Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS OPŢIONAL
ÎNFIINŢAREA MITROPOLIEI
MOLDOVEI
5
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, p.70.
6
În insula Lesbos.
7
În biserica ortodoxă, în trecut demnitate bisericească, superioară aceleia de mitropolit şi inferioară aceleia de
patriarh, care se conferea, prin delegaţie, de către Patriarhia din Constantinopol.
8
*** Biserica Ortodoxă Română, ibidem, p. 25.
După formarea celui de-al doilea stat independent, Moldova, s-a realizat şi unificarea
bisericeacsă a celor două statate9.
Scaunul metropolitan a fost mutat la Iaşi, în a doua jumătate a secolului XVII. Între
mitropoliţii moldoveni cei mai de seamă s-au remarcat Teoctist I (1453-1477) şi Gheorghe
(1477-1508), amândoi în timpul lui Ştefan cel Mare, Teoctist II (1508-1528), ierarh cărturar,
Teofan I (1530-1546) şi Grigorie Roşca (1546-1551, m. 1570), aceştia au contribuit la
împodobirea Voroneţului cu pictură în interior şi exterior, Gheorghe Movilă (1588-1591 şi
1595-1605), ctitorul Suceviţei, Anastasie Crimca (1608-1617 şi 1619-1629), ultimul mare
miniaturist moldovean, ctitorul mănăstirii Dragomirna şi fondatorul unui spital în Suceava. În
timpul lui Vasile Lupul (1634-1653) a păstorit marele mitropolit Varlaam (1632-1653 şi
m.1657) , cunoscut cărturar care a tipărit “Cartea românească de învăţătură” sau “Cazania”
din 1643 şi alte lucrări, iar în a doua jumătate a secolului, reţinem numele mitropolitului
Dosoftei (1671-1674 şi 1675-1686), primul mare poet român („Psaltirea în versuri”, 1673),
primul mare prozator („Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, 4 vol. 1682-1686), primul traducător din
dramaturgia universală (drama Erofili, rămasă în manuscris) şi cel care a tipărit pentru prima
oară în Moldova cărţi de slujbă în româneşte („Liturghierul” în 1679 şi 1683, „Molitvelnicul”
în 1681). În secolul al XVIII-lea s-au impus – prin activitatea lor – mitropoliţii Iacob
Putneanu (1750-1760), om de cultură, sprijinitor al aspiraţiilor sociale ale poporului, Gavriil
Calimachi (1760-1786), fost mitropolit al Salonicului, Leon Gheucă (1786-1788), Iacob
Stamati (1793-1803), toţi îndrumători ai activităţii cultural tipografice.
Pe lângă cărturari consemnaţi mai sus, o seamă de alţi clerici (preoţi şi călugări) au
îndeplinit un rol însemnat în viaţa culturală, socială şi naţională a poporului român.
Manuscrisele slave de la noi cuprindeau texte bisericeşti, copiate în mănăstiri aşa cum se
obişnuiau şi în abaţiile occidentale, de regulă de călugări, dar şi de preoţi. Sunt cunoscute
“şcolile” de copişti de la Neamţ, sec. XV, Putna, în timpul lui Ştefan cel Mare, apoi cele ale
sec. XVI, de la Voroneţ, Moldoviţa, Cozia, Bistriţa Olteniei, Hodoş-Bodrog (jud. Arad), iar la
începutul secolului XVII “şcoala” de la Dragomirna, îndrumată de mitropolitul Anastasie
Crimca. Cărţile bisericeşti au contribuit la întărirea conştiinţei de unitate naţională, a legăturii
dintre divinitate şi credincioşi, intermedierea fiind făcută de către reprezentanţii bisericii prin
canoanele ecumenice, moştenite şi perpetuate în timp. În concluzie putem spune că biserica
este un reper fundamental al spiritualităţii, un adevărat stâlp al credinţei, fără de care traiul de
zi cu zi nu ar fi de conceput
9
*** Biserica Ortodoxă Română, ibidem, p. 22.
student: SERGIU-SORIN POPESCU
martie 2007 anul IV, curs zi.
BIBLIOGRAFIE