Consiliere

TEMATICĂ SEMINAR – CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ
Asist. univ. drd. Bersan Otilia Sanda
Seminarul 1
- Educaţia şi consilierea psihopedagogică;
- Conţinutul şi specificul consilierii psihopedagogice;
- Relaţia de consiliere psihopedagogică (relaţia consilier - client);
- Cazul: „Clientul tăcut”
Seminarul 2
- Realizarea efectivă a consilierii psihopedagogice;
- Cazul: „Consilierul face sugestii neaşteptate”
- Consilierea psihopedagogică şi vârsta clienţilor;
- Consilierea psihopedagogică preventivă;
- Cazul: „Consilierul îşi pierde controlul”
Seminarul 3
- Consilierea psihopedagogică a grupurilor;
- Consilierea copiilor supradotaţi;
- Cazul: „Părinţii dominatori”
- Consilierea elevilor cu tulburări de comportament;
- Cazul: „Droguri în şcoală”
Seminarul 4
- Consilierea privind cariera;
- Cazul: „Părintele refuză colaborarea”
- Consilierea copiilor şi adolescenţilor;
- Cazul: „Abuzul sexual”
Seminarul 5
- Consilierea în situaţii de criză;
- Cazul: „Cenuşăreasa…o poveste extrem de actuală”
- Consilierea pentru dezvoltare;
- Cazul: „Să încurajăm elevii să - şi exprime, deschis şi sincer, gândurile şi
sentimentele”
Seminarul 6
- Sfaturi şi sugestii pentru consilieri;
- Construirea unui „portret” al consilierului pentru şcoala românească
- Aspecte de ordin etic şi deontologic ale consilierii psihopedagogice;
- Construirea unui caz imaginar, sau expunerea unui caz din experienţa
personală/individuală
Seminarul 7
- Temă la alegere
- Consolidare, reactualizare, fixare
1
Bibliografie orientativă:
 Băban Adriana (coord. 2001) – „Consiliere educaţională” Cluj – Napoca

 Băban A., Petrovai D., Lemeni G. (2002) „Consiliere şi orientare. Ghidul
profesorului” Bucureşti
 Dumitru Al. Ion (2004) – „Consiliere psihopedagogică – teme de curs”
Timişoara
 Eliade S. (2000) – „A.B.C. – ul consilierii elevului ” Turda
 Jigău M. (2001) – „Consilierea carierei” Bucureşti
 Miclea M., Lemeni G. (2004) – „Consiliere şi orientare” – ghid de educaţie
pentru carieră, Cluj-Napoca
 Tomşa Gh. (1999) – „Consilierea şi orientarea în şcoală” Bucureşti
2
SEMINARUL I
Educaţia şi consilierea psihopedagogică;
Conţinutul şi specificul consilierii psihopedagogice
Consilierea educaţională sau psihopedagogică este un tip de consiliere care

urmăreşte abilitarea persoanei (copil, tânăr, matur) pentru a-şi asigura funcţionarea
optimă a propriei personalităţi.
A consilia = a sfătui, a îndruma, a oferi alternative, a ajuta pentru a lua
decizii, a ghida, a orienta, a sprijini, a călăuzi etc.
Există mai multe tipuri de consiliere: psihologică, educaţională, familială,
psihopedagogică, medicală, pastorală, spirituală etc.
- consilierea psihopedagogică sau educaţională reprezintă, în sens restrâns,
asistenţă în învăţarea de către individ a unor strategii de rezolvare a
problemelor sale educaţionale;
- consilierea psihologică se rezumă la ajutor în conştientizarea şi depăşirea
unor probleme psihice;
- psihoterapia se adresează persoanelor cu grave devieri de comportament,
persoanelor care sunt dincolo de normalitate în vederea asigurării unor
intervenţii ameliorative şi recuperatorii.
Caracteristici ale consilierii psihopedagogice:

 se adresează persoanelor aflate în diverse stadii ale formării
personalităţii;
 are ca beneficiari persoane aflate în ipostaza de elev, care parcurg
experienţe de învăţare;
 are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării
personalităţii;
 presupune sprijin şi îndrumare pentru învăţarea unor deprinderi,
abilităţi şi competenţe prin care persoana să facă faţă cu succes
activităţilor vieţii;
 are ca scop promovarea unor schimbări evolutive voluntare în
atitudinile şi comportamentul oamenilor, în direcţia asumării, de
fiecare persoană, a unui mod de viaţă dezirabil social;
 are un rol preventiv şi de dezvoltare, ea îndrumă şi sprijină persoana
pentru a învăţa să prevină eventualele situaţii de criză, în care s-ar
putea afla la un moment dat;
3
 sarcina consilierului nu este aceea ce a instrui, ci, mai degrabă, de a

sprijini oamenii să se ajute singuri pentru a-şi rezolva problemele şi a-
şi asigura dezvoltarea personalităţii.
Specificul consilierii psihopedagogice.

Consilierea psihopedagogică are două dimensiuni esenţiale:
a) dimensiunea psihologică - se referă la sprijinul, ajutorul şi îndrumarea
acordate oamenilor pentru funcţionarea adaptativ – integrativă a
personalităţii;
b) dimensiunea pedagogică/educaţională – ce vizează provocarea unor
schimbări voluntare în cogniţiile, atitudinile şi comportamentele
oamenilor prin antrenarea lor în activităţi emoţional – formative.
Scopuri:
1) fundamentale – se bazează pe sprijinirea clientului pentru a învăţa:
- să se accepte aşa cum este;
- să creadă în posibilitatea schimbării sale evolutive;
- să abordeze cu luciditate problemele emoţionale;
- să-şi modifice atitudinile şi comportamentele dezadaptative;
- să ia decizii şi să îşi rezume responsabilităţi;
- să adopte un mod şi un stil de viaţă sănătos etc.
2) formulate de consilier - sunt obiective ale acestuia, ce vizează sprijinul şi
ajutorul în următoarele direcţii:
- realizarea autocunoaşterii şi dezvoltarea stimei de sine;
- formarea unor abilităţi de relaţionare socială;
- dezvoltarea unor comportamente adecvate;
- însuşirea unor tehnici de învăţare eficientă;
- dezvoltarea capacităţii de perfecţionare a carierei etc.
3) ale clientului - sunt scopuri formulate de către client, înainte sau chiar în
timpul procesului de consiliere, sunt variate în funcţie de fiecare client în parte şi
pentru îndeplinirea lor, clientul solicită sprijinul consilierului;
4) ale părinţilor (sunt valabile doar în cazul clienţilor - copii) părinţii solicită
adesea, ajutorul consilierului pentru schimbarea anumitor atitudini sau
comportamente ale copiilor lor. Oricum chiar daca copii nu au probleme deosebite
majoritatea părinţilor doresc, de la copii lor, rezultate cât mai bune, comportamente
cât mai civilizate, aderarea la o carieră de succes etc.
4
Relaţia de consiliere psihopedagogică (relaţia consilier - client);

*Cazul: „Clientul tăcut”
Activităţile de consiliere presupun relaţionare specifică: consilier – client.

Clientul poate fi o persoană sau un grup de persoane care are nevoie de sprijin,
ajutor, îndrumare pentru a-şi valorifica disponibilităţile, a învăţa noi modalităţi de a
se adapta la solicitările celor din jur, pentru a obţine un confort psihologic optim.
Consilierul este o persoană calificată, cu abilităţi şi competenţe pentru a
îndruma clientul, iar relaţia dintre aceştia presupune unele condiţii pentru
funcţionare optimă:
a) consilierul şi clientul stabilesc o relaţie specifică intrând în
contact;
b) clientul se află într-o stare de incongruenţă, de dezacord intern, de
vulnerabilitate care-i produc anxietate, angoasă şi disconfort
psihic;
c) consilierul dispune de congruenţă de sine şi acord intern,
relaţionând neproblematic cu clientul;
d) consilierul relaţionează cu clientul natural, pozitiv, uman, firesc,
empatizează cu acesta, se transpune în ipostaza acestuia;
e) clientul nu îşi dă seama, decât în mică măsură, de consideraţia
pozitivă necondiţionată şi comprehensivă – empatică pe care
consilierul i-le acordă.
Clientul
- oamenii apelează la consilieri în situaţii de criză sau în diverse momente sau
ipostaze ale vieţii atunci când doresc o bună soluţionare a problemelor lor;
- activitatea de consiliere este focalizată numai pe client şi pe problemele lui,
diversitatea clienţilor include şi o diversitate a problemelor;
- clienţii vin la consilier cu anumite aşteptări: să înveţe să se cunoască, să se
accepte, să înveţe să se schimbe, să înveţe să ia decizii privind problemele
vieţii lor etc.
- de multe ori o problemă declarată de un client nu este problema sa reală, aici
intervenind abilitatea consilierului
Consilierul eficient este acela care:

- se cunoaşte pe sine cât mai realist, are siguranţă de sine, încredere în forţele
proprii şi curaj de a consilia;
- perceperea realistă şi evaluarea corectă a propriilor capacităţi;
- capacitatea de a influenţa clienţii;
5
- acordă suficientă credibilitate clientului, asigurându-i acestuia

confidenţialitate, un mediu securizat şi primitor etc.
6
SEMINARUL II
Realizarea efectivă a consilierii psihopedagogice;
*Cazul: „Consilierul face sugestii neaşteptate”
Fazele procesului de consiliere psihopedagogică:
1) stabilirea unei legături specifice cu clientul şi lumea sa;

2) încurajarea clientului „să-şi spună povestea”;
3) ascultarea activă a clientului şi observarea manifestărilor acestuia;
4) clarificarea, definirea problemei clientului;
5) creşterea gradului de conştientizare de către client a problemelor sale şi
identificarea unor modalităţi de rezolvare;
6) confruntarea clientului cu propriile credinţe şi convingeri, care sunt surse
de rezistenţă la schimbare;
7) analiza soluţiilor alternative şi adoptarea unei decizii;
8) facilitarea activă a schimbării evolutive;
9) experimentarea şi exersarea noilor comportamente;
10) funcţionarea adaptativă optimă.
Câteva sfaturi şi sugestii adresate consilierilor:
- stabileşte contact personal cu clientul;

- cooperează cu clientul;
- explic-i etapele procesului de consiliere pe care urmează să îl parcurgă;
- îndrumă clientul spre imprimarea unui ritm al conversaţiei;
- vorbeşte puţin şi concis;
- când nu ştii ce să spui nu spune nimic;
- încearcă să nu dai sfaturi directe;
- poţi contrazice clientul, dar trebuie să îl şi susţii în multe cazuri;
- dacă trebuie să schimbi ceva procedează în această direcţie;
- individualizează consilierea;
- observă unele rezistenţe ale clientului;
- planifică, de la început, finalul activităţii de consiliere etc.
* Explicaţi fiecare sugestie de mai sus, daţi şi alte exemple asemănătoare.
7
Consilierea psihopedagogică şi vârsta clienţilor;

Consilierea psihopedagogică preventivă;
* Cazul: „Consilierul îşi pierde controlul”
Consilierea psihopedagogică a copiilor include un ansamblu de activităţi

specifice focalizate pe:
- abilitarea copiilor să înţeleagă necesitatea respectării unor norme şi reguli
considerate necesare în societate;
- convingerea copiilor că, pentru a-se dezvolta conform cerinţelor şi
aspiraţiilor lor, trebuie să înveţe continuu;
- sprijinul acordat copiilor pentru a-şi însuşi modalităţi, metode şi tehnici de
învăţare eficientă şi durabilă;
- orientarea copiilor în alegerea studiilor, activităţilor şi profesiilor;
- construirea unei imagini de sine realiste, consolidarea stimei de sine;
- rezolvarea unor probleme personale etc.
Consilierea psihopedagogică a copiilor implică anumite abilităţi şi competenţe
specifice pentru consilieri, referitoare la:
a) stabilirea unei relaţii adecvate cu copilul, bazată pe încrederea acestuia, că
poate primi sprijin;
b) observarea atentă a copilului şi ascultarea lui activă;
c) atragerea copilului în activităţi specifice vârstei, prin utilizarea unor jocuri
interactive;
d) încurajarea copilului să-şi exprime nestingherit gândurile etc.
Consilierea psihopedagogică a adulţilor

Problemele adulţilor se referă, în general, la: învăţarea şi formarea continuă,
la profesie, la carieră, muncă, ascensiune profesională, familie, confort personal,
timp liber, proiecte personale, viaţă socială etc.
Consilierii ar trebui să ştie despre adulţi faptul că:
 învaţă altfel deoarece: au o experienţă bogată, independenţă, învaţă
foarte bine din rezolvarea de probleme, dau dovadă de o motivaţie
intrinsecă pentru învăţare etc.
 la vârsta adultă accentul cade pe dezvoltarea carierei, astfel consilierul
a trebui să ofere sprijin în soluţionarea unor probleme profesionale, în
reconversie profesională, în adaptarea la unele cerinţe noi etc.
8
 relaţiile familiale sunt o altă problemă a adulţilor, relaţiile cu membrii

familiei, (copii, rude) rezolvarea de conflicte, neînţelegeri, divorţuri,
probleme personale care pot afecta climatul socio-afectiv în familie
etc.
Consilierea psihopedagogică preventivă

- este un tip de consiliere menit să preîntâmpine apariţia unor probleme sau
situaţii critice în viaţa oamenilor;
- are rol proactiv încercând să pregătească oamenii pentru prevenirea unor
situaţii dificile;
- prevenirea se rezumă la două categorii de factori: factori de protecţie şi
factori de risc;
- consilierea preventivă a copiilor are ca factori de protecţie: familia,
dezvoltarea fizică şi psihică, performanţele şcolare, prietenii etc. şi ca factori
de risc disfuncţii familiale, supraveghere neadecvată, neglijare, boli, mediu
şcolar şi extraşcolar viciat, hipersensibilitate, delicvenţă etc.;
- consilierea preventivă a adulţilor presupune însuşirea de către aceştia a unor
strategii referitoare la: autocontrolul emoţiilor, managementul stresului,
dezvoltarea unor obiceiuri de viaţă sănătoase etc.
9
SEMINARUL III
Consilierea psihopedagogică a grupurilor;
Consilierea copiilor supradotaţi;
*Cazul: „Părinţii dominatori”
Consilierea grupurilor se realizează în funcţie de:

1. Mărimea grupului numărul membrilor fiind în funcţie de vârstă şi de
maturitatea acestora. În cazul grupului de copii şcolari, grupul nu
trebuie să depăşească cinci, în schimb în cazul adolescenţilor şi
adulţilor, se pot forma şi grupuri mai mari.
2. Caracterul închis sau deschis al grupului, care odată construit, trebuie
să existe pe toată durata programului de consiliere. Plecarea sau
intrarea în grup trebuie reglementată, astfel încât să nu afecteze
obiectivele şi desfăşurarea procesului;
3. Procesele privind dinamica de grup se rezumă la: recunoaşterea
colectivă a problemei, inventarierea soluţiilor, angajamentul personal
şi colectiv, evaluarea atingerii obiectivelor.
În cele mai multe cazuri există întrebări şi suspiciuni din partea membrilor
grupului de genul: „de ce trebuie să mă alătur grupului?”, „cine decide componenţa
grupului?”, „cum ne poate ajuta consilierul?” etc.
Specificul consilierii psihopedagogice a grupului este dat de membrii
grupului, interesele lor, problemele cu care se confruntă, vârsta, colaborarea,
relaţionarea, comunicarea etc.
Consilierea psihopedagogică a supradotaţilor

Termenul supradotare se foloseşte pentru a caracteriza o persoană care
posedă abilităţi şi capacităţi intelectuale, superioare mediei populaţiei. Se consideră
supradotate persoanele care au un QI mai mare de 130. După ultimele cercetări se
consideră supradotaţi acei indivizi care au performanţe în următoarele domenii,
luate izolat sau în combinaţie: capacitate intelectuală, aptitudini academice, gândire
creativă, abilităţi de lider, talent pentru artele vizuale, scenice etc.
Persoanele supradotate posedă:
- o sensibilitate aparte faţă de lumea înconjurătoare;
- spirit investigativ;
- capacitate creativă;
- capacitate crescută de învăţare;
- dorinţă de perfecţionare şi autodepăşire continuă;
- simţul umorului;
10
- independenţă în gândire şi acţiune;

- evaluează altfel realitatea şi se adaptează diferit/original cerinţelor ei etc.
Obiectivul consilierii supradotaţilor îl constituie sprijinul şi îndrumarea acestora
pentru valorificarea potenţialului lor. Problemele cu care se confruntă supradotaţii
ţin de:
 conceptul de sine – faţă de celelalte persoane se consideră superiori;
 supraexcitabilitatea psihică – „se consumă” mai mult pentru propria
dezvoltare;
 dezvoltarea emoţională şi adaptarea – se evidenţiază o discrepanţă între
dezvoltarea emoţională şi cea intelectuală (chiar dacă gândesc asemenea
unui adult în multe cazuri au emoţii de copil);
 subrealizarea şcolară sau profesională din cauza unor probleme
individuale sau de ordin extern (familiale, sociale, şcolare etc.). Chiar
dacă pare un fenomen paradoxal, există cazuri de supradotaţi care nu
ating realizări profesionale deosebite.
Consilierea elevilor cu tulburări de comportament;

*Cazul: „Droguri în şcoală”
Devianţa comportamentală şi tulburarea de comportament

Comportamentul = totalitatea faptelor, reacţiilor, acţiunilor, prin care o
persoană răspunde solicitărilor lumii exterioare. Orice comportament este
determinat de motive, este îndreptat spre realizarea unor scopuri şi reprezintă
expresia unor atitudini ale persoanei.
Manifestările comportamentale conform normelor sociale sunt considerate
dezirabile iar neconformitatea cu astfel de norme conduce la devianţă
comportamentală.
Devianţa comportamentală este definită ca: ,,lipsa de adeziune la modelul
normativ şi axiologic al grupului, manifestată printr-un comportament atipic care
încalcă prescripţiile normative şi violează cerinţele instituţionale” (Rădulescu, S.
M., Piticariu, M. 1989 – Devianţa comportamentală şi boala psihică)
Comportamentul deviant este indezirabil social şi sancţionat de membrii
societăţii. Există o mare varietate de comportamente deviante, de la
comportamentul excentric caracterizat prin gesturi insolite, vestimentaţie aparte şi
dezordine comportamentală, până la comportamentele disfuncţionale sau aberante,
înscrise în aria delicvenţei, a tulburărilor psihice etc.
11
Hiperactivitatea cu deficit de atenţie (Attention Deficit Hyperactivity

Disorder - ADHD) este o tulburare de comportament caracterizată prin cel puţin
trei elemente:
1. hiperactivitate: se foiesc permanent, se deplasează prin clasă, aleargă, se
caţără, se lovesc, încep mai multe lucruri deodată, pierd obiectele personale,
cu greu rămâne aşezat când i-se cere acest lucru, vorbeşte excesiv;
2. deficitul de atenţie: nu îşi poate menţine atenţia concentrată asupra unei
activităţi, se plictisesc repede şi întrerup activitatea colegilor; dă răspunsuri la
întrebări înaintea formulării complete a acestora;
3. impulsivitatea: face comentarii inadecvate situaţional, îşi stăpâneşte greu
pornirile, au un autocontrol comportamental scăzut etc.
Modalităţi de intervenţie ameliorativă:
- intervenţie medicală: prescrierea unor medicamente menite a reduce
hiperactivitatea şi starea de agitaţie;
- intervenţie psihologică: psihoterapii specifice, focalizate pe abilitarea
persoanelor cu ADHD cu strategii de autocontrol comportamental;
- consiliere psihopedagogică: utilizarea unor tehnici specifice prin care clienţii
sunt ajutaţi să înveţe cum să depăşească problemele pe care le au.
Tipuri de elevi cu comportament neadecvat:
 elevii cu dificultăţi emoţionale – cei care au avut experienţe neplăcute în
familie, cei care au o imagine de sine şi o stimă de sine reduse, etc.
 elevii care îşi asumă roluri în conformitate cu aşteptările clasei: şmecherul
clasei, sabotorul, nepopularul, etc.
* Daţi exemple de elevi cu tulburări de comportament şi propuneţi soluţii de

rezolvare ale acestor cazuri.
12
SEMINARUL IV
Consilierea privind cariera;
* Cazul: „Părintele refuză colaborarea”
Cariera este traseul parcurs de o persoană în profesarea/exercitarea unor

activităţi/munci care presupun o anumită pregătire şi formare.
Consilierea privind cariera se referă la sprijinul şi asistenţa specializată
oferite persoanei pentru a alege, în mod adecvat, acele profesii, ocupaţii şi munci
care corespund cel mai bine nevoilor, intereselor, aspiraţiilor şi idealurilor acesteia.
Consilierea privind cariera se focalizează pe individ, ajutându-l şi
asistându-l:
- să se autocunoască în mod realist;
- să cunoască lumea profesiilor şi a ocupaţiilor, dinamica acestora;
- să ia decizii corespunzătoare concretizate în opţiuni privind traseul
profesional şi social personal;
- să-şi modifice opţiunile (ocupaţia, profesia), dacă cerinţele sociale şi
aspiraţiile personale impun acest lucru;
- să obţină performanţe prin muncă şi satisfacţii personale;
- să aibă sentimentul autorealizării şi autoîmplinirii etc.
Dacă orientarea şcolară şi profesională presupune pregătirea persoanei în
vederea alegerii unei profesii, consilierea şi orientarea carierei presupune
îndrumarea persoanei pentru a-şi circumscrie traseul, drumul ce ar putea fi parcurs
în evoluţia sa profesională şi socială pe durata întregii vieţi.
Consilierea privind cariera presupune şi:
- ceea ce poate individul;
- ceea ce vrea individul;
- ceea ce solicită societatea.
Conţinutul consilierii privind cariera include activităţi specifice grupate în trei
categorii:
1. cunoaşterea de sine a persoanei – felul în care ne percepem şi imaginea pe
care o avem despre sine, autoanaliză, descoperirea punctelor tari şi slabe etc.
2. cunoaşterea lumii profesiilor şi ocupaţiilor – tipuri de profesii, cerinţe,
corelaţii între profesii, structura unor competenţe necesare unei profesii etc.
3. construirea şi realizarea unei cariere personale - ,,cum aş dori să îmi petrec
viaţa?” – ţeluri, obiective pe termen scurt şi lung, decizii, aspiraţii,
alternative, intenţii etc.
13
Consilierea copiilor şi adolescenţilor;

* Cazul: „Abuzul sexual”
Eric Berne a introdus pentru prima dată, în cadrul analizei tranzacţionale a

personalităţii trei stări fundamentale ale Eu-lui: părinte, adult, copil.
Berne a observat ascultând şi privind diverse persoane, vizibile mutaţii în
expresia mimică, lexic, gesturi şi stiluri de atitudine comportamentală, astfel a
considerat că fiecare persoană conţine în sine o parte din personalitatea infantilă de
la 3 ani şi poartă înlăuntrul său pecetea propriilor părinţi.
Pe scurt prezentăm mai jos cele 3 categorii:
Starea de părinte:
 comportament: protector, sare în ajutor, directiv, impune limite,
permisiv, reconfortant, etc.;
 atitudine în raport cu alte persoane: aprobator, încurajează sau
descurajează ferm, previne, prevede anumite şanse;
 atitudine fizică: braţe încrucişate, capul sprijinit pe mână cu degetul
pe buze, gesturi primitoare, deschise, bate pe umeri pentru a da
încredere, încurajează din ochi, atitudine de cuprindere, învăluire,
etc.
 voce: stăpână pe sine, autoritară, energică, liniştitoare sau tranşantă,
protectoare, etc.
 expresii verbale: proverbe, maxime, citate moralizatoare, fraze
încurajatoare, povestiri din experienţă, etc.
Starea de adult:
 comportament general: neutru, ascultă, reformulează după propriile
reguli, caută obiectivitate, păstrează o anumită distanţă;
 atitudini: recunoaştere, aprobare, ignorare, ia atitudine vizibilă, este
atent doar dacă este interesat;
 voce: afirmativă sau negativă, neutră, destinsă, calmă, încrezătoare,
optimistă, etc.
 expresii verbale: fraze clare, concise, cu conţinut logic, argumentativ,
informativ etc.
Starea de copil:
 comportament: reacţionează împotriva normelor impuse, visător şi
intuitiv, spontan, manifestare liberă;
14
 atitudini faţă de alte persoane: interesat sau neliniştit, exprimarea

emoţiilor şi sentimentelor clar, raportat la sursă;
 atitudini fizice: nonconformism, ridică vocea, surâde ironic, taie
cuvintele celui cu care comunică, debit verbal rapid, de multe ori
incoerent, nu are stare, se exteriorizează mimic şi gestual, trăind
intens emoţiile;
 voce: violentă, personalizată, cu tonuri crescătoare, modulaţii
investigatoare;
 expresii verbale: limbaj simplu onomatopeic, expresii negative,
etc.
15
SEMINARUL V
Consilierea în situaţii de criză;
* Cazul: „Cenuşăreasa…o poveste extrem de actuală”
Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în

care se poate afla, la un moment dat o persoană, nevoită să se confrunte cu anumite
probleme cărora nu le poate face faţă în mod adecvat şi care-i aduc anxietate,
îngrijorare, stres etc.
Elementele unei situaţii de criză sunt:
1. apariţia unui eveniment declanşator;
2. persoana percepe evenimentul ca fiind ameninţător şi generator de teamă,
anxietate, stres etc.
3. reacţiile persoanei la acest eveniment sunt dezorganizate şi fără rezultat
concludent;
4. persoana încearcă să adopte anumite strategii pentru a face faţă situaţiei şi
înregistrează eşecuri.
Caracteristici ale unei situaţii de criză:
- sunt declanşate de evenimente cărora persoanele nu le pot face faţă;
- oricine poate trece într-un moment sau altul al vieţii printr-o astfel de
situaţie;
- are un caracter profund personal;
- durata unei astfel de stări este relativ scurtă;
- rezolvarea se poate face în două moduri: - adaptativ (învaţă noi modalităţi de
rezolvare a problemelor) şi nonadaptativ (se protejează, devine defensivă,
este răvăşită etc.)
Tipuri de criză:
 determinate de factori biologici – în anumite etape ale vieţii – adolescenţa,
începutul şcolarităţii etc.;
 determinate de factori de mediu – divorţ, boală, deces în familie, etc.
 întâmplătoare, generate de cauze imprevizibile – evenimente nefericite,
accidente, cutremure etc.
Dintre reacţiile oamenilor în situaţii de criză amintim: uimirea, pericolul, confuzia,
disperarea, apatia, neajutorarea, disconfortul etc.
Fazele procesului de criză:

1. faza de impact – apare concomitent sau imediat după evenimentul
declanşator;
16
2. faza de adaptare – încearcă fie să schimbe situaţia, fie să se obişnuiască, fie

să-şi modifice reacţiile;
3. sustragerea – simte că nimic nu-i poate alina suferinţa (cazuri de suicid, trăiri
emoţionale distorsionate etc.)
- Pentru preîntâmpinarea unei situaţii de criză există consilierea

psihopedagogică preventivă;
- Persoanele trebuie să înţeleagă că astfel de situaţii pot apărea în viaţa oricui;
- Să aibă o perspectivă realistă asupra evenimentelor;
- Să-şi recunoască sentimentele;
- Să-şi însuşească noi abilităţi pentru a depăşi problemele apărute etc.
* Daţi şi alte sugestii de consiliere a situaţiilor de criză.
Consilierea pentru dezvoltare;

*Cazul: „Să încurajăm elevii să - şi exprime, deschis şi sincer,
gândurile şi sentimentele”
Dezvoltarea umană este un ansamblu de schimbări/transformări calitative, cu

sens predominant ascendent. Exisă mai multe nivele ale dezvoltării:
a) biologic – creştere, maturizare fizică a organismului;
b) psihic – perfecţionarea continuă a mecanismelor psihice implicate în
cunoaştere şi relaţionare;
c) social – reglarea conduitei în raport cu normele societăţii
Există mai multe moduri de conceptualizare şi evaluare a dezvoltării optime a

personalităţii umane:
1) funcţionalitatea cognitivă adecvată şi eficientă a persoanei – formarea unor
capacităţi necesare gândirii şi cunoaşterii realităţii; elevul trebuie să înveţe
nu numai să ştie ci şi să fie şi să devină.
2) Dezvoltarea armonioasa a personalităţii din punct de vedere biologic,
cognitiv, afectiv (emoţional) şi comportamental;
3) Valorificarea maximală a potenţialului psihoindividual al persoanei –
imagine de sine realistă, acceptare de sine, detaşare de anumite situaţii,
apartenenţă la grup, tolerare etnică, rasială, religioasă, trăirea unei experienţe
spirituale, simţul umorului etc.
17
4) Conceptul de sine şi dezvoltarea optimă a personalităţii – sinele real (cum ne

percepem), ideal (cum am vrea să fim), cuvenit (ceea ce i-se cuvine), anxios
(de ceea ce se teme), dispreţuit (ceea ce dispreţuieşte persoana la ea însuşi);
5) Stilul de viaţă sănătos şi starea de bine – acceptare, relaţii pozitive,
autonomie, control, scopuri, dezvoltare personală, stare de sănătate etc.
Consilierea pentru dezvoltare are drept obiectiv fundamental sprijinul, ajutorul

şi îndrumarea clientului în vederea dezvoltării optime a personalităţii acestuia.
Astfel se urmăreşte adoptarea de către client a unui stil de viaţă sănătos care să-i
confere echilibru funcţional, satisfacţie personală şi confort psihologic. Astfel se
urmăreşte ca clienţii:
- să se cunoască pe sine cât mai realist;
- să-şi asume responsabilităţi;
- să-şi modifice comportamentele indezirabile;
- să relaţioneze şi să coopereze bine cu ceilalţi; etc.
18
SEMINARULVI
Sfaturi şi sugestii pentru consilieri;
*Construirea unui „portret” al consilierului pentru şcoala
românească
1. stabileşte contact personal cu clientul – relaţionare, comunicare, afectivitate,

încredere, etc.
2. cooperează cu clientul – să atragă clientul într-o relaţionare şi comunicare cu
scopul rezolvării problemelor acestuia;
3. explică-i clientului demersul (etapele de parcurs) consilierii – explică-i
faptul că rezolvarea problemelor sale necesită timp şi răbdare dar şi
devotament şi dăruire;
4. îndrumă clientul şi imprimă un anumit ritm al conversaţiei – dirijarea
conversaţiei şi a ritmului de desfăşurare a şedinţelor;
5. vorbeşte puţin şi concis – în general consilierii vorbesc mult mai puţin decât
clienţii lor;
6. când nu ştii ce să spui nu spune nimic – intervenţia prematură sau
neadecvată a consilierului poate stopa discursul clientului şi trăirile sale;
consilierul trebuie să exploreze momentele potrivite pentru a interveni;
7. ai dreptul să înfrunţi şi (să contrazici) clientul în măsura în care îl susţii –
asta nu înseamnă că te opui lui, ci că scoţi în evidenţă şi alte puncte de
vedere şi unele discrepanţe între idei;
8. dacă vrei/trebuie să schimbi ceva, procedează în această direcţie – nu
amâna unele schimbări în cadrul şedinţelor, dacă consideri că îi sunt
necesare clientului;
9. individualizează consilierea – fiecare consilier are un stil propriu de
abordare a clienţilor, activitatea în sine necesită respectarea unor principii şi
norme. Totuşi o consiliere eficientă este o consiliere care ţine cont de stilul
consilierului şi este adaptată nevoilor şi particularităţilor clienţilor;
10.observă rezistenţa clienţilor – unele persoane nu doresc să vorbească despre
anumite întâmplări, fapte, experienţe din viaţa personală;
11.când eşti nesigur bazează-te pe sentimente – nu te focaliza doar pe cogniţii
ci pune accent şi pe emoţiile şi sentimentele clientului;
12.planifică de la început finalul activităţii de consiliere – anticipă sfârşitul
consilierii aceasta poate avea un rol hotărâtor în motivarea şi implicarea
clientului;
19
13.evită să dai sfaturi – consilierii doar asistă şi îndrumă pentru a ne explora

propriul Eu şi a găsi în noi rezolvarea problemelor;
14.amână rezolvarea prematură a problemelor clientului – nu trebuie găsite
soluţii în grabă ci trebuie insistat asupra fiecărui aspect;
15.nu te baza numai pe întrebări;
16.ascultă cu atenţie şi interes ceea ce spune clientul;
17.fii atent la limbajul non – verbal al clientului – comunicarea non-verbală ne
poate furniza informaţii preţioase;
18.menţine clientul în centrul discuţiei – nu devia de la subiect;
19.fii concret şi cere clientului să fie la fel;
20.fii atent la metaforele pe care le foloseşte – metafora poate fi o punte de
legătură între două realităţi;
21.sintetizează şi rezumă rezultatele şedinţelor;
22.acordă atenţie genului şi etniei clientului;
23.gândeşte pozitiv!
Aspecte de ordin etic şi deontologic ale consilierii psihopedagogice;

* Construirea unui caz imaginar, sau expunerea unui caz din experienţa
personală/individuală
I. Formarea şi dezvoltarea profesională a consilierilor educaţionali

- formarea iniţială a consilierilor educaţionali presupune dobândirea unor
cunoştinţe în următoarele domenii: psihologia dezvoltării, a comportamentului, a
sănătăţii, socială, teorii şi metode de consiliere psihopedagogică, autocunoaştere;
- atitudini ale consilierului eficient. Un consilier eficient trebuie să respecte câteva
principii, de exemplu: fiecare persoană este unică, este responsabilă de faptele şi
deciziile ei, trebuie să accepte necondiţionat clientul, să empatizeze cu acesta, să
comunice şi să colaboreze natural, să încerce să gândească pozitiv şi să inducă şi
clientului acest stil de gândire, să îşi asume responsabilităţile etc.;
- abilităţi ale consilierului eficient: ascultarea activă, observarea atentă a clientului,
oferirea de feed – back, reflectarea, sumarizarea, parafrazarea (reformularea
spuselor clientului)etc.;
II. Atribuţii şi responsabilităţi ale consilierilor şcolari:

- să abordeze clientul fără condiţionări;
- să acorde ajutor clientului, acţionând cu competenţă şi profesionalism;
- să încerce să-i satisfacă clientului solicitările;
- să respecte deciziile clientului;
- să-i asigure confidenţialitatea;
20
- să apeleze la ajutorul colegilor de profesie pentru rezolvarea unor cazuri

complexe sau dificile;
- să nu impună clientului propriile credinţe şi valori;
- să se perfecţioneze continuu;
- să urmărească dobândirea unui prestigiu profesional ridicat, care să
conducă la sporirea încrederii publice în activităţile de consiliere;
- să gândească pozitiv astfel încât să insufle clientului optimism şi încredere
în forţele proprii etc.
Un consilier şcolar are următoarele atribuţii profesionale:

1) consilierea psihopedagogică propriu-zisă;
2) consultanţa (acordată părinţilor, profesorilor, managerilor de unităţi
şcolare);
3) coordonarea serviciilor educaţionale oferite elevilor (organizarea unui
program unitar de sprijinire a elevilor)
III. Aspecte deontologice în activitatea de consiliere psihopedagogică

- obţinerea consimţământului clientului înaintea începerii programului de
consiliere;
- asigurarea confidenţialităţii;
- aria de competenţă a consilierului;
- conflictul de interese (nu este bine să consilieze rude, prieteni apropiaţi)
IV. Standarde etice în activitatea de consiliere psihopedagogică
- în unele ţări există coduri etice care prescriu comportamentul profesional al
consilierilor, atribuţii şi responsabilităţi, precum şi modalităţi de protecţie
în faţa unor cerinţe venite din partea unor persoane.
- spre exemplu: Standardele etice pentru consilieri şcolari (ale Asociaţiei
Americane a Consilierilor Şcolari) reprezintă un ghid pentru consilierii ce
lucrează în instituţiile şcolare. Ele cuprind atribuţii generale ale
consilierilor, precum şi atribuţii faţă de clienţi, părinţi, colegi, şcoală,
comunitate, sine, profesie.
21

Consiliere

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Consiliere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEMATICĂ SEMINAR – CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

Asist. univ. drd. Bersan Otilia Sanda

 Băban Adriana (coord. 2001) – „Consiliere educaţională” Cluj – Napoca

Consilierea educaţională sau psihopedagogică este un tip de consiliere care

Caracteristici ale consilierii psihopedagogice:

 sarcina consilierului nu este aceea ce a instrui, ci, mai degrabă, de a

Specificul consilierii psihopedagogice.

Relaţia de consiliere psihopedagogică (relaţia consilier - client);

Activităţile de consiliere presupun relaţionare specifică: consilier – client.

Consilierul eficient este acela care:

- acordă suficientă credibilitate clientului, asigurându-i acestuia

Fazele procesului de consiliere psihopedagogică:

1) stabilirea unei legături specifice cu clientul şi lumea sa;

Câteva sfaturi şi sugestii adresate consilierilor:

- stabileşte contact personal cu clientul;

* Explicaţi fiecare sugestie de mai sus, daţi şi alte exemple asemănătoare.

Consilierea psihopedagogică şi vârsta clienţilor;

Consilierea psihopedagogică a copiilor include un ansamblu de activităţi

Consilierea psihopedagogică a adulţilor

 relaţiile familiale sunt o altă problemă a adulţilor, relaţiile cu membrii

Consilierea psihopedagogică preventivă

Consilierea grupurilor se realizează în funcţie de:

Consilierea psihopedagogică a supradotaţilor

- independenţă în gândire şi acţiune;

Consilierea elevilor cu tulburări de comportament;

Devianţa comportamentală şi tulburarea de comportament

Hiperactivitatea cu deficit de atenţie (Attention Deficit Hyperactivity

* Daţi exemple de elevi cu tulburări de comportament şi propuneţi soluţii de

Cariera este traseul parcurs de o persoană în profesarea/exercitarea unor

Consilierea copiilor şi adolescenţilor;

Eric Berne a introdus pentru prima dată, în cadrul analizei tranzacţionale a

 atitudini faţă de alte persoane: interesat sau neliniştit, exprimarea

Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în

Fazele procesului de criză:

2. faza de adaptare – încearcă fie să schimbe situaţia, fie să se obişnuiască, fie

- Pentru preîntâmpinarea unei situaţii de criză există consilierea

* Daţi şi alte sugestii de consiliere a situaţiilor de criză.

Consilierea pentru dezvoltare;

Dezvoltarea umană este un ansamblu de schimbări/transformări calitative, cu

Există mai multe moduri de conceptualizare şi evaluare a dezvoltării optime a

4) Conceptul de sine şi dezvoltarea optimă a personalităţii – sinele real (cum ne

Consilierea pentru dezvoltare are drept obiectiv fundamental sprijinul, ajutorul

1. stabileşte contact personal cu clientul – relaţionare, comunicare, afectivitate,

13.evită să dai sfaturi – consilierii doar asistă şi îndrumă pentru a ne explora

Aspecte de ordin etic şi deontologic ale consilierii psihopedagogice;

I. Formarea şi dezvoltarea profesională a consilierilor educaţionali

II. Atribuţii şi responsabilităţi ale consilierilor şcolari:

- să apeleze la ajutorul colegilor de profesie pentru rezolvarea unor cazuri

Un consilier şcolar are următoarele atribuţii profesionale:

III. Aspecte deontologice în activitatea de consiliere psihopedagogică

S-ar putea să vă placă și