Existențialismul este o doctrină filozofică și de acțiune caracterizată printr-o accentuare a

individualității, propagarea libertății individuale și a subiectivității , avandu-si originile in

lucrarile lui Kierkegaard . In aceasta lucrare, voi analiza pricipiile tezei existentialiste prin
prisma a trei fiolozi existentialisti,Kierkegaard,Sartre si Heidegger.

In lucrarea sa Frica si cutrmerur,Kierkegaard prezinta conflictul etic-religios prin intermediul lui

Avraam,un personaj biblic caruia Dumnezeu ii cere sa-si sacrifice unicul fiu , pe Isaac , drept o
dovada de credinta si de ascultare eroica.

In ideologia crestina exista acceptiunea ca individualul este situat mai presus de universal,ca
finitul este mai important decat infinitul si credinta trebuie urmata mai presus de absurd.In ceea
ce priveste dogma etica,universalul este cel mai important iar individualul trebuie anulat.Din
aceast a perspective ,Avraam este un criminal care aproape isi omoara copiul . Conflictul consta
in cautarea motivului pentru care acesta ar trebui recunoscut ca fiind un luptator pentru
credinta,un adevarat cavaler al acesteia.

Kiergekaard afirma despre Avraam ca acesta nu era “un ganditor si nu simtea deloc nevoia de a
depasi credinta ; socotea ca a fi pastrat in memorie drept parinte al credintei reprezinta suprema
glorie si ca a avea credinta e singurul destin demn de invidie” 1 . Avraam agonisise toata viata in
dorinta de a fi binecuvantat cu un copil si desi depasise varsta cand ar fi mai putut avea unul,
acesta nu a incetat niciodata sa creada cu tarie ca Dumnezeu il va bincuvanta cu unul. Astfel
Dumnezeu l-a binecuvantat pe acesta cu un baiat , copil ce nu a venit ca o surpriza pentru tatal
sau.El a stiut mereu ca Dumnezeu i-l va da. Intr-o tentative de a-i pune din nou credinta la
incercare, Dumnezeu ii cere lui Avraam sa-si sacrifice copilul,sa-l omoare , pentru a-si dovedi
credinta.De aici se naste conflictul dintre etica si religie,dintre individual si universal,finit si
infinit.

Intentia lui Keirkegaard este aceea de a desprinde din povestea lui Avraam
“problematica,dialectic ace rezida in ea,pentru a vedea ce imens paradox implica credinta,un
paradox care poate preschimba un omor intr-o fapta sacra si pe placul lui Dumnezeu , un paradox
care-l reda Isaac lui Avraam si pe care nici o gandire nu-l poate cuprinde deoarece credinta
incepe din locul in care gandirea inceteaza”2 . Astfel , cu toate ca din punct de vedere etic

1 Soren Kierkegaard, Frica si cutremur,pagina 7

2 Soren Kierkegaard,Frica si cutremur,pagina 35

1
Avraam este un criminal comitand un pacat de neiertat prin acceptarea unei sentinte inumane ,
alegand preamarirea individualului in defavoarea universarului , din punct de vedere religios,
fapta sa este demna de lauda deoarece aceeasi credinta ce i-a mentinut vie speranta ca Dumnezeu
il va binecuvanta cu un copil l-a intarit intr-un moment de cumpana,fiind capabil sa savarseasca
o fapta absurd,in deplina certitudine ca Dumnezeu il va salva pe Isaac-ceea ce a si facut.

Conform ideologiei etice, binele supreme este ceea ce este bine pentru intreaga societate ,si o
fapta demna de lauda este o fapta de pe urma caruia pot profita toti credinciosii. Religia se
situeaza mai presus de etica , sustinand idea ca individualul este cel mai important,relatia sinelui
cu Dumnezeu si marturia sinelui fata de acesta primeaza in defavoarea binelui universal. Nu
exista nicio explicatie logica pentru dogma reigioasa in afara de aceea ca omul are o datorie fata
de Dumnezeu , iar datoria sa fata de societate stabilita insasi de Dumnezeu , poate fi anulata de
acesta.

Individualismul poate fi vazut si ca o forma de egoism intr-o viziune strict etica , Avraam
infaptuind dorinta lui Dumnezeu pentru ca sufletul lui nemuritor sa fie pe placul acestuia,pentru
ca el sa-si dovedeasca intr-adevar credinta , cu toate ca pentru acest lucru trebuia sa sacrifice pe
altul,viata acestuia,binele acestuia-mai presus de absurdul faptei in sine de a-si omori propriul
copil. Dovedindu-si credinta el implineste voia lui Dumnezeu , etica fiind doar un obstacol in
dobandirea recunoasterii loialitatii sale in fata lui Dumnezeu. “De ce face Avraam ceea ce face?
De dragul lui Dumnezeu şi-n aceeaşi măsură şi pentru sine, cele două fiind identice. De dragul
lui Dumnezeu deoarece El a cerut această dovadă a credinţei; şi pentru sine, ca să poată duce la
bun sfirşit dovada. Atunci unitatea e pe deplin şi indreptăţit exprimată prin cuvintul care a
desemnat intotdeauna acest raport: este o ordalie, o tentaţie. Dar ce inseamnă aici tentaţie? Ceea
ce-l tentează de obicei pe om este ceea ce-l impiedică să-şi implinească datoria, dar in cazul de
faţă tentaţia este eticul insuşi care-l impiedică să implinească voinţa divină. Dar ce inseamnă
datoria in acest caz? Aceasta e expresia voinţei lui Dumnezeu.”3

Critica adusa lui Hegel apare sub o forma subtila,voalata , Keirgegaard scriind in mod ironic sub
un pseudonim ce la prima vedere pare sa creada in teza hergeliana. “Dacă aşa stau lucrurile,
atunci Hegel are dreptate să determine omul in [capitolul] "Binele şi Conştiinţa", doar ca

3 Soren Kierkegaard,Frica si cutremur,pagina 39

2
individual şi să privească această determinaţie ca pe "o formă morală a răului" […] Dar cind
vorbeşte despre credinţă, Hegel nu are dreptate; greşeala lui constă in a nu fi protestat sus şi tare
că Avraam se bucură de cinste şi glorie ca părinte al credinţei, cind, in realitate, el ar trebui
pedepsit şi alungat ca orice criminal”4. Astfel Keirkegaard lasa la latitudinea cititorului sa
discearna ce este correct : fie Hegel avea dreptate si Avraam era un criminal, fie acesta se insela
si trebuie sa-i fie acceptata credinta ca un element decisive in actiunile sale.
Keirkegaard spune despre Hegel ca acesta “ se inşală insă atunci cind vorbeşte de credinţă sau
cind consimte ca Avraam să fie socotit părintele credinţei; căci socotindu-l astfel el a pronunţat
sentinţa şi asupra lui Avraam si asupra credintei , in filozofia hegeliană das Aussere (die
Entausserung) [exteriorul (externali-zarea), germ.] este mai presus de das Innere [interiorul].
Acest fapt e ilustrat adesea printr-un exemplu. Copilul este das Innere, adultul das Aussere; ceea
ce revine la a spune că un copil e determinat [bestemmet] de exterior şi invers, adultul, ca das
Aussere, de das Innere.”5
In final,Keirkegaard afirma ca povestea lui Avraam este mai presus de etica , intelegerea faptelor
sale fiind imposibila din prisma perspectivelor etice,si trebuie vazute doar ca un act de
credinta,aceatsa neavand nevoie sa fie rationala,fiind definita tocmai prin absurditatea sa.Avraam
a avut credinta deplina ca fiul sau nu va muri,credinta ce l-ar fi facut capabil sa-l omoare pentru a
nu ezita in actul sau doveditor,fiind o ultima dovada de incredere si nadejde ca Tatal ceresc este
bun,just si ne testeaza credinta doar pentru a ne rasplati in final. Ca si individual, Avraam este
mai presus decat universalul , fiind intr-un raport absolut cu Absolutul.

O alta lucrare demna de luat in considerare analizand principiile existentialismului este

Existentialismul este un umanism de Jean Paul Sartre , ce plaseaza omul ca fiinta
absoluta,responsabila pentru soarta umanitatii intr-o lume demitizata . Aceasta lucrare a primit
numeroase critici , unele concept promovate in ea fiind negate chiar de autor in anii
urmatori,acesta regretand publicare ei . Iris Murdoch a considerat ca una din discutiile lui Sartre
cu un Marxist era cu adevarat interesanta dar in afara de aceasta , Existentialismul e un umanism
a fost “o carte mica,de-a dreptul proasta”6 . Marjorie Grene a considerat ca discutia lui Sartre cu

4 Soren Keirkegaard,Frica si Cutremur,pagina 35

5 Soren Keirkegaard,Frica si cutremur,pagina 45

6 "a rather bad little book." Murdoch Iris , Existentialists and Mystics: Writings on Philosophy
and Literature ,pagina 111

3
privire la problema relatiilor dintre oameni sa fie mai slaba decat cea pe care acesta a oferit-o
anterior in scrierile sale.7
In teoria sa existentialist,Sartre anuleaza idea unui Dumnezeu atot-puternic ce ii creaza pe
oameni dupa o imagine prestabilita si actiunile lor sunt rezultatul viziunii sale. Acesta sustine
idea de ateism a unui lumi lipsite de Dumnezeu in care felul de a fi a unei personae poate reflecta
in consecinta felul de a fi a unei intregi societati,civilizatii.Primul principiu existentialist
promovat de acesta este acela conform caruia existenta precede esenta. Prin acest concept
intelegem ca mai intai omul exista,se naste si apare ca o entitate,urmand ca actiunile sale sa-l
defineasca . La inceputul vietii sale el nu este nimic,si continua sa fie nimic pana cand actiunile
sale viitoare au sa-l defineasca. Acest principiu are drept scop constientizarea oamenilor ca sunt
singurii responabili pentru actiunile lor . Totusi,omul nu este responsabil doar pentru el
insusi,actiunile sale definidndu-l nu doar pe el ci intreaga umanitate.

In existentialismul lui Sartre, subiectivismul se refera pe de-o parte la libertatea fiecaruia de a se

define pe sine,si pe de alta parte la incapacitatea acestuia de a depasi subiectivitatea umana.
Astfel, “ atunci cand spunem ca omul alege pentru sine,nu inseamna ca fiecare dintre noi trebuie
sa aleaga pentru noi insine,dar si faptul ca alegand pentru sine,allege pentru intreaga umanitate.
Astfel,atunci cand cand cream persona care noi vrem sa fim,nu exista nicio actiune a noastra ce
nu reflecta ceea ce concepem noi ca omul ar trebui sa fie. 8 Un bun exemplu oferit de Sartre este
acela al unei casatorii din dorinta si pasiune proprie . Casatoria nu reflecta doar dorinta persoanei
ce se casatoreste ideea de monogamie,ci o insufla intregii umanitati.
Sartre ofera o explicatie detaliata pentru concepte profunde precum sentimental de angoasa ,
disperarea si abandonul.Conform existentialismului promovat de Sartre, angoasa este sentimental
resimtit de intreaga umanitate ce constientizeaza ca fiecare actiune si decizie pe care o pot face
se reflecta absolut asupra intregii umanitati .Astfel,de fiecare data cand cineva este pe punctual
de a face ceva gresit , ar trebui sa se intrebe cum ar fi lumea daca toti ar face acel lucru gresit.

7 Grene, Marjorie ,Introduction to Existentialism,paginile 72-73

8 “When we say that man chooses himself, not only do we mean that each of us must
choose himself, but also that in choosing himself, he is choosing for all men. In fact, in
creating the man each of us wills ourselves to be, there is not a single one of our actions
that does not at the same time create an image of man as we think he ought to be” , Jean
Paul Sartre,Existentialism is a humanism,pagina 21

4
Spre deosebire de Keirkegaard,atunci cand face referire la povestea lui Avraam,acesta vede
sacrificial fiului ca un act absolut gresit si condamnabil. Acesta considera ca visul ar fi trebuit
tratat doar ca un vis, o halucinatie si decizia de a-si sacrifica fiul ar fi trebuit sa fie sub semnul
subiectivismului. Altfel,pare a fi povestea unei personae ce nu se afla cu adevarat in toate
facultatile mintale.
In ceea ce priveste abandonul, Sartre asociaza acest termen cu momentul cand omul
constientizeaa ca Dumnezeu nu exista si este pe cont propriu in a trai o viata exemplara pentru
intreaga umanitate.Dar faptul ca Dumnezeu nu mai exista creaza o stare absoluta de
dezorientare,unde apparent ,conceptele de bine si rau nu mai conteaza . Dar acest lucru nu
trebuie sa se intample,fiindca chiar si in abesntea lui Dumnezeu,omul trebuie sa faca ceea ce este
bine .
Existentialismul lui Sartre sustine faptul ca oamenii sunt responsabili pentru pasiunile lor,si
pentru orice urmare a acestora.Nu exista semne care sa ii ghideze,lucrurile nu se intampla cu un
motiv, oamenii intepreteaza semnele dupa bunul lor plac in incercarea lor de a gasi un sens
vietilor lor.
In ceea ce priveste disperarea,Sartre considera ca oamenii ar trebui sa-si doreasca numai lucruri
ce ei insasi le pot realize,ce nu sunt conditionati de alti factori , ori sa accepte sa nu spere
niciodata,sa renunte absolute la speranta si sa astepte sa vada daca dorintele lor se pot indeplini.
Oamenii sunt stapani doar pe actiunile lor si nu pot controla in niciun fel alegerile altora.

In viziunea lui Sartre,speranta nu ar trebui sa mai existe,deoarece ofera oamenilor o distragere de

la present,o proiectare inutila in viitor. El prezinta o doctrina opusa chietismului conform careia
“circumstantele au fost impotriva mea , merit o viata mult mai buna decat cea pe care o am in
present .E adevarat,niciodata nu am experimentat o iubire minunata sau o prietenie adevarata,dar
acest lucru se datoreaza faptului ca nu am intalnit niciodata un barbat sau o femeie care sa merite
acest lucru ; daca nu am scris o carte buna,acest lucru a fost din cauza faptului ca nu am avut
niciodata timpul necesar sa fac acest lucru ; daca nu am niciun copil caruia sa ma pot devote
complet,acest lucru se intampla deoarece nu am gasit niciodata barbatul cu care sa-mi cladesc
viata .Deci eu am in mine abilitaile perfec viabile,inclinatile si posibilitatiile si merit lucruri
deoarece actiunile mele din trecut nu ma reprezinta”9 Sartre desfinteaza din toate punctele de
9 “Circumstances have been against me, I deserve a much better life than the one I have.
Admittedly, I have never experienced a great love or extraordinary friendship, but that is because

5
vedere acest concept deoarece considera ca iubirea ce nu alcatuieste un act de iubire reciproca
este inutila si viata unui artist nu valoreaza nimic mai mult decat operele sale. Speranta si
aspiratiile unui om sunt un lucru negativ , nu pozitiv,deoarece il definesc pe acesta ca “un vis
spulberat,vise avortate si sperante inutile”10 .
Sartre contesta critica adusa personajelor sale deoarece chiar daca acestea sunt pesonaje lipsite
de curaj si malitioase,acestea sunt in asa fel nu datorita imprejurarilor ci datorita alegerilor lor de
a fi in acel fel.
In lucrarea lui Sartre ,acesta contesta intr-adevar existenta lui Dumnezeu,dar nu este in niciun fel
o demonstratie despre ateism ci o reflectie a conceptului conform caruia nu ar face nicio
diferenta daca Dumnezeu ar exista sau nu , deoarece nimeni nu il poate salva pe om de sine
insusi,el nefiind nimic mai mult decat rezultatul tuturor alegerilor pe care le-a savarsit de-a
lungul vietii.

I never met a man or woman worthy of it; if I have written no great books, it is because I never
had the leisure to do so; if I have had no children to whom I could devote myself, it is because I
did not find a man with whom Icould share my life. So I have within me a host of untried but
perfectly viable abilities, inclinations, and possibilities that endow me with worthiness not evident
from any examination
of my past actions." Jean Paul Sartre,Existentialismul este un umanism,pagina 27

10 “a broken dreams,aborted hopes,futile aspirations” idem