) pentru baraje sau diguri, decât dacă sunt utilizate în alte scopuri
decât funcţionarea normală şi pentru sprijinul regulat, important şi direct al
operaţiunilor militare şi dacă aceste atacuri reprezintă singurul mijloc practic de a
face să înceteze acest sprijin;
b) pentru centrale nucleare de producere a energiei electrice, decât dacă ele furni-
zează curent electric pentru sprijinul regulat, important şi direct al operaţiunilor
militare şi dacă astfel de atacuri reprezintă singurul mijloc practic de a face să
înceteze acest sprijin; c) pentru celelalte obiective militare situate pe aceste lucrări
sau instalaţii sau în apropierea lor, decât dacă acestea sunt utilizate pentru sprijinul
regulat, important şi direct al operaţiunilor militare şi dacă astfel de atacuri
reprezintă singurul mijloc practic de a face să înceteze acest sprijin.
în toate cazurile, populaţia civilă şi persoanele civile continuă să beneficieze de
toate protecţiile care le sunt conferite de către dreptul internaţional,
inclusiv de măsurile de precauţie prevăzute în art. 57 al Protocolului I adiţional la
Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977. Dacă protecţia
113
încetează
DREPTşi dacăPARTEA
PENAL. una din lucrări, una din instalaţii sau unul din obiectivele militare
SPECIALĂ
menţionate mai sus este atacat, trebuie luate toate măsurile de precauţie posibile
pentru a evita ca forţele periculoase să fie eliberate. Părţile la conflict se vor strădui
să nu amplaseze obiective militare în apropierea lucrărilor sau instalaţiilor
menţionate mai sus. Cu toate acestea, instalaţiile construite cu singurul scop de a
apăra lucrările sau instalaţiile protejate împotriva atacurilor sunt autorizate şi nu
trebuie să constituie ele însele obiect al atacurilor. Aceasta cu condiţia să nu fie
utilizate în ostilităţi, cu excepţia acţiunilor defensive necesare pentru a răspunde
atacurilor împotriva lucrărilor sau instalaţiilor protejate, şi ca armamentul lor să fie
limitat la armele care nu pot servi decât la respingerea unei acţiuni inamice
împotriva lucrărilor sau instalaţiilor protejate, înaltele Părţi Contractante şi părţile la
conflict sunt invitate insistent să încheie între ele acorduri pentru a asigura o
protecţie suplimentară a bunurilor conţinând forţe periculoase.
Operaţiunile militare trebuie să fie conduse cu grijă permanentă de a proteja
populaţia civilă, persoanele civile şi bunurile cu caracter civil. în ceea ce priveşte
atacurile, trebuie luate următoarele măsuri de precauţie: a) cei care decid sau
pregătesc un atac trebuie: i) să facă tot ceea ce este practic posibil pentru a verifica
că obiectivele de atac nu sunt nici persoane civile, nici bunuri cu caracter civil şi nu
beneficiază de o protecţie specială, ci că acestea sunt obiectivei militare şi că
dispoziţiile Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, semnate la
semnat la Geneva la 10.07.1977, nu interzic atacarea acestoraa ii) să ia toate
măsurile de precauţie posibile, din punct de vedere practic, în] ceea ce priveşte
alegerea mijloacelor şi metodelor de atac, în vederea evitării ŞÎJ în tot cazul,
reducerii la minimum a pierderilor de vieţi omeneşti în rândul] populaţiei civile,
rănirii persoanelor civile şi producerii de pagube bunurilor ca caracter civil, care ar
putea fi cauzate incidental; iii) să se abţină de la lansarea unui atac de la care se
poate aştepta că va cauza, incidental, pierderi de vie™ omeneşti în rândul
populaţiei civile, rănirea persoanelor civile, pagube bunuriloJ cu caracter civil sau o
combinaţie a acestor pierderi şi pagube care ar fi excel sive în raport cu avantajul
militar concret şi direct aşteptat; b) un atac trebuie sa fie anulat sau întrerupt atunci
când reiese că obiectivul său nu este militar saaj că acesta beneficiază de o protecţie
specială sau când se poate aştepta ca atac« să cauzeze, incidental, pierderi de vieţi
omeneşti în rândul populaţiei civile, rănirea persoanelor civile, pagube bunurilor cu
caracter civil, sau o combinaţie a acestor pierderi şi pagube care ar fi excesive în
raport cu avantajul militar concret şi direct aşteptat; c) în cazul atacurilor care pot
afecta populaţia civilă, trebuie lansat, în timp util şi prin mijloace eficace, un
avertisment, afară de cazul când circumstanţele nu permit aceasta.
Atunci când este posibilă alegerea între mai multe obiective militare pentru a
obţine un avantaj militar echivalent, trebuie să se aleagă obiectivul pentru care se
poate aştepta ca atacul să prezinte pericolul cel mai mic pentru persoanele civile
114
sau pentru bunurile cu caracter civil. în conducerea operaţiunilor militare pe mare

şi în aer, fiecare parte la conflict trebuie să ia, în conformitate cu drepturile şi
îndatoririle ce decurg pentru ea din regulile de drept internaţional aplicabil la
conflictele armate, toate măsurile de precauţie rezonabile pentru a evita pierderile
de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile şi pagube bunurilor cu caracter civil.
In măsura în care aceasta este practic posibil, părţile la conflict: a) se vor
strădui să îndepărteze, din vecinătatea obiectivelor militare, populaţia civilă,
persoanele civile şi bunurile cu caracter civil supuse autorităţii lor; b) vor evita să
amplaseze obiective militare în interiorul sau în apropierea zonelor dens populate;
c) vor lua celelalte măsuri de precauţie necesare pentru a proteja, împotriva
pericolelor ce rezultă din operaţiile militare, populaţia civilă, persoanele civile şi
bunurile cu caracter civil supuse autorităţii lor.
Este interzis părţilor la conflict să atace prin orice mijloc localităţile neapărate.
Autorităţile competente ale unei părţi la conflict vor putea să declare localitate
neapărată orice loc populat care se află în apropierea sau în interiorul unei zone în
care forţele armate sunt în contact şi care este deschis ocupaţiei de către o parte
adversă. O astfel de localitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) toţi
combatanţii, precum şi armamentul şi materialele militare mobile vor trebui
evacuate; b) să nu se dea o întrebuinţare ostilă instalaţiilor sau obiectivelor militare
fixe; c) autorităţile şi populaţia nu vor comite acte de ostilitate;
d) să nu se întreprindă nici o activitate în sprijinul operaţiunilor militare. Declaraţia
trebuie să fie adresată părţii adverse şi trebuie să determine şi să indice, în modul
cel mai precis posibil, limitele localităţii neapărate. Partea la conflict, care primeşte
declaraţia, trebuie să confirme primirea şi să trateze localitatea ca o localitate
neapărată.
Este interzis părţilor la conflict să extindă operaţiunile lor militare în zonele
cărora le vor fi conferit prin acord statutul de zonă demilitarizată, dacă această
extindere este contrară dispoziţiilor unui astfel de acord. Acest acord va fi expres;
el va putea fi încheiat verbal sau în scris, direct sau prin intermediul unei puteri
protectoare sau al unei organizaţii umanitare imparţiale, şi va consta în declaraţii
reciproce şi concordante. Acordul va putea fi încheiat atât pe timp de pace, cât şi
după începerea ostilităţilor, şi trebuie să indice şi să determine în modul cel mai
precis cu putinţă limitele zonei demilitarizate; el va fixa, în caz de necesitate,
modalităţile de control.
Obiectul unui astfel de acord va fi în mod normal o zonă îndeplinind
următoarele condiţii: a) toţi combatanţii, precum şi armamentul şi materialele
militare mobile vor trebui să fi fost evacuate; b) nu se va da o întrebuinţare ostilă
instalaţiilor şi obiectivelor militare fixe; c) autorităţile şi populaţia nu vor comite
115
acte de ostilitate; d) orice activitate legată de efortul militar va trebui să fi încetat.
Partea, în mâinile căreia se află o astfel de zonă, trebuie să o marcheze* în
măsura posibilului, prin semne convenite cu cealaltă parte, care trebuie plasate în
locuri foarte vizibile, în special în perimetrul şi în limitele zonei şi pe drumurile
principale. Dacă luptele se apropie de o zonă demilitarizată, iar părţile în conflict
au încheiat un acord în acest scop, nici una dintre ele nu va putea utiliza această
zonă în scopuri legate de conducerea operaţiunilor militare şi nici să abroge
unilateral statutul acesteia.
în alt context, este necesar a menţiona că mijloacele speciale de săvârşire a
infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.143 CP RM, precum şi metodele speciale de
săvârşire a acestei infracţiuni, au un caracter alternativ. Pentru aplicarea răs-
punderii în conformitate cu alin.(l) art.143 CP RM, este suficient să se atestel
unul dintre aceste mijloace sau una dintre aceste metode. Numărul mijloacelor
sau metodelor atestate poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat sau al
acţiunilor militare - este un semn secundar obligatoriu al laturii obiective a
infracţiunii în cauză. Lipsa acestui semn înseamnă lipsa temeiului aplicării
răspunderii în baza alin.(l) art.143 CP RM.
în încheierea analizei laturii obiective a infracţiunii specificate la alin.(l)
art.143 CP RM consemnăm că această infracţiune este o infracţiune formalăJ Ea
se consideră consumată din momentul aplicării mijloacelor sau metodelor] de
ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republicai
Moldova este parte.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţia directă.
Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.143 CP RM se exprimă în:
răzbunare; ură; ură socială, naţională, rasială sau religioasă; interesul material;
năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale; interesul ştiinţific etc.
momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
în altă ordine de idei, vom supune examinării infracţiunea specificată la
privire la neadmiterea aplicării armei de nimicire în masă interzise de tratatele
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.143 CP RM îl
reprezintă arma de nimicire în masă interzisă de tratatele internaţionale la care
La conţinutul noţiunii „arme de distrugere în masă” ne-am referit cu prilejul
investigării faptei infracţionale specificate la alin.(l) art.140 1 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.143 CP RM are
116
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de aplicare a
armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflic-
tului armat sau al acţiunilor militare.
Prin aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte trebuie de înţeles: detonarea sau lansarea armei
nucleare; lansarea sau activarea armei chimice; lansarea sau activarea armei
biologice; activarea armei radiologice; activarea dispozitivului exploziv nuclear.
Nu poate fi considerată aplicare a armei de nimicire în masă interzise de tra-
tatele internaţionale la care Republica Moldova este parte: dezvoltarea, produ-
cerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea, conservarea, trans-
ferarea directă sau indirectă, păstrarea sau transportarea armei de nimicire în
masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
După caz, astfel de activităţi pot fi considerate pregătire sau tentativă la infrac-
ţiunea prevăzută la alin.(2) art.143 CP RM.
Conform lit.b) art.134 4 CP RM, prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect
letal se înţelege arma sau dispozitivul destinat sau capabil să cauzeze moartea,
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale
esenţiale prin eliberarea, diseminarea sau acţiunea substanţelor chimice toxice, a
agenţilor biologici ori a toxinelor sau a altor substanţe analoage, a radiaţiei sau a
substanţelor radioactive. în acest context, atragem atenţia că se
aplică nu alin.(2) art. 143 CP RM, dar art.278 1 CP RM în ipoteza de livrare, plasare, punere
în funcţiune sau detonare a unui dispozitiv exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal într -
un loc de utilizare publică, în cadrul unui obiect de stat sau guvernamental, al unui obiect de
infrastructură sau al sistemului de transport public sau săvârşirea acestor acţiuni împotriva
locului- sau obiectelor menţionate cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune esenţiale acestui loc, obiect sau sistem.
Potrivit art. 13410 CP RM, prin dispozitiv radioactiv se înţelege: a) orice dispozitiv
exploziv nuclear; b) orice dispozitiv de dispersie a materialului radioactiv sau de emitere a
radiaţiei âre, datorită proprietăţilor radiologice, poate cauza moartea, vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune esenţiale proprietăţii sau mediulukln context,
se aplică răspunderea în baza alin.(2) art.279 1 CP RM în cazul furnizării de instrucţiuni cu
privire la fabricarea sau utilizarea armelor de distrugere în masă sau a dispozitivelor ori
materialelor radioactive, cu intenţia sau cunoscând că această furnizare este făcută în scopul
de a contribui la comiterea unei sau mai multor infracţiuni cu caracter terorist.
Prevederile de la art.295 CP RM sunt aplicabile în situaţia: sustragerii dispozitivului
radioactiv (alin.(l)); cererii de a transmite dispozitivul radioactiv, însoţite de ameninţarea cu
aplicarea violenţei sau de altă formă de intimidare (alin.(2)); atacului săvârşit asupra unei
persoane în scopul sustragerii dispozitivului radioactiv, însoţit de violenţă periculoasă pentru
viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
117
violenţe (alin.(4)); ameninţării de a sustrage dispozitivul radioactiv cu scopul de a sili

statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească sau să se abţină
de la săvârşirea vreunei acţiuni (alin.(7)).
Răspunderea se aplică în corespundere cu art.295 1 CP RM în cazul: confecţionării sau
deţinerii unui dispozitiv radioactiv cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului (alin,(l));
utilizării prin orice metodă a dispozitivului radioactiv, însoţite de eliberarea sau de pericolul
eliberării materialului radioactiv, săvârşită cu scopul: a) de a cauza moartea ori vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului?!») de
a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească sau să se
abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni (alin.(2)); ameninţării de a săvârşi fapta prevăzută la
alin.(2) art.295 1 CP RM (alin.(3)).
Se aplică răspunderea în acord cu alin.(3) art.279 1 CP RM în ipoteza de procurare,
păstrare, producere, transportare sau furnizare de arme biologice, cu intenţia sau cunoscând
că aceste acţiuni sunt săvârşite în scopul de a contribui la comiterea unei sau mai multor
infracţiuni cu caracter terorist.
Nici una dintre faptele menţionate mai sus nu se confundă cu infracţiunea specificată la
alin.(2) art.143 CP RM. Totodată, nu se exclude ca, în anumite împrejurări, aceste fapte să
formeze concurs cu infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.143 CP RM.
Timpul săvârşirii infracţiunii - timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare - este
un semn secundar obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii examinate. în lipsa acestui
semn, nu va putea fi aplicată prevederea de la alin.(2) art.143 CP RM. în aceste condiţii, nu
este exclusă aplicarea răspunderii pentru utilizarea armelor chimice, armelor biologice,
armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă, cu
încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte, în conformitate cu alin.(l) art.140 1 CP RM. De asemenea, nu se exclude
aplicarea răspunderii potrivit art.278 1 sau alin.(2) art.295 1 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.143 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul aplicării armei de nimicire în masă interzise de tratatele
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă. Motivele
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.143 CP RM se exprimă în: răzbunare; ură; ură socială,
naţională, rasială sau religioasă; interesul material; năzuinţa de a obţine unele avantaje
nepatrimoniale; interesul ştiinţific etc.
Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
Repere bibliografice:
118
1. Barat I. Incidenţa noţiunii convenţionale de genocid // Jurnalul de Studii Juridice (Iaşi,
2. România), 2009, nr.1-2, p.26-38.

3. Barat I. Acte cu caracter genocidal în istoria omenirii // Revista Ştiinţifică a USM „Studia
Universitatis”, 2009, nr.8, p.97-106.
4. Barat I. Violenţa sexuală - mijloc de comitere a genocidului. Teorie şi jurispru- denţă II Revista
Naţională de Drept, 2009, nr. 10-12, p. 148-150.
5. Barat I. Exterminarea evreilor — premergătorul şi inspiraţia practicilor de genocid
II Revista Naţională de Drept, 2010, nr.7-8, p.71-73.
6. Barat I. Obiectul infracţiunii de genocid. Definirea conceptelor II Revista Ştiinţifică a USM
„Studia Universitatis”, 2010, nr.8, p. 100-104.
119
propriile dorinţe, necesităţi şi interese, conduită pe care o realizează în limitele legii şi în

temeiul posibilităţilor şi condiţiilor pe care i le oferă societatea.
Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul III al Părţii Speciale a Codului penal are
un obiect juridic special, format din relaţiile sociale care privesc, în mod obligatoriu, libertatea
persoanei. In funcţie de infracţiunea concretă, libertatea persoanei poate fi vătămată în
deplinătatea ei (de exemplu, prin infracţiunea prevăzută la art.167 CP RM), fie sub anumite
aspecte ale acesteia: libertatea fizică (de exemplu, prin infracţiunile prevăzute la art.164,
1641, 165, 166, 169 CP RM) sau libertatea muncii (prin infracţiunea prevăzută la art.168 CP
RM).
Unele fapte infracţionale din cadrul grupului examinat au un obiect juridic special
simplu. Altele însă, datorită caracterului lor complex, au un obiect juridic special complex,
cum ar fi, de exemplu, infracţiunea de trafic de fiinţe umane (art.165 CP RM).
In cadrul grupului de infracţiuni din Capitolul III al Părţii Speciale a Codului penal
întâlnim un obiect material - în cazurile în care infracţiunea presupune o influenţare
nemijlocită infracţională asupra corpului persoanei. Această ipoteză se atestă atunci când, în
subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei sau când infracţiunea este săvârşită în prezenţa
unor circumstanţe agravante (de exemplu, a celor specificate la lit.b) alin.(3) art.164, lit. b)
alin.(3) art.165, alin.(3) art.166, alin.(2) art.169 CP RM).
In anumite cazuri, când o cere situaţia, sunt reliefate calităţile speciale ale victimei:
minor, femeie gravidă sau persoană aflată în stare de neputinţă (lit.c) alin.(2) art.164, lit.c)
alin.(2) art.166 CP RM); minor (art.164 1 CP RM); femeie gravidă (lit.c) alin.(2) art.165 CP
RM); persoană vădit sănătoasă din punct de vedere psihic (art.169 CP RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective, trebuie de consemnat, înainte de toate, că infracţiunile
examinate se comit, de regulă, prin acţiune. Totuşi, privaţiunea ilegală de libertate (art.166
CP RM) poate fi săvârşită şi prin inacţiune. De asemenea, alte infracţiuni, presupunând
anumite modalităţi, pot fi realizate în plan secundar pe calea inacţiunii (de exemplu,
infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(l) art.165 CP RM, atunci când se realizează înşelăciunea
pasivă).
în variantele lor neagravate, toate infracţiunile prevăzute în Capitolul III al Părţii
Speciale a Codului penal sunt infracţiuni formale. în cazul unor modalităţi agravate, acestea
adoptă aspectul de infracţiune materială (de exemplu, modalităţile de la lit.b) alin.(3) art.164,
lit.b) alin.(3) art.165, alin.(3) art.166, alin.(2) art.169 CP RM).
In unele cazuri, semnele secundare ale laturii obiective a infracţiunii au un caracter
obligatoriu: 1) metoda: aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în
320
Capitolul III
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂTII

PERSOANEI
1. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii

persoanei
2. Infracţiuni contra vieţii persoanei:
- omorul intenţionat
' - omorul săvârşit în stare de afect
- pruncuciderea
- lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
- lipsirea de viaţă din imprudenţă
- determinarea la sinucidere
3. Infracţiuni contra sănătăţii persoanei:
- vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
. ,r vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
- vătămarea gravă ori médie a integrităţii corporale sau a sănătăţii In stare de afect
- vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată
din imprudenţă
4. infracţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei; _
: - ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
- constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor
- provocarea ilegală a avortului
- efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
- efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul pacientei
- neacordarea de ajutor unui bolnav
- lăsarea în primejdie
Secţiunea I. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile

infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei reprezintă grupul de infrac-

ţiuni prevăzute în Capitolul II al Părţii Speciale a Codului penal al
Republicii Moldova. Acestea sunt fapte socialmente periculoase, săvârşite cu
intenţie sau din imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol — în mod exclusiv sau
în principal — relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei.
Aşa cum rezultă din definiţie, obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul
specificat îl formează relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei.
123
în conformitate cu alin.|Jf|? art.16 din Constituţia Republicii Moldova, res-

pectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. De
asemenea, în acord cu alin.(l) art.2 CP RM, legea penală apără, împotriva infrac-
ţiunilor, printre altele, persoana, privită drept componentă a ordinii de drept. Se are în
vedere nu omul sub aspect fizic, biologic sau psihologic, ci numai omul ca participant
la relaţiile sociale. însuşi cuvântul „persoană” vine de la latinescul „persona”, ce
denumea masca pe care o purta pe scenă actorul antic. El evocă ideea participării
persoanei ca „actor” la viaţa socială. Persoana creează valori şi le transmite în
moştenire urmaşilor săi, iar spiritul ei neobosit mereu tinde spre perfecţionare.
Anume de aceea, fiinţa superioară socială persoana - trebuie situată în prim-plan, iar
asigurarea deplinei realizări a acesteia şi apărarea împotriva oricăror atentări la viaţa,
sănătatea, libertatea, cinstea, demnitatea umană etc. trebuie să devină un imperativ al
timpului
Totuşi, deja nu mai putem susţine, aşa cum s-a făcut sub legea penală anterioară,
că obiectul juridic generic al acestui grup de infracţiuni îl constituie relaţiile sociale
cu privire la persoană. Potrivit legii penale în vigoare, persoana („fiinţa umană
considerată din momentul naşterii şi până la încetarea ei din Viaţă” 44) trebuie privită
ca valoare socială fundamentală, reprezentând obiectul juridic suprageneric comun
pentru toate infracţiunile prevăzute în Capitolele II, III, IV şi VII din Partea Specială
a Codului penal al Republicii Moldova. în alţi termeni, desemnând o valoare socială
ocrotită de legea penală, noţiunea de persoană este una generică, incluzând noţiunile
subsecvente „viaţa şi sănătatea persoanei”, „libertatea, cinstea şi demnitatea
persoanei”, „viaţa sexuală a persoanei”,ţ,,convieţuirea în cadrul familiii şi
dezvoltarea minorilor”.
Viaţa şi sănătatea constituie valorile sociale care desemnează atributele prin -
cipale ale persoanei. Apărarea vieţii şi sănătăţii persoanei constituie o preocupare
constantă, comună tuturor sistemelor dc drept. In orice orânduire socială, viaţa şi
sănătatea persoanei au fost ocrotite ca valori primare şi absolute ale oricărei societăţi,'
iar statului i-a revenit sarcina creării unor mecanisme care ar asigura protecţia acestor
valori sociale împotriva unor atingeri neconforme cu legea. De aceea, punerea sub
interdicţia legii penale a atingerilor aduse vieţii şi sănătăţii persoanei, deşi nu
constituie o garanţie absolută a protecţiei vieţii şi sănătăţii fiecărui individ,
demonstrează totuşi efortul statului de a proteja aceste valori.
Ca expresie a voinţei societăţii, legea penală apără viaţa şi sănătatea persoanei nu ca
pe valori individuale, dar ca pe valori sociale, primordiale pentru existenţa
colectivităţii însăşi. Aceasta îl îndreptăţeşte pe legiuitor să pretindă tuturor cetăţenilor
să-şi respecte reciproc viaţa şi sănătatea şi să se abţină de la orice fapte care ar aduce
44
T.Popescu. Definirea persoanei în Codul penali! Revista de Drept Penal, 1998, nr.3, p.41.
124
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII Şl SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
atingere acestor valori sociale şi, implicit, intereselor vitale ale comunităţii.
în acelaşi timp, dimensiunea biologică a vieţii şi sănătăţii evoluează ca premisă a
dimensiunii sociale a vieţii şi sănătăţii, ultima aflându-se sub nemijlocita ocrotire a
normelor dreptului penal. Altfel spus, ar fi incorect să afirmăm că dreptul penal apără
viaţa şi sănătatea în accepţiunea biologică a acestor termeni. Viaţa şi sănătatea devin
obiecte ale apărării penale numai fiind privite prin prisma dimensiunii lor sociale.
Viaţa persoanei reprezintă existenţa socială a acesteia, adică realizarea posibilităţii
de a participa la relaţiile sociale, de a-şi exercita drepturile şi interesele şi de a-şi
executa obligaţiile, având ca premisă ansamblul proceselor biochimice din
organismul uman ce condiţionează dezvoltarea persoanei, reproducerea acesteia,
relaţia persoanei cu mediul ambiant etc. Viaţa reprezintă cel mai important atribut al
persoanei. Toate celelalte atribute ale persoanei - sănătatea, libertatea, cinstea,
demnitatea etc. - îşi pierd sensul şi semnificaţia odată cu suprimarea vieţii persoanei.
Dintre toate atributele persoanei numai viaţa este irecuperabilă. Legea penală apără
viaţa persoanei până în momentul decesului acesteia. Nu interesează dacă victima era
sănătoasă sau într-o fază avansată de boală. Nu are relevanţă nici faptul că victima ar
fi putut deceda ulterior din cauza unei boli şi nici cât ar fi trăit aceasta dacă nu ar fi
fost lipsită de viaţă.
O problemă deosebită se ridică în cazul lipsirii de viaţă a persoanelor cu grave
malformaţii (două capete, fără braţe etc.). în nici o situaţie nu ar trebui admisă lipsirea
de viaţă a unor asemenea persoane (chiar când apar atât de anormale, încât apar
îndoieli dacă pot fi privite ca „oameni”), urmând să prevaleze întotdeauna principiul
in dubio pro homini.
Alături de viaţa persoanei, o altă valoare socială, care reprezintă obiectul juridic
generic al infracţiunilor analizate, este sănătatea persoanei. Din perspectiva apărării
juridico-penale, sănătatea persoanei nu trebuie înţeleasă în sens îngust, ca rezultat
(bun sau rău) al funcţionării organismului omenesc. Ea trebuie percepută ca un statu-
quo de felul său, ca o stare psihosomatică, oricare ar fi gradul de morbiditate, a unei
persoane. De aceea, anomaliile, disfuncţionali- tăţile sau deficienţele de ordin fizic
sau psihic nu influenţează în nici un fel asupra facultăţii persoanei de a beneficia, pe
tot parcursul vieţii sale, de
125
apărarea sănătăţii sale prin mijloacele dreptului penal. în acest sens, ca valori
sociale ocrotite de legea penală, atât viaţa persoanei, cât şi sănătatea acesteia, nu sunt
susceptibile de evaluări calitative sau cantitative.
Luând în consideraţie că obiectul juridic generic este comun pentru toate
infracţiunile făcând parte dintr-un grup, prevăzut de un anumit capitol al Părţii
Speciale a Codului penal, în demersurile noastre cu privire la analiza juridico- penală
a infracţiunilor concrete nu vom mai stărui asupra acestui aspect.
Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul II al Părţii Speciale a Codului penal
al Republicii Moldova are şi un obiect juridic special, format din relaţiile sociale
referitoare la anumite valori sociale. Aceste valori sociale, specifice, le constituie - în
mod exclusiv (în cazul obiectului juridic simplu) sau în principal (în cazul obiectului
juridic complex) - viaţa persoanei sau sănătatea persoanei, regulă de la care există şi o
excepţie: libertatea psihică (morală) a persoanei (în cazul infracţiunii prevăzute la
art.155 CP RM). Oarecum atipic este şi conţinutul obiectului juridic special al
infracţiunii specificate la art.158 CP RM: sănătatea, integritatea corporală sau
libertatea psihică (morală) a persoanei.
Majoritatea infracţiunilor din cadrul grupului examinat au un obiect juridic special
simplu: relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei (de exemplu, infracţiunile
prevăzute la art.145 (cu excepţia unor modalităţi agravate), art. 146-150 CP RM);
relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei (de exemplu, infracţiunile prevăzute
la art. 151, 152, 156, 157 CP RM); relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea
persoanei (infracţiunile prevăzute la art. 159-163 CP RM). Există însă şi cazuri în
care infracţiunea are un obiect juridic special complex. De exemplu, în situaţia omorului
intenţionat săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.(2)
art.145 CP RM), ca obiect juridic secundar apar relaţiile sociale cu privire la libertatea
fizică a persoanei sau la securitatea publică.
Majoritatea infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei au un obiect material,
şi anume - corpul persoanei. Prin acesta înţelegem expresia corporală a vieţii sau
sănătăţii persoanei, adică ansamblul de funcţii şi procese organice care asigură
individului prezenţa biologică şi care, odată distruse, suprimă calitatea de fiinţă vie şi
sănătoasă a persoanei. Nu contează dacă acesta este corpul unei persoane tinere sau în
vârstă, nici dacă persoana este sau nu în plenitudinea facultăţilor fizice sau psihice,
nici dacă persoana este normală sub aspect bio-antropologic etc. Important este că
făptuitorul influenţează asupra corpului altei persoane, şi nu asupra propriului corp.
în unele cazuri, legiuitorul circumscrie noţiunea de victimă a infracţiunii:
persoana care îndeplineşte obligaţiile de serviciu sau obşteşti (lit.d) alin.(2) art.145,
lit.c) alin.(2) art.151, lit.d) alin.(2) art.152 CP RM); minor, femeie gravidă sau
persoană aflată în stare de neputinţă (lit.e) alin.(2) art.145, lit.b) alin.(2) art.151, lit. c1)
alin.(2) art.152 CP RM); reprezentant al autorităţii publice, militar sau ruda apropiată
a acestora (lit.h) alin.(2) art.145 CP RM); copil nou-născut (art.147 CP RM); minor
126
(lit.b) alin.(2) art.150); persoana care se află în dependenţă materială sau altă
dependenţă faţă de făptuitor (lit.c) alin.(2) art.150; alin.(2) art.158 CP RM); persoană
aflată în stare de neputinţă (alin.(2) art.158 CP RM); femeie însărcinată (art.159 CP
RM); bolnav (art.162 CP RM); persoana care se află într-o stare periculoasă pentru
viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau
înaintate, a bolii sau a neputinţei (art.163 CP RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective, menţionăm, în primul rând, că infracţiunile contra
vieţii şi sănătăţii persoanei se comit, în majoritatea cazurilor, prin acţiune sau
inacţiune. Unele infracţiuni nu pot fi săvârşite decât prin acţiune (de exemplu,
infracţiunile prevăzute la art.155, 158-161 CP RM). Alteori, fapta prejudiciabilă se
poate concretiza doar în inacţiune (infracţiunile prevăzute la art.162 şi 163 CP RM).
O mare parte din faptele infracţionale prevăzute în Capitolul II al Părţii Speciale
a Codului penal al Republicii Moldova sunt infracţiuni materiale (de exemplu,
infracţiunile prevăzute la art.145-152, 156, 157). în această ipoteză, la calificarea
faptei este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile. Infracţiunea prevăzută la art.155 CP RM este o infracţiune
formal-materială. Ea se consideră consumată din momentul apariţiei pericolului
realizării ameninţării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Toate celelalte infracţiuni din cadrul grupului examinat sunt infracţiuni
formale.
Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea sunt în general
irelevante pentru calificarea infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. Totuşi,
pentru unele din aceste infracţiuni este obligatorie existenţa următoarelor semne: 1)
metoda: deosebită cruzime (lit.j) alin.(2) art.145 CP RM); persecutare, clevetire,
jignire sau înjosire sistematică a demnităţii victimei (alin.(l) art.150 CP RM);
comportare plină de cruzime (lit.d) alin.(2) art.150 CP RM); schin giuire sau tortură
(lit.e) alin.(2) art.151 şi lit.f) alin.(2) art.152 CP RM) etc.;
2) mijloacele: mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane
(lit.m) alin.(2) art.145, lit.f) alin.(2) art.151 şi lit.g) alin.(2) art.152 CP RM); 3) locul:
în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în scopul
întreruperii cursului sarcinii (lit.a) alin.(l) art.159 CP RM); unităţile medico-sanitare
nespecializate (lit.a) alin.(2) art.160 CP RM); 4) timpul: timpul naşterii sau imediat
după naştere (art.147 CP RM); 5) alte circumstanţe: condiţiile antisanitare (lit.e)
alin.(l) art.159 CP RM) etc.
Din punctul de vedere al laturii subiective, menţionăm, în primul rând, că la
majoritatea infracţiunilor analizate forma de vinovăţie se exprimă prin intenţie
(infracţiunile prevăzute la art.145-148, 150-152, 155, 156, 158-163 CP RM).
Infracţiunile prevăzute la art.149 şi 157 CP RM sunt săvârşite din imprudenţă.
Existenţa a două forme de vinovăţie se atestă în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4)
art.151 CP RM.
127
Cât priveşte semnele secundare ale laturii subiective a infracţiunilor contra vieţii
şi sănătăţii persoanei, de regulă, motivul cu care a acţionat făptuitorul sau scopul
urmărit de acesta, fie starea emoţională ce l-a caracterizat nu prezintă relevanţă la
calificarea acestor infracţiuni, având semnificaţie doar pentru individualizarea
pedepsei. Totuşi, în anumite cazuri, legiuitorul specifică semnele amintite ale laturii
subiective în conţinutul dispoziţiei de incriminare: 1) motivul: interesul material
(lit.b) alin.(2) art.145, lit.g) alin.(2) art.151 şi lit.h) alin.(2) art.152 CP RM); motive
sadice (lit.j) alin.(2) art.145 CP RM); motive de ură socială, naţională, rasială sau
religioasă (lit.l) alin.(2) art.145, lit.i) alin.(2) art.151 şi lit.j) alin.(2) art.152 CP RM)
etc.; 2) scopul: scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei
(lit.k) alin.(2) art.145 CP RM); scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa
organele sau ţesuturile victimei (lit.n) alin.(2) art.145 şi lit.l) alin.(2) art.151 CP RM)
etc.; 3) starea emoţională: starea de afect (art.146 şi 156 CP RM); starea de tulburare
fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere (art.147 CP
RM).
De reûlă^ subiectul infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei poate fi
orice persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins
vârsta răspunderii penale: 14 ani (art.145,147,151, alin.(2) art.152 CP RM) sau 16 ani
(în celelalte cazuri).
Totuşi, la calificarea unor infracţiuni, legea cere ca subiectul să aibă o anumită
calitate: persoana care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(l)
art.145 CP RM (lit.o) alin.(2) art.145 CP RM); mama victimei (art.147 CP RM);
persoana care nu are studii medicale superioare speciale (litb) alin.(l) art.159 şi lit.b)
alin.(2) art.160 CP RM); medic (art.160 (cu excepţia lit.b) alin.(2)) şi art.161 CP
RM); persoana care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să acorde
ajutor unui bolnav (art.162 CP RM) etc.
Cât priveşte tipologia infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei, aceasta
poate fi prezentată în felul următor:
1) infracţiuni contra vieţii persoanei (art.145-150 CP RM);M
2) infracţiuni contra sănătăţii persoanei (art. 151,152,156, 157 CP RM); 1
128'
3) infracţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei (art.155,158- 163
CP RM).
Deosebirea principală dintre infracţiunile care fac parte din primele două
categorii şi infracţiunile din cea de-a treia categorie constă în aceea că, în primul caz,
obiectului infracţiunii - relaţiilor sociale cu privire la viaţa sau, respectiv, sănătatea
persoanei - i se aduce o vătămare efectivă, pe când în cel de-al doilea caz el este pus
doar în pericol de a fi vătămat. In cazul infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM,
precum şi al infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM (în ipoteza când se aduce
atingere relaţiilor sociale cu privire la libertatea psihică (morală) a persoanei, acest
pericol este indirect).
Secţiunea II. Infracţiuni contra vieţii persoanei

§ 1. Omorul intenţionat
Fapta de omor intenţionat este incriminată în art.145 CP RM într-o variantă- tip

şi într-o variantă agravată.
Omorul intenţionat în varianta-tip este incriminat la alin.(l) art.145 CP RM. La
rândul său, omorul intenţionat în varianta agravată este incriminat la alin.(2) art.145
CP RM, când acesta este săvârşit în următoarele circumstanţe:
1) cu premeditare (lit.a));
2) din interes material (lit.b));
3) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti (lit.d));
4) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.e));
5) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f));
6) asupra a două sau mai multor persoane (lit.g));
7) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor
apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către
reprezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu (lit.h));
8) de două sau mai multe persoane (lit.i));
9) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.j));
10) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei
(lit.k));
11) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.l));
12) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane
(lit.m));
13) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.n));
14) de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la
alin.(l) (lit.o));
15) la comandă (lit.p)).
în general, ca infracţiuni contra vieţii persoanei sunt recunoscute faptele
socialmente periculoase îndreptate nemijlocit împotriva vieţii persoanei, la a căror
săvârşire lipsirea de viaţă sau determinarea la sinucidere a unei alte persoane se
consideră temei al răspunderii penale. Pericolul social deosebit pe care îl prezintă
infracţiunile contra vieţii persoanei în general atinge gradul cel mai ridicat în cazul
infracţiunii de omor intenţionat, prevăzute la art.145 CP RM. Acest caracter al
omorului intenţionat a fost recunoscut de legiuirile penale din toate timpurile şi în
toate orânduirile sociale. Cu atât mai mult, în societatea noastră, clădită şi pătrunsă de
spiritul umanitar, orânduire în care persoana este considerată valoarea cea mai de
preţ, lipsirea de viaţă cu intenţie a unei persoane constituie una dintre cele mai
intolerabile infracţiuni, ceea ce explică severa sancţionare prevăzută pentru această
infracţiune în dispoziţiile Codului penal în vigoare.
Omorul intenţionat (sau pur şi simplu omorul 45) este lipsirea ilegală şi inten-
ţionată de viaţă a unei alte persoane. Această definiţie a noţiunii de omor este
aplicabilă tuturor infracţiunilor săvârşite prin omor, prevăzute la art. 145-148 CP RM.
Sintetizând principalele trăsături ale noţiunii de omor, menţionăm că această
faptă infracţională trebuie deosebită de alte fapte - penale sau nepenale - care
comportă anumite similitudini:
1) lipsirea legală de viaţă a unei alte persoane (de exemplu, lipsirea de viaţă
săvârşită prin recurgerea absolut necesară la forţă, pentru a asigura apărarea oricărei
persoane împotriva unei violenţe ilegale, pentru a efectua o arestare
45
Literalmente, expresia „omor intenţionat”, utilizată în denumirea art.145 CP RM, este una
pleonastică. Prin excelenţă, fapta de omor poate fi săvârşită numai cu intenţie. In acord cu legea penală
In vigoare, este inadmisibilă utilizarea sintagmei „omor din imprudenţă”. Această sintagmă era potrivită
în contextul legii penale anterioare, întrucât art.93 CP RM din 1961 purta denumirea „Omorul din
imprudenţă”. în lege* penală în vigoare, corespondentul acestui articol este art. 149 CP RM, purtând
denumirea „Lipsirea de viaţă din imprudenţă”. Oricare omor este o lipsire de viaţă, însă nu oricare
lipsire de viaţă este un omor. în legătură cu aceasta, trebuie de menţionat că în dispoziţia art. 145 CP
RM legiuitorul utilizează termenul „omor” fără a mai circumstanţia, inutil, forma de vinovăţie
manifestată de către făptuitor.
131
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII Şl SĂNĂTĂŢII PER
legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute, pentru a reprima
conform legii tulburări violente sau o insurecţie)1;
1
Astfel, în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la arme, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 18.05.1994 , arma de foc este aplicată ca măsură extremă de persoanele care au
autorizaţie de deţinere şi portarmă în următoarele cazuri: a) pentru autoapărare şi apărarea cetăţenilor contra
unor atacuri ce constituie un pericol real pentru viaţă sau sănătate, precum şi pentru prevenirea capturării
prin violenţă a armelor de foc; b) pentru respingerea unui atac în grup sau a unui atac armat asupra unor
obiecte şi încăperi, aflate sub pază, care aparţin persoanelor fizice şi juridice; c) pentru respingerea tentativei
de pătrundere forţată în locuinţe şi încăperi auxiliare, ce ar pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor
care se află în ele; d) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care este surprinsă în
flagrant delict de infracţiune gravă şi care încearcă să fugă de la locul crimei (alin.(l) art.37); arma de
autoapărare este aplicată ca o măsură extremă pentru respingerea unui atac asupra proprietarului,
posesorului, beneficiarului de arme sau asupra altor cetăţeni (art.38).
In conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 18.12.1990 , arma de foc este folosită ca măsură extremă de către colaboratorii poliţiei în
următoarele cazuri: pentru apărarea cetăţenilor şi pentru autoapărare contra unor atacuri ce constituie un
pericol real pentru viaţa sau sănătatea lor, precum şi pentru prevenirea capturării prin violenţă a armei de
foc; pentru respingerea unui atac în grup sau atac armat asupra colaboratorilor poliţiei, asupra altor persoane
aflate în exerciţiul funcţiunii sau la datoria obştească de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
criminalităţii, precum şi pentru respingerea atacurilor de altă natură ce periclitează viaţa sau sănătatea lor,
pentru eliberarea ostaticilor, dacă viaţa sau sănătatea lor se află în pericol; pentru respingerea unor atacuri ta
grup sau atacuri armate asupra unor obiective importante, aflate sub pază, asupra încăperilor de locuit şi de
menire gospodărească ale cetăţenilor, asupra sediilor autorităţilor publice şi organizaţiilor obşteşti,
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, dacă există un pericol real pentru viaţa sau sănătatea
persoanelor care se află în ele, pentru respingerea atacurilor asupra personalului militar şi de serviciu al
organelor de poliţie; pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care a fost surprinsă în
momentul săvârşirii unei infracţiuni grave, sau a delincventului care evadează de sub arest, precum şi a unei
persoane înarmate care refuză să se subordoneze cerinţei legale de a depune arma, când este imposibilă
înfrângerea rezistenţei sau reţinerea delincventului pe alte căi şi cu alte mijloace (art. 17).
**Veştile Sovietului Suprem al RSS Moldova, 1990, nr.12.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale
Ministerului Afacerilor Interne, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.12.1991 , militarii
trupelor de carabinieri au dreptul să folosească arma de foc ca măsură extremă: a) pentru apărarea
cetăţenilor şi pentru autoapărare contra unor atacuri care ameninţă iminent viaţa şi integritatea corporală a
acestora, precum şi pentru eliberarea ostaticilor şi a unor obiective; b) pentru respingerea atacului în grup
sau armat asupra santinelelor, asupra locurilor de dislocare a unităţilor şi subunităţilor militare, sediilor
organelor de stat şi obşteşti, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi locuinţelor cetăţenilor, c) pentru
respingerea atacului asupra militarilor sau a echipelor de serviciu ale oiganelor Ministerului Afacerilor
Interne, asupra lucrătorilor instituţiilor penitenciare; d) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă
armată sau care a fost surprinsă în momentul săvârşirii unei infracţiuni grave, a criminalului evadat de sub
pază, precum şi a persoanei înaintate care refuză să se supună somaţiei legate de a preda arma (art 15).
Sfatul Ţării, 1991, nr.231.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind organele securităţii statului, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 31.10.1995 *, militarii şi colaboratorii din organele securităţii statului au
dreptul să aplice arma pentru: apărarea persoanelor împotriva unor atacuri ce constituie pericol pentru viaţa
sau sănătatea lor; respingerea atacurilor asupra persoanelor, a căror pazăeste încredinţată militarilor şi
colaboratorilor din organele securităţii statului, în cazul în care viaţa sau sănătatea celor păziţi este expusă
pericolului; respingerea atacurilor în grup sau armate asupra clădirilor, încăperilor, construcţiilor,
mijloacelor de transport, păzite de organele securităţii statului, în cazurile în care se pune în pericol viaţa sau
sănătatea persoanelor care se află în ele; respingerea atacurilor asupra militarilor şi colaboratorilor organelor
securităţii statului, precum şi asupra persoanelor antrenate în acţiunile de asigurare a securităţii sta tului, te
cazul în care viaţa sau sănătatea lor este expusă pericolului; reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată
sau a persoanei surprinse în flagrant delict de crimă gravă, sau a criminalului evadat de sub arest, precum şi
a persoanei înarmate care refuză să se conformeze somaţiei legale de a depune arma; eliberarea ostaticilor,
131
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII Şl SĂNĂTĂŢII PER
dacă viaţa sau sănătatea lor se află în pericol.

**** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.10.
131
2) lipsirea ilegală de viaţă a unei alte persoane, săvârşită din imprudenţă, care
constituie o infracţiune distinctă contra vieţii persoanei, prevăzută la art.149 CP RM;
3) lipsirea intenţionată de viaţă a propriei persoane, adică sinuciderea, care nu
este susceptibilă de răspundere penală. 1
Obiectul juridic special al omorului intenţionat (art.145 CP RM) îl formează
relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei. Viaţa este ocrotită de legea penală din
momentul apariţiei şi până la încetare. Omorul intenţionat nu poate fi săvârşit nici
înainte de începutul vieţii persoanei, nici după încetarea vieţii persoanei. Nu poate fi
victimă a omorului nici produsul concepţiunii şi nici cadavrul. Existenţa unor limite,
în interiorul cărora viaţa se bucură de protecţie penală, nu are doar o semnificaţie pur
teoretică, ci şi consecinţe de ordin practic.
în ştiinţa dreptului, există două concepţii cu privire la momentul apariţiei vieţii
persoanei: 1) concepţia „pro life”, conform căreia viaţa persoanei începe din
momentul conceperii; 2) concepţia „pro choice ”, în conformitate cu care viaţa
persoanei începe din momentul naşterii. Interpretarea sistematică a art.145 şi 147 CP
RM denotă că, în sensul legii penale a Republicii Moldova, momentul de început al
vieţii persoanei este nu cel al conceperii, dar cel al declanşării naşterii, când are loc
apariţia unei oarecare părţi a corpului copilului din pântecul mamei. Tocmai de
aceasta, în ipoteza omorului săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide,
prevăzut la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, nu se poate vorbi despre o pluralitate de
victime.
Plecând de la concepţia conturată mai sus, omorul intenţionat trebuie delimitat de
infracţiunea de provocare ilegală a avortului (art.159 CP RM). Elementul nodal în
această distincţie este statutul fiinţei umane care este suprimată de viaţă. Dacă este
vorba de o persoană, atunci s-a comis un omor intenţionat Dimpotrivă, dacă produsul
concepţiunii este cel suprimat de viaţă, atunci fapta intră sub incidenţa textului care
incriminează provocarea ilegală a avortului.
Produsul concepţiunii este dependent de corpul matern şi, ca atare, nu este o
persoană, ci o probabilitate de viaţă (spes homirtis).
Momentul final al vieţii persoanei este moartea (decesul) persoanei. 46
46
în conformitate cu art.ll al Legii Republicii Moldova privind transplantul de
organe,'ţesuturi şi celule umane, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 06.03.2008*,
modalităţile de confirmare a decesului sunt; a) după un stop cardiorespirator, iresuscitabil şi
ireversibil, la o persoană cu temperatura normală sau aproape normală, decesul se confirmă la un
interval de minimum 5 minute după efectuarea tuturor măsurilor de reanimare, pe parcursul cărora
toate testele demonstrează fără dubii că nu există circulaţie sangvină spre creier şi organele vitale;
b) la persoana cu schimbări ireversibile în centrele vitale ale creierului, decesul se confirmă prin
teste (criterii) specifice, aprobate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce funcţia cardiorespiratorie este
132
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII $1 SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Agonia este o etapă premergătoare morţii, caracterizată prin diminuarea

funcţiilor vitale, a circulaţiei şi respiraţiei, prin apariţia unor tulburări
neurologice şi scăderea acuităţii simţurilor. 47 După cum se cunoaşte, moartea
poate fi clinică sau Cerebrală. Diferenţa dintre agonie şi moartea clinică se
exprimă în faptul că în prima situaţie manifestările vitale sunt încă evidente, în
timp ce în cea de-a doua situaţie funcţiile vitale sunt absente. Totuşi, stoparea
respiraţiei şi a bătăilor inimii încă nu mărturiseşte despre o moarte reală,
deoarece modificările ireversibile în sistemul nervos central survin nu imediat,
ci după scurgerea a 5-6 minute. Până la expirarea acestui interval de timp,
moartea se numeşte clinică. Există cazuri când, după survenirea morţii clinice,
se reuşeşte restabilirea respiraţiei şi a ritmului cardiac, persoana fiind astfel
reanimată.48
întrucât, sub aspectul existenţei infracţiunii de omor, interesează momentul
morţii cerebrale şi nu al celei clinice, menţionăm că prin „moarte cerebrală”
(„moarte biologică”; „moarte reală”) se are în vedere stoparea ireversibilă a
activităţii cerebrale. Din acest moment încep să apară semnele morţii reale
(oprirea metabolismului şi apariţia modificărilor cadaverice). Este un proces
ireversibil datorită necrozării neuronilor, urmat de scăderea cantităţii de sânge
circulant. Cel care se află în stare de agonie sau moarte clinică posibil reversP
bilă este considerat o persoană în viaţă. Toate etapele anterioare survenirii
morţii cerebrale sunt considerate momente ale vieţii, deoarece în aceste clipe
este
menţinută artificial.
’ Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr:81.
47
în literatura de specialitate, în afară de agonie, ca stări terminale sunt privite preagonia
şi coma. Preagonia este o etapă premergătoare agoniei, caracterizată prin stări de luciditate, stări
euforice, anxietate. Coma, la rândul eij este caracterizată printr-o inhibiţie profundă a sistemului
nervos, cu păstrarea prin control bulbal a funcţiilor vegetative de bază (circulatorii şi respiratorii).
Diferenţa dintre agonie şi comă rezidă, în principal, în aceea că, în comă, conştienţa este
întotdeauna absentă.
Ase vedea\ V.Beliş. îndreptar de practică medico-legală. - Bucureşti: EdituraMedicală, 1990, p.25: ;
48
Moartea clinică nu trebuie confundată cu aşa-zisa „moarte aparentă”, caracterizată prin
reducerea la maximum a funcţiilor vitale, astfel încât semnele vieţii (respiraţie, puls, zgomot
cardiac) sunt imperceptibile: Deşi în acest caz semnele vitale nu pot fi puse în evidenţă prin
metode clinice, ele există, iar dintr-o astfel de stare persoana poate reveni la viaţă.
A se vedea: V.Iftenie, D.Dermengiu. Medicina legală. - Bucureşti: C.H. Beck, 2009, p.41.
133
posibilă reanimarea eficientă a persoanei. Totodată, trebuie considerat ca fiind omor
DREPT PENAL.
intenţionat PARTEA intenţionată
atribuirea SPECIALĂ a unui caracter ireversibil stării de moarte clinică (de
exemplu, în scopul prelevării organelor sau ţesuturilor victimei).
Care este momentul morţii unui nou-născut anencefal (copil lipsit de creier)? în lipsa
altor posibilităţi de apreciere, se consideră că momentul morţii este cel în care au încetat
bătăile inimii şi copilul nu mai respiră.
Obiectul material al omorului intenţionat îl formează corpul persoanei. Viaţa unei
persoane nu poate exista decât în corpul unei persoane, existând o unitate organică între
obiectul juridic şi obiectul material al acestei infracţiuni. Pentru existenţa obiectului
material al infracţiunii în cauză trebuie îndeplinite două condiţii: fapta subiectului să se
îndrepte contra unui om viu şi acesta să nu fie persoana făptuitorului. Or, în cazul
infracţiunii de omor intenţionat una şi aceeaşi persoană nu poate fi victimă şi subiect.
încercarea de sinucidere nu intră sub incidenţa legii penale.
Cerinţa ca fapta subiectului să se îndrepte contra unui om viu ridică problema dacă
poate fi sancţionată sau nu, de exemplu, fapta persoanei care, fără a-şi da seama că ţinta
atacului său este o persoană care decedase cu puţin timp înainte, efectuează o împuşcătură
ochită în capul acesteia. In cazul dat, cele săvârşite reprezintă tentativa de omor. Această
soluţie de calificare îşi desprinde argumentele din necesitatea protejării eficiente şi
oportune a ordinii de drept, precum şi din latura subiectivă a infracţiunii, din atitudin ea
deosebit de periculoasă a făptuitorului pentru societate. Numai din cauze independente de
voinţa făptuitorului nu şi-a produs efectul acţiunea acestuia, îndreptată nemijlocit spre
lipsirea de viaţă a victimei.
Dacă, la momentul săvârşirii faptei, subiectul îşi da seama că săvârşeşte fapta asupra
unui cadavru, cele săvârşite se vor califica, eventual, ca profanare a mormintelor, în
conformitate cu art.222 CP RM (avându-se în vedere ipoteza de profanare a unui
cadavru).
Se ştie că descrierea faptei incriminate poate cuprinde, pe lângă descrierea acţiunii
(inacţiunii) incriminate, şi rezultatul - acolo unde legiuitorul condiţionează existenţa faptei
incriminate de producerea unui rezultat material, conceput ca o entitate exterioară
conduitei, diferită, cronologic şi logic, de faptă şi cauzată de aceasta. în acest caz,
rezultatul face parte din descrierea faptei şi constituie urmarea prejudiciabilă a acesteia;
rezultatul face parte, împreună cu acţiunea (inacţiunea), din descrierea faptei incriminate
şi se înfăţişează, în cazul infracţiunii de omor, sub forma unei modificări a substanţei
obiectului material.
Drept urmare, la alin.(l) art.145 CP RM nu sunt descrise semnele concrete ale laturii
obiective a infracţiunii examinate, legiuitorul preferând o formulare
134
eliptică - „omorul unei persoane”; în această exprimare, legiuitorul nu a considerat

necesară o descriere mai amplă, deoarece s-a folosit de însuşirea obiectivă a substantivului
(„omorul”), provenit dintr-un verb, de a comprima în el descrierea: 1) faptei prejudiciabile
constând în acţiunea sau în inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a unei alte persoane; 2)
urmărilor prejudiciabile, şi anume - moartea cerebrală a victimei; 3) legăturii de
cauzalitate dintre fapta prejudicia- bilă şi urmările prejudiciabile.
Pornind de la această structură a laturii obiective, menţionăm că, de cele mai dese ori,
omorul se comite prin acţiune. Acţiunea are un caracter fizico- mecanic, chimic, biologic,
psihic sau de altă natură. Acţiunile fizico-mecanice se exprimă în: tăiere, înjunghiere,
împuşcare, înecare, strivire, aruncare de la înălţime, strangulare, lovire (cu mâinile, cu
picioarele, cu un corp contondent etc.), electrocutare, ardere, refrigerare etc. Acţiunile
chimice constau în: otrăvire, administrarea unei supradoze de substanţe narcotice sau
psihotrope, provocarea de arsuri prin folosire de acizi sau baze etc. Acţiunile biologice se
exprimă în: inocularea de agenţi patogeni, transfuzia de sânge incompatibil etc. Acţiunile
psihice constau în: a sugestiona victimei, pe calea hipnozei, dorinţa de sinucidere; a
produce şocuri psihice sau stări emotive intense unei persoane care suferă de o boală
gravă a inimii sau de anevrisme cerebrale, făptuitorul cunoscând aceasta; a constrânge
psihic victima să se arunce de la înălţime sau dintr-un mijloc de transport aflat în mişcare
etc.
Fapta prejudiciabilă poate fi săvârşită prin mijloace sau instrumente: fizico- mecanice
(corp contondent, armă de foc, armă albă, explozibil, mijloc de transport, curent electric,
sursă de radiaţie etc.), chimice (substanţă toxică, substanţă otrăvitoare, substanţă cu efect
puternic, deşeu nociv, substanţă narcotică, substanţă psihotropă, alcool sau substanţă cu
efecte similare etc.), biologice (agent patogen, sânge incompatibil etc.) etc.
Pentru calificare este irelevant dacă făptuitorul a activat direct şi personal asupra
victimei ori a recurs la un mijloc sau instrument indirect, activat de o altă forţă (de
exemplu, s-a servit de dispozitive automate (mecanisme cu ceas,
în general, când o persoană este expusă şocurilor psihice sau stărilor emotive intense, o parte din sistemul
nervos - sistemul nervos simpatic - pregăteşte corpul pentru activitate violentă. Este cunoscut în mod obişnuit
ca reflexul „luptă sau fugi”. Atunci când o primejdie este iminentă, sistemul dă drumul adrena- linei în sânge,
astfel că ea ajunge apoi la muşchi. în acelaşi timp, vasele de sânge din piele şi din sistemul digestiv se
„strâng”, astfel ca sângele să fie mai bine direcţionat către muşchi. Acesta este motivul pentru care oamenii
îşi pierd apetitul când sunt nervoşi sau speriaţi. Odată trecută ameninţarea, sistemul para- simpatic se ocupă
cu procedura inversă. Pentru o victimă care suferă de o boală gravă a inimii sau de anevrisme cerebrale, răul
poate fi deja făcut. Victima poate muri din această reacţie la şocurile psihice sau stările emotive intense.
Supraefortul şi presiunea pot face ca anumite părţi ale corpului (de exemplu, inima) să cedeze.
încetinitori de explozie etc.), de animale, de mijloace de transport etc., a profitat de
acţiunile aşteptate ale victimei (deschiderea de către victimă a coletului adresat ei
conţinând o încărcătură explozivă, conectarea la reţeaua electrică a unui obiect ce
urmează să fie atins de victimă, activarea de către victimă a motorului
automobilului care este minat, lăsarea conştientă în salonul automobilului a unei
băuturi otrăvite mizându-se pe faptul că cel care răpeşte automobilul o va consuma,
urmărirea şi ameninţarea victimei care, sub această presiune, acţionează imprudent
şi se accidentează mortal etc.) sau de acţiunile victimei minore sau iresponsabile
care nu poate înţelege semnificaţia celor săvârşite etc.).
Legea penală nu descrie conduita susceptibilă să provoace moartea victimei, de
aceea moartea poate fi provocată prin orice mijloace sau instrumente (infracţiunea
de omor face parte din infracţiunile cu conţinut deschis de incriminare sau din
infracţiunile în formă liberă). 49 în acelaşi timp, mijloacele sau instrumentele
întrebuinţate trebuie să fie apte să producă rezultatul mortal prin ele însele (idonee)
sau prin întrebuinţarea lor în anumite moduri, împrejurări sau condiţii. Chiar
mijloacele aparent inofensive ar putea fi folosite pentru provocarea morţii unei
persoane (de exemplu, faptul de a da câte o băutură îndulcită cu zahăr unei
persoane care suferă de diabet pentru a-i provoca treptat agravarea bolii şi moartea).
în acest fel, mijloacele nepericuloase prin ele însele, fiind asociate cu factori
preexistenţi, concomitenţi sau surveniţi, pot deveni periculoase.
De asemenea, nu este exclusă nici folosirea energiei fizice a victimei, ea fiind
constrânsă fizic sau moral (psihic) să se împuşte, să se înjunghie, să se arunce de la
înălţime etc.50 în această ordine de idei, procedeul folosit de făptuitor nu
influenţează asupra calificării faptei, dar poate determina diferenţieri în ce priveşte
stabilirea pedepsei.
Omorul poate fi comis şi prin inacţiune, atunci când, din cauza desăvârşiri unor
acţiuni juridiceşte obligatorii, obiectiv necesare şi realmente, posibile” 51, nu s-a
împiedicat sau nu s-a înlăturat desfăşurarea unor procese de natură si provoace
moartea victimei (de exemplu, prin nehrănirea copilului, prin expunerea unui
bolnav sau neputincios la o temperatură scăzută, prin neadministrare»
medicamentelor sau neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav, prin neacţio]
narea unui mecanism care loveşte victima etc.). Aşadar, infracţiunea de omor
intenţionat se comite prin inacţiune atunci când există obligaţia legală, contractuală
sau naturală de a împiedica producerea morţii victimei.
Evaluând posibilitatea săvârşirii de către făptuitor a unor acţiuni prin care s-ar
împiedica ori s-ar înlătura desfăşurarea unor procese de natură să provoace moartea
victimei, trebuie să se reiasă din calităţile fizice şi psihice ce-i sunt caracteristice,
49
A se vedea; L.Delpino. Diritto penale. Parte Speciale. - Napoli; Edizioni Giuridiche Simone, 2006, p.421.1
1
Ase vedea: V.Dongoroz şi alţii. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea Specială. Vol.IIL-i
Bucureşti: ALL Beck, 2003, p.202.
51
А.И. Бойко. Преступное бездействие. - Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003,
1р.118. 1
A se vedea: V.Cioclei. Drept penal. Partea Specială: Infracţiuni contra persoanei. - Bucureşti: C.H. Beck,
2009, p.25-26.
137
din starea în care aceasta se găsea la momentul săvârşirii infracţiunii, din nivelul
calificării şi cunoştinţelor pe care le are făptuitorul, precum şi din ansamblul tuturor
împrejurărilor exterioare în care s-a manifestat conduita făptuitorului.
Omorul face parte din rândul infracţiunilor materiale. El se consideră consumat
din momentul producerii morţii cerebrale. Numai survenirea acestei urmări
întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de omor. Nu are importanţă dacă moar tea
cerebrală s-a produs imediat sau după expirarea unui interval de timp mai
îndelungat. Legea penală nu stabileşte nici un „termen critic” de producere a morţii
cerebrale, dacă făptuitorul a avut intenţia de a lipsi de viaţă victima.
în eventualitatea în care decesul se produce mai târziu în timp, până atunci
putem vorbi despre o tentativă de omor. în momentul în care decesul se produce,
tentativa este absorbită în forma consumată a infracţiunii de omor. Aşa se întâmplă,
spre exemplu, atunci când se provoacă o leziune foarte gravă victimei, dar decesul
acesteia se produce după o perioadă mai mare de timp. 1
Legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi urmările
prejudiciabile sub formă de moarte a victimei trebuie să fie stabilită cu atenţie în
fiecare caz în parte. De fapt, în toate cauzele care au ca obiect o infracţiune de omor
se efectuează o expertiză medico-legală, care are ca scop tocmai stabilirea cauzelor
decesului. Chiar şi în aceste condiţii, stabilirea în concret a legăturii de cauzalitate
este în multe cazuri o sarcină extrem de dificilă.
Pentru calificarea faptei în baza art.145 CP RM, nu are importanţă dacă aceasta
a fost suficientă prin ea însăşi să producă moartea sau a condus la această urmare
unită cu alte cauze: preexistente, concomitente sau survenite. Cu alte cuvinte, va
exista legătura de cauzalitate şi atunci când, la producerea morţii victimei, pe lângă
acţiunea făptuitorului, au concurat şi alte cauze preexistente (de exemplu, existenţa
unei boli, chiar grave sau incurabile de care suferea victima), concomitente (de
exemplu, acţiunea unor fenomene naturale, loviturile aplicate victimei şi de către o
altă persoană etc.) sau survenite (de exemplu, complicaţiile în timpul tratamentului
medical, internarea cu întârziere
a victimei la spital, neglijenţa victimei în a se prezenta medicului sau în a-i urma
prescripţiile, incompetenţa profesională a medicului în diagnosticarea sau tratarea
urmării acţiunii sau inacţiunii făptuitorului etc.). în unele situaţii, atunci când este
vorba de cauze survenite, este destul de dificil să se urmărească evoluţia lanţului
cauzal şi să se stabilească dacă au existat sau nu întreruperi, dacă se păstrează sau
nu relaţia de la cauză la efect între fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Dificultatea este, fireşte, cu atât mai mare cu cât perioada de timp scursă între actul
iniţial şi rezultatul final este mai mare. Oricum, chiar şi în asemenea situaţii, este
1suficient să existe o legătură de cauzalitate sine qua non, adică să se constate că
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25.03.2009. Dosarul nr.lre-385/09.
www.csj.md
138
celelalte cauze, fără această faptă prejudiciabilă, nu ar fi provocat moartea.

Absenţa urmării prejudiciabile - a morţii cerebrale - atestă faptul că ne aflăm în
prezenţa etapei de pregătire de omor sau de tentativă de omor.
Exteriorizarea intenţiei de lipsire de viaţă nu este o etapă a activităţii infrac-
ţionale în cazul omorului. Aici însă trebuie de menţionat că ameninţarea cu omor
nu trebuie privită ca exteriorizare a intenţiei de lipsire de viaţă, întrucât constituie o
infracţiune distinctă prevăzută la art.155 CP RM.
Pregătirea de omor se poate exprima în procurarea, fabricarea sau adaptarea
mijloacelor ori instrumentelor de săvârşire a omorului, în luarea de cunoştinţă cu
locul în care se preconizează comiterea omorului, în crearea condiţiilor pentru
ascunderea urmelor omorului, în studierea eventualelor obstacole care ar putea
îngreuna săvârşirea omorului şi în elaborarea metodelor pentru evitarea acestor
obstacole, în găsirea participanţilor la omor etc.
Tentativa de omor poate fi o tentativă întreruptă (neterminată), dacă subiectul
nu a putut să-şi continue fapta, intervenind anumiţi factori care l-au împiedicat să-şi
desfăşoare mai departe activitatea infracţională. Astfel, într-o speţă, la
22.01.2006, între orele 22.00-23.00, aflăndu-se la domiciliul său din satul Baxani, raionul
Soroca, din motiv de gelozie provocat de comportamentul de infidelitate al concubinei sale
V.S., în momentul când aceasta dormea, A.A. a luat din dulap un melesteu şi un cuţit şi, cu
intenţia de a o omorî, i-a aplicat acesteia două lovituri puternice cu melesteul în regiunea
capului şi o lovitură cu cuţitul în regiunea gâtului. Insă, intenţia nu şi-a produs efectul,
deoarece G.A., fiul lui
A. A. şi V.S., a sărit în apărarea mamei sale. De asemenea, tentativa de omor poate
fi o tentativă perfectă (terminată), atunci când făptuitorul depune toate eforturile pe
care le consideră necesare pentru lipsirea de viaţă a victimei şi care în realitate au
fost necesare pentru aceasta, fără ca fapta să-şi fi produs efectuL
1
A se vedea: V.Cioclei. Drept penal. Partea Specială: Infracţiuni contra persoanei. - Bucureşti: C.H. Beck,
2009, p.25-26.
139
Sub acest aspect, se distinge următoarea speţă: la 10.10.2004, aproximativ la ora

03.00, aflându-se, în stare de ebrietate, la nunta tinerilor S.S. şi S.E. ce avea loc în curtea
unei case de pe str. Vilelor din com.Bubuieci, mun.Chişinău, în urma unui conflict, M.M.,
în scopul săvârşirii omorului intenţionat, i-a aplicat lui T.O. trei lovituri cu cuţitul în
regiunea pieptului, provocăndu-i vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viaţă.
însă, din motive independente de voinţa făptuitorului, decesul lui T.O. nu a survenit,
victimei fiindu-i acordat la timp ajutor medical
Renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat se va
considera încetarea de către făptuitor a pregătirii de omorul intenţionat sau
încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea omorului
intenţionat, dacă făptuitorul era conştient de posibilitatea consumării infracţiunii.
Făptuitorul nu poate fi supus răspunderii penale în baza art.145 CP RM, dacă a
renunţat, benevol şi definitiv, să ducă până la capăt activitatea infracţională. în
acelaşi timp, cel care a renunţat de bunăvoie să ducă până la capăt infracţiunea de
omor intenţionat este supus răspunderii penale numai în cazul în care fapta
săvârşită conţine o altă infracţiune consumată (de exemplu, infracţiunea prevăzută
la art.151,152 sau altele din Codul penal).
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunea prevăzută la art.145 CP
RM este săvârşită cu intenţie directă sau indirectă. Concluzia privind conţinutul
intenţiei rezultă din materialitatea faptei ( dolus ex re), adică din examinarea tuturor
semnelor laturii obiective, precum şi din studierea caracterului relaţiilor dintre
făptuitor şi victimă. In particular, efectuarea unei împuşcături ochite în cap dintr-o
armă de foc sau aplicarea unor lovituri brutale şi repetate cu un instrument ascuţit
în regiunile vitale ale corpului etc., în prezenţa unui real pretext pentru răzbunare,
mărturiseşte despre prezenţa intenţiei directe. Totodată, tragerea haotică de focuri
de armă într-un loc aglomerat, în care sunt adunate persoane pe care făptuitorul nu
le cunoaşte, una dintre care a decedat, denotă existenţa intenţiei indirecte.
In general, intenţia de a săvârşi omorul se poate deduce din următoarele
împrejurări de fapt: folosirea unor mijloace apte de a produce moartea (ţinând
seama de felul mijloacelor, dimensiunile, soliditatea, greutatea acestora); locul sau
regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile ori asupra căreia s-a acţionat;
numărul, intensitatea şi repetabilitatea loviturilor ori a altor acte de violenţă
exercitate asupra victimei; perseverenţa făptuitorului în exercitarea violenţelor;
natura relaţiilor dintre făptuitor şi victimă anterioare săvârşirii faptei (normale,
prieteneşti, de duşmănie); atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei (a încercat
să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o); locul şi
1
timpul săvârşirii infracţiunii; particularităţile victimei (vârsta, condiţia fizică etc.);
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 15.12.2009. Dosarul nr.l re-1446/09.
www.csj.rad
140
nivelul de instruire, experienţa de viaţă, cunoştinţele profesionale, aptitudinile

făptuitorului; alte împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente. împre-
jurările în cauză nu au relevanţă în sine privite în mod individual sau invariabil, ci
numai de la caz la caz şi apreciate în ansamblu. De exemplu, este posibil ca, într-un
caz, lovirea victimei cu un obiect contondent într-o zonă vitală să denote intenţia de
a o lipsi de viaţă. Totodată, nu este exclus ca, în alte cazuri, aceasta să nu conducă
la o astfel de concluzie (de exemplu, victima a fost lovită în zona capului doar
pentru că lovitura a fost deviată de victimă sau de o altă persoană).
In cazurile în care se exercită violenţe asupra victimei, dar se produce doar o
lezare a integrităţii corporale sau a sănătăţii acesteia, apare problema distincţiei
între tentativa de omor şi una din infracţiunile (sau contravenţiile) contra sănătăţii
persoanei. Această problemă se soluţionează prin analiza laturii subiective, dar cu
luarea în calcul a unor semne obiective ce ţin de realizarea faptei. Astfel, tentativa
de omor este posibilă în prezenţa intenţiei directe, nu şi a celei indirecte. Dacă
acţiunile violentale au condus la vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar
decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa făptuitorului,
atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenţiei directe) sau
vătămarea intenţionată - gravă, medie sau uşoară - a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte). în absenţa intenţiei directe sau indirecte faţă
de decesul produs, care a urmat vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cele comise trebuie calificate potrivit alin.(4) art.151 CPRM.
In legătură cu acest aspect, comportă interes următoarea speţă: B.A. a fost
condamnat în baza alin.(l) art.145 CP RM. în fapt, la 18.04.2007, aproximativ la ora 16.00,
aflăndu-se în gospodăria sa din satul Ignăţei, raionul Rezina,
B. A. a surprins-o pe G.A. în timp ce aceasta se afla pe scara de la podul casei şi,
considerând că G.A. intenţionează să comită un furt, a luat o ţeavă de metal şi i-a aplicat
mai multe lovituri, cauzăndu-i vătămare gravă periculoasă pentru viaţă, în urma căreia
victima a decedat. împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul B.A., care şi-a exprimat
dezacordul cu soluţia de calificare a acţiunilor sale în baza alin.(l) art.145 CP RM,
susţinând că nu a avut intenţia de a o omorî pe G.A. Prin decizia Colegiului penal al Curţii
de Apel Chişinău, apelul a fost respins ca nefondat, cu menţinerea sentinţei. In recursul
declarat de avocatul P.I. s-a solicitat casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, cu
adoptarea unei noi hotărâri, prin care acţiunile lui B.A. să fie recalificate în baza alin.(4)
art.151 CP RM. In opinia recurentului, în cazul dat lipseşte intenţia de privare de viaţă a
victimei, fapt confirmat atât prin declaraţiile inculpatului în şedinţele instanţelor inferioare,
cât şi prin declaraţiile expertului, care a susţinut că viaţa lui G.A. putea fi salvată în cazul
acordării prompte a ajutorului medical. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a
decis că recursul ordinar declarat este inadmisibil, acesta fiind vădit neîntemeiat, din
141
următoarele motive: folosind obiectul contondent, B.A. i-a aplicat victimei multiple lovituri,
cauzându-i enorme echimoze, plăgi, fracturi costale, rupturi ale organelor interne
(aproximativ 15-20 la număr). Iar vătămările, cel puţin 3 la număr, ce i-au fost cauzate
prin lovituri în regiunea capului, adică în regiunea organelor vitale importante, sunt
apreciate ca grave, incompatibile cu viaţa, acestea producând şocul traumatic, care a şi
cauzat moartea victimei. Pe lângă aceasta, la ţipetele de durere şi la rugăminţile victimei de
a nu o mai lovi, B.A. nu a reacţionat, continuând să-i aplice lovituri cu aceeaşi intensitate,
după care a lăsat victima, fără a-i acorda vreun ajutor. Aceste împrejurări constituie
dovada că B.A. a prevăzut şi a urmărit rezultatul faptei sale, că a lovit cu intenţie. De
asemenea, durata perioadei de la cauzarea plăgii până la momentul decesului victimei nu
poate fi considerată drept criteriu de delimitare între infracţiunile prevăzute la art.145 şi la
alin.(4) art.151 CP RM.52
In alt context, faptul că nu există leziuni suferite în ceea ce priveşte victima nu
are relevanţă asupra calificării faptei ca tentativă de omor, dacă intenţia
făptuitorului a fost de a lipsi victima de viaţă. O astfel de ipoteză poate să apară,
inclusiv, în cazul în care tentativa este realizată printr-o multitudine de acte
încercate, unele întrerupte, altele terminate, dar rămase fără rezultat.
Nu interesează pe cine anume făptuitorul a urmărit să omoare. Chiar dacă din
eroare a omorât o altă persoană (error in personam) sau, dintr-o defectuoasă mânuire
a mijloacelor de execuţie, a omorât pe altul decât pe persoana vizată (aberratio
ictus), infracţiunea de omor va exista, deoarece legea nu ocroteşte viaţa unei
persoane concrete, ci viaţa oricui. Vieţile tuturor persoanelor capătă aceeaşi
importanţă şi, în măsura în care lipsirea de viaţă s-a comis cu intenţie, este
indiferent care anume persoană a fost lipsită de viaţă, la fel şi modul în care
mijloacele de execuţie au fost mânuite, conţinutul infracţiunii fiind realizat în
totalitatea sa, atât sub raportul laturii obiective, cât şi al celei subiective. Nu poate
invalida principiul apărării egale a vieţii tuturor persoanelor faptul că în legea
penală există norme speciale care stabilesc răspunderea pentru ljpsirea ilegală şi
intenţionată de viaţă a unor persoane având calităţi speciale (alin.(3) art.142,
art.342 CP RM etc.). Incriminarea în cadrul unor norme distincte a unor astfel de
fapte este dictată nu de vajoarea comparativ mai ridicată a vieţii victimei, dar de
prezenţa a încă unui obiect de atentare.
Latura subiectivă a infracţiunii de omor intenţionat mai este caracterizată de
motiv şi scop. în cazul infracţiunii de la alin.(l) art.145 CP RM, acestea pot fi de
orice fel, cu excepţia celor specificate la alin.(2) art.145 CP RM. în special, omorul
neagravat, prevăzut la alin.(l) art.|45 CP RM, poate fi săvârşit din următoarele
motive: răzbunare, gelozie, ură, invidie,, vanitate, laşitate, compătimire, motive
142 A se vedea: C.B. Бородин. Преступления против жизни. - Москва: Юристь, 1999, р.79.
huliganice etc.
Referindu-ne la cel mai frecvent din motivele nominalizate - răzbunarea,
menţionăm că la baza acestuia se află supărarea şi nemulţumirea de faptele altei
persoane, însoţite de năzuinţa de a primi satisfacţie pentru prejudiciile pricinuite.
Răzbunarea trebuie deosebită de răzbunarea în legătură cu îndeplinirea de către
victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti; ultima formă de răzbu nare intră sub
incidenţa prevederilor de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM.
Gelozia reprezintă neîncrederea pasionată, îndoiala chinuitoare în ce priveşte
fidelitatea, dragostea, devotamentul deplin al cuivâ. Victimă a omorului din gelozie
poate fi nu doar persoana care a generat nemijlocit acest sentiment, dar şi o altă
persoană, apropiată primei. în literatura de specialitate sunt atestate cazuri când
adolescenţii au săvârşit omoruri din motiv de gelozie pentru faptul că părinţii
acestora sau alte rude aveau o atitudine mai „favorabilă” faţă de victimă (fratele sau
sora făptuitorului) decât faţă de făptuitor. 53 Prin urmare, ar fi incorect a limita sfera
generatoare de gelozie doar la relaţiile dintre bărbat şi femeie.
Ura constituie sentimentul puternic, nestăpânit, de duşmănie faţă de o altă
persoană. Ca şi răzbunarea, ura este legată de dorinţa de a cauza un rău victimei.
Totuşi, spre deosebire de răzbunare, ura nu este o reacţie a făptuitorului la răul
suferit de către acesta de pe urma acţiunilor sau inacţiunilor antecedente ale
victimei. Ura trebuie să rezulte din atitudinea de antipatie a făptuitorului faţă de
victimă, când făptuitorul se consideră lezat în anumite interese ale sale prin faptele
săvârşite de victimă, prin opiniile şi concepţiile acesteia etc. Ura trebuie deosebită
de ura socială, naţională, rasială sau religioasă; ultima formă de ură intră sub
incidenţa prevederilor de la lit.l) alin.(2) art.145 CP RM.
53
înainte de intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea
Codului penal al Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008 ,
pentru omorul săvârşit cu intenţii huliganice (a se citi - motive huliganice) se stabilea răspundere
agravată în baza lit.c) alin.(2) art.145 CP RM. La moment, întrucât motivele huliganice nu mai au un
efect agravant, acestea pot reprezenta motivul în cazul infracţiunii prevăzute la alin.( l) art.145 CP
RM.
‘Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.
143
Invidia reprezintă sentimentul egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă,
provocat de succesele sau de situaţia bună a victimei. Ca şi ura, invidia nu este o
reacţie a făptuitorului la răul suferit de către acesta de pe urma acţiunilor sau
inacţiunilor antecedente ale victimei. Totuşi, spre deosebire de ură, invidia este
generată exclusiv de propriul amor bolnăvicios al făptuitorului.
Vanitatea este motivul având la bază atitudinea de înfumurare sfidătoare şi
dispreţuitoare, ambiţia neîntemeiată, deşartă şi trufaşă, dorinţa de a face impresie,
atunci când lipsa de modestie şi simpleţe determină făptuitorul să privească victima
ca pe un obiect mult prea lipsit de importanţă pentru a „merita” să mai trăiască.
Laşitatea constituie motivul având la bază lipsa curajului şi a sentimentului de
onoare, atunci când făptuitorul, fiind într-un exces de acţiune de autosalvare, îşi
salvează viaţa proprie prin sacrificarea vieţii victimei.
Compătimirea este manifestarea milei, a părerii de rău faţă de suferinţele sau
nenorocirea victimei. In această privinţă, se califică în baza art.145 CP RM lipsirea
de viaţă săvârşită chiar la cererea sau cu consimţământul victimei. Totodată, în
prezenţa unor condiţii suplimentare, şi anume: dacă lipsirea de viaţă a persoanei se
realizează în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al
suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor
acestora, cele săvârşite se vor califica în baza art. 148 CP RM.
Motivele huliganice, ca motiv de săvârşire a omorului, au următoarele trăsături:
capacitatea de actualizare fulminantă şi spontană; uşurinţa cu care e săvârşită
infracţiunea; reacţia disproporţionată a făptuitorului faţă de conduita victimei;
făptuitorului îi aduce satisfacţie însuşi faptul comiterii infracţiunii; lipsa unui
pretext pentru săvârşirea infracţiunii sau prezenţa unui pretext nesemnificativ
pentru a o săvârşi.
Motivul şi scopul infracţiunii de omor intenţionat, chiar şi atunci când nu sunt
semne obligatorii ale laturii subiective, necesită a fi stabilite în fiecare caz aparte,
deoarece influenţează periculozitatea socială a faptei şi a făptuitorului şi, implicit,
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani. Existenţa infracţiunii nu
este condiţionată de o calitate specială a subiectului.
Omorul intenţionat poate fi săvârşit în anumite circumstanţe agravante deter-j
minate, care conferă faptei un grad sporit de pericol social şi o periculozitate mai
mare a infractorului. Ca formă agravată a infracţiunii prevăzute la alin.(l)l art.145
CP RM, varianta de omor intenţionat de la alineatul (2) al aceleiaşi norme păstrează
semnele esenţiale ale omorului intenţionat neagravat, la care se vâri alătura
circumstanţele prevăzute în dispoziţia incriminatoare ca circumstanţa agravante.
Astfel, prin voinţa legiuitorului, circumstanţele agravante respectiva devin părţi
integrante ale infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.145 CP RM. Cu acest prilej, nu se
144
va admite o dublă valorificare a împrejurărilor de aceeaşi natură sau cu acelaşi
conţinut, care pot să apară ca circumstanţe agravante alei omorului intenţionat
prevăzute la alin.(2) art.145 CP RM, precum şi ca circuml stanţe agravante avute în
vedere la stabilirea pedepsei pentru omorul intenţional prevăzute la alin.(l) art.77
CP RM. Or, în conformitate cu alin.(2) art.77 CP RMJ dacă circumstanţele
menţionate la alineatul (1) al acestui articol sunt prevăzuta la articolele
corespunzătoare din Partea Specială a Codului penal în calitate <)■ semne ale
acestor componenţe de infracţiuni, ele nu pot fi concomitent consil derate
circumstanţe agravante avute în vedere la stabilirea pedepsei. 1
In continuare va fi efectuată analiza circumstanţelor agravante prevăzute ■
alin.(2) art.145 CP RM, păstrându-se consecutivitatea în care le-a înfăţişa
legiuitorul.
Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin. (2) art.145 CP KM)
Premeditarea atribuie omorului caracter agravat, deoarece presupune, pe da o
parte, o concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar, pe de altă parte, fl
pregătire a comiterii faptei, ceea ce asigură şanse sporite de reuşită a omorului In
acelaşi timp, premeditarea relevă şi o periculozitate mai mare a făptuitorului, care
înţelege să procedeze metodic, cu calm, pentru traducerea în fapt a hotărârii sale
infracţionale.
în vederea aplicării răspunderii în baza lit.a) alin.(2) art.145 CP RM, es ia
necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:
1) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvâq|
omorul şi până la momentul executării infracţiunii;
2) în acest interval de timp făptuitorul trebuie să mediteze, să-şi concea treze
forţele sale psihice în vederea asigurării reuşitei acţiunii sale;
145
3) în acest interval de timp făptuitorul trebuie
Capitolul III. să treacă
INFRACŢIUNI CONTRAlaVIEŢII
săvârşirea unor
Şl SĂNĂTĂŢII acte
PERSOANEI
de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.
Referitor la prima condiţie de acest gen, în practica judiciară s-a reţinut că,
pentru a considera omorul ca fiind săvârşit cu premeditare, este necesar să se
constate că luarea hotărârii de a săvârşi omorul a premers cu o anumită perioadă de
timp săvârşirea faptei. Intrebarea-cheie este: care trebuie să fie durata intervalului
de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul
săvârşirii infracţiunii, pentru a putea face calificarea conform lit.a) alin.(2) art.145
CP RM?
Durata acestui interval de timp nu este fixă şi nici nu poate fi dinainte stabilită.
în fiecare caz, organul judiciar competent va constata dacă această condiţie este sau
nu îndeplinită, ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi, îndeosebi, de
particularităţile subiective ale făptuitorului, deoarece, în funcţie de aceste
particularităţi, o persoană poate avea nevoie de un interval mai mare de timp pentru
a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un
interval de timp mai scurt. 54 Prin particularităţile subiective ale făptuitorului trebuie de
înţeles: capacităţile intelectuale; experienţa de viaţă; dexterităţile profesionale;
viteza de reacţie etc.
Cu privire la prima condiţie de realizare a premeditării, are importanţă şi o altă
cerinţă: situaţia premeditării nu se confirmă în cazul în care de la luarea hotărârii şi
până la executarea ei a trecut o perioadă scurtă de timp, iar făptuitorul s-a găsit într-
o acţiune continuă, dominată de hotărârea ce a luat-o, în aşa fel încât fapta săvârşită
apare ca o exteriorizare imediată a hotărârii respective, aflată într-o continuitate atât
materială, cât şi psihică cu aceasta. în alţi termeni, pentru a exista premeditare,
hotărârea de a omorî victima nu poate fi luată în momentul când făptuitorul a plecat
în urmărirea victimei, ci trebuie dovedit că a existat anterior. Hotărârea respectivă
nu poate fi dedusă din împrejurări ulterioare momentului când făptuitorul a început
urmărirea victimei după ce a văzut-o, ci numai din împrejurări anterioare acelui
moment.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie de realizare a premeditării, aceasta pre-
supune, în esenţă, că hotărârea infracţională este luată după un prealabil examen
comparativ al motivelor pozitive şi negative, precum şi al rezultatelor ilicite dorit e
şi nedorite de subiect.
Intenţia premeditată este cea care constituie fondul condiţiei în cauză. Intenţia
premeditată reprezintă una dintre speciile modalităţii nenormative a intenţiei având
la bază criteriul momentului de apariţie a intenţiei. Intenţia
54
T.Toader. Drept penal Partea Specială. - Bucureşti: Hamangiu, 2007, p.35.
premeditată întruneşte două componente: 1) componenta cronologică, desemnând
realizarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea nu imediat, dar după trecerea unui anumit
interval de timp de la momentul apariţiei sale; 2) componenta ideologică, desemnând
activitatea psihică specifică a făptuitorului pe parcursul acestui interval: reprezentarea
în conştiinţa făptuitorului a modelului preconizată infracţiuni; chibzuirea asupra
detaliilor săvârşirii şi tăinuirii respectivei infracţiuni; modelarea eventualei conduite a
victimei infracţiunii; deciderea asupra oportunităţii atragerii participanţilor la
infracţiune etc.
în acelaşi timp, premeditarea nu trebuie identificată cu intenţia premeditată.
Pentru a exista premeditare nu este suficient ca făptuitorul să fi luat pur şi simplu mai
dinainte hotărârea de a omorî. în acest caz, vom avea o intenţie premeditată care nu
poate conta, de una singură, la calificarea faptei de omor conform lit.a) alin.(2) art.145
CP RM. Existenţa agravantei prevăzute de aceasti normă presupune prezenţa unui
complex de condiţii de realizare a premeditări^ (enunţate mai sus), care privesc atât
latura subiectivă, cât şi latura obiectivă d infracţiunii.
Cu privire la cea de-a treia condiţie de realizare a premeditării, este necesa a
consemna că pregătirea de infracţiune este o etapă indispensabilă a activităţi
infracţionale, în ipoteza infracţiunii prevăzute la lita) alin.(2) art.145 CP RMj
Premeditarea nu poate exista, dacă decizia infracţională nu se exteriorizea* prin acte
pregătitoare, de natură nu doar psihică, dar şi materială, obiectivizată!
Premeditarea nu poate fi reţinută, dacă făptuitorul a dispus de un timp sufrj cient,
dar nu a întreprins nici un act de pregătire a omorului (de exemplu, nu ■ fabricat,
procurat sau adaptat mijloacele sau instrumentele de săvârşire ■ infracţiunii, nu a
racolat participanţi, nu a stabilit o înţelegere prealabilă de a săvârşi infracţiunea, nu a
obţinut informaţii necesare executării omorului (data despre programul sau obiceiurile
victimei, capacitatea acesteia de a riposttl existenţa unor câini de pază la locul ori în
preajma locului stabilit pentru săvâJ şirea infracţiunii), nu a ales locul şi timpul cel
mai propice (în pădure, pe mala unei ape, pe timp de noapte ori de furtună), nu a creat
alte condiţii favorabS pentru săvârşirea infracţiunii (atragerea victimei la locul
prestabilit, aducenJ acesteia în starea de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa etc.M
în legătură cu un alt aspect vizând cea de-a treia condiţie de realizare a pre-j
meditării, ne vom referi la următoarea speţă: pentru a pronunţa sentinţa, instarA de fond a
reţinut că, la 30.07.2003, aproximativ la ora 13.00, B.N., urmăriM scopul de sustragere, a
pătruns în casa lui C.O., având asupra sa un cuţite tm topor, mănuşi, lipici, funii. Incuind uşa
după sine, fără a spune ceva, i-a aplicm lui C.O. o lovitură cu cuţitul în antebraţul drept,
cauzându-i vătămare uş
146
a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Ameninţând-o pe C.O. şi pe fiica acesteia cu

omorul, a cerut bani. C.O. i-a dat făptuitorului 407 dolari SUA şi 3608 lei moldoveneşti.
Nemulţumit că i s-au dat puţini bani, B.N. a legat-o pe fiică la mâini şi picioare, după care ă
impus-o pe C.O. să caute prin casă bani. In acest timp, fiica lui C.O. a reuşit să se elibereze şi
să fugă din casă. în intenţia de a o omorî, B.N. a alergat după ea. însă, intenţia nu şi-a putut-o
realiză, deoarece a fost reţinut. Pentru cele săvârşite B.N. a fost condamnat, inclusiv, potrivit
art.27 şi lit.a) alin.(2) ort. 145 CP RM(adică, pentru tentativă la omorul săvârşit cu
premeditare).
Judecând recursul, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a
rel&vat că instanţei de fond nu i-a reuşit să constate că B.N. a procurat, a fabricat sau a
adaptat un careva mijloc sau instrument ori că şi-a asigurat condiţii speciale din timp ventru
săvârşirea omorului. In Consecinţă, condamnarea lui B.N. conform art.27 şi lit.a) alin.(2)
art.145 CP RM a fost apreciată ca ilegală.
Pe marginea acestei speţe se poate menţiona că omorul săvârşit cu premeditare
poate forma concurs cu o altă infracţiune. In acest caz, trebuie să se stabilească că au
fost săvârşite acţiuni de pregătire a infracţiunii de omor. Dacă au fost comise acţiuni
de pregătire doar a infracţiunii aflate în concurs cu omorul^ nu va putea funcţiona
agravanta de la lit.a) alin.(2) art.145 GP RM. în speţa prezentată mai sus au fost
săvârşite acţiuni de pregătire pentru infracţiunea de tâlhărie. în ce priveşte intenţia de
a săvârşi omorul, aceasta a avut un caracter spontan, fără ca făptuitorul să întreprindă
din timp măsuri pentru a se pregăti de această infracţiune. Deci, chiar dacă a săvârşit
tentativa de omor, a săvârşit-o fără premeditare.
Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin. (2) art.145 CP RM)
Interesul material fiind un interes egoist şi josnic în raport cu viaţa persoanei, ca
valoare socială inestimabilă, legiuitorul a apreciat, pe bună dreptate, că un asemenea
motiv este de natură să agraveze omorul.
Interesul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi
spori activul patrimonial (de a obţine sau de a reţine un câştig material) sau de a-şi
micşora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale).
Stând la baza infracţiunii de omor, interesul material se poate prezenta sub cele
mai variate manifestări: interesul de parvenire, adică de a ajunge nemeritat la o mai
bună situaţie materială; interesul de a duce o viaţă uşuratică; interesul de a -şi satisface
nevoile materiale curente; interesul de a supravieţui etc.
Nuanţate, aceste manifestări pot fi luate în consideraţie diferenţiat la individualizarea
pedepsei.
Din definiţia noţiunii „interes material”, formulată mai sus, reiese că interesul
material se poate prezenta sub următoarele forme:
1) motivul
1
generat de necesitatea făptuitorului de a obţine un câştig material
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.lra-437/2004. Moldlex
147
2) pentru sine;
3) motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi reţine un câştig material;
4) motivul generat de necesitatea făptuitorului de a se elibera de cheltuieli
materiale;
5) motivul generat de dorinţa făptuitorului de a asigura un câştig material unor
terţe persoane (de a obţine sau reţine un câştig material pentru ele ori de a le elibera de
cheltuieli materiale).
Din cele menţionate se desprinde că interesul material constă în orice folos,
beneficiu sau avantaj material, direct sau chiar indirect, nu însă într-o simplă
satisfacţie morală. Interesul material este direct atunci când făptuitorul urmă reşte să
aibă o satisfacţie personală de pe urma obţinerii sau reţinerii câştigului material.
Interesul material este indirect atunci când făptuitorul doreşte să asigure un câştig
material unor terţe persoane. Prin „terţe persoane” trebuie de înţeles:
1) persoanele apropiate făptuitorului, de a căror soartă este preocupat acesta;
2) persoanele care în viitor îi pot fi utile făptuitorului j oferindu-i anumite
contraprestaţii.
Ipotezele în care este aplicabilă circumstanţa agravantă, prevăzută la lit.b) alin.(2)
art.145 CP RM, sunt numeroase şi variate:
1) omorul persoanei, care are dreptul de întreţinere, de către persoana care are
obligaţia de întreţinere, în scopul eliberării de această obligaţie
De exemplu, în Codul familiei al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 26.10.200055, ca subiecţi ai raportului juridic de întreţinere
sunt specificaţi: părinţii în raport cu copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care
necesită sprijin material; copiii majori apţi de muncă în raport cu părinţii inapţi de
muncă care necesită sprijin material; soţii în raport unul cu altul (în cazurile stabilite
la art.82); foştii soţi în raport unul cu altul (în cazurile prevăzute la art.83); fraţii în
raport cu surorile, sau viceversa (în cazurile stabilite la art.86); bunicii în raport cu
nepoţii (în cazurile prevăzute la art.87); nepoţii în raport cu bunicii (în cazurile
stabilite la art.88); copiii vitregi în raport cu părinţii vitregi (în cazurile prevăzute la
art.89); copiii în raport cu educatorii (în cazurile stabilite la art.90).
în aceste cazuri, dar şi în cazuri de natură similară, existenţa raportului de
întreţinere constituie premisa săvârşirii omorului din interes material. Subiectul pasiv
al unui asemenea raport ~ cel obligat - va avea calitatea de făptuitor. Respectiv,
subiectul activ al raportului de întreţinere - cel îndrituit - va avea calitatea de victimă.
Bineînţeles, de una singură, o asemenea premisă nu e suficientă pentru a confirma
prezenţa interesului material. Nu este exclus ca răzbunarea, gelozia, invidia sau alte
asemenea motive să determine săvârşirea omorului unei persoane care, absolut
irelevant în context, se dovedeşte a fi o persoană întreţinută;
55
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr,47-48.
148
2) omorul săvârşit în vederea primirii sumei asigurate

Se are în vedere situaţia legată de acţiunea contractului de asigurare. La concret,
se are în vedere asigurarea de persoane, în cazul în care se asigură viaţa. Riscul
asigurat se exprimă în moartea asiguratului. Beneficiarul asigurării, pentru a încasa de
la asigurător suma asigurată, provoacă intenţionat împrejurarea periculoasă. In alţi
termeni, acest beneficiar săvârşeşte omorul asiguratului sub impulsul interesului
material;
3) omorul săvârşit în scopul neachitării datoriei sau în scopul amânării achitării
datoriei
Trebuie de menţionat că lit.b) alin.(2) art.145 CP RM e aplicabilă nu doar atunci
când omorul e săvârşit în scopul neachitării unei datorii având un suport juridic. Dacă
făptuitorului îi revenea obligaţia să achite datoria, iar nedorinţa de a executa obligaţia
dată a fost cea care a alimentat intenţia de a comite omorul, nu contează dacă acea
datorie a avut sau nu un suport juridic. Nu contează nici măcar dacă acea datorie s -a
creat în condiţii legale. De aceea, datoria - care nu are la bază respectarea cerinţelor
legale de încheiere a contractului de împrumut sau care provine din pierderea într-un
joc de noroc, din pierderea unui pariu, sau care se constituie din bunuri dobândite pe
cale infracţională ori din oricare alte foloase ilegale - atunci când nu se doreşte a fi
achitată de făptuitor, se referă la omorul săvârşit din interes material.
In cazul dat, putem afirma că făptuitorul este debitor în raportul din care provine
datoria; victima este creditor în acest raport. Insă, termenii „debitor” şi „creditor” au o
încărcătură factologică, nu neapărat şi o încărcătură juridică.
Omorul săvârşit din interes material îşi atestă prezenţa şi atunci când e săvârşit în
scopul amânării achitării datoriei. însă, în această ipoteză, datele problemei diferă de
cele vizând omorul săvârşit în scopul neachitării datoriei: în afară de debitor şi
creditor, apare persoana care acţionează în interesul creditorului. O astfel de persoană
poate fi prezentă şi în cazul omorului săvârşit în scopul neachitării datoriei. Poate. Dar
nu e indispensabilă, ca în situaţia omorului săvârşit în scopul amânării achitării
datoriei. Or, în situaţia dată, tocmai o asemenea persoană apare ca victimă a
infracţiunii;
4) omorul săvârşit în scop de canibalism, cu precizarea că făptuitorul doreşte să
beneficieze de calităţile de consum ale corpului victimei
Deşi restrânsă ca posibilitate, o asemenea ipoteză, atestată în doctrina penală 56, nu
poate fi exclusă cu totul. Făptuitorul priveşte corpul victimei ca pe un bun de consum,
ca pe o resursă alimentară. Dacă va lipsi victima de viaţă, va beneficia gratuit de
respectivele calităţi de consum. Deci, va fi scutit de cheltuieli materiale legate de
56
С.Х. Нафиев. Корыстное убийство: понятие, виды, квалификация (уголовно-правовые и кримш логические
аспекты): Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юра ческих наук. -
Челябинск, 1999, р. 15.
149
procurarea produselor alimentare.

De notat că, în ipoteza analizată, mai este prezentă o circumstanţă agravantă a
omorului - „cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organelej sau
ţesuturile victimei” (lit.n) alin.(2) art.145 CP RM). Aceasta deoarece con-j sumul
organelor sau ţesuturilor victimei în procesul canibalismului se înscrie în noţiunea
„utilizarea organelor sau ţesuturilor victimei”;
5) omorul săvârşit în vederea obţinerii banilor, a bunurilor, a unor drepturm
patrimoniale, a avansării într-o funcţie presupunând o retribuţie mai mare, a\ moştenirii, a
încheierii unei convenţii avantajoase în viitor, a altor foloase sam avantaje materiale
Pentru aplicarea răspunderii conform lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, nu esiej
obligatoriu ca patrimoniul, din al cărui cont făptuitorul urmăreşte să-şi satisfac*
interesul material, să aparţină victimei. Victima poate fi proprietar sau posesod al
foloaselor sau avantajelor materiale dorite de făptuitor. Dar poate şi să n aibă o
asemenea calitate. De aceea, omorul săvârşit din interes material se reţin atunci când e
omorâtă o persoană, pentru ca astfel să dispară piedica în faţa făptuitorului de a
accede la foloasele sau avantajele materiale aparţinând unod terţe persoane.
De asemenea, pentru calificarea faptei potrivit lit.b) alin.(2) art.145 CP RMj nu
are importanţă când va putea beneficia făptuitorul de foloasele sau avantd jele
materiale: îndată după omor sau după trecerea unei perioade mai lungi da timp de la
săvârşirea omorului. Nu contează nici dacă s-a fixat definitiv în ca constă interesul
material sau dacă făptuitorul are o reprezentare aproximaţia despre ceea ce-i poate
satisface interesul material, în funcţie de împrejuri«
150
aspirând să beneficieze „de tot ce se poate”. Important este ca anume interesul
material să fie cel care îl ghidează pe făptuitor să săvârşească infracţiunea de omor.
Pentru aplicarea răspunderii conform lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, este necesar
ca interesul material să apară la făptuitor până la terminarea executării faptei
prejudiciabile: anterior săvârşirii omorului sau chiar în timpul săvârşirii acestuia.
Lipsesc temeiurile calificării faptei potrivit lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, dacă
interesul material apare la făptuitor ulterior momentului în care îşi finalizează
executarea faptei prejudiciabile.
Circumstanţa agravantă examinată există şi în cazul în care satisfacerea
interesului material deloc nu a fost realizată. Esenţial este ca făptuitorul să fi urmărit
interesul material, indiferent dacă l-a realizat sau nu.
Din cele evocate mai sus reies următoarele:
— dacă interesul material apare la făptuitor ulterior momentului în care îşi
finalizează executarea faptei de lipsire de viaţă a victimei, răspunderea se va aplica în
conformitate cu art.145 (cu excepţia lit.b) alin.(2)) CP RM;
— dacă făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului, însă acest
interes nu s-a realizat, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.b) alin.(2)
art.145 CP RM;
— dacă făptuitorul a urmărit interesul material la săvârşirea omorului, iar acest
interes s-a realizat, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.145
şi, eventual, o altă normă din Codul penal (de exemplu, art.186- 192,
19257,19258,2174,222, 360,389 sau altele).
Cel mai des, omorul săvârşit din interes material formează concurs cu infrac-
ţiunea de tâlhărie (art.188 CP RM). Sub acest aspect este ilustrativă următoarea speţă:
MC. şi T.P. au fost condamnaţi conform lit.b) alin.(2) şi lit.f) alin.(3) art.145 (pentru omorul
săvârşit din interes material şi de două sau mai multe persoane) şi lit.b) alin.(2) şi lit.c) alin.(3)
art.188 (pentru tâlhărie săvârşită de două sau mai multe persoane, cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii) CP RM. In fapt, la 6.04.2004, aproximativ la ora 23.00,
aflându-se într-un apartament de pe bd. Dacia, mun. Chişinău, M.C. şi T.P., prin comun
acord, urmărind scopul de a săvârşi un omor şi acţionând din interes material, i-au aplicat lui
B.Gh. multiple lovituri cu mâinile şi picioarele. In rezultat, victima a decedat. In continuare,
cei doi făptuitori au sustras din apartamentul acestuia un televizor în valoare de 22401 lei.
57
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.lra-671/2005 din
25.01.2005. Moldlex
Aici apare întrebarea: atunci când omorul e săvârşit în timpul atacului

tâlhăresc, se aplică sau nu circumstanţa agravantă „din interes material” (litb)
alin.(2) art.145 CP RM)? La această întrebare, răspunsul este unul diferenţiat:
- la calificarea omorului, nu este necesar a fi luată în consideraţie agra vanta
stabilită la litb) alin.(2) art.145 CP RM atunci când se atestă forma tipică a tâlhăriei
(adică, atunci când nu se realizează scopul de sustragere);
- la calificarea omorului, necesită a fi luată în consideraţie agravanta stabilită
la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM atunci când se atestă forma atipică a tâlhăriei (adică,
atunci când se realizează scopul de sustragere).
în speţa evocată mai sus, scopul de sustragere şi-a găsit realizare în cazul
tâlhăriei. Ceea ce înseamnă că instanţa de judecată a reţinut corect concursul dintre
omorul săvârşit din interes material şi tâlhărie.
în alt context, în cazul erorii asupra identităţii victimei (error in personam), dacă
prin săvârşirea omorului făptuitorul urmăreşte interesul material, calificarea trebuie
să se facă conform litb) alin.(2) art.145 CP RM. în cazul dat, nu putem reţine
tentativa de infracţiune: nu se poate afirma că ceea ce a avut făptuitorul în
reprezentarea lui subiectivă nu şi-a găsit confirmare în realitatea obiectivă. Agra-
vanta „din interes material” există chiar dacă nu a fost deloc realizată satisfacerea
interesului material. Deci, în cazul analizat, eroarea asupra identităţii victimă este o
eroare neesenţială. Ea nu poate influenţa răspunderea făptuitorului.
Alta este situaţia în ipoteza erorii asupra modului de săvârşire a infracţiunii
(aberratio ictus), când făptuitorul îşi îndreaptă acţiunea asupra unei persoane pe care
vrea s-o ucidă, dar, din cauza unei greşite manipulări a mijlocului folosit sau din
alte cauze accidentale, rezultatul urmărit se produce asupra unei alte persoane. în
cazul dat, calificarea se face conform art.27 şi litb) alin.(2) art.145 CP RM (în
raport cu victima aflată în reprezentarea făptuitorului, în legătură cu care se
urmăreşte interesul material) şi art.149 CP RM (în raport cu victima efectiv
omorâtă). în ipoteza dată, reţinem tentativa pentru că nu s-a produs moartea
victimei aflate în reprezentarea făptuitorului. Nu pentru că nu s-a reuşit satisfacerea
interesului material.
Până acum ne-am referit la situaţiile când este aplicabilă prevederea de la litb)
alin.(2) art.145 CP RM. Este necesar să supunem analizei şi cazurile când nu se
aplică prevederea respectivă. Deşi în aparenţă ar fi trebuit aplicată.
Astfel, fapta nu poate fi calificată ca omor săvârşit din interes material, dacă: i
1) câştigul material apare doar ca ocazie pentru săvârşirea omorului din motive
huliganice sau din alte asemenea motive
în cazul dat, valoarea mică a foloaselor sau avantajelor materiale, pretinse de
făptuitor, poate demonstra că omorul nu are la bază interesul material. Insă,
152
doar aceasta nu poate constitui criteriul care să excludă calificarea conform lit.b)
alin.(2) art.145 CP RM;
2) a avut loc în timpul când făptuitorul păzea bunurile sale sau bunurile altor persoane
Făptuitorul nu poate urmări interes material în cazul în care omorul a avut loc în
timpul când acesta păzea bunurile sale sau bunurile altei persoane. Săvârşind omorul,
nu va obţine sau reţine vreun câştig material, nici nu se va elibera de vreo cheltuială
materială. Doar va păstra (sau va încerca să păstreze) patrimoniul său ori al unei alte
persoane în mărimea pe care a avut-o până la săvârşirea omorului. Nu făptuitorul
omorului, dar victima omorului este cea care urmărea un interes material;
3) a fost săvârşită în scopul recuperării de către făptuitor a propriilor bunuri (sau a
bunurilor altor persoane) care se aflau ilegal la victimă
Nici în acest caz nu este posibilă satisfacerea interesului material pe calea
săvârşirii omorului. Recuperându-şi propriile bunuri sau recuperând bunurile unei alte
persoane, bunuri aflate ilegal la victimă, făptuitorul nu poate obţine sau reţine vreun
câştig material, nici nu se poate elibera de vreo cheltuială materială. Bunurile aflate
ilegal la victimă nu sunt percepute ca bunuri străine, care ar putea suplimenta
patrimoniul făptuitorului sau al unei terţe persoane;
4) a fost săvârşită în legătură cu nedorinţa victimei de a executa, faţă de făptuitor,
obligaţiunile patrimoniale
în cazul dat, motivul omorului îl reprezintă nu interesul material, dar ne-
mulţumirea făptuitorului că victima nu doreşte să-şi îndeplinească obligaţiunile
patrimoniale;
5) a fost săvârşită din răzbunare pentru prejudiciul material cauzat făptuitorului
în această ipoteză, făptuitorul se răzbună nu pentru nedorinţa victimei de a-şi
executa obligaţiunile patrimoniale. De această dată, prejudiciul material este
irecuperabil sau făptuitorul nu pretinde victimei recuperarea prejudiciului material.
Pur şi simplu, făptuitorul se răzbună pentru prejudiciul material cauzat făptuitorului
de către victimă (de exemplu, pentru prejudiciul material rezultat din folosirea ilicită
de către victimă a bunurilor făptuitorului). întrucât motivul omorului este răzbunarea,
şi nu interesul material, nu avem temeiuri de a face calificarea potrivit litb) alin.(2)
art.145 CP RM.
Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti (lit.d) alin. (2) art.145 CP RM)
Considerarea acestei circumstanţe ca agravantă se justifică prin aceea că fapta de
omor are caracterul de act de rebeliune sau de răzbunare. Drept urmare, în
cazul faptei prevăzute la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM se aduce atingere nu doar

relaţiilor sociale cu privire la viaţa persoanei, dar şi unui obiect juridic secundar care
constă în relaţiile sociale cu privire la îndeplinirea normală a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti ale persoanelor învestite cu o anumită autoritate sau responsabilitate, ca
parte componentă a ordinii de drept instituite. Toate acestea justifică agravarea
răspunderii penale pentru omorul săvârşit în prezenţa agravantei stabilite la lit.d)
Victima infracţiunii prevăzute la litd) alin.(2) art.145 CP RM are una din
următoarele două calităţi speciale:
a) persoana care îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu;
b) persoana care îşi îndeplineşte obligaţiile obşteşti.
Prin îndeplinire a obligaţiilor de serviciu se înţelege executarea atribuţiilor de
serviciu care decurg din contractul individual de muncă, încheiat cu o întreprindere,
instituţie sau organizaţie, înregistrată în modul stabilit, indiferent de tipul de
proprietate sau de forma juridică de organizare a acesteia. Astfel, putem desprinde
următoarele caracteristici ale persoanei care îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu: 1)
este o persoană care activează în cadrul unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii,
înregistrate în modul stabilit, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică
de organizare a acesteia; 2) este parte la contractul individual de muncă.
Nu contează tipul de proprietate sau forma juridică de organizare a întreprinderii,
instituţiei sau organizaţiei, în cadrul căreia victima îşi'îndeplineşte obligaţiile de
serviciu. Astfel, victima poate reprezenta: 1) persoana juridică de drept public sau
persoana juridică de drept privat; 2) organizaţia comercială (societatea cu răspundere
limitată, societatea pe acţiuni etc.); cooperativa; întreprinderea de stat sau
întreprinderea municipală; organizaţia necomercială.
Cel care îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu este salariatul, adică persoana
fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o
anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă.
Nu doar persoanele cu funcţie de răspundere sunt cele care îşi îndeplinesc obligaţiile
de serviciu. Victimă a omorului săvârşit în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu poate fi atât conducătorul unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii, cât şi un
muncitor, paznic etc.
îndeplinesc obligaţiile de serviciu, inclusiv, salariaţii din aparatul asociaţiilor
obşteşti, religioase, sindicale, patronale, al fundaţiilor, partidelor şi al altor organizaţii
necomerciale care folosesc munca salariată. Aşadar, asemenea persoane îşi
îndeplinesc obligaţiile de serviciu atunci când apar în postura de exponenţi ai
aparatului organizaţiilor necomerciale. Atunci când apar în postura
de membri oarecare ai organizaţiilor necomerciale, astfel de persoane pot să-şi
îndeplinească doar obligaţiile obşteşti.
Activitatea de întreprinzător nu este o activitate ce implică îndeplinirea
154
obligaţiilor de serviciu.
în alt context, prin îndeplinire a obligaţiilor obşteşti se are în vedere înfăptuirea de
către cetăţeni a unor îndatoriri publice cu care aceştia au fost însărcinaţi sau săvârşirea
altor acţiuni în interesul societăţii sau al unor persoane aparte. Astfel, îndeplinirea
obligaţiilor obşteşti poate fi de două tipuri: 1) îndeplinirea în baze obşteşti a
obligaţiilor obşteşti special încredinţate; 2) îndeplinirea din proprie iniţiativă a
acţiunilor în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte.59
Privitor la primul tip, se are în vedere participarea victimei la activitatea gărzii
populare, a comitetului de imobil (de stradă), a mişcării obşteşti, a orga nizaţiei
pacifiste, a organizaţiei de apărare a drepturilor omului, a organ izaţiei de femei, de
veterani, de invalizi, de tineret sau de copii, a societăţii ştiinţifice, tehnice, ecologiste,
cultural-educative, sportive, a altei societăţi benevole, a uniunii de creaţie, a
comunităţii naţional-culturale, a altei asociaţii obşteşti. Nu este obligatoriu ca victima
să fie membru al unei asociaţii obşteşti. Important este să nu presteze muncă salariată
în cadrul unei asemenea asociaţii. Prestând munca salariată, victima îşi îndeplineşte
obligaţiile de serviciu, nu cele obşteşti.
Cel de-al doilea tip al îndeplinirii obligaţiilor obşteşti presupune îndeplinirea din
proprie iniţiativă a acţiunilor în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte. Se au
în vedere acţiunile de legitimă apărare a altei persoane sau a unui interes public, de
reţinere a infractorului (a contravenientului), de denunţare a infractorului (a
contravenientului), de criticare a neajunsurilor la adunarea colectivului de muncă, de
renunţare de a participa la săvârşirea infracţiunii (a contravenţiei) etc.
în continuare, se va acorda atenţie înţelesului sintagmei „în legătură cu îndepli-
nirea obligaţiilor de serviciu sau obşteşti”, utilizate la litd) alin.(2) art.145 CP RM.
în primul rând, este necesar a stabili legătura cauzală dintre îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu sau obşteşti şi săvârşirea omorului. Expresia „în legătură cu”
din dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM trebuie interpretată în sensul că
omorul poate fi săvârşit:
1) până la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu sau obşteşti (în scopul neadmiterii
ei);
2) în momentul îndeplinirii obligaţiilor respective (în scopul reprimării ei);
3) după îndeplinirea acelor obligaţii (din răzbunare pentru îndeplinirea lor), în
primul caz, fie victima nu a început să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu sau
obşteşti, fie nu a fost constituită autoritatea publică, întreprinderea, instituţia sau
organizaţia în care va activa victima. în aceste condiţii, este necesar ca victima să aibă
posibilitatea reală să îndeplinească în viitorul apropiat obligaţiile de serviciu sau
obşteşti (această împrejurare fiind conştientizată de făptuitor). Această posibilitate
reală apare pe fondul trenării, în unele cazuri, al începerii îndeplinirii de către victimă
59
Е.Л. Таможник. Преступления против законной деятельности представителей власти: уголовноправовой и
криминологический аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук. - Тамбов, 2006, р.5. 155
a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. Astfel, de exemplu, conform alin.(2) art.58 din
Codul muncii, contractul individual dej muncă îşi produce efectele din ziua semnării,
dacă contractul nu prevede altfeL I Dimpotrivă, circumstanţa agravantă analizată nu
poate fi aplicată, dacă victimei îi lipseşte posibilitatea reală să îndeplinească în
viitorul apropiat obligaţiile de serviciu sau obşteşti. De exemplu, se va aplica
răspunderea penträj omorul neagravat, în cazul în care este omorât colegul de serviciu
care a promis căi îl va concedia pe făptuitor pentru lipsele nemotivate de la locul de
muncă, înj eventualitatea în care va deveni cândva şeful acestuia.
Cel de-a/ doilea caz, evocat mai sus, presupune două situaţii. în prima din ele,
omorul este săvârşit în timpul îndeplinirii nemijlocite de către victimă ■ unor
obligaţii de serviciu sau obşteşti concrete. în alţi termeni, omorul se săvâr-j şeşte la
locul de muncă (de activitate obştească) al victimei şi în timpul de muncă al acesteia
(de exemplu, omorul şefului de către subaltern, în timpul recepţiei în cabinetul
şefului, când acesta solicită subalternului explicaţii în legătură cu lipsele nemotivate
de lungă durată de la locul de muncă, în vederea concedierii ulterioare a
subalternului).
în cea de-a doua situaţie, omorul este săvârşit în timpul îndeplinirii de către
victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti, îndeplinirea implicând totalitatea
acţiunilor îndreptate spre atingerea unui anumit rezultat peste un timp anumiţi Spre
deosebire de prima situaţie, cea de-a doua se referă la săvârşirea omorului nu neapărat
la locul de muncă şi nu neapărat în timpul de muncă (de exemplvj omorul şefului de
către subaltern atunci când şeful, în pofida împotrivirii unor lucrători, pregăteşte
întreprinderea pentru privatizare (perfectează documentell necesare, convinge
membrii colectivului de muncă în necesitatea privatizării organizează efectuarea
controlului de audit etc.)).
Nu se exclude nici situaţia intermediară îmbinând caracteristicile celod două
situaţii prevăzute mai sus (de exemplu, omorul şefului de către subaltaJ atunci când
are loc procesul de privatizare, săvârşit în timpul adunării generala a colectivului de
muncă, pentru a compromite nu doar desfăşurarea adunăriu dar şi privatizarea în
ansamblu).
156
în fine, în cel de-a/ treilea caz, evocat mai sus, putem deosebi câteva situaţii.
Astfel, în prima situaţie, omorul este săvârşit din răzbunare pentru o acţiune concretă
a victimei (concedierea din serviciu, exmatriculare, prezentarea depoziţiilor ca martor
al acuzării etc.). în cea de-a doua situaţie, omorul are la bază răzbunarea pentru
atitudinea exigentă a şefului faţă de îndeplinirea în general a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti (în opinia făptuitorului, acesta este persecutat pe nedrept, nu i se asigură
o creştere în carieră, i se refuză nemotivat de a fi premiat, calităţile profesionale îi
sunt apreciate negativ etc.).
în funcţie de statutul victimei, ipoteza analizată presupune următoarele trei
varietăţi: omorul săvârşit asupra persoanei care continuă să-şi îndeplinească obli-
gaţiile de serviciu sau obşteşti, pentru care fapt este omorâtă; omorul săvârşit asupra
persoanei care îndeplineşte alte obligaţii de serviciu sau obşteşti decât cele pentru
care este omorâtă; omorul săvârşit asupra persoanei care, la momentul săvârşirii
omorului, nu mai îndeplineşte nici un fel de obligaţii de serviciu sau obşteşti (dacă
victima este pensionar, neangajat în câmpul muncii etc.).
Pentru calificarea faptei în baza lit.d) alin.(2) art.145 CP RM, nu are însemnătate
timpul ce s-a scurs din momentul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. Este
un termen „imprescriptibil”, limitat doar de durata vieţii victimei şi a făptuitorului.
Acest termen nu se confundă cu termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru
omor, care este un termen de o cu totul altă natură şi care începe să curgă din
momentul săvârşirii acestei infracţiuni (nu din momentul îndeplinirii de către victimă
a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti).
Dintr-o altă perspectivă, activitatea victimei infracţiunii de omor prevăzute d e
lit.d) alin.(2) art.145 CP RM trebuie să aibă caracter legitim. Aceasta întrucât victima
îsi îndeplineşte obligaţiile de serviciu sau obşteşti. Atunci când victima comite un
abuz, ea încalcă obligaţiile de serviciu sau obşteşti, deci nu şi le îndeplineşte. Prin
încălcarea obligaţiilor de serviciu sau obşteşti victima se situează în afara acestor
obligaţii. Ea nu mai acţionează din acel moment ca executant al obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti, ca reprezentant al autorităţii publice sau ca militar. Ea
acţionează pe cont propriu şi, ca urmare, nu mai beneficiază de protecţia penală
aferentă obiectului juridic secundar specific infracţiunii de omor prevăzute de lit.d)
Din acest punct de vedere, în speţa se urmează pare a fi neîntemeiată reţinerea în
sarcina lui M.M. a omorului săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
obligaţiilor de serviciu: în noaptea spre 20.09.1992, M.M., prin înţelegere prealabilă şi
împreună cu alte şase persoane, a sustras 200 kg de poamă din via unei gospodării agricole
din apropierea satului Bălţata, raionul Criuleni. In timp ce duceau poama spre maşină au
fost observaţi de paznici.
Au încercat să fugă, dar au fost reţinuţi de ei. Paznicii l-au bătut pe P.A. (unul dintre cei şase
care îl însoţeau pe M.M.), deteriorându-i automobilul. In noaptea spre 21.09.1992, în scopul
de a se răzbuna pe paznici, M.M. a sosit la via de unde anterior a încercat să sustragă
poamă. Observând în vie un grup de persoane, urmărind scopul de a săvârşi omorul mai
multor persoane, M.M. a aruncat în direcţia respectivului grup o grenadă de tip „F-l ”, pe
care o avea asupra sa. în urma exploziei au decedat paznicii C. V. şi Z.L.1
Caracterul legitim al îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau obşteşti există în
cazul în care conduita victimei a fost conformă cu cerinţele şi regulile serviciului
respectiv, cu normele etice şi nu a constituit o încălcare a legii, cu atât mai puţin - o
infracţiune. Dacă paznicii C.V. şi Z.L. au participat la acţiunile săvârşite asupra lui
P.A., nu se poate susţine că aceştia au devenit victimele omorului din cauza că îşi
îndeplineau obligaţiile de serviciu.
Menţionăm că norma de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM poate fi o normă
generală în raport cu normele concurente speciale de la alin.(3) art.142, lit.h) alin.(2)
art.145, art.342 sau altele din Codul penal. în astfel de cazuri, în acord cu prevederile
art.l 16 CP RM, se va aplica norma specială.
Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori
profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.e) alin.(2) art.145 CP RM)
Această circumstanţă dovedeşte periculozitatea socială sporită a făptuitorului
care, în prima ipoteză, suprimă viaţa unei persoane aflate la început de cale în
realizarea aspiraţiilor şi potenţialităţilor sale. Raţiunea agravării răspunderii penale în
cea de-a doua ipoteză rezidă în gravitatea extremă pe care o prezintă omorul care
pricinuieşte stingerea a două vieţi: a femeii şi a produsului de concepţie, faptă cu
multiple consecinţe negative şi la nivel familial, şi la cel social. In ultima ipoteză,
agravanta se justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unei persoane, care
se află în stare de neputinţă, poate fi săvârşit mai uşor, iar, pe de altă parte, că cel care
profită de o asemenea stare a victimei pentru a o omorî prezintă un grad sporit de
pericol social.
Cele trei ipoteze ale circumstanţei agravante prevăzute la lit.e) alin.(2) art.145 CP
RM sunt:
1) omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
2) omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 22.06.2009. Dosarul nr.4-1-re-123/09. www.csj.md
158
3) omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a

victimei*; care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau
psihic ori altui factor.
Pentru ca, în prima ipoteză, să fie aplicabilă circumstanţa agravantă prevăzută la
lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: 1)
victima să fie un minor; 2) făptuitorul să manifeste bună- ştiinţă în privinţa calităţii de
minor a victimei.
Astfel, înainte de toate, la momentul săvârşirii infracţiunii, victima trebuie să nu
fi atins vârsta de 18 ani. Folosind termenul „minor”, legiuitorul nu a inten ţionat să
facă vreo deosebire în raport cu vârsta sau cu discernământul victimei. Totuşi, aceste
împrejurări trebuie luate în calcul la individualizarea pedepsei.
Noţiunea-cheie, care se referă la cea de-a doua condiţie, pe care o examinăm,
este noţiunea „cu bună-ştiinţă”Pln contextul săvârşirii omorului cu bună- ştiinţă
asupra unui minor, sintagma „cu bună-ştiinţă” denotă că, la momentul săvârşirii
faptei, făptuitorul cunoştea cu certitudine despre vârsta minoră a victimei. Dacă, la
momentul săvârşirii faptei, făptuitorul nu avea o certitudine cu privire la vârsta
minoră a victimei, răspunderea penală nu-i poate fi agravată în bază lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM.
în cazul în care făptuitorul a considerat eronat că omoară un minor, calificarea
trebuie făcută conform art.27 şi lite) alin.(2) art.145 CP RM. Nu este acceptabilă
oricare altă soluţie de calificare: 1) alin.(l) art.145 CP RM; 2) lit.e) alin.(2) art.145 CP
RM; 3) alin.(l) art.145 şi lite) alin.(2) art.145 CP RM. Tentativa la omorul agravat
este mai periculoasă decât omorul neagravat consumat. De aceea, chiar dacă soluţia,
pe care o propunem, pare a nu fi cea mai reuşită, ea este totuşi preferabilă, reieşind
din considerentul că alte soluţii ar agrava nejustificat situaţia făptuitorului.
Aceasta pentru că, atunci când făptuitorul a considerat eronat că omoară un
minor, urmarea care se produce este nu cea pe care şi-a dorit-o făptuitorul.
Făptuitorul a dorit să cauzeze nu pur şi simplu moartea unei persoane oarecare, dar
anume moartea unui minor. Şi doar din cauze independente de voinţa făptuitorului s-a
produs moartea nu a unui minor. Această eroare cu privire la calitatea agravantă a
victimei nu o putem ignora. Pentru că, altfel, implicit, s-ar recunoaşte că latura
subiectivă, ca element constitutiv al infracţiunii, nu are nici o importanţă la calificare.
Or, intenţia infracţională, aşa cum a fost concepută în conştiinţa făptuitorului, nu şi-a
găsit o realizare integrală. De iure, infracţiunea s-a întrerupt la etapa de tentativă* Ea
s-ar fi consumat numai dacă s-ar fi produs moartea anume a unui minor.
Sub un alt aspect, este posibil ca făptuitorul să aibă o reprezentare eronaţi
asupra identităţii minorului, ca victimă vizată. Iar victima efectivă să fie de
asemenea un minor. Intr-o asemenea ipoteză, răspunderea se va aplica în

conformitate cu lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Altfel spus, se va reţine omorul
săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor, în formă consumată. Aceasta pentru că,
la calificare, nu contează identitatea victimei. Se ia în consideraţie calitatea
agravantă a acesteia. în ipoteza descrisă, au această calitate atât victima vizaţi
(rămasă în viaţă), cât şi victima efectivă (decedată în urma omorului). Deci, nn
avem temeiuri să afirmăm că infracţiunea nu şi-a produs efectul din cauze
independente de voinţa făptuitorului. Efectul urmărit de făptuitor s-a produs: a fost
lipsit de viaţă un minor. Că identitatea acestuia este altă decât cea a victimei vizate
este absolut irelevant sub aspectul răspunderii penale. Pentru că aceasti| împrejurare
depăşeşte tiparul fixat în dispoziţia de la alin.(2) art.145 CP RM.
Cea de-a doua ipoteză a circumstanţei agravante prevăzute la lit.e) alin.(2) I
art.145 CP RM presupune săvârşirea omorului cu bună-ştiinţă asupra femd^
gravide.
Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra femeii gravide presupune îndepliiăJ rea
cumulativă a două condiţii: 1) victima să fie o femeie gravidă şi 2) făptuite«* să
manifeste bună-ştiinţă în privinţa circumstanţei că victima se află în aceastiţ stare.
Aşadar, în primul rând, la momentul săvârşirii faptei, victima omorulJ trebuie
să aibă calitatea specială de femeie gravidă. Se consideră gravidă femeia din
momentul concepţiei până la momentul începerii naşterii. Graviditatea esi^ o stare
fiziologică ce se stabileşte medical sau prin orice alte mijloace.
Pentru calificarea infracţiunii nu contează vârsta sarcinii, în sensul că sarţ
cina poate fi la început, poate fi într-o fază intermediară sau poate să se aprof de
momentul naşterii. La fel, nu are importanţă nici gradul de viabilitate produsului
concepţiei. De asemenea, nu are relevanţă tipul sarcinii, respedi dacă este vorba
despre o sarcină normală sau despre o sarcină extrauterină. este relevantă nici
împrejurarea dacă victima intenţiona să ducă sarcina pânăl naştere sau dacă
intenţiona să întrerupă artificial sarcina. La fel, nu imp dacă graviditatea are o
cauză naturală sau una artificială (fecundarea artificii sau implantarea
embrionului). Nu influenţează asupra calificării nici dacă, rezultatul omorului
femeii gravide, a fost distrus sau nu produsul concepţii De asemenea, asupra
calificării omorului, săvârşit cu bună-ştiinţă asupra fer gravide, nu poate avea
vreun impact vârsta victimei. Toate aceste împreji pot fi luate în consideraţie
doar la individualizarea pedepsei.
161
Cea de-a doua condiţie, pe care trebuie s-o întrunească ipoteza că omorul este
săvârşit cu bună-ştiinţă asupra femeii gravide, este ca făptuitorul să manifeste bună-
ştiinţă în privinţa circumstanţei că victima se află în stare de graviditate. In alţi
termeni, pentru ca făptuitorului să-i fie imputabilă răspunderea agravată, acesta
trebuia să fi avut cunoştinţă în concret despre graviditatea victimei (din surse
medicale, datorită unor relaţii de familie sau de serviciu, datorită faptului că sarcina
era evidentă etc.). Sub acest aspect, vinovăţia făptuitorului trebuie dovedită în
concret, nefiind suficientă simpla prezumţie că făptuitorul a prevăzut că victima ar
putea fi gravidă, întrucât este femeie. Dacă făptuitorul nu ştia în genere despre
graviditatea victimei, răspunderea penală la fel nu-i poate fi agravată în bază lit.e)
La calificarea erorii cu privire la calitatea agravantă a victimei simt aplicabile
explicaţiile oferite cu prilejul analizei ipotezei că omorul este săvârşit cu bună-
ştiinţă asupra unui minor, cu deosebirile de rigoare. Cerinţa pentru aplica rea
agravantei este ca sarcina să fie reală, nereţinându-se această circumstanţă dacă
făptuitorul pur şi simplu a crezut că victima este gravidă, însă în realitate aceasta nu
era însărcinată. Astfel, în cazul în care făptuitorul a considerat eronat că omoară o
femeie gravidă, calificarea trebuie făcută conform art.27 şi lit.e) alin.(2) art.145 CP
RM.
Cea de-a treia ipoteză a circumstanţei agravante prevăzute la lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM constă în săvârşirea omorului profitând de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, cauzată de vârsta înaintată, boală, handicapul
fizic sau psihic al acesteia ori de alţi factori. în practica judiciară, ipoteza în cauză a
fost reţinută în cazul următor: la 22.06.1999, seara, prin înţelegere prealabilă cu alte
persoane, M.V. şi D.T., profitând de starea de neputinţă a victimei C.E., care nu avea o
mână, au săvârşit un atac tâlhăresc asupra acesteia, după care au omorât-o.
Trebuie de menţionat că cea de-a treia ipoteză a circumstanţei agravante
prevăzute la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM presupune îndeplinirea cumulativă în
principal a două condiţii: 1) victima să se afle într-o stare de neputinţă şi
2) făptuitorul să profite de această stare pentru a lipsi de viaţă victima.
Dacă ne referim la prima condiţie, prin „stare de neputinţă” trebuie să
înţelegem incapacitatea victimei de a se apăra din cauza nefuncţionării totale sau
parţiale a conştiinţei ori a stării sale fizice sau psihice precare.
La lit.e) alin.(2) art.145 CP RM legiuitorul enumeră exemplificativ factorii ce
constituie cauzele stării de neputinţă a victimei: vârsta înaintată; boala;
1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 22.06.2009. Dosarul nr.4-lre-86/09. www.csj.md
handicapul fizic sau psihic; alţi factori. Starea fizică sau psihică precară a victimei
este determinată de boala, handicapul fizic sau psihic al acesteia, de alţi factori (de
exemplu, în unele cazuri - de starea de ebrietate). La alţi asemenea factori cauzali se
raportează şi vârsta înaintată, vârsta fragedă, nefuncţionarea totală sau parţială a
conştiinţei.
Dacă în momentul omorului victima se află în stare de somn, există toate
temeiurile legale de a califica cele comise în baza lite) alin.(2) art.145 CP RM.
Aflându-sfe în stare de somn, victima nu se poate apăra, nici nu poate opune
rezistenţă făptuitorului, care, conştientizând această împrejurare, o foloseşte pentru
comiterea infracţiunii. 60 Totodată, starea de ebrietate nu întotdeauna provoacă la
persoană starea de neputinţă de a se apăra; uneori, reacţiile persoanei aflate într-o
asemenea stare sunt mai violente decât ale celei aflate în stare normală. Ca urmare,
fiecare caz se rezolvă în concret, ţinându-se seama de împrejurările particulare în
care acţionează făptuitorul.61
Până la urmă, pentru a considera o stare ca fiind stare de neputinţă nu contează
ce fel de factori au determinat-o: fiziologici sau patologici, fireşti sau nefireşti.
Noţiunea „starea de neputinţă a victimei” este o noţiune estimativă. De
exemplu, nu oricare minor cu vârsta de 11 ani va fi neapărat considerat că se află în
stare de neputinţă. în acelaşi rând, nu oricare persoană de vârstă înaintată trebuie
recunoscută că se află în această stare.
De unele singure, abstrase de circumstanţele concrete ale faptei, vârsta fragedă
sau înaintată, boala, handicapul fizic sau psihic, ebrietatea etc. nu pot să
caracterizeze starea de neputinţă a victimei. Exemplificarea unor asemenea factori
cauzali, la care recurge legiuitorul la lite) alin.(2) art.145 CP RM, nu poate fi
acceptată ca procedeu suficient la definirea noţiunii „starea de neputinţă a victimei”.
In cele mai frecvente cazuri, pentru a ne da seama dacă, în momentul săvârşirii
omorului, victima se afla în stare de neputinţă, factorii! cauzali - enumeraţi
exemplificativ la lite) alin.(2) art.145 CP RM - trebuie coroboraţi cu alte
împrejurări. Concluzia despre aflarea victimei în stare de neputinţă urmează a fi
întemeiată pe evaluarea tuturor împrejurărilor, în ansamblu, ale faptei săvârşite.
în planul agravării conform lite) alin.(2) art.145 CP RM a răspunderii pentru
săvârşirea omorului profitând de starea de neputinţă a victimei, nu are
60 162 Попов. Убийства при отягчающих обстоятельствах. - Санкт-Петербург: Юран

A se vedea: A.H.
дический центр Пресс, 2003, р.328.
61
Ase vedea: A.Boioi. Infracţiuni contra vieţii. - Bucureşti: ALL Beck, 1999, p.127.
importanţă dacă această stare a fost creată prin acţiunile făptuitorului, ale
victimei sau ale unei alte persoane. Totodată, când o creează făptuitorul, este
obligatoriu ca intenţia de a crea starea de neputinţă să fie preexistentă şi
independentă de intenţia aceluiaşi făptuitor de a săvârşi omorul profitând de starea
de neputinţă a victimei. în lipsa acestor condiţii de preexistenţă şi independenţă va
lipsi temeiul reţinerii circumstanţei agravante specificate la lit.e) alin.(2) art.145 CP
RM (în ipoteza omorului săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei), în
lipsa altor circumstanţe agravante, răspunderea se va aplica potrivit alin.(l) art.145
CP RM.
Starea de neputinţă a victimei poate fi determinată de o situaţie de moment
(victima doarme), de o situaţie cu caracter temporar (copil mic) sau de o situaţie cu
caracter permanent (de exemplu, invaliditate definitivă). 62 Aşadar, nu are
importanţă dacă starea de neputinţă a victimei are un caracter permanent, temporar
sau accidental, interesează doar ca ea să fi existat la momentul săvârşirii faptei.
îndeplinirea acestei cerinţe se apreciază în concret, necesitând o atenţie specială
cazurile în care starea victimei are caracter temporar ori constă într-o diminuare
(permanentă sau temporară) a capacităţii de apărare a victimei (consum de alcool,
boală, diverse infirmităţi fizice etc.).
Mai sus am consemnat că a treia, ultima ipoteză a circumstanţei agravante,
specificate la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, presupune îndeplinirea cumulativă în
principal a două condiţii: 1) victima să se afle într-o stare de neputinţă şi
2) făptuitorul să profite de această stare pentru a lipsi de viaţă victima.
La prima din aceste condiţii ne-am referit. Urmează să o analizăm pe cea de-a
doua.
Condiţia în cauză presupune îndeplinirea în mod cumulativ a două cerinţe.
Astfel, făptuitorul profită de starea de neputinţă a victimei pentru a o lipsi de viaţă,
dacă: 1) la momentul săvârşirii faptei, făptuitorul cunoaşte că victima se află într-o
stare de neputinţă; 2) făptuitorul se foloseşte de această împrejurare la săvârşirea
faptei de omor.
Cele două cerinţe trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Pe cale de consecinţă,
dacă va lipsi oricare din cele două cerinţe sus-menţionate, nu vom putea afirma că
făptuitorul a profitat de starea de neputinţă a victimei pentru a o lipsi de viaţă.
62
M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. - Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p.953.
62
Prevederea de la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM nu este aplicabilă în cazul omorului săvârşit cu răpaJ
minorului de către rudele apropiate. Această concluzie apare reieşind din regula stabilită la alin.(2)
arta CP RM: este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Nu poate fi ignorat
faptul ci.ll moment, răpirea minorului de către rudele apropiate nu mai este un caz particular al faptei
de răpire a unei] persoane, aşa cum a fost altădată. La moment, începând cu 24.05.2009, răpirea
minorului de către ruddfl apropiate, ca şi răpirea unei persoane, sunt infracţiuni distincte. De aceea,
dispoziţia de la lit.f) alinffl art.145 CP RM nu se poate extrapola asupra ipotezei săvârşirii omorului
cu răpirea minorului de dl rudele apropiate. într-o asemenea ipoteză, răspunderea urmează a fi aplicată
în baza art.145 şi 164 1 CP RMfl
Astfel, circumstanţa agravantă de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM (în ipoteza că

omorul este săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei) nu operează, dacă,
la momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul nu a ştiut că victima
se află în stare de neputinţă. Aceasta pentru că nu există vinovăţie în privinţa

acestei circumstanţe.
Tot aşa, nu se va putea reţine circumstanţa agravantă de la lit.e) alin.(2) art.145
CP RM (în aceeaşi ipoteză, specificată supra), în cazul în care lipseşte cealaltă
cerinţă: făptuitorul a cunoscut că victima se află în stare de neputinţă, dar* prin
modalitatea concretă de săvârşire a omorului (de exemplu, otrăveşte alimentele pe
caţe le consumă mai multe persoane sau omoară un nevăzător împuşcându-J de la
mare distanţă), nu s-a folosit de această stare. în acest caz, făptuitorul ca şi cum
ignoră că victima e în stare de neputinţă. El nu beneficiază în nici un fel de starea în
care se află victima. Nu doreşte să-şi uşureze într-o asemenea manieră săvârşirea
omorului» deşi avea posibilitatea reală să o facă. Aici nu putem vorbi despre o
nobleţe a făptuitorului. în contextul săvârşirii infracţiunii de omor nobleţea ar fi un
termen cu totul deplasat. Totuşi, nu putem face abstracţie de conduita făptuitorului
în planul individualizării pedepsei, în direcţia atenuării ei.
încheind analiza ultimei ipoteze a circumstanţei agravante, specificate la lit.e)
alin.(2) art.145 CP RM, nu putem trece cu vederea problema ce ţine de eroarea cu
privire la calitatea agravantă a victimei. Astfel, se va aplica art.27 şi lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM, dacă făptuitorul consideră că, la săvârşirea omorului, profită de
starea de neputinţă a victimei, însă, din cauze independente de voinţa lui, se
dovedeşte că, la momentul săvârşirii infracţiunii, victima nu se găsea în stare de
neputinţă.
Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin. (2) ort.
145 CP RM)
In mod vădit, întrucât răpirea persoanei şi luarea persoanei în calitate de ostatic
simt fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social, omorul săvârşit în
condiţiile prevăzute îa lit.f) alin.(2) art.145 CP RM depăşeşte prin gravitatea sa
omorul neagravat. Or, în acord cu alin.(4) şi (5) art.16 CP RM, atât răpirea unei
persoane, cât şi luarea de ostatici (privite ca infracţiuni de sine stătătoare)^ sunt, în
funcţie de circumstanţe, fie infracţiuni grave,.fie infracţiuni deosebit de grave. La
aceasta se adaugă şi periculozitatea mult sporită a făptuitorului, care, săvârşind
fapta, manifestă, totodată, o desconsiderare în raport cu astfel de valori speciale ca
libertatea fizică a persoanei sau securitatea publică.
Noţiunile de răpire, a persoanei şi de luare a persoanei în calitate de ostatic vor
fi analizate cu ocazia examinării componenţelor de infracţiuni prevăzute la arţl 64
şi, respectiv, la art.280 CP RM.
Trei la număr sunt ipotezele în care operează circumstanţa agravantă specificată
la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM. Le diferenţiază modul de consecuţid
164
temporală dintre acţiunea principală de omor şi acţiunea adiacentă de răpire sau

de luare a persoanei în calitate de ostatic. Drept urmare, omorul se consideră
săvârşit cu răpirea sau cu luarea persoanei în calitate de ostatic, dacă a fost săvârşit:
1) până la răpirea sau până la luarea persoanei în calitate de ostatic;
2) în procesul răpirii sau luării persoanei în calitate de ostatic;
3) după răpirea sau după luarea persoanei în calitate de ostatic.
în primele două ipoteze, făptuitorul urmăreşte să-şi înlesnească, pe calea
omorului, săvârşirea acţiunii de răpire sau de luare a persoanei în calitate de ostatic.
Sau, pe aceeaşi cale, să înfrângă rezistenţa victimei răpirii sau luării în calitate de
ostatic. In cea de-a treia ipoteză, făptuitorul urmăreşte, mai cu seamă, fie să
ascundă, pe calea omorului, răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic, fie să
se răzbune, pe această cale, pentru rezistenţa opusă de victima răpirii sau luării în
calitate de ostatic.
Omorul săvârşit cu răpirea sau cu luarea persoanei în calitate de ostatic este
o infracţiune unică complexă. Deci, trebuie să fie caracterizată prin unitatea
intenţiei (aşa cum rezultă din art.30 CP RM).
Nu este deloc obligatoriu să se ateste o simultaneitate de intenţii: intenţia de a
săvârşi omorul să apară simultan cu intenţia de a săvârşi răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic. Dar, este absolut obligatoriu să existe o simbioză la
nivel subiectiv între cele două componente ale infracţiunii unice complexe
prevăzute la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM. Aceasta înseamnă că intenţia de a săvârşi
omorul apare în procesul de realizare a intenţiei de a săvârşi răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic. Adică, până la consumarea acţiunii de răpire sau de
luare a persoanei în calitate de ostatic. Nu este exclusă nici cealaltă variantă:
intenţia de a săvârşi răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic apare până la
consumarea acţiunii de omor.
Alte variante nu sunt posibile. Pentru că dacă intenţia de a săvârşi una din
acţiuni apare după consumarea celeilalte, atestăm discontinuitatea intenţiilor
infracţionale. Vor fi două intenţii de sine stătătoare, caracteristice unui concurs de
infracţiuni: art.145 (cu excepţia lit.f) alin.(2)) şi art.164 sau art.280 CP RM. Aceasta
trebuie să fie soluţia de calificare. în nici un caz soluţia nu poate fi lit.f) alin.(2)
art.145 CP RM.
Nu este indispensabil ca, în contextul infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2)
art.145 CP RM, victima omorului şi victima răpirii sau luării în calitate de ostatic să
fie aceeaşi persoană. Cine poate fi victima infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2)
art.145 CP RM, în cazul în care aceasta nu este nici persoana răpită, nici ostatic?
Răspunsul la această întrebare este următorul: persoana care împiedică
săvârşirea răpirii sau luării în calitate de ostatic a unei alte persoane; persoana care
încearcă să elibereze acea altă persoană; o persoană oarecare, prezentă din
165
întâmplare la locul răpirii sau luării în calitate de ostatic a unei alte persoane;
colaboratorul din cadrul unor servicii speciale, care ia parte la acţiunea de eliberare
a persoanelor răpite sau luate în calitate de ostatici; persoana făcând parte din garda
de corp a celui răpit sau luat în calitate de ostatic etc.
în alt context, atunci când victima răpirii este minor, iar subiectul răpirii este o
rudă (însă nu o rudă apropiată), urmează a fi manifestată maximă atenţie, pentru a
se ţine seama de sfera de incidenţă a prevederii de la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM. 1
Or, este posibil să existe temeiuri de a aplica răspunderea pentru omor. Dar, în
acelaşi timp, să lipsească temeiurile agravării răspunderii în conformitate cu lit.f)
Astfel, nu va exista fapta de răpire a unei persoane (în sensul lit.f) alin.(2)
art.145 şi al art.164 CP RM), când între persoana luată şi cel care o ia se atesti
raporturi specifice reglementate de norme extrapenale (de exemplu, de normele din
Codul familiei). De exemplu, nu poate fi considerat victimă a răpirii minorul care
este rudă cu făptuitorul, dacă făptuitorul acţiona, în viziunea lui, în interesele
minorului. în acest context, conform art.52 al Codului familiei, copilul are dreptul
să comunice cu rudele sale; copilul aflat în situaţii extreme are dreptul să ia legătură
cu rudele sale în modul stabilit. In toate aceste cazinij litigiile privind legalitatea
luării minorului ţin exclusiv de domeniul dreptului familiei, nefiind necesară
intervenţia legii penale. De aceea, săvârşirea omorului în legătură cu o astfel de
luare a minorului nu va necesita agravarea răspundă* conform lit.f) alin.(2) art.145
CP RM.
Dimpotrivă, va exista temeiul agravării răspunderii conform lit.f) alin.(2»
art.145 CP RM în următoarele situaţii: 1) luarea minorului este ilegală (dedj trebuie
considerată răpire), pentru că, la momentul luării, făptuitorului îi lipseşln calitatea
juridică corespunzătoare care să-i permită luarea (de exemplu, îi lipsesd drepturile
de rudenie); 2) luarea este determinată de motive cu relevanţă репаШ (de exemplu,
de interesul material, presupunând executarea comenzii de luare a minorului, în
schimbul unei remuneraţii materiale).
Nu se va aplica prevederea de la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM în cazul omorului
săvârşit cu privaţiunea ilegală de libertate. In acest caz, soluţia de calificare este:
art.145 (cu excepţia lit.f) alin.(2)) şi art.166 CP RM.
Accentuăm că la calificarea omorului săvârşit cu răpirea sau luarea persoa nei
în calitate de ostatic nu este necesară calificarea suplimentară conform art.164 sau
art.280 CP RM. Utilizând în dispoziţia incriminatoare prepoziţia „cu”, legiuitorul
nu a putut să nu aibă în vedere şi sensul de asociere. Or, infracţiunea prevăzută la
lit.f) alin.(2) art.145 CP RM este o infracţiune complexă, iar gradul de pericol
social al infracţiunii complexe este mai mare decât al fiecăreia din infracţiunile
componente, pentru că sunt puse în pericol mai multe obiecte juridice, iar reunirea
lor într-o infracţiune
166 complexă asigură o luptă mai eficientă împotriva unor astfel
de fapte. Aşadar, fiind vorba despre o infracţiune unică, calificarea prin concurs ar
însemna încălcarea principiului înscris la alin.(2) art.7 CP RM, întrucât făptuitorul ar

fi tras de două ori la răspundere penală pentru aceeaşi faptă.
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.g) alin. (2) art.145
CP RM)
Dacă omorul săvârşit asupra unei singure persoane constituie el însuşi o infracţiune
deosebit de gravă, este firesc ca omorul săvârşit asupra a două sau mai multor
persoane să fie considerat infracţiune excepţional de gravă. Pericolul social ridicat al
faptei analizate derivă din numărul victimelor, dar şi din temerea pe care o inspiră
persoana făptuitorului. Pluralitatea de victime denotă întotdeauna o agresivitate mai
mare şi o atitudine antisocială mai pronunţată a făptuitorului. Preocupat de gradul de
antisociabilitate şi perversitate criminală sporită a făptuitorului, de stăruinţa şi
perseverenţa evidentă pe care o manifestă acesta pe calea comportamentului
infracţional, legiuitorul a atribuit pe bună dreptate circumstanţei consemnate la lit.g)
alin.(2) art.145 CP RM efecte de agravare a răspunderii penale. S-a optat pentru
această soluţie legislativă, întrucât sancţionarea omorului săvârşit asupra a două sau
mai multor persoane în baza alin.(l) art.145 CP RM ar fi condus la o pedeapsă
insuficientă în raport cu gravitatea extremă a faptei.
Pentru aplicarea circumstanţei agravante examinate, este necesar să fie întrunite
următoarele două condiţii:
1) să existe o pluralitate de victime;
2) făptuitorul să manifeste o intenţie unică (dublată de un
scop unic) de a lipsi de viaţă două sau mai multe persoane.
Vizavi de prima condiţie, este cazul de menţionat că omorul săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane se realizează în forma consumată dacă au decedat
toate cele două sau mai multe victime a căror moarte a fost urmărită de către
făptuitor.
Se aplică răspunderea în baza art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP RM în oricare
din următoarele trei ipoteze, presupunând intenţia directă determinată a
făptuitorului în raport cu numărul de victime ale omorului: 1) făptuitorul a încercat
să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar nu a decedat nici una; 2)
făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar a
decedat numai una singură; 3) făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau
mai multe persoane, dar au decedat numai două dintre acestea.
Referitor la nrima din ipotezele specificate, se poate susţine că, dacă fapta a
fost îndreptată nemijlocit spre săvârşirea omorului asupra a două sau mai multor
persoane, dar, din cauze independente de voinţa făptuitorului, se atestă nerealizarea
integrală a intenţiei infracţionale, adică nu se produce moartea nici uneia din aceste
persoane (nici vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a acestora nu s-a
produs), cele comise trebuie calificate conform art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP
RM.
167
Dacă, în aceleaşi împrejurări, nu s-a produs moartea nici uneia din victimele
vizate, dar a fost vătămată sănătatea sau integritatea corporală a cel puţin uneia din
ele, stabilindu-se că făptuitorul a manifestat intenţie directă indeterminată,
calificarea trebuie făcută în funcţie de rezultatul real survenit (de exemplu, conform
art.151 sau art.152 CP RM ori conform art.78 „Vătămarea intenţionată uşoară a
integrităţii corporale” din Codul contravenţional.
în cea de-a doua ipoteză consemnată mai sus, răspunderea trebuie aplicată în
baza art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP RM în cazul în care făptuitorul a încercat să
lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar a decedat numai una singură.
Nu în baza alin.(l) art.145 şi art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP RM. Nici în baza
alin.(l) art.145 şi art.27 şi alin.(l) art.145 CP RM.
Or, nu-i putem incrimina făptuitorului concursul de infracţiuni, atunci când
acesta a urmărit să săvârşească o singură infracţiune. Pluralitatea urmărilor
prejudiciabile nu implică inevitabil pluralitatea de infracţiuni. Aceasta pentru că
pluralitatea de urmări prejudiciabile este o consecinţă a pluralităţii de victime.
Este important a se înţelege că, în contextul infracţiunii prevăzute la lit.g)
alin.(2) art.145 CP RM, urmările prejudiciabile constau nu pur şi simplu în moartea
persoanei. Ele constau în moartea a două sau mai multor persoanei. Iar infracţiunea
prevăzută la litg) alin.(2) art.145 CP RM se caracterizează prin unitatea intenţiei în
raport cu pluralitatea de victime. Deci, şi în raport ca
168
pluralitatea de urmări prejudiciabile. Din aceste considerente, neconsumarea

infracţiunii analizate din cauze independente de voinţa făptuitorului nu poate
influenţa asupra construcţiei componenţei de infracţiune unică a omorului săvârşit
asupra a două sau mai multor persoane, în sensul modificării acesteia. Orice altă
soluţie la acest caz ar însemna agravarea nejustificată şi disproporţionată a situaţiei
făptuitorului, constituind o încălcare a principiului legalităţii.
în cea de-a treia ipoteză, pe care o supunem examinării, răspunderea se aplică
în conformitate cu art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 CP RM în cazul în care făptuitorul
a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai
două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), stabilindu-se că
făptuitorul a manifestat intenţie directă determinată. Dacă însă în situaţia analizată
făptuitorul a manifestat intenţie directă indeterminată, atestăm săvârşirea omorului
asupra a două sau mai multor persoane în formă consumată când făptuitorul a
încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai
două din trei persoane (sau trei din patru persoane, sau patru din cinci persoane
etc.).
Făcând o concluzie generală vizând toate cele trei ipoteze investigate mai sus,
consemnăm următoarele: prin prisma prevederilor art.27 CP RM, constatăm
neconsumarea infracţiunii prevăzute la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, dacă această
infracţiune nu şi-a produs efectul. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor
persoane îşi produce efectul numai atunci când decedează toate victimele a căror
moarte a dorit-o făptuitorul. Dimpotrivă, infracţiunea în cauză nu-şi produce efectul
atunci când se atestă neproducerea - integrală sau parţială - a rezultatului
infracţional, în oricare variantă posibilă (nu a decedat nici o victimă, a decedat o
singură victimă din două, au decedat două victime din trei, a decedat o singură
victimă din trei, au decedat trei victime din patru etc.). Doar la individualizarea
pedepsei poate fi luat în consideraţie gradul neprodu- cerii rezultatului infracţional.
în continuare, vom analiza cea de-a doua condiţie care rezultă din dispoziţia de
la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM. Amintim că această condiţie se exprimă în aceea că
făptuitorul trebuie să manifeste o intenţie unică (dublată de un scop unic) de a lipsi
de viaţă două sau mai multe persoane. Intenţia în cauză se poate realiza simultan în
raport cu toate victimele. însă, este posibil ca intenţia de a lipsi de viaţă două sau
mai multe persoane să nu se realizeze simultan, ci etapizat, parcurgând mai multe
episoade. în acest caz vom fi în prezenţa unei infracţiuni unice prelungite de omor,
având la bază intenţia unică de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane.
La acest din urmă caz se referă următoarea speţă: la 23.08.1995, S.D., S.I. şi M.M. au
mers împreună spre apartamentul lui C.I., în scopul de a săvârşi sustragere. S.D. a sunat la
uşa apartamentului, prezentându-se lucrător al reţelelor electrice. I-au deschis uşa copiii lui
C.I., care nu era la acel moment acasă — C. V şi C.A. Cei trei făptuitori au pătruns în
apartament, i-au atacat pe copii, cerându-le să spună unde se păstrează banii. Neprimind
răspuns, S.D. l-a dus pe C. V. în odaia vecină, unde l-a bătut şi l-a sugrumat până l-a
omorât. După care, S.I. şi M.M. l-au torturat pe C.A. şi l-au omorât prin sugrumare.1
Important este ca intenţia de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane să
se formeze fie până la lipsirea de viaţă a primei victime, fie în procesul de realizare
a acţiunii (inacţiunii) de lipsire de viaţă a primei victime. Nu însă după aceasta. în
caz contrar, cele săvârşite vor forma concursul dintre două sau mai multe
infracţiuni de omor.
Intenţia de a lipsi de viaţă două sau mai multe persoane se stabileşte pe baza
probelor administrate, după criteriile generale stabilite pentru infracţiunea de omor,
prin examinarea unor aspecte obiective legate de obiectul vulnerant, intensitatea
loviturilor, zona vizată şi a altor asemenea circumstanţe relevante.
Atât timp cât legiuitorul nu stabileşte în art.30 CP RM condiţia obligatorie a
compatibilităţii motivelor infracţiunii, nu putem susţine că nu poate fi aplicată
răspunderea conform lit.g) alin.(2) art.145 CP RM în cazul în care diferă motivele
ce stau la baza actelor infracţionale alcătuind în ansamblu omorul săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane. Important este ca motivele, atunci când sunt diferite,
să nu se excludă reciproc, să fie interdependente, compatibile. Din această
perspectivă, par a fi incompatibile: motivul de compătimire ca motivele sadice;
răzbunarea cu motivele huliganice; interesul material cu motivele huliganice etc.
Două sau mai multe motive incompatibile nu pot sta la baza aceleiaşi intenţii
infracţionale. Dacă făptuitorul s-a ghidat de astfel de motive Ia lipsirea de viaţă a
două sau mai multor persoane, vom fi în prezenţa umu concurs de infracţiuni.
Aceasta pentru că nu există temeiul atestării infracţiuxd unice de omor, care să fie
calificată conform lit.g) alin.(2) art.145 CP RM.
Omorul săvârşit asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unm militar, ori a
rudelor apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cai îndeplinirea de către
reprezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu (lit.h) alin.(2) art.145
CP RM)
Raţiunea cuprinderii unei asemenea agravante în Codul penal e condiţiona* de
calitatea unor victime de a fi reprezentanţi ai autorităţii de stat. Ocrotire* autorităţii
de stat împotriva infracţiunilor comise de elemente antisociale şi anarhice, care
sfidează ideea de lege în Republica Moldova, presupune şi ocrotirea vieţii
funcţionarilor care deţin atribuţii ce implică exerciţiul acestei autorităţi. Orice
atingere adusă vieţii unui reprezentant al autorităţii publice sau unui militar, care se
1
află în exerciţiul funcţiei, sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei,

constituie, în acelaşi timp, o manifestare a lipsei de respect faţă de autorităţile
publice.
în practica judiciară, I.H. şi I.G. au fost condamnaţi pentru pregătirea la
instigarea la omorul săvârşit asupra unui reprezentant al autorităţii publice, în
legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de serviciu, în următorul caz:
pe parcursul anilor 2005-2006, între primarul unui sat din raionul Anenii- Noi, I.G., şi
juristul primăriei respective, I.H., pe de o parte, şi viceprimarul aceleiaşi localităţi, I.C., şi
consilierul Consiliului sătesc, I.B., pe de altă parte, s-au stabilit relaţii ostile. Motivul
acestor relaţii a fost faptul că ultimul, îndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu în calitate de
consilier, i-a demascat pe I.H. şi I.G. la şedinţele Consiliului sătesc, în legătură cu
delapidarea banilor publici. Relaţiile ostile au devenit mai tensionate începând cu
24.06.2005, când a fost convocată şedinţa extraordinară a Consiliului sătesc, la care un
grup de consilieri, printre care şi I.B., au solicitat revocarea primarului I.G. Decizia
Consiliului sătesc a fost anulată prin hotărâre judecătorească. In iunie 2006, V.B., nepotul
lui I.C., intenţionând să-l provoace pe I.G., i-a comunicat acestuia că I.B. şi-a pus scopul
să-l lichideze fizic. La care a adăugat că este dispus să se ocupe de omorul lui I.B. însă, I.G.
a refuzat propunerea lui V.B. La
16.10.2006, V.B. a încercat iarăşi să-i provoace pe I.H. şi I.G. la comiterea infracţiunii.
La 31.10.2006, noaptea, V.B., sub controlul colaboratorilor MAI, a înscenat asasinarea lui
I.B., sub acest pretext cerând bani de la I.H. şi I.G. în aceeaşi noapte I.H. şi I.G. au fost
reţinuţi de către colaboratorii MAI.63
în vederea aplicării răspunderii în baza lit.h) alin.(2) art.145 CP RM, este
necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
1) victima infracţiunii are calitatea specială de reprezentant al autorităţii
publice, de militar sau de rudă apropiată a acestora;
2) infracţiunea de omor este săvârşită în timpul sau în legătură cu îndeplinirea
de către reprezentantul autorităţii publice sau de către militar a obligaţiilor de
serviciu.
63
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2008. Dosarul nr.lra-
1203/08.
Cât priveşte prima condiţie din cele menţionate mai sus, prin „reprezentant al
autorităţii publice” se înţelege exponentul intereselor oricărei autorităţi publice
centrale sau ale autorităţilor publice locale.
Din Titlul III „Autorităţile publice” al Constituţiei Republicii Moldova se
desprinde că autorităţile publice centrale sunt: Parlamentul, Preşedintele Republicii
Moldova, Guvernul, ministerele, alte autorităţi administrative centrale. Autorităţile
publice locale sunt: consiliile locale; primarii; autorităţile UTA Găgăuzia.
Putem deosebi două varietăţi de reprezentanţi ai autorităţii publice: 1) persoa-
nele care înfăptuiesc nemijlocit autoritatea legislativă, executivă sau judecătorească
şi care au dreptul de a realiza pe linia de serviciu acţiuni care generează consecinţe
juridice obligatorii pentru toţi cetăţenii sau pentru o mare parte din aceştia; 2) alte
persoane care deţin funcţii ale autorităţii publice şi care au dreptul de a înainta
cerinţe persoanelor fizice sau juridice care nu li se subordonează, adică persoanelor
din afara sistemului organizaţional, din care fac parte aceşti reprezentanţi ai
autorităţii publice.
Reprezentant al autorităţii publice este: 1) persoana cu funcţie de răspundere
care exercită funcţii ale autorităţii publice; 2) alt funcţionar public care exercită
funcţii ale autorităţii publice.
Persoana are calitatea de reprezentant al autorităţii publice în perioada în care
autoritatea publică funcţionează în condiţiile legii. Pentru atestarea calităţii de
reprezentant al autorităţii publice, în cazurile necesare, urmează a fi stabilit
momentul de constituire şi/sau momentul de dizolvare a autorităţii publice
respective.
în acord cu art.128 CP RM, cu Legea cu privire la statutul militarilor, precum şi
cu Legea Republicii Moldova cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.07.2002 64, militari
trebuie consideraţi cei care îndeplinesc serviciul militar în următoarele forme: a)
serviciul militar prin contract; b) serviciul militar în termen; c) serviciul militar cu
termen redus; d) serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
' în conformitate cu art2 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul forţei militare străine în
Republica Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 13.11.2003*, forţa militară
străină în Republica Moldova constituie efectivul trupelor militare ale uneia dintre părţile la acordurile
internaţionale, cu armamentul şi tehnica militară din dotare, în timpul aflării lor provizorii pe teritoriul
Republicii Moldova sau al tranzitării acestuia în legătură cu participarea la activităţi comune; activităţi
comune înseamnă participarea la: a) operaţiuni de menţinere a păcii, efectuate sub egida ONU şi a
OSCE; b) lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale; c) acordarea ajutorului umanitar; d)
operaţiuni de căutare şi salvare; e) exerciţii, aplicaţii militare bilaterale sau multinaţionale în
conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
’Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6.
172
IT»
Cu privire la definiţia legislativă a noţiunii „militar”, se impun unele precizări:

1) conform alin.(3) art.4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei, sunt consideraţi în serviciul militar şi studenţii instituţiilor militare
de învăţământ. Deci, şi aceştia pot fi victime ale infracţiunii prevăzute la lit.h)
alin.(2) art.145 CP RM;
173
2) nu toţi rezerviştii au calitatea de militari. Doar rezerviştii concentraţi sau

mobilizaţi au această calitate;
3) militar este nu doar cetăţeanul Republicii Moldova, dar şi reprezentantul
forţei militare străine în Republica Moldova. 1 Aşadar, reprezentantul forţei militare
străine în Republica Moldova poate fi victimă a infracţiunii prevăzute la lit.h)
alin.(2) art.145 CP RM. Excepţie constituie cazul când asemenea reprezentant are
calitatea de persoană care se bucură de protecţie internaţională. Or, omorul unei
asemenea persoane atrage răspunderea conform alin.(3) art.142 „Atacul asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională” din Codul penal.
în afară de reprezentant al autorităţii publice şi militar, victimă a infracţiu nii
prevăzute la lit.h) alin.(2) art.145 CP RM poate fi ruda apropiată a reprezen tantului
autorităţii publice sau a militarului. în conformitate cu alin.(4) art.134 CP RM, rude
apropiate se consideră următoarele patru categorii corelative de persoane: 1) părinţii
în raport cu copiii, sau viceversa; 2) înfietorii în raport cu copiii înfiaţi, sau
viceversa; 3) fraţii în raport cu surorile, sau viceversa;
4) bunicii în raport cu nepoţii lor, sau viceversa.
Circumstanţa agravantă, prevăzută la lit.h) alin.(2) art.145 CP RM, este
aplicabilă pe toată durata îndeplinirii de către reprezentantul autorităţii publice sau
de către militar a calităţii respective (din momentul dobândirii ei prin modalităţi
specifice fiecăreia până în momentul pierderii acesteia: pensionare, demisie, trecere
în rezervă etc.).
Mai sus am menţionat că, pentru aplicarea răspunderii conform lit.h) alin.(2)
art.145 CP RM, cea de-a doua condiţie este ca infracţiunea de omor să fie săvârşită
în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice
sau de către militar a obligaţiilor de serviciu.
Noţiunea „săvârşirea infracţiunii în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
obligaţiilor de serviciu” urmează a fi interpretată ca şi noţiunea similară din
dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM, cu deosebirile de rigoare.
Noutate prezintă sensul noţiunii „în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu”.

Se are în vedere ipoteza când victima - reprezentantul autorităţii publice sau
militarul, atunci când este lipsită de viaţă, se află în exerciţiul funcţiunii, în
exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Calitatea specială a victimei, alături de timpul
săvârşirii infracţiunii - în timpul serviciului - determină agravarea răspunderii
penale; astfel, în acest caz fapta nu mai poate fi calificată conform alin.(l) art.145
CP RM. Această împrejurare va trebui dovedită în mod concret, luându-se în calcul
sfera atribuţiilor de serviciu aferente calităţii speciale a victimei, precum şi
specificul îndeplinirii acelor atribuţii (sub aspectul locului, timpului şi modului de
îndeplinire), în conformitate cu dispoziţiile legale.
Ipoteza analizată presupune două situaţii: 1) omorul este săvârşit în timpul
îndeplinirii nemijlocite de către victimă a unor obligaţii de serviciu concrete;
2) omorul este săvârşit în timpul îndeplinirii de către victimă a obligaţiilor de
serviciu, îndeplinirea implicând totalitatea acţiunilor îndreptate spre atingerea unui
anumit rezultat peste un oarecare timp.
Deşi omorul este săvârşit în timpul îndeplinirii de către victimă a obligaţiilor
de serviciu, nu putem afirma că acesta este săvârşit în scopul reprimării victimei
pentru îndeplinirea respectivelor obligaţii. Nu există o legătură cauzală între
infracţiunea de omor şi îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu. în
ipoteza dată, agravanta funcţionează indiferent de motivul infracţiunii, chiar dacă
acesta nu are vreo legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice
sau militar a obligaţiilor de serviciu (gelozie, răzbunare, interes material etc.). Cât
priveşte răzbunarea, aceasta are la bază relaţiile personale de ostilitate dintre
făptuitor şi victimă, relaţii care nu sunt legate relevant cu serviciul victimei.
Specificăm că dispoziţia de la lit.h) alin.(2) art.145 CP RM îşi găseşte aplicare
doar în cazul în care nu operează o normă specială (de exemplu, alin.(3) art.142,
art.342 CP RM).
Omorul săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.i) alin. (2) art.145 CP RM)
Periculozitatea socială sporită a omorului este condiţionată, în acest caz, de
însăşi pluralitatea făptuitorilor, care dă acestora o mai mare forţă de acţiune, le
creează mai mari posibilităţi de a săvârşi şi a ascunde infracţiunea, totodată S face
să acţioneze cu mai multă siguranţă şi îndrăzneală.
Este neîntemeiată opinia potrivit căreia circumstanţa agravantă „de doui sau
mai multe persoane”, prevăzută de unele norme ale Părţii Speciale a Codului penal,
se aplică doar în cazurile în care infracţiunea e săvârşită în coautoraL
Iată de ce, săvârşirea omorului de două sau mai multe persoane presupune nu o singură
ipoteză, dar trei ipoteze:
174 săvârşirea omorului de doi sau mai mulţi coautori;
a)
b) săvârşirea omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului

infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne (de
exemplu, nu au atins vârsta răspunderii penale, sunt irespon sabile etc.);
c) săvârşirea omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului
infracţiunii, prin intermediul unei persoane, care nu întruneşte aceste semne (de exemplu,
nu a atins vârsta răspunderii penale, este iresponsabilă etc.).
în primul rând, omorul se consideră săvârşit de două sau mai multe per soane atât în
cazul în care la comiterea faptei au participat în comun doi sau mai mulţi coautori, în
lipsa unei înţelegeri prealabile între ei, cât şi în cazul în care la comiterea faptei au luat
parte doi sau mai mulţi coautori care s-au înţeles în prealabil despre săvârşirea în comun a
omorului. De exemplu, nu a fost atestată înţelegerea prealabilă în cazul următor: la
19.07.2008, aflându-se în jurul orei 23.30, într-un apartament de pe str.Titulescu, mun.Chişirîău,
acţionând de comun acord, G.V. şi O.A. i-au aplicat lui O.I., cu care erau în relaţii ostile, lovituri
cu cuţitul în regiunea abdomenului şi a toracelui. în urma loviturilor O.I. a decedat}
Lipsa sau prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori nu poate influenţa calificarea
celor săvârşite în baza lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, dar poate fi luată în consideraţie la
în context, este necesar să ne referim la cazurile când două sau mai multe persoane,
acţionând cu intenţia de a lipsi de viaţă victima, aplică fiecare numeroase lovituri
victimei. în asemenea cazuri, chiar dacă numai una din aceste lovituri s-a dovedit a fi
mortală, toate aceste persoane trebuie considerate coautori la infracţiunea de omor. Dar
nu pentru că este imposibil a stabili cine din ele a aplicat lovitura mortală, ci pentru că
„coautorul voieşte să participe la săvârşirea faptei în mod direct, material, pe când
complicele participă indirect, secundar, voieşte să participe ajutând pe altul”. 65 Fiecare
din cei care au aplicat loviturile au voit să participe la săvârşirea faptei de omor în mod
direct, material, deci să execute latura obiectivă a acestei infracţiuni. Iată de ce, trebuie să
răspundă în calitate de coautori. Prin fiecare lovitură pe care o aplicau ei I doreau,
implicit, ca una din ele să devină lovitură mortală.
Nu există coautorat în cazul în care fiecare făptuitor acţionează indepen-1 dent şi în
momente diferite, lovind, din răzbunare, mortal, victima. Simpla ] prezenţă fizică a unei
persoane alături de făptuitor, la locul şi în momentul I săvârşirii de către acesta a
omorului nu constituie coautorat, dar ar putea con-1 stitui complicitate la infracţiunea de
omor sub formă de sprijin moral acordat I agresorilor. Complice moral se consideră şi cel
care dă sfaturi autorului cum să I lipsească victima de viaţă ori cel care strigă către autori,
în timp ce aceştia I lovesc victima cu parii, că victima „trebuie omorâtă”.
în altă ordine de idei, nu poate fi trecut cu vederea faptul că noţiunea „del două sau
mai multe persoane” desemnează o circumstanţă obiectivă, relevamâl sub aspect juridic,
consacrată în Partea Specială a Codului penal în calitate de | circumstanţă agravantă,
constituind reacţia legiuitorului împotriva faptelara celor care îşi înlesnesc activitatea
175
65
R.G)iga. Coautoratul şi complicitatea -forme aleparticipafiei penale. Diferenţe II Doctrină şi jurispru- denţă, 2005, nr.2, p.9-
21.
infracţională apelând la eforturile unor per-| soane iresponsabile, ale unor persoane care
nu au atins vârsta răspunderii penatei etc. Este suficient ca cel puţin o persoană din cele
două sau mai multe carel acţionează împreună să aibă calitatea de autor ca această
circumstanţă agravanlB să se răsfrângă asupra celorlalţi care au cunoscut împrejurarea că
fapta va â comisă de mai multe persoane. In contextul agravantei „de două sau mai muhi
persoane” astfel de fapte denotă o periculozitate socială mai pronunţată a subiec-i tului
infracţiunii decât în cazul în care faptele ar fi săvârşite în coautorat DM aceea, ele trebuie
să-şi găsească estimare adecvată şi în planul individualizai pedepsei.
în acest sens, subiectul, care săvârşeşte infracţiunea împreună cu persoaafl care nu
sunt pasibile de răspundere penală, îşi sporeşte considerabil potenţial* în vederea
atingerii rezultatului infracţional. Astfel de persoane îi înlesneJ subiectului săvârşirea
infracţiunii, ca şi cum ar acţiona un grup constituit nuna din subiecţi, dacă nu chiar mai
rezultativ. în planul evaluării sociale, astfel « grupuri sunt realmente infracţionale,
deoarece, de rând cu infractorul real, (fia ele fac parte potenţiali infractori, care ulterior
vor deveni infractori. Pe lâna aceasta, astfel de infracţiuni sunt obiectiv percepute de
către victimă în calitM de infracţiuni comise în grup, deoarece pentru ea determinantă
este pluralitam faptică a făptuitorilor, nu putinţa acestora de a fi subiecţi ai infracţiunii. ■
afară de aceasta, persoana care întruneşte semnele subiectului infracţiunii ead conştientă
de faptul că depoziţiile minorului sau ale persoanei iresponsabfla făcute într-un proces
penal, nu vor fi la fel de exacte, juste şi credibile ca a unei persoane adulte şi
responsabile.
176
Pe calea ficţiunii juridice, legiuitorul a considerat că la săvârşirea miei infracţiuni

poate lua parte şi o persoană care nu are semnele subiectului infracţiunii. De aceea,
săvârşirea omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii,
în comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne, intră sub
incidenţa agravantei analizate. Noţiunea „de două sau mai multe persoane” nu este nici pe
departe echivalentul noţiunilor „participaţie simplă” sau „participaţie complexă,
presupunând coautoratul”. Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi utilizat în normele Părţii
Speciale a Codului penal sintagmele „de doi sau mai mulţi participanţi” sau „prin
participaţie simplă sau complexă”. Dar nu a facut-o, deoarece a dorit să imprime un alt
înţeles noţiunii „de două sau mai multe persoane” (utilizate în Partea Specială a Codului
penal), altul decât cel pe care îl au noţiunile definite în art.44 şi în art.45 CP RM.
întrucât legiuitorul a fost suficient de precis şi nu a utilizat formula „de doi sau mai
mulţi participanţi” sau „prin participaţie simplă sau complexă”, este inoportun a apela la
dispoziţia de la alin.(6) art.42 CP RM. în cazul săvârşirii infracţiunii de două sau mai
multe persoane, din care doar una are semnele subiectului infracţiunii, participaţie nu
există. Este suficient ca numai una din persoanele care săvârşesc omorul să fie pasibilă de
răspundere penală, pentru a
i se incrimina omorul săvârşit de două sau mai multe persoane.
în cazul infracţiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, făptuitorii pot realiza
simultan şi integral latura obiectivă a infracţiunii de omor. Dar, la fel de posibil este ca
făptuitorii să o realizeze succesiv şi parţial (de exemplu, unul dintre făptuitori lipseşte de
viaţă prima victimă, iar al doilea făptuitor lipseşte de viaţă cea de-a doua victimă;
împreună, cei doi făptuitori săvârşesc omorul'asupra a două persoane). Important este ca
aceşti făptuitori să ia parte la săvârşirea, chiar şi parţială, a infracţiunii de omor. Noţiunea
„de două sau mai multe persoane”, în sensul consemnat la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM,
presupune pluralitatea de făptuitori. Iar aceşti făptuitori trebuie să aibă calitatea de autori
mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi (imediaţi) ai infracţiunii. Un autor — mediat
sau imediat — al infracţiunii, alături de o altă persoană având calitatea de organizator,
instigator sau complice, nu formează conţinutul noţiunii „de două sau mai multe
persoane”. Un singur autor al infracţiunii, alături de o persoană care numai contribuie la
săvârşirea infracţiunii în calitate de organizator, instigator sau complice, nu este suficient
pentru a opera circumstanţa agravantă prevăzută la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. Aceasta
însă nu exclude ca, pe lângă cele două sau mai multe persoane, care iau parte la săvârşirea
infracţiunii, să ia parte la activitatea infracţională şi alte persoane având calitatea de
organizatori, instigatori sau complici.
în prevederea de la lit-i) alin.(2) art.145 CP RM legiuitorul nu indică cerinţa

participării în comun la săvârşirea omorului. De aceea, săvârşirea omorului de către o
persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane
care cu bună-ştiinţă nu este pasibilă de răspundere penală (din cauza vârstei, a
iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de legea penală), intră sub incidenţa
agravantei examinate. în situaţia dată, deşi omorul nu e săvârşit împreună, se consideră
totuşi săvârşit de două sau mai multe persoane.
Că tocmai la săvârşirea infracţiunii ia parte persoana care nu are semnele subiectului
infracţiunii ne-o demonstrează interpretarea atentă a prevederilor de la alin.(2) art.42 CP
RM. în acord cu aceste prevederi, o astfel de persoană, care săvârşeşte nemijlocit
infracţiunea, se consideră autorul nemijlocit (imediat) al infracţiunii. Totodată, persoana,
care săvârşeşte infracţiunea prin intermediul unei persoane care nu este subiect al
infracţiunii, deşi nu săvârşeşte nemijlocit infracţiunea, este autorul mijlocit (mediat) al
infracţiunii. Ambele persoane fl atât autorul nemijlocit (imediat), cât şi autorul mijlocit
(mediat) - săvârşesc infracţiunea. Aceasta decurge din alin.(2) art.42 CP RM: legiuitorul
foloseşte termenul „săvârşeşte” referitor la autorul nemijlocit (imediat) şi expresia^ „a
săvârşit” cu referire la autorul mijlocit (mediat).
Deoarece calificării în baza lit.i) alin.(2) art.145 CP RM se supune fapta celui care are
semnele subiectului infracţiunii, se are în vedere intenţia pe caret o manifestă acesta.
întrucât nu este vorba de participaţie, nu este indispensabilă- cerinţa de „cooperare cu
intenţie”. Este suficientă intenţia manifestată într-o singură direcţie: de persoana care are
semnele subiectului infracţiunii către persoana care nu are aceste semne. Din direcţia
opusă este necesară manifestarea^ acordului. întâlnindu-se, cele două manifestări
generează acordul comun, care stă la baza săvârşirii infracţiunii de către o persoană care
are semnele subiectul lui infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel de semne,
ori prin intermediul miei asemenea persoane.
în altă privinţă, dacă omorul săvârşit de două sau mai multe persoana presupune
atragerea unui minor la activitatea criminală sau instigarea acestui»! la săvârşirea
omorului, atunci prevederea de la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, trebuie aplicată alături de
prevederea de la art.208 CP RM. Tocmai aceastiţ soluţie de calificare a fost reţinută în
privinţa lui C.I., care, ştiind cu certitudiim că C.V are vârsta de 17 ani, l-a atras la comiterea
infracţiunii de omcm săvârşite asupra lui I.P. în noaptea de 15.07.2006}
1
178
Omorul săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.j) alin. (2) ari. 145 CP
RM)
Această agravantă e justificată de pericolul social sporit al faptei, caracterizat prin
metoda săvârşirii omorului: cu deosebită cruzime exercitată asupra victimei, când
suferinţele acesteia sunt inutil prelungite în timp, aducând satisfacţie făptuitorului. De
asemenea, lipsirea de viaţă din motive sadice fac dovada unei adânci pervertiri a
conştiinţei făptuitorului.
Circumstanţa agravantă analizată presupune oricare din următoarele două ipoteze:
1) omorul săvârşit cu deosebită cruzime;
2) omorul săvârşit din motive sadice.
Să analizăm prima din ipotezele consemnate. în literatura de specialitate a fost
formulată următoarea definiţie a noţiunii de omor săvârşit cu deosebită cruzime: „Lipsirea
ilegală de viaţă a unei alte persoane, în procesul căreia victimei sau persoanelor apropiate
acesteia li se cauzează suferinţe deosebit de chinuitoare, ieşind la iveală astfel de trăsături
negative ale personalităţii făptuitorului ca neîndurarea şi ferocitatea, care îşi găsesc
expresia în metoda omorului sau în ambianţa executării acestuia. în ce priveşte latura
subiectivă a omorului, aceasta se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă faţă de
moartea victimei, precum şi prin conştientizarea faptului că victimei sau persoanelor
apropiate acesteia i se cauzează suferinţe deosebit de chinuitoare”. 66
Aşadar, în esenţă, cruzimea deosebită demonstrează intenţia făptuitorului de a -i cauza
victimei suferinţe - de ordin fizic satt'psihic - care sunt intense, inutile şi prelungite în
timp. Cruzimea este inerentă oricărui omor, deoarece în momentul lipsirii de viaţă victima
simte dureri fizice şi morale. Totuşi, omorul săvârşit cu deosebită cr uzime presupune o
intensitate mult mai mare a acestor dureri, întrucât făptuitorul nu se mulţumeşte să curme
viaţa victimei. El îi prelungeşte agonia, torturând-o, maltratând-o, molestând-o. Este
semnificativ că moartea victimei, supuse unei cruzimi deosebite, survine de cele mai
multe ori în urma unui şoc traumatic şi hemoragie. Nu are importanţă dacă deosebita
cruzime a constituit singura cauză a decesului^ este necesar ca deosebita cruzime să fi fost
exercitată până la consumarea omorului. 67
- Л;А. Андреева, П.Ю. Константинов. Влияние жестокости преступного поведения на уголовную

ответственность, - Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, р. 196-197.
67
Cruzimea deosebită poate fi manifestată şi după lipsirea victimei de viaţă, prin batjocorirea cadavrului
acesteia. însă, în textul legii penale se vorbeşte despre omorul săvârşit cu deosebită cruzime, nu despre omorul
însoţit de cruzime deosebită. Iată de ce, batjocorirea cadavrului nu poate atrage răspunderea în baza lit.j)
alin.(2) art.145 CP RM. în astfel de cazuri, poate fi aplicată răspunderea în conformitate cu art.222
„Profanarea mormintelor” dih Codul penal, presupunând ipoteza de profanare a cadavrului.
Pornind de la acest mod de interpretare a noţiunii „cruzime deosebită”,

menţionăm că metoda aleasă de făptuitor mărturiseşte despre dorinţa lui de a cauza
victimei suferinţe deosebit de chinuitoare în procesul lipsirii de viaţă a acesteia, cum
ar fi; cauzarea unor plăgi multiple (când există probe suficiente care dovedesc
intenţia de a comite omorul cu deosebită cruzime); jupuirea pielii; turnarea peste
victimă a unor lichide inflamabile cărora li se dă foc; provocarea arsurilor cu
ajutorul unor obiecte incandescente; arderea sau îngroparea unei persoane vii;
utilizarea curentului electric; smulgerea unghiilor; scoaterea ochilor; mutilarea sau
secţionarea unor părţi ale corpului; stropirea cu agenţi chimici agresivi; asfixierea
mecanică prelungită în timp; otrăvirea, urmată de suferinţe prelungite; impunerea
victimei să-şi sape mormântul; imitarea execuţiei victimei; privarea de mâncare,
apă, somn, de confort termic sau fonic, de alte necesităţi vitale etc.
Este de menţionat că, abstrasă de alte circumstanţe, atestarea uneia din meto-
dele prezentate mai sus nu întotdeauna poate fi considerată expresie a cruzimii
deosebite.
Astfel, de exemplu, adesea, cauzarea unor plăgi multiple poate fi explicată prin
forţa fizică slabă a făptuitorului ori prin calităţile vulnerante reduse ale mijlocului
sau instrumentului de săvârşire a infracţiunii (care nu a fost ales special de către
făptuitor). De asemenea, numărul mare al plăgilor cauzate îşi poate găsi explicaţia
în starea de agitaţie a făptuitorului, în incapacitatea lui de a evalua adecvat situaţia,
în năzuinţa lui de a săvârşi mai repede infracţiunea începută, luând în consideraţie
eficacitatea scăzută a metodei de comitere a infracţiunii, opunerea activă de
rezistenţă de către victimă, superioritatea fizică a victimei sau alţi asemenea factori.
La fel, suferinţele victimei nu vor fi maximă intensitate atunci când cauzarea unor
plăgi multiple se realizează în toiul altercaţiei şi într-un interval de timp relativ
scurt.
In dezvoltarea celor menţionate, este cazul să consemnăm că e posibil ca
victima să-şi piardă cunoştinţa chiar după prima lovitură aplicată de făptuitor. Deci,
toate celelalte lovituri, care urmează, nu pot produce victimei suferinţe deosebite
(făptuitorul conştientizând aceasta). Nu este ,exclus ca intensitatea suferinţelor să
fie estompată datorită stării de ebrietate a victimei sau toleranţei sporite a acesteia
faţă de durere. La fel, contează localizarea plăgilor pe corpul victimei: dacă afectată
a fost o porţiune relativ redusă a corpului sau zone cu sensibilitate mai scăzută la
durere, este mai mică probabilitatea să fie atestată prezenţa agravantei specificate la
lit.j) alin.(2) art.145 CP RM.
Iată de ce, doar în urma examinării în ansamblu a tuturor circumstanţelor
recurgerii la metodele care pot demonstra cruzimea deosebită se poate confirma
180
sau infirma oportunitatea aplicării răspunderii în baza lit.j) alin.(2) art.145 CP

RM. Sub aspectul examinat, prezintă interes următoarea speţă: Conform raportului de
expertiză medico-legală a cadavrului, moartea lui C.G. a survenit în urma asfixiei
mecanice, cauzate de sugrumarea cu mâinile, fapt confirmat de multiplele excoriaţii
semilunare pe gât, hemoragii difuze în ţesuturile moi ale gâtului, fractura cornului drept al
osului hioid. Apreciind probele cercetate în cumul, instanţa a ajuns la concluzia că
vinovăţia lui I.G. este dovedită şi că acţiunile lui pot fi calificate ca omor săvârşit cu o
deosebită cruzime, deoarece, sugrumăndu-l ..., îşi dădea seama că îi provoacă suferinţe
deosebite} Observăm că la baza incriminării agravantei „cu deosebită cruzime” au
fost puse doar probele care rezultă din raportul de expertiză medico-legală. însă,
acestea nu pot fi suficiente pentru a confirma prezenţa cruzimii deosebite. Este
foarte probabil ca, în împrejurările concrete, făptuitorul să fi recurs la procedeul
rudimentar de sugrumare nu pentru că dorea să prelungească inutil suferinţele
victimei, dar pentru că-i lipseau alte mijloace de a-şi pune în realizare intenţia
infracţională. Din probele administrate în cauză nu se desprinde cu certitudine că a
avut loc o asfixiere mecanică prelungită în timp.
în alt plan, despre săvârşirea cu deosebită cruzime a infracţiunii de omor
intenţionat poate mărturisi nu doar metoda comiterii infracţiunii. In acest sens, unul
dintre cele mai răspândite cazuri de omor săvârşit cu deosebită cruzime, reieşind
din ambianţa executării lui, este omorul săvârşit în prezenţa persoanelor apropiate
victimei.
în primul rând, trebuie agreată opinia, potrivit căreia, din rândul persoanelor
apropiate fac parte, pe lângă rudele apropiate, şi alte rude - afinii sau oricare alte
persoane, ale căror viaţă, sănătate şi bunăstare interesează, cu bună- ştiinţă pentru
făptuitor, victima, în virtutea relaţiilor personale create. 68 Or, nu întotdeauna poate
avea o încărcătură afectivă săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat în prezenţa
unei rude apropiate. Contează apropierea afectivă, nu relaţia în plan juridic dintre
victimă şi cel care asistă, cu concursul făptuitorului, la suferinţele victimei.
în al doilea rând, este posibil ca persoana apropiată, care asistă la suferin ţele
victimei, să nu înţeleagă adecvat (din cauza vârstei, stării de sănătate, din alte
asemenea cauze) semnificaţia celor săvârşite în prezenţa ei, iar victima să
conştientizeze această inaptitudine de înţelegere. In ipoteza dată, nu există
68
A se vedea: A.H. Попов. Убийства при отягчающих обстоятельствах, р.475.
181
suficiente condiţii pentru a imputa făptuitorului circumstanţa agravantă specificată

la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM.
Nu în ultimul rând, accentuăm că deosebita cruzime se manifestă în raport cu
victima infracţiunii, nu în raport cu persoanele care asistă la suferinţele victimei.
Manifestarea cruzimii deosebite faţă de asemenea persoane nu este cuprinsă de
componenţa de infracţiune prevăzută la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. Iată de ce,
numai atunci poate fi aplicată răspunderea agravată în baza acestei prevederi
normative, când victima suferă intens, prelungit şi inutil, întrucât conştientizează că
săvârşirea infracţiunii afectează substanţial persoanele apropiate care asistă la
suferinţele victimei.
Privitor la alte exemple de ambianţă care denotă manifestarea cruzimii
deosebite, menţionăm că deosebita cruzime se poate manifesta în crearea de către
făptuitor a unor astfel de condiţii, când victima este pusă în situaţia de expectativă
a supunerii sale la suferinţe (de exemplu, fiind forţată să asiste la cauzarea de
suferinţe altor victime). Ambianţa ce atestă deosebita cruzime se poate exprima şi
în crearea de către fâgtuitor a unor condiţii care insuflă victimei inevitabilitatea de
a se supune suferinţelor, precum şi frica, disperarea de a nu putea rezista durerii.
în afară de metoda şi ambianţa comiterii infracţiunii, despre săvârşirea
omorului cu deosebită cruzime pot mărturisi următoarele circumstanţe: particu -
larităţile victimei infracţiunii (de exemplu, prezenţa la ea a unor fobii, a unor
alergii sau a altor afecţiuni specifice); specificul motivului infracţiunii (de
exemplu, motivele sadice); alte circumstanţe de natură obiectivă şi subiectivă care
trebuie apreciate cumulativ.
De menţionat că motivaţia săvârşirii omorului cu deosebită cruzime este
neuniformă. Sub acest aspect pot fi deosebite următoarele tipuri de cruzime
deosebită:
1) cruzimea impulsivă (adică, cea care presupune o reacţie nemijlocită în
raport cu situaţia legată de irascibilitatea emoţională). Cruzimea de acest tip apare
situativ şi, într-o măsură considerabilă, este condiţionată de perceperea subiectivă
de către făptuitor a faptelor şi evenimentelor. în astfel de cazuri, făptuitorul denotă
un risc sporit de comportare agresivă chiar şi în legătură eu pretexte obiectiv
nesemnificative, comportare care, în condiţiile unei contra- reacţii din partea
victimei, se transformă în cruzime impulsivă;
2) cruzimea instrumentală (implicând utilizarea cruzimii faţă de victimă în
calitate de mijloc de atingere a scopului infracţional). Cruzimea instrumentală are
un suport raţional, nu unul emoţional. Se are în vedere aplicarea cruzimii în
vederea constrângerii victimei să săvârşească acţiunile de care este interesai
făptuitorul: să indice locul în care sunt ascunse bunurile de valoare; să divulge
182
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII SI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
numele celor care l-au denunţat pe făptuitor; să renunţe la opunerea rezistenţei etc.
Strivirea părţilor corpului, lovirea cu picioarele; lovirea victimei în cap cu obiecte
contondente; cauzarea unor multiple plăgi cu instrumente tăietoare sau înţepătoare;
răsucirea mâinilor sau a picioarelor - iată doar unele din cele mai frecvente
procedee de realizare a cruzimii instrumentale. în majoritatea cazurilor, actele de
violenţă sunt realizate cu sânge rece şi fără ezitări;
3) cruzimea „forţată”, ce apare ca rezultat al supunerii făptuitorului cererilor,
ameninţărilor din partea liderului grupului infracţional, care încearcă astfel să
creeze premisele unei răspunderi colective. Este posibil să se ateste reducerea
capacităţii făptuitorului de a-şi regla volitiv propriul comportament, deşi se
păstrează conştientizarea faptului că acest comportament este în contradicţie
flagrantă cu legea. Cauzele reducerii acestei capacităţi pot fi variate: în unele
cazuri, este vorba de lipsa de voinţă, influenţabilitate şi sugestibilitate, ceea ce duce
la manifestarea cruzimii chiar şi în ipoteza unei neînsemnate presiuni din partea
liderului grupului infracţional; în alte cazuri, suntem în prezenţa reducerii
capacităţii făptuitorului de a-şi controla comportamentul, din cauza fricii sau altor
trăiri emoţionale intense, condiţionate de caracterul, intensitatea şi realita tea
ameninţării din partea liderului grupului infracţional;
4) cruzimea privită ca un rezultat al solidarităţii de grup, atunci când făptui-
torul încearcă să-şi păstreze sau să-şi sporească autoritatea în cadrul grupului
infracţional. în această situaţie, făptuitorul se află sub presiunea unei ameninţări sui
generis de a-şi pierde aprecierea din partea altor membri ai grupului infracţional, de
a nu mai putea să se autorealizeze în cadrul grupului şi, chiar, de a fi exclus din
cadrul respectivului grup şi de a fi supus unei „corecţii” fizice. De această dată,
motivul dominant, care îl ghidează pe făptuitor, constă în dorinţa acestuia de a
urma tradiţiile acelui grup infracţional, de a se afirma în faţa celorlalţi membri ai
grupului, de a se bucura de aprobarea din partea lor, de a-şi demonstra fermitatea
etc.;
5) cruzimea ca motiv dominant ce caracterizează personalitatea făptuitorului,
atunci când acesta se autoafirmă prin realizarea unor asemenea calităţi ale persona-
lităţii sale ca sadismul, mizantropia, agresivitatea faţă de lumea înconjurătoare.
Pentru calificarea faptei în baza lit.j) alin.(2) art.145 CP RM nu are importanţă
cărui tip aparţine cruzimea deosebită manifestată de făptuitor. Totuşi, sub aspectul
individualizării pedepsei pentru omorul săvârşit cu deosebită cruzime, stabilirea
tipului de cruzime nu este deloc neglijabilă.
în conjunctura infracţiunii prevăzute la litj) alin.(2) art.145 CP RM, este
necesar să se stabilească că făptuitorul conştientiza sau, altfel spus, îşi dădea
seama că săvârşeşte infracţiunea cu deosebită cruzime. Aceasta pe lângă faptul că el a
prevăzut că va cauza cu o deosebită cruzime moartea victimei, a dorit sau a admis, în
183
mod conştient, survenirea acestei urmări.

In legătură cu cea de-a doua ipoteză consemnată la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM,
omorul este săvârşit din motive sadice.
Motivele sadice reprezintă imboldul generat de tendinţa anormală (dar în limitele
responsabilităţii) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind
sau de a pricinui suferinţe. Sadismul se exprimă în faptul că plăcerea apare într-o
situaţie în care victima se află sub stăpânirea făptuitorului, este subordonată
necondiţionat acestuia, fiindu-i supusă într-o asemenea măsură, încât făptuitorul
consideră că îi este permis să-i cauzeze durere şi s-o umilească. Dominarea asupra
victimei, ca formă specifică de legătură cu aceasta, îi creează făptuitorului sentimentul
de satisfacţie. Contextul situaţiei în care, în corespundere cu voinţa făptuitorului,
victima suferă umilinţă sau durere, ceea ce confirmă controlul exercitat de făptuitor
asupra victimei, îi provoacă acestuia excitaţie şi euforie, însoţite de conştientizarea
puterii nelimitate asupra victimei aflate în dependenţă. Omorul săvârşit din motive
sadice reprezintă manifestarea extremă a sadismului. în acest "caz, plăcerea şi
satisfacţia sunt atinse pe calea lipsirii victimei de viaţă, constituind expresia extremă
de exercitare a autorităţii făptuitorului asupra victimei.
Uneori, pot fi atestate cazuri de sadism lipsit de subtext sexual, atunci când, de
exemplu, părinţii aplică corecţii corporale propriilor copii. Totuşi, de cele mai dese
ori, sadismul are conotaţii sexuale. 69 Ca varietate a sadismului sexual apare, de
exemplu, dippoldismul. Acesta constă în flagelarea victimei, presu punând atingerea
excitaţiei sexuale şi a descărcării psihosexuale a făptuitorului, acesta biciuind victima,
bătând-o cu nuiaua, cureaua etc., ajungându-se astfel până la a o lipsi de viaţă.
Delimitând motivele sadice de cruzimea deosebită, trebuie să specificăm că
deosebita cruzime nu întotdeauna este generată de motive sadice. Omorul săvârşit cu
deosebită cruzime poate avea la bază şi: răzbunarea, gelozia, ura, interesul material,
motivele huliganice etc. La individualizarea pedepsei se poate lua în consideraţie că
nu una, dar ambele ipoteze specificate la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM caracterizează
cele săvârşite de făptuitor.
O altă deosebire între cele două ipoteze prevăzute la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM
constă în faptul că deosebita cruzime caracterizează cu predilecţie
69
Sadismul
184 sexual (erotiranismul; algolagnia activă), ca varietate a sadismului, se exprimă în obţinerea
satisfacţiei sexuale pe calea pricinuiţii suferinţelor sau a umilinţelor partenerului sexual, în: З.Старович.
Судебная сексология. - Москва: Юридическая литература, 1991, р.32.
latura obiectivă a omorului şi persoana făptuitorului, pe când motivele sadice

caracterizează exclusiv latura subiectivă a acestei fapte.
Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei
(lit.k) alin.(2) art.145 CP KM)
Această circumstanţă se referă la scopul săvârşirii omorului, care constă în a
ascunde sau a înlesni altă infracţiune. Infracţiunea de omor se află în conexitate
consecvenţională (când are loc ascunderea) sau etiologică (când are loc înlesnirea) cu
alte infracţiuni. Omorul săvârşit în acest scop prezintă o gravitate sporită, deoarece
este conceput şi săvârşit ca infracţiune-mijloc în cadrul unui lanţ infracţional. în
această împrejurare, este îndreptăţită agravarea răspunderii penale, de vreme ce
făptuitorul săvârşeşte omorul fie pentru a face să i se piardă urma şi să rămână
nedescoperită o altă infracţiune, îngreunând astfel exercitarea justiţiei penale,-fie
pentru a înlesni comiterea unei alte infracţiuni, privind astfel viaţa victimei ca pe o
piedică oarecare în realizarea planurilor sale infracţionale.
Circumstanţa agravantă analizată presupune oricare din următoarele două ipoteze:
1) omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune;
2) omorul săvârşit cu scopul de a înlesni săvârşirea unei alte infracţiuni.
Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune se caracterizează
prin aceea că făptuitorul, lipsind de viaţă victima, urmăreşte să ascundă infracţiunea
săvârşită în trecut sau infracţiunea care este săvârşită concomitent cu omorul. Scopul
ascunderii se poate exprima în aceea că făptuitorul urmăreşte să nu se afle despre
însuşi faptul infracţiunii, despre participarea la infracţiune a unei anumite persoane
sau despre alte împrejurări relevante ce ţin de infracţiunea- scop.
Omorul şi infracţiunea-scop pot fi săvârşite fie la un anumit interval de timp şi
asupra unor victime diferite sau asupra aceleiaşi victime, fie cu aceeaşi ocazie şi în
acelaşi timp, asupra unor victime diferite ori asupra aceleiaşi victime. La .calificare nu
contează a cui infracţiune ascunde făptuitorul omorului: a sa ori a unei alte persoane.
De asemenea, nu contează dacă făptuitorul omorului este autor sau alt participant la
infracţiunea-scop.
Victimă m cazul omorului săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune poate
fi orice persoană, care, în opinia făptuitorului, cunoaşte anumite informaţii despre
infracţiunea-scop şi poate face denunţul (de exemplu, victima, martorul, unul dintre
participanţi etc.). Dacă însă denunţarea s-a realizat, iar făptuitorul a aflat despre
aceasta, omorul săvârşit asupra persoanei care a făcut denunţul urmează a fi calificat
în baza lit.d) alin.(2) art.145 CP RM.
La prima ipoteză a infracţiunii prevăzute la lit.k) alin.(2) art.145 CP RM se referă
următoarea speţă: la 04.10.1996, C.M., împreună cu H.G., înarmaţi cu un topor, un cuţit şi
un hârleţ cu coadă scurtă, au venit la gara auto din or. Leova. Aici s-au adresat
taximetristului C.M. cu rugămintea să-i ducă în satul vecin. In drum au atacat victima,
aplicându-i câteva lovituri cu cuţitul în regiunea abdomenului şi i-au sustras banii pe care
185 îi
avea asupra sa. După aceasta s-au deplasat la domiciliul lui C.M., de unde au sustras alte
bunuri. Ulterior, pentru a ascunde infracţiunea săvârşită, s-au deplasat în pădurea din
apropierea satului Sadâc, raionul Comrat, unde, aplicându-i lovituri cu toporul şi cuţitul, l-au
omorât pe C.M.
Lipsind de viaţă victima cu scopul de a înlesni săvârşirea altei infracţiuni,
făptuitorul urmăreşte să creeze condiţii care să faciliteze comiterea infracţiunii- scop.
Spre deosebire de omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune, omorul
săvârşit cu scopul de a înlesni săvârşirea altei infracţiuni precede întotdeauna
infracţiunea-scop. Prin săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.k) alin.(2) art.145 CP
RM în cea de-a doua ipoteză, făptuitorul tinde să uşureze săvârşirea de către el însuşi
sau de către alte persoane a infracţiunii-scop. Na are importanţă dacă făptuitorul va
participa sau nu la acea infracţiune, nici în ce calitate va participa.
în cazul omorului săvârşit cu scopul de a înlesni săvârşirea altei infracţiuni,
victimă poate fi orice persoană. Nu se ia în consideraţie dacă victima a putut si
îndeplinească sau nu în realitate acel rol, pentru a cărui neutralizare ea a fosl lipsită de
viaţă.
La această ipoteză a infracţiunii prevăzute la lit.k) alin.(2) art.145 CP Rli se
referă următoarea speţă: în noaptea de 31.12.2005 spre 01.01.2006, aflândml se în satul
Hâjdieni, raionul Glodeni, urmărind scopul de a sustrage bunurim altei persoane, C.I. a
forţat, cu ajutorul unei răngi, uşa de la intrarea casei di locuit a lui C.N. Făptuitorul a
pătruns în domiciliul acesteia şi, pentru J înlesni sustragerea bunurilor, a strâns-o cu ambele
mâini de gât, a trântit-o jad şi i-a aplicat multiple lovituri cu picioarele în diferite părţi ale
corpului, dijm care i-a aplicat, cu aceeaşi rangă, o lovitură în regiunea capului. In uram
violenţelor suportate victima a decedat. După aceasta, C.I. a sustras portmonem acesteia, în
care erau 200 de lei.
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.08.2010. Dosarul nr.lre-8811
www.csj.md
2
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 10.03.2008. Dosarul nr.4-l-re-66/08. www.csj.md
Circumstanţa agravantă operează indiferent dacă omorul este consumat sau a
rămas la etapa de pregătire ori de tentativă. Pentru existenţa circumstanţei agravante
examinate este necesară şi suficientă dovada scopului urmărit, indiferent dacă acest
scop a fost atins sau nu. Dacă scopurile sus-menţionate s-au realizat, va exista un
concurs de infracţiuni între omorul prevăzut la lit.i) alin.(3) art.145 CP RM şi
infracţiunea ascunsă sau înlesnită prin săvârşirea omorului. Deoarece textul de
incriminare nu face nici o limitare, rezultă că prin săvârşirea omorului poate fi
înlesnită sau ascunsă orice infracţiune, indiferent de gravitatea ei.
Ridică întrebări problema calificării faptei de omor săvârşite cu scopul de a
ascunde o infracţiune imaginară (sau de a înlesni săvârşirea unei infracţiuni
imaginare), precum şi problema calificării faptei de omor săvârşite cu scopul de a
186
ascunde o faptă ilegală nepenală (sau de a înlesni săvârşirea unei fapte ilegale
nepenale). Reieşind din principiul incriminării subiective, făptuitorului i se poate
incrimina numai ceea ce este cuprins de intenţia lui şi în limitele în care această
intenţie este realizată. In cazul nostru, aceasta însemnă că, atunci când făptuitorul
lipseşte victima de viaţă, fiind convins că ascunde o altă infracţiune (că înlesneşte
săvârşirea unei alte infracţiuni), dar în realitate acea altă infracţiune nu există,
aplicarea răspunderii în baza lit.k) alin.(2) art.145 CP RM nu este posibilă.
Răspunderea nu poate fi aplicată nici în baza alin.(l) art.145 CP RM. Aceasta întrucât
intenţia făptuitorului era îndreptată tocmai spre lipsirea de viaţă a victimei cu scopul
de a ascunde o infracţiune (sau de a înlesni săvârşirea unei infracţiuni). în ipoteza
dată, atestăm tentativa la infracţiunea prevăzută la lit.k) alin.(2) art.145 CP RM.
Această soluţie de calificare demonstrează că doar din cauze independente de voinţa
făptuitorului scopul infracţiunii nu a avut parametrii scontaţi de făptuitor, deci nu şi-a
produs efectul omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune (sau de a
înlesni săvârşirea unei alte infracţiuni).
Alta este situaţia în cazul în care făptuitorul cunoaşte cu certitudine că lipseşte
victima de viaţă pentru a ascunde o faptă ilegală nepenală (pentru a înlesni săvârşirea
unei fapte ilegale nepenale). în această situaţie nu este posibilă aplicarea răspunderii
nici în baza lit.k) alin.(2) art.145 CP RM, nici în baza art.27 şi lit.k) alin.(2) art.145
CP RM. Or, scopul făptuitorului a fost exprimat în ascunderea unei fapte ilegale
nepenale, nu a unei infracţiuni (în înlesnirea săvârşirii unei fapte ilegale nepenale, nu
a unei infracţiuni). De această dată, nu mai suntem în prezenţa unei erori de fapt. De
aceea, în lipsa unor circumstanţe agravante, cele săvârşite urmează a fi calificate în
baza alin.(l) art. 145 CP RM.
Omorul săvârşit din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.l) alin.
(2) art.145 CP RM)
Această circumstanţă se referă la motivele săvârşirii omorului: din uri socială,
naţională, rasială sau religioasă. Reprezentând o manifestare extremă a intoleranţei
sociale, naţionale, rasiale sau religioase, infracţiunea specificată la lit.l) alin.(2)
art.145 CP RM presupune un impact profund nu doar asupra victimei directe, dar şi a
grupului cu care victima se identifică. Ea afectea» coeziunea comunităţii şi stabilitatea
socială. Prezenţa în Codul penal a agravantei analizate este necesară, deoarece
constituie un factor de prevenire a unor infracţiuni de omor, care, prin rezonanţa
socială pronunţată, pot da naştere unarj situaţii conflictuale extrem de primejdioase
degenerând în confruntări interetnioe, interconfesionale, interreligioase sau chiar într-
un război civil.
Prin motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă trebuie de înţeles
70
motivele de sorginte extremistă , generate de atitudinea ostilă a făptuitor rului faţă
70
în conformitate cu art.l al Legii Republicii Moldova-privind contracararea activităţii extremiste, adopl 187
1
de o întreagă categorie socială, etnie, rasă sau confesiune, de caic poate aparţine
victima infracţiunii.
La evaluarea motivelor omorului ca fiind motive de ură socială, naţionalii rasială
sau religioasă trebuie găsit răspuns la următoarele întrebări: a) exis* oare în
declaraţiile sau în luările de poziţie ale făptuitorului aprecieri negatwej în adresa unei
întregi categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni?; b) dacă existu atunci în care formă
se exprimă aceste aprecieri: afirmaţii, opinii, apreciera emoţionale, păreri subiective
etc.?; c) există oare luări de poziţie ale făptuitoriH lui care conţin propagarea ideilor
de inferioritate a persoanelor aparţinând la o anumită categorie socială, etnie, rasă sau
confesiune în comparaţie cu persoal nele aparţinând la o altă categorie socială, etnie,
rasă sau confesiune?; d) exisă oare declaraţii ale făptuitorului care conţin chemări la
acţiuni ostile faţă de pew soanele aparţinând la o anumită categorie socială, etnie, rasă
sau confesiunea e) există oare declaraţi cu caracter ofensator la adresa unei întregi
catego™
tate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.02.2003*, activitatea extremistă reprezintă activitatea hm

ciaţiei obşteşti sau religioase, a mijlocului de informare în masă sau a unei alte organizaţii ori a
persoanei fizice în vederea planificării, organizării, pregătirii sau înfăptuirii unor acţiuni orientate,
printre aheu spre: provocarea urii rasiale, naţionale sau religioase, precum şi a urii sociale, legate de
violenţă sau dej chemări la violenţă; umilirea demnităţii naţionale; provocarea dezordinilor în masă,
comiterea faptelor M huliganism sau actelor de vandalism pe motive de ură sau vrajbă ideologică,
politică, rasială, naţicaH sau religioasă, precum şi pe motive de ură sau vrajbă faţă de vreun grup social;
propagarea exclusivista lui, superiorităţii sau a inferiorităţii cetăţenilor după criteriul atitudinii lor faţă de
religie sau după critenfl rasei, naţionalităţii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţei
politice, averii sau «jH nii sociale etc.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.56-58.
188
sociale, etnii, rase sau confesiuni?; f) există oare declaraţii ale făptuitorului
privind superioritatea naturală a unei categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni şi,
respectiv, imoralitatea, decadenţa şi inferioritatea unei alte categorii sociale, etnii, rase
sau confesiuni?; g) există oare declaraţii ale făptuitorului, care conţin afirmaţii
referitoare la culpabilizarea unei întregi categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni
pentru fapte săvârşite de reprezentanţi ai respectivului grup? etc.
Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.l) alin.(2) art.145 CP RM nu este
obligatoriu ca făptuitorul să aparţină la o grupare extremistă, să poarte însemne
extremiste, să aibă ţinută specifică etc., să poarte arme sau obiecte asimilate armelor
având însemne extremiste, să lase la locul săvârşirii infracţiunii inscripţii, imagini,
simboluri, foi volante cu caracter extremist, să săvârşească infracţiunea în zilele având
semnificaţie extremistă etc. Eventual, astfel de circumstanţe vor fi luate în
consideraţie la individualizarea pedepsei pentru omorul săvârşit din motive de ură
socială, naţională, rasială sau religioasă.
La baza motivelor de ură socială, naţională, rasială sau religioasă se află
atitudinea făptuitorului faţă de reprezentanţii altor categorii sociale, etnii, rase sau
confesiuni, prin care el nu acceptă valorile existenţiale ale acestor grupuri de
persoane. Prin aceasta făptuitorul evaluează negativ modul de viaţă, tradiţiile,
obiceiurile, specifice acelor grupuri, ca fiind străine unei comunicări normale sau,
chiar, fiind inumane şi abominabile. Făptuitorul este convins că cauza tuturor
nereuşitelor şi eşecurilor propriei sale categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni simt
uneltirile reprezentanţilor acelor grupuri. Această atitudine a făptuitorului este
alimentată de anumite stereotipuri, prejudecăţi şi superstiţii, de translarea asupra altei
categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni în ansamblu a unor concluzii făcute în
raport cu unii dintre reprezentanţii acelor grupuri, ori, viceversa, de translarea
automată a bănuielilor legate de acţiunile şi năzuinţele altei categorii sociale, etnii,
rase sau confesiuni în ansamblu asupra unor reprezentanţi ai acestor grupuri.
Respectiva atitudine rezultă din sentimentul de superioritate a grupului de care
aparţine făptuitorul şi, totodată, de inferioritate a altei categorii sociale, etnii, rase sau
confesiuni, împotriva căreia se îndreaptă ura.
De regulă, făptuitorul alege victima datorită apartenenţei acesteia la un alt grup
71
decât cel de care aparţine făptuitorul; acest aspect sugerează ideea că un membru al
unui asemenea grup este interschimbabil cu alt membru. Spre
71
Nu este exclus ca victima să aparţină de aceeaşi categorie socială, etnie, rasă sau confesiune ca şi făp-
tuitorul, ori să aibă un statut neutru (de exemplu, să fie o persoană care nu profesează nici o credinţă sau
care este ateistă), în ipoteza reprimării de către făptuitor a toleranţei, a atitudinii împăciuitoare a victimei
faţă de reprezentanţii unei anumite categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni, ori în ipoteza acuzării 189
părţii adverse de săvârşirea omorului, în vederea incitării sau amplificării urii).
deosebire de victimele altor fapte penale, victima infracţiunii prevăzute la lit.l)

alin.(2) art.145 CP RM este aleasă mai degrabă după ceea ce reprezintă decât după
cine este. Mesajul astfel transmis este destinat nu doar victimei directe, dar şi
grupului din care face parte victima. Infracţiunea prevăzută la lit.l) alin.(2) art.145
CP RM are ca scop intimidarea grupului din care face parte victima.
Reprezentanţilor acelui grup li se transmite mesajul că nu sunt bineveniţi, că nu au
dreptul să participe pe deplin la viaţa socială, că nu este locul lor acolo şi că ar
putea deveni şi ei victime.
De asemenea, în cazul omorului săvârşit din motive de ură socială, naţională,
rasială sau religioasă, făptuitorul poate urmări scopul aţâţării vrajbei sau dezbinării
sociale, naţionale, rasiale sau religioase. Totodată, nu este exclus ca făptuitorul să
săvârşească omorul pentru că victima şi-a renegat apartenenţa la categoria socială,
etnia, rasa sau confesiunea anterioară.
Făptuitorul poate să nu aibă nici un fel de sentimente faţă de persoana care a
devenit victima infracţiunii, dar să aibă gânduri sau sentimente ostile faţă de grupul
din care face parte victima. La fel, făptuitorul poate să aibă sentimente ostile faţă
de toate persoanele din afara grupului cu care el însuşi se identifică; sau, la un nivel
mai abstract, ţinta poate fi reprezentată pur şi simplu de o idee, cum ar fi imigraţia,
pe care făptuitorul nu o agreează.
Pentru calificarea faptei în baza lit.l) alin.(2) art.145 CP RM nu are importanţă
dacă atitudinea, descrisă mai sus, este una durabilă, caracterizând sistemul de valori
de care se conduce făptuitorul, sau are numai un caracter situativ, fiind legată de
circumstanţe concrete (presiunea grupului de care aparţine făptuitorul, influenţa
mulţimii etc.). De asemenea, nu este relevant dacă victima infracţiunii aparţine de
un grup minoritar sau de unul majoritar.
Nu poate fi aplicată răspunderea în conformitate cu lit.l) alin.(2) art.145 CP
RM în acele cazuri când victima este reprezentantul altei categorii sociale, etnii,
rase sau confesiuni, însă nu există suficiente temeiuri pentru a considera că, la
săvârşirea omorului, făptuitorul a fost ghidat de motive de ură socială, naţională,
rasială sau religioasă. în astfel de cazuri, ura este una personalizată, fiind îndreptată
exclusiv asupra victimei omorului, nu asupra unei întregi categorii sociale, etnii,
rase sau confesiuni.
Săvârşind infracţiunea prevăzută la lit.l) alin.(2) art.145 CP RM, făptuitorul
urmăreşte să lipsească de viaţă una sau mai multe persoane aparţinând unei
categorii sociale, etnii, rase sau religii. Dacă scopul constă în a nimici în totalitate
sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, trebuie aplicată prevederea
de la lit.a) art.135 „Genocidul” din Codul penal. Accentuăm că pluralitatea
victimelor nu constituie o condiţie obligatorie pentru existenţa infracţiunii de
190
genocid. Nici numărul de victime nu este definitoriu în cazul infracţiunii date.

Scopul special, pe care legiuitorul îl menţionează în dispoziţia de la lit.a) art.135
CP RM, este cel care permite disocierea infracţiunii prevăzute de această normă
de infracţiunea specificată la lit.l) alin.(2) art.145 CP RM.
Răspunderea în baza lit.l) alin.(2) art.145 CP RM nu poate fi aplicată în cazul
în care omorul este săvârşit din motive de natură apropiată, dar totuşi diferită (de
exemplu, din motive politice). Prin „omor săvârşit din motive politice” trebuie de
înţeles omorul motivat de rivalitatea pentru păstrarea sau repartizarea puterii
politice, de adoptarea unor decizii cu semnificaţie politică, de tăinuirea unor
informaţii relevante sub aspect politic, de sporirea sau diminuarea ponderii social-
politice a unui grup social, omor care este săvârşit în scopul de a sista activitatea
politică a victimei ori din răzbunare pentru asemenea activitate.
Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane (lit.m) alin.(2) art.145 CP RM)
Pericolul social sporit al omorului săvârşit în această împrejurare rezultă din
faptul că mijloacele folosite pentru lipsirea de viaţă a victimei, prin natura lor sau
prin modul în care sunt folosite, pun în pericol viaţa sau sănătatea mai multor
persoane, creând posibilitatea afectării unei pluralităţi de victime.
Astfel, în practică, a fost reţinută agravanta prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145
CP RM în cazul următor: la 01.01.1998, aproximativ la ora 05.00, în satul Tudora,
raionul Ştefan-Vodă, F.T., nemulţumit de acţiunile lui Ş.A. prin care acesta îşi exercita
obligaţiunile de inspector de sector, a intrat în apartamentul lui Ş.A. şi i-a aplicat trei
lovituri de cuţit. Apoi a deschis butelia cu gaz, care se afla în încăpere, şi a aruncat o
grenadă de tip F-l, care a explodat. Aceasta deşi cunoştea cu certitudine că Ş.A. are un
copil de şapte luni, care dormea în camera vecină. în urma exploziei grenadei Ş.A. a
decedat.1
Din dispoziţia de la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM se desprinde că circums -
tanţa agravantă analizată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1) mijloacele aplicate în scopul săvârşirii omorului trebuie să prezinte un real
pericol pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
2) făptuitorul trebuie să conştientizeze periculozitatea mijloacelor aplicate;
3) făptuitorul trebuie să manifeste intenţie în raport cu lipsirea de viaţă a
victimei vizate.
Cât priveşte prima condiţie, mijloacele aplicate în scopul săvârşirii omorului
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.11.2009. Dosarul nr.lre -
1251/09.
www.csj.md
191
trebuie să prezinte un real pericol pentru viaţa sau sănătatea nu doar a victimei
vizate, dar şi a încă cel puţin unei singure persoane. Aşadar, este necesar ca la apte de a pune în
pericol viaţa sau sănătatea a\tor persoane, se va regine o ■ tentativă la infracţiunea prevăzută la
lit.m) alin.(2) art.145 CP RM. I
în general, mijloacele de săvârşire a infracţiunilor violentale se clasificâM după cum
urmează:
1) mijloace de pericol limitat, adică acele mijloace a căror aplicare creeadhl pericol
pentru viaţa sau sănătatea doar a unei singure persoane din mai multe îmi momentul
aplicării (aruncarea cuţitului într-un grup de persoane, folosirea um^^ mecanism care
declanşează tragerea focului asupra victimei după ce aceasta fost detectată; tragerea în
victimă dintr-o arbaletă etc.). Aplicarea unor astfel mijloace nu creează pericol pentru viaţa
sau sănătatea mai multor persoane;
2) mijloace de pericol situaţional, adică acele mijloace care numai în mafl mentul
aplicării lor pot pune în pericol viaţa sau sănătatea mai multor persoaa^^ (tragerea de
focuri dintr-o armă automată sau dintr-o armă cu alice, utilizaicşH unei încărcături
explozive etc.);
3) mijloace de pericol de lungă durată, adică acele mijloace a căror aplicafl creează
pericol pentru viaţa sau sănătatea unui număr nedeterminat de persoavfl mult timp după
începerea utilizării lor (aplicarea unor mijloace toxice, radinfl active, bacteriologice etc.).
în acelaşi timp, pericolul pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane J este obligatoriu să rezulte în mod exclusiv din natura
mijloacelor de săvârşiii^B omorului folosite, ci şi din împrejurările sau
circumstanţele cu care, în concn se asociază acele mijloace, agravând
pericolul. Agravanta analizată se va apM şi atunci când mijlocul ales nu
este prin natura sa periculos pentru viaţa sa sănătatea mai multor
persoane, dar dobândeşte acest caracter prin modul ■ care este folosit de
către făptuitor.
In consecinţă, în general, circumstanţa agravantă analizată ar putea
exîfl în cazuri de: accidentare a unui grup de persoane de către mijlocul de
transpoJ tragere din arma de foc în direcţia în care se află mai multe
persoane sau într-d spaţiu închis în care se află mai multe persoane, fiind
verosimilă produce* ricoşeurilor; provocare a unei scurgeri de gaze
192
toxice apte să afecteze mai vom persoane; provocare a exploziei, a

incendiului, a inundării, a unei contanrifl radioactive sau bacteriologice
etc. care pot fi periculoase pentru mai nm
persoane; otrăvire a produselor alimentare sau a apei care urmează a fi consu mate de mai multe
persoane etc. Totodată, esenţial este ca, în toate aceste cazuri, atenţie să se acorde nu numai
genului de care aparţin mijloacele de săvârşire a infracţiunii (mijloace de pericol limitat, mijloace
de pericol situaţional sau mijloace de pericol de lungă durată), dar şi împrejurărilor concrete în
care se aplică acele mijloace. Cerinţa agravantei analizate nu va fi îndeplinită, dacă, deşi mijlocul
aplicat ar putea în mod obiectiv să creeze pericol pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane,
posibilitatea producerii unui asemenea rezultat ar fi exclusă în împrejurările concrete ale
comiterii infracţiunii. De exemplu, dacă se provoacă un incendiu sau o explozie într-un loc în
care este prezentă doar victima vizată (fiind exclusă prezenţa oricăror altor persoane),
răspunderea nu poate fi agravată în baza lit.m) alin.(2) art.145 CP RM.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie privitoare la circumstanţa agravantă prevăzută la lit.m)
alin.(2) art.145 CP RM, aceasta este funcţională în cazul în care făptuitorul conştientizează
periculozitatea mijloacelor aplicate. Se exclude agravarea răspunderii pentru săvârşirea omorului
prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane, dacă făptuitorul,
aplicând asemenea mijloace, a conştientizat lipsa pericolului real pentru viaţa sau sănătatea altor
persoane.
Astfel, nu este suficient ca mijloacele să fie obiectiv periculoase pentru viaţa sau sănătatea
mai multor persoane; trebuie de stabilit că acest pericol, care provine de la mijloacele respective,
era cuprins de conştiinţa făptuitorului, în alţi termeni, pentru ca agravanta examinată să fie
imputabilă făptuitorului, este necesar ca acesta să cunoască natura şi efectele mijloacelor aplicate
şi să prevadă că, în împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, aplicarea acestora poate pune în
pericol viaţa sau sănătatea mai multor persoane. Despre prezenţa sau lipsa pericolului real pentru
viaţa sau sănătatea mai multor persoane ne putem da seama din atitudinea făptuitorului faţă de
următoarele circumstanţe faptice:
1) calităţile vulnerante ale mijloacelor alese pentru săvârşirea infracţiunii;
2) poziţia victimei în raport cu alte persoane;
3) mărimea şi configuraţia teritoriului afectat, precum şi alte împrejurări caracterizând
ambianţa săvârşirii infracţiunii;
4) particularităţile tragerii focului din armă sau ale realizării altor acţiuni (inacţiuni)
îndreptate spre cauzarea morţii victimei.
Trebuie de menţionat că circumstanţa agravantă examinată este operantă în oricare din
următoarele ipoteze:
1) săvârşirea infracţiunii prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane;
1) săvârşirea infracţiunii prin mijloace periculoase pentru sănătatea mai multor
persoane;
193
2) săvârşirea infracţiunii prin mijloace periculoase pentru viaţa şi sănătatea mai
multor persoane.
Când afirmăm că infracţiunea e săvârşită prin mijloace periculoase pentru viaţa
sau sănătatea mai multor persoane, nu avem în vedere că acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului este îndreptată spre cauzarea decesului ori a vătămării grave sau medii a
integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane decât victima vizată. Deşi pericolul
mijloacelor aplicate este real pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane,
făptuitorul urmăreşte să aducă atingere în concret numai vieţii victimei vizate (în
contextul infracţiunii specificate la lit.m) alin.( 2) art.145 CP RM). Aşadar, în
contextul acestor infracţiuni, pericolul mijloacelor pentru viaţa sau sănătatea mai
multor persoane nu trebuie confundat cu potenţialitatea faptei de a aduce atingere
sănătăţii a două sau mai multor persoane. Sunt două aspecte calitativ diferite.
în fine, cea de-a treia condiţie, pe care trebuie s-o îndeplinească circumstanţa
agravantă prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM, se exprimă în aceea că
făptuitorul manifestă intenţie în raport cu lipsirea de viaţă a victimei vizate.
Făptuitorul nu poate manifesta imprudenţă nici măcar în raport cu cauzarea morţii
altor persoane decât victima vizată.
Totodată, făptuitorul nu poate manifesta intenţie directă faţă de cauzarea morţii
altor persoane decât victima vizată. în contextul infracţiunii prevăzute la lit.m)
alin.(2) art.145 CP RM, sub aspectul atitudinii volitive a făptuitorului faţă de
producerea urmărilor prejudiciabile, sunt posibile numai următoarele două variante:
1) făptuitorul doreşte survenirea acestor urmări în raport cu victima vizată şi doar
admite, în mod conştient, survenirea acestor urmări în raport cu alte persoane decât
victima vizată; 2) făptuitorul admite, în mod conştient, survenirea acestor urmări în
raport cu victima vizată, precum şi în raport cu alte persoane decât victima vizată.
Pentru existenţa circumstanţei agravante analizate nu se cere ca fapta să fi avut ca
urmare lipsirea de viaţă şi a altor persoane, fiind suficient ca viaţa sau sănătatea
acestora să fi fost pusă în pericol de mijloacele aplicate de făptuitor, în cazul în care
nici victima vizată nu decedează, dar mijloacele aplicate au fost apte de a pune în
pericol viaţa sau sănătatea altor persoane, se va reţine o tentativă la infracţiunea
prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM.
Calificarea se face conform lit.g) şi m) alin.(2) art.145 CP RM în cazul în care în
afară de cele două sau mai multe victime decedate, vizate de către făptuitor, au mai
fost alte persoane, care au rămas în viaţă, şi care, întrucât au
194
fost expuse unui real pericol, puteau muri sau suferi cel puţin vătămări ale
sănătăţii.
Atunci când omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea
mai multor persoane este însoţit de distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
bunurilor, săvârşită prin incendiere, explozie sau o altă modalitate periculoasă, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari, se va aplica răspunderea în baza lit.m)
alin.(2) art.145 şi lit.a) alin.(2) art.197 CP RM. în acele cazuri când omorul săvârşit
prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane este însoţit
de distrugerea sau deteriorarea intenţionată a masivelor forestiere prin incendiere, în
proporţii ce depăşesc 500 unităţi convenţionale, calificarea urmează a fi făcută
conform lit.m) alin.(2) art.145 şi alin.(2) ârt.232 CP RM.
Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau
ţesuturile victimei (lit.n) alin. (2) art.145 CP RM)
Această circumstanţă se referă la scopul săvârşirii omorului, ce constă în
prelevarea şi/sau utilizarea ori comercializarea organelor sau ţesuturilor victimei.
Agravanta este justificată de faptul că în acest caz persoana este tratată ca şi cum ar fi
un bun, o bancă de organe şi ţesuturi umane care îşi găseşte rostul doar la salvarea
unei alte vieţi ori pentru alte scopuri, fiind sacrificată în ideea prelungirii existenţei
altei persoane, „mai demne” de a trăi, ori în vederea atingerii altor asemenea finalităţi.
Conform Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, organul
reprezintă o parte vitală diferenţiată a corpului uman, formată din diferite ţesuturi care
îi menţin structura, vascularizarea şi dezvoltă funcţiile fiziologice cu un important
nivel de autonomie; la rândul lor, ţesuturile constituie toate părţile (formaţiunile
anatomice) ale corpului uman formate din celule.
Printre organele şi ţesuturile a căror prelevare, utilizare sau comercializare o
urmăreşte făptuitorul putem enumera: inima, plămânii, rinichii, ficatul, pancreasul,
măduva osoasă, corneea, ţesutul osos, oasele, tendoanele şi ţesuturile moi ale
aparatului locomotor, ovulul, sperma, ovarele, testiculele, embrionul, sângele şi
componentele lui etc.
Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa celulele
victimei nu poate fi calificat în conformitate cu lit.n) alin.(2) art.145 CP RM.
Prin a preleva organele sau ţesuturile victimei se înţelege a le recolta (de exemplu, în
vederea realizării unui transplant sau a unei transfuzii ). Pentru
calificarea faptei în baza lit.n) alin.(2) art.145 CP RM nu contează momentul

prelevării: atunci când victima era în viaţă sau atunci când deja decedase. TotuşiJ
dacă prelevarea este făcută asupra victimei în viaţă, fără anestezie, poate exist*
temeiul reţinerii şi a circumstanţei agravante prevăzute la lit.j) alin.(2) art.145 CP
RM.
Prin a utiliza organele sau ţesuturile victimei se înţelege: a realiza ua transplant
(transfuzie); a le consuma în cadrul actului de canibalism, vampiria» sau
spermofagie; a le colecţiona; a le folosi în cadrul unor ritualuri ezotericei sau
pseudoreligioase, al unor perversiuni sexuale, experimente, cercetări ştiinţifice, la
donare, la crearea de instalaţii sculpturale, la prepararea unor seruri,; remedii naturiste
sau produse cosmetice, la hrănirea animalelor, la confecţionarea de obiecte artizanale
etc.
în cazul în care prelevarea sau utilizarea ţesuturilor victimei presupună
profanarea cadavrului, infracţiunea prevăzută la lit.n) alin.(2) art.145 CP RMj va
forma un concurs reat cu infracţiunea prevăzută la art.222 CP RM.
Prin a comercializa organele sau ţesuturile victimei se înţelege a le vinded inclusiv
peste hotarele ţării.
Circumstanţa agravantă operează indiferent dacă omorul este consumat sa» a
rămas la etapa de pregătire ori de tentativă. Pentru existenţa circumstanţei agravante
examinate nu se cere realizarea scopului menţionatoEste necesară şi suficientă
dovada scopului urmărit. La fel, pentru calificare, nu este importai* dacă făptuitorul
urmăreşte doar să preleve (doar să utilizeze; doar să comercializeze) organele sau
ţesuturile victimei, ori să le preleve şi să le utilizeze (si le preleve şi să le
comercializeze; să le utilizeze şi să le comercializeze), ori să le preleve, să le utilizeze
şi să le comercializeze. De asemenea, este irelevaol dacă aceeaşi persoană comite
omorul şi realizează prelevarea, utilizarea sal comercializarea organelor sau
ţesuturilor. Nu este important nici dacă se prelevi.! utilizează sau se comercializează
numai organe sau numai ţesuturi, ori atil organe, cât şi ţesuturi. Toate aceste
circumstanţe pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru
infracţiunea prevăzută la lit.n) alin.(2) art.145 CP RM.
Motivele infracţiunii examinate sunt, de regulă, următoarele: interesul mate-j rial;
salvarea propriei vieţi sau a vieţii altei persoane; carierismul, concretizat ia
196
dorinţa de a avansa în post prin salvarea persoanei care îl poate promova pe făptuitor
etc.
145
în cazul infracţiunii prevăzute la lifcn) alin.(2) art.145 CP RM, victimă poate fi:
persoana care urmează un tratament; persoana care a fost adusă într-o instituţie
medico-sanitară de la locul unui accident, al unei catastrofe, al unei infracţiuni etc.;
altă persoană.
Această infracţiune poate fi săvârşită de orice persoană, inclusiv de un lucrător
medical. Astfel, infracţiunea poate fi săvârşită de către o persoană având cunoştinţe în
domeniul medicinei (de exemplu, omorul poate fi săvârşit sub pretextul efectuării
unei operaţii chirurgicale „în interesul” victimei). însă, nu esţe exclus ca infracţiunea
să fie săvârşită de oricare altă persoană, care a recurs la consultaţia unui specialist în
domeniu.
Omorul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat
prevăzut la alin.(l) (liLo) alin.(2) art.145 CP RM)
Circumstanţa agravantă în cauză se referă la un antecedent al făptuitorului |j-
săvârşirea anterioara a unui alt omor, împrejurare care demonstrează persistenţa
autorului în ceea ce priveşte Săvârşirea faptei şi care îl caracterizează ca deosebit de
periculos. Astfel, agravanta se justifică prin periculozitatea deosebită a făptuitorului
care, după un anumit interval de timp de la săvârşirea unui omor, săvârşeşte o nouă
infracţiune de acest fel.
Prevederea de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM se referă la repetarea în condiţii
specifice a infracţiunii de omor. Chiar dacă nu mai este , în vigoare dispoziţia de la
72
art.31 „Repetare a infracţiunii” din Codul penal, prevederea de la lit-o) alin.(2)
art.145 CP RM constituie o reminiscenţă a acelei dispoziţii.
De facto, repetarea infracţiunii reprezintă o pluralitate de infracţiuni. Totodată, de
iure, repetarea infracţiunii este tratată ca infracţiune unică. Aceasta deoarece
calificarea infracţiunilor, care alcătuiesc repetarea, este unitară, ca şi cum „în
devălmăşie” când infracţiunile repetate îşi pierd individualitatea (care presupune,
înainte de toate, intenţia infracţională unică) şi se dispersează în contextul calificării
conform unei singure norme (şi nu în conformitate cu două sau cu mai multe norme,
după numărul infracţiunilor care au fost săvârşite).
In care condiţii se aplică circumstanţa agravantă specificată la lit.o) alin.(2)
art.145 CP RM? Aceste condiţii sunt următoarele:
197
în art.31 CP RM se stabilea: „Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor
infracţiuni identice ori omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost
condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie; săvârşirea a două sau mai
multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului Cod este considerată ca repetare a infrac-
ţiunii în cazurile prevăzute în Partea Specială a prezentului Cod”.
1) omorul este săvârşit de o persoană care a comis anterior o infracţiune

prevăzută la alin.( 1) art. 145 CP RM;
2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior pentru nici una din faptele de omor
care se repetă;
3) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, stabilit la
art.60 CP RM.
Circumstanţa agravantă analizată este aplicabilă numai în cazul în care se succed
două sau mai multe fapte, care sunt prevăzute de alin.(l) art. 145 CP RM. Din contra,
nu se aplică răspunderea în baza lit.o) alin.(2) art. 145 CP RM în cazurile următoare:
1) toate faptele, care se succed, sunt prevăzute doar de alin.(2) art. 145 CP RM; 2)
faptele, care se succed, sunt prevăzute de diferite alineate ale art. 145 CP RM.
De asemenea, nu este aplicabilă prevederea de la lit.o) alin.(2) art. 145 CP RM în
situaţia în care, după infracţiunea specificată la alin.(l) art.145 CP RM, este săvârşit:
1) omorul care a fost întrerupt la o altă etapă a activităţii infracţionale (de exemplu,
când omorul consumat a fost urmat de tentativa de omor sau de pregătirea de omor,
ori viceversa); 2) omorul în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în
primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea — organizator, instigator sau complice,
sau invers).
în alţi termeni, nu poate fi vorba despre repetarea infracţiunii atunci când are loc
o succesiune de infracţiuni neidentice. în context, se are în vedere lipsa de identitate a
etapelor la care se încheie activitatea infracţională, precum şi a rolurilor juridice
îndeplinite de către făptuitor. Tentativa de infracţiune (cu atil mai mult, pregătirea de
infracţiune) nu poate fi echivalată cu infracţiunea consumată. Nu pot fi trataţi egalitar
autorul infracţiunii şi complicele la infracţiunii instigatorul infracţiunii şi
organizatorul infracţiunii, complicele la infracţiune şi organizatorul infracţiunii etc.
în toate situaţiile consemnate mai sus, când circumstanţa agravantă anali-] zată
nu este funcţională, se aplică regulile concursului de infracţiuni. Aceasta este necesar
pentru a se lua în consideraţie la calificare gradul de pericol social al fiecăreia din
faptele săvârşite, fără a se admite subevaluarea sau supraeval luarea acestuia.
Sub acest aspect, este ilustrativă următoarea speţă: T. V a fost condamnat â] baza
alin.(l) art.145 şi art.27, lit.g) alin.(3) art.145 CP RM. în fapt, la 20.02.200S. în pădurea din
preajma satului Ruseni, raionul Edineţ, prin împuşcare dmk arma de vânătoare T. V. l-a
omorât pe D.N. Apoi, în scopul de a-l omorî m A.T., a tras în el cu arma de la o distanţă de
10 metri. Fiind doar rănit, acestM
198
i-a smuls făptuitorului arma din mâini. Ca rezultat, A.T. s-a ales doar cu o vătămare uşoară
a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Nu se permite a face concomitent calificarea conform regulilor concursului de
infracţiuni şi conform regulilor repetării infracţiunii, deoarece prin aceasta s-ar
încălca flagrant cerinţele legii penale în vigoare şi principiile dreptului penal. Or,
dacă făptuitorul a săvârşit două infracţiuni, nu-i poate fi aplicată răspunderea penală
de două ori pentru una din aceste infracţiuni. Pentru că anume dublarea aplicării
răspunderii penale pentru aceeaşi infracţiune reprezintă o încălcare flagrantă a
principiului echităţii, atunci când aceeaşi infracţiune se ia în consideraţie atât ca
element al repetării infracţiunii, cât şi ca element al concursului de infracţiuni.
Fapta nu poate fi calificată conform lit.o) alin.(2) art.145 CP RM, dacă:
1) unul sau ambele omoruri, formând repetarea, sunt prevăzute la art.146-148 CP
RM; 2) este vorba despre o atingere reiterată adusă vieţii aceleiaşi victime în scopul
de a o lipsi de viaţă, cuprinsă de intenţia unică; 3) este comisă lipsirea simultană de
viaţă a două sau a mai multor persoane; 4) este comisă lipsirea nesimultană de viaţă a
două sau a mai multor persoane, cuprinsă de intenţia unică.
Omorul săvârşit la comandă (lit.p) alin. (2) art.145 CP RM)
Periculozitatea socială ridicată a agravantei date este determinată de faptul că
cererea şi oferta, înalte pe „piaţa” omorurilor săvârşite la comandă, riscă să ducă la
consolidarea acestei forme sui generis a activităţii de întreprinzător ilicite. De aceea,
practica lichidării fizice a concurenţilor în afaceri sau a altor persoane trebuie
sancţionată în mod energic prin mijloacele legii penale.
Caracteristic omorului săvârşit la comandă este că întotdeauna la comiterea
acestuia iau parte cel puţin două persoane:
1) persoana care comandă omorul, îndeplinind, după caz, rolul de organizator
sau de instigator al infracţiunii prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM;
2) persoana care execută comanda de omor, îndeplinind rolul de autor al
infracţiunii prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM.
Nu este exclusă pluralitatea unor astfel de persoane: mai multe persoane care
comandă omorul şi/sau mai multe persoane care execută comanda de omor.
De asemenea, este posibilă prezenţa unor intermediari între persoana care
comandă omorul şi persoana care execută comanda de omor. Contribuţia acestor
persoane (care se exprimă în căutarea/racolarea persoanei care comandă omorul/
persoanei care execută comanda de omor, în transmiterea informaţiei necesare despre
1
victimă,
Hotărârea Plenului Curţii Supreme adearmei,
Justiţie a
dinremuneraţiei ete. către
07.04.2008. Dosarul persoana
nr.4-lre-93/08. care execută comanda de omor
www.csj.md
etc.) trebuie privită drept complicitate la infracţiunea prevăzută la lit.p) alin.(2)
199
art.145 CP RM (în situaţia când intermediarul acţionează la iniţiativa autorului
infracţiunii) sau drept complicitate la organizarea sau la instigarea infracţiunii
prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM (în situaţia când intermediarul acţionează la
iniţiativa organizatorului sau a instigatorului infracţiunii).
în altă privinţă, în cazul infracţiunii prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM,
activitatea organizatorului, instigatorului sau a complicelui nu poate să reprezinte
cauza rezultatului infracţional. Activitatea acestor participanţi este legată de rezultatul

infracţional prin intermediul activităţii celui care execută comanda de omor. Este
adevărat că activitatea organizatorului, instigatorului sau a complicelui este strâns
legată de activitatea persoanei care execută comanda de omor. Totuşi, prin prisma
laturii obiective, cele două activităţi se deosebesc considerabil: organizatorul,
instigatorul sau complicele (dacă nu este concomitent coautor al infracţiunii) nu
lipseşte victima de viaţă, deci nu execută latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la
lit.p) alin.(2) art.145 CP RM.
Pentru calificarea faptei în baza litp) alin.(2) art.145 CP RM nu are importanţă
cine anume este autorul infracţiunii: 1) un infractor ocazional, care nu a săvârşit
anterior omoruri la comandă sau 2) un infractor profesionist (killer)* pentru care
săvârşirea omorului la comandă reprezintă unica sau principala sursă de venituri. O
astfel de circumstanţă poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Autorul omorului săvârşit la comandă este cel care pune în realizare inten ţia
organizatorului sau a instigatorului. Aceasta conferă activităţii autorului o
semnificaţie aparte: în lipsa autorului, participaţia este exclusă (în lipsa oricărui alt
participant, participaţia este posibilă); în funcţie de activitatea desfăşurată de autorul
infracţiunii, este stabilit gradul de consumare a activităţii desfăşura!» de alţi
participanţi (dacă autorului i-a reuşit să realizeze doar pregătirea sau tentativa de
infracţiune, în aceeaşi măsură se consideră consumată activitatea! celorlalţi
participanţi: pregătirea sau tentativa de organizare ori de instigar e m infracţiunii
prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM).
Dacă persoana care execută comanda de omor nu este pasibilă de răspundere? penală,
atunci cel care i-a dat comanda, având rolul de organizator sau de instiga-* tor, va fi
considerat autor al infracţiunii. Or, infracţiune fără autor nu poate exista, ] în general,
pot fi deosebite câteva variante de interpretare a noţiunii „comandă”, utilizate în
dispoziţia de la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM:
1) săvârşirea omorului este condiţionată de obţinerea unei recompensa materiale
de la cel care comandă infracţiunea;
2) săvârşirea omorului este condiţionată de obţinerea unei recompense de ordin
material sau imaterial de la cel care comandă infracţiunea;
200
3) săvârşirea omorului la rugămintea cuiva.

în lipsa unei interpretări oficiale a respectivei noţiuni, optăm pentru varianta cea
mai restrictivă a interpretării conturate mai sus, adică pentru varianta nr.l. Astfel, ca
omor săvârşit la comandă trebuie calificat numai omorul condiţionat de obţinerea
unei recompense materiale de la cel care comandă infracţiunea. în context, noţiunea
„recompensă materială” trebuie interpretată prin prisma noţiunii „interes material”:
obţinerea sau reţinerea unui câştig material ori eliberarea de cheltuieli materiale. în
concluzie, nici omorul săvârşit la rugămintea cuiva, nici. chiar omorul condiţionat de
obţinerea unei recompense de ordin imaterial de la cel care comandă infracţiunea -
neavând o determinantă patrimonială - nu poate fi calificat conform lit.p) alin.(2)
art.145 CP RM.
Pe cale de consecinţă, fapta autorului omorului săvârşit la comandă nu poate fi
calificată suplimentar conform lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, din moment ce interesul
material îl ghidează în mod inerent. La fel, rezultă anumite diferenţe specifice dintre
omorul săvârşit la comandă şi omorul săvârşit din interes material. Principalele
diferenţe sunt: 1) în cazul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, nu
este indispensabilă pluralitatea participanţilor. Pentru săvârşirea acestei infracţiuni,
este suficientă prezenţa autorului; 2) sub aspectul sursei de obţinere a veniturilor, în
cazul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, autorul urmăreşte să
extragă foloase din contul victimei omorului. Dimpotrivă, în cazul omorului săvârşit
la comandă nu este necesar ca autorul să extragă foloase din contul victimei omorului.
Este însă obligatoriu ca autorul omorului să obţină venituri sub formă de remuneraţie
materială de la organizatorul sau instigatorul infracţiunii.
Faptul că interesul material îl ghidează în mod inerent pe autorul omorului
săvârşit la comandă nu înseamnă deloc că persoana care comandă omorul nu se poate
conduce de alte motive; de aceea, dacă ea acţionează din interes material, cele comise
vor cuprinde şi agravanta de la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM. Oricum, indiferent de
motivul ce ghidează persoana care comandă omorul (răzbunare^ gelozie, invidie, ură
socială, naţională, rasială sau religioasă etc.), determinant rămâne interesul material al
autorului infracţiunii prevăzute la lit.p) alin. ( 2) art.145 CP RM. Autorul poate nici să
73
nu ştie despre motivul ce ghidează persoana care comandă omorul. Nu este posibil
ca infracţiunea prevăzută la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM să nu fie săvârşită din
interes material. în acelaşi timp, faptul obţinerii de către autor a remuneraţiei nu este
relevant pentru calificarea faptei în baza lit.p) alin.(2) art.145 CP RM.
Cât priveşte scopul urmărit de cei care participă la săvârşirea infracţiunii
201
prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM, fiecare din ei urmăreşte un scop proxim
comun, exprimat în cauzarea morţii victimei. în acelaşi timp, scopul final este diferit.
Astfel, pentru persoana care comandă omorul scopul final poate fi: 1) eliberarea
73
Este posibil ca motivele sau scopurile urmărite de către organizator sau instigator să
îndeplinească rolul de circumstanţe agravante. în aceste condiţii, autorului infracţiunii îi pot fi
incriminate aceste circumstanţe agravante numai în măsura în care le-a cunoscut la momentul săvârşirii
infracţiunii.
de soţ (soţie) din variate motive josnice; 2) exercitarea presiunii asupra autorităţilor
publice sau împiedicarea ori sistarea activităţii reprezentanţilor autorităţilor publice;
3) acapararea sau redistribuirea sferelor de influenţă criminală; 4) nerestituirea unei
datorii sau eschivarea de la îndeplinirea altor obligaţii; 5) eliberarea de concurent; 6)
acapararea unei afaceri iniţiate împreună cm un partener; 7) neutralizarea presiunii
exercitate de către membrii unei grupări infracţionale etc.
în acest fel, pentru persoana care comandă omorul cauzarea morţii victimei
constituie nu un scop în sine, dar un mijloc de atingere a scopului final.
Referitor la complice, acesta, în majoritatea cazurilor, nu are o atitudine! ostilă
faţă de victimă, nici nu are obligaţii materiale sau de alt gen faţă de ea.: Scopul final
al activităţii acestui participant rezidă în: prestarea unui servicii autorului şi/sau
organizatorului sau instigatorului infracţiunii, ceea ce-i permiM să obţină încrederea
acestor persoane; avansarea pe scara ierarhică; ridicare* „autorităţii” sale etc.
în sfârşit, scopul final al autorului infracţiunii constă în obţinerea remunal raţiei
materiale de la organizatorul sau instigatorul infracţiunii pentru comand! executată.
Tocmai de aceea, pentru calificarea faptei în conformitate cu litş* alin.(2) art.145 CP
RM nu are importanţă nici dacă autorul a obţinut accm remuneraţie, nici momentul
obţinerii de către autor a remuneraţiei. Ca oricare alt scop al infracţiunii, acesta
depăşeşte limitele laturii obiective. Deci, realiza« sau nerealizarea lui nu poate avea
vreun impact asupra consumării omorul* săvârşit la comandă.
In alt context, întrucât reprezintă o infracţiune de consumare lentă, omon săvârşit
la comandă trebuie să parcurgă aşa-numitul „iter criminis”, adică H treacă etapele de
desfăşurare a activităţii infracţionale.
Prima etapă presupune iniţiativa de săvârşire a infracţiunii prevăzute® lit.p)
alin.(2) art.145 CP RM, care poate aparţine oricăreia din părţile interesa* La această
etapă, organizatorul sau instigatorul infracţiunii în cauză îl racoleaH pe cel care îi va
îndeplini comanda de omor sau/şi pe intermediarii care îl !■ racola pe cel care va
îndeplini comanda de omor. La fel, este posibil ^
202
persoana care urmăreşte să îndeplinească o comandă de omor să-l racoleze pe cel
care o va remunera pentru executarea acestei comenzi. Această etapă poate dura
săptămâni, luni sau chiar mai mulţi ani.
La cea de-a doua etapă are loc încheierea înţelegerii dintre părţile interesate -
persoana care comandă omorul şi persoana care execută comanda de omor.
Caracteristicele de bază ale acestei înţelegeri sunt:
1) obiectul înţelegerii - moartea unei singure victime sau a mai multor victime;
2) conţinutul înţelegerii - autorul îşi asumă obligaţia de a lipsi victima de viaţă,
iar cel care-i comandă omorul se obligă să-l remunereze pentru executarea acestei
obligaţii.
De regulă, executantul înţelegerii este persoana care a participat la încheierea
ei. însă, este posibil ca aceste roluri să fie îndeplinite de persoane diferite. Nu se
exclude nici transmiterea comenzii de omor printr-o terţă persoană.
La încheierea înţelegerii, organizatorul sau instigatorul infracţiunii ofertează
potenţialul autor, încercând să-l convingă în avantajele care implică pentru el
lipsirea victimei de viaţă. Spre deosebire de interesul organizatorului sau al
instigatorului de a lipsi victima de viaţă până la încheierea înţelegerii, interesul
respectiv al autorului lipseşte sau este insuficient pentru a putea determina de sine
stătător apariţia unei intenţii infracţionale. Chiar după asumarea obligaţiei de
executare a comenzii de omor, autorul priveşte omorul doar ca pe un mijloc de
obţinere a unor foloase promise de către organizator sau instigator.
Dacă celui care comandă omorul nu i-a reuşit să-l determine pe potenţialul
autor să execute comanda, fapta primului trebuie calificată ca pregătire pentru
organizarea sau instigarea omorului la comandă. Aceeaşi soluţie de calificare se
impune în ipoteza renunţării de bunăvoie a autorului la săvârşirea omorului la
comandă.
Din aceste considerente, nu poate fi acceptată următoarea soluţie de calificare:
S.C. a fost condamnată în baza art.27, alin.(4) art.42 şi lit.p) alin.(2) art.145 CP RM,
pentru tentativa de instigare la omorul săvârşit la comandă. In fapt, la începutul lunii
aprilie 2009, din motive de ură, S.C. a comandat, la domiciliul său din or. Rezina, lui A.T.
să-l omoare pe fostul ei soţ, N.C., în schimbul unei recompense de 1000 lei moldoveneşti.
In acest scop, l-a asigurat pe A.T. cu mijloace de comitere a infracţiunii. Insă, din cauze
independente de voinţa sa, S.C. nu şi-a atins scopul. Aceasta întrucât A.T., fdră a
întreprinde careva acţiuni împotriva lui N.C., a denunţat-o la poliţie pe S.C. Autorul -
A.T. - nu a întreprins nici o acţiune în vederea lipsirii de viaţă a lui N.C., nu a
început executarea laturii obiective a infracţiunii de omor săvârşit la comandă.
Deci, activitatea infracţională nu ajunsese încă la etapa de tentativă. în concluzie,
S.C. trebuia condamnată în baza art.26, alin.(4) art.42 şi lit.p) alin.(2) art.145 CP
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 06.05.2010. Dosarul nr.la-283/2010.
http://ca.justice.md
203
RM, pentru pregătirea de instigare la omorul săvârşit la comandă.

în altă ordine de idei, dacă autorul are de la bun început intenţia nu să-şi
îndeplinească angajamentul faţă de organizator sau instigator, dar numai să
dobândească - prin înşelăciune sau abuz de încredere - remuneraţia pentru
executarea comenzii, cele săvârşite urmează a fi calificate ca escrocherie, în baza
art.190 CP RM.
După obţinerea acordului autorului de a executa comanda de omor, începe cea
de-a treia etapă a activităţii infracţionale. Această etapă poate avea o durată destul
de mare, deoarece presupune elaborarea unui „scenariu” al infracţiunii. Se are în
vedere că autorul studiază modul de viaţă al preconizatei victime, programul de
activitate al acesteia, tabieturile, preferinţele ei etc. Sunt studiate condiţiile şi forma
de pază (protecţie) de care beneficiază victima. Autorul iese la locul preconizatei
infracţiuni, clarifică posibilităţile de aplicare a armei, identifică posibilele căi de
retragere de la locul săvârşirii faptei, pregăteşte ţinuta în care va apare la momentul
săvârşirii infracţiunii, mijlocul de transport cu care se va deplasa, alte asemenea
mijloace şi instrumente etc. Analiza acestei informaţii îi permite să aleagă locul,
timpul, metoda, modul cele mai favorabile m vederea săvârşirii omorului.
Ultima etapă - cea de-a patra - constă în finalizarea pregătirii săvârşim,
omorului la comandă. La această etapă autorul filează victima până la locul de
săvârşire a infracţiunii sau urmăreşte la distanţă deplasarea acesteia către acel loc.
De asemenea, autorul poate întreprinde următoarele acţiuni: plasează o încărcătură
explozivă în apropiere de uşă, în interiorul automobilului victimei sau sub acesta;
activează mecanismul cu ceas de declanşare a exploziei; defectează sistemul de
direcţie sau de frânare a automobilului victimei etc.
Următoarele etape presupun executarea propriu-zisă a laturii obiective a
infracţiunii prevăzute la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM, atunci când victima este
lipsită de viaţă. Dacă autorul săvârşeşte infracţiunea în circumstanţe care nu sunt
cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi (de exemplu, foloseşte mijloace
periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane, deşi înţelegerea
stabilea aplicarea unei arme de foc), în acord cu art.48 CP RM, celorlalţi
participanţi nu le pot fi incriminate aceste circumstanţe.
§ 2. Omorul săvârşit în stare de afect
La art.146 CP RM se stabileşte răspunderea pentru omorul săvârşit în stare

de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave
ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei.
204
Atenuarea răspunderii penale în cazul infracţiunii prevăzute la art.146 CP
RM este justificată dacă luăm în consideraţie trei factori importanţi: a) fapta dată
reprezintă un „răspuns” la comportamentul provocator - ilegal sau imoral - al
victimei, fiind deci condiţionată de „vina” victimei; b) făptuitorul se află într-o

stare fiziologică aparte care îi îngustează aptitudinea de a percepe ceea ce este şi
ce nu este infracţional; c) existenţa legăturii cauzale dintre comportamentul
victimei şi apariţia respectivei stări emoţionale specifice la făptuitor.
De exemplu, în practica judiciară, răspunderea în baza art.146 CP RM a fost
aplicată în cazul următor: la 22.09.2008, aproximativ la ora 13.00, aflându-se într-un
apartament de pe str. 1 Mai, mun. Bălţi, V.Ş. i-a aplicat concubinei sale, M.D., şase
lovituri cu cuţitul de bucătărie în regiunea gâtului, care au provocat şoc hemoragie, în
urma căruia a survenit decesul victimei. Fapta a fost săvârşită ca urmare a unor insulte
grave şi a unor acte imorale din partea victimei, exprimate în lezarea demnităţii de
bărbat, care a generat o stare de excitaţie emoţională profundă şi un sentiment de
disconfort fizic şi moral, însoţită de modificarea spontană a activităţii psihice a
74
făptuitorului.
Obiectul juridic special al omorului săvârşit în stare de afect îl constituie
relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM este nu o persoană oarecare,
dar numai persoana care provoacă starea de afect a făptuitorului prin actele sale
de violenţă, insultele sale grave ori alte acte ilegale sau imorale ale sale. De
aceea, în ipoteza erorii privind această calitate specială a victimei, atunci când
făptuitorul consideră eronat că lipseşte de viaţă persoana care i-a provocat starea
de afect prin actele sale de violenţă, insultele sale grave ori alte acte ilegale sau
imorale ale sale, răspunderea se va aplica în baza art.27 şi art. 146 CP RM.
In cazul pluralităţii de victime, care împreună au provocat apariţia stării de
afect, calificarea se face conform art.146 CP RM o singură dată, dacă lipsirea de
75
viaţă a tuturor victimelor este cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului .
74
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 20.01.2010. Dosarul nr.la-77/10.
http://cab.justice.md
75
Trebuie de menţionat că alta trebuie să fie calificarea dacă, de rând cu persoanele care au
provocat afectul, a fost lipsită de viaţă o persoană care nu are nici o legătură cu provocarea
afectului, iar făptuitorul este conştient de aceasta. în aşa caz, cele săvârşite se califică potrivit
regulilor concursului de infracţiuni, conform art.145 şi art.146 CP RM.
205
ш
Este posibil ca starea de afect să fie provocată de actele comune a două persoane,
iar făptuitorul, care se află în stare de afect,, să-şi îndrepte intenţia nemijlocit spre
lipsirea de viaţă a celor două persoane. Dacă, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, nu decedează nici una din acele persoane, cete săvârşite urmează a fi
calificate conform art.27 şi art.146 CP RM, ca tentativă la omorul săvârşit în stare de
afect. Aceeaşi soluţie de calificare se impune ia cazul în care făptuitorul, care se află
în stare de afect, îşi îndreaptă intenţia nemijlocit spre lipsirea de viaţă a celor două
persoane care în comun i-au provocat afectul, însă, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, se producd decesul unei singure persoane din cele două.
Latura obiectivă a omorului săvârşit în stare de afect are următoarea struc-* tură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea sau în inacţiunea de lipsire ilegală de
viaţă a unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a
victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudicia^ bilă şi urmările
prejudiciabile; 4) circumstanţele săvârşirii infracţiunirf stareai de afect este provocată
de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte ade' ilegale sau imorale ale
victimei.
întrucât latura obiectivă a infracţiunii analizate are, practic* aceeaşi confrj guraţie
ca şi latura obiectivă a omorului intenţionat (art. 145 CP RM), ia continuare ne vom
referi doar la specificitatea trăsăturilor laturii obiective ■ omorului săvârşit în stare de
afect.
Astfel, în pofida unei viziuni stereotipice formate în doctrina penală, conă-J
derăm mai corect punctul de vedere, potrivit căruia şi inacţiunea poate alean
conţinutul faptei prejudiciabile în contextul acestei infracţiuni: „Nu este preaj greu de
imaginat situaţia când, ca reacţie la conduita nelegitimă a victimei, la făptuitor apare
starea de afect, iar el nu îndeplineşte acea acţiune pe care ed obligat s-o îndeplinească.
De exemplu^ electricianul, care se află lângă pupitnB de comandă al reţelelor
electrice, primeşte de la brigadierul care lucrează pd linie indicaţia să decupeze
reţeaua de la curent, indicaţia fiind expusă într-aj formă jignitoare. In loc să
îndeplinească ce i s-a indicat, electricianul, aflat m stare de afect, părăseşte locul de
muncă, fără a decupla reţeaua de la cuicn manifestând astfel indiferenţă faţă de
posibilele consecinţe ale faptei sale. Jad acel moment, brigadierul atinge linia de
76
contact şi decedează”. într-adevăr, ras există nici o piedică în calea calificării celor
comise ca omor săvârşit în stare da afect, chiar dacă fapta prejudiciabilă s-a exprimat
în inacţiune.
76
А.Н. Попов. Преступления против личности при смягчающих обстоятельствах. - Санкт-Петерсуж:
Юридический центр Пресс, 2001, р.79-80.
206
In contextul laturii obiective a infracţiunii analizate, este oportun a fi

investigate şi cauzele apariţiei stării de afect, deoarece acestea se referă la conduita
victimei şi nu fac parte din conţinutul atitudinii psihice a făptuitorului faţă de
infracţiune. Drept cauze ale apariţiei stării de afect legiuitorul numeşte următoarele
acte ilegale sau imorale ale victimei: a) acte de violenţă; b) insulte grave; c) alte
acte ilegale; d) alte acte imorale.
Această listă are un caracter exhaustiv. Nici o altă cauză (de exemplu, situaţia
psihotraumantă de durată) nu poate fi privită drept cauză a apariţiei stării de afect în
contextul infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM.
De una singură, starea de afect a făptuitorului, în lipsa unei legături cu cauzele
care au condiţionat-o, nu poate constitui un temei de aplicare a art.146 CP RM. Or,
nu se exclude ca o asemenea stare să apară ca reacţie la conduita legitimă a victimei
sau la conduita legitimă ori nelegitimă a unor terţe persoane. Aceasta însă nu poate
presupune reducerea considerabilă a gradului de pericol social al infracţiunii
săvârşite şi a gradului de periculozitate socială a făptuitorului care a săvârşit-o.
Dimpotrivă, aceasta poate mărturisi despre pericolul ei sporit (periculozitatea lui
sporită), atunci când, de exemplu, omorul este săvârşit, deşi în stare de afect, dar ca
reacţie la îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti.
Pentru calificarea faptei conform art.146 CP RM nu are importanţă dacă actele
ilegale sau imorale ale victimei au sau pot avea urmări grave pentru făptuitor sau
pentru persoanele apropiate lui. O astfel de împrejurare poate fi luată în
consideraţie numai la individualizarea pedepsei pentru omorul săvârşit în stare de
afect.
Prin acte de violenţă trebuie de înţeles cauzarea unei alte persoane, intenţionat şi
ilegal, a unui prejudiciu fizic, contrar voinţei acestei persoane sau în pofida voinţei
acesteia. După gradul de intensitate, actele de violenţă pot evolua de la violenţa
77
nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei până la omorul intenţionat .
Cerinţa obligatorie este ca actele de violenţă să aibă un caracter ilegal. în
contextul infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM, nu se au în vedere actele de
violenţă legale (de exemplu, aplicate în legătură cu legitima apărare, reţinerea
infractorului, starea de extremă necesitate etc.).
77
Legiuitorul nu precizează tipul de violenţă - fizică sau psihică. în aceste condiţii, optăm pentru
interpretarea restrictivă a noţiunii „acte de violenţă”, în sensul de „violenţă fizică”. Aceasta întrucât în
alte norme penale sensul noţiunii de violenţă este tocmai acesta (de exemplu, în dispoziţia de la
alin.(2) art.179, lit.e) alin.(2) art.187, art.188,189, alin.(3) art.192 1, art.193 şi altele din Codul penal).
207
Prin insulte grave se au în vedere cuvintele sau faptele injurioase (presw punând
înjosirea cu intenţie sau din imprudenţă a onoarei şi demnităţii suk aspectul afectării
sentimentelor naţionale, religioase, sexuale, de rudenie etc.! care depăşesc un
anumit prag de gravitate. In general, insultele pot adopta forrad dintre cele mai
variate: cuvinte de ocară, care adoptă de obicei o formă licenţioasă gesturi cinice;
scuipatul în faţă; pălmuirea; prezentarea indecentă a imagi™ persoanei pe hârtie
78
sau pe alt suport etc. Este estimativă catalogarea insultei»! ca fiind grave. Această
catalogare se face în funcţie de circumstanţele concreţi ale cazului, care, privite
cumulativ, pot ajuta la determinarea gravităţii insulte» Printre aceste circumstanţe
se numără: 1) nivelul de moralitate a mediul« social de care aparţine subiectul
omorului săvârşit în stare de afect (aparţine oam acesta de un mediu social degradat,
marginal, demoralizat sau de un mecfil social în care onoarea şi demnitatea
persoanei sunt valori cultivate şi respectai™
2) particularităţile iituaţionale şi de personalitate care caracterizează subiol tul
omorului săvârşit în stare de afect (caracterul şi temperamentul acesdâl aptitudinile
lui de a soluţiona situaţii conflictuale sau critice, reacţia la anunţi factori iritanţi,
cunoaşterea expresiilor de argou etc.); 3) statutul social c subiectului omorului
săvârşit în stare de afect; 4) ambianţa în care au fost profi| rate insultele (în public*
în mass-media, în prezenţa unor persoane apropc subiectului omorului săvârşit în
stare de afect) etc. Numai după analiza tuf acestor circumstanţe se va putea
răspunde la întrebarea dacă făptuitorul perceput ca fiind grave insultele proferate în
adresa lui.
Prin alte acte ilegale se înţelege faptele (acţiunile sau inacţiunile) inter de
normele de drept (inclusiv de normele penale), altele decât actele de viol şi
insultele grave, săvârşite cu intenţie sau din imprudenţă, pe calea acţiunii a
inacţiunii (de exemplu, samavolnicia, profanarea mormintelor, distrugerea
deteriorarea bunurilor, furtul, pungăşia, contaminarea cu maladia SIDA, lă în
primejdie, neacordarea de ajutor unui bolnav, ameninţarea cu violenţă, c nia,
practicarea prostituţiei, încălcarea termenelor de plată a salariilor, rei achitării
unei datorii băneşti, plagiatul, abandonul de familie, adulterul etc.)u
Prin alte acte imorale se înţelege faptele (acţiunile sau inacţiunile) contravin
normelor morale dominante la moment în societate (de exe
78
Nici dintr-o prevedere normativă nu reiese ce înseamnă „insulte grave”. Care este linia de dr
dintre o insultă gravă şi o insultă lipsită de gravitate? Este clar că fiecare subiect al interpretării
208
va înţeL, felul lui sensul noţiunii „insulte grave”. Este imposibil a nu manifesta subiectivism
atunci când ii rezolvată dilema „grav-lipsit de gravitate”. Deci, există pericolul aplicării
neuniforme a legii precum şi al interpretării extensive defavorabile a legii penale. De aceea,
pentru a nu fi nesocotită- fixată la alin.(2) art.3 CP RM, este necesară o interpretare cât mai
restrictivă a acestei noţiuni. ’
trădarea, infidelitatea, înşelarea, lipsa de scrupule, abjurarea, sacrilegiul, încălcarea

unui jurământ etc.).
Ca şi oricare altă infracţiune săvârşită prin omor, cea specificată la art.146 CP
RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul
producerii morţii cerebrale.
Latura subiectivă a omorului săvârşit în stare de afect se caracterizează, în
primul rând, prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii pot fi diferite,
exprimându-se de cele mai multe ori în răzbunare sau gelozie.
Incontestabil, cel mai important semn al laturii subiective a infracţiunii
examinate, cel care îi imprimă acestei infracţiuni o fizionomie distinctă în raport cu
celelalte infracţiuni săvârşite prin omor, este starea de afect. Caracterizând starea
emoţională a făptuitorului, acest semn trebuie stabilit şi probat în mod obligatoriu.
Noţiunea de stare de afect, utilizată în dispoziţia art.146 CP RM, are aceeaşi
semnificaţie ca şi noţiunea de afect fiziologic, consacrată în psihologie şi psihiatrie.
Fapta săvârşită în stare de afect patologic nu este susceptibilă de răspundere penală,
căci persoana care comite o asemenea faptă se află în stare de iresponsabilitate;
astfel, subiectul, ca element constitutiv al infracţiunii, în cazul dat lipseşte.
Noţiunea „stare de afect” este în acelaşi timp atât o noţiune psihologică, cât şi
o noţiune juridică. în sensul art.146 CP RM, prin „stare de afect” se înţelege starea
psihică ce se caracterizează printr-o emoţie intensă, de scurtă durată (de la câteva
secunde până la câteva minute), legată de activitatea instinctivă şi de reflexele
necondiţionate. Este o stare care nu depăşeşte limitele normalităţii, fiind însoţită de
modificări spontane (dar nu şi psihotice) ale activităţii psihice, în mod special
observându-se îngustarea conştiinţei. Mai este necesar a adăuga că starea de afect
apare în condiţiile unei situaţii specifice, când făptuitorul, din cauza tensiunii
emoţionale puternice, este limitat în posibilitatea de a-şi alege conduita. Starea de
afect exprimă atitudinea subiectului infracţiunii nu în raport cu faptul săvârşirii de
către el a infracţiunii, dar în raport cu comportamentul victimei, manifestat înainte
de începerea infracţiunii.
Pot fi consemnate următoarele note caracteristice esenţiale ale stării de afect:
1) apare ca o reacţie la o situaţie psihotraumatizantă acută;
2) are o evoluţie impetuoasă (la scară de secunde, minute);
3) limitează şi modifică în mod considerabil cursul proceselor emoţionale,
volitive şi intelectuale (însă fără a le întrerupe);
4) limitează şi modifică în mod considerabil funcţia constructiv-productivă
a memoriei (însă fără a o suprima), fapt ce se exprimă în concentrarea atenţiei
asupra frământărilor cu semnificaţie personală;
209
5) constă în dezorganizarea („îngustarea”) vremelnică a conştiinţei subiec-

tului, însoţită de dereglarea posibilităţii de a percepe - integral şi adecvat -
realitatea, precum şi locul său în această realitate;
6) se caracterizează prin reducerea capacităţii de alegere a variantei social-
mente admisibile a conduitei;
7) se distinge prin predominarea aspectelor emotiv-pasionale asupra celor
conţinutal-raţionale;
8) este asociată de fapte impulsive, de dereglări organoregulatorii (neuro-
endocrine, cardiovasculare, gastrointestinale etc.);
9) conduce la o extenuare postafectivă de natură psihică (astenie, apatie) şi
fizică (imobilizare).79
Omorul se consideră săvârşit în stare de afect numai dacă atât starea de
afect, cât şi intenţia de a săvârşi omorul au survenit în mod subit. Termenul
„subit” înseamnă: 1) care se petrece într-un timp foarte scurt şi 2) pe neaştep-
tate.80 De aici rezultă că expresia „survenită în mod subit”, utilizată în
dispoziţia art.146 CP RM, presupune că nu este obligatoriu să lipsească sau să
fie foarte mică distanţa în timp între cauza de apariţie a stării de afect şi omorul
săvârşit în stare de afect. Uneori, această distanţă în timp poate fi mai mare. Or,
starea de afect poate surveni nu doar în urma perceperii nemijlocite a actelor
ilegale sau imorale ale victimei. Ea poate surveni şi în urma reflectării asupra
unor factori derivaţi vizând aceste acte ale victimei, reflectare care se prezintă
în una
79
A se vedea: Б.Спасенников. Аффект и уголовная ответственность // Закон и Право,
2003,
Р-31-
Caracterul neaşteptat al apariţiei stăni de afect presupune neprevederea acesteia de către subiectul
însofd Procesul de apariţie a acestei stări se caracterizează printr-un salt de felul său de la o emoţie
de intensitaH redusă la o emoţie de intensitate extremă. Caracterul neaşteptat, neprevăzut, spontan
al apariţiei stării de afect ţine de esenţa stării în cauză. Spontaneitatea se poate datora fie acţiunii
unui puternic factor irioa afectogen, fie acumulării emoţiilor afectizate. Este cunoscut că repetarea
situaţiilor, care provoacă stări* afective negative, duce la acumularea afectului, care, în ultimă
instanţă, poate condiţiona ехркий afectivă, chiar şi în prezenţa unui pretext nesemnificativ. în
acest caz, se poate crea impresia că subiecM s-ar fi putut adapta la factorii iritanţi afectogeni sau
că subiectul s-ar fi aşteptat la o explozie afecthfl Dintr-un asemenea unghi, într-adevăr, apare
iluzia că elementul de neaşteptare lipseşte. Eroarea unei asdl de abordări constă în substituirea
neaşteptării subiective printr-o aparentă pregătire de explozia afectvfl dar şi în ignorarea faptului
că situaţiile cu încărcătură afectivă duc nu la deprinderea cu acestea, d Ы acumularea afectului.
Starea de afect este nu pur şi simplu o iritare oarecare, dar o stare calitativ difui* ce se
caracterizează printr-o influenţare particularizantă asupra conştiinţei şi activităţii persoanei. Тоша
de aceea, chiar şi atunci când starea de afect apare ca reacţie la un stimulent aparent neînsemnat,
dar fondul unor frământări emoţionale de durată, această stare este percepută de către subiect ca
una neaşteptată.
210
din formele următoare: a) depanarea în memorie a amintirilor legate de actele ilegale sau
imorale ale victimei; b) conştientizarea tardivă a rezultatelor actelor ilegale sau imorale ale
victimei; c) aflarea tardivă a informaţiei despre actele ilegale sau imorale ale victimei.
Este esenţial ca intenţia de a lipsi de viaţă victima să apară în mod subit în starea de afect,
provocată de actele ilegale sau imorale ale victimei. Dacă intenţia de a lipsi de viaţă victima,
survenită în mod subit în starea de afect, a fost realizată nu imediat, dar după scurgerea unui
anumit interval de timp, după ce starea de afect se consumase, nu vom mai fi în prezenţa omorului
săvârşit în stare de afect. Altfel spus, intenţia de a comite omorul săvârşit în stare de afect, fiind o
intenţie afectizată, apare şi se realizează pe durata aflării făptuitorului în starea de afect. Numai în
aceste condiţii poate fi aplicată răspunderea în baza art.146 CP RM.
Intenţia afectizată este incompatibilă cu pregătirea de infracţiunea de omor săvârşit în stare de
afect. Este posibil ca făptuitorul să se pregătească de lipsirea de viaţă a celui care, într-un viitor,
urmează să devină victima infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM. Or, nu se exclude existenţa
unor relaţii de antipatie şi ostilitate între făptuitor şi victimă, care se raportează la o perioadă
anterioară comiterii infracţiunii. Dar aceasta deloc nu înseamnă că făptuitorul se pregă teşte de
săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM, întrucât nu poate programa că lipsirea de viaţă
a acelei victime o va săvârşi aflându-se în stare de afect.
81
Totodată, nu se exclude posibilitatea tentativei la omorul săvârşit în stare de afect . Când
caracterul acţiunii sau inacţiunii făptuitorului mărturiseşte despre intenţia directă de omor în stare
de afect, dar moartea victimei nu s-a produs din circumstanţe independente de voinţa
făptuitorului, asemenea acţiuni urmează a fi calificate în baza art.27 şi art.146 CP RM.
în ce priveşte circumstanţele care pot mărturisi că infracţiunea a fost săvârşită în stare de
afect, acestea sunt următoarele:
1) de regulă, pentru o astfel de infracţiune este specifică utilizarea, în procesul executării
faptei, nu a unor instrumente special adaptate pentru a provoca leziuni integr ităţii anatomice a
victimei, ci a unor obiecte care au nimerit întâmplător în mâna făptuitorului;
2) în procesul săvârşirii unei astfel de infracţiuni are loc modificarea aspectului exterior al
făptuitorului (faţa congestionată, agitaţie în mişcări, gesticulare
81
A se vedea'. Т.Г. Шавгулидзе. Аффект и уголовная ответственность. - Тбилиси: Мецниереба,
excesivă şi nelalocul ei, ridicarea vocii până la ţipăt; sau diametral opus - faţa
palidă, înţepenire, pierderea darului vorbirii şi a capacităţii de a se mişca etc.), ceea
ce poate fi reflectat în declaraţiile martorilor;
3) pentru o asemenea faptă infracţională este caracteristică aplicarea mul-
tiplelor lovituri sau cauzarea de numeroase leziuni, ceea ce uneori serveşte ca temei
pentru calificarea neîntemeiată a faptei conform lit.j) alin.(2) art.145 GP RM, ca
omor săvârşit cu deosebită cruzime;
4) după săvârşirea infracţiunii în stare de afect, starea făptuitorului se distinge
printr-o decompensaţie, descărcare psihică, constând în sentimentul de pustiire
sufletească, deprimare, regretare, autoflagelare, căinţă'*- toate acestea găsindu-şi
reflectare în conduita şi aspectul exterior ale făptuitorului.
Subiectul infracţiunii êxaminate este persoana fizică responsabilă care 1a
Dacă în fapta persoanei având vârsta între 14 şi 16 ani simt prezente atât
semnele omorului săvârşit în stare de afect, cât şi semnele infracţiunii prevăzute la
alin.(2) art.145 CP RM, nu există temeiuri pentru a o trage la răspundere penală.
în unele cazuri, omorul săvârşit în stare de afect poate presupune prezenţa unor
circumstanţe agravante prevăzute la alin.(2) art.145 CP RM. în acord cu regula de
calificare de la lit.a) art.117 CP RM, în asemenea cazuri răspunderea se va aplica
numai conform art.146 CP RM.
§ 3. Pruncuciderea
La art.147 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de prunc-

ucidere, adică pentru omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau
imediat după naştere de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau
psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
Cu privire la raţiunile incriminării acestei fapte există două abordări. Potrivit
primei, existente în ţările democratice şi pe teritoriul actual al Republic* Moldova
în perioada interbelică, se considera că acest omor trebuie să fie unul atenuat, din
considerente de ordin moral şi social (mama care nu poate să-ţi crească de una
singură copilul, excluderea socială a mamei care are copii dia afara căsătoriei,
vârsta imatură a mamei etc.). Aceste cauze determină majoritatea mamelor să-şi
lipsească de viaţă copiii nou-născuţi.
212
Potrivit celei de-a doua abordări, specifice statelor foste socialiste, prezenlo şi
în legislaţia autohtonă actuală, pruncuciderea se consideră un omor atenujţj
cauza atenuării fiind starea psihofiziologică în care se găseşte mama victimei.

Se bazează pe împrejurările că pot exista stări psihofiziologice - contemporane sau
consecutive naşterii — care pot provoca femeii o tulburare de natură să o împingă
la lipsirea de viaţă a propriului copil. Aceste stări, deşi nu echivalează cu o stare de
iresponsabilitate, totuşi justifică atenuarea răspunderii penale.
Din această perspectivă, legiuitorul a procedat corect prin a stabili un tratament
atenuat în cazul infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM. Starea de tulburare fizică
sau psihică, cauzată de naştere, care se poate menţine un scurt timp după aceasta,
diminuează discernământul făptuitoarei, determinând-o să-şi concentreze
agresiunea asupra propriului copil care este identificat cu cauza tuturor
vicisitudinilor ei de ordin psihosocial.
Obiectul juridic special al pruncuciderii îl formează relaţiile sociale cu privire la
viaţa copilului nou-născut.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM îl constituie corpul
copilului nou-născut.
Victimă a pruncuciderii poate fi numai un copil nou-născut. Nu poate fi aplicată
răspunderea în baza art.147 CP RM, dacă este săvârşit omorul unui copil căruia îi
lipseşte calitatea de nou-născut. Intr-o astfel de ipoteză, răspunderea se va aplica în
baza lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
în contextul infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM, noţiunile „făt” şi „copil
nou-născut” nu pot fi privite în relaţia de „parte-întreg”. Or, „făt” este considerat
produsul concepţiei din uter până când se naşte. Pe de altă parte, „copil” este
considerată persoana în primii ani ai vieţii; deci, de această dată, după ce se naşte.
Chiar în Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1994, se menţionează că o persoană este
considerată copil din momentul naşterii până la vârsta de 18 ani.
Rezultă că cele două noţiuni - „făt” şi „copil nou-născut” - nu se pot intersecta.
în plan temporal, ceea ce le separă este momentul naşterii, adică momentul în care
are loc actul fiziologic prin care fătul, ajuns la stadiul de maturitate, este expulzat
sau extras din cavitatea uterină. In alţi termeni, formula „timpul naşterii”, pe care
legiuitorul o utilizează în dispoziţia art.147 CP RM, desemnează anume actul
naşterii, şi nu procesul naşterii (incluzând cele trei perioade: dilataţia; expulzarea;
delivrenţa). Accentuăm aceasta pentru a arăta că nu este posibil, în nici un moment,
să se ateste aşa-numita ipostază „copil-făt”. Din momentul apariţiei oricărei părţi a
corpului copilului din organismul matern viaţa extrauterină ia locul vieţii
intrauterine. Ipostaza „făt” este succedată de
ipostaza „copil”. în concluzie, nu poate exista o relaţie de tip „parte-întreg” între
noţiunile
1
Monitorul„făt”
Oficialşial Republicii
„copil nou-născut”. Până
Moldova, 1995, nr.13.la momentul naşterii,nu putem vorbi
despre copil ca ipostază a persoanei; putem vorbi despre embrion sau făt, care nu
poate fi considerat persoană în accepţiunea legii penale.
în alt context, până la care vârstă a copilului putem vorbi despre calitatea de
nou-născut? Noţiunea de nou-născut nu este definită de legea penală, urmând a fi
interpretată în sensul consacrat în medicină. Iar ştiinţele medicale răspund în mod
diferit la întrebarea formulată mai sus: a) 3-4 săptămâni (pediatrie);
b) 28 de zile (neonatologie); c) o săptămână (obstetrică); d) 24 de ore (medicina
legală). Care din aceste criterii trebuie aplicat la interpretarea noţiunii „copil nou -
născut” din dispoziţia art.147 CP RM? Considerăm că stabilirea criteriului
respectiv trebuie condiţionată de (îeterminarea a două circumstanţe: 1) momentul
apariţiei în procesul naşterii a unei oarecare părţi a corpului copilului în afara
organismului matern, 2) momentul consumării stării psihologice deosebite a
făptuitoarei. Se prezumă că starea psihologică deosebită a mamei, cauzată de
naştere, durează în medie 24 de ore din momentul naşterii, astfel că la determinarea
stării de nou-născut este aplicat tocmai criteriul medico-legal.
în acord cu acest criteriu, este nou-născut copilul care poartă încă semnele
naşterii recente. Semnele naşterii constau în anumite caracteristici ale copiilor
recent născuţi (de exemplu, meconiu în intestine, involuţia cordonului ombilical,
bosa serosanguină, vemix caseosa (strat de substanţă alb-cenuşie, de consistenţă
grăsoasă, ce acoperă tegumentele nou-născutului) etc.). Această condiţie se
apreciază în baza unei expertize de specialitate.
Pentru calificarea faptei în baza art.147 CP RM nu interesează dacă nou-
născutul este un copil din cadrul sau din afara căsătoriei. Nu interesează, de
asemenea, dacă nou-născutul este un copil normal sau anormal, dacă este saa nu
viabil (înzestrat cu puterea de a trăi).
De asemenea, nu are importanţă dacă naşterea copilului este în termen saa
copilul s-a născut prematur. Criteriul absolut irelevant al vârstei sarcinii im poate
justifica în nici un caz discriminarea nou-născuţilor în ce priveşte pro-j tecţia
dreptului lor la viaţă. De exemplu, dacă naşterea se produce înainte de i 21-a
săptămână de gestaţie (ceea ce este foarte verosimil, luând în consideraţiei
progresul tehnico-ştiinţific din sfera medicinii), nu rezultă că lipsirea de viaţă *
nou-născutului de către mama acestuia nu trebuie calificată ca pruncucidereJ Pentru
calificare nu poate avea nici o semnificaţie termenul până la care a ev®| luat
sarcina, odată ce nu interesează dacă copilul s-a născut viabil sau neviabU
Important este să se nască viu. Chiar dacă nou-născutul'va trăi doar câte« minute, în
215 acest scurt timp trebuie să-i fie apărată viaţa.
în altă privinţă, pluralitatea de victime (gemeni, tripleţi, cvadrupleţi etc.) nu
influenţează asupra calificării pruncuciderii, dar trebuie luată în calcul la
în cazul pluralităţii de victime, calificarea se face conform art.147 CP RM o
singură dată, dacă lipsirea de viaţă a tuturor victimelor este cuprinsă de intenţia
unică a făptuitorului. Oricare altă soluţie ar constitui o improvizare care încalcă
82
flagrant principiul legalităţii.
Este posibil ca faptuitoarea să-şi îndrepte intenţia nemijlocit spre lipsirea de
viaţă a două victime. Dacă, din cauze independente de voinţa ei, nu decedează nici
una din acele victime, cele săvârşite urmează a fi calificate conform art.27 şi
art.147 CP RM, ca tentativă de pruncucidere. Aceeaşi soluţie de calificare se
impune în cazul în care faptuitoarea îşi îndreaptă intenţia nemijlocit spre lipsirea de
viaţă a două victime, dar, din cauze independente de voinţa ei, se produce decesul
unei singure victime din cele două.
Latura obiectivă a infracţiunii de pruncucidere are următoarea structură:
1) fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă, exprimată în lipsirea ilegală de
viaţă a copilului nou-născut; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte
cerebrală a victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile; 4) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul naşterii sau
imediat după naştere.
Fapta prejudiciabilă în contextul pruncuciderii se poate exprima pe calea
inacţiunii (de exemplu: refuzul mamei de a-şi hrăni copilul sau neînfaşarea
copilului atunci când temperatura din încăpere este sub 8-10°C, sau neefectuarea
promptă a ligaturii cordonului ombilical al copilului etc.). De asemenea,
pruncuciderea poate fi realizată pe calea acţiunii (de exemplu: comprimarea gâtului
cu mâinile; obturarea (astuparea) orificiului nazal şi bucal cu mâna, hârtie umedă
sau materiale moi (pernă etc.); strangularea cu laţul sau cu cordonul ombilical;
compresiunea toracoabdominală (înfaşarea strânsă); înecarea; lovirea; tăierea;
înţeparea; îngroparea; electrocutarea; otrăvirea; influenţarea prin şocuri psihice etc.
Ţinând seamă de vulnerabilitatea extremă a copilului nou-născut, nu este necesară o
intensitate prea mare a violenţelor pentru a-i pricinui moartea.
82
Pluralitatea de victime nu condiţionează necesarmente pluralitatea de infracţiuni. Stabilirea lipsei
sau existenţei intenţiei infracţionale unice este determinantă pentru a se răspunde la întrebarea: oare se
reţin atâtea infracţiuni de pruncucidere câte victime sunt? întrucât în art.147 CP RM nu există o
circumstanţă agravantă similară celei de la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, calificarea urmează a fi
făcută numai conform art.147 CP RM, nefiind necesară o calificare suplimentară.
Timpul săvârşirii infracţiunii este un element al calificării care trebuie stabilit

în mod obligatoriu. Acest element este caracterizat în textul legii prin cuvintele „în
timpul naşterii sau imediat după naştere”. Observăm că timpul săvârşirii infracţiunii
de pruncucidere coincide practic cu perioada în care copilul se consideră nou-
născut.
Astfel, putem deosebi două situaţii în funcţie de timpul concret de săvârşire a
pruncuciderii: 1) omorul copilului nou-născut săvârşit în timpul naşterii;
2) omorul copilului nou-născut săvârşit imediat după naştere.
Momentul iniţial al perioadei „în timpul naşterii” este momentul de început al
vieţii nou-născutului. Momentul final al perioadei nominalizate este momentul în
care s-a terminat expulzarea copilului (chiar dacă nu a fost separat încă de
organismul matern prin tăierea cordonului ombilical şi chiar dacă nu s-a eliminat
placenta).
Perioada de timp desemnată prin sintagma „imediat după naştere” trebuie
interpretată într-un sens cronologic, raportat însă la criterii medicale morfo-
fiziologice. Astfel, momentul iniţial al acestei perioade este momentul în care s -a
terminat expulzarea copilului. Momentul final al acestei perioade este marcat de
expirarea termenului de 24 de ore după începutul vieţii copilului nou-născut, adică
până când se prezumă că pe corpul copilului se menţin încă semnele naşterii
recente, precum şi starea de tulburare a mamei, cauzată de naştere. Astfel, chiar
dacă legea penală nu determină riguros cronologic care este durata până la care
fapta poate fi comisă imediat după naştere, această împrejurare se delimitează după
criterii medicale morfofiziologice.
Astfel, la perioada de timp desemnată prin sintagma „imediat după naştere” se
referă următoarea speţă: la 15.06.2010, în jurul orei 20.00, R.N., imediat după naşterea la
termen, în condiţii casnice, a unui copil viabil de sex masculin, aflăndu-se într-o stare de
tulburare psihică cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere, şi-a aruncat copilul
într-o groapă cu adâncimea de aproximativ 0,6 m ce se ajla în gospodăria concubinului
său N.I. din satul Socii Noi, raionul Făleşti. In acest mod, i-a cauzat leziuni sub formă de
traumatism cranio-cerebral închis cu hemoragie subarahnoidală difuză, care, asociată cu
neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare, a dus la decesul nou- născutului.
Fapta se califică potrivit art.147 CP RM inclusiv în cazul în care acţiunea sau
inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă s-a realizat în interiorul perioadei „imediat
după naştere”, iar moartea s-a produs după consumarea acestei perioade.
1
Sentinţa Judecătoriei raionului Făleşti din 05.08.2010. Dosarul nr.1-110/10. http://jfa.justice.md
216
Dimpotrivă, fapta nu urmează a fi calificată în conformitate cu art.147 CP RM, ci

conform art.145 CP RM, dacă lipsirea ilegală de viaţă a copilului a fost comisă nu
în intervalul de timp „imediat după naştere”, ci într-un moment ulterior acestuia.
Infracţiunea de pruncucidere este o infracţiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul survenirii morţii cerebrale a victimei.
Nu se exclude posibilitatea tentativei la infracţiunea de pruncucidere. în acelaşi
timp, nu este posibilă pregătirea de infracţiunea de pruncucidere. Aşa cum se va
putea vedea infra, este posibil ca făptuitoarea să se pregătească de lipsirea de viaţă a
copilului pe care îl va naşte. Dar aceasta nu înseamnă că ea se pregăteşte de
săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se exprimă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Momentul apariţiei inten ţiei de
a lipsi de viaţă copilul nou-născut nu are nici o relevanţă asupra calificării
pruncuciderii.
Nu este exclus ca femeia gravidă să procure, să adapteze, să fabrice mijloacele
de lipsire de viaţă a copilului pe care preconizează să-l nască, sau să creeze
intenţionat, pe altă cale, condiţii pentru a-1 lipsi de viaţă. Deci, să-şi demonstreze
premeditarea în raport cu lipsirea de viaţă a copilului pe care îl va naşte. De
remarcat că nu întâmplător utilizăm o formulare lipsită de o precizie
particularizantă: „lipsirea de viaţă a copilului pe care îl va naşte”. De ce? Pentru că,
deocamdată, luând în consideraţie ipoteza supravenirii intenţiei, nu se cunoaşte ce
infracţiune va comite ea până la urmă: pruncucidere sau omor intenţionat?
•<, faptul că mama victimei a demonstrat premeditare în legătură cu lipsirea de
viaţă a copilului pe care îl va naşte nu neapărat înseamnă că fapta, pe care urmează
s-o săvârşească, nu poate fi calificată conform art.147 CP RM. Chiar dacă hotărârea
de a lipsi de viaţă victima este preexistentă naşterii, aceasta îşi pierde orice
semnificaţie, fiind eclipsată de starea emoţională deosebită din timpul naşterii sau
imediat după naştere. Starea emoţională respectivă domină asupra constantelor
social-psihologice ale femeii. în această situaţie ea se comportă conform schemei
simplificate „stimUl-reacţie”, fără a mai reuşi să facă o estimare interioară a tuturor
„pro” şi „contra”. De aceea, făptuitoarea poate premedita orice, cu excepţia stării de
tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, stare care este cauzată
de naştere. O asemenea stare nu poate fi programată. Deci, ea poate să apară,
inclusiv, la făptuitoarea care a premeditat lipsirea de viaţă a propriului copil. Nu
este exclus că s-a pregătit de comiterea omorului intenţionat. Insă, îi vom califica
fapta conform
217
art.147 CP RM, deoarece nu putem ignora prezenţa stării emoţionale specifice care
îi determină atenuarea răspunderii penale. Ceea ce are loc la momentul săvârşirii
infracţiunii eclipsează tot ceea ce întreprinde făptuitoarea ante-factum. Astfel, este
posibil ca intenţia iniţială (de a săvârşi omorul intenţionat) să sufere transformare,
aşa încât intenţia supravenită să constea în intenţia de a săvârşi pruncuciderea.
Mai mult, în această ipoteză, atestăm concurenţa dintre o componenţă de
infracţiune cu circumstanţe atenuante şi o componenţă de infracţiune cu cir-
cumstanţe agravante. Prevederea de la lit.a) art.117 CP RM ne obligă să soluţionăm
concurenţa dintre art.147 CP RM şi lit.a) alin.2) art.145 CP RM în favoarea normei
care incriminează fapta de pruncucidere.
In contextul analizei intenţiei de a săvârşi pruncuciderea, este oportună
examinarea problemei privind delimitarea acestei fapte infracţionale de lăsarea în
primejdie (art.163 CP RM). Criteriul de delimitare este următorul: în cazul lăsării
în primejdie, făptuitoarea doreşte ca cineva să-i poarte de grijă copilului ei nou-
născut; în situaţia pruncuciderii, ea doreşte sau admite moartea victimei. Orientarea
intenţiei este apreciată în funcţie de timpul şi locul abandonării nou - născutului, de
starea ei fizică la momentul abandonării lui, de probabilitatea salvării lui, de faptul
cât de repede după abandonare copilul va putea fi descoperit etc. De exemplu,
lăsarea nou-născutului în pădure sau în câmp, departe de locurile animate şi căile
de circulaţie, vorbeşte clar despre prezenţa intenţiei de pruncucidere. în contrast,
lăsarea nou-născutului într-un cărucior, în timpul verii, la uşa maternităţii,
mărturiseşte cel mai probabil despre intenţia de a comite fapta de lăsare în
primejdie.
Deşi motivele nu influenţează calificarea pruncuciderii, stabilirea lor ajută la
aprecierea corectă a faptei. Astfel, ca motive ale pruncuciderii evoluează: năzuinţa
de a evita dezonoarea şi ruşinea de a avea un copil provenit dintr-o relaţie
extraconjugală, dintr-un viol sau incest; năzuinţa de a nu complica evoluţia
favorabilă a carierei profesionale de actriţă, balerină, prezentatoare, top-model etc.;
năzuinţa de a pune capăt suferinţelor unui copil malformat etc.
Cu certitudine, semnul definitoriu al laturii subiective a pruncuciderii este
starea emoţională specială în care se află făptuitoarea, şi anume - starea de tulburare
fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere. în lipsa acestei
stări emoţionale specifice, omorul copilului nou-născut de către mama acestuia,
chiar dacă este săvârşit in timpul naşterii sau imediat după naştere, urmează a fi
218
calificat în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Esenţa stării de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului,
cauzate de naştere, constă în aceea că ea apare la femeie în rezultatul impactului
fizic şi psihic al procesului naşterii (infecţii, intoxicaţii, psihotraumatisme, anemii, carenţe
endocrine periodice, teren neurodistrofic etc.) asupra organismului şi echilibrului sufletesc al

femeii, slăbit de situaţia creată de diverşi agenţi nocivi, care are implicaţii nefavorabile şi
traumatizante. Trăind un şoc fizic şi psihic puternic, făptuitoarea nu se poate decide în ceea
ce priveşte varianta corectă de conduită şi comite omorul copilului nou-născut pentru a-şi
soluţiona gravele probleme de ordin personal sau familial.
Pentru existenţa stării emoţionale specifice, care dă temei de atenuare a răspunderii
penale conform art.147 CP RM, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii: 1) această stare să se exprime într-o tulburare fizică sau psihică; 2) starea dată să fie
cauzată de naştere; 3) starea respectivă să aibă ca efect diminuarea discernământului.
în ce priveşte circumstanţele care mărturisesc despre existenţa stării de tulburare fizică
sau psihică, acestea se referă în special la aspectul exterior şi la comportamentul femeii în
timpul naşterii sau imediat supă naştere: faţa palidă speriată sau faţa roşie agitată; pupilele
ochilor mărite; expresia de suferinţă şi frică în ochi; dinţii strânşi; gura uscată; frecvenţa
respiraţiei mărită; puls des, tensionat; tremură întregul corp; emite gemete, ţipete, urlete;
manifestă reflexul de apărare şi tendinţa de evadare etc. Trebuie de tMUţiOURt Că, IU
CODÎOĂÎQ} infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM, tulburarea fizică sau psihică trebuie să
depăşească prin gravitatea şi intensitatea sa tulburarea acceptată sau normală suportată de
majoritatea mamelor.
De asemenea, starea de tulburare în care se află făptuitoarea trebuie să fie într-un raport
de cauzalitate cu procesul naşterii. Dacă această stare a fost provocată de alte procese
fiziologice sau patologice, de ordin fizic sau psihic, din organismul femeii, cele comise de ea
nu pot forma fapta de pruncucidere.
în fine, starea emoţională analizată trebuie să aibă ca efect diminuarea discernământului.
Prin discernământ trebuie de înţeles facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca şi a
aprecia lucrurile la justa lor valoare. în contextul pruncuciderii, diminuarea discernământului
se exprimă în aceea că, deşi făptuitoarea înţelege că săvârşeşte o faptă prevăzută de legea
penală, ea nu-şi apreciază fapta ca omor, mai ales ca omor săvârşit asupra propriului copil.
Cu alte cuvinte, făptuitoarea se află într-o stare psihică intermediară situată între
discernământul deplin şi absenţa acestuia (iresponsabilitate).
Subiectul infracţiunii de pruncucidere este: 1) persoana fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani şi care este
2) mama victimei, ceea ce înseamnă că pruncuciderea este o infracţiune cu autor unic, care
exclude participaţia.
Aşadar, subiectul infracţiunii analizate este un subiect special. Infracţiunea de
pruncucidere este o infracţiune proprie (cu autor unic), deoarece un copil nou-născut nu
poate avea decât o singură mamă. Intre mamă şi victimă trebuie să existe o rudenie de sânge.
Adică, subiectul pruncuciderii poate fi doar mama biologică a victimei.
Pentru calificarea faptei în baza art.147 CP RM nu contează dacă mama victimei este
căsătorită sau nu, dacă raporturile sexuale în urma cărora copilul a fost conceput au avut loc
în cadrul căsătoriei sau au avut un caracter extraconjugal. Nu este relevant pentru Existenţa
infracţiunii în cauză nici dacă respectivele raporturi sexuale au fost consimţite de viitoarea
mamă sau aceasta a rămas însărcinată în urma unui viol.
219
In cazul în care făptuitoarea lipseşte de viaţă un copil străin (când ea conştientizează

acest fapt), ea, chiar dacă este parturientă sau lăuză, trebuie să răspundă conform
prevederilor de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. în acelaşi timp, dacă ea va lipsi de viaţă un
copil străin, pe care l-a perceput eronat în calitate de copil propriu, fapta trebuie calificată ca
tentativă la infracţiunea prevăzută la art.147 CP RM. Or, din cauze independente de voinţa
făptuitoarei, aceasta lipseşte de viaţă nu copilul nou-născut a cărui mamă este, dar un copil
nou-născut oarecare. Astfel, intenţia de săvârşire a pruncuciderii se realizează numai în
parte. Ea nu se realizează în partea vizând calitatea specială a victimei în planul legăturii de
rudenie a acesteia cu subiectul infracţiunii.
Această din urmă ipoteză, care priveşte eroarea asupra persoanei victimei (error in
personam), trebuie deosebită de eroarea asupra modului de executare a infracţiunii (aberratio
ictus). In această situaţie este posibil ca făptuitoarea, care urmăreşte să lipsească de viaţă pe
unul din gemeni care s-a născut cu malformaţii congenitale, din cauza unei greşite mânuiri a
instrumentului infracţiunii, să lipsească de viaţă în locul acestuia pe celălalt gemene nou-
născut, aflat în apropiere de primul şi care era sănătos. Ceea ce face în acest caz inoperantă
eroarea asupra modului de executare a infracţiunii este identitatea valorilor sociale ocrotite
de legea penală: atât victima vizată, cât şi victima efectivă au calitatea de copil nou-născut
având legătura de rudenie cu subiectul infracţiunii. De aceea, în cazul dat, răspunderea se va
aplica în baza art.147 CP RM.
în alt context, aşa cum s-a menţionat mai sus, participaţia este de neconceput la
infracţiunea de pruncucidere, deoarece tratamentul atenuat, prescris de legiuitor, se răsfrânge
exclusiv asupra făptuitoarei, având un caracter personal, legat de procesele de graviditate şi
naştere. Tratamentul atenuat aplicat mamei copilului nou-născut pentru lipsirea lui de viaţă
este condiţionat de starea ei psiho- fiziologică specifică din timpul naşterii sau imediat după
naştere. Acest factor se
220
raportează exclusiv la persoana făptuitoarei şi nu poate determina o influenţă atenuantă

asupra calificării faptelor celorlalţi participanţi la această infracţiune.
Pentru a exista participaţie, este necesar ca toţi făptuitorii să săvârşească aceeaşi
infracţiune, ceea ce determină unitatea de calificare a faptei. însă în cazul în care la lipsirea
de viaţă a nou-născutului iau parte două sau mai multe persoane, printre care şi mama
victimei, nu putem vorbi despre unitatea de calificare a faptei. Aceasta deoarece acele una
său mai multe persoane, pe de o parte, şi mama victimei, pe de ală parte, nu săvârşesc
aceeaşi infracţiune. Conştientizând relaţia pe care o are cu victima, mama acesteia îşi dă
seama că săvârşeşte pruncucidere. Pe de altă parte, conştientizând că nu au aceeaşi relaţie
specifică cu victima, celelalte persoane îşi dau seama că săvârşesc infracţiunea de omor
intenţionat. Aceasta rezultă din elementara prezumţie de cunoaştere a legii penale şi nu
necesită cunoştinţe speciale în domeniul dreptului penal. Astfel, obiectiv, cele două sau mai
multe persoane (inclusiv mama victimei) săvârşesc aceeaşi faptă. Nu însă şi subiectiv.
Totuşi, chiar în plan obiectiv, toate aceste persoane iau parte la lipsirea de viaţă a
copilului nou-născut. Deci, la o faptă care poate fi matrice atât pentru pruncucidere, cât şi
pentru omorul intenţionat. De aceea, luând în consideraţie că teoria accesorietăţii
participaţiei nu este funcţională în cazul pruncuciderii, teza participaţiei la pruncucidere nu
ar fi cu nimic mai prioritară decât teza participaţiei la omorul intenţionat. Iată de ce, nu poate
fi acceptată nici prima teză, nici cea de-a doua. Pe cale de consecinţă, contribuţia mamei
victimei şi contribuţia celorlalte persoane trebuie disociate, constituind infracţiuni de sine
stătătoare.
In aceste condiţii, dacă lipsirea de viaţă a copilului nou-născut dste săvârşită împreună
cu alte persoane, atunci: a) mama acestuia va răspunde în calitate de autor al infracţiunii
prevăzute la art.147 CP RM; b) celelalte persoane vor răspunde ca autori ai infracţiunii
prevăzute la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, dacă nu mai sunt prezente şi alte circumstanţe
agravante.
Dacă mama şi-a lipsit de viaţă copilul nou-născut, în rezultatul organizării, instigării sau
complicităţii altor persoane, ea trebuie trasă la răspundere ca autor al infracţiunii de
pruncucidere, pe când cei care au organizat săvârşirea infracţiunii de către ea, au instigat-o
sau i-au fost complici trebuie traşi la răspundere potrivit art.42 şi lit.e) alin.(2) art.145 CP
RM, dacă nu mai sunt prezente şi alte circumstanţe agravante.
Totodată, dacă mama copilului nou-născut a avut rolul de organizator, instigator sau de
complice la lipsirea de viaţă a acestui copil de către o altă persoană, ultima trebuie să
răspundă ca autor al infracţiunii prevăzute la art.lit.e) alin.( 2) art.145 CP RM, dacă nu mai
sunt prezente şi alte circumstanţe agravante.
221
Mama victimei trebuie trasă la răspundere conform art.42 şi art.147 CP RM. Nu -i putem
interverti mecanicist calitatea de organizator, instigator sau de complice în cea de autor,
deoarece în aşa caz s-ar încălca o serie de principii ale dreptului penal. Considerăm că doar
în astfel de situaţii se poate vorbi despre contribuţie la săvârşirea infracţiunii de
pruncucidere, deşi în lipsa unei partici- paţii propriu-zise.
Astfel, se poate vedea că teoria accesorietăţii participaţiei este o teorie aplicabilă în
majoritatea ipotezelor de calificare, dar nu în toate. Ea nu este o teorie universală. Există
excepţii care scapă incidenţei acestei teorii. Una din aceste excepţii este tocmai cazul când la
lipsirea de viaţă a copilului nou-născut iau parte două sau mai multe persoane, printre care şi
mama victimei. în acest caz, acţiunile tuturor celorlalte persoane (altele decât mama
victimei) nu vor avea un caracter dependent în raport cu cea a autorului.
§ 4. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
La art.148 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de lipsire de viaţă la

dorinţa persoanei (eutanasie), adică pentru lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o
maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa
victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora.
Atenuarea răspunderii penale în cazul acestei forme de omor se justifică prin faptul că
lipsirea de viaţă se face la dorinţa victimei (sau a rudelor acesteia - în cazul victimei
minore). în plus, lipsirea de viaţă este realizată din motive „sociale”, în vederea încetării
suferinţelor fizice ale unei persoane pe care o aşteaptă o moarte apropiată.
Se pare că, din punctul de vedere al celuia căruia cu bună-ştiinţă îi este predestinat să
moară, din cauza bolii sau a suferinţei, care imploră să fie lipsit de viaţă, încetarea vieţii va
reprezenta o binefacere. Prin prisma învăţăturilor creştine, nu se consideră binefacere
lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul
insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei. De pe poziţii laice, o
asemenea faptă este considerată de stat ca fiind penalmente condamnabilă. Legea penală
apără relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei, nu relaţiile sociale cu privire la calitatea
vieţii pe care o duce o persoană.
Desigur, în ipoteza lipsirii de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau
cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice - dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora - s-ar putea presupune
222
că cele săvârşite de făptuitor au ca scop satisfacerea interesului personal al celui lipsit de

viaţă. însă, astfel, se va ignora că o asemenea faptă încalcă ordinea intrinsecă, specifică
tuturor relaţiilor sociale. Aceasta întrucât fiecare persoană, care săvârşeşte infracţiunea, este
subiectul relaţiei sociale, căreia îi aduce atingere fapta pe care o comite. Indiferent de
modificările pe care le produce infracţiunea în mediul exterior şi de formele de manifestare a
infracţiunii, ea subminează fundamentele respectivei relaţii sociale din interior. Această
împrejurare explică grija permanentă a societăţii şi a statului în legătură cu protejarea
relaţiilor sociale existente şi a celor nou-apărute împotriva atentărilor asupra lor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dreptul la viaţă nu poate fi privit
prin prisma a două faţete: dreptul de a trăi şi dreptul de a muri. Dispoziţiile art.2 din
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu
pot fi interpretate, fără a risca o distorsiune de limbaj, în sensul că ar conferi un drept
diametral opus dreptului la viaţă, şi anume: dreptul de a muri. Ele nu pot crea un drept la
autodeterminare, potrivit căruia un individ ar putea să aleagă mai degrabă moartea decât
83
viaţa. Aşadar, nu este permisă producerea morţii, cu acordul victimei, nici de către o altă
persoană.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.148 CP RM îl constituie relaţiile
sociale cu privire la viaţa persoanei. în situaţia în care este incriminată eutanasia, nu putem
vorbi despre un drept la viaţă disponibil al persoanei. Aceasta pentru că, deşi victima îşi dă
acordul să fie lipsită de viaţă, consimţământul ei nu are valoarea unei cauze care să înlăture
caracterul penal al faptei.
Obiectul material al eutanasiei îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracţiunii prevăzute la art.148 CP RM este persoana care suferă de o maladie
incurabilă sau ale cărei suferinţe fizice au un caracter insuportabil şi care şi-a exprimat
dorinţa de a fi lipsită de viaţă. Victimă poate fi şi o persoană minoră. în acest caz, dorinţa
victimei de a fi lipsită de viaţă trebuie exprimată de o rudă adultă a acesteia. în acord cu
art.134 CP RM, rude ale victimei minore a infracţiunii de eutanasie trebuie considerate toate
persoanele care au cu acea victimă o legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o
altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni are următoarea structură: 1) fapta prejudiciab ilă care
constă în acţiunea sau în inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a unei alte persoane; 2)
urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) circumstanţele săvârşirii infracţiunii:
a) legătura dintre lipsirea de viaţă a persoanei şi maladia incurabilă a acesteia sau caracterul
insuportabil al
83
CaseofPrettyvs. United Kingdom. http://cmiskp.echr.coe.int
suferinţelor fizice ale acesteia; b) existenţa dorinţei victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora de a fi lipsită de viaţă.
In cazul eutanasiei, fapta prejudiciabilă poate îmbrăca forma acţiunii
sau a inacţiunii. In cazul acţiunii, fapta se numeşte eutanasie activă (sau
„procede« seringii umplute”), concretizându-se în: majorarea dozei
medicaţiei prescrisa (de exemplu, a preparatelor barbiturice) până la cea
letală; efectuarea unei injecţii mortale; gazarea victimei cu monoxid de
carbon; utilizarea unei „maşini ■ morţii” speciale (de exemplu, mercytron-
ul creat de Jack Kevorkian) etc.
Eutanasia poate fi săvârşită şi pe calea inacţiunii, numindu-se eutanasi
pasivă ori negativă (sau „procedeul seringii amânate”). Aceasta se exprimă
ia abţinerea de la îndeplinirea acţiunilor îndreptate spre menţinerea vieţii
persoana (de exemplu, privarea de toate cele necesare vieţii - apă, mâncare,
căldură etc. sal de cele care sunt folositoare menţinerii vieţii - reanimarea
sau tratamentul medial care îi poate oferi victimei şansa de a continua viaţa
în condiţii normale).
Nu reprezintă eutanasie sinuciderea asistată de un lucrător medical,
atinn când lucrătorul medical ajută persoana, care suferă de o maladie
incurabilă saa ale cărei suferinţe fizice au un caracter insuportabil, să se
sinucidă. AceaS® faptă, constituind înlesnirea sinuciderii, nu este
sancţionată în conformitate J legea penală a Republicii Moldova.
Despre eutanasie ca infracţiune se poate vorbi numai dacă se urmăregH
curmarea vieţii persoanei sau precipitarea morţii ei. De aceea, nu putem
von despre eutanasie nici în cazul asistenţei paliative, aceasta din urmă
presupună« o asemenea metodă care îmbunătăţeşte calitatea vieţii
pacienţilor şi a membritai familiilor acestora în cazul unei boli incurabile,
asigurând profilaxia, evaluarea şi înlăturarea durerilor şi a altor probleme
fizice, psihosociale şi spirituale. Dea asistenţa paliativă abordează moartea
ca pe un proces normal, totuşi ea sprijiH un mod activ de viaţă pe care îl
poate duce pacientul până în momentul morăj şi nu are ca scop apropierea
morţii.
In conformitate cu Legea ocrotirii sănătăţii, adoptată de Parlamentul
Repubfl cii Moldova la 28.03.199584, pacientul are dreptul să moară cu
demnitate.85
84
85
Refuzul benevol al pacientului de a i se acorda tratament trebuie să fie ca şi
acordul de a i se acafl tratament. Prin urmare, pacientul poate renunţa la măsurile de
menţinere a activităţii vitale a organâ^H lui, prin aceasta apropiind momentul despărţirii de
viaţă. Vindecarea este scopul principal al actni^f profesionale a unui medic. Atunci insă când
vindecarea nu este posibilă, la solicitarea pacientului,

este obligat să-i uşureze suferinţele. Medicina implică în orice împrejurări respectarea
constantă a vksiJ autonomiei morale şi a liberei alegeri a pacientului. Totuşi, medicul poate,
în caz de afecţiune incurafe^^| terminală, să se limiteze la a uşura suferinţele fizice şi morale
ale pacientului, dându-i tratamente adec^^B menţinând atât cât e posibil calitatea unei vieţi
care se încheie. Este imperativ ca muribundul să fie âfl până la sfârşit şi să se acţioneze în aşa
fel, încât să i se permită să-şi păstreze demnitatea.
Interpretând această prevedere, este necesar a menţiona că nu va exista eutanasie nici în

următoarele cazuri:
1) când se întrerupe sau se omite un astfel de tratament care ar avea un impact
nefavorabil asupra persoanei (de exemplu, tratamentul care doar i-ar prelungi viaţa în
condiţii inumane, fără a uşura starea pacientului);
2) când este sistată reanimarea, deoarece nici un fel de tratament nu mai are un efect
pozitiv, nu uşurează suferinţele, nu lasă nici o şansă pentru însănătoşire, ci prelungeşte doar
agonia);
3) când nu este reanimat un copil nou-născut malformat sau având o patologie gravă, a
cărei evoluţie firească conduce spre moarte (când viaţa poate fi prelungită doar în mod
artificial, fără o speranţă de ameliorare şi de apariţie a capacităţii de existenţă autonomă,
neasistată de aparatura medicală);
4) când se permite „a muri în linişte” unui suferind de o boală incurabilă care
evoluează, în mod firesc, către moarte în timp scurt (când orice terapie ar permite
prelungirea vieţii în condiţii insuportabile şi doar pentru un scurt timp).
Aşadar, dreptul la o moarte demnă nu este un drept de a omorî şi nici un drept la
sinucidere, ci un drept la moarte netulburată, cu toată demnitatea omenească şi creştină. în
faţa producerii morţii apropiate şi inevitabile, când sunt epuizate toate posibilităţile medicinii
modeme, medicului îi este permis, la drept vorbind, să ia decizia de a întrerupe o astfel de
asistenţă care doar ar prelungi viaţa, în condiţii de suferinţe irezistibile, pentru un scurt timp.
însă, nu poate fi întrerupt cursul unui tratament obişnuit, prescris tuturor pacienţilor în
asemenea situaţii (de exemplu, alimentarea, hidratarea, îndepărtarea secreţiei bronhiale,
tratamentul extern al plăgilor, decubitusurilor şi infecţiilor de piele etc.).
în contextul infracţiunii analizate, lipsirea ilegală de viaţă a victimei poate avea la bază
numai două cauze având un caracter alternativ: 1) victima suferă de o boală incurabilă; 2)
suferinţele fizice ale victimei au un caracter insuportabil.
în medicină, calitatea de boală incurabilă trebuie considerată ca atare luându-se în calcul
şi mijloacele, posibilităţile de care dispun la moment medicii. Conceptul de boală incurabilă
este relativ determinat şi stabilirea conţinutului acestuia depinde în mare măsură de evoluţia
progresului tehnico- ştiinţific al societăţii şi de metodele de tratare disponibile. în acelaşi
timp, nu poate fi acceptată poziţia conform căreia determinarea calităţii bolii ca fiind
incurabilă depinde de starea materială a pacientului. 86 în general, boală
86
Una dintre implicaţiile actuale, care au legătură cu problema eutanasiei, o reprezintă
posibilităţile materiale ale celui care suferă de o maladie incurabilă sau ale cărui suferinţe
fizice au un caracter insuportabil. Nu oricare asemenea persoană poate să suporte cheltuielile
pe care le presupune un tratament costisitor şi, de aceea, poate să renunţe la acesta. In
literatura ştiinţifică, o renunţare ca aceasta se numeşte „ortanasie”. în acelaşi timp, histanasia
constituie menţinerea în viaţă a celui care suferă de o maladie incurabilă, dar ale cărui
225
incurabilă înseamnă o boală nevindecabilă, lipsind orice alternativă de

tratament. Doar o expertiză medico-legală complexă poate confirma cu
exactitate dacă tratamentul bolii victimei putea să ofere sau nu şanse de
însănătoşire.
Cât priveşte caracterul insuportabil al suferinţelor victimei, acesta
poate viza doar suferinţele ei fizice (nu sunt suficiente suferinţele morale).
Doar o comisie de medici-experţi poate stabili dacă suferinţele fizice ale
victimei aveau sau nu un caracter insuportabil.
Pentru a fi posibilă atenuarea răspunderii penale pentru eutanasie, mai
este necesar ca, în prealabil, victima să-şi fi manifestat dorinţa. Dorinţa
trebuie exprimată de o'persoană în deplinătatea facultăţilor sale mintale şi
care deci îşi dă seama de ceea ce cere. Dorinţa unui minor de a fi lipsit de
viaţă este irelevantă; doar rudele, care au atins la momentul săvârşirii
infracţiunii vârsta dej8 ani, pot încuviinţa lipsirea de viaţă a unui minor.
Contribuţia acestor rude, exprimată în încuviinţarea lipsirii de viaţă a
victimei minore, trebuie considerată complicitate la infracţiunea de
eutanasie (complicitate concretizată în înlăturarea de obstacole în calea
săvârşirii eutanasiei).
Lipsirea de viaţă a unui minor, în legătură cu o maladie incurabilă sau
cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă nu a existat dorinţa
rudelor adulte ale acestuia, se va califica în conformitate cu lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM. Un reprezentant legal sau oricare altă persoană, care nu
este rudă a victimei minore, nu poate încuviinţa lipsirea de viaţă a unui
minor în contextul infracţiunii prevăzute la art.148 CP RM. Lipsirea de
viaţă a unui minor, încuviinţată de o astfel de persoană, urmează a fi
calificată conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Totodată, contribuţia
reprezentantului legal sau a oricărei alte persoane care nu este rudă a
victimei minore, exprimată în încuviinţarea lipsirii de viaţă a victimei
minore, trebuie considerată complicitate la infracţiunea prevăzută la lit.e)
Aceleaşi soluţii de calificare se impun în situaţia în care se realizează
aşa- numita „eutanasie non-voluntară”. Se are în vedere lipsirea de viaţă a
unei
suferinţe fizice nu au un caracter insuportabil, cu ajutorul unor preparate excepţionale, uneori

extrem de costisitoare. La rândul său, distanasia presupune menţinerea în viaţă a celui care
suferă de o maladie incurabilă, dar ale cărui suferinţe fizice nu au un caracter insuportabil, cu
ajutorul unor mijloace terapeutice extrem de costisitoare.
226
persoane iresponsabile, în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul

insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei (dorinţă care nu poate
produce nici un fel de efecte, deoarece este exprimată de o persoană care nu este în
deplinătatea facultăţilor sale mintale şi care deci nu îşi dă seama de ceea ce cere). Lipsirea de
viaţă a unei persoane iresponsabile, chiar încuviinţată de rudă, reprezentantul legal sau de
oricare altă persoană, urmează a fi calificată conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Totodată,
contribuţia rudei, a reprezentantului legal sau a oricărei alte persoane, exprimată în
încuviinţarea lipsirii de viaţă a victimei, trebuie considerată complicitate la infracţiunea
prevăzută la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de eutanasie, urmează ca dorinţa victimei să
întrunească următoarele condiţii:
1) să fie exprimată înainte de comiterea infracţiunii de eutanasie; nu are relevanţă
penală durata perioadei de timp de la exprimarea dorinţei victimei până la comiterea propriu -
zisă a infracţiunii;
2) să fie adresată subiectului infracţiunii, întrucât tocmai exprimarea dorinţei respective
de către victimă reprezintă un punct-cheie în formarea intenţiei subiectului;
3) să fie insistentă; se are în vedere accentuarea caracterului serios şi decisiv al unei
asemenea hotărâri;
4) să fie clară, adică să exprime anume voinţa persoanei de a fi lipsită de viaţă şi nu să
se refere indirect la aceasta;
5) să fie fermă şi persistentă, excluzând ideea de hotărâre luată în pripă într-un moment
de depresie;
6) să fie liber exprimată, adică să reprezinte o expresie a voinţei victimei, fără o
oarecare influenţă sau presiune din partea terţelor persoane.
Consimţământul victimei de a fi lipsită de viaţă nu poate fi privit ca o cauză ce înlătură
caracterul penal al faptei specificate la art.148 CP RM. In acest caz, făptuitorul, care
îndeplineşte dorinţa victimei de a fi lipsită de viaţă, nu poate invoca consimţământul acesteia
şi este pasibil de răspundere în baza art.148 CP RM.
Aşa-numita „eutanasie involuntară”, adică eutanasia săvârşită împotriva dorinţei unei
victime care îşi poate exprima voinţa (sau împotriva dorinţei rudelor adulte ale unei victime
minore, care îşi pot exprima voinţa), atrage răspunderea nu în baza art.148 CP RM, dar în
baza art.145 CP RM.
Eutanasia trebuie deosebită de fapta săvârşită în starea de extremă necesitate, în esenţă,
această stare presupune cauzarea legitimă a unor daune în scopul protejării unui interes
personal sau a unui interes public. Principalele distincţii
dintre eutanasie şi fapta săvârşită în stare de extremă necesitate se exprimă în
următoarele:
1) în ipoteza stării de extremă necesitate, pericolul pentru anumite valori
sociale nu poate fi înlăturat decât pe calea cauzării de daune în scopul protejării
altor valori sociale. In cazul eutanasiei, se iau în consideraţie numai interesele unei
singure persoane - ale victimei;
2) în ipoteza stării de extremă necesitate, toate acţiunile se caracterizează prin
oportunitate, presupunând săvârşirea faptei în intervalul de timp marcat de apariţia
pericolului şi înlăturarea acestuia. în cazul eutanasiei, scurgerea timpului este în
dezavantajul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau ale cărei suferinţe
fizice au un caracter insuportabil. De aceea, limitele temporale de săvârşire a faptei
sunt subordonate acestei împrejurări;
3) în ipoteza stării de extremă necesitate, urmările provocate de către făptuitor
trebuie să fie mai puţin grave decât cele înlăturate. în cazul eutanasiei, gravitatea
daunelor înlăturate (maladia incurabilă sau suferinţele fizice având un caracter
insuportabil) doar în opinia subiectivă a făptuitorului este mai mare decât gravitatea
daunelor provocate (moartea „uşoară”).
De asemenea, eutanasia trebuie deosebită de fapta săvârşită în prezenţa unui
risc întemeiat. Riscul se consideră întemeiat, dacă scopul socialmente util urmărit
nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat
măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.
Riscul nu poate fi considerat întemeiat, dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul
pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.
în speranţa de a elibera victima de maladia incurabilă sau de suferinţele fizice având
un caracter insuportabil, făptuitorul alege calea disperată a eutanasiei. Comparând
eutanasia cu fapta săvârşită în prezenţa unui risc întemeiat, se poate susţine că
făptuitorul recurge la soluţia eutanasiei, riscând provocarea morţii „uşoare” în
vederea realizării scopului de a elibera victima de maladia incurabilă sau de
suferinţele fizice având un caracter insuportabil. Dar, există şi deosebiri între
eutanasie şi fapta săvârşită în prezenţa unui risc întemeiat:
1) una dintre trăsăturile faptei săvârşite în prezenţa riscului întemeiat constă în
urmărirea unor scopuri socialmente utile. Nu poate fi socialmente util scopul celui
care omoară victima, chiar dacă acesta urmăreşte eliberarea victimei de maladia
incurabilă sau de suferinţele fizice având un caracter insuportabil;
2) riscul nu poate fi considerat întemeiat, dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat,
printre altele, cu pericolul pentru viaţa persoanei. în cazul eutanasiei, pericolul
pentru viaţa victimei este prezent întotdeauna. Mai mult, acest pericol îşi găseşte
obiectivizarea tocmai pe calea săvârşirii eutanasiei;
229
3) persoana care săvârşeşte o faptă în prezenţa riscului întemeiat este liberată

de răspundere penală. Riscul, care însoţeşte săvârşirea eutanasiei, nu îndeplineşte
condiţiile pentru a fi considerat risc întemeiat, deci nu poate avea ca efect liberarea
făptuitorului de răspundere penală.
Infracţiunea prevăzută la art.148 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii morţii cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a eutanasiei se caracterizează, în primul rând, prin vinovăţie
sub formă de intenţie directă sau indirectă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii
se exprimă în compătimire.
Subiectul infracţiunii date este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Legiuitorul nu cere nici o calitate
specială pentru subiect. Acesta poate fi un medic sau un asistent social, dar şi
oricare altă persoană.
§ 5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
La art.149 CP RM infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă este incri-

minată într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată. Răspunderea pentru
infracţiunea în varianta-tip este stabilită la alin.(l) art.149 CP RM. Lipsirea de viaţă
din imprudenţă a două sau mai multor persoane reprezintă varianta agravată a
infracţiunii analizate, fiind prevăzută la alin.(2) art.149 CP RM.
Progresele extraordinare ale ştiinţei şi tehnicii oferă azi societăţii umane
beneficiul numeroaselor mijloace menite să uşureze munca şi viaţa oamenilor, să le
sporească confortul, să le deschidă posibilităţi extraordinare de deplasare, de
comunicare, cunoaştere şi instruire, de îngrijire a sănătăţii, de recreere şi agrement
etc. Această evoluţie favorabilă aduce însă, ca revers al medaliei, şi o sporire
permanentă a pericolelor la care poate fi expusă viaţa oamenilor. în mod firesc,
cetăţeanul care trăieşte în societatea modernă trebuie să fie instruit la un nivel
corespunzător pentru ca să poată folosi în condiţii de siguranţă mijloacele tehnice şi
tehnologia modernă şi, totodată, să fie educat în sensul conştientizării faptului că
responsabilitatea pentru conduita sa sporeşte. în fine, pentru apărarea vieţii
oamenilor împotriva acelor conduite care ignoră sau nesocotesc regulile generale
sau speciale de prudenţă societatea este îndreptăţită să recurgă, la nevoie, la măsuri
de constrângere juridică, inclusiv cu caracter penal.
Lipsirea de viaţă din imprudenţă constituie rezultatul indisciplinei, neatenţiei şi
230
lipsei de precauţie a făptuitorului. Deşi gradul de pericol social al acestei infracţiuni

este mai redus în comparaţie cu cel al infracţiunilor săvârşite prin
231
omor, aceasta nu înseamnă că consecinţele lipsirii de viaţă din imprudenţă sunt
întotdeauna mai puţin grave. în condiţiile progresului tehnico-ştiinţific se remarcă o
vădită tendinţă de creştere a frecvenţei comiterii acestei infracţiuni. De aceea,
periculozitatea cazurilor de lipsire de viaţă din imprudenţă nu trebuie subestimată.
relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al lipsirii de viaţă din imprudenţă îl constituie corpul persoanei.
Latura obiectivă a acestei fapte infracţionale are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de lipsire ilegali de
viaţă a unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală
a victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Există o anumită asemănare între activităţile infracţionale constând în lipsirea
ilegală de viaţă a unei alte persoane, indiferent dacă sunt intenţionate sau
neintenţionate. Totuşi, omorul şi lipsirea de viaţă din imprudenţă comportă
deosebiri chiar în materie de latură obiectivă: fapta de omor dă expresie unei
conduite violente, reprezentând o formă de manifestare a făptuitorului care a luat
hotărârea de a suprima viaţa unei persoane şi se foloseşte de mijloacele apte să
realizeze acest scop. în cazul lipsirii de viaţă din imprudenţă nu avem un act de
violenţă, ci o conduită greşită a făptuitorului într-o situaţie perie»» loasă,
susceptibilă să producă, în anumite împrejurări, consecinţe sub formă de moarte
cerebrală a victimei.
Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi comisă prin acţiune sau inacţiune care
se exprimă în încălcarea unor reguli scrise sau nescrise de precauţie, stabilita în
societate. Acţiunea se poate înfăţişa în diverse modalităţi concrete, în gene™
similare celor la care se recurge în cazul infracţiunii de omor intenţionat, impSl când
sau nu folosirea unor instrumente. Spre deosebire de infracţiunea de опта
intenţionat, lipsirea de viaţă din imprudenţă se comite în mod frecvent pda
inacţiune, atunci când făptuitorul omite să facă ceea ce este obligat potrnfl legii,
altor reglementări sau împrejurărilor, pentru a nu cauza moartea unei реи soane
(încălcând conduita prescrisă de legea penală de a nu lipsi de viaţă), i
Spre deosebire de infracţiunile asemănătoare, incriminate de normele соосн
rente (lit.b) art.213, lit.c) art.228, lit.a) alin.(2) art.263, lit.b) alin.(3) şi alimffl (5) şi
(6) art.264, lit.a) art.300, lit.a) art.301, lita) alin.(2) art.329 sau altele da Codul
penal), cea pe care o examinăm este săvârşită în condiţiile trăirii vieM cotidiene şi
ale petrecerii timpului, indiferent de activităţile profesionale şi cdl
232
de serviciu, educative şi social-politice; cu alte cuvinte, se au în vedere condi-

ţiile în care trăiesc toate persoanele fără excepţie.
din momentul survenirii morţii cerebrale a victimei.
între fapta prejudiciabilă şi moartea cerebrală a victimei trebuie să existe o
legătură de cauzalitate. Aceasta trebuie dovedită. Legătura de cauzalitate poate fi
simplă (când moartea victimei este determinată în mod exclusiv de acţiunea sau
inacţiunea făptuitorului), sau complexă (când la producerea morţii victimei au
contribuit, pe lângă acţiunea sau inacţiunea făptuitorului, şi alte cauze ori condiţii
favorizatoare - anterioare, concomitente sau ulterioare). Astfel, pe lângă conduita
făptuitorului, la producerea morţii victimei pot contribui factori cum ar fi: starea
precară a sănătăţii victimei, fapta unei terţe persoane, conduita victimei sau diverşi
factori externi (condiţii meteorologice, utilaje cu periculozitate în exploatare etc.).
Oricum, chiar şi în asemenea situaţii, este suficient să existe o legătură de
cauzalitate sine qua non, adică să se constate că celelalte cauze, fără această faptă
prejudiciabilă, nu ar fi provocat moartea.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.149 CP RM se exprimă în
vinovăţie sub formă de imprudenţă. Imprudenţa se poate exprima în neglijenţă sau
în încredere exagerată. Deşi la calificarea faptei nu contează tipul impru denţei,
stabilirea acestuia este necesară la individualizarea pedepsei. Or, încrederea
exagerată denotă un grad mai ridicat de pericol social în comparaţie cu neglijenţa: în
primul caz făptuitorul prevede posibilitatea producerii morţii, sperând în mod
uşuratic să o evite, pe când în cel de-al doilea caz făptuitorul nu prevede
posibilitatea producerii morţii în prezenţa obligaţiei şi a aptitudinii de a o prevedea.
Există încredere exagerată când făptuitorul a prevăzut că acţiunea sau
inacţiunea sa poate avea ca rezultat moartea unei persoane, dar nu a dorit acest
rezultat, nici nu l-a acceptat, socotind fără temei, în mod uşuratic, că acest rezultat
nu se va produce. Pentru a exista încredere exagerată, făptuitorul trebuie să -şi
întemeieze aprecierea că rezultatul socialmente periculos nu se va produce pe
anumite elemente concrete, obiective, pe care însă le evaluează în mod greşit,
subestimând importanţa acestora şi supraestimându-şi capacitatea de a face ca
rezultatul să nu se producă. încrederea exagerată poate presupune următoarele
ipoteze: evaluarea superficială, neserioasă a consecinţelor conduitei şi a mijloacelor
prin care urmările nedorite ar putea fi prevenite); temeritatea, adică încrederea
exagerată, unită cu atitudinea de sfidare a riscurilor) etc.
Dacă făptuitorul nu se bizuie pe nici un fel de elemente concrete, ci pur şi
simplu speră că, datorită hazardului, nu se va produce rezultatul prevăzut, că nu
233
va avea tocmai, el ghinionul să pricinuiască moartea unei persoane, aceasta
înseamnă că el asumă riscul producerii acelui rezultat, adică acceptă şi o aşa urmare
eventuală: astfel, vinovăţia lui nu se mai concretizează în încrederea exagerată, ci în
intenţia indirectă, iar fapta va fi calificată ca infracţiune de omor intenţionat.
Aşadar, lipsirea de viaţă în rezultatul încrederii exagerate trebuie delimitată de
omorul săvârşit cu intenţie indirectă, luându-se în calcul următoarele: a) în situaţia
încrederii exagerate, făptuitorul prevede numai posibilitatea survenirii morţii în
cazuri similare; în situaţia intenţiei indirecte, făptuitorul prevede nu doar
posibilitatea, dar şi verosimilitatea producerii morţii în cazul concret; b) în situaţia
încrederii exagerate, făptuitorul speră uşuratic că moartea victimei nu va surveni; în
situaţia intenţiei indirecte, făptuitorul, care nu ia nici o măsură de natură să
preîntâmpine moartea victimei, nu doreşte, însă admite în mod conştient survenirea
acestei urmări prejudiciabile.
în cazul neglijenţei ca tip al imprudenţei, făptuitorul nu prevede că acţiunea ori
inacţiunea sa va avea ca rezultat moartea unei persoane, deşi putea şi trebuia să
prevadă acest rezultat Neglijenţa poate presupune următoarele modalităţi: lipsa ori
insuficienţa cunoştinţelor necesare într-un anumit domeniu; lipsa ori insuficienţa
unor aptitudini sau deprinderi practice; făptuitorul a uitat, a adormit etc.
Astfel, s-a considerat că faţă de producerea morţii persoanei s-a manifestat
neglijenţă, dar nu intenţie indirectă, în următoarea speţă: la 12.06.2007, aproximativ
la ora 00.45, B.D. se afla, în stare de ebrietate alcoolică, în casa sa împreună cu
consăteanul I.S. La cererea ultimului să-i arate arma de vânătoare, pe care B.D. o deţinea
ilegal, acesta, fără să-şi dea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale şi fără a
prevedea posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile (deşi trebuia şi putea să le
prevadă), a efectuat o împuşcătură spre peretele din partea opusă amplasării lui I.S. In
timpul împuşcăturii, acesta din urmă şi-a schimbat locul şi s-a aflat în faţa armei. împuşcat
în faţă, I.S. a decedat. Astfel, flindu-i diminuată acuitatea vederii, deoarece era beat, şi
neverificând locul amplasării victimei, B.D. nu s-a asigurat că glonţul nu va nimeri în I.S.
în unele cazuri, lipsirea de viaţă din neglijenţă se consideră, în mod neînte-
meiat, ca fiind intenţionată, spre exemplu: de la o izbitură victima cade, se loveşte
cu capul de un corp contondent şi moare sau cazul în care moartea victimei survine
de la loviturile aplicate de făptuitor. în astfel de cazuri, conştientizarea de către
făptuitor a laturii faptice a acţiunilor (inacţiunilor) sale este apreciată în mod eronat
ca probă a previziunii că va surveni moartea victimei.
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 22.04.2008. Dosarul nr.lra-446/08.
www.csj.md
234
Pentru a verifica temeinicia afirmaţiilor făptuitorului că a lipsit de viaţă

persoana din neglijenţă, că a acţionat fară intenţie, aceste afirmaţii trebuie con-
fruntate cu datele ce caracterizează: acţiunea (inacţiunea) în momentul infracţiunii;
ambianţa în care a fost săvârşită infracţiunea; relaţiile făptuitorului cu victima;
conduita făptuitorului după lipsirea victimei de viaţă etc.
Nu există imprudenţă în cazul când făptuitorul, cu toată diligenţa de care ar fi
dat dovadă, nu putea să prevadă că acţiunea sau inacţiunea sa va avea ca rezultat
moartea unei persoane. într-o asemenea situaţie, rezultatul fiind consecinţa unei
împrejurări care nu putea fi prevăzută, ne vom afla în prezenţa cazului fortuit (art.20
CP RM), care, excluzând vinovăţia, face ca fapta să nu constituie infracţiune.
Pentru calificarea faptei în baza art.149 CP RM nu are importanţă dacă
infracţiunea este săvârşită din aşa-numita „culpă profesională”. Insă, această
împrejurare poate fi avută în vedere la individualizarea pedepsei.
Elementul de referinţă nu constă în acest caz în spiritul de prevedere şi
prudenţă, în bagajul de cunoştinţe şi în experienţa omului obişnuit, ci într-un etalon
superior, şi anume: modelul de conduită pretins profesionistului, meseriaşului ori
celui care îndeplineşte o anumită activitate cu priceperea corespunzătoare şi cu
respectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere statornicite. Acest
model presupune un anumit bagaj de cunoştinţe teoretice şi practice, de deprinderi
şi abilităţi speciale, precum şi o disciplinare a atenţiei şi spiritului de prevedere
adecvate în raport cu complexitatea activităţii şi pericolele pe care le poate genera.
Se are în vedere un nivel de profesionalism obişnuit, mediu, iar nu unul excepţional,
pe care îl pot atinge doar persoane cu pregătire şi însuşiri personale cu totul
remarcabile. Unui conducător auto nu i se va pretinde, bunăoară, abilitatea unui
campion de automobilism, nici unui medic de rând cunoştinţele, talentul şi iscusinţa
unui savant.
Aşa-numita „culpă profesională” se poate înfăţişa în modalităţi concrete
diverse. Ea poate consta în: nepricepere (adică necunoaşterea, neînsuşirea ori
nestăpânirea cunoştinţelor specifice necesare pentru efectuarea corectă a unei
activităţi); nedibăcie (lipsa deprinderilor sau abilităţilor practice necesare, fie din
cauza neînsuşirii lor, fie a unei inaptitudini fizice ori psihice); necunoaşterea ori
cunoaşterea incompletă sau greşită a dispoziţiilor legale sau a măsurilor de
prevedere specifice acelei profesii, meserii sau activităţi, persoana nefiind pre-
ocupată de însuşirea lor; nesocotirea dispoziţiilor legale sau a măsurilor de
prevedere; nebăgarea de seamă (neatenţia, neglijenţa, superficialitatea, lipsa de
08.
1
A se vedea: C.B. Бородин. Преступления против жизни. - Москва: Юристъ, 1999, р.243.
235
prevedere sau diligenţă în desfăşurarea activităţii). Aceste modalităţi pot să se

manifeste de unele singure sau mai multe împreună.
Vizând un domeniu distinct de manifestare a conduitei umane socialmente
periculoase - şi anume: cel al activităţilor de natură profesională a căror desfăşurare
este reglementată fie prin norme juridice, fie prin reguli profesionale dej prevedere
general acceptate, care impun persoanei ce se angajează în executarea acestor
activităţi cerinţe de pregătire profesională, aptitudini şi responsabilitate i sporite,
comparativ cu exigenţa faţă de conduita pretinsă oricărui cetăţean -j aşa-numita
„culpă profesională” relevă, prin diversele ei modalităţi concrete, oi poziţie psihică
a făptuitorului faţă de actele sale şi consecinţele acestora,] precum şi faţă de
rânduielile statornicite pentru protecţia vieţii persoanei de o gravitate cu un grad
mai ridicat decât cel al imprudenţei comune (obişnuite).
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.149 CP RM este persoana fizici
La alin.(2) art.149 CP RM este prevăzută agravarea răspunderii penale in cazul
în care lipsirea de viaţă din imprudenţă a condus la moartea a două sau mai multor
persoane (de exemplu, cazul adolescenţilor care au găsit o grenadă ca] a explodat
cauzându-le unora dintre ei moartea sau cazul persoanelor care m decedat în urma
unui incendiu pus la cale din teribilism de către o altă persoana sau cazul turiştilor
care şi-au pierdut viaţa din vina conducătorului de grup etc.)J
Circumstanţa agravantă analizată presupune o pluralitate a victimelor (două sau
mai multe). Este o ipoteză similară cu cea a omorului săvârşit asupra a două sau
mai multor persoane (lit.g) alin.(2) art.145 CP RM), cu deosebirea că în acest caz
infracţiunea este comisă din imprudenţă.
§ 6. Determinarea la sinucidere
Fapta de determinare la sinucidere este incriminată în art.150 CP RM într-«|

Determinarea la sinucidere în varianta-tip este incriminată la alin.(H art.150 CP
RM: determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere priJ persecutare,
clevetire, jignire sau înjosire sistematică a demnităţii victimei <■ către cel vinovat.
La rândul său, determinarea la sinucidere în varianta agrava* este incriminată la
alin.(2) art.150 CP RM, atunei când aceasta este săvârşităr«
M faţă de un minor (lit.b));
— faţă de o persoană care se află într-o dependenţă materială sau aha
dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c));
236
- prin comportare plină de cruzime (lit.d)).

Legea penală incriminează nu doar fapta directă de lipsire de viaţă a unei alte
persoane, dar şi faptele oblice care ar contribui la lipsirea de viaţă a altuia. In cazul
determinării la sinucidere, nu ne găsim în faţa unei participaţii la sinucidere,
deoarece participaţia presupune existenţa unei infracţiuni la care ea se ataşează;
sinuciderea nu este incriminată de legea penală, deci nu există nici participaţie la
ea. Incriminarea faptei de determinare la sinucidere nu poate fi indiferentă legii
penale, nu poate scăpa de sub incidenţa acesteia. O justificare a incriminării acestei
fapte este că, din punctul de vedere al vinovăţiei cu care este comisă, determinarea
la sinucidere este săvârşită cu intenţie, directă sau indirectă; de aceea, ar fi
inechitabil ca o astfel de faptă să scape constrângerii penale, de vreme ce sunt
pedepsite fapte care au ca rezultat moartea persoanei, săvârşite din imprudenţă.
Susţinută de considerente de ordin etic, moral, religios şi de solidaritate umană,
legea penală stimulează dezvoltarea unei atitudini pozitive a membrilor societăţii
prin care să se prevină ori să se împiedice, pe cât de posibil, gestul funest al
sinuciderii.
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu
privire la viaţa unei persoane.
Obiectul material al determinării la sinucidere constă în corpul persoanei care s-
a sinucis sau care a încercat să se sinucidă.
Latura obiectivă a faptei infracţionale examinate are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau în inacţiunea de determinare
la sinucidere sau la tentativa (a se citi - încercarea) de sinucidere;
2) urmările prejudiciabile sub formă de: a) sinucidere sau b) tentativă de sinucidere;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4)
metodele de săvârşire a infracţiunii: a) persecutare; b) clevetire;
c) jignire; d) înjosirea sistematică a demnităţii victimei.
In planul faptei prejudiciabile pe care o analizăm, este necesar a menţiona, în
primul rând, că sinuciderea este un act de autolezare constând în lipsirea victimei de
propria viaţă, fiind determinată de către făptuitor.
Prin determinare trebuie de înţeles aducerea victimei în situaţia de a lua
hotărârea de a se sinucide, fie insuflându-i-se ideea de sinucidere (când victima nu
se gândise la o asemenea posibilitate), fie prin convingerea victimei (atunci când
aceasta încă avea îndoieli cu privire la luarea unei astfel de hotărâri). Determinarea
poate fi realizată verbal, în scris (inclusiv prin prezentarea unor înscrisuri care
atestă fapte neadevărate (o boală incurabilă a victimei sau decesul unei persoane
apropiate)) sau pe alte posibile căi.
237
Ideea de sinucidere a victimei poate să emane de la făptuitor, de la victimă sau

de la o terţă persoană. Cu toate acestea, hotărârea de a se sinucide o ia întotdeauna
victima. Mai mult, aceasta trebuie să aibă putinţa de a cântări argumentele şi
motivele pe care i le serveşte făptuitorul şi de a decide dacă trebuie sau nu să se
sinucidă. Dimpotrivă, dacă victima nu a decis liber asupra îndemnului venit de la
făptuitor, ci a fost constrânsă de acesta să se sinucidă, fapta trebuie calificată ca
omor. Să nu uităm că, în contextual infracţiunii prevăzute la art.145 CP RM, nu este
exclusă folosirea energiei fizice a victimei, ea fiind constrânsă fizic sau moral
(psihic) să se împuşte, să se înjunghie, să se arunce de la înălţime etc. în acest caz,
victima nu mai are libertatea de a alege între viaţă sau moarte, ci acţionează ca un
instrument în mâna făptuitorului. Nu poate fi vorba despre o hotărâre valabilă sub
aspect juridic a victimei de a se sinucide, când capacitatea sa de evaluare a
consecinţelor actului şi voinţa sa sunt paralizate de constrângerea exercitată de
făptuitor.
în mod similar, luarea de către victimă a hotărârii de a se sinucide trebuie
delimitată de încercarea victimei de a scăpa de pericolul cu care o ameninţă
făptuitorul (de exemplu, de pericolul de a fi aruncată din mijlocul de transport care
se deplasează, victima sărind de frică din acesta şi decedând). In ipoteza dată, dacă
făptuitorul are intenţia de a lipsi victima de viaţă, cele săvârşite u rmează a fi
calificate în baza art.145 CP RM.
Aceeaşi soluţie de calificare - art.145 CP RM - se impune în cazul în care
victima are o vârstă fragedă şi nu poate înţelege la ce este îndemnată să săvâr-
şească, precum şi în cazul în care victima nu poate să-şi dea seama de fapta sa,
deoarece este iresponsabilă. Este inadmisibil a considera fapta ca o determinare la
sinucidere atunci când ea apare ca un omor săvârşit cu concursul nemijlocit al
victimei. In asemenea cazuri, nu poate fi vorba despre luarea de către victimă a unei
hotărâri de a se sinucide, ea acţionând în mod mecanic, ca un simplu instrument în
mâna făptuitorului, dirijat de voinţa acestuia.
Determinarea la sinucidere trebuie deosebită de înlesnirea sinuciderii, faptă
care nu este incriminată în legea penală a Republicii Moldova. Prin înlesnire se
înţelege orice acţiune de sprijinire a victimei în realizarea hotărârii sale de a se
sinucide; în ipoteza înlesnirii, victima s-a determinat singură sau a fost determinată
87
de o altă persoană să se sinucidă. înlesnirea sinuciderii constă în ajutorarea
victimei de a se sinucide (prin procurarea de mijloace de sinucidere, prin sfaturi sau
sugestii privind folosirea lor, înlăturarea piedicilor, paza locului
87
A se vedea: V.Dongoroz şi alţii. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea Specială. Vol.HI. -
238
Bucureşti: ALL Beck, 2003, p.202.
unde are loc sinuciderea etc.). înlesnirea sinuciderii nu trebuie confundată cu

complicitatea la determinarea la sinucidere, caz în care răspunderea se stabileşte în
baza alin.(5) art.42 şi art.150 CP RM.
în contextul infracţiunii prevăzute la art.150 CP RM, activitatea de suprimare a
vieţii trebuie să fie opera exclusivă a sinucigaşului. Actele de înlesnire nu trebuie să
fie dintre acelea care contribuie nemijlocit la producerea morţii victimei (de
exemplu, răsturnarea scaunului de sub picioarele celui care se spânzură, apăsarea
degetului victimei pe trăgaciul armei, turnarea băuturii otrăvitoare în gura victimei,
injectarea unei substanţe otrăvitoare victimei etc.). Dacă făptuitorul comite
asemenea acte, va răspunde în calitate de autor al infracţiunii de omor.
Pentru a fi în prezenţa înlesnirii sinuciderii, victima trebuie să aibă deplina
libertate de a pune în executare hotărârea de a se sinucide sau de a renunţa la ea,
inclusiv libertatea de a pune capăt în orice moment acţiunii sinucigaşe. Dacă
făptuitorul îi ia această libertate (de exemplu, dacă împiedică victima să-şi
administreze un antidot, să-şi oprească hemoragia, să cheme salvarea etc.), va
răspunde pentru infracţiunea de omor.
în conformitate cu alin.(l) art.150 CP RM, ca metode de determinare la
sinucidere apar: a) persecutarea; b) clevetirea; c) jignirea; d) înjosirea sistematică a
demnităţii victimei. Oricare alte metode (inducerea în eroare (de exemplu, prin
simularea de către făptuitor a propriei sinucideri), îndemnarea, apologia sinuciderii
etc.) nu pot să apară în contextul săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.150
CP RM. Este necesar ca metoda de determinare la sinucidere să aibă un caracter
ilegal. Nu pot să reprezinte metode de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art.150
CP RM: ameninţarea adresată angajatului de a fi concediat din cauza incompetenţei
profesionale; ameninţarea de a denunţa persoana care a săvârşit o infracţiune sau o
altă ilegalitate etc.
Prin persecutare se are în vedere activitatea de durată (nu una de executare
instantanee), presupunând urmărirea victimei cu perseverenţă în toate acţiunile sale
(de exemplu, facându-i-se observaţii necontenite, fiind criticată neîntemeiat etc.).
Prin clevetire se înţelege calomnia, adică răspândirea cu bună-ştiinţă a unor
informaţii mincinoase ce defăimează victima.
Prin jignire trebuie de înţeles insulta sau, în alţi termeni, injuria. Injuria
reprezintă înjosirea intenţionată a onoarei şi demnităţii victimei prin acţiune, verbal
sau în scris.
Prin înjosire sistematică a demnităţii victimei se are în vedere hărţuirea la serviciu,
refuzul înjositor şi brutal de a încheia căsătoria, acuzarea în săvârşirea
unor fapte reprobabile sau alte asemenea mariiîestâh'be faţă de victimă. Spre
deosebire de clevetire şi jignire, înjosirea sistematică » demnităţii victimei nu poate
fi de executare instantanee, deoarece presupune № activitate sistematică (adică,
actul de clevetire sau jignire se repetă de cel puţin trei ori). Comun pentru ultimele
trei metode este că, în subsidiar, se aduce atingere unei valori sociale de mare
sensibilitate - demnitatea persoanei - constând în autoevaluarea propriilor calităţi,
capacităţi, a importanţei sale sociale.
Infracţiunea prevăzută la art.150 CP RM este o infracţiune materiala. Ea se
consideră consumată din momentul sinuciderii victimei sau al tentativei de
sinucidere a acesteia. Sinuciderea are loc în cazul în care victima şi-a pus capăt
zilelor. Tentativa de sinucidere are loc în cazul punerii în executare a intenţiei de a
se sinucide, executare care a fost întreruptă sau care, deşi a fost efectuată în integ -
ralitate, nu a condus la deces. La individualizarea pedepsei, urmează să se ia â
consideraţie care anume din cele două urmări prejudiciabile alternative s-a produs^
Este necesar să se ţină cont de faptul că, în dependenţă de particularităţile ■
ordin psihologic ale victimelor, împrejurările grele similare de natură personalii sau
familială (conflicte familiale, conflicte interpersonale, conflicte legate de serviciu
sau studii, boli sau infirmităţi, dificultăţi materiale şi financiare etc.) pot fi
percepute de unele victime ca tolerabile, iar de altele ca intolerabile. Sinucta derea
unei persoane psihic sănătoase este una dintre reacţiile comportamentale ta condiţii
conflictuale dificile. De regulă, sinuciderea este o acţiune planificată din timp,
având la bază năzuinţa fermă şi motivată a persoanei de a pleca voluntaa din viaţă,
sub influenţa unor frământări apăsătoare, a unui şoc puternic, a unei deziluzii
profunde legate de evaluarea unei probleme ca fiind fără soluţii.
Predispune spre sinucidere o asemenea stare psihică ce se caracterizează prin
implementarea deciziei de plecare voluntară ca fiind soluţia cea mai rezw nabilă în
condiţiile pierderii perspectivei generale de viaţă, ca reprezenta™ subiectivă asupra
imposibilităţii rezolvării pe alte căi a situaţiei conflictuale m care este antrenată
victima. Tocmai existenţa unui conflict într-o sferă de viaţfl nelipsită de importanţă
pentru victimă este elementul nodal în mecanismul realizare a intenţiei de
sinucidere. Insă, pentru a servi ca propulsor al sinucidă rii, conflictul trebuie să fie
unul insolubil, de nesoluţionat în opinia victimei variantele cunoscute de rezolvare
a lui sunt privite ca fiind inacceptabile sav ineficiente. Sinucider ea, ca acţiune
planificată, volitivă şi conştientă a victimei^ poate fi împiedicată de următorii
factori: ataşarea emoţională de persoanaj apropiate; simţul dezvoltat al datoriei;
conştientizarea potenţialului de vi care încă nu a fost valorificat; prezenţa unor
planuri de viitor; intelectul dezv tat; ponderaţia; autocontrolul evoluat; lipsa
autoagresivităţii etc.
Totuşi, nu se exclude cu totul ca sinuciderea să se realizeze atunci când victima
se află în stare de afect. în cazul afectului, ideea de sinucidere apare spontan, fără a
fi cântărită, dobândind calitatea de „forţă motrice de neînvins”. De această dată, în
decurs de câteva minute, intenţia de sinucidere poate fi adusă la realizare.
Dominarea ideii de sinucidere are ca efect lipsa temerii de durere şi de moarte,
precum şi eliminarea din conştiinţă a senzaţiilor exterocep- tive şi a celor
238
proprioceptive. Adoptarea deciziei de sinucidere, ca şi realizarea acestei decizii, se

face fără o evaluare a perspectivelor posibile şi a repercusiunilor îndepărtate ale
sinuciderii.
Afectul poate să apară în rezultatul impactului asupra psihicului a unor factori
iritanţi negativi în procesul de comunicare între persoane. Una dintre variantele
tipice de apariţie a afectului presupune acumularea pe parcursul unei perioade mai
îndelungate de timp a emoţiilor. Altfel spus, se repetă anumite situaţii care
provoacă tensionarea afectivă. în context, poate fi vorba, inclusiv, de acţiunile
sistematice ale făptuitorului, care astfel îşi promovează tendinţa de a determina
victima la sinucidere. De notat că însuşi pretextul de apariţie a stării de afect poate
fi unul nesemnificativ. Or, chiar persoanele cu un simţ evoluat al autocontrolului,
care nu sunt predispuse spre autoagresiune, pot să acumuleze emoţii negative în
virtutea unei reacţii pasive la factorii iritanţi. In aceste condiţii, la apariţia afectului
pot să contribuie factori aparent neînsemnaţi, care subminează temporar - psihic sau
fizic — organismul victimei (surmenajul, supraîncordarea, menstruaţia la femei
etc.).
Latura subiectivă a determinării la sinucidere se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii pot fi
dintre cele mai diverse: răzbunare, gelozie, invidie etc.
Subiectul infracţiunii date este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
în cadrul alin.(2) art.150 CP RM este prevăzută o serie de circumstanţe care
agravează răspunderea penală pentru infracţiunea de determinare la sinucidere. în
continuare, ele vor fi examinate în aceeaşi consecutivitate în care sunt prezentate de
către legiuitor. In legătură cu circumstanţa agravantă prevăzută la lit.b) alin.(2)
art.150 CP RM, facem trimitere la explicaţiile privind circumstanţa similară de la
lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Totodată, în legătură cu determinarea la sinucidere
sau la tentativa de sinucidere a unui minor, se impune o precizare: legiuitorul nu
invocă cerinţa cunoaşterii cu bună-ştiinţă de către făptuitor a calităţii de minor; de
aceea, răspunderea penală trebuie aplicată nu doar în cazul în care făptuitorul
cunoaşte cu certitudine calitatea de minor a victimei, dar şi în cazul prezenţei
verosimile a acestei calităţi, când făptuitorul o admite.
Determinarea la sinucidere sau la tentativa de sinucidere a unei persoamm care se află
într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de făptuitam (lit.c) alin. (2) art.150 CP
RM)
Aplicarea acestei agravante se justifică în raport cu persoana care, dovadă de
josnicie, exploatează starea de subordonare sau de supunere a victima, aflate, de multe
ori, într-un concurs de împrejurări grele, pentru a o determidi să se sinucidă.
239
Dependenţa materială se atestă în următoarele situaţii: victima se află taj

întreţinere totală sau parţială a făptuitorului; de făptuitor depinde îmbunătăţire« sau
înrăutăţirea stării materiale a victimei; debitorul depinde de creditor; soţul] inapt de
muncă depinde de celălalt soţ; părinţii neputincioşi depind de copiii apţi de muncă etc.
O altă dependenţă decât cea materială este dependenţa de serviciu, sa*j dependenţa
dintre medic şi pacient, sau cea dintre ofiţerul de urmărire penală şi bănuit (învinuit),
sau cea dintre antrenor şi sportiv etc.
Determinarea la sinucidere sau la tentativa de sinucidere prin comportare plină de
cruzime (lit.d) alin. (2) art.150 CP RM)
Agravanta se justifică prin aceea că denotă periculozitatea sporită a făptuitorului,
al cărui comportament se caracterizează prin lipsa unor constante morale, ca: mila,
compasiunea, toleranţa etc.
Metoda comportării pline de cruzime caracterizează acţiunea sau inacţiunea în
felul următor: supunerea la bătaie; molestarea; privarea de mâncare, apă, căldură,
locuinţă etc.; luarea în derâdere a deficienţelor fizice sau intelectuale etc. Aprecierea
dacă comportarea este sau nu plină de cruzime se face de la caz la caz, cu luarea în
consideraţie a tuturor circumstanţelor relevante.
Secţiunea III. Infracţiuni contra sănătăţii persoanei

§ 1. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii
Fapta de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este

incriminată în art.151 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii în varianta-tip
este incriminată la alin.(l) art.151 CP RM: vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă
ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori
încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită
de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la
întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor
adiacente.
La rândul său, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
în prima sa variantă agravată, este incriminată la alin.(2) art.151 CP RM, atunci când
aceasta este săvârşită în următoarele circumstanţe:
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei
240
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor Oitb»;
- asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti (lit.c));
- de două sau mai multe persoane (lit.d));
- prin schingiuire sau tortură (lit.e));
- prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit-
f));
- din interes material (lit.g));
- din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.i));
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.j));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.k));
- cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l));
- la comandă (lit.m)).
în fine, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în a
doua sa variantă agravată, este incriminată la alin.(4) art.151 CP RM. Se are în vedere
ipoteza când vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
provoacă decesul victimei.
In general, prin vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii trebuie de
înţeles săvârşirea ilegală, în mod intenţionat sau din imprudenţă, a oricărei acţiuni sau
inacţiuni - de natură fizico-mecanică, chimică, biologică sau psihică - care a adus o
atingere sănătăţii unei alte persoane, atingere exprimată în dereglarea (gravă, medie
sau uşoară ) a integrităţii anatomice a organelor sau a ţesuturilor corpului victimei, ori
a funcţiilor acestora.
1
La art.78 din Codul contravenţional se stabileşte răspunderea pentru vătămarea intenţionată uşoară a
integrităţii corporale.
Referitor la folosirea distinctă, în denumirile art.151, 152, 156 şi 157 CP RM, a
noţiunilor „integritate corporală” şi „sănătate”, se creează impresia că cele două
noţiuni sunt de acelaşi calibru, de acelaşi nivel. La fel, se creează impresia că, pe
lângă sănătatea persoanei, o altă valoare socială - integritatea corporală a persoanei -
suferă atingere în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art.151,152, 156 sau 157
CP RM.
însă, aceste impresii sunt false. în realitate, între noţiunile „vătămare a sănătăţii
corporale” (nu „vătămare a integrităţii corporale”) şi „vătămare a sănătăţii” există
corelaţia de tip „parte-întreg”. Sub acest aspect, are dreptate I.V. Polikarpova, când
afirmă: „Cauzarea vătămării sănătăţii constituie fapta ce condiţionează dereglarea fie
a integrităţii anatomice a organelor sau ţesuturilor, fie a funcţiilor lor fiziologice, ori
241
afecţiuni sau stări patologice care apar datorită unor factori exogeni”. De aici rezultă
că noţiunea de sănătate nu poate fi privită doar sub aspectul său psihic, ea înglobând
cu necesitate şi aspectul corporal (fizic, somatic).
în acelaşi timp, nu putem face abstracţie nici de faptul că, urmărind o precizie
juridică, trebuie să recunoaştem că integritatea corporală, ca valoare socială distinctă,
este lezată în cazul faptelor specificate la alin.(l) şi (2) art.78 „Vătămarea intenţionată
uşoară a integrităţii corporale” din Codul contravenţional. Nu şi în cazul faptei
prevăzute la alin.(3) art.78 din Codul contravenţional. Această faptă este prototipul
infracţiunii care a fost prevăzută la art.153 CP RM, pentru că se exprimă în
„vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale care a provocat o dereglare de
scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de
muncă”. S-a strecurat o inexactitate şi în această formulare: odată ce se provoacă
dereglarea sănătăţii, nu este corect a se afirma că vătămată este o altă valoare socială -
integritatea corporală.
Sferele celor două noţiuni - „sănătatea persoanei” şi „integritatea corporală a
persoanei” - nu se intersectează. Aceste noţiuni simt complementare. Aşa cum există
complementaritate între noţiunile „sănătatea persoanei” şi „viaţa persoanei”. Noţiuni
care de asemenea nu se intersectează. Din formularea de la
alin.(3) art.78 din Codul contravenţional se desprinde că, în ipoteza faptelor specificate la
alin.(l) şi (2) art.78 din Codul contravenţional, nu se poate produce o dereglare a sănătăţii
nici măcar de scurtă durată. Insă, sub pragul noţiunii „dereglare de scurtă durată a sănătăţii”
nu mai există o noţiune care să desemneze un alt gen de vătămare a sănătăţii. în context, este
necesar să specificăm că în Partea V „Leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii”
din Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003 se menţionează că din şirul leziunilor
corporale ce nu cauzează prejudiciu sănătăţii fac parte leziunile ce nu generează o dereglare a
sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
Aşadar, în situaţia infracţiunilor prevăzute la art. 151,152,156 şi 157 CP RM şi a faptei
prevăzute la alin.(3) art.78 din Codul contravenţional, nu este lezată integritatea corporală, ca
valoare socială distinctă de sănătate (inclusiv sub aspect corporal). Pe cale de consecinţă,
formula „vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii” („vătămare a integrităţii
corporale”) din denumirile şi/sau dispoziţiile normelor sus-menţionate trebuie înţeleasă în
sensul de „vătămare a sănătăţii”. De altfel, temeinicia acestei concluzii vine s -o confirme
utilizarea de către legiuitor, în dispoziţia de la alin.(l) art. 151 CP RM, a sintagmei „altă
vătămare a sănătăţii”.
într-o altă ordine de idei, trebuie să consemnăm că art.151, 152, 156 şi 157 CP RM sunt
norme de trimitere. Implicit, aceasta rezultă din pct.7 al Regulamentului Ministerului
242
Sănătăţii nr.99/2003, în care se menţionează: „Expertiza medico-legală a gravităţii vătămării

corporale este efectuată de către medicul legist în formă de examinare medicală a persoanei,
în conformitate cu prezentul Regulament, alte instrucţiuni şi indicaţii metodice în
88
vigoare”. Aşadar, Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003 este principalul act la
care fac trimitere art.151, 152, 156 şi 157 CP RM. Act cu al cărui ajutor putem percepe
înţelesul noţiunilor utilizate în aceste norme penale.
88
И.В. Поликарпова. Уголовная политика России в отношении посягательств на здоровье и ее влияние на
квалификацию преступлений: на примере ответственности за умышленное причинение тяжкого вреда
здоровью: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. -
Саратов, 2008, p.l 1.
Această definiţie este mai exactă decât cea din pct.2 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii de apre ciere
medico-legală a gravităţii vătămării corporale, nr.99 din 27.06.2003 (în continuare - Regulamentul Ministerului
Sănătăţii nr.99/2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.170-172): „Prin vătămare corporală se
înţelege prejudiciul cauzat sănătăţii prin dereglarea integrităţii anatomice a organelor şi ţesuturilor sau a
funcţiilor acestora, provocate de acţiunea diferiţilor agenţi externi: mecanici, fizici, chimici, biologici, psihici”.
în conformitate cu pct.25 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii

nr.99/2003, se stabilesc următoarele grade de gravitate a vătămării integrităţii
corporale sau a sănătăţii:
- vătămare gravă;
- vătămare medie;
- vătămare uşoară;
- leziune corporală fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.
în vederea estimării gravităţii vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii,
au fost puse la bază următoarele aspecte:
1) aspectul medical: anatomic (caracterul vătămării integrităţii corporale
sau a sănătăţii; pericolul vătămării pentru viaţă) şi clinic (durata dereglării
sănătăţii; pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea
funcţionării acestuia; boala psihică; întreruperea sarcinii);
2) aspectul social-economic (gradul de pierdere a capacităţii de muncă);
adiacente).
Trecând la analiza propriu-zisă a infracţiunilor contra sănătăţii, vom începe
cu examinarea infracţiunii prevăzute la art. 151 CP RM constând în vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
privire la sănătatea persoanei. Nu are importanţă dacă victima avea, sub rapor-
tul sănătăţii, o sănătate desăvârşită sau dacă, dimpotrivă, corpul ei era deja lipsit
de anumite părţi; după cum nu contează nici dacă victima era pe deplin
sănătoasă sau suferea de vreo boală. Este suficient că sănătatea, aşa cum există,
să fi fost vătămată prin acţiunea sau inacţiunea făptuitorului.
Menţionăm că în cazul variantei de infracţiune de la alin.(4) art. 151 CP
RM trebuie să vorbim despre caracterul complex al obiectului juridic special
care include: obiectul juridic principal constând în relaţiile sociale cu privire la
sănătatea persoanei şi obiectul juridic secundar care este format din relaţiile
sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii îl constituie corpul persoanei.
Se are în vedere corpul oricărei persoane (în viaţă), cu condiţia să fie altă
persoană decât însuşi făptuitorul. Condiţia ca persoana să fie în viaţă la momen-
tul săvârşirii infracţiunii nu este superfluă, atâta vreme cât violenţele exercitate
asupra unui cadavru pot să reprezinte fie tentativa la infracţiunea specificată la
art.151 CP RM (atunci când făptuitorul considera eronat că victima este în
viaţă), fie, eventual, infracţiunea de profanare a mormintelor (art.222 CP RM),
244
în modalitatea de profanare a unui cadavru (atunci când făptuitorul ştia că

acţionează asupra unui cadavru).
Ocrotirea legii penale este îndreptată spre relaţiile dintre persoane, nu însă spre
actele care nu ies din sfera vieţii intime, individuale, acte care nu ating deci o relaţie
socială. Legea penală intervine numai atunci când actul de violenţă iese din sfera
individuală şi atinge o relaţie socială. Cazurile de autolezare a sănătăţii, denumite
„automutilare”, nu intră sub incidenţa prevederilor din Capitolul II al Părţii
Speciale a Codului penal, fiind incriminate la art.353, 355 CP RM (Capitolul XVII
al Părţii Speciale a Codului penal) şi la art.372 CP RM (Capitolul XVIII al Părţii
Speciale a Codului penal).
Consimţământul exprimat de către victimă de a-i fi cauzată vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii nu eliberează făptuitorul de răspundere penală.
Or, în Capitolul III din Partea Generală a Codului penal, printre cauzele care
înlătură caracterul penal al faptei nu este nominalizat şi acordul victimei.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de cauzare a vătămării grave
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Aşadar, fapta prejudiciabilă se poate concretiza în acţiune (lovire, înjunghiere,
otrăvire, aruncare de substanţe corosive, transmiterea unei boli contagioase etc.).
Acţiunea poate avea nu doar natură fizico-mecanică, chimică sau biologică, dar şi
natură psihică (de exemplu, persoanei i se comunică despre o mare nenorocire,
imaginară, producându-i un grav şoc emoţional, de pe urma căruia victima a rămas
suferindă; făptuitorul influenţează asupra victimei prin hipnoză, deşi cunoştea că
aceasta suferă de o afecţiune psihică, hipnoza agravându-i starea sănătăţii;
făptuitorul sperie victima, care se dezechilibrează, cade şi se loveşte etc.).
Inacţiune, ca expresie a faptei prejudiciabile prevăzute la art.151 CP RM, poate
fi considerată lipsa de reacţie pentru a preveni o lovire sau o accidentare, în cazul în
care făptuitorul putea şi trebuia să o facă (de exemplu, făptuitorul nu reaşează
capacul deasupra unui canal, nu acoperă o groapă sau un şanţ, nu instalează semne
de avertizare, nu îngrădeşte un loc periculos etc., iar victima este expusă să se
lovească sau să se accidenteze, căzând în canal, în groapă, în şanţ, împiedicându-se
de un obstacol etc.).
La calificare nu are importanţă dacă, în momentul cauzării vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, victima a simţit sau nu durere; la moment
aceasta poate şi să nu simtă durerea, deoarece este inconştientă sau a fost
anesteziată cu ajutorul substanţelor narcotice sau psihotrope.
245
La fel nu are relevanţă dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii a fost produsul direct al acţiunii sau al inacţiunii prejudiciabile (de
exemplu, în urma lovirii cu piciorul sau cu un corp contondent) sau dacă, din
contra, ea a rezultat indirect din acea acţiune sau inacţiune (de exemplu, victimei i
se pune piedică, ea cade şi se loveşte la cap, sau făptuitorul oferă victimei un scaun
stricat ori îi trage scaunul când se aşează).
De asemenea, nu contează dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii este rezultatul nemijlocit (imediat) al acţiunii sau al inacţiunii făptui-
torului, sau dacă, din contra, această acţiune sau inacţiune a provocat interven ţia
unei alte energii care, la rândul ei {deci, mediat), a produs vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (de exemplu, pe post de instrument animat de
cauzare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se foloseşte o
persoană iresponsabilă sau care nu are vârsta răspunderii penale; lângă scările casei
victimei se instalează o capcană, în aşa fel încât aceasta să nimerească în ea;
făptuitorul aţâţă un câine să atace victima sau îndreaptă o turmă de animale asupra
victimei etc.).
Fapta se va califica în conformitate cu art.151 CP RM şi atunci când făptuitorul
constrânge victima să facă ceva care să-i cauzeze vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (de exemplu, victima este silită să sară de la înălţime, în
cădere fiindu-i vătămată grav integritatea corporală sau sănătatea).
în general, la calificare nu are importanţă metoda sau mijloacele pe care le-a
folosit făptuitorul pentru a cauza vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (de exemplu, bâte, pietre, fragmente de sticlă, cuţite, topoare, arme de foc
sau albe, curent electric, substanţe otrăvitoare, focul şi alte asemenea mijloace).
Totuşi, în unele cazuri, legiuitorul indică asupra unor metode sau mijloace a căror
aplicare determină agravarea răspunderii penale pentru infracţiunea examinată:
schingiuirea sau tortura (lit.e) alin.(2) art.151 CP RM); mijloacele periculoase
pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.f) alin.(2) art. 151 CP RM).
Ceea ce trebuie să se verifice de fiecare dată este legătura de cauzalitate dintre
acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile, deoarece fară
acţiunea sau inacţiunea respectivă urmările prejudiciabile nu aveau să se producă.
Semnul care interesează în mod special, în planul examinării laturii obiective,
şi care conferă infracţiunii analizate o fizionomie distinctă în raport cu alte tipuri de
vătămare intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii vizează
246
urmările prejudiciabile. Ele se exprimă în vătămarea gravă a integrităţii corporale

sau a sănătăţii.
în acord cu prevederile de la alin.(l) art.151 CP RM, indicatorii (criteriile)
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
1) pericolul ei pentru viaţă;
2) faptul că ea se exprimă în pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt
organ ori în încetarea funcţionării acestuia;
3) faptul că ea se exprimă într-o boală psihică;
4) faptul că ea se exprimă într-o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea
stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă;
5) faptul că ea se exprimă în întreruperea sarcinii;
6) faptul că ea se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a
regiunilor adiacente.
Potrivit pct.22 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, pentru
determinarea gradului de gravitate a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii
este suficientă prezenţa unuia dintre indicatori (criterii). Intr-adevăr, indicatorii
enumeraţi mai sus au un caracter alternativ. Prezenţa oricăruia din ei este suficientă
pentru a califica fapta în baza art. 151 CP RM.
1) Deloc întâmplător, pe primul loc printre indicatorii vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii se menţionează pericolul vătămării pentru viaţă.
Aceasta se datorează gradului de periclitate relativ mai ridicat, în comparaţie cu
vătămarea gravă implicând alţi indicatori, care nu se caracterizează prin punerea
vieţii în pericol. De asemenea, pericolul vătămării pentru viaţă cunoaşte cel mai
mare număr de variaţii (în Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003 aceste
variaţii sunt nominalizate în pct.29-52). în plus, indicatorul analizat se distinge prin
frecvenţa dominantă cu care desemnează cazurile de vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, semnalate în practică.
Iată imul din asemenea cazuri: la 10.10.2007, aflăndu-se pe unul din podurile de pe
traseul Chişinău-Criuleni, în satul Coşemiţa, raionul Criuleni, B.I. a iniţiat o ceartă cu
B.M. Drept urmare, l-a aruncat pe acesta de pe pod, cauzându-i vătămare gravă
periculoasă pentru viaţă sub formă de fractură închisă transtrohanteriană a femurului
stâng cu deplasarea fragmentelor. La 29.01.2008 B.I. a fost condamnat în conformitate cu
lit.h) alin.(2) art.151 CPRM}
1
www.csj.md
247
La vătămările grave ale integrităţii corporale sau a sănătăţii, periculoase pentru

viaţă, se raportează, în special:
- fracturile deschise ale craniului, inclusiv fără lezarea creierului şi a
membranelor meningiene;
- fracturile închise ale oaselor bolţii sau bazei craniului, cu excepţia oaselor
scheletului facial şi fisurilor izolate ale laminei externe a bolţii craniului;
a» contuzia cerebrală gravă cu sau fără compresia creierului, contuzia cerebrală
medie însoţită de semne obiective de afectare bulbară;, i
- hemoragiile intracraniene: hemotom extra- sau subdural, hemoragii
subarahnoidiene sau intracerebrale — atunci când ele sunt asociate cu dereglări
periculoase pentru viaţă, obiectivizate prin semnele neurologice şi neurochirur-
gicale respective;
- leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea
măduvei spinării;
- fracturo-luxaţiile şi fracturile corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor
cervicale, precum şi fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicalei sau II,
fractura apofizei odontolite, a vertebrei cervicale II, inclusiv cele fără dereglarea
funcţiei măduvei spinării;
.^jjrţ luxaţiile şi subluxaţiile vertebrelor cervicale;
- leziunile închise ale regiunii cervicale a măduvei spinării;
fracturile şi fracturo-luxaţia unei sau a câtorva vertebre toracice sau
lombare, leziunile închise ale segmentelor toracice» lombare sau sacrale ale
măduvei spinării asociate cu un şoc spinal confirmat clinic sau cu dereglarea
funcţiilor organelor bazinului;
leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, esofagului (din partea
tegumentelor sau a mucoasei);
fracturile închise ale cartilajelor laringiene sau ale traheii cu lezarea ■
mucoasei, asociate cu un şoc grav sau dacă sunt însoţite de o stare primejdioasă
pentru viaţa victimei;
J *■*, fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroidă şi paratiroidă,
însoţită de dereglarea respiraţiei cu semnele unei hipoxii cerebrale profunde sau
alte stări primejdioase pentru viaţă;
v « leziunile cutiei toracice penetrante în cavităţile pleurale, pericardică, cu sau fără
lezarea organelor interne;
- leziunile abdomenului penetrante în cavitatea peritoneală, cu sau fără
lezarea organelor interne; plăgile deschise ale organelor spaţiului retroperitoneal
(rinichilor, suprarenalelor, pancreasului etc.); leziunile penetrante ale vezicii
urinare, ale segmentului superior şi mediu ale rectului;
248
- leziunile închise ale vaselor magistrale şi ale organelor cavităţii toracale,

abdominale şi bazinului, ale organelor spaţiului retroperitoneal, diafragmului,
prostatei, ureterelor, inclusiv rupturile subcapsulare ale organelor, confirmate
obiectiv prin semnele periculoase pentru viaţă;
- fracturile deschise ale oaselor tubulare lungi (humerus, femur şi tibie),
leziunile deschise ale articulaţiilor coxofemurale şi genunchiului; fracturile
închise ale osului femural;
- fracturile deschise ale radiusului, ulnei şi fibulei, fracturile închise ale
articulaţiilor mari (scapulohumerală, a cotului, radiocarpiană, talocrurală); în
aceste cazuri, gravitatea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii se apre-
ciază în funcţie de pericolul pentru viaţă sau de gradul incapacităţii permanente
de muncă;
- fracturile oaselor bazinului asociate cu un şoc grav sau cu ruptura
porţiunii membranoase a uretrei;
- leziunile însoţite de un şoc grav sau de o hemoragie abundentă internă sau
externă ce antrenează un colaps; de o embolie grasă ori gazoasă clinic con-
firmată; de o toxicoză traumatică cu fenomene de insuficienţă renală acută,
precum şi alte stări periculoase pentru viaţă;
- lezarea unui vas sangvin mare: aorta, arterele carotidiene, subclavicu-
lare, axilare, brahiale, cubitale, iliace, femurale, poplitee, precum şi a venelor ce
le însoţesc;
- arsurile termice de gradul III şi IV cu lezarea a mai mult de 15% din
suprafaţa corpului; arsurile de gradul III a peste 20% din suprafaţa corpului;
arsurile de gradul II cu antrenarea a mai mult de 30% din suprafaţa corpului,
precum şi arsurile cu o suprafaţă mai mică, dar asociate cu un şoc grav; arsurile
căilor respiratorii cu fenomene de edem şi strictură a glotei;
- barotrauma, electrocutarea, hipotermia şi arsurile chimice (prin acizi con-
centraţi, baze alcaline, diverse substanţe cauterizante) care au generat, pe lângă
modificările locale, şi manifestări patologice generale, periculoase pentru viaţă;
- compresia organelor gâtului, precum şi alte genuri de asfixie mecanică,
asociate cu un complex pronunţat de fenomene periculoase pentru viaţă (dereg-
larea circulaţiei sangvine cerebrale, pierderea cunoştinţei, amnezia etc.), confir-
mate prin date obiective;
- stări periculoase pentru viaţă condiţionate de acţiuni traumatice în
regiunile şocogene - plexul sinocarotid al gâtului, ciliar, organele genitale
masculine etc.
Când se cauzează vătămare gravă periculoasă pentru viaţă, atingere se aduce
exclusiv relaţiilor sociale cu privire la sănătatea persoanei. Pericolul pentru viaţa
persoanei are un caracter doar medical, nu şi juridic. Or, potrivit pct.27 al
OPEPT PEHM-PfrKTEkSPECtflA -------------------------------------------------------- -------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------
sunt considerate vătămările grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii, care
prezintă pericol iminent - imediat, tardiv sau potenţial, astfel ca vătămarea să determine
moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical
sau datorită reactivităţii individuale ridicate a organismului.
Din această prevedere normativă desprindem următoarele concluzii:
1) pericolul pentru viaţă este o caracteristică a vătămării grave, nu o urmare a
vătămării grave. Caracteristica dată permite diferenţierea în raport cu vătămarea
gravă caracterizată prin ceilalţi cinci indicatori, care nu implică pericolul pentru
viaţă;
2) este suficient ca vătămarea gravă să fie periculoasă pentru viaţă în
momentul cauzării sale. Preîntâmpinarea morţii, condiţionată de anumiţi factori
(aplicarea promptă a tratamentului medical, reactivitatea individuală ridicată a
organismului victimei etc.) nu poate fi luată în consideraţie în procesul aprecierii
pericolului pentru viaţă al vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3) dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în momentul
cauzării sale, nu era periculoasă pentru viaţă, dar a căpătat o asemenea caracte-
ristică ulterior, rezultă că pe parcurs s-au suprapus anumite circumstanţe supli-
mentare (de exemplu, infectarea rănii). Asemenea circumstanţe nu pot fi imputate
celui care a cauzat vătămarea. In acest sens, în pct. 11 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii 99/2003 se face referire la agravarea stării de sănătate a
victimei din cauza deficienţelor în acordarea asistenţei medicale.
După caracterizarea primului dintre indicatorii vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, este necesar să menţionăm că la o astfel de vătămare poate
fi raportată şi o vătămare nepericuloasă pentru viaţă, cu condiţia ca ea să fie
caracterizată prin prezenţa vreunuia din următorii indicatori.
2) Astfel, cel de-al doilea indicator al vătămării grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii se exprimă în pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ, ori
în încetarea funcţionării acestuia.
Potrivit Regulamentului Ministerului Sănătăţii 99/2003, prin pierderea vederii se
înţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi sau o astfel de stare când are loc
diminuarea acuităţii vederii până la enumerarea degetelor la o distanţă de doi metri
şi mai puţin (acuitatea vederii de 0,04 dioptrii şi mai mică).
Pierderea vederii la un singur ochi nu intră sub incidenţa noţiunii „pierderea
vederii”. Totuşi, pierderea vederii la un singur ochi este considerată vătămare gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii, numai că într-un astfel de
caz se aplică un alt indicator: „altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă
a cel puţin o treime din capacitatea de muncă”.
într-adevăr, pierderea unui ochi duce la îngustarea inelelor vederii cu 30°,
251
precum şi la dispariţia vederii binoculare stereoscopice; de asemenea, aceasta are ca

efect îngreunarea sau chiar excluderea completă a aptitudinii de percepţie precisă a
profunzimii. Persoanele care au pierdut un ochi întâlnesc dificultăţi nu doar în
alegerea profesiei, dar şi în organizarea odihnei lor; la fel, ele pot deveni foarte uşor
victime ale unui accident.
Pierderea vederii, ca indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, se atestă în două situaţii: 1) pierderea organului vederii, atunci când acesta
este distrus în momentul cauzării vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori
este enucleat în procesul tratamentului sau 2) încetarea funcţionării organului
vederii (de exemplu, în cazul paraliziei nervului optic, când organul vederii arată,
în mod aparent, ca fiind absolut intact). Pentru calificarea faptei, diferenţierea
acestor două situaţii nu are, în genere, importanţă. Totuşi, nu se poate face
abstracţie de faptul că enucleaţia sau distrugerea organului vederii determină
prezenţa încă a unui indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii: „desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente”.
în contextul examinat, un interes deosebit suscită problema identificării soluţiei
juridice corecte în ipoteza lezării unui organ nefuncţional (de exemplu, a unui ochi
orb), când ulterior se impune (din considerente medicale) extirparea acestuia. în
acest scop, este necesară interpretarea următoarei secvenţe din dispoziţia de la
alin.(l) art.151 CP RM: „... ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului
sau a unui alt organ, ori (sublinierea ne aparţine - n.a.) încetarea funcţionării
acestuia. Nu putem să nu observăm că, datorită folosirii în textul incriminator a
conjuncţiei „ori”, rezultatele vătămătoare sunt enumerate alternativ. Rezultă că
indicatorul vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pe care îl
analizăm, operează în oricare din următoarele situaţii:
1) pierderea organului, atunci când acesta e distrus în momentul cauzării
vătămării grave ori este extirpat în procesul tratamentului;
2) încetarea funcţionării organului (când organul lezat arată, în mod aparent,
ca fiind absolut intact).
în prima situaţie, nu trebuie să ne intereseze dacă victima este în deplină stare
de sănătate ori este bolnavă prezentând infirmităţi congenitale sau dobândite. Or,
nu are importanţă dacă victima are, sub raportul sănătăţii, o sănătate desăvârşită sau
dacă, dimpotrivă, corpul ei era deja lipsit de anumite părţi; după cum nu contează
nici dacă victima era pe deplin sănătoasă sau suferea de vreo
252
boală. Este suficient ca sănătatea, aşa cum există, să fi fost vătămată prin acţiu -
nea sau inacţiunea făptuitorului. Este consemnabil că chiar în Regulamentul
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, în pct.65, se stabileşte: „La invalizi incapacitatea
generală şi permanentă de muncă, generată de vătămarea corporală, se apreciază ca
si la persoanele practic sănătoase (sublinierea ne aparţine - n.a.), indiferent de
invaliditate şi grupa acesteia”.
Aşadar, persoana, care prezintă o infirmitate congenitală sau dobândită pe
parcurs, nu poate fi discriminată în planul ocrotirii sănătăţii, în raport cu celelalte
persoane. Prin dispoziţia de la alin.(l) art.151 CP RM legiuitorul i-a oferit o ocrotire
egală. In consecinţă, intră sub incidenţa noţiunii „pierderea unui organ” (în sensul
art.151 CP RM) lezarea unui organ nefuncţional, când ulterior se impune (din
considerente medicale) extirparea acestuia. în această ipoteză, este inadmisibilă
aplicarea art.152 CP RM sau a art.78 din Codul contravenţional. Eventual, doar la
individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută la art.151 CP RM, ca
circumstanţă atenuantă se poate lua în consideraţie că infracţiunea a dus la
pierderea unui organ nefuncţional. Eventual, deoarece sluţirea corpului victimei
are, de regulă, repercusiuni mult mai adânci pentru moralul acesteia decât încetarea
funcţionării unui sau altui organ.
In alt context, în conformitate cu Regulamentul Ministerului Sănătăţii
nr.99/2003, prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o asemenea
stare ireversibilă când victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm
de la pavilionul urechii.
Auzul constituie unul dintre principalele simţuri ale persoanei. Activitatea
cotidiană, munca, precum şi odihna acesteia sunt legate indisolubil de folosirea
senzaţiilor auditive. De aceea, pierderea auzului reprezintă o traumă fizică şi
psihică de o pronunţată gravitate. Este pe deplin justificat că legea penală, apărând
relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, recunoaşte pierderea auzului ca
făcând parte din vătămările grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Este necesar a consemna că pierderea auzului la o singură ureche nu lipseşte
victima de facultatea de a auzi vorbirea obişnuită, de a comunica prin telefon, de a-
şi îndeplini obligaţiile profesionale, de a vizita concerte, alte manifestări social-
culturale sau social-politice. De regulă, surditatea parţială, la o singură ureche, nu
influenţează considerabil asupra capacităţii de muncă. O astfel de pierdere a auzului
nu are un impact asupra funcţionării aparatului fonator (al graiului). Acesta este
motivul din care Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003 nu raportează
pierderea auzului la o singură ureche la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii: din moment ce o asemenea pierdere a
auzului antrenează o incapacitate permanentă de muncă în proporţie de mai
puţin de o treime (conform unor date exacte - în proporţie de 15% 1), cele comise
trebuie calificate conform art.152Capitolul
CP RM, ca vătămare
III. INFRACŢIUNI intenţionată
CONTRA VIEŢII medie a
Şl SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
integrităţii corporale sau a sănătăţii.

In acelaşi timp, pierderea auzului la o singură ureche, însoţită de distrugerea
sau extirparea pavilionului urechii, poate fi calificată ca infracţiune prevă zută la
art.151 CP RM, dat fiind că este prezent indicatorul „desfigurarea iremediabilă a
feţei şi/sau a regiunilor adiacente”.
în corespundere cu Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin
pierderea graiului se înţelege pierderea capacităţii de a-şi exprima gândurile prin
sunete articulate, recepţionate clar; această stare poate fi condiţionată de pierderea
limbii (ca organ principal de grai), de afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor
vocale sau de origine nervoasă (ale centrilor respectivi din sistemul nervos central).
Aşadar, prin „pierderea graiului” se are în vedere nu numai distrugerea sau
extirparea limbii, privită ca organ de grai, dar şi încetarea fimcţionării organului de
grai, cu păstrarea acestui organ ca parte integrantă a corpului persoanei. Ca
exemplu de pierdere a graiului poate fi privită afonia, adică imposibilitatea de a
vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia.
Prin pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia trebuie de înţeles
pierderea ireversibilă a organului sau privarea ireversibilă de capacitatea de
funcţionare a lui.
în context, prin „organ” se înţelege partea corpului persoanei care îndeplineşte
mia sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii (cu excepţia organului de vedere, de
auz şi de grai). Noţiunea de organ nu trebuie confundată cu cea de ţesut, ultima
desemnând un ansamblu de celule având aceeaşi structură şi aceleaşi funcţii în
corpul persoanei (de exemplu, ţesutul cutanat).
Desigur, este posibil ca vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
să se exprime în pierderea unui organ intern, însă în practică o astfel de pierdere
este posibilă numai în urma cauzării unei vătămări grave a integrităţii corporale sau
a sănătăţii, periculoasă pentru viaţă. De aceea, în astfel de cazuri, ca indicator
prioritar al vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii evoluează tocmai
pericolul pentru viaţă al acestei vătămări. Pe cale de consecinţă, prin „alt organ”
trebuie de înţeles, în special, mâna, piciorul, organele genitale etc.
1
A se vedea: Н.И. Загородников. Преступления против здоровы. - Москва: Юридическая литера-
тура, 1969, р.50.
253
Conform Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, pierderea mâinii

sau a piciorului înseamnă detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora
(paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor); prin pierderea anatomică a
mâinii se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii mai sus de articulaţia
radiocarpiană (adică, mai sus de extremitatea inferioară a antebraţului), iar a
piciorului - la nivelul articulaţiei talocrurale (adică, a articulaţiei între laba piciorului
şi gambă). Celelalte cazuri de detaşare completă a mâinii sau a piciorului de la
trunchi se califică, în funcţie de gradul de pierdere a capacităţii de muncă, conform
art.151 sau art.152 CP RM.
Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia se poate manifesta şi
prin pierderea organelor genitale sau prin pierderea capacităţii de reproducere.
Reieşind din prevederile Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003,
prin pierderea capacităţii de reproducere se are în vedere pierderea capacităţii de
coabitare şi fecundare (la persoanele de sex masculin) sau a capacităţii de coabitare,
concepere şi naştere (la persoanele de sex feminin).
Efectuarea ilegală, prin constrângere, a sterilizării chirurgicale trebuie cali-
ficată nu conform art.160 CP RM, ci în funcţie de gravitatea faptei, conform art.151
sau art.152 CP RM. Or, în cazul faptei de la art.160 CP RM se are în vedere
efectuarea sterilizării chirurgicale, deşi ilegale, dar cu consimţământul victimei.
Efectuarea ilegală a castrării, chiar cu consimţământul victimei, trebuie calificată
conform art.151 CP RM.
Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia se poate exprima şi
în pierderea organului mirosului sau în pierderea simţului mirosului. în cazul
pierderii organului mirosului este de neconceput să nu fie prezent şi indicatorul
„desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente”.
în general, referindu-ne la noţiunea „pierderea unui alt organ” trebuie să
specificăm că pierderea nu înseamnă şi debilitarea sau ştirbirea adusă unui organ. în
acest din urmă caz, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii va exista
numai dacă va fi prezent un alt indicator al acesteia decât cel în discuţie. în mod
similar, noţiunea „încetarea funcţionării unui alt organ” nu trebuie confundată cu
noţiunea „slăbirea funcţionării unui alt organ”. Slăbirea funcţionării unui complex
de organe poate să provină şi din pierderea unui organ făcând parte din acest
complex, caz în care vom avea ipoteza pierderii unui organ. Totodată, slăbirea
funcţionării unui organ poate constitui şi o infirmitate permanentă, caz în care poate
opera indicatorul „o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă”.
Cazul în care organul este pierdut completamente şi cazul în care, deşi păstrat,
organul nu mai poate funcţiona au o forţă egală în ce priveşte calificarea faptei,
însă trebuie diferenţiate la individualizarea pedepsei. Sluţirea corpului victimei
are repercusiuni mult mai adânci pentru moralul acesteia decât încetarea
funcţionării unui sau altui organ.

1) Un alt indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii îl
reprezintă boala psihică.
în cadrul Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003 boala psihică mai
este denumită „infirmitate psihică postagresională”.
într-adevăr, ca exprimare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, boala psihică este urmare, mai cu seamă, a traumelor cerebrale, în alte
cazuri, boala psihică este rezultatul unui puternic şoc psihic exercitat asupra
victimei.
în orice caz, prin „boală psihică” trebuie de înţeles orice stare de alienaţie
mintală cu caracter de boală, deci persistentă (nu neapărat şi permanentă).
O simplă surescitare trecătoare, o stare de inconştienţă de scurtă durată, sau pur şi
simplu o tulburare nervoasă nu pot fi considerate boală psihică. în context,
menţionăm că, potrivit Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, boala
psihică se stabileşte în cadrul expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist,
ţinându-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă şi dereglarea psihică.
Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, exprimată în boala
psihică, survenită în rezultatul traumei cerebrale în cazul leziunilor penetrante sau
al fracturilor şi fisurilor craniului, va fi recunoscută ca atare în temeiul prezenţei
indicatorului „pericol pentru viaţă”. Dar, şi în asemenea situaţii este necesară
numirea expertizei psihiatrice, pentru a determina legătura de cauzalitate dintre
trauma aplicată şi boala psihică.
întrucât legiuitorul nu face nici o precizare, orice boală psihică (inclusiv cea
vindecabilă), constituind o imensă daună pentru victimă şi persoanele apropiate
acesteia, formează indicatorul „vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii”. Chiar şi o boală psihică cu caracter temporar traumatizează pentru un
timp îndelungat victima. De aceea, în privinţa bolii psihice legea penală nu ţine
seama de durata acesteia; o boală psihică îşi justifică gravitatea prin ea însăşi,
indiferent de durată. In plus, psihiatria modernă încă nu poate să confirme cu
exactitate că o boală psihică vindecabilă sau având caracter temporar nu va
genera recidive în viitor.
Atât din prevederile art.151 CP RM, cât şi din prevederile Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, reiese că oricare boală psihică - indiferent de
caracterul, evoluţia, durata, repercusiunile şi profunzimea acesteia - intră sub
incidenţa art,151 CP RM, dacă se află în legătură cauzală cu acţiunea sau inac-
ţiunea de cauzare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
1
A se vedea: Н.И. Загородников. Преступления против здоровья, р.52.
în literatura de specialitate a fost exprimată opinia, conform cărei gravita tea

bolii psihice trebuie apreciată obiectiv; în funcţie de gravitatea bolii psihice,
prejudiciul adus sănătăţii trebuie diferenţiat în vătămare - gravă, medie sau uşoară -
a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Este adevărat că această viziune se pretează
mai bine potenţialităţilor modeme ale ştiinţei psihiatrice. Potenţialităţi care şi-au
găsit realizarea, de exemplu, în completarea Codului penal cu art.23 89
„Responsabilitatea redusă”. Anume prin astfel de mijloace se poate răspunde mai
particularizat unor situaţii mai specifice.
însă, viziunea reliefată supra vine în contradicţie cu litera legii. De aceea,
oricare boală psihică, chiar cu un parcurs facil, este de domeniul vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. Aplicarea art. 152 CP RM sau a art. 78 din
Codul contravenţional ar fi o ilegalitate^ această ipoteză.
2) Următorul indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii îl constituie o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin
o treime din capacitatea de muncă. Se are în vedere vătămarea care nu intră sub
incidenţa nici unui alt indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Important este ca vătămarea să se caracterizeze prin pierderea stabilă,
adică ireversibilă, a cel puţin o treime din capacitatea de muncă.
în conformitate cu anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu
privire la expertiza medicală a vitalităţii, nr.688 din 20.06.200690, recunoaşterea
unei persoane ca fiind invalidă se efectuează prin expertiza medicală a vitalităţii, în
temeiul evaluării în complex a stării de sănătate şi a gradului de reducere a
capacităţilor ei vitale, în conformitate cu clasificaţiile şi criteriile aprobate de
Ministerul Sănătăţii, elaborate în corespundere cu recomandările Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii.
în procesul expertizării se ţine cont de următorii factori medicali, psihologici,
sociali, habituali şi profesionali:
- caracterul bolii şi, în special, consecinţele ei;
- gradul de dereglare a funcţiei;
eficacitatea tratamentului şi a măsurilor de reabilitare aplicate;
- starea mecanismelor compensatorii;
89
И.А. Анисимова. Вред,причиненный здоровьючеловека: понятие,виды //'Вестник Томского
государственного университета, 2007, №302, р.61-65; В.Векленко, М.Галюкова. Психическое
расстройство как признак причинения вреда здоровью II Уголовное право, 2004, №2, р.22-23; Ю.Л.
Метелиш. Судебно-психиатрическая экспертиза потерпевших. - Москва: Юридическая литература,
1990, р. 161.
90
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.98-101; 5
257
- pronosticul clinic şi pronosticul privind activitatea social-profesională;

- posibilitatea adaptării sociale;
- necesitatea protecţiei sociale;
- vârsta etc.
Drept criteriu de bază pentru stabilirea invalidităţii serveşte gradul de reducere
a capacităţilor vitale ale organismului, determinată de boli sau deficienţe
anatomice, cum sunt capacităţile:
- de autodeservire;
- intelectuale şi de comportament;
- de comunicare (vedere, auz, vorbire);
- locomotorii, aptitudine a corpului şi dexteritate;
- de adaptare situaţională;
- de participare la activitatea socială şi profesională.
Diminuarea sau pierderea capacităţilor vitale sunt evaluate după următoarele
grade de severitate, care pot servi temei pentru stabilirea invalidităţii:
1) reducerea capacităţilor vitale de grad mediu;
2) reducerea capacităţilor vitale de grad accentuat;
3) reducerea capacităţilor vitale de grad sever sau pierderea lor totală.
Reducerea de grad mediu a capacităţilor vitale de autodeservire, intelectuale şi
de comportament, de comunicare, locomotorii, de aptitudine a corpului şi
dexteritate, de adaptare situaţională, de participare la activitatea socială şi pro-
fesională corespunde invalidităţii încadrate în limitele de la 25 şi până la 49%.
Reducerea de grad accentuat a capacităţilor vitale de autodeservire, intelec-
tuale şi de comportament, de comunicare, locomotorii, aptitudine a corpului şi
dexteritate, de adaptare situaţională, de participare la activitatea socială şi profe-
sională corespunde invalidităţii încadrate în limitele de la 50 şi până la 74%.
Reducerea de grad sever a capacităţilor vitale de autodeservire, intelectuale şi
de comportament, de comunicare, locomotorii, de aptitudine a corpului şi
dexteritate, de adaptare situaţională de participare la activitatea socială şi profe-
sională corespunde invalidităţii încadrate în limitele de la 75% şi mai mult.
Trebuie de accentuat că, întrucât legea are în vedere pierderea capacităţii
generale de muncă, şi nu a celei profesionale, 91 este inoportun a pune de acord
91
Legea penală apără, în egală măsură, sănătatea tuturor persoanelor, indiferent de situaţia lor
patrimonială, activitatea de serviciu, vârstă etc. De aceea, când, în art.151 CP RM, se menţionează
despre pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, în Regulamentul Ministerului
Sănătăţii nr.99/2003 se are în vedere, ca regulă şi în toate cazurile fără excepţie, capacitatea generală
de muncă.
Prin capacitate generală de muncă se înţelege aptitudinea de a îndeplini orice muncă fizică şi intelec-
tuală. în contrast, prin capacitate profesională de muncă se înţelege aptitudinea de muncă legată nemijlocit
258
de activitatea profesională a persoanei respective.
259
gradul de gravitate a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii cu gradul de

invaliditate, care va fi stabilit victimei după tratamentul vătămării integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Tocmai din această cauză, conform Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, la invalizi, pierderea stabilă a capacităţii
generale de muncă, generată de vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, se
apreciază ca şi la persoanele practic sănătoase, indiferent de invaliditate şi grupa
acesteia. în plus, la copii, pierderea capacităţii de muncă se apreciază similar ca la
persoanele adulte, reieşind din gradul de pierdere a capacităţii de muncă care le-ar
fi fost cauzat acestora printr-o vătămare similară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
în alt context, provoacă reticenţă prevederea controversată de la pct.64 al
Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003: „Pierderea deplină a capaci-
tăţii profesionale de muncă se stabileşte în conformitate cu Regulamentul în
vigoare numai la necesitate, prin ordonanţa organelor de anchetă sau hotărârea
judiciară”. Această prevedere vine în dezacord cu dispoziţia art.151 CP RM,
urmând a fi ignorată. Or, de una singură, incapacitatea profesională de muncă -
deplină sau parţială - nu este specificată în calitate de rezultat infracţional nici în
art.151 CP RM, nici în oricare altă normă penală sau contravenţională. Numai
când presupune şi o incapacitate generală de muncă, incapacitatea profesională de
muncă poate antrena aplicarea art.151, 152 CP RM sau a art.78 din Codul
contravenţional. In caz contrar, s-ar încălca principiul legalităţii sub aspectul
neadmiterii interpretării extensive defavorabile a legii penale. Aceasta pentru că
pierderea capacităţii profesionale de muncă nu poate fi echivalată cu pierderea
capacităţii generale de muncă. Are dreptate S.V. Rastoropov când afirmă că
pierderea capacităţii profesionale de muncă nu se înscrie în tiparul vătămării
cauzate sănătăţii; aceasta pentru că nu presupune nici dereglarea integrităţii
anatomice a organelor sau ţesuturilor, nici dereglarea funcţiilor lor fiziologice,
nici vreo afecţiune sau stare patologică; de exemplu, pianistul, căruia i s-a cauzat
fractura degetelor mâinii, poate ulterior să-şi restabilească funcţia degetelor, însă
îşi pierde pentru totdeauna tehnica de stăpânire deosebită a pianului. 92 Pe cale de
consecinţă, cauzarea incapacităţii profesionale de muncă, ţinând exclusiv de sfera
delictelor civile, trebuie să antreneze repararea prejudiciului material şi moral
corespunzător. în planul răspunderii penale, nu prezintă nici o relevanţă cauzarea
incapacităţii profesionale de muncă.
92
С.В. Расгоропов. Уголовно-правовая охрана здоровья человека от преступных посягательств. -
Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2007, р.311-312.
260
3) întreruperea sarcinii este un alt indicator al vătămării grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii. Prin „întreruperea sarcinii” se înţelege expulzarea sau
suprimarea produsului concepţiunii. Pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art.151
CP RM nu are importanţă durata sarcinii sau dacă produsul de concepţie era viabil
sau nu.
Indicatorul examinat operează dacă sunt îndeplinite următoarele trei cerinţe:
1) la data săvârşirii faptei victima să fie însărcinată 93 (de aici reiese că victima nu
poate fi decât o persoană de sex feminin); 2) să existe o legătură cauzală între
acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi întreruperea sarcinii; 3) făptuitorul să
conştientizeze că victima este însărcinată; 4) să lipsească consimţământul victimei de
a-i fi întreruptă sarcina; în caz contrar, se va aplica art.159 CP RM.
Interes mai mare prezintă cea de-a treia cerinţă: este suficient ca, la momentul
săvârşirii faptei, făptuitorul să conştientizeze că victima este însărcinată. Dat fiind
caracterul intenţionat al infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM, făptuitorul trebuie să
cuprindă cu intenţia sa toate semnele laturii obiective a acestei infracţiuni.
Conştientizarea posibilităţii întreruperii sarcinii ca urmare prejudi- ciabilă este
inseparabilă de conştientizarea posibilităţii că victima este însărcinată; de aceea, nu
poate fi imaginată situaţia când afirmaţia despre prevederea posibilităţii întreruperii
sarcinii s-ar acorda cu afirmaţia că făptuitorul nu a conştientizat că victima este
însărcinată. în alţi termeni, în contextul indicatorului „vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii” pe care îl examinăm nu e suficient ca făptuitorul să
cuprindă cu intenţia sa urmările prejudiciabile. Mai este necesar ca intenţia să-i
cuprindă calitatea specială a victimei. Iată de ce, nu-i vom putea incrimina persoanei
fapta prevăzută la art.151 CP RM, dacă aceasta nu era conştientă de faptul că victima
este însărcinată. în astfel de cazuri, în prezenţa unor condiţii care îi atestă imprudenţa,
persoana va putea fi trasă la răspundere conform art.157 CP RM.
Mai sus am menţionat că, în acord cu textul incriminator în vigoare, este
suficient ca făptuitorul să conştientizeze că victima este însărcinată. Conştientizarea
presupune nu doar cunoaşterea cu bună-ştiinţă, dar şi admiterea conştientă a faptului
că victima este însărcinată. în ipoteza admiterii conştiente, trebuie să fie îndeplinite
următoarele cerinţe: 1) făptuitorul a remarcat (nu a putut să nu remarce)
semnalmentele exterioare ale gravidităţii înainte de a săvârşi
93
Prin sarcină se înţelege intervalul de timp cuprins între fecundare şi întreruperea sarcinii, interval în
care produsul concepţiunii se dezvoltă în interiorul organelor genitale ale femeii.
în conformitate cu pct.60 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, întreruperea sarcinii face
parte din vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă nu este o consecinţă a particula-
rităţilor individuale ale organismului (uter infantil, plasmoză, devieri anatomice ale bazinului etc.) şi
dacă se află în legătură cauzală directă cu trauma.
261
acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă; 2) în virtutea căinţei de la pct.1), făptuitorul
a conştientizat
DREPT PENAL.(nu a putut
PARTEA să nu conştientizeze) graviditatea victimei ca una
SPECIALA
verosimilă în acel caz concret; 3) apreciind starea victimei, caracterul acţiunii/
inacţiunii sale şi alte circumstanţe relevante, făptuitorul a prevăzut (nu a putut să
nu prevadă) întreruperea sarcinii ca urmare verosimilă a acţiunii/ inacţiunii sale.
Trebuie să recunoaştem că, sub aspect practic, ar fi extrem de dificil a proba
vinovăţia făptuitorului în ipoteza admiterii conştiente. Or, trebuie să existe o
certitudine că toate cele trei condiţii, enumerate mai sus, sunt întrunite cumula tiv.
De exemplu, în perioada rece a anului, o anumită proeminenţă în regiunea
abdomenului victimei poate fi explicată prin specificul taliei şi al vestimentaţiei
victimei. Dacă făptuitorul a reuşit să remarce şi anumite detalii legate de felul cum
arăta victima (de 'exemplu, atunci când tenul este marcat de manifestările de
toxicoză), s-ar putea afirma că admitea conştient că victima e însărcinată. Deci,
contează şi cine este făptuitorul: nivelul cunoştinţelor profesionale; specificul
ocupaţional; experienţa de viaţă etc. Toate acestea, analizate în ansamblu, ne pot
oferi răspunsul la întrebarea dacă, la o etapă timpurie a sarcinii victimei, făptuitorul
a putut sau nu să admită conştient că victima este însărcinată.
4) Ultimul din indicatorii vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
îl constituie desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, exprimată în desfigurarea
iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente, este recunoscută ca vătămare
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă alterarea înfăţişării fizice a
chipului victimei a făcut ca aspectul ei să devină neplăcut şi respingător.
în afară de faţă, ca parte anterioară a capului persoanei, desfigurarea ireme-
diabilă poate cuprinde şi regiunile adiacente feţei (pavilioanele urechilor, regiunile
anterioare şi antero-laterale ale gâtului). Desigur, faptul că a fost desfigurată
iremediabil doar faţa, sau doar regiunile adiacente, sau şi faţa, şi regiu nile
adiacente, trebuie luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Dacă desfigurarea este remediabilă, ea nu intră sub incidenţa indicatorului
„vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii”, pe care îl analizăm. Aceasta însă
nu exclude operarea altor indicatori consemnaţi în art.151 CP RM. La fel, nu se
exclude aplicarea art.152 CP RM sau a art.78 din Codul contravenţional.
Aşa cum se desprinde din pct.61 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii
nr.99/2003, desfigurarea feţei şi/sau a regiunilor adiacente este remediabilă în
cazul în care, cu timpul sau sub influenţa mijloacelor de tratament conservativ, se
atestă o reducere considerabilă a gradului de pronunţare a modificărilor mor -
fologice (a cicatricei, a deformaţiei, a dereglării mimicii etc.), nechirurgical;
262
dacă însă pentru înlăturarea lezării ori a urmărilor acestora este necesară o
intervenţie chirurgicală plastică, lezarea este considerată iremediabilă.
Se impune ca firească întrebarea: de ce se admite această excepţie pentru
intervenţia chirurgicală plastică? Răspunsul este următorul: „în ce priveşte
posibilitatea de efectuare a operaţiei plastice în vederea normalizării aspectului
feţei, trebuie de menţionat că particularităţile acestei operaţii - condiţionate de
numărul mare de etape care trebuie parcurse, de existenţa unor suferinţe morale
suplimentare, de prezenţa pericolului pentru sănătatea victimei, precum şi de alţi
factori negativi - nu permit ca această posibilitate să influenţeze asupra aprecierii
desfigurării ca fiind alta decât iremediabilă”. 94 într-adevăr, ameliorarea, atenuarea
sau înlăturarea relativă a consecinţelor estetice ale desfigurării iremediabile a feţei
şi/sau a regiunilor adiacente nu poate echivala cu vindecarea victimei. Iar
mijloacele artificiale, chirurgicale nu realizează un proces normal, natural şi total de
vindecare, nu echivalează cu o restabilire integrală a funcţiei fizionomice a
regiunilor anatomice traumatizate. Aceste mijloace reuşesc doar să acopere, să
camufleze desfigurarea.
în alt context, atragem atenţia asupra faptului că constatarea desfigurării feţei
şi/sau a regiunilor adiacente este de competenţa organului de urmărire penală şi a
instanţei de judecată. In nici un caz de competenţa medicului legist, în acest sens, în
pct.61 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii, nr.99/2003 se menţionează:
„Medicul legist nu califică vătămarea feţei şi/sau a regiunilor adiacente drept
desfigurare (sluţire), deoarece aceasta, fiind o noţiune cu caracter nemedical, nu
ţine de competenţa medicinei. Expertul apreciază numai caracterul leziunii şi gradul
de gravitate a vătămării corporale în conformitate cu prezentul Regulament,
constatând doar dacă acestea sunt sau nu reparabile”.
în alţi termeni, nu poate fi lăsată calificarea juridică a celor săvârşite la
latitudinea medicului legist. Calificarea juridică este (aşa cum rezultă din alin.(l)
art.113 CP RM) atributul persoanelor care efectuează urmărirea penală şi al
judecătorului. Ar fi cu totul nepotrivit a pune în seama medicilor legişti sarcina
rezolvării esenţei procesului penal. Din perspectiva dreptului, aceştia sunt experţ i
care au menirea doar de a furniza - celor abilitaţi cu calificarea juridică a faptelor -
informaţii şi elemente tehnice, de strictă specialitate, care să fie coroborate cu
întregul material probator şi piesele dosarului, pentru a ajuta aceste persoane la
corecta caracterizare a faptei. Pe cale de consecinţă, organul de urmărire penală şi
instanţa de judecată sunt cei care decid:
94
С.В. Расторопов. Уголовно-правовая охрана здоровья человека от преступных посягательств, р.309-310.
263
1) dacă desfigurarea este rezultatul cauzării vătămării integrităţii corporale

sau a sănătăţii, luându-se ca temei reprezentările adoptate în societate despre
estetic;
2) dacă desfigurarea este sau nu iremediabilă, ţinându-se cont de raportul
expertizei medico-legale.
Spunem „reprezentările adoptate în societate despre estetic”, pentru că doar
exemplificativ putem descrie noţiunea de desfigurare, caracterizată prin diver-
sitate faptică surprinzătoare; cicatricele care brăzdează faţa; nas turtit sau muşcat
cu alterarea înfăţişării; buza sau pavilionul urechii rupt; obrazul urâţit ca urmare a
cicatrizării unei răni adânci; tăieturi pe frunte şi la nivelul buzei; un ochi sau
ambii ochi scoşi (care intră şi sub incidenţa noţiunii „pierderea vederii”) etc.
Cât priveşte edentaţia (pierderea dinţilor), aceasta nu poate fi considerată
exemplu de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii: în termeni
exacţi, dinţii se află nu pe faţă, dar în cavitatea bucală. De aceea, în funcţie de
numărul necesar de zile de îngrijiri medicale, de numărul şi de localizarea din ţilor
pierduţi, edentaţia trebuie să atragă răspunderea conform art.152 CP RM sau
în general însă, este important ca constatarea desfigurării să se facă strict
individualizat, în dependenţă de cine este victima. Nu poate fi exclus cu totul
subiectivismul în constatarea desfigurării. E şi normal: fiecare persoană, abilitată
cu calificarea juridică a faptei, are propriile reprezentări despre estetic. De aceea,
în limitele rezonabilului, noţiunea de desfigurare urmează a fi interpretată cât mai
restrictiv, pentru a nu se încălca regula fixată la alin.(2) art.3 CP RM, care
interzice interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale.
consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii.
Privitor la etapele activităţii infracţionale, infracţiunea prevăzută la art.151
CP RM este susceptibilă de pregătire şi tentativă.
Cu referire la tentativă, care prezintă un mai pronunţat interes practic^
reproducem următoarea speţă: B.G. a fost învinuit de comiterea infracţiuni prevăzute
la art.27 şi la alin.(l) art.151 CP RM. în fapt, la 05.02.2006^ deplasându-se pe str. Mihai
Eminescu, or. Călăraşi, B.G. l-a observat pe S.VJ Bănuind că ultimul a încercat anterior
să-i deterioreze în mod repetat automobilul, din răzbunare, i-a aplicat o lovitură cu un
cuţit de bucătărie. însă, drn motive independente de voinţa sa, nu şi-a realizat intenţia de
a-i cama victimă vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Aceasta
întrucât, flk momentul atacului, victima şi-a schimbat instinctiv poziţia corpului.
Respectim
264
s-a schimbat direcţia loviturii, producându-se penetrarea lamei cuţitului apro-

ximativ cu 10 cm paralel coastelor în ţesuturile moi, şi nu în cutia toracică. In
rezultat, în mod efectiv, victima a suferit o vătămare uşoară a integrităţii
Astfel, putem observa că, atunci când intenţia a fost îndreptată spre cauzarea unei
vătămări mai grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dar, de fapt, s-a cauzat o
vătămare mai uşoară, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate drept tentativă de
vătămare a integrităţii corporale de acea gravitate, care a fost cuprinsă de intenţia lui.
La o situaţie apropiată, dar totuşi diferită, se referă opinia următoare: există
infracţiune progresivă atunci când, după ce se realizează tentativa, se trece la
infracţiunea consumată; se reţine, deci, numai infracţiunea consumată, nefiind posibil
concursul între cele două forme. 95 Altfel spus, când făptuitorul nu se opreşte la etapa
tentativei, dorind să realizeze până la capăt intenţia de săvârşire a infracţiunii
prevăzute la art.151 CP RM, această infracţiune consumată ca şi cum absoarbe
tentativa de infracţiune. De aceea, nu poate fi conceput concursul dintre tentativa la
infracţiunea specificată la art.151 CP RM şi infracţiunea consumată corespunzătoare.
Aceasta pentru că la baza repetării actului de executare exista o intenţie unică, atunci
când făptuitorul concepe consumarea infracţiunii din mai multe încercări.
Calitativ diferită este ipoteza la care se referă G.Antoniu: „... existenţa unor
încercări repetate cu rezoluţii delictuoase distincte poate să conducă la exis tenţa unui
concurs real de tentative... Unitatea de rezoluţie va fi exclusă, dacă una dintre
încercări este descoperită de autorităţi; în acest caz este de presupus că o nouă
încercare va însemna o nouă rezoluţie delictuoasă. De asemenea, este greu de crezut
că va exista o asemenea rezoluţie unică dacă faptele se petrec la o mare distanţă de
timp”.3 Aşadar, în prezenţa unor condiţii care indică asupra lipsei unităţii intenţiei, în
cazul infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM nu se exclude concursul dintre două
tentative de infracţiune ori dintre tentativa de infracţiune şi infracţiunea consumată.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Uneori, tentativa de omor poate fi confundată cu vătămarea gravă a integrităţii
95
1.Oancea. Drept penal Partea Generală. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1971, p.230.
3
G.Antoniu. Tentativa (doctrină, jurisprudenţă, drept comparat). - Bucureşti: Tempus, 1996, p.298-
299.
265
Dacă acţiunile violente au condus la vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa
făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenţiei
directe) sau vătămarea intenţionată - gravă, medie sau uşoară - a integrităţii corporale
sau a sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte). Astfel, în vederea delimitării tentativei de
omor de infracţiunea prevăzută la art.151 CP RM, este necesar, întâi de toate, ca, în
temeiul criteriilor conturate în art.17 CP RM, să se stabilească care anume tip de
intenţie a manifestat făptuitorul - intenţie directă sau intenţie indirectă.
Tentativa de omor este posibilă numai cu o intenţie directă. Rezultă că dacă
intenţia este indirectă, tentativa de omor se exclude. In această situaţie, dacă survine
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, calificarea
0 vom face luând în consideraţie această urmare realmente survenită. Deci, vom
aplica art.151 CP RM, chiar dacă făptuitorul îşi dădea seama de verosimilitatea
producerii morţii victimei. Or, în egală măsură, el îşi dădea seama de verosimilitatea
producerii vătămării grave. Contează care urmare s-a produs în mod efectiv.
Dacă intenţia făptuitorului a fost directă sau indirectă, ne putem da seama
analizând circumstanţele faptice ale celor comise: obiectul vulnerant folosit; zona
corpului spre care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă; inten sitatea
actelor de violenţă; gravitatea leziunilor cauzate; comportamentul ante- şi
postagresional al făptuitorului etc. în cazul unor îndoieli care nu pot fi înlăturate,
privind analiza acestor circumstanţe, interpretarea se va face în favoarea făptuitorului.
în legătură cu aceasta, interes prezintă următoarea speţă: G.S. şi A.I. au fost condamnaţi
pentru tentativă de omor, în baza art.15 şi art.89 CP RM din 1961. Nici la ancheta
preliminară, nici la judecarea cauzei inculpaţii n-am, mărturisit că au avut intenţia să-l
omoare pe I.R. Asemenea date nu au fosil obţinute nici de la martori. De asemenea,
caracterul loviturilor aplicate, precuml şi localizarea lor nu denotau intenţia de a lipsi de
viaţă victima. In acest temei.] Colegiul penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova a
considerat că acţmj nile inculpaţilor urmează a fi calificate după urmările care au survenit, în
bam\ alin.(l) art.95 „Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale" <£aj Codul
penal din 1961} Rezultă că numai atunci fapta trebuie calificată ca tea-j tativă de omor,
când vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii na a fost urmată de
moartea victimei, însă a fost stabilită intenţia directă a făptuitorului de a lipsi de viaţă
victima.
266
Privitor la senmele secundare ale laturii subiective a infracţiunii prevăzute la

art.151 CP RM, motivele infracţiunii pot fi dintre cele mai variate: răzbunare,
gelozie, invidie, ură, motive huliganice etc. Nici motivul infracţiunii, nici scopul
acesteia nu au relevanţă la calificare, cu excepţia cazurilor când prezenţa lor este
un temei de agravare a răspunderii penale (lit.g), i), 1) alin.(2) art.151 CP RM).
Subiectul vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins
vârsta de 14 ani.
Circumstanţele agravante ale vătămării intenţionate grave a integrităţii cor-
porale sau a sănătăţii, nominalizate la alin.(2) art.151 CP RM, coincid în mare
parte cu circumstanţele agravante similare de la alin.(2) art.145 CP RM. De
aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei circumstanţelor respective, cu
luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii incriminate la art.151 CP
RM.
In cele ce urmează vor fi supuse analizei numai acele circumstanţe agravante
ale vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu îşi
găsesc un corespondent printre agravantele omorului intenţionat
Vătămarea intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin
schingiuire sau tortură (lite) alin. (2) art.151 CP RM)
Este consemnabil că noţiunile „schingiuire” şi „tortură” se încearcă a fi
caracterizate într-o manieră aproximativă şi orientativă în Regulamentul Minis-
terului Sănătăţii de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale, nr.99
din 27.06.2003: „Bătăile, chinuirea şi torturarea reprezintă un gen specific de
acţiune asupra organismului (pct.75);... Chinuirea reprezintă acţiuni care
provoacă victimei suferinţe prin privaţiunea de hrană, băutură sau căldură, ori
prin plasarea sau abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă (pct.77);
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri perseverente, repetate sau
îndelungate (prin pişcături, biciuiri, prin împunsături cu obiecte înţepă toare, prin
cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.) (pct.78); Constatarea acţiunilor de
tipul bătăilor, chinuirii sau torturii sunt de competenţa procuraturii, instanţei
judecătoreşti şi a altor organe de anchetă penală. Medicul legist are obligaţiunea
numai de a constata prezenţa, caracterul şi vechimea vătămărilor corporale şi ale
sănătăţii generate de anumite acţiuni menţionate, agentul vulnerant şi semnele
modului de producere a vătămărilor în baza datelor medicale (pct.79)”.
în vederea interpretării noţiunii „prin schingiuire sau tortură”, utilizate în
dispoziţia de la lit.e) alin.(2) art.151 CP RM, nu putem face trimitere la înţelesul
noţiunii de tortură, interpretat în Convenţia ONU împotriva torturii şi
267
altor pedepse ori tratamente însoţite de cruzime, inumane sau degradante96 (şvl
implicit, în art.309 1 CP RM). Este adevărat că fac parte din acelaşi registnl
noţional, desemnând cazuri particulare de manifestare a cruzimii, noţiuni*
„maltratare”, „schingiuire”, „tortură”, „torturare”, „batjocură”, „sadism” ete. 1
însă, în sensul de literă a legii (a legii penale), noţiunea de tortură poate aveai doar
înţelesul fixat în art.309 1 CP RM.
Ar fi neîntemeiat să afirmăm că tortura, în sensul art.309 1 CP RM, este J
metodă a infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM. De aceea, dacă, în legătnril cu
infracţiunea de tortură, a fost cauzată intenţionat vătămarea gravă sau medial a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, se impune calificarea conform art.151 ffl
art.3091 CP RM.
Luând toate acestea în consideraţie, vom menţiona că, în sensul prevedoH
rilor de la lit.e) alin.(2) art.151 CP RM, noţiunea „prin schingiuire sau torturiCT
presupune înţelesul autentic de cruzime deosebită. Aceasta se exprimă în cauza-j
rea victimei a unor suferinţe - de ordin fizic sau psihic - care sunt intenseJ inutile
şi prelungite, înainte de producerea minărilor prejudiciabile sub forafl de vătămare
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Aşadar, noţiunea „prin schingiuire sau tortură”, utilizată în dispoziţia de la]
lit.e) alin.(2) art.151 CP RM, are un conţinut similar cu noţiunea „cu deosebi*
cruzime”, utilizată în dispoziţia de la litj) alin.(2) art.145 CP RM. De aceeaJ este
admisibilă o interpretare similară a noţiunilor respective.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (litJÂ alin. (2) art.151 CP RM)
Săvârşirea infracţiunii în contextul celor mai periculoase forme de partida
paţie este susceptibilă de o agravare justificată a răspunderii penale, întruca
conjugarea eforturilor mai multor persoane în cadrul unui grup criminal organîn
zat şi, mai ales, în cadrul unei organizaţii criminale, permite în mod obiectiv A fie
comise infracţiuni mai grave, care sunt peste posibilităţile unei singure persoane;
de asemenea, uşurează mult săvârşirea infracţiunii şi face dificilă desco-j perirea
acesteia.
în ambele forme de participaţie, săvârşirea vătămării intenţionate grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii atrage răspunderea conform aceleiaşi norme
— lit.k) alin.(2) art.151 CP RM. Totuşi, aceasta nu împiedică individuaBfl zarea
răspunderii penale în cele două ipoteze: 1) vătămarea intenţionată gravă*
96
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.I. - Chişinău:
Moldpres, Monitorul Oficâj al Republicii Moldova, 1998, p.129-142.
268
integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup criminal organizat;

2) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de
o organizaţie criminală. în limitele sancţiunii specificate la alin.(2) art.151 CP
RM, pedeapsa în cea de-a doua ipoteză trebuie să fie comparativ mai aspră în
comparaţie cu pedeapsa în prima ipoteză. Această cerinţă rezultă din art.75
„Criteriile generale de individualizare a pedepsei” din Codul penal.
în alt context, aplicarea litk) alin.(2) art.151 CP RM exclude aplicarea lit.c)
alin.(l) art.77 CP RM. Conform ultimei prevederi, săvârşirea infracţiunii prin
orice formă de participaţie este o circumstanţă agravantă care se ia în consideraţie
la stabilirea pedepsei. Conform art.43 CP RM, sunt forme de participaţie atât
grupul criminal organizat, cât şi organizaţia criminală.
în altă privinţă, după cum rezultă din art.46 CP RM, trăsăturile grupului
criminal organizat sunt:
1) să fie alcătuit din două sau mai multe persoane;
2) să constituie o reuniune stabilă;
3) să fie organizat în prealabil;
4) să aibă scopul comiterii unei sau mai multor infracţiuni.
în acest fel, grupul criminal organizat se deosebeşte de un simplu grup,
format din cel puţin doi coautori, prin stabilitate şi unitate. Ca trăsătură specifică
grupului criminal organizat, stabilitatea presupune durata şi persistenţa legăturilor
între participanţi, aceştia conştientizând faptul că sunt încadraţi în reuniunea
respectivă în vederea săvârşirii infracţiunilor (profesionalismul). O altă trăsătura
a grupului criminal organizat este unitatea membrilor, caracterizată prin existenţa
organizatorului şi a conducătorului, ceilalţi fiind subordonaţi indicaţiilor acestora
în vederea săvârşirii planificate şi dirijate a unei sau a mai multor infracţiuni. De
asemenea, grupul criminal organizat reprezintă o reuniune stabilă, deoarece
îndeplineşte următoarele condiţii: acţionează în baza unui plan; fluctuaţia în
cadrul grupului este nesemnificativă; disciplina riguroasă în cadrul grupului;
specializarea în săvârşirea unei anumite infracţiuni (sau a unor anumite
infracţiuni); repartizarea constantă a rolurilor între membrii grupului etc.
în context, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii trebuie recunoscută ca fiind săvârşită de un grup criminal organizat în
situaţiile în care grupul a fost organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni de
mare gravitate, numaidecât cu aplicarea violenţei, cum ar fi: vătămarea inten -
ţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; omorul intenţionat, violul;
şantajul; tâlhăria etc. Or, organizarea prealabilă a participanţilor unui grup
criminal organizat presupune o anumită orientare a acestuia, excluzând scopul
săvârşirii oricărui gen de infracţiuni.
269
Ca trăsătură a grupului criminal organizat apare distribuirea rolurilor între

participanţii la grup. Aceasta presupune prezenţa în componenţa grupului criminal
organizat a organizatorului, instigatorului sau a complicelui. Insă, aceştia sunt
participanţi la grup, la fel ca şi coautorii. Aceasta deoarece, datorită gradului său
sporit de organizare, grupul criminal organizat poate avea nevoie de membri care ar
trebui să execute nu doar funcţia de autor al infracţiunii. Indiferent de rolul executat
la săvârşirea infracţiunii, toţi membrii grupului criminal organizat răspund în
calitate de coautori. De aceea, la calificarea celor săvârşite de ei conform lit.k)
alin.(2) art.151 CP RM nu este necesară trimiterea la art.42 CP RM
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi
săvârşită nemijlocit şi de către o singură persoană, care a acţionat la însărcinarea
grupului criminal organizat. în astfel de cazuri, cele comise de ea trebuie calificate
potrivit lit.k) alin. (2) art.151 CP RM, dacă autorul infracţiunii face parte din grupul
criminal organizat în al cărui interes a acţionat.
Organizaţia criminală reprezintă forma cea mai periculoasă a participaţieL
Pornind de la definiţia noţiunii „organizaţie criminală” dată în alin.(l) art.47 CP
RM, putem deosebi următoarele condiţii esenţiale pe care trebuie să le
îndeplinească această formă a participaţiei:
1) organizaţia criminală reprezintă o reuniune de grupuri criminale organizate;
2) consolidarea grupurilor criminale într-o comunitate stabilă;
3) divizarea activităţii organizaţiei între membrii organizaţiei şi structurile d;
4) scopul organizaţiei criminale este de a influenţa activitatea economică şi de
altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în
vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice, financiare sau
politice.
Spre deosebire de grupul criminal organizat, organizaţia criminală se carac-
terizează prin coeziune. Coeziunea organizaţiei criminale înseamnă asocierea
participanţilor într-un tot indisolubil, precum şi caracterul unitar şi organizat al
acţiunilor întreprinse în vederea realizării activităţii infracţionale. Importai* este că
organizaţia criminală reprezintă nu o reuniune de persoane neorganizate. Este o
reuniune consolidată de grupuri criminale organizate, creată în scopal coordonării
activităţii infracţionale; pe când grupul criminal organizat reprezia- tă un grup din
două sau mai multe persoane, creat în scopul comiterii unei saa mai multor
infracţiuni. Aşa cum în cadrul grupului criminal organizat fiecae persoană îşi are
menirea sa, tot aşa în cadrul organizaţiei criminale fiecare groş criminal organizat
îşi are destinaţia sa funcţională.
Gradul înalt de organizare în cadrul organizaţiei criminale este condiţiona de
existenţa legăturilor de interdependenţă între grupurile constituente. Gra<M
270
înalt de organizare presupune: o structură ierarhică şi împărţirea rolurilor între

membrii organizaţiei criminale; disciplina internă care necesită a fi strict res pectată;
activitatea sporită a organizatorului; un sistem bine gândit de asigurare cu mijloace
şi instrumente de săvârşire a infracţiunii; existenţa unui sistem de asigurare a
securităţii participanţilor etc.
Despre gradul înalt de organizare a organizaţiei criminale mărturiseşte pre-
vederea de la alin.(4) art.47 CP RM: „Organizatorul şi conducătorul organizaţiei
criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această
organizaţie”. Organizatorul organizaţiei criminale poate să nu cunoască despre
faptele infracţionale concrete care se comit de membri întru executarea indicaţiilor
lui. Este posibil ca aceste indicaţii să se refere la săvârşirea infracţiunilor prin orice
mijloace şi în orice situaţie. în asemenea cazuri, organizatorul va purta răspundere
pentru activitatea infracţională în ansamblu a membrilor organizaţiei criminale.
Dacă însă vreun membru al organizaţiei va depăşi cadrul indicaţiilor formulate de
organizator, se aplică reglementarea privind excesul de autor.
în fine, organizaţia criminală se distinge prin scopurile specifice urmărite.
Scopul suprem al oricărei organizaţii criminale este de a conduce statul (sau cel
puţin o parte a acestuia) „din umbră”. în contextul infracţiunii prevăzute la lit.k)
alin.(2) art.151 CP RM, printre scopurile specifice ale organizaţiei criminale trebuie
să se regăsească cel de săvârşire a vătămării intenţionate grave a integrităţii
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se consideră
săvârşită de o organizaţie criminală, dacă a fost comisă de un membru al acesteia în
interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la
însărcinarea acesteia.
Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru
infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. în contrast, organizatorul
şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile
săvârşite de această organizaţie.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat
decesul victimei (alin. (4) art.151 CP RM)
Raportată la infracţiunile contra sănătăţii, această variantă de infracţiune se
aseamănă, prin urmările secundare produse - decesul victimei — cu infracţiunile
contra vieţii. Ca urmare, pedeapsa pentru o asemenea infracţiune, care prezintă cel
mai ridicat grad de pericol social în contextul infracţiunilor contra sănătăţii, se
apropie de asprimea pedepselor aplicate pentru cele mai grave infracţiuni contra
vieţii.
De exemplu, s-a aplicat răspunderea în baza alin.(4) art.151 CP RM în cazul
271
următor: la 20.02.2008, aproximativ la ora 20.00, M.S. şi O.F., qflându-se, ambii, în

stare de ebrietate alcoolică, în gospodăria lui Gh.G. din satulRădulenm Vechi, raionul
Floreşti, acţionând intenţionat sub pretextul că anterior Gh.G. a numit-o cu cuvinte
necenzurate pe M.F., sora lui O.F., i-au aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii şi
picioarele în regiunea capului, cauzându-i vătămare gravă periculoasă pentru viaţă. In
urma acesteia, la 21.02.2008 Gh.G. a decedat.1
Din punctul de vedere al laturii obiective, fapta infracţională de la alin.(4)
art.151 CP RM cuprinde vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţi
(urmările prejudiciabile primare), care, la rândul său, a implicat producerea unor
urmări prejudiciabile şi mai grave - decesul victimei (urmările prejudiciabile
secundare). Cu o mare doză de rezervă putem afirma că norma de la alin.(4) art.151
CP RM prevede răspundere penală pentru două infracţiuni: 1) vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi 2) lipsirea de viaţă din
imprudenţă. Aceste două infracţiuni au fost reunite în una singuri, deoarece
orientarea principală a faptei subiectului o formează vătămarea gravi a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, iar decesul victimei a reprezentat consecinţele fireşti ale
faptei, însă nedorite şi neadmise de subiect.
Decesul victimei trebuie să se găsească într-o legătură de cauzalitate diredl cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Mai mult, aceasti legătură de
cauzalitate trebuie să fie cuprinsă de vinovăţia făptuitorului. Daci decesul victimei a
fost determinat în mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în care este
suficientă orice influenţare din afară pentru a fi posibil sfarşitrfj letal, atunci cele
comise nu pot fi calificate potrivit alin.(4) art.151 CP RM.
în planul laturii subiective, fapta pe care o examinăm se caracterizează pria
intenţie faţă de urmările prejudiciabile primare şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile secundare.
Dacă decesul victimei s-a produs ca urmare a vătămării grave a integrităţi
corporale sau a sănătăţii, cauzate însă din imprudenţă, cele comise alcătuiesc
infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă.
La săvârşirea acţiunilor sau inacţiunilor violentale, în prezenţa intenţiei directe
sau indirecte privind lipsirea de viaţă, fapta în ansamblul ei, în cazH producerii
decesului, va forma componenţa de omor intenţionat.
Dacă asemenea acţiuni sau inacţiuni au condus la vătămarea integrităţii cor-
porale sau a sănătăţii, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze independeali
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 28.01.2009. Dosarul nr. lra-169/2009.
www.csj.rfj
272
de voinţa făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în
cazul intenţiei directe) sau vătămarea intenţionată - gravă, medie sau uşoară - a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte).
în absenţa intenţiei directe sau indirecte faţă de decesul produs, care a urmat
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cele comise trebuie calificate
potrivit alin.(4) art.151 CP RM.
La delimitarea infracţiunii de la alin.(4) art.151 CP RM de omorul intenţionat,
trebuie luate în calcul toate circumstanţele cazului (caracterul mijloacelor aplicate,
localizarea plăgilor, numărul loviturilor aplicate etc.); nu poate fi luată ca criteriu de
delimitare durata perioadei de la cauzarea plăgii până la momentul decesului
victimei. Or, decesul care s-a produs imediat după cauzarea plăgii, fără a fi luate în
consideraţie celelalte circumstanţe, obiective şi subiective, nu este o condiţie
suficientă pentru a exclude orice incertitudine în ce priveşte prezenţa la făptuitor a
intenţiei de a lipsi de viaţă victima.
§ 2. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale

sau a sănătăţii
Fapta de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii este

incriminată în art.152 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în varianta-
tip este incriminată la alin.(l) art.152 CP RM: vătămarea intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă pentru viaţă şi nu a
provocat urmările prevăzute la art.151 CP RM, dar care a fost urmată fie de
dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai
puţin de o treime din capacitatea de muncă.
La rândul său, vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în varianta agravată este incriminată la alin.(2) art.152 CP RM, atunci când
aceasta este săvârşită în următoarele circumstanţe:
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.b));
vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (litc 1));
- asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti (lit.d));
- de două sau mai multe persoane (lit.e));
- prin schingiuire sau tortură (lit.f));
- prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane
(lit.g));
- din interes material (lit.h));
- din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.j));
- la comandă (lit.k)).
După gradul de gravitate, infracţiunea prevăzută la art.152 CP RM ocupă un
loc intermediar între vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii şi vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii este o
infracţiune contra sănătăţii, care poate deregla integritatea ţesuturilor sau
funcţionarea normală a organelor, însă nu poate condiţiona un pericol pentru viaţă.
O astfel de vătămare poate antrena un prejudiciu sesizabil funcţiilor orga nelor
umane, însă nu poate fi urmată de pierderea unui organ, nici de încetarea
funcţionării acestuia, de provocarea unei boli psihice sau de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă, de întreruperea sarcinii sau de
desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
Obiectul juridic special al vătămării intenţionate medii a integrităţii corporale
sau a sănătăţii îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl reprezintă corpul persoanei.
prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de cauzare a vătămării medii
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma
vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate
In planul caracteristicilor faptei prejudiciabile şi ale legăturii de cauzalitate,
vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu se deose-
beşte în principiu prin nimic de infracţiunea precedentă. Deosebirea dintre aceste
două infracţiuni ţine de urmările prejudiciabile produse în urma acţiunii sau
inacţiunii prejudiciabile.
Astfel, reieşind din textul dispoziţiei art.152 CP RM, urmările prejudiciabile în
contextul infracţiunii examinate comportă următoarele trăsături distinctive:
1) lipsa pericolului pentru viaţă;
2) lipsa urmărilor prejudiciabile caracteristice pentru vătămarea intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3) dereglarea îndelungată a sănătăţii;
4) pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de
muncă.
272
Ultimele două trăsături au un caracter alternativ. De aceea, la calificarea
infracţiunii, va avea aceeaşi forţă prezenţa oricăreia din ele, precum şi prezenţa
concomitentă a ambelor trăsături. Doar în planul individualizării pedepsei se va lua
în consideraţie atestarea singulară sau concomitentă a trăsăturilor distinctive nr.3) şi
4) consemnate mai sus.
în acord cu pct.69 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin
„dereglare îndelungată a sănătăţii” trebuie de înţeles urmările prejudiciabile
determinate nemijlocit de cauzarea vătămării (maladii, dereglări de funcţie etc.),
care au o durată de peste trei săptămâni (mai mult de 21 de zile).
Ţinând cont de această interpretare, să vedem cum se aplică prevederea de la
pct.24 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003: „Gradul de gra vitate al
vătămărilor corporale după criteriul dereglării sănătăţii se determină conform
timpului necesar pentru restabilirea sănătăţii, în funcţie de volumul şi caracterul
lezional, care se apreciază în zile”.
Cu alte cuvinte, se are în vedere timpul de îngrijiri medicale. Acesta nu
întotdeauna coincide cu perioada de vindecare anatomică. îngrijirile medicale
trebuie totuşi să aibă ca scop vindecarea unor tulburări în funcţionarea organis mului
victimei, nu doar accelerarea dispariţiei semnelor exterioare ce reprezintă
o consecinţă a faptei prejudiciabile. Vindecarea anatomică nu neapărat reprezintă o
restabilire funcţională completă. Timpul de îngrijiri medicale nu coincide în mod
obligatoriu nici cu perioada de incapacitate de muncă, nici cu perioada de
spitalizare. îngrijirile medicale pot fi acordate într-un stabiliment de natură
medicală sau în oricare alt loc. Aceste îngrijiri pot fi acordate de orice persoane, nu
neapărat de un medic. Zilele de îngrijiri medicale pot avea un caracter succesiv sau
discontinuu. Ceea ce are relevanţă este numărul acestora, nu însă continuitatea sau
discontinuitatea acordării lor. De asemenea, pentru calificarea faptei, în principiu,
nu are nici o relevanţă comportamentul victimei de a nesocoti tratamentul.
în sensul art.152 CP RM, la dereglarea îndelungată a sănătăţii se raportează:
fisurile şi fracturile oaselor tubulare mici, ale osului stern, a cel mult trei coaste de
pe o parte a toracelui; fracturile închise nesemnificative ale oaselor scheletului
facial; luxaţiile oaselor în articulaţiile mici; restrângerea mobilităţii în articula ţiile
mari; pierderea auzului la o singură ureche; pierderea degetului mare sau arătător de
la mână; slăbirea considerabilă a vocii; îndepărtarea traumatică a dinţilor sănătoşi
etc. 1
1
A se vedea: Н.И. Загородников. Преступления против здоровья, р.79.
273
De exemplu, într-o speţă, la 22.02.2007, aflându-se lângă casa nr.17 de pe str. Iazului,
mun. Chişinău, G.P., din intenţii huliganice, i-a aplicat lui C.S. lovituri cu pumnii şi picioarele
în diferite părţi ale corpului. Conform raportului de expertiză medico-legală nr.591/D din
14.03.2007, victima a suferit fractura claviculei stângi, echimoză şi excoriaţii în masivul
facial, care au fost cauzate în rezultatul acţiunii traumatice cu un obiect dur, contondent, cu
suprafaţa de interacţiune limitată. Aceasta duce la dereglarecrsănătăţii de lungă durată, mai
mult de 21 de zile, şi, în baza acestui criteriu, se califică drept vătămare medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Drept urmare, la 05.12.2007 G.P. a fost condamnat conform lit.e),
i) alin.(2) art.152 CP RM.97
Complementară cu noţiunea „dereglarea îndelungată a sănătăţii” este noţiunea
„dereglarea de scurtă durată a sănătăţii”. în acord cu pct.72 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin „dereglare de scurtă durată a sănătăţii” se
înţelege urmările determinate nemijlocit de vătămare, care durează nu mai mult de 21
de zile (trei săptămâni). In ipoteza cauzării dereglării de scurtă durată a sănătăţii,
aplicabil este alin.(3) art.78 din Codul contravenţional. în special, la dereglarea de
scurtă durată a sănătăţii se raportează: slăbirea vederii sau a auzului (legată de
pierderea neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de muncă); numeroase excoriaţii
(julituri) sau echimoze (vânătăi); pierderea degetului de la mână (cu excepţia celui
mare şi arătător) etc. 98
Cealaltă trăsătură distinctivă a vătămării medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, care ne interesează, se exprimă în pierderea considerabilă şi stabilă a mai
puţin de o treime din capacitatea de muncă.
După cum reiese din pct.70 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003,
prin „pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de
muncă” se înţelege o pierdere a capacităţii generale de muncă într-un volum mai
mare de 10%, dar nu mai mare de 33% (o treime). în contrast, se va aplica alin.(3)
art.78 din Codul contravenţional, nu art.152 CP RM, dacă survine pierderea
neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de muncă. în acord cu pct.73 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin „pierdere neînsemnată, dar stabilă, a
capacităţii de muncă” se are în vedere o pierdere a capacităţii generale de muncă într-
un volum de până la 10%.
Atragem atenţia asupra formulării defectuoase din dispoziţia art.152 CP RM:
„pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă”.
Astfel, se creează falsa impresie că ar mai exista un tip de pierdere stabilă a mai puţin
de o treime din capacitatea de muncă, care nu ar avea un caracter considerabil.
97
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18.06.2008. Dosarul nr.lra-
859/08. www.csj.md
98
A se vedea: Уголовное право. Часть Особенная / Под ред. И .Я. Козаченко, З.А. Незнамовой, Г.П.
Новоселова. - Москва: Норма-Инфра-М, 1998, р.83.
274
Metodele şi mijloacele aplicate la săvârşirea infracţiunii analizate nu au, de

regulă, nici o relevanţă la calificarea faptei. Totuşi, în situaţiile prevăzute la lit.f) şi g)
alin.(2) art.152 CP RM acestea reprezintă un temei de agravare a răspunderii penale.
consideră consumată din momentul survenirii vătămării medii a integrităţii corporale
Cu privire la etapele activităţii infracţionale, infracţiunea prevăzută la art.152 CP
RM este susceptibilă de pregătire şi tentativă.
în legătură cu tentativa, atunci când intenţia a fost îndreptată spre cauzarea unei
vătămări mai grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dar, de fapt, s-a cauzat o
vătămare mai uşoară, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate drept tentativă de
vătămare a integrităţii corporale de acea gravitate, care a fost cuprinsă de intenţia lui.
Când făptuitorul nu se opreşte la etapa tentativei, dorind să realizeze până la
capăt intenţia de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art.152 CP RM, această
infracţiune consumată ca şi cum absoarbe tentativa de infracţiune. De aceea, nu poate
fi conceput concursul dintre tentativa la infracţiunea specificată la art.152 CP RM şi
infracţiunea consumată corespunzătoare. Aceasta pentru că la baza repetării actului de
executare există o intenţie unică atunci când făptuitorul concepe consumarea
infracţiunii din mai multe încercări.
Totodată, în prezenţa unor condiţii care indică lipsa unităţii intenţiei, în cazul
infracţiunii prevăzute la art.152 CP RM, nu se exclude concursul dintre două tentative
de infracţiune ori dintre tentativa de infracţiune şi infracţiunea consumată.
Latura subiectivă a vătămării intenţionate medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii se exprimă, în primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă sau
indirectă.
Uneori, tentativa de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii poate fi confundată cu vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale
Dacă acţiunile violente au condus la vătămarea medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii, iar vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu s-a produs
din cauze independente de voinţa făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa
de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (in cazul intenţiei directe) sau vătămarea intenţionată medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte). Astfel, în vederea
delimitării tentativei de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii de infracţiunea prevăzută la art.152 CP RM, este necesar, întâi de toate,
să se stabilească, în temeiul criteriilor conturate în art.17 CP RM, care anume tip
de intenţie a manifestat făptuitorul - intenţie directă sau intenţie indirectă.
275
Tentativa de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănă-

tăţii este posibilă numai cu o intenţie directă. Rezultă că dacă intenţia este
indirectă, tentativa de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii se exclude. în această situaţie, dacă survine vătămarea medie a integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii, calificarea o vom face luând în consideraţie această
urmare realmente survenită. Deci, vom aplica art.152 CP RM, chiar dacă
făptuitorul îşi dădea seama de verosimilitatea producerii vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. Or, în egală măsură, el îşi dădea seama de
verosimilitatea producerii vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Contează care urmare s-a produs în mod efectiv.
Dacă intenţia făptuitorului a fost directă sau indirectă, ne putem da seama
analizând circumstanţele faptice ale celor comise: obiectul vulnerant folosit; zona
corpului spre care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă; intensitatea
actelor de violenţă; gravitatea leziunilor cauzate; comportamentul ante- şi
postagresional al făptuitorului etc. în cazul unor îndoieli care nu pot fi înlăturate,
privind analiza acestor circumstanţe, interpretarea se va face în favoarea
făptuitorului.
Motivele infracţiunii prevăzute la art.152 CP RM pot fi diverse: răzbunare,
gelozie, invidie,, ură, motive huliganice etc. în cazurile prevăzute la lit.Ji), j)
alin.(2) art.l52'CP RM, prezenţa unui motiv sau scop special determină agravarea
răspunderii penale.
Subiectul acestei infracţiuni este persoana fizică responsabilă care la momen-
tul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (în cazul faptei prevăzute la
alineatul (1)) sau de 14 ani (în cazul faptei prevăzute la alineatul (2)).
Fiecare din circumstanţele agravante menţionate la alin.(2) art.152 CP RM îşi
are corespondentul în alin.(2) art.151 CP RM. De aceea, este admisibilă o
abordare similară a esenţei circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a
particularizărilor de rigoare, condiţionate de specificul infracţiunii de vătămare
intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
§ 3. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii în stare de afect
La art.156 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de

vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect
survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de
alte acte ilegale sau imorale ale victimei.
276
Legea penală defalcă unele tipuri de vătămare a integrităţii corporale sau a

sănătăţii reieşind nu doar din caracterul gravităţii vătămării, produse în dauna
sănătăţii, dar luând în consideraţie şi alte circumstanţe care influenţează asupra
pericolului social al infracţiunii. Făcându-se defalcarea unor componenţe aparte
de vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii se urmăreşte nu doar
scopul protejării eficiente a sănătăţii persoanei. în astfel de cazuri trebuie luate
în calcul datele despre personalitatea făptuitorului şi cele privind conduita vic-
timei. Tocmai aceasta este cauza defalcării componenţei de infracţiune
privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în stare de afect îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracţiunii prevăzute la art.156 CP RM este persoana care pro-
voacă starea de afect a făptuitorului prin actele de violenţă, insultele grave ori
prin alte acte ilegale sau imorale ale sale. De aceea, în ipoteza erorii privind
această calitate specială a victimei - atunci când făptuitorul consideră eronat că
cauzează vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei care i-a provocat starea de afect prin actele de violenţă, insultele
grave ori prin alte acte ilegale sau imorale ale acesteia - răspunderea se va
aplica în baza art.27 şi art.156 CP RM.
în cazul pluralităţii de victime, care împreună au provocat apariţia stării de
afect, calificarea se face conform art.156 CP RM o singură dată, dacă cauzarea
vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii tuturor victi-
melor este cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului. 99
Este posibil ca starea de afect să fie provocată de actele comune a două
persoane, iar făptuitorul, care se află în stare de afect, să-şi îndrepte intenţia
99
Trebuie de menţionat că alta trebuie să fie calificarea dacă, de rând cu persoanele care au
provocat afectul, vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost cauzată
persoanei care nu are nici o legătură cu provocarea afectului, iar făptuitorul este conştient de
aceasta. în acest caz, cele săvârşite se califică potrivit regulilor concursului de infracţiuni,
conform art 151 sau 152 şi art.156 CP RM.
277
nemijlocit spre cauzarea vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii celor două persoane. Dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
nu suferă vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii nici una
din acele persoane, faptele săvârşite urmează a fi calificate conform art.27 şi art.156
CP RM, ca tentativă la vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în stare de afect. Aceeaşi soluţie de calificare se impune şi în cazul în care
făptuitorul, care se află în stare de afect, îşi îndreaptă intenţia nemijlocit spre
cauzarea vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii celor două
persoane care în comun i-au provocat afectul, însă, din cauze independente de
voinţa făptuitorului, se produce vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii unei singure persoane din cele două.
prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau în inacţiunea de cauzare a vătămării grave
sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub
forma vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile;
4) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: provocarea stării de afect de actele de
violenţă sau insultele grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei.
In ce priveşte însuşirile primelor trei semne ale laturii obiective a infracţiunii
analizate, facem trimitere la explicaţiile date în cadrul analizei laturii obiective a
infracţiunilor prevăzute la art.151 şi la art.152 CP RM. In această ordine de idei,
menţionăm că, la calificare, nu importă care urmare prejudiciabilă concretă a
survenit: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori vătămarea
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Totuşi, producerea unei sau altei din
aceste urmări prejudiciabile alternative trebuie luată în calcul la individualizarea
pedepsei.
Dar cum să calificăm fapta, dacă, în urma vătămării intenţionate grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii provocate în stare de afect, s-au produs urmările
prejudiciabile secundare sub formă de deces al victimei?
Considerăm că vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, care a provocat decesul victimei, reprezintă varianta unei infracţiuni
unice, numită „vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”.
De aceea, atunci când în art.156 CP RM se menţionează despre vătămarea
(intenţionată) gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se are în vedere şi
varianta de infracţiune de la alin.(4) art.151 CP RM.
Dacă vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
săvârşită în stare de afect, a provocat decesul victimei, atunci decesul victimei
nu se încadrează în limitele prevăzute de art.156 CP RM. Decesul victimei se ia
278
în consideraţie la individualizarea pedepsei, nu şi la calificarea infracţiunii.

în fine, reieşind din prevederile de la Kta) art.117 CP RM, concurenţa dintre
alin.(4) art.151 CP RM şi art.156 CP RM este soluţionată de asemenea în
favoarea art. 156 CP RM.
în acest sens, art.156 CP RM a fost reţinut la calificare în următoarea speţă: la
10.12.2006, aproximativ la ora 19.00, în preajma barului „Opşa- Ivanov” din or.
Hănceşti, T.C., aflându-se în stare de afect provocat de actele de violenţă şi insultele
grave din partea lui M.I., P.I. şi G.Gh., i-a aplicat intenţionat ultimului o lovitură cu
cuţitul în picior. Prin aceasta i-a cauzat o plagă penetrantă a coapsei stângi cu lezarea
muşchilor, a ţesutului cutanat şi a arterei femurale, care a dus la hemoragie puternică, în
urma căreia G.Gh. a decedat} în altă ordine de idei, întrucât nu există o normă
penală care ar incrimina vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau
a sănătăţii săvârşită în stare de afect, iar la calificare nu putem aplica, aşa cum
prescriu regulile concurenţei normelor penale, alin.(3) art.78 din Codul
contravenţional, rezultă că persoana nu poate fi trasă la răspundere penală pentru
o asemenea faptă.
Cu privire la însuşirile celui de-al patrulea semn al laturii obiective a
infracţiunii pe care o examinăm, facem trimitere la explicaţiile prezentate în
cadrul analizei laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM.
consideră consumată din momentul producerii vătămării grave ori medii a
Nu se exclude posibilitatea tentativei la infracţiunea de vătămare gravă ori
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect. Când caracterul
acţiunii sau al inacţiunii făptuitorului mărturiseşte despre intenţia directă de
vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect,
dar vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu s-a produs
din cauze independente de voinţa făptuitorului, asemenea acţiuni urmează a fi
calificate în baza art.27 şi art.156 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Vătămarea gravă ori medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, cauzată din imprudenţă,
trebuie calificată conform art. 157 CP RM. Reieşind din prevederile de la lit.i)
art.76 CP RM, în astfel de cazuri provocarea infracţiunii de actele ilegale sau
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.11.2008. Dosarul nr.lra-1245/08.
imorale ale victimei poate fi luată în consideraţie ca circumstanţă care ar atenua
pedeapsa.
Motivele infracţiunii pot fi diferite, dar de cele mai dese ori constau în
răzbunare sau gelozie.
Cu privire la notele caracteristice ale celui mai important semn al laturii
subiective - starea de afect - facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare vizând
fapta infracţională prevăzută la art.146 CP RM.
Dacă în fapta persoanei având vârsta între 14 şi 16 ani sunt prezente atât
semnele vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de
afect, cât şi semnele infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.151 sau la alin.(2) art.152
CP RM, nu există temeiuri de a o trage la răspundere penală.
în unele cazuri, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
în stare de afect poate presupune prezenţa unor circumstanţe agravante prevăzute la
alin.(2) art.151 sau la alin.(2) art.152 CP RM. în acord cu regula de calificare de la
lita) art.117 CP RM, în asemenea cazuri răspunderea se va aplica numai conform
art.156 CP RM.
§ 4. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a

sănătăţii cauzată din imprudenţă
La art.157 CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de vătămare

gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă.
Pericolul social al infracţiunii depinde în mare măsură de atitudinea psihică a
făptuitorului faţă de fapta prejudiciabilă, urmările prejudiciabile ale acesteia şi
legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. Această
dependenţă se atestă şi în cazul infracţiunilor contra sănătăţii. Mai mult, în cazul
acestor infracţiuni dependenţa gradului de pericol social de forma vinovăţiei este
atât de mare, încât legiuitorul a incriminat aparte vătămările intenţionate ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii şi vătămările integrităţii corporale sau ale
sănătăţii cauzate din imprudenţă.
Astfel, de exemplu, în următorul caz, răspunderea a fost aplicată în confor mitate
cu art.157 CP RM: fiind angajat al SRL „ V ”, conform ordinului nr.12 din 10.01.2006,
L.T. avea acces la dirijarea macaralei la distanţă. Primind la 18.02.2006 indicaţia
maistrului-şef B. V. de a evacua de pe str. Alba Iulia, mun. Chişinău, cu ajutorul macaralei
un obiect metalic, L.T. nu s-a asigurat că în
280
apropierea macaralei nu se află alte persoane şi, aproximativ la ora 08.30, a pornit
macaraua. Drept urmare, l-a lovit din imprudenţă pe A.L, care, pierzându-şi echilibrul, a
căzut de la înălţimea de 5,8 m suferind vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
privire la sănătatea persoanei.
persoanei.
Latura obiectivă a vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii cauzate din imprudenţă are următoarea structură: 1) fapta prejudicia- bilă
care constă în acţiunea sau în inacţiunea de cauzare a vătămării grave ori medii a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub formă de
vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
întrucât toată informaţia necesară cu privire la trăsăturile semnelor nomi-
nalizate mai sus a fost deja oferită cu prilejul analizei laturii obiective a infrac-
ţiunilor prevăzute la art.151 şi 152 CP RM, pentru a evita repetările inutile, facem
doar trimitere la această informaţie.
Articolul 157 CP RM nu poate fi aplicat, dacă fapta intră sub incidenţa unei
norme concurente, cum ar fi: art.263, alin.(l) sau (2) ori lit.a) alin.(3) art.264 etc.
Infracţiunea prevăzută la art.157 CP RM nu poate avea urmări prejudicia bile
exprimate în decesul victimei. Lipsirea de viaţă din imprudenţă trebuie să fie
calificată în conformitate cu art.149 CP RM.
din momentul producerii: a) vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori b) vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Producerea unei sau
altei din aceste urmări prejudiciabile alternative trebuie luată în calcul la
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.157 CP RM se exprimă în
vinovăţie sub formă de imprudenţă. Tipul imprudenţei - neglijenţa sau încrederea
exagerată - nu importă la calificarea faptei. Totuşi, sub aspectul individualizării
pedepsei, nu putem face abstracţie de faptul că infracţiunea comisă din neglijenţă
comportă un grad mai redus de pericol social decât infracţiunea săvârşită din
încredere exagerată.
Vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
neglijenţă trebuie deosebită de vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale
1
www.csj.md
281
sau a sănătăţii săvârşită fară vinovăţie. în această din urmă situaţie, persoana nu
trebuie trasă la răspundere penală, dat fiind că lipseşte latura subiectivă a
infracţiunii, deoarece, cauzând vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, persoana nu-şi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii
sau al inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor astfel de consecinţe
şi, reieşind din circumstanţele cazului, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.
Subiectul vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii
cauzate din imprudenţă este persoana fizică responsabilă care la momentul
Secţiunea IV. Infracţiuni care pun în pericol

viaţa şi sănătatea persoanei
§ 1. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii
La art.155 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de ameninţare

cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări.
Caracterul periculos al infracţiunii examinate este reliefat de împrejurarea că
victima conştientizează că este ameninţată cu un rău, în sufletul şi în mintea ei
creându-se o stare de teamă profund dăunătoare; victima este scoasă din starea sa
normală, teama ei îşi găseşte reflectare şi în acţiuni, comportament.
De exemplu, în practica judiciară, la calificare a fost reţinută infracţiunea
specificată la art.155 CP RM în următorul caz: la 22.10.2007, aproximativ la ora
18.00, G.Aj’ Se afla în incinta Centrului Medicilor de Familie nr.6 dinmun. Chişinău, în
biroul de serviciu al medicului M. V., unde era prezent şi mediam I.L. Nefiind de acord cu
decizia medicilor prin care i s-a refuzat eliberareaa unui certificat medical, G.A. a
ameninţat-o pe M. V, cu un cuţit pe care îl aveai asupra sa, cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, existânm pericolul realizării acestei ameninţări. Tot
el, la 01.11.2007, aproximativ la\ ora 18.00, aflându-se în incinta aceleiaşi instituţii, de data
aceasta în biroul de1 serviciu al medicului T.T., în prezenţa medicilor I.L. şi P.M., după ce i
s-J refuzat eliberarea unui certificat pentru internare la tratament medical m1
condiţii de staţionar, i-a ameninţat pe ultimii, cu un box pe care îl avea asupra sa, cu răfuială
fizică şi omor. De asemenea, demonstrăndu-le un pachet cu o substanţă necunoscută, i-a
ameninţat că în el se află acid cu care îi va stropi, existând pericolul realizării acestor
282
ameninţări.100
Cu privire la valoarea socială specifică ce este afectată prin săvârşirea ameninţării
cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în literatura de
specialitate se consideră că aceasta o formează starea psihică a persoanei, în a cărei
privinţă a fost expusă ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, stare caracterizată prin tulburarea liniştii şi prin sentimentul
de teamă pentru viaţă şi sănătate ce i s-a creat.
Agreând în principiu această opinie, considerăm că obiectul juridic special al
infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea psihică a persoanei.
Prin libertate psihică (morală, internă) a persoanei se înţelege putinţa ce-i este lăsată
fiecărei persoane de a hotărî (de a dispune) în toate actele sale, în cadrul ordinii
juridice, după cum va crede de cuviinţă, deci după cum îi vor dicta conştiinţa,
sentimentele şi interesele sale. 101
Libertatea psihică nu este legată de activitatea persoanei, de actele fizice ale
acesteia. Ea este legată de actele cu caracter psihic ale persoanei, presupunând
deliberarea şi hotărârea ei asupra realizării actelor fizice. Atingerea adusă libertăţii
psihice a victimei presupune influenţarea asupra psihicului acesteia, având scopul
înfrângerii, dominării sau corectării voinţei persoanei respective. Altfel spus,
făptuitorul urmăreşte ca victima să delibereze şi să hotărască aşa cum îşi doreşte el.
întrucât prin asemenea ameninţări nu se realizează o influenţare nemijlocită
infracţională asupra corpului victimei, infracţiunea dată nu are obiect material.
Latura obiectivă a ameninţării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în
acţiunea de ameninţare cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; 2) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: existenţa pericolului realizării
acestei ameninţări.
Prin ameninţare se are în vedere acţiunea constituind o formă a violenţei psihice,
care presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să
100
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25.02.2009. Dosarul nr.lra-
265/2009. www.csj.md
101
A se vedea: C.Rătescu, I.Ionescu-Dolj, I.Gr. Perieţeanu şi alţii. Codul penal adnotat. Vol.HL
Partea Specială., p.245-246.
283
inspire victimei temere, care o pune în situaţia de a nu mai avea resursele psi-
hice necesare pentru a rezista constrângerii.
Totodată, nu orice ameninţare adresată unei persoane poate fi calificaţi
conform art.155 CP RM. Numai ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii poate forma acţiunea prejudiciabilă prevă-
zută la această normă. Celelalte tipuri de ameninţare cu violenţa nu au relevanţi
în cazul infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM. Concluzia despre forma
concretă sub care se prezintă ameninţarea cu violenţa o facem de pe urma
examinării următoarelor împrejurări: conţinutul vorbelor, gesturilor, mimicii
făptuitorului în momentul ameninţării; caracteristicile vulnerante ale
mijloacelor de care se serveşte făptuitorul pentru expunerea ameninţării; forţa
fizică a făptuitorului; cunoaşterea de către făptuitor a unor tehnici speciale de
luptă etc.
Cu atât mai mult, în contextul infracţiunii specificate la art.155 CP RM, nu
au relevanţă alte tipuri de violenţă psihică (de exemplu, ameninţarea cu distru-
gerea sau deteriorarea bunurilor, ameninţarea cu divulgarea unor informaţii
defăimătoare sau compromiţătoare, hipnoza, efectul zombi, tehnica influenţăm
psihologice graduale, tehnica influenţării psiholingvistice etc.).
în general, după conţinut, ameninţarea cu violenţa poate fi concretizată sau
neconcretizată. Ameninţarea concretizată se exprimă în aceea că victimei i se
inspiră temerea că va fi supusă violenţei de o anumită intensitate (de exemplu,
ameninţarea cu omor, ameninţarea cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii). Ameninţarea neconcretizată nu conţine suficientă încărcături
informaţională pentru ca victima să poată înţelege gradul de intensitate a
violenţei cu care e ameninţată. în contextul infracţiunii prevăzute la art.155 CP
RM, ameninţarea cu violenţa neconcretizată se va exprima cel puţin în
ameninţarea cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (la
individualizarea pedepsei, se va reţine varianta ameninţării cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în cazul în care nu este clar dacă
făptuitorul a ameninţai cu omor sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii). Daci persistă îndoielile privind gradul de gravitate a vătămării
integrităţii corporale sau a sănătăţii cu care făptuitorul a ameninţat victima, în
acord cu principial in dubio pro reo, nu vom putea aplica răspunderea în baza
art.155 CP RM.
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii poate fi expusă verbal, în scris (nu contează dacă scrisoarea este
semnaţi sau anonimă; este suficient să se poată identifica ameninţătorul),
săvârşită prin fapte (gesturi, atitudini, semne simbolice etc.). Nu este exclus ca
ameninţarea să îmbine caracteristicile mai multor tipuri ale sale (de exemplu,
demonstrarea armei însoţită de cuvinte sugestive).
Ameninţarea poate fi adresată direct de cel ce ameninţă sau indirect (printr-

o terţă persoană).
Ameninţarea în contextul infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM trebuie
deosebită de ameninţarea săvârşită, ca acţiune adiacentă, în cadrul infracţiunilor
complexe prevăzute la art.171, 172, 188,189 etc. din Codul penal. în asemenea
situaţii, în corespundere cu art.118 CP RM, nu va fi necesară calificarea
suplimentară în baza art.155 CP RM.
Situaţia este de altă natură în cazul în care ameninţarea cu omor ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este expusă după consu-
marea unei infracţiuni (de exemplu, după săvârşirea violului, victima este
ameninţată cu omor ca să nu-1 denunţe pe făptuitor). în astfel de cazuri, nu mai
este funcţională regula de calificare fixată în art.118 CP RM. De aceea,
calificarea se va face după regulile concursului real de infracţiuni (de exemplu,
concursul infracţiunilor prevăzute la art.155 şi la art.171 CP RM).
Articolul 155 CP RM poate să reprezinte o normă generală în raport cu alte
norme care stabilesc răspunderea pentru săvârşirea, în condiţii speciale, a
ameninţării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii. Ne referim la alin.(5) art.142, alin.(l) art.349, art367 etc. din Codul penal,
în asemenea cazuri, în acord cu art.116 CP RM, se va aplica una din aceste
norme speciale, nefiind necesară reţinerea la calificare a art.155 CP RM.
în alt context, existenţa pericolului de a fi realizată ameninţarea cu omor ori
cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie cir-
cumstanţa, acel semn obligatoriu, care întregeşte latura obiectivă a infracţiunii
Această circumstanţă este prezentă dacă sunt întrunite cumulativ următoa-
rele două condiţii: 1) apariţia la victimă a temerii pentru viaţa sau sănătatea sa
în cazul punerii ameninţării în executare (condiţia subiectivă); 2) apariţia peri-
colului realizării ameninţării (condiţia obiectivă).
Existenţa primei condiţii trebuie verificată în raport cu personalitatea victi-
mei: un om simplu poate fi alarmat în alte împrejurări decât un om cult; un om
cu o situaţie modestă poate fi mai uşor intimidat decât un om cu o poziţie
socială proeminentă etc.
In orice caz, interesează ca victima să recepţioneze adecvat, nu deformat,
mesajul pe care i-1 adresează făptuitorul. De aceea, ameninţarea cu violenţa nu
are un caracter real, dacă: a) victima nu a recepţionat în genere mesajul
făptuitorului; b) victima a recepţionat mesajul făptuitorului, dar nu l-a apreciat
adecvat; c) victima consideră că mesajul făptuitorului, pe care l-a recepţionat,
285
are un caracter ireal.

Pentru a considera că ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integ- j
rităţii corporale sau a sănătăţii are un caracter real, este necesar ca ameninţarea i
să-i provoace victimei temere, nelinişte, panică, să o determine să nu-şi manifeste j
voinţa aşa cum preconizase până la ameninţare. Dacă, din cauze independente j de
voinţa făptuitorului, eforturile făptuitorului de a asigura un caracter real 1
ameninţării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii 1
nu şi-au produs efectul, ne vom afla în prezenţa tentativei la infracţiunea prevăzută
1 la art.155 CP RM.
Existenţa celei de-a doua condiţii trebuie verificată în raport cu următoa- 1
rele împrejurări: a) modul de exprimare a ameninţării; b) personalitatea ame-
ninţătorului (gradul suficient de agresivitate în contextul soluţionării situaţiilor J
conflictuale; existenţa antecedentelor penale pentru infracţiuni contra vieţii şi 1
sănătăţii etc.); c) faptul deţinerii de către ameninţător a armelor sau a altor 1
obiecte care pot fi utilizate pentru lipsirea de viaţă sau pentru cauzarea vătă- 1
mării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) locul, timpul şi ambianţa I
m ^ W\. .
Infracţiunea prevăzută la art.155 CP RM este o infracţiune formal-materiaJă. Ea
se consideră consumată din momentul apariţiei pericolului de a fi realizată
ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
în ipoteza unor infracţiuni (de exemplu, a infracţiunii prevăzute la art.151 | CP
RM), urmarea prejudiciabilă a violenţei fizice poate consta într-un prejudiciu j de
natură psihică adus sănătăţii (de exemplu, în boala psihică). însă, în asemenea
cazuri, prejudiciul de natură psihică are un caracter secundar (derivat), întrucât
perturbarea activităţii psihice are drept cauză violenţa fizică.
în contrast, în cazul infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM, violenţa psihică
(concretizată în ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii) poate avea drept urmare un prejudiciu de natură fizică
adus sănătăţii (de exemplu, un atac de cord). De această dată, un caracter
secundar (derivat) va avea acest prejudiciu de natură fizică. Producerea unui
astfel de prejudiciu depăşeşte momentul de consumare a infracţiunii specificate
la art.155 CP RM, reprezentând momentul de epuizare a acesteia. De aceea,
numai asupra individualizării pedepsei poate influenţa lipsa sau prezenţa unor
urmări prejudiciabile cauzate de fapta de ameninţare cu omor ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se exprimă, în primul rând, în
286
vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Motivele şi scopurile infrac-
ţiunii pot fi variate. Cel mai des, motivul se exprimă în răzbunare, iar scopul —
în schimbarea conduitei victimei în interesul făptuitorului.
în cazul delimitării tentativei de omor sau a tentativei de vătămare intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii de infracţiunea prevăzută la art.155 CP
RM, trebuie luate în consideraţie următoarele: în ipoteza ameninţării cu omor ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, făptuitorul are posibilitatea
reală să-şi realizeze ameninţarea şi să săvârşească acţiuni concrete în direcţia dorită,
însă decide benevol să nu le săvârşească, deşi are pentru aceasta toate condiţiile
favorabile (nu este vorba despre renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii de
omor sau de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
făptuitorul nici nu a urmărit să săvârşească omorul sau vătămarea intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; nu poţi să renunţi la intenţia care nici
nu a existat). în opoziţie, în ipoteza tentativei de omor sau de vătămare intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, făptuitorul întreprinde toate eforturile
în vederea săvârşirii omorului sau a vătămării intenţionate grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, însă, dina cauze independente de voinţa lui, aceste eforturi
nu-şi produc efectul.
Aşadar, în sensul art.155 CP RM, ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu este o fază oratorie în contextul infracţiunii
prevăzute la art.145 sau la art.151 CP RM, când cel care a luat hotărârea de a
săvârşi omorul sau vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii comunică hotărârea sa altor persoane, pentru a-şi exterioriza gândul.
Săvârşind infracţiunea prevăzută la art.155 CP RM, făptuitorul chiar aduce la
realizare o intenţie infracţională distinctă - cea de ameninţare cu omor ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la momentul
§ 2. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor

sau ţesuturilor
în art.158 CP RM fapta de constrângere a persoanei la prelevarea organelor sau

ţesuturilor este incriminată într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată. Astfel,
varianta-tip a infracţiuni^ constă în constrângerea persoanei la prelevarea organelor
sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea
violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei. La rândul său, varianta agravată a
287
infracţiunii se exprimă în constrângerea la prelevarea organelor sau ţesuturilor

pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea
violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei, asupra unei persoane despre care cei
vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în dependenţi
materială sau altă dependenţă faţă de el.
La etapa luării deciziei despre alienarea unui fragment al corpului său,
persoana trebuie să aibă posibilitatea să cântărească toate repercusiunile acestei
decizii. Manifestarea liberă a voinţei presupune lipsa constrângerii fizice şi
psihice asupra persoanei. Tocmai ca mijloc de asigurare juridico-penală a
ordinii în luare» deciziei privind autodeterminarea în raport cu donaţia ex vivo a
organelor sau a ţesuturilor umane apare incriminarea de la art.158 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl formează relaţiile sociale cu
privire la sănătatea, integritatea corporală sau libertatea psihică a persoa nei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM îl constituia
corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii de constrângere a persoanei la prelevarea
organelor sau ţesuturilor are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă, con-
cretizată în acţiunea de constrângere a persoanei la prelevarea organelor sa
ţesuturilor; 2) metodele săvârşirii infracţiunii: a) aplicarea violenţei ori b)
ameninţarea cu aplicarea violenţei.
Noţiunile „organe umane”, „ţesuturi umane” şi „prelevarea organelor m
ţesuturilor umane” au fost definite cu prilejul analizei faptei specificate la litjfl
în contextul infracţiunii analizate, termenul „constrângere” semnifică
influeai ţarea asupra victimei pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu
aplicarea efl pentru a o determina să accepte prelevaîrea organelor sau
ţesuturilor sale. 102 Coa-j form Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi
celule umane şi Le» privind donarea de sânge şi transfuzia sanguină, prelevarea
oricărui transpfaa prin constrângere este interzisă. Prelevarea de organe şi
ţesuturi se poate efectua de la persoane având capacitate de exerciţiu deplină
doar în cazul existen|d| consimţământului scris, liber, prealabil şi expres al
acestora şi cu autorizata! Comisiei independente de avizare. Consimţământul în
cauză se semnează numai după ce donatorul a fost informat de către medic
asupra eventualelor risetm a consecinţe de ordin fizic, psihic, familial şi
profesional, rezultate din actul prelevării. Consimţământul pentru donare se va
exprima în conformitate cu legislaţia
102
A se vedea: C.C. Тихонова. Прижизненное и посмертное донорство в Российской
ФедеращЛ Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, р.99.
288
privind drepturile şi responsabilităţile pacientului şi se va perfecta sub formă de

acord informat, al cărui model se aprobă de Guvern.
Nu pot fi prelevate organe şi ţesuturi de la o persoană care nu are capaci-
tatea de a-şi exprima consimţământul; excepţie constituie prelevarea ţesuturilor
regenerative. în acest caz, prelevarea va fi autorizată de Comisia independentă
de avizare, cu acordul reprezentanţilor legali ai donatorului sau al autorităţii
tutelare, cu condiţia că donarea va fi în beneficiul persoanei cu care donatorul
se află în legătură de rudenie de gradul I (pentru donatorul minor, aceştia sunt
fratele, sora), iar procedura în cauză comportă un risc minimal pentru donator.
Prelevarea de ţesuturi regenerative de la minori se poate face numai cu
consimţământul autorităţii tutelare sau al fiecăruia dintre reprezentanţii legali ai
minorului. Refuzul scris, verbal sau în orice alt mod al minorului împiedică
orice prelevare.
289
în contextul infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM, constrângerea săvâr -

şită cu aplicarea violenţei poate atinge intensitatea maximă de vătămare inten-
ţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă constrângerea per-
soanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor s-a exprimat în vătămarea inten-
ţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cele comise trebuie
calificate numai conform lit.l) alin.(2) art.151 CP RM. Dacă constrângerea
persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor s-a exprimat în omorul
intenţionat, cete comise trebuie calificate numai conform lit.n) alin.(2) art.145
CP RM.
în contextul infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM, constrângerea, săvâr -
şită cu ameninţarea aplicării violenţei, presupune efectuarea unui act de naturii
să inspire victimei temere că aceasta va fi supusă violenţei de orice intensitate^
act care pune victima în situaţia de a nu mai avea resursele psihice necesare
pentru a rezista constrângerii. Dacă o asemenea constrângere s-a exprimat ia
ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii, atunci, reieşind din prevederile art.118 CP RM, fapta se califică num*
potrivit art.158 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza
art.155 CP RM.
Ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă sau ca
deteriorarea ori distrugerea bunurilor acesteia nu poate alcătui conţinutul
noţiunH de constrângere, utilizate în dispoziţia de la art.158 CP RM.
De asemenea, nu poate alcătui conţinutul acestei noţiuni determinarea ca
rea-credinţă (prin rugăminţi, ordine, prin oferirea unor sume de bani sau a
divew selor avantaje ori profituri, prin îndemnuri, amăgiri etc.) la prelevarea
organeJ lor sau ţesuturilor. După caz, pentru astfel de fapte se poate aplica
răspunderea conform art.189 sau art.27 şi art.190, sau art.26 şi lit.l) alin.(2)
art.151, saa lit.n) alin.(2) art.145 CP RM. Cât priveşte aplicarea incriminărilor
privitoarei! şantaj sau escrocherie, explicaţia este următoarea: în virtutea
faptului că posedă membrane materializate, precum şi faptului că sunt
accesibile pentru a fi реп»*; pute din exterior, organele şi ţesuturile umane sunt
obiecte ale lumii materiale Щ în cazul separării lor de corpul persoanei, devin
bunuri a căror circulaţie esae limitată. 103 A ignora aceasta ar însemna să
ignorăm realitatea: întregul set de fragmente ale organismului uman - de la
inimă până la hipofiză - costă pe „piaţa neagră” câteva sute de mii de dolari. 104
103
A se vedea: H.A. Маргацкая. Гражданско-правовые вопросы трансплантации и
донорстш Л\ Вестник Московского университета. Серия 11 „Право”, 1980, №2, р.84-85.
104
Ase vedea: С.С. Тихонова. Прижизненное и посмертное донорство в Российской
Федерации, рЛН
290
Faptul că legea interzice vânzarea cumpărarea organelor sau ţesuturilor umane

nu înseamnă deloc că, în realitatel obiectivă, valoarea acestora nu este
estimabilă în expresie bănească. AceasB
interdicţie nu-i împiedică pe infractori să realizeze tranzacţiile ilicite respective,
atribuind valoare materială organelor sau ţesuturilor umane.
Infracţiunea examinată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul realizării constrângerii corespunzătoare, indiferent de faptul dacă a
fost sau nu înfrântă voinţa victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.158 CP RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii date
pot fi dintre cele mai variate: interes material, carierism, năzuinţa de a acorda ajutor
unei persoane apropiate (recipientului) pe seama victimei etc.
Scopurile infracţiunii pot fi şi ele dintre cele mai diverse: transplantare,
consumare în actul de canibalism, utilizare în cadrul unor ritualuri ezoterice sau
pseudoreligioase, colecţionare, utilizarea în industria farmaceutică sau de par-
fumerie etc. Acestea sunt scopurile finale. Scopul primar este însă întotdeauna
acelaşi - prelevarea organelor sau ţesuturilor. Dacă acest scop a fost realizat, cele
comise trebuie calificate prin concurs: art.158 şi art.151, 152 sau chiar art.145 CP
RM,,în funcţie de urmările concrete ale prelevării.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Nu se cere ca subiectul să aibă o
calitate specială; acesta poate fi un medic-transplantalog sau chirurg, o persoană cu
studii medicale, dar şi oricare altă persoană (care poate fi asistată sau consultată de
un medic de specialitate* dar poate şi să nu fie asistată sau consultată de un
asemenea medic).
Cu privire la circumstanţele agravante consemnate la alin.(2) art.158 CP RM,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare privind faptele prevăzute la lit.e)
alin.(2) art.145 şi, respectiv, la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM.
§ 3. Provocarea ilegală a avortului
în art.159 CP RM fapta de provocare ilegală a avortului este incriminată într-o

variantă-tip şi într-o variantă agravată. Astfel, varianta-tip a infracţiunii, prevăzută
la alineatul (1), constă în întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace,
săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest
291
b) scop;
c) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;'
d) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale,
stabilite de Ministerul Sănătăţii;
e) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei
asemenea operaţii;
f) în condiţii antisanitare.
La rândul său, varianta agravată a infracţiunii, prevăzută la alineatul
(2), se exprimă în provocarea ilegală a avortului: care a cauzat din
imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (lit.b)); care a provocat din imprudenţă.decesul victimei (lit.c)).
în general, dreptul la maternitate cuprinde un spectru variat de
manifestări de comportament: renunţarea la maternitate în genere,
comportamentul reproductiv (prezenţa unui singur copil sau a mai
multor copii), întreruperea cursului sarcinii, utilizarea metodelor de
contracepţie în vederea prevenirii unei sarcini neplanificate sau nedorite
etc. Prevenirii unei sarcini neplanificate sau nedorite îi este Consacrată
activitatea de planificare a familiei. în art.159 CP RM este consacrată teza,
conform căreia a da naştere unei fiinţe umane este un act personal, nu unul
social. Urmările acestui act le suportă mai mult ca oricine femeia şi, când
ea nu doreşte să le suporte, societatea, care nu contribuie în mod eficient
la uşurarea acestor greutăţi, nu are dreptul să-i impună contrar voinţei ei
obligaţia de a avea copii. Tocmai de aceea, prin Legea ocrotirii sănătăţii
femeilor li se acordă dreptul să-şi hotărască personal problema
maternităţii. Forma extremă de corectare a erorilor în planificarea familiei
o reprezintă avortul (întreruperea cursului sarcinii). Totuşi, autonomia
individuală a femeii în a decide asupra actului naşterii este relativă,
întrucât trebuie să se conformeze faptului că viaţa şi sănătatea femeii sunt
valori sociale, susceptibile de apărare în toate cazurile. Din aceste raţiuni,
efectuarea avortului trebuie să se desfăşoare în condiţii de legalitate.
Obiectul juridic special al provocării ilegale a avortului îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii analizate este corpul femeii însărcinate.
1 Victima infracţiunii prevăzute la art.159 CP RM este numai femeia
însărcirj nată căreia i se provoacă avortul. Aşadar, condiţia fundamentală
vizând victima infracţiunii în cauză este reprezentată de existenţa unei
sarcini a femeii. în con-^ textul infracţiunii prevăzute la art.159 CP RM,
prin sarcină se înţelege intervalul de timp cuprins între fecundare şi avort,
interval în care produsul concepţiunăj se dezvoltă în interiorul organelor
292
genitale ale femeii.

întrucât produsul concepţiunii nu este o persoană, acesta nu poate fi
consM derat victimă a infracţiunii analizate.
Cum se califică fapta celui care lipseşte de viaţă un copil născut
prematuq ca urmare a provocării ilegale a avortului de către el? Răspunsul
este următoruH
infracţiunea prevăzută la art.159 CP RM în concurs cu infracţiunea prevăzută la
lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Latura obiectivă a provocării ilegale a avortului are următoarea structura:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de întrerupere a cursului sarcinii;
2) urmările prejudiciabile, şi anume - întreruperea cursului sarcinii; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) locul săvâr şirii
infracţiunii: în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în
scopul întreruperii cursului sarcinii; 5) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: a) în
cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale stabilite de
Ministerul Sănătăţii; b) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea
unei asemenea operaţii; c) în condiţii antisanitare.
Prin întreruperea cursului sarcinii se înţelege fapta de expulzare sau suprimare
a produsului concepţiunii. Pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art.159 CP
RM este indiferentă durata sarcinii sau dacă produsul concepţiunii era viabil sau
nu.
în contextul infracţiunii prevăzute la art.159 CP RM se are în vedere numai
întreruperea cursului sarcinii cu consimţământul femeii însărcinate. *Dacă ea nu
şi-a dat consimţământul la avort, cele comise trebuie calificate conform art.151
CP RM. Fapta se consideră comisă fără consimţământul femeii însărcinate
inclusiv în cazul în care victima este iresponsabilă. De asemenea, avortul nu este
consimţit atunci când consimţământul a fost smuls prin constrângere sau
înşelăciune, ori când, deşi victima a consimţit ca avortul să-i fie provocat printr-
un mijloc sau procedeu avortiv anume, acesta a fost realizat cu un mijloc sau
procedeu avortiv pe care victima l-a refuzat expres şi categoric.
în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la efectuarea
întreruperii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă, nr.647 din
21.09.2010,1 noţiunea de întrerupere voluntară a cursului sarcinii este definită
prin întreruperea cursului sarcinii bazat pe alegere, atât în baza dreptului femeii la
sănătatea reproducerii prin prisma drepturilor omului, inclusiv dreptul femeii la
293
maternitate, precum şi la libera alegere a instituţiei medico-sanitare care

prestează servicii de întrerupere voluntară a cursului sarcinii, electiv şi în baza
indicaţiilor stabilite de Ministerul Sănătăţii.
Femeile gravide, care efectuează o întrerupere voluntară a cursului sarcinii,
înainte de efectuarea intervenţiei îşi vor exprima consimţământul prin semnarea
acordului informat (anexele nr.3 şi 4 la Ordin), care se anexează la Fişa medicală
de întrerupere voluntară a cursului sarcinii (anexa nr.2 la Regulamentul
privind efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii (anexa nr.l la Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr.647 din 21.09.2010 cu privire la efectuarea întreruperii
voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă)). La femeile gravide cu
vârstă sub 16 ani întreruperea voluntara a cursului sarcinii se efectuează ca
consimţământul reprezentantului lor legal, conform prevederilor Legii ocrotirii
sănătăţii, cu excepţia cazurilor când sarcina pune în pericol viaţa femeii gravide.
In cazul unei intervenţii medicale de urgenţă, necesare pentru a salva viaţa femeii
gravide, când aceasta nu-şi poate exprima voinţa, iar consimţământul reprezen-
tantului său legal nu poate fi obţinut la timp, personalul medical, abilitat în modul
stabilit de legislaţie, are dreptul de a lua decizia respectivă în interesul femeii.
Metodele de întrerupere a cursului sarcinii nu contează la calificare, putând fi
dintre cele mai variate: operativă, mecanică, toxică etc. 105
Locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii analizate, nominalizate la lit.a)-
e) alin.(l) art.159 CP RM, au un caracter alternativ. Prezenţa oricăreia din acestea
este suficientă pentru ca întreruperea cursului sarcinii să atragă răspunderea
penală conform art.159 CP RM.
In ce priveşte locul săvârşirii infracţiunii, acesta este determinat ca fiind m
afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop. Conform
art.32 din Legea ocrotirii sănătăţii, operaţia de întrerupere a cursului sarcinii
poate fi efectuată în instituţiile medico-sanitare publice şi private.
în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la efectuarea
întreruperii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă, nr.647 din
21.09.2010, întreruperea voluntară a cursului sarcinii prin metoda medicament
105
De exemplu, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la efectuarea
întreruperii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă, nr.647 din 21.09.2010, vacuum
aspirarea este intervenţia prin intermediul căreia conţinutul cavităţii uterine este evacuat printr-o
canulă specială folosind presiunea negativă produsă de aspiratorul vacuum electric sau de o sursă
manuală de aspiraţie vacuum. Metoda medicamentoasă presupune întreruperea sarcinii folosind
pastile administrate oral (mifepristnB sau misoprostol).
294
toasă, în perioada primelor 9 săptămâni, fără patologie asociată, precum şi

întreruperea voluntară a cursului sarcinii prin metoda vacuum aspirării manuale
sau electrice, în perioada primelor 10 săptămâni, fără patologie asociată, se
efectuează în Asociaţiile Medicale Teritoriale, Centrele de Sănătate a Femeii,
Secţiile Consultative din cadrul Centrelor Perinatologice, în Secţia sănătate â
reproducerii a Centrului Naţional „Sănătatea Reproducerii şi Genetică
Medicală*! întreruperea voluntară a cursului sarcinii cu termen între 10-12
săptămâni de sarcină se efectuează în instituţiile medico-sanitare ce oferă
asistenţă medicală specializată spitalicească (secţii de ginecologie sau obstetrică-
ginecologie) prin
metoda vacuum aspirării manuale/electrice sau prin raclaj, dacă metodele de
vacuum aspirare nu sunt disponibile. întreruperea voluntară a cursului sarcinii în
perioada primelor 12 săptămâni cu patologie asociată (cu risc major pentru
pacientă) şi la pacientele cu vârsta sub 16 ani (indiferent de prezenţa sau lipsa
patologiei asociate) se efectuează numai în instituţia medico-sanitară ce oferă
asistenţă medicală specializată spitalicească (secţii de ginecologie sau obstetrică-
ginecologie). întreruperea voluntară a cursului sarcinii după primele 12 săptămâni
de sarcină se efectuează doar în instituţiile medico-sanitare publice.
Aşadar, întreruperea cursului sarcinii, efectuată în afara unor astfel de instituţii,
intră sub incidenţa art.159 CP RM.
în ce priveşte circumstanţa „ în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa
indicaţiilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii ", este necesar a specifica că regula
privitoare la această situaţie este stabilită la alin.(2) art.32 din Legea ocrotirii
sănătăţii, potrivit căreia operaţia de întrerupere a cursului sarcinii poate fi efectuată
până la sfârşitul primelor 12 săptămâni de sarcină. Dar, în alineatul următor al
aceleiaşi norme este prevăzută excepţia de la această regulă: „Modul de efectuare a
acestei operaţii după primele 12 săptămâni de sarcină este stabilit de Ministerul
Sănătăţii”. Intr-adevăr, când se constată o stare patologică gravă care pune în
pericol viaţa sau sănătatea femeii, efectuarea avortului este oportună, chiar dacă
vârsta sarcinii a depăşit 12 săptămâni; în astfel de cazuri, o viaţă certă este salvată
prin renunţarea la menţinerea unei probabilităţi de viaţă. Dacă însă indicaţiile
medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru întreruperea cursului sarcinii ce
depăşeşte 12 săptămâni lipsesc, cele comise trebuie calificate conform art.159 CP
RM.
Indicaţiile medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru întreruperea
cursului sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, constituie malformaţiile fetale
incompatibile cu viaţa/incurabile, stările în urma tratamentului chirurgical cu
înlăturarea unui organ vital important, maladiile sau stările patologice care pun în
pericol sănătatea şi viaţa femeii gravide, care sunt enumerate în anexa nr. 1 la
295
Regulamentul privind efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii (de

exemplu, sifilisul, formele grave de hepatită virală, tumori maligne, afecţiuni
degenerative sistemice afectând în principal sistemul nervos central în cursul unor
afecţiuni clasice la alte locuri, insuficienţa renală, bolile ereditare etc.).
în practica judiciară s-a considerat că a fost săvârşită provocarea ilegală a
avortului în prezenţa circumstanţei „în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în
lipsa indicaţiilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii” în următorul caz: F. V,
persoană cu studii medicale superioare speciale, lucra ca medic obstetrician- ginecolog şi
deţinea funcţia de şef Secţie obstetrică şi ginecologie din cadrul
296
Spitalului raional F., fiind numit în această funcţie în baza Ordinului nr.3 din 06.01.1999.
La 22.03.2008, în incinta Secţiei obstetrică şi ginecologie din cadrul Spitalului raional F.,
în lipsa indicaţiilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii prin Otdinul nr.313 din
26.07.2006, F. V a întrerupt, prin metodă medicamentoasă, cursul sarcinii ce depăşeşte 12
săptămâni la pacienta minoră I.L. Conform certificatului nr.499 din 21.03.2008, eliberat
de Consiliul medical consultativ din cadrul Centrului Medicilor de Familie F., vârsta
gestaţională a acesteia era de 21 săptămâni.1
Accentuăm că nu au relevanţă, în sensul art.159 CP RM, indicaţiile sociale
stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru întreruperea cursului sarcinii ce depăşeşte 12
săptămâni: vârsta femeii gravide sub 18 ani şi peste 40 de ani; sarcina survenită în
urma violului, incestului sau a traficului de fiinţe umane; divorţul în timpul sarcinii;
decesul soţului în timpul sarcinii; privaţiunea de libertate sau privarea de drepturile
părinteşti a unuia sau a ambilor soţi; femeile gravide aflate în procesul de migraţie;
femeile gravide cu 5 şi mai mulţi copii; femeile gravide care au în grija lor; 1) un
copil mai mic de 2 ani; 2) unul sau mai mulţi membri ai familiei având gradul I de
invaliditate, care, conform concluziei Consiliului de Expertiză Medicală a
Vitalităţii* necesită îngrijire; asocierea a minimum două circumstanţe: lipsa
domiciliului, lipsa surselor financiare de existenţă, abuzul de alcool sau/şi-droguri,
acte de violenţă domestică, vagabondaj.
Indicaţiile sociale nu pot fi luate în consideraţie ca circumstanţă care exclude
caracterul penal al faptei, atunci când întreruperea cursului sarcinii este săvârşită în
cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni. De aceea, medicul de specialitate (ca şi
oricare altă persoană) este susceptibil de răspundere penală, dacă va întrerupe
cursul sarcinii a cărei vârstă depăşeşte 12 săptămâni, invocând indicaţiile sociale
stabilite în anexa nr.2 la Regulamentul privind efectuarea întreruperii voluntare a
cursului sarcinii. în concluzie, respectivele prevederi din această anexă induc în
eroare destinatarii Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.647 din 21.09.2010 cu privire
la efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă.
Referitor la circumstanţa privind existenţa contraindicaţiilor medicale pentru
efectuarea operaţiei de întrerupere a cursului sarcinii* este necesar a menţiona că
contraindicaţiile respective atestă că efectuarea avortului ar putea periclita viaţa sau
sănătatea femeii. Interpretând prevederile pct.17 al Regulamentului privind
efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii, ajungem la concluzia că
reprezintă contraindicaţii medicale pentru efectuarea operaţiei de întrerupere
a cursului sarcinii: procesele inflamatorii acute şi subacute de diverse localizări,
precum şi bolile infecţioase acute.
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 03.02.2010. Dosarul nr.la-20/10.
http://cab.justice.md
297
De asemenea, la circumstanţele săvârşirii infracţiunii examinate se referă

condiţiile antisanitare în care e săvârşită întreruperea cursului sarcinii. Aceste condiţii
există dacă nu sunt respectate regulile sanitare, în special - dispoziţiile Legii
Republicii Moldova privind supravegeherea de stat a sănătăţii publice, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 03.02.2009.106 Normele sanitare care stabilesc
criteriile de securitate şi siguranţă pentru om ale factorilor mediului înconjurător şi
ocupaţional, ale produselor şi serviciilor, cerinţele de asigurare a unor condiţii
favorabile pentru viaţă şi normativele sanitare sunt reglementate prin regulamentele
sanitare elaborate de Ministerul Sănătăţii şi aprobate de Guvern. Regulamentele
sanitare se armonizează cu legislaţia aplicabilă a Uniunii Europene. 107
In contextul acestei circumstanţe, cel mai relevant exemplu de boală, pe care o
poate contacta femeia care a avortat în condiţii antisanitare, este septicemia - o
infecţie generalizată a sângelui care poate provoca decesul femeii.
consideră consumată din momentul producerii urmării prejudiciabile sub formă de
întrerupere a cursului sarcinii, indiferent de momentul în care se realizează, dar nu
mai târziu de începerea procesului naşterii, deoarece după acest moment viaţa
noului-născut este protejată prin incriminarea omorului, nu însă a provocării ilegale
a avortului. Consumarea faptei are loc în momentul în care s-a întrerupt cursul
firesc al sarcinii, indiferent dacă produsul concepţiunii era mort sau dacă acesta a
fost expulzat ori eliminat viu şi indiferent dacă a continuat sau nu să trăiască.
Latura subiectivă a provocării ilegale a avortului se exprimă, în primul rând,
prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii pot
fi diferite: interesul material; compătimirea faţă de femeia care are o sarcină
neplanificată sau nedorită etc.
Chiar dacă la litb) alin.(l) art.159 CP RM legiuitorul specifică expres persoana
106
Potrivit pct.9 şi 10 ale Regulamentului privind efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii,
întreruperea voluntară a cursului sarcinii se efectuează numai de medicii specialişti în obstetrică-
ginecologie, instruiţi în prestarea acestui gen de servicii. Medicii rezidenţi în obstetrică-ginecologie
pot efectua întreruperea voluntară a cursului sarcinii doar sub supravegherea responsabililor pentru
instruirea şi pregătirea lor.
107
De exemplu, în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea
Regulamentului sanitar privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare, nr.663 din
23.07.2010 , se stabilesc cerinţe igienice pentru: amplasare şi teritoriu; edificii; finisarea interioară a
încăperilor; aprovizionarea cu apă şi canalizare; sistemul de încălzire, ventilare, microclimatul şi
calitatea aerului din încăperi; iluminatul natural şi artificial; inventarul şi utilajul tehnic; condiţiile de
lucru ale personalului medical.
298
care nu are studii medicale superioare speciale, aceasta nu trebuie să ducă la concluzia
că doar o astfel de persoană ar putea fi subiectul infracţiunii
analizate. Concluzia corectă este următoarea: dat fiind caracterul alternativ al
prevederilor de la lit.a)-e) alin.(l) art.159 CP RM, întreruperea cursului sarcinii
de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale constituie un
temei necesar şi suficient pentru a atrage răspunderea penală; dacă însă
persoana care întrerupe cursul sarcinii are studii medicale superioare speciale
(de obstetrician-ginecolog), răspunderea penală pentru aceasta poate fi angajată
numai în prezenţa condiţiilor de la lit.a), c)-e) alin.(l) art 159 CP RM.
Prin „persoană care nu are studii medicale superioare speciale” se are m
vedere: chirurgul, terapeutul, pediatrul, stomatologul, narcologul, alţi medici
nespecialişti; moaşa, felcerul, infirmiera, studentul medicinist, oricare altă
persoană care nu dispune de un act valabil privind absolvirea unei instituţii de
învăţământ medical superior, specialitatea „obstetrică şi ginecologie”.
Noţiunea „persoană care are studii medicale superioare speciale” este mai
largă decât noţiunea „persoană care are calificarea de medic de specialitate”.*
Restrângerea nefondată a primei noţiuni la cea de-a doua ar însemna interpreta-
rea extensivă defavorabilă a noţiunii „persoană care nu are studii medicale
superioare speciale”, deci s-ar încălca principiul legalităţii. Chiar dacă persoana
nu a reuşit să devină medic de specialitate, sau, din anumite motive, a pierdut
această calitate, sau i-a fost suspendată etc., însă dispune de proba studiilor
medicale superioare speciale, ea nu se consideră persoană care nu are studii
medicale superioare speciale.
Agravantele prevăzute la lit.b)-c) alin.(2) art.159 CP RM nu necesită o
analiză aparte, întrucât toate noţiunile specificate la aceste prevederi au fost
caracterizate anterior. Menţionăm doar că, în cazul faptelor prevăzute la acest
alineat, trebuie să vorbim despre manifestarea imprudenţei în raport cu urmările
prejudiciabile respective.
§ 4. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Fapta de efectuare ilegală a sterilizării chirurgicale este incriminată în art.

160 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale în varianta-tip este incriminată
la alin.(l) art.160 CP RM: efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către
medic. La rândul său, efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale în prima sa
variantă agravată este incriminată la alin.(2) art. 160 CP RM, atunci când aceasta
este săvârşită în următoarele circumstanţe: a) în unităţi medico-sanitare nespe-
cializate; b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale. în fine,
cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3) art. 160 CP
299
RM, se exprimă în efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale: care a cauzat din

imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (lit.b)); care a provocat din imprudenţă decesul
pacientului gfcftt
Consacrând libertatea reproductivă a persoanei, art.31 din Legea ocrotirii
sănătăţii prevede că sterilizarea chirurgicală voluntară la femei şi la bărbaţi poate
fi efectuată la dorinţa lor sau la indicaţia medicului, cu consimţământul scris al
persoanei, în instituţii medico-sanitare publice şi private în cazurile şi în modul
stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale întrerupe linia genetică a per-
soanei sterilizate, ceea ce poate fi interpretat nu doar sub aspectul periclitării
vieţii sau sănătăţii acelei persoane, dar şi sub aspectul întreruperii dezvoltării
embriogenetice a persoanei sterilizate. Aceasta justifică intervenţia legii penale în
planul incriminării faptei de efectuare ilegală a sterilizării chirurgicale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 160 CP RM îl constituie
relaţiile sociale ci privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii de efectuare ilegală a sterilizării chirurgicale se
exprimă în fapta prejudiciabilă constând în acţiunea de efectuare ilegală a
sterilizării chirurgicale.
Prin sterilizare chirurgicală trebuie de înţeles influenţarea asupra corpului
persoanei, pe calea intervenţiei chirurgicale, în vederea lipsirii reversibile sau
ireversibile (reuşita intervenţiei de reversibilitate nu poate fi garantată) a acesteia
de capacitatea de reproducere, cu păstrarea potenţei sexuale şi a apetitului sexual.
De regulă, sterilizarea chirurgicală se efectuează în scopuri contracepţionale sau
de profilaxie, tratament al bolilor aparatului urogenital.
Sunt doua tipuri de sterilizare chirurgicală: 1) sterilizarea chirurgicală femi-
nină; 2) sterilizarea chirurgicală masculină.
Sterilizarea chirurgicală feminină este o metodă de contracepţie şi reprezintă
întreruperea capacităţii de reproducere a femeii. Metodele chirurgicale cel mai
frecvent folosite sunt: minilaparotomia şi laparoscopia. Principiul pe care se
bazează sterilizarea chirurgicală feminină este întreruperea continuităţii trompelor
uterine, împiedicând întâlnirea dintre spermatozoizi şi ovule. La concret,
făptuitorul face o incizie la nivelul abdomenului şi blochează sau taie cele două
trompe uterine ce transportă ovulele de la nivelul ovarelor în uter. Prin blocarea
trompelor nu mai are loc contactul dintre ovule şi spermatozoizi.
Sterilizarea chirurgicală masculină, numită şi vasectomie, este o metodă de
contracepţie şi reprezintă întreruperea capacităţii de reproducere a bărbatului.
300
Principiul pe care se bazează sterilizarea chirurgicală masculină este simpla

întrerupere a continuităţii vasului deferent, prin care trec spermatozoizii, în locul
îa care iese din epididim. La concret, făptuitorul face o incizie la nivelul scrotului
ştj blochează cele doua tuburi prin intermediul cărora spermatozoizii sunt
transportaţi de la nivelul testiculului. Astfel nu vor mai fi prezenţi în lichidul
ejaculat.
Sub incidenţa dispoziţiei de la art.160 CP RM intră numai sterilizarea săvâr -
şită prin metoda chirurgicală. Dacă sterilizarea a fost realizată prin alte metode
(de exemplu, prin iradiere cu raze ionizante), fapta urmează a fi calificată, Iu
funcţie de gravitatea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, conform
art.151 sauart.152 CP RM.
Efectuarea ilegală a castrării având ca efect inerent pierderea organelor dej
reproducere se califică potrivit art.151 CP RM.
Pentru ca sterilizarea chirurgicală să atragă răspundere penală, ea trebuie sft
fie ilegală, adică să fie efectuată altfel decât în cazurile şi în modul stabilit dq
Ministerul Sănătăţii (de exemplu, în cazul contraindicaţiilor medicale pentm
efectuarea unei astfel de operaţii sau dacă pacientul nu a atins o anumită vârsâu
sau dacă numărul copiilor pe care îi are nu corespunde minimului necesar etc.).1
Infracţiunea dată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
momentul efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.160 CP RM este exprimatiU în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiuni pot fi
dintre cele mai diverse: interes material; dorinţa de a ajuta un cuphi li planul
prevenirii de sarcini neplanificate etc.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la moment»
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. In afară de aceasta, se cere o calitate
specială pentru subiect - cea de medic. Prin medic se înţelege persoana caic are
studii medicale superioare speciale. La o astfel de interpretare ne obligi
formularea de la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM.
Noţiunea „medic” trebuie interpretată în coroborare cu prevederea de la
alin.(2) art.15 din Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planift-j
carea familială: „Persoanele care acordă servicii ce ţin de realizarea drepturitad la
reproducere trebuie să aibă pregătire specială în acest domeniu; pregătire«
specialiştilor în domeniul asigurării realizării drepturilor la reproducere se efeo-j
tuează în conformitate cu legislaţia în vigoare, după programe de stat elaborate
şi aprobate în modul stabilit”. Deci, prin „medic”, în contextul infracţiunii
analizate, trebuie de înţeles persoana care are studii medicale superioare speciale.
301
în ce priveşte agravantele de la alin.(2) şi (3) art.160 CP RM, acestea nu

necesită a fi examinate în mod special, deoarece termenii folosiţi la caracterizarea
lor au fost definiţi anterior. Menţionăm doar că, în acord cu alin.(l) art.15 al Legii
cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, prin unităţi
medico-sanitare^Respecializate (lit.a) alin.(2) art.160 CP RM) trebuie de înţeles
unităţile medico-sanitare care nu îndeplinesc cerinţele normative de activitate a
instituţiilor medico-sanitare publice şi private autorizate în vederea efectuării
sterilizării chirurgicale.
§ 5. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului

fără consimţământul pacientei
La art.161 CP RM se stabileşte răspunderea pentru efectuarea de către medic

a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul scris al
pacientei.
Necesitatea dezvoltării şi păstrării potenţialului uman condiţionează necesi-
tatea de a pune în atenţie problemele ce ţin de tehnologiile de asistare medicală a
reproducerii umane, mai ales aspectele juridico-penale ale acestor probleme.
Actualitatea subiectului pus în discuţie e determinată de agravarea considerabilă a
sănătăţii reproducerii umane, care, alături de scăderea natalităţii şi emigraţia celor
având vârsta fertilă, constituie factori de pericol deloc neglijabili pentru
societatea noastră.
Dacă efectuarea sterilizării chirurgicale reprezintă o formă a intervenţiei
medicale în procesele reproductive, în scopul restrângerii acestora, atunci efec-
tuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului presupune scopul
stimulării acestor procese. Totuşi, stimularea proceselor reproductive trebuie
realizată în condiţii stricte de legalitate, pentru a nu fi pusă în pericol viaţa sau
sănătatea femeii. Tocmai aceasta este ideea care derivă din dispoziţia de la art.33
al Legii ocrotirii sănătăţii, potrivit căreia femeile şi bărbaţii au dreptul să
beneficieze de serviciile de sănătate a reproducerii asistate medical în confor-
mitate cu legislaţia în vigoare; serviciile medicale de reproducere umană asistată
pot fi acordate de instituţiile medico-sanitare publice acreditate şi de instituţiile
medico-sanitare private licenţiate şi acreditate care activează în conformitate cu
actele legislative şi normative în vigoare privind parteneriatul public- privat.
relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
302
Latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta pre-

judiciabilă exprimată în acţiunea care se înfăţişează sub următoarele modalităţi
afej temative: a) efectuarea fecundării artificiale; b) efectuarea implantării
embrionul™
2) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: lipsa consimţământului scris al
pacientei.»
Prin fecundare artificială se înţelege însămânţarea gârneţilor altfel decil printr-
un raport sexual, când procrearea pe cale naturală este imposibilă.
La calificare, nu importă dacă pentru fecundarea artificială a fost folosii
lichidul seminal aparţinând soţului-donator sau unei alte persoane. Fecundare*
artificială a femeii cu ajutorul spermei donatorului reprezintă unica şansă de
concepere a copilului, atunci când rezultatele spermogramei soţului nu corespund
normei. în cazurile de lipsă totală la soţ a celulelor sexuale mature, ca „terapie a
desperaţiei” se acceptă utilizarea spermei donatorului, cu consimţi«] mântui
exprimat în scris al persoanelor care îşi exercită drepturile la reprodu-j cere. în
contextul art.161 CP RM, se are în vedere fecundarea artificială efeo- tuată in vivo
asupra corpului femeii, nu însă fecundarea artificială in vitro, când însămânţarea
gârneţilor are loc în condiţii de laborator.
Prin implantarea embrionului se înţelege introducerea produsului concep-
ţiunii în cavitatea uterină, produs obţinut prin fecundarea artificială in vitro.
Mecanismul acestui procedeu este următorul: după o stimulare hormonali,
ovulul maturizat e aspirat din foliculii ovarelor - laparoscopic sau transvaginal-^
sub controlul ultrasunetului. Identificarea şi evaluarea ovulului este urmată de
fecundarea acestuia (cu ajutorul spermei soţului sau a donatorului). Apoi pro-
dusul concepţiunii este cultivat, până la trei zile, în eprubetă şi implantat m
cavitatea uterină.
Este posibilă introducerea combinaţiei de ovule şi spermatozoizi în trompa
uterină, în speranţa că ovulele vor fi fecundate dezvoltându-se ulterior pe cale
firească. De asemenea, este posibilă fecundarea ovulului în eprubetă şi transfe-
rarea acestuia, în ipostaza de zigot, pe parcursul primelor 24 de ore, în trompa
uterină, în expectativa fixării ovulului fecundat de mucoasa uterului. Totuşi, in
aceste ipoteze, probabilitatea apariţiei sarcinii este mai redusă.
Procedeul implantării produsului concepţiunii în cavitatea uterină, produs
obţinut prin fecundarea artificială in vitro, permite obţinerea ovulului de Ia femeia
care are ovare, dar nu are uter, şi transferul ovulului unei alte femei, având rolul
de recipient. în alţi termeni, maternitatea de substituţie dă speranţe de a fi mame
femeilor care fizic nu sunt apte a naşte copii. Mai mult, datorit!
procedeului specificat, se măresc posibilităţile diagnosticării prealabile
303
implantării. Aceasta deoarece, în cazul descoperirii unei maladii genetice, ovulele

fecundate nu vor fi transferate în uter. Astfel, se deschide posibilitatea naşterii
unor copii sănătoşi la părinţii caracterizaţi de riscul sporit de a avea descendenţi
suferind de afecţiuni genetice. Perfecţionarea tehnicii de crioconservare a
materialului genetic a deschis noi orizonturi: acum femeia poate spera la a doua
sau chiar la a treia sarcină, fără efectuarea repetată a operaţiei de aspirare a
ovulelor.
Lipsa consimţământului în scris al pacientei la efectuarea fecundării artifi-
ciale sau a implantării embrionului constituie condiţia ilegalităţii cu relevanţă
penală în contextul infracţiunii prevăzute la art.161 CP RM. Caracterul obliga-
toriu al exprimării unui astfel de consimţământ derivă din unul dintre principiile
de bază ale realizării drepturilor la reproducere, înscris în Legea cu privire la
ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, potrivit căruia realizarea
acestor drepturi se face conform voinţei şi intereselor persoanei.
Infracţiunea de efectuare a fecundării artificiale sau a implantării embrionului
fară consimţământul pacientei este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul efectuării operaţiilor sus-numite.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii sunt dintre cele mai
diverse: interesul material; dorinţa de a ajuta femeia să aibă un copil etc.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. In afară de aceasta, subiectul trebuie
să aibă o calitate specială - cea de medic, adică să aibă studii medicale superioare
speciale. Dacă persoana nu are această calitate, ea va putea fi trasă la răspundere
penală doar în cazul producerii unor urmări prejudiciabile în dauna vieţii sau
sănătăţii femeii, conform art.149 sau art.157 CP RM.
§ 6. Neacordarea de ajutor unui bolnav
în art.162 CP RM fapta de neacordare de ajutor unui bolnav este incriminată

într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată. Astfel, varianta-tip a infracţiunii,
prevăzută la alineatul (1), constă în neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate,
unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era
obligată să îl acorde. La rândul său, varianta agravată a infracţiunii, prevăzută la
alineatul (2), se exprimă în neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din
imprudenţă: o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.a));
decesul bolnavului (lit.b)).
304
Prezentând pericol social, această faptă este incriminată şi sancţionată penat

j deoarece denotă nu doar lipsă de compasiune, de spirit elementar de
solidaritaH umană, dar şi nedorinţa de a acorda ajutorul necesar, aşa cum o cere
legea sas regulile speciale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.162 CP RM îl f«-|
mează relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material lipseşte în cazul acestei infracţiuni, deoarece făptuitocH
nu întreprinde o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului persoană!
Victimă a infracţiunii analizate poate fi nu oricare persoană fizică, ci doarl
un bolnav. Prin bolnav se înţelege persoana care şi-a pierdut capacitatea de a-fi I
exercita funcţiile şi obligaţiunile obişnuite şi care, în urma dereglării structufl
anatomice sau a funcţiilor psihofiziologice, nu este în stare să-şi realizeze mod
normal atribuţiile sale sociale.
In contextul aplicării sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă med»*]
cală, este necesar a menţiona că, în conformitate cu alin.(2) art.20 al Leg3
ocrotirii sănătăţii, statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantea»
minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care]
cuprinde: a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limitiJ
programelor naţionale prevăzute în bugetul de stat; b) asistenţa medicală Hi
etapa prespitalicească, în caz de urgenţe medico-chirurgicale majore ce pun iu
pericol viaţa persoanei; c) asistenţa medicală primară acordată de către medicH
de familie, care cuprinde: examenul clinic (subiectiv şi obiectiv), cu recomaM
darea investigaţiilor şi tratamentului; d) asistenţa medicală, prevăzută în Pro«
ramul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, persoanelor asiguran
inclusiv celor neangajate în câmpul muncii, pentru care plătitor al primelor dş
asigurare obligatorie de asistenţă medicală este statul.
In toate aceste cazuri, când nu se întreprind măsurile necesare sau nu se
acordă serviciile ori asistenţa necesară, victimă a infracţiunii prevăzute la
art.l62| CP RM poate orice persoană, indiferent dacă este sau nu subiect al
asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
în unele cazuri, când nu se acordă serviciile ori asistenţa necesară, nun»
persoana asigurată poate fi victimă a infracţiunii prevăzute la art.162 CP RMj
Astfel, ca subiect al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aceasta, confotJ
art.ll din Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie m
asistenţă medicală, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 27.02.199«
are dreptul, printre altele, să i se acorde asistenţă medicală pe întreg teritoriJ
Republicii Moldova, precum şi să beneficieze de servicii medicale în volunJ
1
305
şi calitatea prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă

medicală, indiferent de mărimea primelor de asigurare achitate. Potrivit art.9 al
aceleiaşi legi, cetăţenii străini şi apatrizii având reşedinţă în Republica Moldova,
încadraţi în muncă în Republica Moldova în baza unui contract individual de
muncă, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova,
au aceleaşi drepturi şi obligaţii în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă
medicală ca şi cetăţenii Republicii Moldova, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel. Calitatea de asigurat şi
drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de
reşedinţă în Republica Moldova.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.162 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în inacţiune - în neacordarea de ajutor
unui bolnav; 2) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: lipsa motivelor întemeiate în
ce priveşte neacordarea de ajutor unui bolnav.
Prin ajutor se înţelege, după caz, asistenţa medicală sau primul ajutor medical. Prin
neacordare de ajutor se are în vedere: neprezentarea la chemare; refuzul de a primi bolnavul
în instituţia medicală; refuzul de a aplica respiraţia I artificială; refuzul de a efectua
pansamentul rănii; refuzul de a administra medicamentele necesare; refuzul de a expedia
bolnavul la spital etc.
în ce priveşte motivele întemeiate pentru care nu se poate acorda ajutor unui
bolnav, acestea sunt: forţa majoră (de exemplu, calamitatea naturală); extrema
necesitate (de exemplu, necesitatea de a acorda în acelaşi timp ajutor unui alt
bolnav aflat în stare gravă); boala lucrătorului medico-sanitar însuşi; lipsa
instrumentelor sau a medicamentelor necesare; lipsa la lucrătorul medical a
calificării necesare intervenţiei în acest caz; opunerea manifestă şi agresivă a
bolnavului sau a persoanelor care îl însoţesc, când este pusă în pericol viaţa sau
sănătatea celui care doreşte să acorde ajutor etc. Aflarea făptuitorului în pauza de
masă sau în concediu nu poate fi admisă ca motiv întemeiat al neacordării primului
ajutor medical de urgenţă.
din momentul neacordării de ajutor unui bolnav, în lipsa unor motive întemeiate.
Latura subiectivă a neacordării de ajutor unui bolnav se exprimă, în primul rând,
prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diferite:
indiferenţa; răzbunarea; ura socială, naţională, rasială ori religioasă etc.
Subiectul acestei infracţiuni este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. în afară de aceasta, subiectul trebuie
să aibă o calitate specială: să fie persoana care, în virtutea legii sau a regulilor
speciale, era obligată să acorde ajutor unui bolnav.
306
Nu este corect a se considera că numai lucrătorul medical poate fi subiectul

infracţiunii de neacordare de ajutor unui bolnav. întrucât legiuitorul nu concre-
tizează cine este subiectul infracţiunii prevăzute la art.162 CP RM, nu există nici
un temei de a restrânge cumva cercul subiecţilor. Anume aceasta reiese din
dispoziţia art.162 CP RM, conform căreia obligaţia de a acorda ajutor rezultă din
lege sau din reguli speciale. Printre aceste surse de obligaţie se numără în primul
rând Legea ocrotirii sănătăţii.
La alin.(4) art.24 al acestei legi se prevede: „Lucrătorii medico-sanitari şi
farmaceutici sunt obligaţi să acorde primul ajutor medical de urgenţă în drum, pe
stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte”, însă, în
continuare, în aceeaşi normă se stabileşte: „în caz de accidente, primul ajutor
medical trebuie să fie acordat şi de lucrătorii poliţiei, ai serviciului de pompieri,
de conducătorii auto”.
Obligaţia de acordare a ajutorului unui bolnav este consacrată nu doar în
art.24 al Legii ocrotirii sănătăţii, dar şi în alte norme cuprinse în legi sau în acte
având caracterul de reguli speciale. Astfel, în conformitate cu art.14 al Legii cu
privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, prestatorii de servicii
medicale răspund, printre altele, pentru refuzul de a acorda asistenţă medicală
persoanelor asigurate.
Conform alin. 11) art.12 al Legii cu privire la poliţie, în ca z de necesitate,
poliţia este obligată să ia măsuri urgente pentru salvarea oamenilor.
La alin.(2) art.17 al Legii Republicii Moldova privind apărarea împotriva
incendiilor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 09.11.1994 108, se
stabileşte că printre funcţiile de bază ale subunităţilor serviciului de salvatori şi
pompieri se numără salvarea oamenilor şi acordarea de prim ajutor sinistraţilor.
Potrivit pct.12 al Regulamentului circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr.357 din 13.05.2009109, conducătorul de
vehicul, care a ajuns la locul unde s-a produs un accident în traficul rutier, în lipsa
serviciilor de intervenţie, este obligat să oprească şi, în caz de necesitate, să
acorde primul ajutor.
Aşadar, problema stabilirii subiectului special al infracţiunii analizate trebuie
tranşată în funcţie de tipul ajutorului care trebuie acordat unui bolnav. In ce
priveşte primul tip - asistenţa medicală - aceasta poate şi trebuie să fie acordată
doar de un lucrător medico-sanitar calificat. Or, nu poţi cere intervenţia
chirurgicală unui terapeut, spre exemplu. Referitor la cel de-al doilea tip de ajutor
care trebuie acordat unui bolnav - primul ajutor medical - cercul subiecţilor
108
109
307
este mult mai larg: lucrătorii medico-sanitari; lucrătorii farmaceutici; lucrătorii

organelor de poliţie; angajaţii serviciului de salvatori şi pompieri; conducătorii de
vehicule. Mai mult, conform alin.(6) art.24 al Legii ocrotirii sănătăţii, orice
persoană- care este de faţă la producerea unei accidentări sau îmbolnăviri grave,
este obligată să acorde ajutor în limita posibilităţilor sale.
Termenii folosiţi pentru caracterizarea agravantelor de la alin.(2) art.162 CP
RM au fost definiţi anterior. De aceea, facem trimitere la explicaţiile cores-
punzătoare.
§ 7. Lăsarea în primejdie
în art.163 CP RM fapta de lăsare în primejdie este incriminată într-o variantă-

tip şi într-o variantă agravată. Astfel, varianta-tip a infracţiunii, prevăzută la
alineatul (1), constă în lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se
află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se
salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, dacă cel
vinovat ştia despre primejdie şi a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii
vătămate, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă. La rândul
său, varianta agravată a infracţiunii, prevăzută la alineatul (2), se exprimă în
lăsarea în primejdie, care a provocat din imprudenţă: o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.a)); decesul victimei (lit.b)).
Ordinea şi morala publică reclamă ca viaţa sau sănătatea celor neputincioşi să
nu fie lăsată la voia soartei. De aceea, legea a considerat că, pentru a asigura paza
şi îngrijirea persoanelor care nu se pot păzi şi îngriji singure, este necesar să
intervină chiar mijloacele juridico-penale faţă de cei care, îndatoraţi fiind de a
veghea şi a purta de grijă unor asemenea persoane, s-au eschivat de la această
îndatorire.
Obiectul juridic special al infracţiunii de la art.163 CP RM îl constituie relaţiile
sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al acestei infracţiuni lipseşte, nefiind vorba de o influenţare
nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victimă a lăsării în primejdie poate fi nu oricare persoană fizică, ci doar
persoana care: 1) se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi 2) este lipsită de
posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a
neputinţei.
în primul rând, victima trebuie să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă.
Pericolul pentru viaţă trebuie să fie iminent, adică să ameninţe efectiv viaţa
308
victimei la un moment dat în timpul cât victima s-a aflat fără ajutor. în aceste
împrejurări, activarea factorilor de pericol (a surselor de pericol sporit, forţelor
naturii, a altor factori care se suprapun contribuţiei făptuitorului) face ca pericolul
potenţial pentru viaţa victimei să se transforme într-un pericol iminent pentru
aceasta. Nu este necesar ca pericolul pentru viaţă să fi avut un caracter continuu.
Este suficient ca el să fi ameninţat victima în timpul în care aceasta era fără
ajutor. Pericolul pentru viaţă există în cazul când victima este lăsată într-un loc
periculos prin natura sa (de exemplu, pe marginea unui râu, lângă o intersecţie
auto etc.).
Existenţa pericolului pentru viaţa victimei nu întotdeauna poate fi dedus doar
din caracteristicile locului în care e lăsată victima. De cele mai multe ori, trebuie
cercetate toate celelalte circumstanţe concrete ale faptei: timpul săvârşirii faptei
(vară/iarnă; zi/noapte); condiţiile meteoclimaterice pe fondul cărora e săvârşită
fapta sau care pot urma săvârşirii faptei; starea sănătăţii victimei; ambianţa ei
vestimentară; anturajul în care se află victima etc.
însă, nu e suficient ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă.
Mai este necesar ca ea să fie lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei
fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei. Prin imposibilitate de a se salva
trebuie de înţeles neputinţa de a se proteja şi a se îngriji de sine stătător.
Cele două condiţii se completează una pe alta. Iată de ce, dacă persoana se
află într-o stare periculoasă pentru viaţă, însă are posibilitatea de a se salva, ea nu
poate fi considerată victimă a infracţiunii de lăsare în primejdie. La fel, e valabil
să afirmăm că, dacă persoana e lipsită de posibilitatea de a se salva, însă nu se
află într-o stare periculoasă pentru viaţă (de exemplu, când pericolul este
imaginar, existând doar în conştiinţa persoanei), această persoană nu poate fi
considerată victimă a faptei incriminate la art.163 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.163 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă concretizată în inacţiunea de lăsare fără ajutor.
A lăsa fără ajutor înseamnă a lipsi victima de sprijin, de asistenţă, de îngrijire.
Lăsarea fără ajutor se poate manifesta prin eschivarea pentru totdeauna de la
obligaţiile sale sau numai într-un anumit interval de timp. Ceea ce contează este
dacă în timpul cât a durat lăsarea fără ajutor a existat un pericol real pentru viaţa
victimei şi aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a se salva.
Nu oricare lăsare (abandonare) a unui copil de vârstă fragedă (mai mult, chiar
a unui nou-născut) sau a unei persoane având o vârstă înaintată, ori a unui bolnav
sau a unei persoane aflate în stare de neputinţă trebuie catalogată ca lăsare în
primejdie, în sensul art.163 CP RM. Pentru că sunt situaţii când o asemenea
lăsare (abandonare) nu se califică nici conform art.163 CP RM, nici conform
1
77/2009.
www.csj.md
309
art.145 sau 147 CP RM, nici conform altor norme penale. Această
teză o confirmă indirect chiar legiuitorul: la art.207 CP RM se stabileşte răs-
punderea, inclusiv, pentru abandonarea copilului în străinătate. Articolul 163 şi
articolul 207 CP RM nu sunt norme concurente, în ipoteza când victima este un
copil. Poate exista concurs ideal între infracţiunile prevăzute de aceste norme.
Subliniem: poate. Pentru că la fel de posibil este ca art.207 CP RM să fie aplicat
fără vreo conexiune cu art.163 CP RM.
în alt context, nu este necesară calificarea suplimentară conform art.163 CP
RM, dacă victimei omorului intenţionat sau a altei infracţiuni ce implică violenţa
nu i se acordă ajutor de către subiectul acelei infracţiuni atunci când ea se află
într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva. în
acest sens, nu poate fi susţinută soluţia de calificare din următoarea speţă: la
31.10.2005, între orele 20.00 şi 21.00, MI., CJ. şi D.N., aflaţi în apropierea barului „B.I.
” din satul Sahama Veche, raionul Rezina, au intrat în conflict cu D.U., care ulterior a
evoluat în bătaie. In procesul altercaţiei, toţi trei făptuitori au lovit de mai multe ori
victima cu pumnii, picioarele şi capul în diferite părţi ale corpului şi în regiunea feţei. In
rezultat, victima a suferit vătămare gravă periculoasă pentru viaţă. După cauzarea
vătămării, ştiind cu certitudine că D. U. se află în stare periculoasă pentru viaţă şi că este
lipsit de posibilitatea de a lua măsuri de autoconservare, făptuitorii au lăsat victima la
locul săvârşirii infracţiunii, unde peste aproximativ o oră şi jumătate a fost găsită şi
spitalizată. Ulterior, la 05.11.2005, victima a decedat în spitalul din or. Rezina. Pentru
cele săvârşite, M.I., C.I. şi D.N. au fost condamnaţi în baza alin.(4) art.151 şi lit.b) alin
(2) art.163 CP RM.1
Explicaţia rezidă în faptul că ar fi cu totul exagerat ca subiectul infracţiunii,
ce implică violenţă, să fie tras la răspundere pentru atitudinea lui intimă faţă de
rezultatul infracţiunii sale, precum şi pentru nedorinţa de a preîntâmpina urniă^
rile prejudiciabile ale infracţiunii respective. Aceasta ar însemna nu altceva decât
aplicarea răspunderii de două ori pentru aceeaşi faptă. Or, făptuitorul pune
victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă chiar prin infracţiunea sa,
infracţiune ce implică violenţă. In termenii logicii juridice, respectând principiul
noncontradicţiei, ar trebui să consemnăm în acest caz că este imposibil să
afirmăm şi să negăm totodată acelaşi predicat despre acelaşi subiect. Odată ce
făptuitorul e sancţionat pentru violenţă, este inacceptabil să fie sancţionat pentru
că nu a prevenit efectele acestei violenţe. Totodată, aşa cum rezultă din dispoziţia
de la lit.e) art.76 CP RM, este nu o obligaţie, dar un drept al făptuitorului de a
preîntâmpina urmările prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite. Realizarea de
către el a acestui drept va determina atenuarea pedepsei ce i se va stabili. Nereali-
zarea acestui drept nu trebuie să-i agraveze în vreun fel tratamentul sancţionator.
310
Infracţiunea de lăsare în primejdie este o infracţiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul în care victima a fost lăsată fără ajutor.
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diverse:
egoismul, laşitatea, indiferenţa etc.
Formula „cu bună-ştiinţă” indică asupra faptului că subiectul are certitudinea
că persoana, pe care o lasă fără ajutor, se aflăjntr-o stare periculoasă pentru viaţă
şi că aceasta e lipsită de posibilitatea de a se salva.
Atunci când făptuitorul pune victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă,
el îşi dă seama de aceasta. Mai mult, făptuitorul doreşte ca victima să se afle într-
o asemenea situaţie. Atunci însă când făptuitorul manifestă imprudenţă faţă de
apariţia şi evoluarea stării de pericol pentru viaţa victimei — în rezultat ea fiind
lăsată fără ajutor şi decedând - răspunderea penală se va aplica, după caz, potrivit
art.149,183,264 sau altor articole din Codul penal.
Problema poate să apară la delimitarea lăsării în primejdie de astfel de
infracţiuni cum sunt cele prevăzute la art.183 şi 264 CP RM. Aceasta pentru că,
în cazul acestora din urmă, făptuitorul poate manifesta nu doar imprudenţă, dar şi
intenţie în raport cu acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. Totuşi, în ipoteza
infracţiunilor prevăzute la art.183 şi art.264 CP RM (şi altora ca ele) acţiunea
(inacţiunea) prejudiciabilă trebuie să se exprime în încălcarea unor reguli. Deci,
ca situaţie-premisă pentru săvârşirea infracţiunilor corespunzătoare apare
existenţa unor reguli pe care trebuie să le respecte făptuitorul. Este adevărat că şi
în cazul infracţiunii de lăsare în primejdie situaţia-premisă poate consta în
existenţa unor reguli pe care trebuie să le respecte făptuitorul. Insă, aceste reguli
obligă făptuitorul să-i poarte de grijă victimei. Nu să asigure respectarea de către
salariaţi (şi alte categorii de lucrători) a regulilor de protecţie a muncii, ca în
cazul infracţiunii prevăzute la art.183 CP RM. Nici să asigure securitatea
circulaţiei sau exploatarea mijloacelor de transport, ca în cazul infracţiunii
prevăzute la art.264 CP RM. Deci, conţinutul regulilor, pe care trebuie să le
respecte făptuitorul, este cu totul diferit De fapt, acesta şi este criteriul de
delimitare dintre lăsarea în primejdie şi infracţiunile de tipul celor care sunt
prevăzute la art. 183 şi la art.264 CP RM.
Subiectul acestei infracţiuni este persoana fizică responsabilă care la momen-
tul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. In afară de aceasta, subiectul
trebuie să aibă una din următoarele două calităţi speciale alternative: 1) să ştie
despre primejdie şi să aibă posibilitatea de a acorda ajutor victimei; 2) să pună el
însuşi victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă.
Cu privire la prima calitate, subiectul trebuie să aibă posibilitatea reală de a

acorda ajutor victimei, chiar cu o anumită doză de risc pentru sine sau pentru
terţe persoane (dacă nu se creează starea de extremă necesitate). Totodată,
persoana, care are posibilitatea reală de a acorda ajutor victimei, poate să aibă sau
nu obligaţia de a-i purta de grijă (în virtutea legii sau a unor reguli speciale).
în context, atunci când făptuitorului îi incumbă o asemenea obligaţie,
deosebirea de infracţiunea de neacordare de ajutor unui bolnav se face după
următorul criteriu: în cazul infracţiunii specificate la art.162 CP RM, situaţia-
premisă constă în existenţa unui raport juridic obligaţional între făptuitor şi
victimă, în care obligaţia făptuitorului este opozabilă în raport cu un cer c de
persoane nedeterminate. Cu alte cuvinte, în art.162 CP RM este identificat doar
subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional. însă, obligaţia acestei persoane
este erga omnes, adică faţă de un cerc nedeterminat de persoane. în contrast,
lăsarea în primejdie presupune, ca situaţie-premisă, cazul când, în raportul juridic
obligaţional dintre făptuitor şi victimă, obligaţia făptuitorului există în raport cu o
persoană concretă. Un asemenea angajament îl poate avea, de exemplu, o rudă
apropiată, o dădacă, un asistent social etc.
Cu privire la cea de-a doua calitate specială alternativă a subiectului lăsării în
primejdie, ea este prezentă când acesta însuşi a pus victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă, chiar dacă nu avea obligaţia să-i poarte de grijă.
în contextul examinat, deosebirea dintre infracţiunea de lăsare în primejdie şi
infracţiunea prevăzută la art.162 CP RM se referă tocmai la calităţile subiectului
infracţiunii:
1) se va aplica art.163 CP RM în cazul în care subiectul este cel care pune
victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, după care o lasă cu bună-ştiinţă
fără ajutor;
2) dimpotrivă, se va aplica art.162 CP RM în cazul în care subiectul este cel
care nu acordă ajutor victimei. însă, nu el a pus victima într-o situaţie periculoasă
pentru viaţă.
Delimitarea lăsării în primejdie (presupunând prezenţa celei de-a doua
calităţi speciale alternative a subiectului infracţiunii) de alte infracţiuni contra
vieţii şi sănătăţii persoanei trebuie făcută prin stabilirea exactă a atitudinii psihice
a făptuitorului faţă de: 1) punerea victimei într-o situaţie periculoasă pentru viaţă;
2) producerea decesului (sau vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii)
victimei; 3) legăturii de cauzalitate dintre acţiunea prejudiciabilă ş i urmările
prejudiciabile, consemnate mai sus. Astfel, numai art.163 CP RM (şi anume -
lit.a) sau b) alin.(2)) poate fi aplicat în cazul în care se manifestă intenţie faţă de
prima componentă a laturii obiective menţionată mai sus şi imprudenţă faţă de
ultimele două componente ale laturii obiective indicate supra.
311
în cazul agravantelor de la alin.(2) art.163 CP RM, interpretarea noţiunilor

utilizate se face, în principal, prin apelarea la explicaţiile prezentate anterior vizavi
de noţiunile similare.
în ce priveşte lăsarea în primejdie care a provocat din imprudenţă decesul
victimei (ipoteză specificată la lit.b) alin.(2) art.163 CP RM), menţionăm că dacă
făptuitorul doreşte sau admite în mod conştient producerea morţii victimei, cele
săvârşite nu pot fi calificate conform art.163 CP RM. Răspunderea penală urmează
a fi aplicată potrivit art.145 sau, după caz, art.147 CP RM. Aşa cum moartea se
deosebeşte de pericolul morţii, omorul intenţionat sau pruncuciderea se deosebesc
de lăsarea în primejdie. în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.163 CP RM,
făptuitorul doreşte producerea pericolului morţii. Cât priveşte atitudinea psihică
faţă de moartea victimei, în ipoteza prevăzută la lit.b) alin.(2) art.163 CP RM,
făptuitorul fie consideră în mod uşuratic că moartea va putea fi evitată (când el îşi
dă seama de caracterul prejudiciabil al inacţiunii sale şi prevede producerea morţii),
fie nu prevede posibilitatea producerii morţii, deşi trebuia şi putea să o prevadă.
Dacă făptuitorul doreşte sau admite conştient producerea morţii ori numai a
pericolului morţii, dacă făptuitorul manifestă intenţie sau imprudenţă faţă de
producerea morţii - toate acestea rezultă ex re, adică din materialitatea faptei.
în context, nu putem exclude cu totul probabilitatea că, de exemplu, mama a
dorit sau, cel puţin, a admis conştient producerea morţii copilului ei nou- născut,
atunci când îl lasă noaptea, în timpul iernii, la intrarea de la casa vecinilor (sau de
la alte instituţii - medicale, religioase etc.). Analiza detaliată a materialităţii faptei
ne ajută să confirmăm sau să infirmăm această probabilitate. Iar analizate trebuie
aceleaşi împrejurări care demonstrează lipsa sau prezenţa pericolului pentru viaţa
victimei infracţiunii de lăsare în primejdie, pe care le-am specificat mai sus. Toate
împrejurările în care e săvârşită fapta trebuie evaluate în ansamblu, din punctul de
vedere al coroborării lor. Această evaluare trebuie să comporte maximă precizie
mai cu seamă în cazul delimitării: 1) tentativei de omor intenţionat sau tentativei de
pruncucidere, pe de o parte, de infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.163 CP RM, pe
de altă parte; 2) omorului intenţionat sau pruncuciderii, pe de o parte, de
infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.163 CP RM, pe de altă parte.
După criterii similare urmează a fi făcută delimitarea: 1) tentativei la
infracţiunea prevăzută la art.151 CP RM de infracţiunea prevăzută la alin.(l)
art.163 CP RM; 2) infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM de lăsarea în primejdie
care a provocat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (ipoteză specificată la lit.a) alin.(2) art.163 CP RM).
312
Capitolul IV
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI

ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Nofiunea şi caracterizarea generală a infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi

demnităţii
persoanei
2. Analiza infracţiunilor concrete contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei:
- răpirea unei persoane
- răpirea minorului de către rudele apropiate
- traficul de fiinţe umane
- privaţiunea ilegală de libertate
- sclavia şi condiţiile similare sclaviei
- munca forţată
- internarea ilegală într-o institutie psihiatrică.
Secţiunea I. Noţiunea şi caracterizarea

generală a infracţiunilor contra
libertăţii, cinstei şi demnităţii
persoanei
Infracţiunile contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei reprezintă grupul de
infracţiuni prevăzute în Capitolul III al Părţii Speciale a Codului penal al
Republicii Moldova, fiind fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care
vatămă - în mod exclusiv sau în principal - relaţiile sociale cu privire la libertatea,
cinstea şi demnitatea persoanei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest grup îl constituie relaţiile
sociale cu privire la libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.
Acest obiect juridic generic îl au infracţiunile de: răpire a unei persoane
(art.164 CP RM); trafic de fiinţe umane (art.165 CP RM); răpire a minorului de
către rudele apropiate (art.164 1 CP RM); privaţiune ilegală de libertate (art.166
CP RM); sclavie şi condiţii similare sclaviei (art.167 CP RM); muncă forţată
(art.168 CP RM); internare ilegală într-o instituţie psihiatrică (art.169 CP RM).
Nu mai face parte din acest grup infracţiunea de calomnie. Aceasta pentru că
fapta de calomnie a fost dezincriminată prin excluderea art.170 „Calomnia”
317
din Codul penal, operată prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea
Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 22.04.2004.1 Abrogarea art.170 CP RM a avut ea efect restrângerea în volum a
valorii sociale fundamentale reprezentând obiectul juridic generic ânali- zat.
Infracţiunea de calomnie era unica infracţiune, prevăzută de Capitolului III al Părţii
Speciale a Codului penal, al cărei obiect juridic special aVea legătură cu partea
componentă a obiectului juridic generic, reprezentată de cinstea şi demnitatea
persoanei.
Concluzia care se desprinde este că, de iure, relaţiile sociale cu privire la
libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei sunt cele care constituie obiectul juridic
generic al infracţiunii specificate la art.165 CP RM. De facto, obiectul juridic
generic al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea
persoanei.
Libertatea persoanei presupune absenţa oricărei forme de coerciţie exercitate
împotriva unei persoane. Absenţa coerciţiei nu înseamnă absenţa obstacolelor
fizice, sociale sau de oricare altă natură, ci absenţa acelor constrângeri prin care o
persoană este obligată să se supună voinţei altei persoane. Conţinutul libertăţii
persoanei îl reprezintă conduita persoanei, pe care aceasta şi-o alege conştient.
Libertatea persoanei încetează a mai fi doar autostăpânire şi devine o forţă
propulsatoare. în acest plan, voinţa apare ca o putere a unuf început absolut, ca
o cauză primară capabilă să arbitreze Şi să efectueze, prin virtuţile sale extrinseci,
orice alegere între solicitări diferite sau contrare. Cu alte cuvinte, libertatea
persoanei exprimă voinţa conştientizată a persoanei şi se referă la latura crea tivă şi
constructivă a persoanei. în această ipoteză, voinţa presupune că persoana se
contrapune unor circumstanţe obiective şi străine existenţei sale. Datorită
manifestării libere a voinţei, aceste circumstanţe sunt percepute, interpretate şi
transformate în imbolduri de activitate a persoanei.
In această ordine de idei, este necesar a menţiona că filosoful britanic LBerlin
deosebeşte „libertatea de ...” şi „libertatea pentru ...”, adică libertatea negativă şi
libertatea pozitivă. Când se referă la primul tip al libertăţii, dânsul menţionează că
„persoana este liberă în acea măsură în care nimeni altul - o altă persoană sau un
grup de persoane - nu i se opun activităţii pe care o desfăşoară. Dacă alţii riu-i
permit să realizeze ceea ce în alte condiţii ar fi putut să realizeze, rezultă că este
neliberă anume în această măsură. Dacă însă din cauza faptelor altor persoane
această sferă se restrânge, dincolo de o anumită limită, persoana
1
318
Capitolul IV. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI $1 DEMNITĂŢII PERSOANEI
se va afla sub imperiul unei constrângeri sau chiar aserviri”. 110 Aşadar, în opinia lui
I.Berlin, lipsa de libertate este condiţionată de faptele altor persoane care împiedică,
direct sau indirect, transpunerea în realitate a imboldurilor care dirijează persoana.
Respectiv, cu cât mai largă este sfera lipsei de ingerinţă, cu atât mai largă este
libertatea.
Bineînţeles, libertatea nu poate fi nelimitată. Pentru a nu se admite haosul social,
libertatea este limitată prin acţiunea altor valori sociale nu mai puţin importante, cum
sunt securitatea, echitatea, egalitatea etc. In virtutea acestei necesităţi, libertatea
trebuie limitată de lege. Dar, în acelaşi timp, trebuie să existe un minim rezonabil de
libertate în care este interzisă oricare imixtiune. 111
Caracterizând cel de-al doilea tip al libertăţii - libertatea pozitivă - I.Berlin
susţine: „Semnificaţia pozitivă a libertăţii presupune năzuinţa persoanei de a fi
stăpânul propriului destin. Persoana doreşte ca viaţa ei şi deciziile pe care le ia să
depindă numai de ea, nu de acţiunea unor factori externi. Persoana nu doreşte să fie
un instrument al manifestării de voinţă a altora, ea doreşte să depindă doar de propria
voinţă. Să fie nu obiect, dar subiect, să fie dirijată de propriile motive şi scopuri, nu
de imbolduri extrinseci”. în alţi termeni, persoana se percepe liberă în acea măsură în
care se vede în calitate de persoană volitivă şi activă, purtând răspundere pentru
propria alegere.
Libertatea negativă şi libertatea pozitivă se află într-o legătură indisolubilă,
influenţându-se reciproc. Iată cum priveşte această legătură filosoful austriac
F.Hayek: „Libertatea cere ca persoana să aibă posibilitatea de a-şi urma propriile
scopuri. O asemenea libertate devine posibilă datorită fixării unor limite clare ale
drepturilor persoanelor, precum şi delimitării sferelor în care fiecare persoană poate
recurge la mijloacele pe care le are în vederea realizării scopurilor pe care şi le
propune. Cu alte cuvinte, fiecărei persoane i se rezervă o sferă de libertate limitată de
lege”. 112
Reducând la chintesenţă această poziţie principală, se poate susţine că prin
„libertatea persoanei”, noţiune care desemnează valoarea socială fundamentală lezată
prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.164-169 CP RM, se înţelege vocaţia
persoanei de a adopta o anumită conduită în corespundere cu
110
И.Берлин. Две концепции свободы. - în: Современный либерализм. - Москва: Дом
интеллектуальной книги, Прогресс-Традиция, 1998, р. 19-20.
111
A.Tănase. Infracţiunea de trafic de fiinţe umane (art. 165 CP RM): obiectul juridic, obiectul material, victima
II Revista Naţională de Drept, 2010, nr.9-10, p.42-55.
112
Ф.Хайек. Пагубная самонадеянность. Ошибка социализма. - Москва: Новости, Catallaxy,
1992, р.110- 111.
319
propriile dorinţe, necesităţi şi interese, conduită pe care o realizează în limitele legii

şi în temeiul posibilităţilor şi condiţiilor pe care i le oferă societatea.
Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul III al Părţii Speciale a Codului
penal are un obiect juridic special, format din relaţiile sociale care privesc, în mod
obligatoriu, libertatea persoanei. In funcţie de infracţiunea concretă, liberta tea
persoanei poate fi vătămată în deplinătatea ei (de exemplu, prin infracţiunea
prevăzută la art.167 CP RM), fie sub anumite aspecte ale acesteia: libertatea fizică
(de exemplu, prin infracţiunile prevăzute la art.164, 164 1, 165, 166, 169 CP RM)
sau libertatea muncii (prin infracţiunea prevăzută la art.168 CP RM).
Unele fapte infracţionale din cadrul gropului examinat au un obiect juridic
special simplu. Altele însă, datorită caracterului lor complex, au un obiect juridic
special complex, cum ar fi, de exemplu, infracţiunea de trafic de fiinţe umane
(art.165 CP RM).
în cadrul grupului de infracţiuni din Capitolul III al Părţii Speciale a Codului
penal întâlnim un obiect material - în cazurile în care infracţiunea presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului persoanei Această ipoteză se
atestă atunci când, în subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei sau când
infracţiunea este săvârşită în prezenţa unor circumstanţe agravante (de exemplu, a
celor specificate la lit.b) alin.(3) art.164, lit.b) alin.(3) art.165, alin.(3) art.166,
alin.(2) art.169 CP RM).
în anumite cazuri, când o cere situaţia, sunt reliefate calităţile speciale ale
victimei: minor* femeie gravidă sau persoană aflată în stare de neputinţă (litx)
alin.(2) art.164, litx) alin.(2) art.166 CP RM); minor (art.164 1 CP RM); femeie
gravidă (lit.c) alin.(2) art.165 CP RM); persoană vădit sănătoasă din punct de
vedere psihic (art. 169 CP RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective, trebuie de consemnat, înainte de toate, că
infracţiunile examinate se comit, de regulă, prin acţiune,; Totuşi, privaţiunea
ilegală de libertate (art.166 CP RM) poate fi săvârşită şi prin inacţiune. De
asemenea, alte infracţiuni, presupunând anumite modalităţi,, pot fi realizate la plan
secundar pe calea inacţiunii (de exemplu, infracţiunea prevăzută la lit-b) alin.jp.)
art.165 CP RM, atunci când se realizează înşelăciunea pasivă).
In variantele lor neagravate, toate infracţiunile prevăzute în Capitolul în ai
Părţii Speciale a Codului penal sunt infracţiuni formale. în cazul unor modalităţi
agravate, acestea adoptă aspectul de infracţiune materială ide exemplu, modalităţile
de la litb) alin.(3) art.164, lit.b) alin.(3) art.165, alin.(3) art.166, alirL(2jl art.169 CP
RM).
In unele cazuri, semnele secundare ale laturii obiective a infracţiunii au IM
caracter obligatoriu: 1) metoda: aplicarea armei sau a altor obiecte folosite ia
320
Subiectul infracţiunilor examinate este, în primul rând, orice persoană fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de|l4 ani (pentru
infracţiunile prevăzute la art.164 şi la alin.(2) şi (3) art.166 CP RM) sau de 16 ani (în
celelalte cazuri).
Faptul că în prevederea de la lit.c) alin.(l) art.165 CP RM legiuitorul utilizează
formula „abuz de putere” ne face să recunoaştem că, în această ipoteză, traficul de
fiinţe umane poate fi săvârşit doar de un subiect special: funcţionar public, care nu
este persoană cu funcţie de răspundere (nici persoană cu înaltă funcţie de
răspundere) şi care activează în cadrul unei autorităţi publice. In ipoteza infracţiunii
prevăzute la lit.e) alin.(2) art.165 CP RM, subiectul infracţiunii are calitatea specială
de persoană cu funcţie de răspundere sau de persoană cu înaltă funcţie de
răspundere.
în al doilea rând, numai în cazul infracţiunii de trafic de fiinţe umane subiectul poate
fi persoana juridică, cu excepţia autorităţii publice.
Secţiunea II. Analiza infracţiunilor concrete contra

libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei
§ 1. Răpirea unei persoane
Fapta de răpire a unei persoane este incriminată în art.164 CP RM într-o

variantă-tip şi în două variante agravate.
Răpirea unei persoane în varianta-tip este incriminată la alin.(l) art.164 CP RM.
La rândul său, răpirea unei persoane în prima sa variantă agravată este incriminată
la alin.(2) art.164 CP RM, atunci când aceasta este săvârşită în următoarele
circumstanţe:
—asupra a două sau mai multor persoane (lit.b));
— cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de
vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.c));
—de două sau mai multe persoane (lit.e));
—din interes material (lit.f));
—cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.g)). i
în fine, cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3)
art.164 CP RM, se exprimă în răpirea unei persoane, care: a) a fost săvârşită (te un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; b) a cauzat din imprudenţă o
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei.
Această infracţiune contra libertăţii persoanei prezintă un pericol social vădit,
322
deoarece victima este extrasă, fară a-şi fi exprimat acordul, din micromednil său
social, fiind lipsită un anumit timp de putinţa de a lua parte la viaţa socială, adică de
a se manifesta, potrivit situaţiei sale, în procesul de realizare a valorilor materiale şi
spirituale şi de a participa la circulaţia lor. în plus, oricare răpire a unei persoane
presupune, ca potenţialitate sau în subsidiar, aplicarea violenţă faţă de victimă,
scoţând în evidenţă gradul comparativ mai mare de pericol] social al acestei
infracţiuni în raport cu celelalte fapte infracţionale din acelaşi grup.
Obiectul juridic special al răpirii persoanei îl formează relaţiile sociale aii privire
la libertatea fizică a persoanei. Prin „libertate fizică” trebuie de înţeles posibilitatea
persoanei de a se mişca, de a circula şi de a activa după voinţa! proprie, în limitele
stabilite de normele juridice.
323
Capitolul IV. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI Şl DEMNITĂŢII PERSOANEI
Trebuie de menţionat că noţiunea de libertate fizică a persoanei nu poate fi

limitată la posibilitatea persoanei de a se deplasa sau de a-şi alege locul de aflare.
Noţiunea dată este mult mai complexă, incluzând întregul spectru al activităţii de
mişcare a persoanei şi al manifestării ei de voinţă în privinţa locului de aflare. Pe
cale de consecinţă, pierderea libertăţii fizice poate avea un caracter absolut sau
relativ. în alţi termeni, pentru calificarea infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM nu
contează care este gradul lipsei de libertate - absolut sau relativ. Acesta poate fi luat
în consideraţie doar la individualizarea pedepsei.
Lipsa absolută de libertate înseamnă că persoana este privată de toate posi-
bilităţile de a săvârşi mişcări active relevante, precum şi de a-şi alege locul de
aflare. De exemplu, este absolut lipsită de libertate persoana având membrele legate,
cu căluş în gură, legată de un copac, de un stâlp sau de un alt obiect, care nu-i
permite să se deplaseze nici măcar târâş. Lipsa relativă de libertate se atestă în cazul
în care, deşi persoanei i se păstrează putinţa de a-şi manifesta activitatea de mişcare,
aceasta e limitată. Ca exemple de lipsă relativă de libertate pot fi prezentate
următoarele: gura este acoperită cu scotch sau astupată cu căluş; mâinile sau
picioarele sunt legate ori sunt ţinute de către făptuitor; victima se află într-o încăpere
încuiată; victimei i-a fost luat mijlocul de deplasare (câîjele, căruciorul de invalid)
etc.
Libertatea fizică a persoanei implică în mod necesar sentimentul de siguranţă,
adică sentimentul de linişte şi încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se şti la
adăpost de orice pericol. Nu poate fi considerată privată de libertate per soana care
continuă să se simtă în siguranţă. Libertatea constituie o valoare cu o puternică
încărcătură subiectivă: a fi liber înseamnă, înainte de toate, a te simţi că eşti liber; a
nu fi liber presupune că aspiri la libertate.
Libertatea fizică dă posibilitate persoanei să valorifice în practică toate
însuşirile, interesele şi dorinţele sale legitime şi raţionale, singura limită fiind aceea
a legii, care impune respectul datorat stării de libertate a semenilor săi. Deci,
ordinea de drept, fără de care nu poate fi concepută o societate, impune, prin
normele sale, oarecare limite libertăţii, dar, în acelaşi timp, garantează această
libertate atât în interesul persoanei, cât şi în interesul societăţii.
Libertatea fizică a persoanei este nu altceva decât proiecţia axiologică a
dreptului la libertate şi siguranţă, drept proclamat de cele mai importante convenţii
internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, inclusiv
de art.5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în repetate
rânduri, că, proclamând dreptul la libertate, dispoziţia de la parag.l art.5 din
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale are în vedere libertatea individuală în accep -

ţiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei: ea are ca scop esenţial ca nimeni
să nu fie privat de această libertate în mod arbitrar.113 în acelaşi timp, fosta Comisie
Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că expresia „libertatea şi siguranţa
persoanei” din parag.l art.5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale trebuie considerată ca alcătuind un ansamblu,
cuvântul „siguranţă” urmând a fi raportat la cuvântul „libertate”. 114
Libertatea fizică a persoanei nu este un apendice al altor valori sociale
desemnând persoana. Pe cale de consecinţă, răpirea unei persoane nu-şi pierde
individualitatea, nu se absoarbe de infracţiunile concurente. De fiecare dată, numita
infracţiune trebuie să-şi găsească locul cuvenit în cadrul calificării juridice. De
exemplu, într-un caz din practica judiciară, s-a stabilit că C. V. şi D.I. au ademenit-o
prin înşelăciune pe minora B.E., în vârstă de 9 ani, în subsolul unui bloc de locuit. După
care, profitând de starea de neputinţă a victimei, au violat-o şi şi-au satisfăcut pofta sexuală
în forme perverse. Instanţa de judecată a considerat că faptele celor doi întrunesc semnele
violului săvârşit de un grup de persoane asupra unei minore în vârstă de până la 14 ani,
ale satisfacerii prin constrângere a poftei sexuale în forme perverse săvârşite de un grup de
persoane asupra unui minor, precum şi ale vătămării intenţionate mai puţin grave a
integrităţii corporale, dacă a avut un caracter de schingiuire sau torturare (adică, semnele
infracţiunilor prevăzute la alin.(3) art.102, alin.(2) art.1031 şi la alin.(2) art.96 CP RMdin
1961)?
în acest caz, calificarea nu este deplină. S-a ignorat că, înainte de toate, victima
a fost răpită, ca acţiune adiacentă evoluând înşelăciunea. Aşadar, în cazul
exemplificat, libertatea fizică a persoanei a fost dispensată neîntemeiat de protecţia
necesară.
în cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de răpire a unei
persoane îmbracă modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic
secundar. în această ipoteză, infracţiunea prevăzută la art.164 CP RM are un obiect
juridic simplu, nu un obiect juridic complex. în celelalte ipoteze - când acţiunea sau
inacţiunea adiacentă constă în constrângere fizică, constrângere psihică sau
înşelăciune ori abuz de încredere - infracţiunea dată are un
113
A se vedea, de exemplu: Case of Engel and others vs Netherlands. hudoc.echr.coe.int; Case
ofWinterwerp vs Netherlands. hudoc.echr.coe.int; Case of Amuur vs France, hudoc.echr.coe.int
1
Ase vedea, de exemplu: Case ofAgee vs United Kingdom hudoc.echr.coe.int; Case ofX vs
Switzerland. hudoc.echr.coe.int; Case of Guenat vs Switzerland. hudoc.echr.coe.int
324
obiect juridic complex (deoarece obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale
cu privire la integritatea corporală, sănătatea, libertatea psihică a persoanei ori cu
privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere). Pe cale de
consecinţă, relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei ocupă locul
obiectului juridic principal.
în cazul modalităţii consemnate la lit.b) alin.(3) art.164 CP RM, obiectul juridic
secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Infracţiunea de răpire a unei persoane are obiect material în acele cazuri când
presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (atunci
când, în subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei, precum şi în prezenţa
modalităţii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.164 CP RM).
De regulă, victimă a răpirii a unei persoane poate fi oricare persoană fizică.
Totuşi, dacă victima are calităţi speciale, aceasta poate influenţa asupra calificării
faptei. Astfel, calitatea de minor, femeie gravidă sau de persoană aflată în stare de
neputinţă are ca efect agravarea răspunderii penale pentru răpirea unei persoane în
baza lit.c) alin.(2) art.164 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea principală; 2) acţiunea sau inacţiunea
adiacentă.
De regulă, săvârşirea acţiunii adiacente presupune existenţa următoarelor trei
etape succesive: 1) capturarea victimei; 2) deplasarea victimei din habitatul ei
permanent sau provizoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă, de tratament etc.); 3)
reţinerea victimei (cu privarea deplină de libertate) împotriva voinţei sale sau
neluându-se în seamă voinţa ei. Am spus „de regulă”, întrucât excepţia de la această
regulă presupune prezenţa doar a ultimei etape din cele menţionate mai sus, în situaţia
în care victima este răpită prin înşelăciune sau abuz de încredere. Atunci când răpirea
victimei se realizează pe calea înşelăciunii sau abuzului de încredere, făptuitorul nu
are de ce să recurgă la capturare. Victima se deplasează ca şi cum benevol către locul
reţinerii sale.
In calitate de modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care însoţeşte
acţiunea principală de răpire a unei persoane, trebuie numite: constrângerea fizică;
constrângerea psihică; înşelăciunea sau abuzul de încredere; profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Răpirea unei
persoane în lipsa acţiunii adiacente în oricare din modalităţile specificate mai sus ar
reprezenta o formă fără conţinut, deoarece faptei date i-ar lipsi ilegalitatea care îi
imprimă relevanţă penală.
In ce priveşte constrângerea fizică, răpirea unei persoane absoarbe acea
constrângere fizică care este necesară asigurării realizării sale (vătămarea intenţionată
325
medie sau uşoară a integrităţii corporale ori a sănătăţii; violenţa care nu implică
un prejudiciu cauzat sănătăţii).
Care trebuie să fie soluţia de calificare în cazul în care răpirea unei persoane este
săvârşită datorită vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
acesteia?
în acest caz, nu ar fi potrivit, sub nici o formă, concursul dintre infracţiunile
prevăzute la art. 151 şi 164 CP RM. Aceasta pentru că constrângerea fizică, exprimată
în vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ar fi reţinută
nejustificat de două ori la calificarea faptei.
în împrejurările descrise, în acord cu art.l 15 CP RM, ne rămâne soluţia de a alege
o singură normă: art. 151 sau art. 164 CP RM. Pentru că este mai favorabilă
făptuitorului, soluţia aplicării art. 164 CP RM este cea pentru care optăm. în afară de
aceasta, am făcut alegerea în favoarea soluţiei în cauză şi din motivul că
imperfecţiunea legii penale, care nu este reparată (din motive necu noscute) de către
legiuitor, nu poate fi pusă în sarcina făptuitorului, indiferent de gravitatea faptei pe
care o comite.
în alt context, trebuie de menţionat că nu sunt rare cazurile când - cu prilejul
participării la anumite manifestări cu caracter de reprezentaţie, concurs, pariu (de
exemplu, reality-schow, concursul organizat de Guiness Book etc.), persoanele
consimt să fie ţinute în detenţie. în legătură cu aceasta, trebuie de menţionat că în
Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
06.06.20021, se conţin anumite reglementări consacrate subiectului abordat: în art.
1371 al Codului civil se menţionează despre săvârşirea într-un anumit termen a unei
acţiuni licite, indicate în anunţ, în schimbul unei recompense; în art-1375-1377 din
Codul civil se menţionează despre contractul privind jocul şi pariul. Totodată, nu
putem face abstracţie de faptul că, în corespundere cu alin.(l) şi (2) art.220 din Codul
civil, actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative, ordinii publice sau
bunelor moravuri sunt nule (dacă legea nu prevede altfel).
Contravine oare normelor imperative (în special, art. 164 CP RM) detenţiunea
consimţită care nu ar fi posibilă fără concursul altor persoane?
în asemenea ipoteze, consimţământul persoanei trebuie să aibă caracterul de
circumstanţă care exclude caracterul penal al faptei numai dacă sunt prezente anumite
condiţii. în special, dacă detenţia consimţită, la care şi-au adus concursul
tocmai personalitatea victimei, alături de potenţialul lui financiar sau al persoanelor
apropiate lui; 5) modul de luare şi de reţinere: ascuns cu meticulozitate — în cazul
răpirii unei persoane, doar persoanele apropiate fiind contactate de către făptuitor cu
respectarea tuturor măsurilor de precauţie pentru a nu fi descoperit; făcut public,
1
326
deseori prin intermediul mass-media - în cazul luării de ostatici. Pentru calificarea
faptei ca luare de ostatici, este necesar ca revendicările să fie avansate manifest, în
expectativa că ele vor deveni cunoscute de autorităţi şi întreaga societate. In alţi
termeni, luarea de ostatici este demonstrativă, pentru că despre luarea de ostatici se
comunică autorităţilor şi mass-media. In acelaşi timp, cel care comite răpirea unei
persoane înaintează cerinţele sale în mod clandestin, dorind ca acţiunea lui să nu
devină publică şi să nu fie cunoscută de autorităţi. Astfel, răpirea unei persoane se
comite pe ascuns, iar făptuitorii înştiinţează doar persoanele apropiate victimei.
In altă privinţă, durata reţinerii ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la
calificarea infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM.
Nu poate fi calificat ca răpire a unei persoane cazul de imitare a acestei
infracţiuni, când „victima” părăseşte benevol locul aflării sale, după care, împreună
cu „răpitorul”, cer o recompensă, chipurile, pentru eliberarea ei. în asemenea situaţii,
latura obiectivă a răpirii unei persoane lipseşte, dar există temeiul aplicării
răspunderii penale pentru escrocherie (art.190 CP RM).
Infracţiunea de răpire a unei persoane este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul reţinerii persoanei (cu privarea deplină de libertate)
împotriva voinţei acesteia sau neluându-se în seamă voinţa ei.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM se exprimă, în primul
rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele răpirii unei persoane pot fi
dintre cele mai variate: răzbunare, gelozie, motive huliganice etc.
Printre motivele cele mai răspândite ale infracţiunii de răpire a unei per soane se
numără cel de înlesnire a săvârşirii unei alte infracţiuni. 115 Aceasta însă nu trebuie să
ducă la ideea că răpirea unei persoane, ca infracţiune-mijloc, se dizolvă în amalgamul
infracţiunii-scop, a cărei săvârşire o înlesneşte. O asemenea ipoteză poate fi valabilă
doar în cazul acelor infracţiuni, care înglobează răpirea unei persoane pe post de
acţiune adiacentă (de exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.f) alin.(2)
art.145, lit.a) alin.(l) art.165 (presupunând ipoteza de răpire a victimei), alin.(4)
art.189 CP RM). Aceste cazuri reprezintă excepţii.
С.Н. Гаджиев. Теоретические и практические аспекты квалификации похищения человека:

115
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. -

Махачкала, 2005, р.13.
329
Iar regula este că răpirea unei persoane trebuie să-şi găsească locul propriu în cadrul
calificării, chiar şi atunci când constituie o infracţiune-mijloc.
In cazul în care motivul ia forma interesului material, răspunderea se agravează,
fapta fiind calificată conform lit.f) alin.(2) art.164 CP RM.
în cele ce urmează ne vom referi la agravanta de la lit.f) alin.(2) art.164 CP RM
- „din interes material” - care comportă anumite precizări în contextul infracţiunii
analizate, precum şi la agravanta de la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM - „cu aplicarea
armei sau altor obiecte folosite în calitate de arma” - care nu a fost caracterizată
anterior.
Răpirea unei persoane săvârşită din interes material (lit.f) alin. (2) art.164 CP RM)
în cazul răpirii unei persoane, cel mai frecvent motiv este interesul material (de
exemplu, când victima este răpită pentru o perioadă anumită de timp, pentru a fi
lipsită de posibilitatea de a încheia o tranzacţie profitabilă sau de a lua parte la o
licitaţie etc., caz în care făptuitorul îşi sporeşte activul patrimonial pe seama
victimei; când făptuitorul manifestă dorinţa de a obţine un câştig material pentru a
executa în schimb comanda de răpire etc.). Noţiunea de interes material are acelaşi
înţeles ca şi în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.b) alin.(2) art.145, lit.g) alin.(2)
art.151 şi la lit.h) alin.(2) art.152 CP RM.
în cazurile care prezintă anumite similitudini, răspunderea penală nu poate fi
aplicată în conformitate cu lit.f) alin.(2) art.164 CP RM. în astfel de cazuri, răpirea
unei persoane este însoţită de cererea făptuitorului de a i se transmite bunurile
proprietarului, posesorului sau ale deţinătorului ori dreptul asupra acestor bunuri,
sau de a fi săvârşite în folosul lui acţiuni cu caracter patrimonial. O asemenea faptă
trebuie calificată numai conform alin.(4) art.189 CP RM. Reieşind din prevederile
art.118 CP RM, în astfel de cazuri nu este necesară calificarea suplimentară
Uneori, revendicările privind transmiterea banilor sau a altor avantaje materiale
ori privind săvârşirea în folosul făptuitorului a unor acţiuni cu caracter patrimonial
sunt avansate de către făptuitor în contul restituirii de către victimă a datoriei
anterior asumate, sau în contul achitării de către victimă a recompensei pentru
serviciul anterior prestat de către făptuitor (care s-a dovedit a fi nejustificat), sau în
contul compensării unui alt prejudiciu material cauzat realmente de către victimă.
Dacă prezenţa acestor circumstanţe va fi probată, cele comise trebuie calificate
conform art.164 CP RM (cu excepţia lit.f) alin.(2)) şi art.352 „Samavolnicia” din
Codul penal).
Răpirea unei persoane săvârşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în
calitate de armă (lit.g) alin. (2) art.164 CP KM)
330
Fiind săvârşită într-o astfel de împrejurare, răpirea unei persoane este mai
gravă, deoarece relevă un grad sporit de periculozitate socială a făptuitorului, acesta
intenţionând să recurgă pentru săvârşirea infracţiunii la mijloace de natură să-i
asigure într-o mai mare măsură reuşita.
Cât priveşte prima categorie a mijloacelor de comitere a infracţiunii analizate,
în conformitate cu alin.(l) art.129 CP RM, prin „arme” înţelegem instrumentele,
piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţiile legale.
O asemenea dispoziţie legală se conţine în Legea cu privire la arme: „Arma
individuală este un dispozitiv (mijloc material), destinat (adaptat) prin construcţie
şi util din punct de vedere tehnic pentru vătămarea unei persoane, unui animal,
pentru apărarea contra unui atac sau pentru imitarea proprietăţilor sale de luptă”.
După criteriul constructiv şi funcţional, armele se divizează în următoarele
tipuri: a) arme de infanterie (de foc, cu tuburi cu gaze (pneumatice), mecanice);
b) arme albe (cu lamă, percutante, balistice); c) arme de autoapărare (cu gaze
toxice neutralizante, cu aerosol, cu cartuşe cu gaze, pulverizatoare mecanice,
electrocutante).
După destinaţia specială, există arme: militare; organice; de vânătoare (cu
ţeavă ghintuită sau cu ţeavă lisă); de tir; de instrucţie (de imitaţie); de decora ţie; de
colecţie (de panoplie); de autoapărare.
In fine, după modul de fabricare, există arme: a) industriale; b) meşteşugăreşti;
c) de producţie individuală.
Oricare din aceste tipuri de arme pot fi aplicate ca mijloace de săvârşire a
infracţiunii prevăzute la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM. Or, legiuitorul nu a stabilit
nici o limitare a tipurilor de arme ce pot fi aplicate la răpirea unei persoane.
In cazurile necesare, este important ca în raportul de expertiză criminalistică să
fie specificat dacă obiectul aplicat la răpirea unei persoane reprezintă sau nu o
armă. In prezenţa unor temeiuri suficiente, acţiunile persoanei, care a aplicat arma
în procesul săvârşirii răpirii unei persoane, pot fi calificate suplimentar conform
art.290 „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea
ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor” din Codul penal.
Cât priveşte cea de-a doua categorie a mijloacelor de comitere a infracţiunii
analizate - alte obiecte folosite în calitate de armă - acestea sunt obiecte având o
altă destinaţie decât cea de vătămare a unei persoane, a unui animal ori decât cea de
apărare contra unui atac sau pentru imitarea proprietăţilor de luptă. Din această
categorie de mijloace fac parte: briceagul, toporul, ranga, bâta,
foarfecele, cuţitul de bucătărie etc. Nu este exclus ca obiectele folosite în calitate de
armă să fie obiecte animate (de exemplu, câini dresaţi). în contextul infracţiunii
prevăzute Ia lit.g) alin.(2) art.164 CP RM, toate aceste obiecte sunt utilizate contrar
331
destinaţiei lor, şi anume - în calitate de armă.

Aplicarea, în cadrul răpirii unei persoane, a unei arme inutilizabile sau
defectate (fapt cunoscut făptuitorului), ori a unei machete (imitaţii) de armă, ori a
unui obiect asemănător cu arma nu formează, de regulă, circumstanţa agravantă
prevăzută la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM. Excepţie constituie cazurile când
obiectele nominalizate sunt aplicate ca obiecte folosite în calitate de armă (de
exemplu, victima este lovită în tâmpla capului cu patul de oţel al unui pistol
defectat sau cu macheta de plumb a unui pistol etc.). în asemenea cazuri se aplică
prevederile de la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM.
Alta este soluţia de calificare în cazul răpirii unei persoane, atunci când, din
cauze independente de voinţa făptuitorului, acestuia nu-i reuşeşte aplicarea armei
sau a altor obiecte folosite în calitate de armă (de exemplu, din cauza defecţiunii de
armă sau de muniţie). în astfel de ipoteze calificarea se va face conform art.27 şi
lit.g) alin.(2) art.164 CP RM.
Pentru calificare nu importă dacă armele sau obiectele folosite în calitate de
armă au fost pregătite sau adaptate din timp, nici dacă au fost luate de la locul
capturării unei persoane ori de la locul spre care aceasta a fost deplasată.
Pentru incriminarea agravantei examinate nu este suficient ca făptuitorul să
aibă asupra sa, în timpul răpirii, arma sau obiectul folosit în calitate de armă. Este
necesar ca acestea să fie aplicate efectiv în vederea anihilării victimei sau a altor
persoane (de exemplu, a persoanelor care au încercat să împiedice răpirea victimei
ori să o elibereze). Prin „anihilare” trebuie de înţeles violenţa sau ameninţarea cu
aplicarea violenţei (demonstrarea armei în scopul intimidării, sprijinirea cuţitului de
gâtul victimei, agitarea pumnului cu boxul îmbrăcat, tragerea focurilor de armă pe
deasupra capului victimei sau în imediata apropiere de picioarele ei etc.).
Răpirea unei persoane, săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite
în calitate de armă, presupunând ameninţarea cu aplicarea violenţei, nu necesită
calificare suplimentară conform art.155 CP RM.
§ 2. Răpirea minorului de către rudele apropiate
Articolul 1641 CP RM stabileşte răspunderea pentru răpirea minorului de

către rudele apropiate.
Conform art.30 din Legea privind drepturile copilului, statul ia toate măsu-
rile necesare pentru a preveni răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi
în orice formă.
Reieşind din această prevedere normativă, legiuitorul a considerat oportună
incriminarea distinctă a faptei de răpire a minorului de către rudele apropiate,
deosebind-o de cea specificată la lit.c) alin.(2) art.164 CP RM, când răpirea este
săvârşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor de către oricare altă persoană decât
ruda apropiată a acestuia.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.164 1 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.
în cazul în care acţiunea adiacentă, din cadrul infracţiunii examinate,
îmbracă modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic secundar.
în această ipoteză, infracţiunea prevăzută la art.164 1 CP RM are un obiect juridic
simplu, nu un obiect juridic complex. în contrast, în celelalte ipoteze - când
acţiunea adiacentă constă în constrângere fizică, constrângere psihică sau înşe-
lăciune ori în abuz de încredere — infracţiunea dată are un obiect juridic complex
(deoarece obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la
integritatea corporală, sănătatea, libertatea psihică a persoanei ori cu privire la
libertatea manifestării de voinţă şi la minimul necesar de încredere). Pe cale de
Prezenţa obiectului material - a corpului victimei - se atestă atunci când fapta
presupune influenţarea nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victima infracţiunii specificate la art.164 1 CP RM este minorul care se află în
relaţie de rudenie apropiată cu subiectul infracţiunii.
Nu poate fi considerată victimă a acestei infracţiuni fratele, sora, nepotul
(considerat în raport cu bunicii) sau altă rudă apropiată, dacă făptuitorul acţiona,
în opinia lui, în interesele minorului.
In legătură cu aceasta, menţionăm că, în acord cu art.17 din Legea privind
drepturile copilului, minorul separat de un părinte sau de ambii părinţi, care
locuiesc în Republica Moldova sau în oricare altă ţară, are dreptul să întreţină
relaţii personale şi contacte regulate cu cei doi părinţi ai săi, dacă aceasta nu
contravine intereselor lui. în acelaşi sens, potrivit art.52 din Codul familiei,
minorul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu
celelalte rude; desfacerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al
acestora nu afectează drepturile minorului; în cazul când părinţii au domiciliul
separat, minorul are dreptul să comunice cu fiecare din ei; minorul aflat în situaţii
extreme (reţinere, arest etc.) are dreptul să ia legătura cu părinţii sau cu alte rude în
modul stabilit.
Astfel, dacă făptuitorul ia minorul (de regulă, având o vârsta fragedă), fiind
rudă apropiată cu acesta, considerând că acţionează în interesele minorului, pentru
constatarea prezenţei sau lipsei componenţei de infracţiune prevăzute la art.164 1 CP
RM este necesară examinarea următoarelor aspecte:
1) prezenţa sau lipsa drepturilor părinteşti ori a altor drepturi de rudenie
333
apropiată atât la persoana care ia minorul, cât şi la persoana la care minorul s -a aflat
până în momentul luării. Nu se poate face abstracţie de faptul că răpirea minorului
de către rudele apropiate este, prin excelenţă, o luare ilegală a acestuia. Dacă cel
care ia minorul nu dispune la moment de calitatea juridică corespunzătoare care să-i
permită luarea, luarea va avea un caracter ilegal, putând fi calificată conform
art.1641 CP RM. De exemplu, în ce priveşte tatăl minorului, confirmarea juridică a
paternităţii se atestă prin menţiunea în documentele de identitate şi în registrele
organului de stare civilă, ca urmare a declaraţiei privind paternitatea sau a hotărârii
judecătoreşti privind stabilirea paternităţii (aşa cum rezultă din art.47-49 din Codul
familiei). Tatăl biologic al minorului, care nu este totodată tatăl juridic al acestuia,
nu are calitatea necesară, încât să-l poată lua, în lipsa consimţământului părinţilor
minorului sau al persoanelor subrogatorii. O asemenea luare întruneşte toate
condiţiile pentru a fi calificată în conformitate cu art.164 1 CP RM;
2) motivul şi scopul luării minorului, indiferent dacă acea persoană care îl ia
avea sau nu drepturi părinteşti sau alte drepturi de rudenie apropiată. Nu poate
acţiona în interesele minorului, deci săvârşeşte infracţiunea de răpire a minorului de
către rudele apropiate cel care, chiar având calitatea de rudă apropiată în raport cu
victima, o ia din interes material, din răzbunare sau din alte motive, considerate
josnice. La fel, nu poate acţiona în interesele minorului cel care urmăreşte scopul de
a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile acestuia, scopul
exploatării lui, scopul abandonării în străinătate sau alte asemenea scopuri. Şi în
aceste cazuri, chiar dacă făptuitorul este rudă apropiată în raport cu victima, luarea
trebuie considerată ilegală, fiind calificată conform art.164 1 CP RM.
Dimpotrivă, în acele cazuri când părinţii necăsătoriţi sau divorţaţi ori alte rude
apropiate „răpesc” periodic unul de la altul copilul, neavând motive sau
scopuri cu relevanţă penală, rezolvarea unui asemenea conflict trebuie făcută

pe calea acţiunii civile, fară iniţierea acţiunii penale. Nu se poate ignora că, în
conformitate cu art.16 din Legea privind drepturile copilului, fiecare minor are
dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să
coabiteze cu aceştia, cu excepţia cazurilor în care despărţirea de un părinte sau de
ambii părinţi este necesară în interesul minorului.
Pluralitatea de victime nu influenţează asupra calificării faptei în baza art.164 1
CP RM, dar poate fi luată în calcul la individualizarea pedepsei.
Latura obiectivă a infracţiunii de răpire a minorului de către rudele apropiate
constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea principală; 2) acţiunea sau
inacţiunea adiacentă.
Ca şi în cazul infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM, săvârşirea acţiunii
adiacente presupune, de regulă, existenţa următoarelor trei etape succesive:
1) capturarea victimei; 2) deplasarea victimei din habitatul ei permanent sau
provizoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă, de tratament etc.); 3) reţinerea
victimei (cu privarea deplină de libertate) împotriva voinţei sale sau neluându- se în
seamă voinţa ei. Excepţia de la această regulă presupune prezenţa doar a ultimei
etape din cele menţionate mai sus în situaţia în care victima este răpită prin
înşelăciune sau abuz de încredere. Această excepţie se atestă atunci când răpirea
minorului de către rudele apropiate se realizează pe calea înşelăciunii sau abuzului
de încredere.
în calitate de modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care însoţeşte
acţiunea principală de răpire a minorului de către rudele apropiate, trebuie numite:
constrângerea fizică; constrângerea psihică; înşelăciunea sau abuzul de încredere;
profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
în ce priveşte constrângerea fizică, răpirea minorului de către rudele apropiate
absoarbe acea constrângere fizică care este necesară asigurării realizării sale
(vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii; violenţa care
nu implică un prejudiciu cauzat sănătăţii). Care trebuie să fie soluţia de calificare în
cazul în care răpirea unui minor este săvârşită datorită vătămării intenţionate grave
sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii? în împrejurările descrise, soluţia
aplicării art.164 1 CP RM este cea pentru care optăm (soluţia concursului de
infracţiuni, inadmisibilă, ar echivala cu reţinerea de două ori la calificare a aceleiaşi
violenţe exprimate în vătămarea intenţionată gravă sau medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii).
în alt context, durata reţinerii ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la
calificarea infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM.
334
Infracţiunea de răpire a minorului de către rudele apropiate este o infracţiune

formală. Ea se consideră consumată din momentul reţinerii persoanei (cu privarea
deplină de libertate) împotriva voinţei acesteia sau neluându-se în seamă voinţa ei;
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.164 1 CP RM se exprimă, înainte
de toate, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele răpirii unei persoane
pot fi următoarele: răzbunare, gelozie, interesul material, năzuinţa de a înlesni
săvârşirea unei alte infracţiuni, motive huliganice etc.
Doar ruda apropiată (în raport cu victima) poate fi subiect al infracţiunii
prevăzute la art.164 1 CP RM. în conformitate cu alin.(4) art.134 CP RM, rude
apropiate se consideră următoarele patru categorii corelative de persoane:
1) părinţii în raport cu copiii; 2) înfietorii în raport cu copiii înfiaţi; 3) fraţii în
raport cu surorile; 4) bunicii în raport cu nepoţii lor. Răpirea minorului de către
oricare altă persoană (inclusiv rudă), care nu face parte din categoria rudelor
apropiate, poate fi calificată potrivit lit.c) alin.(2) art.164 CP RM.
Dacă făptuitorul va răpi un minor, pe care l-a perceput eronat în calitate de rudă
apropiată, fapta trebuie calificată ca tentativă la infracţiunea prevăzută la art.164 1
CP RM.
§ 3. Traficul de fiinţe umane
Fapta de trafic de fiinţe umane este incriminată în art.165 CP RM într-o

Traficul de fiinţe umane în varianta-tip este incriminată la alin.(l) art.165 CP
RM: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu
sau fără consimţământul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau
necomercială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în
condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale,
de prelevare a organelor sau ţesuturilor, săvârşită prin:
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase
pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a
documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu
este stabilită în mod rezonabil, precum şi prin ameninţare cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane atât fizice, cât şi
juridice; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere,
dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care
deţine controlul asupra unei alte persoane.
335
La rândul său, traficul de fiinţe umane în prima sa variantă agravată este incriminat la
alin.(2) art.165 CP RM, atunci când acesta este săvârşit în următoarele circumstanţe:
a) de către o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(l) art.165 CP
RM;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra unei femei gravide;
d) de două sau mai multe persoane;
e) de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a
persoanei;
g) prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei.
Traficul de fiinţe umane în a doua sa variantă agravată este incriminat la alin.(3) art.165
CP RM, atunci când acesta este:
a) săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei,
cu decesul ori sinuciderea acesteia.
în sfârşit, în conformitate cu alin.(4) art.165 CP RM, victima traficului de fiinţe umane
este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această
calitate procesuală.
Anual, milioane de oameni din întreaga lume devin victime ale traficului de fiinţe
umane. Majoritatea o constituie femeile, deşi nu este exclus să fie traficaţi şi bărbaţii. In
Republica Moldova, în ultimii ani s-au făcut paşi concreţi în vederea prevenirii, combaterii şi
sancţionării traficului de fiinţe umane. Astfel, a fost creat Comitetul Naţional pentru
Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, au fost organizate centre de asistenţă şi protecţie a
victimelor traficului de fiinţe umane, au fost aprobate Strategia Sistemului naţional de
referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe
umane, precum şi Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei Sis temului naţional de
referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe
umane pe anii 2009-2011 etc.
Totuşi, luând în consideraţie că cele mai vulnerabile în acest context se dovedesc a fi
persoanele de vârstă reproductivă, fiind pusă în pericol securitatea demografică a Republicii
Moldova, se impune aplicarea mijloacelor de maximă eficienţă, a celor juridico-penale, în
vederea contracarării proliferării fenomenului traficului de fiinţe umane. Tocmai în acest
scop a fost adoptat art. 165 CP RM.
Luând în consideraţie caracterul complex al faptei prejudiciabile din contextul traficului
de fiinţe umane, obiectul juridic special al acestei infracţiuni este şi el complex. Astfel, obiectul
juridic principal al infracţiunii prevăzute la art. 165 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu
privire
336la libertatea fizică a persoanei.
Obiectul juridic secundar al traficului de fiinţe îl formează relaţiile sociale cu privire la:
- libertatea psihică a persoanei (în cazurile prevăzute la lit.a) alin.(l) art. 165 CP RM,
când traficul de fiinţe umane presupune ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase
pentru viaţa şi sănătatea persoanei sau ameninţarea cu divulgarea informaţiilor confidenţiale
familiei victimei sau altor persoane atât fizice, cât şi juridice);
- integritatea corporală a persoanei (în cazul prevăzut la lit.a) alin.(l) art. 165 CP RM,
când traficul de fiinţe umane presupune aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei);
- libertatea fizică a persoanei (în cazul prevăzut la lit.a) alin.(l) art. 165 CP RM, când
traficul de fiinţe umane presupune răpirea sau servitutea);
- posesia asupra documentelor persoanei (în cazul prevăzut la lit.a) alin.(l) art. 165 CP
RM, când traficul de fiinţe umane presupune confiscarea documentelor);
- libertatea manifestării de voinţă (în cazul prevăzut la lit.b) alin(l) art. 165 CP RM,
când traficul de fiinţe umane presupune înşelăciune);
- probitate (în cazul prevăzut la litc) alin.(l) art.165 CP RM, când traficul de fiinţe
umane presupune abuzul de poziţia de vulnerabilitate a victimei);
- exercitarea corectă a funcţiei în cadrul unei autorităţi publice (în cazul prevăzut la
litc) alin.(l) art.165 CP RM, când traficul de fiinţe umane presupune abuzul de putere);
- exercitarea corectă a controlului asupra unei persoane aflate sub autoritatea altcuiva
(în cazul prevăzut la litc) alin.(l) art.165 CP RM, când traficul de fiinţe umane presupune
darea sau primirea unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care
deţine controlul asupra unei alte persoane);
- exercitarea corectă a funcţiilor autorităţii publice, a acţiunilor adminis trative de
dispoziţie ori organizatorico-economice (în cazul prevăzut la lite)
337
alin.(2) art.165 CP RM, când traficul de fiinţe umane este săvârşit de o persoană cu
funcţie de răspundere sau de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere);
- sănătatea persoanei (în cazul prevăzut la litf) alin.(2) art.165 CP RM, când traficul de
fiinţe umane presupune aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau
psihică a persoanei, precum şi în cazul prevăzut la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM, când traficul
de fiinţe umane se soldează cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică
a persoanei);
- integritatea fizică sau psihică a persoanei (în cazul prevăzut la lit.g) alin.(2) art.165
CP RM, când traficul de fiinţe umane presupune folosirea torturii, a tratamentelor inumane
sau degradante);
— inviolabilitatea şi libertatea sexuală a persoanei (în cazul prevăzut la lit.g) alin.(2)
art.165 CP RM, când traficul de fiinţe umane presupune folosirea violului);
— viaţa persoanei (în cazul prevăzut la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM, când traficul de
fiinţe umane se soldează cu decesul ori cu sinuciderea victimei).
întrucât modalităţile acţiunii sau inacţiunii adiacente, descrise la alin.(l)- (3) art.165 CP
RM, au un caracter alternativ, acelaşi caracter îl are obiectul juridic secundar al infracţiunii
de trafic de fiinţe umane. Drept urmare, pentru a se constata atingerea adusă obiectului
juridic special al infracţiunii specificate la art.165 CP RM, este suficient ca atingerea adusă
relaţiilor sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei (reprezentând obiectul juridic
principal al infracţiunii de trafic de fiinţe umane) să fie însoţită de atingerea adusă relaţiilor
sociale cu privire la oricare din valorile sociale nominalizate mai sus, reprezentând obiectul
juridic secundar al infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM. 116
Atunci când vătămarea obiectului juridic secundar se face pe calea influen ţării
nemijlocite infracţionale asupra corpului victimei, traficul de fiinţe umane are şi obiect
material. Părţile corpului victimei (organele, ţesuturile etc.) nu pot reprezenta acest obiect.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM poate fi numai persoana care la
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani. Prin aceasta, infracţiunea dată se
deosebeşte de traficul de copii, incriminat la art.206 CP RM.
în conformitate cu alin.(4) art.165 CP RM, victima traficului de fiinţe umane este
absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în legă tură cu această
calitate procesuală, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.
De asemenea, lat alin.(4) art.362 „Trecerea ilegală a frontierei de stat” din Codul penal se
menţionează că acţiunea acestui articol nu se extinde şi asupra persoanelor devenite victime
ale traficului de fiinţe umane.
Pentru a opera prevederea de la alin.(4) art.165 CP RM este necesar să fie întrunite
cumulativ următoarele trei condiţii:
1) victima traficului de fiinţe umane a săvârşit o infracţiune sau mai multe infracţiuni;
2) aceste infracţiuni nu ar fi fost săvârşite, dacă persoana dată nu ar fi avut calitatea de
victimă a traficului de fiinţe umane;
338
116
A.Tănase. Infracţiunea de trafic de fiinţe umane (art.165 CP RM): obiectul juridic, obiectul material, victimaa
//RevistaNaţională de Drept, 2010, nr.9-10, p.42-55.
3) calitatea de victimă a traficului de fiinţe umane este confirmată din punct de vedere
procesual penal.
Dacă nu lipseşte nici una din aceste condiţii, se va aplica necondiţionat, fară rezerve,
prevederea de la alin.(4) art.165 CP RM. Nu are importanţă nici numărul infracţiunilor
săvârşite, nici gradul de gravitate a acestora. Chiar dacă din dispoziţia alin.(2) art.57 CP RM
ar reieşi că ar trebui întrunite şi condiţiile prevăzute la alin.(l) art.57 CP RM, nu este aşa. în
prevederile de la alin.(4) art.165 CP RM nu este vorba despre un caz de liberare de
răspundere penală în legătură cu căinţa sinceră. Această prevedere legală nu cere ca victima
traficului de fiinţe umane să se autodenunţe de bunăvoie, să contribuie activ la descoperirea
infracţiunii, să compenseze valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, să repare
prejudiciul pricinuit de infracţiune.
în altă ordine de idei, este necesară stabilirea esenţei juridice a sintagmei „cu sau fără
consimţământul acesteia” din dispoziţia alin.(l) art.165 CP RM, care se referă la prezenţa sau
lipsa consimţământului victimei de a fi traficată.
Din analiza dispoziţiei de la alin.(l) art.165 CP RM se poate observa că, în acest caz,
legiuitorul are în vedere consimţământul victimei la recrutarea, transportarea, transferul,
adăpostirea sau primirea ei, în scop de exploatare. Legiuitorul nu are în vedere
consimţământul victimei la exploatare, din moment ce exploatarea propriu-zisă depăşeşte
cadrul infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM, deci este irelevantă în conjunctura infracţiunii
date.
Aşadar, în contextul infracţiunii de trafic de fiinţe umane, consimţământul victimei nu
înlătură răspunderea penală a făptuitorului. Consimţământul victimei traficului de fiinţe
umane nu poate fi liber exprimat. Consimţământul liber poate exista numai în situaţia în care
persoana nu este influenţată prin: violenţă; ameninţare cu violenţa; răpire; confiscarea
documentelor; servitute; ameninţarea cu divulgarea informaţiilor confidenţiale; înşelăciune;
abuz de poziţie de vulnerabilitate; abuz de putere; dare sau primire a unor plăţi sau beneficii
pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra victimei; tortură,
tratamente inumane sau degradante; viol; folosirea dependenţei fizice; folosirea armei.
Libertatea în exprimarea voinţei oferă persoanei posibilitatea de a se exprima în mod
independent, având dreptul şi puterea de a interpreta propunerea unei alte persoane aşa cum
crede de cuviinţă. Exprimarea liberă a consimţământului presupune că iniţiativa acceptării
aparţine persoanei, care este convinsă că realizarea ofertei este utilă, în acest mod
prevenindu-se orice intervenţie determinată de interese oculte, de eroarea în aprecierea
sensului ofertei, precum şi a consecinţelor acesteia. Hotărârea de acceptare a ofertei poate fi
determinată în mod spontan sau în mod deliberat conform motivului elaborat în condiţii de
libertate absolută, care dirijează atitudinea persoanei, fară a o obliga să facă acest lucru.
Libertatea absolută a consimţământului există doar în absenţa oricărui tip de influenţare
violentală sau non-violentală. Influenţarea asupra persoanei privind darea consimţământului
trebuie să fie determinată în sensul condiţionării efective, urmând să reprezinte forma de
acceptare a ofertei într-o aşa măsură, încât, dacă influenţarea nu ar fi existat, hotărârea
339 nu ar
fi fost luată. Influenţarea trebuie să apară ca fiind posibilă pentru persoană prin raportarea la
DREPT PENAL PART1A SPECIALĂ
capacitatea de judecată, la vârsta şi starea de sănătate a acesteia.

In orice caz, trebuie să se reţină că, bhiar dacă victima şi-a exprimat consimţământul de a
fi traficată, acesta este redus la zero, este anulat, nevalabil, întrucât făptuitorul a recurs la
unul din factorii de viciere a consimţământului, reprezentaţi de modalităţile acţiunii adiacente
din cadrul traficului de persoane, specificate la alin.(l) şi (2) art.165 CP RM.
Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se exprimă în fapta prejudi- ciabilă care
cuprinde următoarele două acţiuni cu caracter alternativ: 1) acţiunea principală şi 2) acţiunea
sau inacţiunea adiacentă.
Prima din aceste componente - acţiunea principală - se exprimă în oricare din următoarele
modalităţi: 1) recrutarea victimei; 2) transportarea victimei;
3) transferul victimei; 4) adăpostirea victimei; 5) primirea victimei.
Cea de-a doua componentă facţiunea sau inacţiunea adiacentă — îşi găseşte exprimare în
modalităţile enumerate la lit.a)-c) alin.(l) şr la lit.f), g) alin.(2) art.165 CP RM: 1)
ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea
persoanei; 2) aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea
persoanei; 3) răpire; 4) confiscarea documentelor; 5) servitute; 6) ameninţarea cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane atât fizice, cât şi juridice; 7)
înşelăciune; 8) abuzul de poziţia de vulnerabilitate; 9) abuzul de putere; 10) darea sau
primirea unor plăţi sau beneficii; 1H aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea
fizică sau psihică a persoanei; 12) folosirea torturii, a tratamentelor
340
inumane sau degradante; 13) violul; 14) folosirea dependenţei fizice;

15) folosirea armei.1
Referindu-ne la modalităţile sub care se prezintă acţiunea principală,
menţionăm următoarele:
- recrutarea victimei este activitatea care întruneşte următoarele
condiţii: a) atragerea, angajarea, năimirea, racolarea (prin selectare) a
victimei; b) ofertarea victimei să-şi dea consimţământul la realizarea
asupra ei a unei tranzacţii cu caracter patrimonial (atunci când recrutarea
victimei nu este însoţită de înşelăciune); c) recrutarea victimei reprezintă
activitatea de început, etapa iniţială, după care vor urma transportarea,
transferul, adăpostirea sau primirea victimei;
- transportarea victimei este deplasarea acesteia în interiorul sau în
afara ţării, cu un vehicul sau cu ajutorul făptuitorului (caz care exclude
însoţirea victimei pe jos de către făptuitor);
- transferul victimei se exprimă în schimbarea persoanei care deţine
controlul asupra victimei, prin înstrăinarea acesteia - cu titlu permanent sau
provizoriu - ca urmare a realizării unei tranzacţii ilegale (de exemplu,
vânzare- cumpărare, schimb, donaţie, cesiunea în contul unei datorii etc.);
- adăpostirea victimei constă în punerea, ţinerea acesteia la adăpost,
prin instalarea temporară a victimei într-o locuinţă sau într-un alt
amplasament având aceeaşi destinaţie;
- primirea victimei este activitatea corelativă transferului victimei,
exprimată în preluarea acesteia „în custodie” de la cel care realizează
transferul, în rezultatul unei tranzacţii ilegale (de exemplu, vânzare-
cumpărare, schimb, donaţie, cesiunea în contul unei datorii etc.).
Acţiunea principală, sub oricare din modalităţile specificate mai sus,
este însoţită de acţiunea sau inacţiunea adiacentă, care, la rândul ei, se
poate prezenta sub oricare din modalităţile următoare:
1) ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea
persoanei
Prin „ameninţare cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei” trebuie de înţeles acea formă a violenţei psihice, care
presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire
victimei temere, care o pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice
necesare pentru a rezista constrângerii. Nu contează dacă violenţa, cu care
se ameninţă, se preconizează a fi aplicată chiar de către cel care ameninţă
sau de către o altă persoană.
In ce priveşte ultimele cinci modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente din cadrul traficului de fiinţe
341
umane, acestea îndeplinesc concomitent rolul de circumstanţe agravante ale infracţiunii prevăzute la
art.165 CP RM.
Ameninţarea trebuie să aibă un caracter real şî imediat. Ea se poate realiza pe cale
verbală, în scris, prin gesturi, prin atitudini, prin acţiuni concludente etc.
Dacă violenţa psihică constă într-o ameninţare, atunci ce înseamnă, în con-
textul prevederii de la lit.a) alin.(l) art.165 CP RM, ameninţarea cu aplicarea
violenţei psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei? Răspuns la
această întrebare nu poate exista, din moment ce expresia „ameninţarea cu aplicarea
... violenţei... psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei”, utilizată de
legiuitor la lit.a) alin.(l) art.165 CP RM, reprezintă un nonsens, o inadvertenţă
terminologică, inaplicabilă în practică.
2) aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea
persoanei
Noţiunea „violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei” trebuie
înţeleasă în felul următor: cauzarea intenţionată a leziunilor corporale care nu a avut
drept urmare nici dereglarea sănătăţii, nici pierderea capacităţii de muncă, ori
aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvârşirea altor acţiuni violente care au
cauzat o durere fizică, dacă acestea nu au creat pericol pentru viaţa şi sănătatea
victimei.
3) răpire
înţelesul noţiunii de răpire este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiu nii
prevăzute la art.164 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile cores -
punzătoare. Precizăm doar că, în acord cu art.118 CP RM, traficul de fiinţe umane,
care presupune răpirea victimei, nu necesită calificare suplimentară în baza art.164
CP RM.
4) confiscarea documentelor
Prin „confiscarea documentelor” se înţelege lipsirea sub orice formă a victimei
de paşaport, buletinul de identitate sau documentul de călătorie 1 etc. Permisul de
şedere sau alte documente (cu excepţia paşaportului, buletinului de identitate sau a
documentului de călătorie) nu poate constitui obiectul confiscării în sensul
prevederii de la lit.a) alin.(l) art.165 CP RM.
în acord cu art.118 CP RM, traficul de fiinţe umane, care presupune con-
fiscarea documentelor117 nu necesită calificare suplimentară în baza alin.(2)
art.360 CP RM, avându-se în vedere modalitatea de sustragere a buletinelor de
identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia
342
117 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.9.

de a limita Mbertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de

aceasta.
5) servitute
în conformitate cu Convenţia suplimentară a ONU privitoare la abolirea
sclavajului, a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare
sclavajului118, prin „servitute” se înţelege starea sau condiţia rezultând din faptul că
un debitor s-a angajat să dea drept garanţie pentru o datorie serviciile sale personale
sau ale unei alte persoane asupra căreia îşi exercită autoritatea, dacă valoarea
echitabilă a acestor servicii nu este destinată lichidării datoriei sau dacă durata
acestor servicii nu este limitată şi nici caracterul lor definit.
6) ameninţarea cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor
persoane atât fizice, cât şi juridice
Prin „ameninţare Cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei
sau altor persoane atât fizice* cât şi juridice” trebuie de înţeles efectuarea de către
făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că anumite informaţii,
constituind secretul personal al victimei, ar putea fi destăinuite familiei sale ori
altor persoane, ceea ce ar pune-o într-o lumină nefavorabilă în raport cu aceste
persoane, astfel reducându-i la minimum resursele psihice necesare pentru a rezista
constrângerii.
Din această definiţie derivă următoarele aspecte constituente:
1) făptuitorul inspiră victimei temerea că anumite informaţii ar putea fi
destăinuite;
2) aceste informaţii constituie secretul personal al victimei (de exemplu,
secretul adopţiei, secretul medical, secretul confesiunii sau alte asemenea secrete
care privesc persoana victimei); '
3) aceste informaţii ar putea fi destăinuite familiei victimei (ascendenţilor sau
descendenţilor, fraţilor sau surorilor, copiilor acestora, persoanelor devenite rude
prin adopţie, soţului (soţiei)) ori altor persoane fizice sau juridice (inclusiv
organelor mass-media);--
4) eventuala destăinuire a informaţiilor în cauză ar pune victima într-o lumină
nefavorabilă în raport cu familia ei sau cu alte persoane fizice ori juridice;
5) inspirarea victimei a temerii că respectivele informaţii vor fi destăinuite
reduce la minimum resursele psihice ale acesteia necesare pentru a rezista
constrângerii. Aceasta nu înseamnă însă că este obligatoriu ca victima să se
conformeze voinţei făptuitorului.
118
United Nations Supplementary Convention on the Abolition of Slavery, the Slave Trade
and Institutions and Practices Similar to Slavery, www.un.org
343
7) înşelăciune
înşelăciunea presupune fie prezentarea vădit falsă a realităţii, fie trecerea
sub tăcere a realităţii, care constă în ascunderea de victimă a faptelor şi
circumstanţelor care comportă semnificaţie în împrejurările concrete respective.
înşelăciunea poate presupune nu doar inducerea în eroare a victimei, dar şi
menţinerea erorii victimei. Spre deosebire de primul caz, în cel de-al doilea
făptuitorul exploatează conştient eroarea victimei, indusă acesteia de către o
terţă persoană.
De regulă, în ipoteza traficului de fiinţe umane, înşelăciunea se referă la
promisiuni. în acest sens, victima este indusă în eroare sau îi este menţinută
eroarea că va presta o muncă decentă, bine plătită, în condiţii de legalitate, însă,
în realitate, făptuitorul nu are o asemenea intenţie. în alte cazuri, făptuitorul
informează victima că aceasta va practica prostituţia, că va fi atrasă în
activitatea criminală, că va practica cerşetoria ete. însă, nu o informează corect
cu privire la condiţiile în care vor fi* realizate aceste activităţi (remunerarea,
durata de prestare, asigurarea socială etc.), ori cu privire la alte aspecte nu mai
puţin importante (de exemplu, că victima va trebui să recupereze datoriile
fictive legate de ajutorul acordat la perfectarea documentelor, de cheltuielile
legate de călătorie, cazare şi alimentare etc.). 119
8) abuzul de poziţia de vulnerabilitate a victimei
Potrivit pct.10) art.2 al Legii Republicii Moldova privind prevenirea şi
combaterea traficului de fiinţe umane, adoptate de Parlamentul Republică]
Moldova la 20.10.2005, prin „stare (a se citi poziţie - n.a.) de vulnerabilitatea se
înţelege starea specială în care se află persoana, astfel încât aceasta este dispusă
să se supună abuzului sau exploatării, în special din cauza: a) situaţiei precare
din punctul de vedere al supravieţuirii sociale; b) situaţiei condiţionau de vârstă,
sarcină, boală, infirmitate, deficienţă fizică sau mintală; c) situaţiei precare şi
ilegale de intrare sau de şedere în ţara de tranzit sau de destinaţie. 120 M
Doar aceste trei tipuri de vulnerabilitate pot constitui obiectul abuzului d|
poziţia de vulnerabilitate a victimei în sensul prevederii de la lit.c) alin.(l)
art.165 CP RM. Accentuăm aceasta, pentru a nu se admite interpretarea exte*J
sivă defavorabilă a prevederilor art.165 CP RM.
Nu este suficientă atestarea poziţiei de vulnerabilitate a victimei. O condiţie
la fel de importantă este ca făptuitorul să abuzeze de această poziţie. AceasM
119
A.Tănase. Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de fiinţe umane (art.165 CP RM) II Revista
Naţiai^| de Drept, 2010, nr.l£p.18-33.
120
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.l64-167.
344
înseamnă că făptuitorul trebuie să cunoască, la momentul săvârşirii faptefl

despre vulnerabilitatea victimei. în afară de aceasta, este necesar ca făptuitorul să
folosească vulnerabilitatea victimei pentru a-şi uşura săvârşirea infracţiunii, în alţi
termeni, făptuitorul trebuie să profite de vulnerabilitatea victimei. Ceea ce înseamnă
că nu poate fi aplicat art.165 CP RM dacă, în lipsa oricărei modalităţi a acţiunii
adiacente din cadrul traficului de fiinţe umane, când se realizează recrutarea,
transportarea, transferul victimei etc., se atestă vulnerabilitatea victimei, însă
făptuitorul nu abuzează de această circumstanţă. Aceasta este posibil fie în cazul în
care făptuitorul nu a cunoscut că victima este vulnerabilă (de exemplu, că victima
este gravidă), fie a cunoscut această împrejurare, însă nu a profitat în nici un fel de
ea (de exemplu, când nu există şi nu poate exista o legătură cauzală între deficienţa
fizică a victimei şi faptul că aceasta a acceptat să fie recrutată, transportată,
transferată etc.).
9) abuzul de putere
Prin „abuz de putere”, în sensul prevederii de la lit.c) alin.(l) art.165 CP RM,
vom înţelege folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu de către funcţionarul
public care reprezintă o autoritate publică şi care nu este o persoană cu funcţie de
răspundere, într-un mod care contravine intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Aplicarea răspunderii
pentru traficul de fiinţe umane, care presupune abuzul de putere, exclude calificarea
suplimentară conform art.327 CP RM sau art.312 din Codul contravenţional.
10) darea sau primirea unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei
persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane
Modalitatea examinată presupune realizarea unei înţelegeri, concretizată în
două activităţi corelative ale celor două părţi la respectiva înţelegere: 1) darea de
plăţi sau beneficii, adică remiterea de plăţi sau beneficii; 2) primirea de plăţi sau
beneficii, adică intrarea în posesia plăţilor sau beneficiilor.
Se au în vedere oricare plăţi sau beneficii având rolul de recompensă ilicită
(bani sau alte bunuri, servicii, avantaje sau foloase patrimoniale).
Pentru calificare, nu contează la iniţiativa cui este săvârşită infracţiunea: la
iniţiativa celui care dă plăţile sau beneficiile sau la iniţiativa celui care le primeşte.
Atunci când ne referim la situaţia în care autorul traficului de fiinţe umane
primeşte unele plăţi sau beneficii, avem în vedere că acesta primeşte o remuneraţie
materială de la organizatorul sau instigatorul infracţiunii prevăzute la art.165 CP
RM. Remuneraţia este oferită pentru a-1 determina pe autor să cumpere
consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra victimei.» Adică, după
345
primirea plăţilor sau beneficiilor de către autorul infracţiunii urmează darea acestora
- cel mai probabil, în parte - către cel care deţine controlul asupra
victimei. Aşadar, în situaţia primirii de plăţi sau beneficii, ca participanţi la
infracţiune în mod obligatoriu figurează: 1) autorul infracţiunii, care primeşte
plăţile sau beneficiile de la organizatorul sau instigatorul infracţiunii şi care,
ulterior, dă o parte din acestea complicelui la infracţiune, şi anume: persoanei care
deţine controlul asupra victimei; 2) organizatorul sau instigatorul infracţiunii, care
dă autorului plăţi sau beneficii; 3) complicele la infracţiune, care primeşte plăţi sau
beneficii de la autorul infracţiunii (pentru a-şi da acordul, de exemplu, la recrutarea
victimei).
Pe de altă parte, în situaţia în care autorul infracţiunii dă plăţi sau beneficii,
figurează numai doi participanţi: 1) autorul infracţiunii, care dă complicelui plăţi
sau beneficii; 2) complicele la infracţiune, care primeşte plăţi sau beneficii de la
autorul infracţiunii (pentru a-şi da acordul, de exemplu, la recrutarea victimei).
Desigur, şi în această situaţie poate exista un organizator sau instigator. Insă,
activitatea acestuia nu poate consta în darea de plăţi sau beneficii către autorul
infracţiunii.
Cine este complicele la infracţiune, adică persoana care deţine controlul asupra
victimei? Poate fi oricare persoană sub a cărei grijă, ocrotire sau protecţie — faptică
sau juridică - se află victima. Ne referim la tutore, curator sau la oricare altă
persoană care deţine, legal sau ilegal, controlul asupra unei victime adulte.
Infracţiunea de la art.165 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul obţinerii controlului asupra facultăţii victimei de a se
deplasa nestingherit.
Astfel, dacă acelaşi făptuitor, de exemplu, recrutează, transportă şi adăposteşte
victima, iar aceste activităţi sunt însoţite de una din modalităţile acţiunii adiacente,
deja în momentul recrutării victimei infracţiunea trebuie considerată consumată.
Transportarea şi adăpostirea victimei se vor referi la momentul de epuizare a
traficului de fiinţe umane.
Dar, este posibil ca la fiecare etapă a traficului de fiinţe umane să intervină j mi
alt făptuitor. Atunci, momentul de consumare a infracţiunii trebuie stabiBt pentru
fiecare din aceşti făptuitori:
1) pentru recrutor: din momentul recrutării victimei, dacă este prezentă un* din
modalităţile acţiunii adiacente;
2) pentru transportator: din momentul transportării victimei, dacă este pre-1
zentă una din modalităţile acţiunii adiacente;
3) pentru cel care realizează transferul: din momentul transferării victimeiJ
dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente;
346
4) pentru cel care realizează adăpostirea: din momentul adăpostirii victimeu
dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente;
5) pentru cel care realizează primirea: din momentul primirii victimei, dacă
este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente.
în toate aceste cazuri, victima este privată de libertatea fizică încă din
momentul recrutării. însă, pentru fiecare din făptuitorii care intervin la anumite
etape ale traficului de fiinţe umane infracţiunea se consideră consumată numai din
momentul când făptuitorul respectiv obţine controlul asupra facultăţii victimei de a
se deplasa nestingherit în spaţiu. Numai astfel se poate stabili momentul de
consumare a infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Or, sunt coautori la aceeaşi
infracţiune recrutorul, transportatorul, cel care realizează transferul, cel care
realizează adăpostirea şi cel care realizează primirea. Nu putem afirma că toţi
ceilalţi sunt complici ai recrutorului. Tocmai de aceea nu putem susţin e că, în toate
cazurile de trafic de fiinţe umane, infracţiunea ar trebui considerată consumată din
momentul recrutării victimei, dacă este prezentă una din modalită ţile acţiunii
adiacente. în cazul în care realizarea fiecărei modalităţi a acţiunii principale este
marcată de intervenţia unui nou făptuitor, momentul de consumare a infracţiunii
trebuie stabilit individualizat pentru cele săvârşite de fiecare din aceşti făptuitori,
aşa cum am punctat mai sus.
Latura subiectivă a traficului de fiinţe umane se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi următoarele:
interesul material, răzbunare, gelozie, invidie, ură, năzuinţa de a facilita săvârşirea
unei alte infracţiuni, năzuinţa de a salva viaţa unei persoane apropiate, motive cu
tentă sexuală, motive de ordin extremist etc.
Precizăm că, în virtutea specificului infracţiunii de trafic de fiinţe umane, care
poate presupune prezenţa a două părţi în tranzacţie (de exemplu, vânzătorul şi
cumpărătorul), este posibil ca motivele făptuitorilor să nu coincidă. Astfel, dacă
vânzătorul este ghidat de interesul material, nu este neapărat ca şi cumpărătorul să
aibă acelaşi motiv.
în dispoziţia art.165 CP RM legiuitorul nominalizează anumite scopuri speciale
ale traficului de fiinţe umane:
1) scopul acţiunii principale din cadrul traficului de fiinţe umane (scopul de
exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate,
pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte
armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor);
2) scopul acţiunii adiacente din cadrul traficului de fiinţe umane (scopul de a
întoarce o datorie a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; scopul de a
obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte
347
persoane; scopul de a asigura subordonarea victimei).

Mai întâi, va fi efectuată examinarea celor şapte forme ale scopului acţiunii
principale din cadrul traficului de fiinţe umane.
Prima din respectivele forme constă în scopul exploatării sexuale comerciale sau
necomerciale.
Exploatarea sexuală presupune aservirea sexualităţii victimei, prin a o obliga să
presteze în acord cu voinţa făptuitorului unele servicii cu caracter sexual.
In art.165 CP RM legiuitorul deosebeşte exploatarea sexuală comercială de
exploatarea sexuală necomercială. In principal, criteriul economic este cel care stă
la baza diferenţierii exploatării sexuale comerciale de exploatarea sexuală
necomercială: extragerea de profituri, de pe urma serviciilor cu caracter sexual
prestate de victimă este caracteristică exploatării sexuale comerciale şi nu este
caracteristică exploatării sexuale necomerciale. La calificarea faptei această
diferenţiere este irelevantă, dar poate fi luată la consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Exploatarea sexuală comercială poate presupune: folosirea victimei în pros-
tituţie; folosirea victimei în industria pornografică; folosirea victimei pentru
masajul erotic, în reprezentări strip-tease, în reprezentări erotice de alt gen
implicând profitarea de sexualitatea victimei.
Pentru a putea fi considerată prostituţie, o faptă trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: 1) să se exprime în practicarea de acte sexuale cu persoane
diferite; 2) să implice procurarea mijloacelor de existenţă sau a principalelor
mijloace de existenţă ca urmare a practicării de acte sexuale cu persoane diferite.
Folosirea victimei în industria pornografică se exprimă în folosirea acesteia în
cadrul unei activităţi de întreprinzător având ca scop producerea, distribuirea,
difuzarea, importarea, exportarea etc. a materialelor pornografice. Materiale
pornografice sunt materialele obscene, incompatibile cu morala publică, care
reprezintă: 1) o persoană angajată în comportament sexual implicit; 2) imagini,
sunete, cuvinte sau orice alte manifestări ce arată o persoană angajată în com-
portament sexual explicit. Prin „comportament sexual implicit” se are în vedere
comportamentul real sau simulat, concretizat în: 1) actele sexuale de tip genital-
genital, oralo-genital, analo-genital între persoane de sex opus ori de acelaşi sex;
2) bestialitate; 3) masturbare; 4) abuz sadic sau masochist în context sexual;
5) expunere lascivă sau într-un loc public a organelor sexuale.
în continuare va fi analizată cea de-a doua formă a scopului acţiunii principale
din cadrul traficului de fiinţe umane. Ne referim la exploatarea prin muncă sau
servicii forţate.
Definiţia noţiunii „muncă forţată (obligatorie)?’ este.formulată la alin.(2) art.7
348
din Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii

Moldova la 28.03.2003 : „orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub
ameninţare sau fără consimţământul acesteia”. Anume o asemenea interpretare
trebuie asigurată noţiunii „muncă sau servicii forţate”, utilizate în art. 165 CP RM.
Este de menţionat că, în conformitate cu alin.(4) art.7 din Codul muncii, la
munca forţată (obligatorie) se atribuie: a) încălcarea termenelor stabilite de plată a
salariului sau achitarea parţială a acestuia; b) cerinţa angajatorului faţă de salariat
de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă în lipsa unor sisteme de protecţie colectivă
sau individuală ori în cazul în care îndeplinirea lucrării cerute poate pune în pericol
viaţa sau sănătatea salariatului. în acelaşi timp, potrivit alin.(5) art.7 din Codul
muncii, nu se consideră muncă forţată (obligatorie): a) serviciul militar sau
activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu îndeplinesc
serviciul militar obligatoriu; b) munca unei persoane condamnate prestată în
condiţii normale în perioada de detenţie sau de liberare condiţionată de pedeapsă
înainte de termen; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt
pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
Cea de-a treia formă a scopului acţiunii principale din cadrul traficului de fiinţe
umane constă în exploatarea prin cerşetorie.
Prin cerşetorie trebuie de înţeles fapta persoanei care apelează, în mod repetat,
la mila publicului, cerând ajutor material, indiferent dacă are sau nu capacitatea de
a munci. Din această definiţie derivă următoarele condiţii:
1) cerşetoria se exprimă în apelarea la mila publicului;
2) apelarea la mila publicului are ca obiect un ajutor material;
3) apelarea la mila publicului este repetată;
4) nu contează dacă cel care apelează la mila publicului are sau nu capacitatea
de a munci.
Cea de-a patra formă a scopului acţiunii principale din cadrul traficului de
fiinţe umane este scopul exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei.
Prin sclavie sau condiţii similare sclaviei se înţelege: a) punerea unei persoane în
condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia;
b) ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra
acesteia; c) determinarea unei persoane, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii,
violenţei sau ameninţării cu violenţa, să se angajeze sau să rămână în raport de
concubinaj sau căsătorie.
Cea de-a cincea formă a scopului acţiunii principale din cadrul traficului de
fiinţe umane o reprezintă scopul folosirii în conflicte armate.
Prin conflicte armate urmează de înţeles conflictele armate internaţionale sau
1interne.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159-162.
349
în art.165 CP RM nu este consemnat scopul folosirii victimei în formaţiuni

militare ilegale. De aceea, în contextul acestei norme penale nu interesează dacă
victima este folosită în astfel de formaţiuni. Contează să fie folosită în conflicte
armate. Acesta trebuie să fie scopul făptuitorului.
Nu contează în ce calitate urmează a fi folosită victima în cadrul conflictului
armat: de mercenar, de angajat al unei companii militare private, de necomba tant
etc. Nu contează nici dacă victima va fi folosită în cadrul unor operaţiuni militare.
Este important să fie folosită în timpul unui conflict armat, în zona conflictului
armat şi în legătură cu conflictul armat. Toate celelalte detalii pot fi avute în vedere
la individualizarea pedepsei pentru traficul de fiinţe umane.
Cea de-a sasea formă a scopului acţiunii principale din cadrul traficului de
fiinţe umane constă în folosirea victimei în activităţi criminale.
Putem deosebi două ipoteze în care se atestă scopul folosirii victimei în
activităţi criminale: 1) folosirea victimei în calitate de participant (coautor,
complice etc.) la infracţiune; 2) folosirea victimei nevinovate (pentru că, de
exemplu, este iresponsabilă) ca instrument de săvârşire a infracţiunii.
La calificarea faptei conform art.165 CP RM nu are importanţă numărul de
infracţiuni sau particularităţile acestora. Făptuitorul poate urmări folos irea victimei
la o singură infracţiune sau la mai multe infracţiuni; poate urmări folosirea victimei
la furturile din locuinţă sau din buzunare, la comercializarea drogurilor sau la
oricare alte fapte infracţionale.
Ultima dintre formele scopului acţiunii principale din cadrul traficului de fiinţe
umane este scopul de prelevare a organelor sau ţesuturilor.
Prin prelevare a organelor sau ţesuturilor se înţelege recoltarea organelor sau
ţesuturilor (a inimii, plămânilor, rinichilor, ficatului, pancreasului, măduvei osoase,
corneei, ţesutului osos, oaselor, tendoanelor sau ţesuturilor moi ale aparatului
locomotor, ovarelor, spermei, testiculelor, embrionului, sângelui sau
componentelor lui etc.), indiferent de finalitatea recoltării.
Aşadar, în contextul traficului de fiinţe umane, nu este obligatoriu ca scopul
efectuării transplantului să reprezinte finalitatea celui care urmăreşte prelevarea
organelor sau ţesuturilor; respectiva finalitate se poate exprima şi în altceva: efec-
tuarea de experimente sau testări ştiinţifice; efectuarea de ceremonii ritualice; în-
fricoşare; canibalism; vampirism; obţinerea unor preparate medicamentoase etc.
Utilitatea pentru transplant a organelor sau ţesuturilor prelevate este absolut irelevantă
în contextul infracţiunii de trafic de fiinţe umane, săvârşite în scopul prelevării
organelor sau ţesuturilor.
Nu poate fi aplicată răspunderea penală pentru traficul de fiinţe umane săvârşit în
scopul prelevării altor părţi componente ale corpului uman decât organele sau
ţesuturile (de exemplu, a celulelor).
în altă ordine de idei, cele trei modalităţi ale acţiunii adiacente din cadrul
traficului de fiinţe umane, care reclamă prezenţa unui anumit scop, sunt:
1) servitutea; 2) darea sau primirea unor plăţi sau beneficii; 3) folosirea torturii, a
tratamentelor inumane sau degradante.
în primul caz, specificat la lit.a) alin.(l) art.165 CP RM, servitutea este realizată
în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil.
Mărimea unei datorii nu este stabilită în mod rezonabil atunci când este exagerată,
disproporţionată sau discriminatorie, fiind în discordanţă cu reglementările normative
în materie.
în cel de-al doilea caz, consemnat la lit.c) alin.(l) art.165 CP RM, darea sau
primirea unor plăţi sau beneficii este realizată în scopul obţinerii consimţă mântului
unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane. In cazul dat, scopul
infracţiunii constă, în esenţă, în coruperea celui care deţine controlul asupra victimei,
în vederea obţinerii substituirii consimţământului victimei. în context, este de
menţionat că, de exemplu, conform alin.(2) art.33 din Codul civil, tutorele este
reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă şi încheie fără mandat în
numele şi în interesul ei actele juridice necesare. De asemenea, potrivit alin.(2) art.34
din Codul civil, curatorul îşi dă consimţământul la încheierea actelor juridice pe care
persoana fizică ce se află sub curatelă nu are dreptul să le încheie de sine stătător. 121
Cel de-al treilea caz este consemnat la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM. în acest caz,
scopul acţiunii adiacente constă în asigurarea subordonării victimei. Cu alte cuvinte,
aplicând tortura, tratamentele inumane sau degradante, de
121
în contextul examinării scopului obţinerii consimţământului unei persoane care deţine
controlul asupra unei alte persoane, atunci când se corupe tutorele sau curatorul, acesta este influenţat,
astfel încât să nesocotească următoarele obligaţii şi interdicţii: 1) obligaţiile de tutelă şi curatelă se
îndeplinesc gratuit (alin.(2) art.39 din Codul civil); 2) tutorele şi curatorul sunt obligaţi să apere
drepturile şi interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă (lit.c) alin.(l) art.40 din Codul civil); 3)
tutorele nu are dreptul să încheie acte juridice cu titlu gratuit, iar curatorul nu are dreptul să-şi dea
acordul la încheierea actelor juridice cu titlu gratuit prin care cel pus sub tutelă sau curatelă se obligă sau
renunţă la drepturi (alin.(l) art.43 din Codul civil) etc.
352
exemplu, în raport cu victima adăpostită, făptuitorul urmăreşte să o facă pe aceasta

dependentă faţă de dânsul sau de o altă persoană. Prezenţa oricărui alt scop exclude
ca tortura, tratamentele inumane sau degradante să evolueze în calitate de
modalitate a acţiunii adiacente din cadrul traficului de fiinţe umane.
Nu este necesar ca scopul consemnat în art. 165 CP RM să fie efectiv realizat
Insă, dacă acesta se realizează, exploatarea victimei urmează a fi calificată de sine
stătător (de exemplu, conform art. 166,167,168 sau altor articole din Codul penal).
Eventual, dacă exploatarea care succede săvârşirii traficului de fiinţe umane nu
presupune răspundere juridică, acest aspect poate fi luat în consideraţie la
individualizarea pedepsei. 122
Pentru calificarea faptei conform art. 165 CP RM nu contează cine urmează să
exploateze victima: făptuitorul sau alte persoane.
Subiectul infracţiunii de trafic de fiinţe umane este, înainte de toate, persoana
fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Este posibil ca acţiunea principală şi acţiunea adiacentă din cadrul acestei
infracţiuni să fie realizate, prin cooperare, de două persoane, ambele având calitatea
de coautor. De exemplu, o persoană realizează recrutarea, iar cealaltă persoană
ameninţă victima cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea ei.
Insă, la fel de posibil este ca atât acţiunea principală, cât şi acţiunea adiacentă să fie
realizate de aceeaşi persoană.
Infracţiunea de trafic de fiinţe umane poate fi săvârşită şi de o singură per-
soană. Aducem ca exemplu următorul caz din practica judiciară: la începutul lunii
februarie 2004, Z.T. s-a întâlnit într-un bar din or. Cimişlia cu O.L. şi O.T. Sub pretextul că
le va angaja la o discotecă în or. Dubai (Emiratele Arabe Unite), le-a recrutat. Ajunse în
or. Dubai, victimele au fost adăpostite de Z.T. într-o încăpere. Ulterior, deposedăndu-le de
actele de identitate şi făcând abuz de vulnerabilitatea Jor, le-a impus să presteze servicii
sexuale diferiţilor bărbaţi. Acţiunile lui Z m au fost încadrate de către instanţa de judecată
în baza lit.b) alin. (2) art. 165 CP RM- ca recrutare, transportare şi adăpostire, săvârşite
prin înşelăciune, confiscare a documentelor şi abuz de poziţia de vulnerabilitate, în scop de
exploatare sexuală comercială, asupra a două sau mai multor persoane?
Răspunderea în baza art. 165 (cu excepţia lit.d) alin.(2)) CP RM poate fi
aplicată numai atunci când o singură persoană realizează recrutarea, transportarea şi
adăpostirea victimei, în cazul în care influenţarea asupra victimei presupune una
din modalităţile adiacente din cadrul traficului de fiinţe umane.
122
A.Tănase. Latura subiectivă a infracţiunii de trafic de fiinţe umane (art 165 CP RM) // Revista Naţio-
nală de Drept, 2011, nr.2, p. 10-22.
www.csj.md
353
Aceasta întrucât recrutarea, transportarea şi adăpostirea victimei nu implică

0 activitate corelativă. în contrast, transferul şi primirea victimei implică o astfel de
activitate. De aceea, dacă traficul de fiinţe umane presupune transfer sau primire a
victimei, cel puţin două persoane iau parte la săvârşirea infracţiunii. în acelaşi timp,
este posibil ca recrutarea, transportarea şi adăpostirea victimei să fie săvârşite de două
sau mai multe persoane, fără o corelativitate. Datorită caracterului complex al
infracţiunii de trafic de fiinţe umane, acţiunile coautorilor pot avea un caracter identic
(de exemplu, două persoane recrutează mai multe tinere, prin înşelăciune, în scopul
exploatării sexuale) sau diferit (de exemplu, o persoană recrutează victima, alta o
transportă în ţara de destinaţie, iar o a treia o transferă în vederea muncii forţate).
în altă privinţă, persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate evolua în
calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM.
De cele mai dese ori, persoanele juridice sunt susceptibile să devină subiecţi ai
traficului de fiinţe umane atunci când sunt: companii hoteliere; companii de
spectacol; agenţii de turism; societăţi de transport; firme de producţie şi distribuţie de
casete video; edituri; sex-shopuri; companii care oferă spectacole de strip-tease etc. 123
în continuare, ne vom referi la notele caracteristice ale circumstanţelor agravante
care nu-şi au un corespondent în componenţele de infracţiuni anterior examinate:
Traficul de fiinţe umane săvârşit de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o
persoană cu înaltă funcţie de răspundere (lit.e) alin. (2) art.165 CP RM)
Din alin.(l) art.123 CP RM reiese că persoana cu funcţie de răspundere este o
persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: 1) este o persoană căreia i
se acordă drepturi şi obligaţii într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie de stat ori
a administraţiei publice locale, sau într-o subdiviziune a lor; 2) aceste drepturi şi
obligaţii i se acordă persoanei în mod permanent sau provizoriu, prin stipularea legii,
prin numire sau alegere ori în virtutea unei însărcinări; 3) aceste drepturi şi obligaţii i
se acordă persoanei în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice ori a acţiunilor
administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice.
Cea de-a treia condiţie nominalizată supra este cea care permite deosebirea unei
persoane cu funcţie de răspundere de un funcţionar public care nu este
123
M.Vidaicu, I.Dolea. Combaterea traficului de fiinţe umane (drept material şi drept procesual). -
Chişinău: Nova Imprim S.R.L., 2009, p.13.
354
persoană cu funcţie de răspundere. Amintim că tocmai funcţionarul public, care

nu este persoană cu funcţie de răspundere, este subiectul traficului de fiinţe
umane săvârşit prin abuz de putere (caz consemnat la lit.c) alin.(l) art.165 CP
RM).
Această condiţie presupune oricare din următoarele trei ipoteze: 1) exerci-
tarea funcţiilor autorităţii publice; 2) exercitarea acţiunilor administrative de
dispoziţie; 3) exercitarea acţiunilor organizatorico-economice. Definiţiile tuturor
noţiunilor, care desemnează cele trei ipoteze, sunt formulate în Hotărârea Curţii
Constituţionale nr.l din 11.01.2001 privind controlul constituţionalităţii dispo-
ziţiilor art.183 din Codul penal 1 (se are în vedere Codul penal din 1961). Astfel,
în ipoteza exercitării funcţiilor autorităţii publice, persoana cu funcţie de răs-
pundere din cadrul unei autorităţi publice este învestită în numele statului cu
împuterniciri legale de a înfăptui acţiuni care comportă consecinţe juridice pentru
toţi sau pentru majoritatea cetăţenilor, iar acţiunile ei pe linie de serviciu nu simt
limitate la cadrul unui anumit departament, sistem etc. Prin exercitarea acţiunilor
administrative de dispoziţie se înţelege împuternicirile legate în special de dirijarea
nemijlocită a oamenilor, de administrarea unui sector de muncă. Prin exercitarea
acţiunilor organizatorico-economice se înţelege exercitarea obligaţiilor şi
împuternicirilor corespunzătoare legate, în special, de dispunerea şi administrarea
proprietăţii sub toate formele ei.
Cât priveşte persoanele cu înaltă funcţie de răspundere, după cum reiese din
alin.(2) art.123 CP RM, din această categorie la fel fac parte persoane cu funcţie
de răspundere, al căror mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia
Republicii Moldova şi de legile organice, precum şi persoanele cărora persoana
cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale.
Sfera de incidenţă a prevederii de la lit.e) alin.(2) art.165 CP RM presupune
nu doar cazurile când o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană cu
înaltă funcţie de răspundere îşi foloseşte situaţia de serviciu (adică, săvâr şeşte
abuzul de putere sau abuzul de serviciu), dar şi cazurile când respectiva persoană
depăşeşte vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege (adică,
săvârşeşte excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu).
In orice caz, este necesar a se reţine că aplicarea răspunderii în baza lit.e)
alin.(2) art.165 CP RM exclude necesitatea calificării suplimentare în
conformitate cu art.327 sau cu art.328 CP RM. Ţinând cont de regula de la art.l
18 CP RM, legiuitorul le-a rezervat faptelor prevăzute la art.327 şi 328 CP RM
1
355
rolul de părţi ale unui întreg care se regăseşte la lit.e) alin.(2) art.165 CP RM.
Traficul de fiinţe umane săvârşit cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa,
sănătatea fizică sau psihică a persoanei (lit.fi alin. (2) art.165 CP RM)
In contextul infracţiunii examinate, prin violenţă periculoasă pentru viaţa,
sănătatea fizică sau psihică a persoanei se are în vedere violenţa care s-a soldat cu
vătămarea medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori care, deşi
nu a cauzat aceste urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită
metodei de operare, un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. Sub inci-
denţa noţiunii „violenţă periculoasă pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a
persoanei” nimeresc şi cazurile: de compresiune a gâtului cu mâinile sau cu
ajutorul unui şnur; de ţinere îndelungată a capului victimei sub apă; de
îmbrăcare pe capul victimei a unei pungi de polietilenă; de aruncare a victimei
de la înălţime ori dintr-un mijloc de transport aflat în mişcare etc. Deşi
asemenea acţiuni violente pot să nu provoace nici moartea victimei, nici
vătămarea medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii acesteia,
totuşi, datorită caracterului lor, ele creează un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea victimei.
Aşadar, atât vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cât şi vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, intră sub incidenţa prevederii de la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM.
Violenţa de o intensitate mai redusă intră sub incidenţa prevederii de la lit.a)
alin.(l) art.165 CP RM, întrucât este nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei.
Mai complicat este să identificăm soluţia de calificare în situaţia în care
violenţa din cadrul traficului de fiinţe umane se concretizează în vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. La prima vedere,
soluţia ar consta în calificarea faptei în baza art.151 şi art.165 (cu excepţia lit.f)
alin.(2)) CP RM. Această soluţie ar fi acceptabilă numai în acele cazuri când
acţiunea adiacentă din cadrul traficului de fiinţe umane ar fi reprezentată de
modalităţi non-violentale, iar vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii le-ar suplimenta. Cum însă să fie calificată fapta
presupunând, de exemplu, adăpostirea victimei în scopul exploatării sexuale,
atunci când asupra victimei se influenţează exclusiv pe calea vătămării
intenţionate a integrităţii corporale sau a sănătăţii? In acest caz, nu ar fi potrivit,
sub nici o formă, concursul dintre infracţiunile prevăzute la art.151 şi la art.165
CP RM. Aceasta pentru că este prezentă doar o parte a infracţiunii prevăzute la
356
art.165 CP RM, şi anume: partea reprezentată de acţiunea principală. Cealaltă

parte lipseşte, mai bine-zis aparţine de o altă infracţiune.
In împrejurările descrise, în acord cu art.115 CP RM, ne rămâne soluţia de
a alege o singură normă: art.151 sau art.165 CP RM. Pentru că este mai favora -
bilă făptuitorului, soluţia aplicării art.151 CP RM este cea pentru care optăm.
In afară de aceasta, am făcut alegerea în favoarea soluţiei în cauză şi din motivul că
imperfecţiunea legii penale, care nu este reparată (din motive necunoscute) de către
legiuitor, nf^poate fi pusă în sarcina făptuitorului, indiferent de gravitatea faptei pe
care o comite.
Traficul de fiinţe umane săvârşit prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau
degradante pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, a
dependenţei fizice, a armei (lit.g) alin.(2) art.165 CP RM)
Sunt patru la număr ipotezele adunate sub auspiciul prevederii de la lit.g) alin.(2)
art.165 CP RM:
1) săvârşirea traficului de fiinţe umane prin folosirea torturii, a tratamentelor
inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei;
2) săvârşirea traficului de fiinţe umane prin folosirea violului;
3) săvârşirea traficului de fiinţe umane prin folosirea dependenţei fizice; -
4) săvârşirea traficului de fiinţe umane prin folosirea armei.
Sensul autentic al noţiunii „săvârşirea traficului de fiinţe umane prin folosirea
torturii, a tratamentelor inumane sau degradante” este cel de săvârşire a traficului de
fiinţe umane cu deosebită cruzime.
Violul nu este un mijloc de săvârşire a infracţiunii, ca să fie folosit la săvâr şirea
traficului de fiinţe umane. Este el însuşi o infracţiune, care este absorbită de
infracţiunea complexă de trafic de fiinţe umane. Violul este o infracţiune presu-
punând raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau
profitând de imposibilitatea acesteia de a şe apăra, ori de a-şi exprima voinţa.
Calificarea faptei în baza lit.g) alin.(2) art.165 CP RM ca trafic de fiinţe umane,
săvârşit prin folosirea violului, exclude necesitatea calificării suplimentare conform
art.171 CP RM.
Dependenţa fizică reprezintă starea fizică sau psihică datorată impactului pe care
îl produc substanţele narcotice sau psihotrope asupra organismului victimei, stare
caracterizată prin modificări de comportament şi alte reacţii, însoţite întotdeauna de
necesitatea de a consuma asemenea substanţe în mod continuu sau periodic, pentru a
le resimţi efectele psihice şi, uneori, pentru a evita suferinţele. Dependenţa fizică se
357
manifestă la reducerea severă a dozelor, la întreruperea completă a administrării

substanţelor narcotice sau psihotrope, la amânarea acestei administrări peste limitele
suportabile de către organism. în această situaţie, apar o serie de tulburări fizice greu
de suportat, care diferă în funcţie de natura substanţei narcotice sau psihotrope, de
cantitatea şi modul de utilizare a acestora, precum şi de particularităţile personale ale
victimei. Tocmai de prezenţa unor asemenea tulburări profită făptuitorul, pentru a
realiza, în contextul traficului de fiinţe umane, recrutarea, transportul, transferul,
adăpostirea sau primirea victimei .
358
Noţiunea „folosirea armei” din dispoziţia de la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM are

un conţinut similar cu al noţiunii „aplicarea armei” din dispoziţia de la lit.g) alin.(2)
art.164 CP RM. Obiectele folosite în calitate de armă (de exemplu, cuţitul de
bucătărie) nu se pot regăsi printre mijloacele de săvârşire a traficului de fiinţe umane
prin folosirea armei.
Traficul de fiinţe umane care se soldează cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau
cu o boală psihică a persoanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia (lit.b) alin.(3) art.165 CP
RM)
în această ipoteză, traficul de fiinţe umane adoptă forma unei infracţiuni
materiale. Urmările prejudiciabile ale traficului de fiinţe umane, menţionate mai sus,
pot avea următoarea concretizare:
- apariţia la victimă a unei afecţiuni grave ca urmare a acţiunilor făptuitorului;
- întreruperea sarcinii în cazul unei victime gravide;
- cauzarea de către victimă sie însăşi a unor traume grave sau chiar a morţii în
încercarea de a se elibera de sine stătător;
- apariţia la victimă a bolii psihice ca reacţie la violenţa aplicată de către
făptuitor;
- sinuciderea victimei ca reacţie la violenţă, la ameninţare cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale, la viol etc.
Oricare din urmările consemnate la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM trebuie să fie
determinată cauzal tocmai de traficul de fiinţe umane: de acţiunea principală din
cadrul traficului de fiinţe umane, de acţiunea adiacentă din cadrul acesteia sau de
ambele aceste acţiuni. La lit.b) alin.(3) art.165 CP RM nu se au în vedere urmările
prejudiciabile care se află în legătură cauzală cu alte fapte (de exemplu, cu
exploatarea victimei sau cu lăsarea victimei în primejdie). 124
Faţă de urmările prejudiciabile enumerate la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM
făptuitorul manifestă imprudenţă, exprimată în neglijenţă sau în încredere exagerată.
Nu este necesară calificarea suplimentară în baza art. 149 sau art. 157 CP RM.
124
A.Tănase. Circumstanţele agravante ale infracţiunii de trafic de fiinţe umane (alin.(2) şi (3) art.165 CP RM) II Revista
Naţională de Drept, 2011, nr.l, p.26-35.
359
§ 4. Privaţiunea ilegală de libertate
Fapta de privaţiune ilegală de libertate este incriminată în art.166 CP RM într-

o variantă-tip şi în două variante agravate.
Privaţiunea ilegală de libertate în varianta-tip este incriminată la alin.(l) art.166
CP RM: privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este
legată cu răpirea acesteia. La rândul său, privaţiunea ilegală de libertate, în prima sa
variantă agravată, este incriminată la alin.(2) art.166 CP RM, atunci când aceasta
este săvârşită în următoarele circumstanţe:
- de două sau mai multe persoane (lit.d));
- cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei
(lite));
- cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.f)).
Cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3) art.166
CP RM, se exprimă în privaţiunea ilegală de libertate care a provocat din impru-
denţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei.
Libertatea nu poate fi nelimitată. Pentru a nu se admite haosul social, libertatea
este limitată prin acţiunea altor valori sociale nu mai puţin importante, cum sunt
securitatea, echitatea, egalitatea etc. în virtutea acestei necesităţi, libertatea trebuie
limitată de lege. Dar, în acelaşi timp, trebuie să existe un minim rezonabil de
libertate în care este interzisă oricare imixtiune. Cu excepţia limitărilor prevăzute
explicit sau implicit de normele juridice, care stabilesc fie activităţile interzise, fie,
dimpotrivă, activităţile a căror îndeplinire este impusă de lege, persoana fizică
trebuie să aibă garantată posibilitatea de a se deplasa şi de a activa în conformitate
cu interesele sale, şi legea nimănui nu-i permite s-o lipsească de această libertate.
Semnificaţia pozitivă a libertăţii presupune năzuinţa persoanei de a fi stăpânul
propriului destin. Persoana doreşte ca viaţa ei şi deciziile pe care le ia să depindă
numai de ea, nu de acţiunea unor factori externi. Persoana nu doreşte să fie un
instrument al manifestării de voinţă a altora, ea doreşte să depindă doar de propria
voinţă. Să fie nu obiect, dar subiect, să fie dirijată de propriile motive şi scopuri, nu
de imbolduri extrinseci. In alţi termeni, persoana se percepe liberă în acea măsură
în care se vede în calitate de persoană volitivă şi activă, purtând răspundere pentru
propria alegere.
Tocmai în acest scop, libertatea fizică a persoanei este apărată — în mod
360
exclusiv sau în principal - prin intermediul prevederilor art.166 CP RM.

relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.
în cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de privaţiune ilegală
de libertate îmbracă modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic
secundar. In această ipoteză, infracţiunea prevăzută la art.166 CP RM are un obiect
juridic simplu, nu un obiect juridic complex. In celelalte ipoteze^ când acţiunea sau
inacţiunea adiacentă constă în constrângere fizică, constrângere psihică sau
înşelăciune ori abuz de încredere - infracţiunea dată are un obiect juridic complex
(deoarece obiectul juridic secundar îl formează'relaţiile sociale cu privire la
integritatea corporală, sănătatea, libertatea psihică a persoanei, ori cu privire la
libertatea manifestării de voinţă şi la minimul necesar de încredere). Pe cale de
în cazul modalităţii de la alin.(3) art.166 CP RM, obiectul juridic secundar îl
formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Infracţiunea de privaţiune ilegală de libertate are obiect material în acele cazuri
când presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei
(atunci când, în subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei, precum şi în cazul
variantei prevăzute la alin.(3) art.166 CP RM).
De regulă, victimă a privaţiunii ilegale de libertate poate fi oricare persoană
fizică. Totuşi, dacă victima are calităţi speciale, aceasta poate influenţa asupra
calificării faptei. Astfel, calitatea de minor, de femeie gravidă sau de persoană aflată
în stare de neputinţă are ca efect agravarea răspunderii penale pentru răpirea unei
persoane în baza lit.c) alin.(2) art.166 CP RM.
Nu este necesar ca victima să conştientizeze că este privată de libertate (de
exemplu, victima nu ştie ca a fost încuiată în casă, că este adormită sau că se află
sub influenţa substanţelor narcotice ori psihotrope etc). Şi în acest caz legea
protejează libertatea fizică a persoanei.
prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea sau inacţiunea principală; 2) acţiunea sau
inacţiunea adiacentă.
Acţiunea sau inacţiunea principală se exprimă în privaţiunea ilegală a victimei de
libertate, dacă privaţiunea nu este legată cu răpirea acesteia. Prin privaţiune ilegală de
libertate se înţelege împiedicarea victimei de a se deplasa conform voinţei sale, de a-
şi alege liber locul aflării, de a comunica cu alte persoane
atunci şi aşa cum ea doreşte, pe calea izolării fictimei în locul aflării ei permanente
361
sau provizorii, loc în care ea a ajuns benevol, fără a fi deplasată din alt loc.
Aşadar, în cazul privaţiunii ilegale de libertate, persoana nu este scoasă în afara
micromediului său social, nu este deplasată dintr-un loc în altul. Anume prin aceasta
infracţiunea prevăzută la art.166 CP RM se deosebeşte de infracţiunea de răpire a
unei persoane (art.164 CP RM). Tocmai lipsa sau prezenţa transferului victimei din
locul aflării ei în locul reţinerii ei reprezintă diferenţa specifică dintre cele două
infracţiuni. Luând în consideraţie această diferenţă, este de neconceput concursul
ideal dintre infracţiunea de răpire a unei persoane şi infracţiunea de privaţiune ilegală
de libertate.
în context, aducem ca exemplu o speţă, în care fapta a fost calificată, neîntemeiat,
în conformitate cu art.166 CP RM: în una din zilele lunii august 2005, aproximativ la ora
24.00, aflăndu-se pe str. Lenin din satul Copciac, raionul Ciadâr-Lunga, C.L., ameninţând cu
aplicarea cuţitului, l-a impus pe T.Gh. să intre în portbagajul automobilului VAZ-2101, în
care l-a închis. Aşezându-se la volanul automobilului, C.L. s-a îndreptat spre satul Musait,
raionul Taraclia, astfel privându-l ilegal de libertate pe T.Gh. timp de 3 ore. Ajuns în sat, a
adus victima în salonul automobilului, unde a reţinut-o aproximativ încă 24 de ore, până
când T. Gh. a reuşit sa fugă.1
în alt context, lezarea libertăţii fizice a victimei, în raport de gravitatea concretă,
se poate înfăţişa sub forma suprimării sau restrângerii acestei libertăţi. Suprimarea
libertăţii înseamnă lipsirea totală a victimei de libertate fizică, încât aceasta nu se mai
poate deplasa şi nici nu mai poate acţiona în nici un fel (de exemplu, în cazul
imobilizării prin legare). Restrângerea libertăţii presupune lipsirea parţială a victimei
de libertatea de mişcare sau de acţiune (de exemplu, este încuiată într-o cameră sau
internată într-un spital (care nu este o instituţie psihiatrică), sau este împiedicată să
părăsească o localitate etc.). întrucât libertatea de mişcare şi acţiune a persoanei are
un caracter indivizibil, pentru realizarea conţinutului infracţiunii este suficient să se
constate restrângerea libertăţii victimei.
Articolul 166 CP RM poate să reprezinte o normă generală în raport cu alte
norme care stabilesc răspunderea pentru săvârşirea, în condiţii speciale, a privaţiunii
ilegale de libertate. Ne referim, de exemplu, la infracţiunile specificate la art.308
„Reţinerea sau arestarea ilegală” din Codul penal.
De cele mai multe ori, privaţiunea ilegală de libertate se comite printr-o acţiune,
aceasta putând avea variate modalităţi de realizare (de exemplu, victima
este legată pentru a nu se putea deplasa, victima este încuiată într-o încăpere, îi sunt
luate hainele pentru a nu se putea deplasa etc.). Simpla interdicţie, venită din partea
unei persoane din aceeaşi încăpere, de a folosi anumite obiecte, inclusiv mijloacele de
comunicaţie, fără reţinerea prin constrângere a victimei, nu poate forma componenţa
de la art.166 CP RM.
în cazul infracţiunii specificate la art.166 CP RM, se poate acţiona direct (de
362
exemplu, atunci când victima este închisă într-o încăpere în care se află deja) sau
indirect asupra victimei (de exemplu, atunci când se acţionează asupra unui mijloc de
transport cu care victima ar fi urmat să se deplaseze).
Săvârşirea privaţiunii ilegale de libertate este posibilă nu doar pe calea acţiunii,
dar şi pe calea inacţiunii. Dacă făptuitorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a repune
persoana în libertate, deşi putea şi trebuia s-o îndeplinească (de exemplu, persoana se
află în încăperea anterior încuiată cu acordul ei, dar făptuitorul refuză s-o elibereze,
sau condamnatul nu este pus în libertate după ce a executat în deplinătate o pedeapsă
privativă de libertate, sau bolnavului nu i se permite să plece din spital după
însănătoşire etc.), atunci el săvârşeşte o inacţiune care este calificată ca privaţiune
ilegală de libertate. Cu alte cuvinte, privaţiunea ilegală de libertate se comite prin
inacţiune în cazul în care până la momentul săvârşirii faptei victima era lipsită de
libertate în mod legal, iar la încetarea temeiului legal al privării de libertate
făptuitorul refuză să o elibereze.
Libertatea fizică a persoanei constituie regula, iar restrângerea ei are caracter
legal numai cu titlu de excepţie, în cazurile când este liber consimţită ori prevăzută
sau tolerată de lege.
Noţiunea de ilegalitate, ce caracterizează privaţiunea de libertate, presupune
ideea de privaţiune neconsimţită de libertate. De aceea, consimţământul per soanei de
a fi izolată într-un anumit loc exclude posibilitatea calificării faptei conform art.166
CP RM. însă, dacă persoana, care se găseşte într-un anumit loc potrivit propriei sale
voinţe, este împiedicată să părăsească acel loc, atunci suntem în prezenţa privaţiunii
ilegale de libertate.
Privaţiunea de libertate în condiţiile legitimei apărări, ale reţinerii infractorului
sau ale stării de extremă necesitate nu poate fi calificată conform art.166 CP RM,
deoarece lipseşte caracterul penal al faptei. Caracterul ilegal nu subzistă nici atunci
când restrângerea libertăţii este îngăduită de lege (de exemplu, părintele, tutorele sau
altă persoană, care are în ocrotire sau supraveghere un copil minor, îngrădeşte
libertatea de mişcare a acestuia, acţionând în interesul copilului minor; 125 militarii
sunt reţinuţi în cazarmă; se restrânge libertatea de
125
Dacă însă aceste măsuri restrictive au un caracter excesiv şi sunt dăunătoare pentru dezvoltarea
fizică, intelectuală sau morală a minorului, fapta poate constitui infracţiunea de violenţă în familie
(art.201 CP RM).
363
mişcare a bolnavilor contagioşi; se impun restricţii de deplasare a persoanelor aflate

în carantină etc.).
In toate cazurile specificate mai sus este vorba despre o anumită restrângere
temporară a libertăţii fizice a persoanei, realizată în interesul societăţii şi al celui în
cauză, pentru motive temeinice. Această restrângere a libertăţii persoanei trebuie să
aibă loc numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute sau admise de lege şi să dureze
numai atât cât subzistă temeiurile care o justifică.
In calitate de modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care însoţeşte acţiunea
sau inacţiunea principală, trebuie numite: constrângerea fizică; constrângerea psihică;
înşelăciunea sau abuzul de încredere; profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa. Privaţiunea ilegală de libertate în lipsa acţiunii
adiacente în oricare din modalităţile specificate mai sus ar reprezenta o formă fără
conţinut, deoarece faptei date i-ar lipsi ilegalitatea care îi imprimă relevanţă penală.
în ce priveşte constrângerea fizică, în contextul infracţiunii prevăzute la alin.(l)
art.166 CP RM, violenţa trebuie să fie nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea
victimei. Or, la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM se stabileşte răspunderea pentru
privaţiunea ilegală de libertate săvârşită cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa
sau sănătatea victimei.
Prin natura sa, privaţiunea ilegală de libertate implică întotdeauna o anumită
durată de timp. Codul penal nu prevede cât trebuie să dureze privarea victimei de
libertate pentru ca fapta să constituie infracţiune. Această durată poate fi în concret
chiar una foarte scurtă, dar totuşi suficientă pentru a se produce împiedicarea efectivă
a victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform intereselor şi voinţei sale. De
exemplu, victima este privată pe un interval de timp suficient pentru ca victima să nu
se poată prezenta la un concurs sau la un examen fixat la o anumită oră, ori pentru ca
să piardă trenul sau avionul cu care urma să se deplaseze, sau pentru ca să expire
termenul de exercitare a unui demers legal etc.
Fapta incriminată la art.166 CP RM este o infracţiune formală. Infracţiunea
examinată se consideră consumată din momentul în care lezarea libertăţii fizice
a victimei (sub forma suprimării sau restrângerii libertăţii) a devenit efectivă, punând
în evidenţă imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi
intereselor sale. Acest moment se va putea determina numai în concret, de la caz la
caz.
Nu are importanţă natura şi caracterul acţiunii pe care victima a fost împiedicată
să o întreprindă (să participe la un concurs, să facă o excursie, să vizioneze un
spectacol etc.), deoarece, în limitele admise de lege, libertatea fizică a persoanei
trebuie să fie deplină, iar persoana este suverană în privinţa opţiunilor sale. Nici
decizia victimei ca la un anumit moment să încerce să se elibereze nu influenţează
364
asupra consumării infracţiunii prevăzute la art.166 CP RM.

Dacă fapta este comisă prin asemenea metode încât victima nu-şi manifestă ori
nu-şi poate manifesta voinţa de a se deplasa ori de a acţiona (de exemplu, victimei i
se administrează o substanţă narcotică sau psihotropă, ori făptuitorul o înşeală,
făcând-o să creadă că ar fi expusă unui pericol dacă părăseşte locul unde se află),
infracţiunea se va considera consumată când s-a depăşit momentul în care ar fi trebuit
să se deplaseze ori să întreprindă o anumită acţiune conformă intereselor sale (să
meargă la serviciu, să comunice cu o anumită persoană, să participe la o întâlnire de
afaceri, să efectueze o plată etc.).
Pentru existenţa infracţiunii nu interesează locul şi timpul săvârşirii acesteia,
astfel încât o persoană poate fi privată de libertate în propria locuinţă sau într- un alt
loc - public sau privat, pe timp de noapte sau în timpul zilei. La fel, nu interesează
tratamentul la care este supusă victima privată de libertate. Fapta constituie
infracţiune chiar dacă acest tratament este deosebit de civilizat. Supunerea victimei la
rele tratamente poate constitui însă o circumstnţă agravantă (de exemplu,
circumstanţa agravantă specificată la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.166 CP RM se exprimă, în primul
rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Considerăm întemeiată opinia,
formulată în doctrina penală, potrivit căreia dacă intenţia de a priva victima de
libertate a apărut până la „invitarea” ei în locul în care se află făptuitorul, cele comise
se califică drept răpire a unei persoane; dacă însă asemenea intenţie apare la făptuitor
în momentul aflării victimei în locul amintit, fapta trebuie calificată ca privaţiune
ilegală de libertate. Dacă victima s-a deplasat neasistată de făptuitor, dar îndeplinind
dorinţa acestuia, fiind înşelată asupra intenţiei lui adevărate, deci dacă ea nu s-a
deplasat benevol, ci cvasibenevol, cele săvârşite
trebuie calificate conform art.164, nu însă potrivit art.166 CP RM, deoarece ea a
contribuit într-un fel la propria sa răpire.
Motivele infracţiunii analizate pot fi dintre cele mai variate: răzbunare, gelozie,
ură, motive huliganice, năzuinţa de a înlesni comiterea altor infracţiuni (de
exemplu, a violului) etc.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (pentru fapta prevăzută la alin.(l)
art.166 CP RM) sau de 14 ani (pentru faptele prevăzute la alin. (2) şi (3) art.166 CP
RM).
Dacă o persoană cu funcţie de răspundere, abuzând de atribuţiile sale de ser -
viciu sau depăşindu-le, privează ilegal o persoană de libertate, astfel cauzându-i
daune considerabile drepturilor şi interselor ocrotite de lege, cele comise trebuie
calificate potrivit art.327 sau art.328 CP RM.
365
De vreme ce toate circumstanţele agravante prevăzute la alin.(2) şi (3) art.166

CP RM îşi au corespondenţi în circumstanţele agravante anterior analizate, trimitem
la explicaţiile corespunzătoare acestora.
§ 5. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 167 CP RM stabileşte răspunderea pentru punerea sau ţinerea unei

persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia sau
pentru determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau
ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau
căsătorie.
în conformitate cu parag.l art.4 din Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, nimeni nu poate fi ţinut în sclavie,
nici în aservire.
Sclavia constituie, în esenţă, negaţia stării de libertate. Sclavul, considerat un
simplu obiect al dreptului de proprietate, se află în dispoziţia altuia şi folosit după
bunul plac al acestuia, fiind deci pus în condiţii în care pentru el nu există o stare de
libertate; el nu este şi nu poate fi subiect în sfera relaţiilor sociale. Pericolul social al
acestei infracţiuni este evidenţiat, pe de o parte, de totala nesocotire a persoanei,
social mutilată şi lipsită de orice drepturi, iar, pe de altă parte, de degradarea vieţii
sociale, în care persoana este coborâtă la regimul animalelor şi al altor bunuri.
relaţiile sociale cu privire la libertatea persoanei, însă nu sub un anumit
aspect (aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte infracţiuni din Capitolul III al Părţii
Speciale a Codului penal), ci libertatea înţeleasă în sensul cel mai larg, sub aspectul
condiţiei de om liber. Aceasta deoarece, prin săvârşirea acestei infracţiuni,
persoana este lipsită complet de acest atribut esenţial al el».,
în unele modalităţi de săvârşire a infracţiunii de sclavie şi condiţii similare
sclaviei sunt adiacent vătămate relaţiile sociale cu privire la libertatea manifes tării
de voinţă, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei, în
astfel de situaţii, aceste relaţii dobândesc calitatea de obiect juridic secundar.
Infracţiunea de sclavie şi condiţii similare sclaviei are obiect material în acele
cazuri când presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului
victimei (atunci când, în subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei).
prejudiciabilă exprimată în acţiune, care se concretizează în oricare din următoarele
trei modalităţi: a) punerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită
366
stăpânire asupra acesteia; b) ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană
exercită stăpânire asupra acesteia; c) determinarea unei persoane, prin utilizarea
înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţa, să se angajeze sau
să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie.
Prin punerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia se înţelege crearea pentru o persoană a unei stări de totală
dependenţă faţă de altă persoană, în aşa fel încât să fie lipsită de putinţa de a se
sustrage puterii şi voinţei persoanei sub a cărei dependenţă se găseşte, victima fiind
transformată într-un simplu obiect al dreptului de proprietate. în acest fel, victima
este lipsită de toate drepturile sale, făptuitorul devenind „proprietarul” acesteia.
Prin ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia se înţelege situaţia când o persoană are sub totală dependenţă o altă
persoană şi dispune de ea. Această situaţie presupune menţinerea stării de sclavie în
care a ajuns victima, exercitarea în continuare asupra ei a prerogativelor dreptului
de proprietate, astfel încât făptuitorul să poată exploata starea de sclavie a victimei.
Nu interesează cum a ajuns victima în stare de sclavie şi nici cum a fost dobândită
această stare de către făptuitor.
Prin condiţii în care o persoană exercită stăpânire asupra unei alte persoane se
înţelege sclavia (sclavajul) sau condiţiile similare sclaviei. în conformitate cu
Convenţia suplimentară privitoare la abolirea sclavajului, a traficulu i de sclavi şi a
instituţiilor şi practicilor similare sclavajului, prin „sclavaj” se înţelege starea sau
condiţia unui individ asupra căruia se exercită unele sau toate atributele dreptului
de proprietate. Reieşind din prevederile aceleiaşi Convenţii, condiţii
similare sclavajului sunt considerate, în primul rând, servitutea (pentru datorii) şi
şerbia.
Este necesar a specifica că conform art.167 CP RM trebuie calificată numai
punerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii. Totodată, aşa cum r ezultă
din dispoziţia art.168 CP RM, conform acestei norme se va califica ţinerea persoanei
în servitute pentru achitarea unei datorii. în ce priveşte noţiunea de şerbie, ea
desemnează, potrivit textului Convenţiei sus-amintite, condiţia aceluia care este ţinut
prin lege, cutumă sau un acord să trăiască şi să muncească pe iui pământ aparţinând
altei persoane şi să aducă acesteia anumite servicii, contra plată sau în mod gratuit,
fără a-şi putea schimba condiţia.
în legătură cu cea de-a treia modalitate alternativă, sub care se poate înfăţişa
fapta prejudiciabilă analizată - determinarea unei persoane, prin utilizarea înşe-
lăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării eu violenţa, să se angajeze sau să
rămână în raport de concubinaj sau căsătorie — este necesar a menţiona că, potrivit
367
prevederilor aceleiaşi Convenţii, se asimilează sclaviei orice instituţie sau practică în

virtutea căreia: 1) o femeie, fără ca ea să aibă dreptul de a refuza, este promisă sau
dată în căsătorie în schimbul unei despăgubiri în bani sau în natură vărsată părinţilor
săi, tutorelui său, familiei sale sau oricărei alte persoane sau oricărui alt grup de
persoane; 2) soţul unei femei, familia sau clanul acestuia au dreptul de a o ceda unui
terţ, cu titlu oneros sau altfel; 3) la moartea soţului său, femeia poate fi transmisă prin
succesiune unei alte persoane; 4) un minor este dat, fie de către părinţi sau de către
unul din ei, fie de tutorele său, unei alte persoane contra unei sume de bani sau nu, în
vederea exploatării minorului sau a muncii acestuia.
Prin violenţă, în contextul infracţiunii analizate, se are în vedere vătămarea
intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori violenţa care
nu presupune un prejudiciu cauzat sănătăţii (de exemplu, violenţa aplicată pe calea
mutilării, fie cu fierul roşu, fie pe altă cale, a victimei). în cazul violenţei de
intensitate mai mare, se va aplica numai art.145 sau 151 CP RM. Pentru a nu se reţine
de două ori la calificare aceeaşi violenţă, nu se va aplica art.167 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.167 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul suprimării stării de libertate de care victima
dispunea până atunci.
în cazul în care, prin comportamentul infracţional al făptuitorului, se cauzează
din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori intervine
decesul victimei, activitatea infracţională va realiza conţinutul unui concurs de
infracţiuni: art.167 şi art.149 sau 157 CP RM.
368
Latura subiectivă a infracţiunii de sclavie sau condiţii similare sclaviei se exprimă,

în primul rând, în intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni pot fi diferite, dar cel
mai des se concretizează în interesul material.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care, la momentul
săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
Infracţiunea de trafic de fiinţe umane poate avea ca scop exploatarea în sclavie
sau în condiţii similare sclaviei. Cu această ocazie, precizăm că nu poate exista o
relaţie de concurenţă între art.165 şi art.167 CP RM. Sunt prea multe şi de esenţă
deosebirile între cele două infracţiuni, astfel încât nu este posibil ca traficul de fiinţe
umane să absoarbă infracţiunea specificată la art.167 CP RM.
Atunci când este realizat scopul traficului de fiinţe umane, exprimat în
exploatarea în sclavie şi în condiţii similare sclaviei, infracţiunea de trafic de fiinţe
umane va constitui un concurs real cu infracţiunea prevăzută la art.167 CP RM. în
mod regretabil, în practică se atestă cazuri când nu se face calificarea suplimentară
însă, aceasta nu înseamnă că toate infracţiunile de sclavie şi condiţii similare
sclaviei sunt precedate de săvârşirea traficului de fiinţe umane în scop de exploatare
în sclavie şi în condiţii similare sclaviei. Este posibil ca sclavia şi condiţiile similare
sclaviei să nu aibă legătură cu traficul de fiinţe umane (de exemplu, atunci când un
bărbat ia în captivitate o femeie pe care o impune ulterior să rămână în relaţii de
concubinaj).
§ 6. Munca forţată
Articolul 168 CP RM prevede răspundere pentru forţarea unei persoane să

presteze o muncă împotriva dorinţei sale, pentru ţinerea persoanei în servitute pentru
achitarea unei datorii, pentru obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune,
constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţă.
Incriminarea faptei de muncă forţată este urmarea obligaţiilor care revin
Republicii Moldova prin ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii
(OIM) nr.105 privind abolirea muncii forţate, 126 precum şi a Convenţiei
OIM nr.29 privind munca forţată sau obligatorie. De asemenea, este cazul de
menţionat că, în conformitate cu parag.2 art.4 din Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nimeni nu poate fi
constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.
126
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.l. - Chişinău: Moldpres,
369
Potrivit alin.(3) art.7 din Codul muncii, se interzice folosirea sub orice formă a
muncii forţate, şi anume: a) ca mijloc de influenţă politică sau educaţională ori în
calitate de pedeapsă pentru susţinerea sau exprimarea unor opinii politice ori
convingeri contrare sistemului politic, social sau economic existent; b) ca metodă de
mobilizare şi utilizare a forţei de muncă în scopuri economice; c) ca mijloc de
menţinere a disciplinei de muncă; d) ca mijloc de pedeapsă pentru participare la
grevă; e) ca mijloc de discriminare pe criterii de apartenenţă socială, naţională,
religioasă sau rasială.
Supunerea la o muncă forţată constituie un act de silnicie, deoarece lipseşte
consimţământul celui supus la o astfel de muncă. Prin săvârşirea acestei fapte se
răpeşte posibilitatea persoanei fizice de a-şi alege liber munca pe care o va presta.
Caracterul periculos al infracţiunii prevăzute la art.168 CP RM rezidă în flagranta
încălcare a libertăţii persoanei, alături de posibilele atingeri aduse altor valori sociale,
reprezentând alte atribute inerente persoanei.
Obiectul juridic special al muncii forţate îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea muncii. Aşa cum rezultă din dispoziţia de la lit.a) art.5 din Codul muncii,
libertatea muncii include: dreptul la munca liber aleasă sau acceptată; dreptul
persoanei de a dispune de capacităţile sale de muncă; dreptul de a alege profesia şi
ocupaţia.
Este posibil ca, în cazul unor modalităţi ale infracţiunii examinate, să fie
vătămate, adiacent, relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă,
integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei.
Infracţiunea de muncă forţată are obiect material în acele cazuri când presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (atunci când, în
subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei).
prejudiciabilă constând în acţiune. Aceasta se prezintă sub următoarele trei modalităţi
cu caracter alternativ: 1) forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva
dorinţei sale; 2) ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; 3)
obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrângere,; violenţă sau
ameninţare cu violenţa.
In cazul primei modalităţi, victima este determinată, prin constrângere, să
îndeplinească o muncă, pe care din proprie iniţiativă şi voinţă nu ar îndeplini-o. In acest
sens, conform alin.(4) art.7 din Codul muncii, la munca forţată se atribuie: a) încălcarea
termenelor stabilite de plată a salariului sau achitarea parţială a acestuia; b) cerinţa
angajatorului faţă de salariat de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă în lipsa unor sisteme de
protecţie colectivă sau individuală ori în cazul în care îndeplinirea lucrării cerute poate
pune în pericol viaţa sau sănătatea salariatului.
370
In cazul celei de-a doua modalităţi, victima se află în totală dependenţă de făptuitor
care dispune de ea, deoarece victima nu a fost în stare să-i achite datoria. Privitor la
caracteristicile conceptului „servitute”, facem trimitere Ia explicaţiile privind fapta
specificată la lit.a) alin.(l) art.165 CP RM.
In cazul celei de-a treia modalităţi, acţiunea făptuitorului se referă la obţinerea
efectivă a muncii sau a serviciilor victimei prin metode ca: înşelăciune, constrângere,
violenţă sau ameninţare cu violenţa.
Prin violenţă, în contextul infracţiunii analizate, se are în vedere vătămarea
intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori violenţa care nu presupune
un prejudiciu cauzat sănătăţii. In cazul violenţei de intensitate mai mare, se va aplica
numai art.145, 151 sau art.152 CP RM. Pentru a nu se reţine de două ori la calificare
aceeaşi violenţă, nu se va aplica art.168 CP RM.
Pentru întregirea laturii obiective este necesar ca munca să fie prestată în alte cazuri
decât cele prevăzute de dispoziţiile legale. Astfel, conform alin.(2) art.44 din Constituţia
Republicii Moldova, nu constituie muncă forţată: a) serviciul cu caracter militar sau
activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul
militar obligatoriu; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în
perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de
calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale,
stabilite de lege. 127
Evident, în nici unul din aceste cazuri dispoziţia de la art.168 CP RM nu este
susceptibilă de aplicare, cu precizarea că se respectă condiţiile descrise mai jos.
127
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.27. & Chişinău: Moldpres, Moniton*
371
Astfel, aşa cum rezultă din Convenţia OIM nr.29 privind munca forţată sau
obligatorie, autorităţile competente nu trebuie sa impună sau sa permită impunerea
muncii în folosul unor particulari, societăţi sau al unor persoane juridice private. Nici
o concesie acordată unor particulari, unor societăţi sau unor persoane juridice private
nu trebuie să aibă drept consecinţă impunerea unor forme oarecare de muncă în
vederea producerii sau strângerii de produse de către aceşti particulari, societăţi sau
persoane juridice private, pe care le folosesc sau cu care fac comerţ.
De asemenea, funcţionarii administraţiei, chiar atunci când vor trebui să
încurajeze comunităţile care sunt în sarcina lor să se dedice unei munci oarecare, nu
trebuie să exercite asupra acestor comunităţi o constrângere colectivă sau individuală
cu scopul de a le face să muncească pentru particulari, societăţi sau persoane juridice
private.
Nici o autoritate, care are dreptul să impună munca, nu trebuie să permită să se
recurgă la aceasta decât dacă s-a asigurat în prealabil: a) că serviciul sau munca ce
trebuie efectuată reprezintă un interes direct şi important pentru colectivitatea
chemată să o execute; b) că acest serviciu sau muncă este de o necesitate actuală sau
iminentă; c) că a fost imposibil să se procure mână de lucru voluntară pentru
executarea acestui serviciu sau munci, cu toate că s-au oferit salarii şi s-au creat
condiţii de muncă cel puţin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru a munci
sau serviciilor similare; d) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea
grea pentru populaţia actuală faţă de mâna de lucru disponibilă şi de aptitudinea sa de
a îndeplini munca respectivă.
Atunci când munca va fi cerută ca impozit şi atunci când munca va fi impusă de
către şefii care exercită funcţii administrative, în vederea executării unor lucrări de
interes public, autorităţile interesate vor trebui să se asigure, în prealabil: a) că
serviciul sau munca care trebuie executată este de interes direct şi important pentru
colectivitatea chemată să o execute; b) că acest serviciu sau muncă este de o
necesitate actuală şi iminentă; c) că această muncă sau serviciu nu va constitui o
povară prea grea pentru populaţia actuală faţă de mâna de lucru disponibilă şi de
aptitudinea sa de a îndeplini munca respectivă; d) că executarea acestei munci sau
serviciu nu va obliga pe muncitori să se îndepărteze de domiciliul obişnuit; e) că
executarea acestei munci sau serviciu va fi îndrumată potrivit cu cerinţele religiei, ale
vieţii sociale sau ale agriculturii.
în asemenea cazuri, numai adulţii valizi de sex masculin, cu vârsta de cel puţin
18 ani şi de cel mult 45 ani pot fi supuşi la muncă. Totodată, trebuie respectate
limitele şi condiţiile următoare: a) recunoaşterea prealabilă, în toate cazurile în care
va fi posibil, de către un medic numit de administraţie, că aceştia nu suferii
de nici o boală contagioasă şi sunt apţi din punct de vedere fizic să suporte munca
372
impusă şi condiţiile în care va fi efectuată; b) scutirea personalului din şcolii a
elevilor şi profesorilor, precum şi a personalului administrativ în general; c) menţi-
nerea în fiecare colectivitate a unui număr de oameni adulţi şi valizi indispensabili
vieţii familiale şi sociale; d) respectarea legăturilor conjugale şi familiale.
Perioada maximă în timpul căreia un individ oarecare va putea fi constrâns la
muncă sub diverse forme nu va trebui să depăşească 60 de zile dintr-o perioadă de 12
luni; zilele de călătorie necesare pentru a merge la locul de muncă şi a se întoarce
urmând să fie cuprinse în aceste 60 de zile. Fiecare muncitor constrâns la muncă va
trebui să posede un certificat care să indice perioadele de muncă pe care le-a efectuat
Orele normale de lucru ale oricărei persoane constrânse la muncă trebuie să fie
aceleaşi ca orele obişnuite pentru munca liberă, iar orele de muncă efectuate peste
durata normală trebuie să fie remunerate după aceleaşi tarife ca şi cele folosite pentru
orele suplimentare ale muncitorilor liberi. Este necesar să se acorde săptămânal o zi
de odihnă tuturor persoanelor supuse la o formă oarecare de muncă, iar această zi va
trebui să coincidă, pe cât posibil, cu ziua consacrată prin tradiţie sau prin obiceiurile
ţării ori ale regiunii. Munca trebuie să fie remunerată în bani şi după tarife care,
pentru acelaşi fel de muncă, nu vor trebui să fie inferioare nici celor în vigoare în
regiunea în care muncitorii sunt folosiţi, nici celor în vigoare în regiunea din care au
fost recrutaţi muncitorii. în cazul în care munca este impusă de către şefi în
exercitarea funcţiilor lor administrative, trebuie să fie introdusă; cât mai curând
posibil, plata salariilor în condiţiile prevăzute anterior. Salariile trebuie să fie plătite
fiecărui muncitor, individual, şi nu şefului sau oricărei alte autorităţi. Zilele de
călătorie pentru a merge la locul de muncă şi pentru întoarcere vor trebui să fie
socotite la plata salariilor ca zile de muncă. Aceste obligaţii nu pot avea ca efect
interzicerea aprovizionării muncitorilor cu raţii alimentare obişnuite ca parte a
salariului,, aceste raţii trebuind să fie cel puţin echivalente cu suma de bani pe care o
reprezintă, dar nu trebuie să se facă nici o reţinere din salariu, nici pentru achitarea
impozitelor, nici pentru hrană, îmbrăcăminte şi locuinţe speciale care vor fi acordate
muncitorilor pentru a-i menţine în stare de a-şi continua munca, luând în considerare
condiţiile speciale ale muncii lor, şi nici pentru furnizarea de unelte.
Fiecare autoritate* care foloseşte un muncitor la muncă, are obligaţia să asigure
întreţinerea muncitorului respectiv dacă un accident de muncă sau o boală cauzată de
muncă îl face, total sau parţial, incapabil de a-şi câştiga existenţa. Această autoritate
trebuie, de asemenea, să-şi asume obligaţia de a lua
măsuri pentru asigurarea întreţinerii oricărei persoane aflate în mod efectiv în sarcina
muncitorului, în caz de incapacitate sau deces rezultând din muncă.
Transferarea de muncitori nu poate fi autorizată fără aplicarea strictă a tuturor
măsurilor de igienă şi cazare care se impun pentru instalarea lor şi pentru apărarea
sănătăţii lor. Când o asemenea transferare nu va putea fi evitată, vor fi luate măsuri -
după avizul serviciului medical competent - care să asigure adaptarea treptată a
muncitorilor la noile condiţii de hrană. în cazurile când aceşti muncitori sunt

chemaţi să execute munca regulată cu care sunt obişnuiţi, trebuie să se ia măsuri care
să asigure adaptarea lor la acest gen de muncă, în special în ceea ce priveşte
antrenarea treptată, orele de muncă, intercalând repausuri şi îmbunătăţind sau mărind
raţiile alimentare, după necesitate.
înainte de a autoriza orice recurgere la muncă pentru lucrările de construcţie şi
întreţinere, care vor obliga pe muncitori să rămână la locul de muncă o perioadă
îndelungată, autorităţile competente trebuie să se asigure: 1) că au fost luate măsurile
necesare pentru a asigura igiena muncitorilor şi a le garanta îngrijirea medicală
indispensabilă şi, în special, că: a) aceşti muncitori sunt supuşi unui examen medical
înainte de a începe lucrările şi unor noi examinări la anumite intervale pe toată durata
muncii; b) că a fost prevăzut un personal medical suficient, precum şi dispensare,
infirmerii, spitale şi materiale necesare pentru a face faţă tuturor nevoilor şi c) că buna
igienă la locurile de muncă, aprovizionarea muncitorilor cu apă, alimente, combustibil
şi ustensile de bucătărie au fost asigurate în mod satisfăcător şi că au fost prevăzute, la
nevoie, îmbrăcăminte şi locuinţe satisfăcătoare etc.; 2) că transportul muncitorilor
pentru a merge la locul de muncă şi pentru întoarcere va fi asigurat de administraţie,
pe răspunderea şi pe cheltuiala sa, şi că administraţia va înlesni aceste călătorii
folosind, în cea mai largă măsură posibilă, toate mijloacele de transport disponibile;
3) că, în caz de boală sau accident, care îi fac pe muncitori incapabili de muncă pentru
o anumită perioadă, repatrierea muncitorului va fi asigurată pe cheltuiala
administraţiei; 4) că orice muncitor care, la expirarea perioadei de muncă, ar dori să
rămână pe loc ca muncitor liber va avea facultatea de a o face, fără a pierde, timp de 2
ani, drepturile sale la repatrierea gratuită.
în alt context, după ce au fost prezentate toate aceste condiţii, vom releva că
există o diferenţă de principiu între infracţiunea de muncă forţată şi infracţiunea de
sclavie şi condiţii similare sclaviei (art.167 CP RM): în cazul sclaviei şi condiţiilor
similare sclaviei, o persoană apare ca aservită în totalitate faţă de o altă persoană;
aservirea în cazul muncii forţate ţine mai degrabă de condiţiile în care se prestează
activitatea concretizată într-o asemenea muncă, ea având, de regulă, un caracter
temporar şi ocazional.
Infracţiunea de muncă forţată este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul în care victima a fost lipsită de libertatea muncii.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, în vinovăţie
sub formă de intenţie directă. De regulă, motivul infracţiunii constă în interesul
material.
1
www.csj.md.
373
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii

infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Infracţiunea de trafic de fiinţe umane poate avea ca scop exploatarea prin muncă
sau servicii forţate. Totuşi, traficul de fiinţe umane poate absorbi infracţiunea
prevăzută la art.168 CP RM numai atunci când această infracţiune apare în
modalitatea de ţinere a persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii. Or, la lit.a)
alin.(l) art.165 CP RM, ca modalitate a acţiunii sau inacţiunii adia cente din cadrul
traficului de fiinţe umane, deci ca parte a traficului de fiinţe umane, se menţionează
servitutea în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime este stabilită în mod
rezonabil. Este clar că, în ipoteza dată, suntem în prezenţa unei concurenţe dintre o
parte (art.168 CP RM) şi un întreg (art.165 CP RM).
însă, infracţiunea de muncă forţată nu se reduce doar la ţinerea persoanei în
servitute pentru achitarea unei datorii. Concretizată în celelalte modalităţi ale sale,
infracţiunea de muncă forţată nu poate fi absorbită de traficul de fiinţe umane. în
schimb, munca sau serviciile forţate, concretizate în aceste două modalităţi, pot
constitui scopul infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Ceea ce înseamnă că realizarea
în astfel de condiţii a scopului traficului de fiinţe umane atestă concursul real dintre
infracţiunile prevăzute la art.165 şi 168 CP RM.
în mod regretabil, în practica judiciară nu întotdeauna se reţine acest concurs de
infracţiuni. în acest context prezintă interes următorul caz din practica judiciară: C.N.
a fost recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.168 CP RM. Pentru a
pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut că, în aprilie 2005, prin înşelăciune, urmărind scopul
exploatării prin muncă şi servicii forţate, făptuitorul i-a propus lui C.G. să plece la muncă în
Ucraina. Ajuns la destinaţie, C.G. a muncit în gospodăria fiicei lui C.N., nefiind remunerat
pentru munca prestată. Trezeşte nedumerire faptul că, în situaţia dată, nu s-a atestat
prezenţa traficului de fiinţe umane. Ce, dacă nu trafic de fiinţe umane, a săvârşit C.N.
atunci când, prin înşelăciune, l-a recrutat (şi, probabil, l-a transportat) pe C.G. în
scopul exploatării prin muncă sau servicii forţate?
Este adevărat că, după aceasta, a săvârşit infracţiunea de muncă forţată. Dar de ce
numai aceasta a fost reţinută la calificare?
Din cele menţionate mai sus nu reiese că infracţiunea de muncă forţată nu poate
avea o existenţă independentă. Nu în toate cazurile această infracţiune este legată de
infracţiunea de trafic de fiinţe umane. Articolul 168 CP RM poate fi aplicat de imul
singur în cazurile de genul celui exemplificat de Gh.Butnaru: un întreprinzător ia la
serviciu o persoană, pe care o impune ulterior să presteze unele munci contrar voinţei
acesteia. într-adevăr, de această dată, în prealabil nu a fost săvârşit traficul de fiinţe
umane. E drept că persoana a fost recrutată, mai bine zis, a fost angajată la muncă.
însă, a fost angajată nu prin înşelăciune, violenţă, ameninţare cu violenţa etc. Chiar
374
dacă ulterior făptuitorul recurge la asemenea procedee, ele nu vor fi în legătură
cauzală cu angajarea (recrutarea). Va lipsi intenţia unică complexă, caracteristică unei
infracţiuni complexe. Deci, va lipsi necesitatea calificării celor săvârşite în baza
art.165 CP RM.
§ 7. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
în art.169 CP RM fapta de internare ilegală într-o instituţie psihiatrică este

incriminată într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată. Astfel, varianta-tip a
infracţiunii constă în internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane
vădit sănătoase din punct de vedere psihic. La rândul său, varianta agravată a
infracţiunii se exprimă în internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane
vădit sănătoase din punct de vedere psihic, care a cauzat din imprudenţă:
1) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) decesul victimei.
Potrivit lit.e) parag. 1 art.5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu
excepţia cazului de detenţie legală a unui alienat, potrivit căilor legale. în conformitate
cu alin.(2) art.51 al Constituţiei Republicii Moldova, nimeni nu poate fi supus unui
tratament medical forţat, decât în cazurile prevăzute de lege. Conform alin.(6) art.42
al Legii ocrotirii sănătăţii, tratamentul psihiatric nu va fi aplicat în lipsa bolii psihice.
Personalul medico-sanitar poartă răspundere, în condiţiile legii, pentru aplicarea
tratamentului psihiatric în lipsa bolii psihice.
Tratamentul psihiatric forţat, aplicat altădată faţă de cei de alte convingeri, poate
lăsa, datorită specificului său, sechele adânci nu doar asupra libertăţii şi sănătăţii
persoanei, ci şi asupra întregii ei biografii ulterioare. De aceea, incriminarea de la
art.169 CP RM are, ca principală, menirea de a preveni repetarea practicilor de tristă
amintire în condiţiile edificării unui stat de drept şi democratic.
1
www.csj.md.
375

relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei. In subsidiar, pot fi vătămate
relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă, libertatea psihică,
integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei.
De cele mai dese ori, internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică nu are un obiect
material. Totuşi, în cazurile prevăzute la alin.(2) art.169 CP RM, precum şi în cazul
aplicării violenţei la internarea ilegală a victimei într-o instituţie psihiatrică, prezenţa
obiectului material devine obligatorie.
Victimă a infracţiunii analizate nu poate fi orice persoană fizică, ci doar persoana
vădit sănătoasă din punct de vedere psihic. Prin persoană vădit sănătoasă din punct de
vedere psihic se are în vedere: 1) persoana care nu a fost examinată, în ordinea stabilită,
de către medicul psihiatru sau 2) persoana al cărei diagnostic psihiatric a fost stabilit
cu bună-ştiinţă inexact, în vederea realizării unor scopuri nemedicale. 128
Nu poate fi considerată victimă a infracţiunii specificate la art.169 CP RM
persoana suferindă de tulburări psihice. Conform art.l al Legii Republicii Moldova
privind sănătatea mentală, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
16.12.1997,129 persoană suferindă de tulburări psihice este persoana care suferă de o
maladie psihică, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori
dependentă de alcool sau de droguri, precum şi persoana care manifestă alte dereglări
ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare în practica medicală,
ca tulburări psihice. 130
Legislaţia permite privarea de libertate a unei asemenea persoane socialmente
inadaptate, pentru că propriul ei interes poate impune internarea ei. Dar pentru ca o
persoană care prezintă tulburări mintale să poată fi privată de libertate, este necesar ca
alienarea ei să fie stabilită de o manieră convingătoare. Aceasta impune realizarea
unei expertize medicale obiective. De asemenea, tulburarea trebuie să aibă un
asemenea caracter sau amploare, care să justifice internarea, însă care nu poate fi
128
Gh.Butnaru, V.Bujor, O.Bejan. Caracterizare criminologică şi juridico-penală a traficului de fiinţe
umane.
- Chişinău: Ericon SRL, 2008, p.89.
129
Potrivit Recomandării R83(2) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind protecţia legală a
persoanelor cu tulburări psihice internate fără liberul consimţământ, dificultăţile în adaptarea la valorile
morale, sociale, politice sau de altă natură, în esenţă, nu pot fi considerate ca fiind tulburări psihice şi,
prin urmare, nu pot constitui temei pentru spitalizarea persoanei în staţionarul de psihiatrie.
Rezultă că decizia medicului trebuie să se bazeze pe starea psihică actuală a persoanei şi în nici un
caz pe evenimentele din trecutul persoanei respective sau pe comportamentul sau ideile persoanei, care
se abat de la normele stabilite în societate.
Council of Europe. Recommendation R83(2) of the Committee of Ministere conceming the legal
protection of persons suffering from mental disorder placed as involuntary patients. www.coe.int
prelungită dincolo de prezenţa acestei tulburări.

prejudiciabilă, care consistă în acţiunea de internare ilegală a victimei într-o instituţie
psihiatrică.
Internarea persoanei vădit sănătoase din punct de vedere psihic într-o instituţie
psihiatrică are un caracter ilegal, dacă presupune înşelăciunea, violenţa sau
ameninţarea cu violenţa, altă constrângere exercitată asupra persoanei ori dacă
presupune lipsa temeiurilor şi ordinii prevăzute în cadrul Legii privind sănătatea
mentală.
Din acest punct de vedere, acţiunea de internare ilegală a victimei într-o instituţie
psihiatrică poate presupune una din următoarele două modalităţi:
1) spitalizarea ilegală a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic
(care nu suferă de nici o tulburare psihică) într-o instituţie psihiatrică, contrar voinţei
acesteia sau în pofida voinţei acesteia; 2) internarea într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane aflate în perioada de remisie (a cărei boală psihică s-a estompat la moment),
în lipsa temeiurilor şi a ordinii prevăzute în cadrul Legii privind sănătatea mentală.
în acord cu art. 1 al Legii privind sănătatea mentală, se face deosebire între
internarea voluntară (internarea la cererea sau cu consimţământul 131 pacientului) şi
internarea nevoluntară (internarea împotriva voinţei sau fară consimţământul
pacientului).
Asistenţă psihiatrică se acordă la solicitarea benevolă a persoanei sau cu
consimţământul ei, cu excepţia cazurilor prevăzute de această lege. Minorilor,
precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă
asistenţă psihiatrică la cererea sau cu consimţământul reprezentanţilor lor legali, în
condiţiile Legii privind sănătatea mentală.
Ordinea de internare a unei persoane într-o instituţie psihiatrică este prevăzută de
legislaţie. Astfel, în primul rând, reieşind din prevederile art.l 1 al Legii privind
sănătatea mentală, internarea într-o instituţie psihiatrică a unei persoane suferinde de
tulburări psihice, fără consimţământul ei sau al reprezentantului ei legal, este posibilă
numai în cazul aplicării unor măsuri medicale coercitive, în conformitate cu
prevederile Codului penal, precum şi în cazul spitalizării fără liberul consimţământ în
conformitate cu art.28 al Legii privind sănătatea mentală. în aistfel de cazuri, cu
131
Conform art.l al Legii privind sănătatea mentală consimţământul reprezintă acordul persoanei
suferinde de tulburări psihice de a fi supusă unor proceduri de internare, diagnostic şi tratament, ce
trebuie sa fie liber de orice constrângere şi precedat de o informare completă, într-un limbaj accesibil,
din care să rezulte avantajele, dezavantajele şi alternativele procedurilor respective, precum şi să fie
reconfirmat, ulterior, ori de câte ori va fi nevoie sau la iniţiativa persoanei în cauză.
excepţia celor de urgenţă, tratamentul se aplică în temeiul hotărârii comisiei de

medici psihiatri. Potrivit art.28 din numita lege, persoana suferindă de tulburări
psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fară liberul ei consimţământ sau
al reprezentantului ei legal, până la emiterea hotărârii judecătoreşti, dacă examinarea
sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este
gravă şi condiţionează: pericolul social 132 direct; prejudiciul grav sănătăţii sale dacă
nu i se va acorda asistenţă psihiatrică. 133 De asemenea, conform alin.(3) art.42 al
Legii ocrotirii sănătăţii, bolnavii psihici lipsiţi de discernământ, care pot pune în
pericol viaţa sau integritatea corporală proprie sau a altor persoane, sunt supuşi unui
tratament medical coercitiv într-o instituţie medico-sanitară, în condiţiile legii;
spitalizarea unor astfel de bolnavi se face în regim de urgenţă, cu sprijinul organelor
de poliţie, la solicitarea medicului psihiatru. Examinarea psihiatrică în aceste cazuri
va fi efectuată în decursul a maximum 48 de ore de la internare şi în zilele de odihnă
şi de sărbători, de către o comisie de specialişti constituită în acest scop, conform
instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii.
în conformitate cu prevederile Capitolelor XXIX şi XXX ale Codului de
procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova
la 30.05.2003,134 în cazul în care, conform legii, se admite spitalizarea forţată şi
tratamentul forţat al persoanei în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, cererea se
depune de o instituţie medico-sanitară la instanţa judecătorească de la domiciliul
persoanei sau de la locul ei de aflare. în cererea de spitalizare forţată şi tratament
forţat se consemnează legitimitatea acestor măsuri. La cerere se anexează avizul
comisiei medicale a instituţiei medico-sanitare asupra necesităţii spitalizării forţate şi
a tratamentului forţat.
După ce examinează cererea în fond, instanţa judecătorească pronunţă o hotărâre
motivată prin care admite sau respinge cererea de spitalizare forţată şi tratament
forţat. Hotărârea, prin care s-a admis cererea, constituie temeiul spitalizării forţate şi
tratamentului forţat al persoanei pe parcursul termenului stabilit de lege.
132
Conform art.l al Legii privind sănătatea mentală, pericolul social este un atribut al stării
psihice a bolnavului sau un comportament ce implică pericolul unei vătămări fizice pentru sine sau
pentru alte persoane ori pericolul unor distrugeri de bunuri materiale.
133
în conformitate cu art.31 al Legii privind sănătatea mentală, persoana spitalizată în
staţionarul de psihiatrie în condiţiile art.28 al numitei legi va fi supusă unui examen obligatoriu, în
primele 48 de ore, de către comisia de medici psihiatri a staţionarului, care va decide asupra temeiniciei
spitalizării. In cazul în care spitalizarea este considerată neîntemeiată, persoanei spitalizate trebuie să i
se facă imediat formele de ieşire; dacă spitalizarea este considerată întemeiată, comisia de medici
psihiatri expediază avizul, în 24 de ore, instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află staţionarul de
psihiatrie pentru a hotărî asupra aflării ulterioare în staţionar a persoanei.
134
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.l 11-115.
377
Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fară liberul consimţământ al

persoanei sau al reprezentantului ei legal se depune la instanţa de la locul de aflare a
staţionarului de psihiatrie în care este spitalizată persoana. Cererea dată se depune
în instanţă de către instituţia de psihiatrie în care este spitalizată persoana.
In cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţământ al
persoanei sau al reprezentantului ei legal trebuie să se indice legitimitatea
spitalizării şi circumstanţele care demonstrează conduita neadecvată a acesteia. La
cerere se anexează avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri, încheiat în
modul stabilit, asupra necesităţii persoanei de a se afla mai departe în staţionarul de
psihiatrie.
Cererea de spitalizare în staţionarul de. psihiatrie fără liberul consimţământ al
persoanei se depune în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 72 de ore din
momentul internării ei în staţionar. Judecătorul prelungeşte, printr-o încheiere,
termenul de aflare a persoanei în staţionarul de psihiatrie, luând în consideraţie
timpul necesar examinării cererii în judecată.
Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fară liberul consimţământ al
persoanei se examinează de judecător în decursul a 5 zile de la data pornirii
procesului. Instanţa judecătorească examinează cererea de efectuare a examenului
psihiatric fără liberul consimţământ al persoanei cu participarea medicu lui psihiatru
care a depus cererea, a reprezentantului legal al persoanei şi a altor persoane
interesate. Persoana a cărei stare psihică se cere constatată este în drept să participe
la examinarea pricinii, dacă medicul psihiatru consideră că sănătatea îi permite.
Examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fară liberul
consimţământ al persoanei are loc în şedinţă de judecată cu participarea obligatorie
a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a
reprezentantului legal al persoanei a cărei spitalizare se cere.
După ce examinează în fond cererea de efectuare a examenului psihiatric sau
de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fară liberul consimţământ, instanţa
judecătorească emite o hotărâre prin care admite sau respinge cererea. Hotărârea
judecătorească, prin care se admite cererea de efectuare a examenului psihiatric,
constituie temeiul efectuării examenului psihiatric fără liberul consimţământ al
persoanei sau al reprezentantului ei legal.
In consecinţă, în cazul în care lipsesc temeiurile şi ordinea prevăzută în cadrul
dispoziţiilor legale consemnate mai sus, internarea persoanei în instituţia psihiatrică
urmează a fi calificată în baza art.169 CP RM.
Internarea unei persoane într-o instituţie psihiatrică nu poate fi prelungită
valabil fară prezenţa tulburării care a impus-o. Drept urmare, reţinerea în insti
tuţia psihiatrică a persoanei, care s-a tratat completamente de tulburarea psihică, nu se
califică potrivit art.169 CP RM, ci conform art.166 sau art.327 CP RM, întrucât
378
internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică nu poate fi comisă pe calea inacţiunii. 135
Infracţiunea de internare ilegală într-o instituţie psihiatrică este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul internării faptice a victimei într-o
instituţie psihiatrică, marcând imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acţiona
conform voinţei şi intereselor sale.
Latura subiectivă se manifestă, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie
directă. Motivele infracţiunii pot fi dintre cele mai diverse: interes material,
răzbunare, carierism, motive politice, ură - ură socială, naţională, rasială sau
religioasă etc.
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Legea nu cere o calitate specială pentru subiect.
Acesta poate fi: lucrătorul medico-sanitar, inclusiv medicul psihiatru (singur sau în
componenţa unei comisii); membrul familiei victimei; vecinul; oricare alte persoane
având interesul să se izbăvească de victimă.
Judecătorul care a pronunţat, în conformitate cu art.34 al Legii privind sănătatea
mentală, o hotărâre, contrară legii, de spitalizare forţată a victimei, trebuie tras la
răspundere conform art.307 CP RM. Dacă judecătorul se află în înţelegere prealabilă
cu medicul psihiatru, el trebuie tras la răspundere şi conform art.169 CP RM (în
calitate de coautor sau complice).
Producerea din imprudenţă a urmărilor prejudiciabile specificate la alin.(2)
art.169 CP RM trebuie evaluată prin prisma explicaţiilor vizând urmările preju-
diciabile de aceeaşi factură din componenţele de infracţiuni anterior analizate.
135
Potrivit art.39 al Legii privind sănătatea mentală, formele de ieşire a pacientului din
staţionarul de psihiatrie se fac în caz de însănătoşire sau ameliorare a stării lui psihice şi când nu mai
există temeiuri de spitalizare. Formele de ieşire a pacientului spitalizat cu liberul lui consimţământ se fac
pe baza cererii lui personale, a cererii reprezentantului lui legal sau a deciziei medicului curant. Formele
de ieşire a pacientului spitalizat fără liberul lui consimţământ se fac în temeiul avizului comisiei de
medici psihiatri sau al hotărârii judecătoreşti privind neacceptarea prelungirii spitalizării. Formele de
ieşire a pacientului faţă de care au fost aplicate, prin hotărâre judecătorească, măsuri medicale coercitive
se fac numai în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. Pacientului spitalizat cu liberul lui consimţământ i
se poate refuza ieşirea în cazul în care comisia de medici psihiatri va stabili, pentru spitalizare fără
liberul consimţământ, temeiurile prevăzute la art.28 al Legii privind sănătatea mentală. în astfel de
cazuri, asupra aflării pacientului în staţionarul de psihiatrie, prelungirii spitalizării şi ieşirii lui se va
decide în modul stabilit la art.31-35 şi alin.(3) art.39 ale Legii privind sănătatea mentală.
379
Capitolul V
INFRACŢIUNI PRIVIND VIATA SEXUALA
Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor privind viata

sexuală Infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi libertăţii sexuale a
persoanei:
- violul
- acţiuni violente cu caracter sexual
- hărţuirea sexuală
Infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale a minorilor
- raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani
- ac(iuni perverse
Secţiunea I. Noţiunea, caracterizarea generală şi

tipurile infracţiunilor privind viaţa
sexuală
Infracţiunile privind viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în

Capitolul IV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte
socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care vatămă — în mod exclusiv sau în
principal — relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei.
Rezultă că obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul menţionat îl
constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei.
Viaţa sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se identifică cu
atributul vital al conservării individului şi a speciei, cu însăşi raţiunea de a fi a
persoanei. Viaţa sexuală a persoanei a apărut odată cu persoana, ca individ social.
Caracterul şi formele ei s-au schimbat pe măsură ce s-a reformat structura socială.
Cultura modernă exercită influenţă asupra persoanei, determinând-o să-şi
perfecţioneze viaţa sexuală. Dragostea unei persoane culte a încetat a mai fi doar un
instinct al înmulţirii, transformându-se într-un factor esenţial al evoluţiei ei spirituale.
Relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală intră în alcătuirea relaţiilor sociale
conjugale, dar ele au existat şi până la apariţia căsătoriei, ca instituţie socială; ele
există alături de căsătorie şi în afara acesteia. însăşi raţiunea desfă şurării relaţiilor
sociale conjugale constă în satisfacerea necesităţii sexuale, în
dorinţa de a lăsa urmaşi. La baza acestor relaţii se găseşte activitatea sexuală a
persoanei, având o origine firească. Dar, realizarea acestei necesităţi are şi un 385
caracter social, deoarece familia este elementul de bază al societăţii, factorul

principal sociocoagulant. De aceea, infracţiunile privind viaţa sexuală, având o
profundă semnificaţie antisocială, generează repercusiuni deosebit de dăunătoare pe
plan social, periclitând desfăşurarea normală a vieţii sexuale a persoanelor. De
vreme ce respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relaţiilor sociale
cu privire la viaţa sexuală constituie una din bazele existenţei societăţii, vătămarea
acestor relaţii creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru deosebit de
primejdios pentru însăşi existenţa societăţii. De aceea, reacţia penală împotriva
numitelor infracţiuni constituie o necesitate imperioasă.
Fiecare din infracţiunile privind viaţa sexuală are şi un obiect juridic special, care
este constituit din relaţiile sociale privitoare la anumite valori sociale specifice ce
derivă din viaţa sexuală a persoanei. Aceste valori sociale specifice sunt: libertatea
sexuală şi inviolabilitatea sexuală.
Libertatea sexuală înseamnă libertatea persoanei împotriva agresiunilor şi
abuzurilor sexuale cu caracter infracţional, condiţionată de autodeterminarea
persoanei în planul deciderii de sine stătătoare cu cine şi în ce formă să-şi satisfacă
necesitatea sexuală. în alţi termeni, se are în vedere libertatea persoanei de a -şi
desfăşura viaţa sexuală conform opţiunii sale, numai în mod liber consimţit şi fară
vreo constrângere explicită sau implicită din partea altor persoane.
Dacă libertatea sexuală presupune exteriorizarea prealabilă a dorinţei persoanei
de a-şi satisface necesitatea sexuală, atunci inviolabilitatea sexuală presupune lipsa
(de exemplu, în cazul persoanei care este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa)
sau irelevanţa (de exemplu, în cazul persoanei lipsite de discernământ din cauza
stării sănătăţii) unei asemenea dorinţe. Ca o componentă a categoriei de
inviolabilitate sexuală a persoanei apare noţiunea de inviolabilitate sexuală a
minorului. Acesta, datorită vârstei sale, nu este capabil să aprecieze independent
semnificaţia etico-socială a propriei decizii, fapt care poate fi exploatat de
infractori. De aceea, legea penală îi apără inviolabilitatea sexuală, indiferent de
manifestarea voinţei lui. Inviolabilitatea sexuală a minorului con stituie o condiţie
importantă a dezvoltării sexuale normale a acestuia. în opinia lui C.Enăchescu,
experienţele psihotraumatizante din perioada formării personalităţii, cum sunt
violul, raporturile sexuale între rude, în grup etc., au un caracterj de brutalitate şi
generează sentimente de „vinovăţie sexuală”, cu consecinţe grave asupra
personalităţii individului şi a comportamentului sexual al acestuia. 1]
Tocmai de aceea, legea penală apără inviolabilitatea sexuală a minorului, chiar şi
atunci când, în unele situaţii, se atestă manifestarea voinţei lui.
Pe lângă relaţiile sociale cu privire la valorile sociale sus-numite, infracţiunile
386
Capitolul V. INFRACŢIUNI PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
prevăzute în Capitolul IV al Părţii Speciale a Codului penal pot aduce atingere în

plan secundar relaţiilor sociale cu privire la onoarea (cinstea) şi demnitatea,
libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoa nei. în astfel de
ipoteze, ele vor constitui obiectul juridic secundar al infracţiunii.
Toate infracţiunile privind viaţa sexuală au sau pot avea un obiect material care
constă în corpul persoanei.
Infracţiunile privind viaţa sexuală sunt infracţiuni contra persoanei. De aceea,
la momentul săvârşirii acestor infracţiuni, victima trebuie să fie în viaţă. In cazul în
care persoana decedase înainte de comiterea faptei (iar făptuitorul este conştient de
aceasta), respectiva faptă va putea fi calificată în conformitate cu art.222
„Profanarea mormintelor’V presupunând modalitatea de profanare a unui cadavru.
Victimă a infracţiunilor privind viaţa sexuală poate fi orice persoană fizică, dacă
legea nu prevede altfel. Totodată, lâ calificarea unor infracţiuni privind viaţa
sexuală trebuie să se ia în consideraţie dacă făptuitorul sau victima sunt de acelaşi
sex ori au apartenenţă sexuală diferită. De exemplu, în cazul infracţiunii de viol,
victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât autorul infracţiunii. în cazul
violului, săvârşit de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă
apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul sexual. în raport cu
persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate
fi aceeaşi.
în cazul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM, presupunând realizarea actului
de homosexualitate, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu autorul
infracţiunii. în cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două sau mai multe
persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu persoana care
realizează actul de homosexualitate. în raport cu persoana care realizează
constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită.
în cazul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM, presupunând satisfacerea
poftei sexuale în forme perverse, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală
faţă de autorul infracţiunii. în cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două
sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de
persoana care îşi satisface pofta sexuală în forme perverse, în raport cu persoana
care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi
aceeaşi.
Nu este exclus ca făptuitorul sau victima unei infracţiuni privind viaţa sexuală
să fie purtătorul unei intersexualităţi. Astfel, de exemplu, hermafroditismul re-
prezintă coexistenţa simultană a unor elemente anatomice masculine şi feminine, în
dependenţă de elementele care predomină - feminine sau masculine, actul sexual va
387
fi considerat sau nu raport sexual. în rezultat, fapta se va califica potrivit art.171 CP

RM sau potrivit art.172 CP RM. Este posibil ca făptuitorul să aibă o reprezentare
greşită în privinţa predominării elementelor anatomice masculine sau feminine la
victimă. In asemenea cazuri, respectiva eroare de fapt trebuie să aibă ca efect
calificarea faptei ca tentativă de viol (de exemplu, când făptuitorul consideră eronat
că săvârşeşte un raport sexual) sau ca tentativă la infracţiunea prevăzută la art.172
CP RM (de exemplu, când făptuitorul consideră eronat că săvârşeşte un act de
homosexualitate).
Restricţionarea cercului de victime pentru unele infracţiuni sau modalităţi de
infracţiuni se face, de regulă, după criteriul de vârstă: minor (lit.b) alin.(2) art.171,
lit.b) alin.(2) art.172 CP RM); femeie gravidă (lit.b 1) alin.(2) art.171, lit.b 1) alin.(2)
art.172 CP RM); membru de familie (lit.b2) alin.(2) art.171, lit.b 2) alin.(2) art.172
CP RM); persoana care nu a atins vârsta de 16 ani (art.174 şi art.175 CP RM);
persoana care nu a atins vârsta de 14 ani (lit.b) alin.(3) art.171, lit.a) alin.(3) art.172
CP RM); persoana care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau
tratamentul făptuitorului (lit.a) alin.(3) art.171, lit.a 1) alin.(3) art.172 CP RM).
în planul laturii obiective, infracţiunile privind viaţa sexuală se comit numai prin
acţiuni. Aceste acţiuni presupun un raport sexual sau un alt act sexual, sau un alt
contact sexual, ori o activitate complementară contactului sexual. Alături de aceste
acţiuni care au un caracter principal pot subzista acţiuni adiacente, constând în
constrângere explicită sau implicită, folosită ca procedeu de atingere adusă
obiectului juridic secundar al infracţiunilor analizate.
Toate faptele infracţionale prevăzute la art.171-175 CP RM sunt infracţiuni
formale. Numai în cazurile indicate la lit.d)-f) alin.(3) art.171 şi la lit.c)-e) alin.(3)
art.172 CP RM se poate vorbi că infracţiunile pot adopta forma unei infracţiuni
materiale.
Sub aspectul laturii subiective, este necesar a menţiona că toate infracţiunile
privind viaţa sexuală se săvârşesc numai cu intenţie. In cazul unor modalităţi
agravate ale violului sau ale acţiunilor violente cu caracter sexual, făptuitorul
manifestă imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile (vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, decesul victimei, alte urmări grave). în majoritatea
cazurilor, latura subiectivă a infracţiunilor examinate nu include vreun motiv sau
scop special. In asemenea cazuri, aceste semne secundare ale laturii subiective
trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei. Numai în ipoteza infracţiunii
prevăzute la art*173 CP RM legiuitorul indică în calitate de scop special scopul de a
determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite.
în cele mai frecvente cazuri, infracţiunile prevăzute în Capitolul IV al Părţii Speciale
a Codului penal pot fi săvârşite de orice subiect, care îndeplineşte condiţiile generale, adică
388
este o persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins

vârsta de: 14 ani (art.171:, 172» 175 CP RM) sau de 16 ani (în celelalte cazuri).
Totuşi, este important să se ţină seama de faptul că subiectul unor infracţiuni din acest
grup trebuie să aibă, obligatoriu sau alternativ, aceeaşi sau altă apartenenţă sexuală decât
victima (de exemplu, în cazul violului, atunci când realizează raportul sexual, trebuie să
aibă o apartenenţă sexuală diferită de cea a victimei). De asemenea, în unele cazuri,
calitatea specială a subiectului infracţiunii este condiţionată de raportul specific cu victima
infracţiunii (de exemplu, atunci când subiectul este membru al familiei victimei sau când
o are pe victimă în grija sa, sub ocrotirea ori protecţia sa, la educarea sa ori tratamentul
său).
Cât priveşte tipologia infracţiunilor privind viaţa sexuală, aceasta poate fi prezentată
în felul următor:
1) infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi libertăţii sexuale a persoanei (art.171,
172, 173 CP RM)r.
2) infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale a minorilor (art.174,175 CP RM).
Secţiunea II. Infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi

libertăţii sexuale a persoanei
§1. Violul
Fapta de viol este incriminată în art.171 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante

agravate.
Violul în varianta-tip este incriminat la alin.(l) art.171 CP RM: raportul sexual
săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
La rândul său, violul în prima sa variantă agravată este incriminat la alin.(2) art.171
CP RM, atunci când acesta este:
; m săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(l) art.171
CP RM (lit.a));
- săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b));

- săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.b 1));
- săvârşit asupra unui membru de familie (lit.b 2));
- săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.c));
- însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.e));
- însoţit de torturarea victimei (lit.f)).
Violul în cea de-a doua variantă agravată este incriminat la alin.(3) art.171 CP RM,
avându-se în vedere violul:
- persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului (lit.a));
- unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani (lit.b));
- însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.c));
- care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (lit.d));
- care a provocat din imprudenţă decesul victimei (lit.e));
- soldat cu alte urmări grave (lit.f)).
Violul reprezintă forma cea mai gravă de încălcare a vieţii sexuale a persoanei.
Săvârşirea violului poate duce la vaste leziuni ale organelor genitale şi ale ţesuturilor
adiacente, el se poate solda cu serioase dereglări neuropsihice care ar putea marca victima
pentru tot restul vieţii, ducând la sociopatia acesteia. Tocmai în ideea de a sublinia
deosebita gravitate a acestei infracţiuni, legiuitorul a aşezat-o la începutul capitolului
consacrat infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Obiectul juridic special al violului are, de cele mai dese ori, un caracter complex,
constând din: 1) obiectul juridic principal - relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea
sexuală şi libertatea sexuală a persoanei; 2) obiectul juridic secundar - relaţiile sociale cu
privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei.
în cazul faptelor incriminate la lit.b) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM,
obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a
minorilor.
în cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de viol îmbracă modalitatea
de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa este
practic imposibil a identifica un obiect juridic secundar. In această ipoteză, infracţiunea
prevăzută la art.171 CP RM are un obiect juridic simplu, nu un obiect juridic complex.
persoanei.
390
Victimă în cazul violului poate fi nu doar o persoană de sex feminin, dar şi o persoană
de sex masculin. Referindu-se la actul de viol al bărbatului de către femeie, V.Cioclei
argumentează că acesta este perfect posibil şi realizabil, aducând o serie de argumente
pertinente şi consistente. 136
De regulă, pentru existenţa infracţiunii de viol nu interesează vârsta victimei. Dacă
însă persoana este minoră (inclusiv are vârsta sub 14 ani), infracţiunea îmbracă formele
agravate prevăzute la lit.b) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM.
La calificare, nu interesează dacă victima este căsătorită sau divorţată, nici dacă a
avut o experienţă sexuală înainte de viol. In doctrina penală este consacrată noţiunea „viol
conjugal” 137, de aceea nu se exclude nici posibilitatea săvârşirii violului asupra soţiei
(soţului). 138 De asemenea, victimă a violului poate fi chiar o persoană care practică
prostituţia.
Este important ca victima infracţiunii de viol să aibă o altă apartenenţă sexuală decât
autorul acestei infracţiuni. Nu putem accepta ideea că la art.171 CP RM legiuitorul are în
vedere oricare act de penetrare, heterosexual sau homosexual. Pentru că altfel ar fi
imposibilă delimitarea infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 172 CP RM. Raportul sexual
este un act heterosexual, un act dintre o persoană de sex masculin şi o persoană de sex
feminin. Aceasta rezultă cu suficientă claritate din varianta în limba rusă a art.171 CP RM,
în care se utilizează expresiile „несовершеннолетняя (несовершеннолетний)” şi
„потерпевшая (потерпевший)”.
în cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o
altă apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul sexual, în raport cu
persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi
aceeaşi.
136
V.Cioclei. Viaţa sexuală. Politică penală. - Bucureşti: Holding Reporter, 1994, p.36-46.
137
R.Chiriţă. Violul conjugal în dreptul comparat II Revista de Drept Penal, 2002, nr.2, p. 154-161.
138
Fără uidoială, într-o societate întemeiată pe respectul demnităţii umane şi egalităţii între bărbat şi
femeie nu sunt nici normale şi nici tolerabile violenţele conjugale în general, căci ele sunt manifestări josnice
şi primitive care nu doar că provoacă suferinţe victimei, ci duc la destrămarea căsătoriei şi familiei,
traumatizează psihic copiii, iar ca exemplu negativ de conduită se perpetuează din generaţie în generaţie. De
aceea, nici raportul sexual comis prin constrângerea soţiei (soţului) nu poate fi tolerat, ci va trebui sancţionat
ca infracţiune de viol. în cazurile când raportul sexual se obţine prin constrângere fizică sau psihică ori prin
profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, în căsătoria respectivă nu mai
există legătura specifică unei relaţii fireşti dintre soţ şi soţie. De asemenea, nu se poate face discriminare între
persoane aflate № aceeaşi situaţie (deci, nu poate fi admis să fie protejat doar unul dintre subiectele
participante la relaţiile sociale privind viaţa sexuală conjugală, în detrimentul celuilalt). însă, cel mai important
argument că violul poate fi săvârşit asupra soţiei (soţului) este cel ce rezultă din dispoziţia de la lit.b ) alin.(2)
art.171 CP RM, care incriminează fapta de viol săvârşită asupra unui membru de familie. Or, în acord cu
art.1331 CP RM, prin „membru de familie” se înţelege, înainte de toate, persoanele aflate în relaţii de
căsătorie.
391
în unele cazuri, victima violului poate fi numai persoana caracterizată prin
anumite calităţi speciale: femeie gravidă (lit-b 1) alin.(2) art.171 CP RM); membru
de familie (lit.b 2) alin.(2) art.171 CP RM); persoana care se află în grija, sub
ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului (lit.a) alin.(3) art.171
CP RM).
Latura obiectivă a infracţiunii analizate se exprimă în fapta prejudiciabilă,
concretizată în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală: raportul sexual;
2) acţiunea adiacentă exprimată în oricare din următoarele trei modalităţi:
a) constrângerea fizică; b) constrângerea psihică; c) profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Latura obiectivă a violului este întregită numai atunci când acţiunea principală
este însoţită de acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile sale.
Privitor la acţiunea principală, menţionăm că prin „raport sexual” se înţelege
săvârşirea unui act sexual normal (sub aspect fiziologic) care constă în introducerea
membrului viril în vagin sau în vestibulul vaginului, astfel creându-se condiţii
pentru concepere. Prin urmare, nu este vorba de o simplă atingere a organelor
genitale, ci este necesar să aibă loc actul fiziologic de îmbinare a celor două sexe.
„Act sexual” este o noţiune mai largă decât noţiunea „raport sexual”. Un act
sexual presupune orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin
folosirea sexului sau acţionând asupra sexului. In context, prin „sex” se are în
vedere nu neapărat organele genitale. Se au în vedere şi alte părţi ale corpului care
comportă semnificaţie în planul senzualităţii sexuale. De aceea, actul sexual este
acea practică sexuală care, fiziologic, este aptă să producă orgasm.
în cazul raportului sexual, o astfel de practică sexuală constă în conjuncţia
(copularea; împreunarea) organelor de sex masculin şi feminin. în alte cuvinte,
constă în actul de pătrundere (introducere) a organului procreator al bărbatului în
organul corespunzător al femeii.
Raportul sexual este nu un oarecare act sexual, dar numai actul sexual normal
(sub aspect fiziologic). în acest sens, noţiunea de raport sexual este o noţiune
medico-legală cu un conţinut precis. Această noţiune nu poate fi confundată cu alte
noţiuni de care este legată într-un fel sau altul: „act sexual”, „relaţie sexuală”,
„contact sexual” etc. De aceea, este inacceptabilă expresia,/aport sexual nena tural”.
Este important să fie respectată voinţa legiuitorului care foloseşte noţiunea „raport
sexual” nu în art.172 CP RM. Legiuitorul nu atribuie acestei noţiuni calificative de
tipul „natural-nenatural”, „normal-anormal”, „firesc-nefiresc’a Aceasta are
importanţă decisivă la delimitarea corectă a violului de infracţiunile asemănătoare
privind viaţa sexuală. In planul delimitării violului de infracţiunea prevăzută la
art.172 CP RM, este necesar a specifica că anume noţiunea de nport sexual este cea
care caracterizează specificul infracţiunii de viol.
392
Capitolul V. INFRACŢIUNI PRIVIND VIAŢA SEXUALA
Noţiunile „natural-nenatural”, „normal-anormal”, „firesc-nefiresc” trebuie

Moşite pentru caracterizarea nu a raportului sexual, ci a actului sexual. Aceasta
pentru că, aşa cum am menţionat mai sus, „act sexual” este o noţiune mai largă
decât „raport sexual”. Raportul sexual reprezintă actul sexual normal, natural,
firesc. Potrivit ştiinţei, dar şi concepţiei comune, celelalte varietăţi de acte (sau
contacte) sexuale nu pot fi considerate normale, naturale, fireşti. Deoarece nu
presupun ca obiectiv procrearea. Ele presupun în mod necesar substituirea
organelor genitale de către cel puţin unul dintre subiecţi cu alte părţi ale corpului ori
cu obiecte „ajutătoare”, sau recurgerea la unele procedee artificiale şi abjecte.
In altă ordine de idei, trebuie de menţionat că raportul sexual presupune un act
fiziologic, adică un act implicând penetrare, dar nu o simplă apropiere sau atingere
a organelor genitale. în acest ultim caz, dacă victima este o persoană despre care se
ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani, fapta urmează a fi calificată în baza
art.175 „Acţiuni perverse” din Codul penal.
După această caracterizare a acţiunii principale din cadrul infracţiunii de viol,
vom menţiona că săvârşirea violului cunoaşte două etape: 1) înfrângerea sau
paralizarea prin constrângere — fizică sau psihică - a rezistenţei victimei, ori
profitarea de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa; 2) realizarea raportului sexual, care a devenit posibilă prin activitatea
desfăşurată la prima etapă.
Aşadar, infracţiunea de viol presupune un raport sexual fără a exista consim-
ţământul persoanei cu care se doreşte a avea raport sexual. Această nesocotire a
voinţei victimei se poate înfăţişa sub trei modalităţi ale acţiunii adiacente, cu
caracter alternativ, din alcătuirea faptei prejudiciabile examinate:
a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
In general, constrângerea reprezintă limitarea libertăţii de acţiuni şi de
manifestare a voinţei persoanei, pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării pentru
atingerea scopului urmărit de făptuitor. 139 Constrângerea poate să fie fizică sau
psihică, după cum are ca obiectiv înfrângerea împotrivirii fizice sau a rezistenţei
psihice a victimei. Constrângerea fizică şi constrângerea psihică au
139
Implicit, acelaşi înţeles al noţiunii de constrângere rezultă din alin.(l) art.39 „Constrângerea fizică
sau psihică” din Codul penal. Astfel, expresia „dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea
să-şi dirijeze acţiunile” din această prevedere legală indică tocmai asupra limitării libertăţii de acţiuni
şi de manifestare a voinţei persoanei. Prin „persoană” se înţelege: făptuitorul - în cazul constrângerii
fizice sau psihice privite drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei; victima - în cazul
infracţiunii prevăzute la art. 171 CP RM.
393
un caracter alternativ, fiind suficient să se fi exercitat numai una dintre ele (în
practică, însă, adeseori se realizează amândouă).
Constrângerea fizică poate consta în lovire sau în oricare alte acte de violenţă
fizică exercitate asupra victimei pentru a înfrânge împotrivirea acesteia la raportul
sexual. Se are în vedere, inclusiv, imobilizarea fizică a victimei sau dezbrăcarea cu
forţa a acesteia. Nu se are în vedere lipsirea de libertate în mod ilegal. Or, libertatea
fizică a persoanei nu este un apendice al inviolabilităţii şi libertăţii sexuale a
persoanei. Pe cale de consecinţă, răpirea unei persoane sau privaţiunea ilegală de
libertate nu-şi pierde individualitatea, nu se absoarbe de infracţiunea de viol. Astfel,
de exemplu, fixarea prin intermediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare, dacă are ca
scop realizarea raportului sexual, nu trebuie privită exclusiv în contextul infracţiunii
Nu trebuie de uitat că, în cazul în care acţiunea adiacentă din alcătuirea
infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM constă în constrângerea fizică, obiectu l
juridic secundar al infracţiunii îl formează relaţiile sociale cu privire la integritatea
corporală sau sănătatea persoanei. Dacă în legătură cu infracţiunea de viol se aduce
atingere libertăţii fizice a persoanei, respectiva atingere depăşeşte latura obiectivă a
violului. Deci, necesită calificare suplimentară conform art.164 sau 166 CP RM.
In cazul în care, în procesul violului, s-a comis omorul victimei, acţiunile
făptuitorului se califică în baza art.145 şi 171 CP RM.
Una dintre problemele cele mai stringente, care apar la calificarea violului, este
dacă vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se
integrează sau nu în cadrul fixat la art.171 CP RM? Cu alte cuvinte, atunci când
constrângerea fizică, care însoţeşte raportul sexual, se concretizează în vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, este necesară sau nu
calificarea suplimentară potrivit art.151 CP RM?
Considerăm că, atunci când nu se face calificarea suplimentară conform art.151
CP RM, este subestimat gradul de pericol social al celor săvârşite. în acest sens, ar
fi incorect să afirmăm că vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii face parte din noţiunea „alte urmări grave” (lit.f) alin.(3) art.171 CP RM).
In caz contrar, s-ar pune semnul egalităţii între vătămarea intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii şi vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii săvârşită din imprudenţă. Or, agravanta „care a cauzat din imprudenţă o
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii” este prevăzută la alin.(3)
art.171 CP RM. Ca şi agravanta „soldat cu alte urmări grave”. Ignorarea acestui fapt
ar însemna echivalarea intenţiei cu imprudenţa, ceea ce este inadmisibil.
Dar este oare mai bună soluţia calificării suplimentare conform art.151
CPRM?
394
în ipoteza analizată, făptuitorul aplică, la prima etapă, constrângerea

fizică (concretizată în vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii), astfel încât, la cea de-a doua etapă, să devină posibilă
realizarea raportului sexual (nu a violului în ansamblu). Aşadar,
constrângerea fizică se aplică o singură dată. Aceasta însă nu este reflectată
în cazul calificării prin concurs, conform art. 171 şi 151 CP RM. Din
această calificare reiese că făptuitorul va fi tras de două ori la răspundere
penală pentru aceeaşi constrângere fizică. Adică, va fi supraevaluat
pericolul social al celor săvârşite.
în mod regretabil, legea penală în vigoare nu oferă nici o posibilitate ca
raportul sexual, realizat datorită şi în legătură cu cauzarea în prealabil a
vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, să fie
calificat fără ca pericolul social al celor comise să fie subevaluat sau
supraevaluat. De aceea, alegem o alternativă, care, deşi nu este nici ea
perfectă, este favorabilă făptuitorului: aplicarea doar a art. 171 CP RM, fără
invocarea art.151 CP RM.
Constrângerea psihică este înfrângerea sau paralizarea rezistenţei victimei,
care se exprimă în ameninţarea cu aplicarea imediată a violenţei fizice, dacă
victima nu se va conforma cerinţelor făptuitorului. Ameninţarea se poate
exprima verbal, prin gesturi specifice, prin demonstrarea armelor, a
cătuşelor, a frânghiei sau a altor asemenea obiecte.
Din analiza noţiunii „constrângere psihică” putem releva următoarele
trăsături ale constrângerii psihice:
1) se poate exprima în variate forme (cuvinte, gesturi, alte acţiuni;
verbal sau în scris);
2) constă în ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Ameninţarea de a
divulga informaţii compromiţătoare despre victimă, de a-i distruge bunurile,
de a o concedia etc., chiar dacă i-a permis făptuitorului să realizeze raportul
sexual, nu transformă fapta în viol. în prezenţa unor suficiente temeiuri, o
astfel de faptă o putem califica conform art. 173 CP RM;
3) trebuie percepută de către victimă ca având un caracter real. Anume
pe aceasta contează făptuitorul;
4) trebuie să mărturisească despre dorinţa făptuitorului de a aplica
violenţa neîntârziat, imediat. Când ameninţarea victimei pentru a o
determina să suporte raportul sexual vizează un rău viitor, lipseşte temeiul
de aplicare a art.171 CP RM. Un asemenea „şantaj sexual” nu este
sancţionat în legea penală a Republicii Moldova.
Răspunderea penală pentru violul presupunând constrângerea psihică se
aplică, inclusiv, în cazul în care ameninţarea cu omor ori cu vătămarea
395
gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii a constituit calea de înfrângere a rezistenţei opuse
de victima violului. In acest caz, reieşind din dispoziţia art.l 18 CP RM, nu este
necesară calificarea suplimentară a faptei conform art.l55 CP RM. Dacă însă
ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a
fost expusă după săvârşirea violului (de exemplu, pentru a face presiuni asupra
victimei ca aceasta să nu-1 denunţe pe făptuitor), fapta trebuie calificată conform
art.171 şi 155 CP RM.
Aşadar, comun pentru constrângerea fizică şi constrângerea psihică este că
împotrivirea victimei la raportul sexual este înfrântă prin producerea unui rău, a cărui
amplificare nu poate fi evitată decât prin acceptarea raportului sexual. Aptitudinea
acestui rău de a constrânge (adică de a o face pe victimă să nu-şi mai poată dirija
acţiunile, să nu mai poată fi stăpână pe propriul corp) se apreciază în fiecare caz
concret, în funcţie de circumstanţele în care s-a exercitat constrângerea, precum şi de
posibilităţile reale ale victimei de a opune rezistenţă.
Constrângerea trebuie să fie suficientă pentru a înfrânge împotrivirea fizică sau
rezistenţa psihică a victimei. Constrângerea nu trebuie să fie absolut irezistibilă. Ea
poate fi şi numai relativă. Dar, în acest caz nu este suficientă insistenţa, luarea cu
graba, cu surprinderea. Nu este suficientă nici simularea constrângerii de către
făptuitor şi a rezistenţei de către victimă. Este necesar să fie o constrângere în stare să
înfrângă împotrivirea fizică sau rezistenţa psihică a victimei, fie îndată şi absolut, fie
prin epuizare.
Din acest punct de vedere, doctrina medico-legală a apreciat că o femeie adultă,
în deplinătatea facultăţilor fizice, nu poate fi violată de către un singur bărbat, fiind
capabilă de a se apăra şi de a opune rezistenţă, putându-se ajuta şi de mişcările
bazinului.1
în cazul constrângerii, nu este obligatoriu ca victima să fi opus rezistenţă până în
momentul în care aceasta a fost înfrântă. Cerinţa legii este îndeplinită chiar dacă în
contextul împrejurărilor concrete ale săvârşirii faptei victima a încetat să opună
rezistenţă, dându-şi seama că aceasta ar fi inutilă. De asemenea, victima nu este
datoare să încerce rezistenţa contra forţei în orice caz şi nici s-o continue neavând altă
cale, dacă din caracterul sau energia forţei deduce că s-ar expune unui rău şi mai
mare.
Aptitudinea constrângerii de a conduce la rezultatul urmărit de făptuitor se
stabileşte în concret, în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta. Dacă faţă de
aceste împrejurări victima şi-a dat seama că orice împotrivire este inutilă sau că s-ar
1
V.Beliş, N.Drugescu. Medicina legală. - Bucureşti: Teora, 1992, p.166.
396
expune unui rău şi mai mare (şi, în consecinţă, nu a opus rezistenţă),
397
fapta se va califica potrivit art.171 CP RM. Aceasta deoarece cerinţa legii se referă la
exercitarea constrângerii, nu la faptul dacă victima s-a împotrivit sau nu.
în orice caz, esenţial este ca fapta să fie săvârşită contra voinţei, consimţă -
mântului victimei. Numai aşa se poate atesta vătămarea inviolabilităţii sexuale şi a
libertăţii sexuale a persoanei. Ezitarea, rezervele sau temerile nu constituie opunere
din partea victimei. Dacă rezistenţa victimei a fost de circumstanţă (de formă) şi nu
categorică (adică, putea fi interpretată şi în sens de acceptare a raportului sexual), cele
comise nu pot fi calificate ca viol. Pentru aplicarea răspunderii în baza art.171 CP
RM se cere o opunere categorică şi fermă, astfel încât să se poată conchide fără
îndoieli că nu a fost respectat dreptul victimei de a dispune în mod liber de corpul său
într-un raport sexual.
Examinând problema constrângerii în vederea înfrângerii împotrivirii fizice sau a
rezistenţei psihice a victimei, este necesar a aborda ipoteza în care victima se află de
mai mult timp în relaţii amicale cu persoana acuzată de viol. în astfel de situaţii,
caracterul influenţării exercitate, intensitatea, motivarea şi orientarea ei trebuie
cercetate cu deosebită atenţie. Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice
sentimentele de timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calităţi
comportamentale se manifestă într-un mod special atunci când are loc raportul sexual
benevol acceptat (mai ales care are loc prima dată). In astfel de cazuri, aproape
întotdeauna se opune o pretinsă rezistenţă, care nu poate fi înfrântă doar prin cuvinte,
îndemnuri, înduplecări. Şi atunci, conştientizând aspefe- tul situaţiei, partenerul
interpretează că adolescenta acceptă raportul sexual, fiind pus în faţa faptului de a
aplica, în forme adecvate, anumite eforturi fizice.
Evident, o asemenea „violenţă” nu poate fi calificată drept constrângere în
contextul violului. Referindu-se la această „violenţă”, ştiinţa consideră următoarele: ,
Această agresivitate acceptată apare ca o trăsătură masculină, exprimată prin dorinţa
bărbatului de a domina-poseda şi prin dorinţa femeii de a fi dominată- posedată de
către bărbat. în această situaţie, comportamentul psihosexual implică în mod
obligatoriu un anumit nivel de agresivitate, care are rolul de a declanşa actul în sine,
de a-1 întreţine şi de a-1 finaliza”.1
în alt context, este necesar a consemna că atât constrângerea fizică, cât şi cea
psihică, trebuie aplicate pentru a determina victima să accepte raportul sexual. Dacă
însă constrângerea a fost exercitată în alte scopuri, fapta nu poate fi calificată
conform art.171 CP RM, ci potrivit art.151,152,287 CP RM etc.
Pentru calificare nu contează dacă constrângerea a fost exercitată de aceeaşi persoană
care a săvârşit raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă raportul
sexual a fost realizat de o persoană, iar constrângerea - de o altă persoană, vom
1
A se vedea: C.Enăchescu. Tratat de psihosexologie, p.150.
398
fi în prezenţa coautoratului la infracţiunea de viol, când fiecare din coautori

execută o parte din latura obiectivă a infracţiunii
Raportul sexual, chiar şi contrar voinţei persoanei, însoţit de ameninţare»
de a distruge sau a deteriora bunurile acelei persoane ori de ameninţarea de a
răspândi ştiri defăimătoare despre ea nu poate fi calificat ca viol. O asemenea
faptă poate fi Calificată în conformitate cu art.173 CP RM.
Nu se încadrează în noţiunea de viol fapta aceluia care, prin promisiuni de
căsătorie, prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă ete,
determină o persoană să întreţină cu el un raport sexual. Nici hărţuirea sexuală
nu face parte din latura obiectivă a violului. In acord cu art.173 CP RM,
hărţuirea sexuală presupune manifestarea unui comportament fizic, verbal sau
nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută,
ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare cu scopul de a determina o
persoană, prin ameninţare, constrângere sau şantaj la raporturi sexuale. în cazul
hărţuirii sexuale, constrângerea îmbracă toate formele posibile, cu excepţia
constrângerii fizice şi a constrângerii psihice. Astfel de forme sunt: ameninţarea
cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor victimei, ameninţarea cu răpirea
victimei, ameninţarea cu concedierea ei etc.
în afară de constrângerea fizică şi constrângerea psihică, acţiunea adiacentă
în cazul violului se poate exprima în profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa.
în cazul constrângerii fizice sau psihice a victimei, raportul sexual se săvâr-
şeşte contra voinţei victimei: victima refuză să-şi dea consimţământul, iar
faptui-
Este necesară deosebirea: 1) promisiunii de mcheiere a căsătoriei în scopul săvârşirii raportului

sexul de 2) încheierea căsătoriei cu Victima violului, după săvârşirea acestuia, ca circumstanţă ţ$0
atenuează pedeapsa pentru această infracţiune. Le deosebeşte lipsa/prezenţa caracterului ilegal al
faptei, precum şi relaţia sub aspect cronologic faţă de raportul sexual: până la raportul sexual/după
raportul sexual.
fii legătură cu încheierea căsătoriei cu victima violului, după săvârşirea acestuia, apare
întrebarea daci această împrejurare poate fi privită ca circumstanţă atenuantă, prin prisma
prevederilor de la lit.e) alin.(l|j art.76 CP RM: prevenirea de către vinovat ;a urmărilor
prejudiciabile ale âtfracţiunii săvârşite, reparare» benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea
daunei cauzate. Considerăm că răspunsul la această întrcbaie trebuie să fie unul diferenţiat.
Astfel, poate fi atenuată pedeapsa în acele situaţii când, până la viol, între victimă şi făptuitor au
exişti* relaţii care ăr fi dus la încheierca căsătorici sau, cel puţin, 3§$ un concubinaj benevol. în
asemenea cazuri» intenţia de căsătorie trebuie privită nu ca o dorinţă de a-şi repara vina. Ea
trebuie considerată ca circumstanţă pe care făptuitorul o avea în vedere în timpul comiterii
infracţiunii, ţinând seama de faptul că percepea victima cape potenţială soţie. 399
Dacă Im violul ţ& fost Săvârşit de căttfi o persoană necunoscută până la momentul infracţiunii
sau de către o persoană cu care victima a făcut cunoştinţă nemijlocit înainte de săvârşirea
infracţiunii, nu exişti temeiuri de a lua m consideraţie prevederea de la lit.e) alin.(l) art.76 CP RM.
fo acest caz, cel mai probabil propunerea făptuitorului de încheiere a căsătoriei înseamnă nu
altceva decât dorinţa acestuia de a evita răspun-1 derea: după ce-şi va atinge scopul, făptuitorul
preconizează să înceteze raportul de căsătorie sau de concubinaj. 1
torul înfrânge opunerea ei prin constrângere fizică sau psihică. în opoziţie, în cazul
profitării de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, nu
există voinţă, sau nu se poate exprima, sau nu se poate opune rezistenţă. Cu alte
cuvinte, victima fie refuză să-şi dea consimţământul, dar este în imposibilitate de a se
apăra, fie nu-şi dă consimţământul, deoarece se află în imposibilitate de a-şi exprima
voinţa, iar făptuitorul profită de starea victimei pentru a realiza actul sexual. Aşadar,
ca şi în cazul constrângerii fizice sau psihice, în ipoteza profitării de imposibilitatea
victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa lipseşte consimţământul victimei.
Diferenţa constă doar în faptul că în acest din urmă caz lipsa de consimţământ nu este
explicită.
Raportul sexual săvârşit profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa presupune îndeplinirea a două condiţii:
1) victima să se afle într-o stare de imposibilitate de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa;
2) făptuitorul să profite de această stare a victimei pentru a săvârşi raportul
sexual.
Cât priveşte prima din aceste condiţii, imposibilitatea victimei de a se apăra sau
de a-şi exprima voinţa se exprimă în incapacitatea victimei de a opune rezis tenţă
făptuitorului ori de a înţelege adecvat semnificaţia acţiunilor săvârşite asupra sa, din
cauza nefimcţionării, totale sau parţiale, a conştiinţei ori din cauza stării sale fizice
sau psihice precare.
La concret, imposibilitatea victimei de a se apăra presupune incapacitatea fizică
de a opune rezistenţă făptuitorului care încearcă să întreţină raport sexual cu victima
(de exemplu, în cazul defectelor fizice, victima având amputate piciorul sau mâna, al
oboselii extreme, al unei poziţii incomode în care a fost surprinsă victima etc.).
Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa presupune o stare psiho-
fiziologică ce lipseşte victima de putinţa de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea
sau de a-şi manifesta voinţa (de exemplu, în cazul vârstei fragede, al oligofreniei, al
altor stări patologice de natură psihică, al somnului hipnotic sau letargic, al leşinului,
al ebrietăţii de grad avansat (însă nu întotdeauna), al comei, al morţii clinice etc.).
în general, pentru a afirma că o stare reprezintă imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, nu contează dacă această stare este fiziologică sau
patologică. Important este că victima, aflându-se în această stare, nu a avut putinţa de
a se apăra împotriva făptuitorului ori de a-şi exprima voinţa. De cele mai multe ori,
pentru a ne da seama dacă victima într-adevăr era lipsită de posibilitatea de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, starea în care se află
400
trei etape: 1) substituirea unui bărbat de către un alt bărbat; 2) profitarea de

eroarea femeii care nu cunoaşte această substituire; 3) întreţinerea cu femeia care se
găseşte în eroare a raportului sexual de către bărbatul care s-a substituit celui
adevărat.
Evident, în acest caz, raportul sexual e săvârşit fără consimţământul femeii. Mai
corect: consimţământul există, însă acesta este viciat; iar consimţământul viciat se
echivalează cu lipsa consimţământului. însă, nu e suficient ca raportul sexual să fie
comis fără consimţământ, pentru a-1 califica ca viol. Nu poate fi calificat ca viol
raportul sexual întreţinut cu femeia indusă în eroare cu privire la identitatea
făptuitorului. în acest caz, raportul sexual se comite prin înşelăciune. Nu prin
profitarea de imposibilitatea femeii de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa (nici prin
constrângere fizică sau psihică). Femeia se găseşte în eroare, nu în imposibilitatea de
a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Ar exista viol, dacă raportul sexual ar fi săvârşit asupra unei femei care se află, de
exemplu, într-un somn profund (de aceea nu-şi poate exprima voinţa). Or,
nefuncţionarea conştiinţei (caracteristică victimei de a cărei imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa se profită) nu poate fi echivalată cu atitudinea
inconştientă faţă de realitatea înconjurătoare. Este inconştientă, neatentă, nepăsătoare,
indolentă femeia care permite unui bărbat să profite de eroarea în care este indusă
privind identitatea acestuia, astfel ca el să săvârşească raportul sexual. Aceasta pentru
că profitarea de eroarea unei persoane nu e una şi aceeaşi cu profitarea de
imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
în concluzie, Codul penal al Republicii Moldova nu prevede răspundere pentru
fapta celui care, substituindu-se unei alte persoane, profită de eroarea în care se
găseşte o persoană şi are cu ea un raport sexual. Doar în cazul în care făptuitorul
profită de eroarea unei persoane despre care ştie cu certitudine că nu a atins vârsta de
16 ani poate fi aplicat art.174 CP RM.
Infracţiunea de viol este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
momentul începerii raportului sexual, adică din momentul introducerii depline sau
parţiale a membrului viril în cavitatea vaginală. Tocmai acesta este momentul care
marchează lezarea efectivă a inviolabilităţii sexuale şi a libertăţii sexuale a victimei.
Violul se consideră consumat şi în cazul când membrul viril a fost introdus doar
în vestibulul vaginului, dar, din anumite cauze (ejacularea ante-portas, reacţia de
vaginism, acţiunile de rezistenţă reuşite ale victimei etc.), nu a fost introdus în
profunzime. Pentru a considera violul consumat nu este obligatorie confirmarea
deflorării sau a gravidităţii victimei ori a făptuitoarei de sex feminin.
Nu este relevantă nici durata penetrării, nici dacă făptuitorul sau victima de sex
masculin a ejaculat sau nu.
Constituie tentativă orice act care reprezintă un început de executare a
401
infracţiunii. Astfel, în cazul raportului sexual săvârşit prin constrângere fizică sau
psihică, vor constitui tentativă de infracţiune orice acte de violenţă fizică sau
psihică exercitate asupra victimei pentru a-i înfrânge împotrivirea fizică ori pentru a
o determina să renunţe la împotrivire ori să-i paralizeze voinţa şi să facă posibilă
realizarea raportului sexual.
Constituie tentativă la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM imobiliza rea
braţelor victimei sau legarea acesteia, lovirea victimei, ameninţarea cu violenţa,
dezgolirea corpului victimei, astuparea gurii victimei ca să nu poată cere ajutor,
ducerea forţată a victimei în locul unde făptuitorul urmează să întreţină un raport
sexual cu ea etc.
In cazul raportului sexual săvârşit profitând de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, tentativa va putea consta în acte care relevă în
mod neîndoielnic că făptuitorul îşi va pune în executare hotărârea de a realiza un
raport sexual cu victima (făptuitorul se dezbracă sau dezbracă victima, se aşează
sau o aşează într-o poziţie caracteristică etc.), realizarea raportului sexual neavând
loc din cauze independente de voinţa făptuitorului.
Va exista tentativă la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM în toate cazurile
în care există un început de executare sau dacă s-a realizat în întregime acţiunea de
constrângere, dar nu a început raportul sexual din cauze independente de voinţa
făptuitorului (opunerea victimei, intervenţia unor terţe persoane, teama făptuitorului
de a nu fi surprins datorită strigătelor de ajutor ale victimei etc.).
în acest plan, în practica judiciară s-a considerat că următoarea faptă reprezintă
tentativă de viol: la 30.03.2005, aproximativ la ora 22.10, urmărind scopul de a săvârşi
violul, B.D., sub pretextul că i-a adus lui M.N. lemne, a intrat în gospodăria acesteia din
satul Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti. Când M.N. a ieşit afară să ia lemnele, B.D. a
doborât-o la pământ şi, sărind deasupra ei, i-a aplicat multiple lovituri, după care a
dezbrăcat-o de haine. Insă, victima a opus o rezistenţă activă, din care cauză B.D. a lăsat
victima şi a fugit de la locul infracţiunii.
De asemenea, va exista tentativă dacă în concret făptuitorul nu a putut realiza
raportul sexual din cauze psihofiziologice de moment (de exemplu, din
imposibilitatea de a introduce membrul viril lipsind erecţie sau din cauza reacţiei de
vaginism).
Nu întâmplător am specificat că imposibilitatea făptuitorului de a realiza
raportul sexual trebuie să aibă cauze psihofîziologice de moment. Or, pentru a fi
autor al infracţiunii de viol, bărbatul trebuie să fie înzestrat cu aptitudinea
fiziologică de a realiza im raport sexual, adică să aibă capacitatea de coabitare
(copulaţie). în lipsa acestei capacităţi comiterea faptei nu este posibilă. In general,
capacitatea sexuală a bărbatului este diferenţiată şi prezintă interes, din punct de
402
vedere juridic, sub două aspecte: capacitatea de coabitare şi capacitatea de

procreare. Este evident că impotenţa de procreare (incapacitatea de a insemina, de a
fi tată) nu elimină bărbatul din sfera subiecţilor infracţiunii de viol, această
incapacitate sexuală neîmpiedicând împreunarea organelor genitale. Se cunoaşte că
violul se consideră consumat din momentul începerii raportului sexual, adică din
momentul introducerii depline sau parţiale a membrului viril în cavitatea vaginală.
Dacă bărbatul este în stare să introducă măcar parţial membrul viril în cavitatea
vaginală (să-l introducă în vestibulul vaginului), rezultă că el trebuie considerat
subiect al infracţiunii de viol.
în alt context, renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii prevăzute la
art.171 CP RM urmează să fie examinată ca circumstanţă care exclude răspunderea
pentru această infracţiune. în acest caz, persoana poartă răspundere doar pentru
fapta prejudiciabilă săvârşită real şi cu condiţia că ea conţine elementele
constitutive ale unei infracţiuni. Nu se consideră renunţare de bunăvoie la săvârşirea
violului refuzul de a continua acţiunea prejudiciabilă, care este determinat de cauze
independente de voinţa făptuitorului.
Astfel, trebuie analizată natura împrejurărilor în care s-a produs renunţarea la
săvârşirea infracţiunii, pentru a vedea dacă aceasta a fost sau nu benevolă. Se
consideră benevolă renunţarea exprimată în abandonarea violenţei sau a ameninţării
datorită revenirii la sentimente mai bune, datorită milei sau consideraţiei că ocazia
nu este potrivită, fie plânsului victimei care l-a emoţionat pe făptuitor. Dimpotrivă,
nu este benevolă renunţarea datorită unor cauze cu putere de constrângere sau
piedică (apropierea cuiva de locul faptei, teama făptuitorului că va fi descoperit,
strigătul de alarmă al unei terţe persoane etc.).
Renunţarea de bunăvoie până la începerea raportului sexual apără făptuitorul de
răspunderea penală pentru tentativa la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM, dar
nu şi de răspunderea penală pentru acţiunile întreprinse până în acel moment, în
măsura în care acestea întrunesc elementele constitutive ale unei alte infracţiuni (de
exemplu, ale infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art,171 CP RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele violului constau
în: dorinţa satisfacerii necesităţii sexuale (de cele mai dese ori); răzbunare; năzuinţa
de a dezonora victima în faţa altora; năzuinţa de a determina victima să se
căsătorească cu făptuitorul etc.
în cele ce urmează vor fi supuse analizei circumstanţele agravante ale violului
403
care necesită a fi examinate:

Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b) alin.(2) art.171 CP RM)
în general, în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM, referitor la vârsta
victimei legiuitorul a fixat trei baremuri:
1) vârsta sub 14 ani;
2) vârsta între 14 şi 18 ani;
3) vârsta peste 18 ani.
Luând în calcul prevederea de la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM, victima violului
săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor trebuie să aibă vârsta între 14 şi 18 ani.
Mai mult, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei (din
maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse).
Eroarea de fapt, posibilă în contextul examinat, are o dublă semnificaţie:
1) eroare asupra vârstei victimei;
2) eroare asupra circumstanţei agravante a infracţiunii.
Caracterizată sintetic ca eroare asupra calităţii agravante a victimei infracţiunii,
eroarea dată nu poate să nu fie luată în consideraţie la aplicarea răspunderii penale:
m dacă făptuitorul consideră, în mod întemeiat, că victima a atins majoratul, iar
aceasta nu corespunde realităţii, nu-i poate fi imputată circumstanţa agravantă
prevăzută la lit.b) alin.(2) art.171 CP RM. Aceasta nu înseamnă însă că făptuitorul
nu va răspunde pentru infracţiunea de viol în formă neagravată sau săvârşită în alte
circumstanţe agravante, a căror prezenţă nu poate fi pusă la îndoială;
dacă făptuitorul consideră eronat că victima nu a atins majoratul (deşi în
realitate aceasta a atins, la momentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 18 ani), cele
săvârşite urmează a fi calificate conform art.27 şi lit.b) alin.(2) art.171 CP RM.
în contextul analizat este ilustrativă următoarea speţă: E.M. a fost condamnat în
baza alin.(3) art.102 CP RM din 1961, pentru violul mei minore. In fapt, la
25.04.1997, aproximativ la ora 22.00, la marginea satului Corneşti, raionul Hânceşti,
E.M., aplicând forţa fizică şi ameninţarea, a intrat în raport sexual cu minora V.B., născută
la 26.04.1980. Examinând recursul, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a stabilit
că, atât la ancheta preliminară, cât şi în şedinţa de judecată, E.M. a negat că a ştiut că
victima nu a atins vârsta de 18 ani. De asemenea, victima V.B. a declarat că nu l-a
informat pe inculpat că nu a atins majoratul. La fel, din declaraţiile martorului M.B. nu
rezultă că aceasta i-a comunicat lui E.M. despre vârsta pe care o are V.B. în aşa fel, după
cum a stabilit instanţa de apel, este corectă soluţia calificării celor săvârşite în baza alin.(l)
art.102 CP RMdin 1961.
Violul săvârşit asupra unui membru de familie (lit.b140) alin. (2) art.171 CPRM)
Moldlex
404
O asemenea faptă relevă un pericol comparativ mai mare în raport cu un viol

prevăzut la alin.(l) art.171 CP RM, deoarece victima, mizând pe afecţiunea
presupusă a făptuitorului, nu este avizată despre intenţiile acestuia şi nu ia măsuri
de apărare, ceea ce poate să înlesnească comiterea infracţiunii. In acest caz, fapta
are o mai mare rezonanţă socială, încalcă mai grav principiile morale ale societăţii,
tocmai pentru că victima este nu orice persoană, ci una despre care se presupune că
făptuitorul îi este apropiat. Indiscutabil, o agresiune foarte gravă în sine cum este
violul dobândeşte un plus de gravitate şi are un ecou profund reprobator în societate
atunci când făptuitorul o comite asupra unuia dintre membrii propriei familii. De
aceea, elaborarea unui text de lege care să sancţioneze mai sever asemenea fapte a
fost pe deplin justificată.
După cum reiese din art.133 CP RM, noţiunea de membru de familie
presupune două accepţiuni diferite, în funcţie de lipsa sau prezenţa conlocuirii
făptuitorului şi victimei:
a) în condiţia conlocuirii: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, de concu-
binaj, persoanele divorţate, persoanele aflate în relaţii de tutelă şi curatelă, rudele
lor pe linie dreaptă sau colaterală, soţii rudelor;
b) în condiţia locuirii separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, copiii
lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuţi în afara căsătoriei, cei aflaţi sub curatelă.
Astfel, circumstanţa agravantă analizată are un caracter personal şi priveşte
deopotrivă făptuitorul şi victima infracţiunii de viol, aceştia trebuind să îndep-
linească o calitate specială, anume: aceea de membru al familiei.
La momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul trebuie să ştie sau să admită că
este membru al familiei victimei şi să urmărească săvârşirea violului nu
asupra oricui, ci asupra persoanei având şi ea o asemenea calitate specială. Dacă
făptuitorul consideră, în mod întemeiat, că victima nu are calitatea de membru de
familie, nu-i poate fi imputată circumstanţa agravantă prevăzută la lit.b 2) alin.(2)
art.171 CP RM. Aceasta nu înseamnă însă că făptuitorul nu va răspunde pentru
infracţiunea de viol în formă neagravată sau săvârşită în alte circumstanţe
agravante, a căror prezenţă nu poate fi pusă la îndoială.
Calitatea de membru de familie trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei.
Dacă această calitate a încetat (de exemplu, calitatea de soţ (soţie) a încetat ca
urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ), fapta nu va putea fi calificată potrivit
lit.b ) alin.(2) art.171 CP RM (în condiţia locuirii separate). De asemenea, nu va
putea fi aplicată această prevedere, dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o
relaţie nulă sub aspect juridic (de exemplu, o relaţie de căsătorie nulă datorită
bigamiei).
Nu este exclusă, în contextul analizat, eroarea de fapt. Astfel, dacă făptuitorul
405
consideră eronat că victima are calitatea de membru de familie (deşi în realitate

victima nu are această calitate), urmărind săvârşirea violului tocmai asupra per-
soanei având o asemenea calitate specială, cele săvârşite urmează a fi calificate ca
tentativă la infracţiunea prevăzută la lit.b 2) alin.(2) art.171 CP RM.
Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.e) alin. (2) art.171
CP RM)
Din rândul bolilor venerice fac parte: sifilisul, blenoragia, şancrul moale,
limfogranulomatoza pubiană etc. Contaminarea victimei cu o altă boală decât cea
venerică exclude aplicarea circumstanţei agravante analizate. Noţiunea de boală
venerică nu trebuie identificată cu noţiunea de boală transmisă pe cale sexuală. Iată
de ce, transmiterea hepatitelor virale B, C, D etc., prin săvârşirea violului, nu poate
antrena aplicarea agravantei stabilite la lit.e) alin.(2) art.171 CP RM.
Condiţiile în care agravanta dată funcţionează sunt următoarele: a) făptuitorul
cunoaşte că suferă de o boală venerică; b) între săvârşirea raportului sexual cu
victima şi boala de care aceasta s-a contaminat există legătura de cauzalitate; c) faţă
de urmările prejudiciabile sub formă de contaminare cu boală venerică a fost
manifestată intenţia - directă sau indirectă.
Manifestarea imprudenţei *^sub formă de neglijenţă sau încredere exagerată-
exclude aplicarea răspunderii agravate conform lit.e) alin.(2) art.171 CP RM. în
context, trebuie de menţionat că pare a fi dificilă delimitarea dintre contaminarea cu
o boală venerică presupunând intenţia indirectă şi contaminarea cu o boală venerică
presupunând încrederea exagerată. Comun pentru ambele cazuri este că făptuitorul
prevede posibilitatea contaminării victimei cu o boală venerică. Totuşi, în ipoteza
încrederii exagerate, spre deosebire de ipoteza intenţiei indirecte, conştiinţa şi
voinţa făptuitorului nu sunt indiferente faţă de contaminarea victimei, fiind
îndreptate spre preîntâmpinarea acesteia. Deosebirea dintre intenţia indirectă şi
încrederea exagerată rezultă ex re, adică din materialitatea faptei. în cazul încrederii
exagerate, făptuitorul contează pe experienţă, pe cunoştinţele de ordin medical, pe
impactul mijloacelor de protecţie având un efect antimicrobian etc. Făptuitorul
prevede posibilitatea abstractă de contaminare a victimei. In contrast, în cazul
intenţiei indirecte, făptuitorul prevede posibilitatea reală de a se produce această
urmare prejudiciabilă. El are o atitudine aprobativă în raport cu contaminarea
victimei. Nu una negativă, de evitare, ca în situaţia încrederii exagerate.
într-un alt registru, prezintă interes următoarea speţă: la 4.02.1999, aflându-se, în
stare de ebrietate, în pădurea de lângă iazul din partea de sud-est a oraşului Căinări, L.A.,
care ştia cu certitudine că este bolnav de sifilis, a săvârşit un raport sexual forţat cu M.O.,
în vârstă de 11 ani. Prin aceasta, a întreprins o tentativă de transmitere a acestei boli
victimei.141
141
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova or.lr/a-156/2001 din
406
27.11.2001. Moldlex
Conform legii penale în vigoare, o asemenea faptă urmează a fi calificată

potrivit art.27 şi lit.e) alin.(2) art.171 CP RM. Aceasta deşi raportul sexual asupra
victimei s-a realizat. Or, deşi nu-şi produce efectul doar circumstanţa agravantă,
reiese că, în ultima instanţă, nu-şi produce efectul întreaga infracţiune.
în acord cu art.118 CP RM, aplicarea răspunderii în baza lit.e) alin.(2) art.171
CP RM exclude calificarea suplimentară conform art.211 „Transmiterea unei boli
venerice” din Codul penal.
Violul însoţit de torturarea victimei (lit.fi alin. (2) art.171 CP RM) Noţiunea
„torturare” presupune înţelesul autentic de cruzime deosebită. Aceasta se exprimă
în cauzarea victimei violului a unor suferinţe - de ordin fizic sau psihic - care sunt
intense, inutile şi prelungite.
Aşadar, noţiunea „torturare”, utilizată în dispoziţia de la lit.f) alin.(2) art.171
CP RM, are un conţinut similar cu noţiunea „cu deosebită cruzime”, utilizată în
dispoziţia de la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, este admisibilă o inter -
pretare similară a noţiunilor respective.
Violul persoanei care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau
tratamentul făptuitorului (lit.a) alin.(3) art.171 CP RM)
Pentru realizarea circumstanţei agravante în cauză, este necesar ca între
făptuitor şi victimă să existe, la momentul săvârşirii faptei, un raport special. Acest
raport îi permite făptuitorului să aibă autoritate sau influenţă asupra victimei ori să-i
inspire încredere. Săvârşirea de către persoana învestită cu asemenea
responsabilităţi a infracţiunii de viol asupra persoanei, care tocmai trebuie să se
bucure de prezenţa făptuitorului şi de sprijinul lui, constituie dovada unei sporite
periculozităţi sociale a faptei şi a făptuitorului. De aceea, legiuitorul a considerat, şi
pe bună dreptate, că atingerea adusă, într-o astfel de situaţie, inviolabilităţii sexuale
şi libertăţii sexuale este susceptibilă de un tratament agravat.
Sub aspect subiectiv, pentru realizarea agravantei trebuie să se facă dovada că
la momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul a ştiut despre existenţa raportului
special dintre el şi victimă (de exemplu, profesorul să fi ştiut că victima este eleva
sa).
Victima se află în grija făptuitorului atunci când acesta are obligaţia con -
tractuală sau morală de a acorda victimei asistenţă socială, ori, în virtutea rela ţiilor
de rudenie, are îndatorirea legală de a îngriji victima. îngrijirea presupune obligaţia
de a acorda ajutor şi asistenţă curentă unei persoane aflate în nevoie datorită vârstei,
stării de sănătate, absenţei persoanelor care au această obligaţie potrivit legii etc.
Victima se află sub ocrotirea făptuitorului atunci când ultimul are calitatea de
tutore ori de curator în raport cu victima sau când făptuitorul şi-a asumat în fapt
sarcina de a ocroti un minor.
Victima se află sub protecţia făptuitorului în cazul în care este privată în mod407
legal de libertate (de exemplu, se află într-o instituţie de reeducare), iar cel care a
săvârşit violul are obligaţia de a o păzi şi supraveghea.

Victima se află la educarea făptuitorului atunci când acesta face parte din
rândul cadrelor didactice sau al personalului pedagogic, fie că este o persoana
angajată de către părinţii victimei, pentru educarea şi instruirea acesteia. Obligaţia
de educare revine cadrelor didactice de orice grad şi specialitate şi personalului
didactic auxiliar (pedagog, laborant, bibliotecar etc.), inclusiv persoanelor care sunt
angajate în particular pentru anumite activităţi instructiv-educative (meditatori,
instructori etc.).
Victima se află la tratamentul făptuitorului atunci când acesta din urmă face
parte din personalul medical, aplicând îngrijirea medicală faţă de vict imă în
instituţiile medicale sau la domiciliu.
Violul unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani (lit.b) alin.(3) art.171 CP RM)
408
Raţiunea agravantei constă în gravitatea deosebită a faptei, ţinându-se seama de

urmările pe care le poate avea asupra victimei aflate la o asemenea vârstă şi de
consecinţele nefaste ale faptei asupra dezvoltării fizice şi psihice ulterioare a
minorei. Agravanta se justifică şi prin caracterul abject al făptuitorului care se dedă
la săvârşirea unei asemenea fapte.
în esenţă, pentru realizarea agravantei date trebuie îndeplinite două condiţii:
1) victima să nu fi atins vârsta de 14 ani la momentul săvârşirii infracţiunii;
2) făptuitorul să fi ştiut sau să fi admis această împrejurare.
La calificarea erorii de fapt cu privire la calitatea agravantă a victimei sunt
aplicabile ideile expuse cu prilejul analizei circumstanţei agravante „cu bună- ştiinţă
asupra unui minor”, cu deosebirile de rigoare.
în situaţia când a avut loc violul unei persoane în vârstă de până la 14 ani, după
care raporturile sexuale ce au urmat au fost săvârşite cu consimţământul victimei,
cele comise formează concursul infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 174 CP RM.
Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.c) alin.(3) art.171 CP
RM)
Condiţiile în a căror prezenţă persoana poartă răspundere pentru violul însoţit
de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA simt similare celor în care operează
agravanta de la lit.e) alin.(2) art.171 CP RM: 1) făptuitorul cunoaşte că suferă de
maladia SIDA; 2) între săvârşirea raportului sexual cu victima şi maladia SIDA de
care aceasta s-a contaminat există legătură cauzală; 3) faţă de urmările
prejudiciabile sub formă de contaminare cu maladia SIDA a fost manifestată
intenţia - directă sau indirectă.
însă, legiuitorul a prevăzut o răspundere mai aspră pentru contaminarea
intenţionată a victimei anume cu maladia SIDA, întrucât această boală prezintă un
pericol ridicat pentru viaţa şi sănătatea persoanei.
Aplicarea prevederii de la lit.c) alin.(3) art.171 CP RM exclude calificarea
suplimentară potrivit art.212 „Contaminarea cu maladia SIDA” din Codul penal.
Aceasta reiese din art.l 18 CP RM.
Folosirea de către cel suferind de maladia SIDA a mijloacelor mecanice sau de
alt gen de protecţie (de exemplu, a prezervativului) nu exclude vinovăţia
subiectului. Nici unul din aceste mijloace nu exclude cu totul posibilitatea inoculării
virusului HIV în organismul victimei.
în ce priveşte delimitarea contaminării cu maladia SIDA, săvârşită cu intenţie
indirectă, de contaminarea cu maladia SIDA, săvârşită cu încredere exagerată,
este oportun a se apela la explicaţiile pe care le-am prezentat cu prilejul analizei agravantei
„însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică”.
în legătură cu interpretarea dispoziţiei de la lit.d) şi e) alin.(3) art.171 CP RM, este
409
oportun a se apela la explicaţiile corespunzătoare făcute anterior.1 Violul soldat cu alte

urmări grave (lit.J) alin.(3) art.171 CP RM)
In legea penală nu există nici o dispoziţie în care s-ar defini noţiunea „urmări grave”.
în aceste condiţii, există pericolul real să fie încălcată una din regulile statuate la alin.(2)
art.3 CP RM, conform căreia interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale este
interzisă.
De exemplu, cât priveşte pierderea capacităţii de naştere normală (fără cezariană),
considerăm că aceasta nu poate fi privită drept componentă a noţiunii „alte urmări grave”.
In cazul în care victima violului îşi pierde capacitatea de naştere, se aplică circumstanţa
agravantă stabilită la lit.d) alin.(3) art.171 CP RM Aceasta deoarece pierderea capacităţii
de naştere reprezintă pierderea capacităţii de reproducere, adică se integrează în noţiunea
„pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia”. Deci, trebuie considerată
drept vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Atunci când victima violului îşi păstrează capacitatea de naştere prin cezariană, dar îşi
pierde capacitatea de naştere normală, nu putem vorbi despre pierderea capacităţii de
reproducere. De aceea, invocarea în această ipoteză a noţiunii „alte urmări grave” ar
însemna interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale, deci o încălcare a principiului
legalităţii.
Nici graviditatea extrauterină, nici pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală
normală, de felul lor, nu pot face parte din noţiunea „alte urmări grave”.
Este adevărat că sarcina survenită în urma violului (nu neapărat graviditatea
extrauterină survenită în urma violului) se consideră a fi una dintre indicaţiile sociale
pentru întreruperea cursului sarcinii după primele 12 săptămâni de sar-
Precizăm doar că urmările prejudiciabile, specificate la lit.d) şi e) alin.(3) art.171 CP RM, sunt determinate
cauzal fie de constrângerea fizică sau psihică, fie de însuşi raportul sexual.
Circumstanţele agravante analizate nu se aplică dacă, după săvârşirea violului, victima este lăsată m
primejdie, în rezultat producându-se din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
decesul victimei. în acest caz, calificarea se va face conform alin.(l) art.171 şi lit.a) sau b) alin.(2) art. 163
„Lăsarea în primejdie” din Codul penal.
Aplicarea oricăreia din circumstanţele agravante analizate exclude necesitatea calificării suplimentare
conform art.149 sau art.157 CP RM. Aceasta rezultă din art.l 18 CP RM.
Sub un alt aspect, calificarea faptei de constrângere în scopul realizării raportului sexual, urmate de
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei înainte de începerea raportului sexual, se face
conform art.27 şi lit.d) alin.(3) art.171 CP RM. Calificarea faptei de constrângere în scopul realizării
raportului sexual, urmate de decesul victimei înainte de începerea raportului sexual, se face conform art.27 şi
lit.e) alin.(3) art.171 CP RM.
cină. Totuşi, conform lit.c) alin.(l) art.159 CP RM, numai în prezenţa indicaţiilor
medicale poate fi întreruptă sarcina care depăşeşte 12 săptămâni. Persoana care
întrerupe cursul sarcinii a cărei vârstă depăşeşte 12 săptămâni, conducându-se
exclusiv de indicaţiile sociale, este pasibilă de răspundere penală pentru provocarea
ilegală a avortului.
410
Prin urmare, sarcinii survenite în urma violului (şi, implicit, gravidităţii

extrauterine survenite în urma violului) îi lipseşte pericolul social necesar, astfel
încât să determine agravarea răspunderii pentru viol.
Pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală normală poate presupune
următoarele trei ipoteze: 1) pierderea capacităţii de coabitare şi fecundare (la
persoanele de sex masculin) sau pierderea capacităţii de coabitare şi concepere (la
persoanele de sex feminin); 2) boala psihică, implicând coitofobia (teama
contactului sexual); 3) impotenţa, vaginismul, frigiditatea, dispareunia şi alte
asemenea tulburări de dinamică sexuală, care nu implică pierderea capacităţii de
reproducere, nici boala psihică.
în primele două ipoteze, identificăm prezenţa vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Deci, este funcţională dispoziţia de la lit.d) alin.(3) art.171
CP RM. în cea de-a treia ipoteză, se poate vorbi despre posibilitatea concursului
dintre viol, în formă neagravată, şi vătămarea medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii cauzată din imprudenţă (art.157 CP RM). Insă, dacă după gravitate
tulburările de dinamică sexuală nu ating nici măcar gradul unei vătămări medii a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, calificarea urmează a se face numai conform
alin.(l) art.171 CP RM (în lipsa unor circumstanţe agravante).
Apariţia gravidităţii în cazul contraindicaţiilor medicale pentru naştere nu
poate fi considerată urmare gravă. Chiar şi la lit.d) alin.(l) art.159 CP RM se
menţionează despre contraindicaţiile medicale pentru efectuarea întreruperii
cursului sarcinii, nu despre contraindicaţiile medicale pentru naştere. Dacă apariţia
gravidităţii în cazul contraindicaţiilor medicale pentru naştere ar fi luate în
consideraţie în vederea agravării răspunderii pentru viol, aceasta ar însemna
interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Ceea ce nu putem accepta.
în fine, întreruperea sarcinii este imul dintre indicatorii vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. De aceea, survenirea unei asemenea urmări
implică agravarea răspunderii conform lit.d) alin.(3) art.171 CP RM. Deci, nu
necesită invocarea noţiunii „alte urmări grave”.
în concluzie, noţiunea „alte urmări grave”, specificată la lit.f) alin.(3) art.171
CP RM, constituie o noţiune fără conţinut, inaplicabilă în practică.
§ 2. Acţiuni violente cu caracter sexual
Acţiunile violente cu caracter sexual sunt incriminate la art.172 CP RM într-o

Acţiunile violente cu caracter sexual în varianta-tip sunt incriminate la alin.(l)
art.172 CP RM: homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,
săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de
411
imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

La rândul lor, acţiunile violente cu caracter sexual, în prima lor variantă
agravată, sunt incriminate la alin.(2) art.172 CP RM, atunci când acestea sunt:
- săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(l)
art.172 CP RM (lit.a));
- săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b));
- săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.b 1));
- săvârşite asupra unui membru de familie (lit.b ));
- săvârşite de două sau mai multe persoane (lit.c));
- însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.d));
- însoţite de torturarea victimei (lit.g)).
Acţiunile violente cu caracter sexual, în cea de-a doua variantă agravată, sunt
incriminate la alin.(3) art.172 CP RM, dacă:
- au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că
nu a atins vârsta de 14 ani (lit.a));
- au fost săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea,
protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului (lit.a ));
- au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.b));
- au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (lit.c));
- au provocat din imprudenţă decesul victimei (lit.d));
- au provocat alte urmări grave (lit.e)).
Ceea ce caracterizează infracţiunea prevăzută la art.172 CP RM este că în
locul raportului sexual, care reprezintă manifestarea normală a sexualităţii,
instinctul sexual caută a fi satisfăcut prin acte contrare naturii fireşti a acestora.
Acţiunile violente cu caracter sexual presupun modalităţi anormale, aberante de
satisfacere a instinctului sexual, adeseori vecine cu un comportament patologic.
Deşi în societatea modernă de tip occidental gradul de toleranţă faţă de variatele
aspecte ale comportamentului sexual a sporit considerabil, rămân în continuare o
seamă de forme de manifestare a acestui comportament care simt considerate
nocive, îndeosebi prin influenţa negativă asupra dezvoltării normale din punct
de vedere psihic şi moral a minorilor sau prin lezarea sentimentelor de demnitate şi
decenţă ale cetăţenilor ori în măsura în care ar leza inviolabilitatea sexuală şi
libertatea sexuală a altei persoane.
Denaturând instinctul genetic de procreare, acţiunile violente cu caracter sexual
pot duce la deformarea personalităţii, la conflicte morale, la bulversarea instituţiei
familiei, precum şi la alte grave repercusiuni sociale. Acestea condiţionează
pericolul social major al faptei infracţionale examinate, determinând reacţia
412
energică a legii penale în vederea prevenirii şi combaterii acestei fapte.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM are, de cele
mai dese ori, ca şi în cazul violului, un caracter complex, deoarece acesta îl
constituie: 1) relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală şi libertatea
sexuală a persoanei (obiectul juridic principal)', 2) relaţiile sociale cu privire la
libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei (obiectul
juridic secundar).
în cazul modalităţilor de la lit.b) alin.(2) şi de la lit.a) alin.(3) art.172 CP RM,
obiectul juridic principal al infracţiunii analizate este format din relaţiile sociale cu
privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Doar în cazul în care acţiunea adiacentă, din cadrul infracţiunii prevăzute la
art.172 CP RM, îmbracă modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic
secundar. în această ipoteză, infracţiunea în cauză are un obiect juridic simplu, nu
un obiect juridic complex.
Obiectul material al acţiunilor violente cu caracter sexual îl constituie corpul
persoanei.
Victima în cazul infracţiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcţie de
modalitatea sub care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective. Astfel, în
cazul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM, presupunând realizarea actului de
homosexualitate, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu autorul
infracţiunii. în cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două sau mai multe
persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu persoana care
realizează actul de homosexualitate. în raport cu persoana care realizează
constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită.
în cazul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM, presupunând satisfacerea
poftei sexuale în forme perverse, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală
faţă de autorul infracţiunii. In cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două
sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de
persoana care îşi satisface pofta sexuală în forme perverse.
în raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa
sexuală poate fi aceeaşi.
prejudiciabilă, concretizată în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală: a)
homosexualitatea; b) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse; 2) acţiunea
adiacentă: a) constrângerea fizică; b) constrângerea psihică; c) profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Luând în consideraţie caracterul alternativ al modalităţilor sub care se exprimă
413
acţiunea principală şi acţiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili

îmbinarea acţiunii principale în oricare din modalităţile sale cu acţiunea adiacentă
în oricare din modalităţile sale.
Referindu-ne la acţiunea principală, este necesar a specifica că, în general,
aceasta se exprimă într-o acţiune constând în imitarea raportului sexual, fie într-o
altă acţiune care vizează organele genitale ale bărbatului sau ale femeii ori alte părţi
ale corpului. Aşadar, o astfel de acţiune nu se rezumă doar la „penetrarea sexuală”,
adică la introducerea membrului viril în cavităţile naturale ale altei persoane, pentru
satisfacerea poftei (necesităţii) sexuale. Se au în vedere şi alte acte sau contacte
sexuale care implică organele genitale sau alte părţi ale corpului. 142
Esenţial este că acţiunea principală în contextul infracţiunii prevăzute la art.172
CP RM nu constituie un raport sexual. De aceea, referitor la această acţiune nu
poate fi folosită expresia de tipul,/aport sexual nefiresc”. în caz contrar, vom ajunge
la aplicarea legii penale prin analogie, ceea ce ar reprezenta o gravă încălcare a
principiului legalităţii.
Cât priveşte modalităţile concrete sub care se prezintă acţiunea principală,]
acestea sunt:
a) homosexualitatea, care reprezintă actul sexual dintre persoane având aceeaşi
apartenenţă sexuală:
- introducerea membrului viril al unei persoane de sex masculin în rectul!
altei persoane de sex masculin;
- contactul dintre organele genitale a două persoane de sex feminin; manipu-j
lările cu aceste organe cu ajutorul degetelor mâinilor; alte asemenea acte şi
contacte săvârşite cu ajutorul mâinilor şi al altor părţi ale corpului;
- actele oralo-genitale între persoane de sex masculin sau între persoana de
sex feminin;
142
A se vedea: Ю.Е. Пудовичкин. Ответственность за преступления против несовершеннолетним -
Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, р.218-219.
414
- introducerea de către o persoană de sex masculin a unui mulaj al membru-

lui viril în rectul altei persoane de sex masculin;
- introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al membrului
viril în cavitatea vaginală ori în rectul altei persoane de sex feminin;
- imitarea „penetrării sexuale” pe calea masturbării unei persoane de sex
masculin de către o altă persoană de sex masculin etc.;
b) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, reprezentând xcoract sexual
nefiresc (sub aspect fiziologic) dintre persoane având apartenenţă sexuală diferită,
cu caracter analo-genital, analo-digital, oralo-genital, oralo-anal, faloimitator etc.:
- introducerea membrului viril sau a altor părţi ale corpului persoanei de sex
masculin în rectul unei persoane de sex feminin;
- actul oralo-genital între o persoană de sex masculin şi o persoană de sex
feminin;
- imitarea raportului sexual prin săvârşirea unor fricţiuni cu membrul viril în
spaţiul dintre mamelele persoanei de sex feminin, coapsele, umărul şi
gâtul ei, ori pe suprafaţa abdomenului acesteia;
- introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al membrului
viril sau a unei părţi a corpului său în rectul unei persoane de sex
masculin;
- imitarea „penetrării sexuale” pe calea masturbării unei persoane de sex
masculin de către o persoană de sex feminin (sau viceversa);
- săvârşirea (prin constrângere) a actelor sau a contactelor sus-menţionate de
către două sau mai multe persoane când făptuitorul îşi satisface pofta
(necesitatea) sexuală prin contemplarea celor comise etc.
în unele cazuri este dificil a delimita satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse de alte acţiuni, de natură penală sau nepenală. Astfel, de exemplu,
pettingul (din engleză - mângâiere) reprezintă în esenţa atingerea dintre corpurile
partenerilor sexuali, fără a exista intenţia de penetrare sexuală. Frotajul (de la
„frottage” în limba franceză, ceea ce înseamnă frecare) se exprimă în freca rea
organelor genitale de corpul partenerului sexual. Dacă intenţia făptuitorului este
de a se limita la realizarea pettingului şi frotajului, de regulă, nu putem vorbi
despre satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (în sensul art.172 CP RM),
nici măcar sub formă de tentativă. Spunem „de regulă”, pentru că art.172 CP RM
trebuie aplicat atunci când frotajul se concretizează în imitarea raportului sexual.
în context, reprezintă satisfacere a poftei sexuale în forme perverse săvârşirea
unor fricţiuni cu membrul viril în spaţiul dintre mamelele persoanei de sex
feminin, coapsele, umărul şi gâtul ei, ori pe suprafaţa abdomenului acesteia. în
toate celelalte cazuri, când comportamentul nu poate fi catalogat
415
nici măcar cu aproximaţie ca imitare a raportului sexual, lipseşte temeiul de a

califica cele săvârşite ca satisfacere a poftei sexuale în forme perverse. în astfel de
cazuri, cele săvârşite pot fi calificate eventual ca huliganism, conform art.287 CP
RM sau art.354 din Codul contravenţional.
Totodată, dacă pettingul sau frotajul e săvârşit faţă de o persoană despre care
se ştie cu certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani, există suficiente temeiuri de a
aplica răspunderea penală pentru acţiuni perverse, potrivit art.175 CP RM. Aceasta
dacă pettingul sau frotajul reprezintă scopul în sine al făptuitorului. Dacă însă
aceste manifestări ale vieţii sexuale constituie doar o premisă pentru satisfacerea
poftei sexuale în forme perverse, vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea
prevăzută la art.172 CP RM. Această soluţie este valabilă şi pentru cazul în care
victima are vârsta mai mare de 16 ani. Desigur, art.172 CP RM devine aplicabil
când este săvârşită şi acţiunea adiacentă prevăzută de această normă.
In acelaşi context - al delimitării satisfacerii poftei sexuale în forme perverse
de acţiunile asemănătoare - menţionăm că nu pot fi considerate satisfacere a poftei
sexuale în forme perverse (în sensul art.172 CP RM) actele cu caracter obscen care
presupun prezenţa unei singure persoane (de exemplu, exhibiţionismul,
automasturbaţia) sau prezenţa unei singure persoane şi a unui animal (zoofilia).
Explicaţia constă în aceea că satisfacerea poftei sexuale în forme perverse
întotdeauna are nu doar un obiect material, dar şi o victimă. Infracţiu nea prevăzută
la art.172 CP RM este, în ultimă instanţă, o infracţiune contra persoanei. De aceea,
această infracţiune este de neconceput, dacă lipseşte victima.
în prezenţa unor condiţii suficiente, exhibiţionismul, automasturbaţia sau
zoofilia pot fi calificate ca huliganism, potrivit art.287 CP RM sau art.354 din
Articolul 172 CP RM este inaplicabil şi în cazul altor devieri cu caracter
sexual: fetişism; vampirism; necrofilie; sadism; masochism etc. Astfel, unele din
aceste manifestări atrag răspunderea penală: vampirismul (dacă presupune sorbirea
sângelui victimei) şi sadismul - pentru infracţiunea prevăzută la art.145, 151 sau
152 din Codul penal; necrofilia - pentru profanarea mormintelor (art.222 CP RM,
presupunând ipoteza de profanare a cadavrului). în cazuri de altă natură, cum este
voaierismul, poate fi aplicată răspunderea pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii
persoanei (art.177 CP RM). în alte situaţii, când faptei îi lipseşte gradul şi
caracterul prejudiciabil, iminent unei infracţiuni, nu există în genere temeiul
răspunderii penale (de exemplu, în cazul azoofiliei).
In concluzie trebuie de menţionat că noţiunile „satisfacerea poftei sexuale în
forme perverse” (în sensul art.172 CP RM) şi „perversiunea sexuală”
(ca obiect de cercetare a sexologiei) se intersectează. însă, aceste noţiuni nu se
416
suprapun. De aceea, doar în unele cazuri perversiunea sexuală poate însemna în
acelaşi timp satisfacerea poftei sexuale în forme perverse.
In altă ordine de idei, noţiunile „constrângere fizică”, „constrângere psihică”*
„profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”, care
desemnează modalităţile acţiunii adiacente în contextul infracţiunii prevă zute la
art.172 CP RM, au, în principiu, aceeaşi semnificaţie ca şi noţiunile similare ce
caracterizează modalităţile acţiunii adiacente în contextul violului. De aceea, facem
trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
consideră consumată din momentul începerii acţiunilor cu caracter sexual. La
concret, infracţiunea examinată se consideră consumată dacă au fost traversate
următoarele limite: a) buzele, care delimitează cavitatea bucală - în cazul actului de
felaţie asupra victimei; b) partea anterioară a membrului viril - în cazul actului de
felaţie a victimei asupra făptuitorului c) labiile mari (sau labiile mici, în funcţie de
particularităţile individuale)în cazul penetrării vaginale altei decât raportul sexual;
d) sfincterul exterior al rectului - în cazul penetrării anale.
Dacă fapta concretă va fi săvârşită prin acte succesive de natură diferită (de
exemplu, o penetrare bucală şi apoi una anală), momentul consumării va trebui
considerat cel al primei penetrări. Nicidecum, în prezenţa unei intenţii unice care
stă la baza ambelor penetrări, nu poate fi acceptată soluţia unui concurs de
infracţiuni.
Faptele îndreptate nemijlocit spre realizarea actului de homosexualitate ori spre
satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (dezbrăcarea victimei, imobilizarea ei,
aplicarea violenţei faţă de ea pentru a-i înfrânge rezistenţa etc.), dar care nu au
condus la începerea acţiunilor cu caracter sexual, menţionate mai sus, din cauze ce
nu depind de voinţa făptuitorului, formează tentativa la infracţiunea prevăzută la
art.172 CP RM. Aceste fapte pot constitui tentativa numai dacă au fost întreprinse
în scopul realizării actului de homosexualitate ori al satisfacerii poftei sexuale în
forme perverse. Dacă acţiunile făptuitorului au fost exercitate în alte scopuri,
faptele săvârşite nu pot fi calificate conform art.172 CP RM, ci potrivit art.151,
152, 155, 287 sau altor articole din Codul penal ori potrivit art.78, 354 sau altor
articole din Codul contravenţional).
De exemplu, în practica judiciară, fapta a fost calificată ca tentativă la
infracţiunea prevăzută la art.172 CP RM în cazul următor: în seara zilei de
14.06.2010, deplasăndu-sepe drumul ce ducea din satul Egorovca, raionul Făleşti, spre
staţia de cale ferată Catranâc, T.I. a întâlnit-o pe B.N. şi, apropiindu-se de ea, fără a-i
spune ceva, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feţei.
417
După aceasta, a târât-o forţat în lanul cu grâu, unde a continuat să o lovească, cerându-i
să întreţină cu el un act sexual. Victima se împotrivea, spunându-i că are 17 ani. In timpul
altercaţiei, T.I. a dezbrăcat victima, încercând să întreţină cu ea un act sexual în formă
orală. Când acesta a încercat să introducă membrul viril în cavitatea ei bucală, victima l-a
muşcat pe făptuitor. După aceasta, l-a lovit în regiunea organelor genitale şi a fugit spre
satul Egorovca. Suportând dureri mari, T.I. nu a putut să fugă după fată.
Renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM
urmează a fi considerată temei de liberare de răspundere penală pentru această
infracţiune. în acest caz, persoana poate purta răspundere doar pentru fapta
prejudiciabilă săvârşită efectiv, cu condiţia ca ea conţine elementele constitutive ale
unei infracţiuni.
Nu se consideră renunţare de bunăvoie la săvârşirea acţiunilor violente cu
caracter sexual refuzul de a continua acţiunile prejudiciabile care este determinat de
cauze independente de voinţa făptuitorului.
Dacă, fiind create intenţionat condiţiile pentru săvârşirea infracţiunii, aceasta,
din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu-şi va produce efectul, fapta va fi
calificată conform art.26 şi art.172 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pe lângă dorinţa satisfacerii
poftei (necesităţii) sexuale, motivele infracţiunii se pot concretiza în: năzuinţa de a
înjosi cinstea şi demnitatea victimei; intenţia de a impune victima să îndeplinească
în viitor cerinţele făptuitorului legate de săvârşirea acţiunilor violente cu caracter
sexual, ameninţând-o cu răspândirea unor informaţii defăimătoare; răzbunare;
motive huliganice etc.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani. Trebuie de subliniat că subiectul
infracţiunii analizate poate avea rolul de partener activ sau de partener pasiv în
cadrul actului sau contactului sexual respectiv. Pentru calificarea faptei, o astfel de
circumstanţă este irelevantă.
în privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(2) şi (3) art.172 CP
RM, este admisă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente
ale violului.
§ 3. Hărţuirea sexuală
Articolul 173 CP RM stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de

hărţuire sexuală, adică pentru manifestarea unui comportament fizic, verbal
sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă
neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare cu scopul de a
1 determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter
Sentinţa Judecătoriei raionului Făleşti din 15.07.2010. Dosarul nr.1-103/10. http://jfa.justice.md
sexual nedorite, săvârşite prin ameninţare, constrângere, şantaj.
418
Inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei pot fi lezate

nu doar prin săvârşirea violului sau a acţiunilor violente cu caracter sexual.
Nu mai puţin periculos pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a
relaţiilor sociale este cazul hărţuirii sexuale. In legislaţia penală autohtonă
această faptă a 'fost incriminată relativ recent, urmare a unor probleme cu
care se confruntă societatea noastră, dar şi în intenţia de a armoniza într-o
oarecare măsură legislaţia naţională cu cea europeană. Incriminarea hărţuirii
sexuale se numără printre cele mai recent introduse în codurile penale
europene în scopul combaterii fenomenului destul de răspândit - pretinderea
abuzivă de favoruri sexuale. Hărţuirea sexuală rămâne a fi, de regulă, greu
de probat juridic, deoarece asemenea cazuri se pot situa la limita dintre
realitate şi imaginaţie sau par să devină doar o problemă de percepere şi
receptare a unor semnale, mai mult sau mai puţin subtile.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM are un
caracter complex. Astfel, obiectul juridic principal îl constituie relaţiile
sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a
persoanei. Obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la
libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
De asemenea, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu
privire la onoarea (cinstea) şi demnitatea persoanei.
Prin „onoare” trebuie înţeleasă aprecierea dată calităţilor persoanei de
către societate; prin „demnitate” - autoaprecierea de către persoană a
calităţilor sale.
Infracţiunea de hărţuire sexuală are obiect material în acele cazuri când
acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile analizate se realizează în
formă fizică (de exemplu, pe calea mângâierilor, îmbrăţişărilor etc.).
Victimă a infracţiunii de hărţuire sexuală poate fi orice persoană fizică,
indiferent de apartenenţa sexuală a acesteia.
Chiar dacă nu se face nici o distincţie între persoanele ocrotite, este
evident că incriminarea are în primul rând menirea de a contribui la
eradicarea discriminării faţă de femei. Or, hărţuirea sexuală se manifestă cel
mai frecvent faţă de femei (dar, mai rar, şi faţă de bărbaţi).
prejudiciabilă alcătuită din acţiunea principală şi acţiunea adiacentă.
Acţiunea principală se exprimă în manifestarea unui comportament fizic, verbal
sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă
neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare. La rândul său, acţiunea
adiacentă presupune oricare din următoarele trei modalităţi: a) amenin ţare; b)
constrângere; c) şantaj.
419
Acţiunea principală se poate realiza fizic, verbal sau nonverbal. Sub acest aspect,
procedeele la care recurge făptuitorul sunt variate: oral, în scris, prin semne,
atitudini, gesturi exprimate explicit sau aluziv, direct sau mijlocit, prin apeluri
telefonice sau prin alte mijloace de comunicare la distanţă etc.
Astfel, acţiunea principală se poate concretiza în: prezentarea unor poze,
postere cu caracter ofensiv; trimiterea de e-mail-uri ofensatoare; impunerea de
sarcini fără sens şi care nu fac parte din îndatoririle normale de serviciu sau de
sarcini umilitoare unui angajat; diverse demersuri făcute faţă de victimă, sub formă
de propuneri, avansuri, aluzii, solicitări etc., mai mult sau mai puţin explicite,
eventual însoţite de unele cadouri, atenţii ori înlesniri pe plan profesional sau/şi de
atingeri ale corpului victimei (mângâieri, îmbrăţişări etc.), pentru a determina
victima să acorde favoruri sexuale făptuitorului (în sensul să întreţină cu el
raporturi sexuale sau să accepte alte acţiuni cu caracter sexual) etc. Realizarea
acţiunii principale nu este condiţionată de repetarea actelor de hărţuire, conţinutul
ei putând fi realizat şi printr-un singur act (de exemplu, profesorul pretinde favoruri
sexuale unei studente, sugerându-i că altminteri nu o va promova la examen).
Tocmai de aceea, infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii primului act de
solicitare sau propunere vizând obţinerea de favoruri sexuale.
în sensul art.173 CP RM, comportamentul, care lezează demnitatea persoanei
ori care creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultă-
toare se poate manifesta prin: 1) îngrădirea posibilităţii de exprimare a victimei
(aceasta nu are posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în faţa şefilor ierar-
hici; victima este întreruptă atunci când vorbeşte; colegii împiedică victima să-şi
susţină punctul de vedere; colegii se adresează necuviincios, jignesc victima;
munca victimei şi viaţa personală simt criticate; victimei i se retrage accesul la
utilităţi: telefon, fax, calculator etc.); 2) izolarea victimei (nu se vorbeşte niciodată
cu victima; victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane; victimei i se
atribuie un loc de muncă ce o izolează de colegi; se interzice colegilor să vorbească
cu victima; se ignoră prezenţa fizică a victimei; conducerea îi refuză toate cererile
de întrevedere); 3) desconsiderarea victimei în faţa colegilor (sunt utilizate faţă
4e ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispreţuitoare, ridicarea umerilor etc.);
aictima este vorbită de rău şi se lansează diverse zvonuri despre ea şi acţiunile
d; aceasta este ridiculizată şi considerată bolnavă mintal; sunt atacate convin -
gerile politice sau religioase ale victimei; se glumeşte pe seama originii, naţio-
nalităţii şi vieţii particulare a victimei; se râde de handicapurile sau de fizicul ei.
victima este imitată sau caricaturizată; ţinuta vestimentară a victimei este
criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere; are loc nega-
420
rea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale victimei etc.).

Totodată, nu reprezintă manifestarea unui asemenea comportament: măsu-
rile de penalizare a absenţelor de la lucru; cererea respectării indicatorilor de
performanţă conform standardelor pentru calificarea respectivă; luarea de
măsuri disciplinare; excluderea unui angajat de la realizarea unei sarcini ce
implică cerinţe ocupaţionale specifice pe care angajatul respectiv nu le îndepli-
neşte etc.
Faptul că uneori hărţuirea sexuală este greu de sesizat este determinat şi de
cota ridicată ce-i revine comunicării nonverbale subtile implicate în procesul
hărţuirii. Astfel, limbajul nonverbal, care înseamnă mimică, gestică, intonaţie şi
intensitate a vocii, poziţie a corpului, distanţă zonală, aspect exterior, este foarte
important în hărţuirea sexuală.
De exemplu, un aspect important este distanţa zonală a unei persoane, adică
distanţa dintre două persoane care stau una lângă alta. Această distanţă este
variabilă, în funcţie de zona despre care discutăm: zona publică, zona socială,
zona personală şi zona intimă. Studiile au arătat că pentru zona corporală intimă
distanţa este între 15 şi 46 cm. Intrarea unor persoane străine în această zonă
este sesizată ca deranjantă. In zona intimă se poate pătrunde numai cu acordul
persoanei; intrarea neaşteptată sau cu forţa în această zonă a unei persoane de
sex opus poate fi percepută ca hărţuire sexuală.
Trebuie urmărite şi alte „semne” de posibilă hărţuire sexuală, cum ar fi:
priviri spre anumite zone ale corpului, umezirea repetată a buzelor,
supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de
victimă etc. Aceasta este comunicare nonverbală subtilă, pe baza căreia se poate
incrimina cu greu.
Pentru calificarea faptei în baza art.173 CP RM, este necesar ca
manifestarea comportamentului fizic, verbal sau nonverbal, care lezează
demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută, să fie ostilă,
degradantă, umilitoare sau insultătoare pentru victimă. Astfel, în funcţie de
forma în care se manifestă şi de contextul specific în care apare,
comportamentul în cauză trebuie să producă în detrimentul victimei efecte de
natură psihologică, precum: depresie, anxietate,
şoc, negare, stres, tulburări ale somnului; furie, teamă, frustrare, iritare, instabilitate
emoţională; nesiguranţă, jenă, ruşine; confuzie, neputinţă, tulburări de concentrare,
atacuri de panică; stimă de sine scăzută, neîncredere în capacităţile proprii,
hipersensibilitate; izolare, autoblamare etc.
Nu are importanţă locul (la serviciu sau în altă parte) şi modul (nemijlocit sau
prin mijloace de telecomunicaţie, verbal sau în scris etc.) în care sunt făcute
avansurile adresate victimei de către făptuitor.
în alt context, ameninţarea, constrângerea şi şantajul sunt cele trei modalităţi
alternative ale acţiunii adiacente. Dacă avansurile vizând obţinerea de favoruri
sexuale nu au fost însoţite de realizarea acţiunii adiacente în oricare din modalită ţile
sale, indiferent cât de numeroase, obsedante şi deranjante ar fi pentru aceasta, fapta
nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de hărţuire sexuală.
Modalităţile acţiunii adiacente, nominalizate în dispoziţia art.173 CP RM, sunt
prezentate exhaustiv. Nici o altă modalitate nu poate constitui conţinutul acestei
acţiuni.
Nu este necesar ca ameninţarea, constrângerea sau şantajul să se realizeze într-
o formă deschisă, explicită. Aceste activităţi se pot manifesta şi în forme implicite
de a sugera victimei perspectiva unei consecinţe negative dacă nu ar da curs
avansurilor de natură sexuală ale făptuitorului, ceea ce poate ridica dificultăţi sub
aspect probator.
Prin „ameninţare”, în sensul art.173 CP RM, trebuie de înţeles ameninţarea cu
un rău vizând perspectivele victimei la locul de muncă, de studii etc. (conce-j
dierea, exmatricularea, retrogradarea, nepromovarea, schimbarea activităţii,
diminuări salariale sau neacordarea sporurilor salariale meritate, lipsirea de bursă
etc.). De asemenea, se înţelege ameninţarea de a distruge sau a deteriora bunurile
victimei, de a o răpi etc., cu excepţia acelor tipuri de ameninţare care se pol atesta
în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 172 CP RM.
Prin „constrângere”, în sensul art.173 CP RM, se are în vedere constrângerea
prin profitarea de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victime^]
ori altă constrângere, cu excepţia celei specificate la art.171 şi 172 CP RM.
Interpretând noţiunea „dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a
victimei”, este util să ne adresăm explicaţiilor privind noţiunea similară menţionată
la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM.
Când ne referim la dependenţa victimei faţă de făptuitor, nu contează caii-]
tatea pe care o au victima şi făptuitorul. Important este că dependenţa poată fi pe
verticală, întemeiată pe dominarea unei persoane asupra altei persoana şi, respectiv,
pe subordonarea unei persoane faţă de altă persoană (în plaaJ
administrativ, procesual, profesional, ocupaţional, ambiental etc.). De
asemenea, dependenţa poate fi pe orizontală, când victima şi făptuitorul
beneficiază de acelaşi microstatut social (de exemplu, dependenţa dintre
membrii unei familii care nu sunt ascendenţi sau descendenţi unul faţă de altul;
dependenţa caracteristică relaţiilor nestatutare dintre colegii de cazarmă, de
cămin, de adăpost pentru refugiaţi etc.).
Important este să se stabilească că făptuitorul a profitat de dependenţa
423
victimei faţă de el, adică făptuitorul a folosit conştient starea dificilă în care se
află victima. în acest sens, semnificaţie comportă nu atât starea de dependenţă
(pentru că, în prezenţa ei, exercitarea avansurilor de natură sexuală poate avea
loc şi fără constrângere), cât, mai ales, profitarea de această stare, ca mijloc de
presiune asupra victimei, pentru a o impune să întreţină raporturi sexuale ori
alte acţiuni cu caracter sexual.
Totodată, este irelevant dacă starea de dependenţă a victimei a produs-o
autorul infracţiunii sau un complice al lui, fie o persoană terţă cu totul străină de
faptă, sau chiar victima. Esenţial este că autorul infracţiunii a profitat de această
stare.
Dependenţa de serviciu are loc în cazurile când victima ocupă o funcţie
subordonată făptuitorului sau se supune controlului de serviciu. în acest fel,
constrângerea, profitându-se de dependenţa de serviciu a victimei, presupune -
alternativ sau cumulativ - următoarele ipoteze: 1) crearea la locul de muncă al
victimei a unor condiţii insuportabile, când ea este stigmatizată, marginalizată,
neîntemeiat sancţionată, pusă în faţa unei perspective de a i se acorda o referinţă
negativă etc.; 2) ameninţarea victimei de a-i înrăutăţi situaţia de serviciu pe
calea concedierii, devansării în funcţie, lipsirii de dreptul de a beneficia de
concediu etc. Totodată, dacă persoana nu este îndreptăţită obiectiv să se bucure
de anumite drepturi legate de serviciu, atunci ameninţarea de a priva persoana
de aceste drepturi sau de a nu i le acorda nu va constitui constrângere.
Profitarea de dependenţa materială a victimei constituie constrângere doar
în acele cazuri când făptuitorul ameninţă cu lezarea intereselor victimei, însă
nu-i promite privilegii sau favoruri. Este inadmisibil a raporta la constrângere
cazurile de promitere a unor foloase patrimoniale. Aceasta deoarece întreţinerea
actelor sexuale pentru remunerare trebuie considerată prostituţie, iar nu cedare
în faţa constrângerii. Persoana, solicitată să se prostitueze, are alternativa să
accepte oferta solicitantului sau s-o respingă. Adică, îşi poate dirija în mod liber
voinţa, alegând sau nu calea de procurare a mijloacelor de existenţă care îi este
propusă. într-o astfel de situaţie, lipsind o presiune asupra persoanei, nu putem
atesta constrângerea profitându-se de dependenţa materială a victimei.
în situaţia în care infracţiunea de hărţuire sexuală presupune constrângerea prin
profitarea de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei, aceasta
din urmă poate fi doar o persoană dependentă de făptuitor.
Care trebuie .şă fie calificarea dacă făptuitorul consideră eronat că victima este
dependentă de el, deşi în realitate o asemenea dependenţă nu există? Intr-un astfel de
caz, eroarea de fapt se referă la calitatea victimei infracţiunii, iar eroarea influenţează
424
asupra calificării. La concret, va trebui aplicată răspunderea conform art.27 şi 173 CP

RM. Or, acţiunea făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre săvârşirea hărţuirii
sexuale, profitându-se de dependenţa victimei. Insă, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, această acţiune nu-şi produce efectul scontat, întrucât, în realitate, se
dovedeşte că victima este o persoană care nu depinde de făptuitor.
Prin şantaj, în sensul art.173 CP RM, trebuie de înţeles ameninţarea cu divulgarea
informaţiilor care, devenind notorii, pot prejudicia onoarea şi demnitatea victimei ori
pot fi cauza altor urmări nedorite. Conţinutul unor asemenea informaţii despre victimă
poate privi: practicarea prostituţiei; boala venerică a acesteia; consumul de substanţe
narcotice sau psihotrope; săvârşirea unor ilegalităţi; infidelitatea conjugală etc.
Totodată, la calificare nu are importanţă dacă aceste informaţii sunt mincinoase sau
veridice.
consideră consumată din momentul manifestării unui comportament fizic, verbal sau
nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută,
ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare cu scopul de a determina victima la
raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârşite prin
ameninţare, constrângere, şantaj. La calificare, nu contează dacă făptuitorul a săvârşit
sau nu raporturi sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. însă, această
împrejurare poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Totodată, dacă hărţuirea sexuală a dus la raport sexual altul decât violul sau la
orice alte acte de penetrare vaginală sau anală, comise cu o persoană despre care se
ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani, cele săvârşite urmează a fi calificate
prin concurs în baza art.173 şi 174 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de hărţuire sexuală se exprimă, în primul rând, prin

vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul acestei infracţiuni constă, de cele mai
multe ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.
Scopul infracţiunii este unul special, şi anume: scopul de a determina victima la
raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. 143 în lipsa acestui scop,
nu poate fi admisă calificarea faptei în conformitate cu art.173 CP RM.144
Noţiunea raport sexual are aceeaşi semnificaţie ca şi în cazul infracţiunii de viol.
Prin alte acţiuni cu caracter sexual se înţelege homosexualitatea sau satisfacerea poftei
sexuale în forme perverse, în sensul art.172 CP RM.
Este obligatoriu ca raporturile sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual, a căror
întreţinere o urmăreşte făptuitorul, să fie nedorite. Aceasta înseamnă că infracţiunea
presupune o atitudine neechivocă a victimei de neacceptare a unor asemenea forme de
manifestare a „atenţiei” făptuitorului faţă de ea. In acest plan, ceea ce interesează la
calificare este să lipsească consimţământul victimei; numai aşa poate fi atestată
vătămarea inviolabilităţii sexuale şi a libertăţii sexuale a persoanei. De aceea, din
conduita victimei trebuie să rezulte refuzul categoric de a întreţine raporturi sexuale
ori alte acţiuni cu caracter sexual. Dacă refuzul victimei a fost de circumstanţă (de
formă) şi nu categoric (adică, putea fi interpretat şi în sens de acceptare a raporturilor
sexuale ori a altor acţiuni cu caracter sexual), cele comise nu pot fi calificate conform
art.173 CP RM.
Subiectul acestei infracţiuni este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Apartenenţa sexuală a subiectului nu
importă la calificare.
Nu este indispensabil ca subiectul să aibă o calitate specială. Astfel, este posibil
ca subiectul să aibă o calitate care să-i confere autoritate sau influenţă asupra victimei
în cadrul relaţiilor de la locul de muncă, de studii etc. O asemenea calitate are, de
exemplu, persoana care ocupă o funcţie de conducere (director sau altă funcţie de
conducere, indiferent de denumire, în cadrul unei persoane juridice ori în conducerea
unei autorităţi publice sau instituţii, sau funcţie ierarhică (şef de secţie, maistru, şef de
serviciu, şef de compartiment, redactor-şef
143
Nu este greu de observat că în art.173 CP RM legiuitorul utilizează termenul „şantaj” într-o
accepţie mai îngustă decât cea din art.189 „Şantajul” din Codul penal. Cu alte cuvinte, nu există o
concurenţă dintre o parte şi un întreg între art.189 şi art.173 CP RM. Sunt două norme penale în care
acelaşi termen - „şantaj” — este folosit cu două înţelesuri diferite.
144
Dacă scopul este altul, răspunderea penală, de regulă, nu poate fi aplicată. Oricum, chiar
dacă se va aplica cu titlu de excepţie, se va aplica nu conform art. 173 CP RM, dar în baza lit.c) alin.(2)
art. 150 (când are loc determinarea la sinucidere a unei persoane care se află într-o dependenţă faţă de
făptuitor) sau art. 189 (când cererea cu caracter patrimonial însoţeşte ameninţarea cu răspândirea unor
ştiri defăimătoare despre victimă) din Codul penal.
425
etc.) sau ocupă o poziţie care îi conferă influenţă asupra persoanelor de la un loc de
muncă, de studii etc. (patron, producător, regizor, profesor universitar etc.).
Insă, la fel de posibil este ca hărţuirea sexuală să aibă ca subiect o persoană cu
poziţie egală la locul de muncă, de studii etc. (coleg de serviciu, de grupă) sau chiar
o persoană aflată într-o poziţie de inferioritate, ori o persoană care nu este legată de
victimă prin relaţii de muncă, de studii etc.
Dacă o persoană cu funcţie de răspundere a săvârşit fapta de hărţuire sexuală
prin folosirea situaţiei de serviciu, ea urmează a fi trasă la răspundere conform
art.327 CP RM (fără calificare suplimentară potrivit art.173 CP RM).
Secţiunea III. Infracţiuni contra inviolabilităţii

sexuale a minorilor
§ 1. Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit
vârsta de 16 ani
La articolul 174 CP RM legiuitorul stabileşte, la alineatul (1), răspunderea

pentru raportul sexual altul decât violul, precum şi pentru orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală, comise cu o persoană despre care se ştia cu certi-
tudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Raţiunea acestei incriminări constă în faptul că începerea vieţii sexuale la o
vârstă timpurie, când minorul nu este suficient dezvoltat din punct de vedere fizic şi
psihic, poate avea consecinţe nefaste asupra dezvoltării sale fizice, psihice şi
morale ulterioare. Inviolabilitatea sexuală a minorilor constituie o condiţie
importantă a dezvoltării sexuale normale a acestora.
Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, dar mai ales
alte acte de penetrare vaginală sau anală săvârşite asupra unei asemenea persoane,
poate avea grave repercusiuni de ordin psihosocial. Deseori, devenind maturi,
copiii traumatizaţi sexual se evidenţiază printr-un respect redus faţă de propria
persoană, printr-un simţ hipertrofiat al culpei şi ruşinii, prin înstrăinare în raport cu
alte persoane, prin înclinaţia spre alcoolism şi narcomanie, fiind predispuşi spre
sinucidere şi victimizare. Nu este exclus ca astfel de persoane să comporte un
potenţial pericol pentru alţii pentru tot restul vieţii.
De asemenea, incriminarea faptei prevăzute la art.174 CP RM urmăreşte
prevenirea şi combaterea abuzurilor sexuale contra minorilor, cunoscute sub
denumirea mediatică generică de „pedofilie”, inclusiv a „turismului pedofil”. i
426

relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanelor care nu au
împlinit vârsta de 16 ani.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă corpul persoanei.
Victimă a acestei infracţiuni poate fi numai persoana, de sex feminin sau
masculin, care la momentul săvârşirii infracţiunii nu are împlinită vârsta de 16 ani.
La calificare nu are importanţă gradul de maturizare sexuală a victimei.
Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la
momentul comiterii infracţiunii victima nu a atins vârsta de 16 ani. Această
certitudine se poate datora cunoaşterii anterioare a victimei, aspectului exterior al
acesteia, manierei de conduită a victimei etc.
în ipoteza infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta
de 16 ani este stabilită doar limita maximă a vârstei victimei. Totuşi, identificarea
limitei minime a acestei vârste are importanţă în planul delimitării acestei fapte
infracţionale de infracţiunea de viol şi cea de acţiuni violente cu caracter sexual,
presupunând profitarea de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa. Se va
realiza componenţa infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM numai dacă actul
sexual corespunzător a fost perceput adecvat de către victimă. Numai dacă victima
a înţeles semnificaţia actului la care a fost supusă; cu alte cuvinte, numai dacă a
avut discernământ. Cu cât mai redusă este vârsta victimei, cu atât creşte
posibilitatea lipsei discernământului. De aceea, urmează a se stabili în concret, de la
caz la caz, dacă victima a avut sau nu discernământ, fără a se putea fixa în mod
abstract, pe cale doctrinară sau judiciară, o limită minimă a vârstei acesteia ca
element de referinţă.
Doar în rezultatul examinării tuturor circumstanţelor faptei se poate stabili dacă
victima a înţeles semnificaţia celor ce i se întâmplă. Trebuie luate în consideraţie
depoziţiile victimei, ale părinţilor sau persoanelor subrogatorii, ale pedagogilor sau
ale altor persoane care pot evalua dezvoltarea intelectuală a victimei. în cazurile
necesare, urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize psihologice judiciare, cu
implicarea specialiştilor în psihopedagogie.
Drept concluzie, în cazul raportului sexual sau al oricărui alt act de penetrare
vaginală sau anală, exprimarea consimţământului de către victima care nu a
împlinit vârsta de 16 ani are un caracter dualist: 1) consimţământul univoc,
presupunând discernământul, la a cărui temelie se poate afla curiozitatea victimei,
interesul material sau atracţia sexuală din partea ei; 2) consimţământul aparent,
presupunând lipsa discernământului, care constă în neîmpotrivirea victimei, din
427
cauză că ea nu înţelege semnificaţia celor ce i se întâmplă.

Prima ipoteză este caracteristică infracţiunii specificate la art.174 CP RM. Cea
de-a doua ipoteză este valabilă în cazul copiilor de vârstă fragedă. Consimţământul
aparent al acestora nu are nici o relevanţă juridică, iar făptuitorul este conştient de
acest fapt. De aceea, raportul sexual sau oricare alt act de penetrare vaginală sau
anală, săvârşit cil o persoană de vârstă fragedă, trebuie calificat potrivit lit.b) alin.(3)
art.171 sau lit.a) alin.(3) art.172 CP RM. în astfel de cazuri, există toţi indicii pentru a
recunoaşte că făptuitorul a profitat de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.
prejudiciabilă, manifestată prin acţiune. Această acţiune poate îmbrăca oricare din
modalităţile următoare: 1) raportul sexual; 2) orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală.
Noţiunea de raport sexual, desemnând prima modalitate, nu necesită a fi
caracterizată, deoarece a fost definită cu ocazia analizei infracţiunii prevăzute la
art.171 CP RM.1 i
Noţiunea „orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”, desemnând cea de-a
doua modalitate, lei intersectează atât cu noţiunea „homosexualitate” (utilizată în
art.172 CP RM), cât şi cu noţiunile „satisfacerea poftei sexuale în forme perverse”
(utilizată în art.172 CP RM) şi „acţiuni cu caracter sexual” {utilizată în art.173 CP
RM). Se intersectează, de vreme ce presupune săvârşirea doar a acelor acte sexuale
care implică penetrarea. Dar, penetrarea nu de orice natură: numai penetrarea vaginală
sau anală. La concret, se au în vedere actele analo-genitale, analo-digitale, vagino-
digitale, faloimitatoare, zooimita- toare etc. (de exemplu, introducerea membrului
viril sau a altor părţi ale corpului unei persoane de sex masculin în rectul altei
persoane de sex masculin; introducerea membrului viril sau a altor părţi ale corpului
persoanei de sex masculin în rectul persoanei de sex feminin; introducerea de către o
persoană de sex masculin a unui mulaj al membrului viril în rectul altei persoane de
sex masculin; introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al
membrului viril în cavitatea vaginală ori în rectul altei persoane de sex feminin;
introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al
în dispoziţia de la art.174 CP RM legiuitorul a optat pentru formula „raportul sexual altul decât violul”.
Probabil, astfel s-a dorit să Jfîe.utilizat procedeul brevitatis,âusa: într-o exprimare mai concisă să şe
sugereze că, în sensul art.174 CP RM, raportul sexual este realizat nu în aceleaşi circumstanţe ca
raportul sexual în sensul art. 17i CP RM. Exprimarea este însă defectuoasă, pentru că creează falsa
impresie că ,/aportul sexual” şi „yiolul” sunt noţiuni echivalente; pentru că poate duce la ideea că
raportul sexual poate fi atestat şi în cazul altor infracţiuni (de exemplu, In cazul infracţiunii prevăzute la
art.Iii,CP RM).
428
membrului viril sau a unei părţi a corpului în rectul unei persoane de sex masculin;
folosirea de către făptuitor, în calitate de instrumente de penetrare, a unor animale
etc.).
Nu intră sub incidenţa noţiunii „orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”
actele sexuale care nu implică penetrarea: contactul dintre organele genitale a două
persoane de sex feminin; manipulările cu aceste organe cu ajutorul degetelor
mâinilor; imitarea raportului sexual prin săvârşirea unor fricţiuni cu membrul viril în
spaţiul dintre mamelele femeii, coapsele, umărul şi gâtul ei ori pe suprafaţa
abdomenului acesteia; masturbarea unei persoane de sex masculin de către o persoană
de sex feminin (sau viceversa) ori a unei persoane de sex masculin de către o altă
persoană de sex masculin etc. în asemenea situaţii, nu este posibilă aplicarea art.174
CP RM.
Nu se raportează la această noţiune nici actele de penetrare bucală (introducerea
de către o persoană de sex masculin a membrului viril în cavitatea bucală a unei
persoane de sex feminin; actele oralo-genitale între persoanele de sex masculin). Este
regretabil că tocmai asemenea acte de penetrare au rămas în afara sferei de aplicare a
art.174 CP RM. Este bizară şi reproşabilă concepţia legiuitorului de a nu recunoaşte
pericolul social al actelor de penetrare bucală săvârşite în privinţa persoanelor care nu
au atins vârsta de 16 ani. Nedumereşte că asemenea acte sunt diferenţiate absolut
artificial şi alogic de actele de penetrare vaginală sau anală săvârşite în privinţa
persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. Doar în aceste situaţii diferenţiate
victimele minore suportă aceleaşi repercusiuni de ordin psihosocial. Actele de
penetrare bucală, săvârşite în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani,
rămân în afara cadrului legal, deoarece nu intră sub incidenţa nici unei norme de
drept care stabileşte răspundere juridică.
In concluzie, sintagma orice alte acte de penetrare vaginală sau anală trebuie
interpretată în felul următor:
1) nu se referă la raportul sexual;
2) nu se identifică, ci doar se intersectează cu sintagmele „satisfacerea poftei
sexuale în forme perverse” şi „acţiuni cu caracter sexual”, precum şi cu
termenul „homosexualitate”;
3) presupune o penetrare cu conotaţii sexuale;
4) se concretizează doar în penetrarea vaginală sau anală;
5) nu se poate concretiza în penetrare bucală.
Sub incidenţa dispoziţiei de la art.174 CP RM nimeresc numai raportul sexual şi
orice alte acte de penetrare vaginală sau anală, care au fost săvârşite cu
429
consimţământul victimei, în lipsa unei constrângeri explicite sau implicite.145

consideră consumată din momentul începerii raportului sexual sau a altor acte de
penetrare vaginală sau anală.
Cu referire la raportul sexual altul decât violul sau la acte de penetrare vaginală,
comise cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16
ani, se are în vedere momentul introducerii depline sau parţiale a membrului viril ori a
unei alte părţi a corpului, sau a unui alt obiect în cavitatea vaginală. în ipoteza dată,
infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM se va considera consumată dacă au fost
traversate limitele labiilor mari (sau labiilor mici, în funcţie de particularităţile
individuale). Pentru a considera, în această ipoteză, infracţiunea consumată nu este
obligatorie confirmarea deflorării sau a gravidităţii victimei de sex feminin sau a
făptuitoarei.
în ce priveşte actele de penetrare anală, comise cu o persoană despre care se ştia
cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, infracţiunea în cauză se va considera
consumată dacă au fost traversate limitele sfincterului exterior al rectului.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se exprimă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul infracţiunii se concretizează, de cele
mai dese ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.
momentul comiterii infracţiunii victima nu a atins vârsta de 16 ani. Această
certitudine se poate datora: cunoaşterii anterioare a victimei; aspectului exterior al
acesteia; manierei de conduită a victimei etc.
Subiectul faptei infracţionale incriminate la art.174 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Ca
subiect poate evolua o persoană de sex masculin sau o persoană de sex feminin.
La alin.(2) art.174 CP RM este stabilit un caz de liberare de răspundere penală:
„Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin.(l) nu este pasibilă de
145
Adoptarea art.173 „Hărţuirea sexuală” din Codul penal a avut ca efect restrângerea sferei de aplicare
a art.174 CP RM. Din momentul intrării în vigoare a amendamentelor respective la legea penală, nu se
mai poate susţine că se aplică art.174 CP RM în cazul raportului sexual sau al oricărui alt act de
penetrare vaginală sau anală, care au fost săvârşite prin ameninţarea victimei de a-i distruge sau a-i
deteriora bunurile (mobile sau imobile), sau prin orice alt gen de constrângere explicită sau implicită (cu
excepţia celei specificate în textul art.171 şi 172 CP RM). în astfel de cazuri este aplicabil art.173 CP
RM.
430
răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi
dezvoltarea fizică şi psihică”.
Această dispoziţie legală este aplicabilă numai dacă sunt întrunite cumulativ
trei condiţii:
1) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte vârsta;
2) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea
fizică;
3) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea
psihică;
Dacă lipseşte măcar una din aceste condiţii, făptuitorul nu va putea beneficia de
liberarea de răspundere penală.
Prezenţa ultimelor două condiţii poate fi atestată pe calea expertizei, ceea ce
îngreunează aplicarea art.174 CP RM şi generează posibilitatea interpretării
duplicitare a prevederilor lui, cu nedorite deraieri spre încălcarea principiului
legalităţii.
§ 2. Acţiuni perverse
La art.175 CP RM este stabilită răspunderea pentru săvârşirea de acţiuni

perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de
16 ani.
Pericolul social al infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM constă în pri-
mejduirea dezvoltării fizice şi psihice normale a minorilor, în depravarea lor
morală, în dezvoltarea la ei a unor reprezentări eronate despre viaţa sexuală, iar
uneori - a unor deviaţii de la normele fireşti ale vieţii sexuale. Legea penală
incriminează numai acţiunile perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu
certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani, având în vedere faptul că, din cauza
insuficientei maturizări psihice, persoanele care nu au atins vârsta de 16 ani sunt
mai uşor influenţabile, iar preocuparea accentuată pentru aspectele vieţii sexuale şi
începerea vieţii sexuale de la o vârstă timpurie, fără a putea discerne adecvat
semnificaţia actelor sexuale, poate avea efecte profund dăunătoare asupra
dezvoltării lor fizice şi psihice, dar şi asupra societăţii prin riscul sporit de comitere
a unor agresiuni sexuale. Curiozitatea inerentă vârstei, receptivitatea sporită
condiţionată de starea psihofizică a minorului, influenţa făptuitorului, toate acestea
fac să crească pericolul social al acţiunilor perverse, reclamând reacţia penală
adecvată împotriva acestei fapte.
431
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl formează relaţiile sociale

privind inviolabilitatea sexuală a persoanei având vârsta de până la 16 ani.
persoanei.
Victimă a acestei infracţiuni poate fi numai persoana, de sex feminin sau
masculin, care la momentul săvârşirii infracţiunii nu are împlinită vârsta de 16 ani.
momentul comiterii infracţiunii victima nu a atins vârsta de 16 ani.
Latura obiectivă a infracţiunii incriminate la art.175 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă concretizată în acţiuni perverse.
Articolul 175 CP RM se aplică pentru săvârşirea de acţiuni cu caracter sexual,
altele decât raportul sexual, homosexualitatea, satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse, precum şi a oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală (de exemplu,
dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale făptuitorului în prezenţa victimei;
dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale victimei, însoţită de contemplarea,
pipăirea, apropierea, atingerea acestora; realizarea raportului sexual sau a actului de
homosexualitate ori satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, în condiţii ca
victima să poată urmări aceste acţiuni; discuţiile cu caracter obscen şi cinic purtate
cu victima referitor la viaţa sexuală; audierea împreună cu victima a înregistrărilor
cu caracter pornografic; vizionarea împreună cu victima a imaginilor de orice gen
cu acelaşi conţinut; lecturarea împreună cu victima a literaturii cu conţinut
pornografic etc.).
De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că au fost săvârşite acţiuni
perverse în următorul caz: R. V, locuitor al тип. Bălţi, tată a trei copii minori, profitând
de circumstanţa că soţia nu era acasă, s-a dezbrăcat în faţa fiicei sale, А. V, în vârstă de 11
ani, demonstrându-i organele genitale. El conştientiza că prin acţiunile sale perverteşte o
persoană care nu a atins vârsta de 16 ani şi îşi dorea aceasta.
Pentru calificarea faptei în baza art.175 CP RM nu contează dacă acţiunile
perverse sunt comise asupra victimei sau în prezenţa victimei. Este obligatoriu să
existe consimţământul univoc al victimei şi să nu se exercite o constrângere -
explicită sau implicită - asupra acesteia. în caz contrar, fapta poate fi calificată
conform art. 171-173 CP RM. De exemplu, dacă pettingul sau frotajul e săvârşit
faţă de o persoană despre care se ştie cu certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani,
există suficiente temeiuri de a aplica răspunderea penală pentru acţiuni perverse,
potrivit art.175 CP RM. Aceasta dacă pettingul sau frotajul reprezintă scopul în sine
al făptuitorului.
1
www.csj.md
432
Capitolul V. INFRACŢIUNI PRIVIND VIAŢA SEXUALA
Dacă însă aceste manifestări ale vieţii sexuale constituie doar o premisă pentru
satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, vom fi în prezenţa tentativei la
infracţiunea prevăzută la art. 172 CP RM.
Acţiunile perverse asupra victimei (cu excepţia altor acţiuni cu caracter sexual),
precum şi acţiunile perverse în prezenţa victimei, pot fi săvârşite şi în absenţa
consimţământului univoc al victimei. Dacă, în această ipoteză, faţă de victimă se
exercită o constrângere (de exemplu, este forţată să-şi dezgolească organele
genitale, fie este imobilizată pentru ca făptuitorul s-o poată palpa, sau este ţinută
încuiată într-o încăpere în care îi sunt demonstrate filme pornografice etc,), cele
comise necesită a fi calificate prin concurs: potrivit art.175 şi, în funcţie de
circumstanţele concrete ale cazului, art. 151, 152, 155, 166 sau altele din Codul
penal.
Acţiunile perverse presupunând discuţii cu caracter obscen şi cinic purtate cu
victima, audierea de către făptuitor şi victimă a înregistrărilor cu conţinut
pornografic, vizionarea imaginilor de orice gen cu acelaşi conţinut, lecturarea
literaturii cu conţinut pornografic etc. trebuie deosebite de infracţiunea de porno-
grafie infantilă (art.208 CP RM). Deosebirea constă în aceea că, în cazul infracţiunii
prevăzute la art.175 CP RM.'’victima nu poate fi protagonistul reprezentărilor
pornografice. Ea are un cu totul alt rol: de spectator, ascultător, cititor, privitor, de
martor al reprezentărilor, înregistrărilor, creaţiilor cu caracter pornografic etc.
La fel, acţiunile perverse urmează a fi deosebite de comercializarea sau
difuzarea produselor pornografice, acţiuni specificate la art.90 din Codul contra-
venţional. Deosebirea dintre cele două fapte constă în motivul infracţiunii. De
regulă, în cazul acţiunilor contravenţionale prevăzute la art.90 din Codul
contravenţional, interesul material este motivul ce-1 ghidează pe făptuitor. Nu
năzuinţa de a-1 iniţia pe minor în detaliile vieţii sexuale, nu năzuinţa de a-şi
satisface necesităţile sexuale.
consideră consumată din momentul începerii acţiunilor perverse.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diferite: năzuinţa
făptuitorului de a-1 iniţia pe minor în detaliile vieţii sexuale, în vederea exploatării
lui sexuale pe viitor; năzuinţa de a-şi satisface necesităţile sexuale etc.
Subiect al infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani. Ca
433
Capitolul VI
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR

POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI
CONSTITUTIONALE ALE CETĂTENILOR //
1. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra drepturilor

politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor
2. Infracţiuni contra principiului egalităţii şi drepturilor politice ale cetăţenilor
— încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
~ încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
— împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale
- falsificarea rezultatelor votării
— violarea dreptului la libertatea întrunirilor
, -* atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
3. Infracţiuni contra drepturilor de muncă ale cetăţenilor
- încălcarea regulilor de protecţie a muncii
4. Infracţiuni contra drepturilor civile ale cetăţenilor:
— încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
- violarea dreptului la secretul corespondenţei
- violarea de domiciliu
51 Infracţiuni contra drepturilor culturale ale cetăţenilor
- încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
— încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială
** declaraţiile intenţionat false în documentele de înregistrare ce ţin de protecţia
proprietăţii intelectuale
Secţiunea I, Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile

infracţiunilor contra drepturilor politice, de
muncă şi altor drepturi constituţionale ale
cetăţenilor
în conformitate cu alin.(3) art.l din Constituţia Republicii Moldova, Republica
Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi
libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Capitolele I şi II din Titlul II al
Constituţiei concretizează şi dezvoltă aserţiunea din alin.(3) art.l privind vocaţia de
valoare supremă a drepturilor şi libertăţilor omului.
439
In acest mod, se recunoaşte că respectarea deplină a drepturilor şi a libertăţilor

fundamentale ale omului este o condiţie necesară asigurării unui viitor prosper în
cadrul unei Europe unite. Apărarea drepturilor omului reprezintă baza societăţii
civile democratice. Neglijarea acestor drepturi, în discordanţă cu angajamentele
asumate în domeniul dimensiunii umane, constituie cauza principală de instabilitate
şi conflicte în societate, fiind incompatibilă cu aspiraţiile pro-europene ale unei
naţiuni.
în context, este necesar de menţionat că, în conformitate cu Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului naţional de
acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014, nr.90 din 12.05.201 f,
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt prerogative conferite de
dreptul naţional şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ în
raporturile sale cu comunitatea şi cu statul, ce dau expresie unor valori sociale
fundamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a
unor aspiraţii legitime în contextul economico-social, politic, cultural şi istoric al
societăţii. Protecţia drepturilor omului, prin instrumente juridice de transpunere a
acestor drepturi în prevederi legale, a devenit un imperativ şi pentru Republica
Moldova care, după declararea suveranităţii şi independenţei sale, a ratificat
numeroase documente cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului,
deschizând calea spre un sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului.
Pornind de la faptul că instrumentele juridice internaţionale prescriu standarde
minime de protecţie a drepturilor omului, aceasta nu împiedică statul să
reglementeze mai larg unele drepturi sau libertăţi. Situaţia drepturilor omului în
Republica Moldova a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat la
capitolul cadru normativ. Cu toate acestea, asigurarea respectării efective a
drepturilor omului rămâne a fi o provocare ce solicită eforturi considerabile.
Respectul pentru drepturile omului este o componentă esenţială şi, totodată, o
condiţie indispensabilă a unei dezvoltări durabile. Astfel, problematica drepturilor
omului se află în atenţia opiniei publice mondiale, reprezentând şi una din
principalele preocupări ale guvernării. Pentru edificarea unei veritabile societăţi
bazate pe principii democratice, unde demnitatea omului, drepturile şi lib ertăţile
lui, libera dezvoltare a personalităţii sale constituie valori supreme, statul, în
calitate de promotor al acestor valori, are legitimitatea şi obligaţia de a întreprinde
măsuri constructive destinate consolidării protecţiei drepturilor omului pentru
prosperarea întregii societăţi.
1
440
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE
CETĂŢENILOR
în sistemul de garanţii ale drepturilor şi libertăţilor omului un loc important

aparţine apărării juridico-penale a acestor valori. Astfel, conform art.2 CP RM,
legea penală apără, împotriva infracţiunilor, inclusiv, drepturile şi libertăţile
persoanei. în corespundere cu această prevedere, în art.176-1853 din Capitolul V al
Părţii Speciale a Codului penal este stabilită răspunderea penală pentru cele mai
periculoase, din punct de vedere social, încălcări ale drepturilor constituţionale ale
cetăţenilor.
Cu privire la sintagma „drepturi constituţionale ale cetăţenilor”, subliniem că
aceasta este folosită într-un sens convenţional, cu o semnificaţie mai mult de
prescurtare terminologică, deoarece, în fapt, prin această denumire se înţelege, în
egală măsură, şi libertăţile inerente, proprii tuturor persoanelor, prevăzute în
Constituţie. Vorbind, deci, despre drepturile constituţionale ale cetăţeanului, vom
înţelege, de regulă, drepturile şi libertăţile persoanelor - cetăţeni ai Republicii
Moldova, cetăţeni străini sau apatrizi - care sunt statuate în textul Constituţiei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute de Capitolul V al Părţii
Speciale a Codului penal îl constituie relaţiile sociale cu privire la realizar ea
drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. Obiectul juridic special îl formează relaţiile
sociale cu privire la realizarea unui drept constituţional concret al cetăţeanului, care
simt lezate prin săvârşirea unei sau altei infracţiuni. De exemplu, relaţiile sociale cu
privire la realizarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor suferă atingere în
ipoteza infracţiunii specificate la art.176 CP RM; relaţiile sociale cu privire la
realizarea dreptului la viaţa intimă, familială şi privată simt vătămate în cazul
infracţiunii prevăzute la art.177 CP RM; relaţiile sociale cu privire la realizarea
dreptului la secretul corespondenţei simt lezate în ipoteza infracţiunii specificate la
art.178 CP RM; relaţiile sociale cu privire la realizarea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului suferă atingere în cazul infracţiunii prevăzute la art.179 CP RM etc.
în unele componenţe de infracţiuni este necesară stabilirea obiectului material,
scrisori, telegrame, colete sau alte trimiteri poştale (în cazul infracţiunii prevăzute
la art.178 CP RM); localurile secţiilor de votare, urnele de vot, documentele
electorale sau corpul persoanei (în cazul infracţiunii specificate la art.181 CP RM);
corpul persoanei (în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.c) alin.(l) şi la lit.b) şi d)
alin.(2) art.184 CP RM); mijloacele tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a
drepturilor conexe (în ipoteza infracţiunii specificate la lit.f) alin.(l) art.185 1 CP
RM) etc.
în cazul aceloraşi sau altor infracţiuni, este cazul să vorbim despre un obiect
imaterial. De exemplu, obiectul imaterial îl reprezintă: informaţiile, ocrotite de lege,
despre viaţa personală ce constituie secretul personal sau familial al altei
persoane (în cazul infracţiunii prevăzute la art.177 CP RM); convorbirile
441
telefonice sau înştiinţările telegrafice (în cazul faptei infracţionale specificate la

art.178 CP RM); informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, securi-
tatea publică sau protecţia mediului (în ipoteza infracţiunii specificate la art.180
CP RM); obiectele dreptului de autor sau ale drepturilor conexe; drepturile
subiective violate a căror valoare se exprimă în proporţii mari (în cazul
infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM); informaţiile privind
invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de plantă sau
topografia circuitului integrat; dreptul de a fi considerat autor al invenţiei, al
modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă
ori al topografiei circuitului integrat (în ipoteza faptei infracţionale prevăzute la
alin.(l) art.185 2 CP RM) etc.
Unele infracţiuni reclamă calitatea specială a victimei: elector sau membru al
organului electoral (în cazul faptei infracţionale specificate la art.181 CP RM);
oricare persoană ce organizează întrunirea sau participă la aceasta (în cazul
infracţiunii prevăzute la art.184 CP RM); solicitantul de protecţie a obiectului de
proprietate intelectuală (în cazul infracţiunii specificate la art.185 3 CP RM) etc.
Prin prisma laturii obiective a infracţiunilor contra drepturilor politice, de
muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor, trebuie să menţionăm că
majoritatea componenţelor date de infracţiuni sunt formale. In unele cazuri, ele
sunt construite ca materiale (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.180, 183,
alin.(2) art.185 1, art.1852 sau altele din Codul penal). în cazul infracţiunilor
prevăzute la art.176 şi la art.185 CP RM se poate vorbi despre combinarea
indicilor unei componenţe de infracţiune materiale cu indicii unei componenţe de
infracţiune formale. în situaţia unor componenţe de infracţiuni în general formale,
anumite modalităţi agravate îmbracă forma unei componenţe de infracţiune
materiale (de exemplu, modalităţile specificate la lit.b), d) şi e) art.181, la lit.c) şi
d) alin.(2) art.184 CP RM).
O parte din infracţiunile din Capitolul V al Părţii Speciale a Codului penal
sunt săvârşite pe calea acţiunii sau inacţiunii. în alte cazuri, fapta prejudiciabilă
îmbracă numai forma acţiunii (în ipoteza faptelor infracţionale prevăzute la 177,
178, 182, IS5 1 -IS5 3 CP RM).
în ipoteza unor infracţiuni, este obligatorie stabilirea mijloacelor de săvârşiiej
a infracţiunii: mass-media, utilizată la săvârşirea infracţiunii prevăzute la lita)
alin.(2) art.177 CP RM; mijloacele tehnice speciale destinate pentru obţinerea
ascunsă a informaţiei, care simt utilizate la comiterea infracţiunilor specificatei la
alinul1) art.177 şi la lit.b) alin.(2) art.178 CP RM; armele sau alte obiect» care au
servit drept armă ori care au fost special adaptate pentru vătămarea] integrităţii
corporale sau a sănătăţii, aplicate la comiterea faptei infracţionale prevăzute la
442
CETĂŢENILOR
lit.a) alin.(2) art.184 CP RM etc.

Pentru a intra sub incidenţa art.176-1853 CP RM, faptele descrise în aceste
norme trebuie să fie executate în condiţii de ilegalitate. Cu această ocazie, este
necesar să consemnăm că, în conformitate cu art.54 din Constituţie, nu este
ilegală restrângerea exerciţiului unui drept, dacă aceasta se face în interesele
securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii
publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării
drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării
informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
Totodată, restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o
şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunile prevăzute la art.176-
1853 CP RM se caracterizează prin intenţie: numai directă - în situaţia în care
componenţa de infracţiune este formală; directă sau indirectă — în cazul când
componenţa de infracţiune este materială.
în raport cu urmările prejudiciabile ale unor infracţiuni, făptuitorul manifestă
imprudenţă (de exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.d), e) art.181,
art.183, lit.d) alin.(2) art.184 CP RM).
Subiectul infracţiunilor contra drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi
constituţionale ale cetăţenilor este persoana fizică responsabilă care la momen tul
în cazul unor componenţe de infracţiuni, este necesară prezenţa subiectului
special: persoana cu funcţie de răspundere (lit.a) art.176, lit.a) alin.(l) art.184 CP
RM); persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală (lit.b) alin.(2)
art.177, lit.a) alin.(3) art.179 CP RM); persoana care realizează votarea (alin.(l)
art.182 CP RM) etc. în anumite situaţii, subiectul trebuie să aibă o dublă calitate
specială: 1) persoană cu funcţie de răspundere şi 2) persoană care este un furnizor
de informaţii sau reprezintă un furnizor de informaţii (în ipoteza infracţiunii
prevăzute la art.180 CP RM); 1) persoană cu funcţie de răspundere sau persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie ne-
statală şi 2) persoană în ale cărei atribuţii intră asigurarea respectării regulilor de
protecţie a muncii în cadrul unităţii respective (în cazul infracţiunii specificate la
art.183 CP RM).
în ipoteza unor infracţiuni, subiect poate fi şi persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice). Se au în vedere infracţiunile prevăzute la alin.(2) art.177,
art.1851, alin.(2)-(7) art.1852, art.1853 CP RM.
In urma trecerii în revistă a elementelor constitutive ale infracţiunilor
443
prevăzute în Capitolul V din Partea Specială a Codului penal, putem

formula următoarea definiţie a noţiunii acestor infracţiuni: prin „ infracţiuni contra
drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor” se înţelege faptele
socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care lezează prin excelenţă relaţiile sociale cu privire
la realizarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, răspunderea pentru care se prevede în
art.176-1853 CP RM.
Punând la bază diferenţierea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor,
care rezultă din titulatura Capitolului V din Partea Specială a Codului
penal, precum şi din clasificarea drepturilor omului, care reiese din
concepţia Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale şi a Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice146, putem distinge următoarele patru tipuri ale infracţiunilor
prevăzute de capitolul nominalizat:
1) infracţiuni contra principiului egalităţii şi drepturilor politice ale
cetăţenilor (prevăzute la art.176,180, 181, 182, 184 şi 185 CP RM):
2) infracţiuni contra drepturilor de muncă ale cetăţenilor (prevăzută la
art.183 CP RM);
3) infracţiuni contra drepturilor civile ale cetăţenilor (prevăzute la
146
Ibidem, p.32-49.
Luarea în consideraţie a documentelor internaţionale menţionate conduce la conturarea următoarelor categorii
de drepturi ale omului:
1) drepturi civile, în cadrul cărora se includ, în primul rând, dreptul la viaţă, la libertate şi inviolabilitatea
persoanei. Aici sunt cuprinse: dreptul de a nu fi supus la tortură, de a nu fi ţinut în sclavie; de a nu fi arestat,
reţinut sau expulzat în mod arbitrar; de a nu fi constrâns la executarea unei munci forţate sau obligatorii; de a nu
fi privat de libertate decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege; dreptul
oricărui individ arestat de a fi informat asupra motivelor arestării, de a fi judecat într-un interval rezonabil de
timp; dreptul la apărare, la recurs etc. Alte principale drepturi civile sunt: dreptul la egală ocrotire a legii;
egalitatea in drepturi între bărbat şi femeie; dreptul la cetăţenie; dreptul de a se căsători şi a întemeia o familie;
dreptul de a nu fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familie, la domiciliu sau în
corespondenţă; dreptul la protecţia legii împotriva unei atingeri ilegale aduse onoarei sau reputaţiei persoanei;
2) drepturi politice, care includ: dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei, care implică dreptul de
exprimare a opiniilor; dreptul de întrunire paşnică; dreptul la liberă circulaţie (alegerea domiciliului, părăsirea şi
reîntoarcerea în ţară); dreptul de a participa la conducerea statului (de a alege şi de a fi ales, de a avea acces în
funcţii publice); dreptul la azil;
3) drepturi economice şi sociale: dreptul la muncă, inclusiv dreptul la libera alegere a muncii, la condiţii
drepte şi prielnice de muncă; dreptul la retribuţie egală; dreptul la odihnă şi timp liber; dreptul la securitatea şi
igiena muncii; dreptul la concediu plătit; dreptul la promovare profesională; dreptul la asigurare socială; dreptul
mamelor la ocrotire socială şi al copiilor şi adolescenţilor la ocrotire specială; dreptul la sănătate (de a se bucura
de cea mai bună sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge);
4) drepturi culturale: dreptul la educaţie; dreptul de a participa la viaţa culturală; dreptul de a beneficia de
progresul tehnic şi aplicaţiile sale; dreptul persoanei de a beneficia de protecţia drepturilor patrimoniale şi
nepatrimoniale decurgând din creaţiile sale.
444
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
4) art.177, 178 şi 179 CP RM);

4) infracţiuni contra drepturilor culturale ale cetăţenilor (prevăzute la art.l85 1-
3
185 CPRM).
Secţiunea II. Infracţiuni contra principiului

egalităţii şi drepturilor politice ale
cetăţenilor
§ 1. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
La art.176 CP RM este prevăzută răspunderea pentru încălcarea drepturilor şi

libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în dependenţă de
sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine
naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice
altă situaţie:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile.
în conformitate cu art.14 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertăţilor
recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire
bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte
opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere,
naştere sau orice altă situaţie. De asemenea, conform alin.(2) art.16 din Constituţie,
toţi cetăţenii Republicii Moldova simt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
Respectarea drepturilor omului constituie esenţa unei societăţi democratice,
pentru că nu poate exista democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea
unor valori recunoscute universal. Prin respectarea principiului egalităţii în drepturi
se exclude discriminarea. Egalitatea este opusul discriminării, deoarece
discriminarea reprezintă o excludere, limitare sau avantajare, care este îndreptată
sau poate duce la suprimarea sau încălcarea recunoaşterii, deţinerii sau beneficierii
egale de drepturile omului în sfera politicii sau economiei, în domeniul social sau
cultural ori în orice altă sferă a vieţii sociale. Principiul egalităţii reprezintă un pilon
important al politicii sociale, iar egalitatea oportunităţilor reprezintă cadrul necesar
realizării politicii sociale la nivel naţional şi european. Existenţa normelor, inclusiv
a unor norme penale, care impun garanţii eficiente împotriva discriminării şi
practicilor discriminatorii este absolut necesară într-o societate democratică.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.176 CP RM îl constituie 445
relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.16 din Constituţie, a

principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
De regulă, încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu presupune prezenţa
obligatorie a unui obiect material. Totuşi, dacă această încălcare presupune şi o
influenţare directă asupra corpului persoanei, atunci acesta va forma obiectul
material al infracţiunii în cauză.
In general, victimă a infracţiunii prevăzute la art.176 CP RM poate fi orice
persoană, indiferent dacă este cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean al unui alt
stat sau apatrid. Totuşi, âşa cum se va putea vedea mai jos, în unele situaţii,
tratamentele diferenţiate, care se bazează pe criterii obiective şi rezonabile, pot avea
ca efect restrângerea cercului de Victime ale infracţiunii specificate la art.176 CP
RM.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include: a) fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiunea sau în inacţiunea de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor,
garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în dependenţă de sex, rasă, culoare,
limbă, religie, opinii politice său orice alte opinii, origine naţională sau socială,
apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie; b)
urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii considerabile (semn
alternativ obligatoriu); c) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile (semn alternativ obligatoriu).
încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin
alte legi, poate îmbrăca o formă activă sau pasivă. în cazul formei active, fapta
prejudiciabilă se exprimă în acţiune, şi anume: în crearea unor piedici pentru
realizarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor. în ipoteza formei pasive, fapta
prejudiciabilă se exprimă în inacţiune, când victimei nu i se oferă posibilitatea de a-
şi realiza drepturile în mod egal cu ceilalţi,' deşi făptuitorul putea şi trebuia să-i
ofere această posibilitate.
Esenţa ambelor forme specificate constă în limitarea, directă sau indirectă, a
drepturilor persoanelor, la: angajarea sau disponibilizarea la (din) muncă;
soluţionarea problemelor locative; înmatricularea sau exmatricularea la (din)
instituţia de învăţământ; propunerea de înlesniri financiare sau de alt gen etc. J
Principiul egalităţii în drepturi reclamă ca situaţiile egale să fie tratate egal, iar
situaţiile inegale - diferit. De aceea, nu se va atesta o încălcare în sensul art.176 CP
RM, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă. Nu constituie discriminare
tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii obiective şi rezonabile. De
exemplu, conform alin.(2) art.6 al Legii cetăţeniei Republicii
Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.06.2000 , numai
446
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a alege şi de a fi aleşi, de a ocupa funcţii

ce implică exercitarea autorităţii publice şi de a participa la referendum, în modul
stabilit de lege. De asemenea, potrivit alin.(4) art.6 al Legii Republicii Moldova
privind partidele politice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
21.12.2007147, nu pot fi membri ai partidelor politice persoanele cărora, conform
prevederilor legale, le este interzisă participarea la activităţi cu caracter politic.
Asemenea justificări obiective şi rezonabile, în exercitarea unui sau altui drept
aparţinând persoanei, pot fi stabilite şi de alte acte normative.
Ideea care se desprinde din toate aceste prevederi normative este că a distinge
nu înseamnă a discrimina, pentru că există situaţii ale căror particularităţi impun a fi
tratate diferenţiat. 148 Egalitatea în drepturi trebuie privită în contextul aceluiaşi
statut social special, în contextul trăsăturilor ce caracterizează o categorie
determinată de persoane. Exercitarea drepturilor, stabilite de anumite acte
normative, priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile. în alţi termeni,
deosebirea în tratament pe baza unuia din criteriile ocrotite nu poate reprezenta o
discriminare, în cazul în care, de exemplu, datorită naturii activităţilor ocupa-
ţionale particulare sau a contextului în care se manifestă, o asemenea caracteristică
constituie o cerinţă profesională autentică şi decisivă, cu condiţia ca obiectivul să
fie legitim, iar cerinţa să fie proporţională. In toate celelalte cazuri, oricare
diferenţiere va însemna o discriminare, deci o inegalitate în drepturi.
Nu intră sub incidenţa art.176 CP RM nici aşa-numitele „acţiuni afirmative”,
adică acele acţiuni speciale temporare de accelerare a obţinerii unei egalităţi reale
între persoane, cu intenţia de a fi eliminate sau prevenite toate formele de
discriminare ori dezavantajele ce rezultă din atitudinile, comportamentele şi
structurile existente. Pentru excluderea discriminării pot fi dezvoltate strategii
menite să asigure egalitatea de şanse în domenii în care au fost în mod sistema tic
subreprezentate persoanele ce fac parte din grupurile supuse discriminării. Aceste
strategii nu presupun o „discriminare inversă”, ci au menirea să asigure egalitatea
de şanse pentru toţi, indiferent de grupul căruia îi aparţin. Acţiunile afirmative
presupun, pe de o parte, recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile
respective, iar, pe de altă parte, elaborarea, promovarea de politici şi practici care
ajută la depăşirea dificultăţilor.
147
148
J.Velu, R.Ergec. La Convention europeenne des droits de l’homme. - Bruxelles:
Bruylant, 1990, p. 117.
447
In acest plan, nu trebuie considerate discriminatorii: protecţia specială a
copiilor fără părinţi, a minorilor şi a persoanelor cu dizabilităţi, prevăzută de lege;
măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor care aparţin minorităţilor
etnice, religioase şi lingvistice şi a dreptului lor de a exista şi de a se dezvolta, în
mod individual sau în mod colectiv, împreună cu restul membrilor grupurilor din
care fac parte, a culturii lor, precum şi a dreptului de a profesa şi practica religia
lor, de a folosi limba lor etc.
în altă privinţă, după cum reiese din art.176 CP RM, se are în vedere încălcarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care sunt garantate nu doar prin Constituţie, dar
şi prin alte legi.
Cadrul legislativ naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legisla tive
care interzic discriminarea pe criteriu de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la
0 minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie, care are ca scop
restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, exercitării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau a drepturilor recunoscute de
lege, în domeniile politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale
vieţii publice.
Astfel, în scopul asigurării exercitării în condiţii egale a drepturilor de către
femei şi bărbaţi în sferele politică, economică, socială, culturală, în alte sfere ale
vieţii, precum şi în scopul prevenirii sau eliminării tuturor formelor de discriminare
după criteriul de sex, la 09.02.2006 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat
Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi. în special, în conformitate cu această lege: se consideră discriminatorii şi
sunt interzise acţiunile care limitează sau exclud sub orice aspect tratarea egală a
femeilor şi bărbaţilor (alin.(4) art.5); pentru încălcarea prevederilor legislaţiei în
materie de egalitate între femei şi bărbaţi, subiectele raporturilor juridice care au
comis acţiuni de discriminare după criteriul de sex poartă răspundere conform
legislaţiei (alin.(2) art.24).
De asemenea, conform lit.b) pct.6 din Codul de etică şi deontologie al poliţis-
tului (aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova la 10.05.2006) 149,
conduita profesională a poliţistului se bazează pe principiile egalităţii, imparţia-
lităţii şi nediscriminării, ceea ce presupune că, în îndeplinirea atribuţiilor
profesionale, poliţistul aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleaşi
măsuri pentru situaţii similare de încălcare a normelor protejate de lege, fără a fi
influenţat de considerente etnice, de naţionalitate, rasă, religie, opinie politică
149
448
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ $1 ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE
CETĂŢENILOR
sau orice altă opinie, vârstă, sex, orientare sexuală, avere, origine naţională,
socială sau decurgând din orice altă situaţiei
în Legea Republicii Moldova cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.02.2007, 1 un întreg capitol -
Capitolul VI - este dedicat interzicerii discriminării persoanelor pe temei de infecţie
HIV/SIDA în cele mai variate Situaţii: interzicerea discriminării la locul de muncă
şi de învăţământ; restricţii la efectuarea unei călătorii şi la alegerea reşedinţei;
interzicerea discriminării în instituţiile medico-sanitare şi balneare publice,
departamentale şi private; interzicerea discriminării privind accesul la servicii de
asigurare, de creditare şi de acordare a împrumuturilor. Potrivit art.27 din Legea cu
privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA, nerespectarea de către conducătorii
întreprinderilor, indiferent de forma juridică de organizare sau tipul d e proprietate,
ai instituţiilor preşcolare şi de învăţământ, ai instituţiilor medico-sanitare şi balneare
publice, departamentale şi private a drepturilor persoanelor cu statut HIV pozitiv;’
precum şi lezarea intereselor lor atrag după sine răspunderea conducătorilor în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Prin alte legi trebuie de înţeles, inclusiv, pactele şi tratatele în materie de
drepturi ale omului la care Republica Moldova este parte.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de la art.176 CP RM, când
aceasta nu este săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere, se cere survenirea
daunelor în proporţii considerabile. în corespundere cu alin.(2) art.126 CP RM,
caracterul considerabil al daunei cauzate, în cazul prejudicierii anumitor drepturi, se
stabileşte luându-se în consideraţie gradul lezării acestor drepturi.
Dacă cele comise nu implică producerea urmărilor prejudiciabile sub formă de
daune în proporţii considerabile, nu este exclus ca făptuitorul să fie tras la
răspundere conform art.346 „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei
sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” din Codul penal.
Infracţiunea de încălcare a egalităţii în drepturi a cetăţenilor poate fi o
infracţiune materială (în condiţiile enunţate la lit.b) art.176 CP RM) sau o
infractiune formală (în condiţiile enunţate la lit.a) art.176 CP RM). Aceasta deloc
nu înseamnă că dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţie de
răspundere, ea nu poate să se soldeze cu daune în proporţii considerabile.
Această infracţiune se consideră consumată din momentul producerii daunelor
în proporţii considerabile (în ipoteza specificată la lit.b) art.176 CP RM) sau din
momentul încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie
şi prin alte legi (în ipoteza specificată la lit.a) art.176 CP RM).
prin
1 intenţie.
Monitorul înRepublicii
Oficii al ipotezaMoldova,
în care fapta
2007, se soldează cu daune în proporţii
nr.54-56.
449
considerabile, intenţia poate fi directă sau indirectă. Dacă fapta nu implică

producerea unei asemenea urmări prejudiciabile, însă este săvârşită de o per soană
cu funcţie de răspundere, intenţia este directă.
Este obligatoriu ca infracţiunea prevăzută la art.176 CP RM să aibă la bază un
motiv de discriminare. Discriminarea trebuie să aibă ca temei una din trăsături ce o
caracterizează pe victimă: sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opiniile politice sau
orice alte opinii, originea naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate
naţională, averea, naşterea sau orice altă situaţie.
Prin orice alte opinii se are în vedere: opinia deputatului exprimată în exercitarea
mandatului; opinia separată a judecătorului; opinia ziaristului exprimată într-o
emisiune sau într-o publicaţie etc.
Prin orice altă situaţie se înţelege: situaţia participanţilor la cel de-al doilea
război mondial, care au luptat de o parte sau alta a frontului; pluralitatea sau
unicitatea cetăţeniei; moştenirea genetică a persoanei; participarea cetăţeanului la
activitatea unei sau altei asociaţii obşteşti ori apartenenţa lui la un sindicat sau altul
etc.
Lista motivelor de discriminare din dispoziţia art.176 CP RM nu are un
caracter exhaustiv. în consecinţă, nu trebuie să existe interpretări a contrario în ce
priveşte încălcarea drepturilor şi libertăţilor pe motive neincluse în listă.
Subiectul infracţiunii în cauză este persoana fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul poate avea
calitatea specială de persoană cu funcţie de răspundere (lit.a) art.176 CP RM). în
această ipoteză, nu mai este necesară calificarea suplimentară conform art.327 CP
RM.
§ 2. încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 180 CP RM stabileşte răspunderea pentru încălcarea intenţionată de

către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale de asigurare şi de
realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în proporţii
considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat
informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la
protecţia mediului.
în acord cu art.10 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, dreptul la libertatea de exprimare cuprinde, printre altele,
libertatea de a primi informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a
ţine seama de frontiere. De asemenea, conform art.34 al Constituţiei, dreptul
450
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ $1 ALTOR DREPTURI CONSTfTUTIONALE ALE
CETĂŢENILOR
persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit;

autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de
interes personal; dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de
protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională; mijloacele de informare publică, de
stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice;
mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii.
Informaţia este considerată cea mai importantă resursă pe baza căreia se iau
deciziile într-o societate democratică. Pentru cetăţean, dreptul la informaţie
reprezintă nu doar posibilitatea, dreptul de a accepta informaţia, dar şi aptitudinea
juridică de a pretinde o informaţie de calitate, conformă cu criteriile adevărului şi
onestităţii, implicând obligaţia corelativă ce revine statului de a asigura cadrul
material şi juridic necesar realizării liberului acces la orice informaţie de interes
public.
Tocmai accesul la informaţie este cel care: a) contribuie la sensibilizarea
cetăţenilor faţă de „subiectul public” şi faţă de participarea la procesul decizional în
domenii de interes comun, formându-le o opinie asupra stării societăţii în care
trăiesc şi asupra autorităţilor care îi guvernează. O atare participare cetăţenească
este spre beneficiul tuturor. O autoritate administrativă operând într-un context de
accesibilitate va fi mult mai eficientă, deoarece ştie că rezultatul muncii sale ar
putea fi examinat de către toţi şi, prin urmare, mai bine înţeles. Ea realizează
responsabilitatea pentru acţiunile sale inadecvate; b) poate contribui la evitarea
devierilor din partea autorităţilor administrative, prea des favorizate prin ceea ce
numim „cultura tainei”. Această „cultură” trebuie să fie înlocuită pr intr-o cultură de
accesibilitate, indispensabilă pentru afirmarea legitimităţii autorităţii administrative
în calitatea sa de serviciu public, pentru dezvoltarea unor raporturi de încredere
între autorităţile publice şi cetăţeni şi pentru supravegherea integrităţii
funcţionarilor, astfel evitând riscul corupţiei.
Toate acestea vin să demonstreze însemnătatea protejării dreptului la infor-
maţie prin intermediul art.180 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii de încălcare intenţionată a legislaţiei
privind accesul la informaţie îl formează relaţiile sociale cu privire la realiza rea, în
conformitate cu art.34 al Constituţiei, a dreptului la informaţie.
în general, prin informaţii se are în vedere cunoştinţele despre persoane,
subiecte, fapte, evenimente, fenomene, procese, obiecte, situaţii şi idei (în cores-
pundere cu Legea Republicii Moldova cu privire la informatizare şi resursele
informaţionale de stat, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.2003 150).
451
Totuşi, numai informaţiile de interes public (în terminologia utilizată la alin.(8)

art.8 din Legea Republicii Moldova privind accesul la informaţie, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2000151) - adică informaţiile referitoare la
ocrotirea sănătăţii populaţiei, securitatea publică sau protecţia mediului - pot
reprezenta obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.180 CP RM.
Astfel, de exemplu, potrivit art.6 al Legii Republicii Moldova cu privire la
libertatea de exprimare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 23.04.2010 ,
orice persoană are libertatea de a primi informaţii de interes public prin intermediul
mass-media; apărarea onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale nu poate prevala
asupra libertăţii publicului de a primi informaţii de interes public. De asemenea,
conform alin.(l) art.23 al Legii sindicatelor, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 07.07.2000152, sindicatele sunt în drept să primească gratuit informaţie de
la autorităţile administraţiei publice, patroni şi asociaţiile lor în problemele ce ţin,
inclusiv, de starea mediului înconjurător şi de ocrotirea sănătăţii. Potrivit alin.(2)
art.27 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, persoanele fizice au
dreptul să obţină informaţii complete şi veridice cu privire la: aspecte de activitate cu
impact potenţial asupra sănătăţii publice; măsurile de sănătate publică întreprinse şi
rezultatele acestora; siguranţa produselor şi serviciilor. Conform art.39 al Legii
Republicii Moldova privind securitatea biologică, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 21.12.2001 5, procedura de autorizare a activităţilor de introducere
deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic şi a produselor
rezultate din astfel de organisme este publică; în termen de 10 zile de la data primirii
notificării, Comisia Naţională pentru Securitate Biologică va informa publicul despre
aceasta, specificând modalităţile prin care se poate obţine informaţia. Potrivit lit.b)
art.31 al Legii Republicii Moldova privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare şi radiologice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2006 ,
persoanele fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova au dreptul la informare
veridică, operativă şi competentă despre situaţia radiologică (nucleară).
Informaţiile ce nu sunt de interes public nu pot să reprezinte obiectul imaterial al
infracţiunii de încălcare intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie.
150
151
152
452
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE. DE MUNCA $1 ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE
CETĂŢENILOR
Dacă se încalcă dreptul de acces la informaţii, care nu sunt de interes public, aplicabil
este nu art.180 CP RM, dar art.71 „încălcarea legislaţiei privind accesul la informaţie
şi cu privire la petiţionare” din Codul contravenţional: încălcarea de către persoana cu
funcţie de răspundere a dispoziţiilor legale privind accesul la informaţie şi cu privire
la petiţionare (alin.(l)); prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date vădit eronate
(alin.(2)).
De exemplu, este aplicabil art.71 din Codul contravenţional în cazul încălcării
dreptului la informaţie al pacientului şi al rudelor sale, care solicită informaţii despre
starea sănătăţii acestuia; al persoanei suferinde de tulburări psihice sau al
reprezentantului ei legal, care solicită informaţii despre starea sănătăţii psihice şi
despre asistenţa psihiatrică acordată; al persoanei care solicită informaţii asupra
sănătăţii sale reproductive şi planificării familiale; al persoanei care solicită, de la
organele securităţii statului, informaţii asupra problemelor ce ţin de interesele ei
personale etc.).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.180 CP RM include: a) fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau în inacţiunea de încălcare a procedurii legale
de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie; b) urmările
prejudiciabile sub forma daunelor în proporţii considerabile aduse drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanei; c) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Acţiunea de încălcare a procedurii legale de asigurare şi de realizare a dreptului
de acces la informaţie se exprimă în: prelungirea neîntemeiată a termenului de
furnizare a informaţiei; prezentarea necorespunzătoare a informaţiei solicitate;
atribuirea neîntemeiată a informaţiei la categoria informaţiilor care conţin secrete de
stat, secrete comerciale sau la categoria informaţiilor confidenţiale; secretizarea
neîntemeiată a unor informaţii 153; punerea la dispoziţie a unei informaţii false sau
153
De exemplu, conform anexei la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Nomenclatorului persoanelor cu funcţii de răspundere cu împuterniciri de atribuire a informaţiilor la
secret de stat, nr.449 din 16.06.2011*, au dreptul să atribuie informaţiile la secret de stat: Preşedintele
Republicii Moldova; Preşedintele Parlamentului; Prim-ministrul; membrii Guvernului; Secretarul
general al Guvernului; Preşedintele Curţii Constituţionale; Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie;
Preşedintele Curţii de Conturi; Procurorul General; Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei;
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate; Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
Directorul Serviciului de Stat de Curieri Speciali; Directorul general al Administraţiei de Stat a Aviaţiei
Civile; Directorul general al S.A. „Moldtelecom”; Preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;
conducătorii altor autorităţi administrative centrale prevăzute în art.24 al Legii Republicii Moldova cu
privire la Guvern, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 31.05.1990 (Veştile Sovietului
Suprem şi ale Guvernului RS.S. Moldoveneşti, 1990, nr.8); conducătorii autorităţilor publice centrale şi
locale, alte persoane juridice de drept public şi privat învestite să dispună de informaţiile atribuite la
secret de stat, în conformitate cu prevederile Nomenclatorului informaţiilor atribuite la secret de stat,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.411 din 25.05.2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2010, nr.83-84).
453
incomplete etc.
Inacţiunea de încălcare a procedurii legale de asigurare şi de realizare a
dreptului de acces la informaţie poate consta în: refuzul neîntemeiat de a primi şi
înregistra cererea de solicitare a informaţiei; refuzul de a asigura accesul liber şi
necondiţionat la registrele publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţii;
neprezentarea informaţiilor solicitate etc. 154
Este esenţial ca încălcarea procedurii de asigurare şi de realizare a dreptului
de acces la informaţie să aibă im caracter ilegal. în legătură cu aceasta, vom
consemna că, în conformitate cu prevederile Legii privind accesul la informaţie,
nu pot fi impuse restricţii libertăţii de informare, decât dacă furnizorul de infor-
maţii poate demonstra că:
1) restricţia este reglementată prin lege organică;
2) restricţia este necesară într-o societate democratică pentru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau pentru protecţia securităţii
naţionale;
3) prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decât prejudi-
ciul adus interesului public în cunoaşterea informaţiei.
Accesul la informaţii nu poate fi îngrădit, cu excepţia:
1) informaţiilor ce constituie secret de stat, reglementate prin lege organică şi
calificate ca informaţii protejate de stat, în domeniul activităţii militare, econo-
mice, tehnico-ştiinţifice, de politică externă, de recunoaştere, de contrainformaţii
şi al activităţii operative de investigaţii, a căror răspândire, divulgare, pierdere,
sustragere poate periclita securitatea statului;
2) informaţiilor confidenţiale din domeniul afacerilor, prezentate instituţiilor
publice cu titlu de confidenţialitate, reglementate de legislaţia privin d secretul
comercial, şi care ţin de producţie, tehnologie, administrare, finanţe, de altă acti-
vitate a vieţii economice, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate aduce
atingere intereselor întreprinzătorilor;
3) informaţiilor ce ţin de activitatea operativă şi de urmărire penală a orga-
nelor de resort, dar numai în cazurile în care divulgarea acestor informaţii ar
putea prejudicia urmărirea penală, interveni în desfăşurarea unui proces de
judecată, lipsi persoana de dreptul la o judecare corectă şi imparţială a cazului său
ori dacă ar pune în pericol viaţa sau securitatea fizică a oricărei persoane —
aspecte reglementate de legislaţie;
4) informaţiilor ce reflectă rezultatele finale sau intermediare ale unor
investigaţii ştiinţifice şi tehnice şi a căror divulgare privează autorii investigaţiilor
154
Atragem atenţia că împiedicarea ilegală de către o persoană cu funcţie de răspundere a accesului
la documentele din Fondul arhivistic intră sub incidenţa art.72 din Codul contravenţional.
454
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POUTICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE
CETĂŢENILOR
de prioritatea de publicare sau influenţează negativ exercitarea altor drepturi

protejate prin lege.
Dacă accesul la informaţiile solicitate este parţial limitat, furnizorii de
informaţii sunt obligaţi să prezinte solicitanţilor părţile documentului, accesul la
care nu conţine restricţii conform legislaţiei, indicându-se în locurile porţiunilor
omise una din următoarele sintagme: „secret de stat”, „secret comercial”,
„informaţie confidenţială despre persoană”. Refuzul accesului la informaţie, la
părţile respective ale documentului se întocmeşte cu respectarea prevederilor art.19
al Legii privind accesul la informaţie. 155
în cazul în care lipseşte temeiul legal de îngrădire a realizării dreptului la
informaţie, devine aplicabil art.180 CP RM.
Menţionăm că se va aplica nu art.180 CP RM, dar art.225 CP RM în ipoteza
tăinuirii datelor sau prezentării intenţionate de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a
datelor neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare
radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de
poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: îmbolnăvirea în masă a
oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul persoanei; alte urmări grave.
Infracţiunea de încălcare intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii
daunei în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
victimei.
Dacă fapta de încălcare intenţionată a legislaţiei privind accesul la informa ţie
nu implică producerea unor asemenea urmări, răspunderea poate fi aplicată în
conformitate cu art.71 din Codul contravenţional.
prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii pot fi: excesul de zel; frica
de a fi sancţionat de conducător; răzbunarea; ura socială, naţională, rasială sau
religioasă etc.
155
Conform art. 19 al Legii privind accesul la informaţie, refuzul de a furniza o informaţie sau un
document oficial va fi făcut în scris, indicându-se data întocmirii refuzului, numele persoanei
responsabile, motivul refuzului, fâcându-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul,
numărul, data adoptării, sursa publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul, precum şi procedura de
recurs al refuzului, inclusiv termenul de prescripţie; furnizorii de informaţii nu pot fi obligaţi să
prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate.
455
Subiectul infracţiunii de încălcare a procedurii legale de asigurare şi de realizare

a dreptului de acces la informaţie este persoana fizică responsabilă care la
In afară de aceasta, subiectului trebuie să-i aparţină o dublă calitate specială:
1) persoană cu funcţie de răspundere; 2) persoană care este un furnizor de
informaţii sau reprezintă un furnizor de informaţii.
De exemplu, conform alin.(2) art.5 al Legii privind accesul la informaţie,
furnizorii de informaţii sunt posesorii informaţiilor oficiale, obligaţi să le furnizeze
solicitanţilor în condiţiile legii, adică:
a) autorităţile publice centrale şi locale - autorităţile administraţiei de stat
prevăzute în Constituţia Republicii Moldova, şi anume: Parlamentul, Preşedintele
Republicii Moldova, Guvernul, administraţia publică, autoritatea judecătorească;
b) instituţiile publice centrale şi locale - organizaţiile fondate de către stat în
persoana autorităţilor publice şi finanţate de la bugetul de stat, care au ca scop
efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale şi a altor atribuţii cu caracter
necomercial;
c) persoanele fizice şi juridice care, în baza legii sau a contractului cu auto-
ritatea publică ori instituţia publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii
publice şi culeg, selectează, posedă, păstrează, dispun de informaţii oficiale.
O persoană juridică nu poate fi subiect al infracţiunii specificate la art.180 CP
RM.
§ 3. împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a

activităţii organelor electorale
La art.181 CP RM este prevăzută răspunderea penală pentru împiedicarea prin

orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau pentru împiedicarea
activităţii organelor electorale:
a) săvârşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice
mijloc şi în orice formă;
b) săvârşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave.
Dreptul la alegeri libere şi-a primit consacrarea în sistemul european de
protecţie a drepturilor omului prin Protocolul nr. l adiţional la Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Potrivit
art.3 al acestuia, înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale
rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a
opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. In acelaşi registru, în
art.38 al Constituţiei se stabileşte: voinţa poporului constituie baza puterii de stat;
această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin
sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat; cetăţenii Republicii
Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor
inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege; dreptul
de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în
condiţiile legii.
Alegerile sunt unul dintre cele mai importante instrumente cu ajutorul cărora
cetăţenii pot influenţa procesul decizional public. In acest scop, statul trebuie sa
garanteze dreptul fiecărui cetăţean de a participa la luarea deciziilor publice, în
acest sens, există o serie de acţiuni şi condiţii care trebuie întreprinse sau
îndeplinite: dreptul de a vota în alegeri şi la referendum trebuie stabilit prin lege;
Constituţia şi legile trebuie să prevadă instrumente eficace prin care indivizii să-şi
exercite dreptul de participare la viaţa publică; orice restricţionare a dreptului de
vot şi a dreptului de a fi ales trebuie realizată în baza unor criterii argumentabile şi
obiective; persoanele cu drept de vot trebuie să aibă libertatea deplină de alegere
asupra concurenţilor; alegerile trebuie să fie organizate periodic, în baza unui cadru
legislativ care să garanteze exercitarea efectivă a dreptului de vot şi a dreptului de a
fi ales.
Atunci când instrumentele extrapenale devin ineficiente în asigurarea realizării
dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, intervine legea penală. Articolul 181 CP
RM este una dintre reglementările aplicate în acest scop.
Obiectul juridic special al infracţiunii de împiedicare a exercitării libere a
dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale este un obiect juridic
complex. Astfel, obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
realizarea, în conformitate cu art.38 din Constituţie, a dreptului de vot şi a dreptului
de a fi ales. 156 Obiectul juridic secundar are un caracter alternativ, în funcţie de
modalitatea concretă a infracţiunii, specificată la lit.a)-e) art.181 CP RM, şi poate
consta din relaţiile sociale cu privire la:
156
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, în sensul art.38 din Constituţie, nu trebuie confundat cu alte
drepturi, în sensul acestei norme constituţionale, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales se exercită cu
ocazia alegerilor Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova, a autorităţilor administraţiei
publice locale, precum şi în contextul referendumurilor. Nu se are în vedere dreptul de vot şi dreptul
de a fi ales privite în alte ipostaze (de exemplu, dreptul de vot al acţionarilor unei întreprinderi,
dreptul de a fi ales în organele de conducere ale unei întreprinderi etc.).
458
CETĂŢENILOR
a) securitatea publică sau realizarea, în conformitate cu art.27 din Constituţie,

a dreptului la liberă circulaţie;
b) posesia asupra urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) libertatea psihică a persoanei;
d) sănătatea persoanei;
e) alte valori sociale.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.181 CP RM este format, după
caz, din: localul secţiei de votare; urnele de vot; documentele electorale; corpul
persoanei etc.
Prin localul secţiei de votare se înţelege imobilul în care îşi desfăşoară activitatea
biroul electoral al secţiei de votare, cu prilejul alegerilor Parlamentului, în
autorităţile administraţiei publice locale, sau cu ocazia desfăşurării referendumului.
In cazul alegerii Preşedintelui Republicii Moldova, localul secţiei de votare trebuie
considerat însuşi sediul Parlamentului Republicii Moldova.
Prin urnă de vot se are în vedere cutia prevăzută cu deschizătură îngustă, pe
unde se introduc buletinele de vot. 2
Prin documente electorale se înţelege actele care confirmă un fapt de natură
electorală sau un drept electoral, ori prin care se recunoaşte o obligaţie electorală,
ori se identifică, în scopuri electorale, o persoană juridică sau o persoană fizică (de
exemplu, lista electorală (listă ce cuprinde toţi cetăţenii cu drept de vot care
domiciliază sau îşi au reşedinţa în raza unei secţii de votare), lista de subscripţie
(lista cu semnături ale alegătorilor care susţin un oarecare candidat la alegeri sau
iniţierea referendumului), buletinul de vot (imprimatul cuprinzând numele sau
denumirea concurenţilor la o alegere, cu ajutorul căruia alegătorii îşi exercită
dreptul de vot), procesul-verbal sau raportul organului electoral (documentele prin
intermediul cărora se face totalizarea rezultatelor votării) etc.).
Victima infracţiunii în cauză este persoana care face parte din următoarele două
categorii: 1) electori; 2) membrii organelor electorale.
Această listă este exhaustivă. Oricare alte persoane (de exemplu, persoanele de
încredere ale concurenţilor electorali, observatorii naţionali (reprezentanţii aso-
ciaţiilor obşteşti calificate din Republica Moldova sau reprezentanţii concurenţilor
electorali, acreditaţi de organele electorale în condiţiile Codului electoral), obser-
vatorii internaţionali (reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, ai guvernelor
statelor străine şi ai organizaţiilor neguvernamentale din străinătate, precum şi
experţi internaţionali în domeniul electoral, acreditaţi de Comisia Electorală
Centrală), reprezentanţii concurenţilor electorali în organele electorale, repre-
zentanţii mijloacelor de informare în masă etc.) nu pot fi privite ca victime ale
infracţiunii specificate la art.181 CP RM.
459
Prin elector se înţelege titularul dreptului electoral, adică al dreptului con-

stituţional al cetăţeanului de a alege, de a fi ales sau de a-şi exprima prin vot
atitudinea privind cele mai importante probleme ale statului şi ale societăţii în
ansamblu şi/sau în probleme locale de interes deosebit.
Calitatea de elector o are: alegătorul; concurentul electoral.
Alegătorul este cetăţeanul Republicii Moldova cu dreptul de a alege. In con-
formitate cu art.ll şi 13 din Codul electoral al Republicii Moldova, adoptat de
Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.1997', dreptul de a alege îl au cetăţenii
Republicii Moldova, care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani,
cu excepţia celor privaţi de acest drept în modul stabilit de lege (persoanele
recunoscute incapabile prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată; persoanele
care au fost lipsite de dreptul de vot prin hotărâre judecătorească definitivă).
Potrivit art.12 şi 13 din Codul electoral, dreptul de a fi ales (adică, dreptul de a avea
calitatea de concurent electoral) îl au cetăţenii Republicii Moldova care au dreptul
de a alege şi care nu sunt: militari cu serviciul în termen; persoane condamnate la
închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă şi care îşi
ispăşesc pedeapsa în instituţii penitenciare, precum şi persoane care au antecedente
penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; persoane private de dreptul
de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărâre judecătorească definitivă.
Restricţiile speciale cu privire la dreptul de a alege sau de a fi ales sunt stabilite
la art.75,3 1 23,4 1 245 din Codul electoral, la alin.(2) art.78 din Constitu-
ţie şi la art.3 al Legii cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii
Moldova, 157 precum şi în Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al
Găgăuziei (Gagauz-Yeri), adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
23.12.1994.158
In afară de elector, ca victimă a infracţiunii prevăzute la art.181 CP RM poate
evolua şi membrul unui organ electoral. 159 Un membru al unui organ electoral poate fi
un funcţionar electoral, adică persoană care activează sau a activat, în condiţiile
Codului electoral, în calitate de membru al consiliului electoral de circumscripţie sau
al biroului electoral al secţiei de votare. însă, nu întotdeauna sunt echivalente
noţiunile „funcţionar electoral” şi „membru al organului electoral”. în consecinţă,
victimă a infracţiunii de împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral sau a
activităţii organelor electorale poate fi persoana, care în momentul săvârşirii
157
158
în cazul alegerii Preşedintelui Republicii Moldova, alegător este deputatul în Parlament.
159
Candidaţi la funcţia de deputat în Parlament pot fi persoanele cu drept de vot care au
împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, deţin cetăţenia Republicii Moldova, au domiciliul
în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de Codul electoral.
460
CETĂŢENILOR
infracţiunii, activează în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale, al
consiliului electoral de circumscripţie sau al biroului electoral al secţiei de votare.
De cele mai multe ori, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.181 CP RM
constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea sau inacţiunea principală; 2)
acţiunea sau inacţiunea adiacentă. 160
Acţiunea sau inacţiunea principală se exprimă în împiedicarea prin orice mijloace a
exercitării libere a dreptului electoral sau de împiedicare a activităţii organelor
electorale.
împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral se concretizează în: neîn-
mânarea nejustificată a buletinului de vot alegătorului înscris în lista electorală;161
160
La alegerile locale nu participă militarii care îşi satisfac serviciul militar în termen. La
alegerea consiliului local şi a primarului nu participă alegătorii care nu domiciliază în unitatea
administrativ-teritorială respectivă.
161
Au dreptul de a fi aleşi consilieri în consiliile locale cetăţenii Republicii Moldova cu drept
de vot, care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani. Au dreptul de a fi aleşi primari
cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 25 de
ani.
461
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ $1 ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
distrugerea, murdărirea, deteriorarea listelor electorale, a programelor şi plat-

formelor afişate ori a oricăror altor afişe (apeluri, declaraţii, fotografii şi alte
materiale utilizate de concurenţii electorali în scop de agitaţie electorală ) sau
anunţuri de agitaţie electorală; împiedicarea accesului observatorului în localul
secţiei de votare; limitarea neîntemeiată a participării concurenţilor electorali la
întâlnirile cu alegătorii etc.
împiedicarea activităţii organelor electorale se concretizează în nefumizarea
de către persoanele oficiale a datelor şi a materialelor necesare organelor elec-
torale sau în neîndeplinirea hotărârilor acestora; în refuzul de a îndeplini dispo-
ziţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare privind asigurarea
ordinii în localul secţiei de votare şi pe teritoriul aferent etc.
Pentru a antrena răspunderea penală în baza art.181 CP RM, acţiunea sau
inacţiunea principală trebuie să fie însoţită de acţiunea sau inacţiunea adiacentă.
Acţiunea sau inacţiunea adiacentă se prezintă în oricare din modalităţile
specificate la lit.a)-d) art.181 CP RM.
Referindu-ne la modalităţile acţiunii sau inacţiunii adiacente, menţionăm
că, în sensul lit.a) art.181 CP RM, prin blocarea localurilor secţiilor de votare se
înţelege izolarea localurilor respective prin împiedicarea circulaţiei persoanelor
care ies din respectivele localuri sau care intră în acestea.3 în sensul lit.a)
art.181 CP RM, prin atacarea localurilor secţiilor de votare se înţelege acţiunea
agresivă, surprinzătoare pentru victimele care se află în incinta localurilor
secţiilor de votare, acţiune care este însoţită de violenţă sau de ameninţarea cu
aplicarea
violenţei. 162 Violenţa se manifestă prin vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori în violenţă de o intensitate mai redusă.
Dacă, în legătură cu infracţiunea de împiedicare a exercitării libere a dreptului
electoral sau a activităţii organelor electorale, violenţa aplicată depăşeşte gradul de
intensitate a vătămării intenţionate uşoare a integrităţii corporale, va fi necesară
calificarea conform regulilor concursului de infracţiuni: art.181 (cu excepţia lit.a)) şi
art.145,151 sau 152 CP RM.
Blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice
formă nu trebuie confundată cu fapta de părăsire nemotivată de către membrii
organului electoral a localului secţiei de votare înainte de începerea totalizării
rezultatelor alegerilor sau rezultatelor referendumului şi până la semnarea procesului-
verbal. Această faptă atrage răspundere conform alin.(2) art.53 din Codul
contravenţional.
In sensul lit.b) art.181 CP RM, prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor
162
în conformitate cu alin.(9) art.55 din Codul electoral, este strict interzis a intra în localul secţiei de
votare cu arme de foc sau cu arme albe. Reprezentantul forţelor de ordine poate intra în secţia de votare
numai în cazul când este invitat de preşedintele biroului electoral să ajute la restabilirea ordinii de drept
462
CETĂŢENILOR
electorale se înţelege luarea ilegală {şi gratuită) a urnelor de vot sau a documentelor
electorale din posesia altei persoane, faptă care a cauzat un prejudiciu patrimonial
efectiv acestei persoane, săvârşită în scop de cupiditate. Aplicarea răspunderii în baza
lit.b) art.181 CP RM exclude calificarea suplimentară în conformitate cu art. 186-188,
190-192 sau art.360 CP RM.
Analizând sancţiunea de la art.181 CP RM prin prisma prevederilor de la art.81
CP RM şi a sancţiunii de la art.145 CP RM, ajungem la concluzia că, la lit.c) art.181
CP RM, prin „periclitarea vieţii persoanei” nu poate fi avută în vedere tentativa de
omor. Poate fi avută în vedere numai ameninţarea cu omor în lipsa unor Variante mai
acceptabile.
De asemenea, confruntând sancţiunea de la art.181 CP RM cu cea de la art. 151
CP RM, deducem că, la lit.d) art.181 CP RM nu se are în vedere vătămarea
intenţionată gravă a inţegrităţii corporale sau a sănătăţii. Pe cale de consecinţă, poate
fi vorba numai despre vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cauzată
din imprudenţă.
La lit.e) art.181 CP RM se prevede răspunderea pentru împiedicarea prin orice
mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau pentru împiedicarea activităţii
organelor electorale, soldată cu alte urmări grave.
Prin alte urmări grave se înţelege: decesul persoanei (din imprudenţă); declararea
alegerilor ca fiind nevalabile; anularea alegerilor; destabilizarea situaţiei social-
politice din ţară etc.
Considerăm că pentru întregirea laturii obiective este necesar să stabilim şi
timpul săvârşirii infracţiunii: timpul perioadei electorale, adică perioada de timp
cuprinsă între ziua în care este adusă la cunoştinţă publică data alegerilor şi ziua în
care rezultatele finale ale alegerilor sunt confirmate de către organele competente.
Perioada electorală include campania electorală, adică perioadă de activitate care se
desfăşoară cu scopul de a-i determina pe alegători să-şi exprime voturile pentru
alegerea unui sau altui concurent electoral şi care începe, pentru fiecare concurent
electoral, la data înregistrării acestuia de către Comisia Electorală Centrală sau de
consiliul electoral de circumscripţie şi se încheie la data excluderii concurentului
electoral din alegeri sau în ziua votării.
De la caz la caz, infracţiunea prevăzută la art.181 CP RM este o infracţiune:
formală (dacă se atestă modalitatea prevăzută la lit.a)); formal-materială (dacă se
atestă modalitatea specificată la lit.c)); materială (dacă se atestă modalităţile
prevăzute la lit.b), d) sau e)). Respectiv, infracţiunea se consideră consumată din
momentul: blocării sau atacării localurilor secţiilor de votare (lit.a)); apariţiei
pericolului real de realizare a ameninţării cu omor (lit.c)); obţinerii de către făptuitor
a posibilităţii reale de a se folosi sau a dispune la propria discreţie de urnele de vot
sau de documentele electorale (lit.b)); producerii vătămării grave a integrită ţii
463
corporale sau a sănătăţii (lit.d)); producerii altor urmări grave (lit.e)).
Latura subiectivă a infracţiunii de împiedicare a exercitării libere a dreptului
electoral sau a activităţii organelor electorale se caracterizează prin intenţie, care este,
după caz, directă sau indirectă. Motivele infracţiunii pot fi: năzuinţa de a promova un
alt concurent electoral decât victima; ura socială, naţională, rasială sau religioasă;
motivele huliganice; motivele de natură secesionistă etc.
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Nu este indispensabil ca subiectul infracţiunii să
aibă o calitate specială.
§ 4. Falsificarea rezultatelor votării
La articolul 182 CP RM legiuitorul prevede răspunderea nu pentru o singură

infracţiune, dar pentru două infracţiuni. Cele două alineate ale art.182 CP RM cuprind
două variante-tip ale unor infracţiuni pe care le reuneşte aceeaşi denumire marginală
de falsificare a rezultatelor votării. Astfel, la alin.(l) art.182 CP RM se stabileşte
răspunderea pentru infracţiunea de votare a unei persoane: fără a avea acest drept, fie
de două sau mai multe ori, fie prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot
decât are dreptul, fie prin utilizarea unui act de
identitate fals sau a unui buletin de vot fals. La rândul său, la alin.(2) art.182 CP
RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de falsificare, prin orice mijloace, a
rezultatelor votării.
Statul de drept este de neconceput fără respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, fără supremaţia legii şi un sistem democratic, care poate
fi asigurat în primul rând prin desfăşurarea alegerilor în corespundere cu anumite
standarde şi principii democratice. Prin urmare, dispoziţiile constituţionale privind
asigurarea exprimării voinţei poporului, a drepturilor şi libertăţilor electorale ale
cetăţenilor garantează realizarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor
Republicii Moldova de a alege şi a fi ales, prin organizarea şi desfă şurarea unor
alegeri periodice, libere şi corecte. Votarea este rezultatul final al întregii activităţi
a organelor electorale, care asigură alegătorilor posibilitatea de a-şi realiza voinţa
politică. Tocmai la această fază a procesului electoral sunt stabilite mecanisme
speciale care obligă organele electorale şi, în special, birourile electorale ale
secţiilor de votare să asigure ca toţi cetăţenii cu drept de vot să-şi exercite acest
drept. în aceste condiţii, falsificarea rezultatelor votării reprezintă o gravă atentare
la drepturile politice ale cetăţenilor de a alege şi a fi ales. O asemenea atentare
reduce la zero ideea că voinţa poporului este cea care constituie baza puterii de stat.
formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.38 din
464
CETĂŢENILOR
Constituţie, a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, sub aspectul egalităţii în

dreptul electoral.
Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă, după caz: buletinul de
vot introdus fară drept în urna de vot; buletinul de vot fals; actul de identitate fals.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.182 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune cunoaşte următoarele
patru modalităţi alternative:
1) votarea jară drept, adică votarea celui care nu are dreptul de a alege (în
conformitate cu art.ll, 13 şi 123 din Codul electoral):
- nu este cetăţean al Republicii Moldova;
- nu a împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani;
- este recunoscut, prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată, incapabil
(în ideea că aceasta nu-i exclude responsabilitatea în sensul art22 CP RM);
- a fost lipsit de dreptul de vot prin hotărâre judecătorească definitivă;
- este militar care îşi satisface serviciul militar în termen (în cazul alegerilor
locale);
- nu domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă (în cazul
alegerii consiliului local sau a primarului);
2) votarea de două sau mai multe ori, adică încălcarea regulii conform căreia, în
cadrul oricărui scrutin, fiecare alegător are dreptul la un singur vot (regulă stabilită
de art.4 din Codul electoral şi de alin.(3) art.8 al Legii cu privire la procedura de
alegere a Preşedintelui Republicii Moldova).
Conform alin.(2) art.84 din Codul electoral, studenţii şi elevii cu drept de vot
înmatriculaţi la instituţii de învăţământ într-o localitate în care nu au viză de
domiciliu sau de reşedinţă pot vota la orice secţie de votare deschisă în această
localitate, fiind obligaţi să respecte următoarele condiţii: a) să prezinte buletinul de
identitate cu fişa de însoţire; b) să prezinte carnetul de student cu înscrieri privind
instituţia de învăţământ la care sunt înmatriculaţi în localitatea respectivă; c) să
completeze şi să semneze o declaraţie pe proprie răspundere.
De asemenea, potrivit alin.(4 163) art.53 din Codul electoral, alegătorii care au
atât viză de domiciliu, cât şi viză de reşedinţă se înscriu în lista suplimentară de la
locul de domiciliu sau de reşedinţă, fiind preavizaţi de membrul organului electoral
despre răspunderea penală pentru votare dublă şi semnând o declaraţie pe proprie
răspundere.
163
Este cazul de menţionat că fapta de înmânare către un singur alegător a mai multor
buletine decât este prevăzut de lege atrage răspundere conform alin.(3) art.53 din Codul
contravenţional.
465
Astfel, se are în vedere că nerespectarea acestei declaraţii presupune votarea de

două sau mai multe ori, deci are ca efect aplicarea răspunderii în baza alin.(l)
art.182 CP RM;
3) votarea prin introducerea în urna de vot a mai midtor buletine de vot decât are
dreptul votantul1
în cadrul oricărui scrutin, fiecare vot are putere juridică egală. Prin urmare, nu
se admite ca alegătorul să introducă în urna de vot mai multe buletine de vot decât
are dreptul. Nu întotdeauna acest drept presupune introducerea unui singur buletin
de vot. Or, în cazul efectuării concomitente a câtorva tipuri de alegeri, buletinele de
vot pot fi mai multe.
în conformitate cu alin.(l) şi (2) art.53 din Codul electoral, biroul electoral al
secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale,
numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului, alegătorul
semnează în lista electorală în dreptul numelui şi în fişa de însoţire a buletinului de
identitate sau în actul în a cărui bază votează i se aplică ştampila cu menţiunea care
confirmă votarea în ziua respectivă. Alegătorii din raza secţiei de votare care nu
sunt înscrişi în listele electorale se înscriu într-o listă
suplimentară la prezentarea documentului ce atestă domicilierea lor în perimetrul
secţiei de votare în cauză. în aceeaşi listă suplimentară, în care se va indica numele
şi prenumele alegătorului, data şi locul naşterii, ultimul loc de domiciliu în
Republica Moldova, numărul de identificare de stat (IDNP), se înscriu şi:
a) alegătorii care au venit la secţia de votare cu certificatul pentru drept de vot
Certificatul pentru drept de vot rămâne la biroul secţiei de votare şi se anexează la
lista suplimentară; b) persoanele deţinute pe baza unui mandat de arest până la
pronunţarea sentinţei judecătoreşti, persoanele condamnate la închisoare
(privaţiune de libertate) a căror sentinţă nu este definitivă, cele care execută o
sancţiune contravenţională sub formă de arest, persoanele condamnate la închi-
soare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, aflate în
instituţiile penitenciare; c) alegătorii care nu au viză de domiciliu ori de reşedinţă.
în aceste împrejurări, nu este exclus ca buletinul de vot, introdus fără drept în
urna de vot, să aibă o provenienţă infracţională. Drept urmare, infracţiunea
prevăzută la alin.(l) art.182 CP RM poate forma concurs cu alte infracţiuni (de
exemplu, cu infracţiunea specificată la art.181 CP RM, când presupune sustragerea
buletinelor de vot înainte de scrutin);
4) votarea prin utilizarea unui act de identitate fals sau a unui buletin de vot fals
în conformitate cu alin.(3) art.53 din Codul electoral, votarea se efectuează în
baza următoarelor acte de identitate:
a) buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova, cu fişa de însoţire
în care se indică domiciliul sau reşedinţa alegătorului pe teritoriul sec-, ţiei de
466
CETĂŢENILOR
votare;
b) paşaportul de tip ex-sovietic, modelul anului 1974, cu menţiunea privind
cetăţenia Republicii Moldova, numărul de identificare de stat al persoanei fizice
(IDNP) şi înregistrarea la domiciliu;
c) paşaportul de tip ex-sovietic, modelul anului 1974, fără număr de identifi-
care de stat (IDNP) cu menţiunile: „valabil pe un termen nelimitat”, cetăţenia
Republicii Moldova şi înregistrarea la domiciliu - pentru persoanele care au
renunţat la actele de identitate ale Republicii Moldova din considerente religioase;
■=
d) actul de identitate provizoriu, de tip F-9, cu menţiunile privind cetăţenia:
Republicii Moldova, domiciliul titularului;
e) paşaportul pentru intrare-ieşire din ţară, livretul de marinar, în cazul ale-
gerilor parlamentare sau în cazul referendumului naţional, în secţiile de votare
constituite peste hotarele Republicii Moldova;
f) legitimaţia de serviciu pentru militarii în termen, livretul eliberat de Centrul
Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă)..
în alt context, potrivit art.48 şi 49 din Codul electoral, modelul şi textul
buletinului de vot pentru alegerea Parlamentului se aprobă prin hotărâre a Comisiei
Electorale Centrale. Modelul buletinului de vot pentru alegerile locale se stabileşte
de Comisia Electorală Centrală, iar textul se aprobă prin hotărâre a consiliului
electoral de circumscripţie respectiv. Buletinele de vot se tipăresc conform
instrucţiunilor organelor electorale respective. Membrii Comisiei Electorale
Centrale sunt obligaţi să asiste, iar reprezentanţii concurenţilor electorali pot să
asiste la confecţionarea matriţei buletinului de vot, la tipărirea buletinelor de vot,
precum şi la lichidarea matriţei. Pe fiecare buletin se aplică două numere, care
corespund numărului de ordine al circumscripţiei şi numărului de ordine al secţiei
de votare respective.
Falsitatea actului de identitate sau a buletinului de vot presupune lipsa auten-
ticităţii sub aspectul confecţionării respectivelor documente de subiecţi neabilitaţi
prin lege sau sub aspectul alterării autenticităţii ca urmare a introducerii în actul de
identitate sau în buletinul de vot autentice a unor elemente de formă sau conţinut
false. Confecţionarea (precum şi deţinerea şi vânzarea) actului de identitate sau a
buletinului de vot fals nu intră sub incidenţa alin.(l) art.182 CP RM. Această faptă
atrage răspunderea conform lit.c) alin.(2) art.361 „Confecţionarea, deţinerea,
vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau
sigiliilor false” din Codul penal. In acelaşi timp, utilizarea unui act de identitate fals
sau a unui buletin de vot fals intră sub incidenţa doar a alin.(l) art.182 CP RM. In
această ipoteză, nu este necesară aplicarea suplimentară a lit.c) alin.(2) art.361 CP
RM, avându-se în vedere modalitatea de folosire a documentelor oficiale false de
467
importanţă deosebită, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii.

se consideră consumată din momentul votării făptuitorului fară a avea acest drept,
fie de două sau mai multe ori, fie prin introducerea în urnă a mai multor buletine de
vot decât are dreptul, fie prin utilizarea unui act de identitate fals sau a unui buletin
de vot fals.
Motivele infracţiunii pot fi următoarele: năzuinţa de a promova un anumit
concurent electoral; motivele huliganice; interesul material (atunci când infrac-
ţiunea este săvârşită în schimbul unei remuneraţii materiale) etc.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. In afară de aceasta, subiectul infrac-
ţiunii trebuie să aibă calitatea specială de persoană care realizează votarea. O
asemenea persoană nu întotdeauna are calitatea juridică de alegător.
In altă ordine de idei, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.182 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate
cu art.38 din Constituţie, a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, sub aspectul
autenticităţii rezultatelor votării.
Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză îl reprezintă rezultatele votării, în
conformitate cu art.58-60 din Codul electoral, rezultatul numărării voturilor se
examinează în şedinţa biroului electoral al secţiei de votare şi se consemnează într-
un proces-verbal care se semnează de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi ceilalţi
membri ai biroului. Procesul-verbal privind rezultatele votării se întocmeşte, în mai
multe exemplare* în prezenţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare, a
reprezentanţilor concurenţilor electorali şi a altor persoane autorizate. Un exemplar
al procesului-verbal se păstrează la biroul electoral al secţiei de votare, un exemplar
se prezintă consiliului electoral de circumscripţie, un exemplar se afişează imediat la
intrarea în secţia de votare, iar celelalte se înmânează, în mod obligatoriu,
reprezentanţilor concurenţilor electorali şi observatorilor.
Consiliul electoral de circumscripţie consemnează rezultatele totalizării vo-
turilor pe întreaga circumscripţie într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii
consiliului. Copiile procesului-verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor
se înmânează reprezentanţilor concurenţilor electorali şi observatorilor, la solicitarea
acestora.
Comisia Electorală Centrală consemnează rezultatele totalizării voturilor pe ţară
în ansamblu într-un proces-verbal, care se semnează de membrii comisiei. Copiile
procesului-verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor se înmânează
reprezentanţilor concurenţilor electorali şi observatorilor, la solicitarea acestora.
468
CETĂŢENILOR
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care constă în
acţiunea de falsificare, prin orice mijloace, a rezultatelor votării.
Sintagma „prin orice mijloace” indică asupra varietăţii modalităţilor faptice prin
care se poate manifesta acţiunea de falsificare a rezultatelor votării. Aceste
modalităţi sunt următoarele: semnarea procesului-verbal de totalizare a rezultatelor
votării înainte ca aceste rezultate să fie stabilite; perfectarea cu bună-ştiinţă inco-
rectă (care nu corespunde rezultatelor reale ale votării) a procesului-verbal despre
totalizarea rezultatelor votării; introducerea neîntemeiată a modificărilor în
procesul-verbal de totalizare a rezultatelor votării după perfectarea acestuia etc. d
întrucât rezultatele votării reprezintă o informaţie documentară, falsificarea
rezultatelor votării presupune influenţarea asupra documentului prin următoarele
metode: 1) răzuire, adică îndepărtarea mecanică a unor detalii ale documentului, în
vederea modificării conţinutului iniţial al acestuia; 2) tratarea documentului cu
substanţe chimice, adică îndepărtarea textului documentului pe calea decolorării
469
CETĂŢENILOR
colorantului liniei de text cu ajutorul unor reactive chimice; 3) îndepărtarea prin
spălare, adică eliminarea textului de pe suprafaţa documentului cu ajutorul unor
diluanţi; 4) inserare, adică intercalarea prin lipire a unor porţiuni de text, lipirea unei
alte fotografii în locul celei îndepărtate din document etc.
Metodele de falsificare deplină a elementelor documentului având mijloace
speciale de protecţie sunt: 1) utilizarea mijloacelor de reprografie (aplicarea
aparatajului programat complex computerizat, metoda electrofotografică, metoda
fotografică); 2) utilizarea tehnologiilor poligrafice; 3) metoda combinată.
Printre metodele de falsificare a elementelor documentului se disting metodele de
falsificare a semnăturii. Acestea sunt: falsificarea semnăturii prin copiere; falsificarea
semnăturii prin imitare; falsificarea semnăturii prin execuţii din fantezie; falsificarea
semnăturii prin folosirea unei semnături autentice etc.
Printre alte metode de falsificare a elementelor documentului se numără metodele
de falsificare a amprentei ştampilei sau sigiliului aplicate pe document. Principalele
metode de falsificare a ştampilei sau sigiliului sunt: desenarea amprentei pe
document; obţinerea amprentei cu ajutorul unui clişeu improvizat; copierea amprentei
autentice pe documentul fals etc.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(2) art.182 CP RM nu contează la care din
aceste metode recurge făptuitorul. Această împrejurare poate fi luată în consideraţie
doar la individualizarea pedepsei.
în alt context, este cazul să consemnăm că falsificarea procesului-verbal, care
conţine rezultatele votării false, intră sub incidenţa numai a alin.(2) art.182 CP RM.
în acest caz, nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza art.332 „Falsul în acte
publice” din Codul penal.
Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.182 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul falsificării rezultatelor votării. Gradul de
amploare a falsificării nu influenţează asupra calificării faptei conform alin.(2)
art.182 CP RM, însă poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
caracterizează prin intenţie directă. Motivele infracţiunii analizate sunt: răzbunarea;
năzuinţa de a promova un anumit concurent electoral; carierismul etc.
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. în afară de aceasta, subiectul infracţiunii trebuie
să aibă calitatea specială de membru al organului electoral, adică de membru al
Comisiei Electorale Centrale, al consiliului electoral de circumscripţie sau al biroulu i
electoral al secţiei de votare.
§ 5. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Fapta prevăzută la art.184 CP RM este incriminată într-o variantă-tip şi într-o

variantă agravată.
470
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUTIONALE ALE
CETĂŢENILOR
Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art.184 CP RM constă în violarea
dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului,
demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării
cetăţenilor la acestea, fie prin constrângerea lor la participare:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate.
Varianta agravată, prevăzută la alin.(2) art.184 CP RM, presupune săvârşirea
violării dreptului la libertatea întrunirilor în prezenţa următoarelor circumstanţe
agravante:
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au
fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave.
In acord cu art.ll al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică.
De asemenea, conform art.40 din Constituţie, mitingurile, demonstraţiile,
manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi
desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
Intr-o societate democratică, dreptul la libertatea de întrunire paşnică reprezintă
un drept fundamental, un element esenţial al vieţii publice. Autorităţile statului au
obligaţia de a nu întreprinde nimic de natură a împiedica exercitarea acestui drept. In
acelaşi timp, punerea în valoare, în mod real şi efectiv, a dreptului la libertatea de
întrunire paşnică presupune nu doar o simplă obligaţie de neingerinţă din partea
autorităţilor statului. Realizarea acestui scop poate impune uneori adoptarea de
măsuri care, la nevoie, pot merge până la afectarea raporturilor interindividuale,
măsuri de protecţie şi de securitate de natură a conferi eficacitate şi substanţă
exercitării dreptului la libertatea întrunirilor paşnice.
Tocmai în vederea asigurării unui suport consistent aplicării acestor măsuri a fost
adoptat art.184 CP RM.
relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.40 din
Constituţie, a libertăţii întrunirilor. în mod adiacent, pot fi lezate relaţiile sociale cu
privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea, viaţa persoanei, sau la
substanţa, integritatea şi potenţialul de utilizare a bunurilor etc. în această ipoteză,
respectivele valori şi relaţii sociale vor constitui obiectul juridic secundar al
infracţiunii analizate.
471
Obiectul material al violării dreptului la libertatea întrunirilor există în cazul

influenţării directe asupra corpului persoanei, constând în acesta. De asemenea,
obiectul material poate consta în bunurile necesare desfăşurării întrunirii, care sunt
distruse sau deteriorate (de exemplu: aparatajul de amplificare a sunetului; corturile
instalate în scop de pichetare; mijloacele de transport cu care se deplasează
participanţii la întrunire; drapelele, pancartele, bannerele etc.).
Victimă a infracţiunii poate fi oricare persoană ce organizează întrunirea sau
participă la aceasta.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind întrunirile, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 22.02.2008', au dreptul să organizeze întruniri:
a) persoanele fizice cu capacitate deplină de exerciţiu; b) grupurile de persoane; c)
persoanele juridice. Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi persoanele
declarate incapabile, pot organiza întruniri doar împreună cu o persoană cu
capacitate deplină de exerciţiu. 164
în ce priveşte participarea la o întrunire, nu există nici o restricţie: aşa cum am
menţionat mai sus, conform art.ll al Convenţiei europene pentru apărarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, orice persoană are dreptul la
libertatea de întrunire paşnică. De asemenea, potrivit alin.(l) art.7 al Legii privind
întrunirile, oricine este liber să participe activ sau să asiste la o întrunire.
Potrivit art.18 şi 19 ale Legii privind întrunirile, organizatorul întrunirii are
următoarele obligaţii: a) să desfăşoare întrunirea doar în forma, în locul şi în
termenul indicate în declaraţia prealabilă şi să nu admită abateri semnificative de la
acestea; b) să desemneze un coordonator al întrunirii şi să comunice, în timp util,
autorităţii administraţiei publice locale numele acestuia. Organizatorul poate să
creeze un aparat propriu de menţinere a ordinii în timpul desfăşurării întrunirii, ai
cărui membri vor purta însemne distinctive pentru a fi uşor identificaţi. La rândul
lor, participanţii la întrunire au următoarele obligaţii: a) să respecte legislaţia,
ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorului; b) să se abţină
164
Nu este exclus ca organizatorul întrunirii să aibă, în anumite condiţii, calitatea de subiect
al contravenţiei prevăzute la art.67 din Codul contravenţional: organizarea şi desfăşurarea întrunirii
fără a fi notificată primăria, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) privind
desfăşurarea întrunirii indicate în declaraţia prealabilă (alin.(l)); neîndeplinirea de către organizatorul
(conducătorul) întrunirii a obligaţiilor prevăzute de lege (alin.3)).
472
de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel

de acţiuni; c) să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a repre-
zentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie, în
condiţiile prevăzute la art.21 şi 22 ale Legii privind întrunirile.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.184 CP RM include fapta
prejudiciabilă Care se exprimă în: 1) acţiunea sau în inacţiunea de împiedicare
ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau
oricărei alte întruniri, ori a participării cetăţenilor la acestea sau 2) acţiunea de
constrângere a cetăţenilor la participarea la întruniri.
în contextul modalităţii de infracţiune specificate la lit.c) alin.(l) art.184 CP
RM, acţiunea sau inacţiunea nominalizată poate fi însoţită de o acţiune
adiacentă constând în violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate.
împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei,
procesiunii sau oricărei altei întruniri 165 ori a participării cetăţenilor la acestea
se poate concretiza în: obligarea de a semna unele declaraţii prin care
semnatarii se obligă să nu participe la întrunire; cererea de a semna
angajamentele prin
165
Prin oricare altă întrunire se are în vedere: marş, pichetare, orice altă adunare presupunând
prezenţa temporară şi intenţionată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării
unor idei sau atitudini.
Greva nu este o întrunire. De aceea, constrângerea sau împiedicarea de a participa la grevă prin
ameninţarea de a aplica forţa ori prin profitarea de dependenţa celui constrâns este susceptibilă de
răspundere în baza art.68 din Codul contravenţional.
Dreptul la grevă este un drept constituţional distinct de dreptul la libertatea întrunirii paşnice,
fiind prevăzut la art.45 din Constituţie. Conform acestei norme, dreptul la grevă este recunoscut;
grevele pot fi declanşate numai în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic şi
social ale salariaţiloi; legea stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului la grevă, precum şi
răspunderea pentru declanşarea nelegitimă a grevelor.
CETĂŢENILOR
care persoanelor din subordine nu li s-ar permite să ia parte la întruniri; intimidarea

agenţilor economici şi a posesorilor de transport în comun, ameninţându-i cu
retragerea licenţelor, pentru a-i determina să nu transporte persoane care doresc să
ia parte la întrunire; blocarea circulaţiei transportului către locul de desfăşurare a
întrunirii; neluarea măsurilor de creare a condiţiilor normale pentru desfăşurarea
întrunirii etc.
în acord cu art. 10-22 ale Legii privind întrunirile, orice persoană care inten-
ţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă,
autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială
respectivă cu cel puţin cinci zile înainte de data desfăşurării întrunirii. Autorităţile
publice întreprind acţiunile necesare pentru a asigura serviciile solicitate de către
organizator, care sunt în mod obişnuit prestate prin intermediul organelor din
subordine şi al întreprinderilor pe care le administrează.
Dacă mai mulţi solicitanţi au depus declaraţii prealabile cu privire la orga-
nizarea unor întruniri în acelaşi loc şi în acelaşi timp, organul abilitat al autorităţii
administraţiei publice locale organizează o şedinţă, cu participarea tuturor
solicitanţilor, pentru a găsi soluţia potrivită privind desfăşurarea tuturor întrunirilor
simultane. Dacă, ţinând cont de locul desfăşurării şi de numărul preconizat de
participanţi la întrunire, participanţii la şedinţă ajung la concluzia că este posibilă
desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane, se vor da recomandări organizatorilor cu
privire la repartizarea spaţiului din locul de organizare a întrunirilor, precum şi
indicaţii organelor de poliţie privind menţinerea ordinii publice. în cazul în care, în
urma discuţiilor dintre organul abilitat şi organizatorii întrunirilor, se ajunge la
concluzia că nu este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane declarate în
locul solicitat şi cu numărul preconizat de participanţi, organul în cauză propune
organizatorilor modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirilor.
Această propunere se face oral în cadrul şedinţei pentru organizatorii prezenţi şi se
trimite în scris, în cel mult 24 de ore de la încheierea şedinţei, celor care nu au
participat la ea. în cazul în care, în urma discuţiilor, nici unul dintre solicitanţi nu
acceptă să modifice ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii, prioritate la
desfăşurarea întrunirii are organizatorul care a depus primul declaraţia prealabilă.
în cazul întrunirii spontane, 1 notificarea este admisă şi fără respectarea formei
scrise sau a termenului prevăzut mai sus, fiind suficientă furnizarea informaţiei
Conform art.3 al Legii privind întrunirile, întrunirea spontană constituie întrunirea a cărei iniţiere şi
desfăşurare reprezintă un răspuns direct şi imediat la evenimentele din societate şi care, din punctul
de vedere al participanţilor la aceasta, nu poate fi amânată, motiv pentru care procedura ordinară de
notificare nu este posibilă.
cu privire la locul, data, ora, scopul şi organizatorul întrunirii, precum şi cu privire
473
la serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.

Organizatorul exercită cu bună-credinţă dreptul la întrunire şi informează auto-
ritatea administraţiei publice locale despre intenţia de a desfăşura întrunirea de
îndată ce această intenţie este cunoscută, pentru a facilita acordarea serviciilor
solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale. Aceasta din urmă ia
măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a întrunirii spontane.
De asemenea, în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi, nu este
obligatoriu a notifica autoritatea administraţiei publice locale prin declaraţie
prealabilă. Dacă organizatorii unei astfel de întruniri solicită anumite servicii din
partea autorităţii administraţiei publice locale sau doresc să monteze con strucţii
temporare, ei depun în acest sens o declaraţie prealabilă în scris, cu cel puţin o zi
lucrătoare înainte de data desfăşurării întrunirii.
La examinarea unei declaraţii prealabile sau a unei cereri, precum şi la asi-
gurarea ordinii publice în timpul desfăşurării întrunirii, autorităţile publice vor
acţiona astfel încât să elimine doar elementele ilicite ale întrunirii, garantând, pe cât
posibil, dreptul la întrunire. Dacă din declaraţia prealabilă sau din alte date pe care
le deţine reiese că scopurile sau forma de desfăşurare a întrunirii preconizate
contravin Constituţiei Republicii Moldova sau pot duce la încălcarea legislaţiei,
autoritatea administraţiei publice locale informează neîntârziat organizatorul cu
privire la obligaţiile pe care le are în această calitate, atenţionându-1 asupra
cadrului legal existent. Dacă consideră necesar pentru asigurarea desfăşurării în
mod paşnic a întrunirii, autoritatea administraţiei publice locale poate recomanda
organizatorilor modificarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii declarate privind
ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii. Decizia finală cu privire la
modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii aparţine
organizatorului.
Dacă deţine probe concludente că întrunirea urmează să se desfăşoare cu
încălcarea prevederilor art.8 al Legii privind întrunirile, autoritatea administraţiei
publice locale poate iniţia o procedură judiciară, prin care să ceară interzicerea
întrunirii sau modificarea, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a
acesteia.
întrunirile se desfăşoară numai în mod paşnic. în timpul întrunirilor este
interzisă deţinerea de arme, de explozive, de orice substanţe interzise sau alte
obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. în timpul întrunirilor
Potrivit art.3 al Legii privind întrunirile, întrunire cu un număr redus de participanţi este întrunirea b
care iau parte cel mult 50 de persoane.
desfăşurate între orele 23.00 şi 7.00 este interzisă utilizarea mijloacelor sonore şi a
474
CETĂŢENILOR
echipamentului de amplificare a sunetului.

în general, trebuie de menţionat că, potrivit art.ll al Convenţiei europene pentru
apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, exercitarea dreptului la
libertatea de întrunire paşnică nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea
care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,
pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea
infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi
libertăţilor altora.166 Totodată, nu se interzice ca restrângeri legale să fie impuse
exercitării dreptului menţionat de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai
administraţiei de stat. In concluzie, orice împiedicare a desfăşurării întrunirii ori a
participării cetăţenilor la aceasta, care nu se bazează pe prevederile art.ll din
Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului -
indiferent dacă întrunirea este sau nu autorizată - trebuie considerată ca fiind
ilegală, deci susceptibilă, inclusiv, de răspundere penală.
în altă privinţă - în afară de acţiunea sau inacţiunea de împiedicare ilegală a
desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte
întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea - o altă componentă alternativă
obligatorie a faptei prejudiciabile este acţiunea de constrângere a cetăţenilor la
participarea la întruniri. Se are în vedere constrângerea fizică sau psihică, care,
după gravitate, corespunde faptei prevăzute la art.78 din Codul contravenţional sau
la art.155 CP RM.
în ce priveşte noţiunea de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
specificată la lit.c) alin.(l) art.184 CP RM, aceasta este cunoscută din explicaţiile
făcute pe marginea faptei prevăzute la lit.a) alin.(l) art.165 CP RM. De aceea, cu
derogările de rigoare, simt admisibile aceste explicaţii.
Infracţiunea de violare a dreptului la libertatea întrunirilor este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul în care întrunirea nu poate fi
desfăşurată sau cetăţeanul nu poate să participe la aceasta.
prin intenţie directă. Motivele infracţiunii pot consta în: răzbunare; excesul de zel;
interpretarea incorectă a intereselor de serviciu; motive politice etc.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul poate avea şi calitatea
specială de persoană cu funcţie de răspundere (în ipoteza prevăzută la lit.a)
166
Participarea la întrunire a persoanelor care deţin arme, substanţe explozive, orice substanţe
interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa ori sănătatea oamenilor este susceptibilă de
răspundere în baza alin.(4) art.67 din Codul contravenţional.
475
alin.(l) art.184 CP RM). în această ipoteză, componenţa de infracţiune va fi

întregită indiferent dacă infracţiunea a fost comisă de două sau mai multe per soane
ori a presupus aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate.
La lit.b) alin.(l) art.184 CP RM este prevăzută modalitatea alternativă de
violare a dreptului la libertatea întrunirilor, săvârşită de două sau mai multe per -
soane. Cu privire la semnificaţia formulării „de două sau mai multe persoane” este
admisibilă apelarea la explicaţiile privind fapta specificată la lit.i) alin.(2) art.145
CP RM, cu rectificările de rigoare.
Accentuăm că împiedicarea organizării ori a desfăşurării întrunirilor conforme
legii, precum şi împiedicarea participării ori constrângerea de a participa la ele -
dacă nu este săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere, nici de două sau mai
multe persoane, nici nu este însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau
sănătate - poate atrage răspundere numai conform alin.(2) art.67 din Codul
contravenţional. Totodată, împiedicarea sub orice formă a accesului în clădirile din
imediata apropiere a locului de desfăşurare a întrunirii va atrage răspundere
conform alin.(5) art.67 din Codul contravenţional.
Varianta agravată prevăzută la alin.(2) art.184 CP RM presupune violarea
dreptului la libertatea întrunirilor în prezenţa următoarelor circumstanţe agravante:
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au
fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
în scopul interpretării noţiunii „aplicarea armei sau a altor obiecte care au
servit drept armă” este oportun a se recurge la explicaţiile referitoare la fapta
prevăzută la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM.
Prin obiecte special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
se înţelege obiectele care au fost transformate din obiecte cu destinaţie neutră,
pentru a corespunde cerinţei de a cauza o vătămare a integrităţii corporale sau a
sănătăţii cel puţin de gravitate uşoară.
Obiectele destinate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii nu
pot fi confundate cu obiectele special adaptate pentru vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Or, având o destinaţie anume, ele nu necesită a mai fi
adaptate. în consecinţă, nu intră sub incidenţa noţiunii „obiecte special adaptate
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii”: bastoanele de cauciuc,
furtunurile de apă, câinii de serviciu sau alte mijloace speciale din dotarea poliţiei.
însă, aceasta nu înseamnă că nu pot fi aplicate alte prevederi ale art.184 CP
RM în ipoteza violării dreptului la libertatea întrunirilor, săvârşite cu aplicarea
obiectelor destinate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, în
această ordine de idei, este oportun a menţiona că, în conformitate cu pct.3) alin.(l)
art.16 al Legii cu privire la poliţie, bastoanele de cauciuc, furtunurile de apă, câinii
476
CETĂŢENILOR
de serviciu sau alte mijloace speciale din dotarea poliţiei pot fi aplicate, inclusiv, în
cazul încălcărilor în grup a ordinii publice. Participarea paşnică la o întrunire
neautorizată nu poate fi considerată încălcare în grup a ordinii publice. Pentru a fi
în prezenţa încălcării în grup a ordinii publice, fapta a cel puţin două persoane
trebuie să intre sub incidenţa art.354, 355, 357 sau 363 din Codul contravenţional,
ori a art.287 sau 288 CP RM, ori să fie prezente condiţiile stabilite la art.22 al Legii
privind întrunirile. în caz contrar, aplicarea mijloacelor speciale va fi ilegală, iar
victima ar putea recurge la legitima apărare;
b) însoţită de violenţa periculoasă pentru viaţă sau sănătate
în legătură cu interpretarea noţiunii „violenţă periculoasă pentru viaţă sau
sănătate” facem trimitere la explicaţiile privind fapta prevăzută la lit.f) alin.(2)
art.165 CP RM;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari
în ipoteza dată, în acord cu alin.(l) art.126 CP RM, mărimea pagubei pricinuite
trebuie să depăşească la momentul săvârşirii infracţiunii 2500 unităţi convenţionale
de amendă.
Faţă de producerea daunelor în proporţii mari făptuitorul manifestă intenţie
directă sau indirectă;
d) soldată cu alte urmări grave
Se are în vedere producerea urmărilor prejudiciabile sub formă de: deces al
victimei (din imprudenţă); vătămare gravă a integrităţii corporale sa u a sănătăţii
unei persoane, cauzată din imprudenţă.
§ 6. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub

formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de
îndeplinire a riturilor religioase
La art.185 CP RM se prevede răspunderea pentru organizarea, conducerea sau

participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşurată sub formă de
propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, este
însoţită fie de cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la
persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea cetăţenilor la refuzul de a
îndeplini obligaţiile cetăţeneşti.
Conform art.9 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de
conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia
sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în
mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,
477
practici şi îndeplinirea ritualurilor. De asemenea, potrivit art.31 din Con stituţie,

libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă
şi de respect reciproc; cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit
statutelor proprii, în condiţiile legii; în relaţiile dintre cultele religioase sunt
interzise orice manifestări de învrăjbire; cultele religioase sunt autonome, separate
de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei
religioase în armată, în spitale, in penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.
Fiecare persoană şi comunitate religioasă poate adera liber la orice cult
religios. Exercitarea dreptului la libertatea de manifestare a convingerilor sau a
credinţei religioase poate fi restrânsă, în condiţiile legii, numai în cazul în care
această restrângere urmăreşte un scop legitim şi reprezintă, într-o societate demo-
cratică, o măsură necesară pentru siguranţa publică, menţinerea ordinii publice,
ocrotirea sănătăţii şi a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi liber -
tăţilor persoanei. Din iniţiativa credincioşilor, acţiunile organelor şi organizaţiilor
de stat, ale persoanelor cu funcţie de răspundere, precum şi ale persoanelor
private, care creează dificultăţi la constituirea comunităţilor religioase şi la
desfăşurarea activităţii lor legitime, pot fi reclamate injustiţie sau petiţionate.
Apărarea dreptului de asociere religioasă a credincioşilor poate fi realizată,
inclusiv, prin mijloacele penale puse la dispoziţie de art.185 CP RM.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni are un caracter complex. Astfel,
obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în
conformitate cu art.31 din Constituţie, a libertăţii conştiinţei. Obiectul juridic
secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea, integritatea corporală,
libertatea psihică sau fizică a persoanei sau cu privire la realizarea unor drepturi
constituţionale (dreptul la viaţa intimă, familială şi privată; libertatea opiniei şi a
exprimării; dreptul la informaţie etc.), fie la îndeplinirea obligaţiilor cetăţeneşti.
în cazul influenţării directe asupra corpului persoanei, acesta poate reprezenta
obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.185 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care este
alcătuită din: 1) acţiunea principală de organizare, conducere sau participare
activă la un grup a cărui activitate este desfăşurată sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase; 2) acţiunea sau inac-
ţiunea adiacentă care se poate înfăţişa sub oricare din următoarele trei moda lităţi:
a) cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor; b) alte atentate la persoană sau la
drepturile acesteia; c) instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile
cetăţeneşti.
Referitor la acţiunea principală, menţionăm că organizarea grupului, a cărui
activitate este desfăşurată sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de
478
CETĂŢENILOR
îndeplinire a riturilor religioase, se manifestă prin elaborarea structurii, a

sistemului de subordonare a membrilor grupului respectiv, a ordinii de
completare a lui, a asigurării tehnico-materiale, a orientării funcţionale şi a meto-
delor de activitate a acestuia. Conducerea grupului presupune dirijarea activităţii
acestuia, adică repartizarea obligaţiilor între membrii grupului, recrutarea noilor
membri, numirea conducătorilor de rang inferior etc. Participarea activă la grup
înseamnă îndeplinirea, frecventă şi prin manifestarea propriei iniţiative, a obli-
gaţiilor impuse de conducător, mai ales în ce priveşte racolarea a cât mai multor
adepţi, stabilirea controlului deplin asupra acestora, editarea, desfacerea şi
răspândirea literaturii propagandistice, producerea, desfacerea şi răspândirea
obiectelor de cult etc.
Accentuăm că un grup, care îşi desfăşoară activitatea sub formă de propo-
văduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, nu este
neapărat un cult înregistrat de stat, în conformitate cu art.19 al Legii Republicii
Moldova privind cultele religioase şi părţile lor componente, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2007*. Acest grup se poate constitui
sub formă de organizaţie obştească sau sindicat, poate fi semipublic ori să nu aibă
în genere o prezenţă identificabilă (de exemplu, să fie un cult clandestin).
Ruperea (totală sau într-o măsură însemnată) de contextul social, înlocuirea
societăţii reale cu iluzia că societatea este grupul respectiv, înlocuirea valorilor şi
normelor corpului social cu valorile şi normele grupului - iată doar câteva
caracteristici ale grupului în sensul art.185 CP RM.
Pentru multe grupuri, preocupările religioase sunt formale şi periferice. Ele
reprezintă însă un refuz, uneori violent, al vieţii sociale în ansamblul său, al
relaţiilor statornicite, al vieţii de familie, al sistemului de învăţământ, al valorilor
şi culturii. De regulă, grupurile, care îşi desfăşoară activitatea sub formă de
propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase,
proclamă neadevărată şi coruptă religia din care provin şi se deosebesc, de regulă,
de aceasta prin interpretarea diferită a unor dogme sau texte religioase, prin
importanţa pe care o acordă unor practici de cult, prin interpretarea diferită a
textelor religioase etc. Pentru a reuşi să-şi apropie adepţi şi simpatizanţi,
liderii acestor grupuri exacerbează religiozitatea, stimulează exclusivismul şi
intoleranţa dintre credinţe, inoculează idei reacţionare şi convingeri anarhice, incită
la nesupunere faţă de legi, pretind că ar fi limitate unele libertăţi religioase,
încercând, totodată, să întărească convingerile obscurantiste, anacronice.
împiedicarea libertăţii de a aparţine sau nu unei anumite religii, de a avea sau
nu anumite convingeri, de a-şi schimba religia sau convingerile, de a profesa religia
ori convingerile în mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin
479
învăţătură, practici religioase, de cult şi prin îndeplinirea riturilor, intoleranţa

confesională manifestată prin acte care stânjenesc liberul exerciţiu al unui cult
religios sau prin acţiuni de propagare a urii religioase, exercitarea, în numele unui
cult religios ori în nume propriu, a unor practici şi ritualuri care contravin Legii
privind cultele religioase şi părţile lor componente, desfăşurarea activităţii
religioase de către cetăţeni străini în locuri publice fără anunţarea prealabilă a
primăriei localităţii respective, ofensa adusă sentimentelor religioase ale
persoanelor fizice, profanarea obiectelor venerate de acestea, a localurilor,
monumentelor, a simbolicii lor conceptuale, încălcarea dreptului exclusiv al
cultelor religioase de editare, tipărire şi confecţionare, comercializare sau
răspândire în alt mod a obiectelor de cult - toate acestea nu simt suficiente pentru a
antrena răspunderea penală. De aceea, se califică conform art.54 din Codul
contravenţional.
Pentru aplicarea răspunderii în baza art.185 CP RM este indispensabilă
realizarea acţiunii sau inacţiunii adiacente: să fie cauzate daune sănătăţii cetăţenilor
(vătămarea intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii),
sau să fie comise alte atentate la persoană (aplicarea violenţei care nu implică un
prejudiciu cauzat sănătăţii, privaţiunea ilegală de libertate, munca forţată etc.) sau
la drepturile acesteia (încălcarea inviolabilităţii vieţii personale, violarea dreptului
la secretul corespondenţei, violarea dreptului la libertatea opiniei şi a exprimării
etc.), sau să fie săvârşită instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile
cetăţeneşti (refuzul de a-şi educa copiii, de a îngriji de aceştia sau de părinţii inapţi
de muncă, de a-şi aduce aportul la înlăturarea consecinţelor unei calamităţi etc.). în
context, este cazul de menţionat că anumite grupuri pot exacerba fanatismul
religios până la cultivarea unor practici antiumane, bazate pe brutalităţi fizice şi
psihice. Impunerea la gesturi îndelungate, a privaţiunilor, a practicilor ascetice de
tot felul, a regimurilor alimentare, a „corecţiilor” fizice, distrugerea sistemului de
valori al individului prin evidenţierea publică a vieţii intime a acestuia, alterarea
stării de conştiinţă prin introducere de transă colectivă, incitarea la acte imorale,
propovăduirea izolării sociale, precum şi alte presiuni psihice şi fizice, pot avea un
efect deosebit de nociv
480
CETĂŢENILOR
asupra funcţiilor bio-fiziologice ale membrilor grupului şi, îndeosebi, ale

tinerilor aflaţi în perioada de maturizare.
Infracţiunea prevăzută la art.185 CP RM este, în funcţie de modalitatea de
realizare, o infracţiune formală sau materială. Ea se consideră consumată din
momentul producerii daunelor sănătăţii cetăţenilor sau al producerii suferinţelor
fizice ori psihice, sau al privării de libertate, sau al violării unuia dintre drepturile
subiective, sau din momentul determinării cetăţenilor la a nu-şi executa obligaţiile
cetăţeneşti etc.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează prin intenţie care
este, după caz, directă sau indirectă. Motivele infracţiunii pot consta în: interesul
material; ura religioasă; năzuinţa de a izola persoana de restul societăţii, de a o
insulariza etc.
Secţiunea III. Infracţiuni contra drepturilor de muncă

ale cetăţenilor
§ 1. încălcarea regulilor de protecţie a muncii

Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art.183 CP RM constă în încălcarea de
către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii,
a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a
provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave.
Varianta agravată de la alin.(2) art.183 CP RM presupune încălcarea regulilor
de protecţie a muncii care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane.
Potrivit alin.(2) art.43 din Constituţie, salariaţii au dreptul la protecţia muncii;
măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al
femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul
săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi
alte situaţii specifice.
Activitatea de securitate şi sănătate în muncă este parte integrantă a activităţii
de producţie, ca loc de desfăşurare a evenimentelor, de aplicare a măsurilor şi de
manifestare a unei părţi a efectelor acesteia. Preocuparea şi obiectivul
481
oricărui manager este obţinerea, de pe urma produselor/serviciilor realizate, a unui

profit de o asemenea mărime, încât să permită nu doar reluarea aceluiaşi ciclu de
activitate, dar şi permanenta adaptare la condiţiile economice dificile actuale:
variaţiile rapide de pe piaţă, evoluţia explozivă a tehnologiilor informa ţionale,
globalizarea etc. Ideea generală este că măsurile preventive diminuează
productivitatea muncii sau cel puţin grefează cheltuielile neproductive ale unei
unităţi.167 Totuşi, activitatea de realizare a securităţii şi sănătăţii în muncă nu poate
fi gândită distinct de activitatea generală a unităţii şi de finalitatea acesteia —
obţinerea de beneficii financiare. Costul nonsecurităţii reprezintă de fapt costul
accidentelor şi bolilor profesionale produse, respectiv suma valorică a tuturor
pierderilor generate de accident/boală. Cu alte cuvinte, realizarea securităţii muncii
- în accepţiunea de stare absolută - aduce drept beneficiu echivalentul costurilor
care ar fi fost generate de accidentele şi îmbolnăvirile profesionale care au fost
eliminate, diminuat cu costul măsurilor preventive.
în conformitate cu Raportul de activitate al Inspecţiei Muncii pe anul 2010,
nr.684 din 24.06.2011168, de către inspectorii de muncă cu atribuţii de control în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost cercetate, în anul 2010,
împrejurările şi cauzele care au condus la producerea accidentelor de muncă, în
urma cărora au fost accidentate grav - 83 persoane, iar mortal - 50 persoane.
Numărul accidentaţilor proveniţi din accidente de muncă, în raport cu anul
precedent, a scăzut cu 16 accidentaţi grav şi s-a majorat cu 11 accidentaţi mortaL
Pierderile materiale în urma accidentelor de muncă suportate de unităţi, în anul
2010, se estimează la circa 3063,8 mii lei.
Luând în consideraţie toate aceste aspecte, se prezintă ca justificată incrimi-
narea, la art.183 CP RM, a faptei de încălcare a regulilor de protecţie a muncii.
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză este un obiect juridic complex.
Astfel, obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în
conformitate cu art.43 din Constituţie, a dreptului la protecţia muncii. Obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa
persoanei ori la integritatea, substanţa şi potenţialul de utilizare a bunurilor, ori la
activitatea normală a întreprinderii etc.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.183 CP RM nu poate fi orice persoană.
Potrivit alin.(2) art.43 din Constituţie, salariaţii au dreptul la protecţia muncii.
167
Potrivit art.l din Codului muncii al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova b 28.03.2003*, prin „unitate” se are in vedere întreprinderea, instituţia sau
organizaţia cu statut de persoani juridică, indiferent de tipul de proprietate, de forma juridică de
organizare şi de subordonarea departamentală sau apartenenţa ramurală.
’Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162.
168
482
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ $1 ALTOR DREPTURI CONSTITUTIONAIE ALE
CETĂŢENILOR
în conformitate cu art. 1 din Codul muncii, salariatul este persoana fizică (bărbat
sau femeie) care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau
într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de
muncă.
Pentru calificarea faptei în baza art. 183 CP RM, nu contează dacă salariatul
este cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid. De asemenea, nu
are importanţă dacă salariatul este încadrat în baza unui contract de formare
profesională continuă sau de calificare profesională. Nu este relevant nici dacă
salariatul activează în sectorul public, privat sau mixt, în aparatul asociaţiilor
obşteşti, religioase, sindicale, patronale, al fundaţiilor, partidelor şi al altor orga-
nizaţii necomerciale care folosesc munca salariată.
Potrivit alin.(l) art.219 din Codul muncii, în privinţa ucenicilor se aplică
legislaţia privind protecţia muncii. De asemenea, în acord cu art. 1 şi 3 ale Legii
securităţii şi sănătăţii în muncă, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
10.07.2008,' acţiunea legislaţiei de protecţie a muncii se extinde asupra: 1) stagia-
rilor; 2) persoanelor care solicită angajarea în câmpul muncii, aflate în unitate cu
permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor
profesionale; 3) persoanelor care desfăşoară muncă neremunerată în folosul
comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat; 4) persoanelor care nu au contract
individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care dovada clauzelor
contractuale şi a prestaţiilor efectuate se poate face prin orice alt mijloc de probă; 5)
persoanelor care, pe durata ispăşirii pedepsei în locurile de detenţie, lucrează în
atelierele instituţiilor penitenciare sau la alte locuri de muncă;
6) şomerilor, pe durata participării acestora la o formă de pregătire profesională.
Toate aceste persoane pot evolua în calitate de victime ale infracţiunii
prevăzute la art. 183 CP RM.
Nu este aplicabilă legislaţia privind protecţia muncii, dacă unele caracteristici
inerente anumitor activităţi specifice forţelor armate, poliţiei sau serviciilor de
protecţie civilă sunt, în mod inevitabil, în contradicţie cu dispoziţiile ei. în aceste
cazuri, dar şi în altele (aflarea persoanei în vizită, în excursie sau în schimb de
experienţă pe teritoriul unităţii, ori ca urmare a intruziunii pe teritoriul respectiv
etc.), chiar dacă persoana suportă urmările prejudiciabile specificate în textul art.
183 CP RM pe teritoriul unităţii, ea nu va putea fi considerată victimă a infracţiunii
prevăzute la această normă. Pentru faptele săvârşite asupra acesteia persoanelor
vinovate li se va aplica răspunderea în conformitate cu art. 149,157 sau altele din
Codul penal (eventual, şi în baza art. 167 sau 168 CP RM).
Latura obiectivă a încălcării regulilor de protecţie a muncii include:
1
483
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de încălcare a tehnicii

securităţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii;
2) urmările prejudiciabile sub formă de accidente cu oameni sau alte urmări grave;
Regulile de protecţie a muncii sunt statuate în actele cu vocaţie internaţională (de
exemplu, în Convenţia OIM referitoare la securitatea şi igiena muncii, precum şi
mediul de muncă, nr.155 din 22.06.1981169) sau în actele normative naţionale (în:
Constituţie; Codul muncii; Legea securităţii şi sănătăţii în munci; Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Nomenclatorului de industrii,
profesii şi lucrări cu condiţii grele şi nocive, prescrise persoanelor mai tinere de 18
ani, nr.562 din 07.09.1993170; Regulamentul şi normele igienei elaborate de
Ministerul Sănătăţii referitoare la întreprinderile de fabricare a mixturilor asfaltice,
nr.01-9/1196 din 25.09.1998171; Hotărârea GuvemuM Republicii Moldova cu privire
la aprobarea Listei-tip a lucrărilor şi locurilor de muncă cu condiţii grele şi deosebit
de grele, vătămătoare şi deosebit de vătămătoare pentru care salariaţilor li se stabilesc
sporuri de compensare, nr.1487 din 31.12.2004172; Hotărârea Ministerului Sănătăţii
privind Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea instruirii igienice a
unor categorii de angajaţi, nr3 din 01.06.2007173; Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru folosirea de către
lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă, nr.603 din 11.08.2011 174 etc.).
De fiecare dată, la calificarea faptei este obligatoriu a stabili cu precizia care
anume regulă în vigoare de protecţie a muncii a fost încălcată? Era oare obligat
făptuitorul să asigure respectarea acestei reguli?
Regulile privind tehnica securităţii reprezintă cerinţele cu caracter tehniu
îndreptate spre protecţia lucrătorilor împotriva influenţării obiectelor şi mijloace!*
muncii; funcţionarea în condiţii de securitate a maşinilor, utilajului şi instrumenlM
lor; asigurarea strungurilor şi maşinilor cu grilaje şi dispozitive de prezervare.
încălcarea regulilor privind tehnica securităţii se poate exprima în: neasâa gurarea
instruirii victimei în materie de protecţie a muncii; neorganizarea exa menelor la
tehnica securităţii şi la normele de exploatare a utilajului; neutilarea
169
MOOMHH Oficial al Republicii Moldova, 2001, p.22-31.
170
Nepublicată oficial. A se vedea: Moldlex.
171
172
173
174
484
CETĂŢENILOR
tehnică corespunzătoare a tuturor locurilor de muncă; neelaborarea instrucţiunii cu

privire la protecţia muncii, corespunzătoare condiţiilor în care se desfăşoară
activitatea la locurile de muncă.
Regulile de igienă industrială şi alte reguli de protecţie a muncii determină, de pe
poziţiile fiziologiei şi igienei muncii, structura încăperilor de producţie, a locurilor de
muncă, limitele de siguranţă referitoare la noxele periculoase, munca unor categorii
de persoane în condiţii vătămătoare etc.
încălcarea regulilor de igienă industrială sau a altor reguli de protecţie a muncii
se poate exprima în: nerespectarea exigenţelor privind epurarea aerului şi excluderea
gazelor nocive; neasigurarea localurilor cu căldură şi instalaţii de ventilare;
neasigurarea salariaţilor cu echipament individual de protecţie etc.
Infracţiunea prevăzută la art. 183 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii accidentelor cu oameni sau a altor
urmări grave.
Prin accidente cu oameni se are în vedere: rănirea, electrocutarea, arsura,
degerarea, asfixierea, intoxicaţia acută profesională etc., care, după gravitate,
corespunde vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Astfel, de exemplu, vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost
cauzată în următorul caz: Ş.C., fondatorul şi conducătorul Gospodăriei Ţărăneşti „Ş.C. ”,
a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(l) art. 183 CP RM. Acesta l-a
angajat ca salariat pe Gh.M. în calitate de tractorist şi maşinist. La 21.06.2004, aproximativ
la ora 10.30, Gh.M., la indicaţiile lui Ş.C., s-a deplasat cu tractorul MTZ-80 la cultivarea
porumbului pe un teren din satul Baimaclia, raionul Cantemir. In timpul lucrului cultivatorul
s-a defectat şi, în momentul în care Gh.M. îl repara pentru a continua cultivarea, în orbita
ochiului stâng i-a sărit o aşchie metalică. Aceasta a dus la pierderea totală a vederii ochiului
stâng?
Conform pct.2-4 ale Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de
muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1361 din 22.12.2005, 3 accidentele se
clasifică în: 1) accidente de muncă şi 2) accidente în afara muncii.
Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă
a organismului salariatului, ca urmare a acţiunii unui factor de risc
propriu unui element al sistemului de muncă, survenit: a) în timpul îndeplinirii
sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu; b) înainte de începerea sau după
încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întrep-
rinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare » imitate) până la locul de muncă şf
invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie
şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie; c) în
timpul pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său
de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau
auxiliare; d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul
CETĂŢENILOR
oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din
acest mijloc de transport; e) în timpul deplasării de la unitatea, în care este încadrat
salariatul, până la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau până la
o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor
de serviciu, în timp util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent
de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat; f) în cadrul participării la
acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza
ordinului sau dispoziţiei emise de angajator; g) în cadrul acţiunii întreprinse din
proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea
altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a), b), c), d) şi
f) nominalizate mai sus; h) în timpul instruirii de producţie sau practicii
profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţământ,
între angajator, elevi şi studenţi.
Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea
violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al
acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, în condiţiile neprevăzute la
literele a)-h) nominalizate mai, sus, a cărui cauză directă este determinată de fapte
ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau a obligaţiilor de serviciu
(joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, cazuri de boală latentă şi
moarte naturală, folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale iară
permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a unui furt din avutul
unităţii, al angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen).
Apreciem că este extrem de redusă posibilitatea ca accidentul în afara muncii să
apară în contextul comiterii infracţiunii prevăzute la art.183 CP RM. Cu toate
acestea, legiuitorul nu face nici o precizare în art.183 CP RM ca privire la tipul
accidentului cu oameni ce reprezintă urmările prejudiciabile ale infracţiunii
examinate: accident de muncă sau accident în afara muncii. Important este ca cel
accidentat să aibă calităţile victimei infracţiunii prevăzute la art.183 CP RM, iar
accidentul cu oameni să se afle în legătură de cauzalitate cu fapla prejudiciabilă de
încălcare a tehnicii securităţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a
muncii.
în afară de accidente cu oameni, alte urmări grave pot să reprezinte urmările
prejudiciabile specificate la alin.(l) art.183 CP RM. Prin alte urmări grave se
înţelege: distrugerea sau deteriorarea bunurilor unităţii, în proporţii mari; sistarea
îndelungată a funcţionării unităţii, presupunând daune în proporţii mari etc.
Dacă încălcarea regulilor de protecţie a muncii nu poate conduce la asemenea
urmări prejudiciabile, cele săvârşite trebuie calificate conform art.55 din Codul
contravenţional.
487
Latura subiectivă a încălcării regulilor de protecţie a muncii se caracterizează

prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. în raport cu fapta prejudiciabilă,
făptuitorul poate manifesta intenţie sau imprudenţă. Motivul infracţiunii constă, în
cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea manifestată în raport cu îndeplinirea
obligaţiilor asumate.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. în plus, subiectul trebuie să aibă o
dublă calitate specială: 1) persoană cu funcţie de răspundere sau persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală;
2) persoană în ale cărei atribuţii intră asigurarea respectării regulilor de protecţie a
muncii în cadrul unităţii respective.
Noţiunile de persoană cu funcţie de răspundere şi de persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt definite,
respectiv, la art.123 şi la art.124 CP RM.
Cât priveşte cea de-a doua calitate specială - persoană în ale cărei atribuţii intră
asigurarea respectării regulilor de protecţie a muncii în cadrul unităţii respective,
potrivit art. 11 „Serviciul de protecţie şi prevenire” al Legii securităţii şi sănătăţii în
muncă, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de
activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate. în cazul în
care resursele unităţii respective nu sunt suficiente pentru organizarea activităţilor
de protecţie şi prevenire din lipsa personalului specializat, angajatorul este obligat
să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire. 175
în toate cazurile: a) lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă absolvite cursurile de
instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi să dispună de mijloa cele
necesare; b) serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să aibă
capacităţile şi mijloacele personale şi profesionale necesare; c) lucrătorii
175
Potrivit art. 1 al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, serviciul extern de protecţie şi
prevenire constituie orice unitate care prestează altor unităţi, în bază de contract, servicii de protecţie
şi de prevenire a riscurilor profesionale.
488
CETĂŢENILOR
desemnaţi şi serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să fie în

număr suficient pentru a putea asigura organizarea măsurilor de protecţie şi
prevenire, ţinându-se cont de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expuşi
lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii.
Protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale simt asigurate de unul sau de mai
mulţi lucrători desemnaţi, de unul sau de mai multe servicii distincte, indiferent
dacă sunt din interiorul sau din exteriorul unităţii. Lucrătorul desemnat (lucrătorii
desemnaţi) şi/sau serviciul (serviciile) de protecţie şi prevenire trebuie să
colaboreze între ei.
în cazul unităţilor în care se desfăşoară activităţi fără pericole de accidentare
sau de îmbolnăvire profesională, conducătorul unităţii poate să-şi asume atribuţiile
lucrătorului desemnat dacă acesta a absolvit cursurile de instruire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
în toate ipotezele consemnate mai sus, persoana, în ale cărei atribuţii intră
asigurarea respectării regulilor de protecţie a muncii în cadrul unităţii respective, va
evolua în calitate de subiect al infracţiunii specificate la art.183 CP RM.
Varianta agravată prevăzută la alin.(2) art.183 CP RM presupune săvârşirea
încălcării regulilor de protecţie a muncii, care a provocat din imprudenţă decesul
unei persoane.
Numărul de victime nu influenţează asupra calificării faptei, însă poate fi luat
în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Aplicarea răspunderii în baza alin.(2) art.183 CP RM exclude calificarea
suplimentară conform art.149 CP RM.
Secţiunea IV. Infracţiuni contra drepturilor

civile ale cetăţenilor
§ 1. încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
La art.177 CP RM se stabileşte răspunderea pentru trei infracţiuni. In acest

mod, denumirea marginală de încălcare a inviolabilităţii vieţii personale se referă la
o variantă-tip a infracţiunii şi la două variante speciale ale infracţiunii.
Astfel, varianta-tip a infracţiunii, prevăzută la alin.(l) art.177 CP RM, constă în
culegerea ilegală sau în răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege,
despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane
fără consimţământul ei.
489
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUTIONALE ALE
CETĂŢENILOR
Prima variantă specială a infracţiunii, fiind prevăzută la alin.(l*) art.177 CP
RM, se exprimă în culegerea ilegală a informaţiilor menţionate la alin.(l) art.177 CP
RM, fară consimţământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei.
Cea de-a doua variantă specială a infracţiunii, prevăzută la alin.(2) art.177 CP
RM, constă în răspândirea informaţiilor menţionate la alineatul (1) art.177 CP RM:
a) într-un discurs public sau în mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu.
libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea, printre altele, a
vieţii sale private şi de familie. De asemenea, potrivit art.28 din Constituţie, statul
respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.
în general, viaţa intimă, familială şi privată poate fi privită ca sferă a fizicului şi
spiritualului, care este controlată de persoana însăşi, adică este liberă de
influenţarea din exterior, inclusiv de reglementarea juridică. Tendinţa de a face
viaţa intimă, familială şi privată obiectul reglementării juridice este specifică
statului poliţienesc, care nu lasă persoanei spaţiu pentru manifestările ei individuale,
încorsetând-o cu indicaţii şi interdicţii tipice. Intr-un stat democratic, viaţa intimă,
familială şi privată necesită a fi asigurată juridic. In primul rând, se cere o asigurare
juridico-penală. Iar reglementarea juridică trebuie să stabilească numai limitele
inviolabilităţii vieţii intime, familiale şi private şi, pe cale de consecinţă, limitele
imixtiunii admisibile.
Mecanismul de bază al controlului social este observarea. Părinţii şi educatorii
ţin sub observaţie copiii. Agenţii forţelor de ordine duc observarea pe străzi şi în
alte locuri publice. Autorităţile publice ţin sub observaţie procesul de executare de
către cetăţeni a obligaţiilor. Fără această observare societatea nu ar putea asigura
aplicarea normelor de conduită sau protecţia cetăţenilor săi. Dar, obser varea prea
pătrunzătoare poate duce la consecinţe sociale nefaste. Persoana are nevoie de o
„zonă de securitate”. Această necesitate trebuie privită ca o cerinţă importantă de
garantare a eficienţei agregatului social. Dreptul la viaţa intimă, familială şi privată
creează această „zonă a securităţii”, fixând limitele necesare şi suficiente ale
controlului social. Proclamat în constituţiile statelor democratice, acest drept este
chemat să îngrădească intenţia autorităţilor de a stabili un control social prea rigid
asupra individului.
formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.28 din
Constituţie, a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată.
Obiectul imaterial al faptei infracţionale examinate îl reprezintă informaţiile,
490
CETĂŢENILOR
ocrotite de lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al
altei persoane.
Din rândul informaţiilor sus-menţionate fac parte: informaţiile despre tul-
burările psihice, despre solicitarea de asistenţă psihiatrică şi tratament într-o
instituţie de psihiatrie, precum şi alte informaţii despre starea sănătăţii psihice a
persoanei; informaţiile despre adresarea persoanei nrinstituţiile specializate în
legătură cu realizarea drepturilor sale la reproducere şi la ocrotirea sănătăţii
reproductive, sau despre măsurile luate şi starea sănătăţii sale reproductive;
informaţiile confidenţiale ce i-au fost comunicate avocatului în timpul acordării
asistenţei juridice; informaţiile cu privire la faptele care i-au devenit cunoscute
notarului în timpul activităţii sale sau informaţiile cu privire la actele notariale
îndeplinite; informaţia culeasă de persoanele care practică activitatea particulară de
detectiv şi pază; informaţiile obţinute de poliţie, dacă executarea atribuţiilor ei nu
cer contrariul; informaţiile devenite cunoscute participanţilor la acţiunile
procesuale; informaţiile obţinute de organele securităţii statului în procesul
activităţii acestora etc.
Pe lângă faptul că informaţiile ce constituie secret personal sau familial sunt
ocrotite de lege, ele trebuie să se refere la viaţa personală a victimei. Viaţa
personală este o componentă a vieţii sociale, excluzând viaţa publică, care include:
viaţa intimă, viaţa familială, viaţa privată. Viaţa intimă presupune exercitarea
dreptului de singurătate şi a dreptului la viaţa sentimentală. Viaţa familială ţine de
relaţiile în cadrul familiei, de căsătorie, naşterea copiilor, adopţie, desfacerea
căsătoriei, partajul bunurilor soţilor, bugetul familial, dispunerea de către soţi de
depuneri băneşti şi alte bunuri comune etc. Viaţa privată include dreptul la propria
imagine, dreptul la nume, situaţia averii, starea sănătăţii, fap tele săvârşite,
concepţiile, opiniile şi convingerile personale, atitudinea faţă de alte persoane, alte
fapte din biografia persoanei, care nu trebuie făcute cunoscute publicului.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.177 CP RM include fapta
prejudiciabilă care constă în acţiune. Acţiunea în acest caz se exprimă sub oricare
din următoarele două modalităţi: 1) culegerea ilegală a informaţiilor, ocrotite de
lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al victimei; 2)
răspândirea fără consimţământul victimei a informaţiilor, ocrotite de lege, despre
viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al acesteia.
Referitor la prima modalitate a acţiunii prejudiciabile, culegerea ilegală constă
în adunarea informaţiilor respective prin încălcarea reglementărilor legale (de
exemplu, înregistrarea audio sau video, fotografierea, interceptarea convorbirii la
distanţă, interogarea altor persoane, interceptarea trimiterilor poştale, a
convorbirilor telefonice, a înştiinţărilor telegrafice etc.).
491
Astfel, în corespundere cu Legea Republicii Moldova privind activitatea

operativă de investigaţii, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
12.04.1994176, în scopul soluţionării sarcinilor prevăzute la art.2 al numitei legi, 177
organele care exercită activitatea operativă de investigaţii, respectând regulile de
conspiraţie, sunt în drept, inclusiv, să culeagă informaţii.
Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de
Stat, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 13.08.2008 178, Serviciul de
Protecţie şi Pază de Stat are dreptul să desfăşoare, în conformitate cu legislaţia,
activităţi operative de investigaţii pentru culegerea informaţiilor necesare
îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la lit.a) art.l 1 al respectivei legi.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind activitatea particulară de
detectiv şi de pază, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2003 179,
în activitatea de detectiv particular se admite audierea persoanelor fizice cu acordul
lor, culegerea de informaţii, studierea obiectelor şi a documentelor, cu acordul scris
al posesorilor, controlul exterior al construcţiilor, localurilor şi altor obiective,
pentru obţinerea de informaţii necesare îndeplinirii misiunilor, conform clauzelor
contractuale; în acelaşi timp, detectivului particular i se interzice să culeagă date
despre convingerile politice, religioase, despre viaţa privată sau date de altă natură
despre oameni.
Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.10.2001180, Serviciul de Infor-
maţii şi Securitate al Republicii Moldova culege date referitoare la organizaţiile
teroriste internaţionale.
Rezultă că dacă informaţiile, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce con-
stituie secret personal sau familial al altei persoane sunt culese în lipsa temeiurilor
176
177
Conform art.2 al Legii privind activitatea operativă de investigaţii, sarcinile activităţii
operative de investigaţii sunt: a) relevarea atentatelor criminale, prevenirea, curmarea, descoperirea
infracţiunilor şi a persoanelor care le organizează, le comit sau le-au comis, precum şi asigurarea
compensării daunei cauzate de infracţiune; b) căutarea persoanelor care se ascund de organele de
urmărire penală sau de judecată sau care se sustrag de la sancţiunea penală şi a celor dispăruţi fără
urmă; c) colectarea de informaţii despre evenimentele sau acţiunile care pun în pericol securitatea de
stat, militară, economică sau ecologică a Republicii Moldova.
178
179
180
492
CETĂŢENILOR
legale consemnate în reglementările legale exemplificate mai sus, culegerea va fi

considerată ilegală, deci va deveni aplicabilă dispoziţia de la alin.(l) art.177 CP
RM.
Cât priveşte cea de-a doua modalitate a acţiunii prejudiciabile, prin răspândire
fără consimţământul victimei se înţelege comunicarea informaţiilor corespunzătoare
fie şi unei singure persoane, care nu avea dreptul să le afle, în lipsa acordului
victimei.
Astfel, de exemplu, în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la
Serviciul Grăniceri, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 13.07.2007 181,
Serviciul Grăniceri nu prezintă terţilor informaţii pe care le-a primit de la alte
organe de drept pentru realizarea atribuţiilor sale ce ţin de controlul şi suprave-
gherea frontierei de stat; accesul persoanelor la informaţiile care le privesc şi de
care dispune Serviciul Grăniceri are loc în conformitate cu legislaţia în vigoare;
Serviciul Grăniceri are dreptul de a nu acorda informaţii referitoare la solicitant
dacă divulgarea lor poate dăuna îndeplinirii atribuţiilor sale ori poate leza terţii în
drepturile şi libertăţile lor.
Potrivit Legii Republicii Moldova privind statutul şi organizarea activităţii
grefierilor din instanţele judecătoreşti, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 15.03.2007182, grefierul are obligaţia să nu divulge datele şi informaţiile la care
are acces în exerciţiul funcţiunii.
In corespundere cu Legea securităţii statului, nu se admite divulgarea infor-
maţiilor ce ar putea leza drepturile şi libertăţile persoanei.
Nu în ultimul rând, conform Legii Republicii Moldova cu privire la libertatea
de exprimare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 23.04.2010 183, orice
persoană are dreptul la respectul vieţii private şi de familie. Dreptul la respectul
vieţii private şi de familie nu se extinde asupra informaţiilor despre viaţa privată şi
de familie răspândite cu acordul expres sau tacit al persoanei sau obţinute în
locurile publice când persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate.
Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că a făcut publice infor maţii despre
viaţa privată şi de familie a persoanei dacă interesul public 184 de a le cunoaşte
depăşeşte interesul persoanei vizate de a nu răspândi informaţia. Persoanele
181
182
183
184
Potrivit art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, interesul public constituie
interesul societăţii (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de evenimentele ce ţin de exercitarea
puterii publice într-un stat democratic sau faţă de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul
societăţii sau al unei părţi a ei.
493
publice185 şi persoanele fizice care exercită funcţii publice 186 au dreptul la respectul
vieţii private şi de familie. Informaţiile despre viaţa privată şi de familie a
persoanelor publice şi a persoanelor fizice care exercită funcţii publice pot fi
dezvăluite dacă aceste informaţii prezintă interes public. Răspândirea informaţiilor
respective nu trebuie să ducă la prejudicii nejustificate terţilor. Dacă persoanele
publice şi persoanele fizice care exercită funcţii publice provoacă ele însele atenţia
asupra aspectelor din viaţa lor privată şi de familie, mass-media are dreptul să
cerceteze aceste aspecte.
în concluzie, dacă informaţiile, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce
constituie secret personal sau familial al altei persoane sunt răspândite în lipsa
temeiurilor legale consemnate în reglementările legale exemplificate mai sus,
lipsind consimţământul victimei de a fi răspândite, răspunderea urmează a fi
aplicată în baza alin.(l) art.177 CP RM.
în unele cazuri, răspândirea informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa per-
sonală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, fără consim-
ţământul ei, se califică nu conform alin.(l) art.177 CP RM, dar conform altor norme.
Spre exemplu, divulgarea secretului adopţiei se califică potrivit art.204 CP RM. De
asemenea, divulgarea tainei mărturisirii de către un deservent al cultului religios
trebuie calificată conform alin.(7) art.54 din Codul contravenţional. Articolul 75 din
Codul contravenţional se aplică în ipoteza divulgării informaţiei confidenţiale
despre examenele medicale de depistare a contaminării cu virusul imunodeficienţei
umane (HIV) ce provoacă maladia SIDA de către personalul medical sau de către
alte persoane care, în virtutea obligaţiilor de serviciu, deţin astfel de informaţii.
Dacă făptuitorul culege ilegal informaţiile, ocrotite de lege, despre viaţa
personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, fără consim-
ţământul ei, pe calea violării dreptului la secretul corespondenţei, cu încălcarea
legislaţiei, atunci cele comise trebuie calificate prin concurs: alin.(l) art.177 şi
art.178 CP RM.
se consideră consumată din momentul culegerii ilegale sau al răspândirii
185
în corespundere cu art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, persoană publică este
persoana care exercită funcţii publice sau o altă persoană care, datorită statutului, poziţiei sociale sau
altor circumstanţe, trezeşte interesul public.
186
în conformitate cu art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, persoană care exercită
Juneţii publice este persoana fizică care exercită atribuţiile puterii publice (executive, legislative ori
judecătoreşti) sau persoana juridică ce prestează servicii de utilitate publică, sau persoana fizică care
administrează persoana juridică ce prestează servicii de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia.
494
CETĂŢENILOR
fără consimţământul victimei a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa per-

sonală ce constituie secret personal sau familial al victimei.
Motivele infracţiunii pot consta în: interesul material, răzbunare, gelozie, carie-
rism, năzuinţa de a discredita concurentul electoral sau concurentul în afaceri ete.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.177 CP RM este persoana fizica
Referitor la prima variantă specială a infracţiunii, prevăzută la alinul 1) art.177
CP RM — culegerea ilegală a informaţiilor menţionate la alin.(l) art.177 CP RM, fără
consimţământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru
obţinerea ascunsă a informaţiei - menţionăm că specificul acesteia se datorează
mijloacelor speciale de săvârşire a infracţiunii:! mijloace tehnice speciale destinate
pentru obţinerea ascunsă a informaţiei.
Se au în vedere dispozitivele, de fabricaţie industrială sau artizanală, aplicate
în scopul captării sau decodificării informaţiilor ocrotite de lege despre viaţa
personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, ori al racor-
dării la canalele tehnice de comunicaţii în vederea obţinerii unor asemenea!
informaţii.
Potrivit Legii privind activitatea operativă de investigaţii, în procesul efec-j
tuării măsurilor operative de investigaţii se face uz, printre altele, de mijloace
tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei. ClasificatoiJ
mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei ■
procesul desfăşurării activităţii operative de investigaţii, precum şi regulamenlJ cu
privire la importul, exportul, proiectarea, producerea şi comercializarea unor astfel
de mijloace se aprobă de Guvern. Activitatea ce ţine de importul, exportau
proiectarea, producerea şi comercializarea mijloacelor tehnice speciale destinata
pentru obţinerea ascunsă a informaţiei se înfăptuieşte doar pentru organetaj
abilitate să exercite activitatea operativă de investigaţii. Se interzice utilizai*«!
mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei <■
către persoanele fizice şi juridice neîmputemicite cu aceasta prin Legea privâJ
activitatea operativă de investigaţii.
In conformitate cu Legea privind activitatea particulară de detectiv şi dc pază,
în desfăşurarea activităţii de detectiv particular este interzisă utilizare« mijloacelor
tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţieâjH
în concluzie, dacă se încalcă asemenea prevederi legale, utilizarea mijloacD-j
lor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, în legătreB cu
culegerea ilegală a informaţiilor menţionate la alin.(l) art.177 CP RM, fiai
consimţământul persoanei, intră sub incidenţa alinul1) art.177 CP RM.
495
Atragem atenţia asupra faptului că pentru producerea, comercializarea sau

procurarea în scop de comercializare a mijloacelor tehnice speciale destinate
pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvârşite ilegal, se aplică răspunderea în
conformitate cu art.301 1 CP RM.
In acelaşi timp, în Codul contravenţional se stabileşte răspunderea pentru:
proiectarea sau producerea fără scop de comercializare, deţinerea sau utilizarea
ilegală a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei
(alin.(l) art.261); utilizarea în activitatea particulară de detectiv şi de pază a
mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei (alin.(2)
art.261); încălcarea regulilor de import, export, proiectare, producere şi comer -
cializare a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, în
cazul prezenţei licenţei, nerespectarea altor condiţii de licenţiere (art.262).
încheind analiza infracţiunii prevăzute la alinul1) art.177 CP RM, vom
menţiona că, în rest, la interpretarea conţinutului elementelor constitutive ale
acesteia urmează a se apela la explicaţiile privind infracţiunea specificată la
alin.(l) art.177 CP RM, cu ajustările de rigoare.
Cea de-a doua variantă specială a infracţiunii, prevăzută la alin.(2) art.177
CP RM, constă în răspândirea informaţiilor menţionate la alineatul (1) art.177
CPRM:
a) într-un discurs public, prin mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu.
Prin discurs public se înţelege expunerea făcută în faţa unui număr mare de
oameni, la o adunare, miting, consfătuire, conferinţă, într-un alt context public.
în conformitate cu art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, prin
mass-media se înţelege mijlocul de informare în masă, tipărit sau electronic, ori
jurnalistul.
în cazul modalităţii agravate de la lit.b) alin.(2) art.177 CP RM, subiectul
infracţiunii este un subiect special: persoana cu funcţie de răspundere sau per-
soana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală. Aplicarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) art.177 CP RM exclude
calificarea suplimentară conform art.327 sau 335 CP RM.
în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.177 CP RM, în afară de per soana
fizică, subiect al infracţiunii poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii
publice).
în rest, la interpretarea conţinutului elementelor constitutive ale infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.177 CP RM, urmează a se apela la explicaţiile privind
infracţiunea specificată la alin.(l) art.177 CP RM, cu ajustările de rigoare.
§ 2. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
496
CETĂŢENILOR

Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art.178 CP RM constă în violarea
dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei.
Varianta agravată a violării dreptului la secretul corespondenţei, prevăzută la
alin.(2) art.178 CP RM, presupune săvârşirea acestei infracţiuni în prezenţa
următoarelor circumstanţe:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea
ascunsă a informaţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminalei
libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea, printre altele, a
corespondenţei sale. De asemenea, potrivit art.30 din Constituţie, statul asiguri
secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor
telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare; de la prevederile] alin.(l)
art.30 din Constituţie se poate deroga prin lege în cazurile când aceaslă derogare
este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii
publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor.
Prin intermediul art.178 CP RM se urmăreşte protejarea posibilităţii fiecărei
persoane de a comunica în scris, prin telefon sau prin alte mijloace de comuni-] care
opiniile şi gândurile sale, fără ca acestea să fie cunoscute de alţii, făcui» publice sau
cenzurate, fără ca activitatea de comunicare să fie supusă unor] indiscreţii sau
oricăror altor imixtiuni. Sunt obligate să respecte secretul cores-j pondenţei atât
persoanele fizice şi juridice, cât şi autorităţile publice. Totodată, nimeni nu poate
afla conţinutul corespondenţei sau da publicităţii o corespo»! denţă care nu-i este
adresată, având obligaţia de a o restitui destinatarului daci din întâmplare a intrat în
posesia ei. De asemenea, nimeni nu are dreptul de a] intercepta o convorbire
telefonică sau o înştiinţare telegrafică, nici de a divulga conţinutul convorbirii
telefonice sau al înştiinţării telegrafice de care a luat cuno-j ştinţă întâmplător.
Trebuie însă de precizat că exerciţiul dreptului la secretai corespondenţei poate
comporta o restrângere necesară în interesele securităfd naţionale, bunăstării
economice a ţării, ordinii publice şi în scopul preveni* infracţiunilor. Totuşi,
această prerogativă, recunoscută unor persoane abilitalcj
497
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DEMUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
de a reţine, citi şi folosi corespondenţa, trebuie să fie consacrată de lege, efec-

tuată după o procedură strictă, cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei.
dreptului la secretul corespondenţei
Obiectul material al violării dreptului la secretul corespondenţei îl reprezintă:
scrisorile, telegramele, coletele sau alte trimiteri poştale.
Reieşind din prevederile Legii poştei, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 18.05.1995 1, prin alte trimiteri poştale trebuie de înţeles: cărţile poştale,
pachetele mici, mandatele poştale sau telegrafice, imprimatele etc.
Nu au caracter de corespondenţă ziarele, revistele, reclamele, listele de preţuri
etc., chiar dacă sunt trimise în plic închis, şi nici coletele trimise prin poştă sau alte
servicii de transport, deoarece primele nu conţin o comunicare cu caracter personal,
iar cele din urmă nu conţin o comunicare. Se va realiza, totuşi, conţinutul
infracţiunii în cazul în care fapta priveşte o corespondenţă pusă într-un colet ori în
cazul în care este vorba despre un mandat poştal ce conţine şi o comunicare
adresată destinatarului în legătură cu suma de bani trimisă (ori chiar şi cu alt
conţinut). în cazul în care corespondenţa este trimisă prin poştă, nu are importanţă
dacă aceasta a fost timbrată sau nu, nici dacă destinatarul a fost găsit sau nu. Nu
constituie corespondenţă, în sensul legii penale, scrisorile, cărţile poştale,
telegramele etc. care, cu trecerea timpului, şi-au pierdut caracterul de comunicare
confidenţială, având doar o valoare arhivistică, istorică, literară, sentimentală etc.
Când corespondenţa a fost dusă personal de către expeditor la destinaţie, pentru
a exista infracţiune, este necesar ca corespondenţa să fie predată unei alte persoane
(de exemplu, portar, membru de familie, vecin etc.) sau depusă în cutia de scrisori a
destinatarului, adică scrisoarea să nu fi ajuns încă în mâinile destinatarului.
Dispoziţia incriminatoare de la art.178 CP RM nu stabileşte nici o condiţie
referitoare la conţinutul şi forma corespondenţei. De asemenea, este indiferent dacă,
urmărind ca corespondenţa să ajungă la destinaţie, expeditorul a recurs la un
serviciu public sau la bunăvoinţa altei persoane.
Obiectul imaterial al infracţiunii date îl reprezintă: convorbirile telefonice*
înştiinţările telegrafice.
Este necesar ca atât convorbirea, cât şi înştiinţarea să fie efectuate printr-un
mijloc de transmitere la distanţă: telefon şi, respectiv, telegraf. Convorbirea sau
înştiinţarea directă între persoane care se află împreună nu reprezintă o ipoteză în
care să fie aplicabil art.178 CP RM.
în mod regretabil, în art.178 CP RM nu este specificată în mod expres violarea
dreptului
1
Monitorulla secretul
Oficial corespondenţei
al Republicii electronice
Moldova, 1995, nr.65-66. întreţinute prin e-mail sau pe altă
498
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DEMUNCĂ $1 ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
cale ce nu presupune efectuarea de convorbiri telefonice sau expedierea de

înştiinţări telegrafice, ceea ce reprezintă o lacună a legii penale. De aceea, până la o
eventuală completare a dispoziţiei art.178 CP RM, răspunderea penală este
inaplicabilă în astfel de ipoteze.
Atât obiectul material al infracţiunii de violare a dreptului la secretul cores-
pondenţei, cât şi obiectul imaterial al acestei infracţiuni au la bază conceptul de
comunicare, adică de schimb de mesaj sau de idee între două sau mai multe
persoane. Răspunderea conform art.178 CP RM nu se aplică atunci când mesajul
sau ideea, care face obiectul comunicării, încă nu a plecat de la expeditor sau deja a
ajuns la destinatar. într-o asemenea ipoteză, se poate vorbi eventual despre
încălcarea inviolabilităţii vieţii personale (art.177 CP RM).
Sunt victime ale infracţiunii prevăzute la art.178 CP RM persoanele care
comunică prin intermediul corespondenţei, convorbirii sau înştiinţării, adică
expeditorul şi destinatarul, fie că este vorba de un singur expeditor sau destinatar ori
de mai mulţi.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.178 CP RM include fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea de violare a dreptului la secretul cores -
pondenţei, cu încălcarea legislaţiei.
Această acţiune presupune următoarele modalităţi faptice:
1) luarea de cunoştinţă de conţinutul corespondenţei scrise Trebuie de menţionat că
deschiderea corespondenţei scrise, în scopul de a lua cunoştinţă de conţinutul
acesteia, constituie tentativa la infracţiunea prevăzută la art.178 CP RM, nefiind
suficientă în vederea consumării acesteia. Prin deschidere187 se înţelege acţiunea de
înlăturare a învelişului care protejează corespondenţa în aşa fel încât să devină
posibilă aflarea conţinutului acesteia (dezlipire, perforare, tăiere, rupere etc.).
Fapta constituie infracţiune numai dacă luarea de cunoştinţă de conţinutul
corespondenţei scrise are ca obiect corespondenţa adresată altuia şi dacă s-a făcut
fără drept. Bineînţeles, corespondenţa trebuie adresată altei persoane decât celei
care fără drept află conţinutul acesteia. Expeditorul însuşi are dreptul să ia
cunoştinţă oricând de conţinutul corespondenţei trimise altei persoane, până în
momentul ajungerii ei la destinatar. De asemenea, are acest drept intermediarul prin
care este trimisă scrisoarea, dacă expeditorul îi cere să înlăture o parte a
conţinutului corespondenţei înainte de a o preda ori îi cere să transmită verbal
destinatarului conţinutul corespondenţei. Au dreptul de a lua cunoştinţă de con -
ţinutul corespondenţei adresate altuia şi persoanele împuternicite în acest scop de
187
în această ipoteză, corespondenţa trebuie să fie una închisă, deci comunicarea să fie
protejată cu un înveliş care să împiedice citirea sau alt mod de aflare a conţinutului acesteia, indiferent
de natura învelişului (plic lipit, sul introdus într-un toc sigilat, telegramă lipită etc.).
499
destinatar - în mod ocazional sau temporar (de exemplu, persoanele solicitate de un

bolnav, analfabet, nevăzător etc. şă-i deschidă şi să-î citească scrisorile), sau
persoanele în ale căror atribuţii de serviciu intră deschiderea corespondenţei (un
secretar particular sau persoana din cadrul serviciului de secretariat al unei instituţii
sau altei persoane juridice, cu excepţia scrisorilor cu menţiunea „personal” sau
„confidenţial”^ dacă o asemenea excepţie a fost stabilită de destinatar). Nu
constituie infracţiune, fiind îngăduită de lege, din raţiuni educative sau de ocrotire,
luarea de cunoştinţă de conţinutul corespondenţei scrise, adresate minorului, de
către părinte sau tutore ori curator.
Nu intră sub incidenţa art.178 CP RM distrugerea, deteriorarea sau reţinerea
unei corespondenţe scrise. Prin distrugere sau deteriorare se înţelege nimicirea
corespondenţei sau degradarea ei în aşa fel încât să nu mai poată transmite (în
întregime sau în parte) comunicarea pe care a conţinut-o. Prin reţinere se înţelege
păstrarea în continuare, fără drept, a unei corespondenţe destinate altei persoane,
nepredarea ei destinatarului în mod voit. Nu are importanţă dacă făptuitorul a ajuns
în mod licit în posesia corespondenţei (făptuitorul fiind chiar poştaşul care
distribuie corespondenţa) sau din întâmplare (a găsit scrisoarea pierdută de poştaş),
fie din eroare (i-a fost pusă din greşeală îh cutia poştală).
în astfel de situaţii, în prezenţa unor temeiuri suficiente, răspunderea poate fi
aplicată conform altor norme: art.186-188, 190-192, 197 CP RM sau art.104 ori 105
din Codul contravenţional.
2) interceptarea convorbirilor telefonice sau a înştiinţărilor telegrafice
Prin interceptare se înţelege acţiunea de ascultare sau de înregistrare prin
anumite mijloace tehnice a unei convorbiri sau a unei înştiinţări efectuate între alte
persoane. Interceptarea are loc în timpul efectuării convorbirii sau transmiterii
înştiinţării Nu are importanţă dacă făptuitorul a reuşit şă intercepteze convorbirea
sau înştiinţarea în întregime sau doar parţial. De asemenea, nu are importanţă ce
anume s-a discutat, deci care a fost conţinutul comunicării. Pentru existenţa
infracţiunii, interceptarea trebuie să se facă fără drept. Se consideră
* în acelaşi timp, trebuie considerată violare a dreptului la secretul corespondenţei luarea de

cunoştinţă cu conţinutul corespondenţei scrise, adresate ccluilalt soţ. Exercitarea dreptului
constituţional la secretul corespondenţei nu poate fi restrânsă prin relaţiile de căsătorie, iar obligaţia
de fidelitate ar fi greşit invocată în sprijinul violării corespondenţei celuilalt soţ.
fără drept orice interceptare în lipsa consimţământului celui care este parte la
convorbire sau înştiinţare. Sunt îndreptăţite să intercepteze convorbirile sau
înştiinţările adresate altora persoanele care au încuviinţarea celor între care au loc
convorbirile sau înştiinţările. Nu constituie infracţiune, fiind îngăduită de lege, din
raţiuni educative sau de ocrotire, interceptarea convorbirilor telefonice sau a
500
Capitolul V). INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCA Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
înştiinţărilor telegrafice de către părintele minorului sau de către tutorele ori

curatorul acestuia. 188
3) divulgarea conţinutului unei corespondenţe, convorbiri sau înştiinţări
Divulgarea înseamnă relatarea, tăcută chiar şi unei singure persoane neîn-
dreptăţite, a conţinutului miei corespondenţe, convorbiri sau înştiinţări efectuate
între alte persoane. Nu are importanţă modul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de
conţinutul corespondenţei, convorbirii sau al înştiinţării, legea impunându-1 în toate
cazurile să păstreze confidenţialitatea asupra celor aflate. Astfel, făptuitorul poate
să afle conţinutul unei corespondenţe, convorbiri sau înştiinţări pe baza
împuternicirii primite din partea celui în drept (citeşte corespondenţa la solicitarea
unui nevăzător sau analfabet etc.) ori din eroare (citeşte din greşeală o scrisoare
destinată altei persoane), sau din întâmplare (din cauza unei defecţiuni tehnice
recepţionează o convorbire telefonică dintre alte persoane) etc.
în prezenţa oricărei modalităţi faptice din cele trei consemnate mai sus, pentru a
putea fi susceptibilă de răspundere penală, fapta de violare a dreptului la secretul
corespondenţei trebuie să fie realizată cu încălcarea legislaţiei. Se are în vedere
încălcarea prevederilor: Legii privind activitatea operativă de investigaţii (lit.j)
alin.(2) art.6); Legii poştei (art.6); Legii securităţii statului (art.7); Legii privind
sănătatea mentală (lit.a) alin.(3) art.36); Legii comunicaţiilor electronice (art.5),
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 15.11.2007 189; Codului de executare
al Republicii Moldova (alin.(2) art.210), adoptat de Parlamentul Republicii
Moldova la 24.12.2004190; Ordinului Ministerului Justiţiei cu privire la respectarea
dreptului la corespondenţă a persoanelor deţinute, nr.122 din 08.04.2002 191, etc.
Nu în ultimul rând, este necesar a accentua că sechestrarea corespondenţei
poştale şi interceptarea comunicărilor se va considera executată cu încălcarea
legislaţiei, dacă va fi contrară prevederilor art.133-138 din Codul de procedură
penală, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 1 (de exemplu,
executarea acţiunii procesuale amintite fără ca procurorul să întocmească ordonanţa
despre sechestrarea corespondenţei poştale sau interceptarea comunicărilor ori fără
ca ordonanţa nominalizată să fie autorizată de către judecătorul de instrucţie sau de
către instanţa de judecată, ori fără ca ordonanţa autorizată amintită să fie transmisă
şefului instituţiei poştale etc.).
Infracţiunea prevăzută la art. 178 CP RM este o infracţiune formală. Momentul
188
Trebuie considerată violare a dreptului la secretul corespondenţei interceptarea
convorbirilor telefonice sau a înştiinţărilor telegrafice, adresate celuilalt soţ.
189
190
191
1
Monitorul Monitorul Oficial al Republicii
Oficial al Republicii Moldova,
Moldova, 2003, 2002, nr.57-58.
nr.104-110.
501
consumării infracţiuni diferă în funcţie de modalitatea de realizare. Astfel, în cazul
în care se ia cunoştinţă de conţinutul corespondenţei scrise, infracţiunea se consumă
în momentul în care conţinutul corespondenţei scrise este aflat chiar şi de către o
singură persoană; în cazul interceptării — în momentul în care începe ascultarea
sau înregistrarea; în cazul divulgării - în momentul relatării chiar şi unei singure
persoane a conţinutului corespondenţei, convorbirii sau înştiinţării.
Este posibil ca o persoană să intre fără intenţie în posesia secretului corespondenţei.
în acest caz, ea poate deveni pasibilă de răspundere în baza art. 178 CP RM din
momentul în care va divulga respectivul secret.
Motivele infracţiunii prevăzute la art. 178 CP RM pot consta în: curiozitate,
năzuinţa de a o face pe victimă şantajabilă, năzuinţa de a stabili legăturile victimei
cu lumea interlopă, interesul material (în cazul săvârşirii infracţiunii în schimbul
unei remuneraţii materiale) etc.
în context, trebuie de menţionat că, în conformitate cu art.6 al Legii poştei,
persoanele antrenate în activităţi poştale sunt obligate să asigure confidenţialitatea
corespunzătoare. De asemenea, potrivit alin.(2) art.5 al Legii comunicaţiilor
electronice, persoanele care activează în domeniul comunicaţiilor electronice au
obligaţia să asigure confidenţialitatea convorbirilor telefonice sau a altor servicii de
comunicaţii electronice, efectuate/furnizate prin reţelele de comunicaţii electronice,
interzicându-li-se divulgarea conţinutului convorbirilor telefonice şi al altor
comunicări efectuate prin reţele de comunicaţii electronice, precum şi divulgarea
informaţiilor privind serviciile furnizate altor persoane decât expeditorul sau
destinatarul. La fel, conform alin.(l) art.136 din Codul de procedură penală,
persoanele chemate să asigure tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor
sunt obligate să păstreze secretul corespondenţei şi poartă răspundere pentru
încălcarea acestei obligaţii în conformitate cu prevederile art. 178 CP RM.
Totuşi, legea penală nu cere o calitate specială subiectului infracţiunii anali-
zate. De aceea, în afară de persoanele menţionate mai sus, oricare alte persoane pot
fi subiecţi ai infracţiunii de violare a dreptului la secretul corespondenţei.
în interpretarea dispoziţiei de la alin.(2) art.178 CP RM, este oportun a se apela
la explicaţiile corespunzătoare făcute anterior.
Cu privire la circumstanţa agravantă specificată la lit.c) alin.(2) art.178 CP
RM, precizăm doar că infracţiunea poate fi săvârşită în interesul unei organizaţii
criminale atât de către un membru al acesteia (din proprie iniţiativă sau la
însărcinarea organizaţiei respective), cât şi de către o persoană care nu este membru
502
Capitolul V). INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCA Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
al organizaţiei criminale (la însărcinarea acesteia). Aceleaşi principii pot fi aplicate

la interpretarea noţiunii „în interesul unui grup criminal organizat”.
§ 3. Violarea de domiciliu
Fapta prevăzută la art.179 CP RM este incriminată într-o variantă-tip şi în două

variante agravate.
Varianta-tip a infracţiunii specificate la art.179 CP RM constă în pătrunderea
sau în rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane, fără
consimţământul acesteia, ori în refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi în
percheziţiile şi cercetările ilegale.
Prima variantă agravată a violării de domiciliu, prevăzută la alin.(2) art.179 CP
RM, se exprimă în săvârşirea acestei infracţiuni cu aplicarea violenţei sau cu
ameninţarea aplicării ei.
Cea de-a doua variantă agravată a violării de domiciliu, prevăzută la alin.(3)
art.179 CP RM, presupune săvârşirea infracţiunii violare de domiciliu:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
în conformitate cu art.8 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea,
printre altele, a domiciliului său. De asemenea, potrivit art.29 din Constituţia
Republicii Moldova, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile; nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consim-
ţământul acesteia.
Proclamarea unor asemenea principii nu este însă suficientă, legea urmând să
ofere garanţii şi mijloace adecvate pentru asigurarea respectării lor. în acest sens»
legea penală oferă un mijloc energic şi eficace de garantare şi apărare a inviola-
bilităţii domiciliului persoanei prin incriminarea faptei de violare de domiciliu^
1
503
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DEMUNCA Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Tocmai prin intermediul art.179 CP RM oricărei persoane i se asigură ocrotirea

împotriva actelor de pătrundere în spaţiul în care îşi desfăşoară viaţa personală,
unde îşi trăieşte sub aspectul cel mai intim existenţa. Este absolut necesar ca oricare
persoană să poată beneficia în respectivul spaţiu de confortul psihologic ce i se
cuvine, să-şi găsească odihna necesară în locul în care îşi organizează, independent,
fără amestecul altora, viaţa personală.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl reprezintă relaţiile sociale cu
privire la realizarea, în conformitate cu art.29 din Constituţie, a dreptului la
inviolabilitatea domiciliului. Respectarea inviolabilităţii domiciliului nu este
condiţionată de existenţa unui drept de proprietate (sau al unui alt drept real) asupra
imobilului ales ca domiciliu. Lipsa consimţământului proprietarului (sau a
titularului unui alt drept real) nu întotdeauna este relevantă şi nu poate fi pusă la
baza calificării unei fapte conform art.179 CP RM. Nu întotdeauna aceeaşi persoană
cumulează calităţile de titular al dreptului la inviolabilitatea domiciliului şi de
titular al dreptului de proprietate asupra imobilului aferent acelui domiciliu.
Sub acest aspect, este lipsită de relevanţă juridică următoarea relatare din
practica judiciară: la 13.06.2007 a fost dispusă urmărirea penală, în baza alin.(l) art.179
CP RM, împotriva lui C.V. La 10.02.2007, aproximativ la ora 19.00, acesta a pătruns pe
teritoriul gospodăriei lui A.G. de pe str. 31 august 1989 din or. Orhei, fără a avea
consimţământul proprietarului şi al locatarului respectivei gospodării.1
în alt context, în cazul variantei agravate prevăzute la alin.(2) art.179 CP RM
sunt lezate, în mod adiacent, relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală,
sănătatea sau libertatea psihică a persoanei.
în conformitate cu art.6 din Codul de procedură penală, prin domiciliu se
înţelege locuinţa sau construcţia destinată pentru locuirea permanentă sau tem-
porară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel,
cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la
acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un
alt loc de uz comun); de asemenea, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă
maritimă şi fluvială privată, birou.
De exemplu, camerele internatelor sau căminelor pentru elevi sau studenţi sunt
considerate „domiciliu” în sensul legii penale datorită faptului că persoanele
respective sunt cazate acolo pe baza consimţământului lor şi au dreptul la locuire
netulburată, putând să permită ori să interzică accesul altor persoane.
1
www.csj.md
504
In schimb, nu poate fi considerat domiciliu locul unde o persoană este cazată

împotriva voinţei sale (penitenciarul, cazarma, ospiciul etc.) şi în care accesul altora
(deţinuţi, militari, bolnavi, gardieni, superiori, medici etc.) nu depinde de
consimţământul celor deja cazaţi.
Noţiunea de domiciliu, definită în art.6 din Codul de procedură penală, are
acelaşi înţeles ca şi noţiunea „domiciliu sau reşedinţă” din art.179 CP RM.
Reşedinţa, spre deosebire de domiciliu, are un caracter temporar. In rest, sub
aspectul destinaţiei funcţionale, reşedinţa nu se deosebeşte de domiciliu. De aceea,
în continuare vom utiliza doar noţiunea de domiciliu, presupunând că aceasta
include şi conceptul de reşedinţă.
Noţiunea de domiciliu implică nu ideea de imobil, luat în consideraţie în
materialitatea sa, ci ideea de loc în care o persoană îşi desfăşoară viaţa personală.1
Totodată, nu acţiunea asupra bunurilor sau chiar asupra persoanei victimei lezează
obiectul juridic ocrotit de legea penală, ci însăşi prezenţa nedorită a făptuitorului în
locul ce constituie domiciliul victimei. Iată de ce, domiciliul reprezintă nu obiectul
material al infracţiunii de violare de domiciliu, dar obiectul imaterial al acesteia.
Numai în situaţia violării de domiciliu cu aplicarea violenţei, prevăzute la
alin.(2) art.179 CP RM, apare obiectul material reprezentat de corpul victimei.
Victimă a infracţiunii de violare de domiciliu poate fi orice persoană — cetăţean
al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid. La calificare, nu are importanţă
statutul victimei: proprietar; chiriaş; membru al familiei care are dreptul de abitaţie
etc. De asemenea, nu contează dacă victima are sau nu viză de reşedinţă.
Incriminând fapta de violare de domiciliu, legea penală nu se interesează de
legitimitatea poziţiei victimei, ci de ilegalitatea conduitei făptuitorului. Dacă
titularul dreptului la inviolabilitatea domiciliului a săvârşit unele contravenţii ori
încălcări ale dreptului de proprietate, acestea constituie chestiuni distincte, care
trebuie soluţionate prin mijloacele prevăzute de lege şi nu influenţează existenţa
infracţiunii de violare de domiciliu.
Există o singură infracţiune, cu pluralitate de victime, dacă domiciliul violat
aparţine în comun mai multor persoane. Dacă însă făptuitorul pătrunde fără drept şi
fără consimţământ în mai multe domicilii, se vor realiza tot atâtea infracţiuni, aflate
în concurs real; aceasta cu condiţia că în raport cu violarea fiecăruia dintre aceste
domicilii apare o intenţie infracţională de sine stătătoare. In contrast, în prezenţa
unei intenţii unice de a viola mai multe domicilii, vom fi în prezenţa unei
infracţiuni unice prelungite de violare de domiciliu.
Latura obiectivă a violării de domiciliu include fapta prejudiciabilă care ia forma
acţiunii sau inacţiunii. Această acţiune sau inacţiune se prezintă sub oricare din
505
următoarele modalităţi, realizate în raport cu domiciliul: 1) pătrunderea ilegală,
fără consimţământul victimei; 2) rămânerea ilegală, fără consimţământul victimei;
3) refuzul de a-1 părăsi, la cererea victimei; 4) percheziţiile sau cercetările ilegale.
Prin pătrundere ilegală se înţelege introducerea, contrară legii, a făptuitorului cu
întreg corpul în spaţiul în care victima îşi are domiciliul. Pentru existenţa
infracţiunii nu interesează modul şi metodele folosite de făptuitor pentru a pătrunde
în domiciliul victimei (escaladare, înşelăciune etc.) şi nici dacă pătrunderea are loc
pe faţă ori pe ascuns.
Prin rămânere ilegală se are în vedere situaţia când pătrunderea a fost realizată
legal, însă rămânerea în continuare în domiciliul victimei este indezirabilă pentru
aceasta, dobândind astfel caracter ilegal.
Pătrunderea sau rămânerea trebuie să fie ilegală. Sunt în drept să pătrundă sau
să rămână într-un domiciliu persoanele care îl folosesc efectiv fie singure, fie
împreună cu alte persoane, în temeiul relaţiilor de familie ori al înţelegerii
intervenite între ele sau în temeiul consimţământului dat spre a locui împreună cu
alte persoane. în afară de aceste persoane, au dreptul să pătrundă sau să rămână în
domiciliul unei persoane, chiar fără consimţământul acesteia, reprezentanţii
autorităţilor publice în cazurile şi cu respectarea formelor procedurale strict ş i
limitativ prevăzute de lege. Orice alte drepturi sau interese invocate de făptuitor nu
îi conferă dreptul de a pătrunde sau de a rămâne în domiciliul altei persoane.
Valorificarea de către o persoană a drepturilor sale trebuie să se facă prin folosirea
căilor legale, nu făcându-şi dreptate singură şi încălcând drepturile garantate de lege
altor persoane.
Reieşind din prevederile alin.(2) art.29 din Constituţie, pătrunderea sau
rămânerea în domiciliul unei persoane, fără consimţământul acesteia, nu poate fi
considerată ilegală, dacă este săvârşită:
a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau
bunurile unei persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
In cazul refuzului de a părăsi domiciliul la cererea victimei, este necesară stabilirea
următoarelor condiţii: a) prezenţa făptuitorului în spaţiul destinat domiciliului
(situaţia-premisă); b) pătrunderea anterioară în domiciliu să aibă caracter ilegal sau
legal; c) să existe o cerere categorică şi expresă a victimei, adresată făptuitorului, de
a părăsi domiciliul; d) să nu fie prezente excepţiile prevăzute la alin.(2) art.29 din
Constituţie.
Sunt îndreptăţiţi să ceară părăsirea domiciliului altor persoane cei care au dreptul
de a folosi acel domiciliu. Interzicerea accesului poate fi expresă, prin aducerea în
1
A se vedea: O.Loghin, T.Toader. Dreptul penal român. Partea Specială. - Bucureşti: Şansa, 1999, p.145.
506
orice mod a acestei voinţe la cunoştinţă persoanei indezirabile, sau implicită.

Nu este necesar să existe un refuz din partea făptuitorului în sens de comunicare.
Nu prin răspunsul negativ, ci prin omisiunea făptuitorului de a părăsi locul unde este
indezirabil se încalcă inviolabilitatea domiciliului. Chiar dacă persoana ar răspunde
prin refuz, dar apoi ar părăsi de îndată domiciliul, nu va exista infracţiune.
Percheziţiile sau cercetările, pentru a fi legale, trebuie ordonate şi efectuate în baza
unui mandat judiciar, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de Codul de
procedură penală (de exemplu, în cazul unui delict flagrant). în cazul efectuării
acţiunilor procesuale fără mandat judiciar, organul abilitat să efectueze aceste acţiuni,
imediat, dar nu mai târziu decât 24 de ore de la terminarea acţiunii, prezintă instanţei
de judecată materialele respective pentru controlul legalităţii acestor acţiuni.
Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise (în afară de cazul delictului flagrant).
Infracţiunea de violare de domiciliu este o infracţiune formală. După caz, ea se
consideră consumată din momentul: pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliul
persoanei, fără consimţământul acesteia; refuzului de a părăsi domiciliul la cererea
persoanei; începerii efectuării percheziţiilor sau cercetărilor ilegale.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.179 CP RM se caracterizează prin
intenţie directă. Motivele infracţiunii se pot exprima în: curiozitate, interes material, 1
gelozie, răzbunare etc.
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a violării de domiciliu, prevăzută la alin.(2) art.179 CP RM,
presupune săvârşirea acestei infracţiuni cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea
aplicării ei.
Violarea de domiciliu poate avea la bază un interes material numai atunci când subiectul săvârşeşte
această infracţiune la comandă, în vederea primirii unei remuneraţii materiale. în alte cazuri, este de
neconcepat ca interesul material să fie motivul care îl ghidează pe făptuitor la săvârşirea acestei
infracţiuni. De aceea, dacă motivul constă în interes material (cu excepţia cazului de obţinere a
remuneraţiei materiale), presupunând că făptuitorul intenţionează să-şi atribuie ilegal toate sau unele
prerogative ale proprietaruhn» bunului imobil aferent unui domiciliu, aplicabil va fi nu art.179 CP RM,
ci art.193 „Tulburarea de posesie" din Codul penal.
507
Pentru a fi aplicată răspunderea în baza alin.(2) art.179 CP RM, este nece-
sar ca violenţa sau ameninţarea cu violenţa să urmărească scopul violării de
domiciliu şi să se aplice înainte de a se consuma violarea de domiciliu.
în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.179 CP RM, noţiunea „violenţă”, utili-
zată în sintagma „aplicarea violenţei” (nu şi în sintagma „ameninţarea cu
aplicarra violenţei”) presupune vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii
corporale (în sensul art.78 din Codul contravenţional). Dacă, în legătură cu
infracţiunea violare de domiciliu, violenţa aplicată depăşeşte gradul de
intensitate a vătămării intenţionate uşoare a integrităţii corporale, va fi necesară
calificarea conform regulilor concursului de infracţiuni: art.179 (cu excepţia
alin.(2)) şi art.145,151 sau 152 CP RM.
In ipoteza violării de domiciliu presupunând ameninţarea cu aplicarea vio-
lenţei, nu este necesară calificarea suplimentară conform art.155 CP RM.
în ce priveşte modalităţile agravate specificate la alin.(3) art.179 CP RM,
este admisibilă interpretarea într-o manieră similară celei privind faptele incri-
minate la lit.a) alin.(2) art.178 şi, respectiv, la lita) alin.(3) art.164 CP RM.
Precizăm doar că violarea de domiciliu - săvârşită de o persoană cu funcţie
de răspundere, depăşindu-se în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor
acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile inte-
reselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice - necesită calificare în baza art.179 (cu excepţia lita) alin.(3))
şi art.328 CP RM.
Secţiunea V. Infracţiuni contra drepturilor

culturale ale cetăţenilor
§1. încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

de autor şi a drepturilor conexe se reunesc opt variante-tip de infracţiuni şi o
variantă agravată de infracţiune.
Astfel, potrivit lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM, prima variantă-tip a încălcării
dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea dreptului de autor
şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin reproducerea
operelor sau a obiectelor drepturilor conexe în cadrul desfăşurării activităţii de
întreprinzător tangenţiale activităţii intelectuale în domeniul dreptului de autor
şi al drepturilor conexe, în special în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, în
508
scopul comercializării sau oferirii spre comercializare, importului, exportului,
precum şi în stocarea, transportul exemplarelor de opere sau de fonograme în
scopurile menţionate, sau în orice altă formă de valorificare a obiectelor dreptului
de autor sau ale drepturilor conexe în scopul obţinerii profitului, fără acordul
titularului de drepturi.
Conform lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a încălcării
dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea dreptului de j autor şi
a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin închirie- j rea,
schimbul sau altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau oneros,
precum şi în depozitarea în scopurile menţionate sau în altă valorificare 1 a
exemplarelor de opere sau de fonograme, în orice mod şi sub orice formă, j fară
marcaj de control şi fără a deţine, în momentul controlului, contractele de autor
încheiate cu titularii de drepturi.
în corespundere cu lit.c) alin.(l) art.185 1 CP RM, cea de-a treia variantă- j tip a
încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea ; dreptului
de autor şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin
comercializarea sau oferirea spre comercializare, închirierea, importul sau
depozitarea de echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate -1
pentru facilitarea accesului la emisiunile organizaţiilor de difuziune ce comunică
condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin Internet.
în conformitate cu lit.d) alin.(l) art.185 1 CP RM, cea de-a patra variantă- tip a
încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea dreptului
de autor şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin
indicarea pe exemplarele de opere sau de fonograme a unei informaţii false despre
apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi a drepturilor conexe,
precum şi a unei alte informaţii care-1 poate induce în eroare pe beneficiar.
Potrivit lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM, cea de-a cincea variantă-tip a încălcării
dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea dreptului de autor şi
a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin aplicarea
necorespunzătoare a marcajelor de control, altele decât cele pentru suporturile
materiale specificate în anexele la cererea de eliberare a marcajelor de control, pe
exemplarele de operă ori de fonograme valorificate fără consimţământul
titularului de drepturi.
Conform lit.f) alin.(l) art.185 1 CP RM, cea de-a şasea variantă-tip a încălcării
dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin modificarea,
înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme a simbolurilor şi semnelor
de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, indicate de
509
rjpinliil VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
titularul drepturilor respective; înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de

fcnograme a informaţiei privind administrarea dreptului de autor şi a drepturilor
conexe; înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme a mijloacelor
tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
în corespundere cu lit.g) alin.(l) art.185 1 CP RM, cea de-a şaptea variantă- tip a
încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în încălcarea dreptului de
autor şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin însuşirea
paternităţii ori constrângerea la copatemitate.
în conformitate cu alin.(2) art.185 1 CP RM, cea de-a opta variantă-tip a
încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe constă în marcarea, comer-
cializarea, importarea, exportarea, transportarea sau depozitarea ilegală a marcajelor
de control, falsificarea acestora, care au cauzat daune în proporţii mari.
în fine, la alin.(3) art.185 1 CP RM, varianta agravată a încălcării dreptului de
autor şi a drepturilor conexe, ataşabilă tuturor celor opt variante-tip menţionate mai
sus, presupune comiterea încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe:
- de două sau mai multe persoane (lit.a));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b));
— prin constrângere fizică sau psihică (lit.c));
— în proporţii deosebit de mari (lit.d)).
în conformitate cu art.33 din Constituţie, libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice
este garantată; creaţia nu este supusă cenzurii; dreptul cetăţenilor la proprietatea
intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri
de creaţie intelectuală sunt apărate de lege; statul contribuie la păstrarea, la
dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale.
Dreptului de autor şi drepturilor conexe le revine un rol deosebit în dezvoltarea
culturii umane. Or, investirea în potenţialul intelectual al umanităţii con stituie
perpetuum mobile al progresului cultural, economic, social, educaţional etc., iar
existenţa acestuia depinde direct de nivelul de protecţie acordat operelor de
literatură, artă şi ştiinţă. Din punct de vedere juridic, protecţia adecvată oferită
creatorilor şi operelor create de aceştia a devenit o necesitate generată de
imperativul funcţionării normale a actului de geneză şi de afirmare naţională şi
universală a valorilor cultural-ştiinţifice. Prin prisma principiului economiei
represiunii, putem spune cu certitudine că normele nepenale nu pot constitui
mijloace eficiente de ocrotire a proprietăţii artistice, ştiinţifice şi literare în actualele
condiţii ale economiei de piaţă. Insuficienţa acestor mijloace determină
inevitabilitatea influenţării prin mijloace juridico-penale asupra respectivelor fapte,
influenţare realizată prin intermediul art.185 1 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM
510
îl constituie relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.33 din

Constituţie, a dreptului la libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului de
autor şi a drepturilor conexe împotriva faptei de încălcare a dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşite prin reproducerea
operelor sau a obiectelor drepturilor conexe în cadrul desfăşurării activităţii de
întreprinzător tangenţiale activităţii intelectuale în domeniul dreptului de autor şi
al drepturilor conexe, în special în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, în scopul
comercializării sau oferirii spre comercializare, importului, exportului, ori prin
stocarea, transportul exemplarelor de opere sau de fonograme în scopurile
menţionate, ori în orice altă formă de valorificare a obiectelor dreptului de autor
sau ale drepturilor conexe în scopul obţinerii profitului, fără acordul titularului de
drepturi.
Această infracţiune nu are un obiect material. Obiectele dreptului de autor
sau ale drepturilor conexe constituie obiectul imaterial al infracţiunii în cauză.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.07.20IO 1,
obiecte ale dreptului de autor sunt: a) operele literare (povestiri, eseuri, romane,
poezii etc.); b) programele pentru calculator care se protejează ca şi operele
literare; c) operele ştiinţifice; d) operele dramatice şi dramatico-muzicale, sce-
nariile şi proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului; e) operele muzicale
cu sau fară text; f) operele coregrafice şi pantomimele; g) operele audiovizuale; h)
operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică; i) operele de
arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă; j) operele de artă aplicată; k) operele
fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei;
1) hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geografiei,
topografiei, arhitecturii şi din alte domenii ale ştiinţei; m) bazele de date; n) alte
opere.
în acord cu prevederile aceleiaşi legi, obiecte ale drepturilor conexe sunt:
interpretare; fonogramă; videogramă; emisiunea unei organizaţii de difuziune.
De asemenea, dreptul subiectiv de autor şi/sau drepturile subiective conexe
reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP
RM. Aceste drepturi subiective se constituie din drepturi cu caracter patrimonial
(economic) şi cele cu caracter nepatrimonial (personal, moral).
Pentru calificarea faptei conform lita) alin.(l) art.185 1 CP RM, este obligato-
riu ca valoarea drepturilor subiective violate sau valoarea obiectelor dreptului de
autor sau ale drepturilor conexe, valorificate ilegal de către făptuitor, să se
exprime în proporţii mari. Prin proporţii mari înţelegem valoarea, exprimată în
bani, a drepturilor subiective violate sau valoarea obiectelor dreptului de autor sau
511
ale drepturilor conexe, valorificate ilegal de către făptuitor, care la momentul

săvârşirii infracţiunii depăşeşte 2500 unităţi convenţionale de amendă. Dacă
valoarea respectivă este mai mică, cele săvârşite urmează a fi calificate potrivit
lit.a) alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM este titularul
dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe, adică: autorul unei opere literare,
artistice sau ştiinţifice; interpretul; producătorul de fonograme; producătorul de
videograme; organizaţia de difuziune prin eter sau prin cablu; alţi titulari ai
dreptului de autor şi/sau ai drepturilor conexe.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă, exprimată
în acţiunea de reproducere a operelor sau a obiectelor drepturilor conexe în cadrul
desfăşurării activităţii de întreprinzător tangenţiale activităţii intelectuale în
domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe, în special în domeniul
literaturii, artei şi ştiinţei, ori de stocare sau transport al exemplarelor de opere
sau de fonograme, ori în orice altă formă de valorificare a obiectelor dreptului de
autor sau ale drepturilor conexe, fără acordul titularului de drepturi.
Astfel, putem deosebi următoarele patru modalităţi normative cu caracter
alternativ ale acţiunii prejudiciabile analizate:
1) reproducerea operelor sau a obiectelor drepturilor conexe în cadrul desfă-
şurării activităţii de întreprinzător tangenţiale activităţii intelectuale în domeniul
dreptului de autor şi al drepturilor conexe, în special în domeniul literaturii, artei
şi ştiinţei, fără acordul titularului de drepturi;
2) stocarea exemplarelor de opere sau de fonograme, fără acordul titularului
de drepturi;
3) transportul exemplarelor de opere sau de fonograme, fără acordul titula-
rului de drepturi;
4) orice altă formă de valorificare a obiectelor dreptului de autor sau ale
drepturilor conexe, fără acordul titularului de drepturi.
Prin reproducere se are în vedere realizarea unuia ori a mai multor exemplare
ale unei opere sau ale unui obiect al drepturilor conexe, fie directă sau indirectă,
temporară sau permanentă, prin orice mijloc sau sub orice formă, inclusiv în
scopul de imprimare audio ori video şi/sau al stocării unei opere ori a unui obiect
al drepturilor conexe pe suporturi materiale sau electronice. Prin reproducere
reprografică se înţelege reproducerea în facsimil (copie exactă) a originalului
operei scrise sau grafice, în dimensiune naturală, mărită sau micşorată,
prin intermediul fotocopierii ori prin oricare alte mijloace tehnice similare, altele
decât cele de editare. Reproducerea reprografică nu include fixarea operei în
1
512
formă electronică (inclusiv digitală), optică sau în oricare altă formă
mecanolizibilă.
In conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la difuzarea exem-
plarelor de opere şi fonograme, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
14.11.20021, prin exemplar de operă sau fonogramă se înţelege copia unei opere
sau fonograme, imprimată pe orice suport material, produsă, direct sau indirect,
de pe original sau de pe o altă copie a operei sau fonogramei.
Pentru aplicarea răspunderii în conformitate cu lita) alin.(l) art.185* CP RM,
este obligatoriu ca reproducerea operelor sau a obiectelor drepturilor] conexe să
se săvârşească în cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător tangenţiale
activităţii intelectuale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor] conexe, în
special în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei. In lipsa acestei con-j diţii, fapta nu
va putea fi calificată potrivit lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM.
Stocarea constă în deţinerea exemplarelor de opere sau de fonograme în spaţii
comerciale sau în anexele acestora, în alte spaţii sau în mijloace de transport >J
Transportul (sau, altfel spus, transportarea) reprezintă deplasarea (cu un
vehicul), dintr-un loc în altul, a exemplarelor de opere sau de fonograme.
Prin orice altă formă de valorificare a obiectelor dreptului de autor sam ale
drepturilor conexe se înţelege orice acţiune ce ţine de utilizarea sub orice j formă şi
în orice mod a obiectelor dreptului de autor sau ale drepturilor conexe.] în
special, se are în vedere: 1) difuzarea exemplarelor operei, inclusiv priiij
comercializare, închiriere sau prin alte modalităţi; 2) importarea exemplarekJ
operei pentru difuzare, inclusiv a exemplarelor confecţionate cu permisiune*
autorului sau a altui titular al dreptului de autor; 3) demonstrarea publică a ope-
rei; 4) interpretarea publică a operei; 5) comunicarea publică a operei, inclushl
prin retransmisie; 6) traducerea operei; 7) prelucrarea, adaptarea, aranjamentJ şi
alte asemenea modificări ale operei; 8) comunicarea pentru informa« generală a
operei în asemenea mod ca reprezentanţii publicului, la alegerea lor personală, să
poată avea acces la operă din orice loc şi în orice timp (dreptul U comunicare
publică în regim interactiv, inclusiv prin Internet); 9) comunicarea operei prin
eter (inclusiv prin satelit) sau prin cablu; 10) imprimarea interpretării încă
neimprimate; 11) comunicarea interpretării pe cale radioelectrică şi prm cablu sau
altă comunicare publică a interpretării, inclusiv prin retransmisie, a excepţia
cazurilor când pentru comunicare se foloseşte imprimarea interpretării efectuată
anterior cu consimţământul interpretului, sau interpretarea anteriod
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.l 1-13
difuzată pe cale radioelectrică şi distribuită prin cablu; 12) darea în chirie a

originalului şi a exemplarelor interpretărilor înregistrate pe fonograme, chiar şi
după difuzarea lor cu acordul interpretului şi indiferent de dreptul de proprietate
asupra exemplarelor; 13) difuzarea originalului şi a exemplarelor interpretărilor
înregistrate pe fonograme prin vânzare sau prin alt mod de transmitere a dreptului
de proprietate; 14) comunicarea pentru informare generală, prin cablu sau prin
mijloacele comunicării radioelectrice, a interpretării, înregistrate pe fono- gramă,
în asemenea mod ca reprezentanţii publicului, la alegerea lor personală, să poată
avea acces la interpretare din orice loc şi în orice timp (dreptul la comunicare
publică în regim interactiv, inclusiv prin Internet); 15) difuzarea exemplarelor de
fonogramă (comercializarea, darea cu chirie a acestora etc.); 16) modificarea sau
transformarea în orice alt mod a fonogramei; 17) importul exemplarelor de
fonogramă în scopul difuzării, inclusiv a exemplarelor produse cu autorizaţia
producătorului acestei fonograme; 18) comunicarea pentru informare generală,
prin cablu sau prin mijloacele comunicării radioelectrice, a fonogramei în
asemenea mod ca reprezentanţii publicului, la alegerea lor personală, să poată
avea acces la fonogramă din orice loc şi în orice timp (dreptul la comunicare
publică în regim interactiv, inclusiv prin Internet); 19) imprimarea emisiunii; 20)
translarea simultană pe cale radioelectrică sau prin cablu a emisiunii sale de către
o altă organizaţie de difuziune (retranslarea emisiunii); 21) translarea emisiunii
pe cale radioelectrică sau prin cablu; 22) translarea emisiunii în locurile în care
intrarea este cu plată; 23) comunicarea pentru informare generală, prin cablu sau
prin mijloacele comunicării radioelectrice, a emisiunii în asemenea mod ca
reprezentanţii publicului, la alegerea lor personală, să poată avea acces la
emisiune din orice loc şi în orice timp (dreptul la comunicare publică în regim
interactiv, inclusiv prin Internet) etc.
în prezenţa oricăreia dintre cele patru modalităţi normative specificate mai
sus, este important să lipsească acordul titularului dreptului de autor şi/sau al
drepturilor conexe. Numai astfel poate fi angajată răspunderea în baza lita) alin.(l)
art.1851 CPRM.
Infracţiunea prevăzută la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul reproducerii operelor sau a
obiectelor drepturilor conexe în cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător
tangenţiale activităţii intelectuale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor
conexe, în special în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, al stocării sau
transportului exemplarelor de opere sau de fonograme ori al realizării oricărei alte
forme de valorificare a obiectelor dreptului de autor sau ale drepturilor conexe,
fără acordul titularului de drepturi.
513

De cele mai dese ori, motivul infracţiunii constă în interesul material.
Scopul special al infracţiunii este de esenţa infracţiunii specificate la lit.a)
alin.(l) art.1851 CP RM. Astfel, scopul infracţiunii se exprimă în scopul comer-
cializării, al oferirii spre comercializare, al importului sau exportului, în cazul în
care infracţiunea în cauză îmbracă una din următoarele modalităţi de realizare:
1) reproducerea operelor sau a obiectelor drepturilor conexe în cadrul desfăşurării
activităţii de întreprinzător tangenţiale activităţii intelectuale în domeniul dreptului
de autor şi al drepturilor conexe, în special în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei,
fără acordul titularului de drepturi; 2) stocarea exemplarelor de opere sau de
fonograme, fără acordul titularului de drepturi; 3) transportul exemplarelor de opere
sau de fonograme, fără acordul titularului de drepturi.
La rândul său, scopul obţinerii profitului este caracteristic pentru acea ipoteză
când infracţiunea prevăzută la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM se înfăţişează în
modalitatea de orice altă formă de valorificare a obiectelor dreptului de autor sau
ale drepturilor conexe.
în prezenţa oricăror altor scopuri, acţiunea descrisă în dispoziţia de la lit.a)
alin.(l) art.1851 CP RM nu va putea fi calificată conform acestei norme.
Subiect al infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiect al
acestei infracţiuni poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Privitor la cea de-a doua variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, specificată la lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM, consemnăm că
obiectul juridic special al infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale cu privire
la realizarea, în conformitate cu art.33 din Constituţie, a dreptului la libertatea
creaţiei, sub aspectul protejării dreptului de autor şi a drepturilor conexe împotriva
faptei de închiriere, schimb sau altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu titlu
gratuit sau oneros, precum şi de depozitare în scopurile menţionate sau de altă
valorificare a exemplarelor de opere sau de fonograme, în orice mod şi sub orice
formă, fără marcaj de control şi fără a deţine, în momentul controlului, contractele
de autor încheiate cu titularii de drepturi.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM îl
constituie marcajele de control.
Marcajul de control confirmă legalitatea şi justeţea utilizării exemplarelor de
opere şi fonograme, pe care este aplicat, şi asigură respectarea dreptului de autor şi
a drepturilor conexe. Potrivit Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi
fonograme, precum şi potrivit Hotărârii Guvernului Republicii Moldova pentru
514
aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a

marcajelor de control pe exemplarele de opere şi fonograme şi Regulamentului cu
privire la modul de înregistrare în Registrul de stat al titularilor marcajelor de
control, nr.744 din 20.06.2003 , prin marcaj de control se are în vedere eticheta de
model unic sub formă de imagine tridimensională, cu un nivel special de protecţie
pe partea exterioară, realizată pe un suport autoadeziv şi autodistructiv, având
înscris pe ea un cod alfanumeric ce reprezintă seria şi numărul înregistrării
exemplarului de operă sau fonogramă.
La rândul său, obiectul imaterial al infracţiunii în cauză îl reprezintă exemplarele
de opere sau de fonograme. De asemenea, dreptul subiectiv de autor şi/sau
drepturile subiective conexe reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la
lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM.
Pentru calificarea faptei conform lit.b) alin.(l) art.185 CP RM, este obligatoriu
ca valoarea drepturilor subiective violate sau valoarea exemplarelor de opere sau de
fonograme, valorificate ilegal de către făptuitor, să se exprime în proporţii mari.
Dacă valoarea respectivă este mai mică, cele săvârşite urmează a fi calificate
potrivit lit.b) alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM este titularul
dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiunea de închiriere, schimb sau altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu
titlu gratuit sau oneros, ori de depozitare sau altă valorificare a exemplarelor de
opere sau de fonograme, în orice mod şi sub orice formă, fără marcaj de control şi
fără a deţine, în momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii de
drepturi.
în acest fel, pot fi distinse următoarele cinci modalităţi normative cu caracter
1) închirierea exemplarelor de opere sau de fonograme, fără marcaj de control
şi fără a deţine, în momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii
de drepturi;
2) schimbul exemplarelor de opere sau de fonograme, fără marcaj de control şi
fără a deţine, în momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii de
drepturi;
3) altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau oneros a
exemplarelor de opere sau de fonograme, fără marcaj de control şi fără a deţine, în
momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii de drepturi;
4) depozitarea exemplarelor de opere sau de fonograme, fără marcaj de
1 control şi fără a deţine, în momentul controlului, contractele de autor încheiate
cu titularii de drepturi;
515
5) altă valorificare a exemplarelor de opere sau de fonograme, în orice mod

şi sub orice formă, fără marcaj de control şi fără a deţine, în momentul contro-
lului, contractele de autor încheiate cu titularii de drepturi.
închirierea constă în punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru o perioadă
limitată de timp şi pentru obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct
sau indirect, a exemplarelor de opere sau de fonograme.
Schimbul constituie înlocuirea unor exemplare de opere sau de fonograme cu
alte exemplare de opere sau de fonograme.
Altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau oneros reprezintă
donarea, cedarea în schimbul unei datorii, oferirea cu titlu de recompensă etc. a
exemplarelor de opere sau de fonograme.
Depozitarea constă în deţinerea exemplarelor de opere sau de fonograme în
spaţii comerciale sau în anexele acestora, în alte spaţii sau în mijloace de
transport.
Noţiunea generică de valorificare ne este cunoscută din analiza infracţiunii
specificate la lit.a) alin.(l) art.185 1 CP RM. Facem trimitere la explicaţiile de
rigoare, nu însă fără a lua în consideraţie diferenţele specifice.
Ilegalitatea faptei prevăzute la lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM este condiţio-
nată de lipsa marcajelor de control corespunzătoare, precum şi de lipsa deţinerii,
la momentul controlului, a contractelor de autor încheiate cu titularii de drepturi
asupra lor.
Persoanele care valorifică exemplare de opere şi/sau fonograme sunt
obligate să solicite AGEPI înregistrarea lor în Registrul de stat al titularilor
marcajelor de control şi acordarea marcajelor de control corespunzătoare
denumirilor şi numărului de exemplare de opere sau fonograme destinate
difuzării.
în acord cu aceleaşi acte normative, valorificarea exemplarelor de opere
şi/sau fonograme se permite în prezenţa, printre altele, a contractelor cu anexele
respective, în formă scrisă, înregistrate la AGEPI în modul stabilit, care permit
valorificarea într-un ianumit mod a exemplarelor respective de opere şi/sau
fonograme. Pentru înregistrare în Registrul de stat al titularilor marcajelor de
control, persoanele fizice şi juridice care produc şi/sau difuzează exemplare de
opere sau fonograme prezintă la AGEPI, printre altele, contractele de autor
încheiate cu titularul dreptului de autor şi al drepturilor conexe asupra operelor
şi/sau fonogramelor, în care se indică modalităţile permise de producere şi/sau
difuzare a exemplarelor de opere şi/sau fonograme. In cazul în care aceste
contracte se modifică sau se completează, persoanele fizice sau juridice care
produc şi/sau difuzează exemplare de opere şi/sau fonograme simt obligate să
prezinte la AGEPI şi documentele privind modificările sau completările res-
516
pective. Contractele se prezintă în original, cu anexarea copiilor la dosarul

solicitantului. Copiile trebuie să fie vizate de persoanele fizice prin semnătura
solicitantului, odată cu prezentarea buletinului de identitate sau a paşaportului,
iar de persoanele juridice - prin semnătura conducătorului şi ştampila solicitan-
tului. Contractele se prezintă la AGEPI cu cel puţin 30 de zile înainte de
începerea activităţii de difuzare a exemplarelor de opere şi/sau fonograme.
Neexecutarea acestor obligaţii, concretizată în închirierea, schimbul sau
altă formă de punere la dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau oneros, ori în
depozitarea sau în altă valorificare a exemplarelor de opere sau de fonograme,
în orice mod şi sub orice formă, fără marcaj de control şi fără a deţine, în
momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii de drepturi,
reprezintă temeiul aplicării răspunderii în baza lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul închirierii, schimbului sau
realizării unei alte forme de punere la dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau
oneros, ori al depozitării sau al unei alte valorificări a exemplarelor de opere
sau de fonograme, în orice mod şi sub orice formă, fără marcaj de control şi
fără a deţine, în momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii
de drepturi.
directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii constă în interesul material.
Scopul special este indispensabil în cazul modalităţii de depozitare a
exemplarelor de opere sau de fonograme, fără marcaj de control şi fără a deţine,
în momentul controlului, contractele de autor încheiate cu titularii de drepturi.
Se are în vedere scopul de închiriere, schimb sau altă formă de punere la
dispoziţia terţilor cu titlu gratuit sau oneros a exemplarelor de opere sau de
fonograme.
în prezenţa oricărui alt scop, depozitarea exemplarelor de opere sau de
fonograme, fără marcaj de control şi fără a deţine, în momentul controlului,
contractele de autor încheiate cu titularii de drepturi, nu va putea fi calificată
conform lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiect
al infracţiunii specificate la lit.b) alin.(l) art.185 1 CP RM poate fi persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Privitor la cea de-a treia variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, prevăzută la lit.c) alin.(l) art.185 1 CP RM, consemnăm că
517

faptei de comercializare sau de oferire spre comercializare, închiriere, import sau
depozitare de echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate pentru
facilitarea accesului la emisiunile organizaţiilor de difuziune ce comunică
Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă echipamentele tehnice sau
componentele acestora destinate pentru facilitarea accesului la emisiunile
organizaţiilor de difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim
interactiv, inclusiv prin Internet,
Se au în vedere echipamentele de decodare, mijloacele similare sau compo-
nentele acestora destinate să permită accesul ilicit la emisiunile organizaţiilor de
difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv,
inclusiv prin Internet. Prin „echipament de decodare” se înţelege orice dispozitiv,
aparat sau mecanism conceput sau adaptat în mod special, în totalitate sau în parte,
pentru a permite accesul obişnuit la un serviciu criptat, respectiv fără modificarea
sau alterarea caracteristicilor sale. Serviciul criptat este orice serviciu de
radiodifuziune sau televiziune, transmis sau retransmis prin orice mijloc tehnic, ale
cărui caracteristici sunt modificate sau alterate cu scopul de a le restrânge accesul la
un anumit public.
Astfel, noţiunea echipament de decodare vizează toate tipurile de echipamente
care permit radioascultătorului sau telespectatorului să recepţioneze în mod obişnuit
un serviciu criptat, fară modificările sau alterările aduse semnalului de către
organismul care furnizează acest serviciu, iar calitatea recepţiei nu esţe necesar să
fie identică cu cea a semnalului original. Ea se referă în primul rând la cazurile cele
mai frecvente în care un decoder poate permite singur accesul la un serviciu criptat.
De asemenea, ea se extinde asupra cazurilor în care acest acces nu este posibil decât
atunci când decoderul este cuplat la un alt echipament sau dispozitiv. Acesta poate
fi cazul unui decoder ce poate fi activat doar cu ajutorul unei cartele cu memorie
care oferă cheia de acces la programul sau la transmisiunea criptată. In cele din
urmă, noţiunea „echipament de decodare” acoperă, de asemenea, cazurile în care
acelaşi echipament ar avea mai multe funcţii, dintre care una constă în permiterea
accesului la un serviciu criptat.
în alt context, drepturile subiective conexe asupra emisiunilor organizaţiei de
inclusiv prin Internet, sunt cele care reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii
518
CETĂŢENILOR
prevăzute la lit.c) alin.(l) art.185 1 CP RM.

Pentru calificarea faptei conform lit.c) alin.(l) art.185 CP RM, este obligatoriu
ca valoarea drepturilor subiective violate să se exprime în proporţii mari. Dacă
valoarea respectivă este mai mică, cele săvârşite urmează a fi calificate potrivit lit.c)
alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
Victimă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(l) art.185 CP RM este titularul
drepturilor conexe asupra emisiunilor organizaţiei de difuziune ce comunică
Latura obiectivă a infracţiunii analizate include fapta prejudiciabilă, exprimată
în acţiunea de comercializare sau de oferire spre comercializare, închiriere, import
sau depozitare de echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate
Astfel, pot fi deosebite următoarele cinci modalităţi normative cu caracter
1) comercializarea de echipamente tehnice sau de componente ale acestora
destinate pentru facilitarea accesului la emisiunile organizaţiilor de difuziune ce
comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin
Internet;
2) oferirea spre comercializare de echipamente tehnice sau de componente ale
acestora destinate pentru facilitarea accesului la emisiunile organizaţiilor de
inclusiv prin Internet;
3) închirierea de echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate
condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin Internet;
4) importul de echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate
condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin Internet;
5) depozitarea de echipamente tehnice sau de componente ale acestora desti-
nate pentru facilitarea accesului la emisiunile organizaţiilor de difuziune ce comu-
nică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin Internet.
Comercializarea reprezintă difuzarea respectivelor echipamente tehnice sau a
componentelor acestora prin punerea lor în reţeaua de comerţ.
Oferirea spre comercializare constituie înfăţişarea, arătarea, etalarea, prezentarea
etc. de echipamente tehnice sau de componente ale acestora destinate pentru
facilitarea accesului la emisiunile organizaţiilor de difuziune ce comunică
condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin Internet, în
vederea comercializării lor.
Importul rezidă în aducerea - prin cumpărare sau prin schimb - în ţara proprie a
respectivelor echipamente tehnice sau a componentelor acestora, care au fost

produse în străinătate.
Cât priveşte noţiunile de închiriere şi depozitare, considerăm admisibilă
interpretarea noţiunilor corespondente, utilizate la litb) alin.(l) art.185 CP RM, cu
ajustările de rigoare.
Ilegalitatea faptei prevăzute la litc) alin.(l) art.1851 CP RM este condiţionată de
lipsa autorizării din partea titularului drepturilor conexe asupra emisiu nilor
organizaţiei de difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim
interactiv, inclusiv prin Internet. Or, măsurile tehnologice de protecţie, aplicate de
acest titular, sunt cele care presupun utilizarea oricărui echipament tehnic sau a
mior componente ale acestuia, care, prin fireasca sa funcţionare, are destinaţia să
controleze accesul la opere sau la obiecte ale drepturilor conexe, împiedicând ori
limitând acţiunile care nu sunt autorizate de titularul drepturilor Conexe asupra
emisiunilor organizaţiei de difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu,
satelit în regim interactiv, inclusiv prin Internet. Măsurile tehnologice sunt
considerate eficiente când valorificarea emisiunilor organizaţiei de difuziune ce
comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim interactiv, inclusiv prin
Internet, este controlată de către titularul dreptului respectiv prin aplicarea unui cod
de acces ori a unui procedeu de protecţie, precum sunt codarea, criptarea sau orice
altă transformare a operei, sau a altui obiect protejat, ori prin aplicarea unui
mecanism de control al copierii, care, dacă nu sunt eludate, îndeplinesc obiectivele
de protecţie.
Infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul comercializării sau oferirii spre
comercializare, al închirierii, importului sau depozitării de echipamente tehnice sau
de componente ale acestora destinate pentru facilitarea accesului la emisiunile
organizaţiilor de difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim
interactiv, inclusiv prin Internet
Subiect al infracţiunii specificate la lit.c) alin.(l) art.185 CP RM este persoana
De asemenea, subiect al acestei infracţiuni poate fi persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice).
Privitor la cea de-a patra variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, specificată la lit.d) alin.(l) art.185 CP RM, consemnăm că
521

faptei de indicare pe exemplarele de opere sau de fonograme a unei informaţii false
despre apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi a drepturilor conexe,
precum şi a unei alte informaţii care-1 poate induce în eroare pe beneficiar.
Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză îl reprezintă informaţiile false despre
apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi a drepturilor conexe ori alte
informaţii care-1 pot induce în eroare pe beneficiar, indicate pe exemplarele de
opere sau de fonograme.
Conform Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe, pentru a informa
publicul despre drepturile sale, titularul dreptului de autor va folosi simbolul
protecţiei dreptului de autor, care se va aplica pe fiecare exemplar al operei şi
constă din trei elemente: a) litera latină „C” inclusă în cerc; b) numele sau
denumirea titularului dreptului exclusiv de autor; c) anul primei publicări a operei.
Pentru a informa publicul despre drepturile lor, interpreţii şi producătorii de
fonograme sau videograme, organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu pot
indica, pe fiecare exemplar sau ambalaj al fonogramei, videogramei, emisiunii,
simbolul protecţiei drepturilor conexe, care constă din trei elemente:
a) litera latină „P” inclusă în cerc; b) numele sau denumirea titularului de drepturi
conexe exclusive; c) anul primei publicări a interpretării, fonogramei, videogramei,
emisiunii.
Comportă falsitate sau potenţialitate de a induce în eroare tocmai astfel de
informaţii despre apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe ori alte informaţii care-1 pot induce în eroare pe beneficiar,
indicate pe exemplarele de opere sau de fonograme.
în alt registru, şi dreptul subiectiv de autor şi/sau drepturile subiective conexe
reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(l) art.185 1 CP
RM.
Pentru calificarea faptei conform lit.d) alin.(l) art.185 1 CP RM, este obligatoriu
ca valoarea drepturilor subiective violate să se exprime în proporţii mari. Dacă
lit.d) alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(l) art.185 1 CP RM este titularul
în acţiunea de indicare pe exemplarele de opere sau de fonograme a unei informa-
ţii false despre apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi a drepturilor
conexe ori a unei alte informaţii care-1 poate induce în eroare pe beneficiar.
Se are în vedere, după caz: 1) aplicarea pe fiecare exemplar al operei a
522
simbolului protecţiei dreptului de autor; 2) indicarea - pe fiecare exemplar sau

ambalaj al fonogramei, videogramei sau emisiunii - a simbolului protecţiei
drepturilor conexe.
Nu intră sub incidenţa dispoziţiei de la lit.d) alin.(l) art.185 1 CP RM falsi-
ficarea informaţiilor despre apartenenţa şi limitele exercitării dreptului de autor şi
a drepturilor conexe.
Infracţiunea prevăzută la lit.d) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul indicării pe exemplarele de
opere sau de fonograme a unei informaţii false despre apartenenţa şi limitele
exercitării dreptului de autor şi a drepturilor conexe ori a unei alte informaţii care-
1 poate induce în eroare pe beneficiar.
Subiect al infracţiunii specificate la litd) alin.(l) art.185 1 CP RM este persoana
Privitor la cea de-a cincea variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, specificată la lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM, consemnăm că
obiectul juridic special al infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale cu
libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului de autor şi a drepturilor conexe
împotriva faptei de aplicare necorespunzătoare a marcajelor de control, altele
decât cele pentru suporturile materiale specificate în anexele la cererea de
eliberare a marcajelor de control, pe exemplarele de operă ori de fonograme
valorificate fără consimţământul titularului de drepturi.
Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză îl reprezintă marcajele de control,
altele decât cele pentru suporturile materiale specificate în anexele la cererea de
eliberare a marcajelor de control, pe exemplarele de operă ori de fonograme
valorificate fără consimţământul titularului de drepturi, marcaje aplicate neco-
respunzător.
De asemenea, dreptul subiectiv de autor şi/sau drepturile subiective conexe
constituie obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(l) art.185 1
CPRM.
Pentru calificarea faptei conform lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM, este obli-
gatoriu ca valoarea drepturilor subiective violate să se exprime în proporţii mari.
potrivit lit.e) alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
523
Victimă a infracţiunii specificate la lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM este titularul

în acţiunea de aplicare necorespunzătoare a marcajelor de control, altele decât
cele pentru suporturile materiale specificate în anexele la cererea de eliberare a
marcajelor de control, pe exemplarele de operă ori de fonograme valorificate fără
consimţământul titularului de drepturi.
Prin aplicarea necorespunzătoare a marcajelor de control, altele decât cele pentru
suporturile materiale specificate în anexele la cererea de eliberare a marcajelor de
control, pe exemplarele de operă ori de fonograme valorificate fără consimţământul
titularului de drepturi se are în vedere o asemenea conduită a făptuitorului, când
acesta, deşi acţionează în direcţia aplicării respectivelor marcaje de control, totuşi
o face într-un mod defectuos, adică altfel decât s-ar fi cuvenit să le aplice.
La concret, aşa cum reiese din prevederile Legii cu privire la difuzarea
exemplarelor de opere şi fonograme, marcajul de control conţine un cod alfa-
numeric, compus dintr-o serie din două litere şi dintr-un număr din şapte cifre, în
dependenţă de suportul material pe care au fost imprimate exemplarele de opere
sau fonograme, se stabilesc următoarele serii ale marcajelor de control:
a) litera A şi una din literele de la A la Z, conform alfabetului - pentru casetele
audio (MC); b) litera V şi una din literele de la A la Z, conform alfabetului -
pentru casetele video (VHS); c) litera D şi una din literele de la A la Z, conform
alfabetului - pentru compact-discurile de orice format (CD, DVD etc.); d) litera X
şi una din literele de la A la Z, conform alfabetului - pentru alte suporturi
materiale, cunoscute în prezent sau care urmează a fi descoperite.
Nerespectarea obligaţiei legale, exprimată în aplicarea necorespunzătoare a
marcajelor de control, altele decât pentru suporturile materiale specificate în
anexele la cererea de eliberare a marcajelor, reprezintă temeiul aplicării răspun-
derii în baza lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM.
Infracţiunea specificată la lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul aplicării necorespunzătoare
a marcajelor de control, altele decât cele pentru suporturile materiale specificate
în anexele la cererea de eliberare a marcajelor de control, pe exemplarele de
operă ori de fonograme valorificate fără consimţământul titularului de drepturi.
Subiect al infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(l) art.185 1 CP RM este persoana
ani. De asemenea, subiect al acestei infracţiuni poate fi persoana juridică (cu
524

Cu privire la cea de-a şasea variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, specificată la lit.f) alin.(l) art.185 1 CP RM, menţionăm că
obiectul juridic special al infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale cu
libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului de autor şi a drepturilor
conexe împotriva faptei de modificare, înlăturare de pe exemplarele de opere sau
de fonograme a simbolurilor şi semnelor de protecţie a dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, indicate de titularul drepturilor respective, de înlăturare de pe
exemplarele de opere sau de fonograme a informaţiei privind administrarea
dreptului de autor şi a drepturilor conexe, de înlăturare de pe exemplarele de
opere sau de fonograme a mijloacelor tehnice de protecţie a dreptului de autor şi
a drepturilor conexe.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.f) alin.(l) art.185 1 CP RM îl
constituie mijloacele tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor
conexe. Se au în vedere orice echipamente tehnice sau componentele acestora
care controlează accesul la opere sau fonograme ori care preîntâmpină sau
limitează acţiunile nepermise de titularii unui drept ocrotit de lege referitor la
opere sau fonograme.
La rândul său, obiectul imaterial al infracţiunii analizate îl reprezintă, după
caz: simbolurile sau semnele de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor
conexe, indicate de titularul drepturilor respective; informaţia privind adminis-i
trarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Prin informaţie privind administrarea dreptului de autor şi a drepturile^, conexe se
înţelege orice informaţie, furnizată de către titularul de drepturi, caic identifică
opera sau obiectele drepturilor conexe, autorul sau alt titular de drepturi ori
informaţia privind condiţiile de valorificare a operei sau a obiectelor drepturi^ lor
conexe, ori orice cifre şi coduri reprezentând asemenea informaţie.
De asemenea, dreptul subiectiv de autor şi/sau drepturile subiective conexe'
reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(l) art.185* CP
RM.
Pentru calificarea faptei conform lit.f) alin.(l) art.185 1 CP RM, este obliga-
toriu ca valoarea drepturilor subiective violate să se exprime în proporţii mari.
potrivit lit.f) alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
Victimă a infracţiunii specificate la lit.f) alin.(l) art.185 1 CP RM este titularul
525
CETĂŢENILOR
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include fapta prejudiciabilă, expri-

mată în acţiunea de modificare sau de înlăturare de pe exemp larele de opere sau
de fonograme a simbolurilor sau semnelor de protecţie a dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, indicate de titularul drepturilor respective, de înlăturare de pe
exemplarele de opere sau de fonograme a informaţiei privind administrarea
dreptului de autor şi a drepturilor conexe, ori de înlăturare de pe exemplarele de
opere sau de fonograme a mijloacelor tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a
drepturilor conexe.
Astfel, modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudicia-
bile în cauză sunt:
1) modificarea sau înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme
a simbolurilor sau semnelor de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor
conexe, indicate de titularul drepturilor respective;
2) înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme a informaţiei
privind administrarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe;
3) înlăturarea de pe exemplarele de opere sau de fonograme a mijloacelor
tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Indiferent de modalitatea sub care se înfăţişează, acţiunea prejudiciabilă
analizată presupune nesocotirea prevederii de la lit.a) alin.(l) art.52 al Legii
privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Potrivit acesteia, este interzisă
eludarea măsurilor tehnologice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor
conexe, în condiţiile în care persoana implicată o face cu bună-ştiinţă sau are
motive rezonabile să ştie că urmăreşte scopuri de eludare.
Infracţiunea prevăzută la lit.f) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul modificării sau înlăturării de
pe exemplarele de opere sau de fonograme a simbolurilor şi semnelor de protecţie
a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, indicate de titularul drepturilor
respective, al înlăturării de pe exemplarele de opere sau de fonograme a infor-
maţiei privind administrarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe ori al
înlăturării de pe exemplarele de opere sau de fonograme a mijloacelor tehnice de
protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Subiect al infracţiunii specificate la lit f) alin.(l) art.185 1 CP RM este persoana
Cu privire la cea de-a şaptea variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, specificată la lit.g) alin (l) art.185 1 CP RM, menţionăm că

faptei de însuşire a paternităţii ori de constrângere la copatemitate.
Infracţiunea examinată are obiect material numai în prezenţa modalităţii de
constrângere la copatemitate, în acele cazuri când aceasta presupune influenţarea
asupra victimei pe calea aplicării violenţei. Se are în vedere corpul persoanei.
In prezenţa modalităţii de însuşire a paternităţii, obiectul imaterial al infracţiunii
prevăzute la lit.g) alin.(l) art.185 1 CP RM îl constituie dreptul la paternitate, adică
dreptul persoanei de a fi recunoscută în calitate de autor al operei sale şi dreptul de
a pretinde o atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe toate
exemplarele operei publicate sau prin referirea la numele său, după cum se
obişnuieşte, în cazul oricărei valorificări a operei, cu excepţia cazurilor .când acest
lucru este imposibil şi când lipsa obligaţiei de a indica numele autorului decurge din
alte prevederi ale Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
In afară de aceasta, unul dintre drepturile patrimoniale exclusive ale autorului
reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la lit.g) alin.(l) art.185 1 CP
RM. Pentru calificarea faptei conform lit.g) alin.(l) art.185 1 CP RM, este
obligatoriu ca valoarea acestui drept violat să se exprime în proporţii mari. Dacă
lit.g) alin.(l) art.96 din Codul contravenţional.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.g) alin.(l) art.185 CP RM este autorul,
adică persoana fizică prin a cărei activitate creatoare a fost creată opera.
în cazul în care există mai mulţi autori, dreptul de autor asupra unei opere
create prin efortul comun a două sau mai multor persoane aparţine coautorilor în
comun, indiferent de faptul dacă această operă constituie un tot indivizibil sau este
formată din părţi. Relaţiile dintre coautori se stabilesc, de regulă, în baza unui
contract.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă, exprimată în
acţiunea de însuşire a paternităţii ori de constrângere la copatemitate.
După cum se vede, acţiunea prejudiciabilă examinată cunoaşte următoarele
două modalităţi normative cu caracter alternativ:
1) însuşirea paternităţii;
2) constrângerea la copatemitate.
Prin însuşire a paternităţii se înţelege arogarea dreptului persoanei de a fi
recunoscută în calitate de autor al operei sale şi a dreptului de a pretinde o atare
recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe toate exemplarele operei
527
publicate sau prin referirea la numele său, după cum se obişnuieşte, în cazul oricărei
valorificări a operei, cu excepţia cazurilor când acest lucru este imposibil şi când
lipsa obligaţiei de a indica numele autorului decurge din prevederile Legii privind
dreptul de autor şi drepturile conexe.
Paternitatea poate aparţine persoanei fizice sub al cărei nume pentru prima dată
este publicată opera. Când opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care
nu permite identificarea autorului, editura, al cărei nume este indicat pe operă, se
consideră, în absenţa unei probe contrare, reprezentant al autorului, având în
această calitate dreptul să protejeze şi să exercite drepturile autorului. Persoana
fizică sau juridică al cărei nume ori denumire apare pe o operă audiovizuală,
videogramă sau fonogramă se consideră* până la proba contrară, producător al
operei audiovizuale, al videogramei sau al fonogramei respective. Persoanei a cărei
operă a fost înregistrată i se eliberează un certificat de modelul stabilit. Acest
certificat nu poate servi drept prezumţie a paternităţii. în caz de litigiu, instanţa de
judecată poate recunoaşte înregistrarea drept prezumţie a paternităţii dacă nu se va
dovedi contrariul.
Cerinţa esenţială pentru existenţa acţiunii prejudiciabile în modalitatea ana-
lizată este lipsa oricărui temei real pentru justificarea calităţii pretinse, ceea ce
înseamnă însuşirea fără drept a paternităţii.
Referitor la cea de-a doua modalitate a acţiunii prejudiciabile analizate -
constrângerea la copatemitate - se are în vedere influenţarea asupra victimei pe
calea abuzului de poziţia de vulnerabilitate a victimei, a profitării de starea de
neputinţă a victimei etc. (cu excepţia influenţării prin violenţă sau prin ameninţarea
cu aplicarea violenţei), pentru a o determina să-l recunoască pe făptuitor sau pe
oricare altă persoană în calitate de coautor al operei.
Să nu uităm că la lit.c) alin.(3) art.185 1 CP RM se prevede răspundere agravată
în cazul când oricare infracţiune dintre cele prevăzute la alin.(l) sau (2) art.185 1 CP
RM se comite prin constrângere fizică sau psihică. Drept urmare,
528
constrângerea fizică sau psihică la copatemitate poate fi calificată numai în

baza litc) alin.(3) art.185 1 CP RM.
Precizăm că constrângerea la renunţarea la calitatea de autor sau coautor
asupra operei nu intră sub incidenţa dispoziţiei de la lit.g) alin.(l) art.185 1 CP RM.
într-o astfel de ipoteză, se va aplica, după caz, art.151, 152 sau 155 CP RM ori
Infracţiunea prevăzută la lit.g) alin.(l) art.185 1 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul însuşirii paternităţii ori al
constrângerii la copatemitate.
Subiect al infracţiunii specificate la lit.g) alin.(l) art.185 1 CP RM este persoana
Referitor la cea de-a opta variantă-tip a încălcării dreptului de autor şi a
drepturilor conexe, prevăzută la alin.(2) art.185 1 CP RM, menţionăm că obiectul
juridic special al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu privire la
realizarea, în conformitate cu art.33 din Constituţie, a dreptului la libertatea
faptei de marcare, comercializare, importare, exportare, transportare sau depozitare
ilegală a marcajelor de control, falsificare a acestora, dacă fapta respectivă a cauzat
daune în proporţii mari.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl formează marcajul de control.
Este cazul de precizat că - în ipoteza falsificării marcajelor de control -
asemenea marcaje constituie produsul infracţiunii analizate; la rândul lor, mate-
rialele sau materia prima, din care se confecţionează respectivele marcaje, vor
reprezenta obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.185 1 CP RM.
Victimă a infracţiunii examinate este titularul dreptului de autor şi/sau al
drepturilor conexe.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.185 1 CP RM include
următoarele trei semne:
1) fapta prejudiciabilă constând în acţiunea de marcare, comercializare, im-
portare, exportare, transportare sau depozitare ilegală a marcajelor de control, sau
de falsificare a acestora;
2) urmările prejudiciabile care se exprimă în daune în proporţii mari;
Marcarea ilegală presupune aplicarea marcajului de control pe exemplarele

operelor şi fonogramelor, în lipsa autorizării din partea AGEPI.
Exportarea ilegală consistă în vinderea în afara ţării a marcajelor de control,
care au fost produse în ţară.
Falsificarea marcajelor de control reprezintă confecţionarea, neautorizată de
către AGEPI, a acestora sau alterarea marcajelor de control autentice, astfel încât
informaţia de pe ele să nu corespundă realităţii.
Cât priveşte înţelesul noţiunilor de comercializare, importare, transportare şi
depozitare, facem trimitere la explicaţiile vizând noţiunile corespondente, utilizate
în dispoziţia de la alin.(l) art.185 1 CP RM, nu însă fără a lua în consideraţie
diferenţele specifice.
Infracţiunea analizată este o infracţiune materială. Pentru consumarea infrac-
ţiunii specificate la alin.(2) art.185 1 CP RM este obligatorie producerea daunelor
în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de daune,
calificarea se face conform alin.(2) art.96 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a faptei infracţionale prevăzute la alin.(2) art.185 1 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă,
de cele mai dese ori, în interesul material.
Subiect al infracţiunii în cauză este persoana fizică responsabilă care la
momentul sîvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate evolua ca subiect al infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.185 1 CP RM.
în legătură cu circumstanţele agravante prevăzute la alin.(3) art.185 1 CP RM,
consemnăm că, cu excepţia ultimelor două agravante (specificate la literele c) şi
d)), trăsăturile tuturor celorlalte ne sunt cunoscute din analiza infracţiunilor
examinate supra.
în legătură cu circumstanţa agravantă consemnată la lit.c) alin.(3) art.185 1 CP
RM, menţionăm că noţiunea „constrângerea fizică sau psihică” are înţelesul de
influenţare asupra victimei pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu
aplicarea ei, pentru a o determina să accepte copatemitatea. în cazul în care
constrângerea se exprimă în aplicarea violenţei, gradul de intensitate a acesteia
nu-1 poate depăşi pe cel al vătămării intenţionate medii a integrităţii corporale sau
a sănătăţii. Dacă gradul de intensitate a violenţei este mai mare, răspunderea se va
aplica numai conform art.151 CP RM. în această situaţie, nu va fi necesară
calificarea suplimentară nici în baza lit.g) alin.(l) art.185 CP RM, nici în baza lit-
c) alin.(3) art.185 1 CP RM.
Aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(3) art.185 1 CP RM exclude
calificarea suplimentară potrivit art.78 din Codul contravenţional sau art.152 ori
529
155 CP RM.
In alt context, în sensul dispoziţiei de la lit.d) alin.(3) art.185 1 CP RM, prin
„proporţii deosebit de mari” înţelegem fie valoarea, exprimată în bani, a drepturilor
violate, fie mărimea pagubelor cauzate, care la momentul săvârşirii infracţiunii
depăşeşte 5000 unităţi convenţionale de amendă.
§ 2. încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială

asupra obiectelor de proprietate industrială se reunesc nouă variante-tip de
infracţiuni şi o variantă agravată de infracţiune.
Conform alin.(l) art.185 CP RM, prima variantă-tip a încălcării dreptului asupra
obiectelor de proprietate industrială constă în: răspândirea informaţiilor privind
invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de plantă,
topografia circuitului integrat fără consimţământul autorului (creatorului) sau al
succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de
înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-
au devenit cunoscute în alt mod, precum şi în însuşirea frauduloasă de către un terţ
a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului
industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat sau în
constrângerea la coautorat, care au cauzat daune în proporţii mari.
în conformitate cu alin.(2) art.185 2 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: utiliza rea
fără consimţământul titularului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza
identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului, aplicarea semnului pe produse sau pe
ambalaje, precum şi în utilizarea lui în calitate de ambalaj în cazul mărcilor
tridimensionale, în oferirea produselor sub acest semn spre comercializare sau
comercializarea ori stocarea lor în acest scop’. sau, după caz, în oferirea ori
prestarea serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest
semn, utilizarea semnului în publicitate, multiplicarea, stocarea sau comercializarea
semnului în scopurile menţionate,, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
în corespundere cu alin.(2 1) art.1852 CP RM, cea de-a treia variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: utiliza rea
530
comercială directă sau indirectă a unei denumiri de origine/indicaţii geogra fice

înregistrate pentru produsele neacoperite de înregistrare în măsura în care aceste
produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în
care această utilizare permite de a profita de reputaţia denumirii protejate, precum şi
în uzurparea, imitarea sau evocarea asociaţiilor legate de o denumire de
origine/indicaţie geografică înregistrată, chiar dacă originea adevă rată a produsului
este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere ori este însoţită
de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte
expresii similare, indicarea falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa, originea,
natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe
ambalajul acestuia, în publicitate, precum şi în utilizarea în calitate de ambalaj a
unui recipient de natură să creeze o impresie eronată în privinţa originii produsului,
desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă în eroare pe consumator în ceea
ce priveşte originea adevărată a produsului, precum şi în îndemnarea terţilor la
efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
Conform alin.(22) art.1852 CP RM, cea de-a patra variantă-tip a încălcării
dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: orice practică
susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor la o denumire a spe-
cialităţii tradiţionale garantate, orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezer-
vate conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor
de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice folosire în comerţ a
denumirilor de produse care ar putea fi confundate cu denumirile specialităţilor
tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denumirii conform legislaţiei cu
privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate, orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii
„Specialitate tradiţională garantată” şi a simbolului naţional asociat acesteia,
precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune
în proporţii mari.
în conformitate cu alin.(2 3) art.1852 CP RM, cea de-a cincea variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: utilizarea
ilegală în sensul alin.(2 1) art.1852 CP RM a unei denumiri de origine/indicaţii
geografice neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica
Moldova este parte, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni,
săvârşite în proporţii mari.
Potrivit alin.(3) art.185 2 CP RM, cea de-a şasea variantă-tip a încălcării drep-
tului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: fabricarea, importul,
exportul, transportarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, alt mod de punere în
circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produsului, folosirea de
531
procedee, ceea ce constituie invenţii sau modelé de utilitate ori include obiectul
invenţiei sau al modelului de utilitate protejate, pentru care, în conformitate cu
legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au
cauzat daune în proporţii mari.
Conform alin.(4) art.185 CP RM, cea de-a şaptea variantă-tip a încălcării
dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: fabricarea, impor tul,
exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea, alt mod de punere în circulaţie economică
sau stocarea în aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea desenului sau
modelului industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o măsură
substanţială, este o copie a desenului sau a modelului industrial protejate, pentru
care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului,
efectuate fără această autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
în conformitate cu alin.(5) art.185 2 CP RM, cea de-a opta variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: produ-
cerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire, oferirea spre vânzare,
vânzarea sau alte forme de comercializare, importul, exportul sau stocarea în aceste
scopuri a materialului soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia,
este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare,
precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune
Conform alin.(6) art.185 2 CP RM, cea de-a noua variantă-tip a încălcării drep-
tului asupra obiectelor de proprietate industrială se exprimă în: reproducerea
topografiei circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia, importul, exportul,
oferirea spre vânzare, vânzarea sau distribuirea în orice alt mod în scopuri
comerciale a topografiei circuitului integrat pentru care, în conformitate cu
legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au
în corespundere cu alin.(7) art.185 2 CP RM, varianta agravată a încălcării
dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială, ataşabilă tuturor celor nouă
variante-tip menţionate mai sus, presupune comiterea încălcării dreptului asupra
obiectelor de proprietate industrială:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- de iui grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c));
- prin constrângere fizică sau psihică (lit.d));
532
- în proporţii deosebit de mari (lit.e)).

Noţiunea de proprietate intelectuală înglobează două segmente: 1) proprietatea
artistică, ştiinţifică şi literară; 2) proprietatea industrială. în noţiunea „dreptul de
proprietate industrială” au fost articulate mai multe drepturi subiective care sunt
reglementate distinct: 1) dreptul asupra invenţiei; 2) dreptul asupra modelului de
utilitate; 3) dreptul asupra noilor soiuri de plante; 4) dreptul asupra desenelor şi
modelelor industriale; 5) dreptul asupra topografiilor circuitelor integrate; 6)
dreptul asupra mărcilor; 7) dreptul asupra denumirilor de origine a produselor; 8)
dreptul asupra indicaţiilor geografice; 9) dreptul asupra specialităţilor tradiţionale
garantate.
Este cunoscut că ilegalităţile în sfera proprietăţii industriale comportă o
influenţă păgubitoare asupra structurii ocupării forţei de muncă, astfel încât spe-
cialiştii de calificare înaltă, care ar putea fi antrenaţi în promovarea unor tehnologii
performante, nu-şi găsesc rostul într-o societate care le-a asigurat studii de
specialitate, dar care nu le poate propune o alternativă emigrării. „Tenebrizarea”
industriei, legată de difuzarea şi utilizarea rezultatelor activităţii intelectuale şi a
atributelor de identificare şi individualizare a participanţilor la circuitul civil, este
înlesnită de nivelul extrem de redus al riscului suportării unor consecinţe
reprehensive, în afara cazului când se aplică răspunderea penală. La fel, nu trebuie
ignorat nici faptul că amintitele ilegalităţi constituie un teren propice pentru
proliferarea altor fapte nu mai puţin periculoase socialmente (de exemplu, a
pseudoactivităţii de întreprinzător (art.242 CP RM), a evaziunii fiscale a între-
prinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor (art.244 CP RM), a concurenţei neloiale
(art.2461 CP RM), a falsificării şi contrafacerii produselor (art.246 2 CP RM), a
eschivării de la achitarea plăţilor vamale (art.249 CP RM) etc.). în concluzie,
apărarea proprietăţii industriale fără o implicare eficientă a mijloacelor de drept
penal este imposibilă. Numai represiunea penală, implementată prin intermediul
art.1852 CP RM, poate preveni acutizarea influenţelor alarmante exemplificate mai
sus.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.185 2 CP RM îl
constituie relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.33 din
Constituţie, a dreptului la libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului asupra
obiectelor de proprietate industrială împotriva faptei de răspândire a informaţiilor
privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de
plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul autorului (crea torului)
sau al succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea
de înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate
sau i-au devenit cunoscute în alt mod, precum şi a faptei de însuşire frauduloasă de
către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de
533
utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topogra-

fiei circuitului integrat sau de constrângere la coautorat, dacă această faptă a
Infracţiunea dată are obiect material numai în prezenţa modalităţii de con-
strângere la coautorat, în acele cazuri când aceasta presupune influenţarea
asupra victimei pe calea aplicării violenţei. Se are în vedere corpul persoanei.
In prezenţa modalităţii de răspândire a informaţiilor privind invenţia,
modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia
circuitului integrat fără consimţământul autorului (creatorului) sau al succeso-
rului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de înregis-
trare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au
devenit cunoscute în alt mod, obiectul imaterial al infracţiunii în cauză îl reprezintă
informaţiile privind invenţia, 192 modelul de utilitate, 193 desenul sau modelul
industrial,194 soiul de plantă,195 topografia circuitului integrat.196
De asemenea, în prezenţa modalităţii de însuşire frauduloasă de către un
terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau
modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat,
obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.185 CP RM îl
constituie dreptul de a fi considerat autor al invenţiei, al modelului de utilitate,
al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei
192
Prin invenţie trebuie de înţeles rezultatul activităţii inventive, care conţine o soluţie
tehnică nouă şi care este susceptibil de aplicare industrială.
193
Modelul de utilitate este, în esenţă, o invenţie de valoare mai mică ce se referă la
executarea constructivă a mijloacelor de producere şi a obiectelor de consum sau a părţilor
integrante ale acestora.
Precizăm că, odată cu intrarea în vigoare, la 04.10.2008, a Legii privind protecţia invenţiilor,
noţiunea „model de utilitate” nu mai are un suport normativ. Obiectul, care anterior era protejat
prin certificatul de înregistrare a modelului de utilitate, la moment este protejat prin brevetul de
invenţie de scurtă durată.
Desenul sau modelul industrial reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a lui,
rezultat în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii şi/sau ale
materialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului în sine.
195
Prin soi de plantă se înţelege grupul de plante aparţinând unui singur taxon botanic de cel mai
jos rang cunoscut, care, indiferent dacă corespunde pe deplin sau nu condiţiilor de acordare a
protecţiei prin brevet, poate fi: definit prin expresia caracterelor rezultând dintr-un anumit genotip
sau dintr-o anumită combinaţie de genotipuri; expresia caracterelor materialului soiului de acelaşi
tip poate fi variabilă sau invariabilă, gradul de variabilitate fiind determinat de genotip sau de
combinaţia de genotipuri; distinct faţă de orice alt grup de plante prin expresia a cel puţin unuia
dintre caractere; considerat ca o entitate, având în vedere proprietatea sa de a fi reprodus fără vreo
modificare.
Topografia circuitului integrat este dispunerea tridimensională, oricare ar fi expresia ei, a unor
elemente, dintre care cel puţin unul este un element activ, şi a tuturor interconexiunilor circuitului
integrat sau a unei părţi din ele ori o astfel de dispunere tridimensională pregătită pentru un circuit
integrat destinat fabricării.
534
circuitului integrat.197
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POUTICE, DE MUNCĂ SI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
1
535
A.Păduraru. Infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în legislaţia Republicii Moldova şi în

legislaţia României. Studiu de drept comparat. - Chişinău: CEPUSM, 2011, p.142.
După caz, victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.185 2 CP RM este: 1)

autorul invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial,
al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat sau 2) succesorul în drepturi
al acestuia.
în cazul în care există mai mulţi autori, dreptul de a fi considerat autor al
invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al
soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat aparţine acestora în comun.
Modul de exercitare de către autori a drepturilor lor se stabileşte în contractul
încheiat între ei.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de răspândire a informaţiilor
privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de
plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul autorului (creatorului)
sau al succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din
cererea de înregistrare, ori de însuşire frauduloasă a calităţii de autor al inven ţiei,
al modelului de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al soiului de
plantă, al topografiei circuitului integrat, ori de constrângere la coautorat;
2) urmările prejudiciabile, şi anume - daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
După cum se vede, acţiunea prejudiciabilă examinată cunoaşte următoarele
trei modalităţi normative alternative:
1) răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul
sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără consim-
ţământul autorului (creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la pub-
licarea oficială a datelor din cererea de înregistrare, de către o persoană căreia
aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod;
2) însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al
modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă,
al topografiei circuitului integrat;
3) constrângerea la coautorat.
Cu privire la prima din aceste modalităţi, consemnăm că, în conformitate cu
pct.30 şi 31 din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea
Regulamentului privind procedura de depunere şi examinare a cererii de brevet
de invenţie şi de eliberare a brevetului, nr.528 din 01.09.2009,1 datele ce se conţin
în cererea de brevet sunt confidenţiale de la data intrării în AGEPI până la
1
536
publicarea acestora. Divulgarea lor fără acordul inventatorului sau al succesorului

său în drepturi este interzisă, indiferent de modul în care persoanele au luat
cunoştinţă de ele şi oricare ar fi calitatea acestor persoane; pentru divulgarea
invenţiei până la publicarea cererii, persoanele culpabile poartă răspundere în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Prevederi similare vizând interdicţia de divulgare a informaţiilor privind
obiectele de proprietate industrială fără consimţământul autorului (creatorului) sau
al succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de
înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-
au devenit cunoscute în alt mod, se conţin în alte acte normative (de exemplu, în
alin.(3) art.19 al Legii Republicii Moldova privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.07.2007 1). Pe cale
de consecinţă, nerespectarea obligaţiei de nedivulgare reprezintă temeiul aplicării
răspunderii în baza alin.(l) art.185 2 CP RM.
Referitor la cea de-a doua modalitate a acţiunii prejudiciabile analizate -
însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de
utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
integrat - este de menţionat că dreptul de autor al invenţiei, al modelului de utilitate,
al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
integrat este un drept personal inalienabil şi protejat fară termen. Noţiunea
„inalienabil” înseamnă că, potrivit legii sau voinţei părţilor, acest drept nu poate fi
înstrăinat.
Or, dacă un drept nu poate fi înstrăinat, el nu poate fi nici însuşit, arogat. Este
cunoscut că cererea de înregistrare trebuie să conţină indicaţii care să permită
stabilirea identităţii autorului invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau
modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat. De aici
deducem că titularul dreptului de autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al
desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
integrat nu poate fi un anonim. Pentru a putea avea calitatea de autor, el trebuie să-
şi declare identitatea. Dacă persoana, nefiind autor al invenţiei, al modelului de
utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei
circuitului integrat, va declara identitatea sa în cererea de înregistrare, ea îşi va
însuşi fraudulos calitatea de autor. Prin aceasta, făptuitorul va viola dreptul moral al
creatorului de a fi recunoscut autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al
desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
1
537
integrat.
Este posibil ca însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al
invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului
de plantă, al topografiei circuitului integrat să fie secundată de prezentarea de false
dovezi cu privire la crearea unei invenţii, a unui model de utilitate, a unui desen sau
model industrial, a unui soi de plantă, a unei topografii a circuitului integrat, ori la
paternitatea acesteia. In această situaţie, infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.185 2
CP RM poate forma concurs cu infracţiunea specificată la art.361 CP RM
(presupunând modalitatea de folosire a documentelor oficiale false care acordă
drepturi sau eliberează de obligaţii).
Cerinţa esenţială pentru existenţa acţiunii prejudiciabile în modalitatea anali-
zată este lipsa oricărui temei real pentru justificarea calităţii pretinse, ceea ce
înseamnă însuşirea fără drept a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de
utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topogra fiei
circuitului integrat.
Referitor la cea de-a treia modalitate a acţiunii prejudiciabile analizate -
constrângerea la coautorat - este necesar a consemna că, de exemplu, potrivit alin.(3)
art.19 al Legii privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, con strângerea la
coautorat constituie încălcare a drepturilor autorului şi se pedepseşte în
conformitate cu legislaţia în vigoare. Prevederi similare se conţin în alte acte
normative vizând regimul juridic al obiectelor proprietăţii industriale.
Să nu uităm că la lit.d) alin.(7) art.185 2 CP RM se prevede răspundere agravată
în cazul când oricare infracţiune dintre cele prevăzute la alin.(l)-(6) art.1852 CP RM
se comite prin constrângere fizică sau psihică. Drept urmare, constrângerea fizică
sau psihică la coautorat poate fi calificată numai în baza lit.d) alin.(7) art.185 2 CP
RM.
De aceea, în contextul infracţiunii specificate la alin.(l) art.185 2 CP RM,
termenul constrângere semnifică influenţarea asupra victimei pe calea abuzului de
poziţia de vulnerabilitate a victimei, a profitării de starea de neputinţă a victimei
etc. (cu excepţia influenţării prin violenţă sau prin ameninţarea cu aplicarea
violenţei), pentru a o determina să-l recunoască pe făptuitor sau pe oricare altă per-
soană în calitate de coautor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau
modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat.
Precizăm că constrângerea la renunţarea la calitatea de autor sau coautor asupra
invenţiei, modelului de utilitate, desenului sau modelului industrial, soiului de
plantă sau topografiei circuitului integrat nu intră sub incidenţa dispoziţiei de la
alin.(l) art.1852 CP RM. într-o astfel de ipoteză, se va aplica, după caz, art.151,152
sau 155 CP RM ori art.78 din Codul contravenţional.
Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.185 2 CP RM este o infracţiune materială.
538
Ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii

mari. Dacă cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de daune, califica rea
poate fi făcută conform art.103 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă
sau indirectă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii constă în interesul material.
Subiect al infracţiunii specificate la alin.(l) art.185198 CP RM este persoana
Legiuitorul cere o calitate specială pentru subiectul infracţiunii în cazul
modalităţii de răspândire a informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate,
desenul sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără
consimţământul autorului (creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la
publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare: persoana căreia aceste
informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod. în acest caz,
subiect poate fi un funcţionar din cadrul AGEPI, dar şi oricare altă persoană căreia
aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod.
Referitor la cea de-a doua variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor
de proprietate industrială, prevăzută la alin.(2) art.185 2 CP RM, menţionăm că
obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu privire
creaţiei, sub aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială
împotriva faptei de utilizare fără consimţământul titularului a mărcii protejate sau a
unui semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a
identităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă,
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului, de aplicare a semnului pe
produse sau pe ambalaje, precum şi de utilizare a lui în calitate de ambalaj în cazul
mărcilor tridimensionale, de oferire a produselor sub acest semn spre
comercializare sau de comercializare ori stocare a lor în acest scop, sau, după caz,
de oferire ori de prestare a serviciilor sub acest semn, de import sau export al
produselor sub acest semn, de utilizare a semnului în publicitate, de multiplicare,
stocare sau comercializare a semnului în scopurile menţionate, precum şi de
îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune
După caz, obiectul imaterial al acestei infracţiuni îl reprezintă: 1) marca
protejată; 2) semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată
şi a identităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de
legislaţia României. Studiu de drept comparat, p.142.
539
marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului. 199
199
540
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DEMUNCA Şl ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
în conformitate cu art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia mărcilor,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 29.02.2008', marca constituie orice
semn susceptibil de reprezentare grafică, care serveşte la deosebirea produselor
şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice
sau juridice. Pot constitui mărci orice semne susceptibile de reprezentare grafică:
cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, combinaţii de culori,
elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a
ambalajului acestuia, precum şi orice combinaţii ale acestor semne, cu condiţia ca
ele să poată servi la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau
juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.185 2 CP RM este titularul mărcii
protejate.
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de utilizare fără consimţământul
titularului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor sau
serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului, de aplicare a semnului pe produse sau pe ambalaje, de utilizare a
lui în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, de oferire a produselor
sub acest semn spre comercializare sau de comercializare ori de stocare a lor în
acest scop, sau, după caz, de oferire ori prestare a serviciilor sub acest semn, de
import sau export al produselor sub acest semn, de utilizare a semnului în
publicitate, de multiplicare, stocare sau comercializare a semnului în scopurile
menţionate, ori de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
Astfel, modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudicia bile
examinate sunt:
1) utilizarea fără consimţământul titularului a mărcii protejate sau a unui semn
care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori
similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
2) aplicarea pe produse sau pe ambalaje a unui semn care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului;
1
541
3) utilizarea în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale a unui

semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii
ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului;
4) oferirea spre comercializare a produselor sub semnul care, din cauza
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului;
5) comercializarea produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori simi-
litudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de
semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
6) stocarea produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii
cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi
de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
7) oferirea sau prestarea serviciilor sub semnul care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii serviciilor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consu-
matorului;
8) importul produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii
9) exportul produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii
10) utilizarea în publicitate a semnului care, din cauza identităţii ori simili-
tudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de
11) multiplicarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudin ii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de
marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
12) stocarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de
13) comercializarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii cu
marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de
542
14) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în oricare din cele

treisprezece modalităţi specificate mai sus.
Cu privire la primele treisprezece modalităţi sus-nominalizate, consemnăm că,
în acord cu Legea privind protecţia mărcilor, înregistrarea mărcii conferă titularului
dreptul exclusiv asupra acesteia. Titularul mărcii poate cere să fie interzise
următoarele acţiuni ale terţilor: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje,
precum şi utilizarea lui în calitate de ambalaj, în cazul mărcilor tridimensionale;
b) utilizarea semnului pe documentele de afaceri şi în publicitate; e) multiplicarea,
stocarea sau comercializarea semnului în scopurile menţionate la literele a) şi b).
Titularul mărcii este în drept să interzică terţilor să folosească în activitatea lor
comercială, fară consimţământul său: a) un semn identic cu marca pentru produse
şi/sau servicii identice cu cele pentru care marca este înregistrată; b) un semn care,
din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi identităţii ori
riscul de confuzie în percepţia consumatorului; riscul de confuzie include şi riscul
de asociere între semn şi marcă; c) un semn identic ori similar cu marca pentru
produse şi/sau servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată când
aceasta din urmă a dobândit un renume în Republica Moldova, iar persoana terţă, în
urma folosirii semnului, fără motive justificate, profită de caracterul distinctiv ori
de renumele mărcii sau le aduce atingere acestora.
De asemenea, titularul mărcii poate cere să fie interzise următoarele acţiuni ale
terţilor: a) oferirea produselor spre comercializare sau comercializarea ori stocarea
lor în aceste scopuri; b) importul sau exportul produselor sub acest semn.
Dreptul exclusiv asupra mărcii produce efecte pentru terţi începând cu data
publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială al Republicii Moldova sau
cu data înscrierii în Registrul internaţional a datelor referitoare la înregistrarea
mărcii. Titularul mărcii poate plasa alături de marcă un marcaj de avertizare în
formă de litera R, înscrisă într-un cerc, sau un text care indică faptul că marca este
protejată în Republica Moldova. Dreptul exclusiv nu se extinde asupra elementelor
mărcii care, în conformitate cu Legea privind protecţia mărcilor, nu pot fi
înregistrate independent în calitate de mărci, cum ar fi termenii descriptivi, cu
condiţia folosirii loiale a acestor elemente şi respectării intereselor legitime ale
titularului mărcii şi ale terţilor. Dreptul exclusiv asupra mărcii nu-i permite
titularului să interzică unui terţ să utilizeze în activitatea sa industrială sau
comercială, în concordanţă cu practicile oneste: a) propriul său nume sau adresa sa;
b) indicaţiile referitoare la specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea
geografică, timpul fabricării produsului sau prestării serviciului, la alte caracteristici
ale acestora; c) marca, în cazul când este necesar a indica destinaţia unui produs
543
şi/sau serviciu, în special în calitate de accesoriu ori de piesă detaşabilă.

Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere interzicerea utilizării de către
alte persoane a acestei mărci pe produse şi/sau servicii care au fost plasate pe piaţa
Republicii Moldova de el însuşi ori cu consimţământul său (cu excepţia cazurilor
când titularul are motive temeinice de a se opune comercializării produselor sau
prestării serviciilor, în special când starea acestora este modificată sau alterată după
plasarea lor pe piaţă). Utilizarea, cu consimţământul titularului, a mărcii de către
alte persoane se consideră ca folosire efectuată de către titular.
încălcarea cerinţelor enunţate mai sus reprezintă temeiul aplicării răspunderii în
baza alin.(2) art.185 2 CP RM.
în altă privinţă, menţionăm că ultima modalitate a acţiunii prejudiciabile
specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM se exprimă în îndemnarea terţilor la utili-,
zarea fără consimţământul titularului a mărcii protejate sau a unui semn care, din
cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului, la aplicarea semnului pe produse sau pe
ambalaje, la utilizarea lui în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimen-r sionale,
la oferirea produselor sub acest semn spre comercializare sau la comercializarea ori
la stocarea lor în acest scop, sau, după caz, la oferirea ori prestarea serviciilor sub
acest semn, la importul sau exportul produselor sub acest semn, la utilizarea
semnului în publicitate, la multiplicarea, stocarea sau comercializarea semnului în
scopurile menţionate.
Prin îndemnare înţelegem convingerea, impulsionarea, stimularea interesului
unui terţ pentru ca acesta să efectueze activităţile nominalizate mai sus. în ipoteza
de faţă, aplicarea răspunderii în baza alin.(2) art.1852 CP RM exclude referirea la
alin.(4) art.42 CP RM», întrucât suntem în prezenţa aşa-numitei „instigări
calificate”, care se asimilează faptei autorului infracţiunii.
Infracţiunea examinată este o infracţiune materială. Pentru consumarea
infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM este obligatorie producerea
daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de
daune, calificarea poate fi făcută conform art.97 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a faptei infracţionale prevăzute la alin.(2) art.185 2 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă, de
cele mai dese ori, în interesul material.
Pentru unele dintre modalităţile de realizare a infracţiunii prevăzute la la
alin.(2) art.185 2 CP RM se cere prezenţa unui scop special. Ne referim la urmă-
toarele modalităţi:
1) multiplicarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
544
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă,

generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
2) stocarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă,
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
3) comercializarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii cu
marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului.
în oricare din aceste trei cazuri, scopul infracţiunii este cel de realizare a
oricăreia dintre activităţile specificate la pct.l)-10), enumerate infrcr.
1) utilizarea fără consimţământul titularului a mărcii protejate sau a unui semn
care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori
riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
2) aplicarea pe produse sau pe ambalaje a unui semn care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului;
3) utilizarea în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale a unui
semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii
ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului;
4) oferirea spre comercializare a produselor sub semnul care, din cauza
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului;
5) comercializarea produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori simi-
litudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de
6) stocarea produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii cu
7) oferirea sau prestarea serviciilor sub semnul care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii serviciilor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consu-
matorului;
8) importul produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii
cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn
545
şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;

9) exportul produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii
cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn
şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
10) utilizarea în publicitate a semnului care, din cauza identităţii ori simili-
tudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite
de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului.
De asemenea, în cazul modalităţii de stocare a produselor sub semnul care,
din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori simi-
litudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie
în percepţia consumatorului, se cere prezenţa scopului comercializării.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate evolua ca subiect al infracţiunii
Referitor la cea de-a treia variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor
de proprietate industrială, prevăzută la alin.(2 !) art.1852 CP RM, menţionăm că
obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu
libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprie-
tate industrială împotriva faptei de utilizare comercială directă sau indirectă a
unei denumiri de origine/indicaţii geografice înregistrate pentru produsele neaco-
perite de înregistrare în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele
înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare permite
de a profita de reputaţia denumirii protejate, precum şi de uzurpare, imitare sau
evocare a asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă
denumirea protejată este folosită în traducere ori este însoţită de o expresie, cum
ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare, de
indicare falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa, originea, natura sau cali-
tăţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul acestuia,
în publicitate, precum şi de utilizare în calitate de ambalaj a unui recipient de
natură să creeze o impresie eronată în privinţa originii produsului, de desfăşurare
a unor practici susceptibile să-l inducă în eroare pe consumator în ceea ce pri-
veşte originea adevărată a produsului, precum şi de îndemnare a terţilor la efec-
tuarea acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(2 1) art.1852 CP RM îl
reprezintă, după caz: 1) denumirea de origine/indicaţia geografică protejată pentru
546
produsele neacoperite de înregistrare; 2) asociaţia legată de o denumire de

origine/indicaţie geografică înregistrată; 3) informaţia cu privire la provenienţa,
originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau
pe ambalajul acestuia, în publicitate; 4) recipientul care este de natură să creeze o
impresie eronată în privinţa originii produsului.
Potrivit art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia indicaţiilor geo-
grafice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 27.03.2008*, denumirea de origine reprezintă
denumirea geografică a unei regiuni sau localităţi, a unui loc determinat sau, în
cazuri excepţionale, a unei ţări, care serveşte la desemnarea unui produs originar
din această regiune, localitate, loc determinat sau ţară şi a cărui calitate sau
caracteristici sunt, în mod esenţial sau exclusiv, datorate mediului geografic,
cuprinzând factorii naturali şi umani, şi a cărui producere, prelucrare şi preparare au
loc în aria geografică delimitată.
Denumirea de origine nu trebuie confundată cu indicaţia geografică. Conform
art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice, denu-
mirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, prin indicaţie geografică se
are în vedere denumirea unei regiuni sau a unei localităţi, a unui loc determinat sau,
în cazuri excepţionale, a unei ţări, care serveşte la desemnarea unui produs originar
din această regiune sau localitate, din acest loc determinat sau din această ţară şi
care posedă o calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici ce pot fi atribuite
acestei origini geografice şi a cărui producere şi/sau prelucrare, şi/sau preparare au
loc în aria geografică delimitată.
Victima infracţiunii specificate la alin.(2 1) art.185 CP RM este titularul
dreptului asupra denumirii de origine/indicaţiei geografice protejate pentru pro-
dusele neacoperite de înregistrare.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de utilizare comercială directă
sau indirectă a unei denumiri de origine/indicaţii geografice înregistrate pentru
produsele neacoperite de înregistrare în măsura în care aceste produse sunt
comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această
utilizare permite de a profita de reputaţia denumirii protejate, ori de uzur pare,
imitare sau evocare a asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie
geografică înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată
sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere ori este însoţită de o
expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte
1
547
expresii similare, ori de indicare falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa,

originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs
sau pe ambalajul acestuia, în publicitate, ori de utilizare în calitate de ambalaj a
unui recipient de natură să creeze o impresie eronată în privinţa originii produ-
sului, ori de desfăşurare a unor practici susceptibile să-l inducă în eroare pe
consumator în ceea ce priveşte originea adevărată a produsului, ori de îndemnare
a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudicia-
bile.
Astfel, modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudicia -
bile în cauză sunt:
1) utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri de origine/
indicaţii geografice înregistrate pentru produsele neacoperite de înregistrare în
măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această
denumire sau în măsura în care această utilizare permite de a profita de reputaţia
denumirii protejate;
2) uzurparea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare;
3) imitarea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
4) evocarea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
5) indicarea falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa, originea, natura
sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul
acestuia, în publicitate;
6) utilizarea în calitate de ambalaj a unui recipient de natură să creeze o
impresie eronată în privinţa originii produsului;
7) desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă în eroare pe consumator
în ceea ce priveşte originea adevărată a produsului;
548

şapte modalităţi specificate mai sus.
Potrivit prevederilor Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denu-
mirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, denumirile de origine şi
indicaţiile geografice înregistrate sunt protejate contra oricărei:
a) utilizări comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate
pentru produse neacoperite de înregistrare:
- în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub
această denumire sau
- în măsura în care această utilizare permite de a profita de reputaţia denu-
mirii protejate;
b) uzurpări, imitări sau evocări, chiar dacă originea adevărată a produsului
este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere ori este
însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori
de alte expresii similare;
c) indicaţii false sau înşelătoare cu privire la provenienţa, originea, natura sau
calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul
acestuia, în publicitate sau pe documentele aferente produsului respectiv, precum
şi contra utilizării în calitate de ambalaj a unui recipient de natură să creeze o
impresie eronată în privinţa originii produsului;
d) practici susceptibile să inducă în eroare consumatorul în ceea ce priveşte
originea adevărată a produsului.
Dacă o denumire înregistrată conţine în sine denumirea generică a unui
produs, utilizarea acestei denumiri generice pentru produsele corespunzătoare nu
se consideră contrară lit.a) sau b), specificate mai sus. Denumirile protejate nu pot
deveni generice. înregistrarea denumirii de origine sau a indicaţiei geografice
generează apariţia dreptului de utilizare a acestora. Denumirea de origine şi
indicaţia geografică înregistrate nu pot fi cesionate, licenţiate şi nu pot face
obiectul unor drepturi reale.
încălcarea cerinţelor enunţate mai sus reprezintă temeiul aplicării răspunderii
în baza alin.(21) art.1852 CP RM.
Noţiunea „îndemnare”, utilizată în dispoziţia de la alin.(2 1) art.1852 CP RM,
urmează a fi interpretată într-o manieră similară cu cea prezentată în legătură cu
analiza infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM.
Infracţiunea analizată este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată
din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu
implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi făcută conform
alin.(l) art.971 din Codul contravenţional.
549
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(2 1) art.1852 CP RM se

Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.^ 1) art.1852 CP RM este persoana fizică
asemenea, persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul
Privitor la cea de-a patra variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor de
proprietate industrială, prevăzută la alin.(2 2) art.1852 CP RM, menţionăm că
împotriva faptei de orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator
referitor la o denumire a specialităţii tradiţionale garantate, orice imitare a unei
denumiri înregistrate şi rezervate conform legislaţiei cu privire la protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale
garantate, de orice folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi
confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregis trate cu
rezervarea denumirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, de orice
uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii] ^Specialitate tradiţională garantată” şi
a simbolului naţional asociat acesteia, precum şi de îndemnare a terţilor la
efectuarea acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari.
reprezintă, după caz: 1) denumirile de produse care ar putea fi confundate cu
denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denumirii
conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de
origine şi specialităţilor tradiţionale garantate; 2) menţiunea ^Specialitate tradi-
ţională garantată”; 3) simbolul naţional asociat menţiunii „Specialitate tradiţională
garantată”.
Potrivit art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia indicaţiilor geogra-
fice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, prin specialitate
tradiţională garantată se înţelege un produs agricol sau alimentar tradiţional a cărui
specificitate este recunoscută prin înregistrare conform numitei legi.
Totodată, în corespundere cu alin.(5) şi (6) art.35 al Legii Republicii Moldova
privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate, în cazul când se face referinţă la o specialitate tradiţională
garantată pe eticheta produsului agricol sau alimentar fabricat în Republica
550
Moldova, denumirea produsului va fi însoţită de menţiunea „Specialitate tradi-

ţională garantată” şi/sau de simbolul naţional asociat acesteia, aprobat de Guvern;
pentru specialităţile tradiţionale garantate produse în afara teritoriului Republicii
Moldova, menţiunea „Specialitate tradiţională garantată” este facultativă.
dreptului asupra specialităţii tradiţionale garantate, a unei denumiri înregistrate şi
rezervate conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, a unei denumiri a
specialităţii tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denumirii conform
legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate, a menţiunii „Specialitate tradiţională
garantată” ori a simbolului naţional asociat acesţeia.201
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea constând în orice practică
susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor la o denumire a
specialităţii tradiţionale garantate, sau orice imitare a unei denumiri înregistrate şi
rezervate conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, sau orice folosire în
comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi confundate cu denumirile
specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denumirii conform
legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate, sau în orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a
menţiunii „Specialitate tradiţională garantată” ori a simbolului naţional asociat
acesteia, sau în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
Astfel, putem observa că modalităţile normative cu caracter alternativ ale
acţiunii prejudiciabile examinate sunt:
1) orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor la o
denumire a specialităţii tradiţionale garantate, sau orice imitare a unei denumiri
înregistrate şi rezervate conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate;
2) orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform legislaţiei cu
privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate;
legislaţia României. Studiu de drept comparat, p. 151.

201
551
3) orice folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi confundate

cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea
denumirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geogra fice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate;
4) orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate tradiţională
garantată” ori a simbolului naţional asociat acesteia;
patru modalităţi specificate mai sus.
De menţionat că, în acord cu prevederile Legii privind protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, denu-
mirile specialităţilor tradiţionale garantate, înregistrate în conformitate cu numita
lege, sunt protejate contra:
a) oricăror practici susceptibile să inducă în eroare consumatorul, în special
contra practicilor care lasă să se înţeleagă că produsul agricol sau alimentar este o
specialitate tradiţională garantată;
b) oricărei imitări a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform alin.(2)
art.36 al Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate.
Se interzice folosirea în comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi
confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu
rezervarea denumirii conform alin.(2) art.36 al Legii privind protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate. Se
interzice orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate
tradiţională garantată” şi a simbolului naţional asociat acesteia.
Trebuie de precizat că alin.(2) art.36 al Legii privind protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate prevede
următoarele: o specialitate tradiţională garantată poate fi înregistrată, cu rezer varea
denumirii produsului agricol sau alimentar ce corespunde caietului de sarcini
publicat, cu condiţia ca grupul solicitant să fi cerut aceasta în cererea de înregistrare
şi, ca urmare a procedurii prevăzute la art.22 al numitei legi, să nu rezulte că
denumirea respectivă este folosită într-o manieră legală, notorie, economic
semnificativă pentru produse agricole sau alimentare similare. începând cu data
publicării informaţiei referitoare la înregistrarea specialităţii tradiţionale garantate,
denumirea respectivă, chiar dacă nu este însoţită de menţiunea „Specialitate
tradiţională garantată” şi/sau de simbolul naţional asociat acesteia, nu poate fi
utilizată pe etichetele produselor agricole sau alimentare similare ce nu sunt
conforme caietului de sarcini înregistrat.
552
Nesocotirea acestor reglementări legale constituie temeiul aplicării răspunderii

în baza alin.(22) art.1852 CP RM.
Cât priveşte noţiunea „îndemnare”, utilizată în dispoziţia de la la alin.(2 2)
art.185 CP RM, aceasta urmează a fi interpretată într-o manieră similară cu cea
prezentată în legătură cu analiza infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM.
Infracţiunea în cauză este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată
din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu implică
producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi făcută conform art.97 2 din
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2 2) art.1852 CP RM se
Subiectul infracţiunii în cauză este persoana fizică responsabilă care la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii analizate.
Privitor la cea de-a cincea variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor
de proprietate industrială, prevăzută la alin.(2 3) art.1852 CP RM, menţionăm că
împotriva faptei de utilizare ilegală în sensul alin.(2*) art.185 2 CP RM a unei
denumiri de origine/indicaţii geografice neînregistrate, protejate în baza acordurilor
bilaterale la care Republica Moldova este parte, precum şi de îndemnare a terţilor la
reprezintă denumirea de origine/indicaţia geografică neînregistrată, protejată în
baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
Astfel, potrivit art.4 al Legii Republicii Moldova privind protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, protecţia
juridică a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine pe teritoriul Republicii
Moldova se asigură nu doar în temeiul înregistrării lor la AGEPI, în modul stabilit
de această lege, dar şi fii baza tratatelor internaţionale, inclusiv a acordurilor
bilaterale la care Republica Moldova este parte.
dreptului asupra denumirii de origine/indicaţiei geografice neînregistrate, protejate
în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de utilizare ilegală în sensul
553
alin.(21) art.1852 CP RM a unei denumiri de origine/indicaţii geografice neînre-

gistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este
parte, ori de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
Astfel, observăm că modalităţile normative alternative ale acţiunii prejudi-
ciabile examinate sunt:
1) utilizarea ilegală în sensul alin.(2 1) art.1852 CP RM a unei denumiri de
origine/indicaţii geografice neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la
care Republica Moldova este parte;
2) îndemnarea terţilor la utilizarea ilegală în sensul alin.(2 1) art.1852 CP RM a
unei denumiri de origine/indicaţii geografice neînregistrate, protejate în baza
acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
Când spunem „Utilizarea ilegală în sensul alin.(2 1) art.185 CP RM”, avem în
vedere oricare din primele şapte modalităţi ale acţiunii prejudiciabile specificate la
alin.(21) art.1852 CP RM”, aşa cum le-am enumerat mai sus.
Noţiunea „îndemnare’^ utilizată în dispoziţia de la la alin.(2 3) art.1852 CP RM,
urmează a fi interpretată într-o manieră similară cu cea prezentată în legătură cu
analiza infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(2 3) art.1852 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari.
Dacă cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi
făcută conform alin.(2) art.97 1 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează prin intenţie directă
sau indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă, de cele mai dese ori, în interesul
material.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2 3) art.1852 CP RM este persoana fizică
asemenea, persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul
Referitor la cea de-a şasea variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor
de proprietate industrială, prevăzută la alin.(3) art.185 CP RM, menţionăm că
împotriva faptei de fabricare, import, export, transportare, oferire spre vânzare,
vânzare, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocare în aceste scopuri a
produsului, de folosire de procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de
554
utilitate ori include obiectul invenţiei sau al modelului de utilitate protejate, pentru
care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizarea din partea titularului,
efectuate fără această autorizare, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari.
în unele cazuri, infracţiunea are un obiect material constând în produsul care
constituie o invenţie protejată sau un model de utilitate protejat ori care include
obiectul invenţiei protejate sau al modelului de utilitate protejat. în alte cazuri,
infracţiunea are un obiect imaterial reprezentat de procedeul care constituie o
invenţie protejată sau un model de utilitate protejat ori care include obiectul
invenţiei protejate sau al modelului de utilitate protejat.
Este cazul de precizat că — în ipoteza fabricării produsului care constituie o
invenţie protejată sau un model de utilitate protejat ori care include obiectul
invenţiei protejate sau al modelului de utilitate protejat - asemenea produse
constituie produsul infracţiunii analizate; la rândul lor, materialele sau materia
prima, din care se fabrică respectivele produse, vor reprezenta obiectul material al
infracţiunii prevăzute la alin.(3) art. 185 CP RM.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.185 2 CP RM este titularul
dreptului asupra invenţiei protejate sau asupra modelului de utilitate protejat.
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de fabricare, import, export,
transportare, oferire spre vânzare, vânzare, alt mod de punere în circulaţie eco-
nomică sau stocare în aceste scopuri a produsului, de folosire de procedee, ceea ce
constituie invenţii sau modele de utilitate ori include obiectul invenţiei sau al
modelului de utilitate protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este
necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare, ori în
îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
După cum putem deduce, acţiunea prejudiciabilă examinată cunoaşte urmă-
toarele trei modalităţi normative cu caracter alternativ:
1) fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre vânzare, vân -
zarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a
produsului care constituie o invenţie protejată sau un model de utilitate protejat ori
care include obiectul invenţiei protejate sau al modelului de utilitate protejat, pentru
care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului,
efectuate fără această autorizare;
2) folosirea de procedee, care constituie o invenţie protejată sau un model de
utilitate protejat ori care include obiectul invenţiei protejate sau al modelului de
555
utilitate protejat, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare

din partea titularului, efectuate fără această autorizare;
două modalităţi menţionate mai sus.
In conformitate cu Legea Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.03.2008 1, brevetul acordă
titularului dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga durată de pro-
tecţie a lui. De asemenea, brevetul acordă titularului dreptul de a interzice terţilor
care nu au acordul său efectuarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a următoa-
relor acţiuni: a) fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, folosirea, importul sau
stocarea în aceste scopuri a produsului care constituie obiectul brevetului;
b) folosirea procedeului cate constituie obiectul brevetului sau, în cazul în care un
terţ ştie sau este evident din circumstanţe că folosirea procedeului este interzisă
fără acordul titularului de brevet, oferirea procedeului spre folosire;
c) oferirea spre vânzare, vânzarea, folosirea, importul sau stocarea în aceste
scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul care constituie obiectul bre-
vetului. în cazul în care există mai mulţi titulari ai unui brevet, raporturile privind
exploatarea invenţiei protejate prin brevet se stabilesc printr-un acord încheiat
între aceştia.
O interdicţie similară operează în privinţa fabricării, importului, exportului,
transportării, oferirii spre vânzare, vânzării, altui mod de punere în circulaţie
economică sau stocării în aceste scopuri a produsului, folosirii de procedee, ceea
ce constituie modele de utilitate ori include obiectul modelului de utilitate
protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din
partea titularului, efectuate fără această autorizare.
Nesocotirea unor asemenea interdicţii reprezintă temeiul aplicării răspunderii
în baza alin.(3) art.185 2 CP RM.
Noţiunea „îndemnare” urmează a fi interpretată într-o manieră similară cu cea
prezentată în legătură cu analiza infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP
RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.185 2 CP RM este o infracţiune materială.
Dacă cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate
fi făcută conform art.99 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.185 2 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă,
de cele mai dese ori, în interesul material.
556

juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii specificate
la alin.(3) art.185 2 CP RM.
Cât priveşte cea de-a şaptea variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiec-
telor de proprietate industrială, prevăzută la alin.(4) art.185 2 CP RM, menţionăm
că obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu
libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprie-
tate industrială împotriva faptei de fabricare, import, export, oferire spre vânzare,
vânzare, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocare în aceste scopuri a
produsului obţinut prin aplicarea desenului sau modelului industrial protejate,
dacă acest produs, integral sau într-o măsură substanţială, este o copie a desenului
sau a modelului industrial protejate, pentru care, în conformitate cu legis laţia,
este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare,
precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă această faptă
a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă produsul obţinut prin
aplicarea desenului sau modelului industrial protejate, dacă acest produs, integral
sau într-o măsură substanţială, este o copie a desenului sau a modelului industrial
protejate.
Totodată, este cazul de precizat că - în ipoteza fabricării produsului obţinut
prin aplicarea desenului sau modelului industrial protejate, dacă acest produs,
integral sau într-o măsură substanţială, este o copie a desenului sau a modelului
industrial protejate — asemenea produse constituie produsul infracţiunii anali-
zate; la rândul lor, materialele sau materia prima, din care se fabrică respectivele
produse, vor reprezenta obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(4)
art.1852 CP RM.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(4) art.185 2 CP RM este titularul
dreptului asupra desenului sau modelului industrial protejate.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include următoarele trei semne:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de fabricare, import, export,
oferire spre vânzare, vânzare, alt mod de punere în circulaţie economică sau
stocare în aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea desenului sau mode-
lului industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o măsură
substanţială,
este o copie a desenului sau a modelului industrial protejate, pentru care, în con -
formitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără
această autorizare, ori de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
557

Aşadar, acţiunea prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele două modalităţi
normative alternative:
1) fabricarea, importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea, alt mod de
punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produsului obţinut
prin aplicarea desenului sau modelului industrial protejate, dacă acest produs,
integral sau într-o măsură substanţială, este o copie a desenului sau a modelului
industrial protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare;
2) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în modalitatea
consemnată mai sus.
In acord cu Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, desenul
sau modelul industrial înregistrat conferă titularului dreptul exclusiv de a-1 utiliza
şi de a interzice oricărui terţ utilizarea sa fără acordul titularului. Prin utilizare se
înţelege, în special, fabricarea, includerea într-o ofertă, introducerea pe piaţă,
importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs în care a fost integrat
ori căruia i s-a aplicat desenul sau modelul industrial în cauză, precum şi
depozitarea produsului respectiv în scopurile menţionate anterior. în cazul mai
multor titulari, raporturile privind utilizarea desenului sau a modelului industrial
protejat se stabilesc prin contract, încheiat între ei.
Nesocotirea unei asemenea interdicţii reprezintă temeiul aplicării răspunderii în
conformitate cu alin.(4) art.185 2 CP RM.
prezentată în legătură cu analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.185 2 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(4) art.185 2 CP RM este o infracţiune materială.
făcută conform art.100 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a faptei infracţionale prevăzute la alm.(4) art.185 2 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. în cele mai multe cazuri, motivul
infracţiunii constă în interesul material.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. La fel, persoana juridică
558
CETĂŢENILOR
(cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii specificate la

Privitor la cea de-a opta variantă-tip a. încălcării dreptului asupra obiectelor de
proprietate industrială, prevăzută la alin.(5) art.185 CP RM, menţionăm că obiectul
juridic special al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la
realizarea, în conformitate cu art.33 din Constituţie, a dreptului la libertatea creaţiei,
sub aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială
împotriva faptei de producere, reproducere, condiţionare în scop de înmulţire,
oferire spre vânzare, vânzare sau alte forme de comercializare, de import, export
sau stocare în aceste scopuri a materialului soiului de plantă pentru care, în
conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate
fără această autorizare, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă materialul soiului de
plantă protejat. Se are în vedere seminţele, plantele întregi sau părţile de plante
susceptibile să reproducă plante întregi.
Totodată, este cazul de precizat că - în ipoteza producerii materialului soiului
de plantă protejat - asemenea materiale constituie produsul infracţiunii analizate; la
rândul lor, materialele sau materia prima, din care rezultă respectivele materiale,
vor reprezenta obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.185 2 CP RM.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(5) art.185 CP RM este titularul
dreptului asupra soiului de plantă protejat.
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de producere, reproducere,
condiţionare în scop de înmulţire, oferire spre vânzare, vânzare sau alte forme de
comercializare, importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a materia lului
soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare
din partea titularului, efectuate fără această autorizare, ori de îndemnare a terţilor la
efectuarea acestor acţiuni;
Din cele menţionate rezultă că două la număr sunt modalităţile normative
cu caracter alternativ ale acţiunii prejudiciabile în cauză:
1) producerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire, oferirea spre
vânzare, vânzarea sau alte forme de comercializare, importul, exportul sau stocarea
în aceste scopuri a materialului soiului de plantă pentru care, în
conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate
fără această autorizare;
559
In corespundere cu Legea Republicii Moldova privind protecţia soiurilor de
plante, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.02.2008 202, titularul de
brevet are dreptul exclusiv asupra soiului protejat prin brevet, care constă în dreptul
de a exploata soiul, în dreptul de a dispune de soi, în dreptul de a inter zice terţilor să
efectueze fără autorizaţia sa următoarele acţiuni referitoare la materialul soiului sau
la materialul recoltat al soiului protejat: a) producerea sau reproducerea (în scopul
înmulţirii); b) condiţionarea 203 în scopul înmulţirii; c) oferirea spre vânzare; d)
vânzarea sau alte forme de comercializare; e) exportul; f) importul; g) stocarea în
scopul efectuării acţiunilor menţionate la lit. a)-f).
conformitate cu alin.(5) art.185 2 CP RM.
prezentată în legătură cu analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.1852 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(5) art.185 2 CP RM este o infracţiune materială.
făcută conform art.101 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a faptei infracţionale prevăzute la alin.(5) art.185 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. în cele mai multe cazuri, motivul
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii specificate la
In legătură cu cea de-a noua variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor
de proprietate industrială, prevăzută la alin.(6) art.185 2 CP RM, consemnăm că
obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la
realizarea, în conformitate cu art.33 din Constituţie, a dreptului la libertatea creaţiei,
sub aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială
împotriva faptei de reproducere a topografiei circuitului integrat
sau a unei părţi a acesteia, de import, export, oferire spre vânzare, vânzare sau dis-
tribuire în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei circuitului integrat
pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea
202
203
Condiţionarea este operaţiunea prin care materialul este adus într-o anumită stare de
umiditate, de temperatură, de puritate etc.
560
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE DE MUNCĂ SI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE
CETĂŢENILOR
titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi de îndemnare a terţilor la

Obiectul imaterial al infracţiunii examinate îl reprezintă topografia circuitului
integrat sau o parte a acesteia.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(6) art.185 2 CP RM este titularul
dreptului asupra topografiei circuitului integrat protejate.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate include următoarele trei semne:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de reproducere a topografiei
circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia, import, export, oferire spre vânzare,
vânzare sau distribuire în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei
circuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare
din partea titularului, efectuate fără această autorizare, ori de îndemnare a terţilor la
efectuarea acestor acţiuni;
Aşadar, acţiunea prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele două modalităţi
normative alternative:
1) reproducerea topografiei circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia,
importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea sau distribuirea în orice alt mod
în scopuri comerciale a topografiei circuitului integrat pentru care, în con formitate
cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare;
în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind protecţia topografiilor
circuitelor integrate, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.10.1999 1, pe
toată durata protecţiei topografiei circuitului integrat înregistrate, titularul are
dreptul exclusiv la exploatarea ei, precum şi dreptul de a permite sau de a interzice
altor persoane exploatarea respectivei topografii, a circuitului integrat în care
aceasta este încorporată sau a unui articol care încorporează un astfel de circuit
integrat. Prin exploatarea topografiei circuitului integrat se înţelege:
a) reproducerea, fie prin încorporare într-un circuit integrat, fie în alt mod, a
topografiei sau a uneia din părţile acesteia, cu excepţia părţilor care nu sunt
1
561
originale; b) exportul, importul, oferirea spre vânzare, vânzarea sau distribuirea în

orice mod, în scopuri comerciale, a topografiei, a circuitului integrat în care aceasta
este încorporată sau a unui articol care încorporează un astfel de circuit integrat.
conformitate cu alin.(6) art. 185 CP RM.
prezentată în legătură cu analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.185 2 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(6) art.185 CP RM este o infracţiune materială.
făcută conform art. 102 din Codul contravenţional.
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. De cele mai multe ori, motivul
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. La fel, persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii specificate la alin.(6)
art.1852 CP RM.
în legătură cu circumstanţele agravante prevăzute la alin.(7) art.185 2 CP RM,
consemnăm că trăsăturile tuturor acestor agravante ne sunt cunoscute din analiza
infracţiunilor examinate supra.
Precizăm doar, în legătură cu circumstanţa agravantă consemnată la lit.d)
alin.(7) art.1852 CP RM, că noţiunea „constrângerea fizică sau psihică” are înţelesul
de influenţare asupra victimei pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu
aplicarea ei, pentru a o determina să-l recunoască pe făptuitor sau pe oricare altă
persoană în calitate de coautor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului
sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat. în
cazul în care constrângerea se exprimă în aplicarea violenţei, gradul de intensitate a
acesteia nu-1 poate depăşi pe cel al vătămării intenţionate medii a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Dacă gradul de intensitate a violenţei este mai mare,
răspunderea se va aplica numai conform art. 151 CP RM. în această situaţie, nu va
fi necesară calificarea suplimentară nici în baza alin.(l) art.185 2 CP RM, nici în baza
lit.d) alin.(7) art.185 2 CP RM. 204
204
Păduraru A. Infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în legislaţia Republicii Moldova şi în
legislaţia României. Studiu de drept comparat, p.242-243.
CETĂŢENILOR
Aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(7) art.185 2 CP RM exclude calificarea

suplimentară potrivit art.78 din Codul contravenţional sau art.152 ori 155 CP RM.
§ 3. Declaraţiile intenţionat false în documentele de

înregistrare ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale
în art.1853 CP RM se stabileşte răspunderea pentru declaraţiile intenţionat false

în documentele de înregistrare ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, adică
pentru operarea intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia
proprietăţii intelectuale, precum şi pentru falsificarea documentelor necesare
eliberării titlului de protecţie, perfectarea intenţionată a documentelor falsificate sau
prezentarea intenţionată de documente cu date care subminează autoritatea
solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală.
Apărarea prin mijloace de drept penal a drepturilor asupra obiectelor pro-
prietăţii intelectuale exprimă recunoaşterea importanţei sociale a acestor obiecte,
astfel încât protecţia drepturilor legate de acestea răspunde nu doar intereselor
titularilor drepturilor în cauză, dar şi intereselor generale ale societăţii. Docu-
mentele şi declaraţiile ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi cele
necesare eliberării titlului de protecţie, la fel şi circulaţia documentelor respective
reprezintă manifestările inerente ale unei societăţi informaţionale modeme. Insă, în
condiţiile progresului tehnico-ştiinţific, se face tot mai vădită tendinţa de falsificare,
prin noi şi noi metode performante, a documentelor şi declaraţiilor menţionate şi de
introducere în circulaţie a documentelor false. De aceea, în structura influenţării
juridice asupra conduitei ilicite a subiecţilor, legate de falsificarea documentelor şi
declaraţiilor ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi a celor necesare
eliberării titlului de protecţie, un rol considerabil trebuie să revină legii penale.
Articolele 1851 şi 185 CP RM nu reuşesc să asigure apărarea ordinii de drept
împotriva unor asemenea manifestări de ilicit penal. în consecinţă, această
destinaţie îi este rezervată dispoziţiei incriminatoare de la art.185 3 CP RM.
dreptului la libertatea creaţiei, sub aspectul protejării dreptului asupra obiectelor
proprietăţii intelectuale împotriva faptei de declaraţii intenţionat false, de operare
intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale, precum şi de falsificare a documentelor necesare
eliberării titlului de protecţie, de perfectare intenţionată a documentelor falsificate
sau de prezentare intenţionată de documente cu date care subminează autoritatea
561
solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă documentele ce ţin de
protecţia proprietăţii intelectuale sau documentele necesare eliberării titlului de
protecţie, care sunt, după caz, false sau autentice.
O poziţie diferenţiată trebuie prezentată în legătură cu modalităţile de operare
intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale, de falsificare a documentelor necesare eliberării titlului de protecţie,
precum şi de perfectare intenţionată a documentelor falsificate, modalităţi
specificate în dispoziţia de la art.185 3 CP RM. în cazul dat, respectivele documente
constituie produsul infracţiunii în cauză; totodată, materialele sau materia primă,
utilizată la influenţarea asupra acestor documente, reprezintă obiectul material al
infracţiunii prevăzute la art.185 3 CP RM.
Victimă a infracţiunii specificate la art.185 3 CP RM este solicitantul de protecţie
a obiectului de proprietate intelectuală.
In context, noţiunea obiect de proprietate intelectuală trebuie interpretată în
accepţiunea prezentată în pct.2 al anexei nr.l la Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală, nr.783 din
30.06.2003rezultatul activităţii intelectuale confirmat prin drepturile respective ale
titularilor asupra utilizării acestuia, ce include: obiectul de proprietate industrială
(invenţie, model de utilitate, soi de plantă, topografie a circuitului integrată,
denumire de origine a produsului, marca de produs şi marca de serviciu, desenul şi
modelul industrial), obiectul dreptului de autor şi al drepturilor conexe (opera
literară, de artă, ştiinţă etc., inclusiv programul pentru calculator şi baza de date),
secretul comercial (know-how) etc.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiune.
Această acţiune cunoaşte următoarele cinci modalităţi alternative:
1) declaraţiile false care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a
obiectului de proprietate intelectuală;
2) operarea cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale;
3) falsificarea documentelor necesare eliberării titlului de protecţie;
4) perfectarea documentelor falsificate care subminează autoritatea solici-
tantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală;
5) prezentarea de documente cu date care subminează autoritatea solicitantului
de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală.
în conformitate cu pct.8 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire
la înregistrarea de stat a operelor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe,
nr.901 din 28.08.2001 *, pentru înregistrarea operelor ocrotite de dreptul de autor şi
562
CETĂŢENILOR
drepturile conexe, solicitantul (titularul de drepturi) prezintă: buletinul de identitate
(paşaportul), opera propriu-zisă sau materialele identificatoare şi cererea, aprobată
de AGEPI. Opera propriu-zisă sau materialele identificatoare se prezintă spre
înregistrare în două exemplare identice. Cererea pentru înregistrarea operei în
Registrul de stat al operelor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe trebuie
să conţină: a) denumirea, limba, domeniul, genul operei; b) numele de familie,
prenumele, patronimicul autorului, anul naşterii, seria şi numărul buletinului de
identitate (paşaportului), adresa, telefon/fax, E-mail; c) numele de familie,
prenumele, patronimicul coautorilor; d) numele de familie, prenumele, patronimicul
autorului operei traduse sau prelucrate, precum şi temeiul juridic; e) numele de
familie, prenumele, patronimicul titularului drepturilor patrimoniale (denumirea -
pentru persoane juridice), adresa, telefon/fax, E-mail; f) materialul identificator
prezentat spre înregistrare; g) alte date necesare. înregistrarea operei se efectuează
în prezenţa titularului de drepturi. în cazul în care acesta nu-şi poate prezenta opera
personal, împuternicitul lui are dreptul să-i înregistreze opera exclusiv în temeiul
unei procuri autentificate notarial. Dacă autorul îşi publică operele semnate cu
pseudonim, în cererea de înregistrare se va indica şi pseudonimul.
Prevederi similare se conţin în alte acte normative: Hotărârea Guvernului
pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere şi examinare a
cererii de brevet de invenţie şi de eliberare a brevetului; Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depu-
nere, examinare şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale, nr. 1496 din
29.12.2008;205 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regu -
lamentului privind procedurile de depunere şi examinare a cererii, de acordare şi de
menţinere în vigoare a brevetului pentru soi de plantă, nr.295 din 16.04.2009;206
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului
privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a mărcilor, nr.88 din
13.08.2009;207 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind procedura de
205
206
207
563
depunere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumirilor de

origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, nr.610 din 05.07.20IO 208 etc.
Din toate aceste prevederi normative rezultă interdicţia de prezentare a
declaraţiilor false care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obiec-
tului de proprietate intelectuală, de operare cu înscrieri false în documentele ce ţin
de protecţia proprietăţii intelectuale, de falsificare a documentelor necesare
eliberării titlului de protecţie, de perfectare a documentelor falsificate care submi-
nează autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală,
de prezentare de documente cu date care subminează autoritatea solicitantului de
protecţie a obiectului de proprietate intelectuală.
conformitate cu art.185 3 CP RM.
Infracţiunea specificată la art.185 3 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul prezentării declaraţiilor false care subminează
autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală, al
operării cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale,
al falsificării documentelor necesare eliberării titlului de protecţie, al perfectării
documentelor falsificate care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a
obiectului de proprietate intelectuală, al prezentării de documente cu date care
subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate
intelectuală.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.185 3 CP RM se caracterizează
prin intenţie directă. De cele mai multe ori, motivul infracţiunii constă în interesul
material.
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii specificate la
art.1853 CP RM.
Conform pct.12 al anexei nr.l la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu
privire la aprobarea Statutului şi structurii Agenţiei de Stat pentru Proprietatea
Intelectuală, nr.1378 din 13.12.2004,209 AGEPI este instituţia care: recepţionează şi
supune expertizei cererile privind eliberarea titlurilor de protecţie pentru obiectele
proprietăţii industriale; gestionează registrele naţionale de cereri şi titluri de
protecţie acordate pentru invenţii, pentru noi soiuri de plante, pentru mărci de
produse şi servicii, pentru denumiri de origine ale produselor, pentru desene şi
modele industriale, pentru modele de utilitate, pentru topografii ale circuitelor
208
209
564
CETĂŢENILOR
integrate, pentru alte obiecte ale proprietăţii industriale.

Astfel, nu este exclus ca documentele, depuse la AGEPI în vederea obţinerii
titlului de protecţie, să fie supuse unor înscrieri false de către un funcţionar din
cadrul AGEPI, care a fost însărcinat cu examinarea respectivelor documente.
Aceasta e posibil atunci când documentele depuse nu îndeplinesc unele cerinţe
esenţiale, iar solicitantul intervine pe lângă funcţionarul respectiv ca acesta să
„rectifice” conţinutul documentelor, astfel încât acestea să fie puse în concordanţă
cu cerinţele normative stabilite. In această ipoteză, autorul infracţiunii este
funcţionarul din cadrul AGEPI. Datorită acestei calităţi speciale, el trebuie să poarte
răspundere potrivit art.332 CP RM. La rândul său, persoana, care l-a determinat să
săvârşească infracţiunea (adică, solicitantul titlului de protecţie pentru obiectul
proprietăţii intelectuale), trebuie să răspundă conform alin.(4) art.42 şi art.332 CP
RM. Dacă funcţionarul dat a acceptat să opereze înscrierile false, aflate în
examinare, în schimbul unei remuneraţii necuvenite, cele săvârşite de el trebuie să
fie calificate nu doar în baza art.332 CP RM, dar şi potrivit art.324 sau 330 CP RM.
Totodată, cel care i-a acordat această remuneraţie (adică, solicitantul titlului de
protecţie pentru obiectul proprietăţii intelectuale), urmează a fi tras la răspundere nu
doar conform alin.(4) art.332 CP RM, dar şi în corespundere cu art.325 sau alin.(3),
(4) sau (5) art.42 şi art.330 CP RM.
Este posibil ca iniţiativa de operare a înscrierilor false în documentele ce ţin de
protecţia proprietăţii intelectuale să nu provină de la solicitantul titlului de protecţie
pentru obiectul proprietăţii intelectuale. Mai mult decât atât, e posibil ca operarea
unor asemenea înscrieri să se facă împotriva intereselor acestuia de către
funcţionarul din cadrul AGEPI. Ipoteza dată este cu putinţă atunci când respectivul
funcţionar operează înscrierile false în documentele aflate în examinare, pentru a
crea impresia că acestea nu corespund cerinţelor normative stabilite, astfel încât
cererea depusă să fie respinsă. Motivul săvârşirii în aceste condiţii a infracţiunii
specificate la art.332 CP RM poate consta în concurenţa neloială: funcţionarul în
cauză reprezintă interesele unei persoane care doreşte să beneficieze în mod
fraudulos de dreptul exclusiv de a exploata obiectul proprietăţii intelectuale. Nu se
exclude ca funcţionarul din cadrul AGEPI să-i divulge unui asemenea defraudator
esenţa obiectului proprietăţii intelectuale, până la publicarea cererii de către
solicitantul de bună-credinţă, fără consimţământul acestuia. In aceste împrejurări,
răspunderea funcţionarului dat trebuie să survină nu doar conform art.332 CP RM,
dar şi în baza alin.(l) art.185 2 CP RM.
în alt registru, ţinem să menţionăm că legiuitorul nu reclamă o calitate specială
pentru subiectul infracţiunii prevăzute la art.185 3 CP RM. De aceea,
565
bineînţeles, subiect poate fi nu numai un funcţionar din cadrul AGEPI. Subiect

poate fi şi o persoană care, în detrimentul victimei, îşi arogă dreptul aparţinând
acesteia asupra obiectelor proprietăţii intelectuale, prezentând declaraţii intenţionat
false, operând cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale, falsificând documentele necesare eliberării titlului de protecţie,
perfectând documente falsificate sau prezentând documente cu date care
subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate
intelectuală. De această dată, un funcţionar din cadrul AGEPI este cel care
recepţionează declaraţiile sau documentele false specificate.
1. Barbăneagră A., Volcinschi V. Comentariu asupra încălcărilor dreptului de autor şi a

drepturilor conexe prin prisma noilor prevederi penale II Revista Naţională de Drept,
2008, nr.10, p. 12-20.
2. Brînză S. Necesitatea constituţionalizării legislaţiei penale în planul ocrotirii eficiente a
proprietăţii intelectuale. - în: Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa
actuală. - Chişinău: Tipografia Centrală, 2004, p. 1086-1094.
3. Brînză S. Modele de elevaţie juridică pentru elaborarea concepţiei naţionale de
combatere juridico-penală a încălcării drepturilor în domeniul proprietăţii inte-
lectuale. - în: Probleme teoretice şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale.
- Chişinău: AGEPI, 2005, p.196-201.
4. Brînză S. Experienţa istorică - factor motivaţional în combaterea juridico-penală a
încălcării drepturilor în domeniul proprietăţii intelectuale. - în: Probleme teoretice şi
practice ale economiei proprietăţii intelectuale. - Chişinău: AGEPI, 2005, p.211-216.
5. Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. - Chişinău: Tipografia Centrală,
2005, p.480-640.
6. Iustin V. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea informaţiilor care
se referă la obiectele de proprietate industrială, precum şi însuşirea frauduloasă de
către un terţ a calităţii de autor sau constrângerea la coautorat (alin.(l) art.1852 CP
RM) II Revista Naţională de Drept, 2010, nr.3, p.57-62.
7. Iustin V. Fabricarea invenţiei protejate ca modalitate alternativă de manifestare a
infracţiunii privind încălcarea dreptului exclusiv al titularului asupra obiectelor de
proprietate industrială II Revista Naţională de Drept, 2010, nr.9-10, p.l 18-123.
8. Lazăr V. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală. - Bucureşti: Lumina
LEX, 2002.
9. Medeanu T.C. Consideraţii privind subiectul activ al infracţiunilor la protecţia muncii II
Dreptul, 1999, nr.5, p.l 16-118.
10. Mehedinţi L. Infracţiuni de presă şi cele săvârşite pe calea presei. - Bucureşti: Academia
de Poliţie, Alexandru Ioan Cuza”, 2001.
Capitolul VII
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI t
1. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra patrimoniului

2. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite prin sustragere:
- noţiunea şi semnele sustragerii
- circumstanţele agravante comune ale infracţiunilor săvârşite prin sustragere
- furtul
- jaful
- tâlhăria »
escrocheria
- delapidarea averii străine
- pungăşia
3. Infracţiuni contra patrimoniului, săvârşite tn scop de cupiditate, însă nu prin sustragere:
- şantajul
;' 'V cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
4. Infracţiuni contra patrimoniului, săvârşite în scop de cupiditate, având o natură mixtă:

- însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale
5. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite pe calea răpirii unui mijloc de
transport, a unui mijloc de transport cu tracţiune animală sau a unui animal de
tracţiune:
- răpirea mijlocului de transport
- răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune
6. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite în lipsa unui scop special
- tulburarea de posesie
' - distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
V - dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obtinute

infracţiunilor contra patrimoniului
Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în
Capitolul VI al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte
socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie sau din imprudenţă, care vatămă — în mod
exclusiv sau în principal - relaţiile sociale cu privire la patrimoniu.
Respectiv, obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul analizat îl
constituie relaţiile sociale cu privire la patrimoniu.
în terminologia legii penale, noţiunea de patrimoniu are exact acelaşi înţeles care îi
este dat în terminologia dreptului civil: „totalitatea drepturilor şi
571
obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori

active şi pasive, strâns legate între ele, aparţinând unor persoane fizice şi juridice
determinate” (alin.(l) art.284 din Codul civil al Republicii Moldova), în cazul
săvârşirii infracţiunilor contra patrimoniului, anume patrimoniul (privit ca
universalitate, ca unitate abstractă) constituie valoarea socială fundamentală
vătămată sau periclitată prin aceste fapte.
Referitor la caracterizarea rolului şi locului patrimoniului, privit, în primul
rând, ca valoare socială fundamentală, acesta reprezintă o condiţie de participare
la raporturile juridice de ordin patrimonial. Existenţa bunurilor şi a drepturilor
privitoare la acestea permite persoanei să-şi îndeplinească obligaţiile cu caracter
economic. In această ipoteză, patrimoniul apare ca o condiţie a capacităţii juridice
a persoanei, deci ca o valoare socială care trebuie să fie apărată prin toate
mijloacele juridice, inclusiv cele de drept penal.
Dar pentru ca această condiţie a capacităţii juridice a persoanei să poată
exista, anumite situaţii de fapt existente trebuie să fie puse sub acoperire juridică.
Formarea, desfăşurarea şi dezvoltarea relaţiilor sociale cu privire la patrimoniu
este asigurată prin apărarea patrimoniului, mai ales sub aspectul obligaţiei de a
menţine poziţia fizică a bunurilor în cadrul patrimoniului. în cel mai general mod,
sfera patrimonială a persoanei poate fi privită sub formă de luare în stăpânire de
către persoană a unor valori patrimoniale, ea devenind astfel unicul posesor al
acestor valori. Starea de posedare se exprimă în posibilitatea persoanei de a
gestiona aceste valori, precum şi în neamestecul altor persoane în această ges -
tiune. Cu alte cuvinte, între oameni se stabilesc relaţii cu privire la patrimoniu.
Aşadar, legea penală a considerat că pentru a ocroti patrimoniul se impune,
întâi de toate, să fie protejată starea de fapt a bunurilor ce constituie patrimoniul,
în sensul că acestea să fie menţinute în starea şi în condiţiile în care se aflau până
la intervenţia ilegală a infractorului, deoarece orice modificare a lor rezultată prin
infracţiune face imposibilă ocrotirea efectivă a patrimoniului. în ipoteza în care
bunurile şi-au pierdut starea de fapt (de exemplu, au fost sustrase), orice
valorificare a dreptului privitor la acestea devine irealizabilă. Tocmai modificarea
prin mijloace ilegale a situaţiei de fapt a bunurilor (a poziţiei lor fizice) este
trăsătura caracterizantă a infracţiunilor împotriva patrimoniului. Apărarea acestei
situaţii (poziţii) pe toate căile juridice, inclusiv cele de drept penal, înseamnă,
implicit, apărarea patrimoniului ca valoare socială.
Chiar atunci când o persoană nu are nici un bun actual, ea are totuşi un
patrimoniu, deoarece pentru a forma un patrimoniu este suficientă numai posi-
bilitatea de a exercita drepturi. Este posibil ca o persoană să nu aibă decât datorii.
Totuşi, chiar în această situaţie ea va avea un patrimoniu, deşi soldul,
572
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
care va arăta valoarea patrimoniului, va fi unul negativ. Nu trebuie de uitat că

patrimoniul este o universalitate abstractă, universalitate care este independentă
de componentele sale, adică de drepturile şi obligaţiile patrimoniale. Acestea
pot să dispară, se pot mări sau micşora, aşa cum activul şi pasivul patrimoniului
se poate diminua sau spori. Totuşi, patrimoniul, ca entitate abstractă, indepen-
dentă de elementele sale componente, rămâne acelaşi.
în acest sens, putem spune că patrimoniul nu este o valoare socială absolută
(cum este viaţa persoanei), ci o valoare socială relativă (cum este, de exemplu,
s&nS&a&efe. •'pe'cs.oaj&eXS. OAaSSk V«z38SSsl, '•JVă.XjâL \s*. *âecas.
Oupa săvârşirea vreunei infracţiuni contra sănătăţii, continuă să existe până la
sfârşitul vieţii. Legea penală apără sănătatea chiar a unui muribund sau a unei
persoane handicapate. în mod similar, legea penală apără patrimoniul unei per -
soane chiar şi atunci când acesta e constituit doar din obligaţii patrimoniale.
In fine, dar nu în ultimul rând, unul dintre elementele patrimoniului, şi
anume - dreptul de proprietate, un drept real tipic, este recunoscut ca drept
fundamental al omului, prevăzut în tratatele şi convenţiile internaţionale. Astfel,
de exemplu, conform art.17 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. De asemenea, potrivit
art.l din Protocolul nr.l adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, 210 orice persoană fizică sau juridică are
dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Termenul „proprietate” şi cel de drept de proprietate nu sunt sinonime, în
corespundere cu alin.(l) art.2 CP RM, legea penală apără, împotriva infrac-
ţiunilor, de rând cu alte valori sociale, şi proprietatea, nu însă dreptul de pro-
prietate. Faptul că scopul legii penale constă, printre altele, în apărarea penală a
proprietăţii denotă, fără putinţă de tăgadă, că proprietatea constituie chintesenţa
patrimoniului. în alţi termeni, apărând proprietatea, legea penală protejează,
implicit, patrimoniul. De aceea, abordarea problemei privind apărarea penală a
proprietăţii într-un context mai larg - al apărării penale a patrimoniului - se
impune cu necesitate şi nu are decât să faciliteze înţelegerea corectă a semnifi-
caţiei noţiunii de patrimoniu ca valoare socială.
Astfel, menţionăm că relaţiile sociale de proprietate se referă la apropierea
bunurilor, a obiectelor dreptului de proprietate, care sunt fie mijloace de
producţie,
210
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.l. - Chişinău:
Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.359-360.
fie produse ale activităţii omului. Termenul „apropiere”, utilizat în context, se

referă la apropierea înţeleasă nu ca proces de producţie, ci ca premisă şi, totodată,
ca rezultat âl acestui proces. Desemnând în fond o stare de apartenenţă a bunurilor,
proprietatea poate fi privită ca latură statică a producţiei sociale.
Aşadar, totalitatea relaţiilor de producţie cuprinde, pe de o parte, latura statică
a producţiei sociale, iar, pe de altă parte, latura dinamică a acesteia. Altfel spus, ea
cuprinde, în primul rând, starea de apartenenţă a bunurilor - statului, persoanelor
juridice sau fizice. De aceea, atunci când făptuitorul săvârşeşte o infracţiune contra
patrimoniului, victima este lipsită de posibilitatea de a poseda bunurile ce i-au fost
sustrase, distruse, deteriorate, ocupate etc., în acelaşi timp fiind lipsită de
posibilitatea de a le repartiza, schimba, consuma sau de a le utiliza pentru
producerea altor bunuri.
Dacă latura statică a producţiei sociale se exprimă în proprietate, atunci ce
exprimă latura dinamică a producţiei sociale? Aceasta din urmă exprimă procesul
de funcţionare reală a relaţiilor sociale de proprietate în diversele ramuri ale
economiei naţionale. De aceea, procesele, însoţite de utilizarea, reproducţia şi
circuitul proprietăţii, trebuie raportate la sfera activităţii economice. Latura
dinamică a relaţiilor de producţie, adică relaţiile sociale economice (privite în
accepţiune îngustă), trebuie raportate, din punctul de vedere al dreptului penal, la
obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolul X „Infracţiuni
economice” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova.
Denumirea „Infracţiuni contra patrimoniului” a Capitolului VI din Partea
Specială a Codului penal în vigoare este, în raport cu ocrotirea pe care o asigură
legea penală, mai adecvată decât denumirea „Infracţiuni contra proprietăţii?’, pe
care o avea Capitolul III din Codul penal anterior. Aceasta deoarece legea penală
exercită această ocrotire sub aspectul menţinerii poziţiei faptice a bunurilor, poziţie
care poate să derive din alte drepturi reale decât din dreptul de proprietate.
Noţiunea de patrimoniu, privită ca universalitate ideală, este mult mai cuprin-
zătoare decât noţiunea de proprietate, incluzând, în afara expresiei sale juridice —
dreptul de proprietate, toate celelalte drepturi reale, precum şi drepturile de creanţă,
alături de obligaţiile patrimoniale, precum şi orice situaţie care prezintă chiar numai
o aparenţă de drept. în acelaşi timp, nu putem face abstracţie de faptul că
proprietatea constituie chintesenţa patrimoniului. Aceasta este explicaţia pentru
care legiuitorul enumeră, la alin.(l) art.2 CP RM, printre valorile sociale
fundamentale, ocrotite de legea penală împotriva infracţiunilor, tocmai proprietatea,
nu însă patrimoniul.
Fiind reglementat de legea civilă, patrimoniul este apărat, în primul rând, prin
mijloace de drept civil, în cazul faptelor, prevăzute de normele Capitolului
574
VI din Partea Specială a Codului penal, patrimoniul este supus însă unor vătă-
mări care fac necesară intervenţia mijloacelor de drept penal. Toate aceste fapte
sunt socialmente periculoase, pentru că aduc atingere unei valori sociale funda-
mentale şi fac cu neputinţă circuitul civil. împotriva acestora mijloacele de
drept civil sunt neputincioase, deoarece se limitează la repararea prejudiciului,
adică la refacerea activului patrimonial. Dar ele nu pot să prevină, prin repre-
siune, repetarea unor astfel de fapte care creează starea de nesiguranţă a pro-
prietăţilor şi de insecuritate a circuitului civil. De aceea, se impune incriminarea
şi sancţionarea penală a faptelor de acest gen, fără să excludă, ci, dimpotrivă, să
facă mai active mijloacele de drept civil de reparare a prejudiciului.
Fiecare din infracţiunile contra patrimoniului are şi un obiect juridic special,
format din relaţiile sociale cu privire la anumite valori sociale specifice:
relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile (în cazul
infracţiunilor specificate la art.186, 187 şi 192 CP RM); relaţiile sociale cu
privire la posesia asupra mijlocului de transport (în cazul faptei infracţionale
prevăzute la art.192 1 CP RM); relaţiile sociale cu privire la substanţa,
integritatea şi potenţialul de utilizare a bunurilor (în cazul infracţiunii prevăzute
la art.197 CP RM) etc.
Dar, pe lângă infracţiunile cu obiect juridic simplu, mai există şi infracţiuni
cu obiect juridic complex, precum şi infracţiuni cu obiect juridic multiplu,
făcând parte din acelaşi capitol al legii penale. în cazul ultimelor, relaţiile
sociale, referitoare la anumite valori sociale specifice care derivă din
patrimoniu, sunt vătămate nu în mod exclusiv, ci în principal. Totodată, în mod
adiacent, se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la anumite valori sociale
specifice care derivă din valori sociale fundamentale altele decât patrimoniul.
Printre infracţiunile cu obiect juridic complex se numără: tâlhăria (art.188
CP RM); şantajul (art.189 CP RM); escrocheria (art.190 CP RM); răpirea mij-
locului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune
(art.1922 CP RM); tulburarea de posesie (art.193 CP RM); cauzarea de daune
materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere (art.196 CP RM). Totodată, se
poate remarca vătămarea, în mod adiacent, a unor relaţii sociale cu privire la
valorile sociale specifice care derivă din valori sociale fundamentale altele
decât patrimoniul, la unele modalităţi agravate ale infracţiunilor cu obiect
juridic simplu. Aceste modalităţi sunt prevăzute la: lit.e) alin.(2) art.187; litb)
alin.(2) art.192 1; lit.d) alin.(2) art.197 CP RM etc.
Printre infracţiunile cu obiect juridic multiplu pot fi enumerate: delapidarea
averii străine (art.191 CP RM); însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei
electrice, termice sau a gazelor naturale (art.194 CP RM); dobândirea sau
575
i
comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale

criminală (art.199 CP RM).
576
Astfel de infracţiuni au, ca şi infracţiunile complexe, unul sau câteva obiecte

juridice secundare. însă, spre deosebire de infracţiunile complexe, ele reprezintă o
singură acţiune (inacţiune), şi nu un sistem de acţiuni (inacţiuni).
în principiu, toate infracţiunile contra patrimoniului au un obiect material. în
cazul unor infracţiuni complexe din grupul examinat se poate vorbi chiar despre
prezenţa a două obiecte materiale - obiectul material principal şi obiectul material
secundar. In orice caz, obiectul material al infracţiunilor contra patrimoniului îl
reprezintă, în mod prioritar, anumite bunuri. Unele dintre infracţiunile contra
patrimoniului (de exemplu, cele prevăzute la art.186-188,190-192 CP RM etc.),
nu pot avea ca obiect material decât un bun mobil. Dimpotrivă, infracţiunea
specificată la art.193 CP RM nu poate avea ca obiect material decât un bun
imobil. Dar, există şi infracţiuni care au, ca obiect material, orice fel de bun -
mobil sau imobil (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art.196 şi 197 CP RM).
Numai bunurile încredinţate de către o altă persoană în administrarea făp-
tuitorului pot să reprezinte obiectul material al infracţiunii de delapidare a averii
străine (art.191 CP RM). De regulă, în calitate de obiect material al infracţiunii de
pungăşie (art.192 CP RM) apare nu oricare bun mobil, dar numai banii, titlurile
de valoare, bijuteriile, obiectele preţioase de dimensiuni relativ mici. Obiectul
material al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM îl reprezintă mijlocul de
transport. Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM îl
reprezintă mijlocul de transport cu tracţiune animală sau animalele de tracţiune.
Infracţiunea prevăzută la art.194 CP RM are ca obiect material nu oricare bun,
dar numai gazele naturale (în stare gazoasă sau lichefiată). în cazul infracţiunii
prevăzute la art.199 CP RM, obiectul material îl reprezintă bunurile care au fost
obţinute pe cale criminală (infracţională), adică au fost obţinute de pe urma
comiterii sustragerii, şantajului, banditismului, vânatului ilegal, contrabandei,
coruperii pasive etc.
în cazul infracţiunii prevăzute la art.194 CP RM, energia electrică şi energia
termică, neavând o existenţă materială, reprezintă obiectul imaterial. De asemenea,
are obiect imaterial principal infracţiunea de şantaj (art.189 CP RM), atunci când
acţiunea principală din cadrul acestei infracţiuni se înfăţişează în modalităţile de
cerere de a se transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului, posesorului sau
deţinătorului ori de cerere de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial.
De regulă, în calitate de victimă a infracţiunilor contra patrimoniului evo-
luează posesorul de fapt în acest sens, se poate consemna că, incriminând faptele
îndreptate contra patrimoniului, legea penală are în vedere nu poziţia juridică a
victimei, ci fapta ilicită a subiectului. Victima nu are obligaţia să probeze că
deţine vreo poziţie juridică în raport cu bunul ce i-a fost sustras, distrus, deteriorat
577
i
etc. prin comiterea faptei infracţionale.

Totuşi, în unele situaţii, legiuitorul indică, chiar în dispoziţia normei penale,
trăsăturile victimei: persoana agresată (art.188 CP RM); proprietarul, posesorul,
deţinătorul, rudele sau apropiaţii acestora (art.189 CP RM); proprietarul (art.196
CP RM); persoana care îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu sau obşteşti (lit.c)
alin.(2) art.197 CP RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective, este necesar a menţiona că infracţiunile contra
patrimoniului se comit, în majoritatea cazurilor, prin acţiune. Numai în cazul
faptelor infracţionale prevăzute la art.196 şi 197 CP RM se poate realiza şi o
inacţiune. în afară de aceasta, în ipoteza unor infracţiuni complexe, inacţiunea
poate avea un caracter nu principal, dar adiacent (de exemplu, în cazul infrac-
ţiunilor specificate la art.190 şi 196 CP RM).
Cea mai mare parte a faptelor incriminate în cadrul Capitolului VI din Partea
Specială a Codului penal sunt infracţiuni materiale. Pe de altă parte, infracţiuni
formale sunt cele prevăzute la art.188, 189, 192, 192 1 şi 199 CP RM. Totuşi, chiar
în ipoteza unora dintre infracţiunile formale, anumite modalităţi agravate pot
adopta forma unei infracţiuni materiale (de exemplu, modalităţile consemnate la
lit.f) alin.(2), alin.(4) şi (5) art.188, lit.e), f) alin.(3), alin.(5) şi (6) art.189, alin.(3) şi
(4) art.192 CP RM).
Semnele secundare ale laturii obiective sunt, în general, irelevante pentru
calificarea infracţiunilor contra patrimoniului. Totuşi, pentru unele din aceste
infracţiuni existenţa următoarelor semne secundare este obligatorie: 1) metoda:
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.(2)
art.186; lit.d) alm.(2) art.187; lit.d) alin.(2) art.188 CP RM); pătrunderea în garaj, în
alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite (lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM);
incendiere, explozie sau altă modalitate (a se citi - metodă) periculoasă (lit.a)
alin.(2) art.197 CP RM); 2) modul: ascuns (art.186 CP RM); deschis (art.187 CP
RM); 3) mijloacele: armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă (lit.e) alin.(2)
art.188; lit.b) alin.(3) art.189 CP RM); sistemele de evidenţă, instalate în modul
stabilit, care sunt deteriorate de făptuitor (art.194 CP RM (în cazul în care utilizarea
ilicită a energiei electrice, a energiei termice sau a gazelor naturale se face prin
astfel de sisteme de evidenţă)); 4) locul: încăpere, alt loc pentru depozitare sau
locuinţă (lit.c) alin.(2) art.186; lit.d) alin.(2) art.187; lit.d) alin.(2) art.188 CP RM);
buzunare, genţi sau alte obiecte prezente la victimă (art.192 CP RM); garaj, alte
încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite (lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM); 5) timpul:
timpul unei calamităţi (lit.a) alin.(3) art.186; lit.a) alin.(3) art.187; lita) alin.(3)
art.188 CP RM).
578
Din punctul de vedre al laturii subiective, menţionăm, în primul rând, că forma

de vinovăţie la majoritatea din infracţiunile analizate se exprimă în intenţie.
Doar în cazul infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM făptuitorul manifestă
intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. în
acelaşi timp, nu se exclude manifestarea imprudenţei în cazul unor modalităţi
agravate ale altor infracţiuni (de exemplu, în cazul modalităţilor consemnate la lit.f)
alin.(3) art.189, la litd) alin.(2) art.197 CP RM).
Unele infracţiuni contra patrimoniului - cele specificate la art.186-188, 190-
192 CP RM - presupun existenţa obligatorie a scopului de sustragere, privit ca una
dintre expresiile scopului de cupiditate. în ipoteza infracţiunilor prevă zute la
art.189,194 şi 196 CP RM, este obligatoriu scopul de cupiditate, care nu include (în
cazul infracţiunilor prevăzute la art.189 şi 196 CP RM) sau nu întotdeauna include
(în cazul infracţiunii prevăzute la art.194 CP RM) scopul de sustragere. în ipoteza
infracţiunilor prevăzute la art.192 1 şi 1922 CP RM, scopul folosinţei temporare este
obligatoriu.
Doar în rare cazuri motivul infracţiunii poate avea un caracter obligatoriu (de
exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.197 CP RM).
De regulă, subiect al infracţiunilor contra patrimoniului poate fi orice persoană
fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta răspunderii
penale: 14 ani (art.186-188; alin.(2)-(4) art.189; alin.(2), (3) art.190; alin.(2)
art.192; alin.(4) art.196; alin.(2) art.197 CP RM) sau 16 ani (în celelalte cazuri).
Totuşi, în cazul unor fapte infracţionale din grupul examinat, legea cere ca
subiectul să aibă o calitate specială: persoană căreia i s-au încredinţat în
administrare bunurile victimei (art.191 CP RM); persoană cu funcţie de răspundere
sau persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală (lit.d) alin.(2) art.190; lit.d) alin.(2) art.191 CP RM); consu-
mator (art.194 CP RM (în ipoteza când infracţiunea presupune utilizarea ilicită a
energiei electrice, termice sau a gazelor naturale, evitându-se sistemele de evidenţă
instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de făptuitor)).
Luând în consideraţie specificul faptei prin care se aduce atingere obiectu lui
juridic special^ precum şi prezenţa sau lipsa scopului de cupiditate, tipologia
infracţiunilor contra patrimoniului poate fi înfăţişată în felul următor:
1) infracţiuni săvârşite prin sustragere (art. 186-188,190-192 CP RM); .■
2) infracţiuni săvârşite în scop de cupiditate, însă nu prin sustragere (art.189 şi
196 CP RM);
3) infracţiuni săvârşite în scop de cupiditate, având o natură mixtă (art.194 CP
RM);
4) infracţiuni săvârşite pe calea răpirii unui mijloc de transport, a unui mijloc
579
de transport cu tracţiune animală sau a unui animal de tracţiune (art.192 şi 192 2 CP
RM);
5) infracţiuni săvârşite în lipsa unui scop special (art.193, 197 şi 199 CP RM).
Se impune o precizare cu privire la natura infracţiunilor din cel de-al treilea
subgrup sus-menţionat: datorită modalităţilor de realizare, infracţiunea prevă zută la
art.194 CP RM îmbină atât caracteristicile infracţiunilor săvârşite prin sustragere,
cât şi ale infracţiunilor săvârşite în scop de cupiditate, însă nu prin sustragere. Ca
urmare, această infracţiune nu poate fi raportată nici la primul tip menţionat mai
sus, nici la cel de-al doilea.
Secţiunea II. Infracţiuni contra

patrimoniului săvârşite prin
sustragere
§ 1. Noţiunea şi semnele sustragerii
Noţiunea de sustragere reprezintă totalitatea semnelor esenţiale şi interde-

pendente, comune pentru oricare infracţiune de acest gen. Fiind o noţiune abstractă,
ea este percepută ca un tot unitar. Acest tot conţine un nucleu imanent oricărei
forme a sustragerii.
Noţiunea în cauză ajută la perfecţionarea tehnicii de construire a unor com-
ponenţe aparte de infracţiuni săvârşite prin sustragere. Or, dispare necesitatea
introducerii în componenţa concretă a unui mare număr de semne care deter mină
apartenenţa acesteia la subgrupul componenţelor de infracţiuni săvârşite prin
sustragere. Este suficient a utiliza, în dispoziţia incriminatoare, termenul
„sustragere”. Acest procedeu contribuie la reducerea volumului dispoziţiei in-
criminatoare, privitoare la componenţa aparte a infracţiunii săvârşite prin sustra-
gere, fară a-i modifica încărcătura semantică.
în al doilea rând, definirea exactă a noţiunii de sustragere stabileşte limitele
care permit disocierea distinctă a oricărei forme sau tip de sustragere de infrac-
ţiunile adiacente, fiind deci foarte importantă la calificarea infracţiunii, mai ales
dacă unele semne ale componenţei de sustragere, descoperite şi stabilite în fapta
concretă, efectiv săvârşită, coincid cu semnele componenţei altei infracţiuni. Cu
alte cuvinte, caracterizarea compactă a apartenenţei la subgrupul infracţiu nilor
săvârşite prin sustragere permite, în cazul construirii unei sau altei componenţe
aparţinând de acest subgrup, accentuarea atenţiei asupra semnelor ei specifice care
580
o disociază de componenţele de infracţiuni asemănătoare.

Cel de-al treilea argument se exprimă în dependenţa relativă a definiţiei
noţiunii de sustragere de modificările repetate ale reglementărilor privind
răspunderea pentru sustrageri. De fiecare dată, aceste schimbări legislative reclamă
reactualizarea definiţiei date noţiunii de sustragere.
Spre deosebire de legislaţiile altor state (de exemplu, a Federaţiei Ruse), în
legislaţia ţării noastre noţiunea de sustragere nu a fost consacrată, este deci un
concept pur teoretic. între timp, în condiţiile edificării Statului de Drept, se prezintă
ca imperioasă ideea definirii noţiunii legislative a sustragerii.
Formularea precisă a noţiunii de sustragere are o însemnătate de netăgăduit
pentru teoria dreptului penal, teoria dreptului contravenţional, practica judiciară şi
cea de urmărire penală.
Importanţa teoretică a noţiunii de sustragere constă în aceea că ea permite
conturarea întregului cerc de fapte ce constituie sustrageri. De asemenea, definirea
adecvată a noţiunii legislative de sustragere ar face posibilă determinarea ştiinţific
fundamentaţă a formelor de sustragere.
Importanţa practică a noţiunii de sustragere consistă în disocierea, în baza ei* a
sustragerii de faptele adiacente. Aceasta mai ales în cazurile în care sustragerea e
săvârşită prin noi procedee de luare în posesie a bunurilor altei persoane, inventate
de infractori în condiţiile economice actuale, în special în sferele ce ţin de
privatizare, sistemul bancar, activităţile comerciale externe etc., sfere care au o
acoperire insuficientă în sistemul legislativ.
Necesitatea elaborării unei noţiuni corecte de sustragere, care ar cuprinde toate
semnele caracteristice ale acesteia, este dictată de diversitatea definiţiilor formulate
de către savanţii în domeniul dreptului penal, definiţii care constituie un fundament
ştiinţific semnificativ la determinarea formelor acestei fapte socialmente
periculoase.
Analiza sintetică comparativă a unor definiţii date noţiunii de sustragere,
analiză efectuată în baza metodei logice de cercetare, ilustrează destul de con -
cludent: a) diversitatea definiţiilor, diferite după conţinut şi volum; b) lipsa defi-
niţiilor coincidente; c) numărul relativ mare de semne ce se conţin în fiecare din
definiţiile supuse analizei; d) numărul variat de semne incluse în definiţii; e)
conţinutul diferit, pe care autorii îl conferă unor semne analoage; f) evoluţia
complexă a definiţiilor noţiunii de sustragere, în ultimul timp fiind exprimată
tendinţa de creştere a numărului de semne cuprinse în definiţii.
Starea de lucruri reliefată a condiţionat necesitatea elaborării definiţiei noţiunii
de sustragere ce ar conţine semnele care, pe de o parte, ar exprima cu maximă
581
precizie esenţa oricărei sustrageri, iar, pe de altă parte, ar delimita-o de faptele

adiacente.
Considerăm că prin sustragere se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor
mobile din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia,
săvârşită în scop de cupiditate.
Această definiţie doctrinară a noţiunii de sustragere cuprinde următoarele şapte
semne constitutive, care au un caracter necesar şi suficient: 1) „luarea”;
2) „din posesia altuia”; 3) „a bunurilor mobile”; 4) „ilegală”; 5) „gratuită”;
6) „care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia’^; 7) „săvârşită în scop
de cupiditate”.
Semnele nominalizate sunt obligatorii pentru oricare din infracţiunile contra
patrimoniului, săvârşită prin sustragere (adică, pentru infracţiunile prevăzute la
art.186-188, 190-192 CP RM). Absenţa oricăruia din aceste semne ne permite să
percepem cele comise deja nu în calitate de sustragere, ci ca alt gen de infracţiune,
sau, în genere, ca faptă care nu are relevanţă penală.
Considerăm binevenită examinarea semnelor constitutive ale noţiunii de
sustragere în cadrul analizei elementelor componenţei generice a infracţiunii de
sustragere, componenţă ce formează un sistem integral.
Abordând problema obiectului infracţiunilor săvârşite prin sustragere,
menţionăm că la toate aceste infracţiuni obiectul juridic comun îl constituie relaţiile
sociale cu plivire la posesia asupra bunurilor mobile.
Desfăşurarea normală a relaţiilor sociale interesând existenţa, dezvoltarea şi
consolidarea patrimoniului impune respectarea posesiei asupra bunurilor, adică a
poziţiei de fapt în care se află, din punctul de vedere al păstrării şi al destinaţiei lor,
bunurile ce aparţin de sfera patrimonială â victimei.
în înţelesul curent şi obişnuit al cuvântului, posedăm un bun atunci când îl
avem în stăpânire. Astfel, în conformitate cu alin.(l) art.303 din Codul civil, posesia
se dobândeşte prin exercitarea voită a stăpânirii de fapt a bunului.
Aşadar, posesia este nu o stare de drept, ci o stare de fapt. Ea este puterea
materială exercitată de posesor asupra bunului, creând posesorului oportunităţi de a
avea o conduită ca şi cum el ar fi titularul veritabil al dreptului real, căruia îi cores-
punde în mod normal puterea de fapt exercitată prin acte materiale şi acte juridice.
în majoritatea cazurilor, posesia este conformă dreptului ce se exercită în fapt,
ea prezumând dreptul. însă, în alte situaţii, posesia nu este conformă dreptului ce se
exercită în fapt. Atunci ea este o simplă stare de fapt, dar care este apărată de lege,
inclusiv de legea penală. Nu este oare paradoxal că legea ocroteşte o stare de fapt
prin care se realizează numai în mod aparent prerogativele unui drept real (inclusiv
ale dreptului de proprietate)?
582
Nici dreptul real, nici un alt drept subiectiv nu poate constitui de felul său
obiectul juridic comun al infracţiunilor săvârşite prin sustragere. In sprijinul acestor
observaţii poate fi invocat, ca argument de autoritate, textul de la alin.(l) art.305 din
Codul civil: „Posesorul esţe prezumat proprietar al bunului dacă nu este dovedit că
a început a poseda pentru un altul”. De aici rezultă că, în raporturile
cu terţii, posesorul este prezumat a fi proprietarul bunului respectiv. Proprietatea
prezumată nu întotdeauna echivalează cu existenţa dreptului de proprietate. Dar se
poate susţine că proprietatea prezumată este echivalentă cu proprietatea în sens
economic (adică, cu relaţiile sociale de proprietate). Astfel, prin inducţie, am
stabilit că nu dreptul de proprietate, ci posesia ca stare de fapt (care uneori poate
avea în spatele său dreptul de proprietate) se are în vedere printre componentele
ordinii de drept ocrotite de legea penală în conformitate cu alin.(l) art.2 CP RM.
Pentru a fi dobândită posesia, trebuie să fie reunite ambele elemente consti-
tutive ale posesiei. în context, este necesar a specifica că, în cazul în care bunul este
sustras, făptuitorul va dobândi elementul material al posesiei asupra acelui bun.
Conform alin.(l) art.305 din Codul civil, cel ce fură un bun nu este prezumat
posesor, însă este considerat posesor. Aceasta rezultă chiar din locuţiunea „fost
posesor al cărui bun a fost furat”. Reiese că hoţul este actualul posesor. Mai mult,
prevederea de la alin.(2) art.305 CC RM vine în contradicţie cu cea de la alineatul
antecedent: „Se va considera că posesorul anterior a fost proprietar al bunului pe
parcursul perioadei în care l-a posedat”, din care rezultă că un hoţ, de exemplu, nu
poate fi prezumat proprietar. Această dispoziţie poate fi aplicată, cel puţin
retroactiv, faţă de cel care a dobândit elementul material al posesiei prin săvârşirea
sustragerii, iar apoi a pierdut acea posesie (de exemplu, a pierdut bunul respectiv
sau acesta i-a fost sustras). Bineînţeles, un hoţ nu este proprietar în sens juridic,
însă el se comportă ca şi cum ar fi proprietar. Şi, în orice caz, doar având bunul în
mână el trebuie considerat posesor.
Aşadar, incriminând faptele ce aduc atingere posesiei asupra bunurilor mobile,
legea penală ia în consideraţie, în ultimă instanţă, nu poziţia juridică a victimei, ci
fapta ilegală a subiectului. Legea penală are în vedere că, pentru a apăra relaţiile
sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile, sunt ocrotite necesarmente
situaţiile de fapt existente. Prin aceasta se urmăreşte a păstra aceste situaţii în
configuraţia pe care o avuseseră înainte de imixtiunea infracţională. Prin comiterea
de sustragere, violându-se reglementările ce sunt destinate să asigure poziţia de fapt
a bunurilor aparţinând altor persoane, se aduce, implicit, o gravă atingere relaţiilor
şi valorilor sociale menţionate mai sus. Anterior săvârşirii sustragerii, bunul se află
într-o anumită poziţie, cu relevanţă socială, care constă în faptul că el se găseşte în
posesia de fapt a unei alte persoane decât făptuitorul. Sustragerea implică, pe de o
583
parte, preexistenţa acestei situaţii privitoare la poziţia bunului, iar, pe de altă parte,
săvârşirea acţiunii prin care bunul este scos, în mod ilicit, din această poziţie şi
trecut în acelaşi mod într-o altă poziţie, sub stăpânirea făptuitorului. Incontestabil,
un bun trebuie să-şi
menţină situaţia de fapt pe care o are. în caz contrar, orice valorificare efectivă a
acelui bun devine imposibilă, deoarece el nu-şi realizează vocaţia utilitară.
în această privinţă, putem considera că premisa cardinală de realizare a
utilităţii bunurilor în corespundere cu trebuinţele economice ale societăţii este, cu
certitudine, posesia de fapt a acestor bunuri. Privită drept categorie economică,
posesia exprimă starea de fixitate a mijloacelor de producţie şi a rezultatelor
acesteia, precum şi starea de apartenenţă unor indivizi sau colectivităţi. în această
accepţiune, noţiunea „posesie” denotă că subiectul respectiv are posibilitatea de a
ţine bunul „în mâinile sale”. Cu alte cuvinte, bunul se găseşte în sfera patri-
monială a subiectului; de asemenea, subiectul duce evidenţa acestui bun ca fiind
al său, îi verifică prezenţa, integritatea, funcţionalitatea etc.
împotriva infracţiunilor săvârşite prin sustragere, posesia este ocrotită indi-
ferent dacă este viciată, neviciată, de bună- sau de rea-credinţă, legitimă sau
nelegitimă etc. Chiar posesia dobândită printr-o infracţiune, ca şi orice altă
posesie nelegitimă, este protejată de legea penală. Explicaţia este următoarea:
sustragerea bunurilor anterior sustrase, reieşind din trăsătura caracterizată a
elementului material al faptei date, nu poate fi calificată decât în calitate de furt,
jaf, tâlhărie etc. O astfel de sustragere „subordonată” face dificilă, dacă nu
exclude chiar definitiv, posibilitatea restituirii bunurilor către posesorul legal. în
acest caz, relaţiilor sociale cu privire la patrimoniu li se aduce atingere ca şi cum
prin acţiunile concertate ale celor doi, trei, patru etc. făptuitori.
De obiectul juridic comun al infracţiunilor săvârşite prin sustragere se ţine
seama atât la stabilirea gradului de pericol social generic, cât şi la determinarea
gradului de pericol social concret al faptelor care aparţin acestui subgrup al
infracţiunilor contra patrimoniului. Cercetarea obiectului infracţiunilor săvârşite
prin sustragere nu poate fi limitată la obiectul juridic comun. De aceea, în cadrul
§3-§8 ale secţiunii de faţă vor fi analizate şi obiectele juridice speciale ale acestor
infracţiuni.
Obiectul material al infracţiunilor săvârşite prin sustragere îl constituie
bunurile care au o existenţă materială, care sunt create prin munca omului şi care
dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine
pentru făptuitor.
Astfel, în primul rând, bunurile, care reprezintă obiectul material al infracţiu -
nilor examinate, trebuie să aibă o existenţă materială. Nu au o existenţă materială
584
următoarele entităţi incorporale: 1) bunurile intelectuale (în sensul prevederii de

la alin.(l) art.9 din Constituţie). „Sustragerea” unor asemenea bunuri poate fi
calificată în baza art.185 1, 1852 sau 1853 CP RM ori a art.96, 97, 99-103 din
Codul contravenţional; 2) energia, chiar având o valoare materială. De exemplu,
însuşirea
energiei electrice sau termice atrage răspunderea în baza art.194 CP RM sau a
art.164 din Codul contravenţional; 3) informaţiile. De exemplu, se aplică art.338
CP RM în cazul sustragerii de informaţii ce constituie secret de stat în scopul tran-
smiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor; 4) serviciile.
„Sustragerea” serviciilor poate fi calificată în conformitate cu art.196 CP RM, cu
art.106, alin.(6) art.180, art.252 din Codul contravenţional etc.
In al doilea rând, în calitatea lor de obiect material al infracţiunilor săvâr şite
prin sustragere, bunurile se caracterizează printr-un ansamblu de aspecte de natură
socială, economică, fizică şi juridică.
Sub aspect social, obiectul material al sustragerii este constituit din bunurile în a
căror creare este investită munca omului, prin care bunurile sunt detaşate de starea
lor naturală. Aspectul examinat este important mai ales în planul delimitării
infracţiunilor contra patrimoniului, săvârşite prin sustragere, de unele infracţiuni
ecologice (de exemplu, de infracţiunile prevăzute la art.231, 233, 234 CP RM).
In general, aplicarea muncii umane constituie o condiţie pentru trecerea
entităţilor materiale din categoria de produse ale naturii în categoria de valori
material-marfare create prin munca omului. Totuşi, nu trebuie absolutizată teza,
conform căreia produsele naturii se desprind din starea lor naturală doar mate-
rializând în sine o anumită măsură a muncii umane. Cauza constă în aceea că, la
ora actuală, majoritatea componentelor materiale ale mediului înconjurător sunt
legate, într-un fel sau altul, de activitatea prealabilă de investire a muncii umane.
Cu alte cuvinte, aceste componente sunt trecute prin „filtrul” muncii anterioare a
omului (de exemplu, sub formă de lucrări de regenerare a pădurilor, de strămutare a
animalelor sălbatice etc.).
Dacă însă componentele indicate, care materializează în sine munca omului
(fâşiile forestiere artificiale, animalele sălbatice strămutate etc.), ulterior există în
condiţii naturale (fireşti, neartificiale), atunci aceste componente nu vor putea
forma obiectul material al sustragerii. Aceasta deoarece scopul lucrărilor de
regenerare, de strămutare etc. constă nu în a introduce aceste componente în
circuitul marfar, ci în a restabili sau a păstra echilibrul ecologic, favorabil vieţii şi
activităţii omului. Prin urmare, infracţiunile care au ca obiect material asemenea
componente aduc atingere, în ultimă instanţă, nu relaţiilor sociale cu privire la
585
patrimoniu, ci relaţiilor sociale cu privire la integritatea mediului înconjurător, deci

constituie infracţiuni ecologice.
Dimpotrivă, este posibilă situaţia când: 1) produsele naturii sunt detaşate de
starea lor naturală datorită muncii aplicate; 2) produsele naturii îşi păstrează
legătura cu mediul natural, dar sunt incluse în procesul de producţie.
în această situaţie, cele comise sunt calificate ca sustragere, dacă se exprimă,
de exemplu, în: acţiunile de prindere a peştelui sau de capturare a animalelor,
crescute de întreprinderi specializate în încăperi sau locuri special construite sau
adaptate; acţiunile de luare în posesie a roadei crescute, dar care nu a fost culeasă;
acţiunile de luare în posesie a copacilor care au fost tăiaţi şi pregătiţi pentru
stivuire, comercializare sau transportare etc.
în concluzie, este necesar a specifica că, pentru a delimita obiectul material al
infracţiunilor contra patrimoniului, săvârşite prin sustragere, de infracţiunile
ecologice prevăzute la art.231, 233, 234 CP RM, este nevoie de a stabili scopul
aplicării muncii umane asupra componentelor materiale ale mediului înconjurător
(a nu se confunda cu scopul urmărit de către făptuitor la săvârşirea sustragerii).
Dacă acest scop a constat în a restabili sau a păstra situaţia ecologică favorabilă
pentru viaţa şi activitatea omului, atunci cele săvârşite formează una din faptele
infracţionale incriminate la art.231, 233 sau la art.234 CP RM. Din contra, dacă
scopul în care s-a aplicat munca umană asupra componentelor materiale ale
mediului înconjurător s-a exprimat în a include componentele date în circuitul
marfar, în procesul de producţie, atunci cele comise se califică potrivit normelor
corespunzătoare cuprinse în Capitolul VI din Partea Specială a Codului penal.
Sub aspect economic, bunurile care formează obiectul material al infracţiunilor
săvârşite prin sustragere trebuie să aibă o valoare materială (economică) şi un cost
determinat.
Prezenţa valorii materiale (economice) constă în aceea că în calitate de bunuri
apar valorile material-marfare, precum şi alte valori care au cost şi expresia
bănească a acestuia - preţ. Costul exprimă valoarea obiectivă a bunului, utilitatea
socială a acestuia. Dacă bunul are doar o valoare subiectivă, sentimentală, având o
utilitate individuală, el nu va putea forma obiectul material al infracţiunilor
săvârşite prin sustragere (de exemplu, o poză a unei cunoştinţe, un fragment de
hârtie cu însemnările persoanei etc.). Aceasta deoarece un astfel de bun nu va putea
fi evaluat în bani. Or, pentru a fi considerat parte a sferei patrimoniale a unei
persoane, bunul trebuie să poată fi evaluat în bani, cerinţă ce se desprinde chiar din
definiţia noţiunii de patrimoniu dată în art.284 din Codul civil.
Totuşi, există bunuri care, pe lângă o utilitate individuală, au şi o utilitate
socială: pozele unor celebrităţi (mai ales cu autografele acestora), jurnalele intime
586
ale acestora, scrisorile lor etc. Evident, asemenea bunuri, constituind exponate
muzeale, piese de arhivă, obiecte de vânzare-cumpărare sau de licitaţie etc., trebuie
recunoscute ca obiect material al infracţiunilor săvârşite prin sustragere.
Sub aspect fizic, bunurile, privite ca obiect material al infracţiunilor săvârşite
prin sustragere, trebuie să fie bunuri mobile. Reprezentând unul dintre semnele
constitutive ale noţiunii de sustragere, calitatea de bun mobil permite delimita rea
infracţiunilor săvârşite prin sustragere de infracţiunea prevăzută la art.193 CP RM
şi, uneori, de infracţiunea specificată la art.196 CP RM.
Limitarea obiectelor materiale ale sustragerii la bunurile mobile are ca ex-
plicaţie faptul că sustragerea este înţeleasă tradiţional ca deplasare a bunurilor în
spaţiu de pe o locaţie permanentă sau provizorie, în rezultatul căreia făptuitorul
devine stăpânul de facto al acestor bunuri, iar posesorul precedent încetează a le mai
stăpâni.
In contrast, un bun imobil nu poate constitui obiectul material al sustragerii. De
altfel, cu privire la un asemenea bun realizarea acţiunii de luare e de necon ceput: nu
poţi lua ceva care este imutabil prin definiţie. Pentru bunurile imobile prezintă
importanţă nu doar legătura lor solidă de sol, dar şi destinaţia lor funcţională, care
nu poate fi realizată în lipsa unei asemenea legături. Multe din bunurile imobile
sunt, în acelaşi timp, bunuri indivizibile. De aceea, oricare atin gere având natura
sustragerii, săvârşită prin influenţarea asupra acestor bunuri, ar însemna fie
anularea, ca rezultat al divizării lor, a destinaţiei economice pe care o aveau, fie, cel
puţin, o depreciere considerabilă.
Anumite rezerve pot să apară în legătură cu faptul dacă bunurile imobile prin
destinaţie pot forma obiectul material al sustragerii. Prin „bunuri imobile prin
destinaţie” înţelegem: 1) bunurile destinate ca accesorii pentru serviciul sau
exploatarea unui imobil, deşi prin natura lor sunt mobile; 2) obiectele aşezate pe
fond „in perpetuu”. Astfel, potrivit alin.(3) art.288 din Codul civil, rămân bunuri
imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi
reîntrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile
integrante ale unui bun imobil, care sunt detaşate provizoriu de acesta, dacă sunt
destinate reamplasării. Prin aceeaşi normă se prevede că materialele aduse pentru a
fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile.
Aşadar, pot oare imobilele prin destinaţie să formeze obiectul material al
sustragerii?
Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să specificăm că
imobilele prin destinaţie sunt bunuri accesorii în raport cu restul complexului
imobiliar (bunuri principale), pentru a cărui serviciu sau exploatare sunt destinate.
în alte cazuri, imobilele prin destinaţie sunt prinse cu ciment, gips, var sau nu pot fi
587
scoase fără a deteriora imobilul prin natură, căruia îi sunt ataşate.

Totuşi, în cazuri mai rare, aşa cum rezultă din prevederile alin.(3) art.288 din
Codul civil, imobilele prin destinaţie pot fi separate sau detaşate în mod
provizoriu de imobilul prin natură. Şi aici e firească întrebarea: pe parcursul
acestui interval de timp - al separării sau detaşării sale provizorii - imobilul prin
destinaţie poate fi oare sustras?
Chiar dacă imobilele prin destinaţie sunt desprinse de restul complexului
imobiliar, aceasta va reprezenta o măsură provizorie şi, ceea ce este mai impor-
tant, detaşarea va fi efectuată cu un scop bine precizat: de reîntrebuinţare sau de
reamplasare. Or, scopul făptuitorului care comite sustragerea este cu totul altul.
De aceea, prin acţiunea de sustragere făptuitorul deturnează scopul separării sau
detaşării bunului respectiv. Din acel moment şi până la recuperarea bunului,
pentru a fi reîntrebuinţat sau reamplasat, bunul îşi pierde calitatea de imobil prin
destinaţie, devenind, prin natura sa, bun mobil.
în concluzie, nici bunurile imobile prin destinaţie nu pot forma obiectul
material al sustragerii.
Dacă un bun imobil nu poate fi sustras, în schimb părţile dintr-un asemenea
bun, devenite mobile prin detaşare, pot constitui obiectul material al faptei date.
De exemplu, dacă o casă nu poate fi sustrasă, în schimb pot fi sustrase uşile,
ferestrele acesteia etc. Dacă prin detaşarea părţilor dintr-un imobil s-a provocat şi
distrugerea sau deteriorarea imobilului respectiv, alături de fapta de sustragere
poate subzista şi cea prevăzută la art.197 CP RM sau la art.104 din Codul
contravenţional.
în conformitate cu alin.(5) art.288 din Codul civil, bunuri mobile se consi-
deră, inclusiv, banii şi titlurile de valoare.
Banii reprezintă echivalentul universal al costului, fiind o marfă distinctă
care exprimă preţul oricăror altor genuri de bunuri. Ca obiect material al infrac-
ţiunilor săvârşite prin sustragere, banii pot fi reprezentaţi prin valută naţională sau
străină.
Reieşind din conţinutul Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, adoptate
de Parlamentul Republicii Moldova la 18.11.1998*, pentru titlurile de valoare
(valorile mobiliare) se stabileşte o ordine specială de emisie, care include în
special înregistrarea emiterii valorilor mobiliare şi înregistrarea dării de seamă
asupra rezultatelor emiterii la Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Această
ordine specială de emisie reprezintă un criteriu precis de delimitare a titlurilor de
valoare (a valorilor mobiliare) de alte documente (poliţe de asigurare, testamente,
tichete de călătorie în transport, bilete de concert, bilete de loterie, tichete de
combustibil şi lubrifianţi etc.). Sustragerea unor astfel de documente poate fi
588
calificată conform art.360 CP RM. întrucât ele nu intră sub incidenţa noţiunii
„bunuri mobile”, reglementate de prevederile legislaţiei civile, sustragerea unor
asemenea documente nu poate fi făcută potrivit normelor din Capitolul VI al Părţii
Speciale a Codului penal.
De asemenea, cârdurile sau alte carnete de plată, din moment ce nu constituie
titluri de valoare, nu pot forma obiectul material al infracţiunii săvârşite prin
sustragere. Luarea ilegală a cârdurilor sau a altor carnete de plată, în prezenţa unor
probe suplimentare, poate forma pregătirea de sustragere a mijloacelor băneşti
corespunzătoare. In mod similar, în prezenţa probării intenţiei de a comite ulterior
sustragerea hainelor persoanei de la vestiarul restaurantului, teatrului, cafenelei etc.,
trebuie calificată luarea ilegală de la victimă a jetonului cu număr de identificare,
care nu poate constitui obiectul material al sustragerii, însă poate fi mijlocul de
săvârşire a acesteia.
Sub aspect juridic, bunurile, privite ca obiect material al infracţiunilor săvârşite
prin sustragere, trebuie să fie străine pentru făptuitor. In alţi termeni, evocând unul
dintre semnele constitutive ale noţiunii de sustragere, bunul trebuie să se afle,
înainte de sustragere, în posesia victimei. Amintim că fapta va fi calificată ca
sustragere atât în cazul în care bunurile au fost luate de la proprietar sau de la
posesorul legitim, cât şi în cazul în care ele au fost luate de la un posesor nelegitim,
de exemplu de la persoana care a sustras anterior aceste bunuri. Pentru calificare nu
contează dacă bunurile, sustrase de la posesorul lor de fapt, au fost dobândite de el
legitim sau nelegitim, nici dacă dorinţa acestuia de a dispune de ele corespundea
normelor juridice şi etice. în acelaşi timp, dacă făptuitorul ia bunurile de la
posesorul nelegitim, pentru a le transmite proprietarului sau posesorului legitim,
fapta nu poate forma sustragerea. Aceasta deoarece are loc nu o înstrăinare a
bunurilor, ci o revenire a acestora în sfera patrimonială a victimei.
La fel, „sustragerea” propriului bun nu aduce atingere relaţiilor sociale cu
privire la posesia asupra bunurilor mobile. Revendicarea, prin metode ilegale, a
propriului bun (de exemplu, revendicarea de către proprietar a bunului aflat la o altă
persoană care este posesorul lui legitim) sau a bunului, asupra căruia făptuitorul
admite că ar avea drepturi, trebuie calificată ca samavolnicie, în con formitate cu
art.352 CP RM sau cu art.335 din Codul contravenţional. în ipoteza unei înscenări,
fapta poate fi calificată ca pregătire de escrocherie, în baza art.26 şi art.190 CP RM
(dacă a existat intenţia făptuitorului de a obţine compensarea pentru bunul,
chipurile, dispărut).
589
In contextul analizei obiectului material al sustragerii, pentru a stabili dacă

bunurile sunt sau nu străine pentru făptuitor, este necesar a determina momentul
dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor. Astfel, de exemplu, luarea
din posesia victimei a unui obiect pe care anterior făptuitorul i-1 dăruise constituie
sustragere. Or, potrivit alin.(l) art.321 din Codul civil, „dreptul de proprietate este
transmis dobânditorului în momentul predării bunului mobil, dacă legea sau
contractul nu prevede altfel”. în cazul contractului de donaţie, legea nu prevede
altfel. Or, în conformitate cu alin.(l) art.828 din Codul civil, „contractul de donaţie
se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului”. Cu alte cuvinte, odată
trecut în patrimoniul donatarului, bunul donat devine străin pentru donator. Deci,
acest bun poate forma obiectul material al sustragerii atunci când, după încheierea
contractului de donaţie, donatorul evoluează ca făptuitor al sustragerii, iar donatarul
devine victimă a acestei fapte.
în legătură cu examinarea aspectului juridic ce caracterizează obiectul material
al sustragerii, poate să apară întrebarea dacă bunurile, care se află în proprietate
comună, sunt străine pentru cel care le sustrage. Considerăm că sustragere în acest
caz poate fi atestată numai atunci când proprietatea comună este în devălmăşie.
Atunci însă când coproprietarul ia bunurile care constituie cota-parte a lui, separată
material de bunurile celuilalt coproprietar, nu putem vorbi în nici un caz despre
sustragere.
De exemplu, în conformitate cu Codul familiei, bunurile dobândite de către soţi
în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie. Soţii, de
comun acord, posedă, folosesc şi dispun de bunurile comune. Bunurile care au
aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar,
obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi
în timpul căsătoriei, sunt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi. Lucrurile de
uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor
de preţ şi a altor obiecte de lux, sunt proprietate personală a soţului care le
foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobândire.
Deci, în contextul regimului legal al bunurilor aparţinând soţilor, putem
constata că, de exemplu, bijuteriile de preţ şi alte obiecte de lux pot constitui
obiectul material al sustragerii. Dacă unul din soţi evoluează în rolul de făptuitor,
iar celălalt, respectiv, în rolul de victimă, iar acordul comun de posesie, folosinţă şi
dispunere lipseşte, bunurile sustrase sunt străine pentru cel care le sustrage.
încheind analiza obiectului material al sustragerii, menţionăm că, în unele
cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă acest obiect, se va aplica
nu art.186-188, 190-192 CP RM, dar o normă concurentă (de exemplu: art.181 (în
ipoteza sustragerii urnelor de vot sau a documentelor electorale), art.194 (în situaţia
590
însuşirii gazelor naturale), art.217 4 (în cazul sustragerii substanţelor narcotice sau
psihotrope), art.222 (în ipoteza însuşirii obiectelor ce
se află în mormânt sau pe el), art.290 (în situaţia sustragerii armelor de foc (cu
excepţia armei de vânătoare cu ţeavă lisă) sau a muniţiilor), art.295 (în cazul
sustragerii materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare),
art.360 (în situaţia sustragerii documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor
aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de
proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvâr şită din
interes material sau din alte motive josnice), art.389 (în ipoteza jefuirii celor căzuţi
pe câmpul de luptă) din Codul penal).
De asemenea, în astfel de cazuri, pot fl aplicate unele norme din Codul
contravenţional: alin.(l) art.79 (în cazul sustragerii sângelui sau a derivatelor de
sânge); alin.(7) art.295 (în ipoteza sustragerii documentelor contabile până la
expirarea termenului de păstrare a lor, conform regulilor stabilite de Organul de
Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii
Moldova).
Latura obiectivă a infracţiunilor săvârşite prin sustragere are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi gratuită;
2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv;
Acţiunea de luare este alcătuită din două acte succesive: 1) deposedarea, adică
scoaterea bunului din stăpânirea victimei, reprezintă actul extinctiv;
2) imposedarea, adică trecerea bunului în stăpânirea făptuitorului, constituie actul
achizitiv.
In acest fel, optând pentru termenul „luare”, în vederea desemnării acţiunii prin
care se săvârşeşte sustragerea, am ajuns la concluzia că tocmai acesta
caracterizează cel mai deplin şi corect toate formele posibile ale sustragerii.
Considerentele în sprijinul acestei afirmaţii sunt următoarele: 1) acest termen indică
asupra faptului că, până la săvârşirea acţiunii prejudiciabile, bunul se găsea în
posesia altuia; 2) prin conţinutul său semantic, acest termen mărturiseşte despre
inevitabilitatea prejudiciului efectiv ca urmare a sustragerii săvârşite; 3) indicând
mecanismul de atingere a obiectului juridic comun al infracţiunii săvârşite prin
sustragere, acest termen reflectă cel mai exact însuşi procesul de influenţare
nemijlocită infracţională din exterior asupra bunului străin, privit ca obiect material
al sustragerii; 4) termenul dat determină cel mai reuşit momentul de consumare a
sustragerii.
Prin luare trebuie înţeleasă nu doar ridicarea bunurilor din locul aflării lor şi
deplasarea acestora, nici doar extragerea fizică şi scoaterea bunurilor din stăpânirea
591
altuia, ci şi departajarea juridică a bunurilor care de facto se aflau deja în stăpânirea

făptuitorului în temeiuri legale.
De exemplu, în cazul delapidării averii străine (art.191 CP RM), această teză
poate fi ilustrată prin cazul când administratorul patrimoniului unei unităţi trece
în mod ilicit la pierderi bunuri aflate în administrarea lui. în cazul dat, poziţia în
spaţiu a bunurilor se poate păstra, dar se schimbă atitudinea făptuitorului faţă de
aceste bunuri, care transformă posesia confirmată legalmente într-o stăpânire
ilegală. Deşi bunurile respective pot să se afle în continuare în acelaşi loc, ele nu
mai există pentru proprietar, de exemplu, fiind trecute prin act la pierderi, ca şi
cum distruse din cauza inutilităţii lor. în acest context, actul de trecere (sau, altfel
spus, actul de imposedare), se înfăţişează ca parte integrantă a acţiunii de luare.
Mai mult, actele de deposedare şi de imposedare urmează unul după altul într-un
mod care face practic imposibilă disocierea lor.
Din acest punct de vedere, dispare temeiul de a considera că termenul „luare”
trebuie interpretat extensiv în raport cu o asemenea formă de sustragere ca
delapidarea. De asemenea, dispare necesitatea de a utiliza în definiţia noţiunii de
sustragere termenul „trecere”. De vreme ce este imposibil a trece bunurile în sfera
de stăpânire a făptuitorului, fără a le scoate din sfera de stăpânire a altuia, este
suficientă prezenţa termenului „luare”. Definind noţiunea de luare, nu este
necesară precizarea că scoaterea bunului din sfera de stăpânire a victimei trebuie
să aibă un caracter fizic. Caracterul - fizic sau juridic - al scoaterii bunului din
sfera de stăpânire a victimei nu are nici o importanţă pentru recunoaşterea celor
săvârşite în calitate de luare, deci sustragere. De aceea, delapidarea averii străine
reprezintă, cu adevărat, una dintre infracţiunile săvârşite prin sustragere.
în continuarea aceleiaşi idei, nu putem afirma nici că acţiunea prejudicia- bilă
în cazul escrocheriei (art.190 CP RM) ar fi reprezentată nu de „luare”, ci de
„trecere”. Or, în cazul acestei infracţiuni săvârşite prin sustragere, nu putem
afirma că transmiterea bunurilor către făptuitor are loc prin voinţa posesorului
lor. în dreptul penal, „noţiunea de voinţă coincide cu cea de consimţământ”. 211 în
plus, „un act volitiv este actul, pe care omul îl alege liber în limitele conştiinţei
sale şi ale ambianţei concrete”. 212 în conformitate cu art.199 din Codul civil,
consimţământul este valabil dacă nu este viciat. Dar, viclenia este tocmai imul
din astfel de vicii. Aşadar, în cazul escrocheriei, voinţa posesorului, care îşi
remite bunurile către făptuitor, nu este valabilă şi nici realizată în mod liber.
Pentru a sustrage bunurile prin escrocherie, făptuitorul trebuie mai întâi să intre
211
Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под общ. ред. В.М.
Лебедева. - Москва: Норма, 2007, р.45.
212
Ibidem.
592
ilegal în stăpânirea acestor bunuri, fiind vorba, aşadar, despre acţiunea de luare.
Acea circumstanţă că luarea, în cazul escrocheriei, are loc cu participarea voinţei
posesorului bunurilor nu contravine ideii că luarea se realizează totuşi de făptuitor.
Or, voinţa posesorului este falsificată prin înşelăciune sau abuz de încredere,
urmărindu-se scopul nu pur şi simplu de a-1 induce în eroare sau de a abuza de
încrederea acordată de el, ci şi de a-1 determina să participe volens-nolens în
procesul de luare a bunurilor din propria-i posesie. Includerea posesorului în acest
proces este dictată de dorinţa făptuitorului de a atribui luării o tentă de legalitate, de
a asigura o „acoperire juridică” actului de transferare a bunurilor din sfera de
stăpânire a victimei în sfera sa de stăpânire.
Necesitatea specificării ilegalităţii acţiunii de luare, ca semn constitutiv al
noţiunii de sustragere, reiese din săvârşirea sustragerii pe calea violării iminente a
prevederilor legislative ce reglementează regimul posesiei asupra bunurilor şi,
implicit, din săvârşirea sustragerii numai în formele cerute de normele
incriminatoare din cadrul Capitolului VI al Părţii Speciale a Codului penal (criteriul
obiectiv al ilegalităţii). De asemenea, necesitatea specificării ilegalită ţii acţiunii de
luare, ca semn constitutiv al noţiunii de sustragere, rezultă din lipsa la făptuitor a
oricăror drepturi asupra bunurilor luate (criteriul subiectiv al ilegalităţii). De aici se
desprinde că luarea bunurilor, asupra cărora făptuitorul are un drept, nu este o
sustragere, chiar dacă această luare a fost realizată în una din formele cerute la
art.186-188, 190-192 CP RM. în prezenţa unor condiţii necesare, o asemenea
acţiune poate fi calificată ca samavolnicie.
în calitate de alt semn constitutiv al noţiunii de sustragere, examinat în
contextul laturii obiective a sustragerii, trebuie consemnată gratuitatea luării
bunurilor de către făptuitor. Luarea ilegală, dar echivalentă (integral compen sată) a
bunurilor altuia nu constituie sustragere, deoarece în acest caz posesorului nu i-a
fost cauzat nici un prejudiciu patrimonial.
Gratuitatea luării are loc în acele cazuri în care această luare se realizează fără
o despăgubire în bani pe măsură a valorii bunului luat sau fără o acordare a
echivalentului sub formă de muncă sau bunuri de aceeaşi valoare, fie cu despă-
gubire simbolică ori neadecvată a valorii bunului luat.
De exemplu, primirea mijloacelor băneşti pentru munca efectiv prestată, deşi în
baza unor documente falsificate sau incorect perfectate, nu constituie o sustragere.
Aceasta deoarece luarea ilegală nu este legată, în acest caz, de cauzarea unui
prejudiciu patrimonial, dacă făptuitorul îl compensează printr-un echivalent sub
formă de muncă. In astfel de cazuri, răspunderea poate 15 aplicată conform art.361
CP RM (în ipoteza în care se confecţionează, se deţin, se vând sau se folosesc
593
documente oficiale false care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii).

Totodată, dacă remunerarea muncii se face nu doar cu luarea în calcul a
cantităţii şi calităţii muncii prestate, dar mai include diverse sporuri de retribuţie
(pentru anii serviţi, pentru gradul ştiinţific etc.), atunci primirea ilegală intenţionată a
unor asemenea sporuri de către persoanele care nu au dreptul să beneficieze de ele se
califică drept sustragere (sub formă de escrocherie). însă, în acest caz mărimea
sustragerii o va forma nu întreaga sumă a banilor primiţi, ci numai acea parte a ei care
constituie sporul procentual de retribuţie sau diferenţa dintre salariul obişnuit şi cel
majorat.
Luarea ilegală va fi considerată gratuită şi atunci când compensarea costului
bunurilor luate a avut loc deja după săvârşirea sustragerii, după consumarea acesteia
ca urmare a căinţei sincere. In conformitate cu lit.f) alin.(l) art.76 CP RM, această
circumstanţă poate atenua răspunderea penală pentru sustragere, dar nicidecum să-l
absolvească pe făptuitor de ea.
Pe cale de consecinţă, despre lipsa gratuităţii luării, ca absenţă a semnului
constitutiv al noţiunii de sustragere, se poate vorbi în situaţia acordării compensării
corespunzătoare până la consumarea sustragerii, nu însă ulterior acesteia.
Ca parţială, compensarea valorii bunurilor luate trebuie considerată în funcţie de
mărimea părţii în raport cu întregul, ca:
1) lipsă a sustragerii infracţionale (operând prevederea de la alin.(2) art.14 CP
RM, potrivit căreia nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi,
formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de Codul penal, dar, fiind lipsită de
importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni);
2) sustragere în proporţii mici 213 din avutul proprietarului (art.105 din Codul
contravenţional), în situaţia în care sustragerea presupune comiterea furtului, însuşirii,
delapidării, abuzului de serviciu sau escrocheriei;
3) sustragere prevăzută la alin.(l) art.186-188, 190 sau la art.192 CP RM (dacă
mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între limitele
de 25-2500 unităţi convenţionale, însă nu se va atesta cauzarea de daune în proporţii
considerabile);
4) sustragere săvârşită cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d)
alin.(2) art.186; lit.f) alin.(2) art.187; lit.f) âlin.(2) art.188; lit.c) alin.(2) art.190; lit.c)
alin.(2) art.191 CP RM)£'
213
în conformitate cu art.18 din Codului contravenţional, se consideră de mici proporţii valoarea
bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate,
trecute peste frontiera vamală sau valoarea pagubei pricinuite care, la momentul săvârşirii contravenţiei,
nu depăşeşte 25 unităţi convenţionale.
594
4) sustragere săvârşită în proporţii mari (alin.(4) art.186; alin.(4) art.187; alin.(4)

art.188; alin.(4) art.190; alin.(4) art.191; alin.(3) art.192 CP RM);
5) sustragere săvârşită în proporţii deosebit de mari (alin.(5) art.186; alin.(5)
art.187; alin.(5) art.188; alin.(5) art.190; alin.(5) art.191; alin.(4) art.192 CP RM).
Pentru a alege corect una din aceste soluţii, este necesară analiza tuturor
circumstanţelor concrete ale cazului, cu luarea în seamă, când o cere situaţia, a
opiniei victimei, fără însă a absolutiza însemnătatea acestui factor.
Infracţiunile săvârşite prin sustragere (cu excepţia tâlhăriei şi a pungăşiei)
sunt infracţiuni materiale. Aşadar, la calificarea acestor infracţiuni este
imperioasă stabilirea urmărilor prejudiciabile pe care le provoacă luarea ilegală şi
gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. în cazul fiecărei infracţiuni
săvârşite prin sustragere (cu excepţiile sus-menţionate), asupra obiectului material
se produc schimbări privind bunul care formează acest obiect, schimbări în
poziţia de fapt a acestui bun, legate de trecerea lui din sfera patrimonială a
victimei în sfera patrimonială a făptuitorului. Expresia juridică, pe planul
dreptului civil, a acestor schimbări materiale (gol patrimonial) este prejudiciul
patrimonial cauzat victimei.
Dar de ce numai prejudiciul patrimonial, nu şi cel moral? Răspunzând la
această întrebare, menţionăm, în primul rând, că, întotdeauna, răspunderea penală
pentru infracţiunile contra patrimoniului, în general, şi pentru infracţiunile săvâr-
şite prin sustragere, în special, era şi este condiţionată de mărimea prejudiciului
cauzat. Anume această concepţie se desprinde din interpretarea prevederilor
art.126 CP RM. De altfel, experimentul eşuat de promovare a tezei conţinute în
redacţia iniţială a alin.(2) art.126 CP RM nu vine decât în sprijinul acestei
concepţii. Iar sensul acestei concepţii este următorul: conştiinţa făptuitorului
trebuie să cuprindă în vizorul său toate semnele laturii obiective a infracţiunii; nu-
i poţi imputa unei persoane ceva care nu era cuprins de conştiinţa ei la momentul
săvârşirii infracţiunii. Or, determinarea mărimii prejudiciului moral, precum şi
probarea acestuia, întotdeauna a fost dificilă, fapt asupra căruia se atenţionează şi
în doctrina juridico-civilă. 214
în al doilea rând, aşa cum rezultă din prevederile art.1398 şi art.1422 din
Codul civil, reparaţia prejudiciului moral este posibilă numai în cazurile
prevăzute de legislaţie (de exemplu, în cazul încălcării drepturilor personale
nepatrimoniale, cum ar fi în ipoteza atingerii aduse vieţii, sănătăţii, libertăţii,
inviolabilităţii sexuale şi libertăţii sexuale sau altor valori sociale care privesc
214
A se vedea, de exemplu: Договорное право. Книга 1. Общие положения I Под ред.
MJL Брагинского, В.В. Витрянского. - Москва, 1997, р.517-522.
595
persoana). Evident, oricare infracţiune, implicând o încălcare a drepturilor vic-

timei, pricinuieşte acesteia cel puţin suferinţe de ordin moral, dacă victima este
capabilă să conştientizeze că i-au fost încălcate anumite drepturi. însă, la fel de
adevărat este că nu orice infracţiune generează dreptul victimei la reparaţia
prejudiciului moral cauzat prin respectiva infracţiune. In această ordine de idei,
sprijinim punctul de vedere exprimat în doctrina juridico-civilă, potrivit căruia
„infracţiunile care aduc atingere unor valori sociale ce ţin de patrimoniu (de
exemplu, furtul, escrocheria etc.), deşi în majoritatea cazurilor cauzează victimei
suferinţe morale, nu atrag apariţia la aceasta a dreptului subiectiv de reparaţie a
prejudiciului moral; prin corelaţie, la făptuitor nu apare obligaţia de a repara
prejudiciul moral cauzat”. 215 Logic, rezultă că prejudiciul moral nu poate fi o
componentă a prejudiciului provocat de infracţiunile contra patrimoniului, în
general, şi a infracţiunilor săvârşite prin sustragere, în special. Excepţie constituie
cazurile când, în mod adiacent, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la
libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea persoanei (lit.e) alin.(2)
art.187, art.188 CP RM). în toate celelalte cazuri, luarea în calcul a prejudiciului
moral la calificarea infracţiunii ar echivala cu încălcarea flagrantă a principiului
legalităţii.
în al treilea rând, nu putem face abstracţie de legătura indisolubilă care există
între urmările prejudiciabile ale infracţiunilor săvârşite prin sustragere şi obiectul
juridic comun al acestor infracţiuni. In cazul sustragerii, faptul că se aduce
atingere în mod exclusiv sau în principal relaţiilor sociale cu privire la posesia
asupra bunurilor mobile arată, implicit, că urmările prejudiciabile ale sustragerii
sunt de esenţă patrimonială (nu fizică, morală, logistică sau de altă asemenea
natură). Pe cale de consecinţă, obiectul juridic comun al infracţiunilor săvârşite
prin sustragere (alături de obiectul material al acestor infracţiuni) determină
forma exterioară a urmărilor prejudiciabile. în cazul sustragerii, aceasta înseamnă
că masa patrimonială a victimei se reduce în aceeaşi proporţie în care sporeşte
masa patrimonială a făptuitorului. Pentru că bunurile, reprezentând obiectul
material al sustragerii, sunt scoase din posesia victimei şi trecute în posesia
făptuitorului.
în altă ordine de idei, este necesar a menţiona că în literatura de specialitate
este răspândită poziţia, potrivit căreia mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat
prin infracţiunile săvârşite prin sustragere, corespunde valorii bunurilor sustrase
de către făptuitor, adică se exprimă în prejudiciul patrimonial efectiv, nu şi în
215
A.M. Эрделевский. Компенсация морального вреда. - Москва: БЕК, 1999, р. 175.
596
venitul ratat.216 Această poziţie este corectă, deoarece crearea, prin infracţiunile
săvârşite prin sustragere, a obstacolelor în calea realizării de către posesorul
bunului a facultăţilor economice de posesie, folosinţă şi dispunere de acel bun
exprimă esenţa prejudiciului cauzat prin numitele infracţiuni. Numai prejudiciul
216
A se vedea, de exemplu: В.Мальцев. Понятие хищения II Российская юстиция, 1995,
№4, р.37; Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации. Том I /
Под ред. П.Н. Панченко. - Нижний Новгород: Номос, 1996, р.403.
597
patrimonial efectiv (care se prezintă sub forma valorii, exprimate în bani, a bunului
sustras) corespunde acestor cerinţe. Pagubele sub forma venitului ratat nu au
relevanţă la calificarea sustragerii, întrucât „acesta constituie nişte beneficii
prezumate, care nu se află la momentul săvârşirii sustragerii în posesia reală a
victimei şi, din această cauză, ele nu pot fi luate din posesia victimei”; în adevăr,
este de neconceput să iei ceva care deocamdată nu există în natură.
Este un efect firesc al respectării regulii previzibilităţii legii penale. In acest
sens, în doctrina juridică se afirmă: fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului
a decis că, atunci când un act este privit ca infracţiune, modul în care judecătorul va
defini elementele constitutive ale infracţiunii trebuie să fie previzibil pentru orice
persoană sfătuită de un „om de specialitate””. 217 Venitul ratat nu poate fi prevăzut la
momentul săvârşirii sustragerii, fiind în afara vinovăţiei infracţionale. Deci, s-ar
încălca regula previzibilităţii legii penale, dacă s-ar lua în consideraţie în procesul
de evaluare a urmărilor prejudiciabile ale escrocheriei.
în afară de aceasta, trebuie de menţionat că gravitatea şi caracterul infrac-
ţiunilor săvârşite prin sustragere îşi găsesc realizarea sub forma de ieşire din posesia
victimei a unei mase determinate de bunuri ce-i aparţin; valoarea economică a
acestei mase de bunuri este Condiţionată de costul lor, exprimat în bani, la
momentul comiterii infracţiunii. Iată de ce, clarificarea cu privire la caracterul
efectiv (real) al prejudiciului patrimonial, cauzat de infracţiunile săvârşite pr in
sustragere, este importantă nu doar pentru elucidarea esenţei obiectului material al
acestor infracţiuni, dar şi pentru întregirea imaginii noţiunii de sustragere în
ansamblu.
în concluzie, specificăm că semnul *, care a cauzat un prejudiciu patrimonial
efectiv altuia ” face parte în mod întemeiat din rândul semnelor constitutive ale
noţiunii de sustragere; la calificarea infracţiunilor săvârşite prin sustragere trebuie
să se ţină seama numai de prejudiciul patrimonial efectiv, care este de esenţa
acestor infracţiuni şi care se datorează mecanismului de atingere aduse relaţiilor
sociale cu privire la posesia exercitată asupra bunurilor mobile.
Imputarea prejudiciului patrimonial efectiv cauzat prin sustragere presupune
stabilirea legăturii de cauzalitate dintre luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile
din posesia altuia, pe de o parte, şi prejudiciul sus-amintit, pe de altă parte. Cu alte
cuvinte, pentru a imputa cuiva săvârşirea sustragerii, este necesar
217
CBîrsan. Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol.I. Drepturi şi
libertăfL- Bucureşti: ALL Beck, 2005, p.574.
598
a stabili că golul patrimonial, creat în sfera patrimonială a victimei, şi, implicit,

sporirea atestată în cadrul sferei patrimoniale a făptuitorului reprezintă efectul
tocmai al luării ilegale şi gratuite a bunurilor mobile din posesia victimei.
Nu putem finaliza analiza laturii obiective a sustragerii fără a examina
problema privind momentul de consumare a acestei fapte.
Infracţiunile săvârşite prin sustragere (cu excepţia tâlhăriei şi a pungăşiei) se
consideră consumate din momentul în care bunurile au fost luate din posesia altuia,
iar făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de acele bunuri la
dorinţa sa. Dacă făptuitorul nu a obţinut posibilitatea reală de a se folosi de bunurile
luate sau de a dispune de ele la propria dorinţă, adică nu a dus infracţiunea până la
capăt din cauze independente de voinţa lui, cele comise urmează a fi calificate ca
tentativă de sustragere (art.27 şi art.186,187, 190 sau 191 CP RM).
Criteriul, în baza căruia a fost determinat momentul de consumare a sustragerii,
se întemeiază, aşadar, nu pe deposedare (scoaterea bunului din sfera patrimonială a
victimei), ci pe imposedare (trecerea acelui bun în sfera patrimonială a
făptuitorului). Dacă deposedarea nu a fost urmată de cel de-al doilea act -
imposedarea, nu putem vorbi despre sustragere consumată.
Posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia nu presupune
în mod necesar ca făptuitorul să înceapă să se folosească efectiv sau să dispună de
acele bunuri. în context, e cazul să ne amintim că dreptul subiectiv de proprietate
presupune existenţa a trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Cu o mare doza
de rezervă am putea să ne imaginăm că făptuitorul ar avea dreptul de proprietate
asupra bunurilor pe care le ia. în această ipoteză, pentru a considera că sustragerea
este consumată, primul atribut - posesia - trebuie să existe la modul obiectiv. însă,
aceasta nu e de ajuns, pentru că celelalte două atribute - folosinţa şi dispoziţia - este
suficient să fie prezente la modul subiectiv, adică în sfera psihică a făptuitorului.
Aşadar, , prin posibilitate reală de a se folosi şi a dispune de bunurile străine trebuie
să se înţeleagă situaţia când aceste bunuri se află în posesia făptuitorului şi el singur
hotărăşte cum să procedeze cu ele mai departe - să le consume, să le vândă, să le
transmită altor persoane etc. In alţi termeni, are loc o îmbinare a două criterii: a
criteriului obiectiv (bunurile se află în posesia făptuitorului) şi a criteriului subiectiv
(făptuitorul se consideră proprietar al bunurilor luate).
în context, este ilustrativ următorul exemplu din practica judiciară: S.I. a pătruns
în curtea casei lui B. V., de unde a luat, de pe sfoara de rufe, o cămaşă şi un pulover. în
momentul în care părăsea curtea cu bunurile luate, S.I. a fost
văzut de către vecinul M.D^-care i-a cerut să lase acele bunuri. Insă, S.I. nu s-a conformat
cererii, a ieşit pe poartă şi şi-a continuat calea. Văzând aceasta, M.D. a intrat în casa lui
B.V. şi i-a comunicat că i-au fost sustrase careva bunuri B. V. l-a ajuns din urmă pe S.I. şi i-
599
a cerut să-i restituie bunurile. De această dată, S.I. s-a conformat. In protestul său, prim-
adjunctul procurorului general a afirmat că, în cazul dat, din cauze care nu depind de
voinţa făptuitorului la concret, datorită intervenţiei victimei), acesta nu şi-a putut realiza
integral intenţia de sustragere deschisă. La rândul său, Colegiul penal al Judecătoriei
Supreme a Republicii Moldova, în decizia nr.2 d-199/96 din 25,04.1996, consideră că
această concluzie este incorectă: infracţiunea de jaf se consideră consumată din momentul
în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a dispune de bunurile luate şi de a le
folosi.218
Este întemeiată poziţia instanţei superioare. Or, la momentul intervenţiei
victimei, întrucât făptuitorul părăsise curtea victimei, el obţinuse posibilitatea reală
de a dispune de bunurile luate şi de a le folosi. Deci, sustragerea depăşise momentul
de consumare. Alta ar fi fost situaţia, dacă făptuitorul şi-ar fi încetat activitatea
infracţională, abandonând bunurile, în momentul în care a fost somat de către
martorul M.D. La acel moment, făptuitorul se afla încă în curtea casei victimei.
Deci, nu obţinuse încă posibilitatea reală de a dispune de bunurile acesteia şi de a le
folosi. Dacă făptuitorul s-ar fi supus cererii martorului, cele săvârşite de el trebuiau
calificate ca tentativă de sustragere.
O examinare aparte reclamă problema privind momentul consumării sustragerii
săvârşite de pe teritoriul unui obiect păzit. De regulă, în astfel de cazuri sustragerea
se consideră consumată din momentul scoaterii bunurilor în afara teritoriului păzit.
în acelaşi timp, reţinerea făptuitorului având asupra sa, la ieşirea de pe teritoriul
unui obiect păzit, bunurile respective atestă tentativa de sustragere.
Lucrătorul învestit cu asigurarea integrităţii bunurilor aflate pe teritoriul unui
obiect păzit, care a contribuit intenţionat la săvârşirea sustragerii de către o altă
persoană (de exemplu, a înlăturat obstacolele din calea săvârşirii sustragerii),
trebuie tras la răspundere pentru complicitate la sustragere.
în acord cu prevederile art. 56 „Liberarea de răspundere penală în legătură cu
renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii” din Codul penal, persoana care a
ascuns bunurile pe teritoriul unui obieet păzit, având scopul de a le scoate ulterior
în afara acestui teritoriu, în cazul restituirii din propria voinţă a
218
Определение Коллегии по уголовным делам Верховного Суда Республики Молдова
№2(1-199/96 от 25.04.1996 г. II Бюллетень Верховного Суда Республики Молдова, 1996, №6,
р.29.
600
bunurilor date, poate fi liberată de răspundere penală în legătură cu renunţarea de

bunăvoie la săvârşirea infracţiunii.
Până când bunurile nu au fost scoase de pe teritoriul obiectului păzit,
sustragerea nu poate fi considerată consumată, chiar dacă aceste bunuri au fost
separate de restul şi au fost pregătite pentru scoaterea lor ulterioară, sau dacă a avut
loc înţelegerea prealabilă cu lucrătorul învestit cu paza obiectului respectiv. De
asemenea, sustragerea nu poate fi considerată consumată în cazul în care a fost
scoasă numai o parte din bunuri, existând intenţia făptuitorului de a sustrage toate
bunurile selectate. Aruncarea bunurilor, peste gard, unui alt participant la
infracţiune, care a fost de îndată reţinut, de asemenea trebuie calificată ca sustragere
neconsumată (în formă de tentativă), deoarece făptuitorii nu obţinuse încă
posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de acele bunuri la dorinţa lor.
în acest sens, prezintă interes următoarea speţă din practica judiciară:
S.V. a fost condamnat pentru furt şi tentativă de furt, întrucât a pătruns în bucătăria de vară
a lui Z.L., din care a sustras bunuri în valoare de 460 de ruble. Aceste bunuri le-a învelit
într-un pulover şi le-a aruncat peste gard. Apoi S.V. s-a întors la locul faptei, încercând să
pună în sac alte bunuri aparţinând lui Z.L. însă, a fost reţinut. Prezidiul Judecătoriei
Supreme a RSS Moldoveneşti a recalificat cele săvârşite de S. V. în baza doar a
prevederilor cu privire la tentativa de furt: S. V. nu obţinuse posibilitatea reală de a dispune
de bunurile luate şi de a se folosi de ele, inclusiv de bunurile aruncate peste gard. Intenţia a
fost îndreptată spre sustragerea bunurilor în câteva tranşe din aceeaşi sursă. Reiese că
infracţiunea nu a fost dusă până la capăt din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului.
Este absolut corectă critica în privinţa sentinţei instanţei de fond. Nu pot fi
aplicate regulile concursului de infracţiuni, odată ce făptuitorul a avut intenţia să
comită o infracţiune unică. Or, sustragerea nu poate fi considerată consumată în
cazul în care a fost scoasă numai o parte din bunuri, existând intenţia făptuitorului
de a sustrage toate bunurile selectate. Cele două episoade infracţionale, în care
evoluează S.V., alcătuiesc în ansamblu infracţiunea unică prelun gită de sustragere.
Constituind o imitate de infracţiune, infracţiunea prelungită nu se poate fragmenta
în acte componente tratate autonom. Dezvoltând ideea, menţionăm că, potrivit
alin.(2) art.30 CP RM, infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii
ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. Deci, fapta lui S.V. ar fi trebuit
considerată consumată din momentul în care ar fi sustras bunurile constituind cea
de-a doua tranşă. întrucât primul episod infracţional îşi
pierde autonomia în economia infracţiunii unice prelungite, momentul lui de
finalizare trebuie interpretat doar ca moment de debut al următorului episod
infracţional. Nicidecum ca moment de consumare a unei infracţiuni de sine
stătătoare.
601
în continuare, o examinare aparte necesită problema privind momentul de

consumare a sustragerii titlurilor de valoare, dat fiind că există câteva tipuri de
astfel de titluri. Obiectul material al sustragerii poate fi reprezentat de titlul de
valoare de orice tip: titlu de valoare la purtător, titlu de valoare la ordin, titlu de
valoare nominativ.
Potrivit regulii generale, sustragerea este considerată consumată din momentul
în care făptuitorul, intrând în posesia ilegală asupra bunurilor altei persoane, obţine
posibilitatea reală de a se folosi fi a dispune de acestea la dorinţa sa. Practica
dovedeşte că acest moment nu întotdeauna coincide cu momentul luării fizice a
bunurilor străine de către făptuitor. în virtutea naturii juridice a titlului de valoare,
pot fi specificate două metode de utilizare şi dispunere de acesta: a) exercitarea
drepturilor care rezultă din titlul de valoare; b) înstrăinarea titlului de valoare (şi;
implicit, a drepturilor care rezultă din acesta) unor terţe persoane.
Prin urmare, realizând doar una din aceste metode, făptuitorul săvârşeşte
sustragerea consumată a titlului de valoare. însă, regulile de exercitare a drepturilor
care rezultă din titlul de valoare, precum şi regulile de transmitere a acestor
drepturi, diferă în funcţie de tipul titlului de valoare. Or, nu în cazul oricărui tip
deţinerea fizică a titlului de valoare conferă în mod automat posibilitatea reală de
a4 utiliza sau de a dispune de el la propria discreţie, adică de a -1 trece în folosul
său.
Astfel, deţinerea faptică a titlului de valoare la purtător îi permite făptuitorului
să-l utilizeze şi să dispună de el la discreţia sa. în alţi termeni, în această situaţie
sustragerea titlului de valoare poate fi considerată Consumată.
Conform aliri.(6) art.26 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, dreptul
de proprietate asupra titlului de valoare nominativ trece la achizitor: a) din
momentul eliberării acestuia a certificatului titlului de valoare, după efectuarea
înscrierii pe contul lui personal în registru (în cazul evidenţei titlului de valoare în
registru); b) din momentul efectuării înscrierii pe contul lui personal în registru,
după ce deţinătorului nominal, al cărui client este achizitorul, i-a fost eliberat
certificatul titlului de valoare (în cazul evidenţei titlului de valoare la
deţinătorulnominal).
Rezultă că luarea faptică a titlului de valoare nominativ, de una singură, nu
poate forma nicicând sustragerea consumată. Până la momentele indicate la alin.(6)
art.26 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nu se poate considera
că făptuitorul are posibilitatea reală de a utiliza titlul de valoare nominativ sau de
a dispune de el la propria discreţie. Doar perfectând transferul de drepturi asupra
titlului de valoare nominativ făptuitorul îl trece realmente în folosul său.
O dificultate mai mare comportă determinarea momentului consumativ al
602
sustragerii titlului de valoare la ordin. Drepturile confirmate de un asemenea titlu

de valoare aparţin persoanei nominalizate în el sau persoanei numite de către cea
nominalizată printr-un ordin al ultimei. Drepturile asupra titlului de valoare la
ordin se transmit pe calea efectuării în acest titlu a menţiunii de transfer, numită
şi gir sau andosare.
Un exemplu de titlu de valoare la ordin este trata, unul dintre tipurile cam-
biei. în conformitate cu Legea cambiei, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 22.06.1993,1 girul poate fi în alb (fără desemnarea persoanei în
favoarea căreia a fost dat) sau la ordin - girul nominal sau girul de procură - (cu
indicarea persoanei în favoarea sau la ordinul căreia a fost dat).
în cazul girului în alb, deţinător al titlului de valoare la ordin poate fi orice
purtător al acestuia. Totodată, în cazul girului la ordin, deţinător al titlului res-
pectiv poate fi doar persoana al cărei nume este înscris ultimul în rândul giran-
ţilor (andosanţilor).
în seria de giruri, cele în alb şi cele la ordin pot să alterneze. Persoana care a
sustras un titlu de valoare la ordin, asupra căruia ultimul gir efectuat a fost unul în
alb, obţine posibilitatea reală de a utiliza titlul respectiv şi de a dispune de el la
propria discreţie. Aşadar, există temeiuri de a considera că în cazul unui titlu de
valoare la ordin, girat în alb, sustragerea titlului amintit se consumă din
momentul obţinerii posesiei de fapt a acestuia. în acelaşi timp, în ipoteza unui
titlu de valoare la ordin, girat la ordin, sustragerea titlului respectiv va putea fi
considerată consumată doar la momentul trecerii acestuia în folosul făptuitorului
ca urmare a „reperfectării drepturilor” de către acesta asupra titlului de valoare la
ordin. Acest aspect de încadrare juridică apropie titlul de valoare nominativ de
titlul de valoare la ordin, girat la ordin, amândouă privite ca obiect material al
sustragerii.
Recapitulând cele specificate referitor la titlurile de valoare, consemnăm că
sustragerea titlurilor de valoare la purtător şi a titlurilor de valoare la ordin, girate
în alb, trebuie considerată consumată din momentul luării lor fizice şi, implicit,
trecerii lor în folosul făptuitorului. Sustragerea titlurilor de valoare nominative şi
a titlurilor de valoare la ordin, girate la ordin, trebuie considerată consumată din
momentul înregistrării transferului de drepturi asupra acestor titluri de valoare în
sistemul de ţinere a registrului deţinătorilor titlurilor de valoare sau din momentul
în care făptuitorul a obţinut posibilitatea reală de a exercita drepturile ce rezultă
din acele titluri de valoare. Luarea fizică a titlurilor de valoare nominative sau la
ordin, girate la ordin, care nu este urmată de o luare juridică a acestor titluri,
603
trebuie calificată ca tentativă de sustragere.

Latura subiectivă a infracţiunilor săvârşite prin sustragere se exprimă, în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, este obli-
gatorie prezenţa scopului special - a scopului de cupiditate.
In definiţia noţiunii de sustragere, pe care am formulat-o supra, nu am con-
cretizat nici forma de vinovăţie - intenţia, nici tipul intenţiei - intenţia directă.
Aceasta deoarece concluzia cu privire la ele poate fi făcută în urma examinării
profilului faptei prejudiciabile din cadrul sustragerii (a lua ceva, manifestând
imprudenţă, este practic imposibil), precum şi prin specificarea scopului special -
de cupiditate, care circumstanţiază prezenţa intenţiei directe.
Totuşi, este necesar a menţiona că în literatura de specialitate există şi viziu-
nea, potrivit căreia sustragerea poate fi comisă cu intenţie directă sau indirectă. 1
Considerăm incorectă această opinie. Argumentele sunt următoarele: prevăzând
cauzarea, prin acţiunea sa, a prejudiciului patrimonial efectiv în dauna victimei,
făptuitorul doreşte să intre în posesia bunurilor victimei, incluzându-le în sfera sa
patrimonială. Orientarea intenţiei făptuitorului este focalizată pe luarea bunurilor
din posesia altuia. Tocmai aceasta îi dirijează dorinţa de luare. Nu este cu putinţă
ca făptuitorul să sustragă bunuri şi, în acelaşi timp, să nu dorească survenirea
prejudiciului pentru victima ale cărei bunuri simt sustrase. Ar fi un nonsens. De
aceea, în cazul sustragerii, întotdeauna făptuitorul doreşte survenirea urmărilor
prejudiciabile. Poate să nu dorească aceasta chiar la primul contact cu victima, pe
care de fapt nici nu o priveşte încă drept victimă. însă, oricum, această dorinţă
apare inevitabil în procesul desfăşurării relaţiilor dintre făptuitor şi victimă.
Tocmai o asemenea orientare a intenţiei deosebeşte sustragerea de alte fapte, în
cazul cărora făptuitorul, obţinând ilegal şi gratuit anumite bunuri, nu doreşte, ci
doar admite în mod conştient obţinerea lor.
Lipsirea victimei de bunurile ce-i aparţin, în prezenţa intenţiei indirecte,
survine ca un rezultat colateral. Or, făptuitorul doreşte să realizeze alte scopuri (de
exemplu, să-şi justifice absenţa nemotivată de la lucru). în această ipoteză,
primirea banilor, ca urmare a prezentării certificatului medical pentru justificarea
absenţei nemotivate, nu era cuprinsă iniţial de dorinţa făptuitorului; aceasta s-a
produs ca un rezultat colateral.
în doctrina penală se afirmă că, alături de intenţia directă, poate exista, excep-
ţional, şi o intenţie indirectă, atunci când bunul sustras ar conţine în el un alt bun, a
1
A se vedea, de exemplu: B.B. Векленко. Квалификация хищений. - Омск, 2001, р. 170.
604
cărui eventuală prezenţă făptuitorul a putut s-o prevadă şi a acceptat rezultatul

eventual al acţiunii sale (de exemplu, a luat un palton în care se aflau valori). 219
Nu putem sprijini un astfel de punct de vedere. Or, este cunoscut că printre
tipurile nenormative de intenţie se numără intenţia iniţială şi intenţia supravenită.
Intenţia iniţială există atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale
până a începe executarea acesteia; intenţia supravenită apare în situaţia în care, în
timpul executării unei fapte infracţionale, făptuitorul prevede un alt rezultat decât
cel iniţial - datorită condiţiilor în care a comis fapta - şi se decide să-l producă şi pe
acesta.220 Prin prisma exemplului evocat mai sus, chiar dacă intenţia iniţială se
poate exprima şi în intenţie indirectă - odată ce făptuitorul dobândeşte certitudinea
că, pe lângă palton, nu mai sunt şi alte bunuri sau că, pe lângă acesta, sunt şi alte
bunuri, pe care le ia - această intenţie iniţială se transformă într-o intenţie
supravenită. Or, la calificare, are importanţă tocmai intenţia supravenită. Aceasta se
formează până la consumarea sustragerii, de aceea nu poate să nu fie luată în
consideraţie la calificare. Amintim că, dacă există intenţia de a sustrage întregul,
format din mai multe bunuri, sustragerea va fi considerată consumată doar atunci
când pentru făptuitor va exista posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de
toate părţile acestui întreg, adică de toate bunurile. O astfel de posibilitate nu poate
exista în cazul în care făptuitorul nici nu cunoaşte dacă în bunul pe care îl ia mai
sunt sau nu alte bunuri.
Absenţa intenţiei directe şi a scopului de cupiditate exclude calificarea ca
sustragere a luării ilegale şi gratuite a bunurilor mobile din posesia altuia, prin care
acestuia i s-a cauzat mi prejudiciu patrimonial efectiv. De vreme ce scopul de
cupiditate este semnul constitutiv, fără care noţiunea de sustragere nu poate fi
considerată întregită, este necesar a menţiona că nu poate fi recunoscută ca
sustragere luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia, luare prin
care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv, săvârşită în scopul
folosinţei temporare a acelor bunuri, făptuitorul urmărind restituirea lor ulterioară.
Esenţa „folosinţei temporare” constă în aceea că bunurile sunt luate pe un timp
oarecare, şi anume - pe o perioadă nesemnificativă sau strict determinată (de
exemplu, pe timpul creditării). în astfel de cazuri, făptuitorul nu urmăreşte scopul
de cupiditate, deoarece nu doreşte să treacă bunurile în stăpânirea sa
A se vedea: V.Dongoroz şi alţii. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Vol.ni. - Bucureşti:
219
ALL Beck, 2003, p.439.

C.A. Елисеев. Преступления против собственности по уголовному законодательству России
(вопросы теории). - Томск: ТГУ, 1999, р. 135.
A se vedea: В.Н. Дерендяев. Уголовная ответственность за присвоение вверенного
имущества: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук. - Москва, 1996, р.20-21.
605
definitivă. în funcţie de circumstanţele cazului, asemenea fapte pot fi calificate

conform art.1921, 1922, 196,238 sau altor articole din Codul penal.
Aşadar, dacă ţinem seama că scopul infracţiunii „este anticiparea în conştiinţa
persoanei a rezultatului, spre a cărui realizare simt îndreptate acţiunile ei, arătând
ce anume tinde persoana să atingă prin conduita sa” 1, atunci scopul de cupiditate
reprezintă anticiparea în conştiinţa făptuitorului a stăpânirii sale definitive asupra
bunurilor luate, când el va avea posibilitatea de a poseda, a folosi şi a dispune de
aceste bunuri ca şi cum ar fi ale lui proprii. Bineînţeles, nu se are în vedere că el
poate deveni proprietar, deoarece este imposibil a dobândi dreptul de proprietate pe
cale infracţională. Victima sustragerii nu-şi pierde drepturile sale asupra bunurilor
ce i-au fost sustrase.
Potrivit unei opinii exprimate în literatura de specialitate, scopul de cupiditate
există doar în cazul în care făptuitorul este interesat personal în sustragerea
bunurilor.2 Acest punct de vedere nu poate fi acceptat, deoarece el îngustează
neîntemeiat conţinutul social al scopului de cupiditate. Este posibilă comiterea
sustragerii în scopul transmiterii bunurilor unor terţe persoane dintr-un sentiment
de gratitudine faţă de acestea, în vederea achitării către ele a datoriilor nestinse etc.
Şi în acest caz sustragerea este comisă în scop de cupiditate (la concret - în scop de
înavuţire a unor terţe persoane), deoarece, văzându-se în postura de pretins
proprietar, făptuitorul nu face decât să realizeze atributul de dispoziţie care derivă
din dreptul de proprietate. în ipoteza dată, chiar dacă făptuitorul urmăreşte scopul
de cupiditate, el nu urmăreşte totuşi să obţină profitul pentru sine personal.
Nu vom putea înţelege corect esenţa scopului de cupiditate fără a examina
problema privind motivul de cupiditate. In general, motivul de cupiditate se pre-
zintă ca imul dintre aspectele interesului material, şi anume: ca năzuinţă de a obţine
un venit material pentru făptuitor sau pentru alte persoane (dar, cum se va vedea
injra, nu pentru oricare persoane). Năzuinţa de a fi scutit de cheltuielile ma teriale -
celălalt aspect al interesului material - nu reprezintă motivul de cupiditate.
Prezenţa scopului de cupiditate nu presupune prezenţa obligatorie a motivului
de cupiditate. Explicaţia este că motivul de cupiditate constă în năzuinţa
făptuitorului de a obţine, de pe urma celor sustrase, venit material pentru sine sau
pentru apropiaţii săi, fie pentru ceilalţi participanţi la infracţiune, sau, mai
scurt, pentru o persoană care a acordat, direct sau indirect, o asistenţă materială
făptuitorului sau care, în previziunea făptuitorului, îi va acorda o astfel de asistenţă în
viitor.
Este însă perfect posibilă situaţia când făptuitorul ia bunurile de la victimă pentru
a le trece în folosul unor terţe persoane, fără a se înavuţi personal sau fără a spera la o
înavuţire personală în viitor (de exemplu, făptuitorul transferă întreaga sumă de bani
sustrasă pe contul unei case de copii, păstrându-şi anonimatul absolut, deci excluzând
din start orice fel de „contraprestaţie” pentru „altruismul” său).
în aceste condiţii, fapta întruneşte toate semnele constitutive ale noţiunii de

sustragere, însă fără a fi săvârşită din motiv de cupiditate. De aceea, motivul de
cupiditate nu este imanent pentru existenţa faptei de sustragere, deci nu este
susceptibil de a fi înscris printre semnele constitutive ale noţiunii de sustragere.
în ultimă instanţă, pentru componenţa generică de sustragere contează nu cine
anume va obţine venitul material dobândit în urma săvârşirii infracţiunii - însuşi
făptuitorul sau alte persoane? Are însemnătate faptul că victima este lipsită, contrar
voinţei sale, de bunurile ce-i aparţin.
Susţinem, în acest sens, opiniile exprimate în literatura de specialitate privind
caracterul neobligatoriu al motivului de cupiditate în cazul sustragerii. Astfel, V.N.
Litvinov afirmă, alături de alţi autori, că motivele participanţilor minori la sustragerea
săvârşită de două sau mai multe persoane se exprimă în „năzuinţa lor de a se impune
în faţa altora ca fiind cei care ştiu să trăiască”. Alţi autori consideră că, în ipoteza
sustragerii, motivul de cupiditate nu trebuie să fie în mod obligatoriu unicul motiv. 221
Aşa cum s-a văzut mai sus, săvârşind sustragerea, făptuitorul se poate conduce şi de
alte motive, inclusiv de unele „nobile”, cum ar fi năzuinţa de a-i ajuta dezinteresat pe
cei nevoiaşi. în concluzie, nu motivul de cupiditate, ci scopul de cupiditate,
indispensabil pentru oricare infracţiune săvârşită prin sustragere, trebuie să fie
reflectat în definiţia noţiunii de sustragere.
Subiectul infracţiunilor săvârşite prin sustragere este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani (art.186-188; alin.(2) şi
(3) art.190; alin.(2) art.192 CP RM) sau de 16 ani (în celelalte cazuri).
Reducerea limitei de vârstă a răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la
art.186-188, alin.(2) şi (3) art.190, alin.(2) art.192 CP RM este condiţionată
221А.И. Бойцов. Преступления против собственности. - Санкт-Петербург: Юридический центр

1
Пресс, 2002, A se vedea: И.С. Тишкевич, С.И. Тишкевич. Квалификация хищений имущества. - Минск:
р.574.
Репринт, 1996, р.42.
606
nu doar de gradul sporit al pericolului social al acestor infracţiuni, dar şi de

frecvenţa lor ridicată printre faptele penale săvârşite de minori, determinată de
accesibilitatea intelectuală şi executorie a formelor respective de sustragere pentru
minorii care au atins vârsta de 14 ani.
în unele cazuri, infracţiunile din subgrupul sustragerilor pot fi săvârşite numai
în prezenţa subiectului având anumite calităţi speciale. Astfel, delapidarea averii
străine (art.191 CP RM) poate fi săvârşită doar de o persoană căreia i s-au
încredinţat în administrare bunurile altei persoane. în afară de aceasta, despre
prezenţa subiectului special se poate vorbi în cazul modalităţilor agravate
specificate la lit.d) alin.(2) art.190 şi la lit.d) alin.(2) art.191 CP RM.
întrucât calitatea de subiect special constituie totuşi o excepţie, şi nu o regulă
care priveşte subiectul sustragerii, considerăm oportună examinarea calităţii
respective în contextul concret al faptelor prevăzute la lit.d) alin.(2) art.190 şi la
art.191 (inclusiv a faptei prevăzute la lit.d) alin.(2)) CP RM.
în cazul sustragerii, specificul coautoratului constă în aceea că latura obiectivă
a sustragerii este executată - simultan sau nesimultan - de către toţi coautorii.
Astfel, coautoratul poate fi de două tipuri: 1) coautorat paralel; 2) coautorat
succesiv. în primul caz, toţi coautorii realizează simultan latura obiectivă a
sustragerii. în cel de-al doilea caz (care se atestă, de exemplu, în situaţia infrac-
ţiunilor complexe), latura obiectivă a infracţiunii este divizată de către coautori în
câteva etape. Fiecare din aceste etape este îndeplinită de către un alt coautor (de
exemplu, mai întâi se aplică violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei ori ameninţarea cu o asemenea violenţă, după care se realizează
sustragerea deschisă (lit.e) alin.(2) art.187 CP RM)). în acest fel, săvârşirea comună
a sustragerii de către doi sau mai mulţi coautori se exprimă în aceea că fiecare din
aceştia săvârşeşte - în volum deplin sau parţial — acţiunea sau sistemul de acţiuni
caracteristic pentru o formă sau alta a sustragerii.
Executarea unei părţi a laturii obiective a sustragerii nu trebuie înţeleasă doar
ca participare nemijlocită la acţiunea de luare a bunurilor. într-adevăr, latura
obiectivă a sustragerii, având o structură uneori destul de complexă, nu se poate
reduce doar la luarea fizică realizată de făptuitor. însă, o astfel de repartizare a
rolurilor va avea „nu semnificaţie calificativă, ci tehnologică”. Executarea laturii
obiective a sustragerii se apreciază cu luarea în consideraţie a specificului formei de
sustragere. Astfel, în cazul furtului, coautor trebuie recunoscută şi persoana care stă
de pază, pentru a veghea ca cei care iau nemijlocit
607
bunurile să nu fie descoperiţi. în adevăr, această persoană asigură modul

ascuns al furtului, deci execută parţial latura obiectivă a acestei forme de
sustragere, chiar dacă nu participă nemijlocit la acţiunea de luare.
Totodată, acţiunile persoanelor care nu au luat parte la săvârşirea
sustragerii, dar care au contribuit la săvârşirea acesteia prin sfaturi, indicaţii,
prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infracţiunii, că vor vinde
bunurile sustrase etc., trebuie calificate drept complicitate la sustragere.
înainte de a trece la analiza fiecărei infracţiuni în parte din grupul celor
săvârşite prin sustragere, vom menţiona că noţiunile „dobândirea ilicită”
(art.190 CP RM); „însuşirea ilegală” (art.191 CP RM); „însuşire” (art.
art.192222, 1922, 196,275 CP RM) sunt considerate echipolente cu noţiunea
de sustragere. Toate aceste noţiuni exprimă în forme diferite acelaşi conţinut.
§ 2. Circumstanţele agravante comune ale

infracţiunilor săvârşite prin sustragere
Unele circumstanţele agravante comune ale infracţiunilor săvârşite prin

sustragere - „de două sau mai multe persoane” şi „de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală” - sunt similare cu circumstanţele
agravante specificate la lit.i) alin.(2) art. 145 şi, respectiv, la lit.k) alin.(2) art.
222
Prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al
Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008,* a fost
exclusă circumstanţa agravantă „repetat”, care a fost prevăzută la lit.a) alin.(2) art.186, lit.a)
a1in.(2) art.187, lit.a) alin.(2) art.188, lit.a) alin.(2) art.190, lit.a) alin.(2) art.191, lit.a) alin.(2)
art.192 CP RM. Ca efect, conform legii penale în vigoare, repetarea infracţiunilor săvârşite prin
sustragere reprezintă concursul acestor infracţiuni.
Operarea acestor amendamente legislative nu trebuie înţeleasă în nici un caz ca temei pentru
a nu delimita sustragerea unică prelungită de concursul infracţiunilor săvârşite prin sustragere.
Concursul infracţiunilor săvârşite prin sustragere trebuie deosebit de sustragerea unică
prelungită, care constă din mai multe acte infracţionale identice, realizate pe calea sustragerii
bunurilor din una şi aceeaşi sursă, caracterizate prin unitatea intenţiei infracţionale şi care în
ansamblul lor alcătuiesc o infracţiune unică.
Nu constituie un concurs al infracţiunilor săvârşite prin sustragere sustragerea bunului
divizibil pe părţi, nici scoaterea de pe teritoriul unui obiectiv păzit, în câteva tranşe, a bunurilor
care au fost pregătite pentru a fi sustrase împreună. De asemenea, dacă sustragerea este
săvârşită în privinţa câtorva victime concomitent (în prezenţa identităţii formei sustragerii şi a
1
А.И. Бойцов. Преступления против собственности. - Санкт-Петербург: Юридический центр
unităţiiПресс,
intenţiei), nu se atestă concursul infracţiunilor săvârşite prin sustragere.
2002, р.574.
Dimpotrivă, câteva sustrageri, comise în privinţa aceleiaşi victime (de la aceeaşi sursă), pot
forma concursul infracţiunilor săvârşite prin sustragere, dacă, după fiecare din aceste
608
infracţiuni, la făptuitor apărea intenţia de a comite o nouă infracţiune.
‘Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.
151 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei

circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor
infracţiunilor săvârşite prin sustragere. 1
In cele ce urmează vor fi supuse analizei numai acele circumstanţe comune ale
infracţiunilor săvârşite prin sustragere, care fie că nu-şi găsesc un corespondent
printre agravantele infracţiunilor analizate anterior, fie că prezintă un anumit
specific şi urmează a fi examinate prin prisma acestuia.
întrucât circumstanţele agravante ale unor infracţiuni săvârşite prin sustragere
coincid în mare parte, considerăm că, pentru a nu ne repeta, aceste circumstanţe
trebuie examinate în comun, cu indicarea, atunci când e cazul, a specificului
funcţionării lor în contextul infracţiunilor concrete săvârşite prin sustragere.
Propunem următoarea ordine de examinare a circumstanţelor agravante comune ale
sustragerii: 1) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în
locuinţă; 2) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile; 3) în timpul unei
calamităţi; 4) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; 5) în proporţii mari
sau deosebit de mari; 6) cu folosirea situaţiei de serviciu.
Pentru calificarea sustragerii conform alin.(2) sau (3) art.186-188,190,191 ori
alin.(2) art.192 CP RM, este suficientă prezenţa măcar a uneia dintre agravantele
sus-menţionate. Cu toate acestea, în sentinţa instanţei de judecată trebuie indicate
toate agravantele care şi-au găsit confirmarea în cazul concret, cu specificarea
precisă a literelor corespunzătoare şi a alineatului din articolul cores punzător.
In cazurile în care într-o infracţiune unică sunt prezente câteva agravante, la
calificare se aplică, în conformitate cu lit.c) art.117 CP RM, acel alineat al normei
care prevede o pedeapsă mai aspră. în acelaşi timp, îmbinarea câtorva circumstanţe
agravante ale sustragerii nu reprezintă un concurs de infracţiuni. Aceasta întrucât
pluralitatea agravantelor, având la bază aceeaşi intenţie infracţională, nu înseamnă
pluralitate de infracţiuni.
Sustragerea săvârşită prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în
locuinţă (lit.c) alin.(2) art.186; lit.d) alin.(2) art.187; lit.d) alin.(2) art.188 CP RM)
Pericolul social sporit al agravantei examinate este determinat nu doar de
metoda de săvârşire a infracţiunii (care întotdeauna comportă o anumită doză de
aplicare potenţială a violenţei fizice sau psihice faţă de persoana care se poate afla
în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă), dar şi de faptul că într-o
încăpere, în alt loc pentru depozitare, dar, mai ales, în locuinţă, se găsesc cele mai
de valoare bunuri ale persoanelor fizice sau juridice ori ale statului. Nu se poate
face abstracţie nici de faptul că sustragerea, săvârşită prin pătrundere în încăpere, în
alt loc pentru depozitare sau în locuinţă este o infracţiune pluriobiectuală. Ea aduce
atingere, în primul rând, relaţiilor şi valorilor sociale care simt apărate inerent
împotriva oricăror fapte de sustragere. Dar, în
afară de aceasta, infracţiunea examinată aduce atingere relaţiilor sociale cu privire
la inviolabilitatea încăperii, a altui loc pentru depozitare sau a locuinţei (a nu se
confunda cu inviolabilitatea domiciliului, care este o valoare socială tangentă, iar
uneori o valoare socială cu o incidenţă mai îngustă).
609
Pentru a imputa făptuitorului circumstanţa agravantă analizată, este necesară
prezenţa cumulativă a turnătoarelor trei condiţii:
1) să fie săvârşită o pătrundere^
2) această pătrundere să fie ilegală;
3) pătrunderea să se facă în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în
locuinţă.
în legătură cu prima din aceste condiţii, menţionăm că prin pătrundere se
înţelege intrarea, pe ascuns sau deschisă, în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau
în locuinţă, în scopul săvârşirii furtului, a jafului sau a tâlhăriei. Ea poate fi săvârşită
atât cu depăşirea obstacolelor, cu suprimarea rezistenţei altor persoane sau pe calea
înşelăciunii, cât şi în mod nestingherit, precum şi cu ajutorai unor dispozitive care îi
permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fară a intra în încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau în locuinţă.
Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau
prin întinderea mâinii înăuntru) sau mijlocit, atunci când bunurile sunt extrase fară
intrarea propriu-zisă, cu utilizarea unor eârlige, „undiţe”, magneţi, furtunuri
aspiratoare, cleşti, căngi, lasouri etc. ori a animalelor dresate sau chiar a unor
persoane care, cu bună-ştiinţă, nu sunt pasibile de răspundere penală (minori având
vârsta de până la 14 ani, persoane iresponsabile).
Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că - în scopul comiterii
furtului, jafului sau tâlhăriei din încăpere, din alt loc pentru depozitare sau din
locuinţăV pentru a facilita accesul, fară a stârni suspiciuni, făptuitorul se erijează în:
instalator, poştaş, curier, inspector al pazei antiincendiare, angajat al serviciului
comunal, recenzor, poliţist, lucrător medical etc., utilizând în unele cazuri
legitimaţia falsă.
în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria,
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată
prin suprimarea rezistenţei persoanelor care împiedică, încearcă să împiedice sau
care pot împiedica săvârşirea sustragerii
De asemenea, pătrunderea poate fi efectuată cu depăşirea obstacolelor (uşilor,
porţilor, încuietorilor, geamurilor, grilajelor, semnalizării de alarmă etc.), pe calea
escaladării sau a efracţiei. Dacă în procesul sustragerii săvârşite prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă făptuitorul a distrus sau a
deteriorat bunurile victimei, care nu formează obiectul material al
sustragerii, cele comise, în prezenţa unor suficiente temeiuri, trebuie calificate
suplimentar conform art.197 CP RM sau art.104 din Codul contravenţional.
în legătură cu cea de-a doua condiţie din cele nominalizate mai sus, din punct
de vedere juridic, pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în
610
locuinţă trebuie să fie întotdeauna ilegală. Aceasta înseamnă că făptuitorului îi

lipseşte dreptul de apariţie în genere sau în anumite momente în încăperea, în alt
loc pentru depozitare sau în locuinţa respectivă, atunci când el se află totuşi
acolo, în pofida interdicţiei persoanelor abilitate sau fără acordul acestora, fie pe
calea înşelării lor.
Aflarea persoanei - în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă -
în temeiuri legale (de exemplu, cu acordul persoanelor abilitate sau în legătură cu
munca efectuată în locul respectiv) exclude posibilitatea funcţionării agravantei
examinate. De asemenea, intrarea făptuitorului în sala comercială a magazinului
sau în sala expoziţională a muzeului, atunci când accesul în acestea este deschis
pentru fiecare, nu formează agravanta „prin pătrundere în încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau în locuinţă”, chiar dacă făptuitorul urmăreşte scopul
comiterii furtului, jafului sau a tâlhăriei. La fel, existenţa la făptuitor a accesului
liber în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, în virtutea legăturilor
de rudenie (ca membru al familiei) sau în baza raporturilor contractuale (ca
locatar provizoriu), face inoportună circumstanţa agravantă analizată.
Dimpotrivă, această agravantă este prezentă dacă făptuitorul a intrat în mod
legal în locul respectiv, însă rămâne în el după închiderea lui (pentru pauza de
masă sau cea nocturnă), în scopul săvârşirii sustragerii. în context, rămânerea
ilegală nu se deosebeşte principial de intrarea ilegală, odată ce făptuitorul rămâne
- în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă - în pofida rigorilor ce
condiţionează regimul de lucru în locurile respective sau în pofida voinţei
persoanei responsabile pentru integritatea bunurilor păstrate în acele locuri, ori a
persoanei care are în stăpânire acele locuri.
Accentuăm că legiuitorul a înţeles să agraveze răspunderea penală nu pentru
sustragerea din încăpere, din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă, dar pentru
sustragerea săvârşită cu pătrunderea în aceste locuri. Pe cale de consecinţă, pentru
incriminarea agravantei examinate este necesar a proba dacă scopul de sustragere
a apărut la făptuitor până la pătrunderea lui în încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau în locuinţă. Prin urmare, dacă făptuitorul a intrat în asemenea
locuri, conducându-se de scopuri legitime, iar scopul de a sustrage a apărut ulte-
rior, în cele comise lipseşte circumstanţa agravantă analizată. Iată de ce, noţiunea
de pătrundere ilegală nu se referă la cazurile când, de exemplu, făptuitorul a fost
invitat în vizită sau pentru efectuarea reparaţiei, fie pentru a face cunoştinţă cu
victima etc., iar apoi, aflându-se în locuinţa ei şi profitând de încrederea acesteia,
săvârşeşte acolo o sustragere.
Astfel, într-o speţă, L.P. a fost condamnat conform art.27 şi alin.(l) art.186 CP RM.
Acesta a intrat, pe poartă, în gospodăria lui I.F. cu scopul de a cumpăra pâine (ultimul
611
comercializa la domiciliu produse alimentare). Văzând în ograda casei mai multe produse
alimentare stocate, L.P. a încercat să le sustragă, însă, din cauze independente de voinţa
lui, nu şi-a dus intenţia până la capăt: a ieşit din casă I.F., iar făptuitorul a lăsat bunurile în
valoare de 215 lei şi a fugit de la locul infracţiunii. In recursul său procurorul a considerat
neîntemeiată neluarea în consideraţie de către instanţa de fond a unor circumstanţe
agravante, inclusiv a celei stabilite la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM. Insă, Colegiul penal al
Curţii Supreme de Justiţie a confirmat că instanţa de fond a constatat corect că
pătrunderea nu a avut loc, deoarece L.P. a intrat în gospodăria lui I.F. nu în scop de
sustragere, ci pentru a cumpăra pâine.1
într-adevăr, dacă făptuitorul a intrat în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau
în locuinţă conducându-se de alte scopuri decât cel de sustragere, iar scopul de a
sustrage a apărut mai târziu, nu-i va putea fi imputată circumstanţa agravantă
analizată. Aceasta nu exclude calificarea celor săvârşite ca sustragere, în baza altor
prevederi decât lit.c) alin.(2) art.186, lit.d) alin.(2) art.187, lit.d) alin.(2) art.188 CP
RM.
în situaţia sustragerii săvârşite de două sau mai multe persoane, prin pătrundere
în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, trebuie luat în consideraţie
faptul că acţiunile persoanei care nu a intrat în încăpere, în alt loc pentru depozitare
sau în locuinţă, dar care, potrivit înţelegerii despre repartizarea rolurilor, a luat parte
la acţiunile legate de intrarea în ele a altor persoane sau de luarea bunurilor din ele
(de exemplu, persoana a deschis cu şperaclul uşa locuinţei, dar nu intră, iar cealaltă
persoană intră în această locuinţă şi sustrage nemijlocit bunurile din aceasta),
reprezintă coautorat şi nu necesită referire la alin.(5) art.42 CP RM, într-adevăr, în
situaţia descrisă un coautor realizează în mod nemijlocit acţiunea de luare, iar altul,
fără a o realiza pe aceasta - în timpul, la locul şi în procesul săvârşirii infracţiunii -
recurge la acţiuni care se integrează organic în cursul săvârşirii acesteia şi fără care
ar fi imposibil sau, deşi posibil, însă foarte dificil, a săvârşi sustragerea prin
pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
în sfârşit, cea de-a treia condiţie din cele menţionate mai sus presupune că,
pentru a fi operabilă circumstanţa agravantă examinată, este necesar ca
pătrunderea ilegală, în scopul săvârşirii sustragerii, să fie efectuată nu în oricare
loc, dar anume în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Prin încăpere se înţelege un edificiu permanent sau provizoriu, fix sau
ambulant, aflat în proprietate publică sau privată, care este destinat dislocării atât
a oamenilor care îşi îndeplinesc obligaţiile profesionale, cât şi a bunurilor
612
necesare activităţii întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor care îşi au

sediul în astfel de edificii.
Ca exemple de încăperi pot fi prezentate: atelierele, muzeele, oficiile poştale,
magazinele, teatrele, instituţiile de învăţământ, edificiile sportive acoperite, depo-
zitele, antrepozitele, garajele, beciurile, hambarele, hangarele gonflabile, corturile
de prelată etc.
Noţiunea analizată include nu doar încăperea care se află sub pază specială,
dar şi alte încăperi (sau o parte a acestora), în care accesul persoanelor străine este
totuşi interzis ori în care intrarea acestora nu este admisă fără acordul respectiv al
persoanelor abilitate.
Prin alt loc pentru depozitare se are în vedere sectorul de teritoriu sau dispozi-
tivul care este destinat, adaptat sau special utilat pentru păstrarea permanentă sau
provizorie a bunurilor şi care este înzestrat în acest scop cu anumite accesorii ce
împiedică pătrunderea în el (mecanisme de zăvorâre, sigilii, îngrădituri etc.) sau
este asigurat cu pază (paznici, mecanisme de semnalizare, camere video de supra-
veghere non-stop etc.), pentru a împiedica accesul la bunurile depozitate.
Ca exemple de alte locuri pentru depozitare pot fi specificate: platformele şi
semivagoanele feroviare păzite, cisternele, furgoanele auto, magazinele ambu-
lante, caroseriile camioanelor în stare sigilată, safeurile, containerele, colectoarele
maşinilor de casă şi control sau ale automatelor comerciale etc.
De asemenea, ca alt loc pentru depozitare poate fi recunoscut teritoriul sub
cer deschis, dacă este împrejmuit cu un gard sau este special păzit. Astfel,
deseori, bunurile, care simt greu de amplasat într-un loc pentru depozitare închis
(de exemplu, materialul lemnos, îngrăşămintele minerale, cărbunele etc.), se sto-
chează pe teritoriul întreprinderii sau într-un loc special rezervat pentru aceasta.
Dacă sectorul dat de teritoriu este păzit sau îngrădit, acesta reprezintă un alt loc
pentru depozitare. însă, dacă unele din aceste condiţii nu sunt îndeplinite (de
exemplu, cărbunele, adus la staţia de cale ferată, a fost descărcat de-a valma sub
cerul deschis), atunci sustragerea nu va putea fi calificată ca fiind săvârşită prin
pătrundere în alt loc pentru depozitare.
Aşadar, un sector de teritoriu, care nu este îngrădit sau păzit în vreun fel,
chiar dacă este utilizat pentru păstrarea bunurilor, nu intră sub incidenţa noţiunii
„alt loc pentru depozitare”. Dar, nici oricare teritoriu păzit (de exemplu, teritoriul
uzinei)
nu poate fi recunoscut „alt loc pentru depozitare”. La acesta se raportează numai
acel segment al teritoriului păzit care este special destinat pentru amplasarea,
depozitarea, păstrarea bunurilor, fiind păzit în mod deosebit anume în acest scop.
în acelaşi context, noţiunea „alt loc pentru depozitare” include acele locuri şi
613
dispozitive din încăperi, care se găsesc în incinta acestora şi care sunt menite şi
adaptate special pentru amplasarea şi păstrarea bunurilor în ele, fiind inaccesibile
pentru persoanele străine. Printre asemenea locuri şi dispozitive se numără:
casieriile din cadrul unităţilor comerciale; antrepozitele pentru păstrarea mărfu -
rilor în magazine; locurile de păstrare a coletelor poştale de mare valoare din
cadrul unui oficiu poştal etc.
Prin locuinţă se înţelege încăperea menită pentru locuirea permanentă sau
provizorie a oamenilor (apartament, casă individuală, vilă, odaie din hotel etc.)
sau părţile ei componente, care sunt folosite pentru odihnă, păstrarea bunurilor
sau pentru satisfacerea altor necesităţi umane (balcon, verandă sticluită, cămară
etc.).
La calificare nu contează nici tipul de proprietate asupra locuinţei, nici dacă
aceasta face parte din fondul de locuinţe. Important este ca destinaţia principală a
încăperii respective să se concretizeze în cea de locuire, fie şi provizorie, a
oamenilor. Dacă destinaţia locuinţei a fost schimbată (de exemplu, apartamentul
de la parter a fost transformat într-un magazin), se schimbă şi statutul locului: din
locuinţă în încăpere.
Ţinând seama de destinaţia funcţională a locuinţei, nu poate fi considerat
locuinţă oricare loc de habitat temporar al oamenilor care nu este destinat locuirii
lor (de exemplu, compartimentul (cupeul) dintr-un vagon feroviar, cabina dintr-o
navă fluvială sau maritimă, cabina dintr-un autocamion sau alte asemenea încă-
peri, care reprezintă o parte constructivă a mijlocului de transport. Pe cale de
consecinţă, destinaţia funcţională a acestor încăperi constă în asigurarea confor-
tului la transportarea pasagerilor, nu pentru a le servi ca locuinţă. Totodată, toc-
mai destinaţia de locuire provizorie a oamenilor o posedă: cabina dintr-o navă, în
care locuiesc membrii echipajului navei; cupeul dintr-un vagon feroviar, în care
locuieşte însoţitorul de vagon sau constructorii etc.
în concluzie, faptul că la descrierea agravantei examinate legiuitorul a de-
semnat porţiunea determinată în spaţiu prin noţiunile „încăpere”, „alt loc pentru
depozitare” şi „locuinţă” este condiţionat de prezenţa a două criterii cumulative:
1) destinaţia funcţională adecvată (pentru locuinţă - locuirea; pentru încăpere -
amplasarea oamenilor şi a bunurilor; pentru alt loc pentru depozitare - păstrarea
bunurilor) şi 2) protejarea într-un mod sau altul (pentru locuinţă - protecţia
juridică a inviolabilităţii domiciliului; pentru alt loc pentru depozitar e - mijloacele
tehnice sau de alt gen de protecţie).
Nu putem încheia analiza circumstanţei agravante de faţă fără a aborda
problema privind oportunitatea calificării suplimentare conform art.179 „Violarea
de domiciliu” din Codul penal, în cazul în care sustragerea este săvârşită prin
614
pătrundere în locuinţă. De cele mai multe ori, în ipoteza evocată, nu sunt aplicabile
regulile concursului de infracţiuni, deoarece sustragerea, în această modalitate
agravată a sa, absoarbe violarea de domiciliu. Totuşi, există situaţii de altă natură:
dacă domiciliul violat aparţine unei persoane, iar făptuitorul săvârşeşte sustragerea
în raport cu o altă persoană, care la acel moment se află în domiciliul primei
persoane, atunci va exista un concurs dintre sustragerea săvârşită prin pătrundere în
locuinţă şi violarea de domiciliu. Neglijarea faptului că există două victime, dar nu
ale unei singure infracţiuni, ci ale unor infracţiuni diferite, ar însemna încălcarea
gravă a principiului legalităţii.
Nu este exclus ca şi în alte situaţii să se ateste concursul dintre infracţiunea de
violare de domiciliu şi infracţiunea de sustragere săvârşită prin pătrundere în
locuinţă: atunci când se violează domiciliul comun al mai multor persoane, fiind
sustrase bunurile doar a uneia sau a unora din acele persoane; atunci când victima
uneia din cele două infracţiuni concurente este titularul dreptului de proprietate
asupra imobilului, iar victima celeilalte infracţiuni concurente este titularul unui
drept real derivat (drept de abitaţie, drept de servitute, drept de superficie) asupra
unei părţi a aceluiaşi imobil etc.
Sustragerea săvârşită cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d) alin.(2)
art.186; lit.f) alin.(2) art.187; lit.J) alin.(2) art.188; lit.c) alin.(2) art.190; lit.c) alin.(2)
art.191 CPRM)223
în acord cu alin.(2) art.126 CP RM, la calificarea sustragerii, săvârşite cu
cauzarea de daune în proporţii considerabile, este necesar să se ţină cont de faptul
că caracterul considerabil al daunei pricinuite se stabileşte luându-se în consideraţie
valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi
venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute de ea, alte circumstanţe care
influenţează esenţial starea materială a victimei. Printre „alte circumstanţe care
influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei” pot fi enumerate: venitul
global al membrilor familiei; starea de sănătate a victimei şi a membrilor familiei ei
apţi de muncă; angajarea sau neangajarea victimei la o muncă permanentă sau
provizorie etc.
223
La art.192 CP RM nu este prevăzută circumstanţa agravantă „cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile”. Şi atunci care trebuie să fie calificarea dacă s-a stabilit că, prin pungăşie, au fost
cauzate astfel de daune? Conducându-ne de principiul care guvernează regula de la lita) art.l 17 CP
RM, în astfel de cazuri calificarea trebuie făcută conform alin.(l) art.192 CP RM. în nici un caz nu
poate fi aplicată răspunderea în baza litd) alin.(2) art.186 CP RM.
615
Reieşind din litera legii, la aprecierea stării materiale şi a veniturilor victimei

nu poate să se reiasă mecanicist doar din aceea că victima nu are un câştig stabil sau
că are un câştig foarte mic, sau că are un buget familial redus etc., făcându-se
abstracţie de aflarea în posesia victimei a unei case, vile, a unui automobil, cont în
bancă, a acţiunilor unei întreprinderi profitabile etc. Cu alte cuvinte, se cere o
analiză obiectivă a situaţiei activelor circulante, dar şi a activelor fixe ale victimei.
în acelaşi timp, nu poate fi ignorat faptul că victima, spre exemplu, este datoare la
moment cu o sumă mare de bani sau că este obligată la achitarea pensiei de
întreţinere, sau că are nevoie urgentă de bani pentru a i se efectua o operaţie
chirurgicală, fie este angajată în alte asemenea cheltuieli de semnificaţie majoră
pentru ea.
Circumstanţa agravantă „cu cauzarea de daune în proporţii considerabile” are
un caracter estimativ. Ea nu este formalizată prin prevederi legale, aşa cum este
cazul „proporţiilor mari” sau al „proporţiilor deosebit de mari”, ori al „proporţiilor
mici”. 224 Motivaţia legiuitorului constă în aceea că în societate ar exista
0 stratificare patrimonială accentuată între diferite grupuri sociale. Prin urmare, una
şi aceeaşi valoare materială a bunului este interpretată în mod diferit de
reprezentanţii păturii socialmente vulnerabile şi de reprezentanţii păturii avute.
Astfel, dacă victima are o stare materială „satisfăcătoare”, atunci nu va funcţiona
circumstanţa agravantă „săvârşirea infracţiunii cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile”. Dacă însă starea materială a victimei este „nesatisfacătoare”, atunci
amintita circumstanţă agravantă devine funcţională. în alţi termeni, legea penală
oferă o apărare mai energică victimei având o stare materială „nesatisfăcătoare”, în
comparaţie cu apărarea de care beneficiază victima care are o stare materială
„satisfăcătoare”.
Totodată, după parametrii cantitativi, exprimaţi băneşte, marja mărimii con-
siderabile a daunei se situează între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale. Dacă
mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între aceste
limite, însă nu se va atesta cauzarea de daune în proporţii considera bile, cele comise
trebuie calificate conform alin.(l) art.186-188,190,191 CP RM.
Este necesar a lua în consideraţie că, chiar dacă aprecierea subiectivă de către
victimă este importantă la stabilirea caracterului considerabil al daunei cauzate,
aceasta nu trebuie să influenţeze asupra regulii că prin sustragere poate fi cauzat
doar un prejudiciu patrimonial efectiv (real). De aceea, metodica de determinare a
224
Nu putem trece cu vederea faptul că, iniţial, în art. 126 CP RM definiţia noţiunii „daune
în proporţii considerabile” era altfel formulată. Se avea în vedere valoarea bunurilor care depăşeşte
250 unităţi convenţionale. în acest fel, se poate remarca o schimbare a poziţiei legiuitorului
moldovean faţă de modul de stabilire a caracterului considerabil al daunei cauzate: cuantificabil - în
varianta iniţială a art. 126 CP RM; estimativ - în varianta în vigoare a art. 126 CP RM.
616
1
www.csj.md
prejudiciului patrimonial nu trebuie confundată cu caracterul acestui prejudiciu.

O altă problemă importantă este evitarea incriminării obiective în cazul sustra-
gerii săvârşite cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Circumstanţa
agravantă în cauză va funcţiona numai dacă făptuitorul a manifestat intenţie directă
în raport cu agravanta respectivă. Nu intenţie indirectă, nici imprudenţă. Deci,
făptuitorul trebuie să prevadă survenirea anume a daunelor în proporţii
considerabile şi să dorească survenirea acestora.
însă, aceasta înseamnă că făptuitorul trebuie să cunoască unele detalii din viaţa
victimei: însemnătatea bunurilor sustrase pentru victimă; starea materială şi venitul
victimei; existenţa persoanelor întreţinute de victimă; venitul global al membrilor
familiei victimei etc. Dacă făptuitorul şi victima sunt persoane apropiate, unele din
aceste informaţii îi pot fi cunoscute. Dar nu întotdeauna toate. Să nu uităm în acest
sens de secretul informaţiei privind contul bancar sau secretul informaţiei privind
veniturile şi proprietatea. Rezultă că, dacă prevederea de la lit.c) alin.(2) art.190 CP
RM ar fi corect aplicată, ea ar avea o foarte redusă sferă de aplicare.
La moment, această prevedere se aplică incorect. Se ignoră cerinţa că intenţia
făptuitorului trebuie să cuprindă prevederea şi dorinţa de a cauza victimei anume
daune în proporţii considerabile. De exemplu, într-o speţă se menţionează că la
09.09.2005, C.I., aflându-sepe str. Petru Zadnipru din mun.Chişinău, a dobândit ilicit, prin
înşelăciune şi abuz de încredere, de la A. A. telefonul mobil, cauzăndu-i victimei o daună în
mărime de 1200 lei. Acţiunea dată a fost calificată conform lit.c) alin.(2) art.190 CP RM.1
Cum instanţa de judecată a ajuns la o asemenea concluzie? Care sunt argumentele
că aplicabilă este nu prevederea de la alin.(l) art.190 CP RM, dar cea de la lit.c)
alin.(2) art.190 CP RM? Că este audiată victima, care declară că i s-au cauzat daune
în proporţii considerabile? Dar ce importanţă pot avea aceste declaraţii, din moment
ce făptuitorul nu putea să prevadă şi să dorească a-i cauza victimei daune anume în
proporţii considerabile?
Reiese că principiul incriminării subiective poate să nu fie respectat în cazul în
care, prin infracţiunile săvârşite prin sustragere, se cauzează daune în proporţii
considerabile. Reiese că, în această situaţie, latura subiectivă nu mai este un
element constitutiv al infracţiunii la fel de important ca obiectul, latura obiectivă şi
subiectul infracţiunii. Considerăm că aceasta este o excepţie cu conotaţii de
ilegalitate. O ilegalitate promovată chiar de legiuitor.
Un alt efect nefast al situaţiei descrise este că instanţa de judecată are o dis -
creţie atât de largă, încât nu mai interpretează legea penală, dar chiar o creează.
Dispoziţia de la alin.(2) art.126 CP RM este foarte obscură. De aceea, pentru că
legiuitorul s-a abstras, şi-a delegat funcţia de legiferare, instanţa de judecată este
cea care volens-nolens umple cu conţinut noţiunea „daune în proporţii
617
considerabile”. în consecinţă, instanţa de judecată, nefiind limitată de cadrul legal,

este cea care în mod suveran decide în care cazuri să fie imputată circumstanţa
agravantă „cu cauzarea de daune în proporţii considerabile”, iar în care cazuri să nu
fie imputată. Decide nu în baza prevederii de la alin.(2) art.126 CP RM, care este ca
cum şi inexistentă. Decide în baza propriei convingeri subiective. Ar fi o naivitate
să mai întrebăm în acest caz, dacă se respectă principiul separaţiei puterilor în stat
(statuat de art.6 al Constituţiei).
în general, considerăm nocivă prezenţa în legea penală a circumstanţei
agravante „cu cauzarea de daune în proporţii considerabile”. O apărare penală egală
presupune atât apărarea egală a aceloraşi valori sociale, cât şi egalitatea subiecţilor a
căror interese simt apărate de legea penală. Din acest punct de vedere, interpretarea
dată în alin.(2) art.126 CP RM noţiunii „caracterul considerabil al daunei cauzate”
este vădit defectuoasă. Este subminat temeiul unic al răspunderii penale pentru
infracţiunile a căror săvârşire presupune prezenţa circumstanţei agravante
„săvârşirea infracţiunii cu cauzarea de daune în proporţii considerabile”. Ceea ce,
implicit, înseamnă nesocotirea prevederilor art.16 „Egalitatea” din Constituţia
Republicii Moldova, dar şi ale art.14 al Convenţiei europene pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prevederea de la alin.(2) art.126 CP RM oferă o apărare mai eficientă victi-
melor din categoria socialmente vulnerabilă a populaţiei. Or, în ipoteza aceleiaşi
mărimi a prejudiciului cauzat, circumstanţa agravantă „săvârşirea infracţiunii cu
cauzarea de daune în proporţii considerabile” funcţionează dacă victima face parte
din această categorie a populaţiei şi, dimpotrivă, nu funcţionează dacă victima are
0 situaţie patrimonială satisfăcătoare. 225 Cineva ar putea invoca principiul umanis-
mului, fixat la art.4 CP RM. însă, conform acestui principiu, oricare persoană,
indiferent de situaţia patrimonială, trebuie privită ca valoare supremă a societăţii, în
plus, să fie acest principiu atât de important încât să reducă la zero acţ iunea
principiului democratismului, fixat la art.5 CP RM? Conform acestuia, fară deose-
bire, printre altele, de avere, persoanele care au săvârşit infracţiuni simt egale în faţa
legii. De ce atunci averea victimei este factorul care poate condiţiona uneori
agravarea, iar alteori neagravarea răspunderii penale a făptuitorului? înseamnă că
situaţia patrimonială a victimei poate avea ca efect discriminarea făptuitorului: cel
225
I.Botezatu. Modelele german şi elvefian de perfecţionare a reglementărilor penale naţionale privind
escrocheria II Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. - Chişinău: USM,
2006, p.376-378; I.Botezatu. Experienţa legislativă a unor state ca posibil model de perfecţionare a prevederilor art.
190 CP RMII Revista Naţională de Drept, 2009, nr.10-12, p.l 14-115.
618
1
www.csj.md
care săvârşeşte infracţiunea în privinţa unei persoane din pătura avută a

societăţii va răspunde mai puţin; cel care săvârşeşte infracţiunea în privinţa unei
persoane din pătura socialmente vulnerabilă a populaţiei va răspunde mai mult.
între timp, art.5 CP RM conţine un mesaj foarte clar: nici o situaţie nu poate fi
invocată pentru punerea în condiţii de inegalitate a persoanelor în faţa legii.
Sustragerea săvârşită în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.(3) art.186; lit.a) alin.(3)
art.187; lit.a) alin.(3) art.188 CP RM)
Calamităţile, indiferent că simt naturale sau provocate de om, creează în
plan social o amplă tulburare, controlul social fiind diminuat. în plan subiectiv,
cel care profită de o asemenea împrejurare, pentru a săvârşi sustragerea, eviden-
ţiază o lipsă evidentă de solidaritate umană şi o periculozitate deosebită care
justifică agravarea răspunderii penale.
Prin calamitate se are în vedere situaţia de fapt determinată de un eveniment
neaşteptat care poate provoca urmări grave pentru o anumită colectivitate sau
pentru un grup de persoane. 226
Prin colectivitate se înţelege totalitatea locuitorilor unei localităţi, raion sau
chiar ţări. Prin grup relativ numeros de persoane se are în vedere: totalitatea
angajaţilor unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii; totalitatea persoanelor
care locuiesc într-un bloc locativ; totalitatea pasagerilor unui avion, tren,
autobuz etc.227
A se vedea-. V.Dongoroz şi alţii. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Vol.III, p.451.
227
în conformitate cu Regulamentul cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale ş i la
modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în
caz de situaţii excepţionale, aprobat
619
în conformitate cu Regulamentul cu privire la clasificarea situaţiilor excepţio-

nale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei
populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, prin calamitate naturală se
înţelege fenomenul distructiv natural şi (sau) antroponatural, la producerea căruia
poate să apară sau apare un pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, se
deteriorează sau se distrug bunurile materiale, factorii şi componentele de mediu.
Este necesar a menţiona că noţiunea de calamitate nu poate fi restrânsă la
înţelesul de calamitate naturală (cutremur de pământ; inundaţie; alunecare de teren;
prăbuşiri ale suprafeţei terestre; uragan; vijelie; furtună puternică cu descărcări
electrice; grindină mare; ploaie torenţială; ninsoare puternică; viscol puternic;
secetă etc.).
Astfel, calamitatea poate avea şi o natură socială (război, intervenţie militară
străină, conflict militar local, lovitură de stat, puci militar etc.).
De asemenea, calamitatea poate avea o natură tehnogenă (accidente ale
trenurilor; accidente ale navelor fluviale; catastrofe aeriene în aeroporturi şi
localităţi; catastrofe aeriene în afara aeroporturilor şi localităţilor; accidente de
transport pe poduri şi pasaje de intersecţie cu calea ferată; catastrofe auto de
proporţii; avarii la conducte magistrale; incendii sau explozii în clădiri, la
comunicaţii şi utilaje tehnologice ale obiectelor industriale; incendii sau explozii la
obiecte unde sunt păstrate substanţe uşor inflamabile, inflamabile şi explozibile şi
la transportarea acestora; incendii sau explozii în locurile excavaţiilor subterane;
incendii sau explozii în edificii şi construcţii de locuit, de menire social-culturală;
incendii sau explozii la obiective chimic periculoase; incendii sau explozii la
obiective radioactiv periculoase; incendii sau explozii în spaţii deschise, pe străzi,
în locurile de aglomerare în masă a persoanelor (staţiile transportului în comun,
pieţe, târguri angro, stadioane, parcuri etc.); incendii sau explozii ale gazoductelor
magistrale; incendii sau explozii la sisteme electroenergetice; avarii cu degajarea
substanţelor chimic periculoase la păstrarea (înhumarea) acestora; accidente de
transport cu degajarea substanţelor chimic periculoase; degajarea bruscă a
metanului, a altor substanţe toxice şi a gazelor; avarii cu degajarea substanţelor
radioactive; avarii cu surse de radiaţie ionizată; accidente ale mijloacelor de
transport cu încărcături de substanţe radioactive; avarii cu deşeuri radioactive;
avarii nucleare sau radiologice produse peste hotarele statului şi care ameninţă
poluarea teritoriului acestuia; prăbuşirea elementelor comunicaţiilor de transport;
prăbuşirea clădirilor şi construcţiilor cu destinaţie industrială; prăbuşirea clădirilor
şi construcţiilor locative, de menire social-culturală; prăbuşirea rocilor şi
zăcămintelor minerale în cariere; avarii la construcţii subterane; avarii la centrale
electroenergetice; avarii la sisteme (reţele) electroenergetice cu întreruperea de
durată a furnizării energiei electrice către
620
consumatorii de bază sau pe teritorii mari; avarii la instalaţii de epurare a apelor

reziduale ale întreprinderilor industriale cu degajarea masivă a substanţelor
poluante; avarii la instalaţii industriale de purificare a gazelor cu degajarea în masă
a substanţelor poluante; ruperea barajelor (digurilor, ecluzelor, batardourilor etc.)
cu formarea valurilor de erupţie şi inundaţii catastrofale; ruperea barajelor (digu-
rilor, ecluzelor, batardourilor etc.) cu apariţia viiturii de erupţie; suprimarea de
siguranţă a apei din bazinele de apă ale centralelor hidroelectrice în legătură cu
pericolul ruperii hidrobarajelor; ciocnirea unui corp străin cu suprafaţa pământului;
căderea aparatelor cosmice de zbor şi a fragmentelor acestora etc.)-.
Pentru a califica fapta conform lit.a) alin.(3) art.186-188 CP RM, este necesar
ca furtul, jaful sau tâlhăria să fie săvârşite în timpul unei calamităţi. Aceasta
înseamnă că infracţiunea trebuie comisă în perioada de timp care este cuprinsă între
momentul când se produce evenimentul ce dă naştere stării de calamitate şi
momentul când această stare încetează. Aceasta este condiţia de fapt a exis tenţei
timpului de calamitate.
Declararea oficială a stării de urgenţă, a stării de război sau a stării de asediu
este condiţia de drept a existenţei timpului de calamitate. Totuşi, starea de cala-
mitate poate fi declarată mult mai târziu, după ce s-a produs evenimentul care a
declanşat această stare (de regulă, aşa şi se întâmplă, datorită caracterului neaş - B
teptat al calamităţii). De aceea, mai important este ca, la momentul săvârşirii
sustragerii, această stare să fi existat de facto. Drept moment de încetare a stării de
calamitate trebuie considerat momentul încetării efectelor alarmante care produc
panica ce înlesneşte săvârşirea infracţiunii (neproducerea unor noi replici ale
cutremurului de pământ; scăderea substanţială a nivelului apelor; stingerea
incendiului; dezactivarea radiologică a terenului etc.).
Circumstanţa agravantă „în timpul unei calamităţi” poate fi reţinută numai în
raport cu faptele săvârşite în zona calamitată, adică în raza de acţiune a efectelor
calamităţii. De asemenea, după cum rezultă din sensul legii, este obligatoriu ca
făptuitorul să profite de starea de calamitate, ceea ce înseamnă că acesta îşi dă
seama că eforturile autorităţilor şi ale populaţiei simt îndreptate cu precădere spre
salvarea de vieţi omeneşti şi că măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt reduse,
iar făptuitorul foloseşte prilejul pentru a săvârşi furtul, jaful sau tâlhăria.
Sustragerea săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită (lit.c) alin.(2)
art.187; lit.c) alin.(2) art.188 CP RM)
Această circumstanţă justifică agravarea răspunderii penale, deoarece con-
tribuie la intimidarea victimei, la diminuarea rezistenţei acesteia, face mai dificilă
descoperirea făptuitorului, iar fapta acestuia este de natură să producă un ecou
social mai mare.
621
La calificarea sustragerii săvârşite de o persoană mascată, deghizată sau
travestită trebuie de luat în consideraţie că cele trei procedee - mascarea, deghizarea
sau travestirea - au, în principiu, aceeaşi esenţă: disimularea (ascunderea) identităţii
făptuitorului pentru a nu fi recunoscut. Diferă doar nuanţele care, de altfel, sunt
nesemnificative: în cazul mascării, făptuitorul îşi acoperă faţa sau o parte din ea cu
o mască (cagulă, improvizaţie din ciorap de mătase etc.), indiferent de material sau
alte particularităţi; în cazul deghizării, făptuitorul se maschează sau îşi aranjează
altfel exteriorul (îşi ataşează mustaţă sau barbă artificială ori ochelari, poartă perucă
sau părul vopsit etc.); în cazul travestirii, făptuitorul se deghizează într-un
reprezentant al sexului opus.
De exemplu, la procedeul mascării făptuitorii au recurs în speţa următoare:
dispunând de informaţia că cunoscuta lor, P.O., are bijuterii din aur şi un telefon mobil,
prin înţelegere prealabilă, împărţind rolurile între ei, confecţionăndu-şi măşti, la
03.08.2004, aproximativ la ora 24.00, T.I., D.D. şi VA. au venit acasă la aceasta, într-un
apartament din mun. Bălţi, str. Calea Ieşilor. Conform planului, T.I. i-a solicitat victimei să
înnopteze la aceasta şi a lăsat uşa de la intrare neîncuiată. După vreo 5 minute, D.D. şi
V.A., punându-şi măştile pe faţă şi mănuşile pregătite din timp, au intrat în apartament şi
au atacat victima.1
Dacă pe lângă deghizarea sa într-un reprezentant al autorităţilor publice
(colaborator al poliţiei, al procuraturii, al SIS, al inspectoratului fiscal etc.),
făptuitorul mai uzurpează calităţile oficiale (prezintă o legitimaţie falsă, săvâr şeşte
acţiuni pe care le poate comite doar un reprezentant al autorităţii publice, semnează
documente oficiale etc.), cele săvârşite trebuie calificate conform lit.c) alin.(2)
art.187 sau lit.c) alin.(2) art.188 şi art.351 CP RM. Totodată, este esenţial ca jaful
sau tâlhăria să fie săvârşite pe baza uzurpării de calităţi oficiale.
Sustragerea săvârşită în proporţii mari sau deosebit de mari (alin.(4) şi (5) ari. 186;
alin.(4) şi (5) art.187; alin.(4) şi (5) art.188; alin.(4) şi (5) art.190; alin.(4) şi (5) art.191;
alin.(3) şi (4) ort. 192 CP RM)
Depăşind 2500 şi, respectiv, 5000 unităţi convenţionale, valoarea, exprimată în
bani, a bunurilor care constituie obiectul material al sustragerii conferă legiuitorului
suficiente temeiuri de a considera că gravitatea atingerii aduse relaţiilor sociale cu
privire la posesia asupra bunurilor mobile va fi în asemenea cazuri mult mai mare
decât în cazurile când prejudiciul cauzat este în proporţii mici, esenţiale sau
considerabile. Proporţiile mari sau deosebit de mari ale bunurilor respective
schimbă substanţial evaluarea socială şi juridică a infracţiunii. Din această cauză,
prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal al
Republicii Moldova, adoptată la 18.12.2008, legiuitorul a efectuat completarea
1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 22.06.2009. Dosarul nr.4-l-re-123/09. www.csj.md
622
art.186-188, 190-192 CP RM cu alineatele vizând circumstanţa agravantă analizată.

Insă, nu se poate susţine că, până la intrarea în vigoare a acestei legi, fapta de
sustragere săvârşită în proporţii mari sau deosebit de mari nu era incriminată. Era,
numai că într-un alt format. Cel al art.195 CP RM, care prevedea răspunderea
pentru însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari a bunurilor, indiferent de
forma în care a fost săvârşită.
Abrogarea art.195 CP RM şi completarea art.186-188, 190-192 CP RM cu
alineatele prevăzând răspunderea pentru cauzarea prin respectivele infracţiuni a
daunelor în proporţii mari sau deosebit de mari este salutabilă. Aceasta deoarece, în
unele cazuri, art.195 CP RM era aplicat incorect.
Iată unul din asemenea exemple: în perioada 03.05.2005-27.05.2005, aflăndu-se în
mun. Chişinău, L.V. a dobândit ilegal, prin înşelăciune, de la cinci persoane — M.A., L.D.,
H.O., C.A. şi V.S. - bunuri în valoare totală de 8590 lei. In perioada 06.05.2005-
24.05.2005, aflându-se în mun.Chişinău, L.V. a sustras deschis bunurile a şapte persoane
— R.C., A. V., G.Gh., V.R., C.I., R.S. şi B.P. — în valoare totală de 16660 lei. în perioada
03.05.2005-27.05.2005, L.V. a însuşit bunuri în valoare totală de 25250 lei. Cele săvârşite
au fost calificate conform alin.(l) art.195 CP RM, ca însuşire în proporţii mari a bunurilor,
săvârşită prin jaf şi escrocherie.
Anume în acest fel unii practicieni interpretau sintagma „indiferent de forma în
care a fost săvârşită (art.186-192)” din dispoziţia art.195 CP RM. Se ignora
circumstanţa că, chiar dacă art.195 CP RM reprezenta o normă de trimitere, în cele
două alineate ale sale stabilea răspunderea pentru două infracţiuni. Anume
infracţiuni, dar nu concursuri de infracţiuni. Altfel spus, era nesocotită prevederea
de la alin.(l) art.30 CP RM: „Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu
intenţie unică (sublinierea ne aparţine - n.a.), caracterizată prin două sau mai multe
acţiuni infracţionale identice (sublinierea ne aparţine - n.a.), comise cu un singur
scop alcătuind în ansamblu o infracţiune”.
Din perspectiva speţei prezentate mai sus, putem observa că cele săvârşite de
către făptuitor nu puteau avea la bază o intenţie unică. Aceasta pentru că nu pot fi
identice cele două fapte pe care le-a comis efectiv: escrocheria şi jaful.
Până la urmă, important este că legiuitorul a remarcat erorile admise în practica
judiciară şi, în consecinţă, a accesibilizat textul legii penale pentru cei care îl
interpretau inadecvat.
în alt context, precizarea care se impune este că, în toate cazurile, sustragerea
săvârşită în proporţii mari sau deosebit de mari este o infracţiune materială. Chiar şi
atunci când această infracţiune îmbracă forma tâlhăriei sau pungăşiei, ea va fi
623
considerată consumată doar atunci când făptuitorul va obţine posibilitatea reală de a

se folosi sau a dispune de bunurile respective la dorinţa sa, dacă valoarea acestor
bunuri depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii, 2500 sau, respectiv, 5000
unităţi convenţionale.
Este cunoscut că, în funcţie de gradul de determinare în conştiinţa făptuitorului
a urmărilor prejudiciabile cuantificabile ale infracţiunii, intenţia se clasifică în:
intenţie determinată, intenţie nedeterminată. La rândul său, intenţia deter minată
cunoaşte două varietăţi: intenţia determinată simplă; intenţia determinată
alternativă.
Intenţia determinată simplă se atestă în acele cazuri când făptuitorul are o
reprezentare precisă cu privire la urmările prejudiciabile individual determinate ale
infracţiunii; intenţia determinată alternativă se atestă atunci când făptuitorul
prevede posibilitatea, aproximativ egală, de producere a două sau mai multor
urmări individual determinate; intenţia nedeterminată se atestă în cazurile în care
făptuitorul are nu o reprezentare individual determinată, ci o reprezentare generală
despre urmările prejudiciabile pe care le produce infracţiunea.
De exemplu, să admitem că făptuitorul are posibilitatea să sustragă 60000 de
lei, însă de facto sustrage doar 1000 de lei. în acest caz, făptuitorul urmează a fi tras
la răspundere pentru sustragerea acelei sume de bani, pe care a sustras-o în mod
efectiv şi spre a cărei sustragere i-a fost orientată intenţia. în situaţia adusă ca
exemplu, făptuitorul a manifestat intenţia determinată simplă să sustragă bani în
mărime de 1000 de lei (deşi a avut posibilitatea reală să sustragă bani în mărime de
60000 de lei). Făptuitorul şi-a realizat integral intenţia, urmând a fi tras la
răspundere pentru sustragerea consumată, care a produs un prejudiciu de 1000 de
lei. Nu avem nici un temei de a-1 trage la răspundere pentru tentativa de sustragere
săvârşită în proporţii mari.
O situaţie mai interesantă se atestă atunci când făptuitorul doreşte să sustragă
bani anume în mărime de 60000 de lei, însă, din cauze independente de voinţa lui,
reuşeşte să sustragă bani în mărime de numai 1000 de lei. In acest caz, cele
săvârşite trebuie calificate ca tentativă de sustragere săvârşită în proporţii mari, nu
ca sustragere consumată a 1000 de lei.
Astfel, generalizând, vom spune că, dacă făptuitorul are intenţia determinată
simplă de a săvârşi sustragerea în proporţii mari sau deosebit de mari, intenţie pe
care nu o poate realiza din cauze independente de voinţa lui, atunci fapta trebuie
calificată ca tentativă la sustragerea săvârşită în proporţii mari sau deosebit de mari,
indiferent de mărimea prejudiciului patrimonial care s-a produs în realitate.
In contrast, dacă făptuitorul manifestă intenţie determinată alternativă sau
intenţie nedeterminată, calificarea trebuie făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei
1
624
(întrucât nu este cu putinţă a o particulariza), dar în funcţie de urmările

prejudiciabile produse în mod efectiv.
In altă privinţă, dacă sustragerea în proporţii mari sau deosebit de mari e
săvârşită de două sau mai multe persoane, răspunderea lor trebuie să depindă de
prezenţa intenţiei fiecărei persoane de a cauza un prejudiciu patrimonial care, în
ansamblu, va fi exprimat în proporţii mari sau deosebit de mari. Este însă posibil ca
proporţiile mari sau deosebit de mari să se compună din câteva sume ce provin din
câteva episoade ale unei infracţiuni unice prelungite, săvârşite de două sau mai
multe persoane care au luat parte nu la toate aceste episoade. In acest caz,
răspunderea fiecăreia din aceste persoane va fi pusă în dependenţă nu de suma
integrală, care a fost sustrasă de întregul grup, în toate episoadele, ci va fi limitată
numai la acele episoade care au fost executate cu participarea nemijlocită a
persoanei respective.
Sustragerea săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.d) alin. (2) art.190; lit.d)
alin. (2) art.191 CP RM)
Este mult mai periculoasă persoana care, pe lângă faptul că săvârşeşte escro-
cheria sau delapidarea, profită de încrederea ce-i este acordată de societate la
învestirea ei în funcţie nu pentru a promova interesul social, ci pentru a se înavuţi
pe cale ilegală, sfidând interesele membrilor societăţii şi discreditând calitatea de
factor de decizie.
în aceste cazuri, ca subiect al infracţiunii poate să apară numai o persoan» cu
funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală. Persoanele care nu dispun de atribuţii de
serviciu, dar care au luat parte la sustragere împreună cu subiecţi speciali indicaţi,
trebuie trase la răspundere nu în calitate de coautori, ci n calitate de organizatori,
instigatori sau complici ai persoanei care îşi foloseşte situaţia de serviciu.
Prin folosirea situaţiei de serviciu se înţelege săvârşirea unor acţiuni saa inacţiuni
care decurg din atribuţiile de serviciu ale făptuitorului şi care sunt !■ limitele
competenţei lui de serviciu. în ce se concretizează folosirea situaţiei de
serviciu? In utilizarea uniformei de serviciu sau a altor atribute de serviciu (ecuson,
legitimaţie, automobil de serviciu etc.), ori a informaţiei deţinute în virtutea
competenţei de serviciu, ori a semnificaţiei şi autorităţii funcţiei ocupate, ori a
subordonării pe scară ierarhică faţă de alte persoane etc. Totodată, sub incidenţa
noţiunii „folosirea situaţiei de serviciu” nu intră folosirea relaţiilor de rudenie, de
afinitate sau de amiciţie, atunci când acestea nu au legătură cu funcţia ocupată.
Este necesar a menţiona că, în cazul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2)
art.190 CP RM, situaţia de serviciu este folosită pentru realizarea înşelăciunii sau a
abuzului de încredere. Anume faţă de acestea din urmă este subsidiară folosirea
625
situaţiei de serviciu. Dacă ar fi subsidiară faţă de sustragere, am fi nevoiţi să

aplicăm art.191 CP RM. Pentru că altfel şi-ar pierde sensul, ar dispare din tablou
înşelăciunea sau abuzul de încredere.
O altă problemă este cea privind calificarea în cazul sustragerii săvârşite de
două sau mai multe persoane, dintre care nu toate sunt persoane care îşi folosesc
situaţia de serviciu. în asemenea cazuri, aşa cum am menţionat mai sus, persoanele,
care nu-şi folosesc situaţia de serviciu, vor răspunde în calitate de organizatori,
instigatori sau complici la infracţiunile prevăzute la lit.d) alin.(2) art.190 sau la lit.d)
în doctrina penală, noţiunea „ficţiunea de autor al infracţiunii” se referă la cazul
când la săvârşirea infracţiunii de către subiectul special al acesteia contribuie
persoane care nu au calitatea specială a subiectului respectiv. 228 în cazul sustragerii
cu folosirea situaţiei de serviciu, nu săvârşeşte această infracţiune cel care nu-şi
foloseşte situaţia de serviciu. Aceasta nu înseamnă că îl vom trage la răspundere
conform alin.(l) art.190 sau alin.(l) art.191 CP RM. Nu, pentru că, deşi nu
săvârşeşte, el contribuie la săvârşirea nu a unei sustrageri oarecare, dar anume a
sustragerii cu folosirea situaţiei de serviciu. Deci, nu poate fi neglijată cooperarea
cu autorul infracţiunii, în baza intenţiei infracţionale care-i uneşte pe toţi
participanţii la infracţiune. Aşadar, „autorul fictiv” va răspunde în baza art.42 şi
lit.d) alin.(2) art.190 sau în baza art.42 şi lit.d) alin.(2) art.191 CP RM.
într-un alt context, atunci când abuzul de putere sau abuzul de serviciu
reprezintă metoda de săvârşire a escrocheriei sau a delapidării averii străine, trebuie
aplicate numai prevederile de la lit.d) alin.(2) art.190 sau de la slit,d) alin.(2) art.191
CP RM. Reieşind din dispoziţia art.l 18 CP RM, în acest caz nu este necesară
calificarea suplimentară conform art.327 sau 335 CP RM.
228
Л.Д. Гаухман. Квалификация преступлений: закон, теория, практика. - Москва:
ЮрИнфоР, 2001, р.212.
626
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu care, deşi a fost săvârşit din interes
material şi a cauzat un prejudiciu patrimonial, însă nu este legat de luarea gra tuită
a bunurilor (de exemplu, tăinuirea bunurilor pe calea denaturării datelor privind
evidenţa deficitului bunurilor, creat ca urmare a neglijenţei în serviciu; folosinţa
temporară de bunuri, în lipsa scopului făptuitorului de a le trece în stă pânirea sa
definitivă; cheltuirea banilor pentru organizarea banchetelor, recepţiilor etc.), nu
poate forma componenţele de infracţiuni prevăzute la lit.d) alin.(2) art.190 şi la
lit.d) alin.(2) art.191 CP RM. Astfel de fapte trebuie calificate con form normelor
corespunzătoare din Capitolele XV sau XVI din Partea Specială a Codului penal.
Intr-o altă ordine de idei, ne vom referi la aşa-numita „sustragere prin abuz
de serviciu”.229
Astfel, într-o speţă, T.M., exercitând funcţia de inspector principal în Inspectoratul
Fiscal de Stat al jud.Cahul, împreună cu o altă persoană — inspector superior în cadrul
aceleiaşi autorităţi publice, C.I. - s-au legitimat faţă de vănzătoarea F.O. şi, contrar
atribuţiilor de serviciu, au efectuat în mod abuziv un control al activităţii economice a
unităţii comerciale, la care era angajată
F. O., urmărind, de fapt, scopul de a obţine gratuit produse alimentare. în procesul
controlului, ameninţând-o pe F.O. cu tragerea la răspundere contravenţională pentru
încălcările descoperite în activitatea economică, T.M. şi C.I. şi-au trecut în posesie
produse alimentare în valoare de aproximativ 200 de lei, în lipsa consimţământului lui
F.O. In aceeaşi zi, aceleaşi două persoane au săvârşit acţiuni similare într-o altă unitate
comercială, de această dată în privinţa vânzătoarei A.A. Suma prejudiciului patrimonial
a fost de aproximativ 150 de lei. Conducându-se de prevederile Codului penal din 1961,
instanţa de fond a calificat acţiunile celor două făptuitoare, printre altele, conform alin.
(2) art.123 (ca sustragere prin abuz de serviciu, săvârşită în mod repetat şi în urma
înţelegerii prealabile de către un grup de persoane).230
în cazul dat, făptuitorii şi-au trecut ilegal în posesie bunuri străine. Ilegal,
deoarece a lipsit consimţământul posesorului legitim al acestor bunuri. Mai mult,
ceea ce este mai important, sustragerea săvârşită de cei doi a fost posibilă anume
datorită abuzului de serviciu pe care l-au comis. Or, din dispoziţia alin.(l) art.123
CP RM din 1961 rezultă că, în ipoteza sustragerii prin abuz de serviciu, bunurile
străine nu sunt încredinţate făptuitorului, nici nu se află în administrarea
229
în art.123 CP RM din 1961 se prevedea răspunderea, printre altele, pentru sustragerea
avutului proprietarului de către o persoană oficială (împuternicită) prin abuz de serviciu.
230
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr! lr/a-
46/2002 din 2.04.2002. Moldlex.
627
lui. în contrast, în cazul însuşirii sau delapidării, bunurile străine sunt încredinţate
făptuitorului sau se află în administrarea lui. Astfel, prin situaţia -premisă vizând
regimul juridic al bunurilor care formează obiectul material al infracţiunii, sustra-
gerea prin abuz de serviciu se deosebeşte de celelalte două modalităţi normative —
însuşirea şi delapidarea - care au fost prevăzute în art.123 CP RM din 1961.
Aşadar, pentru sustragerea prin abuz de serviciu este tipic că bunurile străine
nu se află în posesia legitimă a făptuitorului, dar trec ilegal, datorită folosirii de
către făptuitor a situaţiei sale de serviciu, în posesia acestuia. De aceea, susţinem că
făptuitorii au săvârşit tocmai sustragerea prin abuz de serviciu. Or, imposedarea
bunurilor străine a fost făcută prin darea de către făptuitori, în calitatea lor de
persoane cu funcţie de răspundere, a unor dispoziţii verbale ilegale către persoane
responsabile material, cu privire la eliberarea gratuită a bunurilor respective
făptuitorilor. în acest mod, făptuitorii au utilizat prerogativele ce le revin, în virtutea
funcţiei ocupate, de a emite dispoziţii în privinţa persoanelor responsabile material,
care posedă legitim bunurile râvnite de către făptuitori.
Acum, să încercăm a răspunde la o altă întrebare: cum ar fi calificată fapta
celor doi făptuitori, luând în consideraţie prevederile legii penale în vigoare?
Este adevărat că la lit.d) alin.(2) art.191 CP RM se prevede răspunderea pentru
delapidarea averii străine, săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu, însă, nu se
poate face abstracţie de faptul că obiectul material al infracţiunii de delapidare a
averii străine îl pot constitui numai acele bunuri străine care, până la începerea
executării activităţii infracţionale, au fost încredinţate în administrarea făptuitorului.
Această condiţie nu este pretabilă în nici un caz bunurilor care au fost sustrase de
către T.M. şi C.I. Or, la momentul începerii executării activităţii infracţionale,
aceste bunuri se aflau în posesia victimelor. Aşadar, prevederea de la lit.d) alin.(2)
art.191 CP RM nu este aplicabilă faptelor săvârşite de către cei doi făptuitori.
Cu atât mai puţin este inaplicabilă prevederea de la lit.d) alin.(2) art.190 CP
RM, care stabileşte răspunderea pentru escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de
serviciu. Cei doi făptuitori n-au înşelat victimele, nici nu au abuzat de încrederea
lor. Legitimităţile, pe care le-au prezentat victimelor, erau autentice. Deci,
făptuitorii nu şi-au arogat atribuţii, pe care nu le-au deţinut în realitate. Ambele
persoane au săvârşit fapta infracţională tocmai în virtutea competenţei de serviciu,
pe care au deţinut-o efectiv.
Rezultă că, dacă o persoană cu funcţie de răspundere ia deschis - ilegal şi
gratuit - bunurile străine, fapta ei formează componenţa de jaf (art.187 CP RM).
Anume aceasta este soluţia de calificare aplicabilă în raport cu fapta descrisă mai
sus, luând în consideraţie prevederile legii penale în vigoare.
Faptul că în Codul penal în vigoare nu este prevăzută expres sustragerea prin
628
abuz de serviciu nu înseamnă că o asemenea faptă este dezincriminată: ea nu mai

există în parametrii pe care i-a avut în contextul art.123 CP RM din 1961, însă se
regăseşte în alte norme penale (de exemplu, aşa cum s-a putut vedea - în art. 187
CP RM).
§ 3. Furtul
în art. 186 CP RM fapta de furt este incriminată într-o variantă-tip şi în patru

variante agravate.
Astfel, varianta-tip a furtului, specificată la alin.(l) art. 186 CP RM, constă în
sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.
Prima variantă agravată a faptei de furt, prevăzută la alin.(2) art. 186 CP RM,
presupune săvârşirea acestei fapte:
- prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit -
c));
- cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d)).
Cea de-a doua variantă agravată a furtului, specificată la alin.(3) art. 186 CP
RM, se exprimă în furtul săvârşit:
- în timpul unei calamităţi (lit.a));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b)).
Cea de-a treia variantă agravată a faptei de furt, prevăzută la alin.(4)
art. 186 CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte în proporţii mari.
în fine, ultima variantă agravată a furtului, specificată la alin.(5) art. 186 CP
RM, se exprimă în furtul săvârşit în proporţii deosebit de mari.
Fiind cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri, furtul constituie şi astăzi
forma cea mai tipică şi, totodată, cea mai frecventă de încălcare a relaţiilor sociale
cu privire la patrimoniu. în şirul infracţiunilor săvârşite prin sustragere, furtul este
cea mai des întâlnită, dar şi cel mai puţin periculoasă din punct de vedere social:
făptuitorul tinde să ia bunurile „fără a se întâlni” cu persoana care l-ar putea
împiedica s-o facă. A săvârşi sustragerea în alt mod el fie că nu are posibilitatea
(nu se pricepe să înşele; nimeni nu i-a încredinţat bunurile în administrare), fie că
nu doreşte (de exemplu, să aplice violenţa sau ameninţarea cu violenţa).
Obiectul juridic special al furtului îl constituie relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra bunurilor mobile.
în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, în plan se-
cundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea încăperii,
629
a altui loc pentru depozitare sau a locuinţei.

Obiectul material al furtului îl formează bunurile care au o existenţă materială,
sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat,
fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi
gratuită; 2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv;
4) modul ascuns.
Specificul furtului, în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere,
constă tocmai în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. întrucât, ante-
rior, la analiza elementelor constitutive ale sustragerii au fost supuse examinării
semnele comune ale laturii obiective a tuturor infracţiunilor săvârşite prin sustra-
gere, în cele ce urmează ne vom concentra atenţia asupra semnului secundar
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii de furt - modului ascuns de comitere
a faptei - care este specific doar pentru infracţiunea în cauză.
Stabilirea modului ascuns de comitere a faptei de sustragere are la bază două
criterii: 1) criteriul obiectiv şi 2) criteriul subiectiv.
Criteriul obiectiv presupune că fapta de sustragere este săvârşită:
a) în lipsa victimei sau a oricăror altor persoane. Este cea mai des întâlnită
ipoteză, când făptuitorul tinde să evite oricare contact vizual cu alte persoane care
l-ar putea împiedica să săvârşească infracţiunea sau să-l denunţe;
b) în prezenţa altor persoane, însă pe neobservate pentru acestea. într-un
asemenea caz, făptuitorul trebuie să depună comparativ mai multe eforturi,
deoarece trebuie să se apropie imperceptibil de victimă sau să-i ia bunurile în aşa
fel încât să rămână neremarcat, sau să se retragă neobservat cu bunurile sustrase;
c) în prezenţa altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care nu
conştientizează caracterul infracţional al celor săvârşite. De această dată, putem
nuanţa următoarele situaţii: 1) aceste alte persoane nu cunosc cui aparţin bunurile
luate (admiţând că acestea ar putea să aparţină făptuitorului); 2) făptuitorul
creează, prin înşelăciune, caracterul aparent legitim al luării bunurilor; 3) el pro-
fită de faptul că alte persoane nu sunt în stare să conştientizeze obiectiv caracterul
infracţional al celor comise de el (din cauza vârstei fragede, ebrietăţii, somnului,
bolii psihice ori a unei alte stări specifice în care se află);
d) în prezenţa altor persoane care urmăresc luarea bunurilor şi conştientizează
caracterul infracţional al celor comise. Urmărind luarea bunurilor, aceste
persoane insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor crea impedimente în procesul
săvârşirii sustragerii, în virtutea calităţii de soţ, relaţiilor de rudenie, raporturilor
630
afective sau a altor asemenea circumstanţe.

Aşadar, criteriul obiectiv este exterior în raport cu făptuitorul, întrucât se
caracterizează fie prin lipsa martorilor oculari ai faptei, fie prin prezenţa altor
împrejurări în care cei de faţă la acţiunea lui nu conştientizează sau nu au
posibilitatea de a conştientiza caracterul infracţional al celor comise, fie aceste
persoane au interesul de a nu-i crea piedici la săvârşirea sustragerii - împreju-* rări
de care profită făptuitorul.
Totuşi, criteriul obiectiv este insuficient pentru stabilirea, în cazul furtului, a
modului ascuns de comitere a faptei. Pentru calificarea faptei în baza art.186 CP
RM, mai este necesară prezenţa criteriului subiectiv de stabilire a modului ascuns.
Acest criteriu presupune convingerea făptuitorului că cele săvârşite de el rămân
nevăzute, neobservate sau neînţelese adecvat de către alte persoane, ori că aceste
persoane nu-i vor zădărnici săvârşirea sustragerii. Bineînţeles, concluziile asupra
circumstanţei că făptuitorul era convins de modul ascuns al acţiunii sale trebuie să
se bazeze pe anumite premise de ordin obiectiv, dar nu pe declaraţiile lui
neîntemeiate.
Decisiv pentru stabilirea modului ascuns de comitere a furtului este criteriul
subiectiv. în context, este necesar a menţiona că, de cele mai dese ori, sustragerea
pe ascuns presupune atestarea ambelor criterii analizate: făptuitorul nu este văzut
ori observat de cei din jur, sau aceştia nu înţeleg semnificaţia juridică a acţiunii lui,
sau, deşi înţeleg, cei de faţă nu întreprind nici o măsură de natură a-1 împiedica în
realizarea infracţiunii; totodată, făptuitorul are convingerea că nu este văzut sau
observat de nimeni, ori că nu este înţeleasă semnificaţia juridică a acţiunii lui, ori
că persoanele de faţă nu-i vor crea piedici în săvârşirea acţiunii date.
Există însă şi cazuri de altă natură, atunci când prezenţa criteriului subiectiv se
atestă, iar criteriul obiectiv lipseşte. în asemenea cazuri, pentru a califica fapta în
conformitate cu art.186 CP RM, va fi suficientă prezenţa criteriului subiectiv.
Iată de ce, de exemplu, în cazul în care făptuitorul consideră că săvârşeşte
sustragerea pe ascuns, iar, în realitate, acţiunea de luare i-a fost văzută de alte
persoane, nu există temeiuri de a-i califica fapta ca sustragere deschisă. Deci, nu
este aplicabil art.187 CP RM. Aceasta deoarece făptuitorul, reieşind din cir-
cumstanţele concrete, nu a conştientizat faptul descoperirii sale şi considera că
acţionează pe ascuns.
Dimpotrivă, sustragerea nu este ascunsă, urmând a fi calificată în baza art.187
CP RM, atunci când făptuitorul este convins că acţiunile lui sunt evidente
pentru cei din jur, deşi în realitate el nu a fost văzut de nimeni în procesul săvârşirii
sustragerii.
Este de menţionat că prioritatea criteriului subiectiv nu trebuie să ducă la ideea
631
că celălalt criteriu - cel obiectiv - nu prezintă nici o relevanţă semnificativă. Or,

convingerea subiectivă a făptuitorului de modul ascuns al acţiunilor sale trebuie să
se bazeze pe anumite premise de ordin obiectiv. în legătură cu aceasta, modul
ascuns al sustragerii apare în virtutea condiţiilor obiectiv formate sau se creează şi
se asigură prin eforturile făptuitorului însuşi ori ale altor participanţi la furt.
întrucât modul ascuns al sustragerii este un semn obligatoriu al laturii obiective
a furtului, persoana care asigură modul ascuns al sustragerii (de exemplu, cel care
stă „de şase” („de pază”)) trebuie recunoscută coautor al infracţiunii de furt, nu însă
complice la această infracţiune.
în practică sunt cunoscute şi situaţii când persoana, care încearcă să săvârşească
sustragerea pe ascuns, este surprinsă la locul faptei, nereuşindu-i până la capăt
acţiunea de luare (de exemplu, au apărut pe neaşteptate persoane străine sau a
revenit stăpânul locuinţei, pentru a-şi lua bunul uitat etc.). Care trebuie să fie
calificarea în asemenea situaţii?
în funcţie de posibilul comportament ulterior al făptuitorului, pot fi specificate
trei răspunsuri la întrebarea formulată mai sus:
1) dacă făptuitorul înţelege că a fost descoperit, încetează realizarea sustragerii
şi încearcă să părăsească locul faptei, abandonând bunurile, atunci cele comise
formează tentativa de furt, urmând a fi calificate conform art.27 şi 186 CP RM;
2) dacă, în pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii necon -
sumate, făptuitorul ignoră această împrejurare şi continuă realizarea sustragerii,
sustragerea începută ca furt se transformă în jaf (art.187 CP RM); implicit, intenţia
iniţială de a săvârşi furtul se transformă în intenţia supravenită de a săvârşi jaful. în
cazul dat, răspunderea se va aplica numai în baza art.187 CP RM. Nu putem vorbi
în nici un caz despre concursul infracţiunilor prevăzute la art.186 şi 187 CP RM.
Aceasta întrucât a fost realizată o singură intenţie infracţională. Pe parcursul
realizării sale, această intenţie a suferit o transformare, nefiind succedată de o altă
intenţie;
3) în cazul în care făptuitorul, întâmpinând împotrivire în procesul săvârşirii
sustragerii, aplică violenţă faţă de persoana care încearcă să împiedice luarea
bunurilor sau să le reţină nemijlocit după deposedare, fapta se califică fie ca jaf cu
aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe (lit.e) alin.(2) art.187 CP RM), fie ca
tâlhărie (art.188 CP RM). In cazul dat, intenţia iniţială de a săvârşi furtul se
transformă în intenţia supravenită de a săvârşi fapta prevăzută la lit.e) alin.(2)
art.187 CP RM sau fapta prevăzută la art.188 CP RM. Răspunderea se va aplica
numai în baza lit.e) alin.(2) art.187 sau a art.188 CP RM. Lipseşte temeiul atestării
unui concurs al infracţiunilor prevăzute la art.186 şi la lit.e) alin.(2) art.187 sau la
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 18.12.2008. Dosarul nr.la-lli.
http://ca.bender.justice.md
632
art.188 CP RM.
Această a treia ipoteză de calificare se deosebeşte calitativ de alta: dacă
făptuitorul aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea violenţei după consumarea
furtului, având scopul de a scăpa de urmărire sau de a evita reţinerea sa, atunci
fapta nu mai poate fi calificată în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.187 sau cu
art.188 CP RM. De această dată, cele săvârşite formează concursul real dintre
infracţiunea de furt şi, în dependenţă de gradul de violenţă sau de caracterul
ameninţării cu violenţa, una din infracţiunile prevăzute la art.145, 151, 152 sau 155
CP RM, ori la art.78 din Codul contravenţional.
In acest fel, concluzia care se impune este că violenţa (sau ameninţarea cu
violenţa) poate fi legată, într-un fel sau altul, de furt sau de tentativa de furt. Insă, în
nici un caz violenţa (sau ameninţarea cu violenţa) nu poate să constituie acţiunea
adiacentă (ajutătoare) din cadrul faptei prejudiciabile în contextul furtului. Violenţa
(sau ameninţarea cu violenţa) depăşeşte cadrul infracţiunii prevăzute la art.186 CP
RM, deci necesită o calificare aparte.
Intr-o altă ordine de idei, nu este exclus ca, în cazul furtului, făptuitorul să
recurgă la înşelăciune. Dar nu pentru a asigura săvârşirea sustragerii (caz în care ne
vom afla în prezenţa infracţiunii de escrocherie, prevăzute la art.190 CP RM), dar
pentru a uşura sustragerea. Că această diferenţă de nuanţă este esenţială ne vom
putea convinge din cele ce urmează.
In cazul escrocheriei, bunurile sunt transmise către făptuitor pentru exercitarea
asupra lor a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie; în cazul furtului — pentru
exercitarea unor funcţii cu caracter pur tehnic (de exemplu, examinare, măsurare,
verificare etc.). Sub acest aspect, delimitarea celor două infracţiuni nu a fost
efectuată corect în următoarea speţă: la 17.10.2008, B. V. a fost achitat de învinuirea în
săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.186 CP RM, din motiv că fapta nu întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii. în fapt, în una din zilele lunii octombrie 2006, B. V.
a sustras, pe ascuns, în prezenţa şoferului A.Ş., trei plăci din beton armat în valoare totală
de 5700 lei. Acestea se păstrau în apropierea unei ferme de vite din satul Tudora, raionul
Ştefan-Vodă, aparţinând lui V.C. înainte de aceasta, B.V l-a indus în eroare pe şoferul
A.ŞL, căruia i-a spus că are înţelegere cu proprietarul plăcilor, V.C.
în realitate, în cazul dat, făptuitorul a săvârşit un furt. Un fort presupunând
săvârşirea sustragerii în prezenţa altor persoane, care observă acţiunea de luare a
bunurilor, dar care nu conştientizează caracterul infracţional al celor comise (din
cauza că nu cunosc cui aparţin aceste bunuri sau din cauza că făptuitorul creează
falsa impresie că luarea de bunuri poartă caracter legitim).
Aşadar, în speţa adusă ca exemplu făptuitorul a creat, pe calea înşelăciunii,
iluzia că bunurile i-ar reveni lui. Că are dreptul să le preia de la locul de păstrare. în
633
aceste condiţii, victima nu a conştientizat că, în prezenţa ei, acele bunuri sunt
sustrase. Articolul 190 CP RM nu poate fi aplicat, pentru că victima nu a fost
înşelată în vederea sustragerii bunurilor pe care le poseda. în circumstanţele descrise
în speţă, nici nu se putea concepe una ca asta: făptuitorul a înşelat victima în
vederea facilitării comiterii furtului. Pentru a exclude impedimentele la săvârşirea
furtului. Deci, urma a fi condamnat pentru furt.
Infracţiunea de furt este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din
momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune
de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
La momentul săvârşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin furt trebuie să
depăşească 25 unităţi convenţionale. în caz contrar, răspunderea se va aplica în baza
Latura subiectivă a faptei incriminate la art.186 CP RM se manifestă, în primul
rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, obligatorie pentru
calificarea faptei este prezenţa scopului de cupiditate.
Subiectul infracţiunii de furt este persoana fizică responsabilă care la momentul
§ 4. Jaful
în art.187 CP RM fapta de jaf este incriminată într-o variantă-tip şi în patru

variante agravate.
Varianta-tip a jafului, prevăzută la alin.(l) art.187 CP RM, constă în sustragerea
deschisă a bunurilor altei persoane.
Prima variantă agravată a faptei de jaf, specificată la alin.(2) art.187 CP RM,
- de o persoană mascată, deghizată sau travestită (lit.c));
- prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă
(lit.d));
- cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori
cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe (lit.e));
- cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.f)).
Cea de-a doua variantă agravată a jafului, prevăzută la alin.(3) art.187 CP RM,
se exprimă în jaful săvârşit:
- în timpul unei calamităţi (lit.a));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b)).
634
Cea de-a treia variantă agravată a faptei de jaf, specificată la alin.(4) art.187
CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte în proporţii mari.
în fine, ultima variantă agravată a jafului, prevăzută la alin.(5) art.187 CP RM,
se exprimă în jaful săvârşit în proporţii deosebit de mari.
în cazul infracţiunii de jaf, modul deschis al sustragerii nu doar sporeşte
obiectiv pericolul social al acestei infracţiuni, dar mărturiseşte şi despre pericu -
lozitatea socială mai mare a făptuitorului. Or, în acest caz făptuitorul ignoră
prezenţa altor persoane şi, implicit, sfidează riscul de a fi descoperit şi reţinut. Spre
deosebire de cel care comite furtul, persoana care săvârşeşte jaful se bizuie nu pe
lipsa martorilor oculari sau pe faptul că aceştia nu înţeleg caracterul celor săvârşite,
ci pe cu totul alte împrejurări: fizicul slab al victimei (în majoritatea cazurilor,
victime ale jafului sunt persoanele de sex feminin, iar făptuitori - persoanele de sex
masculin); caracterul inopinat şi impertinent al acţiunilor sale; dezorientarea,
surprinderea şi şovăiala martorilor oculari; teama martorilor oculari de o eventuală
aplicare a violenţei; părăsirea rapidă de către făptuitor a locului infracţiunii etc.
Toate acestea justifică tratamentul sancţionator mai aspru aplicat pentru jaf, în
comparaţie cu cel aplicat pentru furt.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.187 CP RM corespunde, în
majoritatea cazurilor, cu obiectul juridic special al furtului: relaţiile sociale cu
privire la posesia asupra bunurilor mobile.
Excepţie constituie ipoteza specificată la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM. In cazul
dat, jaful adoptă forma unei infracţiuni complexe. De aceea, obiectul juridic special
al infracţiunii are un caracter complex: obiectul juridic principal al infracţiunii
prevăzute la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile
sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (în cazul aplicării violenţă
nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) sau libertatea psihică (morală) a
persoanei (în cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe).
Aşadar, în ipoteza examinată, obiectul juridic secundar al infracţiunii de jaf are
un caracter alternativ, care se datorează caracterului alternativ al modalităţilor
acţiunii adiacente din cuprinsul faptei prevăzute la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM.
In cazul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.187 CP RM, în plan secun-
dar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea încăperii, a altui
loc pentru depozitare sau a locuinţei.
Atunci când nu se referă la fapta specificată la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM,
obiectul material al jafului se caracterizează prin aceleaşi trăsături ca şi obiectul
material al infracţiunii de furt: bunurile care au o existenţă materială, sunt create
prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri
635
mobile şi străine pentru făptuitor.

Numai în cazul faptei ce formează excepţia nominalizată supra obiectul
material al jafului are un caracter complex: obiectul material principal coincide cu
obiectul material al furtului; obiectul material secundar (în cazul aplicării violenţei
nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei, nu şi în cazul ameninţării cu
aplicarea unei asemenea violenţe) îl reprezintă corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii de jaf are următoarea structură: 1) fapta pre-
judiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi gratuită; 2) urmările preju-
diciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) modul deschis.
în afară de ultimul semn al laturii obiective, toate celelalte au fost examinate cu
prilejul analizei laturii obiective a sustragerii.
Ceea ce deosebeşte jaful de furt rezidă în semnul secundar obligatoriu al laturii
obiective a infracţiunii: modul deschis de comitere a sustragerii. Ca şi furtul,
sustragerea sub formă de jaf este săvârşită dacă se atestă prezenţa următoarelor
două criterii: 1) criteriul obiectiv şi 2) criteriul subiectiv. Totuşi, în cazul infrac-
ţiunii prevăzute la art.187 CP RM, conţinutul acestor criterii este altul decât în
cazul furtului: criteriul obiectiv se exprimă în aceea că acţiunea de luare se reali-
zează în prezenţa victimei sau a altor persoane care văd acţiunea făptuitorului,
observă cele săvârşite, conştientizează semnificaţia juridică a celor comise, fară a
face parte din categoria de persoane care insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor
crea impedimente în procesul realizării sustragerii; criteriul subiectiv se exprimă în
convingerea făptuitorului, bazată pe premise obiective, că el acţionează în mod
manifest (vădit) pentru cei din jur, care îi văd fapta, observă cele săvârşite de
făptuitor, percep semnificaţia juridică a faptei lui, fară a face parte din rândul
persoanelor de încredere care nu-i pot crea piedici în realizarea sustragerii.
Dacă persoanele care insuflau încredere făptuitorului că nu-1 vor împiedica să
comită sustragerea (soţ, rudă, alte persoane apropiate etc.) au întreprins totuşi
măsuri întru a împiedica sustragerea, cele comise nu pot fi considerate furt, ci
trebuie calificate ca jaf. Dacă persoanele făcând parte din categoria nominalizată nu
şi-au manifestat în nici un fel atitudinea negativă faţă de sustragerea
636
comisă, până la consumarea acesteia, după care l-au denunţat pe făptuitor, cele
comise nu-şi schimbă caracterul de sustragere pe ascuns.
în cazul infracţiunii prevăzute la art.187 CP RM, ca şi în situaţia furtului,
prioritate i se acordă criteriului subiectiv. Astfel, sustragerea nu va fi calificată ca
furt, ci ca jaf, dacă, de exemplu, făptuitorul este convins că acţiunea de luare, pe
care o realizează, este vădită pentru alte persoane, deşi acţiunea în cauză nu a fost
văzută de acestea.
în alt context, nu este exclus ca, pentru a facilita accesul la bunurile victimei,
să fie aplicată înşelăciunea. în astfel de cazuri, dacă în procesul luării bunurilor
caracterul infracţional al celor comise este conştientizat de victimă (însă, făptuitorul
continuă realizarea sustragerii), acţiunea se califică drept jaf. Necesitatea de a
delimita jaful de escrocherie (art.190 CP RM) apare mai ales în situaţiile legate de
sustragere - pe stradă sau în alte locuri publice - a telefoanelor mobile sau a altor
asemenea bunuri.
Să aducem ca exemplu următoarea speţă: în luna iulie 2006, aflându-se pe str.
Maria Cebotari, mun. Chişinău, şi ulterior în barul „Şapte Seri” din mun. Chişinău, sub
pretextul că-i trebuie urgent să telefoneze, P.A. a dobândit de la M.S. şi de la P. V. două
telefoane mobile - în valoare de 1500 lei şi, respectiv, de 300 lei. După ce le-a primit, a
părăsit locul comiterii faptei.
în toate situaţiile de acest gen, făptuitorul, sub pretextul că trebuie să facă unele
sunete sau că vrea să asculte muzică ori sub alte asemenea pretexte, ia telefonul
mobil de la victimă. Se îndepărtează la o anumită distanţă de victimă, simulând
efectuarea acţiunilor invocate ca pretext, după care se retrage de la locul comiterii
faptei. Desigur, împreună cu telefonul mobil.
Observăm că, în astfel de situaţii, victima transmite făptuitorului pentru scurt
timp, în posesie temporară, bunurile sale. Transmiterea se face pentru exercita rea
unor funcţii cu caracter pur tehnic (de exemplu, examinare, măsurare, verificare
etc.), nu mai mult de atât. Iar victima are convingerea că bunurile îi vor fi restituite
în scurt timp. Victima este convinsă că-i transmite făptuitorului bunurile nu în
stăpânirea lui definitivă, acesta neavând dreptul să le ia în stăpânirea sa definitivă.
în contrast, în cazul escrocheriei, bunurile sunt transmise către făptuitor pentru
exercitarea asupra lor a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie. Aceasta
deoarece, în percepţia victimei, făptuitorul are dreptul să ia bunurile în stăpânirea
lui definitivă.
în alţi termeni, linia de demarcaţie dintre escrocherie şi jaf se bazează pe răs-
punsul la următoarea întrebare: doreşte oare victima să renunţe definitiv la bunurile
sale în folosul făptuitorului? Dacă răspunsul e negativ, suntem în prezenţa jafului.
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 18.08.2009. Dosarul nr.lre-843/09.
www.csj.md
637
Dimpotrivă, dacă răspunsul e afirmativ, suntem în prezenţa escrocheriei.

Infracţiunea de jaf este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din
momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune
de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
Dacă persoana, care a încercat să săvârşească sustragerea pe ascuns, a fost
surprinsă la locul faptei şi nu a reuşit să intre în stăpânirea bunurilor, iar bunurile
date i-au fost luate înapoi (nemijlocit la locul faptei, în timpul altercaţiei pentru
reţinerea bunurilor), cele comise urmează a fi calificate ca tentativă de jaf, în
conformitate cu art.27 şi 187 CP RM.
Spre deosebire de mărimea prejudiciului cauzat prin furt, mărimea prejudiciului
cauzat prin jaf nu cunoaşte o limită inferioară de 25 unităţi convenţionale. Chiar
dacă mărimea prejudiciului cauzat prin jaf nu depăşeşte această limită, nu poate fi
aplicat art.105 din Codul contravenţional. Eventual, dacă mărimea prejudiciului
cauzat prin jaf este mult prea mică, poate opera prevederea de la alin.(2) art.14 CP
RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de jaf se manifestă, în primul rând, prin vinovăţie
sub formă de intenţie directă. La calificare, este obligatorie stabilirea scopului
special - a scopului de cupiditate.
Subiectul faptei infracţionale analizate este persoana fizică responsabilă care la
în cele ce urmează va fi supusă examinării singura circumstanţă agravantă
specifică jafului, care nu este atestată în cazul celorlalte infracţiuni săvârşite prin
sustragere: „cu aplicarea violenţei nepericuloasepentru viaţa sau sănătatea persoanei ori
cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe ” (lit.e) alin.(2) art.187 CP RM).
înţelesul noţiunilor „violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea per -
soanei” şi „ameninţarea aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea
persoanei” este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la lit.a)
alin.(l) art.165 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile cores punzătoare.
Precizăm doar că prin alte acţiuni violente (ca formă de manifestare a violenţei
nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) se înţelege doborârea victimei
de pe picioare, răsucirea mâinilor ei sau alte asemenea acţiuni care au cauzat o
durere fizică. în ce priveşte limitarea libertăţii victimei, această acţiune nu poate
intra sub incidenţa noţiunii „alte acţiuni violente”. Astfel, în cazul în
care victimei îi sunt legate mâinile sau picioarele ori sunt folosite mijloace de
imobilizare a acesteia, dacă limitarea libertăţii a fost însoţită de atingerea adusă
integrităţii corporale a victimei, cele comise trebuie calificate conform art.187 (cu
excepţia lite) alin.(2)) şi art.166 CP RM. în acest caz, privaţiunea ilegală de
libertate depăşeşte latura obiectivă a jafului.
638
In cazul modalităţii agravate a jafului prevăzute la lit.e) alin.(2) art.187 CP

RM, violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe îndeplineşte, în cadrul faptei prejudiciabile, rolul
de acţiune adiacentă. Nu contează când a fost realizată acţiunea adiacentă - până la
deposedarea victimei de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după
deposedare. Important este ca această acţiune adiacentă să fie realizată până la
consumarea sustragerii. De asemenea, este important ca în toate aceste ipoteze
acţiunea adiacentă să fie săvârşită în scopul de a asigura săvârşirea acţiunii
principale p* a sustragerii.
Stabilirea corectă a scopului aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa sau
sănătatea persoanei, care însoţeşte jaful, este necesară în vederea calificării juste a
cazurilor de sustragere deschisă, care este săvârşită pe calea procedeului denumit
convenţional „salt”.
In asemenea cazuri, făptuitorul, contând pe caracterul neaşteptat al acţiunilor
sale pentru cei din jur, precum şi pe reacţia lor întârziată, smulge din mâinile
victimei o geantă, smuceşte de pe capul victimei o cuşmă sau comite alte asemenea
acţiuni, după care se retrage de la locul faptei. în astfel de cazuri, victimei îi poate fi
cauzată - din imprudenţă - o durere fizică sau o leziune corporală minoră. Deoarece
făptuitorul nu doreşte şi nici nu admite survenirea acestor urmări prejudiciabile,
având scopul tocmai să evite aplicarea violenţei, cele comise de el trebuie calificate
conform art. 187 CP RM, însă fară a apela la prevederile de la lit.e) alin.(2) din
această normă.
Alta este calificarea atunci când eforturile făptuitorului sunt îndreptate spre a
smulge cerceii din urechile victimei (prin care i se rupe lobul urechii), a-i scoate
inelul de pe deget (vătămându-i falanga), a smuci lanţul de la gâtul victimei (Cu
excorierea pielii gâtului) etc. în astfel de situaţii făptuitorul, chiar dacă nu doreşte,
cel puţin admite posibilitatea de a i se aduce atingere integrităţii corporale sau
sănătăţii victimei. In funcţie de urmările prejudiciabile concrete produse, cele
comise trebuie calificate potrivit lite) alin.(2) art.187 sau art. 188 CP RM.
în cazul modalităţii agravate specificate la lite) alin.(2) art.187 CP RM,
acţiunea adiacentă se poate exprima nu doar în violenţa nepericuloasă pentru viaţa
sau sănătatea persoanei, dar şi în ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase
pentru viaţa sau sănătatea persoanei.
Pentru a se stabili gradul de violenţă - nepericuloasă sau periculoasă pentru
viaţă sau sănătate - cu care se ameninţă, trebuie analizate meticulos toate cir-
cumstanţele celor săvârşite: caracteristicile obiectelor vulnerante cu care ameninţa
făptuitorul; locul şi timpul săvârşirii infracţiunii; numărul făptuitorilor raportat la
numărul victimelor; forţa fizică a făptuitorilor raportată la forţa fizică a victimelor
639
etc. Totodată, este necesar a se lua în calcul nu atât percepţia subiectivă de către
victimă a celor comise, cât mai ales orientarea intenţiei făptuitorului.
Cu toate acestea, în unele cazuri, ameninţarea cu care este însoţită sustragerea
poate avea un caracter nedeterminat (neconcretizat). Cu alte cuvinte, din vorbele,
gesturile, mimica sau acţiunile de alt gen ale făptuitorului, din analiza meticuloasă a
tuturor circumstanţelor faptei săvârşite nu poate fi formată o concluzie certă privind
gradul de violenţă - nepericuloasă sau periculoasă pentru viaţă sau sănătate - cu care
se ameninţă. In asemenea cazuri, întrucât orice incertitudini, legate de calificare,
trebuie tratate în folosul făptuitorului (conform principiului in dubio pro reo), cele
comise nu pot fi calificate ca tâlhărie, în consecinţă, fapta urmează a fi calificată în
baza lit.e) alin.(2) art.187 CP RM.
§ 5. Tâlhăria
în art.188 CP RM fapta de tâlhărie este incriminată într-o variantă-tip şi în

patru variante agravate.
Astfel, varianta-tip a tâlhăriei, specificată la alin.(l) art.188 CP RM, constă în
atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de
violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ame-
ninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
Prima variantă agravată a faptei de tâlhărie, prevăzută la alin.(2) art.188 CP
RM, presupune săvârşirea acestei fapte:
- de o persoană mascată, deghizată sau travestită (lit.c));
- prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă
(lit.d));
- cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.e));
- cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.f)).
Cea de-a doua variantă agravată a tâlhăriei, specificată la alin.(3) art.188 CP
RM, se exprimă în tâlhăria săvârşită:
- în timpul miei calamităţi (lit.a));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b));
- cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.c));
- prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant (lit.d)).
Cea de-a treia variantă agravată a faptei de tâlhărie, prevăzută la alin.(4)
art.188 CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte în proporţii mari.
In fine, ultima variantă agravată a tâlhăriei, specificată la alin.(5) art.188 CP
RM, se exprimă în tâlhăria săvârşită în proporţii deosebit de mari.
640
Tâlhăria este considerată, pe bună dreptate, cea mai periculoasă infracţiune

săvârşită prin sustragere şi una dintre cele mai periculoase infracţiuni, în genere.
Tratamentul sancţionator pe măsură se justifică întru totul, de vreme ce luarea
bunurilor altuia se doreşte a fi realizată nu pe orice cale, ci tocmai pe calea agresării
persoanei, agresare care comportă un real pericol pentru viaţa sau sănătatea
acesteia. Deşi atât furtul sau jaful, cât şi violenţa sau ameninţarea cu violenţa, sunt
incriminate distinct, totuşi, atunci când violenţa sau ameninţarea cu violenţa având
intensitatea corespunzătoare au fost aplicate în vederea comiterii sustragerii, între
sustragere (de regulă, sub formă de infracţiune fapt tentat) şi violenţă sau amenin -
ţarea cu violenţa există o strânsă conexiune. Tocmai aceasta l-a impulsionat pe
legiuitor să alcătuiască din aceste două acte de conduită de sine stătătoare o unitate
infracţională. Evident, această unitate infracţională a coagulat pericolul social al
infracţiunilor absorbite, devansând mult în acest sens infracţiunile date.
Caracterul complex al faptei prejudiciabile în contextual tâlhăriei are ca efect
caracterul complex al obiectului juridic special al tâlhăriei. Astfel, obiectul juridic
principal al acestei infracţiuni îl constituie, ca şi în cazul obiectului juridic special al
furtului şi al jafului, relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.
în cazul aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate,
obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea
persoanei. 231 în sfârşit, în situaţia ameninţării cu aplicarea violenţei periculoase
pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate, obiectul juridic secundar este format
din relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică (morală) a persoanei.
în cazul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.188 CP RM, în plan
secundar, se aduce atingere şi relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea
încăperii, a altui loc pentru depozitare sau a locuinţei.
în contextul examinării obiectului juridic special al tâlhăriei, apare necesitatea
de a răspunde la întrebarea: poate oare tâlhăria să aibă ca obiect juridic secundar
relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei?
Considerăm că limitarea libertăţii victimei nu poate forma acţiunea adiacentă în
cadrul tâlhăriei. Astfel, în ipoteza în care făptuitorul aplică violenţa
231
Precizăm că, spre deosebire de tâlhăria incriminată în legea penală română, tâlhăria
prevăzută la art.188 CP RM nu poate avea ca obiect juridic secundar relaţiile sociale cu privire la
viaţa persoanei.
641
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei, urmărind scopul proxim de
sustragere, privând totodată acea persoană de libertate, calificarea trebuie să fie
următoarea: art.188 şi art.166 „Privaţiunea ilegală de libertate” (cu excepţia lit.e)
alin.(2)) din Codul penal. în acest caz, privaţiunea ilegală de libertate depăşeşte
cadrul laturii obiective a tâlhăriei.
Aşadar, reglementarea dată prin prevederile de la art.188 CP RM infracţiunii de
tâlhărie nu presupune absorbirea în conţinutul ei a infracţiunii de privaţiune ilegală
de libertate, care are, în orice ipoteză, existenţă juridică de sine stătătoare.
Reprezentând, prin natura şi esenţa sa, o complexitate legală, tâlhăria nu absoarbe
în conţinutul său obiectiv decât acele acţiuni care au fost limitativ determinate de
lege. în concluzie, relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică nu pot forma
obiectul juridic secundar al tâlhăriei.
Complexitatea faptei prejudiciabile în contextul tâlhăriei se răsfrânge şi asupra
obiectului material al acestei infracţiuni. Astfel, obiectul material principal îl reprezintă
bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de
valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
Obiectul material secundar al tâlhăriei (în cazul în care este aplicată violenţa
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate, nu şi ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe) îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracţiunii de tâlhărie este persoana agresată. Ca victimă a tâlhăriei
poate evolua proprietarul bunurilor sau persoana în a cărei posesie ori sub a cărei
pază se găsesc bunurile, sau oricare altă persoană care, în opinia făptuitorului, poate
stingheri acţiunile lui infracţionale. Ultima ipoteză vizează cazul în care acţiunile
începute ca furt nu au fost duse până la capăt din cauza că au fost descoperite de
alte persoane. Făptuitorul, în scopul sustragerii bunurilor de la proprietar, posesor
sau de la persoana care le avea în pază, aplică faţă de persoanele care l-au
descoperit violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea lor sau ameninţă aceste
persoane cu aplicarea unei astfel de violenţe.
în cazul în care activitatea infracţională în contextul tâlhăriei este realizată faţă
de mai multe persoane, poate să apară întrebarea dacă la calificare se reţin tot atâtea
infracţiuni câte victime sunt. In alţi termeni, este necesar să răspundem la
întrebarea: pluralitatea de victime condiţionează necesarmente pluralitatea de
infracţiuni? Considerăm că determinantă pentru tranşarea acestei dileme este
stabilirea lipsei sau existenţei unicităţii intenţiei infracţionale.
în acest sens, atunci când există o intenţie unică de a ataca două sau mai multe
persoane în scopul sustragerii bunurilor lor, aceasta presupunând aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa sau sănătatea acelor persoane ori ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe, va exista o singură infracţiune de tâlhărie
în condiţiile unei pluralităţi de victime. Nu este însă exclus să se constate că există
mai multe intenţii infracţionale, ceea ce face posibil şi concursul de infracţiuni, în
condiţiile prevăzute de lege.

Latura obiectivă a tâlhăriei constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din urmă-
toarele două acţiuni: 1) acţiunea principală, care se exprimă în sustragere (sub
forma infracţiunii fapt tentat); 2) acţiunea adiacentă, care constă în atacul săvârşit
asupra unei persoane, atac însoţit în mod alternativ de: a) violenţa periculoasă
pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate; b) ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe.
După cum reiese din dispoziţia art.188 CP RM, atacul asupra victimei este
săvârşit în scopul sustragerii. Deci, odată cu săvârşirea atacului, începe realizarea
scopului de sustragere. Acest scop nu poate fi realizat decât prin luarea ilegală şi
gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. însă, pentru calificarea tâlhăriei nu se
cere ca acţiunea de luare să fi avut loc în întregime. Este suficient doar să înceapă
executarea ei. Gradul de executare a acestei acţiuni (victima încă nu a fost
deposedată; victima a fost deposedată; victima a fost imposedată) contează la
individualizarea pedepsei, nu şi la calificarea faptei. De aceea, sustragerea con-
sumată, realizată în contextul tâlhăriei, nu necesită o calificare suplimentară.
In continuare ne vom concentra atenţia asupra analizei acţiunii adiacente din
cadrul tâlhăriei.
Componenta indispensabilă a acţiunii adiacente este atacul asupra unei persoa-
ne. Prin atac se înţelege acţiunea agresivă a făptuitorului, surprinzătoare pentru
victimă, care este însoţită de violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoa-
nei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. Aşadar, atacul
în cadrul tâlhăriei presupune confruntarea personală a făptuitorului cu persoana care
posedă, gestionează sau păzeşte bunurile proprietarului, fie cu alte persoane, prin a
căror agresare făptuitorul tinde să-şi atingă scopul. în cazul tâlhăriei, victima
conştientizează, de regulă, caracterul ilicit al acţiunii făptuitorului, însă, în virtutea
violenţei (ameninţării) aplicate asupra ei, este lipsită de libertatea de acţiune, uneori
fiind constrânsă să transmită chiar ea însăşi bunurile către făptuitor.
După cum se poate observa din definiţia noţiunii de atac, reprodusă mai sus, în
contextul tâlhăriei, noţiunea dată dobândeşte semnificaţie juridică numai în
corelaţie cu noţiunile „violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoa nei
agresate” şi „ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate”. Cu alte cuvinte, tâlhăria presupune nu oricare
violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate (nu oricare
ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe), dar numai violenţa care este
legată de atac asupra unei persoane.
De aceea, profitarea de starea de neputinţă a victimei nu poate fi în nici un caz
considerată ca atac în cadrul tâlhăriei. în astfel de cazuri nu există o persoană
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 14.10.2009. Dosarul nr.lr-270/2009.
643
agresată (cerinţă definitorie pentru caracterizarea victimei tâlhăriei). Tocmai de

aceea, nu poate fi calificată ca tâlhărie introducerea, în scopul sustragerii bunurilor
victimei, în organismul acesteia a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor, a substanţelor cu efecte puternice, toxice sau euforizante, care sunt
periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei, în scopul de a o aduce, prin astfel
de procedeu, în starea de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. In
dependenţă de circumstanţele concrete ale cazului, cele comise trebuie calificate ca
furt sau ca jaf (cu sau fără referire la art.27 CP RM) în concurs cu infracţiunea
prevăzută la art.151, 152 sau 217 CP RM, ori cu fapta prevăzută la art.78 din Codul
contravenţional.
După cum a fost specificat mai sus, atacul asupra victimei trebuie să fie însoţit
de oricare din următoarele două componente alternative ale acţiunii adiacente: 1)
violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate; 2) ameninţarea
cu aplicarea unei asemenea violenţe.
înţelesul noţiunii „violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei”
este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165
CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare. Este necesar a
preciza doar că, dacă violenţa din cadrul tâlhăriei a dus la vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, răspunderea se aplică nu în baza alin.(l) art.188
CP RM, dar conform lit.c) alin.(3) art.188 CP RM.
Prin ameninţare cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea
persoanei agresate se înţelege săvârşirea unui act asupra victimei de natură să-i
inspire temerea că va fi supusă, în mod real şi imediat, violenţei periculoase pentru
viaţa sau sănătatea ei, act care o pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice
necesare pentru a rezista constrângerii.
Astfel, la ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate unul dintre făptuitori a recurs în speţa următoare: la
04.03.2009, aproximativ la ora 22.00, împărţind rolurile între ei, în scopul sustragerii
bunurilor altei persoane, G. V. şi G.P. s-au deplasat împreună cu taximetristul Ş. V., cu
automobilul acestuia, spre str. Eugeniu Coca, mun. Chişinău. Când au ajuns la destinaţie,
cei doi făptuitori l-au atacat pe Ş. V. Astfel, G. V l-a ameninţat cu omorul, iar G.P., după ce
i-a aplicat lui Ş. V. câteva lovituri cu pumnii în diferite părţi ale corpului, a sustras din
buzunarul acestuia 300 de lei}
La calificare nu are relevanţă forma exteriorizării ameninţării. De cele mai
644
multe ori, ea se exprimă prin cuvinte, dar nu se exclude nici exteriorizarea prin
gesturi sau acţiuni concludente (pe baza cărora se poate trage o concluzie). Este
important ca ameninţarea, expusă într-o formă evident clară victimei, să fie
percepută de aceasta ca fiind reală şi imediată. în virtutea acestui fapt, amenin-
ţarea trebuie să creeze convingerea că, în caz dacă făptuitorul, în timpul săvâr-
şirii infracţiunii, va întâmpina împotrivire din partea victimei, ameninţarea va fi
realizată de îndată.
In unele cazuri, în contextul săvârşirii tâlhăriei, ameninţarea cu aplicarea
violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate poartă un
caracter determinat (concretizat) şi se exteriorizează într-o formă a cărei semni-
ficaţie este absolut evidentă şi univocă pentru victimă. Dar, ameninţarea poate
avea şi un caracter nedeterminat (neconcretizat), fiind exteriorizată în aşa mod,
încât poate fi interpretată de victimă în mai multe feluri. Dacă din
circumstanţele concrete ale faptei rezultă că făptuitorul, care urmăreşte scopul
sustragerii, nu tinde să-şi realizeze ameninţarea cu aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţă sau sănătate, totodată lipsind condiţiile obiective,
propice înfăptuirii acestei ameninţări, deşi ameninţarea a luat cea mai
intimidantă formă posibilă, făptuitorul trebuie să răspundă nu pentru tâlhărie,
dar pentru jaf, în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.187 CP RM. O astfel de
ameninţare nu creează un pericol real pentru viaţa sau sănătatea victimei, deci
nu poate intra sub incidenţa prevederii de la art.188 CP RM. Acest gen de
ameninţare este suficient numai pentru a constrânge victima să transmită
bunurile către făptuitor, însă este insuficient pentru a exista componenţa de
tâlhărie.
Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune formală.232 Ea se consideră
consumată din momentul săvârşirii atacului asupra victimei, acesta fiind însoţit
de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate
ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. Aşadar, specificul
tâlhăriei se exprimă în faptul că luarea bunurilor victimei se găseşte în afara
232
Precizăm că, în pofida unei viziuni stereotipice, tâlhăria nu este o infracţiune formal-
redusă. Nici din punct de vedere terminologic, nici în fond, nu există infracţiuni formal-reduse
(trunchiate). Tâlhăria este o infracţiune formală veritabilă. Nimeni, în afară de legiuitor, nu-şi
poate asuma funcţia de construire a componenţelor de infracţiuni. Opiniile că ar exista
componenţe de infracţiuni formal-reduse (trunchiate) presupun, logic, existenţa unei norme
„medii” de componenţe de infracţiuni, sub al cărei nivel s-ar afla componenţele de infracţiuni
formal-reduse (trunchiate), şi, totodată, existenţa unor componenţe de infracţiuni pe care le-am
putea numi „supraîncărcate”, adică în care numărul elementelor ar depăşi „norma”. Or, este bine
ştiut că nu există şi nici nu pot exista componenţe de infracţiuni medii, „normale”, după cum nu
există nici componenţe de infracţiuni cu un „surplus” de elemente. Conţinutul infracţiunii este aşa
cum îl descrie legea.
1
645
limitelor
laturii obiective a infracţiunii analizate. Această particularitate a infracţiunii de
tâlhărie face, de regulă, imposibilă etapa de tentativă.
Conform regulii generale, producerea prejudiciului patrimonial efectiv nu
contează la calificarea tâlhăriei, această împrejurare urmând a fi luată în consi-
deraţie la individualizarea pedepsei. Excepţii constituie situaţiile când, prin tâlhărie,
sunt cauzate daune în proporţii considerabile (lit.f) alin.(2) art.188 CP RM) sau
când valoarea bunurilor sustrase se cifrează în proporţii mari (alin.(4) art.188 CP
RM) ori deosebit de mari (alin.(5) art.188 CP RM).
rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este obligatorie
stabilirea scopului special - de sustragere - cel prin care se exprimă scopul de
cupiditate.
în cazul tâlhăriei, scopul de sustragere apare la făptuitor în prealabil; el întrep-
rinde acţiunile cu caracter agresiv tocmai în vederea atingerii acestui scop. De
aceea, fapta nu va putea fi calificată în conformitate cu art.188 CP RM, dacă scopul
de sustragere a apărut la făptuitor deja după aplicarea violenţei sau după
ameninţarea cu aplicarea ei. în această ipoteză, cele comise trebuie calificate prin
concurs: furt sau jaf, pe de o parte, şi infracţiunea prevăzută la art.151,152 sau 155
CP RM ori fapta specificată la art.78 din Codul contravenţional, pe de altă parte.
Subiectul infracţiunii de tâlhărie este persoana fizică responsabilă care la
în legătură cu infracţiunea prevăzută la lit.f) alin.(2) art.188 CP RM, con-
semnăm că, spre deosebire de mărimea prejudiciului cauzat prin furt, mărimea
prejudiciului cauzat prin tâlhărie nu cunoaşte o limită inferioară de 25 unităţi
convenţionale. Chiar dacă mărimea prejudiciului cauzat prin tâlhărie nu depăşeşte
această limită, nu poate fi aplicat art.105 din Codul contravenţional. Eventual, dacă
mărimea prejudiciului cauzat prin tâlhărie este mult prea mică, poate opera
înţelesul noţiunii „aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de
armă”, utilizate la lit.e) alin.(2) art.188 CP RM, este cel prezentat cu ocazia
examinării infracţiunii prevăzute la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM. înţelesul noţiunii
„prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant”, utilizate la lit.d)
alin.(3) art.188 CP RM, este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunilor
prevăzute la lit.e) alin.(2) art.151 şi la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM. De aceea,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
în cele ce urmează va fi supusă analizei circumstanţa agravantă prevăzută la
lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, presupunând săvârşirea tâlhăriei cu vătămarea gravă a
Pericolul social sporit al tâlhăriei, comise în prezenţa acestei circumstanţe
agravante, se exprimă în aceea că făptuitorul săvârşeşte un act de conduită
infracţională, care conţine indicii a două infracţiuni, cuprinşi de o singură com-
ponenţă de infracţiune: tâlhăria şi vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. în această situaţie, intensitatea violenţei este foarte
646
ridicată, antrenând prejudicii severe aduse sănătăţii persoanei agresate, prezen tând
deseori un pericol chiar pentru viaţa acesteia.
în cazul modalităţii agravate analizate, vătămarea intenţionată gravă a integ-
rităţii corporale sau a sănătăţii îndeplineşte, în cadrul faptei prejudiciabile, rolul de
acţiune adiacentă. Nu contează când a fost realizată acţiunea adiacentă - până la
deposedarea victimei de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după
deposedare. Important este ca această acţiune adiacentă să fie realizată până la
imposedare. De asemenea, este important ca, în toate aceste ipoteze, acţiunea
adiacentă să fie săvârşită în scopul de a asigura săvârşirea acţiunii principale a
sustragerii.
Reieşind din prevederile art.l 18 CP RM, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la
lit.c) alin.(3) art.l88 CP RM, nu este necesară o calificare suplimentară conform
art.151 CP RM.
Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă
în cazul tâlhăriei, ca şi lipsirea de viaţă din imprudenţă în cazul tâlhăriei, nu dau
temei de a califica cele comise potrivit lit.c) alin.(3) art.188 CP RM. în aceste
ipoteze, calificarea trebuie făcută prin concurs: art.l57 sau, respectiv, art.149 şi
art.188 (cu excepţia lit.c) alin.(3)) CP RM.
Dacă, în cadrul tâlhăriei, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii a provocat din imprudenţă decesul victimei, cele săvârşite trebuie
calificate conform art.149 şi lit.c) alin.(3) art.188 CP RM. în această ipoteză, ar fi
incorect să optăm pentru soluţia calificării potrivit alin.(4) art.151 şi lit.c) alin.(3)
art.188 CP RM. O asemenea variantă de calificare ar avea ca efect tragerea
făptuitorului de două ori la răspundere pentru aceeaşi vătămare intenţionată gravă a
în final, consemnăm că reglementarea dată infracţiunii de tâlhărie, prin
prevederile de la art.188 CP RM, nu presupune absorbirea în conţinutul ei a
infracţiunii de omor intenţionat (art.145 CP RM), care are, în orice ipoteză,
existenţă juridică de sine stătătoare. Reprezentând, prin natura şi esenţa sa, o
complexitate legală, tâlhăria nu absoarbe în conţinutul său obiectiv decât acele
acţiuni care au fost limitativ determinate de lege.
§ 6. Escrocheria
în art.190 CP RM fapta de escrocherie este incriminată într-o variantă-tip şi

în patru variante agravate.
Varianta-tip a escrocheriei, prevăzută la alin(l) art.190 CP RM, constă în do-
647
bândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere.
Prima variantă agravată a faptei de escrocherie, specificată la alin.(2) art.190
CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte:
- de două sau mai multe persoane (litb));
- cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.c));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.d)).
Cea de-a doua variantă agravată a escrocheriei, prevăzută la alin.(3) art.190
CP RM, se exprimă în escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de
o organizaţie criminală.
Cea de-a treia variantă agravată a faptei de escrocherie, specificată la alin.(4)
art.190 CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte în proporţii mari.
în sfârşit, ultima variantă agravată a escrocheriei, prevăzută la alin.(5) art.190
CP RM, se exprimă în escrocheria săvârşită în proporţii deosebit de mari.
Persoanele care intră în relaţii sociale cu privire la patrimoniu trebuie să
manifeste un minim de promptitudine, pentru ca interesele lor patrimoniale să nu
fie încălcate prin anumite manopere frauduloase. în acelaşi timp, în vederea
formării, desfăşurării şi dezvoltării normale a relaţiilor amintite, este nevoie de o
bună-credinţă a participanţilor la ele. Buna-credinţă este o categorie etico-
morală. De aceea, şi actele de conduită, care aduc atingere bunei-credinţe -
înşelăciunea şi abuzul de încredere - se pot transforma din acte imorale în acte cu
relevanţă juridico-penală numai în prezenţa unor anumite condiţii. Acestea sunt
considerentele din care legiuitorul, urmărind obiectivul asigurării unui climat de
credibilitate reciprocă, prevede, în art.190 CP RM, răspunderea nu pentru
înşelăciune sau abuz de încredere, ci pentru dobândirea ilicită (a se citi -
sustragerea) bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere.
Obiectul juridic special al escrocheriei are un caracter complex. Astfel, obiectul
juridic principal al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra bunurilor mobile. Obiectul juridic secundar al escrocheriei îl
constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul
necesar de încredere.
în ipoteza infracţiunii de escrocherie, nu se întrevede un alt procedeu de
evitare a comportării necorecte, decât atenţia şi prudenţa persoanelor care trebuie
să se bizuie pe acel minim de încredere acordat altuia, dar şi să respecte libertatea
manifestării de voinţă din partea altuia. Tocmai libertatea manifestării de voinţă,
alături de minimul necesar de încredere, sunt indispensabile pentru formarea şi
desfăşurarea relaţiilor sociale cu privire la patrimoniu, constituind atribute pentru
valoarea socială a patrimoniului, fără de care această valoare nu mai poate genera
648
relaţii sociale normale. De aceea, urmărind obiectivul asigurării unui climat de

credibilitate reciprocă, legiuitorul incriminează, în art.190 CP RM, fapta de
escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane nu prin violenţă, nu
prin ameninţare, nici pe ascuns, dar prin înşelăciune sau abuz de încredere.
Dacă escrocheria este săvârşită în condiţiile agravantei specificate la litd)
alin.(2) art.190 CP RM, atunci obiectul juridic secundar cuprinde şi relaţiile sociale
cu privire la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu.
Obiectul material al escrocheriei este format din bunurile care au o existenţă
materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost
determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
Documentele nu pot reprezenta obiectul material al infracţiunii de escrocherie.
Ele însă pot fi utilizate ca mijloc de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art.190 CP
RM.
Dreptul asupra bunurilor străine - mobile sau imobile — nu constituie obiectul
influenţării nemijlocite infracţionale în cazul infracţiunii prevăzute la art.190 CP
RM.
Articolul 196 CP RM trebuie aplicat în cazul dobândirii ilicite a bunurilor
imobile străine prin înşelăciune sau abuz de încredere (în ipoteza în care daunele
materiale cauzate se cifrează în proporţii mari). In această ipoteză, art.190 CP RM
este inaplicabil.
structură: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni (inacţiuni): a) acţiunea
principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, adică
sustragerea lor; b) acţiunea sau inacţiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ,
în înşelăciune sau în abuz de încredere; 2) urmările prejudiciabile sub forma
prejudiciului patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
In art.190 CP RM noţiunea „dobândire ilicită” are sensul autentic de „sustra-
gere”. Nu există nici un temei de a afirma că escrocheria nu este o infracţiune
săvârşită prin sustragere.
In continuare ne vom referi la acţiunea adiacentă din cadrul laturii obiective a
escrocheriei, cea care imprimă individualitate acestei infracţiuni în raport cu alte
infracţiuni săvârşite prin sustragere. Remarcând specificul faptei prejudiciabile în
contextul acestei infracţiuni, N.I. Panov menţionează: „înşelăciunea
şi abuzul de încredere apar în componenţa escrocheriei în rol de acţiuni adiacente
(ajutătoare), care asigură îndeplinirea acţiunii principale şi care sunt incluse în
649
ultima ca elemente asigurătorii”. 233 Nu putem sprijini partea finală a acestei opinii:
nici înşelăciunea, nici abuzul de încredere nu pot fi incluse ca elemente asigurătorii
în conţinutul sustragerii. Noţiunea de sustragere rămâne aceeaşi, indiferent de
componenţa de infracţiune în care este utilizată. în rest, ideea exprimată de autorul
precitat este corectă. Ea se conţine, în linii generale, în aserţiunea altui doctrinar —
V.I. Plohova: „A lua bunurile pe calea înşelăciunii sau a abuzului de încredere este
imposibil, deoarece înşelăciunea sau abuzul de încredere reprezintă influenţări
asupra persoanei, nu asupra bunurilor”. 234 în concluzie: înşelăciunea sau abuzul de
încredere nu constituie metode ale sustragerii. Ele reprezintă modalităţi ale acţiunii
adiacente care subzistă alături de sustragere, privită ca acţiune principală. Având un
rol ajutător, recurgerea la înşelăciune sau la abuz de încredere se produce nu ca un
scop în sine, ci în vederea trecerii în sfera patrimonială a făptuitorului (sau a altor
persoane) a bunurilor aparţinând persoanei înşelate sau de a cărei încredere s-a
abuzat.
Prin intermediul înşelăciunii sau al abuzului de încredere făptuitorul exercită o
influenţare psihică asupra conştiinţei şi voinţei victimei care, ca şi cum cedând
bunurile sale făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul este îndrituit a le
lua. în astfel de situaţii nu se pune la îndoială că se lezează libertatea manifestării de
voinţă, concretizată în facultatea persoanei de a adopta, în mod nestingherit, decizii
privind dispunerea de bunurile care se află în posesia sa. Deşi, în aparenţă, victima
îşi transmite bunurile benevol către făptuitor, aceasta nu este decât o „prezentare
scenică” făcută cu scopul de a demonstra celor din jur (deseori, inclusiv „martorilor
oculari” care fac parte din acelaşi grup infracţional) caracterul „legitim” al
tranzacţiei efectuate.
Care este înţelesul noţiunilor „înşelăciune” şi „abuz de încredere”?
Prin înşelăciune se înţelege dezinformarea conştientă a victimei, care constă în
prezentarea vădit falsă a realităţii (înşelăciunea activă) sau în trecerea sub tăcere a
realităţii, când sunt ascunse faptele şi circumstanţele care trebuie comunicate în
cazul săvârşirii cu bună-credinţă şi în conformitate cu legea a tranzacţiei
patrimoniale (înşelăciunea pasivă).
In context, apare necesitatea de a delimita escrocheria de infracţiunile de jaf,
tâlhărie sau şantaj. Chiar dacă escrocheria pare a fi mult prea diferită de aceste
infracţiuni, totuşi există situaţii când nu este atât de uşor a le delimita.
De exemplu, într-o speţă, R.N. a fost condamnat în baza alin.(l) art.195 CP RM.
Н.И. Панов. Способ совершения преступления и уголовная ответственность. - Харьков:

Вища школа, 1982, р.35.
234
В.И. Плохова. Ненасильственные преступления против собственности. -
Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003, р.243.
1
www.csj.md
650
Mai concret, pentru însuşirea în proporţii mari sub formă de tâlhărie, în fapt, la
28.08.1999, în urma înţelegerii prealabile cu C.M., C.S. şi M.S. de a sustrage bani din
sediul cârmuirii SRL „ Tehnoif-Agro ”, R.N. şi aceste trei persoane au venit cu automobilul
în satul Pohrebeni, raionul Orhei, unde se afla această Societate. Au intrat în sediul
cârmuirii acesteia, unde R.N., prezentându-se colaborator de poliţie, l-a făcut pe paznicul
C.N. să deschidă uşa. După ce toţi cei patru făptuitori au intrat în sediul cârmuirii, C.N. a
fost lovit de R.N. cu pumnul în faţă, iar C.M., C.S. şi M.S. i-au aplicat multiple lovituri cu
picioarele, astfel cauzându-i vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii. După
ce l-au legat, făptuitorii au sustras bani în sumă de 23596 lei}
In acest caz, înşelăciunea a servit doar pentru a uşura pătrunderea făptuitorilor
în încăperea în care a fost realizată sustragerea. Nu victima le-a transmis ca şi cum
benevol bunurile, considerând că făptuitorii au dreptul să le primească. Deci, este
corectă soluţia instanţei de judecată.
Apropiată de această ipoteză este alta, când făptuitorii se erijează în repre-
zentanţi ai autorităţii publice, prezentând legitimaţii false, purtând ilegal uniforma
unor asemenea reprezentanţi, simulând exercitarea atribuţiilor reprezentanţilor
autorităţilor publice etc. Aceasta pentru a putea efectua „percheziţii”, în timpul
cărora sustrag bunuri.
In astfel de ipoteze, pot fi deosebite următoarele soluţii de calificare:
1) dacă voinţa victimei este alterată, ea considerând că făptuitorul reprezintă cu
adevărat autoritatea publică, fiind convinsă că bunurile i-au fost ridicate cu
respectarea tuturor normelor procesuale, nu există temeiuri să nu calificăm cele
săvârşite ca escrocherie. O asemenea ipoteză este plauzibilă mai ales dacă victima
este în conflict cu legea, dacă făptuitorul cu bună-ştiinţă profită de circumstanţa că
victima a comis o ilegalitate;
2) dacă voinţa victimei este dominată, paralizată, ea fiind convinsă că făp-
tuitorul este deghizat în reprezentant al autorităţii publice, atunci calificarea trebuie
făcută în baza art.187, 188 sau 189 CP RM, în funcţie de circumstanţele concrete.
Nu contează dacă victima şi-a exteriorizat convingerea în momentul comiterii
faptei. Contează că şi-a dat seama de înscenare. în asemenea cazuri,
victima transmite făptuitorului bunurile, pentru că are temeri pentru viaţa proprie
sau a apropiaţilor săi, fie pentru că remarcă prezenţa armei la făptuitor, fie pentru
că cunoaşte precedente ale activităţii infracţionale ale acelui făptuitor etc.
în altă privinţă, în dependenţă de modus operandis, modalităţile înşelăciunii
sunt:
1) înşelăciunea verbală;
2) înşelăciunea în formă scrisă;
3) înşelăciunea sub forma unor acţiuni concludente (purtarea uniformei de
651
către persoana care nu are acest drept; simularea unei maladii pentru a obţine actul
ce confirmă dreptul făptuitorului de a primi foloase materiale; folosirea unor acte
sustrase sau găsite etc.).
Dacă ne referim la înşelăciunea în formă scrisă, trebuie să menţionăm că, la
săvârşirea infracţiunii de escrocherie, pot fi folosite oricare documente false, nu
neapărat oficiale. Totuşi, un interes mai mare îl comportă ipoteza când înşelăciunea
se prezintă sub formă de folosire a documentelor oficiale false. Folosirea
documentelor oficiale false este absorbită de infracţiunea de escrocherie. Deci,
reprezintă partea, atunci când întregul îl reprezintă fapta incriminată la
art.l90CPRM.
Reiese că art.361 CP RM este aplicabil în oricare caz de folosire a docu-
mentelor oficiale false. Cu excepţia cazurilor când folosirea unor asemenea
documente este realizată ca acţiune adiacentă, alături de dobândirea ilicită a
bunurilor altei persoane. Mai mult, dacă folosirea documentelor oficiale false nu a
fost realizată alături de dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, dar a avut ca
scop o asemenea dobândire, nu înseamnă că avem temei de a aplica art.361 CP
RM. Ţinând cont de parametrii laturii subiective, de faptul că intenţia infracţională
nu a fost realizată decât în parte, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.27 şi
190 CP RM, ca tentativă de escrocherie.
în ce priveşte confecţionarea (falsificarea) documentelor oficiale, de regulă,
o asemenea acţiune nu poate asigura în nici un fel dobândirea ilicită a bunurilor
altei persoane. Falsificând documente, făptuitorul nu poate să influenţeze în nici un
fel asupra bunurilor, care vor continua să rămână la posesorul lor. Aşadar,
falsificarea documentelor oficiale nu poate fi suficientă pentru a constitui o parte a
infracţiunii de escrocherie. Nu poate fi înşelată victima, dacă documentele false
rămân la făptuitor, nefiind folosite de către acesta.
Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că, în alte cazuri, confecţionând
documentul în scopul dobândirii ilicite ulterioare a bunurilor altei persoane,
făptuitorul realizează prima etapă în activitatea infracţională legată de comiterea
escrocheriei — etapa de pregătire a acestei infracţiuni. în ipoteza dată, con
1
www.csj.md
652
fecţionarea documentelor oficiale îşi pierde identitatea pe care o cunoaştem din

art.361 CP RM. Aceasta întrucât se dizolvă în amalgamul activităţii infracţionale
legate de comiterea escrocheriei. Deci, constituie unul din variatele exemple de
pregătire de această infracţiune, urmând a fi calificată conform art.26 şi 190 CP
RM.
Aşa cum rezultă din definiţia noţiunii de înşelăciune, formulată mai sus, după
modul de comportare - pozitivă sau negativă - a făptuitorului, înşelăciunea poate fi
realizată pe calea acţiunii sau inacţiunii. Iată de ce, putem vorbi despre:
1) înşelăciunea activă şi 2) înşelăciunea pasivă.
Pot fi deosebite două modalităţi de înşelăciune pasivă: a) trecerea cu bună-
ştiinţă sub tăcere a circumstanţelor, a căror necunoaştere a determinat eroarea
victimei privind legalitatea transmiterii bunurilor către făptuitor; b) exploatarea
conştientă a erorii victimei, în rezultatul căreia făptuitorul a primit bunurile de la
victima aflată în eroare. Prin ce se deosebesc în esenţă cele două modalităţi? In cea
de-a doua modalitate, victima a fost indusă în eroare de o terţă persoană, iar
făptuitorul doar a profitat de această ocazie pentru a primi bunurile de la victimă. în
prima modalitate, făptuitorul însuşi induce în eroare victima, fără concursul unei
terţe persoane. Altfel spus, în cea de-a doua modalitate se atestă menţinerea erorii
de către făptuitor. In prima modalitate are loc inducerea în eroare de către
făptuitor.1
Oricum, art.190 CP RM se aplică în cazul în care: 1) înşelăciunea pasivă se
află în legătură cauzală cu dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane şi 2) dacă
înşelăciunea pasivă se realizează înainte de apariţia la făptuitor a posibilităţii reale
de a se folosi şi a dispune de bunurile ce i s-au transmis. Drept urmare, nu se aplică
nici art.190 CP RM, nici o altă normă penală, în cazul în care: 1) înşelăciunea
pasivă nu se află în legătură cauzală cu dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane
şi 2) dacă înşelăciunea pasivă se realizează după apariţia la făptuitor a posibilităţii
reale de a se folosi şi a dispune de bunurile ce i-au fost transmise.
In funcţie de circumstanţele pe care le vizează înşelăciunea, aceasta cunoaşte
următoarele modalităţi:
1) înşelăciunea cu privire la persoana făptuitorului sau a altcuiva (în acest caz,
înşelăciunea poate avea ca obiect: identitatea persoanei; calităţile de fapt sau de
drept ale persoanei; relaţiile cu alte persoane etc.);
2) înşelăciunea cu privire la bunurile pe care făptuitorul i le oferă victimei,
bunuri care reprezintă mijlocul de săvârşire a infracţiunii de escrocherie, nu
obiectul material al acesteia (în cazul dat, înşelăciunea are ca obiect:
existenţa bunurilor; apartenenţa bunurilor; calitatea bunurilor; cantitatea
1
1.Botezatu. Răspunderea penală pentru escrocherie. - Chişinău: CEP USM, 2010, p.173-174.
653
bunurilor etc.);235
3) înşelăciunea cu privire la anumite acţiuni sau evenimente (de
exemplu, cu privire la: cazul asigurat; dispoziţia unor terţe persoane privind
bunurile; faptul executării unei anumite lucrări; faptul achitării banilor pentru
bunurile primite; efectuarea unor cheltuieli etc.);
4) înşelăciunea cu privire la promisiuni (în asemenea cazuri, făptuitorul
face promisiuni false, de la bun început neavând nici o intenţie să-şi onoreze
angajamentul. Caracterul promisiunilor false poate varia: de la oferta privind
bunurile de consum casnic până la promiterea de a facilita procurarea aparta-
mentului sau migraţia în scop de muncă. însă, de fiecare dată, anume aceste
promisiuni, determinate de necesităţile de moment ale victimei, sunt cele
care condiţionează transmiterea banilor către făptuitor. Pentru a economisi
bani şi timp, victima se lasă convinsă de făptuitor că anume el este cel care îi
va soluţiona - rapid şi calitativ - problema).
Cea de-a doua modalitate sub care se înfăţişează acţiunea adiacentă în
cazul escrocheriei, mult mai puţin răspândită, este abuzul de încredere.
în ipoteza abuzului de încredere, făptuitorul exploatează raporturile de
încredere care s-au stabilit între el şi victimă. Ultima este, de regulă,
proprietarul sau administratorul unei anumite mase patrimoniale. De regulă,
raporturile de încredere decurg din încheierea unor convenţii de drept civil
(mandat, depozit, asigurare, comision, administrare fiduciară etc.) sau din
alte fapte juridice. în alte cazuri, aceste raporturi se creează pe fondul
atitudinii de colegialitate, prietenie, afecţiune între făptuitor şi victimă,
atitudine care, de multe ori, este artificial creată şi susţinută, timp îndelungat,
prin eforturile făptuitorului.
în cazul infracţiunii de înşelăciune, abuzul de încredere nu poate fi privit
ca modalitate a înşelăciunii. Totuşi, deşi au, incontestabil, un caracter de sine
235
în context, este cazul de menţionat că fapta de comercializare a falsurilor poate intra nu sub
incidenţa art.190 CP RM, dar sub incidenţa unor norme speciale, penale sau contravenţionale.
Avem în vedere art.214 1 CP RM, când e săvârşită comercializarea medicamentelor
contrafăcute. La fel, şi art.255 CP RM, când inducerea în eroare a clienţilor presupune
înşelăciunea privind calitatea bunurilor comercializate sau a serviciilor prestate. în Codul
contravenţional astfel de norme sunt: pct.2) art.273 (când se comercializează mărfuri cu
termenul de valabilitate expirat); alin.(4) art.284 (când se comercializează producţie alcoolică
falsificată sau contrafăcută).
Comun pentru toate aceste norme este că sunt săvârşite în sfera consumului de produse sau
servicii. Conform acestor norme pot răspunde numai cei care, în condiţii de legalitate
(înregistrare de stat, prezenţa licenţei sau autorizaţiei etc.), desfăşoară activitatea de
comercializare sau altă prestare de servicii. în caz contrar, dacă făptuitorul nu are o asemenea
calitate specială, trebuie să răspundă pentru escrocherie (în baza art.190 CP RM sau a art.105
din Codul contravenţional). Acesta trebuie să fie considerat criteriul ce desparte sferele de
aplicare a normelor concurente.
654
stătător, înşelăciunea şi abuzul de încredere sunt strâns legate reciproc, astfel
655
încât, în practică, în majoritatea cazurilor este destul de dificil a trasa o linie de demarcare
între ele.
Din aceste considerente, este necesară punctarea criteriilor ce individualizează abuzul de
încredere în raport cu înşelăciunea:
1) abuzul de încredere întotdeauna presupune o relaţie specială între făptuitor şi victimă. O
relaţie având la bază încrederea între cei doi, condiţionată de existenţa între ei a unor raporturi
contractuale, a afecţiunii reciproce, ori de autoritatea funcţiei pe care o ocupă făptuitorul etc.;
2) abuzul de încredere presupune întotdeauna formarea unui climat de încredere de către
făptuitor. Acest proces necesită, de regulă, premeditare şi o durată comparativ mai lungă. Spre
deosebire de înşelăciune, în ipoteza abuzului de încredere nu poate fi concepută săvârşirea
spontană a infracţiunii, fără o etapă de pregătire relativ îndelungată;
3) înşelăciunea, ca modalitate a acţiunii adiacente în cadrul faptei prejudiciabile de
escrocherie, comportă suficienţă prin ea însăşi. Nu necesită a fi secundată de realizarea
subsecventă a abuzului de încredere, pentru a asigura dobândirea ilicită a bunurilor altei
persoane. în contrast, abuzul de încredere este autosuficient în rare situaţii. De cele mai dese ori,
trebuie secundat de înşelăciune, ca factor de sustentaţie pentru abuzul de încredere;
4) în cazul abuzului de încredere, este mai vădit concursul victimei la realizarea intenţiei
infracţionale a făptuitorului. De fapt, victima prognozează deficient conduita făptuitorului,
ignorând elementara precauţie. Activismul făptuitorului se manifestă doar cu prilejul obţinerii
încrederii victimei. După care totul se desfăşoară ca şi cum de la sine, fără o influenţare
sesizabilă din partea făptuitorului. 236
în încheierea analizei laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.190 CP RM, vom
consemna că, la calificare, nu au relevanţă mijloacele care au fost utilizate pentru săvârşirea
escrocheriei: documente false; instrumente de măsurat false; uniforma specială sau alte însemne
de apartenenţă la un anumit rol social; computerul etc. Important este de a stabili că aceste
mijloace au fost folosite pentru sustragere, nu însă pentru facilitarea accesului la bunurile
respective, nici pentru crearea unor condiţii pentru luarea ulterioară a bunurilor pe altă cale.
Escrocheria este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul în care
făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a dis pune de bunurile altuia la propria sa
dorinţă.
236
1.Botezatu. Răspunderea penală pentru escrocherie, p.200. 654
236
LZaporojan. Obiectul material al delapidării averii străine II Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”, Vol.l. - Chişinău: USM, 2005, p.436-438.
236
I.Zaporojan. Obiectul material al delapidării averii străine, p.436-438.
La momentul săvârşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin escrocherie

trebuie să depăşească 25 unităţi convenţionale. In caz contrar, răspunderea se va
aplica în baza art.105 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, la calificarea faptei este
obligatorie stabilirea scopului special - a scopului de cupiditate.
Primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament poate fi calificată
ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în
stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage şi nu avea intenţia
să-şi onoreze angajamentul asumat.
Alături de alte circumstanţe, intenţia cu privire la sustragere este demonstrată
prin: situaţia financiară extrem de neprielnică a persoanei care îşi asumă anga-
jamentul la momentul încheierii tranzacţiei; lipsa de fundamentare economică şi
caracterul irealizabil al angajamentului asumat; lipsa unei activităţi aducătoare de
beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor băneşti necesare onorării
angajamentului; achitarea veniturilor către primii deponenţi din contul banilor
depuşi de deponenţii ulteriori; prezentarea, la încheierea tranzacţiei, din numele
unei persoane juridice inexistente sau înregistrate pe numele unei persoane, de care
se foloseşte o altă persoană pentru a-şi atinge interesele etc. In special, dacă
tranzacţia de vânzare-cumpărare este grevată de condiţia achitării către vânzător a
unei sume suplimentare, iar cumpărătorul, care şi-a propus dinainte să nu-şi onoreze
promisiunea, înşeală vânzătorul, imitând prin diverse căi achitarea sumei
suplimentare, cele săvârşite trebuie calificate ca escrocherie.
Trebuie de luat în consideraţie că temeiul aplicării răspunderii penale pentru
escrocherie apare în cazul imposibilităţii apărării drepturilor subiective prin mij-
loacele justiţiei civile. Avem în vedere caracterul accesoriu al mijloacelor justiţiei
penale.
Cu alte cuvinte, atunci când este vorba despre două subiecte ale unui raport
juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalităţii lor în drepturi. Şi numai
dacă există indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se
justifică intervenţia legii penale.
Normele de drept civil se aplică în cazul concurenţei lor cu normele de drept
penal, dacă: 1) există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracţiune pe calea
acţiunilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea acţiunii civile;
2) fapta a fost săvârşită în condiţiile unui risc întemeiat (de exemplu, când
prejudiciul este urmare a unei decizii economice nereuşite, ori când s-a mizat pe
655
obţinerea prea rapidă a unor beneficii etc.).

Sub incidenţa legii penale trebuie să intre doar acele încălcări care demons-
trează rea-voinţă, fraudă, malversaţiune din partea făptuitorului. Nu încape îndoială
că, atunci când făptuitorul foloseşte documente false, încheie tranzacţii în numele
unei persoane juridice inexistente, îşi arogă funcţii şi calităţi pe care în realitate nu
le are etc., îşi demonstrează reaua-voinţă în raport cu victima. Nu mai putem
afirma, retrospectiv, că nu a fost în măsură să-şi execute obligaţiile contractuale.
Nu putem afirma că a fost de bună-credinţă, că a fost în imposibilitatea de a găsi
mijloace materiale pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumate. Deoarece
făptuitorul a recurs la procedee frauduloase în detrimentul victimei (care este
celălalt subiect la raportul juridic), el nu se mai poate prevala de imposibilitatea sa
de a-şi executa obligaţiile contractuale faţă de victimă. In concluzie, nu poate fi
invocată imposibilitatea făptuitorului de a găsi mijloace materiale pentru a-şi
îndeplini obligaţiile asumate - ca temei de a nu-i fi aplicată răspunderea penală -
dacă a manifestat rea-voinţă sau intenţie frauduloasă faţă de obligaţiunile asumate
în raport cu victima.
In orice caz, imixtiunea penalului în sfera privată, sferă bazată pe principiul
egalităţii părţilor, trebuie privită ca o ultimă măsură. Dacă ambele părţi - debitorul
şi creditorul - obţin profituri de pe urma parteneriatului lor, rămânând proprietari
asupra bunurilor sale (sau una dintre părţi suferă prejudicii sub forma venitului
ratat, fără a pierde însă dreptul de proprietate), atunci raporturile dintre cele două
părţi trebuie să rămână în continuare pe tărâmul dreptului civil. Dacă însă una
dintre părţi, asumându-şi angajamente, nu are posibilitate şi nici dorinţă să le exe-
cute (în prealabil fiindu-i transmise bunuri de cealaltă parte, care astfel îşi pierde
dreptul de proprietate asupra lor), este foarte probabilă necesitatea intervenţiei legii
penale. Astfel, în esenţă, delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept
civil trebuie făcută luându-se în consideraţie două aspecte de maximă importanţă:
1) atitudinea făptuitorului faţă de faptul transmiterii lui a bunurilor;
2) prezenţa disponibilităţii efective a făptuitorului de a-şi executa angaja-
mentele.
Aceste două aspecte sunt puse la baza circumstanţelor care trebuie cercetate în
vederea constatării lipsei sau prezenţei scopului de cupiditate, circumstanţe pe care
le-am enumerat mai sus. Desigur, se poate reproşa că lista acestor circumstanţe este
exemplificativă. Sau că e sumară. Că există şi alte circumstanţe. Că este greu
aplicabilă în situaţia când făptuitorul nu neagă că victima i-a transmis bunurile, dar
nici nu este realmente disponibil să-şi onoreze obligaţiunile.
în astfel de cazuri, nu ne rămâne decât să sugerăm cercetarea altor circums-
tanţe, nu mai puţin importante: 1) maniera de comportament pe care făptuitorul a
656
manifestat-o după ce i-au fost transmise bunurile (de exemplu, cheltuie imediat
banii prevăzuţi pentru procurarea unor bunuri destinate victimei); 2) făptuitorul
acceptă să-i fie transmise bunurile pe care cu bună-ştiinţă nu le va putea valorifica
(de exemplu, pentru că-i lipsesc cunoştinţele şi aptitudinile necesare); 3) făptuito-
rul săvârşeşte acţiuni care demonstrează nedorinţa lui de a-şi executa angajamen-
tele (de exemplu, transferă banii transmişi de către victimă pe un cont deschis nu
pe numele său, ci pe numele unei alte persoane); 4) făptuitorul îşi asumă
sistematic obligaţii pe care ulterior afirmă că nu este în stare să le îndeplinească
etc. 1
Subiectul infracţiunii specificate la art.190 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani (în
ipoteza faptelor prevăzute la alin.(2) şi (3)). în celelalte cazuri, vârsta minimă a
răspunderii penale este de 16 ani.
în cazul modalităţii agravate prevăzute la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM,
subiectul trebuie să aibă o calitate specială: persoană cu funcţie de răspundere sau
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga nizaţie
nestatală.
§ 7. Delapidarea averii străine
în art.191 CP RM fapta de delapidare a averii străine este incriminată într-o

variantă-tip şi în patru variante agravate.
Astfel, varianta tip a delapidării averii străine, prevăzută la alin.(l) art.191 CP
RM, constă în însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în
administrarea vinovatului.
Prima variantă agravată a faptei de delapidare a averii străine, specificată la
alin.(2) art.191 CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte:
—de două sau mai multe persoane (lit.b));
—cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.c));
—cu folosirea situaţiei de serviciu (litd)).
Cea de-a doua variantă agravată a delapidării averii străine, prevăzută la
alin.(3) art.191 CP RM, se exprimă în delapidarea averii străine săvârşită de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Cea de-a treia variantă agravată a faptei de delapidare a averii străine,
specificată la alin.(4) art.191 CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte în
proporţii mari
în fine, ultima variantă agravată a delapidării averii străine, prevăzută la
alin.(5) art.191 CP RM, se exprimă în delapidarea averii străine săvârşită în
proporţii deosebit de mari.
1
1.Botezatu. Răspunderea penală pentru escrocherie, p.237.
657
In cazul faptei incriminate la art. 191 CP RM, situaţia-premisă de încredinţare

în condiţii de legalitate a bunurilor, care constituie obiectul material al infracţiunii,
către subiectul delapidării averii străine formează particularitatea determinantă a
acestei fapte infracţionale. Această particularitate presupune că subiectul special al
infracţiunii de delapidare a averii străine poate trece în folosul său doar bunurile
care i-au fost date în grijă, în expectativa că acel subiect este demn de încredere.
Cel care săvârşeşte o astfel de faptă demonstrează lipsă de respect faţă de legea
penală. Datorită calităţii făptuitorului, infracţiunea de dela pidare a averii străine
poate fi mai uşor săvârşită şi mai greu descoperită, ceea ce-i sporeşte gradul de
pericol social. Săvârşind delapidarea averii străine, făptuitorul nu-şi încalcă doar
obligaţia de a nu aduce nici o atingere patrimoniului altuia, dar şi obligaţia specială
pe care o are în această privinţă tocmai datorită posturii sale de administrator al
acelui patrimoniu. în aceste condiţii, legiuitorul a considerat întemeiată necesitatea
apărării penale a patrimoniului împotriva sustragerii săvârşite chiar de persoana
care, în virtutea obligaţiilor pe care şi le-a asumat, deţine bunurile respective în
administrarea sa.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 191 CP RM este un obiect
juridic multiplu. Aceasta deoarece, în cazul delapidării averii străine, printr-o
singură acţiune (iar nu printr-un sistem de acţiuni, ca în cazul infracţiunilor
complexe) se aduce atingere mai multor valori sociale speciale şi, implicit, relaţiilor
sociale aferente.
Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii analizate îl formează relaţiile
sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.
Obiectul juridic secundar al delapidării averii străine îl constituie relaţiile sociale
cu privire la executarea corectă a atribuţiilor de administrare în privinţa bunurilor
încredinţate.
Dacă delapidarea averii străine este comisă în prezenţa agravantei specificate la
lit.d) alin.(2) art. 191 CP RM, atunci obiectul juridic secundar cuprinde şi relaţiile
sociale cu privire la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu.
Obiectul material al faptei incriminate la art. 191 CP RM îl constituie bunurile
care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
în afară de aceste calităţi, comune pentru obiectele materiale ale tuturor infrac-
ţiunilor săvârşite prin sustragere, există o calitate specială care este caracteristică
numai pentru obiectul material al delapidării averii străine: bunurile încredinţate de
către o altă persoană în administrarea făptuitorului. Deşi bunurile încredinţate în
administrarea făptuitorului sunt străine pentru acesta, regimul juridic al acestor
bunuri se distinge de regimul juridic al bunurilor care sunt luate de către făptuitor în
cazul altor infracţiuni săvârşite prin sustragere (în special, în cazul furtului).
658
Astfel, încredinţarea bunurilor în sarcina făptuitorului este un act cu semni-

ficaţie juridică de manifestare a voinţei persoanei, care răspunde următoarelor trei
condiţii:
a) creează în sarcina făptuitorului dreptul de a deţine bunurile respective,
precum şi atribuţia de a le administra;
b) făptuitorului îi revine răspunderea pentru respectarea regimului de utilizare
a bunurilor încredinţate, precum şi pentru asigurarea integrităţii lor;
c) nu se face în scopul de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor
către cel care le dobândeşte.
Bunurile pot fi încredinţate în virtutea funcţiei de răspundere a făptuitorului, a
raporturilor contractuale sau a însărcinării speciale din partea persoanei care le în -
credinţează. încredinţarea bunurilor în virtutea raporturilor contractuale poate fi
făcută de oricare subiecte ale dreptului civil, fie ele persoane fizice sau persoane
juridice. încredinţarea bunurilor în celelalte cazuri se face, în principiu, în privinţa
bunurilor persoanelor juridice, în cadrul raporturilor de muncă. Aceste cazuri sunt
legate, de regulă, de folosirea de către făptuitor a situaţiei sale de serviciu, adică
presupune existenţa circumstanţei agravante prevăzute la lit.d) alin.(2) art.191 CP
RM.
într-o altă ordine de idei, trebuie de menţionat că bunurile, care reprezintă
obiectul material al delapidării averii străine, pot fi clasificate condiţional în bunuri
statice şi bunuri dinamice. Scopul acestei clasificări constă în necesitatea efectuării
unei analize mai aprofundate a infracţiunii amintite.
în situaţia dată, criteriul de delimitare între cele două tipuri de bunuri constă în
locul de aflare a bunurilor, încredinţate făptuitorului, în momentul sustragerii.
Astfel, dacă, în momentul sustragerii, bunurile se aflau pe un teritoriu păzit (uzină,
fabrică, depozit etc.), atunci ele pot fi denumite condiţional „bunuri statice”. Efec-
tuarea de către făptuitor a prerogativelor corespunzătoare în privinţa unor asemenea
bunuri este strict limitată de regimul de funcţionare a teritoriului păzit (obligaţiile
funcţionale, limitele zilei de lucru, perimetrul teritoriului etc.). In alţi termeni,
bunurile statice au calitatea de a se afla pe un teritoriu păzit. Iar de vreme ce exer-
citarea prerogativelor în privinţa unor astfel de bunuri este posibilă doar pe un
teritoriu păzit şi pe parcursul timpului de lucru al făptuitorului sau al timpului de
funcţionare a întreprinderii, posibilitatea de a comite sustragerea unor bunuri statice
este considerabil limitată. Aceasta deoarece specificul sustragerii bunurilor statice
constă în aceea că convertirea posesiei legitime în posesia nelegitimă presupune în
mod inerent luarea fizică (materială) a acestor bunuri de pe teritoriul păzit.
Situaţia se schimbă când bunurile încredinţate sunt transportate în temeiuri
legale de pe teritoriul păzit în afara acestuia (într-o altă localitate, către magazin
etc.). Din momentul scoaterii bunurilor de pe teritoriul păzit, persoana, căreia aceste
659
bunuri i-au fost încredinţate, are posibilităţi practic nelimitate de a poseda şi

dispune de bunurile respective. în acest caz, bunurile „îl urmează” pe făptuitor,
însă, deoarece o astfel de „mişcare” a bunurilor depinde numai de manifestarea de
voinţă a făptuitorului, nefiind restrânsă de circumstanţe obiective (cu excepţia
întinderii prerogativelor persoanei căreia bunurile i-au fost încredinţate), asemenea
bunuri pot fi condiţional denumite „bunuri dinamice”.
Aşadar, pentru bunurile dinamice, spre deosebire de cele statice, este carac-
teristic faptul că ele se află în posesia făptuitorului pe parcursul timpului care este
necesar pentru exercitarea de către acesta a prerogativelor ce i-au fost conferite.
Acest timp poate să nu coincidă cu limitele temporale ale zilei de lucru. De
asemenea, posesia asupra bunurilor dinamice nu este limitată de perimetrul
teritoriului păzit.1
Reieşind din faptul că obiectul juridic principal al infracţiunii specificate la
art.191 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor
mobile şi ţinând seama de prevederile de la art.304 din Codul civil, putem susţine
că victima delapidării averii străine este posesorul mijlocit, acesta încredinţând
bunurile sale în administrarea făptuitorului, care are rolul de posesor nemijlocit.
Latura obiectivă a delapidării averii străine are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea de însuşire ilegală (a se citi - sustragere);
2) urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv; 3) legătura
de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
în cazul delapidării averii străine, fapta prejudiciabilă constă în acţiunea de
sustragere. în fond, mecanismul sustragerii este acelaşi. însă, un anumit specific
este condiţionat de particularităţile obiectului material al infracţiunii analizate:
făptuitorul săvârşeşte luarea bunurilor ce-i sunt străine, dar care, la moment, se află
în detenţia lui legitimă, el profitând de atribuţia de a administra aceste bunuri.
Nu putem susţine că, în ipoteza delapidării averii străine, făptuitorul este, în
acelaşi timp, şi subiectul care săvârşeşte sustragerea, şi posesorul legal al bunurilor
împotriva cărora se comite această sustragere. Până la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, făptuitorul are calitatea de detentor (deţinător) legitim al bunurilor altuia.
Aplicând ideea, specificată la alin.(6) art.335 din Codul civil - „posesiunea este
precară când nu se exercită sub nume de proprietar”, s-ar putea afirma că, înainte de
a comite delapidarea averii străine, făptuitorul, deşi are puterea materială asupra
bunurilor încredinţate, nu are intenţia de a le poseda pentru sine.
Este adevărat că, în cazul delapidării averii străine, făptuitorul este persoana
căreia bunurile i-au fost încredinţate în temeiul legii. însă, ele îi simt încredin ţate
pentru executarea unor atribuţii strict determinate, nu pentru a fi sustrase.
Pentru a săvârşi sustragerea şi a deveni posesor ilegal, făptuitorul ia bunurile de
la persoana care i le-a încredinţat. Bineînţeles, luarea se face de la această
660
persoană, nu de la făptuitorul însuşi (ceea ce este imposibil), prin aceasta

aducându-se atingere poziţiei bunurilor care aparţin de sfera patrimonială a
persoanei care a încredinţat bunurile. In cazul dat, prin trecerea în mod ilicit la
pierderi a bunurilor respective, poziţia lor în spaţiu se poate păstra, dar se
schimbă atitudinea făptuitorului faţă de aceste bunuri, care interverteşte
(transformă) detenţia legitimă într-o stăpânire ilegală. Deşi bunurile respective
pot continua să se afle în acelaşi loc, ele nu mai există pentru persoana care a
încredinţat bunurile sale, deoarece sunt, de exemplu, trecute prin act la pierderi,
fiind ca şi cum distruse din cauza inutilităţii lor. în concluzie, se poate menţiona
că făptuitorul ia bunurile ce i-au fost încredinţate, transformându-se din detentor
legitim în pretins proprietar, având intenţia de a le poseda pentru sine, nu pentru
posesorul mijlocit ce i-a încredinţat bunurile.
Revenind la distincţia dintre bunurile statice şi bunurile dinamice, putem
menţiona că, din moment ce bunurile dinamice se află în timpul transportării
(livrării, furnizării) lor în posesia nemijlocită a făptuitorului, acestuia nu-i mai
este necesar să ia materialmente bunurile respective. In situaţia dată are loc aşa-
numita „luare formală”, caracterizată prin convertirea posesiei legitime în cea
nelegitimă pe calea reţinerii bunurilor la făptuitor şi a neprezentării acestora celor
îndrituiţi a le recepţiona. Luarea formală este specifică, de regulă, în cazul
bunurilor ce sunt încredinţate persoanelor care efectuează transportarea lor în
calitate de funcţie principală (şoferul-expeditor, încasatorul etc.) sau persoanelor
pentru care transportarea de bunuri constituie partea indispensabilă a activităţii
lor (taximetristul, trezorierul etc.).
Acţiunile persoanelor, care pot poseda şi dispune de bunurile încredinţate, se
pot exprima în: 1) luarea formală (dacă intenţia de sustragere apare în timpul
transportării) sau în 2) luarea fizică (materială) (dacă bunurile sunt scoase din
depozit, casierie etc.).
Deosebirea dintre luarea fizică a bunurilor statice şi luarea fizică a bunurilor
dinamice este că, în ultimul caz, scoaterea bunurilor din posesia legitimă
semnifică şi imposedarea simultană a acestora. în contrast, în cazul luării fizice a
bunurilor statice, singura ridicare a acestora de la locul aflării lor încă nu
semnifică consumarea sustragerii. Or, deoarece bunurile încredinţate se află pe
un teritoriu păzit, posibilitatea reală de a dispune de ele poate să apară numai în
afara acestui teritoriu. în consecinţă, şi momentul de consumare a sustragerii
bunurilor respective va coincide cu apariţia unei astfel de posibilităţi. Bunurile
scoase din posesia legitimă pot să se găsească ascunse mult timp pe teritoriul
păzit. Iată de ce, poate exista un decalaj mare de timp între momentul de depo-
sedare şi momentul de imposedare.
Specificul delapidării averii străine se exprimă în aceea că dispunerea de
661
bunurile dinamice încredinţate, în limitele întinderii prerogativelor conferite

persoanei respective, chiar în prezenţa intenţiei de a sustrage acele bunuri, nu poate
avea relevanţă juridico-penală. In acest context, delapidarea averii străine, realizată
asupra unor bunuri dinamice, poate avea loc doar în prezenţa următoarelor două
condiţii cumulative:
1) existenţa intenţiei de sustragere;
2) convertirea posesiei legitime în posesie nelegitimă, exprimându-se în
depăşirea prerogativelor conferite persoanei în privinţa bunurilor încredinţate.
Pe de altă parte, delapidarea averii străine, realizată asupra unor bunuri statice,
poate avea loc numai în prezenţa următoarelor trei condiţii cumulative:
1) ridicarea bunurilor din locul în care se aflau;
2) intrarea bunurilor în posesia nelegitimă a făptuitorului, constând în
depăşirea prerogativelor conferite persoanei în privinţa bunurilor încredinţate;
3) existenţa posibilităţii reale, conştientizate de făptuitor, de a se folosi şi
dispune de bunuri ca de ale sale proprii. 1
în altă ordine de idei, delapidarea averii străine trebuie deosebită de escrocheria
săvârşită pe calea abuzului de încredere. încrederea, ca şi onestitatea, este o
categorie etico-morală. în contextul acestor două infracţiuni contra patrimoniului,
abuzul de încredere apare ca o cale de a determina transmiterea bunurilor sau de a
convinge în inutilitatea restituirii bunurilor aflate la făptuitor. Pe cale de consecinţă,
abuzul de încredere se transformă din categorie etico-morală m una juridică în
procesul determinării la transmiterea bunurilor (sau la netransmiterea bunurilor care
trebuie restituite) şi în procesul transmiterii cvasibenevole (sau al reţinerii la
făptuitor) a bunurilor. Dar, abuzul de încredere se poate transforma din categorie
etico-morală în una juridică la un stadiu mai timpuriu: la transmiterea bunurilor de
către proprietar în temeiul unui contract de drept civil sau al unui contract
individual de muncă, ori în virtutea îndeplinirii unor anumite funcţii. Procesul
transmiterii, mai ales a bunurilor din proprietatea publică, reclamă o fundamentare
rezonabilă. Cu atât mai mult procesul de administrare a acestor bunuri. Echilibrul
dintre interesele proprietarului şi ale persoanei, care îndeplineşte anu mite atribuţii
ce-i sunt acordate, este atins prin reglementarea juridică. De aceea, în cazurile de
luare a bunurilor încredinţate făptuitorului, se profită nu atât de încrederea ce i s-a
acordat, cât mai ales de atribuţiile ce i s-au acordat.
De asemenea, trebuie de menţionat că subiectul delapidării averii străine deţine
bunurile proprietarului în posesie legitimă, pe când subiectul escrocheriei poate
avea doar acces liber la bunurile străine. De aceea, elucidarea faptului dacă
infractorul avea sau nu avea atribuţii de drept în privinţa bunurilor străine, are
importanţă la delimitarea escrocheriei de infracţiunea prevăzută la art.191 CP RM.
662
La fel, escrocheria trebuie delimitată de delapidarea averii străine, dacă

persoana se angajează la o muncă material-responsabilă sau substanţial retribuită, în
baza unor documente false, în vederea comiterii sustragerii. O astfel de persoană
poate folosi documentele false care îi confirmă identitatea sau documentele false
care îi conferă drepturi pe care ea nu le deţine. Dacă făptuitorul, folosind
documente false, se angajează în scopul sustragerii, acţiunile lui trebuie calificate
ca pregătire de escrocherie. Dacă însă făptuitorul, angajându- se, urmăreşte numai
scopul de a lucra, nu însă şi de a sustrage, şi îndeplineşte obligaţiile de muncă fără a
cauza vreun prejudiciu angajatorului, atunci lui i se poate incrimina folosirea
documentelor oficiale false (art.361 CP RM).237
Dimpotrivă, soluţia va fi alta dacă sunt sustrase bunurile încredinţate în
administrare, alături de folosirea unor documente false. în acest caz, vom fi în
prezenţa infracţiunilor prevăzute la art.191 şi 361 CP RM. Cel care comite dela -
pidarea averii străine nu are necesitatea să comită sustragerea pe calea folosirii unor
documente false. El este posesorul bunurilor respective. De aceea, foloseşte
documentele false nu în scopul sustragerii, dar în alte scopuri: înlesnirii sau
ascunderii infracţiunii prevăzute la art.191 CP RM.
Fapta incriminată la art.191 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se
folosi sau a dispune ilegal de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
La momentul săvârşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin delapidarea
averii străine trebuie să depăşească 25 unităţi convenţionale. în caz contrar,
răspunderea se va aplica în baza art.105 din Codul contravenţional.
Tocmai din această cauză s-a dispus achitarea făptuitorului în următoarea
speţă: B.Gh. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.191 CP RM.
Lucrând ca mecanic de locomotivă la Remiza de locomotive a staţiei de cale ferată
Ungheni, fiind persoană material responsabilă, în scopul sustragerii bunurilor aparţinând
Remizei de locomotive a staţiei de cale ferată Ungheni, care i-au fost încredinţate în
administrare, a sustras, cu ajutorul unui furtun, 29,5 litri de motorină din rezervorul
locomotivei deservite. Prin aceasta a cauzat un prejudiciu în mărime de 261,07 lei.238
Latura subiectivă a delapidării averii străine se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. în afară de aceasta, la calificare este
obligatorie stabilirea scopului special — a scopului de cupiditate.
237
1.Botezatu. înşelăciunea şi abuzul de încredere în contextul infracţiunii de escrocherie II Analele Ştiinţifice ale
USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. - Chişinău, 2005, p.286-288.
238
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 27.05.2008. Dosarul
nr.lra-428/08. www.csj.md
663
In cazul delapidării averii străine şi al escrocheriei, intenţia de a comite cele

două infracţiuni comportă diferenţe specifice: intenţia de a săvârşi sustragerea
apare până la momentul transmiterii bunurilor către făptuitor (în cazul escrocheriei)
sau după acest moment (în cazul delapidării averii străine).
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.191 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
In afară de calităţile generale, subiectul delapidării averii străine trebuie să aibă
calitatea specială de administrator.
In sensul art.191 CP RM, prin administrator se înţelege persoana care:
1) fără a avea contact direct cu bunurile aparţinând altei persoane, are dreptul de a
da dispoziţii cu privire la păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea
sau folosirea de bunuri (această ipoteză este valabilă în cazul modalităţii agravate
specificate la lit.d) alin.(2) art.191 CP RM); 2) vine în contact direct cu bunurile
altei persoane, datorită atribuţiilor sale legate de păstrarea, prelucrarea, vânzarea
(livrarea), transportarea sau folosirea bunurilor.
Posibilitatea de transmitere, ordinea de transmitere, subiectul care poate trans-
mite bunurile în administrarea altora - toate aceste aspecte sunt reglementate relativ
satisfăcător de actele normative în materie. De exemplu: bunurile celui pus sub
tutelă se transmit autorităţii tutelare în baza art.39, 41, 44 din Codul civil al
Republicii Moldova. Bunurile persoanei, care desfăşoară activitate de întreprinză-
tor, devenită insolvabilă, sunt transmise de către instanţa judecătorească admi-
nistratorului în temeiul prevederilor Legii insolvabilităţii, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 14.11.2001. 1
Cât priveşte proprietarul privat, legiuitorul îi propune doar posibile variante de
transmitere a bunurilor şi de perfectare juridică a acestei transmiteri (de exemplu,
amanetarea, arenda, leasingul, mandatul, comisionul, expediţia, depozitul, agenţia
comercială, depozitul bancar etc.). în aceste condiţii, este la discreţia proprietarului
să decidă cui să-i transmită bunurile sale şi în ce manieră să perfecteze această
transmitere, astfel încât să obţină efectul maxim.
Cazurile când administrarea bunurilor intră în obligaţiile de muncă ale pro-
prietarului sau ale unor terţe persoane sunt supuse reglementării normelor dreptului
muncii. Cele mai largi prerogative de administrare a bunurilor sunt acordate
conducătorilor de organizaţii. Un cerc mai restrâns de drepturi şi obligaţii se
atribuie persoanelor responsabile material, care nu au calitatea de persoane ca
funcţie de răspundere, nici calitatea de persoane care gestionează organizaţiile
comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. Astfel, conform lit.c) alin.« 1)
1
664
art.338 din Codul muncii, salariatul poartă răspundere materială în mărimea

deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazul când
prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite
prin hotărâre judecătorească. O asemenea răspundere este posibilă nu doar în baza
contractului cu privire la răspunderea materială deplină a salariatului (art.339 din
Codul muncii239), dar şi în temeiul contractului individual de muncă,
239
Articolul 339 din Codul muncii stabileşte: contractul scris cu privire la răspunderea
materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vârsta de 18 ani şi care deţine
o funcţie sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea),
transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise; nomenclatorul
funcţiilor şi lucrărilor menţionate la alin.(l) art.339 din Codul muncii, precum şi contractul-tip cu
privire la răspunderea materială individuală deplină, se aprobă de Guvern.
Nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii, cu care angajatorul
poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală deplină pentru
neasigurarea integrităţii valorilor transmise, este statuat în anexa nr.l la Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova despre aprobarea Nomenclatoarelor funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de
către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială
individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a contractelor-tip cu privire la răspunderea
materială deplină, nr.449 din 29.04.2004.’ Acest Nomenclator include următoarele funcţii şi lucrări:
1) casierii, controlorii, controlorii-casieri, precum şi alţi salariaţi care îndeplinesc obligaţiile casierilor
(controlorilor); conducătorii, adjuncţii lor, specialiştii şi alţi salariaţi ai instituţiilor bancare, financiare
şi de creditare care îndeplinesc operaţiuni cu bani lichizi, hârtii de valoare, metale preţioase, monede
din metale preţioase şi valori valutare; operaţiuni de emisie, evidenţă, păstrare, eliberare şi nimicire a
cârdurilor bancare; fimcţii de încasare şi transportare a banilor şi a altor valori, precum şi alţi salariaţi
care îndeplinesc funcţii similare; directorii, şefii, administratorii, alţi conducători ai unităţilor şi
subdiviziunilor din comerţ, alimentaţia publică, de prestare a serviciilor, ai hotelurilor
(campingurilor, motelurilor), adjuncţii lor, asistenţii, vânzătorii, merceologii cu orice specializare,
precum şi alţi salariaţi care îndeplinesc funcţii similare; şefii (conducătorii) secţiilor, sectoarelor şi
altor subdiviziuni de construcţie şi montaj, şefii de şantiere şi maiştrii lucrărilor de construcţie şi
montaj; şefii, alţi conducători de depozite, magazii (puncte, secţii), lombarduri, cam ere de păstrare,
alte unităţi şi subdiviziuni de păstrare, prelucrare, vânzare (livrare), transportare a valorilor, adjuncţii
lor, şefii de gospodărie, intendenţii clădirilor şi altor edificii, magazinerii; asistentele medicale
superioare ale unităţilor de ocrotire a sănătăţii, agenţii de achiziţie şi/sau aprovizionare, expeditorii
responsabili de transportare şi alţi salariaţi care efectuează păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea),
transportarea valorilor, şefii şi alţi conducători ai farmaciilor şi altor unităţi, secţii, puncte,
subdiviziuni farmaceutice, adjuncţii lor, farmaciştii de orice calificare, tehnologii; laboranţii,
metodiştii catedrelor, decanatelor, şefii de sectoare în biblioteci; 2) lucrările de efectuare şi
recepţionare a tuturor tipurilor de plăţi; de efectuare a calculelor la vânzarea (livrarea) mărfurilor,
produselor şi serviciilor, de fabricare şi păstrare a tuturor tipurilor de tichete, bonuri, abonamente şi a
altor documente destinate achitării serviciilor; lucrările legate de îndeplinirea operaţiunilor cu bani
lichizi, hârtii de valoare, metale preţioase, monede din metale preţioase şi valută; a operaţiunilor de
emisie, evidenţă, păstrare, eliberare şi nimicire a cârdurilor bancare; a funcţiilor de încasare şi
transportare a banilor şi a altor valori; lucrările de procurare (recepţionare), vânzare (livrare,
eliberare) a serviciilor, mărfurilor (produselor), de pregătire a acestora pentru vânzare (livrare,
eliberare); lucrările de primire pentru păstrare, prelucrare (fabricare), evidenţă, eliberare a valorilor la
depozite, baze de aprovizionare, magazii, puncte, secţii, sectoare, în alte unităţi şi subdiviziuni; de
eliberare (recepţionate) a valorilor persoanelor care se află în sanatorii balneoclimaterice şi în alte
instituţii curativ-profilactice, pensiuni, campinguri, moteluri, case de odihnă, hoteluri, cămine,
camere de odihnă, instituţii pentru copii, instituţii sportive şi turistice, precum şi pasagerilor tuturor
tipurilor de transport; de echipare a navelor de pasageri, a vagoanelor şi a navelor aeriene; lucrările
de recepţionare de la populaţie a obiectelor cu destinaţie sodal-culturală şi a altor valori pentru
păstrare, reparaţie şi pentru îndeplinirea altor operaţiuni, inclusiv a celor legate de fabricarea,
restaurarea sau îmbunătăţirea calităţii obiectelor (valorilor) respective; de dare cu chirie a obiectelor
cu destinaţie social-culturală şi a altor valori; lucrările de recepţionare şi prelucrare pentru livrarea
665
(însoţirea) încărcăturii, bagajului, mandatelor poştale şi a altor valori; de livrare (însoţire), eliberare
(predare) a acestora; lucrările de procurare, vânzare, schimb, transportare, livrare, expediere, păstrare,
prelucrare şi folosire în procesul producerii a metalelor şi pietrelor preţioase şi semipreţioase, a corin-
donului sintetic şi a altor materiale, precum şi a articolelor fabricate din ele.
666
care prevede răspunderea materială a salariatului faţă de angajator (art.327 din

Codul muncii).
Obligaţia nepersonalizată a oricărui salariat de a manifesta o atitudine
gospodărească faţă de bunurile angajatorului (prevăzută la lit.f) alin.(2) art.9 din
Codul muncii) nu-1 grevează pe salariat cu drepturi şi îndatoriri concrete în raport
cu bunurile respective. Iată de ce, prerogativele salariatului în privinţa bunurilor ce i
se încredinţează sunt concretizate în contractul cu privire la răspunderea materială
deplină, în acordurile scrise anexate la contractul individual de muncă, în procură,
în scrisoarea de trăsură etc. Cât priveşte drepturile şi îndatoririle persoanelor cu
funcţie de răspundere şi ale persoanelor care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală - în raport cu bunurile ce li se transmit în
administrare - acestea sunt concretizate în instrucţiunile de serviciu, în contractul
individual de muncă, în contractul cu privire la răspunderea materială deplină, în
acordurile scrise, în alte acte juridice, în orice caz, toate prerogativele, cu care este
învestit subiectul delapidării averii străine, sunt strict determinate, deci şi fixate în
formă scrisă.
Referitor la transmiterea bunurilor de către proprietar unei persoane în afara
cadrului raporturilor de muncă (inclusiv pentru îndeplinirea unei însărcinări aparte),
poate fi vorba despre un cerc larg de prerogative (de exemplu, în contextul
executării atribuţiilor de administrator al insolvabilităţii, administrator fiduciar etc.)
sau despre un cerc mai restrâns de prerogative, când bunurile sunt transmise pentru
a se exercita asupra lor anumite operaţiuni (de exemplu, depozitarea, închirierea
unei locuinţe etc.).
încheind examinarea caracteristicilor subiectului infracţiunii specificate la
art.191 CP RM, este necesar a menţiona că dacă sustragerea este comisă de
persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar care au avut acces la bunurile pe
care le-au sustras, în legătură cu munca prestată de ele (hamali, paznici etc.), cele
comise urmează a fi calificate ca furt, în conformitate cu art.186 CP RM sau cu
Precizăm că delimitarea dintre delapidarea averii străine şi furt se face nu în
funcţie de caracteristicile profesionale sau de altă natură ale subiectului infracţiunii.
In acest caz, delimitarea ţine de trăsăturile obiectului material al infracţiunii, având
implicaţii asupra subiectului infracţiunii. Or, obiectul material al delapidării averii
străine îl formează bunurile încredinţate de către o altă persoană în administrarea
făptuitorului. Aceasta înseamnă că, la momentul săvârşirii infracţiunii, bunurile se
află în posesia legitimă a făptuitorului. în acest sens, posesia
1
1.Zaporojan. Subiectul infracţiunii de delapidare a averii străine, p.439-441.
667
trebuie deosebită de acele cazuri când făptuitorul obţine bunurile nu în posesie, dar
are numai acces la ele (de exemplu, pe teritoriul unui obiectiv păzit sau având
bunurile sub supraveghere). 240 în alţi termeni, făptuitorul trebuie să aibă, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, dreptul de posesie (jus possidendi) asupra bunurilor
încredinţate. Numai în aceste condiţii cele săvârşite pot fi calificate ca delapidare a
averii străine. în lipsa lor, răspunderea trebuie angajată pentru furt.
§ 8. Pungăşia
în art.192 CP RM fapta de pungăşie este incriminată într-o variantă-tip şi în trei

variante agravate.
Astfel, varianta-tip a pungăşiei, specificată la alin.(l) art.192 CP RM, constă în
acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din
alte obiecte prezente la persoană.
Prima variantă agravată a faptei de pungăşie, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.192
CP RM, presupune săvârşirea acestei fapte de două sau mai multe persoane.
Cea de-a doua variantă agravată a pungăşiei, specificată la alin.(3) art.192 CP
RM, se exprimă în pungăşia săvârşită în proporţii mari.
în sfârşit, ultima variantă agravată a pungăşiei, specificată la alin.(4) art.192 CP
RM, se exprimă în pungăşia săvârşită în proporţii deosebit de mari.
Faptul că legea penală incriminează pungăşia măreşte mult eficacitatea legii
penale în ce priveşte apărarea patrimoniului în situaţiile în care se prefigurează doar
pericolul vătămării acestuia. Specificul acestei incriminări constă în aceea că, dacă,
spre exemplu, după reţinerea făptuitorului se va constata că în mâinile acestuia a
nimerit o simplă foaie de hârtie aparţinând victimei, dar, în momentul săvârşirii
faptei, acesta urmărea scopul sustragerii, el trebuie tras la răspundere pentru
pungăşie (desigur, dacă se confirmă şi celelalte cerinţe din dispoziţia art.192 CP
RM). Lipsa unor căi extrapenale eficiente de reducere a frecvenţei fenomenului
Conform art.324 din Codul civil, cel care a găsit bunul este obligat să-l restituie proprietarului sau
fostului posesor, ori, dacă acesta nu poate fi identificat, să-l predea autorităţilor administraţiei
publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit. Bunul găsit într-o încăpere
publică sau mijloc de transport public se predă posesorului încăperii sau mijlocului de transport,
care preia drepturile şi obligaţiile celui care l-a găsit, cu excepţia dreptului la recompensă. Cel care
a găsit bunul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea acestuia doar în caz de intenţie sau
de culpă gravă şi doar în limitele preţului lui. Organul abilitat căruia i s-a predat bunul găsit afişează
la sediul său un anunţ despre bunul găsit, având obligaţia de a-1 păstra timp de 6 luni, fiind
aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar. Dacă, datorită împrejurărilor sau
naturii bunului, păstrarea acestuia tinde să-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el este
vândut conform legii. în acest caz, drepturile şi obligaţiile aferente bunului se exercită în privinţa
sumei încasate din vânzare.
668
cerşetoriei, vagabondajului şi a „copiilor străzii” contribuie la proliferarea

pungăşiilor. în aceste condiţii, construcţia specifică a componenţei pungăşiei, atunci
când pentru existenţa ei nu sunt necesare toate condiţiile cerute pentru o infracţiune
materială, răspunde obiectivului de contracarare şi prevenire a pungăşiei.
Obiectul juridic special al pungăşiei îl constituie relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra bunurilor mobile.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 CP RM îl formează bunurile
care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
De regulă, în calitate de obiect material al pungăşiei apar banii, titlurile de
valoare, bijuteriile, obiectele preţioase de dimensiuni relativ mici.
Aceste obiecte pot fi lăsate temporar fără supraveghere, fără însă a ieşi definitiv
din posesia victimei. O persoană deţine posesia asupra unui bun până când această
posesie nu încetează într-o formă perceptibilă, şi nu doar trecătoare. De aceea, fapta
constituie pungăşie atunci când din împrejurările de fapt concrete rezultă că posesorul
nu a pierdut paza juridică a bunului său, ci doar contactul material de moment cu el,
acesta aflându-se în apropierea sa ori în situaţia de a fi reluat cu uşurinţă, iar
posibilitatea redobândirii bunului a fost suprimată de făptuitor la momentul săvârşirii
pungăşiei. Iată de ce, bunul lăsat în astfel de condiţii pe bancă, pe banchetă, pe tarabă,
pe masă etc. constituie obiectul material al pungăşiei.
Nu reprezintă pungăşie nici însuşirea bunului găsit, nici însuşirea bunului ajuns
din eroare în posesia făptuitorului. Numai un bun pierdut este susceptibil de găsire.
Bun pierdut este bunul care a ieşit involuntar din aria de stăpânire a cuiva, fără ca
făptuitorul să fi ştiut cui îi aparţine. Deşi pierdut, bunul dat aparţine în continuare
altuia.1 Spre deosebire de bunul găsit, un bun ajuns din eroare în posesia făptuitorului
este remis unei persoane din greşeala celui care a făcut remiterea, cu condiţia că
făptuitorul îl acceptă, considerând în mod eronat că bunul i se cuvine de drept.
In alt context, un document (de exemplu, un buletin de identitate) nu poate forma
obiectul material al pungăşiei, chiar atunci când documentul se află în ! buzunar, în
geantă sau în alte obiecte prezente la victimă. Calitatea specială a documentelor,
privite ca obiect material, este factorul care generează un obiect juridic generic, altul
decât relaţiile sociale cu privire la patrimoniu, şi anume -
relaţiile sociale cu privire la activitatea normală a autorităţilor publice şi securita tea
de stat. De aceea, acţiunea în scopul sustragerii documentelor altei persoane,
săvârşită în condiţiile sus-menţionate, se califică potrivit art.27 şi 360 CP RM.
Dacă, potrivit intenţiei - concomitent cu acţiunea în scopul sustragerii bunurilor
altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană -
669
făptuitorul săvârşeşte acţiunea în scopul sustragerii documentelor altei persoane

(inclusiv a buletinului de identitate, a paşaportului ori a altor documente importante
ale persoanei) din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, cele
săvârşite vor constitui pungăşia în concurs cu tentativa la infracţiunea prevăzută la
art.360 CP RM.
Latura obiectivă a pungăşiei are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă
care se exprimă în acţiunea de sustragere (sub forma infracţiunii fapt tentat);
2) locul săvârşirii infracţiunii: buzunare, genţi său alte obiecte prezente la victimă.
în fond, pungăşia este nu altceva decât un furt săvârşit în împrejurări specifice
şi incriminat distinct sub forma infracţiunii fapt tentat. Precedentul legislativ
proxim al art.192 CP RM este art.124 241 CP RM din 1961, care prevedea
răspunderea pentru sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului, săvârşită
prin furt de buzunar.
Interpretând sistematic prevederile de la alin.(l) art.186, alin.(l) art.187, alin.(l)
art.192 CP RM şi aplicând în subsidiar metoda de interpretare istorică a legii penale
(având în vedere precedentul legislativ proxim al art.192 CP RM), considerăm că
singurul mod posibil de săvârşire a faptei de pungăşie este modul ascuns. în
consecinţă, în cazul acţiunii deschise, săvârşite în scopul sustragerii bunurilor altei
persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, fapta trebuie
calificată ca tentativă de jaf, conform art.27 şi 187 CP RM.
Sub aspectul locului săvârşirii infracţiunii, pungăşia presupune încercarea de
luare a bunurilor nu din oricare locuri, dar din buzunare, genţi sau din alte obiecte
prezente la victimă. Prin alte obiecte prezente la victimă înţelegem obiectele care se
află asupra acesteia (în poşetă, sacoşă, servietă, portmoneu, borsetă sau ataşate de
haine ori încălţăminte etc.) sau în imediata apropiere de victimă (pe bancă, pe
banchetă, pe tarabă, pe masă etc.), astfel încât să fie clară apartenenţa bunului
persoanei respective.
241
în nota la art.1241 CP RM din 1961 se explica; „Prin „furt de buzunar” se înţelege:
sustragerea pe ascuns (în staţii şi în mijloacele de transport în comun, în piaţă, pe stradă, în magazine,
restaurante, expoziţii, în parcuri etc.) a unui bun (bani, hârtii de valoare, bijuterii, obiecte preţioase
etc.) ce aparţine unei persoane şi se află asupra acesteia (în buzunar, în geantă, poşetă, sacoşă, este
alipit hainei sau încălţămintei) sau în imediata sa apropiere (pe bancă, pe banchetă, pe tarabă, pe masă
etc.), astfel încât să poată fi clară apartenenţa bunului persoanei respective şi dacă fapta nu întruneşte
elementele altei infracţiuni”.
670
Mai sus am menţionat că, în fond, pungăşia este nu altceva decât un furt
săvârşit în împrejurări specifice. Totuşi, pungăşia are o particularitate care nu este
indispensabilă în cazul furtului: întotdeauna, locul săvârşirii infracţiunii de pungăşie
este în apropiere de victimă. Sub acest aspect, este ilustrativă următoa rea speţă: A.
O. a fost condamnat în baza lit.c), d) alin. (2) art.186 şi lit.a) alin.(2) art.192 CP RM. în fapt,
la 15.02.2005, aproximativ la ora 10.30, deplasându- se cu troleibuzul pe bd. Ştefan cel
Mare, mun. Chişinău, A. O. a sustras pe ascuns din buzunarul scurtei lui P.R. bani în sumă
de 115 lei. Tot el, la 18.11.2005, aproximativ la ora 17.00, deplasându-se cu troleibuzul pe
str. Belinski, mun. Chişinău, a sustras pe ascuns din geanta lui C.N. un telefon mobil în
valoare de 954 lei. La 15.01.2006, aflăndu-se în incinta vestiarului pentru bărbaţi al
bazinului de înot, situat pe str.31 August 1989, mun. Chişinău, A.O. a deschis, prin
selectarea cheii, unul din dulapuri, de unde din buzunarul scurtei a sustras pe ascuns
telefonul mobil, în valoare de 1990 lei, aparţinând lui R.S.1
Observăm că şi în ultimul caz sustragerea a fost săvârşită din buzunarul de la
haina victimei. însă, nu în apropiere de victimă, ca în primele două cazuri. De aceea,
tocmai în legătură cu acest ultim caz la calificare s-au reţinut just prevederile de la
lit.c), d) alin.(2) art.186 CP RM.
Infracţiunea de pungăşie este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul începerii săvârşirii acţiunii de sustragere (introducerea mâinii în
buzunar, tăierea poşetei cu lama, manipularea lacătului de la servietă etc.), chiar
dacă făptuitorul nu a obţinut posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de
bunurile victimei la propria sa dorinţă. Aşadar, sustragerea fapt tentat reprezintă
condiţia necesară şi suficientă pentru întregirea faptei prejudiciabile în contextul
pungăşiei. Astfel, pentru a ne afla în prezenţa pungăşiei fapt consumat este necesară
şi suficientă comiterea tentativei de sustragere.
Sustragerea reuşită a bunurilor vizate (în cazul în care nu atinge proporţiile
mari) nu se ia în consideraţie la calificare, dar se ia în calcul la individualizarea
pedepsei. In această ipoteză, precizăm că mărimea prejudiciului cauzat prin pun-
găşie nu cunoaşte o limită inferioară de 25 unităţi convenţionale. Chiar dacă
mărimea prejudiciului cauzat prin pungăşie nu depăşeşte această limită, nu poate fi
aplicat art.105 din Codul contravenţional. Eventual, dacă mărimea prejudiciului
cauzat prin pungăşie este mult prea mică, poate opera prevederea de la alin.(2)
art.14 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de pungăşie se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificarea faptei este obligatorie stabi-
lirea scopului special - de sustragere - sub care se prezintă scopul de cupiditate.
ipoteza faptei prevăzute la alin.(2)). în celelalte cazuri, vârsta minimă a răspun-
1
www.csj.md
671
derii penale este de 16 ani.
Secţiunea III. Infracţiuni contra patrimoniului,

săvârşite în scop de cupiditate, însă nu prin
sustragere
§ 1. Şantajul
în art.189 CP RM fapta de şantaj este incriminată într-o variantă-tip şi în

cinci variante agravate.
Varianta-tip a şantajului, prevăzută la alin.(l) art.189 CP RM, constă în
cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori
dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
ameninţând cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea
unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor
proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, poseso-
rului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Prima variantă agravată a faptei de şantaj, specificată la alin.(2) art.189 CP
RM, presupune săvârşirea acestei fapte:
- cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate (lit.c));
- prin ameninţare cu moartea (lit.d));
- cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor (lit.e)).
Cea de-a doua variantă agravată a şantajului, prevăzută la alin.(3) art.189 CP
RM, se exprimă în şantajul:
- săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(lit.a));
- săvârşit cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă
- însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate (lit.c));
- însoţit de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant (lit.d));
- urmat de dobândirea bunurilor cerute (lit.e));
- soldat cu alte urmări grave (litf)).
Cea de-a treia variantă agravată a faptei de şantaj, specificată la alin.(4)
art.189 CP RM, constă în şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului
sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Cea de-a patra variantă agravată a şantajului, prevăzută la alin.(5) art.189 CP
RM, se exprimă în şantajul săvârşit în proporţii mari.
672
în fine, ultima variantă agravată a faptei de şantaj, specificată la alin.(6) art.189

CP RM, presupune săvârşirea şantajului în proporţii deosebit de mari.
La sfârşitul anilor’ 80-începutul anilor’90 ai secolului trecut, infracţiunea de
şantaj a devenit deosebit de răspândită în tot spaţiul postsovietic, inclusiv în
Republica Moldova. Dacă anterior aspiraţiile subiecţilor şantajului erau îndreptate
cu preponderenţă spre obţinerea unei cote-părţi din veniturile afaceriştilor tenebri,
atunci, odată cu legalizarea activităţii de întreprinzător, în colimatorul lor au fost
luaţi şi alţi reprezentanţi ai sectorului de afaceri, care, conştientizând sprijinul legii,
s-au inclus în relaţiile de piaţă. Insă, contrar aşteptărilor, aceşti întreprinzători
oneşti, eliberându-se întrucâtva de presiunea statului, s-au văzut sub o opresiune
mult mai rigidă şi subtilă. în aceste condiţii, „rachet-ul” a devenit o ameninţare
extrem de gravă pentru dezvoltarea economiei de piaţă în Republica Moldova. De
aceea, incriminarea şantajului în parametrii art.189 CP RM este chemată, în primul
rând, să asigure realizarea eficientă a principiului libertăţii comerţului şi a activităţii
de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi crearea unui cadru favorabil
valorificării tuturor factorilor de producţie, principiu înscris la lit.b) alin.(2) art.126
din Constituţia Republicii Moldova.
Obiectul juridic special al infracţiunii de şantaj are un caracter complex.
Conţinutul obiectului juridic principal al infracţiunii în cauză depinde de con-
ţinutul modalităţii acţiunii principale din cadrul infracţiunii prevăzute la art.189 CP
RM. Astfel, dacă acţiunea principală din cadrul infracţiunii de şantaj îmbracă
1) fie forma cererii de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau
ale deţinătorului, 2) fie forma cererii de a se transmite dreptul asupra bunurilor
proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului, atunci obiectul juridic principal
îl formează relaţiile sociale cu privire la patrimoniu, care au în conţinutul lor un
drept real. Dacă însă acţiunea principală din cadrul infracţiunii de şantaj îmbracă
forma cererii de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial, atunci obiectul juridic
principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la patrimoniu, care au în conţinutul
lor un drept de creanţă.
In ce priveşte obiectul juridic secundar al infracţiunii prevăzute la art.189 CP
RM, conţinutul acestuia se schimbă în funcţie de conţinutul modalităţii acţiunii
adiacente din cadrul infracţiunii analizate.
Astfel, dacă acţiunea adiacentă se exprimă în ameninţare (în formele speci-
ficate la alin.(l) sau la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM), atunci obiectul juridic secun-
dar este format din relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică (morală) a
persoanei.
Dacă acţiunea adiacentă se exprimă în aplicarea violenţei, atunci obiectul
juridic secundar al infracţiunii de şantaj îl constituie, după caz:
673
- relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (lit.c)

alin.(2) art.189 CPRM);
- relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei (lit.c) alin.(3) art.189
^ CPRM).
în cazul în care acţiunea adiacentă constă în deteriorarea sau distrugerea
bunurilor (liţ.e) alin. (2) art.189 CP RM), obiectul juridic secundar îl formează
relaţiile sociale cu privire la integritatea, substanţa şi potenţialul de utilizare a
bunurilor unei alte persoane.
în sfârşit, dacă acţiunea adiacentă se înfăţişează în modalitatea de răpire a
unei persoane (alin.(4) art.189 CP RM), atunci obiectul juridic secundar este
format din relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.
Nu este exclus ca, în cazul modalităţii agravate specificate la lit.f) alin.(3)
art.189 CP RM, obiectul juridic secundar să includă şi alte valori şi relaţii sociale
(de exemplu, relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei).
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la art.189 CP RM are şi el
un caracter complex.
Care este obiectul material (imaterial) principal al infracţiunii de şantaj?
Răspunzând la această întrebare, consemnăm că, în cazul în care acţiunea
principală din cadrul infracţiunii de şantaj constă în cererea de a se transmite
bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului, obiectul material
principal îl reprezintă bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin
munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile
şi străine pentru făptuitor. în alţi termeni, în această ipoteză, obiectul material
principal al infracţiunii specificate la art.189 CP RM are conţinutul pe care îl
cunoaştem de la obiectul material al infracţiunilor săvârşite prin sustragere.
Are oare infracţiunea de şantaj obiect material principal, atunci când acţiunea
principală din cadrul infracţiunii date se exprimă în cererea de a se transmite
dreptul asupra bunurilor sau de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial? Dacă da,
atunci ce formează obiectul material principal în astfel de cazuri?
înainte de a da răspuns la aceste întrebări este necesar, în primul rând, de a
preciza că, în rezultatul săvârşirii infracţiunii, un drept subiectiv (oricare ar fi el),
nu poate fi transmis. Mai corect ar fi să vorbim, în cazul dat, despre transmiterea
către făptuitor a anumitor facultăţi (prerogative) în privinţa bunurilor victimei,
facultăţi care derivă din drepturile respective asupra bunurilor victimei.
După această precizare, menţionăm că noţiunea „dreptul asupra bunurilor”
este, prin definiţie, o noţiune mai îngustă decât noţiunea „dreptul patrimonial”,
deoarece nu include drepturile de creanţă.
Dar, dreptul asupra bunurilor, ca şi oricare alt drept subiectiv, nu poate forma,
de felul său, obiectul material al infracţiunii, în general, şi obiectul material prin-
674
cipal al infracţiunii de şantaj, în special. în schimb, dreptul asupra bunurilor poate

constitui obiectul imaterial principal al infracţiunii de şantaj, atunci când acţiunea
principală din cadrul acesteia se exprimă în cererea de a se transmite dreptul asupra
bunurilor.
însă, acţiunea principală din cadrul infracţiunii de şantaj se poate exprima şi în
cererea de a săvârşi (în folosul făptuitorului) acţiuni cu caracter patrimonial.
Prin acţiuni cu caracter patrimonial se înţelege executarea de lucrări sau
prestarea de servicii: lucrări de antrepriză (construcţie, reparaţie, proiectare etc.);
servicii de mandat, comision, intermediere, agenţie comercială, transport, expediţie,
publicitate, asigurări şi finanţe, turism etc. 1
Aceste lucrări şi servicii trebuie să aibă un caracter patrimonial (să fie
evaluabile în bani), deoarece constituie obiectul unor raporturi de creanţă, care au
un caracter patrimonial. De aceea, nu nimereşte sub incidenţa noţiunii „acţiuni cu
caracter patrimonial” prestarea unor servicii cu caracter nepatrimonial, cum ar fi:
referinţele personale pozitive (nefiind de natură publicitară), acordarea asistenţei în
cazul unui accident etc.
Acţiunile cu caracter patrimonial, neavând o existenţă materială, nu pot forma
obiectul material principal al infracţiunii de şantaj. Dacă acţiunea principală din
cadrul infracţiunii de şantaj îmbracă forma cererii de a se săvârşi acţiuni cu caracter
patrimonial, atunci aceste acţiuni reprezintă obiectul imaterial principal al
infracţiunii în cauză.
Prezenţa sau lipsa obiectului material secundar al infracţiunii prevăzute la art.189
CP RM depinde de conţinutul acţiunii adiacente corespunzătoare.
Astfel, dacă acţiunea adiacentă se exprimă în ameninţare, atunci obiectul
material secundar lipseşte.
In acelaşi timp, dacă acţiunea adiacentă se exprimă în aplicarea violenţei -
nepericuloase sau periculoase pentru viaţă sau sănătate - atunci obiectul material
secundar îl reprezintă corpul persoanei.
In cazul în care acţiunea adiacentă constă în deteriorarea sau distrugerea
bunurilor, obiectul material secundar îl constituie bunurile respective. Este de
în cazul infracţiunii de şantaj, făptuitorul pretinde o conduită activă din partea victimei (să
săvârşească acţiuni cu caracter patrimonial). în contrast, în cazul infracţiunii prevăzute la art.247
„Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei” din Codul penal, făptuitorul
poate cere de la victimă ca aceasta să refuze încheierea unei tranzacţii. Deci, poate pretinde o
conduită pasivă din partea victimei.
2
în cazul infracţiunii de şantaj, cererea făptuitorului poate viza numai săvârşirea unor astfel de
acţiuni care au un caracter patrimonial. Dacă însă făptuitorul constrânge victima să încheie o
tranzacţie având o natură nepatrimonială, atunci fapta trebuie calificată conform art.247 CP RM.
specificat că aceste bunuri nu pot coincide cu bunurile ce formează obiectul
675
material principal al infracţiunii de şantajă *

în fine, dacă acţiunea adiacentă îmbracă forma răpirii unei persoane, atunci
obiectul material secundar este prezent numai dacă este exercitată o influenţare
nemijlocită infracţională asupra corpului persoanei.
în concluzie la cele sus-menţionate, este necesar a specifica că infracţiunea de
şantaj nu poate fi inclusă în rândul infracţiunilor săvârşite prin sustragere.
Cauza principală constă în aceea că prezenţa obiectului material ţine de esenţa
infracţiunilor săvârşite prin sustragere. Or, îh cazul în care acţiunea principală din
cadrul infracţiunii de şantaj o constituie cererea de a transmite dreptul asupra
bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului, şantajul are nu un
obiect material, dar un obiect imaterial. De asemenea, infracţiunea de şantaj are un
obiect imaterial în cazul în care acţiunea principală din cadrul acesteia o constituie
cererea de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial.
De aceea, doar în situaţia când acţiunea principală din cadrul infracţiunii de
şantaj o constituie cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului
sau ale deţinătorului, putem susţine că şantajul ar adopta forma sustragerii. Totuşi,
dacă privim infracţiunea de şantaj ca pe un tot unitar, nu putem afirma că această
infracţiune este săvârşită prin sustragere.
încheind analiza obiectului material (imaterial) al infracţiunii de şantaj, men -
ţionăm că, în unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă
obiectul material al infracţiunii examipate, se va aplica nu art.189 CP RM, dar o
normă concurentă (de exemplu, art.217 4 CP RM (în cazul extorcării substanţelor
narcotice sau psihotrope)).
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.189 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea adiacentă.
Acţiunea principală se poate înfăţişa In oricare din următoarele trei modalităţi:
1) cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale
deţinătorului;
2) cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor aparţinând proprietarului,
posesorului sau deţinătorului;
3) cererea de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial.
Această cerere reprezintă o pretenţie, o revendicare făcută în orice formă:
verbal sau în scris, prin telefon saU prin utilizarea altor mijloace de comunicaţie,
nemijlocit sau prin intermediari. Este posibil ca cererea să fie astfel formulată, încât
să fie inaccesibilă pentru terţe persoane şi inteligibilă numai pentru victimă. Uneori,
cererea dată poate să constituie chiar o simplă aluzie, făcută într-o formă
aparent amabilă. Alteori, făptuitorul poate crea o ambianţă specifică, sugerând
astfel victimei să-i transmită bunuri sau dreptul asupra unor bunuri ori să săvâr-
676
şească în folosul făptuitorului acţiuni cu caracter patrimonial. In unele cazuri,

cererea reprezentând acţiunea principală din cadrul şantajului se exprimă în
revendicarea de către făptuitor a unor plăţi periodice, chipurile, pentru: „paza”
încăperii; „contribuţia” la comercializarea mărfurilor; aplanarea relaţiilor
litigioase cu alţi infractori sau cu organele de control etc. în alte cazuri, cererea
respectivă este expusă în raport cu persoane care activează în condiţii de
ilegalitate sau semiilegalitate (de exemplu, în domeniul jocurilor de noroc, al
cămătăriei, al comercializării de droguri, al întreţinerii speluncilor etc.).
Dincolo de toate aceste detalii, important este ca cererea făptuitorului să se
refere la o transmitere ilegală şi gratuită a bunurilor sau a dreptului asupra bunuri-
lor, ori la săvârşirea ilegală şi gratuită a acţiunilor cu caracter patrimonial. în acest
sens, pentru interpretarea înţelesului noţiunilor „ilegalitate” şi „gratuitate”, putem
apela la explicaţiile vizând semnele noţiunii de sustragere, cu ajustările de
rigoare.
în context, dacă e să ne referim la ipoteza cererii de a săvârşi acţiuni cu
caracter patrimonial, infracţiunea de şantaj presupune săvârşirea gratuită a
acţiunilor cu caracter patrimonial; dacă însă făptuitorul achită integral valoarea
tranzacţiei, pe care o impune victimei, cele comise trebuie calificate conform
art.247 CP RM.
în cazul în care făptuitorul exercită un drept legitim sau presupus în mod
arbitrar şi prin încălcarea ordinii stabilite - cerând să-i fie transmise bunuri sau
dreptul asupra unor bunuri, ori să fie săvârşite în folosul lui acţiuni cu caracter
patrimonial - nu există temeiul aplicării art.189 CP RM. în asemenea situaţii,
răspunderea se va aplica pentru samavolnicie, în baza art.352 CP RM sau art.335
din Codul contravenţional. Astfel, situaţia-premisă ce caracterizează fapta de
samavolnicie, situaţie care o individualizează în raport cu infracţiunea de şantaj,
constă în aceea că făptuitorului îi aparţine un drept prevăzut de lege sau el
consideră că are un asemenea drept.
Sub aspectul delimitării infracţiunii de şantaj în raport cu infracţiunea de
tâlhărie, cea mai mare dificultate se atestă în cazul cererii de a se transmite bunu-
rile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului. Or, în situaţia cererii de a
se transmite dreptul asupra bunurilor aparţinând proprietarului, posesorului sau
deţinătorului ori a cererii de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial, conjunctura
se simplifică: diferenţa dintre obiectele materiale (imateriale) ale celor două fapte
penale devine prea evidentă.
Infracţiunea de şantaj se distinge în raport cu infracţiunea de tâlhărie prin
momentul de obţinere a bunurilor cerute. în cazul şantajului, intenţia făptuitorului
677
este orientată spre obţinerea în viitor a bunurilor cerute. In contrast, dobândirea

bunurilor în cazul tâlhăriei are loc fie simultan cu aplicarea violenţei sau cu
ameninţarea aplicării violenţei, fie îndată după realizarea acestora.
în general, soluţionarea problemei enunţate depinde de gradul de îmbinare a
trei momente: a momentului transmiterii bunurilor; a momentului ameninţării cu
violenţa; a momentului aplicării violenţei. Modul de îmbinare a acestor elemente
reprezintă chiar criteriul de delimitare a tâlhăriei de infracţiunea de şantaj. Astfel,
ceea ce particularizează infracţiunea de şantaj faţă de tâlhărie presupune
următoarele ipoteze: .
a) făptuitorul cere transmiterea bunurilor în viitor, ameninţând cu aplicarea
imediată a violenţei, dacă victima nu va consimţi să-i îndeplinească cererea;
b) făptuitorul cere transmiterea bunurilor în viitor, ameninţând cu aplicarea în
viitor a violenţei, dacă victima nu-i va îndeplini cererea;
c) făptuitorul cere transmiterea bunurilor în viitor, aplicând imediat violenţa în
vederea asigurării cererii sale.
Oricare altă îmbinare formează tâlhăria. După cum se poate remarca, în cazul
tâlhăriei, cererea făptuitorului de a i se transmite bunurile, adresată victimei, are un
caracter iminent, imediat, victima neavând o altă alternativă decât să se con formeze
de îndată acestei cereri pentru a nu-şi pune în pericol propria persoană, în contrast,
în cazul infracţiunii de şantaj, cererea privind transmiterea bunurilor are un caracter
viitor, iar rezultatul urmărit de făptuitor se situează la o distanţă de timp mai
îndelungată faţă de acţiunea de constrângere.
în mod similar, şantajul presupunând cererea de a se transmite bunurile
aparţinând proprietarului, posesorului sau deţinătorului urmează a fi delimitat de
infracţiunea de jaf, săvârşită în prezenţa circumstanţei agravante specificate la lite)
în context, prezintă relevanţă cazul următor din practica judiciară: G.D. a fost
învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(3) art.189 CP RM. La 07.09.2009,
aproximativ la ora 18.30, aflăndu-se pe stadionul Şcolii Profesionale din or. Râşcani, G.D.
i-a întâlnit pe elevii şcolii respective: N.O., H.M., R. C. şi V. C. S-a apropiat de aceştia şi,
ameninţându-i cu aplicarea violenţei, a cerut şi a primit: de la N.O. —5 lei, de la H.M. — 5
lei, de la R.C. — 20 de lei şi de la V.C. - 5 lei. Ulterior■ în aceeaşi zi, aproximativ la ora
22.30, aflăndu-se în căminul nr.2 al Şcolii Profesionale din or. Râşcani, G.D. s-a apropiat
de elevii respectivei şcoli, E.M. şi P. V. Prin demonstrarea unei bâte din lemn, amenin-
ţându-i cu aplicarea violenţei, făptuitorul a cerut şi a primit: de la E.M. — 1 leu şi de la P.V
— 4 lei. Cercetând materialele cauzei şi ascultând declaraţiile participanţilor la proces,
instanţa de judecată a ajuns la concluzia că cele săvârşite de
G.D. urmează a fi recalificate conform lit.e) alin. (2) art.187 CP RM. Fapta lui
678
G. D. nu poate fi calificată ca şantaj, deoarece, spre deosebire de jaf, şantajul este

îndreptat spre obţinerea bunurilor în viitor, nu îndată după ameninţarea cu aplicarea
violenţei, cum s-a atestat în cazul examinat.1
In altă ordine de idei, consemnăm că, în contextul laturii obiective a infrac-
ţiunii prevăzute la art.189 CP RM, acţiunea principală în oricare din cele trei
modalităţi ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă în oricare din cele zece
modalităţi ale sale. în lipsa acţiunii adiacente - reprezentând factorul de presiune,
de constrângere asupra victimei - o cerere cu caracter patrimonial, oricât de
insistentă ar putea fi, nu este suficientă pentru a constitui infracţiunea de şantaj.
Modalităţile sub care se prezintă acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de
şantaj sunt:
1) ameninţarea cu violenţa adresată persoanei, rudelor sau apropiaţilor
acesteia;
2) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre persoană, rudele
sau apropiaţii acesteia;
3) ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, ale
posesorului sau ale deţinătorului;
4) ameninţarea cu răpirea proprietarului, a posesorului, a deţinătorului, a
rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Aceste patru modalităţi ale acţiunii adiacente simt prevăzute la alin.(l)
art.189 CP RM, referindu-se la varianta-tip a şantajului. Următoarele şase
modalităţi ale acţiunii adiacente sunt, în acelaşi timp, şi circumstanţe agravante,
deoarece se referă la variantele agravate ale şantajului:
5) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate (lit.c) alin.(2)
art.189 CP RM);
6) ameninţarea cu moartea (a se citi - cu omorul) (lit.d) alin.(2) art.189 CP
RM);
7) deteriorarea ori distrugerea bunurilor (lit.e) alin.(2) art.189 CP RM);
8) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate (lit.c) alin.(3)|
art.189 CP RM);
9) aplicarea schingiuirii, a torturii, a tratamentului inuman sau degradant
(lit.d) alin.(3) art.189 CP RM);
10) răpirea proprietarului, a posesorului, a deţinătorului, a rudelor sau a]
apropiaţilor acestora (alin.(4) art.189 CP RM).
679
în fond, toate noţiunile care desemnează modalităţile acţiunii adiacente an

fost analizate anterior. Excepţie constituie noţiunile „deteriorarea bunurilor” flj
„distrugerea bunurilor”, care vor fi examinate infra, cu prilejul cercetării infracţiunii
prevăzute la art. 197 CP RM.
Accentuăm că lista de modalităţi ale acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii de
şantaj are un caracter exhaustiv. Nici o altă activitate cu caracter de constrângere,
oricât de periculoasă ar fi (de exemplu, ameninţarea cu răpirea mijlocului de
transport, ameninţarea cu tragerea la răspundere penală etc.), nu poate fi
considerată modalitate a acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii de şantaj.
De asemenea, în context, este cazul de menţionat că, în cazul infracţiunii
prevăzute la art.247 CP RM, făptuitorul poate ameninţa cu răspândirea unor
informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de
lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate. Aceste informaţii includ nu numai ştirile
defăimătoare (ca în cazul infracţiunii de şantaj), dar şi informaţii de alt gen: secretul
comercial; secretul fiscal; secretul bancar etc.
Infracţiunea de şantaj este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, însoţite de acţiunea adiacentă,
indiferent dacă făptuitorul şi-a atins scopul urmărit. Aşadar, nu este necesar ca
pretenţiile făptuitorului să fie satisfăcute.
Excepţii de la această regulă constituie modalităţile agravate ale şantajului,
specificate la lit.e) alin.(3), precum şi la alin.(5) şi (6) art. 189 CP RM. în aceste
ipoteze, şantajul se consideră consumat din momentul producerii prejudiciului
patrimonial efectiv.
De asemenea, infracţiunea de şantaj presupune producerea unor urmări
prejudiciabile în prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute la lit.e) alin.(2) şi la
lit-f) alin.(3) art.189 CP RM.
sub formă de intenţie directă. De asemenea, la calificare, este obligatorie stabilirea
scopului special - a scopului de cupiditate, care, de această dată, nu cuprinde scopul
sustragerii.
ipoteza faptelor prevăzute la alin.(2), (3) sau (4)). în celelalte cazuri, vârsta minimă
a răspunderii penale este de 16 ani.
în cele ce urmează vor fi analizate modalităţile agravate specifice ale infrac-
ţiunii de şantaj:
1
Sentinţa Judecătoriei raionului Râşcani. Dosarul nr. 1-158/09. http://jrs.justice.md
680
1) şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute (lit.e) alin.(3) art.189 CP KM)

în cazul dat, şantajul adoptă forma unei infracţiuni materiale. în ce priveşte
esenţa juridică a acestei modalităţi, ea reprezintă o variaţie atipică a infracţiunii
681
§ 2. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau

abuz de încredere
în art.196 CP RM fapta de cauzare de daune materiale prin înşelăciune sau

abuz de încredere este incriminată într-o variantă-tip şi în trei variante agravate.
Varianta-tip a faptei analizate, specificată la alin.(l) art.196 CP RM, constă în
cauzarea de daune materiale în proporţii mari proprietarului prin înşelăciune sau
abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire.
Prima variantă agravată a cauzării de daune materiale prin înşelăciune sau abuz
de încredere, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.196 CP RM, presupune săvârşirea
acestei fapte de două sau mai multe persoane.
Cea de-a doua variantă agravată a cauzării de daune materiale prin înşelăciune
sau abuz de încredere, specificată la lit.a) alin.(3) art.196 CP RM, se exprimă în
săvârşirea acestei fapte de un grup criminal organizat sau de o orga nizaţie
criminală.
în sfârşit, ultima variantă agravată a cauzării de daune materiale prin înşe-
lăciune sau abuz de încredere, specificată la alin.(4) art.196 CP RM, se exprimă în
săvârşirea acestei fapte în proporţii deosebit de mari.
Vorbind despre necesitatea apărării penale a patrimoniului împotriva infrac-
ţiunii prevăzute la art.196 CP RM, vom menţiona că aceasta se apropie, după
gradul de pericol social, de escrocherie. Mai mult, cele două infracţiuni au în
comun şi conţinutul acţiunii adiacente, pe care îl reprezintă înşelăciunea sau abuzul
de încredere. Totuşi, aşa cum se va putea observa în continuare, incriminând
distinct fapta prevăzută la art.196 CP RM, legiuitorul a înţeles să-i imprime un
caracter specific, care o particularizează, înainte de toate, de infracţiunile săvârşite
prin sustragere.
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate are un caracter complex. Astfel,
obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la patrimoniu, care au
în conţinutul lor un drept de creanţă. Totodată, obiectul juridic secundar îl formează
relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă şi la minimul necesar
de încredere.
Obiectul material al cauzării de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de
încredere se prezintă în mod diferit, în funcţie de modalitatea faptică prin care se
exprimă fapta prejudiciabilă. Astfel, în situaţia eschivării de la plata pentru
folosirea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor, obiectul material îl reprezintă sumele
băneşti pe care făptuitorul le reţine şi nu le transmite către victimă în schimbul
bunurilor, serviciilor sau lucrărilor de care a beneficiat. în alte moda lităţi faptice,
obiectul material îl constituie bunurile folosite ilicit (de exemplu,
trenul, în cazul călătoriei fără bilet în tren) sau bunurile pe care făptuitorul le
681
trece în folosul său, în loc de a le trece în folosul victimei (de exemplu, banii pe
care însoţitorul de vagon îi trece în folosul său, deşi aceştia provin de la pasagerii
fără bilet, fiind achitaţi ca plată pentru călătorie).
Articolul 196 CP RM trebuie aplicat în cazul dobândirii ilicite a bunurilor
imobile străine prin înşelăciune sau abuz de încredere (în ipoteza în care daunele
materiale cauzate se cifrează în proporţii mari). Articolul 190 CP RM este
inaplicabil în această ipoteză. în acest fel, nu doar bunurile mobile, dar şi cele
imobile pot să reprezinte obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.196 CP
RM.
în ipoteza dobândirii ilicite a dreptului asupra bunurilor altei persoane prin
înşelăciune sau abuz de încredere se va aplica art.196 CP RM, nu art.190 CP RM.
Astfel, dreptul asupra bunurilor altei persoane poate să reprezinte obiectul
imaterial al infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM poate fi doar proprieta-
rul.242 De aceea, fapta proprietarului, care cauzează, prin înşelăciune sau abuz de
încredere, daune materiale unui posesor legitim, nu poate fi calificată conform
art.196 CP RM. în prezenţa unor temeiuri suficiente, o asemenea faptă ar putea fi
calificată ca samavolnicie, în baza art.352 CP RM sau art.335 din Codul
contravenţional.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.196 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care este alcătuită din două acţiuni (inacţiuni):
a) acţiunea sau inacţiunea principală de cauzare a daunelor materiale; b) acţiunea
sau inacţiunea adiacentă care se exprimă în înşelăciune sau în abuz de încredere;
2) urmările prejudiciabile sub formă de daune materiale în proporţii mari;
4) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: dacă fapta nu constituie o însuşire (adică,
fapta nu constituie o sustragere).
în ce priveşte conţinutul acţiunii (inacţiunii) adiacente din cadrul infracţiunii
specificate la art.196 CP RM, este util să apelăm la explicaţiile corespunzătoare
privind conţinutul acţiunii (inacţiunii) adiacente din cadrul infracţiunii prevăzute
la art.190 CP RM.
Referindu-ne la fapta prejudiciabilă din contextul infracţiunii prevăzute la
art.196 CP RM, menţionăm că aceasta este prezentă ori de câte ori are loc o
cauzare de daune materiale, însoţită de înşelăciune sau de abuz de încredere, cu
242
Din acest punct de vedere infracţiunea prevăzută la art.196 CP RM este doar formal o
infracţiune contra patrimoniului. în esenţă, ea este o infracţiune contra proprietăţii.
condiţia să nu opereze prevederile unei norme speciale (art.194 (parţial), 240,

244 sau altele din Codul penal).
în general, îmbinarea, în contextul infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM,
a acţiunii sau a inacţiunii principale cu acţiunea sau cu inacţiunea adiacentă se
poate înfăptui sub următoarele modalităţi faptice.
în primul rând, este vorba despre folosinţa bunurilor altuia în vederea tra-
gerii de foloase patrimoniale, săvârşită contrar intereselor proprietarului acestor
bunuri şi în interesele personale ale făptuitorului (sau ale terţilor). în acest fel,
se exercită o influenţare nemijlocită infracţională asupra dreptului proprietarului
bunurilor de care făptuitorul este obligat să se folosească în corespundere cu
prevederile contractului de muncă sau ale contractului comercial. Totodată,
bunurile victimei sunt folosite în mod gratuit, în lipsa unei contraprestaţii
corespunzătoare.
Primul tip al acestei modalităţi faptice se exprimă în folosinţa ilicită a
bunurilor mobile ale victimei (care au fost încredinţate făptuitorului), urmată de
trecerea în folosul lui a profitului obţinut care trebuia să fie remis victimei (de
exemplu, exploatarea mijloacelor de transport, a utilajelor, a mecanismelor, a
tehnicii de calcul sau a altor obiecte încredinţate în legătură cu serviciul;
transportarea fără bilet contra recompensă a pasagerilor sau a mărfurilor de
către însoţitorii de vagoane sau de către alte persoane care nu simt îndrituite să
primească plata pentru transportare ete.).
Un alt tip al modalităţii faptice analizate îl constituie dobândirea ilicită a
dreptului asupra bunurilor victimei, atunci când făptuitorul exercită facultăţile
pe care le are un subiect al unui drept real derivat (uzufructuar, superficiar,
uzuar etc.), fără a avea însă acest drept.
O altă modalitate faptică a infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM presu-
pune următoarele: în conformitate cu contractul, o persoană pune la dispoziţia
alteia bunuri sau servicii ori lucrări cu caracter patrimonial (de producere, de
transport, de reparaţie, de deservire socială, comunale etc.). Aceasta din urmă,
care profită de bunurile, serviciile sau lucrările respective, este obligată să
achite valoarea lor. De notat că, spre deosebire de prima modalitate faptică
nominalizată, în cazul dat, făptuitorul foloseşte bunurile respective în temeiuri
legale sau convenţionale. El comite o faptă ilegală din momentul în care se
eschivează de la plata pentru folosinţa bunurilor, serviciilor, lucrărilor.
Bineînţeles, sunt posibile şi alte modalităţi faptice ale infracţiunii prevăzute
la art.196 CP RM. însă, fapt important, de esenţa tuturor acestor modalităţi este
comportarea necorectă, abuzivă şi păgubitoare a celui care deţine un bun ce i-a
683
fost încredinţat de altul pentru a-1 păstra sau pentru a-i da o anumită întrebuin-
ţare, iar acesta, în desconsiderarea încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în
propria sa stăpânire. Pe de altă parte, dacă făptuitorul, prin înşelăciune sau abuz de
încredere, induce sau menţine în eroare victima şi obţine, în acest mod, în folosinţă
bunurile ei, cauzându-i daune materiale, aceste acţiuni trebuie de asemenea
calificate potrivit art.196 CP RM.
Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere este o
infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor
materiale (a prejudiciului patrimonial), cifrat în proporţii mari.
In cazul în care cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de
încredere nu implică producerea unor asemenea urmări, se va aplica art.106 din
In ipoteza infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM, urmările prejudiciabile se
exprimă fie sub forma prejudiciului patrimonial efectiv, fie sub forma venitului
ratat. în opoziţie, numai prejudiciul patrimonial efectiv caracterizează urmările
prejudiciabile produse de infracţiunea de escrocherie (art.190 CP RM).
Cel de-al patrulea semn al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.196
CP RM - circumstanţele săvârşirii infracţiunii - are un caracter secundar, dar şi
obligatoriu. Aceste circumstanţe presupun că fapta de cauzare de daune materiale
prin înşelăciune sau abuz de încredere nu constituie o sustragere.
Care este criteriul de delimitare a infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM în
raport cu infracţiunea de escrocherie?
Răspunzând la această întrebare, consemnăm că acţiunea principală din cadrul
infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM nu poate presupune luarea din posesia
victimei, deoarece altfel ar nimeri sub incidenţa art.190 CP RM. în ipoteza
infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM, făptuitorul nu obţine în posesie bunuri
concrete ale victimei. El se eschivează în mod fraudulos să-i transmită victimei
bunurile care i se cuvin ori se foloseşte de aceste bunuri în detrimentul victimei.
Altfel spus, sub aspectul laturii obiective, distincţia principală dintre infracţiunea
specificată la art.196 CP RM şi infracţiunea de escrocherie (art.190 CP RM) constă
în mecanismul de cauzare a daunelor materiale: în cazul escrocheriei, masa
patrimonială a victimei este diminuată în aceeaşi proporţie în care sporeşte masa
patrimonială a făptuitorului; în cazul infracţiunii prevăzute la art.196 CP RM, masa
patrimonială a victimei nu sporeşte în proporţia pe care o exprimă eschivarea
făptuitorului de a-şi executa obligaţiile pecuniare faţă de victimă sau masa
patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa patrimonială a
684
făptuitorului.
Pentru a percepe mai bine subtilităţile acestui mecanism, este oportună exa -
minarea următoarei speţe: L.I. a fost condamnat în baza alin. (4) art.196 CP RM, iar
B.Gh. a fost condamnat în temeiul art.42, alin.(4) art.196 CP RM. în fapt,
la 18.11.2004, cei doi, prin înţelegere prealabilă, au primit de la B.G. suma de 11500
dolari americani, iar la 21.11.2004 — încă 1300 dolari americani. Banii au fost primiţi
sub pretextul că, ulterior, L.I. îi va transmite lui B.G. camionul de model MÂN-2240 şi
remorca la el. Cu condiţia că dacă nu-l va satisface calitatea camionului, L.I. îi va restitui
banii. La 25.12.2004, B.G. a avut ocazia să vadă pentru prima oară camionul în cauză.
Deoarece era cu motorul defectat, a refuzat să-l ia şi a solicitat să i se restituie banii. L.I.
şi B.Gh. l-au convinsrpe B.G. să repare motorul camionului, promiţându-i că ulterior îi
vor restitui cele 12800 dolari americani primite de la el şi cheltuielile pentru reparaţie.
Pentru reparaţia motorului B.G. a achitat 3205 dolari americani. însă, banii promişi nu
i-au fost restituiţi nici de această dată. Sentinţa a fost atacată cu apel de către procuror,
care a solicitat condamnarea lui L.I. conform alin.(2) art.195 CP RM, iar a lui B.Gh.
conform arţ.42, alin.(2) art.195 CP RM. însă, apelul a fost declarat inadmisibil. Ca şi
recursul declarat ulterior}
în speţa dată, soluţia de calificare trebuia prezentată altfel, într-un mod dife-
renţiat. Astfel, cât priveşte comercializarea camionului şi a remorcii în schimbul
sumei de 12800 dolari americani, suntem în prezenţa escrocheriei, presupunând
înşelăciunea privind calitatea bunurilor. Mai precis, luând în consideraţie legea
penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii, suntem în prezenţa însuşirii
în proporţii deosebit de mari sub formă de escrocherie, presupunând înşelăciunea
privind calitatea bunurilor.
Cât priveşte cei 3205 dolari americani achitaţi de victimă pentru reparaţie,
lipseşte temeiul de a califica cele săvârşite ca escrocherie. Aceşti bani nu au fost
sustraşi. Totuşi, făptuitorului i s-a cauzat un prejudiciu material. Acest prejudiciu
nu ar fi fost cauzat, dacă victima nu ar fi fost înşelată în prealabil. înşelată în
promisiuni. în legătură cu această ipoteză, să ne amintim că, în situaţia eschivării
de la plata pentru folosirea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor, obiectul material îl
reprezintă sumele băneşti pe care făptuitorul le reţine şi nu le transmite către
victimă în schimbul bunurilor, serviciilor sau lucrărilor de care a beneficiat. Este
adevărat că serviciile de reparaţie a motorului camionului nu au fost prestate
personal de către B.G. însă B.G. a fost determinat să achite aceste servicii, având
înţelegerea cu făptuitorii că o face în beneficiul lor. Deci, făptuitorii au beneficiat
de aceste servicii. Iar masa patrimonială a victimei a fost diminuată. Fără însă a
spori masa patrimonială a făptuitorului. Ceea ce demonstrează că nu a fost
săvârşită escrocheria.
în încheierea analizei laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.196 CP
1
www.csj.md
685
RM, vom consemna că, la calificare, nu au relevanţă mijloacele care au fost

utilizate pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Ca şi în cazul escrocheriei, aceste
mijloace pot constitui: documente false; instrumente de măsurat false; uniforma
specială sau alte însemne de apartenenţă la im anumit rol social; computerul etc.
Important este de a stabili că aceste mijloace au fost folosite nu pentru sustragere,
dar pentru cauzare pe altă cale a daunelor materiale prin înşelăciune sau abuz de
încredere.
Practic în aceeaşi configuraţie în care evoluează în cazul infracţiunii de
escrocherie, documentele false pot evolua ca mijloc de săvârşire a infracţiunii
prevăzute la art.196 CP RM. De exemplu, într-un caz, cu ajutorul legitimaţiei de
pensionar false se poate obţine injust pensia, ceea ce formează componenţa de
escrocherie (art.190 CP RM). într-un alt caz, folosindu-se de o legitimaţie de
pensionar falsă, făptuitorul poate beneficia injust de dreptul de călătorie gratuită
în transportul urban de pasageri, ceea ce poate forma componenţa de infracţiune
prevăzută la art.196 CP RM (desigur, în cazul în care ar fi inaplicabil art.106 din
Codul contravenţional).
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se manifestă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. în afară de aceasta, făptuitorul trebuie să
urmărească un scop special - scopul de cupiditate, care nu cuprinde scopul
sustragerii.
Subiectul faptei incriminate la art.196 CP RM este persoana fizică respon-
sabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de: 16 ani (în cazul
faptelor prevăzute la alin.(l), (2) sau (3)) ori de 14 ani (în cazul faptei specificate
la alin.(4)).
In ce priveşte circumstanţele agravante ale infracţiunii analizate, ele se
interpretează după modelul pe care îl cunoaştem din cadrul analizei infracţiu nilor
săvârşite prin sustragere, cu ajustările necesare.
Secţiunea IV. Infracţiuni contra patrimoniului, săvârşite In

scop de cupiditate, având o natură mixtă
§ 1. însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice,
termice sau a gazelor naturale
în art.194 CP RM fapta de însuşire sau utilizare ilicită a energiei electrice,

termice sau a gazelor naturale este incriminată într-o variantă-tip şi într-o variantă
agravată.
Astfel, varianta-tip a respectivei fapte, prevăzută la alin.(l) art.194 CP RM,
constă în însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori în
utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul
stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii mari.
La rândul său, variantă agravată a faptei de însuşire sau utilizare ilicită a
energiei electrice, termice sau a gazelor naturale, specificată la alin.(2) art.194 CP
RM, presupune săvârşirea acesteia cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de
mari.
Necesitatea apărării patrimoniului împotriva acestei fapte se impune datorită
gravităţii ei sporite. Or, această gravitate este determinată, pe de o parte, de
însemnătatea crescândă a resurselor energetice pentru economia naţională, iar, pe
de altă parte, de repercusiunile pe care le poate provoca comiterea infracţiunii
date (scurgeri de gaze naturale sau de agent termic, posibilitatea electrocutării,
primejdia declanşării incendiilor sau exploziilor etc.).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.194 CP RM este un
obiect juridic multiplu. Astfel, obiectul juridic principal al acestei infracţiuni îl
formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra gazelor naturale sau la
folosinţa energiei electrice ori termice. Obiectul juridic secundar îl constituie
relaţiile sociale cu privire la securitatea publică sau la potenţialul de utilizare a
infrastructurii energetice ori comunale.
în cazul în care utilizarea ilicită a energiei termice, a energiei electrice sau a
gazelor naturale se face prin sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit, care
sunt deteriorate de către făptuitor, în plan secundar se aduce atingere şi relaţiilor
sociale cu privire la substanţa, integritatea şi potenţialul de utilizare a sistemelor
de evidenţă nominalizate.
Infracţiunea prevăzută la art.194 CP RM are ca obiect material gazele naturale
(în stare gazoasă sau lichefiată). Energia electrică şi energia termică, neavând o
existenţă materială, nu pot constitui obiectul material al acestei infracţiuni. Se
687
poate considera că aceste forme de energie formează obiectul imaterial al faptei

infracţionale examinate.
Victima infracţiunii examinate este fie posesorul de gaze naturale (în ipoteza
furtului acestora din conducte, cisterne, alte rezervoare, când nu există un raport
juridic preexistent între victimă şi făptuitor cu privire la furnizarea (consumul) de
gaze naturale), fie furnizorul de energie electrică, termică sau de gaze naturale (în
celelalte ipoteze).1
Latura obiectivă a faptei incriminate la art.194 CP RM are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea ce se poate prezenta sub oricare din
cele două modalităţi de realizare: a) însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale; b) utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale,
evitându-se sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar
deteriorate de făptuitor; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii
mari (daune concretizate în prejudiciul patrimonial efectiv sau în venitul ratat); 3)
legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Cât priveşte prima modalitate normativă a faptei prejudiciabile, noţiunea
„însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale” are înţelesul autentic de
„furt al gazelor naturale sau utilizare ilicită, pe ascuns, a energiei electrice sau
termice”. Anume acesta este înţelesul care decurge din interpretarea sistematică a
prevederilor de la art. 194 CP RM.
Furtul gazelor naturale presupune sustragerea pe ascuns a acestora din con ducte,
cisterne, alte rezervoare, când lipseşte un raport juridic preexistent între victimă şi
făptuitor cu privire la furnizarea (consumul) de gaze naturale.
In fond, aceeaşi situaţie se atestă la utilizarea ilicită, pe ascuns, a energiei
electrice sau termice: scoaterea de către făptuitor a energiei electrice sau termice din
sfera de folosinţă a victimei, urmată de trecerea acestei energii în sfera de folosinţă a
făptuitorului, având un caracter ilegal şi gratuit.
Cea de-a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile examinate presupune
prezenţa unei situaţii-premisă: existenţa între victimă şi făptuitor a unui raport juridic
contractual ce ar viza furnizarea (consumul) de gaze naturale, de energie electrică sau
termică. Asupra acestui fapt indică formula „sistemele de evidenţă instalate în modul
stabilit”. Astfel, utilizarea ilicită, în aceste condiţii, a gazelor naturale, a energiei
electrice sau termice presupune folosinţa, prin abuz de încredere, de serviciile
acordate de către furnizorii de gaze naturale, energie electrică sau termică.
In acest sens, prezintă interes următoarea speţă: C.L. a fost condamnat în baza
alin.(l) art.194 CP RM. In fapt, aflăndu-se la locul său de trai, în satul Caşunca, raionul
688
Capitolul a INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Floreşti, începând cu luna februarie 2006 până la 21.03.2007, în scopul însuşirii energiei
electrice, în gospodăria sa a racordat un conductor electric de sarcină la linia de distribuire
a energiei electrice, evitând astfel sistemele de evidenţă instalate în mod reglementar. Prin
aceasta, C.L. a cauzat distribuitorului SA „Red-Nord”, filiala Floreşti, o daună în mărime de
12679 lei 76 bani}
La calificare, nu importă dacă utilizarea ilicită s-a efectuat pe calea evitării
sistemelor de evidenţă instalate în modul stabilit ori prin astfel de sisteme, dar care au
fost deteriorate de făptuitor. Această circumstanţă urmează a fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută la art.194 CP RM.
Utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale, evitându-se
sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit, nu trebuie confundată cu fapta de
conectare neautorizată la sursele de energie electrică, termică sau la sursele de gaze.
O astfel de faptă atrage răspundere conform art.108 din Codul contravenţional.
în acelaşi timp, utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale, prin sistemele de evidenţă deteriorate de făptuitor, nu trebuie confundată cu
deteriorarea respectivelor sisteme de evidenţă. O asemenea faptă urmează a fi
calificată distinct, după caz, în conformitate cu art.197 CP RM sau cu art.104 din
în cazul în care utilizarea ilicită a energiei electrice, a energiei termice sau a
gazelor naturale se face prin sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit, care
sunt deteriorate de făptuitor, astfel de sisteme de evidenţă (contorul de energie
electrică, calorimetrul, gazometrul etc.) 243 apar în calitate de mijloace de săvârşire a
infracţiunii specificate la art.194 CP RM.
243
De exemplu, conform Hotărârii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
(ANRE) cu privire la aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, nr.314
din 04.12.2008*, evidenţa consumului de energie electrică se ţine cu echipamente de măsurare legalizate
pe teritoriul Republicii Moldova, adecvate şi verificate metrologic. Fiecare loc de consum este dotat, în
mod obligatoriu, cu echipament de măsurare pentru evidenţa consumului de energie electrică,
caracteristicile şi locul de amplasare ale căruia sunt specificate în contractul de furnizare a energiei
electrice. Echipamentul de măsurare se amplasează doar în limitele teritoriului consumatorului.
Conform Hotărârii ANRE cu privire la instalarea echipamentului de măsurare a gazelor naturale,
nr.293 din 08.07.2008 , instalarea echipamentului de măsurare la consumatori se va efectua de către
titularii de licenţă pentru distribuţia gazelor naturale. In cazul refuzului consumatorului casnic de a
accepta instalarea echipamentului de măsurare, confirmat prin semnarea actului întocmit în acest sens,
furnizorul va factura consumul de gaze naturale în baza calculelor efectuate conform sistemului pauşal.
“Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.127-130.
689

consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari (alineatul
(1)) sau deosebit de mari (alineatul (2)). Dacă fapta nu implică producerea unor
asemenea urmări, răspunderea poate fi aplicată în baza art.164 din Codul
contravenţional.
Latura subiectivă a faptei infracţionale examinate se manifestă, în primul rând,
prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, este obligatorie stabilirea
scopului special - a scopului de cupiditate.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De menţionat că, în cazul celei de-a
două modalităţi de realizare a acţiunii - utilizarea ilicită a energiei electrice, termice
sau a gazelor naturale, evitându-se sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit
sau prin acestea, dar deteriorate de făptuitor - subiectul trebuie să aibă o calitate
specială - cea de consumator.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la gazele naturale,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2009 , prin consumator se
înţelege consumatorul angro sau consumatorul final de gaze naturale. Consumato-
rul angro este persoana fizică întreprinzător individual sau persoana juridică care
procură gaze naturale în scopul revânzării lor în interiorul sau în exteriorul siste-
mului de gaze naturale. Consumatorul final este consumatorul casnic sau consu-
matorul noncasnic care procură gaze naturale pentru consumul propriu. Consuma-
torul casnic este persoana fizică care procură şi consumă gaze naturale pentru nece-
sităţi casnice, excluzând consumul aferent activităţii de întreprinzător sau activităţii
profesionale. în fine, consumatorul noncasnic este persoana fizică sau juridică care
procură şi consumă gazele naturale în alte scopuri decât necesităţile casnice.
Prevederi similare se conţin în Legea Republicii Moldova cu privire la energia
electrică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2009, 244 precum şi
în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu
privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice, nr.434 din 09.04.1998. 245
Precizăm că consumatorul final este subiect al infracţiunii atunci când con -
sumatorul angro apare în rolul de victimă a infracţiunii, furnizând energia electrică
sau termică ori gazele naturale către consumatorul final. într-o situaţie diferită,
consumatorul angro poate fi subiect al infracţiunii atunci când victimă a infracţiunii
este furnizorul primar, cel cu care consumatorul angro se află în raporturi
contractuale.
Ibidem.
245
690
Secţiunea V. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite pe calea

răpirii unui mijloc de transport, a unui mijloc de
transport cu tracţiune animală sau a unui animal
de tracţiune
§ 1. Răpirea mijlocului de transport
în art.1921 CP RM fapta de răpire a mijlocului de transport este incriminată

într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
Varianta-tip a faptei analizate, specificată la alin.(l) art.192 1 CP RM, constă în
răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
Prima variantă agravată a răpirii mijlocului de transport, prevăzută la alin.(2)
art.1921 CP RM, presupune că fapta examinată este:
a) săvârşită de două sau mai multe persoane;
b) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe;
c) săvârşită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori
păzite.
Ultima variantă agravată a răpirii mijlocului de transport, specificată la alin.(3)
art.1921 CP RM, se exprimă în săvârşirea acestei fapte însoţite de violenţă peri-
culoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea miei
asemenea violenţe.
Prin adoptarea, la 18.12.2008, a Legii pentru modificarea şi completarea
Codului penal al Republicii Moldova, legiuitorul şi-a revăzut concepţia cu privire la
valoarea socială fundamentală căreia îi aduce atingere fapta de răpire a mijlocului
de transport. Or, în cazul răpirii mijlocului de transport, posesorul acestuia este
privat, pe un anumit timp, de posibilitatea de a poseda, a folosi şi a dispune de
mijlocul de transport ce-i aparţine. Reiese că această infracţiune atentează, în primul
rând, asupra patrimoniului posesorului, şi numai în al doilea rând, dar nu
obligatoriu, asupra securităţii în transport. în alţi termeni, în ipoteza răpirii
mijlocului de transport, prioritate trebuie acordată apărării relaţiilor sociale cu
privire la patrimoniu. Or, frecvenţa atingerii aduse acestui obiect juridic este mult
superioară frecvenţei vătămării relaţiilor cu privire la securitatea în transport.
Tocmai de aceea, până la intrarea în vigoare a amendamentelor sus-men-
ţionate, am fost nevoiţi să atestăm următoarea structură şi conţinut al obiectului
juridic special al infracţiunii de răpire a mijlocului de transport (care au fost
specificate la art.273 CP RM): obiectul juridic principal, format din relaţiile sociale
cu privire la siguranţa traficului rutier; obiectul juridic secundar, format
691
din relaţiile sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de transport. Astfel,

oarecum forţat, se recunoştea că obiectul juridic special al infracţiunii de răpire a
mijlocului de transport are un caracter multiplu. Formal, aceasta era corect, fiind în
concordanţă cu voinţa legiuitorului. Totuşi,-c/e facto, se subînţelegea că - nu în
principal, dar în subsidiar (şi doar uneori) - răpirea mijlocului de transport aduce
atingere relaţiilor sociale cu privire la siguranţa traficului rutier. Din această cauză,
era nesocotită una dintre regulile de stabilire a obiectului juridic principal al
infracţiunii: în calitate de asemenea obiect poate evolua numai valoarea socială (şi,
implicit, relaţiile sociale aferente), care este vătămată sau periclitată în toate, fără
excepţie, cazurile de săvârşire a infracţiunii respective.
După intrarea în vigoare a amendamentelor din 18.12.2008, situaţia a intrat în
albia normalităţii: obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM
are un caracter simplu, nu multiplu. Acesta îl formează relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra mijlocului de transport.
în cazul în care cel care răpeşte mijlocul de transport încalcă regulile de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, provocând
urmări de relevanţă penală, răspunderea se va aplica în baza art.192 şi 264 CP RM.
în unele modalităţi agravate ale sale, răpirea mijlocului de transport poate avea
un obiect juridic complex. Astfel, în cazul faptei specificate la lit.b) alin.(2)
art.192* CP RM, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociaie cu privire la
integritatea corporală sau la libertatea psihică (morală) a persoanei. In cazul faptei
prevăzute la lit.c) alin. (2) art.192 1 CP RM, în plan secundar, se aduce atingere
relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea garajului, a altor încăperi sau spaţii
îngrădite ori păzite. De asemenea, în ipoteza faptei specificate la alin,(3) art.192 1
CP RM, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la sănătatea
sau la libertatea psihică (morală) a persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM îl reprezintă
mijlocul de transport.
în conformitate cu art.132 CP RM, prin mijloace de transport se înţelege toate
tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele
şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. Prin
alte tipuri de maşini autopropulsate se înţelege vehiculele care circulă în mod
ocazional pe drumurile publice, fiind destinate executării unor lucrări de
construcţie, agricole, silvice, miniere sau de alt gen (de exemplu, macarale,
excavatoare, buldozere, gredere, screpere, combine de recoltare etc.). Prin alte
mijloace de transport mecanice înţelegem orice mecanisme puse în mişcare cu
ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm 3, care
sunt subiecte ale regulilor de securitate a circulaţiei rutiere şi exploatare a
692
mijloacelor de transport.
Nu pot constitui obiectul material al infracţiunii examinate mopedul, motoreta,
scuterul, ciclomotorul, bicicleta cu motor şi alte asemenea vehicule având un motor
cu ardere internă, a cărui capacitate cilindrică nu depăşeşte 50 cm 3. Pentru răpirea
unor astfel de vehicule nu poate fi aplicată nici răspunderea penală, nici cea
contravenţională.
La moment, răspunderea în baza art.192 1 CP RM nu poate fi aplicată nici
pentru răpirea mijloacelor de transport utilate cu motor electric. Excepţia o consti-
tuie troleibuzele. Or, ciclomotoarele sau autovehiculele (cu excepţia troleibuzelor),
utilate cu motor electric, nu pot intra sub incidenţa noţiunii definite la art.132 CP
RM. Cauza principală constă în lipsa de echipolenţă dintre noţiunile „mijloc de
transport” (utilizată în Codul penal) şi „autovehicul” (utilizată în Regulamen tul
circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 1).
Noţiunea „mijloc de transport” este mai îngustă decât noţiunea „autovehicul”.
în altă privinţă, vom menţiona că, la fel ca în cazul obiectului material al
sustragerii, obiectul material al răpirii mijlocului de transport îl caracterizează un
ansamblu de aspecte de natură socială, economică, fizică şi juridică. O relevanţă
mai pronunţată comportă aspectul juridic al obiectului material al răpirii mijlocului
de transport. Aceasta înseamnă că mijlocul de transport, care constituie obiectul
material al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM, trebuie să fie străin pentru
făptuitor. în alţi termeni, situaţia-premisă ce caracterizează obiectul material al
infracţiunii analizate se exprimă în aflarea mijlocului de transport în posesia unei
alte persoane - a victimei infracţiunii.
Fapta va fi calificată în baza art.192 1 CP RM chiar şi în ipoteza în care mijlocul
de transport a fost răpit de la un posesor nelegitim: de exemplu, de la persoana care
a răpit sau a sustras anterior acel mijloc de transport. Explicaţia constă în aceea că,
în cazul infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM, legea penală se interesează nu de
legitimitatea poziţiei victimei, dar de ilegalitatea conduitei făptuitorului. Reprezintă
o situaţie de fapt, nu neapărat şi de drept, posesia asupra mijlocului de transport,
privită ca valoare socială specifică, ocrotită împotriva infracţiunii prevăzute la
art.192 CP RM.
Dacă victima răpirii mijlocului de transport sau o altă persoană, care acţionează
în interesul victimei, revendică pe căi ilegale mijlocul de transport aflat în posesia
nelegitimă a făptuitorului, va lipsi temeiul aplicării răspunderii conform art.192 1 CP
RM. Aceasta pentru că lipseşte aspectul juridic al obiectului material al răpirii
mijlocului de transport şi/sau lipseşte scopul caracteristic infracţiunii
1
693
analizate. Insă, nu se exclude răspunderea pentru alte fapte (de exemplu* pentru
fapta de samavolnicie, prevăzută la art.352 CP RM sau la art.335 din Codul
contravenţional).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răpire. Răpirea este o acţiune care presupune
succesiunea a două acte: 1) deposedarea, adică scoaterea mijlocului de transport din
posesia victimei; 2) imposedarea, adică trecerea mijlocului de transport în posesia şi
folosinţa făptuitorului. Dacă deposedarea nu este urmată de imposedare, vom fi în
prezenţa tentativei la infracţiunea de răpire a mijlocului de transport.
Răpirea mijlocului de transport poate fi săvârşită pe ascuns sau deschis, ori pe
calea înşelăciunii sau abuzului de încredere. In acelaşi timp, răpirea mijlocului de
transport, presupunând aplicarea violenţei sau ameninţarea cu violenţa, atrage
agravarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) sau alin.(3) art.192 1 CP RM.
Aidoma acţiunii de sustragere, acţiunea de răpire trebuie să aibă un caracter
ilegal. Ilegalitatea acţiunii de răpire presupune că făptuitorului îi lipseşte orice drept
asupra mijlocului de transport pe care îl răpeşte, el violând prevederile normative
care reglementează regimul posesiei asupra mijloacelor de transport. Drept urmare,
nu poate fi aplicat art.192 1 CP RM în cazul folosirii neautorizate, în interes
personal, a mijlocului de transport încredinţat făptuitorului în legătură cu munca
prestată, nici în cazul în care făptuitorului îi era permis să folosească mijlocul de
transport fără acordul proprietarului sau al celorlalţi coproprietari.
Infracţiunea prevăzută la art.192 CP RM este o infracţiune fortnală. Ea se
consideră consumată din momentul deplasării şi, ca efect, al schimbării localizării
mijlocului de transport. Nu din momentul ieşirii mijlocului de transport din câmpul
de observare al victimei, nu din momentul descoperirii răpirii şi începerii căutării
mijlocului de transport, nu din momentul apariţiei temeiului de pornire a procesului
penal.
Răpire a mijlocului de transport trebuie considerată şi forţarea victimei să
conducă mijlocul de transport sub influenţa constrângerii exercitate de făptuitor, în
circumstanţele descrise, răpirea mijlocului de transport trebuie considerată
consumată din momentul începerii constrângerii victimei (marcate, de exemplu, de
modificarea de către făptuitor a itinerarului iniţial). Totodată, în ipoteza relevată,
suntem în prezenţa concursului ideal dintre infracţiunile prevăzute la art.164 şi 192 1
CP RM.
Nu poate influenţa asupra consumării infracţiunii analizate o astfel de circum-
stanţă ca deplasarea cu mijlocul de transport cu motorul cuplat sau decuplat.
Dirijarea şi manevrarea unui mijloc de transport împins cu mâna, în scopul de a
pomi motorul, dacă mijlocul de transport a parcurs o anumită distanţă, trebuie
694
considerată infracţiune consumată, nu tentativă de infracţiune. La fel, nu necesită

referire la art.27 CP RM răpirea mijlocului de transport presupunând conducerea
şi dirijarea acestuia în timp ce se deplasează în pantă, coborând, în virtutea
inerţiei, nu prin acţionarea dispozitivului mecanic de propulsie. în toate aceste
situaţii, contează că făptuitorul a scos neautorizat mijlocul de transport din sfera
de stăpânire a victimei, din locul în care victima l-a lăsat, şi, exercitându-şi voinţa
de posesor, a trecut mijlocul de transport în sfera sa de posesie.
Drept tentativă la răpirea mijlocului de transport trebuie calificate acţiunile
celui care încearcă să spargă lacătul mijlocului de transport, să neutralizeze
sistemul de alarmă al mijlocului de transport, să pornească motorul în vederea
începerii deplasării mijlocului de transport etc., dacă, din cauze independente de
voinţa făptuitorului, nu s-a izbutit să se realizeze răpirea mijlocului de transport.
Tentativa la infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM presupune că acţiunile
făptuitorului sunt îndreptate nemijlocit spre săvârşirea răpirii mijlocului de
transport, că sunt întreprinse anume în scopul răpirii mijlocului de transport. Nu
în alt scop. Dacă pătrunderea în mijlocul de transport se face din motive
huliganice, nu însă în vederea răpirii acestuia, se va aplica, după caz, art.287 CP
RM sau art.354 din Codul contravenţional. Dacă pătrunderea în mijlocul de
transport se face în vederea culegerii ilegale a informaţiilor despre viaţa personală
a posesorului mijlocului de transport, cele săvârşite urmează a fi calificate în baza
art.179 şi/sau 177 CP RM.
Pentru consumare, nu contează procedeul prin care se realizează deplasarea
mijlocului de transport: deplasarea cu mijlocul de transport având motorul în
funcţiune; deplasarea mijlocului de transport cu ajutorul unui evacuator auto sau
helicopter; transportarea într-un sau pe un alt mijloc de transport; remorca- rea;
împingerea manuală etc. Pentru atestarea consumării răpirii mijlocului de
transport nu are importanţă nici distanţa la care a fost deplasat mijlocul de
transport. Aceasta poate conta numai în planul individualizării pedepsei.
Dacă mijlocul de transport este distrus sau deteriorat la locul aflării sale, fără
a fi deplasat, se aplică art.268 CP RM (sau art.104 din Codul contravenţional). în
cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a mijlocului de transport
succede răpirii acestuia, cele săvârşite se califică în baza art.192 1 şi 268 CP RM
(sau infracţiunea de răpire a mijlocului de transport subzistă alături de fapta
specificată la art.104 din Codul contravenţional).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM se caracterizează,
înainte de toate, prin vinovăţie exprimată în intenţie directă.
în cele mai frecvente cazuri, ca motive ale infracţiunii în cauză apar: dorinţa
de a face o plimbare cu mijlociii de transport; năzuinţa de a demonstra
695
abilităţile de conducere a mijlocului de transport; năzuinţa de a folosi mijlocul de

transport la săvârşirea unei alte infracţiuni etc. Nu se exclude nici interesul
material ca motiv al infracţiunii specificate la art.192 1 CP RM (de exemplu,
atunci când făptuitorul urmăreşte să se elibereze de cheltuielile de transport sau
când făptuitorul urmăreşte extragerea unor câştiguri materiale, utilizând mijlocul
de transport pentru prestarea unor servicii de transport etc.).
Scopul infracţiunii de răpire a mijlocului de transport este un scop special, şi
anume: scopul folosinţei temporare. în acest plan, noţiunea „fără scop de însuşire
(sustragere)”, utilizată în art.192 1 CP RM, trebuie interpretată în felul următor:
făptuitorul urmăreşte să-şi treacă mijlociii de transport în posesie pentru o
perioadă nesemnificativă de timp sau pentru un timp strict determinat, nu să-şi
treacă mijlocul de transport în stăpânire definitivă, nu să exercite în privinţa
mijlocului de transport toate prerogativele pe care le poate avea un proprietar
(mai cu seamă, prerogativa de dispunere).
Atestarea scopului de însuşire (sustragere) a mijlocului de transport exclude
calificarea faptei în baza art.192 1 CP RM. Prezenţa unui asemenea scop au poten-
ţialul s-o demonstreze nu durata folosirii mijlocului de transport, dar următoarele
circumstanţe: vânzarea - integrală sau piesă cu piesă - a mijlocului de transport
unor terţe persoane; falsificarea elementelor de identificare, a numărului de înma -
triculare, a certificatului de înmatriculare sau a altor documente de rigoare vizând
mijlocul de transport; modificarea aspectului mijlocului de transport (de exemplu,
vopsirea într-o altă culoare a mijlocului de transport, înlocuirea oglinzilor retrovi-
zoare, a anvelopelor, a scaunelor etc.); descompletarea mijlocului de transport;
ascunderea meticuloasă a mijlocului de transport etc. In cele mai frecvente cazuri,
nu una, dar mai multe asemenea circumstanţe laolaltă sunt necesare în vederea
probării sigure a prezenţei scopului de însuşire (sustragere). Insuficienţa sau lipsa
circumstanţelor, exemplificate mai sus, demonstrează lipsa scopului de însuşire
(sustragere), deci denotă aplicabilitatea art.192 1 CP RM.
Răpirea mijlocului de transport presupune lipsa scopului de a însuşi
(sustrage) chiar şi în parte mijlocul de transport Dacă scopul făptuitorului constă
în a însuşi (sustrage) roţile, portierele, scaunele, farurile, remorca ori alte părţi ale
mijlocului de transport, ori radiocasetofonul, amplificatorul, televizorul, sistemul
de navigaţie, combina muzicală etc. încastrară) în bordul mijlocului de transport
sau constituind în alt mod un tot unitar cu acesta, atunci deplasarea făptuitorului
cu mijlocul de transport trebuie privită ca tentativă la sustragerea acestor părţi
componente. Răpirea mijlocului de transport îşi pierde individualitatea, întrucât
este subordonată scopului de însuşire (sustragere) a unor părţi ale mijlocului de
transport. De aceea, nu va fi necesară calificarea suplimentară conform art. 192 1
696
CP RM.
Alta este situaţia în cazul în care se sustrag bunuri care se află în mijlocul de
transport, dar care nu reprezintă părţi ale acestuia. în acest caz, infracţiunea de
răpire a mijlocului de transport va forma concursul cu sustragerea unor asemenea
bunuri. Din astfel de bunuri fee parte: bagajele; lucrurile personale; roţile de
rezervă; combustibilul din rezervor; aparatajul audio-video, aparatele de telefon
sau tehnica de calcul având o existenţă autonomă etc.
Cele săvârşite reprezintă concursul dintre una din infracţiunile prevăzute la
art.186, 187, 188, 190 sau 191 CP RM şi infracţiunea prevăzută la art.190 CP
RM, în oricare din următoarele trei ipoteze: 1) făptuitorul restituie victimei
mijlocul de transport, pe care i l-a luat anterior, în schimbul unei remuneraţii;
2) făptuitorul restituie victimei mijlocul de transport, pe care i l-a luat anterior,
solicitând acoperirea „cheltuielilor suplimentare” legate de pretinsa revendicare a
mijlocului de transport de la infractori, reparare a mijlocului de transport,
staţionare a mijlocului de transport la o parcare cu plată etc.; 3) făptuitorul obţine
de la victimă remuneraţia, însă nu-i restituie acesteia mijlocul de transport.
în astfel de cazuri, la calificare nu se poate reţine nici art.189 CP RM, nici
art.1921 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la art.192 1 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
în ce priveşte esenţa juridică a răpirii mijlocului de transport săvârşite în
prezenţa circumstanţelor agravante consemnate la lit.a), b) alin.(2) şi la alin.(3)
art.1921 CP RM, urmează a se apela la explicaţiile corespunzătoare privind
infracţiunile analizate anterior, cu ajustările de rigoare.
Considerăm necesară examinarea doar a circumstanţei agravante specificate
la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM, presupunând săvârşirea răpirii mijlocului de
transport prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite.
Cât priveşte înţelesul noţiunii de pătrundere şi caracteristicile ilegalităţii
pătrunderii, este utilă referirea la explicaţiile corespunzătoare vizând sustragerea
săvârşită prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă,
prezentate mai sus.
în sensul prevederii de la litc) alin.(2) art.192 1 CP RM, prin garaj se are în
vedere clădirea sau încăperea special amenajată pentru adăpostirea (şi întreţinerea
ori repararea) mijlocului de transport.
Prin alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite înţelegem încăperile sau sec-
toarele de teritoriu, care sunt destinate, adaptate sau special utilate pentru staţio-
narea mijlocului de transport şi care sunt înzestrate în acest scop cu anumite
accesorii ce împiedică pătrunderea în ele (mecanisme de zăvorâre, gard, îngrădi-
697
tură etc.), sau sunt asigurate cu pază (paznici, mecanisme de semnalizare, câini
de pază, camere video sau senzori de supraveghere etc.), pentru a împiedica
accesul la mijlocul de transport. în acest context, este justă reţinerea la calificare a
agravantei analizate în speţa următoare: K.S. a fost condamnat în baza art.15, alin.(6)
art.182 „Răpirea mijloacelor de transport” din Codul penal din 1961. în fapt, la
01.05.1998, aproximativ la ora 21.40, fiind în stare de ebrietate alcoolică, K.S. a pătruns
în parcarea auto situată în apropiere de piaţa „Roada Gliei" de pe bd. Mircea cel
Bătrân 25, mun. Chişinău. Prin pătrundere, a încercat să săvârşească răpirea unui
automobil de model Moskvici 2140.1
Nu pot fi considerate încăperi îngrădite ori păzite husele auto, prelatele sau
alte asemenea învelitoare pentru mijlocul de transport. Aceasta pentru că nu au
calităţile unui edificiu, ale unei construcţii, iar menirea lor se exprimă doar în
protejarea mijlocului de transport de praf, umezeală, grindină etc. Nu în staţio-
narea mijlocului de transport.
întreaga curte a casei, ca şi întregul teritoriu al unei întreprinderi, instituţii sau
organizaţii, nu pot fi considerate spaţii îngrădite ori păzite în sensul prevederii de
la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM. Or, menirea curţii unei case sau a teritoriului
unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii nu poate fi considerată staţionarea
mijloacelor de transport. Doar anumitor segmente din asemenea locaţiile poate fi
rezervată o atare menire.
In cazul în care răpirea este săvârşită dintr-un garaj, din altă încăpere sau alt
spaţiu îngrădit sau păzit, infracţiunea trebuie considerată consumată din
momentul ieşirii complete a mijlocului de transport din acea încăpere sau acel
spaţiu. Dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, activitatea
infracţională se întrerupe în momentul părăsirii acelei încăperi sau a acelui spaţiu,
cele săvârşite se vor califica drept tentativă la infracţiunea prevăzută la art.192 1
CP RM. Aceasta întrucât nici măcar actul de deposedare nu şi-a produs efectul
scontat.
§ 2. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune

animală, precum şi a animalelor de tracţiune
La art.1922 CP RM se stabileşte răspunderea pentru răpirea mijlocului de

transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de
însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
Legiuitorul a considerat oportună incriminarea în cadrul Capitolului VI al Părţii
698
Speciale a Codului penal a faptei de răpire a mijlocului de transport cu tracţiune

animală, precum şi a animalelor de tracţiune, faptă care face parte din acelaşi subgrup
de infracţiuni alături de răpirea mijlocului de transport. Prin aceasta, s-a consacrat
ideea că patrimoniul urmează a fi apărat penalmente şi în ipoteza în care posesorul
mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune este lipsit
temporar de posibilitatea de a poseda şi a folosi respectivele bunuri, nu doar atunci
când făptuitorul intenţionează să-şi treacă în stăpânire definitivă mijlocul de transport
cu tracţiune animală sau animalele de tracţiune.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM are un caracter
complex. Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii în cauză îl formează relaţiile
sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a
animalelor de tracţiune.
La rândul său, obiectul juridic secundar al infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la: substanţa, integritatea şi potenţialul de
utilizare a bunurilor (în ipoteza prevăzută la lit.a) art.192 2 CP RM); sănătatea sau
viaţa animalelor de tracţiune răpite (în ipoteza prevăzută la lit.b) art.192 2 CP RM).
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă mijlocul de transport cu
tracţiune animală sau animalul de tracţiune.
în sensul art. 192 CP RM, prin mijloc de transport cu tracţiune animală se înţelege
vehiculul a cărui deplasare se face cu ajutorul unui animal de tracţiune sau al mai
multor asemenea animale. 246
246
în pct.2 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepţiei
Sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al accidentelor rutiere”, nr.693 din 21.06.2007 ,
există o definiţie generatoare de confuzii. Conform acestei prevederi, prin „mijloc de transport sau
vehicul” se are în vedere sistemul mecanic cu autopropulsie, indiferent de puterea motorului şi viteza
maximă de deplasare, destinat transportului de persoane, de bunuri sau echipat cu mecanisme care pot
executa anumite lucrări; tramvaiul, troleibuzul şi unităţile de transport hipomobil (cu tracţiune animală!
cu excepţia animalelor de samar si călărie (sublinierea ne aparţine - n.a.), sunt considerate vehicule.
Bineînţeles, în sensul art. 132 CP RM, prin „mijloc de transport” nu se are în vedere mijlocul de
transport cu tracţiune animală. Nu este corect a considera noţiunea „mijloc de transport cu tracţiune
animală” ca fiind una având semne în plus faţă de noţiunea „mijloc de transport”. Sunt două noţiuni
calitativ diferite, între care nu poate exista relaţia de tip „parte-întreg”. Un mijloc de transport are
propulsie realizată cu mijloace proprii, adică autopropulsie. Ceea ce-i lipseşte prin excelenţă unui mijloc
de transport cu tracţiune animală. Iată de ce nu poate exista concurenţa dintre o parte şi un întreg între
art.192 şi art.1921 CP RM.
în concluzie, este inaplicabilă definiţia noţiunii „mijloc de transport sau vehicul”, formulată la pct.2 al
Hotărârii Guvernului nr.693 din 21.06.2007, în vederea interpretării sensului noţiunii „mijloc de
transport”, utilizate la art.1921 CP RM.
699
Prin animal de tracţiune înţelegem un animal aparţinând, în special, de rasa

cabalinelor sau bovinelor, folosit pentru deplasarea unui vehicul, a unui sistem
tehnic etc.
Nu este exclus ca săvârşirea infracţiunii în cauză să presupună răpirea atât a
mijlocului de transport cu tracţiune animală, cât şi a animalului de tracţiune. In
legătură cu aceasta, comportă relevanţă următoarea speţă: D.A. a fost condamnat în
baza alin.(2) art.182 CP RMdin 1961. în fapt, la 04.11.2001, aproximativ la ora 20.30,
aflându-se, în stare de ebrietate alcoolică, în satul Alexeevca, judeţul Soroca, D.A. a răpit
căruţa şi calul lui MI. de lângă gardul gospodăriei acestuia.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răpire a mijlocului de
transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune; 2) urmările prejudi-
ciabile având un caracter alternativ, şi anume: a) distrugerea de bunuri; b) îmbol-
năvirea gravă sau pieirea animalelor răpite; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
Răpirea este o acţiune care presupune succesiunea a două acte: 1) deposedarea,
adică scoaterea mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a anima lelor de
tracţiune din posesia victimei; 2) imposedarea, adică trecerea mijlocu lui de
transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune în posesia şi folosinţa
făptuitorului.
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de
tracţiune poate fi săvârşită pe ascuns sau deschis, ori pe calea înşelăciunii sau
abuzului de încredere, ori pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu violenţa.
Violenţa aplicată nu poate depăşi ca intensitate vătămarea intenţionată uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune
animală sau a animalelor de tracţiune, săvârşită pe calea aplicării violenţei sau a
ameninţării cu violenţa, nu necesită calificare suplimentară în baza art.155 CP RM
sau a art.78 din Codul contravenţional.
Acţiunea de răpire trebuie să aibă un caracter ilegal. Ilegalitatea acţiunii de
răpire presupune că făptuitorului îi lipseşte orice drept asupra mijlocului de
transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune pe care le răpeşte, el
violând prevederile normative care reglementează regimul posesiei asupra acestor
bunuri. Nu poate fi aplicat art.1922 CP RM în cazul folosirii neautorizate, în interes
personal, a mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a anima lelor de
tracţiune, încredinţate făptuitorului în legătură cu munca prestată, nici
1
www.csj.md
700
în cazul în care făptuitorului îi era permis să folosească respectivele bunuri fără
acordul proprietarului sau al celorlalţi coproprietari.
Infracţiunea prevăzută la art.192 2 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul fie al distragerii de bunuri, fie al îmbolnăvirii
grave sau al pieirii animalelor răpite.
în cazul distrugerii de bunuri, în lipsa unei specificări în dispoziţia art.192 2 CP
RM, ca bunuri distrase pot să apară nu doar mijloacele de transport cu tracţiune
animală, dar şi oricare alte bunuri. La calificare nu contează mărimea daunei
rezultând din distragerea de bunuri ori din îmbolnăvirea gravă sau pieirea
animalelor răpite.
în cazul în care presupune îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,
infracţiunea prevăzută la art.192 2 CP RM urmează a fi deosebită de fapta specificată
Ia alin.(3) art.157 „Cruzimea faţă de animale” din Codul contravenţional:
neasigurarea condiţiilor de zooigienă în întreţinerea animalelor, abatajul şi pre-
lucrarea animalelor prin metode neprevăzute în normele tehnologice de abataj şi de
prelucrare, ori cauzarea intenţionată de dureri şi suferinţă animalului, însoţită de
încălcarea normelor morale unanim acceptate, dacă aceasta a provocat mutilarea sau
moartea animalului. Deosebirea se referă în principal la conţinutul faptei
prejudiciabile cu care urmările prejudiciabile reliefate mai sus se află în legătură de
cauzalitate.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM se caracterizează,
înainte de toate, prin vinovăţie exprimată în intenţie faţă de fapta preju- diciabilă şi
în imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
Ca motive ale infracţiunii în cauză apar: dorinţa de a face o plimbare cu
mijlocul de transport cu tracţiune animală sau cu animalul de tracţiune; năzuinţa de
a folosi mijlocul de transport cu tracţiune animală sau animalul de tracţiune la
săvârşirea unei alte infracţiuni; interesul material (de exemplu, atunci când
făptuitorul urmăreşte să se elibereze de cheltuielile de transport sau când făptuitorul
urmăreşte extragerea unor câştiguri materiale, utilizând mijlocul de transport cu
tracţiune animală sau animalul de tracţiune pentru prestarea unor servicii de
transport etc.) etc.
Scopul infracţiunii de răpire a mijlocului de transport este un scop special, şi
anume: scopul folosinţei temporare. Noţiunea „fără scop de însuşire”, utilizată în
dispoziţia art.192 2 CP RM, are un înţeles similar cu noţiunea omonimă folosită în
dispoziţia art.192 1 CP RM.
responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
Secţiunea VI. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite în lipsa
unui scop special
§ 1. Tulburarea de posesie
La art.193 CP RM este prevăzută răspunderea pentru ocuparea, în întregime

sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia cu aplicarea violen-
ţei sau cu ameninţarea aplicării violenţei ori prin distrugerea sau strămutarea
semnelor de hotar.
Având scopul protecţiei penale a posesiei asupra bunurilor imobile, legiui-
torul a prevăzut, în art.193 CP RM, răspunderea pentru tulburarea de posesie.
Această faptă penală comportă anumite similitudini cu infracţiunile săvârşite
prin sustragere. Observăm, totuşi, că, dacă în cazul tulburării de posesie se exer-
cită o influenţare nemijlocită infracţională asupra unor bunuri imobile, atunci în
cazul infracţiunilor săvârşite prin sustragere această influenţare poate fi
exercitată doar asupra unor bunuri mobile.
Incriminarea privitoare la tulburarea de posesie îşi amplifică semnificaţia
odată cu proliferarea fenomenului denumit convenţional „raider” (de la
termenul englez „raid” - raid, incursiune, razie, descindere). Se au în vedere
acaparările ilegale din sfera corporativă, când o întreprindere este acaparată de o
altă întreprindere, în procesul fuziunii sau dezmembrării. Cu toate acestea,
tulburarea de posesie nu epuizează nici pe departe conţinutul acestui fenomen
complex, constituind doar una din faţetele lui.
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate are un caracter complex.
Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute la art.193 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor imobile.
La rândul său, obiectul juridic secundar al infracţiunii de tulburare de posesie
îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau
libertatea psihică (morală) a persoanei ori la substanţa, integritatea, potenţialul
de utilizare sau poziţia de fapt a semnelor de hotar.
Obiectul material al infracţiunii analizate are şi el un caracter complex.
Astfel, obiectul material principal îl reprezintă bunurile care au o existenţă
materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost
determinat, fiind bunuri imobile şi străine pentru făptuitor (de exemplu, casă,
teren funciar, dependinţe etc.). întrucât există art.193 CP RM, ar fi neîntemeiat
să se susţină că bunurile imobile constituie obiectul material al infracţiunilor
specificate la art. 186-188, 191 CP RM.
Obiectul material secundar îl constituie: corpul persoanei (dacă acţiunea adiacentă
se exprimă în aplicarea violenţei); semnele de hotar distruse sau strămutate (în cazul
în care acţiunea adiacentă se înfăţişează în modalitatea de distrugere sau strămutare a
702
semnelor de hotar).
Ca semn de hotar poate servi: a) o piatră mai mare aşezată în acest scop;
b) un lemn înfipt în pământ; c) un pom sădit anume la limita dintre proprietăţi;
d) un şanţ, o brazdă adâncă săpată în scop de a constitui un semn de hotar;
e) alte lucruri, semne.
Infracţiunii de tulburare de posesie îi lipseşte un obiect material secundar în cazul
în care acţiunea adiacentă se exprimă în ameninţarea cu aplicarea violenţei.
Victima infracţiunii specificate la art.193 CP RM este posesorul bunului imobil
ocupat.2 Aşadar, este necesar ca posesia să fie a altei persoane decât a făptuitorului.
Dacă imobilului nu i se poate stabili apartenenţa, atunci fapta nu va fi infracţiune.
Latura obiectivă a faptei infracţionale de tulburare de posesie se exprimă în fapta
prejudiciabilă alcătuită din acţiunea principală şi din acţiunea sau inacţiu nea
adiacentă.
Acţiunea principală constă în acţiunea de ocupare, în întregime sau în parte, fără
drept, a unui imobil aflat în posesia altuia. Prin ocupare se înţelege a pătrunde în
imobil sau pe imobil, cu intenţia de a rămâne în el, de a-1 poseda. Ca modalităţi
faptice ale ocupării pot să apară, de exemplu, împrejmuirea cu gard a terenului
ocupat, instalarea în imobil, efectuarea lucrărilor de întreţinere a terenului ocupat etc.
Spre deosebire de fapta de violare de domiciliu, ocuparea, în întregime sau în
parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia presupune, obligatoriu, interesul
făptuitorului de a exploata sau a profita pe altă cale de însuşirile utile ale bunului
imobil asupra căruia se exercită influenţarea nemijlocită infracţională. în contrast, în
ipoteza violării de domiciliu, făptuitorul este interesat nu de a beneficia de calităţile
utile ale imobilului, dar de intruziunea în spaţiul în care
A se vedea: V.Dongoroz şi alţii. Infracţiuni contra avutului obştesc. - Bucureşti: Editura Academiei, 1963,
p,389.
In acest sens, este consemnabilă schimbarea de atitudine a legiuitorului în cazul infracţiunii de tulburare
de posesie (art.193 CP RM): până la intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru modificarea
şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
18.12.2008, era de neconceput ca proprietarul să fie tras la răspundere penală pentru ocuparea fără drept
a unui imobil aflat în posesia altuia. Pentru că victima infracţiunii putea fi numai proprietarul imobilului.
Deci, apărate erau relaţiile sociale cu privire la proprietate. Odată cu intrarea în vigoare â
amendamentelor respective, se poate afirma cu certitudine că tulburarea de posesie este o veritabilă
infracţiune contra patrimoniului.
victima îşi desfăşoară viaţa personală, lipsindu-i motivaţia de sorginte patrimonial
(cu excepţia acelui caz când violarea de domiciliu este săvârşită din intere material,
făptuitorul executând comanda altuia în schimbul unei remunerat materiale. Dar, şi
în acest caz, interes material suscită nu imobilul victimei, < exclusiv remuneraţia pe
care făptuitorul o obţine de la cel care i-a comandi săvârşirea violării de domiciliu)
1
DeciziaX'olegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 22.07.2009. Dosarul iw.lra-901/09.
www.csj.md
703
La calificarea faptei în conformitate cu art.193 CP RM, nu contează dac
ocuparea priveşte imobilul în întregime sau numai în parte. La fel, nu import dacă
ocuparea a putut dura sau nu. De asemenea, nu interesează dacă ocupare a fost
însoţită de aducerea unor bunuri personale în imobilul ocupat sau dac din acesta au
fost îndepărtate bunurile victimei.
Important este ca acţiunea de ocupare să fie efectuată fără drept, adică Î aibă un
caracter ilegal. Aceasta înseamnă că ocuparea se face în lipsa consimţi mântului
persoanei care are posesia respectivului imobil sau fără aprobare prealabilă primită
în condiţiile legii. De aceea, fapta nu va putea fi calificai conform art.193 CP RM,
dacă acţiunea de ocupare se face cu acordul persoam care are posesia respectivului
imobil sau pe baza ordinului de repartiţie a uni imobil, ori în temeiul unei hotărâri
judiciare de evacuare etc.
Acţiunea sau inacţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de tulburare de p< sesie
cunoaşte următoarele modalităţi alternative: 1) aplicarea violenţei; 2) am< ninţarea
cu aplicarea violenţei; 3) distrugerea semnelor de hotar; 4) strămutare semnelor de
hotar.
Lista modalităţilor acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii de tulburare c
posesie este una exhaustivă. înşelăciunea, abuzul de încredere etc. nu pot îndepli un
asemenea rol. In acest plan, se poate susţine că art.193 CP RM este compl mentar
faţă de art.186-188, 191 CP RM. S-ar putea afirma că astfel de nora complementare
există şi în raport cu art. 190 CP RM. Este vorba de art. 196 CP R1 şi de art.106 din
Codul contravenţional. în această ipoteză, art.196 CP RM SÎ art. 106 din Codul
contravenţional este aplicabil la săvârşirea dobândirii ilicite bunurilor imobile
străine, prin înşelăciune sau abuz de încredere.
In contextul infracţiunii prevăzute la art.193 CP RM, prin aplicare a violent
trebuie de înţeles vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau sănătăţii
ori violenţa de o intensitate mai redusă. In ipoteza dată, nu este nea sară calificarea
suplimentară conform art.78 din Codul contravenţional.
în cazul violenţei de o intensitate mai mare, se impune aplicarea numai art.
151,152 sau a art. 145 CP RM. Nu poate fi aplicat şi art.193 CP RM, pent că în aţa
caz făptuitorul va fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi aplicare violenţei.
Nu este necesară calificarea suplimentară în baza art.155 CP RM, dacă acţiu nea
adiacentă se înfăţişează în modalitatea de ameninţare cu aplicarea violenţei.
Noţiunea „distrugere”, care se referă la cea de-a treia modalitate a acţiunii
adiacente, va fi supusă analizei cu prilejul examinării infracţiunii prevăzute la
art.197 CP RM.
Prin strămutarea semnelor de hotar se înţelege mutarea acestor semne înăuntrul
terenului asupra căruia se efectuează acţiunea de ocupare, astfel încât o parte din
704
acest teren să facă obiectul ocupării.

în situaţia distrugerii sau strămutării semnelor de hotar, este indiferent dacă
victima a fost sau nu de faţă în momentul comiterii faptei. O asemenea circum-^
stanţă poate conta numai în planul individualizării pedepsei.
Nu este exclus ca săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie să presupună
prezenţa nu a unei singure modalităţi a acţiunii (inacţiunii) adiacente, dar a mai
multor. Ca exemplu poate fi adusă următoarea speţă: G. V. a fost condamnată în
conformitate cu lit.b), c) alin.(2) art.193 CP RM. în fapt, în perioada lunii august 2003,
exercitând funcţia de preşedinte al Asociaţiei obşteşti „M.A.”, invocând ca temei o decizie
a Consiliului municipal Chişinău din 20.02.2003 privind darea în arendă acestei Asociaţii,
cu titlu gratuit pe un termen de douăzeci şi cinci de ani, a unor încăperi dintr-o casă de pe
str. Valea Trandafirilor, тип. Chişinău, însă în lipsa deciziei Consiliului municipal
Chişinău privind atribuirea terenului adiacent acestor încăperi, a certificatului de urba-
nism şi a autorizaţiei de construcţie, G. V. a dispus ocuparea unui sector de teren din
preajma acestor încăperi, cu suprafaţa de 462,3 m.p., situat în sectorul nr.4 al Cimitirului
Catolic, care se află la balanţa Combinatului Servicii Funerare. Acţiunile lui G. V. de
distrugere şi strămutare a semnelor de hotar ale cimitirului au fost însoţite de ameninţarea
cu aplicarea violenţei în privinţa administratonilui acestui cimitir, M.M.1
Aplicarea violenţei, ameninţarea cu aplicarea violenţei, distrugerea semnelor de
hotar, precum şi strămutarea semnelor de hotar poate fi realizată nu neapărat de
aceeaşi persoană care realizează acţiunea de ocupare, în întregime sau în parte, fără
drept, a unui imobil aflat în posesia altuia. Deoarece tulburarea de posesie este o
infracţiune complexă, este suficient ca coautorul acestei infracţiuni să execute o
parte a laturii obiective a acesteia.
Nu poate fi aplicat art.*193 CP RM, dacă ocuparea, în întregime sau în parte,
fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia se săvârşeşte fără aplicarea violenţei,
fără ameninţarea cu aplicarea violenţei, fără distrugerea sau strămutarea
\
semnelor de hotar. în context, este cazul de menţionat că ocuparea nelegitimă a

terenurilor, îngrădirea lor atrage răspundere potrivit alin.(2) art.116 din Codul
contravenţional. In acelaşi timp, lipseşte o normă penală sau contravenţională care
să sancţioneze ocuparea nelegitimă (ilegală) a altor bunuri imobile decât terenurile,
atunci când nu se atestă aplicarea violenţei, ameninţarea cu aplicarea violenţei,
distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar.
Infracţiunea de tulburare de posesie este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a
se folosi sau a dispune de bunul imobil străin la propria sa dorinţă.
1
DeciziaX'olegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 22.07.2009. Dosarul iw.lra-901/09.
www.csj.md
705
Se va atesta tentativa la infracţiunea de tulburare de posesie atunci când

făptuitorul a aplicat violenţa, a ameninţat cu aplicarea violenţei, a distrus sau a
strămutat semnele de hotar - urmărind ocuparea, în întregime sau în parte, fără
drept, a unui imobil aflat în posesia altuia - dacă, din cauze independente de voinţa
lui, nu i-a reuşit să ocupe imobilul victimei.
Precizăm că fapta nu se consumă instantaneu, la momentul chiar al intrării
făptuitorului în imobil sau pe imobil, deoarece ocuparea trebuie să dureze suficient
ca ea să semnifice intenţia de luare în posesie a imobilului. Pe cale de consecinţă,
infracţiunea de tulburare de posesie rămâne la etapa de tentativă atunci când
pătrunderea nu a avut o întindere suficientă în timp pentru a confirma prezenţa
respectivei intenţii.
rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie - directă sau indirectă.
în cazul acestei infracţiuni, scopul de cupiditate este de neconceput: făptuitorul
îşi dă seama că, datorită specificului regimului juridic al bunurilor imobile
(condiţionat mai ales de necesitatea înregistrării dobândirii dreptului de proprietate
asupra lor), nu va putea trece aceste bunuri în stăpânirea sa definitivă. De aceea, el
urmăreşte scopul folosinţei temporare (până la întoarcerea proprietarului, până la
evacuare etc.).
Motivele infracţiunii pot fi dintre cele mai diverse: interesul material, răz-
bunarea, năzuinţa de a efectua săpături arheologice etc.
Subiectul infracţiunii de tulburare de posesie este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
§ 2. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
în art.197 CP RM fapta de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor

este incriminată într-o variantă tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip a respectivei fapte, prevăzute la alin.(l) art.197 CP RM,
constă în distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a
La rândul său, variantă agravată a faptei de distrugere sau deteriorare inten -
ţionată a bunurilor, specificată la alin.(2) art.197 CP RM, presupune că aceasta:
a) este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate pericu-
loasă;
b) este săvârşită din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
c) este săvârşită asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către
aceasta a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
d) a provocat din imprudenţă decesul persoanei.

Urmărind ocrotirea patrimoniului în mod plenar, legiuitorul a incriminat dis-
trugerea şi deteriorarea bunurilor în cazul în care fapta este săvârşită cu intenţie
(art.197 CP RM). Aşadar, apărarea penală a patrimoniului implică şi incriminarea
infracţiunilor ce aduc atingere înseşi existenţei bunului privit în materialitatea sa.
De. asemenea, specificul infracţiunii menţionate constă în aceea că absenţa
scopului de cupiditate la făptuitor face ca acestuia să-i lipsească interesul în a
exploata sau a profita pe altă cale de însuşirile utile ale bunului asupra căruia se
exercită influenţarea nemijlocită infracţională.
relaţiile sociale cu privire la substanţa, integritatea şi potenţialul de utilizare a
bunurilor.
în cazul modalităţii agravate specificate la litd) alin.(2) art.197 CP RM,
obiectul juridic special ia aspectul unui obiect juridic complex. Drept urmare,
obiectul juridic secundar este constituit din relaţiile sociale cu privire la viaţa
persoanei.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă bunurile care au o
existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi
cost determinat, fiind bunuri mobile sau imobile şi străine pentru făptuitor.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM nu îl pot con-
stitui propriile bunuri ale făptuitorului. Astfel, de exemplu, în unele cazuri, în
vederea obţinerii ilegale a sumei asigurate, asiguratul întreprinde anumite acţiuni
care grăbesc producerea cazului asigurat. La concret, bunurile asigurate (casa,
dependinţele, automobilul, culturile agricole etc.) aparţinând făptuitorului sunt
distruse sau deteriorate pe calea incendierii, explodării, inundării etc. în situaţia
examinată, caracterul ilegal al obţinerii de către asigurat a sumei asigurate se
desprinde din analiza prevederilor art.1326 din Codul civil. Conform acestei
reglementări, asiguratul este obligat să-l informeze de îndată pe asigurător asupra
împrejurărilor periculoase apărute sau despre care a luat cunoştinţă după încheierea
contractului; dacă împrejurarea periculoasă este provocată intenţionat de către
asigurat sau dacă necunoaşterea împrejurărilor ce au existat deja la momentul
încheierii contractului se datorează vinovăţiei acestuia, asigurătorul are dreptul să
rezilieze contractul fără preaviz. Aceasta, întrucât, în ipoteza descrisă, pe lângă
semnele unui delict civil, sunt prezente semnele faptei incriminate la art.190 CP
RM. Deci, se justifică intervenţia legii penale. Cu toate acestea, nu există temeiul
aplicării art.197 CP RM.
Bunurile lipsite de orice valoare economică (de exemplu, frunzele uscate ale
708
unui copac căzute în curtea vecinului), precum şi bunurile abandonate (de exemplu,
o anvelopă aruncată în şanţul unei şosele), nu pot constitui obiectul material al
infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM.
In cazul în care bunurile distruse sau deteriorate dispun de anumite calităţi
speciale, în locul normei generale (art.197 CP RM) poate opera o normă specială:
art.136 CP RM (în cazul florei şi faunei); art.221 CP RM (în cazul monumentelor
de istorie şi cultură sau al obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului); art.232 (în
cazul masivelor forestiere); art.268 CP RM (în cazul căilor de comunicaţie,
instalaţiilor de pe ele, mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori al altor
utilaje pentru transporturi, ori în cazul mijloacelor de transport); lit.c) alin.(l)
art.2891 CP RM (în cazul unei aeronave aflate în exploatare); lit.e) alin.(l) art.289 1
CP RM (în cazul instalaţiei ori al serviciului de navigaţie aeriană); lit.f) alin.(l)
art.2891 CP RM (în cazul instalaţiei ori al edificiului unui aeroport care deserveşte
aviaţia civilă sau al unei aeronave situate în aeroport şi care nu se află în
exploatare); litb) alin.(l) art.289 2 CP RM (în cazul unei nave maritime sau fluviale
ori încărcăturii ei); lit.d) alin.(l) art.2892 CP RM (în cazul instalaţiei ori al
serviciului de navigaţie fluvială sau maritimă); lit.c) alin.(l) art.289 CP RM (în
cazul unei platforme fixe); art.347 (în cazul drapelului şi stemei); art.360 (în cazul
documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de
organizare); art.379 (în cazul armamentului, muniţiilor, mijloacelor de locomoţie,
tehnicii militare sau al unui alt patrimoniu militar) etc.
Victimă a infracţiunii de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor
poate fi oricine. Totuşi, vom preciza că, în cazul săvârşirii infracţiunii în prezenţa
circumstanţei agravante specificate la lit.c) alin.(2) art.197 CP RM, victimă poate fi
numai persoana care îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu sau obşteşti.
Latura obiectivă a faptei incriminate la art.197 CP RM are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de distrugere ori
deteriorare; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari;
Prin distrugere trebuie de înţeles influenţarea nemijlocită infracţională asupra
bunului, care presupune încetarea existenţei fizice a acestuia sau aducerea bunului
respectiv într-o asemenea stare, care exclude — în totalitate şi definitiv —
utilizarea conform destinaţiei sale funcţionale; bunul nu mai poate fi restabilit pe
calea reparaţiei sau restaurării, fiind scos complet din circuitul economic.
Prin deteriorare se are în vedere o astfel de influenţare nemijlocită infracţională
asupra bunului, care presupune o modificare a calităţilor lui utile, o înrăutăţire
considerabilă a stării acestuia, bunul devenind inutilizabil parţial sau temporar.
709
înrăutăţirea lui calitativă poate fi înlăturată pe calea reparaţiei, restaurării, tratării

animalului sau prin alt procedeu de reabilitare.
Infracţiunea există şi atunci când fapta afectează estetica bunului. în acest caz,
fapta se săvârşeşte, de regulă, în modalitatea deteriorării. De asemenea, fapta se
comite şi atunci când deteriorarea există doar pentru că integritatea bunului, aşa
cum o voieşte posesorul acestuia, a fost afectată.
în unele situaţii, bunul nu suferă modificări de ordin fizic (în materialitatea sa,
în substanţa sa), însă este scos de către făptuitor din posesia victimei şi încetează a
mai fi utilizat conform destinaţiei (de exemplu, inelul este aruncat în lac, pasărea
este eliberată din colivie etc.). Astfel de fapte se caracterizează prin aceea că de
posibilitatea de a utiliza bunul este lipsit atât posesorul acestuia, cât şi făptuitorul şi
terţele persoane. O asemenea aducere în stare de neîntre- buinţare a unui bun
aparţinând altuia nu poate fi considerată modalitate a infracţiunii prevăzute la
art.197 CP RM. în schimb, nu este exclus ca lipsirea de posibilitatea de
întrebuinţare a bunului să constituie expresia dispunerii faptice de acel bun, care
urmează sustragerii lui. în prezenţa unor astfel de condiţii, vor fi aplicabile doar
prevederile de la art.186,187,188,190, 191 sau 192 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.197 CP RM poate fi săvârşită nu doar pe calea
acţiunii, dar şi pe calea inacţiunii. De exemplu, împiedicarea luării măsurilor de
conservare ori de salvare a unui bun constituie o formă pasivă de distrugere sau
deteriorare a acestuia, întrucât făptuitorul nu acţionează nemijlocit asupra bunului
pentru a-1 distruge sau deteriora, dar prin fapta sa împiedică luarea măsurilor nece-
sare să apere bunul de pericolul distrugerii sau al deteriorării care îl ameninţă.
în ipoteza în care distrugerea sau deteriorarea bunurilor constituie parte a unui
întreg, în acord cu art.118 CP RM, se va aplica nu art.197 CP RM, dar norma
penală care reprezintă întregul: lit.e) alin.(2) art.189, art.192 2, art.193,
lit.b) sau c) alin.(3) art.257, art.272, art.285, lit.b) alin.(2) art.349 ori altele din
Codul penal.
De regulă, metoda de realizare a distrugerii sau a deteriorării (rupere, sfărâ-
mare, tasare, dizolvare în acid, sacrificarea animalului etc.) nu are nici un impact
asupra calificării. De exemplu, la metoda de rupere se referă următorul caz din
practica judiciară: R.E. a fost condamnată în baza alin.(l) art.197 CP RM. In fapt, la
26.11.2009, aproximativ la ora 04.00, activând în calitate de ambalatoare la
întreprinderea „M. ” SRL din satul Costeşti, raionul Ialoveni, sub pretextul că se află într-o
stare de depresie şi profitând de faptul că nu este observată de alţi angajaţi ai întreprinderii
respective, R.E. a deteriorat, prin rupere, placa aparatului electronic de programare de tip
HC075E01G11G2. In consecinţă, utilajul tehnic, destinat pentru confecţionarea
pachetelor şi sacoşelor din masă plastică, a fost scos din funcţiune, începând să producă
710
rebut. Ulterior, în noaptea de 05.12,2009 spre 06.12.2009, în timp ce presta servicii de

amba-< latoare la locul său de muncă şi cunoscând că, în rezultatul dezasamblării unor
piese, utilajul va începe să producă rebut, R.E. a deteriorat, prin rupere, placa aparatului
electronic de programare de tip HC075E01G11G3, ulterior aruncând-o în coşul de gunoi.
Prin aceasta, a cauzat întreprinderii „M. ” SRL daune materiale în mărime totală de
118228 lei.
Totuşi, de la regula enunţată mai sus există o excepţie. Este vorba despre
modalitatea prevăzută la lit.a) alin.(2) art.197 CP ,RM, atunci când distrugerea sau
deteriorarea este realizată prin incendiere, explozie sau printr-o altă modalitate (a se
citi - metodă) periculoasă.
consideră consumată din momentul cauzării daunelor în proporţii mari. Dacă
distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor nu implică producerea unor
asemenea urmări, devine aplicabil art.104 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a. faptei infracţionale analizate se manifestă, în primul rând,
prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Motivele infracţiunii pot fi dintre cele mai variate: răzbunare, invidie, ură,
interes material (presupunând săvârşirea infracţiunii la comandă, în schimbul unei
remuneraţii materiale) etc. Excepţie de la această regulă reprezintă motivele de ură
socială, naţională, rasială sau religioasă, care condiţionează agravarea răspunderii
în baza lit.b) alin.(2) art.197 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM este persoana fizică respon-
sabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (în cazul
faptei prevăzute la alin.(l)) sau de 14 ani (în ipoteza faptei specificate la alin.(2)).
în ce priveşte circumstanţele agravante ale infracţiunii analizate consemnate la
lit.b)-d) alin.(2) art.197 CP RM, ele se interpretează după modelul pe care îl
cunoaştem din cadrul analizei infracţiunilor examinate anterior, cu ajustările de
rigoare.
în cele ce urmează, analizei va fi supusă circumstanţa agravantă prevăzută la
lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, presupunând săvârşirea distrugerii sau deteriorării
intenţionate a bunurilor prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă.
Pericolul social sporit al distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor,
comise în prezenţa acestei circumstanţe agravante, rezultă din faptul că metodele la
care recurge făptuitorul pun în pericol viaţa sau sănătatea mai multor persoane,
creând posibilitatea afectării unei pluralităţi de victime.
Prin incendiere se înţelege declanşarea unui fenomen fizico-chimic, prin care se
produce arderea uneia sau mai multor substanţe combustibile în prezenţa oxigenului
din aer.
711
De exemplu, la metoda de incendiere se referă următoarea speţă: A. V. a fost

condamnat în baza alin.(l) art.197 CP RM. în fapt, la 01.08.2006, aproximativ la ora 05.30,
urmărind scopul deteriorării bunurilor, acesta a incendiat
0 casă de pe str. Coloniţa, mun. Chişinău, aparţinând lui E.C. In rezultat, victimei i-a fost
cauzat un prejudiciu în mărime de 30000 lei.247
După momentul când infractorul doreşte să se producă aprinderea, incendiile
sunt imediate şi cu întârziere. Deoarece nu permit făptuitorului îndepărtarea prea
mare de la locul faptei, pentru a se putea ascunde, incendiile intenţionate care au
efect imediat nu dau posibilitatea creării de alibiuri. De aceea, ele se întâlnesc în
locuri mai puţin umblate, nepăzite, unde focul se poate pune fără o pregătire
amănunţită, sau în locuri care, prin natura lor şi a substanţelor în cauză, ar putea
crea bănuiala că s-ar fi produs prin autoaprindere ori din neglijenţă. Incendiul cu
întârziere presupune o pregătire din timp a infracţiunii şi o pricepere a făptuitorului
de a provoca focul după o anumită durată de timp.
Dintre procedeele de incendiere cunoscute amintim: 1) aşezarea unei lumânări
pe o scândură pusă să plutească într-un vas cu lichid inflamabil, când flacăra ajunge
la lichid, acesta ia foc şi se produce astfel incendiul; 2) asigurarea unui contact
întârziat între un chibrit nears şi acidul sulfuric, făptuitorul folosind, de obicei,
ceasul cu pendulă; 3) utilizarea unor dispozitive de cronometrare, care
247
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09.02.2009. Dosarul nr.4-l-re-40/09.
www.csj.md
712
la timpul dorit vor declanşa incendiul prin arderea materialelor inflamabile din
zonă; 4) utilizarea unor dispozitive de lovire a unui amestec de clorat de potasiu,
fosfor roşu şi sulf etc. 248
Menţionăm că astfel de circumstanţe nu influenţează asupra calificării celor
săvârşite în baza lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, însă pot fi luate în consideraţie la
O altă metodă de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor — pro-
vocarea exploziei - presupune declanşarea unei reacţii foarte rapide de natură fizică
sau chimică, însoţită de formarea şi degajarea violentă a unei mari cantităţi de gaze,
cu efecte mecanice, termice şi luminoase asupra bunurilor sau persoanelor care se
găsesc în raza sa de acţiune.
Un exemplu tipic de explozie de natură fizică este cel al exploziei unei butelii,
rezervor sau recipient, determinată de excesul de presiune a gazului lichefiat pe
care îl conţine, ori de un defect de construcţie. La rândul lor, exploziile de natură
chimică sau fizică sunt determinate, alături de substanţele explozive propriu-zise,
de cauze diferite, cum sunt, de exemplu, contactul dintre mai multe substanţe
chimice periculoase, precum şi amestecul aerului, într-o anumită proporţie, cu gaze,
vapori inflamabili sau prafuri combustibile. în privinţa exploziilor de natură
chimică, clasificarea este mult mai complexă, făcându-se distincţie între disocierea
simplă şi combustie, între deflagraţie (ardere explozivă care se propagă cu o viteză
relativ mică) şi detonaţie (reacţie chimică sau ardere, propagată cu viteză foarte
mare).249 Şi de această dată, respectivele circumstanţe pot fi luate în consideraţie la
Privitor la sintagma „o altă modalitate periculoasă”, folosită în dispoziţia de la
lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, considerăm că aceasta desemnează toate celelalte
metode de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (altele decât
incendierea şi provocarea exploziei), implicând un pericol pentru viaţa sau
sănătatea mai multor persoane: inundarea spaţiilor în care locuiesc persoane;
provocarea unor accidente în transportul de persoane; provocarea prăbuşirii
clădirilor şi construcţiilor locuite; provocarea ruperii barajelor etc.
In final, este de precizat că printre scopurile distrugerii sau deteriorării inten-
ţionate a bunurilor, săvârşite prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate
periculoasă, nu se pot număra: scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de
a atrage atenţia societăţii asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale
făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau
248
F.Stanciu, D.T. Toma. Particularităţile cercetării incendiilor şi exploziilor. - Bucureşti: Focus,
2005, p.19.
249
Ibidem.
713
fizică să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni (scop

specific pentru infracţiunea de act terorist (art.278 CP RM)); scopul de a slăbi
baza economică şi capacitatea de apărare a ţării (scop specific pentru infracţiunea
de diversiune (art.343 CP RM)) etc.
§ 3. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care

se ştie că au fost obţinute pe cale criminală
în art.199 CP RM fapta de dobândire sau de comercializare a bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală este incriminată într-o variantă-
tip şi în două variante agravate.
Varianta-tip a faptei analizate, specificată la alin.(l) art.199 CP RM, constă în
dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
Prima variantă agravată a dobândirii sau comercializării bunurilor despre care
se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, prevăzută la alin.(2) art.199 CP RM,
presupune că fapta examinată este săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari.
Ultima variantă agravată a dobândirii sau comercializării bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, specificată la alin.(3) art.199 CP
RM, se exprimă în săvârşirea acestei fapte în proporţii deosebit de mari.
Necesitatea apărării penale a patrimoniului împotriva faptei penale specificate
la art.199 CP RM este evidentă: cei care comit sustrageri sau alte infracţiuni „de
factură patrimonială” sunt mai motivaţi şi chiar stimulaţi într-un fel de existenţa
posibilităţii de a introduce în circulaţie surplusul de bunuri pe care l-au obţinut în
urma săvârşirii infracţiunilor. De asemenea, în urma comiterii faptei prevăzute la
art.199 CP RM pot fi afectate colateral principiile de bază ale activităţii de
întreprinzător şi se poate obstrucţiona înfăptuirea justiţiei.
Obiectul juridic special al infracţiunii examinate este un obiect juridic multiplu.
Astfel, obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
reîntoarcerea în masa patrimonială a bunurilor care au fost extrase pe cale infrac-
ţională din cadrul acesteia. Totodată, obiectul juridic secundar al infracţiunii
prevăzute la art.199 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la identificarea
şi sancţionarea infractorilor.
Obiectul material al faptei infracţionale în-discuţie îl reprezintă bunurile care
au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi de cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor,
714
şi care au fost obţinute nemijlocit pe cale criminală (infracţională), adică au fost

obţinute de pe urma comiterii unei alte infracţiuni (de exemplu, a sustragerii,
şantajului, vânatului ilegal, contrabandei, coruperii pasive, banditismului etc.).
Bunurile care au fost obţinute nu nemijlocit pe cale criminală, ci în schimbul
mijloacelor băneşti obţinute pe cale criminală, nu formează obiectul material al
Specificul infracţiunii de dobândire sau comercializare a bunurilor despre care
se ştie că au fost obţinute pe cale criminală constă în aceea că ea formează
întotdeauna o conexitate cronologică cu infracţiunea care a fost săvârşită anterior,
urmare a căreia au fost obţinute bunurile respective. Astfel, deşi este o infracţiune
autonomă, dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost
obţinute pe cale criminală are ca situaţie-premisă săvârşirea unei alte infracţiuni,
din care provin bunurile dobândite sau comercializate. Condiţionarea infracţiunii
prevăzute la art.199 CP RM de săvârşirea anterioară a altei infracţiuni, din care
provin bunurile respective, o caracterizează pe aceasta ca fiind o infracţiune
corelativă. Prin aceasta, infracţiunea de dobândire sau comercializare a bunurilor
despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală se aseamănă cu infracţiunea
de spălare a banilor (art.243 CP RM). Totuşi, trebuie de menţionat că obiectul
material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile aflate în circuitul
civil. In caz contrar, ar fi imposibilă legalizarea lor. în opoziţie, pentru bunurile care
reprezintă obiectul material al infracţiunii specificate la art. 199 CP RM nu este
relevant dacă acestea se află sau nu în circuitul civil.
Latura obiectivă a faptei incriminate la art.199 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă constând în acţiune. Această acţiune se poate prezenta prin oricare
din cele două modalităţi alternative de realizare: 1) dobândire; 2) comercializare.
Prin dobândire se înţelege primirea în posesie a bunurilor, obţinute pe cale
criminală, prin cumpărare, primire în dar, primire în schimbul altui bun, primire în
contul datoriei sau sub orice altă formă de primire în posesie a bunurilor, gratuită
ori oneroasă.
Prin comercializare se are în vedere transmiterea în posesia altuia a bunurilor
obţinute pe cale criminală, pe calea vânzării. Oricare altă transmitere în posesia
altuia a bunurilor obţinute pe cale criminală (de exemplu, donarea, transmiterea în
schimbul altui bun, transmiterea în contul reparării prejudiciului cauzat altei
persoane etc.) nu constituie comercializare în sensul art.199 CP RM.
O cerinţă esenţială, care ţine de latura obiectivă a infracţiunii examinate, este
ca acţiunea de dobândire sau de comercializare să fie săvârşită în lipsa unei
preordinări, adică fără o promisiune prealabilă. întrucât fapta prevăzută la art.199
CP RM constituie un caz special de favorizare a infracţiunii, la califica rea ei nu este
necesar a se face referire la art.49 „Favorizarea” din Codul
715
penal. 250 Nu se cere nici calificarea suplimentară conform art.323 „Favorizarea

infracţiunii” din Codul penal. 2
Se consideră că dobândirea sau comercializarea este săvârşită fără o promi-
siune prealabilă, dacă făptuitorul a acţionat fără să-şi dea dinainte acordul la
comiterea acestora. Ceea ce înseamnă că persoanelor, care au obţinut nemijlocit pe
cale criminală bunurile respective, făptuitorul nu le-a promis înainte de sau în
timpul săvârşirii de către acesta a infracţiunii anterioare (a sustragerii, şantajului,
vânatului ilegal, contrabandei, coruperii pasive, banditismului etc.) dobândirea sau
comercializarea bunurilor obţinute pe această cale, nici nu le-a oferit, într-un alt
mod, prilejul să mizeze pe un astfel de sprijin.
Dacă dobândirea sau comercializarea bunurilor obţinute pe cale criminală a
fost promisă din timp, cele săvârşite reprezintă complicitate la infracţiunea cores-
punzătoare (la sustragere, şantaj, vânatul ilegal, contrabandă, coruperea pasivă,
banditism etc.). în prezenţa unor asemenea condiţii, este inaplicabil art.199 CP RM.
consideră consumată din momentul dobândirii sau comercializării bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, indiferent de producerea unor
urmări prejudiciabile.
sub formă de intenţie directă. La momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul
trebuie să cunoască cu certitudine că bunurile, pe care le dobândeşte sau le
comercializează, provin dintr-o activitate criminală (infracţională). In acelaşi timp,
nu este indispensabil ca făptuitorul să cunoască cu exactitate prin care anume
infracţiune au fost obţinute bunurile respective.
Cunoaşterea provenienţei ilicite a bunurilor poate rezulta din diferite împre-
jurări de fapt, cum ar fi: clandestinitatea înstrăinării bunurilor către făptuitor; locul
ascuns în care au fost ţinute bunurile înainte de a-i fi înstrăinate făptuitorului; preţul
exagerat de redus cu care bunurile sunt înstrăinate făptuitorului; imposibilitatea
evidentă ca cel care a săvârşit infracţiunea anterioară să fi deţinut în mod legal
respectivele bunuri etc. Dacă făptuitorul nu a cunoscut provenienţa ilicită a
bunurilor, pe care le dobândeşte sau le comercializează, fapta nu constituie
infracţiunea prevăzută la art.199 CP RM.
250
Conform art.49 CP RM, favorizarea infractorului, precum şi tăinuirea mijloacelor sau
instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale
criminală atrag răspunderea penală, în condiţiile art.323 CP RM, numai în cazul în care nu au fost
promise ditftimp.
La art.323 CP RM se prevede răspunderea pentru favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave,
deosebit de grave sau excepţional de grave; nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea
infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.
716
Motivele infracţiunii examinate pot fi dintre cele mai variate: interesul ma-
terial, dorinţa de a-şi ajuta persoana apropiată; năzuinţa de a împiedica desfăşurarea
în condiţii de normalitate a urmăririi penale etc. Deşi nu se exclude ca subiectul să
urmărească scopul de cupiditate, prezenţa acestui scop nu are un caracter
obligatoriu.
Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute
pe cale criminală se va califica potrivit art.243 CP RM, şi nu conform art.199 CP
RM, dacă scopul urmărit de făptuitor constă în introducerea bunuri-« lor respective
în circuitul legal.
Subiect al infracţiunii analizate nu poate fi persoana care anterior a obţinut
nemijlocit pe cale criminală bunurile constituind obiectul material al infracţiunii. In
contrast, subiectul inacţiunii prevăzute la art.243 CP RM poate fi şi persoana care a
obţinut nemijlocit pe cale criminală bunurile constituind obiectul material al
infracţiunii.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute la art.199 CP RM, nu interesează dacă
cel care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile dobândite sau comercia-
lizate a fost sau nu descoperit, ori dacă, fiind descoperit, a fost sau nu pedepsit.
In cele ce urmează ne vom referi la circumstanţa agravanta specifică a faptei
infracţionale analizate, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.199 CP RM: săvârşirea
dobândirii sau comercializării bunurilor despre Care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală sub formă de îndeletnicire.
Această circumstanţă agravantă operează în prezenţa următoarelor patru
condiţii! 1) repetarea de cel puţin de trei ori a infracţiunii de dobândire sau
comercializare a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală;
2) făptuitorul nu a fost condamnat nici pentru una din infracţiunile care formează
repetarea; 3) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală
pentru aceste infracţiuni; 4) dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care
se ştie că au fost obţinute pe cale criminală reprezintă pentru făptuitor singura sau
principala sursă de venituri.
Aplicarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) art.199 CP RM exclude reţinerea la
calificare a concursului dintre mai multe infracţiuni prevăzute la art.199 CP RM. 251
251
Această cerinţă rezultă din prevederea de la alin.(l) art.33 CP RM: se consideră concurs de
infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost
condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la
răspundere penală, cu excepţia cazurilor când săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni este
prevăzută în articolele Părţii Speciale a Codului penal în calitate de circumstanţă care agravează
717
pedeapsa.
718
Capitolul VIII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI

MINORILOR
1. Nofiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra familiei şi minorilor

2. Infracţiuni contra familiei:
- Incestul
- violenţa Infamiile
- divulgarea secretului adopţiei
- abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
3. Infracţiuni contra minorilor
- traficul de copii
- scoaterea ilegală a copiilor din ţară
- atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale
- pornografia infantilă
- atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu efect
narcotizant

infracţiunilor contra familiei şi minorilor
Infracţiunile contra familiei şi minorilor reprezintă grupul de infracţiuni pre-

văzute în Capitolul VII al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii
Moldova, fiind fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care aduc
atingere — în mod exclusiv sau în principal — relaţiilor sociale cu privire la
convieţuirea în cadrul familiei şi la dezvoltarea minorului.
Din această definiţie rezultă că obiectul juridic generic al infracţiunilor din
grupul analizat îl constituie relaţiile sociale cu privire la convieţuirea în cadrul
familiei şi dezvoltarea minorului.
Acest obiect juridic generic .’îl au infracţiunile de: incest (art.201 CP RM);
violenţă în familie (art.2011 CP RM); divulgare a secretului adopţiei (art.204
CP RM); abuz al părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor (art.205 CP
RM); trafic de copii (art.206 CP RM); scoatere ilegală a copiilor din ţară
(art.207 CP RM); atragere a minorilor la activitate criminală sau determinare a
lor la săvârşirea unor fapte imorale (art.208 CP RM); pornografie infantilă
(art.2081
CP RM); atragere a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte
substanţe cu efect narcotizant (art.209 CP RM).
721
Familia reprezintă o realitate socială, prin ea realizându-se o comunitate de

viaţă între soţi, între părinţi şi copii, precum şi, uneori, între alte persoane. Familia
este şi o realitate biologică, în sensul că în cadrul ei se realizează pro- creaţia prin
unirea biologică dintre bărbat şi femeie şi, în fine, familia este şi o realitate juridică,
pentru că, prin norme juridice, se reglementează cele mai importante relaţii din
cadrul acesteia.
Rolul principal în ocrotirea minorului îl are familia, intervenţia statului având
un caracter subsidiar, numai în măsura în care protecţia copilului în propria familie
nu este posibilă sau nu este în interesul acestuia. In acest caz, instituţiile specializate
ale statului au obligaţia de a interveni prin măsuri de protecţie a minorului şi de a
sprijini sau de a prelua integral, prin măsuri cu caracter temporar sau permanent,
sarcina ocrotirii acestuia.
Mediul familial este considerat decisiv pentru exercitarea drepturilor minorului,
deoarece drepturile acestuia încep din familie. Anume familia este agentul
fundamental pentru conştientizarea importanţei drepturilor omului şi respectarea
acestora, precum şi a valorilor umanităţii, a identităţii şi tradiţiei culturale proprii
sau ale altor civilizaţii. în acest sens, stabilirea unui echilibru dintre autoritatea
părintească şi aplicarea drepturilor minorului reprezintă o necesitate ce trebuie
îndeplinită prin toate metodele posibile. Pentru evaluarea deplinei dezvoltări a
minorului, devine relevantă îndeplinirea responsabilităţilor părinţilor legate de
ocrotirea sănătăţii minorului, de formarea aptitudinilor şi capacităţilor mentale şi
fizice ale minorului la nivelul potenţialului lui maxim, de creare a unui nivel de
viaţă satisfăcător pentru dezvoltarea psihică, spirituală, morală şi pregătirea
minorului pentru o viaţă responsabilă în societate.
Desigur, soţii singuri, fără copii, pot forma o familie. La fel, minorul se poate
afla din diverse motive într-un mediu afamilial. Chiar şi în aceste situaţii, relaţiile
sociale cu privire la convieţuirea în cadrul familiei şi dezvoltarea minorului trebuie
să beneficieze de o protecţie eficientă.
Necesitatea ocrotirii pe toate căile a familiei şi a minorului este proclamată în
numeroase acte cu vocaţie internaţională şi în actele legislative naţionale, care le
dezvoltă, în prevederile lor, pe primele. Astfel, în conformitate cu art.16 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, familia este elementul natural şi
fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
De asemenea, potrivit art.24 din Pactul internaţional cu privire la drep turile civile şi
politice, orice copil, fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă,
religie, origine naţională sau socială, avere sau naştere, are
dreptul din partea familiei sale, a societăţii şi a statului la măsurile de ocrotire pe
care le cere condiţia de minor. în fine, dar nu în ultimul rând, art.21 din Legea
722
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI Şl MINORILOR
privind drepturile copilului prevede că familia şi copiii beneficiază de protecţie şi

ajutor special pentru realizarea drepturilor lor.
în pofida acestor prevederi cu caracter de principii, pe durata perioadei de
tranziţie, situaţia familiei şi a minorului a degradat pe toate planurile. Instabilitatea
economică şi, ca urmare, scăderea nivelului de viaţă al majorităţii familiilor, alături
de existenţa unei numeroase categorii de populaţie care trăieşte sub nivelul de
sărăcie, lăsarea copiilor fără supraveghere de către părinţii migranţi, slăbirea
infrastructurii sistemelor de ocrotire a sănătăţii, educaţional şi cultural, toate acestea
au agravat starea socială a familiei şi a minorului. In context, în Strategia de
informare şi comunicare a Avocatului copilului şi a Serviciului pentru protecţia
drepturilor copilului din cadrul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova se
menţionează: „Problema respectării drepturilor copilului în ţara noastră se află în
vizorul tuturor organismelor internaţionale în domeniu, dar şi a societăţii civile.
Sunt atestate mii de cazuri de încălcare a drepturilor copilului, rămân însă multe alte
cazuri neînregistrate. Cele mai frecvente încălcări se referă la dreptul la educaţie,
dreptul la opinie, dreptul la asociere, dreptul la siguranţă, libertatea de exprimare,
libertatea de întrunire, discriminarea romilor, problema abuzului asupra copiilor
etc.” 252
Sporirea proporţiilor sărăciei în cadrul societăţii, deteriorarea sistemului de
protecţie socială, accesul limitat la educaţie şi şocul psihologic, cauzat de con-
vergenţa acestor factori, au condus la eşecul multor familii în încercarea de a crea
sau a menţine în interiorul lor un climat protector şi stabil. Eroziunea familiei este
însoţită de scăderea coeziunii familiale, de pierderea capacităţilor inerente pentru
efortul de mobilizare a resurselor în vederea asigurării unei bună- stări necesare.
Consecinţele principale, atestate pe plan social, rezidă în creşterea dezintegrării
familiei, sporirea cazurilor de abuz în familie, de abandon al minorului, majorarea
numărului de minori rămaşi fară cămin, precum şi în nivelul sporit de consum de
alcool şi de droguri. Tendinţa, manifestată cu preponderenţă în mediul urban, de
substituire a familiei lărgite prin cea nucleară, comportă, drept unul dintre efecte
pronunţate, diminuarea sprijinului acordat, în mod tradiţional, de familia extinsă şi
de ansamblul comunităţii. Acest lucru determină un grad mai înalt de eroziune a
valorilor familiale, o creştere semnificativă a divorţialităţii. Conştientizarea şi
examinarea atentă a situaţiei actuale a familiilor
252
Strategia de informare şi comunicare a Avocatului copilului şi a Serviciului pentru protecţia
drepturilor copilului, http://www.ombudsman.md/md/osac/
723
şi minorilor ar avea un impact pozitiv asupra evoluţiei stării lucrurilor, asupra

viitoarelor generaţii şi a capitalului uman al ţării. Din aceste considerente, deloc
neglijabil este rolul dreptului penal în ocrotirea relaţiilor sociale cu privire la
convieţuirea în cadrul familiei şi dezvoltarea minorului, atunci când devin
neputincioase celelalte mijloace de prevenire şi combatere a faptelor îndreptate
împotriva acestor valori şi relaţii sociale.
Reunirea, într-un singur capitol al legii penale, a incriminărilor privind infrac-
ţiunile contra familiei şi a celor privind infracţiunile contra minorilor este explicată
prin afinitatea şi interconexiunea dintre aceste două valori sociale. Fiind o parte
integrantă a sistemului social modem, familia apare şi ca instrument pentru
satisfacerea necesităţilor individuale multiforme ale persoanei, dar şi ca fenomen
social cu un impact direct asupra multiplelor procese din societate. Aceasta se
exprimă prin faptul că familia evoluează în calitate de primă instituţie de socializare
a minorului, ea statuând procesul dezvoltării fizice, psihice, spirituale şl intelectuale
a personalităţii în devenire, contribuind la activizarea influenţelor pozitive şi
neutralizând factorii extrinseci negativi. în aceste condiţii, atingerea infracţională
adusă familiei se repercutează inerent asupra educaţiei minorului. Şi viceversa,
exercitarea miei influenţe nefaste asupra procesului de formare a personalităţii
minorului reprezintă contumarea unei dintre principalele funcţii ale familiei.
Apropierea dintre valorile sociale examinate se manifestă şi prin faptul că: familia
este una dintre sursele de bază de subzistenţă pentru minor; într-un şir de cazuri,
familia răspunde juridic pentru fapta ilegală comisă de minor etc. De aceea, între
principiile, pe care se întemeiază apărarea relaţiilor sociale cu privire la
convieţuirea în cadrul familiei şi dezvoltarea minorului, se remarcă o legătură foarte
strânsă: sprijinul reciproc moral şi material al soţilor; prioritatea educaţiei minorului
în familie; manifestarea grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi
intereselor membrilor minori ai familiei; egalitatea în drepturi a soţilor în familie
etc.
Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul VII al Părţii Speciale a Codului
penal al Republicii Moldova are şi un obiect juridic special, format din relaţiile
sociale privitoare la anumite valori sociale specifice: relaţiile sociale cu privire la
stabilitatea familiei, întemeiată pe moralitate şi demnitate sub aspectul conduitei
sexuale în relaţiile dintre membrii ei (în cazul infracţiunii prevăzute la art.201 CP
RM); inviolabilitatea secretului adopţiei (în ipoteza infracţiunii specificate la
art.204 CP RM); acordarea dezinteresată a consimţământului pentru adopţia
copilului (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.205 CP RM); realizarea
dezinteresată a activităţii de intermediere, facilitare sau încurajare a adopţiei unui
copil (în ipoteza infracţiunii specificate la alin.(2) art.205 CP RM);
724
integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei, care sunt apărate
împotriva faptei de exercitare sub orice formă a constrângerii asupra părintelui,
tutorelui (curatorului) copilului în scopul obţinerii consimţământului pentru adopţie
sau prezentării de date neveridice pentru încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei
(curatelei), plasamentul copilului într-o instituţie rezidenţială, într-o familie sau
casă de copii de tip familial (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.205 CP
RM); ieşirea din Republica Moldova şi aflarea în străinătate, în condiţii de
legalitate, a minorului (copilului) (în cazul infracţiunii prevăzute la art.207 CP
RM); dezvoltarea socială, spirituală şi morală a minorului, apărată împotriva
atragerii minorilor la activitate criminală sau determinării lor la săvârşirea unor
fapte imorale (în ipoteza infracţiunii specificate la art.208 CP RM) etc.
în cazul unor infracţiuni contra familiei şi minorului, se aduce atingere, în
subsidiar, unor valori sociale specifice care nu se află în corelaţie cu convieţuirea în
cadrul familiei şi cu dezvoltarea minorului, ca valoare socială fundamen tală. Este
vorba despre unele modalităţi agravate ale unora dintre aceste infracţiuni, în special
despre cele prevăzute la litb) alm.(2) şi lit.a)-c) alin.(3) art.201 1, lit.a)-f) alin.(2) şi
lite) alin.(3) art.206, lita) alin.(3) art.208, lit.b) alin.(2) art.209 CP RM etc.
în afară de infracţiunile cu obiect juridic simplu, există şi infracţiuni CU obiect
juridic complex, precum şi infracţiuni cu obiect juridic multiplu, făcând parte din
acelaşi capitol al legii penale. Printre infracţiunile cu obiect juridic complex se
numără, de exemplu, violenţa în familie (art.201 1 CP RM). în cazul acestei
infracţiuni, obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
solidaritatea familială; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu
privire la integritatea corporală, sănătatea, integritatea fizică sau psihică, la onoarea
şi demnitatea persoanei, la substanţa, integritatea sau potenţialul de utilizare a
bunurilor, la posesia asupra bunurilor; de asemenea, în cazul modalităţilor agravate
prevăzute la lit.b) şi c) alin.(3) art.201 1 CP RM, în plan secundar, se aduce atingere
relaţiilor sociale cu privire la viaţă persoanei.
La rândul său, de exemplu, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la
art.206 CP RM are un caracter multiplu. Astfel, obiectul juridic principal al acestei
infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu privire la dezvoltarea fizică, psihică,
spirituală şi intelectuală a minorului; obiectul juridic secundar al traficului de copii
îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a minorului. De asemenea,
dacă incestul (art.201 CP RM) este săvârşit între rude de sânge (nu între cele
asimilate prin adopţie), în plan secundar, se va aduce atingere relaţiilor sociale cu
privire la continuitatea speciei umane în cele mai prielnice
condiţii biologice. în acest caz, obiectul juridic special al incestului va avea un
caracter multiplu.
725
Unele infracţiuni din cadrul grupului examinat au sau pot avea obiect material:
corpul persoanei (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.201, 201 *, alin.(3)
art.205,206,208,209 CP RM); bunurile mobile sau imobile aparţinând victimei,
care sunt sustrase, distruse, deteriorate etc. (în ipoteza faptei infracţionale prevăzute
la art.2011 CP RM); recompensa sub orice formă (în cazul infracţiunii specificate la
alin.(l) art.205 CP RM) etc.
în cazul infracţiunii de divulgare a secretului adopţiei (art.204 CP RM),
atestăm prezenţa obiectului imaterial, şi anume: a informaţiilor care conţin secretul
adopţiei. După caz, despre obiect material sau imaterial trebuie să vorbim în cazul
infracţiunii de pornografie infantilă (art.208 CP RM), acesta fiind reprezentat de
imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi
sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale
organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de o manieră lascivă sau obscenă,
inclusiv în formă electronică.
în ce priveşte victima infracţiunii, privitor la infracţiunile ce fac parte din
subgrupul faptelor infracţionale contra minorilor, aceasta este întotdeauna repre-
zentată de persoana minoră, adică de persoana care la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. Totodată, doar un copil în vârstă de până la 14 ani
poate fi victimă în cazul infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(3) art.206 CP RM.
Referitor la infracţiunile contra familiei, cercul de victime este, de regulă, mai larg:
membru al familiei (în ipoteza faptei incriminate la art.201 1 CP RM); copilul
adoptat, părinţii adoptatori sau unul dintre părinţii adoptatori, părinţii biologici sau
unul dintre părinţii biologici (în cazul infracţiunii prevăzute la art.204 CP RM);
copilul care se preconizează să fie adoptat (în cazul faptelor incriminate la alin.(l) şi
(2) art.205 CP RM); părintele, tutorele (curatorul) copilului care se preconizează să
fie adoptat (în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.205 CP RM) etc.
Datorită specificului pe care îl comportă, infracţiunea de incest (art.201 CP RM) nu
presupune, de regulă, existenţa unei victime.
Sub aspectul laturii obiective, este necesar a menţiona, în primul rând, că cele
mai multe dintre infracţiunile specificate în Capitolul VII al Părţii Speciale a
Codului penal se comit prin acţiune. Numai în cazul infracţiunii prevăzute la
art.2011 CP RM fapta prejudiciabilă se poate realiza atât pe calea acţiunii, cât şi pe
calea inacţiunii.
Majoritatea infracţiunilor, pe care le analizăm, sunt infracţiuni formale. Doar
infracţiunea de violenţă în familie (art.201 1 CP RM) este o infracţiune materială.
De asemenea, în cazul unor modalităţi agravate de realizare, infracţiunile for-
male pot adopta forma unei infracţiuni materiale, caz în care stabilirea minărilor
prejudiciabile devine obligatorie la calificarea faptei (de exemplu, în ipoteza
726
modalităţii prevăzute la lit.e) alin.(3) art.206 CP RM).

în general, stabilirea semnelor secundare ale laturii obiective a infracţiunilor
contra familiei şi minorilor nu este indispensabilă la calificare. Totuşi, în unele
situaţii astfel de semne au importanţă la calificarea faptei. Astfel, în ipoteza
infracţiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.206 CP RM, ca mijloc de săvârşire a
infracţiunii poate să apară arma de foc. De asemenea, în cazul infracţiunii pre-
văzute la art.207 CP RM, se poate vorbi despre locul special de săvârşire a in-
fracţiunii, acesta aflându-se dincolo de frontiera de stat a Republicii Moldova. La
fel, în situaţia acestei infracţiuni, drept mijloace posibile de săvârşire a faptei
legiuitorul indică actele false.
Cât priveşte latura subiectivă, toate infracţiunile din grupul examinat se comit
cu intenţie. Aceasta nu exclude însă manifestarea imprudenţei faţă de urmările
prejudiciabile pe care le presupun unele modalităţi agravate de realizare (de
exemplu, modalitatea consemnată la lit.e) alin.(3) art.206 CP RM).
De cele mai multe ori, semnele secundare ale laturii subiective nu sunt
relevante în procesul de calificare. Totuşi, în cazul faptelor infracţionale prevă -
zute la art.205 şi 206 CP RM, necesită a fi stabilit scopul special urmărit de către
făptuitor: scopul exprimării consimţământului la adopţie sau alte scopuri legate
de adopţie (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.205 CP RM); scopul de
profit, beneficiu material sau alt beneficiu (în ipoteza infracţiunii prevăzute la
alin.(2) art.205 CP RM); scopul obţinerii consimţământului pentru adopţie sau
prezentării de date neveridice pentru încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei
(curatelei), plasamentul copilului într-o instituţie rezidenţială, într-o familie sau
casă de copii de tip familial (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.205 CP
RM); scopul obţinerii consimţământului unei persoane care deţine controlul
asupra copilului, al exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie
sau în industria pornografică, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al
practicării cerşetoriei, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei,
inclusiv în cazul adopţiei ilegale, al folosirii în conflicte armate, al folosirii în
activitate criminală, al prelevării organelor sau ţesuturilor umane, al abandonării
în străinătate sau al vânzării ori cumpărării victimei etc. (în ipoteza infracţiunii
prevăzute la art.206 CP RM); afirmarea victimei în activitatea criminală,
săvârşirea de către victimă a infracţiunilor sau a unor fapte imorale (în cazul
infracţiunii prevăzute la art.208 CP RM); consumul ilegal de către victimă a
drogurilor, medicamentelor sau a altor substanţe cu efect narcotizant (în ipoteza
infracţiunii prevăzute la art.209 CP RM).
Subiectul celor mai multe dintre infracţiunile contra familiei şi minorilor este
persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta
727
de 16 ani. în ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.208 şi 209 CP RM, subiectul

infracţiunii are o altă limită minimă de vârstă a răspunderii penale -18 ani.
Mai multe dintre faptele infracţionale prevăzute în Capitolul VII al Părţii
Speciale a Codului penal pot fi săvârşite numai de un subiect special: rudă pe linie
dreaptă până la gradul trei inclusiv sau rudă pe linie colaterală (frate, soră) (în cazul
infracţiunii specificate la art.201 CP RM); membru al familiei victimei (în ipoteza
infracţiunii prevăzute la art.201 1 CP RM); persoană obligată să păstreze faptul
adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu (în cazul infracţiunii specificate la
art.204 CP RM); persoană cu înaltă funcţie de răspundere (în ipoteza faptei
incriminate la lit.c) alin.(4) art.205 CP RM); funcţionar public, care nu este
persoană cu funcţie de răspundere (nici persoană cu înaltă funcţie de răspundere),
care activează în cadrul unei autorităţi publice (în cazul infracţiunii prevăzute la
lit.c) alin.(2) art.206 CP RM, presupunând profitarea de abuzul de autoritate);
persoană cu funcţie de răspundere sau persoană cu înaltă funcţie de răspundere
(lit.c) alin.(3) art.206 CP RM); părintele sau alt ocrotitor legal al copilului, ori
pedagogul acestuia (alin.(2) art.208 CP RM) etc.
In cazul infracţiunilor specificate la alin.(2)-(4) art.205, art.206 şi 208 CP RM,
subiect poate fi persoana juridică* cu excepţia autorităţii publice.
în cele dir( urmă, tipologia infracţiunilor contra familiei şi minorilor poate fi
prezentată în felul următor:
1) infracţiuni contra familiei (art.201-205 CP RM);
2) infracţiuni contra minorilor (art.206-209 CP RM).
Secţiunea II. Infracţiuni contra familiei

§ 1. Incestul
Articolul 201 CP RM stabileşte, la alineatul.(l), răspunderea pentru raportul

sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude
pe linie colaterală (fraţi, surori). în conformitate cu alin.(2) art.201 CP RM,
persoanele prevăzute la alin.(l) art.201 CP RM nu simt pasibile de răspundere
penală dacă, la momentul săvârşirii faptei, nu au împlinit vârsta de 18 ani şi
diferenţa de vârstă între ele nu este mai mare.de 2 ani.
Ştiinţa a demonstrat că raporturile sexuale între rudele apropiate nu pot fi
îngăduite, deoarece practicarea lor poate avea ca efect degenerarea speciei umane.
Este adevărat că asemenea probleme pot fi depistate înainte de naşterea copilului,
datorită tehnicii medicale. Totuşi, având în vedere că astfel de analize nu sunt la
728
îndemâna oricui, nu putem afirma că nu există nici un risc pe care să nu-1 avem sub
control. Pe de altă parte, bazele morale pe care se întemeiază familia ar fi grav
conturbate dacă s-ar permite întreţinerea de raporturi sexuale între rudele apropiate.
în acest fel, legea penală reacţionează contra pericolului pe care îl constituie, din
piunct de vedere biologic şi moral, raporturile sexuale între persoanele care, prin
legătura lor de sânge sau prin poziţia lor în cadrul familiei, nu trebuie să
compromită, nici biologic, nici moral, specia umană.
De asemenea, nu se poate face abstracţie de faptul că, atunci când incestul este
săvârşit asupra unui minor, acesta, de regulă, percepe cele săvârşite emoţional, ca
pe o trădare. Respectiva faptă îi cauzează un prejudiciu moral considerabil,
generând depresie, anxietate, lipsă de respect faţă de propria persoană, disfuncţii
sexuale în perioada de maturitate, autoagresiune, alcoolizare şi abuz de droguri.
Experienţele incestuoase au ca efect dezvoltarea mai târziu a devian- ţei sexuale
(exhibiţionism, fetişism, froteurism, pedofilie, masochism sexual, sadism sexual,
fetişism transvestic, voyeurism etc.), iar pregnanţa comportamentului sexual
parafilic depinde direct de durata acestei experienţe.
Toate acestea justifică incriminarea faptei de incest în parametrii pe care îi
atestăm în art.201 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii de incest îl formează relaţiile sociale cu
privire la stabilitatea familiei, întemeiată pe moralitate şi demnitate sub aspectul
conduitei sexuale în relaţiile dintre membrii ei. Dacă incestul este săvârşit între rude
de sânge (nu între cele asimilate prin adopţie), în plan secundar, se va aduce
atingere relaţiilor sociale cu privire la continuitatea speciei umane în cele mai
prielnice condiţii biologice. 253 în acest caz, obiectul juridic special al incestului va
avea un caracter multiplu.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie corpul victimei (când
există o victimă).
în cazul incestului, de regulă, victimă a infracţiunii nu există, deoarece ambele
persoane, care săvârşesc raportul sexual, simt trase la răspundere penală. Totuşi,
există şi excepţii de la această regulă, când devin incidente unele cauze ce înlătură
răspunderea în raport cu unul dintre cei doi parteneri sexuali: 1) persoana
iresponsabilă; 2) minorul având vârsta de până la 16 ani; 3) persoana constrânsă
253
in context, este cazul de menţionat că, în conformitate cu art.15 din Codul familiei, nu se admite
încheierea căsătoriei, printre altele, între: rude pe linie dreaptă până la al IV-lea grad inclusiv, fraţi şi
surori, inclusiv cei care au un părinte comun; adoptator şi adoptat.
729
(fizic, psihic sau pe altă cale), ameninţată, şantajată ori de a cărei dependenţă de
orice natură se profită; 4) persoană aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa.
In cazul tuturor acestor excepţii, numai unul dintre cei doi parteneri sexuali -
cel care nu beneficiază de o cauză ce înlătură răspunderea, va răspunde conform
art.201 CP RM.
întrucât constrângerea victimei (pe altă cale decât cea fizică sau psihică),
ameninţarea sau şantaj area victimei, profitarea de dependenţa de orice natură a
victimei, precum şi condiţia victimei care are vârsta sub 16 ani, depăşesc limitele
componenţei de incest, dacă acestea se suprapun săvârşirii raportului sexual,
devine necesară calificarea prin concurs: art.201 şi art.173 sau 174 CP RM.
Cât priveşte săvârşirea raportului sexual între rude pe linie dreaptă până la
gradul trei inclusiv ori între rude pe linie colaterală (fraţi, surori) - prin con-
strângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia
de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa - considerăm că soluţia de calificare
trebuie diferenţiată:
1) este aplicabilă numai prevederea de la lit.b 2) alin. (2) art.171 CP RM, în
cazul în care victima infracţiunii şi subiectul infracţiunii fie a) conlocuiesc, fie
b) locuiesc separat, dar se află în raport de „părinte-copil”;
2) în toate celelalte cazuri, când nu se atestă o suprapunere a noţiunilor
„membru de familie” (specificată la lit.b 2) alin.(2) art.171 CP RM) şi „rude pe
linie dreaptă până la gradul trei inclusiv” ori „rude pe linie colaterală (fraţi,
surori)” (specificată la art.201 CP RM), vom fi în prezenţa unui concurs ideal
dintre infracţiunile prevăzute la art.171 (cu excepţia lit.b 2) alin.(2)) şi la art.201
CP RM. Această soluţie a concursului ideal de infracţiuni se atestă în cazul în
care raportul sexual este săvârşit între rude pe linie dreaptă până la gradul trei
inclusiv ori între rude pe linie colaterală (fraţi, surori) — prin constrângere fizică
sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa - atunci când victima infracţiunii şi subiectul infracţiunii
locuiesc separat şi nu se află în raport de „părinte-copil” (atunci când subiectul
infracţiunii este, în raport cu victima infracţiunii, bunic, bunică, străbunic,
străbunică, nepot, nepoată, strănepot, strănepoată, frate sau soră).
Latura obiectivă a infracţiunii de incest se exprimă în fapta prejudiciabilă,
concretizată în acţiunea de raport sexual.
Noţiunea de raport sexual trebuie interpretată în aceeaşi manieră ca în cazul
infracţiunii de viol, deci ca act sexual între persoane de sex diferit (frate-soră,
tată-fiică, mamă-fiu etc.), care constă în introducerea membrului viril în vagin sau
în vestibulul vaginului, astfel creându-se condiţii pentru concepere. Legiuitorul a
730
înţeles să stabilească răspunderea penală doar pentru raportul sexual incestuos,

deoarece numai un astfel de act sexual, cu vocaţie în planul procreării, poate avea
repercusiuni de ordin biologic.
Săvârşirea actului de homosexualitate, a actelor de penetrare vaginală sau
anală ori satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (săvârşirea altor acţiuni cu
caracter sexual) nu poate forma fapta prejudiciabilă în cazul infracţiunii de
incest.254
Infracţiunea de incest este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul începerii raportului sexual.
primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii
sunt variate, însă, de cele mai multe ori, se manifestă prin năzuinţa de satisfacere
a necesităţii sexuale. La momentul săvârşirii faptei, subiectul trebuie să
conştientizeze că săvârşeşte raportul sexual nu cu o persoană oarecare, dar tocmai
cu o rudă pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv sau cu o rudă pe linie
colaterală (frate, soră). Dacă intenţia făptuitorului nu cuprinde această împreju-
rare, nu-i poate fi incriminată fapta de incest.
Dacă făptuitorul consideră eronat că săvârşeşte raportul sexual cu o rudă pe
linie dreaptă până la gradul trei inclusiv sau cu o rudă pe linie colaterală (frate,
soră), deşi, în realitate, o asemenea împrejurare nu se atestă, cele săvârşite se vor
califica în baza art.27 şi 201 CP RM, ca tentativă de incest.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, de sex masculin sau
feminin care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Este
important ca subiectul infracţiunii să aibă o altă apartenenţă sexuală decât
persoana cu care întreţine raportul sexual incestuos.
Incestul este, de regulă, o infracţiune bilaterală, cu subiect plural. De aceea,
dacă nu beneficiază de vreo cauză ce înlătură răspunderea, ambele persoane, care
întreţin raportul sexual incestuos, trebuie trase la răspundere penală conform
art.201 CP RM.
Subiectul infracţiunii de incest este un subiect special, deoarece reclamă o
calitate anume în raport cu cealaltă persoană, care săvârşeşte raportul sexual:
a) rudă pe linie dreaptă (până la gradul trei inclusiv); b) rudă pe linie colaterală
(frate, soră).
254
în redacţia sa iniţială, dispoziţia art.201 CP RM era formulată în felul următor:
„Raportul sexual sau alte acţiuni sexuale (sublinierea ne aparţine - n.a.) între rude pe linie dreaptă
până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori, veri primari)”. în
varianta în vigoare, art.201 CP RM nu mai conţine sintagma „sau alte acţiuni sexuale”. Astfel,
remarcăm o restrângere a sferei de incidenţă a art.201 CP RM.
731
în ce priveşte prima dintre calităţile alternative specificate, subiectul este un

ascendent, adică face parte dintr-o generaţie în linie crescătoare (tată, mamă, bu-
nic, bunică, străbunic, străbunică) sau este un descendent, adică face parte dintr-o
generaţie în linie descrescătoare (fiu, fiică, nepot, nepoată, strănepot,
strănepoată).
Referitor la cea de-a două dintre calităţile alternative specificate, menţionăm
că subiectul este un colateral, şi anume: frate (primar, consanguin sau uterin) ori
soră (primară, consanguină sau uterină).
Accentuăm că nici unchiul faţă de nepoată sau mătuşa faţă de nepot (ori
viceversa), nici vărul faţă de vară (ori viceversa), nici alte persoane care sunt rude
pe linie colaterală, însă nu se află în raport de „frate-soră”, nu pot fi consideraţi
subiecţi ai infracţiunii de incest. Aceasta întrucât, în cazul rudelor pe linie
colaterală, legiuitorul nu indică gradul de rudenie, ci prezintă o listă exhaustivă a
posibililor subiecţi, listă care nu poate fi interpretată extensiv.
La stabilirea calităţii de subiect al incestului, se are în vedere nu doar rudenia
de sânge, dar şi rudenia asimilată (prin adopţie). La individualizarea pedepsei
pentru incest trebuie să se aibă în vedere că pericolul social este mai mare în
cazul amestecului aceluiaşi sânge (commixtio sanguinis), când, pe lângă dege-
nerarea morală a speciei umane, se contribuie, în principal, la regresul biologic al
acesteia. Totuşi, şi între rudele asimilate prin adopţie sentimentul pudoarei
trebuie să-şi păstreze întreaga sa forţă morală. De aceea, pe bună dreptate, legiui-
torul a urmărit să asigure convieţuirea normală şi într-o familie care include
persoane adoptate şi adoptatoare.
în alt context, menţionăm că, potrivit alin.(2) art.201 CP RM, persoanele
prevăzute la alin.(l) art.201 CP RM nu sunt pasibile de răspundere penală dacă la
momentul săvârşirii faptei nu au împlinită vârsta de 18 ani şi dacă diferenţa de
vârstă între ele nu este mai mare de 2 ani.
Cele două condiţii enunţate în alin.(2) art.201 CP RM au un caracter cumu-
lativ, deci nu trebuie să lipsească nici una. De aceea, această prevedere legală nu
este funcţională în privinţa celui care săvârşeşte raportul sexual incestuos, dacă:
1) la momentul săvârşirii faptei acesta are împlinită vârsta de 18 ani, iar diferenţa
de vârstă între el şi celălalt partener sexual nu este mai mare de 2 ani;
2) la momentul săvârşirii faptei acesta nu are împlinită vârsta de 18 ani, iar
diferenţa de vârstă între el şi celălalt partener sexual este mai mare de 2 ani;
3) la momentul săvârşirii faptei acesta are împlinită vârsta de 18 ani, iar diferenţa
de vârstă între el şi celălalt partener sexual este mai mare de 2 ani.
§ 2. Violenţa în familie
Fapta de violenţă în familie este incriminată în art.201 1 CP RM într-o

Violenţa în familie în varianta-tip este incriminată la alin.(l) art.201 1 CP RM:
acţiunea sau inacţiunea intenţionată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un
membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferinţă
fizică, soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral.
La rândul său, violenţa în familie în prima sa variantă agravată este incri-
minată la alin.(2) art.201 1 CP RM, atunci când această faptă:
a) este săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei^
b) a provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
în fine, cea de-a doua varianţă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3)
art.2011 CP RM, se exprimă în violenţa în familie, care:
a) a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) a determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere;
c) a provocat decesul victimei.
Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii fami-
liale, bazate pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a
membrilor familiei, constituie un obiectiv naţional. Actele de violenţă săvârşite
între membri aceleiaşi familii pot afecta grav însăşi existenţa acesteia,
determinând frecvent destrămarea ei. Efectele profund dăunătoare ale violenţei
între membrii aceleiaşi familii, atât pentru aceştia, cât şi pentru societate în
ansamblul ei, precum şi recrudescenţa unor asemenea acte de violenţă au impus,
ca o necesitate de prim ordin, prevenirea şi combaterea violenţei şi prin
mijloacele specifice legii penale. Exprimată în corecţii aplicate minorilor, în
limitarea independenţei soţiei (soţului), în nerespectarea drepturilor,
sentimentelor, opiniilor, expectanţelor soţiei (soţului), în violenţa între fraţi, în
abuzul asupra membrilor vârstnici ai familiei etc., violenţa în familie reprezintă o
problemă socială şi, în acelaşi timp, o încălcare gravă a drepturilor omului. Ea
reprezintă şi o realitate socială ale cărei consecinţe nu pot fi ignorate la nivelul
deciziei politice, din perspectiva aderării ţării noastre la structurile Uniunii
Europene.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.201 1 CP RM are un
caracter complex. Astfel, obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu
privire la solidaritatea familială. La rândul său, obiectul juridic secundar îl
constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea, in-
1
734
tegritatea fizică sau psihică, la onoarea şi demnitatea persoanei, la substanţa,

integritatea sau potenţialul de utilizare a bunurilor, la posesia asupra bunurilor.
în cazul modalităţilor agravate prevăzute la litb) şi c) alin.(3) art.201 1 CP
RM, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la viaţa
persoanei.
Precizăm că integritatea fizică sau psihică a persoanei presupune obligaţia
negativă a tuturor celorlalţi de a nu-i cauza suferinţe fizice sau psihice. Nu
trebuie confundate noţiunile „integritate corporală”, „sănătate”, „libertate psihică
(morală)”, pe de o parte, şi „integritate fizică sau psihică”, pe de altă parte. Integ-
ritatea corporală este lezată ca urmare a producerii leziunilor corporale (fară cau-
zarea prejudiciului sănătăţii). Sănătatea este lezată ca urmare a cauzării vătămării
intenţionate a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Libertatea psihică (morală)
suferă atingere în urma aplicării violenţei psihice. în opoziţie, integritatea fizică
sau psihică este lezată ca urmare a producerii suferinţelor fizice ori psihice.
Obiectul material al infracţiunii de violenţă în familie îl reprezintă corpul
persoanei (în acele cazuri când săvârşirea violenţei în familie presupune influen -
ţarea directă infracţională asupra corpului victimei).
De asemenea, ca obiect material al infracţiunii prevăzute la art.201 1 CP RM
pot să apară bunuri mobile sau imobile aparţinând victimei, care simt sustrase,
distruse, deteriorate etc.
Victimă a infracţiunii analizate poate fi nu doar un copil al făptuitorului, dar
şi oricare alt membru al familiei făptuitorului. în vederea înţelegerii sensului
noţiunii „membru de familie”, facem trimitere la explicaţiile privind infracţiunea
prevăzută la lit.b 2) alin.(2) art.171 CP RM. Particularităţile victimei violenţei în
familie, legate de vârstă, starea civilă, gradul de rudenie, faptul locuirii comune
sau separate etc., pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru
infracţiunea analizată.
Latura obiectivă a infracţiunii de violenţă în familie are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea manifestată fizic
sau verbal; 2) urmările prejudiciabile sub forma suferinţei fizice, vătămării uşoare
a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţei psihice ori a prejudiciu lui
material sau moral; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile.
Reieşind din textul art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la prevenirea
şi combaterea violenţei în familie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 01.03.2007 , fapta prejudiciabilă, pe care o examinăm, se concretizează în
orice acţiune sau inacţiune, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare
1
735
a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psiho-
logic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral,
comisă de un membru de familie contra unor alţi membri de familie, inclusiv contra
copiilor, precum şi contra proprietăţii comune sau personale.
Astfel, acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă din contextul infracţiunii pre-
văzute la art.201255 CP RM cunoaşte următoarele modalităţi faptice de realizare:
1) violenţa fizică, adică cauzarea vătămării uşoare a integrităţii corporale ori a
sănătăţii, săvârşită prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere,
ardere, strangulare, muşcare, otrăvire, intoxicare, alte acţiuni cu efect similar;
2) violenţa sexuală, adică orice conduită sexuală ilegală, cum ar fi, de exemplu,
interzicerea folosirii metodelor de contracepţie; 1
3) violenţa psihologică, adică: impunerea voinţei sau a controlului personal;
provocarea stărilor de tensiune şi de suferinţă psihică prin ofense, luare în derâdere,
înjurare, insultare, poreclire, şantajare, distrugere demonstrativă a obiectelor;
ameninţări verbale; afişare ostentativă a armelor sau lovire a animalelor domestice;
neglijare; implicare în viaţa personală; acte de gelozie; izolare de familie, de
comunitate, de prieteni;256 interzicere a realizării profesionale, interzicere a
frecventării instituţiei de învăţământ; privare intenţionată de acces la informa ţie;
alte acţiuni cu efect similar;257
4) violenţa spirituală, adică: subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii
necesităţilor moral-spirituale prin: interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a
aspiraţiilor membrilor de familie; interzicere, limitare, luare în derâdere sau
pedepsire a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase;
impunerea unui sistem de valori personal inacceptabile; alte acţiuni cu efect similar
sau cu repercusiuni similare;
5) violenţa economică, adică: privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea
de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă
necesitate; abuzul de variate situaţii de superioritate pentru a sustrage bunurile
victimei; interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune;
controlul inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune; refuzul
255
Nu poate fi calificată în baza art.2011 CP RM violenţa sexuală care ia forma uneia dintre
infracţiunile prevăzute la lit.b 2) alin.(2) art.171, litb2) alin.(2) art.172, art.173,174 sau 175 CP RM. în
astfel de cazuri, la calificare se va reţine numai una din aceste norme, fără a se aplica art.201 1 CP RM.
256
împiedicarea neîntemeiată a unuia dintre părinţi (a ambilor părinţi) să comunice cu copilul
ori să ia parte la educarea lui, precum şi împiedicarea copilului să comunice cu bunicii, fraţii şi
surorile atrage răspundere conform art.64 din Codul contravenţional.
257
Impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, se va califica în baza
art.166 CP RM, nu conform art.201 1 CP RM.
Deposedarea de actele de identitate se va califica în baza alin.(2) art.360 CP RM, nu potrivit art.2011
de a susţine familia; impunerea la munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii,

inclusiv a unui membru de familie minor; alte acţiuni cu efect similar.
Când recurgem la formulări de genul „alte acţiuni cu efect similar” sau „alte
acţiuni cu repercusiuni similare”, nu trebuie să uităm de regula fixată la alin.(2)
art.3 CP RM. Deci, după posibilitate, este necesar să asigurăm o inter pretare cât
mai restrictivă a prevederilor art.201 1 CP RM.
La individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea specificată la art.2011
CP RM, se poate lua în consideraţie dacă fapta prejudiciabilă săvârşită este
reprezentată de o singură modalitate faptică dintre cele nominalizate mai sus ori de
o singură asemenea modalitate. De exemplu, la câteva dintre modalităţile faptice de
realizare a violenţei în familie se referă cazul următor din practica judiciară: S.A. a
fost condamnat în baza lit.a) alin.(2) art.2011 CP RM. în fapt, începând cu 05.09.2010 şi pe
parcursul lunii octombrie 2010, locuind în comun cu fosta soţie, S.E., m satul Şercani,
raionul Orhei, i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii în regiunea capului şi în alte părţi ale
corpului, a agresat-o verbal, numind-o cu cuvinte licenţioase, cauzându-i suferinţe fizice şi
psihice. La 04.12.2010, aproximativ la ora 11.00, fiind în stare de ebrietate, S.A. a încercat
să-i aplice fiului său minor, S.M., o lovitură cu un făraş. Deoarece a fost oprit, S.A. a
devenit mai agresiv şi a tăiat furtunul de la butelia de gaz. Deschizând robinetul buteliei,
făptuitorul a ameninţat că-l va aprinde. După care, i-a agresat verbal pe S.E. şi S.M.,
numindu-i cu cuvinte ofensatoare, deci cauzându-le suferinţe psihice}
într-un alt registru, nu intră sub incidenţa art.201 1 CP RM fapta de neînde-
plinire sau îndeplinire necorespunzătoare de către părinţi sau de către persoanele
care îi înlocuiesc a obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului,
chiar dacă această faptă a avut ca urmare lipsa de supraveghere a copilului,
vagabondajul, cerşitul ori săvârşirea de către acesta a unei fapte socialmente
periculoase. într-o asemenea ipoteză, răspunderea se va aplica în conformitate cu
Metodele şi mijloacele aplicate la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie
nu au nici o relevanţă la calificarea faptei, însă pot fi luate în consideraţie la
Infracţiunea prevăzută la art.201 1 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii suferinţei fizice, vătămării uşoare a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţei psihice ori a prejudiciului material
sau moral.
Prin prejudiciu material se înţelege daunele materiale, susceptibile de evaluare
sau estimare financiară/pecuniară, rezultând din orice act de violenţă în familie.
1
Sentinţa Judecătoriei raionului Orhei din 16.02.2011. Dosarul nr.1-57/2011. http://jor.justice.md
736
Prin prejudiciu moral se are în vedere suferinţele cauzate victimei, care duc la
umilire, frică, înjosire, incapacitate de apărare împotriva violenţei fizice, la
sentimente de frustrare.
Persoana căreia i s-a cauzat un prejudiciu moral suportă suferinţe psihice sub
forma unor modificări negative ale funcţionării psihicului sau suferinţe fizice sub
forma unor modificări ale funcţionării biologice a organismului. Prejudiciul
moral se poate exprima în frământările sufleteşti legate de: imposibilitatea
continuării vieţii sociale active; răspândirea unor date care nu corespund realităţii
şi care denigrează onoarea şi demnitatea victimei; limitarea temporară sau
privarea de unele drepturi; durerea fizică; afecţiunea suportată în rezultatul sufe-
rinţelor psihice etc. Definiţia legislativă a noţiunii „prejudiciu moral” transpare
din lectura dispoziţiei de la alin.(l) art.1422 „Reparaţia prejudiciului moral” din
Codul civil: „în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe
psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale
nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de
judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin
echivalent bănesc”. Aşadar, la nivel legislativ, noţiunea „prejudiciu moral” se
înţelege în esenţă ca suferinţe psihice sau fizice. Iată de ce este tautologică
sintagma „suferinţă fizică,..., suferinţă psihică ori prejudiciu ... moral” din dis -
poziţia art.201 1 CP RM.
în ce priveşte noţiunea „vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii”, aceasta are înţelesul care rezultă din art.78 din Codul contravenţional: 1)
vătămare uşoară a integrităţii corporale; 2) vătămare uşoară a integrităţii
corporale presupunând dureri fizice; 3) vătămare uşoară a integrităţii corporale
(sau a sănătăţii) presupunând o dereglare de scurtă durată a sănătăţii sau o
pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de muncă.
Pentru aplicarea răspunderii în baza alin.(l) art.201 1 CP RM, este suficient să
se producă una din urmările prejudiciabile enumerate în dispoziţia acestei norme
penale. In orice caz, numărul urmărilor prejudiciabile produse se va lua în
consideraţie la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de violenţă în
familie.
Latura subiectivă a infracţiunii de violenţă în familie se exprimă, în primul
rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Despre caracterul intenţiei făptuitorului - a fost directă sau indirectă - ne
putem da seama analizând circumstanţele faptice ale celor comise: obiectul
vulnerant folosit; zona corpului spre care au fost îndreptate şi exercitate actele
de violenţă; intensitatea actelor de violenţă; gravitatea leziunilor cauzate; com-
portamentul ante- şi postagresional al făptuitorului etc. în cazul unor îndoieli care
737
nu pot fi înlăturate privind analiza acestor circumstanţe, interpretarea se va face

în favoarea făptuitorului.
Motivele infracţiunii prevăzute la art.201 1 CP RM pot fi diverse: răzbunare,
gelozie, invidie, ură, interes material, motive huliganice, ură socială, naţională,
rasială sau religioasă etc. Trăsăturile individualizante ale acestora pot fi luate în
consideraţie la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de violenţă în
familie.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul infracţiunii are
o calitate specială în raport cu victima infracţiunii: este membru al familiei
victimei.
Fiecare din circumstanţele agravante menţionate la alin.(2) şi (3) art.201 1 CP
RM îşi are corespondentul în infracţiunile pe care le-am supus analizei anterior.
De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei circumstanţelor
respective, cu particularizările de rigoare, condiţionate de specificul infracţiunii
de violenţă în familie.
Precizăm că, în raport cu toate aceste circumstanţe agravante, făptuitorul
manifestă intenţie. Nu este posibilă manifestarea imprudenţei, reieşind din
interpretarea sistematică a sancţiunilor de la art.145,149-152,2011 CP RM, dar şi
din esenţa juridică a faptei de violenţă în familie.
§ 3. Divulgarea secretului adopţiei
La art.204 CP RM se stabileşte răspunderea pentru divulgarea secretului

adopţiei contrar voinţei adoptatorului, săvârşită de o persoană obligată să păstreze
faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu.
Adopţia, adică forma specială de protecţie aplicată în interesul superior al
copilului prin care se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum
şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului, este una
dintre instituţiile importante care contribuie în mod esenţial la consolidarea fami-
liei. în conformitate cu art.22 al Legii privind drepturile copilului, copiii orfani şi
copiii rămaşi fără îngrijire părintească pot fi adoptaţi. Potrivit art.3 al Legii
Republicii Moldova privind regimul juridic al adopţiei, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 28.05.2010 1, protecţia drepturilor copilului prin adopţie
se realizează pe următoarele principii de bază: a) respectarea drepturilor şi a
1
libertăţilor fundamentale ale copilului; b) respectarea interesului superior al

copilului; c) informarea copilului şi luarea în considerare a opiniei acestuia în
raport cu vârsta şi cu gradul lui de maturitate; d) prioritatea adopţiei naţionale faţă
de cea internaţională; e) continuitatea în creşterea şi în educarea copilului,
ţinându-se cont de originea etnică, culturală şi lingvistică; f) celeritatea în în-
deplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei; g) garantarea confi-
denţialităţii informaţiilor obţinute în procesul de adopţie în ceea ce priveşte datele
de identificare ale adoptatorului, precum şi ale părinţilor biologici.
Cu siguranţă, soluţia adopţiei este preferabilă instituţionalizării copiilor în
casa de copii, deoarece oferă posibilitatea dezvoltării personalităţii copiilor într-
un mediu firesc al familiei. Dar, pentru păstrarea acestui mediu, se cere ocrotirea
secretului adopţiei, inclusiv ocrotirea pe cale penală. Factorul, care are menirea
de a asigura existenţa normală a familiei, dezvoltarea benefică a copilului adoptat,
păstrarea liniştii persoanelor care nu-i sunt rude de sânge, este tocmai secretul
adopţiei.
relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea secretului adopţiei.
Obiectul imaterial al infracţiunii analizate îl reprezintă informaţiile care conţin
secretul adopţiei.
Victimă a divulgării secretului adopţiei poate fi, după caz, copilul adoptat,
părinţii adoptatori sau unul dintre părinţii adoptatori, părinţii biologici sau imul
dintre părinţii biologici.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.204 CP RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă, care se concretizează în acţiunea de divulgare a secretului
adopţiei.
Divulgarea poate fi făcută pe cale verbală sau în scris, prin telefon sau prin
utilizarea altor mijloace de comunicaţie, ori prin utilizarea unor mijloace de
mediatizare, nemijlocit sau prin intermediari. La calificare nu are importanţă dacă
informaţiile privitoare la adopţie, care nu sunt destinate publicităţii, au fost
transmise unei singure persoane, câtorva persoane sau unui cerc larg de persoane.
Astfel de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei
pentru infracţiunea de divulgare a secretului adopţiei.
O condiţie obligatorie pentru tragerea făptuitorului la răspundere penală
pentru divulgarea secretului adopţiei este ca divulgarea să se efectueze contrar
voinţei adoptatorului. întrucât soţii adoptatori au drepturi şi obligaţii egale în
raport cu copilul adoptat, de regulă, prin voinţa adoptatorului trebuie de înţeles
voinţa comună a soţilor adoptatori. Astfel, dacă divulgarea secretu lui adopţiei va
740
săvârşită cu acordul numai al unuia dintre soţii adoptatori, lipsind acordul celuilalt,
făptuitorului i se va aplica răspunderea potrivit art.204 CP RM. Excepţie de la regula
consemnată mai sus o reprezintă cazul familiilor monoparentale, atunci când prin
„voinţa adoptatorului” se are în vedere voinţa unicului părinte adoptator. 258
Astfel, dreptul copilului de a-şi cunoaşte părinţii biologici, proclamat de Con-
venţia ONU cu privire la drepturile copilului, poate fi exercitat doar cu consim-
ţământul adoptatorului. în această idee se înscrie şi prevederea de la art.30 al
Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei interna-
ţionale259, conform căreia autorităţile competente ale unui stat contractant (inclusiv
ale Republicii Moldova) asigură accesul copilului sau al reprezentantului său la
informaţiile, pe care le deţin cu privire la originea copilului - în special la cele în
legătură cu identitatea mamei şi a tatălui său, precum şi la datele despre trecutul
medical al copilului şi al familiei sale - cu îndrumări corespunzătoare, doar în măsura
permisă de legea statului lor.
Infracţiunea analizată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
momentul în care datele sau informaţiile, care conţin secretul adopţiei, au devenit
cunoscute chiar şi unei singure persoane, care nu avea dreptul să le cunoască.
Producerea unor urmări prejudiciabile (de exemplu, moartea copilului adoptat, a
adoptatorului sau a părintelui biologic, vătămarea gravă sau medie a integrităţii
corporale ori a sănătăţii acestor persoane), ca urmare a divulgării secretului adopţiei,
urmează a fie calificată în baza art.149 sau 157 şi 204 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de divulgare a secretului adopţiei se exprimă, în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni,
de cele mai multe ori, sunt: interesul material; răzbunarea; invidia etc.
responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. în plus*
subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană obligată să păstreze faptul
adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu. Nici o altă persoană (inclusiv unul
dintre părinţii adoptatori) nu poate fi subiect al infracţiunii de divulgare a secretului
adopţiei.
In prezenţa unor condiţii necesare, sunt obligaţi să păstreze faptul adopţiei: ca pe
un secret profesional - preoţii (în ce priveşte secretul confesiunii) ; ca pe un
Atragem atenţia asupra neconcordanţei terminologice dintre textul art.204 CP RM şi textul Legii
privind regimul juridic al adopţiei: în respectiva lege, persoana sau familia (soţul şi soţia), care a adoptat
copilul în condiţiile Legii privind regimul juridic al adopţiei, se numeşte „părinte adoptiv/părinţi
adoptivi”, hu „părinte adoptator/părinţi adoptatori”.
259
741
secret de serviciu - judecătorul260; unii participanţi la procesul judiciar de încuviinţare a

adopţiei copilului (de exemplu, procurorul); reprezentantul Ministerului Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei; reprezentantul secţiei/direcţiei de asistenţă socială şi de protecţie a
familiei sau al Direcţiei municipale Chişinău pentru protecţia drepturilor copilului;
managerul de caz (adică, specialistul din secţia/direcţia de asistenţa socială şi de protecţie
a familiei, din Direcţia municipală Chişinău pentru protecţia drepturilor copilului sau din
instituţia socială în care este plasat copilul, responsabil de elaborarea şi de implementarea
planului individualizat de asistenţă a copilului); reprezentantul autorităţii tutelare;
reprezentantul organului de stare civilă; reprezentantul misiunii diplomatice sau al
oficiului consular al Republicii Moldova; reprezentantul Consiliului Consultativ pentru
Adopţii Internaţionale al Republicii Moldova2; persoana cu funcţie de răspundere din
cadrul instituţiei sociale în care este plasat copilul; reprezentantul unei organizaţii străine
cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale în Republica Moldova etc.
Obligaţia de a păstra secretul adopţiei ca pe un secret profesional sau de serviciu
rezultă din art.46 al Legii privind regimul juridic al adopţiei: persoanele competente cărora
le este cunoscut faptul adopţiei sunt obligate să păstreze confidenţialitatea informaţiilor
obţinute în procesul de adopţie, inclusiv în ceea ce priveşte datele de identificare ale
adoptatorului, precum şi ale părinţilor biologici. în caz contrar, ele poartă răspundere
juridică conform legislaţiei în vigoare. Părintele adoptiv şi copilul adoptat au dreptul să
obţină din partea autorităţii centrale (adică; a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei)
260
în conformitaţe cu art.23 din Codul de procedură civilă, în toate instanţele, şedinţele de judecată sunt
publice. Pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină
comercială ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate
dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la
aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe
care ar putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea. Şedinţa poate fi
declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor anumite acte procedurale. Privitor la
examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa judecătorească emite o încheiere motivată. Şedinţa secretă se
desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul,
expertul, specialistul şi interpretul. Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării
secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre yiaţa intimă a persoanei Participanţii la proces şi alte
persoane care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete
sunt somaţi de răspunderea în cazul divulgării lor. Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu
respectarea tuturor regulilor de procedură civilă. Hotărârile şedinţei secrete se pronunţă public. în cazul
dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decât părţile copii de pe încheieri,
rapoarte de expertiză sau declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.
Activitatea acestui organism este reglementată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru
instituirea Consiliului Consultativ pentru Adopţii Internaţionale şi aprobarea Regulamentului de activitate al
acestuia, nr.460 din 25.07.2011.
*Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 122-127.
742
extrase din Registrul de stat al adopţiilor, al căror conţinut atestă faptul, data şi
locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor
biologici ai adoptatului. Identitatea părinţilor biologici ai copilului adoptat poate fi
dezvăluită înainte ca acesta să dobândească capacitate deplină de exerciţiu numai
din motive medicale, cu autorizarea instanţei de judecată, la cererea oricăruia dintre
părinţii adoptivi, a copilului adoptat, a autorităţii teritoriale (adică, a secţiei/direcţiei
de asistenţă socială şi de protecţie a familiei sau a Direcţiei municipale Chişinău
pentru protecţia drepturilor copilului) ori a reprezentantului unei instituţii medicale.
După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, copilul adoptat poate solicita
instanţei de judecată de la domiciliul său ori Curţii de Apel Chişinău, în cazul în
care nu are domiciliu în Republica Moldova, să-i autorizeze accesul la informaţiile
referitoare la identitatea părinţilor săi biologici, aflate în posesia autorităţii centrale
ori a oficiilor de stare civilă. Instanţa de judecată citează autoritatea teritorială de la
domiciliul copilului adoptat, după caz, autoritatea centrală, precum şi orice altă
persoană ale cărei cunoştinţe profesionale pot fi utile în soluţionarea cererii, şi
acceptă spre soluţionare cererea dacă, potrivit probelor existente, constată că
accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului
emoţional al solicitantului şi dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din
partea autorităţilor competente în domeniul adopţiei. Se interzice eliberarea fără
acordul adoptatorului sau al autorităţii teritoriale a extraselor din registrele de stare
civilă ori a copiilor de pe acestea, din care rezultă că părinţii adoptivi nu sunt
părinţii biologici ai copilului adoptat.
§ 4. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
în art.205 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de abuz al părinţilor şi altor

persoane la adopţia copiilor se reunesc trei variante-tip de infracţiuni şi o variantă
agravată de infracţiune.
în acord cu alin.(l) art.205 CP RM, prima variantă-tip a abuzului părinţilor şi
altor persoane la adopţia copiilor constă în primirea de către părinte, tutore (curator)
sau alt reprezentant legal al copilului, de către altă persoană a unei recompense sub
orice formă pentru consimţământul la adopţie sau în alte scopuri legate de adopţie.
Potrivit alin.(2) art.205 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a abuzului părinţilor
şi altor persoane la adopţia copiilor se exprimă în intermedierea, facilitarea sau
încurajarea adopţiei unui copil în scop de profit, beneficiu material sau alt
beneficiu.
Conform alin.(3) art.205 CP RM, cea de-a treia variantă-tip a abuzului părin-
743
ţilor şi altor persoane la adopţia copiilor constă în exercitarea sub orice formă a
constrângerii asupra părintelui, tutorelui (curatorului) copilului în scopul obţinerii
consimţământului pentru adopţie sau prezentării de date neveridice pentru
încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei (curatelei), plasamentul copilului într-o
instituţie rezidenţială, într-o familie sau casă de copii de tip familial.
La alin.(4) art.205 CP RM, varianta agravată a abuzului părinţilor şi altor
persoane la adopţia copiilor, ataşabilă tuturor celor trei variante-tip menţionate
mai sus, presupune comiterea abuzului părinţilor şi altor persoane la adopţia
copiilor:
- în privinţa a doi sau mai mulţi copii (lit.b));
- de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere (lit.c));
''«< de două sau mai multe persoane (lit.d));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.e)).
în conformitate cu lit.d) art.21 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile
copilului, statele-părţi, care acceptă şi/sau autorizează adopţia, se vor asigura că
interesul superior al copilului este raţiunea primordială în materie şi vor lua toate
măsurile corespunzătoare pentru a asigura ca, în cazul adopţiei în străinătate,
încredinţarea copilului să nu se traducă printr-un profit material nedatorat
persoanelor responsabile de acesta.
De asemenea, potrivit art.4 al Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale, adopţiile nu pot avea loc decât dacă
autorităţile competente ale statului de origine s-au asigurat, inclusiv, de faptul că
consim- ţămintele nu au fost obţinute prin contraplată sau contraprestaţie de orice
fel.
Dezvoltând aceste prevederi, art.56 şi 57 ale Legii privind regimul juridic al
adopţiei stabilesc că autorităţile competente în domeniul adopţiei iau toate
măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor câştiguri ilegale - financiare sau
de orice altă natură - ce ar putea fi obţinute în procesul adopţiei, precum şi în
vederea reprimării oricăror acţiuni ce contravin obiectivelor Convenţiei asupra
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale şi legislaţiei
naţionale în domeniul adopţiei. Este interzisă oferirea de către adoptator, în nume
propriu sau prin persoane interpuse, în mod direct sau indirect, a oricăror foloase
materiale ilegale autorităţilor competente în domeniul adopţiei sau funcţionarilor
din cadrul instituţiilor publice implicaţi în procesul de adopţie. Primirea sau
oferirea unor asemenea foloase atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de
legislaţie. în cazul în care se constată nerespectarea condiţiilor prevăzute de
Legea privind regimul juridic al adopţiei, autoritatea centrală sau procuratura
solicită instanţei de judecată anularea acreditării organizaţiei străine cu atribuţii în
744
domeniul adopţiei internaţionale în Republica Moldova şi suspendarea

activităţii ei. Fapta părintelui, a tutorelui sau a curatorului de a pretinde ori de a
primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei
copilului, precum şi constrângerea în orice formă a acestora de a consimţi la
adopţie se pedepsesc penal. Sunt supuse răspunderii penale şi faptele persoa nei
care, fără drept, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil în scopul obţinerii
unui beneficiu material sau de altă natură.
Tocmai în vederea implementării acestor prevederi şi a altor prevederi simi-
lare, legiuitorul a ţinut să stabilească bariere juridico-penale în calea comerţului cu
copii, care este camuflat sub forma adopţiei internaţionale sau naţionale a acestor
copii, precum şi a altor abuzuri legate de adopţie. Mai ales în condiţiile de sărăcie
accentuată, în care trăiesc mulţi dintre părinţi, este foarte accesibilă exploatarea
vulnerabilităţii acestora. Dar, perceperea copilului adoptat în calitate de marfă
(indiferent de nobleţea scopurilor care se doresc a fi atinse) compromite din start
întregul proces al adopţiei şi îi descalifică pe potenţialii adoptatori în ce priveşte
calităţile lor de părinţi pentru copilul respectiv.
constituie relaţiile sociale cu privire la acordarea dezinteresată a consimţământului
pentru adopţia copilului.
Această infracţiune are obiect material atunci când recompensa pentru con-
simţământul la adopţie sau în alte scopuri legate de adopţie are o natură corporală.
In general, prin recompensă sub orice formă se înţelege: ofertele, banii, titlurile
de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, serviciile, privilegiile sau
avantajele ce nu i se cuvin făptuitorului.
Recompensa sub orice formă trebuie să fie necuvenită (nedatorată) făptui-
torului, adică acesta să nu fie îndreptăţit a le primi în baza unui temei legal.
Totodată, recompensa sub orice formă este primită, de către făptuitor, cu titlu de
contraechivalent al conduitei pe care se angajează să o aibă, adică pentru darea
consimţământului la adopţie sau în alte scopuri legate de adopţie. La calificare, nu
contează mărimea recompensei respective, la fel şi forma acesteia. Astfel de
împrejurări pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru
infracţiunea specificată la alin.(l) art.205 CP RM.
Victimă a infracţiunii în cauză este copilul care se preconizează a fi adoptat.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate se exprimă în fapta prejudiciabilă care
se manifestă prin acţiunea de primire a unei recompense sub orice formă.
Prin primire se înţelege luarea în posesie a unui obiect, care se înmânează sau
se dăruieşte, ori încasarea unei sume de bani.
745
în cazul primirii unei recompense sub orice formă, iniţiativa comiterii

infracţiunii aparţine celui care dă recompensa: pentru a primi ceva, trebuie mai
întâi să dai ceva. Darea recompensei sub orice formă trebuie calificată ca instigare
la infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.205 CP RM.
La calificare nu contează când a fost primită recompensa sub orice formă: până
la sau concomitent cu darea consimţământului la adopţie sau cu săvârşirea altor
fapte legate de adopţie. Dacă recompensa respectivă a fost primită, sub orice formă,
după darea consimţământului la adopţie sau după săvârşirea altor fapte legate de
adopţie, fără să fi existat vreo solicitare prealabilă - în adresa părinţilor, a tutorelui
(curatorului), a altui ocrotitor legal al copilului, ori a altei persoane - fapta nu poate
fi calificată conform alin.(l) art.205 CP RM. în această situaţie, primirea
recompensei se face în calitate de acceptare a mulţumirii adoptatorului, nu pentru
faptul de acordare de către acesta a consimţământului la adopţie sau în alte scopuri
legate de adopţie.
Nu are relevanţă dacă făptuitorul primeşte recompensa sub orice formă în mod
direct, adică el însuşi, sau indirect, adică prin intermediul unui mijlocitor.
Mijlocitorul acţionează în numele făptuitorului şi cu intenţia de a-1 ajuta, având
calitatea de complice la infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.205 CP RM. Dacă
mijlocitorul acţionează în numele potenţialului adoptator, cu intenţia de a-1 ajuta, el
va avea calitatea de complice la instigare la infracţiunea examinată.
Precizăm că intermedierea, facilitarea sau încurajarea adopţiei unui copil în
scop de profit, beneficiu material sau alt beneficiu, atrage răspunderea în baza
alin.(2) art.205 CP RM. Rezultă că doar în lipsa unui asemenea scop intermedierea,
facilitarea sau încurajarea adopţiei unui copil poate reprezenta fie complicitate la
infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.205 CP RM, fie complicitate la instigare la
infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.205 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.205 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul primirii în întregime a recompensei sub orice
formă. Dacă, din cauze independente de vo.inţa făptuitorului, acesta primeşte
numai o parte din recompensă sub orice formă, cele săvârşite vor constitui tentativă
la infracţiunea specificată la alin.(l) art.205 CP RM.
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diferite, dar, de
cele mai dese ori, ele se manifestă prin interesul material. Scopul infracţiunii este
nu unul oarecare, dar unul special: scopul exprimării consimţământului la adopţie
sau un alt scop legat de adopţie.
în lipsa unei specificări a legiuitorului, trebuie să recunoaştem că scopul
exprimării consimţământului la adopţie se referă fie la o adopţie internaţională, fie
746
la o adopţie naţională. Adopţia nu poate fi încuviinţată în lipsa consimţământului

liber exprimat în formele legale cerute, care a fost dat sau constatat în scris.
în ce priveşte noţiunea alt scop legat de adopţie, se are în vedere, de exemplu,
scopul cedării dreptului prioritar de adopţie, care rezultă din dispoziţia alin.(8)
art.12 al Legii privind regimul juridic al adopţiei: „Tutorele sau curatorul,
părintele educator din casa de copii de tip familial, asistentul parental pro-
fesionist au dreptul prioritar de a adopta copilul pe care îl au în îngrijire sau în
plasament, cu excepţia cazurilor în care el este adoptat de rudele sale de până la
gradul IV inclusiv. Dacă persoana specificată este în acelaşi timp şi rudă a
copilului de până la gradul IV, dreptul prioritar de a-1 adopta i se păstrează”.
De asemenea, noţiunea „alt scop legat de adopţie” poate avea conţinutul
care decurge din alin.(3) art.32 al Legii privind regimul juridic al adopţiei:
„Adopţia copiilor cetăţeni străini cu domiciliul în Republica Moldova are loc în
conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu acordul autorităţii centrale
în domeniul adopţiei din statul al cărui cetăţean este copilul (sublinierea ne
aparţine - din alin. (2) şi (3) art.37 al Legii privind regimul juridic al adopţiei:
„După obţinerea acordului din partea adoptatorului, autoritatea centrală din
Republica Moldova solicită autorităţii centrale în domeniul adopţiei din statul
primitor să se expună asupra eventualei adopţii. In baza acordului autorităţii
centrale în domeniul adopţiei din statul primitor privind continuarea procedurii
de adopţie a copilului (sublinierea ne aparţine - n.a.), autoritatea centrală din
Republica Moldova adresează autorităţii teritoriale de la domiciliul copilului un
demers pentru a continua procedura de potrivire a adoptatorului” etc.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(l) art.205 CP RM, nu este indispen-
sabil ca scopul infracţiunii în cauză să se realizeze.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, calitatea
specială a subiectului reclamă ca acesta să facă parte din una dintre următoarele
categorii: a) părinte; b) tutore (curator); c) alt ocrotitor legal al copilului; d) altă
persoană.
Prin alt ocrotitor legal al copilului se are în vedere: părintele educator dintr-o
casă de copii de tip familial; asistentul parental profesionist etc.
Prin altă persoană trebuie de înţeles orice altă persoană (cu excepţia
ocrotitorului legal al copilului) care îşi poate exprima consimţământul într-un
scop legat de adopţie (de exemplu, reprezentantul autorităţii centrale în
domeniul adopţiei din statul al cărui cetăţean este copilul, atunci când acesta îşi
exprimă acordul legat de adopţia copiilor cetăţeni străini cu domiciliul în
Republica Moldova; reprezentantul autorităţii centrale în domeniul adopţiei din
statul primitor, atunci când acesta îşi exprimă acordul privind continuarea'
747
procedurii de adopţie a copilului în vederea potrivirii adoptatorului etc.). Prin

„altă persoană”
nu se are în vedere copilul adoptat, deoarece calitatea de victimă este incom-
patibilă cu cea de subiect.
Nu este exclus ca subiectul să fie o persoană cu funcţie de răspundere (fără a
fi o persoană cu înaltă funcţie de răspundere). 261 Lipsa sau prezenţa unei
asemenea calităţi poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
în altă ordine de idei, vom efectua analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.205 CP RM.
privire la realizarea dezinteresată a activităţii de intermediere, facilitare sau
încurajare a adopţiei unui copil.
Această infracţiune are obiect material atunci când recompensa pentru inter-
medierea, facilitarea sau încurajarea adopţiei unui copil are o natură corporală.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.205 CP RM este copilul care se
preconizează a fi adoptat.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate se exprimă în fapta prejudiciabilă, care
se manifestă prin acţiunea de intermediere, facilitare sau încurajare a adopţiei
unui copil.
Intermedierea presupune mijlocirea încheierii unei tranzacţii între două părţi:
una care doreşte să adopte un copil şi cealaltă care este îndrituită să-şi exprime
acordul în vederea adopţiei unui copil. Facilitarea reprezintă orice altă înlesnire a
încheierii unei asemenea tranzacţii. încurajarea constituie sprijinirea, stimularea
de altă natură a încheierii unei asemenea tranzacţii.
Săvârşirea faptei de intermediere, facilitare sau încurajare a adopţiei unui
copil presupune nesocotirea interdicţiei, prevăzute la art.57 al Legii privind
regimul juridic al adopţiei, conform căreia sunt supuse răspunderii penale fap tele
Conform art.9 al Legii privind regimul juridic al adopţiei, organizaţiile străine cu atribuţii în
domeniul adopţiei internaţionale în Republica Moldova sunt organizaţii nonprofit, constituite legal
în statul primitor, care întrunesc următoarele condiţii: a) sunt acreditate de autoritatea centrală în
domeniul adopţiei din statul primitor care este parte a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale sau care a încheiat acord bilateral cu Republica
Moldova; b) sunt acreditate de autoritatea centrală din Republica Moldova şi, ulterior, înregistrate
ca persoane juridice la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, potrivit legislaţiei. Procedura de
acreditare, modul de funcţionare a organizaţiilor străine, menţionate la alin.(l) art.9 al Legii privind
regimul juridic al adopţiei, lista serviciilor şi activităţilor pe care le pot desfăşura în domeniul
adopţiei internaţionale se aprobă de Guvern.
In acest sens, menţionăm Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea
Regulamentului privind procedura de acreditare şi modul de funcţionare a organizaţiilor străine cu
atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale în Republica Moldova şi a listei serviciilor şi
activităţilor pe care le pot desfăşura în domeniul adopţiei internaţionale, nr.550 din 22.07.2011.*
’Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 122-127.
persoanei care, fără drept, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil în
scopul obţinerii unui beneficiu material sau de altă natură.
Cazurile în care se permite intermedierea, facilitarea sau încurajarea adopţiei
unui copil sunt prevăzute de Legea privind regimul juridic al adopţiei:
V adoptatorii cu domiciliul în străinătate, inclusiv cetăţeni ai Republicii
Moldova cu domiciliul în străinătate, care doresc să adopte un copil domiciliat pe
teritoriul Republicii Moldova, depun cerere de adopţie internaţională la
autoritatea centrală din Republica Moldova prin intermediul autorităţii centrale în
domeniul adopţiei din statul primitor (alin.(l) art.34);
S persoanele indicate la alin.(l) art.34 al Legii privind regimul juridic al adopţiei
pot depune cerere de adopţie internaţională şi prin intermediul unei organizaţii străine
din statul primitor, acreditată si înregistrată în condiţiile art.9 al respectivei legi1
(alin.(2) art.34);
S după primirea acordului de continuare a procedurii de adopţie din partea
autorităţii centrale din Republica Moldova, adoptatorul depune, direct sau prin
intermediul organizaţiei străine acreditate în domeniul adopţiei, la Curtea de Apel de
la domiciliul copilului o cerere prin care solicită încuviinţarea adopţiei internaţionale
(alin.(l) art.38) etc.
In alte cazuri, când nu există un suport normativ al intermedierii sau înlesnirii
adopţiei unui copil, astfel de activităţi se vor considera efectuate fără drept. Deci, va
apărea temeiul aplicării răspunderii în baza alin.(2) art.205 CP RM.
Pentru calificarea faptei conform alin.(2) art.205 CP RM nu are importanţă dacă
făptuitorul acţionează în numele potenţialului adoptator, al părinţilor copilului care se
adoptă, al tutorelui (curatorului) acestuia, al unui alt ocrotitor legal al copilului care se
adoptă sau al oricărei alte persoane. Asemenea împrejurări pot fi avute în vedere la
întrucât intermedierea, facilitarea sau încurajarea adopţiei unui copil este un caz
special de complicitate „calificată”, asimilat faptei autorului infracţiunii, aplicarea
răspunderii în baza alin.(2) art.205 CP RM exclude referirea la alin.(5) art.42 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.205 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul intermedierii, facilitării sau încurajării adopţiei
unui copil.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se exprimă, în primul rând, în vinovăţie
sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diferite, .dar, de cele mai
dese ori, ele se manifestă prin interesul material. Scopul infracţiunii
este un scop special, şi anume: scopul de profit, beneficiu material sau alt bene-
748
ficiu. în lipsa unui asemenea scop, intermedierea, facilitarea sau încurajarea

adopţiei unui copil poate reprezenta fie complicitate la infracţiunea prevăzută la
alin.(l) art.205 CP RM, fie complicitate la instigare la infracţiunea prevăzută la
alin.(l) art.205 CP RM.
Pentru calificarea faptei în conformitate cu alin.(2) art.205 CP RM nu are
importanţă nici dacă făptuitorul a obţinut profitul, beneficiul material sau alt
beneficiu, nici momentul obţinerii de către făptuitor a profitului, beneficiului
material sau a unui alt beneficiu. Ca oricare alt scop al infracţiunii, acesta depă-
şeşte limitele laturii obiective. Deci, realizarea sau nerealizarea lui nu poate avea
vreun impact asupra consumării infracţiunii specificate la alin.(2) art.205 CP RM.
Nu este exclus ca subiectul să fie o persoană cu funcţie de răspundere (fără a
fi o persoană cu înaltă funcţie de răspundere). Lipsa sau prezenţa unei asemenea
calităţi poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
De asemenea, subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.205 CP RM
poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice). Printre altele, se are în
vedere organizaţia străină cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale în
Republica Moldova.
în alt context, va fi supusă analizei infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.205
CP RM.
privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei, care
sunt apărate împotriva faptei de exercitare sub orice formă a constrângerii asupra
părintelui, tutorelui (curatorului) copilului în scopul obţinerii consimţământului
pentru adopţie sau prezentării de date neveridice pentru încuviinţarea adopţiei,
instituirea tutelei (curatelei), plasamentul copilului într-o instituţie rezidenţială,
într-o familie sau casă de copii de tip familial.
Această infracţiune are obiect material atunci când presupune o influenţare
nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(3) art.205 CP RM este părintele,
tutorele (curatorul) copilului care se preconizează a fi adoptat. Nici adoptatorul,
nici copilul adoptabil care a atins vârsta de 10 ani nu pot fi victime ale infracţiunii
prevăzute la alin.(3) art.205 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate se exprimă în fapta prejudiciabilă
care se manifestă prin acţiunea de exercitare sub orice formă a constrânger ii.
In contextul infracţiunii analizate, termenul constrângere semnifică influenţarea
asupra victimei pe calea: aplicării violenţei sau ameninţării cu aplicarea ei;
750
profitării de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei;

ameninţării cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă; ameninţării cu
deteriorarea ori distrugerea bunurilor victimei etc.
Ideea obţinerii (exprimării) consimţământului pentru adopţie sau prezentării de
date neveridice pentru încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei (curatelei),
plasamentul copilului într-o instituţie rezidenţială, într-o familie sau casă de copii
de tip familial poate să emane de la făptuitor sau de la victimă. Oricum, în oricare
din aceste ipoteze, victima, constrânsă fiind, nu are libertatea de a cântări
argumentele şi motivele pe care i le serveşte făptuitorul şi de a decide liber dacă
trebuie sau nu să-şi exprime consimţământul pentru adopţie sau să prezinte date
neveridice pentru încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei (curatelei), plasamentul
copilului într-o instituţie rezidenţială, într-o familie sau casă de copii de tip familial.
Nu poate alcătui conţinutul noţiunii „constrângere” influenţarea asupra vic-
timei prin rugăminţi, prin oferirea unor sume de bani sau a diverselor avantaje ori
profituri, prin îndemnuri, amăgiri etc. De asemenea, profitarea de depen denţa
materială a victimei constituie constrângere doar în acele cazuri când făptuitorul
ameninţă cu lezarea intereselor victimei, însă nu-i promite privilegii sau favoruri.
Este inadmisibil a raporta la constrângere cazurile de promitere a unor foloase
patrimoniale. In toate aceste situaţii, victima îşi poate dirija în mod liber voinţa,
alegând sau nu calea de procurare a mijloacelor de existenţă, care îi este propusă.
Intr-o astfel de situaţie, lipsind o presiune asupra persoanei, nu putem atesta o
constrângere.
în contextul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.205 CP RM, constrângerea
săvârşită pe calea aplicării violenţei poate atinge intensitatea maximă de vătămare
intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă constrângerea
săvârşită pe calea aplicării violenţei s-a exprimat în vătămarea intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, cele comise trebuie calificate numai conform
art.151 CP RM. Dacă constrângerea săvârşită pe calea aplicării violenţei s-a
exprimat în omorul intenţionat, cele comise trebuie calificate numai conform
art.145 CP RM.
Constrângerea săvârşită pe calea ameninţării cu aplicarea violenţei presupune,
în contextul infracţiunii specificate la alin.(3) art.205 CP RM, efectuarea unui act
de natură să inspire victimei temere că aceasta va fi supusă violenţei de orice
intensitate, act care pune victima în situaţia de a nu mai avea resursele psihice
necesare pentru a rezista constrângerii. Dacă o asemenea constrângere
s-a exprimat în ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii cor porale
sau a sănătăţii, atunci, reieşind din prevederile art.118 CP RM, fapta se califică
numai potrivit alin.(3) art.205 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în
‘Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.149.
751
DREPT PENAL.. r'ARTEA SPECIALĂ
baza art.155 CP RM.

din momentul exercitării constrângerii, indiferent dacă această constrângere şi-a
atins sau nu efectul.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.205 CP RM se exprimă,
în primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul infracţiunii se
exprimă în: interpretarea neadecvată a interesului copilului; năzuinţa de a adopta un
copil; interesul material etc.
Scopul infracţiunii este nu unul oarecare, dar unul special: scopul obţinerii
consimţământului pentru adopţie sau prezentării de date neveridice pentru încu-
viinţarea adopţiei, instituirea tutelei (curatelei), plasamentul copilului într-o
instituţie rezidenţială,262 într-o familie263 sau casă de copii de tip familial. 264 în ce
priveşte conţinutul acestui scop special, facem trimitere la prevederile art.23 al
Legii privind regimul juridic al adopţiei: pentru încuviinţarea adopţiei este necesar,
printre altele, consimţământul părinţilor biologici sau, după caz, al tutorelui sau al
curatorului copilului ai cărui părinţii sunt decedaţi, nu sunt cunoscuţi, sunt
declaraţi, în condiţiile legii, dispăruţi fără urmă sau incapabili. Consimţământul
acestor persoane este exprimat în scris, în mod liber şi necondiţionat, autentificat
conform prevederilor legislaţiei sau confirmat de autoritatea teritorială din raza
domiciliului lor.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(3) art.205 CP RM nu este obligatoriu ca
scopul infracţiunii în cauză să se realizeze.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Nu se exclude ca subiectul
să fie o persoană cu funcţie de răspundere (fără a fi o persoană cu înaltă
262
Se are în vedere instituţia a cărei activitate este reglementată prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind îngrijirea, educarea şi
socializarea copiilor din instituţiile de tip rezidenţial, nr.432 din 20.04.2007 .
263
Conform alin.(l) art. 115 din Codul familiei, autoritatea tutelară asigură menţinerea sau
reintegrarea copilului rămas fără ocrotire părintească: a) în familia biologică - familie în care s-a
născut; b) în familia extinsă - rudele
, lui de până la gradul IV inclusiv (în cazul când nu este posibil plasamentul în familia biologică!
264
Activitatea caselor de copii de tip familial este reglementată de Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate pentru casele de copii de
tip familial, nr.812
* din 02.07.2003.*
752
funcţie de răspundere). Lipsa sau prezenţa unei asemenea calităţi poate fi luată în
consideraţie la individualizarea pedepsei.
De asemenea, o persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi
subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.205 CP RM.
In ce priveşte circumstanţele agravante ale infracţiunilor analizate, circums-
tanţe care simt specificate la alin.(4) art.205 CP RM, acestea se interpretează după
modelul pe care îl cunoaştem din cadrul analizei infracţiunilor examinate anterior,
cu ajustările de rigoare. Precizăm doar că subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(4)
art.205 CP RM poate fi nu doar persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, dar şi persoana juridică (cu excepţia
Secţiunea III. Infracţiuni contra minorilor

§ 1. Traficul de fcopii
Fapta de trafic.de copii este incriminată în art.206 CP RM într-o variantă- tip'şi

în două variante agravate.
Traficul de copii în varianta-tip este incriminat la alin.(l) art.206 CP RM:
recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi
darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei
persoane care deţine controlul asupra copilului, în scopul: a) exploatării sexuale,
comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate; b ) practicării cerşetoriei sau în alte
scopuri josnice; c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în
cazul adopţiei ilegale; d) folosirii în conflicte armate; e) folosirii în activitate
criminală; f) prelevării organelor sau ţesuturilor umane; g) abandonării în
străinătate; h) vânzării sau cumpărării*
La rândul său, traficul de copii în prima sa variantă agravată este incriminat la
alin.(2) art.206 CP RM, atunci când acesta este însoţit:
- de violenţă fizică şi psihică, de aplicare a armei de foc sau de ameninţare cu
aplicarea acesteia (lit.a));
- de abuz şi violenţă sexuală (lit.b));
■ de profitare de abuz de autoritate sau de situaţia de vulnerabilitate a copilului, de
ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor
persoane (lit.c));
- de prelevare a organelor sau ţesuturilor umane (lit.f)).
‘Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.149.
753
Traficul de copii în a doua sa variantă agravată este incriminat la alin.(3)

art.206 CP RM, atunci când acesta este:
a) săvârşit de o persoană care anterior a săvârşit aceleaşi acţiuni;
b) săvârşit asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvârşit de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu înaltă
funcţie de răspundere;
d) săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a
copilului, cu decesul sau sinuciderea acestuia;
f) săvârşit asupra unui copil în vârstă de până la 14 ani.
în-fine, în conformitate cu alin.(4) art.206 CP RM, victima traficului de copii
este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură
cu această calitate procesuală.
Necesitatea incriminării faptei de trafic de copii a fost dictată de amploarea,
pe care a înregistrat-o acest fenomen în ultimii ani în Republica Moldova, punând
în pericol chiar securitatea demografică a ţării noastre. Adoptarea normei care
incriminează această faptă este efectul direct al angajării Republicii Moldova, pe
plan internaţional să prevină şi să combată pe toate căile, inclusiv prin intermediul
mijloacelor juridico-penale, proliferarea traficului de copii.
Astfel, conform principiului 9 din Declaraţia ONU a drepturilor copilului 265,
copilul va fi ocrotit împotriva tuturor formelor de neglijare, cruzime şi exploatare.
El nu va fi obiect de trafic, sub nici o formă.
De asemenea, în corespundere cu lit.d) art.l al Convenţiei suplimentare
privitoare la abolirea sclavajului, a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practi-
cilor similare sclavajului, fiecare din statele-părţi la prezenta Convenţie va lua
toate măsurile pentru abolirea oricărei instituţii sau practici, în virtutea căreia un
copil este dat, fie de către părinţii săi sau de către unul din ei, fie de către tutorele
său, unui terţ, cu sau fără plată, în vederea exploatării persoanei sau muncii
acestui copil.
Potrivit art.34 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului, statele-părţi se
angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de
violenţă sexuală. în acest scop, statele vor lua, în specia), toate măsurile
corespunzătoare pentru a împiedica: a) incitarea copiilor să se dedea sau să fie
constrânşi să se dedea la o activitate sexuală ilegală; b) exploatarea copiilor în
265
The Declaration of the Rights of the Child,
http://www.un.org/cyberschoolbus/humanrights/resources/child.asp
754
scopul prostituţiei sau al altor practici ilegale; c) exploatarea copiilor în scopul

producţiei de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic. La fel, potrivit
art.38 al aceleiaşi Convenţii, statele-părţi vor lua toate măsurile posibile pentru a se
asigura că persoanele care nu au atins vârsta de 15 ani nu vor participa direct la
ostilităţi militare.
în fine, dar nu în ultimul rând, art.30 al Legii privind drepturile copilului
prevede că statul ia toate măsurile necesare pentru a preveni traficul de copii în
orice scop şi în orice formă.
Reieşind din cele sus-menţionate, considerăm că obiectul juridic special al
infracţiunii prevăzute la art.206 CP RM are un caracter multiplu. Astfel, obiectul
juridic principal al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu privire la
dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi intelectuală a minorului; obiectul juridic
secundar al traficului de copii îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea
fizică a minorului.
în cazul modalităţilor agravate consemnate la alin.(2) şi la lit.c) şi e) alin.(3)
art.206 CP RM, traficul de copii adoptă forma unei infracţiuni complexe. în această
ipoteză, obiectul juridic secundar poate cuprinde în plus relaţiile sociale cu privire
la:
1) libertatea psihică a persoanei (în cazul prevăzut la lit.a) alin.(2) art.206 CP
RM, când traficul de copii presupune violenţa psihică, inclusiv ameninţarea cu
aplicarea armei de foc, precum şi în cazul prevăzut la lit.c) alin.(2) art.206 CP RM,
când traficul de copii presupune ameninţarea cu divulgarea informaţiilor
confidenţiale familiei copilului sau altor persoane);
2) integritatea corporală sau sănătatea persoanei (în cazul prevăzut la lit.a)
alin.(2) art.206 CP RM, când traficul de copii presupune violenţa fizică, inclusiv
aplicarea armei de foc);
3) inviolabilitatea sexuală a persoanei care nu a atins vârsta de 16 ani (în cazul
prevăzut la lit.b) alin.(2) art.206 CP RM, când traficul de copii presupune abuzul
sau violenţa sexuală, iar victima nu a atins vârsta de 16 ani);
4) inviolabilitatea şl libertatea sexuală a persoanei având vârsta cuprinsă între
16 şi 18 ani (în cazul prevăzut la lit.b) alin.(2) art.206 CP RM, când traficul de copii
presupune abuzul sau violenţa sexuală, iar victima are vârsta cuprinsă între 16 şi 18
ani);
5) exercitarea corectă a funcţiei în cadrul unei autorităţi publice (în cazul
prevăzut la litc). alin.(2) art.206 CP RM, când traficul de copii presupune profi-
tarea de abuzul de autoritate);
6) probitate (în cazul prevăzut la lit.c) alin.(2) art.206 CP RM, când traficul de
copii presupune profitarea de situaţia de vulnerabilitate a victimei);
755
7) sănătatea persoanei sub aspectul integrităţii anatomice a organismului

victimei (în cazul prevăzut la lit.f) alin.(2) art.206 CP RM, când traficul de copii
presupune prelevarea organelor sau ţesuturilor umane);
8) exercitarea corectă a funcţiilor autorităţii publice, a acţiunilor adminis trative
de dispoziţie ori organizatorico-economice (în cazul prevăzut la lit.c) alin.(3)
art.206 CP RM, când traficul de copii este săvârşit de o persoană cu funcţie de
răspundere sau de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere);
9) sănătatea persoanei (în cazul prevăzut la lit.e) alin.(3) art.206 CP RM, când
traficul de copii se soldează cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori cu o boală psihică a copilului);
10) viaţa persoanei (în cazul prevăzut la lit.e) alin.(3) art.206 CP RM, când
traficul de copii se soldează cu decesul sau sinuciderea victimei).
întrucât modalităţile acţiunii adiacente descrise la alin.(2) şi la lit.c) şi e)
alin.(3) art.206 CP RM au un caracter alternativ, acelaşi caracter îl are obiectul
juridic secundar al infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Drept urmare, pentru a se
constata atingerea adusă obiectului juridic special al infracţiunii specificate la
art.206 CP RM, este suficient ca atingerea adusă relaţiilor sociale cu privire la
dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi intelectuală a minorului, precum şi la
libertatea fizică a minorului să fie însoţită de atingerea adusă relaţiilor sociale cu
privire la oricare din valorile sociale nominalizate mai sus, la pct.l)-10).
Corpul victimei poate evolua în calitate de obiect material al infracţiunii
prevăzute la art.206 CP RM atunci când săvârşirea acestei infracţiuni presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victima infracţiunii examinate are o calitate specială. Ea nu poate fi decât per-
soana care la momentul săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. Prin
aceasta, traficul de copii se deosebeşte de infracţiunea prevăzută la art. 165 CP RM.
în conformitate cu alin.(4) art.206 CP RM, victima traficului de copii este
absolvită de răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu
această calitate procesuală. Cât priveşte condiţiile în care operează această
prevedere legală, este util să apelăm la explicaţiile vizând prevederea similară de la
alin.(4) art. 165 CP RM, cu ajustările de rigoare.
prejudiciabilă, care se concretizează în acţiune. Această acţiune se poate înfăţişa sub
oricare din următoarele modalităţi alternative de realizare: 1) recrutarea victimei; 2)
transportarea victimei; 3) transferul victimei; 4) adăpostirea victimei; 5) primirea
victimei; 6) darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea
consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra victimei.
756
Toate noţiunile care desemnează aceste modalităţi au fost definite cu prilejul

analizei infracţiunii specificate la art.165 CP RM. De aceea, în vederea evitării
repetărilor inutile, facem trimitere la explicaţiile de rigoare, ţinându-se cont de
particularităţile traficului de copii.
Precizăm doar că, în contextul infracţiunii de trafic de copii, darea sau primirea
unor plăţi ori beneficii, pentru obţinerea consimţământului unei persoane care
deţine controlul asupra victimei, reprezintă o modalitate a acţiunii prejudiciabile
sau, după caz, a acţiunii principale. In contrast, în contextul infracţiunii de trafic de
fiinţe umane, darea sau primirea unor plăţi ori beneficii, pentru obţinerea
consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra victimei, constituie o
modalitate a acţiunii adiacente.
De asemenea, trebuie de menţionat că, deşi nu este obligatoriu, este totuşi
posibil ca, în contextul traficului de copii, acţiunea prejudiciabilă în oricare din cele
şase modalităţi nominalizate mai sus să fie secundată de o acţiune adiacentă
(ajutătoare). Accentuăm că nu este vorba despre modalităţi ale acţiunii adiacente
având rolul de circumstanţe agravante, enumerate la alin.(2) art.206 CP RM. în
acest plan, comportă relevanţă exemplul următor din practica judiciară: B.A. a fost
condamnată în baza lit.a) şi g) alin.(l) art.206 CP RM. Având intenţia de a o recruta şi
transporta pe fiica sa de 17 ani în Turcia în scop de exploatare sexuală comercială, B.A. a
înşelat-o referitor la munca pe care aceasta urma s-o îndeplinească, spunându-i că va
lucra în calitate de menajeră. în luna mai 2006 B.A. a transportat-o pe victimă în
localitatea Silivri din Turcia, unde a transmis-o unei persoane neidentificate, de origine
turcă, după care s-a întors, de una singură, în Republica Moldova. Ulterior, fiica lui B.A. a
fost supusă exploatării sexuale comerciale, contrar voinţei sale, de către acea persoană de
naţionalitate turcă.
în astfel de cazuri, întrucât înşelăciunea de felul ei nu antrenează răspundere
penală, respectiva circumstanţă poate fi luată în consideraţie doar la individua-
lizarea pedepsei pentru infracţiunea de trafic de copii.
O situaţie de altă natură se atestă atunci când, în contextul traficului de copii,
acţiunea prejudiciabilă în oricare din cele şase modalităţi ale sale este secundată de
o acţiune având caracterul unei infracţiuni de sine stătătoare (de exemplu, răpirea
persoanei, sustragerea documentelor, deţinerea în servitute etc.). Asemenpa acţiuni
nu mai pot fi absorbite de infracţiunea prevăzută la art.206 CP RM. Ele vor forma
un concurs împreună cu-infracţiunea de trafic de copii, fiind calificate conform
art.206 şi 164,167,168,360 sau altor articole din Codul penal.
consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra facultăţii victimei
1
www.csj.md
de a se deplasa nestingherit.
Cu titlu de excepţie, modalitatea agravată specificată la lit.e) alin.(3) art.206
CP RM imprimă traficului de copii forma unei infracţiuni materiale.
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi
următoarele: interesul material, răzbunarea, gelozia, invidia, ura, năzuinţa de a
facilita săvârşirea unei alte infracţiuni, dorinţa de a salva viaţa unei persoane
apropiate, motive cu tentă sexuală, motive de ordin extremist etc.
în virtutea specificului infracţiunii de trafic de copii, care poate presupune
prezenţa a două părţi în tranzacţie (de exemplu, vânzătorul şi cumpărătorul), este
posibil ca motivele făptuitorilor să nu coincidă. Astfel, dacă vânzătorul este ghidat
de interesul material, nu este neapărat ca şi cumpărătorul să aibă acelaşi motiv.
Cât priveşte celălalt semn secundar al laturii subiective a infracţiunii prevăzute
la art.206 CP RM - scopul infracţiunii - acesta are un caracter obligatoriu şi se
poate exprima în oricare din următoarele forme:
- scopul exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în
industria pornografică (lit.a) alin.(l) art.206 CP RM);
- scopul exploatării prin muncă sau servicii forţate (lit.b) alin.(l) art.206 CP
RM);
- scopul practicării cerşetoriei sau alte scopuri josnice (lit.b 1) alin.(l) art.206
CP RM);
- scopul exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în
cazul adopţiei ilegale (lit.c) alin.(l) art.206 CP RM);
- scopul folosirii în conflicte armate (lit.d) alin.(l) art.206 CP RM);
- scopul folosirii în activitate criminală (lit.e) alin.(l) art.206 CP RM);
- scopul prelevării organelor sau ţesuturilor umane (lit.f) alin.(l) art.206 CP
RM);
- scopul abandonării în străinătate (lit.g) alin.(l) art.206 CP RM);
- scopul vânzării sau cumpărării (lit.h) alin.(l) art.206 CP RM).
Scopul infracţiunii, în oricare din aceste forme de exprimare, este ataşabil în
raport cu oricare din modalităţile acţiunii prejudiciabile sau, după caz, acţiunii
principale din cadrul traficului de copii. în opoziţie, numai în raport cu modalitatea
de dare sau primire a unor plăţi ori beneficii este ataşabil scopul infracţiunii în
formă de obţinere a consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra
victimei.
Astfel, în cazul traficului de copii presupunând darea sau primirea unor plăţi
ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul
758
asupra victimei, acestui scop proxim i se adaugă un scop final în oricare din
formele menţionate la lit.a)-h) alin.(l) art.206 CP RM. Precizăm că dacă primirea
unor plăţi ori beneficii (a unei recompense sub orice formă) se face în scopuri
legate de adopţia victimei, fapta trebuie calificată conform alin.(l) art.205 CP RM,
nu conform art.206 CP RM.
Putem observa că, cu excepţia formelor scopului infiacţiunii specificate la lit.g)
şi h) alin.(l) art.206 CP RM, conţinutul tuturor celorlalte forme le cunoaştem din
analiza scopului infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM. în această ordine de idei,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare privitoare la infracţiunea de trafic de
fiinţe umane.
Cât priveşte scopul abandonării în străinătate, menţionăm că abandonarea
copilului în străinătate constă în părăsirea acestuia pe teritoriul unui stat străin,
urmată de omisiunea de a readuce copilul pe teritoriul Republicii Moldova, atunci
când această readucere este obligatorie. La rândul său, scopul vânzării sau
cumpărării presupune participarea a doi făptuitori la tranzacţia de vânzare-
cumpărare a copilului: cel care realizează traficul de copii în modalitatea de
transfer al victimei urmăreşte scopul vânzării; cel care realizează traficul de copii în
modalitatea de primire a victimei urmăreşte scopul cumpărării.
Precizăm că scopul infracţiunii de trafic de copii în forma specificată la lit.a)
alin.(l) art.206 CP RM are o sferă de incidenţă mai restrânsă în comparaţie cu
scopul de exploatare sexuală comercială sau necomercială, atestat în cazul
infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Or, în ipoteza consemnată la lit.a) alin.(l)
art.206 CP RM, exploatarea sexuală a victimei se poate concretiza numai în
folosirea acesteia în prostituţie sau în industria pornografică, nu şi în alte forme.
în ce priveşte sintagma „alte scopuri josnice” (litb 1) alin.(l) art.206 CP RM),
considerăm oportună ignorarea acesteia în procesul de aplicare a răspunderii m
baza art.206 CP RM. Fiind lipsită de un conţinut precis, această sintagmă vine în
dezacord cu regula fixată la alin.(2) art.3 CP RM.
Nu este necesar ca scopul consemnat în art.206 CP RM să fie efectiv realizat.
însă, dacă acesta se realizează, respectiva faptă urmează a fi calificată de sine
stătător (de exemplu, conform art.166,167, 168 sau altor articole din Codul penal).
Eventual, dacă fapta care succede săvârşirea traficului de fiinţe umane nu
presupune răspundere juridică, acest aspect poate fi luat în consideraţie la
Subiectul infracţiunii de trafic de copii este, înainte de toate, persoana fizică
Este posibil ca acţiunea principală şi acţiunea adiacentă din cadrul acestei
infracţiuni să fie realizate prin cooperare de două persoane, având calitatea de
759
coautori. De exemplu, o persoană realizează recrutarea, iar cealaltă persoană

ameninţă victima cu aplicarea armei de foc. însă, la fel de posibil este ca atât acţiu-
nea principală, cât şi acţiunea adiacentă să fie realizate de aceeaşi persoană.
în altă privinţă, persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate evolua
în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la art.206 CP RM.
în ce priveşte circumstanţele agravante specificate la alin.(2) şi (3) art.206 CP
RM, cele mai multe dintre acestea au un conţinut similar cu cel al circumstanţelor
agravante ale infracţiunilor analizate anterior.
în acelaşi timp, este necesar a preciza că circumstanţele menţionate la lit.a), b),
c) şi f) alin.(2) art.206 CP RM au menirea, în primul rând, să agraveze răspunderea
penală a făptuitorului. In afară de aceasta, este necesar a consemna că, de fapt, la
aceste prevederi sunt indicate modalităţile alternative ale acţiunii adiacente. Astfel,
conchidem că latura obiectivă a faptei prevăzute la alin.(2) art.206 CP RM are o
structură complexă (în comparaţie cu fapta specificată la alineatul (1) al aceleiaşi
norme). De aceea, latura obiectivă a faptei prevăzute la acest alineat va fi întregită
când oricăreia din cele şase modalităţi ale acţiunii principale (nominalizate la
alineatul (1) al aceleiaşi norme) i se va adăuga oricare din cele şase modalităţi ale
acţiunii adiacente (indicate la lit.a), b), c) sau f) alin.(2) art.206 CP RM).
La concret, la lit.a) alin.(2) art.206 CP RM, traficul de copii presupune
aplicarea violenţei fizice sau psihice, aplicarea armei de foc sau ameninţarea cu aplicarea
acesteia asupra victimei.
Noţiunile de violenţă fizică şi de violenţă psihică au fost analizate anterior, în
contextul infracţiunii de trafic de copii, prin „violenţă fizică” se are în vedere
vătămarea intenţionată uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
violenţa fizică de o intensitate mai redusă. în cazul vătămării intenţionate grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, calificarea trebuie făcută prin concurs: art.151
şi 206 (cu excepţia lit.a) alin.(2)) CP RM. Această soluţie se impune datorită
faptului că, în cazul modalităţii prevăzute la lit.e) alin.(3) art.206 CP RM,
făptuitorul manifestă imprudenţă faţă de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii.
în situaţia în care făptuitorul aplică violenţa psihică, calificarea suplimen tară
conform art.155 CP RM nu este necesară.
în ipoteza de aplicare a armei de foc sau de ameninţare cu aplicarea acesteia, ca
mijloc de săvârşire a infracţiunii apare arma de foc. Se are în vedere arma destinată
vulnerării mecanice a ţintei la distanţă, prin intermediul proiectilului care
dobândeşte mişcare dirijată datorită energiei încărcăturii cu pulbere explozivă
sau de alt gen. Pentru calificarea faptei în baza lit.a) alin.(2) art.206 CP RM, nu are
importanţă dacă arma de foc este: cu ţeavă ghintuită sau cu ţeavă lisă; militară,
760
organică, de vânătoare, de tir, de instrucţie (de imitaţie), de decoraţie, de colecţie

(de panoplie) etc.; de fabricaţie industrială sau artizanală etc. Astfel de circumstanţe
pot fi luate în cxv&aMferaţie la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea
prevăzută la lit.a) alin.(2) art.206 CP RM.
La lit.b) alin.(2) art.206 CP RM, traficul de copii presupune abuzul sexual sau
violenţa sexuală. Prin „abuz sexual sau violenţă sexuală” trebuie de înţeles: violul;
acţiunile violente cu caracter sexual; hărţuirea sexuală; raportul sexual cu o
persoană care nu a atins vârsta de 16 ani; acţiunile perverse. în această ipoteză, nu
este necesară calificarea suplimentară conform art.171, 172, 173, 174 sau 175 CP
RM.
La lit.c) alin.(2) art.206 CP RM, traficul de copii presupune profitarea de abuzul
de autoritate sau de situaţia de vulnerabilitate a copilului, ori ameninţarea cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane. Precizăm că în art.165
CP RM se utilizează expresia „abuzul de poziţia de vulnerabilitate” (care
corespunde cu expresia „profitarea de situaţia de vulnerabilitate a copilului”,
utilizată în art.206 CP RM) şi, respectiv, expresia „abuzul de putere” (care
corespunde cu expresia „profitarea de abuzul de autoritate”, utilizată în art.206 CP
RM).
Numai un funcţionar public, care nu este persoană cu funcţie de răspundere
(nici persoană cu înaltă funcţie de răspundere), care activează în cadrul unei
autorităţi publice, poate fi subiect în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2)
art.206 CP RM, presupunând profitarea de abuzul de autoritate.
încheind analiza circumstanţelor agravante ale infracţiunii de trafic de copii,
este cazul de menţionat că, în raport cu urmările prejudiciabile menţionate la lit.e)
alin.(3) art.206 CP RM - vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori
boala psihică a copilului, ori decesul sau sinuciderea acestuia - făptuitorul
manifestă imprudenţă.
§ 2. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
La art.207 CP RM se stabileşte răspunderea pentru scoaterea copilului din ţară

în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi abandonarea lui în
străinătate în scopuri altele decât cele indicate la art.206 CP RM.
In conformitate cu art.ll al Convenţiei cu privire la drepturile copilului, statele-
părţi (inclusiv Republica Moldova) vor lua măsuri pentru a combate
acţiunile ilegale de deplasare şi de împiedicare a reîntoarcerii copiilor în (din)
străinătate. Tocmai în vederea asigurării eficiente a protecţiei acordate de
761
Republica Moldova cetăţenilor săi minori, oriunde s-ar afla aceştia, a fost adoptat
art.207 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii de scoatere ilegală a copiilor din ţară îl
constituie relaţiile sociale cu privire la ieşirea din i<£j5ublica Moldova şi aflarea
în străinătate, în condiţii de legalitate, a minorului (copilului).
întrucât atingerea adusă obiectului juridic special se face fără o influenţare
nemijlocită infracţională asupra corpului victimei, infracţiunea analizată nu are un
obiect material.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.207 CP RM este minorul, indiferent
dacă are calitatea de cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean al unui alt stat,
polipatrid sau apatrid.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate se exprimă în fapta prejudiciabilă
care se concretizează în: a) acţiunea de scoatere a copilului din ţară; b) inacţiunea
de abandonare a copilului în străinătate.
Scoaterea copilului din ţară reprezintă strămutarea (trecerea) de facto a
copilului peste frontiera de stat a Republicii Moldova într-o oricare altă ţară
străină. Pentru ca scoaterea copilului din ţară să fie susceptibilă de a fi calificată
potrivit art.207 CP RM, această scoatere a copilului trebuie să fie ilegală.
Caracterul de ilegalitate a acţiunii de scoatere a copilului din ţară se datorează
mijloacelor sau metodelor de săvârşire a infracţiunii: acte false sau o oarecare cale
ilegală.
Prin acte se înţelege, înainte de toate, actele de identitate. Astfel, conform
Legii cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 09.11.1994266, cetăţenii Republicii Moldova au
dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova în baza paşaportului, iar
refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară - în baza documentului de călă-
torie, eliberate de organele competente; cetăţenii străini şi apatrizii pot ieşi şi intra
în Republica Moldova în baza documentelor valabile de trecere a frontierei de
stat, care sunt recunoscute sau acceptate în Republica Moldova, şi a vizei, dacă
acordurile internaţionale nu stabilesc altfel.
Potrivit Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 09.11.1994 267, paşaportul cetăţea-
* nului Republicii Moldova şi paşaportul pentru apatrizi se eliberează cetăţenilor
266
267
762
Capitalul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI Şl MINORILOR
şi apatrizilor pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova; paşaportul poate fi

eliberat de la naştere; documentul de călătorie se eliberează persoanelor cărora li
s-a acordat statutul de refugiat sau protecţie umanitară, indiferent de vârstă,
pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova; buletinul de identitate al cetăţea -
nului Republicii Moldova se eliberează cetăţenilor de la momentul naşterii pentru
întrebuinţare pe teritoriul republicii sau peste hotarele ei, în conformitate cu
acordurile internaţionale.
Potrivit prevederilor ultimei din legile menţionate, în paşapoartele cetăţenilor
Republicii Moldova, paşapoartele pentru apatrizi şi în documentele de călă torie
se înscriu copiii titularului care nu au atins vârsta de 16 ani şi se plasează
fotografiile acestora; în buletinele de identitate cu termen de valabilitate de la
naştere până la 10 ani nu sunt necesare fotografia şi semnătura personală a titu-
larului.
In afară de actele de identitate, în contextul infracţiunii specificate la art.207
CP RM, prin „acte” se are în vedere: a) cererea reprezentantului legal al persoanei
având vârstă de până la 18 ani, în temeiul căreia această persoană poate beneficia
de eliberarea paşaportului sau a documentului de călătorie, pentru a ieşi din
Republica Moldova; b) consimţământul, legalizat notarial, al persoanei având
vârstă de la 10 la 18 ani, care pleacă să domicilieze în străinătate;
c) declaraţia legalizată notarial a reprezentantului legal al minorului care iese din
Republica Moldova privind desemnarea însoţitorului acestui minor; d) actul de
înmatriculare la instituţia de învăţământ dintr-un alt stat a minorului (elev sau
student), având împlinită vârsta de 14 ani, care este înmatriculat la studii într-o
asemenea instituţie de învăţământ şi care iese din Republica Moldova;
e) declaraţia eliberată de unul dintre părinţi, autentificată notarial, care conţine
consimţământul acestuia pentru ieşirea din Republica Moldova a minorului (elev
sau student), care a împlinit vârsta de 14 ani şi care este înmatriculat la studii într-
o instituţie de învăţământ dintr-un alt stat; f) consimţământul, exprimat prin
decizie a autorităţii tutelare, al reprezentanţilor legali ai minorului (elev sau
student), având împlinită vârsta de 14 ani, care este înmatriculat la studii într-o
instituţie de învăţământ dintr-un alt stat şi care iese din Republica Moldova; g)
consimţământul, exprimat prin declaraţie, al ambilor părinţi ale căror semnături
se legalizează notarial, în cazul în care minorul pleacă să domicilieze în
străinătate; h) consimţământul, exprimat prin decizie a autorităţii tutelare, al
reprezentanţilor legali ai minorului, în cazul în care minorul pleacă să se
domicilieze în străinătate etc.
Pentru a constitui mijloacele de comitere a infracţiunii prevăzute la art.207
CP RM, actele trebuie să fie false, adică să aibă modificată, în mod ilegal, o
1
Sentinfa Judecătoriei sectorului Centru, mim. Chişinău, din 15.07.2009. Dosarul nr. 1-588/09.
http://jcc.justice.md
763
parte din conţinutul lor (prin: adăugire de text; răzuire de text; corectare sau
nimicire a unei părţi din textul autentic; introducerea datelor suplimentare;
semnarea în locul unei alte persoane; inserarea imprimatei unei ştampile false
etc.) sau să fie fabricate pe cale ilegală în întregime.
în calitate de metode de săvârşire a scoaterii ilegale a copiilor din ţară pot fi
menţionate următoarele căi ilegale: scoaterea copiilor din ţară în lipsa unor
documente obligatorii sau cu folosirea unor documente nule, cu termenul expirat,
străine etc.; ascunderea copiilor în locuri special pregătite sau adaptate din
mijloacele de transport etc.
De exemplu, scoaterea copiilor din ţară cu folosirea unor documente străine a
fost atestată în următoarea speţă: N.P. a fost condamnat conform art.207 CP RM Pe
parcursul lunii februarie 2003, aflăndu-se în satul Ursari, raionul Călăraşi, urmărind
scopul scoaterii ilegale a copiilor din ţară, N.P. s-a înţeles cu L.P., mama copiilor S.P. şi
N.P., să le permită acestora să se deplaseze împreună cu el la Sankt Petersburg
(Federaţia Rusă), copiii urmând să îngrijească de locuinţa lui din acest oraş. Obţinând
permisiunea mamei, cei doi copii şi N.P. au plecat cu trenul pe ruta Chişinău-Sankt
Petersburg. Ajungând la punctul de trecere a frontierei de stat Tudora, făptuitorul le-a
transmis lui S.P. şi N.P. certificatele de naştere, care erau însă pe numele altor doi minori
— P.T. şi A. V., pentru a se identifica în timpul controlului de acte la frontieră. Concomi-
tent, i-a instruit pe S.P. şi N.P. cu privire la ceea ce urmează să spună în acest sens. Astfel,
în timpul controlului de acte la frontieră, N.P., însoţindu-i pe cei doi minori, a prezentat
pentru control certificatele de naştere pe numele lui P.T. şi A.V., precum şi declaraţiile
notariale în temeiul cărora se permitea ieşirea minorilor P.T. şi A.V. din Republica
Moldova, tranzitarea teritoriului Ucrainei şi intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse. Prin
aceasta, au fost încălcate prevederile alin.(2) art.l al Legii cu privire la ieşirea şi intrarea
în Republica Moldova, potrivit cărora minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în
Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre reprezentanţii lor legali sau de un
însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal, a cărui semnătură se
legalizează notarial}
Mai sus am menţionat că fapta prejudiciabilă analizată se poate exprima şi în
inacţiunea de abandonare a copilului în străinătate.
Abandonarea copilului în străinătate, prevăzută la art.207 CP RM, trebuie
764
Capitalul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI Şl MINORILOR
deosebită de abandonarea copilului în străinătate, prevăzută la art.206 CP RM. în

calitate de criteriu de delimitare legea penală numeşte scopul infracţiunii, ceea ce
nu poate fi corect: în cazul traficului de copii, abandonarea victimei în străinătate
reprezintă ea însăşi un scop, nu o manifestare a realităţii obiective. De aceea, se
va aplica numai art.206 CP RM, dacă traficul de copii se face în scopul
abandonării victimei în străinătate. Nu va fi necesară o calificare suplimentară
conform art.207 CP RM, chiar dacă îşi va găsi realizare scopul sus- amintit.
Totuşi, în acest caz, precizarea care se impune este următoarea: abandonarea
copilului în străinătate se preconizează să se realizeze ca urmare a scoaterii legale
(de exemplu, cu ocazia unei excursii) a acestuia din Republica Moldova.
Dacă însă abandonarea copilului în străinătate este precedată de scoaterea
ilegală a acestuia din Republica Moldova, se va aplica art.207 CP RM.
în acelaşi timp, se va aplica art.206 CP RM, şi nu art.207 CP RM, dacă
scoaterea ilegală a copilului din Republica Moldova are ca scop nu doar aban-
donarea acestuia în străinătate, dar şi oricare alt scop din cele prevăzute la lit.a)-f)
sau h) alin.(l) art.206 CP RM. în această ipoteză, nu va fi necesară o calificare
suplimentară potrivit art.207 CP RM, chiar dacă îşi va găsi realizare scopul
abandonării copilului în străinătate.
consideră consumată din momentul trecerii de facto a copilului peste frontiera de
stat a Republicii Moldova sau din momentul părăsirii copilului pe teritoriul unui
stat străin, atunci când făptuitorul nu intenţionează să-l readucă pe teritoriul
Republicii Moldova.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.207 CP RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele acestei
infracţiuni pot fi dintre cele mai diverse: răzbunare, interesul material, năzuinţa
de a se debarasa de copil etc.
însă, pentru a putea fi subiectul infracţiunii prevăzute la art.207 CP RM,
persoana trebuie să mai dispună şi de anumite calităţi speciale. Această cerinţă
rezultă din prevederile de la alin.(5) art.l 1 al Legii cu privire la ieşirea şi intrarea
în Republica Moldova: „Responsabili pentru viaţa, sănătatea şi asigurarea
drepturilor şi intereselor persoanelor în vârstă de până la 18 ani, care au ieşit din
ţară, sunt reprezentanţii legali ai acestora. în lipsa reprezentanţilor legali în cadrul
unor grupe organizate, răspunderea o poartă conducătorii grupelor”.
Aşadar, subiectul special al scoaterii ilegale a copiilor din ţară poate fi:
1
Sentinfa Judecătoriei sectorului Centru, mim. Chişinău, din 15.07.2009. Dosarul nr. 1-588/09.
http://jcc.justice.md
765
a) părintele (părinţii); b) alţi reprezentanţi legali; c) conducătorii grupelor orga-

nizate de copii.
Prin alţi reprezentanţi legali trebuie de înţeles persoanele care, în virtutea legii, îi
înlocuiesc pe părinţi în exercitarea unor drepturi sau obligaţii (tutore, curator,
părintele educator etc.).
§ 3. Atragerea minorilor la activitate criminală sau

determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale
Fapta de atragere a minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la

săvârşirea unor fapte imorale este incriminată în art.208 CP RM într-o variantă- tip
şi în două variante agravate.
în varianta-tip, numita faptă este incriminată la alin.(l) art.208 CP RM: atra-
gerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiu nilor,
precum şi determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri
de noroc, desfrâu etc.), săvârşite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani.
La rândul său, atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la
săvârşirea unor fapte imorale, în prima sa variantă agravată, este incriminată la
alin.(2) art.208 CP RM, atunci când această faptă este săvârşită de părinţi sau de alţi
ocrotitori legali ai copilului, precum şi de pedagogii acestuia.
în fine, cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3)
art.208 CP RM, se exprimă în atragerea minorilor la activitate criminală sau în
determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale, prin:
a) aplicarea violenţei sau prin ameninţarea cu aplicarea ei; :
b) atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie
criminală;
c) atragerea minorului la săvârşirea unei infracţiuni cu caracter terorist.
După cum rezultă din prevederile art.17 al Convenţiei cu privire la drepturile
copilului, copilul are dreptul să fie protejat împotriva informaţiilor şi materialelor
care dăunează dezvoltării sale sociale, spirituale şi morale. Realizarea acestui drept
este una dintre condiţiile formării corecte a personalităţii copilu lui. în virtutea
acestui fapt, activitatea statului în contextul politicii sociale de îmbunătăţire a
situaţiei copiilor constă nu doar în descoperirea şi consolidarea eficacităţii factorilor
favorabili, mai ales, pentru formarea personalităţii, dar şi în neutralizarea şi
eradicarea, pe cât posibil, a influenţelor indezirabile pentru
scopurile de educaţie. Una dintre manifestările acestor influenţe este atragerea
minorilor la activitatea criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte
766
imorale.
Pericolul social al acestei infracţiuni se exprimă în aceea că, sub influenţa unei
persoane adulte, minorul, caracterizat prin vulnerabilitate sporită, absoarbe şi repetă
informaţia şi actele de conduită care, din punctul de vedere al normelor penale şi
etice, nu sunt acceptate de societate.
relaţiile sociale cu privire la dezvoltarea socială, spirituală şi morală a minorului,
apărate împotriva atragerii minorilor la activitate criminală sau determinării lor la
săvârşirea unor fapte imorale.
în ipoteza modalităţii agravate prevăzute la lit.a) alin.(3) art.208 CP RM, în
plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la integritatea cor -
porală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.
In cazul în care atingerea asupra obiectului juridic special se face pe calea
influenţării nemijlocite infracţionale asupra corpului victimei (de exemplu, pe calea
aplicării violenţei), acesta va forma obiectul material al infracţiunii analizate.
Victimă a infracţiunii specificate la art.208 CP RM este minorul, indiferent dacă
acesta are sau nu vârsta răspunderii penale. O asemenea circumstanţă poate fi luată
în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate se exprimă în fapta prejudiciabilă care
se concretizează în acţiune. Această acţiune se poate înfăţişa prin oricare din
următoarele trei modalităţi normative: 1) atragerea victimei la activitatea criminală;
2) instigarea victimei la săvârşirea infracţiunilor; 3) determinarea victimei la
săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc.).
Atragerea victimei la activitatea criminală reprezintă influenţarea necon -
cretizată asupra acesteia, prin manipularea psihologică a victimei, când i se
inoculează în conştiinţă modul criminal de viaţă sau când se întreprinde o racolare a
acesteia într-un grup infracţional.
Instigarea victimei la săvârşirea infracţiunilor constituie o influenţare con-
cretizată asupra acesteia, având ca efect crearea în conştiinţa victimei a unei intenţii
de săvârşire a infracţiunii.
Algoritmul calificării cazurilor de instigare a victimei la săvârşirea infrac-
ţiunilor poate fi prezentat în felul următor:
a) dacă făptuitorul influenţează asupra unui minor, pasibil de răspundere
penală, care a săvârşit infracţiunea de sine stătător, la instigarea făptuitorului, atunci
ultimul trebuie tras la răspundere atât conform art.208 CP RM, cât şi
pentru instigarea la infracţiunea care a fost săvârşită de către minor; minorul urmează
a fi tras la răspundere pentru infracţiunea pe care a săvârşit-o;
b) dacă, într-o situaţie similară, infracţiunea este săvârşită de către minor,
767
împreună cu făptuitorul, atunci ultimul va trebui să răspundă potrivit art.208 CP RM,

precum şi pentru coautoratul la infracţiunea concretă respectivă; minorului îi va fi
incriminat coautoratul la infracţiunea concretă respectivă; dacă norma privind
infracţiunea concretă respectivă conţine prevederea referitoare la modalitatea agravată
„de două sau mai multe persoane”, această circumstanţă agravantă este incriminată
atât făptuitorului, cât şi minorului;
c) dacă, într-o situaţie similară, minorul nu a dus până la capăt executarea
infracţiunii, din cauze independente de voinţa lui, făptuitorul trebuie să răspundă
pentru infracţiunea prevăzută la art.208 CP RM, precum şi pentru tentativă la
infracţiunea concretă respectivă; minorul va trebui să răspundă pentru tentativă la
infracţiunea concretă respectivă; în plus, dacă există o astfel de pos ibilitate,
amândurora le va fi incriminată agravanta „de două sau mai multe persoane”);
d) dacă, într-o situaţie similară, minorul nu a încercat să săvârşească infracţiunea
la care este instigat, făptuitorul trebuie tras la răspundere în conformitate cu art.208
CP RM, precum şi pentru pregătirea infracţiunii concrete respective;
e) dacă făptuitorul influenţează asupra unui minor, care nu este pasibil de
răspundere penală, atunci în cazul în care acest minor săvârşeşte, de sine stătător sau
împreună cu făptuitorul, o faptă penală, făptuitorul va fi tras la răspundere conform
art.208 CP RM, precum şi în calitate de autor al infracţiunii concrete respective (cu
imputarea, dacă incriminarea respectivă o permite, a circumstanţei agravante „de două
sau mai multe persoane”;
f) dacă, într-o situaţie similară, minorul nu a încercat să săvârşească infrac-
ţiunea, la care era instigat, făptuitorul va fi tras la răspundere numai conform art.208
CP RM.
în alt context, atragem atenţia asupra faptului că, în acord cu lit.e) alin.(l) art.206
CP RM, una dintre formele scopului traficului de copii este folosirea
victimei în activitatea criminală. Totodată, aşa cum am remarcat mai sus, în art.208
CP RM se stabileşte răspunderea, printre altele, pentru atragerea minorilor la
activitate criminală sau pentru instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor.
Şi aici se impune ca firească întrebarea: în care cazuri se aplică lit.e) alin.(l)
art.206 CP RM şi în care cazuri se aplică art.208 CP RM?
Răspunzând la această întrebare, considerăm că infracţiunea prevăzută la art.208
CP RM nu poate presupune, ca modalităţi de săvârşire, recrutarea, transportarea,
transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor
plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine
controlul asupra copilului. Totuşi, în practică, ar fi dificil a delimita cu exactitate
recrutarea copilului în scopul folosirii acestuia în activitatea criminală (ca manifestare
a infracţiunii prevăzute la art.206 CP RM) de atragerea minorilor la activitatea
768
criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor (ca manifestare a infracţiunii

prevăzute la art.208 CP RM). în situaţia dată, sunt insuficiente resursele legii penale
pentru a face alegerea corectă între cele două norme concurente: 1) lit.e) alin.(l)
art.206 CP RM sau 2) art.208 CP RM. Din această cauză, respectând regula in dubio
pro reo, vom aplica art.208 CP RM, şi nu lite) alin.(l) art.206 CP RM, în ipoteza în
care persistă îndoieli în legătură cu faptul dacă victima a fost recrutată sau atrasă în
vederea folosirii ei în activitatea criminală / instigării ei la săvârşirea infracţiunilor.
In altă ordine de idei, vom menţiona că, în cazul determinării victimei la
săvârşirea unor fapte imorale, acţiunea făptuitorului este îndreptată spre a o face să se
decidă de a lua parte la cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc.
Prin cerşetorie trebuie de înţeles fapta persoanei care apelează, în mod repetat, la
mila publicului, cerând ajutor material, indiferent dacă are sau nu capacitatea de a
munci.
In conformitate cu Legea cu privire la jocurile de noroc, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 18.02.1999268, prin joc de noroc se înţelege jocul desfăşurat
conform regulilor, participarea la care permite a câştiga bani, alte bunuri sau drepturi
patrimoniale, iar rezultatul este generat, în întregime sau în parte, de evenimente
aleatorii. 269
268
Potrivit Legii cu privire la jocurile de noroc, jocurile de noroc se clasifică în: a) jocuri de şansă, al
căror rezultat este generat în întregime de elemente aleatorii, când cifrele întâmplătoare şi combinaţiile
lor distribuite egal, de care depinde rezultatul jocului, se determină cu ajutorul cărţilor de joc, ruletei,
zarurilor, biletelor de loterie, automatelor de joc sau în alt mod; b) pariuri, al căror rezultat este generat
parţial de elemente aleatorii, când jucătorul mizează pe caracterul real sau ireal al unui oarecare
eveniment, iar organizatorul jocului se obligă să plătească câştigătorului suma câştigului; c) jocuri de
abilitate, al căror rezult tat depinde parţial de abilitatea fizică a jucătorului, iar câştigul minim nu poate fi
mai mic decât miza.
Loteria este un joc de noroc în grup sau de masă, în cadrul căruia organizatorul jocului, într-un anumit
loc şi într-un anumit timp, desfăşoară între participanţii la loterie p posesori ai biletelor de loterie -
tragerea la sorţi a fondului de câştiguri al loteriei, conform schemei stabilite în condiţiile jocului;
totodată, căderea câştigurilor pe unele bilete de loterie nu depinde de voinţa şi de acţiunile subiecţilor
activităţii loteristice, este absolut aleatorie şi nu poate fi de nimeni expres organizată. Loteria sistemică
(electronică) este o formă a loteriei, în care fixarea mizelor şi pronosticurilor participanţilor se
efectuează cu ajutorul dispozitivelor electronice care păstrează informaţia în memoria lor şi o transmit
pentru participare la tragerea la sorţi prin canale speciale de transmitere a informaţiei la centrul
informaţional principal.
769
Potrivit prevederilor aceleiaşi legi, admiterea la jocurile de noroc (cu excepţia

loteriilor şi a jocurilor de abilitate), precum şi participarea la acestea a persoanelor
fizice care nu au atins vârsta de 18 ani, se interzice. Aşadar, determinarea minorilor la
participare la loterie sau la jocuri de abilitate nu intră sub incidenţa art.208 CP RM. 1
Prin desfrâu se are în vedere practicarea prostituţiei.
Prin alte fapte imorale trebuie de înţeles faptele nepenale (contravenţii, încălcări
disciplinare, delicte civile etc.) care presupun o violare a normelor etice curente.
Atenţionăm că prezentarea exemplificativă a listei acestor fapte - „cerşetorie,
jocuri de noroc, desfrâu etc.” - este susceptibilă de interpretare extensivă
defavorabilă. Deci, implică încălcarea regulii fixate la alin.(2) art.3 CP RM. De aceea,
în situaţia unor divergenţe de neînlăturat vizând înţelesul noţiunii „alte fapte imorale”,
interpretarea se va face în favoarea făptuitorului.
în ipoteza oricăreia din cele trei modalităţi normative ale acţiunii prejudiciabile
analizate - atragerea victimei la activitatea criminală, instigarea victimei la săvârşirea
infracţiunilor, determinarea victimei la săvârşirea unor fapte imorale - influenţarea
asupra victimei se exercită prin diverse metode: îndemnare; asigurare de nepedepsire;
măgulire; intimidare; oferirea unei recompense materiale; înşelare; folosirea
dependenţei fizice; profitarea de dependenţa de orice natură a victimei; provocarea
sentimentului de răzbunare, a invidiei etc. Totodată, se are în vedere influenţarea
activă asupra minorului, şi nu o simplă tolerare de către făptuitor a afirmării victimei
în activitatea criminală, determinând-o la săvârşirea infracţiunilor ori a unor fapte
imorale. De asemenea, se impune precizarea că, dacă influenţarea asupra victimei se
exprimă în aplicarea violenţei sau
în ameninţarea cu aplicarea ei, răspunderea urmează a fi aplicată în conformitate cu
lit.a) alin.(3) art.208 CP RM.
consideră consumată din momentul influenţării asupra victimei, indiferent dacă
aceasta s-a afirmat în activitatea criminală, a săvârşit sau nu vreo infracţiune ori
faptă imorală. La calificarea infracţiunii, nu este relevant nici numărul infracţiunilor
la a căror săvârşire a fost instigată victima, nici numărul de fapte imorale la a căror
comitere a fost determinată victima. O asemenea împrejurare poate fi luată în
sub formă de intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni pot fi diferite, dar, de cele
mai dese ori, se manifestă prin: năzuinţa făptuitorului de a-şi înlesni activitatea
infracţională; năzuinţa făptuitorului de a-i transmite victimei experienţa criminală
acumulată etc.
1
Sentinţa Judecătoriei sectorului Botanica, mun. Chişinău, din 08.10.2010. Dosarul nr.1-602/10.
http://jb.justice.md
770
La momentul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art.208 CP RM, făptuitorul

trebuie să fie informat despre calitatea de minor a victimei, sau, în virtutea
circumstanţelor cazului, să poată şi să fie obligat să prevadă aceasta.
După caz, scopul infracţiunii examinate constă în: afirmarea victimei în
activitatea criminală; săvârşirea de către victimă a infracţiunilor; săvârşirea de către
victimă a unor fapte imorale. Pentru calificarea faptei conform art.208 CP RM, nu
are importanţă dacă acest scop a ajuns sau nu să fie realizat.
In conformitate cu alin.(2) art.208 CP RM, răspunderea penală se agravează
dacă subiectul infracţiunii are una din următoarele calităţi speciale: a) părinte;
b) alt ocrotitor legal al copilului; c) pedagog.
Astfel, de exemplu, infracţiunea pe care o analizăm a fost săvârşită de către
părintele victimei în următoarea speţă: B.I. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii
prevăzute la alin. (2) art.208 CP RM. Pe parcursul lunii mai 2010, B.I. a determinat-o pe
fiica sa minoră să săvârşească o faptă imorală sub formă de cerşetorie. La concret, la
13.05.2010, a impus-o să meargă la cerşit în preajma bisericii „Sfântul Dumitru” de pe bd.
Decebal, 80, mun. Chişinău, deoarece era o sărbătoare religioasă importantă şi o
oportunitate bună de a câştiga bani. Nu a fost pentru prima dată când tatăl victimei o
impunea să cerşească.
Prin alt ocrotitor legal al copilului (altul decât părintele) se are în vedere: tutorele,
curatorul, părintele educator etc.
Prin pedagog se înţelege persoana, abilitată prin lege să se ocupe de instruire şi
educaţie, care posedă cunoştinţele necesare, ocupă o anumită funcţie într-o instituţie
educaţională sau se ocupă individual cu activitatea pedagogică.
Este cazul de menţionat că sub incidenţa alin.(2) art.208 CP RM nu intră fapta de
neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare de către părinţi sau de către
persoanele care îi înlocuiesc a obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a
copilului, chiar dacă această faptă a avut ca urmare lipsa de supraveghere a copilului,
vagabondajul, cerşitul ori săvârşirea de către acesta a unei fapte socialmente
periculoase. într-o asemenea ipoteză, răspunderea se va aplica în conformitate cu
în cazul agravantelor consemnate la alin.(3) art.208 CP RM, este oportun a se
771
apela la explicaţiile privind circumstanţele agravante similare, specificate la

infracţiunile care au fost analizate anterior.
Totodată, precizăm că, în temeiul evaluării comparative a gradului de pericol
social, este necesar să recunoaştem că noţiunea „aplicarea violenţei”, menţionată la
lit.a) alin.(3) art.208 CP RM, nu cuprinde şi ipoteza vătămării inten ţionate grave sau
medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Astfel, dacă influenţarea asupra victimei
se va concretiza într-o asemenea vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cele
comise vor trebui calificate prin concurs: art.208 (cu excepţia lit.a) alin.(3)) şi art.151
sau 152 CP RM.
De asemenea, conform lit.c) alin.(3) art.208 CP RM, răspunderea pentru
infracţiunea analizată se agravează, dacă victima a fost atrasă la săvârşirea nu a
oricărei infracţiuni, dar numai la săvârşirea unei infracţiuni cu caracter terorist.
Potrivit art.134270 CP RM, prin „infracţiune cu caracter terorist” se înţelege una din
infracţiunile prevăzute la art.140271, 142, 275, 2751, 2752, 278, 2781, 2791, 2792, 280,
284 alin.(2), art.289 1, 292 (alinul1) şi alin.(2) în partea ce vizează faptele prevăzute la
alinul1)), art.295,295 1,2952, 342 şi 343 CP RM.
- Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, р. 115.

271
A se vedea: Ю.Е. Пудовичкин. Ответственность за преступления против
несовершеннолетних.
§ 4. Pornografia infantilă
La art.2081 CP RM se stabileşte răspunderea pentru producerea, distribuirea,

difuzarea, importarea, exportarea, oferirea, vinderea, schimbarea, folosirea sau
deţinerea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în
activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări
ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă,
inclusiv în formă electronică.
Existenţa pe piaţă a materialelor pornografice cu minori a generat, într-un mod
cu totul justificat, o preocupare accentuată la nivel internaţional şi naţional, în
vederea descurajării şi sancţionării circulaţiei acestor materiale. Acest tip de
pornografie era cunoscut încă înainte de apariţia Intemetului. Dezvoltarea noilor
tehnologii a avut însă darul să resuscite discuţiile cu privire la acest fenomen, în
condiţiile în care serviciile Internet dispun de o capacitate formidabilă de a
disemina pornografia infantilă, de a o reproduce, de a o face accesibilă inclusiv
minorilor şi chiar de a facilita, pe diferite căi, oricât de bizar ar părea, justificarea ei
de către diverse grupuri interesate.
Necesitatea incriminării faptei de pornografie infantilă este incontestabilă.
Campania extrem de agresivă îndreptată împotriva acestui flagel, activitatea
organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi neguvemamentale în acest scop,
precum şi o serie de cazuri aduse în faţa instanţelor judecătoreşti din diferite state
au determinat, în acelaşi timp, perceperea unei ofensive împotriva libertăţii de
exprimare. Totuşi, protecţia copilului nu poate fi privită ca o problemă de cenzură.
Crearea unui mediu pentru copii, caracterizat prin siguranţă, trebuie să conserve şi
să dezvolte libertăţi fundamentale, cum sunt libertatea de exprimare, dreptul la
informaţie şi la ocrotirea sferei intime, în paralel cu protejarea eficientă a copiilor
în faţa conţinuturilor ilegale şi dăunătoare. Libertatea de exprimare trebuie să fie
supusă unor rigori extreme, întrucât mai ales spaţiul cibernetic este locul care oferă
pedofililor posibilităţi ample de a schimba idei, fantezii şi sfaturi, destinate să
încurajeze şi să faciliteze exploatarea sexuală a minorilor.
în contextul examinat se înscrie Legea Republicii Moldova pentru ratificarea
Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 02.02.2009. în conformitate cu parag.l art.9 al
numitei Convenţii, fiecare Parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se
dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, potrivit drep tului său intern,
următoarele comportamente, atunci când acestea sunt comise
1
772
în mod intenţionat şi fară drept: a) producerea de materiale pornografice având ca

subiect copii, în vederea difuzării acestora prin intermediul unui sistem informatic;
b) oferirea sau punerea la dispoziţie de materiale pornografice având ca subiect
copii, prin intermediul unui sistem informatic; c) difuzarea sau transmiterea de
materiale pornografice având ca subiect copii, prin intermediul unui sistem
informatic; d) fapta de a-şi procura sau de a procura pentru alte persoane materiale
pornografice având ca subiect copii, prin intermediul unui sistem infor matic; e)
posesia de materiale pornografice având ca subiect copii, într-un sistem informatic
sau într-un mijloc de stocare de date informatice.
Toate acestea justifică incriminarea faptei de pornografie infantilă în parametrii
pe care îi atestăm în art.208 1 CP RM.
relaţiile sociale cu privire la dezvoltarea socială, spirituală şi morală a minorului,
apărate împotriva pornografiei infantile.
Pornografia infantilă nu aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la integ-
ritatea corporală, sănătatea, libertatea fizică sau libertatea psihică (morală) a
minorului. Dacă, în legătură cu fapta de pornografie infantilă, se atestă astfel de
atingeri, vom fi în prezenţa concursului dintre infracţiunea prevăzută la art.2081 CP
RM şi una din infracţiunile prevăzute la art.151, 152, 155, 164, 166, 206 sau altele
din Codul penal; ori infracţiunea prevăzută la art.208 CP RM va subzista alături de
fapta specificată la art.78 din Codul contravenţional.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii analizate îl reprezintă imaginile sau
alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite,
reale sau simulate, ori imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui
copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică.
Aşadar, art.208 1 CP RM se refera la „imagini” şi la „alte reprezentări”. Din
caracterizarea, efectuată de legiuitor, a obiectului material sau imaterial al in frac-
ţiunii prevăzute la art.208 1 CP RM rezultă că acesta are în vedere gesturi sau
comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, care prin sem-
nificaţia lor aduc ofensă la pudoare. La concret, obiectul material sau imaterial al
infracţiunii prevăzute la art.208 1 CP RM îl reprezintă: obiecte, gravuri, fotografii,
holograme, desene, embleme, filme, înregistrări video, spoturi, programe şi aplicaţii
informatice, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit într-un
mod vizual o activitate sexuală. „Explicit” înseamnă că reiese în mod direct din
reprezentarea în cauză, deci nu se limitează la simple sugerări. Faptul dacă astfel de
reprezentări au sau nu o formă electronică poate
fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei. De asemenea, la individualizarea
773
pedepsei se va lua în consideraţie: dacă reprezentarea are în întregime un caracter

pornografic sau cuprinde numai părţi în care accentul este pus pe detaliul miei
activităţi sexuale explicite; dacă reprezentarea se referă la copii implicaţi în
activităţi sexuale reale sau simulate; dacă reprezentarea se referă la unul sau la mai
mulţi copii implicaţi în asemenea activităţi etc.
In sensul art.9 al Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea in-
formatică, noţiunea materiale pornografice având ca subiect copii desemnează orice
material pornografic care reprezintă într-un mod vizual: a) un minor care se dedă
unui comportament sexual explicit; b) o persoană majoră, prezentată ca
0 persoană minoră, care se dedă unui comportament sexual explicit; c) imagini
realiste reprezentând un minor care se dedă unui comportament sexual explicit.
Nu este limpede în ce măsură se tinde sau nu să se ia în consideraţie şi acele
resurse Internet unde, sub diverse forme, se vorbeşte în termeni favorabili despre
exploatarea sexuală a copiilor sau unde sunt reproduse nuvele cu conţinut pedofil.
Este posibilă o interpretare în sens afirmativ, pornind de la definirea, în art.2 al
Legii Republicii Moldova privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
informatice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.02.2009, 272 a
noţiunii „date informatice”;: orice reprezentare de fapte, informaţii sau concepte
sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program
capabil să determine executarea unei funcţii de către un sistem informatic.
întrebarea care apare este dacă acestea constituie şi informaţii în formă verbală.
Răspunzând la această întrebare, nu putem face abstracţie de faptul că la art.208 1
CP RM legiuitorul nu utilizează sintagma „date informatice”,, Astfel că art.208 1 CP
RM nu poate fi extins nici asupra acelor conţinuturi din Internet care fac apologia
faptelor penale cu caracter sexual îndreptate împotriva copiilor, nici asupra
paginilor Web care prezintă nuvele implicând acte sau contacte sexuale cu sau între
minori, dacă acestea nu conţin şi reprezentările corespunzătoare într-un mod vizual.
Nu intră sub incidenţa obiectului material sau imaterial al infracţiunii de
pornografie infantilă nici acele producţii care au o valoare artistică, medicală,
ştiinţifică sau similară.
Nu întotdeauna este facil a efectua cu precizie distincţia dintre pornografia
infantilă şi producţiile care au o valoare artistică, medicală, ştiinţifică sau similară.
Tocmai de aceea, este necesar a menţiona că, în conformitate cu lit.d) pct.8 al
anexei nr.l a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la
272
774
Agenţia de Stat pentru Protecţia Moralităţii pe lângă Ministerul Culturii, nr.1400

din 17.12.2001,1 această Agenţie este cea care are dreptul să analizeze practica de
lucru a consiliilor artistice din diferite domenii (teatru, reţelele cinematografice,
televiziunea prin cablu şi emisie, radiodifuziunea, ministerele şi departamentele
ce valorifică lucrări de artă decorativă şi aplicată şi opere literare etc.), să acorde
ajutor acestor consilii întru aplicarea justă a criteriilor de constatare a elementelor
de pornografie, precum şi să acorde ajutor Ministerului Afacerilor Interne la
depistarea lucrărilor ce conţin elemente de pornografie. în vederea supunerii
creaţiilor din domeniul literaturii şi artei unei analize ştiinţifice multilaterale şi
întru depistarea elementelor de pornografie, sadism, cruzime şi de cult al
violenţei în conţinutul lor, Consiliul de experţi de pe lângă Agenţia de Stat pentru
Protecţia Moralităţii pe lângă Ministerul Culturii creează comisii în următoarele
domenii: comisia de expertiză şi contracarare a pornografiei, sadismului, cruzimii
şi cultului violenţei în filmele video şi cinematografice; comisia de expertiză şi
contracarare a pornografiei, sadismului, cruzimii şi cultului violenţei în
emisiunile radiofonice şi televizate şi pe site-urile informaţionale; comisia de
expertiză şi contracarare a tendinţelor de propagare a pornografiei, sadismului,
cruzimii şi cultului violenţei în lucrările poligrafice şi reprezentaţiile publice.
Membrii Consiliului de experţi sunt cei în drept să analizeze creaţiile folosite sau
vândute sub aspectul raportării lor la categoria obiectelor care propagă
pornografia.
Victimă a infracţiunii specificate la art.208 1 CP RM este minorul care fie că
este implicat în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, fie că îi sunt
reprezentate de o manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică,
organele sexuale.
Mai sus am consemnat că obiectul material sau imaterial al infracţiunii de
pornografie infantilă poate să se refere la o persoană majoră, prezentată ca o
persoană minoră, care se dedă unui comportament sexual explicit. în această
situaţie, este vorba despre o persoana care, în mod obiectiv, este adultă, dar care
prezintă aparenţele înfăţişării unui minor. Ne referim la persoane având vârsta de
peste 18 ani, dar a căror evoluţie fizică nu reflectă, în mod evident, vârsta adultă,
fiind confundabili cu minorii. De asemenea, este posibilă ipoteza aşa- numitei
„pornografii infantile sintetice”, create prin combinarea imaginilor unui adult
având un comportament sexual explicit, dar peste a cărui fizionomie a fost
suprapus, prin mijloace cibernetice, chipul unui minor. în ambele cazuri, deşi
vom fi în prezenţa infracţiunii de pornografie infantilă, o astfel de persoană
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 158.
775
adultă nu poate fi considerată victimă a infracţiunii prevăzute la art.2081 CP RM.

Eventual, dacă sunt întrunite condiţiile necesare, ea poate fi considerată victimă a
unor alte fapte infracţionale (de exemplu, a celor prevăzute la art.164, 165,
166,171,172 sau altele din Codul penal).
Menţionăm că la art.90 din Codului contravenţional se stabileşte răspunderea
pentru producerea, comercializarea, difuzarea sau păstrarea produselor porno-
grafice pentru a fi comercializate ori difuzate. Această faptă rezidă în pornogra fia
adultă şi, sub acest aspect, urmează a fi deosebită de infracţiunea prevăzută la
art.2081 CPRM.
Latura obiectivă a infracţiunii de pornografie infantilă se exprimă în fapta
prejudiciabilă care constă în acţiune.
Această acţiune se referă la imaginile sau alte reprezentări ale unui sau mai
mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori la
imaginile sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de
manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică, şi cunoaşte următoarele
modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) producere; 2) distribuire;
3) difuzare; 4) importare; 5) exportare; 6) oferire; 7) vindere; 8) schimbare;
9) folosire; 10) deţinere.
Producerea constă în fabricarea sau combinarea de imagini sau alte reprezentări
ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau
simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil,
reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. Pentru
calificarea faptei în baza art.2081 CP RM, nu are importanţă dacă producerea se
face în vederea răspândirii respectivelor reprezentări sau pentru sine. O astfel de
împrejurare poate fi avută în vedere numai la individualizarea pedepsei.
Distribuirea se exprimă în asigurarea pe orice căi a accesului contra cost sau
gratuit la imaginile sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în
activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori la imaginile sau alte reprezentări
ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă,
inclusiv în formă electronică. Nu de puţine ori, utilizatorii aflaţi în căutarea
conţinuturilor de pornografie adultă sunt surprinşi să constate că în spatele
titulaturilor unor resurse pe care le accesează (denumiri de pagini Web şi adrese
URL) şi care, altminteri, nu sugerează pornografia infantilă, se găsesc tocmai
materiale pornografice cu minori. Aceasta este o modalitate pe care deţinătorii unor
asemenea resurse o practică intens, cu scopul de a deturna traficul electronic către
site-urile proprii, prin stârnirea curiozităţii utilizatorilor. In cazuri de asemenea
natură, trebuie aplicat art.208 1 CP RM.
Difuzarea presupune expunerea publică cu sau fără scop de vânzare a res
776
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI SI MINORILOR
pectivelor reprezentări. Este drept că, în unele cazuri, motoarele de căutare

oferă conexiuni către pagini Web al căror titlu sugerează pornografia infantilă, însă
conţinutul lor propriu-zis nu este de tipul celui incriminat de legea penală. In aceste
situaţii, este mai degrabă vorba despre acţiuni de deturnare a traficului de utilizatori,
în scopul confruntării acestora din urmă cu spoturile existente pe aceste site-uri şi
acumulării unui număr mare de accesări în beneficiul proprietarului paginii Web.
De aceea, în astfel de cazuri, nu este aplicabil art.208 1 CP RM.
Importarea rezidă în aducerea în ţara proprie a imaginilor sau altor reprezentări
simulate, ori a imaginilor sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil,
reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică, care au
fost produse în străinătate.
Exportarea constituie scoaterea în afara ţării a respectivelor reprezentări, care
au fost produse în ţară.
Oferirea reprezintă prezentarea cuiva a imaginilor sau altor reprezentări ale
unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate,
ori a imaginilor sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil,
reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică.
Vinderea consistă în cedarea stăpânirii definitive asupra respectivelor repre-
zentări, în schimbul unei sume de bani.
Schimbarea se exprimă în cedarea unor imagini sau altor reprezentări ale unui
sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori a
unor imagini sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate
de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică, pentru a lua în locul
acestora alte astfel de reprezentări.
Folosirea reprezintă vizionarea respectivelor reprezentări.
în sfârşit, deţinerea constituie ţinerea în stăpânire sau în păstrare a unor imagini
sau altor reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale
explicite, reale sau simulate, ori a unor imagini sau altor reprezentări ale organelor
sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în
formă electronică.
în oricare din modalităţile sale, acţiunea prejudiciabilă analizată se comite
contrar dispoziţiilor legale. Nu intră sub incidenţa art.208 1 CP RM, de exemplu,
păstrarea reprezentărilor în cauză în calitate de probe care figurează într-un proces
penal.
1
Este posibilă săvârşirea în paralel a pornografiei infantile şi a traficului de copii
777
(de exemplu, când adăpostirea unui copil, în scopul exploatării lui sexuale în
industria pornografică, e săvârşită alături de producerea de imagini sau alte
reprezentări ale aceluiaşi copil, implicat în activităţi sexuale explicite, reale sau
simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale acelui copil,
reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică). In acest
caz, va exista un concurs de infracţiuni prevăzute la lit.a) alin.(l) art.206 şi la art.208
CP RM. însă, în cazuri mai frecvente, pornografia infantilă va succeda traficul de
copii. într-un asemenea caz, de asemenea va exista un concurs între aceleaşi
infracţiuni.
între infracţiunile prevăzute la lit.a) alin.(l) art.206 CP RM şi la art.208 1 CP RM
există un concurs cu conexitate etiologică. Adică „acea specie de concurs de
infracţiuni care presupune săvârşirea unei infracţiuni pentru a înlesni săvârşirea altei
infracţiuni”. Când are scopul exploatării sexuale a victimei în industria
pornografică, traficul de copii apare ca infracţiune-mijloc în raport cu infracţiunea
de pornografie infantilă. La rândul său, infracţiunea de pornografie infantilă apare
ca infracţiune-scop faţă de traficul de copii, presupunând scopul consemnat.
In pofida conexiunii dintre cele două infracţiuni, între ele nu există o legă tură
care să presupună concurenţa de norme penale, în varietatea de concurenţă dintre o
parte şi un întreg. Infracţiunea de pornografie infantilă, chiar atunci când e săvârşită
în paralel cu traficul de copii (săvârşit în scopul exploatării sexuale în industria
pornografică), nu se absoarbe de această din urmă infracţiune.
Infracţiunea de pornografie infantilă este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul producerii, distribuirii, difuzării, importării, exportării,
oferirii, vinderii, schimbării, folosirii sau deţinerii de imagini sau alte reprezentări
simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil,
reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.208 1 CP RM se exprimă, în
primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă.
Intenţia directă de a săvârşi infracţiunea de pornografie infantilă rezultă ex re.
De exemplu, Intemetul, prin specificul său, poate oferi informaţii precise asupra
naturii unui conţinut numai în mod treptat, prin parcurgerea traseelor
informaţionale, de la un link la altul. Totuşi, nu este exclusă cu totul posibilita tea
accesării accidentale a unor conţinuturi ilegale, chiar şi în cadrul serviciilor oferite
de furnizori de prestigiu, existând riscul imposibilităţii recunoaşterii unui conţinut
determinat, în funcţie de titulatura mai mult sau mai puţin criptică a
unei adrese URL ori a unei pagini Web, mai cu seamă dacă aceasta din urmă este
într-o limbă necunoscută utilizatorului.
1
M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. - Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p.384.
778
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI SI MINORILOR
Motivele infracţiunii de pornografie infantilă sunt variate, însă, de cele mai

multe ori, se manifestă în interesul material sau în năzuinţa satisfacerii necesităţii
sexuale.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiect
poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
§ 5. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri,

medicamente şi alte substanţe cu efect narcotizant
Fapta de atragere a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi

alte substanţe cu efect narcotizant este incriminată în art.209 CP RM într-o
Astfel, în varianta-tip, specificată la alin.(l) art.209 CP RM, respectiva faptă
se exprimă în atragerea de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a
minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect
narcotizant.
în varianta sa agravată, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.209 CP RM, fapta în
cauză presupune atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medica mente
şi alte substanţe cu efect narcotizant, săvârşită cu aplicarea violenţei sau cu
ameninţarea aplicării ei.
Conform art.33 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului, statele-părţi
vor lua măsurile corespunzătoare pentru a proteja copiii contra folosinţei ilicite a
stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope, aşa cum sunt acestea definite de
convenţiile internaţionale pertinente. Totodată, potrivit prevederilor Legii privind
controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri
şi alte substanţe psihotrope, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
06.12.20011, politica statului este orientată spre crearea de condiţii pentru imple-
mentarea în societate a principiilor etice, a scopurilor şi a strategiilor de acţiune
privind eradicarea consumului ilicit de droguri şi alte asemenea substanţe.
Tocmai în vederea asigurării executării acestor prevederi a fost incriminată fapta
prevăzută la art.209 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu
privire la dezvoltarea socială, spirituală şi morală a minorului, apărate
împotriva atragerii minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte
substanţe cu efect narcotizant.
1
779
în ipoteza modalităţii agravate prevăzute la lit.b) alin.(2) art.209 CP RM, în

plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la integritatea
corporală, sănătatea sau la libertatea psihică (morală) a persoanei.
In cazul în care atingerea adusă obiectului juridic special se face prin
influenţarea nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (de exemplu, în
cazul aplicării violenţei), acesta formează obiectul material al infracţiunii date.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.209 CP RM este minorul. Vârsta şi alte
particularităţi ale acestuia pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză se exprimă în fapta prejudiciabilă care
constă în acţiunea de atragere a victimei la consumul ilegal de droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant.
Această acţiune poate fi realizată prin cele mai variate metode: îndemnare;
asigurare de nepedepsire; măgulire; intimidare; oferirea unei recompense mate-
riale; înşelare; folosirea dependenţei fizice; profitarea de dependenţa de orice
natură a victimei etc. Totodată, se are în vedere influenţarea activă asupra
victimei, şi nu o simplă tolerare de către făptuitor a consumului ilegal de către
victimă a drogurilor, medicamentelor sau altor substanţe cu efect narcotizant. De
asemenea, se impune precizarea că dacă atragerea victimei presupune aplicarea
violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei, răspunderea urmează a fi aplicată în
conformitate cu lit.b) alin.(2) art.209 CP RM.
Pentru calificare, nu este relevant dacă infracţiunea este săvârşită în mod
public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, în locurile de agrement, în
locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie sau instruire a minorilor, a altor
acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere de acestea. O astfel de
împrejurare poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
consideră consumată din momentul influenţării exercitate asupra victimei, pentru
ca aceasta să consume droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcoti-
zant. La calificarea faptei în baza art.209 CP RM nu contează dacă, la momentul
săvârşirii infracţiunii, drogurile, medicamentele sau alte substanţe cu efect nar-
cotizant se aflau în posesia făptuitorului.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.209 CP RM se manifestă, în
primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii
sunt variate, dar, de cele mai dese ori, se exprimă în interesul material, legat de
transformarea minorului într-un client permanent al făptuitorului, căruia acesta îi
va vinde substanţe cu efect narcotizant.
Scopul infracţiunii constă în consumul ilegal de către victimă a drogurilor,
medicamentelor sau a altor substanţe cu efect narcotizant. Pentru calificarea fapte i
780
conform art.209 CP RM, nu are importanţă dacă acest scop a ajuns sau nu să fie
realizat.
în orice caz, se are în vedere că consumul de droguri, medicamente sau alte
substanţe cu efect narcotizant are un caracter ilegal. Cu alte cuvinte, în acord cu
anumite prevederi normative, victimei îi era interzis să consume droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant.
La calificarea faptei conform art.209 CP RM, nu contează dacă drogurile,
medicamentele sau alte substanţe cu efect narcotizant sunt aduse de către victimă
ori de către făptuitor; nu are importanţă nici dacă victima este un consumator
primar sau un consumator îndeletnicit. Asemenea circumstanţe pot fi luate în
în conformitate cu Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi
psihotrope şi a precursorilor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
06.05.1999273, prin drog se înţelege substanţa narcotică (stupefiant) sau psihotropă
de origine naturală ori sintetică, preparat care conţine o astfel de substanţă, altă
substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau
psihotrope.
Pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor, săvârşită de o persoană care a atins vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor, răs-
punderea va fi, după caz, conform litb 1) alin.(3) art.217 sau lit.b 274) alin.(3) art.217
CP RM. Organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope,
inclusiv de către minori, atrage răspunderea conform alin.(2) art.2175 CP RM.
Potrivit Legii cu privire la medicamente, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 17.12.1997275, prin medicamente se înţelege substanţele sau amestecurile
de substanţe autorizate, în modul stabilit, spre fabricare, import, export şi utilizare,
pentru a trata, atenua, preveni, diagnostica o boală, o stare fizică sau psihică
anormală ori simptomele lor la om sau la animal, precum şi pentru a restabili, corija
şi modifica funcţiile organice ale acestora.
Prin substanţe cu efect narcotizant înţelegem substanţele care nu sunt incluse în
listele substanţelor narcotice sau ale substanţelor psihotrope, dar care por provoca
narcotizarea. 276
Alcoolul nu face parte din rândul substanţelor cu efect narcotizant; aducerea
minorului la starea de ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanţe, inclusiv
273
р. 123.
275
276
A se vedea: Ю.Е. Пудовичкин. Ответственность за преступления против
несовершеннолетних,
781
dacă este săvârşită de părinţi sau de persoanele care îi înlocuiesc, ori de persoanele
faţă de care minorul se află în raport de subordine, este sancţionată conform art.88
Circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.209 CP RM are un
conţinut similar cu cel al circumstanţei agravante prevăzute la lit.a) alin.(3) art.208
CP RM. Astfel că facem trimitere la explicaţiile de rigoare.
1. Andre J., Birraux A., Bydlowski M. Forme de incest. - Bucureşti: Editura

Fundaţiei Generaţia, 2010.
2. Brînză S. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei.
- Chişinău: USM, 1999, p. 149-173.
3. Brînză S., Ulianovschi Gh. Din proiectul noului Cod penal al Republicii
Moldova: consideraţii vizând prevederile Capitolului VII „Infracţiuni contra
familiei şi minorilor” II Revista Naţională de Drept, 2002, nr.2, p.9-18.
4. Brînză S. Soluţii de perfecţionare a cadrului legislativ de prevenire şi
combatere a traficului de persoane în Republica Moldova II Revista de Ştiinţe
Penale, 2007, p.41-48.
5. Brînză S., Stati V. Delimitarea traficului de fiinţe umane şi a traficului de
copii de infracţiunile conexe: experienţa Republicii Moldova II Jurnalul de
Studii Juridice (Iaşi, România), 2009, nr.1-2, p.39-58.
6. Camauhov E. Reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile contra
familiei şi minorilor în legislaţia unor ţări scandinave: analiză de drept
comparat II Revista Naţională de Drept, 2007, nr.12, p.53-57.
7. Camauhov E. Răspunderea penală pentru infracţiunile contra familiei şi
minorilor în legislaţiile franceză şi spaniolă II Revista Naţională de Drept,
2008, nr.3, p.70-74.
8. Camauhov E. Reglementarea răspunderii pentru infracţiunile contra familiei
şi minorilor în legile penale ale Germaniei, Olandei şi Elveţiei II Revista
Ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2008, nr.l,
p.73-77.
9. Carpov T. Răspunderea penală pentru pornografia infantilă II Avocatul
poporului, 2009, nr.7-8, p.1-2.
10. Coşniţă A., Tuncay B., Erlic O., Petrache A. Particularităţi ale traficului de
minori din România. - Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, 2010.
11. Florea D. Violenţa în familie în contextul reglementărilor actuale. - Constanţa:
Europolis, 2003.
12. Gavrilescu M.C. Reglementarea pornografiei în dreptul penal. - Piteşti: Editura
782
Universităţii din Piteşti, 2007.

13. Gîrla L. Pornografia infantilă în formă electronică: unele aspecte juridico-
penale şi criminologice II Revista Naţională de Drept, 2009, nr.9, p.28-31.
783
Capitolul IX
INFRACŢIUNI CONTRA SÄNÄTÄTII PUBLICE /t
ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
1. Noţiunea, caracterizarea generală şl tipurile infracţiunilor contra sănătăţii

convieţuirii sociale
2. Infracţiuni contra sănătăţii publice:
- transmiterea unei boli venerice
- contaminarea cu maladia SIDA
- încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale
- practicarea ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice
- producerea sau comercializarea medicamentelor contrafăcute
- răspândirea bolilor epidemice
- producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea cu titlu
oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, periculoase
pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
3. Infracţiuni legate de traficul de substanţe narcotice, psihotrope, analoage sau precursori
ai acestora:
- circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
fără scop de înstrăinare
- circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
în scop de înstrăinare
- circulaţia ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
- circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau
prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
- sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope
- consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de
substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora
- introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva
voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
acestora
- prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor
narcotice sau psihotrope
- organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
4. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială:
- proxenetismul
- distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
- profanarea mormintelor
785
Secţiunea I. Noţiunea, caracterizarea generală şi

tipurile infracţiunilor contra sănătăţii
publice şi convieţuirii sociale
Sănătatea publică şi convieţuirea socială se numără printre valorile sociale de o
deosebită importanţă. Tocmai în vederea prevenirii şi combaterii lezării acestor
valori, în cadrul art.211-222, care alcătuiesc Capitolul VIII din Partea Specială a
Codului penal, se prevede răspunderea pentru infracţiunile contra sănătăţii publice
şi convieţuirii sociale.
în general, sănătatea reprezintă starea organismului uman caracterizată prin
echilibrul cu mediul ambiant, condiţionată de mai mulţi factori de natură biologică
şi socială. însă, o asemenea definire largă a noţiunii de sănătate nu facilitează
perceperea sănătăţii ca valoare socială apărată de legea penală. Or, calitatea
sănătăţii de a evolua ca valoare socială nu întotdeauna este determinată de starea
biologică a organismului uman. în general, noţiunea de sănătate este întrucâtva irna
condiţionată, fiind determinată de ansamblul de indicatori antropometrici, clinici,
fiziologici şi biochimici, stabiliţi cu luarea în consideraţie a factorilor de sex şi
vârstă, precum şi a condiţiilor climatice şi geografice.
Sănătatea trebuie caracterizată nu doar calitativ, dar şi cantitativ. Or, deşi
sănătatea constituie, într-o anumită măsură, starea aflată în opoziţie cu boala, ea
poate fi legată de diferite stări limitrofe şi nu are limite precise. Starea de sănătate
nu exclude prezenţa morbidităţii în stare germinativă, aşa cum absenţa unor
afecţiuni manifestante ale sănătăţii nu indică neapărat asupra lipsei unei boli.
Totuşi, demersul nostru este orientat spre descoperirea înţelesului noţiunii de
sănătate publică, şi nu al celei de sănătate în general.
Ce trebuie de înţeles prin „sănătate publică”? Conform Legii Republicii
Moldova privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 03.02.2009 1, prin „sănătate publică” se înţelege ansamblul
de măsuri ştiinţifico-practice, legislative, organizatorice, administrative şi de altă
natură destinate să promoveze sănătatea, să prevină bolile şi să prelungească viaţa
prin eforturile şi alegerea informată ale societăţii, comunităţilor publice, celor
private şi ale indivizilor.
Totuşi, nu putem include în aceeaşi definiţie a noţiunii „sănătate publică”
sănătatea unei anumite părţi de populaţie şi sistemul de măsuri preventive în-
dreptate spre ocrotirea sănătăţii acelei părţi de populaţie. Este vorba despre sisteme
de referinţă diferite. în calitatea sa de valoare socială, sănătatea publică
1
786
Capitolul IX. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE Şl CONVIEŢUIRII SOCIALE
este ocrotită printr-un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, juridic,

medical şi de altă natură. Sub aspect juridico-penal, scopul ocrotirii sănătăţii publice
rezidă în păstrarea şi consolidarea sănătăţii fizice şi psihice a fiecărui om, în
menţinerea vieţii lui active de lungă durată, în acordarea de asistenţă medicală în
cazul pierderii sănătăţii.
Pornind de la acest scop* sănătatea publică poate fi privită ca una dintre
principalele premise ale existenţei normale şi ale dezvoltării mecanismului social.
Sănătatea publică reprezintă sănătatea cumulată a naţiunii, o astfel de stare a
activităţii populaţiei când ea poate să-şi îndeplinească funcţiile biologice şi alte
funcţii specifice. Ea este condiţia necesară pentru crearea bunurilor materiale în
societate, reprezentând în acelaşi timp temelia pe care se formează spiritualita tea
societăţii. Sănătatea publică poate fi privită ca acel segment al vieţii sociale care
asigură condiţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiilor biologice şi de muncă.
în concluzie, sănătatea publică este valoarea socială reprezentând sănătatea
cumulată a indivizilor care formează un grup social organizat - sat, oraş, raion,
municipiu, societatea în ansamblu.
Din această definiţie rezultă că noţiunea de sănătate publică trebuie deosebită
de noţiunea de sănătate a persoanei (ultima fiind apărată împotriva infracţiunilor
contra sănătăţii persoanei, prevăzute de Capitolul II al Părţii Speciale a Codului
penal). Or, sănătatea publică constituie sănătatea unei anumite mase de oameni, a
unui sumum nedeterminat de indivizi nepersonificaţi.
într-un alt context, noţiunea de convieţuire socială are, pe de o parte, un sens
larg, potrivit căruia cele mai multe relaţii sociale sunt, în fond, relaţii de convieţuire
socială, relaţii de vieţuire a unor oameni împreună cu alţi oameni, în acest sens, şi în
cazul infracţiunilor contra persoanei se încalcă unele relaţii de convieţuire socială,
după cum se încalcă asemenea relaţii şi în cazul infracţiunilor contra patrimoniului.
Mai mult, în sens larg, prin orice infracţiune se aduce atingere relaţiilor sociale,
deoarece orice infracţiune tulbura relaţiile sociale, adică relaţiile de convieţuire
dintre oameni, relaţiile de convieţuire socială.
Noţiunea de relaţii de convieţuire socială are însă şi un sens mai restrâns, când
avem în vedere acel mediu social care presupune contacte mai apropiate, directe,
frecvente între oameni, a căror perturbare implică o suferinţă morală, cum sunt
contactele care implică bună-cuviinţa şi respectul reciproc, moralitatea publică şi
atitudinea grijulie faţă de patrimoniul natural şi cultural. Tocmai în acest sens este
folosită noţiunea de convieţuire socială în capitolul de faţă.
Aşadar, înţelesul noţiunii de convieţuire socială presupune bună-cuviinţă,
politeţe, curtoazie, alte asemenea atitudini prezente în viaţa de zi cu zi. Astfel,
calitatea sau trăsătura distinctă a acestor atitudini este dată de aprecierea sau
787
preţuirea reciprocă a persoanelor, preţuire exprimată prin stima, consideraţia sau
respectul ce şi-l datorează una alteia. Aceste atitudini pot contribui la întreţinerea
raporturilor interumane, dar aportul lor este redus, uneori numai formal, dacă nu
sunt dublate de motivaţii morale puternice.! Tot în categoria acestor manifestări de
convieţuire socială sunt incluse şi diferite atitudini de bună- cuviinţă şi
comportament „civilizat”, formate sub presiunea grupului. Specificul comun al
acestor atitudini este faptul că ele depind mai mult de uzanţe decât de morală sau de
drept; ele se formează treptat, spontan şi nu sunt creaţia imediată a unei organizaţii.
Aşadar, obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolul VIII al
Părţii Speciale a Codului penal este constituit din relaţiile sociale referitoare la
sănătatea publică şi la convieţuirea socială.
Fiecare din infracţiunile contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale are un
obiect juridic special: relaţiile sociale cu privire la prevenirea transmiterii unei boli
venerice (în cazul infracţiunii specificate la art.211 CP RM); relaţiile sociale cu
privire la prevenirea contaminării cu maladia SIDA (în ipoteza infracţiunilor
prevăzute la art,212 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de
medicamente (în cazul infracţiunii specificate la art.2141 CP RM); relaţiile sociale
cu privire la bunăstarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei (în ipoteza infracţiunii
prevăzute la art.215 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de
produse (mărfuri) sau servicii periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
(în cazul infracţiunii specificate la art.216 CP RM); relaţiile sociale cu privire la
circulaţia legală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, apărate
împotriva operaţiunilor ilegale cu astfel de plante, săvârşite în proporţii mari şi fară
scop de înstrăinare (în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 CP RM);
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau
analoage ale lor, apărate împotriva producerii, preparării, experimentării, extragerii,
prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii, transportării ilegale a
acestor substanţe, săvârşite în proporţii mari şi fară scop de înstrăinare (în cazul
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM); relaţiile sociale cu privire la
circulaţia legală de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, apărate
împotriva semănatului, cultivării, prelucrării sau utilizării a astfel de plante fară
autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare (în ipoteza faptei infracţionale
specificate la alin.(l) art.217 1 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală
de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva
operaţiunilor ilegale cu asemenea substanţe, săvârşite în scop de înstrăinare,
precum şi împotriva
înstrăinării ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în
cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 1 CP RM); relaţiile sociale cu privire
788
la circulaţia legală a precursorilor utilizaţi pentru producerea sau prelucrarea

substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în ipoteza infracţiunii
specificate la art.217 2 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a
materialelor şi utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor* lor ori cultivării plantelor care conţin
aceste substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la art.2173 CP RM); relaţiile sociale
cu privire la circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale
acestora, apărate împotriva consumului ilegal de asemenea substanţe, săvârşit în
mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare
socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locuri de agrement, în locurile de
desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor
acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora (în ipoteza
infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 5 CP RM); relaţiile sociale cu privire la
circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării
consumului ilegal de asemenea substanţe (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.2175 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe
narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva introducerii
ilegale intenţionate, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva
voinţei acesteia, a unor asemenea substanţe (în ipoteza faptei infracţionale
specificate la art.217 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de
preparate narcotice sau psihotrope, apărate împotriva prescrierii fară necesitate a
unor astfel de preparate (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.218 CP RM);
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de preparate şi substanţe narcotice sau
psihotropei apărate împotriva falsificării reţetei sau a altor documente care permit
obţinerea unor asemenea preparate şi substanţe (în ipoteza infracţiunii prevăzute la
alin.(2) art.218 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe
narcotice sau psihotrope, de materiale sau utilaje destinate producerii sau prelucrării
unor astfel de substanţe, de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
apărate împotriva încălcării regulilor stabilite de circulaţie legală a oricăror din
aceste bunuri, care a cauzat pierderea lor (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4)
art.218 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe
narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării ori întreţinerii speluncilor
pentru consumul substanţelor menţionate, precum şi punerii la dispoziţie a
localurilor în aceste scopuri (în ipoteza infracţiunii specificate la art.219 CP RM);
relaţiile sociale cu privire la moralitatea şi neaservirea raporturilor sexuale (în
cazul infracţiunii prevăzute la art.220 CP RM); relaţiile sociale cu privire
la integritatea, substanţa şi potenţialul de utilizare a monumentelor de
istorie şi cultură, sau a obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului (în
789
ipoteza infracţiunii specificate la art.221 CP RM); relaţiile sociale cu

privire la cultivarea şi păstrarea sentimentului de respect şi pietate faţă de
cei decedaţi şi faţă de obiectele care păstrează memoria lor (în cazul
infracţiunii prevăzute la art.222 CP RM).
Totodată, nu se exclude vătămarea, în mod adiacent, a unor relaţii
sociale cu privire la valorile sociale specifice care derivă din valori sociale
fundamentale, altele decât sănătatea publică şi convieţuirea socială, la
unele modalităţi agravate ale infracţiunilor cu obiect juridic simplu.
Aceste modalităţi sunt prevăzute la: alin.(2) art.214 1; alin.(2) art.215; lit.b)
alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.216; alin.(5) art.218 (în situaţia cauzării din
imprudenţă a vătămării sănătăţii persoanei sau a altor urmări grave); lit.d)
alin.(2) art.220 CP RM etc.
în afară de infracţiunile cu obiect juridic simplu, există şi infracţiuni
cu obiect juridic complex, făcând parte din acelaşi capitol al legii penale.
Printre infracţiunile cu obiect juridic complex se numără: infracţiunea
prevăzută la art.213 CP RM, care aduce atingere relaţiilor sociale cu
privire la acordarea competentă a asistenţei medicale, precum şi relaţiilor
sociale cu privire la sănătatea sau viaţa pacientului; fapta infracţională
specificată la art.214 CP RM, care aduce atingere relaţiilor sociale cu
privire la exercitarea în condiţii de legalitate a profesiei medicale sau a
activităţii farmaceutice, precum şi relaţiilor sociale cu privire la sănătatea
sau viaţa unei persoane.
De asemenea, unele infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii
sociale au un obiect juridic multiplu, printre acestea numărându-se, de
exemplu, infracţiunea de sustragere sau extorcare a substanţelor narcotice
sau psihotrope (art.217 4 CP RM). Această infracţiune aduce atingere
relaţiilor sociale cu privire la circulaţia legală a substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi relaţiilor sociale cu privire la posesia asupra
substanţelor narcotice sau psihotrope.
Cele mai multe dintre infracţiunile prevăzute în Capitolul VIII al
Părţii Speciale a Codului penal au un obiect material. Astfel, de exemplu,
obiectul material se regăseşte la: infracţiunile prevăzute la art.211, 212,
213, 214, 215, lit.b) alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.216, lit.e) alin.(2) art.217 4,
lit.b) alin.(3) art.217 4, alin.(5) art.218, lit.d) alin.(2) art.220 CP RM
(corpul unei persoane); infracţiunea specificată la art.216 CP RM
(produsul (marfa) ori materia primă din care se confecţionează produsul
(marfa), dacă acestea sunt periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor, a căror valoare, la momentul săvârşirii infracţiunii,
790
depăşeşte 2500 sau, respectiv, 5000 unităţi convenţionale); infracţiunea

prevăzută la alin.(l) art.217 CP RM (plantele care conţin substanţe
ori seminţele acestor plante, fiind caracterizate prin proporţii mari); infracţiu nea
specificată la alin.(2) art.217 CP RM (substanţele narcotice, psihotrope sau
analoagele lor, fiind caracterizate prin proporţii mari); infracţiunea prevăzută la
lit.c) alin.(3) art.217 CP RM (substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a
căror circulaţie în scopuri medicinale este interzisă, fiind caracterizate prin proporţii
mari); infracţiunea specificată la lit.b) alin.(4) art.217 CP RM (substanţele
narcotice, psihotrope sau analoagele lor ori plantele care conţin asemenea substanţe
(ori seminţele unor asemenea plante), fiind caracterizate prin proporţii deosebit de
mari); infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.217 1 CP RM (plantele care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope ori seminţele acestor plante, fiind caracterizate
prin proporţii mici); infracţiunea specificată la alin.(2) art.217 1 CP RM (substanţele
narcotice, psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporţii mici);
infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(3) art.217 1 CP RM (substanţele narcotice,
psihotrope sau analoagele lor, a căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă);
infracţiunea specificată la lit.f) alin.(3) art.217 1 CP RM (substanţele narcotice,
psihotrope sau analoagele lor ori plantele care conţin asemenea substanţe (ori
seminţele unor asemenea plaute), fiind caracterizate prin proporţii mari);
infracţiunea prevăzută la lit.d) alin.(4) art.217 1 CP RM (substanţele narcotice,
psihotrope sau analoagele lor ori plantele care conţin asemenea substanţe (ori
seminţele unor asemenea plante), fiind caracterizate prin proporţii deosebit de
mari); infracţiunea specificată la art.217 2 CP RM (precursori) etc.
în situaţia unor infracţiuni din cele analizate, care presupun producerea,
fabricarea sau alte asemenea modalităţi de realizare (de exemplu, în cazul infrac-
ţiunilor prevăzute la art.214 1, 216, alin.(2) art.217, alin.(2) art.217 1, art.2172,
2173 CP RM, pe lângă obiectul material, apare produsul infracţiunii, adică obiectul
produs în rezultatul săvârşirii infracţiunii.
Unele infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale pot avea obiect
imaterial. De exemplu, în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.216 CP RM, obiectul
imaterial îl reprezintă serviciul periculos pentru viaţa sau sănătatea con sumatorilor,
a cărui valoare,;la momentul săvârşirii infracţiunii, depăşeşte 2500 sau, respectiv,
5000 unităţi convenţionale. De asemenea, spelunca sau localul constituie obiectul
791
imaterial al infracţiunii specificate la art.219 CP RM.

în unele cazuri, legiuitorul circumstanţiază - explicit sau implicit - calitatea
specială a victimei infracţiunii: minor (lit.c) alin.(2) art.211î} lit.b) alin.(3) art.212
CP RM); minor, femeie gravidă sau persoană aflată în stare de neputinţă (lit.c)
alin.(2) art.217 6 CP RM); pacient (alin.(4) art.212, art.213 CP RM); consumator
(art.216 CP RM).
Din perspectiva laturii obiective, unele infracţiuni prevăzute în Capitolul VIII al
Părţii Speciale a Codului penal sunt infracţiuni materiale (de exemplu, infracţiunile
specificate la art.211, alin.(2)-(4) art.212, art.213, 214, alin.(2) art.214 277, art.215,
lit.b) alin.(2) şi lit.c) alin.(3) art.216, art.217 4 (în cazul în care presupune sustragere),
alin.(4) art.218, alin.(5) art.218 (atunci când presupune cauzarea din imprudenţă a
vătămării sănătăţii persoanei sau a altor urmări grave), art.221 şi 222 (atunci când
presupune însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el). Alte infracţiuni din
cadrul grupului examinat sunt infracţiuni formale (de exemplu, infracţiunile prevăzute
la alin.(l) art.214 1, art.216, 217, 217 1-2173,
2174 (în cazul în care presupune extorcare), art.217 5, 2176, alin.(l)-(3) art.218, alin.(5)
art.218 (atunci când nu presupune cauzarea din imprudenţă a vătămării sănătăţii
persoanei sau a altor urmări grave), art.219, 220, 222 (atunci când nu presupune
însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el)). în sfârşit, în ipoteza săvârşirii
faptei prevăzute la alin.(l) art.212 CP RM se atestă indicii unei infracţiuni formal-
materiale.
In alt plan, infracţiunile contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale se comit:
prin acţiune sau inacţiune (în situaţia faptelor penale specificate la art.211- 213,
alin.(4) şi (5) art.218, art.221 CP RM); numai prin acţiune (în cazul faptelor
infracţionale prevăzute la art.214, 214 1, 216, 217, 2171-2176,1 alin.(l)-(3) art.218,
art.219, 220 şi 222 CP RM); numai prin inacţiune (în ipoteza infracţiunii specificate
la art.215 CP RM).
Semnele secundare ale laturii obiective sunt, în general, irelevante pentru
calificarea infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale. Totuşi, pentru
unele din aceste infracţiuni existenţa următoarelor semne secundare este obligatorie:
1) metoda: pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.d)
alin.(2) art.217 4 CP RM); 2) modul, modul public (alin.(l) art.217 5 CP RM); 3) locul:
încăpere, alt loc pentru depozitare sau locuinţă (lit.d) alin.(2) art.217 4 CP RM);
teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,
unităţilor militare, locurile de agrement, locurile de desfăşurare a acţiunilor de
educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori
277
De menţionat că în cazul sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope (ca modalitate normativă a
infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM), atunci când sustragerea este săvârşită prin înşelăciune, înşelă-
ciunea va reprezenta acţiunea sau inacţiunea adiacentă.
imediata apropiere a acestora (lit.e) alin.(3) art.217, lit.e) alin.(3) art.217 1, lit.b)
alin.(3) art.2173, alin.(l) art.217 5 CP RM).
Din punctul de vedere al laturii subiective, cele mai multe din infracţiunile contra
sănătăţii publice şi convieţuirii sociale se caracterizează prin intenţie.
în cazuri mai rare, infracţiunile făcând parte din acest grup presupun manifestarea
intenţiei faţă de fapta prejudiciabilă şi a imprudenţei în raport cu urmările
prejudiciabile (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art.214, alin.(2) art.214 1,
lit.b) alin.(2) şi la lit.c) alin.(3) art.216 CP RM). Alteori, făptuitorul, manifestând
imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile ale infracţiunii, manifestă o
atitudine de neglijenţă (în situaţia infracţiunii specificate la art.213 CP RM) sau
de imprudenţă ori intenţie faţă de fapta prejudiciabilă (în ipoteza infracţiu nilor
prevăzute la alin.(4) art.212, art.215 şi la alin.(4), (5) art.218 (atunci când
presupune cauzarea din imprudenţă a vătămării sănătăţii persoanei sau a altor
urmări grave) din Codul penal).
De asemenea, la calificarea unor infracţiuni contra sănătăţii publice şi con-
vieţuirii sociale este necesară stabilirea scopului special (în cazul infracţiunilor
specificate la art.217,217 1-2174, alin.(2) art.217 5, lit.c) alin.(3) art.218, art.219,
222 (în ipoteza de însuşire a obiectelor ce se află în mormânt sau pe el) din Codul
penal) sau a motivului special (în situaţia infracţiunilor prevăzute la alin.(5)
art.218 (atunci când infracţiunea este săvârşită din interes material), la lit.b)
în cele mai frecvente cazuri, subiectul infracţiunilor contra sănătăţii publice şi
convieţuirii sociale este persoana fizică responsabilă care la momentul săvâr şirii
infracţiunilor a atins vârsta de 16 ani. Numai în cazul infracţiunilor prevă zute la
alin.(3) art.212, lit.b) alin.(4) art.217, alin.(3) şi lit.b), d) alin.(4) art.217 1, lit.a), b)
alin.(3) art.217 3, art.2174 şi la alin.(2) art.217 6 CP RM vârsta minimă a
răspunderii penale este de 14 ani. Doar în situaţia infracţiunilor prevăzute la lit.b1)
alin.(3) art.217 şi la lit.b 1) alin.(3) art.217 1 CP RM vârsta minimă a răspunderii
penale este de 18 ani.
De menţionat că faptele infracţionale specificate la art.214 1,215-217,2171-
3
217 , 218 şi 221 CP RM pot avea ca subiect şi o persoană juridică (cu excepţia
în ipoteza mior infracţiuni specificate în Capitolul VIII al Părţii Speciale a
Codului penal, făptuitorul trebuie să aibă calităţile unui subiect special (se au în
vedere faptele prevăzute la art.211, alin.(2) şi (4) art.212, art.213, 215, lit.d)
alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) art.217 1, lit.c) alin.(2) art.217 3, lit.c) alin.(2)
art.2174, alin.(l) şi (4) art.218 CP RM). De asemenea, în cazul sustragerii
substanţelor narcotice sau psihotrope, adoptând forma delapidării averii străine,
făptuitorul trebuie să aibă calităţile unui subiect special. în această ipoteză, care
793
cade sub incidenţa art.217 4 CP RM, subiectul special este administratorul

bunurilor încredinţate.
în rezultatul sintetizării elementelor constitutive ale infracţiunilor contra
sănătăţii publice şi convieţuirii sociale, putem formula următoarea definiţie: prin
„infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale” se înţelege acele fapte
socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie sau din imprudenţă, care lezează - în mod
exclusiv sau în principal - relaţiile sociale cu privire la sănătatea publică şi convieţuirea
socială, pentru a căror săvârşire se stabileşte răspunderea la art.211-222 CPRM.
Ţinând seama, în principal, de interconexiunile mai strânse ce există între
obiectele juridice speciale ale unor sau altor infracţiuni, care sunt prevăzute în
Capitolul VIII al Părţii Speciale a Codului penal, putem distinge următoarele trei
tipuri ale acestora:
a) infracţiuni contra sănătăţii publice (art.211-216 CP RM);
b) infracţiuni legate de traficul de substanţe narcotice, psihotrope, analoage
sau precursori ai acestora (art.217-219 CP RM);
c) infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială (art.220-
222 CP RM).
Secţiunea II. Infracţiuni contra sănătăţii publice

§ 1. Transmiterea unei boli venerice
Fapta de transmitere a unei boli venerice este incriminată în art.211 CP RM

într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
este săvârşită de persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite
altei persoane.
în varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.211 CP RM, transmiterea unei
boli venerice presupune săvârşirea acestei fapte:
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.c)).
In Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Programului
naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere
sexuală pentru anii 2011-2015, nr.1143 din 16.12.2010 1, se arată că, de exemplu,
situaţia epidemică prin sifilis şi gonoree s-a stabilit la nivel constant, incidenţa la
100000 populaţie pentru sifilis este de 68,26 în 2006 şi de 69,5 în 2009, iar pentru
794
gonoree - de 50,7 şi 42,7 respectiv. Cu toate acestea, bolile venerice continuă să fie
periculoase nu doar prin frecvenţa lor, ci, mai
ales, prin repercusiunile asupra sănătăţii publice. Nedepistate şi netratate, aceste
boli duc frecvent la grave complicaţii, iar uneori chiar la deces. De exemplu,
sifilisul terţiar se poate concentra la nivelul inimii, oaselor, sistemului nervos
central şi periferic etc. Nu la toate persoanele sifilisul evoluează clasic. Există
persoane care pot fi asimptomatice în una sau alta dintre fazele sifilisului,
împiedicându-se astfel diagnosticul şi tratamentul corespunzător. Se poate ajunge
astfel la leziuni permanente.
Cu toate ca s-au luat măsuri pentru combaterea bolilor venerice şi au apărut
medicamente noi şi eficiente, apar cazuri noi la o parte însemnată a populaţiei, ceea
ce constituie pentru viitor un semn de alarmă. Probabil, factorul social- economic
nefavorabil, existenţa prostituţiei şi a unui „vagabondaj” sexual permite proliferarea
acestor afecţiuni cu grave consecinţe asupra populaţiei şi a stării de sănătate.
Contactele sexuale ocazionale, mai ales cu persoane necunoscute, îngreunează
desfăşurarea unei anchete epidemiologice corecte, ceea ce face ca sursa de infecţie
să nu fie descoperită, acest lucru fiind esenţial în stoparea fenomenului de extindere
rapidă a bolilor venerice. Constituind una dintre metodele cele mai eficace de
prevenire şi combatere a acestor afecţiuni, educaţia sanitară şi antiveneriană a
populaţiei la ora actuală lasă de dorit, nefiind aplicată în mod corespunzător.
Obiectul juridic special al infracţiunii de transmitere a unei boli venerice îl
reprezintă relaţiile sociale cu privire la prevenirea transmiterii unei boli venerice. 278
Obiectul material al acestei infracţiuni îl reprezintă corpul victimei.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.211 CP RM este persoana care a contactat
boala venerică. Consimţământul victimei de a i se transmite boala venerică nu
reprezintă un temei de liberare a făptuitorului de răspundere penală.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include următoarele semne: 1) fapta
prejudiciabilă, care constă în acţiunea sau în inacţiunea de transmitere de către
făptuitor a bolii venerice; 2) urmările prejudiciabile sub formă de contactare de
către victimă a bolii venerice; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudicia bilă şi
urmările prejudiciabile.
Transmiterea bolii venerice se face pe calea: raportului sexual, a altor acte sau
278
în conformitate cu art.l al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, prevenirea bolilor
constituie activităţi aplicate prioritar la nivel de individ, orientate spre preîntâmpinarea sau
diminuarea probabilităţii apariţiei bolilor transmisibile sau netransmisibile, a răspândirii lor şi/sau
spre prevenirea recidivelor şi complicaţiilor.
795
contacte sexuale; contactului dintre părţile lezate ale corpului făptuitorului şi ale
corpului victimei; contactului cu obiecte infectate (de exemplu, cu ace);
nerespectării unor reguli de igienă de către făptuitor etc. în cazul în care calea,
pe care se transmite boala venerică, presupune săvârşirea infracţiunii de viol sau a
celei de acţiuni violente cu caracter sexual, calificarea se face numai conform lit.e)
alin.(2) art.171 sau lit.d) alin.(2) art.172 CP RM. în această situaţie, nu este
necesară aplicarea răspunderii în baza art.211 CP RM.
Nu intră sub incidenţa art.211 CP RM calea de transmitere matemo-fetală.
Aceasta întrucât este incriminată fapta săvârşită de persoana care, ştiind că suferă
de o boală venerică, o transmite altei persoane.
Tipul bolii venerice nu are însemnătate la calificarea faptei în baza art.211 CP
RM. Astfel de boli pot fi clasificate în doua mari categorii: 1) bolile venerice
„majore”, din care fac parte: sifilisul, gonoreea sau blenoragia, şancrul moale,
granulomul inghinal, limfogranulomatoza inghinală etc.; 2) bolile venerice
„minore”, din care fac parte: uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din
aceasta categorie sunt provocate de chlamydii, mycoplasme, candida albicans,
trichomonas vaginalis), tricomonaza urogenitală, candidozele urogenitale, herpesul
genital, vegetaţiile veneriene (condiloamele acuminate), molluscum contagiosum,
scabia, pediculoza genitală (ftiriază, păduchii laţi, lăţei) etc.
O asemenea clasificare nu are nici un impact asupra calificării faptei în baza
art.211 CP RM, însă poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Noţiunea de boală venerică nu trebuie confundată cu noţiunea de boală
transmisă pe cale sexuală. Aceste două noţiuni se intersectează, dar nu sunt
echivalente: boala venerică este o boală care se transmite preponderent, însă nu
exclusiv, pe cale sexuală, boală ale cărei manifestări apar iniţial la nivelul orga nelor
genitale. Iată de ce, transmiterea hepatitelor virale B, C, D sau a altor boli transmise
pe cale sexuală, care nu sunt boli venerice, nu poate fi calificată potrivit art.211 CP
RM.
Eschivarea bolnavilor, care suferă de o boală venerică, de la examenul medical
sau de la tratamentul preventiv ori tăinuirea intenţionată a sursei de contaminare cu
o boală venerică nu pot atrage nici răspunderea penală, nici cea contravenţională.
Infracţiunea de transmitere a unei boli venerice este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul contactării de către victimă a bolii venerice.
Expunerea primejdiei contactării de către victimă a bolii venerice, care nu a fost
rezultativă din cauze independente de voinţa făptuitorului, este calificată conform
art.27 şi 211 CP RM.
Infracţiunea de transmitere a unei boli venerice se poate realiza numai dacă
victima, în momentul săvârşirii infracţiunii, nu suferea de aceeaşi boală venerică pe
796
care o are făptuitorul, cunoscând aceasta. Or, odată ce nu este posibilă

producerea urmărilor prejudiciabile - contactarea de către victimă a bolii venerice
de care suferă făptuitorul — devine inaplicabil art.211 CP RM.
Dacă făptuitorul consideră eronat că victima nu suferă de aceeaşi boală
venerică pe care o are făptuitorul, urmărind să i-o transmită, cele săvârşite vor
forma tentativa la infracţiunea prevăzută la art.211 CP RM.
Dacă ambele persoane suferă de boli venerice diferite, pe care şi le transmit
reciproc, fiecare din aceste persoane va răspunde pentru fapta prevăzută la art.211
CP RM.
prin intenţie directă sau indirectă. Este necesar ca, la momentul săvârşirii
infracţiunii, subiectul să ştie că suferă de o boală venerică. Necunoaşterea acestei
împrejurări exclude aplicarea răspunderii în conformitate cu art.211 CP RM.
Motivele infracţiunii examinate pot fi: răzbunarea, dorinţa de satisfacere a
necesităţii sexuale, năzuinţa de a discredita victima, interesul material (presupunând
executarea unei comenzi în schimbul unei remuneraţii materiale) etc.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani şi care suferă de o boală venerică.
Subiect al infracţiunii în cauză nu poate fi persoana care nu suferă de o boală
venerică. Dacă transmiterea bolii venerice se face de către o asemenea persoană (de
exemplu, cu ajutorul unei seringi infectate), răspunderea i se va aplica, după caz, în
baza art.151 sau 152 CP RM ori art.78 din Codul contravenţional.
Cele săvârşite nu vor forma componenţa de transmitere a unei boli venerice,
dacă persoana care a transmis această boală, ştiind că suferă de ea, a fost victima
unei infracţiuni privind viaţa sexuală. Pentru aceasta, este necesar ca victima
infracţiunii privind viaţa sexuală să nu-şi poată dirija acţiunile (de exemplu, să fie
constrânsă sau să se profite de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa), de o asemenea manieră, încât victima infracţiunii privind viaţa sexuală să
transmită fără voia sa boala de care suferă.
în vederea stabilirii esenţei juridice a circumstanţelor agravante consemnate la
alin.(2) art.211 CP RM, este oportun a se apela la explicaţiile de rigoare vizând
agravantele similare ale infracţiunilor examinate anterior.
§ 2. Contaminarea cu maladia SIDA
In art.212 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de contaminare cu maladia

SIDA se reunesc trei variante-tip de infracţiuni şi o variantă agravată de infracţiune.
In acord cu alin.(l) art.212 CP RM, prima variantă-tip a contaminării cu maladia
SIDA constă în punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu
797
maladia SIDA.
Potrivit alin.(2) art.212 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a contaminării cu
maladia SIDA se exprimă în contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care
ştia că suferă de această boală.
Conform alin.(4) art.212 CP RM, cea de-a treia variantă-tip a contaminării cu
maladia SIDA constă în contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau
îndeplinirii necorespunzătoare de către un lucrător medical a obligaţiilor sale
profesionale.
La alin.(3) art.212 CP RM, varianta agravată a contaminării cu maladia SIDA,
ataşabilă numai infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.212 CP RM, presupune comiterea
acestei infracţiuni:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor.
Potrivit alin.(5) art.212 CP RM, persoana care a săvârşit faptele prevăzute la
alin.(l) sau (2) art.212 CP RM nu este pasibilă de răspundere penală, dacă a
comunicat din timp persoanei puse în pericol de a fi contaminată despre exis tenţa la
prima a maladiei SIDA sau dacă persoana pusă în pericol de a fi contaminată ştia
despre existenţa acestei maladii, dar benevol a săvârşit acţiuni ce au constituit pericol
de contaminare.
în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea
Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu
transmitere sexuală pentru anii 2011-2015, nr.1143 din 16.12.2010, infecţia HIV
reprezintă o prioritate majoră de sănătate publică. La 01.06.2010, în Republica
Moldova au fost înregistrate 5999 de persoane infectate cu virusul HIV. Infecţia HIV
se înregistrează în rândul persoanelor tinere, apte de muncă, sexual active. Astfel,
86,02% din numărul total de persoane depistate sunt cuprinse în grupul de vârstă 15-
39 ani, 23,77% - în rândul segmentului de vârstă 20-24 ani şi 24,99% - în grupul de
vârstă 25-29 de ani. Anual se înregistrează circa 80 de cazuri noi de infecţie HIV în
rândurile femeilor gravide. In perioada anilor 1989-2009, maladia SIDA a fost
diagnosticată la 887 persoane, în perioada 1987-2009, pe malul drept al Nistrului au
decedat circa 500 de
persoane infectate cu HIV/SIDA. Pe malul stâng al Nistrului, în perioada 1989-
2009, au decedat 490 de persoane infectate cu HIV/SIDA.
Maladia SIDA marchează un deficit al sistemului imunitar, dobândit ca urmare
a infecţiei cu virusul HIV. Această infectare predispune la diferite boli, pe care, în
mod normal, organismul ar trebui să fie în stare să le combată. Ca toate virusurile,
HIV nu are metabolism propriu şi necesită o celulă-gazdă pentru a se putea
799
multiplica. Aceste celule-gazdă sunt, printre altele, celulele sistemului imunitar,

limfocitele, globulele albe, celulele sistemului nervos. Iată de ce, boala evoluează
rapid cu semne şi simptome grave: encefalita subacută, leziuni cardiace, pulmonare,
digestive, hepatice, pancreatice sau cutanate şi cancere, dintre care sarcomul Kaposi
este cel mai grav. Uneori bolnavii rămân conştienţi până în ultimele faze ale bolii,
alteori intră în psihoze acute, murind în cel mult doi ani de zile.
Toate acestea demonstrează elocvent pericolul contaminării cu maladia SIDA
pentru sănătatea publică şi justifică incriminarea la art.212 CP RM a faptelor
desemnate prin denumirea comună „Contaminarea cu maladia SIDA”.
formează relaţiile sociale cu privire la prevenirea contaminării cu maladia SIDA,
apărate împotriva punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu
maladia SIDA.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă corpul victimei.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.212 CP RM este persoana pusă în
pericol de a contacta maladia SIDA.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză constă în fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiunea sau în inacţiunea de punere a altei persoane în pericol de contaminare cu
maladia SIDA.
Pericolul de contaminare trebuie să fie unul real, nu imaginar. De exemplu,
pericolul este real dacă consumatorul de substanţe narcotice sau psihotrope, care
deşi ştie că seringa a fost deja utilizată de o persoană contaminată, administrează
intravenos astfel de substanţe unei terţe persoane, cu ajutorul aceleiaşi seringi.
La calificare nu are importanţă metoda de punere a altei persoane în pericol de
contaminare cu maladia SIDA: raportul sexual, alte acte sau contacte sexuale;
administrarea intravenoasă a substanţelor narcotice sau psihotrope prin intermediul
unor seringi infectate; efectuarea transfuziei cu sânge contaminat; contactul cu
derivatele de sânge contaminate (plasmă, hematii etc.); efectuarea transplantului de
organe sau ţesuturi de la un donator bolnav; transmiterea prin laptele mamei;
muşcare sau scuipare; efectuarea de incizii, tatuaje sau piercing în
condiţii nesterile; montarea cerceilor în condiţii promiscue; nerespectarea unor reguli
de igienă de către făptuitor etc. 1
Nu intră sub incidenţa alin.(l) art.212 CP RM metoda de transmitere matemo-
fetală. Aceasta întrucât este incriminată fapta de punere intenţionată a altei persoane
în pericol de contaminare cu maladia SIDA.
încălcarea de către cetăţenii străini sau de apatrizi a regulilor de şedere în
Republica Moldova, manifestată prin eschivare de la examenul medical pentru
800
depistarea virusului imunodeficitar (HIV), atrage răspundere nu conform alin.(l)

art.212 CP RM, dar potrivit art.333 din Codul contravenţional.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.212 CP RM este o infracţiune formal-
materială. Pentru consumarea ei nu este suficientă săvârşirea acţiunii sau inacţiunii de
transmitere a maladiei SIDA. Mai este necesar să apară pericolul real de contactare de
către victimă a respectivei maladii.
Deşi legiuitorul, la descrierea infracţiunii, foloseşte sintagma „maladia SIDA”,
pentru existenţa faptei este suficient să se creeze pericolul instalării în organis mul
victimei a virusului HIV.2 Aceasta întrucât maladia SIDA constituie stadiul terminal
al evoluţiei în organismul uman a infecţiei HIV, sau, altfel spus, expresia clinică şi
biologică a unei perioade avansate a infecţiei HIV. Ea reprezintă stadiul în care
sistemul imunitar este extrem de slăbit şi în care pot să apară diferite boli şi tumori.
Trebuie de precizat că de la momentul infectării cu HIV şi până la apariţia maladiei
SIDA există o perioadă de câteva săptămâni, luni sau chiar ani de zile. Iată de ce,
tocmai momentul când victima poate deveni purtător al virusului HIV, prezentând
astfel un pericol pentru sănătatea publică, este cel care ar trebui să intereseze la
stabilirea momentului de consumare a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.212 CP
RM.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează prin intenţie directă
sau indirectă. Nu poate fi trasă la răspundere penală persoana bolnavă de maladia
SIDA, care a respectat măsurile de precauţie, iar pericolul contaminării s-a datorat
exclusiv faptei săvârşite de către persoana sănătoasă.
Virusul care cauzează maladia SIDA rămâne viu la temperatura camerei, în afara organismului, mai
mult de două săptămâni. De aceea, există pericolul contaminării la frizerii, bărbierii etc., care transmit
infecţia prin munca nesterilă.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 16.02.2007*, virusul imunodeficienţei umane (HTV) este virusul care
conduce la reducerea şi distrugerea sistemului imun al organismului şi provoacă maladia SIDA;
sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA) reprezintă una din fazele maladiei determinate de HTV.
răzbunare, dorinţa de satisfacere a necesităţii sexuale, interesul material (presupunând
executarea unei comenzi în schimbul unei remuneraţii materiale) etc.
Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Legea nu cere ca persoana care comite
fapta prevăzută la alin.(l) art.212 CP RM să fie o persoană care suferă de maladia
SIDA. Deci, subiect poate fi şi o persoană care, de exemplu, utilizând o seringă
801
infectată, pune o altă persoană în pericol de contaminare cu maladia SIDA.

Conform alin.(5) art.212 CP RM, făptuitorul, care a săvârşit faptele prevă zute la
alin.(l) sau (2) art.212 CP RM, nu este pasibil de răspundere penală, dacă este
prezentă una din următoarele două condiţii: 1) făptuitorul a comunicat din timp
persoanei puse în pericol de a fi contaminată despre existenţa la făptuitor a maladiei
SIDA; 2) persoana pusă în pericol de a fi contaminată ştia despre existenţa acestei
maladii, dar benevol a săvârşit acţiuni ce au constituit pericol de contaminare.
în altă ordine de idei, vom efectua analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.212
CP RM.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire
la prevenirea contaminării cu maladia SIDA, apărate împotriva contaminării cu
maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.212 CP RM este persoana care a
contactat maladia SIDA.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include următoarele semne: 1) fapta
prejudiciabilă, care constă în acţiunea sau în inacţiunea de contaminare cu mala dia
SIDA; 2) urmările prejudiciabile sub formă de contactare de către victimă a maladiei
SIDA; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
La calificare, nu are importanţă metoda de contaminare cu maladia SIDA. Astfel
de metode sunt similare cu metodele de punere a altei persoane în pericol de
contaminare cu maladia SIDA, aplicate în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l)
art.212 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.212 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul contactării de către victimă a maladiei SIDA
(al infectării victimei cu virusul HIV), nu din momentul constatării medicale a
contactării acestei maladii.
Datorită construcţiei art.212 CP RM, lipseşte posibilitatea aplicării răspunderii
în baza art.27 şi alin.(2) art.212 CP RM atunci când, din cauze independente de
voinţa făptuitorului, victima nu a contactat maladia SIDA. în astfel de cazuri,
răspunderea se va aplica în baza alinul) art.212 CP RM.
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Spre deosebire de infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.212 CP RM, cea
prevăzută la alin.(2) art.212 CP RM presupune cunoaşterea de către subiectul
infracţiunii a faptului că suferă de maladia SIDA (că este purtător al virusului HIV).
Cunoaşterea acestui fapt are la:bază datele parvenite de la o instituţie medico-
sanitară. Astfel, în conformitate cu art.14 al Legii cu privire la profilaxia infecţiei
802
HIV/SIDA, persoanele cu statusul HIV pozitiv279 stabilit sunt avizate în scris de

către instituţia medico-sanitară asupra necesităţii respectării regulilor de prevenire a
răspândirii infecţiei HIV/SIDA, precum şi asupra răspunderii penale pentru punerea
intenţionată în pericol de contaminare a altei persoane sau pentru infectarea
intenţionată a acesteia; orice persoană HIV pozitivă este obligată să comunice
statusul său soţului (soţiei) sau partenerului.
răzbunare, dorinţa de satisfacere a necesităţii sexuale, interesul material (presu -
punând executarea unei comenzi în schimbul unei remuneraţii materiale) etc.
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani şi care suferă de mala dia
SIDA (este purtătoare a virusului HIV).
In cazul în Care contaminarea cu maladia SIDA a fost săvârşită de o per soană
care nu suferă de această maladie (nu este purtătoare a virusului HIV), răspunderea
penală îi poate fi aplicată în conformitate cu art.151 CP RM. Nu se exclude cu totul
posibilitatea aplicării art.145 CP RM (cu sau fără referire la art.27 CP RM). însă,
pentru aceasta, circumstanţele celor săvârşite trebuie să denote cu certitudine
intenţia făptuitorului de a lipsi victima de viaţă (de exemplu, dacă imunitatea
victimei este deja grav afectată de tuberculoză, cancer sau o altă asemenea
afecţiune, şansele de supravieţuire a victimei fiind extrem de reduse, iar făptuitorul
profită de toate acestea).
La interpretarea naturii juridice a circumstanţelor agravante specificate la
alin.(3) art.212 CP RM, abordarea este similară cu cea privind circumstanţele
similare prevăzute la lit.b) şi c) alin.(2) art.211 CP RM. Precizăm numai că
279
Conform Legii cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA, statusul HTV pozitiv se exprimă în
prezenţa marcherilor HIV în organismul uman, indicând faptul infectării.
803
subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.212 CP RM este persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani şi care
suferă de maladia SIDA (este purtătoare a virusului HIV).
art.212 CP RM.
privire la prevenirea contaminării cu maladia SIDA, apărate împotriva con taminării
cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de
către un lucrător medical a obligaţiilor sale profesionale.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(4) art.212 CP RM este pacientul care a
contactat maladia SIDA.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la drepturile şi
responsabilităţile pacientului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
27.10.2005,1 pacientul este consumatorul serviciilor de sănătate, adică persoana
care necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate, indiferent de starea sa de
sănătate, sau care participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări
biomedicale.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.212 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă, care constă în acţiunea sau în inacţiunea de
neîndeplinire sau de îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor profesionale; 2)
urmările prejudiciabile sub formă de contactare de către victimă a maladiei SIDA;
Spre deosebire de infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.212 CP RM, cea
prevăzută la alin.(4) art.212 CP RM presupune că urmările prejudiciabile sub formă
de contactare de către victimă a maladiei SIDA se află în legătură cauzală cu fapta
prejudiciabilă de neîndeplinire sau de îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor
profesionale. Nu cu fapta prejudiciabilă de contaminare cu maladia SIDA în
împrejurări oarecare. Aceasta înseamnă că, în contextul infracţiunii prevăzute la
alin.(4) art.212 CP RM, contaminarea cu maladia SIDA se concretizează în
infectarea nozocomială a victimei, adică în infectarea acesteia cu virusul HIV prin
intermediul intervenţiilor şi manoperelor medicale.
Potrivit Legii cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA, conducătorii
instituţiilor medico-sanitare publice, departamentale şi private sunt obligaţi să
asigure condiţiile necesare pentru prevenirea infectării cu HIV a pacienţilor:
a) în timpul examinărilor instrumentale şi de laborator, inclusiv al testării la
1
804
marcherii HIV, al efectuării intervenţiilor chirurgicale, ginecologice, stomatologice,

al procedurilor şi manoperelor medicale şi cosmetologice; b) la transfuzia sângelui,
componentelor şi preparatelor de sânge.
In ipoteza nerespectării acestei obligaţii, dar nu numai, apar condiţii pentru
săvârşirea infracţiunii specificate la alin.(4) art.212 CP RM.
din momentul contactării de către victimă a maladiei SIDA (al infectării victimei cu
virusul HIV).
caracterizează prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin
imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile. Dacă făptuitorul manifestă intenţie
faţă de minările prejudiciabile, cele comise trebuie calificate conform art.151 CP
RM. In aceste condiţii, nu se exclude posibilitatea aplicării art.145 CP RM (cu sau
fără referire la art.27 CP RM).
In cele mai frecvente cazuri, motivul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.212
CP RM constă în superficialitatea manifestată de făptuitor la îndeplinirea obli-
gaţiilor profesionale.
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. în afară
de aceasta, este un subiect special, şi anume: un lucrător medical. Nici o altă
persoană nu poate fi subiect al infracţiunii analizate.
Noţiunea de lucrător medical este mai largă decât cea de medic, referindu-se nu
doar la deţinătorul unei diplome de confirmare a studiilor superioare medicale
(chirurg, stomatolog, ginecolog, hematolog etc., care, de exemplu, efectuează o
operaţie folosind instrumente nesterilizate, utilizate anterior la operarea unui
purtător al virusului HIV), dar şi la o asistentă medicală, o infirmieră, un laborant
etc., care, de exemplu, prelevă sânge pentru transfuzie folosind instrumente
nesterilizate.
§ 3. încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de

acordare a asistenţei medicale
La art.213 CP RM se prevede răspunderea penală pentru încălcarea din

neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau
metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul pacientului.
1
805
Conform alin.(3) art.14 al Legii ocrotirii sănătăţii, lucrătorii medico-sanitari

poartă răspundere pentru incompetenţa profesională şi încălcarea obligaţiunilor
profesionale, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, în conformitate cu Legea
Republicii Moldova cu privire la exercitarea profesiunii de medic, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 27.10.2005, 1 printre principiile generale ale
exercitării profesiunii de medic se numără: pregătirea profesională corespunzătoare
concepţiei de instruire universitară şi postuniversitară pe specialitate a cadrelor de
medici în Republica Moldova ajustată la standardele educaţionale profesionale
internaţionale; competenţa, responsabilitatea profesională a medicului şi înzestrarea
lui cu înalte calităţi etico-morale, respectarea principiului „nu dăuna” (art.3);
medicul este în drept să refuze efectuarea intervenţiei medicale (cu excepţia
situaţiilor de urgenţă), readresând pacientul unui alt medic, în lipsa unei competenţe
profesionale în domeniu (alin.(3) art.18).
Prin prisma acestor reglementări, este cazul să ne întrebăm: care sunt factorii
determinanţi ai performanţei în medicina? Exigenţa în profesiunea medicală se
formează încă la facultate şi este condiţia esenţială a performanţei. îndemânarea
este vitală, dar nu reprezintă, în nici un caz, singurul ingredient pentru obţinerea
succesului. La fel de importante sunt pregătirea trainică, compasiunea, raţiona-
mentul corect, calităţile de comunicare, simţul clinic, cunoştinţele teoretice şi o
conduită profesională exemplară pentru a răspunde cu succes cerinţelor pacien ţilor.
Dincolo de toate aceste calităţi, medicul sau un alt lucrător medical trebuie să se
ştie în siguranţă atunci când profesează, iar întreaga lui capacitate trebuie focalizată
asupra actului medical şi nu alterată de teama greşelii. Tocmai pentru realizarea
acestui deziderat trebuie identificate condiţiile în care poate fi angajată răspunderea
în baza art.213 CP RM.
în această ordine de idei, analizând obiectul juridic special al infracţiunii în
cauză, se poate consemna că acesta are un caracter complex. Astfel, obiectul juridic
principal al infracţiunii specificate la art.213 CP RM îl formează rela ţiile sociale cu
privire la acordarea competentă a asistenţei medicale. Obiectul juridic secundar al
infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa
persoanei.
Noţiunea „asistenţa medicală” din art.213 CP RM este utilizată cu sensul de
„intervenţie medicală (act medical)”, noţiune utilizată în Legea cu privire la
drepturile şi responsabilităţile pacientului. Or, prin intervenţie medicală (act medical)
legiuitorul înţelege orice examinare, tratament, cercetare clinică şi
asistenţă sau altă acţiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic, curativ
806
(de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală şi executată de iui medic

sau alt lucrător medical.
Atunci când încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a
asistenţei medicale se exercită pe calea influenţării nemijlocite infracţionale asupra
corpului persoanei, acesta va reprezenta obiectul material al infracţiunii pe care o
examinăm.
Victima infracţiunii prevăzute la art.213 CP RM poate fi nu orice persoană, ci
doar persoana care are calitatea specială de pacient.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include: 1) fapta prejudiciabilă, care ia
forma acţiunii sau inacţiunii de încălcare a regulilor sau metodelor de acordare a
asistenţei medicale; 2) urmările prejudiciabile care se prezintă, în mod alternativ, ca
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori ca decesul victimei; 3)
legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere juridic, ci numai
aceea care cade, într-o formă sau alta, sub incidenţa normelor juridice. Conduita
ilicită este exprimată într-o acţiune sau inacţiune care contravine prevederilor
normei juridice. Fiind o normă ce reclamă completare, art.213 CP RM poate fi în
legătură numai cu elemente complinitoare având caracter de norme. De aceea, este
de menţionat că regulile sau metodele de acordare a asistenţei medicale, încălcate
de către făptuitor, trebuie să aibă un caracter normativ, deci să fie cu prinse în acte
normative în vigoare, indiferent de organul emitent (Parlamentul, Guvernul,
Ministerul Sănătăţii etc.). La calificarea faptelor în baza art.213 CP RM, în nici un
caz nu pot fi luate în consideraţie regulile sau metodele de acordare a asistenţei
medicale având caracter doar de recomandare (de exemplu, care se conţin în
publicaţii ştiinţifice de specialitate), chiar dacă acestea dispun de o autoritate
teoretică consemnabilă. Astfel de reguli sau metode nu emană de la reprezentanţii
voinţei poporului, deci nu pot fi impuse spre respectare. De asemenea, respectivele
reguli sau metode pot fi caracterizate prin variabilitate şi lipsă de previzibilitate,
ceea ce constituie un important obstacol în aplicarea unitară a legii penale. Toate
acestea demonstrează că o normă penală, care face referire la reguli sau metode de
acordare a asistenţei medicale având caracter doar de recomandare, ar deschide
calea unor abuzuri şi soluţii controversate, implicând grave încălcări ale
principiului legalităţii.1
Aceste concluzii îşi au suportul în principiul legalităţii actului medical, care constă în aceea că
„actul medical trebuie să se desfăşoare numai în condiţiile reglementărilor legale şi ale evoluţiei
ştiinţei, sub rezerva ca şi această evoluţie să se circumscrie cadrului legal”.
A se vedea'. A.T. Moldovan. Tratat de drept medical. - Bucureşti: ALL Beck, 2002, p. 15.
în astfel de ipoteze, atunci când, din imprudenţă, se cauzează vătămare gravă a
1
807
integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul victimei, aplicabil este art.149 sau
157CPRM.
De asemenea, dacă regula sau metoda încălcată o stabileşte un act normativ
care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, se va aplica nu
art.213 CP RM, dar art.149 sau 157 CP RM.
Din aceste considerente, nu putem fi de acord cu aplicarea răspunderii în baza
lit.b) art.213 CP RM în speţa următoare: la 22.12.2002, G.S., neurochirurg în secţia de
internare a SCMU, mun. Chişinău, era medic de gardă în secţie. Aproximativ la ora 12.00
în secţia de internare a fost adus pacientul V.Ş. având traumă închisă. Contrar prevederilor
Regulamentului de activitate a medicului de urgentă din 16.09.1999 şi în pofida faptului că
pacientul nu se putea deplasa singur, era dezorientat şi nu răspundea la întrebări, G.S. s-a
limitat doar la examinarea superficială a stării sănătăţii lui V.Ş. După ce a examinat
cranio- grama, nu l-a internat pe V.Ş. în spital pentru tratament staţionar, ci i-a prescris
tratament ambulatoriu. Apoi, sub pretextul că V.Ş. era în stare de ebrietate alcoolică, a
decis transportarea lui la Centrul medical de dezalcoolizare din mun. Chişinău, unde
lucrătorul medical R.L., examinăndu-l, a stabilit starea gravă a pacientului şi a solicitat
reîntoarcerea acestuia în secţia de internare a SCMU, chemând ambulanţa. Medicul
ambulanţei, O.C., stabilind că V.Ş. se află în comă cerebrală, l-a internat în secţia de
internare a SCMU, unde, la 22.12.2002, aproximativ la ora 19.00, pacientul a fost operat.
La 25.12.2002 V.Ş. a decedat}
întrucât nu este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Regu -
lamentul de activitate a medicului de urgenţă din 16.09.1999 nu are nici o forţă
juridică, deci nu poate avea semnificaţie juridică. Fiind ceva efemer, ceva care nu
este susceptibil de fixare şi, totodată, ceva care nu poate fi impus, regulile sau
metodele de acordare a asistenţei medicale fixate într-un asemenea „act normativ”
sunt lipsite de imperativitate. Nu poate fi sancţionată juridic încălcarea unor astfel
de reguli sau metode, care sunt inexistente în plan juridic. în speţa examinată, luând
în consideraţie rezultatul infracţional, aplicabil este art.149 CP RM.
La calificarea faptei în baza art.213 CP RM, este obligatorie stabilirea concretă
a articolului sau punctului din cadrul actelor normative, care conţin regulile sau
metodele de acordare a asistenţei medicale ce au fost încălcate. Cu alte cuvinte, este
necesar ca făptuitorul să aibă o datorie de îngrijire profesională
faţă de victimă, în a cărei exercitare a manifestat deficienţe care au condus la
neîndeplinirea acestei datorii.
încălcarea regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale repre-
zintă încălcarea obligaţiunilor profesionale de către persoane care acordă asistenţa
808
medicală. încălcarea obligaţiilor de serviciu de către o persoană cu funcţie de

răspundere (director, şef de secţie etc.), care activează în domeniul medicinii, nu
poate fi calificată conform art.213 CP RM. în prezenţa unor temeiuri suficiente, o
astfel de faptă atrage răspunderea potrivit art.329 CP RM.
Cele mai frecvente modalităţi faptice ale acţiunii (inacţiunii) de încălcare a
regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale sunt următoarele:
1) examinarea insuficientă a victimei şi neefectuarea examenelor diagnostice
speciale (de exemplu, nu se efectuează gastroscopia esofagului în cazul obturării
acestuia cu corpuri străine);
2) îngrijirea şi supravegherea neatentă a copiilor pacienţi (de exemplu,
scăparea din braţe a nou-născutului în timpul înfaşării);
3) spitalizarea întârziată ori perfectarea înainte de termen a formelor de
ieşire a victimei din spital;
4) pregătirea insuficientă şi executarea necalitativă a operaţiei chirurgicale
sau a altor măsuri curative (de exemplu, uitarea corpurilor străine în cavităţile
operate, amputarea membrului sănătos în locul celui afectat de cangrenă etc.);
5) administrarea incorectă a preparatelor sau remediilor medicale (nerespec-
tarea dozelor prescrise ale preparatelor, constând în supradozaj; administrarea
preparatelor laolaltă cu preparatele incompatibile (de exemplu, administrarea
nialamidului împreună cu metionina, morfina sau fenamina poate avea ca efect
coma sau chiar decesul); administrarea preparatelor după ce se atestă persistenţa
efectelor adverse; nerespectarea modului de administrare (de exemplu, preparatul
cu aplicaţie cutanată este administrat per os); administrarea preparatelor care sunt
interzise aplicării pe parcursul sarcinii şi a perioadei de alăptare ori şoferilor şi
persoanelor care deservesc mijloacele mecanice, în alte asemenea cazuri;
administrarea preparatelor în pofida contraindicaţiilor medicale etc.) etc.
Infracţiunea prevăzută la art.213 CP RM trebuie delimitată de infracţiunea de
neacordare de ajutor unui bolnav (art.162 CP RM): în cazul primei infracţiuni,
făptuitorul nu refuză să acorde asistenţa medicală. El o acordă, însă o face defi-
cient. în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.162 CP RM, făptuitorul refuză tacit
sau expres să acorde ajutorul necesar.
Infracţiunea specificată la art.213 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori a decesului victimei. La individualizarea pedepsei,
trebuie de avut în vedere care anume din cele două urmări prejudiciabile a fost
cauzată: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul.
Cele săvârşite vor trebui calificate conform art.157 CP RM, dacă, în urma
încălcării regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, s-a produs
809
urmarea prejudiciabilă sub forma vătămării medii a integrităţii corporale sau a

sănătăţii.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin imprudenţă,
concretizată în neglijenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi în imprudenţă (încredere
exagerată sau neglijenţă) faţă de urmările prejudiciabile.
Astfel, chirurgul, care, în timpul serviciului de gardă, acceptă efectuarea
unei operaţii, fiind conştient de faptul că nu are destulă experienţă (în lipsa stării
de extremă necesitate şi a riscului întemeiat) şi, de aceea, poate să nu reuşească,
mizează pe prezenţa sa în repetate rânduri la astfel de operaţii, efectuate de chi-
rurgi experimentaţi. în asemenea situaţii, făptuitorul manifestă încredere
exagerată faţă de urmările prejudiciabile.
Atunci când persoana acceptă efectuarea unei operaţii (pentru a cărei reali-
zare ea nu are nici experienţă, nici cunoştinţe suficiente), fără a prevedea surve-
nirea urmărilor prejudiciabile (dar în prezenţa posibilităţii şi obligativităţii unei
asemenea previziuni, iar această posibilitate există în virtutea faptului că
persoana încalcă anumite reguli de prudenţă), ea manifestă neglijenţă în raport
cu urmările prejudiciabile.
Articolul 213 CP RM devine aplicabil atunci când se atestă nerespectarea
unor norme de comportament profesional pe care un alt profesionist, în aceleaşi
condiţii, le-ar fi respectat. Totodată, art.213 CP RM este inaplicabil în caz de
eroare medicală, exprimată în producerea vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori a decesului din cauza naturii lucrurilor (evoluţia
complicată a bolii, simptomatologia atipică, reacţia alergică neprevăzută a
organismului pacientului, prezenţa unei boli necunoscute, particularităţile
anatomice anoma- lice ale organismului pacientului etc.), situaţie în care orice
alt lucrător medical ar fi produs acelaşi prejudiciu în aceleaşi condiţii de lucru.
Diferenţierea celor două ipoteze impune analiza condiţiilor de lucru concrete pe
care le-a avut făptuitorul la îndemână. Se caută să se afle dacă făptuitorul a
făcut, apelând cu conştiinciozitate şi diligenţă la cunoştinţele sale ştiinţifice, tot
ce era posibil în acele condiţii, pentru a pune cel mai exact diagnostic şi a alege
cea mai bună regulă sau metodă de asistenţă medicală în interesul pacientului.
Dacă el a respectat cerinţele unei atitudini ideale, neconcordanţa diagnosticului
cu realitatea va fi doar o eroare medicală, căci orice lucrator medical ar fi ajuns
la aceleaşi concluzii, în aceleaşi condiţii. Dacă însă neconcordanţa diagnostică
apare prin
folosirea nejudicioasă, fără diligenţă şi conştiinciozitate a cunoştinţelor sale, în
condiţiile concrete de lucru, ne aflăm în situaţia aplicabilităţii art.213 CP RM.
810
Noţiunea „eroare medicală” intră sub incidenţa noţiunii „faptă săvârşită fară
vinovăţie (cazul fortuit)”, definită la art.20 CP RM. Ea include următorul sens:
acţiunea sau inacţiunea lucrătorului medical, în absenţa unei încălcări a regulilor
şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, în lipsa atitudinii neglijente faţă de
îndeplinirea obligaţiilor profesionale, dar care a condus la vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori la decesul pacientului; această urmare nu
este într-o legătură de cauzalitate sine qua non cu acţiunea sau inacţiunea
respectivă, fiind generată de cauze care nu trebuiau şi nu puteau fi prevăzute de
către lucrătorul medical.
asemenea, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de lucrător medical.
§ 4. Practicarea ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice
Fapta de practicare ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice este

incriminată în art.214 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
constă în practicarea medicinei ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către
o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din
imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
în varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.214 CP RM, practicarea
ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice presupune cauzarea din impru-
denţă a decesului victimei în rezultatul săvârşirii acestei fapte.
In conformitate cu art.8 şi 9 ale Legii ocrotirii sănătăţii, exerciţiul profesiu-
nilor medico-sanitare şi farmaceutice este autorizat titularilor unei diplome, unui
atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de
specialitate respectivă din republică ori din străinătate. Exerciţiul profesiunilor
medico-sanitare şi farmaceutice este supravegheat de Ministerul Sănătăţii. Exer -
ciţiul ilegal al profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este pedepsit
conform legislaţiei în vigoare. Persoanele fizice şi juridice pot exercita
independent sau dependent profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice numai în
bază de licenţă, eliberată de Camera de Licenţiere.
Aceste măsuri sunt orientate spre asigurarea controlului din partea statului
asupra respectării cerinţelor şi condiţiilor a căror efectuare este necesară la
desfăşurarea unor asemenea activităţii sensibile, cum sunt activitatea medicală şi
cea farmaceutică. Controlul urmăreşte confirmarea abilităţilor persoanei de a
811
desfăşură pe răspunderea sa respectivele genuri de activitate, precum şi protecţia

sănătăţii şi vieţii cetăţenilor. Exercitarea fără drept a activităţii medicale sau a
celei farmaceutice poate avea grave consecinţe asupra sănătăţii populaţiei.
Din aceste considerente, se justifică incriminarea, la art.214 CP RM, a faptei
de practicare ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni are un caracter complex: obiectul
juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la exercitarea în condiţii de
legalitate a profesiei medicale sau a activităţii farmaceutice; obiectul juridic
secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea (alin.(l) art.214 CP
RM) sau la viaţa unei alte persoane (alin.(2) art.214 CP RM).
în cazul în care practicarea medicinei ca profesie sau a activităţii farmaceu-
tice se realizează pe calea influenţării nemijlocite infracţionale asupra corpului
persoanei (prin terapie manuală, lipoabsorbţie, acupunctură etc.), acesta formează
obiectul material al infracţiunii.
Victima infracţiunii specificate la art.214 CP RM este persoana care faptic, nu
neapărat şi juridic, are calitatea de pacient. Aceasta deoarece infracţiunea dată nu
întotdeauna presupune, ca situaţie-premisă, desfăşurarea unui raport juridic dintre
pacient şi lucrătorul medical.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.214 CP RM include: 1) fapta
prejudiciabilă, care constă în acţiunea de practicare a medicinei ca profesie sau a
activităţii farmaceutice; 2) urmările prejudiciabile sub formă de vătămare a
sănătăţii; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Acţiunea prejudiciabilă examinată se poate înfăţişa sub oricare din urmă-
toarele două modalităţi:
a) practicarea medicinei ca profesie;
b) practicarea activităţii farmaceutice.
Practicarea medicinei ca profesie semnifică ocupaţia cu caracter permanent -
legată de profilaxia, diagnosticarea, tratamentul bolilor sau reabilitarea bolnavilor
- pe care o exercită o persoană în baza unei calificări corespunzătoare. Nu
reprezintă practicare a medicinei ca profesie acordarea unor servicii de sănătate o
singură dată sau de la caz la caz, chiar şi contra unei remuneraţii, când persoana,
care beneficiază de aceste servicii, nu cunoaşte dinainte dacă va putea să bene-
ficieze de servicii de sănătate, şi în care condiţii.
Practicarea medicinei nu trebuie confundată cu practicarea altor activităţi:
activitatea farmaceutică veterinară; asistenţa veterinară; importul sau producerea
articolelor de parfumerie şi cosmetică; fabricarea, comercializarea, asistenţa
tehnică, repararea şi verificarea articolelor de tehnică şi optică medicală; activi-
tatea în domeniul geneticii, microbiologiei şi activităţile desfăşurate cu organisme
1
812
modificate genetic etc. Exercitarea fără drept a acestor sau a altor profesii ori
activităţi, pentru care este obligatorie deţinerea unei autorizaţii, precum şi exer-
citarea unor asemenea profesii sau activităţi în alte condiţii decât cele stabilite,
dacă legea prevede că aceste acţiuni sunt ilicite, se sancţionează în baza art.54 1
îndeletnicirea cu medicina populară fără autorizaţie specială, eliberată în
modul stabilit de lege, atrage răspundere nu conform art.214 CP RM, dar în baza
alin.(8) art.77 din Codul contravenţional.
In conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea
farmaceutică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 25.05.1993*, acti-
vitatea farmaceutică constituie un domeniu ştiinţifico-practic al ocrotirii sănătăţii,
care include cercetări orientate spre crearea remediilor şi preparatelor medica -
mentoase, analiza, standardizarea, înregistrarea, producerea, prepararea, controlul
calităţii, păstrarea, informarea, livrarea şi eliberarea acestora populaţiei, precum şi
conducerea unităţilor farmaceutice şi a subdiviziunilor lor.
Bineînţeles, de felul său, practicarea medicinei ca profesie sau a activităţii
farmaceutice nu poate fi suficientă pentru a alcătui fapta prejudiciabilă prevăzută
la art.214 CP RM. Este necesar ca practicarea medicinei ca profesie sau a
activităţii farmaceutice să aibă un caracter ilegal, să fie realizată fără drept.
Din dispoziţia art.214 CP RM rezultă că lipsa licenţei sau a unei alte auto-
rizaţii conferă ilegalitate acţiunii de practicare a medicinei ca profesie sau a
activităţii farmaceutice.
Articolul 214 CP RM se referă la practicarea ilegală a medicinei ca profesie
sau a activităţii farmaceutice în sectorul public sau în cel privat.
în legătură cu aceasta, menţionăm că, potrivit art.ll al Legii cu privire la
exercitarea profesiunii de medic, profesiunea de medic poate fi exercitată inde-
pendent (libera practică) sau în cadrul unei instituţii medicale de stat; exercita rea
independentă a profesiunii de medic reprezintă activitatea profesională a
medicului la o întreprindere persoană juridică sau la o persoană fizică agent al
activităţii de întreprinzător, care prestează servicii medicale în baza licenţei şi
acreditării. Conform art.22 al Legii cu privire la activitatea farmaceutică, activi-
tatea farmaceutică se exercită de către specialişti cu studii farmaceutice supe-
rioare sau medii şi având calificarea corespunzătoare cerinţelor stabilite de
Ministerul Sănătăţii.
în conformitate cu pct.31) şi 33) alin.(l) art.8 al Legii Republicii Moldova
privind licenţierea unor genuri de activitate, adoptate de Parlamentul Republicii
813
Moldova la 30.07.2001 se supun licenţierii: activitatea farmaceutică (inclusiv cu

folosirea preparatelor narcotice şi (sau) psihotrope), desfăşurată de întreprin derile şi
(sau) instituţiile farmaceutice private; acordarea asistenţei medicale de către
instituţiile medico-sanitare private.
Autoritatea de licenţiere este Camera de licenţiere a Republicii Moldova. De
asemenea, este necesar a menţiona că licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere
din străinătate sunt valabile şi pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu
acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Potrivit Legii Republicii Moldova privind licenţierea unor genuri de activi tate,
prin licenţă se are în vedere actul oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce
atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă determinată,
genul de activitate indicat în acesta, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de
licenţiere.
Din această definiţie rezultă că lipsa de licenţă se atestă în următoarele situaţii:
1) făptuitorul nu deţine licenţă; 2) făptuitorul are licenţă, dar pentru genuri de
activitate altele decât practicarea medicinei ca profesie sau activitatea farmaceutică;
3) făptuitorul are licenţă pentru practicarea medicinei ca profesie sau activitatea
farmaceutică, dar a cărei termen de valabilitate (5 ani) a expirat, sau care trebuia
reperfectată, dar nu a fost, sau care a fost sistată temporar ori retrasă.
în acord cu Legea ocrotirii sănătăţii, drept temeiuri pentru sistarea temporară a
licenţei instituţiilor medico-sanitare private servesc: a) încălcarea uneia din
condiţiile prevăzute la alin.(l) art. 9 1 al Legii ocrotirii sănătăţii; b) lipsa actului de
proprietate sau expirarea contractului de locaţiune a imobilului unde se desfăşoară
activitatea licenţiată; c) necorespunderea actelor de studii ale persoanelor angajate
cu genurile de activitate prestate; d) lipsa actelor ce confirmă instruirea continuă şi
atestarea periodică a lucrătorilor medicali conform prevederilor actelor normative în
vigoare; e) lipsa/retragerea certificatului de acreditare; f) nerespectarea prevederilor
actelor normative în vigoare în domeniu, inclusiv a regulamentului/statutului de
organizare şi funcţionare al instituţiei medico- sanitare private. Drept temeiuri
pentru retragerea licenţei servesc: a) desfăşurarea de către titularul de licenţă a unei
alte activităţi decât cea indicată în licenţă;
b) desfăşurarea activităţii pe o altă adresă decât cea indicată în licenţă; c) decizia
definitivă a instanţei de judecată.
In conformitate cu Legea privind activitatea farmaceutică, licenţa pentru
exercitarea activităţii farmaceutice se retrage de către organul abilitat cu această
1
814
funcţie în cazurile: a) achiziţionării, păstrării şi distribuirii produselor farmaceu tice

şi parafarmaceutice care nu au fost autorizate în modul stabilit; b) producerii
produselor farmaceutice şi parafarmaceutice, modificării formulei de producere sau
a fluxului tehnologic al produselor farmaceutice şi parafarmaceutice, precum şi
modificării documentaţiei tehnice de normare a produselor farmaceutice sau
parafarmaceutice, fără aprobarea organului abilitat; c) practicării de către titula rul
de licenţă a activităţii farmaceutice neindicate în licenţă; d) desfăşurării de către
titularul de licenţă a activităţii farmaceutice în locuri unde o astfel de activitate nu a
fost autorizată de organul abilitat; e) conducerii prin cumul a întreprinderii şi
instituţiei farmaceutice de către farmacist (laborant-farmacist); f) practicării
repetate, după aplicarea amenzii prevăzute de legislaţie, a activităţii farmaceutice
fără utilizarea sistemului informaţional automatizat de evidenţă a circulaţiei
medicamentelor, exploatării necorespunzătoare cerinţelor stabilite pentru acest
sistem, eliberării medicamentelor din întreprinderile farmaceutice şi/sau prezenţei
în stocul farmaciilor şi filialelor lor a medicamentelor fără etichete cu fâşie latentă.
In alt context, consemnăm că nu doar lipsa licenţei, dar şi lipsa unei alte
autorizaţii conferă ilegalitate acţiunii de practicare a medicinei ca profesie sau a
activităţii farmaceutice.
în primul rând, reieşind din prevederile alin.(3) art.14 al Legii privind licen -
ţierea unor genuri de activitate, prin altă autorizaţie trebuie de înţeles copia
autorizată de pe licenţă, pe care titularul de licenţă trebuie să le obţină pentru
fiecare filială sau altă subdiviziune separată, la care va fi efectuată activitatea pe
baza licenţei obţinute.
In al doilea rând, conform Legii Republicii Moldova privind evaluarea şi
acreditarea în sănătate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
18.10.2001280, în Republica Moldova au dreptul să desfăşoare activitate medico-
sanitară şi farmaceutică unităţile care au obţinut evaluarea şi acreditarea şi cărora li
s-a eliberat certificat de acreditare; certificatul de acreditare este documentul,
eliberat în conformitate cu regulile în vigoare ale sistemului naţional de evaluare şi
acreditare a unităţilor medico-sanitare şi farmaceutice, care indică gradul suficient
de conformitate a unităţii medico-sanitare sau farmaceutice prevederilor legilor din
domeniul sănătăţii şi farmaceuticii.
280
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 19.05.2010. Dosarul nr.lre-
746/10. www.csj.md
815
în afară de aceasta, conform Legii ocrotirii sănătăţii, exerciţiul profesiunilor

medico-sanitare şi farmaceutice este autorizat titularilor unei diplome, unui atestat
sau certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de
specialitate respectivă din republică ori din străinătate. Persoanele care nu au
exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de 3 ani şi care
doresc să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele în instituţii de perfecţionare sau
în alte instituţii, urmând să li se autorizeze ulterior exerciţiul profesiunilor medico-
sanitare sau farmaceutice, în modul stabilit.
în toate aceste cazuri, lipsa autorizaţiei corespunzătoare intră sub incidenţa
art.214 CP RM.
Aplicarea răspunderii în baza art.214 CP RM nu exclude posibilitatea aplicării
art.241 CP RM, în cazurile când practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător în
domeniul medical sau farmaceutic presupune atestarea uneia din cele patru ipoteze
consideră consumată din momentul producerii vătămării sănătăţii. Prin vătămare a
sănătăţii se înţelege vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. în lipsa unor astfel de urmări prejudiciabile, răspunderea nu poate fi
aplicată conform art.214 CP RM.
în acest sens, este relevant cazul următor din practica judiciară: V.S. a fost
învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.214 CP RM. Ulterior, instanţa de
judecată a ajuns la concluzia că în acţiunile lui V.S. nu se conţin elementele constitutive ale
infracţiunii respective. S-a motivat că V.S. avea dreptul să practice activitatea
stomatologică. In plus, victima L.L. nu a suferit
0 vătămare a sănătăţii.
Dacă cele comise implică producerea unor urmări prejudiciabile de o gravitate
mai redusă sau nu implică producerea nici unor urmări, practicarea ilegală a
medicinei sau a activităţii farmaceutice poate fi calificată conform alin.(l) sau (2)
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.214 CP RM se caracterizează
prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările preju -
diciabile. Motivul infracţiunii ia, de cele mai dese ori, forma interesului material.
Varianta agravată a practicării ilegale a medicinei sau a activităţii farmaceutice,
prevăzută la alin.(2) art.214 CP RM, presupune că această faptă se
soldează cu decesul victimei din imprudenţă. în ipoteza analizată, nu este necesară
calificarea suplimentară conform art.149 CP RM. Dacă făptuitorul a manifestat
1
816
intenţie faţă de decesul victimei, cele comise trebuie calificate potrivit art.145 CP
RM.
§ 5. Producerea sau comercializarea medicamentelor contrafăcute
Fapta de producere sau comercializare a medicamentelor contrafăcute este

incriminată în art.214 1 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip a acestei infracţiuni, specificată la alin.(l) art.214 1 CP RM,
se exprimă în producerea sau comercializarea medicamentelor contrafăcute.
In varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.214 CP RM, producerea sau
comercializarea medicamentelor contrafăcute presupune provocarea din imprudenţă
a vătămării grave sau medii a sănătăţii ori decesul persoanei în rezultatul săvârşirii
acestei fapte.
Una dintre priorităţile protecţiei sănătăţii publice o constituie asigurarea, la
nivel naţional, a accesului populaţiei, prin intermediul sistemului de asistenţă cu
produse medicamentoase, la medicamente de bună calitate, eficiente şi inofensive.
Potrivit art.27 al Legii Republicii Moldova cu privire la medicamente, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 17.12.1997 , orice persoană care a comis,
intenţionat sau din neglijenţă, încălcări ale prevederilor prezentei legi, urmare a
cărora s-au produs înrăutăţirea sănătăţii sau decesul pacientului, intoxicări în masă
cu medicamente, deteriorări, falsificări ale produselor medicamentoase sau alte
asemenea fapte, va fi trasă la răspundere contravenţională sau penală.
privire la circulaţia legală de medicamente.
în cazul variantei agravate prevăzute la alin.(2) art.214 CP RM, infracţiunea de
producere sau comercializare a medicamentelor contrafăcute aduce atingere, în plan
secundar, relaţiilor sociale cu privire la sănătatea sau la viaţa unei persoane.
Conţinutul obiectului material al infracţiunii analizate este diferit în funcţie de
modalitatea sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. Astfel, în ipoteza producerii
medicamentelor contrafăcute, obiectul material îl reprezintă materia primă din care
se confecţionează medicamentele contrafăcute. La rândul lor, medicamentele
contrafăcute nu constituie obiectul material al infracţiunii, ci produsul infracţiunii.
în ipoteza comercializării medicamentelor contrafăcute, obiectul material îl
817
reprezintă medicamentele contrafăcute.

Conform art.3 al Legii cu privire la medicamente, prin medicamente se înţelege
substanţele sau amestecurile de substanţe autorizate, în modul stabilit, spre
fabricare, import, export şi utilizare, pentru a trata, atenua, preveni, diagnostica o
boală, o stare fizică sau psihică anormală ori simptomele lor la om sau animal,
precum şi pentru a restabili, corija şi modifica funcţiile organice ale acestora.
De regulă, nu se consideră medicamente: aditivii alimentari; produsele de uz
extern utilizate în scopuri cosmetice; componenţii dietetici; componenţii pentru
nutriţia animalelor (vitamine, substanţe minerale etc.). Ca excepţie de la regulă, în
acord cu alin.(3) art.l al Legii cu privire la medicamente, Ministerul Sănătăţii poate
pune produsele menţionate sub incidenţa numitei legi, dacă ele posedă unele
proprietăţi biologic active sau produc reacţii adverse asupra organismului uman.
La calificarea faptei conform art.214 CP RM nu contează la care tip se referă
medicamentele: la medicamentele a căror utilizare se admite (se recomandă) numai
în condiţii de staţionar; la medicamentele a căror livrare către pacienţi se admite
numai cu prescripţie medicală; la medicamentele a căror livrare către pacienţi se
admite fără prescripţie medicală. Asemenea circumstanţe pot fi luate în consideraţie
la individualizarea pedepsei.
Important este ca medicamentele să fie contrafăcute. Sunt contrafăcute
medicamentele pe care au fost aplicate, cu bună-ştiinţă şi în mod fraudulos, marcări
false în ceea ce priveşte autenticitatea şi/sau originea. Pot fi contrafăcute atât
medicamentele de firmă, cât şi medicamentele reproduse, iar producţia contrafăcută
poate include produse cu ingredientele necesare sau cu ingrediente incorecte, fără
ingrediente active, cu cantitate insuficientă de ingrediente active sau în ambalaj
falsificat. In alţi termeni, medicamente contrafăcute sunt acele medicamente la care
se constată utilizarea fără autorizare a unei mărci care este identică cu o marcă legal
înregistrată, sau acele medicamente care nu pot fi diferenţiate în aspectele lor
esenţiale de un produs de marcă, prin care se încalcă drepturile prevăzute de lege
ale deţinătorului legal al mărcii respective. 1
în această ordine de idei, atenţionăm că în legislaţia extrapenală noţiunea de medicamente falsificate

se utilizează cu sensul autentic de medicamente contrafăcute: medicamente falsificate - medicamente
ce conţin
o marcare falsă, intenţionat frauduloasă în ceea ce priveşte autenticitatea şi/sau originea lor,
manifestată atât faţă de denumirile comerciale, cât şi faţă de cele comune internaţionale, şi care pot
include ingredientele necesare, alte ingrediente sau pot fi fără substanţe active, sau în cantităţi
insuficiente ori în ambalaj fals (art.3 al Legii cu privire la medicamente); sunt falsificate
medicamentele pe care au fost aplicate, cu bună-ştiinţă şi în mod fraudulos, marcări false în ceea ce
priveşte autenticitatea şi/sau originea. Pot fi falsificate atât preparate de firmă, cât şi preparate
818
reproduse, iar producţia falsificată poate include produse cu ingredientele necesare sau cu ingrediente
incorecte, fără ingrediente active, cu cantitate insuficientă de ingredient activ sau în ambalaj falsificat
(pct.2.6 al Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Politicii de stat în
domeniul medicamentului, nr. 1352 din 03.10.2002*).
Nu are importanţă dacă medicamentele contrafăcute includ sau nu ingredientele
necesare, dacă includ sau nu alte ingrediente, dacă conţin substanţe active ori le
conţin în cantităţi insuficiente, sau dacă sunt puse într-un ambalaj fals ori autentic.
Toate aceste împrejurări pot fi luate în consideraţie doar la individualizarea
pedepsei.
Medicamentele contrafăcute nu trebuie confundate cu cele neautorizate de
Ministerul Sănătăţii spre utilizare, cu cele care au termenul de valabilitate expirat,
cu cele fără documentul şi/sau informaţia ce atestă calitatea şi fără denumirea şi
adresa producătorului. Precizăm că comercializarea medicamentelor neautorizate de
Ministerul Sănătăţii spre utilizare, a medicamentelor cu termenul de valabilitate
expirat, precum şi a celor fără documentul şi/sau informaţia ce atestă calitatea şi
fără denumirea şi adresa producătorului, atrage răspunderea în baza alin.(4) art.77
De asemenea, nu trebuie confundate medicamentele contrafăcute cu cele
autentice, dar produse în condiţii ilegale. Producerea medicamentelor de către
întreprinderile care produc medicamente, fără autorizarea respectivă a Ministerului
Sănătăţii, atrage răspunderea în baza alin.(6) art.77 din Codul contraven ţional.
Victima infracţiunii prevăzute la art.214 1 CP RM, în ipoteza comercializării
medicamentelor contrafăcute, este consumatorul de medicamente contrafăcute.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care constă
în acţiune. Acţiunea dată se exprimă în oricare din următoarele două modalităţi: 1)
producerea medicamentelor contrafăcute; 2) comercializarea medicamentelor
contrafăcute.
Prin producerea medicamentelor contrafăcute se are în vedere fabricarea
medicamentelor ce conţin o marcare falsă, intenţionat frauduloasă în ceea ce
priveşte autenticitatea şi/sau originea lor, manifestată atât faţă de denumirile
comerciale, cât şi faţă de cele comune internaţionale, şi care pot include ingre-
dientele necesare, alte ingrediente sau pot fi fără substanţe active, sau în cantităţi
insuficiente ori în ambalaj fals.
în acord cu regula fixată la art.116 CP RM, aplicarea răspunderii pentru
producerea medicamentelor contrafăcute, în conformitate cu art.214 1 CP RM,
exclude calificarea suplimentară potrivit alin.(2) art.246 „Falsificarea şi contra-
facerea produselor” din Codul penal sau alin.(2) art.283 „Falsificarea şi contra-
facerea produselor” din Codul contravenţional.
819
Prin comercializarea medicamentelor contrafăcute trebuie de înţeles punerea

medicamentelor contrafăcute în circulaţie prin vânzare. Nici o altă formă de
înstrăinare a medicamentelor contrafăcute nu intră sub incidenţa art.2141 CP RM.
Dacă acţiunea prejudiciabilă săvârşită este reprezentată de ambele aceste
modalităţi sau numai de una dintre ele, se poate lua în consideraţie la individua-
lizarea pedepsei. Astfel, ambele modalităţi, enunţate mai sus, au fost reprezentate în
cazul următor din practica judiciară: Т. V. a fost condamnat în conformitate cu alin.(l)
art.214 CP RM. în fapt, în perioada martie 2009-ianuarie 2010, aflându-se în тип.
Chişinău, acesta a procurat alcool etilic, sticle şi etichete pe care era imprimat textul „RM-
SRL „Medeferent Grup” Alcool etilic medical 96%”. Toate acestea le-a adus la domiciliul
lui J.I. din тип. Chişinău, unde acesta din urmă, în condiţii artizanale, îmbutelia produsul
respectiv, lipind pe sticle etichete, potrivit cărora acesta reprezenta alcool etilic medical cu
concentraţia de 96%. Ulterior, împreună îl vindeau diferitelor persoane. Cei doi au
desfăşurat activitatea respectivă până la 28.01.2010, când, în rezultatul percheziţiei
efectuate în apartamentul lui J.I. de către colaboratorii de poliţie, au fost descoperite şi
ridicate 37 sticle cu volumul de un litru fiecare, al căror conţinut constituia o substanţă
lichidă transparentă, având etichete cu textul „RM-SRL „Medeferent Grup” Alcool etilic
medical 96%>”, precum şi două canistre din masă plastică cu volumul de 22 litri fiecare.
Potrivit raportului de expertiză nr.16-5-02/15 din 06.04.2010, sub aspectul indicilor
organoleptici şi fizico-chimici, substanţa descoperită nu corespunde prevederilor pct.4.1.2
şi 4.1.3 SM GOST R 31652:2008, adică nu reprezintă alcool etilic rafinat din materie
primă alimentară. Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la
implementarea Sistemului informaţional automatizat „Nomenclatorul de stat al
medicamentelor”, nr.85 din 25.01.2006, alcoolul etilic cu concentraţia de 96% constituie
produs farmaceutic, iar condiţiile de producere, păstrare şi comercializare a acestuia se
reglementează prin Legea cu privire la medicamente şi prin Legea cu privire la activitatea
farmaceutică}
consideră consumată din momentul producerii sau comercializării chiar şi a unui
singur exemplar de medicament contrafăcut. Precizăm totuşi că, în dependenţă de
cantitatea de medicamente contrafăcute sau alte asemenea împrejurări relevante,
este posibil să opereze prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM: „Nu constituie
infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi formal, conţine semnele unei fapte
prevăzute de prezentul Cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul
prejudiciabil al unei infracţiuni”.
281
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.l 11.
820
în ipoteza producerii medicamentelor contrafăcute, infracţiunea se consideră

consumată indiferent dacă, ulterior, medicamentele contrafăcute sunt sau nu
comercializate.
Procurarea materiei prime pentru producerea medicamentelor contrafăcute
trebuie calificată ca pregătire la infracţiunea prevăzută la art.214 1 CP RM. Ca
tentativă la această infracţiune (în ipoteza producerii medicamentelor contra-
făcute) trebuie considerată acţiunea îndreptată nemijlocit spre realizarea unei
astfel de produceri, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta
nu reuşeşte să obţină produsul finit sub formă de medicamente contrafăcute.
în raport cu infracţiunea prevăzută la art.214 1 CP RM (în modalitatea de
comercializare), trebuie privite ca forme ale pregătirii păstrarea, procurarea,
transportarea sau expedierea medicamentelor false (în scopul comercializării). Ca
tentativă la infracţiunea prevăzută la art.2141 CP RM (în ipoteza comercializării
medicamentelor contrafăcute) trebuie calificată acţiunea îndreptată nemijlocit
spre comercializarea medicamentelor contrafăcute, dacă, din cauze independente
de voinţa făptuitorului, acestea nu ajung în stăpânirea victimei.
Trecerea în posesia făptuitorului a banilor victimei, în rezultatul comerciali-
zării medicamentelor contrafăcute, se va califica numai conform art.214 1 CP RM.
Nu va fi necesară calificarea suplimentară a faptei ca escrocherie.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.214 1 CP RM este caracterizată
prin intenţie directă. Motivele infracţiunii pot consta în: interesul material,
năzuinţa de imitare a producătorilor notorii etc.
In ipoteza producerii medicamentelor contrafăcute, nu este obligatoriu ca
făptuitorul să urmărească scopul comercializării unor asemenea medicamente.
Chiar dacă făptuitorul urmăreşte oricare alt scop, aplicabil este art.214 1 CP RM.
Subiectul infracţiunii examinate este: 1) persoana fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu
Pentru calificarea faptei în baza art.214 1 CP RM, nu este necesar ca subiectul
să aibă o calitate specială. Subiect poate fi atât o persoană care dispune de licenţă
sau de altă autorizaţie de practicare a activităţii farmaceutice, cât şi oricare altă
persoană. Totodată, dacă producerea sau comercializarea medicamentelor
contrafăcute este săvârşită de o persoană care nu dispune de licenţă sau de altă
autorizaţie de practicare a activităţii farmaceutice, ne vom afla în prezenţa
concursului dintre infracţiunile specificate la art.214 şi la art.214 1 CP RM.
Este de menţionat că persoana are calitatea de subiect al infracţiunii,
specificate la art.214 1 CP RM, în oricare din următoarele ipoteze:
820
1) persoana doar a produs medicamentele contrafăcute;

2) persoana nu a produs medicamentele contrafăcute, dar, în virtutea cir-
cumstanţelor - intenţionat, din imprudenţă sau fără vinovăţie - a devenit posesorul
unor asemenea obiecte şi, conştientizând că acestea sunt contrafăcute, le-a
comercializat;
3) persoana a produs şi a comercializat medicamentele contrafăcute.
Diferenţierea acestor ipoteze poate avea relevanţă în planul individualizării
pedepsei.
Varianta agravată a producerii sau comercializării medicamentelor contra-
făcute, prevăzută la alin.(2) art.214 CP RM, presupune că fapta respectivă pro-
voacă din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii ori decesul per-
soanei. în ipoteza analizată, nu este necesară calificarea suplimentară conform
art.149 sau 157 CP RM. Dacă făptuitorul a manifestat intenţie faţă de respectivele
urmări prejudiciabile, cele comise trebuie calificate potrivit art.145, 151 sau 152
CP RM.
§ 6. Răspândirea bolilor epidemice
în art.215 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de răspândire a bolilor

epidemice se reunesc două variante-tip de infracţiuni.
în acord cu alin.(l) art.215 CP RM, prima variantă-tip a răspândirii bolilor
epidemice se exprimă în nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a
bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli.
Potrivit alin.(2) art.215 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a răspândirii
bolilor epidemice se exprimă în nerespectarea măsurilor de prevenire sau com-
batere a bolilor epidemice, dacă aceasta s-a soldat din imprudenţă cu vătămarea
gravă sau medie a sănătăţii sau cu decesul persoanei.
în conformitate cu art.51 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii
publice, printre acţiunile complexe de prevenire şi control al bolilor transmisibile
se numără supravegherea epidemiologică. Astfel, prevenirea şi combaterea
răspândirii bolilor epidemice se înscrie în eforturile de asigurare a condiţiilor
optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe
parcursul întregii vieţi. Prin contribuţia organizată a societăţii, în vederea pre-
venirii îmbolnăvirilor, protejării şi promovării sănătăţii populaţiei şi îmbunătăţirii
calităţii vieţii, sunt elaborate şi implementate strategiile privind protecţia şi
promovarea sănătăţii, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmi-
sibile, precum şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice la
821
nivel naţional şi/sau teritorial. în cazul în care aceste măsuri extrapenale nu -şi
demonstrează eficienţa, se aplică mijloacele corespunzătoare de intervenţie a legii
penale.
în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.215 CP RM, obiectul juridic special
are un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu
privire la prevenirea răspândirii bolilor epidemice; obiectul juridic secundar îl
formează relaţiile sociale cu privire la bunăstarea sanitaro-epide- miologică a
populaţiei. Prin bunăstare sanitaro-epidemiologică a populaţiei se înţelege starea
sănătăţii publice, presupunând lipsa acţiunii nocive şi pericu loase asupra
oamenilor a factorilor epidemici, oferindu-li-se astfel condiţii de viaţă favorabile.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.215 CP RM nu are un obiect material,
deoarece nu presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra unei entităţi
materiale.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.215 CP RM include:
1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în inacţiunea de nerespectare a măsurilor
de prevenire sau combatere a bolilor epidemice; 2) urmările prejudiciabile, şi
anume - răspândirea bolii epidemice; 3) legătura cauzală dintre fapta preju-
diciabilă şi urmările prejudiciabile.
Măsurile, la care se referă textul dispoziţiei incriminatoare, pot fi luate de
organele de stat competente să emită acte normative, precum şi de organele
sanitare ori alte organe de specialitate, cu drept de dispoziţie, cărora le revine
sarcina de a preveni şi combate bolile epidemice.
De exemplu, conform art.56 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii
publice, măsurile privind detectarea şi notificarea urgenţelor de sănătate publică
sunt următoarele: 1) detectarea şi notificarea de către un lucrător medical a
cazurilor de boală ce întrunesc criteriile de urgenţă de sănătate publică;
2) detectarea şi notificarea de către un conducător de laborator, indiferent de
forma de proprietate şi subordonare, a unor cazuri de îmbolnăvire a persoanelor
sau identificarea unor agenţi biologici, care întrunesc criteriile de urgenţă de
sănătate publică; 3) detectarea şi notificarea de către un farmacist a cazurilor de
consum neobişnuit sau excesiv de medicamente pentru boli care întrunesc
criteriile de urgenţă de sănătate publică; 4) detectarea şi notificarea de către un
specialist veterinar, un conducător de laborator veterinar, un posesor de animale
sau un îngrijitor de animale a cazurilor de îmbolnăvire a animalelor care întru-
nesc criteriile de urgenţă de sănătate publică.
Măsurile sus-numite pot fi cuprinse şi în alte acte normative: Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la protecţia sanitară a teritoriului
Republicii Moldova de importul şi răspândirea bolilor infecţioase convenţionale şi
822
extrem de periculoase, nr.556 din 10.10.1996 ; Legea Republicii Moldova cu

privire la regimul produselor şi substanţelor nocive, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 03.07.1997282; Ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei
Prelucrătoare cu privire la măsurile de protecţie a teritoriului Republicii Moldova
contra bolilor infecţioase, nr.211 din 05.10.2000 283; Hotărârea Ministerului
Sănătăţii despre măsurile de prevenire a importului şi răspândirii bolii Creutzfeldt-
Jakob în Republica Moldova, nr.08-00 din 10.04.2001284; Hotărârea Ministerului
Sănătăţii cu privire la aprobarea şi implementarea Regulamentului privind
gestionarea deşeurilor medicale, nr.05-00 din 14.12.2001285; Legea Republicii
Moldova privind securitatea biologică, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 21.12.2001286; Hotărârea Comisiei Extraordinare Antiepidemice
Republicane cu privire la aprobarea Planului Naţional de intervenţie în pandemia de
gripă a Republicii Moldova, nr.3 din 11.11.2005;287 Hotărârea Comisiei
Extraordinare Antiepidemice Republicane cu privire la situaţia epizootologică şi
epidemiologică şi măsurile suplimentare de profilaxie a infecţiei cu virusul gripal
aviar A (H5N1) în Republica Moldova, nr.l din 16.01.2006; 288 Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului-cadru
intersectorial gradual pentru combaterea efectelor pandemiei cu virusul gripal nou
A(H1N1) în Republica Moldova, nr.824 din 15.12.2009; 289 Hotărârea Comisiei
Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică privind situaţia epidemiologică la
gripa pandemică, gripa sezonieră, infecţiile respiratorii virale acute şi măsurile
întreprinse pentru reducerea riscului de răspândire a lor, nr.3 din 08.06.2010;290
Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică privind agravarea
situaţiei epidemiologice la poliomielită în Regiunea Europeană şi fortificarea
măsurilor de control al acestei infecţii în scopul menţinerii statutului Republicii
Moldova ca ţară liberă de poliomielită, nr.4 din 08.06.2010; 291 Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Programului Naţional de
Imunizări pentru anii
282
283
284
285
286
287
288
289
290
291
Ibidem.
823
2011-2015, nr.1192 din 23.12.2010;292 Dispoziţia Guvernului Republicii Moldova

cu privire la situaţia epidemiologică prin gripă în Republica Moldova, nr. 15 din
20.01.2011; Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică
privind situaţia epidemiologică la holeră, alte boli diareice acute şi toxiinfec- ţiile
alimentare în ţară, nr.2 din 06.07.2011293 etc.
Atragem atenţia că scoaterea sau introducerea, fară acordul autorităţilor sanitar-
veterinare competente, a unor animale, a unor produse şi materiale de orice fel, care
pot fi contagioase, din sau în zonele ori obiectivele aflate în carantină ori tăierea
pentru consumul public a animalelor bolnave, suspectate de boli infectocontagioase
sau parazitare, comercializarea cărnii şi a subproduselor obţinute în alte condiţii
decât cele stabilite în actele normative sanitar- veterinare se califică nu în baza
alin.(l) art.215 CP RM, dar conform alin.(5) sau (6) art.196 din Codul
contravenţional.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.215 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul răspândirii unei boli epidemice.
Prin răspândirea unei boli epidemice se înţelege transmiterea bolii chiar şi unei
singure persoane. Boala epidemică reprezintă acea maladie infecţioasă a omului, cu
capacitate de răspândire rapidă în mijlocul populaţiei umane, care se manifestă prin
stare clinică gravă, rată înaltă de mortalitate şi invaliditate şi care este astfel
catalogată de convenţiile interstatale şi de Regulile Medico-Sanitare Internaţionale
(pestă, holeră, febre hemoragice şi alte maladii determinate de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii).
încălcarea regulilor sau a normelor sanitaro-igienice şi sanitaro-antiepide-
mice, care implică producerea unor urmări prejudiciabile de o gravitate mai redusă
ori care nu implică producerea nici unor urmări prejudiciabile, atrage răspunderea
conform art.80 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.215 CP RM se
imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. Dacă făptuitorul manifestă intenţie faţă
de urmările prejudiciabile, având scopul de a slăbi baza economică şi capacitatea de
apărare a ţării, cele comise pot fi calificate ca diversiune, conform art.343 CP RM.
Motivele infracţiunii specificate la alin.(l) art.215 CP RM se exprimă, în
principal, în superficialitatea manifestată în raport cu îndeplinirea măsurilor de
prevenire sau combatere a bolilor epidemice.
292
293
824
Capitolul IX. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE §1 CONVIEŢUIRII SOCIALE
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.215 CP RM este: 1) persoana

fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani;
2) persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
art.215 CP RM.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni are un caracter complex: obiectul
juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la prevenirea răspândirii
bolilor epidemice; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la
sănătatea sau la viaţa persoanei.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.215 CP RM are un obiect material
reprezentat de corpul victimei.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate include: 1) fapta prejudiciabilă, care se
exprimă în inacţiunea de nerespectare a măsurilor de prevenire sau combatere a
bolilor epidemice; 2) urmările prejudiciabile, şi anume - vătămarea gravă sau medie
a sănătăţii ori decesul unei persoane; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă
şi urmările prejudiciabile.
Măsurile de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, pe care nu le respectă
făptuitorul, sunt aceleaşi ca în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.215 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.215 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii vătămării grave sau medii a
sănătăţii ori a decesului victimei. Numărul de victime nu influenţează asupra
calificării infracţiunii conform alin.(2) art.215 CP RM, însă poate fi luat în
Aplicarea răspunderii în baza alin.(2) art.215 CP RM exclude calificarea
suplimentară conform art.149 sau 157 CP RM.
imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. Motivele infracţiunii specificate la
alin.(2) art.215 CP RM se exprimă, în principal, în superficialitatea manifestată în
raport cu îndeplinirea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.215 CP RM este: 1) persoana
§ 7. Producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea,
oferirea cu titlu oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor),
prestarea serviciilor, periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor
Fapta de producere, transportare, păstrare, comercializare, oferire cu titlu

oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), prestare a serviciilor, periculoase
pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, este incriminată în art.216 CP RM într-o
în varianta-ţip, numita faptă este incriminată la alin.(l) art.216 CP RM:
producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea cu titlu oneros sau
gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor, săvârşite în proporţii mari.
La rândul său, producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea cu
titlu oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, pericu loase
pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, în prima sa variantă agravată, este
incriminată la alin.(2) art.216 CP RM, atunci când aceste acţiuni:
- au provocat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii ori
decesul persoanei (lit.b));
au fost săvârşite în proporţii deosebit de mari (lit.c)). .
In fine, cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3)
art.216 CP RM, se exprimă în producerea, transportarea* păstrarea, comerciali-
zarea, oferirea cu titlu oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea
serviciilor, periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, acţiuni:
- săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
’ dacă au provocat decesul a două sau mai multe persoane (lit.c).
Asigurarea securităţii produselor şi serviciilor, plasate pe piaţa Republicii
Moldova, reprezintă un deziderat al protecţiei consumatorilor prin prisma politicii
penale a statului. Piaţa de consum este una dintre valorile sociale pe care se
întemeiază societatea moldavă. Evident, instaurarea şi promovarea acestei valori nu
este cu putinţă fără apărarea ei împotriva oricărei fapte care ar putea-o vătăma sau
pune în pericol. Apărarea pieţei de consum se realizează prin măsuri extrajuridice
de ordin economic, social, cultural-educativ etc. sau prin mijloace juridice
extrapenale, cum sunt cele de drept administrativ, comercial, de drept al muncii etc.
Atunci însă când aceste mijloace se dovedesc a fi insuficiente, trebuie să intervină
legea penală.
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de produse (mărfuri) sau servicii
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor.
în cazul modalităţilor agravate specificate la lit.b) alin.(2) şi la lit.c) alin.(3)
art.216 CP RM, această infracţiune aduce atingere, în plan secundar, relaţiilor
827
sociale cu privire la sănătatea sau la viaţa persoanei.

Conţinutul obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.216 CP RM este
diferit, în funcţie de modalitatea sub care se prezintă fapta prejudiciabilă.
în acest fel, în cazul modalităţilor de transportare, păstrare, comercializare şi
oferire cu titlu oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), periculoase pentru
viaţa sau sănătatea consumatorilor, săvârşite în proporţii mari (alineatul (1)) sau
deosebit de mari (lit.a) alineatul (3)), obiectul material îl reprezintă produsul
periculos pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a cărui valoare, la momentul
comiterii faptei, depăşeşte 2500 (sau 5000) unităţi convenţionale.
Dar, ce trebuie de înţeles prin „produs periculos pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor, a cărui valoare, la momentul comiterii faptei, depăşeşte 2500
(sau 5000) unităţi convenţionale”?
în primul rând, un asemenea produs trebuie să aibă o valoare care, la mo-
mentul comiterii faptei, depăşeşte 2500 (sau 5000) unităţi convenţionale. Dacă
valoarea produsului (mărfii) nu depăşeşte limita de 2500 unităţi convenţionale,
cele săvârşite pot fi calificate conform art.84 din Codul contravenţional.
în al doilea rând, produsul trebuie să fie periculos pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor.
Potrivit Legii Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor, adoptate
de Parlamentul Republicii Moldova la 13.03.2003 294, în general, prin produs se
înţelege bunul destinat pentru consum sau utilizare individuală; de asemenea,
sunt considerate produse energia electrică şi termică, gazele, apa, livrate pentru
consum individual.2 în mod similar, conform Legii Republicii Moldova privind
securitatea generală a produselor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
22.12.2006295, prin produs se are în vedere orice bun material, care este destinat
consumatorilor sau, chiar dacă nu le este destinat, poate fi utilizat de consumatori
în condiţii previzibile şi care este furnizat sau pus la dispoziţie în cadrul unei
activităţi comerciale cu titlu oneros sau gratuit, fie că este în stare nouă, este
folosit sau recondiţionat, indiferent de metoda de vânzare.
294
295
828
Prezenţa sau lipsa pericolului pe care îl prezintă un produs se stabileşte în

funcţie de următoarele circumstanţe: a) caracteristicile produsului, în special
compoziţia, ambalarea, condiţiile de asamblare şi, după caz, de montaj şi de
întreţinere; b) efectul asupra altor produse, în cazul în care se poate prevedea în
mod rezonabil că va fi utilizat împreună cu alte produse; c) prezentarea produsului,
etichetarea acestuia, orice avertizări şi instrucţiuni privind utilizarea şi distrugerea
lui, precum şi orice altă indicaţie sau informaţie referitoare la produs; d) categoriile
de consumatori expuse riscului în cazul utilizării produsului, în special copiii şi
persoanele în vârstă.
Exemplele de produse (mărfuri) periculoase pentru viaţa sau sănătatea con-
sumatorilor sunt nominalizate, de exemplu, în Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova cu privire la efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe teritoriul
Republicii Moldova, nr.672 din 28.05.2002296, care a fost adoptată în legătură cu
ratificarea de către ţara noastră a Acordului european referitor la transportul rutier
internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.) 297: substanţe şi articole explozive;
gaze; substanţe lichide inflamabile; substanţe autoinflamabile; substanţe care, în
contact cu apa, degajează gaze inflamabile; substanţe comburante;298 peroxizi
organici; substanţe toxice; substanţe contagioase; materiale radioactive; substanţe
corosive; substanţe şi obiecte periculoase diverse.
In altă ordine de idei, în cazul modalităţii de producere a produselor (mărfu-
rilor), periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, săvârşite în proporţii
mari, produsul (marfa) nu constituie obiectul material al infracţiunii, ci produsul
infracţiunii. întrucât obiectul material trebuie să preexiste săvârşirii infracţiunii,
acesta îl va reprezenta materia primă sau materialele din care este confecţionat
produsul periculos pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a cărui valoare, la
momentul comiterii faptei, depăşeşte 2500 (sau 5000) unităţi convenţionale.
La calificarea faptei în baza art.216 CP RM, importă dacă produsul (marfa),
periculos pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, estimat în proporţii mari (sau
deosebit de mari) - transportat, păstrat, comercializat sau oferit cu titlu oneros ori
gratuit - este fals sau autentic. Or, produsul falsificat reprezintă produsul infracţiunii
prevăzute la alin.(l) art.246 2 CP RM, presupunând fabricarea acestuia în scop de
comercializare fără documente de însoţire, provenienţă, calitate sau conformitate,
precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestei acţiuni, săvârşite
296
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Voi. 15. - Chişinău: Moldpres;
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p. 132-149.
298
Substanţe comburante sunt cele care produc combustie, care întreţin arderea.
829
în proporţii mari. De aceea, se va aplica răspunderea în baza art.216 şi alin.(l)

art.2462 CP RM, în ipoteza fabricării produselor (mărfurilor) falsificate, pericu -
loase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, în scop de comercializare fără
documente de însoţire, provenienţă, calitate şi conformitate, săvârşite în proporţii
mari.
De asemenea, trebuie de menţionat că, în cazul în care obiectul material
(produsul) infracţiunii îl reprezintă substanţele explozive sau materialele radio-
active, substanţele uşor inflamabile sau corosive, armele sau muniţiile ori dis-
pozitivul radioactiv, atunci apare posibilitatea aplicării în locul art.216 CP RM a
unei norme speciale (art.290,292,293 sau 295 1 CP RM).
Produsele periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor nu trebuie
confundate cu noile tipuri de produse alimentare şi materialele neaprobate care
vin în contact cu produsele alimentare. Plasarea pe piaţă a unor asemenea produse
sau materiale atrage răspunderea conform art.82 din Codul contravenţional.
în altă privinţă, în cazul prestării serviciilor periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor, săvârşite în proporţii mari sau deosebit de mari, este
cazul să vorbim nu despre un obiect material, ci despre un obiect imaterial. Ca şi
produsul, serviciul reprezintă obiectul influenţării nemijlocite infracţionale, dar,
spre deosebire de produs, este lipsit de corporalitate. Deci, nu este o entitate
materială. Potrivit Legii privind protecţia consumatorilor, serviciul este activi-
tatea, alta decât cea din care rezultă produse, desfăşurată în scopul satisfacerii
unor necesităţi ale consumatorilor.
în primul rând, un asemenea serviciu trebuie să aibă o valoare care, la
momentul comiterii faptei, depăşeşte 2500 (sau 5000) unităţi convenţionale. Dacă
valoarea serviciului nu depăşeşte limita de 2500 unităţi convenţionale, cele
săvârşite pot fi calificate conform art.84 din Codul contravenţional.
în al doilea rând, serviciul trebuie să fie periculos pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor. Prezenţa sau lipsa pericolului pe care îl prezintă un serviciu se
stabileşte într-o manieră similară cu cea referitoare la atestarea prezenţei sau
lipsei pericolului pe care un produs îl prezintă pentru viaţa sau sănătatea consu-
matorilor.
Finalizând analiza obiectului material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la
art.216 CP RM, vom menţiona că corpul persoanei poate să apară ca obiect
material în cazul acestei infracţiuni. însă, numai în ipoteză în care această
infracţiune adoptă forma unei infracţiuni materiale, fiind provocate urmările
prejudiciabile concretizate în: vătămarea gravă sau medie a sănătăţii ori în
decesul persoanei (litb) alin.(2)); decesul a două sau mai multe persoane (litc)
alin.(3)).
830
Victima infracţiunii specificate la art.216 CP RM este consumatorul. în acord

cu Legea privind protecţia consumatorilor, prin consumator se înţelege persoana
care corespunde următoarelor criterii: 1) procură produsele sau comandă serviciile
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor; 2) doar intenţionează să facă
aceasta; 3) se foloseşte de respectivele produse sau servicii pe care nu le-a procurat
(comandat) în propria persoană; 4) nu are statutul de persoană juridică; 5) nu-şi
satisface necesităţile legate de activitatea de întreprinzător sau profesională.
Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care constă
în acţiune. Acţiunea dată se exprimă în oricare din următoarele modalităţi
normative, realizate în raport cu produsele (mărfurile) periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor, estimate la proporţii mari: 1) producerea;
2) transportarea; 3) păstrarea; 4) comercializarea; 5) oferirea cu titlu oneros sau
gratuit. De asemenea, acţiunea dată se poate exprima în modalitatea normativă de
prestare a serviciilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor,
săvârşită în proporţii mari.
Prin producere se are în vedere crearea prin muncă, fabricarea, confecţionarea
produsului (mărfii).
In cazul în care se produc, în proporţii mari, medicamente periculoase pentru
viaţa sau sănătatea consumatorilor, care sunt şi contrafăcute, răspunderea se va
aplica în baza art.214 1 şi 216 CP RM.
Prin transportare se are în vedere deplasarea produselor (mărfurilor) dintr- un
loc în altul.
Prin păstrare se înţelege ţinerea produsului (mărfii) în sfera de stăpânire a
făptuitorului.
Prin comercializare trebuie de înţeles punerea produselor (mărfurilor) în
circulaţie prin vânzare.
Prin oferire cu titlu oneros sau gratuit se are în vedere punerea produselor
(mărfurilor) în circulaţie prin schimb, dare în chirie, oferire în contul unei datorii,
donare etc. Nu reprezintă oferire cu titlu oneros sau gratuit abandonarea, aruncarea,
nimicirea şi alte asemenea acţiuni săvârşite în privinţa produselor (mărfurilor), care
nu presupun o înstrăinare către o persoană concretă.
Prin prestare a serviciului se înţelege efectuarea serviciului în beneficiul
consumatorului.
Accentuăm că pericolul social al faptei incriminate la art.216 CP RM constă nu
în producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea cu titlu oneros sau
gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor, dar în efectuarea acestor activităţi în condiţii
de ilegalitate. Condiţiile de ilegalitate sunt întrunite în următoarele cazuri:
831
a) lipsa certificatului de conformitate, a mărcii naţionale de conformitate, a cer-

tificatului igienic, a altor asemenea acte care permit plasarea pe piaţa de consum a
produselor (serviciilor) sau lipsa deciziei autorităţii abilitate să permită o astfel de
plasare;299 b) nerespectarea tehnologiei, regulilor sau condiţiilor normative de
producere, transportare, păstrare, comercializare, oferire cu titlu oneros sau gratuit a
produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor, chiar dacă plasarea acestora pe piaţa de consum a fost permisă.
De exemplu, produsele alcoolice, produsele alimentare, medicamentele,
articolele de uz casnic, de parfumerie şi cosmetică şi alte produse, care nu sunt
conforme cerinţelor de securitate, prezintă pericol pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor. Acest pericol este determinat de faptul că produsele respective
conţin adaosuri sau ingrediente interzise pentru utilizare (de exemplu, băutura
alcoolică a fost fabricată din alcool etilic denaturat sau din alcool metilic) ori
produsele pentru uz intern sunt obţinute din materie primă nealimentară, fie alte
deficienţe, condiţionate de ignorarea cerinţelor tehnologice, determină pericolul
pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor.
Tehnologia, regulile şi condiţiile transportării produselor (mărfurilor) peri-
culoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor sunt reglementate în: Legea
Republicii Moldova cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 03.07.1997 ; Legea Republicii
Moldova privind deşeurile de producţie şi menajere, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 09.10.1997300; Legea Republicii Moldova privind desfăşu-
rarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 11.05.2006301; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu
privire la efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe teritoriul Republicii
Moldova; Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu
privire la transportul de mărfuri periculoase, nr.26 din 27.01.2011 302, etc.
Astfel, de exemplu, m corespundere cu Legea privind protecţia consumatorilor, precum şi cu Legea

Republicii Moldova cu privire la evaluarea conformităţii produselor, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.04.2003*, produsele (mărfurile) potenţial periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor trebuie să fie certificate, să fie însoţite de certificate de conformitate sau de
declaraţii de conformitate, de alte documente conform legislaţiei.
300
301
302
832
Nerespectarea de către făptuitor a tehnologiei, regulilor sau condiţiilor spe-

cificate supra imprimă caracter de ilegalitate penală transportării produselor
(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, săvârşite în
proporţii mari.
De asemenea, păstrarea, comercializarea sau oferirea cu titlu oneros ori gra-
tuit a produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumato-
rilor trebuie să se desfăşoare în condiţii de legalitate. în caz contrar, făptuitorul
poate fi tras la răspundere conform art.216 CP RM. în această ordine de idei,
trebuie de menţionat că există acte normative ale Ministerului Sănătăţii care
interzic, de exemplu, comercializarea, în condiţii de ilegalitate, a unor produse
(mărfuri) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor: Hotărârea despre
interzicerea importului şi desfacerii nutrienţilor biologic activi (preparate parafar-
maceutice) în lipsa certificării de stat în Republica Moldova, nr.6 din
06.05.1998303; Hotărârea cu privire la aprobarea şi implementarea Regulilor şi
normelor sanitare privind aditivii alimentari (litd) pct.14), nr.05a-00 din
17.12.2001304 etc.
Nu în ultimul rând, este de consemnat că, potrivit art.9 al Legii privind
protecţia consumatorilor, prestatorul de servicii este obligat: să folosească, la
prestarea serviciilor, numai produse şi proceduri inofensive care, dacă legislaţia
prevede aceasta, trebuie să fie certificate; să presteze numai servicii care nu
afectează, inclusiv, viaţa sau sănătatea consumatorilor; să asigure, la prestarea
serviciilor, respectarea condiţiilor tehnice stabilite de producător pentru produs
etc. Neexecutarea acestor obligaţii poate avea ca efect aplicarea răspunderii
Trebuie de menţionat că încălcarea regulilor stabilite, ce ţin de fabricarea,
importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor,
materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a
pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, atrage răspunderea nu
conform art.216 CP RM. într-o asemenea ipoteză, se aplică art.224 CP RM sau
De regulă, infracţiunea prevăzută la art.216 CP RM este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul producerii, transportării,
păstrării, comercializării sau oferirii cu titlu oneros sau gratuit a produselor
(mărfurilor) respective, indiferent de urmările prejudiciabile survenite.
Formularea „săvârşite în proporţii mari (săvârşite în proporţii deosebit de mari)”
303
304
833
nu desemnează minările prejudiciabile ale infracţiunii, deci nu indică prejudiciul

(daunele) în
proporţii mari (deosebit de mari). Această formulare desemnează caracteristicile
valorice ale obiectului material (imaterial) al infracţiunii, în vederea delimitării
infracţiunii prevăzute la art.216 CP RM de fapta specificată la art.84 din Codul
contravenţional.
Excepţie de la această regulă constituie ipoteza în care infracţiunea analizată
adoptă forma unei infracţiuni materiale, fiind provocate urmările prejudiciabile
concretizate în: vătămarea gravă sau medie a sănătăţii ori în decesul persoanei
(lit.b) alin.(2) art.216 CP RM); decesul a două sau mai multe persoane (lit.c)
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.216 CP RM este caracterizată
prin intenţie directă. In cele mai multe cazuri, motivul infracţiunii se exprimă în
interesul material.
Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă care la momen tul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu excepţia
în fond, configuraţia semantică a, tuturor circumstanţelor agravante, specificate
la alin.(2) şi (3) art.216 CP RM, ne este cunoscută din investigaţiile asupra
infracţiunilor examinate anterior. Urmează doar să fie făcută o ajustare la esenţa
juridică a infracţiunii prevăzute la art.216 CP RM.
Secţiunea III. Infracţiuni legate de traficul de

substanţe narcotice, psihotrope,
analoage sau precursori ai acestora
§ 1. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor fără scop de înstrăinare
în art.217 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de circulaţie ilegală a

substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare se
reunesc două variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, în acord cu alin.(l) art.217 CP RM, prima variantă-tip a circulaţiei
ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de
înstrăinare constă în semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, în prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante,
săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare.
834
Potrivit alin.(2) art.217 CP RM, cea de-a doua variantă tip a circulaţiei ilegale a
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare
se exprimă în producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea,
transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea substanţelor nar-
cotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de
înstrăinare.
Conform alin.(3) art.217 CP RM, prima variantă agravată a circulaţiei ilegale a
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare
presupune săvârşirea celor două infracţiunii consemnate mai sus:
- de o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor
(lit.b1));
- cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror
circulaţie în scopuri medicale este interzisă (lit.c));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.d));
- pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială,
penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de
desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a
altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora
(lit.e)).
La lit.b) alin.(4) art.217 CP RM, cea de-a doua variantă agravată a circulaţiei
ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de
înstrăinare, ataşabilă infracţiunilor prevăzute mai sus, presupune comiterea acestor
infracţiuni în proporţii deosebit de mari.
în sfârşit, în conformitate cu alin.(5) art.217 CP RM, persoana care a săvâr şit
acţiunile prevăzute la art.217 sau 217 1 CP RM este liberată de răspundere penală
dacă a contribuit activ la descoperirea sau contracararea infracţiunii ce ţine de
circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, după caz,
prin autodenunţare, predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor, prin indicarea sursei de procurare a acestor substanţe, prin
divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii, prin indicarea
mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune; nu poate
fi considerată predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor ridicarea acestora la reţinerea persoanei, precum şi la efectuarea
acţiunilor de urmărire penală pentru depistarea şi ridicarea lor.
Este pe deplin justificată incriminarea în articole diferite ale legii penale a
circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără
scop de înstrăinare şi a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
835
analoagelor lor în scop de înstrăinare. In principal, deosebirea dintre infracţiunile

prevăzute la art.217 şi 217 1 CP RM se referă la lipsa sau la prezenţa
scopului de înstrăinare. Lipsa scopului de înstrăinare în cazul infracţiunilor pre-
văzute la art.217 CP RM denotă dorinţa făptuitorului de a întrebuinţa substanţele
narcotice* psihotrope sau analoagele acestora pentru consuni propriu ori alte
asemenea dorinţe. Este cunoscut că indicarea unui scop în conţinutul incriminării se
justifică atunci când, pentru caracterizarea infracţiunii şi a periculozităţii sociale a
infractorului, este important rezultatul spre care acesta tinde. Iată de ce este firesc
ca urmărirea de către subiectul infracţiunilor specificate la art.217 1 CP RM a
scopului de înstrăinare să imprime acestor infracţiuni un pericol social mai sporit,
în comparaţie cu infracţiunile prevăzute la art.217 CP RM.
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de plante care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva operaţiunilor ilegale cu astfel
de plante, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare.
Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă plantele care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mari.
Plantele care conţin asemenea substanţe, fiind caracterizate prin proporţii
deosebit de mari, reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.b)
Numai în ipoteza semănatului ilegal obiectul material al infracţiunii prevă zute
la alin.(l) art.217 CP RM îl reprezintă seminţele de plante care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mari. în aceeaşi ipoteză,
astfel de seminţe, fiind caracterizate prin proporţii deosebit de mari, reprezintă
obiectul material în cazul infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(4) art.217 CP RM.
Aşadar, o primă cerinţă pentru existenţa obiectului material este ca plantele,
care îl formează, să conţină substanţe narcotice sau psihotrope. In Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanţelor narcotice,
psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit,
precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01,2006', în Compartimentul III „Plante
care conţin substanţe narcotice sau psihotrope”, lista de plante care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope este prezentată în mod exhaustiv şi nu poate include decât
următoarele plante: planta de coca; kat; planta de mac; planta de cânepă; Argyreia
nervosa; Nymphaea caerulea; Salvia divinorum; Turbina corymbosa; Tabemanthe iboga.
Precizăm că entitatea poate avea calitatea de plantă care conţine substanţe
narcotice sau psihotrope atât timp cât se atestă vegetarea, creşterea, dezvoltarea
acestei plante. Din momentul în care acest proces este întrerupt prin recoltare,
entitatea obţine o altă calitate — cea de substanţă narcotică sau psihotropă (de
836
exemplu, marijuana verde, coca frunze (foi de coca), pai de mac verde etc.). Din
acest moment, devine inaplicabil alin.(l) art.217 CP RM şi devine aplicabil alin.(2)
art.217 CP RM.
Plantele care conţin precursori (de exemplu, planta de efedră) nu pot să re-
prezinte obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(l) art.217 CP RM.
în al doilea rând, este obligatoriu să fie vorba despre plante caracterizate prin
proporţii mari (sau deosebit de mari). în acord cu alin.(4) şi (5) art.134 1 CP RM,
proporţiile mari sau deosebit de mari ale plantelor care conţin substanţe narcotice
sau psihotrope sunt determinate printr-o hotărâre a Guvernului. Pe această cale, se
face trimitere la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei
substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe
depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006.
Din dispoziţiile acestui act normativ aflăm că noţiunile „proporţii mari” şi
„proporţii deosebit de mari” se folosesc la caracterizarea parametrilor cantitativi ai
obiectului material în cazul faptelor incriminate la alin.(l) şi la lit.b) alin.(4) art.217
CP RM. De exemplu, în cazul plantei de mac, proporţiile mari se cifrează la 150-
500 plante; proporţiile deosebit de mari se referă la un număr de cel puţin 501
plante.
Intr-un mod similar se stabilesc proporţiile mari sau deosebit de mari în ipoteza
seminţelor de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope.
Calificarea faptei va fi alta, dacă obiectul material îl formează plantele care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mici.
Astfel, cultivarea ilegală a plantelor care conţin asemenea substanţe, în
cantităţi
mici şi fără scop de înstrăinare, atrage răspunderea conform art.87 din Codul
contravenţional. Nu se aplică nici măcar răspundere contravenţională în cazul
semănatului, prelucrării sau utilizării ilegale a plantelor care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope, săvârşite în proporţii mici şi fără scop de înstrăinare.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune se înfăţişează în oricare
din următoarele modalităţi alternative:
1) semănatul ilegal;
2) cultivarea ilegală;
3) prelucrarea ilegală;
4) utilizarea ilegală.
Semănatul constituie punerea în pământ - în condiţii naturale sau în condiţii
artificiale - a seminţelor de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
837
indiferent dacă acestea au încolţit sau nu.

Cultivarea presupune răsădirea (punerea în pământ a răsadului), îngrijirea
(udarea, plivirea, tratarea cu îngrăşăminte, afanarea solului, nimicirea dăunătorilor
şi alte asemenea activităţi de menţinere în bune condiţii) sau recoltarea plantelor
care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Pentru aplicarea răspunderii în baza
alin.(l) art.217 CP RM, este suficient ca făptuitorul să realizeze oricare din cele trei
activităţi: răsădire; îngrijire; recoltare. Nu este obligatoriu să le realizeze pe toate
trei. De asemenea, la calificare, nu este relevant dacă se îngrijesc sau se recoltează
plante spontane (care au crescut de la sine) ori plante răsădite de către făptuitor sau
de o altă persoană. Asemenea împrejurări pot fi luate în consideraţie la
Prelucrarea reprezintă tratarea, cu ajutorul unor agenţi chimici, fizici, mecanici
etc. a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Pot fi evidenţiate
următoarele modalităţi faptice ale prelucrării: 1) rafinarea (separarea plantelor de
impurităţi); 2) mărirea în plante a concentraţiei de substanţe narcotice sau
psihotrope ori a efectului lor (prin fierberea lor cu alcool, oţet etc.);
3) acţiunile îndreptate spre obţinerea preparatelor ce nu conţin substanţe narcotice
sau psihotrope etc.
Prelucrarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope trebuie
deosebită de aducerea acestor plante într-o formă mai comodă de a le consuma, în
acest din urmă caz nu are loc nici mărirea concentraţiei de substanţe narcotice sau
psihotrope, nici separarea plantelor de impurităţi. In consecinţă, fapta nu poate fi
calificată potrivit alin.(l) art.217. Aducerea plantelor într-o formă mai comodă
pentru a le consuma reprezintă pregătirea de fapta prevăzută la art.85 din Codul
contravenţional sau de infracţiunea specificată la alin.(l) art.217 5 CP RM.
Utilizarea constă în folosirea plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope în procesul de producţie (nu neapărat în producerea de substanţe
narcotice sau psihotrope).
Toate celelalte operaţiuni ilegale, realizate asupra plantelor care conţin sub-
stanţe narcotice sau psihotrope ori asupra seminţelor acestor plante (de exemplu,
procurare, păstrare, transportare, expediere etc.), vor constitui, după caz, pregă tirea
sau complicitatea la infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.217 CP RM.
Din textul alin.(l) art.217 CP RM reiese că cerinţa esenţială pentru întregirea
laturii obiective a infracţiunii analizate o constituie ilegalitatea ce caracterizează
acţiunea prejudiciabilă. Aceasta înseamnă că semănatul, cultivarea, prelucrarea sau
utilizarea de plante ce conţin substanţe narcotice sau psihotrope se
efectuează contrar prevederilor actelor normative care reglementează regimul
circulaţiei acestor plante (de exemplu, ale Legii cu privire la circulaţia substanţe-
838
lor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova la 06.05.1999;305 ale Hotărârii Guvernului Republicii Moldova pentru
aprobarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a
plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, nr.1382 din
08.12.2006306 etc.).
Din prevederile acestor acte normative reiese că se consideră ilegale în orice
condiţii semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea macului somnifer,
plantei din specia Cannabis, arbustului coca şi a altor plante care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope, în scopul extragerii, comercializării sau producerii
De asemenea, reiese că se consideră ilegale semănatul, cultivarea, prelucrarea
sau utilizarea de plante ce conţin substanţe narcotice sau psihotrope, dacă aceste
operaţiuni sunt efectuate de către o persoană care nu are autorizarea Comitetului
permanent de control asupra drogurilor din cadrul Ministerului Sănătăţii al
Republicii Moldova (CPCD). Astfel, pentru a putea fi aplicat alin.(l) art.217 CP
RM, semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea de plante ce conţin sub-
stanţe narcotice sau psihotrope trebuie să se facă în lipsa autorizaţiei eliberate de
CPCD.
La concret, semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea macului somnifer
se permite persoanelor fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător individual,
şi persoanelor juridice, în scopuri ştiinţifice şi/sau pentru producerea de seminţe,
în cazul deţinerii autorizaţiei pentru genul respectiv de activitate, eliberate de
CPCD. Semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea cânepei se permite
persoanelor fizice, înregistrate în calitate de întreprinzători individuali, şi
persoanelor juridice, în scopuri ştiinţifice şi/sau pentru producerea de seminţe
şi/sau fibre, în cazul deţinerii autorizaţiei pentru genul respectiv de activitate,
eliberate de către CPCD. Semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea arbus-
tului coca, a altor plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope se permite
persoanelor fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător individual, şi
persoanelor juridice, în scopuri ştiinţifice, în cazul deţinerii autorizaţiei pentru
genul respectiv de activitate, eliberate de către CPCD.
Autorizaţia se eliberează persoanei fizice, înregistrate în calitate de între-
prinzător individual, sau persoanei juridice care deţine terenuri private sau
305
306
839
arendate în condiţiile legislaţiei, încăperi, construcţii şi unelte necesare pentru

exercitarea activităţii de semănat, cultivare, prelucrare sau utilizare a plantelor care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Pentru obţinerea autorizaţiei, solicitantul
prezintă către CPCD: cererea pentru eliberarea autorizaţiei, cu indicarea denumirii
şi adresei persoanelor fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător individual, sau
a persoanelor juridice; copiile documentelor de înregistrare a întreprinderii,
autentificate de notar; denumirea activităţii pentru care se cere eliberarea
autorizaţiei; documentele care certifică corespunderea încăperilor pentru păstrarea,
prelucrarea, utilizarea şi nimicirea plantelor sau materiei prime care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope; contractul de pază; certificatele medicale care
adeveresc faptul că persoanele angajate la cultivarea, prelucrarea, păstrarea,
utilizarea şi nimicirea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope nu s-
au aflat sau nu se află la evidenţă pentru consum de droguri; încheierea organului
afacerilor interne despre faptul că lucrătorii angajaţi la cultivarea, prelucrarea,
păstrarea, utilizarea şi nimicirea plantelor ce conţin substanţe narcotice sau
psihotrope nu au antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunilor grave, deoseb it
de grave ori excepţional de grave sau pentru infracţiuni ce ţin de traficul de droguri;
denumirea culturii şi specia ei; locul amplasării şi suprafaţa terenului pe care se
intenţionează semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea plantelor ce conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, precum şi adresa încăperii în care se vor
prepara, prelucra, utiliza şi nimici plantele şi materia primă obţinută; scopul
semănatului, cultivării, prelucrării sau utilizării, descrierea detaliată a procesului de
utilizare a plantelor, a materiei prime şi a seminţelor obţinute, precum şi de nimicire
a rămăşiţelor lor; măsurile care au fost luate pentru asigurarea integrităţii plantelor
cultivate, precum şi a materiei prime şi seminţelor obţinute din acestea; existenţa în
cadrul conducerii întreprinderii a specialiştilor cu pregătire profesională ce
corespunde activităţii autorizate.
Autorizaţia eliberată persoanei fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător
individual, sau persoanei juridice nu poate fi transmisă altei persoane fizice sau
juridice. Autorizaţia se eliberează pe un termen de trei ani şi poate fi retrasă
conform legislaţiei în vigoare, precum şi pentru încălcarea prevederilor Regula-
mentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope.
Semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea plantelor ce conţin substanţe
narcotice sau psihotrope se efectuează în corespundere cu actul tehnologic pentru
plantele respective. Actul tehnologic trebuie să fie aprobat în conformitate cu
prevederile legislaţiei şi să conţină următoarele: suprafaţa terenului pe care se
cultivă plantele (titlul de folosire a terenului); tehnologia de cultivare; tehnologia
840
recoltării; prelucrarea primară a materiei prime culese; temeiurile tehnico-

economice; evidenţa masei verzi (prognoza roadei); prognoza materiei prime;
normele de pierdere a materiei prime în cadrul operaţiunilor tehnologice; docu -
mentaţia normativ-tehnică pentru determinarea componenţei cantitative şi veri-
ficarea calităţii plantei respective; cerinţele faţă de încăperea de uscat materia
primă; modul de evidenţă; condiţiile de ambalare, marcare; condiţiile de păstrare,
cerinţele faţă de încăperea de păstrare; condiţiile de pază; condiţiile de transportare.
Precizăm că se aplică răspunderea conform art.86 din Codul contravenţional,
nu în baza alin.(l) art.217 CP RM, în ipoteza neadoptării de măsuri, prevăzute de
legislaţie, pentru asigurarea regimului stabilit de protecţie a semănăturilor de mac
somnifer, de cânepă, de arbust coca sau de alte plante care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope, a locurilor de păstrare şi de prelucrare a recoltei acestor
culturi, ori neadoptării de măsuri pentru distrugerea resturilor rămase după recoltare
şi a deşeurilor de producţie care conţin substanţe narcotice sau psihotrope.
Infracţiunea specificată lâ alin.(l) art.217 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul realizării semănatului, cultivării, prelucrării
sau utilizării ilegale a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
săvârşite în proporţii mari, indiferent de urmările prejudiciabile produse.
Motivele infracţiunii se pot exprima în: năzuinţa făptuitorului de a-şi asigura
propriul consum de substanţe narcotice sau psihotrope; dorinţa făptuitorului de a-şi
afirma potenţialul său ştiinţific etc.
Este necesar ca infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.217 CP RM să fie săvârşită
în lipsa scopului de înstrăinare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope. în prezenţa acestui scop, cele săvârşite se califică potrivit alin.(l)
art.2171 CPRM.
Despre lipsa scopului de înstrăinare pot mărturisi, în prezenţa unor temeiuri
suficiente: numărul mic de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope;
lipsa unei înţelegeri cu cei care pot să procure astfel de plante; circumstanţa că
făptuitorul suferă de narcomanie etc. Pentru stabilirea lipsei scopului de înstrăinare,
este necesară identificarea tuturor acestor circumstanţe în ansamblu, şi nu doar a
uneia din ele.
Pentru aplicarea răspunderii în baza alin.(l) art.217 CP RM, nu este necesar ca
făptuitorul să urmărească exclusiv scopul producerii substanţelor narcotice sau
psihotrope. Scopul urmărit poate fi oricare altul (de exemplu, scopul cercetării
ştiinţifice, producerii de seminţe sau fibre etc.).
Subiectul infracţiunii analizate este: 1) persoana fizică responsabilă care la
841

Numai în cazul variantei agravate prevăzute la litb) alin.(4) art.217 CP RM
vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. Doar în situaţia modalităţii
agravate prevăzute la lit.b ) alin.(3) art.217 CP RM vârsta minimă a răspunderii
în cazul modalităţii agravate specificate la lit.d) alin.(3) art.217 CP RM, subiect
poate fi numai o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
în alt context, nu putem omite chestiunea ce ţine de temeiul de liberare de
răspundere penală, stabilit la alin.(5) art.217 CP RM. Conform acestei prevederi,
persoana, care a săvârşit vreuna din faptele prevăzute la art.217 sau 217 1 CP RM,
este liberată de răspundere penală, dacă a contribuit activ la:
1) descoperirea sau contracararea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a
substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, după caz, prin: a) autode-
nunţare; b) predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor; c) indicarea sursei de procurare a acestor substanţe;
2) divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii;
3) indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din
infracţiune.
Este cazul de menţionat că cele trei acţiuni socialmente utile ale persoanei, care
s-a decis să contribuie la descoperirea sau contracararea infracţiunii şi în baza
cărora ea poate fi liberată de răspundere penală, au un caracter alternativ. Iată de ce,
atestarea oricăreia din aceste acţiuni este suficientă pentru a face operantă
în conjunctura descrisă la alin.(5) art.217 CP RM, prin contribuţie activă trebuie
să se înţeleagă înlesnirea în mod efectiv, real, care să presupună consecinţa scontată
la apariţia sau dezvoltarea acţiunilor socialmente utile punctate în cele trei ipoteze
pe care le-am nominalizat mai sus. Deci, să nu fie o înlesnire oarecare, nici una de
complezenţă, de circumstanţă, de formă. înlesnirea trebuie să fie efectivă.
Persoana poate contribui la descoperirea infracţiunii ce ţine de circulaţia
substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor atunci când aceasta este în
proces de săvârşire (de exemplu, este o infracţiune continuă) sau când ea deja a fost
săvârşită. Ea poate înlesni contracararea infracţiunii atunci când aceasta se află la
etapa de pregătire. Ce trebuie de înţeles prin noţiunea infracţiune ce ţine de circulaţia
substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lori
Interpretarea restrictivă a acestei noţiuni aduce la ideea că sub incidenţa ei cad
842
infracţiunile prevăzute la art.217,217307,2173-2176,218 sau 219 CP RM. 1

Modul de realizare a acţiunii socialmente utile, pe care o examinăm, poate
consta alternativ în:
a) autodenunţare;
b) predarea benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor;
c) indicarea sursei de procurare a acestor substanţe.
In conformitate cu alin.(l) art.264 din Codul de procedură penală, prin
autodenunţare se înţelege înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o
persoană juridică despre săvârşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care
organele de urmărire penală nu sunt la curent cu această faptă.
în altă ordine de idei, potrivit alin.(5) art.217 CP RM, nu poate fi considerată
predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ridicarea
acestora la reţinerea persoanei, precum şi la efectuarea acţiunilor de urmărire penală
pentru depistarea şi ridicarea lor.
Predarea efectivă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
trebuie deosebită de năzuinţa de a le preda, exprimată în formă scrisă. Astfel,
lăsarea unui bilet scris printre substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor,
în care se menţionează năzuinţa autorului biletului (şi, concomitent, a făptuitorului)
de a le preda organelor abilitate, nu poate fi considerată ca predare benevolă a
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în sensul prevederii de la
Caracterul benevol al predării se exprimă în absenţa unei situaţii în care
persoana respectivă se vede nevoită să predea mijloacele, deoarece ele, într-un fel
sau altul, oricum vor fi confiscate. Dimpotrivă, caracterul benevol este prezent în
situaţia în care persoana în cauză avea posibilitatea să deţină în continuare
mijloacele narcotice sau substanţele psihotrope, însă le-a predat benevol. Nu con-
tează motivele din care persoana a hotărât să le predea: din proprie iniţiativă sau la
sugestia părinţilor, dând curs sfaturilor rudelor, prietenilor etc.
Intr-o altă ordine de idei, indicarea sursei de procurare a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor presupune denunţarea autorului infracţiunii
anterioare, adoptând forma operaţiunilor ilegale cu plantele care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope: producerii, preparării, extragerii etc. a substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. De asemenea, ea poate presu-
307
1.Hadîrcă. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a
analoagelor şi precursorilor acestora. - Chişinău: CEP USM, 2008, p.232.
843
pune indicarea locului din care substanţele respective au fost sustrase sau găsite
abandonate ori din care plantele respective au fost recoltate etc.
Cât priveşte aportul prin divulgarea persoanelor care au contribuit la săvâr -
şirea infracţiunii, la determinarea lor este necesar să apelăm la prevederile alin.(l)
art.42 CP RM. Conform acestora, participanţii sunt persoanele care contribuie la
săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor, organizator, instigator sau
complice.
în fine, persoana poate înlesni realizarea urmăririi penale şi prin indicarea
mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune. în acest
plan, prin bunuri trebuie de înţeles bunuri de orice natură, fie corporale sau
incorporale, mobile sau imobile, precum şi actele juridice sau documentele care
atestă un titlu sau un drept asupra bunului; prin venituri rezultate din infracţiune se
au în vedere orice avantaje provenite din infracţiuni.
art.217 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(2) art.217 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor, apărate împotriva producerii, preparării, expe-
rimentării, extragerii, prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii,
transportării ilegale a acestor substanţe, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de
înstrăinare.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă substanţele narcotice,
psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporţii mari. La rândul
lor, substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, caracterizate prin pro-
porţii deosebit de mari, constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute la
lit.b) alin.(4) art.217 CP RM.
După cum se poate vedea, în primul rând, una din cerinţele necesare pentru
existenţa obiectului material este ca acesta să fie reprezentat de substanţe narco-
tice, psihotrope sau de analoagele lor.
Conform alin.(l) art.134 1 CP RM, prin substanţă narcotică sau psihotropă se
înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică şi preparatul conţinând o astfel
de substanţă, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor
abuziv.
în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei sub-
stanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe
depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006, în
Compartimentul I al acesteia „Substanţe narcotice”, lista de substanţe narcotice
este prezentată în mod exhaustiv şi nu poate include alte substanţe decât cele
844
pe care le enumera (de exemplu, acetorfina, argyreia nervosa mărunţită, canna-

bisul, cocaina, heroina, LSD, metadonul, morfina, nymphaea caerulea mărunţită,
opiumul (opiul brut), salvia divinorum mărunţită etc.). în cadrul aceluiaşi act
normativ, în Compartimentul II „Substanţe psihotrope”, lista de substanţe psiho-
trope este prezentată în mod exhaustiv şi nu poate include alte substanţe decât cele
pe care le enumeră (de exemplu, amanita pantherina, amfetamina, barbitalul,
clofelina, diazepamul, ketamina, mitragyna speciosa Korth (Kratom), nitrazepa- mul
etc.).
în alt context, conform alin.(2) art.134 1 CP RM, prin analog al substanţei
narcotice sau psihotrope se înţelege substanţa care, conform componenţei sale şi
efectului pe care îl produce, se asimilează cu substanţa narcotică sau psihotropă.
Analogul substanţei narcotice sau psihotrope este o substanţă care nu este
inclusă în nici o listă de substanţe supuse controlului din partea statului. Odată ce o
substanţă este inclusă în lista din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind
aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel
de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din
23.01.2006, ea obţine fie statutul de substanţă narcotică, fie statutul de substanţă
psihotropă. Tertium non datur, deoarece nu există o listă oficial întocmită a
substanţelor analoage. Astfel, nu există nici o claritate în privinţa statutului
analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope. Aceasta pentru că, de fapt, ele nu
sunt supuse nici unui regim juridic. în afară de prevederea cu caracter declarativ şi
ambiguu din alin.(2) art.134 CP RM, nu există nici o reglementare ce ar statua într-
un fel sau altul criteriile după care o substanţă sau alta poate fi recunoscută analog
al substanţei narcotice sau psihotrope.
Considerăm noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” inapli-
cabilă în practică. Prin utilizarea în legea penală a Republicii Moldova a noţiunii
„analog al substanţei narcotice sau psihotrope” se încalcă principiul legalităţii şi al
echităţii, ea fiind deci dăunătoare. De aceea, această noţiune trebuie exclusă din
Codul penal.
în al doilea rând, o altă cerinţă pentru existenţa obiectului material al infracţiunii
analizate este ca substanţele ce-1 reprezintă să fie caracterizate prin proporţii mari
(sau deosebit de mari). în acord cu alin.(4) şi (5) art.134 1 CP RM, proporţiile mari
sau deosebit de mari ale substanţelor narcotice sau psihotrope sunt determinate
printr-o hotărâre a Guvernului. în acest mod, se face trimitere la Hotărârea
precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006.
Din dispoziţiile acestui act normativ aflăm că noţiunile „proporţii mari” şi
845
„proporţii deosebit de mari” se folosesc la caracterizarea parametrilor cantitativi ai

obiectului material în cazul faptelor incriminate la alin.(l) şi la lit.b) alin.(4) art.217
CP RM. De exemplu, în cazul morfinei, proporţiile mari se cifrează la 0,1-1,0 g, iar
proporţiile deosebit de mari se referă la o cantitate ce depăşeşte 1,0 g; în cazul
barbitalului, proporţiile mari se cifrează la 3,5-15 g, iar proporţiile deosebit de mari se
referă la o cantitate ce depăşeşte 15 g. 308
Calificarea faptei poate fi alta, dacă obiectul material îl formează substanţele
narcotice sau psihotrope caracterizate prin proporţii mici. Astfel, procurarea sau
păstrarea ilegală, fără scop de înstrăinare, a substanţelor narcotice sau psihotrope în
cantităţi mici atrage răspunderea conform art.85 din Codul contravenţional. Nu se
aplică nici măcar răspundere contravenţională în cazul producerii, preparării,
experimentării, extragerii, prelucrării, transformării, expedierii sau transportării
ilegale a substanţelor narcotice sau psihotrope, săvârşite în proporţii mici şi fără scop
de înstrăinare. La fel, nu se aplică nici măcar răspundere contravenţională în situaţia
circulaţiei ilegale a analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope, săvârşite în
proporţii mici şi fără scop de înstrăinare.
în altă privinţă, substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a căror
circulaţie în scopuri medicinale este interzisă, caracterizate prin proporţii mari,
reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.217 CP RM.
Astfel, în funcţie de posibilitatea de utilizare a substanţelor narcotice sau
psihotrope în scopuri medicale, acestea se clasifică în: substanţe narcotice sau
psihotrope inutilizabile în scopuri medicale; substanţe narcotice sau psihotrope
utilizabile în scopuri medicale. Reieşind din prevederile anexei la Legea cu privire la
circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, din prima clasă fac
parte: alobarbitalul, catinul, concentratul din paie de mac, fenciclidina, fenetilina,
fenobarbitalul, heroina, tetrazepamul etc.
Nu s-a luat în consideraţie că obiectul material îl reprezintă nu o oarecare
substanţă narcotică, dar o substanţă narcotică a cărei circulaţie în scopuri medicale
308
în nota nr.2 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei
substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit,
precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006, se menţionează: „Cantităţile includ amestecurile
substanţelor narcotice şi/sau psihotrope cu precursori, adaosuri (preparate medicamentoase, acizi,
glucoza, crohmal, făină etc.), aflându-se în orice stare de agregare”. în alţi termeni, la stabilirea
proporţiilor preparatelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope prezintă relevanţă chiar şi
cantitatea de substanţa auxiliară.
Iniţial, conţinutul acestei note a fost altul: „La determinarea cantităţilor de substanţe narcotice, psiho-
trope şi precursori, care au fost depistate în circulaţia ilegală în formă de extracte şi soluţii îmbibate în
tampoane, tifon, bandaje, este necesar să fie extrasă substanţa concretă, cu calcularea cantităţilor cores-
punzătoare pentru substanţa uscată respectivă”.
846
este interzisă, în speţa următoare: V.C. a fost condamnat în baza alin.(2) art.217
CP RM. în fapt, la 08.05.2009, aflându-se pe str. Alba lulia, mun. Chişinău,
acesta a păstrat ilegal asupra lui un pacheţel din folie de staniol în care se afla
heroină, în cantitate de 0,12 grame, ceea ce constituie proporţii mari} Bineînţeles,
în acest caz este aplicabilă prevederea de la lit.c) alin.(3) art.217 CP RM, nu
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune se înfăţişează în oricare
din următoarele modalităţi normative alternative:
1) producerea ilegală;
2) prepararea ilegală;
3) experimentarea ilegală;
4) extragerea ilegală;
6) transformarea ilegală;
7) procurarea ilegală;
8) păstrarea ilegală;
9) expedierea ilegală;
10) transportarea ilegală.
Prin producere trebuie de înţeles operaţia care constă în culegerea substan-
ţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora din plantele care le produc.
Putem observa că noţiunea dată se referă la substanţele narcotice, psihotrope sau
analoagele acestora, care sunt de origine naturală.
Prin preparare trebuie de înţeles combinarea a două sau a mai multor sub-
stanţe narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, pentru a se obţine un
preparat nou.
Prin experimentare trebuie de înţeles verificarea prin experienţă a proprie-
tăţilor pe care le au substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora, prin
încercarea lor în diferite condiţii, în variate proporţii sau asupra diferiţilor subiecţi.
Următoarea noţiune, căreia îi vom acorda atenţie, este noţiunea extragere.
Noţiunea dată nu poate fi aplicată nici unei ipoteze din realitatea socială. Această
noţiune este inutilă, iar menţinerea ei în textul legii penale sporeşte confuzia în
procesul de calificare a infracţiunilor. Or, dacă, de exemplu, din paiul verde de
mac somnifer se obţine extractul de mac somnifer, vom fi în prezenţa prelucrării,
847
ca modalitate normativă distinctă. Aceasta deoarece dintr-o substanţă narcotică se

obţine o altă substanţă narcotică, sporindu-se astfel efectul acesteia asupra
organismului. Nu constituie extragere nici incizia capsulelor macului verde
nerecoltat, pentru ca ulterior să se extragă latexul macului somnifer care este nu
altceva decât opiul. în această ipoteză, fapta cade sub incidenţa noţiunii „pro-
ducere”. In sfârşit, obţinerea, pe cale de sinteză, a aceloraşi substanţe reprezintă,
după caz, fie fabricare, fie prelucrare.
Prin prelucrare trebuie de înţeles tratarea cu ajutorul unor agenţi chimici, fizici,
mecanici etc. a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (de
exemplu, rafinarea (separarea de impurităţi) a amestecului conţinând una sau mai
multe substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora; sporirea în preparat
a concentraţiei de substanţe narcotice sau psihotrope; obţinerea în baza substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora a altor substanţe care nu sunt
substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora; amestecarea cu alte
substanţe farmacologic active în vederea sporirii efectului asupra organismului
etc.). Procedeele de prelucrare pot fi dintre cele mai variate (fierberea, opărirea,
defalcarea din preparat a alcaloizilor narcotici în formă pură etc.). în acelaşi timp,
trebuie de accentuat că dizolvarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor acestora în apă, fără o tratare suplimentară sub formă de opărire,
rafinare, decocţie etc., astfel încât să se modifice structura chimică a substanţei, nu
poate fi considerată prelucrare. Aşadar, se are în vedere prelucrarea prin
influenţarea asupra conţinutului, nu a formei.
Prin transformare se înţelege schimbarea formei substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor acestora (de exemplu, pentru a face dificilă identi-
ficarea lor), astfel încât să nu fie modificată structura chimică a acestor substanţe.
Se are în vedere schimbarea culorii, consistenţei, mirosului, aspectului exterior etc.
prin camuflare sub forma altor bunuri (făină, zahăr, condimente etc.). Pe cale de
consecinţă, pentru a readuce substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele
acestora în forma necesară consumului lor, transformării trebuie să-i urmeze
prelucrarea. Astfel încât să se facă separarea de impurităţi.
Prin procurare trebuie de înţeles obţinerea în posesie a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor acestora, în urma unei tranzacţii ilicite, oneroase sau
gratuite (cumpărare, primire în schimbul altor bunuri, primire cu titlu de împrumut,
acceptare ca dar, primire în contul unei datorii, primire ca recompensă pentru
munca efectuată, obţinere în gaj pentru garantarea executării unei datorii etc.).
Prin păstrare se înţelege deţinerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor acestora - în mod ascuns sau deschis - în sfera de stăpânire a
făptuitorului (asupra şa, în locuinţă sau în altă încăpere, la locul de muncă, pe terenul
848
din preajma casei, în ascunzătoare etc.), indiferent dacă posedarea se face pentru sine
sau pentru altă persoană, precum şi indiferent dacă făptuitorul este posesor primar
(deoarece a produs, a fabricat, a extras etc. substanţele narcotice, psihotrope sau
analoagele acestora) ori a procurat de la altcineva substanţele specificate.
Prin expediere trebuie de înţeles trimiterea substanţelor narcotice, psihotrope sau
a analoagelor acestora către destinatar: prin poştă, bagaj, cu utilizarea transportului
sau a animalelor, prin curier (atunci când acesta nu cunoaşte despre conţinutul mărfii
pe care o însoţeşte, nici nu este în înţelegere cu proprietarul ei) etc., dacă trimiterea se
face în interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova. 309
Prin transportare trebuie de înţeles deplasarea dintr-un loc în altul (însă în
interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova), asupra sa ori cu utilizarea
oricăror vehicule, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. 310
Toate celelalte operaţiuni ilegale (de exemplu, elaborarea, fabricarea, controlul
calităţii etc.), realizate asupra substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
acestora, vor constitui, după caz, pregătirea sau complicitatea la infracţiunea
prevăzută la alin.(2) art.217 CP RM.
Dintr-o altă perspectivă, încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute
la alin.(2) art.217 CP RM, consemnăm că drept cerinţă esenţială pentru întregirea
laturii obiective apare ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în vedere că
producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea,
procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau
a analoagelor lor se realizează în lipsa autorizaţiei eliberate de CPCD/licenţei
eliberate de autoritatea de licenţiere, deci contrar prevederilor Legii cu privire la
circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor (în special, contrar
prevederilor art. 11-38 din această lege). De asemenea, ilegalitatea acţiunii
prejudiciabile poate presupune încălcarea prevederilor altor acte normative (de
exemplu, a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi obiectivele în care se păstrează substanţe
narcotice, psihotrope şi/sau precursori, nr.128 din 06.02.2006311).
Expedierea substanţelor narcotice sau psihotrope peste frontiera vamală a Republicii Moldova urmează
a fi calificată potrivit alin.(2) art.248 CP RM, fără calificarea suplimentară conform alin.(2) art.217 CP
RM.
310
Transportarea substanţelor narcotice sau psihotrope peste frontiera vamală a Republicii
Moldova urmează a fi calificată potrivit alin.(2) art.248 CP RM, fără calificarea suplimentară conform
311
849
Din prevederile acestor acte normative reiese că se eliberează autorizaţii:

a) persoanei fizice care posedă calificarea necesară pentru o activitate concretă cu
substanţe narcotice şi psihotrope şi cu precursori; b) instituţiilor care au angajat un
specialist ce are calificarea necesară desfăşurării activităţii nominalizate la lit.a).
întreprinderile sau instituţiile farmaceutice pot obţine, după caz, licenţă pentru
activităţi cu substanţe narcotice sau psihotrope dacă au în statele lor de personal un
specialist care are calificarea necesară pentru astfel de activităţi. Autorizaţia se
eliberează unei persoane concrete şi nu poate fi cedată unei alte persoane. Acţiunea
ei se extinde numai asupra activităţilor autorizate. Orice modificare a obiectului şi
caracterului activităţii poate fi autorizată numai de către CPCD.
Autorizaţia/licenţa pentru activităţi legate de circulaţia substanţelor narcotice şi
psihotrope se retrage de către CPCD/autoritatea de licenţiere în cazul în care:
a) se încalcă regulile de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori
prevederile Legii cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a
precursorilor; b) nu se îndeplinesc obligaţiunile stabilite în autorizaţie/licenţă;
c) cererea de acordare a autorizaţiei/licenţei conţine informaţii neveridice; d) se
încalcă regulile de reînregistrare sau de prelungire a valabilităţii autorizaţiei/
licenţei; e) este depistată încălcarea regulilor de eliberare a autorizaţiei/licenţei; f)
încetează sau se sistează activitatea respectivă; g) persoanele cu funcţie de
răspundere din organele competente sunt împiedicate să-şi exercite funcţiile de
supraveghere şi de control asupra executării prevederilor Legii cu privire la cir-
culaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, precum şi a obliga-
ţiunilor expuse în autorizaţie; h) este depistată circulaţia ilicită a substanţelor
narcotice sau psihotrope ori a precursorilor.
Circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope, specificate în Tabelul nr.I din
anexa la Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a
precursorilor, este limitată şi se face numai în scopuri ştiinţifice. Circulaţia acestor
substanţe în scopuri medicale este interzisă. Circulaţia substanţelor narcotice sau
psihotrope, specificate în tabelele nr.II şi nr.III din anexa la Legea cu privire la
circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, este limitată şi se
face numai în scopuri medicale şi ştiinţifice.
Activitatea farmaceutică cu folosirea substanţelor narcotice sau psihotrope,
desfăşurată de întreprinderile sau instituţiile farmaceutice, este supusă licenţierii în
conformitate cu Legea privind licenţierea unor genuri de activitate. Activitatea cu
substanţe narcotice sau psihotrope poate fi desfăşurată şi de alte instituţii decât
întreprinderile sau instituţiile farmaceutice, doar în baza autorizaţiei eliberate de
CPCD, cu obligaţia asigurării evidenţei şi condiţiilor de protecţie fizică a acestor
substanţe.
850
Procurarea de substanţe narcotice sau psihotrope în scopuri profesionale se

efectuează la comandă prealabilă de către persoane autorizate/licenţiate în modul
stabilit de lege.
Transportarea de substanţe narcotice sau psihotrope necesare asistenţei me-
dicale de urgenţă, în vehiculele sanitare specializate, se efectuează în cantităţi
stabilite de Ministerul Sănătăţii.
Expedierea poştală a substanţelor narcotice sau psihotrope este interzisă.
Păstrarea substanţelor narcotice sau psihotrope se permite numai în scopuri
medicale şi ştiinţifice. Substanţele narcotice sau psihotrope se păstrează în încăperi
special amenajate în cantităţi şi în termene stabilite de CPCD. Nu se permite
acumularea de substanţe narcotice sau psihotrope la producători, comercianţi,
organizaţii de distribuţie, farmacişti, întreprinderi sau împuterniciţi ai acestora în
cantităţi mai mari decât necesarul activităţii lor normale, luându-se în consideraţie
cererea de pe piaţă.
Substanţele narcotice sau psihotrope pot fi utilizate în veterinărie şi la
capturarea animalelor. Lista de substanţe utilizate în acest fel şi regulile de utilizare
sunt stabilite de CPCD.
Substanţele narcotice sau psihotrope pot fi utilizate în scopuri ştiinţifice şi de
instruire în instituţiile de învăţământ, precum şi pentru dresarea câinilor în
depistarea drogurilor. Producerea, procurarea şi păstrarea substanţelor narcotice sau
psihotrope pot fi autorizate în cantităţi care să nu depăşească minimul nece- *
sar pentru scopurile indicate.
Se permite efectuarea de expertize şi examinări cu folosirea de substanţe
narcotice sau psihotrope, pentru identificarea unor astfel de substanţe.
Orice activitate cu substanţe narcotice sau psihotrope se ţine la evidenţă strictă
în registre speciale, care se păstrează timp de 10 ani după efectuarea ultimei
înregistrări şi se prezintă la prima solicitare a organului competent.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.217 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul realizării producerii, preparării, expe-
rimentării, extragerii, prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii sau
transportării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în
proporţii mari, indiferent de urmările prejudiciabile produse.
Motivele infracţiunii constau în: năzuinţa făptuitorului de a-şi asigura propriul
consum de substanţe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora; năzuinţa
făptuitorului de a-şi afirma potenţialul ştiinţific etc.
Se cere ca infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.217 CP RM să fie comisă în
lipsa scopului de înstrăinare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
851
analoagelor lor. în prezenţa acestui scop fapta se califică potrivit alin.(2) art.217 1
CP RM.
Despre lipsa scopului de înstrăinare pot mărturisi, în prezenţa unor temeiuri
suficiente: cantitatea redusă de substanţe narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor; lipsa unei înţelegeri cu cei care pot să procure astfel de substanţe; circumstanţa
că făptuitorul suferă de narcomanie etc. în vederea stabilirii lipsei scopului de
înstrăinare, este necesară identificarea tuturor acestor circumstanţe în ansamblu, şi
nu doar a uneia dintre ele.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM este: 1) persoana
Doar în cazul variantei agravate prevăzute la lit.b) alin.(4) art.217 CP RM
vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. Şi numai în ipoteza modalităţii
agravate prevăzute la lit.b 1) alin.(3) art.217 CP RM vârsta minimă a răspunderii
în cazul modalităţii agravate specificate la lit.d) alin.(3) art.217 CP RM, subiect
poate fi numai o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
în raport cu subiectul infracţiunii analizate, operează temeiul de liberare de
răspundere penală consemnat la alin.(5) art.217 CP RM. în ce priveşte condiţiile de
aplicare a acestei prevederi, la ele ne-am referit mai sus.
în general, în privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(3) şi (4)
art.217 CP RM este admisă o abordare similară celei referitoare la agravantele
corespondente examinate anterior. Excepţie constituie agravantele specificate la
lit.b1) şi e) alin.(3) art.217 CP RM.
Astfel, la lit.b1) alin.(3) art.217 CP RM se stabileşte răspunderea pentru in-
fracţiunile, prevăzute la alin.(l) sau (2) art.217 CP RM, săvârşite de o persoană care a
împlinit vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor.
în această situaţie, minorul apare ca persoană care ia parte la săvârşirea
infracţiunii (dar nu neapărat ca participant). Ipoteza „cu atragerea minorilor” este
un caz special în raport cu ipoteza „de două sau mai multe persoane”.
Este oare necesară în acest caz calificarea suplimentară conform art.208
„Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor
fapte imorale” din Codul penal? Considerăm că nu. Or, art.208 CP RM apare ca
normă generală în raport cu lit.b 1) alin.(3) art.217 CP RM (care apare ca normă
specială). De aceea, în virtutea prevederilor de la art.116 CP RM, se va aplica
numai norma specială.
852
La lit.e) alin.(3) art.217 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunile,

prevăzute la alin. (1) sau (2) art.217 CP RM, săvârşite pe teritoriul institui ţiilor de învăţământ,
instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în
locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor
acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora.
Această circumstanţă agravantă se refera la locul de săvârşire a infracţiunii.
Este necesara întrunirea anumitor condiţii care să confirme statutul pe care îl are un
asemenea loc. De exemplu, în cazul instituţiilor de învăţământ, este necesar ca
acestea să facă parte din sistemul de învăţământ în sensul Legii învăţământului,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 312: I. învăţământul
preşcolar; II. învăţământul primar; III. învăţământul secundar; IV. învăţământul
mediu de specialitate (colegiu); V. învăţământul superior; VI. învăţământul post-
universitar. Sistemul de învăţământ include şi alte forme de învăţământ: învăţă-
mântul special; învăţământul complementar; învăţământul pentru adulţi.
La rândul lor, de exemplu, instituţiile de reabilitare socială trebuie să aibă
statutul respectiv, conform Legii Republicii Moldova privind controlul şi prevenirea
consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe
psihotrope, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 06.12.2001.
Apare ca susceptibilă de interpretări expresia „în imediata apropiere a acestora”
din finalul dispoziţiei de la lit.e) alin.(3) art.217 CP RM, privitoare la locul
săvârşirii infracţiunii. în cazul dat, este vorba despre teritoriul limitrof care este
legat prin căi de acces cu instituţiile de învăţământ, instituţiile de reabilitare socială
etc., astfel încât făptuitorul să fi ieşit din sau să fi intrat pe acest teritoriu anume în
legătură cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin.(l) sau (2) art.217 CP RM.
§ 2. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a

analoagelor lor în scop de înstrăinare
în art.2171 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de circulaţie ilegală a

substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare se
reunesc două variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, în corespundere cu alin.(l) art.217 1 CP RM, prima variantă-tip a
circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în
312
853
scop de înstrăinare constă în semănatul sau în cultivarea de plante care conţin

substanţe narcotice sau psihotrope, în prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante
fără autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare.
Potrivit alin.(2) art.217 1 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a circulaţiei
ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de
înstrăinare se exprimă în producerea, prepararea, experimentarea, extragerea,
prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, dis-
tribuirea sau în alte operaţiuni ilegale cu substanţele narcotice, psihotrope sau cu
analoagele lor, săvârşite în scop de înstrăinare, ori în înstrăinarea ilegală a
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.
Conform alin.(3) art.2171 CP RM, prima variantă agravată a circulaţiei
înstrăinare presupune săvârşirea celor două infracţiunii consemnate mai sus:
- de o persoană care anterior a săvârşit aceleaşi acţiuni (lit.a));
- de o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor (lit -
b1));
- cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a
căror circulaţie în scopuri medicale este interzisă (lit.c));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.d));
- pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială,
desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a
altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora
- în proporţii mari (lit.f)).
La alin.(4) art.217 1 CP RM, cea de-a doua variantă agravată a circulaţiei
înstrăinare, ataşabilă infracţiunilor prevăzute mai sus, presupune comiterea
acestor infracţiuni:
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în
favoarea acestora (lit.b));
- în proporţii deosebit de mari (lit.d)).
în prezent, circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a ana-
loagelor acestora constituie o activitate infracţională foarte lucrativă, cu caracter
supranaţional, cei implicaţi în ea acţionând în conformitate cu legile economiei de
piaţă, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum şi ca finalitate -
obţinerea unor enorme beneficii. In acelaşi timp, pe fondul crizei
economice care mai trenează în Republica Moldova - marcate de pauperizarea
854
cetăţenilor, stagnarea în industrie, şomajul de masă etc. - investirea de mijloace

băneşti în circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
acestora constituie pentru unii „colacul salvator” care le aduce un profit uşor şi
rapid. In acest context, este de menţionat că creşterea fulminantă a infracţiona -
lităţii legate de traficul ilicit de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale
acestora îşi are cauzele în combaterea ineficace a acestui fenomen, dar şi în starea
obiectivă a societăţii în perioada de tranziţie. Tocmai în vederea eficien - tizării
procesului de prevenire şi combatere a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor şi precursorilor acestora se prezintă ca justificată
incriminarea la art.217 1 CP RM a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare.
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de plante care conţin sub-
stanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva semănatului, cultivării, prelucră-
rii sau utilizării a astfel de plante fără autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă plantele care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mici.
Plantele care conţin asemenea substanţe, fiind caracterizate prin proporţii mari,
reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(3) art.217 1 CP
RM. Plantele care conţin asemenea substanţe, fiind caracterizate prin proporţii
deosebit de mari, reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.d)
Doar în cazul semănatului fără autorizaţie obiectul material al infracţiunii
prevăzute la alin.(l) art.217 1 CP RM îl reprezintă seminţele de plante care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mici. In aceeaşi
ipoteză, astfel de seminţe, fiind caracterizate prin proporţii mari, reprezintă obiectul
material al infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(3) art.217 1 CP RM. în aceeaşi
ipoteză, astfel de seminţe, fiind caracterizate prin proporţii deosebit de mari,
reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(4) art.217 1 CP
RM.
Lista de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope este prezentată în
mod exhaustiv în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea
Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de
substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din
23.01.2006, şi nu poate include alte plante.
Plantele care conţin precursori (de exemplu, planta de efedră) nu pot să
reprezinte obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(l) art.217 1 CP RM.
Din dispoziţiile Hotărârii Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea
855
Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe

depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006, aflăm
că noţiunile „proporţii mici”, „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” se
utilizează la caracterizarea parametrilor cantitativi ai obiectului material în cazul
faptelor incriminate la alin.(l), lit.f) alin.(3) şi la lit.d) alin.(4) art.217 1 CP RM. De
exemplu, în cazul plantei de cânepă, proporţiile mici se cifrează la 1-5 plante;
proporţiile mari se referă la un număr de 6-50 plante; proporţiile deosebit de mari se
referă la un număr de cel puţin 51 de plante.
într-un mod similar se stabilesc proporţiile mici, mari sau deosebit de mari în
ipoteza seminţelor de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.217 1 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune se prezintă sub oricare
din următoarele modalităţi normative alternative:
1) semănatul fără autorizaţie;
2) cultivarea fără autorizaţie;
3) prelucrarea fără autorizaţie;
4) utilizarea fără autorizaţie.
Noţiunile „semănat”, „cultivare”, „prelucrare” şi „utilizare” au fost definite cu
ocazia analizei infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 CP RM. Pentru a evita
repetiţiile inutile, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
Din dispoziţia de la alin.(l) art.217 1 CP RM reiese că cerinţa esenţială pentru
întregirea laturii obiective a infracţiunii examinate o constituie lipsa autorizaţiei.
Aceasta înseamnă că semănatul, cultivarea, prelucrarea sau utilizarea de plante ce
conţin substanţe narcotice sau psihotrope se efectuează în lipsa autorizaţiei,
eliberate de CPCD în condiţiile prevăzute de: Legea cu privire la circulaţia sub-
stanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reglementarea activită ţilor
de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, nr.1382 din
08.12.2006, etc.
Consemnăm că se aplică răspunderea conform art.86 din Codul contraven -
ţional, nu în baza alin.(l) art.217 1 CP RM, în ipoteza neadoptării de măsuri,
prevăzute de legislaţie, pentru asigurarea regimului stabilit de protecţie a semă -
năturilor de mac somnifer, de cânepă, de arbust coca sau de alte plante care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope, a locurilor de păstrare şi de prelucrare a recoltei
acestor culturi, ori în ipoteza neadoptării de măsuri pentru distrugerea resturilor
rămase după recoltare şi a deşeurilor de producţie care conţin substanţe narcotice
sau psihotrope.
Infracţiunea prevăzuta la alin.(l) art.217 1 CP RM este o infracţiune formală. Ea
856
se consideră consumată din momentul realizării semănatului, cultivării, prelucrării

sau utilizării fără autorizaţie a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psi-
hotrope, săvârşite în proporţii mici, indiferent de urmările prejudiciabile produse.
Motivul infracţiunii se exprima, în principal, în interesul material.
Este indispensabil ca infracţiunea specificată la alin.(l) art.217 CP RM să fie
săvârşită în scop de înstrăinare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope. în lipsa acestui scop, cele săvârşite se califică în baza alin.(l) art.217 CP
RM.
Despre prezenţa scopului de înstrăinare pot mărturisi, în prezenţa unor temeiuri
suficiente: numărul mare de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope;
existenţa unei înţelegeri cu cei care urmează să procure astfel de plante;
circumstanţa că făptuitorul nu suferă de narcomanie etc. Pentru stabili* rea
prezenţei scopului de înstrăinare, este necesară identificarea tuturor acestor
circumstanţe în ansamblu, şi nu doar a uneia din ele.
Subiectul infracţiunii examinate este: 1) persoana fizică responsabilă care la
Doar în cazul modalităţilor agravate prevăzute la alin.(3) şi la lit.b), d) alin.(4)
art.2171 CP RM vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. Numai în
situaţia modalităţii agravate prevăzute la lit.b 1) alin.(3) art.217 CP RM vârsta
minimă a răspunderii penale este de 18 ani.
în ipoteza modalităţii agravate specificate la lit.d) alin.(3) art.217 1 CP RM,
subiect poate fi numai o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
în raport cu subiectul infracţiunii analizate, operează temeiul deliberare de
răspundere penală consemnat la alin.(5) art.217 CP RM. In ce priveşte condiţiile de
aplicare a acestei prevederi, la ele ne-am referit mai sus.
art.2171 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(2) art.217 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor; apărate împotriva operaţiunilor ilegale cu ase-
menea substanţe, săvârşite în scop de înstrăinare, precum şi împotriva înstrăinării
ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă substanţele narcotice,:
psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporţii mici. La rândul
lor, substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, caracterizate prin
857
proporţii mari, constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.f)

alin.(3) art.217 1 CP RM. Substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor,
fiind caracterizate prin proporţii deosebit de mari, reprezintă obiectul material în
cazul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(4) art.217 1 CP RM.
Aşadar, întâi de toate, este necesar ca obiectul material să fie reprezentat de
substanţe narcotice, psihotrope sau de analoagele lor.
în vederea stabilirii semantismului noţiunilor „substanţă narcotică sau psiho-
tropă” şi „analog al substanţelor narcotice sau psihotrope”, este utilă referirea la
explicaţiile corespunzătoare privind infracţiunea specificată la alin.(2) art.217 CP
RM.
O altă cerinţă pentru existenţa obiectului material al infracţiunii analizate
este ca substanţele ce-1 reprezintă să fie caracterizate prin proporţii mici, mari
sau deosebit de mari. Aceste proporţii sunt stabilite în conformitate cu Hotărârea
precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006. De exemplu: în cazul heroi-
nei, proporţiile mici se referă la o cantitate de până la 0,01 g, proporţiile mari se
referă la o cantitate de 0,01-2,5 g, proporţiile deosebit de mari se referă la o
cantitate de circa 2,5 g; în cazul diazepamului, proporţiile mici se referă la o
cantitate de până la 0,07 g, proporţiile mari se referă la o cantitate de 0,07-1,0 g,
proporţiile deosebit de mari se referă la o cantitate ce depăşeşte 1,0 g.
în alt context, substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a căror
circulaţie în scopuri medicale este interzisă, caracterizate prin proporţii mici,
reprezintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.217 1 CP
RM. La conţinutul obiectului material într-o asemenea ipoteză ne-am referit cu
prilejul analizei obiectului material al infracţiunii specificate la alin.(2) art.217
CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 1 CP RM se
exprimă în fapta prejudiciabilă care constă în acţiune. Această acţiune se înfăţi-
şează în oricare din următoarele modalităţi normative alternative:
4) extragerea ilegală;
6) transformarea ilegală;
858
10) transportarea ilegală;
11) distribuirea ilegală;
12) înstrăinarea ilegală;
13) alte operaţiuni ilegale.
Cu privire la noţiunile vizând primele zece modalităţi, este acceptabilă o
abordare similară cu cea referitoare la noţiunile care privesc modalităţile acţiunii
prejudiciabile specificate la alin.(2) art.217 CP RM.
Prin distribuire trebuie să înţelegem repartizarea substanţelor narcotice,
psihotrope sau analoagelor acestora în mai multe locuri şi la mai multe persoane,
acestea urmând, la rândul lor, să le înstrăineze efectiv.
Prin înstrăinare, se are în vedere trecerea în stăpânirea altei persoane a
substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, prin
vânzare, schimb, donare, dare cu împrumut, dare în contul unei datorii, oferire a
unei ţigarete conţinând o substanţă narcotică (de exemplu, haşiş) etc.
Cât priveşte administrarea unei injecţii, aceasta nu întotdeauna poate fi privită
ca exemplu de înstrăinare. Dacă substanţa narcotică, psihotropă sau analogul
acestora, care se injectează, aparţine consumatorului, atunci nu putem susţine că cel
ce administrează injecţia săvârşeşte înstrăinarea. în acest caz nu are loc trecerea
bunului (lucrului) în stăpânirea altei persoane. De aceea, se săvârşeşte nu
înstrăinarea, dar complicitatea la fapta prevăzută la art.85 din Codul contraven -
ţional.
La fel, nu constituie înstrăinare administrarea unei injecţii, dacă substanţa
injectată a fost procurată împreună de către consumator şi persoana care admi-
nistrează injecţia, pentru consumul ambilor. Nici în această situaţie nu are loc
trecerea bunului (lucrului) în stăpânirea altei persoane. Iar faptele celor care îşi
administrează reciproc injecţiile respective trebuie calificate drept complicitate la
fapta prevăzută la art.85 din Codul contravenţional.
Dacă, sub forma unei substanţe narcotice, psihotrope sau a unui analog al
acestora, se înstrăinează un bun „neutru” (făină, praf de cretă, zahăr etc.), iar
făptuitorul urmăreşte scopul de cupiditate, atunci cele săvârşite de el se califică
potrivit art.190 CP RM sau art.105 din Codul contravenţional, ca escrocherie.
Totodată, cel care procură falsurile respective, luându-le de bune, trebuie să poarte
răspundere pentru tentativa de procurare, conform art.27 şi alin.(2) art.217 sau
conform art.27 şi alin.(2) art.217 1 CP RM.
Administrarea de substanţe narcotice sau psihotrope unor animale (de exemplu,
administrarea de ketamină utilizată pentru narcoză de către veterinarii-chirurgi) nu
formează înstrăinarea. Or, prin definiţie, înstrăinarea înseamnă trecerea unui bun
859
(lucru) în stăpânirea unei alte persoane.

Dacă persoana săvârşeşte acţiunile orientate spre atribuirea unui aspect legal
sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute de
către ea ilicit în urma înstrăinării ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor acestora, cele săvârşite urmează a fi calificate conform alin.(2)
art.217313 CP RM şi art.243 CP RM. Aceasta deoarece infracţiunea de înstrăinare
ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora formează
concursul real cu infracţiunea de spălare a banilor. 1
în fine, noţiunea alte operaţiuni, desemnând ultima dintre modalităţile acţiunii
prejudiciabile specificate la alin.(2) art.217 1 CP RM, este inutilizabilă în practică.
Această noţiune urmează a fi exclusă din textul legii penale: în acest fel, se va
asigura respectarea principiului legalităţii, deoarece se va exclude posibilitatea
interpretării extensive defavorabile a legii penale.
Continuând examinarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.2171 CP RM, menţionăm că drept cerinţă esenţială pentru întregirea laturii
obiective apare ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în vedere că producerea,
prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea,
păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea, înstrăinarea sau alte operaţiuni
cu substanţele narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor se realizează în lipsa
autorizaţiei eliberate de CPCD/licenţei eliberate de autoritatea de licenţiere, deci
contrar prevederilor Legii cu privire la circulaţia substanţelor narcotice,
psihotrope şi a precursorilor (în special, contrar prevederilor art.l 1-38 din această
lege). La fel, ilegalitatea acţiunii prejudiciabile poate presupune încălcarea
prevederilor altor acte normative (de exemplu, a Hotărârii Guvernului Republicii
Moldova cu privire la aprobarea Cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi
obiectivele în care se păstrează substanţe narcotice, psihotrope şi/sau precursori,
nr.128 din 06.02.2006).
Practicarea activităţii farmaceutice cu folosirea substanţelor narcotice sau
psihotrope în proporţii mici şi în scop de înstrăinare de către o persoană care nu
are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii ori decesul victimei, se califică în baza art.214 şi alin.(2) art.217 1 CP
RM.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.217 1 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul realizării producerii, preparării,
313
I.Hadîrcă. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite in sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a
analoagelor şi precursorilor acestora, p.236.
860
experimentării, extragerii, prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii,

transportării, distribuirii, înstrăinării sau altor operaţiuni ilegale cu substanţe
narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor, săvârşite în proporţii mici, indiferent de
urmările prejudiciabile produse.
Este necesar ca infracţiunea prevăzută la alin. (2) art.217 1 CP RM să fie
săvârşită în scop de înstrăinare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoa -
gelor acestora. In lipsa acestui scop, cele săvârşite se califică în baza alin.(2) art.217
CP RM.
Despre circumstanţele care demonstrează prezenţa scopului de înstrăinare s-a
menţionat în legătură cu infracţiunea specificată la alin.(l) art.217 1 CP RM. Cu
ajustările de rigoare, aceste explicaţii sunt valabile în privinţa faptei infracţionale
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 1 CP RM este: 1) persoana
Numai în ipoteza modalităţilor agravate prevăzute la alin.(3) şi la lit.b), d)
alin.(4) art.2171 CP RM vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. Doar în
cazul modalităţii agravate prevăzute la lit.b 1) alin.(3) art.217 1 CP RM vârsta
minimă a răspunderii penale este de 18 ani.
în ipoteza modalităţii agravate specificate la lit.d) alin.(3) art.217 1 CP RM,
în raport cu subiectul infracţiunii analizate, operează temeiul de liberare de
răspundere penală consemnat la alin.(5) art.217 CP RM. La condiţiile de aplicare a
acestei prevederi ne-am referit mai sus.
In privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(3) şi (4) art.217 1 CP
examinate anterior.
§ 3. Circulaţia ilegală a precursorilor în scopul producerii sau

prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor
La art.2172 CP RM se stabileşte răspunderea pentru producerea, prepararea,

prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea,
înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursori în scopul pro-
ducerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.
Termenul „precursor” este folosit în cadrul reglementărilor internaţionale şi
al celor interne în materie de circulaţie a substanţelor narcotice, psihotrope, a
analoagelor şi precursorilor acestora.
Punerea precursorilor sub control internaţional s-a făcut prin Convenţia ONU
contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la
20.12.1988 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995). 314 în tabelele
I şi II, anexe la numita Convenţie, au fost nominalizate 12 substanţe, catalogate
ca precursori: efedrina, ergometrina, ergotamina, acidul lisergic, l-fenil-2-
propanona, pseudoefedrina, anhidrida acidului acetic, acetona, acidul antranilic,
eterul dietilic, acidul fenilacetic şi piperidina. Ulterior, statutul de precursor l-au
obţinut alte 10 substanţe: acidul N-acetilantranilic, 3,4-metilendioxifenil-2-
propaniona, safrolul, izosafrolul, piperonalul, metiletilcetona, toluenul,
hipermanganatul de potasiu, acidul sulfuric şi acidul clorhidric.
Cei 22 de precursori sunt împărţiţi în trei categorii:
1) 8 precursori utilizaţi la fabricarea stupefiantelor de sinteză şi care nu au
altă utilizare;
2) 7 precursori folosiţi la fabricarea stupefiantelor, între care se remarcă
anhidrida acetică utilizată ca element indispensabil la fabricarea heroinei;
3) 7 precursori care sunt esenţiali pentru producerea heroinei şi a cocainei.
Tocmai în scopul implementării în dreptul penal al Republicii Moldova a
reglementărilor din dreptul internaţional penal cu privire la circulaţia ilegală a
precursorilor a fost incriminată fapta prevăzută la art.217 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.217 2 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a precursorilor utilizaţi pentru
producerea sau prelucrarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor.
314
862
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă precursorii.

în conformitate cu alin.(3) art.134315 CP RM, prin „precursor” se înţelege
„substanţă de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea
de substanţe narcotice sau psihotrope”. 1 La alin.(4) art.134 1 CP RM se prevede că
lista precursorilor se aprobă de Guvern.
Este vorba despre Tabelul nr.IV „Precursorii substanţelor stupefiante (nar-
cotice) şi preparatelor psihotrope, aflate sub control pe teritoriul Moldovei” din
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea tabelelor şi
listelor substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor acestora, supuse con-
trolului, nr.1088 din 05.10.2004. 2 Astfel, în lista nr.l din acest tabel sunt specificaţi
următorii precursori: efedrină sau preparate care conţin efedrină; ergome- trină; l-
fenil-2-propanonă; norefedrină; piperonal; pseudoefedrină sau preparate care conţin
pseudoefedrină; sărurile tuturor substanţelor, enumărate mai sus, în cazurile în care
este posibilă formarea loif anhidrida acidului acetic; acid N-acetil antranilic; acid
lisergic; ergotamină; izosafrol; permanganat de potasiu; 3,4-metilendioxifenil-2-
propanonă; safrol; fenilpropanolamină; fosfor roşu. In lista nr.2 din acelaşi tabel
sunt specificaţi următorii precursori: acetonă; acid antranilic; acid fenilacetic; eter
etilic; piperidină; sărurile tuturor substanţelor enumerate mai sus, în cazurile în care
este posibilă formarea lor; acid clorhidric (cu excepţia sărurilor lui); acid sulfuric
(cu excepţia sărurilor lui); metiletil- keton-2-butanohă; toluen.
Alte substanţe, în afară de cele nominalizate în Tabelul nr.IV din Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea tabelelor şi listelor
substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor acestora, supuse controlului,
nr.1088 din 05.10.2004, nu pot fi considerate precursori.
De asemenea, precizăm că plantele care conţin precursori (de exemplu, planta
de efedră) nu pot să reprezinte obiectul material al infracţiunii specificate la
art.2172 CP RM.
prejudiciabilă care constă în acţiune. Această acţiune se prezintă sub oricare din
următoarele modalităţi normative alternative:
315
Definiţia noţiunii „precursor” dată în alin.(3) art.1341 CP RM este incompletă. Din
dispoziţia art.217 CP RM observăm că scopul utilizării precursorilor nu se rezumă la producerea de
substanţe narcotice sau psihotrope. El constă în producerea sau prelucrarea de substanţe narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor.
863
DREPT PENAL PARTEA SPECIALA
9) înstrăinarea ilegală;
10) efectuarea oricăror altor operaţiuni ilegale.
Remarcăm că noţiunile utilizate în dispoziţia de la art.2172 CP RM, în
vederea desemnării modalităţilor acţiunii prejudiciabile, au un conţinut similar cu
cel al noţiunilor de acelaşi calibru, utilizate în dispoziţiile de la alin.(2) art.217 şi
alin.(2) art.217 1 CP RM. De aceea, este admisibilă o interpretare similară a
noţiunilor respective.
în altă privinţă, ca cerinţă esenţială pentru întregirea laturii obiective apare
ilegalitatea acţiunii prejudiciabile. Se are în vedere că producerea, prepararea,
prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea,
înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursorii se realizează în
lipsa autorizaţiei eliberate de CPCD, deci contrar prevederilor Legii cu privire la
circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor (în special, contrar
prevederilor art.39 din această lege). în afară de aceasta, ilegalitatea acţiunii
prejudiciabile poate presupune încălcarea prevederilor altor acte normative (de
exemplu, a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi obiectivele în care se păstrează substanţe
narcotice, psihotrope şi/sau precursori, nr.128 din 06.02.2006).
în corespundere cu aceste acte normative, producerea, distribuirea, comerţul
cu ridicata, comercializarea internaţională a precursorilor, stabiliţi în Tabelul
nr.IV din anexa la Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope
şi a precursorilor, de către persoanele juridice care nu practică activitate medicală
sau farmaceutică se efectuează în bază de autorizaţii. Precursorii cad sub
incidenţa normelor referitoare la substanţele din tabelele nr.II şi nr.III din anexa la
numita lege, privind limitarea rezervelor şi a producerii, privind comercializarea
internaţională (exportul, importul, tranzitul, circulaţia în porturi şi în zonele de
comerţ liber), privind transportarea cu ridicata, expedierea poştală şi evidenţa.
Infracţiunea prevăzută la art.217 2 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul realizării producerii, preparării, prelucrării,
experimentării, procurării, păstrării, expedierii, transportării, înstrăinării sau efec-
tuării oricăror altor operaţiuni ilegale cu precursorii, indiferent de urmările pre-
judiciabile produse.
864
Capitolul IX. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE $1 CONVIEŢUIRII SOCIALE

Este necesar ca infracţiunea prevăzută la art.217 2 CP RM să fie săvârşită în
scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a ana-
loagelor lor. în lipsa acestui scop, cele săvârşite nu pot atrage răspundere.
Despre prezenţa scopului producerii sau prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor pot mărturisi, în prezenţa unor temeiuri sufi-
ciente: cantitatea mare de precursori; existenţa unei înţelegeri cu cei care urmează
să procure substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor; descoperirea de
materiale sau utilaje destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor etc. Pentru stabilirea prezenţei scopului exami-
nat, este necesară identificarea tuturor acestor circumstanţe în ansamblu, nu însă
doar a uneia din ele.
Subiectul infracţiunii specificate la art.217 2 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani;
§ 4. Circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor

destinate producerii sau prelucrării substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
Fapta de circulaţie ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau

prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor este
incriminată în art.217 3 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
în varianta-tip, numita faptă este incriminată la alin.(l) art.217 3 CP RM:
producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transpor-
tarea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării
sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori culti-
vării plantelor care conţin aceste substanţe.
La rândul său, circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate produ-
cerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în
prima sa variantă agravată, este incriminată la alin.(2) art.217 3 CP RM, atunci
când această faptă a fost săvârşită:
- cu folosirea situaţiei de serviciu (litc)).
In fine, cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3)
art.2173 CP RM, se exprimă în circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor
destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a ana-
loagelor lor, săvârşită:
865
Capitolul IX INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE Şl CONVIEŢUIRII SOCIALE
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea

acestora;
b) pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială,
penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfă-
şurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni
culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora.
In vederea prevenirii şi combaterii eficiente a traficului de substanţe narcotice,
psihotrope sau analoage ale lor, este oportună incriminarea unor activităţi care au o
legătură chiar şi indirectă cu circulaţia ilegală a acestor substanţe. Astfel, aceste
activităţi contributive în raport cu circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor sunt asimilate faptei autorului infracţiunii. Prin
această confirmare a caracterului de complicitate „calificată” în raport cu fapta
incriminată la art.217 3 CP RM legiuitorul atestă pericolul social sporit al circulaţiei
ilegale a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a materialelor şi utilajelor destinate
producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă materialele sau utilajele
destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau
analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe.
Lista acestor materiale şi utilaje include:
1) maşinile şi dispozitivele de fabricaţie industrială sau artizanală, folosite la
comprimarea sau încapsularea în fiole a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor acestora;
2) malaxoarele automate sau manuale de substanţe narcotice, psihotrope sau
analoage ale acestora (care nu se raportează la articolele de menaj);
3) semifabricatele, fiolele goale, capsulele de diverse dimensiuni;
4) dispozitivele pentru marcarea fiolelor sau capsulelor;
5) dispozitivele de fabricaţie industrială sau artizanală, folosite pentru răcirea
lichidelor în procesul de extragere sau distilare a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor lor (cu excepţia frigiderelor menajere), precum şi dispozitivele
utilate pentru extragerea sau distilarea numitelor substanţe;
6) dispozitivele pentru filtrarea lichidelor în vacuum etc.
Dispozitivele menajere, folosite pentru producerea, prepararea sau prelucrarea
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori pentru cultivarea
866
plantelor care conţin aceste substanţe (tocătorul de came, vesela de bucătărie etc.)
nu pot fi considerate materiale sau utilaje destinate producerii, preparării sau
prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării
plantelor care conţin aceste substanţe. Or, în cazul circulaţiei ilegale a materialelor
şi utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe,
se au în vedere doar materialele sau utilajele având, ca destinaţie unică, producerea,
prepararea sau prelucrarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
ori cultivarea plantelor care conţin aceste substanţe. Nu se au în vedere materialele
sau utilajele reutilate sau adaptate în asemenea scopuri, care iniţial au avut o altă
destinaţie (de exemplu, o destinaţie menajeră). 1
Materialele sau utilajele destinate producerii sau prelucrării substanţelor nar-
cotice sau psihotrope pot să reprezinte şi obiectul material al infracţiunii prevăzute
la alin.(4) art.218 CP RM. însă, în cazul acestei infracţiuni, ele apar într-un alt
context: nu în cel al circulaţiei ilegale a materialelor şi utilajelor destinate
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,
dar în cel al încălcării regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare,
procurare, păstrare, evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expe-
diere, utilizare, import, export, nimicire a materialelor sau utilajelor destinate
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, care a cauzat
pierderea lor, săvârşită de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea
regulilor menţionate.
De asemenea, este de menţionat că materialele sau utilajele destinate cultivării
plantelor care conţin substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor pot să
constituie obiectul material al infracţiunii specificate la art.217 CP RM. în acelaşi
timp, nu pot să reprezinte acest obiect material acele materiale sau utilaje care sunt
destinate semănatului, prelucrării sau utilizării plantelor care conţin substanţe
narcotice, psihotrope sau analoage ale lor.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.217 3 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acţiune. Această acţiune cunoaşte următoarele
2) fabricarea ilegală;
I. Hadîrcă. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, p. 146-147.
867
6) transmiterea ilegală;
8) înstrăinarea ilegală.
Cele mai multe dintre noţiunile utilizate în dispoziţia de la art.217 3 CP RM îşi
găsesc corespondenţi în dispoziţiile de la alin.(2) art.217, alin.(2) art.217 1 şi
art.2172 CP RM. De aceea, este admisibilă o interpretare similară a noţiunilor
respective.
Excepţie constituie noţiunile „fabricare” şi „transmitere”, care nu se regăsesc
în dispoziţiile de la alin.(2) art.217, alin.(2) art.217 1 şi art.2172 CP RM.
Prin fabricare se înţelege acţiunea de realizare prin muncă a materialelor sau
utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe.
Cât priveşte noţiunea transmitere, aceasta dublează noţiunea „înstrăinare”.
Astfel, noţiunea „transmitere” rămâne fără sferă de aplicare. Deoarece este lipsită
de funcţionalitate, reprezentând un element de decor, noţiunea „transmitere”
urmează a fi eliminată din art.217 3 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.217 3 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul realizării producerii, fabricării, procurării,
păstrării, expedierii, transmiterii, transportării sau înstrăinării materialelor ori a
utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste
substanţe, indiferent de urmările prejudiciabile produse.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se caracterizează prin intenţie directă.
Este obligatoriu ca infracţiunea specificată la art.217 3 CP RM să fie săvârşită
în scopul producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor lor ori al cultivării plantelor care conţin aceste substanţe, în
lipsa acestui scop, cele săvârşite nu pot atrage răspundere.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.217 3 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani;
Numai în ipoteza modalităţilor agravate consemnate la lit.a) şi b) alin.(3)
art.2173 CP RM vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani.
în ipoteza modalităţii agravate specificate la lit.c) alin.(2) art.217 3 CP RM,
868
In privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(2) şi (3) art.217 3 CP

examinate anterior.
§ 5. Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau

psihotrope
Fapta de sustragere sau extorcare a substanţelor narcotice sau psihotrope este

incriminată în art.2174 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
în varianta-tip, numita faptă este incriminată la alin.(l) art.217 4 CP RM:
sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope.
La rândul său, sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope,
în prima sa variantă agravată, este incriminată la alin.(2) art.217 4 CP RM, atunci
când această faptă este săvârşită:
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.c));
- prin pătrundere în încăpere, într-un alt loc pentru depozitare sau în locuinţă
(lit.d));
- cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori
cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe (lit.e));
- în proporţii mari (lit.f)).
Cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3) art.217 4 CP
RM, se exprimă în sustragerea sau în extorcarea substanţelor narcotice sau
psihotrope, săvârşită:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea
acestora;
b) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
c) în proporţii deosebit de mari.
Este cunoscut că, în unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care
reprezintă obiectul material al sustragerii sau al şantajului, se va aplica nu art.186-
192 CP RM, dar o normă concurentă. Printre astfel de norme concurente se numără
art.217 CP RM. întrucât sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau
psihotrope comportă un pericol social mai pronunţat în raport cu sănătatea publică
(mai puţin, în raport cu patrimoniul), întrucât proporţiile mici, mari sau deosebit de
mari ale acestor substanţe desemnează parametrii cantitativi (şi nu valorici) ai
substanţelor narcotice sau psihotrope - din toate
869
aceste considerente se prezintă ca justificată incriminarea faptei de sustragere a

substanţelor narcotice sau psihotrope nu în art.186-192 CP RM, dar în art.217 4
CPRM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.217 4 CP RM are un
caracter multiplu. Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii în cauză îl
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a substanţelor narcotice
sau psihotrope. La rândul său, obiectul juridic secundar al infracţiunii specificate la
art.2174 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la posesia asupra
substanţelor narcotice sau psihotrope. De asemenea, în plan secundar, poate fi
adusă atingere relaţiilor sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea,
libertatea psihică sau libertatea fizică a persoanei ori la integritatea, substanţa şi
potenţialul de utilizare a bunurilor unei alte persoane, ori la inviolabilitatea
încăperii, a altui loc pentru depozitare sau a locuinţei.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă substanţele narcotice
sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii mici. La rândul lor, substanţele
narcotice sau psihotrope, caracterizate prin proporţii mari, constituie obiectul
material al infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.217 4 CP RM. Substanţele
narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporţii deosebit de mari,
reprezintă obiectul material în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.217 4
CP RM.
în cazul sustragerii sau extorcării substanţelor narcotice sau psihotrope,
proporţiile mici, mari sau deosebit de mari se stabilesc în conformitate cu
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanţelor
narcotice, psihotrop? şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în
trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006. In acest fel,
noţiunile „proporţii mici”, „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” se
folosesc la caracterizarea parametrilor cantitativi ai obiectului material al infrac-
ţiunii de sustragere a substanţelor narcotice sau psihotrope. Nu la caracterizarea
parametrilor valorici ai acestui obiect material. Este irelevantă valoarea, expri-
mată în bani, a substanţelor narcotice sau psihotrope sustrase ori extorcate.
Corpul persoanei constituie obiectul material secundar al infracţiunii anali-
zate în cazul modalităţilor agravate ale acesteia prevăzute la lit.e) alin.(2) şi la
lit.b) alin.(3) art.217 4 CP RM, în situaţia în care victima este supusă violenţei.
în cazul în care acţiunea prejudiciabilă constă în extorcarea substanţelor
narcotice sau psihotrope, presupunând deteriorarea sau distrugerea bunurilor
victimei, obiectul material secundar îl constituie bunurile respective.
Nu pot să reprezinte obiectul material al infracţiunii de sustragere sau extor -
care a substanţelor narcotice sau psihotrope: analoagele substanţelor narcotice
870
Capitolul IX. INFRACŢIUNI CONTRA SANATAŢII PUBLICE Şl CONVIEŢUIRII SOCIALE
sau psihotrope; plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope; precursorii;
materialele sau utilajele destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor
narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste
substanţe. In toate aceste ipoteze, sunt aplicabile prevederile de la art.186-192 CP
RM sau de la art.105 din Codul contravenţional.
Dacă, printr-o singură acţiune, simt sustrase sau extorcate substanţe narcotice
sau psihotrope, precum şi bunuri de alt gen, atunci cele săvârşite reprezintă
concursul ideal dintre infracţiunea prevăzută la art.217 4 CP RM şi una din
infracţiunile prevăzute la art.186-192 CP RM.
Victima infracţiunii prevăzute la art.217 4 CP RM este proprietarul substanţelor
narcotice sau psihotrope ori persoana care posedă, fie şi nelegitim, substanţele
narcotice sau psihotrope. Chiar posesia dobândită printr-o infracţiune este protejată
de legea penală împotriva infracţiunii specificate la art.217 4 CP RM.
structură: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de sustragere a substanţelor
narcotice sau psihotrope; 316 2) urmările prejudiciabile, şi anume - prejudiciul
patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
într-o altă variantă, latura obiectivă o constituie fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiunea de extorcare a substanţelor narcotice sau psihotrope.
în acest mod, acţiunea prejudiciabilă se prezintă sub oricare din următoarele
două modalităţi normative alternative: 1) sustragere; 2) extorcare.
Prin sustragere se are în vedere luarea ilegală şi gratuită a substanţelor narcotice
sau psihotrope din posesia altuia, prin care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu
patrimonial efectiv.
Cât priveşte noţiunea de extorcare din art.2174 CP RM, aceasta, în principal, are
înţelesul noţiunii de şantaj din art.189 CP RM. Din acest punct de vedere,
extorcarea este alcătuită din acţiunea principală care este însoţită de acţiunea
adiacentă. Acţiunea principală o constituie cererea făptuitorului de a i se transmite
substanţele narcotice sau psihotrope. Cererea de transmitere a dreptului asupra
substanţelor narcotice sau psihotrope, ca şi cererea de a săvârşi acţiuni cu caracter
patrimonial în legătură Cu substanţele narcotice sau psihotrope, nu poate forma
acţiunea principală în cazul extorcării. Aceasta este singura diferenţă
316
Este necesar a preciza că înşelăciunea, privită drept componentă adiacentă din cadrul escrocheriei
prin care se poate exterioriza sustragerea substanţelor narcotice sau psihotrope, se poate e xprima în
acţiune sau în inacţiune.
871
semnificativă dintre noţiunea „extorcare” din art.217 4 CP RM şi noţiunea

„şantaj” dinart.189 CP RM. 317
în ipoteza cererii de transmitere a drepturilor asupra substanţelor narcotice
sau psihotrope ori a săvârşirii acţiunilor patrimoniale legate de aceste substanţe
(dacă cererea este însoţită de constrângerea corespunzătoare), urmează a fi aplicat
art.189 CP RM.
La rândul său, acţiunea adiacentă se poate exprima sub oricare din
următoarele modalităţi faptice:
1) ameninţarea cu violenţa;
2) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare;
3) ameninţarea cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor;
4) ameninţarea cu răpirea persoanei;
5) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
6) ameninţarea cu moartea (a se citi - cu omorul);
7) deteriorarea sau distrugerea bunurilor;
8) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
9) aplicarea schingiuirii, torturii, a tratamentului inuman sau degradant;
10) răpirea persoanei.
Toate noţiunile care desemnează aceste modalităţi ne sunt cunoscute din
examinarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.189 CP RM. De aceea,
în scopul evitării repetiţiilor inutile, facem trimitere la explicaţiile respective.
Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope, urmată de
păstrarea, prelucrarea, transportarea, expedierea, înstrăinarea etc. în condiţii de
ilegalitate a acestor substanţe, constituie concursul real dintre infracţiunea
prevăzută la art.217 4 CP RM şi infracţiunea specificată la alin.(2) art.217 sau la
alin.(2) art.217 1 CP RM ori fapta prevăzută la art.85 din Codul contravenţional.
Art.2174 CP RM este o normă specială în raport cu art.186-192 CP RM sau
cu art.105 din Codul contravenţional. De aceea, aplicarea răspunderii în baza
art.2174 CP RM exclude calificarea suplimentară conform art.186-192 CP RM
sau art.105 din Codul contravenţional.
Faptul săvârşirii sustragerii sau extorcării substanţelor narcotice sau psiho-
trope în timpul unei calamităţi, de o persoană mascată, deghizată sau travestită,
cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă etc., nu
influenţează asupra calificării celor săvârşite în baza art.2174 CP RM. Astfel de
împrejurări pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.
1.Hadîrcă. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite in sfera circulaţiei substanţelor narcotice,

317
psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, p.201.
872
Capitolul IX. INFRACŢIUNI CONTRA SANATAŢII PUBLICE Şl CONVIEŢUIRII SOCIALE
După caz, infracţiunea prevăzută la art.217 4 CP RM este o infracţiune mate-

rială sau formală. Astfel, în cazul modalităţii de sustragere ea este o infracţiune
materială. Chiar şi atunci când această infracţiune îmbracă forma tâlhăriei sau
pungăşiei ea va fi considerată consumată doar atunci când făptuitorul va obţine
posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile respective la dorinţa sa.
Dimpotrivă, în cazul modalităţii de extorcare, infracţiunea analizată este una
formală. Ea se consideră consumată din momentul înaintării de către făptuitor a
cererii de a i se transmite substanţele narcotice sau psihotrope, însoţite de acţiunea
adiacentă, indiferent dacă făptuitorul şi-a atins scopul urmărit.
Motivul infracţiunii se exprimă, în principal, în interesul material. Scopul
infracţiunii prevăzute la art.217 4 CP RM este scopul de cupiditate.
In cazul sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope, adoptând forma
delapidării averii străine, făptuitorul trebuie să aibă calităţile unui subiect special,
în această ipoteză, subiectul special este administratorul bunurilor încredinţate.
în ipoteza modalităţii agravate specificate la lit.c) alin.(2) art.217 4 CP RM,
în privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(2) şi (3) art.217 4 CP
examinate anterior.
Reamintim doar că noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari”
(utilizate la lit.f) alin.(2) şi la lit.c) alin.(3) art.217 4 CP RM) se folosesc la
caracterizarea parametrilor cantitativi ai obiectului material al infracţiunii de
sustragere a substanţelor narcotice sau psihotrope. Nu la caracterizarea parametrilor
valorici ai acestui obiect material.
De asemenea, precizăm că, în cazul sustragerii substanţelor narcotice sau
psihotrope cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei
ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe, cele săvârşite sunt cuprinse
integral de prevederea de la lit.e) alin.(2) art.2174 CP RM. Nu este necesară
calificarea suplimentară conform lit.e) alin.(2) art.187 CP RM. în mod similar, în
cazul sustragerii substanţelor narcotice sau psihotrope cu aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei
asemenea violenţe, cele comise sunt cuprinse integral de prevederea de la lit.b)
alin.(3) art.217 4 CP RM, nefiind necesară calificarea suplimentară potrivit art.188
CP RM.
873
§ 6. Consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanţe

narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora
în art.2175 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de consum ilegal public

sau organizare a consumului ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage
ale acestora se reunesc două variante-tip de infracţiuni.
în acord cu alin.(l) art.217 5 CP RM, prima variantă-tip se exprimă în consumul
ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvârşit în mod
public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială,
desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor
acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora.
Potrivit alin.(2) art.217 5 CP RM, cea de-a doua variantă-tip constă în orga-
nizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope.
în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
aprobarea Strategiei naţionale antidrog pe anii 2011-2018, nr.1208 din 27.12.2010, 1
consumul substanţelor narcotice şi psihotrope este un fenomen complex şi
multiaspectual, cu o serie de riscuri interconexe pentru cetăţeni şi societate. în
abordarea problemei consumului de droguri, Republica Moldova se bazează pe
concepţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Sănătate pentru toţi în secolul al 21-
lea”, conform căreia consumul de droguri este o problemă ce periclitează sănătatea
publică şi care ar putea împiedica dezvoltarea sănătoasă a cetăţenilor şi a societăţii
în context mai larg. Astfel, conform datelor statistice ale Ministerului Afacerilor
Interne, în perioada 2008-2010 numărul consumatorilor de droguri luaţi la evidenţă
a crescut practic cu 400 de persoane, comparativ cu finele anului 2010. în anul
2008 au fost luate la evidenţă 1138 persoane, constituind 31,9 cazuri la 100 mii de
populaţie, iar la sfârşitul anului 2009 s-a înregistrat o creştere cu 195 de cazuri,
fiind luate la evidenţă 1333 persoane. Politica în domeniul drogurilor constituie un
set complex de măsuri sociale de prevenire, control, educaţie, tratament etc., care
sunt implementate la nivel internaţional, naţional şi local. Scopul final este de a
reduce consumul tuturor tipurilor de droguri şi de a reduce riscul potenţial şi
daunele care pot apărea în viaţa cetăţenilor şi a societăţii. Sub acest aspect, politica
în domeniul drogurilor se constituie pe patru piloni de bază: a) prevenirea primară;
b) tratament şi reabilitare; c) reducerea riscului; d) reducerea ofertei de droguri.
Aceşti piloni pot fi aplicaţi eficient doar într-un mediu organizaţional şi instituţional
operaţional,
1
874
bazat pe angajamente, experienţe şi cooperare pe plan naţional şi internaţional, pe

dovezi ştiinţifice, informaţii şi evaluare a acţiunilor întreprinse, astfel încât să fie
finanţate doar măsurile şi activităţile eficiente.
Numai în cazul în care aceste măsuri îşi demonstrează ineficienţa devine
oportună intervenţia mijloacelor penale, exprimate în aplicarea răspunderii în
baza art.2175 CP RM.
în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 5 CP RM, obiectul juridic
special îl constituie relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe
narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva consumului
ilegal de asemenea substanţe, săvârşit în mod public sau pe teritoriul instituţiilor
de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor
militare, în locuri de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educa ţie,
instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în
imediata apropiere a acestora.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă substanţele narcotice,
psihotrope sau analoagele lor. Proporţiile acestor substanţe se iau în consideraţie
nu la calificarea faptei, ci la individualizarea pedepsei.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(l) art.217 5 CP RM nu contează dacă se
consumă substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, a căror
circulaţie în scopuri medicinale este interzisă sau permisă. O asemenea împre-
jurare poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 5 CP RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă, care constă în acţiunea de consum
ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora; 2) modul de
săvârşire a infracţiunii: modul public; 3) locul săvârşirii infracţiunii: teritoriul
instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,
educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive
ori în imediata apropiere a acestora.
Prin consum ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora
trebuie de înţeles administrarea nejustificată a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor acestora, în scopul periculos de a cunoaşte şi a simţi efectul lor
asupra fizicului şi psihicului, de regulă, în cantităţi mai mari decât dozele
terapeutice, fără ca ele să fi fost prescrise de medic şi fără ca în organism să se
ateste procese patologice care ar face indicată administrarea lor.
La calificare, nu are importanţă modalitatea faptică sub care evoluează
consumul ilegal: întrebuinţarea pastilelor sau prafurilor; injectare; prizare;
inhalare; mestecarea substanţelor narcotice de origine naturală; fumat etc.
875
Din structura laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 5 CP RM
reiese că, pentru calificare, este obligatorie stabilirea semnelor secundare ale laturii
obiective: modul de săvârşire a infracţiunii şi locul săvârşirii infracţiunii. Aceste
semne au un caracter alternativ. Pentru calificarea infracţiunii este necesară
prezenţa unuia dintre semnele secundare ale laturii obiective.
Pentru a afla înţelesul noţiunii „mod public de săvârşire a infracţiunii”, apelăm
la art.131 „Fapta săvârşită în public” din Codul penal. Conform acestui articol, se
consideră săvârşită în public fapta comisă:
a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil
publicului, chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o
persoană, dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa
publicului;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă în momentul săvârşir ii faptei erau
de faţă două sau mai multe persoane;
c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau
văzută, dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor
care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre
persoanele participante;
e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar
putea ajunge la cunoştinţa publicului.
în oricare din cele cinci ipoteze specificate mai sus, consumul ilegal de
substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora trebuie considerat ca fiind
săvârşit în mod public, deci urmează a fi calificat potrivit alin.(l) art.217 5 CP RM.
Cât priveşte locul săvârşirii infracţiunii analizate, noţiunea ce cuprinde „teri-
toriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,
educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive
ori în imediata apropiere a acestora” a fost definită cu ocazia analizei infracţiunii
prevăzute la lit.e) alin.(3) art.217 CP RM.
Prezenţa unui asemenea loc a fost atestată în următoarea speţă: A.A. a fost
condamnat conform alin.(l) art.2175 CP RM. în fapt, la 30.04.2010, în jurul orei 16.00,
deplasăndu-seprin or.Basarabeasca, acesta a descoperit un boschet de cânepă. A rupt din
el câteva fire, pe care le-a dus acasă. A.A. le-a uscat, obţinând astfel marijuana, substanţă
narcotică pe care intenţiona s-o consume.
876
Ulterior, a luat marijuana de acasă şi s-a dus în scuarul din or.Basarabeasca, care se află
lângă stadion, unde a consumat substanţa narcotică nominalizată.
In cazul în care consumul ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope (nu şi de
analoage ale acestora) se realizează în lipsa modului şi locului circums- tanţiate în
dispoziţia de la alin.(l) art.217 5 CP RM, poate fi aplicat art.85 din Codul
contravenţional. Dacă are loc consumul ilegal de analoage ale substanţelor
narcotice sau psihotrope, în lipsa modului şi locului circumstanţiate în dispoziţia de
la alin.(l) art.217 CP RM, nu poate fi aplicată nici măcar răspunderea
contravenţională.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.217 5 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul consumului ilegal de substanţe narcotice,
psihotrope sau analoage ale acestora.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.217 5 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă în:
năzuinţa făptuitorului de a resimţi efectul substanţelor narcotice, psihotrope sau al
analoagelor acestora; năzuinţa de a apologiza consumul substanţelor narcotice,
psihotrope sau al analoagelor acestora etc.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(l) art.217 5 CP RM este persoana fizică
art.2175 CP RM.
privire la circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva
organizării consumului ilegal de asemenea substanţe.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.217 5 CP RM nu are un obiect material,
întrucât nu presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra vreunei entităţi
corporale.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în fapta prejudiciabilă exprimată
în acţiunea de organizare a consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope.
Prin organizarea consumului se are în vedere acţiunea prin care făptuitorul
întreprinde eforturile necesare pentru ca persoanele interesate să poată consuma
substanţe narcotice sau psihotrope. în esenţă, organizarea presupune iniţierea şi
asigurarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope. Nu se are în
vedere o simplă tolerare de către făptuitor a consumului ilegal a
unor asemenea substanţe. Nu se are în vedere nici înstrăinarea sau distribuirea
De asemenea, nu se are în vedere organizarea de către făptuitor a propriului
1
Sentinţa Judecătoriei raionului Basarabeasca din 22.06.2010. Dosarul nr.1-64/10.
http://jbs.justice.md
877
consum ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope. într-o astfel de ipoteză, se

poate vorbi despre pregătirea de infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.217 CP RM
sau despre pregătirea de fapta prevăzută la art.85 din Codul contravenţional.
Organizarea se poate face pentru necesităţile unui singur consumator sau ale
unei pluralităţi de consumatori, fie că aceştia consumă separat la un anumit timp,
deosebit de ceilalţi, fie că ei consumă împreună, în acelaşi timp.
La calificare nu contează dacă substanţele narcotice sau psihotrope sunt aduse
de către consumatori ori dacă cel care organizează consumul pune la dispoziţia lor
aceste substanţe; nu are importanţă nici dacă persoanele în cauză sunt consumatori
primari sau consumatori îndeletniciţi.
în orice caz, se are în vedere că consumul de substanţe narcotice sau psiho-
trope, pe care îl organizează făptuitorul, are un caracter ilegal. Cu alte cuvinte, în
acord cu anumite prevederi normative, victimei îi este interzis să organizeze un
asemenea consum. Nu se are în vedere iniţierea şi asigurarea consumului legal de
substanţe narcotice sau psihotrope în conformitate, de exemplu, cu Regulile de
implementare a terapiei substitutive în tratamentul bolnavilor dependenţi de
drogurile din grupa opiacee (anexa nr.4 la Ordinul Ministerului Sănătăţii al
Republicii Moldova cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de
narcomanie, nr.6 din 12.01.2001).318
Numai organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope
intră sub incidenţa prevederii de la alin.(2) art.217 5 CP RM. Organizarea con-
sumului ilegal de analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope nu poate atrage
răspundere.
Pentru calificare, nu este relevant dacă infracţiunea specificată la alin.(2)
art.2175 CP RM este săvârşită în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de
învăţământ, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de
educaţie sau instruire a minorilor, a altor acţiuni culturale sau sportive, ori în
imediata apropiere a acestora. Nu contează nici dacă se organizează consumul
ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope, a căror circulaţie în scopuri medicale
este interzisă sau permisă. Astfel de împrejurări pot fi luate în consideraţie la
318
T.Vasiliev, I.Stoiev. Narcomania. Situaţia medico-socială şi judiciară în Republica Moldova. - Chişinău:
Pontos, 2001, p.286-288.
878
Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.217 5 CP RM este o infracţiune formală. Ea

se consideră consumată din momentul organizării consumului ilegal de substanţe
narcotice sau psihotrope. Numărul de consumatori de asemenea substanţe nu
influenţează asupra calificării infracţiunii conform alin.(2) art.217 5 CP RM, însă
poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
La calificarea faptei în baza alin.(2) art.217 5 CP RM, nu contează dacă, la
momentul săvârşirii infracţiunii, substanţele narcotice sau psihotrope se aflau în
posesia făptuitorului. Dacă ele se aflau în posesia făptuitorului, atunci păstrarea,
distribuirea sau înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope atrage
răspunderea conform alin.(2) art.2171 şi alin.(2) art.217 5 CP RM.
manifestă, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele
infracţiunii sunt variate, dar, de cele mai dese ori, se exprimă în interesul material.
Scopul infracţiunii constă în consumul ilegal de către alte persoane a sub-
stanţelor narcotice sau psihotrope. Pentru calificarea faptei conform alin.(2) art.217 5
CP RM, nu are importanţă dacă acest scop a ajuns sau nu să fie realizat.
§ 7. Introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane,

împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor acestora
Fapta de introducere ilegală intenţionată în organismul altei persoane, îm-

potriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
acestora este incriminată în art.2176 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă
agravată.
Astfel, varianta-tip a acestei infracţiuni, specificate la alin.(l) art.217 6 CP RM,
se exprimă în introducerea ilegală intenţionată, indiferent de mod, în organismul
altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor acestora.
în varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.217 6 CP RM, introducerea
ilegală intenţionată, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva
voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora
— faţă de două sau mai multe persoane (lit.b));
— cu bună-ştiinţă faţă de un minor sau de o femeie gravidă ori profitând de
879

— cu substanţe narcotice sau psihotrope a căror circulaţie în scopuri medicale
este interzisă (lit.e)).
în vederea săvârşirii unor infracţiuni (de exemplu, a omorului, a vătămării
intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, a vătămării intenţionate
medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii, a răpirii unei persoane, a privaţiunii
ilegale de libertate, a violului, a acţiunilor violente cu caracter sexual, a luării de
ostatici, a torturii etc.), dar şi în alte scopuri, este posibil ca victima să fie pusă în
prealabil în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. în cazul altor
fapte infracţionale (de exemplu, al traficului de fiinţe umane), nu se exclude ca
folosirea de dependenţa fizică a victimei să presupună ca premisă crearea de către
făptuitor sau de către alte persoane a respectivei dependenţe. în toate aceste ipoteze,
tocmai fapta de introducere ilegală intenţionată în organismul altei persoane,
împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
acestora, este mijlocul la care infractorii recurg tot mai frecvent.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.217 6 CP RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe narcotice, psihotrope sau
analoage ale acestora, apărate împotriva introducerii ilegale intenţionate, indiferent
de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a unor asemenea
substanţe.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă substanţele narcotice,
psihotrope sau analoagele lor. Proporţiile acestor substanţe se iau în consideraţie nu
la calificarea faptei, ci la individualizarea pedepsei.
La rândul lor, substanţele narcotice sau psihotrope, a căror circulaţie în scopuri
medicinale este interzisă, reprezintă obiectul material în cazul infracţiunii prevăzute
la lit.e) alin.(2) art.217 6 CP RM.
în general, victimă a infracţiunii specificate la art.217 6 CP RM poate fi orice
persoană. Totodată, numai persoana având calitatea de minor, de femeie gravidă
sau de persoană aflată în stare de neputinţă poate fi victimă în ipoteza infracţiunii
prevăzute la lit.c) alin.(2) art.2176 CP RM.
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de introducere ilegală intenţionată, indiferent
de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora.
După cum se poate remarca, nu are relevanţă modul în care se efectuează
introducerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora: prin
injectare, prin folosirea de comprese, prin dizolvare în băutură, prin pulverizare etc.
880
Important este ca acţiunea de introducere a respectivelor substanţe în orga-

nismul victimei să se facă atât în afara condiţiilor legale, cât şi în lipsa consim-
ţământului victimei. Nu poate fi aplicat art.2176 CP RM, dacă: 1) introducerea
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora în organismul victimei
se face în prezenţa condiţiilor legale, dar în lipsa consimţământului victimei; 2)
introducerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora în
organismul victimei se face în afara condiţiilor legale, dar cu consimţământul
victimei; 3) introducerea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
acestora în organismul victimei se face în prezenţa condiţiilor legale §i cu
consimţământul victimei.
De aceea, nu-i poate fi aplicată răspunderea în baza art.217 6 CP RM, de
exemplu, medicului, care: 1) în exercitarea obligaţiilor profesionale, administrează
justificat unui pacient o substanţă narcotică sau psihotropă; 2) în plus, a fost
exprimat consimţământul conştientizat al pacientului sau al reprezentantului său
legal (în lipsa acestuia - al rudei apropiate) pentru administrarea numitei substanţe;
3) acest consimţământ este exprimat benevol, în baza informaţiei multilaterale şi
exhaustive primite de la medicul curant sau de la medicul care efectuează studiul
clinic; 4) acest consimţământ este autentificat prin semnătura pacientului sau a
reprezentantului său legal (în lipsa acestuia - a rudei apropiate) şi a medicului în
documentaţia medicală respectivă.
Sintagma „indiferent de mod” din dispoziţia art.217 6 CP RM nu se referă la
violenţa, ameninţarea cu violenţa, altă constrângere sau altă influenţare ilegală
asupra victimei, prin care se asigură realizarea introducerii ilegale intenţionate în
organismul victimei, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor acestora» O asemenea influenţare depăşeşte limitele componenţei
de infracţiune prevăzute la art.217 6 CP RM. Deci, urmează a fi calificată conform
art.2176 şi 151, 152 sau 155 CP RM, ori art.78 din Codul contravenţional etc., în
cazul în care însoţeşte introducerea ilegală intenţionată, indiferent de mod, în
organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor acestora.
Dacă subiectul traficului de fiinţe umane este cel care a adus anterior victima în
starea de dependenţă fizică (prin introducerea ilegală intenţionată în organismul
victimei* împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor acestora), cele săvârşite reprezintă concursul real dintre infracţiunea
prevăzută la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM şi infracţiunea prevăzută la art.217 CP
RM.1
Introducerea, în scopul sustragerii bunurilor victimei, în organismul acesteia a
881
DREPT PENAI. PARTEA SPECIALĂ
substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în vederea aducerii
victimei, printr-un astfel de procedeu, în starea de neputinţă de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa, se califică drept furt sau jaf (cu sau fără referire la art.27 CP RM)
în concurs cu infracţiunea prevăzută la art.217 CP RM.
consideră consumată din momentul introducerii ilegale intenţionate, indiferent de
mod, în organismul victimei, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor acestora. In cazul în care, din imprudenţă, se cauzează
prejudicii de ordin fizic, calificarea se poate face în baza art.149 sau 157 şi art.217 6
CP RM.
Motivele infracţiunii se exprima în: răzbunare; gelozie; ură; motive huliganice;
năzuinţa de a înlesni comiterea altor infracţiuni; năzuinţa de a obţine informaţii de
la victimă; năzuinţa de a efectua unele cercetări biomedicale; interesul material
(presupunând executarea unei comenzi în schimbul unei remuneraţii materiale) etc.
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. în
ipoteza variantei agravate prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM, vârsta minimă a
răspunderii penale este de 14 ani.
în legătură cu circumstanţele agravante specificate la alin.(2) art.217 CP RM,
este admisă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente
examinate anterior.
I.Hadîtcă. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a
analoagelor şi precursorilor acestora, p.236.
§ 8. Prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a
substanţelor narcotice sau psihotrope
în art.218 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de prescriere ilegală sau

încălcare a regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope se reunesc
trei 882
variante-tip de infracţiuni, o variantă agravată şi două variante speciale de
infracţiuni.
In acord cu alin.(l) art.218 CP RM, prima variantă-tip a prescrierii ilegale sau
încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope constă în
prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope.
Potrivit alin.(2) art.218 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a prescrierii ilegale sau
încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope se exprimă în
falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi
în conformitate cu alin.(3) art.218 CP RM, varianta agravată a prescrierii ilegale
sau încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope, ataşabilă
infracţiunilor prevăzute la alin.(l) şi (2) art.218 CP RM, presu pune comiterea
acestora:
- cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în
proporţii deosebit de mari (lit.c)).
Conform alin.(4) art.218 CP RM, cea de-a treia variantă-tip a prescrierii ilegale
sau încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope constă în
încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare,
evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import,
export, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau
utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de
cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care a cauzat
pierderea lor, săvârşită de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea
La alin.(5) art.218 CP RM, prima variantă specială a prescrierii ilegale sau
încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope se con -
cretizează în încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare,
procurare, păstrare, evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expe-
diere, utilizare, import, export, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a
materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice
sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
săvârşită din interes material, de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea
Cea de-a doua variantă specială a prescrierii ilegale sau încălcării regulilor de
circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope, specificată la alin.(5) art.218 CP
RM, se exprimă în încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare,
procurare, păstrare, evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare,
expediere, utilizare, import, export, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope
ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor
narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
883
DREPT PENAI. PARTEA SPECIALĂ
psihotrope, care a cauzat din imprudenţă vătămarea sănătăţii persoanei sau a avut alte
urmări grave, de către persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor
menţionate.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(l) al art.218 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de preparate narcotice sau
psihotrope, apărate împotriva prescrierii fără necesitate a unor astfel de preparate.
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă reţetele pentru obţinerea
preparatelor narcotice sau psihotrope. Preparatele narcotice sau psihotrope nu pot să
constituie obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(l) art.218 CP RM. 1
Prin reţetă pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope trebuie de înţeles
prescripţia în scris a medicului cu privire la compoziţia, cantitatea, forma şi termenul
de fabricare a preparatelor narcotice sau psihotrope, la modul de utilizare a acestor
preparate etc.
în conformitate cu Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psiho-
trope şi a precursorilor, preparatele narcotice sau psihotrope pentru consum individual
se eliberează numai cu reţete medicale speciale. în instituţiile medicale de tratament
staţionar substanţele narcotice sau psihotrope se eliberează şi se utilizează la
prescripţia făcută de medicul instituţiei.
în acord cu prevederile Legii cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor,

prin preparate narcotice sau psihotrope se înţelege amestecurile de substanţe în orice stare fizică, ce conţin
una sau mai multe substanţe narcotice ori psihotrope. Trebuie de menţionat că nu există o listă aparte a
preparatelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. In Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de
substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006, este stabilită doar
lista substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe. In această listă se
menţionează, de exemplu, preparatele medicamentoase a căror componenţă include nu mai puţin de
0,015 g codeină.
Reţetele pentru preparatele narcotice sau psihotrope se eliberează numai în
scopuri terapeutice de către organul competent sau de către persoana împuternicită.
Tipul reţetelor şi modalitatea eliberării se stabilesc de Ministerul Sănătăţii. Reţetele
pentru preparatele narcotice sau psihotrope se eliberează numai după examinarea şi
identificarea bolnavului.
Reţetele pentru preparatele care conţin substanţele specificate în Tabelul nr.II
din anexa la Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a
precursorilor se prezintă la farmacie în termen de 10 zile de la data prescrierii, iar
pentru preparatele care conţin substanţele specificate în Tabelul nr.III din aceeaşi
anexă - în termen de 30 de zile. O prescripţie include cantitatea de preparate
necesare
884
tratamentului pe un termen de până la 30 de zile. Este inter zisă eliberarea
altor reţete până la expirarea termenului de valabilitate a reţetei precedente. In
cazuri excepţionale, exclusiv în scopuri medicale, CPCD este în drept ca, în temeiul
unei decizii a Ministerului Sănătăţii în care să fie stipulate condiţiile respective, să
permită farmaciştilor eliberarea fără reţetă, în cantităţi mici, de substanţe psihotrope
din Tabelul nr.III cuprins în anexă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.218 CP RM se exprimă
în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de prescriere, fără necesitate, a
preparatelor narcotice sau psihotrope.
Prin prescriere se are în vedere punerea la dispoziţie (transmiterea) reţetelor,
pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope, către persoana fizică sau
juridică. Prescrierea trebuie să fie fără necesitate, adică să presupună folosirea
abuzivă a calităţii de medic pentru a înlesni, pe calea prescrierii medicale (obli-
gatorii pentru farmacist), procurarea preparatelor narcotice sau psihotrope în alte
scopuri decât efectuarea unui tratament medical.
Noţiunea „prescriere fără necesitate” este mai îngustă decât noţiunea „pre-
scriere ilegală”. Or, prescrierea ilegală are loc nu doar în cazul prescrierii fără
necesitate, dar şi în cazul altor încălcări ale regulilor stabilite de perfectar e a
reţetelor, care permit obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope. De menţionat
că un astfel de caz nu intră sub incidenţa alin.(l) art.218 CP RM, deci nu implică
răspunderea penală. In schimb, este aplicabilă răspunderea pentru încălca rea
regulilor de prescriere a reţetelor şi de eliberare a medicamentelor, conform alin.(5)
Temeiurile pentru prescrierea cu necesitate a reţetelor, care permit obţinerea
preparatelor narcotice sau psihotrope, sunt stabilite în art.16 al Legii cu privire la
circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor.
Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.218 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul predării reţetei celui care urmează să
o folosească, indiferent dacă farmacistul i-a predat, în baza reţetei, preparatele
prescrise.
Motivul infracţiunii se exprimă, de cele mai multe ori, în interesul material.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(l) art.218 CP RM este persoana fizică
Această persoană trebuie să aibă calitatea specială de medic, care are dreptul să
întocmească, să semneze şi să ştampileze reţetele pentru obţinerea preparatelor
narcotice sau psihotrope.
De asemenea, subiect al infracţiunii poate fi persoana juridică (cu excepţia
în alt context, vom efectua analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP
885
RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(2) al art.218 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de preparate şi substanţe
narcotice sau psihotrope, apărate împotriva falsificării reţetei sau a altor
documente care permit obţinerea unor asemenea preparate şi substanţe.
Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă reţetele sau alte
documente care permit obţinerea preparatelor ori substanţelor narcotice sau
psihotrope. Preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope nu pot să con-
stituie obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(2) art.218 CP RM.
Noţiunea „reţetă pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope” a
fost definită cu prilejul analizei infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.218 CP RM.
într-o manieră similară se defineşte noţiunea „reţetă pentru obţinerea preparatelor
ori substanţelor narcotice sau psihotrope”.
Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor sau substanţelor narcotice
sau psihotrope trebuie de înţeles documentele (altele decât reţetele) care constituie
temeiul pentru obţinerea de către titular a preparatelor sau substanţelor narcotice
sau psihotrope, în vederea efectuării de operaţiuni legale asupra acestora (de
exemplu: autorizaţia pentru activităţile cu substanţele narcotice sau psihotrope;
solicitarea din partea unei instituţii privind obţinerea de preparate sau substanţe
narcotice sau psihotrope, pentru utilizarea acestora în practica medicală, în
activitatea veterinară, în scopuri ştiinţifice şi educaţionale, în activitatea de
expertizare, în activitatea operativă de investigaţii etc.; extrasul din fişa medicală
a bolnavului; scrisoarea de trăsură etc.).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de falsificare a reţetei sau a altor
documente care permit obţinerea preparatelor şi a substanţelor narcotice sau
psihotrope.
Prin falsificare se are în vedere confecţionarea unui document fals. Nu se au
în vedere acţiunile care derivă din confecţionarea unui document fals. De
exemplu, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor false care permit obţi-
nerea preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope poate atrage răs-
punderea conform art.361 CP RM (în cazul în care documentele respective au un
caracter oficial).
în unele cazuri, confecţionând documentul care permite obţinerea prepara-
telor şi a substanţelor narcotice sau psihotrope, făptuitorul realizează prima etapă
în activitatea infracţională legată de deţinerea, vânzarea sau folosirea acestor
documente false - etapa de pregătire a infracţiunii prevăzute la art.361 CP RM (în
cazul în care documentele respective au un caracter oficial). în ipoteza dată,
886
falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi a

substanţelor narcotice sau psihotrope îşi pierde identitatea pe care o cunoaştem
din alin.(2) art.218 CP RM. Aceasta întrucât se dizolvă în amalgamul activităţii
infracţionale legate de comiterea infracţiunii prevăzute la art.361 CP RM. Deci,
constituie unul din variatele exemple de pregătire de această infracţiune, urmând
a fi calificată conform art.26 şi 361 CP RM.
Dacă preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope au fost obţinute în
urma folosirii unor astfel de documente falsificate, cu achitarea valorii prepa-
ratelor sau substanţelor, cele săvârşite reprezintă procurarea ilegală a substanţelor
narcotice sau psihotrope. Deci, se va califica, după caz, conform alin.(2) art.217
sau conform alin.(2) art.217 1 CP RM. Dacă, în aceleaşi condiţii, nu se efectuează
achitarea valorii preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope (deoarece,
de exemplu, documentele falsificate acordau dreptul de obţinere gratuită a aces-
tora), atunci cele săvârşite urmează a fi calificate potrivit art.217 4 CP RM - ca
sustragere pe calea escrocheriei a substanţelor narcotice sau psihotrope.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.218 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul falsificării chiar şi a unei singure reţete
sau a unui alt document care permite obţinerea preparatelor ori substanţelor
narcotice sau psihotrope, indiferent dacă făptuitorul a reuşit sau nu să obţină
preparatele sau substanţele respective în baza documentului falsificat.
In planul laturii subiective, infracţiunea în cauză se caracterizează prin intenţie
directă. Motivul infracţiunii se exprimă în: interesul material; năzuinţa
făptuitorului de a-şi asigura propriul consum etc.
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de
16 ani. De asemenea, subiect al infracţiunii poate fi persoana juridică (cu excepţia
Cât priveşte circumstanţele agravante ale celor două infracţiuni analizate mai
sus, se impune doar o precizare legată de agravanta „cu scopul de a obţine
preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii deosebit de mari”
(lit.c) alin.(3) art.218 CP RM): realizarea acestui scop nu este obligatorie. Dacă
totuşi acest scop se realizează, va fi necesară calificarea prin concurs: lit.c)
alin.(3) art.218 şi lit.b) alin.(4) art.217 sau litd) alin.(4) art.217 1 CP RM.
art.218 CP RM.
privire la circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope, de materiale sau
utilaje destinate producerii sau prelucrării unor astfel de substanţe, de plante care
887
conţin substanţe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva încălcării regulilor

stabilite de circulaţie legală a oricăror din aceste bunuri, care a cauzat pierderea
lor.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(4) art.218 CP RM îl
reprezintă, după caz: 1) substanţele narcotice sau psihotrope; 2) materialele sau
utilajele destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope;
3) plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Pentru calificare, nu
prezintă relevanţă parametrii cantitativi ai obiectului material. Acesta poate fi luat
în consideraţie numai la individualizarea pedepsei.
Analoagele sau precursorii substanţelor narcotice sau psihotrope nu pot să
reprezinte obiectul material al infracţiunii examinate.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin(4) art.218 CP RM are urmă-
toarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, care constă în acţiunea sau în inacţiunea de încălcare
a regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare, evi-
denţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import,
export, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau
utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau
psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope;
2) urmările prejudiciabile, care constau în pierderea substanţelor narcotice
sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării
substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a plantelor care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudicia-
bile.
Regulile de circulaţie (producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare,
evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import,
export, nimicire) a substanţelor ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii
sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope ori de cultivare a plantelor care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope, încălcate de către făptuitor, trebuie să fie
stabilite de acte normative, indiferent de organul emitent (Parlamentul, Guvernul,
Ministerul Sănătăţii, CPCD etc.). La calificarea faptei este obligatorie stabilirea
concretă a articolului sau punctului din cadrul actelor normative ce stabilesc
regulile de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau
utilajelor destinate producerii sau prelucrării lor, care au fost încălcate.
In primul rând, astfel de reguli se conţin în Legea cu privire la circulaţia
substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor: importul şi exportul de
888
substanţe narcotice sau psihotrope se efectuează în bază de autorizaţie a CPCD, sub

supravegherea şi controlul acestuia. Fiecare caz de import sau export, indiferent de
faptul că este vorba despre una sau despre câteva substanţe, sau despre loturi de
substanţe, se efectuează în bază de autorizaţie aparte de import sau export. Exportul
de substanţe narcotice sau psihotrope poate fi autorizat la prezentarea adeverinţei de
import, eliberate de organul competent al ţării importatoare. Fiecare lot de substanţe
narcotice sau psihotrope de export trebuie să fie însoţit de o copie de pe autorizaţia
de export. Totodată, CPCD expediază o astfel de copie ţării importatoare.
în documentele fiscale (facturi, declaraţii vamale cu privire la marfă şi mij-
loacele de transport şi alte documente însoţitoare) se indică denumirea substanţelor
narcotice sau psihotrope supuse controlului, cantitatea de substanţă expor tată,
denumirea şi adresa exportatorului, importatorului şi a destinatarului mărfii.
Loturile de substanţe narcotice sau psihotrope exportate vor fi marcate şi ambalate
corespunzător prevederilor legislaţiei în vigoare.
Importul şi exportul de substanţe narcotice sau psihotrope se efectuează în unul
sau în câteva loturi. Importul şi exportul de substanţe narcotice sau psihotrope se
efectuează prin schimb de autorizaţii între importatori şi exportatori, indicându-se
faptul primirii de loturi concrete, de cantităţi reale şi al executării operaţiunilor de
import şi export. Exportul în formă de corespondenţă la căsuţe poştale sau pe adresa
băncii pentru o altă persoană decât cea indicată în autorizaţia de export este interzis.
Exportul în formă de corespondenţă pe adresa depozitului vamal de înregistrare se
interzice, cu excepţia cazurilor când ţara importatoare indică în adeverinţa de
import că permite plasarea loturilor la depozitul
889
vamal de înregistrare. Fiecare caz de import/export al substanţelor narcotice sau

psihotrope, inclusiv din depozitul vamal, trebuie autorizat.
Substanţele narcotice sau psihotrope, precum şi instrumentele şi utilajul pentru
obţinerea lor, a căror utilizare este iraţională, se nimicesc în modul stabilit de
Comisia Naţională Antidrog. Substanţele narcotice sau psihotrope se nimicesc dacă:
a) a expirat termenul lor de valabilitate; b) au fost supuse unor acţiuni chimice sau
fizice, devenind inutilizabile sau neprelucrabile; c) au fost depistate şi confiscate
din circulaţie ilicită şi nu prezintă valoare pentru scopuri legale medicale, ştiinţifice
sau de altă natură, ori nu pot fi prelucrate.
Nimicirea substanţelor, instrumentelor şi a utilajului se efectuează prin acţiu nea
temperaturii înalte, presiunii, prin demontare sau prin alte metode, fiind aduse până
la starea care ar exclude posibilitatea utilizării lor în continuare. Nimicirea
substanţelor, instrumentelor şi a utilajului se efectuează în baza ordinului
conducătorului organizaţiei sau al instituţiei respective. Nimicirea se face în
prezenţa comisiei, a cărei componenţă se aprobă de către conducătorul orga nizaţiei
sau al instituţiei care are la balanţă aceste instrumente şi utilaj, precum şi a
reprezentantului organelor afacerilor interne. Faptul nimicirii substanţelor,
instrumentelor şi a utilajului se consemnează într-un proces-verbal, care se
semnează de membrii comisiei şi de reprezentantul organelor afacerilor interne.
Procesul-verbal va cuprinde: a) data şi locul întocmirii; b) numele şi prenumele
persoanelor care au luat parte la nimicire, locul lor de muncă şi funcţiile deţinute; c)
temeiul nimicirii; d) denumirea şi cantitatea substanţelor, instrumentelor şi a
utilajului nimicite; e) metoda nimicirii.
De asemenea, reguli de circulaţie a substanţelor ori a materialelor sau utilajelor
destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, ori de
cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope pot fi stabilite în
alte acte normative (de exemplu, în Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la
aprobarea Listei documentelor suplimentare necesare pentru eliberarea autorizaţiei
de activitate şi import/export al substanţelor narcotice, psihotrope şi/sau
precursorilor, nr.531 din 25.12.2006 1).
Fapta prejudiciabilă poate fi săvârşită nu doar pe calea acţiunii, dar şi pe calea
inacţiunii. în ultima ipoteză, din cauza nesăvârşirii unor acţiuni juridiceşte
obligatorii, obiectiv necesare şi realmente posibile, făptuitorul omite să execute
regulile stabilite de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a mate-
rialelor sau utilajelor, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope.
1
890
Urmează de reţinut că trăsătura individualizantă a faptei incriminate la alin.(4)

art.218 CP RM (în raport cu faptele incriminate la art.217, 217 1 şi 2173 CP RM)
constă în aceea că activităţile de producere, preparare, prelucrare, procurare,
păstrare etc. sunt realizate în temeiuri legale, dar cu încălcarea regulilor cores -
punzătoare.
Cât priveşte urmările prejudiciabile, prin „pierderea substanţelor narcotice sau
psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope” se are în vedere ieşirea faptică a numitelor bunuri din
posesia legală ori o astfel de degradare a materialelor sau utilajelor care exclude
posibilitatea utilizării lor în viitor după destinaţie.
In cazul ieşirii faptice din posesia legală a substanţelor narcotice sau psihotrope
ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope, localizarea numitelor bunuri sau stabilirea noului lor posesor devine
imposibilă. Găsirea substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materia lelor sau
utilajelor, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care au fost
pierdute de către făptuitori, urmată de predarea acestora posesorului legal, nu
împiedică tragerea făptuitorului la răspundere penală. Aceasta deoarece găsirea
numitelor bunuri nu este legată de o aşteptare bazată pe anumite probabilităţi sau
calcule, deci nu depinde în nici un fel de voinţa făptuitorului.
Infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul pierderii substanţelor narcotice sau
psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării
substanţelor narcotice sau psihotrope, ori a plantelor care conţin substanţe narcotice
sau psihotrope.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin aceea că
făptuitorul, manifestând imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile ale
infracţiunii, manifestă imprudenţă ori intenţie faţă de fapta prejudiciabilă.
Motivul infracţiunii se exprimă, în principal, în superficialitatea manifestată de
către făptuitor în raport cu respectarea regulilor de circulaţie a substanţelor
narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau
prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope.
asemenea, subiect al infracţiunii poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii
publice).
In plus, subiectul are calitatea specială de persoană în ale cărei obligaţii intră
respectarea regulilor stabilite de circulaţie a substanţelor narcotice sau
891
psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării

acestor substanţe, de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau
psihotrope. Respectarea regulilor specificate trebuie să fie pusă în sarcina
subiectului printr-o instrucţiune de serviciu, printr-un ordin sau dispoziţie a
persoanei decidente ierarhic superioare sau prin alt mod stabilit de lege. Este
indispensabil ca persoana fizică sau juridică, însărcinată cu respectarea regulilor
corespunzătoare, să activeze în baza autorizaţiei acordate în condiţiile Legii cu
privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor.
Dacă persoana, în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor stabilite de
circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope, folosindu-şi situaţia de serviciu,
săvârşeşte sustragerea acestor substanţe, calificarea trebuie făcută conform lit.c)
alin.(2) art.217 4 CP RM. în această ipoteză, nu este necesară calificarea
suplimentară conform alin.(4) art.218 CP RM. Aceasta deoarece substanţele
narcotice sau psihotrope nu au fost pierdute, ci au trecut în posesia ilegală a
făptuitorului.
Cât priveşte cele două variante speciale de infracţiuni specificate la alin.(5)
art.218 CP RM, trebuie de menţionat că făptuitorul manifestă intenţie atunci
când, din interes material, încălcă regulile stabilite de circulaţie a substanţelor
narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau
prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Totodată, manifestând imprudenţă în
raport cu urmările prejudiciabile ale infracţiunii, făptuitorul manifestă imprudenţă
ori intenţie faţă de fapta prejudiciabilă, atunci când încălcă regulile stabilite de
circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor
destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de
cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, cauzând
vătămarea sănătăţii persoanei sau alte urmări grave.
Prin vătămare a sănătăţii se înţelege vătămarea gravă sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Prin alte urmări grave se înţelege decesul persoanei.
în practică, nu s-a ţinut cont de faptul că alin.(5) art.218 CP RM face referire
numai la alin.(4) art.218 CP RM în cazul următor: L.N. a fost condamnat conform
alin.(5) art.218 CP RM. Fiind angajat în funcţia de medic de familie şi aflându-se la
serviciu în biroul său din Policlinica nr.2 din mun.Bălţi, la 20.11.2008, încălcând
prevederile Legii cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a
precursorilor, i-a prescris lui C.A., fără necesitate şi din interes material, falsificând
reţeta pe numele lui P.T., preparatul psihotrop „Tramadol” în cantitate de 20 de capsule
cu un conţinut de 50 mg. fiecare, adică în proporţii mari. Pentru că i-a prescris
892
preparatul respectiv, L.N. a

pretins şi a primit de la C.A. 50 de lei.319 în acest caz, aplicabil este nu alin.(5) art.218
GP RM, dar alin.(l) şi (2) art.218 CP RM. Cu alte cuvinte, suntem în prezenţa
concursului de infracţiuni prevăzute la alin.(l) şi (2) art.218 CP RM. 2
§ 9. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul

substanţelor narcotice sau psihotrope
Fapta de organizare ori întreţinere a speluncilor pentru consumul substanţelor

narcotice sau psihotrope este incriminată în art.219 CP RM într-o variantă-tip şi
într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip a infracţiunii date, specificată la alin.(l) art.219 CP RM, se
exprimă în organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
narcotice sau psihotrope, precum şi în punerea la dispoziţie a localurilor în aceste
scopuri.
în varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.219 CP RM, organizarea ori
întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope este
săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Incriminarea, la alin.(2) art.217 5 CP RM, a faptei de organizare a consumului
ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope nu reuşeşte să asigure apărarea ordinii
de drept împotriva tuturor manifestărilor vizând iniţierea şi asigurarea consumului
ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope. Din aceste considerente, la art.219 CP
RM se stabileşte răspunderea pentru organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru
consumul substanţelor narcotice sau psihotrope. Prin aceasta se previne şi se
combate chiar şi organizarea anturajului, a ambianţei în care se preconizează
consumul ilegal al substanţelor narcotice sau psihotrope.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.219 CP RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală de substanţe narcotice sau psihotrope,
apărate împotriva organizării ori întreţinerii speluncilor pentru consumul
substanţelor menţionate, precum şi împotriva punerii la dispoziţie a localurilor în
aceste scopuri.
Obiectul imaterial al infracţiunii analizate îl reprezintă spelunca organizată sau
întreţinută în scopul consumului de substanţe narcotice sau psihotrope ori localul
319
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi, din 13.01.2010. Dosarul nr. la-63/10.
http://cab.justice.md Este corect că în speţa dată nu este aplicabil art.256 CP RM, din moment ce
remuneraţia ilicită nu a fost primită prin extorcare.
893
pus la dispoziţie în acelaşi scop. Se are în vedere spaţiul locuibil sau nelocuibil,
aferent unui imobil, aparţinând unui bar, unei cafenele, unui restaurant,
mei discoteci, unui apartament, unei dependinţe, unui garaj, unui subsol al unui
bloc de locuit etc., care se preconizează să fie folosit pentru consumul substan-
ţelor narcotice sau psihotrope.
De exemplu, intr-un apartament, spelunca a fost organizată în cazul următor:
C.R. a fost condamnat în baza alin.(l) art.219 CP RM. Dispunând de apartamentul său
din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, pe parcursul anului 2010, C.R. a organizat în
acest apartament o speluncă pentru consumul substanţelor narcotice. Pregătind un
dispozitiv pentru consumul răşinei de cannabis, acesta, pe parcursul lunii august 2010, a
pus, în repetate rânduri, la dispoziţia lui V. V, S.I. şi B.R. spaţiul din apartamentul său
pentru consumul acestei substanţe narcotice}
prejudiciabilă care se exprimă în acţiune. Această acţiune presupune următoarele
trei modalităţi cu caracter alternativ:
a) organizarea speluncilor;
b) întreţinerea speluncilor;
c) punerea la dispoziţie a localurilor.
Prin organizarea speluncilor trebuie de înţeles găsirea, procurarea sau
închirierea unei locaţii în calitate de speluncă, finanţarea, repararea, amenajarea
locaţiei date cu dispozitive necesare consumului de substanţe narcotice sau
psihotrope, în vederea utilizării ulterioare a speluncii pentru consumul numitelor
substanţe. în esenţă, organizarea speluncii constă în iniţierea şi asigurarea
funcţionării locaţiei corespunzătoare.
Prin întreţinerea speluncilor trebuie de înţeles utilizarea speluncii, achitarea
cheltuielilor de întreţinere a speluncii, asigurarea pazei speluncii, regularizarea
frecventării speluncii de către consumatori etc.
In fine, prin punere la dispoziţie a localurilor se înţelege acţiunea de creare a
unei ambianţe corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de substanţe
narcotice sau psihotrope, contactarea lor pentru a-i anunţa în acest sens. Nu are
importanţă dacă făptuitorul percepe sau nu vreo taxă pentru accesul în locul
destinat consumului sau dacă pretinde altceva din partea consumatorilor.
Pentru calificare, nu este relevant dacă infracţiunea specificată la art.219 CP
RM este săvârşită în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, în
locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie sau
instruire a minorilor, a altor acţiuni culturale sau sportive, ori în imediata
apropiere a acestora. O astfel de împrejurare poate fi luată în consideraţie la
La calificarea faptei în baza art.219 CP RM nu contează dacă, la momentul
894
săvârşirii infracţiunii, substanţele narcotice sau psihotrope se aflau în posesia

făptuitorului. Dacă ele se află în posesia făptuitorului, atunci păstrarea, distri-
buirea sau înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope atrage
răspunderea conform alin.(2) art.217 1 şi art.219 CP RM.
Infracţiunea de organizare ori întreţinere a speluncilor pentru consumul
substanţelor narcotice sau psihotrope este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul organizării ori întreţinerii speluncilor pentru consumul
substanţelor menţionate sau din momentul punerii la dispoziţie a localurilor în
acest scop, indiferent dacă consumul substanţelor narcotice sau psihotrope a avut
loc sau nu.
prin intenţie directă. în principal, motivul infracţiunii constă în interesul material.
în ipoteza organizării speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, în art.219 CP RM nu este vorba despre un caz particular al infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.217 5 CP RM. în fapt, este vorba despre cazuri calitativ
diferite: în ipoteza din alin.(2) art.217 5 CP RM se are în vedere contribuţia adusă
pentru a fi posibil consumul ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope; în
ipoteza din art.219 CP RM se are în vedere contribuţia adusă pentru constituirea
unei spelunci destinate consumului de substanţe narcotice sau psihotrope. Aşadar,
în alin.(2) art.217 5 CP RM consumul de substanţe narcotice sau psihotrope apare
în calitate de unic scop al infracţiunii; în art.219 CP RM consumul de substanţe
narcotice sau psihotrope reprezintă imul dintre scopurile infracţiunii, şi anume:
scopul final. La rândul său, scopul proxim, urmărit de subiectul infracţiunii
prevăzute la art.219 CP RM este constituirea speluncii, iar consumul de substanţe
narcotice sau psihotrope este ceea ce trebuie să urmeze acestei organizări. în
contrast, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.217 5 CP RM purcede direct
la organizarea consumului de substanţe narcotice sau psihotrope (de exemplu, în
incinta unei instituţii de reabilitare socială a narco- manilor), nefiindu-i necesară
constituirea unei spelunci, deoarece infrastructura corespunzătoare deja există.
Consumul de analoage ale substanţelor narcotice sau psihotrope nu poate să
reprezinte scopul final al infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM.
Consumul de substanţe narcotice sau psihotrope poate fi gândit să fie efectuat
chiar de către făptuitorul însuşi. Totuşi, în acest caz, pentru a califica
fapta conform art.219 CP RM, este necesară prezenţa cel puţin a încă unei
persoane.
Pentru calificarea faptei conform art.219 CP RM, nu are importanţă dacă
scopul consumului de substanţe narcotice sau psihotrope a ajuns sau nu să fie
895
realizat.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.219 CP RM este persoana fizică
în vederea identificării condiţiilor de operare a agravantei prevăzute la alin.(2)
art.219 CP RM, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare cu privire la
infracţiunile examinate anterior.
Secţiunea IV. Infracţiuni care aduc atingere unor

relaţii de convieţuire socială
§ 1. Proxenetismul
Fapta de proxenetism este incriminată în art.219 CP RM într-o variantă-tip şi

într-o variantă agravată.
în aceste condiţii, varianta-tip a infracţiunii în cauză, specificată la alin.(l)
art.220 CP RM, se exprimă în îndemnul sau determinarea la prostituţie ori m
înlesnirea practicării prostituţiei, ori în tragerea de foloase de pe urma practicării
prostituţiei de către o altă persoană.
în varianta sa agravată, consemnată la alin.(2) art.220 CP RM, proxenetismul
este săvârşit:
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.a));
- faţă de două sau mai multe persoane (lit.c));
- cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei
ori cu ameninţarea aplicării ei faţă de persoana care practică prostituţia
sau faţă de rudele sau apropiaţii acesteia (lit.d)).
Desfăşurarea relaţiilor de convieţuire socială este condiţionată, printre altele,
de procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru
regulile morale şi de asigurare a demnităţii persoanei, împotriva faptelor de
transformare a raporturilor sexuale în sursă de parazitism. Proxenetismul prezintă
un grad de pericol social mai mare decât practicarea prostituţiei. De aceea, legea
penală a Republicii Moldova, care nu incriminează fapta de practicare a
prostituţiei, consideră totuşi că fapta de proxenetism are un caracter infracţional.
Obiectul juridic special al infracţiunii de proxenetism îl formează relaţiile sociale
cu privire la moralitatea şi neaservirea raporturilor sexuale.
în cazul modalităţii agravate, specificate la lit.d) alin.(2) art.220 CP RM, se
lezează, în plan secundar, relaţiile sociale privitoare la integritatea corporală sau la
libertatea psihică (morală) a persoanei.
896
Atunci când infracţiunea în cauză este comisă prin influenţarea nemijlocită

infracţională asupra corpului persoanei, acesta constituie obiectul material.
Victima infracţiunii de proxenetism poate fi oricare persoană, de sex feminin
sau masculin. Vârsta victimei, precum şi alte particularităţi ale acesteia, nu au
importanţă la calificare, însă pot fi luate în consideraţie la individualiza rea
pedepsei.
Sub aspectul prezenţei sau lipsei libertăţii consimţământului victimei, infrac-
ţiunea de proxenetism urmează a fi delimitată de infracţiunea de trafic de fiinţe
umane (art.165 CP RM) şi de infracţiunea de trafic de copii (art.206 CP RM),
atunci când ultimele două infracţiuni sunt săvârşite în scopul exploatării sexuale a
victimei în prostituţie. în acest sens, scopul principal al art.165 CP RM, scop pe
care i l-a atribuit legiuitorul, este în toate cazurile apărarea dreptului la libertatea de
voinţă şi acţiune a persoanei. în cazul art.206 CP RM, acest scop poate fi identificat
doar în prezenţa circumstanţelor agravante consemnate la lit.a)-c), f) alin.(2) art.206
CP RM. în ce priveşte art.220 CP RM, care stabileşte răspunderea pentru
proxenetism, scopul acestei norme este cu totul altul: apărarea bunelor moravuri în
relaţiile de convieţuire socială şi asigurarea licită a mijloacelor de existenţă.
Cu alte cuvinte, la proxenetism, victima îşi dă acordul în mod nealterat, voinţa
sa de a se prostitua aparţinându-i în totalitate, în mod liber. în cazul
proxenetismului, victima îşi dă acceptul, consimte nestingherit (şi întotdeauna în
înţelegere cu făptuitorul) în vederea practicării prostituţiei, în scopul obţinerii de
avantaje reciproce.
In cazul traficului de fiinţe umane (şi în cazul traficului de copii prevăzut de
lit.a)-c), f) alin.(2) art.206 CP RM) situaţia este de altă natură: se atestă o viciere a
consimţământului şi, uneori, chiar lipsa consimţământului victimei. Deloc
întâmplător, în dispoziţia art.165 CP RM se utilizează, în alin.(l), expresia „cu sau
sără consimţământul acesteia (adică, al victimei - n.a.)”. Or, chiar şi atunci când
victima traficului de fiinţe umane îşi exprimă consimţământul (de a fi recrutată,
transportată, transferată, adăpostită sau primită), acest consimţământ nu poate
îndeplini condiţiile unui consimţământ valabil exprimat. El este întotdeauna viciat
datorită influenţării îmbrăcând oricare din modalităţile stabilite la lit.a)-c) alin.(l) şi
la lit.f), g) alin.(2) art.165 CP RM.
Cât priveşte art.206 CP RM, în dispoziţia acestuia nici nu sunt necesare
cuvintele „cu sau fără consimţământul victimei”: din cauza vârstei sale, copilul nu
este liber să-şi dea consimţământul de a fi recrutat, transportat, transferat, adăpostit
sau primit. Nici persoana care deţine controlul asupra copilului nu este liberă să-şi
dea consimţământul. Aceasta deoarece scopul exprimării consimţământului este
unul contrar legii, adoptând una din formele menţionate la lit.a)-h) alin.(l) art.206
CP RM. Din aceste considerente, este nevalabil consimţământul acordat subiectului
infracţiunii prevăzute la art.206 CP RM.
în ipoteza traficului de fiinţe umane (art.165 CP RM), consimţământul victimei

este nevalabil din alte considerente: el este afectat de constrângere sau de modalităţi
de captare non-agresivă, îmbrăcând una din formele prevăzute la lit.a)-c) alin.(l) şi
la lit.f), g) alin.(2) art.165 CP RM.
prejudiciabilă care se exprimă în acţiune. Acţiunea dată se prezintă sub următoarele
1) îndemnul la prostituţie;
2) determinarea la prostituţie;
3) înlesnirea practicării prostituţiei;
4) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă
persoană.
Pentru a putea fi considerată prostituţie, fapta trebuie să îndeplinească
următoarele două condiţii: 1) practicarea de acte sexuale cu persoane diferite;
2) procurarea mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă ca
urmare a practicării de acte sexuale cu persoane diferite. Practicarea prostituţiei se
sancţionează în conformitate cu art.89 din Codul contravenţional.
Prin îndemn la prostituţie se are în vedere stimularea interesului unei alte
persoane pentru ca aceasta să practice prostituţia (de exemplu, prin promisiu nea
unei vieţi uşoare, fără muncă, cu distracţii etc.). îndemnul trebuie să se adreseze
unei singure sau mai multor persoane concrete. Nu reprezintă îndemn la prostituţie
propagarea prostituţiei prin intermediul publicaţiilor periodice, mijloacelor
audiovizuale sau prin orice alt mod, având ca destinatar un cerc nedeterminat de
persoane.
Prin determinare la prostituţie se înţelege întreprinderea unor eforturi de natură a
influenţa o persoană să practice prostituţia. Nu interesează dacă ideea de practicare
a prostituţiei a fost sugerată victimei de către făptuitor sau de
către altă persoană, ori dacă această idee a apărut mai înainte în conştiinţa victimei.
Ceea ce interesează este ca făptuitorul, prin activitatea sa, să fi făcut ca victima să ia
hotărârea de a practica prostituţia. De regulă, nu contează nici metodele prin care s-
a realizat modalitatea de determinare la prostituţie. Totuşi, dacă influenţarea se face
prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării ei faţă de persoana care practică prostituţia sau faţă de rudele
sau apropiaţii acesteia, răspunderea se va aplica în corespundere cu lit.d) alin.(2)
art.220 CP RM.
Prin înlesnirea practicării prostituţiei se are în vedere ajutorul dat unei persoane
să practice prostituţia (de exemplu, prin punerea la dispoziţie a locuinţei, prin
finanţarea organizării unui local unde se va practica prostituţia etc.).
898
Prin tragere de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană se
înţelege obţinerea de foloase patrimoniale sau nepatrimoniale de orice fel (bunuri,
drepturi patrimoniale, avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale etc.) din practicarea
prostituţiei de către o persoană, alta decât făptuitorul.
Infracţiunea de proxenetism este o infracţiune formală. în modalitatea de
îndemn la prostituţie, proxenetismul se consideră consumat din momentul
îndemnului la prostituţie, indiferent dacă persoana îndemnată a adoptat sau nu
ulterior hotărârea de a practica prostituţia. în modalitatea de determinare la
prostituţie, proxenetismul se consideră consumat din momentul luării de către
victimă a hotărârii de a practica prostituţia, indiferent dacă această hotărâre a fost
sau nu realizată. în modalitatea de înlesnire a practicării prostituţiei, proxenetismul
se consideră consumat dacă, prin ajutorul acordat de făptuitor, a fost facilitată
practicarea sau continuarea practicării prostituţiei. în fine, în modalitatea de tragere
de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, proxenetismul
se consideră consumat din momentul obţinerii de către făptuitor, chiar şi o singură
dată, a foloaselor patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către o altă
persoană.
prin intenţie directă. Motivele infracţiunii se concretizează de cele mai dese ori în
interesul material.
In cazul infracţiunii de proxenetism, scopul este practicarea prostituţiei de către
victimă. în contrast, în cazul traficului de fiinţe umane / traficului de copii, scopul
constă în exploatarea sexuală a victimei, incluzând exploatarea ei în prostituţie.
Ce înseamnă „exploatarea victimei în prostituţie”? în statele în care prostituţia
este legalizată, aceasta înseamnă prestarea serviciilor de prostituţie cu încălcarea
normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi
899
securitate. în general însă# în toate statele (inclusiv în Republica Moldova)

exploatarea victimei în prostituţie are şi o altă semnificaţie.
în acest sens, dacă victima nu a avut libertatea să ia hotărârea de a practica
prostituţia, fapta nu constituie infracţiunea de proxenetism, deoarece ea s-a realizat
prin constrângere, şi nu prin determinare. Cu alte cuvinte, nu pot fi compatibile
noţiunile „determinare la prostituţie” (utilizată la art.220 CP RM) şi „constrângere
la prostituţie” (care se are în vedere în art.165 şi 206 CP RM). Nu este posibil
concursul ideal dintre determinarea la prostituţie şi constrângerea la prostituţie: în
cazul constrângerii la prostituţie, victima nu poate să-şi dirijeze acţiunile, fiind
nevoită să urmeze voinţa făptuitorului; în cazul determinării la prostituţie, victima
are o alternativă, având de ales între a urma voinţa făptuitorului şi a nu se conforma
acesteia.
In mod regretabil, în practica judiciară cele două noţiuni se confundă. Astfel,
într-o speţă se relatează că C.N. şi C.V au fost impuse să practice prostituţia pe parcursul
a 24 de ore, zi şi noapte, iar banii primiţi în rezultatul acestei activităţi îi însuşea proxenetul.
Ele au fost preîntâmpinate că dacă vor refuza să presteze servicii sexuale „clienţilor”, vor
fi pedepsite (bătute)...”. Bineînţeles, nu poate fi proxenet cel care săvârşeşte traficul
de fiinţe umane sau traficul de copii. Utilizarea neadecvată a termenului „proxenet”,
în vederea desemnării subiectului infracţiunii prevăzute la art.165 sau 206 CP RM,
deja este generatoare de erori de calificare.
Constrângerea la prostituţie este posibilă în două situaţii: 1) făptuitorul impune
să practice prostituţia acea persoană care a decis să înceteze această activitate; 2)
făptuitorul impune victima să practice prostituţia sub controlul lui sau al unei alte
persoane, în pofida dorinţei victimei de a practica prostituţia de sine stătător. 320 Ca
şi în prima situaţie, în cea de-a doua voinţa făptuitorului este în dezacord cu voinţa
victimei. Totuşi, obiectul acestui dezacord diferă: disponibilitatea de a continua
practicarea prostituţiei (în prima situaţie); modul de practicare a prostituţiei, de sine
stătător sau sub supraveghere (în cea de-a doua situaţie).
în afară de cele două situaţii vizând constrângerea la prostituţie, specificate mai
sus, nu excludem nici situaţia când victima nu a practicat anterior prostituţia, iar
făptuitorul o impune să practice această activitate sub controlul lui sau al mei alte
persoane.
320
В.Лаевский. Противодействие торговле людьми: некоторые вопрсы квалификации
преступлений // Судовы вестк, 2006, №3, р. 14-17.
900
Constrângerea la prostituţie urmează a fi deosebită de determinarea la

prostituţie, constând în propunerea de a continua această activitate pentru o
remunerare mai mare, inclusiv de a o continua în străinătate. La fel, nu poate fi
considerată constrângere la prostituţie promiterea de către făptuitor a unor foloase,
facilităţi, privilegii. Astfel de oferte sunt posibile în contextul infracţiunii de
proxenetism. însă, ele nu sunt specifice pentru traficul de fiinţe umane / traficul de
copii, deoarece nu înrăutăţesc poziţia victimei, nu o pun într-o situaţie fără ieşire,
care ar sili-o să continue practicarea prostituţiei.
In afară de scopul infracţiunii, o altă deosebire fundamentală dintre proxe-
netism şi traficul de fiinţe umane / traficul de copii, care se referă la latura
subiectivă, constă în finalitatea urmărită prin săvârşirea lor. Astfel, prin comiterea
infracţiunii de proxenetism, făptuitorul trage foloase de pe urma practicării
prostituţiei de către victimă. Totuşi, victima îşi însuşeşte o parte substanţială din
beneficii. în contrast, în cazul traficului de fiinţe umane / traficului de copii,
întreaga activitate are loc în scopul exclusiv de exploatare a victimei. De aceea,
folosul obţinut astfel este însuşit în întregime (sau într-o proporţie ce semnifică
exploatarea) de către făptuitor. Iată un exemplu în acest plan, care se referă la
infracţiunea de proxenetism: în luna iunie 2003 C.S. lucra în calitate de băiaş în sauna
de pe strada C., mun. Chişinău. In scopul obţinerii profitului de pe urma practicării
prostituţiei de către alte persoane, el le invita prin telefon pe L.T. şi B.N. să presteze servicii
sexuale. Pentru o oră de astfel de servicii clienţii plăteau 200 de lei, din care 80 de lei
fiecare prostituată îi dădea lui C.S.321
Subiectul infracţiunii de proxenetism este persoana fizică responsabilă care la
In ce priveşte modalităţile agravate ale proxenetismului, consemnate la lit.a) şi
c) alin.(2) art.220 CP RM, se impune o interpretare similară cu cea privind
circumstanţele agravante corespondente, analizate mai sus.
Numai în legătură cu săvârşirea proxenetismului cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării ei faţă de
persoana care practică prostituţia sau faţă de rudele sau apropiaţii acesteia (lit.d) alin.(2)
art.220 CP RM) se cere următoarea precizare: faptul că victima este supusă
violenţei sau ameninţării cu violenţa nu înseamnă automat că suntem în prezenţa
infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Prevederea
321
Informaţia cu privire la rezultatele generalizării practicii judiciare pe cauzele cu privire la
traficul de fiinţe umane, traficul de copii, scoaterea ilegală a copiilor din ţară şi proxenetism //
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.5, p. 15-19.
901
de la lit.d) alin.(2) art.220 CP RM denotă că astfel de procedee de influenţare pot fi

caracteristice şi proxenetismului. Dacă aplicarea unor asemenea procedee nu o pune
pe victimă intr-o situaţie fără ieşire, care ar sili-o să practice prostituţia, nu putem
califica cele săvârşite în conformitate cu art.165 CP RM.
în al doilea rând, putem observâ că violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau
sănătatea persoanei ori ameninţarea cu aplicarea ei poate viza nu doar persoana care
practică prostituţia, dar şi rudele sau apropiaţii acesteia. Prin rude trebuie de înţeles
ascendenţii sau descendenţii - naturali sau adoptivi — ai victimei ori personale care
au un ascendent comun cu cel al victimei. Din rândul apropiaţilor victimei fac parte
toate acele persoane, a căror viaţă, sănătate şi bunăstare interesează, cu bună-ştiinţă
pentru făptuitor, victima, în virtutea relaţiilor personale create.
De asemenea, menţionăm că aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(2) art.220
CP RM exclude calificarea suplimentară conform alin.(l) sau (2) art.78 din Codul
contravenţional. Proxenetismul săvârşit cu aplicarea violenţei periculoase pentru
viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării ei faţă de persoana care
practică prostituţia sau faţă de rudele sau apropiaţii acesteia urmează a fi calificată
conform art.151, 152 sau 155 CP RM ori alin.(3) art.78 din Codul contravenţional
şi art.220 (cu excepţia (lit.d) alin.(2)) din Codul penal.
§ 2. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a

monumentelor de istorie şi cultură
La art.221 CP RM se stabileşte răspunderea pentru distrugerea sau deteriorarea

intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii, luate sub
ocrotirea statului.
. Ocrotirea monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii, luate sub
ocrotirea statului, cuprinde prevederea şi asigurarea lucrărilor de evidenţă, studiere,
punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare; extinderea bazei
materiale; folosinţa şi accesibilitatea monumentelor de istorie şi cultură sau a
obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului, pentru diverse investigaţii în procesul
de instruire şi propagare. Ocrotirea de către stat este exercitată de Parlament, de
Guvern, de consiliile raionale, municipale, orăşeneşti şi comunale, de preşedinţii
raioanelor şi de primari. în scopul de a preveni distrugerea sau deteriorarea
monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii, luate sub ocrotirea
statului, organele abilitate întocmesc lista zonelor de protecţie a monumentelor de
istorie şi cultură sau a obiectelor naturii, luate sub
ocrotirea statului, şi o propun spre confirmare Guvernului. în vederea menţinerii
902
integrităţii monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii, luate sub

ocrotirea statului, deţinătorii lor cu orice titlu juridic sunt obligaţi: să ia măsuri ce
asigură protecţia şi paza monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii,
luate sub ocrotirea statului, prin punerea la adăpost şi supravegherea lor; să respecte
contractele de folosinţă etc.
In ipoteza în care aceste măsuri extrapenale se dovedesc a fi ineficiente, este
oportună aplicarea mijloacelor penale de apărare împotriva distrugerii sau
deteriorării intenţionate a monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor
naturii, luate sub ocrotirea statului, în corespundere cu art.221 CP RM.
privire la integritatea, substanţa şi potenţialul de utilizare a monumentelor de istorie
şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.221 CP RM îl reprezintă: a)
monumentele de istorie şi cultură; b) obiectele naturii luate sub ocrotirea statului.
în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind ocrotirea monumentelor,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.1993 322, monumentele sunt
obiectele sau ansamblurile de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică,
care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum
şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale, şi care sunt înscrise în
Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
Este vorba despre Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat,
aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru punerea în
aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor, nr.1531 din 22.06.1993, 323 care
include informaţii privind 416 monumente ocrotite de stat.
în contextul examinat, prezintă interes speţa următoare: C.D. a fost condamnat în
baza art.221 CP RM. în fapt, la 15.02.2010, aproximativ la ora 02.00, aflându-se în satul
Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, urmărind scopul sustragerii metalului neferos, a distrus
cu un topor bustul astrofizicianului Nicolae Donici ce se afla în apropiere de Primăria
satului Dubăsarii Vechi — obiect care face parte din lista obiectelor de artă monumentală
aflate la evidenţa Direcţiei Cultură şi Turism Criuleni. Astfel, monumentul în cauză şi-a
pierdut definitiv valoarea culturală?
322
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr.l.
323
Ibidem.
903
Considerăm nejustificată aplicarea răspunderii faţă de C.D. în conformitate cu

art.221 CP RM. Or, din conţinutul Registrului monumentelor Republicii Moldova
ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru
punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor, nr.1531 din
22.06.1993, rezultă că în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, singurele
monumente ocrotite de stat simt: aşezarea din epoca bronzului; biserica „Sfântul
Arhanghel Mihail” şi necropola familiilor Donici şi Macri; Conacul familiei
Donici; tumulii din epoca antică. în concluzie, bustul savantului Nicolae Donici
din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, nu poate să reprezinte obiectul
material al infracţiunii specificate la art.221 CP RM.
Potrivit Legii privind ocrotirea monumentelor, toate monumentele situate pe
teritoriul Republicii Moldova fac parte din patrimoniul ei cultural şi natural şi se
află sub protecţia statului. Sunt considerate monumente care fac parte din
patrimoniul cultural: a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală,
elementele sau structurile cu caracter arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile
de elemente care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere
istoric, artistic sau ştiinţific; b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau
grupate care, datorită arhitecturii, unităţii şi integrităţii lor în peisaj, au valoare
naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau opere rezultate din conjugarea acţiunilor omului,
precum şi zonele incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau
internaţională din punct de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic.
Monumente care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate: a) for-
maţiunile fizice şi biologice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere estetic sau ştiinţific; b) formaţiunile geologice şi fiziografice şi zonele
constituind habitatul speciilor animale şi vegetale ameninţate de dispariţie, care
au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere ştiinţific sau al
conservării; c) siturile naturale sau zonele naturale care au valoare naţională sau
internaţională din punct de vedere ştiinţific, al conservării sau al frumuseţii
naturale.
Monumentele reprezintă bunuri imobile sau mobile. Monumente sub formă
de bunuri imobile pot fi obiecte aparte ori ansambluri de obiecte. Monumente
aparte sub formă de bunuri imobile se consideră: obiectele naturale cu valoare
geologică, biologică, zoologică, antropologică, arheologică, etnografică, istorică,
clădirile, construcţiile, monumentele în cimitire, operele de artă monumentală şi
de arhitectură, tumulii, stelele de piatră, mormintele antice izolate, fortificaţiile,
drumurile antice, podurile străvechi şi apeductele medievale.
904
Ansambluri de monumente sub formă de bunuri imobile se considera: teritoriile şi

landşafturile naturale, ansamblurile şi siturile arheologice care cuprind cetăţui de
pământ, aşezări nefortificate (grădişti, aşezări antice, staţiuni ale omului primitiv,
grote, peşteri, grupuri tumulare, necropole, straturi cu valoare arheologică),
ansamblurile de monumente cu valoare istorică, arheologică sau memorială
(memoriale, cimitire) care cuprind obiecte antropologice, valuri de pământ, stele
de piatră, morminte antice izolate, şanţuri antice de apărare, obiecte etnografice,
ansamblurile şi rezervaţiile de arhitectură urbană şi rurală (oraşe, centre
orăşeneşti, cartiere, pieţe, străzi, cetăţi, ansambluri monastice, curţi boiereşti,
parcuri, landşafturi naturale cu obiecte de arhitectură).
Monumente sub formă de bunuri mobile se consideră: obiectele naturale cu
valoare geologică, biologică, zoologică, antropologică, obiectele cu valoare
numismatică (monede izolate, tezaure de monede şi de obiecte antice), etnogra-
fică, arheologică (unelte de muncă, obiecte de uz casnic, arme, podoabe şi alte
piese cu valoare istorică), materialele epigrafice, relictele, obiectele cu caracter
memorial, monumente ale ştiinţei şi tehnicii, operele de artă (pictură, sculptură,
grafică, obiecte de artă decorativă şi aplicată), de anticariat, precum şi monu-
mentele documentare (acte ori documente scrise de mână sau dactilografiate,
materiale cartografice, fotografii, filme, discuri, înregistrări audio sau video),
cărţile (manuscripte, incunabule), ediţiile vechi şi rare.
Baza păstrării fenomenelor orale, sonore şi spectaculoase o constituie fixarea
lor documentară, inclusiv înregistrarea audio şi video, transformarea lor în
obiecte protejate ca monumente de cultură. Monumente pot fi obiectele ce s-au
păstrat bine în întregime, în stare fragmentară ori în stare de ruină.
La atestarea statutului de monument, sunt interzise discriminările după crite-
riul cronologic, etnic, confesional sau de altă natură. Valoarea estetică, funcţio-
nală sau materială a monumentului este subsidiară faţă de calitatea de mărturie
istorică. Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat se consti-
tuie pe baza investigaţiilor pluridisciplinare, efectuate de Ministerul Culturii şi de
instituţiile subordonate acestui minister, de Ministerul Construcţiilor şi Dez-
voltării Regionale, de Ministerul Mediului, Serviciul de Stat de Arhivă, Acade-
mia de Ştiinţe, instituţiile de învăţământ superior, de fundaţiile obşteşti, savanţi,
lucrători de muzeu şi bibliotecă, de persoane particulare. Registrul monumentelor
Republicii Moldova ocrotite de stat este precizat, avizat şi propus spre aprobare
Parlamentului de Ministerul Culturii.
Un sit, o operă de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală etc. pot fi
considerate obiect material al infracţiunii prevăzute la art.221 CP RM din mo-
mentul elaborării, de către organele abilitate, a actelor în care se preconizează
905
calitatea de monument, până în momentul în care aceste organe decid pierderea

calităţii de monument. Numai organele de stat pentru ocrotirea monumentelor pot
decide atribuirea sau pierderea calităţii de monument. 324 Registrul monumentelor
Republicii Moldova ocrotite de stat se reactualizează pe bază de liste adiţionale la
un interval de trei ani. Listele adiţionale se întocmesc în baza studiilor de
inventariere a fondului muzeistic, arheologic, arhitectural, urbanistic, etnografic,
de artă plastică şi memorial, ţinându-se cont de avizele şi propunerile instituţiilor
specializate, ale altor instituţii sau ale persoanelor particulare. Datele se
centralizează, se verifică şi se prelucrează de Ministerul Culturii.
în afară de monumentele de istorie şi cultură, obiectul material al infracţiunii
în cauză poate fi format din obiectele naturii luate sub ocrotirea statului. Aceste
obiecte formează fondul ariilor naturale protejate de stat. Conform Legii
Republicii Moldova privind fondul ariilor naturale protejate de stat, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 25.02.1998325, fondul ariilor naturale protejate
de stat include obiectele şi complexele naturale cu valoare primordială incon-
testabilă pentru conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale, pentru studierea
proceselor naturale, restabilirea echilibrului ecologic şi pentru educaţia ecologică
a populaţiei.
Fondul ariilor naturale protejate de stat constă din următoarele categorii de
obiecte şi complexe naturale: 1) delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii
Internaţionale de Conservare a Naturii: a) rezervaţie ştiinţifică; b) parc naţional;
c) monument al naturii; d) rezervaţie naturală; e) rezervaţie peisagistică (de
peisaj geografic); f) rezervaţie de resurse; g) arie cu management multifuncţional;
2) care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii:
a) grădină dendrologică; b) monument de arhitectură peisaj eră; c) grădină
zoologică; 3) stabilite prin alte reglementări internaţionale: a) rezervaţie a bio-
sferei; b) zonă umedă de importanţă internaţională.
Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea de
cercetări ştiinţifice, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei. Rezervaţia
ştiinţifică are următoarele sarcini: a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea
complexului său natural în afara impactului antropic; b) conservarea staţiunilor
terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre şi acvatice); c) efectuarea de
324
în acest sens, prezintă interes, de exemplu, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
privind retragerea terenului ravenei „Creangă” din categoria zonelor de protecţie a monumentelor,
nr.210 din 25.02.1998. Conform acesteia, din Lista monumentelor geologice şi paleontologice ale
naturii, luate sub protecţia statului, se exclude ravena „Creangă” din preajma satului Giurgiuleşti,
cu schimbarea destinaţiei acesteia.
*Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.30.
325
906
cercetări ştiinţifice; d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale

protejate şi realizarea programelor ecologice; e) ţinerea analelor naturii;
f) efectuarea monitoringului ecologic; g) colaborarea în domeniul ariilor naturale
protejate cu organisme şi instituţii de specialitate din ţară şi din străinătate; h)
popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului; i) pregătirea cadrelor
ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii, în special în cel al ariilor
naturale protejate.
Parcul naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită
importanţă ecologică, estetică şi istorică în vederea armonizării peisajelor
geografice şi folosirii lor în scopuri ştiinţifice, culturale, instructive şi educaţio-
nale. Parcul naţional are următoarele sarcini: a) conservarea şi protejarea peisa-
jelor geografice, a obiectelor geomorfologice, a regnului vegetal şi animal, a
monumentelor istorice şi culturale în scopuri ştiinţifice, cognitive, recreative şi
economice; b) crearea de condiţii pentru turism şi odihnă; c) elaborarea şi aplica-
rea metodelor ştiinţifice de conservare a obiectelor şi complexelor naturale în
condiţiile folosirii lor în scopuri recreative; d) popularizarea cunoştinţelor privind
protecţia mediului, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei.
Monumentele naturii se clasifică în: a) geologice şi paleontologice: peşteri,
grote, denudaţii, stânci, râpe, recife, felii, cariere, pâlnii carstice, alte obiecte
unice sau reprezentative din punct de vedere geologic, descoperiri paleontologice;
b) hidrologice: lacuri, alte bazine acvatice, izvoare, râuri, albii vechi şi alte
obiecte unice sau reprezentative din punct de vedere hidrologic; c) zoologice: arii
luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale speciilor
de animale rare, precum şi a unor specii de animale rare sau periclitate; d)
botanice: teritorii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau
tipice ale speciilor de plante endemice, relicte, comunităţi ale lor, precum şi a
unor specii de plante rare sau periclitate, a arborilor seculari; e) mixte: spaţii în
care se întâlnesc elementele enumerate la lit.a)-d); f) specii de plante şi animale
rare.
Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare şi
restabilire a speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din punct
de vedere naţional.
Rezervaţia peisagistică (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea
peisajelor geografice de importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în
scopuri economice, estetice, culturale şi recreative.
Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru
menţinerea lor în stare naturală în vederea valorificării ulterioare.
Aria cu management multifuncţional are ca obiectiv conservarea naturii şi
907
gospodărirea reglementată a resurselor naturale.

Grădina dendrologică are ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de
specii de arbori, arbuşti şi de alte plante cu flori ce prezintă interes ştiinţific
aplicativ. Grădina dendrologică are următoarele sarcini de bază: a) conservarea
în condiţii artificiale a colecţiilor de plante (îndeosebi a speciilor rare sau
periclitate) şi a altor obiecte botanice de importanţă ştiinţifică, didactică,
economică şi culturală; b) efectuarea de cercetări ştiinţifice; c) organizarea de
expediţii şi participarea la expediţiile organizate de alte instituţii în scopul
studierii resurselor vegetale şi completării genofondului; d) crearea de fonduri
semincere, schimbul de seminţe şi de plante vii cu diferite instituţii; e)
cultivarea şi selectarea speciilor valoroase de plante din flora spontană şi
valorificarea lor economică; f) elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturii
peisajere; g) elaborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice ale protecţiei contra
bolilor şi vătămătorilor aduşi de plante intro- ducente; h) organizarea
conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice; i) editarea lucrărilor ştiinţifice,
literaturii de popularizare a ştiinţei, registrelor de seminţe şi a altor lucrări
legate de activitatea ştiinţifică a grădinii dendrologice.
Monumentul de arhitectură peisajeră are ca obiectiv păstrarea şi dezvoltarea
compoziţiilor arhitectonice peisajere şi serveşte ca depozit al genofondului de
plante. Se declară monument de arhitectură peisajeră parcurile vechi, parcurile
silvice, aleile cu valoare istorică, culturală, ştiinţifică, estetică, economică şi
recreativă.
Desfăşurarea activităţilor în cadrul ariilor cu management multifuncţional,
al rezervaţiilor naturale, peisagistice şi al monumentelor de arhitectură peisajeră
se reglementează în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la ariile cu management
multifuncţional, Regulamentului-cadru cu privire la rezervaţiile naturale, Regu-
lamentului-cadru cu privire la rezervaţiile peisagistice şi Regulamentului-cadru
cu privire la monumentele de arhitectură peisajeră, nr.784 din 03.08.2000.1
Grădina zoologică are ca obiectiv conservarea şi studierea faunei sălbatice în
condiţii de captivitate în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare ştiin-
ţifică. Grădina zoologică are următoarele sarcini principale: a) conservarea în
condiţii artificiale a animalelor sălbatice, inclusiv a speciilor rare sau periclitate,
exotice şi locale, care au o deosebită valoare ştiinţifică, cognitivă şi culturală; b)
efectuarea de cercetări ştiinţifice; c) educarea ecologică şi informarea
publicului în domeniul faimei, zootehniei, reprezentarea diversităţii faunistice,
908
creşterea animalelor sălbatice etc. 326

Desfăşurarea activităţilor în cadrul grădinilor dendrologice, grădinilor zoo-
logice, rezervaţiilor ştiinţifice se reglementează în conformitate cu Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu
privire la grădinile botanice, Regulamentului-cadru cu privire la grădinile dendro-
logice, Regulamentului-cadru cu privire la grădinile zoologice, Regulamentului-
cadru cu privire la rezervaţiile ştiinţifice, nr.785 din 03.08.2000. 327
Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO
„Omul şi biosfera” şi are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor
fizico-geografice, speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi
internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global.
Desfăşurarea activităţilor în cadrul parcurilor naţionale, monumentelor
naturii, rezervaţiilor de resurse şi rezervaţiilor biosferei se reglementează în
conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea
regulamentelor- cadru ale parcurilor naţionale, monumentelor naturii,
rezervaţiilor de resurse şi rezervaţiilor biosferei, nr.782 din 03.08.2000. 328
Zona umedă de importanţă internaţională se declară în conformitate cu ho-
tărârea Secretariatului General al Convenţiei Ramsar şi are ca obiectiv protecţia şi
conservarea habitatelor naturale cu diversitate biologică specifică zonelor umede.
Desfăşurarea activităţilor în cadrul unei asemenea zone se reglementează în
conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea
Regulamentului-cadru al zonelor umede de importanţă internaţională, nr.665 din
14.06.2007.329
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.221 CP RM include:
a) fapta prejudiciabilă, care constă în acţiunea sau în inacţiunea de cauzare a
distrugerii sau deteriorării; b) urmările prejudiciabile sub forma distrugerii sau
deteriorării; c) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudi-
ciabile.
326
Conform Legii grădinilor zoologice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
14.06.2007,* grădina zoologică este unitatea care se constituie prin separarea unor suprafeţe terestje
şi/sau acvatice, supuse unui regim special de administrare, care deţine animale din speciile sălbatice
în condiţii artificiale optime, în scopul prezentării lor publicului o perioadă de cel puţin şapte zile
pe an; grădinile zoologice includ voiiere, terarii, acvarii, delfinarii; fac excepţie circurile,
magazinele zoologice şi alte unităţi care nu expun publicului un număr semnificativ de animale şi
specii.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 107-111.
327
328
Ibidem.
329
909
Distrugerea este condiţia monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor

naturii, luate sub ocrotirea statului, când aceste entităţi îşi pierd cu desăvârşire
valoarea istorică, culturală, spirituală, astfel încât nu mai pot fi reprezentative prin
prisma destinaţiei lor.
Deteriorarea este acea condiţie a monumentelor de istorie şi cultură sau a
obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului, când numitele entităţi îşi pierd
anumite calităţi (care sunt totuşi recuperabile), deşi în ansamblu acestea şi-au
păstrat configuraţia iniţială.
Acţiunea de cauzare a distrugerii sau deteriorării se realizează prin următoarele
metode: incendiere, provocarea exploziei, dărâmare, inundare, influenţare mecanică
sau chimică etc. Inacţiunea de cauzare a distrugerii sau deteriorării constă în
neîntreprinderea măsurilor de oprire a propagării incendiului, inundaţiei etc., deşi
făptuitorul putea şi trebuia să întreprindă astfel de măsuri.
Calificarea faptei conform art.221 CP RM exclude aplicarea suplimentară a
art.197 CP RM sau a art.104 din Codul contravenţional.
Dacă încălcarea regimului de administrare şi protecţie a obiectelor naturii, luate
sub ocrotirea statului, se manifestă în alte forme decât cauzarea distrugerii sau
deteriorării, cele comise pot fi calificate conform art.235 CP RM. Totodată, dacă
încălcarea regulilor de ocrotire şi de folosire a monumentelor de istorie şi de
cultură, a monumentelor care fac parte din patrimoniul natural sau a obiectivelor
ocrotite de stat, precum şi a obiectelor sau a documentelor care prezintă valoare
istorică sau culturală, nu implică producerea urmărilor prejudiciabile sub forma
distrugerii sau deteriorării, atunci cele comise pot fi calificate potrivit art.74 din
Infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a monumentelor de
istorie şi cultură este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din
momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma distrugerii sau deteriorării
monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea
statului.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă
sau indirectă. Motivele infracţiunii se pot exprima în: interesul material privind
terenul pe care este amplasat monumentul de istorie şi cultură sau obiectul naturii
luat sub ocrotirea statului; răzbunare; ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
motive huliganice etc.
Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu excepţia autorităţii
publice).
910
Subiect al acestei infracţiuni (în partea care se refera la distrugerea sau

deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură) poate fi şi deţinătorul
cu orice titlu juridic al monumentului, inclusiv proprietarul acestuia. Astfel,
conform Legii privind ocrotirea monumentelor, dreptul de a dispune de
monumentele ce constituie proprietate privată este exercitat de proprietar.
Deţinătorii cu orice titlu juridic ce posedă, folosesc sau păstrează monumente cu
valoare istorică, artistică sau ştiinţifică, luate la evidenţă sau înscrise în Registrul
monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, sunt obligaţi să respecte
prevederile numitei legi, condiţie ce se include în actele de proprietate, de
cumpărare-vânzare sau de închiriere. In vederea menţinerii integrităţii
monumentelor, deţinătorii lor cu orice titlu juridic sunt obligaţi: să ia măsuri ce
asigură protecţia şi paza monumentelor prin punerea la adăpost şi supravegherea lor,
să respecte contractele de folosinţă şi Regulamentul privind intervenţia în zonele de
protecţie a monumentelor şi folosinţa lor. In caz de nimicire, tărăgănare a lucrărilor
de salvare, protejare, conservare şi restaurare a monumentelor etc., responsabil este,
printre alţii, deţinătorul. Tot deţinătorul este responsabil de integritatea şi utilizarea
monumentelor documentare ce se află în proprietatea organizaţiilor obşteşti sau a
persoanelor particulare.
§ 3. Profanarea mormintelor
Fapta de profanare a mormintelor este incriminată în art.222 CP RM într-o

In acest mod, varianta-tip a infracţiunii în cauză, specificată la alin.(l) art.222
CP RM, se exprimă în profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui
monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi în însuşirea
obiectelor ce se află în mormânt sau pe el.
In varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.222 CP RM, profanarea
mormintelor este săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane;
b) din motive de ură socială, naţională, rasială ori religioasă.
Protecţia penală a relaţiilor de convieţuire socială poate fi condiţionată de
respectul şi veneraţia faţă de cei dispăruţi şi faţă de obiectele care simbolizează
amintirea acestora. Tocmai în vederea prevenirii şi combaterii manifestărilor de
lipsă de respect şi veneraţie faţă de cei dispăruţi şi faţă de obiectele care simbo-
lizează amintirea acestora, la art.222 CP RM este incriminată fapta de profanare de
morminte.
Obiectul juridic special al infracţiunii de profanare a mormintelor îl formează
911
relaţiile sociale cu privire la cultivarea şi păstrarea sentimentului de respect şi

pietate faţă de cei decedaţi şi faţă de obiectele care păstrează memoria lor.
în cazul însuşirii (sustragerii) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el, se
lezează, în plan secundar, relaţiile sociale privitoare la posesia asupra obiectelor ce
se află în mormânt sau pe el (posesia din partea moştenitorilor celor decedaţi).
Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie, după caz: mormântul;
monumentul; urna funerară; cadavrul; obiectele ce se află în mormânt sau pe el.
Prin mormânt se înţelege locul în care se află înhumat cadavrul. El cuprinde
partea respectivă de teren cu toate anexele care se află pe acesta: împrejmuire,
felinare, bancă, obiecte religioase etc. Se are în vedere, inclusiv, un mormânt de
război, adică un loc de înhumare a militarilor căzuţi în luptă sau a victimelor civile
ale războiului, indiferent dacă este un mormânt individual sau un mormânt comun.
în acest caz, profanarea de morminte poate să subziste alături de profanarea
simbolurilor naţional-statale, infracţiune prevăzută la art.347 CP RM.
în contextul art.222 CP RM, noţiunea de monument nu are acelaşi înţeles ca
noţiunea similară din art.221 CP RM. Ca obiect material al profanării mormintelor,
monumentul reprezintă construcţia sepulcrală, aflată pe un mormânt sau alături de
acesta, având menirea de a exprima sentimentele de respect şi veneraţie faţă de cel
dispărut. Dacă, prin distrugere sau deteriorare, se profanează un monument, care, pe
lângă faptul că păstrează memoria celor decedaţi, reprezintă un monument de
istorie şi cultură (în sensul art.221 CP RM), cele săvârşite vor reprezenta concursul
infracţiunilor prevăzute la art.221 şi 222 CP RM.
Prin urnă funerară se înţelege cenuşarul, adică vasul în care se păstrează cenuşa
morţilor incineraţi.
Prin cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat (temporar
neînhumat sau exhumat).
Prin obiecte ce se află în mormânt sau pe el se înţelege obiectele ce se află asupra
cadavrului înhumat (vestimentaţia, decoraţiile etc.), sicriul sau obiectele de pe
mormânt, care nu fac parte din monument (coroana de flori, buchetele de flori etc.).
prejudiciabilă, care constă în acţiunea de profanare prin orice mijloace a unui
mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru. De asemenea,
fapta prejudiciabilă se poate exprima în acţiunea de însuşire (sustragere) a
obiectelor ce se află în mormânt sau pe el. In această din urmă situaţie, pentru
întregirea laturii obiective se mai cere survenirea urmărilor prejudiciabile
sub forma prejudiciului patrimonial efectiv, precum şi stabilirea legăturii cauzale
912
Capitolul IX. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBUCE Şl CONVIEŢUIRII SOCIALE

In general, profanarea constă în influenţarea nemijlocită infracţională asupra
mormântului, monumentului, urnei funerare sau cadavrului, prin alterarea materială
ori prin schimbarea poziţiei, a înfăţişării respectivei entităţi, de natură a exprima
lipsa de respect sau veneraţie faţă de memoria celui dispărut. Profanarea poate fi
realizată şi prin efectuarea de acte care nu alterează substanţa sau poziţia
mormântului, monumentului, urnei funerare sau cadavrului, dar care exprimă
aceeaşi lipsă de respect sau veneraţie faţă de memoria celui dispărut (de exemplu,
desenarea unor scene obscene, scrierea unor cuvinte lipsite de respect etc.).
La concret, prin profanare se înţelege: în privinţa mormântului - nivelarea,
săparea, devastarea, aruncarea în aer pe calea exploziei etc.; în privinţa monu-
mentului - distrugerea, deteriorarea, răsturnarea, aplicarea unor inscripţii sau
simboluri pângăritoare etc.; în privinţa urnei funerare - sfărâmarea urnei, alterarea
materială a cenuşii din urnă, risipirea cenuşii astfel încât să nu mai poată fi
recuperată etc.; în privinţa cadavrului - dezmembrarea, mutilarea, schimbarea
poziţiei în mormânt, necrofilia etc.
Cât priveşte necrofilia, aceasta are la bază atracţia sexuală faţă de cadavre,
obiectivizată în săvârşirea de acte sau contacte sexuale cu cadavrul. Formele
extreme de manifestare a necrofiliei sunt: necrosadismul (bertranismul), presu-
punând tendinţa de a pângări cadavrul pe calea amputării mamelelor sau a orga-
nelor genitale; necrofagia, adică consumarea de părţi ale cadavrului (de cele mai
dese ori, de organe genitale). Aceste împrejurări nu influenţează asupra calificării
faptei în baza art.222 CP RM, însă pot fi luate în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Dacă acţiunea asupra mormântului, monumentului, urnei funerare sau cadav-
rului este justificată legalmente, cele comise nu pot fi considerate profanare a
mormintelor. De exemplu, examinarea cadavrului şi exhumarea acestuia trebuie
efectuate conform art.120 şi, respectiv, art.121 din Codul de procedură penală;
lichidarea sau transmutarea cimitirului trebuie efectuată potrivit pct.42, 43 ale
Hotărârii Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu
privire la cimitire, nr.1072 din 22.10.1998*; expertiza morfopatologică a
pacientului decedat se efectuează în conformitate cu art.59 al Legii ocrotirii
sănătăţii, dacă, în timpul vieţii, el sau rudele sale nu şi-au exprimat dezacordul;
gestionarea deşeurilor cadaverice trebuie efectuată în corespundere cu Hotărârea
Ministerului Sănătăţii cu privire la aprobarea şi implementarea Regulamentului
1
www.csj.md
913
privind gestionarea deşeurilor medicale etc. Dacă aceste reglementări nu se res-

pectă, cele comise pot fi calificate potrivit art.222 CP RM.
în ce priveşte noţiunea de însuşire (sustragere), aceasta a fost analizată deta-
liat în §1 al Secţiunii II din Capitolul VII al lucrării de faţă. însuşirea (sustrage-
rea) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el se comite în privinţa protezelor
de aur sau bijuteriilor din metale nobile, aflate asupra cadavrului, ori în privinţa
obiectelor din metale neferoase de pe mormânt (crucea, monumentul sau
fragmentele din acesta etc.), ori în privinţa altor asemenea obiecte ce se află în
mormânt sau pe el.
De exemplu, însuşirea (sustragerea) obiectelor aflate pe mormânt a fost
săvârşită în cazul următor: L. V a fost condamnat în baza lit.a) alin.(2) art.222 CP
RM. In noaptea spre 22.03.2004, L.V., împreună cu o altă persoană, au pătruns pe
teritoriul cimitirului catolic de pe str. Trandafirilor, 11, din mun. Chişinău, de unde au
sustras obiecte de teracotă din marmură neagră de pe patru morminte, în valoare
totală de 30019,10 lei}
însuşirea (sustragerea) obiectelor ce se află în mormântul de război sau pe
el trebuie deosebită de jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă (art.389 CP
RM). în ultimul caz, se sustrag obiectele aflate asupra cadavrului militarului
neînhumat sau asupra militarului rănit, care să găseşte pe câmpul de luptă.
Pentru calificarea faptei în baza art.222 CP RM nu are importanţă timpul
scurs de la moartea celui decedat, nici dacă acesta este înhumat sau nu, nici
dacă acesta este înhumat într-un cimitir sau în afara cimitirului, nici mărimea
prejudiciului cauzat prin profanare etc. Toate aceste circumstanţe pot fi luate în
Aplicarea răspunderii în baza art.222 CP RM exclude calificarea suplimen -
tară conform art.186-188, 190-192, 197 CP RM sau art.104 ori 105 din Codul
contravenţional. Aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea violenţei (de
exemplu, asupra paznicului cimitirului) depăşeşte cadrul infracţiunii specificate
la art.222 CP RM, deci necesită calificare de sine stătătoare în baza art.151, 152
sau 155 CP RM ori art.78 din Codul contravenţional.
De menţionat că ofensa adusă sentimentelor religioase ale persoanelor
fizice, profanarea obiectelor venerate de acestea, a localurilor, monumentelor, a
simbolicii lor conceptuale atrage răspunderea nu conform art.222 CP RM, dar
potrivit alin.(5) art.54 din Codul contravenţional. într-o asemenea ipoteză, fapta
săvârşită nu presupune lipsă de respect sau veneraţie faţă de memoria celor
914
dispăruţi.
1
www.csj.md
915
Infracţiunea prevăzută la art.222 CP RM este o infracţiune formală (în partea

care constă în profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui momi-* ment,
a unei urne funerare sau a unui cadavru) sau materială (în partea care constă în
însuşirea (sustragerea) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el). Profanarea
mormintelor se consideră consumată din momentul realizării acţiunii de profanare,
sau, respectiv, din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se
folosi şi a dispune de obiectele ce se află în mormânt sau pe el.
Motivele infracţiunii se pot exprima în: interesul material, motive huliganice,
răzbunare, năzuinţa de satisfacere a necesităţii sexuale, năzuinţa de oficiere a unor
ritualuri ezoterice sau pseudoreligioase etc. Dacă motivul infracţiunii constă în ura
socială, naţională, rasială ori religioasă, fapta trebuie calificată potrivit lit.b) alin.(2)
art.222 CP RM. în cazul însuşirii (sustragerii) obiectelor ce se află în mormânt sau
pe el, este obligatorie stabilirea scopului de cupiditate.
Subiectul infracţiunii de profanare a mormintelor este persoana fizică res-
ponsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Explicaţiile privind natura juridică a circumstanţelor agravante, consemnate la
alin.(2) art.222 CP RM, au fost oferite în legătură cu investigarea agravantelor
specificate laliti) şi, respectiv, la lit.l) alin.(2) art.145 CP RM.
1. Boroi A. Infracţiuni Contra unor relaţii de convieţuire socială. - Bucureşti: ALL Beck,
1998.
2. Boroi A., Neaga N., Radu-Sultănescu V. Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000
privind combaterea traficului şi eonsumului ilicit de droguri. - Bucureşti: Rosetti, 2001.
3. Brînză S., Stati V. Delimitarea traficului de fiinţe umane şi a traficului de copii de
infracţiunile conexe II Revista Naţională de Drept, 2009, nr.3, p.2-10.
4. Cristuş N. Traficul de persoane, proxenetismul, crimă organizată. Practică judiciară. -
Bucureşti: Hamangiu, 2006.
5. Croitoru D. Aspecte de legalitate în materia deţinerii şi consumului ilicit de droguri în ţările
membre ale Uniunii Europene II Lex Et Scientia, nr. XI, voi. I. - Bucureşti: Cartea
Universitară, 2004, p.95-99.
6. Croitoru D. Deţinerea şi consumul ilicit de droguri în Italia, Olanda, Franţa şi Danemarca.
- In: Prevenirea şi combaterea criminalităţii transnaţionale: probleme teoretice
şi practice. - Chişinău: Academia MAI „Ştefan cel Mare”, 2006, p.391- 395.
2
Principles of intemational cooperation in the detection, arrest, extradition and punishment of persons
guilty of war crimes and crimes against humanity. http://daccess-dds-
ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NRO/ 281/46/IMG/NR028146.pdf?OpenElement
916
1
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.l.
4
1
Utilizăm sintagma cu conotaţii neutre „fiinţă umană născută”. Din cauza controverselor legate de
statutul juridic al clonei umane, evităm folosirea termenului „persoanăŞ?^
2
ADN-ul este molecula fundamentală a vieţii care codifică toate mecanismele din corpul uman. Ea
este alcătuită din două lanţuri de nucleotide unite între ele prin nişte molecule-baze azotate.
Principalele roluri ale ADN-ului sunt acelea de a stoca o cantitate mare de informaţii, pe care le
exprimă, prin sinteza de proteine şi de a se autoreplica, rezultând două molecule de ADN, deci de a
transmite informaţia de la o generaţie la alta (dintr-o celulă vor rezulta două celule). Gena este o
secvenţă, un fragment din molecula de ADN, care determină un anumit caracter.
1
Potrivit art.6 al Protocolului II adiţional la Convenţiile dc la Geneva, semnate la
12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate fără caracter
internaţional, semnat la Geneva la 10.07.1977, nu se va pronunţa nici o condamnare
şi nu se va executa nici o pedeapsă feţă de o persoană declarată vinovată de
comiterea unei infracţiuni decât în baza unei sentinţe pronunţate de un tribunal care
să ofere garanţiile fundamentale de independenţă şi imparţialitate. în mod deosebit:
a) procedura va asigura ca acuzatul să fie informat fără întârziere asupra detaliilor
infracţiunii care i se impută şi va garanta acuzatului, înainte de proces şi pe
parcursul procesului, toate drepturile şi mijloacele de apărare necesare; b) nimeni
nu va putea fi condamnat pentru o infracţiune decât pe baza răspunderii penale
individuale; c) nimeni nu va fi condamnat pentru acte sau omisiuni ca re, conform
legilor naţionale sau dreptului internaţional, np erau incriminate în momentul
comiterii; de asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă
în momentul comiterii infracţiunii Dacă, după comiterea infracţiunii, legea va
dispune aplicarea unei pedepse mai uşoare, delicventul va beneficia de aceasta; d)
orice persoană acuzată de o infracţiune va fi considerată nevinovată până când i se
va dovedi nevinovăţia, conform legii; e) orice persoană acuzată de o infracţiune va
avea dreptul să fie prezentă la judecată; f) nimeni nu va putea fi constrâns să
depună mărturie împotriva lui însuşi şi nici să declare că esté vinovat Orice
persoană condamnată va fi informată, în momentul condamnării, asupra drepturilor
sale de a face recurs judiciar şi de alt gen, precum şi asupra termenelor în care poate
să-şi exercite aceste drepturi. Pedeapsa cu moartea nu se va pronunţa contra
persoanelor care au vârsta sub 18 ani în momentul infracţiunii, a femeilor
însărcinate şi a mamelor cu copii mici. La încetarea ostilităţilor, autorităţile aflate la
putere se vor strădui să acorde o amnistie cât mai largă posibilă persoanelor care au
luat parte la conflictul armat sau celor care sunt lipsite de libertate, fiind internate
sau deţinute, pentru motive legate de conflictul armat.
1
Protocol additional to the Geneva Conventions of 12 August 1949, and relating to the Adoption of
an Additional Distinctive Emblem (Protocol III), http://www.icrc.org/ihl.nsf/full/6157opendocument
2
Trebuie de menţionat că, potrivit art.40 1 CP RM, nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea
penală, săvârşită de o persoană în vederea executării unui ordin al superiorului, care este obligatoriu
pentru aceasta, dacă ordinul nu este vădit ilegal şi dacă persoana care l-a executat nu a ştiut că ordinul
este ilegal. Răspunderii penale pentru fapta săvârşită este supusă persoana care a emis ordinul ilegal.
Persoana, care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului vădit ilegal al
superiorului, răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului vădit ilegal exclude
răspunderea penală. în contextul art.401 CP RM, ordinul superiorului de a comite o infracţiune
împotriva umanităţii
1 este
Decizia vădit ilegal.
Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 04.06.2068. Dosarul nr.lra-794/08.
1
Rome Statute of the International Criminal Court. http://www.icc-cpi.int/NR/rdonlyres/0D8024D3-
www.csj.md
87EA-4E6A-8A27-05B987C38689/0/RomeStatuteEng.pdf Statutul de la Roma al Curţii Penale
917
Internaţionale a fost ratificat prin Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Statutului de la Roma
al Curţii Penale Internaţionale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 09.09.2010.*
1
Sinuciderea, care este, prin excelenţă, o faptă ce contravine normelor etice şi religioase, urmează a fi
deosebită de jertfirea de sine. Aceasta din urmă constituie şi ea o lipsire intenţionată de viaţă a
propriei persoane, insă în scopuri nobile. De exemplu, potrivit lita) art.26 al Legii Republicii Moldova
cu privire la statutul militarilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.07.2005*, militarii
sunt obligaţi să-şi servească necondiţionat poporul, să~ fie devotaţi Republicii Moldova, să apere
suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării până la jertfirea de sine.
Astfel, statul admite existenţa unor activităţi, a căror realizare presupune un anumit risc pentru viaţă.
Totuşi, chiar şi în asemenea situaţii, angajarea în acea activitate nu trebuie privită în nici un caz ca
renunţare a persoanei la dreptul său la viaţă.
în acest sens, în acord cu art.24 al Constituţiei, statul garantează fiecărui om, printre altele, dreptul la
viaţă (alin.(l)); pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea
pedeapsă şi nici executat (alin.(3)).
1
www.csj.md A se vedea: C.Rătescu, I.Ionescu-Dolj, I.Gr. Perieţeanu şi alţii. Codul penal adnotat. Vol.III.
Partea Specială. - Bucureşti: Socec, 1937, p.64.
1
De exemplu, în cazul în care omorul este săvârşit din motive de ură socială, naţională, rasială sau
nS gioasă, va fi reţinută numai circumstanţa agravantă specificată la lit.l) alin.(2) art.145 CP RM. Nu
se J reţine circumstanţa agravantă specificată la litd) alin.(l) art.77 CP RM.
1
1
Decizia Colegiului penal ISrgit al Curţii Supreme de Justiţie din 10.11.2009. Dosarul nr.lra-941/09.
www.csj.md
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.l ca-120/2002 din
21.05.2002. Moldlex
1
Conform Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, transplantul reprezintă
activitatea medicală cu scop de reconstituire a funcţiei organismului uman prin transfer echivalent de
organe, ţesuturi şi celule de la un donator la un recipient.
1
Potrivit Legii Republicii Moldova privind donarea de sânge şi transfuzia sanguină, adoptate de Paiw
mentul Republicii Moldova la 20.11.2008*, transfuzia sanguină reprezintă administrarea de sânge SJB
componente sanguine recoltate de la donator în scopul utilizării terapeutice la alte persoanei
1
Importanţa acestei prevederi normative o denotă următoarea speţă: la 20.02.2007, prin sentinţa
Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, a fost încetat procesul penal de învinuire a lui C.V. în baza alin.(l)
art.151 CP RM, cu tragerea la răspundere contravenţională în baza alin.(l) art.47 din Codul cu privire
la contravenţiile administrative. Instanţa a constatat că, la 20.08.2005, în timp ce se afla în curtea casei
lui Gh.B. din comuna Tohatin, mun.Chişinău, C. V. a provocat o ceartă cu Gh.B. In timpul acesteia, i-a
aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele în cap şi în alte regiuni ale corpului, l-a lovit pe Gh.B. cu capul de
caroseria automobilului şi de poartă In rezultat, conform raportului de expertiză medico-legală nr.354
din 10.01.2007, s-a stabilit că victimei i s-au cauzat vătămări corporale fără cauzare de prejudiciu
sănătăţii. Sentinţa a contestat-o în apel procurorul, solicitând casarea acesteia şi condamnarea lui C.V.
în baza alin.(l) art.151 CP RM. S-a argumentat că, în rezultatul faptei comise, victimei i s-a cauzat
vătămare gravă periculoasă pentru viaţă. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din
03.07.2007, apelul procurorului a fost respins ca nefondat, cu menţinerea sentinţei. Instanţa a motivat că
probele administrate confirmăfaptul că lui Gh.B. i-a fost cauzată vătămare corporalăfără a i se aduce
prejudiciu sănătăţii.
www.csj.md
1
Sentinţa Judecătoriei raionului Călăraşi din 28.03.2006. Dosarul nr.1-77/2006.
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova nr.la-43/98 din 30.10.1997 //
918
Curta ic. Apel: Culegere de practică judiciară (august 1996-aprilie 1999). -Chişinău: Garuda-Art,
1999, p.l42-14i
2
Ase vedea: Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под общ. ред. В.В. Мозякова. -
Москва: Экзамен, 2004, р.234.
1
Conform Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 27.10.2005*, prin consimţământ se înţelege
consimţământul conştientizat al pacientului sau al reprezentantului său legal (în lipsa acestuia,
al rudei apropiate) pentru efectuarea unei intervenţii medicale, exprimat benevol, în baza
informaţiei multilaterale şi exhaustive primite de la medicul curant sau de la medicul care
efectuează cercetarea biomedicală (studiul clinic), autentificat prin semnăturile pacientului sau
a reprezentantului său legal (a rudei apropiate) şi a medicului în documentaţia medicală
respectivă.
Consimţământul pacientului la intervenţia medicală se perfectează prin înscrierea în
documentaţia medicală a acestuia, cu semnarea obligatorie de către pacient sau reprezentantul
său legal (ruda apropiată) şi medicul curant. Pentru intervenţiile medicale cu risc sporit
(caracter invaziv sau chirurgical), consimţământul se perfectează obligatoriu, în formă scrisă,
prin completarea unui formular special din documentaţia medicală, denumit „acord informat”.
Acordul informat trebuie să conţină în mod obligatoriu informaţia, expusă într-o formă
accesibilă pentru pacient, cu privire la scopul, efectul scontat, metodele intervenţiei medicale,
riscul potenţial legat de ea, posibilele consecinţe medico-sociale, psihologice, economice etc.,
precum şi privind variantele alternative de tratament şi îngrijire medicală. Pacientul sau
reprezentantul său legal (ruda apropiată) are dreptul de a renunţa la intervenţia medicală sau
de a cere încetarea ei la orice etapă, cu asumarea responsabilităţii pentru o atare decizie.
In caz de refuz la intervenţia medicală, exprimat de pacient sau de reprezentantul său legal
(de ruda apropiată), acestuia i se explică, într-o formă accesibilă, consecinţele posibile. Refuzul
categoric al pacientului se perfectează prin înscrierea respectivă în documentaţia medicală, cu
indicarea consecinţelor posibile, şi se semnează în mod obligatoriu de către pacient sau
reprezentantul său legal (ruda apropiată), precum şi de către medicul curant. în caz de
eschivare intenţionată a pacientului de a-şi pune semnătura care certifică faptul că el a fost
informat despre riscurile şi consecinţele posibile ale refuzului la intervenţia medicală propusă,
documentul se semnează în mod obligatoriu de către director, şeful de secţie şi medicul curant.
In caz de refuz la asistenţă medicală, exprimat de reprezentantul legal al pacientului (ruda
apropiată), când o atare asistenţă este necesară pentru salvarea vieţii pacientului, organele de
tutelă şi curatelă au dreptul, la solicitarea organizaţiilor medicale, de a se adresa în instanţa
judecătorească pentru protecţia intereselor persoanei bolnave.
Este obligatoriu consimţământul scris al pacientului pentru recoltarea, păstrarea şi folosirea
tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, inclusiv a organelor şi ţesuturilor, ca
obiect de transplant. Consimţământul pacientului este necesar în cazul în care aceste produse
biologice se folosesc în scopul stabilirii diagnosticului ori a tratamentului cu care bolnavul este
de acord. Instituţia medicală, la rândul său, îşi asumă în scris responsabilitatea de a păstra,
utiliza şi anihila produsele biologice prelevate din corpul pacientului, în conformitate cu modul
stabilit de Ministerul Sănătăţii.
’Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.176-181.
1
3
И.Берлин. Философия свободы. Европа. - Москва: Новое литературное обозрение, 2001, р. 136.
3
Decizia Colegiului
1
Deciziapenal al Curţii
Colegiului Supreme
penal al CurţiideSupreme
Justiţie de
a Republicii
Justiţie din Moldova nr.lca-72/2002
04.06.2068. Dosarul nr.lra-794/08.
din
02.04.2002. Moldlex
www.csj.md
1
Se are în vedere documentul de călătorie în sensul alin.(6) art.2 al Legii Republicii Moldova privind 919
actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 09.11.1994*: „Documentul de călătorie se eliberează persoanelor cărora li s-a acordat statutul de
refugiat sau protecţie umanitară, indiferent de vârstă, pentru ieşire din şi intrare în Republica
Moldova”.
1
A.Eşanu. Infracţiuni legate de prelevarea organelor sau ţesuturilor umane în reglementarea legislaţiei penale
contemporane. - Chişinău: CEP USM, 2009, p. 158.
1
De exemplu, potrivit alin.(l) art.869 din Codul civil, în baza contractului de împrumut, părţile pot
prevedea şi plata unei dobânzi, care trebuie să fie într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a
Băncii Naţionale a Moldovei. Prevederi similare se conţin în art.583-585 din Codul civil. De
asemenea, la alin.(2) art.556 din Codul civil se stabileşte că cesiunea creanţei nu poate aduce atingere
drepturilor debitorului şi nici nu poate face obligaţia acestuia mai oneroasă.
1
A.Tănase. Subiectul infracţiunii de trafic de fiinţe umane (art.165 CP RM) II Revista Naţională de Drept,
2011,nr.3, p.28-33.
1
Care trebuie să fie soluţia de calificare în cazul în care privaţiunea ilegală de libertate este săvârşită
datorită vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşite asupra victimei?
In acest caz, nu ar fi potrivit, sub nici o formă, concursul dintre infracţiunile prevăzute la art.151 şi
166 CP RM. Aceasta pentru că constrângerea fizică, exprimată în vătămarea intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, ar fi reţinută nejustificat de două ori la calificarea faptei. în
împrejurările descrise, în acord cu art. 115 CP RM, ne rămâne soluţia de a alege o singură normă:
art.151 sau art.166 CP RM. Pentru că este mai favorabilă făptuitorului, soluţia aplicării art.166 CP
RM este cea pentru care optăm. în afară de aceasta, am făcut alegerea în favoarea soluţiei în cauză şi
din motivul că imperfecţiunea legii penale, care nu este reparată (din motive necunoscute) de către
legiuitor, nu poate fi pusă în sarcina făptuitorului, indiferent de gravitatea faptei pe care o comite.
A se vedea. А.Клименко. Отграничение похищения от смежных составов преступлений II Закон и Право,
2004, №4, р.56.
1
A se vedea, de exemplu: Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 12.03.2008.
Dosarul nr.lra-369/2008. www.csj.md; Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
din 25.11.2008. Dosarul nr.lra-1145/08. www.csj.md.
1
Prevederi similare stabileşte alin.3 art.4 din Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi alin.(5) art.7 din Codul
muncii.
în special, la ultima ipoteză menţionată mai sus se referă: orice muncă sau
serviciu pretins în cazurile de forţă majoră, adică în caz de război, catastrofe sau
pericol de catastrofe ca: incendii, inundaţii, foamete, cutremure de pământ, epidemii
sau epizootii violente, invazii de animale, de insecte sau de paraziţi vegetali
dăunători, şi în general orice împrejurări care pun în pericol sau riscă să pună în
pericol viaţa şi condiţiile normale de existenţă a întregii populaţii sau a unei părţi
din populaţie; muncile mărunte de la sat, adică muncile executate direct în interesul
colectivităţii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca
obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia
însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei
acestor munci.
1
A se vedea: Ю.Аргунова. Почему не действует статья 126 УК? II Советская юстиция, 1993, №11,р.9-
11.
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.lr/e-163/99 din
29.06.1999.
1
Bineînţeles, ca să poată fi aplicată răspunderea în baza art.173 CP RM, este suficient ca făptuitorul
să urmărească determinarea victimei la un singur raport sexual (şi nu la mai multe raporturi sexuale)
sau la o singură altă acţiune cu caracter sexual (şi nu la mai multe alte acţiuni cu caracter sexual).
1
1
1
920
3
6
1
Alegerea Preşedintelui Republicii Moldova se efectuează în conformitate cu prevederile art.78 din
Constituţie şi ale Legii Republicii Moldova cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui
Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.09.2000.’
’Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 139-140.
Se are în vedere, inclusiv, urna de vot mobilă, la a cărei folosire se referă Hotărârea Comisiei
Electorale Centrale privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la procedura de vot cu urna mobilă,
nr.3391 din 30.07.2010.”
** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.150-152.
1
în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi aleasă persoana cu drept de vot, care deţine
cetăţenia Republicii Moldova, are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul
Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani, posedă limba de stat şi întruneşte condiţiile prevăzute de
Legea cu privire Ia procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova.
Deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei poate fi cetăţeanul Republicii Moldova care a împlinit
vârsta de 21 de ani şi în momentul efectuării alegerilor locuieşte pe teritoriul circumscripţiei
teritoriale (localităţii) pe care o va reprezenta. Guvernatorul Găgăuziei trebuie să fie cetăţean al
Republicii Moldova care a împlinit vârsta de 35 de ani şi posedă limba găgăuză.
3
în conformitate cu art. 1 din Codul electoral, organe electorale sunt organele care organizează
desfăşurarea alegerilor Parlamentului, în autorităţile administraţiei publice locale, precum şi
desfăşurarea referendumurilor.
1
Conform art. 1 din Codul electoral, prin agitaţie electorală se înţelege acţiunile de
pregătire şi difuzare a informaţiei, care au scopul de a-i determina pe alegători să
voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.
2
Accentuăm că, de una singură, neînsoţită de alte acţiuni sau inacţiuni, fapta de
împiedicare a activităţii organului electoral atrage răspundere conform art.49 din
Codul contravenţional: nefumizarea de către persoanele cu funcţie de răspundere a
datelor şi materialelor solicitate de organul electoral, precum şi neîndeplinirea hotă-
rârii acestuia luate în limitele competenţei (alin.(l)); distrugerea, deteriorarea
intenţionată prin orice mod a listei electorale sau a afişei electorale, sau a listelor de
subscripţie pentru susţinerea iniţierii referendumului (alin.(2)); refuzul de a executa
dispoziţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare privind asigurarea
ordinii în localul de votare şi pe teritoriul aferent (alin.(3)); scoaterea din localul
secţiei de votare a buletinului de vot înmânat pentru votare (alin.(4)).
3
Potrivit art.51 din Codul electoral, în timpul rezervat votării se interzice a închide
localul de votare şi a suspenda votarea, cu excepţia cazurilor de dezordine în masă,
de calamităţi naturale, de alte circumstanţe neprevăzute, care îi pun pe alegători în
pericol sau fac imposibilă efectuarea votării. In aceste cazuri, preşedintele biroului
electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru cel mult 2 ore, timp în
care va aduce localul secţiei de votare în starea corespunzătoare sau va găsi un alt
local, înştiinţând despre acest fapt alegătorii (alin.(l)); la alegerile locale, în cazul în
care procesul de votare suspendat conform alin.(l) art.51 din Codul electoral nu
poate fi reluat în timp de 2 ore, votarea se consideră suspendată pe un termen ce nu
va depăşi 2 săptămâni, iar Comisia Electorală Centrală, în termen de 3 zile, va
adopta o hotărâre privind data reluării votării suspendate. Procesul de votare se reia
în aceleaşi condiţii juridice (alin.(l 1).
Accentuăm 1 că, de una singură, neînsoţită de alte acţiuni sau inacţiuni, fapta de
împiedicarewww.csj.md
a accesului în localul secţiei de votare atrage răspundere conform
art.47 din Codul contravenţional. 921
1
1
în conformitate cu art.21 şi 22 ale Legii privind întrunirile, dacă în timpul
desfăşurării întrunirii unii participanţi încalcă ordinea publică sau prevederile art.8
al Legii privind întrunirile, organizatorul, în caz de necesitate împreună cu poliţia, îi
va îndepărta pe aceştia. Dacă în timpul desfăşurării întrunirii au loc acţiuni prin care
se încalcă grav prevederile art8 al Legii privind întrunirile, reprezentantul autorităţii
administraţiei publice locale va cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii.
Aceasta este o măsură excepţională ce poate fi folosită doar dacă alte măsuri nu
sunt suficiente pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod legal. Lipsa
declaraţiei prealabile nu constituie temei pentru sistarea întrunirii.
Dacă organizatorul întrunirii nu se supune cererii reprezentantului autorităţii
administraţiei publice locale sau nu reuşeşte sistarea întrunirii, reprezentantul în
cauză va cere dispersarea participanţilor. în cazul în care, după cererea
reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, participanţii la întrunire nu
părăsesc locul întrunirii, poliţia va avertiza participanţii asupra posibilităţii aplicării
mijloacelor speciale şi a dispersării forţate a întrunirii, acordând un termen
rezonabil conformării acestei cereri, după care va repeta cererea de dispersare a
participanţilor. în cazul în care, după cererea repetată de dispersare, participanţii la
întrunire nu părăsesc locul întrunirii, la solicitarea reprezentantului autorităţii
administraţiei publice locale, poliţia va întreprinde măsurile legale pentru
dispersarea întrunirii. în cazul dispersării forţate a întrunirii, organul de poliţie
întocmeşte un proces-verbal, în care indică motivul şi temeiul dispersării.
* în conformitate cu art.8 al Legii privind întrunirile, sunt interzise întrunirile
prin"care se urmăreşte;
a) îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă;
b) incitarea la discriminare sau violenţă publică; c) subminarea securităţii naţionale
sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvârşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii
publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a
drepturilor şi libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii
acestora.
1
Conform art.3 al Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente, cultul religios reprezintă
structura religioasă, cu statut de persoană juridică, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul
Republicii Moldova conform normelor doctrinare, canonice, morale, disciplinare şi tradiţiilor istorice
şi de cult proprii, constituită de către persoane supuse jurisdicţiei Republicii Moldova, care îşi
manifestă în comun convingerile religioase, respectând tradiţiile, riturile şi ceremonialul stabilit.
1
Conform art. 1 al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, echipament individual de protecţie este orice
echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-1 proteja împotriva unuia sau mai
multor riscuri ce ar putea să-i pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi
orice supliment sau accesoriu proiectat în acest scop.
2
1201/08. www.csj.md
3
4
Lit.a) art.l 1 al Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat stabileşte obligaţia de
prevenire, depistare şi anihilare a oricărei acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică,
libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor beneficiare de protecţie de stat, indiferent de locul lor de
aflare, asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestor persoane.
Conform art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, informaţia despre viaţa privată şi de
familie reprezintă orice informaţie, inclusiv imagine, privind viaţa familială, viaţa la domiciliu,
corespondenţa şi conţinutul ei, sănătatea şi defectele fizice, orientarea şi viaţa sexuală, precum şi
922
comportamentul persoanei, în condiţiile în care persoana contează, în mod rezonabil, pe intimitate.

1
1
B.A. Владимиров, Ю.И. Ляпунов. Ответственность за корыстные посягательства на социа-
листическую собственность. - Москва: Юридическая литература, 1986, р.66-67.
1
Постановление Президиума Верховного Суда Молдавской ССР от 10.04.1986 г. // Обзор
законодательства и судебной практики Верховного Суда Молдавской ССР, 1996, №1, р. 15.
2
A se vedea: M.Zolyneak. Drept penal român. Partea Generală. Vol.II. - Iaşi: Chemarea, 1993, p.224.
1
В.И. Литвинов. Корыстные посягательства на личную собственность и их предупреждение. -
Минск: Университетское, 1989, р. 149; Ю.А. Мерзогитова. Ответственность за мошенничество в
сфере финансово-кредитных отношений: Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. - Москва, 1998, р. 19.
prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1076 din 16.11.2010*, după
proporţiile extinderii şi gravitatea
1
Российское уголовное право. Часть Особенная / Под ред. В.Н. Кудрявцева и А.В. Наумова. -
Москва: Юристъ, 1997, р.144-145.
1
I.Zaporojan. Sugestii asupra delimitării delapidării averii străine de infracţiunile conexe II Analele
Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. - Chişinău: USM, 2006, p.574-577.
De exemplu, conform Hotărârii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) cu
privire la aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale, nr.415 din
25.05.2011*, furnizor este titularul de licenţă pentru furnizarea gazelor naturale care asigură
alimentarea cu gaze naturale la tarife reglementate a unui sau mai multor consumatori finali pe baza
contractului de furnizare.
1
www.csj.md
1
1
2
Articolul 198 „Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor” a fost exclus din Codul
penal prin Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.12.2007.*
'Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.28-29.
3
în această ipoteză, nu se va aplica răspunderea pentru divulgarea tainei mărturisirii de către un
deservent al cultului religios (alin.(7) art.54 din Codul contravenţional).
1
Săvârşirea infracţiunii de abuz al părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor de către o persoană
cu înaltă funcţie de răspundere este sancţionată conform lit.c) alin.(4) art.205 CP RM.
1
în această ipoteză, ca exemplu poate servi următoarea speţă: S.L. a fost condamnată potrivit alin. (4)
art.42, lit.e) alin.(2) art.145 şi alin.(l) art.208 CP RM. în fapt, la 20.01.2008, aproximativ la ora 09.00,
S.L. a instigat-o pe sora sa minoră în vârstă de 17 ani, SA., să omoare copilul pe care urma să-l nască
S.L. După ce a născut copilul, în saraiul casei bunicilor din satul Talmaza, raionul Ştefan-Vodă, S.A.,
profitând de starea de neputinţă a copilului şi folosind o piatră, i-a aplicat acestuia o lovitură în
regiunea capului, cauzându-i traumă cranio-cerebrală deschisă, fractura oaselor temporale stâng şi
drept, a osului stenoidal şi occipital în centru, în dreapta şi stânga, fractura verticală a maxilarilor
superiori şi inferiori în centru, hemoragii în ţesuturile moi ale craniului, care au cauzat în scurt timp
moartea copilului. După ce a omorât copilul, S.A. a pus cadavrul acestuia într-o sacoşă de polietilenă şi
l-a aruncat în WC-ul din gospodăria bunicilor săi.
* Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 26.11.2009. Dosarul nr.la-87/2009.
http://cabe.justice.md
2
în sensul Legii cu privire la jocurile de noroc, nu se consideră jocuri de noroc: a) loteriile în obiecte,
care au caracter neregulat, distractiv şi care nu prevăd venit pentru organizatori în cazul în care costul
total al biletelor de loterie emise nu depăşeşte 5000 lei, iar câştigul maxim — 3 salarii minime
stabilite la ziua
1 desfăşurării tragerii la sorţi; b) jocurile, desfăşurate folosind maşini, aparate,
Decizia
dispozitive şi alte Colegiului
mijloace, care nupenal al Curţii
presupun Supreme
elemente de Justiţie
aleatorii, dindrept
având 04.06.2068. Dosarul
scop exclusiv nr.lra-794/08.
încercarea
www.csj.md
forţei, abilităţii şi dibăciei participanţilor, dacă câştigul maxim nu depăşeşte 2 salarii minime stabilite
923
la ziua desfăşurării jocului; c) jocurile, organizate de persoane fizice şi juridice, In cadrul cărora
fondul de câştiguri se constituie din venitul propriu al acestor persoane în scopul stimulării activităţii
de bază sau în scopuri de publicitate şi care nu prevăd, sub nici o formă, plată pentru participarea la
joc.
2
Sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani, mun. Chişinău, din 11.04.2011. Dosarul nr.1-46/2011.
http://jbu.justice.md
1
2
2
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28.10.2009. Dosarul
nr.lr-344/2009. http://ca.justice.md
2
1
Potrivit alin.(2) art.89 din Codul contravenţional, persoana angajată în prostituţie contrar voinţei
sale este degrevată de răspundere contravenţională.
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.lra-729/2007.
Moldlex
3
Sentinţa Judecătoriei raionului Criuleni din 03.05.2010. Dosarul nr.1-72/10. http://jcr.justice.md
924

Cartea de Penal Brinza Stati 1 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cartea de Penal Brinza Stati 1 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

--Capitolul II

INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII

1. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra păcii <şi securităţii

Secţiunea I. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile -

sau la ameninţarea cu forţa; reglementarea diferendelor internaţionale prin mij-

- interes şi receptivitate pentru primirea de noi membri; şi-a demonstrat

umanităţii, indiferent de locul sau momentul unde şi când au fost comise,

menţiona că infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război

măsuri de prevenire şi apărare împotriva unor pericole la adresa securităţii omenirii.

prevăzute la alin.(l) art.140 1 CP RM); relaţiile sociale cu privire la circulaţia

genocidul presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victi-

ficate în Capitolul I al Părţii Speciale a Codului penal în următoarele situaţii:

Secţiunea II. Infracţiuni contra păcii

In art.139 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de planificare, pregătire,

ONU poate, în conformitate cu Carta ONU, să conchidă că o apreciere în

Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă care la

încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.139 CP

Fapta de propagandă a războiului este incriminată în art.140 CP RM într-o

ori inventate, instigatoare la război, se adresează mai mult elementelor de

§ 3. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt

în art.1401 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de utilizare, dezvoltare,

La 26.10.1993, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea pentru

Clasificarea substanţelor toxice de luptă este următoarea: 1) clasificarea

toarele procese fizice:

radioactive produse de descreşterea dozei debit a materialelor radioactive;

distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale

4) dobândirea în alt mod a armelor chimice, armelor biologice,

calitative spre o treaptă superioară.

deplină siguranţă a acestora; b) să excludă oricare posibilităţi de sustragere

Operaţiunile de import/export cu substanţele chimice, specificate în Lista nr.l

distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale

art.1401 CP RM. De aceea, săvârşirea acestei infracţiuni de către o

au fost cauzate de întregul grup, în toate episoadele, dar va fi limitată numai la

orice stare de agregare, care reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv

aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de

directă. Este obligatoriu ca, la momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul

materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau

similar cu cel al noţiunilor de acelaşi calibru, utilizate în dispoziţiile de la

proiectare, producere, dobândire în alt mod, deţinere, păstrare,

§ 4. Atacul asupra persoanei care beneficiază

In art.142 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de atac asupra

Din cele menţionate se poate vedea că asigurarea bunelor relaţii, pe care le

asemenea faptă poate fi calificată în baza art.197 CP RM sau art.104 din

în altă ordine de idei, vom analiza infracţiunea prevăzută la alin.(2)

are de ce să recurgă la capturare. Victima se deplasează ca şi cum benevol

comunică autorităţilor şi mass-media. în acelaşi timp, cel care comite răpirea

privire la viaţa persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.

boiului sau a conflictului internaţional.

In ipoteza acestei infracţiuni, obiectul juridic special îl formează relaţiile

La art.135 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de genocid,

adică pentru săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup

civilizaţiei. Nu există o rasă chineză, o rasă japoneză, o rasa americană

a) omorârea membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;

Pentru calificarea celor săvârşite în corespundere cu lit.a) art.135 CP RM,

în vedere că un grup naţional, etnic, rasial sau religios nu poate să

în fine, în cazul modalităţii specificate la lit.e) art.135 CP RM, infracţiunea de

La art.136 CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de ecocid, adică

hidrosfera. Ecosfera conţine o multitudine de organisme şi de specii care

acţiunea de modificare climatică etc.

ştiinţific în viitorul apropiat. în acelaşi timp, considerăm că această

Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10.

Janeiro la 05.06.1992, se desprinde că prin catastrofa ecologică trebuie de înţeles

perturbarea - pe arii întinse şi cu caracter durabil - a funcţionării normale a sistemelor