Sunteți pe pagina 1din 3

Managementul funcţiei publice in Franţa

În Franța, administrația publică este organizată pe baza regulilor generale referitoare la


funcția publica (Legea din 13 iunie 1983), precum și pe baza altor trei legi care determină
respectiv poziția juridica a funcționarilor în stat, funcția publica teritoriala (municipalități,
departamente și regiuni) și funcția publica spitali-ceasca. Magistrații, forțele armate și
funcționarii adunărilor parlamentare fac obiectul unor legi speciale.
Cât privește recrutarea personalului în administraţia publică, regulă de bază este
concursul. În Franța, în cazul recrutării personalului parlamentar din componența comisiei de
concurs fac parte, de regulă, specialiști din afara Adunării Naționale sau Senatului.
Procedura de numire se folosește, îndeosebi în privința secretarilor generali. În procedura
de angajare prin concurs rolul principal revine factorilor administrativi din cadrul adunărilor, cu
rare excepții în situația în care comisia de concurs are în componența sa și unul sau doi
parlamentari. În privința procedurii de numire, competenta revine factorului politic. În general,
autoritatea învestita cu puterea de numire revine președintelui adunării. În Franța, puterea de
numire revine Președintelui Adunării Naționale, respectiv al Senatului, pentru posturi cu profil
legislativ și chestorilor pentru posturi administrative. Secretarii generali sunt numiți fie de biroul
adunării, fie chiar de adunare în ședința publică.
Principiile în ceea ce privește progresul sunt fixate prin Statutul din 1984,de la aticolul 56
până la articolul 59. Așteptând intervenția unui decret de aplicare, s-au aplicat regulile decretului
308 din 14 februarie 1959 dacă ele nu sunt împotriva noului Statut.
Regulile progresului sunt fixate în mod egal de statuturile particulare; ele sunt întotdeauna
schimbătoare și funcționării nu pot să pretindă din punctul lor de vedere nici un drept dobândit.
Nu exista drept dobândit decât atunci când funcționarul beneficiază de o promovare.
Aceste reguli trebuie să fie aceleași pentru funcționarii ce aparțin aceleași categorii.
În comparație cu progresul de altă dată în care sub rezerva corecturilor precedente,
administrației “competiției legate/strânse”, progresul la alegere este lăsat puterii libertății( lăsate
Administrației de a lua inițiativa anumitor măsuri) a autorității ierarhice care este liberă să o acorde
sau să o refuze.
Progresul competițiilor este prevăzut, în ceea ce privește progresul de grad, prin articolul
58 al Statutului din 1984. În plus, alegerea pe calea inscripției unui tablou de progres, acest text
prevede două modalități:
- inscripția unui tablou annual de progres stabilit după o selecție pe calea
examenului profesional;
- selecția operata exclusiv pe calea concursurilor profesionale.
În cadrul selecției profesionale, statuturile particulare pot să prevadă, în plus, examene și
concursuri profesionale pe baza probelor, posibilitatea pentru juriu de a-și completa aprecierea
prin consultarea dosarelor individuale ale candidaților.
Regimul progresului.Progresul ierarhic. Acesta și exprima prin trecerea de la un grad la
altul imediat superior ( excepție făcând avansarea înainte de termen subordonata unei selecții
profesionale , el aduce eventual o mărire de tratament ).
Acesta poate să fie subordonat justificării unei durate minimale de formare profesională
pe parcursul unei cariere.
Funcționarul care face obiectul unui progres ierarhic trebuie să accepte slujba care îi este
atribuita. Acest progres se operează după trei modalități, după proporțiile definite de statuturile
particulare:
1. progresul la alegere precedat de stabilirea unui tablou de progres;
2. avansarea la alegere precedată de un examen profesional;
3. avansarea cu concurs profesional.
În mod tradițional progresul ierarhic se operează la alegere. Nici un funcționar nu are un
drept dobândit unei promovări și refuzul de promovare nu constituie o sancțiune disciplinară.
În același timp puterea libertății lăsate Administrației de a lua inițiativa anumitor măsuri a
superiorului ierarhic de a decide progresul, primește o limită importantă cu existența tabloului
progresului.
Referitor la cariera, se aplică regulile generale în această materie. În alte țări, cum este
Franța, un funcționar public are posibilitatea să se transfere de la un departament la altul.
Promovarea în funcție se face pe trepte sau grade ierarhice, sau după criteriul vechimii într-un
anumit post.
Stabilitatea postului are, în primul rând, rațiuni materiale, întrucât regimul general al
salarizării și al celorlalte sporuri materiale, depășește de regulă regimul material al functio-
narilor angajați în ministere sau în autorități ale administrației centrale.
Stabilitatea nu împiedica mobilitatea. În privința statutului funcției publice franceze,
mobilitatea, experiența profesională diversă, adaptabilitatea la funcții publice conexe, capăta o
importanță din ce în ce mai mare. Carierele de succes în domeniul administrației publice depind
în măsură considerabilă de experiența acumulată în cât mai multe sectoare, ca și de pregătirea
profesională interdisciplinara. Administrația publică franceză trebuie să fie deschise mobilitatii
cadrelor, permițând ca pentru perioade scurte de 6 -12 luni, funcţionarii să poată lucra printr-un
raport juridic de detașare într-un birou parlamentar, sau la cabinetul unui ministru, ori în servicii
cu profil apropiat în aparatul guvernamental.
Un sistem modern de instruire a funcţionarilor publici există în Franţa. El este constituit
în aşa fel că satisface şi statul cu necesităţile sale, şi funcţionarul cu interesele lui. Aici instruirea
este înfăptuită de Şcoala Naţională de Administrare (ENA) cu ciclul său de învăţământ
postuniversitar, de Şcoala Politehnică, de şcoli regionale şi de şcoli ministeriale specializate.
Paralel cu şcolile de elită, mai funcţionează peste 70 de instituţii statale de învăţământ de diferite
tipuri pentru pregătirea funcţionarilor de stat de orice niveluri şi specialităţi. La fel, în această
ţară există diferite tipuri de cursuri în cadrul administraţiei: la începutul carierei de muncă, în
timpul stagiului obligatoriu, ca pregătire pentru concursurile interne de promovare sau în interese
speciale profesionale sau personale
În Franţa, elaborarea politicilor de formare revine Ministerului Funcţiei Publice, care
pleacă de la ideea că dezvoltarea masivă a formării continue este inima politicii de modernizare a
serviciului public. Instituţiile care asigură tipurile de formare continuă sunt Centrul Naţional
Teritorial al Funcţiei Publice, Centrul de pregătire pentru experţi în management, universităţi,
organizaţii neguvernamentale.