Aspectele sociale ale bolii

Notiunea de boala. Consecintele bolii. Atitudini fata de boala.

Din punct de vedere biologic, boala este o stare a organismului sau a unei parti din
organism, in care functiile sunt afectate sau deranjate datorita unor agenti din mediul intern
sau extern. Boala nu reprezinta doar o suma de simptome sau un ansamblu de acuze pur
somatice. Ea reprezinta un proces care, chiar daca nu conduce la modificari marcante
structurale sau functionale, afecteaza viata psihica a subiectului, ca o reactie a acestuia la
boala. Ca stare nedorita, involuntara, boala creeaza sub aspect psihic o anumita anxietate,
incertitudine in primele ei stadii, inceritudine atenuata sau suprimata prin diagnostic.

Etichetata prin diagnostic, starea de boala este ,,legitimata’’, iar comportamentul

pacientului se structureaza in jurul acestei stari. Constiinta bolii cu anxietatea, nelinistea,
supraincarcarea, anticiparea suferintei fizice (la debutul bolii) sau traierea ei directa, ecoul
social pe care-l are boala asupra individului, determina la orice pacient aparitia unor stresuri
psihice majore si de lunga durata. Aceasta constiinta se exprima oprintr-un registru larg de
manifestari si reactii, in functie de natura bolii (altfel se reactioneaza la o raceala si altfel la un
infarct) si de trasaturile de personalitate ale pacientului.

La un pol avem negarea subiectiva sau nerecunoasterea bolii (anozognozia), iar la

celalalt pol avem supraevaluarea subiectiva a simptomelor (hipernozognozia). In primul caz e
vorba de ,,fuga de boala’’, iar cel de-al doilea, de ,,refugiu in boala’’ (Rascanu R., 1997).

Consecintele starii de boala depasesc disfunctiile biologice si psihologice, afectand

intreaga viata sociala a persoanei. Persoana bolnava pierde controlul activitatii sociale
normale, cu particularitati in diferite tipuri de imbolnavire. Ca ,,situatie de impas existential’’
(I. B. Iamandescu, 1997), boala antreneaza o serie de servituti si restrictii, modificand modul
de viata al individului. Acestea privesc aspecte ca:

- restrangerea sau modificarea unor activitati motrice sau fiziologice (alimentare,

sexuale);
- limitarea sau suprimarea unor activitati intelectuale sau profesionale, care
pentru unii constituie surse intrinseci de satisfactie, dincolo de obtinerea unor mijloace
de existenta;
- suprimarea, pe diferite durate de timp, a unor activitati extraprofesionale;
- modificarea relatiilor interpersonale in sensul diminuarii contactelor cu cei
apropiati (mai ales in cazul bolnavilor spitalizati);
- dereglarea raporturilor familiale sau conjugale;
- pierderea sau reducerea capacitatii de munca si, legat de aceasta, a
posibilitatilor de a realiza castiguri economice sau mijloace de subzistenta;
- dependenta fata de ceilalti, mai ales in cazul aparitiei unor infirmitati.

Sub aspect social, boala are drept consecinte pierderea rolurilor obisnuite, a unor
gratificatii si a unor moduri de comportament adaptativ.

1
 Pacientul nu depune o prestatie sociala optima si constituie izvor de suferinta pentru cei
din ambianta imediata. Parsons arata cum pot fi tulburate rolurile familiale datorita
imbolnavirii unuia dintre membrii ei, dereglandu-le orarul si marind tensiunea dintre ei. Boala
mamei este cea mai perturbatoare, deoarece dezorganizeaza resorturile generale ale vietii
familiale. Boala tatalui creeaza reactii discrete din partea celorlalti membri ai familiei,
incarcata de tentativa de a-l retine mai mult in stare de dependenta (la pat) si de ai se ,,uzurpa
rolul autoritar’’ Prezenta unui batran bolnav intr-o familie nucleara (parinti, copii) poate
perturba intr-o masura semnificativa rolurile celorlalti membri din familie, datorita
dependentei bolnavului de adulti.

Rolurile sociale in relatia terapeutica

Statusul si rolul social

Statusul reprezinta pozitia ocupata de o persoana sau de un grup de persoane in societate.

Aceasta pozitie are doua dimensiuni: orizontala si verticala.

Dimensiunea orizontala a statusului se refera la reteaua de contacte si de schimburi reale

sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social.
Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburile cu persoane situate in ierarhia sociala
intr-o pozitie superioara sau inferioara. Statusul este astfel definit ca un ansamblu de relatii
egalitare si ierarhice pe care individul le are cu alti membri din grupul din care face parte.

Rolul social se defineste ca model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui
status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si
grupurilor intr-un sistem social. Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un
anumit statut, fiind rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse
unei anumite pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul
sintezei dintre prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea
personalitatii subiectului, care dau o forma distincta comportamentului de rol.

Din punct de vedere terminologic conceptul de rol a aparut in contextul artei dramatice,
caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei reprezentatii si de aici a fost imprumutat de
limbajul stiintelor sociale, referindu-se la functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o
pozitie intr-un cotext social. La fel ca in cazul actorului, si rolul persoanei este dependent
partial de rolul altora cu care ea se relationeaza in contextul social.

Notiunea de rol apare ca fiind complexa, ea reflectand imbinarea unor caracteristici

simultan subiective si obiective, sociologice si psihologice, normative si personale: functia
sociala, in care se regasesc un gen de activitate si un procedeu general de conduita, elaborate
de societate si coditionate de locul pe care il ocupa individul in sistemul relatiilor sociale,
indeplinirea concreta a rolului de catre fiecare individ.

Ca si in cazul statusului, fiecare persoana la un moment dat nu are numai un singur rol, ci
un set de roluri care pot fi congruente sau incongruente.Termenul de ,,set de roluri"
2
desemneaza totalitatea relatiilor de rol pe care o persoana le intretine in fapt prin statusul sau
social.

Pentru indeplinirea unui rol, subiectul trebuie sa fie constient de drepturile si de

indatoririle pozitiei pe care o ocupa. Asteptarile pot specifica strict comportamentul cerut sau
pot fi doar indicatii care ofera actorului posibilitatea de a-si juca liber rolul. Aceste variatii
sunt in functie de sanctiune, de certitudine si de consensul legat de asteptari.

Rolul social al asistentului medical

Statusul social al asistentului medical este perceput de catre masa larga de persoane in
asociere cu valori precum:

- alina suferinta;
- vindeca boala;
- salveaza viata pacientului.

Rolul social al asistentului medical este asociat statusului sau si este caracterizat de cinci
trasaturi principale (T. Parsons, 1956):

- competenta tehnica determinata de continutul tehnic al stiintei medicale si

prioritara in infaptuirea eficienta a actului medical;
- universalismul care presupune existenta unei relatii cu pacientul bazate pe
reguli formale si nu legaturi personale, neputand face nici un fel de discriminare in
acest sens;
- specificitatea functionala privind ingrijirea sanatatii si rezolvarea cazurilor de
boala care presupune actiunea cu mijloace si tehnici specifice, fara a interveni in alte
aspecte ale vietii pacientului;
- neutralizarea afectiva care impune existenta unei relatii obiective si fara
implicare emotionala;
- orientare spre colectivitate este obiectivul ideologiei medicale, care pune
accent pe devotamentul fata de colectivitate si mai putin pe urmarirea unor profituri
materiale.

Rolul social al bolnavului

Spre deosebire de medic, aflat in general in situatia unui om sanatos, bolnavul este
confruntat cu o noua situatie existentiala determinata de afectarea capacitatilor sale fizice,
psihice si sociale. Aceasta situatie, noua, de bolnav, s-ar caracteriza prin cinci trasaturi
principale:

1. Situatia marginala a bolnavului (intre lumea sanatatii si cea a bolii, negand

cand una, cand alta), care il face instabil, dominat de stari conflictuale;
2. Starea de primejdie care planeaza asupra bolnavului si care il determina sa
apeleze la tehnici protectoare spre a face fata pericolului situatiei, fapt care se traduce
uneori prin euforie si, mai des, prin sugestibilitate crescuta;
3. Restrangerea orizontului (de preocupari, de ambianta);
4. Egocentrism;
3
 5. Perspectiva temporala indelungata a bolii duce la sporirea anxietatii si
potenteaza actiunea factorilor 3, 4.

In aceasta situatie, bolnavul apeleaza la institutia medicala in virtutea unui rol social
dobandit, rolul de bolnav (cu caracter trmporar sau permanent), rol definit de Parsons prin
patru trasaturi:

1. Degrevarea de sarcini si responsabilitati normale, in functie de natura si

gravitatea bolii. Cand este bolnav, individul nu poate nici munci, nici nu se poate
ocupa de familia sa. Daca nu se vindeca, aceasta scutire de sarcini si responsabilitati
devine o acceptare definitiva, un drept;
2. Bolnavul nu se poate insantosi singur, printr-un act de decizie propriu, de aceea
el nu este responsabil de incapacitatea sa. Ca atare, el va primi sprijin din partea acelor
membri ai societatii care institutionalizeaza ajutorul acordat bolnavilor. Realizarea
rolului poate oscila, in acest sens, intre tendinta de a exagera utilizarea acestui ajutor si
tendinta de a-l refuza din diverse motive: exces de zel profesional, altruism familial,
teama etc.

Cele doua trasaturi constituie privilegii pentru bolnavi, insa ele sunt conditionate de
respecarea unor obligatii precizate de celelalte doua trasaturi.

3. Boala trebuie considerata ca indezirabila si bolnavul trebuie sa doreasca ,,sa se

faca bine’’. Aceasta este o legitimitate conditionata a rolului de bolna;
4. Obligatia bolnavului de a cauta ajutor competent si de a coopera cu cei ce
raspund de ingrijirile de sanatate.

Se poate adauga ca degrevarea de obligatii nu este generalizata. Legitimitatea

conditionata nu se aplica decat pentru bolile grave si nu se aplica pentru anumite
malformatii congenitale, de exemplu, sau pentru anumite boli cronice. Obligatia de a cauta
un ajutor competent nu este aplicabila bolilor usoare.

Parsons afirma ca tipul de rol al bolnavului depinde de mai multi factori:

- Felul bolii;
- Gravitatea bolii;
- Cronicizarea bolii;
- Genul de tratament: ambulatoriu, stationar, spitalicesc.

In aceeasi idee, Beckmann (1979) distinge, la un pol, pacienti care adopta rolul de
bolnavi timizi: bolnavi ce se considera lipsiti de ajutor doresc intens contactul cu medicul
si asteapta de la el ocrotire si intelegere pentru orice problema personala sau socio-
emotionala. La celalalt pol, se afla pacientii care adopta rolul de suprasanatosi: bolnavi
reali (cu tulburari grave psihice sau cu boli de tip neoplazic) care stiu acest lucru, dar
refuza sa creada si consulta rar medicul, stiind ca nu se pot insanatosi.

Exista si pacienti care nu se incadreaza intr-un tip ideal al rolului de bolnav, persoane
care din punct de vedere comportamental si atitudinal nu se inscriu in media de conduita a
populatiei si care creeaza dificultati in relatia medic-pacient.
4
 Rolul social al bolnavului legitimeaza starea sa vulnerabila si incapacitatea sa,
obligandu-l in acelasi timp sa caute vindecarea. Se poate intampla ca pacientul sa incerce
sa traga foloase de pe urma starii sale si sa considere boala ca pe un mijloc de a scapa de
responsabilitati pe care nu poate sau nu vrea sa si le asume. Medicul trebuie sa pastreze in
acest sens un echilibru intre a ajuta bolnavul si a-l refuza. A-l ajuta in relatia terapeutica
pentru a-si depasi starea de dependenta cauzata de boala si a-i refuza tentativa de
,,manipulare prin recompense’’ vizand cereri ce nu decurg din starea de boala.