6 obiceiuri ale celor mai eficienţi manageri

«Oamenii nu-şi părăsesc slujbele, ci... managerii», ne spun Stephen E. Kohn şi Vincent
D. O‘Connell, în cartea lor. Numeroşi manageri sunt şi în ziua de azi adepţi ai teoriei care
afirmă că omului de rând nu-i prea place să muncească, aşa încât evită efortul ori de câte
ori se poate, prin urmare trebuie controlat şi ameninţat pentru a-şi da silinţa. Conform
acestei teorii, angajatul tipic preferă să facă ce i se spune, are aversiune faţă de
responsabilitate, consideră că are întotdeauna dreptate şi îşi doreşte, mai presus de orice,
siguranţă. Cu o asemenea metalitate, nu e de mirare că o vastă categorie de manageri îşi
tratează subalternii ca şi cum ar fi sclavi pe plantaţie. Şi totuşi, teoria opusă afirmă că
efortul fizic şi mental e înscris în codul genetic al speciei umane, controlul şi pedeapsa
nefiind singurele căi de a-i face pe oameni să muncească (atâta vreme cât au un scop), iar
imaginaţia, creativitatea şi originalitatea pot servi la soluţionarea eficientă a problemelor
profesionale. Ce anume se întâmplă atunci când şeful crede că rolul lui e acela de vechil -
mulţi dintre noi au văzut deja. Iar semnele prevestitoare de probleme sunt: fluctuaţia
accentuată de personal, dificultatea de a promova din interiorul companiei, conflictele în
ascensiune ca intensitate şi număr, evaluarea prea critică a performanţelor profesionale pe
care le au subalternii, imposibilitatea de a colabora cu anumiţi şefi, schismele şi apariţia
clicilor. Mai există şi alte indicii similare: nervozitatea generalizată, acuzaţiile formale de
hărţuire, evidenţierea problemelor personale şi altele.
Pentru a readuce situaţia la normal, într-un asemenea context ar trebui să
cunoaştem cele şase obiceiuri ale şefilor foarte eficienţi:
1. dezvoltarea conştiinţei de sine (în sensul cunoaşterii propriei persoane);
2. manifestarea empatiei faţă de cei din jur (implicarea în scopul rezolvării
problemelor);
3. aplicarea faimoasei „reguli de aur” (ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face);
4. menţinerea comportamentului între anumite limite (pentru a evita discriminările
de orice natură);
5. comunicarea abilă a criticilor (astfel încât efectul să fie constructiv);
6. adaptarea la stilul personal al fiecărui angajat (în vederea consolidării bunelor
relaţii).
Aşadar, pentru a colabora eficient cu oamenii, a fi respectat şi a deveni genul de
şef pentru care toată lumea vrea să lucreze, este necesar să vă focalizaţi atenţia asupra
acestor şase deprinderi. Acum e timpul să descoperiţi cine sunteţi cu adevărat, să-i
ascultaţi pe ceilalţi şi să vă puneţi în locul lor, să vă întrebaţi în mod regulat dacă
deciziile pe care le luaţi sunt corecte şi înţelepte, să vă exprimaţi poziţia de autoritate fără
să lezaţi demnitatea altora, să exprimaţi abil criticile pentru a motiva interlocutorul, nu
pentru a-l îngenunchia, să manifestaţi flexibilitate în idei şi comportament. Pentru toate
acestea, cartea lui Kohn şi O‘Connell este reperul perfect. Iar rezultatul final se va
reflecta, din fericire, nu doar în planul profesional, ci şi în viaţa personală.