Sunteți pe pagina 1din 18

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Poliţie
Grupa 210

Prof. Îndrumător: Student:


Lector Univ. Drd Popa Daniel
Ion Iorga

Bucureşti,
2010
Preliminarii
Concurenţa este un element definitoriu al economiei de piaţă şi reprezintă motorul
dezvoltării economico-sociale.
În general prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care
converg spre acelaşi scop. Prin concurenţă, în sens juridic se înţelege confruntarea dintre
agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile
deschise pieţei pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei
întreprinderi1.
Din punct de vedere economic, concurenţa, pentru a fi posibilă, presupune o piaţă
organizată pe baza următoarelor reguli: independenţa şi descentralizarea activităţii de
producţie, de distribuţie şi de consum, libertatea de iniţiativă fără constrângeri sau
limitări, de ordin administrativ şi proprietatea privată asupra unui procent semnificativ
din totalitatea mijloacelor de producţie.
Prin concurenţă neloială trebuie să se înţeleagă săvârşirea în domeniile deschise
competiţiei economice, a unor fapte contrare legii sau uzanţelor cinstite ale activităţii
comerciale, în scopul captării clientelei unor rivali de pe piaţa relevantă, producându-se
astfel prejudicii materiale şi/sau morale, prezente sau eventuale2. Concurenţa neloială nu
trebuie confundată cu activităţile pe care le poate desfăşura titularul unui drept de
proprietate industrială, cu practicile monopoliste, sau cu anumite măsuri ce se iau pentru
protecţia consumatorului.
Evoluţia reglementărilor privind concurenţa neloială în dreptul intern
Dacă vom face o incursiune în timp, vom observa faptul că, iniţial, faptele de
concurenţă erau supuse regimului juridic de drept comun al răspunderii delictuale
prevăzute în art. 998 C. civ. Mai târziu au fost adoptate acte normative specifice ca:
Legea din 17 martie 1884 asupra comerţului ambulant, Legea concurenţei neloiale din 18
mai 1932 şi Decretul pentru reglementarea şi controlul cartelurilor din 10 mai 1937
completat prin Legea din 26 septembrie 1939.
În anii regimului comunist nu a existat, practic, o legislaţie specifică în domeniul
concurenţei. Economia era bazată aproape exclusiv pe proprietatea statului asupra
1
O. Căpăţână, Dreptul Concurenţei Comerciale (concurenţa onestă), Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1992, p.
86;
2
C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor,
Ediţia a III-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pp. 445-446;
mijloacelor de producţie şi avea un caracter planificat. Această stare de fapt este firească
având în vedere că monopolul de stat în economie şi planificarea rigidă sunt prin definiţie
incompatibile cu libertatea pieţei şi concurenţa. Anumite reglementări erau prevăzute în
legislaţie dar acestea nu erau aplicabile decât în domeniul activităţilor de comerţ exterior.
După 1989, odată cu abolirea regimuli politic comunist s-au adoptat numeroase
reglementări cu incidenţă în sfera concurenţei.
În primul rând sunt dispoziţiile constituţionale referitoare la economie şi funcţiile
publice. În art. 135 din Constituţie se stabileşte că „economia României este o economie
de piaţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale…”,
iar în art. 136 se prevede că „statul ocroteşte proprietatea care este publică sau privată”.
Tot în art. 136 paragraful 6 se stabileşte că „proprietatea privată este în condiţiile legii
inviolabilă”. La dispoziţiile constituţionale am putea adăuga reglementările cuprinse în
convenţiile internaţionale pe care România le-a ratificat, şi în tratatele constitutive ale
Uniunii Europene3.
Situaţia reglementărilor privind concurenţa neloială în dreptul comunitar
În ceea ce priveşte normele dreptului comunitar, Tratatul stabilind Comunitatea
Europeană4 prevede ca activitate esenţială a Comunităţii Europene crearea unui sistem
care să asigure un mediu concurenţial nedistorsionat în cadrul pieţei interne. În acest sens
art. 81 şi 82 din acelaşi tratat interzic înţelegerile şi practicile concertate care au ca obiect
sau efect restricţionarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa comunitară, precum şi
abuzurile de poziţie dominantă. Condiţia comună pentru a fi aplicabile aceste norme
comunitare este ca activităţile sau inactivităţile respective să afecteze comerţul între
statele membre. În cazul în care, spre exemplu, o înţelegere care are ca efect restrângerea
concurenţei într-un stat membru, dar nu aduce atingere comerţului cu alte state membre,
această situaţie va intra sub incidenţa reglementărilor naţionale în cauză, fără a fi
aplicabil art. 81 TCE5.

3
Ibidem, pp. 447-448;
4
Art. 3 (g) din Tratatul stabilind Comunitatea Europeană (TCE), publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. C 325/24.12.2002, cu modificările şi completările aduse prin Tratatul de la
Nisa, J. Of. nr. C 80/10.03.2001.
5
Cu toate acestea, trebuie subliniat că interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie art. 81 şi 82 este
extinsă, sub incidenţa acestor prevederi intrând şi situaţii care aparent privesc numai un stat membru. Spre
exemplu, portul Rotterdam a fost considerat piaţă relevantă geografic în înţelesul art. 82, şi, prin urmare
abuzul de poziţie dominantă din această zonă poate afecta comerţul între statele membre.
Articolele 88 şi 89 TCE reglementează ajutorul de stat, iar art. 86 prevede norme
aplicabile agenţilor economici cu caracter public (ex. regii autonome, societăţi comerciale
la care participarea statului este majoritară, etc.), care sunt obligaţi să respecte regulile
specifice mediului concurenţial, având în vedere faptul că se află în situaţii speciale,
privilegiate.
O caracteristică esenţială a dreptului comunitar, aşa cum a decis Curtea
Europeană de Justiţie este supremaţia acestuia. Materia concurenţei reprezintă un
domeniu în care Comunitatea are „competenţă exclusivă”. Prin urmare, în domeniul
concurenţei, statele membre nu pot legifera decât în măsura în care transpun sau aplică
dreptul comunitar sau în domeniile încă nereglementate la nivel comunitar (ex.
concurenţa neloială, activităţi care nu intră sub incidenţa art. 81-89 TCE). O dată ce
Comunitatea, prin instituţiile sale a acţionat, reglementând anumite raporturi juridice,
statele membre sunt obligate, potrivit Tratatului6, pe de o parte să se abţină de la orice
acţiune de natură a aduce atingere realizării obiectivelor stabilite de Tratat, iar pe de altă
parte să aducă la îndeplinire obligaţiile stabilite de acesta.
În consecinţă normele de drept naţional al statelor membre, în materia
concurenţei, şi modul de aplicare a acestora nu trebuie să contravină celor comunitare şi
felului în care acestea sunt interpretate.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale7,
constituie concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea
industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de
efectuare a prestărilor de servicii.
Ca sub-ramură a dreptului concurenţei, dreptul concurenţei neloiale (ca şi dreptul
antimonopol, de altfel) îşi justifică autonomia datorită promovării unui scop de ordine
publică economică, şi anume păstrarea jocului liber al concurenţei. Din această
perspectivă, el se deosebeşte de dreptul civil, deoarece conduce la înlăturarea (sau
trecerea lor pe un plan secund) unor principii de bază ale acestuia (libertatea
consimtământului părţilor, anularea sau modificarea în urma intervenţiei autorităţilor
statului a unor clauze licite prin obiect şi cauză la data încheierii lor, dar devenite ulterior

6
Articolul 10 TCE;
7
Publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată şi completată de Legea nr. 21/1996
şi Legea nr. 298/2001;
ilicite datorita modificării condiţiile economice în raport cu cele iniţiale), atunci când
libertatea concurenţei apare ameninţată prin executarea unui contract. Se poate afirma
astfel că dreptul concurenţei, ca drept special în raport cu dreptul civil, promovează o
nouă ordine publică economică, care se adaugă ordinii publice tradiţionale.
În ceea ce priveşte clientela, nu există un drept exclusiv al comerciantului asupra
propriei clientele. Atragerea acestei clientele de către un alt comerciant este licită atât
timp cât ea nu este acompaniată de acte de concurenţă neloială. Deturnarea clientelei este
până la un punct un rezultat al jocului cererii şi ofertei, dar libertatea concurenţei nu poate
fi fără limite. Libertatea concurenţei este un corolar al libertăţii comerţului. Libertatea
comerţului este o libertate fundamentală, care trebuie însă exercitată cu respectarea
libertăţii altora. În lipsa oricărui control, ar putea să apară şi să dezvolte practici contrare
uzanţelor comerciale cinstite, câştigătorul luptei de concurenţă nefiind cel mai bun, dar
fiind în mod cert lipsit de scrupule. Cu alte cuvinte, prejudiciul concurenţial (transferul
clientelei de la un agent economic la altul) este licit, dar numai dacă sunt respectate
uzanţele comerciale loiale.
Referitor la libertatea comertului, aceasta implică libertatea preţului. Astfel, un
comerciant nu savârşeşte un act de concurenţă neloială atât timp cât vinde produsele sale
la un preţ inferior celui al concurenţilor, cu condiţia ca acest preţ să nu fie derizoriu sau
contrar uzanţelor comerţului.
Răspunderea juridică pentru faptele de concurenţă neloială
1) Răspunderea civilă
Potrivit art. 3 din Legea nr. 11/1991 faptele de concurenţă neloială atrag
răspunderea civilă în condiţiile acestei legi. Comerciantul care săvârşeşte un act de
concurenţă neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul şi după caz să plătească
despăgubiri pentru daunele pricinuite. În măsura în care actele sau faptele de concurenţă
neloială constituie contravenţii sau infracţiuni şi au cauzat daune patrimoniale sau
morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune în
răspundere civilă delictuală. Când fapta a fost săvârşită de un salariat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, comerciantul răspunde solidar cu salariatul, cu excepţia situaţiei
în care dovedeşte că potrivit uzanţelor nu putea împiedica fapta.
Soluţionarea acţiunilor civile în materia concurenţei neloiale este de competenţa
tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului
sau inculpatului. În lipsa unui sediu este competent tribunalul de la domiciliul pârâtului
sau inculpatului.
Dreptul la acţiune civilă se prescrie în termen de 1 an de la data la care păgubitul
a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu
de 3 ani de la săvârşirea faptei.
2) Răspunderea contravenţională
Conform art. 4 din Legea nr. 11/1991 următoarele fapte constituie contravenţii,
dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât sa fie considerate, potrivit legii penale,
infracţiuni:
a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori
acceptarea unei asemenea oferte;
b) divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant
sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului
secret comercial şi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;
c) încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau
executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor
cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;
d) comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra
întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o
situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;
e) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant de
afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale,
afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;
f) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje
salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială
să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa ori
pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;
g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această
clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
h) concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei
societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor
unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale.
Contravenţiile prevăzute la lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000
lei la 100.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d)-h), cu amendă de la 15.000.000 lei la
150.000.000 lei. Actualizarea cuantumului amenzilor se face prin hotărâre a Guvernului,
în funcţie de rata inflaţiei. Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice.
Contravenţiile se constată, la sesizarea părţii vătămate, a camerelor de comerţ şi industrie
sau din oficiu, de către personalul de control împuternicit in acest scop de Oficiul
Concurentei, care aplică şi amenda.
3) Răspunderea penală

Infracțiunile privind combaterea concurenței neloiale sunt prevăzute în Legea nr.


11/1991, modificată și republicată, în art.5:

Art. 5. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu


amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei:

a) folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model
industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de
natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce


atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii
produsului/serviciului;
c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a
necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea,
transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a
produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin
compuşi chimici noi;

d) divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. c), cu excepţia situaţiilor în care


dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia
cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra
exploatării neloiale în comerţ, dacă aceste informaţii provin de la autorităţile competente;
e) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fără
consimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial
sau industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilor


publice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor
secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice;

g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii,
mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, tipografiile de circuite
integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei,
designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele
asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele
producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi
comercianţi şi pe beneficiari.

Prin menţiuni false asupra originii mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. g), se înţeleg
orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită
localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteşte menţiune falsă
asupra originii mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi
indică în comerţ numai natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoţită de o
menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine."

Confuzia este una dintre cele mai vechi şi mai frecvente fapte de concurenţă
neloială. Prezintă cea mai mare frecvenţă în sistemul nostru şi cunoaşte sancţiunile cele
mai severe (în L 11/ 1991, aceste fapte sunt considerate infracţiuni). Concurenţa loială
obligă un comerciant să îşi identifice produsele. Dar, el nu poate utiliza mijloace de
identificare care să creeze confuzie în rândul clientelei între întreprinderile concurente
sau între produsele acestora. Ca regulă generală, confuzia rezultă din imitarea semnelor
de identificare în jurul cărora se raliază clientela (nume comercial, emblemă, publicitate)
sau din imitarea produselor concurente. Nu este necesar să existe intenţie pentru a exista
confuzie, ea poate să se bazeze numai pe confuzie sau neglijenţă (ca element volitiv al
faptei de concurenţă neloială sub forma confuziei). De asemenea, nu întotdeauna este
necesară imitaţia, este suficientă şi o simplă asemănare pentru a avea confuzie. Pentru a
exista concurenţă neloială sub forma confuziei, este necesar ca autorul şi victima să se
afle în concurenţă directă, adresându-se aceleaşi clientele comune. Pentru a determina
dacă există confuzie, judecătorul va avea drept standard un client –standard, cu o
vigilenţă şi atenţie medii.
Ca definiţie, confuzia este un act de concurenţă neloială ce constă în disimularea
credibila a propriei activităţi a autorului sub aparenţa unor semne distinctive fie ale
concurentului lezat, fie ale unui colectiv bine determinat de concurenţi.
Elementele definitorii ale confuziei:
a) material – constă în crearea artificială de identitate sau de similitudine cu
concurentul lezat prin diverse instrumente (imitație, falsificare, inducere în eroare). O
simplă asemănare între subiectul activ și cel pasiv al raportului de concurență nu este
suficientă dacă asemănarea este datorată naturii produsului/ serviciului în cauză;
b) intențional – credibilitatea confuziei în mintea clientului (“clientul să se fi putut
înșela”).
Clasificări ale confuziei:
a) după formă:
- similitudini (confuzie imitativă) – elementul material constă în imitarea/ falsificarea
elementelor de identificare a concurentului. Ex. imitarea servilă a aranjamentului unei
vitrine apropiate de către un concurent, casete audio “pirat”, etc.
- ratasare parazitara (confuzie relaționistă) – elmentul material constă în exploatarea de
către autorul confuziei a popularității concurentului lezat prin referire abuzivă la acesta
sau la produsele/ serviciile sale. Este o forma de confuzie insidioasă, ea dă impresia
existenței unei legături între cei doi concurenți.
b) după obiect:
- imitarea sau falsificarea semnelor distinctive folosite în raportul de concurență (mărci,
embleme, nume comerciale, etc.) – cele prevăzute în art. 5 alin.2 si 3 din L 11/ 1991.
Cât privește imitarea emblemei, ea poate face obiectul confuziei dacă denumirea
este specifică și nu generică. Din acest punct de vedere, prioritatea de folosință asigură
dreptul unui comerciant de a împiedica alt comerciant să folosească aceeași emblemă
pentru un comerț asemănător.
În funcție de natura comerțului și notorietatea emblemei, protecția se poate întinde
asupra unui cartier sau oraș sau pe întreg teritoriul național. Există concurență neloială
numai dacă utilizarea emblemei creează confuzie între două întreprinderi de același gen,
adresându-se aceleiași categorii de clienți. Asemănarea trebuie să fie suficientă (dacă nu
este pur și simplu o reproducere) pentru a antrena confuzia unui client mediu. Dacă
emblema este însa notorie, atunci imitarea ei poate fi sancționată în concurență neloială în
lipsa unei clientele comune, însa nu pentru confuzie, ci pentru ratasare parazitară (așa
cum este ea denumită în dreptul francez).
Conform unei hotărâri a Curții de apel Galați, fapta de punere în circulație a
mărfurilor contrafăcute constituie infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea
nr. 11/1991 numai dacă comercializarea unor astfel de mărfuri întrunește cumulativ două
condiții și anume:
• atingerea titularului mărcii și
• inducerea în eroare a consumatorilor asupra produsului sau serviciului.
Fapta inculpaților care au oferit spre vânzare mărfuri contrafăcute, purtând mărci
identice cu mărci înregistrate, întrunește doar prima condiție prevăzută de textul
incriminator, în sensul că aduce atingere titularilor mărcilor; nu este întrunită însă cea de-
a doua condiție, privind inducerea în eroare a consumatorilor asupra produselor, atât timp
cât din probele administrate nu rezultă că inculpații ar fi prezentat bunurile în discuție ca
fiind originale (Curtea de Apel Galați, secția penalã, Decizia nr. 25/A din 07.02. 2008)8.
Denigrarea sau afirmațiile mincionoase
Legea 11/ 1991 nu folosește expresia de “denigrare”, ci pe acea de “afirmații
mincinoase”. În Legea 11/91 sunt fapte de denigrare cele descrise în art. 4 lit. g.
Definiție – fapt de concurență neloială ce constă în răspândirea de către un agent
economic, în public, de afirmații depreciative sau comparative contra reputației pe piața
agentului economic lezat, în scop de discreditare a acestuia (discreditarea privește
reputația agentului economic lezat și/sau produsele sale). Trebuie însă facută diferențiere

8
http://www.osim.ro/publicatii/editura/TOATE%20MATERIALELE/BULETIN%20DE
%20JURISPRUDENTA%20ONLINE/01_MARCI/PENAL/Partea
%20speciala/infract_priv_marcile_infract_conc_neloai.pdf
între denigrare și critică sau între denigrare și informare. Critica este permisă dacă este
obiectivă, neutră și dacă nu este făcută în scopul de a promova interesele unui concurent
în dauna concurentului criticat. Există un drept la liberă critică, ce trebuie însa exercitat
în anumite limite. Informarea în schimb trebuie să fie obiectivă, în scopul de a asigura
transparența pieței. Informarea se realizează în principal sub forma testărilor de mărfuri.
Dezorganizarea producției sau a întreprinderii concurente – conține un
conglomerat de fapte care au aceeași finalitate: organizarea internă a agentului economic
lezat este afectată datorită mijloacelor neoneste folosite de concurentul agresor. Prin
asemenea fapte se intervine în modul de funcționare a întreprinderii comerciale a
concurentului lezat fară permisiune agentului economic lezat, ceea ce reprezintă o
încalcare a libertății comerciale a concurentului lezat.
Acapararea agresivă a clintelei - alt conglomerat de fapte prin care se depășesc
limitele normale ale raportului juridic de concurență. De data aceasta, “atacul” nu se mai
desfasoară direct împotriva concurentului lezat, ci împotriva clientelei acestuia (ținta
directă este clientela. La celelalte categorii de fapte de concurență neloială, clientela era
ținta indirectă). Multe din aceste fapte sunt considerate ca agresiuni și împotriva
consumatorilor, fiind sancționate ca atare (cf. O.G. 21/1992, modificat prin O.G.
58/2000).
În ceea ce privește competența de judecată a acestor infracțiuni, potrivit art.7 din
legea 11/1991, tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărei rază teritorială se
găsește sediul pârâtului sau autorului faptei, în general.
În lipsa unui sediu, competența revine tribunalului domiciliului pârâtului sau
autorului faptei. Art.13 din lege dispune că aceste dispoziții se vor completa cu cele din
C.P.C. și C.P.P.
Legea se aplică, potrivit art.14 și străinilor care săvârșesc acte de concurentă
neloială pe teritoriul României.
Ori de cate ori fapta de concurenșă neloială constituie infracțiune, cel vătămat va
putea promova acțiunea în reparațiune, fie la instanța civilă competentă, fie constituindu-
se parte civila în procesul penal. Instanta mai înainte sesizată, va suspenda acțiunea civilă
până la pronunțarea instanței sesizate, cu judecarea infracțiunii de concurență neloială
(art.19, al.2, C.P.P).
Dacă cel vătămat a ales instanța penală el nu va putea sesiza instanța civilă cu o
acțiune în concurență neloială decât în următoarele cazuri potrivit art.20 C.P.P:
a. când prin hotărârea ramasă definitivă instanța penală a lăsat nesoluționată
acțiunea civilă;
b. când acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu, iar paguba nu a fost
integral reparată atunci pentru diferență va putea fi promovată o nouă
actiune;
c. când paguba s-a născut ori s-a descoperit după pronunțarea hotărârii de
către instanța penală.
Dacă instanța penală judecă și acțiunea civilă, în cadrul procesului penal, ea va
putea pronunța următoarele soluții:
a. în cazul condamnării, achitării sau încetării procesului penal, instanța
poate soluționa și acțiunea civilă sau poate dispune rejudecarea separată;
b. în cazul în care pronunță achitarea pentru lipsa unuia dintre elementele
constitutive ale infracțiunii sau existența unei cauze care înlatură
caracterul penal al faptei, instanța poate obliga la repararea daunelor
conform legii civile;
c. dacă pronunță achitarea pentru că fapta nu este prevazută de legea penală,
ori încetarea procesului penal pentru că lipsește una dintre condițiile
prevpzute de lege, instanța penalp nu soluționeazp acțiunea civilp, iar cel
păgubit se poate adresa cu o acțiune separată instanței civile.
Dovada concurenței neloiale poate fi făcuta prin orice mijloc de probă admis de
lege. Sarcina probei revine reclamantului, conform regulii înscrise în art 116 C.civ.
Potrivit art.12 din legea nr.11/1991, dreptul la acțiune în concurența neloială se
prescrie în termen de 1 an de la data la care cel lezat a cunoscut sau trebuia să cunoască
dauna și pe cel care a cauzat-o, însa nu mai tarziu de 3 ani de la data sancționarii faptei.
Și prejudiciul moral va fi supus reparației, conform art.9 din legea nr.11/1991.
Așa cum prevede art.6 din legea nr.11/1991, cel care a săvârsit un act de
concurentă neloială va putea fi obligat la încetarea actului și înlăturarea efectelor
acestuia, independent de repararea daunelor pricinuite. Pentru luarea unor măsuri urgente,
acțiunea poate fi promovaăa in condițiile ordonanței prezidențiale, conform art.581-582
C.P.C așa cum prevede art.9 din legea nr.11/1991.
Pronunțând condamnarea sau admiterea acțiunii civile, instanța poate dispune
publicarea hotărarii în presă, pe cheltuiala autorului actului de concurență neloială,
conform art.11 din legea nr.11/1991.
Independent de acțiunea în concurență, atingerile aduse numelui comercial,
denumirii, reputației, ca drepturi personale nepatrimoniale, lasă celui vătămat deschisă
calea acțiunii întemeiata pe dispozitiile art.54 din Decretul nr.31/1954. Astfel, cel
vătămat, poate cere ca instanța să oblige pe autor la încetarea faptei, iar în caz de refuz
să-l oblige la plata unei amenzi către stat pentru fiecare zi de întarziere. Instanța poate
dispune orice măsuri menite să ducă la restabilirea dreptului încalcat.

Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurentei a fost infiintat prin Legea concurentei nr. 21/1996,


modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003.
Consiliul Concurentei reprezinta România în relatiile cu organizatiile si institutiile
internationale de profil si coopereaza cu autoritatile de concurenta comunitare si
extracomunitare. Ca urmare, Consiliul Concurentei a fost desemnat de Guvernul
României sa coordoneze negocierea Capitolului 6 "Politica concurentei" în procesul de
aderare a României la Uniunea Europeana.
Rolul Consiliului Concurentei în calitate de autoritate administrativa autonoma
are doua dimensiuni: una corectiva privind restabilirea si mentinerea un mediu competitiv
normal, iar cealalta, dimensiunea preventiva de monitorizare a pietelor si supravegherea
actorilor pe aceste piete.
În conformitate cu prevederile Legii concurentei, Consiliul Concurentei are drept
scop protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential
normal , in vederea promovarii intereselor consumatorilor.
Componenţă
Consiliul Concurentei este format din 7 membri: un presedinte (a carui functie
este asimilata celei de ministru), 2 vicepresedinti ( a caror functie este asimilata celei de
secretar de stat) si 4 consilieri de concurenta (a caror functie este asimilata celei de
subsecretar de stat). Membrii Consiliului Concurentei sunt numiti în functie de catre
Presedintele României, la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor
Consiliului Concurentei este de 5 ani, acestia putând fi reinvestiti de cel mult inca o data
(în urma modificarii Legii concurentei nr. 21/1996, un vicepresedinte si doi consilieri de
concurenta au mandat de 2 ani si jumatate numai la numirea primului plen).
Calitatea de membru al Consiliului Concurentei este incompatibila cu exercitarea
oricarei alte activitati profesionale sau de consultanta, cu participarea la conducerea sau
administrareae unor entitati publice ori private sau cu detinerea de functii sau demnitati
publice, cu exceptia activitatii didactice din învatamântul superior.
Membrii plenului Consiliului Concurentei nu pot fi desemnati experti sau arbitri,
nici de parti si nici de instanta judecatoreasca sau de catre o alta institutie. Membrii
plenului Consiliului Concurentei nu reprezinta autoritatea care i-a numit si sunt
independenti în luarea deciziilor.
Membrii Consiliului Concurentei si inspectorii de concurenta nu pot face parte
din partide sau alte formatiuni politice.
Inspectorii de concurenta din cadrul Consiliului Concurentei, cu exceptia
debutantilor, au fost abilitati, prin lege, cu puteri speciale de inspectie pentru investigarea
incalcarii prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile
ulterioare si ale Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Consiliul Concurentei îsi desfasoara activitatea si delibereaza în plen si în comisii.
Fiecare comisie este formata din 2 consilieri de concurenta în componenta stabilita de
presedintele Consiliului Concurentei, pentru fiecare caz în parte, si este condusa de catre
un vicepresedinte al Consiliului Concurentei.
Presedintele Consiliului Concurentei ordona efectuarea de investigatii si
desemneaza raportorul pentru fiecare investigatie.
Consiliul Concurentei examineaza în plen:
o rapoartele de investigatie, cu eventualele obiectii formulate la acestea, si decide
asupra masurilor de luat;
o autorizarea concentrarilor economice;
o sesizarea instantelor judecatoresti în aplicarea prevederilor Legii concurentei;
o punctele de vedere, recomandarile si avizele de formulat în aplicarea dispozitiilor
Legii concurentei;
o categoriile de întelegeri, decizii de asociere si practici concertate propuse pentru
exceptare;
o proiectele de reglementari propuse spre adoptare;
o raportul anual asupra situatiei concurentei;
o analiza incalcarii prevederilor "
în formatiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot; în caz de egalitate de
voturi, solutia votata de presedinte prevaleaza.
Structura organizatorica si de personal, precum si procedurile de functionare ale
Consiliului Concurentei sunt stabilite prin Regulamentul de organizare, functionare si
procedura al Consiliului Concurentei.
Consiliul Concurentei îsi întocmeste proiectul de buget propriu, care se prevede
distinct în bugetul de stat.
Atribuţii
Consiliul Concurentei are urmatoarele atributii in domeniul concurentei:
o ia decizii pentru cazurile de incalcare a prevederilor Legii concurentei; certifica,
la cererea agentilor economici sau a asociatiilor de agenti economici pe baza
investigatiilor efectuate si pe baza dovezilor prezentate, ca nu exista temei pentru
interventia sa în conformitate cu prevederile Legii concurentei;
o ia decizii de acordare a dispenselor de exceptari individuale de întelegeri, decizii
luate de asociatiile de agenti economici sau practici concertate, precum si decizii
in cazurile de concentrari economice; asigura aplicarea efectiva a deciziilor
proprii;
o efectueaza, din proprie initiativa, investigatii utile pentru cunoasterea pietei;
sesizeaza Guvernul asupra existentei unei situatii de monopol sau a altor cazuri
care cad sub incidenta legii si propune luarea masurilor considerate necesare
pentru remedierea disfunctionalitatilor constatate;
o sesizeaza instantele judecatoresti asupra cazurilor în care acestea sunt competente;
urmareste aplicarea dispozitiilor legale si a altor acte normative incidente în
domeniul de reglementare al Legii concurentei;
o sesizeaza Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administratiei publice
centrale si locale în aplicarea Legii concurentei;
o emite aviz conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact
anticoncurential si propune modificarea acelora care au un asemenea efect;
o face recomandari Guvernului si organelor administratiei publice locale pentru
adoptarea de masuri care sa faciliteze dezvoltarea pietei si a concurentei;
o propune Guvernului si organelor administratiei publice locale luarea de masuri
disciplinare împotriva personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta
nu respecta dispozitiile obligatorii ale Consiliului Concurentei; realizeaza studii si
întocmeste rapoarte privind domeniul sau de activitate si furnizeaza Guvernului,
publicului si organizatiilor internationale specializate informatii privind aceasta
activitate;
o reprezinta România si promoveaza schimbul de informatii si de experienta în
relatiile cu organizatiile si institutiile internationale de profil si coopereaza cu
autoritatile de concurenta straine si comunitare;
o stabileste si aproba misiunea, strategia generala si programele de activitate ale
autoritatii de concurenta.
Consiliul Concurentei va comunica punctul sau de vedere asupra oricarui aspect
în domeniul politicii concurentiale, la cererea:
o Presedintelui României; comisiilor parlamentare, senatorilor si deputatilor;
organelor administratiei publice centrale si locale;
o organizatiilor profesionale, patronale si sindicale, incluzând printre acestea si
Camera de Comert si Industrie a României;
o organizatiilor pentru protectia consumatorilor; instantelor judecatoresti si
parchetelor.
Consiliul Concurentei întocmeste anual un raport privind activitatea sa si modul
în care agentii economici si autoritatile publice respecta regulile concurentei, potrivit
prezentei legi. Raportul se adopta în plenul Consiliului Concurentei si se da publicitatii.
In domeniul ajutorului de stat, Consiliul Concurentei indeplineste, poritiv
O.U.G nr.117/2006 o serie de atributii, printre care:
o emite avize pentru notificarile privind masurile de ajutor de stat, respectiv pentru
informarile privind masurile de ajutor de stat care intra in domeniul de aplicare al
exceptarilor pe categorii de la obligatia de notificare;
o reprezinta Romania in fata Comisiei Europene in procedurile comunitare privind
ajutorul de stat, ca punct de contact;
o este singura autoritate competenta sa transmita Comisiei Europene notificarile,
informarile, respectiv raportarile intocmite potrivit O.U.G nr.117/2006;
o acorda asistenta de specialitate in domeniul ajutorului de stat autoritatilor, altor
furnizori si beneficiarilor de ajutor de stat, inclusiv in procesul de elaborare a
actelor normative sau administrative prin care se instituie masuri de natura
ajutorului de stat;
o informeaza autoritatile, furnizorii de ajutor de stat, beneficiarii cat si publicul cu
privire la reglementarile europene in domeniul ajutorului de stat, prin publicarea
de ghiduri, buletine lunare, materiale, sinteze legislative si de jurisprudenta si alte
materiale informative, precum si prin organizarea de mese rotunde, conferinte, si
altele asemenea
o monitorizeaza ajutoarele de stat, in baza raportarilor, informatiilor si datelor
transmise de furnizori, care pot fi autoritati si alti furnizori de ajutor de stat;
o intocmeste si actualizeaza inventarul ajutoarelor de stat pe baza raportarilor,
datelor si informatiilor primite de la furnizori;
o organizeaza registrul ajutoarelor de stat si elaboreaza raportul anual al ajutoarelor
de stat acordate in Romania.
Bibliografie selectivă:

1. Constituția României;
2. Codul penal roman;
3. Codul de procedură penală;
4. Legea 11/1991;
5. Legea 21/1996;
6. Căpăţână, Octavian, Dreptul Concurenţei Comerciale (concurenţa
onestă), Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1992;
7. Voicu, Costică; Boroi,Alexandru; Sandu, Fl.; Molnar,I; Gorunescu, M;
Corlăţeanu, S, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia a III-a, Ed. C.H.Beck,
Bucureşti, 2006;
8. http://www.consiliulconcurentei.ro;
9. http://www.osim.ro/publicatii/editura/TOATE
%20MATERIALELE/BULETIN%20DE%20JURISPRUDENTA
%20ONLINE/01_MARCI/PENAL/Partea
%20speciala/infract_priv_marcile_infract_conc_neloai.pdf.