Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE ISTORIE
MASTER: ISTORIE SI POLITICĂ MILITARĂ

ISTORIE SI GEOPOLITICĂ LA MAREA NEAGRĂ


Marea Neagră - parte a geopoliticii și geostrategiei zonale în istoria modernă și
contemporană

Masterand: Pascaru Florin Vasilică


Anul II
Istorie și politică militară

Bucuresti
2018
Marea Neagră - parte a geopoliticii și geostrategiei zonale în istoria modernă și
contemporană

„În «Marea Neagră» de confuzii


Aleșii noștri țes iluzii
Noi patru ani ne lamentăm
Și iar, ca orbii, îi votăm!”1

De-a lungul istoriei, încă din secolul VII î.Hr, țărmul Mării Negre a
reprezentat o atracție pentru omenire. Primii stabiliți pe aceste țărmuri au fost,
bineînțeles, grecii. Aceștia, buni negustori și marinari, au întemeiat primele
cetăți pe aceste meleaguri, ale căror rămășițe se văd și astăzi. Cele trei cetăți din
Dobrogea (Histria, Tomis și Callatis), Odessos, Bizantyon, Tyras, Olbia și
Apolonia sunt doar câteva dintre ele. Coloniile grecești au avut un rol important
în formarea culturilor și civilizațiilor riverane Mării Negre, influențându-le în
anumite domenii cum ar fi arhitectura, limbajul și vestimentația, etc.
De asemenea, aspectul economic și relațiile economice dintre cele două
părți au cunoscut îmbunătățiri. Economia reprezintă deci primul nucleu după
care mă voi ghida în realizarea acestui proiect.
Am ales să analizez, cât imi este posibil, rolul Mării Negre în
geopolitica zonală deoarece doresc să aflu de ce se conturează conflicte între
statele riverane Mării Negre. Crimeea a fost preluată cu forța, fără ca nimeni să
intervină, de către un vecin mai puternic de la unul mai slab, Insula Serpilor a
fost ca o minge de tenis când în terenul sovieticilor, când al ucrainienilor, când a
românilor, Strâmtorile au fost și sunt dorite de toți actorii clasici și non-clasici
internaționali. Toate aceste aspecte doresc să le analizez și să imi deslușesc
tainele geopolitice ale acestor manevre. Rusia a avut grijă, de-a lungul istoriei,
să își croiască drum destul de larg spre țărmurile Mării Negre, dar de ce a intrat
în conflict cu întreaga lume pentru o Crimee de doar 26 000 kmp, când dispun
de un teritoriu de 17 milioane de kmp bogat în gaze naturale, petrol, aur, dar și
alte resurse subsolice și solice? La finalul acestui referat doresc să aflu, cât îmi
este permis, aspecte despre jocul dublu al lui Erdogan în Turcia actuală, țara
fiind membră a NATO din martie 1952, iar el întorcându-și privirile spre Rusia.
Încerc să îmi răspund de ce NATO s-a extins până în estul Europei după 1991,

1
Epigramă de Nistor I. Bud în Pledoarie pentru epigramă, aprilie 2007.
chiar dacă alianța militară rivală s-a destrămat. Încerc să aflu interesele care se
nasc la Marea Neagră, și care duc la conflicte atât între actorii clasici cât și la
conflicte între actorii non-clasici, cum sunt diversele organizații. Aceasta este pe
scurt justificarea alegerii acestei teme.
Dobrogea a fost, în istorie, ținta mai multor popoare, începând cu
coloniștii greci de care am pomenit mai sus, urmați de Alexandru Macedon, a
Imperiului Roman (Dobrogea a fost inclusă în Moesia), a popoarelor
migratoare, a otomanilor, apoi a bulgarilor în Primul Război Mondial, iar în
perioada socialistă Dobrogea a intrat în vizorul Uniunii Sovietice2.
Zona Mării Negre este bogată în gaze naturale, iar după spusele fostului
președinte al Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Iulian
Iancu, într-un interviu acordat unui post de televiziune și preluat de siteul
economica.net, doar partea României ar fi de peste 270 de miliarde mc 3 . Și
Insula Șerpilor, care are doar 17 ha de teren arid și o climă secetoasă a fost un
subiect fierbinte între actorii clasici de-a lungul secolului XX. La 4 februarie
1948, premierul român Petru Groza și cu ministrul de externe sovietic Molotov
au semnat „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat
între România și URSS” și chiar dacă Tratatul de Pace de la Paris integra Insula
Șerpilor în granițele României, prin acest protocol s-a cedat abuziv și arbitrar,
Uniunii Sovietice. 4 Actul oficial de predare a fost semnat pe 23 mai 1948.
Sovieticii vedeau bogățiile din această regiune, destul de imense, și au dorit
posesia insulei pentru că aveau nevoie de cele 17 ha pentru a construi o
rafinărie, iar gazul și petrolul din regiune să fie distribuit mai apoi în zonele
vestice și sud- vestice ale Uniunii Sovietice, adică în Ucraina de astăzi. Este de
la sine înțeles că este mult mai ușor și mai ieftin de transportat gaze din preajma
Insulei Șerpilor și a Dobrogei spre Ucraina, decât să le aduci din Donbas de
exemplu. De aici interesul URSS de a stăpâni această zonă. Insula va fi
retrocedată României după mai bine de 50 de ani, în anul 2009, după verdictul
dat de Curtea Internațională de Justiție de la Haga5.

2
Vasile Buga, Dan Cătănuș, Gheorghe Gheorghiu Dej la Stalin, Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-
1952, INST, Bucuresti, 2012, pp. 116-119.
3
http://www.economica.net/iulian-iancu-romania-dispune-de-rezerve-uriase-de-gaze-naturale-in-marea-
neagra-270-miliarde-mc_110635.html, accesat la 5 ianuarie 2018
4
Academia Română, Coord. Dinu C Giurescu, Istoria românilor, vol X, Ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2013, p.45
5
Gheorghe Văduva, Geopolitica Mării Negre. Între aspirații și iluzii, în Univers Strategic, nr. 3( 7), septembrie
2011, pp. 136-148.
În anul 1948, sovieticii și-au instalat pe Insula Șerpilor, în interes
strategic, un radar puternic pentru a monitoriza mișcările de pe Marea Neagră,
de la Strâmtori, dar și de la Gurile Dunării.6 În urma procesului de Haga prin
care se retroceda României această insulă, a avut loc redeschiderea canalului
Bâstroe, care a avut efecte severe asupra faunei și florei Deltei Dunării, iar
navele ucrainiene au avut un comportament agresiv în zonă, fapt care arată că
între actorii clasici cu interese majore în această zonă a bazinului Mării Negre
există un conflict de interese și tensiuni.
În ziua de azi continentul european este dependent de resursele
energetice rusești. Știm cu toții de iarna lui 2012 când Rusia a închis robinetul,
efectele simțindu-se și în Italia. Zona vestică a Mării Negre înseamnă pentru
ruși calea de a-și dezvolta rețeaua de conducte spre Europa Balcanică, dar și
spre Europa Mediteraneeană, spre vest. Ei au pus bazele unui proiect, numit
South Stream, prin care urmărește construcția unor conducte spre statele din
Europa de est.7 Statele riverane care au în litigiu aceste zone, cum este și cazul
României percep anumite taxe, așadar este o sursă de venit și pentru actorii
clasici cu acces la Marea Neagră. Marea Neagră, dar și falia terestră până la
Marea Baltică cu statele mici care sunt pe această limbă de pământ, a
reprezentat pentru secolele XVI-XX acel zid care despărțeau cele trei imperii,
un tampon între otomani, ruși și habsburgi. În secolul XX, odată cu
valorificarea gazului, a țițeiului și a produselor petrolifere, zona est-europeană,
balcanică și eurasiatică s-au împărțit în două mari tabere: furnizori și
consumatori. Petrolul este vital în secolul XX, și va fi cel puțin jumătate de
secol, dacă nu se va epuiza. A fost și obiectul care a dus la căderea Germaniei în
Al Doilea Război Mondial. Între acești actori împărțiți în cele două tabere pare a
exista, momentan, cooperare. Această cooperare privită din afară pare frumoasă.
Vedem o tabără, cea a consumatorilor, care este dependentă de gazul și
rezervele energetice rusești și care este dispusă să plătească pentru achiziții, și
pe actorul-furnizor, Rusia, interesată să își vândă marfa pe o piață destul de
profitabilă. Vedem actorii nonclasici, cum este Gazpromul, care investește sute
de milioane de euro în echipe de fotbal. Aceste sume uriașe de bani nu sunt

6
Agata Mihaela Popescu, Gheorghe Văduva, Reactivarea faliei strategice Marea Neagră- Marea Baltică și
efectele ei geopolitice și geostrategice, în Univers Strategic, Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de
Securitate, Nr.2 (26)/ Septembrie 2016, pp.152-153.
7
Ibidem
produsul fotbalului, ci vin din activitățile de bază ale companiei: exploatarea
zăcămintelor de petrol și gaze. Am dat acest exemplu pentru a arăta interesul și
beneficiile unei coperări între actorii clasici (Rusia și statele europene) și între
actori diferiți: cel clasic- Rusia- și cel nonclasic (compania Gazprom), toți
având de câștigat. Privind din altă sferă, extinderea NATO și a Uniunii
Europene înspre est nu este văzută deloc bine de către Moscova. În 1952, când
Turcia a aderat la NATO, ample proteste au avut loc în tot blocul socialist.
Regimurile din statele socialiste au văzut extinderea acestor organizații ca o
amenințare ce se apropie. Înainte de ’90, occidentalii erau erau văzuți ca
dușmani imperialiști care urmăresc să distrugă socialismul. Revenind însă la
Marea Neagră, această zonă a reprezentat totdeauna un interes vital pentru
Moscova și ca să dau un exemplu, la începutul lui iulie 1949, Stalin a impus
delegației române conduse de Gheorghe Gheorghiu Dej, construirea unui canal
care să lege Dunărea din punctul de plecare de la Cernavodă, de Marea Neagră.
Proiectul era destul de costisitor pentru România și va aduce sfârșitul a mii de
români, în special deținuți politici. Dej nu a înțeles ce rost are acest canal când
România are destulă frontieră maritimă. După Moartea lui Stalin, lucrările la
canal s-au suspendat, iar în mintea liderului PMR s-a format ipoteza cum că
Stalin ar fi dorit crearea unui canal de la Cernavodă la mare, urmărind să ocupe
întreaga Dobroge, României urmând să-i impună accesul la Marea Neagră doar
prin acest canal.8
Nu este pentru prima dată când Marea Neagră s-a dovedit a fi unul din
interesele majore ale Moscovei. În anul 1878 la Congresul de la Berlin,
România a avut neplăcerea de a ceda Rusiei o zonă de trei județe în sudul
Basarabiei (Ismail, Bolgrad și Cahul) primind în schimb alt pământ românesc:
Dobrogea ( articolul 46 confirmă că Delta Dunării și Insula Șerpilor și întreaga
Dobroge revine României9)
Rusia de astăzi este, pe bună dreptate, moștenitoare Uniunii Sovietice și
se pare că a moștenit și tendințele hegemonice ală părintelui său. În anul 2014,
printr-o decizie care șocat întreaga lume, Rusia și-a impus stăpânirea peste
Crimeea, în ciuda protestelor europenilor sau a embargourilor economice
internaționale impuse acesteia. Putin și-a explicat acțiunea apelând la dorințele

8
Vasile Buga, Dan Cătănuș, Op. cit, pp.128-129.
9
Academia Română, Coord. Dinu C Giurescu, Istoria Românilor, vol. VII, Tom II, ed. Enciclopedică, Bucuresti,
2015, p.207.
populației rusești și tătărăști din peninsulă de a se uni cu Rusia, însă la mijloc
erau aspecte geostrategice mult mai importante. Chiar președintele rus spune, în
filmul lui Oliver Stone „Ucraina în flăcări”, că acțiunea de ocupare și anexare a
Crimeei vine ca un rezultat la extinderea NATO, reprezentând și o acțiune
preventivă în caz că Alianța Nord-Atlantică ar atrage spre aderare Ucraina. Ca
aspecte geostrategice însă, baza navală de la Sevastopol reprezintă un scop
major, orașul având o largă deschidere la mare. De asemnea, Crimeea reprezintă
și un loc în care turismul este înfloritor, aducând reale venituri la bugetul local.
Crimeea a fost și locul unde s-a stabilit supremația URSS-ului în Europa de Est,
un moment simbolic poate pentru nostalgicii ruși. Zilele acestea, pe data de 3
februarie 2018, ministrul român al Apărării, Mihai Fifor a menționat că, după
anexarea Crimeei, contextul este unul complicat, și că pe lângă cele șase
submarine și patru fregate rusești, o să mai vină încă doisprezece corvete.10
Cuvintele ministrului român al Apărării au fost următoarele „Contextul de la
Marea Neagră este unul suficient de complicat după anexarea ilegală a Crimeei
de către Federaţia Rusă şi în ceea ce ne priveşte dorim ca Armata Română şi
România să joace un rol esenţial în această regiune, în speţă la Marea Neagră”.11
Ce va fi, doar viitorul va decide.
Marea Neagră reprezintă și un punct turistic important, turismul aducând
venituri de sute de milioane de euro (România a înregistrat în 2017 un profit de
40 de milioane de euro, cel mai mic dintre toate statele riverane Mării Negre12),
poate și de aici dorința actorului clasic dominant în zonă de a stăpâni întregul
bazin al Mării Negre.
Din punct de vedere geostrategic, gurile Dunării au reprezentat un real
interes pentru toți actorii clasici și nonclasici zonali. Prin Dunăre se face
legătura cu Europa Occidentală, ceea ce înlesnește schimburile comerciale și
doar norocul face ca această zonă să aparțină României, căci la o intervenție
armată rusească am putea-o pierde. Poate și de aici a plecat acordul militar
româno-american, prin care americanii au adus scutul antirachetă la Deveselu.
Trăim într-o lume în care războiul resurselor a luat locul celorlalte tipuri de

10
http://adevarul.ro/locale/constanta/mihai-fifor-dupa-anexarea-crimeei-contextul-unul-complicat-In-marea-
neagra-sase-submarine-patru-fregate-apartinand-rusiei-vor-sosi-inca-12-corvete-
1_5a758b4adf52022f75253d69/index.html, accesat la 3 februarie 2018.
11
Ibidem
12
http://romanialibera.ro/special/dezvaluiri/plajele-de-pe-litoral--o-afacere-de-peste-40-de-milioane-de-euro-
350930, accesat la 3 februarie 2018.
război, scutul antirachetă din România având rolul de a apăra ce este al nostru.
Rusia percepe existența acestui scut pe teritoriul românesc ca pe o amenințare și
nu de puține ori a adus critici la adresa acestuia și la acțiunile românilor sau ale
americanilor. Rezervele solice și subsolice reprezintă așadar interesul actorilor
de tot felul de pe scena economică est europeană, și odată cu reducerea
cantităților de resurse, cum ar fi epuizarea petrolului sau al gazelor naturale va fi
o competiție din ce în ce mai crâncenă între acești actori.
Un alt stat riveran al Mării Negre este Turcia, un actor clasic tot mai
controversat în bazinul Mării Negre. Ca și rușii, turcii au avut mereu în vedere
accesul la apă, indiferent că ne referim la Marea Neagră, Mediterană sau la
Marea Roșie, asta pentru a-și asigura rutele comerciale. Impozitarea navelor
aparținând altor state și care navigau pe aceste ape aduceau reale venituri la
bugetul de stat. Bazinul Mării Negre se află pe ruta care leagă Europa de Orient.
Pe aici trecea “drumul mătăsii” prin care europenii se aprovizionau cu materii
prime sau prefabricate orientale. Căderea Constantinopolului în mâna turcilor
otomani, noile taxe impuse la strâmtori, i-au determinat pe europeni să caute căi
alternative de a ajunge spre India și spre China. Astfel se va descoperi “Lumea
Nouă”. Strâmtorile au fost, începând cu secolul XIII, în atenția tuturor actorilor
clasici zonali.
Până în secolul XVIII, Imperiul Otoman a stăpânit autoritar strâmtorile ,
impunând taxe de navigație tuturor navelor străine care treceau prin ele. Odată
cu decăderea otomanilor, Strâmtorile devin ținta Imperiului Rus, cu care
otomanii vor duce multe bătălii pentru a le stăpâni. Mai târziu, în secolul XIX,
mai multe puteri europene, ca Imperiul Britanic sau statele italiene, vor urmări
influența asupra Bosforului și a Dardanelelor. Astfel va avea loc Războiul
Crimeii, când se vor bate o mulțime de actori clasici europeni, care aveau ca
interes stăpânirea Strâmtorilor. Războiul Crimeei, chiar dacă nu s-a remarcat ca
o bătălie pentru Strâmtori, având trăsături ale unui război religios 13(Războiul
Crimeei a fost un război religios, fiind printre ultimile confruntări de acest tip),
a avut ca rezultat și acest lucru. Dacă Rusia ar fi ieșit victorioasă, mai mult ca
sigur ar fi cerut sub stăpânire Bosforul și Dardanelele, ea urmărind în întreaga
istorie accesul la Oceanul Atlantic.

13
https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Crimeii accesat la 3 februarie 2018.
Strâmtorile au fost ținta marilor puteri și după cel de-Al Doilea Război
Mondial. La 9 octombrie 1944, Stalin și Churchill au semnat celebrul acord de
procentaj prin care URSS prelua în sfera ei de influență România și alte state de
care URSS avea nevoie, iar Marea Britanie își extindea influența asupra Greciei
și a estului mediteraneean.
În ziua de astăzi există un regim special al Stâmtorilor, ele reprezentând
o preocupare deosebită a navigației internaționale, având o importanță
excepțională pentru dezvoltarea comerțului și a economiei regionale, pentru
extinderea comunicațiilor internaționale și dezvoltarea cooperării comerciale
între actori.
Revenind la turci, aceștia au trecut de-a lungul istoriei prin mai multe
etape. Întâi s-au dezvoltat și au stăpânit autoritar întreaga zonă a Mediteranei și
Bazinul Mării Negre, ca mai apoi să decadă și începând cu secolul XVIII și
secolul următor, să supravețuiască de pe urma acordurilor economice cu statele
europene vestice, în special cu Franța, și care aveau interese majore, poate chiar
naționale, să stăpânească strâmtorile mai sus amintite. În anii următori celei de-
a doua conflagrații mondiale, NATO s-a grăbit să includă în organizație, chiar la
trei ani de la înființare, Grecia și Turcia, zone foarte importante din punct de
vedere geostrategic. Americanii și-au amplasat în Turcia, în 1961, rachete de tip
Jupiter, ceea ce l-a determinat pe Hrușciov să ducă rachete sovietice de tip SS4
Sandal tocmai în Cuba, sau cel puțin așa a justificat el acțiunea care a dus
omenirea în pragul unui război nuclear, în octombrie 1962, odată cu declanșarea
crizei rachetelor cubaneze14.
În anii secolului XXI, chiar în zilele noastre, președintele Erdogan, care
a primit puteri sporite în Turcia, a pus NATO pe un butoi cu pulbere,
observându-se clar o apropiere de Rusia. NATO a mai fost în stare de alertă și
când în aceeași Turcie a fost împușcat ambasadorul rus Andrei Karlov, în
decembrie 2016, toată lumea asteptându-se la declarația de război a Rusiei și
astfel aruncându-se în aer pacea din bazinul Mării Negre, însă Putin a dat
dovadă de înțelepciune și experiență și astfel s-au liniștit spiritele. Apropierea
Turciei de Rusia duce la o incompatibilitate de interes strategic între membrii
NATO. Pe de o parte amplasăm scut antirachetă în România și în Polonia, dar
ne vedem contracarați și vulnerabili în sudul Mării Negre, în Turcia.
14
Dan Cătănuș, Tot mai departe de Moscova. politica externă a României 1956-1965, INST, Bcurești, 2011,
p313-318.
În estul Mării Negre, în Caucaz, avem o influență rusească majoră, astfel
este clar că aici riscul unei confruntări economice sau de alt tip între actori
clasici internaționali este redus. Este recunoscută stăpânirea “de facto” a
Moscovei în această zonă a bazinului Mării Negre. Bătălia actorilor în
domeniul economic, geopolitic sau geostrategic este aici, în estul Europei, la
Marea Neagră, unde avem o multitudine de etnii, la Gurile Dunării și pe falia
terestră dintre Marea Neagră și Marea Baltică.
Legat de Gurile de vărsare ale Dunării, regimul navigației pe Dunăre a
format, la fel ca Strâmtorile, obiectul unor reglementări internaționale în secolul
XX. Ca și în cazul Strâmtorilor, Imperiul Rus, și mai apoi URSS a urmărit mai
mereu stăpânirea Deltei Dunării și a gurilor de vărsare. Din acest motiv
Basarabia a fost mai mereu în stăpânirea rușilor.
În anul 1940, prin anexarea Basarabiei, sovieticii ajung riverani ai
Dunării, prin brațul Chilia, lucru reglementat juridic și la Conferința de Pace de
la Paris din februarie 194715. Conferința de la Belgrad din august 1948 la care a
participat și România în calitate de stat riveran, a stabilit o convenție a
navigației pe Dunăre, dar și o comisie a Dunării, formată din reprezentanți ai
statelor riverane.
În cartea sa, “Imperialism în postcomunism. Geopolitica dezordinii în
fostul lagăr socialist”, jurnalistul și omul politic Cozmin Gușă spune că zona
Mării Negre, cea eurasiatică, reprezintă pivotul geografic al istoriei, un triunghi
de interacțiune geopolitică: SUA-UE-Rusia16. Același Cozmin Gușă spune în
postfața cărții mai sus menționate următoarele cuvinte: “ Într-un astfel de
teritoriu cu echilibru instabil și statut de câmp de luptă, mecanismele sofisticate
ce ordonează viața social-politico-economică, trebuie în viziunea strategilor
puterii, ținute departe de analiza mass-mediei, respectiv cunoașterii publice,
spre a nu perturba în plus acțiunile hegemonilor beligeranți17.
Dacă este să îmi exprim viziunea proprie asupra viitorului geopolitic al
bazinului Mării Negre, voi pleca de la anecdota cu care am început acest referat.
Într-o bătălie tot mai crâncenă a resurselor, vor ajunge hegemoni și o vor duce
bine actorii care vor fi capabili să se descurce din punct de vedere diplomatic și

15
Academia Română, Coord. Dinu C Giurescu, Istoria românilor, vol X, Ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2013, p.61.
16
Cozmin Gușă, “Imperialism în postcomunism. Geopolitica dezordinii în fostul lagăr socialist ”, ed. Adevărul,
Bucuresti, 2011. p.93.
17
Ibidem, p. 339.
militar, unde este stabilitate politică și economică, actorii capabili să coopereze
pentru a-și atinge interesul, evitând conflictul, conflict care ar aduce victoria
celor mai bine înzestrați, din toate punctele de vedere (militar, economic,
diplomatic) și care crește gradul de risc pentru actorii mai slab pregătiți, care în
acest moment dețin ceva, dar care ar pierde tot în cazul unui atac armat al unui
competitor mai puternic, iar aici mă refer la România, Bulgaria sau Grecia, state
apărate de NATO, însă gradul de reușită în fața unui atac rapid al Rusiei,
principalul actor din bazinul Mării Negre, este unul destul de redus.

BIBLIOGRAFIE

1. Academia Română, Giurescu, C. Dinu, „Istoria românilor” vol X,


ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2013
2. Cătănuș, Dan, Tot mai departe de Moscova. Politica externă a
României 1956-1965, INST, Bucuresti, 2011
3. Buga,Vasile, Cătănuș, Dan, Gheorghe Gheorghiu Dej la Stalin,
stenograme, note de convorbire, memorii, INST, Bucuresti, 2012
4. Gușă, Cozmin, Imperialism în postcomunism. Geopolitica dezordinii
în fostul lagăr socialist, ed. Adevărul, București, 2011
5. Hlihor, Constantin, Geopolitica. De la clasic la post-modern, ed
Kharta Graphic, Ploiesti, 2011
6. Academia Română, Giurescu, C. Dinu, Istoria Românilor, vol. VII,
Tom II, ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2015
7. Univers Strategic, Revistă universitară română de studii de securitate
cu apariție trimestrială, UCDC, Anul V, nr.3(7) septembrie 2014,
pag.139-153
8. Univers Strategic, Revistă universitară română de studii de securitate
cu apariție trimestrială, UCDC, Anul III, nr 3 (11), iulie-septembrie
2012,pag 82-176
9. Univers Strategic, Revistă universitară română de studii strategice
interdisciplinare și de securitate,UCDC, Anul VII, nr 2 (26), aprilie-
iunie 2016, pag 134-173
10. Univers Strategic, Revistă universitară română de studii strategice
interdisciplinare și de securitate, UCDC, Anul VI, nr 4(24), octombrie-
decembrie 2015, pag 190-208.