Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Denumirea de depresie vine din lb. Latina de la cuv.depresio-
onis=cadere sau afundare, ea descrie perfect starea sufletului depresiv.
Sentimentul pe care il are acesta: daca pana atunci toate erau la locul lor, dintr-
o data parca totul a inceput sa mearga pe un teren miscator si nesigur.
Tabloul biblic clasic pentru patima tristetii, il constituie scena in care
Petru, mergand noaptea pe valurile marii, simte ca se scufunda cerand ajutorul
Mantuitorului.
Stiinta medicala vorbeste despre cauze variate ale bolii iar aceste pot fi
de natura biologica sau genetica, psihologica, cauze legate de mediu precum si
de anumite afectiuni sau boli, iar spiritualitatea ortodoxa vorbeste si despre o
asa-numita depresie demonica .
Depresia poate afecta oricand si pe oricine, indiferent de starea sa
materiala sau de locul unde se afla, chiar daca exista temperamente cu o
dispozitie speciala pentru acesta afectiune.
Barbatii depresivi sunt de doua ori mai dispusi la accidente cadrio-
vasculare; femeile se interiorizeaza iar barbatii sunt nervosi si suspiciosi.
Femeile au probleme cu respectul de sine, barbatii cer si impun agresiv sa fie
respectati.
Manualul de diagnostic al bolilor psihice vorbeste despre 10 simtome ale
aceste afectiuni, in centru lor sta triada negativa care consta in:
1. Evaluarea autodepreciativa, asupra propriei persoane (nu sunt bun
de nimic...), in cazul acesta omul depresiv trebuie sustinut din
afara.
2. Viziune pesimista asupra lumii, ca si cum aceasta ar fi o vale
adanca a plangerilor, un obstacol in calea vietii personale.
3. Perspectiva sumbra si fatalista a viitorului, care este privit in culori
intunecate si fara nici o speranta.
La triada se mai adauga urmatoarele semne aditionale sau simtome:
- disfunctii gastro-intestinale si cadriace cum ar fi: bulimia, anorexia si
starea de panica
- tulburari de somn: insomnie si hipersomnie
- sentimentul nonvalorii si pierderii increderii insine
- afectiuni psihice care nu corespund la tratamentele conventionale
- tulburari de dinamica sexuala
- dependenta de alcool, tigari si droguri
Starea pe care o resimte persoana depresiva este cea de atonie fizica
(lipsa de putere) si psihica, si anhedonie (lipsa placerii in situatii normale),
inclusiv fata de activitatile care atrageau anterior cu pasiune.
Daca simtomele din triada respectiva la care se adauga minim o simtoma
aditionala, dureaza mai mult de 2-3 saptamani si in loc de ameliorarea lor se
constata adaugarea altor simtome depresive, aceasta arata ca persoana
respectiva trebuie neaparat sa solicite asistenta de specialitate: medicala,
psihiatrica si duhovniceasca.
2
Rata depresiei dupa razboi era de 1%, astazi este de 28%!
Izvoarele medicale apreciaza ca din 1945 si pana astazi, depresia a
cunoscut o crestere alarmanta, de 400% pana la 700%; in mod similar rata
cresterii anuale a acesteia este de 8-10% si tot asa vanzarile de medicamente
anti-depresive, cresc anual cu 42%. In prezent, vanzarile de medicamente
antidepresive, ocupa locul 3 in cadrul vazarii generale de medicamente.
O persoana cu un psihism bogat, in medie, are 80.000 de ganduri, iar un
om care refuza sa gandeasca are 35.000!
3
- Rezilienta (capacitatea de a infrunta si de a depasi necazurile). Se
spune pe buna dreptate ca incercarile din viata, fie ne vor ruina, fie ne vor
slefui. Se apreciaza ca fiecare incercare cu care se confrunta omul, contine in
sine beneficii, cel putin egale cu suferinta produsa, daca stim sa vedem dincolo
de suprafata produsului.
- Deprinderea lectiei iertarii
- Cresterea starilor de flux ( sunt intalnite in iubire, atunci cand esti
absorbit cu totul de celalalt)
- Sentimentul de a ne bucura de placerile curate ale vietii
- Dedicarea scopurilor pe care ni le-am ales in viata
- Activitatea fizica, atunci cand suntem depresivi. Dupa 20 de min de
efort moderat este eliberata endorfina, responsabila de starea de fericire.
- Religia si spiritualitatea. Spiritualitatea ortodoxa adauga la aceste
metode terapeutice urmatoarele caii sau mijloace de lupta impotriva patimii
depresiei:
a) Constientizarea efectelor negative ale tristetii, atat asupra noastra
cat si a celor din jurul nostru.
b) Nevoia de ajutor din partea familiei, a prietenilor, a unui duhovnic,
psiholog sau medic
c) Filosofia vietii, adica a interpreta la adevarata valoare,
evenimentele dureroase din viata, precum boala, saracia.
d) Descoperirea frumusetilor vietii
e) Bucuria de a fi crestin
f) Credinta statornica in ajutorul lui Dumnezeu
g) Optimismul crestin
h) Spovedania curata inaintea unui duhovnic
i) Rugaciunea staruitoare. Sf Ioan Scararul numeste rugaciunea
„secure impotriva deznadejdii”
j) Lecturi duhovnicesti si pelerinaje. Credinta crestina precum si
rugaciunea constituie adeseori, alaturi de spovedanie si nadejde in ajutorul lui
Dumnezeu, mijloacele cele mai eficiente de lupta impotriva tuturor incercarilor
sau necazurilor, care ne-ar putea provoca tristete. De aceea Fer. Augustin,
intalnind odata un prieten distrus, care-si pierdu-se familia si intraga sa avere, i-
a adresat urmatoarele cuvinte: „roaga-te si mergi mai departe, la capatul
drumului te asteapta Hristos”.
4
Curs 5: Patima trandaviei sau akedia și mijloacele de lupta
împotriva ei
6
Wiston Churchill: „prin ceea ce adunam, ne intretinem, prin ceea ce
daruim, traim”!
In privinta motivatiilor, psihologia religioasa identifica trei forme:
- Unii asa cum sunt, mai ales copii, fac un lucru din teama
- Motivarea prin stimulente
- Motivarea interioara sau intriseca
O persoana care are astfel de motivatii este cpabila sa-si implineasca
vocatia fara nici un fel de stimulent sau rasplata exterioara, ci doar in baza unor
resorturi sufletesti profunde.
Aceeasi psiholigie identifica trei atitudini sau comportamente fata de
munca pe care o desfasuram. Unii o privesc ca pe un simplu job sau o simpla
slujba, care la aduce un beneficiu material prin care isi indeplinesc dorintele,
total diferite de specificul job-ului respectiv:
- Ca o profesie sau cariera,activitatile desfasurate, implinite, ca
motivatii mai adanci, in sensul ca ofera posibilitatea unei promovari
adica a unei autorealizari si a unui venit mai mare, insa nici aceasta
nu-i aduce cu adevarat omului implinirea. Doar cel ce vede in profesia
sa o chemare, o priveste pe aceasta ca pe un izvor de bucurii
personale si comunitare, ca pe o sursa autentica de implinire
sufleteasca.
De altfel, chieia succesului in fiecare profesie, este a desfasura acea
activitate ca sub privirea lui Dumnezeu, avand convingerea ca El este cel care
ne rasplateste sau ne pedepseste pentru modul in care o indeplinim.
Deasemenea, in psiholigia contemporana, se vorbeste despre motivatie
sau vocatie, constatandu-se ca 10% dintre oameni, desfasoara, cu adevarat o
activitate in folosul general si care sa-i motiveze si sa-i implineasca personal.
Din pct de vedere spiritual, aici referindu-ne la preotie, putem constata
cu usurinta, ca lumea contemporana, tot mai framantata si zbuciumata, se afla
in cautarea unui sens existential profund, ca este insetata de viata
duhovniceasca si doritoare de persoane care sa-i lumineze calea spre
descoperirea si implinirea acelora, iar preotia constituie factorul fundamental.
7
Curs 6: Patima mâniei şi lupta împotriva ei
Dintre toate patimile, parcă nici una dintre ele nu îl apropie atât
de mult pe om de animalitate, aşa cum o face patima mâniei, prin
iraţionalitatea ei. Sfântul Ioan Casian identifică două forme generale ale
acesteia: mânia lui Dumnezeu şi mânia omenească.
8
Vasile cel Mare face o descriere grotească a omului mânios care, pur şi
simplu, este asemenea unui posedat.
9
Părintele Arsenie Papacioc spunea, cu foarte multă înţelepciune:
”pacea este de patru ori cât dreptatea”, adică, decât să ni se dea
dreptate de către patru persoane sau în patru situaţii, pentru dreptatea
făcută, mai degrabă să le acoperim pe toate cu iubire şi iertare şi vom
avea, din partea lui Dumnezeu, mai multă răsplată. În privinţa duşmanilor,
să nu uităm, niciodată, o vorbă foarte înţeleaptă care spune că un
duşman sau un străin este un prieten pe care încă nu l-am descoperit.
10
- În relaţie cu Dumnezeu, se poate merge, ca în cazul îngerilor
căzuţi, a demonilor, pănâ la lupta deschisă împotriva lui Dumnezeu şi la
autoîndumnezeire, iar în cazul oamenilor, prin îngâmfare, la tăgăduirea
ajutorului dumnezeiesc.
11
3. Conştientizarea ajutorului din partea lui Dumnezeu, Cel care a
spus că ”fără de Mine nu puteţi face nimic”, iar Sfântul Apostol Pavel
afirmă că ”sunt ceea ce sunt prin harul lui Hristos”.
10. Smerenia sau umilinţa, ca virtute opusă trufiei, despre care Sfântul
Ioan Scărarul spunea că este”singura virtute care nu poate fi umilită de
demoni ”şi despre care, tot el spunea că ”este veşmânt dumnezeiesc pentru
faptele noastre omeneşti.”
12
Acest adevar a fost exprimat in mod variat de catre parintii duhovnicesti
ai spiritualitatii ortodoxe.
Dumnezeu este cea mai mare certitudine a vietii noastre, incat pe buna
dreptate se spune ca pt cel care crede nu exista intrebari iar pt cel care nu
crede, nu exista raspunsuri.
13
Pasadena si Princeton. Vorbesc despre o rationalitate a lumii, care i-a fost
imprimata acestuia de Dumnezeu.
14
Sf Ioan Damaschin spune ca „moartea alearga ca o fiara neimblanzita,
cautand pe cine sa apuce”, iar Sf Grigore Palama, considerand viata o
succesiune de morti, spune ca dupa cadera in pacat a omului, Dumnezeu a
intarziat clipa mortii lui, tocmai pentru a-i oferi posibilitatea de a se intoarce
prin pocainta.
Moartea este cuprinsa in insasi actul credintei pentru ca nascandu-ne
murim putin cate putin, pana cand vom ajunge la moartea cea mare, adicala
despartirea sufletului de trup.
In credinta ortodoxa, cunoasterea clipei mortii de catre o persoana, este
o adevarat harisma, descoperita de Dumnezeu putinilor oameni cu viata sfanta.
Spiritualitatea nostra vorbeste despre mai multe feluri de morti si diverse
experiente duhovnicesti legate de ea.
Din pct de vedere medical, exista o moarte aparenta biologica sau
celebrala, iar spiritual vorbim de moartea trupeasca, prin despartirea sufletului
de trup, apoi moartea sufleteasca, prin despartirea de Dumnezeu, prin lucrarea
pacatului si moartea vesnica, a celor care au parasit lumea aceasta cu pacate
grele si nepocaite.
Este interesant faptul ca tanotologiau sau stiinta mortii, confirma prin
experientele de moarte clinica, toate adevarurile de credinta.
Sf. Parinti vorbesc despre anumite experiente din pragul mortii, din
timpul mortii si de dupa moarte.
Sf Ignatie Brancianinov vorbeste despre 4 ispite pe care diavolul incearca
sa le infatisesze sufletului muribund si anume:
- Prea multa credinta sau deznadejdea
- Slava desarta si diferite inchipuiri
In timp ce persoanele virtuoase au in clipele premergatoare mortii,
vedenii cu Dumnezeu, cu Maica Domnului sau cu ingeri sau cu persoane
virtuoase din familie, mutate la Domnul, cei pacatosi vad duhuri hidoase de
demoni. Dintre toti Sf Parinti, cel care descrie cel mai bine, drumul suferintei
dupa moarte este Sf Efrem Sirul .
Pt credinta ortodoxa, moartea nu este un deznodamant implacabil si
fatal, ci este un inceput al vietii vesnice, in care trebuie sa intram prin insasi
actul mortii. De aceea ortodoxia nu priveste cu teama si angoasa sau cu durere
si deznadejde moartea, ci cu multa speranta.
Parintii greci, recomandau cugetarea la moarte, acea „meletetanatu”, iar
Parintii latini recomandau „memento mori”.
Intr-o frumoasa pisanie sin Sf Munte, este scris foarte intelept „daca vei
muri inainte de a muri, nu vei muri cand vei muri”, iar Sf Isac Sirul spune „fii ca
un mort in viata ta si vei trai vesnic”. La randul sau, Sf Pavel spune „moartea
este un castig, viata este Hristos”, iar Sf Antonie cel Mare spune ca „moartea
de-o va avea omul in minte, nemurire este”.
15
Curs 8: Rabdarea necazurilor cu nadejde
Cuviosul Paisie Aghioritul, mare duhovnic grec, contemporan, spunea ca
„drumul spre preadulcele rai, are naparata nevoie de pasaportul incercarilor”,
iar Arsenie Papacioc, spunea ca „mantuirea nu se dobandeste cu miorlaiala, ci
prin eroism”
Mantuitorul Insusi ne-a spus ca oricate necazuri veti intalni, indrazniti.
Suferinta, incercarile, necazurile, patimirile fara de voie, boala, toate culminand
in moarte, sunt realitati ale vietii si lumii prezente.
Nu exista om, care de la nastere si pana la moarte, sa aiba parte doar de
bucurii, dupa cum nu exista persoana care de cand a intrat in aceasta viata si
pana a parasit-o, sa traiasca intr-o vale a plangerii si sa guste doar din cupa
amara a necazurilor.
In viata fiecaruia, bucuriile si necazurile, se impletesc, in sensul ca
bucuriile prezente, daca nu sunt traite curat, se transforma in cauze ale
suferintelor. Dupa cum la fel, necazurile cele mai mari, daca sunt privite
duhovnicesc si profund, se transforma in izvoare de bucurii curate.
Sf.Maxim Marturisitorul spune ca „Dumnezeu, ca un Parinte bun si
iubitor, incearca sa se apropie de noi, creatura Sa iubita, pe mai multe cai”.
O prima cale o constituie creatia, lumea pe care El a facut-o pentru noi
din iubirea Sa nemarginita. O minte luminata poate sa-L distinga cu usurinta pe
Creatorul perfect al ei, in dosul acesteia, insa putini sunt aceia care Il descopera
pe Dumnezeu in creatia Sa si atunci El se mai propune pe o a doua cale pozitiva
si anume pronia sau darurile pe care ni la ofera.
Viata, sanatatea, frumusetea, intelepciunea si toate celelalte calitati, sunt
binecuvantari din partea Tatalui ceresc. Insa si de aceasta data, spune Maxim
Marturisitorul, din cauza trufiei sale luciferice, omul considera ca toate acestea
i se datoreaza doar lui, fara nici un ajutor din partea lui Dumnezeu. Si atunci,
constrans de indaratnicia noastra, Dumnezeu se propune pe o a treia cale, de
data aceasta negativa, dureroasa prin judecata, adica prin intermediul
necazurilor, incercarilor, suferintelor si bolilor.
Suferintele din viata aceasta „toiagul judecatorului”, nu sunt dovezi ale
certarii lui Dumnezeu, ci ale cercetarii Sale cu iubire, nici forme ale maniei Lui,
ci dovezi ale iubirii Sale atotmilostive, ale purtarii Sale de gria si ale dorintei
Sale de mantuire pentru neamul omenesc.
Sfintii Parinti ne invata ca starea primordiala a primilor oameni, era o
stare de sanatate perfecta, trupeasca si spirituala si de relativa desavarsire, ca
unii care au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu.
Suferinta. Durerea, neputinta, boala, slabiciunile si moartea, au intrat in
lumea si in viata omului, ca urmare a pacatului stramosesc, amplificaat prin
pacatele personale. De aceea, la intrebarea, care sunt cauzele suferintei in
16
lume, Biserica raspune: „pacatul stramosesc, o anume vulnerabilitate al
arborelui genealogic, pacatele personale si atotintelepciunea lui Dumnezeu”.
In privinta limitelorincercarilor din viata aceasta, spiritualitatea ortodoxa,
ne invata ca Dumnezeu, nu face nici un lucru fara rost, si ca toate incercarile
care vin asupra omului, sunt suportabile sau in limitele furiei si de obicei direct
proportionale cu pacatele si virtutile personale, astfel incat cei mai incercati
sunt cei pacatosi iar pentru cei virtuosi, spune Sf Isac Sirul, ca necazurile rasar la
tot pasul.
Daca la pacatosi, incercarile au ca scoppocainta, curatirea si intoarcerea
la adevar, pt cei curati, necazurile fara de voie, constituie o proba a dragostei
lor fata de Dumnezeu si de bunurile spirituale si fiecare suferinta indurata, le
adauga o noua piatra la cununa nemuririi.
Stiinta durerii a constatat ca fiecare isi suporta durerea intr-un mod
ppersonal si in functie de temperamentul sau, de suferintele indurate anterior
si de valorile sale morale si ca in general femeile sunt capabile sa suporte o
durere de 8 ori mai intensa decat barbatii.
Aceiasi Sf Parinti ai spiritualitatii ortodoxe vorbesc despre universalitatea
si necesitatea acestor incercari, in sensul ca ele sunt de trebuinta, atat celor
pacatosi cat si celor sporiti duhovniceste.
Daca la cei pacatosi ele sunt cai de pocainta, pt cei sporiti duhovniceste,
sunt mijloace de progres spiritual si rasplata de la Dumnezeu.
In privinta scopului incercarilor, Sf Ioan Gura de Aur spune ca „boala
loveste trupul, ca sa smereasca sufletul”. Asadar scopul esential al incercarilor
il reprezinta dobandirea vietii celei virtuoase. In suferintele noastre, lucrul cel
mai important il constituie atitudinea sau conduita noastra in necaz.
Pe de o parte nu trebuie sa cautam niciodata sa dorim sau sa cerem
suferinta sau durere, iar odata intrata in viata noastra, trebuie sa ne purtam cu
noblete sufleteasca si rabdare.
Conduita adevaratului crestin nu inseamna negarea durerii si nici
revolata contra lui Dumnezeu, ci presupune asa cum spun Sf Parinti, a face
filosofia bolii, adica a ne intreba care sunt cauzele acesteia si cum putem prin
suferinta noastra sa progresam spiritual.
In orice boala sau suferinta, lucrul cel mai important este sa-i intelegem
sensul. Asadar, adevarata conduita in necazuri trebuie sa fie cea de rabdare,
caci Sf Isac Sirul spune „rabdarea injumatateste durerea...”.
Insasi denumirea de pacient inseamna rabdare, dupa cum pozitia omului
in patul suferintei sale ne arata ca altadata cand era sanatos, trata viata cu
superioritate, ca si cum se afla la picioarele lui, acum in patul de boala, a
devenit egal vietii, daca nu cumva aceasta il invinge.
Prin urmare, experienta necazurilor, constituie o adevarata treapta de
incercare, o pedagogie a lui Dumnezeu, dar si o cale de intoarcere din pacat la
virtute. Nimic nu dobandeste mai multa rasplata din partea lui Dumnezeu decat
milostenia si rabdarea necazului cu smerenie.
17
Pr Staniloae spune ca viata omului se deruleaza de pe dealul bucuriilor,
in caile necazurilor, dar omul duhovnicesc a dobandit in viata sa, taria stancii in
fata necazurilor vietii. El nu se bucura peste masura in realizarile sale pt ca stie
ca au si un revers, dupa cum nici nu dispera la vreme de incercare, pt ca stie ca
Il are necontenit ajutor pe Hristos sau asa cum l-a indemnat Fer. Augustin pe un
prieten apropiat care pierduse totul „roaga-te si mergi mai departe,la capatul
drumului te asteapta Hristos”.
21
Curs 10: Criterii de distingere e experientei duhovnicesti
suprafiresti
Sf Antonie cel Mare, intrebat odata care e cea mai importanta virtute, a
raspuns ca indubitabil aceasta este darul discernamantului, care-l freest pe
ostenitor de a cadea in capcanele nevazutilor vrajmasi.
Impotriva tuturor acestor atacuri vrajmase, cel mai important dar pentru
izbanda este darul deosebirii gandurilor.
22
Un prim criteriu il constituie …. viziunilor. Aceasta persoana trebuie sa fie
sanatoasa d.p.d.v fizic si psihic, sa aiba o viata morala inalta si o traiere
spiritual imbunatatita. Ea trebuie sa fie o persoana integra fizic, psihic si
duhovniceste.
24
cardiognoziei sau darul citirii in inima aproapelui. De mare folos in relatia sa cu ucenicii ii sunt
cunostintele teologice si profane dar mai ales virtutile crestine intre care un loc esential trebuie sa
il ocupe dragostea, rabdarea, bunatatea si blandetea. Dintre datoriile pe care le are fata de ucenicii
sai parintii duhovnicesti rasariteni subliniaza in special urmatoarele:
1. Sa-i primeasca.
2. Sa-i asculte.
3. Sa-i inteleaga demonstrand fata de ei empatie si grija.
4. Sa-i sfatuiasca dandu-le indemnurile cele mai potrivite si epitimiile sau canoanele
proportionale.
5. Sa se roage pentru ei.
6. Sa poarte o parte din povara lor.
7. Sa impreuna-patimeasca pentru caderile ucenicilor si sa se bucure alaturi de acestia pentru
reusita lor in lupta impotriva pacatelor.
Duhovnicul, asa cum ne arata scrierile ascetice ne este fiecaruia dintre noi un parinte bun si
iubitor, un frate, prieten si confident desavarsit. Fata de acesta si noi ucenicii avem urmatoarele
datorii:
1. Sa ne cautam si sa avem un duhovnic.
2. Sa traim in ascultare fata de el.
3. Sa il respectam.
4. Sa ne rugam pentru el pentru ca asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur in celebrul sau tratat
despre preotie „nici macar valurile marii, in multitudinea lor nu depasesc ispitele sau incercarile
ce lovesc sufletul duhovnicului”.
Pe langa Sfanta Taina a Marturisirii scrierile duhovnicesti vorbesc despre virtutea pocaintei
permanente sau neincetate care trebuie sa insoteasca fiecare gand, fiecare cuvant si fiecare fapta a
noatra si nu doar cele rele ci si faptele bune pentru ca nu le-am facut mai inainte, ba chiar si acum
cand le-am facut nu le-am facut deplin. Aceasta conduce pe treptele cele mai inalte ale pocaintei
la plansul cel duhovnicesc de bucurie facator si la lacrimile spirituale pururi curgatoare si de
mantuire aducatoare. Acestea sunt expresii a ceea ce Sfintii Parinti numesc strapungerea inimii,
adica regretul de a fin intristat pe Dumnezeu prin pacat si lupta noastra de a ne intoarce. 3
Observam, asadar, ca pocainta este absolut trebuitoare pentru mantuire, pentru aceasta
Sfantu Ioan Scararul considera ca botezul lacrimilor este mai important decat botezul crestin
propriu-zis pentru ca daca prin botezul cel dintai ni se iarta un pacat stramosesc ce nu ne
apartine, prin pocainta sau botezul lacrimilor ni se iarta pacatele noastre personale. Avva Pimen,
un parinte al patericului, ne spune ca acela care si-a vazut pacatele proprii este mai mare decat
acela care i-a vazut pe ingeri, iar cuviosul Isaia Pustnicul ne spune: „nu vom fi invinuiti, fratilor, la
Judecata de Apoi ca n-am avut darul invierilor din morti si nici al teologiei sau al vederilor
dumnezeiesti, dar vom da negresit socoteala ca nu ne-am pocait”. La randul sau, Sfantul Isac
Sirul spune: „primeste sfatul parintilor tai si vei trai pururi in odihna”, iar mitropolitului Filaret al
Moscovei ii apartin cuvintele: „da-ti-mi o generatie de duhovnici buni si voi schimba fata
pamantului”.
25