Revista Romana 2 2010

CONCURENÞA - STUDII, CERCETÃRI ªI ANALIZE PRIVIND PROTECÞIA CONCURENÞEI ECONOMICE
CONCURENTA
Þ
STUDII, CERCETÃRI ªI ANALIZE
PRIVIND PROTECÞIA
CONCURENÞEI ECONOMICE
CONSILIUL CONCURENŢEI CONSILIUL CONCURENÞEI - ROMÂNIA

Piaţa Presei Libere nr.1 | Sector 1 | Bucureşti | Cod poştal 013701
Tel.: (021) 318 1198, (021) 318 1199 | Fax: (021) 318 4908 Nr. 2-3 – 2010
Web: www.competition.ro, www.consiliulconcurentei.ro
E-mail: office@consiliulconcurentei.ro
CONCURENŢA
STUDII, CERCETĂRI ŞI ANALIZE
PRIVIND PROTECŢIA CONCURENŢEI
ECONOMICE
CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA
Nr. 2-3 – 2010

CONCURENŢA
Studii, cercetări şi analize privind protecţia concurenţei economice
Apare sub egida Consiliului Concurenţei - România

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, Bucureşti, România
e-mail: competition@consiliulconcurentei.ro
Consiliul director
Bogdan-Marius Ct. Chiriţoiu - ministru, preşedinte

Otilian B. Neagoe - secretar de stat, vicepreşedinte
Alexe Şt. Gavrilă - secretar de stat, vicepreşedinte
Ştefan P. Neagoe - subsecretar de stat, consilier de concurenţă
Mircea V. Valentin - subsecretar de stat, consilier de concurenţă
Dan N. Ionescu - subsecretar de stat, consilier de concurenţă
Iozsef-Nandor P. Nemenyi - subsecretar de stat, consilier de concurenţă
Vasile Şeclăman – secretar general
Redactor șef ediţie - Iozsef-Nandor P. Nemenyi - subsecretar de stat, consilier de concurenţă

Colegiul de redacţie
Gheorghe Rădulescu – director
Ovidiu Felecan – inspector superior de concurenţă
Daniel Dumitru Stan – inspector superior de concurenţă
Olivia Dobrescu - inspector superior de concurenţă
Claudiu Mosessohn – inspector de concurenţă
CONSILIUL CONCURENTEI - ROMÂNIA
Ion Stegăroiu – prorector

Dan Ţop – şef catedră Drept Privat, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice
UNIVERSITATEA “VALAHIA” TÂRGOVIŞTE
Redacţia
Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, Bucureşti, România
Consiliul Concurenţei
e-mail: ovidiu.felecan@consiliulconcurentei.ro
ISSN 1842 – 2705

Copyright©2009
Consiliul Concurenţei - România
Editura Bibliotheca
acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS)
cu avizul nr. 1142/30.06.2003, reacreditată martie 2010 2006; e-mail: biblioth@gmail.com
Opiniile exprimate în cuprinsul articolelor constituie păreri personale ale autorilor şi

nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere ale Consiliului Concurenţei.
Vom continua politica de consolidare a
credibilităţii instituţiei, având în vedere că nu
suntem numai o instituţie românească, ci repre-
zentăm politica de concurenţă a Uniunii Europe-
ne. Consolidarea trebuie să fie termenul cheie al
următorilor ani.
Bogdan M. Chiriţoiu
Preşedintele Consiliului Concurenţei -
România
CUPRINS
1. Nota redacţiei / p.9
2. Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile / p.11

Bogdan Marius Chiriţoiu, Preşedinte, Consiliul Concurenţei - România
3. Strategia Uniunii Europene - Europa 2020 după eşecul Strategiei de la Lisabona

(Agenda Lisabona ) / p.15
Dr. Neményi P. Iózsef-Nándor, Consilier de concurenţă
Daniel Diaconescu – Director, Direcţia Monitorizare şi Raportare Ajutor
de Stat
4. Legea parteneriatului public privat – utilitatea şi neajunsurile ei şi ale sectorului

public chemat să o aplice / p.19
Gavrilă Şt. Alexe, Vicepreşedinte
Ciprian Pilan, inspector de concurenţă; Direcţia Teritorială
5. O provocare pentru cercetarea ştiinţifică universitară din România / p.31

Otilian B. Neagoe, Vicepreşedinte
Drd. Daniel Dumitru Stan, Inspector de concurenţă, Direcţia Teritorială
6. Autoritatea de concurenţă – prietenul tuturor şi amicus curiae / p. 39

Ştefan Neagoe, Consilier de concurenţă
Ovidiu Felecan - inspector de concurenţă, Direcţia Teritorială
7. Reforma legislaţiei româneşti în domeniul protecţiei concurenţei economice / p. 55

Valentin V. Mircea, Consilier de concurenţă
8. Între concertare şi paralelism sau practicile concertate ca înţelegeri interzise / p. 61

Partea întâia
Gheorghe Rădulescu - director
Ovidiu Felecan - inspector de concurenţă superior
Direcţia Teritorială
9. Un scurt remember necesar. Consideraţii privind aderarea (în vederea integrării) a

României la familia europeană / p. 91
Dr. Vasile Şeclăman, Secretar general
10. Un episod al negocierilor „concurenţei’’ / p. 97
Prof. univ. dr. Vasile Puşcaş
Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Studii Internaţionale
11. 90 de ani de învăţământ superior economic românesc. Simpozion la Faculta-

tea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii
„Babeş - Bolyai” din Cluj Napoca / p. 101
Dr. Neményi P. Iózsef-Nándor, Consilier de concurenţă
12. Teoria concurenţei distructive şi liberalizarea serviciilor publice / p. 105

Prof. univ. dr. Dorina Tănăsescu
Universitatea “Valahia” Târgovişte - România
13. Preţuri interne excesive care subvenţionează preţuri scăzute la export, în baza
legii concurenţei din România / p. 113
Russell Pittman, Director of Economic Research in the Economic Analysis
Group, Antitrust Division, U.S. Department of Justice
14. Utilizarea remediilor în cazuri de concentrări economice. Exemple de cazuri

din practica decizională a Comisiei Europene / p. 123
Adina Gyorgy, Inspector de concurenţă, Direcţia Relaţii Externe şi Comunicaţii,
15. Două metode pragmatice pentru analiza actelor şi faptelor anticoncurenţiale

(studiu de caz) / p. 131
Trache Săndel, inspector de concurenţă, Direcţia Teritorială,
16. Evoluţii recente ale ajutoarelor de stat acordate în România în ultimii ani / p. 147
Daniel Diaconescu, director
Dr. Constanţa Dumitrescu, inspector de concurenţă
Direcţia Monitorizare şi Raportare Ajutor de Stat, Consiliul Concurenţei - România
17. Acordurile de comercializare – soluţii practice pentru micii producători români, în

vederea atenuării diferenţei de putere de negociere în relaţia cu achizitorii / p. 153
Ciprian Scurt, inspector de concurenţă, Direcţia Teritorială,
18. Transpunerea Directivei 48/2008 privind contractele de credit pentru consuma-

tori în România – dezbateri şi controverse / p.161
Irina Popovici, inspector de concurenţă, Direcţia Servicii,
19. Obiective recente şi standarde noi de protecţie a mediului în politica de energie

a UE / p. 165
Dr. Mihaela Dumitrescu, inspector de concurenţă
Olivia Dobrescu, inspector de concurenţă, Direcţia Teritorială,
20. Principalele evoluţii ale legislaţiei de concurenţă elveţiene şi cazuri recente / p. 175
Adriana Marcela Cojocaru, inspector de concurenţă
Doina Gheorghe, inspector de concurenţă
21. Concurenţa pe piaţa muncii / p. 183

Conf univ. dr. Sorin Gabriel Badea
Universitatea “Valahia” din Târgovişte
22. Accesarea fondurilor structurale - sursă de creştere a competitivităţii economiei ro-

mâneşti / p. 189
Lucian Stroe - inspector de concurenţă
Direcţia Autorizare Ajutor de Stat
23. Analiza consumului in Romania dupa 1989 si factorii directi si indirecti care il
influenteaza / p. 223
Constanta Popescu, ş.a.
Management-Marketing,Universitatea „Valahia” Târgovişte - România
Consiliul Concurenţei – România
7
NOTA REDACŢIEI
Stimaţi colegi, prieteni, colaboratori şi viitori colaboratori din România, din

celelalte State Membre ale Uniunii Europene, precum şi din alte ţări,
funcţionari publici ai autorităţilor de concurenţă sau ai altor instituţii şi au-

torităţi naţionale şi comunitare, magistraţi de la instanţele naţionale şi co-
munitare, universitari, avocaţi, ziarişti de specialitate, reprezentanţi ai unor
asociaţii profesionale, patronale sau de consumatori etc.,
toţi cei care sunt familiarizaţi, sau care vor să se familiarizeze, sau care
au ceva de spus în legătură cu vastul domeniu interdisciplinar al protecţiei
concurenţei economice,
sunteţi invitaţi pe această cale să ne transmiteţi studii/articole spre publicare

în revista noastră (care se intenţionează să apară trimestrial).

Materialele selectate vor fi publicate pe cheltuiala noastră; numărul respec-
tiv din revistă vă va fi transmis pe suport hârtie prin poşta obişnuită (revista
fiind accesibilă şi pe site-ul Consiliului Concurenţei din România precum şi
pe alte site-uri naţionale şi comunitare care vor fi comunicate).
Ne cerem scuze dar, deocamdată, datorită unei incapacităţi redacţionale

momentane, solicităm colaboratorilor străini ca materialele transmise să fie
scrise în engleză sau franceză (urmând ca noi să asigurăm şi o versiune în
limba română); de asemenea, solicităm colaboratorilor din România să ne
transmită şi versiunea materialului respectiv in limba engleză sau franceză.
Dacă aţi citit aceste rânduri, înseamnă că parcurgeţi revista noastră,

iar a citi revista noastră, înseamnă a deveni colaborator.
Vă aşteptăm
9
Provocările pieţei unice şi concurenţa în
sectoare sensibile
Bogdan Marius Chiriţoiu,

Preşedinte

Aflată încă sub influenţa crizei economico-financiare, economia
României încearcă să găsească resursele necesare depăşirii acestei situaţii de-
licate, ce se manifestă, de altfel, cu diferite intensităţi la nivelul tuturor statelor
membre ale Uniunii Europene.
În acest context, politica de concurenţă dobândeşte valenţe deosebite,
având un rol esenţial în protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei, precum
şi în definitivarea unuia dintre cele mai valoroase elemente ale Uniunii
Europene, respectiv piaţa unică.
Într-un an extrem de dificil atât pentru autorităţi, cât şi pentru mediul de
afaceri, Consiliul Concurenţei şi-a intensificat eforturile pentru identificarea şi
sancţionarea practicilor anticoncurenţiale, monitorizarea pieţelor, acordarea de
consultanţă în elaborarea schemelor de ajutor de stat, precum şi privind cola-
borarea mult mai activă cu celelalte autorităţi de concurenţă de la nivel comu-
nitar, dar şi internaţional.
În ultimul timp, un loc aparte în activitatea autorităţii de concurenţă îl
reprezintă monitorizarea anumitor sectoare economice, cu precădere a celor sen-
sibile, din cauza trecerii de la monopol la concurenţă şi/sau ca urmare a impor-
tanţei pentru consumatori (cum ar fi energia, gazele naturale, medicamentele,
comunicaţiile electronice, asigurările, transportul etc.).
Începând cu anul 2009, Consiliul Concurenţei a lansat un raport privind
situaţia concurenţei în România, care are o periodicitate anuală. Acest raport 11
doreşte să surprindă evoluţiile importante din anumite sectoare economice atât
pe pieţe libere, cât şi în domenii reglementate, alături de prezentarea realizări-
lor proprii în direcţia eliminării barierelor nenecesare, a sancţionării practicilor
anticoncurenţiale şi formulării de propuneri de soluţii privind funcţionarea mai
bună a mecanismelor de piaţă.
Sperăm ca acest raport să suscite un real interes în rândul tuturor celor
interesaţi, în vederea identificării celor mai adecvate măsuri pentru creşterea
gradului de concurenţă, scăderea preţurilor şi îmbunătăţirea opţiunilor consu-
matorului.
În actualul context economico-social, autoritatea de concurenţă din
România se află în faţa unor adevărate provocări legate de menţinerea şi stimu-
larea mediului concurenţial. Atribuţiile conferite de lege asigură Consiliului
Concurenţei capacitatea de a interveni acolo unde există tendinţe, mai mult sau
mai puţin vizibile, de manifestare a unor practici anticoncurenţiale, cu efecte
nocive asupra economiei.
La un an de la lansarea primului raport privind situaţia concurenţei în
sectoare cheie ale economiei naţionale, Consiliul Concurenţei aduce în atenţia
publică un nou Raport intitulat: „Provocările pieţei unice şi concurenţa în
sectoare sensibile”.
Obiectivul raportului este de a identifica o serie de probleme din câteva
domenii relevante ale economiei naţionale respectiv: energetic, transport, achi-
ziţii publice, comunicaţii electronice, sectorul bancar, preţuri reglementate,
retail, gaze naturale etc., din perspectiva relaţiei concurenţă – competitivitate
– bunăstarea consumatorului final.
De ex., în sectorul bancar preocupările noastre se îndreaptă atât către
barierele structurale, tehnice, de reglementare şi de supraveghere, şi modalită-
ţile de stabilire a taxelor bancare, precum şi către insuficienta transparenţă a
preţurilor şi accesibilitatea redusă a consumatorilor la informaţii asupra servi-
ciilor oferite.
Analiza sectorului de retail pune în evidenţă faptul că, pe acest segment,
piaţa este deschisă, dinamică, concurenţială, cu bariere la intrare relativ reduse
pentru întreprinderi, fără posibilitatea ca vreunul dintre marii retaileri de pe
piaţă să aibă capacitatea să se manifeste independent faţă de restul competito-
rilor (moderni sau tradiţionali) sau faţă de consumatori.
Cu toate acestea, există încă o serie de reglementări ce nu concură la o
bună funcţionare a mecanismelor de piaţă, cel puţin din punct de vedere con-
CONCURENŢA
curenţial. Din această perspectivă, Consiliului Concurenţei susţine că elemen-

tele care nu permit, în totalitate, transferul de bunăstare către consumatorul
final trebuie eliminate din cuprinsul oricăror acte normative. Mai mult decât
atât, există şi tendinţa de supra-reglementare, care nu face altceva decât să in-
ducă incertitudine în piaţă, ridicând bariere nejustificate la intrarea sau extin-
derea pe piaţă, sau intrând chiar în contradicţie cu directivele comunitare.
Preţurile reglementate sau administrate reprezintă o parte importantă a
12 politicii economice şi modul de articulare şi aplicare a acestui tip de politică
economică trebuie să se integreze în ansamblul celorlalte politici economice,
astfel încât echilibrele macroeconomice să nu fie afectate negativ. Preţurile
administrate au o contribuţie semnificativă la formarea anticipaţiilor inflaţio-
niste. Aşteptările inflaţioniste ale populaţiei sunt diferite în funcţie de impactul
mărfii/serviciului cu preţ administrat asupra altor preţuri din economie. În
România, variaţia preţului la mărfurile nealimentare şi serviciile cu preţuri
administrate nu reliefează o strategie cu privire la motivaţia şi mărimea efec-
telor procesului de administrare. Preţurile administrate pot afecta negativ creş-
terea economică, deoarece nu au influenţe numai asupra ratei inflaţiei, ci, dacă
modalitatea şi tipul mărfurilor şi serviciilor administrate nu sunt coordonate cu
ansamblul macroeconomic, ele pot determina scăderea investiţiilor şi implicit,
datorită lipsei capitalului necesar, să reducă bazele creşterii economice.
În sectorul energetic, au fost evidenţiate două riscuri majore pentru libe-
ra concurenţă, şi anume: posibila înfiinţare a două mari companii energetice şi
lipsa de transparenţă a contractelor dintre producătorii de stat şi unii parteneri
preferenţiali ai acestora din domeniul distribuţiei. Astfel, domeniul energetic
se află în analiza autorităţii de concurenţă atât din punctul de vedere al impac-
tului operaţiunilor de concentrare economică asupra mediului concurenţial, cât
şi din perspectiva mecanismelor de funcţionare a pieţei angro şi de retail.
Sectorul farmaceutic este de asemenea în atenţia autorităţii de concuren-
ţă, deoarece este puternic reglementat. Există încă bariere la intrare nejustifi-
cate precum şi unele monopoluri în comercializarea de medicamente fără reţe-
tă. Se constată o probabilitate mărită a riscului de înţelegeri verticale.

Unele aspecte vulnerabile din punct de vedere concurenţial au fost iden-
tificate şi în sectorul profesiilor liberale: bariere de intrare pe piaţă, unele re-
glementări specifice precum şi existenţa de monopoluri în domeniul prestării
unor servicii.
Domeniul taximetriei este, un alt sector puternic reglementat, în princi-
pal de către autorităţile locale, Principalele restrângeri ale concurenţei privesc:
barierele administrative referitoare la numărul operatorilor de pe piaţă, impu-
nerea de tarife maximale şi restrângerea accesului la anumite staţii de aştepta-
re a clienţilor.
Prin acest raport intenţionăm, de asemenea, să formulăm o serie de reco-
mandări factorilor de decizie, pentru a lua toate măsurile necesare eliminării
oricăror bariere în funcţionarea normală a sectoarelor vizate.
Sperăm ca acest raport să suscite un real interes în rândul tuturor celor
interesaţi, în vederea identificării celor mai adecvate măsuri pentru creşterea
gradului de concurenţă, scăderea preţurilor şi îmbunătăţirea opţiunilor consu-
matorului.
13
Strategia Uniunii Europene - Europa 2020
după eşecul Strategiei de la Lisabona
(Agenda Lisabona)
Dr. Neményi P. Iózsef-Nándor,

Consilier de concurenţă
Daniel Diaconescu – Director

Direcţia Raportare şi Monitorizare
Ajutor de Stat

Dr. Neményi P. Iózsef-Nándor,
Rezumat
Comisia Europeana a elaborat o strategie pe zece ani – Europa 2020, menită
să revigoreze economia şi societatea în ansamblu, care vine după cea mai lungă şi
gravă recesiune din istoria Uniunii Europene şi are trei priorităţi: investiţii în o creştere
inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii.
Cuvinte cheie: Europa 2020, strategie, criză, redresare, creştere.
În ultimii ani, Uniunea Europeana a trebuit să facă faţă celei mai lungi şi
mai grave crize financiare şi recesiuni economice din istoria Uniunii, cu pro-
bleme legate de deficite bugetare exagerate şi datorii greu de imaginat înainte.
Văzând cum s-au estompat ţintele Strategiei Lisabona, care îşi propunea
ca până în 2010 să facă din economia Uniunii cea mai dinamică şi competitivă
economie, Comisia Europeană a elaborat, încă din 2009 şi a prezentat pe 3
martie 2010, o strategie pentru următorii zece ani – Europa 2020, menită să
revigoreze economia şi societatea în ansamblu. 15
Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, avertiza că
Europa ar putea avea de-a face cu un „deceniu pierdut” de stagnare sau declin,
dacă nu se modernizează rapid modelul de capitalism existent în regiune.
Semnele de redresare a Europei sunt încă lente până în prezent, iar efec-
tele crizei nu au permis o revenire la situaţia anterioară. Provocările cu care se
confruntă Uniunea acum sunt mai mari decât înainte de recunoaşterea recesiu-
nii, în timp ce marja de manevră de care dispunem este limitată de bugetele
naţionale insuficiente.
În aceste condiţii, Strategia îşi propune trei priorităţi, care se susţin
reciproc şi se intercondiţionează, prin investiţii în:
1. o creştere inteligentă, prin dezvoltarea unei economii bazate pe cu-
noaştere şi inovare;
2. o creştere durabilă, prin promovarea unei economii mai eficiente din
punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
3. o creştere favorabilă incluziunii, prin promovarea unei economii cu
o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi
teritorială.
*
* *
În acest scop, Comisia propune pe termen lung, pentru întreaga Uniune,
următoarele 5 obiective principale:
– 75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani ar trebui
să aibă un loc de muncă, faţă de nivelul actual de 69%, printr-o mai mare
implicare a femeilor, a lucrătorilor în vârstă şi printr-o mai bună integrare a
migranţilor pe piaţa muncii;
– 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare; în
prezent, bugetul alocat acestui sector reprezintă doar 2% din PIB, fiind mult
mai scăzut decât cel din SUA şi Japonia;
– obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndepli-
nite prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de
nivelurile din 1990 sau chiar cu 30%, dacă există condiţii favorabile în acest
sens, creşterea la 20% a ponderii surselor regenerabile de energie în consumul
final de energie şi o creştere cu 20% a eficienţei energetice;
– rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de
10%, de la valoarea actuală de 15% şi cel puţin 40% din generaţia tânără ar
trebui să aibă studii superioare până în 2020, faţă de 31% cât e în prezent;
CONCURENŢA
– scoaterea a peste 20 de milioane de persoane din sărăcie, prin redu-

cerea cu 25% a numărul cetăţenilor europeni cu un nivel de trai inferior pragului
naţional de sărăcie. (Este şi o tema de reflexie, dar mai ales, o provocare imensă.)
În noua Strategie se arată că Europa se află în faţa unor scenarii dificile,
dar clare:
Primul dintre acestea este de a înfrunta în mod colectiv provocarea ime-
diată a redresării şi provocările pe termen lung - globalizarea, presiunile asupra
16 resurselor, îmbătrânirea - pentru a compensa pierderile recente, pentru a rede-
veni competitivi, pentru a stimula productivitatea şi pentru a înscrie UE pe o
traiectorie ascendentă a prosperităţii („redresare durabilă”).
Al doilea scenariu este de a continua realizarea de reforme într-un ritm
lent şi în mare parte necoordonat, riscând să înregistrăm o pierdere permanen-
tă de bunăstare şi o rată de creştere lentă („redresare lentă”).
Al treilea scenariu, şi cel mai prost, este cel care poate conduce la o
pierdere accentuată de bunăstare, cu niveluri ridicate ale şomajului şi ale an-
goasei sociale şi chiar la un declin pe scena mondială („deceniu pierdut”).
Liderii guvernelor naţionale au dezbătut noua Strategie în cadrul reuni-
unii de la Bruxelles din 17 iunie 2010, adoptând o Declaraţie comună, în care
au confirmat că s-a ajuns la un acord de principiu asupra majorităţii elemente-
lor strategiei propuse, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea mai eficientă a
politicilor europene şi naţionale în deceniul următor.
Sursa: Comunicarea Comisiei Europa 2020, COM (2010) 2020 final,

Bruxelles, 3.3.2010
De asemenea, au afirmat că se impun măsuri precum intensificarea coo-

perării în scopul redresării după criza financiară sau găsirea unor soluţii la pro-
blemele generate de globalizare, schimbări climatice şi îmbătrânirea populaţiei. 17
Urmând recomandările Comisiei, liderii UE au convenit ca obiectivele
asumate la nivel comunitar să fie împărţite în obiective naţionale diferite, ceea
ce nu s-a întâmplat în cazul Strategiei UE (Lisabona) pentru deceniul anterior.
Comisia va participa la discuţiile cu privire la aceste obiective naţionale, însă
ultimul cuvânt îl vor avea statele membre şi guvernele naţionale, care trebuie
sa procedeze la consolidarea bugetară.
Această operaţiune este extrem de dureroasă, dar imperios necesară mai
ales pentru ţări ca România, Ungaria, Slovacia, Grecia, Portugalia, Spania,
Irlanda ş.a, practic la nivelul întregii Uniuni.
Fostul Negociator Şef în relaţia cu Uniunea Europeană, Dl. Vasile
Puşcaş, are o părere şi mai critică, când spune: „Chiar şi în Strategia 2020,
Uniunea Europeana nu a făcut pasul spre o viziune, rămânând fixată pe o logi-
că a ţintelor calculate în moment, dar necorelate.”
“Abordarea actuală, pe bază de obiective punctuale ale statelor membre,
nu va fi suficientă pentru a asigura redresarea post-criză si dezvoltarea ulteri-
oara a Uniunii Europene. Europa are nevoie de o nouă viziune a integrării, care
să ghideze relansarea economică şi proiectul comunitar, iar România trebuie să
îşi definească mai clar domeniile competitive în contextul strategiei Europa
2020”, le-a transmis Prof. univ. Dr. Vasile Puşcaş, membrilor Clubului România
- UE într-o dezbatere care a avut loc pe 13 septembrie la Bruxelles, la
Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană1.
Guvernele statelor membre urmează să înainteze planuri detaliate pri-
vind modul în care intenţionează să îşi îndeplinească obiectivele. Aceste pro-
grame naţionale de reformă trebuie să ia în considerare şi principalele obstaco-
le aflate în calea creşterii economice. Rezultatele vor fi analizate în cadrul ra-
poartelor anuale publicate la nivel comunitar pentru toate cele 27 de state
membre ale Uniunii.
Programul Naţional de Reformă al României, aferent Strategiei Europa
2020, va fi prezentat în noiembrie 2010, pentru a fi discutat cu Comisia
Europeană şi supus consultării publice, şi va fi adoptat în 2011.
*
* *
Rămâne să ne asumăm această Strategie prin Programe guvernamentale
realiste şi bugete naţionale consolidate multianuale, care vor fi negociate şi cu
FMI, respectiv Banca Mondială, care va rămâne creditorul nostru principal şi
foarte exigent şi pe următorii 10 ani, controlându-ne cronologic, sistematic şi
CONCURENŢA
metodic şi în viitor, pentru că, dacă totuşi se reuşeşte evitarea unei noi recesiuni,
efectele negative ale creşterii economice foarte lente tot se vor face resimţite.
18 1
Sursa: Clubul Romania – UE http://www.euro-club.org/
Legea parteneriatului public privat –
utilitatea şi neajunsurile ei şi ale sectorului
public chemat să o aplice
Gavrilă Şt. Alexe, Vicepreşedinte
Ciprian Pilan, inspector de concurenţă

Consiliul Concurenţei, România

Gavrilă Şt. Alexe,
vicepreşedinte
Rezumat: Fără a avea pretenţia că analiza de mai jos porneşte dintr-o practică
bogată în materia parteneriatului public privat, studiul unor documente elaborate la
nivel european şi experienţa acumulată în ceea ce priveşte aplicarea unei alte legis-
laţii stufoase – cum este cea a ajutorului de stat ne îndreptăţeşte să abordăm un su-
biect de o foarte mare complexitate şi să sintetizăm aspectele esenţiale pe care tre-
buie să le aibă în vedere orice autoritate publică înainte de a intra într-un contract de
parteneriat public privat.
Noua lege a parteneriatului public privat a stârnit deja controverse printre ex-
perţii în domeniul achiziţiilor publice, astfel că cei chemaţi să o aplice trebuie să îşi ia
masuri de precauţie suplimentare pentru a evita un conflict deschis cu normele şi
practica europeană în materie. În plus, punerea în practică a legii va necesita o ghi-
dare permanentă a autorităţilor publice interesate şi însărcinate cu aplicarea ei, iar
numărul acestora nu este deloc redus.
Încurajat în mod constant de către Uniunea Europeană şi folosit pe scară

largă în statele membre, reglementarea expresă a parteneriatului public privat
(PPP) a devenit o necesitate şi în România. Lipsa de fonduri şi de rezultate 19
notabile în domenii precum transporturi, sănătate publică, siguranţă publică,
gestionarea apelor sau a deşeurilor reclamă cu atât mai mult o atenţie deosebi-
tă asupra acestui instrument util de cooperare între sectorul public şi privat. În
plus, avantajele PPP- ului pot fi următoarele:
Structurează relaţiile dintre sectorul public şi cel privat astfel încât
riscurile să fie suportate de partea care le poate gestiona cu costuri mai mici;
Asigură valoare crescută pentru serviciile publice prin exploatarea
resurselor şi cunoştinţelor din sectorul privat;
Sectorul privat devine astfel furnizor de infrastructură şi servicii, iar
sectorul public se poate concentra pe reglementare, planificare, monitorizarea
performanţelor, gestionarea contractului.
Problema PPP-ului este că acesta implică aspecte financiare şi juridice
foarte complexe, iar expertiza la nivelul entităţilor publice din Romania este de
multe ori surclasată de cea de care dispune sectorul privat. Să avem în vedere
faptul că, în criza de fonduri, autorităţile locale ar putea fi tentate să intre în
astfel de relaţii fără a realiza o analiză completă a beneficiilor obţinute sau a
riscurilor la care se expun. În acest sens, o sintagma din Ghidul privind parte-
neriatul public-privat de succes2 ne-a atras atenţia în mod deosebit: “Nu în cele
din urmă, caracteristicile naţionale, situaţiile macro-economice individuale şi
politica locală trebuie să permită şi să faciliteze PPP-urile”
Sub aspect legislativ, este nevoie să menţionez că Legea nr. 178/2010 a
parteneriatului public privat a fost adoptată de către Parlamentul României la
începutul lunii octombrie şi a intrat în vigoare la data de 4 noiembrie 2010.
Prin lege se doreşte a se reglementa cea mai viabilă modalitate cunoscută până
în prezent de introducere a managementului privat în serviciile publice sau în
infrastructură.
Deşi greu de distins între ele, în mod generic, contractele de parteneriat
public-privat includ orice formă de cooperare între sectorul public şi privat, pu-
tând fi încadrate în mai multe categorii, dintre care cele mai importante sunt:
contractele de achiziţii publice, de concesiune, contracte prin care partenerul pri-
vat este însărcinat cu realizarea sau administrarea unei infrastructuri publice, etc.
Legea română exclude din domeniul său de aplicare, contractele de con-
cesiune de lucrări publice şi concesiune de servicii reglementate de Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 34/20063, contractele de concesiune de bunuri pro-
prietate publică reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
54/20064 sau contractele de asociere în participaţiune reglementate conform
CONCURENŢA
2
Ghidul privind parteneriatul public-privat de succes, Comisia Europeană, 2004.
3
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contrac-
telor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
337/2006, cu modificările şi completările ulterioare
4
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr.
20 22/2007.
legii. Asocierile în participaţiune sunt reglementate de anumite prevederi din
Codul Comercial şi din Codul Fiscal, precum şi de normele de aplicare ale
acestora.
Trebuie menţionat că aplicarea unor reglementări diferite pentru alte ti-
puri de relaţii contractuale decât cele care se finalizează prin înfiinţarea unor
companii de proiect nu este o practică constantă la nivel european, fiind criti-
cabile motivele excluderii anumitor tipuri de relaţii contractuale între sectorul
public şi cel privat din sfera de aplicare a legii. Spre exemplu, asocierile în
participaţiune sunt utilizate pe o scară relativ largă de către autorităţile publice
locale, iar modalitatea în care se intră în astfel de asocieri nu este întotdeauna
foarte transparentă (vezi cazul radarelor fixe unde Autoritatea Naţionala pentru
Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a cerut anu-
larea mai multor contracte de acest gen). Din aceste motive, neaplicarea legis-
laţiei achiziţiilor publice, a concesiunilor sau chiar şi a parteneriatului public
privat pentru asocierile în participaţiune trebuie contabilizată ca o scăpare a
legii.
În general, relaţia de parteneriat se stabileşte pe cale contractuală pen-
tru o durată lungă, transferându-se în sarcina partenerului privat responsabi-
lităţi diverse, precum conceperea, proiectarea, finanţarea, execuţia, renova-
rea, întreţinerea sau exploatarea unei lucrări sau a unui serviciu. Finanţatorul
lucrării nu este neapărat şi exploatatorul ei, deşi legea cuprinde o nouă “scă-
pare” la capitolul definiţii punând semnul egalităţii între investitorul privat
şi finanţator5.

Legea nr. 178/2010 descrie la capitolul 2, elementele de bază ale unui
proiect de parteneriat public privat:
a) iniţierea;
b) finanţarea;
c) proiectarea;
d) construirea/realizarea;
e) reabilitarea/modernizarea;
f) întreţinerea, managementul/operarea;
g) derularea de operaţiuni comerciale;
h) transferul proiectului către partenerul public la finalizarea acestuia.
Legea nr. 178/2010 prezintă la art. 14 numai o parte din fazele cheie pe
care trebuie să le aibă în vedere autoritatea publică în momentul intrării într-un
proiect de parteneriat public privat, respectiv pentru înfiinţarea unei companii
de proiect, însă este de aşteptat ca acestea să fie detaliate corespunzător în
normele de aplicare a legii. Experienţa altor state europene reliefează următoa-
rele etape necesare, prezentate in tabelul următor:
5
Noua lege a parteneriatului public-privat - despre ce parteneriat vorbim?, Laurentiu
Pachiu, Ziarul Financiar, 13 noiembrie. 21
Tabel Activităţile ce trebuie avute în vedere în fiecare dintre fazele cheie ale
iniţierii PPP-ului
Planificarea Evaluarea Planul de afaceri Selectarea Lansare şi

Iniţială iniţială şi planificarea partenerului management
detaliată
- Stabilirea - Numirea asis- - Analiza propu- - Elaborarea me- - Reanaliza
scopului tenţilor tehnici/ nerilor pentru morandumului de finală a docu-
afacerii şi a consultanţi Compania de informare mentelor şi
obiectivelor - Due diligence proiect: o Stabilirea ofer- - Aprobarea
- Beneficiile ce privind activele - forma juridică; tanţilor precali- planului de afa-
vor fi realizate - Evaluare ini- - transferul acti- ficaţi ceri final
- Stabilirea ţială velor - Iniţierea fazei - Demarare
atribuţiilor le- - Evaluare preli- - transferul perso- de dialog afacere
gale minară a proiec- nalului - Agrearea formei - Susţinere
- Luarea în tului/ opţiuni de - finanţare iniţiale a busine- cu resurse şi
considerare a furnizare - Stabilirea mo- ss plan-ului managementul
aspectelor pri- - Analize iniţiale dului de selecţie - Agrearea formei companiei de
vind reputaţia juridice, financia- a partenerului documentelor proiect
şi proprietatea re, tehnice, fiscal privat - Apelul pentru
- Luarea în şi de audit - Guvernare şi ofertele finale
calcul a legis- - Identificarea conducerea Com- - Identificarea
laţiei achizi- oricăror decizii paniei de proiect partenerilor pre-
ţiilor publice, necesare în - Strategii de re- feraţi
concurenţei, legătură cu as- ziliere a contrac- - Ofertanţii desfă-
ajutorului de pectele cheie: tului sau de ieşire şoară
stat, etc. ajutor de stat, din PPP due diligence
- Identificare concurenţă, cla- - Realizarea me- - Alegerea parte-
personal şi sificare, etc. morandumului de nerului
alte resurse - Analiza supli- informare
- Strategii de mentară a pieţei - Stabilirea criteri-
conducere a ilor de selecţie
proiectului - Pregătirea ter-
- Analiza şi menilor principali
cercetare de ai acordului
piaţă
1. Planificarea iniţială
Înainte de iniţierea acordului de proiect, autoritatea publică trebuie să se

asigure că propunerea contractului de PPP are la bază o afacere solidă sau se
referă la furnizarea unui serviciu public care este viabil din punct de vedere
CONCURENŢA
comercial şi care oferă cea mai bună valoare pentru banul public.
Odată ce există premisele unei afaceri solide, la nivelul autorităţii trebu-
ie iniţiat PPP-ul. Analiza iniţială diferă în funcţie de:
- prerogativele legale ale autorităţii publice;
- regimul de finanţare;
- aspecte de management al proiectului.
- resursele interne disponibile;
22 - accesul la asistenţă tehnică/expertiză.
Încă de la început, autoritatea publică va stabili domeniul de aplicare a
business-ului şi obiectivele PPP –ului: beneficiile ce se doresc a fi obţinute:
investiţiile necesare şi câştigurile, atractivitatea planului de afaceri, sustenabi-
litatea pe termen lung şi riscurile proiectului (riscurile asumate de sectorul
public, de compania de proiect, de sectorul privat).
Planificarea iniţială presupune de asemenea să se determine daca PPP-ul
are şansa să contribuie la realizarea obiectivelor sectorului public. Această ana-
liză înseamnă să se stabilească dacă este acceptabil să existe un control redus
din partea sectorului public asupra activităţii în cauză. Controlul exercitat de
autorităţi nu trebuie să submineze abilitatea PPP-ului de a-şi desfăşura activi-
tatea (ex. Control de genul „Acţiunea de aur” este contrar articolului 56 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) privind libera circula-
ţie a capitalurilor). În al doilea rând, trebuie determinat dacă pot fi transferate
riscurile către sectorul privat, inclusiv ce s-ar întâmpla în eventualitatea eşecu-
lui PPP-ului. Reputaţia sectorului public poate fi pusă la îndoială în această
situaţie, astfel că în domenii, precum cultura, securitatea publică, activităţile
recreaţionale, alimentarea cu apa potabilă, etc. sectorul public trebuie să eva-
lueze foarte atent şansele de succes ale unui PPP.
În al treilea rând, planificarea iniţială presupune stabilirea prerogativelor
legale ale partenerilor (ex: permisiunea legală de a participa în cadrul PPP, limi-
tările impuse prin lege, autoritatea nu-si foloseşte puterile legale pentru un obiec-
tiv impropriu sau prin delegare nelegală de atribuţii). Stabilirea puterilor legale are
în vedere şi aspectul financiar, adică autoritatea trebuie să se asigure ca are bani

să intre în acel contract de PPP şi are posibilitatea legală de a-i cheltui în cadrul
unui PPP (ex: finanţarea unei contribuţii proprii la un PPP din fonduri europene
nu este posibilă, întrucât PPP- ul nu este eligibil pentru fonduri europene).
Urmează cel de-al patrulea pas, respectiv identificarea resurselor umane
şi financiare (inclusiv pentru situaţii imprevizibile). La identificarea resurselor
umane, trebuie avute în vedere toate responsabilităţile ce trebuiesc asumate,
respectiv că persoanele desemnate trebuie să aibă capacitatea profesională să
negocieze cu partenerul privat, să activeze ca angajaţi în cadrul companiei de
proiect; o persoană trebuie să dispună de abilităţi manageriale ca să activeze ca
director în cadrul companiei de proiect. În plus, trebuie identificat personalul
intern care să se ocupe de controlul şi monitorizarea performanţelor companiei
de proiect. Nu mai puţin decât cele dinainte, trebuie să fie avut în vedere even-
tualul conflicte de interese al celor implicaţi în proiect.
Autorităţile trebuie să aibă discutată şi pregătită încă din această fază
iniţială soluţia de avarie, cea de ieşire din acordul de proiect a uneia dintre
părţi, dar şi cea privind managementul proiectului la expirarea contractului de
proiect. Astfel, PPP-ul poate să eşueze sau una din părţi să fie în imposibilitate
financiară de a mai susţine proiectul. Aspectele ce trebuie luate în considerare
sunt cele privind finanţarea proiectului, personalul ce poate suplini munca de-
rulată până la momentul ieşirii din PPP de către partenerul privat şi cele privind
administrarea activelor. 23
Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere reglementările în domeniul
concurenţei, ajutorului de stat, achiziţiilor publice, contabilităţii şi auditului,
managementului financiar, etc.
Regulile privind achiziţiile publice ar putea să nu se aplice în aceeaşi ma-
nieră strictă pentru realizarea şi selectarea partenerului privat, însă excepţiile
trebuie să se încadreze strict în limitele prevăzute de practica şi legislaţia euro-
peană, în caz contrar existând riscul unor proceduri comunitare cu impact nega-
tiv asupra derulării proiectului. În orice caz, o procedură transparentă de selecţie
este necesară. Este nevoie de asistenţă juridică de specialitate (in funcţie de pre-
vederile legale specifice cu asistenţa ANRMAP, a unor consultanţi, etc.).
Analiza din perspectiva ajutorului de stat trebuie realizată încă din faza
incipientă. Incidenţa regulilor de ajutor de stat poate avea loc nu numai în faza
de înfiinţare a PPP-ului, dar şi prin diferitele acorduri financiare – acorduri de
reziliere a PPP-ului sau diferite tranzacţii în timpul existenţei PPP-ului.6
La acest punct, autoritatea iniţiatoare trebuie să aibă în vedere cine sunt
beneficiarii potenţiali ai unui ajutor de stat în cazul unui acord de parteneriat
public-privat. Din aceasta perspectiva, exista trei situaţii posibile:
1.1. Ajutor posibil pentru partenerul privat
De regulă, autoritatea iniţiatoare a PPP-ului trebuie să îşi aleagă partene-

rul privat prin proceduri competitive deschise, transparente şi necondiţionate.
Scopul unei astfel de proceduri este să prevină selectarea directă a unui agent
economic care ar putea astfel să îşi îmbunătăţească competitivitatea pe piaţă şi
care ar putea să fie considerat astfel beneficiarul unui ajutor de stat. Pentru a
determina în ce măsură o procedură competitivă de selectare a partenerului
privat implică sau nu elemente de ajutor de stat, Comisia Europeana se ghidea-
ză în practica sa după Comunicarea Comisiei privind elementele de ajutor de
stat în vânzările de terenuri şi clădiri de către autorităţile publice7.
Odată cu Directiva 2004/18/CE, pentru acordarea contractelor publice de
o complexitate mare se aplică procedura dialogului competitiv8. Această pro-
cedură este aplicabilă mai ales atunci când autoritatea contractantă se găseşte
în imposibilitatea obiectivă de a defini mijloacele tehnice care ar satisface cel
mai bine nevoile şi obiectivele sale, precum şi atunci când se găseşte în impo-
sibilitatea obiectivă de a defini forma legală şi/sau financiară a proiectului.
Această procedură va permite autorităţii contractante să iniţieze un dialog cu
CONCURENŢA
candidaţii, în scopul identificării soluţiilor optime din punct de vedere econo-

mic şi juridic. Autorităţile contractante evaluează ofertele doar pe baza unor
criterii prestabilite. Candidatul cu oferta cea mai avantajoasă din punct de ve-
6
Ciprian Pilan – Afaceri cu bani publici; Aspecte practice privind aplicarea legislaţiei
în domeniul ajutorului de stat, Editura Universul Juridic, pagina 66.
7
Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, Seria C 209/03
8
Green paper on public-private partnerships and community law on public contracts
24 and concessions, Bruxelles 2004, paragraful 25.
dere economic poate fi solicitat să-şi clarifice anumite aspecte ale ofertei, cu
condiţia ca aceasta să nu aibă ca efect alterarea elementelor fundamentale din
caietul de sarcini. În acest fel, dialogul competitiv este menit să asigure flexi-
bilitatea necesară în discuţiile cu candidaţii şi, totodată, respectarea principiilor
transparenţei şi egalităţii de tratament, precum şi a drepturilor operatorilor eco-
nomici la un mediu concurenţial normal.
Art. 7 (2) din Directiva 93/37/CEE prevede posibilitatea recurgerii la
procedura negocierii doar în cazuri excepţionale, respectiv atunci când natura
lucrărilor şi a riscurilor ataşate nu permit o evaluare a costurilor/preţului total.
Trecerea în revistă a legislaţiei europene în materia achiziţiilor publice re-
levă faptul că procedura negocierii reglementată la art. 18 din Legea nr 178/2010
este în mod vădit contrară legislaţiei europene în materia achiziţiilor publice şi ar
putea genera probleme şi din perspectiva legislaţiei ajutorului de stat.
1.2. Ajutor pentru compania de proiect
O astfel de situaţie poate apărea în cazul transferului unor active din propri-
etatea statului, a unor instituţii sau companii publice în proprietatea companiei de
proiect în condiţii mai favorabile decât cele comerciale. Potrivit definiţiei ajutoru-
lui de stat din art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ajutorul
de stat nu este exclus nici atunci când prin transferul de active sub preţul pieţei
către compania de proiect, s-ar obţine o valoare mai buna pentru banul public.

1.3. Ajutor pentru consumatorul final
Aceasta situaţie ar putea fi întâlnită în cazul în care bunurile sau servici-

ile produse/prestate de compania de proiect sunt puse la dispoziţia consumato-
rului final (agent economic) în condiţii preferenţiale sau mai favorabile decât
cele de piaţă.
În concluzie, aspectele ce trebuie avute în vedere în faza iniţială sunt
determinante pentru un parteneriat public-privat de succes. În România, creş-
terea capacităţii administrative a autorităţilor locale a fost deseori neglijată
astfel că nu este exclus ca acestea să abuzeze de asistenţă tehnică externă pen-
tru toate fazele încheierii PPP-ului, aspect care poate avea un rol benefic pentru
expertiza sectorului public, dar în acelaşi timp un impact semnificativ asupra
cheltuielilor publice, mai ales în contextul actualei crize economice.
2. Valoare pentru banul public şi alte considerente privind evaluarea

iniţială
La nivel european, noţiunea de valoare pentru banul public este definita

ca acea combinaţie optimă între costurile pe calitatea şi durata de viaţă a bunu-
rilor şi serviciilor pentru a întruni cerinţele consumatorilor finali – cu alte cu-
vinte acea balanţa optima intre beneficii şi costuri. 25
Legiuitorul roman nu a insistat asupra acestei noţiuni deşi ea este de
esenţa Parteneriatului Public Privat, referindu-se totuşi la eficienţa fondurilor
publice ca un principiu de bază pentru PPP. Este însă de aşteptat ca Normele
de aplicare să definească şi să aducă clarificări autorităţilor şi în general prac-
ticienilor pentru a evita apariţia unor controverse (tip nuvele) în legătură cu
proiectele ce se vor derula în România în următorii ani.
Studiul de fezabilitate respectiv cel privind investiţiile necesare trebuie
să cuprindă alte modele potenţiale şi să arate care dintre următoarele aduce cea
mai buna valoare pentru banul public şi respectiv cele mai mari beneficii pe
termen lung pentru sectorul public: contractul de concesiune, contractul de
service, de furnizare, de parteneriat public privat, etc..
În această fază este posibil ca autoritatea publică să considere necesară
angajarea unor specialişti în domeniul juridic, financiar sau tehnic. Este impor-
tant însă ca autorităţile să solicite în mod expres determinarea scenariului celui
mai bun pentru investiţia în cauza pentru a nu se afla în situaţia de a fi benefi-
ciarul unui studiu de fezabilitate defectuos.
Alegerea abordării de tip PPP dintre toate celelalte opţiuni existente este
justificată numai atunci când sectorul public şi cel privat au interese comple-
mentare şi obiective ajustate către o relaţie de colaborare. Fiecare parte va avea
contribuţia sa pentru un parteneriat de succes, amândouă vor impari riscurile şi
câştigurile, multe dintre ele greu de cuantificat chiar de la început. De aseme-
nea, PPP-ul poate fi util atunci când este nevoie de o autonomie mai largă şi
guvernanţă de tip corporativ, un cadru de lucru privind managementul şi con-
trolul afacerii, acces la finanţare şi la resursele sectorului privat şi o mai mare
flexibilitatea în cadrul structurilor de furnizare a infrastructurii/serviciilor.
Primul pas pentru evaluarea a ceea ce înseamnă creşterea valorii banului
public presupune selectarea consultanţilor. Urmează due diligence privind ac-
tivele, studiul de fezabilitate şi evaluarea iniţială.
Studiul de fezabilitate va conţine aspecte atât cantitative cât şi calitative.
Aspectele cantitative ţin de analiza beneficiilor non-monetare şi monetare, a
riscurilor asumate de sectorul public, a obiectivelor şi respectiv a situaţiei de
ansamblu în sectorul în cauza în fiecare dintre situaţiile ipotetice sau mai bine
zis scenariile avute în vedere pentru realizarea proiectului (concesiune, achizi-
ţie publică de lucrări, contract de service, etc.). Determinantă va fi probabil
analiza cantitativă, în special evaluările realizate privind flexibilitatea proiec-
tului, managementul riscurilor sau creşterea performanţei.
CONCURENŢA
Evaluarea iniţială trebuie să cuprindă aspectele de drept, financiare, teh-

nice, fiscale, contabile, precum şi identificarea oricărei decizii necesare cu pri-
vire la aspecte cheie: concurenta sau ajutor de stat, etc. Spre exemplu, este
posibil să fie necesara notificarea unei operaţiuni de concentrare economică
sau a unui ajutor propus a fi acordat de către stat companiei de proiect. De
asemenea, proiectul poate fi contrar prevederilor art. 5 din Legea concurentei
nr. 21/1996, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv
26 contrar art. 101 din Tratat, cuprinzând o practică anticoncurenţială interzisă sau
pentru care este necesară solicitarea unei dispense, sau poate fi contrar art. 6
din Legea concurentei, respectiv art. 102 din Tratat, însemnând un abuz de
poziţie dominantă, în special în cazul în care activităţile companiei de proiect
ar urma să se deruleze pe o nişă de piaţă sau într-un domeniu necompetitiv.
3. Planificarea detaliată a afacerii
Imediat ce studiul de fezabilitate a reliefat că PPP-ul este soluţia cea mai

avantajoasă pentru banul public, iniţiatorul trebuie să angajeze discuţii cu fi-
nanţatorul public (Trezoreria) privind propunerile rezultate ca urmare a studi-
ilor întrucât PPP ar putea depăşi limitele bugetare aprobate.
În faza următoare trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
• Clasificarea companiei de proiect: de drept public sau privat în funcţie
de cine deţine controlul acesteia şi, în funcţie de aceste aspecte, trebuiesc sta-
bilite detaliile financiare şi de audit.
• Activele tangibile care vor intra în proprietatea companiei de proiect,
personalul ce va fi transferat din sectorul public către compania de proiect şi
alte resurse materiale şi financiare (modul în care va opera transferul acestor
resurse către compania de proiect, implicaţiile fiscale privind transferul active-
lor către compania de proiect, respectiv aspecte privind ajutorul de stat).
• Fondurile iniţiale ale companiei de proiect şi contribuţiile ulterioare din:
- taxe;
- tarife pentru servicii stabilite pe baza comerciala;

- emitere de acţiuni sau obligaţiuni (dar numai după dezvoltarea proiec-
tului) – participanţi interesaţi, pieţele de capital, etc.;
- împrumuturi de la acţionari (nu de la stat), bănci;
- atragere de fonduri nerambursabile – în funcţie de schemele existente.
• Structura legala şi documentare pentru PPP (abordarea avuta în vedere
pentru selectarea partenerului privat, criterii de selecţie, management şi monito-
rizare, strategii de ieşire şi reziliere, materiale pentru memorandumuri, etc.)
Aceste trei etape iniţiale nu aveau cum să se găsească în textul Legii nr.
178/2010 neţinând neapărat de esenţa acestei legi cât de metodele de lucru
existente la nivelul autorităţilor publice din România. Legiuitorul începe prac-
tic cu prezentarea celei de-a treia etape cea a planificării şi iniţierii parteneria-
tului public privat. Din start trebuie eliminata impresia că legea porneşte de la
premisa că în anumite situaţii parteneriatul public privat este permis, iar în alte
cazuri trebuie urmate celelalte proceduri prevăzute de lege pentru derularea
unui proiect de interes public (achiziţie publică, asociere în participaţiune, con-
cesiune, etc.) .
Exemplul altor state membre şi Ghidul Comisiei Europene privind par-
teneriatul public privat de succes relevă că primele 2 etape de planificare iniţi-
ală şi de evaluare a scenariilor posibile pentru realizarea investiţiei publice sunt
absolut necesare pentru a asigura valoare maximă pentru banul public. De abia
apoi urmează etapa de iniţiere a parteneriatului public-privat. 27
Spre exemplu, practica britanică în materia parteneriatului public privat
demonstrează faptul că PPP pentru exploatarea unor active poate fi util atunci
când:
1) Avem de a face cu un complex de terenuri sau probleme de planifica-
re, posibil rezultând un eşec al pieţei;
2) Există o oportunitate de valorificare prin combinarea terenurilor deţi-
nute de sectorul public cu cele deţinute de proprietari privaţi;
3) Beneficii sociale şi economice largi pot fi furnizate prin menţinerea
unui mai mare grad de control din partea sectorului public asupra folosirii vii-
toare a activelor;
4) Valoarea activelor poate fi reţinută şi folosită ca garanţie pentru a
creşte finanţarea investiţiilor în infrastructura şi clădiri noi şi, în acelaşi timp,
furnizarea unor beneficii substanţiale ar putea fi atinsă prin crearea unui pachet
de active din activele care facilitează subvenţionarea încrucişată între cele pro-
fitabile şi cele sub dezvoltarea optimă.
Pe de alta parte, PPP este total neadecvat atunci când decizia de a
iniţia un PPP este luată având în vedere doar scopul vânzării/închirierii active-
lor fără beneficii adiţionale suplimentare. În această situaţie vânzarea activelor
este soluţia logică.
4. Selectarea partenerului
Sub rezerva reglementărilor legale aplicabile la un moment dat, este de

aşteptat ca procedura să fie competitivă. Iată că Legea nr. 178/2010 a creat deja
multe controverse prin introducerea unei proceduri de negociere ca şi regulă
pentru proiectele realizate în parteneriat public privat.
Bineînţeles că primul aspect care deranjează este nerespectarea legisla-
ţiei de drept comun în materia achiziţiilor publice, iar ANRMAP a sesizat as-
pectele nesatisfăcătoare în acest caz, respectiv posibila incălcare a unor preve-
deri europene în materia achiziţiilor publice aplicabile. În al doilea rând, com-
petiţia este cea care oferă de regulă cea mai bună valoare pentru banul public
şi cel mai bun prilej de a testa piaţa şi de a stabili care este contribuţia necesa-
ră din partea sectorului public. În al treilea rând, aşa cum am prezentat şi cu
alte ocazii9, ajutorul de stat are şanse mai mici de a fi invocat/adus în atenţia
CE atâta vreme cât procedurile de selecţie competitivă sunt respectate10.
Există şi excepţii de la regulile achiziţiilor publice, iar acestea sunt strict
CONCURENŢA
reglementate în directiva comunitară privind achiziţiile publice, respectiv

atunci când natura lucrărilor şi a riscurilor ataşate nu permit o evaluare a cos-
turilor/preţului total.
Ca o primă concluzie, ne raliem opiniilor exprimate de anumiţi experţi,
jurnalişti şi specialişti conform cărora actualul text de lege este susceptibil de
9
Ibidem 3.
28 10
A se vedea cazul metroului londonez – Decizia Comisiei Europene
încălcare flagrantă a prevederilor comunitare în materia achiziţiilor publice si,
în plus, poate da naştere unor dificultăţi majore în analiza unor situaţii ce ţin
de aplicarea legislaţiei ajutorului de stat.
O procedură normală de selecţie la nivel comunitar ar trebui să urmeze
mai mulşi paşi şi, pentru concizie, am ales o prezentare schematică:
1. Elaborarea unui memorandum de informare şi a unui calendar de sta-
bilire a procedurii de selecţie;
2. Identificare şi investigare a pieţei (mărimea pieţei, agenţi economici
activi, strategii, etc.) şi a celor mai importanţi jucători (filosofia, track record,
geografie, strategii, cote de piaţă, abilităţi de marketing, competitori etc.);
3. Stabilirea criteriilor de selecţie (abilităţi tehnice şi competenţe, situa-
ţie financiară, experienţă, statut legal, reputaţie, posibile conflicte de interese,
relaţii manageriale, etc.) şi a tipului de procedură: deschisă, dialog competitiv
sau abordare de tip targeted (cu ţintă precisă);
4. Stabilirea participanţilor pre-calificaţi (criterii de selecţie – relaţii ma-
nageriale, puncte tari ale organizaţiei, puncte tari financiare, aptitudine tehnică)
- a nu se suprapune cu criteriile de acordare (când regulile de achiziţii publice
sunt obligatorii);
5. Faza dialogului competitiv sau a procedurii deschise de selecţie; dacă
procedura dialogului competitiv trebuie la rândul sau justificată, este cu atât
mai evident că procedura de negociere poate fi folosită doar în cazuri permise
expres de lege.
6. Agrearea formei iniţiale a business plan-ului şi a altor documente (in-

clusiv cu propunerile celor preselectaţi) – cuprinde privire de ansamblu asupra
propunerii de afaceri, ce înseamnă acel business, cum va fi creat, cine furnizea-
ză serviciul, teritoriul, aspecte cheie, lanţul de valori al proiectului, descrierea
pieţei, plan de vânzări (previziuni inclusiv cash-flow 3-10 ani, rata aşteptata a
profitului, considerente asumate, senzitivităţi), structura managerială, buget,
finanţare, strategia de afaceri, riscuri; în ceea ce priveşte condiţiile impuse în
cadrul procedurilor de selecţie, trebuie precizat că sectorul public trebuie să
lase loc capacităţii de inovare a partenerului privat – impunerea soluţiilor teh-
nice nefiind eficientă şi ducând la creşterea costurilor proiectului. De aseme-
nea, astfel de condiţionalităţi daca nu sunt obişnuite în relaţiile comerciale
dintre investitorii privaţi pot fi considerate a induce elemente de ajutor de stat.
7. Apelul pentru ofertele finale;
8. Identificarea partenerilor preferaţi;
9. Ofertanţii au termen pentru due diligence (evaluarea riscurilor, road-
map-ului propus atingerea obiectivelor, orizontului privind investiţiile, evaluări
de active, aspecte de protecţia mediului, de sustenabilitate din partea partene-
rului public, etc.);
10. Acordarea contractului;
11. Semnare, lansare şi management Companie de Proiect;
12. Managementul efectiv al companiei de proiect - luarea deciziilor –
aprobare sau drepturi de veto (aprobarea planului de afaceri, schimbări în po- 29
litica de distribuţie, introducerea unui nou participant, numirea personalului
cheie, reziliere, vânzarea unui punct de distribuţie, etc.).
5. Concluzii
În final, se impune a trage un semnal de alarmă asupra echivocului ex-

primat de actuala lege a parteneriatului public privat. Deşi, iniţial, nu ne-am
propus a critica legea, nu a fost greu să remarcăm că principiile de bază, deşi
clare în enumerarea de la art. 3 din Legea nr. 178/2010, sunt reflectate numai
parţial în textul legii, iar definiţia lor nu este cea mai fericită. Ne-am permis să
sugerăm modul cum ar trebui ele prezentate în normele de aplicare pentru a
evita echivocul şi interpretarea lor în aplicarea legii:
•asigurarea accesului pe piaţă şi competiţia fără discriminare;
•protejarea interesului public şi maximizarea valorii adăugate;
•definirea nivelului optim al finanţării atât pentru a realiza un proiect
viabil şi sustenabil, dar şi pentru a evita orice profituri nerealistice din acorda-
rea finanţărilor;
•evaluarea celui mai eficient tip de PPP pentru un anumit proiect.
Parteneriatul public privat poate prezenta avantaje deosebite cum ar fi
accelerarea realizării infrastructurii, reducerea costurilor, calitate crescută a
serviciilor, alocare mai eficientă a riscurilor, stimulare crescută de a face per-
formanţă, gestionare mai bună sau venituri crescute, însa o legislaţie interpre-
tabilă suprapusă peste lipsa de experienţă din sectorul public şi neluarea în
seama a experienţei altor state europene poate genera probleme foarte mari
(pierderea controlului de către autorităţile publice, creşterea preţurilor, declin
în calitatea serviciilor, dificultăţi în relaţiile de muncă, etc.).
În foarte multe state europene, dereglementarea pieţelor şi privatizarea
au fost considerate elemente importante ale politicilor de reformă structurală.
Aşadar, multe dintre serviciile care erau înainte furnizate de sectorul public
sunt astăzi furnizate de sectorul privat. Atragerea de parteneri privaţi care sunt
dispuşi să investească în sectorul public şi să împartă riscurile proporţional este
una din intenţiile exprimate la nivel comunitar. Parteneriatul public privat nu
trebuie să urmărească exclusiv reducerea expunerii financiare a sectorului pu-
blic, ci trebuie să se concentreze în special pe creşterea calităţii şi eficienţei
serviciilor publice. Parteneriatul trebuie să denote siguranţă pentru costurile de
exploatare viitoare şi să recompenseze operatorii care administrează bine ser-
CONCURENŢA
viciul încredinţat.
Parteneriatul public privat nu este un “medicament universal”, aplicabil
la orice şi în orice situaţie. În realitate proiectele de parteneriat public privat
sunt proiecte complexe, costisitoare şi a căror proceduri de atribuire durează.
Considerăm că reglementarea riguroasă poate facilita munca autorităţilor
publice iniţiatoare, iar rigurozitatea presupune elaborarea unui manual al PPP-
ului in Romania care sa aiba in vedere modelul romanesc instaurat prin Legea
30 nr. 178/2010, adaptat la cerintele europene in materia achizitiilor publice.
O provocare pentru cercetarea ştiinţifică
universitară din România
Otilian B. Neagoe
vicepreşedinte
Drd. Daniel Dumitru Stan

Inspector de concurenţă
Otilian B. Neagoe,

vicepreşedinte
Abstract:
Great changes over the past 15 years have led to what is perceived to be a
funding crisis în higher education, especially regarding some inertia about biases
towards new up-to-date research areas.
On the other hand, a former European Commissioner for Competition, Mario
Monti, used to say: „I firmly believe that management of competition policy requires
more contribution from academic thinking. Especially if it comes from an institution
which is permeated with real world contacts like this university is.”
So, this paper reports on the fact that the economics of competition must in-
creasingly find its way into Romanian universities curricula.
Cu greu am putea găsi în ziua de astăzi un ziar sau o publicaţie de speci-

alitate în care să nu apară un articol referitor la politicile concurenţiale, ca
domeniu de frontieră socio-politico-economică aflat în centrul preocupărilor
autorităţilor publice şi al mass-media.
Pe de altă parte, se vorbeşte la ora actuală despre ceea ce este perceput ca
fiind o posibilă criză a învăţământului universitar, generată atât de unele metodo-
logii învechite din sfera comunicării cât şi de o oarecare inerţie de a “ţine pasul”
cu cele mai noi şi productive tendinţe şi cerinţe ale realităţii economico-sociale.
Adoptarea şi generalizarea celor mai moderne tehnologii de comunicare şi tehnici 31
pedagogice este pe cale să acopere prima carenţă. Vom încerca să argumentăm pe
scurt, în cele ce urmează, că domeniul teoretic şi aplicativ al politicilor concuren-
ţiale, sau, ceea ce am putea numi “ingineria modernă a protecţiei concurenţei
economice”, constituie o deschidere deosebit de interesantă şi de mare viitor pen-
tru cercetarea ştiinţifică universitară, pentru învăţământul superior din România.
Evoluţia deosebit de dinamică a protecţiei concurenţei ca o disciplină
ştiinţifică de sine stătătoare se bazează pe înglobarea şi utilizarea de concepte
şi tehnici din economie (de ex. teorema echilibrului general, analiza input-out-
put, teoria programării), din geo-politică (teoria locurilor centrale, teoria dis-
tribuţiei), din matematică şi econometrie (analiza autocorelării spaţiale, dina-
mica sistemelor), dar şi din discipline aparent îndepărtate cum ar fi termodina-
mica, mecanica generală, chimia...
Îndeosebi aspectele economice ale politicilor concurenţiale ocupă un loc
tot mai important în activitatea ştiinţifică universitară, atât ca preocupări prin-
cipale, de sine stătătoare, cât şi sub forma unor substanţiale componente “de
concurenţă” incluse într-o varietate de excursuri adiacente cum sunt economia
industriei, aplicaţiile microeconomice, ştiinţele juridice, sociologia aplicată,
ştiinţa administraţiei etc.
Cercetarea ştiinţifică fundamentală în domeniu este axată pe descoperirea
de noi legităţi şi norme specifice şi pe îmbunătăţirea celor existente şi este în-
dreptată spre găsirea unor strategii cât mai eficiente în vederea luării deciziilor.
Se aplică şi aici, ca şi în alte domenii, principiile cercetării operaţionale (von
Neumann), şi mai ales teoria jocurilor de strategie care studiază modul cum se
iau deciziile în situaţii de competiţie. Un instrument de modelare adesea utilizat
este şi izomorfismul între teoriile economice şi cele fizice. Au fost create, astfel,
sisteme de analiză conform cărora teoria economică şi teoria reţelelor electrice
pot fi formulate, amândouă, ca ramuri ale programării mecanice, punându-se în
evidenţă analogii între voltaj şi preţuri, între curenţi şi fluxuri de mărfuri, între
admitanţa electrică şi elasticitatea cererii, între legea conservării energiei (pri-
mul principiu al termodinamicii) şi legea lui Walras (potrivit căreia satisfacerea
nevoilor este echivalentă cu necesitatea unui echilibru) ş.a. Unele relaţii econo-
mice concurenţiale au fost exprimate ca aplicaţii ale principiului lui Le Chatelier
care afirma, în esenţă, că dacă asupra unui sistem sunt impuse anumite constrân-
geri, atunci sistemul va reacţiona în sensul neutralizării sau negării constrânge-
rilor. Există, de asemenea, noi deschideri în direcţia utilizării topologiei, a ana-
lizei neliniarităţilor, a matematicii haosului etc.
CONCURENŢA
Poate că cea mai mare deschidere potenţială si, în acelaşi timp, câmp de
cercetare şiinţifică în domeniul protecţiei concurenţei este către predicţia şi
protecţia viitorului, sau mai precis, către prevenirea şi ocolirea, sau atenuarea
crizelor.
Se subliniază că politica de concurenţă nu este un scop în sine, ci unul
din mijloacele pentru atingerea unui ţel care, cel mai adesea, este definit ca
fiind satisfacerea intereselor consumatorilor şi se fundamentează pe excursuri
32 în cele mai cunoscute şi influente teorii economice bazate pe competiţie (Adam
Smith), structura de piaţă (Şcoala de la Harvard), barierele de intrare şi ieşire
(Şcoala de la Chicago), mulţimea tranzacţiilor (teoria jocurilor) sau importan-
ţa inovării (şcoala evoluţionistă).
Şi întotdeauna, cea dintâi – şi nu cea mai mică – dificultate în trasarea sau
evaluarea unei politici de concurenţă este constituită de multitudinea căilor de
abordare economică. De ex., o teorie centrată pe alocarea unor resurse finite în
scopuri finite folosind mijloace finite va prezenta o altă abordare şi alte scopuri
decât o teorie care va lua în consideraţie o predicţie a dinamicii respectivelor
resurse, scopuri şi mijloace.
Cum pot fi îmbunătăţite fundamentele economice ale politicii de concu-
renţă? Găsirea unor răspunsuri pertinente, eficiente, la această întrebare este o
problemă vitală pentru autorităţile de concurenţă. De o bună bucată de vreme,
preocuparea majoră nu se mai concentrează asupra chestiunii dacă cercetarea
ştiinţifică (mai ales cea economică) trebuie sau nu să susţină politica antitrust
(subiect care a fost dezbătut în trecut), ci asupra modului cum trebuie să se rea-
lizeze acest deziderat. Care dintre mulţimea de idei şi teorii din vasta şi enciclo-
pedica economie a organizării industriale ar trebui utilizate cu precădere şi cu
maximum de profitabilitate în practica antitrust? Care ipoteze ar putea descrie
şi explica mai adecvat comportamentul comercial într-un mediu de afaceri tot
mai complex şi tot mai dinamic, atât de predispus către crize aparente şi/sau
structurale? Care sunt căile, mecanismele şi procedurile cele mai eficiente şi
adaptive pentru transpunerea în practica operaţională a noilor idei economice?
Aspecte tot atât de interesante sunt prezentate şi de latura aplicativă a

cercetării ştiinţifice în domeniul protecţiei concurenţei.
A fost, astfel, evidenţiată necesitatea stringentă a stabilirii unor bucle de
feed-back între cercetarea ştiinţifică universitară şi autorităţile de concurenţă,
demersuri care să vizeze, în special, acoperirea unor direcţii de maxim interes
şi actualitate cum sunt reevaluarea (aprecierea validităţii ipotezelor luate în
consideraţie cu privire la impactul economic al comportamentului comercial în
lumina noilor dezvoltări teoretice), administrabilitatea (capacitatea ipotezelor
economice de a modela doctrina antitrust şi de a sprijini formularea de regle-
mentari care să poată fi aplicate în mod efectiv) şi verificarea empirică (evalu-
area ex-ante şi ex-post a efectelor deciziilor de concurenţă).
Teoria economică nu este nici unitară şi nici statică. Una din marile pro-
vocări ale relaţiei cercetării de profil cu protecţia concurenţei economice este
aceea de a se identifica, printr-un demers susţinut dinspre ambele direcţii, me-
todologiile care să permită diagnosticarea cât mai exactă a consecinţelor con-
curenţiale în diverse cazuri de comportament comercial. Poate că una din dez-
voltările teoretice moderne cele mai promiţătoare pentru antitrust este şi relativ
noua teorie economică instituţională (New Institutional Economics – NIE –
bazată pe unele deschideri ale lui Coase – premiul Nobel 1991), direcţie de
cercetare care tinde să extindă şi să îmbogăţească înţelegerea detaliilor microa-
nalitice ale factorilor comerciali şi ale cadrului productiv în vederea explicării
şi predicţiei comportamentului agenţilor economici. 33
Se poate astfel evidenţia o diferenţă esenţială între diversele concepţii
ale concurenţei, şi anume cea între stările de echilibru şi procesele de schim-
bare dinamică.
Teoria modernă a alocării resurselor prezintă concurenţa ca o stare de
echilibru a pieţei, care depinde de cerere şi de structura costurilor şi care deter-
mină numărul de supravieţuitori viabili. Aceasta înseamnă că starea concuren-
ţială este înţeleasă ca fiind structura stabilă a pieţei măsurată prin numărul şi
mărimea relativă a firmelor supravieţuitoare. De aici rezultă schema devenită
clasică prezentând concurenţa perfectă la un capăt şi monopolul la capătul
opus, fiecare din cele două sintagme fiind definită în termenii relaţiei dintre
puterea de piaţă şi capacitatea subsecventă de a creşte preţul peste costul mar-
ginal (problemele autorităţii de profil cantonându-se, de obicei, între monopol
şi o zonă oligopolistă).
În cadrul acestei teorii a concurenţei perfecte (ale cărei fundamente au
fost aşezate de către Adam Smith), libertatea de intrare şi de ieşire de pe piaţă
permite egalizarea ratei de revenire (înlocuire) a capitalului între diferite linii
de investiţie. Combinându-se şi cu comportamentul presupus haotic în urma
căruia preţurile la care vinde şi cumpără o firmă sunt considerate a fi date de
piaţă, în afara influenţei sale, doctrina concurenţei perfecte generează un set
coerent de norme în baza cărora se poate aprecia orice situaţie de piaţă.
Dar, după cum se ştie, o serie de alţi cercetători în domeniu (Hayek,
Robinson, Georgescu-Roegen, Morgenstern, Schumpeter) consideră concuren-
ţa ca fiind un proces dinamic, activ, şi nu o stare de lucruri pasivă. Conform
acestei viziuni, concurenţa este un proces deschis, dinamic, care depinde în mod
definitoriu de capacitatea firmelor de a se comporta în mod diferenţiat şi este
legat în mod inseparabil de posibilitatea inovării. Astfel, concurenţa care nu
cunoaşte stare de echilibru, este procesul care conduce dezvoltarea economică.
Am mai aminti aici eseul de referinţă al unui mare economist neo-clasic
(Frank Knight – Etica competiţiei, 1923), care abordează în acelaşi mod defi-
nitoriu relaţia între concurenţă şi competiţie. Regulile jocului şi codurile de
conduită coordonează acţiunile competitorilor, definesc comportamentele per-
misibile şi inadmisibile, stabilesc gama premiilor şi modul cum sunt acestea
acordate, imparţialitatea regulilor fiind, desigur, unul din principalele dezide-
rate. Al doilea element important de luat în consideraţie este panelul de com-
petitori şi caracteristicile competitive asociate. Din complexitatea acestei abor-
dări se degajă un al treilea element, şi anume gradul inerent de incertitudine
CONCURENŢA
datorat insuficienţei regulilor, eventualităţilor neprevăzute, şi, mai ales, lipsei

de predictibilitate cu privire la comportamentul competitorilor.
Astfel de idei şi altele asemănătoare potenţează evoluţia demersurilor de
cercetare ştiinţifică în domeniul concurenţei. Astfel, se postulează că realitatea
concurenţială se fundamentează pe o mare varietate de comportamente ale
mulţimii de firme. Varietate care se traduce prin profituri de piaţă diferenţiate,
de unde rezultă diferite modele de selecţie în termeni de creştere sau scădere
34 diferenţiată. Tendinţele de inovare remodelează continuu complexitatea com-
portamentelor şi asigură impulsul necesar pentru direcţionarea procesului de
selecţie (Nelson şi Winter, Metcalfe, Dosi etc.).
În acest nou tip de analiză nu mai joacă nici un rol ideea echilibrului
concurenţial. În locul acesteia se introduce sintagma stării dinamice de concu-
renţă, care este o modelare a coordonării în cadrul şi între componentele pieţei.
Modul cum comportamentele economice individuale se întrepătrund şi capătă
o consistenţă reciprocă este considerat a fi nodul central al oricărei analize
reale de concurenţă. Aranjamentele de piaţă sunt judecate nu numai din punct
de vedere al alocării resurselor indispensabile pentru competiţie ci şi din punct
de vedere al capabilităţilor de a se adapta inovării şi de a crea noi posibilităţi
pentru inovare. Starea concurenţială este deci considerată a fi o stare dinamică,
deschisă către transformările implementate inclusiv de către cele mai noi re-
zultate ale cercetării-dezvoltării.
Se subliniază astfel încă o dată capacitatea deosebită a concurenţei ca
instrument al creşterii economice. Un cadru instituţional adecvat dă posibilita-
tea firmelor cu produse mai bune sau cu metode mai bune de producţie de a-şi
mări cota de piaţă şi astfel să-şi aloce o parte mai mare din resursele producti-
ve ale economiei; selecţia acţionează în direcţia creşterii productivităţii. Mai
mult, pieţele deschise permit implementarea rapidă a inovării în momentul în
care aceasta se prezintă ca instrument de sporire a puterii de piaţă.
Mai consemnăm şi posibilele implicaţii în domeniul politicilor concuren-
ţiale oferite de teoria economică a aşa numitului “second best – a doua soluţie
optimă” (Laffont, 1998), conform căreia concurenţa perfectă este, fără îndoială,

cel mai bun lucru “în cea dintâi şi cea mai bună dintre lumile imaginate de eco-
nomişti”, adică acolo unde există un număr foarte mare de participanţi la piaţă,
nu există bunuri şi servicii publice, nici externalităţi, nici monopoluri naturale,
nici informaţie asimetrică, agenţii economici sunt cu toţii profesionişti şi raţio-
nali, sistemul juridic este pe deplin funcţional în domeniul cauzelor comerciale
şi autorităţile aplică cea mai bună politică în materie etc. Dar, în lumea reală
unde echilibrul concurenţial nu este decât o abstracţie de referinţă, este
necesară găsirea şi aplicarea unei a doua soluţii optime, realizabilă, eficien-
tă, durabilă.
Se evidenţiază cu acest prilej şi faptul că esenţa dinamică, în veşnica miş-
care a economiei de piaţă depinde de faptul că activitatea de piaţă este strâns le-
gată de cunoaşterea permanentă, de generarea de noi cunoştinţe ca rezultate ale
cercetării ştiinţifice. Discutăm aici nu numai despre cunoaşterea ştiinţifică şi teh-
nică, ci şi despre cunoaşterea pieţei, a organizării generale şi a predicţiei. Şi rea-
mintim în acest context o observaţie mai veche (Popper, 1986) care evidenţiază
faptul că orice câştig de cunoaştere deschide noi oportunităţi pentru cunoaştere.
Astfel, se poate spune că a produce cunoaştere cu mijloacele cunoaşterii este un
scop principal atât al creşterii economice moderne, cât şi al concurenţei dinamice
(Metcalfe, 2000).
Faptul că agenţii economici concurează, în fapt, pentru câştigarea şi păs-
trarea unei cote cât mai mari de piaţă, poate constitui o alternativă mai ieftină 35
pentru adoptarea unor forme mai eficiente de concurenţă prin inovare tehnolo-
gică sau organizaţională? Un grad maxim de concurenţă pe o anumită piaţă este
un grad optim de concurenţă în vederea promovării bunăstării economice (şi în
care ipoteză - statică sau dinamică)? Teoriile şi reglementările din domeniul
politicii de concurenţă, general acceptate la nivelul Uniunii Europene, trebuie
aplicate ad literam într-o ţară în curs de tranziţie? Sau cu ce fel de amendamen-
te concluzionate în urma unor analize ştiinţifico-aplicative de la caz la caz?
Care ar putea fi cea de a doua “cea mai bună soluţie” într-un caz particular?
Cum se poate aplica modernul concept de «efficient consumer response»
(ECR) fără a se restrânge concurenţa între furnizori? Care anume teorii şi me-
tode cantitative se pot aplica mai uşor şi cu mai mare eficienţă în investigaţiile
pe probleme de concurenţă? Ce tehnici econometrice şi modele de simulare se
pot folosi pentru aprecierea impactului concentrărilor economice? Cum se pot
detecta cartelurile în baza unor analize realizate asupra datelor empirice?
Iată numai câteva dintre întrebările incitante ale căror răspunsuri încep abia să se
formuleze şi la clarificarea cărora şi cercetarea ştiinţifică universitară din România îşi
poate aduce aportul.
Printre cele mai moderne abordări, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, se
regăseşte demersul către utilizarea metodelor cantitative pentru investigaţiile şi ana-
lizele de concurenţă (a se vedea Berry – 1994, Berry, Levinsohn şi Pakes – 1995,
Nevo – 2000, Petrin – 2002, Verboven – 2002 etc.). Pe lângă Comisia Europeană,
chiar în zona de acţiune şi sprijinind activitatea Directoratului General de Concurenţă
(DG Competition) există de ani buni un forum consultativ de discuţii şi analize
pentru politici de concurenţă (Economic Advisory Group for Competition Policy)
format din profesori universitari de solidă reputaţie de la cele mai renumite univer-
sităţi din spaţiul european. Aceasta şi în contextul existenţei unor precedente decizii
în materie de concurenţă ale Comisiei Europene desfiinţate de către Curtea
Europeană de Justiţie tocmai datorită neclarităţilor de aplicare a unor principii eco-
nomice mai mult sau mai puţin cunoscute şi lipsei unei solide fundamentări ştiinţi-
fice (de ex.: în cazul T-144/02 Babyliss, “efectul de serie” – vânzarea unei serii mari
de produse către un singur detailist; în cazul T-210/01 General Electric vs.
Commission, aplicarea necorespunzătoare a “efectului Cournot” etc.).
Mai amintim despre o dezvoltare recentă şi de mare viitor pe care am
denumi-o “economia legală” (forensic economics – a se vedea lucrările ACLE
Workshop, University of Amsterdam, Forensic Economics în Competition Law
Enforcement, Martie 2006), denumire acordată în consonanţă, de ex., cu ter-
CONCURENŢA
menul de “medicină legală” (atributul de “legal” referindu-se aici la aplicarea

practicilor şi cercetărilor ştiinţifice în justiţie). Foarte pe scurt, este vorba des-
pre aşezarea întregii demonstraţii referitoare la încălcările reglementărilor de
concurenţă pe baze teoretice solide demonstrabile în justiţie şi care să poată fi,
eventual, chiar sprijinite în instanţă de către cercetători ştiinţifici atestaţi spe-
cial convocaţi.
Ca încheiere vom cita din memorie o afirmaţie a unui fost Comisar eu-
36 ropean pentru concurenţă (Mario Monti): “Cred cu tărie că managementul
politicii de concurenţă necesită o contribuţie sporită din partea gândirii aca-
demice. Şi, mai ales, contribuţia acelor instituţii conectate permanent la rea-
litate care sunt universităţile.”
Bibliografie selectivă
1. Berry, St.T., Estimating discrete-choice models of product differentiation,

RAND Journal of Economics, vol. 25, no. 2, 1994.
2. Berry, St.T, Levinsohn, J., Pakes, A., Automobile prices în market equili-
brium, Econometrica, vol. 63, no.4, 1995.
3. Nevo, A., Mergers with differentiated products: The case of the ready-to-eat
cereal industry, RAND Journal of Economics, vol. 31(3), 2000.
4. Petrin, A., Improving demand and welfare estimates with utilisation data,
http://gsbwww.uchicago.edu/fac/amil.petrin/research/, 2002.
5. Verboven, F., Quality-based price discrimination and tax incidence: The market for
gasoline and diesel cars în Europe, RAND Journal of Economics, vol. 33, 2002.
37
Autoritatea de concurenţă – prietenul tuturor
şi amicus curiae
Ştefan Neagoe
Ovidiu Felecan
- inspector de concurenţă

Ştefan Neagoe,

Rezumat
Este bine cunoscut faptul că Regulamentul 1/2003 EC a implementat unele direc-
ţii fundamentale ale reformei în domeniul aplicării politicii comunitare de concurenţă. Dar
atingerea scopurilor acestei reglementări comunitare (eficientizarea şi uniformizarea apli-
cării reglementărilor de concurenţă în Comunitatea Europeană, simplificarea procedurilor
administrative, reducerea costurilor de aplicare pentru administraţia publică şi pentru
agenţii economici etc.) depinde de modalităţile concrete în care ea este aplicată. O ana-
liză empirică a respectivelor direcţii fundamentale ar putea evidenţia ideea că instanţele
judiciare naţionale din Statele Membre vor juca un rol din ce în ce mai important în do-
meniul aplicării politicii europene de concurenţă. Instanţele naţionale pot contura o per-
spectivă originală şi valoroasă în abordarea cazurilor de concurenţă; aceste instanţe sunt
independente, ceea ce asigură imparţialitatea; aplică procedurile legale, ceea ce repre-
zintă o componentă vitală a implementării oricăror politici economice; beneficiază de
abilitatea destul de rară de a aplica imperative complicate (şi uneori conflictuale) ale di-
verselor politici naţionale şi/sau comunitare la situaţii reale deosebit de complexe. Dar
puterile şi libertăţile discreţionare tot mai sporite acordate în cadrul reglementărilor fun-
damentale ale Comunităţii Europene (inclusiv şi cu deosebire în domeniul concurenţei
economice) evidenţiază deja unele probleme, cum ar fi salvgardarea integrităţii şi coe-
renţei acestor reglementări fundamentale implementate de către o multitudine de instan-
ţe naţionale din Statele Membre. Prezentul studiu se concentrează asupra mecanismului 39
amicus curiae considerat ca fiind un sprijin deosebit de eficient şi coerent pentru realiza-
rea politicii de concurenţă a Comunităţii Europene.
I. De la administrativ la juridic – “juridificarea” politicii de

concurenţă
1. Adeseori, un început foarte potrivit pentru orice studiu în cele mai

diverse domenii, îl constituie înscrierea unor referinţe la nişte “elemente fun-
damentale” sau, şi mai bine, “elemente fundamentale esenţiale”. De exemplu,
“elementele fundamentale esenţiale” ale Comunităţii Europene, ale Tratatului
European, ale Codului Civil European, ale Programului de la Haga, ale Codului
Internaţional Privat etc. Adevărul ar putea fi acela că, acest mod de a începe
constituie, cel puţin, o modalitate rapidă şi facilă de a evidenţia, ab initio, unele
partis-pris-uri ale autorilor, adică unele limitări mentale şi/sau baremuri auto-
impuse.
2. Regulamentul Consiliului (EC) 1/2003 [1] înlocuieşte Regulamentul
17/62 [2] şi stabileşte proceduri noi şi coerente pentru aplicarea reglementărilor
în materie de concurenţă ale Comunităţii Europene, cu referinţă la Articolele 81
şi 82 (renumerotate mai nou ca art. 101 şi 102)din Tratatul Comunitar Consolidat
- ECT [3]. În completare, Comisia Europeană a mai publicat numeroase îndru-
mări de referinţă (Pachetul de Modernizare şi altele) menite să sprijine interpre-
tarea şi aplicarea reglementării respective. Importanţa Regulamentului 1/2003 a
fost evidenţiată adeseori prin sintagme răsunătoare şi îndreptăţite cum ar fi: “o
revizuire ambiţioasă şi fundamentală a reglementărilor de concurenţă care imple-
mentează articolele 81 şi 82 din Tratat”, “cea mai considerabilă reformă pe con-
curenţă întreprinsă după 1962” [4], un “big bang” [5] etc.
3. Este bine cunoscut faptul că Regulamentul 1/2003 EC a implementat
unele direcţii fundamentale ale reformei în domeniul aplicării politicii comu-
nitare de concurenţă, astfel:
- descentralizarea – eliminarea obligaţiei de notificare a înţelegerilor că-
tre Comisia Europeană;
- strânsa colaborare între autorităţile care aplică reglementările de con-
curenţă – Comisia Europeană (EC) şi autorităţile naţionale de concurenţă
(NCA); instituirea Reţelei Europene de Concurenţă (ECN); accentuarea impor-
tanţei participării la Comitetul Consultativ privind Practicile Restrictive şi
CONCURENŢA
Poziţiile Dominante;
- întărirea şi extinderea puterilor de investigare şi de aplicare – dreptul
de a sigila unele locaţii, luarea de declaraţii, inspecţii la faţa locului;
- aplicarea uniformă a reglementărilor comunitare de concurenţă – NCA
(autorităţile naţionale de concurenţă) trebuie să aplice Articolele 81 şi 82 în
acelaşi timp cu aplicarea reglementărilor naţionale de concurenţă etc.;
- strânsa cooperare între autorităţile care aplică reglementările de
40 concurenţă şi instanţele judiciare naţionale.
4. Dar succesul în realizarea scopurilor urmărite de Regulamentul 1/2003
(aplicarea efectivă şi mai eficientă a reglementărilor comunitare de concurenţă,
simplificarea cadrului administrativ, reducerea cheltuielilor în administraţia
publică şi a costurilor agenţilor economici etc.) depinde în cea mai mare mă-
sură de modalităţile practice de implementare. Trebuie să subliniem că multe
dintre componentele acestei “noi ere în reglementarea concurenţei” existau, în
fapt, cu mult timp înaintea introducerii Regulamentului 1/2003, de ex.:
- puteri extinse de investigare şi de aplicare au fost acordate Comisiei
Europene încă prin Regulamentul 17/62 [2];
- principiul strânsei cooperări între Comisia Europeană şi autorităţile
naţionale de concurenţă a fost fundamentat prin Articolul 10 al ECT [3] şi evi-
denţiat în [6];
- principiul strânsei cooperări între Comisia Europeană şi instanţele judici-
are naţionale a fost fundamentat prin Articolul 10 al ECT [3] şi evidenţiat în [7].
În general, regimul reglementării concurenţei în Comunitatea Europeană
s-a bazat pe obligaţia “cooperării sincere” datorate de Statele Membre către
comunitate (şi, de presupus, şi între ele). Izvorul de drept comunitar se găseş-
te în Articolul 10 din ECT [3] care impune Statelor Membre atât obligaţii po-
zitive cât şi negative. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (ECJ) a in-
vocat în mai multe ocazii aceste îndatoriri – a se vedea, de ex., [8] para. 5, unde
prevederea respectivă este evidenţiată ca fiind “o îndatorire generală a Statelor
Membre, al cărei conţinut real depinde în fiecare caz individual de prevederile
Tratatului şi de reglementările derivate”, precum şi [9] para. 18, unde se decla-

ră că “această obligaţie de sinceră cooperare impusă instituţiilor comunitare
este deosebit de importantă pentru autorităţile judiciare ale statelor membre,
care au responsabilitatea de a asigura aplicarea şi respectarea legii comunitare
în cadrul sistemului legislativ naţional”.
Trebuie spus însă că rezultatele acestui sistem (rezultate mai mari şi mai
multe) se lasă încă aşteptate. Ceea ce înseamnă că realizarea obiectivelor vizate
va fi o sarcină continuă, îndelungată, dificilă şi costisitoare.
5. O trecere în revistă a elementelor fundamentale, a obligaţiilor şi sco-
purilor menţionate mai sus poate evidenţia tot mai puternic impresia că instan-
ţele judiciare naţionale vor putea ajunge în curând cele mai importante instru-
mente de aplicare a politicii comunitare de concurenţă. Care politică este ea
însăşi unul din elementele fundamentale ale Comunităţii Europene – cităm în
extenso din ECT [3]:
“Articolul 2. Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe co-
mune, a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea în aplicare a poli-
ticilor sau acţiunilor comune prevăzute la Articolele 3 şi 4, să promoveze în
întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activi-
tăţilor economice, un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie
socială, egalitatea între bărbaţi şi femei, o creştere durabilă şi neinflaţionistă,
un grad ridicat de competitivitate şi de convergenţă a performanţelor economi-
ce, un nivel ridicat de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului, creşterea 41
nivelului şi calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între
statele membre.
Articolul 3.
1. Pentru realizarea scopurilor prevăzute la Articolul 2, acţiunea
Comunităţii presupune, în condiţiile şi în conformitate cu termenele prevăzute
de prezentul tratat: (...)
b) o politică comercială comună;
c) o piaţă internă caracterizată prin eliminarea, între statele membre, a
obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, ser-
viciilor şi capitalurilor; (...)
g) un sistem care împiedică denaturarea concurenţei pe piaţa internă;
h) apropierea legislaţiilor interne în măsura necesară funcţionării
pieţei comune; (...)
m) întărirea competitivităţii industriei Comunităţii;
n) promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice;
o) încurajarea creării şi dezvoltării de reţele transeuropene; (...)
t) o contribuţie la întărirea protecţiei consumatorilor; (...)
Articolul 4.
(1) În vederea realizării scopurilor prevăzute la Articolul 2, acţiunea statelor
membre şi a Comunităţii presupune, în condiţiile şi în conformitate cu calendarul
prevăzute de prezentul tratat, instituirea unei politici economice întemeiate pe
strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internă şi
pe definirea obiectivelor comune şi conduse în conformitate cu principiul unei
economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă. (…)”
Şi încă, aşa după cum ECJ a constatat în [10] para. 36 şi a repetat în [11]
para. 20:
“Articolul [81] al Tratatului constituie o prevedere fundamentală
care este esenţială pentru realizarea sarcinilor încredinţate Comunităţii şi,
mai ales, pentru funcţionarea pieţei interne.”
6. Pe lângă toate acestea nu trebuie să pierdem din vedere cea de a doua
sarcină fundamentală a oricărei autorităţi de concurenţă (prima fiind, desigur,
aplicarea reglementărilor concurenţiale) – de la Directoratul General al
Concurentei (din cadrul Comisiei Europene) până la fiecare autoritate naţională
de concurenţă – care este competition advocacy (promovarea concurenţei)
[12]. În acest sens se poate spune ca autoritatea de concurenţă este prietenul
tuturor, încercând mereu să înveţe şi să consilieze pe toţi cei interesaţi cu privi-
CONCURENŢA
re la reglementările concurenţiale. Desigur, aceasta înseamnă că promovarea

concurenţei poate şi trebuie să fie adresată şi către instanţele juridice.
7. Fără a uita că ECJ activează şi ca o Curte Constituţională în raport cu
ECT, se înregistrează, totuşi, unele păreri care susţin că, cel puţin la o primă
vedere, revizia juridică a cazurilor pe concurenţă de către curţile europene de
justiţie evidenţiază aparenţa unei confuze harababuri [14]. Şi aceasta, poate, din
cauză că sistemul european de revizie juridică este caracterizat prin încadrarea
42 exclusivă cu judecători generalişti (ne referim aici cu deosebire la CFI şi nu dis-
cutăm despre European Union Civil Service Tribunal - EUCST), ceea ce, în fapt,
înseamnă lipsa recunoaşterii oficiale a înaltei complexităţi a cazurilor pe con-
curenţă. Atitudinea respectivă este tot mai mult evidenţiată de către practica
decizională a Comisiei Europene şi de către jurisprudenţa curţilor de justiţie
comunitare în domeniul concurenţei. Fără a intra în amănunte, tehnicizarea tot
mai sporită a deciziilor juridice pe concurenţă, rolul de maximă importanţă jucat
de economia politică, precum şi multe alte circumstanţe obiective determină mari
întârzieri şi aglomerări curente de cazuri pe rol, situaţie care s-ar putea să nu mai
fie compatibilă cu esenţa rapid schimbătoare a pieţelor, cu imperativele „celei
mai vii şi dinamice politici din cadrul Uniunii Europene”. O observaţie rezona-
bilă care ar putea fi făcută şi cu privire la relaţiile dintre Comisia Europeană,
autorităţile naţionale de concurenţă şi/sau instanţele juridice naţionale.
8. Este oare timpul şi ocazia de a rememora conceptul de “juridificare” a
sferei economice, aşa cum a fost reînnoit de către profesorul Wilks [15], în spe-
cial pentru a evidenţia “pericolul” ca justiţia să impună autorităţilor de concu-
renţă să acţioneze în modalităţi incompatibile cu unele interese comunitare şi
naţionale şi în contradicţie cu concluziile unor analize economice rezonabile?
Termenul “juridificare” (termen care, fundamentat pe principiile lui
Weber [16], a căpătat o oarecare popularitate datorită lucrărilor lui Teubner
[17]) a fost destinat a descrie procesul “prin care domenii ale vieţii economice
şi sociale devin subiectul controlului sistematic prin intermediul legislaţiei,
prin aplicarea legislaţiei de către autorităţile publice şi ca efect al activităţii
instanţelor judiciare”. Mai recent, termenul a fost utilizat de către juriştii de

la London School of Economics pentru a se scoate în evidenţă accentuarea
tendinţei de legiferare a mai multor aspecte ale vieţii economice printre care şi
politica de concurenţă.
Juridificarea, înţeleasă ca fiind creşterea puterii juridice, se referă la spori-
rea atribuţiilor sistemului juridic, putându-se diferenţia cel puţin două surse ale
acestui fenomen, pe care le identificăm a fi ambiguitatea şi complexitatea. Ca
primă sursă, amplificarea atribuţiilor de interpretare se produce atunci când este
neclar care principiu sau reglementare trebuie aplicate într-un anume caz sau când
ambiguitatea este generată de posibilitatea de interpretare a unei anumite preve-
deri. A doua sursă de creştere a puterii juridice provine de la sporirea complexită-
ţii cazurilor analizate. Ambiguitatea şi complexitatea aferente unui anumit dome-
niu contribuie la sporirea puterii sistemului juridic (precum şi a experţilor din in-
teriorul sau din afara sistemului respectiv). Astfel, se amplifică dependenţa de
consilierea juridică şi de deciziile instanţelor judiciare [19]. Iar ambiguitatea şi
complexitatea, de obicei, sunt implicate din plin în cazurile de concurenţă.
9. Se simte oare nevoia, există oare o modalitate şi ar putea fi oare timpul
de a se lua în consideraţie sfârşitul acestei perioade de “ambiguitate construc-
tivă” [20] asupra a ceea-ce-face-fiecare (şi uneori în mod izolat şi incoerent)
între autorităţile administrative şi instanţele judiciare, în cazurile de concurenţă?
Pentru ca modernizarea aplicării politicii de concurenţă sub îndrumarea
Comisiei Europene să aibă succes este necesar ca legea să se aplice cu o rigoa- 43
re mult sporită; cultura concurenţei va deveni predominantă, instanţele judici-
are vor consolida şi vor extinde aplicarea legii, iar agenţii economici vor avea
şanse de succes pentru solicitarea de daune în acţiuni bazate pe încălcări ale
reglementărilor de concurenţă. Ar putea fi vorba despre “răsăritul unei noi ere”
a coerenţei în perfecţionarea, aplicarea şi eficientizarea politicii de concurenţă.
10. În instanţele judiciare naţionale pot exista judecători “generalişti” –
rezidând în instanţe de jurisdicţie generală şi pronunţându-se în variate tipuri de
cazuri –, şi “specialişti” – care au jurisdicţie numai asupra unor anumite feluri
de cazuri (comerciale, administrative, de concurenţă etc.). Există aspecte comu-
ne tuturor reviziilor juridice, indiferent de felul cazului. Aspectele micro şi ma-
cro economice constituie o parte importantă dar nu exclusivă a cadrului princi-
pial de evaluare a cazurilor pe concurenţă. Aspectele principale ale acestor
cazuri sunt, de obicei, de mare cuprindere şi complexitate şi pot fi un ames-
tec de “fapte” şi “prevederi legale”. Experţii pot juca un rol important, fie
acţionând în favoarea uneia dintre părţi, fie în calitate de consultanţi ai instanţei.
11. Pentru a da un exemplu în sprijinul celor de mai sus vom reaminti
faptul că acele 4 condiţii înscrise în Articolul 81(3) al ECT [3] (cum ar fi pro-
movarea progresului tehnic şi economic sau asigurarea beneficiului consuma-
torilor) nu sunt nişte concepte juridice clar definite şi necesită abordări şi
evaluări economice complexe. Împărtăşim opinia altor comentatori potrivit
căreia aceasta a fost motivaţia pentru care CFI şi-a autolimitat competenţa
asupra “4. (…) evaluărilor economice complexe efectuate de către Comisie
atunci când aceasta îşi utilizează libertatea pe care i-a conferit-o Articolul 85(3)
al Tratatului, cu privire la fiecare din cele patru condiţii prevăzute, (…) [com-
petenţa curţii fiind] limitată a verifica dacă regulile privind procedura şi for-
mularea motivaţiilor au fost respectate, dacă faptele au fost stabilite cu exacti-
tate şi dacă nu există nici o eroare evidentă de apreciere sau vreun abuz de
putere” [21].
Deşi cele 4 condiţii din Articolul 81(3) nu au fost în vreun fel modifica-
te, iată că acum aceste “evaluări economice complexe” vor trebui să fie supra-
vegheate de către instanţele naţionale care, până la momentul respectiv, nu
fuseseră considerate ca fiind competente pentru a realiza aceasta. Cu deosebire
controlul condiţiei de a nu fi eliminată concurenţa necesită analiza pieţei pro-
dusului şi a pieţei geografice afectate, de ex. de o înţelegere, a structurii de
piaţă şi a poziţiei părţilor implicate (dacă au putere de piaţă). Susţinem că
asemenea analize pot fi efectuate în mod satisfăcător în baza unor cerce-
CONCURENŢA
tări detaliate şi numai de către instituţii specializate.

Suntem de acord asupra faptului că instanţele naţionale pot aborda cazu-
rile de concurenţă dintr-o remarcabilă şi valoroasă perspectivă: ele sunt inde-
pendente, ceea ce le asigură imparţialitatea; aplică reguli procedurale adecvate,
ceea ce constituie o componentă vitală a implementării imparţiale şi eficiente
a oricărui aspect de politică economică; aduc aportul unei capacităţi deosebite
de a recurge la diverse, complicate şi uneori conflictuale norme ale unor dife-
44 rite politici fundamentale în aprecierea situaţiilor reale care pot fi deosebit de
complexe. Dar tot mai extinsa libertate de a dispune, puterile tot mai mari în
anumite domenii extrem de specializate (cum este domeniul concurenţei eco-
nomice), evidenţiază existenţa unor probleme cu privire la integritatea şi coe-
renţa modalităţilor de valorificare a unor sisteme de reglementare specific co-
munitare în viziunea instanţelor juridice naţionale din fiecare Stat Membru al
Comunităţii Europene.
Considerăm că există o posibilitate foarte reală de apariţie a unor decizii
juridice nefundamentate şi necorespunzătoare, mai ales în cazurile pe concu-
renţă. Cum ar putea fi minimizat acest pericol?
II. Judecătorii de la instanţele naţionale şi reglementările de

concurenţă
12. Reperele fundamentale ale sistemului juridic comunitar cum ar fi

principiile supremaţiei (prevalenţei) reglementărilor comunitare, al afectării
directe, al interpretării unitare, precum şi cerinţa instituirii unui sistem eficient
şi echitabil de reparaţii legale, se sprijină într-o măsură covârşitoare pe capaci-
tatea de susţinere a judecătorilor naţionali. Fiecare judecător de la instanţele
naţionale este, în acelaşi timp, şi un judecător al Comunităţii Europene.
Judecătorii naţionali trebuie să înţeleagă aceasta şi să aibă capacitatea de a-şi
îndeplini rolul comunitar la nivel naţional.
13. Această sarcină este dificilă şi pretenţioasă, spune un judecător de la
Curtea Supremă din Finlanda [22], din mai multe motive, multe dintre ele pri-

vind natura sistemului juridic comunitar şi relaţia cu sistemele naţionale. Cităm:
- Sistemul de reglementări comunitare nu este facil, ci cuprinzător şi
complex. Interacţiunea cu sistemele naţionale poate evidenţia aspecte dificile.
Fără o bună cunoaştere sistemică, determinarea semnificaţiei şi impactului
dreptului comunitar într-o anume situaţie poate constitui o sarcină copleşitoare.
- Cunoaşterea superficială a dreptului comunitar nu mai este suficientă
pentru ca judecătorii naţionali să se achite în mod corespunzător de sarcinile
lor. Chiar şi acolo unde legislatorul comunitar a încercat, de bună credinţă, să
implementeze directive şi decizii de îndrumare, interpretările ulterioare ale
ECJ (care, să nu uităm, în raport cu ECT acţionează şi ca o Curte Constituţională)
pot da naştere unor situaţii în care legea naţională să nu poată fi luată în consi-
deraţie.
În cazul Köbler [23] a fost statuat faptul că judecătorii de la instanţele
naţionale trebuie să păstreze o atitudine critică relativ la legea naţională, pentru
a se asigura, înainte de a o pune în aplicare, că este în conformitate cu legea
comunitară – iar o asemenea analiză critică nu este posibilă dacă judecătorul
nu este familiarizat cu legislaţia comunitară.
- Legislaţia comunitară se află într-o continuă evoluţie şi se extinde
mereu în noi domenii. Un exemplu notabil în acest sens este domeniul con-
curenţei economice, unde numeroase noi instrumente legale au apărut în ul-
timii ani. 45
- Elemente importante ale legislaţiei comunitare se bazează pe jurispru-
denţa ECJ. În fapt, multe principii fundamentale au fost stabilite, dezvoltate şi
perfecţionate numai prin intermediul jurisprudenţei. Astfel încât, mai ales pen-
tru judecătorii din Statele Membre unde, în mod tradiţional, jurisprudenţa joa-
că un rol mai puţin important, înţelegerea corespunzătoare a sistemului legal
comunitar poate să implice o orientare cu totul nouă cu privire la gestionarea
surselor de drept. Judecătorii trebuie să capete o abilitate autonomă de a lucra
cu întregul sistem legal comunitar.
- Studiul teoretic individual nu este suficient pentru a-i dota pe judecători
cu abilităţile necesare. Însuşirea modalităţilor corecte de considerare şi de apli-
care a legii comunitare în cazuri individuale necesită o anumită practică, instru-
ire organizată precum şi posibilitatea de a apela la mecanismul de amicus
curiae în domenii de mare specializare cum este politica de concurenţă.
14. Este adevărat că ECJ (şi mai recent CFI) a fost capabilă să realizeze,
de multă vreme, o revizie judiciară eficientă a deciziilor Comisiei Europene în
materie de concurenţă. Astfel că, a priori, nu există nici un motiv a se conside-
ra că judecătorii naţionali ar fi mai puţin capabili decât cei comunitari să aplice
legea naţională şi/sau comunitară în diferite cazuri.
15. Totuşi, au fost exprimate unele îngrijorări majore, ca de ex. despre
faptul că acele criterii (condiţii) consemnate în Art. 81(3) al ECT [3] sunt prea
imprecise pentru a putea fi aplicate ad literam atunci când o înţelegere dată sau
o altă practică anticoncurenţială apare într-un proces civil. Astfel de cazuri pot
implica neînţelegeri contractuale între părţile participante la carteluri, solicita-
rea de daune de către o terţă parte, sau, de ex., o simplă reclamaţie asupra unui
debit contractual neonorat (a se vedea refuzul d-lui Costa de a plăti o factură
de energie electrică în valoare de cca. 1 Euro [24] sau refuzul d-lui Crehan de
a plăti nişte preţuri inechitabile pentru bere şi alte băuturi [25]).
Oricare ar fi natura cazului particular, problema de esenţă este aceea că
judecătorul de la instanţa naţională, care este posibil să nu fi avut nici o expe-
rienţă particulară (să nu mai vorbim de o oarecare familiarizare) cu principiile
concurenţei economice, poate să fie chemat a decide nu numai dacă o anumită
înţelegere este restrictivă pentru concurenţă, dar şi să facă cea dintâi a sa
apreciere în instanţă asupra posibilităţii ca restricţiile respectivei înţele-
geri să poată fi apreciate (sau nu) ca fiind justificate în raport cu nişte
criterii pe care majoritatea comentatorilor le consideră (şi pe bună drep-
tate) ca fiind prea vagi şi imprecise, şi care nu au fost destinate pentru
CONCURENŢA
aplicabilitate directă în instanţă [26].

16. Din [26] îl mai cităm pe (Justice) Ferris, un judecător englez cu o
considerabilă experienţă în domeniul legislaţiei concurenţei:
“[Judecătorii] nu pot emite judecăţi de evaluare, cu excepţia unui dome-
niu foarte limitat, şi cu siguranţă că nu în raport cu chestiuni economice gene-
rale (...) Curtea nu ar trebui să aibă nici un rol de jucat (...) în decizia asupra
faptului dacă o înţelegere sau un anumit comportament contribuie sau nu la
46 îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei bunurilor sau la promovarea progre-
sului tehnic sau economic (...) Consider că nici una din Curţile pe care le cu-
noaştem nu s-ar putea achita în mod corespunzător de o asemenea sarcină”.
Remarci asemănătoare au fost făcute şi de alţi magistraţi, jurişti şi eco-
nomişti cu experienţă în domeniu.
17. Şi se mai poate evidenţia un aspect important. Judecătorii civili care
compun instanţele judiciare, spre deosebire de componenţii instanţelor adminis-
trative, depind de părţile împricinate în ceea ce priveşte dovezile pe care acestea
le prezintă şi în baza cărora trebuie să-şi exprime opinia. Ca urmare, există un
risc considerabil ca aplicarea reglementărilor de concurenţă în procesele civile
ordinare să fie distorsionată, mai ales dacă nu există nici o contribuţie din
partea Comisiei Europene sau a autorităţii naţionale de concurenţă compe-
tente. Sau, după cum se exprimă judecătorul Jochem Groning, rezultatul este
acela că instanţele judiciare “nu sunt pe deplin indicate pentru aplicarea acestor
reglementări” [27].
18. Fără a mai face alte comentarii asupra importanţei politicii de concu-
renţă (de ex. pentru fundamentarea multor alte politici comunitare) şi pentru a
sugera un răspuns la dura întrebare din finalul para. 11 de mai sus, autorii se
concentrează în cadrul prezentului studiu asupra unui aspect particular al mult
doritei cooperări între agenţiile naţionale de concurenţă şi instanţele juridice
naţionale. Revizia juridică a deciziilor autorităţilor de concurenţă, cererea şi
schimbul de informaţii, autorizarea unor inspecţii precum şi alte aspecte spe-
cifice nu intră în domeniul analizei noastre care se focalizează asupra instituţi-
ei amicus curiae.

III. Amicus curiae – scurtă istorie şi relevanţă
19. Dicţionarul spune că amicus curiae (plural amici curiae) este, în fapt
(ca şi alte concepte din legea comună), o sintagmă juridică latină (pe vremea
romanilor se referea la o persoană care putea să obţină sau să mijlocească acce-
sul la favorurile unor oameni puternici cum erau aceia care aparţineau curiei –
curţii – romane), tradusă literal ca “prietenul instanţei” şi referindu-se la cineva
care, nefiind parte într-un anume caz, se oferă în mod voluntar să ofere infor-
maţii/clarificări din punct de vedere juridic sau din alt punct de vedere pentru a
ajuta instanţa să decidă în cazul respectiv. Informaţia poate fi sub forma unei
expuneri juridice, a unei depoziţii nesolicitate de către nici una dintre părţi, sau
poate să fie o expunere erudită de specialitate asupra unor aspecte impli-
cate (în orice caz, fără a fi obligatoriu de luat în consideraţie de către instanţă).
Decizia de a admite sau de a solicita (a invita) asemenea informaţii este la
latitudinea instanţei.
Iar decizia de a răspunde la o asemenea solicitare a instanţei este la lati-
tudinea potenţialului amicus curiae (pentru necesităţile acestui studiu vom
considera că aceasta este diferenţa faţă de solicitările de informaţii făcute de
către instanţele naţionale în conformitate cu prevederile Regulamentului
1/2003). 47
20. Astfel, ca multe alte concepte din legea comună, amicus curiae îşi
are originea în legea romană, care permite instanţei să invite terţe părţi spre a
furniza informaţii de fapt sau de drept asupra unor aspecte mai puţin cunoscu-
te. În legea comună engleză timpurie mecanismul a fost introdus în secolul
XIV ca fiind vorba despre un “slujitor dezinteresat al curţii” [28].
În secolele XVII şi XVIII participări ale amicus curiae au fost semnala-
te în All England Reports, [29] având următorul conţinut:
- Principalele funcţiuni erau de a clarifica aspecte de fapt, a explica as-
pecte de drept şi a reprezenta anumite grupuri de împricinaţi.
- Nu era obligatoriu ca un amicus curiae care informa despre aspecte de
fapt ca şi de drept să fie jurist.
- Un amicus curiae neasociat nici cu reclamantul şi nici cu acuzatul,
putea, totuşi, să aibă un interes în cauza respectivă.
- Permisiunea de a participa ca amicus curiae a fost întotdeauna mai
degrabă o chestiune graţioasă decât una de drept; instanţele au evitat o definire
precisă a perimetrului şi condiţiilor care să justifice utilizarea mecanismului
respectiv.
21. În Statele Unite ale Americii, la începutul sec. XIX, în cazul Green v.
Biddle [45] curţile federale au permis pentru prima dată participarea amicus cu-
riae la litigiu. În sec. XX, amici curiae au jucat un rol important în multe cazuri
din istoria dreptului american. După [30], amici curiae participaseră (şi partici-
pau) la peste 90% din cazurile aduse dinaintea US Supreme Court (multe dintre
cazuri fiind pe probleme de concurenţă). Norma 37 din “Rules of the Supreme
Courts of the United States - Part VII. Practice and Procedure” [31] afirmă că:
“1. O expunere a unui amicus curiae care aduce în atenţia Curţii chesti-
uni relevante care nu i-au fost supuse încă atenţiei de către părţi, poate să fie
de un considerabil ajutor pentru Curte. O expunere a unui amicus curiae care
nu serveşte acestui scop împovărează inutil Curtea şi înaintarea acesteia nu este
favorizată.”
22. În Marea Britanie şi Irlanda, vechea instituţie “assesor”, din dreptul
maritim anglo-saxon, permite Curţii să desemneze o persoană cu cunoştinţe şi
experienţă în domeniu (a se vedea Articolul 35-15 din [32]) pentru a acorda
asistenţă în diverse aspecte ale cazului.
Dar trebuie să subliniem că în Marea Britanie există Competition Appeal
Tribunal (CAT), o instanţă specializată cu competenţe inter-disciplinare (drept,
economie, afaceri şi finanţe-contabilitate). Conform legii Regatului Unit, func-
CONCURENŢA
ţia CAT este de a examina şi a decide asupra apelurilor şi a altor solicitări sau
reclamaţii în care este implicată concurenţa sau reglementările economice.
În Irlanda s-a preferat o abordare penală a problemelor de concurenţă
vis-à-vis de sancţiunile administrative, iar procedura în cazurile civile aparţi-
nând de legea concurenţei a fost modificată; reţinem că instituţia “assesor”-ului
a fost întărită [33].
23. În Franţa, Curtea de Casaţie a consacrat exerciţiul instituţiei amicus
48 curiae în unele materii civile – a se vedea, de ex., [34]. Şi mai trebuie să sub-
liniem că Articolele L.462-3 şi L.470-5 din Codul Comercial [35] acordă jude-
cătorilor permisiunea de a apela la Consiliul Concurenţei sau la Ministerul
Economiei (prin intermediul DGCCRF – Direcţia Generală a Concurenţei, a
Consumului şi pentru Reprimarea Fraudelor) ca amicus curiae în cazuri pe
concurenţă, permiţând totodată instituţiilor citate să depună concluzii scrise sau
să înainteze observaţii orale [36].
Un Decret intrat în vigoare la 30 Decembrie 2005 stabileşte care in-
stanţe juridice franceze au autoritatea de a aplica legea concurenţei – Civil
Trial Courts of General Jursdiction (Tribunalul de Mare Instanţă) şi Curţile
Comerciale de la Marseille, Bordeaux, Lille, Fort de France, Lyon, Nancy,
Paris şi Rennes sunt singurele instanţe competente în acest sens (Articolele
L.420-1 la L. 420-5 din [35] şi Articolele 81 şi 82 din ECT [3]). Apelurile îm-
potriva deciziilor acestor instanţe pot fi aduse numai dinaintea Curţii de Apel
de la Paris (care nu judecă asupra daunelor). Acţiunile în dezdăunare sunt ba-
zate pe Articolul 1382 din Codul Civil care proclamă principiul general al
răspunderii pentru prejudiciile aduse [37]. Nu există nici o restricţie privind
instanţele competente a judeca în aplicarea respectivului articol.
24. Mai consemnăm ca o altă evoluţie interesantă participarea amicus cu-
riae la cazuri aduse dinaintea tribunalelor internaţionale de soluţionare a dispute-
lor, unde se admit ca amici curiae chiar şi statele şi organizaţiile internaţionale – a
se vedea World Trade Organisation (WTO) Dispute Settlement Mechanism [38].
25. În România, Codul de Procedura Civilă [39] stipulează:
“Art. 49.

(1) Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între
alte persoane.
(2) Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un
drept al său.
(3) Ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.”
“Art. 201(3) În domeniile strict specializate, în care nu exista experţi
autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate
solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti
din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu
sau în şedinţă publică, părţile fiind îndreptăţite să pună şi ele întrebări.”, şi
“Art. 206(1) Expertul, precum şi cei solicitaţi să exprime punctul de
vedere potrivit art. 201 alin. 3 vor depune următorul jurământ: «Jur ca (...). Aşa
să-mi ajute Dumnezeu!» (…).”
În domeniul protecţiei concurenţei economice, în România nu există ex-
perţi autorizaţi în conformitate cu prevederile legale.
În aria noastră de interes considerăm că aceste prevederi precise ale
Codului de Procedură Civilă pot acoperi prezentarea în instanţă a unor persoa-
ne fizice în calitate de amicus curiae, dar nu permit o astfel de prezentare
pentru persoane juridice, mai ales instituţii publice cum este autoritatea
de concurenţă. Mai mult, s-au înregistrat cazuri în România când unor orga-
nizaţii nu li s-a permis de către instanţe prezentarea ca amicus curiae. 49
26. Desigur că studiul nostru nu este, nici pe departe, complet şi exact
(de ex.., numerotarea articolelor din Codul penal românesc a fost schimbată
în urma deselor modificări, etc.) dar, după câte ştim, situaţia menţionată mai
sus pentru România este aceeaşi şi în alte State Membre ale Comunităţii
Europene.
IV. Aplicaţia olandeză a mecanismului amicus curiae în dome-

niul concurenţei
27. În Olanda, de asemenea, Codul de Procedură Civilă [40] nu prevede

un asemenea instrument; totuşi, într-o oarecare măsură, poziţia Procurorului
Public în procedurile civile este comparabilă.
28. Astfel, considerându-se că este necesară o fundamentare legală pen-
tru implementarea unui mecanism oficial şi eficient de amicus curiae în cazuri
de concurenţă, a fost adoptat mai întâi, în integrum, Articolul 15 din
Regulamentul 1/2003 în Legea concurenţei olandeză - secţiunea 89h [41].
Această abordare particulară a permis Directorului General al autorităţii olan-
deze de concurenţă (NMa) să aibă (în probleme de concurenţă) aceleaşi puteri
alocate procurorului public de către secţiunea 44a a [40], adică puterea de a
supune observaţii scrise în cazuri supuse instanţelor administrative sau
civile, dacă şi-a exprimat intenţia de a face aceasta. Directorul General al
NMa este, de asemenea, autorizat, cu permisiunea instanţei, să facă observaţii
orale în timpul şedinţelor.
29. Pentru a se clarifica toate aspectele procedurale, următorul pas a fost
implementarea legală a unor norme oficiale de aplicare [42], din cuprinsul
cărora reţinem, îndeosebi:
- dacă Directorul General al NMa decide să facă o intervenţie ca amicus
curiae, el va notifica instanţa respectivă în scris asupra acestei intenţii;
- oricare din părţile implicate într-o cauză în instanţă, sau chiar instan-
ţa respectivă, pot contacta NMa pentru a-i solicita intervenţia ca amicus
curiae;
- intervenţia ca amicus curiae este o competenţă şi nu o obligaţie;
Directorul General al NMa va decide, de la caz la caz, necesitatea unei aseme-
nea intervenţii (va analiza dacă există o raţiune suficientă pentru o eventuală
intervenţie);
- pentru a-şi formula observaţiile, Directorul General al NMa va
CONCURENŢA
avea acces la toate documentele necesare din dosarul cazului; el va trata

dosarul respectiv ca pe o informaţie confidenţială;
- Oficiul Juridic al NMa are în sarcină redactarea intervenţiilor ca amicus
curiae.
Autorii prezentului studiu consideră că instituirea posibilităţii de
acces la dosarul cauzei în instanţă poate fi principala condiţie pentru im-
plementarea unui sistem eficient de amicus curiae din partea autorităţii de
50 concurenţă.
V. Reglementările Comunităţii Europene care permit (şi impun)
utilizarea mecanismului de amicus curiae în cazuri de concurenţă
30. Articolul 234 din ECT [3] stipulează:

“Curtea de Justiţie este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu
privire la:
(a) interpretarea prezentului tratat [incluzând, deci, Art. 81 si 82]; (…)
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe ju-
decătoreşti dintr-un Stat Membru, această instanţă judecătorească poate, în ca-
zul în care apreciază că o îndrumare în această privinţă este necesară pentru a
se pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii Europene de Justiţie să dea o îndrumare
preliminară cu privire la respectiva chestiune.”
31. Curtea Europeană de Justiţie a clarificat cele de mai sus după cum
urmează [43]:
“1. Sistemul de pronunţare preliminară [prealabilă] este un mecanism
fundamental al dreptului Uniunii Europene care are drept scop să furnizeze
instanţelor naţionale un mijloc de asigurare a interpretării şi aplicării uniforme
a dreptului comunitar în toate Statele Membre.
2. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are competenţa de a emi-
te aprecieri preliminare [a se pronunţa cu titlu preliminar] asupra legislaţiei
Uniunii Europene şi asupra validităţii reglementărilor secundare. Această com-
petenţă generală îi este conferită de către Art. 234 al Tratatului CE şi, în anu-

mite cazuri, de către alte prevederi. (…)
5. În sistemul de pronunţare preliminară, rolul Curţii este de a da o inter-
pretare dreptului comunitar sau de a se pronunţa asupra validităţii acestuia, şi
nu de a aplica dreptul respectiv la situaţia de fapt (…), ceea ce cade în sarcina
instanţelor naţionale. (…)”
10. Nu este necesar ca părţile în cauză să ridice această problemă; curtea
naţională poate face acest lucru din oficiu.
11. Orice instanţă poate înainta o întrebare către ECJ asupra interpretării
unei reglementări comunitare în cazul în care consideră că este necesar pentru
rezolvarea unei dispute prezentate. (…)”
32. În completarea celor de mai sus, Regulamentul 1/2003 [1] evidenţi-
ază mecanismul amicus curiae în cazurile de concurenţă:
“Articolul 15. Cooperarea cu instanţele juridice naţionale.
(1) În procedurile de aplicare a Art. 81 sau 82 din Tratat, instanţele Statelor
Membre pot solicita Comisiei să le transmită (...) punctul său de vedere în proble-
me referitoare la aplicarea regulilor comunitare de concurenţă;
3. Autorităţile de concurenţă ale Statelor Membre, acţionând din oficiu,
pot înainta observaţii scrise instanţelor naţionale din Statul Membru respectiv,
privind aspecte legate de aplicarea Art. 81 şi 82 din Tratat.
Cu permisiunea instanţei naţionale în cauză, autorităţile naţionale de
concurenţă pot, de asemenea, să înainteze observaţii orale către instanţele na- 51
ţionale din Statul Membru respectiv. Atunci când aplicarea coerentă a Art. 81
sau 82 impune acest lucru, Comisia, acţionând din oficiu, poate înainta obser-
vaţii scrise instanţelor din Statele Membre. Cu permisiunea instanţei în cauză,
Comisia poate face şi observaţii orale. (…)
4. Prezentul articol nu aduce atingere competenţelor mai largi de a pre-
zenta observaţii dinaintea instanţelor naţionale, pe care legislaţia naţională le
conferă autorităţilor de concurenţă ale Statelor Membre.”
33. Mai cităm câteva prevederi relevante din Nota Comisiei Europene
privind cooperarea cu instanţele judiciare naţionale [44]:
“9. Condiţiile procedurale pentru aplicarea reglementărilor comunitare de
concurenţă de către instanţele judiciare naţionale şi sancţiunile pe care acestea le
pot impune în cazul încălcării respectivelor reglementări, sunt pe deplin acope-
rite de către dreptul naţional. Totuşi, într-o oarecare măsură, dreptul comunitar
determină, de asemenea, condiţiile de aplicare a reglementărilor comunitare de
concurenţă. Respectivele prevederi comunitare pot prevedea abilitatea instanţe-
lor naţionale de a utiliza ele însele anumite instrumente, cum ar fi solicitarea
către Comisie a unei opinii cu privire la aplicarea reglementărilor comunitare de
concurenţă, sau acestea pot crea reglementări cu impact obligatoriu asupra cazu-
rilor înaintate instanţelor, cum ar fi să permită Comisiei şi autorităţilor naţionale
de concurenţă să înainteze observaţii scrise. Aceste prevederi ale dreptului
comunitar prevalează asupra reglementărilor naţionale (...)
A. Comisia ca amicus curiae.
17. Pentru a sprijini instanţele judiciare naţionale în aplicarea reglementărilor
comunitare de concurenţă, Comisia este împuternicită să ajute instanţele naţionale
atunci când acestea găsesc necesar un asemenea sprijin pentru a se putea decide
asupra unui caz. Art. 15 din Regulamentul 1/2003 se referă la cele mai comune
modalităţi pentru un astfel de sprijin: transmiterea de informaţii (pctele. 21-26) şi de
opinii ale Comisiei (pctele. 27-30), ambele situaţii la solicitarea instanţei naţionale,
precum şi posibilitatea pentru Comisie de a înainta observaţii (pctele. 31-35).
Deoarece Regulamentul prevede aceste modalităţi de sprijin, prevederile respective
nu pot fi limitate de către nici o reglementare a unui Stat Membru. În orice caz, în
absenţa unor reglementări procedurale comunitare în această privinţă şi în măsura
în care sunt necesare pentru a facilita aceste forme de sprijin, Statele Membre trebu-
ie să adopte reglementările procedurale necesare pentru a permite instanţelor judi-
ciare naţionale şi Comisiei să utilizeze pe deplin posibilităţile oferite de Regulament.”
CONCURENŢA
VI. Concluzii preliminare
34. Pentru a evidenţia unele concluzii preliminare ale analizei de mai sus
(autorii intenţionând să vă reţină din nou atenţia asupra subiectului într-un studiu
viitor), vom sublinia faptul că, în principal (dar nu numai) Art. 15(3) al
Regulamentului 1/2003 [1] (care face parte din legislaţia prevalentă pentru toate
Statele Membre) introduce şi defineşte un instrument (aproximativ) nou menit a
52 asigura aplicarea consecventă a reglementărilor comunitare de concurenţă.
Pentru a ne susţine mai bine argumentaţia vom rearanja definiţiile reglemen-
tative de interes din Regulamentul 1/2003 (para. 32 de mai sus) în următorul mod:
- instanţele judiciare din Statele Membre pot solicita Comisiei o opinie;
- Comisia şi autorităţile de concurenţă din Statele Membre, acţionând
din oficiu, pot înainta observaţii scrise către instanţele judiciare naţionale;
- cu permisiunea instanţei respective, Comisia şi autorităţile de concu-
renţă ale Statelor Membre pot înainta observaţii orale către instanţele naţionale.
35. Pentru a clarifica oarecum aceste prevederi destul de generale (ceea
ce credem că era necesar), Nota Comisiei [44] introduce ad literam noţiunea
de amicus curiae.
Mai considerăm că:
35.1. Prevederile din para. 9 al [44] clarifică obligativitatea instanţe-
lor juridice naţionale de a admite acţiunea din oficiu ca amicus curiae a
Comisiei Europene şi a autorităţilor naţionale de concurenţă (admisibilita-
te obligatorie).
35.2. Toate celelalte modalităţi de asistenţă ca amicus curiae prevăzute
în Regulamentul 1/2003 (care nu beneficiază de admisibilitate obligatorie) nu
pot, totuşi, să fie limitate de nici o reglementare a vreunui Stat Membru şi, în
absenţa unor reglementări comunitare specifice şi în măsura necesară de a fa-
cilita aceste forme de asistenţă, Statele Membre trebuie să adopte regulile
procedurale necesare pentru aceasta (considerăm că prevederile respective
se referă la solicitarea de către instanţele naţionale a unor opinii ale Comisiei
şi ale autorităţilor naţionale de concurenţă şi, de asemenea, la înaintarea de

observaţii orale ale autorităţilor de concurenţă către instanţele naţionale).
36. În completare, vom reaminti posibilitatea pe care o au instanţele ju-
diciare naţionale de a adresa solicitări de clarificare preliminară către ECJ pri-
vind interpretarea art. 81 şi 82 din ECT (conf. Art. 234 din ECT) - o prevedere
neobligatorie.
Astfel, ECJ, Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de concuren-
ţă sunt potenţiali amici curiae în probleme de concurenţă pentru instanţele
judiciare naţionale.
37. Revenind la definiţia generală a instituţiei amicus curiae de la para.
19 al studiului nostru, vom observa că toate cele de mai sus corespund, cu două
mici completări:
- adăugarea admisibilităţii obligatorii evidenţiate la para. 35.1. – impusă
de o reglementare a Comunităţii Europene;
- considerarea prevederii Art. 15(3) para. 2 din [1] cu privire la posibila
solicitare a autorităţii de concurenţă pentru acces la dosarul cazului din instanţă
– acces la “orice documente necesare pentru analiza cazului” (considerăm că
această din urmă prevedere merită o tratare separată într-un alt studiu).
38. În orice caz, Statele Membre ale Comunităţii Europene au obligaţia
de a adopta cele mai potrivite reguli procedurale care să permită deplina utili-
zare a posibilităţilor oferite de către amicus curiae pentru aplicarea reglemen-
tărilor de concurenţă. 53
Ne oprim, deocamdată, aici, declarând că în România, ca şi în alte State
Membre, se evidenţiază o necesitate imperativă de conformare la această obligaţie.
Mai înscriem în final două opinii personale:
38.1. Autorii consideră că, până în prezent, în cadrul Comunităţii
Europene, implementarea olandeză a mecanismului de amicus curiae relativ la
autoritatea naţională de concurenţă cu privire la cazurile de concurenţă (a se
vedea cap. IV de mai sus) este cea mai potrivită pentru scopurile politicii co-
munitare de concurenţă.
De asemenea, şi pentru a completa afirmaţia precedentă, considerăm că
soluţia franceză cu privire la restricţionarea numărului instanţelor judiciare
naţionale abilitate să aplice Art. 81 şi 82 ale ECT (a se vedea para. 23 de mai
sus) ar putea fi o soluţie potrivită pentru aplicarea eficientă a dreptului concu-
renţei în multe alte State Membre. În România, de ex., considerăm că din cele
235 de instanţe juridice existente, o abordare raţională ar fi să se abiliteze nu-
mai cele 15 Curţi de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a examina
cazuri de concurenţă.
38.2. Este o realitate faptul că judecătorii naţionali nu apelează prea des
la posibilitatea de a obţine asistenţă ca amicus curiae din partea autorităţilor de
concurenţă. Şi aceasta din cauză că judecătorilor nu le place să li se spună de
către o instanţă administrativă cum ar trebui aplicată legea. În cazul unor ne-
clarităţi de interpretare, este mai probabil ca judecătorii naţionali să utilizeze
Art. 234 din ECT şi să facă apel la ECJ pentru o îndrumare preliminară.
Semnalăm, totuşi, că obţinerea unui aviz legal în calitate de amicus curiae de
la autorităţile de concurenţă se poate realiza mult mai repede decât obţinerea
unei îndrumări de la ECJ, ceea ce durează, în medie, cam doi ani.
38.3.. Şi mai semnalăm, de asemenea, că Legea concurenţei din România,
nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actualmen-
te în vigoare, stipulează următoarele:
“Art. 29. Consiliul Concurenţei va comunica punctul său de vedere
asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurenţiale, la cererea:...
f) instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.”
Notă:
Bibliografia prezentului studiu se regăseşte la finele versiunii în limba engleză.

CONCURENŢA
54
Reforma legislaţiei româneşti în domeniul
protecţiei concurenţei economice
Valentin V. Mircea

I. Consideraţii introductive
I.1. Prin Ordonanţa de Urgenţă 75/2010 au fost aduse modificări sub-

stanţiale Legii 21/1996, republicată11 (Legea Concurenţei), care modifică sem-
nificativ cadrul de manifestare şi de acţiune al Consiliului Concurenţei (auto-
ritatea română de concurenţă) şi oferă instrumente noi şi eficiente pentru atin-
gerea obiectivelor sale.
I.2. Este vorba de prima modificare a Legii Concurenţei după aderarea
României la Uniunea Europeană, dar semnificaţia sa este mult mai mare în
sensul că aproximativ 2/3 din prevederile Legii Concurenţei au suferit modifi-
cări şi au apărut prevederi legale cu caracter de noutate absolută în reglemen-
tarea românească.
I.3. Elaborarea noilor prevederi este meritul unui colectiv extins de in-
spectori de concurenţă din toate direcţiile Consiliului Concurenţei, care au lu-
crat timp de un an la îmbunătăţirea normelor legale, pe baza experienţei aces-
tora şi a evoluţiilor de după 2004 la nivelul Uniunii Europene.
Notăm de asemenea, în acest proces, implicarea activă şi contribuţi-
ile aduse de către agenţi economici şi asociaţii de agenţi economici, repre-
zentanţi ai mediului academic şi jurişti specializaţi în dreptul concurenţei.
11
Publicată în Monitorul Oficial nr.459/6.VII.2010. 55
II. Principalele modificări recente ale legislaţiei concurenţei în
România.
Printre noutăţile aduse de OUG 75/2010 şi care trebuie evidenţiate, men-

ţionăm apariţia procedurii angajamentelor şi clarificarea regimului juridic al
sancţiunilor contravenţionale şi civile.
Procedura angajamentelor12, prevăzută de art. 5 şi art. 9 din Regulamentul
(CE) 1/2003, presupune că, în anumite condiţii, o investigaţie se poate finaliza
nu doar cu constatarea încălcării legislaţiei în domeniul concurenţei, ci şi prin
asumarea de către întreprinderile investigate de măsuri care să ducă la corec-
tarea promptă a comportamentelor care au stat la baza declanşării investigaţiei.
Apariţia angajamentelor are un substrat mai adânc, în sensul că aceasta
semnalează, în ton cu noua paradigmă de la nivelul Uniunii Europene, o schim-
bare fundamentală a politicii de concurenţă, văzută ca un instrument de îndrep-
tare a pieţelor, în beneficiul consumatorilor, indiferent de modalitatea în care
acest lucru se realizează. Angajamentul va fi însă doar o alternativă la aplicarea
de sancţiuni, acestea din urmă rămânând principalul instrument pentru comba-
terea comportamentelor anti-concurenţiale aflat la îndemâna Consiliului
Concurenţei.
Fiind vorba de o modalitate subsidiară de soluţionare a cazurilor de con-
curenţă, angajamentele vor fi acceptate doar în acele cazuri în care încălcarea
regulilor de concurenţă nu este de mare gravitate şi unde asumarea de măsuri
de corectare de către actorii de pe piaţă este un instrument mai adecvat pentru
atingerea obiectivelor politicii de concurenţă decât aplicarea de sancţiuni.
În ceea ce priveşte aplicarea de sancţiuni, OUG 75 aduce noutăţi cu
privire la nivelul amenzilor contravenţionale, care nu vor putea fi mai mici de
0,5% din cifra de afaceri a agentului economic sancţionat13. Prin instrucţiunile
de individualizare a sancţiunilor, urmează a fi prevăzute criterii mult mai pre-
cise privind cuantificarea amenzii aplicate fiecărui agent economic. Noua mo-
dalitate de reglementare este menită să aducă un plus de certitudine agenţilor
economici, ceea ce va permite agenţilor economici să îşi evalueze mai precis
consecinţele comportamentului lor şi va spori, prin aceasta, efectul preventiv
al sancţiunilor. Subliniez aici faptul că în viitor singurele modalităţi de care
beneficiază cei care încalcă legislaţia în domeniul concurenţei de a evita con-
secinţele negative ce pot rezulta în urma investigaţiilor, vor fi politica de cle-
CONCURENŢA
menţă şi angajamentele.
Au fost aduse de asemenea modificări importante în ceea ce priveşte
sancţiunea penală prevăzută de Legea concurenţei, prin introducerea posibili-
tăţii ca cei condamnaţi pentru fapta prevăzută de art.60 din Legea Concurenţei
să primească şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie
12
Art. 462 din Legea Concurenţei
56 13
Art. 51 din Legea Concurenţei
sau de exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celeia care a
fost folosită pentru săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, au fost întărite mecanismele procedurale pentru exercita-
rea acţiunii private în materie de concurenţă, pentru recuperarea prejudiciilor
cauzate de practicile anticoncurenţiale, în acord cu recomandările formulate de
Comisia Europeană în Cartea Albă privind acţiunile în despăgubire pentru ca-
zurile de încălcare a normelor CE antitrust din 200814.
Toate cele trei modalităţi de acţiune contra comportamentelor anticoncu-
renţiale – amenda contravenţională, sancţiunea penală şi acţiunea privată - sunt
complementare, iar noua reglementare a avut în vedere să asigure coordonarea
acestora în vederea atingerii obiectivului primar al protejării liberei concurenţe.
Alte modificări
a. În ceea ce priveşte comportamentele anticoncurenţiale.
a.1. Prin OUG 75/2010 au fost reformulate art. 5 şi art. 6 din Legea
Concurenţei, urmărindu-se ca prevederile acestora să fie cât mai aproape de
cele comunitare în conţinut, respectiv de art. 101 si 102 din Tratatul de
Funcţionare a Uniunii Europene - TFUE. Acest lucru este menit să asigure un
plus de certitudine juridică agenţilor economici care se vor afla în situaţia de
a-şi evalua un anumit comportament atât prin prisma legislaţiei naţionale (art.
5 sau 6), cât şi a celei comunitare (art. 101 si 102 din TFUE).
a.2. În cazul art. 6 a fost precizat un nivel de la care o întreprindere este
supusă prezumţiei relative a situării în poziţie dominantă pe piaţă. Cota de 40%
menţionată în cadrul art. 6, alineat 3, în noua sa formă, reflectă de altfel un

principiu comunitar, consacrat in jurisprudenţa Curtii Europene de Justiţie15,
potrivit căruia în condiţiile în care cota de piaţă a unei întreprinderi nu depă-
şeşte 40% se prezumă că aceasta nu se află în poziţie dominantă.
a.3. OUG 75/2010 a eliminat, în consonanţă cu reglementările la nivelul
Uniunii Europene regimului exceptării individuale a acordurilor dintre între-
prinderi de la interdicţia prevăzută de art. 5 din Legea Concurenţei nr. 21/1996.
Evaluarea conformităţii va trebui făcută de chiar agenţii economici implicaţi,
cu posibilitatea ca, în unele cazuri, să fie solicitate Consiliului Concurenţei
scrisori de îndrumare16. Pe acelaşi considerent a fost eliminată procedura de
acordare a beneficiul exceptării pe categorii de înţelegeri între agenţii econo-
mici. Ca şi în cazul altor State Membre, noua reglementare include o trimitere
directă la regulamentele comunitare de exceptare pe categorii de acorduri.
Potrivit modificarilor aduse de OUG 75/2010, Regulamentele comunitare
privind exceptările pe categorii urmează a fi aplicabile direct, nu doar în
14
Art. 61, alineatele 1-5 din Legea Concurenţei
15
Cazul C-27/76 United Brands ş.a.
16
În baza „Instrucţiunilor privind orientările informale referitoare la noile probleme ri-
dicate de aplicarea, în cazuri individuale, a art. 5 si 6 din Legea concurenţei (scrisori
de îndrumare)” care transpun în România „Comunicarea Comisiei Europene privind
îndrumările informale referitoare la noile probleme ridicate de aplicarea art. 101 şi 102
din Tratatul CE în cazuri individuale”. 57
cazul practicilor de dimensiune comunitară, ci şi în cazul celor în care
piaţa relevantă este de dimensiune naţională.
a.4. A fost reglementată posibilitatea efectuării de inspecţii inopinate de
către Comisia Europeană în România, în cadrul investigaţiilor instrumentate de
aceasta şi care privesc şi teritoriul României. Acest drept al Comisiei Europene
era prevăzut de art. 22 din Regulamentul (CE) 1/2003 şi era necesară edictarea de
norme juridice care să detalieze modul în care astfel de inspecţii pot fi realizate în
România. Consiliul Concurenţei poate fi solicitat să efectueze inspecţii inopinate
şi în numele altor autorităţi de concurenţă din state membre ale Uniunii Europene.
a.5. Având în vedere rolul important pe care autorităţile şi instituţiile publi-
ce îl au în determinarea cadrului legal în care agenţii economici îşi desfăşoară
activitatea, OUG 75/2010 aduce modificări importante art. 9 din Legea concuren-
ţei prin care se are în vedere impunerea unor termene precise în care autorităţile
publice să se conformeze regulilor de concurenţă şi posibilitatea aplicării unor
amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de către Consiliul Concurenţei. De
asemenea, autorităţile publice vor putea fi sancţionate contravenţional şi în situa-
ţiile în care nu furnizează datele şi informaţiile solicitate cu ocazia realizării şi a
altor activităţi care sunt de competenţa Consiliului Concurenţei.
a.6. Prin OUG 75/2010 se prevede ca suspendarea de către instanţa judecăto-
rească a punerii în executare a unei sancţiuni aplicate de către Consiliul Concurenţei
să se facă doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 30% din cuantumul amenzii.
Această prevedere are rolul de a motiva părţile în soluţionarea cu celeritate a cauzei
aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. În ultimă instanţă aplicarea efectivă a amenzii
impuse de către Consiliul Concurenţei este în măsură să asigure în mai mare măsu-
ră efectul disuasiv şi preventiv al sancţiunilor Consiliului Concurenţei.
a.7. Pe linia sporirii impactului Consiliului Concurenţei se află şi posibi-
litatea de a impune direct măsuri interimare pentru prevenirea unor efecte gra-
ve pentru mediul concurenţial.
b. În ceea ce priveşte controlul concentrărilor economice
b.1. În materie de concentrări economice, OUG 75/2010 aduce modifi-
cări importante referitoare la testul de compatibilitate a acestor operaţiuni cu
un mediu concurenţial normal, trecându-se de la „testul de dominanţă”, folosit
până în prezent, la testul SIEC (substantial impediment of effective competi-
tion test). Testul SIEC asigură o analiză mai corectă a posibilelor efecte ale
operaţiunii de concentrare economică, având în vedere că afectarea concurenţei
poate să se producă şi prin alte mecanisme şi ca urmare a altor evenimente
CONCURENŢA
decât simpla existenţa a unei poziţii dominante.

b.2. Ca o expresie a întăririi rolului Consiliului Concurenţei în suprave-
gherea pieţelor, a fost introdusă posibilitatea analizării unor concentrări econo-
mice ex officio, pentru a înlătura unele situaţii întâlnite anterior in practica
Consiliului Concurenţei în care întreprinderile refuză depunerea notificării în
vederea analizării compatibilităţii cu mediul concurenţial normal.
b.3. În vederea soluţionării cu celeritate a cazurilor de autorizare a con-
58 centrărilor economice, OUG 75/2010 simplifică modalitatea de aplicare a taxei
de autorizare a acestora care va fi de 0,04% din cifra totală de afaceri, faţă de
0,1% din cifra de afaceri pe pieţele afectate de concentrarea economică, aşa
cum a fost reglementat până în prezent. Pentru a nu crea costuri excesive agen-
ţilor economici implicaţi în astfel de operaţiuni, taxa de autorizare este în ace-
laşi timp plafonată la echivalentul în lei al sumei de 100.000 EUR.
b.4. Ca element de noutate absolută, OUG 75/2010 permite ca notifica-
rea unor operaţiuni de concentrare economică să poată fi efectuată şi în cazu-
rile în care întreprinderile implicate demonstrează Consiliului Concurenţei
intenţia de bună credinţă de a încheia un acord. De asemenea, în cazul unei
oferte publice de cumpărare de acţiuni, părţile pot notifica schimbarea contro-
lului dacă şi-au anunţat public intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia
ca acordul sau oferta planificată să aibă ca rezultat o concentrare care îndepli-
neşte condiţiile legale.
b.5. Este extrem de important de notat că termenul de 30 de zile de la
semnarea actului juridic care stă la baza concentrării economice, pentru notifi-
carea operaţiunii de concentrare economică Consiliului Concurenţe, a fost ab-
rogat. Rămâne însă în continuare condiţia ca, până la emiterea unei decizii,
operaţiunea de concentrare economică să nu fie pusă în aplicare. În caz contrar,
Consiliul Concurenţei poate aplica o amendă în baza art. 51, alineat 1, litera c)
din Legea concurentei, care poate ajunge până la 1% din cifra de afaceri a
agenţilor economici implicaţi în anul financiar precedent.
c. Cu privire la drepturile procedurale ale părţilor.
c.1. Este prevăzut în mod expres caracterul confidenţial al coresponden-

ţei între agentul economic şi avocatul său, în vederea pregătirii apărării în ca-
zurile investigate de Consiliul Concurenţei. Principiul este consacrat de către
jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie iar prevederile introduse prin OUG
75/2010 au în vedere ca acest drept să fie exercitat strict în conformitate cu
scopul acestuia17.
c.2. A fost reglementată mai precis asigurarea accesului la dosar şi pro-
tejarea informaţiilor confidenţiale18. Modificările aduse au ca scop să eviden-
ţieze dreptul părţilor implicate în cauză de a consulta dosarul pentru a le per-
mite sa-si formuleze apărările. Exercitarea acestui drept este supusă unor con-
diţii speciale în ceea ce priveşte anumite documente care fac parte din dosar,
cum ar fi informaţiile confidenţiale şi documentele interne.
c.3. Art. 61, alineat (6) din OUG 75/2010 preia în legislaţia românească
principiile consacrate de art. 15 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003
referitoare la posibilitatea Consiliului Concurenţei de a înainta observaţii in-
stanţelor naţionale privind aplicarea art. 5 şi 6 din Legea 21/1996, precum şi a
art. 101 sau 102 din TFUE (amicus curiae). Acest drept poate fi exercitat atât
la solicitarea instanţelor judecătoreşti cât şi din proprie iniţiativă a Consiliului
Concurenţei.
17
Art. 36, alineatele 8-11 din Legea concurenţei
18
Art. 44, alineat 3 din Legea concurenţei 59
Între concertare şi paralelism
sau
practicile concertate ca înţelegeri interzise
Partea întâia
Gheorghe Rădulescu - director

Ovidiu Felecan - inspector de concurenţă superior
Note de lectură

1. Atragem atenţia asupra următoarelor conotaţii actuale cu privire la
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene:
- denumirea oficială a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (Court
of Justice of the European Communities) a fost modificată în “Curtea de Justiţie”
(CJ) (Court of Justice) - deşi în bibliografia de limbă engleză continuă să fie
apelată drept Curtea Europeană de Justiţie (European Court of Justice - ECJ);
- denumirea Curţii de Primă Instanţă (Court of First Instance - CFI) a
fost modificată în “Tribunal” (General Court); termenul oficializat în limba
română desemnează, în fapt, un “tribunal generalizat” care, în traducerea ofi-
cială în limba română trebuie să fie foarte bine delimitat faţă de “Tribunalele
Specializate” (Judicial Panels), termen oficializat în limba română pentru de-
semnarea unor instanţe comunitare care nu intră în atenţia prezentului studiu;
- termenul Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Court of Justice of the
European Union) - CJUE - desemnează în mod oficial sintagma globală con-
stituită din Curtea de Justiţie, Tribunal şi Tribunale Specializate (Court of
Justice, General Court, Judicial Panels)
2. În cele ce urmează utilizăm următoarele referinţe şi prescurtări prin-
cipiale cu privire la Tratatul unional:
- TRATAT - cu privire la [Versiune consolidată a Tratatului privind
Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, 61
2008/C - 115/01, 9.5.2008, RO, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115/1]
- [1]; este utilizat şi ca denumire principială;
- TUEC - cu privire la [Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea
Europeană, 9.5.2008, RO, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115/13] - [2];
- TFUEC - cu privire la [Versiune consolidată a Tratatului privind func-
ţionarea Uniunii Europene, 9.5.2008, RO, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
C 115/47] - [3];
- Protocol - cu privire la CJUE [Protocolul nr. 3 privind statutul Curţii
de Justiţie a Uniunii Europene, 9.5.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene C 115/201] - [4];
- Notă - cu privire la CJUE [Notices from European Union institutions
and bodies - Court of Justice, Information note on references from national
courts for a preliminary ruling, 2009/C, 5.12.2009, Official Journal of the
European Union, C 297/01] - [29];
- TEC - cu privire la Versiunea consolidată a Tratatului privind
funcționarea Uniunii Europene înainte de 01.12.2009.
3. Peste tot unde apar în text art. „81(1)” şi „85(1)”, acestea vor fi înţe-
lese ca fiind art. 101(1) din TFUEC [3]. Notaţiile respective au fost păstrate
pentru a nu modifica citatele exacte ale textelor selectate.
4. Paragrafele tipărite cu italice sunt versiuni în limba română ale texte-
lor citate.
Traducerile în limba română au fost realizate de către Ovidiu Felecan,
inspector de concurenţă superior, Direcţia Teritorială, Consiliul Concurenţei.
5. Partea a doua a prezentului studiu şi versiunea în limba engleză vor
apare în nr. 1/2011 al revistei.
A. Revendicare generală
1. Începem prezentul sudiu cu declaraţia de principiu că aderăm şi noi la

acea opinie veche de mai mult de un secol potrivit căreia lupta împotriva înţe-
legerilor interzise (carteluri) constituie:
- cea mai intensă preocupare a protecţiei concurenţei economice, şi
- proba de foc a competenţei şi a eficienţei autorităţilor de concurenţă
unionale şi/sau naţionale.
2. După cca. un secol de aplicare reglementată a protecţiei concurenţei
economice în lume, după o jumătate de secol de aplicare reglementată în
CONCURENŢA
Uniunea Europeană şi după 14 ani de aplicare intensivă a reglementărilor co-

respunzătoare în România, ca practicieni lucrători de concurenţă suntem din ce
în ce mai convinşi că, în materie de carteluri:
- a. sunt şi vor fi tot mai puţine cazuri în care autorităţile de concurenţă (la
nivel unional şi naţional) să poată găsi probe directe ale unor înţelegeri interzise;
Ca o observaţie la acest punct, se evidenţiază faptul că, de cele mai mul-
te ori, cartelurile ilicite nu se instituie prin contracte scrise şi înregistrate
62 notarial [49]. Astfel încât, Comisia Europeană a considerat de mai multe ori
că şi înţelegerile exprese orale (fără suport scris) - gentleman′s agreements –
sunt considerate ca fiind înţelegeri în sensul art. 81(1); idee, în general, accep-
tată de către CEJ, de ex. in cazul ACF Chemiefarma [50]. În acest caz, respec-
tiva înţelegere orală (este drept, instituită în urma unei convenţii anterioare
care îşi încheiase existenţa) a evidenţiat fixarea în comun a preţurilor, determi-
narea cotelor de vânzare, împărţirea pieţelor, etc. Mai mult, CEJ nu a acceptat
declaraţia părţilor că renunţaseră, în fapt, la practicile respective, solicitând ca
aserţiunea să fie probată de către cei în cauză.
- b. este din ce în ce mai dificil ca autoritatea de concurenţă (instanţa
administrativă) să-şi poată susţine decizia pe cartel în faţa instanţelor juridice
naţionale şi/sau comunitare, care au capabilitatea de a valida sau invalida de-
ciziile administrative;
“Chiar în cazul în care Comisia Europeană descoperă probe care dezvă-
luie contacte ilegale între agenţii economici, cum ar fi procese-verbale ale întâl-
nirilor, de obicei aceste probe vor fi fragmentare şi diluate, astfel încât este
adeseori necesar să se reconstituie anumite detalii prin deducţii” [33 - para. 56]
- c. succesul în instanţa juridică al unei decizii pe cartel a autorităţii de
concurenţă (acţiunea juridică) depinde în cea mai mare măsură de modalitatea
de realizare a investigaţiei precum şi de capacitatea analizei specifice şi de
soliditatea concluziilor şi propunerilor înscrise în raportul de investigaţie care
stă la baza respectivei decizii administrative (acţiunea administrativă).
În multe cazuri, existenţa unei practici (înţelegeri) anticoncurenţiale
poate fi dedusă dintr-un număr de coincidenţe şi indicii care, considerate

împreună şi în absenţa unei alte explicaţii plauzibile, pot constitui dovada
unei încălcări a reglementărilor de concurenţă [33 - para. 57].
3. Într-un aemenea context, considerăm că pentru orice autoritate de con-
curenţă este profitabil de explorat şi de exploatat materia concurenţială mai
puţin cunoscută denumită generic „practici concertate” în reglementările de
concurenţă fundamentale unionale şi naţionale - respectiv, în prezenta lucrare,
art. 101(1) din TFUEC [3] (ex-articolul 81(1), 85(1)) şi, în România, art. 5 (1)
din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu completările şi modificările
ulterioare [5] - LCR, din care cităm:
3.1. Articolul 101(1) din TFUEC (fost art. 81(1) şi 85(1) în diverse sta-
dii ale Tratatului unional):
“Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între în-
treprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici con-
certate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau
efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei
comune şi, în special, cele care:
(a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau
orice alte condiţii de tranzacţionare;
(b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea
tehnică sau investiţiile;
(c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare; 63
(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la pre-
staţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
(e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri
a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzan-
ţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.”
Subliniem de la început, ca o chestiune preliminară, că sintagmele
“acorduri (înţelegeri)”, “decizii ale asocierilor de întreprinderi” şi “prac-
tici concertate” sunt destinate a cuprinde forme de înţelegere interzisă
având acelaşi conţinut, distingându-se între ele numai prin intensitate şi
prin formele de manifestare.
3.2. Art. 5(1) din LCR:
„Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, orice decizii ale aso-
ciaţiilor de întreprinderi si orice practici concertate, care au ca obiect sau au
ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa româ-
nească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau
orice alte condiţii de tranzacţionare;
b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea teh-
nică sau investiţiile;
c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la pre-
staţii echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concu-
renţial;
e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri
a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzan-
ţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
f) constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii
sau la orice alte forme de concurs de oferte;
g) elimină de pe piaţă alţi concurenţi, limiteaza sau împiedică accesul pe
piaţă şi libertatea exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi
înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi
fără o justificare rezonabilă.”
Menţionăm că sintagmele “înţelegeri tacite” (utilizată şi în varianta an-
terioară a LCR) şi „practici concertate” au, practic, aceeaşi conotaţie (termenul
de “înţelegere tacită” fiind folosit şi în prezent în unele analize de specialitate,
mai ales de provenienţă anlo-saxonă). În unele analize mai vechi se consideră
CONCURENŢA
că înţelegerea tacită este o etapă a practicii concertate.

4. Pentru fixarea ideii de bază a prezentului studiu subliniem convinge-
rea noastră că succesul într-o instanţă juridică (comunitară şi/sau naţiona-
lă) al unei decizii pe cartel (şi mai ales pe practici concertate) a autorităţii
de concurenţă depinde în cea mai mare măsură de acurateţea, valabilita-
tea şi conformitatea investigaţiei, precum şi a analizei specifice şi a conclu-
ziilor şi propunerilor înscrise în raportul de investigaţie care stă la baza
64 respectivei decizii.
În cele ce urmează (menţionând că toate aplicaţiile analizate şi concluzi-
ile expuse în domeniul extrem de sensibil al practicilor concertate sunt cu atât
mai valabile în sfera mai cuprinzătoare a înţelegerilor interzise) încercăm să
oferim o deschidere către un sprijin pragmatic - legal - esenţial în vederea rea-
lizării respectivei cerinţe de acurateţe, valabilitate şi conformitate, pentru uzul
lucrătorilor de concurenţă (investigatori şi/sau raportori) implicaţi direct în
efectuarea investigaţiior de concurenţă şi a rapoartelor de investigaţie.
5. Care poate fi acest sprijin pragmatic, legal, esenţial?
Vom încerca să răspundem la această întrebare în cele ce urmează.
B. Fundamente legale
6. Statutul şi funcţionarea legală a Uniunii Europene se sprijină pe două

reazeme fundamentale, şi anume:
- a. legislaţia statutară scrisă - legea scrisă, de ex. TRATATUL şi alte
reglementări statutare detaliate – reglementări primare şi secundare - referitoa-
re şi/sau la protecţia concurenţei economice;
- b. legislaţia statutară interpretativă - legea (încă) nescrisă (cutuma) -
creată, în timp, de către CJUE (a se vedea [2], [3]. [4], [9]).
B.I. Legislaţia statutară scrisă.
7. În ceea ce priveşte legislaţia statutară scrisă (legea scrisă), în dome-
niul de interes al prezentului studiu unele principii ale acţiunii juridice în raport
cu acţiunea administrativă pot fi găsite în TFUEC, ca de ex.:

- art. 296 (fost 253 TEC) para.2 – înscrie obligaţia motivaţiei acuzării;
- art. 108(2) (fost 88(2) TEC) – prevede dreptul de a fi ascultat (de a
prezenta observaţii) cu privire la ajutorul de stat;
- art. 339 (fost 287 TEC) – impune obligaţia de nedivulgare a informaţi-
ilor care, prin natura lor, constituie secret profesional (îndeosebi informaţiile
referitoare la întreprinderi şi la relaţiile lor comerciale sau la elementele de preţ
de cost).
8. Alte principii ale acţiunii juridice în raport cu acţiunea administrativă
mai pot fi găsite şi în alte reglementări scrise (reglementări principale, secun-
dare, instrucţiuni, etc.), ca de ex.:
- referitoare la protecţia concurenţei economice - a se vedea vechea [10]
şi mai noua [11] amendată de [12]; de asemenea [13] împreună cu [14] şi mai
vechea [15], sau
- privind controlul subsidiilor la nivel naţional [16],
- precum şi privind reglementarea serviciilor administrative ale
Comunităţii Europene [17] şi,
- protecţia – cel puţin parţială – a dreptului la apărare (a se vedea [18] şi
mai vechea [19]).
B.II. Legislaţia statutară interpretativă
9. Este adevărat că Tratatul (ca un adevărat text constituţional) a fost şi,
chiar după mai multe reforme, este şi va fi schematic şi general în ceea ce pri- 65
veşte tratarea multor aspecte esenţiale. Oricum, pentru marea majoritate a do-
meniilor tratate există o structură sistemică fundamentală ce permite CJUE să
dezvolte treptat prevederile respective prin intermediul unor raţionamente juri-
dice coerente. Chiar dacă, de ex., unele probleme cruciale privind efectul direct
(afectarea directă) şi supremaţia nu au fost nicidecum fixate în Tratat, aceste
probleme au fost adesea rezolvate practic de către CJUE în domeniul protecţiei
concurenţei economice, făcându-se astfel o esenţială distincţie a TFUEC faţă de
celelalte instrumente legale comunitare fundamentale şi tradiţionale, conform
cărora supremaţia este, de asemenea, regula generală dar, în principiu, nu este
aplicabilă în practică fără evidenţierea (sau, cu excepţia evidenţierii) unui efect
direct (a unei afectări directe) – ceea ce constituie o rară excepţie.
Astfel, în domeniul protecţiei concurenţei economice, CJUE a convertit, în
fapt, o excepţie a legii publice internaţionale către o nouă abordare europeană [25].
10. În ceea ce priveşte legislaţia statutară interpretativă (legea nescrisă)
creată în timp de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), com-
petenţa judecătorească priveşte şi interpretarea şi completarea legii comunitare.
Astfel, s-a evidenţiat suficient de clar ([16] şi [17]) că CJUE îndeplineşte, pe
lângă binecunoscutele atribuţii judiciare, şi atribuţii de Curte Constituţională
pentru Uniunea Europeană.
11. Nu există o singură şi unanim recunoscută definiţie a ceea ce înseam-
nă “Curte Constituţională”, dar există un consens aproape unanim că această
sintagmă necesită, ca un minim, în primul rând o “constituţie” (sau orice altă
“lege supremă a ţării” sau Magna Carta) şi, în al doilea rând, o Curte Supremă
de Justiţie care să protejeze, să interpreteze şi să expliciteze prevederile respec-
tivei carte fundamentale.
12. În ceea ce priveşte existenţa unei carte constituţionale a UE, consi-
derăm că un asemenea set de norme există. Desigur că analiza modului cum
sunt îndeplinite cerinţele constituţionale de către actualul Tratat (ca parte a
cadrului constituţional european existent), este deosebit de complexă, iar con-
tribuţiile la aceasta (articole, studii, cărţi, discursuri etc.) “sunt nenumăra-
te”[22]. Dar este evident că Tratatul existent – aşa cum este interpretat de
către CJUE – conţine prevederi care au ca scop să definească, să distribuie şi
să limiteze puterile şi competenţele numeroaselor entităţi politice europene
(inclusiv ale Statelor Membre) precum şi alte prevederi destinate protejării
unor drepturi şi principii fundamentale. Nu poate fi negat faptul că majoritatea
prevederilor Tratatului au o natură constituţională [23].
CONCURENŢA
Aşa cum stabileşte CJUE în mai multe cazuri – de ex. Les Verts vs
Parliament [24 - para. 23] - Tratatul (cu toate componentele sale) este “o car-
tă de bază constituţională - ... the basic constitutional charter, the Treaty”.
13. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - instrumentul esenţial pentru
clarificarea şi aplicarea tratatelor structurale ale Uniunii Europene.
În cele ce urmează cităm unele reglementări constituţionale de bază care
- pe lângă capabilitatea principială a revizuirii legalităţii (analizei juridice) a
66 actelor administrative şi/sau legislative la nivelul UE (inclusiv acte din dome-
niul protecţiei concurenţei economice) - acordă CJUE competenţa unei Curţi
Constituţionale cu privire la Tratat. Astfel:
13.1. Art. 19 din TUEC (fost art. 220 din TEC) din care cităm:
„(1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie,
Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în
interpretarea şi aplicarea tratatelor.
Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o pro-
tecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii...
(3) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate
cu tratatele:
(a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori
de persoane fizice sau juridice;
(b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţio-
nale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor
adoptate de instituţii;
(c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.”
13.2. Articolul 263 din TFUEC (ex-articolul 230 TCE), din care cităm:
“Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor
legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene,
altele decât recomandările şi avizele, şi a actelor Parlamentului European şi ale
Consiliului European menite să producă efecte juridice faţă de terţi. Aceasta
controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agenţiilor
Uniunii destinate să producă efecte juridice faţă de terţi.

În acest scop, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiuni-
le formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de
Comisie, pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme funda-
mentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de
drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere...”
13.3. Articolul 267 din TFUEC (ex-articolul 234 TCE), din care cităm:
„Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe,
cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele,
oficiile sau agențiile Uniunii.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe
dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o
decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să
ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în
faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac
în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea...”
13.4. Din Notă [29], cităm următoarele:
“1. Sistemul pronunţărilor preliminare reprezintă un mecanism funda-
mental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit să confere instanţelor 67
naţionale mijloacele de a asigura o interpretare şi o aplicare uniforme a acestui
drept în toate statele membre.
2. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe
cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene şi cu
privire la validitatea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agen-
ţiile Uniunii. Această competenţă generală îi este conferită de articolul 19 ali-
neatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (JOUE 2008, C
115, p. 13, denumit în continuare „TUE”) şi de articolul 267 din Tratatul pri-
vind funcţionarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 47, denumit în
continuare „TFUE”).
3. Potrivit articolului 256 alineatul (3) din TFUE, Tribunalul are compe-
tenţa să judece trimiteri preliminare adresate în temeiul articolului 267, în do-
menii specifice stabilite de statut. Având în vedere că statutul nu a fost adaptat
în această privinţă, Curtea de Justiţie, denumită în continuare „Curtea”, este
singura competentă să se pronunţe cu titlu preliminar...
7. În cadrul procedurii pronunţărilor preliminare, rolul Curţii este acela
de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunţa cu privire la
validitatea acestuia, şi nu de a aplica acest drept la situaţia de fapt care face
obiectul acţiunii principale, rol ce revine instanţei naţionale. Curtea nu este
competentă să se pronunţe cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul acţi-
unii principale şi nici să soluţioneze divergenţele de opinii în interpretarea sau
aplicarea normelor de drept naţional.
8. Curtea se pronunţă asupra interpretării sau validităţii dreptului
Uniunii, încercând să ofere un răspuns util pentru soluţionarea litigiului, însă
instanţa de trimitere este cea căreia îi revine sarcina de a trage concluziile
adecvate din răspunsul Curţii, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea normei
naţionale în discuţie...”
14. Unul dintre rolurile fundamentale ale CJUE este acela de a asigura
respectarea legii în interpretarea şi aplicarea Tratatului.
Dintr-un punct de vedere mai academic, este de asemenea, larg recunos-
cut faptul că CJUE recurge adeseori la tehnici interpretative şi negociative care
sunt caracteristice sferei pronunţării constituţionale.
15. De aceea, considerăm că nu există niciun dubiu că CJUE (pe lângă
îndeplinirea atribuţiilor de “curte supremă” în primă şi a doua instanţă) înde-
plineşte şi atribuţii de Curte Constituţională pentru UE [20].
16. CJUE fiind în poziţia unei Curţi Constituţionale, a fost şi este pe
CONCURENŢA
deplin competentă să completeze lacunele şi să interpreteze legea comunitară

în sensul clarificării şi întregirii sistemului legal comunitar. Interpretarea
Tratatului de către CJUE este consacrată şi general acceptată (inclusiv şi mai
ales conform sistemului pronunţărilor preliminare - preliminary ruling) -
considerăm, totuşi, că, în acest sens, mai este nevoie de înţelegere şi consens
între Statele Membre.
16.1. Reamintim astfel că, de ex. în cazul Francovich vs. Italy [26], în
68 cadrul căruia CJUE a creat (pur şi simplu) un drept nou de acţiune împotriva
unui stat membru, iar Tratatul nu a fost amendat nici până în ziua de azi pentru
a include acest nou drept de acţiune – CJUE a interpretat, totuşi, Tratatul, ca
incluzând acest drept, iar UK şi Germania au încercat zadarnic să se opună
respectivei decizii.
16.2. Şi încă, urmare cazului Les Verts vs. Parliament [24] unde s-a men-
ţionat că CJUE are competenţa de a revizui reglementările Parlamentului
European, de această dată, câţiva ani mai tarziu, Tratatul însuşi a fost modi-
ficat în sensul deciziei respective.
16.3. Putem astfel să mai notăm şi opinia că, parcurgându-se un drum
lung de la faimosul caz Algera din anul 1957 [27], CJUE a fost, este şi va fi, de
asemenea, şi un puternic actor politic pe scena UE[28].
17. O paranteză cu privire la situaţia din România.
17.1. Ca primă observaţie, în România nu există sistemul anglo-saxon de
jurisprudenţă, ca atare nu ne vom referi în cele ce urmează la jurisprudenţă ca atare.
17.2. Dar, referitor la pronunţările preliminare ale CJUE, se poate face
o paralelă cu aşa-numitele “Decizii de îndrumare” (actualmente numite
“Decizii ca urmare a admiterii recursurilor in interesul legii” - a se vedea Legea
nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciara, cu completările şi mo-
dificările ulterioare, îndeosebi art. 25 a)), pronunţate de către instanţa supremă
(actualmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) în secţiile reunite (plen) - cca.
330 Decizii între 1956-2009.
C. Fundamente legale ale acţiunilor administrative şi juridice

privind art. 101(1) din TFUEC
17. Punctăm aici, ca deosebit de importante pentru materia prezentului

studiu, unele dispoziţii din o pronunţare preliminară mai recentă a CJUE -
Judgment of the Court (Third Chamber), 4 June 2009, In Case C 8/08,
Reference for a preliminary ruling under Article 234 EC from the College van
Beroep voor het bedrijfsleven (Netherlands - the Dutch Judiciary and the
Supreme Court of the Netherlands) -T-Mobile [30] - şi anume:
17.1. - para. 49: “Este necesar să ne reamintim de la bun început că art.
81 EC, mai întâi, produce efecte directe între persoane, creând drepturi ale
persoanelor implicate pe care instanţele naţionale trebuie să le protejeze şi, mai
apoi, că respectivul art. este o chestiune de politică publică ce trebuie aplicată
în mod automat de instanţele naţionale, fiind esenţial pentru îndeplinirea sar-
cinilor asumate de către Comunitatea Europeană (vezi Case C 126/97 Eco
Swiss [1999] ECR I 3055, paragraphs 36 and 39, and Joined Cases C 295/04
to C 298/04 Manfredi and Others [2006] ECR I 6619, paragraphs 31 and 39)”.
17.2. - para. 50: “Astfel încât, în aplicarea art. 81 EC, toate interpre-
tările pronunţate de CEJ sunt obligatorii pentru toate instanţele naţionale
din Statele Membre”.
18. De asemenea, aşa cum a evidenţiat şi Avocatul General la pct. 58 din
Opinia respectivă [31], Art. 81 EC, ca şi celelalte prevederi de concurenţă din 69
Tratat, este destinat a proteja nu numai interesele imediate ale concurenţilor
individuali sau ale consumatorilor ci a proteja, deasemenea, structura pieţei
şi, astfel, concurenţa ca atare [30 - para. 38].
18. Cum se citeşte o Hotărâre a CJUE?
18.1. Având în vedere cele de mai sus, subliniem că orice hotărâre (pro-
nunţare, fără a fi o pronunţare preliminară) a CJUE (mai ales în domeniul
nostru de interes) cuprinde două categorii distincte de paragrafe, şi anume:
a. paragrafe cu caracter particular, care se referă la cauza concretă supusă
judecăţii, care sunt, de obicei, semnalate clar prin sintagme ca „În acest caz...”,
„În cazul de faţă...”, etc., şi care constituie jurisprudenţă la nivelul UE, şi
b. paragrafe cu caracter general valabil, care se referă la explicitarea şi
completarea Tratatului şi intră ca atare în componenţa acestuia.
18.2. Hotărârile CJUE conţinând pronunţări preliminare - preliminary
ruling - cuprind, de obicei, în întregime şi în exclusivitate explicitări şi com-
pletări ale Tratatului.
D. Înţelegerile interzise şi comportamentul paralel
D.1. Generalităţi.
19. Art. 101(1) din Tratat interzice formal înţelegerile între întreprinderi
(agreements), deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate
(concerted practices) care pot afecta comerţul între Statele Membre şi care au
ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în
cadrul pieţei comune. Pentru a putea combate în mod efectiv aceste practici,
Uniunea Europeană a înzestrat Comisia Europeană cu extinse puteri executive,
una din cele mai puternice reglementări în acest sens fiind Regulamentul
1/2003 [6].
20. Se poate considera ca există o înţelegere atunci când părţile aderă la
un plan comun care le limitează sau poate să le limiteze comportamentul co-
mercial individual determinându-le direcţiile de acţiune reciprocă sau lipsa de
acţiune de pe piaţă [8]. Nu este necesar ca acordul respectiv să aibă formă
scrisă, contractuală, să fie semnat, să conţină măsuri obligatorii şi sancţiuni
pentru nerealizare etc. De asemenea, nu este necesar să fie rezultatul unei pla-
nificări etapizate îndelungate, iar conceptul în sine se aplică şi la înţelegerile
incipiente sau la acordurile parţiale sau fragmentare care nu au ajuns încă la o
formă definitivă.
CONCURENŢA
21. O înţelegere interzisă este, în general, o înţelegere între agenţii eco-

nomici care are drept obiectiv limitarea concurenţei între aceştia cu scopul
măririi profiturilor fără producerea nici unui avantaj corespunzător pentru con-
sumatori. Ca exemple de asemenea înţelegeri interzise se pot enumera (nere-
strictiv) acelea care fixează direct/indirect preţurile/tarifele, cu privire la con-
diţiile de vânzare, care împart pieţele şi/sau izoleaza segmente de piaţă, care
limitează producţia sau livrarea, cu privire la investiţii, discriminarea altor
70 agenţi economici, restricţii voluntare, etc.
Enumerarea din Art. 85(1) al Tratatului este aplicabilă oricărei înţele-
geri interzise între întreprinderi, orice formă ar lua aceasta. Între cazurile
enumerate există o înlănţuire principială. Singurul aspect esenţial este distinc-
ţia între comportamentul independent, care este permis, şi înţelgerea secretă,
care este interzisă, fără a se face nicio diferenţă între diverse tipuri de înţele-
geri [37 - para. 108].
22. Sunt mai mulţi factori care facilitează formarea înţelegerilor, şi anu-
me (printre altele):
- existenţa barierelor la intrare şi a substitutelor pentru produs (produse-
le sunt omogene sau foarte apropiate);
- convingerea firmelor că înţelegerile (mai ales practicile concertate) nu
pot fi uşor descoperite şi că nu vor fi sever pedepsite;
- costuri mici de coordonare în cadrul înţelegerii;
- transparenţa pieţei respective;
- existenţa unor asociaţii profesionale sau patronale, etc.
23. Printre factorii care limitează posibilitatea apariţiei înţelegerilor se
numără (printre altele) eterogenitatea produselor, diferenţele de costuri între
firme, existenţa unor consumatori pretenţioşi şi informaţi, dezvoltarea tehno-
logică, tendinţa obiectivă a firmei de creştere a cotei de piaţă, etc.
24. În orice caz, Tratatul nu defineşte conceptul de înţelegere sau de
practică concertată, care materializează activităţile de cartel. Elemente prag-
matice ale unei definiţii aplicabile pot fi gasite însă în reglementări, ghiduri şi
decizii ale Comisiei Europene, precum şi în hotărârile Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene (Court of Justice of the European Union) - CJUE.
25. De ex., Tribunalul a statutat în mod definitoriu în direcţia probării
unei înţelegeri anticoncurenţiale că “este bine stabilit în hotărârile specifice fap-
tul că, pentru a exista o înţelegere (agreement) în înţelesul Articolului... [101(1)
TFUEC]... din Tratat, este suficient ca întreprinderile să-şi fi exprimat intenţia
comună de a se comporta pe piaţă într-un anumit fel” - vezi [7- para. 176].
De asemenea, „O comparaţie între definirea înţelegerii şi a practicii
concertate în înţelesul Art. 85(1) - 81(1) al Tratatului arată că, ...acestea sunt
destinate a cuprinde forme de înţelegere interzisă de aceeaşi natură şi care se
pot distinge una de alta numai prin intensitate şi prin formele de manifestare.
Ca urmare, chiar dacă conceptele de înţelegere şi practică concertată
prezintă parţial elemente diferite, ele nu sunt reciproc incompatibile. ...” [37
- para. 6 sumar].
26. Ca o chestiune preliminară, „definiţiile “înţelegerii”, “deciziilor
asociaţiilor de întreprinderi” şi “practicii concertate”, subiectiv vorbind, sunt
destinate a cuprinde forme de înţelegere interzisă având acelaşi conţinut
(esenţă), distingându-se între ele prin intensitate şi prin formele de manifesta-
re (vezi Commission v Anic Partecipazioni, paragraph 131)” [30 - para. 23].
Astfel, „dacă Art. 85 al Tratatului face distincţie între conceptul de
“practici concertate” şi conceptele de “înţelegeri între întreprinderi” şi “de-
cizii ale asociaţiilor de întreprinderi”, scopul acestei diferenţieri atât de amă- 71
nunţite în Tratatul comunitar este acela de a implica în interdicţia reglemen-
tării respective şi o anumită formă de coordonare între întreprinderi care, fără
a fi ajuns la stadiul realizării unei înţelegeri propriuzise, în mod conştient
desfiinţează riscurile concurenţei prin punerea în practică a unei cooperări
ilicite” [32] - para. 64], [35 - para. 49], [38 - para. 25] şi [40] - para. 49]; vezi,
în acelaşi sens şi [43, 44, 46 - preliminary ruling, 47].
În consecinţă, după cum a subliniat în esenţă Advocate General la pct. 38
din Opinie [31], criteriile evidenţiate în jurisprudenţa CEJ pentru a se deter-
mina dacă un anumit comportament are drept obiect (scop) sau efect împiedi-
carea, restrângerea sau denaturarea concurenţei sunt aplicabile indiferent
dacă în cazul respectiv este vorba despre o înţelegere, o decizie sau o practică
concertată [30 - para. 24].
Art. 101(1) se aplică şi la practici concertate, în aceeaşi măsură ca şi la
înţelegeri. Nu e există o delimitare precisă între aceste două concepte.
Diferenţierea principială este posibilitatea existenţei unei înţelegeri ca practică
concertată şi în cazul cooperări informale, adică în absenţa orcărei înţelegeri
sau decizii redactate şi asumate cel puţin prin semnătură, parafă, etc., pe orice
suport material şi în orice format recunoscut ca probă valabilă în instanţele
juridice.
În această privinţă, trebuie subliniat că CEJ s-a pronunţat deja asupra
unui număr de criterii în baza cărora este posibil a constata dacă o înţelegere,
o decizie sau o practică concertată sunt anticoncurenţiale [30 - para. 25].
D.II. Dovezi directe si indirecte (circumstanţiale).

27. Pentru a-şi îndeplini sarcina de probare a unor încălcări ale regle-
mentărilor de concurenţă, autoritaeat de concurenţă (unională şi/sau naţională)
poate utiliza dovezi directe si indirecte (circumstanţiale). Uneori este dificil să
se facă o distincţie între aceste două categorii de dovezi pe care le desparte o
graniţă destul de subţire [51] şi, până în prezent, ECJ nu a emis nicio definiţie
tranşantă. Totuşi, în baza pronunţărilor ECJ de până acum, se pot trasa unele
linii călăuzitoare.
28. În ceea ce priveşte dovezile directe, cea mai mare valoare probatorie
o au aşa numitele “smoking guns” (traducere literală – “arme fumegânde”),
adică documente atestate cum sunt înţelegerile scrise (formal agreements) [52],
gentlemen’s agreements [50], minutele sau notele de întâlnire sau privitoare la
alte contacte, notele de cheltuieli [53], etc.
CONCURENŢA
29. În cadrul probatoriilor utilizate capătî o tot mai mare importan-

ţă declaraţiile coroborate ale firmelor direct implicate. ECJ-CFI a decis în
cazul Graphite electrodes că astfel de declaraţii pot fi utilizate ca dovezi
directe, iar Comisia poate proba o încălcare a reglementărilor de concu-
renţă în exclusivitate pe baza acestora, daca există o suficientă coroborare
reciprocă a respectivelor declaraţii [53 - para. 430 f].
30. Declaraţiile firmelor cu privire la diversele aspecte ale cooperării
72 dintre ele au devenit o practică uzuală mai ales în cadrul politicii de cle-
menţă. Aceste declaraţii includ adeseori mărturiile angajaţilor care au fost
implicaţi personal în respectivele încălcări [54 - para. 130, 194].
31. Mai mult, dovezi sub forma declaraţiilor pot fi obţinute în diferite
etape procedurale. Comisia este împuternicită să obţină (declaraţii – interviuri)
în timpul inspecţiilor [6 - Art. 20(2)e)] sau în orice altă etapă a investigaţiei,
după cum rezultă din prevederile art. 19 (Comisia poate intervieva orice per-
soană fizică sau juridică care consimte să fie intervievată în scopul de a colec-
ta informaţii relativ la subiectul unei investigaţii – a se vedea şi [11 - art. 3]).
32. Trebuie, totuşi, subliniat faptul că, o singură declaraţie obţinută de la
o firmă acuzată de a fi participat la o înţelegere, dar contestată de către ceilalţi
participanţi, nu poate fi apreciată ca o probă suficientă pentru dovedirea unei
încălcări, dacă nu este sprijinită şi de alte probe [55].
D.II. Comportamentul paralel.

33. Faţă de categoria de înţelegere interzisă particularizată în cuprinsul
acestui studiu - pentru necesităţi pragmatice - ca fiind o practică concertată (destul
de dificil de probat), a mai fost evidenţiat aşa-numitul comportament paralel
(parallel conduct) care, de regulă, nu intră în prevederile art. 101(1) din Tratat.
Comportamentul paralel nu este ilegal in sine: a se vedea [32 -
para.66], citat adesea ca Dyestuff.
34. În condiţiile existenţei unui oligopol, politica de preţuri precum şi
toate celelalte acţiuni ale unei firme prezintă anumite impacte asupra acţiunilor
competitorilor săi. După o anumită perioadă de acţiune-reacţiune, firmele pot

deveni conştiente de acest fapt şi, fără realizarea unei înţelegeri explicite, să-şi
coordoneze comportamentul ca şi cum ar fi angajate în respectarea unui cartel;
teama (justificată) că modificarea comportamentului respectiv poate provoca
scăderi nedorite ale preţurilor, micşorarea profiturilor şi instabilitatea cotei de
piaţă conduce la instituirea şi menţinerea unor modele comune care pot apare
ca şi cum ar fi rezultatele unor aranjamente explicite. Aceasta formă de com-
portament paralel conştient (sau înţelegere tacită) poate avea aceleaşi efecte ca
şi o înţelegere expresă.
Au existat şi există controverse cu privire la modul de apreciere şi la
influenţa pe care comportamentele paralele (fie ele conştiente sau inconştiente)
o au asupra sănătăţii mediului concurenţial normal.
35. Mai trebuie subliniat faptul că au existat şi există în continuare dis-
cuţii asupra comportamentului paralel privit ca indiciu al unei înţelegeri.
Dinamica paralelă a preţurilor, de ex., ar putea avea la bază atât un comporta-
ment concurenţial normal cât şi un acord ilicit între agenţii economici de pe
piaţa respectivă. Astfel, până la un anumit punct, mediul şi forţele de piaţă tind
să alinieze comportamentul firmelor şi să creeze aparenţa unor acţiuni concer-
tate [56]. De aceea, este necesar ca orice analiză preliminară bazată în prima
fază pe comportamentul de piaţă al firmelor să fie fundamentată intr-un cadru
analitic unde să se poata face distincţia între cauzele reale ale unor fenomene
cu aparenţă foarte apropiată. 73
În conformitate cu pronunţările ECJ, anunţurile de preţuri nu sunt
ilegale în sine - a se vedea [51 - para.71], citat adesea ca Woodpulp.
36. Unele studii sugerează de ex., că şocurile de cerere tind să crească
paralelismul, pe când şocurile de costuri tind la scăderea acestuia [57]. În
această bază şi ţinând cont de gradul în care informaţiile de cerere şi de costuri
sunt comunicate către toţi agenţii economici, au fost realizate anumite teste
care să confirme, de ex., existenţa comportamentului independent pe piaţa pro-
ducătorilor de automobile din SUA.
Sinteze şi cercetări mai apropiate sugerează că, pe când comportamentul
paralel cu privire la preţuri ar putea servi, cel mult, ca un indicator de piaţă
destul de ambiguu, comportamentul paralel cu privire la producţie ar putea da
un semnal mai clar.
37. A fost evidenţiată de multă vreme marea similaritate a formelor com-
petitive şi a celor cartelizate de comportament paralel şi s-a subliniat dificulta-
tea identificării diferenţelor caracteristice [58, 59]. Încă în lucrările unui clasic
al antitrustului [60] se sublinia necesitatea evidenţierii “paralelismului nenatu-
ral”, adică a acelor circumstanţe în care este probabil ca acţiunea paralelă ob-
servată sa nu fie urmare “a şansei, a răspunsurilor independente la aceiaşi sti-
muli sau, pur şi simplu, a unei interdependenţe naturale nesprijinită de eventu-
ale înţelegeri prealabile”.
38. A mai fost introdus şi termenul de “plus paralelism” [61], în legătură
cu posibilitatea de a se evidenţia indiciile unei înţelegeri secrete dincolo de
simplul comportament paralel.
39. Cu privire la “paralelismul conştient” se semnalează şi unele lucrări
[62] şi [63] care tind să demonstreze că, uneori, competitorii oligopolişti “mai
curând independenţi” sunt constrânşi de realitate să urmeze strategii dinamice
care pot rivaliza cu comportamentul unui cartel deliberat. În acelaşi context,
s-a pus chiar întrebarea dacă nu cumva o înţelegere reală existentă, dar aplica-
tă de către participanţi într-un mod imperfect, poate să nu fie distinsă de com-
portarea unui grup de agenţi economici independenţi [64].
40. Prin natura sa intrinsecă, o practică concertată nu prezintă toate
elementele unei înţelegeri dar, inter alia, poate să decurgă dintr-o coordonare
exteriorizată prin comportamentul participanţilor.
Chiar dacă un comportament paralel nu poate fi identificat prin el însuşi
ca fiind o practică concertată, acesta este totuşi susceptibil a constitui o pro-
baţiune evidentă a unei asemenea pratici atunci când conduce la instituirea
CONCURENŢA
unor condiţii de concurenţă care nu corespund cu condiţiile normale de pe

piaţă, avându-se în vedere natura produsului, importanţa şi numărul agenţilor
economici şi volumul respectivei pieţe.
Acesta este mai ales cazul atunci când un comportament paralel este
susceptibil de a permite agenţilor economici implicaţi de a încerca realizarea
echilibrului preţurilor la un nivel diferit faţă de cel rezultat din concurenţă şi
de a consolida poziţiile astfel atinse în detrimentul libertăţii efective de circu-
74 laţie a produselor pe piaţa comună precum şi a libertăţii consumatorilor de
a-şi alege furnizorii [38 - para. 7 sumar], [32 - para. 8] şi [42 - para. 8 sumar];
vezi în acelaşi sens şi [43, 44, 46 - preliminary ruling şi 47].
41. „Comportamentul paralel nu poate fi privit ca o dovadă de concer-
tare, decât dacă concertarea constituie unica explicaţie plauzibilă pentru
comportamentul respectiv. Este necesar să reamintim că, deşi Art. 85 din
Tratat interzice orice formă de înţelegere care distorsionează concurenţa,
acesta nu privează operatorii economici de dreptul de a se adapta în mod
inteligent la comportamentul existent şi anticipat al concurenţilor” [36 - para.
3 sumar şi para. 71].
Nu este vorba despre practică concertată atunci când există o altă
explicaţie economică raţională a comportamentului paralel - a se vedea şi
[51 - para. 126-127].
42. „… [autoritatea de concurenţă] trebuie să prezinte o probaţiune su-
ficient de exactă şi coerentă pentru a justifica opinia potrivit căreia comporta-
mentul paralel … a fost rezultatul unei acţiuni concertate între întreprinderi.
Această cerinţă nu este satisfăcută atunci când întreprinderile implicate
sunt capabile să demonstreze că faptele care … [autoritatea de concurenţă] a
considerat că nu pot fi explicate altfel decât printr-o practică concertată, pot
fi explicate în mod satisfăcător astfel încât să nu implice o asemenea practică
[41 - para. 2 sumar].
43. „Chiar dacă un comportament paralel nu poate fi identificat prin el
însuşi ca fiind o practică concertată, acesta poate constitui un puternic indiciu
atunci când conduce la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor

normale de pe piaţă, avându-se în vedere natura produselor respective, impor-
tanţa şi numărul agenţilor economici precum şi volumul respectivei pieţe.
Acesta este în special cazul unui comportament paralel care dă posibi-
litatea celor implicaţi să fixeze preţurile la un nivel diferit faţă de acela la
care s-ar fi ajuns în condiţii de concurenţă...” [32 - para. 66], [38 - para. 25,
[39 - para. 9 sumar şi para. 30], [40 - para. 6 sumar şi para. 51 şi 52], [46 pre-
liminary ruling - para. 26] şi [47].
„Deşi comportamentul paralel nu poate fi identificat el însuşi cu o prac-
tică concertată, poate totuşi să constituie o puternică probă a unei asemenea
practici dacă duce la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor nor-
male de pe piaţă, avându-se în vedere natura produselor, mărimea şi numărul
agenţilor economici precum şi mărimea pieţei” [35 - para. 6 sumar şi para. 51].
E. Practici concertate
E.1. Generalităţi.
44. Practica concertată este o înţelegere care implică o coordonare a
comportamentului de piaţă fără existenţa unui acord formal, verbal sau scris.
Aceasta se poate realiza in urma unor contacte directe sau indirecte între agen-
ţii economici, care pot avea ca obiect comentarea tendinţelor mediului concu-
renţial şi/sau informarea reciprocă despre intenţiile viitoare. 75
În acest context, participanţii nu subscriu în mod explicit la un plan co-
mun care să le caracterizeze acţiunea pe piaţă, dar în mod conştient adoptă (sau
aderă la) unele mecanisme de conivenţă care le facilitează coordonarea com-
portamentului comercial [65 - para. 256].
45. Pentru a proba existenţa unei practici concertate Comisia Europeana
trebuie, mai întâi, să demonstreze existenţa posibilei concertări între întreprin-
deri. Cu toate ca în termenii Articolului 101(1) conceptul de practică concerta-
tă impune nu numai concertarea dar şi un comportament de piaţă rezultat din
concentrare şi având o legătură cauzală cu aceasta, se poate totuşi presupune,
până la proba contrarie, că întreprinderile participante la o asemenea concerta-
re şi active pe piaţă vor ţine cont într-un final de informaţiile schimbate cu
competitorii pentru a-şi stabili propriul comportament de piaţă [8]. Această
presupunere se aplică pe deplin atunci când concertările au loc în mod sistema-
tic şi timp îndelungat. În consecinţă, o astfel de practică concertată este reţinu-
tă de către Articolul 101(1) chiar şi în absenţa evidenţierii unor efecte anti-
competitive pe piaţă [66 - para. 158-166].
46. În cazul ICI vs. Commission, CEJ a dat pentru prima dată o definiţie
a practicii concertate [32]. Astfel, o practică concertată nu prezintă toate ele-
mentele unei înţelegeri, dar poate apare ca urmare a unei coordonării tacite,
coordonare care se evidenţiază prin comportamentul participanţilor. În cazul
respectiv, Curtea a acceptat că preţurile pot creşte deoarece agenţii economici
operează pe o piaţă pe care sunt prezenţi puţini competitori. După examinarea
situaţiei pe piaţă şi a dinamicii preţurilor, Curtea a concluzionat că se poate
presupune existenţa unei acţiuni concertate, iar agenţii economici respectivi nu
au putut să probeze contrariul.
47. În principiu şi în practică, pentru a fi evidenţiat ca o practică con-
certată, este necesar ca un comportament paralel să fie combinat cu comuni-
cări, anunţuri de preţ, convorbiri telefonice, întâlniri secrete, etc.) - a se ve-
dea [32 - para. 64 şi următoarele] şi [48 - para. 173-174], citat adesea ca
Suiker Unie.
Extrem de importantă este şi clarificarea conform [51 - de ex. para. 63]
- a se vedea şi [36 - para. 2 sumar şi para. 63] şi [48] - din care cităm:
“Conform judecăţii Curţii în Suiker Unie (citată mai sus la para. 26 si
173), practica concertată se referă la o formă de coordonare între întreprin-
deri care, fără să fi fost dusă până la stadiul de a se încheia o înţelegere pro-
priuzisă, în mod conştient înlocuieşte, practic, riscurile concurenţiale cu coo-
CONCURENŢA
perarea între acestea. În aceeaşi judecată, Curtea a adăugat că criteriul de

coordonare şi cooperare trebuie înţeles în lumina conceptului intrinsec (inali-
enabil) prevederilor din Tratat referitoare la concurenţă, conform căruia fie-
care operator economic trebuie să-şi determine în mod independent politica pe
care intenţionează să o adopte pe Piaţa Comună.”
De asemenea, “În ceea ce priveşte definiţia unei practici concertate,
CEJ a reţinut că o asemenea practică este o formă de coordonare între
76 întreprinderi prin care, fără a se ajunge la stadiul în care să se fi încheiat
o înţelegere propriuzisă, riscurile concurenţei au fost practic înlocuite con-
ştient cu o colaborare între întreprinderile respective” - vezi [48 - para. 26].
[51 - para. 63], [37 - para. 115] şi [30 - para. 26].
Ca un citat mai cuprinzător: „Conceptul de practică concertată se referă
la o formă de coordonare între întreprinderi care, fără a ajunge la stadiul în
care să fi încheiat o înţelegere propriuzisă, au înlocuit în mod conştient riscu-
rile concurenţei cu o cooperare practică, ceea ce a dus la condiţii concurenţi-
ale care nu corespund cu condiţiile normale de pe piaţă, avându-se în vedere
natura produselor, importanţa şi numărul întreprinderilor precum şi mărimea
şi natura pieţei respective” [48 - para. 4 şi 26].
48. Mai transcriem aici din [7], citat adeseori ca PVC II, de ex. recital 720:
“Deşi condiţia de independenţă nu privează operatorii economici de
dreptul de a se adapta în mod inteligent la comportamentul existent şi anti-
cipat al competitorilor lor, această condiţie exclude orice contact direct sau
indirect între operatorii economici având ca obiect sau efect sau influenţarea
comportamentului de piaţă al unui competitor existent sau potenţial, sau
divulgarea către un asemenea concurent a direcţiei de comportament de pia-
ţă pe care un operator economic a decis să o adopte sau ar intenţiona să o
adopte (Suiker Unie, paragraphs 173 and 174).”
(A se vedea şi Cases C-49/92P Commission v Anic Partecipazioni,
C-199/92P Hüls v Commission and C-235/92P Montecatini v Commission,
Court judgments of 8 July 1999).

E.II. Unele clarificări esenţiale din partea CJ.
49. “Aşa după cum este evident din termenii Art. 85(1) - 81(1) al
Tratatului, o practică concertată implică concertarea întreprinderilor,
comportamentul de piaţă conform cu respectiva înţelegere, şi
o relaţie de la cauză la efect între cele două caracteristici de mai sus.
Dacă nu se probează contrariul - ceea ce trebuie realizat de către ope-
ratorii economici implicaţi - trebuie să existe prezumţia că întreprinderile
participante la acţiunile de concertare şi rămase active pe piaţă ţin seama de
informaţiile schimbate cu concurenţii pentru determinarea comportamentului
propriu de piaţă, mai ales atunci când concertările au loc în mod regulat, o
lungă perioadă de timp.
O practică concertată cade sub incidenţa art. 85(1) din Tratat chiar şi
în absenţa unor efecte anticoncurenţiale de pe piaţă.
Astfel, mai întâi, rezultă din textul Art. 85(1) că, la fel ca în cazul înţele-
gerilor între întreprinderi şi al deciziilor asociaţiilor de întreprinderi, practi-
cile concertate sunt interzise indiferent de efectul lor, atunci când au un obiect
(scop) anticoncurenţial. În al doilea rând, deşi conceptul de practică concer-
tată implică şi comportamentul de piaţă al întreprinderilor, aceasta nu implică
în mod necesar că respectivul comportament trebuie să producă efecte concre-
te de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei” [37 - para. 4 su-
mar, para. 118, 121 şi 122]. 77
50. “Prin însăşi natura sa, practica concertată nu întruneşte toate ele-
mentele unei înţelegeri, dar poate să rezulte îndeosebi (inter alia) din eviden-
ţierea comportamentului participanţilor.” - a se vedea [32 - para. 65], [35 -
para. 6 sumar şi para. 50], [38 - para. 25], [39 - para. 9 sumar şi para. 30] şi [40
- para. 6 sumar şi para. 50]; vezi şi [43, 44, 46 - preliminary ruling, 47].
51. Cu privire la libertatea şi independenţa de comportament a agentului
economic, CEJ statutează, printre altele:
51.1. “Deşi fiecare agent economic are libertatea de a-şi modifica preţu-
rile, ţinând seama pentru aceasta de comportamentul prezent sau previzibil al
concurenţilor săi, este contrar reglementărilor de concurenţă cuprinse în Tratat
ca un agent economic să coopereze în orice fel cu concurenţii săi, în direcţia
determinării unei linii de acţiune coordonate cu privire la o modificare de pre-
ţuri precum şi pentru a-şi asigura reuşita în afaceri prin eliminarea prealabilă
a oricărei incertitudini cu privire la comportamentul reciproc relativ la elemen-
te esenţiale ale acţiunii respective cum ar fi nivelul, obiectul, data şi locul unor
astfel de modificări” [38 - para. 9 sumar], [32 - para. 10], [35 - para. 8 sumar şi
para. 84] şi [42 - para. 10 sumar]; vezi, în acelaşi sens, şi [43, 44, 47].
51.2. „Deşi este corect a se considera că condiţia de independenţă nu îi
privează pe operatorii economici de dreptul de a se adapta în mod inteligent
la comportamentul existent şi anticipat de piaţă al concurenţilor lor, condiţia
respectivă exclude totuşi cu stricteţe orice contact direct sau indirect între
aceştia, contact al cărui obiect sau efect este: sau de a influenţa comportamen-
tul pe piaţă al unui concurent existent sau potenţial sau de a face cunoscut unui
astfel de concurent modul de comportament pe piaţă pe care au decis împreu-
nă să-l adopte sau intenţionează să-l adopte... Criteriile de „coordonare” şi
„cooperare” stabilite de Curtea de Justiţie, care în niciun caz nu necesită
existenţa unei planificări efective, trebuie înţelese în lumina conceptului impli-
cit în prevederile despre concurenţă ale Tratatului care evidenţiază că fiecare
operator economic trebuie să-şi determine în mod independent politica de pia-
ţă pe care intenţionează să o adopte...” [48 - para. 4].
A se vedea o reiterare a celor de mai sus în [37 - para. 116], vezi şi [48]:
„Curtea de Justiţie a mai explicat că criteriile de coordonare şi cooperare
trebuie înţelese în lumina conceptului implicit reglementărilor Tratatului refe-
ritoare la concurenţă, potrivit căruia fiecare operator economic trebuie să-şi
determine în mod independent politica de piaţă pe care intenţionează să o
adopte (a se vedea Suiker Unie and Others v Commission, para. 173; Case
CONCURENŢA
172/80 Züchner [1981] ECR 2021, para. 13; Ahlström Osakeyhtiö and Others
v Commission, para. 63; şi John Deere v Commission, para. 86)”.
52. “Cu privire la estimarea faptului dacă o practică concertată este
anticoncurenţială, trebuie să se acorde în particular o mare atenţie obiective-
lor intenţionate a fi atinse şi contextului legal şi economic respectiv (vezi
Joined Cases 96/82 to 102/82, 104/82, 105/82, 108/82 and 110/82 IAZ
International Belgium and Others v Commission [1983] ECR 3369, paragraph
78 25, and Case C 209/07 Beef Industry Development Society and Barry Brothers
[2008] ECR I 0000, paragraphs 16 and 21). Mai mult. în timp ce intenţia păr-
ţilor implicate nu este factorul esenţial pentru a se determina dacă practica
concertată în cauză este restrictivă, nimic nu împiedică Comisia Europeană
sau jurisdicţia comunitară competentă de a lua aceasta în consideraţie (vezi
IAZ International Belgium and Others v Commission, paragraphs 23 to 25).”
[30 - para. 27].
53. Cu privire la contactele (schimburile de informaţii) între concurenţi,
CEJ statutează, printre altele:
53.1. “Cu toate că este corect a se afirma că respectiva condiţie a inde-
pendenţei nu privează operatorii economici de dreptul fiecăruia de a se adapta
în mod raţional la comportamentul existent sau anticipat al concurenţilor, pe de
altă parte, această condiţie exclude cu stricteţe orice contact direct sau indirect
între operatori - contacte prin care o întreprindere poate influenţa comporta-
mentul de piaţă al concurenţilor săi existenţi sau potenţiali sau le face cunos-
cute deciziile sau intenţiile sale cu privire la comportamentul propriu de piaţă
- în cazul în care obiectul (scopul) sau efectul unui asemenea contact este de a
crea condiţii de concurenţă care se deosebesc de condiţiile normale de concu-
renţă de pe piaţa investigată, avându-se în vedere şi natura produselor sau
serviciilor oferite, mărimea şi numărul întreprinderilor implicate şi volumul
pieţei (vezi Suiker Unie and Others v Commission, para. 174; Züchner, para.
14; şi Deere v Commission, para. 87).” [37 - para. 117] şi [30 - para. 33].
53.2. “... cu privire la schimbul de informaţii între concurenţi, este nece-
sar să se reamintească faptul că criteriile de coordonare şi cooperare necesa-

re pentru a determina existenţa unei practici concertate trebuie înţelese în lu-
mina unui concept inalienabil reglementărilor Tratatului cu privite la concu-
renţă, potrivit căruia fiecare operator economic trebuie să-şi determine în mod
independent politica pe care intenţionează să o adopte pe piaţa comună (vezi
Suiker Unie and Others v Commission, paragraph 173; Case 172/80 Züchner
[1981] ECR 2021, paragraph 13; Ahlström Osakeyhtiö and Others v
Commission, paragraph 63; and Case C 7/95 P Deere v Commission [1998]
ECR I 3111, paragraph 86).” [30 - para. 32].
53.3. „În orice caz, după cum a subliniat Avocatul General la pctele.
66-68 din Opinie [31], în timp ce nu orice comportament paralel al concuren-
ţilor de pe piaţă poate fi acuzat de la faptul că aceştia ar fi adoptat o acţiune
concertată cu un obiect (scop) anticoncurenţial, un schimb de informaţii care
are capacitatea de a elimina incertitudinile între participanţi în ceea ce priveş-
te coordonarea în timp, gradul de extindere şi detaliile modificărilor care vor
fi adoptate de către întreprinderile implicate trebuie apreciat ca urmărind un
obiect (scop) anticoncurenţial.” [30 - para. 41].
„Astfel, la para. 88 şi următoarele din Deere v Commission, CEJ a reţi-
nut că, pe o piaţă oligopolistă înalt concetrată, schimbul de informaţii a fost
în măsură să dea posibilitatea comercianţilor de a cunoaşte poziţiile şi strate-
giile de piaţă ale concurenţilor lor şi astfel să prejudicieze în mod apreciabil
concurenţa existentă.” [30 - para. 34]. 79
„În consecinţă, schimbul de informaţii între concurenţi poate să fie in-
compatibil cu regulile de concurenţă dacă reduce sau modifică gradul de in-
certitudine referitor la operarea pieţei investigate, având ca rezultat restrân-
gerea concurenţei între întreprinderi (vezi Deere v Commission, paragraph 90,
and Case C-194/99 P Thyssen Stahl v Commission [2003] ECR I 10821, para-
graph 81).” [30 - para. 35].
54. Cu privire la scopul şi efectul anticoncurenţial al practicilor concar-
tate, CEJ statutează, printre altele:
54.1. “Cu privire la diferenţa între practicile concertate având un obiect
(scop) anticoncurenţial şi acelea având efecte anticoncurenţiale, trebuie sub-
liniat că obiectul (scopul) anticoncurenţial pe de o parte şi efectele anticoncu-
renţiale pe de altă parte nu constituie condiţii cumulative ci alternative pentru
a se determina dacă o anumită practică se integrează în interdicţia din Art.
81(1) EC.
Începând de la pronunţarea CEJ în Case 56/65 LTM [1966] ECR 235,
249, au existat pronunţări cu privire la faptul că natura alternativă a acestei
cerinţe, evidenţiată prin conjuncţia „sau”, înseamnă că este necesar, mai întâi,
a se lua în consideraţie obiectivul precis al practicii concertate în contextul
economic în care s-a efectuat investigaţia. Atunci când analiza practicii con-
certate nu evidenţiază faptul că efectul asupra concurenţei este suficient de
nociv, pentru a intra sub efectul interdicţiei trebuie să fie luate în consideraţie
consecinţele şi este necesar să se evidenţieze acei factori care demonstrează
că, în fapt, concurenţa a fost împiedicată, restrânsă sau denaturată într-o mă-
sură apreciabilă (vezi Beef Industry Development Society and Barry Brothers,
paragraph 15).” [30 - para. 28].
54.2. Şi aceasta deoarece “În orice caz, aşa cum a evidenţiat Avocatul
General la pct. 58 din Opinie [31], Art. 81 EC, ca şi celelalte prevederi de
concurenţă din Tratat, este destinat a proteja nu numai interesele imediate ale
concurenţilor individuali sau ale consumatorilor ci a proteja, deasemenea,
structura pieţei şi, astfel, concurenţa ca atare.” [30 - para. 38].
54.3. „În consecinţă, … nu este necesar a se evidenţia efectele unei prac-
tici anticoncurenţiale atunci când a fost evidenţiat obiectul (scopul) anticon-
curenţial.” [30 - para. 30].
54.4. „… În scopul aplicării Art. 85(1) din Tratat nu este necesar să se ia
în consideraţie efectele concrete ale ale unei înţelegeri odată ce s-a evidenţiat că
are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concureţei (a se vedea
CONCURENŢA
şi Joined Cases 56/64 şi 58/64 Consten and Grundig v Commission [1964] ECR
299, de la p. 342; de asemenea, în acelaşi sens, Case C-277/87 Sandoz Prodotti
Farmaceutici v Commission [1990] ECR I-45; Case C-219/95 P Ferriere Nord
v Commission [1997] ECR I-4411, para. 14 şi 15).” [37 - para. 99].
„... trebuie luat în consideraţie că Curtea de Primă Instanţă a reţinut în
mod corect ca fiind bine stabilit că în aplicarea Art. 85(1) din Tratat nu este
necesar să se ia în consideraţie efectele concrete ale înţelegerii odată ce s-a
80 arătat că obiectul (scopul) acesteia a fost de a restrânge, împiedica sau denatu-
ra concurenţa (a se vedea, mai ales, Joined Cases 56/64 and 58/64 Consten and
Grundig v Commission [1966] ECR 299, at 342)”. [45 - para. 491].
54.5. „Mai mult, pentru a decide dacă o practică concertată este inter-
zisă de Art. 81(1) EC, nu este necesar să se ia în consideraţie efectele sale
concrete din moment ce este evident că obiectul (scopul) acesteia este de a
împiedica, restrânge sau denatura concurenţa pe piaţa comună (vezi Joined
Cases 56/64 and 58/64 Consten and Grundig v Commission [1966] ECR 299,
342; Case C 105/04 P Nederlandse Federatieve Vereniging voor de
Groothandel op Elektrotechnisch Gebied v Commission [2006] ECR I 8725,
paragraph 125; and Beef Industry Development Society and Barry Brothers,
paragraph 16). Distincţia dintre “încălcările ca obiect (scop)” şi “încălcările
ca efect” se evidenţiază prin aceea că anumite forme de înţelegeri interzise
între întreprinderi pot fi apreciate ca fiind nocive prin însăşi natura lor pen-
tru funcţionarea corectă a concurenţei normale (Beef Industry Development
Society and Barry Brothers, paragraph 17).” [30 - para. 29].
54.6. „Având în vedere cele de mai sus, răspunsul la prima întrebare este
acela că o practică concertată urmăreşte un obiect (scop) anticoncurenţial în
intenţia Art. 81(1) EC atunci când, în conformitate cu conţinutul şi obiectivele
sale şi luând în consideraţie contextul legal şi economic, are capabilitatea de
a produce, într-un caz individual, împiedicarea, restrângerea sau denaturarea
concurenţei pe piaţa comună. Nu este necesar să existe o împiedicare, restrân-
gere sau denaturare a concurenţei efectivă sau o relaţie directă între practica
concertată şi preţurile la consumator. Un schimb de informaţii între concurenţi

este corupt către un obiect (scop) anticoncurenţial dacă schimbul repectiv pre-
zintă capabilitatea de a elimina incertitudinile referitor la comportamentul
viitor al întreprinderilor participante.” [30 - para. 43].
54.7. „Cu privire la evaluarea faptului dacă o practică concertată … ur-
măreşte un obiect (scop) anticoncurenţial, trebuie notat mai întâi, aşa după cum
a fost subliniat de către Avocatul General la pct. 46 din Opinie [31], că, pentru
ca o practică concertată să fie considerată ca având un obiect (scop) anticoncu-
renţial este suficient ca aceasta să aibă capacitatea de a avea un impact negativ
asupra concurenţei. Cu alte cuvinte, trebuie numai ca practica concertată să fie
capabilă de a împiedica, restrânge sau denatura concurenţa pe piaţa comună în
cazul particular studiat şi avându-se în vedere contextul legal şi economic spe-
cific. Dacă şi în ce măsură rezultă în fapt astfel de efecte anticoncurenţiale,
acest aspect poate fi relevant numai pentru determinarea cuantumului amen-
zilor şi pentru evaluarea solictării de daune.” [30 - para. 31].
55. Cu privire la efectul direct al practicilor concertate asupra preţurilor
la consumatori, evidenţiem următoarele:
55.1. “... dacă o practică concertată poate fi privită ca având un obiect
(scop) anticoncurenţial chiar şi neavând o legătură directă cu preţurile la con-
sumator, nu este posibil ca în baza redactării Art. 81(1) EC să se concluzione-
ze că sunt interzise numai acele practici concertate care au un efect direct
asupra preţurilor plătite de utilizatori.” [30 - para. 36]. 81
55.2. „Din contra, se evidenţiază din Art 81(1)(a) EC că practicile con-
certate pot avea un obiect (scop) anticoncurenţial dacă “în mod direct sau
indirect determină preţurile de achiziţie sau de cumpărare sau oricare alte
condiţii comerciale…” [30 - para. 37].
55.3. „De aceea, … pentru a se evidenţia că o practică concertată are
un obiect (scop) anticoncurenţial, nu este necesar să existe o relaţie directă
între acea practică şi preţurile la consumatori.” [30 - para. 39].
55.4. „Faptul că creşterile au fost uniforme şi simultane a servit în par-
ticular pentru menţinerea unui status quo, asigurând că întreprinderile nu-şi
vor pierde clientela...” [40 - para. 89].
56. Cu riscul de a ne repeta într-o oarecare măsură, vom grupa în cele de
mai jos câteva clarificări extrem de importante al CEJ cu privire la prezumţia
de cauzalitate.
56.1. „În ceea ce priveşte prezumţia unei legături de cauzalitate formu-
lată de către CEJ în legătură cu interpretarea Art. 81 (1) EC, este necesar să
se sublinieze, mai întâi, că CEJ a reţinut că conceptul de practică concertată,
aşa cum se desprinde din formularea Art. respectiv, implică pe lângă concer-
tarea întreprinderilor participante, un comportament de piaţă ulterior în con-
secinţă şi, o relaţie de la cauză la efect între primele două aspecte.
Pe de altă parte, CEJ a considerat că, în lipsa probării contrariului -
probaţiune care trebuie făcută de către operatorii economici - trebuie să se
presupună (admită) că întreprinderile participante la acţiunea concertată şi
activând pe piaţă iau în consideraţie informaţiile schimbate cu concurenţii în
determinarea comportamentului propriu pe piaţă. Acesta este cu atât mai mult
cazul atunci când întreprinderile se concertează în mod regulat pe o lungă
perioadă de timp.
În sfârşit, CEJ a concluzionat că o astfel de practică concertată este
implicată de Art. 81(1) EC chiar şi în absenţa efectelor anticoncurenţiale pe
piaţă (vezi Hüls, paragraphs 161 to 163).” [30 - para. 51].
56.2. „În aceste circumstanţe trebuie reţinut că prezumţia de cauzali-
tate se evidenţiază din Art. 81(1) în interpretarea CEJ, şi se constituie ca
atare ca parte integrală a legii comunitare aplicabile.” [30 - para. 52].
56.3.” În lumina celor de mai sus, atunci când o instanţă naţională ana-
lizează dacă există o conexiune cauzală între o practică concertată şi compor-
tamentul de piaţă al întreprinderilor participante la acea practică - conexiune
ce trebuie evidenţiată dacă se intenţionează demonstrarea existenţei unei prac-
CONCURENŢA
tici concertate în înţelesul Art. 81(1) EC - acea instanţă naţională trebuie să

aplice prezumpţia de cauzalitate consacrată în jurisprudenţa CEJ, conform
căreia, atunci când se menţin active pe piaţă, se presupune că întreprinderile
respective iau în consideraţie informaţiile schimbate cu concurenţii; desigur,
dacă nu se demonstrează contrariul, ceea ce rămâne în sarcina întreprinderi-
lor implicate.” [30 - para. 53].
56.4. „Atunci când se aplică conceptul de practici concertate din Art.
82 81(1) EC, există întotdeauna o prezumţie de cauzalitate între practica concer-
tată şi comportamentul de piaţă al întreprinderilor implicate, chiar dacă acţi-
unea concertată a rezultat în urma unei singure întâlniri.” [30 - para. 54].
„În lumina celor de mai sus, răspunsul la a treia întrebare este că, atâ-
ta timp cât întreprinderea participantă la acţiunea concertată rămâne activă
pe piaţa respectivă, există prezumţia unei legături cauzale între practica con-
certată şi comportamentul pe piaţă al întreprinderii, chiar dacă acţiunea con-
certată este rezultatul unei singure întâlniri între întreprinderile participante.”
[30 - para. 62].
56.5. „Este evident din para. 162 al Hüls şi din para. 121 al Commission v
Anic Partecipazioni că CEJ a reţinut că această prezumţie s-a aplicat numai
atunci când a existat o acţiune concertată şi când întreprinderile implicate au
rămas active ulterior pe piaţă. Fraza suplimentară “mai ales atunci când se con-
certează în mod regulat într-o lungă perioadă de timp”, departe de a susţine ar-
gumentul că ar putea exista o conexiune cauzală numai dacă întreprinderile s-au
întâlnit în mod regulat, trebuie în mod necesar să fie interpretată ca însemnând
că acea prezumţie este şi mai convingătoare atunci când întreprinderile şi-au
concertat acţiunile în mod regulat pe o lungă perioadă de timp.” [30 - para. 58].
57. Cu privire la problematica „unei singure întâlniri” mai evidenţiem
următoarele:
57.1. „Orice altă interpretare ar echivala cu aserţiunea (susţinerea) fap-
tului că un schimb izolat (un singur schimb) de informaţii între concurenţi nu
ar putea duce, în niciun caz, la o acţiune concertată sub incidenţa regulilor de
concurenţă din tratatul comunitar. În funcţie de structura pieţei, nu poate fi

însă exclusă posibilitatea ca o singură întâlnire între concurenţi să poată con-
stitui o bază suficientă pentru ca întreprinderile participante să-şi concerteze
comportamentul de piaţă, desfiinţând astfel riscurile inerente concurenţei prin-
tr-o cooperare ilicită.” [30 - para. 59].
„..Aşa după cum subliniază şi Avocatul General la pctele. 104 şi 105 din
Opinie [31], numărul, frecvenţa şi foma întâlnirilor necesare între concurenţi
pentru a-şi concerta comportamentul de piaţă depind atât de subiectul acţiunii
concertate cât şi de condiţiile particulare de piaţă.
Dacă întreprinderile în cauză se constituie într-un cartel cuprinzând un
sistem complex de acţiuni concertate în legătură cu o multitudine de aspecte
ale comportamentului de piaţă, pot fi necesare întâlniri regulate pe o lungă
perioadă de timp.
Dar dacă, pe de altă parte... obiectivul practicii este numai acela de a
se concerta selectiv acţiunea asupra unei singure denaturări a comportamen-
tului de piaţă, respectiv asupra unui singur parametru al concurenţei, o singu-
ră întâlnire între concurenţi poate constitui o bază suficientă pentru implemen-
tarea obiectului (scopului) anticoncurenţial pe care îl au în vedere întreprin-
derile participante.” [30 - para. 60].
57.2. „În aceste circumstanţe, nu contează atât numărul întâlnirilor între
întreprinderile participante cât faptul dacă întâlnirea sau întâlnirile care au
avut loc le-au oferit oportunitatea de a lua în consideraţie informaţiile schim- 83
bate cu concurenţii pentru a-şi determina comportamentul pe piaţa respectivă
şi pentru a substitui (desfiinţa) în mod conştient riscurile concurenţei cu o
cooperare practică. Atunci când se poate evidenţia că astfel de întreprinderi
s-au concertat cu succes şi au fost ulterior active pe piaţă, acestea pot fi soli-
citate în mod justificabil să prezinte probaţiuni relativ la faptul că respectiva
acţiune concertată nu a avut niciun efect asupra comportamentului lor pe pia-
ţa respectivă.” [30 - para. 61].
58. În baza celor de mai sus, CEJ se pronunţă după cum urmează [30]:
58.1. O practică concertată urmăreşte un obiect (scop) anticoncurenţial
în sensul Art. 81(1) EC atunci când, în conformitate cu conţinutul şi obiective-
le acesteia şi avându-se în vedere contextul legal (juridic) şi economic, practi-
ca respectivă are capabilitatea ca, în cazul analizat, să poată produce împiedi-
carea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa comună.
Nu este necesar să existe o împiedicare, restrângere ori denaturare efecti-
vă a concurenţei sau o relaţie directă între practica concertată şi preţurile la
consumator. Un schimb de informaţii între concurenţi are un obiect (scop) anti-
concurenţial dacă schimbul respectiv prezintă capabilitatea de a înlătura incer-
titudinile cu privire la intenţia comportamentală a întreprinderilor participante.
58.2. Atunci când examinează dacă există o relaţie cauzală între practica
concertată şi comportamentul de piaţă al întreprinderilor participante la acea
practică - relaţie ce trebuie evidenţiată pentru a se aprecia că există o practică
concertată în sensul Art. 81(1) EC - este necesar ca instanţa naţională să aplice
prezumţia relaţiei cauzale consacrată în jurisprudenţa CEJ, prezumţie în
conformitate cu care, atunci când sunt active pe respectiva piaţă, se pre-
supune că întreprinderile în cauză au luat în consideraţie informaţiile
schimbate cu competitorii (desigur, sub rezerva probaţiunii contrare, care
trebuie înaintată de întreprinderile implicate).
58.3. Atâta timp cât întreprinderea participantă la acţiunea concer-
tată rămâne activă pe piaţa respectivă, există prezumţia unei relaţii cau-
zale între practica concertată şi comportamentul pe piaţă al întreprinderii,
chiar dacă acţiunea concertată este rezultatul unei singure întâlniri între
întreprinderile participante.
59. Deocamdată, în cuprinsul acestui prim excurs în materie, mai eviden-
ţiem ca extrem de importante următoarele:
59.1. „… atunci când participarea întreprinderilor la întâlniri cu un ca-
racter evident anticompetitiv a fost stabilită ... în conformitate cu pronunţările
CONCURENŢA
din Case C-199/92 P Hüls v Commission [1999] ECR I-4287, para. 155, şi
Case C-235/92 P Montecatini v Commission [1999] ECR I-4539, para. 181, se
subliniază că este în sarcina întreprinderii implicate trebuie să înainteze probe
cu privire la faptul că participarea sa la acele întâlniri nu a avut nici o intenţie
anticoncurenţială, demonstrând că le arătase competitorilor săi că participă
la întâlniri în alt scop decât al acestora.” [34- para. 46].
„În conformitate cu pronunţările de până acum, este suficient ca Comisia
84 Europeană să arate că întreprinderea respectivă a participat la întâlniri în ca-
drul cărora au fost încheiate înţelegeri anticoncurenţiale, fără să îşi fi manifes-
tat în mod evident opoziţia, pentru a se demonstra la standardul necesar de
probaţiune că acea întreprindere a participat la un cartel. Atunci când partici-
parea la astfel de întâlniri a fost evidenţiată, rămâne în sarcina întreprinderii
să înainteze probe pentru a dovedi că participarea sa la acele întâlniri nu a avut
nici o intenţie anticoncurenţială, demonstrând că le transmisese concurenţilor
săi că participă la întâlniri în alt scop decât al lor (a se vedea Case C-199/92
P Hüls v Commission [1999] ECR I-4287, para. 155, şi Case C-49/92 P
Commission v Anic [1999] ECR I-4125, para. 96).” [33 - para. 81].
59.2. “Raţiunea juridică principială este aceea că, participând la întâl-
nire fără a se distanţa în mod public faţă de cele discutate, întreprinderea a dat
de înţeles celorlalţi participanţi că subscrie şi că se va conforma cu cele deci-
se.” [33 - para. 82].
„... un participant care aprobă în mod tacit o iniţiativă ilegală, fără a se
distanţa în mod public de conţinutul acesteia sau fără a o raporta autorităţilor
administrative, încurajează practic continuarea încălcării şi compromite desco-
perirea ei. Această complicitate constituie un mod pasiv de participare la încăl-
care care, totuşi, poate stabili responsabilizarea întreprinderii...” [33 - para. 84].
„Nici faptul că o întreprindere nu a acţionat în consecinţa (ca efect al)
unei întâlniri având un scop anticoncurenţial nu o exonerează pe aceasta de
răspunderea de a fi participat la cartel, dacă nu s-a distanţat în mod public de
cele stabilite la întâlnire ( a se vedea Case C-291/98 P Sarrió v Commission
[2000] ECR I-9991, para. 50).” [33 - para. 85].

59.3. „Şi nu este exonerant faţă de atribuirea existenţei unei încălcări
nici faptul că o întreprindere nu a participat la toate aspectele unei scheme
anticoncurenţiale sau că jucat doar un rol minor în cadrul aspectelor la care
a participat practic.” [33 - para. 86].
„Faptul că o întreprindere nu a luat parte la toate aspectele unei scheme
anticoncurenţiale sau că a jucat numai un rol minor în cadrul aspectelor la
care a participat nu este relevant pentru stabilirea existenţei unei încălcări.
Asemenea circumstanţe trebuie luate în consideraţie numai atunci când se ana-
lizează gravitatea încălcării şi se determină amenzile (a se vedea Commission
v Anic, para. 90).” [33 - para. 292].
(Va urma)
Bibliografie
1. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului

privind funcţionarea Uniunii Europene, 2008/C - 115/01, 9.5.2008, RO, Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene, C 115/1.
2. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, 9.5.2008, RO,
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115/13.
3. Versiune consolidată a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene,
9.5.2008, RO, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115/47. 85
4. Protocolul nr. 3 privind statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, 9.5.2008
RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 115/201.
5. Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu completările şi modificările
ulterioare.
6. Council Regulation (EC) No 1/2003 of 16 December 2002 on the implementation
of the rules on competition laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty, OJ L 1, 4.1.2003.
7. Judgment of the Court of First Instance (Third Chamber, extended composi-
tion) of 20 April 1999, Joined cases T-305/94, T-306/94, T-307/94, T-313/94 to
T-316/94, T-318/94, T-325/94, T-328/94, T-329/94 and T-335/94, Limburgse Vinyl
Maatschappij NV, Elf Atochem SA, BASF AG, Shell International Chemical Company
Ltd, DSM NV and DSM Kunststoffen BV, Wacker-Chemie GmbH, Hoechst AG, Société
artésienne de vinyle, Montedison SpA, Imperial Chemical Industries plc, Hüls AG and
Enichem SpA v Commission of the European Communities, ECR 1999 Page II-00931.
8. OECD, Directorate for Financial and Enterprise Affairs, Competition
Committee, Global Forum on Competition, Roundtable on prosecuting cartels without
direct evidence of agreement, Contribution from the European Commission, Sesion
II, DAF/COMP/GF/WD (2006)15, 06 Jan. 2006.
9. Rules of procedure of the Court of Justice.
10. EEC Council: Regulation No 17: First Regulation implementing Articles 85
and 86 of the Treaty, OJ 13, 21.2.1962.
11. Commission Regulation (EC) No 773/2004 of 7 April 2004 relating to the
conduct of proceedings by the Commission pursuant to Articles 81 and 82 of the EC
Treaty, OJ L 362, 20.12.2006.
12. Commission Regulation (EC) No 622/2008 of 30 June 2008 amending
Regulation (EC) No 773/2004, as regards the conduct of settlement procedures in
cartel cases, OJ L 171, 1.7.2008.6.
13. Council Regulation (EC) No 139/2004 of 20 January 2004 on the control of
concentrations between undertakings, O J L 24, 29.01.2004.
14. Commission Regulation (EC) No.802/2004 implementing Council
Regulation (EC) No. 139/2004, O J L 133, 30.04.2004.
15. Council Regulation (EEC) No 4064/89 of 21 December 1989 on the control
of concentrations between undertakings, O J L 395 of 30 December 1989 with
Amended opinion in O J L 257 of 21 September 1990.9.
16. Council Regulation No 659/1999 of 22 March 1999 laying down detailed
rules for the application of Article 93 (now Art.88) of the EC Treaty, O J L 83/1,
CONCURENŢA
27.03.1999, with amendments and implementing regulations.

17. Regulation (EEC, Euratom, ECSC) No 259/68 of the Council of 29 February
1968 laying down the Staff Regulations of Officials and the Conditions of Employment
of Other Servants of the European Communities, O J 1968 L 56, p. 1, as amended.
18. Council Regulation (EC) No 1/2003 of 16 December 2002 on the implementati-
on of the rules on competition laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty, OJ L 1, 4.1.2003.
19. Commission Regulation (EC) No 2842/98 of 22 December 1998 on the
hearing of parties in certain proceedings under Articles 85 and 86 of the EC Treaty, O
86 J 11, 30 Dec. 1998.
20. Neagoe Şt., Şeclăman, V., Felecan, O., Despre “Nullum crimen, nulla poena
sine lege”, despre co-autorat şi, de asemenea, despre o posibilă piatră de hotar în
domeniul protecţiei concurenţei economice în Uniunea Europeană - Concurenţa,
Studii şi cercetări privind protecţia concurenţei economice, Buletinul Direcţiei de
Monitorizare Teritorială, Consiliul Concurenţei - România, Anul IV, Nr. 1 (7), iunie 2009.
21. Neagoe, St., Felecan, O., A wild unknown “residual field of competition”, or
from a non-transparently subsidiesed-managed agriculture to a market-forces integra-
ted policy - fact or fiction?, Competition Survey, Studies and researches relating to
economic competition, Journal of Territorial Survey Directorate, Competition Council-
Romania, ISSN 1842-2705, Anno II, no. 2 (4), December 2007.
22. Schwarze, J., Judicial review of European administrative procedure, Law
and Contemporary Problems, Vol. 68, Probs. 85, 2004-2005.
23. Vesterdorf, B., (former president of the Court of First Instance of the ECJ),
A constitutional court for the EU?, Int. Jnl. of Constitutional Law, Vol. 4, No. 4, 2006,
Oxford Journals.
24. Judgement of the Court of 23 April 1986, Parti ecologiste “Les verts” v.
European Parliament, Case 294/83, 61983JO294.
25. Schmid, C.U., The ECJ as a constitutional and private law court, A metho-
dological comparison, A contribution to the CIDEL project, Zentrum for Europaische
Rechtspolitik, ZERP-Diskusionspapier 4/2006, Bremen, Juni 2006.
26. Francovich v. Italy, Joined Cases C-6 and 9/90, [1991] ECR I-5357.
27. Joined Cases 7/56 & 3-7/57, Dineke Algera et al. v. Common Assembly of
the European Coal and Steel Community, 1957 E.C.R. 39.

28. Eeckhout, P., The European Court of Justice and the legislature, Revised
inaugural lecture, Centre of European Law, King’s College, London, 2006.
29. Notices from European Union institutions and bodies - Court of Justice,
Information note on references from national courts for a preliminary ruling, 2009/C,
5.12.2009, Official Journal of the European Union, C 297/01.
30. Judgment of the Court (Third Chamber), 4 June 2009, In Case C 8/08,
Reference for a preliminary ruling under Article 234 EC from the College van Beroep
voor het bedrijfsleven (Netherlands - the Dutch Judiciary and the Supreme Court of
the Netherlands) - T-Mobile.
31. Opinion of advocate general Kokott, delivered on 19 February 2009, Case
C 8/08, T-Mobile Netherlands BV and Others, Reference for a preliminary ruling from
the College van Beroep voor het bedrijfsleven (Netherlands).
32. Judgment of the Court of 14 July 1972, Imperial Chemical Industries Ltd. v
Commission of the European Communities, Case 48-69, European Court reports
1972 Page 00619 - ICI-Dyestuff.
33. Judgment of the Court (Fifth Chamber) of 7 January 2004, Aalborg Portland
A/S (C-204/00 P), Irish Cement Ltd (C-205/00 P), Ciments français SA (C-211/00 P),
Italcementi - Fabbriche Riunite Cemento SpA (C-213/00 P), Buzzi Unicem SpA (C-
217/00 P) and Cementir - Cementerie del Tirreno SpA (C-219/00 P) v Commission of
the European Communities, Joined cases C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P,
C-213/00 P, C-217/00 P and C-219/00 P, European Court reports 2004 Page I-00123. 87
34. Judgment of the Court (First Chamber), 14 July 2005, Case C-57/02 P,
Compañía española para la fabricación de aceros inoxidables SA (Acerinox) v
Commission of the European Communities.
35. Judgment of the Court of 14 July 1972, Azienda Colori Nazionali - ACNA
S.p.A. v Commission of the European Communities, Case 57-69, European Court
reports 1972 Page 00933.
36. Judgment of the Court of 27 September 1988, A. Ahlström Osakeyhtiö and
others v Commission of the European Communities, Joined cases 89, 104, 114, 116,
117 and 125 to 129/85, European Court reports 1988 Page 05193 - Wood pulp.
37. Judgment of the Court (Sixth Chamber), 8 July 1999, Case C-49/92 P,
Commission of the European Communities - appellant, Appeal against the judgment of the
Court of First Instance of the European Communities (First Chamber) of 17 December 1991
in Case T-6/89 Enichem Anic v Commission [1991] ECR II-1623, the other party to the pro-
ceedings being Anic Partecipazioni SpA, formerly Anic SpA, then Enichem Anic SpA.
38. Judgment of the Court of 14 July 1972, Farbenfabriken Bayer AG v
1972 Page 00745.
39. Judgment of the Court of 14 July 1972, Cassella Farbwerke Mainkur AG v
1972 Page 00887.
40. Judgment of the Court of 14 July 1972, Azienda Colori Nazionali - ACNA
S.p.A. v Commission of the European Communities, Case 57-69, European Court
reports 1972 Page 00933.
41. Judgment of the Court (Fourth Chamber) of 28 March 1984, Compagnie
Royale Asturienne des Mines SA and Rheinzink GmbH v Commission of the European
Communities, Joined cases 29/83 and 30/83, European Court reports 1984 Page 01679.
42. Judgment of the Court of 14 July 1972, SA Française des Matières
Colorantes (Francolor) v Commission of the European Communities, Case 54-69,
European Court reports 1972 Page 00851.
43. Judgment of the Court of 14 July 1972, J. R. Geigy AG v Commission of the
European Communities, Case 52-69, European Court reports 1972 Page 00787.
44. Judgment of the Court of 14 July 1972, Farbwerke Hoechst AG v
1972 Page 00927.
45. Judgment of the Court of 15 October 2002, in Joined Cases C-238/99 P,
CONCURENŢA
C-244/99 P, C-245/99 P, C-247/99 P, C-250/99 P to C-252/99 P and C-254/99 P: Limburgse

Vinyl Maatschappij NV (LVM) and Others v Commission of the European Communities.
46. Judgment of the Court of 13 July 1989., François Lucazeau and others v
Société des Auteurs, Compositeurs et Editeurs de Musique (SACEM) and others,
References for a preliminary ruling - Cour d’appel de Poitiers et Tribunal de grande
instance de Poitiers - France, Joined cases 110/88, 241/88 and 242/88, European
Court reports 1989 Page 02811.
47. Judgment of the Court of 14 July 1972, Sandoz AG v Commission of the
88 European Communities, Case 53-69, European Court reports 1972 Page 00845.
48. Judgment of the Court of 16 December 1975, Coöperatieve Vereniging
„Suiker Unie” UA and others v Commission of the European Communities, Joined cases
40 to 48, 50, 54 to 56, 111, 113 and 114-73, European Court reports 1975 Page 01663.
49. Godendorff, N., Competitive Law within the European Union - Art. 81 EC
Treaty, Copenhagen Business School, 2001, pe site GRIN - Competitive Law within
the European Union.
50. Judgment of the Court of 15 July 1970 - ACF Chemiefarma NV v Commission
of the European Communities. - Case 41-69, ECR 661, 61969J0041, No 113.
51. Woodpulp judgement of the Court of 31 March 1993, A. Ahlstrom Osakeyhtio
and Others vs. Commission, Joined Cases C-89/85, C-104/85, C-114/85, C-116/85,
C-117/85 and C-125/85 to C-129/85.
52. Judgement of the Court of 27 September 1988, Bayer AG and
Maschinenfabrik Hennecke GmbH vs. Heinz Sullhofer, ECR 1988, Page 05294.
53. Graphite electrodes judgement of the Court of First Instance of 29 April
2004 in Joined Cases T-236/01, T-239/01, T-244/01 to T-246/01, T-251/01 and
T-252/01, Tokai Carbon Co. Ltd. and Others vs. Commission.
54. Judgement of the Court of First Instance of 8 July 2004 in Joined Cases
T-67/00, T-68/00, T-71/00 and T-78/00 JFE Engineering and Others vs. Commission.
55. Judgement of the Court of First Instance of 14 May 1998 in Case T-337/94,
Enso-Gutzeit Oy vs. Commission.
56. Smith, J.L., Distinguishable patterns of competition, collusion, and parallel
action, May 16, 2003, MIT Center for Energy and Environmental Policy Research,
Working Paper No. 2003-006.

57. Doyle, M.P., Snyder, C.M., Information sharing and competition in the motor
vehicle industry, Journal of Political Economy, vol. 107(6), 1999.
58. Potiowski, T.P., Smith, J.W., Vaughhan, M.B., Inferring collusion from pri-
cing behaviour: The American Tobacco case reexamined, Atlantic Economic Review,
1988, vol. 16, no. 3.
59. Howard, J., Stanbury, W.T., Oligopoly power, co-ordination and conscious
parallelism, Ch. 8 in The law and economics of competition policy, Vancouver, Frazer
Institute, 1990.
60. Areeda, Ph. E., Antitrust law, An analysis of antitrust principles and their
application, Little, Brown and Company, Boston, 1986.
61. Baker, J.B., Two Sherman Act Section 1 dilemmas : parallel pricing, the
oligopoly problem and contemporary economic theory, US 38 Antitrust Bulletin 143,
Spring 1993.
62. MacLeod, W.B., A theory of conscious parallelism, European Economic
Review, vol. 27, 1985.
63. Norman, H.-Th., Conscious parallelism in asymmetric oligopoly,
Metroeconomica, vol. 51, no. 3, 2000.
64. Cubbin, J., Apparent collusion and conjectural variations in differentiated
oligopoly, International Journal of Industrial Organisation, June 1983, (vol.1).
65. Case T-7/89 Hercules vs. Commission, 1991, ECR II-1711.
66. Case C-199/92 P Huls vs. Commission, 1999, ECR I-4287. 89
Un scurt remember necesar.
Consideraţii privind aderarea (în vederea integrării)
a României la familia europeană
Dr. Vasile Şeclăman, Secretar General

Rezumat:
Colapsul regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est şi opţiunea fermă

a acestor state de a adopta modelul economiei libere a reprezentat un eveniment fără
precedent în istoria mondială. Începând cu 1990, majoritatea ţărilor din centrul şi estul
Europei, inclusiv România, au văzut în Uniunea Europeană un punct de sprijin, iar în
procesul de integrare europeană o şansă pentru relansarea lor în plan economic.
Aderarea României la familia europeană a marcat începutul lungului şi dificilu-
lui drum al integrării efective – un proces complex, bazat pe principiile compatibilităţii
şi complementarităţii. Prin integrare, economiile ţărilor participante devin atât compa-
tibile între ele cât şi, totodată, complementare, condiţii absolut necesare pentru dez-
voltarea lor armonioasă.
În ceea ce o priveşte, România şi-a manifestat în mod expres opţiunea pentru
integrarea deplină în Uniunea Europeană şi hotărârea de a-şi îndeplini toate angaja-
mentele asumate prin Acordul de asociere şi prin Tratatul de aderare.
1. Colapsul regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est şi opţi-

unea fermă a acestor state de a adopta modelul economiei libere a reprezentat
un eveniment fără precedent în istoria mondială. Începând cu 1990, majoritatea
ţărilor din centrul şi estul Europei, inclusiv România, au văzut în Uniunea
Europeană un punct de sprijin, iar în procesul de integrare europeană o şansă
pentru relansarea lor în plan economic. 91
2. Dobândirea statutului complet de stat membru al Uniunii Europene,
într-un orizont de timp previzibil şi predictibil cât mai apropiat, a constituit şi
constituie o prioritate absolută a politicii româneşti. În ultimii 17 ani, aproape
fără excepţie, programele de guvernare s-au definit în funcţie de imperativul
aderării – şi apoi al integrării – la Uniunea Europeană, imperativ bazat pe înde-
plinirea criteriilor de aderare de la Copenhaga, iar deciziile adoptate de autorită-
ţile naţionale au fost direcţionate pentru a influenţa semnificativ „traseul”, mo-
mentul şi condiţiile aderării României.
În funcţie de rezultatele concrete ale negocierilor din perioada de pre-
aderare, demarate la 1 ianuarie 2000, „traseele” potenţiale care au fost parcur-
se în cursa pentru eficienţă, competitivitate, dezvoltare şi stabilitate au fost
distincte, iar evoluţia social-economică de facto a fost diferenţiată, în funcţie
de traseul urmat. Un fapt trebuie remarcat, dincolo de incertitudinea prospec-
tivă inerentă: demararea negocierilor de aderare a accentuat voinţa politică în
favoarea integrării României şi a întărit voinţa şi conştiinţa românilor de a fi
cetăţeni „cu drepturi depline” ai Europei.
3. Debutul anilor ’90, în Europa, a fost unul mai puţin obişnuit.
Evenimentele petrecute în această perioadă au schimbat istoria lumii. Ideea
unei noi extinderi, către estul şi centrul Europei nu a fost respinsă de către
factorii europeni de decizie, ci dimpotrivă, a fost privită cu interes, ca o şansă
de a realiza „o Europă integrată de la Atlantic la Urali”, cum se exprima cu ani
în urmă preşedintele francez de Gaulle.
Ideea extinderii a fost prezentă mai ales la nivelul declaraţiilor şi al dis-
cuţiilor politice; deşi la nivel declarativ poziţiile oficialilor europeni erau favo-
rabile, de principiu, ideii unei noi extinderi, poziţiile ţărilor membre nu au fost
identice, ci adesea contradictorii, mai ales cu privire la condiţiile concrete şi la
momentul în care se va produce aderarea.
A existat totuşi un consens, acela că lărgirea către Est va fi posibilă, dar
într-un orizont de timp mai îndepărtat, nedefinit, după îndeplinirea de către ţările
candidate a unor criterii bine definite asupra cărora Uniunea Europeană avea să se
pronunţe abia în 1993, la Consiliul European de la Copenhaga.
4. Ceea ce s-a înţeles în anii care au urmat a fost necesitatea de a se re-
vizui sistematic setul de criterii de integrare, fapt care a condus la o translatare
treptată a dezbaterilor şi negocierilor din sfera monitorizării cantitative în cea
a evaluărilor calitative.
Uniunea Europeană a fost ea însăşi, pe parcursul anilor ‚90, protagonis-
CONCURENŢA
ta unor transformări semnificative. La începutul acestui interval, optimismul

reţinut şi, în unele cazuri, reticenţa membrilor Uniunii de a se pronunţa imedi-
at asupra acceptării României şi a altor ţări din Europa de Est ca membri cu
drepturi depline, pare a fi fost pe deplin justificat în planul realităţilor obiecti-
ve. Pe de o parte, Uniunea Europeană se găsea la finalul perioadei de tranziţie
al celui de-al doilea şi al treilea val de lărgire. Protagoniştii acestor extinderi,
spre Sud, au fost Grecia, Spania şi Portugalia, ţări cu nivel de dezvoltare infe-
92 rior nivelului mediu comunitar şi a căror integrare în structurile grupării s-a
dovedit costisitoare. De asemenea, reunificarea Germaniei, produsă la începu-
tul anilor 90, a necesitat eforturi, în plan financiar, nu numai din partea statului
german dar şi din partea grupării europene. După acest experiment „costisitor”,
reţinerea manifestată de unele ţări din Uniune de a se accepta ţări lipsite de
experienţa unei economii de piaţă autentice (ca România şi alte ţări din blocul
estic), cu nivele de dezvoltare economică scăzute, în majoritatea cazurilor in-
ferioare chiar şi nivelului de dezvoltare al celor mai noi membri ai grupării,
pare justificată.
Totodată, conjunctura economică nefavorabilă pentru ţările membre UE
din prima jumătate a deceniului este un alt element care a generat o anumită
reţinere a acestora faţă de o nouă extindere. În toată această perioadă, eforturi-
le statelor membre au fost direcţionate spre crearea condiţiilor pentru aplicarea
unor politici sectoriale unice, accentuarea interdependenţelor şi îndeplinirea
criteriilor de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht ca premise
esenţiale pentru realizarea obiectivului extrem de ambiţios de realizare a
Uniunii Economice şi Monetare. Costurile pe termen scurt asociate tuturor
acestor proiecte de creştere a coeziunii europene erau deja estimate drept mari,
consecinţa fiind mărirea ponderii alocate criteriului costuri-beneficii în cadrul
evaluărilor deciziilor politice care aveau să urmeze.
5. Lărgirea spre Est a fost şi continuă să rămână un subiect extrem de
dezbătut în mediile din Uniunea Europeană, ca o acţiune comunitară cu totul
deosebită, dată fiind situaţia particulară a ţărilor candidate. Atât profilul
României – cât şi cele ale ţărilor din Est care au aderat în mai 2004 – este ace-

la al unor ţări în tranziţie care nu au încă o economie matură, iar experienţa de
numai 17 ani de funcţionare a unui sistem politic democratic este considerată,
în multe cazuri, ca insuficientă.
Astfel, extinderea spre Estul Europei a constituit o experienţă cu totul
nouă şi pentru UE care s-a văzut pusă în situaţia de a-şi selecta noi membri din
afara AELS (candidaţii tradiţionali) lucru care a apărut la un moment dat a avea
la bază inclusiv raţiuni politice şi, poate, de natură sentimentală.
6. Cea mai mare schimbare de atitudine a constat în trecerea de la trata-
rea Estului Europei ca un întreg, ca un bloc unitar în cadrul economiei proce-
sului de extindere, la susţinerea ideii de Europă integrată cu mai multe viteze
şi cu „grade diferite de participare” a statelor membre la grupare. Astfel, una
dintre schimbările de atitudine cele mai evidente şi considerate printre cele mai
benefice pentru Uniune a reprezentat-o trecerea de la abordarea statelor candi-
date din Est ca un grup compact (pornind de la premisa că împărtăşesc valori,
istorie, caracteristici economice şi politice similare formate de-a lungul timpu-
lui şi că cei cincizeci de ani de regim comunist le-au imprimat o serie de simi-
litudini care le individualizează net de celelalte state membre ale UE sau de
candidaţii precedenţi), la tratarea fiecărui stat ca o individualitate distinctă.
Această abordare, mai complexă, a oferit Uniunii Europene o viziune mult mai
realistă care să permită obţinerea, pragmatic declarată, a unor efecte preponde-
rent pozitive în urma procesului de lărgire. 93
7. Toate aceste elemente au impus procesului de extindere al UE spre
Estul Europei o dinamică diferită de la o perioadă la alta, de la o ţară la alta –
proces care cuprinde, de asemenea, schimbările de optică şi de abordare, inter-
venite în anii ‚90, atât la nivelul fiecărei ţări candidate, cât şi la nivelul Uniunii.
Printre factorii care au influenţat viziunea Uniunii Europene asupra ex-
tinderii şi dinamicii extinderii, trei pot fi consideraţi esenţiali:
- gradul de pregătire al ţărilor candidate;
- implicaţiile extinderii asupra bugetului comunitar;
- stadiul avansat de integrare în UE (Uniunea Economică şi Monetară).
Implicaţiile extinderii asupra bugetului comunitar ar putea fi considerate
ca un factor determinant, în sensul că aderarea ţărilor din Est a implicat adop-
tarea unui volum mare al acquis-ului comunitar cu impact asupra duratei nego-
cierilor şi eforturilor candidaţilor de a implementa prevederile comunitare;
totodată, dată fiind vulnerabilitatea economică ridicată a ţărilor din Est şi cos-
turile implicate, asumarea criteriilor de aderare şi aderarea propriu-zisă la UE
nu puteau fi acoperite de candidaţi decât parţial, fiind necesară preluarea unei
părţi din aceste costuri de către Uniunea Europeană.
Dincolo de aspectele politice, instituţionale, culturale sau sentimental-
istorice care au constituit motivaţii pro sau contra extinderii către Est a Uniunii
prin primirea la 1 ianuarie 2007 a României şi Bulgariei, aspectul economic a
fost însă cel care a alimentat permanent dorinţa de unificare a întregii Europe,
pentru a se atinge obiectivul fundamental de a deveni cea mai puternică econo-
mie a lumii şi cea mai mare piaţă de consum unitară.
8. Elaborarea unei politici adecvate în ceea ce priveşte extinderea a re-
prezentat o provocare majoră pentru decidenţii comunitari. Analiza dinamicii
acestui proces a constituit şi constituie un execiţiu pe cât de provocator, pe atât
de util. Uniunea Europeană a fost ea însăşi, pe parcursul anilor ‚90 şi până în
prezent, protagonista unor transformări semnificative. Inexistenţa unei politici
anterioare în acest domeniu a necesitat un înalt grad de inovare, creativitate şi
acţiune strategică. În plus, perspectiva unei lărgiri la o asemenea scară fără
precedent a pus în discuţie întreaga configuraţie a demersului integraţionist
european, atât în ceea ce priveşte structura instituţională, cât şi celelalte politici
comunitare. Practic, extinderea a depins de trei factori:
- pregătirea internă a statelor candidate;
- pregătirea internă a Uniunii Europene ;
- negocierile de aderare propriu-zise.
CONCURENŢA
9. Contextul aderării României la Uniunea Europeană a fost unul cu totul

special, datorită faptului că România a aderat la o Uniune Europeană cu 25 de
membri, la trei ani dupa ultima extindere. O astfel de conjunctură s-a dovedit
a fi delicată în sensul obţinerii consensului membrilor Uniunii de a-şi asuma
costurile unei noi lărgiri, la foarte scurt timp după precedenta.
10. În ceea ce priveşte atitudinea populaţiei faţă de aderarea la Uniunea
Europeană, în România aceasta a fost una favorabilă, susţinerea demersului
94 respectiv întrunind acordul a peste 80% din cetăţeni (Eurobarometru, noiem-
brie 2005). Suportul acestora s-a bazat pe o atitudine pozitivă faţă de gruparea
europeană şi pe premisa că aderarea la data asumată oficial de autoritaţile ro-
mâne pentru aderare este anul 2007. Menţinerea unei astfel de atitudini a fost
de natură să asigure mai uşor acceptarea de către cetăţeni a costurilor in-house
induse de aderarea la Uniunea Europeană şi să limiteze riscul unor tulburări
social-politice importante.
Realizarea reformei şi dezvoltarea României pe principiile economiei de
piaţă au impus, printre altele, o largă deschidere către economia europeană şi
mondială. Relaţiile economice externe ale ţării noastre se circumscriu prioritar
în spaţiul geopolitic european în care ne situăm. Cea mai mare parte a comer-
tului exterior se realizează cu ţări din această parte a lumii, dar se dezvoltă,
desigur, şi relaţiile economice cu celelalte state. Din mulţimea acordurilor eco-
nomice încheiate dealungul anilor cu diferite ţări, o importanţă deosebită au
avut-o: Acordul Interimar de Asociere a României la Uniunea Europeană,
Acordul de Comerţ Liber cu ţările Asociaţiei Economice a Liberului Schimb
(din Europa) şi Acordul cu S.U.A.
Poziţia concretă a României în lumea de azi o determină să facă din in-
tegrarea în structurile europene obiectivul fundamental al relaţiilor sale exter-
ne, întrucât aceasta este singura cale pentru a-şi asigura stabilitatea şi integri-
tatea naţională.
11. Aderarea României la familia europeană a marcat începutul lungului
şi dificilului drum al integrării efective – un proces complex, bazat pe princi-
piile compatibilităţii şi complementarităţii. Prin integrare, economiile ţărilor

participante devin atât compatibile între ele cât şi, totodată, complementare,
condiţii absolut necesare pentru dezvoltarea lor armonioasă.
În ceea ce o priveşte, România şi-a manifestat în mod expres opţiunea
pentru integrarea deplină în Uniunea Europeană şi hotărârea de a-şi îndeplini
toate angajamentele asumate prin Acordul de asociere şi prin Tratatul de aderare.
95
Un episod al negocierilor „concurenţei’’
Prof. Univ. Dr. Vasile PUŞCAŞ

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Institutul de Studii Internaţionale
Rezumat:
In anul 2004, în cadrul procesului de negociere a aderării României la Uniunea
Europeana, mai rămăseseră de închis doua capitole: Justiţia şi Afacerile Interne şi
Concurenţa. Care dintre ele a fost mai dificil de închis? La această întrebare încearcă
să răspundă fostul Negociator Sef în relaţia cu Uniunea Europeană, Dl Prof. Univ. Dr.

Vasile Puşcaş.
Cuvinte cheie: Capitolul 6, Concurenţă, Negocieri, Aderare, Uniunea

Europeană
Recent, un profesor de la o universitate americană m-a întrebat care capitol

al negocierilor aderării României la Uniunea Europeană a fost mai dificil, deoa-
rece el percepea că „Justiţia şi Afacerile Interne” a întâlnit cele mai mari greutăţi.
I-am răspuns că unii „cruciaţi” politici din Bucureşti şi Bruxelles au muncit foar-
te din greu pentru a face dificultăţi în negocierea capitolului 24 („Justiţie şi
Afaceri Interne”), dar, în faza finală a negocierilor de aderare, capitolul 6
(„Concurenţa”) a fost cel mai greu, aproape înscriindu-se în categoria „negocie-
rilor sângeroase”. Este de înţeles, căci spre deosebire de capitolul 24, unde se
manifestau interese predominant politice, capitolul 6 asocia intereselor politice
şi interese de piaţă importante, dar şi colosale interese economico-financiare.
Anul 2004, când s-a negociat „Concurenţa”, a fost marcat de alegeri
locale, parlamentare şi prezidenţiale în România, de alegeri pentru Parlamentul
European, în statele membre ale Uniunii Europene. Aşadar, au intervenit im-
portante mutaţii politice la nivelul Comisiei Europene şi Parlamentului
European, iar în interior jucam pe un teren mişcător, adesea străbătut de puter- 97
nice convulsii sociale şi politice. Adică funcţionam într-un mediu de negociere
pe care nu şi l-ar fi dorit nici un negociator. Cu toate acestea, negocierile la
ultimele capitole au continuat, iar din primăvara anului 2004 am început şi
negocierea la Tratatul de Aderare.
La mijlocul anului 2004, negocierea capitolului 6 – „Concurenţa” era în
cumpănă. Deşi reuşisem trecerea prin Parlament a legislaţiei revizuite privind
concurenţa şi ajutoarele de stat, legislaţia corelată şi legislaţia secundară întâr-
ziau, iar aceasta greva asupra aplicării noii legislaţii, compatibilizată cu acquis-
ul şi practicile europene. Iar capacitatea administrativă, cea care argumenta
şansele aplicării corecte a respectivei legislaţii, era discutabilă. Se mai adăuga
faptul că anul electoral autohton aducea „pomeni electorale”, care de cele mai
multe ori îmbrăcau forma ajutoarelor de stat necompatibile cu legislaţia euro-
peană. Dacă adăugaţi că practicile discutabile ale achiziţiilor publice şi ale
concurenţei neloiale erau la ele acasă în România post-comunistă, veţi deduce
de ce afirmam că ne aflam într-o cumpănă cu negocierea „Concurenţei”.
De la Comisia Europeană primeam semnale neliniştitoare, unele ampli-
ficate de lobby-ul unor companii, atât la Bruxelles cât şi în anumite capitale
ale unor state membre. Autorităţile de la Bucureşti erau avertizate mereu de
Delegaţia Naţională de Negociere a Aderării României la Uniunea Europeană,
dar procesul de coordonare inter-instituţională mergea greu, iar procesul de-
cizional era grevat de atmosfera electorală. Circula şi un document doct, în-
tocmit în afara echipei de negociere, care atrăgea atenţia că negocierea în
domeniul concurenţei se împiedica în trei probleme de fond: 1) lipsa maturi-
tăţii sistemice pentru aplicarea politicii de concurenţă; 2) problema siderurgi-
ei; 3) corectarea legislaţiei existente. Acest mesaj l-am întâlnit frecvent la
Bruxelles, el fiind şi subiectul unui studiu de impact, finalizat de autori la
sfârşitul anului 2004, dar necunoscut echipei de negociere. În realitatea deta-
liilor, problemele erau cu mult mai dificile şi aşa-ziselor chestiuni „tehnice”
se adăuga un mare semn de întrebare: vor fi capabile autorităţile române şi vor
avea acestea voinţa şi determinarea de a aplica politicile europene de concu-
renţă în mod corect şi consecvent? Istoria post-comunistă şi conduita admi-
nistraţiei şi companiilor faţă de criteriile pieţei concurenţiale nu erau un ajutor
pentru negociatorii români.
În acest context, la 14 septembrie 2004, negociatorii români şi reprezen-
tanţii Comisiei Europene au ajuns la un acord privind realizarea unui meca-
nism de pre-consultare, între Direcţia Generală Concurenţă şi Consiliul
CONCURENŢA
Concurenţei. Conform acestui mecanism, toate proiectele de decizii privind

acordarea ajutoarelor de stat urmau a fi evaluate şi de Comisia Europeană,
înainte ca ele să fie adoptate de Consiliul Concurenţei. Concomitent s-a desfă-
şurat şi un program intensiv de pregătire a experţilor Consiliului Concurenţei,
atât prin programul Phare cât şi prin exerciţii şi simulări efectuate împreună cu
experţii Direcţiei Generale Concurenţa. De menţionat că acest program de pre-
gătire a cuprins nu numai staff-ul Consiliului Concurenţei, din Bucureşti, ci şi
98 pe cel de la nivelul judeţelor.
În prima lună şi jumătate de funcţionare a acestui mecanism de pre-con-
sultare au fost analizate 23 de proiecte de decizii de ajutoare de stat, aproape
jumătate fiind agreate doar după 2-3 runde de consultări bilaterale. În luna
noiembrie 2004, performanţele evaluatorilor români s-au îmbunătăţit, dar une-
le state membre considerau insuficient track record-ul Consiliului Concurentei,
fiind de părere să se mai testeze, o perioadă de timp, competenţele şi determi-
narea autorităţilor române. Iar noul comisar pentru Extindere s-a raliat acestei
opinii, motiv pentru care, în după amiaza zilei de 8 decembrie 2004, susţinea
că în acea zi va fi finalizat doar capitolul 24, urmând ca în 2005 să fie reluate
negocierile la capitolul 6 – „Concurenta” (după cum se ştie, în seara zilei de 8
decembrie 2004 a fost închis şi capitolul 6).
Dincolo de obiectivul negocierii, acel mecanism de pre-consultare între
Direcţia Generală Concurenţa (Comisia Europeană) şi Consiliul Concurenţei
(România) a fost un suport real pentru întărirea capacităţii administrative şi a
dat cea mai solidă bază de pregătire practică experţilor români, care a putut fi
dezvoltată prin programele de pregătire din perioada post-negocierii. Faptul că,
după 14 septembrie 2004, toate deciziile Consiliului Concurenţei privind aju-
toarele de stat au fost adoptate numai după primirea opiniei Direcţiei Generale
Concurenţă a dovedit determinarea autorităţilor române de a aplica întocmai
legislaţia concurenţei şi a ajutoarelor de stat, dar şi hotărârea României de a
urma bunele practici ale economiei de piaţă funcţională. Cel puţin aşa s-a ope-
rat până la sfârşitul anului 2004. Iar pentru interesul României, aceste practici
ar fi trebuit continuate cu şi mai multă convingere.

Acel mecanism de pre-consultare bilaterală, în materia concurenţei şi a
ajutorului de stat, a fost şi un test pentru credibilitatea României. Să nu uităm
că mecanismul a fost derulat în plină perioadă de desfăşurare a campaniei elec-
torale pentru Parlament şi pentru fotoliul prezidenţial, în toamna anului 2004,
perioada pe care nivelul de lucru al administraţiei noastre o petrecea într-o
voită „hibernare”, pentru a nu cădea în capcanele politicianismului autohton.
Impulsul negocierilor de aderare a scos din „hibernare” autorităţile competen-
te şi chiar dacă nu au convins deplin, au dovedit că se poate lucra intens, corect
şi eficient chiar şi în perioade politice dificile.
În acea etapă a negocierilor, întrebarea obsesivă a politicienilor şi mass
media era: „Care sunt problemele legate de capitolul Concurenţa”? Nu mi s-a
adresat vreodată întrebarea: „Ce soluţii putem găsi pentru rezolvarea proble-
melor Concurenţei”? Din păcate, în cele mai multe cazuri soluţiile au trebuit să
fie găsite tot de echipa de negociere a aderării României la Uniunea Europeană.
Este şi cazul relatat în prezentarea de faţă. Mai mult, se pare ca au fost destule
regrete că România a reuşit să încheie şi capitolul 6 – „Concurenţa”, în 8 de-
cembrie 2004.
99
90 de ani de învăţământ superior
economic românesc.
SIMPOZION
la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii „Babeş
- Bolyai” din Cluj Napoca
(Învăţămintele de la Mugur Isărescu – Guvernatorul Băncii Naţionale a României)
Jozsef N. Nemenyi – Consilier de concurenţă


Motto: Guvernul ar trebui să se concentreze pe investiţii şi pe plata arieratelor,
dar într-un mod transparent. Plata arieratelor ar trebui făcută pe baza unor anexe la
Ordonanţa de rectificare a bugetului (din noiembrie 2010), astfel încât să se elimine
riscul de arbitraj, reprezentând o adevărată măsură anticriză, precum şi un test de
credibilitate pentru Guvern, inclusiv în domeniul concurenţei.
La data de 12 noiembrie 2010 au avut loc la Cluj Napoca ample mani-

festări prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Academiei de Înalte
Studii Comerciale şi Industriale.
La eveniment au participat: Acad. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii
Naţionale a României; Prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii
„Babeş – Bolyai” Cluj Napoca; Prof. univ. dr. Marin Dinu, decanul Facultăţii
de Economie – Academia de Studii Economice Bucureşti; Prof. univ. dr.
Dumitru Matis, decanul Facultăţii de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor
din Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca; invitaţi din ţară şi străinătate;
numeroşi studenţi. 101
În cursul manifestărilor, au fost lansate volumele: „Învăţământul econo-
mic superior 1920-2010” , coordonator Gheorghe Popescu; „Criza şi după
criză”, autor Andrei Marga.
Momente ale unei deveniri pilduitoare:
1. La 14 noiembrie 1920, şi-a început activitatea prima instituţie de în-

văţământ economic superior din Ardeal – „Academia de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale Cluj” (AISCI).
Ea a funcţionat în oraşul de pe Someş până în anul 1940, când, în urma
Diktatului de la Viena, s-a mutat la Braşov (unde a funcţionat până în 1950,
când a fost desfiinţată).
2. Auditoriul (din care a făcut parte şi subsemnatul, N. I. Nemenyi) a
„luat lecţii” de istorie de la domnul Acad. prof. dr. Mugur Isărescu („Doctor
Honoris Causa” al Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca şi al
Universităţii din Oradea), asistând la un simpozion pe tema şanselor creşterii
economice sustenabile, din 2012.
Iată câteva dintre ideile-cheie enunţate de domnia sa, cu acel prilej:
2.1. Aderarea României la Uniunea Europeană nu aduce, automat, creş-
terea nivelului de trai, decalajul uriaş dintre pretenţiile crescânde ale populaţi-
ei şi posibilităţile reale ale economiei menţinându-se; iar acum - după 4 ani -
asistăm la comprimarea economiei şi la o involuţie.
2.2. Se impune, ca o urgenţă, realizarea de investiţii în infrastructură,
prioritatea nr.1 fiind Autostrada Nădlac - Marea Neagră (de cca. 960 km).
2.3. Deficitul structural al bugetului pe anul 2010 şi dezechilibrele ma-
jore din economie sunt subiecte asupra cărora trebuie să ne concentrăm rapid
şi să acţionăm cu hotărâre, printr-o consolidare bugetară dureroasă şi prin re-
structurări curajoase.
De asemenea, domnul Academician (Guvernatorul BNR) a atras atenţia
guvernanţilor asupra unor chestiuni importante, făcând şi unele recomandări
legate de modul de abordare a deciziilor strategice din perioada 2011-2014.
2.4. Guvernanţii (implicit autorii OUG nr. 50/09.06.2010 referitoare la
contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial nr.
389/11.06.2010) să nu mai „pedepsească băncile româneşti”, fiindcă ţara noastră
este atinsă grav de criză, iar un sistem bancar sănătos reprezintă un instrument ce
ar putea fi folosit pentru ieşirea din impasul economic (chiar şi în anul 2011!).
CONCURENŢA
2.5. Modelele care au fost admirate în trecut (Grecia, Irlanda, chiar şi

Japonia) nu mai sunt de urmat, fiindcă aceste ţări înregistrează datorii publice
greu de administrat; de aceea, este recomandabilă o abordare prudentă a acestei
chestiuni (consolidarea bugetară, reindustrializare, cooperativizări etc.).
3. În încheiere, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu s-a referit la unele
„lecţii” care ar trebui însuşite de economişti, la finalizarea unui ciclu economic
complet (acesta, în opinia domniei sale, urmând a se termina în anul 2011).
102 Mesajul sublinia faptul că se consumă, în continuare, enorm de mult, pentru
redistribuirea „puţinului PIB” (PIB-ului insuficient) care a scăzut 3 ani la rând,
în loc ca autorităţile să contribuie la asigurarea unei creşteri economice suste-
nabile, bazate pe export şi competiţie.
4. La sfârşitul simpozionului, domnul profesor Gheorghe Popescu a pre-
zentat cartea scrisă pentru această ocazie deosebită, intitulată „Învăţământul
economic superior 1920-2010”.
Cartea redă, în peste 300 de pagini (în limba română), istoria şcolii su-
perioare economice de la Cluj Napoca. Aceste 9 decenii au pus în lumină, în
spirit riguros ştiinţific, aspecte definitorii ale transformărilor prin care cadrele
didactice din generaţii succesive au păstrat, cu fidelitate, spiritul original româ-
nesc, pregătind studenţii în aşa fel încât profesia de economist să dobândească
noi valenţe, în consonanţă cu necesităţile vremii şi cu interesele majore ale
societăţii româneşti.
Astăzi, cca 14.000 de studenţi învaţă în cadrul FSEGA Cluj Napoca (11
specializări cu linii de predare în română, engleză, franceză şi maghiară - licen-
ţă, masterat, doctorat şi IDD), facultatea conferind, până în prezent, 350 de
titluri ştiinţifice în economie. Din anul 2010, la cursurile de masterat se studi-
ază şi disciplina „dreptul concurenţei”, care reprezintă o „actualizare” a mate-
rialului didactic, cu luarea în considerare a necesităţilor mediului de afaceri din
România.
Unele concluzii pentru revista noastră

Din învăţămintele domnului Guvernator al BNR mai pot fi reţinute nişte
adevăruri de mult uitate, dintre care trei sunt de mare actualitate:
a. Creşterea economică se măsoară prin creşterea produsului intern brut
(PIB); PIB se măsoară printr-o ecuaţie aritmetică simplă: „consumul final +
investiţii + balanţa comercială” (excedentară!).
Până când suma „[consumul gospodăriilor + consumul firmelor + con-
sumul statului]” nu va creşte, nu vom putea vorbi despre creşteri de salarii, iar
balanţa comercială excedentară reprezintă diferenţa pozitivă dintre volumul
exportului şi cel al importului (un deziderat!).
b. Gestionarea corectă a procesului investiţional este o sarcină priori-
tară a guvernelor care vor administra finanţele ţării, fiind necesare, în primul
rând, drumuri, şcoli, spitale şi noi tehnologii, respectiv, o nouă industrie naţio-
nală, ancorată în realităţile economice româneşti.
c. După suprapunerea deficitelor şi a crizelor din România, asistăm ac-
tualmente la o suprapunere a datoriilor (către stat, către bănci, către agenţi
economici şi către terţi).
Este imperios necesară administrarea urgentă şi eficientă a tuturor tipu-
rilor de datorii (în primul rând, a arieratelor bugetare ale marilor datornici -
companii de stat care, în mod cronic, sunt debitori şi „uită” să plătească statului
obligaţiile respective, fără a fi sancţionate în vreun fel pentru aceasta, întrucât
statul este tot rău platnic). 103
FMI ne spune să limităm consumul, dar cum să stimulăm investiţiile şi
cum să avem o balanţă comercială excedentară nu ne spune, acestea fiind tre-
buri ale Guvernului, care ştie că o creştere economică sănătoasă este imperios
necesară, cu toate că este dificil de explicat modul în care ea ar putea fi asigu-
rată într-un termen scurt (avem în spate 5 semestre de recesiune economică).
Text închis la data de 25 11.2010

CONCURENŢA
104
Teoria concurenţei distructive şi
liberalizarea serviciilor publice
Prof. univ. dr. Dorina Tănăsescu

Universitatea “Valahia” Târgovişte - România
Abstract
Multă vreme s-a considerat că în sectorul public nu poate fi vorba nici de concu-
renţă, nici de performanţă. Realitatea ne obligă în prezent să gândim serviciile publice
în optica de marketing situată între logica socială şi logica concurenţială. Logica soci-
ală impune ca orice iniţiativă privind cantitatea şi calitatea serviciilor să fie determinată

în interesul public general şi orientată în totalitate către satisfacerea acestuia. Logica
concurenţială se exprimă prin cei „3 E”: economie, eficienţă, eficacitate. Începând cu
anul 1990 Comisia Europeană a intervenit efectiv în procesul de liberalizare a serviciilor
publice, în ciuda faptului că în unele sectoare costurile fixe sunt ridicate şi activităţile se
află în recesiune, caz în care concurenţa poate fi distructivă. De asemenea, în unele
servicii publice intrarea în piaţa liberă este facilă, numărul ofertanţilor devine foarte mare
şi profiturile tind către zero ameninţând cu dispariţia unor prestaţii de interes general.
Concurenţa ar deveni şi în acest caz distructivă şi atunci s-ar impune reglementări de
acces pe piaţă. Cu toate controversele ce încă mai persistă, devine tot mai evident că
deschiderea spre concurenţă a serviciilor publice este benefică pentru cetăţeni.
Introducere
Încă de la începuturile ştiinţei economice moderne, natura activităţilor

economice cunoscute sub denumirea generică de „servicii”, distincţia lor faţă de
bunurile materiale, precum şi problema evaluării lor în raport cu producţia tota-
lă în cadrul unei economii sunt aspecte care au fost deseori supuse dezbaterilor.
În prezent, serviciile publice sunt mai complicate ca oricând, datorită
provocării ce ne este lansată de fragmentare, de saturaţie, de puzderia de nou-
tăţi care apar zilnic pe pieţele în care concuram. 105
Abordarea pieţei serviciilor publice nu se face în mod mecanicist, cu
soluţii ce ar constitui un panaceu universal (de altfel, Comisia Europeană în-
cearcă acreditarea conceptului de „serviciu universal”, dar toată lumea recu-
noaşte necesitatea unui echilibru între eficienţa economică şi menţinerea unui
grad de suportabilitate socială).19
Cap. 1. Serviciile publice şi particularităţile lor
Serviciul public se defineşte ca o activitate organizată de o autoritate

publică sau de o persoană privată autorizată, pentru a se satisface nevoile de
interes public ale oamenilor.
Un serviciu public poate fi realizat şi de un particular dar păstrează anu-
mite caracteristici care îl diferenţiază de cel organizat de administraţia publică.
Serviciul public, satisfăcând cerinţe imperioase nu poate fi întrerupt fără a
aduce o perturbare socială.20
Serviciile publice au fiecare o specializate precizată de lege, ele nepu-
tând îndeplini şi alte activităţi. În statul modern este necesar ca activităţile să
fie specializate, deoarece astfel funcţionarii publici ajung să cunoască temeinic
cerinţele publice, să constate lipsurile şi să propună remediile corespunzătoare.
Organizarea şi dezvoltarea serviciilor publice, sunt legate de organizarea
administrativă şi politică a statului.21
Există un curent foarte puternic de idei conform cărora noţiunea de serviciu
public a devenit desuetă, se vorbeşte chiar despre criza serviciului public, declinul
serviciului public sau estomparea noţiunii de serviciu public.22 Susţinând acelaşi cu-
rent de idei, alţi autori consideră că noţiunea de serviciu public pierde din precizie.23
Trăsăturile caracteristice ale serviciului public rezultă din conceptul
acestuia şi sunt următoarele:24
•realizează o activitate socială, pentru public;
•se află în raport juridic permanent şi sub controlul autorităţii adminis-
trative care l-a înfiinţat şi organizat;
•furnizează bunuri sau prestaţii de servicii în mod impersonal, comuni-
tăţii în general;
19
Tănăsescu D., Petrescu M., Cucui I. (2010) – „Marketing în serviciile publice”, Ed.
Bibliotheca, Târgovişte, p. 19
20
Bedrule-Grigoruţa M. V. (2007) – „Managementul serviciilor publice”, Ed.
CONCURENŢA
Tehnopress, Iaşi, p. 28
21
Vasile A. (2003) – “Prestarea serviciilor publice prin agenţi privaţi”, Ed. All Beck,
Bucureşti, p. 114
22
Idem, p. 21
23
Se precizează că este din ce în ce mai dificil să spunem unde începe şi unde se opreş-
te noţiunea de serviciu public pentru că orice activitate de interes general chiar încredin-
ţată particularilor, poate fi un serviciu public când administraţia exercită un control
24
106 Tehnopress, Iaşi, p. 28
•este supus unui regim juridic, reglementat de principii ale dreptului
public în sensul că acţionează cu scopul de a satisface interesele generale pen-
tru care a fost înfiinţat;
•spre deosebire de întreprinderile particulare, serviciul public poate
funcţiona chiar dacă nu este rentabil, astfel încât multe servicii publice sunt
gratuite.
În scopul satisfacerii raţionale şi eficiente a intereselor comunităţii, în
statul democratic este necesar ca activitatea serviciului public să se călăuzeas-
că după o serie de principii:25
•principiul evoluţiei exprimă necesitatea serviciului public să fie per-
manent în concordanţă cu cerinţele dinamicii vieţii sociale. De aici decurge şi
regula posibilităţii de a modifica regimul juridic al serviciului public dacă ce-
rinţele interesului general impun;
•principiul continuităţii, deoarece o cerinţă publică recunoscută prin
norme juridice nu poate fi satisfăcută cu intermitenţă;
•principiul egalităţii presupune faptul că nu se pot face diferenţieri între
categoriile de persoane în raporturile acestora cu un serviciu public.26
•alte principii importante în activitatea serviciilor publice se referă la
proporţionalitatea mijloacelor în raport cu obiectivele urmărite şi, de asemenea
că, pe durata funcţionării unui serviciu public se aplică regula conform căreia
interesul general trebuie să primeze faţă de interesul particular.
Administraţia publică locală poate să decidă cu privire la gestionarea

unui serviciu public de către o persoană juridică, o entitate economică speci-
alizată, prin intermediul unui contract denumit „Contract de prestări servicii”.
Persoana privată poate utiliza în gestionarea unui serviciu public urmă-
toarele instrumente:
• concesionarea serviciilor publice, 27 ce presupune o convenţie, un
act administrativ prin care o persoană publică, numită concedent, încredin-
ţează unei persoane private, numită concesionar, gestiunea serviciului public
pe riscul său, recunoscându-i dreptul de a percepe redevenţa de la beneficia-
rii serviciului;
• asocierea în participaţie (asociaţiunea în participaţiune, conform
Codului Comercial), are loc atunci când un comerciant sau o societate comer-
cială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune la
beneficiile sau pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra tu-
turor activităţilor de comerţ;
25
în Franţa, acestui principiu i s-a dat o valoare constituţională printr-o decizie din
1979, iar în 1981 a fost recunoscut şi de Tribunalul de Mare Instanţă
26
în Franţa este consacrat ca principiu general de drept, principiul egalităţii în funcţi-
onarea serviciilor publice
27
Noţiunea de concesiune este pe de o parte înlocuită cu alte sintagme: convenţii de
delegare, gestionarea delegată, delegarea serviciilor publice sau contract de servicii.
În Franţa, delegarea serviciilor publice a fost consacrată prin Legea din 6.02.1992
privind administrarea teritorială a Republicii 107
• franciza reprezintă un sistem de comercializare bazat pe o colaborare
continuă între persoane fizice şi juridice, independente din punct de vedere finan-
ciar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, numită
francizat, dreptul de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
• locaţia de gestiune reprezintă un contract administrativ prin care o
persoană publică încredinţează unei persoane private exploatarea unui bun din
domeniul public sau al unei afaceri;
• achiziţiile publice.28
Cap. 2. Liberalizarea serviciilor publice şi teoria concurenţei

distructive
Liberalizarea constă în suprimarea dispoziţiilor care împiedică între-

prinderile din sectorul privat să pătrundă pe pieţele sectorului public.
O piaţă este contestabilă când o firmă poate intra sau ieşi liber de pe ea. Intrarea
liberă pe o piaţă înseamnă, în primul rând, că nu există bariere care ar putea-o împie-
dica, în al doilea rând, intrarea pe o piaţă presupune investiţii. Ele pot fi relativ mici
(ca în cazul deschiderii unui nou magazin) sau, din contra, foarte mari (de exemplu
în transporturi, telecomunicaţii, etc.). De asemenea, în cazul închiderii unei întreprin-
deri poate fi vorba de instalaţii care pot fi uşor redestinate altui scop sau de echipa-
mente atât de specifice încât valoare lor pentru alte utilizări este practic nulă. În situ-
aţiile în care costurile de intrare sau de ieşire sunt foarte mari, vor fi practic puţini
candidaţi dornici de a intra pe piaţa respectivă, apărând astfel monopolul natural şi
justificarea intervenţiei statului pentru a împiedica practicarea de preţuri abuzive.
Cererea de servicii transfrontaliere creşte constant, fiind încurajată de
fenomenul de mondializare care facilitează legătura dintre prestatorii de servi-
cii şi clienţii lor multinaţionali.
Noile tehnologii de informare şi comunicare, specializarea şi diferenţie-
rea serviciilor accelerează creşterea concurenţei, care trebuie lăsată să se ma-
nifeste liber în scopul creşterii calităţii satisfacerii nevoilor.
Frontierele impun costuri pentru prestator care are nevoie de asistenţă
juridică pentru a-şi adapta oferta la exigenţele pieţei ţării unde doreşte să se im-
planteze. Aceste costuri există indiferent de talia întreprinderii, de aceea IMM-
urile sunt cele mai dezavantajate.
Frontierele produc pierderi în termeni de creştere şi de performanţe ale
CONCURENŢA
economiei Uniunii Europene şi anume:29

- reducere a investiţiilor în domeniul cercetării-dezvoltării, inovării şi formării;
- reducere a investiţiilor pentru colectarea informaţiilor şi prestarea unor
servicii personalizate;
28
Tehnopress, Iaşi, p. 100-103
29
Tănăsescu D., Petrescu M., Cucui I. (2010) – „Marketing în serviciile publice”, Ed.
108 Bibliotheca, Târgovişte, p. 87-88
- reducere a economiilor de scară pentru că diminuează şansele de stan-
dardizare la nivelul Uniunii Europene;
- o creştere a fuziunilor şi achiziţiilor în dauna investiţiilor străine direc-
te pe pieţe în formare;
- adoptarea de strategii defensive, anticoncurenţiale ceea ce determină un
nivel ridicat al inflaţiei preţurilor serviciilor publice.
Teoria concurentei distructive reprezintă o alta încercare de justificare
a intervenţiei statului în sectorul serviciilor. Noţiunea de concurenţă distructivă
se consideră că ar fi specifică, în principal, pentru două configuraţii de piaţă.
Mai întâi, concurenţa poate fi distructivă în sectoarele unde costurile fixe sunt
ridicate şi care se găsesc într-o fază de recesiune. Intrarea de noi firme accen-
tuează concurenţa şi poate determina ca societăţile existente să vândă la costul
marginal pe termen scurt şi să piardă. De aici pot decurge falimente cu toate
consecinţele negative pe care le antrenează în general.
Al doilea caz corespunde sectoarelor unde intrarea este foarte uşoară, sau
numărul întreprinderilor este ridicat şi unde există un risc de capacitate şi de
„războaie” de preţuri permanente. Profiturile ar putea atunci tinde către zero
ceea ce ar antrena falimente în număr mare. Se vorbeşte atunci de o contesta-
bilitate excesivă. Acest argument a fost des invocat pentru a justifica reglemen-
tările de acces pe piaţă a anumitor categorii de servicii (comerţ, asigurări, etc.).
Reglementările în sectorul serviciilor au fost justificate şi prin necesita-
tea unor servicii publice pentru care tarifele să fie mai mici decât cele care ar
rezulta luând în considerare numai calcule de eficienţă economică. Asemenea

servicii pot fi prestate atât de întreprinzători publici cât şi privaţi. Necesitatea
finanţării sau subvenţionării prestatorilor unor astfel de servicii se explică
prin efecte externe pozitive ale acestora (ex.: serviciile de învăţământ, sănătate,
cercetare, etc.) Poate apărea necesară, de asemenea, administrarea directă de
către stat a sectorului respectiv. În cazul acestor servicii reglementarea econo-
mică a intrării pe piaţă s-ar putea justifica prin aceea că dacă s-ar lăsa intrarea
liberă n-ar putea fi menţinute structurile de preţuri „social dezirabile” sau s-ar
încărca finanţarea serviciilor publice.
Liberalizarea unor anumite servicii sensibile a cauzat îngrijorare şi a
declanşat intense dezbateri publice în multe state membre. Cetăţenii au soli-
citat asigurări că serviciile necesare vor fi furnizate la un preţ rezonabil, chiar
şi atunci când nu este profitabil. Comisia se străduieşte să asigure acest lucru
prin introducerea unui regulament adiţional în vederea protejării intereselor
publice oricând se pune problema deschiderii unor noi pieţe. Pentru o peri-
oadă îndelungată, Comisia Europeană nu a intervenit în activităţile serviciu-
lui public, în principal fiindcă statele membre au considerat că acest sector
intră în competenţa lor exclusivă. Începând cu 1990, totuşi, Comisia a în-
ceput să aibă un rol sistematic şi activ în liberalizarea serviciilor. În timp ce
a recunoscut conceptul de servicii publice şi nevoia de a facilita îndeplinirea
misiunii lor, Comisia consideră ca benefică deschiderea spre concurenţă a
acestor servicii. 109
Cap. 3. Privatizarea serviciilor publice
Termenul de privatizare este asociat cu transferul de active – proprieta-

te, gestiune, resurse, control – din sectorul public către sectorul privat. În sen-
sul cel mai strict, reprezintă vânzarea de bunuri din domeniul privat al statului
sau al colectivităţilor locale.
Privatizarea este definită din ce în ce mai mult, într-un mod care urmă-
reşte să încurajeze participarea sectorului privat la prestarea serviciilor publice.
În sens larg, privatiza-rea nu implică neapărat transferul integral al proprietăţii
şi controlului serviciilor.
Privatizarea reprezintă un curent răspândit cu privire la maniera de a fi a
statului. Tendinţa a fost influenţată de o serie de factori precum evoluţia tehno-
logică, economică, politică, de mediu, socială şi culturală. Integrarea economi-
că internaţională sub forma mondializării şi regionalizării, a fost cea care a in-
fluenţat cel mai puternic evoluţia rolului statului şi al pieţei, precum şi relaţia
dintre acestea, dar şi evoluţia structurală şi organizaţională a serviciilor publice.
Au existat presiuni economice şi sociale cu privire la utilizarea eficace a
finanţelor publice şi cu privire la limitarea taxelor şi impozitelor, în paralel cu
noi cereri de servicii. Publicul este din ce în ce mai puţin tolerant cu lipsa de
eficacitate a unui serviciu public, cu slaba calitate a prestaţiilor, cu rigiditatea
şi lipsa de reacţie. Privatizarea a fost influenţată de evoluţia tehnologică, insu-
ficienţa investiţiilor în serviciile publice, problemele de finanţare publice, pre-
siunile ecologice şi mondializarea. Deşi există experienţe îndelungate de pri-
vatizare a serviciilor publice, metoda privatizării rămâne o problema foarte
controversa-tă. Abordările diferă în funcţie de sectorul de activitate în care se
realizează privatizarea.
Privatizarea este o problemă importantă în cadrul reformei serviciului
public fiind considerată o cale de îmbunătăţire a eficacităţii şi eficienţei servi-
ciilor publice. În acest sens, este important ca administraţia publică să creeze
un climat favorabil dezvoltării întreprinderilor private. Potrivit unui studiu re-
alizat de Banca Mondială, dezvoltarea eficace are nevoie de un cadru favorabil,
care să permită întreprinderilor şi indivizilor să devină productivi şi, într-o
lume a liberalizării şi pieţelor integrate, competitivi.
Cu toate acestea, privatizarea serviciilor publice nu trebuie să devină un
scop în sine. Contrar unor păreri potrivit cărora privatizarea totală poate şi
CONCURENŢA
trebuie realizată în cadrul tuturor sectoarelor economice, inclusiv a celor stra-

tegice şi de asemenea a tuturor serviciilor publice de producţie, desfacere sau
prestatoare de servicii, în democraţiile occidentale lucrurile nu stau chiar aşa.
Dimpotrivă, în special în cazul unor sectoare care evident sunt de interes naţi-
onal şi constituie industrii, regii sau servicii strategice, mixajul dintre public şi
privat este de cele mai multe ori în favoarea spaţiului public. Mai mult, ramuri
întregi funcţionează integrat evitându-se atomizarea acestora spre a evita dis-
110 funcţiile întregului sistem.
Concluzii
1. Caracterul complex şi specializarea serviciilor publice fac ca organizarea şi

dezvoltarea lor să fie strâns legate de organizarea administra-tivă şi politică a statului
chiar dacă şi această categorie de servicii este influenţată de fenomenul de globalizare.
2. Pentru satisfacerea la nivelul aşteptărilor a intereselor comunităţii, dar
în condiţii raţionale şi de eficienţă, este necesară o proporţionalitate a mijloa-
celor în raport cu obiectivele urmărite precum şi respectarea principiului potri-
vit căruia interesul general primează faţă de interesul particular.
3. Liberalizarea serviciilor publice este un fenomen ireversibil în condiţiile în
care barierele transfrontaliere sunt generatoare de costuri mari. Totuşi fenomenul nu
trebuie să scape unui anumit grad de control executat în mod sistemic în vederea pro-
tejării intereselor publice şi în mod deosebit asigurarea accesibilităţii serviciilor publi-
ce de bază pentru categoriile de populaţie cu un nivel scăzut al puterii de cumpărare.
4. Existenţa unor presiuni economice şi sociale tot mai mari cu privire la
eficienţa utilizării finanţelor publice şi la limitarea creşterii taxelor şi impozitelor
determină o reformă a serviciului public având o componentă primordială în
crearea climatului favorabil dezvoltării prestatorilor cu capital privat care să evo-
lueze în condiţii de competitivitate într-o lume a liberalizării şi pieţelor integrate.
5. Cu toate efectele pozitive ale deschiderii serviciilor publice spre piaţa
liberă, privatizarea în acest sector nu poate fi totală deoarece inclusiv în demo-
craţiile occidentale avansate există servicii strategice unde decizia statului este

strict necesară pentru a evita disfuncţiile sistemului. În cazul serviciilor de in-
teres naţional, parteneriatele public-privat au o eficacitate limitată şi sunt in-
dustrii întregi în care funcţionarea este asigurată integrat sub controlul statului.
Bibliografie selectivă
1. Bedrule-Grigoruţa M. V. (2007) – „Managementul serviciilor publice”, Ed.
Tehnopress, Iaşi
2. Jennigs, Edward T. Jr. – „Cele mai bune practici în administraţia publică. Cum
le recunoastem? Cum le putem folosi?”, revista „Administraţie şi management public”,
nr. 9/2007
3. Nichita, Ghe. – „Experienţe europene în serviciile publice”, Revista Naţională
de Administraţie Publică, nr. 8, iun-iul. 2002
4. Tănăsescu D., Petrescu M., Cucui I. (2010) – „Marketing în serviciile publi-
ce”, Ed. Bibliotheca, Târgovişte
5. Vasile A. (2003) – „Prestarea serviciilor publice prin agenţi privaţi”, Ed. All
Beck, Bucureşti
6. Von Maravic, Patrick – „Reforma managementului public şi coruptia – con-
ceptualizarea consecintelor neintentionate”, în revista Administraţie şi management
public nr. 8/2007
7. *** – „L’Etat du marché intérieur des services”, Rapport de la commision au
conseil et au parlament europeen”, Bruxelles, le 30.07.2002 COM (2002) 111
Preţuri interne excesive care subvenţionează
preţuri scăzute la export, în baza legii
concurenţei din România
Russell Pittman,
Director of Economic Research in the Economic
Analysis Group, Antitrust Division,
U.S. Department of Justice
Legea concurenţei din România, ca şi majoritatea celor din ţările est şi

central europene, are numeroase influenţe din partea Articolelor 81 şi 82 din

Tratatul de la Amsterdam, carta concurenţei în Uniunea Europeană. Câteva
prevederi din Art. 6 (1) din lege, care interzice abuzul de poziţie dominantă “pe
piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia”, sunt în mod clar copi-
ate direct din textul Art. 82, inclusiv cele referitoare la «limitarea producţiei ...
în dezavantajul consumatorilor» (6.1.b), «aplicarea ... unor condiţii inegale la
prestaţii echivalente ..» (6.1. c) şi «condiţionarea încheierii contractelor de ac-
ceptarea ... unor prestaţii suplimentare...» (6 1.d). Alte prevederi, ca de exem-
plu, paragraful 6(1) alin. (a) privind refuzul de a trata şi “impunerea unor pre-
ţuri inechitabile ... sau a altor condiţii inechitabile...” şi paragraful 6(1) alin. (g)
privind “exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte o altă întreprinde-
re...” sunt componente standard ale legilor concurenţei din UE.30
Cu toate acestea, una din prevederile Art. 6(1) pare a fi unică pentru
România. Articolul 6(1) alin. (e) interzice “practicarea unor preţuri excesive
sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenţilor ori
vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin im-
punerea unor preţuri majorate consumatorilor interni”. Dar care anume este
comportamentul vizat aici? Care va fi rezultatul unei aplicări active a acestei
prevederi a legii?
Primele două prevederi din art. 6(1) alin. (e) sunt destul de des întâlnite
şi nu necesită o analiză specială. Mulţi cred că prevederile dintr-un paragraf
30
Vezi, de ex., Pittman (1992) şi Fingleton, et al (1996). 113
privind abuzul de poziţie dominantă prin practicarea de preţuri excesive ar
putea fi greu de aplicat – chiar CE nu deschide aproape nici o investigaţie în
baza acestei prevederi din Art. 82 – şi că ele ar putea ascunde un mecanism de
control al preţurilor, într-un regim de politică economică liberalizată.31. În ma-
terie de aplicare a legii, astfel de prevederi din legislaţia de concurenţă a
Comunităţii Europene sunt folosite în primul rând (şi tot mai mult) în sectoa-
rele de infrastructură în economie, precum energia, telecomunicaţiile şi trans-
portul, în situaţii în care autorităţile de reglementare au un comportament slab
sau absent (Pittman, 2004). La fel de intens discutate şi de bine înţelese sunt
dificultăţile de a stabili în ce situaţie poate fi considerată practicarea unor pre-
ţuri reduse drept practică a unor preţuri de ruinare, precum şi pericolul unei
politici de aplicare a legii care pedepseşte în mod mult prea agresiv practicarea
de preţuri reduse.32
Tocmai această combinaţie aparentă dintre cele două încălcări ne va da
ceva bătaie de cap. La o primă privire, această prevedere pare menită a asigura
faptul că firmele şi consumatorii din România nu plătesc preţuri mari, care să
permită unei firme dominante să vândă la preţuri mai mici firmelor şi consuma-
torilor străini – altfel spus, menită a împiedica transferul de resurse de la români
la străini. Acest obiectiv strategic pare a fi unul des întâlnit la legiuitorul român.
Totuşi, rezultatul efectiv, previzibil, al unei astfel de prevederi poate fi
mai complex decât pare. Haideţi să analizăm contravenţia de subvenţionare
încrucişată a preţurilor reduse la export prin preţuri mari la intern, răspunzând
la două întrebări diferite. În primul rând, în ce condiţii va practica o societate
preţuri „sub costurile de producţie” pe piaţa internaţională? Şi în al doilea rând,
care sunt posibilele consecinţe pentru concurenţă şi bunăstare economică ale
unei politici care atacă în mod agresiv îmbinarea unui astfel de comportament
cu practicarea unor preţuri ridicate la intern?
Subiectul preţurilor sub cost ridică inevitabil următoarea întrebare: care
„cost”?; iar includerea determinantului „de producţie” nu clarifică nici el prea
mult lucrurile. O societate care îşi stabileşte preţurile sub nivelul costului de
producţie marginal – un concept extrem de dificil de măsurat în viaţa de toate
zilele, dar adesea aproximat prin costul variabil de producţie – face, conform
unui raţionament economic corect, unul din următoarele trei lucruri: are un
comportament iraţional, practică preţuri de ruinare sau „investeşte” în diminu-
area costurilor sale pe termen lung.
Dacă societatea se comportă pur şi simplu iraţional, nu avem de-a face
CONCURENŢA
cu un caz prea interesant pentru cei care aplică legea concurenţei; autoritatea
ar putea să aştepte pur şi simplu cu răbdare ca forţele selecţiei naturale să sca-
pe economia de acest dinozaur.
Lucrurile devin mai interesante dacă societatea se angajează în practica-
rea de preţuri de ruinare – adică, practică preţuri la acest nivel scăzut şi neren-
31
Pentru prima opinie, vezi Whish (2001) şi Gal (2004). Pentru a doua, vezi Pittman
(1994 şi 1998).
114 32
Vezi, de ex., discuţia lui Kaserman şi Mayo (1995).
tabil numai atât timp cât îşi poate elimina concurenţii de pe piaţă, pentru ca
apoi să ridice preţurile la nivelul preţului de monopol. După cum am menţio-
nat mai sus, aceasta este o problemă des întâlnită – deşi nu şi simplă – pentru
cei care aplică legea concurenţei. Să observăm totuşi că, dacă într-adevăr avem
de-a face cu preţuri de ruinare la scară internaţională, înseamnă atunci că
firma respectivă este convinsă că îşi poate elimina rivalii de pe această piaţă
regională sau mondială şi că se va bucura în viitor de o poziţie dominantă pe
această piaţă. Mai mult, acest nivel viitor de dominanţă trebuie să fie suficient
de sigur pentru ca societatea să-şi poată recupera (în viitor), prin profituri de
monopol, pierderile suferite în prezent – adica, obţinerea unor sume mai mari
decât pierderile suferite astăzi, aşa cum reiese din folosirea valorii prezente –
în scopul eliminării concurenţilor. E foarte greu de crezut că atunci când soci-
etăţile româneşti fac vânzări la export au acest scenariu în minte, şi chiar dacă
aşa ar fi, măsura de aplicare a legii luată împotriva lor ar promova bunăstarea
economică mondială, afectând în schimb bunăstarea economică a României.
A treia posibilitate se referă la ceea ce economiştii numesc „a învăţa din
mers”: fenomenul empiric prin care în anumite circumstanţe costurile medii ale
unei întreprinderi sau ale unei ramuri pot scădea, odată cu creşterea în timp a
producţiei totale acumulate (Fellner, 1969; Spence, 1981). În acest caz, o măsură
statică a costului variabil de producţie ar supraevalua „adevărata” valoare inter-
temporală, prin ignorarea contribuţiei producţiei curente la eficienţa viitoare; în
consecinţă, o firmă care urmăreşte maximizarea profitului poate decide să produ-
că şi să vândă într-un punct (la un nivel de producţie) unde venitul marginal curent

este sub costul marginal curent, întrucât acest nivel va duce la profituri mai mari
pe termen lung. Ca şi în cazul adevăratelor preţuri de ruinare, totuşi, dacă aşa stau
lucrurile, o măsură legală împotriva acestui comportament ar diminua bunăstarea
economică a României; şi în acest caz, intervenţia Consiliului Concurenţei ar
contraveni încercării întreprinderii româneşti de a fi mai eficientă.
Rezultă atunci că, dacă cuvântul „cost” din Art. 6(1) alin. (e) este inter-
pretat drept cost „marginal” (sau „variabil”), măsurile de aplicare a legii împo-
triva practicării unui preţ sub acest cost ar afecta, mai degrabă decât ar spori
bunăstarea economică a României. Cu toate acestea, pare mai probabil că, de
fapt, costul mediu de producţie – adică, costul marginal de producţie plus o
parte alocată din costurile fixe – este luat drept referinţă aici. Ajungem astfel
pe un alt teritoriu (economic şi juridic).
Pentru a analiza motivaţia societăţii în acest caz, trebuie să facem mai
întâi de toate deosebirea între firmele care sunt obligate (prin lege, regulamen-
te sau de către piaţă) să aplice acelaşi preţ tuturor clienţilor şi firmele care pot
practica preţuri diferite la clienţi diferiţi.
O firmă care este obligată să practice aceleaşi preţuri la toţi clienţii va
practica de obicei un „preţ alocat complet” care acoperă atât costurile margi-
nale, cât şi pe cele fixe. Dacă nu poate face acest lucru, nu va rămâne mult timp
în viaţă, întrucât stocul de capital se va deprecia; într-adevăr, dacă nu face
aceasta, este un semn că, cel puţin pentru moment, cererea se situează sub ni- 115
velul estimat la momentul efectuării investiţiilor, iar dacă cererea nu va creşte,
managerii firmei acceptă ideea că firma se va micşora treptat şi va dispărea.
Cu toate acestea, majoritatea firmelor nu sunt constrânse să practice acelaşi
preţ la toţi clienţii. Atât timp cât clienţii nu pot schimba liber între ei produsele
achiziţionate – adică, atât timp cât „arbitrajul” nu este perfect – o firmă care ur-
măreşte să-şi maximizeze profitul are în general toate motivele să practice preţuri
diferite la grupuri diferite de clienţi – celor din diferite zone geografice, de exem-
plu, sau celor care achiziţionează produsul în scopuri diferite – pe baza unor
elasticităţi diferite ale cererii. Acest model de comportament este denumit de către
economişti „discriminare prin preţ de gradul trei”. Majoritatea legilor concurenţei
sunt tolerante faţă de acest tip de discriminare prin preţ care urmăreşte maximiza-
rea profitului atât timp cât, folosind termenii din legea românească, nu provoacă
partenerilor comerciali „un dezavantaj în poziţia lor concurenţială” cu ceilalţi.33
Pieţele internaţionale, aşa cum tind ele să fie separate atât prin costurile
de transport, cât şi, într-o mai mică sau mai mare măsură, prin bariere oficiale
sau private în calea comerţului, sunt considerate în mod tradiţional mai rezis-
tente la arbitraj decât pieţele interne şi, astfel, mai sensibile la discriminarea
prin preţ. O firmă care urmăreşte maximizarea profitului va vinde astfel cum-
părătorilor interni la un anumit preţ şi celor străini la un altul, dacă poate scăpa
neobservat - problema fiind, de obicei, că dacă preţul intern este mai mare
decât cel extern, ar putea constitui o îngrijorare pentru autorităţile care aplică
legislaţia anti-dumping în ţara străină respectivă. O situaţie specială de discri-
minare prin preţ are loc atunci când producătorii interni „preiau” preţul pieţei
externe („price-takers”), dar au anumite avantaje de cost asupra concurenţilor
străini de pe piaţa internă. În acel caz, firma îşi maximizează profitul vânzând
la preţ competitiv pe piaţa externă şi stabilind preţul intern în funcţie de elas-
ticitatea cererii interne (de obicei, nivelul acestui preţ depinde de nivelul con-
curenţei de pe piaţa internă, dar nu vom lua în considerare aici acest aspect).
Firma care îşi maximizează profitul nu ar avea acest comportament dacă
preţul competitiv extern s-ar afla sub costurile variabile (inclusiv costul de
transport); în acel caz, va vinde numai pe piaţa internă. Totuşi, dacă preţul
competitiv extern este mai mare decât costul variabil al firmei, dar mai mic
decât costurile sale medii totale, firma va vinde bucuroasă pe piaţa externă,
întrucât vânzările sale de acolo contribuie la acoperirea costurilor fixe, deşi
această contribuţie este mai mică decât cea a vânzărilor interne.
În acest caz, folosind notaţiile standard, profiturile totale ale firmei pot
CONCURENŢA
fi reprezentate după cum urmează:

Π = QI (PI – CMI) + QE (PE – CME),
unde CME este egal cu CMI plus costul marginal suplimentar de vânzare
pe piaţa externă, inclusiv costurile de transport. În situaţia descrisă, noi presu-
33
În mod similar, „aparent, discriminarea prin preţ la consumatorii finali nu constituie
o încălcare a legilor antitrust [din SUA], dar discriminarea prin preţ între societăţi cu
afectarea poziţiei concurenţiale constituie încălcare - în conformitate cu Legea
116 Robinson-Patman (Carlton şi Perloff [2000] p. 290).
punem că PI este funcţie de QI, că atât CMI, cât şi CME sunt funcţie de suma
dintre QI şi QE şi că PE este exogen firmei (şi într-adevăr, şi României). Atâta
vreme cât PE – CME > 0, firma va profita din vânzările pe piaţa externă, indife-
rent de faptul că PE < PI şi CME > CMI.
Desigur, legiuitorul român nu este interesat de preţul (comparativ) scăzut
de pe piaţa internaţională, ci de preţul (comparativ) ridicat de pe piaţa internă.
Această problemă poate fi văzută din perspectiva a două aspecte de politică, ce
pot provoca îngrijorări:
• firma foloseşte profiturile din vânzări interne pentru a subvenţiona
încrucişat sau a-şi „susţine” vânzările la extern la preţ scăzut, şi/sau
• preţul scăzut la export este un indicator corect al adevăratei valori
a produsului; el reprezintă o dovadă clară că preţul intern ridicat este mai
mult decât valorează produsul.
Primul aspect se rezolvă relativ uşor. Am presupus în cursul acestei dis-
cuţii că preţul extern este stabilit de piaţa externă şi nu este afectat de preţul
intern din România; ipoteza pare destul de rezonabilă şi este susţinută de pro-
duse ca cimentul, produsele chimice şi îngrăşămintele, ce pot cădea sub inci-
denţa prevederii în discuţie din legea românească a concurenţei. Vânzările la
export n-au nevoie să fie „subvenţionate”, pentru că aici nu se pierd bani: ele
sunt aducătoare de bani, doar că nu de sume atât de mari ca vânzările interne.
Pentru a demonstra acest lucru, să ne întrebăm care ar fi rezultatul dacă
firma nu ar mai fi capabilă să vândă pe piaţa de export (de exemplu, din cauza
acţiunilor de aplicare a legii anti-dumping)? Răspunsul este: pe termen lung,

s-ar putea să fie nevoită să-şi majoreze preţul pe piaţa internă, pentru a acoperi
acea parte din costurile fixe care era înainte recuperată din vânzările la export.
Atât timp cât PE > CME, vânzările la export „subvenţionează” vânzările interne
în exact acelaşi fel în care operează şi situaţia inversă: pe termen scurt, ele se
stabilesc independent unele de altele, iar pe termen lung ambele ajută firma să
îşi recupereze costurile fixe.
Al doilea aspect ne readuce – poate împotriva voinţei noastre – la
chestiunea aplicării art. 82 sau a altor prevederi legale de concurenţă ca
protecţie împotriva preţurilor de monopol în UE. Orice încercare de a
folosi legea concurenţei în scopul de a declara un preţ ca fiind excesiv de
mare ridică întrebarea cum va stabili autoritatea de concurenţă sau alt
organ public care este preţul „corect”. În această privinţă, una din decizi-
ile influente ale Comisiei Europene a fost United Brands34 (deşi ea a fost
ulterior anulată de Curtea Europeană de Justiţie pentru lipsă de dovezi
suficiente).35 În acest caz, Comisia a constat că societatea United Brands
(United Brands Company - UBC) practica preţuri diferite la banane în
diferite ţări din Europa, că (de exemplu) preţul era cu 80 la sută mai mare
în Belgia decât în Irlanda şi cu 138 la sută mai mare în Danemarca decât
34
JO [1976] L 95/1, [1976] 1 CMLR D28.
35
Cauza 27/76 United Brands vs Comisia Europeană [1978] ECR 207, [1978] 1 CMLR 429. 117
în Irlanda. Comisia a argumentat că dacă UBC obţinea profit din vânza-
rea la un preţ atât de scăzut în Irlanda, atunci preţul practicat în celelalte
ţări menţionate era excesiv. 36
Una din criticile aduse de CEJ deciziei CE a fost că nu a fost sufici-
ent luată în considerare posibilitatea diferenţelor de cost pe pieţe diferite,
care ar putea explica, măcar parţial, diferenţele de preţ. Cu toate acestea,
să presupunem că aceste diferenţe nu există, sau că le putem găsi o expli-
caţie. Raţionamentul deciziei în cazul United Brands – şi în mod similar,
bănuim, şi al art. 6(1) alin. (e) din legea concurenţei din România – este că
dacă o firmă dominantă vinde un produs la un preţ scăzut dar profitabil
pe o piaţă dată, ea ar trebui – şi, prin urmare, ar putea fi pe bună drepta-
te obligată – să vândă la acelaşi preţ scăzut şi pe alte pieţe: se presupune
că un preţ (semnificativ) mai mare pe o anumită piaţă decât pe o alta este
excesiv, şi deci, ilegal.
Observaţi în primul rând că acest raţionament ar elimina în mod
efectiv calificativul de „dezavantaj în poziţia concurenţială” din critica
severă a legii adusă discriminării prin preţ, cel puţin pentru firmele domi-
nante pe o piaţă şi cel puţin pentru vânzările către clienţii autohtoni faţă
de cei străini: această interpretare face din discriminarea prin preţ un
posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa românească, indiferent dacă ea
are vreun impact asupra concurenţei pe piaţa din aval sau nu.
Mai trebuie observat că această interpretare a „adevăratei valori” a pro-
dusului are, pentru un economist, un gust puternic ricardian, şi chiar marxist.
În conformitate cu analiza lui Ricardo şi Marx, valoarea unui anumit produs
este suma valorilor factorilor de producţie, şi unul din avantajele pieţelor libe-
re este că ele atrag forţe ce tind să apropie preţul produsului de această valoare.
„Revoluţia marginală” a lui Clark, Jevons, Menger şi Walras - însoţită de
„foarfecele” cererii şi ofertei al lui Marshall – a sugerat că preţul pe care erau
dispuşi să-l plătească clienţii pentru un produs era o măsură alternativă şi la fel
de validă a „adevăratei sale valori”.
Pe termen scurt, o politică de aplicare agresivă a celei de a doua teze din
Art. 6(1) alin. (e) ar permite Consiliului Concurenţei să atace preţurile practi-
cate la clienţii interni de către anumite societăţi şi să caute să le oblige să le
reducă; aceasta este desigur marea atracţie a acestei politici de aplicare a legii.
Totuşi, pe termen lung, politica ar conduce la o nouă constrângere asupra poli-
ticii de preţuri a societăţilor autohtone: ele trebuie să practice aceleaşi preţuri
CONCURENŢA
atât la clienţii interni, cât şi la cei externi. Iar aceasta ar putea avea ulterior
multiple consecinţe pentru firmele româneşti şi economia românească, majori-
tatea nefavorabile.
De departe unul dintre cele mai probabile rezultate este acela că firmele
cu poziţie dominantă pe o anumită piaţă românească îşi vor abandona piaţa de
export (probabilitatea acestei consecinţe este desigur şi mai mare dacă volumul
vânzărilor la export este semnificativ mai mic decât cel al vânzărilor la intern).
118 36
Vezi, de exemplu, Whish (2001, 18.1.B.i.A) şi Bishop şi Walker (2002, 6.20).
Dacă preţurile externe sunt mai mici decât cele interne, atunci vânzările din
export vor avea o contribuţie unitară mai mică la venituri şi la recuperarea
costurilor fixe decât cea a vânzărilor la intern. Astfel, ele vor fi probabil stopa-
te ca reacţie la contrângerea de a avea preţuri uniforme (ridicarea preţului de
export la nivelul preţului intern nu ar face decât să scoată produsele româneşti
de pe multe pieţe externe. Cu alte cuvinte, această reacţie ar nega ipoteza pe
care am făcut-o aici - că firmele româneşti preiau preţul pieţelor externe).
Pierderea imediată suferită de o întreprindere românească exportatoare va fi QE
(PE – CME), contribuţia la venituri a vânzărilor la export, iar această pierdere
este o pierdere pură de bunăstare pentru economia româneasca. De asemenea,
este o pierdere în balanţa comercială şi în capacitatea economiei de a produce
valută forte: cererea de lei şi, ceteris paribus, cursul de schimb vor slăbi.
Un al doilea posibil rezultat – cel căutat desigur de Consiliul Concurenţei
atunci când ar aduce dovezi de încălcare a acestei prevederi – este ca firma să
continue să deservească ambele pieţe, dar să-şi reducă preţul intern până la
nivelul preţului competitiv internaţional (acest rezultat este cel mai probabil
dacă volumul vânzărilor interne este semnificativ mai mic decât vânzările la
export.). Am presupus până acum că autoritatea de concurenţă este suficient de
pricepută să ia în calcul diferenţele de cost în deservirea acestor două pieţe
atunci când dispune ne-discriminarea, printr-o decizie. În caz opus, ar trebui
ţinut cont de posibilitatea ca firma, având în faţă decizia Consiliului de a-şi
stabili preţurile sub costul marginal, să abandoneze cu totul piaţa internă. Şi în
acest caz, pierderea de bunăstare a României ar reprezenta suma dintre pierde-

rea de surplus al producătorului pe piaţa internă, QI (PI – CMI), şi pierderea de
surplus al consumatorului pe aceeaşi piaţă, ½ QI (D0 – PI), presupunând că o
curbă liniară a cererii se intersectează cu axa cantităţii în punctul D0.
Chiar dacă presupunem, totuşi, că autoritatea de concurenţă va obţine
rezultatul dorit – ca firma să rămână atât pe pieţele interne, cât şi pe pieţele
externe şi să-şi reducă preţul la intern până la nivelul preţului extern, competi-
tiv – tot mai există o situaţie neplăcută care trebuie luată în considerare: posi-
bilitatea ca firma să dea faliment. Aceasă posibilitate derivă simplu din faptul
că, dacă autoritatea va reuşi cu adevărat să constrângă firma la aplicarea unor
preţuri uniforme pe toate pieţele, ar putea şi să o împiedice să mai beneficieze
de contribuţia la costurile fixe reprezentată de QI (PI – CMI) (o situaţie similară
ar fi dacă firma răspunde la măsura autorităţii prin abandonarea pieţei de ex-
port; în acest caz, pierderea contribuţiei la costurile fixe este QE (PE – CME).).
În special dacă mărimea costurilor fixe este considerabilă, este corect să arătăm
că imposibilitatea de a practica discriminarea prin preţ ar putea împiedica firma
să-şi acopere costurile totale pe termen lung şi astfel, i-ar putea cauza eşecul şi
ieşirea de pe piaţă.
Mai mult, date fiind dificultăţile inerente ale reglementării preţurilor de
către o autoritate de concurenţă, nu este deloc clar că o decizie de a reduce
preţurile la intern la produsul în cauză este cel mai productiv răspuns al auto-
rităţii la această problemă. Să ne amintim că motivul pentru care preţurile di- 119
ferite sunt viabile pe pieţele interne şi externe este dificultatea arbitrajului:
dacă există un preţ mondial mai mic decât preţul de pe piaţa internă româneas-
că, atunci numai greutatea cu care firmele străine vând la clienţii români îi
împiedică pe aceştia să beneficieze de acest preţ scăzut. Una din alternativele
profilactice sau strategiile corective pe care autoritatea de concurenţă le poate
adopta este să abordeze mai direct factorii obiectivi care împiedică sau îngre-
unează arbitrajul. Există cumva tarife, contingente sau norme de calitate care
împiedică firmele internaţionale să deservească clienţii din România? Tarifele
de acces la instalaţiile de terminal din porturile Constanţa sau Galaţi, sau taxe-
le feroviare din acele porturi sau din Arad sau Oradea sunt cumva discrimina-
torii împotriva produselor de import ? S-ar putea să existe căi de „promovare
a concurenţei” prin care Consiliul să rezolve problema preţurilor mari la intern,
prin metoda structurală, mai curând decât prin reglementare.
Nu e un lucru nemaiauzit să spunem că cei care aplică legea concurenţei
(sau alte legi) trebuie să ţină cont nu numai de rezultatele dorite prin măsura
luată de autorităţi, ci şi de posibilele consecinţe neintenţionate şi de posibilele
lor costuri. Pentru a maximiza bunăstarea, o autoritate care aplică legea, trebu-
ie să acorde atenţie „valorii anticipate” a acţiunilor sale: atât probabilităţile
diferitelor rezultate, cât şi beneficiile sau costurile posibile ale acestor rezulta-
te (Heyer, 2004). La aplicarea clauzei secunde din Art. 6(1) alin. (e) din legea
concurenţei, Consiliul Concurenţei din România trebuie să ţină seama de posi-
bilitatea apariţiei unor efecte secundare nedorite ale acestui tratament:
1) Dacă vânzările la export sunt mici în comparaţie cu vânzările la intern
şi/sau ele contribuie cu o cantitate destul de neînsemnată la costurile fixe, firma
ar putea abandona piaţa exporturilor, ceea ce ar costa economia românească, în
termeni de pierderi în balanţa comercială şi încasări de valută forte. Aceasta
pare a fi reacţia cea mai previzibilă a firmelor cu poziţie dominantă pe pieţele
din România la limitarea capacităţii lor de a se angaja în discriminare pe baza
preţului la extern.
2) Dacă vânzările interne sunt mici comparativ cu exporturile, astfel în-
cât firma ar prefera să rămână pe ambele pieţe în faţa unei decizii care îi inter-
zice discriminarea, dar Consiliul nu estimează corect diferenţele de cost din
deservirea ambelor pieţe, firma ar putea abandona piaţa internă, ceea ce iarăşi
provoacă costuri economiei româneşti în privinţa balanţei comerciale.
3) Chiar dacă nici una din aceste situaţii nu are loc, pierderea capacităţii
de a discrimina în privinţa preţului extern va reduce profiturile firmei, cu ame-
CONCURENŢA
ninţarea falimentului sau a diminuării investiţiilor sau a numărului locurilor de

muncă. Întreprinderile româneşti nu sunt renumite pentru nivelul mare al pro-
fitului şi al investiţiilor.
De cele mai multe ori, a doua şi a treia posibilitate sunt fără îndoială mai
puţin probabile decât prima, iar autorităţile ar putea evita prima situaţie prin refu-
zul de a deschide investigaţii în acele sectoare în care exporturile reprezintă o cotă
mică din vânzările totale ale firmei. Cu toate acestea, autorităţile de concurenţă şi
120 guvernanţii din România ar trebui să răspundă la întrebarea mai generală dacă se
cuvin asumate aceste riscuri, cu scopul de a reduce preţurile interne practicate de
aceste firme. Cum am argumentat mai sus, nu se pune problema că vânzările la
intern „subvenţionează încrucişat” clienţii străini - în nici unul din sensurile utile
ale acestui termen: vânzările pe ambele pieţe acoperă costurile variabile şi contri-
buie la costurile fixe, e vorba doar de un nivel diferit al contribuţiei pe cele două
pieţe.
De fapt, legea românească a concurenţei, spre deosebire de Tratatul de la

Amsterdam, include nişte prevederi specifice care permit controlul oficial al
preţurilor în anumite situaţii. Articolul 4 din lege permite „Guvernului”, cu
„avizul” Consiliului Concurenţei, să impună astfel de controale sub două for-
me. În baza paragrafului 4(2), „în sectoarele economice sau pe pieţele unde
concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau da-
torită existenţei unei poziţii de monopol”, Guvernul poate impune, prin hotă-
râre, controlul preţurilor pentru o perioadă de până la trei ani, cu prelungiri pe
durate de câte un an dacă împrejurările iniţiale justifică în continuare această
acţiune. În plus, în conformitate cu paragraful 4(3), „pentru sectoare economi-
ce determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, deze-
chilibru major între cerere şi oferta şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei”,
Guvernul poate să blocheze creşterea preţurilor pentru o perioadă de şase luni,
cu prelungiri succesive de câte trei luni dacă persistă împrejurările respective.
Condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru impunerea controlului preţuri-
lor în baza oricărei astfel de prevederi sunt destul de stricte, putând fi atacate

de firmele ale căror preţuri ar fi controlate – situaţie în care, probabil, Guvernul
şi/sau Consiliul Concurenţei ar fi obligaţi să demonstreze existenţa acestor
condiţii. Ele par a fi mult mai stricte decât condiţiile din Articolul 6, care pre-
văd că firma trebuie să aibă o poziţie dominantă pe piaţă pentru a putea fi
acuzată de abuzul unei astfel de poziţii. Prin urmare, aplicarea prevederilor lui
6(1) (e) ca mijloc de control al preţurilor interne ar părea o modalitate eficien-
tă de impunere a controlului preţurilor, într-o situaţie dată, fără protecţia asigu-
rată de necesitatea existenţei condiţiilor extreme prevăzute în Articolul 4. Ca
şi încercările din alte ţări de a controla preţurile prin intermediul prevederilor
privind abuzul de poziţie dominantă - şi ca şi consumul excesiv de „ţuică” de
către tatăl lui Hamlet – şi această încercare este probabil „mai onorabilă dacă
va fi evitată, decât dacă va fi respectată.”
121
Utilizarea remediilor în cazuri de concentrări
economice. Exemple de cazuri din practica
decizională a Comisiei Europene
Adina Gyorgy – Inspector de concurenţă

Direcţia Relaţii Externe şi Comunicaţii
Rezumat
Posibilitatea adoptării de către autorităţile de concurenţă a deciziilor de impu-
nere a remediilor în cazuri de concentrări economice este prevăzută în legislaţia co-

munitară, dar se regăseşte şi în unele legislaţii naţionale din statele membre Uniunii
Europene. Principiile şi condiţiile de bază pentru acceptarea angajamentelor sunt
ilustrate prin exemple luate din practica decizională a Comisiei Europene.
Cuvinte cheie: măsuri corective, cumpărător adecvat, test de piaţă, monitori-
zare efectivă
Introducere
Scopul impunerii remediilor este acela de a asigura competitivitate struc-

turilor de piaţă. Autorităţile de concurenţă şi Comisia Europeană apelează la
acest tip de măsuri, denumite în mod frecvent măsuri corective, pentru elimi-
narea problemelor de natură concurenţială atunci când o concentrare economi-
că ridică obstacole semnificative în calea concurenţei, în special prin crearea
sau consolidarea unei poziţii dominante.
Regulamentele, instrucţiunile şi orientările oferite de setul de bune practici
ale Comisiei Europene (CE) precum şi exemplificările unor cazuri concrete din
practica decizională au pus în valoare o serie de principii aplicabile cazurilor de
concentrări economice analizate, pe care le voi dezvolta în cele ce urmează.
Prevederi similare se regăsesc în legislaţiile naţionale ale unor state membre,
precum Belgia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Ungaria sau Polonia. În 123
România, modificările recente aduse legii concurenţei prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 75/2010 prevăd posibilitatea acceptării angajamentelor de către
Consiliul Concurenţei atât în faza iniţială cât şi în faza a doua a procedurii de
investigaţie. Autoritatea de concurenţă poate stabili, prin decizie, condiţii şi obli-
gaţii de natură să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor
pe care şi le-au asumat, în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un
mediu concurenţial normal.
Principii generale
În practică, CE informează părţile cu privire la problemele de concuren-

ţă constatate care ar putea reprezenta obstacole semnificative în calea unei
concurenţe efective pe piaţă, pentru a da acestora posibilitatea formulării unor
propuneri de măsuri corective corespunzătoare. Informarea are loc numai după
analiza compatibilităţii tranzacţiei şi după o evaluare în prealabil a concentră-
rii. Întrucât Comisia nu poate impune, în mod unilateral, măsuri privind reme-
diile, părţilor le revine sarcina de a propune angajamente. Acceptarea angaja-
mentelor este condiţionată de capacitatea efectivă a acestora de a elimina pro-
blemele de concurenţă identificate, odată ce sunt implementate. Din aceste
considerente, angajamentele privind comportamentul viitor al entităţii rezulta-
te din concentrare pot fi acceptate numai cu titlu excepţional, în circumstanţe
specifice, de obicei fiind preferate angajamentele de natură structurală.
Atunci când nu există posibilitatea monitorizării eficace a modului de
aplicare a acestora, Comisia poate respinge măsurile corective propuse. Pentru
a asigura un grad înalt de certitudine viabilităţii măsurilor corective, aplicarea
angajamentelor este limitată la o perioadă scurtă de timp. În general, angajamen-
tele de cesionare prezintă un grad înalt de certitudine prin eliminarea suprapune-
rilor de natură orizontală sau a constrângerilor rezultate din integrarea verticală
a activităţilor.
Principalele elemente de reformă aduse de Comunicarea CE privind mă-
surile corective stabilesc criterii specifice pentru realizarea cesiunii şi găsirea
unui cumpărător adecvat. Activele şi personalul care vor face obiectul dezin-
vestiţiei trebuie să reprezinte soluţii viabile şi competitive, astfel încât activi-
tăţile cesionate să reprezinte afaceri de sine stătătoare, ce pot fi transferate în
condiţii optime. În plus, achizitorul propus trebuie agreat într-o perioadă fixă,
limitată de timp. În ceea ce priveşte alegerea cumpărătorului adecvat, aceasta
CONCURENŢA
este o condiţie esenţială pentru determinarea efectului cesiunii. Cerinţele stan-

dard de selecţie fac referire la independenţa cumpărătorului în raport cu părţile
şi la capacitatea sa de finanţare, în sensul asigurării resurselor financiare nece-
sare pentru gestionarea unei noi afaceri. Nu în ultimul rând, alegerea cumpără-
torului nu trebuie să conducă la întârzieri în punerea în practică a angajamen-
telor asumate, autorizarea activităţii cesionate de către autorităţile de reglemen-
tare competente constituind un avantaj al achizitorului în procesul de selecţie.
124 Identificarea cumpărătorului poate fi făcută în timpul procedurii CE, măsură
cunoscută sub denumirea de “conciliere prealabilă” sau ulterior acesteia, când
identitatea cumpărătorului iniţial aprobat de CE nu este cunoscută la momentul
emiterii deciziei37.
O exemplificare a unor cazuri de concentrări economice în care CE a
impus măsuri corective este prezentată în cele ce urmează, pentru a reliefa
modalităţile în care au fost puse în practică principiile menţionate.
Exemple de cazuri din practica decizională a Comisiei Europene
Otto/Primondo Assets, Comp M.5721

În decembrie 2009, compania germană Otto GmbH & Co KG (numită,
pentru simplificare, Otto) a notificat CE intenţia de a achiziţiona o parte a ac-
tivelor deţinute de compania Primondo GmbH, aflată în proces de insolvenţă
(Primondo). Din grupul Primondo face parte Quelle GmbH (Quelle), transferul
urmând a fi operat pentru mărcile “Quelle” şi “Privileg”. Proporţia activelor
transferate variază de la un stat membru la altul, astfel, în Germania, Otto urma
să preia controlul asupra domeniului de internet deţinut de Quelle, obţinând
acces la baza de date a clienţilor acestei companii. Operaţiunea poate fi privită
ca un set de două tranzacţii, prima presupunând transferul de active Privileg/
Quelle, a doua constând în achiziţia pachetului de acţiuni al companiei SAO
Mail Order Service (Quelle Rusia).
Atât Otto cât şi Primondo activează în domeniul “home – shopping”; de
aceea nu facilităţile de producţie sau magazinele de desfacere au reprezentat

active importante, ci bazele de date specifice clienţilor către care sunt distribu-
ite produsele de larg consum, non alimentare.
În determinarea pieţei relevante, au fost analizate canalele de distribuţie
(internet, cataloage de prezentare, magazine) şi categoriile de produse comer-
cializate (articole de îmbrăcăminte, mobilă, aparatură electrocasnică, echipa-
mente pentru camping, grădinărit, articole sportive, jucării şi jocuri, cosmeti-
ce). Separarea pe categorii de produse a constituit baza de definire a pieţei
produsului, pieţele geografice fiind considerate naţionale. Evaluarea efectelor
rezultate în urma operaţiunii propuse a fost realizată pentru fiecare categorie
de produse, din fiecare stat membru, în care a avut loc o suprapunere a activi-
tăţilor părţilor, respectiv în Germania, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia,
Ungaria şi Italia.
Probleme semnificative s-au înregistrat în Germania, pentru piaţa pro-
duselor textile, articolelor sport şi mobilei, unde Otto şi Quelle sunt concu-
renţi importanţi, cu cote de piaţă similare. Adresându-se punctual probleme-
lor indentificate de CE, părţile au propus angajamente care au fost supuse
testului de piaţă. În cadrul acestui proces, Comisia Europeană a solicitat opi-
niile companiilor concurenţe şi organizaţiilor de consumatori. Concluziile
Comunicarea CE privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului
37
CE nr. 139/2004 al Consiliului şi în temeiul Regulamentului CE nr. 802/2004 al

Comisiei, 2008/C 267/01 125
rezultate din procesul de consultare au indicat asupra necesităţii modificării
angajamentelor, versiunea finală a acestora fiind prezentată de Otto la finalul
lunii februarie a.c.
Angajamentele părţilor au vizat cesiunea mărcilor deţinute pe pieţele
afectate de operaţiunea de concentrare economică, acordându-se viitorului
achizitor dreptul de a utiliza datele din baza de clienţi a companiei Quelle, în
aceleaşi condiţii de care beneficia compania Otto. Trebuie menţionat aici că, la
finalul anului 2009, peste 8 milioane de clienţi ai companiei Quelle erau înre-
gistraţi în Germania. În plus, modificarea angajamentelor s-a făcut în scopul
determinării criteriilor de eligibilitate pentru viitorul achizitor, astfel încât
acesta să aibă o prezenţă semnificativă pe piaţa home shopping din Germania,
anterior achiziţiei, precum şi resurse financiare suficiente pentru a prelua acti-
vele cesionate.
Kraft Foods/Cadbury, Comp M.5644

Compania Kraft Foods, listată la bursa din New York, activă în domeniul
alimentar în peste 150 de ţări, notifica CE, în noiembrie 2009, intenţia sa de a
prelua controlul asupra Cadbury, unul din cei mai mari producători şi distribu-
itori de ciocolată din lume. În Spaţiul Economic European , Cadbury îşi desfă-
şoară activitatea cu preponderenţă în Marea Britanie, Irlanda, Polonia, România
şi Portugalia. Într-o primă evaluare a tranzacţiei propuse, s-a evidenţiat că tran-
zacţia va afecta în special piaţa produselor de ciocolată, constatându-se că efec-
tele înregistrate asupra celorlalte pieţe, respectiv fabricarea produselor din za-
hăr, a biscuiţilor, prăjiturilor şi băuturilor pe bază de ciocolată sunt nesemnifi-
cative. Câteva din mărcile locale renumite sub care este comercializată cioco-
lata produsă de Cadbury sunt Dairy Milk în Marea Britanie şi Irlanda, Wedel
în Polonia, Poulain în Franţa şi Kandia în România. Produsele din ciocolată se
găsesc în forme variate, de la bomboane, tablete, batoane sau praline, până la
specialităţi de sezon, constituindu-se în segmente distincte de piaţă. Rezultatele
analizei de piaţă au identificat diferenţieri ale produselor în funcţie de preferin-
ţele consumatorilor (astfel, tabletele de ciocolată sunt consumate în special de
membrii familiei, batoanele şi bomboanele de ciocolată de cei tineri în special,
în timp ce pralinele şi specialităţile de sezon sunt achiziţionate pentru cadouri),
de preţ şi de disponibilitate (în magazinele mici, spre exemplu, se vând îndeo-
sebi batoane de ciocolată, prin marile magazine de desfacere comercializându-
se pralinele şi tabletele).
CONCURENŢA
În general, abordarea CE în astfel de cazuri vizează analiza distinctă a

două segmente de piaţă: piaţa din amonte, la nivelul căreia producătorii vând
produsele către distribuitori şi piaţa din aval, unde produsele sunt comerciali-
zate către consumatorii finali.
Din evaluarea CE, a rezultat că pieţele afectate de tranzacţie au fost pia-
ţa pralinelor şi tabletelor de ciocolată în Polonia, respectiv piaţa tabletelor de
ciocolată în România. Pentru ca operaţiunea să fie compatibilă cu piaţa comu-
126 nă, părţile au propus angajamente de natură structurală, acceptate de Comisia
Europeană după efectuarea testului de piaţă, angajamente care au constat în
cesiuni ale unor părţi din activitate. Măsurile corective s-au concretizat în
Polonia în vânzarea activelor aferente mărcii Wedel, iar în România, în vânza-
rea activelor aferente mărcilor Kandia, Rom, Anda, Papi Vis şi Făgăraş, inclu-
siv a facilităţilor de producţie.
Sanofi/Aventis, Comp M.5253

În septembrie 2008, producătorul de medicamente inovatoare, Sanofi-
Aventis, a notificat Comisiei Europene intenţia sa de achiziţie a companiei
cehe Zentiva, producătoare de medicamente generice. Activităţile grupului
farmaceutic Zentiva sunt concentrate în regiunea Europei Centrale şi de Est,
cu precădere în 9 state membre UE: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria,
Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia, medicamentele produse şi
comercializate fiind destinate tratamentului bolilor cardiovasculare, afecţiu-
nilor inflamatorii, ale sistemului nervos şi digestiv. Definirea pieţelor relevan-
te a ţinut cont de clasificarea anatomico-terapeutică–chimică (ATC), utilizată
de Asociaţia Europeană în domeniul cercetării de piaţă a produselor farmace-
utice (EphMRA38).
Analiza Comisiei a cuprins peste 100 de pieţe farmaceutice naţionale,
din statele membre aflate în regiunea Europei Centrale şi de Est. Probleme de
concurenţă semnificative au fost înregistrate pe 15 pieţe ale produselor comer-
cializate în Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, Ungaria şi Estonia.
Angajamentele asumate de părţi au fost şi în acest caz de natură structurală,

constând în transferul activităţilor legate de punerea pe piaţă a produselor
Maalox, Scobutil şi Sulfat de atropină în România, Ercefuryl, Vasocardin,
Betaxa şi Tenoloc în Cehia, Trental şi Hypnogen în Cehia, Slovacia şi Estonia,
Papaverinium în Ungaria, Fokusin, Penester şi Zoxon în Estonia, Zopicion în
Bulgaria şi Flabovion în Cehia şi Slovacia.
Thomson/Reuters, Comp M.5295

În septembrie 2007, editorul canadian de presă electronică, Thomson
Corporation notifica CE intenţia sa de preluare a agenţiei internaţionale de
ştiri, Reuters. Evaluarea CE a condus la identificarea efectelor adverse rezul-
tate ca urmare a achiziţiei propuse de Thomson, distorsiunile de natură concu-
renţială survenind din suprapunerile activităţilor părţilor pe piaţa furnizării
informaţiilor financiare. Ulterior, în octombrie 2007, Comisia decidea deschi-
derea investigaţiei.
Caracteristicile specifice pieţei furnizării informaţiilor financiare sunt
determinate în funcţie de tipul informaţiilor oferite şi de tipul de activitate
desfăşurată de instituţiile financiare. Instituţiile şi organizaţiile profesionale
internaţionale în domeniul financiar utilizează acest tip de produse în scopul
alegerii celor mai bune soluţii de investire. Informaţiile financiare puse la dis-
poziţie de părţi pot include date în timp real privind indici bursieri, cotaţii ale
38
European Pharmaceutical Marketing Research Association 127
acţiunilor, valori nominale/de răscumpărare a obligaţiunilor guvernamentale
tranzacţionate, dar şi studii şi rapoarte financiare specializate. Astfel de infor-
maţii vin în sprijinul utilizatorilor finali în scopul monitorizării pieţelor, mana-
gementului riscului sau emiterii deciziilor de investiţie.
În sens larg, clienţii din sectorul financiar se pot clasifica în două mari
categorii: instituţii care desfăşoară activităţi de tranzacţionare a instrumentelor
financiare (”on trading floor”), pe de o parte, şi instituţii care sunt implicate în
cercetare, managementul activelor sau consultanţă (”off trading floor”). Dat
fiind specificul acestor activităţi, clienţii din segmentul off trading sunt în ge-
neral manageri de portofoliu, investitori sau analişti/cercetători în domeniu,
care utilizează date istorice, de referinţă şi mai puţin informaţiile extensive,
venite în timp real. Alte patru subclasificări ale instituţiilor financiare pot fi
făcute la acest nivel, constând în companii specializate în servicii personaliza-
te de administrare a averii (”Wealth Management”), instituţii care activează în
domeniul managementului portofoliului de investiţii, bănci de investiţii finan-
ciare şi clienţi corporativi. În funcţie de tipul de activitate desfăşurată, clienţii
pot fi clasificaţi drept companii orientate cu preponderenţă către tranzacţiile de
vânzare, în special, şi companii ale căror activităţi sunt îndreptate îndeosebi
către tranzacţiile de cumpărare.
Informaţiile financiare sunt furnizate de părţi clienţilor în diferite forme,
de la aplicaţii informatice şi soluţii web la interfeţe cu multiple funcţionalităţi,
adaptate cerinţelor utilizatorilor, cunoscute ca fiind soluţii de birou. Acestea
din urmă au fost considerate produse legate întrucât au incluse practic informa-
ţii financiare sub forma unor aplicaţii informatice. Concurenţa se manifestă pe
două nivele de piaţă: la nivelul furnizorilor de informaţii financiare care com-
pilează conţinutul acestora pe suport informatic şi la nivelul distribuitorilor
care comercializează soluţiile oferite către consumatorii finali. Analiza pieţelor
a indicat asupra suprapunerilor activităţilor desfăşurate de părţi la nivelul agre-
gării/compilării informaţiilor financiare precum şi asupra restricţiilor verticale
pe piaţa soluţiilor de birou. Mai mult, în cadrul investigaţiei, respondenţii la
cererile de informaţii adresate de CE au evidenţiat faptul că informaţiile finan-
ciare furnizate de părţi nu sunt substituibile, întrucât răspund la necesităţi dife-
rite. De aceea, pieţele relevante ale produsului au fost definite separat, în func-
ţie de tipul informaţiilor furnizate. În ceea ce priveşte determinarea pieţei geo-
grafice, aceasta este definită global, cel puţin la nivelul Spaţiului Economic
European, cu excepţia segmentului de Wealth Management, care prezintă ca-
CONCURENŢA
racteristici specifice pieţelor naţionale.

Angajamentele aduse de părţi au avut ca scop facilitarea intrării pe piaţă
a potenţialilor concurenţi. De vreme ce bazele de date pot fi copiate şi transfe-
rate, părţile s-au angajat să vândă copii ale bazelor de date, împreună cu active
corporale şi necorporale aferente, atribuind contracte încheiate cu clienţii cum-
părătorului agreat de CE. În plus, achizitorului i s-au dat drepturi de utilizare a
suportului tehnic precum şi de recrutare a personalului specializat din cadrul
128 angajaţilor celor două companii.
În loc de concluzii
Promovarea regulilor de concurenţă şi bunelor practici, la nivel euro-

pean, este rezultatul acţiunilor comune Comisiei Europene şi autorităţilor de
concurenţă din statele membre. Obiectivele corporaţiilor, însă, sunt din cele
mai variate, axate pe indicatori economici precum profitabilitate, productivita-
te, grad de satisfacţie a clienţilor, calitatea serviciilor sau produselor oferite,
valoare economică adăugată, etc. Atingerea acestor obiective poate conduce
uneori la încălcarea regulilor în materie de concurenţă, cu atât mai mult cu cât
deciziile adoptate la nivel de management şi strategiile de piaţă abordate se
sprijină pe informaţii legate de preţuri practicate de concurenţi, structura cos-
turilor sau caracteristici ale cererii şi ofertei. De aceea, măsurile întreprinse de
autorităţile de concurenţă au un rol corectiv, prin stimularea şi protejarea me-
diului concurenţial. Monitorizarea preventivă este esenţială în special în con-
textul punerii în aplicare a angajamentelor asumate de agenţii economici, pen-
tru a garanta eficacitatea implementării acestora.
129
Două metode pragmatice pentru analiza actelor
şi faptelor anticoncurenţiale
STUDIU DE CAZ
Trache Săndel - inspector de concurenţă

“Cei care nu îşi pot reaminti trecutul, sunt condamnaţi să îl repete.”

(George Santayana)

Metoda I – Analiza faptelor anticoncurenţiale prin prisma analizei
cererii şi a ofertei
În literatura economică există mai multe principii fundamentale. Printre

acestea se numără legea cererii şi legea ofertei. Cererea şi oferta (şi interacţiu-
nea dintre ele) sunt descrise de mai multe modele economice, unul dintre aces-
tea fiind cel dezvoltat de Antoine Augustin Cournot în anul 1838. Acesta a fost
printre primii economişti de maximă rezonanţă care au utilizat funcţiile mate-
matice pentru descrierea categoriilor economice cum sunt cererea, oferta sau
preţul. El a analizat pieţele monopoliste, oligopoliste şi duopoliste, stabilind
punctele de echilibru ale acestora denumite puncte Cournot. În anul 1868 eco-
nomistul Alfred Marshall a utilizat modelul Cournot pentru a explica economi-
ile competitive şi a făcut unele predicţii asupra preţului corect al unui produs
sau al unui serviciu.
1. Cererea pe o piaţă neconcurenţială
Unul dintre principiile fundamentale ale economiei de piaţă este legea

cererii. Legea cererii este definită ca o relaţie inversă între preţ şi cantitate. 131
În acest sens teoria economică consacră următoarele relaţii inverse în
cadrul cererii unui produs sau al unui serviciu:
a) creşterea preţului unui produs sau serviciu determină reducerea cererii
pentru producerea acelui bun sau pentru prestarea acelui serviciu;
b) reducerea preţului unui bun sau al unui serviciu determină creşterea
cererii pentru producerea acelui bun sau prestarea acelui serviciu.
Motivele care explică relaţia inversă dintre preţul unui bun sau unui
serviciu şi cererea pentru producerea unui bun sau prestarea unui serviciu
sunt:
1. Efectul de substituire – în cazul creşterii preţului unui bun sau servi-
ciu, consumatorul poate substitui acel serviciu cu un altul, al cărui preţ nu a
crescut;
2. Efectul de venit – creşterea preţului, reduce puterea de cumpărare a
consumatorului determinând o reducere mai mare a cererii pentru serviciul
devenit mai scump.
2. Linearitatea curbei cererii în cazul unei pieţe neconcurenţiale
Avem următoarea situaţie:

Agenţi economici (denumiţi în continuare 1) care prestează un servi-
ciu pentru alţi agenţi economici (denumiţi în continuare 2), agenţii econo-
mici 2 aplicând un tarif pentru prestaţia lor către clienţii direcţi iar agenţii
economici 1 au încheiate contracte de prestare de servicii pentru agenţii
economici 2 pentru care percep un comision. Pe această piaţă există un nu-
măr restrâns de agenţi economici tip 1 şi un număr relativ mare de agenţi
economici tip 2.
Trebuie precizat încă de la început că în acest caz nu a fost luat în con-
siderare preţul cerut de către agentul economic 1 pentru serviciile sale, re-
spectiv comisionul, ci tariful perceput de agentul economic 2 pentru prestaţia
sa către clienţii direcţi. Menţionăm că, tariful perceput de agentul economic
2 pentru prestaţia sa către clienţii direcţi este impus de către agentul econo-
mic 1 prin contractul de prestări servicii încheiat cu agentul economic 2.
Tariful perceput de agentul economic 2 pentru prestaţia sa către clienţii di-
recţi este unul dintre criteriile care face ca agentul economic 2 să opteze
pentru unul dintre agenţii economici tip 139, al doilea criteriu fiind comisio-
nul perceput de agentul economici 1 pentru serviciile prestate în baza con-
CONCURENŢA
tractelor pentru agentul economic 240.
39
Toţi agenţii economici tip 1 au încheiat acelaşi tip de contract cu agenţii economici
tip 2 de pe piaţă, cu impunerea tarifelor pe care agenţii economici tip 2 sunt obligaţi
să îl aplice pentru prestaţiile către clienţii direcţi
40
Agenţii economici tip 2 sunt limitaţi ca număr pe piaţa pe care activează de către
132 autorităţile administraţiei publice centrale
Figura 1. Linearitatea curbei cererii pe o piaţă neconcurenţială
Legendă:
Cantitatea (Qo; Q)
Qo = cantitatea de agenţi economici tip 1 existenţi pe piaţă în perioada X41 = 9
Q = cantitatea de agenţi economici tip 1 existenţi pe piaţă în perioada Y42 = 9
Tarif = (Po; P)

Po = reprezintă tariful practicat de agenţii economici tip 2 in perioada X = 25
P = reprezintă tariful practicat de agenţii economici tip 2 in perioada Y = 39
După cum se poate observa din figura prezentată curba cererii în cazul
cererii pentru serviciile prestate de agenţii economicii tip 1, este reprezentată
în cazul nostru de o linie dreapta, verticală, ce leagă punctele A si B.
Punctul A reprezintă cererea agenţiilor economici tip 2 pentru serviciile
prestate pentru ei de agenţii economici tip 1, în condiţiile în care toţi agenţii
economici tip 1 au impus practicarea de către toţi agenţii economici tip 2 a
tarifelor pentru prestaţia lor către clienţii direcţi în perioada X.
Punctul B reprezintă cererea agenţiilor economici tip 2 pentru serviciile
prestate pentru ei de agenţii economici tip 1, în condiţiile în care toţi agenţii
economici tip 1 au impus practicare de către toţi agenţii economici tip 2 a tari-
felor pentru prestaţia lor către clienţii direcţi în perioada Y.
Teoria economică precizează că ori de câte ori se modifică variabilele
care influenţează cererea ( în cazul nostru tariful), trebuie să aibe loc o modi-
ficare cantitativa a cererii. Este principiul economic al deplasării curbei cererii
în funcţie de variabilele sale (tarif sau cantitate).
În general deplasarea curbei cererii spre dreapta înseamnă creşterea ce-
rerii, iar o deplasare a curbei cererii spre stânga înseamnă o scădere a cererii.
41
X = perioada unui an calendaristic
42
Y = perioada unui an calanderistic 133
În cazul prezentat de noi pe piaţa cererii de servicii de prestate de agenţii eco-
nomici tip 1, curba cererii este o linie dreapta, verticală, de la punctul A la
punctul B, ceea ce ne arată fără echivoc că cererea pentru serviciile prestate de
către agenţii economici tip 1 de către agenţii economici de tip 2 este uniformă
numărul de agenţi economici tip 2 nu poate fluctua, rămânând constant, în doi
ani consecutivi, X şi Y, şi în special datorită impunerii tarifelor practicate de
agenţii economici tip 2 de către agenţii economici tip 1, neexistând o deplasa-
re a curbei cererii nici la stânga nici la dreapta.
Putem aprecia din figura prezentată că, datorită nedeplasării cererii, pia-
ţa cererii pentru serviciile prestate de agenţii economici tip 1 este uniformă, nu
are la bază cererea, este o cerere statică, şi datorită faptului că tariful folosit de
toţi agenţii economici tip 2 este identic, opţiunea acestora de a alege din cere-
rea existentă pe piaţa este fixă, ei nu se pot mişca pe piaţa cererii de servicii
prestate de agenţii economici tip 1, datorită numărului de agenţi economici tip
2 existenţi pe piaţă şi a tarifelor fixate pe perioade lungi de timp, cererea nepu-
tând să aibe deplasările normale, la stânga sau la dreapta, aşa cum se întâmplă
într-o economie concurenţială.
Modificarea cererii pentru un bun sau un serviciu în funcţie de factorii
care o influenţează (tarif sau cantitate) poartă denumirea de elasticitatea
cererii.
Aceasta se măsoară prin coeficientul de elasticitate al cererii şi indică
procentul modificării cererii în funcţie de schimbarea tarifului. În cazul nostru
elasticitatea cererii în funcţie de preţ (Ec/p) este reprezentată de raportul dintre
cererea pentru serviciile prestate de agenţii economici de tip 1 şi tariful perce-
put de către agenţii economici tip 2 pentru serviciile prestate către consumato-
rii finali, care sunt obligaţi să practice tarifele la un nivel impus de către agen-
ţii economici de tip 1 prin contracte de comision.
Relaţia dintre tariful serviciului şi volumul cererii pentru acel serviciu,
este foarte importantă, fiind baza politicii de preţ(tarif), astfel încât un agent
economic să obţină un profit cât mai mare.
Formula coeficientului de elasticitate a cererii în funcţie de preţ (tarif)
este consacrată în economie ca fiind:
Ec/p = - Q/Qo : P/Po = - (Q – Qo) / Qo : (P – Po) /Po
In care:
CONCURENŢA
Q = variaţia cantităţii = diferenţa dintre cantitatea de agenţi economici

de tip 1 existenţi pe piaţă în perioada X şi cantitatea de agenţi economici de tip
1 existenţi pe piaţa în perioada Y
Qo = cantitatea de agenţi economici de tip 1 existenţi pe piata în perioada X
Q = cantitatea de agenţi economici de tip 1 existenţi pe piaţă în perioada Y
P = variaţia preţului(tarifului) = diferenţa dintre tariful impus de agen-
ţii economici de tip 1 agenţilor economici de tip 2 în perioada Y şi tariful impus
134 de agenţii economici de tip 1 agenţilor economici de tip 2 în perioada X
Po = reprezintă tariful practicat de agenţii economici tip 2 în perioada X = 25
P = reprezintă tariful practicat de agenţii economici tip 2 în perioada Y = 39
În cazul de faţă formula de calcul a elasticităţii cererii în funcţie de
preţ(tarif) este:
Ec/p = - (9 – 9)/9 : (39 – 25)/25 = - 0 : 14/25 = -0 : 0,56 = 0
Trebuie spus că elasticitatea variază direct proporţional cu preţul(tariful).

Dacă preţul variază, în cazul nostru prin majorarea acestuia, în acelaşi timp şi
cu aceeaşi valoare, ar trebui ca în conformitate cu principiul economic “creş-
terea preţului(tarifului) unui serviciu va determina o reducere a cererii pentru
acel serviciu”. Ori în cazul nostru, putem constata că preţul a crescut, iar cere-
rea pentru serviciile prestate de agenţii economici de tip 1 a rămas nemodifi-
cată. Acest fapt consemnează că piaţa nu este una concurenţială, atâta timp cât
cererea nu evoluează în piaţa serviciilor prestate de agenţii economici de tip 1
pe perioade mari de timp (1an).
Deci Ec/p = 0 ceea ce înseamnă că avem o cerere perfect inelastică, adi-
că dacă modificarea preţului (tarifului) este egală pe intervale lungi şi este
aplicată (impusă) tuturor agenţilor economici de pe piaţă, cantitatea de cerere
pe piaţă pentru serviciile prestate de agenţii economici tip 1 pentru agenţii
economici tip 2 nu se modifică.
3. Oferta pe o piaţă neconcurenţială.

Un alt principiu fundamental al economiei este legea ofertei. Legea ofer-
tei precizează că există un raport direct între modificarea preţului(tarifului) şi
cantitatea de bunuri sau servicii oferite pe piaţă.
Astfel legea ofertei stipulează:
a) creşterea preţului determină creşterea cantităţii de bunuri sau servicii
oferite;
b) reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite.
Situaţia analizată este identica cu cea prezentată mai sus în cazul cererii
pe o piaţă neconcurenţială.
4. Linearitatea curbei ofertei în cazul unei pieţe neconcurenţiale.
Curba ofertei unui bun sau a unui serviciu evidenţiază cantitatea bunuri-
lor sau a serviciilor pe care un agent economic este dispus să o ofere într-o
anumită perioadă de timp, la diferite niveluri ale preţului(tarifului). Ea arată
care este preţul la care ofertantul este dispus să efectueze un serviciu sau să
producă un anumit bun într-un anumit interval de timp.
135
Figura 2. Linearitatea curbei ofertei pe o piaţă neconcurenţială
Legendă:
Cantitatea (Qo; Q)
Qo = cantitatea de agenţi economici tip 1 existenţi pe piaţă în perioada X = 9
Q = cantitatea de agenţi economici tip 1 existenţi pe piaţă în perioada Y = 9
Tarif = (Po; P)
După cum se poate observa din figura prezentată curba ofertei, în cazul
ofertei pentru serviciile prestate de agenţii economicii tip 1, este reprezentată
în cazul nostru de o linie dreaptă, verticală, ce leagă punctele C şi D.
Punctul C reprezintă oferta agenţiilor economici tip 1 pentru serviciile
prestate pentru agenţii economici tip 2, în condiţiile în care toţi agenţii econo-
mici tip 1 au impus practicarea de către toţi agenţii economici tip 2 a tarifelor
pentru prestaţia lor către clienţii direcţi în perioada X .
Punctul D reprezintă oferta agenţiilor economici tip 1 pentru serviciile
prestate către agenţii economici tip 2, în condiţiile în care toţi agenţii econo-
mici tip 1 au impus practicarea de către toţi agenţii economici tip 2 a tarifelor
CONCURENŢA
pentru prestaţia lor către clienţii direcţi în perioada Y .

Teoria economică precizează că, ori de câte ori se modifică variabilele
care influenţează oferta(în cazul nostru preţul), trebuie să aibă loc o modifica-
re cantitativă a ofertei. Acesta este principiul economic al deplasării curbei
ofertei în funcţie de variabilele sale (preţ sau cantitate).
Forma cubei ne arată de obicei:
1. dacă preţul serviciului creşte, ofertanţii sunt mai mulţi
136 2. dacă preţul scade ofertanţii sunt mai puţini.
În general, o deplasare spre dreapta a curbei ofertei înseamnă o creştere
a ofertei (la acelaşi nivel de preţ sunt mai mulţi ofertanţi), iar o deplasare spre
stânga a curbei ofertei indică o scădere a ofertei( la acelaşi nivel al preţului sunt
mai puţini ofertanţi).
În cazul prezentat de noi, curba ofertei este o linie dreaptă, verticală, de la
punctul C la punctul D, ceea ce ne arată fără echivoc că oferta de servicii, oferite
de agenţii economici de tip 1 pentru agenţii economici de tip 2, este uniformă, în
două perioade consecutive X şi Y, tariful pentru prestaţia finală a agenţiilor eco-
nomici de tip 2 fiind impuse de către toţi agenţii economici tip 1 care activează pe
piaţă, neexistând o deplasare a curbei ofertei nici la stânga nici la dreapta.
Putem aprecia din figura prezentată că, datorită nedeplasării ofertei, pia-
ţa ofertei agenţilor economici de tip 1 este uniformă, nu are la baza oferta de
pe piaţă, este o ofertă statică, şi datorită faptului că tariful practicat de agenţii
economici tip 2 către consumatorii finali este identic, opţiunea alegerii de către
agenţii economici a unui anumit agent economic de tip 1 nu se poate realiza, ei
nu se pot mişca pe piaţa ofertei agenţlor economici de tip 1, nu apar agenţi
economici tip 1 noi pe piaţă în special datorită tarifelor fixate pe perioade lun-
gi de timp, oferta neputând să aibe deplasările normale, la stânga sau la dreap-
ta, aşa cum se întamplă într-o economie concurenţială.
Modificarea ofertei pentru un bun sau un servicu în funcţie de factorii
care o influenţează preţ(tarif) sau cantitate poartă denumirea de elasticitatea
ofertei.
Aceasta se măsoară prin coeficientul de elasticitate al ofertei şi indică

gradul de modificare al ofertei în funcţie de schimbarea preţului(tarifului). În
cazul nostru elasticitatea ofertei în funcţie de preţ (Eo/p) este reprezentată de
raportul dintre oferta agenţilor economici de tip 1 şi preţul (tariful) impus agen-
ţilor economici de tip 2.
Relaţia dintre preţul(tariful) serviciului şi volumul ofertei, este foarte
importantă, fiind baza politicii de preţ, astfel încât un agent economic să obţină
un profit cât mai mare.
Formula coeficientului de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ este
consacrată în economie ca fiind:
Eo/p = Q / P x Po /Qo = (Q – Qo) / (P – Po) x Po / Qo
În care:
Q = variaţia cantităţii = diferenţa dintre cantitatea de agenţi economici
de tip 1 existenţi pe piaţă în perioada X şi cantitatea de agenţi economici de tip
1 existenţi pe piaţa în perioada Y
Qo = cantitatea de agenţi economici de tip 1 existenţi pe piaţă în perioada X
Q = cantitatea de agenţi economici de tip 1 existenţi pe piaţă în perioada Y
P = variaţia preţului(tarifului) = diferenţa dintre tariful impus de agen-
ţii economici de tip 1 agenţilor economici de tip 2 în perioada Y şi tariful impus
de agenţii economici de tip 1 agenţilor economici de tip 2 în perioada X 137
În cazul de faţă formula de calcul a elasticităţii ofertei în funcţie de preţ este:
Eo/p = (9 – 9) /(39 – 25) x 25 / 9 = 0 /14 x 2,7 = 0
Trebuie spus că elasticitatea variază direct proporţional cu preţul. Dacă

preţul variază, în cazul nostru prin majorarea acestuia, în acelaşi timp şi cu
aceeaşi valoare, ar trebui ca în conformitate cu principiul economic “creşterea
preţului unui serviciu va determina o creştere a ofertei pentru acel serviciu”.
Ori putem constata că preţul a crescut, iar oferta agenţilor economici de tip 1
pentru agenţii economici de tip 2 a rămas nemodificată. Acest fapt arată că
piata nu este una concurenţială, atâta timp cât cererea nu evoluează în piaţa
serviciilor oferite de agenţii economici de tip 1(rămân tot 9 agenţi economici
de tip 1 în piaţă) pe perioade mari de timp (1an).
Deci Eo/p = 0 ceea ce înseamnă că avem o ofertă perfect inelastică, adi-
că modificarea preţului(tarifului) este egala pe intervale lungi de timp şi este
aplicată de toţi agenţi economici de tip 2 de pe piaţă, cantitatea de ofertă rămâ-
nând nemodificată în tot intervalul de timp X + Y.
5. Echilibrul unei pieţe neconcurenţiale.
Economia de piaţă, presupune existenţa unei pieţe competitive în care

preţul(tariful) să fie format ca urmare a cererii şi ofertei.
Preţul pe o piaţă concurenţială este determinat prin interacţiunea tuturor
ofertelor şi cererilor de pe o piaţă. Tariful unui serviciu pe o piaţă concurenţială se
determină prin interacţiunea curbei cererii cu cea a ofertei, astfel încât să poată fi
determinate: marjele inferioare şi superioare ale tarifului la care cumpărătorii unui
anumit serviciu doresc să achiziţioneze acel serviciu, precum şi preţul de echili-
bru, care este acel preţ în care curba ofertei intersectează curba cererii.
6. Prezentarea cererii şi ofertei pe o piaţă neconcurenţială.
În cazul prezentat, pe piaţă există un număr limitat de agenţi economici

de tip 2, limitare care este impusă prin legislaţia în vigoare de către autorităţile
administraţiei publice centrale şi un număr de 9 agenţi economici de tip 1.
CONCURENŢA
Numărul de agenţi economici de tip 1 şi de tip 2 rămâne acelaşi în toată peri-

oada, doi ani consecutiv, respectiv X+Y.
Am evidenţiat deasemeni că agenţii economici de tip 1 au impus prin
contractele de prestări servicii către agenţii economici de tip 1, tarifele pe care
aceştia pot să le practice în relaţia lor cu consumatorul final.
Tarifele au fost impuse în aceleaşi perioade de timp, X şi Y, la acelaşi nivel
al tarifului precum şi faptul că aceste tarife au fost impuse de către toţi agenţii
138 economici de tip 1 tuturor agenţilor economici tip 2 începând cu aceeaşi dată.
Agenţii economici de tip 2 sunt agenţi economici captivi, deoarece au
obligaţia legală de a încheia contracte cu agenţii economici de tip 1.
Precizările de mai sus ne conduc spre concluzia că pe piaţa în care îşi
desfăşoară activitatea agenţii economici de tip 1 nu există o concurenţă reală,
pentru atragerea a cât mai multor agenţii economici de tip 2, în baza comisi-
onului contractual cerut pentru serviciile prestate de agenţii economici de tip
1. Agenţii economici de tip 1 nu concurează între ei deoarece numărul aces-
tora este mic, stabil pentru toată perioada X+Y, iar impunerea de către agen-
ţii economici de tip 1 a tarifelor finale aplicate de agenţii economici de tip 2
face ca aceştia din urmă să nu poată opta pentru unul sau altul din agenţii
economici de tip 1 decât în baza comisionului aplicat de către agenţii econo-
mici tip 1 pentru serviciile pretate şi nu şi după tarifele practicate în cadrul
fiecărui agent economic tip 1 datorită impunerii tarifelor finale ale agenţilor
economici de tip 2 de către agenţii economici de tip 1, la un nivel egal în
aceleaşi perioade de timp.
Comisionul cerut de către agenţii economici de tip 1 nu reprezintă o
cheltuială excesivă şi nu este una care să influenţeze major agenţii economici
de tip 2 să opteze pentru deplasarea de la un agent economic tip 1 la altul,
rezultă că între agenţii economici de tip 1 nu există o concurenţă reală în atra-
gerea a cât mai multor agenţi economici tip 2, asigurându-şi în acest fel însăşi
existenţa pe piaţă. Neapariţia unor noi agenţi economici de tip 1 pe piaţă pe o
perioadă mare de timp X+Y ne conduce la aceeaşi concluzie.
Într-o piaţă concurenţială există 2 elemente care ar trebui să varieze de

la un agent economic tip 1 la altul în aşa fel încât agenţii economici de tip 2 să
aibe posibilitatea de a alege:
1. tariful aplicat consumatorilor finali de agenţii economici tip 2 care
este impus la acelaşi nivel de către toţi agenţii economici tip 1;
2. tariful(comisionul) aplicat de agenţii economici tip 1 pentru serviciile
prestate agenţilor economici de tip2.
Tariful aplicat consumatorilor finali de agenţii economici tip 2 ar trebui să
fie punctul în care curba cererii de servicii prestate de agenţii economici tip 1 se
intersectează cu curba ofertei de servicii prestate de agenţii economici tip 1.
Având în vedere cele prezentate şi folosind axioma economică potrivit
căreia preţul(tariful) pe o piaţă concurenţială se determină prin interacţiunea
curbei cererii cu a ofertei vom efectua în continuare diagrama pieţei neconcu-
renţiale analizate, realizată în baza Figurii I respectiv Figurii II prezentate an-
terior :
139
9 – număr de agenţi economici de tip 1 din piaţă în perioada X+Y
25 - reprezintă tariful impus de agenţii economici de tip 1 agenţilor eco-
nomici tip 2 în perioada X
39 - reprezintă tariful impus de agenţii economici de tip 1 agenţilor eco-
nomici tip 2 în perioada Y
Din graficul prezentat se poate observa că cererea pentru serviciile pre-
state de către agenţii economici de tip 1 nu interacţionează cu oferta de servicii
prestate de către agenţii economici de tip 1, în fapt nu există o curbă a cererii
şi una a ofertei, tariful nefiind format ca urmare a cererii şi ofertei de pe piaţă.
Cererea este identică cu oferta, sunt două linii intrinseci, neputând forma tariful
pe piaţă. În consecinţă putem spune că tariful aplicat consumatorilor finali de
către agenţii economici de tip 2, este un preţ impus de către agenţii economici
tip 1 pentru a crea un mediu neconcurenţial şi o piaţă nefuncţională, astfel încât
aceştia din urmă să îşi asigure prezenţa pe piaţă şi neintrarea pe piaţă a altor
agenţi economici care ar putea concura cu ei având tarife aplicate agenţilor
economici de tip 2 mai mici şi să practice în cadrul lor un tarif aplicat de agen-
ţii economici de tip 2 mai mic decât ceilalţi dispeceri de pe piaţă.
CONCURENŢA
Prin prisma deciziilor Curţii Europene de justiţie, cazul prezentat poate

fi inclus în categoria celor descrise de decizia ZUCHNER v. BAYERISCHE
VEREINSBANK AG43 care menţionează că:
“Art. 101 din tratatul UE (vezi art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996
republicată cu modificările şi completările ulterioare) se poate aplica acolo
unde firmele( agenţii economici de tip 1 n.n.) au abandonat propria indepen-
denţă în favoarea unei înţelegeri nelegale care obstrucţionează concurenţa
140 43
Case 172/80 [1981], ECR 2021
..........astfel privând consumatorii (în cazul nostru agenţii economici de tip
2 n.n.) de orice oportunitate de a beneficia de avantajul unor servicii în ter-
meni mai favorabili, care ar fi putut fi oferite către ei în condiţii normale de
piaţă”
Menţionăm aici ca un factor determinant în analiza unor practici anticon-
curenţiale şi poziţia exprimată în cartea “Cosumer protection law”44 capitolul
12.2.1. Cartelurile şi literatura economică – Costul şi beneficiile fixării preţului:
“Preţurile aliniate fără o coordonare prealabilă sunt sustenabile pentru
perioade scurte de timp. Pe perioade lungi de timp trebuie avut în vedere un
preţ atât de mare încât să acopere toate iregularităţile din piaţă” (în cazul nostru
creşteri sau scăderi de materii prime, taxe şi impozite, niveluri de preţ ale re-
paraţiilor, achiziţii de maşini noi, de dobânzi ale creditelor pentru achiziţiona-
rea de maşini noi în leasing, ale cifrei de afaceri, a profitului sau a pierderii
înregistrate n.n.).
Metoda II – Analiza unei fapte anticoncurenţiale prin prisma teoriei

jocurilor.
Concurenţa înseamnă rivalitate. Pe piaţa studiată există următorii agenţi

economici: Agenţii economici (denumit în continuare 1) care prestează un ser-
viciu pentru alţi agenţi economici (denumiţi în continuare 2), agenţii economici
2 aplicând un tarif pentru prestaţia lor către clienţii direcţi iar agenţii economici
1 au încheiate contracte de prestare de servicii pentru agenţii economici 2 pen-

tru care percep un comision.
Într-o piaţă concurenţială agenţii economici de tip 1 concurează între ei
prin comisionul perceput pentru serviciile prestate agenţilor economici tip 2
şi tariful cerut de agenţii economici tip 1 consumatorilor finali practicat în
cadrul fiecărui agent economic tip 2, pentru atragerea a cât mai mulţi agenţi
economici tip 1, iar agenţii economici de tip 1 concurează între ei prin tarife-
le practicate către consumatorii finali pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. În
fapt pe aceasta piaţă agenţii economici de tip 1 concurează între ei doar în
privinţa comisionului, tariful utilizat în cadrul fiecărui agent economic tip 1
fiind la fel în cadrul tuturor agenţilor economici tip 1, iar agenţii economici
tip 2 nu concurează de loc între ei datorită impunerii de către toţi agenţii eco-
nomici 1 de pe piaţă a folosirii aceloraşi tarife, cu aceeaşi valoare şi în ace-
leaşi perioade de timp.
Piaţa analizată este formată din piaţa agenţilor economici tip 1 şi piaţa
agenţilor economici tip 2.
Această piaţă este o piaţă statică, în care numărul agenţilor economici 2
nu poate varia, deoarece este o piaţa reglementată prin lege de către autorităţi-
le administraţiei publice centrale, prin impunerea unui număr fix de agenţi
economici tip 2 ce pot opera pe piaţă.
44
Geraint Howells si Stephen Weatherill - Ashgate Publishing Limited, England – se-
cond edition, 2005 141
Piaţa agenţilor economici tip 1 este, de asemenea, una statică, dar având
în vedere că numărul de agenţi economici 1 nu este reglementat legal şi fixat
la un anumit număr, poate varia astfel încât această piaţă să fie una concuren-
ţială. În cazul nostru vom arăta în continuare tipul pieţei agenţilor economici
tip 1 şi de ce nu funcţionează această piaţă.
Piaţa agenţilor economici tip 1 este o piaţă de tip oligopol. Există un
număr mic de agenţi economici care desfăşoară această activitate şi care pre-
stează un serviciu identic sau diferenţiat.
Tabelul tipurilor de piaţă în economie
PRESTATORI DE SERVICIU SERVICIUL PRESTAT

TIP PIAŢĂ
MULŢI PUŢINI IDENTIC DIFERENŢIAT
CONCURENŢA PERFECTĂ X X
CONCURENŢA DE TIP
X X
MONOPOL
OLIGOPOL X X X
MONOPOL 1 X
Având în vedere tabelul de mai sus putem aprecia că piaţa agenţilor eco-
nomici tip 1 este una de tip oligopol în care există puţini prestatori de servicii,
în cazul nostru 9, aceştia prestând către agenţii economici tip 2 un serviciu
identic.
Cauza principală a existenţei unui oligopol o reprezintă barierele la intrare.
Trăsătura de bază a oligopolului este aceea că fiecare agent economic
trebuie să ţină seama de reacţiile competitorilor la propriile acţiuni.
Comportamentul oligopolurilor în domeniul preţurilor are trăsăturile unui joc
strategic. Agenţii economici trebuie să îşi configureze acţiunile corespunzător
cu acţiunile şi reacţiile competitorilor.
În anul 1994 trei economişti, John Harsanyi, John Nash şi Reinhard
Selten au câştigat premiul NOBEL pentru economie cu lucrarea “ Analiza echi-
librului în teoria jocului necooperativ”.
În această lucrare ei au prezentat obiectivele şi conceptele jocului în
economie şi efectele unei structuri de piaţă de tip oligopol asupra preţurilor şi
profiturilor.
CONCURENŢA
Jocul este o situaţie competitivă în care 2 sau mai mulţi agenţi economici
jucători pe o piaţă îşi urmăresc propriile interese şi nici un jucător nu poate
dicta (stabili) rezultatul.
Cei trei economişti au demonstrat printr-un model economic că, o carac-
teristică specifică a oligopolului este faptul că acesta conduce adesea la colu-
ziuni, adică aranjamente formale sau informale între agenţii economici de pe
piaţa oligopolistă, cu scopul de a coordona strategiile de preţ sau pentru a sta-
142 bili preţul pe o anumită piaţă.
Teoria jocului aplicată în cazul pieţei agenţilor economici de tip 1
1. La impunerea tarifului de 25 lei în perioada X
Matricea prezintă interdependenţa reciprocă dintre agenţii economici tip

1, pe o piaţă de tip oligopol. Profiturile agenţilor economici 1 nu depind de
propria strategie de tarifare aplicată în cadrul propriu ci depind în cazul nostru
de interdependenţa aparută prin impunerea unui singur tarif pe care agenţii
economici tip 2 sunt obligaţi să îl folosească în acelaşi timp.

Dacă profiturile s-ar fi încadrat în cadranul I atunci am fi putut spune că
acţiunile independente ale agenţilor economici 1 din oligopol conduc la strate-
gii ale profiturilor mari, reciproc competitive.
Dacă profiturile s-ar fi încadrat în cadranul II atunci am fi putut spune că
agenţii economici 1 concurează pe baza de tarife mici şi profituri mici diferen-
ţiate în funcţie de comisionul practicat pentru serviciile prestate agenţilor eco-
nomici tip 2 şi tariful mic diferenţiat de la un agent economic tip 1 la altul.
Dacă profiturile s-ar fi încadrat în cadranul III atunci am fi putut spune
că agenţii economici 1 sunt într-o competiţie acerbă pe piaţă, comisionul este
mare iar tariful folosit în cadrul agenţilor economici tip 1 este mic şi diferenţi-
at în cadrul fiecărui agent economic tip 1, astfel încât fiecare agent economic
tip 1 ar fi avut profituri mari.
În cazul de faţă ne aflăm în situaţia din cadranul IV când toţi agenţii
economici tip 1 au profituri mici sau pierderi. Răspunsul pentru crearea acestei
situaţii este că agenţii economici tip 1 au impus tarife necompetitive şi neinde-
pendente agenţilor economici tip 2, intrând în coluziune.
Pentru ca piaţa să fie una concurenţială fiecare agent economic trebuie să
îşi urmărească obiectivul pentru care a fost înfiinţat şi anume acela de a realiza un
profit cât mai mare. Acesta este un principiu fundamental al unei pieţe concuren- 143
ţiale şi o cerinţă esenţială ca un agent economic să existe pe piaţă. Ori dacă un
agent economic are un profit mic sau pierderi cum este cazul în situaţia de faţă ar
trebui ca în perioada imediat următoare tariful să scadă sau să crească în funcţie
de politica fiecărui agent economic tip 1, iar tarifele formate în cadrul agenţilor
economici tip 1 să scadă astfel încât un agent economic tip 1 să fie mai competitiv
ca altul, astfel încât să atragă cât mai mulţi agenţi economici tip 2 pentru care să
presteze servicii şi astfel să acopere pierderea anuală sau să maximizeze profitul
prin tarifarea mai multor agenţi economici tip 2 decât în perioada analizată - X.
2. La impunerea tarifului de 39 lei în perioada Y
Matricea prezintă interdependenţa reciprocă dintre agenţii economici tip

1, pe o piaţă de tip oligopol.
Profiturile agenţilor economici 1 nu depind de propria strategie de tari-
fare aplicată în cadrul propriu ci depind în cazul nostru de interdependenţă
apărută prin impunerea unui singur tarif pe care agenţii economici tip 2 sunt
obligaţi să îl folosească în acelaşi timp.
Dacă profiturile s-ar fi încadrat în cadranul I atunci am fi putut spune că
acţiunile independente ale agenţilor economici 1 din oligopol conduc la strate-
gii ale profiturilor mari, reciproc competitive.
Dacă profiturile s-ar fi încadrat în cadranul II atunci am fi putut spune că

CONCURENŢA
agenţii economici 1 concurează pe bază de tarife mici şi profituri mici diferen-

ţiate în funcţie de comisionul practicat pentru serviciile prestate agenţilor eco-
nomici tip 2 şi tariful mic diferenţiat de la un agent economic tip 1 la altul.
Dacă profiturile s-ar fi încadrat în cadranul III atunci am fi putut spune
că agenţi economici 1 sunt într-o competiţie acerbă pe piaţă, comisionul este
mare iar tariful folosit în cadrul agenţilor economici tip 1 este mic şi diferenţi-
at în cadrul fiecărui agent economic tip 1, astfel încât fiecare agent economic
144 tip 1 ar fi avut profituri mari.
În cazul de faţă ne aflăm în situaţia din cadranul IV, când numai S.C. 1.4.
S.R.L. are un profit foarte mic iar toţi ceilalţi agenţi economici tip 1 au pier-
deri. Răspunsul pentru crearea acestei situaţii este că agenţii economici tip 1
au impus tarife necompetitive şi neindependente agenţilor economici tip 2,
intrând în coluziune. Concret cei 9 agenţi economici tip 1 au impus tarife iden-
tice tuturor agenţilor economici tip 2, prin această practică atrăgând agenţii
economici tip 2 numai în funcţie de comisionul pentru serviciile prestate şi nu
şi după cealaltă componentă a pieţei concurenţiale analizate şi anume tarife
diferite practicate în cadrul fiecărui agent economic tip 1 de agenţii economici
tip 2, astfel încât un agent economic tip 2 să poată alege un agent economici
tip 1 în funcţie de 2 elemente şi nu numai de unul, în acest fel neexistând posi-
bilitatea agenţilor economici tip 2 de a alege în funcţie de cele doua elemente
ale pieţei concurenţiale analizate (comision şi tarif). Acest fapt a condus la si-
tuaţia arătată în tabelul de mai sus, unde un singur agent economic S.C. 1.4.
S.R.L. are un profit foarte mic, cu mult mai mic decât cel realizat în perioada
analizată anterior, în celelalte cazuri constatăm înrăutăţirea situaţiei economice
prin majorarea pierderilor deja existente în anul anterior, iar în altele constatăm
pierderi un puţin mai mici faţă de anul analizat anterior.
Aceasta ne atrage atenţia asupra faptului că situaţia pe piaţa concurenţi-
ală s-a agravat.
Tabelul de mai sus arată că, piaţa pe care activează agenţii economici tip
1 nu este una concurenţială: într-o piaţă concurenţială se urmăreşte maximiza-
rea profitului prin orice mijloace, în cazul de faţă coluziunea dintre agenţii

economici tip 1 a avut efecte mult mai grave decât în anul trecut, situaţia lor
economică s-a înrăutăţit, singurul efect benefic pentru aceşti agenţi economici
fiind acela că au rămas pe piaţă şi nu au mai apărut alţi competitori. Subliniem
faptul că aşa cum menţionam la punctul anterior, pentru ca piaţa să devină una
concurenţială fiecare agent economic tip 1 trebuie să urmărească, independent
unul de altul maximizarea profitului sau încetinirea bruscă a pierderilor prin
scăderea tarifelor practicate în cadrul agenţilor economici tip 1 de agenţii eco-
nomici tip 2, aplicarea în cadrul fiecărui agent economic tip1 a tarifelor în mod
independent, astfel încât să existe o concurenţă reală pe piaţă, şi o cerere mai
mare a unor agenţi economici tip 2 către un anumit agent economic tip 1 sau
altul, astfel încât pe piaţă să reziste numai acei agenţi economici tip 1 care au
cele mai mici comisioane şi tarife.
Pe piaţa analizată, constatăm o continuare a politicii de oligopol coope-
rativ, agenţii economici tip 1 impun tarifele practicate de agenţii economici tip
2 astfel încât să aibe beneficiul rămânerii pe piaţă, în care au fost majorate ta-
rifele folosite în cadrul agenţilor economici tip 1 de către agenţii economici tip
2, de la 25 lei în perioada X la 39 lei în perioada Y, cu aceeaşi valoare şi în
acelaşi timp, prin aceasta mărindu-şi pierderile sau diminuându-le nesemnifi-
cativ.
În acest context, nu putem vorbi de o piaţă concurenţială în care jocul
agenţilor economici de tip 1 să fie independent şi liber, astfel încât cererea şi 145
oferta să oscileze în funcţie de necesitatea unui agent economic tip 1 de a-şi
maximiza profitul.
Pentru ca piaţa să fie una concurenţială fiecare firmă trebuie să îşi urmă-
rească obiectul de înfiinţare şi anume acela de a realiza un profit cât mare.
Acesta este un principiu fundamental al unei economii concurenţiale şi o ce-
rinţă esenţială ca un agent economic să existe pe o piaţă concurenţială. Ori, în
cazul nostru observăm că nici un agent economic tip 1 nu ţine cont de propria
situaţie economică ci are ca prioritate menţinerea pe piaţă şi neintrarea pe
această piaţă a altor agenţi economici tip 1.
Orice înţelegere între agenţii economici dintr-o piaţă de tip oligopol, care
determină impunerea unui tarif cu aceeaşi valoare şi în acelaşi timp, pe perioa-
de mari de timp duce la situaţia demonstrată în acest caz. Nu poate exista
concurenţă pe o piaţă în care nu se urmăreşte realizarea de profit ci se urmăreş-
te menţinerea unui număr de agenţi economici tip 2 de către fiecare agent
economic tip 1 astfel încât, fiecare agent economic tip 1 să urmărească doar
supravieţuirea pe piaţă, cu un tarif egal şi impus în aceleaşi perioade de timp
tuturor agenţilor economici tip 2 de pe piaţă.
Analiza unor fapte anticoncurenţiale ar trebui să urmărească pe viitor şi
efectuarea unei analize mai aprofundate asupra situaţiei cererii şi ofertei de pe
piaţă şi a situaţiei economice a agenţilor economici implicaţi. De aceea am
considerat utilă această abordare a unor metode de analiză a unor fapte anti-
concurenţiale.
Bibliografie selectivă:
1. Recherches sur les principes mathematique de la theorie des richesses –

Antoine Augustin Cournot – 1838;
2. Principles of Economics – 8th. Edition London : Macmillian – 1920;
3. Analiza echilibrului în teoria jocului necooperativ - John Harsanyi, John Nash
şi Reinhard Selten – 1994;
4. Consumer Protection Law - Geraint Howells şi Stephen Weatherill - Ashgate
Publishing Limited, England – second edition 2005;
5. Manual de Economie Politică – prof. univ. dr. Dan Popescu – universitatea
Sibiu – dec. 2000.
CONCURENŢA
146
Evoluţii recente ale ajutoarelor de stat acordate
in România în ultimii ani
Daniel Diaconescu – Director

Dr. Constanţa Dumitrescu – Inspector de concurenţă
Direcţia Monitorizare şi Raportare Ajutor de Stat
Rezumat:
Inventarul ajutoarelor de stat stă la baza elaborării Raportului ajutoarelor de
stat acordate in România, document destinat asigurării transparenţei şi analizei în
materia ajutorului de stat, prezentând o situaţie a nivelului, structurii şi tendinţelor în-

registrate în acordarea ajutoarelor de stat în România în perioada 2007-2009. Evoluţia
Ajutorului de Stat Naţional se poate caracteriza prin două trăsături:
- diminuarea, atât în valoare absolută, cât şi ca pondere în PIB şi
- creşterea cheltuielilor bugetare în defavoarea renunţărilor la venituri din par-
tea statului, sub forma facilitaţilor fiscale susceptibile de a distorsiona concurenţa şi
de a afecta comerţul dintre România şi Statele Membre.
Cuvinte cheie: Inventar, Ajutor de Stat, Evoluţii, Transparenţă, România.
Consiliul Concurenţei a finalizat Inventarul ajutoarelor de stat acordate

în România, în perioada 2007 - 2009 realizat în baza raportărilor primite de la
furnizorii de ajutor de stat, respectiv cca. 250 de furnizori (din care 230 autorităţi
ale administraţiei publice locale, respectiv primării, consilii locale şi judeţene).
Inventarul este o situaţie sintetică a ajutoarelor acordate în România în
perioada 2007 – 2009, grupate pe sectoare de activitate, pe obiective ale aju-
toarelor de stat şi pe natura măsurilor acordate.
Interpretarea datelor conţinute de acesta prezintă o imagine de ansamblu a
evoluţiei diferitelor ajutoare de stat, a sectoarelor de activitate care au necesitat
sprijin, semnalând în acelaşi timp obiectivele de abordat pe viitor pentru ca
România să se alinieze strategiei Uniunii Europene stabilită prin Agenda Lisabona
2000, la acea vreme şi Europa 2020, pentru deceniul următor. 147
În România, nivelul ajutorului de stat (exceptând agricultura, pescuitul,
transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis) a cunoscut un trend în
scădere în ultimii ani. Astfel, de la un nivel de 0,51% din PIB înregistrat în
anul 2006, s-a ajuns la 0,20% în anul 2007, respectiv 0,19% în anul 2008.
Analiza rezultatului centralizărilor cuprinse în prezentul inventar, atestă
faptul că nivelul ajutorului de stat cunoaşte o scădere în continuare, ajutorul de
stat acordat în România în anul 2009 reprezentând 0,15% din PIB, fiind în
valoare de 748.683,28 mii lei (Tabel nr.1).
Tabel nr.1
Ajutorul de stat identificat la nivel naţional. Sume anuale
Ajutorul de stat na-

2006 2007 2008 2009
ţional
Mii Lei
(exclusiv agricultura,
pescuit, transporturi, 1.749.679,53 815.108,65 969.339,39 748.683,28
SIEG-uri şi ajutoare
de minimis)
Mii Euro *) 496.433,40 244.241,95 263.214,32 176.688,76
Ponderea ajutoru-
lui naţional în PIB%
(exclusiv agricultura,
0,51 0,20 0,19 0,15
pescuit, transporturi,
SIEG-uri şi ajutoare
de minimis)
*) calculat pe baza cursului mediu anual al leului in raport cu euro
În ceea ce priveşte structura pe obiective a ajutoarelor de stat acordate

în România în anul 2009, se constată că nivelul ajutoarelor orizontale în to-
talul ajutoarelor de stat acordate (mai puţin agricultura, pescuit, transporturile,
SIEG-uri şi ajutoarele de minimis), a scăzut de la 38,40% în anul 2008 la
23,79% în anul 2009 (Tabel nr.2).
Acest lucru s-a datorat în special, scăderii continue a ajutoarelor de
salvare restructurare, ajutoare considerate dăunătoare din punct de vedere
concurenţial.
În categoria ajutoarelor orizontale sunt cuprinse ajutoarele pentru cerce-
CONCURENŢA
tare-dezvoltare, protecţia mediului, IMM-uri, salvare-restructurare, combaterea

şomajului, pregărire profesională.
Dintre ajutoarele de stat acordate pentru obiective orizontale în România,
conform Inventarului, cele acordate pentru cercetare-dezvoltare au cea mai
însemnată pondere în anul 2009 – 15,01%, fiind aproape de media inregistrata
la nivelul Uniunii Europene 16,3% în 2008.
Ajutoarele de stat având obiectiv dezvoltarea regională au cunoscut un
148 trend crescător de la 14,94% din totalul ajutoarelor de stat în anul 2008 (mai
puţin agricultura, pescuitul, transporturile SIEG-urile şi ajutoarele de minimis),
la 23,96% în anul 2009 (Tabel nr.2).
Acest lucru s-a datorat în special ajutoarelor acordate de către Ministerul
Finanţelor Publice prin cele două scheme de ajutor de stat prevăzute de:
- H.G. nr. 1165/2007 pentru stimularea creşterii economice prin spri-
jinirea realizării de investiţii (XR 182/2007) şi
- H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pri-
vind asigurarea dezvoltării economice durabile (X 24/2009), care au reprezentat
53,63% în anul 2009, din total ajutor de stat acordat pentru dezvoltare regională.
Tabel nr.2
Ajutorul de stat naţional. Structura în funcţie de obiectivul principal
în perioada 2008-2009
Clasificarea ajutoarelor
2008 2009
de stat
Obiective orizontale Mii lei 372.219,25 178.106,42
Mii euro 101.072,38 42.033,00
Procent(%) în total ajutor de
stat exceptând agricultura,
pescuitul, transporturile, 38,40 23,79
SIEG-urile şi ajutoare de
minimis
Obiective regionale Mii lei 144.791,84 179.375,71

Mii euro 39.316,76 42.332,55
minimis
SUBTOTAL în conformi-
tate cu Scoreboard-ul Mii lei 517.011,09 357.482,13
Comisiei Europene
Mii euro 140.389,14 84.365,55
minimis
Obiective sectoriale
(exceptând sectorul Mii lei 452.328,30 391.190,51
transporturi)
Mii euro 122.825,18 92.320,70
46,66 52,25
pescuitul, transporturile, SIEG-
urile şi ajutoare de minimis 149
Ajutoare de stat acor-
date în baza Cadrului Mii lei 0,00 10,64
Temporar
Mii euro 0,00 2,51
TOTAL GENERAL Mii lei 969.339,39 748.683,28
Mii euro 263.214,32 176.686,25
100,00 100,00
pescuitul, transporturile, SIEG-
urile şi ajutoare de minimis
Ajutoarele de stat acordate pentru obiective orizontale (inclusiv ajutoare

regionale), la nivelul UE-27 reprezentau la mijlocul anilor ’90 aproximativ
50% din totalul ajutoarelor de stat (mai putin agricultura, pescuitul, transpor-
turile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis)45 ajungând în anul 2008 să repre-
zinte 87,6%; în Romania nivelul acestora creşte până în anul 2008 ajungând la
53,34%, pentru ca în anul 2009 să scadă uşor până la 47,75% (Tabel nr.2).
În ceea ce priveşte ajutoarele de stat acordate pentru obiective sectoria-
le (oţel, construcţii navale, autovehicule, cărbune, fire şi fibre sintetice, turism,
servicii financiare), se înregistrează în anul 2009 un nivel de 52,25% (Tabel
nr.2) în totalul ajutoarelor de stat (exceptând agricultura, pescuitul, transportu-
rile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis), în creştere faţă de anul anterior
(46,66% în anul 2008), acest lucru datorându-se în special nivelului crescut al
ajutoarelor de stat acordate pentru Compania Naţională a Huilei Petroşani.
Ajutoarele de stat acordate de către autorităţile publice locale în vederea
compensării serviciilor publice de interes economic general - SIEG au deţi-
nut în perioada analizată cea mai însemnată pondere în total ajutor de stat
(exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile), respectiv 54,85% în anul
2008 şi 61,99% în anul 2009 (Tabel nr.3).
Tabel nr. 3
Alte obiective de ajutor de stat identificate
2008 2009
Ajutoare de stat acordate
pentru realizarea unor ser-
vicii de interes economic Mii lei 1.316.670,78 1.404.901,15
CONCURENŢA
general –
SIEG-uri
Mii euro 357.528,66 331.555,74
stat exceptând agricultura, 54,85 61,99
pescuitul şi transporturile
Ajutoare de minimis Mii lei 114.571,74 112.912,73
45 Date preluate din Raportul Comisiei privind politica in domeniul Concurentei pe

150 anul 2008
Mii euro 31.110,80 26.647,33
stat exceptând agricultura, 4,77 4,98
pescuitul şi transporturile
Din punct de vedere al naturii ajutoarelor de stat, în anul 2009 ponderea

ajutoarelor de stat de natura cheltuielilor bugetare (subvenţii, granturi, participări
cu capital) a reprezentat 98,87 % faţă de 94,90% înregistrat în anul 2008, din tota-
lul ajutoarelor de stat (exceptând agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile
şi ajutoarele de minimis), iar ponderea ajutoarelor de stat de natura renunţărilor
la venituri (facilităţi fiscale, garanţii) a reprezentat 1,13% în total ajutor de stat
(exceptând agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de mini-
mis), în scădere faţă de 5,10% cât reprezentau în anul 2008 (Tabel nr.4), tendinţă
pozitivă începând din anul 2005, când cheltuielile au devansat renunţările.
Tabel nr. 4
Structura ajutorului naţional în funcţie de natura ajutorului de stat
2008 2009
Ajutorul de stat (exclusiv agricultura, pescuit, trans-
porturi, SIEG-uri şi ajutoare de minimis)
Mii lei Mii lei
TOTAL 969.339,39 748.683,28

din care de natura:
Renunţării la venituri 49.476,79 8.437,33
Pondere in AN*) 5,10 1,13
din care:
Scutiri şi reduceri la plata obligaţiilor fiscale 25.445,86 8.426,69
Pondere în AN*) 2,63 1,13
Scutiri şi reduceri la plata majorărilor de întârziere 24.030,93 0,00
Acordarea de garanţii de stat 0,00 10,64
Cheltuieli bugetare 919.862,60 740.245,95
din care:
Subvenţii, alocaţii, prime, dobandă subvenţionată, alte
857.333,60 696.668,55
sume nerambursabile
Participarea cu capital a statului, conversia datoriilor 62.529,00 43.577,40
Credite bugetare 0,00 0,00
Pondere in AN*) 0,00 0,00
*) AN= ajutorul de stat naţional (exclusiv agricultura, pescuit, transporturi, SIEG-uri şi
ajutoare de minimis 151
Instrumentele de acordare a ajutoarelor de stat au fost codificate în
Inventar conform metodologiei comunitare.
Datele cuprinse în prezentul Inventar vor sta la baza realizării Raportului
anual al ajutoarelor de stat pentru perioada 2007 – 2009, în conformitate
cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în
domeniul ajutorului de stat, lucrare ce va fi realizată de către Consiliul
Concurenţei în perioada următoare.
CONCURENŢA
152
Acordurile de comercializare – soluţii practice
pentru micii producători români,
în vederea atenuării diferenţei de putere de
negociere în relaţia cu achizitorii
Ciprian Scurt - inspector de concurenţă

Rezumat

Materialul prezintă situaţia la zi – finele lunii noiembrie – în domeniul retailului
alimentar românesc şi face legătura cu segmentul de producţie, care se află, pe anu-
mite paliere, într-o netă defavoare din punct de vedere al puterii de negociere, în re-
laţia cu marii retaileri.
Sunt propuse soluţii concrete şi de încurajare pentru asocierea micilor produ-
cători, în asociaţii în vederea creşterii competitivităţii acestora pe plan naţional şi
eventual european.
1. Situaţia actuală, la nivel de retail
Sectorul de retail românesc s-a înscris în trendul economic general, în

anul 2010, marile companii din domeniu raportând primele scăderi ale vânză-
rilor, după o serie de ani de creştere susţinută. Cauza este, fireşte, scăderea
consumului, pe fondul manifestării crizei economice şi scăderii generalizate a
veniturilor. Astfel, în primele luni ale anului 2010, faţă de perioada similară a
anului trecut, magazinele tradiţionale (chioşcuri, mici magazine alimentare) au
pierdut 15% din vânzări în timp ce marile lanţuri de magazine au înregistrat
scăderi ale rulajelor pe metru pătrat de 7-8%46.
46
Studiu MEMRB 153
Chiriile din retail îşi continua declinul in trimestrul al III-lea, 2010, pre-
turile s-au redus chiar si cu 20-30%, iar această tendinţă – după opinia noastră
– se va accentua şi în trimestrul I, 2011.
În ciuda acestei situaţii, piaţa s-a dovedit la fel de dinamică precum în anii
precedenţi, cu deschideri de noi magazine şi operaţiuni de achiziţii importante.
2. Comerţ modern vs. comerţ tradiţional
La momentul actual, comerţul modern reprezintă aproximativ 40-45% din

totalul comerţului cu amănuntul, cu produse de consum curent, preponderent
alimentare, restul de 55% fiind împărţit de reprezentanţii comerţului tradiţional.
Datorită gradului mare de dispersare şi a puterii de negociere mai reduse,
în raport cu furnizorii/producătorii, comerţul tradiţional cu produse alimentare
nu pare să aibă forţa necesară de a exercita o presiune concurenţială puternică
asupra marilor actori din comerţul modern. Furnizorii acordă discounturi în
funcţie de volume, termene de plată, număr de clienţi ai retailerilor şi alte ele-
mente, fapt ce explică de ce preţul final la consumator este mai mic, cu câteva
procente, în marile magazine, faţă de magazinele de cartier.
3. Problematica puterii de negociere asimetrice dintre furnizori şi

marii comercianţi.
În ceea ce îi priveşte pe furnizorii marilor lanţuri de magazine, conform

raportărilor Consiliului Concurenţei47, 30-35% dintre aceştia resimt efectele
unei puteri de negociere inferioare în raport cu aceşti retaileri, în timp ce restul
consideră, generic, că beneficiază de un grad de putere de negociere adecvat
sau mediu.
Principalele elemente care stau la baza puterii de negociere superioare a
retailerilor sunt:
• oferta pentru un produs este reprezentată de un număr de producători
mai mare decât cel al achizitorilor,
• ponderea importantă a vânzărilor unui producător prin intermediul unui
număr redus de lanţuri de magazine,
• volumele mari pe care le pot achiziţiona retailerii,
• dispersia acestora pe piaţa naţională,
• negocierea în comun prin intermediul centralelor de achiziţii,
CONCURENŢA
• orientarea consumatorului către acest tip de comerţ.

Chiar dacă presiunile unei astfel de puteri de negociere se resimt negativ
la nivelul unei părţi a furnizorilor, efectele, la nivelul consumatorilor finali,
sunt pozitive, prin presiunea asupra preţurilor furnizorilor şi prin capacitatea
retailerilor de a transfera efectele obţinute la nivelul clienţilor, ca urmare a
existenţei unui mediu concurenţial pe piaţă.
47
Raport asupra investigaţiei declanşate pentru analizarea sectorului comercializării
154 produselor alimentare
Scopul regulilor de concurenţă nu este acela de a proteja anumiţi agenţi
economici de pe piaţă, ci de a proteja concurenţa, care conduce la alocarea
eficientă a resurselor de pe pieţe şi care, la rândul său, conduce la satisfacerea
nevoilor consumatorilor finali.
Aceleaşi presiuni le resimt si micii producători români (de carne, de
lapte, de legume-fructe etc.), în relaţia cu achizitorii produselor lor, în special
procesatori, en-gross-işti sau lanţuri de retail.
4. Soluţiile concrete propuse48 în ceea ce priveşte asocierea micilor

producători
În ceea ce priveşte legislaţia aplicabilă înţelegerilor de comercializare

între micii producători, cu putere de negociere scăzută, trebuie analizat contex-
tul în care acestea produc efecte: european sau naţional.
Din acest punct de vedere, astfel cum este prevăzut în Orientările privind
conceptul de efect asupra comerţului din articolele 81 şi 82 din Tratat, comerţul
dintre Statele Membre nu este considerat a fi afectat substanţial dacă părţile la
înţelegere au o cotă combinată de piaţă de sub 5% pe orice piaţă relevantă afec-
tată de practică, precum şi o cifra de afaceri totală, la nivelul Uniunii Europene,
pe aceste pieţe, care să nu depăşească 40 de milioane de euro. Atunci când
aceste două condiţii sunt îndeplinite concomitent, înţelegerile între micii produ-
cători nu cad sub incidenţa legislaţiei de concurenţă a UE, astfel încât nu se
poate pune problema încălcării acestei legislaţii. Astfel, este firesc să pornim de

la premisa că înţelegerile dintre micii producători care activează pe pieţe regio-
nale sau locale nu pot să afecteze comerţul dintre Statele Membre. Totuşi, aces-
te înţelegeri vor fi analizate din perspectiva legislaţiei naţionale de concurenţă
a Statelor Membre. Astfel, doar autorităţile naţionale de concurenţă (în România
– Consiliul Concurenţei) sunt organismele care pot evalua aceste înţelegeri de
cooperare, cu respectarea prevederilor legale ale sistemelor naţionale.
În România, pentru înţelegerile dintre micii producători naţionali,
Consiliul Concurenţei va aplica prevederile:
- Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi comple-
tările ulterioare (Lege) şi ale
- Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996,
republicată, acordurilor de cooperare pe orizontală (Instrucţiuni orizontale).
Potrivit art. 8 (1) din Lege, nu intră sub incidenţa legii înţelegerile între
competitori (pe orizontală), atunci când cota de piaţă cumulată deţinută de
aceştia nu depăşeşte 10% pe nici una dintre pieţele afectate.
Acest lucru este valabil pentru toate înţelegerile orizontale, cu excepţia
celor care prevăd, conform art. 8 (4) din Lege:
- fixarea preţurilor de vânzare
- limitarea producţiei,
- împărţirea pieţelor.
48
Din punct de vedere al legislatiei in domeniul concurentei 155
Aceste tipuri de înţelegeri intră sub incidenţa Legii, indiferent de cota de
piaţă a părţilor implicate.
Astfel, intrând sub incidenţa Legii, acestor acorduri li se aplică prevede-
rile art 5 (1) din Lege, care identifică practicile interzise dintre firme, dar li se
pot aplica şi prevederile art 5 (2) din Lege, care stabileşte condiţiile necesare a
fi îndeplinite de către societăţi, pentru a fi exceptate de la interdicţia prevăzută
de art. 5 (1). Astfel, pentru a fi exceptate de la aplicarea art. 5 (1), acordurile
pe orizontală, inclusiv înţelegerile de fixare a preţurilor de vânzare sau de îm-
părţire a pieţelor, trebuie:
- să contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri, la
promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând în acelaşi timp consu-
matorilor un avantaj corespunzător,
- să nu impună agenţilor economici în cauză restricţii care nu sunt indis-
pensabile pentru atingerea acestor obiective,
- să nu ofere întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe
o parte substanţială a pieţei.
Pornind de la acest cadru general, stabilit de Lege, Instrucţiunile orizon-
tale oferă soluţii practice şi exemple concrete cu privire la acordurile orizonta-
le la care agenţii economici pot fi parte.
Printr-un acord de producţie, două sau mai multe părţi cad de acord să
producă anumite bunuri în comun sau să realizeze anumite activităţi în comun.
Acordurile de producţie permit integrarea activităţilor economice, a ca-
pacităţilor şi a activelor, deşi natura şi forma acestor acorduri pot varia mult,
în practică. Cooperarea poate fi extinsă şi dincolo de activitatea de producţie,
putând integra şi distribuţia anumitor produse.
Acordurile de comercializare au ca obiect cooperarea dintre concurenţi
în domeniul vânzării, distribuţiei sau promovării produselor lor. Aceste acor-
duri pot avea un domeniu foarte variat şi larg, depinzând de funcţiile de mar-
keting care sunt vizate de cooperare. La un capăt al spectrului există vânzarea
în comun, care duce la stabilirea în comun a tuturor aspectelor comerciale le-
gate de vânzarea produsului, inclusiv preţul. La celălalt capăt, există acorduri
mai limitate care se referă doar la o anumită funcţie de marketing, cum ar fi
distribuţia, activitatea de service sau activitatea publicitară.
Ne vom opri în continuare asupra acordurilor de comercializare.
Acorduri de comercializare care nu implică fixarea preţurilor

CONCURENŢA
Acordurile de comercializare între concurenţi, care nu implică fixarea

preţurilor, intră sub incidenţa art. 5 (1) din Lege doar dacă părţile deţin o anu-
mită putere de piaţă.
Aşa cum am arătat mai sus, sub pragul de 10%, acordurile nu intră ori-
cum sub incidenţa Legii, iar în majoritatea cazurilor, probabilitatea existenţei
unei puteri de piaţă este mică atunci când părţile la acord au o cotă comună mai
156 redusă de 15%.
Acordurile care depăşesc nivelul de 15% al cotei de piaţă nu încalcă
automat Legea, analiza urmând să se realizeze de la caz la caz.
Exemplu de acord de comercializare care nu implică fixarea preţurilor
între competitori – realizarea/desemnarea, de către micii producători, a unei
structuri în comun sau a unui broker, care să acţioneze ca un agent de vânzări,
în numele acestor mici producători. În acest scenariu, producătorii ar urma să
rămână proprietarii mărfurilor pe care doresc să le tranzacţioneze, până la mo-
mentul vânzării către achizitorii finali, de către broker. Fiecare producător,
individual, va informa brokerul cu privire la preţul minim cu care acceptă să
îşi vândă marfa (preţ de rezervă), preţ care nu va fi cunoscut însă de către achi-
zitorii finali. Brokerul, care nu va avea riscuri financiare sau comerciale deo-
sebite, ca urmare a relaţiei contractuale cu producătorii, va colecta volume
semnificative de marfă, de la toţi producătorii, si va negocia cel mai bun preţ
posibil cu fiecare dintre achizitorii interesaţi. Marfa va fi astfel vândută la cel
mai bun preţ, obţinut ca urmare a negocierii individuale a brokerului, cu fieca-
re achizitor interesat. Dacă preţul obţinut este mai mic decât preţul de rezervă
al unuia sau mai multor producători individuali, respectivele cantităţi de marfă
vor rămâne nevândute.
Acorduri de comercializare care implică fixarea preţurilor
Acest tip de acord va intra întotdeauna sub incidenţa Legii, indiferent de

cotele de piaţă aflate în discuţie.

Acordurile limitate doar la vânzarea în comun au de regulă ca obiect şi
efect coordonarea politicii de preţuri între fabricanţii concurenţi. În acest caz,
acordurile nu numai că elimină concurenţa prin preţ dintre părţi, dar restrâng, de
asemenea, şi volumul produselor livrate de participanţi în cadrul sistemului de
repartizare a comenzilor. Prin urmare, acordurile restrâng concurenţa dintre părţi
în ce priveste oferta şi limitează opţiunile cumpărătorilor, intrând astfel sub in-
cidenţa art. 5 (1) din Lege.
Ca regulă generală, astfel de practici intră în categoria înţelegerilor care
nu pot fi exceptate de la interdicţia prevăzută de art. 5 (1) din Lege.
Totuşi, în anumite condiţii şi circumstanţe, cu respectarea anumitor ce-
rinţe şi având un caracter cu totul deosebit, în situaţia unui acord între compe-
titori, care implică un anumit grad de integrare a activităţilor, pentru care fixa-
rea de preţ este indispensabilă, excepţia prevăzută la art. 5 (2) poate fi satisfă-
cută şi în ceea ce priveşte înţelegerile de preţ.
Este cazul atunci când:
- fixarea de preţ este indispensabilă pentru integrarea altor funcţii de
marketing,
- această integrare generează eficienţe economice substanţiale,
- aceste eficienţe nu sunt doar economii realizate ca urmare a eliminării
costurilor inerente, legate de concurenţă, ci trebuie să rezulte din integrarea
activităţilor economice (de exemplu, reducerea costurilor de transport, care 157
este doar rezultatul alocării clienţilor, fără nici o integrare a sistemului logistic,
nu poate fi considerată o eficienţă care să facă acordul exceptabil),
- acordul nu impune restricţii ale concurenţei, care nu sunt indispensabi-
le pentru atingerea beneficiilor menţionate,
- părţile la înţelegere nu deţin putere de piaţă care să le permită să elimi-
ne concurenţa.
Regulile de concurenţă româneşti si europene, bazate pe cei peste 50 de
ani de experienţă susţinută în domeniul concurenţei, la nivel comunitar, recu-
nosc faptul că pot apărea o serie de eficienţe, ca urmare a negocierilor purtate
în comun49. Subliniem din nou faptul că fixarea preţurilor trebuie să fie, în
aceste cazuri, indispensabilă, pentru a putea fi exceptată. Această circumstanţă
excepţională poate apărea doar în situaţii extrem de limitate precum următorul
exemplu:
Cinci mici producători de alimente, fiecare cu un segment de piaţă de 2%
din totalul pieţei produselor alimentare, convin asupra următoarelor: să îşi
combine facilităţile de distribuţie, să comercializeze sub aceeaşi denumire a
mărcii şi să îşi vândă produsele la acelaşi preţ. Aceasta presupune investiţii
semnificative în depozitare, transport, publicitate, forţă de marketing şi de vân-
zare. În acest mod, s-a redus semnificativ baza de cost, care reprezintă, de re-
gulă, 50% din preţul la care vând, şi totodată, părţilor li s-a creat posibilitatea
de a oferi un sistem de distribuţie mai rapid şi mai eficient. Clienţii producăto-
rilor de bunuri alimentare sunt marile reţele de retail. Piaţa este dominată de
trei grupuri de firme multinaţionale de produse alimentare, fiecare deţinând
20% din piaţă. Restul pieţei este acoperit de mici producători independenţi.
Gama de produse a părţilor la acord se suprapune în unele domenii semnifica-
tive, dar pe nicio piaţă de produse segmentul lor combinat nu depăşeşte 15%.
Acordul implică fixarea preţurilor şi deci intră sub incidenţa art. 5 (1),
chiar dacă părţile la acord nu pot fi considerate a avea putere pe piaţă. Dar inte-
grarea activităţilor de marketing şi distribuţie se dovedeşte a crea eficienţe sem-
nificative care sunt benefice pentru clienţi, atât din punctul de vedere al oferirii
unui serviciu îmbunătăţit cât şi al reducerii costurilor. Problema este, deci, dacă
acordul este exceptabil în temeiul art. 5 (2). Pentru soluţionarea acestei proble-
me, trebuie să se stabilească dacă fixarea preţurilor este indispensabilă pentru
integrarea celorlalte funcţii de marketing şi pentru atingerea beneficiilor econo-
mice. În acest caz, fixarea preţurilor poate fi considerată indispensabilă, deoare-
ce clienţii - marile lanţuri de retail - nu doresc să opereze cu o multitudine de
CONCURENŢA
preţuri diferite şi volume reduse de marfă, ci, din contră, cu un preţ unic de
furnizare şi volume mari de marfă. Fixarea preţurilor este, de asemenea, indis-
49
În cazurile reunite T-70/92 si T-71/92, Florimex, Curtea Europeană de Justiţie a
menţionat: „concentrarea ofertei realizată de către VBA ajută, în particular, la îmbună-
tăţirea organizării de marketing, deoarece permite unui număr mare de mici producă-
tori să participe la procesul economic, la un nivel care îl depăşeşte pe cel regional,
contribuind astfel la atingerea obiectivelor articolului 39 din Tratat”. [art. 39 din Tratat
158 stabileşte obiectivele Politicii Agricole Comune ale Uniunii Europene]
pensabilă, deoarece scopul - o marcă de produse comună - poate fi atins, în mod
real, numai dacă sunt standardizate toate aspectele legate de marketing, inclusiv
preţul. Deoarece părţile nu au putere pe piaţă, iar acordul creează eficienţe sem-
nificative, acesta este compatibil cu art. 5 (2).
Şi în aceste situaţii deosebite, pragul cotei de piaţă de 15% prezintă o
relevanţă deosebită pentru evaluarea impactului asupra concurenţei.
În general, cu privire la aceste acorduri de comercializare (cu sau fără
fixare de preţ), sunt necesare evaluări de la caz la caz, pentru ca aceste înţele-
geri să nu se transforme în carteluri deghizate, care să pună în pericol bunăsta-
rea economică a consumatorilor finali. Evaluările iau în considerare puterea de
piaţă a agenţilor economici, barierele la intrarea şi ieşirea de pe piaţă, poziţia
celorlalţi competitori de pe piaţă, puterea de negociere şi de contrabalansare a
clienţilor etc.
5. Concluzii
În ceea ce priveşte nivelul producătorilor români şi al furnizorilor mai

mici, care se află în legătură contractuală directă cu marii retaileri, apreciem că
aceştia trebuie să facă faţă, la momentul actual, presiunilor a 3 factori conjugaţi:
- puterea de negociere superioară a marilor retaileri sau a procesatorilor
mari (în anumite industrii),
- incapacitatea actuală şi nevoia de a reuşi să ofere produse de calitate şi
la volume mari constant, cu regularitate,

- concurenţa producătorilor străini.
Există anumite zone în care producătorii români se află în dezavantaj,
trebuie să „crească”, şi aceasta fără a mai apela la politici de natură protecţio-
nistă, care nu sunt apanajul pieţei unice.
În condiţiile în care există industrii unde producţia este atomizată şi dis-
persată, iar gradul de concentrare este extrem de scăzut, producătorii mici in-
dividuali sunt extrem de expuşi fluctuaţiilor pieţei50.
Măsurile structurale din cadrul politicii de dezvoltare rurală a Uniunii
Europene permit anumitor categorii de producători modernizarea facilităţilor
de producţie şi creşterea profitabilităţii, prin reducerea costurilor unitare.
În plus, politica de concurenţă trebuie privită ca un aliat în identificarea
de soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Politica de concurenţă are un rol
important în promovarea cooperării dintre micii producători. Regulile de con-
curenţă permit cooperarea intensivă, atât timp cât aceasta conduce la eficienţe
reale şi nu pune în pericol procesul concurenţial, în detrimentul consumatorilor
finali. Aceasta înseamnă că nu cartelurile reprezintă soluţia dificultăţilor întâm-
pinate de micii producători. Apariţia unei probleme nu poate justifica contra-
cararea ei prin mijloace care vor conduce ulterior la apariţia de noi probleme.
50
Daniela Bădilă – „Concurenţa în sectorul de retail alimentar”, prezentare în cadrul
conferinţei „Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoarele sensibile”, Bucureşti,
Hotel Marriott, 14 octombrie 2010 159
În orice caz, politica de concurenţă nu trebuie privită ca un obstacol în
calea cooperării dintre producători, ci mai degrabă ca un instrument care îi
poate ajuta pe aceştia să îşi îmbunătăţească capacităţile de producţie şi comer-
cializare, prin întărirea poziţiei lor pe filiera de produs. Acordurile de pro-
ducţie sau comercializare, prezentate mai sus, reprezintă astfel de soluţii,
legale şi în acord cu legislaţia curentă în domeniul concurenţei, românească şi
comunitară.
* Dacă situaţia din sector o va cere, urmează a se efectua o analiză compara-

tivă privind scăderea vânzărilor din Bucureşti comparativ cu cele din oraşele reşedin-
ţă de judeţ şi respectiv centrele periferice din ţară, care până în noiembrie 2008 s-au
dezvoltat în mod extrem de susţinut.
CONCURENŢA
160
Transpunerea Directivei 48/2008 privind
contractele de credit pentru consumatori în
România – dezbateri şi controverse
Irina Popovici - inspector de concurenţă

Direcţia Servicii
Abstract
The Romanian Competition Council, as a result of its preoccupation to ensure
a normal competitive market, especially by increasing the mobility of the consumers

and the degree of the transparency, sustained the Emergency Ordinance no. 50/2010
initiated by the National Authority for the Consumer Protection, as regards the exten-
sion of the principles of the Directive over all credit contracts, including the mortgage
credits or credits with other guarantees, as well as loan contracts having as purpose
to obtain or keep the property rights over a land or building which already exists or is
comprised in project status, regardless of the total value of the loan, while eliminating
or, as case might be, setting a low threshold for the early repayment fee (depending
of the interest rate – variable or fixed).
The normative act is also applicable to the ongoing contracts, the banks regis-
tered in Romania having the obligation to ensure the conformity of the contracts with
the provisions of the emergency ordinance, within 90 days from the date of its entran-
ce into force (until 19 September 2010).
The subject is highly debated in mass media, since the emergency ordinance
is facing opposition from the banks’ side and their clients are claiming banks ‘abuses.
Necesitatea reglementării creditelor pentru consumatori la nivel comu-

nitar s-a evidenţiat în urma unor rapoarte şi consultări succesive efectuate de
către Comisia Europeană în perioada 1995-1997, care au evidenţiat diferenţe
substanţiale între legile diferitelor state membre ale Uniunii Europene, în do-
meniul creditelor pentru persoane fizice, în general, şi al creditelor de consum, 161
în special. O analiză a legilor naţionale a arătat că statele membre utilizează
diverse mecanisme de protecţie a consumatorului, datorită situaţiilor juridice
sau economice diferite la nivel naţional.
În acest context s-a observat că, în realitate, situaţia de fapt şi de drept
creată ca rezultat al acestor diferenţe naţionale conduce, în anumite cazuri, la
denaturarea concurenţei între furnizorii de servicii financiare din Comunitate
şi împiedică buna funcţionare a pieţei interne, atunci când statele membre au
adoptat dispoziţii obligatorii diferite, mai stricte decât reglementările europene
existente în materie Această situaţie limitează posibilitatea consumatorilor de
a beneficia direct de avantajele ofertei de credite transfrontaliere, care cunoaş-
te o dezvoltare progresivă. Denaturările şi limitările menţionate pot avea, la
rândul lor, consecinţe asupra cererii de bunuri şi servicii, mai ales că, în ultimii
ani, tipurile de credite oferite consumatorilor şi folosite de către aceştia au
evoluat în mod considerabil, determinând apariţia unor noi instrumente de cre-
dit. Prin urmare, modificarea dispoziţiilor existente la nivel comunitar şi extin-
derea domeniului lor de aplicare a apărut ca o necesitate firească, concretizată
prin Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23
aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori.
În conformitate cu dispoziţiile Tratatului CE, piaţa internă cuprinde un
spaţiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor
şi a serviciilor, precum şi libertatea de stabilire. Dezvoltarea unei pieţe a credi-
tului, mai transparente şi eficiente, în cadrul acestui spaţiu fără frontiere inter-
ne este considerată esenţială pentru promovarea dezvoltării activităţilor trans-
frontaliere. Pentru a facilita apariţia unei pieţe interne eficiente în domeniul
creditelor de consum, a liberei circulaţii a ofertelor de credit în condiţii optime
atât pentru creditori cât şi pentru consumatori, respectiv pentru a se asigura
încrederea consumatorilor a devenit evidentă necesitatea unui cadru comunitar
armonizat care să includă o serie de domenii fundamentale.
Principalele preocupări ale Comisiei Europene în acest domeniu se în-
dreaptă spre educarea şi informarea consumatorului de servicii financiare, prin
oferirea unui set de informaţii complete anterior încheierii contractului, astfel
încât acesta să poată lua decizia cea mai bună pentru satisfacerea nevoilor sale
şi în deplină cunoştinţă de cauză a drepturilor şi obligaţiilor pe care şi le asumă.
România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, a redactat pro-
iectul de act normativ care să transpună în legislaţia naţională prevederile co-
munitare, în februarie 2010, proiect supus dezbaterii publice şi concretizat în
CONCURENŢA
final prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pen-
tru consumatori51, care a dat naştere la numeroase controverse şi opoziţii, în
special în rândul agenţilor economici din sectorul bancar.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă iniţiat de Autoritatea Naţională pen-
tru Protecţia Consumatorilor a ţinut cont de recomandările Consiliului
Concurenţei privind extinderea principiilor Directivei şi la creditele ipotecare
sau cu garanţie imobiliară, precum şi la creditele aflate în derulare, totodată
162 51
Publicată în M.Of. nr.389/11.06.2010, a intrat în vigoare pe 21 iunie 2010
eliminând sau, după caz, plafonând comisionul de rambursare anticipată. La
baza acestei propuneri a stat preocuparea autorităţii de concurenţă faţă de mo-
bilitatea relativ scăzută a consumatorilor de servicii financiare din România şi
creşterea concurenţei pe piaţa serviciilor financiare.
Astfel, în cazul achitării creditului înainte de termenul stabilit prin con-
tract, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie echitabilă şi justificată în mod
obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a
creditului, cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în
care rata dobânzii aferente creditului este fixă. O astfel de compensaţie nu
poate fi mai mare de 1 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă pe-
rioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea
contractului de credit este mai mare de un an, respectiv de 0,5 % din valoarea
creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anti-
cipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare
de un an.
În situaţia în care formula de stabilire a dobânzii este legată de evoluţia
anumitor factori variabili nu se mai justifică penalizarea consumatorului prin
obligaţia la plata unui comision de rambursare anticipată.
De asemenea, se limitează numărul comisioanelor aferente unui contract
de credit ce pot fi percepute de către creditori şi se stipulează ca interdicţii
exprese impuse în sarcina creditorului majorarea comisioanelor, taxelor, tari-
felor, spezelor bancare şi a oricăror alte costuri aferente contractului, precum
şi introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau

orice alte costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor specifice unor
servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în
contract.
Una din cele mai importante prevederi se referă la transparentizarea for-
mulei de calcul utilizate în cazul creditelor cu dobândă variabilă, respectiv
obligaţia de raportare a dobânzii la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/
ROBOR/LIBOR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adău-
ga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului. Marja dobânzii
urmează a fi modificată doar în cazul în care intervin modificări legislative
care impun această situaţie. Formula după care se calculează variaţia dobânzii
trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a
condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării,
cât şi în cel al reducerii acesteia. În prezent majoritatea băncilor utilizează un
indice intern de calcul al dobânzii, netransparent, ale cărui modificări nu pot fi
observate şi controlate, în mod obiectiv, de către client, creându-se premisele
unei situaţii defavorabile pentru acesta din urmă.
În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor în cauză şi la contractele de
credit în derulare, respectiv obligaţia creditorilor ca, în termen de 90 de zile de
la data intrării în vigoare a actului normativ52, să asigure conformitatea contrac-
tului cu dispoziţiile din prezenta ordonanţă de urgenţă, prin acte adiţionale,
52
Respectiv 19 septembrie 2010 163
s-au creat puncte importante de dezbatere referitoare la încălcarea principiului
de drept referitor la neretroactivtatea legii. În sistemul de drept românesc acest
principiu este consacrat atât la nivelul legii fundamentale (art. 15 alin. 2 din
Constituţie prevede că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii
penale sau contravenţionale mai favorabile”), cât şi la nivelul Codului Civil
(art. 1 prevede „Legea civilă dispune numai pentru viitor; ea n-are putere re-
troactivă”).
În realitate, problema ridicată este una falsă, întrucât astfel cum
arată şi Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 330/27 noiem-
brie 200153, „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor
o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea
în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii
vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să regle-
menteze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică
în domeniul ei propriu de aplicare”.
Comunitatea bancară şi-a exprimat vehement opoziţia şi faţă de extinde-
rea prevederilor Directivei la alte categorii de credit decât cele pentru consu-
matori (ex. creditele ipotecare) invocând „unicitatea” situaţiei din România
prin comparaţie cu celelalte state europene şi totodată costurile ridicate pe care
ar trebui să le suporte. În urma unei analize sumare asupra legislaţiilor celor-
lalte state membre ale Uniunii Europene s-a dovedit însă că şi alte legislaţii
naţionale au înţeles să particularizeze transpunerea actului normativ comunitar,
inlusiv prin extinderea ariei de aplicare (ex. Ungaria, Finlanda, Franţa,
Germania etc.).
Actul legislativ s-a bucurat de o prezentare detaliată în mass-media, in-
tensificată mai mult în apropierea termenului de 20 septembrie 2010, dată la
care expira perioada acordată băncilor de a modifica contractele în derulare
prin acte adiţionale conforme cu noile reglementări.
Trezirea conştiinţei consumatorilor a dus la o neaşteptată reacţie a aces-
tora faţă de încercările instituţiilor financiare de a eluda prevederile create de
legiuitor în favoarea consumatorilor, conducând la organizarea clienţilor în
grupuri, în funcţie de banca creditoare şi la ample acţiuni de protest ale aces-
tora.
Perioada imediat următoare va fi interesantă sub aspectul soluţiilor pe
care instanţele judecătoreşti competente le vor pronunţa în acţiunile intentate
băncilor de către clienţii nemulţumiţi şi interpretărilor pe care le vor da dispo-
CONCURENŢA
ziţiilor controversate din Ordonanţa de Urgenţă nr. 50/2010, având în vedere

că în România sistemul de drept nu are la bază precedentul judiciar.
De asemenea, rămâne de văzut în ce măsură vor avea succes demersuri-
le actorilor din sistemul bancar privind modificarea substanţială a Ordonanţei
în cadrul procedurii de aprobare în Parlamentul României.
164 53
Reluată în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 294/06.07.2004, nr. 68/02.02.2006
Obiective recente şi standarde noi de protecţie
a mediului în politica de energie a UE
Dr. Mihaela Dumitrescu – inspector de concurenţă,

Olivia Dobrescu - inspector de concurenţă
Consiliul Concurenţei, România
Rezumat
UE aplică unele dintre cele mai avansate standarde de protecţie a mediului din
lume, elaborate de-a lungul anilor pentru a soluţiona o multitudine de aspecte. In ve-

derea protecţiei mediului, UE militează pe scena internaţională – în cadrul discuţiilor
cu liderii altor ţări şi regiuni, oficialii europeni pledează în favoarea luării de măsuri
curajoase de protecţie a mediului. Priorităţile zilei sunt lupta împotriva schimbărilor
climatice, conservarea biodiversităţii, reducerea problemelor de sănătate cauzate de
poluare şi utilizarea mai responsabilă a resurselor naturale.
Cuvinte cheie: protecţia mediului, energie verde, cogenerare, emisii de gaze,
surse regenerabile de, energie
1. Introducere
Sectorul energetic este cel mai mare contribuitor la emisiile de gaze cu

efect de seră (aproximativ 30% revin sectorului de producere a energiei elec-
trice) în UE. Acest fapt este strâns legat şi de utilizarea ineficientă a energiei
electrice la consumatori.
Schimbările climatice afectează întreaga lume şi sunt cauzate în princi-
pal de:
• emisiile de gaze cu efect de seră (care au proprietatea de a reţine căldu-
ra în atmosferă), rezultate în urma activităţilor umane de tipul arderii combus-
tibililor fosili – cărbune, petrol, gaz;
• distrugerea şi degradarea pădurilor; 165
Printre efectele schimbărilor climatice se numără:
• fenomenele meteorologice extreme – inundaţii, valuri de căldură, secetă;
• creşterea nivelului mării;
• pierderea, distrugerea în câteva decenii a unor ecosisteme.
Combustibilul fosil constituie o resursă limitată şi reprezintă o cauză
majoră a încălzirii globale. Prin urmare, energia generată de combustibilii fo-
sili nu mai poate fi considerată o certitudine. UE are nevoie de surse mai sigu-
re de aprovizionare cu energie, cu alte cuvinte trebuie să fie mai puţin depen-
dentă de importurile de petrol şi gaz. Schimbările climatice ar putea atinge
niveluri alarmante în secolul nostru dacă nu se iau măsuri urgente şi ferme
destinate să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
Va trebui elaborată o politică integrată în materie de energie şi mediu,
stabilind obiective şi calendare precise pentru trecerea la o economie cu emisii
scăzute de dioxid de carbon, bazată pe un consum mai redus de energie.
Actuala criză financiară şi recesiunea economică ar putea părea lipsite
de importanţă pe lângă impactul socio-economic al schimbărilor climatice dacă
nu se iau măsuri.
2. Orientarea politicii UE spre o „energie electrică verde”
Comisia Europeană a adoptat o Comunicare intitulată “Energie pentru vi-

itor: surse regenerabile de energie – Cartea Alba pentru o strategie şi un plan de
acţiune comunitar”. Acest document propune ca sursele regenerabile de energie
să reprezinte 12% din consumul intern brut de energie până în 2010, obiectiv
care a fost consolidat în Cartea Verde privind securitatea alimentării cu energie.
Evoluţia ulterioară în domeniul politicilor-cheie privind promovarea
energiei electrice produse din surse regenerabile de energie pe piaţa internă de
energie electrică a avut ca obiectiv strategic sa creeze un cadru pentru creşterea
semnificativă pe termen mediu a producţiei de energie electrică din surse rege-
nerabile - “energie electrică verde” - în UE şi să faciliteze accesul acesteia pe
piaţa internă de energie electrică.
Statele membre au fost obligate să stabilească obiective naţionale pentru
consumul viitor de energie electrica “verde”.
Experienţa câştigată în implementarea directivelor comunitare privind
energia electrică şi gazele naturale a arătat beneficiile ce rezultă pe pieţele in-
terne în aceste domenii, şi anume: creşterea eficienţei, reducerea preţurilor,
CONCURENŢA
standarde mai înalte ale serviciilor şi creşterea competitivităţii. Totuşi, s-au

dovedit a fi necesare îmbunătăţiri în funcţionarea ambelor pieţe şi reglementări
concrete pentru a asigura un echilibru în domeniul generării şi a reduce riscu-
rile dominării pieţei, a asigura tarife nediscriminatorii de transport şi distribu-
ţie, prin accesul la reţea pe baza tarifelor publicate înainte de intrarea în vigoa-
re, a asigura că drepturile clienţilor mici şi vulnerabili sunt protejate şi că in-
formaţiile asupra surselor de energie pentru producţia de energie electrică sunt
166 făcute publice.
În consecinţă, Comisia Europeană a propus un nou set de măsuri având
drept scop definitivarea pieţei energetice interne. In 2003 au fost aprobate di-
rectivele privind energia electrică şi gazele naturale, abrogându-se cele anteri-
oare corespondente.
In 2009 Comisia Europeană a adoptata Directiva 2009/28/EC privind pro-
movarea utilizării energiei din surse regenerabile care, unifica intr-un singur act
legislativ prevederi privitoare la energia electrica, termica (căldură şi frig) si
transport, produsa din surse regenerabile de energie, obiectivul principal la nivel
UE27 fiind atingerea ţintei de 20% ca pondere a energiei din surse regenerabile
de energie in consumul final brut de energie precum şi a ţintei de 10% ca ponde-
re a energiei din surse regenerabile de energie în transport până în anul 2020.
Pentru România, ţinta prevăzută de Directiva 2009/28/EC este la nivelul
anului 2020 de 24% ca pondere a energiei din surse regenerabile în consumul
final brut de energie, reprezentând o creştere de 6.2% faţă de anul de referinţă
2005 (valoarea de referinţă pentru 2005 este de 17.8%).
Promovarea valorificării resurselor regenerabile de energie (RES) a fost
unul dintre obiectivele prioritare ale politicii energetice, România având un
potenţial energetic total al surselor regenerabile de energie evaluat şi publicat
încă din anul 2003.
Pentru promovarea producerii energiei electrice din RES se aplică sistemul
cotelor obligatorii combinat cu sistemul de tranzacţionare a certificatelor verzi.
Acest mecanism constă în achiziţionarea de către furnizori a unor cote obligato-
rii de certificate verzi, energia electrică fiind vândută distinct pe piaţa de energie.

Sistemul de promovare din România se aplică pentru energia electrică
produsă în unităţi calificate de Autoritatea Naţională de Reglementare în do-
meniul Energiei – ANRE şi livrată în reţelele electrice publice, respectiv: ener-
gie hidro produsă în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW, puse în
funcţiune sau modernizate începând cu anul 2004.
Operatorul de Transport şi Sistem – Transelectrica SA emite lunar certi-
ficate verzi producătorilor pentru cantitatea de energie electrică din surse rege-
nerabile produsă şi livrată în reţea, pe baza datelor măsurate prin contorizare.
Piaţa de certificate verzi a devenit funcţională şi în România în anul
2005. Operatorul Pieţei de energie electrică – SC Opcom SA, gestionează o
piaţă centralizată de certificate verzi, cu licitaţii lunare.
Ultimele reglementări în domeniu pot contribui la extinderea surselor
regenerabile de energie pe o piaţă liberalizată a energiei. Pe termen lung, pie-
ţele liberalizate de energie la nivel european prezintă beneficii pentru sursele
regenerabile de energie, pe măsură ce aceste pieţe renunţă la monopolurile
garantate de stat şi fiecare furnizor poate folosi infrastructura de transport.
3. Cogenerarea - tehnologie eficientă, cu emisii de CO2 reduse
Prin producerea în cogenerare de energie electrică şi termică, folosind

aceeaşi energie intrată cu combustibilul, cogenerarea este o tehnologie eficien- 167
tă, cu emisii de CO2 mai mici în comparaţie cu producţia separată a energiei
electrice şi a căldurii.
De mulţi ani, cogenerarea, şi în special alimentarea centralizată cu energie
termică, a reprezentat în ţările Europei Centrale şi de Est o componentă importan-
tă în sistemul de producere a energiei. Cele mai multe dintre ţările Europei Centrale
şi de Est au contribuţii ale cogenerării de cel puţin 10% din producţia de energie
electrică. Alimentarea centralizată cu energie termică este şi mai răspândită în
această zonă, cu reţele de termoficare în majoritatea oraselor mari, cotele de piaţă
ale termoficării variind între 13 şi 70%. Totuşi, starea generală a multor sisteme de
termoficare din Europa Centrala şi de Est nu este bună, datorită capacităţilor supra-
dimensionate şi reţelelor vechi de termoficare, care necesită retehnologizare, ceea
ce conduce la o eficienţă relativ scăzută a sistemelor. Acţiunea comunitară de pro-
movare a cogenerării ar putea, astfel, să furnizeze un cadru stabil de susţinere
pentru cogenerare şi alimentare centralizată cu energie termică în această regiune.
Comunicarea Comisiei Europene privind cogenerarea prezintă un obiec-
tiv la nivel comunitar de dublare a utilizării cogenerării, la 18% din producţia
de energie electrică a UE până în 2010. Se estimează că acest fapt va duce la
evitarea unor emisii de CO2 de peste 65 Mt CO2 pe an.
Directiva 2004/8/EC privind promovarea cogenerarii pe baza cererii de
căldură pe piaţa energetică internă are ca scop crearea unui cadru pentru pro-
movarea cogenerării pe baza cererii de căldură pe piaţa energetică internă.
Implementarea acestei directive ia în considerare condiţiile naţionale
specifice, în special condiţiile climatice şi economice. Conform principiului
subsidiarităţii, directiva are ca obiectiv introducerea unui cadru comun şi trans-
parent pentru a concentra sprijinul public în statele membre pentru cogenerare.
Directiva cuprinde următoarele elemente principale:
- garanţia originii energiei electrice produse în cogenerare, recunoscută
mutual de către statele membre;
- prevederi care obligă statele membre să analizeze potenţialele naţiona-
le de realizare a unei eficienţe ridicate;
- cogenerarea şi barierele în realizarea proiectelor (de exemplu, preţurile
şi accesul la combustibili, probleme de reţea, proceduri administrative şi lipsa
internalizării costurilor externe în preţurile energiei);
- scheme de sprijin - sprijinul pentru producţia în cogenerare se va baza
pe cererea de căldură, avându-se în vedere oportunităţile disponibile pentru
reducerea cererii de energie prin alte măsuri fezabile din punct de vedere eco-
CONCURENŢA
nomic, precum măsuri de creştere a eficienţei energetice;

- prevederi pentru evaluarea experienţei acumulate în aplicarea şi coe-
xistenţa diverselor mecanisme de sprijin pentru cogenerare utilizate de statele
membre UE;
- probleme legate de sistemul de transmisie a energiei electrice – statele
membre vor lua măsurile necesare pentru ca operatorii sistemelor de transport,
respectiv de distribuţie de pe teritoriul lor să garanteze transportul şi distribuţia
168 energiei electrice produse în cogenerare;
- prevederi care cer statelor membre să evalueze procedurile administra-
tive curente în scopul reducerii barierelor administrative din calea dezvoltării
cogenerării.
În aplicarea Directivei 2004/8/EC, România a instituit prin HG nr.
219/2007 privind promovarea cogenerarii bazate pe cererea de energie termică
utilă, o schemă de sprijin de tip bonus care se aplică în perioada 2010-2023
producătorilor de energie electrică şi termică, pentru cantitatea de energie elec-
trică produsă în cogenerare şi livrată în reţelele electrice ale SEN. După ce
schema a fost notificată Comisiei Europene, prin adoptarea HG nr.
1215/7.10.2009 au fost stabilite şi puse în aplicare a criteriile şi condiţiile ne-
cesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerarii de înal-
tă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă.
4. Obiective recente de reformă a politicii energetice a UE
În decembrie 2008, liderii europeni au adoptat un pachet amplu de mă-

suri pentru a reduce contribuţia UE la încălzirea globală şi pentru a garanta
surse de energie sigure şi suficiente. Aceste măsuri, care stau la baza celei mai
ambiţioase reforme a politicii energetice europene de până acum, au obiectivul
de a transforma Europa în liderul mondial în domeniul energiei regenerabile şi
al tehnologiilor cu emisii reduse de dioxid de carbon.
În centrul politicii se află angajamentul UE de a-şi reduce emisiile
de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020 (faţă de nivelurile din 1990),

în principal stimulând utilizarea energiei regenerabile şi micşorând consu-
mul energetic. Aceste măsuri vor reduce dependenţa UE faţă de importu-
rile de gaz şi petrol. De asemenea, economia europeană va fi mai puţin
vulnerabilă în faţa instabilităţii preţurilor şi a nesiguranţei aprovizionării
cu energie.
Peste 50% din energia Europei provine din ţările aflate în afara Uniunii
- iar gradul de dependenţă este în creştere. Rusia este unul dintre cei mai mari
furnizori energetici, iar disputele sale cu statele tranzitate de produsele expor-
tate au provocat, în ultimii ani, dezechilibre grave în aprovizionare.
Acest semnal de alarmă indică necesitatea ca UE să-şi monitorizeze mai
atent rezervele de petrol şi de gaz şi să fie pregătită în caz de urgenţe energeti-
ce. De zeci de ani, statele membre şi-au constituit rezerve de petrol. Uniunea
ia măsuri pentru a facilita accesul la aceste stocuri şi pentru a stabili când şi în
ce mod pot fi utilizate.
UE urmăreşte, de asemenea, să consolideze infrastructura energetică ac-
tuală (linii electrice şi conducte de gaz şi petrol etc.) şi să o adapteze pentru a
fi compatibilă cu energiile regenerabile precum cea eoliană.
Strategia Uniunii în domeniul energetic solicită eforturi suplimentare de
îmbunătăţire a eficienţei energetice - de exemplu, reabilitarea clădirilor rezi-
denţiale şi comerciale. O altă propunere vizează folosirea de etichete energeti-
ce pentru anvelope, începând din 2012. 169
În prezent, există proiecte legislative menite să separe (sau să liberalize-
ze) distribuţia de producţia de gaz şi electricitate. Din iulie 2007, toţi cetăţenii
au libertatea de a alege un furnizor de gaz şi electricitate. Totuşi, posibilităţile
sunt încă limitate, din cauza poziţiei dominante pe care o au anumite companii
în diferite regiuni sau ţări. Liberalizarea sectorului energetic încurajează atât
concurenţa, cât şi utilizarea energiilor regenerabile (eoliană, solară etc.).
Politica UE privind clima şi energia stabileşte următoarele obiective am-
biţioase pentru anul 2020:
• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de
nivelurile din 1990 (30%, în cazul în care alte ţări dezvoltate se angajează să
realizeze reduceri comparabile);
• utilizarea, într-o mai mare măsură, a surselor regenerabile de energie
(eoliană, solară, biomasă etc.), astfel încât acestea să reprezinte până la 20%
din producţia totală de energie (faţă de 8,5%, în prezent);
• reducerea consumului de energie cu 20% faţă de nivelurile estimate
pentru anul 2020,prin îmbunătăţirea eficienţei energetice;
Pachetul de măsuri al UE pentru climă şi energie, aprobat în decembrie
2008, implementează aceste obiective, urmand a fi luate urmatoarele masuri:
• Pentru centralele atomice şi industriile mari consumatoare de energie
se preconizează, până în 2020, o reducere cu 21% a emisiilor, faţă de nivelul
înregistrat în 2005. Aceasta se va realiza acordând mai puţine certificate de
emisii în baza Sistemului UE de comercializare a emisiilor - ETS (care acope-
ră aproximativ 40% din totalul emisiilor UE).
• În sectoarele care nu fac obiectul prevederilor ETS (cum ar fi, transpor-
turile - cu excepţia aviaţiei care va face parte din ETS începând din 2012 –
agricultura, gestionarea deşeurilor şi locuinţele), până în 2020, emisiile vor fi
reduse cu 10%, faţă de nivelul înregistrat în 2005.
• Până în 2020, sursele regenerabile de energie vor reprezenta 20% din
producţia totală de energie a UE, prin aplicarea unor obiective naţionale obli-
gatorii.
• În fiecare ţară, cel puţin 10% din combustibilul utilizat în transporturi
trebuie să provină din surse regenerabile de energie (biocombustibili, hidrogen,
electricitate „verde” etc.).
• Promovarea utilizării în condiţii de siguranţă a tehnologiilor de capta-
re şi stocare geologică a carbonului (CSC) care ar putea elimina o mare parte
din emisiile de carbon generate de combustibilii fosili utilizaţi în industrie şi în
CONCURENŢA
producerea energiei.
Intrarea în vigoare a acestor măsuri se preconizează a fi până în 2011, cel
târziu.
În cadrul conferinţei de la Copenhaga, UE şi-a arătat din nou disponibi-
litatea de a depăşi procentul emisiilor stabilit (20% până în 2020 faţă de nive-
lurile din 1990), astfel încât să obţină o reducere de 30%, cu condiţia ca şi alte
ţări industrializate să îşi ia angajamente comparabile, iar ţările în curs de dez-
170 voltare să contribuie corespunzător la eforturile internaţionale.
Oamenii politici şi de ştiinţă consideră (aşa cum confirmă şi Acordul de
la Copenhaga) că putem evita atingerea unor niveluri periculoase ale schimbă-
rilor climatice doar dacă mărirea temperaturii nu depăşeşte 2°C.Pentru aceasta,
cantitatea globală de emisii trebuie să-şi înceteze tendinţa crescătoare până în
2020, să se înjumătăţească până în 2050 (faţă de nivelurile din 1990) şi să con-
tinue să scadă ulterior.
Potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană54, costul măsurilor de
combatere a încălzirii globale este mai scăzut astăzi faţă de 2008, când UE a
adoptat obiectivele privind schimbările climatice.
Studiul analizează modalităţile prin care se pot obţine reduceri mai mari
ale emisiilor şi implicaţiile stabilirii unui obiectiv mai ambiţios în afara fronti-
erelor UE. Printre opţiunile avute în vedere se numără reţinerea certificatelor
de emisii de gaze cu efect de seră şi folosirea lor pentru a recompensa indus-
triile ecologice.
Se estimează că fixarea unui obiectiv mai mare ar stimula economia, ar
reduce depedenţa UE de importul de petrol şi gaz si ar putea da un nou imbold
negocierilor pe tema schimbărilor climatice. UE şi-a propus să obţină încheie-
rea unui tratat global ambiţios, obligatoriu din punct de vedere juridic, care să
vizeze atingerea acestor obiective.
În anul 2009, Parlamentul şi Consiliul European, a adoptat cel de al
3-lea pachet legislativ european din domeniul energiei, propus de Comisia
Europeană cu privire la piaţa internă de electricitate şi gaze. Acest pachet le-
gislativ vine în completarea reglementărilor europene existente în domeniul

energiei în vederea creării unei pieţe interne funcţionale pentru toţi consuma-
torii şi asigurarea, la nivelul Uniunii Europene, a alimentării cu energie sigură,
competitivă şi durabilă. Noua legislaţie prevede măsuri suplimentare de pro-
tecţie a consumatorilor şi posibilitatea obţinerii celor mai mici preţuri la ener-
gie şi promovează durabilitatea prin stimularea eficienţei energetice şi garan-
tarea accesului la piaţa de energie a întreprinderilor mici şi mijlocii, în particu-
lar a celor care promovează energii regenerabile.
Noua legislaţie doreşte promovarea solidarităţii, cerând statelor membre
să coopereze în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale, prin aplica-
rea unor măsuri naţionale de urgenţă sau dezvoltarea unor inter-conexiuni de
energie electrică şi gaze naturale.
5. Priorităţile României privind resursele regenerabile
Producţia şi utilizarea energiei regenerabile ridică tot mai frecvent pro-

bleme atât la nivel mondial cît şi în România, urmărindu-se creşterea ponderii
energiei electrice produse din resurse regenerabile de energie în consumul na-
ţional brut de energie electrică.
Este de actualitate analiza şi valorificarea potenţialului de creştere al
pieţei energiei regenerabile româneşti şi iniţierea de politici de susţinere a pro-
54 http://ec.europa.eu/news/environment/100527_ro.htm 171
ducătorilor de energie verde si a proiectelor investiţionale în surse alternative
de energie. Prin încurajarea apariţiei producătorilor independenţi şi promova-
rea concurenţei în domeniul producerii energiei electrice şi termice, prin inves-
tiţii în surse regenerabile de energie se poate asigura satisfacerea imediată şi pe
termen lung a cererii de energie electrică şi termică, la un preţ cât mai scăzut,
în condiţii de calitate şi siguranţă, cu limitarea impactului instalaţiilor energe-
tice asupra mediului. Deosebit de importantă este reducerea barierelor de re-
glementare şi a altor bariere în calea creşterii producţiei de energie electrică din
surse regenerabile de energie, aplicarea unor regulile obiective, transparente şi
non-discriminatorii în domeniu.
În perioada imediat următoare, România are de parcurs etape fundamenta-
le în stabilizarea cadrului legislativ referitor la proiectele cu «Energii regenera-
bile», pentru un mediu legislativ complet si stabil, care favorizează investiţiile.
Construirea şi punerea în funcţiune de noi capacităţi de generare a ener-
giei electrice, impune ca reţeaua electrică din România să fie adaptată în ceea
priveşte:
- racordarea; trebuie definite regulile specifice proiectelor «Energii
Regenerabile», criteriile de racordare fiind reguli transparente, cu împărţirea
costurilor între investitori şi operatorii de reţea.
- securitatea şi echilibrarea reţelei; reţeaua electrică trebuie să suporte
unele adaptări astfel încât să se asigure securitatea şi echilibrarea reţelei.
Reuşita procesului depinde de măsuri luate în 3 direcţii: producţie (investirea
în mijloacele cele mai flexibile, de tip centrală pe gaz), reţea electrică (noi in-
frastructuri + un nou sistem de informare), piaţa (punerea bazelor pieţii intra-
day în 2010).
Pentru realizarea acestor obiective este deosebit de importantă colabora-
rea între specialiştii în domeniul eficienţei economice, eficienţei energetice şi
protecţiei mediului, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai companiilor din mediul
de afaceri direct implicate în procesul de producţie şi furnizare, in scopul con-
ştientizării importanţei energiei regenerabile la nivel economic si de protecţie
a mediului si adoptarii celor mai bune masurile de promovare a surselor rege-
nerabile de energie.
Bibliografie:
CONCURENŢA
1.Virgil Dumbrava, Ion Lungu, Ion Conecini, Nicolae Golovanov, Piata de ener-
gie electrica, Editura AGIR, Bucuresti, 2004
2.Aureliu Leca, Principii de management energetic, Editura tehnica, Bucuresti, 1997
3.Gheorghe Vuc, Gestiunea energiei si managementul proiectelor energetice,
Editura Orizonturi Universitare, Bucuresti, 2004
4.Comisia Europeana, “Raport asupra progresului in implementarea strategiei
comunitare si Planului de actiune privind sursele regenerabile de energie (1998-
172 2000)”; COM (2001) 69 final.
5.COM 2004/8/EC: Directive on the promotion of cogeneration based on a
useful heat demand in the internal energy market
6.COM 2003/30/EC: Directive on the promotion of the use of biofuels or other
renewable fuels for transport
7.xxx, Strategia energetica a Romaniei pentru perioada 2007-2020, HG
nr.1069/2007
8.http://eesc.europa.eu/activities/press/cp/docs/2004/cp_eesc_25_2004_en.doc
9.http://europa.eu/pol/ener/index_ro.htm
10.http://ec.europa.eu/news/environment/100527_ro.htm
11.http://ec.europa.eu/snapshot2007/climate/climate_ro.htm
12.http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/1361&for
mat=HTML&aged=0&language=RO&guiLanguage=en
13.http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/1710&for
mat=HTML&aged=0&language=RO&guiLanguage=en
14.http://ec.europa.eu/romania/news/copenhaga_ro.htm
15.http://europa.eu/generalreport/ro/2009/files/rg2009_ro.pdf
16.http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/
mag31/mag31_ro.pdf
17.Legea 220 din 27 octombrie 2008 (Legea 220/2008) pentru stabilirea siste-
mului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie Publicata
in M.Of. 743/2008
173
Principalele evoluţii ale legislaţiei de concurenţă
elveţiene şi cazuri recente
Adriana Marcela Cojocaru

Doina Gheorghe
Inspectori de concurenţă - Direcţia Teritorială
Rezumat:
Acest an a fost marcat de publicarea Raportului privind evaluarea eficacităţii
Legii elveţiene privind cartelurile (ACart)55 cuprinzând şi propuneri de modificare a
acesteia. In Raport sunt prezentate principalele evoluţii ale Legii în ultimii ani, pre-

cum şi recomandările în scopul îmbunătăţirii activităţii autorităţilor de concurenţă
din Elveţia, respectiv Comisia pentru Concurenţă (ComCo) şi Secretariatul Comisiei
pentru Concurenţă (Secretariat). În ultima perioadă, ComCo şi Secretariatul şi-au
intensificat eforturile, astfel că a crescut numărul de investigaţii instrumentate în
vederea descoperirii şi combaterii cartelurilor, atingându-şi astfel unul dintre obiec-
tivele majore.
Cuvinte cheie: Legea elveţiana privind cartelurile (ACart), Comisia pentru

Concurenţă (ComCo), Secretariatul Comisiei pentru Concurenţă (Secretariat), fuziuni,
carteluri, investigaţii, poziţia dominantă.
În anul 2003, ACart a fost modificată prin introducerea unor amenzi în

cazul în care se constată pentru prima dată încălcări grave care au ca efect re-
strângerea concurenţei pe orizontală şi pe verticală şi abuzul de poziţie domi-
nantă. Mai mult, autorităţilor din domeniul concurenţei, şi anume Comisia
pentru Concurenţă (ComCo) şi Secretariatul Comisiei pentru Concurenţă
(Secretariat), li s-a dat dreptul de a efectua inspecţii inopinate. Modificarea a
inclus, de asemenea, introducerea în legislaţie a unui program de clemenţă şi
obligaţia de a evalua eficienţa noilor dispoziţii cinci ani după intrarea lor în
55
Legea elveţiană privind cartelurile din 20 iunie 2003, în vigoare de la 1 aprilie 2004 175
vigoare. Guvernul a lansat evaluarea în toamna anului 2007, iar grupul operativ
care a avut sarcina să efectueze evaluarea a prezentat raportul în ianuarie 2009.
Raportul a evidenţiat noi instrumente juridice adoptate în anul 2003 care
s-au dovedit a fi utile. Ele au permis ComCo să prevină şi să descopere practi-
cile care restrâng concurenţa. Proporţional, ComCo a administrat un număr
similar de cazuri cu cele ale autorităţilor europene. Majoritatea deciziilor
ComCo, potrivit raportului, au fost admise în instanţă. O comparaţie la nivel
internaţional, în contextul evaluării, a arătat că legislaţia antitrust a Elveţiei
este similară cu legislaţia altor ţări. Raportul concluzionează că, luate în an-
samblu, modificările aduse Legii elveţiene privind cartelurile şi-au atins obiec-
tivele şi face recomandări în următoarele domenii:
 Necesitatea unei noi structuri instituţionale.
Structura instituţională trebuie să fie modificată în mod substanţial, con-
form raportului. Raportul critică faptul că membrii ComCo nu sunt profesionişti
şi unii dintre aceştia reprezintă comerţul şi organizaţiile de consumatori. În plus,
raportul critică lipsa de independenţă a Secretariatului ComCo. Raportul suge-
rează o îmbunătăţire a interacţiunii între Secretariat ca organ de anchetă şi
ComCo ca organism decisiv, fie prin comasarea ComCo şi a Secretariatului său
într-o singură entitate, fie cum este cunoscută în dreptul penal elveţian. În con-
cluzie, raportul sugerează realizarea unui organism monist. Anumite măsuri
specifice referitoare la eficienţa organizării autorităţii de concurenţă, care nu au
avut nevoie de o modificare a legii, au fost deja puse în aplicare .
 Modernizarea controlului fuziunilor
În ceea ce priveşte controlul concentrărilor, raportul susţine că legislaţia
elveţiană are nevoie de modernizare. Testul de compatibilitate a concentrărilor
economice determină numai aspectele legate de crearea sau consolidarea unei
poziţii dominante şi analizează dacă o astfel de poziţie dominantă a permis
eliminarea concurenţei. Acest test dublu, care a fost confirmat de Curtea
Supremă de Justiţie din Elveţia, face foarte dificilă sarcina ComCo de a inter-
zice anumite concentrări economice. În plus, pragurile care trebuie îndeplinite
pentru a realiza o notificare de concentrare economică şi taxele de autorizare
sunt ridicate, ceea ce împiedică ComCo să investigheze anumite concentrări cu
efecte notabile pe piaţa internă.
Raportul sugerează, prin urmare, o modernizare a regulamentelor privind
controlul fuziunilor, în conformitate cu reglementările europene, inclusiv adop-
tarea testului SIEC (substantial impediment of effective competition test) şi
CONCURENŢA
realizarea unor analize privind efectele concentrării economice care trebuie să

se reflecte în creşterea bunăstării consumatorilor.
 Desfiinţarea unor norme specifice pentru restricţiile verticale
În sectorul restricţiilor verticale, raportul a constatat că modificarea din
2003 este încă departe de a fi în conformitate cu cele mai bune practici inter-
naţionale şi europene. Conform Normelor adoptate în 2003 sunt considerate
nelegale acordurile verticale privind stabilirea preţurilor, împărţirea pieţelor şi
176 vânzările pasive. Numai în cazuri excepţionale, astfel de acorduri pot fi justi-
ficate. Conform raportului, în prezent, este foarte dificil de a preveni eficient
acordurile verticale şi este, prin urmare, necesară modificarea ACart precum şi
punerea imediată în aplicare de către ComCo, pentru ca reglementările elveţi-
ene să fie compatibile cu standardele internaţionale.
 Întâlniri internaţionale pentru a facilita schimbul de informaţii
Raportul constată că este necesar ca Elveţia să încheie acorduri de coope-
rare în domeniul dreptului concurenţei cu principalii săi parteneri comerciali în
scopul de a permite schimbul de informaţii confidenţiale în cauzele aflate pe rol.
Până în prezent, cooperarea internaţională a ComCo s-a limitat la schimburi de
informaţii neoficiale, cu excepţia sectorului de transport aerian, situaţie în care
încheierea unui tratat bilateral cu Comisia Europeană permite o cooperare extinsă.
 Adoptarea unor constrângeri individuale
Raportul sugerează că normele de procedură civilă trebuie să fie conso-
lidate, astfel încât să permită reclamanţilor să introducă mai uşor acţiuni pentru
pagubele cauzate de comportamentul anticoncurenţial în faţa instanţelor.
Raportul sugerează îmbunătăţiri în zona de administrare a probelor, extinderea
calităţii procesuale şi despăgubiri mai mari. Mai mult, raportul pledează să se
ia în considerare introducerea unor amenzi administrative împotriva persoane-
lor fizice, ca o completare la amenzile aplicate întreprinderilor respective.
Guvernul a aprobat raportul, şi pregăteşte un proiect de lege pentru mo-
dificarea ACart care va fi prezentat Parlamentului până la sfârşitul anului 2010.
Principalele evoluţii juridice şi organizatorice.

Evoluţii în domeniul juridic: controlul concentrărilor economice.
Printr-un aviz din 25 martie 2009, ComCo a introdus o practică nouă în

cadrul procedurilor de control al fuziunilor. Aceasta conţine trei modificări:
1. În primul rând, din cauza lipsei de impact pe piaţa elveţiană, societă-
ţile în comun care nu sunt nici active şi nici nu ating pragul cifrei de afaceri în
Elveţia, nu sunt supuse notificării, chiar dacă partenerii respectivelor societăţi
în comun depăşesc, fiecare în parte, pragurile cifrei de afaceri în Elveţia.
2. În al doilea rând, fuziunile care iau forma unei serii de tranzacţii cu
valori mobiliare desfăşurate pe parcursul unei perioade de timp rezonabil de
scurtă, sunt tratate ca o fuziune unică; condiţia este ca perioada de timp scursă
între punerea în aplicare a acordului de tranzacţie care duce la controlul în
comun şi dobândirea controlului unic să nu fie mai mare de un an. Până acum,
perioada de timp era de trei ani.
3. În al treilea rând, alocarea geografică a cifrei de afaceri realizate cu
anumite produse se face în funcţie de ţara în care sunt livrate produsele, aceas-
ta fiind piaţa pe care are loc concurenţa. Locul unde beneficiarul facturii îşi are
domiciliul sau locul unde este emisă factura este irelevant. Regula este în mod
special importantă pentru companiile comerciale furnizoare de materii prime
care sunt de multe ori cu sediul în Elveţia. Oricum, această nouă regulă se
aplică doar pentru produse. Pentru servicii, pot fi aplicate reguli diferite. 177
Evoluţii organizatorice: introducerea unui sistem prezidenţial în ComCo.
La data de 15 decembrie 2008 ComCo a adoptat noi reguli de procedură.

În prezent, ComCo ia decizii în sesiunile plenare în care se întrunesc cei 12
membri. ComCo este condus de preşedintele său, care este asistat de un vice-
preşedinte. Mai mult, interacţiunea dintre preşedintele ComCo şi Secretariat a
fost consolidată. Preşedintele are rolul de a pune de acord activitatea ComCo
şi a Secretariatului său. El poate discuta despre anchetele aflate în curs cu
Secretariatul înainte de întocmirea proiectului de decizie, părerea sa fiind pre-
zentată ComCo şi părţilor. Preşedintele poate participa el însuşi în cadrul unei
anchete, atât la audieri cât şi la interogatorii. Mai mult, el poate decide efectu-
area de anchete suplimentare de către Secretariat. Preşedintele, de fapt, condu-
ce ancheta şi, de asemenea, prezidează ComCo atunci când se decide cazul.
Cazuri recente-Acorduri.
Acordurile orizontale şi inspecţiile inopinate.
În acest an, ComCo a emis până acum o decizie cu privire la acordurile

orizontale. Decizia a stabilit că opt întreprinderi active în afacerea Bernese au
format un cartel privind alocarea între membrii săi a unor proiecte publice şi
private între anii 2006 şi 2008. Întreprinderile schimbau între ele informaţii
privind preţurile şi au depus oferte trucate la licitaţii. Toate întreprinderile au
cooperat pe deplin cu Secretariatul în timpul anchetei şi au convenit împreună
la o soluţionare pe cale amiabilă care a fost recent aprobată de ComCo. Aceasta
este prima soluţionare pe cale amiabilă într-un caz privind înţelegerile pe ori-
zontală. La şapte dintre cele opt întreprinderi, ComCo a impus sancţiuni în
valoare totală de peste 1,24 milioane de franci elveţieni. Cea de-a opta între-
prindere, solicitând politica de clemenţă, a fost scutita de sancţiune.
În acest an ComCo a deschis mai multe investigaţii; unele dintre ele au
fost combinate cu inspecţii inopinate. Noile investigaţii se referă la următoarele
domenii:
• cosmetice şi parfumuri - este vorba despre un caz în care este invocat
un schimb de informaţii sensibile între anumite asociaţii profesionale;
• accesorii pentru uşi – sunt acuzate anumite acorduri privind preţurile,
rabaturile şi alte condiţii contractuale ;
CONCURENŢA
• sisteme şi componente pentru instalaţii sanitare, de răcire şi încălzire

- sunt aduse acuzaţii privind schimburile de informaţii în ceea ce priveşte pre-
ţurile, creşterile de preţuri, rabaturile şi cifrele de afaceri;
• construcţiile de drumuri şi construcţiile civile - se semnalează faptul că
operatorii concurenţi participă cu oferte trucate la licitaţiile publice, în scopul
de a aloca clienţii în Cantoanele Zürich şi Argovia.
Cele două anchete privind domeniul transportului aerian de marfă sunt
178 încă în curs, fiind încă neclar când vor fi finalizate.
Acordurile verticale
Acordurile verticale sunt considerate în continuare de către ComCo ca

una dintre principalele probleme de concurenţă în Elveţia, dar numai o decizie
a ComCo a fost emisă în acest domeniu în acest an. În plus, Secretariatul a
emis un raport final de închidere a unei anchete preliminare şi două proiecte de
decizii în acest domeniu.
Menţinerea unui preţ la revânzare şi preţul recomandat.
Prima decizie a anului 2009 într-un caz privind menţinerea preţului de

revânzare a fost emisă de ComCo în cazul Felco/Landi. Felco, o întreprindere
elveţiană producătoare de foarfece pentru tunderea pomilor, de comun acord cu
revânzătorul său Landi , au stabilit să menţină fixe preţurile de revânzare pentru
anumite produse care erau deja pe piaţă de o perioadă mai lungă de timp.
În timpul anchetei, Felco şi Landi au încheiat un acord cu Secretariatul cu
privire la o înţelegere amiabilă, în sensul articolului 29 din ACart, care a fost aprobat
de către ComCo. În consecinţă, ComCo a amendat părţile la acest acord interzis.
În cadrul anchetei preliminare privind Scott Bikes, pentru prima dată
Secretariatul a avut posibilitatea de a aplica noile reguli ale ComCo privind
recomandările de preţ. Aceste reguli sunt cuprinse în secţiunea 11 din
Comunicarea ComCo privind restricţiile verticale. Potrivit acestei dispoziţii,

recomandările de preţ sunt problematice dacă:
• nu sunt accesibile publicului;
• sunt combinate cu presiune sau stimulente;
• nu sunt explicit declarate ca fiind fără caracter obligatoriu;
• nivelul preţurilor din Elveţia este semnificativ mai mare decât în ţările
vecine şi,
• aceste recomandări de preţ sunt respectate de o parte semnificativă a
revânzătorilor şi distribuitorilor.
Cu toate că dispoziţia menţionează aceste condiţii, nu face recomandări
clare privind criteriile de evaluare sau dacă preţul recomandat trebuie să îndepli-
nească mai multe criterii pentru a fi calificat ca fiind un acord vertical interzis.
În cazul Scott Bikes, Secretariatul a aplicat toate criteriile. Acesta a con-
siderat că recomandările de preţ nici nu au fost puse la dispoziţia publicului,
nici nu au fost declarate în mod explicit ca fiind fără caracter obligatoriu şi că
majoritatea distribuitorilor le-au considerat ca fiind obligatorii. Celelalte două
criterii (exercitarea de presiuni sau acordarea de stimulente şi un nivel de preţ
semnificativ mai mare în Elveţia) nu au fost îndeplinite, totuşi. În plus, Scott
Sport AG s-a angajat în timpul procedurii de a face recomandări de preţ la
dispoziţia publicului şi de a le declara fără caracter obligatoriu. Bazându-se pe
aceasta, Secretariatul a ajuns la concluzia că recomandările nu constituie acor-
duri privind stabilirea preţurilor. 179
În conformitate cu o declaraţie a preşedintelui ComCo într-un interviu la
televiziune, se pare că Secretariatul a deschis o investigaţie preliminară pentru
a evalua admisibilitatea recomandărilor de preţ facute de Gillette pentru lame-
le de ras. Ancheta a fost declanşată, deoarece se presupune că preţurile pentru
lamele de ras Gillette sunt în continuă creştere şi par să fie similare în toate
lanţurile mari de retail.
Cazuri recente-Poziţia dominantă.
1. Documed AG este editor al unui compendiu elveţian de medicamente,

care conţine informaţii de specialitate cu privire la toate produsele farmaceutice
autorizate pentru utilizare în Elveţia. În plus, Documed AG a publicat şi online
informaţii de specialitate privind produsele farmaceutice pentru pacienţi. Aceste
informaţii de specialitate sunt puse la dispoziţia pacienţilor în mod gratuit şi
sunt finanţate de către companiile farmaceutice, care sunt obligate prin lege să
le faca publice. În acest caz investigaţia a fost iniţiată de către un concurent
potenţial al lui Documed AG care a încercat să cumpere toate informaţiile de
specialitate în scopul de a oferi pacienţilor o bază de date alternativă pentru
astfel de informaţii. Prin urmare, Secretariatul a investigat dacă Documed AG
este dominantă pe piaţă şi dacă a încalcat legea concurenţei prin refuzul de a
acorda informaţii esentiale sau impunerea de preţuri nejustificat de ridicate.
S-a constatat că Documed AG are poziţie dominantă, dar în ceea ce pri-
veşte afirmaţiile concurentului cu privire la preţurile abuzive, acestea nu au
fost confirmate. Potrivit Secretariatului, preţurile nu au fost abuzive. In plus,
condiţiile privind refuzul de a înlesni accesul la informaţii esenţiale nu au fost
îndeplinite, deoarece concurentul putea descărca informaţii în mod legal de pe
internet.
Cu toate acestea, Secretariatul a găsit alte două acuzaţii de abuz de pozi-
ţie dominantă.
În primul rând Documed AG a fost găsit vinovat de discriminarea clien-
ţilor mai mici fată de clienţii mai mari. Tarifele pentru clienţii mai mari erau
stabilite individual, şi nu se bazau pe grila de discount.
În al doilea rând, Secretariatul a considerat că Documed AG a discrimi-
nat clienţii ale căror informaţii nu s-au schimbat în ultimul an, faţă de clienţii
ale căror informaţii a fost necesar să fie adaptate, atunci când a emis următoa-
rea ediţie a compendiului, pentru că ambele grupuri de clienţi au trebuit să
CONCURENŢA
plătească acelaşi preţ.

Investigaţia a fost încheiată cu o soluţionare pe cale amiabilă, iar
Documed AG a fost amendată. ComCo a declarat în mod explicit că nivelul
amenzilor poate fi pur simbolic, în cazul unor încălcări minore. În speţă, amen-
da se ridică la doar 50.000 de franci elveţieni .
2. În cazul fuziunii Heineken/Eichhof, doi dintre cei mai mari producători
şi distribuitori de bere din Elveţia, ComCo a investigat dacă noua entitate ar deve-
180 ni dominantă pe piaţă. Singurul concurent mai mare al noii entităţi este
Feldschlösschen (deţinut de Carlsberg). Deoarece Feldschlösschen şi Heineken/
Eichhof ajung împreună la o cotă de piaţă între 70% şi 95% în toate segmentele
relevante, s-a examinat dacă acestea ar deveni dominante în mod colectiv. Astfel,
ComCo a aplicat următoarele criterii:
 numărul de întreprinderi implicate, cotele lor de piaţă;
 simetrii ale întreprinderilor potenţial dominante;
 piaţa în creştere;
 transparenţa pieţei;
 poziţia faţă de clienţii şi furnizorii întreprinderilor potenţial dominante;
 concurenţa potenţială.
ComCo a concluzionat că, întrucât nu toate aceste criterii au fost înde-
plinite, stabilirea unei poziţii dominante colective pe piaţă nu a putut fi dove-
dită. Astfel că fuziunea a fost aprobată de ComCo fără a impune condiţii sau
obligaţii.
Legea elveţiană privind fuziunile este mai permisivă decât cea din multe
alte ţări membre ale OCDE; ea vizează doar fuziuni care ar putea elimina con-
curenţa.
ComCo poate permite o concentrare care creează o poziţie dominantă în
cazul în care îmbunătăţeşte condiţiile de concurenţă pe o altă piaţă. Doar o
singură fuziune a fost interzisă până în prezent; regulile privind pre-notificarea
unei fuziuni au făcut ca unele firme să îşi abandoneze planurile de fuziune, în
timp ce altora le-au fost impuse condiţii pentru admiterea concentrărilor.

Revista Europeana Antitrust 2010
181
Concurenţa pe piaţa muncii
Conf. univ. dr. Sorin Gabriel Badea

Universitatea “Valahia” din Târgovişte
Résumé: L’ouvrage présent les principales notions avec lesquelles nous tra-
vaillons, le cas du monopole bilatéral ainsi que le rôle des organisations syndicales
dans le mécanisme de fonctionnement du marché du travail.

1.Delimitări conceptuale
Piaţa muncii asigură tranzacţionarea forţei de muncă în condiţiile con-

fruntării cererii de muncă cu oferta de muncă.
Pe piaţa muncii se tranzacţionează forţa de muncă, respectiv capacita-
tea fizică şi intelectuală pe care o posedă o persoană.
Preţul pe piaţa muncii poartă numele de salariu, mărimea lui fiind re-
zultatul confruntării forţelor specifice acestei pieţe: cererea de muncă şi ofer-
ta de muncă.
Cererea de muncă rezultă din partea angajatorilor de forţă de muncă
care se confruntă cu nevoie de muncă salariată, oferind locuri de muncă.
Cererea de muncă este inferioară nevoii de muncă. Cererea de muncă se
măsoară cu ajutorul numărului de locuri de muncă, respectiv prin numărul
populaţiei ocupate. Cererea de muncă poate fi analizată la nivel de firmă sau
la nivel naţional, pe termen scurt sau termen lung luând în consideraţie nivelul
tehnologic al perioadei.
Sub aspect teoretic la baza stabilirii nivelului cererii de muncă se află
conceptul produsul fizic marginal al muncii, care exprimă sporul de produc-
ţie determinat de creşterea cu o unitate a volumului de forţă de muncă. Nivelul
produsul fizic marginal al muncii are o evoluţie descrescătoare, fapt care con-
firmă manifestarea legii randamedntelor descrescânde. 183
Sporind factorul muncă cu o unitate, încasarea firmei va creşte cu valoa-
rea producţiei fizice marginale (Vpfm), care este influenţată de produsul
fizic marginal al muncii (Pfmm) şi de preţul de vânzare al produsului(p).
Vpfm = Pfmm x p
În cazul concurenţei imperfecte, cererea de muncă este descrisă de o linie
cu pantă negativă, iar conceptul valoarea producţiei fizice marginale este înlo-
cuit cu noţiunea venitul marginal al muncii (Vmm), care se determină ca pro-
dus între venitul marginal (Vm)şi produsul fizic marginal al muncii (Pfmm).
Vmm= Pfmm x Vm
Venitul marginal exprimă încasarea suplimentară obţinută ca urmare a
creşterii vânzării produsului cu o unitate.
Pe piaţa muncii cu concurenţă perfectă, se consideră că venitul
marginal al muncii este egal cu preţul forţei de muncă respectiv nivelul
salariului nominal. În aceleaşi condiţii se consideră că produsul marginal al
muncii este egal cu salariul real.
Decizia firmei este optimă dacă venitul marginal al muncii este egal cu
costul marginal al muncii.
Costul marginal al muncii exprimă exprimă costul suplimentar ocazi-
onat de creşterea cu o unitate a utilizării forţei de muncă. Costul marginal al
muncii se măsoară cu ajutorul salariului nominal. Atât timp cât valoarea veni-
tului marginal al muncii este superioară costului marginal al muncii se poate
mării numărul de salariaţi. Prin angajări suplimentare valoarea produsului mar-
ginal al muncii se diminuează. Când sporul de profit devine nul se vor sista
angajările, iar valoarea produsului marginal al muncii egalează salariul nomi-
nal, respectiv produsul fizic marginal al muncii egalează salariul real.
Cererea de muncă este influenţată de doi factori: preţul produsului şi
produsul fizic marginal al muncii. Când preţul produsului se modifică linia
valorii produsului marginal al muncii se va deplasa la stânga sau la dreapta.
Cererea de muncă este o cerere derivată deoarece cantitatea de muncă dorită
rezultă din cantitatea de bunuri solicitată. Pe termen lung produsul fizic margi-
nal al muncii are tendinţa de creştere ca urmare instruirii purtătorului forţei de
muncă, creşterii volumului de capital, perfecţionării tehnologiei. Trebuie men-
ţionat că progresul tehnologic pe termen scurt poate contribui la scăderea ce-
rerii de muncă, iar pe termen lung determină sporirea gradului de calificare a
purtătorilor forţei de muncă.
Oferta de muncă provine din partea posesorilor de forţă de muncă, pe
CONCURENŢA
care doresc să o vândă la un anumit nivel al salariului. Volumul ofertei de for-

ţă de muncă se măsoară cu ajutorul numărului de persoane disponibile de
muncă în condiţii stabilite de salarizare, respectiv prin populaţia activă.
Volumul disponibil de forţă de muncă este mai mare decât oferta de muncă.
Posesorul forţei de muncă dispune de un buget de timp care poate fii
alocat ca timp liber sau ca timp de muncă. Timpul liber este utilizat pentru
odihnă, relaxare respectiv pentru refacerea capacităţii de muncă, iar creşterea
184 sa se realizează prin reducerea timpului de muncă. Timpul de muncă stă la baza
obţinerii salariului care va asigura intrarea în posesia bunurilor şi serviciilor.
Dorinţa de modificare a salariului poate influenţa atât timpul de muncă
dar şi timpul liber, generând efectul de substituţie sau efectul de venit. Efectul
de substituţie va contribui la creşterea ofertei de muncă dacă salariul va creşte.
Efectul de venit va contribui la reducerea ofertei de muncă dacă salariul va
creşte. Rezultă că linia ofertei poate avea pantă pozitivă sau pantă negativă în
funcţie de tipul efectului manifestat. Când cele două efecte se compensează
linia ofertei are o poziţie verticală.
Pe piaţa muncii linia ofertei este o rezultantă a ofertelor individuale atât
ca nivel cât şi ca poziţie. Poziţia liniei ofertei este influenţată de numărul per-
soanelor care doresc să-şi vândă forţa de muncă la un anumit nivel al salariului.
Acest număr este determinat de trei factori de influenţă: numărul persoanelor
calificate, beneficiile nonsalariale (satisfacţia muncii, climatul de muncă, sta-
tutul dobândit, siguranţa locului de muncă), salariul şi beneficiile nonsalariale
care se obţin în alte activităţi.
Piaţa muncii nu este o piaţă perfectă. Firmele în calitate de angajatori
respectiv de utilizatori de forţă de muncă pot influenţa nivelul salariului ca preţ
al forţei de muncă pe piaţa muncii. Acest caz se poate manifesta atunci când pe
piaţa muncii acţionează unul sau mai mulţi cumpărători de forţă de muncă
pentru o anumită zonă teritorială sau pentru o anumita ocupaţie respectiv tip de
activitate, sau posesorii forţei de muncă au percepţii diferite cu privire la fir-
mele care oferă locuri de muncă în legătură cu beneficiile nonsalariale ( apro-
pierea locuinţelor de locul de muncă, climatul de muncă).

Patronii nu pot angaja un număr nelimitat de lucrători la un salariu al
cărui nivel să fie constant, motiv pentru care linia cererii de muncă nu mai are
o poziţie orizontală ca în cazul concurenţei perfecte. Suplimentarea numărului
de angajaţi în condiţiile creşterii salariului ar avea ca efect manifestarea unei
linii a ofertei cu pantă pozitivă. Deoarece linia ofertei exprimă salariului care
trebuie plătit pentru o unitate suplimentară de muncă, rezultă că nivelul salariul
plătit trebuie să reprezinte costul mediu de utilizare a muncii.
Dacă piaţa muncii este dominată de un singur cumpărător de forţă de
muncă, angajator capabil să determine nivelul salariului, atunci piaţa muncii
se manifestă ca monopson. Existenţa unui număr limitat de cumpărători pe
piaţa muncii dă pieţei muncii caracterul de oligopson.
Pe o piaţă a muncii de tip monopson se poate aplica politica discrimină-
rii de salarii, adică o plată diferenţiată a salariilor angajaţilor care prestează
activităţi identice. În aceste condiţii angajarea unui lucrător suplimentar deter-
mină un salariu respectiv un cost marginal al muncii pentru monopson mai
mare. Acest salariu se aplică nu numai unităţilor suplimentare de muncă ci şi
unităţilor de muncă anterior antrenate în procesul de producţie.
Rezultă următoarea concluzie: costul marginal al muncii ocazionat de
angajarea unui salariat suplimentar reprezintă salariul plătit acestuia plus
creşterea globală a salariilor care trebuie plătită de întreprinzător tuturor
persoanelor angajatelor anterior. 185
2. Rolul sindicatelor pe piaţa muncii
Pe piaţa muncii este resimţită nevoia de organizare atât a purtătorilor de

cerere de muncă dar şi a purtătorilor de ofertă de muncă. Organizarea celor
două forţe manifestate pe piaţa muncii sporesc amploarea confruntărilor dintre
purtătorii de interese.
Constituirea organizaţiilor sindicale are următoarele obiective principale:
- majorarea salariilor,
- condiţii de muncă mai bune,
- siguranţa locurilor de muncă.
Prin organizarea sindicatelor se asigură şanse mai mari acţiunilor de ma-
jorare a salariilor. Membrii de sindicat au în general salarii mai mari compara-
tiv cu persoanele care nu au aderat la sindicat. Firmele în cadrul cărora funcţi-
onează organizaţii sindicale angajează persoane care au o productivitate mai
mare, cărora li se asigură un salariu mai mare şi un grad sporit al siguranţei
locului de muncă.
Pentru obţinerea unor salarii mai mari sindicatele pot apela la diverse
mijloace menţionate în contractele colective de muncă.
Sindicatele pot contribui la creşterea cererii de muncă prin influenţarea
cererii de bunuri cu ajutorul reclamelor, solicitând limitarea importurilor sau
influenţând stimularea exporturilor. Influenţa sindicatelor în ultimul caz este
însă limitată.
În cazul sindicatelor care dispun de membrii cu o calificare înaltă se va
limita accesul lucrătorilor în cadrul ramurii sau domeniului, influenţând în
acest mod oferta de forţă de muncă şi contribuind la obţinerea unor salarii mari
de către membrii de sindicat. Această intervenţie poate avea însă drept conse-
cinţă şi o creştere a preţurilor bunurilor realizate în cadrul ramurii.
Creşterea salariilor este revendicarea cea mai solicitată. Sindicatele pot
negocia cu patronii de multe ori sub ameninţarea utilizării grevei. Nivelul sa-
lariului este influenţat atât de forţa sindicatului dar şi de abilitatea, capacita-
tea şi disponibilitatea patronatului de a plăti salarii mai mari.
Dacă unele firme vor accepta creşterea salariilor reducându-şi profitul
până la nivelul celui normal cu siguranţă unele firme vor părăsi piaţa, produc-
ţia se va diminua în condiţiile micşorării nivelului ocupării .Astfel pierderea de
producţie la nivelul economiei naţionale însoţită de creşterea şomajului în
CONCURENŢA
rândul populaţiei, va asigura creşterea salariilor pentru un număr tot mai mic
al populaţiei ocupate.
Dacă procesul restructurării economiei este însoţit de un proces investi-
ţional corespunzător, atunci se creează condiţii de realizare a noi locuri de
muncă, în aceleaşi sau alte ramuri ale economiei naţionale, contribuindu-se la
creşterea gradului de utilizare a resurselor de muncă. În aceste condiţii succesul
sindicatului în ceea ce priveşte creşterea salariilor poate fii mult diminuat de
186 reducerea ocupării forţei de muncă.
Dacă sindicatele reuşesc prin forţa grevelor să obţină o creştere a salari-
ilor mai mare decât creşterea productivităţii muncii se va contribui la încălca-
rea principiilor economice. Efectul acestei măsuri va fi resimţit în viitor prin
reducerea ocupării şi producţiei atât în ramură cât şi la nivelul economiei na-
ţionale. Numai prin investiţii destinate retehnologizării se va putea evita asigu-
ra o creştere simultană a nivelului ocupării, a productivităţii muncii şi pe seama
acesteia o creştere a salariilor.
3. Monopolul bilateral pe piaţa muncii
Această formă de concurenţă pe piaţa muncii corespunde cazului când

monopolul sindicatului se confruntă cu patronatul aflat în situaţie de monopson.
Mărimea salariului şi nivelul angajărilor va fi rezultatul raportului de
putere ale celor două forţe. Monopsonul va intenţiona să menţină salariul la un
nivel cât mai redus, în timp ce sindicatul ca exponent al ofertei forţei de mun-
că susţine obţinerea unui nivel cât mai ridicat al salariului şi chiar o creştere a
nivelului angajărilor. Rezultă că nivelul salariului se află între două limite: o
limită inferioară corespunzătoare nivelului stabilit de monopson în lipsa sin-
dicatului, o limită superioară corespunzătoare nivelului stabilit de sindicat
(monopol) care ar putea determina ieşirea de pe piaţă a firmei.
Mărimea salariului se va stabili la un nivel agreat de ambele părţi. O
reducere ulterioară a numărului de angajaţi nu va diminua mărimea salariului
deoarece patronatul se va confrunta cu o posibilă grevă, stare care pe piaţa

muncii reprezintă o ofertă nulă a forţei de muncă şi care este generatoare de
pierderi de producţie.
Creşterea numărului de salariaţi nu va obliga patronul să crească nivelul
salariului atât timp cât acesta este superior celui stabilit pe piaţa liberă a muncii.
În consecinţă, salariul stabilit prin negociere este mai mare decât cel
stabilit liber pe piaţa muncii, dar nivelul negociat nu trebuie să scoată firma de
pe piaţă când nivelul angajărilor ar deveni zero.
Bibliografie
1. Badea G.S., Microeconomie. Sinteze şi aplicaţii, Editura Bibliotheca,

Târgovişte, 2005.
2. Badea G.S., Bazele macroeconomiei şi mondoeconomiei, Editura
Bibliotheca, Târrgovişte, 2005.
3. Dornbusch R., Fischer S., Macroeconomics, Mc. Graw-Hill, Inc. N.Y., 1964.
4. Huidumac C., Rogojanu E., Introducere în studiul economiei de piaţă, Editura
ALL EDUCATIONAL, Bucureşti, 1999.
187
Accesarea fondurilor structurale - sursă de
creştere a competitivităţii economiei româneşti
Lucian Stroe - inspector de concurenţă

Direcţia Autorizare Ajutor de Stat
1. Politica de coeziune la nivel european.
Uniunea Europeană a fost creată şi s-a dezvoltat pe două planuri distinc-

te: extinderea teritorială şi integrarea economică, socială şi politică. Creşterea

gradului de integrare, conform principiilor de bază ale teoriei integrării econo-
mice, ar fi trebuit să conducă la creşterea produsului intern brut la nivel naţio-
nal şi comunitar şi a veniturilor pe cap de locuitor în fiecare din Statele
Membre. Elementul catalizator în acest caz ar fi fost reprezentat de creşterea
concurenţei între firme tot mai eficiente, care acţionează pe o piaţă mai extinsă
şi tot mai perfomantă.
Cu toate acestea, practic s-a demonstrat că procesul integrării economice
a determinat creşterea discrepanţelor economice dintre ţări şi regiuni datorită,
în principal, faptului că factorul de producţie – capital tinde, în general, să se
concentreze în regiunile cele mai dezvoltate. Fenomenul a dobândit o ilustrare
mai mult decât elocventă cu ocazia actualei crize economice şi financiare ce se
manifestă la nivel european şi mondial. În timp ce o mare parte a Statelor
Membre intrate anterior anului 2004 în Uniunea Europeană au reuşit să depă-
şească efectele crizei, înregistrând în ultima perioadă creşteri economice mo-
derate, unele state din estul Europei, printre care şi România continuă să întâm-
pine dificultăţi în a-şi echilibra deficitele bugetare, continuând să îşi reducă
produsul intern brut şi producţia internă, să înregistreze creşteri ale şomajului,
reduceri ale nivelurilor veniturilor populaţiei şi să rămână neatractive pentru
investiţiile strategice din străinătate.
Creşterea decalajelor economice pune actualmente în pericol integritatea
Pieţei interne şi a Uniunii Economice şi Monetare, fiind afectate însăşi funda- 189
mentele creării monedei unice europene prin creşterea fără precedent a defici-
telor înregistrate de unele ţări din zona euro.
Trebuie spus că, în principiu, însăşi Statele Membre au responsabilitatea
de a se implica în atenuarea efectelor crizei, prin măsurile de politică economi-
că, administrativă şi financiară pe care le adoptă. Ele au, de asemenea, rolul de
a contribui la reducerea decalajelor regionale, existente anterior aderării la
Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere, Constituţia României menţio-
nează responsabilităţile statului în ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă,
protecţia socială, creşterea nivelului de pregătire profesională a personalului
angajat, realizarea de investiţii în infrastructură, accesul la informaţie, susţine-
rea cercetării şi dezvoltării, precum şi prezervarea mediului înconjurător (arti-
colele 31, 32, 35, 41, 50 şi 135).
Un rol important revine însă şi Comunităţii Europene care are, în con-
textul articolului 2 din Tratatul CE, obligaţia de a „promova pe întreg teritoriul
comunitar o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor eco-
nomice, un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială,
egalitatea între bărbaţi şi femei, o creştere durabilă şi neinflaţionistă, un grad
ridicat de competitivitate şi de convergenţă a performanţelor economice, un
nivel ridicat de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului, creşterea nivelu-
lui şi calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între Statele
Membre”.
Acesta este motivul pentru care Statele Membre ale Uniunii Europene
participă în mod activ la crearea unei Politici regionale europene, susţinute din
fonduri comunitare, fonduri structurale şi Fondul de coeziune. Scopul acestei
politici nu se rezumă doar la o simplă redistribuire a resurselor, ci creează con-
diţiile pentru generarea de noi resurse prin realizarea de investiţii noi suplimen-
tare în regiuni şi în comunităţile aferente.
Trebuie să precizăm însă că principiul solidarităţii, principiu esenţial
pentru procesul integrării europene şi fundament al politicii de coeziune la nivel
european, este din ce în ce mai des adus în discuţie la nivel comunitar, populaţia
statelor bogate reclamând nevoia de susţinere a propriilor economii, în detri-
mentul alocării de fonduri şi resurse în beneficiul statelor emergente, văzute ca
şi consumatori neţi, cu perspective reduse de a contribui, în viitorul apropiat, la
creşterea de ansamblu a economiei europene. Până în prezent însă, Statele
Membre au reuşit însă să conclucreze eficient pentru combaterea efectelor crizei
economice şi financiare, oferind sprijin ţărilor afectate mai puternic.
CONCURENŢA
2. Fondurile europene – instrument de reducere al disparită-

ţilor regionale.
Din punct de vedere conceptual, necesitatea reducerii disparităţilor regi-

onale a fost exprimată, pentru prima dată, în Tratatul de la Roma, care a creat
şi primul mecanism concret de redistribuţie, respectiv Fondul Social European
190 (FSE). De asemenea, articolul 92.3 al Tratatului Comunităţilor Europene (ac-
tualul 107.3 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene) menţiona faptul
că subvenţiile naţionale (ajutoarele de stat) puteau fi considerate compatibile
cu Piaţa internă numai în măsura în care promovau dezvoltarea economică a
acelor zone în care „standardele de viaţă erau foarte scăzute şi în care se înre-
gistra un şomaj ridicat.“
Compensarea decalajelor regionale a intrat efectiv în atenţia instituţiilor
comunitare în anul 1975, când a fost creat Fondul European pentru Dezvoltare
Regională (FEDER). Ulterior, odată cu punerea în aplicare a Tratatului Uniunii
Europene, a fost creat Fondul de Coeziune, instrument menit să contribuie la
susţinerea proiectelor de transport şi protecţie a mediului în statele cele mai
sărace ale UE.
Politica regională europeană a dobândit noi dimensiuni în martie 2000,
odată cu adoptarea Strategiei de la Lisabona, care a stabilit „un nou obiectiv
strategic pentru Uniune, în sensul creşterii gradului de angajare, realizării re-
formei economice şi atingerii coeziunii sociale, ca parte a unei societăţi bazată
pe cunoaştere.” Strategia avea ca obiectiv central transformarea Uniunii
Europene în „cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere
din lume, capabilă de o creştere economică sustenabilă şi care să genereze lo-
curi de muncă mai bune şi mai bine plătite, asigurând astfel o mai bună coezi-
une socială.”
Cu toate acestea, Strategia de la Lisabona nu a reuşit să îşi atingă obiec-
tivele, fapt evidenţiat în raportul întocmit de un grup de experţi condus de
fostul prim-ministru al Olandei, Wim Kok şi prezentat la reuniunea de toamnă

a Consiliului European din aprilie 2008 datorită, în principal, „agendei prea
încărcate, lipsei de coordonare şi a priorităţilor conflictuale”. Mai mult, rapor-
tul sugerează că vina principală revine Statelor Membre, care nu au avut sufi-
cientă voinţă politică de a pune în aplicare reformele necesare atingerii obiec-
tivelor Agendei Lisabona.
Comisia Europeană a hotărât, în 2005, relansarea Stra¬tegiei Lisabona.
Noua abordare a pus accentul pe acţiunile ce trebuie puse în aplicare, lăsând în
plan secundar obiectivele ce trebuie atinse. Atingerea unei anumite rate a ocu-
pării sau a unui nivel prestabilit de creştere economică nu mai sunt considera-
te ca reprezentând priorităţi. Evaluarea rezultatelor noii Strategii, în decembrie
2007, a subliniat oportunitatea acestor modificări şi a conturat o serie de noi
iniţiative politice în cele patru domenii prioritare, identificate în primavara
anului 2006: investiţii în oameni şi mo¬dernizarea pieţei muncii, mediul de
afaceri, cunoaştere şi energie şi mediu.
Criza economică şi financiară a afectat semnificativ îndeplinirea noilor
obiective ale Strategiei de la Lisabona. De aceea, Comisia Europeană a promo-
vat în anul 2009 „Strategia: Europa 2020” orientată în direcţia îndeplinirii a trei
obiective tematice importante pentru Uniunea Europeană la orizontul anului
2020: crearea de valoare prin cunoaştere, dezvoltarea competenţelor cetăţenilor
în cadrul unor societăţi care favorizează incluziunea şi crearea unei economii
competitive, conectate şi ecologice. 191
Noua strategie promovează un cadru adecvat pentru inovare şi cercetare,
prin oferirea de stimulente şi punerea în comun a resurselor publice şi private şi
susţine reformarea politicilor în domeniul educaţiei, astfel încât randamentul lor
să crească şi să conducă la combaterea excluziunii sociale şi a sărăciei. De ase-
menea, sunt promovate măsuri pentru crearea unei veritabile Pieţe unice online,
avându-se în vedere utilizarea la maxim a beneficiilor economiei digitale.
În următorul deceniu, un loc central va ocupa flexicuritatea, instrumentul
care poate răspunde adecvat provocărilor impuse de noi locuri de muncă care
necesită noi competenţe. Mobilitatea forţei de muncă trebuie să contribuie la o
mai buna corelare a cererii şi a ofertei pe piaţa muncii, dar şi la asigurarea
necesarului de noi competenţe.
Competitivitatea urmează să fie promovată prin întărirea culturii antre-
prenoriale, fiind pus un accent deosebit pe crearea unei atitudini pozitive în
asumarea riscurilor şi pe creşterea capacităţii de inovare. Crearea unei econo-
mii competitive va trebui să se confrunte cu noile constrângeri impuse de creş-
terea preţurilor la energie, de concurenţa în creştere pentru resurse şi pieţe,
precum şi cu constrângerile impuse de nevoia de a limita emisiile de carbon.
De asemenea, este promovată folosirea adecvată şi eficientă a materiilor prime,
creşterea productivităţii muncii prin reducerea presiunii asupra resurselor.
Politica industrială va pune accentul pe sustenabilitate, inovare şi competenţe,
astfel încât să poată contribui efectiv la creştere şi crearea de locuri de muncă.
Un rol important va juca, în perioada următoare, crearea de infrastructuri
de transport şi energie modernizate şi interconectate, precum şi asigurarea ac-
cesului la reţeaua de comunicaţii în bandă largă.
În concluzie, Strategia: Europa 2020, la fel ca şi iniţiativele precedente,
nu face decât să continue şi să completeze eforturile permanente depuse de
Statele Membre şi de instituţiile comunitare în direcţia creşterii competitivită-
ţii economiilor naţionale şi a economiei europene, în ansamblul său. Nu trebu-
ie uitat faptul că, obiectivele strategice fixate la nivel comunitar prin aceste
instrumente stau la baza stabilirii obiectivelor fondurilor structurale pentru fi-
ecare perioadă de programare. Astfel, actualele reglementări în domeniul fon-
durilor structurale au fost adaptate conform priorităţilor incluse în Strategia de
la Lisabona. Este de prevăzut că acordarea de finanţare nerambursabilă comu-
nitară, după anul 2013, va fi astfel dimensionată încât să susţină, în cele mai
eficiente moduri posibile, îndeplinirea obiectivelor Strategiei: Europa 2020..
CONCURENŢA
3. Fondurile europene – cadrul legal de implementare.
Implementarea fondurilor structurale în perioada de programare 2007 –

2013 este influenţată şi de modificarea bazei legale de constituire şi aplicare a
fondurilor europene. Din acest punct de vedere, în anul 2006, Comisia
Europeană a promovat un nou set de reglementări specifice, gândite a creşte
flexibilitatea în acordarea acestora şi a instituit noi mecanisme de natură a
192 asigura protejarea competitorilor şi salvgardarea mediului concurenţial.
Astfel, dacă anterior datei de 01 ianuarie 2007, fondurile comunitare nu
au fost niciodată evaluate prin prisma regulilor ajutorului de stat, singurele
reglementări aplicabile fiind cele proprii, ulterior acestui moment Comisia
Europeană a asimilat fondurile structurale resurselor proprii Statelor Membre
şi a decis că este necesar ca autorităţile de management, în calitatea lor de fur-
nizori, să verifice, în cazul în care un proiect beneficiază de finanţare din fon-
duri europene, atât respectarea regulilor de ajutor de stat, cât şi a celor privind
fondurile comunitare.
Legislaţia în domeniul ajutorului de stat poate, în consecinţă, limita în
anumite situaţii aplicarea legislaţiei de reglementare a fondurilor europene, mai
ales atunci când este vorba despre eligibilitatea proiectelor, categoriilor de
cheltuieli şi a beneficiarilor, nivelul finanţării din surse publice şi al cotei de
cofinanţare, precum şi procedura de autorizare, plată şi monitorizare. Mai mult,
fondurile europene trebuie luate în considerare la calculul intensităţilor maxi-
me admisibile a ajutorului de stat şi trebuie să respecte regulile de cumul.
În acest context, la nivel naţional, colaborarea dintre autorităţile impli-
cate în gestionarea fondurilor structurale (ministere, autorităţi de management
sau organisme intermediare) şi personalul de specialitate din cadrul Consiliului
Concurenţei a devenit extrem de importantă.
4. România şi implementarea politicii europene de coeziune

în perioada 2007-2013.

Dezvoltarea economiei româneşti şi recuperarea decalajelor existente
între aceasta şi economiile statelor dezvoltate din Uniunea Europeană necesită
resurse financiare semnificative, precum şi intervenţii structurale majore pe
termen lung.
De aceea, pentru perioada de programare 2007 – 2013, Uniunea
Europeană oferă asistenţă financiară nerambursabilă României, în valoare de
peste 30 miliarde Euro, prin intermediul următoarelor trei instrumente structu-
rale: Fondul Social European (FSE), Fondul European de Dezvoltare Regională
(FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC). Din totalul finanţării comunitare, peste
11 miliarde Euro o reprezintă fondurile alocate pentru dezvoltarea agriculturii
şi a zonelor rurale.
Fiecare dintre cele trei fonduri europene are destinaţii specifice:
Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER, actualmente
FEDR) - este destinat promovării coeziunii economico-sociale şi înlăturării
dezechilibrelor prin susţinerea reconversiei economice, sprijinirea regiunilor
industriale aflate în declin, a zonelor urbane în dificultate, precum şi a celor
dependente de pescuit sau servicii. Finanţează investiţiile productive, investi-
ţiile în infrastructura de transport, educaţie, sănătate, telecomunicaţii, energie
sau protecţia mediului şi susţine dezvoltarea IMM-urilor;
Fondul Social European (FSE) - este destinat prevenirii şi combaterii
şomajului şi promovează integrarea socială a categoriilor defavorizate. 193
Finanţează măsurile active care au în vedere reintegrarea profesională a şome-
rilor pe termen lung, a tinerilor, vârstnicilor şi a persoanelor care au dificultăţi
de integrare/reintegrare pe piaţa muncii. Susţine îmbunătăţirea educaţiei şi a
sistemului de învăţământ general şi profesional;
Fondul de Coeziune (FC) - este destinat finanţării proiectelor de mediu
şi de infrastructură în statele cu un PIB/locuitor mai mic decât 90% din media
comunitară.
Suma totală a Fondurilor Structurale şi de Coeziune alocate României
este de 19,668 miliarde Euro, din care 12,661 miliarde reprezintă Fonduri
Structurale în cadrul Obiectivului „Convergenţă”, 6,552 miliarde Euro sunt
alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde sunt alocate Obiectivului
„Cooperare Teritorială Europeană”. Alocarea efectivă a sumelor acordate în
vederea asigurării convergenţei şi coeziunii economiei româneşti, precum şi a
celor 5,6 miliarde Euro ce reprezintă contravaloarea estimată a cofinanţării
naţionale, se realizează prin intermediul a şapte Programe Operaţionale:
- Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice
(POS CCE);
- Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS-M);
- Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T);
- Programul Operaţional Regional (POR);
- Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU);
- Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA);
- Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (PO AT).
Alocarea CSNR pe Programe Operationale

Dezvoltarea
resurselor
umane 18,1%
Asistenta
Capacitate
Regional 19,4% tehnica 0,9% administrativa
1,1%
Competitivitate
Mediu 23,5% 13,3%
Transport
23,8%
CONCURENŢA
Pentru gestionarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune a fost elaborat

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, care identifică domeniile prioritare de
acţiune şi propune modalităţi practice de acţiune.
În ceea ce priveşte managementul instrumentelor structurale, HG nr.
194 457/2008 a desemnat structuri distincte în cadrul ministerelor şi agenţiilor,
având la bază experienţa pe care aceastea au acumulat-o în gestionarea fondu-
rilor de preaderare. Coordonatorul naţional al programării şi gestionării instru-
mentelor structurale este, în actualul context, Ministerul Finanţelor Publice,
prin Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).
Mecanismul de coordonare instituit prin HG nr. 457/2008 permite o relaţiona-
re inter-instituţională la toate nivelurile, respectiv decizional - politic, decizio-
nal de management şi tehnic - de execuţie.
5. Contextul macroeconomic de implementare a fondurilor

structurale în România.
Implementarea fondurilor structurale este influenţată, într-o măsură sem-

nificativă, de situaţia economică şi financiară din statul beneficiar, precum şi
de variabile cum ar fi: condiţiile geo-politice, economia, structura producţiei şi
a serviciilor, cultura, nivelul de instruire a populaţiei, gradul de pregătire al
instituţiilor în vederea gestionării sumelor alocate de către Uniunea Europeană.
Dintre toate cele 27 de State Membre ale Uniunii Europene, România este
a şaptea ţară ca mărime. Din punct de vedere economic însă, România se află
cu mult în urma majorităţii Statelor Membre. Dacă ne raportăm la anul 2004,
anul luat ca referinţă la momentul la care Comisia Europeană a evaluat posibi-
litatea acordării de fonduri structurale în beneficiul României, PIB/locuitor a
fost de 31% din media statelor din EU-25 şi de 50% raportat la media indicato-
rului calculată pentru cele 10 state est-europene aderate la Uniune în 2004.

Situaţia a fost generată, într-o mare măsură, de schimbarea substanţială
a structurii industriale a României după 1990. Industria prelucrătoare a înregis-
trat un declin constant, reflectat într-o scădere masivă a ocupării, în special în
industria oţelului, în industria chimică şi industria producătoare de maşini.
Agricultura a înregistrat, de asemenea, un declin, ceea ce a creat probleme
majore în economia rurală. Decalaje majore au fost înregistrate, atât între regi-
uni, cât şi între mediul urban şi cel rural. Rata şomajului înregistrată în 2005 a
fost relativ mică, de 7,2%, dar cifrele oficiale nu ţin cont de ponderea mare a
agriculturii de subzistenţă.
Intervalul 2006-2008 a marcat totuşi o creştere medie anuală a PIB de 7,1%,
datorată, în principal, investiţiilor fixe (locuinţe) şi consumului privat, alimentate de
o creştere semnificativă a volumului de credite bancare acordate sectorului privat.
Începând cu trimestrul III 2008, în România a început să se manifeste
criza economică şi financiară, ale cărei efecte au început să fie mai vizibile
începând cu trimestrul IV al aceluiaşi an. Astfel, după ce în trimestrul IV 2008
creşterea PIB a fost de doar 2,9% faţă de trimestrul IV 2007, în trimestrul I
2009 PIB – în termeni reali, seria brută – s-a redus cu 6,2% faţă de trimestrul
I 2008, iar în trimestrul II cu 8,7%. În trimestrul III reducerea s-a mai diminu-
at, fiind de 7,1%. Cumulat pe primele 9 luni ale anului 2009, impactul negativ
al crizei s-a reflectat în reducerea PIB cu 7,4%, determinată de diminuarea
cererii interne cu 13,7% şi a celei externe cu 10,1%. 195
În industrie se observă o defazare între evoluţia industriei europene şi a
celei româneşti, cea din urmă atingând un minim la nivelul lunii decembrie
2008. Declinul industriei româneşti are la bază restrângerea pieţelor externe
din cauza crizei economice din principalele ţări partenere ale României (Italia,
Franţa, Germania etc.), restrângerea creditelor acordate agenţilor economici de
către băncile comerciale, ca urmare a normelor prudenţiale impuse de BNR,
precum şi diminuarea activităţii în construcţii, cu efect asupra reducerii pro-
ducţiei în ramurile industriale din amonte.
Efectele crizei economice şi financiare se regăsesc şi în creşterea dispa-
rităţilor regionale la nivel naţional, indicele de disparitate, calculat la nivelul
României ca raport dintre cea mai dezvoltată regiune (Bucureşti-Ilfov) şi cea
mai puţin dezvoltată regiune (Nord-Est) în termeni de PIB/locuitor, înregis-
trând o creştere de la 2,76 în anul 2004 la 3,55 în anul 2009.
Nivelul redus al investiţiilor străine directe atrase, predominanţa activi-
tăţilor rurale cu valoare adăugată mică, calitatea necorespunzătoare a resurselor
umane şi gradul scăzut de dotare a regiunilor cu infrastructură de bază (îndeo-
sebi transport, mediu, educaţie, sănătate), constituie factori care afectează şi
accentuează încă disparităţile de dezvoltare între regiunile ţării.
Investiţiile străine directe reprezintă şi ele un element important, care
contribuie la adâncirea disparităţilor regionale prin concentrarea lor în regiunea
Bucureşti-Ilfov (64,3%) şi regiunea Centru (8,3%). Restul regiunilor au atras,
cumulat, un procent de numai 27,4% din investiţiile străine directe.
Efectele crizei au afectat în cea mai mare măsură IMM-urile. În perioada
octombrie 2008 – martie 2009, peste jumătate dintre IMM-uri (57,6%) şi-au
redus activitatea, 23,4% din firme au funcţionat la aceiaşi parametri, 14,8%
dintre companii au dat faliment şi doar 4,2% dintre agenţii economici şi-au
dezvoltat activitatea.
Evoluţia economică sinuoasă s-a reflectat şi asupra gradului de ocupare
al populaţiei active. În perioada 2007-2008, rata de ocupare a crescut cu 0,2%,
în timp ce rata şomajului a scăzut de la 7,3% în anul 2006 la 6,4% în 2007 şi
5,8% în 2008. Efectele crizei economice şi financiare s-au manifestat începând
cu semestrul I 2009, când situaţia ocupării s-a înrăutăţit, gradul de ocupare al
populaţiei reducându-se cu 0,7%, iar numărul de salariaţi cu 0,3%. Rata şoma-
jului înregistrat s-a majorat la 7,5% în luna noiembrie 2009, faţă de 4,1% în
noiembrie 2008.
Mai mult, în ciuda progreselor înregistrate în privinţa privatizării, efi-
CONCURENŢA
cientizării şi reglementării sectorului financiar, accesul firmelor la capital

rămâne înca limitat. În plus, utilizarea unor tehnologii şi echipamente cu
durata de viaţa depasită, energo-intensive, reduce drastic productivitatea în
majoritatea sectoarelor economice. De aceea, creşterea competitivităţii nu
trebuie privită ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt (de
ex: costul redus al forţei de muncă), ci ca un proces de construire a unei
structuri economice bazate pe investiţii de capital şi pe cercetare, dezvoltare
196 şi inovare.
Cercetarea şi transferul tehnologic continuă să fie sub-finanţate, insufi-
cient orientate către cerere şi lipsite de infastructuri adecvate care să permită
ca rezulatatele cercetării să se transforme în inovare aplicată. Numărul firmelor
inovative este redus comparativ cu media Uniunii Europene, înregistrându-se
decalaje în ceea ce priveşte nivelul scăzut al implementării drepturilor de pro-
prietate şi absenţa structurilor de susţinere a start-up-urilor inovative.
Informatizarea reprezintă unul dintre principalele instrumente capabile
să contribuie la dezvoltarea economică a României şi să crească competitivita-
tea firmelor româneşti pe plan naţional şi mondial. Chiar dacă România a înre-
gistrat o dezvoltare deosebită în domeniu tehnologiei informaţiilor, în perioada
următoare este necesar să se acorde o atenţie suplimentară dezvoltării reţelelor
de comunicaţii de mare viteză, ca factor determinant pentru creşterea produc-
tivităţii şi a producţiei în economie.
Nu în ultimul rând, dezvoltarea economică şi socială durabilă depinde în
mod direct de sectorul strategic de energie, care înregistrează performanţe scă-
zute datorită infrastructurilor de producţie şi distrubuţie învechite, ducând la
scăderea eficienţei energetice pe parcursul întregului lanţ, de la producţie până
la utilizatorul final.
6. Impactul crizei economice şi financiare asupra implemen-

tării fondurilor structurale în România.
Fondurile structurale puse la dispoziţia României de către Uniunea

Europeană sunt destinate să suplimenteze efortul pe care societatea româneas-
că, mediul de afaceri, întreprinderile le fac în vederea asigurării propriei com-
petitivităţi. De aceea, marea majoritate a axelor şi domeniilor majore de inter-
venţie din cadrul POS-urilor impun beneficiarilor co-finanţarea propriilor pro-
iecte, într-o măsură mai mare sau mai mică, stabilită şi în funcţie de potenţiala
încadrare a măsurilor de sprijin în categoria ajutoarelor de stat. În acest con-
text, este de aşteptat ca efectele crizei economice şi financiare să afecteze im-
plementarea fondurilor structurale în România prin prisma contractării pieţelor,
scumpirii creditării, scăderii cifrei de afaceri a companiilor şi, prin urmare, a
reducerii posibilităţilor beneficiarilor de a asigura co-finanţarea proiectelor.
Actualmente, autorităţile române analizează posibilitatea reducerii cote-
lor de co-finanţare a proiectelor sau acordarea de garanţii ale statului aferente
cotei de co-finanţare impuse beneficiarului.
Criza economică şi financiară a influenţat implementarea fondurilor
structurale în România şi prin prisma prioritizării acestora. Autorităţile studia-
ză, în prezent, posibilitatea redirecţionării fondurilor disponibile către domeni-
ile în care infuzia de capital ar putea soluţiona problemele create/agravate de
recenta criză economică şi financiară. În contrapartidă, schemele de sprijin
insuficient accesate ar putea să sufere o diminuare a fondurilor repartizate ini-
ţial, sursele financiare astfel recuperate urmând să fie redirecţionate în vederea
suplimentării bugetelor schemelor prioritare. 197
7. Situaţia absorbţiei fondurilor structurale în România şi
Uniunea Europeană.
Eforturile autorităţilor române în direcţia utilizării cât mai complete a

fondurilor comunitare puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană,
în vederea reducerii efectelor crizei economice şi financiare, s-au materializat,
până în prezent1 , prin plata efectivă către beneficiari a unei sume de 1,36 mi-
liarde euro, din care 389,17 milioane euro provenind din fonduri comunitare
(circa 2,04% din totalul fondurilor alocate de către Uniunea Europeană). În
concret, situaţia defalcată pe programe operaţionale este următoarea:
- mil
euro -
Sume pla- Din
Fonduri Proiecte Din care,
Program Buget tite care,
comunitare contractate contribuţie
operaţional total efectiv fonduri
alocate (31.10.2010) comunitară
(31.10.2010) UE
1 2 3 4 5 6 7
POR 4380 3720 2695,19 1770,43 497,43 135,26
POS-M 5611 4511 2383,79 1501,93 235,68 36,01
POS-T 5698 4429 1135,03 381,93 37,35 37,35
POS CCE 4260 2550 1303,57 719,05 204,77 130,65
POS DRU 4250 3476 2544,53 2100,91 366,47 40,08
PO DCA 246 208 69,31 57,01 8,26 4,28
PO AT 213 170 63,24 49,66 6,80 5,54
TOTAL 24658 19064 10194,66 6580,92 1356,76 389,17
Absorbţie (calculata
Absorbţie (funcţie Absorbţie (calculata la
Program ope- la sumele platite
de proiectele con- sumele totale platite
raţional efectiv din fonduri
tractate) efectiv)
UE)
8 9=4*100/2 10=6*100/2 11=7*100/3

POR 61,53 11,36 3,64
POS-M 42,48 4,20 0,80
CONCURENŢA
POS-T 19,92 0,66 0,84

POS CCE 30,60 4,81 5,12
POS DRU 59,87 8,62 1,15
PO DCA 28,17 3,36 2,06
PO AT 29,72 3,20 3,25
TOTAL 41,34 5,50 2,04
Situaţia României nu este singulară. Analiştii au semnalat dificultăţi de

198 absorbţie a fondurilor structurale în mai multe State Membre din zona Central
şi Est–Europeană, în special în rândul ţărilor care au aderat la Uniunea
Europeană recent şi care prezintă o anumită fragilitate financiară, datorată, în
mare parte, diferenţelor de organizare şi structură, stadiului incipient al demo-
craţiei, dar şi a unei insuficiente capacităţi instituţionale, lipsei personalului
specializat şi a fluctuaţiei acestuia, factori al căror efect se concretizează în
reducerea capacităţii statelor respective de a pregăti proiecte eligibile pentru a
beneficia de fondurile comunitare.
La nivel european, situaţia absorbţiei fondurilor structurale diferă în mod

semnificativ între Statele Membre, în funcţie de gradul de dezvoltare al econo-
miilor naţionale, capacităţii acestora de a-şi asigura nevoile investiţionale din
propriile resurse, dar şi a manierei diferite în care s-au făcut simţite efectele

crizei economice şi financiare la nivelul fiecărei ţări.
Criza globală a afectat la rândul ei în mod diferit Statele Membre, fiind
resimţită în mod mai acut de ţările cu economii emergente. Astfel, deşi toc-
mai în cadul acestor ţări se înregistra un nivel mai mare de investiţii, datori-
tă factorilor economico–sociali care stimulau în primul rând investiţiile stră-
ine dar şi a mecanismelor de încurajare a antreprenorilor locali, criza a avut
ca efect diminuarea capitalurilor proprii şi îngreunarea accesului la creditare,
numeroase firme intrând în dificultate. A rezultat un cerc vicios, greu de în-
trerupt: pe de o parte nevoia crescută de finanţare, în special pentru continu-
area investiţiilor deja începute, pentru care accesarea fondurilor structurale
ar fi reprezentat o soluţie, iar pe de altă parte, imposibilitatea multor firme de
a asigura chiar şi partea de co–finanţare necesară în vederea obţinerii acestor
fonduri.
Relaţia dintre capacitatea de absorbţie a fondurilor structurale şi situaţia
economică regională este paradoxală, practica demonstrând că regiunile cele
mai dezavantajate din punct de vedere al dezvoltării economice sunt şi cele
care întâmpină cele mai mari greutăţi în absorbţia fondurilor.
În acelaşi timp, există un consens între beneficiarii de fonduri structura-
le asupra faptului că problemele legate de capacitatea de absorbţie se datorează
în mare măsură şi factorilor instituţionali, atât la nivelul structurilor Uniunii
Europene cât şi a structurilor naţionale. 199
La nivelul Uniunii, factorii instituţionali se raportează, în principal, la
Comisia Europeană, respectiv la gradul de transparenţă a procesului de alocare
a fondurilor, coerenţa în utilizarea diferitelor fonduri, birocraţia administrativă
şi lentoarea procesului decizional, lipsa de comunicare şi coordonare pe verti-
cală şi orizontală, neclarităţi care apar în cadrul procedurilor secvenţiale afe-
rente programelor la nivel central şi regional.
La nivelul Statelor Membre, practica demonstrează că numărul instituţi-
ilor implicate în diferitele niveluri de management al programelor influenţează
direct capacitatea de absorbţie a fondurilor. Astfel, cu cât sunt mai puţine insti-
tuţii implicate, cu atât mai mare este rata de absorbţie. Un rol special în imple-
mentarea fondurilor structurale îl joacă Agenţiile de Dezvoltare Regională, în
special în faza de proiect, acestea influenţând pozitiv calitatea proiectelor, tim-
pul de aprobare şi, prin urmare, rata de absorbţie.
8. Impactul fondurilor structurale asupra economiei şi socie-

tăţii româneşti.
Din totalul celor şapte programe operaţionale, am decis să analizăm doar

Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial „Creşterea
Competitivităţii Economice” şi Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea
Resurselor Umane”, programe care au cel mai crescut impact asupra creşterii
competitivităţii economiei româneşti.
a. Programul operaţional regional.
Programul Operaţional Regional (POR) se adresează tuturor celor opt

regiuni de dezvoltare din România şi are ca obiectiv “sprijinirea şi promovarea
dezvoltării locale durabile, atât din punct de vedere economic, cât şi social, în
regiunile României, prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediu-
lui de afaceri, care susţin creşterea economică”, scopul său final fiind reduce-
rea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre regiunile mai dez-
voltate şi cele mai puţin dezvoltate.
POR susţine promovarea acţiunilor care contribuie la îmbunătăţirea stan-
dardelor de siguranţă, reducerea efectelor negative asupra mediului, diminua-
rea schimbărilor climatice, protecţia infrastructurii de transport faţă de calami-
tăţile naturale, precum şi eliminarea punctelor periculoase de trafic.
CONCURENŢA
POR vizează, de asemenea, crearea locurilor de muncă, îmbunătăţirea

infrastructurii serviciilor sociale, de sănătate şi siguranţă publică în situaţii de
urgenţă, modernizarea infrastructurii educaţionale, reabilitarea centrelor indus-
triale neutilizate, sprijinirea microîntreprinderilor, restaurarea patrimoniului
cultural-istoric sau modernizarea infrastructurii turistice.
Activitatea AM POR s-a concretizat, până la data de 31 octombrie 2010,
în încheierea unui număr de 881 contracte, în valoare însumată de
200 11.521.955.535 lei, din care 7.568.593.059 lei provenind din fondurile puse la
dispoziţia României de către Uniunea Europeană. Absorţia fondurilor comuni-
tare, în cadrul POR, se prezintă astfel:
- lei -
Din care:
Nr. con- Valoare con-
DMI Fonduri co-
tracte tracte Cofinanţare
munitare
Axa Prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere
1.1 Planuri integrate de
55 1.504.962.868 958.002.092 36.722.889
dezvoltare urbana
Axa Prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport
2.1 Reabilitare drumuri
119 5.225.832.811 3.653.457.588 107.054.321
judeţene, străzi urbane
Axa Prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale
3.1 Reabilitare infrastructu-
35 558.968.423 383.804.887 9.274.415
ră servicii de sănătate
60 175.540.051 119.718.717 2.866.165
ră servicii sociale
3.3 Dotare baze intervenţie
7 334.541.466 236.538.167 5.565.604
de urgenţă
124 911.188.476 621.624.857 15.321.269
ră educaţională/FPC
Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local

4.1 Dezvoltare structură de
15 544.244.935 226.764.238 125.532.202
sprijinire a afacerilor
4.2 Reabilitare centre in-
0 0 0 0
dustriale poluante
4.3 Sprijinire dezvoltare
305 208.191.211 119.297.535 47.869.885
microîntreprinderi
Axa Prioritară 5: Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului
5.1 Restaurare/valorificare
43 915.540.469 608.585.699 14.987.963
patrimoniu cultural
5.2 Dezvoltare infrastructu-
60 907.240.314 480.788.078 220.155.258
ră turistică
5.3 Valorificare potenţial
20 30.794.097 21.649.864 1.249.156
turistic
Axa Prioritară 6: Asistenţă tehnică
6.1 Suport pt implementa-
20 160.267.082 110.224.819 0
re POR
6.2 Suport pt publicitate
18 44.643.332 28.136.518 0
POR
Analizând gradul de absorbţie al fondurilor comunitare puse la dispoziţia

României prin POR, raportată la fondurile UE contractate, observăm că există,
în acest moment, potenţialul de absorbţie a 47,59% din buget. Cifra este sem-
nificativ mai mare decât valoarea plăţilor efective operate din bugetul POR,
care se cifrează la numai 3,64%. 201
- mil. euro -
Axă Fonduri UE % fonduri UE potenţial
Buget UE
prioritară contractate absorbite
1 1116,00 224,09 20,08
2 757,02 854,61 112,89
3 558,00 318,52 57,08
4 632,40 80,95 12,80
5 558,00 259,89 46,58
6 98,58 32,37 32,83
TOTAL 3720 1770,43 47,59
Explicaţia rezidă în durata relativ mare de implementare a programelor

contractate. Este evident însă că, pe perioada de derulare a proiectelor, sumele
ce vor fi plătite efectiv se vor situa sub nivelul contractat datorită ne-eligibili-
tăţii unor cheltuieli sau rezilierii unor contracte.
Dintre axele prioritare ale POR, Axa prioritară 2, care finanţează îmbu-
nătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport, a suscitat un interes
deosebit pentru beneficiari, sumele contractate depăşind deja bugetul iniţial al
axei şi determinând suplimentarea acestuia de către autoritatea de manage-
ment. Conectarea drumurilor judeţene la reţeaua drumurilor naţionale şi la re-
ţeaua TEN are implicaţii asupra dezvoltării regionale, atrăgând în circuitul
economic zone cu o dezvoltare deficitară şi contribuind, pe termen mediu, la
creşterea fluxurilor de capital, a mobilităţii forţei de muncă, a accesibilităţii
spre şi în interiorul ţării, cu efect asupra dezvoltării durabile a acesteia şi a
creării de noi locuri de muncă, inclusiv în zonele rurale.
Un grad de absorbţie semnificativ îl prezintă şi Axele prioritare 3 şi 5,
ceea ce indică o preocupare semnificativă a aplicanţilor pentru îmbunătăţirea
infrastructurii sociale şi promovarea turismului, ambele domenii înregistrând,
în prezent, deficite importante de finanţare datorită crizei economice şi finan-
ciare. POR contribuie, de asemenea, la dezvoltarea infrastructurii educaţionale
prin dotarea unităţilor de învăţământ, a structurilor de cazare pentru studenţi şi
a centrelor de formare profesională, cu efect asupra creşterii calităţii şi a parti-
cipării populaţiei şcolare şi a adulţilor la procesul educaţional.
Îmbunătăţirea infrastructurii zonelor turistice este de aşteptat, la rândul
ei, să determine creşterea fluxului de turişti spre destinaţiile din România, ge-
nerând beneficii atât în favoarea industriei turistice cât şi mediului economic,
CONCURENŢA
per ansamblu.
Datele statistice semnalează însă faptul că s-a acordat o atenţie mai mică
reabilitării ariilor urbane (Axa prioritară 1), iar fondurile alocate dezvoltării
mediului de afaceri regional şi local (Axa prioritară 4) au fost absorbite în mică
măsură. Fenomenul este cauzat, pe de o parte de lipsa fondurilor necesare pen-
tru co-finanţarea proiectelor, cât şi de lipsa personalului cu o pregătire adecva-
tă necesar pentru elaborarea şi gestionarea aplicaţiilor destinate obţinerii fon-
202 durilor comunitare.
Au existat şi motive specifice pentru absorbţia nesatisfăcătoare a fondu-
rilor alocate de către Uniunea Europeană în cadrul POR. Astfel, absorbţia re-
dusă a fondurilor alocate dezvoltării urbane a fost influenţată şi de întârzierea
aprobării cadrului legal naţional în domeniul, precum şi de necesitatea stabili-
rii unui cadru comun de finanţare a polilor de creştere din toate programele
operaţionale, de capacitatea limitată a administraţiilor locale de a elabora pla-
nuri integrate de dezvoltare urbană cu impact metropolitan sau regional, sau de
reticenţa unor autorităţi publice locale din zona de influenţă a municipiilor -
nuclee ale polilor de creştere, de a se asocia şi de a face parte din Asociaţia de
Dezvoltare Intercomunitară a polului de creştere.
În scopul eliminării acestor blocaje a fost utilizată asistenţa Phare în cadrul
unui proiect pentru sprijinirea autorităţilor locale din polii de creştere în crearea
structurilor manageriale şi în elaborarea planurilor integrate de dezvoltare.
O situaţie specială vizează reabilitarea siturilor industriale poluate, sin-
gura axă prioritară din cadrul Programului Operaţional Regional pe care nu
s-au încheiat, până în prezent, contracte de finanţare. Principalul motiv îl re-
prezintă faptul că marea parte a siturilor industriale, potenţial eligibile pentru
finanţare din acest domeniu, se află în proprietatea unor autorităţi locale din
localităţi urbane şi rurale mici, care nu au resursele umane, financiare şi tehni-
ce, precum şi capacitatea managerială şi de planificare cerute de complexitatea
proiectelor de reabilitare a siturilor industriale.
b. Programul operaţional sectorial „creşterea competitivităţii

economice”.
Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”

(POS CCE) reprezintă principalul instrument pentru promovarea creşterii pe
termen lung a competitivităţii economice din România în conformitate cu prin-
cipiile unei dezvoltări durabile şi reducerea decalajelor faţă de productivitatea
medie la nivelul Uniunii Europene. Scopul programului este de a înregistra o
creştere medie anuală a produsului intern brut per persoană ocupată cu cca.
5,5% şi atingerea, până în 2015, a unui nivel de aproximativ 55% din produc-
tivitatea medie a Uniunii Europene.
Concret, POS CCE susţine consolidarea şi dezvoltarea durabilă a secto-
rului productiv, creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare, stimu-
larea cooperării între institutele de cercetare şi întreprinderi, valorificarea po-
tenţialului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi aplicarea acestuia în
sectorul public şi cel privat, precum şi creşterea eficienţei energetice şi dezvol-
tarea durabilă a sistemului energetic prin promovarea surselor regenerabile de
energie.
Activitatea AM POS CCE s-a concretizat, până la data de 31 octombrie
2010, în încheierea unui număr de 1.409 contracte, în valoare însumată de
5.572.779.275 lei, din care 3.073.926.129 lei provenind din fonduri europene.
Absorţia fondurilor comunitare, în cadrul POS CCE, se prezintă astfel: 203
- mil. euro -
Buget Fonduri UE contrac- % fonduri UE potenţial absor-
Axă prioritară
UE tate bite
1 928,65 260,72 28,08
2 536,40 331,00 61,71
3 383,17 64,05 16,72
4 638,48 53,88 8,44
5 67,53 9,39 13,90
TOTAL 2554,23 719,04 28,15
Axa prioritară 1:
Axa prioritară 1 are ca obiectiv promovarea modernizării întreprinderilor
existente, cu efect asupra reducerii costurilor şi a creşterii productivităţii, pre-
cum şi crearea de întreprinderi noi, în special IMM-uri în sectoarele productive
şi al serviciilor pentru afaceri. Valorificarea şi îmbunătăţirea echipamentelor de
producţie, pe baza dezvoltării şi modernizării acestora, inovarea proceselor de
producţie şi sprijinirea adoptării standardelor internaţionale, îmbunătăţirea
ofertei de consultanţă specializată şi sprijinirea internaţionalizării reprezintă, şi
ele, obiective ale Axei prioritare 1.
- lei -
Din care:
Nr.
Valoare con-
DMI con- Fonduri co-
tracte Cofinanţare
tracte munitare
Axa Prioritară 1: Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie
1.1 Investiţii productive efectuate de IMM-uri
1.1.1 Sprijin financiar de până la

605 915.487.976 414.335.477 273.010.023
1.075.000 lei
1.1.1 Sprijin financiar de
39 234.158.619 94.308.744 73.828.602
1.075.001-6.450.000 lei
1.1.1 Investiţii tangibile şi intan-
CONCURENŢA
25 587.708.895 190.673.086 241.709.174

gibile pentru întreprinderile mari
1.1.2 Implementarea standarde-
97 11.768.642 5.304.170 3.152.271
lor internaţionale
1.1.3 Accesul pe noi pieţe şi
44 11.761.164 5.648.187 3.511.691
internaţionalizare
1.2. Accesul IMM-urilor la finanţare

1.2.1 Dezvoltarea fondurilor de
1 402.020.000 402.020.000 0
204 garantare
1.3. Dezvoltarea unui antreprenoriat sustenabil
1.3.1 Structuri de sprijin al afa-
0 0 0 0
cerilor – poli de competitivitate
1.3.2 Consultanţă pentru IMM-uri 79 4.366.246 2.305.383 1.179.278
1.3.3 Integrarea întreprinderilor
0 0 0 0
în lanţuri de furnizori sau clustere
TOTAL 890 2.167.271.542 1.114.595.047 596.391.039
Numărul mare al proiectelor depuse în cadrul Axei Prioritare 1 demon-

strează interesul întreprinderilor pentru dotarea, modernizarea şi reabilitarea
capacităţilor de producţie la nivelul standardelor europene, în vederea creşterii
competitivităţii lor. Valoarea totală a finanţărilor solicitate de întreprinderile
mari, de exemplu, a depăşit cu mult bugetul cererii de proiecte. Cu toate aces-
tea, peste 30% din totalul proiectelor depuse în cadrul axei au fost respinse ca
necorespunzătoare, evidenţiind lipsa de experienţă a unor solicitanţi şi dificul-
tăţile întâmpinate în perioada de debut a programului.
Varietatea domeniilor majore de intervenţie şi interesul potenţialilor be-
neficiari a demonstrat faptul că AM POS CCE a reuşit să dezvolte linii de fi-
nanţare vizând necesităţi reale ale economiei româneşti. Chiar dacă, până în
prezent, nu au fost deschise toate liniile de finanţare, există potenţialul ca bu-
getul Axei prioritare 1 a POS CCE să fie utilizat în totalitate.
Axa prioritară 2:

Axa prioritară 2 îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea performanţei
de ansamblu privind cercetarea şi inovarea prin creşterea ratei de inovaţii şi a
beneficiilor economice rezultate din exploatarea cunoaşterii prin finanţarea pro-
iectelor de cercetare, modernizarea şi dezvoltarea capacităţii şi infrastructurii de
cercetare, creşterea calităţii şi diversificarea gamei ofertei de servicii inovative
şi stimularea cererii potenţiale de inovare venite din partea întreprinderilor.
- lei -
Din care:
Nr. Valoa
DMI con re con Fonduri co- Cofi
tracte tracte munita nan
re ţare
Axa Prioritară 2 – Cercetare, dez-
voltare tehnologică şi inovare
pentru competitivitate
2.1 C&D în parteneriat între universi-
tăţi/institute de cercetare-dezvoltare
şi întreprinderi
2.1.1 Cercetare în parteneriat între
universităţi/instituţii de C&D şi între- 29 73.005.168 33.487.550 22.163.776
prinderi
2.1.2 C&D la care vor participa spe-
40 223.228.399 158.716.864 9.549.709
cialişti străini 205
2.2 Investiţii pentru infrastructura de
C&D&I
2.2.1 Dezvoltarea/crearea de infra-
39 1.419.918.353 961.003.947 18.658.006
structură C&D
2.2.2 Dezvoltarea de poli de exce-
0 0 0 0
lenţă
2.2.3 Reţele de centre C&D racorda-
11 24.098.077 17.477.642 0
te la reţele internaţional de profil
2.2.4 Întărirea capacităţii adminis-
74 123.194.797 91.456.534 0
trative
2.3 Accesul întreprinderilor la activi-
tăţi de C&D&I
2.3.1 Sprijin pentru start-up-urile şi
23 21.632.141 13.894.947 2.134.227
spin-off-urile inovative
2.3.2 Infrastructura de C&D a între-
21 178.108.973 67.320.038 53.865.687
prinderilor
2.3.3 Promovarea inovării în cadrul
34 189.386.628 71.657.945 66.388.926
întreprinderilor
TOTAL 271 2.252.572.536 1.415.015.467 172.760.331
Domeniul cercetării în România a fost, în ultimii ani, puternic defavori-

zat din punctul de vedere al accesului la finanţare, atât pentru activitatea curen-
tă, cât şi pentru realizarea de investiţii în infrastructura specifică derulării acti-
vităţii de cercetare şi inovare. Cu toate acestea, aşa cum Statele Membre au
recunoscut, în repetate rânduri, cercetarea şi inovarea reprezintă principalul
promotor al dezvoltării economice a Europei în deceniile ce vor urma.
Din acest punct de vedere, POS CCE a reuşit, până în prezent, să con-
tracteze 61,71% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea cercetării în
România, sub diferite forme, contribuind atât la crearea şi modernizarea infras-
tructurii de cercetare existente, cât şi la finanţarea activităţii de cercetare pro-
priu-zise. O atenţie deosebită a fost acordată fructificării rezultatelor cercetării
aplicative în activitatea productivă, fiind sprijinite start-up-urile şi spin-off-
urile inovative, dar şi dezvoltarea activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare
la nivelul întreprinderii.
Axa prioritară 3:
Axa prioritară 3 are ca obiectiv dezvoltarea mediului informatic şi de
comunicaţii din România prin îmbunătăţirea dotării infrastructurii, în special în
CONCURENŢA
zonele de eşec al pieţei (zone rurale şi zone urbane mici), dezvoltarea şi creşte-
rea eficienţei servicilor electronice publice (e-guvernare, e-educaţie şi e-sănăta-
te), creşterea gradului de implementare a tehnologiilor informatice şi de comu-
nicaţii în întreprinderi şi dezvoltarea unui mediu economic dinamic, care să
conducă la eficientizarea activităţii operatorilor economici şi la dezvoltarea unei
generaţii mai noi şi mai bune de produse şi servicii, capabile de a concura pe o
piaţă globalizată. De aceea, POS CCE îşi propune să crească rata de acces la
206 servicii de broadband în România de la 5% în 2005 până la 40% în 2015.
- lei -
Din care:
Valoare
DMI Nr. contracte Fonduri Cofinan-
contracte
comunitare ţare
Axa prioritară 3 – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele
privat şi public
3.1. Susţinerea utilizării tehnologiei informaţiei
3.1.1 Accesul la broadband şi la
121 8.557.149 4.508.164 1.092.650
serviciile conexe
3.1.2 Realizarea reţelelor broadband şi
a IAP-urilor la nivelul administraţiei lo- 0 0 0 0
cale
3.1.3 Realizarea reţelelor broadband
0 0 0 0
şi a IAP-urilor la nivelul IMM-urilor
3.1.4 Conectarea unit. şcolare la inter-
0 0 0 0
net
3.2. Dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor publice electronice
3.2.1 Implementarea soluţiilor de
15 180.592.156 93.590.582 35.682.177
e-guvernare
3.2.2 Sisteme TIC în scopul creşterii
11 55.265.816 31.616.603 363.846
interoperabilităţii sistemelor informatice
3.2.3 Implementarea aplicaţiilor de
11 127.823.575 87.445.177 614.671
E-Learning
3.2.4 Implementarea de soluţii de e-
16 63.584.646 41.390.325 1.052.400

sănătate la nivel local
3.2.4 Implementarea de soluţii de e-
0 0 0 0
sănătate la nivel central
3.3. Dezvoltarea e-economiei
3.3.1 Implementarea sistemelor infor-
matice integrate pentru managementul 39 30.646.349 10.898.315 10.445.664
afacerilor
3.3.2 Dezvoltarea sistemelor de co-
13 9.962.513 4.370.207 2.734.571
merţ electronic
TOTAL 226 476.432.204 273.819.373 51.985.979
Implementarea tehnologiei informaţiei la nivelul tuturor palierelor admi-

nistraţiei româneşti a reprezentat, până în prezent, principala arie de interes a
AM POS CCE. O atenţie deosebită a fost acordată şi informatizării domeniului
sănătăţii, precum şi dezvoltării aplicaţiilor de tip e-learning. Prin sumele în-
semnate contractate, Axa prioritară 3 a reuşit să impulsioneze dezvoltarea a
două dintre sectoarele cele mai defavorizate din punctul de vedere al finanţării,
respectiv sănătatea şi învăţământul.
Trebuie notată întârzierea lansării operaţiunilor 3.1.2 şi 3.1.3 ce vizează
dezvoltarea infrastructurii de broadband în România. Motivul îl reprezintă nevo-
ia de orientare a finanţării către dezvoltarea comunicaţiilor de mare viteză la ni-
velul zonelor defavorizate din punctul de vedere al accesului, condiţie impusă de 207
reglementările în domeniul ajutorului de stat. Discuţiile dintre Ministerul
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor şi operatori au demonstrat dorinţa şi
capacitatea acestora din urmă de a investi din surse proprii în extinderea reţelei,
ceea ce urmează a se concretiza în creşterea gradului de acces al populaţiei şi al
întreprinderilor la reţelele de comunicaţii în bandă largă. În această situaţie, acor-
darea finanţării europene nu se mai justifică. Blocarea, cel puţin temporară a
acordării facilităţilor prevăzute de operaţiunile 3.1.2 şi 3.1.3 a condus la un grad
de contractare a fondurilor puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană în ca-
drul Axei prioritare 3 de doar 16,72% până la 31 octombrie 2010. Cea mai bună
variantă de a debloca utilizarea fondurilor destinate dezvoltării infrastructurii de
comunicaţii în bandă largă o reprezintă trecerea la un palier superior de calitate
în domeniul comunicaţiilor, respectiv dezvoltarea reţelelor de comunicaţii din
generaţia următoare (NGN – Next Generation Network).
Axa prioritară 4:
Axa prioritară 4 are ca obiectiv creşterea eficienţei energetice şi a secu-
rităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice şi vizează im-
plementarea unor tehnologii noi în scopul de a creşte productivitatea, în mod
special la beneficiarii industriali, precum şi creşterea gradului de utilizare a
surselor energetice regenerabile. Un sprijin important se acordă implementării
de tehnologii noi pentru reducerea emisiilor produse de instalaţiile energetice
şi diversificării reţelelor de inter-conectare în vederea întăririi securităţii furni-
zării de energie.
Axa prioritară 4 îşi propune să contribuie la reducerea intensităţii ener-
getice primare cu 40% comparativ cu 2001, obţinerea unei cote de 33% din
totalul energiei prin utilizarea resurselor regenerabile în consumul naţional brut
de energie până în 2010 şi reducerea emisiilor de noxe din sectorul energetic,
conform Programului Naţional de reducere a dioxidului de sulf (SO2), Oxidului
de Azot (NOX) şi emisiilor de praf în instalaţiile mari de ardere.
- lei -
Din care:
Nr. con- Valoare
DMI Fonduri co-
tracte contracte Cofinanţare
munitare
Axa prioritară 4 – Creşterea eficienţei energetice

CONCURENŢA
4.1. Energie eficientă şi durabilă (îmbunătăţirea eficienţei energetice şi a sustenabilităţii

sistemului energetic)
4.1.1 Investiţii în instalaţii şi
echipamente pentru întreprinderi 0 0 0 0
din industrie
4.1.2 Investiţii în modernizarea
reţelelor de transport a energiei
0 0 0 0
electrice, gazelor naturale şi
208 petrolului
4.1.2 Investiţii în modernizarea
reţelelor de distribuţie a energiei 0 0 0 0
electrice şi gazelor naturale
4.1.3 Instalaţii de desulfurare a

gazelor de ardere, arzătoare cu 0 0 0 0
NOx redus şi filtre pentru IMA
4.2. Valorificarea resurselor

regenerabile de energie pentru 14 612.198.431 230.340.906 193.310.560
producerea energiei verzi
4.3. Diversificarea reţelelor de
0 0 0 0
interconectare
TOTAL 14 612.198.431 230.340.906 193.310.560
Axa prioritară 4 nu a reuşit, până în prezent, să utilizeze decât în mică

măsură resursele financiare puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană,
fiind alocate fonduri doar pentru valorificarea resurselor regenerabile de ener-
gie şi a producerii energiei „verzi”. Alte linii de finanţare vor fi deschise de
către AM POS CCE în perioada următoare.
b. Programul operaţional sectorial „dezvoltarea resurselor

umane”.

Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (POS
DRU) susţine dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin
corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigu-
rarea de oportunităţi sporite pentru participarea pe o piaţă a muncii modernă şi
flexibilă a circa 1.650.000 de persoane.
În vederea realizării acestui deziderat, POS DRU promovează creşterea
calităţii sistemului de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă,
inclusiv a învăţământului superior şi a cercetarii, promovarea culturii antre-
prenoriale şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii, facilitarea inser-
ţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii, precum şi dezvol-
tarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive. Promovarea (re)
inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonele rurale,
îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare şi facilitarea accesului la educa-
ţie şi pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile reprezintă alte priorităţi ale
POS DRU.
Activitatea AM POS DRU s-a concretizat, până la data de 31 octom-
brie 2010, în încheierea unui număr de 1.579 contracte, în valoare însuma-
tă de 10.877.877.524 lei, din care 8.981.386.850 lei provenind din fonduri-
le puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană. În concret,
absorţia fondurilor comunitare, în cadrul POS DRU, se prezintă după cum
urmează: 209
- lei -
Nr. Din care:

Valoare con-
DMI con- Fonduri
tracte Cofinanţare
tracte comunitare
Axa Prioritară 1: Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice

şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
1.1 Acces la educaţie/

formare 36 413.710.540 330.246.492 29.158.886
profesională iniţială
1.2 Invăţământ superior
66 803.204.663 697.943.291 36.265.614
de calitate
1.3 Dezvoltarea resurselor
umane 106 975.426.821 805.513.909 94.663.885
din educaţie
1.4 Calitate în formare
profesională 17 145.013.519 114.099.565 3.473.131
continuă
1.5 Programe doctorale şi
106 1.192.817.513 967.572.091 33.110.907
post-doctorale
Axa prioritară 2: Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii
2.1 Tranziţia de la şcoală
121 780.035.799 669.306.909 39.094.022
la viaţa activă
2.2 Prevenirea părăsirii

79 708.509.598 596.425.652 30.346.312
timpurii a şcolii
2.3 Acces şi participare la

116 584.916.326 521.347.787 27.792.582
FPC
Axa prioritară 3: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor
3.1 Promovarea culturii
66 394.879.504 356.713.882 9.819.096
antreprenoriale
3.2 Promovarea adapta-
244 880.664.591 685.760.288 55.059.160
bilităţii
3.3 Dezvoltarea partene-
63 377.750.350 278.423.007 11.151.217
riatului
Axa prioritară 4: Modernizarea Serviciului Public de Ocupare
4.1 Întărirea capacităţii
CONCURENŢA
17 180.226.429 130.547.485 43.515.835

SPO
4.2 Formarea personalului
11 133.902.179 96.074.262 32.024.758
SPO
Axa prioritară 5: Promovarea măsurilor active de ocupare
5.1. Dezvoltarea măsurilor
294 974.098.439 832.887.768 69.654.999
active de ocupare
5.2.Promovarea sustena-
bilităţii pe termen lung a 81 651.166.242 525.456.166 29.842.151
210 zonelor rurale
Axa prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale
6.1 Dezvoltarea economi-
52 562.149.283 443.424.948 15.912.152
ei sociale
6.2 Îmbunătăţirea accesu-
lui grupurilor vulnerabile 39 452.889.693 397.982.167 12.131.822
pe piaţa muncii
6.3 Promovarea egalităţii
40 452.419.469 378.355.060 13.954.944
de şanse pe piaţa muncii
6.4 Iniţiative transnaţiona-
7 62.528.604 45.802.908 6.444.365
le pe piaţa muncii
Axa prioritară 7: Asistenţă tehnică
7.1 Suport pt implementa-
9 46.264.847 29.878.055 0
re POS DRU
7.2 Suport pt publicitate
4 2.083.897 1.562.923 0
POS DRU
TOTAL 1.574 10.774.658.306 8.905.324.615 593.415.838
Analizând gradul de absorbţie al fondurilor comunitare puse la dispoziţia

României prin POS DRU, calculată funcţie de valoarea fondurilor UE contrac-
tate, observăm că există, în acest moment, potenţialul de absorbţie a 59,73%
din buget. Cifra este semnificativ mai mare decât valoarea plăţilor efective
operate din bugetul Programului Operaţional Regional, care se cifrează la nu-
mai 3,64%. Explicaţia rezidă în durata relativ mare de implementare a progra-
melor contractate. Este evident însă că, pe perioada de derulare a proiectelor,

sumele ce vor fi plătite efectiv se vor situa sub nivelul contractat datorită ne-
eligibilităţii unor cheltuieli sau rezilierii unor contracte.
- mil. euro -
Axă priori- Buget UE Fonduri UE contrac- % fonduri UE potenţial absor-
tară tate bite
1 797,80 681,96 85,48
2 911,78 418,03 45,85
3 450,19 308,98 68,63
4 176,66 53,01 30,01
5 476,40 317,74 66,70
6 540,61 296,04 54,76
7 122,71 0,37 0,30
TOTAL 3.476 2.076 59,73
Din punctul de vedere al absorbţiei potenţiale calculată în funcţie de

axele prioritare ale Programului Operaţional Regional, putem concluziona că
Axa prioritară 1, care finanţează modernizarea educaţiei şi a formării profesi-
onale iniţiale, a suscitat un interes deosebit pentru beneficiari, fapt concretizat 211
într-o absorbţie potenţială a fondurilor alocate de către Uniunea Europeană de
85,48%.
Axa prioritară 1 urmăreşte creşterea coerenţei între sistemele de educa-
ţie, formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă. Şcoala
trebuie să devină un centru de resurse pentru învăţarea continuă, care să ofere
nu numai posibilităţi noi de învăţare pentru generaţiile tinere, ci şi să extindă
posibilităţile de învăţare continuă în rândul populaţiei adulte.
Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii reprezintă un obiectiv pentru
Axa prioritară 2. Este vizată asigurarea accesului egal al tuturor persoanelor la
procesul de învăţare şi formarea acelor competenţe şi abilităţi necesare integră-
rii durabile pe piaţa muncii. Participarea scazută la educaţie are ca efect creş-
terea riscului de şomaj, a şomajului de lungă durată sau de excludere de pe
piaţa muncii. Diminuarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi sprijinul
acordat pentru creşterea accesului şi a participării la formarea profesională
continuă sunt prevăzute a avea o contribuţie importantă la promovarea învăţă-
rii şi a muncii pe tot parcursul vieţii, sprijinind în acest fel integrarea pe piaţa
muncii şi ocuparea. Formarea profesională continuă are în vedere, de aseme-
nea, asigurarea sănătăţii forţei de muncă.
Similar, Axa prioritară 4, „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”
propune o abordare la nivel naţional, în încercarea de a diversifica serviciile
oferite de SPO, de a le îmbunătăţi calitativ, crescându-le vizibilitatea şi accesi-
bilitatea şi aducându-le mai aproape de beneficiari.
Axele prioritare 3, 5 şi 6 se adreseaza indivizilor, în ceea ce priveşte
creşterea capacităţii de ocupare şi a adaptabilităţii, consolidarea antreprenori-
atului şi promovarea incluziunii sociale şi a egalităţii de şanse. Aceste axe
prioritare propun o abordare la nivel regional, având în vedere existenţa anu-
mitor disparităţi între regiuni în ceea ce priveşte ratele de ocupare, ratele de
şomaj şi anumite particularităţi (şomajul de lungă durată şi şomajul structural,
inclusiv în mediul rural), participarea la formarea profesională continuă, cultu-
ra antreprenorială, rata sărăciei, problemele specifice populaţiei rome, statutul
femeilor pe piaţa muncii etc.
Nu putem încheia fără să menţionăm gradul ridicat de accesare al fondu-
rilor europene puse la dispoziţia beneficiarilor în cadrul tuturor axelor POS
DRU, fapt ce dovedeşte, pe de o parte, nevoia de finanţare proprie domeniului
educaţiei şi ocupării forţei de muncă, mai ales în contextul crizei economice şi
financiare, cât şi buna fundamentare a activităţilor POS DRU.
CONCURENŢA
9. Colaborarea dintre consiliul concurenţei şi autorităţile de management

prin prisma implementării fondurilor structurale.
Consiliul Concurenţei joacă, în prezent, aşa cum am menţionat anterior,

un rol extrem de important în implementarea fondurilor structurale în România,
rol ce s-a materializat prin oferirea de asistenţă tehnică de specialitate în dome-
212 niu ajutorului de stat în vederea definirii formelor finale ale Programelor
Operaţionale şi a elaborării de proiecte de scheme de ajutor de stat în vederea
implementării acestora.
Ulterior, Consiliul Concurenţei şi-a asumat sarcina de consultant de spe-
cialitate, oferind în permanenţă asistenţă tehnică de specialitate instituţiilor ce
gestionează fondurilor structurale prin interpretarea legislaţiei comunitare în
domeniul ajutorului de stat, mai ales atunci când este vorba despre eligibilitatea
unor proiecte, beneficiari sau categorii de cheltuieli sau când sunt necesare
modificări ale cadrului iniţial de implementare a fondurilor structurale în ve-
derea adaptării acestuia la noile realităţi induse de efectele crizei economice şi
financiare.
În continuare, sunt evidenţiate schemele de ajutor de stat şi ajutor de mi-
nimis elaborate cu sprijinul experţilor Consiliului Concurenţei şi impactul acti-
vităţii derulate de instituţie asupra absorbţiei fondurilor comunitare în România:
a. Programul operaţional regional
Consiliul Concurenţei a colaborat cu AM POR în vederea elaborării unui

număr de trei scheme de ajutor de stat/de minimis:
- lei -
Nr. Valoare Valoare Co-finanţare
contracte contracte finanţare UE privată atrasă
Total POR,

881,00 11.521.955.535,00 7.568.593.059,00 586.599.127,00
din care:
Scheme de
ajutor de stat/de 400,00 1.690.470.557,00 848.499.715,00 394.806.501,00
minimis
% 45,40 14,67 11,21 67,30
- Schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi

dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor (ajutor de stat regional);
- Schema de ajutor de minimis pentru sprijinirea microîntreprinderilor
(ajutor de minimis);
- Schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea regională prin sprijinirea
investiţiilor în turism (ajutor de stat regional).
Chiar dacă valoarea contractelor, respectiv valoarea finanţării europene
atrase de cele trei scheme nu reprezintă decât 14,67%, respectiv 11,21% din
totalul sumelor corespunzătoare POR, datorită importanţei pe care acesta o
acordă investiţiilor în infrastructura deschisă accesului liber şi nediscriminato-
riu al tuturor utilizatorilor (caz în care nu sunt implicate elemente de ajutor de
stat), este important să menţionăm faptul că cele patru domenii majore de in-
tervenţie corespunzătoare schemelor au atras cea mai mare parte a co-finanţării
provenind de la beneficiari (67,30%). A fost astfel atins unul dintre obiectivele
fundamentale ale fondurilor structurale şi anume mobilizarea resurselor din
213
economie în vederea promovării creşterii economice şi a reducerii disparităţi-
lor regionale.
b. Programul operaţional sectorial „creşterea competitivităţii

economice”
Consiliul Concurenţei a colaborat cu AM POS CCE în vederea elaborării

unui număr de 16 scheme de ajutor de stat/de minimis care acoperă toate do-
meniile majore de intervenţie din cadrul POS CCE susceptibile de a implica la
acordare elemente de ajutor de stat. Cumulat, cele 16 scheme au contribuit la
atragerea unui procent de 65,40% din totalul fondurilor comunitare alocate
POS CCE:
- lei -
Nr. Valoare Valoare Co-finanţare

contracte contracte finanţare UE privată atrasă
Total POS DRU

1.409 5.572.779.275 3.073.926.129 1.014.447.911
din care:
Scheme de ajutor
605 3.599.298.287 2.010.210.403 534.446.101
de stat/de minimis
% 42,94 64,59 65,40 52,68
Axa prioritară 1:
Axa prioritară 1 a fost implementată cu ajutorul a 7 scheme de ajutor de
stat/de minimis, care acoperă toate domeniile majore de intervenţie lansate
până în prezent:
- Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin
investiţii realizate de IMM-uri (ajutor de stat regional);
- Sprijin pentru consultanţă specifică şi instruire specializată acordată
IMM-urilor pentru elaborarea şi implementarea proiectelor de investiţii (ajutor
de minimis);
- Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin
investiţii realizate de întreprinderile mari (ajutor de stat regional);
- Sprijin acordat IMM-urilor pentru implementarea standardelor interna-
CONCURENŢA
ţionale şi pentru creşterea competitivităţii prin accesul pe noi pieţe şi interna-

ţionalizare (ajutor de minimis);
- Schema de ajutor de minimis sub formă de garanţii de portofoliu de
credite, ca parte integrantă a implementării iniţiativei JEREMIE în România
(ajutor de minimis);
- Schema de ajutor de stat sub formă de capital de risc prin intermediul
unuia sau mai multor fonduri de capital de risc, ca parte integrantă a implemen-
214 tării iniţiativei JEREMIE în România (ajutor sub forma capitalului de risc);
- Sprijin pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor prin servicii de
consultanţă (ajutor de minimis).
Se poate astfel aprecia că, schemele elaborate au contribuit la atragerea a
100% din contractele de finanţare încheiate în cadrul Axei prioritare 1 a POS CCE.
Axa prioritară 2:
Axa prioritară 2 a fost implementată cu ajutorului următoarelor 3 scheme
de ajutor de stat/de minimis:
- Finanţarea proiectelor de CDI prin POS CCE (ajutor de stat regional);
- Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-
urilor inovative (ajutor de minimis);
- Finanţarea proiectelor de investiţii iniţiale în cercetare-dezvoltare şi
inovare (ajutor de stat regional).
Schemele de ajutor de stat/de minimis sunt implicate în operaţionalizarea
a 2 dintre cele 3 domenii majore de intervenţie ale Axei prioritare 2:
- lei -
Nr. con- Valoare con- Valoare finan- Co-finanţare

tracte tracte ţare UE privată atrasă
Total Axa 2, din care: 271 2.252.572.536 1.415.015.467 172.760.331

Scheme de ajutor de
147 685.361.309 345.077.344 154.102.325
stat/de minimis
% 54,24 30,43 24,39 89,20
Operaţiunile finanţate prin Domeniul de intervenţie 2 nu sunt susceptibi-

le de a implica elemente de ajutor de stat, ele vizând investiţiile în infrastructu-
ra de cercetare, interconectarea institutelor de cercetare şi întărirea capacităţii
administrative.
Axa prioritară 3:
- Ajutor de minimis pentru sprijinirea IMM-urilor în vederea accesului
la broadband şi servicii conexe (ajutor de minimis);
- Ajutor pentru investiţii realizate de IMM-uri în vederea dezvoltării e-
economiei (ajutor de stat regional);
- Ajutor pentru sprijinirea IMM-urilor prin acordarea de servicii de con-
sultanţă şi instruire specializată pentru implementarea proiectelor de investiţii
în domeniul e-economiei (ajutor de minimis).
Schemele de ajutor de stat/de minimis sunt implicate în operaţionalizarea
a 2 dintre cele 3 domenii majore de intervenţie ale Axei prioritare 3: 215
- lei -
Co-finanţa-
Nr. con- Valoare con- Valoare fi-
re privată
tracte tracte nanţare UE
atrasă
Total Axa 3, din care: 226 476.432.204 273.819.373 51.985.979
Scheme de ajutor de
173 49.166.011 19.776.686 14.272.885
stat/de minimis
% 76,55 10,32 7,22 27,46
Numărul schemelor de ajutor de stat care contribuie la implementarea

acestei Axe prioritare este posibil să crească, în perioada următoare, în cazul în
care Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor va relua procedura
de notificare către Uniunea Europeană a schemei de finanţare a dezvoltării
infrastructurii de comunicaţii în bandă largă în România, schema retrasă de la
notificare în vederea reevaluării impactului acesteia asupra vitezei de dezvol-
tare a reţelei de broadband la nivel naţional în condiţiile în care operatorii
privaţi intenţionează să crească semnificativ gradul de accesibilitate al acestui
serviciu în rândul populaţiei utilizând propriile fonduri de investiţii. În cazul în
care studiile vor dovedi că finanţarea din surse private a dezvoltării infrastruc-
turii de comunicaţii în bandă largă acoperă necesarul de investiţii la nivel na-
ţional, reglementările din domeniul ajutorului de stat oferă autorităţilor române
posibilitatea utilizării fondurilor astfel disponibilizate în vederea dezvoltării
serviciilor de comunicaţii de o nouă generaţie, caracterizate prin viteză de
transmitere a informaţiei superioară tehnologiei broadband.
Operaţiunile finanţate prin Domeniul de intervenţie 2 nu implică elemen-
te de ajutor de stat, ele vizând investiţiile în infrastructura de comunicaţii des-
tinate sistemelor e-learning şi e-sănătate, precum şi promovarea interoperabi-
lităţii sistemelor informatice.
Axa prioritară 4:
- Schema de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regională durabi-
lă şi reducerea emisiilor (ajutor de stat regional);
- Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în extinderea şi
modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale
(ajutor de stat regional);
- Schema de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor rege-
nerabile de energie (ajutor de stat regional).
Până în prezent, doar ultima schemă dintre cele trei anterior menţionate
a atras finanţare, fiind responsabilă pentru toate fondurile comunitare contrac-
tate în cadrul Axei prioritare 4. În acest moment, Comisia Europeană analizea-
ză o a patra schemă de ajutor de stat, care are ca obiect dezvoltarea reţelelor de
transport a gazelor, energiei electrice şi petrolului. Schema va fi implementată
după obţinerea autorizării din partea forului comunitar.
b. Programul operaţional sectorial „dezvoltarea resurselor

umane”.
Consiliul Concurenţei a colaborat cu AM POS DRU în vederea elaboră-

rii unui număr de 3 scheme de ajutor de stat/de minimis. Cumulat, cele 3 sche-
me au contribuit la atragerea unui procent de 43,65% din totalul fondurilor
comunitare alocate POS DRU:
- lei -
Nr. con- Valoare con- Valoare Co-finanţare
tracte tracte finanţare UE privată atrasă
Total POS DRU,
1.579 10.877.877.524 8.981.386.850 566.907.075
din care:
Scheme de ajutor de
1.100 4.751.545.988 3.920.519.206 248.006.890
stat/de minimis
% 69,66 43,68 43,65 43,75
- Bani pentru formare profesională (ajutor de stat pentru formare);

- Bani pentru completarea echipei (ajutor pentru ocuparea persoanelor
def- Bani pentru sănătatea şi siguranţa salariaţilor (ajutor de minimis).

10. Probleme ce afectează absorbţia fondurilor.
Deşi România a reuşit, în cele mai multe cazuri să asigure, până în pre-
zent, un grad de contractare al fondurilor structurale mulţumitor, aşa cum am
mai menţionat, absorbţia reală, din punctul de vedere al proiectelor finalizate
şi al sumelor plătite este, în continuare, extrem de redusă. Este adevărat că
există posibilitatea de contractare a unor noi proiecte în următorii doi ani, pe-
rioadă în care vor fi deschise şi cele câteva linii de finanţare nelansate până în
prezent. În plus, ultimele scheme de ajutor de stat, aflate în prezent în analiză
la nivelul Comisiei Europene, vor fi autorizate şi implementarea lor efectivă va
deveni posibilă.
În cele ce urmează am dori să realizăm o analiză a disfuncţionalităţilor
şi a dificultăţilor întâmpinate de către autorităţile române în implementarea
fondurilor structurale în România.
Astfel, o problemă majoră care a afectat absorbţia fondurilor europene
încă de la început, influenţând eficacitatea desfăşurării proiectelor la toate ni-
velurile, începând cu faza de iniţiere a acestora, contractare, derulare efectivă
şi finalizare a constituit-o faptul că programele operaţionale şi autorităţile de
management ce urmau a se ocupa de implementarea acestora nu au fost auto-
rizate de către Comisia Europeană în termenul prevăzut (până la finalul anului 217
2006). România a pierdut miliarde de euro din fondurile europene deoarece
cele şapte organisme ce ar fi trebuit să se ocupe de absorpţia fondurilor au
primit avizul de conformitate de la Uniunea Europeana de-abia în luna august
2009. Până la primirea acestor avize de conformitate, aceste autorităţi puteau
gestiona, în general, doar avansuri de fonduri.
Aşa cum a declarat şi dl. Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, în luna iulie
2010, în cazul în care ţara noastră nu va reuşi să acceseze fondurile structurale,
care îi sunt disponibile pe o perioadă limitată, fondurile neutilizate vor deveni
indisponibile, ceea ce va avea ca efect o dublă pierdere: cea a unor sume im-
portante care ar putea contribui la relansarea economică a României şi, în plus,
imposibilitatea de a recupera în acest fel o parte din sumele cu care aceasta, ca
Stat Membru, este obligată să contribuie la bugetul Uniunii Europeme.
O altă problemă majoră a reprezentat-o lipsa de comunicare, cooperare
şi coordonare între autorităţile responsabile pentru fiecare program operaţional,
ceea ce determinat apariţia a numeroase situaţii în care măsuri aparţinând dife-
ritelor axe prioritare (şi manageriate de autorităţi distincte) s-au suprapus. S-a
ajuns astfel la situaţia în care anumite operaţiuni au suscitat un larg interes,
valoarea proiectelor depăşind semnificativ alocarea bugetară aferentă operaţi-
unii în cauză, în timp ce în cadrul altor axe prioritare/ domenii majore de inter-
venţie nu s-a depus nici un proiect.
Necorelarea dintre Strategia Naţională, programele operaţionale, axele
prioritare şi atribuţiile fiecărui minister/autoritate de implementare şi manage-
ment s-a reflectat şi în dezacordurile legislative care au apărut între proceduri-
le proprii instrumentelor structurale, cele interne, proprii fiecărei instituţii, şi
cele specifice ajutorului de stat, ducând la întarzieri importante ale termenelor
limită şi uneori chiar la retragerea unor dosare şi rezilierea unor contracte deja
încheiate. De asemenea, capacitatea limitată a autorităţilor publice de a identi-
fica, prioritiza şi pregăti proiectele de investiţii s-a reflectat în calitatea proiec-
telor, care s-a situat uneori sub nivelul solicitat.
Numeroase proiecte au stagnat perioade lungi de timp sau au fost chiar
blocate datorită lipsei de înţelegere, la nivelul ministerelor şi autorităţilor im-
plicate, a legislaţiei de ajutor de stat şi a încercării acestora de a evita orice
implicare a problematicii de ajutor, încă din faza de pregătire a ghidului solici-
tantului. Deşi în cadrul programelor operaţionale au fost elaborate, în coopera-
re cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, numeroase scheme de ajutor de
stat au existat şi cazuri în care, datorită complexităţii legislaţiei specifice în
CONCURENŢA
domeniu şi a experienţei reduse a personalului responsabil din cadrul autorită-

ţilor de management, s-a optat pentru introducerea în ghidurile solicitantului a
unor condiţii care au încercat să elimine orice element de ajutor, limitând aria
beneficiarilor la autorităţi publice şi ONG–uri şi au exclus de la finanţare în-
treprinderile.
Experienţa celorlalte State Membre demonstrează că, dimpotrivă, o rată
superioară a absorbţiei se înregistrează tocmai atunci când beneficiarii sunt
218 intreprinderile, acestea dispunând, în comparaţie cu autorităţile publice, atât
de mijloace superioare de asigurare a co-finanţării cât şi de motivaţii mult mai
puternice de a finaliza respectivele proiecte cu succes şi într-o perioadă de timp
cât mai scurtă.
În faza iniţială a programelor de operare, datorită fluctuaţiei personalului
specializat în domeniul fondurilor structurale şi a tendinţei acestuia de a migra
spre domeniul privat, unde nivelul retribuţiilor este superior, planificarea inter-
venţiilor nu a fost întotdeauna satisfăcătoare, conducând la întârzieri ale lansă-
rii unor axe prioritare sau la înregistrarea unui ritm mai lent în desfăşurarea
procedurilor şi a lansării liniilor de finanţare, şi chiar la respingerea unor dosa-
re datorită diferenţelor dintre procedurile interne ale agenţiilor de plaţi care nu
corespuneau criteriilor prezentate în ghidul solicitantului.
Tendinţa de supra–reglementare existentă în acest domeniu impune o
arie de control de 100%, dar şi un număr mare de niveluri de verificare, con-
tribuind nu doar la încetinirea efectuării procedurilor ci şi la creşterea volumu-
lui de acte necesare şi, implicit, la supraîncărcarea personalului care analizează
şi verifică proiectele depuse.
O altă problemă în derularea proiectelor finanţate din fonduri structurale
o constituie procedurile de achiziţie utilizate în cadul instrumentelor structura-
le, legislaţia în domeniu fiind greoaie, lăsând loc la interpretări diferite şi une-
ori chiar la ocolirea/eludarea legii.
De asemenea, lipsa unui sistem de recompensare şi impunere a performan-
ţei îşi pune amprenta asupra calităţii documentaţiei elaborate, a numărului de
proiecte selectate, dar şi a duratei de efectuare a plăţilor şi motivaţiei scăzute a

autorităţilor publice de a accelera rambursarea contribuţiilor de pre-finanţare.
La nivelul beneficiarilor, una din principalele cauze ale nivelului redus
de contractare şi/sau a apariţiei unor blocaje în derulare proiectelor o reprezin-
tă problema fondurilor necesare asigurării co-finanţării. De aceea, la nivel na-
ţional a fost stabilită ca prioritară alocarea resurselor necesare co-finanţării
investiţiilor, dublându-se cota maximă de pre-finanţare din bugetul statului de
la 15% la 30%, respectiv la 35% în cazul beneficiarilor care intră sub inciden-
ţa ajutorului de stat. De asemenea, pentru beneficiarii privaţi a fost introdusă
opţiunea de deschidere a conturilor de proiect inclusiv la bănci comerciale.
Rigiditatea sistemului bancar în ceea ce priveşte acordarea de împrumu-
turi, creşterea inflaţiei, modificarea gradului de risc atribuit României, fluctu-
aţiile monedei naţionale sau a principalelor monede de schimb, evoluţiile de pe
piaţa forţei de muncă, toate acestea au avut un impact direct asupra desfăşură-
rii contractelor încheiate în baza programelor, a costului lucrărilor şi a respec-
tării termenelor asumate, afectând capacitatea de finanţare a beneficiarilor, care
au fost nevoiţi să-şi redimensioneze nevoile investiţionale şi, uneori, chiar să
renunţe la proiectele respective.
Datorită ultimelor tendinţe de pe piaţa bancară, firmele mari, sănătoase din
punct de vedere economic, pot accesa relativ uşor împrumuturi bancare, în condi-
ţii mai favorabile faţă de întreprinderile mici sau care au fost afectate de criză
(adică tocmai cele care ar avea cea mai mare nevoie de creditare), pentru care 219
condiţiile sunt mult mai aspre şi mai costisitoare, atât în termeni de dobânzi efec-
tive cât şi datorită obligaţiei de a depune până la 25% din suma finanţată într–un
cont care rămâne blocat câteva luni, până când primesc aprobarea de la bancă.
11. Concluzii şi posibile soluţii
Pornind de la principalele probleme care au generat o rată scăzută a ab-

sorbţiei fondurilor structurale, aşa cum au fost acestea identificate în Raportul
Strategic Naţional 2009, se întrevăd o serie de soluţii posibile.
Primul pas ar fi corelarea Strategiei Naţionale anti–criză cu programele
operaţionale şi stabilirea clară a competenţelor şi domeniilor de intervenţie
între ministerele de resort şi celelalte autorităţi de management/organisme de
implementare, astfel încât atribuţiile acestora şi măsurile pe care doresc să le
întreprindă în baza programelor pe care le gestionează să nu se mai suprapună
şi nici să nu lase anumite zone neacoperite.
Guvernul, pe lângă impunerea unei direcţii unitare în acest sens, ar putea
încuraja şi simplificarea/armonizarea legislaţiei în domeniu cu restul legislaţi-
ei româneşti şi procedurile interne proprii diverselor instituţii publice, în vede-
rea eliminării oricărei posibile interpretări sau întarzieri datorată cadrului legal,
în special în ceea ce priveşte legislaţia privind achiziţiile publice şi a asigurării
unei transparenţe crescute prin furnizarea de informaţii exhaustive şi elimina-
rea excesului de birocraţie (generatoare de corupţie).
Tot la nivelul Guvernului este necesară elaborarea şi punerea în aplicare
a unei politici de resurse umane axată pe dezvoltarea aptitudinilor profesiona-
le şi pe remunerarea corespunzătoare a angajaţilor, la nivelul tuturor autorită-
ţilor de management/organismelor de implementare. În acest mod s-ar valori-
fica eforturile anterioare de instruire a personalului, s-ar asigura stabilitatea
acestuia dar şi un standard înalt de specializare, un număr minim necesar unei
bune derulări a procedurilor pe parcursul întregii perioade de desfăşurare a
programelor şi o mai mare implicare. O soluţie ar putea fi realizarea de parte-
neriate între universităţi şi Guvern, în vederea creării unui cadru optim de in-
struire a funcţionarilor implicaţi în gestionarea fondurilor europene.
O recomandare foarte importantă, care este evidenţiată şi în cadrul
Raportului, este aceea de a separa organismele intermediare în cadrul instituţi-
ilor coordonatoare, transformându-le în furnizori de servicii profesionale cu
statut cvasi–independent. Astfel s-ar eficientiza serviciile prestate de aceste
CONCURENŢA
organisme atât în termeni de calitate, costuri, dar şi timp de răspuns.

La nivelul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, dar
nu numai, una din principalele măsuri ce se impune pentru accelerarea proce-
durilor şi mărirea gradului de absorţie o constituie adoptarea şi implementarea
unui sistem de recompense ce ar rezolva şi problema atragerii şi motivării
personalului cu grad ridicat de specializare în domeniul fondurilor structurale
şi ar contribui, implicit, la soluţionarea numeroaselor disfuncţii ce derivă din
220 numărul insuficient/specializarea relativ scăzută a personalului.
După cum se observă, numeroase probleme apar în faza de planificare,
la nivelul autorităţilor de management. Considerăm că se impune adoptarea
unui sistem de clasificare a intervenţiilor atât din punctul de vedere al bugete-
lor totale, complexităţii şi riscului implementării, dar şi în funcţie de numărul
de beneficiari interesaţi de axele/intervenţiile respective, în vederea eliminării
celor care nu au fost lansate sau care au prezentat un progres limitat.
Introducerea unui sistem de monitorizare bazat pe obiective realiste, clare şi
coerente şi utilizarea indicatorilor SMART va îmbunătăţii substanţial modul de
evaluare a rezultatelor şi a îndeplinirii obiectivelor.
De asemenea, ar fi foarte utilă introducerea unui sistem de planificare a
cererilor, cu efecte pozitive asupra coordonării lansărilor de proiecte şi a evi-
tării aglomerărilor în anumite perioade.
O altă sugestie foarte utilă ar fi consultarea specialiştilor din cadrul
Consiliului Concurenţei de către autorităţile cu competenţe în domeniul fondu-
rilor structurale încă din faza de planificare şi elaborare a operaţiunilor, în ve-
derea elaborării de scheme de ajutor şi a găsirii soluţiei optime de integrare a
tuturor criteriilor obligatorii din punctul de vedere al ajutorului de stat în ghidul
solicitantului. După cum am mai precizat, aceste demersuri nu doar ar accelera
derularea procedurilor, dar ar permite şi agenţilor economici accesul la aceste
proiecte, facilitându-le accesul la finanţare.
O rată mai mare de absorbţie a fondurilor la nivelul apelurilor viitoare de
proiecte ar putea fi asigurată şi printr-o mai bună identificare a tipurilor de
potenţiali solicitanţi şi a ariilor lor de interes, respectiv prin formularea unor

criterii mai complexe şi diferenţierea clară a criteriilor de selecţie de cele de
eligibilitate, cu accent mai mare pe cele din urmă. În acest mod s-ar putea evi-
ta şi corecţiile ulterioare a ghidului solicitantului sau a altor norme interne, cu
efect imediat asupra reducerii întărzierilor cauzate de aceste modificări.
Un număr mare de probleme din cele expuse anterior ar fi soluţionate
dacă s-ar lua în considerare, în mod proactiv, de către autorităţile responsabile,
posibilitatea realocării finanţărilor între axele prioritare.
Nota 1 din text: Datele furnizate se referă la absorbţia fondurilor comu-

nitare la momentul 31 octombrie 2010.
1. Guvernul României – Raportul Strategic Naţional 2009 privind implemen-

tarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune – ianuarie 2010;
2. Programul Operaţional Regional 2007-2013;
3. Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”;
4. Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”;
5. Factorii determinanţi ai creşterii fondurilor UE. Capacitatea de absorbţie în
România” - dr. George Georgescu - Institutul de Economie Naţională;
6. www.ec.europa.eu – Pagina de web a Comisiei Europene; 221
7. www.renascc.eu – Pagina de web a Consiliului Concurenţei – Reţeaua
Naţională de Ajutor de Stat;
8. www.fonduri-ue.ro – Pagina de web a Autorităţii pentru Coordonarea
Instrumentelor Structurale;
9. www.fonduri-structurale.ro;
10. www.dae.gov.ro - Guvernul României – Departamentul pentru Afaceri
Europene – Strategia 2020;
11. www.mdrl.ro – Pagina de web a Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Turismului;
12. www.fseromania.ro – Pagina de web a POS DRU;
13. www.inforegio.ro – Pagina de web a POR;
14. www.arenaimm.ro – Portalul complet de resurse pentru IMM;
15. www.Ronduldesibiu.ro – Revizuirea Strategiei Lisabona post-2010 din per-
spectiva cadrului general al UE-2020 (I) – dr. Lucian Belaşcu.
CONCURENŢA
222
Analiza consumului in Romania dupa 1989 si
factorii directi si indirecti care il influenteaza
Constanta Popescu, Gabriel Badea,

Maria-Luiza Hrestic, Constantin Popescu
Management-Marketing
Universitatea „Valahia” Târgovişte - România
Abstract: The level and structure of the future consumption of the population in
Romania depend on the evolution of the condition of the national economy, which is in-
fluenced by the major uncertainties related to the future evolutions of the international

markets and also by the evolutions recorded by the aggregate demand and the aggre-
gate offer. The consumption analysis in Romania and the direct and indirect factors that
influence it, is interesting both theoretically and also practically, as it gives the opportu-
nity to appreciate the appropriateness of the strategies used by the governments that led
the country and also to reconsider some of them in order to improve the consumption.
Keywords: consumption; market; aggregate demand; aggregate offer; direct

and indirect factors; population.
O caracteristica a evolutiei consumului alimentar in Romania este ca

manifestă o tendinta de reducere a ponderii în consumul total în timp ce nivelul
absolut al cheltuielilor destinate realizarii lui este în crestere.
In Romania, ponderea cheltuieillor alimentare in consumul total al po-
pulatiei este de circa 3 ori mai mare decat in tarile dezvoltate ale Europei,
pentru un nivel al consumului alimentar inferior cantitativ si calitativ in raport
cu ţările Europei de Vest.
Dupa caderea sistemului comunist (la finele anului 1989) „noul” a pa-
truns cu repeziciune in viata romanilor. Sub aspect alimentar se observa
dezvoltarea cu succes a industriilor fast-food si a pizzeriilor.In prezent, orice
oras din tara noastra „beneficiaza” de cel putin un local cu specific fast-food
si cateva pizzeri. Acestea reprezinta industrii de succes datorita preferinţelor, 223
modului de prezentare si de procurare a materiei prime, a preturilor care sunt
tentante si avantajoase fata de ofertele traditionale din restaurant sau bucataria
casei. Economia de timp este un factor determinant în opţiunea consumatorului
pentru această categorie de servicii. Cei care apeleaza la aceste servicii, in
mod frecvent,sunt tinerii si oamenii de afaceri cu program de lucru incarcat.
Tot datorita influentelor din exterior a luat amploare si infiintarea de
locuri special amenajate pentru procurarea alimentelor super, mega, hipermar-
ket-urile. Acestea au luat locul obisnuitelor piete si buticuri deoarece prezinta
conditii optime de pastrare a alimentelor, preturi fixe, diversitate mare a pro-
duselor oferite si siguranta in ceea ce priveste modul de procurare si producere,
condiţii confortabile de achiziţionare.
În perioada de dupa 1989 a crescut nevoia de siguranta in alimentatie,
deoarece produsele contrafacute deşi au constituienţi daunatori sanatatii, ter-
mene de valabilitate expirate si conditii improprii de producere şi-au făcut
totuşi loc foarte usor pe piata romaneasca.
O consecinta a dezvoltarii supermarket-urilor o reprezintă si scaderea
consumului de produse alimentare provenite din mediul agricol romanesc.
Datorită acestor fenomene o anumita parte a micilor producatori este ne-
voita sa se reprofileze s-au sa se asocieze pentru a putea sa reziste concurenţei.
Consumul populaţiei este determinat de un complex de factori cu acţiune
directă şi/sau indirectă cum ar fi:
1. Starea demografica, reprezentată prin evolutia demografica si viata
de familie, gradul de stabilitate al familiei, gradul de realizare al unui echilibru
dinamic intre cresterea populatiei si dezvoltarea economica.
Evolutia demografică a Romaniei din ultimii 10 ani (200-2010) este de-
ficitara, deoarece sporul natural este negativ, iar speranta de viata scazuta .
Populaţia ţarii noastre este afectată de un proces intens de îmbătânire, iar du-
rata medie de viata a românilor este mai mică decât a populaţiei din ţările ve-
cine sau din Europa Occidentală. Această situaţie influenteaza direct starea
economiei, forta de munca, preferinţele şi resursele populatiei.
Influentele “noului “ se resimt si in viata de familie. Astfel ”deteriorarea”
mediului familial impreuna cu o situatie economica deficitara a familiei au con-
tribuit la cresterea numarului mediu al divorturilor si al abandonurilor (inclusiv
de copii si batrani). Starea demografică a diminuat direct veniturile familiale şi
indirect nivelul consumului în cadrul familiilor, influenţând negativ conditiile
de viaţă ale membrilor familiilor, respectiv a nivelului de trai al acestora.
CONCURENŢA
In prezent, nu exista un echilibru intre dezvoltarea economica si evolutia

numerica a populatiei, deoarece economia nu reuseste sa satisfaca toate
trebuinţele populaţiei desi resursele ţării ar permite aceasta.
2. Conditiile de munca sunt reprezentate de modul de folosire al tuturor
resurselor de munca, gradul de integrare al tinerilor in munca, gradul de asigu-
rare cu locuri de munca corespunzatar structurii si nivelului de calificare al
fortei de munca, efectele modernizarii mijloacelor de muncă, protectia muncii,
224 durata legala a saptamanii de lucru, durata efectiva a zilei de munca, durata
medie a concediilor de odihna, accidentele de munca si bolile profesionale,
mobilitatea fortei de munca.
După 1989 populaţia României şi populaţia ocupată sunt încă în scădere,
iar rata şomajului in perioada 1995-1997 a inregistrat cote ridicate (12,5 %).
Nivelul şomajului ar fi fost mult mai mare dacă milioane de români nu ar fi părăsit
ţara pentru un loc de muncă în străinătate, chiar şi în condiţiile muncii la negru.
3. Nivelul si evolutia venitului populatiei este un factor de influenţă
reprezentat de nivelul si evolutia produsului intern brut si al venitului national
pe locuitor; raportul dintre ritmul de crestere al venitului national pe locuitor
si ritmul de crestere al populatiei; raportul dintre nivelul minim ,mediu si ma-
xim al câştigului salarial şi nivelul minim al venitului care ar asigura un trai
decent; evoluţia indicelui preturilor bunurilor de consum.
Nivelul câştigului salarial real din anul 2009 este mai mic cu 30,5% decât
cel al anului 1990, iar indemnizaţia de şomaj este în scădere în raport cu salariul
minim pe economie. În anul 2009 indemnizaţia de şomaj reprezenta numai 75
% din salariul minim pe economie(450 lei/persoană). În România în 2009 sala-
riul mediu nominal brut a crescut cu 5,8 % în comparaţie cu anul 2008.
O consecinta a venitului scazut pe locuitor din România o reprezinta
fenomenul emigrarii, populaţia fiind mereu in cautarea unor locuri de munca
prin care să se asigure venituri decente pentru un trai decent. Câteva miliarde
de euro sosesc anual în ţară de la cei care lucreaza în străinătate, de multe ori
în condiţiile pieţei negre a muncii. Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei
Sociale primeste zilnic sute de cereri pentru locuri de munca in străinătate.

Acest fenomen, dupa parerea noastră, va avea consecinte grave pentru: econo-
mie, evoluţia demografică, politica interna si externa a ţării.
4. Calitatea conditiilor de locuit sunt reprezentate de volumul fondului
de locuinte in raport cu necesitatile populatiei; ritmul constructiei de locuinte
si gradul de innoire a acestora; costul locuintei in raport cu marimea venitului
mediu al populatiei; gradul de confort al locuintelor.
Din analiza datelor se constata ca in paralel cu reducerea numarului de
locuinte ce revine la o mie de locuitori, se manifestă tendinta de imbunatatire
a conditiilor de locuit prin reducerea numarului de persoane la o camera si
cresterea suprafetei locuibile pe o persoana.
Numărul de locuinţe s-a diminuat în perioada 1998-2000 şi a crescut între anii
2001-2009. Cea mai mare pondere o au locuinţele terminate pentru care s-au folosit
surse de finanţare din fonduri integral private. Raportul dintre numărul locuinţelor
terminate folosindu-se fonduri integral private şi cele pentru care s-au utilizat fon-
durile agenţilor economici cu capital social integral de stat şi fonduri publice a fost
în anul 1998 de 9,24 diminuîndu-se în 2003 la 3,77, iar in 2009 ajungand la 9,12%.
În anul 2009 numărul de locuinţe era 61101 (din care 90,68% din fonduri private şi
9,12% din fonduri publice). În anul 2009, numărul de locuinţe realizate din fonduri
publice a crescut cu 27,63 % în comparaţie cu cele realizate în anul 2008.
5. Instruirea, educatia şi nivelul de cultura constituie un factor com-
plex reprezentat de dimensiunea, structura şi calitatea sistemului de instruire; 225
gradul de accesibilitate al populatiei la formele special organizate în sitemul
de instruire si perfectionare a pregatirii profesionale; nivelul de instruire si
calitatea informatiilor obţinute prin sistemul de instruire; gradul de acces al
populatiei la cultura si arta; intensitatea satisfacerii nevoilor populatiei cu re-
zultatele specifice activităţilor stiintifice si cultural- artistice ale ţării.
Acest complex de factori influenţează pe consumator prin satisfacerea
nevoilor spirituale, de cunoastere, de instruire, nevoi care condiţionează obti-
nerea unor locuri de muncă prin care să se obţină venituri mai mari şi în
consecinţă să se realizeze un nivel de trai mai ridicat.
Sietemul educaţional românesc se află într-un proces continuu de tran-
sformare, care ar trebui să asigure adaptarea sa la standardele europene.
Deşi guvernanţii au incercat din anul 1990 să redreseze acest domeniu
prin aducerea in atentia populatiei a nevoii de educaţie şi cultura, analfabeti-
smul îşi face tot mai mult simţită prezenta in tara noastra.Un fenomen
îngrijorător este si renuntarea prematură la studiile generale(primare şi gimna-
ziale), precum şi la cele liceale. Fenomenul renunţării la educaţie va afecta
gradul de instruire al populaţiei şi implicit accesibilitatea tinerei generaţii la
locurile de muncă cu grad mediu şi superior de calificare.
Guvernele trebuie să fie mai atente la problemele educaţionale ale
populaţei, iar prin bugetele ţării să se acorde subventii mai mari pentru cazarea
în cămine, transportul elevilor, preţul manualelor, modernizarea procesului de
învăţământ, iar taxele de scolarizare sa fie in corcondanta cu nivelul venitului
mediu in Romania.
După anul 1989, datorită reformelor din învăţământ, a crescut atât
numărul instituţiilor de invatamant superior cât şi cel al studenţilor, a apărut şi
s-a dezvoltat sistemul de învăţământ superior privat. În majoritatea centrelor
zonale şi municipiilor s-a înfiinţat un campus universitar de care tinerii pot
dispune pentru o pregătire profesională superioară. Gama domeniilor de pre-
gatire profesionala în învăţământul superior s-a diversificat continuu .
Nevoile de cultura se manifestă pe o treaptă superioară în scara ierarhica
a trebuinţelor(Maslow), dar acestea sunt satisfacute de un procent tot mai mic
al populaţiei, respectiv de persoanele cu venituri peste media pe ţară sau de de
către persoanele care dispun în localitatea de rezidenţă de un mediu cultural
adecvat ( teatre, muzee, opera).
În cadrul nevoilor de cultură se manifestă si nevoia de cunoastere a lumii
exterioare, pentru satisfacerea căreia în România sunt puţine persoane cu
CONCURENŢA
posibilităţi financiare corespunzătoare. Comparativ cu tarile dezvoltate in care

populaţia isi poate permite sa calatoreasca in concedii in orice colţ al lumii,
numărul românilor este redus, la aceasta situaţie contribuind şi lipsa unui si-
stem turistic pragmatic şi bine organizat în ţară.
Majoritatea informatiilor culturale sunt obtinute in prezent prin interme-
diul televiziunii, staţiilor radio, internetului, mijloace audiovizuale moderne
care au determinat o mare parte a populaţiei să renunţe la cititul cartilor din
226 biblioteci şi a presei şi la frecventarea cinematografului. Calitatea informatii-
lor distribuite de modernele mijloace mass-media este in general buna, vasta
si diversificata.
6. Starea de sanatate a populatiei este un important factor care se referă
la sistemul de mentinere si refacere a capacitatii de munca, sistemul concediilor,
sistemul de asistenta sanitara, gradul de accesibilitate a populatiei la serviciile de
asistenta sanitara preventiva si curativa, speranta medie de viata.
Sistemul sanitar romanesc are performanţe inferioare sistemelor similare
occidentale, lipsa medicamentelor si a aparatelor medicale fiind o situatie rea-
la si grava care afecteaza tot mai mult populatia.
Analiza cheltuielilor publice si a conditiilor oferite de către sistemul
naţional public pentru asigurarea sanatatii populatiei evidentiaza un nivel sca-
zut al acestora, situaţie care afectează negativ starea de sanatate a cetâţenilor
României. Inrautaţirea conditiilor de asigurare si ocrotire a sanatatii populatiei
a dus la crestera mortalitatii, reducerea natalitatii, diminuarea duratei medii de
viata a populatei din Romania.
Nivelul redus al cotei din PIB destinat cheltuielilor publice pentru sana-
tate in perioada 1991-2009 reprezintă o problemă de notorietate, care deşi
reprezintă un subiect permanent în disputele politicienilor nu a avut încă o re-
zolvare practică la nivelul Romaniei. În cosecinţă, cheltuielile publice pe locu-
itor pentru ocrotirea sanatatii au scazut, iar ponderea cheltuielilor populaţiei
pentru întreţinerea sănătăţii în consumul total al populatiei a crescut de la un
an la altul. Cele mai frecvente boli care afectează populaţia din Romania sunt
cele cardio-vasculare, cancerul, SIDA, TBC. Deoarece aceste afecţiuni au

frecvenţe în creştere la populaţia României, s-a majorat de la un an la altul
consumul de medicamente specifice tratamentului de specialitate. Una dintre
cauzele determinante ale afecţiunilor mai sus amintite o reprezintă poluarea
solului si a aerului sau nerespectarea normelor ecologice.
Sistemul concediilor este unul bine organizat, fiecare persoana benefici-
ind de un timp de odihna de circa o luna pe parcursul unui an .Analizând date-
le aferente perioadei tranziţiei se constată că numărul persoanelor care isi pot
permite petrecerea timpului liber in statiuni special amenajate din tara sau din
străinătate este mic dar în creştere continuă.
Intre 1990-2010 salariul nominal mediu a sporit de 70,5 ori in timp ce
preturile produselor nealimentate ( imbracaminte, incaltaminte ) au crescut de
92,6 ori, rata mare a inflaţiei determinând diminuarea puterii de cumparare a
salariaţilor şi pauperizarea populaţiei. Salariul nominal brut a crescut în anul
2009 cu 5,8% în comparaţie cu anul 2008.
7. Evolutia tehnologiilor este un factor care contribuie la schimbarea
preferintelor consumatorilor .
Din datele analizate rezultă că au crescut vânzările la aparatura electro-
nica, electrocasnica, autoturisme, calculatoare personale, tc., fenomen determi-
nat de noile sisteme avantajoase de achizitionare promovate de firmele din
domeniu, care asigură posibilitati de cumpărare si persoanelor cu venituri re-
duse (de exemplu vanzarea in rate sau in leasing). . 227
O noua preferinta a romanilor este utilizarea internetului sau a unui tele-
fon mobil. Astfel, in timp ce conectarea la telefonia fixa a ramas constanta,
vanzarea de telefonie mobila a crescut.
În ultimii ani se renunta tot mai mult la transportul in comun in favoarea
deplasarii cu automobilul personal.În cadrul transportului in comun cea mai
utilizata cale este cea rutiera. În România se manifestă nevoi sporite pentru
construirea de noi autostrăzi şi de modernizare a celor existente.
O altă problemă curentă a populaţiei României o reprezintă nevoia crescân-
dă de cluburi private sau publice individualizate pe domenii sau categorii sociale.
Un impact puternic asupra populatiei l-a avut moneda europeana, euro
care se dovedeste a fi „pe placul tuturor,” deoarece locul dolarilor in tranzactii
a fost luat de euro . Economiile populatiei se pastreaza in banci (in valuta ,
datorita lipsei de stabilitate a leului) .Tot mai multi deponenti romani sunt be-
neficiari de card, pe care il folosesc la satisfacerea unui sistem tot mai com-
plex de trebuinţe.
O noutate o reprezintă înfiintarea serviciilor de curierat pentru transpor-
tul produselor comandate magazinelor virtuale prin internet sau telefoane.
Statisticele analizate oferă informaţii referitoare la schimbari manifesta-
te în structura foţei de muncă .Populatia mutandu-se dintr-un domeniu in altul,
a determinat scaderea ponderea populatiei care lucreaza in activitatile industri-
ale şi o crestere pentru aceea care lucreaza in domeniul comercial.
Activitatile sportive s-au amplificat şi diversificat prin infiintarea de
centre sportive noi, de centre pentru practicarea fitt-ness -ului si a gimnasti-
cii aerobice.
Din analiza efectuată, rezultă că strategiile si programele de dezvoltare
elaborate de guvernele aflate la putere au fost orientate, in principal, in urma-
toarele directii:
- asigurarea de locuri de munca, cu o renumeratie corespunzatoare pen-
tru fiecare persoana apta de munca,
- scăderea somajului si a subocuparii,
- asigurarea securitatii veniturilor populaţiei si a puterii lor de cumparar,
- diminuarea saraciei,
- eliminarea subnutritiei,
- imbunatatirea conditiilor de locuit,
- asigurarea pentru fiecare familie a unei locuinte decente,
- asigurarea de servicii publice indispensabile (apa potabila, salubritate,
CONCURENŢA
transport in comun)
- satisfacerea la nivelul normelor stabilite de Organizatia Mondiala a
Sanatatii a cerintelor legate de sanatate;
- eliminarea analfabetismului si garantarea pentru fiecare cetatean a
dreptului la invatamant gratuit, cultura si formare profesionala;
- controlul cresterii populatiei;
- suprimarea discriminarilor in materie de drepturi civile, economice,
228 politice intre diferitele categorii sociale.
În opinia noastră ,daca actuala conducere a tarii doreste sincer sa realize-
ze „ o dezvoltare economica si sociala durabila si sanatoasa” este necesar sa se
dea prioritate in plan intern dezvoltarii prin stimularea unei valorificari supe-
rioare a intregului potential material, uman si financiar al Romaniei acumulat in
timp si folosibil pentru realizarea unei cresteri economice de tip intensiv.
Guvernul existent şi cele care vor fi în viitor la conducerea statului tre-
buie sa inteleaga ca nu poate să existe o societate bogată cu oameni saraci .
Responsabilitatea rezolvării acestei probleme revine nu numai guverne-
lor, dar şi întregii populaţii care trebuie să ia o atitudine fermă faţă de fenome-
nele sociale şi economice negative, să se implice cu toată capacitatea sa fizică
şi intelectuală pentru depaşirea momentelor grele ale societăţii şi pentru spori-
rea calităţii activităţilor prestate la locurile de muncă, să dovedească solidari-
tate în demersurile care se fac pentru combaterea corupţiei şi a altor fenomene
negative care afectează evoluţia societăţii.
Subliniem in incheiere , faptul ca sistemul social democratic al economi-
ei de piata trebuie să asigure pentru toate categoriile populatiei tarii conditii-
le necesare pentru un nivel ridicat de trai si o calitate superioara a vietii.
Dar, aceste posibilitati nu functioneaza automat ci însoţite de munca, com-
petenta, bunacredinta în rândul oamenilor care actioneaza la diversele nivele ale
sistemului social- economico. Fundamentul cresterii calitatii vietii populatiei il
constituie dezvoltarea economica, proces care ofera individului tot mai multe
mijloace de a scapa de grijile generate de posibilităţile de satisfacere a nevoilor
materiale si spirituale şi de a se ocupa tot mai mult de cresterea nivelului de trai.

Bibliografie selectivă.
[1] Badea G.S., Popescu C (2006) „Modifications du comportement du conso-

umateur roumain determinees par le processus de transition a l’economie de
marche.”Ed.Univ. Piteşti, 213-233
[2] Badea G.S.(2005) ,„Bazele macroeconomiei şi mondoeconomiei”, Ed.
Bibliotheca, Târgovişte,
[3] Georgescu E. (2005) „Consumul populaţiei în România în perioada de tran-
ziţie”, Ed. ASE, Bucureşti,
[4] Popescu C.(2009) „Economie” Ed. Bibliotheca, Târgovişte,
[5] Popescu C., Badea G.S., Croitoru G. (2006) „Microeconomie. Teorie şi apli-
caţii, Ed. Bibliotheca, Târgovişte,
[6] Rindaşu V. C. (2005) „Consumul şi consumatorul în era globalizării”, Ed.
Mirton, Timişoara,
[7] *** Institutul Naţional de Statistică, (2009) „Economia Mondială în cifre”
[8] *** Institutul Naţional de Statistică, (2006-2007) „Starea socială şi economi-
că a României. Date statistice”
[9] *** Institutul Naţional de Statistică, (2009) „Veniturile şi consumul populaţiei”
229
Pre-press & print'
S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.

Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20
Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343
E-mail: prodcom@intergorj.ro

Revista Romana 2 2010

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Romana 2 2010

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONCURENÞA - STUDII, CERCETÃRI ªI ANALIZE PRIVIND PROTECÞIA CONCURENÞEI ECONOMICE

CONSILIUL CONCURENŢEI CONSILIUL CONCURENÞEI - ROMÂNIA

CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA

Nr. 2-3 – 2010

Apare sub egida Consiliului Concurenţei - România

Bogdan-Marius Ct. Chiriţoiu - ministru, preşedinte

Redactor șef ediţie - Iozsef-Nandor P. Nemenyi - subsecretar de stat, consilier de concurenţă

Ion Stegăroiu – prorector

ISSN 1842 – 2705

Opiniile exprimate în cuprinsul articolelor constituie păreri personale ale autorilor şi

2. Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile / p.11

3. Strategia Uniunii Europene - Europa 2020 după eşecul Strategiei de la Lisabona

4. Legea parteneriatului public privat – utilitatea şi neajunsurile ei şi ale sectorului

5. O provocare pentru cercetarea ştiinţifică universitară din România / p.31

6. Autoritatea de concurenţă – prietenul tuturor şi amicus curiae / p. 39

7. Reforma legislaţiei româneşti în domeniul protecţiei concurenţei economice / p. 55

8. Între concertare şi paralelism sau practicile concertate ca înţelegeri interzise / p. 61

9. Un scurt remember necesar. Consideraţii privind aderarea (în vederea integrării) a

11. 90 de ani de învăţământ superior economic românesc. Simpozion la Faculta-

12. Teoria concurenţei distructive şi liberalizarea serviciilor publice / p. 105

14. Utilizarea remediilor în cazuri de concentrări economice. Exemple de cazuri

15. Două metode pragmatice pentru analiza actelor şi faptelor anticoncurenţiale

17. Acordurile de comercializare – soluţii practice pentru micii producători români, în

18. Transpunerea Directivei 48/2008 privind contractele de credit pentru consuma-

19. Obiective recente şi standarde noi de protecţie a mediului în politica de energie

21. Concurenţa pe piaţa muncii / p. 183

22. Accesarea fondurilor structurale - sursă de creştere a competitivităţii economiei ro-

Consiliul Concurenţei – România

Stimaţi colegi, prieteni, colaboratori şi viitori colaboratori din România, din

funcţionari publici ai autorităţilor de concurenţă sau ai altor instituţii şi au-

sunteţi invitaţi pe această cale să ne transmiteţi studii/articole spre publicare

Consiliul Concurenţei – România

Ne cerem scuze dar, deocamdată, datorită unei incapacităţi redacţionale

Dacă aţi citit aceste rânduri, înseamnă că parcurgeţi revista noastră,

Bogdan Marius Chiriţoiu,

Consiliul Concurenţei – România

curenţial. Din această perspectivă, Consiliului Concurenţei susţine că elemen-

Consiliul Concurenţei – România

Dr. Neményi P. Iózsef-Nándor,

Daniel Diaconescu – Director

Consiliul Concurenţei - România

Consiliul Concurenţei – România

Cuvinte cheie: Europa 2020, strategie, criză, redresare, creştere.

– scoaterea a peste 20 de milioane de persoane din sărăcie, prin redu-

Consiliul Concurenţei – România

Sursa: Comunicarea Comisiei Europa 2020, COM (2010) 2020 final,

De asemenea, au afirmat că se impun măsuri precum intensificarea coo-

Gavrilă Şt. Alexe, Vicepreşedinte

Ciprian Pilan, inspector de concurenţă

Consiliul Concurenţei, România

Consiliul Concurenţei – România

Încurajat în mod constant de către Uniunea Europeană şi folosit pe scară

Consiliul Concurenţei – România

Planificarea Evaluarea Planul de afaceri Selectarea Lansare şi

Înainte de iniţierea acordului de proiect, autoritatea publică trebuie să se

Consiliul Concurenţei – România

1.1. Ajutor posibil pentru partenerul privat

De regulă, autoritatea iniţiatoare a PPP-ului trebuie să îşi aleagă partene-

candidaţii, în scopul identificării soluţiilor optime din punct de vedere econo-

1.2. Ajutor pentru compania de proiect

Consiliul Concurenţei – România

Aceasta situaţie ar putea fi întâlnită în cazul în care bunurile sau servici-

2. Valoare pentru banul public şi alte considerente privind evaluarea

La nivel european, noţiunea de valoare pentru banul public este definita