VASILE DRAGOI RADU MIRCEA

Integrarea refugiatilor în societatea româneasca

Ghid adresat functionarilor publici

Editura Ministerului Administratiei si Internelor

2005

1
Initiativa realizarii unui ghid privind integrarea refugiatilor în România a fost
lansata în cadrul unui proiect de înfratire între Guvernele României, Suediei si
Danemarcei1, proiect care a avut o componenta referitoare la integrarea
refugiatilor. De-a lungul anului 2003, multe dintre ideile ce se regasesc în ghid
au fost dezbatute în cadrul unor seminarii, si de aceea dorim sa le multumim
participantilor la aceste seminarii si, în mod special, doamnei Liliana Ionescu
(UNHCR), doamnei Eva Norstrom (expert, Suedia), doamnei Mbela Nzuzi
(OFRR), doamnei Ana Neamtu (ONR), doamnei Ileana Ciobotaru (ONR),
doamnei Gabriela Drobu (CNRR), doamnei Mihaela Petrescu (ApS), doamnei
Roxana Marin (ApS), doamnei Anda Calin (ICAR), doamnei Natalia Ionescu
(JRS), doamnei Georgeta Iorga (ARCA), domnului Lucian Badea (ApS),
domnului Mihai Benchea (JRS), domnului Cristian Lazar (ARCA), domnului
Catalin Necula (ONR) si domnului Octavian Predescu (ONR).

De asemenea, autorii doresc sa le multumeasca, pentru contributia deosebita la

realizarea acestei lucrari, doamnelor Ecaterina Pacurar si Luciana Lazarescu
(ARCA).

1
Proiectul de Twinning nr. RO/2001/IB/JH/01 - "Dezvoltarea cadrului legislativ si
institutional în domeniul migratiei"

2
 Cuprins

Cap. I – Introducere ………………………………………………………….4

Cap. II - Principiile generale în asistenta refugiatilor …………………….12
Cap. III - Programul de integrare ………………………………………….14
Cap. IV - Accesul la un loc de munca ………………………………………22
Cap. V - Accesul la o locuinta ................................................................31
Cap. VI - Accesul la educatie ………………………………………………..34
Cap. VII - Accesul la asistenta medicala …………………………………...39
Cap. VIII - Accesul la asistenta sociala …………………………………….44
Cap. IX - Asistenta cazurilor speciale ……………………………………...48
Cap. X – Aspecte privind comunicarea interculturala …………………....59
Anexe …………………………………………………………………………85
Adrese utile
Bibliografie

3
 Capitolul I
Introducere

Care au fost motivele care au stat la baza elaborarii ghidului?

În spatele acestui ghid se regaseste experienta dureroasa a unor oameni, singurii

care simt ce înseamna sa fii fortat sa-ti parasesti propria tara. A fi refugiat 2
implica inevitabil experienta pierderii. Venind aici, ei lasa în urma rudele,
prietenii, o casa, un mod de viata, aproape tot ceea ce au dobândit si le da
sentimentul ca au un loc în lume. Unora dintre ei, experienta refugiului le pune
în pericol însusi sensul de a exista. Altii au trecut prin situatii traumatizante. Toti
îsi doresc sa se întoarca într-o buna zi acasa, dar pentru multi „acasa” nu mai
exista. Acesti oameni curajosi merita sa fie ajutati în încercarea lor de a începe o
noua viata în România.

În elaborarea ghidului s-a pornit de la realitatea care arata ca refugiatii întâmpina

dificultati în efortul lor de a se integra în tara de azil. Coerenta insuficienta
dintre actele normative care reglementeaza drepturile refugiatilor a fost
identificata ca fiind una din principalele surse ale acestei probleme. De
asemenea, lipsa unor precizari terminologice si metodologice clare a condus la
numeroase blocaje în aplicarea legii si în acordarea de asistenta refugiatilor. În
multe alte cazuri, acestea s-au suprapus cu necunoasterea prevederilor legale în
materie. Din fericire, începând cu anul 2004, avem instrumentele legale care ne
ofera posibilitatea sa reglementam aceste deficiente 3. Dar lucrul cel mai greu îl
reprezinta transpunerea în practica a prevederilor legale, care în cea mai mare
parte înseamna lucrul direct cu refugiatii, iar acest ghid tocmai acest aspect al
procesului integrarii îl vizeaza.

2
In acest ghid, din motive practice, utilizam termenul de refugiat atât pentru refugiatii recunoscuti cât si pentru
strainii care au dobândit protectie umanitara conditionata
3
Ordonanta nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma de protectie în România si
Normele metodologice de aplicare a acestei ordonante

4
Care este scopul ghidului si cui se adreseaza?

Utilitatea ghidului rezida în aceea ca prezinta o imagine comprehensiva si

unitara asupra drepturilor sociale ale refugiatilor, urmarind astfel sa reduca
numarul situatiilor în care accesul acestora la drepturi este îngradit de bariere
care pot fi cu usurinta înlaturate printr-o informare adecvata. Ne dorim ca
lucrarea de fata sa reprezinte mai mult decât o colectie de prevederi legislative,
practici si proceduri de implementare a primelor si sa fie un instrument care sa îi
ajute pe cei care îl utilizeaza, sa înteleaga ca în spatele legilor se afla OAMENII.
Din aceasta cauza, în ghid nu se vor regasi proceduri detaliate, dar în schimb vor
fi prezentate principii generale de asistenta a refugiatilor, obstacolele cu care
acestia se confrunta, nevoile lor si posibilele solutii.

Pentru a putea oferi asistenta refugiatilor nu este necesara numai cunoasterea si

aplicarea legilor în domeniu, mai este necesara si stapânirea tehnicilor de
comunicare, si anume a unui tip special de comunicare: comunicarea
interculturala. De aceea, am rezervat un capitol pentru prezentarea aspectelor
generale legate de comunicarea interculturala, pe care o consideram ca fiind
metoda principala prin care putem facilita procesul de integrare al refugiatilor în
societatea româneasca. Celelalte capitole ale ghidului trebuie citite prin prisma
acestuia, altfel existând riscul sa devina o lectura seaca, tehnica si care sa piarda
din vedere aspectul esential: comunicarea reala cu refugiatii.

Ghidul a fost conceput cu intentia de a furniza tuturor celor care ofera servicii
refugiatilor si, în principal, acelora care lucreaza în sectorul guvernamental, o
imagine completa si unitara asupra dreptului acestor persoane la un loc de
munca, o locuinta, asistenta sociala si medicala, asigurari sociale, educatie, si

5
mai ales asupra modalitatilor concrete prin care refugiatii pot fi ajutati sa-si
exercite aceste drepturi.

Se doreste ca ghidul sa:

- contribuie la o mai buna întelegere a situatiei cu care se confrunta refugiatii în

România atât în rândul celor care le acorda asistenta directa cât si în rândul
publicului în general;
- ofere informatii despre cadrul legislativ si politica în domeniul integrarii
refugiatilor în România;
- contribuie la îmbunatatirea serviciilor oferite refugiatilor în vederea facilitarii
integrarii lor în societatea româneasca;
- ofere informatii utile pentru practicienii în domeniu (de exemplu, date despre
tipurile de acte de identitate eliberate de autoritatile române, adrese si contacte
ale organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale care acorda asistenta
acestei categorii de straini, legislatia în vigoare etc.).

Cine sunt refugiatii?

Refugiatii sunt cetateni straini care datorita persecutiei pe motive de rasa,

religie, nationalitate, opinie politica, apartenente la un grup social, persecutie
suferita în tara de origine, se afla într-o alta tara care le-a oferit protectie. Dupa
cum se poate observa, refugiatii sunt straini, dar reprezinta o categorie aparte de
straini. Spre deosebire de alti cetateni straini, care si-au ales benevol destinatia
în functie de interesele personale (turism, studii, reunificarea familiei, munca,
afaceri etc.), refugiatii fug din tara de origine, datorita persecutiilor la care sunt
supusi sau ar putea fi supusi, catre o tara care le ofera protectie. De asemenea,
cetatenii straini au, de regula, o relatie buna cu reprezentantii autoritatilor din
tara de origine, în timp ce pentru refugiati toate legaturile cu Ambasada tarii de

6
origine sunt întrerupte, deoarece statul respectiv poate fi chiar agentul de
persecutie. Din punct de vedere juridic, statutul si regimul refugiatilor este
reglementat de alte legi decât cele care reglementeaza statutul strainilor în
general4.

De ce vorbim de integrarea refugiatilor?

Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea strainilor care au obtinut

o forma de protectie defineste, la art.2, integrarea sociala ca fiind « procesul de
participare activa a strainilor care au dobândit o forma de protectie în România
la viata economica, sociala si culturala a societatii românesti, în vederea
prevenirii si combaterii marginalizarii sociale a acestora ».

Integrarea reprezinta una dintre solutiile durabile la problemele refugiatilor si

are în vedere stabilirea acestora pe termen lung în tara de azil. Integrarea este un
proces de schimbare dinamica care trebuie privit din doua perspective: din
perspectiva refugiatilor dar si din cea a societatii românesti. Din perspectiva
refugiatilor, integrarea cere adaptare la stilul de viata al societatii noastre,
respectarea normelor si valorilor fundamentale ale societatii românesti si
europene si, totodata, participarea activa în procesul de integrare. Din
perspectiva societatii românesti, se doreste adaptarea serviciilor oferite de
institutiile publice la nevoile si situatia, din multe puncte de vedere speciala, a
refugiatilor în vederea facilitarii accesului acestora la resurse si acceptarea lor ca
parte a societatii. Integrarea este un proces pe termen lung, care începe din
momentul sosirii în tara gazda si se încheie când refugiatul devine un membru
activ al societatii din perspectiva sociala, economica, juridica, educationala si
culturala. Se întâmpla adesea ca procesul de integrare sa se întinda dincolo de
prima generatie de refugiati.

4
În Anexa 1 sunt prezentate în detaliu diferentele dintre refugiati si alte categorii de straini

7
De ce este necesara adoptarea unei politici care sa vizeze facilitarea integrarii
refugiatilor si care sunt obiectivele unei astfel de politici?

O data cu reglementarea procedurii de azil si a drepturilor de care se bucura atât

solicitantii de azil cât si refugiatii si persoanele care au primit protectie
umanitara conditionata5, precum si crearea unei practici în acest domeniu,
conforme cu cerintele existente în Uniunea Europeana, se impunea dezvoltarea
unei forme specializate de asistenta din partea autoritatilor în vederea integrarii
în societate a strainilor care au primit o forma de protectie în România.
Necesitatea asigurarii accesului la programe de integrare porneste, în primul
rând, de la faptul ca persoanele care dobândesc o forma de protectie în România
sunt, în marea lor majoritate, oameni fortati sa-si paraseasca tarile de origine, ca
urmare a unor pericole de natura sa le aduca o atingere grava dreptului la viata,
libertate sau integritate si obligati sa ramâna pentru o perioada lunga de timp sau
chiar pentru tot restul vietii în tara care le ofera azil. Mare parte dintre ei lasa în
urma tot ceea ce au realizat pâna în acel moment, fiind obligati sa înceapa o
viata în conditii noi, fara a cunoaste limba, specificul cultural românesc,
sistemul legislativ, institutional, uneori fara pregatire generala ori cu o profesie
care nu îsi gaseste corespondent pe piata fortei de munca din România. Potrivit
standardelor internationale si europene, aceste persoane trebuie sa se bucure de
asistenta sociala, îngrijire medicala, de asistenta financiara si materiala pentru
asigurarea existentei, în general de toate drepturile economice si sociale de care
se bucura cetatenii tarii gazda, iar lipsa unei interventii prompte a autoritatilor în
vederea integrarii lor în societate, a învatarii limbii, obtinerii unei independente
materiale, va conduce la crearea unei categorii de persoane inactive, a unor noi
nuclee de saracie, a unei poveri pentru societate si a unei surse de
infractionalitate. Pe de alta parte, interventia în sensul unei integrari rapide are

5
În Anexa 1 este prezentat, pe scurt, sistemul de azil din România

8
ca efect transformarea refugiatilor din beneficiari ai ajutoarelor sociale în
platitori de taxe si impozite, în membri activi ai societatii.

Ghidul nu ofera doar sugestii, el indica cum trebuie actionat deoarece pentru cea
mai mare parte a activitatilor prevazute exista deja sustinere legislativa. În
momentul de fata, politica privind integrarea refugiatilor în România este trasata
si transpusa în legislatie 6 si ramâne de realizat implementarea ei în practica.
Ghidul vine în ajutorul celor care au aceasta responsabilitate, în principal
functionarii publici care vor veni în contact direct cu refugiatii dar si factorii de
decizie din institutiile implicate care vor aloca resursele necesare implementarii
prevederilor legislative. Din aceasta cauza, este necesara o viziune de ansamblu
asupra politicii privind integrarea refugiatilor în România, ca prim pas în
demersul nostru de a indica modalitatile concrete prin care putem veni în
sprijinul acestor oameni.

Obiectivul general al politicii privind integrarea refugiatilor este acela de a ajuta

refugiatii sa se auto-sustina, sa devina independenti fata de asistenta oferita de
stat sau de organizatiile neguvernamentale si sa participe activ în societatea
româneasca din punct de vedere economic, social si cultural. Acest lucru se
poate realiza prin:
• crearea unui cadru legal si institutional care sa faciliteze procesul de
integrare al refugiatilor;
• oferirea posibilitatii refugiatilor de a participa în programe de integrare;
• sprijinirea dezvoltarii unui mediu multicultural, care sa favorizeze
integrarea culturala a refugiatilor.

6
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma de protectie în
România, aprobata si modificata prin Legea nr. 185/2004 , HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au dobândit o
forma de protectie în România Hotarârea de Guvern nr. 616/2004 prin care se aproba Strategia privind Migratia

9
Etapele principale ale asistentei guvernamentale oferite refugiatilor:
1. Participarea în programe de integrare, în prima etapa a sederii lor în România
– programul de integrare are o durata de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii
pentru alte 6 luni – în aceasta perioada pot primi cazare în centrele administrate
de Oficiul National pentru Refugiati.
2. La terminarea programului de integrare sau în momentul identificarii unui loc
de munca, refugiatul/familia de refugiati este îndrumat catre autoritatea locala
unde a fost identificat un loc de munca prin intermediul Agentiei Nationale
pentru Ocuparea Fortei de Munca si unde urmeaza sa beneficieze de locuinta
sociala sau de subventionarea chiriei din partea Oficiului National pentru
Refugiati. În comunitatea locala respectiva, autoritatile locale au obligatia de a
facilita accesul la educatie, sanatate si asistenta sociala.

Oficiul National pentru Refugiati are rolul de coordonator al institutiilor cu

atributii în domeniul integrarii sociale a refugiatilor si are responsabilitatea de a
monitoriza cazurile individuale atât în timpul programului de integrare cât si
dupa plecarea refugiatului în comunitatea locala. De asemenea, Oficiul National
pentru Refugiati ofera asistenta punctuala refugiatilor aflati în dificultate, în
special prin intermediul serviciilor de consiliere si deruleaza campanii de
informare a populatiei României cu privire la refugiati.

Cum este structurat ghidul?

Dupa capitolul introductiv, urmeaza un capitol în care vor fi prezentate

principiile generale de la care pornim în asistenta refugiatilor. Capitolul III este
rezervat programului de integrare: definitie, obiective, activitati, rezultate
asteptate, procedura de acces, legislatie relevanta etc., iar urmatoarele capitole se
concentreaza pe accesul la drepturile economice si sociale: accesul la un loc de

10
munca, locuinta, educatie, asistenta medicala si sociala si asistenta cazurilor
vulnerabile. Aceste capitole sunt organizate dupa cum urmeaza:
• scurta introducere;
• obstacolele identificate (problemele cu care se confrunta refugiatii si
nevoile acestora, preluate din experienta organizatiilor neguvernamentale
si a Oficiului National pentru Refugiati);
• modalitatile de asistenta;
• legislatia actuala;
• exemple de bune practici (preluate din experienta organizatiilor
neguvernamentale si a Oficiului National pentru Refugiati)
Ultimul capitol se refera la comunicarea interculturala. Anexele reunesc scurte
prezentari privind sistemul de azil în România si politica Uniunii Europene în
domeniul integrarii imigrantilor si refugiatilor, dar si informatii pe care noi le
consideram utile practicienilor: exemple ale tipurilor de documente de identitate
eliberate refugiatilor de autoritatile române, adrese ale organizatiilor ce
activeaza în domeniul azilului si refugiatilor si recomandari privind alte lucrari.

Pe parcursul a 3 luni (februarie, martie, aprilie 2004), Oficiul National pentru Refugiati si
Autoritatea pentru Straini au desfasurat o campanie de constientizare a populatiei României
cu privire la situatia speciala a refugiatilor si a altor straini cu sedere legala în România.
În cadrul acestei campanii au fost organizate mese rotunde, seminarii cu ziaristi, manifestari
culturale, emisiuni radio si TV, au aparut articole în presa scrisa si au fost realizate si
distribuite pliante si brosuri care sa contribuie la informarea si sensibilizarea opiniei publice
cu privire la subiectul în discutie. De asemenea, un spot TV a fost difuzat pe televiziunile
din România. La toate aceste activitati au fost invitate si au participat organizatiile
neguvernamentale care activeaza în domeniul azilului, UNHCR - România si reprezentantii
refugiatilor.

11
 Capitolul II
Principiile generale în asistenta refugiatilor
Principiile prezentate mai jos reprezinta un set de idei generale care ghideaza
politica în domeniul integrarii strainilor care au obtinut o forma de protectie în
România.

1. Refugiatii reprezinta o categorie distincta de straini, datorita faptului ca au

fost fortati, în urma persecutiilor, sa-si paraseasca tarile de origine.

Faptul ca refugiatii au supravietuit acestor evenimente traumatizante este o dovada a

potentialului si a tariei de caracter de care au dat dovada dar, pentru a realiza pe deplin acest
potential, este necesar sa fie sprijiniti în vederea depasirii consecintelor negative produse de
exilul fortat si în vederea reînceperii unei noi vieti în România.

2. Refugiatii au acces la drepturile economice si sociale în aceleasi conditii cu

cetatenii români.

Accesul la drepturile economice si sociale se refera la drepturile prevazute în Ordonanta

nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma de protectie în
România, si anume: dreptul la un loc de munca, dreptul la o locuinta, dreptul la
asistenta medicala si asistenta sociala, asigurari sociale, dreptul la educatie (art.1).

3. Refugiatii au dreptul sa beneficieze de servicii adaptate nevoilor si situatiei

speciale cu care se confrunta, servicii oferite de institutiile statului si/sau de
organizatii neguvernamentale.

Avem în vedere, în primul rând, serviciile sociale acordate de directiile de asistenta sociala
ale consiliilor locale, serviciile si cursurile Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de
Munca, serviciile de îngrijire a sanatatii etc., în general acele tipuri de servicii la care au
acces cetatenii români.

4. Refugiatii au dreptul la servicii specializate – orientare culturala,

consiliere si cursuri de învatare a limbii române, în prima faza a sederii lor
în România, servicii reunite în programe de integrare.

12
 Includerea în programele de integrare se face în urma unei evaluari a situatiei
individuale sau familiale, care urmareste cunoasterea gradului si a masurii de
acoperire a nevoii de asistenta în vederea facilitarii integrarii. În urma acestei evaluari
se elaboreaza un plan individual sau familial de integrare , care presupune o abordare
globala (problemele unei persoane fiind interdependente). Programele de integrare ,
desfasurate în baza planurilor individuale, urmaresc activizarea persoanelor
participante, dar si evitarea inducerii dependentei (constientizarea beneficiarilor cu
privire la scopul asistentei, activitatile si durata acesteia).

5. Integrarea este un proces individual care presupune eforturile si

participarea activa a refugiatilor, dar pentru ca acest proces sa aiba o
finalitate pozitiva este necesar sa existe un cadru general legal, economic,
social si cultural care sa faciliteze si sa sprijine eforturile individuale.

Acest principiu face trimitere la procesul de integrare care trebuie privit din doua
perspective: din perspectiva refugiatilor dar si din cea a societatii române. Din perspectiva
refugiatilor, integrarea cere o adaptare la stilul de viata al societatii noastre si, totodata,
participarea activa în procesul de integrare. Din perspectiva societatii românesti, se
doreste o atitudine de acceptare si facilitare a eforturilor individuale ale refugiatilor de a
se integra.

6. Crearea cadrului general care sa faciliteze integrarea refugiatilor

presupune realizarea unui parteneriat între autoritatile publice de la nivel
central si local, societatea civila si refugiati.

Participarea activa în toate dimensiunile societatii românesti (legala, culturala, economica

si sociala) presupune implicarea tuturor actorilor institutionali, dar si a refugiatilor care
prin activitatea lor cotidiana pot arata celorlalti cetateni ca merita un loc în societatea
româneasca. Actorii sociali si mass- media au rolul si responsabilitatea de a forma si
promova o atitudine pozitiva fata de refugiati.

7. Activitatile întreprinse în vederea facilitarii integrarii refugiatilor în

societatea româneasca urmaresc promovarea unei societati multiculturale.

Aceste masuri nu vin doar în sprijinul refugiatilor ci si al românilor, în sprijinul societatii

românesti care va beneficia de abilitatile si potentialul refugiatilor, odata ce ei vor deveni
membrii deplini ai comunitatii. Refugiatii pot contribui nu doar economic la dezvoltarea
societatii românesti, ci si cultural prin diversitatea de opinii, traditii, obiceiuri, practici
religioase etc. pe care le aduc odata cu ei.

13
 Capitolul III
Programul de integrare
Politica privind integrarea refugiatilor vizeaza sustinerea refugiatilor în domenii
cum sunt ocuparea, locuintele, educatia, sanatatea, asistenta sociala etc., dar
pentru ca acestia sa obtina rezultate pozitive în efortul lor de a se integra si a
deveni independenti este necesar sa dezvolte anumite abilitati de adaptare si sa
acumuleze cunostinte de limba româna si cunostinte referitoare la societate în
general. Programele de integrare urmaresc sustinerea refugiatilor în
achizitionarea acestor abilitati/cunostinte necesare participarii active si complete
în societatea româneasca si ele reprezinta o investitie în viitor atât pentru
refugiati cât si pentru societatea româneasca.

Privit la modul general, un refugiat se confrunta cu trei mari categorii de

probleme:
- problemele vietii de zi cu zi, cu care ne confruntam fiecare dintre noi;
- probleme generate de diferentele culturale ale unui nou mediu, obstacole pe
care le întâlnim si la alti imigranti care trebuie sa se adapteze la o noua cultura;
- în plus, refugiatii trebuie sa depaseasca efectele experientelor traumatizante
cauzate de exilul fortat (pierderea celor apropiati, situatia materiala precara
comparativ cu alti imigranti, în anumite cazuri tortura etc.).

Pentru a veni în sprijinul refugiatilor este necesara o abordare globala a

problemelor acestora. Cel putin din punct de vedere teoretic, se poate afirma ca
fiecare dintre aceste mari categorii de probleme presupune o abordare specifica.
În acest sens, avem:
- pentru prima categorie de nevoi, consiliere în vederea informarii asupra
drepturilor si orientarea persoanelor în nevoie catre serviciile oferite de
institutiile statului sau alte organizatii;

14
- pentru depasirea obstacolelor generate de diferentele culturale, avem sesiunile
de informare si orientare culturala si cursurile de limba româna;
- consiliere psihologica si, în unele situatii, psihoterapie sunt metode care vin în
sprijinul refugiatilor în vederea restabilirii echilibrului psihic necesar implicarii
active în viata de zi cu zi.

Programul de integrare, care vizeaza acea categorie de straini nou recunoscuti ca

refugiati sau ca persoane sub protectie umanitara conditionata, trebuie sa
înceapa în cel mai scurt timp dupa obtinerea formei de protectie si urmareste sa
acopere toate serviciile prezentate mai sus. Programul nu este obligatoriu la
început (refugiatul poate opta sau nu pentru programul de integrare), dar odata
acceptat în program prezenta sa devine obligatorie la activitatile prevazute în
planul individual de integrare

Premisele asistentei prin intermediul programelor de integrare:

• Prima parte a sederii refugiatilor în România are o importanta vitala si
necesita o asistenta speciala, deoarece refugiatii nu dispun de cunostintele
si abilitatile necesare unei functionari normale în societate.
• Programul de integrare trebuie individualizat în functie de nevoile
beneficiarilor, deoarece se adreseaza unor oameni cu diferite profiluri
educationale, ocupationale, de vârste diferite, care au nivele diferite de
cunoastere a limbii române si care provin din culturi diferite.
• Multi refugiati, poate majoritatea, au o mare capacitate de adaptare. Ei vor
sa faca ceva cu vietile lor si vor sa profite de oportunitatile care li se ofera,
de aceea ei trebuie încurajati sa se descurce singuri cât mai repede posibil.
Asistenta în vederea integrarii trebuie sa evite inducerea dependentei
beneficiarilor fata de aceasta, iar atunci când se întocmeste un plan de
asistenta trebuie avut în vedere si acest aspect.

15
 • Integrarea în societate este un proces care se realizeaza la nivel individual,
autoritatile statului putând doar facilita acest proces prin promovarea unui
mediu economic, social, cultural si legal primitor. În acest sens,
constientizarea beneficiarilor programelor de integrare cu privire la scopul
asistentei, componentele si durata acesteia este un element esential, care
trebuie sa aiba loc înca din momentul obtinerii protectiei.

Programele de integrare ofera oportunitatea refugiatului de a:

- deveni familiar cu limba româna, valorile si obiceiurile societatii
românesti;
- stabili legaturi cu piata fortei de munca din România, prin înscrierea la
agentiile de ocupare;
- beneficia de cazare si asistenta financiara pe o perioada determinata daca
nu dispune de mijloace suficiente de întretinere;
- beneficia, din punct de vedere psihologic, de o perioada de reflectie,
dublata de asistenta specializata, perioada absolut necesara datorita
faptului ca se afla într-o tara straina, nu cunoaste limba si obiceiurile si,
pentru multi refugiati, experientele cauzate de exilul fortat lasa urme
adânci în personalitatea acestora.

Principalele activitati reunite în programe de integrare:

1. Cursuri de limba româna organizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii în

colaborare cu Oficiul National pentru Refugiati7.

2. Sesiuni de orientare culturala, organizate de Oficiul National pentru

Refugiati, care au ca scop achizitionarea de catre participanti a cunostintelor
referitoare la functionarea si valorile, cultura si istoria societatii românesti dar si

7
Vezi cap. “Accesul la educatie”

16
prezentarea de elemente practice (de exemplu, cum pot fi accesate serviciile
sociale). Necesitatea acestor sesiuni de orientare/acomodare culturala rezulta din
faptul ca majoritatea refugiatilor provin din tari ale caror culturi sunt diferite de
cultura româneasca.

Integrarea culturala ar putea fi definita ca fiind procesul de acceptare de catre ambele

parti (în cazul nostru, atât din partea refugiatilor cât si a societatii românesti) a
diferentelor culturale si, în plus, acceptarea normelor existente într-o societate
democratica.

Integrarea culturala a fost, în mod traditional, interpretata ca asimilare în cultura

majoritara, adoptarea stilului cultural majoritar de catre minoritati în vederea
obtinerii unei omogenizari culturale. Alternativa modelului asimilarii este
abordarea pluralista a integrarii culturale, care permite dezvoltarea unor culturi
diferite într-un stat democratic, impunând doar doua cerinte esentiale pentru
fiecare dintre culturile existente: în primul rând, respectarea libertatilor
constitutionale de baza si a drepturilor tuturor cetatenilor, stipulate în Declaratia
Universala a Drepturilor Omului si, în al doilea rand, cerinta este ca nici o
cultura sa nu devina atât de închisa în sine încât sa nu mai lase spatiu pentru
dezacorduri interne sau contacte între grupuri diferite (cum ar fi casatoria între
membrii diferitelor grupuri) sau, mai corect spus, pentru libertatea de a alege
propriul mod de viata. Acestea ar fi doua conditii rezonabile pentru existenta
pluralismului cultural, dar ele necesita, în primul rând, deschidere si transparenta
din partea culturii majoritare pentru a nu se crea impresia ca acest proces este
unilateral, adica este valabil doar pentru minoritatile culturale.

În vederea integrarii culturale a refugiatilor în societatea româneasca, primul pas

este reprezentat de sesiunile de acomodare/orientare culturala desfasurate, în
prima parte a sederii lor în România, în cadrul programelor de integrare.
Orientarea culturala reprezinta baza oricarui program de integrare si urmareste
însusirea de catre participanti a unor norme si valori românesti, europene, a unor

17
modele de comportament si de comunicare interumana care sa le permita
întelegerea realitatilor noii societati în care urmeaza sa traiasca. Realizarea cu
succes a programelor de acomodare culturala presupune ca refugiatii sa
împartaseasca si sa adere la acelasi sistem de norme si valori fundamentale
democratice pe care le au cetatenii români, care sa-i ajute sa se integreze în
societatea româneasca. Acomodarea nu înseamna pierderea mostenirii culturale,
ci de fapt învatarea unor moduri noi de exprimare, a unor roluri alternative si a
unor deprinderi noi – presupune respectarea valorilor exprimate în Constitutia
României si alte legi, cunostinte despre democratie, drepturile omului,
proprietate, libertate de exprimare, toleranta religioasa etc. si, de asemenea,
conduce la evitarea conflictelor generate de diferentele culturale.

3. Sesiuni de consiliere sociala si psihologica

Consilierea este un tip de activitate suportiva care urmareste, în principal, sa încurajeze

participarea activa a refugiatului în procesul de integrare, sa conduca la constientizarea
aspectelor legate de propria experienta si sa-l ajute sa-si identifice obiectivele în functie
de propriile aspiratii, dar si mijloacele potrivite de a atinge aceste obiective, tinând cont
de propriile posibilitati.

În cazul refugiatilor, desi din punct de vedere statistic ei sunt o populatie

vulnerabila, o mare parte dintre ei reusesc sa depaseasca fara probleme
experientele dureroase din trecut si sa se adapteze la prezent. Din aceasta
perspectiva, tinânt cont si de capacitatea de adaptare a oamenilor în general si,
nu în ultimul rând, de faptul ca multi refugiati s-au integrat cu succes în
societatile gazda, consilierea pare metoda cea mai potrivita pentru cea mai mare
parte dintre cazuri. Doar în relativ putine situatii ar fi necesara interventia unui
terapeut, de exemplu pentru victimele torturii.

Etapele programului de integrare:

1. Primirea si procesarea cererii de intrare în programul de integrare

18
 2. Realizarea interviului si întocmirea planului individual de integrare
3. Semnarea protocolului de integrare
4. Implementarea si monitorizarea planului individual de integrare – 6 luni
5. Evaluarea finala (în functie de care se decide daca programul se
prelungeste cu alte 6 luni)

Programul de integrare ar trebui sa fie:

• Accesibil celor care au nevoie de activitatile din program, ceea ce
presupune existenta unei informari adecvate a refugiatilor privind
posibilitatea de a participa în programe de integrare;
• Sa se adreseze cu adevarat nevoilor participantilor, fapt ce implica o
evaluare initiala profesionista a nevoilor acestora si adaptarea activitatilor
din program în functie de nevoile identificate;
• Personalul implicat sa fie pregatit corespunzator si sa se apeleze la
interpreti si experti;
• Sa ofere servicii de calitate al caror impact sa fie masurabil, ceea ce
înseamna elaborarea de standarde de calitate a serviciilor oferite în cadrul
programului;
• Sa implice mai multi parteneri care sa elaboreze si sa implementeze
programul (ONR, agentiile de ocupare, ONG-uri, autoritati locale,
directiile de asistenta sociala etc.), aspect ce necesita existenta unei
comunicari reale între parteneri;
• Sa-i implice activ pe refugiati, ca principali beneficiari, în toate etapele
programului;
• Flexibil si eficient: sa-i conduca pe refugiati la o integrare cât mai rapida
pe piata fortei de munca, prin derularea în paralel a sesiunilor de limba
româna si orientare culturala cu asistenta în vederea gasirii unui loc de
munca/consiliere profesionala (perfectionarea în limba româna se poate

19
 realiza si la locul de munca, nefiind necesara asteptarea finalizarii
programului de integrare pentru a se trece la cautarea unui loc de munca);
• Sa se finalizeze cu o evaluare/test care sa arate nivelul de
cunostinte/abilitati dobândite (de exemplu, certificat de atestare a
nivelului de cunostinte de limba româna – MEC si certificat de parcurgere
a unui curs de pregatire profesionala sau de atestarea a unei anumite
pregatiri profesionale – MMSSF/ANOFM);
• Finantat corespunzator – varianta româneasca de finantare presupune
includerea de catre fiecare institutie responsabila a fondurilor necesare în
propriile bugete (ONR, ANOFM, MEC, ANPCA, autoritati locale etc.);
• Evaluat si adaptat permanent, ceea ce înseamna elaborarea unor
instrumente adecvate de evaluare.
Cadrul legislativ
Modul de desfasurare al programelor de integrare este prevazut de Ordonanta
Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut
o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea nr.
185/2004 si de HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au dobândit o forma de protectie în România

În paralel cu participarea refugiatilor la programele de integrare, la fel de utila

este si oferirea posibilitatii refugiatilor de a beneficia de abilitatile/cunostintele
achizitionate, iar acest lucru se poate realiza numai într-o societate primitoare,
egala si multiculturala, o societate care vine prin intermediul institutiilor sale în
întâmpinarea refugiatilor. Deci, nu este necesara numai adaptarea refugiatului,
dobândirea de catre acesta de noi cunostinte si modalitati de comportament, ci si
adaptarea societatii românesti care sa-i ofere refugiatului oportunitati pe baze
egale si non-discriminatorii.

20
Adaptarea serviciilor face parte din procesul mai general de adaptare a
institutiilor românesti la noile schimbari care însotesc integrarea României în
Uniunea Europeana. Adaptarea serviciilor se refera la modalitatile prin care
serviciile oferite de institutiile statutului devin mai accesibile refugiatilor,
modalitati dintre care amintim:
• Eliminarea barierelor de orice fel privind accesul la servicii, cum ar fi
barierele lingvistice, administrative si cele datorate diferentelor culturale;
• Introducerea unei noi dimensiuni a serviciilor publice sau private, si
anume competenta interculturala, competenta necesara si în desfasurarea
activitatilor referitoare la minoritatile sau grupurile etnice;
• Pregatirea personalului în aspectele referitoare la comunicarea
interculturala si contractarea serviciilor expertilor în domeniu.

În urmatoarele capitole vom vedea cum este posibila aceasta adaptare a

institutiilor din România la problematica specifica refugiatilor în domenii cum ar
fi ocuparea, locuintele, educatia, sanatatea si asistenta sociala.

Cooperarea Oficiului National pentru Refugiati cu organizatiile ne guvernamentale

De-a lungul timpului, Oficiul National pentru Refugiati (ONR) a stabilit relatii
excelente de cooperare cu organizatiile neguvernamentale care activeaza în domeniul
refugiatilor:
- ARCA – Forumul Român pentru Refugiati si Migranti
- CNRR – Consiliul National Român pentru Refugiati
- Salvati Copiii
- JRS – Serviciul Iezuit pentru Refugiati
- OFRR – Organizatia Femeilor Refugiate

În baza protocoalelor de colaborare anuale, organizatiile mentionate desfasoara activitati

complementare cu cele ale ONR în vederea oferirii de asistenta specializata atât
solicitantilor de azil cât si strainilor care au obtinut o forma de protectie în România. Un
rol deosebit de important îl are Înaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati
care ofera cons ultanta si activitati de pregatire în domeniu si finanteaza programele
derulate de ONG-uri.

21
 Capitolul IV
Accesul la un loc de munca
Garantarea dreptului refugiatilor la munca reprezinta una dintre pârghiile cele
mai importante prin care refugiatii pot fi ajutati sa se integreze în societatea
româneasca, deoarece lipsa mijloacelor de întretinere afecteaza profund
capacitatea individului de a se adapta cerintelor noii societati. Dar, doar
garantarea prin lege a dreptului de a munci nu este suficienta, trebuie sa fie
dublata de masuri concrete care sa conduca la angajarea efectiva a refugiatilor
pe piata fortei de munca din România. Altfel, în absenta unor mecanisme
eficiente prin care sa creasca sansele angajarii refugiatilor, creste riscul
marginalizarii si excluziunii sociale a acestora. În prezent, anumite impedimente
administrative sau de ordin legislativ, dublate de situatia speciala a acestui grup,
îngreuneaza exercitarea de catre refugiati a dreptului lor la munca ceea ce face
ca, în principal, acestora sa le fie accesibile, în cele mai multe cazuri, doar acele
slujbe care nu necesita calificare profesionala. Pe de alta parte, practica în
domeniul angajarii refugiatilor este, în unele cazuri, relativ mai flexibila în
comparatie cu cadrul legislativ, mai adaptata realitatilor sociale. În alte cazuri,
practica este restrictiva în raport cu legislatia (ex: înregistrarea ca persoana în
cautarea unui loc de munca a fost refuzata unui refugiat din provincie pe motiv
ca este strain).

Obstacole întâmpinate de refugiati

• Lipsa serviciilor adaptate nevoilor si situatiei specifice a refugiatilor –
servicii oferite de agentiile de ocupare. Acest fapt este concretizat prin :
- lipsa personalului si a mijloacelor adecvate de comunicare cu refugiatii
(de exemplu, lipsa interpretilor);
- neconstientizarea de catre personalul agentiilor de ocupare a situatiei
speciale a refugiatilor (de exemplu, neconstientizarea diferentelor

22
 culturale sau a motivelor care i-au obligat pe refugiati sa-si paraseasca
tarile de origine);

Personalul institutiilor care ofera servicii trebuie sa devina constient de

nevoia refugiatilor de:

- a fi respectati
- a fi ascultati
- a li se explica cu rabdare ceea ce trebuie sa faca
- a nu fi expusi unor situatii stânjenitoare
- de a fi tratati ca individualitati si nu ca apatinând de un grup

- lipsa unor programe de formare profesionala speciale pentru refugiati;

- neadaptarea formularelor si a altor documente: de exemplu, cerintele
legale pe care trebuie sa le întruneasca la angajare persoana care solicita
un loc de munca sunt aceleasi atât pentru cetateanul român cât si pentru
persoana care a dobândit statutul de refugiat (certificat medical eliberat de
medicul de medicina muncii, actul de studii, actul prin care se face dovada
identitatii, recomandarea de la locul de munca anterior daca este cazul,
avizul organului de politie, când este obligatoriu potrivit legii). Din
pacate, în multe cazuri, refugiatii nu pot prezenta aceste documente, dar
acesta nu este un motiv suficient pentru a le restrictiona accesul la un loc
de munca în conditii legale.
• Cunostintele limitate de limba româna ale refugiatilor.
• Lipsa, în unele cazuri, a educatiei si a pregatirii profesionale necesare.
• Problemele cauzate de exilul fortat, probleme cu care se confrunta multi
dintre refugiati.
• Problemele cauzate de diferentele culturale dintre societatile din care
provin refugiatii si societatea româneasca (de exemplu, neîntelegerea
sistemului juridic românesc).

23
 • Existenta situatiilor de discriminare, nu neaparat datorita faptului ca sunt
refugiati ci datorita faptului ca arata altfel, au alte obiceiuri etc.
• Situatia de pe piata fortei de munca din România care presupune existenta
concurentei dar si neconcordanta dintre profesiile si pregatirea refugiatilor
si cerintele pietei fortei de munca.
• Lipsa coordonarii între institutiile care au datoria de a ajuta refugiatii în
încercarea lor de a obtine un loc de munca (practica a confirmat faptul ca
nu numai MMSSF are atributii în domeniul dreptului refugiatilor la
munca ci si alte institutii guvernamentale, dintre care amintim aici
contributia cruciala a MEC, iar lipsa coordonarii între acestea au un efect
negativ asupra dreptului efectiv al refugiatilor de a se angaja în România).

Ce ar trebui sa existe
• Accesul la un loc de munca si la serviciile oferite de ANOFM sa se
realizeze pe baza documentelor de identitate eliberate de Oficiul National
pentru Refugiati, a altor documente eliberate de autoritatile din tarile de
origine iar în lipsa acestora, pe baza documentelor echivalente eliberate de
autoritatile române competente.
• Pregatirea corespunzatoare a personalului ce activeaza în agentiile de
ocupare.
• Utilizarea serviciilor interpretilor si expertilor în activitatile ce vizeaza
cresterea sanselor de ocupare pe piata fortei de munca a refugiatilor,
inclusiv în traducerea unor materiale didactice necesare în formarea
profesionala.
• Organizarea, de catre Agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene
si a municipiului Bucuresti, a unor programe de formare profesionala
speciale pentru strainii care au obtinut o forma de protectie în România.

24
 • Organizarea, de catre Agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene
si a municipiului Bucuresti, a unor cursuri de pregatire cu modul de limba
straina inclusa. Pentru refugiati, aceste cursuri ar putea include limba
româna.
• Implicarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca în
facilitarea relatiei dintre strainii care participa la programul de integrare si
potentialii angajatori, inclusiv sprijinirea refugiatilor în momentul mutarii
acestora în comunitatea locala unde exista locuri de munca vacante si
posibilitatea de a ocupa o locuinta.
• Desemnarea cel putin a unei persoane la nivelul Agentiei Nationale pentru
Ocuparea Fortei de Munca care sa faciliteze comunicarea dintre agentiile
judetene, refugiati, angajatori si ONR.
• Elaborarea unei proceduri de recunoastere a diplomelor din tarile de
origine si de atestare a nivelului de studii al refugiatilor de catre MMSSF
în colaborare cu MEC, care sa tina cont de prevederile si practicile
europene în domeniu si de standardele Uniunii Europene.
• Informarea corecta a refugiatilor cu privire la piata fortei de munca din
România.
• Informarea corecta a populatiei si a factorilor responsabili cu privire la
situatia speciala a refugiatilor în România si nevoia acestora de a fi ajutati
pentru a obtine un loc de munca.

Traseul pe care un refugiat8 îl urmeaza pentru a se angaja în România

Tabelul de mai jos prezinta principalele etape pe care ar trebui sa le parcurga un

refugiat, pasii de urmat de catre institutiile implicate si modalitatile prin care se
poate realiza procesul de adaptare a serviciilor adresate refugiatilor:

8
Participant în programul de integrare

25
 Etape Procedura Adaptarea
serviciilor
1 Înregistrarea la - ONR îndruma refugiatul - Desemnarea unei
Agentia locala pentru catre agentia locala, persoane de la agentia
ocuparea fortei de agentie care este informata locala special
munca cu privire la aparitia pregatita în acest sens
refugiatului - Utilizarea
- Agentia locala realizeaza interpretilor si
demersurile necesare expertilor
înregistrarii persoanei
2 Întocmirea planului - Interviul - Desemnarea unei
individual de mediere - Utilizarea informatiilor persoane de la agentia
furnizate de ONR cu locala special
privire la profilul cultural, pregatita în acest sens
educational, familial - Utilizarea
etc./participarea unei interpretilor si
persoane de la ONR expertilor
3 Participarea la Agentiile judetene sau - Personal specializat
programe speciale de AMOFM organizeaza în lucrul cu strainii
formare profesionala astfel de programe, - Utilizarea
pentru refugiati sau la utilizând fonduri din interpretilor si
programe de formare propriile bugete expertilor
profesionala alaturi de - Utilizarea
celelalte persoane materialelor didactice
aflate în cautarea unui traduse
loc de munca
4 Refugiatul este - ANOFM identifica Persoana desemnata
informat cu privire la locurile de munca vacante la nivelul ANOFM

26
 locurile de munca - ANOFM informeaza care sa identifice
vacante din tara, refugiatii prin intermediul ofertele de munca si
potrivite profilului sau agentiei locale unde acesta care sa faciliteze
ocupational, de este înscris comunicarea dintre
ANOFM - ANOFM informeaza agentiile judetene,
ONR refugiati, angajatori si
ONR
5 Refugiatul este ANOFM faciliteaza relatia Persoana desemnata
sprijinit în relatia sa cu dintre refugiat si la nivelul ANOFM
angajatorul potentialul angajator prin care sa identifice
intermediul agentiei locale ofertele de munca si
în raza careia au fost care sa faciliteze
identificate locurile de comunicarea dintre
munca vacante agentiile judetene,
refugiati, angajatori si
ONR

Cadrul legislativ
Modalitatile de asistenta prezentate mai sus sunt prevazute de Ordonanta
Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut
o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea nr.
185/2004 si de HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au dobândit o forma de protectie în România .

Pentru a avea o imagine clara a acestui domeniu, trebuie sa ne referim si la

legislatia româna care reglementeaza raporturile de munca, în principal la Legea
76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei
de munca, care stabileste ca:

27
 • dreptul fiecarei persoane de a-si alege liber profesia si locul de munca,
precum si dreptul la asigurarile pentru somaj sunt aceleasi atât pentru
refugiati cât si pentru cetatenii români;
• masurile pentru stimularea ocuparii fortei de munca (cresterea sanselor de
ocupare a persoanelor, consiliere privind cautarea unui loc de munca,
stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a somerilor si crearea
de noi locuri de munca) sunt aplicabile, în egala masura cetatenilor
români si persoanelor care au dobândit o forma de protectie în România;
• persoanele care au dobândit o forma de protectie în România au dreptul
de a participa gratuit la serviciile de informare si consiliere profesionala,
de medierea muncii si de formare profesionala si de a beneficia contra
cost de consultanta si asistenta pentru începerea unei activitati
independente sau pentru initierea unei afaceri;
• pentru unele meserii simple, directorul executiv al agentiei pentru
ocuparea fortei de munca poate aproba admiterea si a unor persoane care
nu au absolvit învatamântul general obligatoriu, dar poseda cunostinte
minime necesare însusirii ocupatiei sau meseriei, verificate de specialistii
agentiei pentru ocuparea fortei de munca printr-un test de cunostinte.

În cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti

salariatii si angajatorii, asigurându-se astfel egalitatea între straini si cetatenii români.

În momentul de fata nu legislatia este aceea care îngreuneaza accesul refugiatilor

la un loc de munca sau alte servicii complementare, ci modul de implementare al
acesteia în practica si, de multe ori, lipsa de flexibilitate în gândire si actiune a
factorilor competenti care dispun de instrumentele legale necesare. Sa nu uitam
ca ordonanta privind integrarea refugiatilor prevede clar posibilitatea includerii
în bugetele proprii a sumelor necesare derularii serviciilor în vederea facilitarii
integrarii refugiatilor (art.36, 37 si 38 din OG nr.44/2004), fapt care plaseaza

28
întreaga responsabilitate a evaluarii, propunerii si gestionarii acestor fonduri în
seama institutiilor cu atributii în domeniul integrarii refugiatilor.

Bune practici în angajarea refugiatilor

Organizatia ARCA a încurajat si sprijinit, pe parcursul proiectelor ce vizau

integrarea refugiatilor, initiativele venite atât din partea autoritatilor locale
(agentii locale pentru ocuparea fortei de munca) cât si din partea altor institutii
(ONG-uri si societati comerciale) în ceea ce priveste accesul refugiatilor la un
loc de munca si implicit, la sistemul de asigurari pentru somaj. Acesti primi pasi
constituie bune practici si recunoasterea meritului institutiilor sus-mentionate în
a fi deschizatori de drumuri si exemple pentru altii.

În anul 2003, Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca a sectorului 6 a

acordat pentru prima data unui refugiat indemnizatia de somaj, în conditiile
stabilite de lege pentru cetatenii români, luând în considerare codul numeric
personal specific strainilor.

Organizatii neguvernamentale precum Asociatia Româna Anti-SIDA,

Opportunity Associates si Serviciul Iezuitilor pentru Refugiati România, precum
si companii multinationale (Hilton si Carrefour) au fost interesate în a valoriza
potentialul social si profesional al acestei categorii de straini, au acceptat
provocarea unei echipe multiculturale si au angajat refugiati. Efortul acestora ca
si angajatori, urmat din ce în ce mai mult în ultima vreme de societati
comerciale si companii interesate în astfel de colaborari, a constat în acordarea
de sanse egale cu ale românilor dar si o informare corecta, care a eliminat
stereotipurile de genul „refugiatii au nevoie de permise de munca sau de
pasapoarte nationale la angajare”.

29
Ministerul Finantelor Publice a contribuit la înlaturarea unui alt obstacol legat
de angajarea refugiatilor (plata taxelor si impozitelor catre stat): atribuirea de
catre Administratiile Finantelor Publice locale a numarului de identificare
fiscala pentru refugiati. Prin adresa facuta catre administratiile finantelor publice
locale, Ministerul Finantelor Publice informeaza ca, pentru refugiati, codul de
înregistrare fiscala este codul numeric personal atribuit de Ministerul de Interne
(Codul de Procedura Fiscala, art. 68, pct. 1, lit b)) si în consecinta nu este
necesara atribuirea numarului de identificare fiscala.

Refugiatii au drept de munca fara permise de munca, actul lor de identitate

este legitimatia de sedere temporara, iar codul numeric personal atribuit
acestora de autoritatile române începe cu cifrele 7 sau 8, este validat de
Evidenta Populatiei si este echivalentul codului de înregistrare fiscala.

30
 Capitolul V
Accesul la o locuinta
Asigurarea unei locuinte reprezinta o problema esentiala atât pentru refugiati cât
si pentru cetatenii români. O locuinta implica mai mult decât un adapost, în
sensul ca ofera unei persoane/familii o anumita siguranta si stabilitate absolut
necesare pentru motivatia legata de gasirea unui loc de munca si implicarea în
viata sociala a comunitatii.

Obstacole întâmpinate de refugiati

• Numarul redus de locuinte disponibile din fondul de stat si listele lungi de
asteptare, în special la locuintele sociale, cu criterii de eligibilitate dificil
de întrunit pentru persoanele singure.
• Documentele pe care le poseda refugiatii sunt diferite de cele prevazute de
autoritati pentru cetatenii români.

Trebuie mentionat faptul ca în Legea locuintei nr.114/1996 nu se face nici o referire

la persoanele care au obtinut o forma de protectie internationala (refugiati si
persoane sub protectie umanitara conditionata). Prin urmare, actele necesare
solicitarii unei locuinte din fondul de stat nu sunt adaptate situatiei specifice a
acestora: lipsa certificatelor de nastere pentru copii, lipsa actelor de studii, faptul ca
refugiatii nu au domiciliu stabil în România, ci numai resedinta, lipsa certificatelor
de casatorie etc.)

• Putini proprietari sunt dispusi sa accepte chiriasi dependenti de serviciile

sociale de stat/ale ONG-urilor si care nu au posibilitatea sa depuna
garantii (ex.: chirie pe câteva luni în avans).
• Cei mai multi proprietari nu cunosc situatia legala a refugiatilor si
persoanelor sub protectie umanitara conditionata si nu percep diferentele
fata de alte categorii de straini.
• Lipsa serviciilor adaptate nevoilor si situatiei specifice a refugiatilor –
servicii oferite de autoritatile locale. Acest fapt este concretizat prin :
- lipsa personalului si a mijloacelor adecvate de comunicare cu refugiatii
(de exemplu, lipsa interpretilor);

31
 - neconstientizarea de catre functionarii publici a situatiei speciale a
refugiatilor (de exemplu, neconstientizarea diferentelor culturale sau a
motivelor care i-au obligat pe refugiati sa-si paraseasca tarile de origine).
• Diferente culturale, cunostinte insuficiente de limba româna ale
refugiatilor.
• Informare insuficienta a refugiatilor (brosurile referitoare la accesul la
locuinte, ca si la diverse servicii sociale sunt disponibile numai în limba
româna).

Ce ar trebui sa existe
• Sprijinirea refugiatilor de catre autoritatile locale în vederea accesului la o
locuinta sociala corespunzatoare, care sa fie fundamentul unui trai decent
si un prim pas pentru integrarea în societatea româneasca.
• Adaptarea listelor de documente necesare obtinerii unei locuinte sociale la
situatia speciala a refugiatilor în România.
• Pregatirea functionarilor publici în domeniul comunicarii interculturale si
în cel al legislatiei privitoare la refugiati.
• Informarea corecta a refugiatilor despre situatia existenta în România cu
privire la locuinte.
• Informarea corecta a populatiei cu privire la situatia speciala a refugiatilor
în România si nevoia acestora de a fi sprijiniti în efortul lor în vederea
gasirii unei locuinte.
• Implicarea autoritatilor locale în parteneriate cu organizatiile
neguvernamentale în vederea asigurarii de locuinte pentru refugiati.

Cadrul legislativ
Reglementarile referitoare la accesul refugiatilor la locuinte sunt prevazute de
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care

32
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004 si de HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala
a strainilor care au dobândit o forma de protectie în România dupa cum
urmeaza:
• Dreptul refugiatilor la locuinte, în aceleasi conditii cu românii, este
prevazut la art. 6 din OG nr.44/2004.
• Accesul la o locuinta si servicii corespunzatoare pe baza documentelor pe
care refugiatii le pot prezenta si, de asemenea, obligatia institutiilor
statului de a facilita accesul la drepturi si servicii, tinând cont de
specificul situatiei refugiatilor, sunt prevazute la art. 2 din HG nr.
1483/2004.
• Posibilitatea refugiatilor de a primi locuinte sociale din partea autoritatilor
locale, iar daca acest lucru nu este posibil de a beneficia de
subventionarea unei parti a chiriei pentru o perioada de 12 luni, conditiile
si procedura de urmat sunt reglementate la art. 28, 29 din OG nr.44/2004
si la art. 22, 26 si 27 din HG nr.1483/2004.

Exemplu de buna practica - Cum pot fi implicate comunitatea de refugiati si

comunitatea locala în procesul de asistenta?

Dormitorul Social din cadrul Centrului Pedro Arrupe al JRS Romania, cu o

capacitate de 15 locuri, este locuit din septembrie 2002 de barbati singuri,
persoane sub protectie umanitara conditionata si straini cu statutul de tolerat, în
regim de cazare temporara. În decurs de un an, între aceasta comunitate si vecini
s-au stabilit relatii de încredere bazate pe simpatie reciproca. La programul de
curatenie de primavara sau toamna a strazii, refugiatii de aici participa la fel ca
si vecinii lor români. Pe de alta parte, vecinii ofera oportunitati de lucru
ocazionale, în cadrul gospodariilor proprii, persoanelor gazduite în centru.

33
 Capitolul VI
Accesul la educatie

Accesul la educatie este un element cheie al integrarii în orice societate, care

permite persoanelor care au dobândit o forma de protectie în România sa devina
mai constructive si mai active în contextul social si economic românesc, având
mai multe oportunitati de a accede pe piata fortei de munca si de a obtine o
slujba pe termen lung. Organizarea de cursuri de învatare a limbii române,
posibilitatea continuarii studiilor pentru adulti si integrarea copiilor în sistemul
public de învatamânt este benefica nu numai pentru refugiati, ca beneficiari
directi, dar si pentru societatea româneasca care are oportunitatea de a lua
contact direct cu experiente culturale diferite. Educatia refugiatilor trebuie
privita ca o combinatie între educatia din tara de origine si educatia obtinuta în
România, în vederea obtinerii unui loc de munca corespunzator nivelului de
pregatire.

Obstacole întâmpinate de refugiati

• Cunostinte insuficiente de limba româna pentru a participa la sistemul de
învatamânt românesc (cel putin în prima faza a sederii lor în România).
• Lipsa cursurilor de învatare a limbii române atât pentru copii cât si pentru
adulti, cursuri predate de profesori special pregatiti, dupa o programa
adaptata nevoilor refugiatilor si beneficiind de manuale elaborate în acest
scop.
• Lipsa unei metodologii de recunoastere a diplomelor din tara de origine,
iar în lipsa acestora de stabilire a nivelului de educatie în vederea
continuarii studiilor sau pentru a avea acces pe piata fortei de munca.
• Problemele cauzate de diferentele culturale dintre societatile din care
provin refugiatii si societatea româneasca (de exemplu, programa de
învatamânt diferita fata de aceea din tara de origine).

34
 • Situatia familiala: saracie, parinti analfabeti (care nu pot oferi copiilor
suportul necesar), marimea familiei etc..
• Probleme de natura psihologica cauzate de exilul fortat.
• Lipsa de informare si pregatire adecvata a cadrelor didactice responsabile
cu înscrierea copiilor în învatamânt si cu predarea cursurilor speciale de
învatare a limbii române.
• Lipsa de informare a refugiatilor privind drepturile si oportunitatile de
educatie în România.
• Lipsa motivatiei de continuare a studiilor din partea refugiatilor,
combinata, adeseori, cu dorinta de a avea cât mai repede un loc de munca.

Ce ar trebui sa existe
• Anul pregatitor pentru copii, care urmareste în principal initierea în limba
româna, sa reprezinte o etapa de trecere catre sistemul normal de
învatamânt si sa aiba ca obiectiv principal acomodarea copiilor cu stilul
românesc de învatamânt/programa normala din scolile românesti.
• Cursul de initiere în limba româna, atât pentru copii cât si pentru adulti, sa
fie predat de profesori familiarizati cu profilul cultural al participantilor si
sa se desfasoare dupa o programa special adaptata nevoilor acestora.
• Cursul gratuit de învatare a limbii române, organizat de structurile
specializate din cadrul Ministerul Educatiei si Cercetarii în colaborare cu
Oficiul National pentru Refugiati, pentru strainii adulti care au dobândit o
forma de protectie în România, sa se finalizeze cu obtinerea unui
certificat/diploma care sa faciliteze integrarea beneficiarilor în sistemul
national de învatamânt sau pe piata fortei de munca.
• Elaborarea de catre MEC a unei metodologii speciale de recunoastere sau
echivalare a diplomelor obtinute de refugiati în tarile lor de origine sau, în
lipsa acestor diplome, testarea, la cerere, a cunostintelor în vederea

35
 eliberarii unui certificat care sa-l ajute pe posesor sa-si continue studiile
sau sa aiba acces la serviciile de ocupare.
• Copiii refugiati nu trebuie sa fie perceputi ca un grup privilegiat, ei
trebuie sa beneficieze de aceleasi facilitati ca si ceilalti copii înscrisi la
scoala.
• Evitarea existentei unor diferente de vârsta foarte mari între copiii aflati în
aceeasi clasa – deseori, copiii refugiati sunt mai în vârsta decât colegii lor.
• Familia de refugiati trebuie sa aiba un rol activ în educatia copiilor si
implicarea, pe cât este posibil, a tuturor membrilor familiei de refugiati
într-un proces de învatare continua.
• Existenta unor programe speciale de alfabetizare pentru refugiatii care
necesita acest lucru sau adaptarea celor existente pentru români la situatia
speciala si la specificul cultural al refugiatilor.
• Formarea unor consilieri pe probleme educationale, specializati în
problematica refugiatilor.
• În cadrul programelor educationale trebuie acordata o atentie sporita
femeilor, în special acelora care provin din culturi musulmane.

Cadrul legislativ
Reglementarile referitoare la accesul refugiatilor la educatie sunt prevazute de
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004 si de HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala
a strainilor care au dobândit o forma de protectie în România dupa cum
urmeaza:
• Dreptul refugiatilor la educatie, în aceleasi conditii cu românii, este
prevazut la art. 9 din OG nr.44/2004.

36
 • Modalitatea de organizare a cursurilor de limba româna pentru copiii si
adultii refugiati este reglementata la art. 10 si art.14 din OG nr.44/2004 si
la art. 6, 7, 8 din HG nr. 1483/2004.

• Posibilitatea recunoasterii diplomelor, atestarea studiilor si calificarilor

refugiatilor este prevazuta la art. 11 din OG nr.44/2004.

• Implicarea autoritatilor locale în facilitarea accesului refugiatilor la

educatie este inclusa la art. 30 din OG nr. 44/2004, iar modalitatea
concreta de realizare la art. 23, 24 din HG nr. 1483/2004.

Înainte de intrarea în vigoare a OG nr. 44/2004 privind integrarea sociala a

strainilor care au obtinut o forma de protectie în România, refugiatii si
persoanele care au dobândit o forma de protectie aveau dreptul de a beneficia
de învatamânt primar si gimnazial, în conditiile stabilite de lege pentru
cetatenii români, si de celelalte forme de învatamânt, în aceleasi conditii
stabilite pentru cetatenii straini (OUG nr.102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor în România, aprobata prin L. 323/2001 cu modificarile si
completarile ulterioare si HG nr.1191/2001). Acest fapt a condus la situatia
în care copiii refugiati care absolvisera gimnaziul în România si doreau sa
urmeze liceul erau nevoiti sa plateasca o taxa de scolarizare, deloc de
neglijat, taxa solicitata cetatenilor straini.

Mai dorim sa mentionam si Ordinul MEC nr. 3709 din 02.04.2003 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind scolarizarea copiilor strainilor care
au dobândit statutul de refugiat în România si a minorilor neînsotiti.

Exemplu de buna practica

De-a lungul timpului, Organizatia Salvati Copiii a dezvoltat o buna practica
privind înscrierea copiilor refugiati în sistemul national de învatamânt. Pentru
Ghid am selectat exemplul Scolii Generale nr.145, din Bucuresti, sectorul 2,
scoala unde învata în prezent multi copii refugiati. Aceasta scoala se afla la mica
distanta de Centrul de cazare pentru solicitanti de azil si refugiati „V. Stolnicul”,
centru administrat de Oficiul National pentru Refugiati, unde locuiesc o parte

37
din refugiatii din Bucuresti. În prima parte a sederii lor în centru, înainte de
înscrierea propriu-zisa la scoala, copiii participa la activitati educative si
recreative organizate de cei de la Salvati Copiii în camerele de joaca ale copiilor
amenajate în incinta centrului. În momentul în care se considera ca sunt
pregatiti, atât din punct de vedere al cunoasterii limbii române cât si al
familiarizarii cu alte materii, se contacteaza scoala unde urmeaza sa fie înscrisi.
Copiii care merg la alta clasa decât clasa I trebuie sa parcurga un test de evaluare
(la limba româna si matematica), în urma testului fiind repartizati la clasa
corespunzatoare cunostintelor lor.

Documentele necesare înscrierii copiilor refugiati în sistemul românesc de

învatamânt:
- cerere de înscriere;
- copie dupa legitimatia de sedere temporara;
- copie dupa certificatul de nastere – trebuie subliniat faptul ca, desi în cea
mai mare parte a cazurilor acest document lipseste, refugiatii au fost
acceptati la scoala.
- fisa medicala – în cazul nostru, eliberata de doctorul centrului de cazare.
De asemenea, copiii refugiati de vârsta prescolara merg la gradinita sau la
cresa, beneficiind de sprijinul Organizatiei Salvati Copiii.

Minorii care au dobândit o forma de protectie în România beneficiaza de alocatia de stat

pentru copii în aceleasi conditii stabilite de lege pentru copiii români.
(art.12 din OG nr.44/2004)

38
 Capitolul VII
Accesul la asistenta medicala

Dreptul pe care îl are orice persoana de a se bucura de cea mai buna sanatate
fizica si mintala pe care o poate atinge reprezinta unul din drepturile
fundamentale ale omului. Pentru noi toti, sanatatea reprezinta conditia de baza
pentru a avea viata pe care ne-o dorim. Pentru refugiati, refugiul accentueaza
vulnerabilitatea acestora în fata problemelor legate de sanatatea lor si a celor
apropriati, cu impact direct asupra integrarii lor în societatea româneasca. De
asemenea, trebuie sa fim constienti de faptul ca afectiunile medicale ale unui
refugiat pot fi provocate de tortura suferita în tara de origine, de razboi si/sau de
conditiile în care a calatorit pâna în România. Toate acestea lasa în urma nu
numai suferinte fizice dar si traume psihice intense.

Obstacole întâmpinate de refugiati

• Cunoasterea insuficienta a prevederilor legale în materie de catre
personalul medical/ functionarii publici din casele de asigurari de
sanatate.
• Dificultati de comunicare cauzate de cunoasterea insuficienta a limbii
române de catre refugiati, diferentele culturale, traumele psihologice
cauzate de experienta refugiului, razboi, tortura.

Ce ar trebui sa existe
• Interpreti care sa faciliteze comunicarea atât între refugiat si asistentul
medical cât si între refugiat si medic. Interpretul poate fi si o persoana
provenita din aceeasi cultura cu beneficiarul, dar care, fiind de mai mult
timp în România, cunoaste sistemul de asistenta medicala românesc.
• Sensibilizarea personalului medical cu privire la diferentele interculturale
si la nevoile speciale pe care le au refugiatii.

39
Cadrul legislativ

OUG nr.102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România,

aprobata prin L. 323/2001 cu modificarile si completarile ulterioare
OG nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma
de protectie în România
OUG nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari
sociale de sanatate

Procedura de acces
Potrivit prevederilor OUG nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea
sistemului de asigurari sociale de sanatate, refugiatii recunoscuti si persoanele
sub protectie umanitara se încadreaza în categoria cetatenilor straini sau apatrizi
care au resedinta în România si în consecinta:
• au obligatia de a plati contributia de asigurare de sanatate, dupa cum
urmeaza:
1. Refugiatii care au obtinut statutul înainte de intrarea în vigoare a OG nr.
44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma de
protectie în România trebuie sa plateasca contributia de la data intrarii în vigoare
a acestei ordonante;
2. Refugiatii care au obtinut statutul dupa intrarea în vigoare a OG nr. 44/2004
privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma de protectie în
România trebuie sa plateasca contributia de la data obtinerii respectivei forme de
protectie.
• refugiatii au dreptul sa-si aleaga medicul de familie, unitatea spitaliceasca
precum si casa de asigurari la care se asigura. Medicul de familie ales de
asigurat trebuie sa aiba contract cu casa de asigurari la care s-a platit
contributia.

40
 • au dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale de baza în cazul
în care platesc asigurarea medicala.
• au dreptul de a beneficia de pachetul minimal de servicii medicale în
cazul în care nu-si pot dovedi calitatea de asigurat.

Etapele accesarii serviciilor Acte necesare

medicale
Încheierea asigurarii de • Copie a hotarârii de acordare a statutului
sanatate de refugiat/protectie umanitara
conditionata;
• Copie a legitimatiei de sedere temporara,
cu viza valabila;
• Certificat de venituri de la Administratia
Finantelor Publice de sector.
Înscrierea la medicul de • Legitimatia de sedere temporara, cu CNP
familie • Certificate de nastere ale copiilor, daca
acestea exista
• Dovada platii asigurarilor sociale de
sanatate (chitanta) pentru cei care
suporta contributia din venituri proprii;
• Adeverinta de la Primaria de sector
pentru cei care beneficiaza de venitul
minim garantat si sunt asigurati fara
plata contributiei;
• Adeverinta de la contabilitate prin care
se atesta ca angajatorul vireaza banii
catre casa de asigurari, pentru angajatii
cu contract de munca.

41
Exemple de bune practici
Experienta organizatiei ARCA în consilierea refugiatilor a aratat ca dificultatile
mentionate mai sus pot fi solutionate prin consilierea refugiatilor cu privire la:

1. Functionarea sistemului de servicii medicale în România – o discutie pe tema

modului de functionare a sistemului de asistenta medicala îi ajuta pe refugiati sa
înteleaga în ce masura pot beneficia de asistenta medicala în România si care le
sunt drepturile si obligatiile în aceasta privinta. Multi refugiati se asteapta ca în
România sistemul de asistenta medicala sa functioneze similar cu cel din tarile
din care vin. De exemplu, când i s-a cerut sa plateasca o reteta medicala, d-na
SM din Irak a fost foarte surprinsa si a cerut imediat sprijinul unei organizatii
neguvernamentale pentru a înlatura aceasta discriminare. Reactia dumneaei a
pornit de la faptul ca în Irak, medicamentele prescrise de medic se distribuiau
gratuit si se astepta ca si în România lucrurile sa stea exact la fel. Pe de alta
parte, d-l JL din Sudan apela numai la serviciile cabinetelor medicale private si
se plângea ca asistenta medicala în România costa foarte mult. Întrebat de ce nu
plateste asigurare de sanatate si nu se înscrie la un medic de familie pentru a
beneficia de gratuitate, dumnealui a raspuns ca în Sudan totul se plateste si ca de
aceea si-a imaginat ca asta e valabil si aici.

2. Aspecte procedurale ale accesului la serviciile medicale – la sfârsitul unei

sedinte de consiliere pe aceasta tema ne dorim ca refugiatii sa stie cum sa
procedeze pentru a-si încheia asigurari de sanatate si pentru a se înscrie la un
medic de familie. Ceea ce urmarim sa transmitem este de fapt o lista de acte
necesare si adresa si programul de lucru al Casei de Asigurari de Sanatate. Dar
simpla enumerare a acestor acte nu este suficienta decât în putine cazuri si, de
asemenea, nu pare a fi foarte eficient nici sa întrebam persoana consiliata daca a
înteles explicatiile noastre întrucât patern-urile sale culturale pot altera
autenticitatea raspunsului. În aceste situatii este bine sa rugam refugiatul sa

42
repete ceea ce tocmai l-am sfatuit deoarece astfel putem identifica si corecta pe
loc eventualele confuzii, evitând blocajele de comunicare. De asemenea, este de
dorit ca, o data cu adresa Casei judetene de Asigurari de Sanatate sa-i furnizam
persoanei consiliate si numele unei persoane de contact, familiarizata cu
problematica refugiatilor.

3. Modalitati de comunicare între refugiat-medic cu accent pe identificarea si

surmontarea dificultatilor generate de diferentele inter-culturale – ambele parti
este bine sa fie constiente despre existenta diferentelor culturale dintre ele. Este
evident, foarte greu de stabilit o regula generala privind comunicarea inter-
culturala. În principal, este recomandat sa avem în vedere ca reactiile
refugiatilor au la baza modele culturale diferite de ale noastre.

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini accesul strainilor care

au dobândit o forma de protectie în România la asistenta medicala, în conditiile legii.
Art. 30. – OG nr.44/2004

43
 Capitolul VIII
Accesul la asistenta sociala

Accesul la asistenta sociala se refera la accesul la beneficiile financiare sau

serviciile sociale non-contributorii, finantate din taxe sau impozite generale sau
din fonduri sociale speciale. Prin suportul serviciilor de asistenta sociala, cei în
dificultate pot obtine conditii minime necesare unei vieti decente si îsi pot
dezvolta propriile capacitati si competente pentru o integrare normala în
comunitate. Sistemul National de Asistenta Sociala cuprinde serviciile oferite de
institutiile de stat sau de organizatiile private si organizatii neguvernamentale
specializate, si anume: consiliere si sprijin terapeutic, suport social si psihologic,
asistenta si protectie a copilului (centre de plasament, asistenta maternala,
adoptia), sprijinirea tinerelor mame singure aflate în situatii dificile, case sociale
pentru persoane sau familii ale caror vieti sunt puse în pericol (adaposturi).

Obstacole întâmpinate de refugiati

- De multe ori, strainii care obtin o forma de protectie în instanta se afla în
imposibilitatea de a depune cererea de acordare a ajutorului rambursabil
în termenul de 2 luni, deoarece primesc actele de la instantele de judecata
mult mai târziu; astfel, ei pierd posibilitatea de a beneficia de acest drept.
- Lipsa de informare a refugiatilor privind dreptul de a beneficia de ajutor
social, ajutor rambursabil si servicii de asistenta sociala.
- Informarea insuficienta a personalului din cadrul serviciilor de asistenta
sociala cu privire la drepturile refugiatilor în România.
- Diferentele culturale dublate de problemele de natura psihologica cauzate
de exilul fortat, care de multe ori devin obstacole pentru refugiati în
încercarea lor de a întelege si îndeplini conditiile pentru a avea acces la
asistenta sociala în România.

44
Ce ar trebui sa existe
• Asistenti sociali, în cadrul serviciilor de asistenta sociala din comunitatile
locale, care sa cunoasca cadrul legal referitor la refugiati si modalitatile de
asistenta specializata a acestora.
• Adaptarea serviciilor sociale din cadrul comunitatilor locale la situatia
speciala si la profilul cultural al refugiatilor.
• Pregatirea asistentilor sociali cu privire la drepturile refugiatilor în
România si în domeniul comunicarii interculturale.

Cadrul legislativ
Persoanele care au dobândit o forma de protectie în România si sunt lipsite de
mijloacele de existenta necesare beneficiaza, la cerere, de un ajutor rambursabil
(OUG nr.102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobata
prin L. 323/2001 cu modificarile si completarile ulterioare) iar dupa expirarea
perioadei de primire a acestui tip de ajutor, daca îndeplinesc conditiile, pot primi
ajutor social, în conditiile legii (Legea nr.416/2001 privind venitul minim
garantat). De asemenea, refugiatii pot fi inclusi în Sistemul National de
Asistenta Sociala, în aceleasi conditii cu cetatenii români, conform prevederilor
Legii nr. 705/2001 si a OG nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor
care au obtinut o forma de protectie în România
OUG nr. 105/2003 privind alocatia familiala complementara si alocatia de
sustinere pentru familia monoparentala

Procedura de acces
1. La ajutorul rambursabil, care poate fi obtinut pentru o perioada de 6 luni,
cu posibilitatea de prelungire pentru alte 3 luni - ajutorul rambursabil se ridica la
valoarea salariului minim pe economie, pentru fiecare membru al familiei.
Rambursarea sumelor acordate cu titlu de ajutor se face în termen de un an de la
încetarea perioadei pentru care s-au acordat.

45
Etape:
- completarea, în termen de 2 luni de la data obtinerii formei de protectie, a unei
cereri la sediul Oficiului National pentru Refugiati (ONR); cererea trebuie sa fie
însotita de copie dupa hotarârea de acordare a formei de protectie si copie dupa
legitimatia de sedere temporara a solicitantului (fiecare persoana care are peste
14 ani trebuie sa completeze formularul de cerere, pentru copiii sub 14 ani
formularul este completat de reprezentantul legal);
- pâna în data de 5 ale lunii urmatoare, personalul special desemnat al ONR
trimite dosarele cu cererile de ajutor rambursabil la Directia pentru Dialog,
Familie si Solidaritate Sociala (DDFSS) a Municipiului Bucuresti sau a orasului
unde îsi are resedinta solicitantul, directie din cadrul MMSSF.
- în termen de 1 luna de la data primirii dosarelor, reprezentantii DDFSS
efectueaza o ancheta sociala în vederea stabilirii dreptului de a beneficia de
ajutor rambursabil, iar în cazul unui raspuns afirmativ la cererea sa, beneficiarul
este pus în plata începând cu luna urmatoare.
- pentru prelungirea perioadei de acordare a ajutorului rambursabil cu înca 3
luni, se repeta procedura de mai sus; în plus, fata de actele prezentate fiind
necesara si o adeverinta de la agentiile de ocupare a fortei de munca prin care sa
se certifice faptul ca solicitantii s-au prezentat si au solicitat un loc de munca si,
de asemenea, nu au refuzat un loc de munca (anumite categorii de persoane sunt
exceptate de lege de la aceasta obligatie) 9.
2. La ajutor social, care se adreseaza familiilor/persoanelor care realizeaza
venituri sub nivelul venitului minim garantat, stabilit prin lege (Legea 416/2001
privind venitul minim garantat). Cererile de ajutor social se depun la Serviciul
de Protectie Sociala din raza sectorului de resedinta sau de domiciliu sau, în
cazul persoanelor fara resedinta la directia de Asistenta Sociala din cadrul

9
Vezi OUG nr.102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobata prin L. 323/2001 cu
modificarile si completarile ulterioare si HG nr. 622 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a OUG nr.102/2000

46
Primariei Municipiului Bucuresti, cu sediul în Bd. Regina Elisabeta nr. 47,
sector 5 Bucuresti.
3. La alocatia familiala complementara
De acest tip de alocatie complementara beneficiaza familiile formate din sot,
sotie si copiii în vârsta de pâna la 18 ani aflati în întretinerea acestora, care
locuiesc împreuna si care realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie
de pâna la 1,5 milioane lei. Familiile de refugiati care au în întretinere copii de
vârsta scolara beneficiaza de alocatia complementara doar daca copiii urmeaza
o forma de învatamânt.

Exemple de bune practici

Un exemplu de bune practici în domeniul asistentei refugiatilor îl constituie
colaborarea dintre ONR si DDFSS a Municipiului Bucuresti. De-a lungul
timpului, între aceste doua institutii guvernamentale s-au creat relatii de lucru
foarte bune care conduc la solutionarea cererilor de acordare a ajutorului
rambursabil în termenul prevazut de lege si la efectuarea, de multe ori în comun,
a anchetelor sociale tinând cont de profilurile culturale diferite ale beneficiarilor.
Acelasi lucru se poate spune si despre colaborarea dintre ONR si Serviciul de
Protectie Sociala din raza sectorului 2, Bucuresti, în vederea obtinerii ajutorului
social de catre refugiatii fara alte mijloace de întretinere (de exemplu, la sfârsitul
anului 2003, de ajutorul social oferit de Primaria sectorului 2 beneficiau 25 de
refugiati, cazati în centrul din sectorul 2, administrat de ONR).

Strainii care au dobândit o forma de protectie în România au acces la sistemul public de

pensii si alte drepturi de asigurari sociale si la sistemul national de asistenta sociala în
conditiile prevazute de lege pentru cetatenii români.
Art.8. – OG nr.44/2004

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini accesul strainilor care

au dobândit o forma de protectie în România la asistenta sociala, în conditiile legii.
Art. 30. – OG nr.44/2004

47
 Capitolul IX
Asistenta cazurilor speciale
Conform OG nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut
o forma de protectie în România sunt considerate cazuri speciale:

a) persoanele cu handicap;
b) persoanele care au atins vârsta pensionarii si nu beneficiaza de pensie;
c) minorii neînsotiti;
d) victimele torturii;
e) familiile monoparentale cu copii minori.

Persoanele cu handicap
În legislatia româna, persoanele cu handicap sunt acele persoane pe care mediul
social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice sau mentale, le
împiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata sociala, potrivit
vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitând masuri
de protectie speciala în sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.
Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap este institutia cu
atributii în realizarea masurilor de protectie speciala a persoanelor cu handicap.

Obstacole întâmpinate de refugiati – în plus fata de românii aflati în aceeasi

situatie, refugiatii cu handicap se mai pot confrunta cu:
• Lipsa de informare privind dreptul de a beneficia de serviciile specializate
acordate persoanelor cu handicap.
• Lipsa de informare a personalului din cadrul serviciilor de asistenta
sociala a persoanelor cu handicap cu privire la drepturile refugiatilor în
România.
• Diferentele culturale dublate de problemele de natura psihologica cauzate
de exilul fortat, care de multe ori devin obstacole pentru refugiati în

48
 încercarea lor de a întelege si îndeplini conditiile pentru a avea acces la
asistenta sociala specializata în România.
• Lipsa sprijinului familiei si al comunitatii, în multe cazuri.
• Refugiatii cu handicap pot fi, de multe ori, supravietuitori ai torturilor la
care au fost supusi în tarile de origine.

Ce ar trebui sa existe
• Identificarea si trimiterea spre expertizare la comisiile specializate a
refugiatilor cu handicap înca din prima faza a sederii lor în România
(perioada de solicitant de azil).
• Elaborarea unei metode specializate de expertizare a refugiatilor cu
handicap, care sa tina cont de situatia speciala a acestora si de diferentele
culturale.
• Utilizarea interpretilor si expertilor atât în cadrul comisiilor de expertiza
cât si în acordarea serviciilor de asistenta specializata.
• Adaptarea serviciilor din cadrul centrelor unde sunt cazate persoanele cu
handicap la situatia speciala si la profilul cultural al refugiatilor cu
handicap.
• Implicarea comunitatii de refugiati, dar si a comunitatii în general, în
sprijinirea refugiatilor cu handicap.

Cadrul legislativ
OUG nr. 102/1999 privind protectia speciala si încadrarea în munca a
persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari prin Legea nr. 519/2002
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004

49
HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au
dobândit o forma de protectie în România

Strainii care au obtinut o forma de protectie în România, care în urma evaluarii comisiei
sunt încadrati într- un grad de handicap, beneficiaza de acelasi regim de protectie
prevazut de legislatia în vigoare pentru cetatenii români aflati în situatii similare si de
asistenta oferita de institutiile statului cu atributii în acest domeniu. În plus, refugiatii cu
handicap, care nu necesita asistenta specializata si care nu pot beneficia de o locuinta
din partea institutiilor abilitate, pot fi cazati în centrele Oficiul National pentru
Refugiati, în limita spatiilor si fondurilor disponibile. De asemenea, ei pot beneficia de o
prelungire a perioadei de implementare a programului de integrare si peste limita de 12
luni. (OG nr.44/2004)

Persoanele care au atins vârsta pensionarii si

nu beneficiaza de pensie
Refugiatii în vârsta reprezinta o categorie aparte de refugiati. Tinând cont de
experienta speciala a exilului, de traumele suferite în tarile de origine, în timpul
fugii sau pe drumul catre tara de azil, vârsta se asociaza de cele mai multe ori cu
probleme psihologice, chiar psihiatrice (în special depresii), deficiente
functionale sau handicap (în aceasta situatie se încadreaza în categoria
persoanelor cu handicap), boli fizice de natura sa le puna viata în pericol sau sa
îi împiedice sa duca o viata normala.

Obstacole întâmpinate de refugiati – în plus fata de românii aflati în aceeasi

situatie, refugiatii în vârsta se mai pot confrunta cu:
• Lipsa/dificultatea de a gasi un interpret, în special pentru dialecte mai
putin folosite.
• Lipsa informatiilor privind drepturile si obligatiile lor în România.
• Nevoia de asistenta (consiliere si/sau îndrumare/însotire) specializata.
• Posibilitati limitate de miscare/mobilitate scazuta, în special pentru
vârstnicii cazati în centre.

50
 • Accesul la îngrijire medicala, care poate fi mai dificil de obtinut decât
pentru alte categorii de refugiati.
• Lipsa de informare a personalului din cadrul serviciilor de asistenta
sociala si medicala cu privire la drepturile refugiatilor în România.
• Diferentele culturale dublate de problemele de natura psihologica cauzate
de exilul fortat, care de multe ori devin obstacole pentru refugiati în
încercarea lor de a întelege si îndeplini conditiile pentru a avea acces la
asistenta sociala specializata în România.
• Lipsa sprijinului familiei si al comunitatii, în multe cazuri.

Ce ar trebui sa existe
• Utilizarea interpretilor si expertilor atât în cadrul programelor de asistenta
din cadrul comunitatilor locale cât si în cadrul programelor de integrare.
• Adaptarea serviciilor din cadrul caminelor de batrâni unde sunt cazate
persoanele în vârsta la situatia speciala si la profilul cultural al refugiatilor
în vârsta.
• Implicarea comunitatii de refugiati, dar si a comunitatii în general, în
sprijinirea refugiatilor în vârsta.
• Pregatirea asistentilor sociali cu privire la drepturile refugiatilor în
România si în domeniul comunicarii interculturale, în vederea depasirii
barierelor culturale.

Cadrul legislativ
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004

51
HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au
dobândit o forma de protectie în România
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurari sociale
OUG 150/2002 privind sistemul de asigurari sociale de sanatate

Vârsta standard minima de pensionare în România este de 57 de ani pentru

femei si de 62 de ani pentru barbati, bineînteles cu îndeplinirea si a altor criterii
prevazute de lege, cum ar fi stagiul de cotizare. Refugiatii care au împlinit
aceasta vârsta, dar nu îndeplinesc criteriile stabilite de legea româna pentru a
beneficia de pensie reprezinta grupul la care ne vom referi în continuare.

Pentru persoanele vârstnice care au obtinut o forma de protectie, au peste vârsta

minima de pensionare si nu beneficiaza de pensie, exista doua nivele de
asistenta care pot functiona separat sau în paralel:
- în primul rând, se pot adresa serviciilor de asistenta sociala constituite în
cadrul autoritatilor locale, care au obligatia de a le furniza servicii
specializate în aceleasi conditii cu cetatenii români.
- În al doilea rând, pot beneficia de serviciile specializate, adaptate nevoilor
lor individuale (orientare culturala, cursuri de limba româna si consiliere)
reunite în programe de integrare, coordonate de ONR.

Strainii care au obtinut o forma de protectie în România si care au atins vârsta

pensionarii si nu au pensie beneficiaza de acelasi regim de protectie prevazut de
legislatia în vigoare pentru cetatenii români aflati în situatii similare si de asistenta
oferita de institutiile statului cu atributii în aceste domeniu. În plus, refugiatii în vârsta
care fac obiectul capitolului de fata, care nu necesita asistenta specializata si care nu pot
beneficia de o locuinta din partea institutiilor abilitate, pot fi cazati în centrele Oficiul
National pentru Refugiati, în limita spatiilor si fondurilor disponibile. De asemenea, ei
pot beneficia de o prelungire a perioadei de implementare a programului de integrare si
peste limita de 12 luni. (OG nr.44/2004)

52
 Minorii neînsotiti
Minorii neînsotiti sunt copii sub 18 ani care se afla în afara tarii lor de origine,
respectiv în România unde au obtinut o forma de protectie, fiind separati de
ambii parinti sau de cei care i-au reprezentat legal anterior. Vârsta minorilor
neînsotiti a fost stabilita în urma unei expertize medico-legale, înca din faza
procedurii de determinare a statutului de refugiat.

Obstacole întâmpinate de refugiati – în plus fata de copiii români aflati în

aceeasi situatie, minorii neînsotiti refugiati se mai pot confrunta cu:
• Lipsa de informare privind dreptul de a beneficia de serviciile specializate
acordate copiilor aflati în dificultate.
• Lipsa de informare a personalului din cadrul serviciilor de asistenta
sociala cu privire la drepturile refugiatilor în România.
• Diferentele culturale dublate de problemele de natura psihologica cauzate
de exilul fortat, care de multe ori devin obstacole pentru refugiati în
încercarea lor de a întelege si îndeplini conditiile pentru a avea acces la
asistenta sociala specializata în România.
• Lipsa sprijinului familiei si al comunitatii.
• Refugiatii minori pot fi, de multe ori, victime ale abuzurilor sau al
traficului de persoane.

Ce ar trebui sa existe
• Pregatirea speciala a personalului din centrele de plasament.

• Utilizarea serviciilor interpretilor si expertilor în activitatile desfasurate în

centrele de plasament.

• Adaptarea conditiilor de cazare la specificul cultural al minorilor

neînsotiti care au primit o forma de protectie în România.

53
 • Facilitarea stabilirii de legaturi cu comunitatea etnica, acolo unde
comunitatea exista.
• Pregatire profesionala si consiliere de specialitate, în paralel cu
activitatile din programul de integrare, pentru a-i asista în tranzitia catre
un trai pe cont propriu.
• Supravegherea minorilor realizata de catre adulti care cunosc nevoile lor
culturale.

Cadrul legislativ
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004
HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au
dobândit o forma de protectie în România

Minorii neînsotiti care au obtinut o forma de protectie în România sunt inclus i în

sistemul de protectie al copilului, beneficiind de toate drepturile pe care le au copiii
români aflati în aceeasi situatie, tinându-se cont de interesul superior al copilului.
Principala institutie responsabila cu asistenta minorilor neînsotiti care au obtinut o
forma de protectie este Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie.
Oficiul National pentru Refugiati informeaza Autoritatea Nationala pentru Protectia
Copilului si Adoptie despre existenta minorilor neînsotiti care au primit o forma de
protectie în România, care întreprinde masurile necesare includerii acestora în sistemul
de protectie al copilului, în termen de 15 zile de la data înstiintarii din partea Oficiului
National pentru Refugiati. În paralel cu serviciile oferite în centrele de plasament,
minorii neînsotiti pot participa la activitatile din cadrul programului de integrare în
vederea facilitarii integrarii lor în societatea româneasca: consiliere, orientare culturala
si cursuri de limba româna, program coordonat de ONR în colaborare cu ANPCA.
(OG nr.44/2004)

54
 Victimele torturii
“ Termenul tortura desemneaza orice act prin care se provoaca unei persoane,
cu intentie, o durere sau suferinte puternice de natura fizica sau psihica, în
special cu scopul de a obtine, de la aceasta persoana sau de la o terta persoana,
informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta
persoana l-a comis sau este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face
presiune asupra unei terte persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma
de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinta
sunt provocate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana
care actioneaza cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimtamântul expres
sau tacit al unor asemenea persoane” (Conventia împotriva Torturii si a altor
tratamente crude, inumane sau degradante – art. 1).

Obstacole întâmpinate de refugiati

• Existenta unui numar limitat de servicii specializate adresate victimelor
torturii (Fundatia ICAR este una din putinele organizatii în acest
domeniu).
• Lipsa de informare a victimelor torturii.
• Lipsa de informare a personalului din cadrul serviciilor de asistenta
sociala si medicala cu privire la drepturile refugiatilor în România si la
posibilitatea ca printre acestia sa se afle si supravietuitori ai torturii.
• Diferentele culturale dublate de problemele de natura psihologica cauzate
de exilul fortat, care de multe ori devin obstacole pentru refugiati în
încercarea lor de a întelege si îndeplini conditiile pentru a avea acces la
asistenta sociala specializata în România.
• Lipsa sprijinului familiei si al comunitatii, în multe cazuri.

55
Ce ar trebui sa existe
• Servicii specializate de asistenta adresate supravietuitorilor torturii.
• Sistem de identificare a victimelor torturii înca dintr-o faza timpurie a
sederii lor în România.
• Campanii de informare a medicilor si asistentilor sociali.
• Sprijin din partea comunitatii – grupuri de suport.

Cadrul legislativ
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004
HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au
dobândit o forma de protectie în România
Conventia împotriva Torturii si a altor tratamente crude, inumane sau
degradante - Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea Generala a
Organizatiei Natiunilor Unite la 17 decembrie 1979 prin rezolutia 34/146. A
intrat în vigoare la 3 iunie 1983. România a aderat la Conventie prin Decretul-
lege nr. 111 din 30 martie 1990 publicat în Monitorul oficial nr. 48 din 2 aprilie
1990. România a aderat la Conventie prin Legea 19/9 octombrie 1990, publicata
in Monitorul Oficial nr 112/10 octombrie 1990.

Asistenta speciala acordata victimelor torturii are loc în cadrul programelor de integrare
si se realizeaza în comformitate cu planul individual de integrare. Pentru aceasta
categorie aparte de persoane, programul de integrare poate fi extins si dupa perioada de
12 luni. În plus, refugiatii care fac obiectul capitolului de fata, care nu necesita asistenta
specializata si care nu pot beneficia de o locuinta din partea institutiilor abilitate, pot fi
cazati în centrele Oficiul National pentru Refugiati, în limita spatiilor si fondurilor
disponibile. (OG nr.44/2004)

56
 Familiile monoparentale cu copii minori
Familiile monoparentale sunt familiile formate din persoana singura si copiii în
vârsta de pâna la 18 ani aflati în întretinere si care locuiesc împreuna cu aceasta.
În cazul refugiatilor, familiile monoparentale prezinta un risc crescut de
vulnerabilitate.

Obstacole întâmpinate de refugiati – în plus fata de familiile de români aflate

în aceeasi situatie, familiile de refugiati se mai pot confrunta cu:
• Lipsa informatiilor privind drepturile si obligatiile lor în România.
• Lipsa de informare a personalului din cadrul serviciilor de asistenta
sociala si medicala cu privire la drepturile refugiatilor în România.
• Diferentele culturale dublate de problemele de natura psihologica cauzate
de exilul fortat, care de multe ori devin obstacole pentru refugiati în
încercarea lor de a întelege si îndeplini conditiile pentru a avea acces la
asistenta sociala specializata în România.
• Lipsa sprijinului familiei si al comunitatii, în multe cazuri.

Ce ar trebui sa existe
• Adaptarea serviciilor directiilor de protectie sociala din cadrul autoritatilor
locale la situatia speciala si la profilul cultural al refugiatilor.
• Implicarea comunitatii de refugiati, dar si a comunitatii în general, în
sprijinirea familiilor de refugiati.
• Pregatirea asistentilor sociali cu privire la drepturile refugiatilor în
România si în domeniul comunicarii interculturale, în vederea depasirii
barierelor culturale.

57
Cadrul legislativ
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care
au obtinut o forma de protectie în România, aprobata si modificata prin Legea
nr. 185/2004
HG nr. 1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au
dobândit o forma de protectie în România
OUG nr. 105/2003 privind alocatia familiala complementara si alocatia de
sustinere pentru familia monoparentala

Pentru familiile monoparentale ale caror membri au obtinut o forma de protectie

exista doua nivele de asistenta care pot functiona separat sau în paralel:
- în primul rând, se pot adresa serviciilor de asistenta sociala constituite în
cadrul autoritatilor locale, care au obligatia de a le furniza servicii
specializate în aceleasi conditii cu cetatenii români.
- În al doilea rând, pot beneficia de serviciile specializate adaptate nevoilor
lor individuale (orientare culturala, cursuri de limba româna si consiliere)
reunite în programe de integrare, coordonate de ONR.

Familiile monoparentale de refugiati beneficiaza de acelasi regim de protectie prevazut

de legislatia în vigoare pentru cetatenii români aflati în situatii similare si de asistenta
oferita de institutiile statului cu atributii în aceste domeniu. În plus, membri familiile
monoparentale care nu necesita asistenta specializata si care nu pot beneficia de o
locuinta din partea institutiilor abilitate, pot fi cazati în centrele Oficiul National pentru
Refugiati, în limita spatiilor si fondurilor disponibile. De asemenea, ei pot beneficia de o
prelungire a perioadei de implementare a programului de integrare si peste limita de 12
luni. (OG nr.44/2004)

58
 Capitolul X
Aspecte privind comunicarea interculturala

Când comunici cu un strain nu este suficienta doar cunoasterea unei limbi

comune si, asa cum vom vedea în acest capitol, este necesara luarea în calcul a
unei variabile generale care influenteaza procesul de comunicare, si anume
cultura în care acesta a fost crescut. De aceea, am considerat utila abordarea
aspectelor legate de comunicarea interculturala, subiect care devine din ce în ce
mai important odata cu extinderea fenomenului de globalizare si cu apropierea
integrarii României în Uniunea Europeana. Din ce în ce mai multi straini ajung
pe teritoriul României si necesita asistenta din partea autoritatilor române, asa
cum este cazul refugiatilor, iar o comunicare eficienta cu acestia reprezinta
primul aspect de care trebuie tinut cont în vederea stabilirii unei relatii reciproc
avantajoase si a evitarii posibilelor conflicte.

Capitolul vizeaza doua obiective principale:

- întelegerea mecanismului prin care se realizeaza comunicarea
interculturala;
- identificarea metodelor de îmbunatatire a comunicarii interculturale.

Definirea conceptelor: cultura, comunicare, comunicare interculturala

Noi comunicam tot timpul – în caminele noastre, la locurile de munca, în

grupurile de care apartinem sau în comunitatea larga. Indiferent daca credem ca
ne întelegem unii cu altii, comunicarea este un proces dificil (gânditi-va cât de
des auziti afirmatii de genul „nu a înteles asta” sau „cu adevarat nu a auzit ce
i-am spus”). Cultura de care apartinem sta la baza proceselor implicate în
comunicare si influenteaza modul în care privim lucrurile, abordam problemele,
felul în care ne comportam în grup sau comunitate. Oamenii comunica în
diferite moduri deoarece apartin de culturi diferite în cadrul carora învata
limbaje, reguli si norme diferite. Întelegerea culturii celuilalt faciliteaza

59
comunicarea. Fiecare individ este purtatorul unor modele de gândire, simtire si
manifestari potentiale dobândite de-a lungul vietii sale. Multe dintre acestea au
fost deprinse în copilarie deoarece la acel moment un individ este cel mai
capabil sa învete si sa asimileze. Pe masura ce unele deprinderi de gândire,
simtire sau comportament au fost întiparite în mintea unei persoane, ea trebuie
sa „renunte” la acestea înainte de a fi capabila sa învete ceva diferit si aceasta
„renuntare” este mai grea decât învatarea lor initial. Fiintele umane au o mare
dorinta de a fi împreuna cu oameni care sunt asemanatori cu ele, cu care sa
împartaseasca modalitati asemanatoare de actiune, gândire, aceleasi valori si
reguli. Putem spune ca astfel se simt confortabil. Dar situatia de zi cu zi ne arata
faptul ca acest lucru ramâne la stadiu de dorinta si ca modurile de interactiune
umana nu sunt aceleasi pentru toti. Acest fapt nu se transforma doar în
disconfort pentru actorii interactiunilor, poate chiar reprezenta experiente de
multe ori socante.

Cultura

Cultura este un concept complex, cu o multitudine de definitii, dar într-un mod

simplu de înteles, cultura se refera la un grup sau comunitate ce împartaseste
experiente comune care le determina membrilor acestora viziunea asupra lumii;
include trasaturi de gen, rasa sau nationalitate care sunt trasaturi specifice ale
grupului de apartenenta. De exemplu, noi putem achizitiona o noua cultura daca
ne mutam într-o noua regiune, prin schimbarea statutului social sau daca
capatam o dizabilitate. Astfel, realizam ca apartinem, în acelasi timp, mai multor
culturi. Oamenii se confrunta cu probleme comune, care trebuie rezolvate. Dar
la aceste probleme comune exista solutii diferite, deoarece oamenii gândesc,
simt si actioneaza în mod diferit. De aici, rezulta necesitatea de a întelege aceste
diferente, motivele si cauzele care stau în spatele acestor diferente.

60
Geert Hofstede, folosind analogia modului în care sunt programate computerele,
vede cultura ca fiind o „programare mentala”. Aceasta nu înseamna ca oamenii
sunt programati ca si calculatoarele. Comportarea unui individ este
predeterminata numai partial de programele lui mentale, având o abilitate nativa
de a devia de la ele si de a reactiona în moduri care sunt noi, creative, distructive
sau neasteptate. Sursele unor programe mentale individuale provin din mediile
sociale în care cineva a crescut si a câstigat experienta de viata. Programarea
începe în sânul familiei, continua în anturaj, la scoala, în grupurile de tineri, la
locul de munca si în comunitatea de viata. Cu alte cuvinte, cultura este
programarea colectiva a gândirii care distinge membrii unui grup sau
categorie de oameni de un altul. Cultura se învata, nu se mosteneste. Ea
provine din mediul social al individului, nu este o mostenire genetica. Pe de alta
parte, personalitatea unui individ este unicul sau set de programe mentale pe
care respectivul nu le poate împarti cu nici o alta fiinta umana; ea se bazeaza pe
trasaturi care partial sunt mostenite si partial sunt învatate, învatate cu sensul de
modificate prin influenta programarii colective (a culturii), precum si prin
experientele personale unice.
Cultura ofera scheme de interpretare a realitatii si moduri de comportament si
este un proces de generare si împartasire de întelesuri în cadrul unui sistem
social. Acest sistem social cuprinde valori, norme si modalitati de
comportament, interactiune si comunicare cu ceilalti. Cultura este ceva învatat
de la parinti, scoala, mass-media sau comunitatea larga si nu este ceva fix, ci se
afla în continua schimbare. Pentru a facilita comunicarea dintre persoane
apartinând de culturi diferite este necesar sa întelegem realitatea ca fiind social
construita, sa întelegem ca diferite grupuri pot avea valori, obiceiuri, conventii
si presupozitii diferite despre lume si diferite moduri de comunicare. Cultura
este totalitatea atributelor unui grup sau subgrup, atribute dinamice si care se
schimba în timp: valori împartasite, credinte si presupozitii de baza, dar si
comportamentele determinate de acestea. Cultura poate fi privita ca pe un

61
aisberg: partea externa, vizibila (formata din comportamente si credinte) este
învatata explicit, constienta, se schimba usor si este formata din cunostinte
obiective, în timp ce partea interna, invizibila (formata din valori si patern-uri de
gândire) este învatata implicit, inconstienta, dificil de schimbat si formata din
cunostinte „subiective”. Când vorbim despre cultura, inevitabil si generalizam,
nici nu ar fi posibil altfel. De aceea, clasificarile si tipologiile culturale nu pot fi
privite decât ca generalizari si abstractizari.

Comunicarea

Comunicarea, ca esenta a legaturilor umane, reprezinta ansamblul proceselor

fizice si psihice prin care se efectueaza operatia de punere în relatie cu una sau
mai multe persoane în vederea atingerii unor obiective si presupune schimbul de
mesaje si crearea de întelesuri/semnificatii. Comunicarea este eficienta în
masura în care reusim sa reducem neîntelegerile.

Trebuie sa plecam de la urmatoarele premise:

- nu putem niciodata sti exact ceea ce gândeste sau simte celalalt;
- suntem conditionati de simboluri, deseori foarte ambigue, care ne
informeaza cu privire la alti oameni;
- utilizam propriul sistem cognitiv, de codare si decodare a realitatii, care
depinde de starea noastra mentala la un anumit moment.
Pot aparea neîntelegeri datorita:
- transmiterii mesajului într-o modalitate care nu poate fi înteleasa de altii;
- reguli de comunicare diferite;
- dificultati de limba;
- contexte sociale diferite;
- subiect de conversatie nefamiliar.

62
Comunicarea interculturala

Comunicarea are loc între oameni între care exista diferite grade de familiaritate.
Conceptul de „strain” este un element cheie în întelegerea procesului de
comunicare interculturala. Un strain are cunostinte limitate despre noul mediu,
despre noile norme si valori. Pe de alta parte, localnicii au putine informatii
despre strain, despre credintele, interesele si obiceiurile sale. General vorbind,
comunicarea cu altul implica prezicerea sau anticiparea raspunsurilor acestuia.
Când comunicam cu cineva familiar suntem, de obicei, încrezatori în
anticiparile/prezicerile noastre, chiar daca nu constientizam aceste anticipari. În
contrast, când comunicam cu strainii suntem mult mai constienti de larga gama
de posibile raspunsuri si de incertitudinea referitoare la predictiile noastre.
Predictiile presupuse de procesul de comunicare se bazeaza pe date venite de pe
trei niveluri:
- nivelul cultural - informatii despre cultura celuilalt, despre valorile si normele
dominante ale acestuia; de multe ori, reprezinta singurul nivel accesibil de
informatii, atunci când comunicam cu strainii. Chiar si în aceasta situatie, o
întelegere corecta a culturii din care provine acesta conduce la „preziceri
apropiate de realitate”.
- nivelul sociocultural – informatii despre grupul de apartenenta al celuilalt; sunt
date predominant utilizate în comunicarea intraculturala.
- nivelul psihocultural – informatii despre caracteristicile individuale (genul de
date relevante în comunicarea între cunoscuti).

Noi întelegem aceste date prin intermediul procesului de cognitie sociala.

Cognitia sociala este un proces care implica gruparea datelor particulare în
categorii bazate pe similaritati si distingerea individualilor din categorii în
functie de diferentele care apar între ei. Comunicarea cu strainii implica procesul
de categorizare, si implicit utilizarea stereotipurilor, stereotipuri care nu se

63
aplica persoanelor prezente. Pentru a îmbunatatii comunicarea trebuie sa fim
atenti la trasaturile individuale, unice ale interlocutorilor dar si sa constientizam
propriul comportament de comunicare, care implica:
- categorizarea automata (fara control constient) a lucrurilor si indivizilor –
includerea lor în stereotipuri;
- cea mai mare parte din activitatile zilnice de comunicare urmeaza anumite
scenarii familiare, dar când comunicam cu strainii nu ne putem baza pe aceste
scenarii; comunicarea noastra se poate îmbunatatii când suntem constienti ca
aceste scenarii familiare nu se potrivesc situatiei actuale si cautam sa le
modificam corespunzator.

În general, în cadrul procesului de comunicare cautam sa reducem

incertitudinea. Comunicarea cu strainii implica într-o mare masura un grad
ridicat de incertitudine, datorita dificultatilor ivite în prezicerea raspunsurilor
acestora. Noi experimentam incertitudine cu privire la atitudinile strainilor,
sentimentele si credintele acestora. De asemenea, este greu de explicat
comportamentul strainilor în anumite momente. Motivatia de a reduce aceasta
incertitudine este cu atât mai puternica atunci când ne asteptam sa interactionam
si în viitor cu acestia sau când ei reprezinta surse pentru un potential beneficiu.
Putem reduce gradul de incertitudine al predictiilor prin obtinerea de informatii
despre straini, utilizând urmatoarele 3 strategii:
- observarea pasiva a strainului;
- cautarea activa de informatii de la prietenii acestuia sau alte surse;
- obtinerea directa de informatii de la strain prin discutii directe si întrebari,
ceea ce presupune schimb reciproc de informatii (ofera informatii despre
tine pentru a primi la rândul tau informatii despre celalalt).
Cresterea gradului de incertitudine în interactiunea cu strainii este acompaniat de
un nivel ridicat de anxietate, anticipari negative si sentimente de confuzie si
chiar pierderea controlului asupra situatiei – temerea de a aparea ca fiind

64
incompetent, de a fi exploatat sau de a fi perceput negativ de ceilalti (straini dar
si membrii propriului grup).

În zilele noastre, ceea ce se întâmpla într-o parte a lumii afecteaza si restul,

lumea devine din ce în ce mai mica din punct de vedere al mijloacelor de
comunicare si au crescut interactiunile cu oamenii proveniti din culturi diferite.
Inevitabil apar neîntelegerile si obstacolele în comunicare. Studiul comunicarii
interculturale se adreseaza nevoii de a examina comunicarea si interactiunile
dintre oameni proveniti din diferite culturi si subculturi. Fundamentala în
studiul comunicarii interculturale este credinta ca oamenii învata sa comunice
într-un mod specific propriei culturi. Un chinez, un australian sau un român
învata sa comunice ca alt chinez, australian sau român. Comportamentul lor
exprima întelesuri pentru ca este învatat si împartasit de altii. Cu alte cuvinte,
este cultural. Astfel, modalitatile în care oamenii comunica, specificul
limbajului, stilul, comportamentul non-verbal sunt toate determinate cultural. În
acest sens, daca culturile difera una de alta si practicile si comportamentele de
comunicare ale oamenilor inevitabil vor fi diferite.

Comunicarea interculturala este comunicarea dintre oamenii ale caror sisteme

culturale de perceptii si valori sunt suficient de diferite pentru a altera/influenta
procesul de comunicare dintre ei. Posibilitatea aparitiei neîntelegerilor este
prezenta în orice moment în procesul de comunicare interculturala, în special
daca diferentele culturale sunt foarte mari. Cu cât culturile sunt mai
asemanatoare cu atât influenta lor în comunicare este mai mica. De exemplu, în
situatiile de comunicare interculturala în care sunt implicati americani si
canadieni, culturile acestora nu au un impact foarte puternic asupra comunicarii
deoarece au multe lucruri în comun (limba, geografia, religia, sistemul politic
etc.), pe când daca ne referim la o situatie de comunicare între nemti si chinezi
ne putem astepta ca diferentele culturale dintre acestia (aparenta fizica, limba,

65
religia, conceptul despre sine etc.) sa produca neîntelegeri în comunicare. Când
comunicam cu cineva provenit dintr-o cultura diferita trebuie sa luam în calcul
posibilele diferente culturale, care provin din perceptiile si reprezentarile noastre
diferite, ce ne determina modul de comunicare. Întelegerea felului în care
oamenii îsi reprezinta lumea, propriile valori si credinte conduce la o mai buna
întelegere si anticipare a potentialelor neîntelegeri. Dar ce întelegem prin
perceptii, credinte si valori într-un context intercultural?

Perceptia este definita ca fiind procesul intern prin care selectam, organizam si
interpretam informatiile provenite din mediul exterior. Cu alte cuvinte, este un
proces individualizat si nu exista doua persoane care sa perceapa lumea în exact
acelasi fel iar acest lucru capata si mai mare importanta când venim în contact
cu oameni care provin din culturi foarte diferite de a noastra. Modul în care
fiecare dintre noi percepe lumea este învatat si este parte a experientei noastre
culturale. De exemplu, daca vrei sa alegi un anumit fel de mâncare,
îmbracaminte sau sa apelezi la sfaturile unui doctor reactiile la aceste
evenimente sunt învatate în propria cultura. Perceptia noastra este determinata
cultural si influenteaza modul în care comunicam cu altii.

Credintele noastre sunt judecati pe care le avem cu privire la ceea ce este

adevarat sau probabil. De obicei, sunt legate de obiecte sau evenimente care
poseda anumita caracteristici despre care noi credem ca ar fi adevarate, chiar în
situatia în care nu detinem probe evidente. De exemplu, avem credinte
referitoare la religie (Dumnezeu exista), evenimente (întâlnirea a fost un succes),
alti oameni (ea este prietenoasa) si chiar despre noi însine (sunt o persoana
muncitoare). Cea mai mare parte dintre credintele noastre sunt idei despre felul
în care lucrurile arata astfel si functioneaza, despre cauzele acestora, oferind
explicatii despre aspecte care altfel ar fi inexplicabile (clima, moartea, dragostea
etc.). La fel ca si perceptiile noastre, credintele sunt determinate de bagajul si

66
experienta noastra culturala. Foarte de timpuriu am învatat în ce sa credem în
functie de ceea ce în cultura noastra este considerat valoros si adevarat. Mai
mult, sistemul nostru de credinte formeaza baza valorilor noastre care determina
în mare masura modul de comportare si de relationare cu altii.

Valorile reunesc seturi de credinte care servesc la ghidarea si directionarea

comportamentului; reprezinta norme ale culturii si specifica ceea ce este bun sau
rau, corect sau gresit, politicos sau nepoliticos, corespunzator sau
necorespunzator. Cu alte cuvinte, ne ofera un set de reguli de comportare care
conduc la reducerea incertitudinii în ceea ce priveste viitorul. Ca si perceptiile si
credintele, valorile sunt învatate si din acest motiv sunt subiect de interpretare.
Când interpretam un comportament, un obiect ori un eveniment facem judecati
de valoare, care nu fac altceva decât sa reflecte cultura noastra particulara. De
exemplu, un englez care apreciaza o distanta personala mare poate considera ca
fiind nepoliticos daca un mexican sta prea aproape sau un japonez care apreciaza
conformitatea poate gasi necorespunzatoare exprimarea excesiva a propriilor
opinii de catre un american. Importanta relativa a valorilor în fiecare cultura
poate fi revelata si prin expresii cum ar fi: „Timpul este bani” (SUA), „O zebra
nu-si dispretuieste propriile dungi” (Africa) sau „Nu este necesar sa cunosti
persoana, ci doar familia” (China). Un lucru care trebuie evitat este acela de a
simplifica si a generaliza cu privire la alte culturi („studentii asiatici sunt ca
acesta” sau „studentii africani sunt ca acela” nu înseamna nimic pentru ca Asia
sau Africa reprezinta o zona vasta, formata din multe natiuni). Chiar si ideea de
„student chinez” reprezinta o generalizare care de multe ori poate conduce la
deformarea realitatii. Când ne referim la comunicarea dintre culturi, nu trebuie
sa le privim separate si statice, ci mai degraba dinamice si într-o continua
interactiune.

67
Obstacolele întâlnite în procesul de comunicare interculturala

Etnocentrismul
Oricine creste si se dezvolta fizic si intelectual într-o anumita cultura, care
exista deja înaintea nasterii sale. Influenta acestei culturi este atât de subtila si de
totala încât nu ne punem problema, în cea mai mare parte a situatilor, ca modul
nostru de a vedea, simti si actiona în aceasta lume poate fi limitat la societatea în
care traim, poate fi un mod particular de a vedea, simti si actiona specific unui
anumit grup social, care traieste într-o anumita regiune geografica si perioada de
timp. Erich Fromm, un faimos psiholog, a numit acest lucru “inconstientul
social”, pe care l-a considerat ca având o forta si influenta covârsitoare asupra
oamenilor. De exemplu, cineva care a trait în NY în secolul XIX, a fost
influentat de lucruri si contexte diferite de cele care ne influenteaza pe noi, în
anul 2004, în România. Specificitatea unei anumite culturi poate fi, câteodata,
cel mai usor de observat daca urmaresti aspectele comune de interes pentru cei
care apartin de o anumita cultura (subiectele uzuale de conversatie) dar si ceea
ce nu este abordat, despre ceea ce oamenii nu vorbesc. În Europa, în cea de-a
doua jumatate a secolului XVIII, în special în clasele sociale de mijloc si
superioare, oamenii aproape nu discutau niciodata despre sex, care era vazut ca
un subiect “taboo”. În zilele noastre, subiectul referitor la sex este prezent în
paginile revistelor, pe micile ecrane si face parte din conversatiile uzuale, din
glume, cântece etc.. Aproape putem spune ca exista o tendinta de a vorbi despre
sex cu aproape oricine care este dispus sa te asculte si “sexul”, într-o multitudine
de forme, este ceva obisnuit în cultura noastra.

Egocentrismul
Într-un proces de comunicare, oamenii sunt angajati cu propria lor personalitate
si individualitate. Fiecare dintre noi, în spatele propriei noastre culturi, dispunem
de trasaturi de personalitate care ne sunt specifice numai noua, determinate de

68
mostenirea genetica, de structura si dinamica familiei, de experienta trecuta,
educatie etc., trasaturi care afecteaza modul de a gândi, simti si actiona,
oferindu-le un caracter personalizat.

Dogmatismul
Toate fiintele umane par sa aiba tendinta naturala de a se conserva, de a pastra si
apara ceea ce în trecut se considera ca a functionat eficient. Se ajunge, ca în
situatii extreme, din pacate nu de putine ori, oamenii asa zis „dogmatici” sa nu
permita aparitia de întrebari, îndoieli, informatii noi etc. Pe scurt, nu permit
aparitia criticilor; folosesc argumente circulare, de genul: „Eu am dreptate de
fiecare data?, De ce ar trebui sa te cred?, Pentru ca eu am dreptate de fiecare
data”.

Stereotipurile
Samovar si Porter (1991) defineau stereotipurile ca fiind perceptiile sau
credintele pe care le avem despre anumite grupuri sau persoane bazate pe
opiniile si atitudinile anterioare. Cu alte cuvinte, stereotipurile nu se dezvolta
brusc, ci sunt formate de-a lungul unei perioade de timp în cadrul unei culturi.
Ele pot fi pozitive sau negative si ne „ajuta” sa dam sens lumii înconjuratoare
prin categorizarea si clasificarea oamenilor si situatiilor întâlnite. Utilizam, de
obicei, stereotipurile când ne întâlnim cu oameni si situatii cu care nu suntem
obisnuiti; desi stereotipurile pot reduce semnificativ teama de necunoscut, ele
interfereaza cu perceptiile si judecatile noastre referitoare la persoane si grupuri
conducând la neîntelegeri datorita simplificarilor, generalizarilor si/sau
exagerarilor care le însotesc. Afirmatii ca: „Negrii sunt…”, „Sportivii nu
sunt…” sau „Femeile ar trebui…” sunt stereotipuri datorita faptului ca sunt
bazate pe jumatati de adevar sau distorsiuni referitoare la un anumit grup de
oameni.

69
Prejudecatile
Prejudecatile, la fel ca si stereotipurile, pot fi pozitive sau negative si, în general,
se refera la atitudini si opinii intolerante si nedrepte privind alte persoane sau un
grup de persoane bazate pe simplul fapt ca acestea apartin de o anumita religie,
rasa, nationalitate sau alt grup. O persoana care gândeste ca nu vrea ca anumiti
oameni care apartin de un anumit grup sa locuiasca în acelasi cartier exprima o
prejudecata bazata pe opinii, atitudini si credinte nefondate, care nu tin seama de
meritele individuale ale unei persoane ci doar de caracteristicile ce decurg din
apartenenta sa la acel grup.

Limba
Limba este una dintre cele mai evidente bariere în comunicarea interculturala
dar nu cea fundamentala, pentru ca faptul de a vorbi aceeasi limba nu conduce
automat la eliminarea neîntelegerilor sau garantarea armoniei. Exista culturi
diferite care vorbesc aceeasi limba, de exemplu americanii cu australienii.

Comunicarea non-verbala
Comunicarea non-verbala implica suma stimulilor (cu exceptia celor verbali)
prezenti în contextul unei situatii de comunicare, generati de individ si care
contin un mesaj potential. Mesajele non-verbale pot lua numeroase forme:
spatiul personal, gesturile, miscarile faciale si ale ochilor, mimica, utilizarea
timpului, atingerile interpersonale, îmbracamintea etc. Întelesurile atasate la
toate aceste lucruri difera de la o cultura la alta si conduc la neîntelegeri. Rolul
comunicarii non-verbale este, adesea, minimalizat, dar din totalul mesajelor
emise de un individ, 7% sunt verbale – cuvinte, 38% sunt vocale – inflexiunea,
tonalitatea vocii, iar 55% sunt mesaje non-verbale; mai precis, în situatia unei
conversatii, componenta verbala detine 35%, iar comunicarea non-verbala 65%.
Asadar, constient sau inconstient, intentionat sau neintentionat, trimitem si
primim mesaje non-verbale si, pe baza acestora, emitem judecati si luam decizii

70
pentru noi si pentru ceilalti, în ceea ce priveste experientele proprii si
experientele altora. Observatia este cu atât mai adevarata cu cât, în pondere de
90%, impresia despre interlocutor se formeaza pe baza informatiilor non-
verbale, în primele zece secunde ale unei întrevederi; primele mesaje,
preponderent non-verbale, coloreaza si determina perceptia ulterioara (Irena
Chiru, 2003).

Competenta de comunicare interculturala

Este normal sa aderi la valorile comunitatii în care ai crescut, în care traiesti si

interactionezi cu altii, dar, de asemenea, este important sa întelegi ca modul tau
de a gândi si actiona nu este universal valabil. Etnocentrismul este credinta în
universalitatea propriei culturi, prin intermediul careia judeci aspecte apartinând
de alte culturi. Cu alte cuvinte, a spune ca viziunea asupra lumii a propriei
culturi este singura valabila si adevarata/valoroasa.

Bennett (1993) a propus un model de dezvoltare stadiala a perceperii

diferentelor interculturale (Model privind dezvoltarea senzitivitatii
interculturale), care subliniaza stadiile prin care oamenii trec în situatiile de
contact intercultural.
1. Negarea: nerecunoasterea diferentelor culturale;
2. Apararea: recunoasterea anumitor diferente, dar acestea sunt privite ca
fiind negative;
3. Minimizarea: neconstientizarea propriilor proiectii, care îsi au originea în
mostenirea culturala;
4. Acceptarea: întelegerea faptului ca acelasi comportament poate avea
diferite semnificatii în culturi diferite;
5. Acomodarea: evaluarea comportamentului celuilalt din perspectiva
acestuia si adaptarea propriului comportament la normele diferitelor
culturi;

71
 6. Integrarea: manevrarea cu usurinta a normelor culturale diferite si
rezolvarea fara conflicte a eventualelor probleme de identitate.

Competenta de comunicare interculturala reprezinta masura în care o persoana

îsi adapteaza efectiv comportamentul de comunicare verbala si nonverbala
într-un context cultural nou. Aceasta competenta este, mai degraba, ceea ce este
perceput despre o alta persoana decât o calitatea efectiva (trasatura/abilitate
interna) a acelei persoane. Cu alte cuvinte, cineva poate parea competent cuiva
si incompetent altcuiva, cu atât mai mult cu cît competenta de comunicare
interculturala variaza de la situatie la situatie. Un comportament corespunzator
într-un context cultural dat înseamna pe de o parte conformarea la regulile,
normele si asteptarile din acel context cultural si pe de alta parte atingerea
obiectivelor din punct de vedere al comunicarii (de exemplu, evitarea
incertitudinii, ambiguitatii). Exista trei componente ale competentei de
comunicare, care corespund trasaturilor situatiei de comunicare (contextul
material si social, contactele anterioare, diferentele de statut, interventiile
posibililor terti etc.) si care sunt în strânsa interdependenta:
A). Componenta cognitiva (referitoare la cunostinte) se refera la cât de mult o
persoana cunoaste despre cultura celor cu care se afla în interactiune si include
cunostinte minime despre valorile si credintele dominante ale celorlalti. Aici
întâlnim si reversul medaliei, partea negativa: scenarii verbale si non-verbale
simple si rigide, etnocentrism, stereotipuri etc.
B). Componenta afectiva se refera la masura în care o persoana cauta sau evita
situatiile de comunicare interculturala, adica motivatia de a interactiona cu alti
oameni proveniti din culturi diferite (în conditiile în care o astfel de situatie
presupune stres, incertitudine, ambiguitate, anxietate) si abilitatea de a gestiona
astfel de situatii stresante.

72
C). Componenta psiho-motorie reprezinta manifestarea componentelor cognitive
si afective si include performantele verbale si non-verbale si rolul jucat în
situatia de comunicare.

Referitor la activitatea de pregatire în domeniul comunicarii interculturale

exista trei principale abordari:
- prima urmareste achizitionarea de cunostinte si abilitati de comunicare privind
o anumita cultura particulara;
- a doua urmareste achizitionarea de abilitati generale, aplicabile în procesul de
comunicare cu oricare grup cultural si conduce la crearea unei independente fata
de contextul cultural dat sau fata de anumiti „experti culturali”;
- combinarea celor doua abordari: achizitionarea de abilitati generale de
comunicare, dublata de cunostinte punctuale referitoare la anumite grupuri
culturale.

În fapt, toate abordarile conduc la dobândirea unei competente de comunicare

interculturala, dar accentueaza anumite aspecte. Faptul de a sti ca o persoana
provine dintr-o anumita tara cu o cultura specifica nu ne îndreptateste sa credem
ca avem informatii suficiente referitoare la modul de gândire si comportament
(puterea de a prezice comportamentul), ci mai degraba ne alerteaza cu privire la
posibilitatea aparitiei neîntelegerilor în comunicarea cu aceasta persoana. De
aceea, încercarea de a realiza un ghid/lista despre cum ar trebui sa te comporti cu
oamenii apartinând de cultura X, Y sau Z este doar o încercare simplista de a
rezolva posibilele probleme de comunicare si, de multe ori, ea însasi cauzatoare
de neîntelegeri. Bineînteles, cunoasterea aspectelor referitoare la anumite culturi
date este importanta din prisma formarii unei pareri generale dar faptul de a
aborda fiecare situatie individual, tinând cont de trasaturile interlocutorilor si de
contextul în care se desfasoara, este mult mai utila în practica. În sprijinul
acestei afirmatii vin cercetarile în domeniul trans-cultural care au aratat ca

73
diferentele intra-culturale sunt mai semnificative decât diferentele
inter-culturale. Este dificil de stiut ceea ce este permis într-o cultura si ceea ce
nu este, din perspectiva celui din afara. Este util sa înveti câteva strategii de
comunicare, de exemplu atunci când esti în dubiu sa întrebi referitor la
întelesurile, utilizarile si conotatiile termenilor. Oricum, trebuie sa fii atent, daca
nu esti sigur ca ceea ce vrei sa spui este acceptabil.

Consideram ca principalele etape ale procesului de pregatire în vederea

dobândirii competentei de comunicare interculturala (dobândirea de
cunostinte, întelegere, atitudine si abilitati necesare) sunt urmatoarele:
Etapa 1. Întelegerea modului în care cultura ne influenteaza gândirea si
comportamentul si explorarea modului în care oamenii îsi construiesc „o
imagine a realitatii” (un model mental) si practicarea re-evaluarii presupozitiilor
si concluziilor (determinate cultural). Cu alte cuvinte, întelegerea felului în care
comportamentul este ghidat de „teoriile mentale ale actiunii” (scenarii cognitive,
programe care spun ca în situatia X (conditiile) se aplica strategia Z pentru a
atinge scopul Y). Aceste programe mentale sunt construite prin experienta si
adesea învatate prin procesul de socializare în cadrul unei culturi (în familie,
scoala, organizatie); scenariile permit oamenilor sa interpreteze si sa raspunda
aproape instantaneu fara a fi constienti de acest lucru. Acest tip de
comportament automat este înalt specializat si de obicei destul de eficient, dar
aceste scenarii utile într-un anumit context devin ineficiente într-un context
cultural diferit.
Etapa 2. Întelegerea faptului ca pentru a comunica, în primul rând, este necesar
sa asculti si apoi sa îti însusesti si sa exersezi abilitatile de comunicare, necesare
în orice fel de interactiune/comunicare, nu doar în comunicarea interculturala.

La prima vedere, comunicarea în general, nu doar aceea cu strainii, poate parea

ceva facil, dar în realitate este extrem de dificil de realizat. În primul rând,

74
datorita lipsei de întelegere a modului în care functioneaza mintea, a modului în
care sunt interpretate informatiile care vin continuu din mediul exterior. Pentru a
învata mai mult, trebuie sa avem rabdarea de a asculta. Putem învata sa
ascultam, dar trebuie întâi sa recunoastem felul în care o facem acum si
neajunsurile lui. Daca ne vom îndrepta atentia catre modul în care ascultam, în
special asupra propriilor gânduri si sentimente, vom începe sa identificam
„contributia noastra”, propriile proiectii pe care le introducem în procesul de
comunicare. A asculta cu adevarat înseamna sa întelegi cât de mult din prezenta
noastra experienta se datoreaza prezentului, informatiilor din acest moment, si
cât se datoreaza trecutului, informatiilor stocate în memorie, „filtrelor” (dorinte,
perceptii, predispozitii) prin intermediul carora percepem realitatea. Aceste filtre
ne determina sa nu percepem realitatea asa cum este si sa nu raspundem la
stimuli într-o maniera noua, ci într-o maniera învechita determinata de
experienta trecuta. De aici apare necesitatea de a învata sa percepi realitatea
obiectiva, în opozitie cu propria agitatie mentala provenita din memorie,
necesitatea de a distinge între inferentele pe care le facem cu privire la
experienta actuala si experienta însasi, obiectiva (noi nu facem diferenta între
experienta directa si propriile evaluari cu privire la aceasta, nu realizam ca
propriile concluzii depind mai mult de experienta trecuta decât de cea actuala).

Cea mai mare parte dintre noi înteleg cât de important este sa ne pregatim pentru
a comunica, dar acest lucru în sensul de a vorbi si doar putini realizeaza cât de
importanta este pregatirea pentru a învata sa asculti. Plecam de la premisa ca a
asculta este ceva natural, ca toata lumea stie sa asculte. De asemenea,
consideram ca activitatea de ascultare este o activitate pasiva ce nu implica
participare, este un proces natural. Când încercam sa ascultam cu adevarat ceva
sau pe cineva, gasim acest lucru extraordinar de dificil, deoarece proiectam
întotdeauna ideile si opiniile noastre, prejudecatile, înclinatiile si impulsurile
noastre; când acestea domina, atunci cu greu vom asculta ceea ce este spus.

75
Cineva poate asculta si învata (cele doua procese sunt strâns legate) doar într-o
stare de atentie, o stare de liniste, de asteptare sau suspendare temporara a
proiectiilor mentale. Doar într-o astfel de stare se poate realiza o comunicare
reala – trebuie creata constient o stare în care comunicarea poate avea loc. Acest
lucru nu este usor de realizat, dar putem învata modalitati de a schimba aceste
deprinderi automate. Pentru a deprinde abilitatea de ascultare activa trebuie sa
fim în stare sa constientizam propriile gânduri si sentimente, sa ne ascultam pe
noi însine si de abia apoi vom putea cu adevarat sa-i ascultam pe altii. Lipsa
abilitatilor de ascultare, a atentiei, determina, mai mult decât orice altceva,
aparitia neîntelegerilor. Ascultarea activa, efectiva, este un obicei, abilitate, si
reprezinta baza unei comunicari eficiente. Un bun ascultator/comunicator
încearca sa înteleaga complet ceea ce o alta persoane spune. La sfârsit, chiar
daca va fi în total dezacord cu aceasta, înainte de dezaprobare el vrea sa stie
exact, sa înteleaga despre ce e vorba.

Ascultarea activa – metoda de îmbunatatire a comunicarii interculturale

Ascultarea activa reprezinta o abilitate speciala de a raspunde într-o maniera

care sa faciliteze comunicarea si prin care sa se ajunga la o întelegere a
gândurilor si a sentimentelor exprimate; implica încercarea de a auzi ceea ce a
fost spus din perspectiva vorbitorului. Cu alte cuvinte, este o modalitate de a
asculta si a raspunde persoanei cu care comunici, metoda care urmareste
îmbunatatirea întelegerii reciproce (forma structurata de ascultare si raspuns ce
presupune focalizarea atentiei pe vorbitor; a asculta presupune un angajament
activ). Deseori, când vorbesc unii cu altii oamenii asculta „doar pe jumatate”
ceea ce altii transmit, gândindu-se, în acelasi timp, la cu totul altceva iar atunci
când sunt angajati într-un conflict, oamenii sunt mai mult ocupati cu formularea
raspunsurilor la ceea ce cred ca s-a spus decât cu ceea ce a spus celalalt efectiv.

76
Beneficiile ascultarii active:
- te „obliga” sa-i asculti atent pe ceilalti;
- conduce la evitarea neîntelegerilor;
- permite adoptarea unei atitudini deschise care îi îndeamna pe ceilalti sa
comunice mai mult;
- conduce la evitarea blocajelor în comunicare si la rezolvarea problemelor.

Ca tehnica de îmbunatatire a receptionarii de informatii prin atentie „completa”

acordata emitatorului, ascultarea activa îl încurajeaza pe celalalt sa vorbeasca,
asigurând întelegerea de partea interlocutorului. Ascultarea activa implica un
exercitiu permanent si constient, prin care se evita modificarea mesajelor si, în
egala masura, comportamentele de raspuns de tip închidere si prin care sunt
eliminate vechile obiceiuri de ascultare (a te preface atent din politete, ascultarea
exclusiva a faptelor sau schimbarea canalelor în mijlocul unei conversatii când
discutia este greoaie / greu de înteles, pe principiul conform caruia ne putem
„întoarce” în conversatie oricând, fapt eronat de altfel).

Elemente observabile ale ascultarii active - indicatori:

- limbajul corporal deschis: fata întoarsa spre partener, corpul usor aplecat
înainte, fara mâini dau picioare încrucisate;
- expresii faciale: a aproba / a da din cap afirmativ, contact cu privirea
partenerului, zâmbet;
- întrebari de clarificare: Ce ar însemna acest lucru? Si atunci ce s-a întâmplat?
- parafrazare: Deci asta s-a întâmplat? Am auzit/daca am înteles bine ai spus
ca…
- aducerea în discutie a sentimentelor / emotiilor partenerului: Pari sa fii suparat
din aceasta cauza…..

77
În ascultarea activa cel mai important lucru este sa-ti amintesti nu neaparat ceea
ce trebuie sa faci, ci ceea ce nu trebuie sa faci: sa dai sfaturi, sugestii, solutii, sa
îti povestesti propriile probleme, sa întrerupi sau sa schimbi brusc subiectul
discutiei. Dimensiunile principale ale procesului de ascultare activa:
1. ce faci? – limbajul corpului
2. ce spui? – cuvinte, fraze, ton

Stadiile ascultarii active:

- stabilirea unei relatii – ascultatorul este amabil, primitor, asigurând un cadru
deschis, confortabil si prietenos, sigur din punct de vedere al confidentialitatii;
comunicarea nu trebuie întrerupta;
- încurajarea interlocutorului sa vorbeasca – printr-o atitudine deschisa si
receptiva la cuvintele si personalitatea acestuia, evitând barierele
comunicationale; folosirea diferitelor interjectii de încurajare sau de întarire,
faptul ca interlocutorul este ascultat cu atentie, limbajul non-verbal sunt tot
atâtea modalitati de încurajare a interlocutorului sa vorbeasca;
- reflectarea mesajului primit – prin parafrazare, confera emitatorului siguranta
ca este ascultat;
- încurajarea vorbitorului sa gaseasca propriile solutii – în ascultarea activa
rolul receptorului este de a crea atmosfera propice unei apropieri între vorbitor si
propriile sale idei si sentimente; este foarte important ca interlocutorul sa fie cel
care ia decizii, cel care alege solutia fara sa fie influentat de receptor;
- rezumarea si concluziile comunicarii – comunicarea trebuie sa fie încheiata cu
un rezumat si cu anumite concluzii.

Concluzii

Este mai important sa deprinzi competenta de comunicare interculturala decât

sa-ti însusesti cunostinte referitoare la diferitele culturi, pentru ca oricând pot

78
aparea situatii noi si trebuiesc evitate stereotipurile si prejudecatile. Competenta
de comunicare interculturala presupune întelegerea felului în care cultura
influenteaza asteptarile si comportamentul si abilitatea de a recunoaste si utiliza
diferentele culturale ca resurse în vederea învatarii si rezolvarii problemelor în
contexte diferite, dar si capacitatea de constientizare de sine si de utilizare a
abilitatilor si tehnicilor de comunicare în general.

Fiecare situatie de interactiune/comunicare interculturala este unica si, în

consecinta, nu exista solutii si metode standard. În astfel de situatii, oamenii
ar trebui sa-si raspunda la trei întrebari:
1. Cum îmi reprezint situatia de comunicare?
2. Ce as dori sa realizez/comunic în aceasta situatie? Ce scopuri am?
3. Ce actiuni intentionez sa întreprind pentru a-mi atinge scopurile?

Prin raspunsurile la aceste întrebari putem întelege cum repertoriul nostru

cultural ne influenteaza perceptiile si comportamentul si ne ofera posibilitatea de
a revedea felul în care ne reprezentam situatia, scopurile si strategia de actiune.
Competenta de comunicare interculturala presupune dezvoltarea unei atitudini
care sa se potriveasca în diferite contexte culturale.

Principalele dificultati care pot aparea în cadrul comunicarii interculturale:

1. Bunele intentii nu sunt suficiente, este nevoie de practica.
2. Este mai usor sa spui ca te poti adapta la un nou context decât sa faci acest
lucru.
3. Este o mare diferenta între a sti ceea ce trebuie sa faci si a actiona corect
în practica.

79
Aspecte pe care ar trebui sa le iei în considerare când te afli într-o situatie de
comunicare interculturala:
1. Aminteste-ti de „filtre”: auzim/percepem prin intermediul propriilor filtre,
fapt ce distorsioneaza realitatea.
2. Ofera interlocutorului posibilitatea de a se exprima.
3. Clarifica: înainte de a vorbi, fii sigur ca ai înteles ceea ce celalalt a intentionat
sa-ti transmita.
4. Reformuleaza....pâna în momentul în care partenerul tau este de acord ca l-ai
înteles corespunzator: „Cred ca ai vrut sa spui ca......Este corect?”
5. Ia o pauza înainte de a vorbi si întreaba-te ce urmaresti sa transmiti.
6. Identifica sursele culturale ale neîntelegerilor: „În cultura/tara ta aceasta este o
problema importanta?” sau „În cultura/tara ta cum ar fi de asteptat ca cineva sa
actioneze într-o astfel de situatie?”
7. Identifica posibile solutii: „Ce sugerezi ca ar trebui facut? Cum ar trebui
actionat?”
8. La sfârsit, rezuma si clarifica scopurile initiale si concluziile.
9. Verifica eventualele neîntelegeri.

80
 GHID

pentru o comunicare interculturala eficienta

Aminteste-ti !!!
• O modalitate de comunicare eficienta cu ceilalti nu este un lucru usor, dar
este o abilitate care poate fi învatata cu putina rabdare si bunavointa.
• Recunoasterea faptului ca a comunica cu altii nu este atât de facil pe cât
pare si a inevitabilelor diferente dintre oameni din punct de vedere al
modalitatilor de comunicare (diferente generate de o multime de factori),
dublata de o atitudine prin care arati respect fata de interlocutor,
reprezinta primul pas în încercarea ta de a-ti îmbunatatii abilitatile de
comunicare.
• Observa-l si asculta-l cu atentie pe celalalt înainte de a actiona, pentru a
evita neîntelegerile. Opreste-te si reflecteaza la ceea ce urmeaza sa faci.
Aceasta este regula fundamentala.
• Nu exista doar un singur mod de a comunica / actiona, si anume cel
utilizat de catre tine. Gândeste-te cât de diferit se comporta oamenii aflati
în aceeasi situatie.
• Cauta tot timpul sa te faci înteles de catre celalalt; încearca sa-i explici cât
mai simplu cu putinta ceea ce doresti sa-i transmiti si asigura-te ca a
înteles corect ceea ce ai transmis. De multe ori, desi folosim aceleasi
cuvinte, întelesurile acestora nu sunt aceleasi pentru toti interlocutorii,
lucru de altfel usor de observat în viata de zi cu zi.
• Asculta-l cu atentie pe celalalt si încearca sa te pui în locul sau.
Gândeste-te ce ai simti si cum te-ai comporta daca ai fi în aceeasi situatie.
Aminteste-ti ce ai simtit, cum ai gândit si actionat când te-ai aflat în
situatii necunoscute.
• Respecta alegerile, opiniile celuilalt, modul sau de a se comporta.
Gândeste-te ca vine dintr-o cultura în care acest mod de comportament

81
 este ceva normal, obisnuit. Daca comportamentul sau este în contradictie
cu regulile actuale, explica-i acest lucru cu rabdare, folosind mijloace si
un limbaj pe care acesta le poate întelege (utilizeaza un
translator/mediator familiarizat cu ambele culturi etc.).
• Încearca sa eviti utilizarea cuvintelor sau simbolurilor care se refera la
identificarea pe baza etniei, rasei sau religie, daca acest lucru nu este strict
necesar. Aceste cuvinte pot avea implicatii negative în procesul
comunicarii.
• Evita o atitudine interpretativa si evaluativa la adresa judecatilor celuilalt
si, în special, daca acestea au legatura cu obiceiuri si norme culturale
diferite fata de ale tale. Gândeste cum ai reactiona daca cineva
interpreteaza si evalueaza modul tau de viata.
• Foloseste un ton calm, neutru si controleaza-ti mimica si gestica. O voce
ridicata si o gestica bogata pot fi percepute ca agresive si pot bloca
procesul de comunicare.
• În momentul aparitiei unei situatii de conflict, suspenda-ti propria
judecata, pentru o clipa, si încearca sa privesti situatia ca un martor
neutru, neimplicat.
• Nu uita ca ai o ocazie unica de a afla mai multe despre alti oameni, despre
felul cum gândesc, despre felul cum se comporta, despre traditiile si
obiceiurile lor si, nu în ultimul rând, poti afla povesti interesante de viata.
Trebuie doar sa le acorzi putina atentie si respectul cuvenit.
• Foloseste toate oportunitatile care apar de a discuta cu celalalt si de a afla
punctul sau de vedere cu privire la aspecte de interes comun; abordeaza-l
cu rabdare si întelegere si fii pregatit sa înveti cât mai multe despre el.
Discutiile referitoare la trecutul sau, la evenimente din viata sa sunt
punctele de plecare pentru a-i întelege comportamentul actual si de a gasi
cai comune de comunicare.

82
• O mai buna cunoastere a altora, a modurilor lor de gândire si de
comportament ofera si o mai buna cunoastere a propriului comportament,
dar si alte modalitati de rezolvare a problemelor, la care poate nu te-ai
gândit.
• Fii constient de propriul tau comportament, deoarece în functie de acesta
celalalt te va percepe si va actiona în consecinta. O atitudine agresiva si de
respingere va genera o atitudine asemanatoare din partea lui.
• Este util sa cunosti lucruri generale despre anumite culturi, despre
obiceiurile traditiile, stilurile de viata ale oamenilor care au fost crescuti în
aceste culturi, dar nu transfera aplicabilitatea acestor cunostinte generale
în cunostinte practice despre oamenii concreti cu care ai de a face; nu se
potrivesc pentru toti indivizii din aceea cultura. Încearca sa eviti utilizarea
automata a stereotiputilor referitoare la alte culturi, grupuri, rase etc.
• În general, oamenii tind sa-si explice propriul comportament prin referire
la situatia în care se afla, pe când comportamentul altora este pus pe
seama trasaturilor caracteriale / individuale de personalitate ale acestora.
Lucru valabil si în cazul comunicarii cu strainii, când „vedem” caracterul
lor ca fiind tipic acelei culturi, rase etc. Este foarte probabil sa
interpretam comportamentul strainilor prin prisma propriilor noastre
stereotipuri. Tine cont de acest fapt!!!
• Aminteste-ti ca nu toti indivizii care provin dintr-o anumita cultura se
comporta la fel. În functie de propria lor experienta de viata, oamenii
dezvolta perceptii diferite ale lucrurilor si evenimentelor desi provin din
aceeasi regiune si vorbesc aceeasi limba. Reflecteaza la situatia din
România, unde nu toti gândim, simtim si ne comportam la fel.
• Priveste-l pe cel din fata ta ca pe o persoana individuala/avînd o
personalitate unica, si nu ca pe un exponent al unei anumite clase, grup,
cultura etc..

83
• Fii atent la comportamentul nonverbal al interlocutorului (mimica,
gestica, tonalitatea vocii etc.) care poate oferi informatii cu privire la
adevaratele motivatii ce stau în spatele comportamentului manifest. De
asemenea, nu uita ca un comportament conform cu asteptarile sociale nu
permite concluzii referitoare la caracteristicile personale. Un
comportament este mai informativ cu cât se îndeparteaza de asteptarile
observatorului (care pot rezulta din apartenenta persoanei la o categorie
sociala si astfel pot fi generate de categorizare / stereotipuri).
• Acorda de fiecare data atentie situatiei în care are loc comunicarea,
situatie care poate oferi informatii referitoare la motivele interlocutorului.
În termeni de specialitate acest lucru se refera la evitarea erorii
fundamentale de atribuire (des întâlnita chiar si la psihologii clinicieni)
– tendinta generala a observatorilor de a subestima rolul cauzelor
situationale în explicarea comportamentului, privilegiind astfel cauzele
dispozitionale – reflecta o teorie implicita a comportamentului social care
este mai raspândita în culturile individualiste de tip occidental.
• Oamenii sunt influentati de o multime de factori care trebuie luati în
considerare: profilul etnic, familia de provenienta, statutul social al
acesteia, educatia primita, personalitatea, mostenirea genetica, specificul
situatiei actuale etc., factori care genereaza imposibilitatea de a prevedea
un comportament individual, ci doar, cel mult, un mod general de
comportare, o tendinta generala de comportament.

84
 Anexa 1
Sistemul de azil în România
Azilul se refera la posibilitatea legala de asigurare a protectiei acelor categorii de
straini care si-au parasit sau nu se mai pot întoarce în tara lor de origine, întrucât
risca sa fie supusi la persecutie, tortura, tratamente inumane sau degradante,
viata, libertatea, integritatea le este amenintata pentru motive de rasa, religie,
nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica.

Prin solicitant de azil (SA) se întelege o persoana, cetatean strain sau persoana
fara cetatenie, care a solicitat o forma de protectie în România si în cazul caruia
nu a fost data o hotarâre definitiva si irevocabila. Printre drepturile SA,
prevazute în OUG 102/2000 aprobata prin Legea nr. 323/2001, se regasesc si
dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, dreptul la protectia
datelor personale si a altor informatii referitoare la cazurile individuale, dreptul
de a alege locul de resedinta si de a beneficia de asistenta medicala primara si
spitaliceasca de urgenta gratuita.

Potrivit legislatiei române pot fi acordate urmatoarele forme de protectie:

- Statut de refugiat (conform Conventiei de la Geneva din 1951 si a
Protocolului de la New York din 1967);
- Protectie umanitara conditionata (în special în baza art. 3 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului);
- Protectia temporara (care nu este un statut în sine, ci mai degraba un
mecanism de asigurare a unei protectii temporare pentru persoanele provenite
din zone de conflict armat în care România nu este parte).

În România autoritatea centrala responsabila de implementarea politicilor în

domeniul azilului este Oficiul National pentru Refugiati (ONR) din cadrul
Ministerului Administratiei si Internelor. Activitatea sa este reglementata de

85
Ordonanta de Guvern nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în
România, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2001 si Ordonanta de
Guvern nr. 13/2002.

Principalele atributii ale Oficiului National pentru Refugiati se refera la primirea

si solutionarea cererilor de azil în etapa administrativa, asigurarea asistentei
materiale pentru solicitantii de azil, inclusiv cazarea în centrele aflate în
administrarea ONR, evidenta solicitantilor de azil si a persoanelor care au primit
o forma de protectie în România, coordonarea activitatilor de integrare a
acestora în societatea româneasca.

Statutul de refugiat se poate acorda strainului care dovedeste faptul ca datorita

unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasa, religie,
nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica se afla în
afara tarii sale de origine. Drepturile refugiatilor (RR) sunt prevazute în Legea
nr. 323/2001 precum si în Ordonanta nr. 44/2004 privind integrarea sociala a
strainilor care au obtinut o forma de protectie în România. Printre drepturile RR,
se numara si dreptul de rezidenta pe teritoriul României, de obtinere a unui
document de identitate (legitimatie de sedere temporara) si a unui document
pentru trecerea frontierei de stat (document de calatorie conform Conventiei din
1951).

Protectia umanitara conditionata se poate acorda strainului care nu îndeplineste

conditiile pentru obtinerea statutului de refugiat si care dovedeste ca în tara sa de
origine risca sa fie supus la tortura sau tratamente inumane sau degradante ori
din cauza apartenentei sale la o categorie defavorizata de persoane poate fi
expus unor pericole de natura sa aduca atingere vietii, integritatii corporale sau
libertatii sale. Persoanele sub protectie umanitara conditionata se bucura de
aceleasi drepturi ca si RR (din momentul intrarii în vigoare a Ordonantei

86
nr.44/2004 privind integrarea strainilor care au obtinut o forma de protectie în
România). Exista o diferenta privind tipul documentului de calatorie care este
emis acestor persoane si care nu este eliberat în baza Conventiei din 1951, ci în
baza legislatiei române. (Vezi Anexa 2 „Exemple de documente de identitate
eliberate refugiatilor de autoritatile române”)

Desi statutul de refugiat si protectia umanitara conditionata sunt acordate pe o

perioada nedeterminata, în anumite conditii aceste forme de protectie pot fi
retrase, anulate sau pot înceta. Si în aceasta situatie, Oficiul National pentru
Refugiati este singura autoritate competenta sa decida retragerea, anularea sau
încetarea formei de protectie.

Protectia umanitara temporara poate fi acordata persoanelor care provin din

zone de conflict armat, în care România nu este angajata. În astfel de situatii,
Guvernul va stabili masurile si perioada pentru care se acorda aceasta forma de
protectie printr-o Hotarâre de Guvern.

Baza protectiei internationale consta în asigurarea unei protectii efective

împotriva returnarii în tara de origine sau în tara în care persoana risca sa fie
persecutata, torturata sau supusa unor tratamente inumane ori degradante.
De asemenea, aceasta protectie se asigura la capatul unei proceduri speciale de
determinare a statutului de refugiat sau a unei forme subsidiare de protectie,
procedura adaptata la situatia speciala în care multi dintre solicitantii de azil se
afla (lipsa documentelor de identitate, a unor documente cu care sa probeze
situatia din tara de origine sau temerea invocata), în cadrul acestei proceduri
sarcina probei este împartita între solicitant si autoritati, iar primului i se aplica
principiul „beneficiul dubiului”. Problematica azilului si a refugiatilor implica o
asistenta complexa din partea autoritatilor specializate ale tarilor semnatare ale
conventiile internationale, ca o obligatie ce decurge din ratificarea unor astfel de

87
documente. România a aderat fara rezerve la Conventia de la Geneva din 1951 si
la Protocolul de la New York din 1967.

Procedura de determinare a formei de protectie este realizata de functionari ai

Oficiului National pentru Refugiati, desemnati prin Ordin al ministrului de
Interne, care analizeaza individual cererile depuse si care hotarasc forma de
protectie ce poate fi acordata (statutul de refugiat sau protectie umanitara
conditionata) sau care resping cererea, ca fiind nefondata. Majoritatea dosarelor
sunt solutionate în mai putin de 30 de zile de personalul Oficiului National
pentru Refugiati, în faza administrativa. Exista doua modalitati de solutionare a
cererilor de azil: ordinara si accelerata. Ultima a aparut ca reactie la cererile
evident nefondate si încercarile abuzive de a obtine azilul. Totusi, exista o
categorie de straini a caror cereri nu pot fi solutionate în procedura accelerata, si
anume minorii neînsotiti. În cazul în care solicitantul nu este multumit de solutia
data de Oficiul National pentru Refugiati se poate adresa instantelor de judecata,
care pot acorda o forma de protectie (anulând decizia ONR) sau care pot, de
asemenea, respinge cererea solicitantului de azil. În situatia în care este respins
definitiv, strainul trebuie sa paraseasca teritoriul României în termen de 15 zile.
Din acel moment, i se aplica prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 194/2002
privind regimul strainilor în România si intra în competenta Autoritatii pentru
Straini, structura din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Oficiul National pentru Refugiati dispune de 2 centre de primire si cazare a

solicitantilor de azil si a refugiatilor în Bucuresti, cu o capacitate totala de 750
locuri si un centru cu 20 de locuri în Aeroportul International Otopeni. Alte 2
centre au fost date în folosinta, în anul 2004, la Galati si Timisoara, fiecare cu o
capacitate de 250 de locuri.
Strain = persoana care nu are cetatenie româna, indiferent daca are alta cetatenie
sau este apatrid.

88
Refugiatul este strain?
Da, întrucât el nu are cetatenia româna.
Refugiatul poate avea alta cetatenie sau poate fi apatrid.
Solicitarea sau dobândirea statutului de refugiat de catre o persoana nu implica
renuntarea la cetatenia tarii de origine. Refugiatii si persoanele aflate sub
protectie umanitara conditionata sunt o categorie particulara de straini. Ei se
bucura de o protectie speciala din partea tarii de azil ca urmare a obligatiei
asumate de aceasta tara prin semnarea Conventiei din 1951.

Statutele pe care le poate dobândi un strain ca urmare a intrarii în procedura de

determinare a statutului de RR (depunerii cererii de azil)

refugiat recunoscut

forma de protectie umanitara cetatean

protectie conditionata român

cetatean strain solicitant de azil protectie

(apatrid) temporara

respins returnat

tolerat

Principalele diferente între straini si refugiati10

Criterii Straini Refugiati
Motivele pentru care Turism, studii, re-unificarea Persecutie
au plecat din tara de familiei, munca, afaceri. Teama bine- întemeiata de persecutie.
origine

10
Ecaterina Pacurar, Luciana Lazarescu – Accesul refugiatilor la serviciile de sanatate – Ghid destinat
functionarilor publici, ARCA, 2004

89
Criterii Straini Refugiati
Perioada de sedere Sederea este limitata la durata de Au dreptul sa stea pe teritoriul
în România valabilitate a vizei acordate. României pâna la încetarea,
Înca de la intrarea în tara, retragerea sau anularea formei de
strainul stie cât timp îi este protectie.
permis sa stea pe teritoriul
României. Perioada de sedere în România nu
este stabilita/limitata în momentul
acordarii statutului de refugiat.
Alegerea tarii de Tara de destinatie este aleasa în Refugiatii fug din tara de origine
destinatie functie de interesele persoanei. catre o tara care le ofera protectie.

Relatia cu Ambasada Relatie buna cu reprezentantii Toate legaturile cu Ambasada tarii

tarii de origine autoritatilor din tara de origine. de origine sunt întrerupte.
Contactarea acestor Ambasade în
scopul solicitarii de informatii despre
refugiati poate fi periculoasa pentru
acestia. /le poate pune acestora via ta
si libertatea în pericol.

Reglementarea Ordonanta de urgenta nr. Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea

regimului juridic 194/2002 privind regimul Ordonantei Guvernului nr. 102/2000
strainilor în România. În art. 134 privind statutul si regimul
al ordonantei se arata ca refugiatilor în România.
„dispozitiile prezentei ordonante
de urgenta nu se aplica
urmatoarelor categorii de straini,
cu exceptia situatiilor în care
ratiuni de siguranta nationala
sau ordine publica impun
îndepartarea acestora de pe
teritoriul României:
a) solicitantilor statutului de
refugiat;
b) refugiatilor;
c) celor carora li s-a acordat
protectie umanitara conditionata
sau o forma de protectie
umanitara temporara.”

Strainii care au dobândit o forma de protectie în România au obligatia sa

respecte Constitutia României, legile si celelalte acte normative emise de
autoritatile române. Procesul de armonizare a institutiilor, cadrului legislativ si a
practicilor din România în vederea integrarii în Uniunea Europeana include si
problematica azilului, cuprinsa în Capitolul 24 Justitie si Afaceri Interne.

90
 Anexa 2
Politica Uniunii Europene privind integrarea
imigrantilor si refugiatilor
Comisia Europeana considera ca un element cheie al dezvoltarii Uniunii
Europene ca o zona a libertatii, securitatii si justitiei este acela referitor la
asigurarea unui tratament corect imigrantilor proveniti din tari terte, rezidenti
legal pe teritoriile statelor membre. Acest lucru se poate realiza prin politici de
integrare în societatile gazda si de acordare de drepturi si obligatii comparabile
cu acelea acordate cetatenilor UE 11. În acest sens, la Summit-ul de la Tampere,
s-a cerut explicit „o mai viguroasa politica privind integrarea, care sa conduca la
acordarea de drepturi si obligatii comparabile cu cele ale cetatenilor UE
strainilor din tari terte cu sedere legala pe teritoriul Uniunii” 12.
Aceste politici trebuie sa includa masuri care sa asigure imigrantilor
conditii de trai si de munca egale cu cele ale cetatenilor statelor membre.
Neasigurarea la timp a resurselor necesare unei integrari reusite a imigrantilor si
a familiilor lor va conduce pe termen mediu si lung la exacerbarea problemelor
sociale cu care acestia se confrunta, putându-se ajunge la excluziune sociala,
delincventa si criminalitate. Desi multi imigranti rezidenti legal s-au integrat cu
succes si îsi aduc propria contributie la dezvoltarea societatilor gazda, este tot
atât de adevarat ca altii sunt afectati de excluziune sociala sau sunt victime ale
rasismului si xenofobiei. Cadrul legal si celelalte actiuni si masuri propuse de
catre Comisia Europeana pentru a lupta împotriva discriminarii si xenofobiei
necesita a fi completate prin programe de integrare la nivel local, regional si
national, programe care sa demareze în cel mai scurt timp dupa admiterea
strainilor pe teritoriu 13.
Drepturi si obligatii egale pentru toti cetatenii aflati pe teritoriul Uniunii
Europene, indiferent de cetatenia lor, acesta este principiul care ghideaza

11
Communication on a Community immigration policy (COM(2000)757) of 22 November 2000
12
Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final) of 3.06.2003
13
Communication on a Community immigration policy (COM(2000)757) of 22 November 2000

91
politica Uniunii din punct de vedere social, în domeniul migratiei si azilului. În
acest context, Carta Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeana 14 este
instrumentul juridic esential cînd ne referim la drepturile acordate strainilor în
Uniune, deoarece majoritatea prevederilor din Carta sunt aplicabile tuturor
persoanelor, indiferent de nationalitatea si cetatenia lor.
În completarea drepturilor acordate prin Carta Drepturilor Fundamentale
în Uniunea Europeana, avem dreptul la reunificare familiala, considerat ca fiind
un instrument indispensabil în vederea facilitarii integrarii. În acest sens, exista
o Directiva a Consiliului European, din 27 februarie 2003, care recunoaste
dreptul la reunificare familiala pentru strainii proveniti din tari terte, cu sedere
legala si care au perspective rezonabile pentru a obtine rezidenta permanenta. De
asemenea, foarte important pentru subiectul nostru este faptul ca statele membre
sunt îndreptatite sa solicite strainilor, în vederea exercitarii dreptului la
reunificare familiala, participarea în programe de integrare în acord cu legile
nationale. O prevedere esentiala care urmareste facilitarea integrarii membrilor
familiei este aceea ca ei sunt îndreptatiti, în aceeasi masura ca si aplicantul
(strainul care a solicitat reunificarea familiala), la accesul la educatie, ocupare si
cursuri vocationale 15.
Un alt element important care trebuie luat în considerare când discutam
despre politicile sociale în domeniul azilului este Strategia de la Lisabona, din
martie 2000, prin care Uniunea Europeana si-a stabilit un nou obiectiv pentru
urmatoarea decada: sa devina cea mai competitiva si dinamica economie din
lume, bazata pe cunoasterea si dezvoltarea stiintifica, capabila de crestere
economica sustinuta, cu mai multe si mai bune locuri de munca si cu o mai mare
coeziune sociala. Prin Strategia de la Lisabona se face trecerea de la o abordare
bazata pe minimizarea consecintelor sociale negative ale schimbarilor
structurale la o abordare ce are în vedere modernizarea sistemului social

14
The Charter of Fundamental Rights of the European Union
15
Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final) of 3.06.2003

92
european si investitia în capitalul uman. Cu alte cuvinte, se trece de la o
abordare cantitativa (minimizarea consecintelor) la una calitativa (investitia în
oameni).
Contributia pe care imigrantii rezidenti în Uniune o pot aduce la
îndeplinirea obiectivelor de la Lisabona este subliniata în Comunicarea Comisiei
Europene din 2000, aspectul referitor la integrarea lor fiind considerat foarte
important luând în calcul actualele conditii economice si sociale induse de
îmbatrânirea populatiei europene. Expertii Comisiei Europene considera ca
„accesul imigrantilor si refugiatilor pe piata fortei de munca din Uniunea
Europeana reprezinta o componenta esentiala a procesului de integrare si, în
acelasi timp, contribuie la succesul Strategiei de la Lisabona”16.
Uniunea Europeana a facut progrese în acest sens, oferind cetatenilor din
tari terte aceeasi protectie ca si lucratorilor din UE în domeniul securitatii
sociale, atunci când acestia se misca în spatiu Uniunii. În plus, pe baza
mandatului primit la Lisabona, s-au dezvoltat metode de coordonare în domeniul
ocuparii si al incluziunii sociale, politici care sunt relevante pentru procesul de
integrare al imigrantilor si refugiatilor în Uniunea Europeana.
Strategia Europeana de Ocupare17, lansata în 1997, are, printre alte directii
esentiale, si integrarea grupurilor dezavantajate (cum sunt lucratorii migranti si
minoritatile etnice) si combaterea discriminarii. Dupa cinci ani de experienta
privind implementarea strategiei, Comisia Europeana considera, în continuare,
ca fiind prioritare urmatoarele aspecte:
- reducerea decalajului privind angajarea dintre cetatenii UE si cetatenii din
afara UE;
- promovarea participarii complete în societatea europeana a celei de a doua
generatii de imigranti (si nu doar privind ocuparea, deci integrarea din toate
punctele de vedere în societatea europeana);

16
Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final) of 3.06.2003
17
European Employment Strategy

93
- abordarea problemelor specifice cu care se confrunta imigrantii de gen
feminin;
- lupta împotriva imigratiei ilegale;
- transformarea muncii la negru în ocupare legala.
În domeniul incluziunii sociale, Consiliul Europen de la NICE, din
decembrie 2000, a stabilit un set de obiective comune în vederea combaterii
excluziunii sociale si a saraciei. Cea mai mare parte dintre Planurile Nationale
de Actiune în vederea combaterii marginalizarii si excluziunii sociale elaborate
de catre statele membre au identificat printre grupurile cu înalt risc de
excluziune sociala si discriminare si minoritatile etnice si imigrantii, incluzând
în aceasta categorie refugiatii si solicitantii de azil18.
Desi în implementarea politicilor vizând integrarea strainilor statele
membre au rolul primar, guvernele acestora ar trebui sa împarta aceasta
responsabilitate cu societatea civila, în special la nivel local unde masurile de
integrare vor avea loc în mod efectiv. Cheia succesului în acest domeniu este
considerata a fi stabilirea de parteneriate între actorii implicati: autoritatile
regionale si locale si liderii lor politici, autoritatile responsabile cu educatia,
îngrijirea sanatatii, protectie si asistenta sociala, politie, media, parteneri sociali,
organizatii neguvernamentale, imigrantii si asociatiile lor. Fiecare parte trebuie
sa detina un rol în elaborarea si implementarea programelor de integrare care vor
necesita resurse si finantare corespunzatoare 19.
Pentru a pregati corespunzator cadrul necesar unei politici europene
privind azilul, Consiliul European a stabilit un Fond European pentru Refugiati,
având ca obiectiv sprijinirea actiunilor statelor membre în vederea promovarii
integrarii economice si sociale a refugiatilor, proces care va contribui la
coeziunea economica si sociala în societatea europeana 20.

18
Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final) of 3.06.2003
19
Communication on a Community immigration policy (COM(2000)757) of 22 November 2000
20
Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final) of 3.06.2003

94
 În cadrul strategiei europene de promovare a politicilor sociale care sa
conduca la facilitarea integrarii economice si sociale a imigrantilor de toate
felurile în societatea europeana, un rol hotarâtor revine politicilor anti-
discriminatorii promovate la nivelul UE, ca modalitati de combatere a saraciei si
excluziunii sociale în rândul categoriilor defavorizate. Discriminarea este privita
ca un obstacol în calea coeziunii economice si sociale a Uniunii Europene. Este
evident ca exista un cost social în situatia în care unul sau mai multi indivizi
sufera discriminari datorita faptului ca sunt membri unui anume grup.
Discriminarea este chiar si mai inacceptabila atunci când este directionata catre
cei care necesita a fi ajutati, cum sunt persoanele cu nevoi speciale si batrânii.
Este evident ca grupurile care cad cel mai frecvent victime ale discriminarii, aici
fiind inclusi imigrantii si refugiatii, experimenteaza cele mai mari dificultati în
termenii integrarii sociale si, în particular, privind accesul pe piata fortei de
munca. Cu alte cuvinte, aceste persoane sunt împinse catre excluziune sociala 21.
Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, în viziunea Comisiei Europene,
politicile sociale care vizeaza integrarea imigrantilor si refugiatilor în societatea
europeana ar trebui sa urmareasca prioritar:
- respectarea valorilor fundamentale ale unei societati democratice;
- dreptul migrantilor de a-si pastra propria identitate;
- acordarea de drepturi si obligatii corespunzatoare, comparabile cu
acelea ale cetatenilor Uniunii;
- participarea activa a migrantilor în toate aspectele vietii comunitatii
europene (economic, social, cultural, politic, civil), în aceleasi conditii
cu cetatenii Uniunii22.

21
COM (1999)256final Brussels, 26.05.1999 – Countering racism, xenophobia and anti-semitism in the
candidate countries
22
Communication on immigration, integration and employment (COM(2003)336 final) of 3.06.2003

95
 Anexa 3
Exemple de documente de identitate eliberate
refugiatilor de autoritatile române

Documentele sunt prezentate în format electronic si urmeaza sa fie incluse în

anexa.

96
 Anexa 4
Adrese utile

Oficiul National pentru Refugiati

Str. Lt. col .Constantin Marinescu, nr. 15A, sector 5
Tel: 410 76 70
Fax: 410 75 10
E-mail: onr@pcnet.ro

Înaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati

Str.Armeneasca nr.25, sector 2
Tel: 210 15 96
Fax: 210 15 94
E-mail: office@unhcr.ch

ARCA – Forumul Român pentru Refugiati si Migranti

Str.Austrului nr.23, sector 2
Tel: 252 73 57
Fax: 252 73 58
E-mail: office@arca.surf.ro

CNRR - Consiliul National Român pentru Refugiati

Str.Anton Pann nr.42, sector 3
Tel: 320 20 45
Fax: 322 27 86
E-mail: office@cnrr.ro

Salvati Copiii
Str.Intr. Stefan Furtuna nr.3, sector 1
Tel: 212 61 76
Fax: 212 61 77
E-mail: rosc@mb.roknet.ro

JRS - Serviciul Iezuitilor pentru Refugiati

Str.Opris Ilie nr.54, sector 4
Tel: 332 24 57
E-mail: jrs_romania@b.astral.ro

Organizatia Femeilor Refugiate din România

Str.Regina Maria nr.88, sector 4
Tel: 336 74 28
Fax: 336 74 29
E-mail: ofrr2000@yahoo.fr

97
 Bibliografie

1. Anghel Petre – Stiluri si metode de comunicare, Editura Aramis, 2003

2. Ariane Berthoin, Victor Friedman – Learning to Negotiate Reality: A Strategy
for Teaching Intercultural Competencies, WZB, 2003
3. Catherine Cooper, Jill Denner – Theories Linking Culture and Psychology:
Universal and Community-Specific Processes, Annu Rev. Psychol., 1998
4. Chris Argyris - Reasoning, Learning and Action, Individual and Organizational,
Jossey-Bass Pub, 1982
5. Diane Stoy si Jennifer Wild – The Ladder of Inference: Increasing Cross-
Cultural Understanding, Training and Performance Sourcebook, 1998
6. Dragoi Vasile, Corneliu Alexandru – Migratia si azilul în România, în contextul
pregatirii aderarii la Uniunea Europeana, Editura Ministerului de Interne, 2002
7. Ecaterina Pacurar, Luciana Lazarescu – Accesul refugiatilor la serviciile de
sanatate – Ghid destinat functionarilor publici, ARCA, 2004
8. ECRE – Cultural and Community Integration for Refuugees
9. ECRE - Good Practice Guide on the Integration of Refugees in the European
Union - Employment and Vocational Training
10. ECRE - Good Practice Guide on the Integration of Refugees in the European
Union - Education
11. Entzinger Han, Renske Biezeveld – Benchmarking in Immigrant Integration,
Rotterdam, August 2003
12. Jan Niessen, Yongmi Schiebel – Handbook on Integration for policy-makers and
practitioners, European Communities, 2004
13. Irena Chiru – Comunicarea interpersonala, Editura Tritonic, 2003
14. Hofstede Geert – Managementul structurilor multiculturale, Editura Economica,
1996
15. Jean-Claude Abric – Psihologia comunicarii: teorii si metode, Polirom, 2002
16. Martina Huber-Kriegler, Ildiko Lazar, John Strange – Mirrors and windows,
An intercultural communication textbook, Council of Europe, may 2003
17. Richard Saunders – Intercultural Communication Workbook, Shasta College,
2004
18. Sharon Bowman – I see what you say! Active Listening Skills Practice, Training
and Performance Sourcebook, 1998

98
19. UNHCR – Statutul si regimul refugiatilor în România – Legislatie relevanta -
Monitorul Oficial - Bucuresti – 2002
20. UNHCR – Drepturi si practici de integrare privind refugiatii recunoscuti în tarile
Europei Centrale – vol.V –Integrarea, 1999
21. Xuan Quach, Anna Jones – Intercultural Communication, Teaching and
Learning Unit, 2002

99