Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. – d. 7 decembrie 43 î.Hr.

)
a fost un filozof, politician, jurist, orator, teoritician politic, consul și
constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit
a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a
concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat
drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a
exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a
manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar
decât Seneca și Augustin.
Daca pentru Caesar, discursul urmarea doar un singur obiectiv,
concretizat in verbul 'a instrui', docere, la Cicero se manifesta o strategie
mai complexa. Aceasta strategie poate fi definita prin trei notiuni, prin
trei verbe. Desigur, prin docere, dar si prin verbele 'a emotiona', mouere,
si 'a atrage de partea sa', conciliare. In acest mod concepea Cicero atat
discursul, cat si literatura in general.
In tot cursul existentei sale, Cicero a fost preocupat de filosofie. Si-a
propus realizarea unei sinteze intre scolile socratice, stoicism,
aristotelism si platonism. In diverse opere si discursuri, Cicero a afirmat
categoric optiunea sa in favoarea Noii Academii.

S-a refugiat in redactarea unor opere pur filosofice mai ales in ultimii ani
ai vietii. N-a fost un copist stangaci, un constiincios plagiator, un
eclectic mediocru si nici macar un electic pur si simplu. Adevarat
filosof, original in felul sau, Cicero a creat proza filosofica romana.
Cicero a meditat profund si relativ original asupra conditiei umane, a
creat nu numai limbajul filosofiei romane, aparatul ei conceptual, ci si
'sistemul' ei propriu de gandire.
Cicero ne-a lasat un numar relativ mare de opere pur filosofice, in
realitate un autentic corpus de lucrari de filosofie. Altele s-au pierdut.
Multe dintre operele conservate apar ca rezultat al discutiilor pe care
Cicero le purta cu Brutus. La inceputul anului 46 i.e.n., Cicero scrie un
opuscul, care se refera la doctrina Porticului, adica a stoicismului,
intitulat 'Paradoxele stoicilor'.

Cicero, care ironizase aceste aprecieri socante, devenit acum indulgent

fata de stoicism, se amuza sa le transforme in locuri comune. Este vorba
de sapte paradoxuri, dintre care doar sase sunt tratate in textul conservat.
In plus, demostratia celui de al patrulea paradox este si ea amputata
partial in ceea ce ni s-a pastrat din Paradoxele stoicilor.

Care sunt cele sapte paradoxuri? Le vom enumera si prezenta pe scurt :

1)numai binele moral constituie un adevarat bun;

2)cel ce poseda virtutea nu mai are nevoie de nimic altceva pentru a fi

fericit;

3)toate greselile si virtutile sunt egale, intrucat au aceeasi valoare;

4)orice 'prost' este nebun, adica orice nefilosof este nebun;

5)doar inteleptul este autentic cetatean, pe cand ceilalti oameni sunt niste
exilati;

6)numai inteleptul e liber, 'prostul' fiind sclav;

7)doar inteleptul este bogat.

Opere filozofice: De Inventione

De Optimo Genere Oratorum
Topica
De Oratore
De Fato
Paradoxa Stoicorum
De Partitione Oratoria
Brutus, Orator
De Re Publica
De Consulatu Sua
De Legibus
De Finibus
Tusculanæ
Disputationes
De Natura Deorum
Academica
Cato Maior de Senectute
Laelius de Amicitia
De Divinatione
De Officiis
Commentariolum Petitionis

Citate de Cicero

Mai multe legi, mai putina dreptate.

Ce sa ascult vorbe, cand vad fapte?

Cat traiesc, sper.

Orice om poate gresi; dar numai cel fara minte staruie in greseala.
Prefer sa par fricos decat imprudent.

Inceputurile tuturor lucrurilor sunt mici.

Tacerea este una dintre marile arte ale conversatiei.

Cine se teme de ceea ce nu poate fi evitat, acela e imposibil sa traiasca

linistit.

Norocul este orb.

Cand armele vorbesc, legile tac.

Spiritul este adevarata fiinta.

Nimic nu poate fi vesnic, odata ce s-a nascut.