Cuprins

Cuprins.............................................................................................1
Cap. 1 Aprecierea valorii nutritive a furajelor.............................3
Introducere...................................................................................3
1.1. Compoziţia chimică a furajelor şi importanţa
substanţelor nutritive pentru organismul animal...............4
2. Digestibilitatea nutreţurilor......................................................16
2.1. Coeficientul de digestibilitate ( Qd ) sau coeficientul
de utilizare digestivă ( CUD ).........................................16
2.2. Factorii care influenţează digestibilitatea din furaje şi
raţii..................................................................................19
2.3. Utilizarea datelor de digestibilitate..........................23
2.4. Noi unităţi de apreciere a valorii azotate pentru
rumegătoare.....................................................................24
3. Aprecierea valorii nutritive a furajelor pe baza efectului
productiv......................................................................................28
4. Aprecierea valori energetice a furajelor...................................31
5. Aprecierea valorii biologice a substanţelor nutritive din furaje
şi raţii...........................................................................................38
5.1. Valoarea biologică a proteinelor...............................38
5.2. Valoarea biologică a lipidelor...................................43
5.3. Valoarea biologică a glucidelor................................44
5.4.Valoarea biologică a elementelor minerale...............44
5.5. Valoarea biologică a vitaminelor..............................46
Cap. 2 Studiul furajelor................................................................50
2.1. Factorii care influenţează producţia şi valoarea
nutritivă a furajelor..........................................................51
2.2. Furajele verzi............................................................54
2.3. Furajele fibroase.......................................................64
2.4. Furajele însilozate....................................................67
2.5. Rădăcinoasele, tuberculiferele şi bostănoasele........70
2.6. Furajele grosiere.......................................................72
2.7. Grăunţele de cereale.................................................74
2.8. Boabele de leguminoase...........................................77
2.9. Produsele secundare de la industria morăritului......78
2.10. Produsele secundare de la industria uleiului..........80
2.11. Produsele secundare de la industria zahărului........81
2.12. Produsele secundare de la industria amidonului....83
2.13. Produse secundare de la industria spirtului............84
2.14. Produsele secundare de la industria berii...............84

1
 2.15. Furajele de origine microorganică.........................86
2.16. Furajele de origine animală....................................87
6.17. Substanţele azotate sintetice neproteice (SASN)...92
2.18. Nutreţurile minerale...............................................94
Adenda...........................................................................................98
Bibliografie...................................................................................101

2
Lecţia 1

Cuvinte cheie: valoare nutritivă, compoziţie chimică

Cap. 1 Aprecierea valorii nutritive a

furajelor
Introducere

Prin valoare nutritivă, se înţelege proprietatea furajelor sau a

raţiilor de a pune la dispoziţia organismului animal, substanţele
nutritive necesare satisfacerii cerinţelor de hrană pentru întreţinerea
funcţiilor vitale, a menţinerii stării de sănătate, pentru diferitele
forme de producţie şi asigurarea funcţiei de reproducţie.
Valoarea nutritivă a furajului este dată de :
 compoziţia chimică ;
 gradul de digestibilitate ;
 modul de conservare, preparare şi administrare ;
 valoarea biologică.
Definirea acestui concept s-a materializat pornindu-se de la
simple observaţii practice, apoi prin cercetări specifice etapelor de
evoluţie a metodelor de apreciere şi stabilire a unor unităţi de
măsură a valorii nutritive a furajelor.
În evoluţia conceptului de valoare nutritivă (VN) şi de
cuantificare a acesteia pot fi menţionate următoarele etape:
 aprecierea valorii nutritive a furajelor pe baza compoziţiei
chimice brute ;
 aprecierea valorii nutritive pe baza digestibilităţi substanţelor
nutritive ;
 aprecierea valorii nutritive pe baza efectului productiv
evaluat prin diferite unităţi de măsura : Ea, UF, UN ;
 aprecierea valorii nutritive după conţinutul în energie.
La metodele de apreciere a valorii nutritive a furajelor au fost
stabilite tabele de evaluare nutritivă precum şi normele de hrană
pentru diferite specii şi categorii de animale.
În prezent în aprecierea valorii nutritive a furajelor se
utilizează toate metodele prezentate, acestea fiind completate cu
observaţii privind influenţa hranei asupra :
 sănătăţi ;
 creşterii ;
 asigurării funcţiei de reproducţie ;

3
  asigurarea diferitelor forme de producţie animală.

1.1. Compoziţia chimică a furajelor şi importanţa

substanţelor nutritive pentru organismul animal

În aprecierea valorii nutritive a furajelor pe baza compoziţiei

chimice brute s-a pornit de la considerentul că atât animalele cât şi
plantele sunt constituite din aproximativ aceleaşi elemente chimice.
Unsprezece dintre ele reprezintă 99% din organism, iar dintre
acestea patru sunt de bază : C, H, O, N, cu prezenţă medie fiind
şapte elemente : P, S, Cl, Ca, Na, Mg, K . Alte elemente intră de
asemenea în compoziţia organismului dar în cantităţi foarte mici :
Fe, Cu, Co, Mn, Zn, I, Se, etc. aşa cum poate fi constatat din datele
prezentate în tabelul nr.1 .
Din tabelul de mai jos se poate constata însă că proporţiile
elementelor diferă, în plante predominând combinaţiile oxigenului,
iar la animale cele ale carbonului, azotului, hidrogenului, calciului,
potasiului, sulfului, magneziului, clorului şi ale sodiului.
În ceea ce priveşte substanţele nutritive, în plante predomină
glucidele, atât ca substanţe de rezervă ( amidonul ) cât şi în
ţesuturile de susţinere ( celuloza brută ) în timp ce în corpul
animalelor sunt predominante protidele în alcătuirea ţesuturilor şi
lipidele ca substanţă de rezervă.
Tabelul nr.1
Principalele elemente constitutive ale materiei vii vegetale şi
animale (după Bertrant citat de Drînceanu, 1994) .
( % )

Elementul Celule Celule Elementul Celule Celule

vegetale animale vegetale animale
(lucernă) (om) (lucernă) (om)
Oxigen 77,900 62,81 Potasiu 0,226 0,22
Carbon 11,340 19,37 Sulf 0,103 0,64
Hidrogen 8,720 9,31 Magneziu 0,080 0,04
Azot 0,825 5,14 Clor 0,070 0,18
Fosfor 0,706 0,63 Sodiu 0,039 0,26
Calciu 0,580 1,38

4
 Analizele de compoziţie chimica brută a furajelor se
efectuează conform : „schemei weende”, care se prezintă în figura
nr.1.

1.1.1. Apa

În nutreţuri apa se găseşte sub formă de :

 apă de constituţie -apa legată chimic ;
 apă de vegetaţie -apa din sucul celular ;
 apă de hidroscopicitate sau apa absorbită din atmosferă ;
 apa de preparaţie - rezultată din procesele de fabricaţie
(borhoturile) sau de preparare a furajelor .
Conţinutul în apă al furajelor se determină prin: uscare la
etuvă la temperatura de 105 o C .

Furaj

Apă totală
Substanţă uscată (S.U. %)
umiditate
la 60 o C la 105 o C

Substanţă organică Substanţă minerală

(cenuşă brută)

Substanţe azotate Glucide şi alte Vitamine Alte subst. cu rol

(proteină brută) Grăsime
brută substanţe biol. (enzime,
P.B % organice hormoni)
G.B. %
neazotate

Macroelemente Ca, P, Microeleme

Proteină Substanţe K, Na, Mg, S, Cl nte Mn, Cu,
pură azotate Co, Zn, Fe,
neproteice I, Se
Celuloză
“amide” Extractive
brută C.B.%
neazotate
S.E.N.%

Celuloză Pentozami Lignină

Amidon Zaharuri solubile

5
 Fig. nr. 1. Schema analizei chimice a furajelor şi
raţiilor.

Proporţia de apă din furaje variază foarte mult. În funcţie de

conţinutul în apă furajele se clasifică în :
 furaje apoase - 90 -95 % apă, borhoturile de la fabricile de
spirt, zahăr, amidon;
 furaje suculente - 65 - 85 % apă, rădăcinoasele,
tuberculiferele, furajele verzi, silozurile ;
 furaje semisuculente - 30 - 50 % apă, semisilozurile,
semifânurile ;
 furaje uscate - 10 - 15 % apă, concentratele, fibroasele ,
grosierele;
 furaje foarte uscate - sub 10 % apă, furajele de origine
animală, microorganică şi furajele minerale.
Cunoaşterea conţinutului în apă este necesară deoarece :
 se află în raport invers cu valoarea nutritivă a furajelor ;
 în depozitarea furajelor - pentru evitarea alterării furajelor
umiditatea de depozitare este specifică diferitelor categorii furajere,
astfel trebuie să fie sub 10 % pentru furajele de origine animală şi
microorganică şi de 14 - 17 % pentru grăunţe de cereale , boabe de
leguminoase, fibroase şi grosiere ;
 în prepararea unor categorii furajere :
- 60 - 75 % pentru silozuri
- 50 - 55 % pentru semisilozuri
- 35 - 45 % pentru semifânuri
 la achiziţionarea furajelor ;
 în fabricile de producere a furajelor combinate umiditatea
ridicată îngreunează transportul pneumatic şi determină realizarea
de ” poduri “ în buncăr ;
 nutreţurile cu un conţinut mare în apă sunt greu transportabile
şi conservabile.

1.1.2. Substanţa uscată ( S.U.)

Reprezintă partea rămasă dintr-un furaj după ce s-a scăzut

apa ( SU = 100 - APA ). Substanţa uscată asigură :
 densitatea nutritivă - valoarea nutritivă a furajului ;

6
  starea de saţietate a animalelor.

1.1.3. Cenuşa brută (Substanţele minerale)

Substanţele minerale, denumite cenuşă brută, se determină

prin calcinarea unei probe de furaj la temperatura de 700oC.
Substanţele minerale se găsesc în furaje sub formă de săruri libere
sau în combinaţii organice (fosfor în acizii nucleici, sulf în
aminoacizi, cobalt în vitamina B12).
Conţinutul în cenuşă brută variază ca proporţii în funcţie de
categoria furajeră :
 1,5 - 2,5% în furajele verzi ;
 2,5 - 4,5% în furajele concentrate şi în silozuri ;
 3 - 5% în furajele de origine animală, până la 28 ( în făina de
carne – oase );
 4,5 - 13% în fibroase;
 până la 28% în făina de carne oase;
Importanţa cunoaşterii conţinutului în cenuşă brută este
legată de faptul că, această determinare reprezintă o etapă
intermediară în stabilirea conţinutului în:
- macroelemente : Ca, P, Na, K, Mg, Cl, S
- microelemente : Fe, Zn, Mn, Cu, Co, I, Se.
 conţinutul în substanţe minerale este foarte variabil , însă
există o anumită specificitate astfel : leguminoasele sunt mai bogate
în calciu decât gramineele, deasemeni furajele verzi, fibroase şi
grosiere comparativ cu furajele concentrate;
 concentratele sunt mai bogate în fosfor, în special tărâţele şi
şroturile;
conţinutul în substanţe minerale variază cu faza de vegetaţie,
astfel la graminee conţinutul în calciu şi fosfor scade o dată cu
înaintarea în vegetaţie ,în timp ce la leguminoase conţinutul în
calciu creşte, cu avansarea în vegetaţie;
 concentraţia în elemente minerale depinde în foarte mare
măsură de concentraţia acestora în sol.
În corpul animal substanţele minerale se găsesc în proporţii
relativ constante, 3 - 6 % , întâlnindu-se în aceleaşi combinaţii ca şi
în plante, însă în proporţii variabile : 80 – 90 % din sărurile
minerale a corpului animal sunt reprezentate de calciu şi fosfor în
timp ce în plante acestea reprezintă doar aproximativ 20 % din
compoziţia cenuşei brute.

7
 1.1.4. Substanţele organice

Substanţele organice din furaje sunt cele care se distrug prin

calcinare. Ele pot fi determinate prin scădere din substanţa uscată a
conţinutului în cenuşă.
S.O.= S.U. - Cenuşa brută
Substanţele organice sunt constituite din trei mari grupe :
protide, lipide şi glucide.

1.1.4.1. Proteina brută ( P.B. )

Proteina brută reprezintă totalitatea substanţelor azotate

conţinute de un furaj, stabilite prin determinarea azotului total
(N-total) sau N - Kjeldahl.
P.B. = N total x 6,25
Factorul 6,25 este convenţional deoarece se consideră că
proteinele conţin în medie 16 % azot, deci 1 g de N este conţinut în
6,25 g proteină.
Proteina brută este alcătuită din substanţe azotate proteice
precum şi din substanţe azotate neproteice încadrate în practica
alimentaţiei animalelor în grupa “ amidelor “, deşi din această grupă
fac parte amidele propriu-zise, amine , nitraţii, săruri de amoniu şi
chiar glicoizi şi alcaloizi cu azot.
Substanţele azotate neproteice pot reprezenta 15 - 25 % din
azotul total al furajelor verzi, 50 % în silozuri şi chiar până la 80 %
în sfecla fertilizată cu cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot. Aceste
substanţe pot fi valorificate de animale prin intermediul microflorei
digestive specifice la rumegătoare şi cabaline.
Proteina în alimentaţia animalelor prezintă o importanţă
deosebită deoarece îndeplineşte în organism multiple roluri :
 o funcţie plastică
- de refacere a celulelor uzate (rol în întreţinere);
- de înmulţire a celulelor şi de creştere a dimensiunilor
acestora (rol în creştere );
 funcţii biologice prin participarea în structura enzimelor şi
hormonilor ;
 asigură producţiile bogate în proteină : foetusul, lapele, lâna,
ouăle ;

8
  pot avea şi un rol energetic în cazul unui aport insuficient în
glucide şi lipide ( 1g proteină poate asigura 5.65 Kcal - 1,55 Kcal
conţinut în uree = 4,1 Kcal ).
Proteina este mai importantă sub aspect cantitativ, în general
la rumegătoare, excepţie făcând reproducătorii masculi, viţeii sugari
precum şi vacile cu producţii ridicate de lapte şi sub aspect
calitativ, pentru monogastrice, respectiv în ceea ce priveşte
conţinutul în aminoacizi esenţiali.
Conţinutul în proteină brută este variabil în funcţie de
categoria de furaje, de exemplu :

 furajele verzi :
- ( 1,5 - 5,5 % ) - 1,5 - 2,5 % - la graminee,
- 3 - 4,5 % la graminee +leguminoase
- 4,5 - 5,5 % la leguminoase
 furaje grosiere: - 3,5 - 8,2 %
 grăunţe: - 8 - 12 %
 furaje fibroase:
- (8 - 20 % ) - 8 - 10 % la graminee
- 11 - 13 % (graminee +leguminoase)
- 14 - 20 % la leguminoase
 şroturi: 39 - 44 %
 drojdii: 45 - 50 %
 furaje de origine animală : 50 - 60 % ( până la 80 %
la făina de sânge)

1.1.4.2. Grăsimea brută ( G.B. )

(extractul eteric brut)

Reprezintă totalitatea substanţelor grase solvite într-un

solvent organic ( eter etilic sau eter de petrol ) , cea ce constituie şi
principiul determinării prin metoda Soxhlet.
Extractul eteric cuprinde :
 grăsime - lipide simple : gliceride, steride, ceride ;
 lipide complexe : fosfolipide, cerebrozide ;
 pigmenţi clorofilieni extraşi din furajele verzi şi din fibroase.
Rolul grăsimilor în organism şi importanţa cunoaşterii
conţinutului în grăsime brută al furajelor :
 sunt elemente energetice cu cea mai mare caloricitate ( 9,2 -
9,6 Kcal / g). Acest fapt explică utilizarea lor în scopul asigurării
valorii energetice a furajelor combinate destinate tineretului. În

9
acest caz este necesar să se asigure o bună omogenizare şi o
protecţie împotriva oxidării prin utilizarea substanţelor
antioxidante.
 influenţează conservabilitatea furajelor , datorită peroxidării
rapide;
 influenţează calitatea grăsimilor depuse în corpul animal, fapt
ce impune o perioadă de finisare la animalele supuse îngrăşării;
 asigură mediul de solvire a vitaminelor liposolubile;
 acizii graşi nesaturaţi : linoleic, linolenic şi arahidonic, au
funcţii asemănătoare vitaminelor fiind consideraţi de fapt vitamina
F.
În furajele vegetale grăsimile se găsesc în cantităţi reduse :
 0,1 - 3 % -în furajele de volum;
 1 - 4 % în grăunţe şi seminţe ( 5-8 % la porumb şi ovăz ) ;
 20 -23 % în boabele de soia ;
 30 - 50 % în seminţele de oleaginoase ;
 10 - 15 % în furaje de origine animală ( făină de peşte, făină
de carne).

1.1.4.3. Glucidele

Importanţa glucidelor în alimentaţia animală :

 reprezintă principalul furnizor de energie pentru organismul
animal, prin ponderea lor în compoziţia chimică a furajelor, deşi
valoarea energetică a unui gram de glucide este doar de 4,1 Kcal ;
 sunt o sursă principală în procesele de sinteză în organism a
substanţelor grase din lapte, ouă sau a grăsimilor de rezervă ;
 intervin în metabolismul grăsimilor şi a proteinelor, evitând
acumularea acetonei (produs intermediar în procesele de
catabolism) şi respectiv apariţia stării de cetoză, specifică
regimurilor sărace în glucide ;
 prin celuloză care este o substanţă de lest, asigură buna
desfăşurare a proceselor digestive în special la rumegătoare şi
erbivore;
 reprezintă cea mai ieftină sursă de energie în alimentaţia
animalelor.
Deşi numeroase sub aspectul clasificării din punct de vedere
chimic, în practica alimentaţiei animalelor glucidele sunt grupate în
două categorii, respectiv celuloza brută ( CB ) şi substanţele
extractive neazotate ( SEN).

10
1.1.4.3.1. Celuloza brută ( CB ) sau „fibra brută”

În urma solubilizării acide a componentelor membranelor

celulare (metoda Scharrer - Kurschner), rezidul obţinut se numeşte
celuloză brută sau fibră brută, şi este alcătuit din celuloză,
hemiceluloză, substanţe pectice şi substanţe incrustante ca: lignina,
cutina, suberina. Lignina este cea mai răspândită, conţinutul ei
creşte o dată cu avansarea în vegetaţie a plantelor, fiind şi factorul
cel mai incriminat în reducerea digestibilităţii substanţelor nutritive
din furaje.
În ultimul timp în laboratoarele de analiză se foloseşte tot
mai mult metoda de determinare Van Soest vare în funcţie de
detergenţii specifici cu care se tratează probele se obţine:
- NDF ( neutral detergent fibre ) – care reprezintă conţinutul
pereţilor celulari ai furajului şi se constituie din: celuloză,
hemiceluloză, lignină şi substanţe pectice.
- ADF( acid detergent fibre ) care este de fapt conţinutul în
ligno-celuloză ( LC ) a furajului fiind format din celuloză şi lignină.
Importanţa cunoaşterii conţinutului furajelor în celuloză brută
este diferită de la o specie la alta, astfel :
 la ierbivore celuloza reprezintă o substanţă cu importanţă în
procesele de digestie, fiind principalul furnizor de energie pentru
organism. Prin acizii graşi volatili ( AGV ) rezultaţi din degradarea
microbiană a celulozei se asigură 70 - 80 % din necesarul în
energie. La rumegătoare exceptând tineretul din categoria de vârstă
de până la 8 - 9 luni se consideră că limitele optime de conţinut în
celuloză brută sunt de 23 – 25 %, cu limite de toleranţă de 18 - 30
%;
 la păsări şi porci celuloza reprezintă un factor restrictiv
datorită ne utilizării ei. Depăşirea limitelor maxime admise pentru
diferitele categorii aparţinând acestor specii determină apariţia
tulburărilor digestive şi reducerea digestibilităţii substanţelor
nutritive din furaje şi raţii şi implicit creşterea consumurilor
specifice.
Limitele admise la aceste specii sunt de :
 la păsări :
- pui de carne şi tinret de înlocuire ( 0 - 13 săptămâni ) : 3 - 4
%
- găini ouătoare şi tineret de înlocuire ( 14 - 22 săptămâni ) - 5
%
 la suine :
- purcei sugari şi tineret înţărcat - 3 - 4 %
- porci supuşi îngrăşării - 5- 6 %

11
 - suine adulte - până la 7 %
La aceste specii de animale este importantă reducerea
conţinutului în celuloză brută pentru unele furaje prin : decorticare,
prăjire, măcinare şi cernere etc.
Conţinutul în celuloză brută variază foarte mult în funcţie de
categoria furajelor, astfel :
 grăunţele de cereale şi boabele de leguminoase conţin 2 - 6
% CB ( 12 % ovăz);
 fibroasele:25 - 30 % CB;
 grosierele:35 - 45 % CB.

1.1.4.3.2. Substanţele extractive neazotate ( SEN )

În această categorie sunt cuprinse toate glucidele cu excepţia

celulozei, respectiv, glucidele solubile cum sunt hexozele (glucoza,
fructoza, galactoza), diglucidele (zaharoza,maltoza, lactoza) şi
glucidele insolubile (amidonul şi glucidele asemănătoare, inulina şi
glicogenul).
Substanţele extractive neazotate se determină prin calcul :

SEN (%) = SU(%) -  PB (%) + GB (%) +CB (%) + Cenuşa

brută (%) 

Conţinutul în substanţe extractive neazotate la diferite

categorii furajere este de :
 2 - 5 % - la făinurile animale ;
 6 - 11 % - la furajele verzi ;
 9 -10 % - la rădăcinoase, bostănoase;
 30 -40 % - la fibroase şi grosiere ;
 60 - 65 -% la grăunţele de cereale;
 75 % - la tuberculifere.

1.1.5.Vitaminele

Sunt substanţe organice complexe, indispensabile pentru

desfăşurarea normală a proceselor fiziologice din organism, dar
care au o pondere cantitativă foarte redusă în furaje.
În funcţie de mediul de solvire, vitaminele se împart în două
categorii :
 liposolubile : A, D, E, K, F ;
 hidrosolubile: vitaminele complexului B şi vitamina C.

12
 1.1.5.1. Vitaminele liposolubile

Vitamina - A - se găseşte în colodtru şi ouă. Sub formă de

provitamine: beta caroten, criptoxantină, alfa caroten şi gama
caroten se găseşte în morcovi, furajele verzi, fibroase şi în silozurile
de bună calitate. Conţinutul în caroten se reduce sub acţiunea
căldurii, luminii şi umidităţii. Nitriţii în cantitate mare şi carenţa în
fosfor determină reducerea transformării în organism a carotenului
în vitamină A.
Vitamina D - se găseşte în cantităţi mici în furaje, în special
poate fi găsită în fânul uscat la soare şi în drojdiile furajere iradiate.
Vitamina E - şi tocoferolii (alfa cel mai activ, beta şi gama)
consideraţi ca provitamine se găsesc în cantităţi mari în germenii
grăunţelor, în furajele verzi (în special în leguminoase) şi în ouă.
Vitamina K - se găseşte în furajele verzi, în făina de carne şi
făina de peşte.
Vitamina F - reprezentată de fapt prin trei acizi graşi
nesaturaţi : linoleic, linolenic şi arahidonic. Primii doi se găsesc în
furajele vegetale iar acidul arahidonic în furajele animale. Acidul
arahidonic se poate sintetiza în organism din acizii linoleic şi
linolenic.

1.1.5.2. Vitaminele hidrosolubile

În funcţie de categoria furajelor în care vitaminele

hidrosolubile pot fi în cantităţi mai importante pot fi menţionate:

 Vitamina B 1 (tiamina) -drojdii

 Vitamina B 2 (riboflavina) -făinuri animale
 Vitamina B 4 (colina) -tărâţe de cereale
 Vitamina B 5 (nicotinamida) -şroturi
 Vitamina B 6 (piridoxina) -furaje verzi
 Vitamina B 7 (biotina)
 Vitamina B 9 (acidul folic)
 Vitamina B 3 (pantotenic) – în general peste tot
(panthos)
 Vitamina B 12 (cian cobalamina) – în făinurile animale
 Vitamina C - în furajele verzi, grăunţe încolţite, fructe lapte.

13
 1.1.6. Acizii organici

În această categorie cei mai importanţi sunt acizii

conservanţi, care se formează pe seama glucidelor uşor
fermentescibile din furaje în procesul de însilozare şI reprezintă 2 –
2,5 % :
 acidul lactic - 1,9 % ( 0,25 – 2,1% )
 acidul acetic - 0,5 % ( 0,25 – 1,1 % )
 acidul butiric - 0,006 % ( 0 – 0,06 % ).

Alţi acizi care se găsesc ca atare sau sub formă de săruri de

Ca, Na, K, etc. sunt :
 acidul oxalic-în frunzele şi coletele de sfeclă (până la 1 %
din SU );
 acidul fitic -în grăunţe, tărâţe, şroturi ;
 acidul tanic -în cantităţi mari în fructele unor arbori (ghindă,
jir).

*
* *

În compoziţia chimică a furajelor se mai pot găsi şi alte

substanţe de obicei cu efect antinutritiv cum sunt :

 glicozizi cianogeni - în sorgul masă verde ;

 alcaloizi - în boabele de lupin şi în seminţele de ricin ;
 sapotoxinele - în jir ;
 uleiuri volatile - în seminţele de coriandru şi fenicol ;
 fitoestrogeni - în lucerna masă verde.

1.1.7. Utilizarea datelor de analiză chimică a furajelor

Datele de analiză chimică brută a furajelor se utilizează :

 la întocmirea de tabele de compoziţie chimică care conţin
valori medii (orientative) de conţinut în substanţe nutritive brute ;

14
  la identificarea factorilor de influenţă a compoziţiei chimice a
furajelor cum sunt factorii de mediu : climă, sol, lucrări agrotehnice
etc. sau factori determinaţi de condiţiile de recoltare, conservare,
păstrare a furajelor vegetale sau de producere- conservare a
produselor secundare şi a furajelor de origine animală.
Datorită influenţei mari a acestor factori asupra compoziţiei
chimice a furajelor PRECUM ŞI în aprecierea valorii nutritive a
acestora se impune şi în prezent efectuarea analizei chimice.

15
 Întrebări

1. Prezentaţi schema analizei chimice a furajelor?

2. Precizaţi importanţa cunoaşterii conţinutului în apă şi substanţe

uscate şi prezentaţi exemple de conţinut?

3. Precizaţi importanţa cunoaşterii conţinutului în proteină şi

prezentaţi exemple de conţinut?

4. De ce este importantă cunoaşterea conţinutului în grăsime brută ?

5. Precizaţi importanţa cunoaşterii conţinutului în celuloză brută şi

prezentaţi exemple de conţinut?

6. Cum se utilizează datele de compoziţie chimică brută a furajelor?

16
Lecţia 2

Cuvinte cheie: digestibil digestibilitate

2. Digestibilitatea nutreţurilor

Utilizarea de către organismul animal a substanţelor nutritive

complexe conţinute de furaje este posibilă numai după ce acestea au
fost supuse procesului de digestie.
Digestia cuprinde totalitatea fenomenelor mecanice, fizice şi
chimice ce transformă nutreţurile în substanţe nutritive simple
(nutrienţi) care să poată fi absorbite la nivelul mucoasei tubului
digestiv.
Termenii de “ digestibil - digestibilitate “ , se referă la
cantitatea de substanţe nutritive care în urma proceselor de digestie
este reţinută în organism.

2.1. Coeficientul de digestibilitate ( Qd ) sau coeficientul

de utilizare digestivă ( CUD )

Coeficientul de digestibilitate sau coeficientul de utilizare

digestivă reprezintă procentul de substanţă nutritivă reţinută în
organism din substanţa nutritivă brută ingerată.
Principiul metodei de determinare
Pentru calcularea coeficientului de digestibilitate este necesar
să se cunoască :
 ingesta de substanţe nutritive ISN - respectiv cantitatea de
substanţe nutritive consumată , aceasta se calculează pe baza
cantităţii de furaj consumată de animal şi a compoziţiei chimice;
 egesta de substanţe nutritive E SN - cantitatea de substanţe
nutritive eliminată prin fecale, calculată cunoscând cantitatea de
fecale şi compoziţia lor chimică;
 digesta de substanţe nutritive D SN - cantitatea de substanţe
nutritive reţinută în organism, calculată după relaţia : DSN = ISN -
ESN .
coeficientul de digestibilitate ( Qd ) sau coeficientul de utilizare
digestivă (CUD) , aparent, se calculează prin relaţia :
DSN
Qd aparent (%) = x 100 sau :
ISN

17
 SN ingerată - SN din fecale
CUD aparent (%)= x 100
SN ingerată
Exemplu:
Calculul Qd pentru proteina unui fân cunoscându-se:
- ingesta de furaj 14,650 kg – PB 15%
- egesta 6,5 kg – PB 8,5%
- I (proteină)= 14,650 x 15/100= 2,197 kg
- E (proteină)= 6,5 x 8,5/100= 0,552 kg
- D (proteină)= 2,197 - 0,552=1,645 kg
- Qd (proteină)= 1,645/2,197 x 100= 74,87%

Coeficientul de digestibilitate aparent se utilizează în practica

alimentaţiei. În activitatea de cercetare ştiinţifică se recurge de
regulă la stabilirea coeficientului de digestibilitate real, având în
vedere că materiile fecale, pe lângă partea nedigerată pot conţine şi
substanţe provenite din catabolism precum şi detritusuri celulare şi
mucus.
SN ingerată -(SN tot. fin fecale - SN metab. din fecale)
Qd real (%) = x 100
SN ingerată

În tabelele cu valoarea nutritivă a furajelor sunt prezentate,

valorile coeficienţilor de digestibilitate pentru substanţa organică,
proteină, grăsime, celuloză şi substanţe extractive neazotate.

Metodele de determinare ale coeficienţilor de

digestibilitate
Metodele de determinare a coeficienţilor de digstibilitate sunt
foarte numeroase, fiind grupate în mai multe categorii :
1. Metode de stabilire a Qd pe animale : Animalele sunt
menţinute în cuşti de metabolism, pentru a se putea determina exact
cantitatea de furaje ingerată şi cantitatea de fecale eliminată.
Analiza chimică brută a furajelor şi a fecalelor permite calcularea
coeficienţilor de digestibilitate pe baza principiului prezentat. În
cadrul acestor metode pot fi menţionate metodele de determinare
directă a coeficienţilor de digestibilitate care pot fi simple în cazul
furajelor care pot alcătui singure raţia ( furajele verzi, fibroase
pentru ierbivore şi furajele concentrate pentru păsări şi porci ) şi
metode diferenţiate pentru furajele care nu pot alcătui singure raţia.
(Aceste metode şi exemple de calcul sunt prezentate în
îndrumătorul de lucrări practice ). O altă metodă, de stabilire
indirect a valorii Qd , utilizează indicatori inerţi din furaje (bioxidul

18
de siliciu sau lignina) sau adăugaţi în hrană (oxizii de crom şi de
fier). Pe baza raporturilor dintre aceşti indicatori şi substanţele
nutritive din furaje şi din fecale, pe baza unei relaţii de calcul se
stabileşte valoarea coeficienţilor de digestibilitate. În cadrul
metodelor de determinare pe animale a digestibilităţii substanţelor
nutritive, frecvent utilizată în studiile de alimentaţie, este şi metoda
digestiei intraruminale preconizată de Demarquilly şi Chenost.
Această metodă se realizează prin introducerea în rumen prin
intermediul unor fistule . a săculeţilor de dacron, în care se află
furajul cercetat.
2.Metodele de stabilire a digetibilităţii “ in vitro “ Aceste
metode simulează procesele de digestie prin incubarea probelor de
furaj în amestec cu lichid ruminal prelevat de la animale fistulizate,
sau cu enzime digestive.
3. Metode de stabilire a coeficienţilor de digestibilitate prin
calcul. Pe baza conţinutului în anumite substanţe nutritive brute se
poate stabili digestibilitatea substanţei organice sau a proteinei prin
utilizarea unor regresii de calcul, de exemplu : după Burlacu, 1983
- pentru furaj verde PD ( g / Kg SU )= 0,959 PB + 0,04 C - 40
în care : PB- reprezintă proteina brută, iar C - cenuşa brută
exprimate în g / Kg SU furaj
- pentru lucernă masă verde - după Andrieu şi col. citaţi de
Burlacu, 1991 : - ciclul 3 - SOD ( %) = 0,406 + 0,000903 PB
- ciclul 4 - SOD ( % ) = 0,827 - 0,000566 CB , în care
proteina brută (PB ) şi celuloza brută ( CB ) se exprimă în
procente din substanţa organică ( SO ).

Sursele de eroare ale metodelor de determinare a Qd

1. În experienţele pe animale :
 în fecale apar substanţe nutritive care nu au fost conţinute de
furaj, de exemplu proteina din detritusurile celulare, din mucus şi
din microorganismele din excretă, ceea ce are ca efect diminuarea
valorii reale a Qd pentru proteină;
 la rumegătoare conţinutul în PD , reprezintă cantitatea de N x
6,25 care dispare aparent în tubul digestiv. La raţiile bogate în N
fermentescibil şi sărace în energie, sinteza proteică microbiană este
mai redusă, o parte a amoniacului rezultat la nivel ruminal trece în
sânge fiind apoi eliminat prin urină sau prin lapte sub formă de
uree. În acest caz valoarea reală a Qd al proteinei este mai mică faţă
de valoarea aparentă.
 la glucide în procesele de fermentaţie se realizează gaze,
eliminate prin eructaţie sau flatulenţă, prin care se pierde 2 - 30 %

19
din energia conţinută, fapt ce determină obţinerea unor coeficienţi
de digestibilitate aparenţi mai mari pentru celuloză şi SEN
( glucidele pierdute în urma fermentaţiilor nu se regăsesc în
excretă );
 la grăsime - deoarece organismul animal utilizează doar
grăsimile propriu-zise, iar în calcul se iau valorile de grăsime brută,
în care participă şi ceride şi steride, rezultatele pot fi neconcludente,
deoarece se diminuă valorile reale ale Qd;
2. În experienţele “ in vitro “ :
 artificializarea şi simplificarea proceselor digestive determină
obţinerea unor valori pentru Qd aparenţi care pot să difere mult faţă
de valorile reale.
În concluzie se poate aprecia că experienţele de
digestibilitate, oferă valori orientative, iar tabelele nutritive conţin
valori “ medii “ ale coeficienţilor de digestibilitate.

2.2. Factorii care influenţează digestibilitatea din furaje

şi raţii

Valoarea coeficienţilor de digestibilitate influenţează valoarea

nutritivă a unui furaj. Numeroasele diferenţe care pot fi constatate
pentru valoarea coeficienţilor de digestibilitate pot avea la origine :
 animalul care utilizează furajul, al cărui tub digestiv este mai
mult sau mai puţin eficace în prelucrarea digestivă a acestuia ;
 furajul sau structura raţiei administrată animalelor, care pot să
influenţeze procesele de digestie.

2.2.1.Factorii dependenţi de animal, care influenţează

digestibilitatea

1. Specia : erbivorele şi mai ales rumegătoarele, sunt

capabile să digere mult mai bine celuloza din furajele voluminoase,
comparativ cu celelalte specii. Diferenţele de digestibilitate sunt
mai mici în cazul furajelor concentrate, cu un conţinut redus în
celuloză.
2. Rasa : influenţează semnificativ digestibilitatea
substanţelor nutritive din furaje, astfel :
 la taurine, rasele perfecţionate digeră mai bine substanţele
nutritive din furajele concentrate, comparativ cu rasele mai puţin

20
ameliorate. În cazul furajelor voluminoase coeficientul de
digestibilitate al celulozei este mai mare la rasele primitive;
 metişii valorifică digestiv mai bine substanţele nutritive din
furaje comparativ cu rasele din care provin.
3. Vârsta : influenţează valoarea coeficienţilor de
digestibilitate în special datorită diferenţelor privind dezvoltarea
tubului digestiv, astfel :
 la rumegătoare animalele adulte valorifică mai bine
substanţele nutritive din raţie decât animalele tinere sau senile.
Totuşi tineretul taurin în vârstă de 3 - 10 luni înregistrează
coeficienţi de digestibilitate ai substanţelor nutritive mai mari
comparativ cu animalele adulte, cu excepţia celulozei.
4. Sănătatea animalului : animalele sănătoase, cu activitate
secretorie normală au coeficienţi de digestibilitate ai substanţelor
nutritive mai mari comparativ cu animalele bolnave.
5. Condiţia animalului : după o perioadă de subalimentaţie,
animalele valorifică superior substanţele nutritive din furaje şi raţii.
Animalele supuse îngrăşării în perioada de finisare digeră mai slab
hrana, prelungirea acestei faze fiind neeconomică.
7. Starea fiziologică : femelele în perioada de gestaţie
valorifică mai bine hrana, în aşa numitul anabolism de gestaţie.
8.Regimul de activitate : la animalele de muncă,
administrarea hranei imediat după încetarea muncii sau ne
acordarea unui repaus de 1-2 ore după consumul hranei, determină
reducerea digestibilităţii substanţelor nutritive din raţie.
9. Individualitatea : poate influenţa cu până la 15 % modul
de digerare al hranei deci valoarea coeficienţilor de digestibilitate,
aspect urmărit şi în activitatea de selecţie a animalelor.

2.2.2.Factorii dependenţi de furaj sau raţie, care

influenţează digestibilitatea

2.2.2.1. Compoziţia chimică

Conţinutul în celuloză şi mai ales în lignină

 o dată cu înaintarea în vegetaţie la furajele verzi, creşte
conţinutul în celuloză brută precum şi a celui în lignină ceea ce
determină reducerea digestibilităţii, datorită faptului că lignina face
inaccesibilă acţiunea sucurilor digestive asupra conţinutului celular.
Astfel, la graminee digestibilitatea scade de la 80 % ,în stadiu tânăr
la 55 % în faza de înflorire, iar la leguminoase de la 80 % la 60 %,

21
fapt ce impune stabilirea momentului optim de recoltare pentru
fiecare familie botanică;
 conţinutul în celuloză influenţează digestibilitatea în mod
diferit în funcţie de specie, astfel :
- la rumegătoarele adulte conţinutul optim în celuloză brută al
raţiilor este de 25 % ( cu limite acceptate de 18 - 30 % );
- pentru suine şi păsări celuloza este un factor restrictiv,
depăşirea limitelor maxime admise în funcţie de categorie
determină reducerea digestibilităţii substanţelor nutritive din raţie .
Astfel la pui, tineret aviar de înlocuire ( 0 - 13 săptămâni ), purcei
sugari, tineret suin până la 25 Kg, maxim 3-4 % CB, la porci la
îngrăşat, găini ouătoare maxim 4 - 6 %, la suine adulte maxim 7 -
10 %;

Conţinutul în substanţe azotate

 insuficienţa asigurării azotate a raţiilor determină reducerea
activităţii glandelor secretorii, iar la rumegătoare şi a activităţii
microsimbionţilor ruminali, determină reducerea digestibilităţii;
 în raţii trebuie să existe un raport optim dintre substanţele
azotate şi cele neazotate pentru ca valorificarea digestivă a hranei să
fie corespunzătoare.

Conţinutul în SEN
 raportul gluco/ proteic optim biocenozei ruminale la
rumegătoare ( SEN/ proteină ) este de 1.5/1. Valorile mai mari
determină pierderi prin fermentaţiile ruminale iar cele mai mici
neasigurarea optimului energetic pentru o valorificare
corespunzătoare a amoniacului din substanţele azotate
fermentescibile în sinteza proteică, de către simbionţii ruminali.

Conţinutul în grăsime
 un aport în grăsime mai mare de 1 g / Kg corp sau în cazul
unei repartizări neuniforme , se activează peristaltismul digestiv,
reducându-se absorbţia substanţelor nutritive , determină scăderea
coeficienţilor de digestibilitate.

Conţinutul mineral
Un conţinut mineral echilibrat asigură o digestie normală,
influenţa unor săruri sau elemente minerale fiind importantă:
 NaCl - activează salivaţia şi favorizează digestia, în exces
determină tulburări digestive şi nervoase;
 Ca - reduce aciditatea sucului gastric, în exces reduce
digestia gastrică a proteinei;

22
  P - activează pepsinogenul, în exces generează acidoză şi
deci tulburări digestive.

Conţinutul în vitamine
 vitaminele, în special A, D şi cele din complexul B,
influenţează digestia , în caz de carenţă se constată tulburări
digestive şi deci reducerea coeficienţilor de digestibilitate.

Conţinutul în apă
 până la o anumită limită conţinutul în apă are o acţiune
favorabilă asupra digestiei, deci la furajele suculente coeficienţii de
digestibilitate au valori ridicate.

Substanţele antinutritive
 prezenţa substanţelor antinutritive afectează digestibilitatea,
astfel la boabele de soia subatanţele antiproteinogene determină
scăderea Qd-ul proteinei din raţie.

2.2.2.2.Prepararea nutreţurilor

 îmbunătăţirea calităţilor fizice şi organoleptice, determină

activarea secreţiei digestive şi îmbunătăţeşte utilizarea digestivă a
furajelor, efect mai evident la furajele grosiere.(La paie prin tratare
chimică Qd SO creşte de la 36 % la 63%)
 o mărunţire prea avansată a furajelor (  1,5 mm ), poate
determina reducerea digestibilităţii, datorită pasajului mai accelerat
printre lamelele foiosului şi chiar tulburări digestive.

2.2.2.3.Volumul raţiei

 un volum prea mare determină reducerea digestibilităţii

datorită faptului că mărunţirea devine dificilă.
 un volum redus ( raţii cu cantităţi mari de concentrate )
determină reducerea digestibilităţii deoarece se reduce rumegarea şi
scade tonicitatea pereţilor tubului digestiv.

2.2.2.4. Structura raţiei

 de obicei furajele suculente îmbunătăţesc digestibilitatea

substanţelor nutritive din raţie, în timp ce grosierele reduc
coeficienţii de utilizare digestivă a substanţelor nutritive.

23
Intercondiţionarea dintre diferitele categorii furajere poate influenţa
procesele de digestie. Astfel asocierea furajelor concentrate la furaje
celulozice poate diminua digestibilitatea acestora. Astfel o raţie cu
10,6 Kg fân are un Qd al SO de 51,9 % , în timp ce în cazul raţiei
care asigură 10,6 Kg fân şi 3,5 Kg amidon determină reducerea
coeficientului de digestibilitate al SO din fân la 44,5 %.

Întrebări

1. Prezentaţi semnificaţia coeficientului de digestibilitate?

2. Prezentaţi metodele de stabilire a coeficienţilor de digestibilitate?

3. Prezentaţi factorii dependenţi de animal care influenţează

digestibilitatea?

4. Prezentaţi factorii dependenţi de furaj care influenţează

digestibilitatea?

5. Să se calculeze coeficienţii de digestibilitate pentru substanţele

nutritive ale unui fân cunoscându-se:
- cantitatea de fân consumată: 13,685 kg;
- cantitatea de fecale: 4,576 kg;
- compoziţia chimică a fânului şi a fecalelor:
- fân PB=14,07%, GB=1,51%, CB=29,65%
SENB=36,58%
- fecale PB=13,12%, GB=2,17%, CB=30,15%,
SENB=41,38%

24
Lecţia 3

Cuvinte cheie: proteină digestibilă, proteină digestibilă

intestinal

2.3. Utilizarea datelor de digestibilitate

Pe baza datelor de compoziţie chimică şi a Qd se poate stabili

conţinutul digetibil pentru fiecare substanţă nutritivă ( SND) şi se
poate exprima valoarea nutritivă în total substanţe nutritive
digestibile echivalate energetic ( TSD sau TDN).
 conţinutul în SND se poate stabili după relaţia :
SND = Comp.Ch. br (%) x Qd / 100 sau SNB x Qd / 100 ,
de exemplu :
PD = PB x Qd / 100 ..................CD= CB xQd / 100
ex. dacă un fân de lucernă are conţinutul în PB de 15 % iar
Qd este de 79,5 % , PD = 15x79,5 /100 = 11,92 % , respectiv
119,20 g / Kg;
 conţinutul total în substanţe nutritive echivalate energetic
TSD sau TDN se calculează după relaţia :
TSD (%) = PD + GD x 2,25 +CD + SEND
- exprimarea conţinutului în TSD se face în g /Kg furaj sau în
procente : ex. la ovăz TSD = 67,09 % , respectiv 670,9 g / Kg;

Exemplu:
Calculul TSD pentru 100 kg şi 1 kg sfeclă furajeră:
PB-1,66%, Qd-72,7%; GB-0,26%, Qd-44%; CB-1,1%, Qd-
67,3%; SENB-9,04%, Qd-93%.
Calculul conţinutului digestibil:
PD= 1,66x72,7/100=1,20%
GD= 0,26x44/100=0,11%
CD= 1,1x67,7/100=0,74%
SEND= 9,04x93/100=8,41%
TSD= 1,20+(0,11x2,25)+0,74+8,41=10,6
1 kg sfeclă furajeră are 106g TSD
100kg sfeclă furajeră are 10,6 kg TSD

 din două furaje se consideră, că are valoare nutritivă mai

mare cel care are un conţinut în TSD mai ridicat;
 în prezent deşi se mai utilizează în exprimarea valorii
nutritive a furajelor, în paralel cu alte metode de evaluare (TDN în
SUA), această metodă este considerată insuficientă, deoarece :

25
 - în calculul TSD, nu se ţine cont de calitatea substanţelor
nutritive ;
- valorile Qd - sunt valori medii, orientative ;
- furaje care au aceeaşi valoare TSD pot avea efect productiv
diferit ;
- frecvent valorile Qd sunt stabilite pe o anumită categorie şi
specie de animale şi sunt utilizate la aprecierea valorii nutritive la
alte categorii sau specii .

2.4. Noi unităţi de apreciere a valorii azotate pentru

rumegătoare
(sistemul PDI)

 Sistemul de exprimare în PD nu ţine cont de solubilitatea

substanţelor azotate.
Pentru rumegătoare conţinutul în PD , exprimă cantitatea de
Nx6,25 care dispare aparent în tubul digestiv, ca diferenţă dintre PB
din furaj şi PB eliminată prin fecale, însă o parte importantă a
proteinei brute este degradată la nivel de amoniac, în rumen, şi
eliminată prin urină. În această situaţie se găsesc în special furajele
bogate în azot fermentescibil (azot solubil) şi sărace în energie,
sintezele microbiene la nivelul rumenului sunt insuficiente pentru a
transforma tot azotul în aminoacizi.
Adevărata valoare azotată a unei raţii este dată de cantitatea
de aminoacizi absorbiţi în mod real în intestin, care depinde de:
 - conţinutul furajului în proteină care traversează rumenul
fără a fi degradată şi este absorbită în intestinul subţire;
 - conţinutul furajului în substanţe azotate fermentescibile
(substanţele azotate neproteice degradate în rumen în amoniac şi
care servesc sintezei microbiene) la care se adaugă partea de
proteină degradată la nivel de amoniac utilizată în acelaşi scop;
 - cantitatea de energie disponibilă în rumen pentru sinteza
microbiană.
Imperfecţiunea sistemului PD este evidentă în exemplul
prezentat de Soltner,1988, în care se arată că în mod aparent nivelul
PD la graminee creşte de la 7,6% la 14 %, în cazul utilizării unor
cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot. În această situaţie are loc o
formare intensă de amoniac insuficient utilizată în rumen în cazul
animalelor care păşunează fără a fi suplimentate energetic.

26
 Principiul sistemului PDI
 cerinţele azotate ale rumegătoarelor sunt exprimate în grame
proteină digestibilă în intestinul subţire ( PDI );
 pentru furaj valoarea azotată este reprezentată de două
valori : PDIE şi PDIN care derivă fiecare din alte fracţiuni :
- PDIA - valoare ce reprezintă fracţiunea de proteină din
furaj care scapă de degradarea microbiană la nivelul rumenului şi
este absorbită în intestin ;
- PDIM - proteina digestibilă în intestin care provine din
sinteza microbiană, pornind de la azotul din substanţele
azotateneproteice fermentescibile şi din fracţiunea de proteină
degradată la în rumen;
 fracţiunea PDIM are două valori - una reprezentând
cantitatea de proteină microbiană care poate fi sintetizată în funcţie
de cantitatea de azot ( N ) disponibil pentru sinteză , respectiv
valoarea PDIMN şi una permisă de cantitatea de energie
disponibilă acestei sinteze - PDIME.
Prin acest sistem pentru fiecare furaj se calculează două
valori :
PDIN = PDIA + PDIMN
PDIE = PDIA + PDIME
Pe baza unor relaţii de calcul, în care se ţine cont de
compoziţia chimică brută, degradabilitatea teoretică a proteinei în
rumen ( DT ), digestibilitatea reală a proteinei în intestin, se pot
calcula pentru fiecare furaj valorile PDIN şi PDIE , regresile şi
exemple de calcul sunt prezentate în continuare.
Principiul sistemului PD şi PDI după Soltner, 1988, este
prezentat în figurile 2 şi 3.

NH3 în exces, eliminat prin urinã

sub formã de uree.
Tub digestiv
(stomac+intestin)

PB PD Sânge

Proteinã nedigestibilã

27
 Fig. nr. 2 Principiul sistemului PD.

1.Raţie bogatã în azot 2.Raţie bogatã în energie

fermentescibil. Energia este factor fermentescibilã. Azotul este factor
limitant al sintezei microbiene. limitant al sintezei microbiene.

N ingerat N ingerat
Sintezã microbianã Sintezã microbianã

Energ. Energ.
N ferm. ferm. N ferm. ferm.

Proteine Proteine
microbiene microbiene

PDIA + PDIME = PDIE PDIA + PDIMN = PDIN

Fig. nr. 2. Principiul sistemului PDI (după Soltner, 1988).

Regreseiile de calcul ale valorilor PDI:

PDIA= 1,11 x PB (1-DT) x dr
PDEMN= 0,64 x PB (DT-0,1)
PDIME= 0,093 x SOF
SOF= SOD - PB(1-DT) - GB – PF
SO= SU – Cenuşa
SOD= SO x Od SO/100
SU, Cenuşa, PB, GB, PF se exprimă în grame/kg. furaj.
DT- reprezintă degradabilitatea teoretică a proteinei uni furaj
la nivel ruminal;
dr- reprezintă digestibilitatea reală a proteinei furajului la
nivel intestinal;
SOF- substanţa organică fermentescibilă;

28
PF- reprezintă produşii de fermentaţie în cazul silozurilor.

29
 Exemplu:
Calculul valorilor PDIN şi PDIE pentru un kg şrot de floarea
soarelui parţial decorticată.
Compoziţia chimică: SU=90%, PB=35,5%, GB=2,1%,
CB=21,7%, SENB=24,7, cenuşă=6%, DT=0,75, dr=0,85,
QdSO=61%
PDIA= 1,11x355(1-0,75)x0,85=83,7g
PDIMN= 0,64x355(0,75-0,1)=147,7g
SO= 900-60=840g
SOD= 840x61/100=512,4g
SOF= 512,4-355(1-0,75)-21=402,6g
PDIME= 0,093x402,6=37,4g
PDIN= 83,7+147,7=231,4g
PDIE= 83,7+37,4=121,1g

Intrebări

1. Prezentaţi semnificaţia TSD?

2. Prezentaţi modul de calcul al TSD?

3. Prezentaţi diferenţa dintre sistemul de apreciere a valorii

azotate pentru rumegătoare în sistemul PD şi în sistemul
PDI?

4. Să se calculeze TSD pentru 1 kg şi 100 kg fân din exemplu

anterior şi a Qd calculaţi la exerciţiul 1.

5. Să se calculeze valorile PDIN şi PDIE pentru un kg fân de

trifoi, cunoscându-se:

30
- SU=85%, PB=11,9%, GB=2,3%, CB=29,9%, SENB=34,5%,
cenuşă=6,4%, DT=0,66, dr=0,75, QdSO=59%

31
 3. Aprecierea valorii nutritive a furajelor pe baza
efectului productiv

Cercetările pentru determinarea efectului productiv al

nutreţurilor s-au materializat prin diferite metode, care au fost
grupate în două categorii :
 metode directe;
 metode indirecte

3.1. Metode directe

Tehnica experienţelor directe pe animale a evoluat în timp, de

la simple observaţii la experienţe simple ca cele întreprinse de
Thaer prin care a fost stabilit efectul productiv al unui kiligram de
fân de livadă pe boi puşi la îngrăşat la cele executate în condiţii tot
mai precis controlate şi dirijate :
Metoda grupelor. Se formează două sau mai multe grupe de
animale omogene, puse în aceleaşi condiţii de îngrijire. Lotul
martor primeşte o raţie de bază, iar loturile experimentale primesc
aceeaşi raţie diferenţiată prin factorii de alimentaţie studiaţi.
Diferenţele de producţie între lotul martor şi loturile experimentale
sunt considerate că reprezintă efectul productiv al factorului de
alimentaţie studiat. Metoda este mult utilizată în cercetările de
alimentaţie, însă prezintă inconvenientul dificultăţii formării unor
loturi omogene.
Metoda perioadelor. Se formează un singur lot de animale,
care în decursul experienţei este supus unei hrăniri diferite, în două
perioade succesive. Diferenţa între producţia lotului în prima şi a
doua perioadă, în care raţia a fost modificată), se consideră ca fiind
datorată de factorului de nutriţie studiat. Metoda prezintă
inconvenientul că pe parcursul experienţei animalele îşi modifică
starea fiziologică. Este mai puţin utilizată în experienţele de
alimentaţie.

3.2. Metode indirecte

Ca metode indirecte pentru determinarea efectului productiv

al furajelor şi raţiilor se folosesc experienţele de bilanţ nutritiv

32
material : bilanţul azotului şi bilanţul carbonului prin care pe baza
cantităţii de azot şi carbon reţinută în corp se stabileşte cantitatea de
carne şi grăsime formată în organism.
Bilanţul nutritiv al azotului. Având în vedere că azotul din
aer nu intră în schimburile nutritive, se ia în considerare cantitatea
de azot care intră în organism prin hrană şi azotul eliminat prin
fecale şi urină ( sau prin unele forme de producţie: ouă, lapte, lână).
Prin diferenţa dintre azotul ingerat şi azotul eliminat se stabileşte
cantitatea reţinută în organism. Cunoscând că miozina conţine
16,67 % N şi că în carne se găseşte 23 % miozină se poate
calcula cantitatea de carne formată.
Bilanţul azotului poate fi pozitiv, negativ şi echilibrat. Pe
baza proteinelor din hrană organismul poate sintetiza proteine sau
poate consuma din rezervele proprii când aportul este insuficient
sau se găseşte în echilibru când hrana asigură strict necesarul de
proteină pentru întreţinere.
Bilanţul carbonului. Carbonul intră în organism prin hrană,
apă şi prin aerul inspirat şi este eliminat prin fecale, urină şi gaze
(CH4, CO2) , sau prin diferite producţii. Ca urmare pentru
determinarea bilanţului carbonului trebuie stabilită excreta solidă,
lichidă şi gazoasă. În organism carbonul este utilizat pentru
formarea cărnii, grăsimii şi glucidelor de rezervă. Cantitatea de
glucide din organism este mică şi în proporţie aproximativ
constantă, astfel că se consideră că întreaga cantitate de carbon
reţinută, este utilizată pentru realizarea cărnii şi grăsimii.
Pentru interpretarea datelor de bilanţ al carbonului trebuie
avute în vedere următoarele :
 carbonul intră în componenţa miozinei în proporţie de 52,54
%
 carbonul intră în componenţa grăsimii în proporţie de 76,5 %.
Cunoscând cantitatea de miozină formată (pe baza datelor de
bilanţ al azotului) se calculează cantitatea de carbon care a
participat la formarea ei, iar apoi pe baza cantităţii de carbon care a
mai rămas din cantitatea reţinută se stabileşte cantitatea de grăsime
depusă în organism.
Nu întotdeauna datele de bilanţ ale N şi ale C au acelaşi sens,
astfel se poate constata la animalele adulte:
- bilanţ N echilibrat iar bilanţul C pozitiv, când animalul se
află în echilibru azotat dar depune grăsime ;
- bilanţ N negativ iar bilanţul C pozitiv când animalul este
subnutrit proteic ;
- bilanţul N pozitiv iar bilanţul C echilibrat sau negativ când
animalele cresc numai în dimensiuni nu şi în greutate.

33
 Unităţile de măsură stabilite pe baza efectului productiv

Ea ( echivalentul amidon ) – are ca etalon efectul în

producţia de grăsime a 1 kg de amidon pur digestibil ( 250 g ) cu o
caloricitate de 2360 kcal EN. Comparând cu etalonul valorile de
efect în aceeaşi formă de producţie al diferitelor furaje, se ajumge la
exprimarea valorii nutritive în echivalent amidon.
UF - ( unitatea furajeră sau unitatea orz )- etalon: efectul
în producţia de lapte a 1 kg orz de calitate bună care administrat
peste raţia de întreţinere la o vacă determină obţinerea a 3 l lapte cu
3,4 % grăsime. Echivalentul energetic al 1UF este de 1650 kcal EN
la rumegătoare şi de 2440 kcal EN la porcine.
UN ( unitatea nutritivă sau unitatea ovăz ) – are drept
etalon 1 kg ovăz de calitate medie care administrat peste raţia de
întreţinere la un animal are un efect productiv în producţia de
grăsime de 150 g şi un echivalent energetic de 1414 kcal. Dacă
valoarea nutritivă a unui furaj se exprimă în UN se stabileşte de fapt
cantitatea de ovăz care are acelaşi efect în producţia de grăsime ca
şi 1 kg furaj luat spre comparaţie.

34
Lecţia 4
Cuvinte cheie: energie brută, energie metabolizabilă, energie
netă
4. Aprecierea valori energetice a furajelor

Aprecierea valorii energetice a furajelor reprezintă una din

metodele actuale de apreciere a valorii nutritive a furajelor.
Sursa de energie pentru organism o constituie energia chimic
potenţială a substanţelor nutritive , eliberat în urma transformărilor
pe care acestea le suferă în organism.
În organism au loc două tipuri de reacţii :
exergonice - în care are loc eliberarea de energie în urma
degradării substanţelor nutritive cu potenţial energetic ridicat în
compuşi cu potenţial mai scăzut.
Energia eliberată poate fi de tip caloric ( ireversibilă ) care
poate fi eventual fi folosită pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi de
tip dinamic ( reversibilă ) , care poate fi utilizată pentru
întreţinerea funcţiilor vitale cât şi pentru diferitele forme de
producţie. Dintre furaje, concentratele eliberează mai multă energie
dinamică iar voluminoasele mai multă energie calorică.
endergonice - de acumulare de energie în urma proceselor de
sinteză a proteinei sau grăsimii în organism.
Nutrienţii energetici sunt :
 glucidele - care deşi asigură în medie doar 4,1 Kcal / g
reprezintă principala sursă de energie, pentru întreţinere şi pentru
sinteza substanţelor grase din lapte, ouă şi a grăsimilor de rezervă;
 lipidele - asigură aportul energetic cel mai ridicat - 9,2 - 9,6
Kcal / g, însă ponderea lor în furaje este redusă. Grăsimile din
furaje pot influenţa şi calitatea grăsimilor corporale ;
 protidele - pot asigura 5,7 Kcal / g respectiv 16 - 28 % din
energia raţiilor, însă utilizarea lor în scop energetic este
neeconomică.
Cunoscându-se faptul că nu toate substanţele nutritive
conţinute de furaje sunt puse la dispoziţia organismului animal s-au
urmărit transformările energetice suferite de un furaj , în urma
prelucrării digestive a substanţelor nutritive pe baza următoarei
scheme:

EB ED EM EN Enî

Ef Eg Eu Ec ENp

35
 Fig.nr.4. Schema transformărilor energetice în organism

în care : EB - energia brută Ef - energia din fecale

ED - energia digestibilă
EM - energia metabolizabilă
EN - energia netă
Enî - energia netă de întreţinere
Enp - energia netă de producţie
Eg - energia din gaze
Eu - energia din urină
Ec - energia calorică

A. ENERGIA BRUTĂ ( EB) - reprezintă energia chimic

potenţială a substanţelor nutritive, însă această valoare nu poate
caracteriza corect valoarea nutritivă a furajelor, deoarece la
categorii furajere foarte diferite, valoarea energetică a 1 g SO este
de cca. 4,5 Kcal , exceptând furajele cu conţinut ridicat în grăsimi.
 conţinutul în EB - poate fi stabilit prin calorimetrie directă
( arderea în bomba calorimetrică a unui g SU furaj ) sau prin
diferite regresii de calcul. Pentru energia brută o astfel de relaţie
aparţine sistemului german ( OKIT ), acceptată şi de alte sisteme
internaţionale, este :
EB ( Kcal / Kg ) = 5,72 PB + 9,5 GB + 4,79 CB + 4,17
SENB , în care PB; GB; CB şi SENB sunt exprimate în g / Kg furaj.

Exemplu:
Calculul energiei brute pentru 1 kg şrot de floarea soarelui
având următoarea compoziţie chimică brută: PB=35,5%, GB=2,1%,
CB=21,7%, SENB=24,6%.

EB (kcal/kg)= (5,72x355)+(9,5x21)+(4,79x217)+(4,17x247)=4300

Conform schemei prezentate o primă formă de energie care

se pierde este energia din fecale, respectiv energia conţinută de
substanţele nutritive eliminate prin fecale :
 Ef ( energia din fecale ) - poate reprezenta 11 - 15 % din
energia brută a concentratelor sau chiar până la 40 % în cazul
voluminoaselor. Se determină prin calorimetrie directă.

B. ENERGIA DIGESTIBILĂ ( ED ) - reprezintă energia

conţinută de substanţele reţinute în organismul animal, valoarea ei
este influenţată de toţi factorii care influenţează digestibilitatea
substanţelor nutritive. Conţinutul în energie digestibilă poate fi
stabilit în mod direct pe baza relaţiei : ED = EB - EF , sau pe baza
unor regresii de calcul specifice diferitelor sisteme internaţionale :

36
  OKIT - german; ARC - englez ; NRC - american sau INRA
- francez . Relaţiile de calcul specifice sistemelor menţionate şi
exemple de calcul sunt prezentate în îndrumătorul de lucrări
practice , pentru toate formele de energie.
Prezentăm în continuare relaţia de calcul a ED pentru
rumegătoare în sistemul INRA:
ED (kcal/kg)= EB x dE

Exemplu:
Pentru şrotul din exemplul anterior cunoscând că dE este
egal cu 0,58, valoarea ED este: 4300 x 0,58=2494 Kcal/kg

Din energia digestibilă o parte se elimină prin gazele de

fermentaţie şi prin urină.
 Eg (Energia din gaze) - reprezintă energia pierdută prin
fermentaţia metanică a glucidelor la nivelul tubului digestiv şi poate
fi stabilită :
- direct , prin recoltarea gazelor în camere respiratorii,
dozarea lor volumetrică şi arderea în bomba calorimetrică ;
- indirect , prin calcul, cunoscându-se că prin fermentaţia a
100 g glucide digestibile rezultă 4,5 g metan, iar echivalentul calorc
al metanului este de 13.4 Kcal / g.
 Eu (Energia din urină )- constituie energia conţinută de uree
şi alţi produşi rezultaţi din degradarea proteinei, diferiţi compuşi de
detoxificare care se află în urină. Se determină :
- direct, prin arderea a unui gram substanţă uscată urină în
bomba calorimetrică ;
- indirect - cunoscând că 1 g proteine degradate în organism
determină eliminarea prin uree a 1,1-1,6 Kcal sau prin dozarea
azotului urinar şi a caloricităţii acestuia Eu = g N x 26,52 Kcal.

C. ENERGIA MATABOLIZABILĂ ( EM ) - reprezintă

energia disponibilă pentru reacţiile metabolismului celular,
reprezentând 40 - 70 % din EB a raţiilor. Este o formă de energie
care, deoarece ţine cont de pierderile prin fecale, urină şi gaze,
poate reprezenta mai bine cerinţele energetice ale animalelor
precum şi valoarea nutritivă a furajelor. Este utilizată în special în
aprecierea cerinţelor de energie, dar şi a valorii energetice, pentru
suine şi păsări. Se determină direct pe baza relaţiei : EM = EB - Ef
- Eg -E u şi indirect pe baza regresiilor de calcul specifice
sistemelor internaţionale prezentate .
 Ec (Energia calorică)- reprezintă energia rezultată în
procesele de digestie şi asimilare a hranei , de la prehensiunea

37
hranei, masticaţie şi digerare. Nu poate fi utilizată decât pentru
menţinerea constantă a temperaturii corpului. Poate fi determinată
direct - prin menţinerea animalelor în încăperi speciale
( biocalorimetre ), sau indirect - prin calcul pe baza relaţiei propuse
de Armsby, conform căreia la 1 g SU ingerată şi prelucrată digestiv
se pierde 1 Kcal. Se mai poate determina prin stabilirea câtului
respirator, proteic şi neproteic, respectiv raportul dintre cantitatea
de oxigen consumată şi a celei de bioxid de carbon rezultată, şi
echivalentul caloric al oxigenului, în funcţie de substanţa nutritivă
degradată.
Prin calcul şi EM se stabileşte pe baza unor regresii specifice
diferitelor sisteme internaţionale, de exemplu în sistemul francez
(INRA) relaţia este:
EM (Kcal/kg)= ED x EM/ED; în care:
EM/ED= 0,868 – 0,000174 (PB+CB/2)
PB şi CB se exprimă în g/kg furaj

Pentru exemplificare prezentăm calculul EM pentru şrotul de

floarea soarelui din exemplele anterioare:
EM (Kcal/kg)= 2494 x EM/ED
EM/ED= 0,868 - 0,000174 (355+247/2)=0,785
EM (Kcal/kg)= 2494 x 0,785=1958

D. ENERGIA NETĂ ( EN ) - reprezintă energia disponibilă

pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi a diferitelor producţii. Se
utilizează tot mai mult în exprimarea cerinţelor energetice la diferite
specii de animale. Conform schemei generale a transformărilor
energetice energia netă se poate stabili direct : EN = EB - ( Ef + Eg
+ Eu + Ec) , sau
EN = EM - Ec;
În mod indirect energia netă poate fi stabilită prin calcul pe
baza regresiilor specifice sistemelor : OKIT, ARC, NRC şi INRA.
În sistemul francez se stabileşte randamentul utilizării
metabolice a energiei notat cu “ k” , care este dat de raportul
EN/EM. Acest raport este dependent de :
 randamentul Q ( randamentul “ digestie eliminare “ ) al
furajelor, respectiv, raportul dintre EM/ ED , valoarea acestui raport
fiind cu atât mai mare cu cât conţinutul în celuloză brută şi materii
azotate este mai scăzut;
 forma de producţie pentru care sunt utilizate furajele. Furaje
cu acelaşi nivel al EM ,( în funcţie de AGV ) ,pot avea randamente
diferite pentru : întreţinere, îngrăşare sau lactaţie. Astfel un fân cu o
digestibilitate a substanţei organice (Qd SO) de 62%, şi un

38
randament Q = 50 %, poate avea un randament de utilizare a
energiei metabolizabile ( k ) diferit, în funcţie de destinaţia furajului
:
 k - pentru întreţinere = 69 % ;
 k - pentru producţia de lapte = 58 %;
 k - pentru creştere şi îngrăşare = 39 % .

În sistemul OKIT relaţia de calcul pentru EN la rumegătoare

este:
EN (Kcal/kg)= [1.71 x PD+7.52 x GD+2.01(CD+SEND)]x F
F- este un factor de corecţie care se calculează pentru furajele
la care digestibilitatea energiei – dE este mai mică de 0,67.

F= 0,617+0,04419xdE-0,000318xdE2

În sistemul INRA se calculează ENL şi ENC după relaţiile:

ENL (Kcal/kg)= EM (0,463+0,24xq) în care:

q= EM/EB
ENC(Kcal/kg)=EMx(0,3358q2+0,6508q+0,005)/(0,9235xq+0,283)

Aceste diferenţe de utilizare a energiei (randamentele

energetice) ,au stat la baza sistemului francez de estimarea a valorii
nutritive a furajelor în sistemul : UFL; UFV.
 Pe baza valori energetice a furajelor, în sistemul francez, se
calculează UFL şi UFV după relaţiile:

ENL în Kcal/1 Kg furaj ENV în Kcal / Kg furaj

 UFL = ; UFV =
1730 1855

(1730 şi respectiv 1855 reprezentând EN L şi ENV pentru 1 Kg

orz )

În stabilirea valorii nutritive a furajelor la noi în ţară, pe baza

valorii energetice se stabileşte :

EN Kcal/ Kg
UN = .
1414

ENC Kcal/Kg furaj ENL Kcal/Kg furaj

UNC = şi UNL =

39
1481 1457

40
( 1457 şi 1487, reprezintă valorile energiei nete lapte şi carne pentru
1 Kg ovăz )
În acest sistem de evaluare a valorii energetice a furajelor se
ţine cont de forma de producţie pentru care aceste sunt utilizate
respectiv pentru lactaţie sau pentru creştere / îngrăşare.
Pentru exemplificare se prezintă calculul valorilor EN, ENL
şi ENC pentru 1 kg şrot floarea soarelui din exemplele anterioare.
Pentru EN în sistemul OKIT este necesară cunoaşterea Qd
pentru substanţele nutritive şi energie: Qd proteină=85%, Qd
grăsime=68%, Qd celuloză=22%, Qd SEN=59%, dE=0,58.

Calculul conţinutului digestibil:

PD=355x85/100=302g
GD=21x68/100=14g
CD=217x22/100=48g
SEND=247x59/100=146g

Calculul energiei nete OKIT:

EN (Kcal/kg)=(1,71x302+7,52x14+2,01x48+2,01x146)xF
F=0,617+0,04419x0,58-0,0003018x0,582=0,642
EN (Kcal/kg)=649

Calculul ENL şi ENC în sistemul INRA

q= 1958/4300=0,455
ENL= 1958(0,463+0,24x0,455)=1120 Kcal
ENC=1958(0,3358x0,207+0,6508x0,455+0,005)/
(0,9235x0,455+0,283)=1032 Kcal
Calculul conţinutului în UN, UNL şi UNC pentru 1 kg şrot
de floarea soarelui:
UN=649/1414=0,46
UNL=1120/1457=0,77
UNC=1032/1481=0,69

41
 Întrebări

1. Prezentaţi schema transformărilor energetice?

2. Prezentaţi modul de determinare directă a energiei brute?

3. Prezentaţi modul de determinare directă a energiei

digestibile?

4. Prezentaţi modul de determinare directă a energiei

metabolizabile?

4. Să se calculeze: EB, ED, EM, EN, ENL, ENC, UN, UNL

şi UNC pentru 1 kg tărâţe de grâu cunoscându-se:
compoziţia chimică brută şi coeficienţii de digestibilitate:
PB=14,7%, Qd=75%; GB=3,9%, Qd=75%; CB=10,5%,
Qd=27%; SENB=53,4%, Od=70%; dE=0,63.

42
Lecţia 5

Cuvinte cheie: aminoacizi esenţiali, valoare biologică

5. Aprecierea valorii biologice a substanţelor nutritive

din furaje şi raţii

Metodele de apreciere a valorii nutritive a furajelor,

prezentate, nu cuprind toate însuşirile unui nutreţ, uneori putându-se
constata că la valori nutritive egale furajele pot influenţa diferit
organismul animal mai ales în ceea ce priveşte starea de sănătate,
reproducţia, creşterea sau chiar nivelul producţiei. De aceea pentru
caracterizarea completă a unui furaj sau raţii pe lângă valoarea
nutritivă trebuie efectuate aprecieri şi asupra valorii biologice
( VB ) , care se referă la modul în care diferitele substanţe nutritive
din furaje, influenţează :
starea de sănătate;
creşterea la tineret;
funcţia de reproducţie;
nivelul productiv al animalelor.

5.1. Valoarea biologică a proteinelor

5.1.1. Funcţiile proteinei în organism

Proteinele îndeplinesc în organism funcţii deosebit de

importante în care nu pot fi înlocuite de alte categorii de substanţe
şi anume :
 funcţie plastică - de formare şi înlocuire a uzurii tisulare,
asigurând creşterea la organismele tinere;
 funcţii biologic active deoarece :
- reprezintă componentul principal al enzimelor şi
hormonilor;
- sunt suportul material al anticorpilor;
 pot constitui o sursă de energie
Rolul complex şi multiplu al proteinelor determină ca
sănătatea, funcţia de reproducţie, creşterea la tineret şi chiar nivelul
productiv să fie influenţate de cantitatea şi calitatea proteinei
asigurate în raţie.

43
 Din punct de vedere cantitativ asigurarea proteinei în raţii se
exprimă prin : PB; PD; PDIE; PDIN, calitatea proteinei este dată
de conţinutul acesteia în aminoacizi (AA).
Rolul AA în organism este deosebit de important, fiecare din
ei având funcţii specifice iar numărul şi felul în care intră în
structura unei proteine precum şi modul de grupare al acestora
asigură aşa numita specificitate a proteinelor.
Din numărul mare de AA cunoscuţi, în proteinele vegetale şi
animale , s-au identificat 21 şi au fost grupaţi în următoarele
categorii:
 AA esenţiali - sunt indispensabili dar nu pot fi sintetizaţi în
organismul animal din precursori şi au un rol important în
neoformarea ţesuturilor, trebuie asiguraţi la nivelul cerinţelor prin
aport exogen. Din această categorie fac parte: lizina, metionina,
triptofanul, leucina, izoleucina, fenilalanina, treonina, histidina
şi valina.
 AA semiesenţiali - şi aceştia sunt indispensabili sintezei
proteinelor proprii dar pot fi sintetizaţi din precursori astfel: cistina
din metionină, arginina din lizină şi tirozina din fenilalanină.
 AA neesenţiali- sunt cei pe care organismul îi poate sintetiza.
Din această grupă facparte : alanina, glicocolul,serina prolina,
acidul glutamic, acidul aspartic.
Totuşi caracterul unui aminoacid se oate schimba în funcţie
de specie, astfel pentru păsări glicocolul este un aminoacid esenţial
Aportul de AA prin hrană trebuie să fie continuu şi la nivele
corelate cu cerinţele organismului.
Prin AA corelaţi se înţeleg aminoacizii care se află în
cantităţi şi raporturi apropiate de necesarul organismului, ei sunt
valorificaţi în totalitate de animal.
Unii AA care se găsesc în cantităţi mai mici decât necesarul
sau se asigură mai greu , au un efect de reducere a gradului de
utilizare a proteinei şi au fost numiţi AA limitativi sau critici, de
exemplu lizina pentru porci, lizina şi metionina pentru păsări.

5.1.2. Metodele de apreciere a valorii biologice a

proteinei

Având în vedere efectul biologic forte diferit al diferitelor

surse de proteină s-a încercat să se stabilească diferite metode de
apreciere şi anume :

44
 Metode chimice
Aceste metode se bazează pe faptul că VB a proteinei este cu
atât mai mare cu cât conţinutul în AA al acesteia corespunde cu
cerinţele animalelor. Pe baza conţinutului în AA din diferite furaje
şi a măsurii în care satisfac cerinţele organismului, VB se poate
exprima prin :
 raportarea conţinutului în aminoacizi din proteina furajului
cercetat, la conţinutul în AA al unei proteine de referinţă (ca
proteină de referinţă se utilizează o proteină cu VB ridicată, de
exemplu proteina din pulberea de ou);
 indicele chimic ( indicele Mitchell şi Block ) , care constă în
raportarea procentuală a unui AA limitant din furajul studiat la
acelaşi AA dintr-o proteină de referinţă, de exemplu :

lizina din furaj ( % )

VB = x 100
lizina din pulberea de ou ( % )

Ca AA limitativi au fost luaţi în considerare lizina şi

metionina. Prin acest indice este bine să se aprecieze VB numai
pentru creştere.
 indicele OSER sau indexul de AA, reprezintă de fapt media
geometrică a raportului dintre aminoacizii esenţiali ( Aae ) din
furajul studiat şi Aae fin proteina oului

Metode biologice
Criteriile care stau la baza acestor metode sunt următoarele :
 variaţia greutăţii vii a animalelor - sub influenţa proteinei
studiate, se consideră că proteina unui furaj are o VB cu atât mai
mare cu cât determină realizarea unei greutăţi mai mari. VB se
exprimă prin :
- coeficientul de eficacitate proteică ( PER ) ,calculat după
relaţia:
spor în greutate ( g )
PER =
proteină ingerată ( g )

- coeficientul de eficacitate netă a proteinei ( NPR ) :

diferenţa de greutate (g ) dintre lotul A şi lotul B

NPR=
g proteină ingerată de lotul B

45
- lotul A - animale hrănite cu raţii purificate proteic;
- lotul B - animale hrănite cu raţii în care se utilizează proteina
studiată.
 prin aprecierea intensităţii proteinogenezei în organe şi
ţesuturi la animale private în prealabil de proteină. Se apreciază VB
pe baza :
- recâştigării greutăţii corporale a animalelor
- refacerea proteinelor hepatice. ( Aceste metode nu sunt
standardizate).
 pe baza bilanţului azotului - VB se calculează pe baza relaţiei:
NI - NF - NU
VB = x 100 ;
NI - NF
în care : NI - reprezintă azotul ingerat;
NF - azot din fecale
NU - azot urinar
Conform acestei relaţii VB reprezintă cantitatea de azot care
poate fi utilitat în sinteza proteică ( NI - NF - NU ) din 100 g N
digestibil ( NI - NF ).
Valoarea biologică a diferitelor proteine stabilită prin această
metodă este de : 94 % pentru proteina din ou, 70 % pentru cea din
lapte şi 60 % pentru cea din porumb.
Metode microbiologice
Au ca principiu capacitatea de promovare a creşterii unui
microorganism, de către proteina studiată, efect comparabil cu cel
înregistrat de diferite specii de animale, care au cerinţe
asemănătoare în AA esenţiali ( aceste metode nu sunt încă
standardizate ).
 Deşi numeroase metodele de apreciere a proteinei, nu permit
o apreciere corespunzătoare a efectului în organism a acestei
substanţe nutritive, fapt demonstrat de rezultatele neconcordante
obţinute, în funcţie de metoda utilizată, datorită complexităţii
funcţiilor pe care proteina le îndeplineşte .

5.1.3. Posibilităţi de îmbunătăţire a valorii biologice a

proteinelor

Principalele căi de îmbunătăţire a valorii biologice a

proteinelor sunt :
 optimizarea structurii raţiilor - prin utilizarea proporţiilor
optime a diferitelor furaje care să permită o mai bună corelare a

46
aminoacizilor. În acest caz aminoacizii necorelaţi, dintr-un furaj
prin combinare cu cei din alte furaje, fac să crească gradul de
corelare al aminoacizilor din amestecul de furaje, realizându-se o
VB a proteinei, care este mai mare decât media valorii biologice a
furajelor din amestec. De exemplu în cazul unui amestec, în
proporţii egale, de şrot de soia cu VB = 73 şi şrot de floarea
soarelui cu VB = 67 %, VB nu va fi 70 % cât reprezintă media ci va
creşte la 81 %.
 suplimentarea proteinei vegetale cu AA sintetici - L lizină,
DL metionină, etc.
 prepararea furajelor :
- inactivarea factorilor antinutritivi ( antiproteinogeni ) din
boabele de leguminoase, în special din soia, prin tratarea termică;
- respectarea regimului termic în cazul tehnologiei de
fabricaţie a furajelor de origine animală. Depăşirea temperaturii sau
a duratei tratamentului termic, determină distrugerea sau inactivarea
unor aminoacizi. Astfel la obţinerea făinii de carne depăşirea
regimului termic poate să determine distrugerea până la 50 % a
lizinei, sau o face inutilizabilă;
- malţificarea sau încolţirea grăunţelor de cereale. Prin
activarea unor agenţi biologici proprii, se produce o predigestie a
substanţelor nutritive ( în special a amidonului şi a proteinei ),
îmbunătăţindu-se digestibilitatea acestora dar şi VB a proteinei;
- dospirea sau fermentaţia cu drojdii, determină pe lângă
creşterea conţinutului în proteină şi o îmbunătăţire a VB ;

5.1.4.Posibilităţi de asigurare proteică a animalelor

În funcţie de specie conduita de abordare a acestui capitol se

diferenţiază deoarece: la rumegătoare primează aspectul
cantitativ, în timp ce la monogastrice este mai important
aspectul calitativ, legat de asigurarea VB a proteinei respectiv a
AA.
A. Asigurarea proteică la rumegătoare :
 asigurarea în cantităţi suficiente a N, satisface de regulă
necesarul de aminoacizi, prin sinteza proteică microbiană, plecând
de la NH3 - provenit în rumen din degradarea substanţelor azotate
neproteice şi a unei părţi din proteina solubilă a furajului;
 se urmăreşte maximizarea sintezei proteice microbiene prin
asigurarea unui aport echilibrat între energie şi substanţele proteice
fermentescibile ;

47
  asigurarea a 30 - 40 % din necesarul de N , prin substanţa
azotate sintetice neproteice (SASN) : uree, IBDU, ape amoniacale
etc.;
 utilizarea în raţii a furajelor cu o cantitate mai mare de
proteină nefermentescibilă, sau protejarea proteinei din furajele cu o
solubilitate mai mare a proteinei la nivelul rumenului ( ex. şrotul de
soia );
 creşterea ponderii leguminoaselor în structura bazei furajere
la peste 60 % ;
 introducerea în cultură a unor soiuri sau hibrizi de plante
furajere cu producţii ridicate, sau cu nivele proteice mai mari ;
 asigurarea condiţiilor optime de cultura a furajelor prin
lucrări agrotehnice, irigaţii, aplicare de îngrăşăminte, amendamente,
combatere a dăunătorilor;
 asigurarea în organism a condiţiilor necesare pentru
valorificarea superioară a raţiilor prin : asigurarea raporturilor
optime între energie şi proteină, asigurarea cerinţelor în substanţe
minerale şi vitamine.
 Uneori şi la rumegătoare - la viţei şi miei până la
înţărcare, la taurii de reproducţie şi vacile cu producţii foarte mari
de lapte, cerinţele în proteină se apropie de cele specifice
monogastricelor, şi nu trebuie să se neglijeze aspectele calitative
ale alimentaţiei azotate.
B. La monogastrice
Măsurile specifice pentru îmbunătăţirea alimentaţiei
proteice sunt:
 folosirea furajelor proteice de origine animală în cantităţi
justificate doar de asigurarea VB a proteinei a nutreţurilor
combinate;
 valorificarea integrală a subproduselor industriale de la
abatoarele de păsări, industria laptelui etc;
 utilizarea AA sintetici şi a drojdiilor furajere pentru
asigurarea VB a proteinei din furajele combinate;
 asigurarea condiţiilor optime în organismul animal pentru
valorificarea superioară a proteinelor prin: inactivarea factorilor
antinutritivi din unele furaje ( soia ), asigurarea raporturilor energo
- proteice optime, echilibrarea vitaminică şi minerală .

48
 5.2. Valoarea biologică a lipidelor

 principala funcţie a lipidelor în organism este cea energetică,

prin aceasta se apreciază că lipidele au - VB indirectă - deoarece
limitează degradarea proteinelor în scop energetic;
 unii acizi graşi nesaturaţi : acidul linoleic, linolenic şi
arahidonic, sunt indispensabili organismului, având funcţii
analoage vitaminelor ( fiind consideraţi ca vitamina F ), fiind
consideraţi factori esenţiali în creştere;
 unii componenţi ai lipidelor, ca de exemplu lecitinele,
favorizează creşterea prin intensificarea schimburilor nutritive la
nivel celular şi a multiplicării celulare, iar în reproducţie
favorizează producţia de material seminal şi conservabilitatea
acestuia;
 funcţia plastică este secundară, deşi lipidele sunt prezente în
toate celulele.

5.3. Valoarea biologică a glucidelor

 şi la glucide principalul rol este cel energetic, VB este

indirectă prin protecţia proteinelor de la degradare în scop
energetic;
 diglucidele din unele furaje ( de ex. din sfecla de zahăr ) au
acţiune biologică specifică în creştere şi în reproducţie, participând
chiar la sinteza unor AA.

Întrebări

1. Prezentaţi semnificaţia noţiunii de valoare biologică?

2. Prezentaţi funcţiile proteinei în organism?

3. Prezentaţi metodele de stabilire a valorii biologice a

proteinei?

49
 4. Prezentaţi posibilităţile de îmbunătăţire a valorii
biologice a proteinei?

5. Prezentaţi valoarea biologică a glucidelor şi lipidelor?

50
Lecţia 6

Cuvinte cheie: macroelemente, microelemente

5.4.Valoarea biologică a elementelor minerale

Rolul în organism al elementelor minerale : macro şi

microelemente, este deosebit de divers, funcţiile pe care le
îndeplinesc pot fi structurate în două mari roluri :
- sunt elemente plastice - prin participarea lor în compoziţia
scheletului, a lichidelor interne şi a producţiilor animale ;
- scheletul care reprezintă cca. 10 % din greutatea corpului,
este constituit din 2/3 materii minerale, în care calciu reprezintă 99
%, fosfor - 80 % şi magneziu , 70 %¸
- lichidele interne sângele şi limfa, conţin 8 - 9 ‰ săruri
minerale solubile, cloruri, carbonaţi, fosfaţi şi bicarbonaţi alcalini;
- producţiile animalelor : laptele, ouăle, lâna, foetusul conţin
cantităţi importante de substanţe minerale : 2 g Ca în ou; 1,2g Ca
şi 0,9 g P/ l lapte.
- elemente care activează funcţiile organismului : în principal
microelementele dar şi unele macroelemente, intră în structura unor
enzime, hormoni sau vitamine prin care participă la marile funcţii
ale organismului.
Funcţiile specifice ale elementelor minerale sunt prezentate
în tabelele nr. 3 şi 4.
Calciul şi fosforul îşi îndeplinesc funcţiile în organism dacă
se află în raporturi corespunzătoare specifice diferitelor specii şi
categorii de animale după cum urmează:
 - la rumegătoare raportul Ca / Pconform normelor este de 2 /
1 dar poate ajunge până la valori de 6 / 1, datorită AGV produşi la
nivel ruminal şi atamponării cu carbonaţii şi fosfaţi salivari ;
 la suine raportul considerat optim este de 1,2 - 2 / 1 ; la
păsări : -1,1 / 1 - la tineret până la 3,7 / 1 la găinile ouătoare.
În dismetabolii fosfo-calcice se produc :
tulburări la nivel osos: rahitism, osteomalacie, osteoporoză,
osteofibroză;
tulburări de reproducţie: anoestrus, moarte embrionară;
febră vituleră sau comă hipocalcemică la vaci după fătare ;
 excesul de P la rumegătoare determină :
- secreţia intensă a parathormonului şi deci mobilizarea Ca din
rezervele osoase (osteoporoză);
- tulburări de reproducţie la vacile de lapte ;

51
 - urolitiază la tineretul ovin ;
Tabelul nr. 3
Rolul bilologic al principalelor macroelemente

Macro
elementul Rolul biologic Obs.
- în formarea ţesuturilor osoase; Cele două
- în menţinerea excitabilităţii sistemului nervos şi macroele-mente îşi
muscular( Ca şi Mg acţionează ca depresori ); îndeplinesc în
Ca - intervine în coagularea sângelui, activând funcţiile specifice
trombochinaza şi vitamina K; dacă se găsesc în
- participă la diferite producţii : lapte, ouă,foetus. raporturi
corespunzătoare
- în menţinerea echilibrului acido - bazic al sângelui; 1,5 - 2 / 1 x
P - în metabolismul glucidelor;
- în absorbţia SN prin procesele de fosforilare
- intră în componenţa acizilor nucleici.
-condiţionează activitatea unor fosfataze, în absenţa
Mg lui fosforul nu se depune în oase;
- alături de Ca acţionează ca depresor al excitabilităţi
neuromusculare,
- intervine în metabolismul calciului faţă de care are
efect antagonic ;
- intervine în metabolismul glucidic, în procesele de
glicoliză.
- intervine asupra muşchiului cardisc, prelungind Carenţa este rar
K diastola; semnalată, găsindu-se
-ia parte la metabolismul apei, ca diuretic; în cantităţi mari în
- interrelaţiile cu Na necesită un raport de până la 10/1 furajele vegetale.
K/Na;
În carenţă -
- sodiul este important în raportul Loeb K ++ Na+
Na şi Cl apatie, pierderi în
Ca++ + Mg++, greutate şi prod., pică,
care este constant; anoestrus.
Excesul - stări de
intoxicatie, chiar
moartea.
- prezent în AA ca metionină, cistină;
S - este indispensabil pentru creşterea părului,lânii,
fanerelor;
- ia parte la inactiverea unor subst. toxice în int. gros. ;
- la rumegătoare, contibuie la digestia celulozei

Tabelul nr. 4.
Rolul biologic al principalelor microelemente

Micro Rol biologic Rol biocatalitic Obs.

elementul
- rol plastic prin prezenţa în - determinat de enzimele
Fe hemoglobină şi mioglobină. sau heminele celulare:
- influenţează sporul şi indicele citocromii,
de conversie a hranei. citocromoxidaza, catalaza
peroxidaza.
- în osificare ; - catalizează mobilizarea şi Rolul
- influenţează funcţia de utilizarea Fe în biocatalitic
Cu reproducţie ; hematopoeză. dependent de
- în creşterea celulară; Prin: anhidraza carbonică, concentraţie.

52
 -în cheratinizare ; fosfataza alcalină,
- în mielinizare. carbopeptidaza A B
pancreatică,
dehidrogenaza.
- în osificare ; - dependent de prezenţa Rolul catalitic
Zn -în funcţia de reproducţie ; în : maxim,
- în creşterea organismului ; - anhidraza carbonică ; asociat cu: Cu,
- influenţează consumul de - fosfataza alcalină ; Ni, Co.
hrană. - carbopeptidaza A B
pancreatică;
- dehidrogenaza,
Co - determinat de prezenţa sa în
vitamina B 12
- singurul microelement integrat
într-un hormon, tiroxina prin
I care asigură:
- menţinerea stării de sănătate;
- menţinerea funcţiei de
reproducţie;
- creşterea şi dezvoltarea
organismelor tinere.
- influenţează funcţia de - influenţează activitatea
Se reproducţie determinând glutationreductazei
creşterea fertilităţii ; eritrocitare şi a
- în creşterea organismelor glutatioperoxidazei
tinere. plasmatice;

Întrebări

1. Care este rolul Ca în organismul animal?

2. Ce se întâmplă în cazul carenţei Ca?

3. Care este raportul Ca/P la diferite specii şi categorii de

animale?

4. Ce se întâmplă în caz de carenţă în Fe?

53
5. Ce se întâmplă în caz de carenţă în Se?

54
Lecţia 7

Cuvinte cheie: vitamine liposolubile, vitamine hidrosolubile

5.5. Valoarea biologică a vitaminelor

Vitaminele sunt substanţe organice indispensabile

organismului animal, având un rol deosebit în procesele metabolice,
influenţând direct starea de sănătate, creşterea, funcţia de
reproducţie şi producţiile animalelor.
După mediul de solvire, vitaminele se împart în două
categorii :
 liposolubile ;
 hdrosolubile.
Rolul biologic al vitaminelor este prezentat în tabelele nr. 5 şi
6.
Tabelul nr. 5.
Rolul biologic al vitaminelor liposolubile

Vitamina Rol biologic Carenţa / Exces

1 2 3
A  intervine în  este afectată funcţia de multiplicare
metabolismul azotului şi la nivelul osului, se produc deformări
în diviziunea celulară; osoase şi ale cartilagiilor;

 în mecanismul vederii -  se reduce acuitatea vizuală,

rol în reînnoirea celulelor hemeralopie şi modificări ale
retinei epiteliilor conjunctivale- xeroftalmie;
 în regenerarea cheratinizarea epiteliilor şi mucoasei
ţesuturilor epiteliale digestive,respiratorii,a glandelor
genitale, determinând : reducerea
digestibilităţii, scăderea rezistenţei la
infecţii, tulburări de reproducţie.
 în sinteza hormonilor  reducerea rezervelor de glicogen;
suprareneli reducerea sintezei de hormoni .
D  favorizează absorbţia  rahitism la tineret;
Ca şi P din serul sanguin  osteoporoză, osteomalacie la adulte
şi fixarea lor în oase
 (hipervitaminoza - hipercalcemie,
calcificări ale arterelor, pulmonilor,
rinichilor, albuminurie,vomismente.

E  este un antioxidant  degenerescenţa musculară sau

natural; miopatie în urma blocării

55
  protejează de oxidare metabolismului energetic şi modificări
vit. A şi acizii graşi a permeabilităţii de membrană:
nesaturaţi. miopatie - boala “ muşchilor albi” la
vitei şi miei, encefalomalacie la pui ( în
asocieţie cu carenţa în Se);
degenerescenţa ficatului.

K  în sinteza trombinei ( la  hemoragii îndeosebi la pui - la nivel

nivelul ficatului), deci în inetstinal dar şi în ţesuturile subcutane
coagularea sângelui ; şi musculare.
 în sinteza hormonilor
tireotropi şi gonadotropi.
F  sub această denumire
sunt cunoscuţi acizii graşi
nesaturaţi : linoleic,
linolenic şi arahidonic,
indispensabili pentru
organismul animal, având
rol în creştere.
Tabelul nr. 6
Rolul biologic al vitaminelor hidrosolubile
Vitamina
Rol biologic Carenţa / Exces
1 2 3
B1
(tiamina,
 în reacţiile de decarboxilare - este coenzima  tulburări nervoase,
carboxilazei; polinevrită la păsări,
antineurina,
antiberiberic  în metabolismul glucidelor, influenţează paralizii.
ă, acţiunea insulinei;
antinevritică  în transmisia influxului nervos- îmbunătăţeşte
)
acţiunea acetilcolinei la nivelul terminaţiilor
nervoase;
 combate stressul la pui la temperaturi  de 37 0
C
B2
(riboflavina,
 component al multor sisteme enzimatce;  încetineşte creşterea ;
lactoflavina
în dedradarea glucilelor- asigură eleiberarea
energiei;
 scade % de ouat şi de
ecloziune;
 reglează oxidările celulare în organism;
 tulburări,digestive,ner
 intervine în hematopoeză; voase,cutanate la porcine.
 sporeşte diureza ( în metabolismul apei )
B3
( acidul
 în reacţiile de acetilare, asigură introducerea  încetinirea creşterii;
pantotenic )
acizilor graşi în metabolism;  întârzie îmbrăcarea cu
 în metabolismul glucidic ( în ciclul Krebs) pene şi dermatoze la
 la sinteza acetilcolinei, îndetoxificare păsări;
 ulceraţii ale tubului
digestiv la suine
B4  este un constituent celular şi se găseşte în  este mai evidentă la
(COLINA)
fosfolipide şi în acetilcolină; păsări manifestându-se
 are o activitate lipotropă, la nivelul ficatului mai ales prin perozis şi

56
 contribuie la transformarea grăsimilor în infiltrarea grasă a
fosfolipide; ficatului.
 participă în unele procese de transmetilare
B5 sau PP
( acidul
 participă la formarea a două coenzime cu rol  încetinirea creşterii;
nicotinic,
de codehidrogenaze, intervenind în respiraţia
celulară, în metabolismul protidic, lipidic şi
 tulburări de apetit şi
niacina) digestive la porci;
glucidic;
 este un factor esenţial în creşterea florei
 nedezvoltarea
penejului la păsări.
bacteriene digestive.
B6 ( piridoxina,  participă la decarboxilarea unor aminoacizi;  anemie;
adermina )
 în metabolismul lipidelor, participă la sinteza  dermatite, descuamaţii
acidului arahidonic din acidul linoleic; şi ulceraţii ale pielii.
 are acţiune antianemică - favorirează fixarea
Fe în hem.
B 7 (sau
vitamina
 în reacţiile de dezaminare şi transaminare ( la  încetinirea creşterii ;
H)
biosinteza acidului aspartic);  la păsări favorizează
( biotina )  în metabolismul glucidic, favorizează formarea perozisul, scăderea % de
grăsimilor corporale. ecloziune.
B8
( inozitolul
 interacţionează cu alte vitamine ca : E, acidul  cu excepţia puilor de
nicotinic, pantotenic. găină animalele nu
)
prezintă carenţe în
inozitol.
B9
(acidul folic
 intervine în hematopoeză şi în creşterea  rară;
)
embrionară.  anemie,deplumare,alo
 participă la sinteza şi interconversia unor pecie,tulburări de
aminoacizi ca serina, glicina. reproducţie.
B12
ciancobala
 factor esenţial de creştere;  anemie;
mina  intervine în metabolismul protidic, mărind întârzierea creşterii ;
1 2 3
 gradul de utilizare al unor AA, participă la  eclozionabilitate
sinteza metioninei din cisteină; scăzută;
 are acţiune lipotropă la nivelul ficatului; ataxie, încordare în
mişcare la pui şi tineretul
 favorizează sinteza hemoglobinei, fiind un porcin.
factor antianemic;
 condiţionează metabolismul acidului
propionic, rezultat la nivel ruminal;
 participă la sinteza acizilor nucleici.
C
( acidul
 măreşte eficacitatea celorlalte vitamine, în
special a celor liposolubile ;
ascorbic
sau  sporeşte rezistenţa endoteliului vascular;
vitamina  reglează procesele oxidoreducătoare;
antiscorbut
ică)  participă în metabolismul unor AA ( ex. al
tirozinei );
 participă în osificare;
 măreşte rezistenţa organismului faţă de agenţii
infecţioşi.

57
 Întrebări

1. Prezentaţi VB a vitaminelor liposolubile?

2. Prezentaţi VB a vitaminelor hidrosolubile?

3. Ce determină carenţa în vitamina A?

4. Ce determină carenţa în vitamina D?

5. Ce determină carenţa în vitamina K?

58
Lecţia 8

Cuvinte cheie: furaje clasificare, furaje verzi

Cap. 2 Studiul furajelor

Sunt considerate furaje, toate produsele de origine vegetală,
animală, minerală şi de sinteză care folosite în hrana animalelor
asigură desfăşurarea normală a funcţiilor vitale şi pun în valoarea
potenţialul productiv al animalelor.
Furajele utilizate în hrana animalelor sunt foarte numeroase,
de provenienţă diferită, cu conţinut în substanţe nutritive de
asemenea diferit, ceea ce face necesară clasificarea lor pe grupe
apropiate ca valoare nutritivă, ca mod de păstrarea, preparare şi de
utilizare.
Clasificarea furajelor se poate face după mai multe criterii şi
anume :
 după origine: furaje de origine vegetală, animală, minerală şi de
sinteză;
 după conţinutul în substanţe nutritive: furaje concentrate şi
furaje voluminoase;
 după conţinutul în apă: furaje suculente cu peste 30 % apă
(furajele verzi, însilozate, rădăcinoase bostănoase, tuberculifere
şi borhoturile) şi furaje uscate cu 15 - 17 % apă (fibroasele
grosierele concentratele cultivate etc. chiar sub 10 % la furajele
de origine animală şi microorganică);
 după modul de obţinere : furaje provenite din plante cultivate,
produse secundare rezultate din prelucrarea industrială a
materiilor prime agricole, sau furaje obţinute pe cale industrială
( nutreţurile combinate , concentratele proteino vitamino
minerale etc);
 după compoziţia chimică : furaje bogate în proteină, în SEN, în
celuloză sau în grăsimi.
În funcţie de caracteristicile nutritive şi de provenienţă
furajele se clasifică în :
I. Grupa furajelor fibroase : fânurile, granulele şi brichetele
provenite prin deshidratarea furajelor verzi şi făinurile din fibroase.
II. Grupa furajelor suculente : furajele verzi, însilozate,
borhoturile, rădăcinoasele, bostănoasele, tuberculiferele, resturile
culinare.
III. Grupa furajelor grosiere: paie de cereale, coceni de porumb,
ciocălăi, vreji, pleavă, gozuri II.

59
IV. Grupa furajelor concentrate: concentrate cultivate,
concentrate industriale, făinuri proteice de origine vegetală, făinuri
proteice de origine animală , spărturi de cereale-gozuri I.
V. Grupa furajelor energetice: grăsimi vegetale sau animale de
tip furajer, glucoză, amidon, melasă.
VI. Grupa furajelor minerale: macrosăruri, sursele de
microelemente.
VII. Grupa aditivilor furajeri: vitamine, aminoacizi, antibiotice
furajere, substanţe enzimatice, coloranţi, antioxidanţi.
VIII. Grupa preparatelor furajere: nutreţuri combinate, nuclee,
premixuri, substituenţi.
Totalitatea furajelor de origine vegetală, animală, minerală,
precum şi alte resurse furajere, alcătuiesc baza furajeră.
În vederea organizării cât mai corecte a hrăniri animalelor şi
a folosiri raţionale a furajelor , este necesar să se cunoască valoarea
nutritivă a acestora, structura şi însuşirile organoleptice, conţinutul
şi valoarea biologică a diferitelor substanţe nutritive, modul de
conservare şi preparare, specia de animale consumatoare, tehnica de
hrănire etc

2.1. Factorii care influenţează producţia şi valoarea

nutritivă a furajelor

Dintre factorii care influenţează producţia şi

valoarea nutritivă a furajelor pot fi menţionaţi : solul,
clima, lucrările agrotehnice, familia botanică, specia şi
soiul, faza de dezvoltare în momentul recoltării,
tehnologia de preparare, condiţiile de păstrare şi
conservare.
Solul – conţinutul în elemente fertilizante, permeabilitatea şi
capacitatea de reţinere a apei influenţează atât producţia cât şi
compoziţia chimică şi valoarea nutritivă a furajelor.
Solurile bogate în substanţe nutritive asigură obţinerea unor
producţii ridicate, a speciilor cu valoare nutritivă ridicată, pe
solurile sărace şi uscate se dezvoltă plante de calitate inferioară, se
obţin producţii scăzute şi un conţinut scăzut în substanţe nutritive.
Există şi cazuri în care solurile bogate în substanţe
fertilizante care permit obţinerea unor producţii ridicate pot să
determine un conţinut redus de substanţe nutritive în aceste plante.
Astfel, în zona de vest a ţării Gârda şi colab. (1960, 1963, 1965) ,
Miloş (1972), citaţi de Drinceanu (1994), constată un conţinut mai
scăzut în calciu, mangan şi zinc şi mai ridicat în fosfor şi cupru
comparativ cu datele din literatura de specialitate. Acest aspect

60
sugerează necesitatea cunoaşterii conţinutului în macro şi
microelemente a furajelor, în funcţie de zona de producţie, în
vederea asigurării unei suplimentări macro şi microminerale
adecvate pentru prevenirea carenţelor.
Clima – în timpul perioadei de vegetaţie producţia şi valoarea
nutritivă a furajelor sunt influenţate de cantitatea şi repartiţia
precipitaţiilor, de temperatură şi lumină.
În anii ploioşi plantele sunt mai bogate în tulpini, sărace în
frunze şi au un conţinut mai ridicat de apă şi celuloză dar mai
scăzut în proteină, grăsimi şi provitamine.
În anii secetoşi atât producţia cât şi calitatea plantelor furajere
sunt scăzute, efect care poate fi corectat prin irigarea culturilor.
Lucrările agrotehnice – fertilizarea solului cu îngrăşăminte
organice şi minerale în doze corespunzătoare, aplicarea corectă a
lucrărilor şi asigurarea unei densităţi optime a plantelor asigură
creşterea producţiei de nutreţuri şi a cantităţii de substanţe nutritive
la unitatea de suprafaţă.
Fertilizarea cu îngrăşăminte organice a pajiştilor naturale
poate asigura o creştere a producţiei de masă verde de două trei ori
şi modificarea compoziţiei floristice prin diminuarea gramineelor
cu valoarea nutritivă scăzută şi creşterea proporţiei de leguminoase
(8-31 %), îmbunătăţindu-se valoarea nutritivă a acestora.
Excesul de îngrăşăminte chimice cu azot, determină creşterea
conţinutului în azot total până la 100 % (Soltner, 1990), însă pe
baza conţinutului în amide şi cu reducerea conţinutului în
aminoacizi esenţiali.
Familia botanică, specia şi soiul – în aceleaşi condiţii de
climă, sol şi lucrări agrotehnice, diferă conţinutul în substanţe
nutritive şi funcţie de familia botanică, specie sau soiul plantei.
Plantele din familia leguminoaselor se caracterizează prin
conţinut mai mare în proteină în timp ce gramineele au o valoare
energetică mai ridicată. Între diferitele soiuri compoziţia chimică
poate avea o mare variabilitate. Astfel după Cristea (1977) citat de
Drinceanu (1994) determinismul ereditar la porumb poate
determina oscilaţii ale proteinei între 8,35-13,88, ale grăsimii între
3,95-6,02 % şi ale hidraţilor de carbon de la 78,92-85,79 %.
Stadiul de vegetaţie – înaintarea plantelor în vegetaţie
determină sporirea producţiei de masă verde, cu o scădere a
conţinutului în apă şi proteină dar şi creşterea nivelului în celuloză
brută , lignină, substanţe neazotate şi cenuşă brută. În figura
numărul 3 se poate observa influenţa stadiului de vegetaţie asupra
compoziţiei plantelor din familiile de graminee şi leguminoase
(Stoica 1997).

61
 Fig. nr. 3. Influenţa stadiului de vegetaţie asupra compoziţiei
plantelor din familiile graminee şi leguminoase (Stoica, 1997)

Pe baza evoluţiei conţinutului în substanţe nutritive se

urmăreşte ca la recoltare să se obţină producţii maxime la unitatea
de suprafaţă.
Momentul optim de recoltare se consideră atunci
când se realizează un conţinut digestibil maxim în
substanţe nutritive la hectar. Creşterea conţinutului în
celuloză şi în special în lignină determină scăderea
digestibilităţii substanţei organice, respectiv diminuă
valoarea nutritivă a furajului. Momentul optim de
recoltare este influenţat de familia botanică, astfel :
- pentru gramineele anuale – faza de formare a spicului
- gramineele perene – la înspicare
- leguminoase – de la începutul până la mijlocul înfloririi
- pajiştile naturale – când plantele predominante au înflorit

Condiţia de recoltare şi modul de conservare – condiţiile

meteo la recoltare, metodele de preparare şi conservare influenţează
în mare măsură valoarea nutritivă a furajelor.

62
 Dacă timpul este ploios conservarea sub formă de fân
determină creşterea pierderilor de substanţe nutritive (în special în
cazul leguminoaselor), respectiv scăderea valorii nutritive,
recomandându-se şi în acest caz conservarea sub formă de semifân
sau semisiloz. De asemenea în cazul fânului depăşirea umidităţii la
depozitare determina pierderi prin oxidare, încingere, mucegăire. La
furajele de origine animală care sunt higroscopice, păstrarea în
magazii cu umiditate ridicată fără aerisire determină alterarea,
atacul micotic şi bacterian.
Tehnologia de producere – la furajele de origine animală
respectarea condiţiilor tehnologice de preparare influenţează mult
valoarea nutritivă. Astfel, făina de carne sterilizată la 120 0C timp
de 50 de minute are o valoare biologică de 83,49 % iar la
temperatura de 140 0C tot 50 de minute determina scăderea valorii
biologice la 68,69 % în special datorită lizinei care devine
inutilizabilă de organism.

2.2. Furajele verzi

Sortimente furajere :
- pajişti naturale (permanente)
- nutreţuri verzi cultivate

Aport nutritiv : 70-88 % apă

- 0,11-0,30 UN / kg ; 0,13-0,35 UNL şi UNC / kg
- 8-35 g PD / kg ;10-27 g PDIN / kg ; 12-26 g PDIE / kg
- 45-60 mg caroten / mg / kg

Efect nutritiv :
 singure în raţie asigură la vacile de lapte în lactaţie 12-15 l

lapte ;
 la tineretul taurin destinat reproducţiei sau cel destinat îngrăşării

extensive asigură sporuri medii zilnice de 500-750 g ;

 la tineretul ovin – sporuri medii zilnice de 70-120 g ;

 la porcine pot substitui 25-30 % din raţia de concentrate ;

 la pasări (mai ales la palmipede) pot îmbunătăţii valoarea

biologică a proteinei din amestecurile de concentrate ;

Mod de administrare
- prin păşunat : pajişti naturale sau cultivate (graminee ;
graminee + leguminoase perene)

63
 - cositură la iesle : graminee anuale şi perene, leguminoase
perene sau amestecuri de graminee şi leguminoase perene,
alte culturi utilizate ca furaje verzi

Controlul calităţii : fizic, fito-toxic, chimic şi micologic

- controlul fizic – la recoltare plantele se nu fie prăfuite sau
impurificate cu pământ
- controlul fito-toxic – urmăreşte stabilirea prezenţei plantelor
care conţin alcaloizi, glicozizi, fito-toxine .
- controlul chimic – stabilirea conţinutului în nitraţi, nitriţi în
special la plantele cu mare capacitate de acumulare în cazul
administrării unor doze mari de îngrăşăminte cu azot
(graminee, sfeclă), precum şi prezenţa persticidelor ;
- controlul micologic – urmăreşte prezenţa micetelor perfecte
parazite : mălura, tăciunele, rugina cerealelor

Recomandări de utilizare:
- cantităţi :
- vaci – 60-80 kg
- tauri – 25-30 kg
- tineret taurine peste 12 luni – 20-40 kg
- tineret taurin 6-12 luni – 10-20 kg
- armăsari – 10-20 kg în perioada de montă şi 30-40
kg în repaus
- iepe – 30-40 kg
- ovine adulte 6-9 kg
- tineret ovin 3-5 kg
- scroafe în lactaţie – 5-6 kg
- scroafe gestante şi vieri – 3-4 kg
- palmipede: 0,5-1 kg

2.2.1. Pajiştile naturale (permanente)

Sortimente furajere :
- pajişti zonale : pajişti de câmpie şi podişuri joase, pajişti de
deal şi podişuri înalte şi pajişti de munte (alpine)
- pajişti azonale : pajişti de lunci, văi, depresiuni, pajişti de
bălţi şi mlaştini şi pajişti de sărătură

Pajiştile de câmpie şi de podişuri joase sunt amplasate la

altitudini joase (0-200-350 m) pe terenurile cele mai slabe,
accidentale, improprii pentru alte culturi. Compoziţia botanică este
reprezentată prin 65-80 % graminee, 5-11 % leguminoase şi 15-24

64
% pentru cele din alte familii botanice. Producţia la hectar este de
5000-8000 kg
Pajiştile de deal şi podişuri înalte (200-600-800 m) au în
compoziţia botanică 85-90 % graminee, 2-6 % leguminoase şi 4-10
% plante din alte familii botanice, realizând producţii de 6000-
10000 kg / ha.
Pajiştile de munte (800-1700 m) au în structură 83 %
graminee, 3 % leguminoase şi 10-14 % plante din alte familii
botanice. Producţiile obţinute sunt în general bune 9000-15000 kg /
ha dar sunt asociaţii floristice unde predomină Nardus stricta la
care producţiile sunt de doar 2500-4000 kg / ha.
Pajiştile intrazonale au o producţie bună dar valoarea
nutritivă este dependentă de prezenţa unor plante cu caracteristici
nutritive şi digestibilitate scăzută sau care fac parte din categoria
plantelor toxice. Pajiştile de sărături realizează producţii scăzute şi
cu valoare nutritivă scăzută
Aport nutritiv :
- 70-80 % apă
- 0,18-0,27 UN ; 0,28-0,35 UNL / kg ; 0,25-0,35 UNC / kg
- 20-25 g PD ; 24-27 g PDIN / kg ; 24 g PDIE / kg

Utilizarea pajiştilor naturale – cea mai eficientă metodă din

punct de vedere economic este păşunatul care asigură o dezvoltare
armonioasă la tineret :
- perioada de păşunat oscilează în funcţie de zonă respectiv
170-220 zile la câmpie, 140-160 zile la deal şi 90-120 zile la
munte ;
- pentru folosirea corectă a păşunii este necesar să se cunoască
suprafaţa păşunii, producţia de masă verde pe cicluri de
păşunat şi pe întreaga perioadă (prin metoda coaselor de
control sau metoda zootehnică) precum şi cantitatea de masă
verde consumată de un animal pe zi pentru stabilirea corectă
a încărcăturii de animale ;
- un ciclu de păşunat cuprinde : perioada efectivă de păşunat,
de obicei 4-6 zile în funcţie de producţia păşunii şi
încărcătura de animale şi perioada de refacere 25-30 de zile
(în funcţie de zonă şi condiţiile meteo) ;
Exemplu : cunoscând că producţia unei păşuni este de 15000
kg furaj verde la hectar şi că o vacă consumă zilnic 60 kg rezultă că
păşunea asigură în condiţii de utilizare raţională 15000 : 60 = 250
de zile furajate. Considerând perioada păşunatului propriu zis de 5
zile rezultă că încărcătura pe hectar este de 250 : 5 = 50 de vaci.

65
 În mod similar se poate calcula şi pentru altă categorie sau
folosindu-se coeficientul de echivalare în UVM.
Stabilirea numărului de parcele necesare se realizează în
funcţie de durata ciclului de păşunat şi a zilelor de păşunat efectiv.
Dacă un ciclu de păşunat are o durată de 40 de zile respectiv de 35
de zile pentru refacere şi 5 zile pentru păşunat efectiv, pentru a se
asigura o utilizare raţională a păşunii este necesar să existe un
minim de 40 : 5 = 8 parcele. Pentru siguranţă se vor asigura în plus
1-2 parcele.
O metodă economică pentru utilizarea furajului verde este
întreţinerea animalelor în perioada de păşunat în tabere de vară :
- obişnuirea cu furajul verde se face treptat – 10-15 zile ;
- păşunatul începe când planta are o înălţime de 12-15 cm ;

2.2.2. Nutreţurile verzi cultivate

Nutreţurile verzi se cultivă pentru completarea

necesarului de furaj verde de pe păşune în perioadele
deficitare cât şi în vederea conservării pentru
perioada de stabulaţie.

2.2.2.1. Leguminoasele perene

Sortimente furajere : lucerna, trifoiul, sparceta, ghizdeiul, sulfina

Aport nutritiv : la 1 kg furaj

- 0,12-0,18 UN ; 0,17-0,20 UNL ; 0,16-0,21 UNC
- 21-30 g PD ; 16-25 g PDIN şi 12-18 g PDIE / kg
- 2,5-4,5 g Ca / kg
- 45-65 mg caroten

Efectul nutritiv :
- la rumegătoare se utilizează în asociaţie cu gramineele
anuale, perene sau ca supliment la pajiştile naturale pentru
echilibrarea energo-proteică a raţiilor ;
- la suine şi la păsări (palmipede) administrarea
leguminoaselor perene in special a lucernei şi trifoiului
permite reducerea nivelelor proteice ale nutreţurilor
combinate, respectiv a procentelor de participare a furajelor
verzi vegetale (şroturile);

Mod de administrare :

66
 - lucerna şi trifoiul – se administrează sub formă pălită ;
plouate sau cu rouă produc tulburări gastrointestinale
(meteorizaţii) ;
- sparceta – până la înflorire nu produce meteorizaţii dar după
înflorire se lignifică rapid şi se reduce conservabilitatea ;
- ghizdeiul – nu determină meteorizaţii, se administrează până
la înflorire ; conţine un glicozid cu gust amar mai ales în
timpul înfloririi, iar pigmentul galben din floare se transmite
şi în lapte ;
- sulfina – se administrează când plantele ajung la 50-60 cm
înainte de înflorire ; la înflorire conţine o substanţă cumarină
care prin gustul şi mirosul specific îi reduce
consumabilitatea;

Utilizarea :
- vaci de lapte : 20-40 kg ;
- tauri : 10-15 kg ;
- tineret taurin peste 12 luni : 10-20 kg ;
- tineret taurin 10-12 luni : 5-10 kg ;
- armăsari : 10-20 kg ;
- iepe : 15-25 kg ;
- ovine adulte : 3-4 kg ;
- scroafe lactante : 5-6 kg (lucernă, trifoi) ;
- scroafe în gestaţie şi vieri : 3-4 kg ;
- porci la îngrăşat (30-110 kg) : 2-5 kg ;
- palmipede : 0,5-1 kg ;

2.2.2.2. Leguminoasele anuale folosite ca nutreţ verde

Sortimente : mazăre, măzăriche, soia, bobul, lupinul şi fasoliţa

Aport nutritiv : la 1 kg furaj
- 0,13-0,16 UN ; 0,12-0,18 UNL ; 0,12-0,17 UNC
- 20-23 g PD ; 20-29 g PDIN ; 12-20 g PDIE

Efect nutritiv :
- contribuie la echilibrarea energo-proteică a raţiilor
- mazărea şi măzărichea în amestec cu cerealele de toamnă
(orz, secară) formează borceagurile de toamnă iar cu ovăzul
borceagul de primăvară care pot asigura la vaci circa 12-15 l
lapte

Modul de preparare şi administrare :

- borceagurile : se administrează sub formă de cositură

67
 - borceagul de toamnă participă la asigurarea furajelor verzi în
conveeier în perioada 15 aprilie – 15 mai iar cel de
primăvară în perioada 15 iunie – 20 iulie
- recoltarea borceagurilor se face când gramineele sunt la
înspicare iar leguminoasele la formarea păstăilor
- soia cultivată în amestec cu porumbul în faza de formare a
păstăilor se utilizează ca furaj verde iar când bobul este în
lapte se utilizează prin însilozare

Recomandări de utilizare : după obişnuirea treptată se utilizează la

diferitele categorii de bovine şi în special la vacile în lactaţie
şi gestaţie asigurând până la 80-85 % din necesarul de
substanţă uscată.
Cantităţi :
- vaci : 45-65 kg
- tineret taurin peste 12 luni : 10-30 kg
- tineret taurin 6-12 luni : 8-15 kg
- tauri (sub formă pălită) : 15-25 kg

2.2.2.3. Gramineele anuale

Sortimente furajere : porumbul furajer, iarba de Sudan, sorgul,

raigrasul italian, mai rar utilizate sunt secara, orzul, ovăzul

Aportul nutritiv : la 1 kg furaj

- 0,15-0,30 UN ; 0,18-0,35 UNL ; 0,18-0,36 UNC
- 9-18 g PD ; 10-21 g PDIN ; 12-27 g PDIE

Efectul nutritiv : în cantităţile specifice vacilor de lapte, datorită

dezechilibrului energo-proteic (datorat conţinutului redus în
proteină), pot asigura între 6 l (porumb şi sorg) şi 16 l lapte.

Modul de administrare : se administrează sub formă tocata la iesle

Recomandări de utilizare :
- iarba de Sudan : mai ales în anii secetoşi în stadiu tânăr de
dezvoltare poate produce intoxicaţii. Se recomandă utilizarea
de la înălţimea de 40-50 cm şi până la înspicare (15-20 de
zile). Nu se recomandă administrarea la tineret şi vacile
gestante. Pentru însilozare se recoltează când bobul este în
lapte ;
- sorgul : în anii secetoşi conţine cantităţi mari de glucozizi
cianogeni, acid oxibenzoic şi glucoză. Dup Kraus citat de

68
 Drinceanu (1999) unele soiuri de sorg în prima fază de
vegetaţie (primele 45 de zile de la răsărire) conţinutul în acid
cianhidric ajunge la 0,15 % şi scade la înspicare la 0,01 %.
Acumularea toxinelor se face în frunze. Doza toxică este de
0,1 mg / kg corp. Prin ofilire timp de 3 ore scade conţinutul
toxicului cu 50 % iar după alte 3 ore îşi pierde toxicitatea
Cantităţi :
- vaci în lactaţie : 40-60 kg
- tineret peste 12 luni : 10-20 kg (porumb, sorg ofilit)
- tineret 6-12 luni : 5-10 kg (porumb, sorg ofilit)

2.2.2.4. Gramineele perene

Sortimente furajere : principalele specii de graminee perene

utilizate în cultura pură sau în amestecuri între ele la
înfiinţarea pajiştilor temporare sunt : Dactylis glomerata,
Festuca pratensis, Phleum pratense şi Lolium perene.

Aport nutritiv : la 1 kg furaj

- 0,13-0,18 UN ; 0,15-0,26 UNL ; 0,14-0,26 UNC
- 12-21 g PD ; 13-21 g PDIN ; 14-21 g PDIE

Efect nutritiv : (singure în raţie) :

- 12-15 l lapte / zi / vacă
- 500-600 g spor mediu zilnic la tineretul taurin
- 80-120 g spor mediu zilnic la tineretul ovin

Pentru echilibrarea raportului energo-proteic este

recomandată utilizarea unor amestecuri simple sau complexe de
graminee şi leguminoase perene. În sistemul de cultură extensivă de
preferat sunt amestecurile simple de tipul : Dactylis glomerata,
Medicago sativa, în schimb în sistemele intensive rezultate mai
bune se obţin cu amestecurile complexe de graminee şi
leguminoase perene aşa cum evidenţiază cercetările efectuate de
Puia şi colab., citat de Drinceanu (1994).

Recomandări de utilizare (cantităţi) :

- vaci în lactaţie : 40-60 kg
- tineret peste 12 luni : 10-20 kg (porumb, sorg pârlit)
- tineret 6-12 luni : 5-10 kg (porumb, sorg pârlit)

6.2.2.5. Plante din alte familii botanice folosite pentru

producerea de nutreţ verde

69
Sortimente furajere : rapiţa furajeră, varza furajeră, frunzele şi
coletele de sfeclă

Aport nutritiv : la 1 kg furaj

- 0,11-0,15 UN ; 0,14-0,15 UNL ; 0,14-0,16 UNC
- 14-20 g PD ; 11-17 g PDIN ; 11-13 g PDIE

Efect nutritiv : pot participa în structura conveierului verde pentru

asigurarea furajelor verzi, atât primăvara cât şi toamna.
Cantităţile administrate peste necesarul de întreţinere permit
obţinerea unei producţii de circa 9 l lapte.

Mod de preparare şi administrare : se administrează ca atare în

cantităţi mici sau în amestec cu furaje fibroase sau graminee
tocate.

Recomandări de utilizare :
- rapiţa furajeră este rezistentă la îngheţ putând fi
utilizată atât ca prim furaj în conveierul verde în
luna aprilie cât şi ca ultim furaj în perioada de
toamnă (cultură succesivă). Rapiţa trebuie
folosită până la înflorire deoarece după această
perioadă se lignifică, devine amară şi iute
datorită conţinutului de ulei de muştar,
diminuându-se ingestibilitatea dar şi
digestibilitatea substanţelor nutritive ;
- rapiţa poate produce tulburări gastrointestinale, nefrite în
cazul utilizării în cantităţi mari ;
- varza furajeră – rezistentă la îngheţ asigură furajul verde în
perioada de toamnă. Conţine, mai ales în anii ploioşi un
factor (tiouracilul) care infibă activitatea glandei tiroide ;
- frunzele şi coletele de sfeclă – pe lângă nivelul ridicat de Co
şi Cu se află şi conţinutul de acid oxalic (0,4-0,5 % din SU)
care fixează calciul formând compuşi insolubili (100 g acid
oxalic fixează 50 g Ca). Pentru prevenirea efectului
demineralizant se recomandă un supliment cu carbonat de
calciu în cantitate de 1,5-2 g / kg furaj ; în frunzele de sfeclă
s-a mai constatat prezenţa saponinelor care în cantitate
redusă favorizează asimilarea substanţelor nutritive iar în
cantitate mare (peste 2 % din SU) inhibă absorbţia, provoacă
meteorizaţii şi hemoliza eritrocitelor ; în cazul administrării
în cantităţi mari a frunzelor şi coletelor de sfeclă se ajunge la

70
 asocierea oxalaţilor şi saponinelor ceea ce determină apariţia
de simptoame asemănătoare febrei laptelui, tulburări
gastrointestinale, reducerea capacităţii de coagulare a
sângelui, încetarea rumegării. Aceste efecte sunt accentuate
de prezenţa nitraţilor acumulaţi în cantităţi mari în cazul unei
supra administrări de îngrăşăminte chimice cu azot ;ţ

Cantităţi :
- rapiţă – vaci în lactaţie 30-35 kg ;tineret taurine peste 12 luni
10-15 kg
- varză furajeră – vaci în lactaţie 20-25 kg ; coletele de sfeclă
nu se administrează la tineret şi gestante

2.2.2.6. Conveerul verde

Conveerul verde este un sistem de asigurare

permanentă a furajelor verzi pentru rumegătoare de
primăvara timpuriu şi până toamna târziu.
Cunoscându-se necesarul de furaje verzi pentru o fermă de
bovine se întocmeşte lista sortimentelor de plante furajere eşalonate
pe luni şi decade. Pe baza deficitului înregistrat între producţia
pajiştilor permanente sau temporare, a necesarului de furaje verzi şi
a producţiilor posibile de obţinut la unitatea de suprafaţă se
calculează suprafaţa necesară pentru fiecare cultură. În figurile 4 şi
5 se prezintă schema de conveer verde (eşalonarea culturilor) în
funcţie de zonă (Miloş cita de Drinceanu 1994).

Figura nr. 4
Schemă de conveer verde pentru zona de câmpie
(după Miloş citat de Drinceanu 1994)

Lunile şi decadele
Culturi IV V VI VII VIII IX X XI
2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1
Rapiţă de

toamnă
Lolium
  
multiflorum
Borceag toamnă   
Lucernă          
Borceag
 
primăvară
Porumb+mazăre
 
în ogor propriu
Porumb+soia
 
după rapiţă
Porumb+soia  

71
după borceag de
toamnă
Porumb mv
  
după păioase
Porumb+soia
după borceag de  
primăvară
Sfeclă furajeră
   
cu frunze

Figura nr. 5
Schemă de conveer verde pentru zona de deal
(după Miloş citat de Drinceanu 1994)
Lunile şi decadele
Culturi V VI VII VIII IX X
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3
Borceag
de  
toamnă
Pajişti
         
naturale
Otavă
de pe
    
fâneţe
naturale
Porumb
+
mazăre
după   
borceag
de
toamnă
Lucernă
; trifoi
 
coasa a
II-a
Lucernă
   
; trifoi
Porumb
+
floarea
  
soarelui
după
păioase
sfeclă şi
gulii   
furajere

72
 Întrebări

1. Precizaţi aportul nutritiv al furajelor verzi?

2. Precizaţi efectul productiv al furajelor verzi?

3. În ce constă controlul calităţii furajelor?

4. Recomandări de utilizare a furajelor verzi (cantităţi)?

5. Prezentaţi o schemă de conveer verde?

73
Lecţia 9

Cuvinte cheie: fân, siloz, semisiloz

2.3. Furajele fibroase

Furajele fibroase reprezintă un component de

bază în alimentaţia erbivorelor în perioada de
stabulaţie.

Sortimente furajere :
- fânuri naturale – de luncă, câmpie, deal, munte,
au în general în compoziţia floristică 35-65 %
graminee, 8-35 % leguminoase şi 10-20 %
plante din alte familii botanice ;
- fânuri cultivate :
- de leguminose : lucernă, trifoi, sparcetă ;
- de graminee anuale şi perene : iarbă de Sudan,
lolium, golomăţ etc ;
- amestecuri de graminee şi leguminoase anuale
(borceagurile) şi perene ;
- făina şi granulele de lucernă ;

Aport nutritiv : conţinutul în SU pentru o bună conservare 84-86 %

În funcţie de provenienţă şi familia botanică la 1

kg furaj asigură :
- fânurile naturale : 0,4-0,5 UN ; 0,50-0,75 UNL ; 0,50-0,68
UNC ; 40-60 g PD ; 45-60 g PDIN, 55-65 g PDIE
- fânurile cultivate :
- fânuri de graminee – 0,5-0,6 UN ; 0,80-0,85
UNL; 0,75-0,85 UNC ; 60-70 g PD, 60-75 PDIN;
65-75 g PDIE ;
- fânurile de graminee + leguminoase – 0,45-0,50
UN, 0,60-0,70 UNL ; 0,50-0,70 UNC ; 70-90 g
PD ; 60-70 g PDIN 55-70 g PDIE ;

74
 - fânuri de legiminoase – 0,45-0,50 UN ; 0,70-0,78
UNL ; 0,60-0,75 UNC ; 90-120 g PD ; 80-110 g
PDIN ; 50-80 g PDIE ;
- făina delucernă – 180 g PD
Fibroasele reprezintă o sursă importantă de
săruri minerale în special calciu : 4-6 g / kg la fânurile
naturale şi de graminee şi 10-13 g la fânul de lucernă
şi un conţinut în fosfor de 1,5-2,5 g / kg.
Valoarea nutritivă a fânurilor este influenţată şi de :
compoziţia floristică, faza de vegetaţie în momentul recoltării,
condiţiile de preparare şi păstrare.
Efectul nutritiv :
- pot asigura 20-40 % din SU a raţie la erbivore ;
- contribuie la întreţinerea şi dezvoltarea simbionţilor ruminali
;
- favorizează dezvoltarea tubului digestiv la tineret ;
- au o valoare nutritivă completă, singure în raţie pot asigura
cerinţele pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi o producţie de
1-3 l lapte la vacile în lactaţie ;
- datorită densităţii energetice reduse administrate în cantităţi
mari la vacile performere limitează capacitatea productivă ;
Mod de preparare :
Producerea fânurilor se realizează prin uscarea furajelor verzi
provenite de pe pajişti naturale sau a plantelor cultivate în acest
scop. Se recomandă recoltarea gramineelor la începutul înspicării
iar a leguminoaselor la începutul înfloririi.
Uscarea se poate efectua la soare (uscarea naturală), prin
diferite procedee tehnice (artificială) sau combinat.
Uscarea naturală se poate face :
- pe sol, în brazde, la umiditatea de 25-30 % se adună în căpiţe
de 200-300 kg până la uscarea definitivă ;
- pe suporţi când după ofilire furajul se aşează pentru uscare
pe: prepeleci, 300-600 bucăţi la hectar, capre piramidale 30-
40 bucăţi la hectar sau garduri suedeze 80-100 m / ha ;
- combinată : furajul se menţine pe sol până la o umiditate de
35-40 % după care se balotează sau se transportă ca atare şi
se realizează şirele. Uscarea se continuă cu ventilatoare cu
aer rece până la un conţinut de 16-17 % apă ;
Uscarea artificială - deshidratarea – se practică pentru
obţinerea granulelor sau a făinii de lucernă. Se realizează în staţiile
de deshidratare a furajelor verzi (SDFB) la temperaturi de 400-800
0
C.

75
 După Stoica (1997) pierderile de substanţe nutritive la
prepararea fânurilor se datorează:
- pierderilor prin respiraţie, până când substanţa uscată ajunge
la 65 % se situează între 4-15 % ;
- pierderile datorate factorilor climatici – de origine solară sau
pluvială sunt de 5-16 %. Ploile pot scoate dintr-un nutreţ 20
% din proteină, 35 % din glucide, 30 % din P şi 65 % din K ;
- pierderile prin scuturare sau mecanice se datorează detaşării
frunzelor în cursul procesului de întoarcere a brazdelor şi
sunt mai importante la leguminoase decât la graminee ;
- pierderile în perioada depozitării – la o umiditate de 15 % nu
depăşesc 3-4 % din SU. La o umiditate ridicată prin mărirea
temperaturii pot creşte foarte mult : între 5-50 % pentru
valoarea energetică şi 10-100 % pentru proteina brută
(Wahlen şi Geering citaţi de Stoica 1997).
La prepararea fânului trebuie să se aibe în vedere reducerea
pierderilor de substanţe nutritive, care în cazul unei uscări normale
sunt de circa 20 % la SU, 25 % la valoarea energetică şi de 30 % la
proteina digestibilă (Maymone citat de Stoica, 1997).

Controlul calităţii :
Un fân de calitate bună rezultă când plantele au
fost recoltate în faza optimă, conţinutul în plante
necomestibile este sub 0,5 %, cel în plante toxice nu
depăşeşte 0,5 %, gradul de scuturare este mai mic de
3 %, plantele nu sunt alterate, prăfuite, tulpinile sunt
fine cu frunze multe, mirosul este plăcut aromat,
culoarea este verde închisă iar umiditatea este de 13-
15 %.
La controlul calităţii se mai realizează un examen micologic
şi eventual chimic pentru evidenţierea prezenţei micetelor, a
pesticidelor sau a conţinutului în nitraţi şi în nitriţi.

Administrare (cantităţi) :
- vaci 2 (3)-10 (12) kg – în medie 6-8 kg
- tauri de reproducţie 8-10 kg
- tineret taurin peste 12 luni 3-5 kg
- tineret taurin 6-12 luni 2-3 kg
- tineret 0-16 luni 1-2 kg
- oi 1-1,5 kg
- berbeci 1,5-2 kg
- tineret ovin 0,5-1 kg

76
 Făina de lucernă se utilizează în structura nutreţurilor
combinate administrate suinelor şi păsărilor în proporţie de :
- 5-8 % la scroafe în lactaţie
- 2-4 % la scroafele în gestaţie
- 2-3 % la păsări

2.4. Furajele însilozate

Conservarea furajelor prin însilozare, sau mai

corect prin murare este posibilă datorită formării
acizilor organici în masa furajeră, care au rol de
agenţi conservanţi. La acest procedeu de păstrare a
furajelor se pot supune furajele verzi, grosiere,
concentrate, precum şi suculentele industriale.

Sortimente furajere : silozul, semisilozul, semifânul şi pasta de

cereale

Aport nutritiv :
- conţinutul în apă : 70-80 % la siloz, 50-60 % la semisiloz,
30-40 % la semifân şi 30-35 % la pasta de cereale
- 1 kg furaj asigură :
- silozul de porumb : 0,18-0,30 UN ; 0,18-0,37 UNL şi
UNC ; 10-12 g PD ; 11-14 g PDIN ; 12-23 g PDIE ;
- siloz de graminee perene : 0,17-0,20 UN ; 0,20-0,23
UNL ; 0,21-0,23 UNC ; 20-25 g PD ; 15-25 g PDIN ;
12-13 g PDIE ;
- siloz de leguminoase perene : 0,12-0,16 UN ; 0,17-0,22
UNL ; 0,16-0,20 UNC ; 23-30 g PD ; 22-24 g PDIN ;
10-13 g PDIE ;
- semisiloz de graminee perene : 0,35-0,42 UN ; 0,38-0,42
UNL ; 0,37-0,43 UNC ; 35-40 g PD ; 32-40 g PDIN ;
25-28 g PDIE ;

77
 - semisiloz de leguminoase perene : 0,20-0,33 UN ; 0,30-
0,37 UNL ; 0,28-0,37 UNC ; 40-64 g PD ; 32-42 g
PDIN şi 22-25 g PDIE
- semifânurile : 0,40-0,45 UN, 45-90 g PD ;
- pasta de cereale : 0,70-0,80 UN şi 40-45 g PD

Efectul nutritiv :
- păstrează însuşirile bune ale furajului verde ;
- pierderile de substanţe nutritive sunt reduse 10-15 % ;
- asigură un furaj suculent în perioada de stabulaţie ;
- stimulează producţia de lapte – pot asigura până la 60 % din
valoarea nutritivă a raţiei ;

Mod de preparare :
Prepararea furajelor prin însilozare se poate realiza pe tot
parcursul perioadei de vegetaţie şi prezintă avantajul că se
realizează cu cheltuieli minime în condiţii de mecanizare totală.
Pentru reuşita procesului de însilozare trebuie să se ţină cont de
factorii care influenţează calitatea şi valoarea nutritivă a silozurilor
şi anume :

Conţinutul în glucide fermentescibile

Nivelul de asigurare a glucidelor fermentescibile a fost

stabilit de Zubrilin (citat de Drinceanu 1994) sub denumirea de
minim glucidic, care reprezintă cantitatea necesară formării acizilor
în siloz care să-i asigure un pH de 4-4,2. În funcţie de acest conţinut
plantele au fost împărţite în trei grupe :
- furaje uşor însilozabile – la care conţinutul real de glucide
este mai mare decât minimul glucidic, din această categorie
fac parte plantele din familia gramineelor ;
- furaje greu însilozabile – care au un conţinut în glucide
apropiat minimului glucidic, datorită efectului de tamponare
a sucului celular datorat aminoacizilor, fosfaţilor şi a altor
substanţe care neutralizează acizii formaţi în masa însilozată.
Din această categorie fac parte leguminoasele : lucerna,
trifoiul etc. Pentru însilozarea acestor furaje este necesară
corectarea conţinutului în glucide : pălirea, adăugarea de
surse de glucide, melasă (2-4 %), uruieli de cereale 3-5 %
sau prin însămânţarea cu diverse preparate pe bază de
bacterii lactice ;
- furaje neînsilozabile – la care conţinutul real în glucide este
mai mic decât minimul glucidic : soia, urzica etc.

78
 Conţinutul în apă

Fermentaţiile optime se realizează la un conţinut

de 65-75 % apă. Peste această valoare sunt
favorizate fermentaţiile acetică şi butirică.

Gradul de mărunţire

O mărunţire sub 1 cm favorizează eliberarea sucului celular

bogat în glucide fermentescibile dar şi asigurarea mai rapidă a
condiţiilor de anaerobioză favorabile înmulţirii bacteriilor lactice.

Tasarea

Tasarea furajului supus însilozării se realizează de regulă cu

tractoare şenilare şi are drept scop asigurarea condiţiilor de
anaerobioză, având ca efect oprirea proceselor biochimice
determinate de respiraţia plantelor (reducerea pierderilor de
substanţe nutritive), distrugerea microflorei spontane aerobe,
previne formarea mucegaiurilor şi asigură dezvoltarea bacteriilor de
fermentaţie lactică.
În funcţie de tehnologia de însilozare, respectiv de modul
cum se realizează tasarea, temperatura în masa însilozată poate să
ajungă la 55-60 0C la murarea la cald sau de 25-30 0C la murarea la
rece. În cazul însilozării la cald furajul se depune în celulele de
însilozare în straturi cu o grosime de 1,5-2 m şi se lasă afânat 1-2
zile după care se realizează tasarea. La acest tip de însilozare se
înregistrează pierderi însemnate de glucide, proteină şi vitamine. La
însilozarea la rece după descărcarea materialului supus însilozării se
realizează o tasare puternică, temperatura nu depăşeşte în acest caz
25-30 0C şi se obţine un siloz cu pierderi reduse în substanţe
nutritive şi cu caracteristici organoleptice ridicate.

Momentul recoltării

Momentul recoltării influenţează valoarea nutritivă a

silozului şi se consideră optim când acumularea de substanţă
nutritivă este maximă, respectiv : pentru porumb când bobul este în
pârgă, la borceaguri când gramineea este în pârgă iar leguminoasele
au format păstăile, la silozurile de leguminoase (lucernă trifoi, etc)
de la începutul înfloririi până când jumătate dintre plante sunt în
floare.

79
Controlul calităţii furajului murat – se realizează prin examen
organoleptic şi de laborator. Examenul organoleptic
urmăreşte aspectul, silozul trebuie să aibe o structură care să
evidenţieze plantele care au fost însilozate, mirosul să fie
plăcut de dospit, iar gustul să fie dulce acrişor. Prin analize
de laborator se stabileşte compoziţia chimică şi conţinutul în
acizi organici. Aciditatea totală trebuie să fie de 1,5-2,5 %
din care acidul lactic să reprezinte 2/3 (1,5-1,9 %), acidul
acetic maxim 1/3 (cca 0,5 %) iar acidul butiric să lipsească
sau să fie maxim 0,06 %.
Reguli de administrare, cantităţi :
- obişnuirea treptată a animalelor în decurs de 8-10 zile ;
- asigurarea unui raport siloz / fân de 5-7/1 ;
- tamponarea acidităţii cu 1,5-2 g cretă furajeră / kg siloz
Cantităţi zilnice :
- siloz :
- vaci în lactaţie 25-35 kg
- vaci gestante şi tauri de reproducţie 10-15 kg
- tineret taurin femel de reproducţie peste 12 luni 12-18 kg
- tineret 6-12 luni 3-10 kg
- tineret taurin la îngrăşat 5-20 kg
- taurine adulte supuse recondiţionării 30-40 kg
- oi în lactaţie 2-3 kg
- oi gestante şi berbeci 1-2 kg
- tineret ovin 0,5-1 kg
- semisilozul, semifânul (tineret ovin 0,5-1 kg ; cantităţile minime
sunt recomandate pentru semifân iar cele maxime pentru semisiloz)
- vaci 6-12 kg
- tineret taurin 3-10 kg
- ovine adulte 1-3 kg
- pasta de porumb boabe – la scroafe, vieri şi la porcii supuşi
îngrăşării poate participa în proporţie de 10 20 % în structura
nutreţurilor combinate
- pasta de ştiuleţi de porumb cu sau fără pănuşi – la rumegătoare
poate participa în proporţie de 15-25 % în structura amestecurilor
de concentrate

Întrebări

1. Prezentaţi sortimentele furajere (fibroase)?

80
 2. Prezentaţi aportul nutritiv al fânurilor?

3. prezentaţi cantităţile de fibroase recomandate la diferite

specii şi categorii de animale?

4. Prezentaţi factorii care influenţează calitatea şi valoarea

nutritivă a furajelor însilozate?

5. Prezentaţi modul de utilizare a furajelor însilozate?

81
Lecţia 10
Cuvinte cheie: rădăcinoase, bostănoase, tuberculifere, grosiere

2.5. Rădăcinoasele, tuberculiferele şi bostănoasele

Sortimente furajere : sfecla furajeră, sfecla de zahăr, morcovul

furajer, guliile furajere, cartoful, topinamburul, dovlecii
furajeri.

Aport nutritiv :
- conţinutul în SU 15-23 %
- 1 kg asigură : 0,11-0,28 UN ; 0,12-0,27 UNL ; 0,12-0,28
UNC ; 10-20 g PD, 7-11 g PDIN, 9-20 g PDIE ;
- morcovul furajer 50-60 mg caroten

Efect nutritiv :
- sunt suculente de stabulaţie, consumate cu plăcere şi au o
digestibilitate a SO de 85-92 % ;
- favorizează lactogeneza ;
- administrate suinelor permit reducerea consumului de furaje
concentrate cu până la 10 % ;
- morcovul furajer reprezintă o sursă importantă de caroten, în
special, în alimentaţia reproducătorilor masculi, a tineretului
şi a femelelor în gestaţie ;

Mod de preparare :
- curăţirea de impurităţile aderente (pământ) prin spălare ;
- administrarea ca atare sau tocarea cu cel mult 2 ore înaintea
administrării deoarece se oxidează repede ;
- cartofii lăsaţi mai mult timp la soare sau încolţiţi conţin un
glicozid toxic – solanina – până la 0,5 % (5 % în colţi),
necesitând înaintea administrării îndepărtarea colţilor. În
alimentaţia suinelor în sistem gospodăresc cartofii se
administrează după fierbere sub formă de terciuri în amestec

82
 cu uruieli de cereale. Pentru înlăturarea efectului toxic după
fierbere se îndepărtează apa ;

Controlul calităţii :
- aspectul – se urmăreşte să nu fie îngheţate, în cazul cartofilor
dacă sunt încolţiţi sau înverziţi, precum şi impurificarea cu
nisip sau pământ aderent ;
- determinarea conţinutului în nitraţi şi nitriţi, în special în
cazul administrării unor doze mari de îngrăşăminte cu azot ;

Recomandări de utilizare, cantităţi :

- morcovul furajer prin cantităţile administrate se urmăreşte
acoperirea cerinţelor în caroten ;
- sfecla furajeră, guliile furajere, cartofii topinamburul se
administrează în cantităţi de :
- vaci în lactaţie 15-25 kg ;
- vaci în gestaţie 10-15 kg ;
- taurine adulte supuse recondiţionării 30-40 kg ;
- tineret taurin supus îngrăşării semiintensive sau extensive
10-25 kg ;
- tineret taurin femel de reproducţie peste 12 luni 10-15 kg ;
- tineret taurin femel 6-12 luni 5-6 kg ;
- tineret taurin 3-6 luni 1-2 kg ;
- oi în lactaţie 2-3 kg ;
- oi în gestaţie şi berbeci 1-2 kg ;
- tineret ovin 0,5-1 kg ;
- scroafe în lactaţie 5-6 kg ;
- scroafe în gestaţie şi vieri 2-3 kg ;
- porci la îngrăşat 2-6 kg ;
- palmipede 100-150 g ;
- în amestecurile furajere (AF) sau amestecurile furajere unice
(AFU) pot participa în proporţie de 30-40 % ;
- la utilizare este necesară suplimentarea calciului prin 1,5-2 g
cretă furajeră / kg furaj ;

2.6. Furajele grosiere

Sortimente furajere : paiele de cereale (grâu, orz, ovăz), cocenii şi

ciocălăii de porumb, vrejii de leguminoase (soia, mazăre),
capitulele de floarea soarelui.

Aport nutritiv :
- conţinutul în celuloză 37-42 % (9-12 % lignină) ;

83
 - 0,30 UN ; 0,38 UN – vrejii de leguminoase, cocenii ; 0,48-
0,67 UNL ; 0,39-0,60 UNC ;
- 3-18 g PD (38 g vrejii de leguminoase) ; 16-20 g PDIN (52 g
vrejii de leguminoase) ; 40-56 g PDIE ;
- digestibilitatea substanţelor organice sub 50 % ;

Efect nutritiv :
- asigura balastul raţiei (SU) pentru rumegătoare ;
- conţinutul în azot nu satisface nici cerinţele pentru simbionţii
ruminali ;
- eliberează o cantitate mai mare de energie de tip caloric ;

Mod de preparare :
- prelucrarea mecanică : implică tocarea sau măcinarea,
defibrarea în cazul cocenilor de porumb, determină creşterea
ingestei cu 18-30 %, reducerea consumului de energie pentru
masticaţie cu 0,12-0,14 UN / kg .
- prepararea prin hidratare: saramurare cu soluţii de 1-2%
sare în cantitate de 300-300 l/tona de furaj, melasare 2-3%
melasă (250-350 l/t) sau cu soluţii complexe bazate şi pe
utilizarea substanţelor azotate sintetice neproteice (uree) asociate
cu melasă. În acest caz se utilizează 0,5 % uree, 4,5 % melasă
canitatea utilizată la umectare fiind de 250-350 l / t avându-se în
vedere cantitatea de furaj administrată pentru a asigura o doză de
uree de 20-30 g / 100 kg greutate corporală. Administrarea
furajelor astfel preparate se face după 24 ore, interval de timp în
care are loc o uşoară fermentaţie în masa furajului ;
- tratarea chimică : se bazează pe efectul distructiv al
diferitelor substanţe asupra complexului ligno-celulozic
facilitându-se acţiunea enzimelor microorganismelor ruminale,
determinând creşterea digestibilităţii cu 17-33 % în cazul
celulozei şi implicit îmbunătăţirea digestibilităţii substanţei
organice. Tratarea chimică se poate efectua prin imersiune sau
pulverizare ;
- tratarea cu NaOH: folosind metoda Bekmann paiele se
scufundă timp de 1-3 zile într-o soluţie cu 1,5 % NaOH
(pentru 1 kg paie 10 l soluţie). După tratare paiele se spală
pentru îndepărtarea excesului de NaOH. Prin pulverizare la
100 kg paie se utilizează 30 l apă ce conţine 0,15 kg NaOH
(0,5 % NaOH) ;
- tratarea cu ape amoniacale : furajele grosiere tocate se
umectează cu 12-15 l / 100 kg după care se acoperă cu o
folie de polietilenă timp de 10-14 zile ;

84
 - tratarea cu amoniac anhidru : injectarea a 3-3,5 kg NH 3 / 100
kg paie cu ajutorul lăncilor de gazare, a căpiţelor şi şirelor
împachetate cu folii de plastic şi menţinerea etanşeităţii
acestora timp de 4-6 săptămâni. Prepararea prin amonizare
poate creşte conţinutul în azot a paielor cu 8-9% şi
îmbunătăţirea digestibilităţii cu circa 28%;
- prepararea prin fermentare:
- fermentarea nedirijată – în straturi succesive umectate cu apă
cu saramură sau cu soluţii nutritive , depozitate în bazine, se
supune unei uşoare tasări. Se administrează după 2-4 zile
timp în care are loc o uşoară fermentaţie alcoolică şi butirică
datorată activităţii drojdiilor şi a bacteriilor din mediul
ambiant ;
- fermentarea dirijată : este o modalitate prin care se realizează
o puternică fermentaţie acidolactică a furajelor preparate. Pe
un mediu alcătuit din : 10 g melasă, 0,3 g uree, 4 ml de
extract superfosfat, 0,1 g clorură de potasiu şi 0,025 g sulfat
de magneziu, la 1 l apă se adaugă 2-4 g drojdie de panificaţie
presată sau 1 g drojdie uscată. Pentru înmulţirea drojdiilor
este necesară asigurarea unei temperaturi de 31-33 0C,
aerarea şi asigurarea unui pH de 4,5 (valoare ce poate fi
corectată cu acid sulfuric 20 % sau cu apă amoniacală).
Pentru combaterea spumei se adaugă 0,05 l ulei, seu topit
sau 0,01 kg lecitină / l soluţie. Cu soluţia astfel preparată se
umectează furajele grosiere : 1,2-1,5 părţi soluţie / 1 parte
paie (Gheorghiu citat de Drinceanu, 1994) ;
- prepararea prin însilozare : pentru umectarea furajelor
grosiere la valoarea care să permită o bună însilozare se pot
utiliza furaje verzi, tăiţei de sfeclă în raport de 1,5-2,5 părţi la o
parte grosiere sau soluţii nutritive reprezentate de borhoturi de la
fabricile de spirt, apă melasată (2-4 % melasă), 0,3-0,5 kg uree –
în cantitate de 300-350 l / t furaj grosier ;
- prepararea prin amestecare : furajele grosiere mărunţite
sunt înglobate în structura amestecurilor furajere (AF) sau
amestecurilor furajere unice (AFU) destinate vacilor de lapte,
tineretului taurin sau ovin supus îngrăşării semiintensive şi a
adultelor supuse recondiţionării, în care participă şi furaje
fibroase, suculente sau borhoturi, concentrate, uree şi furaje
minerale. AFU pot fi administrate ca atare sau sub formă
granulată ;
- prepararea enzimatică : prin tratarea furajelor grosiere cu
celulază se îmbunătăţeşte valorificarea la nivel ruminal a
celulozei;

85
- prepararea prin iradiere : prin tratarea cu raze gama se
realizează o distrugere a legăturilor dintre lignină şi ceilalţi
componenţi şi o depolimerizare a celulozei , îmbunătăţindu-se
digestibilitatea ;

Recomandări de utilizare, cantităţi:

- la vacile în lactaţie cu o producţie zilnică de până la 10 l
lapte, la vacile supuse recondiţionării şi la caii de muncă 3-5
kg
- la tineretul destinat îngrăşării în sistem semiintensiv şi
extensiv 1-4 kg
- la viţelele destinate reproducţiei în vârstă de peste 10 luni 1-
2 kg
- la ovinele adulte (oi în prima parte a gestaţiei şi berbeci în
perioada de repaus sexual 0,5-1 kg (în special vreji de
leguminoase)
- la tineretul ovin până la 0,5 kg
- în structura AF şi AFU pentru taurinele supuse îngrăşării
participă în proporţie de 15-30%

86
 Întrebări

1. Prezentaţi aportul nutritiv şi efectul productiv al furajelor

rădăcinoase, bostănoase şi tuberculifere?

2.Prezentaţi modul de preparare al furajelor rădăcinoase, bostănoase

şi tuberculifere?

3. Prezentaţi recomandarile de utilizare a furajelor rădăcinoase,

bostănoase şi tuberculifere?

4. Prezentaţi modalităţile de preparare a furajelor grosiere?

5. Prezentaţi modalităţile de utilizare a furajelor grosiere?

87
Lecţia 11

Cuvinte cheie: grăunţe de cereale, boabe de leguminoase

2.7. Grăunţele de cereale

Sortimente furajere : porumb, orz, ovăz, grâu furajer, secară, sorg,

mei, triticale

Aport nutritiv : (la 1 kg)

- 1-1,2 UN ; 1-1,26 UNL ; 1-1,34 UNC
- 60-90 g PD, 68-80 g PDIN, 75-119 g PDIE, 67-70 % SEN
(amidon), 2-6 % CB (până la 12 % la ovăz), QdSO 80 %

Efect nutritiv :
- reprezintă baza energetică a amestecurilor de concentrate
destinate rumegătoarelor sau a nutreţurilor combinate pentru
păsări şi porci ;
- concentraţia energetică (datorită conţinutului în amidon)
predispune la îngrăşare ;
- ovăzul are efect favorabil asupra funcţie de reproducţie şi de
creştere la tineret ;
- orzul favorizează creşterea la tineret şi limitează depunerile
de grăsime la suinele supuse îngrăşării ;
- porumbul are o valoare biologică a proteinei scăzută datorită
conţinutului mic al zeinei în aminoacizii esenţiali în special
lizină, triptofan, cistină ;
- grâul furajer este recomandat în structura nutreţurilor
combinate destinate păsărilor ouătoare deoarece întreţine şi
stimulează producţia de ouă ;
- meiul are efect favorabil asupra spermatogenezei fiind
recomandat în structura amestecurilor de concentrate
destinate reproducătorilor masculi ;

88
Condiţionare, preparare, administrare : în vederea administrării în
alimentaţia animalelor grăunţele de cereale sunt supuse la
diferite procedee de condiţionare prelucrare şi tratare :
- curăţirea de impurităţi – se realizează cu ajutorul unor
sisteme de maşini numite tarare care pentru îndepărtarea
corpurilor străine se bazează pe sisteme de site, pe însuşirile
de portanţă a greutăţii specifice şi pe utilizarea magneţilor
pentru îndepărtarea corpurilor metalice ;
- batozarea porumbului – separarea boabelor de ciocălăi ;
- decorticarea – îndepărtarea paleelor grăunţelor de orz şi ovăz
pentru a putea fi utilizate în proporţii mai mari în structura
nutreţurilor combinate destinate purceilor sugari, tineretului
suin înţărcat şi păsărilor ;
- măcinarea – asigură posibilitatea omogenizării în tehnologia
producerii furajelor combinate şi a amestecurilor de
concentrate şi contribuie la creşterea digestibilităţii
substanţelor organice ;
- extrudarea – este un proces termodinamic prin care s-a
realizat un concentrat amidic pentru rumegătoare în care
participă grăunţele de cereale (porumb, orz, grâu, sorg) în
proporţie de 70-80 %, uree 15-25 % şi bentonita de sodiu 5
% (Cuţuhan, 1978) ;
- expandarea – tratarea prin suprapresiune în special a
grăunţelor de porumb, prin care se produc transformări
chimice importante : creşte conţinutul în zahăr de 3,45 % la
5,94 %, dextrinele de la 1,19-13,38 %, substanţele solubile
în apă de 5,95 la 18,11 % (Cuţuhan şi col., 1978) ;
- prepararea prin hidratare – contribuie la inactivarea unor
factori antinutritivi prezenţi în grăunţe (inhibitorii proteazei
sau substanţele tanice), la îmbunătăţirea valorii nutritive ;
- prepararea termică – prăjirea grăunţelor de cereale în
instalaţii simple, în vederea administrării lor în alimentaţia
purceilor sugari începând cu vârsta de 8-10 zile. Prin prăjire
este influenţată pozitiv ingesta datorită îmbunătăţirii
caracteristicilor organoleptice, în special prin gustul dulceag
datorat dextrinării amidonului. De asemenea prin prăjire are
loc reducerea nivelului în celuloză (factor limitativ la această
categorie), se favorizează eliminarea gazelor rezultate din
procesele fermentative în traiectul digestiv ;
- încolţirea grăunţelor – asigură un surplus enzimatic şi
vitaminic la grăunţele care se folosesc în alimentaţia de iarnă
a tineretului diferitelor specii de animale, îndeosebi a
purceilor şi a puilor. Procedeul constă în umectarea

89
 grăunţelor aşezate în tăvi în straturi de 4-5 cm şi menţinerea
lor în încăperi cu temperatură minimă de 20 0C. La 2-3 zile
după apariţia colţului, grăunţele se pot administra în
alimentaţia purceilor, puilor şi a găinilor ouătoare ;

Recomandări de utilizare, cantităţi : grăunţele de cereale asigură

aportul energetic a nutreţurilor combinate sau a
amestecurilor de concentrate administrate în hrana tuturor
speciilor şi categoriilor de animale, fiind utilizate astfel :
- porumbul :
- 50-65 % la scroafe, tineret suin şi păsări ;
- 50-80 % la porcii supuşi îngrăşării, vaci, oi, tineretul taurin
şi ovin ;
- 35-40 % la purceii sugari şi reproducătorii masculi ;
- orzul :
- 20-30 % la scroafe, vieri şi la porcii supuşi îngrăşării ;
- 10-20 % - decorticat – la purceii sugari şi tineretul suin
înţărcat şi la păsări ;
- ovăzul :
- 40-50 % la reproducătorii masculi indiferent de specie ;
- 10-20 % - decorticat – la purceii sugari, tineret suin înţărcat,
scroafe ;
- 5-10 % - decorticat – la păsările care produc ouă pentru
incubaţie ;
- grâul, secara, sorgul :
- pot substitui porumbul în structura nutreţurilor combinate şi
a amestecurilor de concentrate, în proporţie de 20-30 %
- meiul :
- poate substitui în proporţie de 15-20 % ovăzul
- grăunţele prăjite :
- la purceii sugari 50-200 g / zi
- grăunţele încolţite :
- 30-50 g / zi la purcei
- 15-25 g / zi la păsări

2.8. Boabele de leguminoase

Sortimente furajere : mazărea, soia, bobul, lupinul, fasolea, lintea

Aport nutritiv : la 1 kg
- 1,02-1,63 UN ; 1,22-1,57 UNL ; 1,28-1,65 UNC ;
- 182-314 g PD ; 135-215 PDIN ; 85-92 g PDIN ;

90
Efect nutritiv :
- reprezintă o categorie furajeră importantă în echilibrarea
energo-proteică şi pentru îmbunătăţirea valorii biologice a
proteinei, în alimentaţia diferitelor specii şi categorii de
animale ;
- mazărea – are un efect de stimulare a spermatogenezei fiind
recomandată în alimentaţia reproducătorilor masculi ;
- soia, lupinul, fasolea – conţin factori antinutritivi care
limitează utilizarea lor ca atare şi face necesară inactivarea
acestora prin tratamente termice ;
- soia – conţine inhibitori ai tripsinei, a hemaglutininei,
metionină inutilizabilă, saponine;
- lupinul – soiurile de lupin alb, galben şi albastru conţin
alcaloizi 1,5-3,2 % (lupinină şi sparteină) care pot genera
deranjamente digestive, gust amar al laptelui şi untului ;
- fasolea – conţine factorul antinutritiv – phasina ;

Mod de preparare :
- soia – pentru inactivarea factorilor antinutritivi este supusă
unor tratamente termice uscate (prăjire) sau umede. Cele mai
bune rezultate s-au obţinut prin tratarea umedă în autoclave
la temperaturi de 107 0C, la presiunea de 2 atm, timp de 30
minute ;
- lupinul – înmuierea repetată în apă rece sau caldă, sau
tratarea cu vapori sub presiune. Administrarea în consum
trebuie să se facă imediat după tratamentul umed pentru
prevenirea alterării boabelor ;
- fasolea – phasina poate fi inactivată prin fierbere timp de 2-3
ore ;

Recomandări de utilizare, cantităţi :

- soia – ca atare poate fi utilizată în amestecurile de
concentrate destinate rumegătoarelor adulte în proporţie de
până la 10 % ; tratată termic poate fi utilizată la toate speciile
şi categoriile de animale în proporţie de 10-15 % ;
- mazărea – 15-20 % în amestecurile destinate taurilor
berbecilor, vacilor în lactaţie, armăsarilor ; 10-15 % în
furajele destinate vierilor, scroafelor şi porcilor supuşi
îngrăşării ; 5-10 % la păsări şi tineretul suin ;
- bobul, lupinul, fasolea – conduita de utilizare prevede
proporţii de 50-60 % din ponderea de participare pentru soia
şi mazăre ;

91
 Întrebări

1. Prezentaţi aportul şi efectul nutritiv al grăunţelor de cereale?

2. Prezentaţi aportul şi efectul nutritiv al boabelor de

leguminoase?

3. Prezentaţi modul de preparare a boabelor de leguminoase?

4. Prezentaţi recomandările de utilizare la grăunţele de cereale?

5. Prezentaţi recomandările de utilizare la boabele de leguminoase?

92
Lecţia 12

Cuvinte cheie: tărâţe, şroturi, turte

2.9. Produsele secundare de la industria morăritului

Sortimente furajere : tărâţele (grâu, porumb, orz, secară, ovăz,

orez), gozurile de cereale, praful de moară

Aport nutritiv :
- 0,55-1,05 UN ; 0,87-1,07 UNL ; 0,84-1,09 UNC ; 58-110 g
PD ; 63-100 g PDIN ; 77-81 g PDIE ;

Efect nutritiv :
- tărâţele – stimulează producţia de lapte fiind recomandate în
special în alimentaţia femelelor în lactaţie ;
- au efect laxativ – se utilizează sub formă de terciuri (în
amestec cu apă caldă şi sare) la femele după parturiţie ;
- gozurile – efectul nutritiv şi conduita de utilizare sunt
dependente de proporţia de participare a seminţelor boabelor
de cereale sparte, seci, a resturilor vegetale (pleavă, tulpini, a
seminţelor altor plante din cultură şi a proporţie de impurităţi
anorganice ;

Controlul calităţii :
- gozurile prin compoziţia lor impun efectuarea unui control şi
evaluarea cantitativă a seminţelor plantelor care au impurificat
cultura dintre care multe sunt toxice :
- seminţele de neghină – conţin alcaloidul toxic agrostenina,
ele nu trebuie să depăşească proporţia de 1 % ;
- seminţele de rapiţă şi muştar sălbatic – pot avea un efect
iritant asupra mucoaselor tubului digestiv datorită
conţinutului în mirozină şi sinergină ;

93
 - seminţele unor buruieni : cucuta, ciumăfaia, măselariţa,
mătrăguna nu trebuie să depăşească 1 % în structura
gozurilor datorită conţinutului în alcaloizi toxici ;
- seminţele de măzăriche, prezente în proporţie de 15 % în
structura gozurilor imprimă un gust amar şi au un efect
constipant ;
- praful de moară – este un amestec de tărâţe, făină şi
impurităţi anorganice. La o culoare negricioasă (impurităţile
anorganice ajung până la 30 % nu mai sunt recomandate în
alimentaţia animalelor ;

Reguli de administrare, cantităţi :

- tărâţele :
- 20-50 % în structura amestecurilor destinate
vacilor şi oilor în lactaţie;
- 10-20 % în furajul destinat scroafelor în
lactaţie ;
- 10-15 % la vieri, tauri, berbeci, şi tineretul
taurin, suin şi ovin destinat reproducţiei ;
- 5-10 % la păsări, proporţiile mai mari nu sunt recomandate
datorită conţinutului mare în celuloză (circa 10 %) cât şi a
acidului fitic (fitaţilor) care determină dezechilibre minerale,
prin complexarea şi reducerea utilizării digestive în special a
calciului fierului şi magenziului ;
- nu se recomandă în alimentaţia animalelor supuse îngrăşării
datorită densităţii lor energetice reduse ;
- gozurile :
- sunt recomandate în special în alimentaţia taurinelor supuse
recondiţionării sau a tineretului taurin la îngrăşat în proporţie
de 20-25 % în amestecurile de concentrate sau 10-15 % în
AF sau AFU ;
- se recomandă introducerea treptată în raţie urmărindu-se
consumul şi răspunsul animalelor ;
- în urma controlului fito-toxic dacă participarea seminţelor
plantelor care au impurificat cultura de bază este sub limitele
permise, por fi utilizate şi în alimentaţia vacilor şi oilor în
lactaţie ;
- nu sunt recomandate în hrana reproducătorilor masculi, a
femelelor gestante şi al tineret ;

2.10. Produsele secundare de la industria uleiului

94
 În urma extragerii uleiurilor vegetale din seminţele unor
plante, rezultă turtele, dacă extragerea se face pe cale mecanică,
prin presare, sau pe cale chimică, rezultând şroturile.

Sortimente furajere : şroturile de floarea soarelui, soia, in, rapiţă,

cânepă, bumbac, ricin, mac, dovleac germeni de porumb,
turtele de floarea soarelui şi soia.

Aport nutritiv :
- şroturile 29-44 % PB
- turtele 20-44 % PB
- 1 kg asigură : 0,30-1 UN ; 0,44-1,37 UNL ; 0,32-1,46 UNC ;
171-400 g PD ; 136-317 g PDIN ; 72-220 g PDIE, în cazul
şroturilor şi 0,55-1,17 UN ; 0,72-1,44 UNL ; 0,63-1,52
UNC ; 173-400 g PD ; 129-318 g PDIN ; 74-217 g PDIE –
turtele ;

Efect nutritiv :
- datorită conţinutului ridicat în proteină reprezintă sursa
principală de asigurare a cerinţelor azotate la porci şi păsări
şi de echilibrare energo-proteică a raţiilor destinate
rumegătoarelor ;
- conţinutul în aminoacizi esenţiali contribuie la ridicarea
valorii biologice a proteinei, furajelor combinate, prin
creşterea proporţiei de aminoacizi corelaţi ;
- şrotul de soia se remarcă prin conţinutul ridicat în lizină iar
şrotul de floarea soarelui de metionină ;

Controlul calităţii :
- la şroturile de soia – importanţă deosebită prezintă
determinarea activităţii ureazice (mg N / g / min la 30 0C)
care nu trebuie să depăşească valoarea de 0,5 % ;
- de asemenea se realizează şi controlul fizic, chimic şi
micologic ;

Recomandări de utilizare :
În structura nutreţurilor combinate destinate
suinelor şi păsărilor şroturile şi turtele pot fi
utilizate astfel :
- şrotul de soia :
- 15-30 % la broilerii de curcă ;
- 15-20 broilerii de găină, raţă, gâscă ;

95
 - 10-15 % la purceii sugari, tineret suin înţărcat şi tineret aviar
de înlocuire ;
- 7-10 % la suine adulte de reproducţie şi la păsări adulte ;
- 3-10 % la porcii supuşi îngrăşării ;
- 10-20 în structura amestecurilor de concentrate destinate
rumegătoarelor ;
- şrotul de floarea soarelui :
- 15-25 % în amestecurile de concentrate destinate
rumegătoarelor ;
- 8-10 % în furajele combinate utilizate în hrana suinelor
adulte de reproducţie, păsărilor adulte şi porcilor supuşi
îngrăşării ;
- 5-7 % în furajele combinate destinate purceilor sugari,
broilerilor de găină, curcă, raţă şi gâscă ;
- turtele de floarea soarelui şi soia :
- pot substitui şroturile în proporţie de până la 50 % în
structura furajelor combinate şi amestecurilor de concentrate
destinate diferitelor specii şi categorii de animale ;
- şroturile de in, rapiţă, cânepă, dovleac, bumbac, ricin, mac :
- se recomandă în alimentaţia tineretului taurin şi ovin supus
îngrăşării şi a adultelor supuse recondiţionării în proporţie de
10-15 % în structura AF şi AFU, după o perioadă de
acomodare de 8-10 zile timp în care se realizează o atentă
supraveghere ;
- limitarea utilizării acestor furaje se datorează compuşilor
toxici pe care îi conţin şi anume : şrotul de in conţine
substanţe toxice din grupa cianogenelor care eliberează
acidul cianhidric ; şrotul de rapiţă – conţine tioglicozizi şi
are un gust amar. Prin descompunerea mirozinei în contact
cu apa rezultă un ulei volatil cu efect inflamator asupra
mucoasei tubului digestiv şi a rinichiului ; şrotul de cânepă
conţine substanţe narcotice care provoacă somnolenţa la
animale ; şrotul de bumbac conţine o substanţă toxică numită
gosipol, şrotul de ricin, substanţele toxice conţinute sunt
ricina şi ricinina, şrotul de mac conţine opium care provoacă
pasivitate şi somnolenţa la animale ;

Întrebări

1. Prezentaţi aportul şi efectul nutritiv a produselor secundare de la

industria morăritului?

96
2. Prezentaţi aportul şi efectul nutritiv a produselor secundare de la
industria uleiului?

3. În ce constă controlul calităţii produselor secundare de la

industria morăritului?

4. Prezentaţi regulile de administrare a produselor secundare de la

industria morăritului?

5. Prezentaţi regulile de administrare a produselor secundare de la

industria uleiului?

97
Lecţia 13

Cuvinte cheie: tăiţei de sfeclă, melasă, drojdie de bere

2.11. Produsele secundare de la industria zahărului

Sortimente furajere : tăiţeii de sfeclă, melasa, zahărul furajer.

Aport nutritiv :
- tăiţeii de sfeclă (proaspeţi) : 0,12 UN ; 0,19 UNL ; 0,20
UNC ; 10 g PD ; 9 g PDIN ; 12 g PDIE ;
- melasa : 0,86 UN ; 0,97 UNL ; 1,03 UNC ; 42 g PD ; 49 g
PDIN ; 57 g PDIE ;
- zahărul furajer : 3870-3940 kcal EM

Efect nutritiv :
- tăiţeii de sfeclă : stimulează producţia de lapte, însă administraţi în
cantităţi mari conferă un gust neplăcut laptelui, untului, iar
brânzeturile se maturează greu ;
- melasa : datorită conţinutului ridicat în glucide este utilizată
pentru organoleptizarea furajelor, a AF şi AFU :
- în procesul de însilozare al leguminoaselor şi al furajelor
grosiere asigură glucidele necesare unei fermentaţii
corespunzătoare (lactice) ;
- asociată surselor de azot neproteic ( uree) asigură energia
necesară pentru sinteza proteică microbiană ;
- are un conţinut important în săruri de potasiu fier, mangan,
zinc, cupru şi cobalt ;

98
 - datorită conţinutului ridicat în săruri de potasiu are un efect
diuretic ;
- utilizată în cantităţi mari, datorită conţinutului ridicat în
săruri alcaline, a sărurilor acizilor organici şi a zahărului
uşor solubil poate genera stări diareice la animale ;
- zahărul furajer – se utilizează în furajele combinate destinate
purceilor sugari. În amestecurile de concentrate destinate mieilor şi
viţeilor în vederea palatabilizării amestecului şi îmbunătăţirea
indicilor de consum.

Reguli de administrare, cantităţi:

- tăiţeii de sfeclă :
- 40-50 kg la vacile supuse recondiţionării ;
- 20-40 kg la tineretul taurin la îngrăşat ;
- 20-25 kg la vacile în lactaţie ;
- 2-3 kg la oile în lactaţie ;
- în structura AF, AFU sau în amestecuri simple cu furaje
grosiere tocate sau măcinate ( paie, coceni de porumb,
ciocălăi de porumb, capitule de floarea soarelui), pot fi
utilizate în proporţie de 35-50 % ;
- sub formă uscată pot fi utilizaţi în structura amestecurilor de
concentrate în proporţie de 15-20 % datorită densităţii
nutritive specifice furajelor concentrate ;
- melasa :
- este utilizată pentru asigurarea glucidelor fermenteşcibile în
cazul silozurilor de leguminose şi grosiere în concentraţii de
2-4 % ;
- pentru organoleptizarea AF şi AFU se utilizează în aceiaşi
concentraţie utilizându-se 30-40 l soluţie / 100 kg AF sau
AFU ;
- zahărul furajer :
- se utilizează în proporţie de 2-3 % în structura furajului
combinat destinat purceilor sugari sau a amestecurilor de
concentrate utilizate în hrana viţeilor şi mieilor ;

2.12. Produsele secundare de la industria amidonului

Sortimente furajere : pulpa de cartofi, de porumb, de grâu

Aport nutritiv :

99
 - în stare proaspătă 0,14-0,17 UN ; 4-12 g PD ; uscate 0,84-
1,06 UN ; 0,95-1,25 UNL ; 0,96-1,30 UNC ; 7-20 g PD ; 34-
63 g PDIN ; 82-147 g PDIE ;

Efect nutritiv :
- favorizează producţia de lapte ;
- contribuie la organoleptizarea amestecurilor AF sau AFU
destinate tineretului taurin şi ovin supus îngrăşării în sistem
semiintensiv, vacilor şi oilor la recondiţionat şi vacilor în
lactaţie ;

Reguli de administrare, cantităţi :

- 20-25 kg la vacile în lactaţie ;
- 30-35 kg la taurinele supuse îngrăşării ;
- 5-15 kg la tineretul taurin femel destinat reproducţiei ;
- 4-6 kg la scroafele în lactaţie ;
- în structura AF şi AFU pulpa de cartof, porumb sau grâu în
stare proaspătă pot participa în proporţie de 30-40 % ;
- sub formă uscată cantităţile recomandate sunt mai mici de
circa 10 ori ;
- pulpa de porumb (gluten) sub formă uscată şi măcinată se
utilizează în nutreţurile combinate destinate broilerilor de
găină, curca, raţă şi gâscă în proporţie de 5-10 %,
contribuind la îmbunătăţirea calităţilor comerciale ale cărnii,
prin depozitarea pigmentului galben sub epiderm ;

2.13. Produse secundare de la industria spirtului

Sortimente furajere : borhotul de porumb, borhotul de grâu

Aport nutritiv : 90-95 % apă
- în stare proaspătă 0,05-0,13 UN ; 7-13 g PD ;
- uscate 0,52-0,83 UN ; 78-143 g PD ;

Efect nutritiv :
- datorită conţinutului ridicat în apă sunt furaje uşor alterabile,
se acidulează rapid şi provoacă tulburări digestive ;
- datorită faptului că materia primă poate fi infestată micotic,
micotoxinele rămase în borhot pot avea un efect nociv, se
recomandă utilizarea lor doar în alimentaţia taurinelor
supuse îngrăşării ;
- pe fondul unor raţii neechilibrate pot să apară manifestări ale
sindromului de borhot : colici, diaree, avorturi, dermatite ;

100
Reguli de administrare, cantităţi :
- la taurinele supuse îngrăşării 20-30 kg ;
- în structura AF, AFU sau pentru prepararea furajelor grosiere
30-35 l / 100 kg amestec ;
- la vacile în lactaţie 15-20 kg ;
- la tineretul taurin femel de reproducţie peste 12 luni 10-15
kg;

2.14. Produsele secundare de la industria berii

Sortimente furajere : drojdia de bere, borhotul de orz, malţul de orz

Aport nutritiv : 1 kg asigură :

- drojdia de bere : (în stare proaspătă)
- 0,31 UN ; 0,43 UNL ; 0,46 UNC ; 128 g PD ; 103 g PDIN ;
85 g PDIE ;
- drojdia de bere uscată :
- 0,91 UN ; 1,31 UNL ; 1,37 UNC ; 424 g PD ; 358 g PDIN ;
288 g PDIE ;
- borhotul de bere proaspăt :
- 0,27 UN ; 40 g PD ;
- borhotul de bere uscat :
- 0,85 UN ; 140 g PD ;
- colţii de malţ uscaţi :
- 0,60 UN ; 130 g PD

Drojdia de bere – este un produs secundar valoros prin

conţinutul în proteină (circa 14 % PB) cu valoare biologică ridicată
în special datorită nivelului de lizină, triptofan, leucină şi
izoleucină.
Are un conţinut ridicat în substanţe minerale : P, S, Cu, Zn,
uşor asimilabile şi în vitaminele complexului B în special colină,
niacină, acid pantotenic şi vitamina B12.

Efect nutritiv :
- drojdia de bere – în stare proaspătă utilizată la prepararea
furajelor grosiere ( a AF sau AFU) destinate rumegătoarelor
reprezintă o sursă importantă în echilibrarea azotată a
raţiilor. Sub formă uscată utilizată în structura NC destinate
porcilor şi păsărilor contribuie la îmbunătăţirea valorii
biologice a furajelor ;

101
 - borhotul de orz – prin aromă şi gust plăcut este consumat cu
plăcere de animale. Este un stimulator al producţiei de lapte
iar prin conţinutul ridicat în proteină contribuie la
echilibrarea proteică a raţiilor destinate vacilor în lactaţie. În
anumite condiţii favorizate de fermentaţiile alcoolice,
borhotul de bere poate avea un conţinut ridicat în
nitrozamine care au efecte teratogene recomandându-se
limitarea sau excluderea lor din alimentaţia femelelor
gestante ;
- colţii de malţ – în general sunt consumaţi greu datorită
gustului amar (conferit de conţinutul în betaină şi colină),
proteina brută este constituită în mare parte din amine, la
utilizarea lor este necesară o perioadă de acomodare,
specifică substanţelor azotate sintetice neproteice (SASN).
Datorită higroscopicităţii ridicate este necesară păstrarea lor
în magazii uscate, bine aerisite pentru a se prevenii
alterarea ;

Reguli de administrare, cantităţi :

- drojdia de bere :
- sub formă proaspătă se poate utiliza pentru prepararea
grosierelor, în structura AF şi AFU destinate bovinelor şi
ovinelor în proporţie de 20-30 % ;
- sub formă uscată poate participa în proporţie de 3-5 % în
structura NC destinate diferitelor categorii de suine, păsări şi
în structura amestecurilor de concentrate destinate în special
taurilor, berbecilor în perioada de pregătire şi de montă şi la
viţei şi miei ;
- borhotul de orz :
- în stare proaspătă 8-12 kg la vacile în lactaţie ;
- 2-4 kg la scroafele în lactaţie şi la porcii supuşi îngrăşării ;
- sub formă uscată 2-3 kg la vacile în lactaţie ;
- 10-15 % în structura NC destinate scroafelor în lactaţie şi
porcilor supuşi îngrăşării ;
- colţii de malţ : (sub formă uscată)
- pot fi utilizaţi în amestecurile de concentrate destinate
bovinelor şi ovinelor adulte în proporţie de 10-15 % avându-
se în vedere asigurarea perioadei corespunzătoare de
obişnuire;
- se administrează cu precauţie în alimentaţia femelelor
gestante şi a celor care alăptează ;

102
 2.15. Furajele de origine microorganică

Sortimente furajere : drojdiile aparţinând genului Torula, Candida,

Sacharomyces, cultivate pe medii de cultură reprezentate de
melasă, hidrolizate de paie, hidrolizate de lemn, leşii
sulfidice de la fabricarea celulozei, produse secundare de la
prelucrarea petrolului (n-parafine), hidrolizate din dejecţiile
de porc, etc.

Aport nutritiv :
- 47-52 % PB ;
- au o valoare biologică ridicată conţinând majoritatea
aminoacizilor esenţiali la nivele de reprezentare importante
în special lizină, arginină, leucină, triptofan, mai slab
reprezentaţi fiind aminoacizii cu sulf metionina, cistina ;
- conţin cantităţi mari de vitamine din complexul B
îndeosebi : tiamina, riboflavina, acidul nicotinic, acidul
pantotenic şi colina ;
- sunt echilibrate în ceea ce priveşte conţinutul în
oligoelemente: Fe, Cu, Mn, Zn, Co ;
- conţin enzime cu acţiune amilolitică şi proteolitică, alături de
substanţe hormonale şi factori neidentificaţi de creştere ;
Efect nutritiv :
- stimulează creşterea şi dezvoltarea la tineret,
spermatogeneza la masculii de reproducţie ;

Reguli de administrare cantităţi :

- utilizarea drojdiilor furajere în proporţii ridicate (peste 10 %)
în structura nutreţurilor combinate, determină inflitraţii şi
leziuni necrotice şi hemoragice la nivelul ficatului ;
- 4-6 % în structura NC administrate în hrana păsărilor şi
porcilor ;
- 3-5 % în structura amestecurilor de concentrate administrate
taurilor de reproducţie, berbecilor de reproducţie în pregătire
şi montă, viţeilor şi mieilor sugari ;

103
 Întrebări

1. Prezentaţi efectul nutritiv şi recomandările de utilizare a

produselor secundare de la industria zahărului?

2. Prezentaţi efectul nutritiv şi recomandările de utilizare a

produselor secundare de la industria amidonului?

3. Prezentaţi efectul nutritiv şi recomandările de utilizare a

produselor secundare de la industria spirtului?

4. Prezentaţi efectul nutritiv şi recomandările de utilizare a

produselor secundare de la industria berii?

5. Enumeraţi sortimente furajere de la industria zahărului?

104
Lecţia 14

Cuvinte cheie: faină de peşte, lapte, lapte praf, grăsimi furajere,

uree, macrosăruri

2.16. Furajele de origine animală

2.16.1. Făinurile animale

Făinurile de origine animală reprezintă o sursă importantă de

aminoacizi esenţiali, conduita lor de utilizare, în structura furajelor
combinate administrate în hrana păsărilor şi porcilor, este
determinată de necesitatea de participare în proporţii optime în
vederea îmbunătăţii valorii biologice.

Sortimente furajere : făina de carne, carne-oase, peşte, sănge, de la

abatoarele de păsări, făina de pene hidrolizate, jumările de
abator.

Aport nutritiv
- 40-60 % PB (80 % făina de sânge şi de pene hidrolizate) ;
- 3-6,4 % Ca (9,3 % făina de carne-oase) ;
- 1,7-4,4 % fosfor ;

Efect nutritiv :
- îmbunătăţesc performanţele bioproductive şi indicii de
conversie ai furajelor prin creşterea valorii biologice a
proteinei furajelor combinate administrate păsărilor şi

105
 porcilor, prin conţinutul ridicat în aminoacizi esenţiali
(asigură creşterea gradului de corelare al aminoacizilor) ;
- nerespectarea condiţiilor tehnologice de producere prin
creşterea temperaturii sau a duratei tratamentului termic,
determină reducerea VB a proteinei prin distrugerea unor
aminoaczi în special a lizinei (până la 50 %) şi reducerea
utilizării digestive a acestora datorită combinaţiilor stabile
realizate între gruparea aminică a lizinei şi gruparea
carboxilică a glucidelor ;
- jumările de abator contribuie la asigurarea valorii energetice
a NC administrate purecilor sugari, tineretului suin şi
broilerilor;

Controlul calităţii :
- controlul fizic – se urmăreşte aspectul care trebuie să se
prezinte ca o pulbere fină omogenă de culoare brun deschis
până la brun închis fără aglomerări ;

Controlul chimic :
- umiditatea maximă admisă până la 10 % ;
- stabilirea conţinutului în proteină şi grăsime ;
- determinarea indicelui de aciditate a grăsimii, valoarea
maxim admisă este de 50 mg KOH / g grăsime ;
- determinarea conţinutului în azot hidrolizabil exprimat în mg
NH3 / 100 g furaj ; se admite cantitatea de 150-200 mg NH 3 /
100 g furaj (valorile de până la 100 mg se consideră că sunt
determinate de acţiunea termică asupra proteinei în
tehnologia de preparare) ;

Controlul microbiologic şi micologic :

- numărul total de germeni maxim admis este 500.000 / g furaj
;
- numărul de bacterii sulfito-reducătoare maxim 50 / g furaj ;
- numărul de colonii de micete maxim 10.000 / g ;
- nu se admite contaminarea cu bacterii coliforme, salmonele,
insecte parazite ;

Recomandări de utilizare cantităţi :

- făina de peşte :
- 4-5 % în NC administrate purceilor sugari, broilerilor de
păsări în perioadă de creştere ;

106
 - 2-3 % la broileri după vârsta de 4 săptămâni, la păsările
adulte, la tineretului suin şi porcii supuşi îngrăşării până la
greutatea de 5 kg ;
- făina de carne, carne-oase, făina de la abatoarele de păsări şi
făina de sânge :
- 2-4 % în structura furajelor combinate destinate diferitelor
categorii de păsări şi porci ;
- făina de pene :
- 2,5-4 % în NC administrate păsărilor, reprezentând o
modalitate de înlocuire sau de reducere a proporţiilor de
participare ale altor furaje de origine animală. Componentul
de bază îl constituie keratina, o substanţă proteică din grupa
scleroproteinelor, datorită structurii fibrilare, dependent de
condiţii de hidroliză (durată, presiune) are valori variabile a
coeficientului de utilizare digestibilă ;

- jumările de abator :
- 5-8 % în NC administrate purceilor sugari, tineretului suin şi
broilerilor ;

2.16.2. Laptele şi subprodusele lactate

Sortimente furajere :
- laptele integral – se formează în urma modificărilor pe care
le suferă colostrul în decurs de 5-7 zile de la fătare ;
- laptele smântânit (ecremat) – rezultă după extragerea
grăsimii din laptele integral, are un conţinut de 0,1-0,5 %
grăsime ;
- zerul – rezultă în procesul de preparare a brânzeturilor în
urma presării coagulului de lapte ;
- zara – reprezintă produsul secundar de la fabricarea untului ;
- laptele integral şi smântânit, zerul şi zara pot fi utilizate ca
atare sau sub formă de pulbere în urma deshidratării ;
- cazeina – reprezintă cea mai importantă fracţiune (cca. 3 %)
din componentul proteic din lapte ;

Aport nutritiv :
- laptele de vacă integral proaspăt : 13 % SU ; 3,5-4 % PB ;
3,5-4,2 % GB ;
- laptele de vacă degresat proaspăt : 10 % SU ; 3,5 % PB ; 0,1
% GB ;
- zerul proaspăt : 7 % SU ; 0,7 % PB ; 0,2 % GB ;

107
 - zara proaspătă : 10 % SU ; 3,5 % PB ; 0,8 % GB ;
- conţinutul în lactoză la furajele prezentate este de 4,1-5 % ;
- sub formă deshidratată : laptele, zerul şi zara conţin : 90-95
% SU ; 32-33 % PB ;

Efect nutritiv :
- laptele integral – reprezintă furajul de bază în alimentaţia
tineretului din seria animală în prima perioadă de viaţă ;
- laptele vacă smântânit poate substitui laptele integral
administrat viţeilor după vârsta de 4-5 săptămâni şi
reprezintă un component valoros în alimentaţia suplimentară
a purceilor sugari ;
- laptele vacă smântânit praf este componentul de bază în
structura înlocuitorilor de lapte clasici (circa 70 %) ;
- zerul şi zara în stare proaspătă contribuie la palatabilizarea şi
îmbunătăţirea valorii nutritive a amestecurilor de concentrate
administrate tineretului suin, porcilor supuşi îngrăşării şi a
suinelor adulte ;

Reguli de administrare, cantităţi :

- la utilizarea în stare proaspătă a laptelui şi a subproduselor
lactate se va avea în vedere respectarea condiţiilor de igienă,
datorită posibilităţii de a intra rapid în fermentaţie ;
- laptele de vacă integral se administrează în cantităţi de 5-6 l /
zi la viţei până la vârsta de 3-4 săptămâni după care este
înlocuit până la înţărcare cu lapte smântânit în aceiaşi
cantitate. În ultima săptămână înainte de înţărcare cantitatea
de lapte smântânit se reduce la 2-2,5 l ;
- laptele de vacă smântânit 2-3 kg, în amestec cu uruieli de
cereale, ca atare sau acidulat, reprezintă un important
supliment în alimentaţia purceilor sugari şi a tineretului
suin ;
- zerul 6-8 l la scroafele în lactaţie, 4-6 l la porcii supuşi
îngrăşării, 3-5 l la tineretul suin ;
- zara 2-4 l la porcii la îngrăşat la porcii în prima perioadă ;
- laptele degresat praf 70 % în structura înlocuitorilor clasici
de lapte, 5-10 % în structura NC de tip prestarter
administrate purceilor sugari, 3 % în cele de tip starter
destinate tineretului suin ;
- zerul, zara praf 2-3 % în furajele de tip prestarter şi starter la
suine şi în NC destinate păsărilor ;

108
 2.16.3. Grăsimea tehnică

Sortimente furajere : untura de porc, seul de bovine şi de ovine

Aport nutritiv :
- 6820-8800 kcal EM

Efect nutritiv :
- asigură corecţia energetică a furajelor combinate
administrate purceilor sugari, tineretului suin, broilerilor şi a
înlocuitorilor de lapte ;
- utilizate în proporţii mari antrenează fosforul în combinaţii
insolubile (se elimină) şi determină apariţia stării de carenţă ;
- determină reducerea pierderilor componentelor cu granulaţie
fină, în special a vitaminelor din NC în care se înglobează ;

Condiţii de păstrare :
- păstrarea grăsimii tehnice trebuie să se facă în încăperi
uscate şi răcoroase ;
- păstrarea necorespunzătoare – de exemplu în condiţii de
temperatură ridicată (24 0C) determină o creştere a pH-ului
după 3-7 zile şi apariţia H2S după 7 zile. Datorită peroxizilor
se inactivează vitaminele liposolubile, sunt afectate calităţile
organoleptice ale cărnii de pasăre prin formarea de corpi
cetonici ;
- pentru o păstrare corespunzătoare este necesară stabilizarea
grăsimilor prin utilizarea antioxidanţilor : etoxiquin – 150
mg/t, BHT (butilhidroxitoluen) – 250 g / t, BHA
(butilhidroxianisol) – 150-200 g / t etc ;

Controlul calităţii :
- stabilirea indicelui de aciditate care nu trebuie să depăşească
valoarea de 50 mg KOH / g grăsime ;

Recomandări de utilizare, cantităţi :

- pentru a asigura o bună utilizare digestivă şi prevenirea
tulburărilor la acest nivel, trebuie să se realizeze o
pulverizare corespunzătoare la includerea grăsimii în NC ;
- 16-18 % în structura înlocuitorilor de lapte (17 % în
INLAVIT), respectiv 10 % seu şi 7 % untură de porc ;
- 1,5-4,5 % în NC de tip prestarter administrate purceilor
sugari, starter pentru tineretul suin şi cele destinate
broilerilor;

109
- 1,5-2,5 % în NC administrate tineretului aviar de înlocuire
de la ecloziune până la vârsta de 8 săptămâni ;
- 1,5-2 % în furajele combinate administrate găinilor atunci
când în structură se utilizează orz decorticat în proporţii de
peste 20% ;

110
 2.17. Substanţele azotate sintetice neproteice (SASN)

Utilizarea SASN în hrana rumegătoarelor se

bazează pe însuşirea microsimbionţilor ruminali de a-
şi sintetiza proteinele proprii pe seama azotului
amoniacal, putându-se astfel asigura înlocuirea a 30-
50 % din necesarul de proteină.
SASN se utilizează în raţiile rumegătoarelor doar în condiţia
în care valoarea PDIE este mai mare decât a PDIN, asigurându-se
astfel acoperirea deficitului azotat al raţiei şi optimizarea sintezei
proteice microbiene.
Surse de asigurare : ureea, izobutilidendiureea (IBDU), apele
amoniacale, sulfatul de amoniu, clorura de amoniu, acetatul
de amoniu şi propionatul de amoniu.

Aport nutritiv :
- ureea 44-46 % N
- IBDU 30-32 % N
- apele amoniacale 17-18 N
- sulfatul de amoniu 21 % N
- clorura de amoniu 26 % N
- acetatul de amoniu 10,2 % N
- propionatul de amoniu 15 %

Efect nutritiv :
- îmbunătăţirea performanţelor bioproductive la rumegătoarele
hrănite cu raţii deficitare în azot ;

Codiţii de utilizare :
- ureea – pentru o bună utilizare este necesar :
- să se asigure un raport corespunzător de glucide uşor
digestibile. Se asociază cu melasa în raport de 1/9 (uree /
melasă) sau cu uruieli de cereale 1/5-1/6 ;
- asigurarea elementelor minerale : fosfor, calciu, dar şi a
microelementelor în special cobalt şi zinc) ;
- suplimentarea cu floare de sulf (3-5 % din totalul de uree) în
vederea realizării unui raport N/S de 10/1 determină
prelungirea cu peste 2 ore a scindării ureei evitându-se riscul
supradozării şi se asigură o valorificare mai bună ;
- asigurarea unui raport vitaminic corespunzător (ADE)
stimulează dezvoltarea microsimbionţilor ruminali ;

111
 - respectarea dozelor de administrare : 20-30 g / 100 kg
greutate vie (GV) la vacile de lapte, 30-40 g / 100 kg GV la
taurinele supuse îngrăşării, 10-20 g / 100 kg GV la ovine ;
- acomodarea animalelor în decurs de 10-12 zile cu doze
crescătoare de la 1/10-1/12 în prima zi ajungându-se la
cantitatea posibilă de administrat în ultima zi a perioadei de
acomodare. În caz de întrerupere a administrării ureei se reia
perioada de acomodare ;
- nerespectarea condiţiilor de utilizare sau administrarea în
raţii a furajelor bogate în nitriţi sau în nitraţi (furaje verzi,
sfeclă) determină intoxicaţii grave prin producerea unui
exces de amoniac care depăşeşte posibilitatea de utilizare a
microsimbionţilor precum şi capacitatea ficatului de
transformare a excesului de amoniac în uree şi eliminarea pe
cale renală. Intoxicaţia apare la o concentraţie de 1,4 mg
NH3/100 dm3 sânge ;
- simptomele de intoxicaţie se manifestă prin apatie,
hiperexcitabilitate frisoane, tulburări în coordonarea
mişcărilor animalele stau cu picioarele întinse şi imobilizate,
încetează activitatea rumenului, urmează starea de comă
când tratamentul devine dificil, uneori tardiv ;
- intervenţia după apariţia primelor simptome : administrarea a
4-5 l lapte sau zer acidulat, 0,5-1 l oţet alimentar 9 % diluat
în raport de 1/3 cu apă, 1-1,5 l soluţie spumoasă, 20-30 %
melasă, glucoză sau zahăr. La 1-2 ore de la înlăturarea
formei acute se administrează 0,5-1 l ulei pentru activarea
peristaltismului digestiv ;
- în cazul imposibilităţii administrării per os se intervine
chirurgical prin evacuarea gazelor ruminale prin puncţie cu
un trocar subţire şi injectarea în vena jugulară de glucoză şi
tonice cardiace ;
- izobutilidendiureea :
- se disociază lent în rumen fiind practic
netoxică ;
- poate substitui până la 50 % din necesarul de proteină la
rumegătoare ;
Mod de administrare, cantităţi :
- ureea :
- 1-5 % în amestecurile de concentrate
administrate vacilor în lactaţie şi taurinelor la
îngrăşat ;
- 10-15 % în concentratele PVM ;

112
 - prin preparate industriale cu uree retardată, cu diferite
denumiri comerciale : Starea, Oroprot. Aceste preparate au
în structură uruieli de cereale (75 %), uree (20 %), bentonită
(5 %), şi se realizează prin procedee hidrodinamice speciale
în extrudere. Amestecarea amidonului gelatinizat cu ureea
determină reducerea ritmului aminogenezei în rumen ;
- 0,5-1 % în AF şi AFU. Ciocălăii de porumb măcinaţi, se
pulverizează (stropesc) cu o soluţie de uree după care se
amestecă cu celelalte categorii furajere ;
- administrarea de amestecuri carbamido-minerale, prin
brichete saline de lins, care au în structură uree 10-40 % sare
20-40 %, fosfat dicalcic 20-27 %, sulfat de calciu 8-10 % şi
surse cu microelemente (Drinceanu, 1994) ;
- prin furajele însilozate – 5 kg / t furaj ;
- izobutilidendiureea :
- 5-10 % în amestecurile de concentrate administrate în raţia
rumegătoarelor ;
Cantitatea din produsul în care s-a incorporat
ureea, IBDU, etc care se poate administra în hrana
rumegătoarelor se calculează în funcţie de doza de
administrare, greutatea vie a animalelor şi
concentraţia SASN în produs. De exemplu : pentru o
vacă în lactaţie cu GV egal cu 600 kg la o doză de 20
g / 100 kg GV (0,2 g / kg GV) în cazul utilizării unui
amestec de concentrate cu 2 % uree rezultă :
- cantitatea de uree care poate fi consumată zilnic după
perioada de acomodare : 0,2 g uree x 600 = 120 g uree ;
- AC conţine 2 % uree, respectiv 20 g / kg ;
- cantitatea de amestec ce poate fi consumată zilnic se
stabileşte prin împărţirea consumului zilnic de uree
(potenţial) la cantitatea incorporată într-un kg de amestec de
concentrate (AC) ;
- 120 / 20 = 6 kg AC
- în mod similar se calculează pentru toate produsele care au
în structură SASN ;
- preparatele carbamido-minerale (brichetele saline de lins se
consumă prin acces liber ;

2.18. Nutreţurile minerale

Majoritatea furajelor vegetale şi animale utilizate în

alimentaţia animalelor nu conţin cantităţile de minerale necesare

113
acoperirii cerinţelor, în special în condiţiile de creştere intensivă.
Acest fapt impune suplimentarea acestora prin surse specifice
pentru asigurarea cerinţelor în macroelemente şi microelemente.

2.18.1. Surse de macroelemente şi aportul nutritiv

Surse de sodiu şi clor : sarea (NaCl)

Surse de calciu : creta furajeră, cojle de ouă, făina de cochilii
de scoici, clorura de calciu
Aport nutritiv : 37-39 % calciu
Surse de fosfor : fosfatul monosodic, disodic,
hexametafosfatul, tripolifosfatul
Aport nutritiv : 21-25 % fosfor
Surse comune de calciu şi fosfor : fosfatul monocalcic,
dicalcic, tricalcic, făina de oase
Aport nutritiv : 24-26 % Ca, 12-18,5 % P
Surse de magneziu : oxidul de magneziu, sulfatul de
magneziu (sarea amară)
Aport nutritiv : oxidul de magneziu 60,3 % magneziu,
sulfatul de magneziu 9,87 % magneziu şi 13 % sulf, pentru forma
hidratată (7H2O) şi 20,19 % magneziu şi 26,58 % sulf forma
anhidră
Surse de sulf : de obicei sulful se asigura prin tioaminoacizi
şi prin sulfaţi. Pentru suplimentare în special la ovine şi la păsările
care năpârlesc se utilizează sulf elementar sau sulfatul de sodiu care
conţine 10 % S.
Mod de administrare cantităţi :
Sursele de calciu :
- 1-1,5 % incorporate în structura AC destinată rumegătoarelor
şi în NC pentru porci şi păsări ;
- 6,5-7 % în NC administrate păsărilor ouătoare ;
- 2-2,5 % în AC la rumegătoare în cazul unor raţii pe bază de
fibroase din familia gramineelor + siloz de porumb sau
sfeclă furajeră ;
- 1,5-2 g cretă furajeră / kg siloz sau / kg sau frunze şi colete
de sfeclă, pentru contracararea acizilor organici la siloz (2,5
%) şi a acidului oxalic din frunzele şi coletele de sfeclă (0,4-
0,5 % din SU) care formează oxalatul de calciu, la 100 g
acid oxalic se elimină din organism 50 g calciu ;
Sursele de fosfor :
- 0,5-1 % în structura AC destinată rumegătoarelor şi în NC
pentru păsări şi porci ;
Sursele de magneziu :

114
 - se suplimentează în perioadele tetanigene la nivelul
acoperirii cerinţelor ;

Întrebări

1. Prezentaţi aportul nutritiv al furajelor de origine animală?

2. Prezentaţi conduita de utilizare afurajelor de origine animală?

3. Prezentaţi conduita de utilizare a SASN?

4. Prezentaţi efectul nutritiv al furajelor proteice de origine

animală?

5. Prezentaţi principalele sortimente de furaje minerale,

caracterizarea lor nutritivă şi modul de utilizare.

115
 Adenda

Aminoacizi (AA) - unităţi structurale a proteinelor.

Acizi graşi volatili - un amestec de acid acetic, propionic, butiric
(AGV) şi în cantităţi reduse izobutiric, valerianic şi
izovalerianic produşi de microsimbionţi în
rumen şi intestinul gros.
Azot degradabil - azotul din compuşii azotaţi neproteici şi din
proteina din furaj care poate fi utilizat de
către microsimbionţii ruminali sub formă de
aminoacizi sau amoniac în urma acţiunii
acestora asupra furajului.
Azot neproteic - conţinutul de AA sau de amide din proteina
brută a unui furaj sau surse de azot
industriale ca ureea, izobutiliden diurea, etc.
Bacterii - bacterii care hidrolizează celuloza şi
celulozolitice hemicelulozele.
Celulaze - enzime capabile să degradeze celuloza,
secretate de bacteriile celulozolitice.
Celuloză - constituent de bază al pereţilor celulari
formată din catene lungi de glucoză. Aceste
catene sunt asociate în fibrile apoi în fibre
care formează o reţea ce asigură rigiditatea
pereţilor celulari.
Celuloză brută (CB) Include celuloza propriu zisă,
hemicelulozele, lignina şi substanţele pectice.
Cenuşa brută - reprezintă substanţele minerale obţinute în
urma calcinării unei probe de furaj la 7000C.
Coeficient de - reprezintă proporţia în care o substanţă
digestibilitate (Qd) nutritivă (SN) dintr-un furaj poate fi reţinută
sau coeficient de în organismul animal.
utilizare digestivă
(CUD)
Digestibilitatea - proporţia în care substanţele organice (SO)
aparentă dispar în tubul digestiv, se calculează prin
diferenţe între cantitatea consumată şi cea
eliminată prin fecale.
Energia brută (EB) - cantitatea de căldură produsă prin arderea
unui gram de substanţă uscată furaj în bomba
calorimetrică în prezenţa oxigenului (25
Atm) sau calculată cu ajutorul regresiilor de

116
 calcul. Se exprimă în Kcal, Mcal, KJ sau MJ
(1 kcal= 4,185 Kj)
Energia digestibilă - energia rezultată prin scăderea din EB a
(ED) energiei eliminate prin fecale sau calculată
prin regresii specifice.
Energia - rezultă prin scăderea din energia brută a
meatabolizabilă energiei din fecale din urină şi din gaze sau
(EM) rezultată prin calcule pe baza unor regresii
specifice.
Energia netă (EN) - reprezintă cantitatea de energie care acoperă
cerinţele de întreţinere a funcţiilor vitale şi a
producţiei. Se obţine prin scăderea din EM a
energiei calorice rezultată în urma ingestei,
digestiei şi metabolizării substanţelor
nutritive.
Fecale - excremente solide care conţin substanţe
nedigerate în organism, microorganisme şi
compuşi endogeni.
Furaje - sunt considerate toate produsele de origine
vegetală, animală, minerală şi de sinteză care
folosite în alimentaţia animalelor asigură
întreţinerea funcţiilor vitale şi a diferitelor
forme de producţie.
Hemiceluloze - ansamblu de poliozide solubile în soluţii
alcaline sau acide diluate.
Ingesta - cantitatea de furaj sau de substanţe nutritive
consumate de animal.
Lignină - polimer foarte complex cu greutate
moleculară mare, care încrustează pereţii
celulelor vegetale şi împiedică degradarea lor
de către microorganismele ruminale şi din
intestinul gros.
Lignoceluloză - reziduul obţinut după hidroliza acidă
(ADF), conţine lignină şi celuloză.
Lipide - nume generic al grăsimilor, cele mai
importante sunt gliceridele
Metabolism - ansamblul transformărilor chimice şi
biologice din organism
Oligoelemente - - elemente minerale care în doze foarte mici
microelemente intervin în metabolism.
Proteine - macromolecule organice constituite din AA.
Proteina brută (PB) - ansamblul compuşilor azotaţi din furaje

117
 care pe lângă proteina propriu zisă conţine şi
AA liberi, amide, nitraţi (PB= N x 6,25).
Proteina digestibilă - cantitatea care rămâne în organism din
(PD) proteina ingerată. Se calculează prin scădere
din cantitatea ingerată a proteinei eliminate
prin fecale sau cu ajutorul Qd (PD= PB x
Qd / 100).
Proteina digestibilă - reprezintă cantitatea de AA real absorbiţi la
în intestin (PDI) nivel intestinal.
PDIA - reprezintă PDI care provine din furaj şi nu a
fost degradată la nivel ruminal.
PDIM - reprezintă PDI care provine din
microorganismele ruminale.
PDIME - reprezintă PDIM corespunzătoare cantităţii
de energie fermentescibilă din rumen.
PDIMN - reprezintă PDIM corespunzătoare
conţinutului în azot fermentescibil din
rumen.
PDIE - = PDIA + PDIME
PDIN - = PDIA + PDIMN
Substanţe pectice - grupare complexă de poliozide cu rol de
ciment intracelular, solubile în soluţii apoase.
Unitate nutritivă - etalon a valorii nutritive a furajelor;
(UN) - cantitatea de energie netă a unui kg de ovăz
de calitate medie (1 UN=1414 Kcal)
Unitate nutritivă - etalon al valorii nutritive a furajelor, ENL a
lapte (UNL) unui kg de ovăz;
- cantitatea de energie netă pentru producţia
de lapte ( 1UNL=1457 kcal ENL)
Unitate nutritivă - etalon al valorii nutritive a furajelor, ENC a
carne (UNC) unui kg de ovăz;
- cantitatea de energie netă pentru carne (1
UNC= 1481 kcal ENC)

118
 Bibliografie

1. BURLACU, Gh., 1991, Metode şi tehnici pentru măsurarea

valorii nutritive a nutreţurilor, Ed.
Ceres, Bucureşti.
2. BURLACU, Gh., 1983, Valoarea nutritivă a nutreţurilor,
normelor de hrană şi întocmirea
raţiilor, vol. I şi II, Ed. Ceres
Bucureşti.
3. CUTUHAN, M. ş.a, 1978, Tehnologia producerii nutreţurilor
combinate, Ed.Ceres, Bucureşti.
4. DRÎNCEANU, D., 1994, Alimentaţia animalelor, Ed.
EUROART, timişoara
5. DRÎNCEANU, D., LUCA, I., 1991, Îndrumător de lucrări
practice Alimentaţia animalelor
domestice şi cu valoare nutritivă a
furajelor utilizate în hrana animalelor,
lito I.A.T.
6. DRÎNCEANU, D., MILOS, M., 1985, Metode şi tehnologii de
preparare a furajelor grosiere, Ed.
Ceres, Bucureşti.
7. GHEORGHE MELPOMENI, 1985, Premixurile în nutriţia
animalelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
8. GEORGESCU, Gh. (coordonator), 1988, Tratat de creşterea
bovinelor, Ed Ceres, Bucureşti.
9. HĂLMĂGEAN, P., 1981, Tehnologia creşterii şi exploatării
porcinelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
10.JARIGE, R. (coordonator), 1988, Alimentation des bovins, ovins
et caprine, I.N.R.A., Paris.
11.LOVINESCU, GH., 1985, Sisteme şi metode de nutriţie pentru
taurine, Ed. Ceres, Bucureşti.
12.LUCA, I., - 1999- Nutriţia şi alimentaţia animalelor. Ed. Eurobit,
Timişoara.
13.MARINESCU, Al., 1990, Chimizarea în nutriţia animalelor , Ed.
Ceres, Bucureşti.
14.MILOS, M., HALGA, P., SĂLĂJAN, Gh., VIŞAN,
I.,DRÎNCEANU, D., 1983, Probleme
speciale de de preparare şi controlul
calităţii nutreţurilor, Ed. Ceres,
Bucureşti.

119
15.MILOS, M., DRÎNCEANU, D., 1980, Nutriţia minerală a
animalelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
16.MILOS, M., DRÎNCEANU, D., 1984, Furajele, caracteristici
nutritive şi utilizare, Ed. Ceres,
Bucureşti.
17.NICHITA, GEORGETA, 1984, Nutriţia factor fundamental în
rentabilizarea producţiei animaliere,
Ed. Ceres, Bucureşti.
18.NICHITA, GEORGETA, 1984, Cantitate şi calitate în nutriţia
animalelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
19.POPA, O., MILOS, M., HALGA, P., BUNICELU, ELENA,
1984, Alimentaţia animalelor
domestice, Ed. Ceres, Bucureşti
(manual unic).
20.SĂLĂJAN, Gh, 1984, Prepararea nutreţurilor şi controlul
calităţii lor, Ed. Ceres, Bucureşti.
21.SOLTER DOMINIQUE, 1990, Alimentation des
animauxdomestique, Collection
Sciences et tehniques agricoles
22.STOICA I., -1997- Nutriţia şi alimentaţia animalelor.Ed.
CORAL SANIVET Bucureşti.
23.STRATULAT, Gh., MARIN, Gh., 1989, Cartea
fermierului/Creşterea păsărilor, Ed.
Ceres, Bucureşti.
24. VIŞINESCU, NICULINA, 1982, Echilibrarea balanţei proteice
în hrana rumegătoarelor, Ed Ceres,
Bucureşti.

120