Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Opera ”Moara cu noroc”, publicată în anul 1881 în volumul ”Novele din popor”, este o
nuvelă psihologică, realistă, prezentând atât aspecte din societatea ardelenească de la sfârșitul
secolului al 19-lea, cât și o analiză psihologică a personajului principal, care se degradează sub
puterea banului.

Tema este constituită de consecințele nefaste pe care setea de înavuțire le are asupra vieții
sufletești a individului. La baza ei stă convingerea autorului cum că goana după bani distruge
echilibrul sufletesc al omului, generând numeroase rele și ducând la pieire.

Nuvela este de factură clasică, fiind alcătuită din 17 capitole încadrate de vorbele înţelepte
ale bătrânei soacre : ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit”. Acest îndemn stă la baza întregii acţiuni, fixând destinul personajelor în
funcţie de respectarea sau nerespectarea lui.

Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un narator

omniscient, omniprezent, neimplicat în acțiune. Tehnica punctului de vedere se regăsește în
intervenţiile simetrice ale bătrânei soacre, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei
mesajul moralizator al nuvelei.

În expozițiune se conturează dimensiunea spațială a acțiunii: cârciuma de la Moara cu noroc

este aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăţi întunecoase.
Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară ”cu lopețile rupte și cu
acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul” domină cadrul creat de narator. Ghiţă
se dovedeşte la început a fi harnic şi priceput, iar primele semne ale bunăstării nu întârzie să
apară: ”bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată
norocoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine".

Intriga prezintă apariţia lui Lică Sămădăul la cârciumă, şeful porcarilor şi al turmelor de porci
din împrejurimi. Acesta îşi impune de la început regulile: ”Eu sunt Lică, sămădăul... Multe se zic
despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe scornite. [...] Eu voiesc să știu totdeauna
cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine
să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?". Deși este conștient de faptul că Sămădăul reprezintă un pericol
pentru el şi pentru familia lui, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o
exercită, şi nici tentaţiei îmbogăţirii.

În cadrul desfășurării acțiunii, mai întâi, Ghiţă îşi ia măsuri de apărare împotriva lui Lică:
merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi întărâtă împotriva turmelor de
porci şi angajează o slugă, pe Marţi, ”un ungur înalt ca un brad". Cu toate acestea, personajul
principal începe să devină mohorât, violent, și să aibă gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana.
La un moment dat, el ajunge să regrete că are familie, pentru că nu-şi poate asuma total riscul
îmbogăţirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările acestuia:
„Ei! ce să-mi fac!? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea!? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare".

Datorită generozităţii Sămădăului, starea materială a lui Ghiţă este tot mai înfloritoare, dar
începe să-şi piardă încrederea în sine. Îşi îndeamnă soţia să joace cu Lică și distruge imaginea pe care
ceilalţi o aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaş şi în uciderea unei femei şi a
unui copil. Reţinut de poliţie, acestuia i se dă drumul numai pe ”chezăşie". Prin faptul că a jurat
strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine complice la crimă. Hotărăşte totuşi
să-l dea în vileag cu ajutorul jandarmului Pintea, dar îi va oferi dovezi despre vinovăţia Sămădăului
numai după ce îşi va putea păstra jumătate din sumele aduse de acesta.

Punctul culminant se atinge atunci când Ghiţă, orbit de furie, îşi aruncă soţia în braţele lui
Lică. Speră până în ultimul moment că se va întâmpla o minune şi că Ana va rezista influenţei
malefice a acestuia. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase de ea şi de întreaga
familie, într-un gest de răzbunare, ea i se dăruieşte lui Lică. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă
o va ucide pe Ana. La rândul său, acesta este ucis de Răuţ, din ordinul Sămădăului, iar Lică, pentru a
nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. ”Sancţionarea
drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite"(Pompiliu Marcea).

Deznodământul surprinde incendiul care mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea

de Paşti, singurele personaje rămase în viață fiind bătrâna şi copiii, fiinţele cu adevărat morale.
Nuvela se încheie în mod simetric cu expozițiunea prin vorbele bătrânei, care pune întâmplările pe
seama destinului necruţător: ”Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!".

Ghiţă este personajul principal al operei, masculin, individual, urmărit pe parcursul întregului
fir epic. Nemulţumit de condiţia sa socială, el tinde în mod firesc spre bunăstare şi îşi convinge
familia să se mute pentru trei ani la cârciuma de la Moara cu noroc.

Deşi caracterizat inițial direct drept harnic, bun meseriaş, trudind pentru fericirea familiei
sale, blând şi cumsecade, după apariţia lui Lică devine ”mai de tot ursuz” şi ”pus pe gânduri”.

Odată cu sosirea Sămădăului la han începe şi procesul de înstrăinare al lui Ghiţă faţă de
familia sa. Gândurile, gesturile, faptele personajului se constituie într-o magistrală caracterizare
indirectă: se poartă brutal cu Ana şi cu cei doi copii, iar, la un moment dat, ajunge să regrete că are o
familie.

Lică Sămădăul este un personaj realist, ce are o stăpânire fascinantă asupra celorlaltor
personaje. Portretul său fizic este bine conturat: deși porcar, el purta ”cămașă subțire și albă”. Se
comportă ca un stăpân peste oameni și locuri, prezentându-se în mod autoritar. Simbol al degradării
morale, Lică se conduce după legi proprii care diferă față de cele ale statului. Bun cunoscător de
oameni, el exercită asupra Anei o fascinație demonică.

Așadar, consider că prin analizarea conflictului interior al personajului principal, prin finețea
demonstrată în detectarea zonelor obscure ale psihicului uman și prin includerea ideii moralizatoare,
opera ”Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică unică în literatura realistă, o capodoperă a lui Ioan
Slavici.