Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
managerilor
Psihologie
LTATEA DE sTIINŢE
CATEDRA DE PSIHOLOGIE
SIBIU
2008
Cuprins
Index de tabele
Rezumat
Summary
Capitolul 1. Introducere
4.1. Subiectii
Bibliografie
Anexe
Index de tabele
Tabel 2.1. Categorii de stresori relationati cu munca 32
................................................
46
Tabel 2.2. Principalele modalitati de management al stresului ocupational .............
50
Tabel 4.1. Organizatia ...............................................................................................
50
Tabel 4.2. Locatia ......................................................................................................
50
Tabel 4.3. Numarul protocolului ...............................................................................
51
Tabel 4.4. Gen ...........................................................................................................
51
Tabel 4.5. Vârsta în ani .............................................................................................
52
Tabel 4.6. Titlul ocupatiei .........................................................................................
52
Tabel 4.7. Aranjamentul de munca ...........................................................................
53
Tabel 4.8. Clasificarea ocupatiei ...............................................................................
53
Tabel 4.9. Ore lucrate real pe saptamâna ..................................................................
53
Tabel 4.10. Motivatia când lucrati în plus ................................................................
54
Tabel 4.11. Vechime în ani pentru organizatia dvs ...................................................
55
Tabel 4.12. Eveniment major în ultimele 3 luni .......................................................
55
Tabel 4.13. Starea de sanatate este buna pe moment ................................................
55
Tabel 4.14. Boala majora în ultimele 3 luni ..............................................................
55
Tabel 4.15. Subiectul presiunilor ..............................................................................
56
Tabel 4.16. Program ideal de exercitii fizice ............................................................
Tabel 4.17. Zile libere în ultimele 3 luni pe motiv de boala ..................................... 56
66
Tabel 5.13. Corelatia dintre "Hartuiri zilnice" si "Nivelul de încredere personala"..
67
Tabel 5.14. Corelatia dintre "Supraîncarcarea muncii" si "Nerabdare" ...................
Tabel 5.15. Corelatia dintre "Relatii interpersonale" si "Nerabdare" ....................... 67
73
Tabel 5.21. Corelatia dintre "Control" si "Simptome fizice", si "Nivelul de
energie" .....................................................................................................................
Tabel 5.23. Diferite corelatii între surse de stres si sanatatea fizica .........................
Index de anexe
Anexa 1. Gen ........................................................................................................... 78
Anexa 2. Vârsta în ani .............................................................................................. 78
Anexa 13. Zile libere în ultimele trei luni pe motiv de boala .................................. 84
Rezumat
Stresul ocupational reprezinta o preocupare majora, atât pentru angajati, cât si pentru organizatii
si pentru societate.
Lucrarea de fata are ca obiectiv general existenta relatiilor semnificative între stresori si efecte,
respectiv diferente individuale si efecte ale stresului ocupational la nivel managerial.
Ipoteza de start a fost aceea ca factorii stresului ocupational influenteaza negativ sau pozitiv
sanatatea mentala, sanatatea fizica si nivelul de energie resimtit la locul de munca.
Cercetarea s-a efectuat pe un esantion de 14 manageri, aplicându-se doua teste pentru evaluarea
subiectilor: "Indicatorul de Management al Presiunilor Socioprofesionale" (IMP) si "Indicatorul
de Stres Ocupational " (O.S.I.).
Am ales aceasta categorie de munca, deoarece în cadrul unei interprinderi managerii detin un rol
deosebit în conducere, ei participând la luarea unor decizii importante pentru bunul mers al
activitatii în înterprindere.
Summary
Occupational stress represents a major preoccupation for employees, for organizations and for
society.
The connection between work stressors and well being of the employees distinguishes a moral
obligation of the employees to assure and maintain the best physical and mental condition of
their employees. This objective can be reached by implementing some politics and procedures
which should address directly to the problems on health and safety.
This study wants to demonstrate that the occupational stress factors determine a decrease of
mental and physical health.
The general objective of this study is the existence of meaningful connections between stressors
and effects, between individual differences and occupational stress effects on managers' level.
The initial hypothesis was that the factors which generate occupational stress have a negative or
positive influence on mental health, physical health and the energy the employees have at work.
The examination was made on 14 managers, applying two tests for subject's evaluation:
"Pressure Management Indicator" (I.M.P.) and "Occupational Stress Indicator" (O.S.I.).
I chose this type of employees because the managers have the most important role in leading the
company, in taking the best decisions so that the company has the best achievements.
Analyzing the correlations between the socio-professional sources of pressure and stress effects,
between sources of pressure and individual differences (personality), between individual
differences and stress effects, also between sources of stress and physical health, the results
confirmed the hypothesis of the research.
Capitolul 1. Introducere
Într-o societate cum este cea contemporana, în care viteza poate fi considerata o trasatura
care însoteste existenta, stresul generat de aceasta traire intensa ocupa un rol important în
evolutia individului. Traim cu stresul, ne confruntam cu el zilnic, si, din nefericire, ne afecteaza
existenta.
Stresul ocupational la manageri este o problema ce preocupa multe organizatii care au devenit
interesate în investigarea acestui fenomen si în luarea unor masuri de atenuare a stresului
ocupational. În vederea evaluarii gradului de stres la nivel managerial s-au realizat contracte de
cercetare pe termen lung cu mai multe organizatii, organisme si colective de cercetare autohtone
si internationale.
Aceasta lucrare are ca obiect de cercetare stresul ocupational la nivel managerial. Lucrarea îsi
propune sa urmareasca existenta sau nonexistenta stresului la locul de munca si modul în care
acesta influenteaza negativ sau pozitiv sanatatea mentala, sanatatea fizica si nivelul de energie
resimtit la locul de munca.
Lucrarea de fata îsi propune sa ilustreze modul în care stresul de la locul de munca
afecteaza viata individului, atât pe plan individual, cât si în cel social, de relationare.
Consecintele stresului ocupational sunt vizibile atât fizic, generând diferite atentionari somatice,
cât si mental, în comportamentul, confortul si aprecierea de sine a celui care se confrunta în mod
repetat cu diferiti stimuli stresori.
Continutul acestei lucrari îsi propune sa evidentieze diferitele abordari teoretice ale
stresului ocupational, din perspectiva celor patru paradigme ale stresului, care se vor regasi în
începutul capitolului doi al acestei lucrari; îsi propune explorarea adecvarii si sustinerii empirice
a modelelor dezvoltate în domeniul stresului ocupational; urmareste identificarea tipurilor de
stresori organizationali cât si a principalelor categorii de efecte ale stresului ocupational.
Managementul international a devenit una din preocuparile la moda ale specialistilor în culturi
organizationale. Conform lui Bogathy (2007, p. 236), "competitia economica dura în care este
angrenata viata sociala prezenta este considerata ca unul din semnele sau reactiile generatoare a
ceea ce a intrat în limbajul cotidian sub denumirea de <<stres profesional>> sau << stres
ocupational >>". Manifestarile evidente ale fenomenului de stres ocupational la nivel
organizational au determinat si intensificarea cercetarilor empirice pe aceasta tema.
Bogathy în cartea sa, (2007, p. 236), afirma ca "Ganster si Schaubroeck (1991) au remarcat ca
numai în ultimii zece ani au fost publicate aproape 300 de articole cu privire la relatia dintre
munca si stres. În timp ce nu putem spune ca investigatiile pe problema stresului ocupational nu
au fost încurajate, s-a facut totusi prea putin pentru a implementa unele solutii de control al
acestuia. Consecintele stresului muncii asupra personalului muncitor au fost studiate cu atentie,
reusindu-se obtinerea unor informatii precise". Simptomele stresului ocupational sunt usor de
evidentiat si observat, el manifestându-se prin comportamente cum ar fi: întâmpinarea din
13413w2213n partea angajatilor a unor dificultati în adaptarea la schimbarile care se impun
postului de munca ocupat, scaderea dramatica a productivitatii muncii. Se manifesta o dubla
actiune: la nivelul persoanei care recepteaza situatia stresanta si la nivelul organizatiei asupra
careia se rasfrânge existenta unui climat stresant.
Ceea ce este specific în societatea româneasca de azi, este o crestere substantiala a nivelului de
stres si o crestere, ca pondere, a reactiilor la ceea ce au fost numiti în literatura de specialitate ca
fiind "stresori".
Dictionarul explicativ al limbii române defineste stresul ca fiind: "nume dat oricarui factor (sau
ansamblu de factori) de mediu care provoaca organismului uman o reactie anormala; efect
nefavorabil produs asupra organismului uman de factorul de mediu".
Oxford English Dictionary explica etimologia cuvântului stres ca provenind din abrevierea
cuvântului "distress", folosit în engleza medievala cu întelesul de: dificultate, necaz, durere,
provocate de factori externi organismului.
Stresul reprezinta "colectia" de temeri, framântari, griji de toate tipurile si conflicte, care
contribuie la dereglarea echilibrului intern al organismului afectând grav sanatatea.
H. Wolff defineste stresul ca fiind reactia individului la diversi agenti nocivi si amenintatori; o
stare dinamica a organismului.
Conceptul de stres a fost definit deseori atât ca variabila independenta, cât si ca variabila
dependenta, dar si ca proces. Aceasta confuzie terminologica se datoreaza aplicabilitatii
conceptului de stres în cercetarile din stiintele medicale, comportamentale si sociale în ultimii
50-60 de ani. Fiecare disciplina a cercetat stresul dintr-o perspectiva unica, singulara, adoptând
fie modelul stimulilor (stresul fiind o variabila independenta), fie modelul raspunsului
(stresul fiind o variabila dependenta).
Aproape toate cercetarile încep prin a puncta dificultatile generate de confuzia existenta în jurul
încercarilor de a defini ceea ce este stresul.
Stresul a fost definit ca "un stimul sau un raspuns sau ca rezultat al interactiunii stimul-raspuns,
interactiune care exprima un oarecare dezechilibru al relatiei persoanei cu mediul sau" (Bogathy,
2007, p. 237).
Opiniile actuale cu privire la felul în care trebuie definit stresul impun cercetatorilor sa
gândeasca stresul ca fiind ceva relational, ca rezultat al unui schimb (tranzactii) între individ si
mediu. Abordarea tranzactionala orienteaza cercetatorii spre identificarea acelor procese care
leaga individul de mediu, accentul cazând pe tranzactie si considerând ca stresul nu tine doar de
individ sau doar de mediu.
Pentru a întelege mai bine ce este stresul (general si ocupational/organizational) s-au elaborat
patru paradigme: paradigma stresului ca reactie (ca raspuns al organismului), paradigma
stresului ca stimul (ca agent stresor), paradigma stresului ca relatie dintre stimul si reactie,
si paradigma stresului ca tranzactie între organism (persoana) si mediu, pe care le voi prezenta
în cele ce urmeaza.
Potrivit acestei paradigme, stresul se defineste ca fiind "raspunsul fiziologic sau psihologic al
individului / organismului la un stresor din mediu, stresorul fiind un eveniment sau o situatie
externa potential vatamatoare" (Zlate, 2007, p. 570).
Abordarea sub aspectul reactiei considera stresul ca fiind o variabila dependenta, un raspuns la
un stimul deranjant, amenintator, un raspuns intern.
Originile definirii stresului ca reactie pot fi identificate în medicina, si, de obicei, stresul este
studiat dintr-o perspectiva fiziologica.
Cel care a adus contributii remarcabile la formularea si impunerea acestei paradigme a fost
medicul canadian de origine austriaca Hans Selye (1907-1982).
Într-un articol publicat în 1936, Selye lansa conceptul de sindrom general de adaptare (SGA),
care mai târziu s-a convertit în conceptul de stres. El a definit stresul ca fiind suma raspunsurilor
nespecifice la orice solicitare a organismului, determinând sindromul general de adaptare (Zlate,
2007, p. 570).
Agentii stresori care actioneaza asupra individului produc uzura somato-psihica a acestuia,
corelata cu mari dificultati de adaptare. Pentru a se apara de invazia acestor agresori si pentru a-
si stabili homeostazia, organismul face un efort de adaptare. El trece, practic, prin trei faze:
- faza de epuizare: agentul stresor nu a fost neutralizat; are loc epuizarea resurselor
organismului de lupta împotriva stresului; organismul se uzeaza, îmbatrâneste prematur,
sistemul ce lupta cu stresul este total depasit si învins.
Acestea sunt cele trei tipuri de reactii la agentii stresori pe care Selye le-a unit sub denumirea de
sindrom general de adaptare. Activitatea sindromului general de adaptare supune organismul la
solicitari foarte mari. Cu cât acest sindrom este mai frecvent reactivat, cu cât reactivarea este de
mai lunga durata, cu atât efectele vor fi mai nefavorabile.
Selye compara cele trei faze succesive ale sindromului general de adaptare cu succesiunea celor
trei mari etape ale existentei umane: copilaria (în care rezistenta este scazuta), maturitatea (când
organismul este adaptat si rezistenta este intensa) si batrânetea (când adaptarea scade neîntrerupt,
survine epuizarea si moartea).
Selye arata ca a folosit cele trei elemente din denumirea sindromului descris din urmatoarele
considerente: sindrom - deoarece manifestarile lui sunt coordonate si chiar, în parte, dependente
unele de altele; general - pentru ca nu este produs decât de agenti care au efecte generalizate
asupra diverselor parti ale organismului; adaptare- pentru ca stimuleaza si ajuta achizitia si
mentinerea stadiului de rezistenta (Zlate, 2007, p. 571).
În primele sale lucrari, Selye leaga însa sindromul general de adaptare sau sindromul de stres
aproape exclusiv de agenti patogeni si de reactiile de natura biologica. El descrie doua categorii
de hormoni de adaptare: hormoni antiinflamatori, care inhiba reactiile defensive excesive, si
hormoni proinflamatori, care le stimuleaza.
Rezistenta si gradul de adaptare depind de echilibrul stabilit între acesti trei factori.
Toate acestea îl determina pe Selye sa propuna mai multe definitii ale stresului (conform lui
Zlate, 2007, p. 571).
- "stresul este dominatorul comun al tuturor reactiilor de adaptare ale organismului" (definitia
este simpla, apreciaza el, dar prea vaga);
- "stresul este starea exprimata manifest printr-un sindrom specific comportând orice schimbare
nonspecifica intervenita într-un sistem biologic" (definitia este considerata operationala,
deoarece arata ca o stare nu poate fi cunoscuta decat prin manifestarile sale);
- "stresul este o stare manifestata printr-un sindrom" (este vorba tocmai despre manifestarile
antrenate de stres care permit identificarea acelei stari).
- sindromul general de adaptare nu se refera numai la agenti patogeni care genereaza reactiile de
adaptare ale organismului;
- sindromul general de adaptare nu este compus doar din reactii de natura biologica;
Aceasta l-a determinat pe Selye, ca în cartea sa Stress in Health and Disease (1976) sa propuna o
noua definitie a stresului: "stresul este raspunsul nonspecific al organismului la orice solicitare".
În aceasta definitie, spunea el, cuvintele-cheie sunt: raspuns (ceea ce indica faptul ca vorbim
despre efecte/reactii si nu despre cauze, adica agenti stresori); nonspecific (exclude orice raspuns
pe care unul sau mai multi agenti stresori vor fi capabili sa le suscite si orice raspuns care, într-o
maniera selectiva, va fi limitat la un organ sau la câteva organe); orice solicitare (are meritul de a
accentua nu doar insistenta pe nonspecificitate, dar denota si caracterul adaptabil al fenomenului,
deoarece orice raspuns activ care se manifesta în fata oricarei solicitari este un fenomen de
adaptare, chiar daca este vorba de o proasta adaptare).
Eustresul desemneaza nivelul unei stimulari psihoeuroendocrine moderate, optime, care mentine
echilibrul si tonusul fizic si psihic al persoanei, starea de sanatate si induce o adaptare pozitiva la
mediu. Este indispensabil pentru viata si pentru mentinerea functiilor mentale si fizice, necesare
desfasurarii activitatii umane. Este deci, stresul "bun", agreabil, cu valoare curativa pentru
persoana, motivând si mobilizând resursele individuale, necesar în motivatie, crestere, dezvoltare
si schimbare.
Am staruit mai mult asupra conceptiei lui Selye deoarece ea exprima cel mai bine esenta
paradigmei stresului ca reactie a organismului.
Ratiunea acestei abordari sta în faptul ca forte externe actioneaza asupra organismlui într-o
maniera distructiva.
Definitiile stresului ca stimul îsi au originea în fizica si inginerie, analogia constând în faptul ca
stresul poate fi definit ca o forta exercitata, care antreneaza în consecinta o cerere sau o reactie la
încarcare, creând astfel o distorsiune. Daca toleranta organismului este depasita, pot sa apara
defectiuni temporare sau definitive. Individul este în permanenta bombardat cu potentiale surse
de stres (de obicei numiti stresori), iar un eveniment aparent minor poate rupe echilibrul delicat
între modalitatea de control a stresului si anularea completa a comportamentelor de control al
stresului.
Tema centrala a modelului stresului ca stimul o reprezinta identificarea agentilor stresori si apoi
gruparea, clasificarea lor.
Conform lui Zlate (2007, p. 570), paradigma stresului ca stimul (ca agent stresor) contine câteva
sugestii importante:
- sursele de stres contureaza ideea ca diferentierea stresului din afara muncii (de acasa)
de stresul din munca devine superflua. Greenberg arata ca, pentru individ, stresul legat de munca
si cel legat de viata par adeseori sa se combine într-un pattern de adversitate nediferentiat ce
devine coplesitor. O asemenea idee este sustinuta de faptul ca stresul total genereaza efecte
organizationale negative mai mari decât fiecare dintre agentii stresori luati separat.
Aceasta paradigma postuleaza faptul ca stresul este mult mai mult decât un simplu stimul sau o
simpla reactie, el fiind consecinta relatiei dintre aceste doua variabile. Esentiala devine
interactiunea dintre stimul si reactie, stresul aparând ca variabila moderatoare.
Asa cum arata Zlate în cartea sa (2007, p. 573), "aceasta paradigma arata ca stimulii potentiali
stresanti pot conduce la tipuri diferite de reactii stresante la indivizi diferiti si chiar la unul si
acelasi individ în momente diferite, în functie de evaluarile lor cognitive asupra situatiilor
stresante si mai ales de resursele disponibile în vederea adaptarii la situatia stresanta".
Ea este descrisa ca structurala si cantitativa, statica, de tip cauza-efect, corelatie sau interactiune
de tip statistic între doua variabile, chiar daca aceasta relatie este mediata de o a treia. Ea nu
poate explica aproape deloc complexitatea procesuala a stresului, chiar daca nu minimalizeaza
rolul variabilelor moderatoare în explicarea stresului lor, nu reuseste sa surprinda mecanismele
care stau la baza interactiunii între stresori si efectele produse de ei.
Are în vedere, în primul rând, persoana si mediul, ambele interpretate în unitatea si integralitatea
lor, si nu doar anumiti factori de mediu sau anumiti factori de personalitate aflati în interactiune
unii cu altii. În al doilea rând, stimulii si raspunsurile nu mai apar ca elemente separate care îsi
mentin distinctivitatea când intra în raporturi cauzale, ci, dimpotriva, sunt definiti/definite
relational.
Cel care a adus o contributie magistrala la conceptualizarea noii paradigme a fost Richard S.
Lazarus, care, singur sau împreuna cu unii dintre colaboratorii sai, a publicat numeroase lucrari
în care fundamenteaza paradigma tranzactionala a stresului.
Între organism si mediu (persoana si situatie) au loc tranzactii permanente în care individul
învata sa se apere contra stresului, deoarece acesta este periculos pentru sanatatea lui.
Stresul psihologic reprezinta o anumita relatie între persoana si mediu care este evaluata de catre
persoana ca fiind o povara sau ceva care îi depaseste resursele si îi pericliteaza sanatatea.
Într-o situatie stresanta apare necesitatea instalarii unei schimbari în functionarea individului
menite sa contribuie la gestionarea situatiei respective. Rezulta ca stresul este starea dinamica a
individului ce presupune perturbarea homeostaziei, pe de o parte, si reinstaurarea ei, pe de alta
parte. Trei elemente sunt esentiale: starea cognitiva dinamica, distrugerea balantei functionarii
normale si solutionarea perturbarii.
Stresul este nu doar un factor ce tine de individ sau de mediu, ci este încadrat mai degraba într-
un proces permanent în care individul tranzactioneaza în diferite medii, evalueaza factorii
stresori si îsi propune sa treaca peste situatiile stresante.
Sunt doua mecanisme prin intermediul carora sunt realizate tranzactiile dintre persoana si situatia
stresanta: evaluarea cognitiva si copingul, ce apar în calitate de variabile mediatoare ale relatiei
respective si ale rezultatelor ei imediate sau de lunga durata.
Evaluarea cognitiva este un proces continuu ce are loc de-a lungul tranzactiei dintre persoana si
mediu si presupune categorizarea unui eveniment în vederea stabilirii semnificatiei lui pentru
sanatate.
Exista doua tipuri de evaluari: primara si secundara, în prima apreciindu-se daca într-un
eveniment oarecare exista ceva periculos, în timp ce în a doua, persoana îsi analizeaza resursele
de coping de care dispune, încercând sa gaseasca o modalitate de solutionare benefica. La rândul
ei, evaluarea primara este de trei tipuri: irelevanta (un eveniment nu are nici o importanta pentru
starea de sanatate a persoanei; în tranzactia respectiva nimic nu se câstiga, nimic nu se pierde),
benigna-pozitiva (apare când evenimentul este interpretat ca fiind pozitiv; este însotita de emotii
placute, tonifiante), si stresanta (se refera la un rau/o pierdere, la o amenintare si/sau competitie).
Între cele doua tipuri de evaluari (primara si secundara) exista relatii de interdependenta si chiar
de schimbare a sensului, a intrarii lor în actiune, cea secundara putând-o devansa pe prima.
În paradigma tranzactionala fiecare construct este definit relational si inseparabil unul de altul,
relatia dintre persoana si mediu fiind reciproca, bilaterala.
Exista mai multe modele ale stresului, în general, si ale stresului ocupational, în special. În timp,
au fost proiectate numeroase modele explicative ale stresului ocupational, dar adesea designul lor
si datele experimentale rezultate au fost controversate. Factorii care declanseaza stresul afecteaza
si influenteaza indivizii, organizatia si activitatea acesteia.
Este unul dintre primele modele ale stresului ocupational fiind dezvoltat de psihologii
Universitatii si Institutului de Cercetari Sociale din Michigan. Acest model sustine ca mediul
afecteaza perceptia persoanei, care, la rândul ei, îi afecteaza raspunsurile si care, în final,
influenteaza sanatatea individului.
Figura 2.1. Modelul Mediu - Persoana - Reactie (Bogathy, 2007, p. 240)
Modelul de stres Mediu - Persoana - Reactie a fost cel mai mult discutat în literatura psihologica
de specialitate. El sustine ideea ca reactiile la stres au loc în momentul în care relatia dintre
persoana si mediu este în dezechilibru. Bogathy (2007, p. 240) arata ca "prezenta unor carente
între particularitatile individuale ale persoanei (aptitudini, trasaturi de personalitate, valori, etc.)
si mediu (solicitari, conditii de munca, etc.) pot conduce la neîndeplinirea trebuintelor
individuale sau neîndeplinirea cerintelor muncii". Acestea pot duce la crearea unei stari stresante,
si, implicit, la reflectarea ei în diferite reactii individuale. Reactiile la stres nu sunt altceva decât
rezultanta unor perceptii subiective. Implicit, în acest cadru de echilibru/dezechilibru este
cuprinsa si capacitatea sau abilitatea individului de a realiza un management al posibilului
conflict dintre conditiile de mediu si trasaturile de personalitate, valori, trebuinte personale,
întregul care poate contribui la nepotrivirile mentionate si care poate fi descris ca reprezentând
aspecte ale procesului tranzactional.
Modelul postuleaza relatiile dintre cele patru grupe majore de variabile si variabilele care
modereaza aceste relatii, si anume caracteristicile individuale ale angajatilor (de exemplu tipul A
de comportament), respectiv relatiile interpersonale (suportul social).
Desi acest model prezinta valoare euristica si a stimulat o multitudine de cercetari, modelul nu
este fundamentat pe o perspectiva teoretica pe baza careia sa fie dezvoltate ipoteze de cercetare,
motiv pentru care este foarte dificila validarea empirica a modelului.
A fost formulat de R.A. Karasek (1979), perfectionat de acesta si colaboratorii lui mai târziu, în
1990 si 1996. Pentru Karasek, doua dintre dimensiunile muncii sunt importante: încarcatura ei
(cerintele, solicitarile postului) si perceptia pe care individul o are asupra controlului pe care l-ar
putea exercita asupra muncii sale. Unele activitati de munca sunt grele, dificile, solicitante, cu
cerinte numeroase, în schimb ofera angajatului posibilitatea exercitarii controlului asupra lor. De
exemplu, munca de creatie, de conceptie, cu sarcini variate si diferite. Ele faciliteaza cresterea
motivatiei, inovatiei, dezvoltarea personala. Alte activitati sunt relativ usoare, cu cerinte scazute,
dar restrictioneaza exercitarea gradului de controlare a lor de catre angajat. Primele munci sau
locuri de munca au fost numite active, iar celelalte, munci pasive. Când încarcatura scazuta a
muncii se asociaza si cu o mare posibilitate de controlare a ei de catre angajat, atunci situatiile de
munca sunt nestructurate sau usor stresante, producând oboseala scazuta. Daca, în schimb,
încarcatura muncii este foarte mare, iar posibilitatile de control sunt foarte limitate, situatiile de
munca vor fi stresante si vor produce oboseala puternica.
Utilizând acest model, French si colaboratorii sai (1982) au gasit ca o potrivire redusa între
persoana si mediu este în mod frecvent asociata cu reactii crescute la stres. Angajatii ale caror
deprinderi si abilitati se potrivesc bine cu mediul muncii raporteaza un nivel scazut de stres si
mai putine reactii.
Potrivirea persoana - post se refera la masura în care deprinderile, interesele si abilitatile unui
individ sunt compatibile cu solicitarile unui anumit post.
Potrivirea persoana - organizatie se refera la masura în care valorile unui individ sunt consistente
cu valorile organizatiei.
"Într-un esantion de manageri, Lovelace si Rosen (1996), au gasit ca perceptia unei potriviri
slabe între persoana si organizatie se asociaza cu niveluri crescute ale stresului, insatisfactie în
munca si intentia de parasire a postului.
Saks si Ashforth (1997), au gasit ca perceptiile favorabile ale angajatilor asupra potrivirii
persoana - organizatie coreleaza pozitiv cu intentia de a ramâne în organizatie. Perceptiile
favorabile ale angajatilor asupra potrivirii persoana - post coreleaza pozitiv cu satisfactia cu
postul si angajamentul fata de organizatie, si negativ cu stresul" (Capotescu, 2006, p. 25).
Modelul potrivirii persoana - mediu sugereaza mecanisme prin care indivizii se pot proteja de
stresul care acompaniaza lipsa de potrivire dintre persoana si mediu. Unul dintre acestea este
suportul social. De exemplu, angajatii a caror activitate implica încadrarea în termene limita
aparent imposibile ar putea sa caute suport informational si emotional din partea colegilor de
munca. Reducând experientierea stresului în acest mod, angajatii ar putea fi capabili sa se
focalizeze si sa se apropie de respectarea termenelor mai bine decât daca ar fi depasiti si ar suferi
diferite reactii la stres.
În asamblu, modelul potrivirii persoana - mediu permite investigarea stresului ocupational prin
luarea în considerare a interactiunii dintre persoana si stresori în mediul de munca. Aceasta
abordare recunoaste în mod specific faptul ca stresul poate influenta indivizii în mod diferit, în
functie de preferintele, valorile si abilitatile acestora.
I se datoreaza lui P. Warr (1987) si a fost elaborat în cadrul mai larg al învatarii mentale.
"Ideea centrala a modelului este ca sanatatea mentala este afectata de caracteristicile (psihologice
ale) mediului, cum sunt caracteristicile postului, într-un mod analog cu efectele pe care se
presupune ca vitaminele le au asupra sanatatii fizice" (Capotescu, 2006, p. 26).
- caracteristicile postului sunt grupate în noua categorii care se relationeaza diferit cu sanatatea
mentala în concordanta cu tipul de "vitamina" pe care o prezinta.
- un model pe trei axe al starii de bine, postulata ca aspect fundamental al sanatatii mentale.
În termeni de interactiune între persoana si situatii, modelul "vitamina" este în mod esential
centrat pe situatie, focalizându-se pe asocierea dintre caracteristicile postului si sanatatea
mentala. Trei categorii de caracteristici individuale sunt vazute ca posibili moderatori ai sanatatii
mentale: valorile ( preferintele si motivele), abilitatile (abilitati intelectuale si deprinderile
psihomotorii) si sanatatea mentala de baza (prezenta sau absenta unor dispozitii, cum ar fi
afectivitatea negativa).
"Modelul postuleaza relatia de echilibru sau dezechilibru între efort si recompensa, ca sursa fie
pentru aparitia starii de bine, satisfactie, de eustres, fie pentru instalarea starilor de disconfort,
distres" (Zlate, 2007, p. 584).
În cadrul modelului dezechilibrului efort - recompensa, rolurile de munca ale unui angajat sunt
considerate drept un element esential care leaga functii importante în autoreglare (exemplu:
stima de sine si autoeficacitatea) cu structura societala de oportunitati si recompense.
Efortul este împartit în doua categorii: efort extrinsec (solicitarile postului, ca de exemplu:
presiunea timpului, solicitari fizice, responsabilitate) si efort intrinsec (supraimplicarea).
Supraimplicarea (supraîncarcarea) este vazuta ca un pattern personal specific de coping cu
solicitarile postului si evaluare a recompenselor, cu stabilitate în timp si efecte asupra modului în
care indivizii evalueaza relatiile costuri - beneficii. Supraimplicarea este evaluata utilizând patru
dimensiuni de coping comportamental (nevoia de aprobare, competitivitate si ostilitate latenta,
nerabdare si iritabilitate disproportionata), care sunt combinate pentru a forma un factor latent.
"Potrivit lui Peter, GeiBler si Siegrist (1998), recompensele sunt distribuite angajatilor în trei
modalitati diferite: bani (salariu adecvat), stima (respect si suport) si securitate/oportunitati de
cariera (oportunitati de promovare, securitate a postului)." (Capotescu, 2006, p. 29)
Combinatia de efort crescut si recompense scazute s-a gasit ca e un factor de risc pentru bolile
cardiovasculare, absenta pe motiv de boala si simptomele auto-raportate.
A fost elaborat de S.E. Hobfoll (1989). Autorul porneste de la o idee simpla în aparenta, dar cu
numeroase implicatii teoretice si practice: în generarea si gestiunea stresului foarte importante
sunt resursele pe care individul le poseda sau se asteapta sa le achizitioneze, pe care el le
consuma sau le pierde. Exista patru categorii de resurse: obiecte ( o casa, un apartament, aparate
menajere, bijuterii etc.); conditii (o slujba stabila, statutul de lider, viata de cuplu fericita etc.);
caracteristici personale (respect de sine, simtul umorului, capacitati autoreglatoare etc.); variate
forme de "energie" care favorizeaza dinamismul (bani, sustinerea colegilor, favorurile altor
persoane, vigoare etc.). Modelul conservarii resurselor este bazat pe supozitia ca oamenii depun
eforturi pentru a mentine, proteja si construi resurse, si ca acestia resimt ca amenintari pierderea
reala a resurselor, respectiv amenintarea cu pierderea resurselor.
- resursele nu sunt izolate, independente unele de altele, dimpotriva, ele sunt interdependente,
fapt care permite ca un câstig într-o categorie de resurse sa aiba repercusiuni într-o alta categorie;
- resursele sunt valorizate de individ în sine, dar si pentru faptul ca permit protejarea lor sau
achizitia altora noi;
- resursele se diferentiaza între ele prin natura lor, unele putând fi economice, altele psihologice
sau sociale, dar si prin cantitatea si calitatea lor, ceea ce se va repercuta asupra instalarii evolutiei
si solutionarii situatiilor/episoadelor stresante.
"Dupa Hobfoll, stresul apare în trei situatii:
Acest model sugereaza ca desi pierderea resurselor este stresanta, indivizii pot utiliza alte resurse
pentru a depasi piederea.
Propozitia 1: Pierderea resurselor are un impact mai mare decât câstigarea lor. În conditiile în
care câstigurile si pierderile sunt egale ca numar, pierderile au un impact negativ mai mare decât
il are impactul pozitiv al câstigarii lor.
Propozitia 2: Individul trebuie sa-si investeasca resursele pentru a se proteja de pierderea lor sau
pentru a câstiga altele noi.
- indivizii care poseda mai multe resurse sunt mai putin vulnerabili fata de riscul pierderii lor si
mai capabili sa câstige/achizitioneze noi resurse. si invers, cei care poseda putine resurse sunt
mai vulnerabili în fata riscului de a le pierde si mai putin capabili sa achizitioneze resurse noi;
- câstigul initial de resurse atrage dupa sine noi câstiguri; totodata, pentru ca resentimentul
produs de pierderea resurselor este mai puternic decât cel produs de câstigarea lor, ciclul
pierderii va avea un impact mai mare si va fi mai accelerat decât ciclul câstigului;
- cel care poseda resurse limitate si amenintate adopta o pozitie defensiva pentru conservarea lor.
Prima idee noua pe care o postuleaza modelul lui Hobfoll este urmatoarea: stresul nu este generat
de evaluarile individuale, ci de procesele colective. Aflati în fata unor amenintari, factori stresori,
membrii unor colectivitati produc aceleasi reactii modelate sociocultural. Asadar procesele de
evaluare nu sunt individualizate, ci sunt comune pentru membrii aceleasi culturi, aceleiasi
organizatii sau aceluiasi grup de munca. Ceea ce conteaza este consensul perceptiilor
individuale, modul în care majoritatea membrilor grupului/organizatiei percep conditiile muncii
ca fiind stresante.
A doua idee noua sustinuta de Hobfoll are în vedere faptul ca cele mai multe dintre resursele
individului sunt observabile obiectiv si apreciate colectiv. Câstigarea sau pierderea unor resurse
sunt evaluate la fel atât de individ, cât si de anturaj, deoarece importanta resursei este
determinata sociocultural.
A treia idee: ameliorarea sau eliminarea stresului se poate obtine nu numai prin recurgerea la
strategiile de coping reactive, ci si prin folosirea strategiilor de coping proactive, bazate pe
fixarea unor obiective menite sa faca fata constrângerilor viitoare. Sunt recomandate în acest
sens trei modalitati prin intermediul carora indivizii pot face fata unor stresori viitori, într-o
maniera proactiva:
Modelul stresului ocupational propus de Beehr sugereaza ca stresorii reprezinta elemente ale
muncii care cauzeaza reactii indivizilor. Aceasta conceptualizare stipuleaza ca factorii personali
(personalitatea) si de mediu (suportul) pot minimiza sau exagera efectele stresorilor asupra
reactiilor.
Potrivit lui Beehr stresorii se refera la "orice caracteristici ale muncii care afecteaza în mod
advers sanatatea", iar reactiile se refera la "consecintele adverse ale stresului".
2.3.8. Modelul solicitarilor si resurselor
Acest model asuma ca sanatatea si starea de bine sunt relationate cu doua categorii generale de
caracteristici ale muncii: solicitarile de munca si resursele disponibile. Solicitarile de munca se
refera în model la acele aspecte ale muncii care solicita efort fizic si mental sustinut si sunt
asociate cu anumite costuri fiziologice si psihologice (epuizare). Resursele se refera la acele
aspecte fizice, psihologice, sociale sau organizationale care:
Ideea centrala a modelului este ca desi fiecare post de munca poate sa implice caracteristici
particulare ce afecteaza sanatatea si starea de bine a angajatior, este totusi posibila încorporarea
acestor elemente într-un model general aplicabil, fundamentat teoretic.
"Modelul stresului ocupational propus de van Veldhoven, Taris, de Jonge si Broersen (2005)
distinge doua axe paralele de baza în relatia între caracteristicile muncii si starea de bine: pe
prima axa, solicitarile calitative si cantitative ale posturilor se asociaza cu consecinte la nivelul
sanatatii / reactii, iar pe cea de-a doua axa utilizarea deprinderilor si suportul social se
relationeaza cu consecinte la nivel atitudinal / stare de bine" (Capotescu, 2006, p. 33).
Potrivit majoritatii modelelor din psihologia muncii si organizationala, stresorii muncii explica
rezultatele la nivelul starii de bine.
- proprietatile de rol, care se refera la aspecte sociale ale postului si includ relatiile de supervizare
si conflictul de rol.
Potrivit lui Le Blanc, Jonge si Schaufeli (2000), în domeniul stresului ocupational, stimulii cu
potential de generare a stresului în cadrul unei organizatii pot fi categorizati în patru mari clase:
continutul muncii, conditiile de munca, conditiile de angajare si reteaua sociala la locul de
munca.
Tabel 2.1. Categorii de stresori relationati cu munca (Capotescu, 2007, p. 40; dupa Le Blanc,
Jonge si Schaufeli, 2000).
Categorie Stresor
Continutul muncii Supraîncarcarea / subîncarcarea muncii
Complexitatea muncii
Monotonia muncii
Responsabilitatea crescuta
Situatii periculoase
Lipsa igienei
Insecuritatea muncii
Reteaua sociala la locul de munca Management defectuos
Discriminare
Cercetarile au gasit relatii între sanatatea fizica si posturile caracterizate prin repetitivitate
crescuta, monotonie si vigilenta sustinuta, program în schimburi.
Conflictul de rol se refera la diferentele perceptuale privind continutul rolurilor persoanei sau
relativa importanta a elementelor rolului. Aceste diferente apar între individ si alte persoane din
cadrul unui grup de munca în conditiile în care acestia nu împartasesc aceleasi asteptari cu
privire la rol. El este definit ca fiind acea contradictie generata de solicitarile diferite adresate
acestuia si la care el, fie ca nu doreste într-adevar sa raspunda, fie ca socoteste ca respectiva
solicitare nu corespunde sarcinilor sale. Conflictul de rol genereaza trairi afective negative,
tensiune si cel mai des simptome fizice. Poate sa apara si conflictul între solicitarile generate de
diferitele roluri detinute de acelasi individ. Astfel de conflicte sunt cel mai des raportate în
ocupatii din mediul militar, politie, educatie, unde compartimentarea timpului între munca si
familie nu poate fi realizata cu usurinta.
Încarcarea de rol este o varianta a conflictului de rol în care conflictul este experientiat ca o
necesitate de a compromite cantitatatea, orarul sau calitatea muncii.
În cazul în care stresul afecteaza angajatii dintr-o organizatie, pot aparea mai multe simptome
negative. Broadbridge (2002) sintetizeaza cele mai importante dintre acestea ca fiind: pasivitatea
din partea angajatilor, evitarea responsabilitatilor si a sarcinilor, rigiditate în viziune, aparitia
conflictelor interpersonale si a problemelor de comunicare, scaderea motivatiei si a satisfactiei în
munca, rezistentele la schimbare, scaderea productivitatii si a eficientei în munca, scaderea
calitatii si a interesului si orientarii catre client si dorintele acestuia, luarea unor decizii etc.
Aceste consecinte negative în plan organizational tind sa apara în conditiile în care exista mai
multe surse generatoare de stres, deoarece o data cu înmultirea acestora scad sansele ca individul
sa faca fata tuturor provocarilor sau amenintarilor existente, instalându-se situatia de distres.
- ele sunt cel mai frecvent asociate cu stresul, ceea ce nu înseamna ca stresul le cauzeaza
întotdeauna, totusi, nu poate fi ignorata posibilitatea ca stresul sa constituie una dintre cauzele
primare sau aditionale ale lor;
- ponderea, semnificatia si gravitatea lor trebuie evaluate în functie de mai multe criterii, dintre
care unul foarte important este cel al nivelului la care se instaleaza; aceasta pentru simplul fapt ca
gestionarea efectelor aparute la nivel individual se afla mai putin sub controlul organizatiei si
este mult mai greu de realizat;
- efectele stresului organizational nu trebuie interpretate in sine, ci si prin prisma posibilitatii sau
capacitatii lor de a genera în lant alte efecte colaterale cu urmari mult mai grave decât efectul
initial;
În prezent, exista un consens general ca solicitarile din mediu evaluate ca stresante influenteaza
riscul de îmbolnaviri prin raspunsurile emotionale negative.
Cea mai adoptata abordare a emotiilor implica divizarea acestora într-un numar de categorii
discrete, fiecare tip de emotie aducând informatii diferite cu privire la eforturile de adaptare ale
unei persoane. Desi orice clasificare a posibilelor emotii este chestionabila, majoritatea
clasificarilor existente includ furia, anxietatea, depresia, vina, rusinea, invidia, gelozia, speranta,
bucuria / fericirea, iubirea, gratitudinea si compasiunea. Majoritatea teoreticienilor sunt de acord
ca exista un numar limitat de emotii, desi acestia au opinii diferite cu privire la numarul de
emotii existente si a tipurilor de emotii considerate relevante pentru cercetare. Pe plan
international, cercetatorii din domeniul psihologiei muncii si organizationale s-au centrat special
pe investigarea urmatoarelor categorii de reactii emotionale: anxietatea, depresia, burnout-ul,
furia si satisfactia în munca.
La fel ca si stresul sau, poate, chiar mai mult decât el, burnout-ul provoaca efecte devastatoare în
existenta profesionala a oamenilor. El afecteaza cele mai diverse planuri ale vietii si activitatii
umane: fiziologice, psihice, psihosociale, psihoorganizationale, sociale. Persoanele care
experimenteaza burnout-ul sunt descrise ca fiind obosite, surmenate, epuizate fizic si psihic, cu
sanatatea subrezita si cu capacitatea de munca grav afectata. Termenii "epuizare", "uzura" si
"ruina a sanatatii" sunt cel mai frecvent asociati cu burnout-ul.
Conceptul de burnout a fost folosit pentru prima data de Bradley (1969), fiind apoi preluat de
Freudenberger (1974) si Christina Maslach (1976) care îl fundamenteaza sub raport stiintific.
Maslach (1976) efectuând cercetari ample asupra medicilor, infirmierelor, psihiatrilor a constatat
ca experientele emotionale ale acestora erau de cele mai multe ori stresante, fapt care se asocia
cu aparitia unor tulburari somatice, psihocomportamentate si chiar sociale. Atât Maslach cât si
Freudenberger considerau în perioada anilor `70 ca burnout-ul este specific profesiunilor de
asistenta sau de ajutorare. Contrar însa lui Freudenberger care amplasa cauza burnout-ului în
individ, în trasaturile lui de personalitate, Maslach o amplaseaza în "mediul muncii", în
"relatiile" presupuse de munca, deci în interrelational si psihosocial.
Aparatorii acestui concept au gasit cel putin trei elemente prin care sa-l diferentieze de stresul
ocupational:
- stresul ocupational apare ori de câte ori sarcinile de munca depasesc resursele adaptative ale
angajatilor, în timp ce sindromul de epuizare constituie faza finala a dezadaptarii datorata unui
dezechilibru îndelungat între cerinte si resurse;
- stresul afecteaza pe toata lumea, sindromul de epuizare apare doar la persoanele care si-au
început cariera într-un mod foarte entuziast, având asteptari si obiective ridicate, dar neîmplinite
ulterior.
Între consecintele cele mai importante ale acestui sindrom în plan organizational regasim
insatisfactia profesionala manifestata prin renuntare sau neimplicare atât în munca în sine cât si
în raporturile cu organizatia. Ele apar, în special, pe fondul unui raport social scazut, în situatii de
ambiguitate a rolului si în prezenta unor conflicte la locul de munca. Alte consecinte negative ale
stresului în plan organizational sunt aprofundarea sentimentului lipsei de apreciere din partea
celorlati, marimea numarului concediilor de boala, scaderea initiative etc.
- stresul are o extensie mai mare, el fiind întâlnit atât în sfera vietii profesionale, cât si în cea a
vietii private, extraprofesionale, pe când burnout-ul este specific sferei vietii profesionale;
- stresul este rezultatul unei tensiuni episodice, burnout-ul al unei tensiuni continue, permanente;
- stresul este mai psihologizat, burnout-ul contine mai multe aspecte obiective, sociale. În stres
nu atât stimulul stresant ca atare conteaza, ci si perceperea lui de catre individ ca fiind stresant.
În burnout, caracteristicile si constrângerile reale ale vietii profesionale trec pe prim-plan;
- stresul exista independent de burnout, pe când acesta este indispensabil legat de stres. Stresul
bine gestionat poate fi depasit, dar stresul incorect sau prost gestionat se converteste în burnout.
Nu întâmplator unii autori afirma despre burnout ca este rezultatul unei tranzitii stresante
nereusit gestionate.
Pentru Pines, Aronson si Kafry (1981) burnout este "o stare de oboseala fizica, emotionala si
intelectuala", în timp ce pentru Shirom (1989) el este doar o "obosela fizica" (Zlate, 2007, p.
604). Oboseala, indiferent de natura ei este doar o parte a burnout-ului. Hobfoll si Shirom în
1993 au definit sindromul de oboseala cronica drept istovire fizica pe termen lung, la starea de
letargie si de afectare a activitatii si a randamentului, la golirea organismului de resursele sale
energetice ca urmare a dezechilibrului dintre cererile mediului si capacitatea persoanei de a face
fata acestor solicitari (Zlate, 2007, p.604). Toate aceste caracteristici sunt prezente sau pot
precede burnout-ul, dar nu sunt intrinseci burnout-ului. Astfel burnout-ul se refera la oboseala
rezultata din confruntarea cu problemele oamenilor, pe când oboseala cronica poate proveni din
suprasolicitarile muncii. În timp ce în burnout oboseala se accentueaza pe masura trecerii
timpului, în oboseala cronica ea poate disparea dupa o perioada de repaus.
Una dintre cele mai frecvente manifestari ale reactiilor emotionale la stres este reprezentata de
simptomatologia depresiva.
În literatura de specialitate exista doua puncte de vedere cu privire la relatia dintre burnout si
depresie. Unul dintre ele stipuleaza relatia de anterioritate a burnout-ului în raport cu depresia.
Glass si McKnight (1996) arata ca burnout-ul este un antecedent al depresiei, si nu invers. La fel,
Cooper, Dewe si O`Driscoll (2001) notau ca depresia ar trebui diferentiata de burnout, prima
referindu-se la o stare psihologica specifica ce ar trebui privita mai degraba ca un rezultat
potential al burnout-ului decât ca o parte componenta a sindromului burnout (Zlate, 2007, p.
605).
Un alt punct de vedere este acela ca, desi cele doua fenomene au simptome comune, ele se
diferentiaza dupa originea si dezvoltarea lor. Bakker, Killmer, Siegrist, Schaufeli (2002) au ajuns
la concluzia ca atunci când se pierde reciprocitatea în relatiile de munca apare burnout-ul (si nu
depresia), în timp ce atunci când se pierde reciprocitatea în relatiile private / în viata de cuplu, de
exemplu, apare depresia (si nu burnout-ul).
2.6.5. Burnout si boala
Satisfactia cu munca a fost intens studiata ca variabila dependenta strâns relationata cu stresul
ocupational.
Locke (1969) definea satisfactia cu munca drept masura în care asteptarile pe care un individ le
are în legatura cu postul sau de munca se suprapun cu ceea ce primeste cu adevarat în cadrul
muncii (Capotescu, 2006, p. 46). Satisfactia cu munca poate fi caracterizata ca o atitudine privind
masura în care persoana este multumita sau nemultumita cu postul sau.
Stresul organizational a fost studiat nu doar din perspectiva cauzelor sale, ci si din cea a efectelor
produse.
Sanatatea fizica si psihica a angajatilor reprezinta una dintre resursele cele mai importante pe
care organizatiile se pot baza. Din pacate, stresul afecteaza grav starea de sanatate a membrilor
organizatiei, fapt ce se repercuteaza, în final, asupra eficientei organizationale. Cercetatorii
medicali au aratat ca stresul (distresul) este implicat în 50-70% dintre formele de boli fizice. El
apare ca sursa predispozanta si cauzala a bolilor de inima, a celor de stomac, a diabetului, o
bolilor infectioase etc. Stresul afecteaza si sanatatea psihica a angajatului, conducând la aparitia
psihogeniilor. "socul psihic", "starea de criza", "stresul posttraumatic" sunt tot atâtea expresii ale
unor perturbari psihice. În studiul acestor efecte au fost aplicate doua metodologii (Zlate, 2007,
p. 588):
- metodologia prospectiva (nivelul stresului trait de indivizi la un moment dat este legat de
sanatatea lor anterioara; se constata ca rata îmbolnavirilor creste dupa episoade de stres crescut);
- metodologia "voluntarilor" (persoane sanatoase sunt expuse, cu acordul lor, la conditii stresante
sau nonstresante; s-a constatat ca cei expusi la conditii stresante au dezvoltat o serie de tulburari
somatice sau psihice corespunzatoare agentului patogen folosit).
Cercetatorii considera ca relatia dintre nivelul stresului si nivelul performantei este curbiliniara,
în sensul ca la început cresterile treptate, dar usoare ale stresului (de la nivel nul de stres la nivel
scazut si apoi moderat) se asociaza cu cresterea performantelor, însa de la un anumit punct
cresterile suplimentare ale riscului de stres cauzeaza o scadere a performantelor. Acestui punct
de vedere i-a fost opus un altul: chiar la niveluri scazute de stres, performanta este subminata; nu
exista nici o dovada a cresterii performantei initiale. S-au adus si o serie de argumente în
favoarea acestei opinii (Zlate, 2007, p.589):
2) expunerea prelungita chiar la niveluri scazute sau moderate de stres afecteaza negativ
performanta.
Un alt factor îl reprezinta intrarea în functiune a unor caracteristici personale ale celui care
experimenteaza stresul. Persoanele apte, dotate cu deprinderi exceptionale, cele cu o experienta
anterioara bogata, experte într-un domeniu etc., vor fi performante chiar si în conditiile unui
nivel de stres ridicat. Sunt apoi trasaturile dispozitionale ale persoanelor, îndeosebi cele
temperamentale si caracteriale, care predispun spre anumite atitudini si comportamente ce vor
favoriza sau împiedica aparitia efectelor pozitive sau negative ale stresului asupra performantei.
Efectele stresului asupra deciziei pot fi puse în evidenta la nivelul etapelor procesului decizional.
Daca prima etapa, cea preparatorie, care presupune colectarea informatiilor, se efectueaza în
conditii de stres, este foarte probabil sa nu fie recoltate informatiile care într-adevar sunt utile
procesului decizional. Efectele negative ale stresului apar însa cel mai pregnant în etapa propriu-
zisa decizionala. Aflati sub stres, decidentii nu iau în considerare toate alternativele avute la
dispozitie, nu procedeaza la o examinare sistematica a fiecarei alternative în parte, nu coreleaza
si nici nu retin alternativele cu cea mai mare probabilitate de reusita, se grabesc spre finalizari
premature etc. În etapa urmatoare, cea a executarii deciziei, presiunea stresului îi face pe oameni
sa comita mai multe erori decât în situatiile în care executia deciziei se realizeaza în conditii de
relaxare. Nivelurile crescute de stres influenteaza negativ cele doua caracteristici esentiale ale
deciziei, calitatea si acceptanta. Cele mai multe decizii se iau în conditii de incertitudine, de risc
mare crescut - sau, stresul amplifica si accentueaza caracterul incert si riscant al deciziei, ceea ce
va face ca decizia luata sa fie vulnerabila.
Asa cum relateaza Zlate (2007, p. 591), "stresul produce efecte în plan psihocomportamental, iar
aceste efecte au fost observate si descrise de Meyer Friedman si Ray Rosenman, care au
introdus, în 1974, conceptul de "pattern comportamental de tip A" (PCTA)". Persoanele
caracterizate de un asemenea pattern se disting prin: dorinta de a face cât mai multe lucruri într-
un timp cât mai scurt; trasaturi cum ar fi agresivitatea, ambitia, simtul competitivitatii,
impulsivitatea; comportamente verbale explozive si desfasurate cu o mare frecventa; sunt
nerabdatoare; sunt orientate si centrate aproape exclusiv pe profesie; se afla mereu în lupta cu
oamenii, cu lucrurile, cu evenimentele. Acest tip de pattern se dezvolta din interactiunea
solicitarilor de mediu si caracteristicile de personalitate ale individului. Este un factor
predispozant pentru bolile cardiovasculare si atacurile de cord.
"În PCTA se afla portretul aproape ideal al unei persoane stresate, iar în PCTB al uneia
nonstresate" (Zlate, 2007, p. 591). PCTA este, poate, cea mai semnificativa variabila
intermediara care ar merita sa fie inclusa într-un model comprehensiv al stresului. El este
considerat o variabila multipla, cu cel putin doua componente distincte: tendinta de realizare si
nerabdarea - instabilitatea. Prima este legata de performanta, reprezinta tendinta de a fi activ si
de a depune eforturi pentru a atinge anumite obiective, iar a doua, este legata de efectele adverse
asupra sanatatii, reflectând intoleranta si frustrarea care rezulta din a fi împiedicat, încetinit în
atingerea obiectivelor.
Cei mai multi autori prefera sa stabileasca strategiile de gestiune a stresului organizational în
functie de nivelul la care acestea sunt amplasate. De regula sunt desprinse doua asemenea
niveluri: organizational si individual, primul fiind dependent de posibilitatile organizatiilor,
celalalt, de capacitatiile si resursele individului.
"Le Blanc, Jonge, Schaufeli (2000) pastreaza dimensiunea nivelului la care sunt amplasate
strategiile gestiunii stresului, dar le completeaza cu o a treia: dimensiunea nivelului de interfata
între organizatie si individ" (Zlate, 2007, p.594). Apoi introduc o noua dimensiune, si anume,
tipul interventiei în vederea realizarii gestiunii stresului. Exista, dupa cum arata ei, cinci tipuri de
interventii manageriale:
- interventia de tip terapeutic: în vederea vindecarii angajatilor care sufera de stresul sever al
slujbei;
- primar: proactiv si preventiv, are scopul de a reduce numarul sau intensitatea agentilor stresori;
- secundar: oscileaza între proactiv si reactiv, având scopul de a modifica raspunsurile indivizilor
la stresori;
Tabel 2.2. Principalele modalitati de management al stresului ocupational (Zlate, 2007, p. 595).
TIPURI DE INTERVENŢII
Nivelul
Identifica Prevenire Prevenire
gestiunii Terapie Reabilitare
re primara secundara
stresului
Scop:
îmbunatatirea
Scop:
potrivirii
îndepartarea sau
dintre angajat
reducerea
si organizatie
stresorilor
- socializarea
- îmbogatirea
anticipatorie
continutului
muncii si a Scop:
- ameliorarea
locului de institutionalizar
comunicarii, Scop:
munca ea proceselor si
luara reabilitarea
serviciilor de
deciziilor, angajatilor
- programarea sanatate
managementu
eficienta a
- oferirea
l conflictelor - fitness
Auditul timpului de
ORGANIZAŢ unor
stresului lucru
IE - dezvoltarea - programe de servicii de
muncii
organizational binefacere, plasare
- schimbarea
a (servicii în
structurii si
- programe de afara
proceselor
- asistenta a organizatie
organizationale
managementu angajatilor i)
(sisteme de
l carierei
recrutare, biofeedback
selectie si - proiectarea
remunerare) unei politici
organizational
- exercitii fizice
e competitive,
colective si
axata pe
programe de
tehnologii
sanatate.
moderne de
management
- efectuarea
unor studii
periodice de
diagnoza
organizational
a.
INTERFAŢA Scop: cresterea Scop: Scop: Scop:
INDIVID - calificarii, asigurarea vindecarea ghidare
îmbunatatirea suportului tulburarilor individuala
ORGANIZAŢ
abilitatilor de emotional si si asistenta
IE - consiliere
comunicare instrumental
psihologica -
- managementul - grupurile de întoarcerea
- psihoterapie
timpului(învatar suport planificata
ea folosirii formate din la vechea
eficiente a egali slujba
timpului)
- coaching
- training de
- programe de
abilitati
consultatii
interpersonale
- planificarea
-promovarea
carierei
unei imagini
realiste a slujbei
-învatarea
strategiilor de
-echilibrarea
coping
slijbei cu viata
privata
INDIVID Auto- Scop: Scop: Scop: Scop:
monito- dezvoltarea diminuarea autovindecarea asigurarea
rizare personala a starilor unei mai
- tehnici de
individului negative bune
autoterapie
adaptari
- - tehnicile
automonitoriza- cognitiv- -
rea (cresterea comportamen- schimbarea
constientizarii tale ocupatiei
de sine) sau
organizatiei
- managementul
didactic al
stresului
(furnizarea
informatiilor
despre stres)
- promovarea
stilului de viata
sanatos
Obiectivul general: existenta relatiilor semnificative între stresori si efecte, respectiv diferente
individuale si efecte ale stresului ocupational la managerii, din cadrul organizatiei FlaroProd,
centrul de profit Flaplast.
Ipoteza generala a lucrarii este: existenta sau nonexistenta stresului ocupational si modul în
care acesta influenteaza negativ sau pozitiv sanatatea mentala, sanatatea fizica si nivelul de
energie resimtit la locul de munca.
2. Cu cât nivelul perceput al stresorilor este mai mare, cu atât ne asteptam ca nivelul starii
mentale sa fie mai mica.
4. Cu cât nivelul diferentelor individuale este mai mare, cu atât ne asteptam ca starea
mentala, sanatatea fizica si nivelul de energie, necesare pentru satisfactia postului, sa fie mai
mici.
5. Cu cât nivelul de control asupra muncii este mai mare, cu atât ne asteptam ca sanatatea
fizica si nivelul de energie sa fie mai mare.
6. Cu cât o persoana are o influenta personala (libertate de decizie la locul de munca) mai
mare, cu atât ne asteptam sa creasca satisfactia postului.
7. Cu cât exista un control mai mare asupra surselor de presiune, cu atât ne asteptam ca
sanatatea fizica sa creasca.
Capitolul 4. Metodologia cercetarii
4.1. Subiectii
Am investigat personalul din FlaroProd, la nivel de conducere (top management - sefi mari;
middle level management - sefi intermediari; si low level management - sefi mici, directi), pentru
a masura existenta stresului ocupational, gradul lui si modul în care acesta influenteaza negativ
sau pozitiv sanatatea mentala, sanatatea fizica si nivelul de energie resimtit la locul de munca.
Lotul de subiecti este de 14 persoane, 14 manageri. Subiectii au fost selectati din cadrul
organizatiei FlaroProd, împartita în doua centre de profit: Flaplast si Flamet; subiectii fiind alesi
din primul centru de profit, si anume: Flaplast.
N Valid 14
Missing 0
Mean 7,50
Std. 4,18
Deviation
Minimum 1
Maximum 14
Dupa gen, subiectii sunt împartiti în doua categorii, astfel, sapte subiecti sunt de gen masculin si
sapte subiecti sunt de gen feminin (Tabel 4.4).
În functie de data nasterii, subiectii sunt împartiti astfel: un subiect, cel mai tânar, are 25 de ani,
doi subiecti au 28 de ani, 10 subiecti au vârste cuprinse între 29 si 55 de ani, iar cel mai vârstnic
subiect are 58 de ani (Tabel 4.5).
Toti subiectii ocupa functii de conducere, unii sunt pe un nivel mai înalt, altii pe niveluri
intermediare, iar altii se situeaza pe niveluri mai mici. Profesiile lor în cadrul organizatiei sunt în
mare parte diferite, în concordanta cu tipul de departament, cu gradul obtinut si cu functia
primita (Tabel 4.6.). Astfel, avem:
În ceea ce priveste aranjamentul de munca, noua subiecti sunt angajati cu norma întreaga, iar
ceilalti cinci sunt cu contract (Tabel 4.7.).
În functie de clasificarea ocupatiei, subiectii au optat în alegerea raspunsului astfel: patru dintre
ei desfasoara o munca de birou/administrativa, cinci dintre subiecti desfasoara o munca
management tehnic/mediu, iar cinci dintre ei o munca de management
superior/profesionist/expert (Tabel 4.8.).
În ceea ce priveste motivatia când se lucreaza în plus, se prezinta urmatorul tabel (Tabel 4.10.):
În functie de anii lucrati în organizatie, avem patru subiecti care au raspuns ca lucreaza de un an
în organizatie, doi subiecti care au o vechime de doi ani, doi subiecti cu vechime de sase ani, un
subiect lucreaza de sapte ani în organizatie, un subiect este angajat de 20 de ani, unul de 22, unul
de 25, unul de 32 si unul de 34 de ani lucreaza în aceasta organizatie (Tabel 4.11.).
Trei subiecti au raspuns ca a avut loc un eveniment major în ultimele trei luni, în timp ce, ceilalti
unsprezece au dat un raspuns negativ (Tabel 4.12.). Un subiect a raspuns ca starea lui de sanatate
nu este buna pe moment (Tabel 4.13.), tot el afirmând ca a suferit o boala majora în ultimele trei
luni (Tabel 4.14.) si ca este subiectul unor presiuni/tensiuni negative, care au început cu mai mult
de trei luni înainte si care mai au înca impact asupra lui (Tabel 4.15.), în timp ce restul de
treisprezece au considerat ca starea lor de sanatate este buna pe moment si ca nu au suferit de
vreo boala majora în ultimele trei luni si nici nu au fost subiectii unor tensiuni, dupa cum arata si
tabelele urmatoare:
Itemul "Programul ideal de exercitii fizice" este compus din cinci scale (1 = Întotdeauna, 2 = De
obicei, 3 = Câteodata, 4 = Ocazional, 5 = Niciodata). Cei mai multi dintre subiecti, în numar de
opt, au raspuns ca urmeaza ocazional programul de exercitii fizice, alti trei subiecti urmeaza
câteodata programul de exercitii fizice, doi dintre ei nu urmeaza niciodata si doar unul urmareste
de obicei programul de exercitii fizice (Tabel 4.16.).
Pentru itemii care presupun chestionarea în legatura cu zilele libere pe motiv de boala, scorurile
arata ca unsprezece subiecti nu au avut zile libere în ultimele trei luni pe motiv de boala, doar trei
dintre ei, având cinci zile libere în ultimele trei luni (Tabel 4.17.); doisprezece subiecti au
raspuns ca nu au avut deloc zile libere pe motiv de boala, iar ceilalti doi au avut cinci zile libere
pe motiv de boala (Tabel 4.18.).
A fost tradus si adaptat în scop experimental dupa chestionarul Pressure Management Indicator -
PMI, Williams si Cooper, în 1998, pe 1026 de subiecti români. Testul cuprinde un chestionar de
date biografice, 8 scale si 24 de subscale care masoara sursele si efectele presiunilor
socioprofesionale, strategii de coping si diferentele individuale.
Cele 8 surse de presiune, formeaza o singura scala, sunt evaluate cu ajutorul a opt subscale si
anume :
Mecanismele de coping sunt evaluate cu ajutorul unei scale de tip Likert , cu 6 trepte (1 =
niciodata nu este utilizat de mine; 6 = este utilizat foarte frecvent de mine). Aceasta scala include
subscalele:
Diferentele individuale sunt evaluate prin intermediul a doua scale: prima scala evalueaza Tipul
A de comportament, aceasta cuprinde 2 subscale:
Efectele presiunilor socioprofesionale sunt evaluate cu ajutorul a 4 scale care includ o serie de
subscale.
Evaluarea satisfactiei muncii se realizeaza prin intermediul a doua subscale. Subiectii au sarcina
de a estima pe o scala de tip Likert, gradul de satisfactie pe care îl simt fata de munca si
organizatia în care lucreaza. Prima subscala masoara gradul de satisfactie în relatie cu
munca/postul si cuprinde 6 itemi, iar satisfactia fata de organizatie este evaluata prin intermediul
a 6 itemi. Atitudinea fata de organizatie este evaluata cu ajutorul subscalei de securitate
organizationala care cuprinde 5 itemi si celei de implicare organizationalacare cuprinde 5 itemi.
În scopul evaluarii nivelului de stare de bine mentala, participantilor li s-a cerut sa raspunda la o
serie de întrebari legate de sanatatea mentala care cuprinde 5 itemi, optimismul/rezilienta, ce
cuprinde 4 itemi si nivelul de încredere personala care cuprinde 3 itemi. Scala de stare de bine
fizica include subscale de simptome fizice care cuprind 3 itemi si subscala nivelului de
energie care cuprinde 4 itemi.
2. Satisfactia în munca, ("Ce parere aveti despre serviciul Dvs."), cuprinde 22 de itemi,
privind urmatoarele subscale:
Ocupatia însasi;
Relatiile interpersonale;
Stilul comportamental;
Rolul managerial;
Relatii interpersonale;
Cariera si dezvoltare;
6. Strategiile de înfruntare (coping), ("Cum faceti fata stresului la care sunteti supus"),
cuprind 28 de itemi si se refera la urmatoarele scale:
Suport social;
Logica;
Timp;
Implicare.
Chestionarele acestui test sunt destinate sa masoare atât sursele de stres cât si efectele stresului
ocupational. Vorbind la modul general, stresul ocupational este considerat un raspuns la situatii
si împrejurari care supun individul unor cerinte deosebite cu rezultatele negative; aceasta este
definitia care a fost utilizata la construirea acestui chestionar. Sursele stresului sunt multiple, tot
asa si efectele. Nu este doar o functie a faptului de a fi "sub presiune". Sursele pot fi legate de
serviciu, dar viata de familie poate fi si ea implicata. Efectele asupra sanatatii s-ar putea sa nu
priveasca doar starea dumneavoastra fizica, ci si felul în care reactionati si va comportati atât la
serviciu cât si acasa.
Acest test a fost elaborat, folosind date statistice (de tip interval), si a fost recurent pentru mai
multe ocupatii variate din domeniul industrial, fiind permanent îmbunatatit. Prin OSI nu se
intentioneaza o diagnoza individuala, cum ar realiza un chestionar de personalitate. Obiectivul
principal al acestui test este de a surprinde situatia globala a unei organizatii si interactiunile
individuale individ - munca, iar de asemenea rezultatele obtinute pot fi folosite în dezvoltarea
unor strategii de coping.
Pentru început este esentiala precizarea faptului ca nivelul de semnificatie statistica de 0,01 este
indicat de prezenta a doua semne "*", în tabelul de corelatie, (99% grade de încredere), iar
nivelul de semnificatie statistica de 0,05 este indicat de prezenta unui singur semn "*".
Prin analiza corelationala între sursele de presiune si efectele stresului, din cadrul testului PMI,
reies urmatoarele aspecte:
Prin analiza corelationala între personalitate (diferente individuale) si efectele stresului, din
cadrul testului PMI, reies urmatoarele aspecte:
Tabel 5.20. Corelatia dintre "Nerabdare" si "Starea mentala", "Simptome fizice", si "Nivel de
energie".
În baza analizei diferitelor abordari teoretice ale stresului si a modelelor dezvoltate în domeniul
stresului ocupational au putut fi formulate câteva concluzii.
În primul rând trebuie precizat faptul ca teoria cognitiva reprezinta în prezent cadrul de baza în
studiul stresului. Aceasta abordare se caracterizeaza prin recunoasterea faptului ca aceleasi
modificari din mediu determina reactii diferite la indivizi diferiti, a rolului evaluarilor subiective
asupra stimulilor si resurselor de coping în aparitia reactiilor de stres. Stresul nu mai este tratat ca
o dimensiune a mediului fizic (aparitia unor evenimente considerate stresante), sau în termeni de
raspunsuri care sunt uneori corelate cu stresul. Încadrat prin prisma abordarii cognitive, studiul
stresului vizeaza oameni normali care fac fata, sau esueaza în a face fata, problemelor cu care se
confrunta. Stresul este cel mai adecvat vazut ca un construct complex, mai degraba decât ca o
simpla variabila care poate fi direct masurata si corelata cu rezultate adaptationale.
Solicitarile muncii (stresorii) se afla într-un proces constant si rapid de schimbare ca urmare a
dezvoltarilor la nivel social si tehnologic. Ca rezultat al acestor schimbari, natura solicitarilor
postului (stresorii) a suferit o modificare de la solicitari pur fizice la solicitari mentale si
emotionale, cu importante implicatii pentru dezvoltarea modelelor teoretice ale stresului
ocupational.
Obiectivul cercetarii mele a fost acela ca exista relatii semnificative între stresori si efecte,
respectiv diferente individuale si efecte ale stresului ocupational la managerii, din cadrul
organizatiei FlaroProd, centrul de profit Flaplast.
S-a lucrat numai la nivel de manageri. Ipoteza de start a fost aceea ca factorii stresului
ocupational influenteaza negativ sau pozitiv sanatatea mentala, sanatatea fizica si nivelul de
energie resimtit la locul de munca.
Pentru a obtine date mai relevante pentru aceasta tema, studiile ulterioare ar trebui sa utilizeze, în
primul rând, esantioane în care participantii sa fie selectati aleator deoarece prin intermediul unei
astfel de esantionari pot fi reduse o parte din distorsiunile rezultatelor. În plus, informatii mai
concludente despre tema abordata în studiul de fata ar putea fi obtinute prin intermediul unor
studii care sa utilizeze doar manageri dintr-un anumit nivel (managementul de vârf, de nivel
mediu sau de baza) si dintr-un anumit domeniu de activitate profesionala (dintr-un anumit
departament).
Pentru a combate stresul ocupational este nevoie de interventie atât la nivel de surse de presiune
socio-profesionale, cât si la nivelul evaluarilor pe care persoanele le fac acestor evenimente din
mediul ocupational. În cadrul diferentelor individuale Tipul A de comportament joaca un rol
important în perceperea surselor de presiune socio-profesionala obiective din mediul profesional.
Cunoasterea acestei dinamici la nivel de perceptie si la nivel de reactii la stres va permite
implementarea unor masuri de management al stresului, respectiv dezvoltarea unor programe de
reducere a stresului ocupational.
Bibliografie
1. Baba, A.I., & Giurgea, R. (1993). Stresul, adaptare si patologie. Editura Academiei
Române, Bucuresti;
5. Capotescu, R. (2006). Stresul ocupational. Teorii, modele, aplicatii. Editura Lumen, Iasi;
7. Derevenco, P., Anghel, I., & Baban, A. (1992). Stresul în sanatate si boala. De la teorie la
practica.Editura Dacia, Cluj-Napoca;
9. Iamandescu, I.-B. (1993). Stresul psihic si bolile interne. Editura All, Bucuresti;
10. Iamandescu, I.-B. (2002). Stresul psihic: din perspectiva psihologica si
psihosomatica. Editura Infomedica, Bucuresti;
11. Miclea, M. (1997). Stres si aparare psihica. Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-
Napoca;
12. Mocan, I. (2005). SPSS. Introducere în analiza datelor. Editura Universitatii "Lucian
Blaga", Sibiu;
15. Zlate, M. (2007). Tratat de psihologie organizational - manageriala. Vol II. Editura
Polirom, Iasi, pp. 559 - 653;
Anexe
Anexa 1. Gen
Anexa 2. Vârsta în ani
Anexa 3. Aranjamentul de munca