Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De exemplu, apariţia unui frate mai mic într-o familie determină o serie de
modificări în atitudinile fiecăruia dintre membrii acesteia. Prin forţa lucrurilor,
mama este acaparată de îngrijirile pe care trebuie să le dea noului născut şi nu se
mai poate acorda aceaşi atenţie primului născut. Acesta este frustrat, devine gelos
şi agresiv la adresa fratelului mai mic, ar vrea ca acesta să dispară şi mama să se
ocupe numai de el. Copilul mai mare este astfel animat de sentimente
contradictorii, de dragoste şi ură, de dorinţa de reconciliere şi cea de agresiune.
Pentru copil aceasta este o experienţă dureroasă, traumatizantă care determină
formarea unui complex de intruziune, având manifestări de intensităţi diferite.
Ulterior acestui eveniment totul poate reintra în normal, dar în psihismul
copilului amintirea acestor trăiri angoasante rămâne, nu se şterge şi ele pot fi
reactivate de noi experienţe similare. Protestul inconştient împotriva „intrusului” se
poate transpune ulterior în domeniul social sau profesional manifestându-se, de
exemplu, prin aşa-numita „incompatibilitate” relaţională cu persoanele resimţite ca
rivale.
Sentimentele de inferioritate
Sentimentul de inferioritate este profund resimţit încă din primii ani de viaţă,
atunci când copilul îşi dă seama că este constrâns să facă ceea ce nu doreşte sau
este împiedicat să facă ceea ce ar dori la un moment dat. În raport cu adultul, el se
găseşte într-o situaţie de inferioritate care, uneori îl copleşeşete. Atunci când
părinţii sau educatorii îi cer copilului să facă ceva dincolo de posibilităţile sale
actuale, sentimentul de incapacitate este confirmat şi el se consolidează, cu toate
efectele negative care rezultă de aici: copilul se închide în sine, se retrage din
acţiune sau se refugiază în reverie. La fel se simte însă şi elevul în faţa profesorului
său sau novicele în faţa maestrului.
În primul rând, tânărul trebuie să înveţe să privească oamenii din jurul său.
Chiar dacă alţii par să nu aibă nici o grijă, o privire mai atentă poate să
descopere că şi aceştia au diferite tipuri de probleme, uneori chiar mai grave,
se confruntă cu diverse tipuri de complexe. Când va înţelege că şi alţii sunt
asemeni lui, adolescentul nu se va mai simţi plasat sub cota normalităţii.
În al doilea rând, tânărul ar trebui să înfrunte deschis problema care îl
frământă, să definească corect problema şi să încerce să găsească o soluţie
pentru rezolvarea acesteia.
O altă recomandare vizează chiar folosirea compensaţiei: încercarea de a
echilibra punctele slabe cu cele bune. Se pot contrabalansa acele domenii
unde tânărul nu are succes prin stăruinţa de a excela în altele.
O ultimă sugestie: nimic nu este mai util pentru a dezvolta încrederea în sine
decât o prietenie autentică. Atunci când adolescentul constată că ceilalţi au o
părere (constant) bună despre el, îi va fi mai uşor să se accepte. Nu trebuie să
fie frumos, (foarte) inteligent sau (foarte) bogat ca să fie plăcut altora. Iar
cea mai bună cale pentru ca cineva să aibă un prieten este de a fi mai întâi el
însăşi un prieten adevărat.
BIBLIOGRAFIE