Luceafarul

Mihai Eminescu a fost poet, prozator, jurnalist roman, socotit de critica literara si de cititori drept cea
mai importanta voce poetica a literaturii romane. Receptiv la romantismele europene ale secolului al
18-lea si 19-lea, si-a asimilat viziunile poetice occidentale, creatia sa apartinand unui romantism
literar relativ intarziat
Luceafarul a fost publicat pentru prima data in 1883 in almanahul societatii literare “Romania Juna”
de la Viena, urmand ca in 1884 sa apara in prima editie a volumului “Poesii”ingrijit de Titu Maiorescu.
Poezia Eminesciana isi are originea in basmul popular “Fata din gradina de aur” si inspirat din doua
surse. Sursa mitologica “mitul zburatorului” si sursa folclorica “conditia omului de geniu “ .
Tema poemului citat o reprezinta conditia omului de geniu, care descopera in iubire o cale de
cunoastere a propriei cunostiinte si a locului sau in univers.
Geniul este reprezentat in mod symbolic de Hyperion. Acesta fiind o finta fara stea, nemarginita in
gandire, avant capacitatea de a vedea “mizeria lumii”, fiind astfel o fiinta nefericita
Poemul se deschide cu o perspectiva mitica atemporala, intr-un cadru de basm reprezentat de “A
fost odata ca-n povesti”.
Tabloul intai din structura poeziei este o poveste fantastica de iubire intre Luceafar si fata de
imparat. Dragostea lor poate fi vazuta ca o atractie a contrariilor, caci Catalina aspira spre absolut in
timp ce Luceafarul doreste sa cunoasca concretul.
Tabloul al doilea descrie un inceput de idila intre semeni; ca atare cadrul este doar terestu. Cei doi
tineri pot fi vazuti ca simbol al “perechii” in plan uman. Desi la inceput Catalina, realizand ca ei doi
sunt parte din aceeasi lume. Intr-un astfel de cadru atmosfera este intima, cu gesture familiale,
stereotipe. Comunicarea este acum directa, nu se mai face prin intermadiul visului ca in tabloul
anterior.
De remarcat este unicitatea fetei de imparat a carei comparatie se gaseste in lumea bibilica “cum e
fecioara intre sfinti “, dar si in lumea cosmica:”si luna intre stele”.
Dupa cum se observa, poezia este construita pe doua planuri (cosmic si terestu), iar tipul lirismului
este cel al mastilor, deoarece apar mai multe voci ale eului liric: Catalin, Catalina, Demiurgul si
Hyperion.
Textul este organizat in vesrusi de 7-8 silabe, cu ritmul iambic si rima incrucisata. Alternanta dintre
rimele masculine si cele feminine asigura poemului o tonalitate ascendenta sau descendenta in
conformitate cu cerintele temei si ideilor poetice
Titlul poeziei Eminesciene este sugestiv in ceea ce priveste continutul discursului liric, “Luceafarul”
referindu-se la Hyperion, care reprezinta conditia omului de geniu.
In concluzie, datorita elementelor prezentate precedent, putem spune ca sub aspiratiile unei povesti
de dragoste, Luceafarul: este de fapt o sinteza a liricii Eminesciene, a vocilor poetice din opera sa.
Presupusele personaje devin simboluri mitice ale contradictiilor din sufletul poetului care se simte ca
orice creator de geniu: slab si puternic, muritor si nemuritor, om si zeu
O scrisoare pierduta
Ion Luca Caragiale este unul din cei patru mari clasici ai literaturii romane, cunoscut ca fiind cel mai
insemnat dramaturg roman, ca autor al comediilor “O scrisoare pierduta”,”O noapte furtunoasa”,
“D`ale carnavalului”, “Conul Leonidas fata cu Reactiunea” si al dramei “ Napasta”.
Genul dramatic cuprinde operele literare destinate reprezentarii scenice. Acestea sunt divizate in
acte, alcatuite, la randul lor din scene, prin care se marcheaza intrarea sau iesirea unui personaj ori
schimbarea locului actiunii. Interventia directa a autorului este evidenta doar prin didascalii.
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care provoaca rasul prin
surprinderea unor moravuri sociale sau situatii umane, avand un final fericit si un rol moralizator.
Comicul este o caterogie estetica avand drept efect rasul, determinat de contrastul dintre aparenta si
esenta naturii personajelor, si manifestat prin mijloace specific de realizare
Piese de teatru “O scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri, considerata capodopera scrierilor
caragialiene. Acesta a fost reprezentata scenic pe 13 noiembrie 1884, la Teatrul National din
Bucuresti, fiind publicata in acelasi an
Tema comediei este reprezentata de satirizarea moravurilor sociale, manifestate pe fondul luptei
politice, in vederea desemnarii unui candidat pentru Adunarea Constituanta, in anul 1883.
Titlul desemneaza un obiect de santaj politic, O banala scrisoare amoroasa, care devine un bun de
pret pentru cine o detine, atat la centru, in Bucuresti cat si in provincie, in capital unui judet de
munte, acolo unde are loc si actiunea piesei. Aceasta este mereu pierduta, semn ca niciunul dintre
cei care doreste sa o foloseasca in mod abuziv nu este dem de statutul pe care si-l doreste. In cel mai
fericit caz, se intoarce, intr-un final, la “adrisant”.
Piesa de teatru contine patru acte, impartite pe scene construite pe baza schimbului de replici dintre
personaje; pe parcurul acestora se prezinta in mod gradat conflictul dramatic principal, de natura
politica. Cele doua tabere beligerante sunt reprezentate de doua partide, fiecare dintre ele sustinand
cate un candidat. Nae Catavencu, lider al unei grupari independente, desprinsa din partidul de
guvernamant isi doreste sa castige alegerile, desi oficialitatile judetului, prefectul Stefan Tipatescu si
seful partidului, Zaharia Trahanache, il sustin pe Farfuridi. La acest conflict principal se adauga
conflicte secundare, cum ar fi aparitia cetateanului turmentat, revolta cuplului comic Farfuridi-
Branzovenescu
Inca de la inceputul piesei, sunt fixate reperele spatiale si temporale, actiunea desfasurandu-se “in
capital unui judet de munte, in zilele noastre”; lipsa individualizarii prin nume propriu al locatiei
confera conflictului caracter general, iar referinta temporala este o aluzie la Campania electorala din
1883, de la sfarsitul secolului al 19-lea
Expozitiunea consta in schimbul de replici dintre doua personaje: Stefan Tipatescu, prefectul
judetului de munte si Ghita Pristanda, politaiul orasului. Tipatescu se arata revoltat de sterile citite cu
glas tare din ziarul local, “Racnetul Carpatilor”, al carui proprietar este chiar rivalul sau politic
Intriga piesei este introdusa sub forma relatarii de catre Pristanda a unei intamplari banale. Cu o
seara inainte se oprisera sa asculte la ferestrele casei lui Catavencu, acolo unde se adunau opozantii
politici ai lui Tipatescu.
Desfasurarea actiunii debuteaza cu prezentarea altui personaj memorabil. Intr-o maniera
caracteristica omului atins de senilitate, utilizand frecvent ticul verbal al amanarii, “ai putintica
rabdare”, Zaharia Trahanave ii comunica prefectului, reintors in scena, ca adversarul lor politic detine
o scrisoare amoroasa compromitatoare scrisa chiar de Tipatescu pentru Zoe Trahanache
Deznodamantul prezinta desfasurarea festivitatii, la care participa toate personajele piesei, intr-o
atmosfera generala de buna dispozitie. Cu totii sarbatoresc, uitand parca de spectacolul scandalos al
alegerilor. Finalul piesei este reprezentat de scurtul discurs demagogic rostit de Catavencu in
onoarea deputatului: “Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru
realizat! […] Iata binefacerile unui sistem constitutional! “