Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept
Departamentul Drept Penal

TEZĂ DE AN

Fabricarea sau punerea în circulaţie

a semnelor băneşti false sau a titlurilor
de valoare false

A efectuat:
studenta grupei 1508
MC

A verificat:
doctor în drept,
conferențiar universitar
Manea Vladislav
Chișinău, 2018

2
 CUPRINS:

INTRODUCERE............................................................................................................................- 3 -
CAPITOLUL I. SEMNELE BĂNEȘTI ŞI ISTORICUL FALSIFICĂRII ACESTORA.........- 5 -
§1. ORIGINEA, EVOLUŢIA, FUNCŢIILE BANILOR ŞI ISTORICUL FALSIFICĂRII LOR..........................- 5 -
§2. FALSUL ÎNTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ........................................................................................- 9 -
§ 2.1. Falsificarea bancnotelor................................................................................................- 9 -
§ 2.2. Contrafacerea de bancnote..........................................................................................- 10 -
CAPITOLUL II. ASPECTE JURIDICO-PENALE AL FABRICĂRII SAU PUNERII ÎN
CIRCULAŢIE A SEMNELOR BĂNEȘTI FALSE SAU A TITLURILOR DE VALOARE
FALSE............................................................................................................................................- 13 -
§1. OBIECTUL INFRACŢIUNII.......................................................................................................- 13 -
§2 LATURA OBIECTIVĂ A INFRACŢIUNII......................................................................................- 16 -
§3 LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACŢIUNII....................................................................................- 21 -
§4 SUBIECTUL INFRACŢIUNII.......................................................................................................- 22 -
§5 FORMELE AGRAVANTE ALE INFRACŢIUNII..............................................................................- 25 -
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI............................................................................................- 28 -
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:..................................................................................................- 31 -

3
 INTRODUCERE
Actualitatea şi importanța temei.
Fără îndoială, banii reprezintă un capitol important în istoria omenirii. Actualitatea
incontestabilă a temei date reiese din faptul că de-a lungul vremurilor – mai ales când se prezenta
sub forma monedelor de aur, banul apare ca simbol al bogăţiei, al traiului fără griji, „cheia” tuturor
posibilităţilor. Falsificarea banilor prezintă un dezavantaj enorm pentru societate, întrucît duce la
crearea unor dereglari în domeniul economic al unui stat. De aici reiese și importanța temei date,
întrucît combaterea săvîrșirii acestei infracțiuni reprezintă una dintre premisele principale ale
societății, iar pentru înfăptuirea eficientă a acesteia, este necesar de a studia mai profund infracțiunea
dată. Deşi există documente care apără drepturile exclusive ale statului (în materie de emitere şi
punere în circulaţie atât a banilor cît şi a titlurilor de valoare) şi ale altor subiecţi de drept (bănci,
persoane juridice în materie de punere în circulaţie cu respectarea anumitor reguli a titlurilor de
valoare), cazurile de falsificare devin tot mai frecvente. Astfel la etapa actuală în circulaţia
financiară globală se introduce până la un miliard de bancnote falsificate. Falsificarea mijloacelor
băneşti şi valorilor mobiliare ca tip de infracţiune „latentă” este caracteristică pentru ţările cu o
economie de piaţă slabă. Odată cu apariţia banilor şi valorilor mobiliare, falsificarea acestora a
devenit o maladie din aria inechităţilor sociale şi a violenţei. Fiind o infracţiune cu o forţă sporită de
expansiune, aceasta a cauzat şi cauzează până în prezent serioase prejudicii materiale atât statului cît
şi cetăţenilor, ca indivizi separaţi. Ca un rezultat firesc a fost semnarea, la 20.04.1929, la Geneva, a
Convenţiei privind urmărirea penală a falsului de mijloace băneşti. Această Convenţie a determinat
introducerea în dreptul naţional a ţărilor aderente la ea a răspunderii penale pentru falsificarea şi
punerea în circulaţie a bancnotelor utilizate oficial, în calitate de mijloace băneşti false.

Obiectul de cercetare al tezei.

Pe parcursul istoriei toate statele lumii care au creat şi premisele escaladării stării infracţionale
falsul de monede şi a banilor contrafăcuţi sau alteraţi a cunoscut o creştere alarmantă în ultima
perioadă. Fie că sunt comise de cetăţeni, străini şi apatrizi, fie că vizează moneda naţională ori
străină, falsificarea acestor valori prezintă un grad ridicat de pericol sporit atât pentru relaţiile
sociale legate, cît şi pentru pagubele pricinuite sistemului financiar, în general, şi sistemului de plăţi
– credite ori persoanelor fizice, în particular. Cum falsificarea de monede şi infracţiunile derivate din
acestea este tot mai frecvent asociată conceptului de „crimă organizată” apare pregnantă necesitatea
sporirii eforturilor pentru prevenirea şi combaterea eficientă a acestor fapte antisociale. Ca fenomen
social criminalitatea, structura, cauzele şi condiţiile ei sunt adecvate stării social-politice şi

4
economice ale statului Republicii Moldova care a păşit în prezent pe calea construirii statului
democratic bazat pe drept şi trecere la o economie de piaţă.
Activitatea organelor de drept în lupta pentru descoperirea infracţiunilor se face tot mai simţită
nevoia de recurgere la mijloace şi metode mult mai perfecţionate.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării.

Codul penal al R.M prevede în capitolul X – Infracţiuni economice – art.236 care sancţionează
faptele de fabricare sau punere în circulaţie nu doar a semnelor bănești false, ci şi a valorilor
mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false. În condițiile societății moderne, asigurarea
securității circulației semnelor bănești și a titlurilor de valoare a devenit o problemă ce interesează
întreaga comunitate internațională. Cooperarea dintre state pemtru incriminarea și sancționarea
fabricării sau punerii în circulație a semnelor bănești false sau a titlurilor de valoare false s-a impus
ca imperios necesară, dat fiind și faptul că formele de manifestare a naumitor fapte se diversifică tot
mai mult, iar tehnicile de fabricare și de punere în circulație se perfecționează continuu. Drept
urmare, încă la 20.04.1929 a fost semnată Convenția internațională pentru reprimarea falsului de
monedă, care a intrat în vigoare la 22.02.1931. prin asemenea instrumente juridice, infracțiunile de
genul falsului de monedă sunt interzise în mod formal, iar statele părți se angajează să le includă în
legislația lor penală națională, împreună cu sancțiunile corespunzătoare, să acționeze pentru
prevenirea lor și să colaboreze la reprimarea acestora.

Scopul şi sarcinile tezei

Scopul şi sarcinile tezei preconizate constau în a prezenta sintetic, selectiv şi într-un mod
accesibil importante informaţii referitoare la acest subiect cu genericul „Fabricarea sau punerea în
circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false”. Realizarea scopului dat impune
următoarele sarcini:
 Elucidarea istoricului apariției semnelor bănești și a falsificării acestora
 Definirea noțiunilor de „semne bănești”, „valori mobiliare”, „fals”
 Realizarea unei analize juridico-penale asupra infracțiunii de fabricare sau punere în
circulaţie a semnelor bănești false sau a titlurilor de valoare false
 Studierea formelor agravante ale infracțiunii date
 Formularea concluziilor și recomandărilor.

5
 CAPITOLUL I. Semnele bănești şi istoricul falsificării acestora
§1. Originea, evoluţia, funcţiile banilor şi istoricul falsificării lor
Fiind un produs necesar al procesului de schimb, banii au apărut spontan pe o anumită treaptă
a dezvoltării societăţii, ca o consecinţă a anumitor relaţii de producţie istoriceşte determinate. O dată
apăruţi, banii au cunoscut o evoluţie continuă, sensul general al ei concretizându-se în diversificarea
instrumentelor băneşti, tendinţa lor spre universalitate, şi ruperea treptată a acestora de conţinutul lor
material. Evoluţia banilor şi principalele ei tendinţe pot fi puse în evidenţă prin marcarea formelor
de bani cunoscute în istorie.
Primele semne bănești au fost metalele. După o perioadă de timp au apărut banii – hârtie ca
simboluri ale banilor cu valoare deplină. În prezent utilizarea cuvântului „ban” presupune existenţa
mai multor accepţiuni.
În sens istoric, prin „ban” se înţelegea un funcţionar superior împuternicit de regele Ungariei
sub conducerea căruia se afla o provincie. Într-un alt sens termenul de „ban” se poate referi la
avuţie, la dorinţa de a avea, strânge bani albi pentru zile negre”, „are bani la ciorap”, etc.
În sens economic se vehiculează ideea că banii reprezintă un instrument social, general
acceptat de măsurarea şi compararea schimburilor, de mijlocirea directă şi indirectă a acestora, de
transferarea drepturilor de proprietate de la o persoană la alta.1
Prin „ban” se înţelege numerarul aflat în circulaţie sub formă de semne băneşti de hârtie
(bilete ale Băncii Naţionale a Moldovei sau bancnote în valută străină) şi metalice (monedele emise
de Banca Naţională a Moldovei sau monedele în valută străină). Banii reprezintă mijlocul de
circulaţie şi de plată în cadrul economiei oricărei ţări.
Alţii consideră că banii pot fi determinaţi ca un mijloc de exprimare a preţului bunurilor,
mijloc legal de plată, o măsură de preţuire.2
În cuprinsul lucrării se va avea în vedere termenul de bani în accepţiunea dată de dicţionarul
limbii române moderne, adică acela de „echivalent general al valorii mărfurilor, identificat pe baza
uzului social cu forma naturală a aurului”.3
Având o definiţie a banului, apare în mod firesc întrebarea : la ce serveşte el, care sînt funcţiile
lui, care este reglementarea juridică a circulaţiei monetare? În mod natural oamenii î-şi satisfac
necesităţile prin producerea de bunuri şi servicii. Crearea de monedă nu aduce beneficii directe. Însă
indirect moneda sau bunul şi instituţiile asociate lui au o importanţă copleşitoare.
Antonov N.G., Pesseli M. A., evidenţiază 4 funcţii ale monedei:
1
Dobrotă Niţă, Economie politică, Editura Economica, Bucureşti, 1997, pag.56.
2
Антонов Н.Г., Пессель М.А., Денежное обращение, кредит и банки, Москва, 1995, pag.37.
3
Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei R. S. România, 1958, pag.832.

6
 1. Ca mijloc de acumulare (tezaurizare) – banii se transformă într-un activ special (avere) care
îi oferă proprietarului său dreptul de a cumpăra diferite bunuri şi servicii.
2. Ca măsură de estimare – pentru măsurarea şi compararea preţului diferitor bunuri şi servicii.
3. Ca mijloc de circulaţie – rolul de intermediar în circulaţia mărfurilor de la vânzător la
cumpărător pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, pentru înfăptuirea altor operaţiuni de plată.
4. Funcţia de mijloc de plată – când bunurile şi serviciile se vând în credit. Banii astfel, sînt în
stare să deservească nu numai circulaţia bunurilor, dar şi a capitalului, funcţia dată realizându-se
prin intermediul banilor bancari.4
Odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova, în anul 1991, în cadrul economiei
naţionale au început să se producă un şir de modificări radicale, modificări marcate de trecerea spre
o economie de piaţă. Aceste schimbări au afectat şi sistemul monetar-creditar existent, întrucât în
perioada anilor 1991-1993 Republica Moldova se afla în zona circulaţiei rublelor ruseşti, pentru a
asigura o stabilitate internă şi externă a monedei, la 29.11.1993, a fost introdus leul moldovenesc.
Determinarea normativă a monedei naţionale ca fiind leul moldovenesc, o găsim în art. 130
punctul 2 al Constituţiei RM care stipulează că „ moneda naţională în RM este leul moldovenesc”.
Norma dată este dezvoltată în Legea cu privire la Banca Naţională care stipulează că „unitatea
monetară în Republica Moldova este leul moldovenesc şi aceasta este unicul mijloc de plată legal pe
teritoriul Republicii Moldova”.
Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.2000, începând cu 29.11.1993 în RM
a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională – leul, egal cu 100 bani. Politica monetară
şi cea valutară în stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a monedei
naţionale sub formă de bancnotă şi monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.
Atribuţiile de bază ale Băncii Naţionale este asigurarea economiei naţionale cu monedă. Acest
lucru este prevăzut de art. 57 al Legii cu privire la Banca Naţională unde este menţionat că, Banca
Naţională are dreptul de a emite în circulaţie bancnote şi monede metalice pe teritoriul republicii. Ea
organizează tipărirea bancnotelor şi a monedelor metalice şi ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a
celor neemise în circulaţie.5
Prin cuvântul fals se înţelege ceva „contrar adevărului, care are numai aparenţa adevărului,
care are numai aparenţa adevărului, neautentic, imitat, artificial”.
Termenul de „fals” provine din latina literară, mai exact de la adjectivul „falsus” şi înseamnă
ceva contrar adevărului. Verbul a falsifica este preluat tot din latina literară cultă(falsificare) şi

4
Антонов Н.Г., Пессель М.А., op. cit., pag.40.
5
Legea cu privire la Banca Naţională a RM, art. 56 din 12.10.1995.

7
înseamnă a alcătui, a confecţiona un lucru asemănător cu altul, a plăsmui, a contraface, a
plastografia, a denatura.6
Se consideră că termenul fals în general implică ideea de alterare a devărului, deci de înşelare
a încrederii.7
Deşi s-au încercat mai multe definiri ale falsului sau falsificării, avînd în vedere marea
majoritate a monedelor şi mijloacelor folosite pentru falsificare, nici una din definiţiile existente nu
pot fi acceptate fără rezerve. Se pare totuşi că definirea cea mai cuprinzătoare este dată de Franc
Arnau:,, Falsul este ceva care se pretinde a fi altceva decât este el în realitate”8.
Datorită pericolului social sporit, prin gravă atingere adusă adevărului şi încrederii care trebuie
să existe în relaţiile sociale, faptele de fals au fost socotite ca activităţi ilicite în toate orînduirile
sociale şi au fost sancţionate în raport cu gravitatea lor, fie ca infracţiuni, fie ca abateri de ordin civil.
Caracteristic sfîrşitului sec. XIX începutul sec. XX este generalizarea bancnotei aproape în
toate ţările lumii. Internaţionalizarea din ce în ce mai întinsă a schimburilor de mărfuri a atras şi
creşterea considerabilă a circulaţiei băneşti internaţionale. Şi, pentru că banul este întotdeauna legat
de afaceri, internaţionalizarea afacerilor a determinat şi internaţionalizarea falsificării şi punerii în
circulaţie a banilor.
Cotele alarmante pe care le-a adus falsul de bancnotă înainte de I Război Mondial au necesitat
o preocupare intensă a teoreticienilor şi practicienilor pentru găsirea unor soluţii comune de luptă
împotriva falsificatorilor, preocupare care şi-a găsit soluţia la Congresul Internaţional de la
Monaco, desfăşurat la 14-18 aprilie 1914, însă declanşarea războiului nu a permis colaborarea
internaţională fructuoasă.
Perioada de după I Război Mondial începe cu cel mai mare fals comis la nivel de stat, care a
afectat statul romîn, constituind un adevărat jaf la scară naţională. Astfel, în timpul ocupării
temporare a unei bune părţi din teritoriul Romîniei, ocupantul german, prin intermediul Băncii
Generale Romîne (deci, nu Banca naţională ca unic emitent), emite fraudulos o mare cantitate de
bani, cărora prin ordinul Comandamentului Militar Suprem German li se dă o putere circulatorie
obligatorie, în circulaţie punîndu-se 2 miliarde de lei, ceea ce la vremea respectivă reprezenta o
sumă colosală.
Pericolul deosebit pe care îl prezintă pentru oricare stat, falsificarea de monedă şi amploarea
falsurilor au determinat ca statele, în 1929 la Geneva să aibă loc Conferinţa Internaţională, cu

6
Ibidem, art.57.
7
Dicţionarul limbii române moderne.Editura Academiei R.S. România,1958,pag.298.
8
Dongoroz V. şi alţii.Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român/partea specială, Ed.Academiei Române, Bucureşti,
vol.4, 1972.

8
participarea a 35 de state. La 20 aprilie 1929 în cadrul conferinţei se adoptă Convenţia asupra
combaterii falsificării de monedă, care intră în vigoare în februarie 1931. Conferinţele internaţionale
ulterioare (1931 - Geneva şi 1935 - Copenhaga) au dezbătut probleme nou apărute şi perfecţionarea
metodelor şi mijloacelor necesare combaterii falsificatorilor.
Declanşarea celui de-al II-lea Război Mondial nu numai că întrerupe colaborarea
internaţională în domeniul, dar consemnează şi cel mai mare fals din toate punctele de vedere comis
vreodată în istorie: contrafacerea lirei engleze. Se estimează că suma totală poate fi încadrată între
80 şi 150 de milioane lire contrafăcute. Dacă s-ar fi reuşit plasarea întregii cantităţi, aceasta ar fi
însemnat un adevărat dezastru pentru economia britanică.
Perioada ce a urmat celui de-al II-lea război mondial, caracterizat sub aspect economic de o
sărăcie a populaţiei în toată Europa, şi-a pus amprenta şi asupra circulaţiei monetare. împărţirea
Europei în două „tabere", limita circulaţia bancnotelor străine în ţările „lagărului” socialist; în
majoritatea acestor ţări deţinerea mijloacelor de plată străine constituind o infracţiune.
Dezvoltarea puterii economico - financiare a unor state din Europa centrală şi a S.U.A. a
determinat în secolul nostru şi o circulaţie monetară intensă. Dar odată cu aceasta, mai ales în
perioada interbelică, au apărut şi marii „aşi” ai falsului monetar. Şi, pentru că istoria se repetă, nici
de această dată unele state nu au rămas pe dinafară. Mai mult decît atît, emiterea de monedă falsă a
fost ridicată la nivel de politică de stat, cu consecinţe dezastruoase pentru alte state. Deşi existau
aceste pedepse, moneda autohtonă şi cea străină aflată în circulaţie a fost în repetate rînduri
falsificată fiind o tentaţie pentru infractorii specializaţi în acest gen de fapte.
Pentru perioada respectivă, creşterea extraordinară a inflaţiei şi reformele monetare care au
avut ca efect emiterea unor noi tipuri de monede, au creat şi serioase neplăceri falsificatorilor. Pentru
obţinerea unor falsuri reuşite (care nu puteau fi realizate decît prin mijloace tipografice), este nevoie
de o lungă perioadă de timp, ceea ce a făcut ca uneori, în momentul terminării operaţiunilor,
bancnota să fie scoasă din circulaţie, sau să aibă o valoare atît de mică încît să nu mai merite riscul.

9
 §2. Falsul între teorie şi practică
Relaţiile sociale, indiferent de complexitatea şi amploarea lor, începînd cu relaţiile dintre doi
indivizi şi pînă la relaţiile dintre state (care vizează deci atît persoanele fizice cît şi cele juridice),
presupun folosirea în mod necesar a unor instrumente care datorită valorii lor probante, imprimă cu
certitudine, stabilitate, şi siguranţă acestor relaţii şi permit amplificarea lor. Dar, pentru a servi
acestor scopuri, instrumentele folosite trebuie să reflecte, în mod real un adevăr şi să se bucure de
încrederea generală a publicului.
Pentru a apăra integritatea materială şi de conţinut a acestor instrumente şi pentru a ocroti
încrederea publică în valoarea lor probatorie, legea penală incriminează, sub denumirea de „fals”,
orice acţiune de contrafacere sau falsificare a acestora.
Unul din aceste instrumente este moneda. Deşi nu s-au efectuat studii cu privire la raportul
între falsificările instrumentelor de mai sus (titluri de credit, titluri de orice fel folosite în
operaţiunile de comerţ intern sau internaţional, cecuri, etc.),activitatea practică demonstrează că
moneda - se situează, de, departe pe primul loc.
Prin „fals” în semnificaţia sa cea mai largă, se înţelege orice denaturare a adevărului : orice
manoper, orice procedeu folosit de o persoană pentru a induce în eroare o altă persoană. Cu alte
cuvinte, termenul de „fals” implică ideea de alterare a adevărului şi deci, de înşelare a încrederii.
În practică sunt recunoscute două modalităţi prin care infractorii realizează o bancnotă falsă:
 falsificarea bancnotei;
 contrafacerea de bancnote.
De altfel, această distincţie nu este specifică numai în activitatea, poliţienească din Moldova şi
este recunoscută în practica internaţională.

§ 2.1. Falsificarea bancnotelor

Prin „falsificare” se înţelege intervenţia făcută asupra unei bancnote autentice pentru a se
modifica valoarea acesteia prin mărirea cupiurii. Spre exemplu, dintr-o bancnotă de 1 dolar se
„confecţionează” una de 100 de dolari, modificîndu-se elementele caracteristice sau numai o parte
din acestea. De ce am ales, pentru exemplificare, dolarul şi nu leul?! Pentru că dolarul e cea mai
falsificată bancnotă din lume se pretează la asemenea, activităţi, cel puţin pentru următoarele trei
motive : între bancnotele autentice cu valori diferite există şi multe elemente de asemănare si, în
consecinţă, falsificatorul nu trebuie să intervină asupra întregii bancnote; nefiind folosit în circulaţia
bănească internă în mod curent, caracteristicile dolarului sunt puţin cunoscute, iar pentru cei ce intră

10
pentru prima dată în posesia unor asemenea bancnote, sunt chiar necunoscute, nu totdeauna
operaţiunile cu dolari se desfăşoară în condiţii care să permită noului posesor să verifice
autenticitatea acestora.
Din cele expuse mai sus, precum şi din practica muncii de anchetă şi de expertiză
criminalistică, se pot formula următoarele consideraţii cu privire la falsificarea de bancnotă:
întotdeauna se acţionează asupra unei bancnote cu valoare mică pentru a rezulta o bancnotă cu
„valoarea” mai mare;
riscul de a întîlni o bancnotă cu valoare mică, falsificată este minim şi creşte odată cu creşterea
cupiurii înscrise pe bancnotă; cu mici excepţii, falsificarea se referă la bancnotele izolate sau la
cantităţi mici de bancnote;
pentru realizarea falsului nu este nevoie în mod obligatoriu de mijloace tehnice deosebite,
complexe, sofisticate ; falsificarea poate fi realizată şi individual, fără a fi nevoie de constituirea în
grup; de regulă, falsificatorul este şi cel care pune în circulaţie bancnota falsificată;
este foarte greu, dacă nu chiar imposibil de prevenit, întrucît nu necesită acte sau activităţi
pregătitoare deosebite, de lungă durată sau care să dea de bănuit;
este foarte greu de probat, în final, avînd în vedere modalităţile de falsificare descrise mai sus
şi ce presupune falsificarea din punct de vedere practic, rezultă ca numai bancnota poate fi
falsificată, nu şi moneda. Aceasta din urmă poate fi numai contrafăcută.
§ 2.2. Contrafacerea de bancnote
Spre deosebire de „falsificare”, unde se foloseşte pentru realizarea falsului o bancnotă
autentică, contrafacerea presupune realizarea unui bilet de bancă cu totul nou, care nu are nici o
legătură cu emitentul înscris pe bancnota falsă. Exceptînd situaţiile în care pentru confecţionarea
bancnotelor sunt folosite materiale (hîrtie, cerneluri) sustrase de la emitentul autorizat, bancnota
contrafăcută nu are nimic autentic. De aceea, în timp ce „falsificarea” poate fi considerată în
limbajul tehnico-criminalistic un fals parţial, contrafacerea este un fals total.
Contrafacerea, este o activitate complexă, care nu este la îndemîna oricui. Ea presupune atît o
bună calificare în domeniul din care sunt folosite mijloacele tehnice, cît şi mijloacele tehnice
adecvate. Facem această precizare avînd în vedere aspectele practice ale problemei, pentru că din
punct de vedere teoretic legea nu cere un subiect special. Deci, teoretic, contrafacerea-poate fi
comisă de orice persoană. Practic, însă, în situaţia în care apar în circulaţie bancnote contrafăcute,
organul de urmărire penală, avînd în vedere metoda folosită pentru contrafacere, îşi îndreaptă
căutările spre anumite persoane care, pentru el, au o „poziţie” specială.

11
 Trecînd peste realizarea contrafacerii prin desenare, care a constituit o metodă grosolană,
rudimentară de obţinere a unui fals şi care, în nici un caz, nu mai poate fi utilizată astăzi ca urmare a
multiplelor şi complexelor măsuri de securitate luate de emitenţii de bancnote, ca şi peste unele
contrafaceri realizate prin metode fotografice, se poate afirma că o, imitaţie bună se poate face prin
tipărire dar şi mai bună cu ajutorul multiplicatoarelor color de producţie recentă.
Pe plan mondial se consideră că perioada cea mai „fertilă” din istoria falsului o constituie cea
a inflaţiei datorate crizei economice din 1929-1933, cînd contrafacerea prin Tipărire a ocupat locul
fruntaş. Dar, tiparul (înalt, plan sau adînc) continuă să fie folosit de falsificatori şi după cel de al
doilea război mondial, pînă cînd măsurile de siguranţă luate de emitenţii oficiali de bancnotă au
crescut, iar improvizaţiile făcute de falsificatori nu mai dădeau rezultatele scontate si accesul la
mijloacele tehnice necesare a devenit imposibile sau costisitaore.
Perfecţionarea mijloacelor tehnice a simplificat mult activitatea falsificatorilor, de multe ori
ingeniozitatea acestora-completînd unele neajunsuri ale tehnicii de care dispun, în acest sens este
semnificativă cu ajutorul unui copiator alb-negru şi colorate cu tuş şi carioca.
Problema culorilor şi nuanţelor de culoare ale bancnotelor a fost rezolvată prin perfecţionările
de ultimă ora a copiatoarelor (multiplicatoarelor) color, capabile să reproducă fidel atîtea nuanţe de
culoare cîte nu poate percepe nici ochiul uman. De aceea, în prezent, pe plan mondial se consideră
că multiplicarea color a devenit principalul mod de operare.
Redarea fidelă a tuturor nuanţelor de culoare nu constituie însă unicul avantaj al contrafacerii
cu ajutorul multiplicatorului color. La aceasta se adaugă posibilitatea procurării lui de către orice
persoană care dispune de fondurile băneşti necesare (care devin neînsemnate prin posibilitatea
„recuperării” urgente), precum şi faptul că nu necesită cunoştinţe deosebite în domeniu
Cert este însă un lucru : chiar dacă prin mijloacele tehnice moderne se reuşeşte să se redea o
„faţă” aproape perfectă bancnotei contrafăcute, cu care să inducă în eroare pe oricine, celelalte
elemente care conferă siguranţă bancnotei autentice nu pot fi contrafăcute. La o examinare atentă
falsul poale fi imediat pus în evidenţă.

Activitatea practică a muncii de prevenire şi descoperire a contrafacerii de bancnote pune în

evidenţă particularităţile acestei categorii de fals, precum şi asemănările şi deosebirile în raport cu
„falsificarea”. Redăm cîteva dintre acestea:
- în timp ce falsificarea are ca obiect bancnote izolate falsificate una cîte una, într-un timp
scurt, sau la intervale mari de timp, contrafacerea are ca obiect „producerea” unei cantităţi mari de
bancnote într-un timp scurt;

12
 - punerea în circulaţie a bancnotelor contrafăcute are loc concomitent (sau la interval scurt) în
mai multe localităţi situate în zone diferite;
- locul contrafacerii nu corespunde cu locul punerii în circulaţie a bancnotelor;
- pentru contrafacerea unor bancnote se constituie grupuri internaţionale de infractori;
- contrafacerea vizează totdeauna bancnote cu cupiură mare sau bancnote cu mare putere
circulatorie (dolarul, euro, lira etc);
- pentru contrafacere sunt necesare mijloace tehnice adecvate, precum şi amenajarea unui loc
special în care să desfăşoare activitatea;
- avînd în vedere dimensiunile operaţiunilor, se desfăşoară activităţi pregătitoare care durează
o anumită perioadă de timp, ceea ce conferă organelor judiciare specializate posibilitatea prevenirii
contrafacerii sau descoperirea operativă a grupului.
În faţa acestei situaţii este normal ca Banca Naţională a Moldovei să ia măsuri speciale de
protecţie a bancnotei. Dar Banca Naţională a Moldovei nu poate proteja bancnota străină care,
contrafăcută, aduce grave prejudicii persoanelor fizice sau juridice din Moldova.
Amploarea fenomenului a determinat şi poliţia naţională să-şi organizeze activitatea în raport
de noile condiţii. Crearea compartimentelor de luptă împotriva crimei organizate, în care sunt
incluse cadre specializate în prevenirea şi descoperirea falsurilor de bancnote şi cooperarea cu
poliţiile altor state au dus la obţinerea unor rezultate meritorii în domeniu.
În încheiere, pentru că reprezintă esenţa celor afirmate mai sus, voi aduce următorul citat:
,,Bilete de bancă ce nu pot fi imitate sau falsificate nu există şi, probabil, nici nu vor exista vreodată.
Ceea ce omul a făcut, poate să şi refacă, întîmpinînd mai multe sau mai puţine dificultăţi”. Deci,
dacă nu este posibilă realizarea unei bancnote inimitabile, trebuie acţionat în aşa fel încît imitarea să
fie cît mai greu posibil. Pentru aceasta, prima sarcină revine emitentului. Din acest punct de vedere
trebuie subliniat că Banca Naţională a Moldovei a reuşit să-si perfecţioneze continuu măsurile de
siguranţă, făcînd din bancnota naţională una din bancnotele ce-mai greu de falsificat. Nu întîmplător,
la o întîlnire de lucru pe tema prevenirii falsului de bancnotă, un expert criminalist cu mare
experienţă, specializat în domeniu, referindu-se la o bancnotă naţională cu o anume valoare, afirma
că are cel mai „drăcesc” mod de concepţie pentru prevenirea contrafacerii, în aceste condiţii,
considerăm necesară prezentarea elementelor care conferă protecţii şi siguranţe bancnotei naţionale.

13
 CAPITOLUL II. Aspecte juridico-penale al fabricării sau punerii în circulaţie a semnelor
bănești false sau a titlurilor de valoare false
§1. Obiectul infracţiunii
În Republica Moldova, numărul de cazuri de fabricare sau punere în circulație a semnelor
bănești false sau a titlurilor de valoare false, conform datelor statistice oferite de Direcţia Informaţii
şi Evidenţă Operativă (DIEO) a MAI, în perioada anilor 2015-2017 se cifrează la 837 de infracţiuni
înregistrate de fabricare sau punere în circulaţie a semnelor bănești sau a titlurilor de valoare false.
Analizând datele statistice, se poate menţiona că în anul 2017 s-au înregistrat cele mai puţine
infracţiuni de acest tip (191), iar în anul 2015 – cele mai multe (431). După cum vedem, în ultimii
ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a acestui tip de infracţiuni, fapt care impune aplicarea în
practică a unor măsuri de prevenire şi combatere.
Aceasta justifică incriminarea la art. 236 CP al RM a faptelor reunite sub denumirea de
fabricare sau punere în circulație a semnelor bănești false sau a titlurilor de valoare false. Acest
articol este alcătuit structural din două alineate. Alineatul 1 prevede tipul de bază şi anume:
„Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti (bancnotelor
şi monedelor metalice, inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de Banca Naţională a
Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine), a
valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor”. Iar
alineatul 2 - tipul agravant al componenţei de infracţiune analizate -prevede: „Aceleaşi acţiuni
săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; precum și în proporţii
deosebit de mari”.
Obiectul general al infracţiunii îl formează însăşi societatea concepută ca ansamblu al
relaţiilor sociale, mai bine zis întreaga ordine de drept9 a Republicii Moldova, ocrotită prin legea
penală. Infracţiunea ca act de conduită individual nu poate fi îndreptat împotriva tuturor relaţiilor
sociale.
Obiectul generic îl constituie sistemul relaţiilor sociale care asigură bazele funcţionării
normale ale economiei naţionale în ansamblu, precum şi a diferitor ramuri în parte.
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl formează relațiile sociale cu privire la
încrederea publică în autenticitatea semnelor bănești sau a titlurilor de valoare.
Obiectul material (produsul) al infracţiunii analizate este descris prin sintagma „semnele
bănești (bancnotelor şi monedelor metalice, inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de
Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare
9
Borodac A., Curs de drept penal, Partea specială Vol.I, Ed.Ştiinţa, 1996, pag. 111.

14
de state străine), valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea
plăţilor”.
Astfel, putem deosebi 4 noțiuni care desemnează obiectul material (produsul) infracțiunii
calificate la alin. (1) art. 236 CP al RM:
1) bancnotele emise de BNM său de organul autorizat al unui stat străin ori al unei uniuni
monetare de state străine, utilizate pentru efectuarea plăţilor
2) monedele metalice (inclusiv cele jubiliare şi comemorative) emise de BNM sau de
organul autorizat al unui stat străin ori al unei uniuni monetare de state străine, utilizate
pentru efectuarea plăţilor
3) valorile mobiliare de stat, utilizate pentru efectuarea plăţilor
4) alte titluri de valoare, utilizaţe pentru efectuarea plăţilor.
Privitor la primele două noţiuni sus-menţionate, din art.1-3 ale Legii cu privire la bani,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldovă la 15.12.1921, reiese că prin „bancnote emise de
BNM” trebuie de înţeles semnele băneşti de hârtie (leii moldoveneşti) puse în circulaţie de BNM;
prin „monede metalice, inclusiv cele jubiliare şi comemorative, emise de BNM” trebuie de înţeles
semnele băneşti metalice (bănii priviţi ca monadă divizionară) puse în circulaţie de BNM.
În calitate de obiect material al infracţiunii analizate, poate figura:
Bancnotele, adică biletele Băncii Naţionale a Moldovei în valoare nominală de 1, 5, 10, 20,
50, 100, 200, 500 şi 1000 lei.
Monedele în valoare nominală de 1, 5, 10, 25 şi 50 bani, precum și începând cu data de 28
februarie 2018, au fost introduse o serie nouă de monede metalice: de 1, 2, 5 și 10 lei, care circulă
în paralel cu bancnotele existente de aceeași valoare nominală.
Banii retraşi din circulaţie, (de exemplu monedele vechi, banii fostei URSS, cupoanele cu
valorificare multiplă ale BNM, emise în 1992, etc.,) şi care au numai o valoare numismatică nu pot
forma obiectul material al faptei infracţionale de la art. 236 CP RM or, aceştia nu sun utilizaţi pentru
efectuarea plăţilor, la momentul săvîrşirii infracţiunii.
Pe de altă parte există o categorie de monede care, pe lîngă o valoare numismatică, au şi rolul
de instrument de plată, aflat în circulaţie. Deşi posibilitatea folosirii acestor monede ca mijloc de
plată este redusă, nefiind convenabilă deţinătorului, nu poate fi exclusă posibilitatea evaluării lor ca
obiect material al infracţiunii date. Se are în vedere monedele din metale nobile(platină, paladiu, aur,
argint) sau din alte metale cu o vocaţie comemorativă şi jubiliară. De exemplu, conform Hotărîrii
BNM privind punerea în circulaţie a unei monede comemorative în scop numismatic aceeasta este
accceptată la valoarea ei nominală în economia naţională, ca mijloc de plată.

15
 In calitate de obiect material pot figura şi unele titluri de valoare. Definiţia legală a titlurilor de
valoare trebuie menţionat că, deşi legea privind instituţiile financiare 10 utilizează termenul de titluri
de valoare, termen preluat din Legea Republicii Moldova privind circulaţia hîrtiilor de valoare 11,
odată cu abrogarea acesteia din urmă, la 18.11.1998, prin noua lege privind piaţa valorilor
mobiliare,12 termenul de hîrtii de valoare a fost substituit prin cel de valoare mobiliară, definită în
Codul Fiscal art. 2261 pct. 5) ca „titlu financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau
nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau
transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor
de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale custodelui acestor valori
mobiliare”.
Într-un alt registru, expresia „valori mobiliare de stat, utilizate pentru efectuarea plăţilor” este
o altă expresie pare desemnează obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la alin.(l) art. 236
CP RM. Emisiunea, plasamentul şi circulaţia valorilor mobiliare de stal sunt reglementate de Legea
cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 22.12.2006, precum şi de alte acte normative adoptate întru executarea ei.
Conform art.2 al legii în cauză, valoarea mobiliară de stat este instrumentul datoriei de stat emis în
formă de titlu financiar negociabil.
Alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile (art.163), cecul
(art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280), care se emit în numele
statului de către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ori de către alte instituţii
competente.
Într-un alt context, conceptul „alte titluri de valoare, utilizate pentnl efectuarea plăţilor” la fel
desemnează obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.236 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(l) art.236 CP JRM, prin „alte titluri de valoare” trebuie de
înţeles valorile mobiliare al căror emitent este nu o autoritate a administraţiei publice, dar o altă
persoană juridică (societate pe acţiuni, societate de investiţii etc.), participantă la piaţa de capital din.
Republica Moldova sau dintr-un alt stat. Printre altele, se au în vedere valorile mobiliare emise de
băncile comerciale din Republica Moldova sau dintr-un alt stat.
Potrivit alin.(3) art.4 al Legii privind piaţa de capital,, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 11.07.20121, se considera valori mobiliare următoarele.instrumente, financiare: a)

10
Legea RM cu privire la instituţiile financiare, nr.550-XII din 21.07.1995.
11
Legea RM privind circulaţia hоrtiilor de valoare, nr.l427-XII din 18.05.1993.
12
Legea RM cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.1999 -XIV din 18.11.1998.

16
acţiunile şi alte valori mobiliareechivalente acţiunilor, inclusiv recipisele depozitare asupra acestor
valori mobiliare; b) obligaţiunile şi alte tipuri de valori mobiliare de creanţă, inclusiv recipisele
depozitare asupra acestor valori mobiliare; c) orice alte instrumente financiare care pot fi convertite
sau care oferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde valorile mobiliare specificate la lita) şi b) alin.(3)
art.4 al legii sus-numite.
Pe cale de consecinţă, nu pot avea calitatea nici dc valori mobiliare do stat, nici de alte titluri
dc valoare: poliţele de asigurare; testamentele; tichetele de călătorie în transport; biletele de concert;
biletele de loterie; tichetele dc combustibil şi lubrifianţi; alte asemenea documente. Fabricarea sau
punerea în circulaţie a unor asemenea documente, dacă sunt false,1 poate atrage răspunderea pentru
una dintre faptele prevăzute la art.190, 196 sau 361 CP RM ori la art.105 sau 106 din Codul
contravenţional, însă nu pentru una dintre infracţiunile specificate la art.236 CP RM.
În cazul infracţiunii de la alin. (1) art. 236 CP RM, este esenţial ca valoarea semnelor băneşti
sau a titlurilor de valoare false şă;nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contrar,
răspunderea se va aplica în conformitate cu lit. c) alin. (2) art. 236 CP RM. Parametrii valorici
trebuie calculaţi reieşind nu din valoarea reală a semnelor băneşti sau a titlurilor de valoare false
(valoare care este egală cu zero), dar din valoarea nominală a acestora.
Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.236 CP RM are victima atunci când presupune: a) luarea
ilegală a bunurilor, în contextul punerii în circulaţie a semnelor băneşti sau a titlurilor de valoare
false; b) beneficierea ilegală de servicii ori lucrări, în contextul punerii în circulaţie a semnelor
băneşti sau a titlurilor de valoare false. În astfel de cazuri, victimă este posesorul bunurilor luate
ilegal de către făptuitor sau, respectiv, prestatorul serviciilor/executantul lucrărilor ele care
beneficiază făptuitorul.
§2 Latura obiectivă a infracţiunii
Latura obiectivă a infracţiunii reprezintă manifestarea exterioară a conduitei social-
periculoase, constînd din fapta social-periculoasă, consecinţele negative, precum şi timpul, locul,
13
circumstanţele, metoda şi alte date detaliate, indicate uneori în textul legii penale. Respectiv latura
obiectivă constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune se înfăţişează prin
intermediul celor două modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) fabricare; 2) punere în
circulaţie. La rândul său, modalitatea normativă de fabricare presupune două modalităţi faptice cu
caracter alternativ; a) contrafacere; b) alterare.

13
БойкоА.И.,Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации/Ростов-на-Дону,
Феникс, 1996,pag.47.

17
 Prin „contrafacere” se înţelege confecţionarea semnelor băneşti sau a titlurilor de valoare
false, care imită semnele băneşti autentice sau, respectiv, titlurile de valoare autentice. Modalitatea
faptică de contrafacere se realizează diferit, după cum este vorba despre monede metalice (prin
turnare, ştanţare, galvanoplaştică etc.) sau despre semne băneşti de hârtie, ori despre valori mobiliare
(titluri de valoare) (prin poligrafie (tipărire), electrografie (utilizarea copiatoarelor color), fotografie,
desenare, copiere dublă (având la bază principiul diluabiliţăţii coloranţilor), reprografie (utilizarea
computerului şi a dispozitivelor periferice) etc.).
La rândul său, alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului semnelor băneşti
sau a titlurilor de valoare autentice, creându-se, de regulă, aparenţa unei valori mai ridicate care i-ar
asigura făptuitorului avantaje materiale superioare celor care s-ar fi putut obţine cu semnele băneşti
sau cu titlurile de valoare iniţiale. Monedele metalice pot fi alterate, de exemplu, prin modificare
greutăţii sau a compoziţiei aliajului din pare sunt confecţionate. Semnele băneşti de hârtie sau
valorile mobiliare (titlurile de valoare) vor fi alterate, de exemplu, atunci când este modificată
coloarea, semnele sau cifrele originale.
Există mai multe metode de contrafacere, ceea ce, de fapt, nu influenţează la calificare, dar
într-o măsură însemnată va determina gradul pericolului social al acestei infracţiuni şi trebuie să se
ia în considerare de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei penale.14
Astfel, trecînd peste realizarea contrafacerii prin desenare, care a constituit o metodă
grosolană, rudimentară de obţinere a unui fals şi care astăzi în nici un caz nu mai poate fi utilizată ca
urmare a multiplelor şi complexelor măsuri de securitate luate de emitenţii de bancnote, ca şi peste
unele contrafaceri realizate prin metode fotografice, se poate afirma că o imitaţie bună se face prin
tipărire - dar şi mai bună - cu ajutorul multiplicatoarelor color de producţie recentă. Dacă este vorba
de monede, contrafacerea se realizează prin turnare sau baterea acestora. însă în practică
contrafacerea de monede se întîlneşte destul de rar, întrucît nu aduce un venit mare falsificatorului.
Pentru existenţa infracţiunii de fabricare a banilor falşi, legea penală cere îndeplinirea
cumulativă a două cerinţe esenţiale:
 banul falsificat să corespundă uneia din monedele metalice sau de hîrtie prevăzute de lege;
 moneda falsificată - metalică sau de hîrtie - să aibă corespondent în monedele de putere
circulatorie.
Întrucît în dispoziţia art.236 este prevăzută sintagma fabricarea în scopul punerii în circulaţie,
nu va exista infracţiune fabricarea banilor pentru scopuri personale (de exemplu, colecţie
particulară). Deci pentru calificarea acţiunilor conform art.236, este necesar, în primul rînd, ca banii
14
Тельнов В., Ответственность за государственные преступления, Москва, 1984, pag.93.

18
falsificaţi să aibă asemănări esenţiale cu banii autentici după forma, mărimea, culoarea şi restul
rechizitelor.
Este necesar de menţionat faptul că evaluarea nivelului de asemănare poartă un caracter
subiectiv. Indicaţii directe sub acest aspect legea nu conţine, cu toate că de stabilirea asemănărilor nu
rareori se determină calificarea acţiunilor vinovatului. în acele cazuri cînd se stabileşte o
necorespundere evidentă între banii falşi şi cei autentici, acţiunile vinovatului pot fi calificate ca
escrocherie,15 fie suntem înprezenţa unei infracţiuni imposibile (fals grosolan) care, potrivit art. 14
alin. 2 CP, nu cade sub incidenţa legii penale.
Practica judiciară de aplicare a art. 236 CP a demonstrat cazuri în care acţiunile de falsificare
şi punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca dobîndire a
avutului proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este graşită. Fabricarea, în scopul
punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi titlurilor de valoare false, din
primele acţiuni ale făptruitorului conţin elementele de inducere în eroare a altor persoane fizice sau
juridice, conţin o formă specială de înşelăciune în domeniul monetar sau bancar, prin care sînt
obţinute venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia art. 236 CP. Din acest punct de vedere
calificarea acestei fapte şi caa un concurs de infracţiun (art. 190 CP) este de prisos. O atare
explicaţie conşine şi pct. 8 al HP CSJ nr. 23. din 29.10.2001 dobîndirea ilegală a averii străine în
rezultatul fabricării ori punerii în circulaţie a banilor falşi se înglobează în această normă şi nu mai
necesită o calificare suplimentară ca sustragere.
A doua cerinţă esenţială - sine qua non - pentru existenţa infracţiunii este necesar ca banii la
care se face referire în textul de lege să aibă putere circulatorie. Prin urmare, operaţiile de falsificare
realizează elementul material al infracţiunii numai în situaţia în care produsul acesteia corespunde
unei monede aflate în circulaţie.16
Deci puterea circulatorie a banilor trebuie raportată Ia produsul falsificării, şi nu la obiectul
material al infracţiunii. De aceea contrafacerea semnelor băneşti scoase din circulaţie nu constituie
infracţiunea prevăzută de art.236 CP RM pentru că ea nu poate cauza prejudicii sistemului financiar.
Iar în unele cazuri falsificarea unor asemenea bani poate fi considerată ca pregătire pentru o
escrocherie (art.26, 190 CP al RM). De exemplu, falsificarea unei monede vechi în scopul de a o
vinde unui muzeu.

15
Кожевников И.Н., Расследование преступлений в сфере экономики, Спарк, Москва, 1997, pag.289.
16
Dongoroz V. şi alţii, Explicaţii teoretice ale Codului penal romîn, partea specială, Ed. Academiei Romîne, Bucureşti,
vol.IV, 1972, pag.377.

19
 Fabricarea semnelor băneşti se consideră o infracţiune consumată din momentul confecţionării
măcar a unui singur exemplar de semn bănesc fals de orice valoare.17
Punerea în circulaţie a semnelor băneşti false presupune acţiunea de a introduce produsul
infracţiunii de falsificare în circulaţia monetară, ori, respective, în circulaţia instrumentelor de credit
şi plăţi. Legea nu enumeră, şi, prin urmare, nu limitează procedeele de punere în circulaţie a banilor
falşi. De exemplu, aceasta se poate realiza prin: achitarea preţului unor mărfuri, plata sau darea unui
împrumut, donaţii, vinderea valutei străine la piaţă etc. însăşi simpla transmitere a banilor falşi în
calitate de plată constituie o infracţiune de punere în circulaţie a acestora.
Pentru existenţa infracţiunii nu contează cantitatea semnelor băneşti falsificate puse în
circulaţie. Astfel, punerea în circulaţie se consideră o infracţiune consumată din momentul
transmiterii de către vinovat măcar a unei monede sau bancnote false.18
Nu putem considera ca punere în circulaţie acţiunile posesorului de bani falşi care constituie
diferite forme de ieşire din posesie a acestora ca arderea, aruncarea sau abandonarea. De asemenea,
nu va exista punere în circulaţie a banilor falşi cazurile cînd aceştia sunt folosiţi pentru diferite
operaţiuni ilegale (procesul de dare a mitei, achiziţionarea de substanţe explozive sau materiale
radioactive, plătirea unui killer etc).
Ca şi în cazul bancnotelor (biletelor de bancă), fabricarea valorilor mobiliare materializate se
poate manifesta prin:
1. fabricarea integrală, chiar şi a unui singur exemplar, de valoare mobiliară completamente
contrafăcută;
2. modificarea, măcar a uneia, din rechizitele valorii mobiliare,19 cu alte cuvinte alterarea
parţială a valorii mobiliare.
Rechizitele pe care trebuie să le conţină o valoare mobiliară materializată sunt expres indicate
în lege.20 Metoda de fabricare nu reprezintă semne ale componenţei analizate, dar au o mare
importanţă la determinarea amploarei reale sau plănuite a activităţii infracţionale, adică pentru
stabilirea gradului social al unei sau altei infracţiuni concrete.21
Deşi fabricarea valorilor mobiliare materializate poate fi efectuată prin diferite metode şi cu
folosirea diferitor mijloace (poligrafice, cu ajutorul tehnicii foto de copiat etc), 22 infractorii

17
Козаченко И.Я., З.А.Незнамова, Уголовное право России, Особенная часть, Москва, Норма, 1998, pag.311.
18
Уголовное право, Особенная часть, Москва,2001, под редакцией Н.И.Ветров и Ю.И.Ляпунов, pag. 84.
19
Гаухман Л.Д., Максимов С.В., Уголовная ответственность за преступление в сфере экономики, Москва,
ЮрИнфор, 1996, pag.44.
20
Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr.l99-XIV din 18.11.1998, pct.2 art.5.
21
Беляев Н.А.,Шаргородский М.Д., Курс Советского Уголовного права, pag.303-304
22
Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr.l99-XIV din 18.11.1998, pct.6 art.5

20
specializaţi în acest gen de infracţiuni se străduiesc să contrafacă cît mai bine semnele de protecţie
pentru a oferi produsului infracţiunii o asemănare cît mai apropiată de valorile mobiliare autentice.
De regulă, sunt contrafăcute aşa valori mobiliare ca certificatele de depozit şi economii,
cecurile în numerar.
Vorbind despre alterarea valorilor mobiliare, se poate oferi ca exemplu: modificarea numărului
obligaţiunii împrumutului intern de stat, modificarea clasei acţiunilor sau cuantumul dividendelor de
pe aceste acţiuni, modificarea valorii nominale a obligaţiunii, modificarea sumei din cec etc.
Falsurile care pot fi luate drept valori mobiliare autentice numai în prezenţa anumitor
circumstanţe (de exemplu, lipsa de iluminare, vederea slabă a contragentului, contarea pe încrederea
deosebită a acestuia etc), se califică în calitate de escrocherie.23
Luînd în consideraţie faptul că valorile mobiliare pot avea şi o existenţă nematerială, avînd
forma de titlu notat pe conturi, fabricarea valorilor mobiliare se poate manifesta, de asemenea, şi
prin introducerea în memoria computerului a înregistrării cu privire la procurarea dreptului fictiv
asupra valorii respective, precum şi cu privire la procurarea dreptului, care nu corespunde realităţii,
asupra valorilor mobiliare într-un număr mai mare24.
Fabricarea în scopul punerii în circulaţie a valorilor mobiliare se consideră consumată din
momentul fabricării în scopul punerii în circulaţie, chiar şi a unui singur exemplar de valoare
mobiliară.
Aşadar, putem concluziona că punerea în circulaţie a valorilor mobiliare constă atît în
exercitarea nemijlocită a drepturilor patrimoniale, legalizate prin hîrtia de valoare, cît şi transmiterea
acestora oricărei persoane gratuit sau oneros.
Nu pot fi recunoscute în calitate de punere în circulaţie faptele posesorului valorilor mobiliare
false, care reprezintă diverse forme de ieşire din posesie a acestora: Aruncarea, arderea,
abandonarea.25
Nu va exista punere în circulaţie a valorilor mobiliare false în cazul cînd ele sunt folosite în
procesul de dare a mitei, în cazul remunerării cu acestea a serviciilor asasinului plătit ori ale altui
infractor, în situaţia utilizării valorilor mobiliare false în calitate de mijloc de plată în operaţiunile
ilegale cu armele, substanţele narcotice şi alte obiecte asemănătoare.

23
Бойко А.И., op.cit.pag.421.
24
Гаухман Л.Д., Максимов, СВ. Уголовная ответственность за преступление в сфере экономики, Москва,
ЮрИнфор, 1996, pag.46.
25
Никулин С.И., Уголовная ответственность за изготовление либо сбыт поддельных денег или ценных
бумаг/Законность, № 8, 1995, pag. 11.

21
 Punerea în circulaţie a valorilor mobiliare false care nu au formă documentară, se exprimă în
cesiunea dreptului de posesie a acestora.26 Punerea în circulaţie a valorilor mobiliare false poate fi
efectuată atît de persoana care le-a fabricat, cît şi de către o altă persoană.
Punerea în circulaţie a valorilor mobiliare false se consideră consumată din momentul folosirii
sau transmiterii chiar şi a unui singur exemplar al acestuia. Conform legii penale, sunt sancţionate
numai cazurile de fabricare sau punere în circulaţie a acelor valori mobiliare care emit valorile
mobiliare ce se află în circuitul financiar oficial şi nu au fost retrase din acesta.
Dacă am vorbi despre legătura de cauzalitate, atunci putem afirma că, deşi în majoritatea
covîrşitoare a cazurilor întîlnite în practica judiciară, cu toate că aceasta este vădită şi nu mai
necesită alte probatorii, cercetarea trebuie să dovedească existenţa acesteia. Astfel fiind spus, pentru
a subzista infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie, urmează să se stabilească faptul că între
urmarea tipică - imediată - respectiv crearea stării de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite şi
existenţa unor monede sau valori mobiliare care aparent pot fi luate drept adevărate, există un raport
de cauzalitate.
Componenţa prevăzută de art.236 CP al RM este o componenţă formală, 27 adică fapta se
consideră consumată din momentul fabricării sau punerii în circulaţie, stabilirea consecinţelor
negative este obligatorie la calificarea faptei şi contribuie la optimizarea şi individualizarea
răspunderii şi pedepsei penale.
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii este esenţial ca obiectul material să se afle în
mod legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată sau de schimb.
§3 Latura subiectivă a infracţiunii
Latura subiectivă - atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta social-periculoasă comisă,
precum şi faţă de consecinţele ei. Ea se caracterizează prin vinovăţie, motiv şi scop.
Vinovăţia este atitudinea psihică a persoanei, prevăzută de legea penală, sub formă de intenţie
sau imprudenţă, faţă de fapta săvîrşită şi consecinţele acesteia. 28 Combinările raportului intelectual
volitiv faţă de faptă şi consecinţele acesteia creează temeiul pentru diferenţierea vinovăţiei în forme
(intenţie şi imprudenţă) iar în continuare pe tipuri (intenţie directă şi indirectă, sine încrederea
exagerată şi neglijenţa).
Motivul infracţiunii este imboldul care a stat la baza comiterii infracţiunii. Motivul este unul
cupidant, adică persoana urmăreşte obţinerea ilegală a unui profit, tendinţa de a-şi satisface
necesităţile sale materiale într-un mod legal.
26
Ценные бумаги в Российском гражданском праве. Ред. Е.А.Суханова, Москва, ЮрИнфор,1996, pag.5.
27
Верин В.М., Преступления в сфере экономики, 1999, Изд. Дело, pag.418
28
Скуратов Ю., Лебедев В., op.citatată, pag.231.

22
 Scopul infracţiunii constă în acţiunea de fabricare, contrafacere şi de punere în ciculaţie a
banilor sau titlurilor de valoare false, rezultatul spre care tinde făptuitorul, săvîrşind infracţiunea.29
Latura subiectivă a impactului prevăzute de art. 236 CP se caracterizează prin intenţie directă
- toate infracţiunile de fals au ca formă de vinovăţie intenţia 30 şi scopul punerii în circulaţie a
semnelor băneşti şi valorilor mobilare false.
Făptuitorul trebuie să-şi dea seama că: fabrică semne băneşti şi valori mobilare false şi doreşte
să le pună în circulaţie ori că pune în circulaţie semne băneşti şi valori mobiliare false şi doreşte să
facă aceasta.31
Prevederea consecinţelor negative sub forma prejudiciului material cauzat, nu este un element
obligatoriu al laturii subiective a infracţiunii analizate. Este necesar ca la infractor în timpul
fabricării falsului să existe scopul de punere în circulaţie. în cazul cînd acest scop lipseşte fapta dată
nu întruneşte semnele componente de infracţiune. De exemplu, fabricarea banilor pentru decorarea
scenei unui teatru pentru spectacol exclude răspunderea penală.32
Nu este supusă răspunderii penale persoana, care nu ştia că bancnotele sau valorile mobiliare
materializate puse în circulaţie de el sînt falşi.
§4 Subiectul infracţiunii
Subiectul infracţiunii potrivit regulii generale, este recunoscut individul caracterizat prin două
aspecte ale personalităţii - vîrsta şi starea sănătăţii psihice.33
Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care la momentul săvîrşirii
infracţiunii, au atins vîrsta de 16 ani şi persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător
potrivit alin. (4) art. 21 CP RM.
Stabilind răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 236 CP al RM de
la vîrsta de 16 ani, legislatorul a pornit de la următoarele premise: în primul rînd, pericolul social
sporit al acestei infracţiuni, în al doilea rînd, cînd acest pericol este evident, persoana îşi poate da
seama că aceste acţiuni ale lui (de exemplu, de punere în circulaţie a unei bancnote falsificate) sunt
periculoase pentru societate.
Legislatorul stabileşte răspundere penală pentru această infracţiune de la vîrsta de 16 ani,
bazîndu-se pe faptul că, pentru săvîrşirea ei, nu se cere o iscusinţă deosebită, o mobilizare a
intelectului, adică ea este pe deplin posibilă şi pentru minori.

29
Наумов A.B. op.cit. pag.53.
30
Rădulescu O., Rădulescu Paula-Ioana, Fals intelectual, Ed.Continent XXI, Bucureşti, 1999.pag.17.
31
Верин В.М., Преступления в сфере экономики, 1999, Изд. Дело, pag.418.
32
Вакуленко В., Никольский Н., Некоторые вопросы применения статьи 87УК РСФСР в судебной практике
33
Бойко А.И., Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации/ Ростов-на-Дону, Феникс, 1996,ра§.4.

23
 Deci, responsabilitatea poate fi definită ca fiind starea psihologică a persoanei care are
capacitatea de a înţelege caracterul faptelor sale, de a-şi da seama de valoarea şi de urmările lor,
precum şi capacitatea de a-şi determina şi dirija, în mod normal, voinţa în raport cu acţiunile
proprii.34
Însă, prin responsabilitate, conform art.22 CP al RM, se înţelege starea psihologică a persoanei
care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei şi capacitatea de a-şi manifesta
voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
În ceea ce priveşte persoana juridică, aceasta poate fi definită ca un colectiv de oameni avînd o
organizare de sine stătătoare, un patrimoniu distinct de cel al statului şi urmăresc un anumit scop,
pot apărea în raport de drept civil ca titulari de drepturi subiective civile şi care îşi asumă
responsabilităţi pentru acţiunile lui.
Potrivit alin.3 art.21 CP al RM, persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător
este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din
următoarele condiţii:
1. persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
dispoziţiilor directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei
anumite activităţi;
2. persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de
constituire sau scopurilor declarate;
3. fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile
persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a
fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicitecu funcţii
de conducere a persoanei juridice respective.
În fine, alin. 4 prevede că răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de
întreprinzător, nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvîrşită.
Subiect al infracţiunii prevăzute de alin. 1 art.236 CP al RM poate fi persoana fizică - cetăţean
al R Moldova, apatridul sau cetăţeanul străin (dacă nu dispune de imunitate diplomatică),
responsabilă, care, la momentul comiterii infracţiunii a împlinit vîrsta de 16 ani, precum şi persoana
juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător în cazul cînd fapta sa a creat pericolul cauzării de
daune persoanei, societăţii sau statului.
După cum vedem, în dispoziţia alin.l al art. 236 CP al RM este prevăzut un subiect general.

34
Borodac A., Drept penal, partea generală, Chişinău, Ştiinţa, 1994, pag.83.

24
 De regulă, infracţiunea dată este comisă de mai multe persoane, participaţia poate avea loc în
formă simplă sau în una complexă astfel încît răspunderii penale este supusă nu numai persoana,
care a contrafăcut sau a alterat semne băneşti şi valori mobiliare, ci şi cei care le-au pus în circulaţie,
au procurat mijloace pentru comiterea infracţiunii etc.
Deci, se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la
săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate.
În acest sens se afirmă că participaţia penală este posibilă atît în forma coautorului, cît şi în
forma instigării sau a complicităţii.35
Participanţii sînt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice.
Se consideră autor persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală,
precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sînt pasibile de
răspundere penală din cauza vîrstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.
Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a dirijat
realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală
ori a dirijat activitatea acestora.
Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să
săvîrşească o infracţiune.
Se consideră complice persoana care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii,
prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi
persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele
de săvîrşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana care
a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.
Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.
În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor legislatorul deosebeşte
următoarele forme de participaţie:
a) participaţie simplă;
b) participaţie complexă;
c) grup criminal organizat;
d) organizaţie (asociaţie) criminală.

35
Georgescu M., încadrarea juridică a faptei şăvоrşite prin declararea unor date inexact în alcătuirea inventarului, RRD
3/1971, pag.l04.

25
 în acest sens se afirmă că participaţia penală este posibilă atît în forma coautorului, cît şi în
forma instigării sau a complicităţii.
Infracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie simplă dacă la săvîrşirea ei au participat în
comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizînd latura obiectivă a
infracţiunii
Infracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie complexă dacă la săvîrşirea ei participanţii
au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.
Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată:
a) de un singur autor;
b) de doi sau mai mulţi autori.
Înţelegerea a două sau mai multe persoane, prin distribuirea rolurilor la fabricarea ori punerea
în circulaţie a banilor falşi, intenţia nerealizată de ei din motive independente de voinţa lor, se va
încadra în privinţa tuturor în baza art. 26(pregătire de infracţiune), art.42(participanţii), art.236 CP
RM.
Celelalte forme ale participaţiei-grup criminal organizat şi organizaţie criminală sunt prevăzute
de textual rt. 236 CP alin 2 lit ,,b” ca circumstanţe separate prin care se săvîrşeşte infracţiunea.

§5 Formele agravante ale infracţiunii

Alin. 2 al art.236 CP al RM prevede formele agravante ale infracţiunii şi anume:
Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
 de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
 în proporţii deosebit de mari.
Includerea (incriminarea) de către legiuitor a acestor două forme agravante ale infracţiunii
denotă faptul că există un pericol social mai sporit comparativ cu dispoziţia alin. (1) al art. 236 CP:
a) săvîrşite de un grup criminal sau de o organizaţie criminală.
Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către un
grup criminal sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute de
art.art.46-47 CP.
Infracţiunea se consideră săvîrşită de un grup criminal organizat dacă ea a fost comisă de o
grupă stabilă de persoane, care, anterior sau unit fost comisă de o grupă stabilă de persoane, care,
anterior sau unit pentru fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerii în circulaţie a semnelor
băneşti şi valorilor mobiliare false. Semnele de bază ale unei grupări criminale sunt caracterul stabil

26
şi organizarea în prealabil pentru comiterea infracţiunii. Prin stabilitate a grupării criminale ar trebui
de înţeles stabilitatea componenţei ei şi structurilor organizaţionale, statornicia formelor şi
metodelor criminale, existenţa unor relaţii bine determinate de o disciplină riguroasă între membrii
grupului, cît şi subordonarea necondiţionată cerinţelor conducătorului. înţelegerea prealabilă pentru
fabricarea semnelor băneşti şi valorilor mobiliare false presupune alegerea şi racolarea
participanţilor, alcătuirea în comun sau analizarea planului de comitere a infracţiunii, alegerea
metodei de comitere a infracţiunii şi mascarea ei, pregătirea condiţiilor pentru ascunderea urmelor,
divizarea rolurilor şi delimitarea clară a sferei de activitate a fiecărui participant.
Potrivit art. 46 CP RM, grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au
organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest
grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul
desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu
limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul
participaţiei simple sau complexe.
Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete,
săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar
pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru
executarea planului activităţii criminale a grupului organizat.
În ceea ce priveşte organizaţia (asociaţia criminală), conform art.47 CP al RM se consideră
organizaţia criminală o reuniune de grupuri criminale organizate printr-o comunitate stabilă, a cărei
activitate se întemeiază pe diviziunea între membrii organizaţiei şi structurile ei a funcţiilor de
administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa
activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte
forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizări de interese economice financiare sau publice.
Prevederile alin.1 art.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală.
Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii
prevăzute expres de legea penală.
Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o
comunitate stabilă. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. Noţiunea de
grup criminal este comentată la art.46 CP. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale, în afară
de statornicie, se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei, în
vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a

27
persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi a
realizării de interese economice, financiare sau politice.
Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un
membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei
respective, la însărcinarea acesteia (art.47, alin.2 CP). Această prevedere legală se explică prin
caracterul închegat, bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei
criminale.
Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale, care poartă răspundere penală numai pentru
infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art.47 alin.5), organizatorul şi
conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această
organizaţie (art.47 alin.4 CP). Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care
organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni, cu
condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de
organizaţia criminală.
Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat
benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de
ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei
respective (art.47 alin.6 CP). Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în
combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională,
cât şi de cea internaţională. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea
infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art.76 lit.h) din CP).
b) în proporţii mari.
În sensul art.126 CP al RM fapta se consideră ca fiind săvîrşită în proporţii mari dacă se va
cauza o dauna, valoarea căreia, exprimată în unităţi convenţionale, depăşeşte 2500 unităţi
convenţionale, iar o unitate convenţională a aceluiaşi cod constituie 20 lei MD. Respectiv, dacă se
vor pune în circulaţie bani sau valori mobiliare în sumă de la 50.000 lei MD, fapta dată se va califica
conform alin. 2 lit.c) art.236 CP al RM.

28
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
De-a lungul vremurilor, banul şi unele valori mobiliare apar ca simbol al bogăţiei şi
îndestulării, al traiului fară griji-cheia tuturor posibilităţilor. Acumularea cît mai multor bani,
obligaţiuni, acţiuni etc. indiferent prin ce mijloace a devenit în zilele noastre un adevărat laitmotiv
pentru mulţi din semenii noştri. După anul 1991 în Republica Moldova s-au produs, după cum se
ştie, modificări de esenţă în toate sferele vieţii politice, economice, sociale. Restructurarea
economică, trecerea la economia de piaţă, liberalizarea preţurilor, scoaterea de sub incidenţa legii
penale a deţinerii şi celorlalte operaţiuni cu mijloace de plată străine, legalizarea schimbului valutar
sunt numai cîteva din realităţile vieţii economice. Toate acestea, colaborate cu deschiderea
Republicii Moldova către statele lumii, au creat din păcate şi premisele escaladării stării infracţioale,
falsificarea de bani şi valori mobiliare, precum şi punerea în circulaţie a acestora cunoscînd o
creştere alarmantă în ultima perioadă au devenit un adevărat flagel al pauperizării maselor prin
subminarea economiei naţionale în ansamblu.
Avînd în vedere funcţiile economice deosebit de importante pe care le îndeplinesc banii şi
valorile mobiliare în cadrul naţional şi internaţional, consider a fi pe deplin justificată protejarea
acesteia prin mijloace de drept penal.
Aceasta a facut-o legiuitorul care include infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a
banilor falşi sau valorilor mobiliare false ca prima infracţiune în capitolul X Infracţiuni economice.
Pe marginea cercetărilor efectuate am constatat că, pentru efectuarea unei analize juridice
corecte este necesar: că pentru existenţa infracţiunii este necesar ca însemnul bănesc sau valoarea
mobiliară falsă să aibă asemănare după formă, mărime şi alte rechizite cu cea autentică, precum şi
putere circulatorie;
De asemenea este necesar de ştiut care sunt acele „valori materiale” care pot constitui
obiectul material al infracţiunii. Aici trebuie de menţionat că, deşi în Codul penal se foloseşte
sintagma titluri de valoare, legislaţia bancară utilizează termenul de valori mobiliare, ceea ce de fapt
nu reprezintă o contradicţie, însă, în scopul uniformizării legislaţiei naţionale şi unei interpretări
corecte, ar fi de dorit ca în art.236 CP al RM să fie utilizat expresia valori mobiliare.
După cum demonstrează practica judiciară în scopul aplicării corecte a legislaţiei penale, este
necesar de făcut o deosebire între punerea în circulaţie privită ca infracţiune unică complexă
prelungită de infracţiune de punere în circulaţie ca fiind săvîrşită în mod repetat.
Infracţiunea prevăzută de art. 236 CP al RM este o faptă social periculoasă, ce constă în
fabricarea, în scopul punerii în circulaţie a banilor falşi sau valorilor mobiliare false, sau în punerea

29
acestora în circulaţie şi prin sine atentează la funcţionarea normală a sistemului creditar-monetar al
statului Republica Moldova, săvîrşită cu intenţie directă de către o persoană fizică, responsabilă, care
la momentul săvîrşirii infracţiunii a împlinit vîrsta de 16 ani, precum şi de o persoană juridică.
Luînd în consideraţie faptul că infracţiunea dată prezintă un nivel înalt al pericolului social,
este esenţial de aplicat în practică o serie de măsuri de prevenire: Aceste măsuri, deşi au acelaşi scop,
se pot împărţi în două mari categorii:

— măsuri preventive generale, aplicate continuu;

— masuri preventive speciale;

a)Măsurile preventive generale

Măsurile preventive generale constau, în primul rînd, în popularizarea consecventă a

caracteristicilor bancnotelor emise, prin mass-media, în scopul cunoaşterii acestora de către toată
populaţia. Popularizarea trebuie sa vizeze, în mod special, elementele de siguranţă si protecţie ale
bancnotelor.

O altă măsura constă în instruirea şi testarea funcţionarilor bancari şi a celor ce au ca atribuţii

de serviciu colectarea bancnotelor, cu privire la manipularea şi posibilităţile de depistare a
bancnotelor false, în paralel, este necesară dotarea tehnică adecvată a fiecărui centru de colectare aşa
încît, pe lîngă rapiditatea examinării, să se asigure şi depistarea falsurilor.
De asemenea, tot ca măsură preventivă generală trebuie considerată si retragerea automată
din circulaţie a bancnotelor cu un anumit grad de uzură (urmată de înlocuirea acestora). Practica a
demonstrat că, de cele mai multe ori, contrafacerea este urmată de o învechire artificială a bancnotei,
„învechire" care să îi confere un anumit grad de autenticitate (faptul că a circulat mult constituie
pentru unele persoane, o garanţie că bancnota respectivă este autentică).

b)Măsurile preventive speciale.

Acestea se iau atunci cînd deja au fost introduse în circulaţie bancnote false şi constau în
instruirea tuturor casierilor cu privire la caracteristicile specifice acestei bancnote: o anumită .serie, o
particularitate, vizibila a desenului, a coloraţiei lipsa unor anume elemente etc.
Tot în cadrul măsurilor preventive se înscrie şi colaborarea permanentă care trebuie să existe
între poliţie şi toate celelalte persoane sau instituţii care sunt implicate în circulaţia bănească.Trebuie
de întreprins urmatoarele masuri:
■ De constatat cu precizie momentul consumării infracţiunii de fabricare sau punere în
circulaţie a banilor falşi sau valorilor mobiliare false ştiind că îngreunează acţiunile

30
 falsificatorilor din cauza activităţii în scopul relevării şi excluderii cauzelor şi condiţiilor care
contribuie la săvîrşirea infracţiunii.
■ Să putem face diferenţă între diferite infractiuni în domeniul economic cum ar fi deosebirea
între art. 236 CP şi art. 190 CP constă în aceea că obiectul infracţiunii prevăzute în art. 236
CP este –relaţiile sociale ce atentează la funcţionarea normală a sistemului financiar-bancar şi
a relaţiilor social-economice, iar obiectul infracţiunii prevăzute de art. 190 CP-escrocheria îl
constituie relaţiile sociale, raporturile juridice aşle căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
garantate de acte normative ce protejează drepturile şi obligaţiunile patrimoniale în domeniul
repartizării bunurilor în folosinţă individuală sau colectivă.
■ De adus la cunoştintă despre semnele convenţionale sau specifice pe care le contine o
bancnotă sau un titlu de valoare autentic.
■ Cunoaşterea metodelor de depistare vizuală a falsului de bancnote.
■ Popularizarea consecventă a caracteristicilor bancnotelor emise, prin mass-media, în scopul
cunoaşterii acestora de către toată populaţia.
■ Instruirea şi testarea funcţionarilor bancari şi a celor ce au ca atribuţii de serviciu colectarea
bancnotelor, cu privire la manipularea şi posibilităţile de depistare a bancnotelor false.
■ Dotarea tehnică adecvată a fiecărui centru de colectare aşa încît, pe lîngă rapiditatea
examinării, să se asigure şi depistarea falsurilor.
■ Retragerea automată din circulaţie a bancnotelor cu un anumit grad de uzură (urmată de
înlocuirea acestora).

31
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
Acte normative
1) Convenţia de la Geneva asupra combaterii falsificării de monedă din 20.04.1929.
2) Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.
3) Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul supreme al R.S.S.M. la 24 martie
1961). Text oficial cu modificări şi completări pînă la data de 10.10.2001.
4) Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002, adoptat prin legea nr. 985 -XV.
5) Codul penal al Federaţiei Ruse adoptat la 05.06.1996.
6) Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002 nr. 1107.
7) Cod Fiscal al RM din 24.04.1997 nr. 1163
8) Legea cu privire la Banca Naţională a RM, nr.548 - XII din 21.07.1995, publicat оn MO
nr.56-57 din 12.10.1995.
9) Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni, nr.1134 -XIII din 02.04.1997.
10) Legea privind datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr.419 -
11) din 22.12.2006.
12) Legea cu privire la bani nr. 1232 din 15.12.1999
13) Albu P. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, Chişinău, 2003.

Manuale şi Monografii
1) Brînză S., Stati V., Tratat de drept penal. Partea specială. Volumul II, Chișinău, 2015
2) Loghin O. Toader T. Drept penal român. Partea specială, ediţia a 4-a, revăzută şi
adăugită.”Şansa”, 2001.
3) Vochescu I., Bercheşan V., Bancnota şi falsificatorii de bancnote. Casa de editură şi presa,
Şansa SRL, Bucureşti, 1996.
4) Borodac A., Curs de drept penal, Partea specială, Chişinău, 1996.
5) Loghin O., Toader Т., Drept penal romîn. Partea specială. Ediţia a IV-a, Ed. Şansa, 2001.
6) Macari I., Drept penal, partea generală, Chişinău, 1998.
7) Boroi A.,Neagu N.,Radu-Sultănescu A. Dprept penal.Partea specială .Culegere de speţe
pentru uzul studenţilor. Sinteze şi teste.Editura ALL BECK,Copуringht,2002.
8) Brînză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V.Drept penal. Cartier juridic. Ediţia a
2-a,Chişinău, 2005.
9) Barbăneagră A.,Berliba V.,Gurschi C.,Popovici T.,Holban V.,Ulianovschi G.,Ulianovschi
X.,Ursu N.Codul penal Comentat şi adnotat. Chişinău,2005.
10) Гаухман Л. Д., Максимов СВ., Уголовная ответственность за преступления в сфере
экономики, Москва, 1996.
11) Здравомыслов Б.В., Уголовное Право, Особенная часть, Москва, 1996.
12) Кожевников И.Н., Расследование преступлений в сфере экономики, Москва, 1997.
13) Козоченко И.Я., Незнамова З.А., Уголовное право России, Особенная часть, Москва,
1998.
14) Ветров Н.И. Ляпунов Ю.И.,Уголовное право, Особенная часть, под редакцией и
Москва, 2001.

32