METODE INTERACTIVE DE PREDARE CARE POT FI FOLOSITE LA ORELE DE

CONSILIERE SI ORIENTARE

1. ACVARIUL – scopul acestei metode este de a da posibilitatea cât mai multor

membri ai grupului să participe si să discute opiniile lor faţă de un subiect dat. Se
poate aplica cu succes în abordarea temelor legate de educaţia pentru mediu şi a
modalităţilor de organizare a timpului liber.
2. BRAINSTORMING – are ca scop facilitarea găsirii celei mai bune şi mai
adecvate soluţii a unei probleme de rezolvat, prin mobilizarea tuturor
participanţilor la discuţie, stimulând astfel creativitatea de grup, exprimarea şi
afirmarea opiniilor personale.
3. CIORCHINELE – este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează
găsirea conexiunilor dintre idei.
4. CONVERSAŢIA – este o convorbire sau un dialog între profesor şi elevi, prin
care se stimulează şi se dirijează activitatea de învăţare a acestora.
5. CUBUL – se foloseste atunci când se doreşte explorarea unui subiect, a unei
situaţii din mai multe perspective. Elevii au posibilitatea de a-şi dezvolta
competenţele necesare unor abordări complexe şi integratoare.
6. DEZBATEREA – este un schimb reciproc şi organizat de idei, informaţii, păreri,
impresii, critici, propuneri în jurul unei teme sau chestiuni determinate în scopul
examinării şi clarificării în comun a unor noţiuni şi idei.
7. INTERVIUL GRUPULUI CREATIV – urmăreşte să stimuleze imaginaţia
elevilor, transpunând problema în formă ipotetică.
8. JOCUL DE ROL – se bazează pe ideea că se poate învăta şi prin interpretarea
unor personaje în cadrul unui scenariu
9. SIMULAREA- prezentarea unei situaţii păstrându-se identitatea participanţilor
10. METODA 6-3-5 – elevii sunt împărţiţi în grupe de câte 6, un elev formulează trei
idei, care sunt îmbunătăţite de ceilalti cinci.
11. METODA FRISCO – scopul este identificarea problemelor complexe şi dificile şi
rezolvarea lor pe căi simple şi eficiente.
12. METODA PIRAMIDEI – îmbină activitatea individuală cu cea de
grup. Exerciţiul începe cu fiecare elev şi se termină prin a implica toată clasa.
13. MOZAICUL – presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi
predarea achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al grupului unui alt grup.
14. POVESTIREA – este o expunere orală, sub formă de naraţiune, sau descriere prin
intermediul căreia sunt înfăţisate fapte, evenimente, întâmplări pe care elevii nu le
pot cunoaşte altfel.
15. PROBLEMATIZAREA – învăţarea centrată pe probleme este o direcţie relativ
nouă în educaţie, care vizează o contextualizare a învăţării, incitând elevii la
considerarea şi rezolvarea de probleme ale lumii reale.
16. REUNIUNEA – DISCUŢIA PANEL – este o metodă intuitivă, care pune în
valoare competenţele unui grup de elevi dintr-o clasă (panel – grup, masă
rotundă).
 17. ŞTIU-VREAU SĂ ŞTIU-AM ÎNVĂŢAT – cu grupuri mici sau cu întreaga clasă,
se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre o anumită temă şi apoi se
formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsului în lecţie.
18. STUDIUL DE CAZ – Din punct de vedere metodologic, cercetarea are în vedere:
aspectele de studiat/ întrebările la care se caută un răspuns; informaţiile relevante;
informaţiile care trebuie strânse; modul de analiză a datelor. Pentru a strânge date
se folosesc: observări directe sau observări ale participanţilor, interviuri,
protocoale, teste, analiză de surse (scrise, orale, artefacte).
19. TURUL GALERIEI – presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a
produselor realizate de grupuri de elevi.
20. METODA PROIECTELOR – identificarea şi soluţionarea problemelor într-un
cadru eficient.

Chestionar privind agresivitatea în şcoală (adresat elevilor)

1. Menţionaţi 5 cauze care generează comportamente agresive.

2. Dintre formele de agresivitate de mai jos alegeţi trei care consideraţi că sunt cel mai
des întâlnite la noi în şcoală:
a. Lovirea unui coleg;
b. Lovirea unui obiect;
c. Intimidarea;
d. Cuvinte obscene;
e. Injurii, jigniri;
f. Ameninţarea;
g. Refuzul îndeplinirii sarcinilor, activităţilor;
h. Gălăgie, indisciplină;
i. Mişcările neautorizate (intrările şi ieşirile din clasă, plimbari prin clasa)
3. Indicaţi trei tipuri de măsuri ce se pot lua în scopul reducerii comportamentelor
agresive.
4. Expunerea frecventă la violenţă poate induce la oameni o insensibilitate la violenţă:
a) da; b) nu
5. Credeţi că vizionarea frecventă de filme şi programe T.V. saturate de agresivitate
influenţează conduita persoanelor care se comportă agresiv:
a) da; b) nu.
6. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive şi acţiuni bune.
Credeţi că ar mai exista violenţă în lumea contemporană?
a) da; b) nu.
7. Aţi asistat în şcoală la scene de violenţă? Dacă DA în ce au constat acestea?
8. Aţi fost vreodată victima unui comportament agresiv, în şcoală? Dacă DA în ce a
constat acesta?
9. Aţi primit vreodată observaţii din partea profesorilor sau colegilor din cauza
comportamentului neadecvat pe care l-aţi avut?
a) da; b) nu
10. Ierarhizaţi următoarele comportamente agresive ale profesorilor, în funcţie de
frecvenţa lor, pe o scală de la 1 la 7 (locul întâi ocupându-l comportamentul cel mai
frecvent, iar locul 7 comportamentul cu frecvenţa cea mai mică):
a. tonul ridicat;
b. evaluarea neobiectivă;
c. intimidarea;
d. jignirea;
e. cuvintele ameninţătoare;
f. lovirea;
g. excluderea de la ore.

Comunicarea. Jocul Telegrama

Un joc utilizat în activităţile de consiliere de grup – tema: Comunicarea.

Participanţii sunt aşezaţi în cerc, ţinându-se de mână, cu ochii închişi. O persoană transmite colegului din
dreapta/stânga “o telegramă” prin intermediul mâinii (de ex: o strangere de mână – pauză – o strângere
de mână – pauză). Mesajul trebuie să parcurgă întreg grupul. În final se verbalizează mesajul
transmis/primit.

Jocul se poate relua, trimiţându-se noi mesaje.

Se analizează jocul (semnificaţia comunicării nonverbale).

Comunicarea. Jocul Opera de artă

Un joc utilizat în activităţile de consiliere în care abordăm tema comunicării.

Materiale: hartie + marker

Participanţii sunt aşezaţi in cerc.

Prima persoană primeşte o foaie (lungă). Trebuie să realizeze un mic desen, apoi să treacă foaia persoanei
din dreapta. A doua persoană scrie descrierea a ceea ce vede desenat şi îndoaie hârtia astfel încât să se
vadă doar ceea ce este scris. Hârtia astfel împăturită este trecută persoanei din dreapta care trebuie să
realizeze un desen după descrierea făcută.

Jocul continuă (desen-descriere-desen-descriere...) până la ultimul participant.

La final se desface hârtia şi se analizează.

Stresul la examene, o cursă cu obstacole

Ora de consiliere… la cls 8

 (activitate preluată din lucrarea Drept la ţintă/Ghid de dirigenţie şi consiliere educaţională. Coord. Marcela
Claudia Călineci; Crina David, Florentina Marcinschi, Alina Mihaela Munteanu, Ioana Şandru . Bucureşti:
Educaţia 2000+, 2008)
Scenariul activităţii:
1. Introducere în subiect
Se citeşte textul următor (o pagină din jurnalul unui adolescent):
Dragă jurnal, astăzi m-am trezit devreme. Am de studiat, de învăţat mult la română. Sunt obosit şi încep să
nu dau randament. Mai sunt două luni până la examen şi parcă timpul mă strânge ca o menghină.
Nesiguranţa pune stăpânire pe mine: oricât de mult aş învăţa, simt că nu ştiu nimic. Cred că acestea sunt
simptome de om stresat. Am dureri de cap deseori şi nu mă pot concentra. Mi-e teamă. Oare ce se va
întâmpla?
Se notează pe o coală de flipchart indiciile care amintesc despre examen.
2. Brainstorming: Stres
Se asociază stresul cu diverse culori, forme geometrice, acţiuni, mirosuri sau obiecte. Se desenează
metafore despre stres. Se comentează exemplele.
3. Factorii care declanşează stresul dinaintea examenului. Activitatea „Cărămizile stresului” (desenul unui
zid de cărămidă)
Se scrie pe post-it- uri ceea ce provoacă starea de stres înaintea unui examen. Se aşează post-it-ul în
„cărămizile zidului”. Se dă un titlu zidului.
Se organizează răspunsurile elevilor urmărind: cauze ce ţin de organizarea învăţării, managementul
timpului, managementul emoţiilor, suportul afectiv al familiei, alte cauze.
4. Consecinţele stresului pentru sănătatea voastră
Fişă de lucru: Elevii identifică consecinţele stresului provocat de examen.
Se organizează informaţiile:
- Simptome fizice: …………………………………………………………………………………. (ex: insomnie, dureri de cap,
dureri musculare etc)
- Simptome psihice: ……………………………………………………………………………….. (ex: frustrare, anxietate, depresie
etc)
- Simptome comportamentale: ………………………………………………………………. (ex: izolare, agresivitate, violenţă,
consumul de substanţe etc)
5. Caricatură. Elevii desenează un elev stresat de examen. (Nu uitaţi să reprezentaţi în desen mimica
specifică!)
6. Joc de rol: Discuţie Elevul stresat – Medicul/consilierul şcolar/psihologul/un părinte/un coleg
Medicul/consilierul şcolar/psihologul/un părinte/un coleg trebuie să afle cauza stresului elevului şi să-i
ofere recomandări pentru a face faţă stresului (ex. program de studiu – durata, structurarea materiei
conform unui calendar de pregătire, intervalul orar de studiu, motivaţia etc, activităţi de relaxare)
Se întocmeşte FIŞA PERSONALĂ A STRESULUI (Profilul stresului personal)

FIŞA PERSONALĂ A STRESULUI (Profilul stresului personal)

1. Consideri că eşti o persoană stresată?
Da
Nu
2. Care cuvinte din lista de mai jos reprezintă consecinţe ale stresului pentru tine?
Oboseală
Greaţă
Nesiguranţă
Dureri de cap
 Indigestie
Lipsa poftei de mâncare
3. Care din situaţiile indicate mai jos îţi creează o stare acută de stres?
Competiţia din clasă
Discuţiile cu părinţii
Presiunea profesorilor
Teama de eşec
Zvonurile despre examen
4. Enumeră cel puţin trei activităţi care te relaxează. ………………….
5. Scrie câteva verbe care te mobilizează. ………………………
6. Enumeră alimentele care te energizează în perioadele de studiu intens. …………………..
7. Câte ore dormi în medie pe noapte? …………
8. Scrie ce gânduri negative ai faţă de examen. ……………………………………………………………
9. Recomandări pentru a face faţă stresului: …………………………………

COMUNICAREA

VREAU SĂ COMUNIC!
……………………………………………………………………………………………………………
……….

“Dacă faci ceea ce întotdeauna faci, vei avea rezultatele pe care

întotdeauna le ai.
Dacă îţi doreşti alte rezultate, trebuie să faci ceva nou.”
Proverb danez

Este important să studiem comunicarea când noi comunicăm de când ne ştim?

Iată câteva motive pentru care cineva ar studia comunicarea:
- Pentru a mă înţelege mai bine cu cei apropiaţi
- Pentru a câştiga mai mulţi bani făcând vânzări prin telefon
- Pentru a afla cum pot să cuceresc o fată/ un băiat
- Pentru a fi privit cu respect de către oamenii de vază
- Pentru a deveni faimos şi recunoscut în public
- Pentru a putea convinge pe cineva (părinţi, profesori, posibili angajatori)

Care sunt motivele tale pentru care ai studia comunicarea?

Cineva însă ar putea să nu găsească nici un motiv, a comunica însemnând
pentru el ceva firesc, precum respiraţia: “eu ştiu deja cum să comunic, bunul
simţ îmi spune cum trebuie să procedez, nu?”
Comunicarea este baza tuturor relaţiilor noastre. Viaţa personală, viaţa
profesională şi o măsură considerabilă a fericirii noastre depind de felul în
care comunicăm. Cu cât reuşeşti săcomunici mai bine, cu atât e mai probabil
să ai succes în relaţiile cu familia, cu prietenii sau în cele de afaceri. Pentru
că eşti nevoit să intri în contact cu oamenii, trebuie să te faci înţeles,
să încerci să înţelegi ce doresc alte persoane pentru a te putea relaţiona cu
ele şi pentru a putea rezolva anumite situaţii de viaţă. Oricât ar părea de
ciudat, chiar şi rezolvarea unei probleme tehnice presupune bune abilităţi de
comunicare. Spre exemplu, pentru a construi un pod, trebuie să negociezi cu
diverse instituţii, cu proprietarii terenului, să discuţi cu furnizorii,
să organizezi echipa cu care vei lucra etc. Achiziţionarea unor abilităţi de
comunicare înseamnă mai mult decât învăţarea şi aplicarea strictă a unor
reguli. Nu există o reţetă, o formulă magică. Nu devii un dansator mai bun
desenând nişte paşi pe o podea, în ordinea corectă şi petrecându-ţi restul
vieţii păşind pe acei paşi. Pentru a fi bun, trebuie să te adaptezi ritmului
muzicii, dar şi ritmului partenerului tău. Similar, o bună comunicare presupune
stăpânirea solidă a cunoştinţelor despre comunicare, dar şi capacitatea de a
te adapta caracteristicilor mereu în schimbare ale partenerului de
comunicare (receptivitate, deschidere). Ai nevoie, aşadar, de cunoştinţe,
dar şi de abilităţi de comunicare.

Comunicarea dă o formă vieţii noastre. Înainte de a afla cum

funcţionează comunicarea, trebuie să ştim ce este comunicarea.
Comunicarea este procesul de trimitere, receptare şi interpretare a
mesajelor prin care noi ne relaţionăm unii cu ceilalţi şi ne adaptăm la mediul
înconjurător.(Robert Smith, 1992). Virginia Satir descrie ”comunicarea ca pe
“o umbrelă uriaşă care acoperă şi influenţează tot ceea ce se întâmplă” între
fiinţele umane. O dată ce fiinţa umană a sosit pe pământ, comunicarea este
cel mai important factor şi singurul care determină ce fel de relaţii
realizează ea cu alţii şi ce se întâmplă cu ea în lume.”
Omul înseamnă comunicare, prin tot ceea ce spune, face, gândeşte şi simte.
Chiar din zorii unei zile obişnuite, de la ritualul igienii zilnice, la rugăciunea de
dimineaţă, la firescul unei urări de „Bună dimineaţa!” adresat persoanelor
apropiate sau necunoscute, la vârtejul accelerat al ritmului de la şcoală sau
de la locul de muncă, şi… până la momentele de linişte, relaxare şi somn.
Oamenii comunică zilnic, eficient şi ineficient, verbal şi nonverbal,
artistic şi ştiinţific.
Componentele comunicării
Comunicarea porneşte de la o sursă numită şi emiţător. De obicei, sursa este
o fiinţă umanăcare doreşte să transmită ceva, un mesaj, altei persoane.
Într-un dialog, rolurile de emiţătorşi receptor se schimbă alternativ.
Între emiţător şi receptor se realizează un schimb de mesaje, alcătuite din
idei, simboluri, coduri. Canalul este un “purtător” al mesajului.
Receptorul este cel care primeşte mesajul transmis de emiţător, îl
decodifică şi îl supune unei interpretări personale.
Orice comunicare are loc intr-un context.
Procesul comunicării implică: - corpurile noastre, - valorile personale-
aşteptări, - simţuri, - experienţe
Aţi mai adăuga şi alte elemente?

Formele comunicării:
Verbală 7%
Paraverbală 38% - expresivitate, - accent, - intonaţie, - topică, - timbru
Nonverbală 55% - mimică, - gesturi, - postură
Proxemica este ştiinţa folosirii spaţiului în relaţiile dintre oameni. Au fost
descrise patru tipuri de distanţe:
- zona intimă: 15 - 46 cm
- zona personală: 46 - 1,22 cm
- zona socială: 1,22 - 3,60 cm
- zona publică: peste 3,60 cm

Stiluri de comunicare sunt: - cooperant

- rezolutiv
- bazat pe negociere
- asertiv
- directiv
- agresiv

Feedback-ul este un “ecou” ce dă de veste partenerului dacă este acceptat,

înţeles sau nu.
Lumea înconjurătoare reprezintă o oglindă – toate reacţiile acesteia
înseamnă feedback, care ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine.

A da şi a primi feedback pozitiv:

“A da” -Începeţi întotdeauna cu ceva pozitiv

- Fiţi concret
- Referiţi-vă întotdeauna la ceva ce poate fi schimbat
- Încercaţi să oferiţi alternative
- Fiţi descriptiv şi mai puţin evaluativ
- Oferiţi feedback-ul la persoana întâi
- Feedback-ul pe care îl oferiţi spune întotdeauna ceva şi despre voi

“A primi” - Nu fiţi defensiv, încercaţi să ascultaţi şi să înţelegeţi ceea ce vi

se transmite
- Cereţi/ ascultaţi părerea mai multor persoane înainte de a accepta/
respinge feedback-ul

Regulile ascultării active

- Focalizează-te pe vorbitor
- Păstrează contactul vizual
- Acordă atenţie sentimentelor vorbitorului
- Ia în considerare atât sentimentele prietenoase, cât şi cele neprietenoase
- Arată că înţelegi ce ţi se spune
- Fii un ascultător “dificil” (pune întrebări)
- Nu eticheta vorbitorul
- Când asculţi activ, trimiţi următorul mesaj celuilalt: “eşti important pentru
mine; vreau să te înţeleg.”

Asertivitatea
Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima emoţiile şi convingerile fără a
afecta şi ataca drepturile celorlalţi, fără a fi agresiv sau pasiv.
A fi asertiv presupune :
- a spune NU fără să ai sentimentul vinovăţiei
- a avea încredere în tine şi în ceilalţi
- a comunica opiniile şi experienţele personale cu ceilalţi
- a face complimte şi a şti să le accepţi
- a recunoaşte şi a respecta drepturile celorlalţi
Este dreptul fiecăruia de a avea valori, convingeri, opinii proprii.
Este dreptul de a fi acceptat ca imperfect.
Este dreptul de a spune NU sau NU ŞTIU sau NU ÎNŢELEG sau NU
MĂ INTERESEAZĂ.
Este dreptul de a te schimba, de a-ţi dezvolta viaţa aşa cum îţi doreşti.

Puncte de sprijin pentru o comunicare eficientă:

- Ţine cont de discrepanţele dintre comunicarea verbală şi de cea nonverbală!

- Respectă unicitatea celorlalţi!
- Fii pozitiv în comunicare!
- Fii un bun ascultător!
- Renunţă la idei preconcepute!
- Comunicarea se face în ambele sensuri: dai, primeşti şi invers!

ACTIVITATEA 3

1. „CE ESTE COMUNICAREA?”

Obiective: - realizarea unei liste cu posibile cuvinte sugerate de conceptul de comunicare
- exersarea brainstorming-ului ca metodă activ-participativă
Concepte-cheie: - creativitate, - deschidere, - originalitate, - libertatea
exprimării, - imaginaţie
Materiale necesare: markere, flipchart
Durata: 10 min.
Scenariul activităţii: Formatorul propune afirmaţia: ”Când aud cuvântul comunicare
măgândesc la…” Timp de 5 minute, participanţii vor spune toate cuvintele care le trec prin
minte,ştiind că nu vor fi criticaţi, fără teama de a greşi. Toate ideile se vor nota pe
flipchart. Acestea se discută pentru a fi conştientizate notele definitorii ale comunicării. Se
fac precizări teoretice.

2. “GHICEŞTE HOBBY-UL!”
Obiective: - Folosirea întrebărilor deschise pentru a ghici hobby-ul mimat
- Comunicarea nonverbală, cât mai expresivă
- Conştientizarea importanţei comunicării nonverbale
Concepte-cheie: - comunicare nonverbală, - autocunoaştere, - intercunoaştere, -
atitudini
Durata: 20 min.
Scenariul activităţii: Participanţii se împart în grupuri, după componentele comunicării:
emiţătorii, receptorii, canalele, feedback-urile, mesajele, contextele.
Fiecare participant din grup se gândeşte timp de un minut la hobby-ul personal, pe care-l va
mima în faţa celorlalţi într-o manieră cât mai originală şi plină de umor. Ceilalţi membri vor
încerca să ghicească ceea ce s-a mimat. Se face o listă comună cu hobbyurile grupului. Apoi,
timp de şapte minute, se discută despre istoriile acestor pasiuni. Rezultatele se
comunicăgrupului mare. Se analizează punctele comune şi diferenţele dintre membrii
grupului.
Analiza activităţii: - Cum ţi-ai descoperit hobby-ul?, - Ţi-a fost greu sau uşor să mimezi
hobby-ul?, - Cum te-ai simţit exprimându-te nonverbal în faţa grupului?, - Cum a fost
sădescoperi că şi alţi colegi au acelaşi hobby ca şi tine?, - Ce elemente ale exprimării
nonverbale te-au ajutat să-ţi construieşti jocul de mimă?

3. “SPATE ÎN SPATE”
Obiective: - Conştientizarea comunicării nonverbale de tipul “face to face” în alegerea
carierei
- Optimizarea comunicării verbale şi nonverbale
Concepte-cheie: - comunicare nonverbală, - mimică, gestică, - comunicarea faţă în
faţă,- atitudine, - comportament
Durata: 20 min.
Scenariul activităţii: Participanţii se împart în diade, se aleg persoane care nu s-au cunoscut
foarte bine până atunci. Aceştia vor sta pe două scaune, spate în spate şi fiecare va povesti,
timp de cinci minute, cea mai frumoasă experienţă a lui: un film drag, o întâmplare sau ceea
ce doresc membrii diadei. Apoi, timp de cinci minute, scaunele se vor aşeza faţă în faţă şi se
va repeta „povestirea” reciprocă despre cea mai reuşită experienţă trăită din ultima
săptămână.

Analiza activităţii:
- Cum te-ai simţit în cele două situaţii?
- Care tip de comunicare ţi-a plăcut mai mult? De ce?
- Ce consecinţe are primul tip de comunicare? În familie? La şcoală? La viitorul loc de
muncă?
- Care sunt avantajele comunicării “faţă în faţă”,faţă de comunicarea spate în spate?
- Ce este mai important în comunicarea dintre doi sau mai mulţi oameni?
- Care sunt punctele tari ale comunicării în alegerea unei cariere?
- Cum poate fi antrenată comunicarea “faţă în faţă” pentru a fi eficientă?
- În ce situaţii de viaţă se întâmplă să întâlneşti comunicarea “faţă în faţă”? Dar celălalt tip
de comunicare?

4. “CE POATE FACE UN ZÂMBET?”

Obiective: - Conştientizarea importanţei modalităţilor de comunicare interpersonală
- Optimizarea comunicării verbale şi nonverbale
Concepte-cheie: - comunicare nonverbală, - mimică, gestică, - mesaj,- atitudini,
-imagine de sine
Materiale necesare: oglindă, un coşuleţ, coli de hârtie
Durata: 10 min.
Scenariul activităţii: Formatorul activităţii are o oglindă ascunsă într-un coşuleţ. Acesta se
plimbă pe la fiecare membru al grupului şi îi solicită să privească în interiorul coşuleţului în
tăcere şi să observe ce vede acolo, să constate cum este ceea ce vede. Timp de 2 minute
fiecare scrie pe o foaie de hârtie ce a văzut în coşuleţ, dacă îi place ce a observat. Apoi este
 rugat să zâmbească la colegul din stânga şi din dreapta sa, dar şi la colegul din el însuşi.
Remarcă efectul pozitiv produs de zâmbetul tău asupra celorlalţi. Spune un banc, o
glumăgrupului mare!
Analiza activităţii: - Am făcut acest exerciţiu şi am constatat că …
- Ce poate face un zâmbet în cariera ta?
- Ce modalităţi putem folosi pentru a armoniza starea noastră interioară cu cea
exterioarăpentru a fi cât mai autentici?

Jurnal

În această sarcină am realizat ....................................................

Cred că am învăţat .................................................................

Cred că vreau să mai insist asupra ................................................

Test de autocunoastere

Răspunde cu „DA” sau „NU” la următoarele întrebări:

1. Eşti uneori vesel şi alteori trist, fără un motiv special? DA / NU

2. Schimbi destul de des prietenii? DA / NU
3. Crezi că eşti nedreptăţit, persecutat sau mai puţin dorit în familie, în
colectivul clasei? DA / NU
4. Când ai necazuri te înfurii pe cei care crezi că ţi le-au cauzat? DA / NU
5. Te superi uşor pentru lucruri mărunte? DA / NU
6. Cînd te superi, spui sau faci lucruri pe care apoi le regreţi? DA / NU
7. Dacă cineva ţipă la tine, îi răspunzi cu aceeaşi măsură? DA / NU
8. Când eşti trist simţi nevoia să spui cât mai multor persoane necazul
tău? DA / NU
9. Te laşi condus de inspiraţia de moment? DA / NU
10. O schimbare în viaţa ta, o sarcină nouă te nelinişteşte? DA / NU
11. Când ai de scris o scrisoare delicată, eziţi sau o amâni pentru mai
târziu? DA / NU
12. Te supără aprecierea că ai fi timid sau emotiv? DA / NU
13. Ţi se întâmplă să te simţi obosit, fără un motiv special? DA / NU
14. Ai tendinţa să plângi uşor când urmăreşti un spectacol emoţionant
(film, etc) ?
DA / NU
15. Când cineva te urmăreşte cum lucrezi, te simţi stânjenit sau
tulburat? DA / NU
16. Poţi să păstrezi un secret? DA / NU
17. Lucrurile care te-au emoţionat în mod deosebit persistă mult timp în
mintea ta?
DA / NU
18. Eşti invidios pe alţii când au succes? DA / NU
19. Dai vina pe colegi pentru greşelile tale? DA / NU
20. Ţi-e frică de anumite locuri (tuneluri, peşteri, apă, pădure,
animale) ? DA / NU

Răspunsuri afirmative:
18-20: foarte emotiv
15-17: emotiv
12-14: destul de emotiv
9-11: echilibrat emotiv
6-8: puţin emotiv
1-5: foarte puţin emotiv

AUTOCUNOAŞTEREA

VREAU SĂ AM ÎNCREDERE ÎN MINE!

………………………………………
……

Asemenea unui vultur, şi un om, chiar dacă a fost învăţat să se

considere altceva decât este în realitate, poate reînvăţa cine este cu
adevărat, poate lua decizii conforme cu natura sa, poate deveni un
învingător.”
„Povestea vulturului”, James Aggrey

Stima de sine: autoevaluare

Rezervaţi-vă câteva secunde pentru a reflecta la următoarele serii de
întrebări.
Răspunsurile pe care le veţi da, vor furniza bune indicii despre stima pe
care v-o acordaţi.

- Cine sunt eu? Care sunt calităţile şi defectele mele? De ce sunt capabil?
Care sunt reuşiteleşi eşecurile mele, competenţele şi limitele? Care este
valoarea mea în ochii mei, ai apropiaţilor mei, ai persoanelor care mă cunosc?

- Mă consider o persoană care merită simpatia, afecţiunea, iubirea celorlalţi

sau, din contră, mă îndoiesc adesea de capacitaţile mele de a fi apreciat şi
iubit? Îmi conduc viaţa aşa cum îmi doresc? Faptele mele sunt în acord cu
dorinţele mele sau, dimpotrivă sufăr din cauza discrepanţei dintre ceea ce
vreau să fiu şi ceea ce sunt? Sunt împăcat cu mine însumi sau adesea
nemulţumit?

- Ce m-a făcut să mă simt mândru de mine, satisfăcut, fericit? Ce m-a făcut

să mă simt ultima oară decepţionat de mine însumi, nemulţumit, trist?

A avea încredere în sine, a fi sigur pe sine, a avea o imagine de sine

adecvată, a fi mulţumit de sine…
Există o multitudine de termeni şi expresii implicate în limbajul curent
pentru a desemna stima de sine.
Imaginea de sine - părerea pe care o avem despre noi, această evaluare,
fondată sau nu, a calităţilor şi defectelor noastre, este un stâlp al stimei de
sine. Imaginea de sine pozitivăeste o forţă interioară care ne permite
să ne bucurăm de şansa noastră în ciuda obstacolelor şi presupune a fi
satisfăcut de sine, la un moment dat.

Beneficiile imaginii de sine pozitive

- stabilitate afectivă
- relaţii deschise cu ceilalţi
- rezistenţă la critici şi respingeri
- ambiţii şi proiecte pe care încercăm să le realizăm

Consecinţele imaginii de sine negative

- lipsa de curaj în alegerile existenţiale
- conformism
- dependenţă de părerile altora
- slabă perseverenţă în alegerile personale

Încrederea în sine - a considera că eşti capabil să acţionezi într-o

manieră adecvată la situaţiile importante, neprevăzute, cu dificultăţi în
realizarea lor. A nu te teme exagerat de necunoscut sau de adversitate
demonstrează un bun nivel al încrederii în sine.

Beneficiile încrederii în sine

- acţiuni cotidiene facile şi rapide
- rezistenţă la eşecuri

Consecinţele absenţei încrederii în sine

- inhibiţii
- ezitări
- abandonuri
- lipsa perseverenţei

Satisfacţia stimei de sine constă in sentimentul de a fi iubit şi sentimentul

de a fi competent, de aceea toată viaţa de-a lungul activităţilor noastre, cel
mai adesea, căutăm să satisfacem cele două mari nevoi, în
egală măsură indispensabile stimei noastre de sine: să ne simţim iubiţi
(apreciaţi, simpatizaţi, populari, doriţi etc.) şi să ne simţim competenţi
(performanţi, înzestraţi, capabili etc).
Activitatea 1: “EUL- PUZZLE”
Este un exerciţiu - mozaic prin care elevii se vor reconstitui ca identitate prin diferite
forme şi culori, completând pe elementele puzzle: calităţi, defecte, abilităţi, interese
(pasiuni), ultimele reuşite şi ceea ce doresc să schimbe la ei.
Concepte - cheie: - calităţi, - defecte, - abilităţi, - interese, pasiuni, - reuşite
Materiale necesare: hârtie colorată, foarfece, lipici, cartonaşe albe (coli A4), creioane
colorate
Durata: 40 min.
Scenariul activităţii: Se vor crea grupuri de câte cinci persoane care vor primi câte un
săculeţcu “resurse personale” din diferite hârtii colorate (cu mărimi, forme variate) şi
foarfece. Fiecare membru al grupului îşi va construi “EUL-PUZZLE”. Acest “Eu” poate lua
diferite forme în funcţie de identitatea sa.
Pe fiecare element puzzle, participantul are ca sarcină să scrie calităţile şi defectele,
abilităţile (“ce ştiu eu să fac cel mai bine”), pasiunile, ce vor să schimbe la ei şi ultimele
reuşite.
“Eul-Puzzle” va fi lipit pe un carton (coala A4), va fi prezentat în grupul mare şi analizat. La
sfârşitul activităţii vor fi afişate “construcţiile” pentru o cunoaştere în grup.
Analiza exerciţiului:
1) În funcţie de ce anume le-aţi ales: senzaţii, emoţii, gânduri, dorinţe?
2) Când aţi scris calităţile, defectele, abilităţile, reuşitele şi ceea ce doriţi să schimbaţi la
voi, alegerea culorii a avut relevanţă pentru exprimarea acestora?
3) Cum vă simţiţi acum când vă vedeţi identitatea realizată din elemente puzzle? Sunteţi
multumiţi de “Eul-Puzzle” reconstituit?
4) Vă este uşor sau dificil să vă puneţi în valoare în faţa celorlalţi membrii ai grupului mare,
devenind conştienţi de sine, de propriile posibilităţi şi limite?
Indiferent de forma pe care a luat-o ”EUL-PUZZLE” este important să devenim ceea ce
suntem cu adevărat, şi pentru asta să conştientizăm întregul nostru - ceea ce
înseamnăacceptarea responsabilităţii pentru alegerile făcute, autocunoaşterea,
autoacceptarea şi nu în ultimul rând, motivaţia pentru schimbare.
Dat fiind faptul că stima de sine nu ne este dată pentru totdeauna, este mai mult sau mai
puţin stabilă, ea are nevoie să fie stimulată mereu cu “sentimentul de a fi apreciaţi”, aşa
cum suntem şi cu “sentimentul că suntem competenţi” .

Jurnal

În această sarcină am realizat ....................................................

Cred că am învăţat .................................................................

Cred că vreau să mai insist asupra ................................................

AUTOCUNOASTEREA (2)

Activitatea 2: “UŞA”

Obiective: Reprezintă un exerciţiu unde subiectul se află în faţa unei uşi imaginare
întredeschise. Are ca scop conştientizarea strategiilor pe care fiecare le foloseste în
anumite situaţii de viaţă confuze, limitative, frustrante sau dimpotrivă, strategii active,
directe şi independente.
Prin această tehnică este posibilă conştientizarea propriilor strategii rezolutive concomitent
cu descrierea imaginii de sine în situaţii ce implică decizie, primind din partea grupului sprijin
efectiv.

Concepte - cheie: - încredere în sine, - oportunitate, - iniţiativă/ blocaj, -

independenţă/ dependenţă, - anxietate, - strategii rezolutive

Materiale necesare: flipchart, foi de hârtie pentru copiator, model-imagine de

uşăîntredeschisă desenată pe o foaie de flipchart
Durata: 40 min.

Scenariul activităţii: Fiecare membru al grupului va primi un desen cu o uşă întredeschisă.

Formatorul o poate expune pe flipchart şi pentru întregul grup. Participanţii se
proiectează în mod imaginar în faţa acestei uşi care va însemna ceva pentru fiecare.
1) “Vă aflaţi în faţa unei uşi întredeschise. Ce poate reprezenta ea? Cum vă simţiţi în faţa
uşii?”
2) “Ce credeţi că se află dincolo de uşă? Vizualizaţi!”
3) “Ce vă vine să faceţi?”
4) “Spuneţi şi acţionaţi ca şi cum vă aflaţi în faţa uşii!”
Pe rând, fiecare îşi va conştientiza propria strategie rezolutivă împreună cu descrierea
emoţiilor, imaginii de sine, încrederii în sine, blocajelor/iniţiativelor,
dependenţei/independenţei, anxietăţii, atitudinii generate de situaţie.
Prin această provocare în imaginar, membrii grupului vor descopri propriile oportunităţi,
strategii de rezolvare a unei situaţii, modalitatea de a se experimenta pe sine, descoperind
resurse şi devenind mai încrezător în sine.

Jurnal
În această sarcină am realizat ....................................................

Cred că am învăţat .................................................................

Cred că vreau să mai insist asupra ................................................

Consiliere derulează un nou program adresat copiilor/adolescenților. Într-o atmosferă de

schimbare pozitivă, de-a lungul a 10 ședințe de consiliere învățăm metode și tehnici pentru
aînvinge anxietatea.

Te vei simți mai bine cu zâmbetul pe buze!

ŞEDINŢA 1. Despre gândurile şi emoţiile mele. Legătura dintre situaţii, gânduri şi emoţii

ŞEDINŢA 2. GÂNDIREA DE DETECTIV. Restructurarea cognitivă – modificări în

modalităţile nerealiste de a gândi

ŞEDINŢA 3. EXERCIŢIUL MEU DE RELAXARE

ŞEDINŢA 4. Înfruntarea temerilor mele, treaptă cu treaptă

ŞEDINŢELE 5-7: Antrenamentul abilităţilor sociale

ŞEDINŢA 5. Abilităţi legate de utilizarea limbajului non-verbal. Jocuri

ŞEDINŢA 6. Abilităţi legate de caracteristicile vocii. Jocuri

ŞEDINŢA 7. Abilităţi conversaţionale. Jocuri

ŞENDINŢA 8. Antrenamentul asertiv. Jocuri

ŞEDINŢELE DE ÎNCHEIERE - 9 ŞI 10

ŞEDINŢA 9 - Recapitulare şi sistematizare. Schimbările se datorează muncii pe care o

depui şi tehnicilor specifice pe care le practici! Finalul şedinţelor oficiale nu înseamnă
neapărat încetarea schimbărilor. Trebuie să continui să exersezi ceea ce înveți la curs şi, mai
ales, să te confrunţi cu situaţiile de care te temi. Ne revedem într-o ședință de grup peste 8
săptămâni!

ŞEDINŢA 10 – CERTIFICATUL DE ABSOLVIRE. JOCUL „DESPRE TINE”

Obiectul: Consiliere – “Decizia e a mea” (optional)

Subiectul: Grupul de prieteni – element central al lumii adolescentului

Tipul lectiei: mixta

Timp alocat: 50 minute

Scopul lecției:

- Dobandirea de cunostinte despre modul in care se constituie si se structureaza

lumea adolescentului, despre criteriile dupa care functioneaza raporturile dintre
membrii acestei lumi;

- Formarea deprinderii de analiza a raporturilor stabilite intre adolescent si

persoanele semnificative din lumea imediata;

- Dezvoltarea capacitatii de evaluare in termini de cost-beneficiu a relatiilor ce se

stabilesc in lumea adolescentilor;

- Dezvoltarea constiintei de sine si a atitudinilor pozitive fata de propria persoana.

Obiective operaționale: La finalul activitatii, elevii vor fi capabili

O1 - sa defineasca prietenia, pornind de la o dezbatere ce are ca suport experientele

lor de viata;

O2 - sa precizeze rolul grupului de prieteni in adolescenta, evidentiind avantajele si

dezavantajele apartenentei la acesta;

O3 - sa exemplifice tipuri de presiuni ce pot fi exercitate de prieteni;

O4 - sa prezinte moduri concrete in care adolescentii pot rezista presiunilor

exercitate de grup;

O5 - sa evidentieze avantaje / dezavantaje ale rezistentei la presiunile prietenilor.

Metode si procedee: Conversatia, Brainstorming, Problematizarea, Dezbaterea in grup,

Explicatia, Jocul de rol

Modalitati de lucru: individual si pe grupe

Resurse materiale: caietul elevului “Decizia e a mea”

Resurse umane: colectivul clasei a VII-a

Desfășurarea lecției:

1. Moment organizatoric

2. Captarea atentiei si Anuntarea temei

Brainstorming: “Ce este prietenia?” Ce alti termeni mai folosesc pentru a identifica un
prieten?

Se anunta tema activitatii:”Grupul de prieteni”

Elevii sunt anuntati ca vor analiza rolul prietenilor in viata adolescentului, avantajele si
dezavantajele de a avea prieteni

3. Desfasurarea activitatii

a) Se realizeaza portretul ideal al prietenului, se enunta exigente pe care trebuie sa le

satisfaca o persoana pentru a primi statutul de prieten. Se analizeaza actualele prietenii
prin prisma tiparului realizat. Durabilitatea unei prietenii (factori/conditii care o
favorizeaza sau o anuleaza)

Activitatea elevilor: Elevii, impartiti in grupe vor schita portretul generic al “prietenului” si
vor analiza cati dintre cei pe care ii numesc prieteni corespund tiparului. Facand apel la
propriile experiente de viata, elevii vor determina durata unei prietenii si conditiile care o
intretin/o destrama.

b) Dezbatere: (se realizeaza in trei grupe) “Grupul de prieteni”

- rolul grupului in viata adolescentului;

- modul de functionare (reguli, ierarhii)

Se analizeaza relatia adolescentului cu cele doua microgrupuri sociale semnificative:

familia si grupul de prieteni. Se evidentiaza nevoi ce sunt satisfacute mai degraba de
familie / grup de prieteni.

Se analizeaza similitudinea organizarilor din cadrul familiei, respectiv in cadrul grupului

de prieteni (existenta regulilor, sanctiunilor, responsabilitatilor).

Activitatea elevilor: Fiecare grupa isi va nota raspunsurile pe o coala de flipchart si le va

prezenta celorlalti. Un elev delegat (un raportor) va prezenta rezultatul negocierii in
grup. Celelalte grupe pot interveni adaugand sau combatant ideile pezentate de colegii
lor.

Se analizeaza raspunsurile; se evidentiaza punctele comune si se justifica diferentele.

Elevii completeaza un tabel ca cel de mai jos si anlizeaza informatiile inregistrate.

Nevoi ale adolescentului Satisfacute de fam/grup

c) Dezbatere: Este grupul de covarstnici prieten sau dusman? Se exemplifica situatii in
care poate sa fie in una din situatii.

Analiza situatiilor in care grupul exercita presiuni

Modalitati in care adolescentul poate rezista presiunilor grupului.

Consecinte ale cedarii/ rezistentei la presiuni.

Ex: de presiuni carora trebuie sa le faca fata (pentru jocul de rol):

- “ hai sa plecam de la ore de mate’, mergem la mine sau ne uitam la un film”

- “vopseste-te si tu suvite, se poarta anul acesta”

- “nu te imprieteni cu Vlad, este un fraier, nu stie deloc sa se distreze”

Activitatea elevilor: Elevii identifica in experienta proprie sau a altora situatii in care
grupul i-a ajutat sau i-a “fortat” sa adopte anumite comportamente / atitudini. Exmplele
de presiuni se noteaza in fisa.

Elevii inventariaza modalitati in care au rezistat in timp presiunii grupului (se scriu in
fisa).

Joc de rol: elevii “joaca” situatii in care trebuie sa reziste la presiunile unui grup.
(“presiunile” sunt furnizate de profesor)

4. Realizarea feed-back-ului

Dezbatere: rentabilitatea apartenentei la un grup doar de teama unei izolari /

marginalizari.

Activitatea elevilor: Elevii analizeaza costurile si beneficiile relatiilor de prietenie in

grupuri care exercita presiuni.

5. Încheierea activității

Analiza unor maxime si reflectii:

“Un prieten este un alt tu insuti” (Zenon)

“ Nu merita sa regreti un prieten care nu suporta adevarul” (D. I. Pisarev)

“Prieten adevarat e acela care te sfatuieste spre bine, iar nu acela care iti lauda
nebuniile”. (A. Pann)
“Marea intelepciune e sa-ti alegi alegi prieteni care nut e vor sili la compromisuri” (Camil
Petrescu)

Prezentăm mai jos câteva din jocurile de spargere a gheţii utilizate de noi în trainingurile
sau orele de consiliere derulate.

Prezentarea numelui şi a semnului (intercunoaştere)

Fiecare participant îşi spune numele şi un semn/gest specific. Participanţii următori îşi spun
numele şi semnul şi numele participanţilor anteriori.

Jocul numelui (identificarea propriilor trăsături de personalitate; intercunoaştere)

Prenumele însoţit de un adjectiv care să înceapă cu prima literă din prenume.
Ex. Sunt Cristina cea curioasă pentru că îi place să cunoască multe lucruri.

Nume-adjectiv (optimizarea cunoaşterii de sine şi/sau a celorlalţi; identificarea propriilor trăsături

de personalitate)
Participanţii stau pe scaune în cerc. Fiecare trebuie să-şi spună numele şi un adjectiv care îi
reprezintă şi începe cu aceeaşi literă ca şi numele lor (ex. Sunt Cristi cel Credincios) şi trebuie
să-i prezinte şi pe cei care s-au prezentat înainte (ex. Sunt Sivia cea săritoare, ea e Andreea cea
amabilă, iar el e Marius cel manierat).

Din fericire/din nefericire (creativitate, lucru în echipă)

Acest joc poate fi jucat pe perechi sau în cerc. Primul jucător începe povestirea cu: „din fericire
când m-am trezit azi dimineaţă era frumos...”. Al doilea continuă: „din nefericire ....”. Al treilea
continuă: „din fericire...” şi tot aşa procedează şi restul grupului.
Eticheta la gât (intercunoaştere; diferenţierea după simbol)
Pe o bucată de hârtie, fiecare îşi scrie numele şi desenează ceva care să-l reprezinte. Fiecare îşi
pune eticheta la gât şi explică ce reprezintă simbolul său.

Sunt vedetă (intercunoaştere)

Participanţii colecţionează unul de la celălalt cât mai multe autografe timp de 5 minute. Cel care
reuşeşte să identifice cât mai multe autografe cu persoanele respective, va fi adevărata vedetă.

Alinierea în ordinea zilei de naştere (comunicarea nonverbală)

Fără să vorbiţi, aliniaţi-vă în funcţie de ziua şi luna voastră de naştere
Grupul este lăsat să se descurce singur şi pentru ordinea de aliniere să folosească comunicarea
nonverbală.

Statuia emoţiilor (recunoaşterea emoţiilor)

O persoană se gândeşte la o emoţie, o mimează (ca o statuie). Ceilalţi intuiesc ce stare a imitat.

Astăzi mă simt (exprimarea sentimentelor şi a stărilor într-un anumit moment)

Desenează expresia cea mai potrivită pentru starea emoţională pe care o simţi acum.

Cum te simţi azi? (exprimarea sentimentelor şi a stărilor într-un anumit moment)

Distribuirea fiecărui participant la activitate a unei fişe ce cuprinde expresiile faciale posibile
pentru ilustrarea unei trăiri afective de un anume tip şi pentru un anumit moment. Fiind
numerotate, trainerul cere fiecăruia să indice numărul mimicii pe care o consideră potrivită pentru
starea lui sufletească şi le consemnează pe tablă.

Jocul cu scaunele (relaxare; implicare în jocul grupului; stimularea imaginaţiei)

Iniţial, toţi participanţii stau pe câte un scaun. Fiecare participant spune o caracteristică şi se
aşază pe scaunul din stânga sa. Cei care îndeplinesc această caracteristică se mută şi ei cu un
scaun la stânga. Cei care nu îndeplinesc această caracteristică rămân pe scaun. Dacă scaunul
este ocupat, participantul se aşază pe genunchii celui care stă pe scaun. După 10 persoane, se
scot scaunele libere şi se continuă jocul.

Oglinda (empatie; reflectarea celuilalt)

Se formează perechi. Un participant se mişcă, iar celălalt încearcă să fie oglinda lui.
Caleidoscop (intercunoaştere)
Se formează grupuri de 6 persoane. Fiecare echipă urmează să realizeze un personaj simbolic
care să prezinte o caracteristică a fiecărei persoane aparţinând echipei respective. De exemplu:
ochi albaştri ca ...., cercei ca ..... etc. După 15 minute, fiecare echipă îşi va prezenta desenul
urmând ca ceilalţi participanţi să ghicească cui aparţin caracteristicile personajului respectiv.

Atenţie la partener (testarea spiritului de observaţie)

Partenerii, spate în spate, îşi schimbă 5 amănunte din înfăţişare. Faţă în faţă, trebuie să identifice
cele 5 modificări. Se mai adaugă 5 schimbări.

„Simon a spuns..." (realizarea faptului că sfaturile nu sunt întotdeauna bune şi nu sunt

întotdeauna executabile sau acceptabile)
Un conducător de grup dă comenzi la care grupul trebuie să răspundă numai dacă sunt
precedate de „Simon a spus să ...”. Între comenzile uzuale se intercalează comenzi care să-i
pună pe participanţi în situaţii ridicole. La sfârşit, se dă o comandă absurdă (de neacceptat).

Povestea realizată în grup (lucru în echipă)

Asezaţi în cerc, participanţii compun pe rând câte o frază sau un paragraf scurt care se încheie
cu „apoi...” sau „dar...”, acesta fiind semnalul pentru următorul participant care trebuie să
continue. Nimeni nu ştie dinainte cum va evolua povestea. Participanţii pot introduce şi alte
cuvinte-semnal: „deodată...”, „imediat...”, „surprinzător...” etc.

Lista cu definiţii (intercunoaştere; comunicare directă)

Fiecare scrie pe un bileţel o caracteristică a sa pe care presupune că lumea nu o cunoaşte, fără
a-şi scrie numele. Se face o listă mare cu toate caracteristicile, numerotate. Prin convorbiri
directe, fiecare încearcă să identifice persoanele cărora le aparţin caracteristicile. După 15-20 de
minute, se numără numărul persoanelor identificate. Cei care nu au fost identificaţi de nimeni îşi
spun ei caracteristica.

Nume celebre (intercunoaştere; comunicare directă)

Trainerul scrie un nume celebru (un star, un personaj istoric, un personaj de desene animate etc.)
pe o etichetă şi lipeşte pe spatele fiecăruia fără să le spună. Participanţii se mişcă şi pun întrebări
de tipul „da” şi „nu” până ghicesc cine sunt ei.

Cine sunt? (autocunoaştere, intercunoaştere)

Fiecare participant primeşte 2 cartonaşe: Autoportret şi Ce îmi place. Pe cartonaşul Autoportret,
fiecare oferă amănunte despre propria persoană: vârsta, înălţimea, culoarea ochilor etc. Pe
cartonaşul Ce îmi place, va face o listă a preferinţelor sale privitoare la cărţi, cântece, filme,
culori, animale etc.
Participanţii se aşază în cerc şi fiecare citeşte cartonaşele. Cartonaşele se strâng în 2 teancuri,
se amestecă şi se aşază cu scrisul în jos. Pe rând, fiecare va trage câte un cartonaş din fiecare
teanc, pe care îl citeşte. Trebuie să ghicească cui îi aparţine. Dacă ghiceşte primeşte o boabă de
fasole, dacă nu, cartonaşul se pune la loc, ultimul în teanc şi jocul continuă. Câştigă cel care a
strâns mai multe boabe de fasole.

Visul (autocunoaştere, intercunoaştere)

Toată lumea stă în cerc şi fiecare trebuie să se prezinte, oferind date despre originea şi aspiraţiile
lui de viaţă.

Scara vieţii (autocunoaştere, intercunoaştere)

Pe un panou se desenează o scară, pe care se notează, în funcţie de vârsta participanţilor, diferiţi
ani. Pe rând, fiecare participant va nota în dreptul unui singur an evenimentul pe care îl consideră
cel mai important din viaţa sa.

Teama, frica şi necunoscutul. Timiditatea.

Ora de Consiliere... la cls 7

Această activitate face parte din programul educaţional Decizia e a mea (autori dr. psih.
Aurora Liiceanu şi dr. psih. Andrei Popescu)

1. Propuneţi elevilor o discuţie despre conţinutul unui sentiment omenesc foarte firesc, teama. Ce
este teama, cum apare şi cum se manifestă? Puteţi avansa câteva exemple pentru a facilita
discuţiile următoare: · "mi-e teamă că nu o să reuşesc la examenul de capacitate" · "mi-e teamă
că se va întâmpla ceva rău dacă…" · "mi-e teamă că nu o să mă placă dacă…"

2. De unde provine teama? Din lipsa de încredere în sine, din lipsa de cunoaştere a contextului,
din necunoaşterea celorlalţi? Solicitaţi elevilor să evalueze gradul lor de implicare într-o situaţie
care generează teamă. Cât este contribuţie personală, cât este contribuţia celorlalţi factori care
contribuie la situaţie?

3. Incercaţi să determinaţi prin discuţii de grup dacă teama este un sentiment subiectiv sau dacă
elevii tind să supraevalueze evenimentele puse în discuţie.

Luaţi cazul tezelor cu subiect unic drept exemplu.

Propuneţi pentru discuţii unele întrebări. · De cine depinde reuşita la aceste teze? · Ce condiţii s-
ar cere îndeplinite pentru ca acest obiectiv şcolar să poată fi atins de către oricine? Ce contribuţie
ar trebui să aducă fiecare adolescent în parte pentru ca teama de nereuşită să fie controlată? ·
Reuşesc la aceste examinari doar cei care nu împărtăşesc această teamă? · Cei care nu reuşesc
sunt doar cei ce nu reuşesc să scape de această teamă?
Propuneţi, drept concluzie a discuţiilor, ideea după care teama este o chestiune de implicare a
propriei persoane. Cu cât persoana elevului este mai puţin implicată în situaţie cu atâta cantitatea
de necunoscut este mai mare şi dorinţa de a-l controla tinde să scadă. Teama este în fapt frică
de propria persoană în situaţii noi şi necunoscute. Şi are ca suport o lipsă, care poate deveni
cronică, de încredere în sine, în propriul potenţial şi în propriile resurse. Teama este un sentiment
difuz, în care nu apar persoane sau situaţii ostile ci doar reticenţa nemărturisită de a recunoaşte
că persoana elevului nu are suficientă putere sau voinţă de a depăşi situaţia în cauză.

4. Puneţi în discuţie un alt sentiment la fel de firesc şi foarte prezent la vârsta elevilor respectivi,
frica. Spre deosebire de teamă, în care situaţia şi actorii ei nu aveau un contur precis, frica are ca
obiect persoane, acţiuni, situaţii. Solicitaţi o definiţie preliminară pentru starea de frică, plecând de
la câteva exemple" · "mi-e frică de tata" · "mi-e frică de injecţii" · "mi-e frică singur/ă noaptea în
casă"

5. De unde provine frica? Ce bază are ea, ce antecedente? Au existat anumite evenimente sau
situaţii în care adolescentul consideră că a păţit ceva neplăcut sau ceva neaşteptat, care l-a făcut
să să se simtă în nesiguranţă? Sau l-a făcut să nu poată avea reacţii normale? Frica de părinţi
poate avea antecedente autoritare, violente sau rezultate din impunerea unor restricţii. Dar frica
de injecţii, de câini sau de întuneric sunt, foarte probabil, lipsite de antecedente personale. Aici se
poate vorbi de o teamă generică fixată pe anumite contexte determinate. Precum, de exemplu,
filmele de groază sau filmele "dure". Propuneţi discuţiei cu sprijinul unuia dintre elevi un scurt
scenariu de film de groază în care să fie "adunate" fricile care au fost incluse în discuţii până la
acel moment ( de exemplu, frica de: întuneric fantome, strigoi, hoţi, criminali; frica de câini sau
alte animale; frica de doctor, de boală sau de intervenţii chirurgicale etc). O dată expus scenariul,
propuneţi clasei să demonteze, pe rând, fiecare situaţie generatoare de frică, cu argumente
raţionale. Aveţi în vedere că filmul este doar o convenţie, o ficţiune, cu care spectatorul cade de
acord. şi de multe ori este extrem de depărtată de realitate.

6. Sintetizaţi, împreună cu elevii, ideea după care singura sursă raţională de frică este experienţa
personală, experienţa trăită. Experienţa altora sau împrumutul de sentimente de frică din alte
contexte (filmele sau romanele , de exemplu) nu se justifică în a provoca frică numai prin extensia
unora sau altora din situaţiile în care diverşi factori agresivi acţionează asupra persoanei.

7. Puneţi în discuţie, în continuare, evidenţa după care atât teama cât şi frica au în comun un
acelaşi element şi anume necunoscutul. Solicitaţi elevilor câteva definiţii ale acestui termen
general. De exemplu, ce cantitate de necunoscut se găseşte în situaţia în care suntem nevoiţi să
stăm o zi într-o localitate în care nu am mai fost niciodată? Sau: urmând o indicaţie greşită, ne
rătăcim într-un cartier pe care nu-l cunoaştem. Cum procedăm în aceste situaţii? Cereţi elevilor
să găsească soluţii în acest tip de situaţii.

8. Urmând aceiaşi idee, treceţi la un alt nivel al discuţiei. Necunoscutul include de mai multe ori
persoane decât situaţii. Cum cercul de oameni pe care-l cunoaşte fiecare este, în măsură mai
mică sau mai mare, restrâns, rămân destui alţii în afara sa. Oamenii cărora ne adresăm în cele
două situaţii de mai sus sunt, la rândul lor, necunoscuţi. Cum procedăm ca să ne rezolvăm
interesele de moment? Le expunem cine suntem, ce vrem şi le solicităm bunăvoinţa de a ne oferi
informaţii ca să putem ieşi din necunoscut. Există, deci, o intenţie şi o atitudine normală. A solicita
pe cineva să îţi ofere o informaţie utilă, atunci când eşti în nevoie, este un comportament firesc ,
care se spirijină pe o nevoie reală, aceea de a ieşi din situaţie. Facem de multe ori apel la astfel
de gesturi pentru a reduce cantitatea de necunoscut. In alte situaţii însă avem de-a face cu
oameni necunoscuţi care ne adresează ei, la rândul lor cereri de informaţie. Pentru că ştim deja
că ei (la rândul lor) au nevoie de informaţie (aşa cum am avut şi noi nevoie) pentru a ieşi din
situaţie, le-o oferim dacă o deţinem. Există, însă, în categoria de oameni necunoscuţi, persoane
care nu au nevoie de informaţie dar care ni se adresează sub alte motive. Aici schema noastră de
cunoaştere nu mai funcţionează. In acest tip de situaţii există un potenţial agresiv, sau un risc. Ei
pot fi hoţi, violatori, răufăcători de orice fel care sub masca unui gest binevoitor, aparent
dezinteresat şi eventual politicos, ne pot produce neplăceri. Solicitaţi elevilor să relateze situaţii
de acest gen pe care le-au trăit sau pe care le-au auzit, relatate de cunoştinţe. Pot fi incluse aici
şi situaţii în care elevele au fost "agăţate" de către necunoscuţi. Solicitaţi, în continuare, să fie
descrise reacţiile elevilor şi comportamentul necunoscuţilor la aceste reacţii. · Există posibilitatea
să construim o regulă pentru a preîntâmpina riscurile potenţiale ale unor astfel de contacte
întâmplătoare cu persoane necunoscute? · Avem posibilitatea să evaluăm în ce tip de situaţii pot
exista asemenea riscuri? · Cum putem evita să cădem în capcana necunoscutului, pentru care
nu avem răspunsuri fixate deja în experienţa noastră? · Cum procedăm dacă suntem agresaţi de
astfel de persoane? Solicitaţi elevilor a răspunde la aceste întrebări şi trageţi împreună concluzii
pentru fiecare dintre acestea. De precizat că există şi violatori de băieţi, nu numai de fete.

Timiditatea

In multe din situaţiile anterioare există un factor care blochează sau, cel puţin, reduce
capacitatea de reacţie a adolescentului. Acesta este concentrat într-o trăsătură psihologică
specifică vârstei, timiditatea. Ca efect, timiditatea este un amestec de teamă, frică şi reţinere în
faţa necunoscutului. Timiditatea este alcătuită, în principal, din ezitarea de a intra în situaţii noi,
din lipsă de încredere în sine, din reţinerea de a prezenta altora imaginea sinelui şi din temerea
de sancţiuni (fie ele şi simbolice) din partea celorlalţi. Timidul este, vorbind la modul foarte
general, un retras, un copil care evită contactele cu ceilalţi, de vârsta lui sau de vârste mai mari,
un închis în sine şi o persoană care nu îşi doreşte cu nici un chip să iasă în evidenţă prin ceva
anume. Timiditatea este specifică multor copii la vârsta adolescenţei. Marii majorităţi a
adolescenţilor acest handicap le dispare o dată cu primele reuşite de construcţie identitară: încep
să afle cine sunt ei, ce calităţi au, cum sunt ei înşişi în raport cu ceilalţi, încep să stăpânească
diferenţele între sexe, învaţă sensul performanţei, doresc să se exprime diferit de ceilalţi şi învaţă
gustul unicităţii propriei persoane. Minoritatea timizilor, pe măsură ce cresc în vârstă,
recuperează şi ea o parte din handicap, chiar dacă mai greu şi mai lent decât ceilalţi, învăţând să
se confrunte cu fricile, să se evalueze mai bine pe sine, să fie mai atentă la ceilalţi, să capete
"voce" în tentativa de a se exprima ca individualitate.

1. Propuneţi elevilor să descrie un portret robot al timidului-băiat şi al timidei-fată. După ce au fost

realizate cele două portrete, solicitaţi-le să evalueze ce asemănări au cele două portrete şi ce
deosebiri. Rugaţi-i pe cei care cred că se identifică cu cele două portrete să aprecieze dacă acest
"defect" îi dezavantajează sau dacă îi împiedică să se exprime aşa cum ar dori. Pentru cei care
răspund afirmativ, iniţiaţi un joc de rol.

2. Joc de rol. Propuneţi unei fete şi unui băiat, care s-au autodeclarat timizi, să-şi imagineze că
sunt la prima lor întâlnire. Ieşind în faţa clasei, cei doi trebuie să-şi atingă, fiecare, un scop. Fata
doreşte să fie invitată de către băiat într-o excursie de câteva zile la mare sau la munte. Băiatul
doreşte să îi declare fetei că o place şi că doreşte să fie prieteni. Este de aşteptat ca dialogul să
nu se amorseze foarte repede. Cereţi-le voie ca replicile lor să poată fi date de către alţi elevi în
cazul în care "actorii" nu au inspiraţie, urmând ca ei să reia replicile respective altfel, conform
personalităţii lor, în beneficiul dialogului. Creaţi toate condiţiile pentru ca jena iniţială să dispară,
propunându-le să creadă cu tărie că o astfel de punere "în scenă" este doar o ficţiune, un
exerciţiu de comunicare. Pe măsură ce replicile se înmulţesc, cu sau fără ajutorul celorlalţi,
sugeraţi celor doi să înceapă să vorbească celuilalt despre sine (ce calităţi au, de ce le este frică,
ce nu cunosc, ce vise şi ambiţii au, ce ar putea pune la dispoziţie în relaţia cu celălalt etc).
Dialogul poate creşte dacă cei doi sunt ajutaţi să îşi pună la muncă imaginaţia. Oricum, nu trebuie
scăpat din vedere că scopul este să-şi exprime, fiecare, dorinţa de la care a plecat jocul. In final,
după ce jocul şi-a atins scopul, rugaţi protagoniştii să-şi ia "la revedere" şi să se sărute pe obraji.

3. Solicitaţi celor doi, dar şi celorlalţi să tragă concluziile. Este timiditatea un obstacol de
nedepăşit în relaţiile dintre adolescenţi? Ce anume trebuie să facă un adolescent dacă se
consideră timid? Ce pierderi acumulează un timid dacă nu reuşeşte să iasă la timp din carapace?
Cum trebuie să-l considere ceilalţi pe timid, să-l ignore sau să-l ajute? Dacă la mijloc este numai
lipsa de încredere în sine, cum este necesar să reacţioneze timidul?