Superficialitatea din Alun

Despre superficialitate sau cum să demontezi mitul reportajului

Reportajul este un gen publicistic informativ, în care se relatează cu mijloace literare despre un
eveniment concret, înregistrat și perceput de jurnalist(reporter), martor ocular sau participant activ
la evenimentul, episodul descris – sau cel puțin așa ar trebui să fie. Din păcate, în cazul de față,
senzaționalul din titlu face casă bună cu detaliile luate de pe o pagină de socializare.
În goana după audiență, jurnalistul face abuz de cuvinte menite să atragă atenția, să șocheze, să
cerșească un clic în plus. De obicei publicațiile cu o astfel de abordare au o existență meteorică, însă
de data aceasta este vorba despre un ziar cu vechime și experiență. De vină să fie corectorul? Un
titlu care conține cuvinte ca: senzațional, incredibil, minunat, fantastic, fabulos, colosal, fascinant,
în cazul nostru, atinge resorturi emoționale dintre cele mai intime, profunde și fundamentale. După
cum a fost și cazul meu, astfel de cuvinte creează așteptări pe măsură. Dacă în spatele unui astfel
de titlu pompos se ascund banalități, dezamăgirea este atât de mare, încât atrage dispreț și chiar
respingere, mergând până la propagarea unei reputații decredibilizate.
O particularitate de bază a reportajului este „efectul prezenței”(datorită utilizării detaliilor). Este
necesar contactul nemijlocit cu realitatea. Geo Bogza afirma „contactul cu realitatea este prima
condiție a reportajului, reporterul, ca și Anteu, capătă putere cînd atinge pămîntul”. Ei bine, în cazul
nostru nu regăsim acest efect. Reportajul pare scris într-o grabă cu aromă de dumiluni, când
termenul limită bate la fluturașul de salariu. Ceea ce ar trebui să deosebescă de ceea ce înregistrează
un grefier, adică reporterul este martor ocular, martor activ, lipsește cu desăvărșire.
Dacă ne referim la tipologia reportajului, ne confruntăm cu unul de informare generală, de
călătorie, cu iz publicitar. După modul în care este structurată evoluția narațiunii, avem de a face cu
o combinație neinspirată dintre „reportajul eseu”, cel care presupune o idee centrală, în jurul căreia
se grupează și se ordonează elementele narațiunii, nu în funcție de cronologia evenimentului, ci de
modul în care ele servesc ideea de bază a reportajului. Dacă la începutul reportajului ideea este
prezentată ca o ipoteză, la sfîrșit ea se afirmă ca o certitudine și „reportajul povestire”, cu structura
genului literar- povestire. După competența dominantă a personalității reporterului, l-aș cataloga
drept un reportaj descriptiv, reportajul care exploatează capacitatea de povestitor al reporterului –
mai exact o umilă încercare.
Calitatea esențială cerută unui reportaj este, în mod evident, veridicitatea. Povestea servită în acest
reportaj este evident desprinsă din două surse. O „wikipedie” și un profil al unei rețele de
socializare, mai exact pagina „Sus cu viața”, lucru nemenționat nici măcar prin vreun colțișor al
scrierii.
Limbajul folosit este unul denotativ. Simplitatea ar fi fost binevenită. Gazetăria nu înseamnă
literatură și primul scop al redactării gazetărești nu este cel artistic, el este de a informa în cel mai
bun caz. Informația nu este o autopsie a faptelor, ci o readucere la viață a acestora. Stilul trebuie să
fie de așa natură, încît să-l facă pe cititor să uite mediul obișnuit și să-l transporte pe scena faptelor
relatate. Necesitatea de a scrie într-o manieră vie o regăsim într-un singur paragraf, după umila mea
părere, singura intervenție a „jurnalistului” nostru. După ortografie, nici de acest lucru nu mi
suntem siguri, folosirea semnelor de punctuație fiind un adevărat joc de scrabble. „De ce vă spun
toate astea, poate vă întrebaţi, nu doar să vă arăt cât de frumoasă e ţara asta, nu doar să vă arăt
cât de bogaţi suntem, de fapt câte oportunităţi avem, dar nu ne dăm interesul, preferăm s-o
distrugem, este mai simplu, nu?
V-aduceţi aminte când am postat anunţul: caut nouă nebuni că şi mine să cumpărăm o casă de
vacanţă. Ei bine, nişte oameni (unul dintre, Cristian Jurca) cu spirit civic şi <>, au luat-o în serios
şi, în loc de casă, vor să <> un sat întreg, sat care mai are undeva la 30 de case, sat pe care vrem
să-l aducem la viaţă, să-i redăm culoarea, să-l aducem la lumină şi o să fie cel mai vizitat loc din
România. Garantez!” Ei bine, „ce a vrut să spună scriitorul?”; cităm un tânăr scriitor timișorean și
oftăm, încercând să descurcăm ițele. Cine autorul acestei scrieri? Ce a vrut să spună?

Din păcate nu vom știi decât dacă îl vom întreba, și cu siguranță nu îl vom întâlni chiar în aceste
momente, în sala A01, la decernarea premiilor premiilor media.
Metoda inductivă nu se regăsește în material, condițiile metodologice nefiind respectate. Unghiul
de abordare nu este clar, clasificarea datelor reieșite din experiență nu au fundamentare științifică.
Să recapitulăm? Metoda de realizare, mai exact, relatarea celor văzute nu este rspectată, doar dacă
luăm în considerare ceea ce a „văzut” jurnalistul pe acea pagină de socializare. Obiectivul propus,
transferarea cititorului la fața locului este îndeplinit parțial prin atașarea unor fotografii, luate din
surse diferite, dar menționate. Volumul este mediu. Narațiunea eu relatez/eu povestesc este înlocuită
de eu dau copy/eu dau paste. Conținutul cuprinde doar descrieri, nu și impesii au sugestii personale.
Finalul? După parcurgerea integrală a textului este unul așteptat. Început incendiar cu final afumat.
Dacă tot călătorim, de ce să nu avem un drum frumos? Un drum plin de experiențe extraordinare.
Să vedem binele acolo unde pare să nu existe. Pentru că nimic nu este întâmplător. Această umilă
încercare de a scrie un reportaj ne poate deschide uși; spre drumuri frumoase. Și cine știe? Chiar
dacă am demontat mitul reportajului, poate o să ne întâlnim la Alun!
În originalitate.