Sunteți pe pagina 1din 15

2013

Capitolul 1 - Prezentarea firmei

Despre firmă:

Cris-Tim este una dintre cele mai cunoscute companii din piaţa de mezeluri din România.
Este o afacere care a crescut şi s-a dezvoltat datorită pasiunii şi entuziasmului Cristinei şi a lui
Radu Timiş. Filozofia Cris-Tim se învârte în jurul a câtorva concepte cheie: familie, calitate,
seriozitate şi creativitate. Soţii Timiş au considerat întodeanuna angajaţii şi clienţii Cris-Tim ca o
extensie a familiei lor, iar deciziile de business care le-au luat până acum reflectă acest lucru.În
timp, ca o consecinţă firească a succesului, s-a dezvoltat Grupul Cristim, care cuprinde în acest
moment 5 companii.

1.1 Obiectul de activitate:


”Cris-Tim” este o firmă producătoare de mezeluri care prin atuurile sale precum: inovaţia,
dinamismul şi creativitatea într-o piaţă foarte competitivă a reuşit să devină liderul pieţei de
mezeluri din România din punct de vedere al volumelor şi al notorietăţii brandului, un prim
obiectiv al firmei fiind acela de a-şi menţine acest statut. Cris-Tim oferă consumatorului ceea ce
îşi doreşte, în funcţie de gustul şi starea de spirit: o gamă echilibrată de produse sănătoase,
proaspete, regionale şi internaţionale, o gamă variată de mezeluri clasice, mezeluri vegetale sau
mezeluri pentru copii.

1.2 Resurse, capabilități, avantaje competitive

1.2.1 Resurse umane:


1.2.2 Resurse tehnologice:

Cris-Tim, liderul pieţei de mezeluri din România, lansează în premieră naţională Vitality, o
gamă de mezeluri fără conservanţi şi coloranţi artificiali, născută din dorinţa Grupului Cris-Tim
de a le oferi consumatorilor săi produse cât mai sigure şi sănătoase. Acest lucru s-a concretizat în
urma investiţiilor în cercetare şi tehnologie, care, doar în ultimii trei ani, s-au ridicat la peste 24
de milioane de euro. Cris-Tim a achiziţionat un sistem de protecţie alimentară, denumit
Tehnologia de Procesare prin Înaltă Presiune. Folosită deja la nivel internaţional, Tehnologia de
Procesare prin Înaltă Presiune reprezintă un sistem de protecţie alimentară de ultimă generaţie
care asigură o calitate crescută a produselor şi păstrarea prospeţimii un timp mai îndelungat.
Practic, această tehnologie este un proces inovator în industria alimentară, în care, prin
scufundarea în apa rece a unui produs Cris-Tim, deja ambalat şi etichetat, timp de 8 minute, la o
presiune de 6000 de bari - de 9000 de ori mai mare faţă de presiunea atmosferică – se asigură
distrugerea majorităţii bacteriilor, fără afectarea celulei de carne şi fără modificarea valorii
nutritive şi a proprietăţilor organoleptice ale produsului. Mezelurile care beneficiază de această
tehnologie 100% naturală şi total neinvazivă, au termenul de valabilitate prelungit cu până 300%,
sunt securizate alimentar şi au aceeaşi savoare şi prospeţime din momentul în care ies pe poarta
fabricii şi până ajung pe masa consumatorilor.
Beneficiază de tehnologia înaltei presiuni a apei produsele vidate din următoarele categorii:
salamuri fiert-afumate, specialităţi fiert-afumate, cremwurşti, cârnaţi şi produse specifice
sezonului rece (leber, caltaboş etc.). Ele pot fi identificate deoarece au pe etichetă un simbol
creat în acest sens, ce reproduce un lacăt ferecat cu ajutorul unei frunze.
«Cris-Tim este un brand care crede într-un viitor în care inovaţia şi tehnologia sunt puse în
slujba sănătaţii oamenilor, iar mezelurile sunt alimente naturale, gustoase şi nutritive. Lansarea
gamei Vitality este înca un pas care arată preocuparea permanentă a Cris-Tim de a susţine, nu
doar declarativ, misiunea exprimată prin sloganul “Îţi place să mănânci sănătos!”» a
declarat Radu Timiş, Preşedinte Grup Cris-Tim. Prin gama Vitality, Cris-Tim aduce viitorul
mai aproape printr-o gamă variată de mezeluri din care au fost eliminaţi complet conservanţii,
aditivii, E-urile.
Gama Vitality se adresesază persoanelor preocupate de sănătatea lor, ce îşi doresc la fiecare
masă produse naturale, gustoase şi nutritive, care au la bază cele mai înalte standarde privind
calitatea materiei prime. Gama Vitality cuprinde 5 sortimente: bacon, şuncă de curcan, muşchi
file, cârnaţi semiafumaţi şi salam. Ele pot fi identificare cu uşurinţă datorită ambalajului
inovator, fiecare produs reprezentând o carte, un volum de colecţie, pe care este marcat
beneficiul principal al produsului: FĂRĂ E-URI, FĂRĂ CONSERVANŢI.
Ambalajul are o secţiune informativă, care prezintă detalii despre produs, Tehnologia prin
Înalta Presiune şi viziunea companiei, dar şi o secţiune educativă axată pe poveştile unor
oameni ce au ales sănătatea fizică şi spirituală ca mod de viaţă.

1.2.3 Resurse financiare:


Potrivit datelor CrisTim, divizia de mezeluri din cadrul grupului a înregistrat anul trecut o
cifră de afaceri de 86 mil. euro, în creştere cu 6% faţă de 2006, reţeaua de magazine a generat
venituri de 12 mil. euro, în creştere cu numai 2%, după ce compania a trecut printr-un proces de
reorganizare în urma căruia au fost închise 6 magazine. Linia de catering a ajuns la vânzări de
2,4 mil. euro, de peste două ori mai mari faţă de 2006, iar business-ul fermier a generat încasări
de 3,6 mil. euro, în scădere cu 20%, impact datorat secetei şi alinierii la normele europene. La
nivel de grup, CrisTim a raportat un profit operaţional de 10,5 mil. euro. "Pentru 2008 ne
propunem creşteri pe toate liniile de business, minim 10% pe mezeluri, 15% pe reţeaua de
magazine şi 50% pe segmentul de catering", a mai spus Alexandru.

1.2.4 Resurse materiale

Grupul Cris-Tim cuprinde următoarele companii:

1. Recunoştinţa, fabrica de producţie din Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova.


2. Cristim 2 Prodcom, specializată în logistică şi vânzări pentru mezelurile produse în Filipeşti.
3. Impex Cris-Tim, care gestionează lanţul de magazine propii şi secţia de producţie şi
distribuţie catering.
4. Ecoferm, ce include o fermă pentru creşterea vacilor, o fermă piscicolă, o fermă de culturi
vegetale cu o suprafaţă de 1000 ha şi o fermă viticolă.
5. Sensconstruct, specializată în construcţii industriale şi dezvoltare imobiliară.

Primele două firme însumează un capital de aproximativ 200.000 RON.

Calitatea cărnii animalelor crescute în fermele proprii se validează în laboratorul uzinal propriu
prin determinări fizico-chimice şi microbiologice realizate conform unui program de verificări
riguros stabilit.

1.2.5 Avantaje competitive:


Cris-Tim are în portofoliul de produse gama şi pentru cei mici, ceea ce o difenţiază de marca
Caroli. În ceea ce priveşte diferenţierea faţă de Aldis aceasta are o imagine şifonata pentru că a
fost inclus pe lista neagră a inspectorilor de la Protecţia Consumatorului. Producătorul de
mezeluri este acuzat de conducerea instituţiei de control că vinde salam ce are în compoziţie o
cantitate prea mare de apă în comparative cu prevederile legale în vigoare.
Angst: principalul punct slab al firmei este acela că majoritatea produselor se învârt în jurul unei
singure categorii şi anume a salamului.

Firma Cris-Tim beneficiază de o gamă largă de produse şi anume: parizer, salam, crenwurşti,
şuncă, cârnaţi, pateu şi alte specialităţi.

1.2.6 Analiza swot a firmei Cris-Tim:

Puncte tari:

 Liderul pieţei de mezeluri


 Inovativ, dinamic, creativ
 Cel mai modern laborator fizico-chimic din ţară
 Se adresează tuturor consumatorilor prin produsele variate oferite
 Au o gamă de produse fără aditivi şi conservanţi pentru copii
 Produsele sunt conform standardelor U.E.
 Are în componenţă 5 companii
 Deţine ferme pentru creşterea porcinelor, bovinelor, ovinelor, o fermă piscicolă
preucm şi o fermă de culturi vegetale de unde rezultă o parte din materia primă
este proprie
 Tehnologii noi
 Realizează export

Oportunităţi:

 Modificarea nivelului liniilor de fabricaţie


 Crearea de produse light care sunt cerute pe piaţă
 Folosirea mai multor materii prime din interiorul ţării
 Extinderea afacerii
 Inovaţii pentru a depăşi concurenţa
 Îmbunătăţirea privind calitatea produselor
 Mărirea exportului
 Folosirea în proporţii mai mare a capacităţii de producţie

1.3 Produsul sau grupul de produse care trebuie exportate:


Produsele care vor fi exportate în Rusia aparţin companiilor din cadrul CrisTim: Alpinia,
Cris-tim, Cris-Tim bucate gata preparate. Aceste produse sunt afumate, semiafumate, crud-
uscate, fierte. Exemple: salam săsesc, parizer de pui/porc, cremwurști pui/porc, salam ardelenesc,
salam potcoava, kaizer, șuncă, cârnați, gama vitality, salam italian, mușchi afumat, pate-uri.
1.3.1 Strategia de internaționalizare realizată prin parteneriat:
Producătorul de mezeluri CrisTim, cel mai mare jucător de pe piața locală a preparatelor din
carne, care a înregistrat anul trecut un profit operațional de 10,5 milioane de euro, a încheiat un
parteneriat cu Tulip Food Company, membră a grupului Danish Crown. La sfârșitul anului 2007,
CrisTim, afacere deținută de familia Timis, a lansat pe piața locală 11 produse realizate în
fabricile din Danemarca și Germania ale Tulip Food Company, dezvoltate însa sub brand
CrisTim.
"Pe lângă aceste produse fabricate de Tulip Food, vom realiza game cu specific românesc
pentru diverse țări din Europa, care vor fi produse la CrisTim. Acest proiect va putea fi
operațional odată cu ridicarea interdicției de export pentru produsele de carne produse în
România", a declarat Gabriel Alexandru, vicepreședintele CrisTim. Colaborarea dintre CrisTim
și Danish Crown datează de mai mulți ani, grupul danez fiind unul dintre furnizorii de materie
primă ai producatorului român. "La începutul lui 2006 am discutat despre posibilitatea extinderii
colaborării cu alte firme din cadrul grupului Danish Crown. Discuțiile cu Tulip despre potențiale
zone comune de interes au început în trimestrul întâi al anului 2006, fiind concretizate după un
an și jumătate, în ultimul trimestru din 2007", a mai spus Alexandru.
Potrivit informațiilor anterioare, confirmate de Radu Timiș, CrisTim s-a aflat în negocieri cu
Danish Crown pentru vânzarea unui pachet minoritar din companie. De altfel, proprietarul
CrisTim a afirmat în mai multe rânduri că a purtat discuții cu reprezentanții grupului spaniol
Campofrio sau cu germanii de la Reinert pentru a identifica diferite oportunități de dezvoltare a
businessului. Omul de afaceri a declarat însa că nu intenționează să renunțe la controlul
businessului din industria mezelurilor. Gama de mezeluri "Gusturi Europene", produse în
fabricile Tulip, este un proiect mai vechi al CrisTim și viza dezvoltarea unor categorii similare
celor din import, care să poată face față intrării pe piața locală a mezelurilor fabricate în afara
țării, după aderarea la Uniunea Europeana. Noua gamă de mezeluri sub brand CrisTim este
prezentă atât în lanțurile internaționale de retail, cât și în magazinele de proximitate.
"Vânzările sunt în creștere și estimăm ca până la sfârșitul anului să depășim un volum de 60
de tone pe lună. Pe parcursul anului 2008 gama se va lărgi cu noi produse aflate la ora actuală în
curs de dezvoltare", a mai spus Alexandru. Producția actuală a CrisTim depășește 150 de tone
lunar. Reprezentanții CrisTim spun că parteneriatul cu grupul danez va avea la bază proiecte
comune atât pe partea de producție, cât și la nivel tehnologic. "Separat se vor derula alte proiecte
ce vizează creșterea competitivității in productie." Vicepreședintele CrisTim spune însă că anul
2008 se arată dificil din punct de vedere al creșterii businessului și al profitabilității, ca urmare a
evoluției prețului la materia primă și a fluctuațiilor cursului de schimb. De altfel, Radu Timiș a
declarat la început de an că a pus în stand by un program de investiții de 8 mil. euro din cauza
pierderilor generate de aprecierea euro, majoritatea creditelor contractate de CrisTim fiind în
monedă europeană.

"Managementul și controlul atent al cheltuielilor operaționale va fi o direcție prioritară în


acest an", consideră Alexandru, care apreciază că procesul de reorganizare al CrisTim în cinci
linii de business va fi finalizat în acest an. Industria mezelurilor, dominată de afaceri de familie
înființate de antreprenori locali, s-a aflat în ultimii ani în vizorul jucătorilor strategici, dar și a
fondurilor de investiții. Nume precum Smithfield, Danish Crown, Vivatis sau Campofrio s-au
aflat în "barca" cumpărătorilor de-a lungul ultimilor ani, în timp ce atat Aldis, cât și CrisTim au
recunoscut că au purtat negocieri cu mai multe grupuri internaționale. Cu toate acestea, în
industria mezelurilor nu s-a încheiat până în prezent nicio tranzacție, deși primele tatonări ale
numelor mari de afară datează din 2004. Singurele tranzacții de până acum au vizat producătorii
de conserve din carne, grupul norvegian Orkla Foods plătind aproape 10 mil. euro pe compania
Ardealul din Covasna, în timp ce cehii de la Hame și-au trecut în portofoliu Romconserv Caracal
și mai recent marca Antrefrig.

1.4 Obiective
"În prezent, avem o cotă de export de 12%, dar intentionăm să ne orientam mai mult pe
export deoarece consumul pe piața internă a scăzut foarte mult în acest an și cred că se va
menține la fel în următorii doi, trei ani. Pentru sfârșitul anului estimăm o cotă de export de 20 -
25%, astfel încât în 2012 să ne apropiem de 30 - 40%", a spus Timiș. În acest moment CrisTim
exportă produse în 12 țări, unde are 63 de clienți. Următoarele piețe pe care le va ataca compania
sunt Rusia, Coreea de Sud și Moldova. "Anul acesta intrăm în Rusia și Coreea de Sud. Rusia este
o piață fabuloasă și noi vrem să fim primii. Vom intra prin private label (n.r. produse CrisTim
vândute sub marcă proprie a unui lanț de magazine) pentru că piața rusească este una închisă.

Ca să iei autorizație îți trebuie un an de zile, pentru că sunt foarte birocratici. Pe Coreea avem un
partener important, care este încântat de relația preț/calitate a produselor noastre. Eu sunt dispus
să mă duc oriunde, și în Patagonia, practic oriunde găsesc potențial de export", a explicat Timiș.
El a adăugat că, pentru a ieși la export pe piețele comunitare, compania este nevoită să importe
95% din materia primă folosită în procesare din Danemarca și Germania.

În ceea ce privește scăderea consumului pe piața internă, Timiș consideră că s-a datorat scăderii
puterii de cumparare dar și creșterii TVA.
Capitolul 2 - Selectarea pieței externe

2.1 Țări selectate


Exporturile de carne de porc către Rusia s-ar putea relua, după ce schimburile comerciale pe
acest segment au fost întrerupte, pentru prima dată, în 2003, din cauza pestei porcine. Principalul
efect va fi o scădere a concurenței exercitate de procesatorii de carne de porc pe piața locală.
Rusia ar deschide "poarta" către piețele asiatice. Omul de afaceri menționează că firma sa nu a
exportat niciodată în Rusia, dar că, în cazul în care inspectorii veterinari ruși vor da avizul
favorabil, se vor deschide piețe noi, mai exact Kazahstanul și Belarus, dar "și toată zona
asiatică". Procesatorul de carne de porc mizează pe un export de 40% din producție, în Rusia. În
acest moment, Cris-Tim exportă aproape 17% din totalul producției pe piețele europene.

2.2 Alegerea unei piețe


În acest an producătorul român de mezeluri intenționează să atace piața Rusiei și Coreei de
Sud, dar și Moldova. “Anul acesta intrăm în Rusia și Coreea de Sud”. Rusia este o piață
fabuloasă și noi vrem să fim primii. Vom intra prin private label (n.r. produse CrisTim vândute
sub marcă proprie a unui lanț de magazine) pentru că piața rusească este una închisă. Ca să iei
autorizație îți trebuie un an de zile, pentru că sunt foarte birocratici. Pe Coreea avem un partener
important, care este încântat de relația preț/calitate a produselor noastre. Eu sunt dispus să mă
duc oriunde, și în Patagonia, practic oriunde găsesc potențial de export. Deocamdată aici am
identificat potențial foarte bun. Noi vrem și în SUA, dar acolo mi-e greu că sunt bariere foarte
mari", a mai spus Timiș.
Acesta a precizat că produsele CrisTim intră sub brand propriu în țările în care sunt comuniăți
mari de români, precum Spania sau Italia, pentru că produsele CrisTim sunt recunoscute, dar în
sistem private label în celelalte părți. "Din cota de export de 12%, 11 procente sunt deținute sub
brand propriu și doar 1% private label. Încercăm să vindem și în Moldova, avem relații bune, dar
intrăm pe cantități mai mici, 20-30 tone, este interesant pentru ca, desi este o piață mică prețurile
sunt ridicate", a mai spus producătorul român de mezeluri. Cris-Tim a ales piața din Rusia pentru
că cererea de produse din carne este mare. În această țară nu au mai fost efectuate exporturi de
acest gen din 2003 din cauza pestei porcine. Acum că această problemă a fost remediată mai este
nevoie doar de avizul medicilor veterinari ruși. Rusia este o piață care trebuie ocupată și prin
prisma faptului că ea deschide noi oportunități de export spre orientul mijlociu și îndepărtat iar
aici ne referim la țări precum: Coreea de Sud, Belarus și Kazahstan. Important de subliniat este
faptul că în funcție de recomandarea țărilor în care este desfășurat exportul pot apărea noi piețe
de desfacere.

La polul opus, în Peninsula Iberică și anume în Spania, Cris-Tim deja operează prin
intermediul supermarket-urilor dar vor să își deschidă și magazine sub nume propriu (fresh
market). Comunitățile mari de români din această țară i-au determinat pe cei de la Cris-Tim să
aleagă și Spania pentru export. Produsele introduse sunt atât specifice Spaniei dar și dupa rețete
originale pentru români.
2.3.1 Bariere necomerciale:
- piața Rusiei este una închisă
- rușii sunt birocratici
- bariere impuse de norme sanitar-veterinare

2.3.2 Bariere comerciale:


- taxe de transport
- taxe vamale

2.3.3 Comportamentul consumatorilor


1. Segmentarea demografică:

- segmentarea pe grupuri de vârstă: este un criteriu foarte important pentru că preferinţele diferă
foarte mult în funcţie de vârstă( tinerii sunt predispusi sa consume produse mai sanatoase -gama
vitality, iar cei mai în vârstă nu dau o așa mare importanță calității produselor, ei punând mai
mult accent pe preț ). Produsele se adresează tuturor categoriilor de consumatori cu vârste mai
mari de 2 ani.

- sexul: influenţează decizia de cumparare, femeile fiind în acelaşi timp mai pretenţioase dar şi
mai predispuse spre a cumpăra, pe când bărbaţii cumpără mai rar.

2. Segmentarea economico-socială:

- ne adresăm clienţilor cu venituri cuprinse între 500 şi 1000 lei dar şi celor cu venituri mai
ridicate ( peste 1000 lei).
Capitolul 3 - Decizia de export

3.1 Motivaţie – argumente pro-contra


În ultimii ani România a fost orientată puternic catre perspectivele oferite de vest lăsând
nefructificat spațiul oriental. Exporturile României pe vremea comunismului erau în special
îndreptate către URSS și erau volume mari, iar greșeala făcută de țara noastră după revoluție a
fost că s-a renunțat la o piață tradițională și am crezut că Europa ne va primi cu brațele deschise
și că vom putea să compensăm exporturile noastre, dar obișnuințele alimentare și brand-ul sunt
bariere greu de trecut. Și cum U.E. are propriile interese am ajuns mai mult o piață de consum
decât exportatori asta fiind și din cauza slăbiciunilor și greșelilor noastre. Pe fondul crizei
financiare și a fiscalității ridicate vânzările din spațiul autohton au scăzut puternic, motiv pentru
care Cris-Tim a demarat acțiuni de export pe piața din Rusia.

Astfel concurența de pe piața autohtonă nu va mai fi așa acerbă. Această piață de consum
fabuloasă oferă posibilitatea plasarii unei cantități enorme de produse dar și deschiderea altor
piețe precum Kazahstanul și Belarus. Populația Rusiei este foarte mare, aproximativ 143
milioane de locuitori și Cris-Tim are posibilitatea să fie primul exportator român pe piața rusă.
Problemele care apar sunt legate de eliberarea autorizațiilor și avizelor medicilor veterinari ruși
în contextual în care exporturile din Romania au fost sistate din cauza pestei porcine. Birocrația
este mare pentru că durează aproximativ un an eliberarea actelor necesare pentru exporturile în
Rusia. Acest lucru se întâmplă pentru că Rusia este o țară relativ închisă, acolo sunt contingente,
este reglementată și în funcție de parteneri și de potențialul lor, această piață va fi mai mult sau
mai puțin fructificată. Chiar dacă pentru mediul internațional se mimeaza democrația în realitate
totul este controlat și din această cauză partenerii joaca un rol important așa cum am explicat mai
sus.

3.2 Modalitatea de export aleasă de Cris-Tim este cea directă, prin intermediul unui
reprezentant al firmei în toate canalele de distribuție: cash & carry, hyper, supermarket. Clientul
care achiziționează mezelurile Cris-Tim din magazinele METRO și SELGROS beneficiază de o
mare varietate de produse Cris-Tim, de prețuri speciale, de promoții periodice și pot face
cumpărături colaterale în același timp și în acelasi loc.
Capitolul 4 - Derularea operaţiunii de comerţ exterior

4.1. Selectarea clienților

Cris-Tim se adresează tuturor consumatorilor prin gama variată de produse în afara copiilor
sub 2 ani și persoanelor vegetariene. Clienții care vor cumpăra efectiv aceste produse din
magazine vor fi preponderent persoane de sex feminin care se ocupă de administrarea celor
necesare în bucătărie. Ele vor fi interesate de achiziționarea acestor produse mai ales daca au
copii sau nepoți pentru că pregătirea micului dejun sau a sandwich-urilor devine mai ușoară. De
asemenea mai sunt și alte momente în care clienții se pot folosi de produsele Cris-Tim, cum ar fi:
în week-end, în excursii, la diverse evenimente și petreceri, la prânz și în pachetul pentru școală
și serviciu. În cazul evenimentelor și petrecerilor, clienții vor fi persoane juridice: firme de
catering, restaurant, pizzerii, fast-food.

Și pentru consumatorii din Rusia prețul are un rol foarte mare în decizia de cumpărare. Din
această cauză Cris-Tim va aplica metoda prețului de dumping pentru a-și forma mai ușor o piață
de consum și în timp va redresa prețul astfel încat să obțină profit.

4.2. Negocierea

Ca rezultatul negocierii să fie unul în favoarea firmei Cris-Tim, negocierea trebuie


desfășurată acasă la viitorii partneri. Limba de comunicare trebuie să fie limba rusa, adică limbă
maternă a acestora. Astfel ei vor observa că li se acordă importanță și prin acest efort din partea
delegației Cris-Tim vor fi conștienți de respectul unor potențiali parteneri.

Principiul folosit în acest proces va fi principiul flexibilității pentru că rușii sunt oameni mai
reci, mai duri. Din acest motiv trebuie abordați cu mult tact și diplomație a-i “înmuia” pe aceștia,
trebuie înțeleși și aprobați la fiecare obiecție. Obiecțiile vor fi combătute cu argumente pentru a
se ajunge la un numitor comun. Avantajul pe care Cris-Tim se bazează este dat de faptul că ei
pot acoperi o parte din cererea pe segmentul produselor din carne. Produsele lor sunt realizate
prin tehnologia de procesare prin înaltă presiune. Aceste produse sunt naturale și fără E-uri și au
un termen de valabilitate prelungit cu pânp la 300%. Prețurile vor fi mai mici față de cele din
țările occidentale.
4.3. Contractul de export-import
4.4. Derularea tranzacției

Cris-tim exportă produsele sale prin intermediul DHL alegând transportul rutier. Cris-tim a
ales această firmă deorece DHL oferǎ mijloacele necesare pentru ca produsele sǎ pǎtrundǎ mai
rapid și în siguranță pe piața Rusiei. În ceea ce privește asigurarea mărfii la export firma DHL
oferă protecţie financiară împotriva riscului de pierdere sau deteriorare fizică. Aceștia asigură
marfa în funcție de valoare și nu de mărimea sau greutatea sa. Asigurarea se aplică din
momentul în care DHL Express deţine controlul asupra posesiei expedierii şi până la momentul
livrării.

Modalitatea de plată aleasă

În contract este stipulată următoarea clauză: 25% plata în avans la semnarea contractului și
75% după livrarea mărfii.
Bibliografie:

http://industriacarnii.ro/exclusiv-ic/prezentare/557-cris-tim-revolutioneaza-siguranta-alimentara-in-
romania

http://www.cristim.ro/ro/despre-noi.html

http://www.manager.ro/articole/afaceri/cristim-si-a-stabilit-ca-obiectiv-atingerea-unei-cote-de-
export-de-peste-30procente-in-2012-9612.html

http://www.universulalimentar.ro/catalog_universul_alimentar_firma/Cris-Tim/665.html

S-ar putea să vă placă și