Cuprins

Conceptul de conștiință de sine. .............................................................................2

Direcțiile conștiinței de sine ...................................................................................2

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine .....................................3

Bibliografie .............................................................................................................7

1
Conceptul de conștiință de sine.

Conștiința de sine este însușirea unei ființe de a realiza, la modul reflexiv, cine este, cu cine
este, unde se află și în ce moment din timp se află. A ști cine ești înseamnă a fi orientat autopsihic.
A ști în ce companie te afli definește orientarea allopsihică. A cunoaște unde și în ce moment te
afli înseamnă a fi orientat spațial și temporal.
„Constiinta este o modalitate procesuala superioara a sistemului psihic uman, elaborata
prin activitate sociala si enculturatie, mijlocita prin limba, bazata pe un model comunicational
intern si intern-extern, constand din reflectare codificata prin cunostinte, autoorganizare cu efecte
emergente si autoreglaj la nivelul coordonarii necesitatilor subiective cu necesitatea obiectiva,
esentiala.“ (27, p. 138).
Constiinta trebuie considerata in primul rand in unitate cu activitatea sociala de
transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea isi pastreaza la nivel social si individual, legatura
sa vitala cu activitatea si dobandeste, in plan subiectiv, forma de desfasurare a activitatii, pentru
ca, dupa cum arata A. N. Leontiev (27, p. 138), odata cu transformarea structurii activitatii omului
se schimba si structura constiintei. El precizeaza: „in fata omului se afla reteaua fenomenelor
naturii. Omul instinctelor, salbaticul nu se desprinde pe sine din natura. Omul constient se
desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adica ale cunoasterii lumii, puncte
nodale in reteaua care-l ajuta s-o cunoasca si s-o cucereasca“ (27, p. 139).
Pierre Janet (27, p. 139) considera ca „a fi constient inseamna a te inscrie povestea propriei tale
experiente“, iar Henri Ey (12) arata ca „asumandu-si functia de a vorbi, subiectul se ridica in fata
lumii sale, caci identificand aceasta lume el se infrunta cu sine insusi, isi apare siesi.“ (12, p. 299).
Constiinta este un proces de reflectare cognitiva de catre om a lumii si a lui insusi. Vorbim
astfel despre constiinta despre lume si constiinta despre sine. in timp de constiinta despre lume
este coercitiva, prezentand masura reala a lucrurilor, necesitatea obiectiva inexorabila, constiinta
despre sine este conditia esentiala a activismului autoreglator, a selectivitatii si a interventiei
creative in mediu.

Direcțiile conștiinței de sine

Conștiinta de sine presupune sa fii constient de ceea ce gandesi si ce simti, sa traiesti in

prezent. A fi constient de sine presupune constientizarea sentimentelor, cunoasterea punctelor forte
si a celor slabe si siguranta de sine. Constiinta de sine – cele 3 directii:
1. Constientizarea sentimentelor. Inseamna recunoasterea propriilor emotii si a efectelor lor. Mai
exact, stii ce emotii simti si de ce apar ele, intelegi felul in care emotiile iti afecteaza performanta
profesionala si relatiile. Deasemenea, constientizarea sentimentelor inseamna si constientizarea
propriilor valori, iar cand actiunile tale nu sunt in concordanta cu valorile, stii asta si poti schimba
ceva.inteligenta emotionala
2. Perspectiva personala. Presupune cunoasterea punctelor forte si a slabiciunilor personale.
Constiinta de sine vine cu deschiderea catre feedback, catre invatare si dezvoltare personala. Sa fii

2
reflexiv si sa meditezi asupra propriului comportament, sa primesti obiectiv feedback si sa ai reactii
pozitive care te sustin in procesul de autocunoastere. Constiinta de sine este parte din procesul de
dezvoltare personala al fiecaruia.
3. Siguranta de sine. Este vorba despre siguranta propriei valori si a capacitatilor personale.
Siguranta de sine vine cu echilibru, empatie si asertivitate. Increderea in sine si comportamentul
asertiv sunt printre elementele inteligentei emotionale care ofera cele mai multe beneficii in viata
noastra.
Constiinta de sine, ca stare psihologica, este diferita de constiinta de sine ca dispozitie. Aceasta
distinctie are implicatii in reprezentarea de sine si in anxietatea sociala. Ca trasatura, un inalt grad
al constiintei de sine face ca persoana sa se orienteze spre o inalta frecventa de autofocalizare.
Inteleasa ca atare, autofocalizarea poate fi indusa, avand o oglinda sau orice alt mijloc tehnic care
ofera feedback pentru vocea, mimica sau comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusa
natural prin stimularea anxietatii. Persoana percepe astfel schimbarile somatice ale propriului corp,
cum ar fi cresterea pulsului, rosirea fetei, transpiratia etc. , ceea ce va muta atentia spre interior.

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine la copilul în primul an de

viaţă
Bazele personalităţii copilului se pun de la vârsta preşcolară când se schiţează unele
trăsături mai stabile de temperament şi caracter, însă semne ale existenţei conştiinţei de sine şi a
celorlalţi apar încă din primul an de viaţă. Astfel, spre vârsta de 3 luni copilul se gâdilă şi acest
fapt arată că el se declară socialmente conştient de propriul sine în raport cu alter-sine.
De asemenea, se remarcă o conştientizare a eului corporal dezvoltată în mai multe faze:
a) la 2 zile copilul suge policele;
b) la 2 luni studiază mâinile ca pe obiecte alogene;
c) la 6 luni se descoperă în oglindă, copilul recunoaşte mâinile;
d) la 10 luni sărută oglinda şi rămâne surprins de amprenta labială;
e) la 12 luni face distincţia între propriul chip reflectat în oglindă şi cel al fratelui geamăn
aflat după un simplu geam.
Recunoaşterea altuia este anterioară recunoaşterii de sine fiindcă apare deja la 6 luni. Totuşi
identificarea de sine în oglinda este anterioară identificării în oglindă a altuia, dovadă că ocolul
pentru a-şi descoperi propria persoană dispare la 3 ani şi deci cu mult înaintea ocolului sau
experienţei By-Pass de a găsi după oglindă pe altcineva.

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine la antepreşcolar (1-3 ani)

Debutul gândirii simbolice şi preconceptuale, însuşirea limbajului şi construirea

mecanismelor memoriei verbale reprezintă principalele condiţii ale dezvoltării conştiinţei asupra
lumii şi a conştiinţei de sine. Apare astfel posibilitatea integrării informaţiilor şi schemelor de
acţiune într-o experienţă care începe şi se constituie, a emoţiilor situative în contextul unor legături

3
afective mai de durată, care-i permit să-şi ea seama de ceea ce îl înconjoară şi de fiinţa sa în relaţiile
cu alţii.
Dezvoltarea conştiinţei de sine din acest stadiu se face parcurgând mai multe faze:
a) de la sfârşitul primului an de viaţă se produce separarea acţiunii proprii de obiect;
b) se separă acţiunea şi de propria persoană, iar copilul se identifică pe sine drept cel care
realizează diverse acţiuni;
c) copilul reuşeşte să înlocuiască numele propriu cu prenumele „eu”;
d) antepreşcolarul începe să-şi cunoască particularităţile fizionomiei şi să se recunoască în
oglindă;
e) începe să-şi conştientizeze identitatea prin faptul că îşi ştie numele, spune că e al mamei şi
al tatălui şi le ştie şi lor prenumele, poate indica unde locuieşte, care este camera sa, etc.
H. Wallon apreciază că apariţia conştiinţei de sine este un început pentru evoluţia
personalităţii.

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine la preşcolar (3-6,7 ani)

În preşcolaritate se dobândeşte treptat experienţa pozitivă a subordonării la cerinţele

părinţilor, penru a păstra dragostea acestora. Prima fază a acestui proces este chiar imitarea
întocmai a felului cum procedează adulţii sau îndeplinirea în prezenţa lor a cerinţelor, chiar dacă
trebuie să sacrifice propria plăcere.
Se produc generalizări ale situaţiilor care cer un anumit tip de conduită, ca şi verbalizarea
clară a voinţei părinţilor: „Aşa vrea mama”. Rezultă deci faptul că preşcolarul îşi formează o
conştiinţă morală, a cărei primă caracteristică este aceea că ea constă în interiorizarea cerinţelor
parentale şi, implicit, a celor sociale1. Ceea ce este bine, crept şi nedrept este spus de părinţi, hotărât
de ei, iar copilul se simte dator să le respecte cerinţele, astfel că această morală este întemeiată pe
sentimentele şi respectul faţă de adult.
Conştiinţa de sine, ca şi identitatea de sine îşi au începuturile în antepreşcolaritate, dar
acum dispun de alte baze cognitive şi de o altă experienţă personală de viaţă, pe care se
fundamentează.
Imaginea eului fizic are un suport perceptiv îmbogăţit permanent prin toate tipurile de
experienţe directe cu lumea, dar faţă de care recunoaşterea ăn oglindă reprezintă un moment
sintetizator şi integrator.
Identificarea în fotografie se face corect mai ales începând cu vârsta de 4 ani, fără însă a fi
vorba de o imagine foarte exactă.
Pentru conştiinţa de sine şi identitatea de sine este semnificativ şi faptul că, la 3 ani, îşi dă
seama de apartenenţa lui la sex, pe care o şi verbalizează.
Eul spiritual are însă slabe suporturi într-o experienţă proprie şi de aceea copilul preia întru
totul ceea ce afirmă ceilalţi despre el.
Eul social este de asemenea mai mult implicit. Dar preşcolarul conştientizează poziţia lui
de copil în cadrul familiei şi realizează spontan şi natural rolurile asociate. Odată cu intrarea la
grădiniţă, el se simte membru al colectivului şi-şi recunoaşte grupa din care face parte, dar nu este
preocupatt de locul său în cadrul acesteia.

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine la şcolarul mic (6,7-10,11

ani)
1
Mauco, 1987, p. 116

4
 În ceea ce priveşte conţtiinţa de sine şi imaginea de sine, cele mai importante schimbări
specifice acestui stadiu sunt: apariţia iniţială a interesului pentru viaţa interioară proprie şi
amplificarea imaginii de sine în cele trei planuri: eul fizic, cel spiritual şi cel social.
Eul fizic are în fundamentele sale o schemă corporală consolidată, identitatea sa sexuală
este clară, îşi dă seama de asemănarea cu familia, dar şi ce îl deosebeşte de ceilalţi ai săi. Nu acordă
prea multă atenţie eului său fizic, mai ales la începutul acestui stadiu.
Eul spiritual începe să fie mai implicat, mai ales în învăţarea şcolară, să fie influenţat de
evaluările învăţătoarei şi de aprecierile şi admiraţia colegilor. Însă, la această vârstă, ceea ce vede
copilul ca fiind calităţi ale sale rezultă mai degrabă din interiorizarea aprecierilor celorlalţi.
Eul social este puternic influenat de viaţa de grup a şcolarului mic, care este mult mai
bogată decât la preşcolar şi faţă de care el este mult mai receptiv. Şcolarul mic are conştiinţa locului
său în grupul-clasă şi îşi dă seama pentru ce îl apreciază sau nu colegii.

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine la preadolescent (10,11-

14,15 ani)
Dezvoltarea conştiinţei de sine şi a cunoaşterii de sine se intensifică în mod deosebit în
acest stadiu. Se consideră că sunt trei factori care contribuie la această accentuare a conştiinţei de
sine2:
a) schimbările corporale pein care trece puberul şi care se impun conştiinţei sale;
b) noile capacităţi cognitive care-i permit să înţeleagă mai bine locul lui printre ceilalţi;
c) schimbarea atitudinilor şi cerinţelor celor din jur faţă de preadolescentul care nu mai este
acum tratat ca un copil.
Începând cu vârsta de 12-13 ani, orientarea către propria fiinţă este din ce în ce mai
frecventă, acest interes accentuat fiind numit de autorii psihanalişti drept narcisism puberal, care
este alternativ critic şi îngăduitor.
Interesul puberului faţă de eul fizic creşte, consultă mai des oglinda, îşi constată calităţile,
dar şi defectele, încearcă să şi le optimizeze, începe să constate că fizicul are o anumită importanţă
în relaţiile cu ceilalţi.
Eul social este de asemenea în centrul atenţiei preadolescentului pentru că viaţa de grup se
intensifică şi el are numeroase ocazii de a-şi da seama de atitudinile grupului faţă de el şi de măsura
în care are sau nu calităţi apreciate de ceilalţi. Îşi conştientizează mai bine locul în cadrul grupului
clasei şi al celui informal (grupul de prieteni) şi chiar reputaţia de care se bucură.
Eul spiritual, deşi este în progres, e ceva mai puţin reliefat. Preadolescenţii tind să-şi
cunoască singuri anumite calităţi şi defecte şi nu mai interiorizează necondiţionat sprecierile
celorlalţi. Încep să îşi dea seama mai ales de unele însuşiri ale memoriei, ale atenţiei, ale voinţei.
Preadolescenţii devin interesaţi atât de identificarea ănsuşirilor lor, cât şi de unicitatea şi
originalitatea propriei personalităţi. Dar acest ultim aspect va fi mai accentuat în adolescenţă.

Momente semnificative ale dezvoltării conştiinţei de sine la adolescent (14,15-18,20

ani)
Un rezultat notabil al efortului de autocunoaştere se referă la formarea unei imagini de sine
care se află în centrul autocunoaşterii şi al edificării asupra propriei identităţi.
Eul fizic rămâne în continuare în centrul autocunoaşterii. El este acum favorizat de armonia
dezvoltării biologice. Este valorizat în contextul relaţiilor dintre sexe şi de aceea adolescentul

2
Şchiopu, Verza, 1995, p. 216

5
manifestă atitudini active de îmbunătăţire al propriului corp şi este astfel atent la modă, la siluetă,
etc.
O latură importantă a acestei identităţi este şi cea sexuală. Se dezvoltă cu adevărat latura
psihologică a identităţii sexuale. Adolescenţii tind să îşi apropie conţinutul reprezentărilor sociale
despre masculinitate şi feminitate, dar pot avea dificultăţi în a alege să realizeze în propria fiinţă
modelul tradiţional sau cel actual.
Eul spiritual înregistrează, de asemenea, o amplificare caracteristică pentru adolescenţi:
spre deosebire de preadolescenţi, ei sunt deosebit de interesaţi de unele calităţi, cum ar fi nivelul
propriu de inteligenţă şi cultură sau alte caracteristici de personalitate care devin mai importante
în relaţiile interumane şi destul de mulţi pun mai mare preţ pe acele însuşiri semnificative pentru
învăţarea şcolară. Îi neliniştesc lipsurile şi defectele şi îşi intensifică eforturile de a le înlătura.
Adolescenţii care valorizează foarte mult învăţarea vor fi mai atenţi la calităţile cognitive şi vor da
prioritate sarcinilor şcolare.
Eul social este mai degrabă consolidat în parcursul acestui stadiu, pentru că există deja un
grup sau grupuri stabile în care dolescentul se integrează şi în cadrul cărora şi-a cucerit un loc şi
un prestigiu. Rămâne totuşi foarte sensibil la eventuala indiferenţă a grupului de prieteni şi a
familiei şi poate trăi mari dezamăgiri sau se îndârjeşte să le arate ce este şi ce poate.
Cconştiinţa morală este o altă componentă importantă a personalităţii adolescentului care
se îmbogăţeşte foarte mult (cunoştinţe, valori, teorii, sentimente morale), dar mai ales îşi
consolidează relaţiile cu reglajele voluntare şi se investeşte în insuşirile caracteriale. După ce trec,
la începutul stadiului printr-o fază de radicalism moral, înţeleg mai bine diferenţa dintre tratarea
academică a valorilor şi normelor şi realizarea lor în circumstanţe concrete.
Cred că este important să îți dezvolți conștiința de sine pentru a prelua controlul vieții tale. Prin
autocunoaștere și dezvoltare poți să devii cea mai bună versiune a ta, poți să ai încredere în tine și
să trăiești în concordanță cu propriile tale valori!

6
Bibliografie

1. Andre C., Lelord F. Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi.

București, 1999.

2. Atkinson R., s.a. Introducere în psihologie. București, 2002.

3. Birch A. Psihologia dezvoltării. Bucureşti, 2000.

4. Bocos M. Cercetarea pedagogica. Suporturi teoretice și metodologice. Cluj-Napoca, 2003.

5. Creţu T. Psihologia vârstelor. Iaşi, 2009.

6. Golu P. Fundamentele psihologiei sociale. Constanţa, 2000.

7. Iancu S. Psihologia școlarului. Iași, 2002.

8. Munteanu A. Psihologia copilului şi a adolescentului. Timişoara, 1998.

9. Neculau A. Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi, 1996.

10. Racu Ig., Racu Iu. Psihologia dezvoltării. Chișinău, 2013