Sunteți pe pagina 1din 2

DST reprezintă prima monedă internaţională, moneda de cont creată de FMI în 1969 (în urma Adunării

Generale de la Rio de Janeiro din 1967), ca urmare a erodării poziţiei dolarului, în dorinţa de a găsi un
instrument monetar mai stabil decât dolarul, destinat să acopere o parte din nevoile globale de
lichiditate internaţională, fără ca această lichiditate să fie îngrădită de vreun suport material sau să fie
influenţată de o anumită ţară (cazul formării rezervelor în dolari). Iniţial, valoarea DST a fost egală cu cea
a dolarului, în 1974 aceasta s-a stabilit ca un coş valutar format din 16 valute, ale ţărilor care deţineau
mai mult de 1% din comerţul internaţional, iar ulterior, din 1981, ca un coş valutar format din cinci
valute: 42% dolarul american, 19% marca germană, 13% yenul, 13% lira sterlină şi 13% francul francez.
În prezent DST-ul se compune din patru monede, locul mărcii germane şi al francului francez fiind luat
de euro, iar ponderile s-au modificat: 39% dolarul american, 32% EURO, 18% yenul japonez şi 11% lira
sterlină.

Emisiunea de DST-uri se realizează de către Fondul Monetar Internaţional prin conturi deschise ţărilor
membre cu o sumă de DST-uri reprezentând o parte din volumul emisiunii, proporţional cu ponderea
cotelor părţi ale ţării respective. Până în prezent au existat trei emisiuni de DST: 1970-1972, 1979-1981
şi 1996. Statutul F.M.I. dă posibilitatea anulării DST, însă până în prezent nu a existat o astfel de anulare.

Alocările de DST-uri nu sunt rambursabile şi reprezintă pentru ţările respective devize care pot fi
utilizate pentru:

- consolidarea rezervei valutare a statului, ceea ce conduce la creşterea încrederii în moneda


naţională;

- rambursarea creditelor, plata dobânzilor şi comisioanelor sau efectuarea altor plăţi (cote
părţi) către F.M.I.;

- efectuarea de operaţiuni SWAP, prin care o ţară poate cumpăra moneda altui stat (monedă
forte) în schimbul unei sume echivalente în DST, cu obligaţia efectuării operaţiunii inverse la o dată
viitoare şi la un curs stabilit de comun acord;

- efectuarea de operaţiuni FORWARD, prin care o ţară poate vinde sau cumpăra DST cu
obligaţia plăţii peste un anumit termen în schimbul altei valute la cursul de schimb previzionat în
momentul încheierii tranzacţiei.

Alocările şi deţinerile de DST-uri sunt purtătoare de dobânzi, rata dobânzii pentru alocări fiind mai mică
decât rata dobânzii pentru deţineri, pentru a stimula deţinerile de DST-uri de către ţările membre. Rata
dobânzii pentru deţineri este o medie ponderată a ratelor dobânzilor pentru instrumentele pe termen
scurt de pe pieţele monetare ale statelor a căror monede intră în componenţa DST.

Funcţiile îndeplinite în prezent de DST sunt: etalon monetar internaţional faţă de care ţările îşi exprimă
cursul de schimb, activ de rezervă la dispoziţia băncilor centrale, mijloc de plată internaţional, mijloc de
exprimare a emisiunilor de obligaţiuni.

Tranzacţiile cu DST, între deţinătorii de DST, sunt de două categorii:

- tranzacţii prin acord direct, efectuate de ţările membre F.M.I. sau alţi deţinători (organizaţii
internaţionale, alte bănci centrale) pentru diverse tranzacţii pe pieţele valutare;
- tranzacţii cu desemnare, prin care ţările membre participante la alocaţii, folosesc alocaţiile
respective pentru echilibrarea balanţelor de plăţi. Ţările care doresc să utilizeze alocaţia se adresează
F.M.I., care desemnează o altă ţară membră cu o situaţie mai bună a rezervelor valutare şi care va primi
DST-urile utilizate de prima ţară în schimbul valutei sau valutelor de care aceasta are nevoie. O ţară
poate fi desemnată să primească în plus faţă de alocaţia sa o sumă egală cu de două ori alocaţia.

Avantajele acestei monede sunt:

- valoare stabilă cu tendinţă de autoechilibrare, devalorizările unei monede compensându-se


cu revalorizările altora;

- emisiunea sa este realizată de un organism internaţional, deci nu propagă deficienţele unei


economii (de exemplu, ca în cazul dolarului, în cadrul Sistemului Monetar Internaţional);

- emisiunea sa se bazează pe calcule raţionale, diminuându-se considerabil riscurile unor


dezechilibre;

- nu imobilizează activele financiare ale ţărilor, fiind alocate gratuit de Fond.

Dezavantajele:

- fiind alocate proporţional cu cota de participare a fiecărei ţări, acţionează în favoarea ţărilor
dezvoltate şi în defavoarea ţărilor mai puţin dezvoltate care ar avea nevoie de fonduri;

- o utilizare limitată: în sectorul privat, ca monedă de facturare este foarte puţin utilizată,
având un circuit oficial între autorităţile monetare (F.M.I., B.R.I., bănci centrale);

1) nu este un mijloc de plată direct, ci indirect prin convertibilitatea sa în alte valute.