O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale

O scrisoare pierduta
Comedie
Ion Luca Caragiale

I. „O scrisoare pierduta”, de Ion Luca Caragiale, este o capodopera a carei persistenta in timp
se explica prin caracterul universal al situatiilor prezentate, prin tipicitatea personajelor si prin calitatea
comicului. Stralucit precursor al teatrului modern, Caragiale realizeaza prin aceasta comedie de
moravuri, o sinteza intre realismul critic si clasicism. Exista si o componenta moderna care consta in
calitatea comicului invecinat cu tragicul, grotescul sau absurdul, si in amestecul registrelor stilistice.
Opera intruneste toate trasaturile comediei realiste: reflecta in mod veridic realitatea, intriga este
o falsa problema, conflictul este derizoriu, iar actiunea starneste rasul. Personajele sunt construite in
registru comic, iar stilul este parodic, exagerand ridicolul.

Titlul piesei reliefeaza intriga, sugerand prin substantivul cu articol nehotarat, faptul ca acea
„scrisoare pierduta” este unul dintre multele mijloace de santaj in lupta politica. Prin repetarea situtiei
scenice (o scrisoare similara care determina numirea „de la Centru” a lui Dandanache, scrisoarea de
dragoste devine simbol al coruptiei si compromisului.

Tema degradarii vietii politice, sociale si private se concretizeaza prin surprinderea unui
episod din campania electorala pentru desemnarea unui candidat la viitoarele alegeri parlamentare, care
se petrece in „capitala unui judet de munte”. Aceasta tema dezvolta si alte arii tematice: coruptia vietii
politice, lupta pentru putere, imoralitatea vietii de familie.

Viziunea autorului despre lume este una realista, fiind surprinsa o realitate a carei prezentare
este adevarata si exacta. In acest sens, Caragiale alege o seama de elemente tipice: o situatie tipica
(alegerile pentru forul legislativ, in „anul de gratie 1883”), un esantion reprezentativ (lumea politica
dintr-un oras de provincie), si niste motive literare tipice (triunghiul conjugal, prostia, orgoliul, betia de
cuvinte).

Spatiul actiunii este obiectiv si limitat („capitala unui judet de munte”). Spatiul scenic este
puternic simbolizat: primele doua acte au ca decor anticamera casei prefectului (deci, spatiu privat unde
se iau, de fapt, deciziile politice); urmeaza sala mare a primariei in actul III(spatiu public, al aparentelor,
dublat de un spatiu al „culiselor”) si, in ultimul act, gradina Zoei (spatiu privat care il continua pe cel
public).

Timpul real este limitat la trei zile (11-13 mai, „anul de gratie 1883”), dar precizarea ambigua
„in zilele noastre”, ingaduie o surprinzatoare actualizare a acestui timp.

Compozitional, comedia lui Caragiale are o constructie clasica, incluzand 4 acte si 44 de scene.
Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale: succesiunea cronologica, tehnica
„bulgarelui de zapada” si cea a inlantuirii evenimentelor, si pe structuri moderne precum: simetria

1
O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale
situatiei scenice (pierderea scrisorii), instalarea ex-abrupto a conflictului, intriga care s-a consumat
inainte de ridicarea cortinei.

Conflictul derizoriu al jocului de interese imbraca aparenta unui conflict politic, dar
confruntarea nu se produce intre doctrine si idei politice pentru ca cei implicati fac parte din grupari
diferite ale aceluiasi partid de guvernamant. Aripa conservatoare, reprezentata de Trahanache,
Tipatescu, Farfuridi si Branzovenescu este cea care detine puterea, iar aripa reformatoare (Catavencu si
„dascalimea” vrea sa aceada la putere.

Personajele piesei apartin unei viziuni clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica,
avand o dominanta de caracter. Caragiale depaseste, insa, aceasta viziune si-si individualizeaza
personajele prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de
statut social si psihologic.

I/1 Astfel, ZAHARIA TRAHANACHE este atat „incornoratul” si „ticaitul”, cat si

politicianul abil care prin firea sa calma si ticul „aveti putintica rabdare”, castiga timp de reactie,
intimidandu-si adversarii.
Stalp al puterii locale, „venerabilul” presedinte al tuturor „comitetelor si comitiilor” are o
pozitie sociala privilegiata, dublata de un statut politic pe masura.
In lista cu personaje, comicul de intentie este evident in prezentarea lui Trahanache. Prin
enumerarea tuturor functiilor sale, dar si prin desemnarea Zoei prin sintagma „sotia celui de sus”, se
sanctioneaza abuzul de putere si de pozitie sociala in capitala judetului de munte.
Personajul se contureaza pe doua coordonate aflate intr-un evident dezechilibru si chiar
contradictie, de unde si marea parte a comicului: coordonata politica si cea familiala.
Abilitatea politica ii ofera lui Trahanache autoritate si ii consolideaza statutul de conducator.
Aceasta pozitie il determina sa regizeze cu diplomatie intreaga farsa a alegerilor, mergand pana la
falsificarea voturilor, astfel incat il poate asigura pe Dandanache ca „nu majoritate, unanimitate o sa ai,
stimabile!”.
Pentru a defini societatea vremii, Zaharia Trahanache repeta spusele fiului sau „de la facultate”:
„unde nu e moral, acolo-i coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!”. Este de
constatat ca personajul admite ca „nu e moral” si, deci, e „coruptie”, dar el insusi este implicat in fapte
mai putin oneste. Realizandu-si ambitiile politice, Trahanache aspira doar la mentinerea unei stari de
fapt.
In privinta celei de-a doua coordonate, cea familiala, Trahanache si Zoe Trahanache
reprezinta ipostaza familiei care cultiva valori imorale precum: adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia,
tradarea.
Cele doua personaje au o pozitie sociala privilegiata, dublata de un statut politic pe masura. In
lista cu personaje, comicul de intentie este evident in prezentarea acestora. Prin enumerarea tuturor
functiilor lui Trahanache, dar si prin desemnarea Zoei prin sintagma „sotia celui de sus”, se
sanctioneaza abuzul de putere si de pozitie sociala in capitala judetului de munte.

2
O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale
Amenintarea lui Catavencu starneste in ambii soti nevoia de a impiedica publicarea scrisorii de
amor. Nici Zoe si nici Trahanache nu-si pun deloc problema despartirii, ci doar pe aceea a pierderii
capitalului de influenta, de putere politica . Voluntara, Zoe apeleaza la serviciile lui Pristanda pentru a-i
intermedia o intalnire cu Catavencu, si negociaza in numele lui Trahanache si al partidului. Pe de alta
parte, Trahanache abil politician, cauta o arma de contrasantaj, convins fiind ca nu exista politician
necorupt.
Desi caile de a salva reputatia familiei si a partidului sunt diferite, scopul este comun: salvarea
aparentelor si a privilegiilor implicate de pozitia politica.
Finalul este specific unei comedii: conflictul se rezolva printr-o solutie care duce la evitarea unei
situatii compromitatoare. Consecinta nu este, in niciun caz, anularea adulterului.
Limbajul este principala modalitate de individualizare a lui Trahanache si accentueaza
realismul operei. Formele gresite ale cuvintelor, erorile de exprimare („Unde nu e moral, acolo-i
coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!”) si ticul verbal („aveti putintica rabdare”)
sunt criterii care tradeaza incultura personajului si contrasteaza comicul cu pretentia sa de iluritie.
Numele sau sugereaza zahariseala (Zaharia) si faptul ca poate fi modelat usor (trahana = coca
moale) de catre superiorii de la Centru sau de „enteres”, dar mai ales de Zoe.

(tema si viziune+caracterizare)In opinia mea, lumea surprisa de Caragiale in aceasta comedie

se infatiseaza ca o multine destructuratea alcatuita din indivizi pe care ii leaga doar interesul. Zaharia
Trahanache este un personaj reprezentativ pentru aceasta societate lipsita de principii morale.De aceea,
faptul ca „venerabilul” este cel care evidentiaza imoralitatea lumii in care traieste, repetand spusele
fiului sau, accentueaza ironia autorului la adresa vietii social-politice contemporane lui, la adresa
sistemul „curat constitutional”.
In concluzie, mesajul autorului este evident: pentru aceasta lume nu mai exista nicio speranta de
reabilitare si de salvare.

(relatia dintre doua personaje)In opinia mea, lumea surprisa de Caragiale in aceasta comedie
se infatiseaza ca o multine destructuratea alcatuita din indivizi pe care ii leaga doar interesul. Zoe si
Zaharia Trahanache sunt personaje reprezentative pentru societatea lipsita de principii morale, surprinsa
de Ion Luca Caragiale in aceasta comedie. Faptul ca ei sunt cei care evidentiaza, atat in plan social si
politic, cat si familial,
imoralitatea lumii in care traiesc, accentueaza ironia autorului la adresa societatii contemporane lui, la
adresa sistemului „curat constitutional”.
In concluzie, mesajul autorului este evident: pentru aceasta lume nu mai exista nicio speranta de
reabilitare si de salvare.

3
O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale

I/2 COMICUL

Valoarea artistica a acestei opere consta in concentrarea mai multor tipuri de comic: de moravuri,
de intentie, de caracter, de situatie, de nume si de limbaj. Noutatea absoluta consta insa in calitatea
comicului care se invecineaza cu tragicul, pentru ca autorul aplica in opera propria-i marturisire: „vad
enorm si simt monstruos”.
Comicul de moravuri vizeaza viata de familie si cea politica. La prima vedere, lumea infatisata
este onorabila, apelative ca „stimabile” si „onorabile”, fiind folosite mereu. In realitate, este o societate
bazata pe coruptie, santaj, dispretul legilor si al eticii, compromis si imoralitate.
Comicul de caracter evidentiaza aceste moravuri pe care Caragiale le satirizeaza in tipologiile
conturate. Incornoratul (Zaharia Trahanache), adulterina (Zoe Trahanache), demagogul (Nae
Catavencu), imbecilul (Farfuridi) sau servilul (Pristanda) reprezinta tot atatea defecte ale unei lumi
caricaturale, surprinse in comedie. Cel mai „bogat” este Agamita Dandanache, personaj care reuneste
trei tipuri: idiotul, ramolitul si santajistul perpetuu. Nu intamplator, Caragiale il considera „mai prost
decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”.
Fiecare personaj este definit printr-o trasatura fundamentala, caricaturizata si ingrosata, aflata in
contrast puternic cu ceea ce vrea el sa para, de unde si efectul comic.
Comicul de situatie se refera la evenimentele care provoaca rasul. Situatiile comice din piesa
„O scrisoare pierduta” provin din intriga: folosirea scrisorii ca instrument al santajului politic este
comica, provoaca o agitatie nejustificata si, in final, o impacare la fel de nejustificata.
Comicul de situatie este bine reprezentat in triunghiul conjugal. Ilustrativa in acest sens, este
scena IV din actul I, in care are loc dialogul dintre Tipatescu si Trahanache. Invitat de Catavencu,
Trahanache aflase de la acesta despre scrisoarea de amor. El ii relateaza prefectului, gradat si detaliat,
discutia pe care a avut-o cu Nae Catavencu. Evocarea atinge punctul culminant, cand sotul inselat ii
spune amantului, pe dinafara, continutul scrisorii.
Situatia data ar trebui sa genereze un conflict si sa modifice relatia dintre cei doi. Pus in fata
faptului implinit, Tipatescu adopta un ton agresiv, osciland intre amenintari si injurii . Trahanache, insa,
dezamorseaza conflictul in propriul sau stil: „intr-o sotietate fara moral si fara printip... trebuie sa ai
putintica diplomatie”.
Finalul discutiei dintre cei doi aduce in prim plan situatia comica si creaza ambiguitate: „diseara
eu ma duc la intalnire. Trebuie sa stai cu Joitica, ii e urat singura”.
O alta situatie comica este realizata prin intermediul celor doi amici politici Farfuridi-
Branzovenescu. Ei se tem ca sunt tradate interesele partidului si nemultumiti de atitudinea evaziva a lui
Tipatescu si Trahanache, trimit la Centru o telegrama nesemnata in care ii acuza pe cei doi de tradare.
Indignarea lor dispare insa atunci cand li se da de inteles ca Farfuridi are sanse de a fi ales deputat.
Aparitia lui Agamita Dandanache, candidatul propus de Centru, se inscrie si ea in comicul de
situatie. Prezenta lui este aiuritoare. El povesteste cum a ajuns sa fie ales deputat, ca si Catavencu, prin
acelasi tip de santaj. Dar adevaratul comic de situatie consta in faptul ca o atribuie pe Zoe cand lui
Tipatescu, cand lui Trahanache.
4
O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale
Comicul de limbaj este principala modalitate de individualizare a personajelor si accentueaza
realismul operei. Formele gresite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale sunt criterii dupa
care se constituie o categorie de personaje – parvenitii, care isi tradeaza incultura prin limbajul constituit
ca sursa a comicului. Este
cazul lui Catavencu, al carui limbaj contrasteaza comic cu pretentia sa de eruditie („scopul scuza
mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta”), iar in privinta lui Farfuridi, prostia este evidentiata tocmai de
pretinsa inteligenta pe care crede ca o probeaza prin afirmatii imbecile („iubesc tradarea, dar ii urasc pe
tradatori”).
Cei doi se intrec, in actul III, in discursuri patriortarde, in care non-sensul si paradoxul le
demonstreaza incultura si snobismul.
Spre deosebire de celalalte comedii ale lui Caragiale, in „O scrisoare pierduta” exista si
personaje „cu carte” (Tipatescu si Zoe), ironizate insa pentru legatura extraconjugala.