DEZVOLTAREA PSIHICĂ LA COPIL, PREADOLESCENT ŞI ADOLESCENT

1. Consideraţii generale privind dezvoltarea psihică.

2. Stadiile devoltării intelectuale la copil, preadolescent şi adolescent.

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA PSIHICĂ

• Dezvoltarea psihică reprezintă procesul care cuprinde totalitatea

transformărilor psihice ireversibile, cu sens ascendent, care conduc
la schimbări cantitative şi calitative la nivelul structurilor psihocomportamentale.

• La om dezvoltarea psihică este un proces prin care se formează

noi însuşiri şi structuri psihice funcţionale care diferenţiază comportamentele
noi de cele anterioare şi care serveşte unei mai bune adaptări a omului
la cerinţele şi solicitările lumii externe.

• Psihologia nu este o singură ştiinţă, ci un sistem de discipline care studiază

sistemul psiho-comportamental uman.

• Psihologia vârstelor (psihologia dezvoltării sau “dezvoltare umană”) este o

ramură a psihologiei care studiază particularităţile psihice ale fiecărei etape
de vârstă, în relaţie cu factorii biologici şi sociali care le influenţează.

• Procesul dezvoltării are loc simultan pe trei planuri:

în plan psihologic – dezvoltare psihică,
în plan biologic – dezvoltare biologică
în plan social – dezvoltare socială a personalităţii.

Această disciplină are două obiective principale:

• • de a descrie modul în care se dezvoltă indivizii umani, cum se schimbă ei pe
parcursul vieţii; de a explica dezvoltarea punând în evidenţă factorii care
determină aceste schimbări. (Seamon şi Kenrick, 1992, p. 378).

Psihologia vârstelor studiază evoluţia psihicului normal, sănătos. Problemele patologice

sunt studiate de alte ramuri ale psihologiei, de ex.:
• psihopedagogia specială – studiază problemele psihologice şi pedagogice
ale persoanelor nevăzătoare, hipoacuzice, retardate mental etc.;
 • psihologia medicală - studiază problemele psihice ale bolnavului somatic
etc.
Psihologia vârstelor are mai multe subramuri ca de ex.
psihologia copilului, adolescentului, adultului, bătrânului (gerontopsihologia), psihologia
sugarului, antepreşcolarului etc.

2. FACTORII DETERMINANŢI AI DEZVOLTĂRII PSIHOSOCIALE

a. CONCEPTELE DE ONTOGENEZĂ, CREŞTERE, MATURIZARE

b. Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială:

• Ereditatea

c. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială:

• factorii organici
• factorii socioculturali

d. Relaţia dintre factorii intern şi externi

a. CONCEPTELE DE ONTOGENEZĂ, CREŞTERE, MATURIZARE

ONTOGENÉZĂ - Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care

cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul
existenței lui; ontogenie. – - reprezintă dezvoltarea individului din momentul
concepţiei până la moarte (DEX). Cuvântul “ontogeneză” provine de la cuvintele
greceşti ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare. Etimologic - fr. ontogénèse. În ontogeneză
individul se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi social.

Dezvoltarea fizică este desemnată în general prin termenul de creştere (ex. creştere
osoasă, musculară, ponderală etc.) (Golu, Zlate, Verza, 1993).

FILOGENÉZĂ - biol. 1. Proces de dezvoltare a vieții pe Pământ. 2) Ramură a

biologiei care se ocupă cu studiul acestui proces. Etimologie. fr. phylogenese.
Termenul „maturizare” are două sensuri: 1. ca proces de dezvoltare fizică şi
psihomotorie din copilărie care se desfăşoară în aceeaşi ordine la toţi copiii, fiind
influenţat preponderent de ereditate (A. Gesell, după Seamons şi Kenrick, 1992, p.
380). Ritmul dezvoltării depinde de factorii de mediu, dar ordinea nu se poate schimba.

Dezvoltarea locomoţiei se desfăşoară în următoarea ordine:

1. copilul stă pe şezut fiind sprijinit,
2. stă pe şezut singur
3. stă în picioare sprijinindu-se de obiecte
4. merge cu ajutorul altei persoane
5. stă singur în picioare
6. merge singur (Arcan, Ciumăgeanu, 1980).
Dezvoltarea limbajului se produce în aceeaşi ordine la toţi copiii:
1. emitere de sunete
2. emitere de sialbe
3. emitere de silabe repetate
4. imitarea de sunete
5. înţelegerea cuvintelor auzite frecvent
6. pronunţarea primelor cuvinte
7. asocierea a două, iar apoi a trei cuvinte
8. formarea primelor propoziţii.
Tot în acest sens spunem că prin maturizare copilul devine capabil să înveţe scris-
cititul.
Mediul este necesar pentru însuşirea scris-cititului, dar copilul nu învaţă să scrie
până când sistemul nervos nu a atins un anumit grad de maturizare.

2. prin maturizare înţelegem dezvoltarea bio-psiho-socială până la vârsta adultă.

Etapa în care se atinge nivelul maxim de dezvoltare se numeşte maturitate (din limba
latină maturus = copt) (Golu, Zlate, Verza, 1993)

c. FACTORUL INTERN CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA

PSIHOSOCIALĂ: EREDITATEA
 Omul are 23 de perechi de cromozomi (46 total), împărţiţi in 8 seturi diferite după
mărime și formă, 23 dintre ei provin de la mama iar ceilalţi 23 de la tată.
Un cromozom din fiecare pereche provine de la mamă şi celălalt de la tată.
Fiecare cromozom este format dintr-o substanţă numită acid dezoxiribonucleic (ADN)
care este alcătuit din 4 tipuri de nucleotide: guanină, timină, adenină, citozină. Pe
cromozomi se află genele în care este înscris codul genetic care poartă informaţii privind
dezvoltarea individului (Hayes şi Orrell, 1997).

23 PERECHI (46) DE CROMOZOMI:

- 22 perechi se numesc autozomi şi conduc formarea organismului.
- 2 cromozomi au rol în determinarea sexului. Aceştia se notează cu X şi Y.
- Femeile au formula cromozomială 2 x 22 + XX iar bărbaţii 2 x 22 + XY.
Celulele sexuale :
- ovulele X
- spermatozoizii X sau Y.

Totalitatea predispoziţiilor transmise prin codul genetic formează genotipul.

Potenţialităţile se transformă în trăsături fizice sau psihice reale în funcţie de condiţiile de
mediu, adică se transformă în fenotip. Atunci când examinăm o persoană cunoaştem
numai fenotipul său, genotipul nu. Genotipul poate fi doar dedus prin examinarea rudelor
persoanei respective (mai ales prin examinarea părinţilor, fraţilor).

5. FACTORII EXTERNI CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA

PSIHOSOCIALĂ

a. FACTORI ORGANICI - influenţează în mod direct sănătatea copilului şi indirect

dezvoltarea psihosocială. Aceşti factori pot acţiona înainte de naştere, în timpul naşterii
sau după naştere.
 a1) Factorii care acţionează înainte de naştere sunt în legătură cu sănătatea şi
condiţiile de viaţă ale mamei: alimentaţia, consumul de alcool sau medicamente, fumatul,
echilibrul emoţional, bolile de care suferă în timpul sarcinii. Rubeola este o boală
eruptivă inofensivă, care se vindecă fără complicaţii în 3-4 zile. Dar dacă o femeie
însărcinată se îmbolnăveşte de rubeolă, mai ales în primele două luni, copilul va prezenta
diferite malformaţii la nivelul analizatorului vizual, auditiv, la nivelul inimii, poate
deveni retardat mintal etc. Malformaţiile sau tulburările care se vor manifesta depind de
luna de sarcină în care s-a îmbolnăvit femeia (Geormăneanu, 1978, p. 43). Consumul
moderat de alcool duce la deficienţe în dezvoltare şi greutăţi la învăţare. Copiii născuţi de
mame care au consumat mari cantităţi de alcool în timpul sarcinii au o înălţime mai mică
decât copiii de aceeaşi vârstă, diferite malformaţii fizice (cap mai mic, creier insuficient
dezvoltat) şi retardare mentală. Fumatul excesiv (un pachet sau mai mult pe zi)
poate să determine întârziere în dezvoltarea intrauterină, prematuritate, convulsii.
Malnutriţia mamei poate determina încetinirea dezvoltării intrauterine,
malformaţii, insuficienta dezvoltare a creierului, susceptibilitate crescută la boli (Seamon,
Kenrick, 1992, p. 384).

a2) În timpul naşterii pot avea loc accidente cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave
asupra dezvoltării psihice. De exemplu în timpul unor naşteri foarte grele se pot produce
hemoragii intracraniene care într-un procent ridicat (aproximativ 50% din cazuri) duc la
deces. Dintre copiii rămaşi în viaţă mulţi prezintă sechele (paralizii, epilepsie, retardare
mintală etc.) (Geormăneanu, 1978).

a3) După naştere dezvoltarea psihică poate fi afectată de diferiţi factori dintre care
amintim:
- bolile grave ale sistemului nervos (meningita, encefalita) care pot determina sechele
neurologice (paralizii, epilepsie), tulburări intelectuale sau senzoriale (vizuale, auditive).
Cu cât copilul este mai mic, cu atât sechelele sunt mai grave;- traumatismele cranio-
cerebrale foarte grave – în special cele urmate de comă; acestea pot afecta dezvoltarea
intelectuală şi comportamentală (copiii devin nervoşi labili afectiv, hiperkinetici);
intoxicaţiile cu medicamente, alcool sau alte substanţe;
- alimentaţia insuficientă sau incorectă, săracă în proteine (carne, lapte ouă). Copiii care
nu primesc raţia necesară de proteine vor avea o dezvoltare intelectuală deficitară
deoarece proteinele au un rol esenţial în sintetizarea unor substanţe (neurotransmiţători)
cu rol în funcţionarea creierului (Lieury, 1996, p.152, Mironţov-Ţuculescu, Predescu,
Oancea, 1986).

Factorii socio-culturali cu influenţă asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului

sunt reprezentaţi de condiţiile economice şi culturale generale ale societăţii, mediul
familial şi colectivităţile în care se încadrează copilul (creşa, căminul, grădiniţa, şcoala).
Mediul familial are o importanţă deosebit de mare pentru dezvoltarea
psihosocială a copilului. Au importanţă: structura familiei, nivelul intelectual, cultural,
personalitatea şi sănătatea membrilor familiei, metodele educative utilizate ş.a.m.d. O
importanţă deosebită o are relaţia afectivă dintre mamă şi copil, mai ales în primii ani de
viaţă. Carenţele afective din această perioadă pot avea efecte negative asupra întregii vieţi
a copilului.
Atitudinea educativă adoptată de părinţi în relaţiile cu copilul:
Atitudine educativă protectoare: Copilul crescut într-un mediu educativ protector are
tendinţa să devină pasiv, conformist, exagerat de autocontrolat, prudent, neîncrezător în
sine, timid, politicos, serios şi cu o fire deschisă.
Atitudine educativă democratică: copilul devine activ, are simţul realităţii, o fire
deschisă, este comunicativ, serviabil, vioi, sociabil, sigur pe sine şi încrezător în alţii,
puţin nepăsător.
Atitudine educativă autocrată: copilul are tendinţa să devină reţinut, retras, tăcut, rigid,
sobru, închis în sine, pesimist, anxios, fără încredere în sine.
Atitudinea educativă indiferentă: copilul devine nonconformist, activ, neliniştit,
instabil, impulsiv, uneori chiar agresiv, cu tensiuni interne şi conflicte emoţionale.

Educația: Colectivităţile în care se încadrează copilul au o influenţă deosebit de mare

asupra dezvoltării psihosociale.
Grădiniţa are o mare importanţă pentru pregătirea şcolarizării. Şcoala, pe lângă rolul de a
transmite cunoştinţe şi a forma deprinderi, are şi rolul de a forma, de a modela
personalitatea elevilor.

Intrebare: dezvoltarea individului depinde mai mult de ereditatea sa sau de influenţele

externe (mediul în care trăieşte, educaţia pe care o primeşte)?.
În această problemă s-au conturat trei poziţii.
1. Unii psihologi şi medici susţin că dezvoltarea individului este subordonată
eredităţii. Dezvoltarea copilului este privită ca o desfăşurare în timp a programului
conţinut în codul genetic. Influenţele mediului acţionează numai în limitele permise de
echipamentul genetic. Asemenea concepţii, numite ineiste (de la cuvântul francez inné =
înnăscut) sau nativiste, au fost susţinute de A. Gesell (autorul unui test mult utilizat
pentru studiul psihomotricităţii) sau de Chomsky;
2. Alţii acordă o importanţă excesivă mediului. Încă din secolul al XVII-lea
filosoful John Locke spunea că psihicul nou-născutului este o pagină albă (tabula rasa) pe
care educaţia poate să înscrie orice. La începutul acestui secol John Watson –
întemeietorul curentului behaviorist – susţinea că aplicând tehnici adecvate, orice se
poate însuşi de oricine. Educaţia poate să facă din oricine orice, doctor sau avocat,
cerşetor sau hoţ. Aceste teorii se numesc empiriste sau ambientaliste (Hayes şi Orrell,
1997).
3. Alţi psihologi, (H. Wallon, P. Osterrieth, A. Anastasi) au arătat că factorii
ereditari şi de mediu interacţionează. Interacţiunea lor depinde de etapa de dezvoltare,
cât şi de natura şi complexitatea proceselor psihice. În perioadele timpurii ale vieţii
influenţa eredităţii este mai mare decât ulterior. În cazul funcţiilor psihice mai simple
(senzaţii, percepţii) rolul eredităţii este mai mare (ex. sensibilitatea analizatorilor depinde
mai mult de ereditate; influenţa mediului, a educaţiei este mai mică). Funcţiile psihice
complexe (inteligenţa, memoria, voinţa) au o bază ereditară fără de care nu se pot forma,
dar nivelul până la care se dezvoltă depind într-o măsură mai mare de mediul social decât
de ereditate.
CARACTERISTICILE PROCESULUI DE DEZVOLTARE PSIHICĂ

1. Este un proces adaptativ[1];

2. Este un proces neliniar[2];
3. Este un proces determinat de mai mulţi factori[3];
4. Este un proces care se conduce după principiul transformării
influenţelor, cerinţelor, determinărilor externe în cerinţe și nevoi proprii
de dezvoltare a persoanei, adică în autodeterminări.

[1] În sensul că ea serveşte unei mai bune adaptări a omului la cerinţele şi solicitările
lumii externe.
[2] Nu se realizează doar prin modificări, progrese şi evoluţii continue,
sau prin simple cumulări cantitative treptate, dimpotrivă, pe parcursul dezvoltării psihice
perioadele de progres pot alterna cu perioade de stagnare, de echilibru sau chiar cu
regrese.
[3] Factorii ereditari/genetici, factorii de mediu, factorul familial,
factorul social, factorul cultural, factorii economici,
factorii educaţionali – educaţia şi autoeducaţia –
Rezultă că ereditatea, mediul şi educaţia sunt factorii determinanţi ai dezvoltării
psihice.

Dacă la vârste mai mici de dezvoltare psihică predominante sunt influenţele

externe venite
din partea familiei, şcolii, societăţii, treptat acestea vor fi asimilate/interiorizate de către
individ
transformate în cerinţe şi nevoi proprii de dezvoltare[1].

5. Este un proces stadial[2];

În funcţie de perspectiva de studiere a dezvoltării psihice distingem
două tipuri de studii de dezvoltare:
- studii psihogenetice[3];
- studii psihodinamice[4].

Stadiile psihogenetice se referă la modul de formare şi dezvoltare

a unui anumit tip de proces psihic. Ele caracterizează dezvoltarea psihică
din punct de vedere genetico[5]-longitudinal.
Stadiile psihodinamice caracterizează dezvoltarea psihică
din punct de vedere transversal.

[1] Exemplu: educaţia prin interiorizare se transformă în autoeducaţie.

[2] Presupune o succesiune de stadii de dezvoltare a căror ordine este constantă.
[3] Verticală.
[4] Stadii de vârstă – orizontală.
[5] Exemplu: stadiile dezvoltării intelectuale, dezvoltării morale, dezvoltării relaţiilor
emotive.
 PARTICULARITĂŢI ALE ÎNVĂŢĂRII
SPECIFICE VÂRSTELOR ŞCOLARE

1. Conceptul de stadiu de dezvoltare. Stadii şi substadii ale dezvoltării psihice

2. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea cognitivă (J. Piaget)
3. Particularităţi ale dezvoltării prin raportare la dezvoltarea morală (L. Kohlberg)
4. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea psihosocială (E. Erikson)

1. Conceptul de stadiu de dezvoltare. Stadii şi substadii ale dezvoltării psihice

Dezvoltarea reprezintă ansamblul schimbărilor sistematice care au loc în plan fizic sau
psihic şi care vizează o adaptare cât mai bună la realitate a persoanei .

Caracterul discontinuu surprinde faptul că dezvoltarea are loc în salturi

Fiecare pas care se face în dezvoltare este diferit de cel făcut anterior.
Stadialitatea psihică este un rezultat teoretic ce este direct determinat de caracterul
discontinuu al dezvoltării.

Pornind de la perspectiva discontinuă asupra dezvoltării, s-a putut realiza o

reprezentare grafică asupra procesului de dezvoltare care ar putea fi imaginat ca un
segment de dreaptă care are drept limite cele două capete ale dezvoltării
ontogenetice (naşterea şi moartea) iar intervalul dintre cele două capete ale segmentului
este la rândul său împărţit în subsegmente – stadiile de dezvoltare.

Stadiul de dezvoltare este o perioadă distinctă dintr-o secvenţă de dezvoltare mai largă
(„decupaj din dezvoltare”), o perioada caracterizată printr-un set particular de abilităţi,
motive, comportamente sau emoţii care formează împreună o structură coerentă.

Acumulări
cantitative

Stadiu de dezvoltare

Salt calitativ
Reprezentarea stadialităţii psihice

Stadializare a dezvoltării propusă de psihologul român A. Chircev:

Periodizarea dezvoltării:
1. perioada prenatală (concepţie-naştere)
2. perioada sugarului (0- 12/14 luni)
3. perioada antepreşcolară (1 – 3 ani)
4. perioada preşcolară (3 – 6/7 ani)
5. vârsta şcolară mică (6/7 – 11 ani)
6. vârsta şcolară mijlocie/pubertatea (11 – 15 ani)
7. vârsta şcolară mare/adolescenţa (15 – 18 ani)
8. adultul tânăr (20 – 40 ani, cu adolescenţa întârziată/postadolescenţa – 20 –
25 ani)
9. adultul matur (40 – 65 ani)
10. perioada vârstei a treia (peste 65 de ani)

2. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea cognitivă (J. Piaget)

Primele cercetări sistematice asupra dezvoltării intelectului copilului au fost
realizate de J. Piaget, reprezentantul Şcolii de la Geneva, institut recunoscut pentru
meritele cercetărilor în domenii interdisciplinare. Dezvoltarea cognitivă, având în
centrul ei gândirea, se caracterizează prin salturi calitative sistematice, care duc spre
tabloul final al inteligenţei tipic umane.

Cercetările efectuate de J. Piaget au demonstrat succesiunea a patru stadii:

1. Inteligenţa senzoriomotorie (0-2 ani)

2. Stadiul preoperaţional(2-6/7 ani)
2.1. Substadiul gândirii simbolice (2-4 ani)
2.2. Substadiul gândirii preoperatorii (4-6/7ani)
3. Stadiul operaţiilor concrete (7/8 – 11/12 ani)
4. Stadiul operaţiilor formale (11/12 –18 ani sau niciodată)

1. Inteligenţa senzoriomotorie (0-2 ani)

Conform teoriei lui Piaget asupra inteligenţei senzoriomotorii copilul de 0-2 ani
gândeşte prin intermediul percepţiilor senzoriale şi al acţiunilor motorii efectuând
anumite operaţii practice cu obiectele pe care le explorează.

J. Piaget a numit această activitate „inteligenţă senzoriomotorie”. Astfel, înainte de

gândirea – reflexie (exprimată prin limbaj) la copil apare în primii 2 ani o inteligenţă
practică. Inteligenţa senzoriomotorie este alcătuită doar din algoritmi simpli ce au un
segment senzorial (declanşator) şi unul motric de răspuns. Aceşti algoritmi poată numele
de scheme şi au proprietatea de a se transfera la realităţi diferite.

De exemplu căutarea, găsirea şi apucarea unui obiect se desfăşoară conform unor

algoritmi – scheme senzoriomotorii încorporate.

J. Piaget consideră că inteligenţa senzoriomotorie se dezvoltă prin intermediul a

două procese complementare:
1. asimilarea, care constă în interpretarea noilor experienţe în termenii schemelor deja
existente;
Exemplu:
- copilul numeşte calul pe care îl vede pentru prima dată câine deoarece este
singura denumire pe care o deţine pentru animalele cu patru picioare;
- copilul care exersează reflexul suptului asupra oricărui obiect cu care vine în
contact.
2. acomodarea, care constă în modificarea schemelor existente pentru a se potrivi noilor
experienţe.
Exemplu:
- copilul atribuie corect numele animalului, învăţându-l;
- copilul alege pentru a exersa reflexul suptului anumite obiecte (acadeaua dar nu
şi mingea).,

Din interferenţa celor două procese apar noi scheme care dirijează copilul către
reprezentarea simbolică a obiectelor şi activităţilor.

2. Stadiul preoperaţional(2-6/7 ani)

Specificul acestui stadiu constă în faptul că gândirea copilului are un caracter
prelogic (sensul cuvântului preoperaţional se referă la faptul că operaţiile gândirii nu sunt
încă suficient de funcţionale). Astfel se explică specificul contradictoriu al gândirii sale
(ex. Am fost la cumpărături… mâine, Mama, cine s-a născut primul, tu sau eu?)

2.1. Substadiul gândirii simbolice (2-4 ani) este primul substadiu al dezvoltării gândirii
pe care îl parcurge preşcolarul şi în cadrul căruia gândirea are o configuraţie specifică.
Simbolurile sunt cuvinte, obiecte sau comportamente care înlocuiesc altceva. Ele iau
aceste valori nu datorită unor proprietăţi intrinseci ci datorită intenţiilor pe care le au cei
care le utilizează.
Exemplu:
nu există nici o asemănare fizică între un băţ şi un cal şi cu toate acestea nimic nu-
l împiedică pe copil să folosească băţul ca înlocuitor (simbol) al calului şi aceasta datorită
dorinţei (intenţiei) de a se juca.
 • Gândirea simbolică presupune abilitatea pe care o dobândeşte copilul după vârsta
de 2 ani de a utiliza simboluri, de a gândi făcând un obiect sau o acţiune să
reprezinte alt obiect sau acţiune.
• Cuvintele sunt principalele simboluri cu care copilul învaţă să înlocuiască
obiectele, însă el devine foarte creativ în joc, având capacitatea de a descoperi
simboluri neaşteptate pentru lucruri neaşteptate.
• Simbolul cel mai important utilizat acum este cuvântul, cu ajutorul căruia
copilul are posibilitatea de a reprezenta atât obiecte, cât şi acţiuni.

2.2. Substadiul gândirii preoperatorii este cel de al doilea substadiu al gândirii pe care
îl parcurge copilul în perioada preşcolară.

În această etapă gândirea este o gândire intuitivă deoarece înţelegerea de către

copil a fenomenelor este centrată pe aspectul perceptual cel mai evident – modul în care
apar lucrurile (aparenţa). La această vârstă copilul este tentat să gândească ceea ce vede
(gândirea lui este intuitivă întrucât tinde să se lase amăgit de aparenţe, de ceea ce îl lasă
să cunoască organele sale de simţ, fără a mai prelucra intern).

3. Stadiul operaţiilor concrete (7/8 – 11/12 ani)

Conform teoriei piagetiene, gândirea şcolarului mic se situează în stadiul
operaţiilor concrete, stadiu caracterizat prin începutul structurării logice a gândirii.
Acest lucru se datorează organizării inteligenţei pe baza operaţiilor gândirii (comparaţia,
analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea). Ce caracterizează acest prim stadiu
logic este faptul că operaţiile mentale rămân dependente de conţinutul pe care îl pot
prelucra: materialul concret. Acest lucru îl determină pe copil să realizeze cu succes acele
operaţii care pot fi însoţite de acţiuni concrete cu obiectele şi să eşueze în ceea ce priveşte
operaţiile care nu se desfăşoară în plan concret. Copilul va putea să opereze cu
succes în planul logic al comparaţiei, analizei şi sintezei, dar va face erori în planul
generalizării şi abstractizării.

4. Stadiul operaţiilor formale (11/12 –18 ani sau niciodată)

Dacă în etapa anterioară gândirea avea un caracter concret, acum apare

posibilitatea de a gândi abstract şi general, detaşat de realitatea imediată şi de formele
concrete şi particulare.

Pe această bază se dezvoltă raţionamentul şi stocarea informaţiei cu ajutorul

conceptelor abstracte şi al legităţilor. Raţionamentul se desprinde de material, de concret
şi operează la nivelul abstracţiunilor.

Idealismul adolescentin se bazează pe tendinţa de a opera în planul posibilului,

uneori uitându-se drumul înapoi, către real (ceea ce explică atitudinea de dezamăgire a
adolescentului faţă de lumea adulţilor).

Conform teoriei lui J. Piaget gândirea puberului şi adolescentului se situează în limitele

stadiului operaţiilor formale.
Acestea au la bază posibilităţi deschise de raţionament de tip experimental. Acest tip de
raţionament, odată format, permite, în afara oricărei învăţări şcolare explicite,
reconstrucţia unor categorii (timp, spaţiu, viteză, volum) care în perioada anterioară au
avut alte cadre de referinţă şi construcţia unora noi (hazard, materie, energie, informaţie).
Astfel, logica adolescentului, aflată în prelungirea şi pe baza logicii concrete (specifică
perioadelor anterioare), realizează nu numai lărgirea domeniului dincolo de caracterul
concret al gândirii, ci şi o integrare a operaţiilor mentale în noi sisteme.

3. Particularităţi ale dezvoltării prin raportare la dezvoltarea morală (L. Kohlberg)

Dezvoltarea cognitivă a copilului este strâns legată de capacitatea sa de a judeca
în plan moral. El consideră că gândirea morală a copilului este heteronomă într-o primă
etapa (preia reguli, norme, valori din mediu fără a le trece printr-o analiză internă
proprie). Odată cu dezvoltarea capacităţii cognitive, ea devine din ce în ce mai
autonomă (caracterizată prin formarea şi interiorizarea propriului sistem de valori şi
principii morale).

Într-o primă fază aceasta este heteronomă (preia norme, reguli, interdicţii, valori) din
anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituativă, rigidă, vizând doar fapta nu şi motivaţia.
Apoi ea devine autonomă prin interiorizarea şi implicarea propriului sistem valoric în
actul de judecare. Distincţia heteronom-autonom în judecata morală şi implicaţiile sale
evidente în conduita morală îi aparţine cercetătorului american L. Kohlberg. Aceste
cercetări i-au permis psihologului amintit să identifice trei niveluri mari ale
evoluţiei judecăţii morale în funcţie de impactul intercultural asupra acestei categorii de
vârstă. Acest model teoretic prezintă şase stadii ale genezei raţionamentului moral:

1. NIVELUL PREMORAL SAU PRECONVENȚIONAL (4-10 ani), unde standardele

de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectivă binară:
bun/rău, are dreptate/se înşeală, cuminte/obraznic, faptele fiind judecate după
consecinţele lor şi în mai mică măsură prin prisma cauzalităţii. Acest nivel presupune
următoarele subniveluri:
a) al moralităţii ascultării, în care pedeapsa şi recompensa sunt criterii foarte
puternice, iar evitarea pedepsei şi supunerea la normă apar ca avantaje personale imediate

b) al moralităţii hedonismului instrumental naiv, unde conformarea la normă este sursă

de beneficii şi, ca atare, trebuie realizate pentru că fiind recompensată poate fi şi plăcută
în consecinţele sale;

2. NIVELUL MORALITĂŢII CONVENŢIONALITĂŢII MORALE (10-13 ANI);

este nivelul conformării la normele exterioare şi al jucării rolului de copil aşa cum
este acesta cerut de universul familiei şi de alte grupuri de apartenenţă; conformarea are
la bază plăcerea de a i se recunoaşte purtarea, de a avea un statut „bun”, deci de a fi
apreciat. La nivelul acestei moralităţi se desprinde:

a) moralitatea bunelor relaţii; copilul respectă norma din dorinţa de a fi recunoscut ca un

băiat „bun” sau o fată „bună”; totodată, începe să se prefigureze judecarea faptelor după
intenţia lor şi nu numai după consecinţe;
b) moralitatea legii şi ordinii, unde respectarea autorităţii, a normelor şi a legilor se
realizează ca necesitate ce reglementează conduita tuturor, fapt care acţionează şi în
beneficiul personal;

3. NIVELUL AUTONOMIEI MORALE SAU AL INTERIORIZĂRII ŞI ACCEPTĂRII

PERSONALE A PRINCIPIILOR MORALE (după 13 ani, la tinereţe sau niciodată). Şi
acest nivel al acceptării normelor cunoaşte mai multe subniveluri şi particularităţi ale
moralităţii desprinzându-se în acest sens:

a) moralitatea contractuală, caracterizată prin acceptarea democratică a legii şi a

înţelegerii standardelor morale ca rezultat al unei decizii mutuale; legile nu sunt
intangibile şi pot fi schimbate pe considerente raţionale;

b) moralitatea principiilor individuale de conduită; se cristalizează propriul sistem de

valori prin semnificaţiile personale acordate conceptelor de justiţie, reciprocitate,
egalitate, demnitate; judecarea de sine este percepută ca a fi mai puternică decât cea care
vine din exterior.

Continuatorul lui J. Piaget în studiul judecăţii morale a fost L. Kohlberg. Acesta a

identificat trei niveluri de evoluţie a judecăţii morale, fiecare cuprinzând două niveluri
distincte:

Nivel/stadii Specificul stadiului Natura stadiului

I. Nivelul preconvenţional Etica pedepsei şi Este bine dacă sunt
(4-8/10 ani) obedienţei urmate regulile impuse de
1. heteronomia morală Etica pieţei şi a cineva, se poate face tot
2. hedonismul schimbului ceea ce nu este urmat de o
instrumental primar pedeapsă.
Este bine ceea ce este
agreat de cineva care
imparte favoruri (loialitate
pe termen scurt).
II. Nivelul convenţional Etica părerii celorlalţi Este bine ceea ce aduce
(8/10-13 ani) Etica legii şi ordinii aprobarea din partea
1. conformismul impuse de sistemul grupului de apartenenţă
interpersonal social (prieteni, colegi).
2. orientarea Este bine ceea ce se
determinată de conformează obiceiurilor,
sistemul social regulilor şi autorităţilor.
III. Nivelul Etica contractului Este bine ceea ce se
postconvenţional (după 13 social şi a drepturilor conformează procedurilor
ani sau niciodată) individuale existente, scopul fiind
1. stadiul contractului Etica propriilor acela de a evita
social principii alese şi problemele sociale,
2. stadiul moralităţii interiorizate dezordinea.
 autonome Este bine ceea ce este
conform principiilor
morale generale
interiorizate.

4. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea psihosocială (E.

Erikson)

Teza centrală a teoriei lui E. Erickson este că fiecare individ îşi dezvoltă abilităţi de
relaţionare socială pe tot parcursul existenţei. Însă fiecare etapă este deschisă unei noi
achiziţii prin intermediul unei crize de dezvoltare pe care persoana o trăieşte.
Soluţionarea crizei se poate realiza fie pozitiv, fie negativ, urmând ca respectiva achiziţie
să marcheze viaţa socială a persoanei pe parcursul întregii sale existenţe ulterioare.

Dezvoltarea psihosocială (E. Erikson)

Stadiul Principala Factorii sociali Corolarul

achiziţie determinanţi axiologic
(variantele
extreme)
1.infantil (0-1 ani) Încredere v. Mama/substitutul Speranţa
Neîncredere matern
2.copilărie mică (1-3 Autonomie v. Părinţii Voinţa
ani) Dependenţă
3copilărie mijlocie(3- Iniţiativă / v. Mediul familial Finalitatea acţiunii
6 ani) Retragere,
Vinovăţie
4.copilărie mare (6- Sârguinţă, Şcoala şi grupul Competenţa
12 ani) eficienţă v. de joacă
Inferioritate
5. adolescenţă (12- Identitate v. Modelele şi Unitatea
8/20ani) Confuzie covârstnicii
6.tânărul adult(20- Intimitate Prietenii, relaţia Mutualitatea
30/35 ani) v.Izolare de cuplu afectivă
7. adultul (35ani– Realizare Familia şi profesia Responsabilitatea,
0/60 ani) v.Rutină devoţiunea
8. bătrâneţea (peste Integritate Pensionarea, Înţelepciunea
60 ani ) v.Disperare apusul vieţii
 STADIILE IMPLICATE ÎN CICLURILE VIEŢII ŞI ALE DEZVOLTĂRII
PSIHICE (PERIODIZAREA VÂRSTELOR)

Ciclul Caracteristici Substadiile Caracteristicile

vieţii fundamentale implicate privind modificarea
Prenatal Formarea -perioada embrionară;Cel mai intens ritm
(9 luni) organismului. -perioada fetală de creştere
Naşterea precoce
-perioada fetală
tardivă
Copilăria Însuşirea -Primul an de viaţă; Ritm foarte intens de
şi (învăţarea) -Prima copilărie creştere staturală şi
pubertatea, conduitelor de (perioada ponderală în primul
inclusiv creştere, antepreşcolară 1-3 an, ritmul creşte
adolescenţa autonomia, ani);-A doua copilărie treptat cu un puseu în
(0-20 ani) autoservirea, auto- (perioada preşcolară perioada preşcolară si
controlul, învăţarea, 3-6 ani); altul în perioada
însuşirea de -A treia copilărie pubertăţii
strategii (perioada .
de instruire şi şcolară mică 6-10 La 24 de ani
auto- ani); creşterea staturală
instruirea, -Pubertatea (10-14 încetează.
socializarea ani);
conduitei, -Adolescenţa (14-20
integrarea familială, ani);
şcolară, socială, -Adolescenţa
subidentităţile socio- prelungită (20-24 ani)
culturale, familială
şi şcolară
Vârstele Contribuie la viaţa -Tinereţea 25-35 ani; Echilibru şi vitalitate,
adulte productivă,construc- -Vârsta adultă procreere activă.
active ţia unei familii, deci precoce 35-44 ani; În vârsta adultă
(20-65 ani) a subidentităţilor -Vârsta adultă precoce se resimte
profe- sionale, mijlocie 45-55 ani; o uşoară deteriorare
maritale -Vârsta adultă tardivă senzorială (vizuală)
şi parentale. 55-65 ani; care se extinde şi
spre alte zone
senzoriale.
Vârstele Dezangajare -Perioada de trecere Uşoară intensificare a
de profesională, 66-70 ani; deteriorării organice
involuţie adaptare la -Perioada primei în perioada de trecere.
(65-90 ani) denuclearizarea bătrâneţi 70-80 ani; Ritmuri foarte inegale
familiei. -Perioada celei de-a de deteriorare a
doua bătrâneţi 80-90 funcţiilor şi energiei
ani; psihice în
-Perioada marii celelalte perioade, cu
bătrâneţi peste 90 ani deces în oricare din
ele.