Conceptul de paradigmă la Thomas Kuhn

Thomas Samuel Kuhn s-a născut la Cincinnati în anul 1922, și a decedat la Cambridge –
Massachusetts, în anul 1996. A fost un filosof al științei și epistemolog.

Este unul dintre cei mai influenți filosofi ai științei, cartea sa, Structura revoluțiilor
științifice, apărută în anul 1962, devenind studiu de referință asupra evoluției științei. Teoria lui
Kuhn, a adus ceva inedit prin observațiile și cercetările lui încă de pe vremea când era student la
fizică. Ideile sale principale sunt cuprinse în cartea Strucutra revoluțiilor științifice, unde
dezvoltă teoria conform căreia dezvoltarea științei, creșterea cunoașterii umane nu este un proces
linear, cumulativ, ci se petrece în salturi, perioadele de cercetare lineare alternțnd cu perioade de
criză și revoluții științifice. Kuhn își expune concepția proprie nu prin raportarea la vreun punct
de vedere particular al vreunui anumit filosof al științei, ci la un cadru conceptual general.

Teoria lui Kuhn analizează natura și dinamica științelor empirice, orientate spre cercetări
fundamentale și ajunse într-un anumit stadiu de maturitate. Cunoașterea asupra naturii și
fundamentelor unei discipline științifice, cuprinsă în paradigme, este caracterizată de Kuhn, spre
deosebire de cunoasșterea cuprinsă între enunțurile abstracte ale teoriei și în regulile generale ca
o cunoaștere tacită.

În Structura revoluțiilor științifice, T. Kuhn, folosesște termenul de paradigmă în două

sensuri diferite, care cer denumiri diferite: a) matrice disciplinară – desemnează constelația
angajamentelor comune ce sudează un grup disciplinar.

b) cazuri exemplare – este unul din elementele matricei disciplinare.

Ce este o paradigmă? O paradigmă, în sens general este o construcție mentală larg

acceptată, care oferă unei comunități sau unei societăți pe perioadă îndelungată o bază pentru
crearea unei identități de sine, și astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.
 Paradigma ca element intrinsec al științei și cercetării poate fi înlocuită cu o altă
paradigmă, dar nu poate fi abandonată și nici repetată, renunțarea la una din paradigme
echivalează cu renunțarea la știință.

Paradigmele implică criterii diferite de limitare a problemelor unei discipline, se succed

și se înlocuiesc în evoluția unei discipline științifice.

Deși când spunem paradigmă ne gândim la Ptolemeu, Einstein sau Newton, trebuie să
înțelegem că acest concept nu este legat de un anumit om sau de opera lui. Este un concept care
suportă continuu îmbunătățiri.

Conceptul de paradigmă, în sensul și înțelesul lui actual a fost introdus de către Thomas
Kuhn. Acest concept de paradigma vom vedea că are rol de piedestal pentru întreaga teorie a lui
Thomas Kuhn.

El definește paradigmele ca fiind o mulține de ilustrări repetate și cvasi-standard ale

diferitelor teorii în aplicațiile lor conceptuale, observaționale și istrumentale ale unei discipline
date. Ele sunt modele de practică științifică, adică soluții concrete ale unor probleme exemplare
pentru o anumită disciplină.

Pe lângă conceptul de paradigmă, în teoria lui Kuhn mai regăsim termenul de comunitate
științifică disciplinară, rezolvare de probleme puzzle, anomalie și știință normală. El
caracterizează comunitatea științifică sau un grup disciplinar ca fiind constituite din cercetătorii
care împărtășesc aceeași paradigmă, pe când știința normală este termenul prin care T. Kuhn îl
introduce pentru desemnarea cercetării bazate pe paradigmă. Cercetarea normală este o activitate
îndreptată spre rezolvarea unor probleme de tip special, care se numesc puzzle. Anomalia apare
numai pe fundalul unei paradigme; cu cât paradigma este mai precisă și mai cuprinzătoare, cu
atât mai sensibilă este capacitatea ei de a detecta o anomalie și deci de a prilejui schimbarea
paradigmei.

Pentru înțelegerea științei normale trebuie conștientizat faptul că atâta timp cât
fundamentele disciplinei sunt înafara discuției, orice eșec al cercetării în atingerea rezultatului
prescris de paradigmă va fi atribuit omului de știință și nu va pus în nici într-un caz pe seama
paradigmei.
 Comunitatea științifică acceptă paradigmele ca modele, deoarece acestea influențează
procesul de cercetare pentru că sunt folosite de către cercetător încă din primul moment, fără ca
acesta să își formeze propriile idei și fundamente și nici nu se întreabă ce a determinat apariția și
acceptarea lor. Oamenii de știință în marea lor majoritate nu pot caracteriza fundamentele
domeniului lor, problemele și metodele lui legitime. Odată cu asimilarea unei paradigme o
comunitate științifică dobândește un criteriu de alegere a acelor probleme despre care, atâta
vreme cât paradigma este admisă, se poate presupune că au o soluție.

Pentru oamenii de știință, rezultatele obținute în cercetarea normală sunt semnificative,

pentru că ele sporesc sfera și precizia aplicării unei paradigme. A rezolva o problemă de
cercetare normală înseamnă a obține anticipatul într-un chip nou și, pentru aceasta, trebuie
rezolvate tot felul de puzzles complexe, de natură instrumentală, conceptuală și matematică.

Adoptarea unei paradigme înseamnă că membrii grupului disciplinar consideră

fundamentele practicii lor științifice ca fiind pe deplin asigurate și în afara oricărei discuții. O
paradigmă elaborată pentru o clasă de fenomene se dovedește a fi ambiguă când este aplicată
altor clase, strâns înrudite. În astfel de cazuri, sunt necesare experimente care să aleagă între
modalități alternative de aplicare a paradigmei la noua clasă de fenomene.

Thomas Kuhn reflectează asupra modalităților de indentificare a paradimelor unei

comunități științifice în cadrul investigației istorice a unei discipline. Vom vedea cum
paradigmele au prioritate în determinarea științei normale în fața regulilor si a presupozițiilor,
deoarece este necesară o examinare directă a paradigmelor. ”Ce trebuie să știm pentru a putea
folosi, în mod exact și fără a isca controverse, termeni ca: scaun, frunză sau joc?”

T. Kuhn, pentru a explica ce înseamna o examinare directă a paradigmelor se folosește de

întrebarea lui Wittgenstein, care are ca răspuns considerația acestuia cum că scaunele, jocurile și
frunzele sunt familii naturale pe care omul le identifică plecând de la asemănarea lor cu obiecte
sau activități pe care le cunoaste deja.
 Bibliografie

1. Thomas S. Kuhn – Structura revoluțiilor științifice, Ed. Științifică și enciclopedică,

București, 1976.