Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A VÂRSTNICILOR
INSTITUŢIONALIZAŢI
0
CUPRINS:
Prefaţă…............................................................................................................................2
Introducere…....................................................................................................................3
PARTEA GENERALĂ....................................................................................................5
CAPITOLUL I GENERALITĂŢI VÂRSTA A TREIA...............................................6
I. 1. Evoluţia demografică………....................................................................................6
I. 2. Drepturile persoanelor de vârsta a trei………………….......................................8
CAPITOLUL II INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE........9
CAPITOLUL III PROBLEME PSIHICE SPECIFICE INTEGRĂRII IN
INSTITUŢII DE ÎNGRIJIRE A PERSOANELOR VÂRSTNICE.............................13
III. 1. Consideraţii generale………................................................................................13
III. 2. Îmbătrânirea fizică în contextul instituţionalizării……………………….…...14
III. 3. Îmbătrânirea psihologică………... …………………………………………......15
III. 3. 1. Dificultăţile de adaptare…………...................................................................15
III. 3. 2. Anxietatea vârstnicilor………..........................................................................17
III. 3. 3. Nevrozele la vârstnici........................................................................................19
III. 3. 4. Psihozele la vârsta înaintată….………............................................................20
III. 3. 5. Profilaxia tulburărilor psihice la bătrânii asistaţi……………….……........21
CAPITOLUL IV DEPRESIA.........................................................................................23
IV. 1 Definiţie...................................................................................................................23
IV. 2 Aspecte istorice………...........................................................................................25
IV. 2. 1.Perioada preclinică……….................................................................................25
IV. 2. 2.Perioada clinică ..................................................................................................25
IV. 2. 3.Perioada contemporană…….……....................................................................26
IV. 3. Clasificare……. .....................................................................................................28
IV. 4. Etiologie…..............................................................................................................29
IV. 5. Clinica….................................................................................................................31
IV. 6. Evoluţie…...............................................................................................................34
IV. 7. Diagnostic…...........................................................................................................35
IV. 8. Tratament…….......................................................................................................37
PARTEA SPECIALĂ ……………………………………………………………........40
Introducere……...............................................................................................................41
CAPITOLUL V CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
“LACU SĂRAT” BRAILA …………………………………………………………….42
V. 1.Obiectul studiului şi metodologie………………....................................................42
V.2. Prezentare generalã a institutiei in care s-a desfasurat studiul – Cãminul
pentru persoane vârstnice „Lacu Sãrat” Brãila ……………………….....................43
V.3. Dinamica vârstnicilor institutionalizati ………………….…………..................46
V.4.Rezultate şi discuţii………………………………………………………………..50
V.5.Concluzii………………………………………………………………………..….58
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………….60
ANEXE…………………………………………………………………………………61
LISTA TABELELOR…………………………………………………………………86
LISTA FIGURILOR…………………………………………………………………..87
1
PREFAŢĂ
2
INTRODUCERE
3
Tolstoi premiul Nobel pentru literatură. La 60 de ani Victor Hugo adaugă capodoperei
literaturii universale romanul social ,,Mizerabilii”, continuând sa scrie până la 80 de ani. În
alte domenii ale artei avem numeroase dovezi de capacitate creatoare şi crez artistic la
vârste înaintate-Michelangelo acceptă la 60 de ani realizarea faimoasei fresce ,,Judecata de
apoi”, Picasso pictează cu înverşunare până la 90 de ani,Giuseppe Verdi compune cele mai
importante opere în perioada de vârstă 70-80 de ani. După vârsta de 60 de ani, Constantin
Brâncuşi realizează „Coloana infinitului” şi „Poarta sărutului”.
Îmbătrânirea se caracterizează prin multe perturbări şi deviaţii funcţionale, ca
şi prin numeroase alterări structurale, iar din punct de vedere medical este descrisă acum
prin creşterea frecvenţei indispoziţiilor şi îmbolnăvirilor, prin creşterea gravităţii acestora,
prin asocierea mai multor boli, prin îngreunarea însănătoşirii, prin frecventele complicaţii
şi cronicizări, printr-o frecventare sporită a cabinetelor medicale, printr-un consum crescut
de medicamente.
Atitudinea faţă de sănătate şi faţă de boală se schimbă treptat. Grija pentru
propria sănătate şi pentru propriul trup ajunge progresiv o preocupare importantă.
Odihna,contemplaţia sunt preferate tensiunii, eforturilor, activitătilor.
Consideraţiile de mai sus permit înţelegerea faptului că îmbătrânirea nu este un
proces care decurge identic la toţi indivizii aceleiaşi specii. În general se poate spune că
vârstnicii sunt mai diferiţi între ei decât persoanele tinere pentru că îi diversifică
,,experienţa de viaţă” şi vicisitudinile vieţii, obiceiurile şi profesiunile, ca şi bolile. Îi
diversifică capacităţile de compensare care sunt inegale. La unii îmbătrânirea este
fiziologică, se ajunge la o îmbătrânire ,,verde”, iar la alţii ea este patologică, însoţită de un
cortegiu de boli care o precipită şi o complică.
4
PARTEA GENERALĂ
5
CAPITOLUL I
GENERALITĂŢI VÂRSTA A TREIA
6
populaţiei a fost de 75 de ani,menţinându-se de 1,3 - 1,4 ori mai ridicată decât cea din
restul lumii, iar cel mai ,,tânăr” continent este Africa.
Conform recensământului populaţiei din 7 ianuarie 1992, populaţia României se
înscrie în tendinţele globale privind structurile populaţiei vârstnice. Populaţia de 60 de ani
şi peste, raportată în 1992, reprezintă 16,8% din totalul populaţiei de aproximativ 23 de
milioane, iar cea de 65 de ani şi peste 11,1%.În jurul anului 2000, populaţia de peste 65 de
ani ajunge la peste 3,2 milioane, cu 3,6% mai mult ca în 1992. Un rol important în
modificarea raportului de vârstă îl are şi scăderea drastică a fertilităţii şi natalităţii infantile.
Îmbătrânirea individului şi a populaţiei sunt lucruri diferite, prima referindu-se
la procesul fiziologic început în momentul concepţiei şi continuat pe parcursul întregii
vieţi-reprezintă modificări de adaptare a individului la mediul înconjurător. A doua
reprezintă creşterea proporţiei persoanelor în vârstă în sânul populaţiei şi este aproape
aceeaşi, indiferent de pragul de bătrâneţe (60 sau 65 de ani) (O.M.S. din 1974).
7
I. 2 DREPTURILE PERSOANELOR
DE VÂRSTA A TREIA
Oare ce a determinat naşterea acestui proverb? Mai este de actualitate, mai este
validat de realitatea socială? Este prezenţa vârstnicului atât de respectată? Atunci de ce
vedem vârstnici atât de singuri? De ce vedem fii şi fiice care işi conduc părinţii bătrâni pe
scările unui cămin, de ce trăim un sentiment de respingere când trebuie să îngrijim un
bătrân? Suntem oare mai necruţători? Numai atunci când ne mor părinţii realizăm că ni se
rup rădăcinile. Oare de ce devenim rigizi ca nişte maşini atunci când totuşi îngrijim un
bătrân şi nu-i mai oferim nimic sau prea puţin în afara nevoilor de bază?
Din această multitudine de întrebări s-a născut dorinţa de a discuta despre
drepturile persoanelor vârstnice. În lume sunt însă adeseori ignorate, deşi ele s-au impus
din 1976.
Acestea sunt:
-dreptul la îngrijire medicală;
-dreptul la religie;
-dreptul la prevenirea dependenţei;
-dreptul la ocrotire de către personal calificat;
-dreptul la ocrotire legală;
-dreptul de a alege locul şi modul de viaţă;
-dreptul la susţinere familială şi comunitară şi, nu în ultimul rănd, dreptul la
îngrijiri paleative.
8
CAPITOLUL II
INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR
VÂRSTNICE
9
Membrii acesteia, spre a acţiona cu cât mai multă eficacitate, este necesar să-şi
edifice o pregătire complexă, care să includă pe lăngă cunoştinţele de medicină geriatrică şi
noţiuni de psihologie a vârstnicului, de psihiatrie, de sociologie şi asistenţă socială, de
recuperare. O echipă de îngrijire trebuie să includă persoane ce posedă calificările necesare
tuturor problemelor de dignostic şi terapie în special.
Vârstnicii internaţi nu pun toţi şi în acelaşi mod continuu probleme medicale.
Se poate afirma că nu toţi bătrânii internaţi într-un cămin-spital sunt şi bolnavi în înţelesul
strict al cuvântului. O parte din ei sunt doar „bătrâni”, cu polideficienţe de vârstă, cu un
diagnostic care poate fi formulat ca „uzură cronogenă”; ei pot avea infirmităţi stabile,
mono- sau plurihandicapuri, ceea ce iarăşi nu poate fi asimilat cu noţiunea de boală în
evoluţie, care necesită tratament. Ei „suferă” adesea de izolare, de carenţe afective, de
abandon sau semiabandon, de pierderea tonusului vital; toate acestea trebuie însă atenuate,
limitate în evoluţie, iar „tratamentul” nu poate fi întotdeauna medicamentos, fiindcă de fapt
nu dispunem de un tratament curativ al tuturor suferinţelor şi, în mod deosebit, a celor
psiho-sociale determinate de bătrâneţe. În aceste cazuri, în absenţa unei sau unor boli, când
suferinţele sunt mai ales expresie a procesului de îmbătrânire, sarcinile echipei vor urmări
să facă aceste suferinţe mai suportabile, obiectul nemaifiind vindecarea curativă, ci
creşterea calităţii vieţii.
Alături de medic, echipa va cuprinde şi un specialist în recuperare,
fizioterapeut. Psihologul este întotdeauna necesar pentru facilitarea cunoaşterii mai
profunde a psihismului vârstnicilor şi mai ales pentru susţinerea psihoterapeutică, pentru
combaterea preocupărilor regresive, a nozofobiei, a izolării. Asistenta socială are, de
asemenea, un câmp important de lucru, mai ales în teritoriu, în depistarea aspectelor
sociale, în formularea indicaţiilor de plasament; „revine” în echipă şi personlul religios-
preotul-pentru asigurarea asistenţei religioase („pastorul care”) reînnodând o veche tradiţie
a spitalelor noastre.
Un rol important în cadrul echipei îl are personalul auxiliar, infirmierele, care
trebuie să aibă o formaţie adecvată în tehnica îngrijirii bolnavului vârstnic, precum şi
calităţi morale deosebite.
Îngrijirile habituale, de confort, asigurarea mobilităţii prin sprijinirea deplasării,
mobilizarea parţială la pat, alimentaţia, toaleta, igiena, constituie câmpul de activitate al
acestui personal care asigură confortul cotidian al vârstnicului şi are efecte importante de
prevenire a unor îmbolnăviri sau degradări. Infirmiera este unul din cei mai importanţi
factori, decisiv chiar, în prevenirea escarelor de decubit.
10
Alături de tratamentele propriu-zise, echipa de îngrijire este datoare să adauge:
aptitudinea de a asculta, răbdarea de a promova relaţia blândă, călduroasă, plină de
simpatie şi afecţiune, preocuparea pentru îngrijirea aspectului fizic al bătrânului, a esteticii,
îmbrăcămintei acestuia.
Grija pentru promovarea şi facilitarea legăturilor cu familia, cu susţinătorii, cu
prietenii, cu vecinii este un alt principiu, care trebuie respectat.
Admiterea unei persoane vârstnice într-o instituţie pe termen lung înseamna o
privaţiune multiplă, ale cărei efecte negative privind sănătatea psihică a acesteia şi,
consecutiv somatică trebuie neutralizate. Astfel, internarea înseamnă o „privare fizică” a
persoanei, orizontul acesteia restrângându-se, identificat adesea cu suferinţa, cu abandonul,
cu sfârşitul.
Odată ce perioada adaptării dificile a fost depăşită, se face un bilanţ medical,
psihologic şi social, spre a decide într-o optică dinamică, strategia intervenţiilor ulterioare
şi prognosticul, programul terapeutic, programul de recuperare, programul de nursing.
Examenul general al bolnavului va consemna, pe lângă diagnosticul de entitate
nosologică şi cele de deficit funcţional, gradele de dependenţă fizică şi mentală. Sinteza
stării prezente a pacientului impune un adaos de informaţii indispensabile furnizate de
psiholog şi/ sau psihiatru, dată fiind frecvenţa modificărilor psihologice de vârstă şi a
tulburărilor psihice la vârstnici, care trebuie evaluate distinct.
În mod deosebit vor fi puse în evidenţă determinantele stărilor depresive
specifice vârstnicului: dezangajarea profesională, instituţionalizarea, abandonul, doliul,
conştientizarea irecuperabilităţii şi proximităţii morţii, evenimente situaţionale care pot
dezechilibra uşor o structură psihică constituţională labilă sau devenită fragilă prin
înaintarea în vârstă.
Alte informaţii vor fi furnizate de asistenta socială, care este un intermediar
avizat, pregătit, între familie şi medic. Aceasta va avea, între alte misiuni şi pe aceea de
confident, care ascultă cu răbdare şi întelegere toate dorinţele exprimate de bolnav şi de
familie.
Psihologul american Abraham Maslow formulează următoarele necesităţi ale
omului,pentru asigurarea unui confort psihic,fizic şi social:satisfacerea nevoilor de
subzistenţă,de securitate,de dragoste şi acceptare,de statut social şi de autoactualizare.
În ce masură societatea noastră este pregătită să asigure aceste posibilităţi
pentru persoanele vârstnice şi care este locul cel mai potrivit pentru o viaţă normală a
acestora,constituie o problemă dificilă şi greu de rezolvat.
11
Protecţia socială are ca obiectiv garantarea calităţii vieţii,care trebuie adaptată
la populaţia în vârstă.Două principii trebuie să călăuzească această politică
socială:solidaritatea între generaţii şi echitatea între acestea.
Persoanele vârstnice trebuie să aleagă liber propriul stil de viaţă atât timp cât
acest lucru este posibil.De asemenea,îngrijirea sănătăţii şi acordarea de servicii pe care
starea funcţională a acestora le impune,constituie un aspect deosebit de important.
În timp ce lumea/familia reprezintă spaţiul destinderii,al libertăţii şi
autonomiei,instituţia este un spaţiu închis,în interiorul căreia libertatea şi autonomia sunt
pierdute,prin faptul că sunt instituite norme de conduită obligatorii,strict
supravegheate,care au un caracter de constrângere.
12
CAPITOLUL III
PROBLEME PSIHICE SPECIFICE INTEGRĂRII ÎN
INSTITUŢII DE ÎNGRIJIRE A PERSOANELOR
VÂRSTNICE
13
III.2. ÎMBĂTRÂNIREA FIZICĂ ÎN CONTEXTUL
INSTITUŢIONALIZĂRII
Una dintre cele mai dificile probleme ale practicii geriatrice o constituie
delimitarea dintre normal şi patologic. Această dificultate ţine de intricarea strânsă,în cele
mai multe cazuri,a proceselor fizice de îmbătrânire cu cele patologice supraadăugate, fapt
care explică şi de ce mult timp bătrâneţea a fost considerată o boală şi nu o etapă fizică a
evoluţiei individului.
Dacă la copil şi la adult normalul este în prezent destul de bine studiat, ceea ce
uşurează delimitarea şi evaluarea patologicului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre
vârstnic, deşi de-a lungul timpului au existat preocupări pentru o mai netă separare a
acestor două laturi. Astfel, au fost elaborate criterii de îmbătrânire, sub variate formule,
numeroase studii de biometrie au încercat din perspective diverse să definească normalul şi
multe dicipline au stabilit până la ce punct modificări morfologice şi funcţionale,
diminuările performanţelor,chiar unele manifestări clinice, pot fi considerate într-un cadru
socotit ca geronormalitate. Milcu apreciază că în îmbătrânire termenul de „natural” este
mai potrivit decât cel de „normal”.
În ansamblu, patologicul încercuieşte şi înconjoară fiziologicul pe care se
grefează, se adaugă (Ana Aslan afirma foarte plastic aceasta spunând ca ”bolile cronice
parazitează îmbătrânirea”), întocmai cum dezechilibrul reflectă echilibrul.
La indivizii vârstnici, sunt considerate, între anumite limite, ca aparţinănd unei
îmbătrâniri normale, următoarele modificări, legate de înaintarea în vârstă. Cele mai
frecvente sunt:
o modificări ale pielii şi fanerelor (pielea uscată cu pete senile şi riduri,
rărirea părului);
o scăderea acuităţii vizuale (prezbiopia);
o scăderea secreţiei lacrimale;
o scăderea acuităţii auditive (prezbiacuzia);
o slăbirea vocii;
o scăderea forţei musculare şi a toleranţei la efort;
o hiposomnia;
o hipomnezia;
o hipoaciditatea gastrică;
o întârzierea tranzitului intestinal;
14
o edentarea.
19
Tratamentul nevrozelor este diferit de la un bolnav la altul. Uneori, odihna sau
simpla schimbare a locului de muncă ajung pentru ca totul să reintre în normal. Alteori,
somnifere uşoare sau sedative ale scoarţei cerebrale asigură repausul de care au nevoie
celulele sistemului nervos. Tratamentele cu somn prelungit, insulina în cantităţi progresive,
urmate de o activitate mai uşoară pe o anumită perioadă, aduc în alte cazuri vindecarea.
Învingerea condiţiei nevrotice este posibilă până la cele mai avansate vârste.Rolul
persoanei care oferă îngrijirea este de a diminua pe cât posibil anxietatea,întâmpinând
instaurarea nevrozei.
20
psihoza alcoolică (poate apărea fie la alcoolici cronici, chiar în perioada
când nu auconsumat băuturi alcoolice);
psihozele din toxicomanii.
În tratarea lor se urmăreşte întâi înlăturarea cauzei, apoi se tratează tulburările
propriu-zise.
21
Soluţiile prelungirii vieţii trebuie să considere, alături de terapia
medicamentoasă cercetarea factorilor psihosociali. Dintre aceştia, ”factorul de spitalizare
pe termen lung”, poate fi neutralizat, atenuat, în beneficiul indiscutabil al vârstnicilor.
22
CAPITOLUL IV
DEPRESIA
IV. 1. DEFINI|IE
Depresia este una din cele mai frecvente şi mai grave tulburări psihice, având o
pondere remarcabilă în morbiditatea şi mortalitatea generală. Amploarea ei este relevantă,
aproximativ 15-20% din cadrul populaţiei prezintă cel puţin un episod depresiv pe
parcursul vieţii, care poate să implice complicaţii severe.
Depresia şi tulburările cognitive reprezintă şi în prezent cea mai grea povară a
vârstnicului. Spre deosebire de afecţiuni ca boala Altzheimer şi demenţa vasculară, în al
căror tratament se fac astăzi primii paşi, depresia este o afecţiune care a fost studiată de
mult timp şi pentru care există în prezent tratament, cu o eficienţă în 80-90% din cazuri.
Sentimentul de tristeţe nu semnifică depresia, dar depresia implică inevitabil
tristeţea, a cărei intensitate poate varia, influenţând viaţa, activitatea şi funcţiile elementare,
ca somnul şi apetitul. Tristeţea, ca sentiment de mâhnire, poate fi răspunsul la un
eveniment dezagreabil, dar poate deveni patologică dacă este exagerată ca intensitate şi
durată, cu atât mai mult dacă apare fără o cauză aparentă.
Tristeţea regăsită în limitele depresiei poate fi influenţată de factori individuali
predispozanţi, genetici, psihologici, biologici, dar de cele mai multe ori factorii sunt
intricaţi.
Din punct de vedere medical, depresia este un concept care se adresează unei
afecţiuni cu simptome bine definite, cu o modalitate de exprimare variată, ca origine şi
gravitate. De aceea, depresia în sens strict medical, este o boală a dispoziţiei care implică
procese cognitive şi care are răsunet asupra funcţionării întregului organism. Cu o
frecvenţă în rândul populaţiei de 5-8%, depresia poate ajunge ca la vârsta de 65 de ani să
fie diagnosticată la 15% din subiecţi, iar la 70 de ani creşte până la 26,9% în rândul
bărbaţilor şi 45,2% pentru femei (Gräsbäck, 1996). Într-un studiu efectuat asupra
bolnavilor internaţi în perioada 1975-1977 la Institutul Naţional de Geriatrie, A. Aslan şi C.
Bălăceanu - Stolnici au arătat că incidenţa depresiei a fost de 16,5%, din care 77,6% au
fost femei şi 22,4% bărbaţi.
Prevalenţa depresiei variază în funcţie de populaţia studiată, de definiţia
depresiei şi de metoda de diagnostic. Criteriile de diagnosticare a depresiei la vârstnici nu
sunt foarte bine stabilite; doar o treime din pacienţii care necesită ajutor se adresează
23
medicului specialist, din aceştia 60% sunt subdiagnosticaţi, incorect trataţi, primesc
medicaţie necorespunzătoare, în doze prea mici, pentru o perioadă prea scurtă.
Prevalenţa depresiei la vârstnicii care se adresează medicului în ambulator
variază după unele studii între 13-14%, după cum susţin Evans şi Katona (1993), care
utilizează scala geriatrică a depresiei – Geriatric Depression Scale (GDS) investigând
vârstnicii care se adresează medicului de familie. Gottfries (1997) utilizează GDS
modificată, într-un studiu efectuat în Suedia, în cazul vârstnicilor care se adresează
medicului de familie şi stabileşte o prevalenţă a depresiei la aceştia de 16%.
Prevalenţa depresiei la bolnavii spitalizaţi pentru boala Altzheimer, într-un
studiu prezentat de Ballard în 1996, a fost de 52%. În boala Parkinson depresia este atât de
frecvent întâlnită, încât se poate considera că starea depresivă face parte din sindromul
respectiv (C. Bălăceanu - Stolnici). Alte tulburări emoţionale care apar frecvent în evoluţia
bolnavilor cu depresie sunt: anxietatea, agresivitatea, iritabilitatea, într-un procent de 85%
din cazuri.
Incidenţa depresiei creşte la bolnavii care au un accident vascular în
antecedente, 60% din aceştia înregistrează un episod depresiv în primii 2 ani, iar procentul
creşte ulterior.
De asemenea, depresia este un factor de risc pentru bolnavii cu infarct
miocardic acut (Frasure - Smith, 1996, Glassman şi Chapiro, 1998).
Mortalitatea crescută rămâne însă cea mai frecventă consecinţă a depresiei.
Asocierea depresie - accident vascular cerebral are o mortalitate mult crescută comparativ
cu cu cea a pacienţilor care nu fac depresie (Morrison, 1993). Vârstnicii îngrijiţi la
domiciliu, pentru diferite afecţiuni invalidante, care au asociată depresia, au o rată de
mortalitate de 3 ori mai mare decât cei cu afecţiuni asemănătoare dar la care nu apare
depresia.
Creşterea mortalităţii pacienţilor vârstnici la care apare depresia se produce şi
prin creşterea ratei suicidului, care este de 2 ori mai mare decât la tineri şi este de 6 ori mai
frecventă în rândul bărbaţilor singuri cu vârstă peste 60 de ani.
24
IV. 2. ASPECTE ISTORICE
25
capabili să-şi dezvolte sentimentele de încredere, amiciţie şi bunăvoinţă, astfel el a fost
unul dintre iniţiatorii socioterapiei.
Termenul de depresie a fost folosit pentru prima dată de Johann Cristian
Heinroth, care a considerat-o ca o categorie în care a încadrat : melancolia, anoia şi
sindroamele abulice.
26
Alte cartactere constau în aceea că antecedentele ereditare sunt mai puţin
frecvente decât la adultul tânăr, în prim plan trecând factorii exogeni declanşanţi. Pentru
aceasta, unii autori au introdus noţiunea de sindrom de „demoralizare”. Cu alte cuvinte,
senescenţa devine un termen favorabil depresiei.
27
IV. 3. CLASIFICARE
28
IV. 4. ETIOLOGIE
29
folaţilor la pacienţii depresivi a demonstrate că 15-38% din aceştia au nivele scăzute ale
folaţilor în sânge.
Vit B12 şi acidul folic au un rol important în activitatea ciclului carbonic,
deficitul acestora scade metionin-sintetaza cu acumularea de homocisteină şi reduce
formarea de S adenosyl-metionină (SAM); în lichidul cerebrospinal al bolnavilor cu
depresie şi demenţă nivelul SAM este scăzut.
Scăderea nivelului vit B12 şi al ac. folic sanguin reprezintă la vârstnici un factor
de risc în apariţia depresiei şi a tulburărilor cognitive.
În etiologia depresiilor vârstnicului există factori comuni întâlniţi şi la
nevârstnici, precum şi factori specifici care explică incidenţa mai mare la vârsta înaintată a
acestei tulburări psihice a senescenţei:
-factori genetici (eredo-familiali);
-factori patologici (afectări ale nevraxului, intoxicaţii, etc.);
-factori specifici îmbătrânirii: conştientizarea procesului de îmbătrânire
(constatarea dureroasă a modificărilor morfologice proprii senescenţei-
caniţie, calviţie, ridurilor, etc. a diminuării capacităţilor fizice şi intelectuale,
a libidoului şi potenţei sexuale);
-schimbările intervenite în anturaj (în famile, prieteni, vecini, schimbarea
locuinţei, instituţionalizarea în unităţi de ocrotire socială);
-modificări ale statusului social (retragerea din activitatea profesională) sau
economic (diminuarea veniturilor materiale);
-acumularea de tare somatice prin îmbolnăviri cronice,favorizate de
înaintarea în vârstă;
-preocupările legate de ideea apropierii morţii;
-tratamente cu medicamente având efecte secundare, depresive .
30
IV. 5. CLINICA
31
Tabloul clinic este dominat de simptome cognitive, dezorientare, probleme de
memorie şi de atenţie, idei ipohondriace, multiple cenestopatii, dar există şi forme delirante
sau de intensitate psihotică.
Formele clinice descrise în istoria psihiatriei:
forma acută malignă, cu delir acut;
forma de melancolie rigidificată (descrisă de Medow) caracterizată prin
inerţie, apatie, bridipsihie, anemie şi mutism;
forme delirante cu idei de autoacuzare sau persecuţie monotone, halucinaţii
acustico-verbale, cenestezice sau genitale;
sindromul Cotard (delirul de negaţie) reprezintă o cr4onicizare a depresiei
de involuţie; se caracterizează prin triada de delir: de negaţie corporală
(„inima mea nu mai bate de mult”), de enormitate şi imortalitate dureroasă
(Gh.Grecu,1996).
Depresia la vârstnici constituie o problemă majoră, producând numeroase
inabilităţi şi magravând problemele medicale existente.
În toate cazurile, depresiile vârstnicului coexistă (fiind generate, întreţinute sau
favorizate) cu afectări somatice, ceea ce impune, pe lângă examenul clinic psihiatric şi
psihologic, şi un riguros examen clinic şi paraclinic al diferitelor aparate şi sisteme. Bolile
cardio-vasculare, gastro-intestinale, hipotiroidismul, neoplaziile, pe de o parte, afecţiunile
psihoorganice pe de alta (relevabile prin examene neurologice clinice şi paraclinice-
neuroradiologic, EEG,examenul LCR etc.) se însoţesc de stări depresive în mod special.
Predomină ideile depresive, ipohondrice şi de negaţie. Sunt frecvente
sentimentele de culpabilitate, de inutilitate, de autoacuzare. Poate să apară negativismul
caracterizat prin opoziţii la tratament, refuz de alimentaţie, mutism, formă gravă ce poate fi
urmată de complicaţii severe-caşexie, escare, deshidratare. Uneori, în cazurile grave, se pot
dezvolta deliruri ipohondrice, de persecuţie, manifestări de tip confuzional, halucinaţii.
Ca semne obşnuite în depresia de involuţie întâlnim diminuarea iniţiativei
psihomotorii, sărăcirea vieţii psihice şi afective, senzaţii cenestezice, lamentări exagerate şi
continui pentru tulburările fizice, de apetit (anorexie) şi somn (hiposomnie şi insomnie),
pentru astenie, predominent matinală, pe care vârstnicii nedepresivi le percep la o
intensitate mai mică. Se adaugă modificări caracteriale constând din iritabilitate,
susceptibilitate şi izolare, tendinţă la ruminaţii, dispoziţie posacă, pe acest fond făcându-şi
loc tristeţea, viziunea pesimistă şi morbidă, devalorizare, culpabilizare, angoasă, dorinţă de
a muri.
32
O altă caracteristică constă în aceea că dezordinea afectivă este mascată de
suferinţe somatice-hipertensiune arterială, diabet, infecţie urinară, suferinţe respiratorii
(depresiunea mascată, larvată); de aceea diagnosticul de „depresie mascată” trebuie pus
după un examen somatic riguros. În cazul acestei forme de depresie pot fi întâlnite:
manifestări algice (artralgii, cefalee, dureri perineale), tulburări digestive dureroase sau
funcţionale (constipaţie), simptome din partea toracelui (palpitaţii, precordialgii).
Un tratament de probă cu antidepresive poate fi util în precizarea unui
diagnostic de depresie somatică (mascată).
În formele foarte grave se ajunge la suicid, eventualitate evolutivă destul de
frecvent întâlnită la această vârstă.
Tot ca o particularitate, dat fiind situaţiile în care se află obişnuit vârstnicul, de
a urma diverse tratamente pe termen lung,este de menţionat agravarea stărilor depresive
printr-o anume medicaţie-tranchilizante majore, antihipertensive (rezerpina, metildopa,
propranololul, clonidina etc.).
În practică, trei forme pot fi întâlnite mai frecvent: diferite forme de deliruri
monosimptomatice, identificate de la început ca având un substrat psihiatric, al căror
conţinut depresiv poate fi sesizat de specialistul psihiatru şi alte două forme care îl privesc
pe medicul generalist, de familie-tulburările somatice şi tulburările cognitive, ca expresii
ale unei stări depresive, forme larg răspândite printre pacienţii vârstnici.
33
IV. 6. EVOLU|IE
34
IV. 7. DIAGNOSTIC
35
Privind evoluţia depresiilor tardive, Muller şi wertheimer apreciază că o trime
se vindecă fără recăderi, o trime evoluează cu recăderi şi o trime evoluează spre
cronicitate.
Este necesar să precizăm natura depresiei:-pe fond psiho-organic cerebral,
simptomatică, endogenă, reactivă-precizare care indică direcţiile terapeutice.
Apariţia depresiunilor are ca substrat o dereglare biochimică, astăzi cunoscută,
la nivelul neurotransmiţătorilor intranevraxiali şi caracterizată printr-o scădere
semnificativă a catecolaminelor, în special a noradrenalinei şi a serotoninei.
36
IV. 8. TRATAMENT
38
Anxietatea, dacă coexistă depresiei, trebuie combătută prin administrarea de
anxiolitice (benzodiazepine) Diazepam, Tranxene; sau în cazul în care acestea nu sunt
eficiente Haloperidol.Tratamentul fobiilor se poate face cu rezultate destul de bune cu
benzodiazepine, iar stările obsesiv-compulsive se pot trata cu antidepresive triciclice.
Combaterea insomniei se poate realiza concomitent, ca răspuns la tratamentul
antidepresiv.Tratamentul depresiilor trebuie să fie de lungă durată datorită riscului înalt de
recurenţă, al creşterii riscului pentru un episod viitor direct proporţional cu numărul
episoadelor anterioare, diminuării progresive a duratei intervalelor libere interepisodice, al
scăderii calităţii vieţii şi al accentuării disabilităţilor după fiecare episod şi al creşterii
costului îngrijirilor în caz de recădere sau recurenţă.
O schemă care poate fi eficace este următoarea:
câte 25mg timp de 3 zile, apoi câte 50mg următoarele 5 zile, trecerea la
75mg nefiind obligatorie şi,în caz că este necesară va fi consultat
specialistul psihiatru. Efectele pot fi constatate după 15 zile şi durata
totală a tratamentului va fi de 6 luni. Din ce în ce mai recomandate şi
utilizate sunt antidepresivele non-triciclice de tipul Mianserinei
(Miansan).
Se va recurge la spitalizare în următoarele situaţii:
-când există un risc suicidar;
-în prezenţa unor condiţii socio-economice precare;
-în cazul unui pacient izolat, trăind singur;
-coexistenţa cu o boală somatică gravă care poate fi agravată de
persistenţa depresiei;
-când terapeuticele administrate nu sunt eficace şi se pune problema
unor terapii forte-antidepresive în perfuzie, electroşocuri;
Depresiile tardive sunt geropatii majore. Ele trebuie diagnosticate precis şi
precoce, tratate corect, ceea ce va diminua şi riscul suicidar.
39
PARTEA SPECIALĂ
40
INTRODUCERE
Importanţa lucrării de faţa rezidă din faptul că ea aduce in prim plan o problemă
socială, aceea a vârstnicilor instituţionalizaţi afectaţi de depresie, a căror viată poate fi
îmbunătăţită în urma consilierii de specialitate si a tratamentului adecvat.
Este un studiu calitativ,încercând să identifice evoluţia depresiei sub influenţa
mediului instituţional si a programelor terapeutice specifice în cazul pacienţilor internaţi in
Căminul pentru persoane vârstnice „Lacu Sărat”-Brăila.
Pentru selecţia subiecţilor am avut in vedere vârstnicii instituţionalizaţi, realizând studiul
de faţă în colaborare cu psihologul unităţii.
41
CAPITOLUL V.
C~MINUL PENTRU PERSOANE V^RSTNICE
„LACU S~RAT” BR~ILA
Obiectiv:
Observarea corelaţiei dintre depresie şi instituţionalizarea persoanelor
vârstnice.
Obiectul studiului este reprezentat de analiza efectului mediului de viaţă si a
metodelor terapeutice aplicate in instituţie – psihoterapie, fizioterapie, ergoterapie – asupra
evolutiei depresiei , pe un grup de 140 de vârstnici internaţi in cadrul Căminului pentru
persoane vârstnice „Lacu Sărat” –Brăila, in perioada 2004- 2010.
Ipoteză:
Stările depresive pot fi ameliorate prin consiliere psihologică în cadrul
instituţiilor de îngrijirire a persoanelor vârstnice
Material şi metodă:
Materialul este unul de natură umană,reprezentat de grupul de 140 de asistaţi
din Căminul pentru persoane vârstnice „Lacu Sărat”-Brăila.
Chestionarele completate au servit ca bază de date pentru informaţiile privind
lotul de vârstnici studiat.
Ca instrumente de lucru s-au folosit :chestionarul individual,observaţia şi
conversaţia.Durata standard de aplicare a chestionarului a fost de aproximativ 30 de
minute,Chestionarul a fost adresat celor 140 de asistaţi din Căminul pentru persoane
vârstnice „Lacu Sărat”,în anul 2010,în colaborare cu psihologul instituţiei.
Pentru studiu s-a folosit testul clinic de depresie Beck de determinare a
depresiei(Beck Depression Inventory-B.D.I.).
Am ales aceste metode deoarece tehnica interviului permite înţelegerea
profundă şi nuanţată a fiinţei umane şi a relaţiilor ei cu lumea.
Informaţiile obţinute în urma interviului au fost completate cu informaţiile
obţinute în urma observaţiei,deoarece este important nu doar ce spune subiectul,ci şi cum
spune,nu doar comportamentul verbal,ci şi comportamentul nonverbal.
42
V.2. PREZENTARE GENERALĂ A INSTITUŢIEI ÎN CARE S-A
DESFĂŞURAT STUDIUL – CĂMINUL PENTRU PERSOANE
VÂRSTNICE „LACU SĂRAT”- BRĂILA
43
Persoane semidependente - persoane cu posibilităţi reduse a activităţilor casnice şi
sociale, imobilizate parţial ;
Persoane în vârstă, dependente - persoane imobilizate permanent la pat .
V. ACTIVITĂŢI SOCIALE
Pregătirea persoanei varstnice
Determinarea locului din cămin ;
Cunoaşterea mediului în care a trăit beneficiarul;
44
Relaţia între persoana vârstnică, personalul de îngrijire şi conducere;
Intermedierea cu familia, anturajul, societatea .
SERVICII ACREDITATE
1. GĂZDUIRE PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ
2. ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI ÎNGRIJIRE
3. SOCIALIZARE SI PETRECERE A TIMPULUI LIBER
4. CONSILIERE PSIHOLOGICĂ
45
V.3. DINAMICA VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
46
În perioada 01.01.2006-31.12.2006 s-au înregistrat următoarele evenimente:
1. Persoane reintegrate in familie: 10 persoane
2. Persoane instituţionalizate: 24 de persoane
3. Persoane transferate in unităti specializate: 1 persoană
4. Persoane decedate: 13 persoane
La finele anului 2006 persoanele asistate in cadrul Căminul pentru persoane
vârstnice „Lacu Sărat” se încadrau in următoarele categorii specifice gradului de
dependenţă:
1. 73 de persoane independente;
2. 41 de persoane semidependente;
3. 24 de persoane dependente.
47
Dinamica asistaţilor in anul 2008 se regăseşte in tabelul III:
Nr. Persoane Persoane Persoane
crt. Luna / an plecate in transferate decedate
familie
1 Ianuarie 1 1
2 Februarie 2 1
3 Martie 1 1
4 Aprilie 5
5 Mai
6 Iunie 2
7 Iulie
8 August 1
9 Septembrie 2 1 3
10 Octombrie 1
11 Noiembrie 1
12 Decembrie 1
48
Fig.2 Reprezentarea grafică a dinamicii asistaţilor în anul 2008
5 Ianuarie
4.5 Februarie
4 Martie
3.5 Aprilie
Mai
3
Iunie
2.5
Iulie
2
August
1.5
Septembrie
1 Octombrie
0.5 Noiembrie
0 Decembrie
49
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
50
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
51
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
Din răspunsurile asistaţilor s-a constatat că văduvii sunt într-un procent ridicat, de
59%(82 de asistaţi),cei divorţaţi sunt în număr de 20( 14,%),comparativ cu cei căsătoriţi(13
persoane) şi cei necăsătoriţi(10 persoane),reprezentând 9%,respectiv 7% dintre asistaţi.O altă
categorie sunt cei despărţiţi(11%-15 persoane)
52
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
53
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
La întrebările „Cât de des primiţi vizite din partea familiei?” şi „Care dintre
apropiaţi vă vizitează mai des?”, asistaţii au dat următoarele raspunsuri,redate în figurile 10 şi 11:
54
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
19%
22%
foarte des
des
rar
niciodată
25%
34%
25%
copii
prietenii
9% vecinii
59% alte rude
7%
55
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
56
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
57
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
V.5. CONCLUZII
58
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
59
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
BIBLIOGRAFIE
2..MIRCEA DUMITRU-„Geriatrie”-Ed.Medicală,Buc,1982
10. COLLIER , J.A.B, LONGMORE J.M., HODGETTS T,” Mannual de medicinã clinicã”,-
Ed.Medicalã,Bucuresti,1997
60
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
ANEXE
61
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
ANEXA 1
62
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
8.Autoacuzarea
Nu simt cã sunt mai rãu decât alţii.
Mã critic pentru slãbiciunile şi greşelile mele.
Mã blamez tot timpul pentru greşelile mele.
Mã dezaprob pentru tot ce se întâmplã rãu.
9.Autoagresiune
Nu am idei de sinucidere.
Am idei de sinucidere dar nu vreau sã le pun în practicã.
Mi-ar plãcea sã mã sinucid.
M-aş sinucide dacã aş avea ocazia.
10. Plâns
Nu plâng mai mult decât de obicei.
Acum plâng mai mult ca înainte.
Plâng tot timpul.
Obişnuiesc sã plâng, dar acum nu mai pot nici dacã aş vrea.
11. Iritabilitate
Nu sunt mai nervos ca înainte.
Acum mã enervez mai uşor ca înainte.
Acum sunt nervos tot timpul.
Lucrurile care mã enervau înainte nu mã mai iritã deloc.
12. Retragere socialã , izolare
Nu mi-am pierdut interesul faţã de oamenii din jur.
Oamenii ceilalţi mã intereseazã mai puţin ca înainte.
Mi-am pierdut interesul faţã de majoritatea celorlalţi oameni.
Mi-am pierdut orice interes faţã de ceilalţi oameni.
13. Nehotãrâre
Mã decid la fel de uşor ca înainte.
Trebuie sã fac un efort sã mã decid.
Am dificultãţi mai mari ca înainte când iau o decizie.
Nu mai pot lua nici o decizie.
63
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
64
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
65
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
ANEXA 2
Validare:
Analiza funcţională a lui M. Hamilton a pus în evidenţă 3 factori principali: încetinire, apatie;
simptome somatice; anxietate.
Scale de depresie Hamilton cuprinde urmatorii itemi:
66
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
1. DEPRESIE (0-4)
Nu este uşor de evaluat; în general apare ca pesimism faţă de viitor, disperare, tendinţa de a
plânge, izbucniri în plâns. Ca o regulă, depresia uşoară este scăzută, cel puţin în parte, de grupul de
companie sau de o stimulare externă. Este important să ţinem seama că pacienţii pot interpreta
cuvântul de depresie în diferite feluri. Un mod frecvent este acel “lowering of spirit”, întunecarea
spiritului.
Există o convingere generală că femeile plâng mai uşor decât bărbaţii în condiţii normale,
aceasta însă nu se poate extrapola foarte uşor şi asupra depresiei. Nu este nici un motiv să
considerăm pentru moment că o evaluare a frecvenţei crizelor de plâns ar induce în eroare atunci
când cotăm intensitatea depresiei la femei.
ÎNTREBĂRI:
Acum aş dori să vă pun câteva întrebări despre cum v-aţi simţit în ultima lună:
1. V-aţi simţit suficient de bine dispus sau dimpotrivă depresiv, îngrijorat?
2. Îmi puteţi descrie? Cum este starea dvs.?
3. Vă merge prost?
4. Sunteţi descurajat?
5. Sunteţi trist?
6. Cât de des v-aţi simţit astfel?
7. Vă simţeaţi mai bine dacă eraţi cu cineva?
8. Cât de mult a ţinut?
9. Aţi dorit să plângeţi?
10. Faptul că aţi plâns v-a uşurat?
11. Simţiţi că nu mai sunteţi în stare să plângeţi?
12. Este atât de rău încât devine chinuitor sau foarte dureros?
COTARE:
0 – absentă - absenţă totală sau uşoară, sentimentele ocazionale nu mai intense decât
sentimentele normale ale pacientului în stare de bine, normală.
1 – uşoară - semnalată doar dacă subiectul este întrebat, redată ca sentimentul de a-i merge
prost, indispus, descurajat; mai intense decât cele ocazionale
- pot fi uşurate prin companie, prezenţă la muncă, activitate
67
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
2. VINOVĂŢIE (0-4)
Este uşor de evaluat, dar trebuie făcută şi aici o distincţie între sentimentul de vinovăţie
patologic şi un sentiment de vinovăţie normal (ex. pentru unele acţiuni care precipită declanşarea
crizei, pacientul consideră d.p.d.v. raţional autoblamarea ca fiind întemeiată. De exemplu, pacientul
poate accepta iniţierea unor acţiuni dar creşterea bruscă a responsabilităţii îi poate precipita căderea.
Când el se blamează pentru astfel de reacţii el caută o cauză şi nu exprimă neapărat un sentiment de
vinovăţie patologic.)
COTARE:
0 – absent sau foarte uşoare sentimente de autoblamare, vinovăţie – aflate la graniţa cu
normalitatea.
1 – uşoară – părere proastă despre sine, persistă sentimentele de regret pentru acţiunile
trecute care în sine nu sunt foarte neobişnuite, autoreproşuri, ideea de a fi cauzat un prejudiciu
oamenilor.
2 – moderată – sentimente insistente şi persistente de vinovăţie şi autoblamare – care sunt
evaluate ca fiind patologice de cel care face cotarea; ruminaţii asupra erorilor trecute sau asupra
unor acţiuni condamnabile.
68
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
3. SUICID (0-4)
Acoperă o arie largă de sentimente de la cele ca: “viaţa nu merită trăită”, până la
comportamente suicidare. Evaluarea intenţiei suicidare necesită o investigaţie atentă folosind
instrumente ca SIS (Suicide Scale Intent – Beck & all., 1974) – se foloseşte atunci când pacientul
începe să manifeste simptome care ar putea duce la un deznodământ de acest tip sau foloseşte
ameninţarea cu sinuciderea ca o armă pentru a obţine ajutor sau pentru a-i ameninţa pe alţii.
0 – absent
1 – are impresia că viaţa nu merită efortul de a fi trăită – sentiment persistent sau care
revine
2 – îşi doreşte moartea dar fără gânduri clare de sinucidere
3 – idei suicidare, planuri elaborate asupra sinuciderii sau chiar gesturi, crestarea cu
cuţitul, luarea unor cantităţi de medicamente mai mari dar nu o doză letală.
4 – tentative de suicid.
ÎNTREBĂRI PENTRU INTERVIU:
1. Aţi simţit vreodată că viaţa nu merită trăită?
69
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
4. INSOMNII DE ADORMIRE:
În aprecierea acestora trebuie să se ţină seama atât de frecvenţă cât şi de severitate. Dacă
insomnia nu este prezentă în fiecare noapte, folosiţi sistemul de cotare prezentat mai jos, dacă
aceasta apare cel puţin o dată la 3 nopţi.
0 – absenta sau uşoare perturbări ale adormirii nu mai dese decât cele normal
experienţiate.
1 – uşoare dificultăţi de adormire (durata 30-60 min.) (până la 30 min. considerată
normală)
2 – severe – dificultăţi de adormire în fiecare seară (1h-2h).
6. INSOMNII DE TREZIRE:
0 – absente – somn cu durata normală, trezire normală
1 – uşoară – se trezeşte mai devreme decât ora obişnuită de trezire cu ½ sau 1h dar
readoarme
2 – severă – treaz cu mai mult de 1 h faţă de timpul uzual, incapabil să mai adoarmă dacă
se trezeşte (rezistenţa la medicamente hipnotice, prezentă deseori fără alte tipuri de insomnie)
ÎNTREBĂRI GENERALE PENTRU INTERVIU:
1. Aţi luat vreodată pastile de dormit? Când? Cât timp?
2. Aţi avut dificultăţi de adormire sau de trezire? Când? Le mai aveţi? Cât timp au durat,
mai durează încă?
70
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
71
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
puncte dacă bolnavul nu petrece cel puţin 3h pe zi în activităţi ca: ajută infirmierele sau terapie
ocupaţională (se exclud sarcinile de rutină din salon).
4 – incapabil să se descurce în viaţă, în societate, caută spitalul ca o protecţie (nu vine
pentru investigaţie sau observaţie) sau abandonarea muncii datorită bolii sale actuale. Rudele sau
vecinii îi fac cumpărăturile şi treburile în casă, incapabil să aibă grijă de sine însuşi.
ÎNTREBĂRI PENTRU INTERVIU:
1. Aţi simţit vreo scădere a capacităţii dvs. de muncă?
2. Care sunt efectiv activităţile pe care le realizaţi la muncă, acasă, hobby-uri, viaţa
socială?
3. V-aţi simţit vreodată depăşit de sacinile pe care le aveaţi de realizat?
4. Cum v-aţi petrecut timpul ultimele zile?
5. Aţi fost interesat de ce aţi făcut?
6. Aţi renunţat la activităţi obişnuite? Dacă da, de ce?
72
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
9. AGITAŢIE (0-4)
Agitaţia severă când pacientul se mişcă tot timpul, îşi pişcă faţa, îşi smulge părul, hainele
de pe el este foarte rară. În cazul agitaţiei uşoare componentele esenţiale sunt agitaţia motorie,
impresia de tensiune şi stress. Deşi agitaţia şi lentoarea par două simptome total opuse în forma lor
uşoară pot apare împreună.
0 – absentă sau minimă, în limite normale
1 – uşoară – se joacă cu mâinile, părul, picioarele
2 – moderată – se trage de păr, îşi strânge, şifonează în palme batistele, hainele
3 – marcată – se mişcă tot timpul, nu poate sta liniştit în timpul interviului
4 – severă – se mişcă atât de mult încât interviul poate fi luat doar pe fugă.
73
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
74
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
75
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
76
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
APRECIATĂ DE CÂNTĂRIRI:
0 – absentă – mai puţin de 500 gr. / săptămână
1 – uşoară – peste 500 gr. / săptămână
2 – marcată – mai mult de 1000 gr. / săptămână
77
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
2. SCALA H.A.R.D.
78
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
DISPOZIŢIE (H)
a) Tristeţe
0 = absentă
1
2 = pare descurajat: cereri de a fi susţinut
3
4 = pesimism exprimat spontan sau la interogare. Tristeţe aparentă (prin mimica,
atitudini, voce, tendinţa de a plânge)
5
6 = sentiment pregnant de disperare exprimat verbal sau / şi prin atitudini
b) Dezinteres
0 = interes normal pentru lume şi alţii
1
2 = puţin interes pentru plăcerile obişnuite
3
4 = pierderea interesului pentru cei apropiaţi: absenţa interesului pentru lumea
înconjurătoare
79
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
5
6 = concentrarea asupra preocupărilor pesimiste. Inerţie dureroasă a emoţiilor “Mai
nimic nu mă atinge!”
c) Apetit
0 = normal
1
2 = uşor redus
3
4 = găseşte mâncarea fără gust. Se forţează pentru a mânca
5
6 = nu mănâncă decât dacă este forţat
TOTAL H =
ANGOASA (A)
a) Anxietate psihică
0 = calm
1
2 = neliniştit. Tensiune pasageră neobişnuită
3
4 = sentiment permanent de tensiune interioară; aşteptare dureroasă. Crize intermitente
de anxietate
5
6 = anxietate majoră, durabilă. Confuzie
b) Anxietate somatică
0 = absentă
1
2 =discretă: frecvente preocupări corporale: dispepsie, algii diverse
3
4 = medie: tulburări vaso-motorii, extremităţi reci, bufeuri de căldură, senzaţie de
apăsare, sufocări, cefalee, greţuri, tulburări de tranzit, palpitaţii, tendinţe bulimice
5
80
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
ÎNCETINIRE (R)
a) Oboseala
0 = absentă
1
2 = dificultăţi în a întreprinde activităţi (profesionale, şcolare, domestice). Predomină
astenia de dimineaţă
3
4 = sentiment penibil de efort pentru a duce la capăt activităţile cotidiene. Impresia
intermitentă de a fi “vid”, “blocat”
5
6 = oboseala extremă, Epuizare permanentă: incapacitatea de a face ceva fără ajutor
b) Concentrare
0 = fără dificultate
1
2 = concentrarea şi memoria reclamă un efort neobişnuit
3
4 = scăderea capacităţii intelectuale (atenţia, concentrarea, memoria), capacitatea de a
citi, de a conversa, calcula, de a privi la TV.
81
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
5
6 = tulburări jenante de a menţine o conversaţie. Dificultăţi de înţelegere şi memorizare
a informaţiilor banale.
c) Atitudinea
0 = fără încetinire aparentă
1
2 = mimica, limbaj sau mers uşor încetinit
3
4 = mimica, limbaj sau mers marcat de hipokinezie
5
6 = încetineala care afectează întreţinerea
TOTAL R =
PERICOL (D)
a) Devalorizare
0 = nici una
1
2 = sentiment de inferioritate; pierderea stimei de sine dacă îl interogăm
3
4 = propoziţii de devalorizare neliniştitoare: “Nu vreau nimic; sunt inferior”
5
6 = idei delirante de autodepreciere: “Sunt un nimic!”
b) idei suicidare
0 = nici una
1
2 = se întreabă despre necesitatea vieţii
3
4 = “idei negre”. Suicidul este evocat ca o soluţie dacă tratamentul nu aduce
îmbunătăţiri
5
6 = intenţii suicidare manifeste. Tentative recente de suicid.
c) Idei delirante (de culpabilitate şi / sau de nevindecare şi / sau de persecuţie)
82
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
0 = nici una
1
2 = deformarea realităţii; “a vedea totul în negru”
3
4 = viziune alterată de lumea dominată de suspiciune, dramă
5
6 = autoacuzare făţişă. Idei delirante de culpabilitate, nevindecare, hipocondrie, ruină,
persecuţie. Halucinaţii răutăcioase.
TOTAL D =
TOTAL H + A + R + D =
Intensitatea depresiei:
- depresie discretă = 20 – 34
- depresie medie = 35 – 49
- depresie severă = 50 – 72
83
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
ANEXA 3
3. SCALA DE DEZNĂDEJDE
(BECK, 1974)
84
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
ANEXA 4
85
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
86
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
LISTA TABELELOR
87
TOADER CRISTI- MIRELA DEPRESIA TARDIVĂ A VÂRSTNICILOR INSTITUŢIONALIZAŢI
LISTA FIGURILOR
88