GLOSEMATICA

Conform dexonline: GLOSEMÁTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii structuraliste care aplică

teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. –
Din fr. glossématique. Cf. engl. g l o s s e m a t i c s , germ. G l o s s e m a t i k .

Această teorie lingvistică structurală este elaborată de lingvistul danez L. Hjelrnslev.

Glosematica se prezintă ca o explicitare a intuiţiilor profunde ale lui Saussure, însă Hjelrnslev
renunță la unele teze ale lui Saussure, deoarece le consideră a fi pe de o parte superficiale, şi, pe de
altă parte, interpretarea funcţionalistă, în special cea fonologică, a doctrinei saussuriene, o consideră
o deformare. Din Cours, el reţine, în special, două afirmaţii:

 Limba nu este substanţă, ci formă.

 O limbă diferă de alta nu numai în planul expresiei ci si în cel al conţinutului.

În teoria semnului, aceste două teze ale lui Saussure se alătură.

Dacă o limbă trebuie caracterizată atât la nivelul expresiei cât şi la cel al conținutului, se
datorează faptului că limba este un ansamblu de semne, entităţi cu două feţe, avînd un dublu aspect,
fonic si semantic. Însă semnele unei limbi sânt originale, insistă Saussure, şi din punct de vedere al
sensului, deoarece ele îşi găsesc rare echivalente semantice exacte în altă limbă. De exemplu
cuvântul german schătzen, tradus de obicei prin estimer -„a aprecia", are în realitate nuanţe străine
cuvântului francez, ceea ce denotă faptul că o limbă nu este un set de etichete servind la desemnarea
lucrurilor sau conceptelor preexistente. Saussure mai declarăcă limba este înainte de toate formă și
nu substanță.

După părerea lui Saussure, semnele unei limbi proiectează şi în domeniul sunetului care
vizează o configuraţie original și ţine de forma limbii. Astfel, Saussure descrie semnul ca pe o
asociere de două valori. Hjeimslev încuviințează intenţia care orientează opoziţia saussuriană a
formei şi a substanţei, însă el tinde să meargă mai departe decât Saussure. Desigur, unităţile
lingvistice introduc un decupaj original în lumea sunetului şi a semnificaţiei, însă Hjeimslev face
abstracție de realizarea intelectuală și sensibilă a unităților lingvistice.
Lingvistul are tendința de a dezvolta o altă concepţie decât cea de a doua a lui Saussure,
conform căreia unitatea, pur negativă şi relaţională, nu se poate defini prin ea însăşi, ea e diferită de
celelalte. Se cere ca simbolurile unui sistem formal să fie distincte unele de altele şi legate între ele
prin legi de funcţionare explicite, adică se face abstracţie şi de semnificaţie şi de manifestarea lor
perceptibilă. Astfel, limba este formă şi nu substanţă, nu în măsura în care ea introduce un decupaj
original, dar în măsura în care unităţile sale trebuie să se definească prin regulile după care pot fi
combinate. De exemplu, când o limbă vorbită este transformată în limbă scrisă, gestuală, desenată,
într-un sistem de semnale cu ajutorul steagurilor etc.
Deşi toate acestea constituie temeiul unor pasaje ale lui Saussure. Hjelmslev consideră că el
este primul care a explicitat-o dar și a elaborat-o. Teza lui Hjelmselv duce la distingerea a trei
nivele, acolo unde Saussure nu vedea decât două. Substanţa saussuriană este numită de Hjelmslev
materie. „Forma" care apare în concepţia nr.1 a lui Saussure ca decupaj, configurare, Hjeimslev o
numeşte substanţă, rezervând termenul de formă pentru reţeaua relaţională care defineşte
unităţile (= "forma" conform concepţiei nr.2a lui Saussure). Pentru a uni cele trei
niveluri, glosematica foloseşte noţiunea de manifestare: substanţa este manifestarea formei în
materie. Hjelmslev postulează idea că limbile pot fi caracterizate în același timp pe două planuri: cel
al expresiei şi cel al conţinutului. Potrivit Saussure, această afirmație înseamnă că modul în care
semnele unei limbi îşi distribuie între ele realitatea fonică şi realitatea semantică introduce în
acestea un decupaj original, dar Hjelmslev consideră aceste decupaje fapte de substanţă, și
urmărește să ia în consideraţie numai forma autentică.
Hjelmslev vorbeşte de o formă a conţinutului. Formalismul său, contrar celui al distribuţionaliştilor
nu implicăr refuzul de a lua în considerare sensul, ci voinţa de a da o descriere formală faptelor de
semnificaţie. Dacă Hjelmslev foloseşte metoda fonologică a comutării pentru a combate primatul
semnului, el o supune totuşi aceleiaşi critici pe care o adresează principiului opozitivităţii, dincare
decurge. În opinia lui Hjelmslev comutarea pentru a combate primatul semnului serveşte numai la
reperarea elementelor lingvistice inferioare semnului, însă aceasta nu permite să se divulge ce sânt
ele: însă fonologul defineşte fiecare fonem prin ceea ce îl distinge de celelalte. Hjelmslev defineşte
elementele numai prin relaţiile lor combinatorii. Astfel, Hjelmslev a creat o terminologie proprie:
glosem. Hjelmslev propune o tipologie de ansamblu a limbajelor, întemeiată numai pe proprietăţile
lor formale. Efortul de abstractizare pe care şi-l impune Hjelmslev are astfel drept compensare o
considerabilă lărgire a ariei lingvistice care rămâne ca un model pentru toţi lingviştii care susţin
ideea unei originalităţi ireductibile de ordin lingvistic. Limba nu o putem considera un ,,decupaj”
dacă refuzăm să o descriem pornind de la o cunoaştere preliminară a gândirii communicate: trebuie să
abandonăm descrierile „substanţiale" şi să rămînem la nişte relaţii intra-lingvistice ce nu pot fi definite pe baza
termenilor pe care îi leagă. Astfel , glosematica joacă pentru lingvişti, şi rolul de limită.