649 Petrescu Vlad - Protectia Cladirilor Cu Valoare Patrimoniu

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII
BUCUREŞTI
FACULTATEA DE CONSTRUCŢII CIVILE,
INDUSTRIALE ŞI AGRICOLE
PROTECŢIA CLĂDIRILOR
CU STATUT DE PATRIMONIU PRIN
METODE MODERNE DE INTERVENŢIE
- REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT -
Doctorand: Conducător ştiinţific:

Ing. Vlad Petrescu Prof.univ.emerit dr.ing. Florin Ermil Dabija
BUCURESTI
- 2014 -
PROTECŢIA CLĂDIRILOR CU STATUT DE PATRIMONIU PRIN METODE MODERNE DE INTERVENŢIE
Cuvinte de mulţumire
Mulţumesc domnului prof.univ.emerit.dr.ing. Florin Ermil Dabija, conducătorul

ştiinţific al acestei teze de doctorat, pentru îndrumarea, sprijinul şi sfaturile pe care mi le-a
acordat la elaborarea acestei lucrări.
Multumesc domnului prof.dr.ing. Mircea Crişan, pentru faptul că m-a introdus în
lumea spectaculoasă a clădirilor monument istoric, pentru încrederea şi sprijinul pe care mi
le-a acordat constant în calitate de profesor din departamentul în care activăm şi de
coordonator al multor lucrări la care m-a cooptat ca colaborator numindu-mă “mâna mea
dreaptă”.
Multumesc doamnei prof.dr.arh. Rodica Crişan pentru îndrumarea şi ideile pe care mi
le-a transmis în câteva scurte discuţii şi care au hotărât direcţia şi mersul acestei lucrări.
Multumesc referenţilor ştiinţifici, prof.univ.emerit.dr.ing. Ramiro Sofronie,
prof.dr.ing. Mircea Crişan, conf.dr.ing. Nicolae Daniel Stoica, pentru atenţia acordată tezei
mele de doctorat şi pentru observaţiile utile pentru îmbunătăţirea acestei lucrări.
Mulţumesc colegilor din Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din
Bucureşti, lector dr.ing. Basarab Cheşcă, conf.dr.ing. Adrian Iordăchescu, as.ing. Alexandra
Covaleov, as.dr.ing. Gabriel Dănilă pentru încurajări, pentru susţinerea acordată sau pentru
colaborarea excelentă din cadrul colectivului pe care îl formăm împreună.
Multumesc colegilor din Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, s.l.dr.ing.
Monica Felicia Briciu, s.l.dr.ing. Dana Ţăpuşi, pentru sprijinul, încurajările constante şi
ajutorul acordat pe parcursul desfăşurării tezei.
Mulţumesc prietenului meu Mircea Nădăban pentru sprijinul necondiţionat pe care
mi l-a acordat la realizarea testelor in situ, pentru susţinerea din timpul redactării tezei sau a
textelor în limba engleză.
Mulţumesc Oanei Ruxandra, soţia mea, care în timpul în care s-a desfăşurat acest
proiect, mi-a fost alături, m-a susţinut şi m-a încurajat constant. Nu pot uita aici pe copii
mei, Ştefan Ioan şi Horia Paul, care au înţeles că „tati” are treabă şi nu poate petrece timp
cu ei.
Mulţumesc în mod deosebit părinţilor mei, Ana şi Paul Petrescu, pentru încurajările şi
sprijinul pe care mi l-au acordat, şi vreau să le dedic această lucrare.
Vlad Petrescu
Noiembrie 2014
ing. Vlad Petrescu Page 2

Contents
1 Introducere ......................................................................................................................... 5
1.1 Noţiuni introductive .................................................................................................... 5
1.1.1 Conţinutul tezei:................................................................................................... 6
2 Degradarea elementelor de zidărie ca efect al factorilor de mediu sau al condiţiilor de
exploatare .................................................................................................................................. 9
2.1 Introducere.................................................................................................................. 9
2.2 Cauzele generale ale degradărilor ............................................................................ 11
2.3 Cauze şi efecte ale degradărilor în structurile de zidărie .......................................... 11
2.4 Principalele procese de degradare a materialelor .................................................... 12
2.5 Degradarea zidăriilor din piatră ................................................................................ 13
2.6 Caracteristici şi procese de degradare specifice cărămiziilor din alcătuirea zidăriilor.
13
2.7 Caracteristici şi procese de degradare specifice mortarelor din alcătuirea zidăriilor.
14
2.8 Concluziile Capitolului 2 ............................................................................................ 15
3 Concepte şi metode de intervenţie pe clădirile monument istoric ................................. 17
3.1 Introducere................................................................................................................ 17
3.2 “Carta de la Veneţia” – document ICOMOS.............................................................. 17
3.3 Etape în prosesul de restaurare ................................................................................ 17
3.4 Analiza ....................................................................................................................... 18
3.5 Diagnoza .................................................................................................................... 18
3.6 Proiectarea şi execuţia intervenţiei .......................................................................... 19
3.7 Concluzii – direcţii de urmărit: .................................................................................. 20
4 Determinarea caracteristicilor mecanice ale zidăriilor printr-o metodă nedistructivă,
utilizând prese plate hidraulice................................................................................................ 22
4.1 Introducere................................................................................................................ 22
4.2 Descrierea încercării cu o singură presă plată în vederea determinării efortului
unitar de compresiune din peretele de zidărie. ................................................................... 23
4.3 Descrierea încercării cu două prese plate în vederea determinării caracteristicilor
de deformabilitate şi a efortului de compresiune capabil al peretelui de zidărie............... 24
4.4 Descrierea experimentului realizat la clădirea Observatorului Astonomic „Vasile
Urseanu” din Bucureşti ........................................................................................................ 25

4.4.1 Descrierea experimentului realizat la Observatorul Astronomic. ..................... 26

4.5 Descrierea experimentului realizat la clădirea Crematoriului Cenuşa din Bucureşti27
4.5.1 Descrierea experimentului realizat la Crematoriu Cenuşa. ............................... 27
4.6 Concluzii .................................................................................................................... 29
5 Studii de caz privind expertizarea tehnică a două clădiri monument istoric din Bucureşti
31
5.1 Introducere................................................................................................................ 31
5.2 Crematoriul Cenuşa - Studiu de caz. ......................................................................... 31
5.2.1 Scurt istoric al construcţiei ................................................................................ 31
5.2.2 Sistem constructiv. Avarii................................................................................... 31
5.2.3 Concluziile ce rezultă din investigaţii ................................................................. 37
5.2.4 Soluţia de intervenţie structurală propusă ........................................................ 37
5.3 Observatorul Astronomic Amiral Urseanu – Studiu de caz 2.................................... 39
5.3.1 Scurt istoric al construcţiei ................................................................................ 39
5.3.2 Descrierea sistemului constructiv şi a stării de conservare ............................... 39
5.4 Evaluarea calitativă a construcţiei ............................................................................ 44
5.4.1 Evaluarea analitică a imobilului ......................................................................... 44
5.4.2 Soluţia de intervenţie structurală propusă ........................................................ 45
5.4.3 Concluzii privind măsurile de intervenţie asupra construcţiei .......................... 46
6 Concluzii ............................................................................................................................ 47
6.1 Concluzii rezultate în urma studiului literaturii de specialitate ................................ 47
6.2 Concluzii rezultate în urma studiilor realizate în teză ............................................... 48
6.3 Contribuţii proprii...................................................................................................... 50
6.4 Direcţii viitoare de cercetare şi de valorificare a rezultatelor tezei .......................... 50
7 Bibliografie ........................................................................... Error! Bookmark not defined.
7.1 Referinţe bibliografice capitolul 2 ................................ Error! Bookmark not defined.

1 Introducere
1.1 Noţiuni introductive

Atunci când vorbeşte despre protecţie, interlocutorul se referă la (conform
dexonline.ro) “faptul de a proteja, de a ocroti, de a apăra, la ansamblul de măsuri care
protejează, la persoane sau instituţii care protejează şi care servesc la a proteja”.
Atunci când vorbeşte despre patrimoniu un interlocutor se referă la “bunuri
spirituale care aparţin întregului popor, acestea fiind transmise de la strămoși, la moștenirea
culturală, la bunuri spirituale, culturale etc. care aparţin omenirii întregi”.
Conform OG 68 din 1994 privind Protejarea patrimoniului cultural naţional, la
articolul 1 se prevede: “patrimoniul cultural naţional este compus din bunuri culturale
mobile şi imobile cu valoare deosebită, de interes public, care sunt mărturii de neînlocuit ale
potenţialului creator uman în relaţia sa cu mediul natural şi cu mediul istoriceşte constituit
de pe teritoriul României, ale istoriei şi civilizaţiei naţionale şi universale”.
“Bunurile imobile sau ansamblurile de bunuri imobile care prezintă valoare din punct
de vedere arheologic, istoric, arhitectural, religios, urbanistic, artistic, peisagistic sau
tehnico-ştiinţific sunt monumente istorice” – conform OG 68-1994.
Tot în ordonanţa amintită mai sus se specifică faptul că monumentele istorice pot fi
... monumente şi ansambluri de arhitectură, ... clădiri, ... etc.
Astfel, când se face referire la “Protecţia clădirilor cu statut de patrimoniu”, se
înţelege orice prevedere, idee, măsură, lege, cod sau chiar interveţie care să ducă în final la
salvarea de la degradare sau chiar distrugere a unei construcţii ce face parte din moştenirea
culturală naţională sau universală.
La ora actuală, pe plan mondial, există preocupări continue de punere în valoare a

moştenirilor culturale prin campanii susţinute de reabilitare, conservare, restaurare, punere
în valoare a clădirilor aflate în patrimoniul cultural al tărilor respective. Toate acestea sunt
susţinute de măsuri legislative ce crează cadrul necesar pentru a duce la îndeplinire dorinţa
de a transmite spre viitor moştenirea culturală a unui popor. Este important de menţionat
că, printre măsurile luate sunt şi măsuri cu caracter tehnic care duc la o protecţie reală
patrimoniului, prin formarea de specialişti în domeniu sau prin crearea unui cadru tehnic pe
care aceştia să îl aplice şi să trateze în mod corespunzător aceste clădiri cu statut special
(clădirile de patrimoniu sau clădirile monumente istoric).
În ţara noastră cadrul legislativ este format şi rămâne ca acesta să fie corect şi
imparţial aplicat. Din păcate, partea tehnică a cadrului legislativ necesară a fi introdusă se
lasă încă asteptată, singurele prevederi prezente acum sunt cele corespunzătoare clădirilor
noi şi care nu pot fi aplicate asupra clădirilor istorice.

În formularea Eurocod 8–3 se spune: “Desi prevederile prezentului standard sunt

aplicabile tuturor categoriilor de constructii, evaluarea şi consolidarea seismică a
monumentelor şi clădirilor istorice de cele mai multe ori reclamă tipuri diferite de prevederi
şi ipoteze depinzând de natura monumentelor”, evidenţând astfel necesitatea stringentă a
unor norme specifice clădirilor istorice.
Apare ca celebră o formulare care, din punct de vedere al protecţiei clădirilor vis-a-
vis de efectul pe care îl are lipsa de reglementări specifice a fost foarte bine subliniată de
Bernard M.Feilden în Conservation of Historic Buildings, Architectural Press, Oxford 1996:
"Cel mai mare pericol ce ameninţă clădirile istorice vine din partea inginerilor care
ignoră valorile acestora cu caracter de excepţie şi aplică mecanic Codurile, sau care nu vor
să-şi asume responsabilitatea de a formula judecăţi proprii. Se poate spune cu oarecare
îndreptăţire, că multe clădiri istorice au de ales între a fi distruse de Coduri sau de următorul
cutremur."
Principalele obiective ale tezei de doctorat sunt:

- identificarea şi cunoaşterea tipurilor şi a modurilor de degradare a zidăriilor
portante, utilizate la construcţia clădirilor.
- identificarea şi investigarea cât mai detaliată a metodelor de evaluare şi investigare
a clădirilor istorice.
- realizarea de încercări experimentale in situ pentru determinarea caracteristicilor
mecanice ale zidăriilor şi identificarea posibilităţii utilizării acestora de către experţi tehnici
atestaţi.
- realizarea unor studii de caz privind intervenţii pe clădiri monument istoric, cu
urmărirea etapelor de investigare, evaluare şi diagnoză.
Pentru atingerea obiectivelor se porneşte de la studierea literaturii de specialitate

prezentată în lista titlurilor bibliografice anexată tezei, completată cu documentarea şi
realizarea efectivă a unor încercări experimentale in situ asupra unor clădiri monument
istoric. Clădirile asupra cărora s-au realizat investigaţii in situ au fost tratate ca studii de caz
privind modul de investigare, evaluare şi diagnoză aferente unei clădiri monument istoric.
1.1.1 Conţinutul tezei:

Primul capitol, cu caracter introductiv, defineşte domeniul în care se încadrează teza
de doctorat, prezintă obiectivele generale ale lucrării precum şi mijloacele de atingere a lor.
Al doilea capitol, “Degradarea elementelor de zidărie ca efect al factorilor de mediu

sau a condiţiilor de exploatare”, prezintă o analiză a degradărilor elementelor de construcţie
realizate din zidărie, indiferent dacă sunt parte a unui monument istoric sau nu, elemente
care prin deteriorarea sau alterarea stării iniţiale pot duce chiar la afectarea construcţiei
propriu-zise. Această analiză se constituie ca o modalitate de a cunoaşte aceste degradări, în

dorinţa de a şti cum se pot acestea remedia sau având în vedere evitarea lor în proiectarea,
execuţia şi exploatarea clădirilor noi. Se va prezenta o clasificare a fenomenologiei
degradării materialelor de construcţie utilizate în special la clădirile vechi monumente
istorice, şi nu numai, putând spune ca referirile vor fi inclusiv pentru clădiri existente din
zidărie.
În cel de-al treilea capitol al tezei, “Concepte şi metode de intervenţie pe clădiri

monument istoric”, se prezintă ideile şi conceptele prezente în Carta de la Veneţia ce
stabileşte direcţiile şi etapele de urmat într-o intervenţie pe o clădire istorică. Apoi sunt
detaliate cele trei etape ale unui proces de restaurare structurală, cu conţinut şi obiective
specifice, etape ce trebuie urmărite cu stricteţe în procesul de restaurare. Sunt detaliate
astfel etapa de analiză a construcţiei, respectiv strângerea de informaţii legate de detaliile
constructive, de istoricul construcţiei, de solicitările şi starea de degradare sau avariere. Tot
în această primă etapă se formulează ipotezele de lucru şi se trasează viitoarele etape de
lucru. A doua etapă prezentată, diagnoza, constă în prelucrarea informaţiilor din prima
etapă în dorinţa stabilirii cauzelor perturbatoare, precum şi evaluarea siguranţei sau a
modului de intervenţie asupra structurii. Ultima etapă prezentată constă din intervenţia sau
“terapia” propriu-zisă, adică stabilirea terhologiilor de intervenţie, realizarea proiectului de
execuţie, urmărirea şi controlul acesteia.
În cel de-al patrulea capitol, “Determinarea caracteristicilor mecanice ale zidăriilor

printr-o metodă nedistructivă, utilizând prese plate hidraulice”, se prezintă echipamentele
ce au fost folosite în cadrul încercărilor experimentale, metoda şi etapele procesului
tehnologic al încercării, precum şi rezultatele obţinute în cadrul unor teste. Aceste teste au
fost efectuate pentru determinarea caracteristicilor mecanice ale zidăriilor (efortul unitar de
compresiune din secţiunea încercată, modului de elasticitate longitudinală şi rezistenţa la
compresiune a zidăriei), teste ce s-au desfăşurat în două clădiri, monument istoric din
Bucureşti.
În cel de-al cincilea capitol, “Studii de caz privind expertizarea tehnică a două clădiri
monument istoric din Bucureşti”, sunt prezentate clădirile Observatorului Astronomic Vasile
Urseanu din Bucureşti şi Crematoriului Cenuşa din Bucureşti. În cele două clădiri prezentate,
clădiri inscrise pe lista monumentelor istorice din România, s-au urmărit cât mai exact toate
etapele descrise în capitolele anterioare, etape de investigare, diagnoză, analiză sau stabilire
de soluţie de intervenţie. Astfel s-au urmărit etapele expertizelor tehnice realizate, inclusiv
respectarea principiilor de conservare bazate pe conceptul de autenticitate şi importanţa
menţinerii contextului istoric şi fizic al clădirilor, având totodată în vedere şi conceptul că
monumentele trebuie să fie conservate nu numai ca opere de artă, dar şi ca dovezi istorice.
La soluţiile de intervenţie ce au fost stabilite în urma expertizelor tehnice s-a urmărit
respectarea principiilor de conservare referitoare la restaurarea clădirilor.

În cel de-al şaselea capitol, se prezintă concluziile lucrării şi contribuţiile aduse la

dezvoltarea domeniului de cunoaştere a comportării şi evaluării tehnice de către experţii
tehnici a construcţiilor din zidărie portantă ce aparţind clădirilor istorice, cu sublinierea unei
direcţii de urmat în cadrul unui viitor cod sau norme tehnice de protecţie a clădirilor de
patrimoniu.
În incheiere se prezintă lista referinţelor bibliografice, detaliată pe fiecare capitol în

parte.

2 Degradarea elementelor de zidărie ca efect al factorilor de mediu sau al

condiţiilor de exploatare
2.1 Introducere
Degradarea unui element constructiv al unei clădiri, indiferent dacă este vorba de
monument istoric sau nu, este schimbarea, deteriorarea sau alterarea stării sale iniţiale.
Clădirile se compun din multe elemente constructive care se găsesc în strănsă legatură şi
care prin degradarea lor succesivă pot, la sfârşit, să prejudicieze chiar şi existenţa propriu-
zisă a construcţiei.
Analiza degradărilor este deosebit de interesantă şi constituie de fapt singura
posibilitate de a le cunoaste şi de a le remedia, precum şi de a le evita în proiectarea,
execuţia şi exploatarea noilor construcţii. O clădire poate fi menţinută în stare de exploatare
atâta timp cât cea mai rezistentă parte a sa (de obicei structura de rezistenţă) nu va avea de
suferit din cauza degradărilor şi aceasta doar dacă celălalte părţi componente vor fi periodic
revizuite şi întreţinute, pentru că fără aceste lucrări suntem conduşi cu precizie matematică
la înrăutăţirea funcţionalităţii clădirii şi nu numai.
O clădire este construită pentru o durată de serviciu de zeci sau chiar sute de ani.
Istoric vorbind, piramidele au fost construite să reziste o veşnicie, castelele rezistă de secole,
iar casele de asemenea sunt gândite cel puţin pentru a fi lăsate moştenire copiilor.
Ştiinţa care studiază în mod sistematic cauzele bolilor, simptomele şi tratamentul
corespunzător în medicină este patologia. În medicină patologia este definită ca
reprezentând “un studiu al dezvoltării bolilor”. Altfel spus, patologia examinează îndeosebi
cauzele, simptomele, evoluţia, precum şi leziunile şi complicaţiile eventuale ale bolilor.
Comparând clădirea cu un organism viu, termenul se aplică, prin asociere cu acesta,
ştiinţei care studiază cauzele degradării clădirilor. Patologia clădirilor este o ştiinţă
multidisciplinară, în care clădirea este considerată ca un organism. Din relaţia biunivocă a
acestui “organism” cu mediul înconjurător, în toate etapele de existenţă a acestuia - proiect,
execuţie, utilizare – se pun în evidenţă erori, defecte, deficienţe, deteriorări, degradări.
Patologia clădirilor studiază cauzele şi implicaţiile asupra construcţiei şi implicit
asupra utilizatorilor ei, precum şi modul (sau mai degrabă “modelul”) de intervenţie pentru
repararea, reabilitarea sau recuperarea subansamblului.
Definirea patologiei clădirilor s-a făcut în 1994, de către Association d‟Experts
Européens du Batiments et de la Constructions (AEEBC) care atrag atenţia asupra câtorva
domenii de interes în patologia construcţiilor. “Aceste domenii nu se exclud unele pe altele,
ci se conectează şi se completează, astfel:
- identificarea, investigarea şi diagnosticarea defectelor din clădirile existente;

- prognozarea defectelor diagnosticate şi formularea de recomandări în legatură

cu modul de intervenţie adaptat pentru construcţie, pentru resursele de care
aceasta dispune şi pentru viitorul clădirii;
- proiectarea, detalierea (specificarea), implementarea şi supervizarea
programelor corespunzătoare de lucrări de remediere; monitorizarea (urmărirea)
şi evaluarea lucrărilor de remediere în conformitate cu performantele
funcţionale, tehnice şi economice din utilizare”.
Patologia clădirilor se bazează în foarte mare măsură pe inginerie, deoarece, spre
deosebire de subiecţii umani (pacienţi) clădirea nu poate spune ce o doare, ea reacţionează
însă ferm şi este nevoie de un analist care să colecteze datele, să stabilească modelul de
abatere / disfuncţie tehnică şi să stabilească legatura între analiza teoretică şi măsurătorile
de pe teren.
În cele ce urmează se prezintă o clasificare a fenomenologiei degradării materialelor
de construcţie utilizate în special la clădirile vechi monumente istorice, şi nu numai, putând
spune ca referirile sunt şi pentru clădiri existente din zidărie.
Cunoasterea aprofundată şi descrierea conţinutului proceselor de alterare –
degradare ridică o serie de probleme, de multe ori chiar în cazul materialelor obişnuite sau
mai noi ca betonul, metalul, ceramica sau polimerii. Investigaţiile privind structura şi
comportamentul materialelor au fost îndreptate în special spre rezistenţa mecanică a
acestora şi mai puţin spre alte caracteristici, cu implicaţii în reabilitare, cum sunt rezistenţa
la factori agresivi şi durabilitatea.
Pentru a întelege cât mai corect ideea de degradare (cu referire la construcţii),
aceasta se defineşte astfel:
- “Schimbarea calităţilor unui material, ale unui sistem fizic sau ale unui sistem tehnic,
care le scade valoarea dintr-un anumit punct de vedere, folosirea lor nemaifiind
posibilă în condiţii normale.” – Dicţionarul Enciclopedic Român, Ed. Politică 1966.
- “Degradarea nu este patologică, procesul de învechire este un fapt natural ce devine
patologic în momentul în care apar situaţii de perturbare care accelerează ciclul de
viaţă convenţional”. Este patologic în construcţii tot ceea ce se depărtează sensibil
de un comportament aşteptat conform utilizării, ce se diferenţiază de normala,
naturala pierdere de calitate. – S.Croce, Affidabillita del sistema tecnologico edilizio,
în ICIE-Patologie in edilizia, Be-Ma editore, Milano, 1981.
- Totodată “îmbătrânirea unei construcţii” este definită ca “incapacitatea construcţiei
de a satisface exigenţele de performanţă faţă de un model de referinţă dat, datorită
proceselor de transformare ce implică pe de o parte utilizatorul (uzură morală) şi pe
de altă parte obiectul utilizat (uzură fizică).
Evidenţierea degradărilor se face în legătură cu:
- Lipsa unor elemente: componente ale tâmplăriilor, elemente ale învelitorii,
dispozitive de protecţie împotriva ploii, elemente decorative, etc. (cu referire la
performanţele de etanşare, confort ambiental şi aspect).

- Fenomene de discontinuitate: fisuri, desprinderi, rosturi neprotejate, etc. (cu referire

la performanţele de siguranţă şi etanşare).
- Alterări ale materialelor: modificări în structura materialelor, cu efecte de
decoeziune, care, cu sau fără lipsă de materie, implică reduceri ale rezistenţei
mecanice, a capacităţii de protecţie şi izolare sau simple modificări de aspect (cu
referire la performanţele de siguranţă, confort ambiental şi aspect).
- Disfuncţii şi defecţiuni: întreruperi, limitări sau discontinuităţi de funcţionare a
instalaţiilor şi echipamentelor (cu referire la performanţelor de confort ambiental şi
valorificare funcţională).
2.2 Cauzele generale ale degradărilor

Degradarea este răspunsul materiei la trecerea timpului, în principal la acţiunea
agenţilor atmosferici şi la evenimentele seismice.
Conservarea clădirii în ansamblu şi a oricăreia dintre componentelor sale este legată
de fenomene ce privesc structura internă a materiei ce o alcătuieşte, suprafaţa fiind locul de
manifestare vizibilă a interacţiunii dintre clădire şi mediu mecanic - climatic.
Degradarea oricărui material sau componentă a clădirii este urmarea unui proces
care se desfăşoară în timp, cu evoluţii diferite funcţie de particularităţile materialelor şi ale
procedeelor constructive, pe de o parte, funcţie de natura, intensitatea şi frecvenţa
cauzelor, pe de altă parte.
O clasificare a cauzelor degradărilor structurilor de rezistenţă este prezentată mai jos
[2.3], fiind prezentate cauze externe şi interne construcţiei de degradare a structurii de
rezistenţă, cauze datorate intervenţiei umane (sau lipsei acesteia). Se prezintă apoi o altă
clasificare funcţie de factori de degradare, factori ce reprezintă condiţiile patogene ale
procesului de degradare, evenimentele care nasc şi alimentează diverse forme ale
fenomenului degenerativ, de cele mai multe ori cumulându-se acţiunile mai multor factori
(simultan sau la timpi diferiţi).
Totodată majoritatea fenomenelor de degradare au la origine prezenţa apei,
aproape toate materialele tradiţionale puse în operă fiind poroase şi sensibile la umezeală.
Umiditatea prezentă în materiale, cu caracter ciclic, permanent sau accidental, generează şi
amplifică procesele de alterare. De prezenţa apei se leagă o serie de procese fizice, chimice
şi biologice ce conduc la degradări importante ale materialelor ce intră în alcătuirea
structurilor din zidărie portantă.
2.3 Cauze şi efecte ale degradărilor în structurile de zidărie

În acest este prezentată sub forma unor subcapitole distincte influenţa climei asupra
construcţiilor, influenţa radiaţiei solare, a temperaturilor, a apei asupra zidăriilor, influenţa
sărurilor dizolvate, influenţa îngheţului şi a zăpezii, influenţa vântului şi a curenţilor de aer,
influenţa particulelor de fum, praf şi nisip, influenţa fenomenelor naturale extreme,
influenţa inundaţiilor sau a fulgerelor. Tot aici sunt prezentate ca şi cauze de degradare şi
elemente botanice, biologice sau microbiologice, dar şi influenţa asupra structurilor a
insectelor sau a pasărilor sau a animalelor.
Din punct de vedere al cauzelor de degradare nu sunt neglijate în analiză degradările

produse de om. Degradarea produsă indirect de om este complexă şi are implicaţii largi în
conservarea clădirilor istorice, problemele fiind foarte complicate şi cu influenţe puternice
din punct de vedere economic sau mai ales industrial.
2.4 Principalele procese de degradare a materialelor

Fenomenele de degradare ale materiei, manifestate la nivelul suprafeţei de contact
cu mediul ambiant, constituie un prim indicator al stării de conservare sau degradare.
Frecvent, diverse procese fizice, chimice şi biologice sunt prezente concomitent iar
uneori sunt legate între ele într-o succesiune cauzală, având o evoluţie specifică funcţie de
proprietăţile fizice şi chimice ale materiei şi de diferiţi factori de mediu.
Relaţiile între diverşi agenţi agresivi sunt complexe, încât deseori nu este posibilă
stabillirea unui responsabil principal pentru degradarea materialelor, umiditatea fiind un
principal factor generator şi favorizant al alterării acestora, în strânsă legatură cu
caracteristicile de porozitate ale materialelor puse în operă.
Principalele procese fizice (în mare parte prezentate anterior) ce contribuie la
degradarea materialelor sunt rezumate mai jos:
- dilatări şi contracţii succesive ale masei afectate de variaţiile termice, generatoare de
tensiuni interne;
- acţiuni mecanice ale apei care prin schimbarea stării de agregare (îngheţ, evaporare)
generează tensiuni ce produc desprinderi, dezagregări superficiale, porozităţi,
fracturi;
- acţiuni mecanice din cristalizarea sărurilor în soluţie apoasă, care prin mărirea de
volum asociată procesului, induc tensiuni ce produc degradări similare celor din
îngheţ;
- acţiunea abrazivă a vântului, care transportând pulberi, produce erodarea progresivă
a suprafeţelor expuse;
- uzura fizică, normală sau prematură, din condiţiile de exploatare, normale sau
neraţionale;
- îmbătrânirea naturală, care produce modificarea lentă a structurii şi a anumitor
proprietăţi a materialelor.
Procesele fizice sunt în mod special periculoase când sunt asociate unor procese de
natură chimică.
Procesele chimice de degradare au la bază reacţii chimice între compuşii prezenţi în
materialele puse în operă, în apă şi în diverşi compuşi poluanţi conţinuţi în apă sau în
atmosferă, reacţii care conduc la formarea de săruri, cu caracteristici şi efecte diverse. Spre
exemplu, în cazul zidăriilor ca procese chimice de degradare se pot enumera: modificări de
solubilitate, mod de cristalizare, culoare, modificări de volum cu efecte similare îngheţului,
modificări de rezistenţă mecanică.
O caracteristică fundamentală a sărurilor, cu implicaţii în lucrările de asanare, este
higroscopicitatea, respectiv capacitatea unor săruri de a absorbi vaporii atmosferici şi ai

transforma în apă, explicându-se astfel prezenţa umidităţii în condiţiile unei protecţii

hidrofuge optime.
Sunt arătate care sunt influenţele principale ale sulfaţilor, clorurilor, carbonaţilor şi a
nitraţilor asupra elementelor ce compun zidăriile.
2.5 Degradarea zidăriilor din piatră

Folosirea pietrei caracterizează frecvent cele mai vechi construcţii de locuit din
anumite regiuni ale ţării. De provenienţă locală (inclusiv din construcţii anterioare), pietrele
(cioplite sau brute) sunt utilizate cu precădere la realizarea masei zidăriilor, dar şi a unor
elemente structurale locale sau ca material de finisaj. Uneori se întâlnesc zidării mixte din
piatră + cărămidă sau piatră brută + piatră cioplită.
Pietrele folosite curent în Romania sunt cele calcaroase (în diverse sortimente) şi
cele silicioase (gresii, granituri, conglomerate).
Zidăriile tradiţionale din piatră au de cele mai multe ori paramente tencuite, şi sunt
alcătuite din pietre de natură şi dimensiuni diferite, legate cu mortare de var, de obicei
hidraulic, şi nisip grăunţos. Uneori pietrele sunt relativ omogene ca natură şi dimensiuni,
alteori zidăriile sunt heterogene sau devin heterogene în urma unor intervenţii ulterioare.
Pietrele folosite provin din roci cu origine, compoziţie mineralogică şi structură
foarte variate, şi prezintă caracteristici şi comportamente diferite. Identificarea tipului de
piatră (chiar şi aproximativă) este în general posibilă printr-un examen vizual privind
culoarea, textura şi structura pietrelor, ceea ce permite încadrarea într-una sau în alta dintre
categoriile de roci descrise în manualele de specialitate, cu respectivele caracteristici fizice,
chimice şi mecanice.
Procesele de degradare ale pietrelor sunt foarte complexe, depinzînd pe de o parte
de caracteristicile fizico-chimice şi mineralogice specifice fiecărui tip de piatră, şi pe de altă
parte de natura, intensitatea şi frecvenţa factorilor agresivi şi posibilele interacţiuni ale
acestora.
Mult timp s-a considerat că principalii factori agresivi implicaţi în procesele de
degradare sunt cei de natură fizică (variaţii de temperatură, îngheţ, etc.). Studii recente tind
să acorde prioritate explicării fenomenelor de degradare pe baza acţiunilor de natură
chimică şi chiar biologică. Astfel în cadrul pietrei se disting trei grupe mari de acţiuni
generatoare de degradări: acţiuni fizice (variaţii termice, de umiditate, acţiuni mecanice,
acţiuni eoliene), acţiuni chimice (alterări ale silicaţilor, carbonaţilor, mineralelor de fier),
acţiuni biologice (macro şi micro-organisme).
2.6 Caracteristici şi procese de degradare specifice cărămiziilor din alcătuirea zidăriilor.

Funcţie de compoziţia argilelor utilizate şi de modul de producere, cărămizile au
caracteristici diferite şi comportament diferit faţă de procesele de degradare. Aceste
procese depind de caracteristicile de porozitate, determinante pentru capacitatea de
absorbţie a apei, ca şi de prezenţa sărurilor şi altor compuşi solubili, al căror principal
vehicul îl constituie apa şi care generează procese chimice însoţite de acţiuni fizice şi
mecanice.
Porozitatea cărămizilor este foarte variabilă şi depinde de compoziţia argilei, de

modul de prelucrare (epurare, modelare, uscare) şi în mod special de temperatura arderii,
principalul factor care influenţează dimensiunea şi distribuţia porilor. Cărămizile bine arse
au culoare intensă roşu-vânăt, la lovire produc un sunet clar şi au un număr mare de pori
mici.
Funcţie de zona geografică şi din cauza unor deficienţe în prelucrarea materiei prime,
în compoziţia argilelor utilizate la producerea cărămizilor pot exista, în afara bisilicatului de
aluminiu hidratat ca principală componentă şi alte substanţe: fier, magneziu, calciu,
mangan, granule de calcar, sulfaţi, substanţe organice, etc., cu efecte diverse asupra
comportări în timp a cărămizilor.
Funcţie de conţinutul argilei, în cărămizi se pot găsi după ardere sulfaţi de calciu şi
alte săruri solubile care produc eflorescenţe şi fenomene de dezagregare.
Ponderea componentelor pe bază de fier poate avea ca efect modificarea coloraţiei.
Dacă argila conţine granule de calcar, prin ardere acesta se transformă în var nestins.
Prin hidratare ulterioară, aceste particule cresc în volum şi produc fracturi în cărămizi.
Prezenţa substanţelor organice în argilă conduce la cărămizi puţin rezistente şi foarte
poroase.
Procesele de degradare a cărămizilor dau naştere la fenomene diverse, de la simple
alterări cromatice până la reduceri de rezistenţă mecanică, fragmentări, dezagregări sau
dezintegrări de material.
În afară de factorii de degradare congenitali menţionaţi mai sus, aceste procese au la
bază în principal acţiuni fizico-mecanice şi reacţii chimice, legate de prezenţa apei şi a
sărurilor solubile (provenite din compoziţia materialelor puse în operă sau din mediul
ambiant şi transportate de apă către suprafeţele de evaporare), ca şi de interacţiuni între
diversele materiale ce intervin în alcătuirea constructivă.
2.7 Caracteristici şi procese de degradare specifice mortarelor din alcătuirea zidăriilor.

Mortarele folosite la zidăriile tradiţionale sunt în general mortare de var gras şi var
hidraulic, a căror calitate şi durabilitate depinde de dozaj, de corectitudinea preparării
liantului, dar mai ales de calitatea nisipului şi a apei întrebuinţate la preparare.
Lianţii utilizaţi la realizarea mortarelor pentru zidăriile vechi au fost în principal:
- varul se obţine prin arderea pietrei de calcar, rocă sedimentară compusă din
carbonat de calciu şi cantităţi variabile de impurităţi (carbonat de magneziu, argilă,
silice, oxizi de fier).
- varul aerian, se obţine în mod curent din calcar compact, cu granule cristaline foarte
mici, invizibile cu ochiul liber. Pentru a nu fi afectate proprietăţile lui de liant,
procentul de impurităţi trebuie să fie sub 5%. Varul gras (alb) se obţine din calcarele
cele mai pure. Cu cât structura cristalină e mai mică, cu atât varul stins rezultă mai
plastic şi cu atât se amestecă mai bine cu materialul inert.
- varul hidraulic (negru), se obtine din calcare marnoase (calcare cu conţinut mare de
argilă, respectiv oxizi de siliciu şi aluminiu, care constitue aşa numiţii factori de

hidraulicitate) care se ard, se pisează şi se sting prin stropire. Priza şi întărirea

consecutivă se produc prin hidratare şi formare a silicaţilor, mai întâi coloidali şi apoi
cristalini, componenţa principală o reprezintă silicatul de calciu hidratat.
Materiale din componenţa mortarelor, altele decât lianţii sunt produse naturale sau
artificiale cu o granulatie suficient de fină ce intră în compoziţia mortarelor alături de liant şi
apă. Unele sunt inerte, altele pot reacţiona lent cu varul. Materialele cel mai des folosite
sunt nisipul, pozzolana, trassul, praful de piatră sau marmură şi cărămida pisată. Acestea
trebuie să fie constituite din granule rezistente şi nefriabile, să nu provină din roci
descompuse sau din gips şi să nu conţină impurităţi organice sau argiloase. Granulometria
materialelor de umplutură este foarte importantă, influenţând direct cantitatea de liant din
mortar; diversele diametre trebuie astfel alese încât suprafaţa materialului ce trebuie
acoperită de var să fie cât mai mică, încât contracţia la uscare să fie redusă.
Mortarele ca material din alcătuirea zidăriilor şi tencuielilor trebuie să se întărească, să
adere la materialul elementelor legate şi să prezinte o rezistenţă corespunzătoare la
solicitările mecanice. Fiind compuse din liant, materiale de umplutură şi apă, durabilitatea
lor depinde de calitătile materialelor folosite şi de corectitudinea şi precizia dozajului
componentelor, ca şi de temperatura şi condiţiile de punere în operă.
Aderenţa mortarelor creşte în general cu cantitatea de liant şi depinde de cantitatea de
apă din amestec şi de tipul suportului, iar impermeabilitatea variază proporţional cu
cantitatea de liant şi depinde de dozajul apei în amestec.
Sunt descrise mortarele de var gras şi mortarele hidraulice. Acestea au două mari
calităţi: elasticitate şi porozitate. Elasticitatea permite mortarului să amortizeze efectele
deplasărilor relative ale elementelor legate într-o zidărie pe ansamblu ductilă. În acest sens
un mortar este perfect adaptat la strategia constructivă tradiţională care produce clădiri
deformabile
2.8 Concluziile Capitolului 2

Degradarea unui element constructiv al unei clădiri este schimbarea, deteriorarea sau
alterarea stării sale iniţiale, fiind răspunsul materiei la trecerea timpului, în principal la
acţiunea diferiţilor agenţi de degradare, fizici, chimici sau chiar biologici. Analiza acestor
degradări este deosebit de complexă, dar în acelaşi timp interesantă şi constituie de fapt
singura posibilitate de a le cunoaste şi de a le remedia, precum şi de a le evita în
proiectarea, execuţia şi exploatarea noilor construcţii.
În cele de mai sus au fost prezentate clasificări ale cauzelor şi fenomenelor de
degradare, la nivel de ansamblu structural, fără a avea pretenţia ca au fost atinse toate
cauzele posibile a fi întâlnite în patologia clădirilor. Pentru majoritatea dintre acestea au fost
prezentate şi explicaţii cu privire la motivele pentru care acestea sunt privite ca şi cauze de
“degradare” sau de reducere a caracteristicilor fizico-mecanice a materialelor şi structurilor
de rezistenţă, realizate în principal din zidărie.
Totodată sunt studiate, prin descriere succintă, principalele procese de degradare ale
materialelor ce compun structurile din zidărie, procese de degradare chimice sau fizice. Sunt

descrise influenţele sulfaţilor, a clorurilor sau a carbonaţilor, a nitraţilor sau a diferitelor

sărurilor, influenţe produse asupra elementelor de zidărie cu o descriere succintă a efectelor
asupra acestora.
Apoi sunt descrise, pe scurt, procese de degradare ale zidăriilor din piatră, procese fizice
sau chimice, precum şi procesele caracteristice de degradare a zidăriilor din cărămidă.
Se descriu procesele ce intervin în degradarea materialelor ce compun zidăriile, şi
anume procese de degradarea a mortarelor, procese fizice cât şi chimice de degradare, atât
pentru mortarele utilizate la zidirea propriu-zisă cat şi pentru mortarele pentru tencuieli
interioare sau exterioare.
Se prezintă, în ultimul subcapitol, comportarea sub încărcări a pereţilor de zidărie,
comportare descrisă succint şi ilustrată sub forma unor schite sau fotografii sugestive. Sunt
prezentate şi principalele degradări (tipuri, trasee sau forme de fisuri) ce apar în pereţii de
zidărie atunci când terenul de fundare suferă procese de degradare (scăderea capacităţii
portante, tasări, etc.)
Se poate desprinde din cele prezentate ideea prin care o diagnoza completă şi cât mai
apropiată de realitate a degradărilor pe care le suferă orice clădire, indiferent de tipul şi
conformarea structurală, implică o gamă largă de cunoştinte şi discipline, de multe ori
putând fi acoperite doar de o echipă de experţi în mai multe domenii conexe, între care
ingineria structurală este unul din domeniile principale.
O altă idee ce se poate desprinde din studiul prezentat este aceea că apa este factorul
cel mai important în degradarea construcţiilor de orice tip. Astfel apa este unul din factorii
declanşatori ai degradării calităţii şi a capacităţii portante ale terenurilor, apa este unul
dintre catalizatorii reacţiilor chimice ce declanşează o seamă întreagă de procese chimice,
apa este principalul transportator de săruri ce duce la degradarea zidăriilor. Se pot enumera
o mulţime de astfel de argumente pentru a susţine încă o dată ca apa este unul din
principalii factori ce influenţează degradarea şi durabilitatea structurală a clădirilor.
Nu trebuie subestimat şi un factor mai puţin obiectiv şi anume neîntreţinerea
construcţiilor de către proprietari, omul fiind privit aici ca un puternic factor potenţial de
degradare a clădirilor, factor de degradare ce poate exprimat prin lipsa de întreţinere de
orice fel sau chiar abandon.
Degradarea clădirilor, în particular a structurii de rezistenţă a acestora, este un
fenomen complex, dificil de descifrat şi care de multe ori se poate studia numai de către o
echipă de specialişti din domenii diverse. Construcţiile trebuie privite asemeni unui
„organism” viu ce evoluează în timp sub influenţa factorilor înconjurători sau de mediu.
Studiul degradărilor oferă ingineriei structurale (si nu numai) soluţii ce pot fi utilizate ca
atare sau sugerează variante de detalii potrivite a fi folosite în proiectarea construcţiilor noi.

3 Concepte şi metode de intervenţie pe clădirile monument istoric
3.1 Introducere
Cunoaşterea tendinţelor sau a direcţiilor de urmat în cadrul reabilitărilor structurilor
pentru clădiri istorice trebuie să fie una din preocupărilor pricipale ale inginerilor ce intervin
pe astfel de clădiri. De multe ori însă, nu numai necunoaşterea specificului intervenţiei pe
clădirile vechi, dar şi legislaţia în vigoare nedaptată la direcţiile moderne de intervenţie, sau
chiar lipsa acesteia, conduce de multe ori la măsuri ce distrug de fapt ideea de clădire
monument istoric ce trebuie şi se doreşte a fi protejată.
Cu prilejul uneia din comferinţele internaţionale ale ICOMOS, în anul 1965, la al II-lea
Congres Internaţional al Arhitecţilor şi Tehnicienilor Clădirilor Istorice, s-au enunţat direcţii
principale pe care specialiştii ce intervin pe clădirile istorice trebuie să le respecte în munca
pe care o desfăşoară. Documentul adoptat la acest Congres, “Carta de la Veneţia” este
considerat cel mai influent document internaţional de conservare, fiind totodată unul din
cele mai cunoscute. Carta codifică standardele acceptate pe plan internaţional, de practică
pentru conservare a arhitecturii şi siturilor. Aceasta stabileşte principiile de conservare
bazate pe conceptul de autenticitate şi importanţa menţinerii contextului istoric şi fizic al
unui sit sau al unei clădiri. Carta declară că monumentele trebuie să fie conservate nu numai
ca opere de artă, dar şi ca dovezi istorice. De asemenea, stabileşte principiile de conservare
referitoare la restaurarea clădirilor cu componente din diferite perioade istorice.
Oricare ar fi metoda de intervenţie adoptată sau soluţiile propuse de către expertul
ce coordonează măsurile aplicate asupra unui monument istoric, acestea respectă de cele
mai multe ori prevederile recomandate în asemenea situaţii, urmărind direcţiile principale
ale intervenţiei pe astfel de construcţii.
3.2 “Carta de la Veneţia” – document ICOMOS

„Carta de la Veneţia” este structurată pe trei părţi bine definite. Astfel în prima parte
sunt prezentate principii de intervenţie asupra clădirilor monument istoric, în a doua parte
este descrisă etapa de cercetare şi diagnoză a unei clădiri istorice, iar în a treia parte sunt
sugerate idei de remediere şi control ce trebuie aplicate prin realizarea corespunzătoare a
proeictelor de intervenţie.
Fiecare dintre măsurile recomandate în cadrul Cartei de la Veneţia are o mai mare sau
mai mică importanţă, dar nici una dintre ele nu ar trebui ignorată sau neglijată de echipa de
experţi atunci când se intrevine pe o clădire monument istoric.
3.3 Etape în prosesul de restaurare

Se pot defini trei etape propriu-zise, cu conţinut şi obiective specifice, etape ce
trebuie urmărite cu stricteţe în procesul de restaurare.

Într-o primă etapă are loc analiza construcţiei, respectiv strângerea de informaţii
legate de detaliile constructive, de istoricul clădirii, de solicitările şi starea de degradare sau
de avariere. Tot în această primă etapă se formulează ipotezele de lucru şi se trasează
viitoarele etape de lucru.
A doua etapă, diagnoza, constă în prelucrarea informaţiilor din prima etapă în scopul
stabilirii cauzelor perturbatoare, precum şi evaluarea siguranţei sau a modului de
intervenţie asupra structurii.
A treia etapă, constă în intervenţia sau “terapia” propriu-zisă, adică stabilirea
tehnologiilor de intervenţie, realizarea proiectului de execuţie, urmărirea şi controlul
acesteia.
Totuşi practica intervenţiilor pe construcţiile existente a arătat că o serie importantă
de informaţii, necesare unei decizii corecte în proiectare, sunt obţinute numai după
deschiderea şantierului, existând uneori o alternanţă a etapelor de analiză şi diagnoză.
Astfel, în practică prima etapă, analiza, trebuie considerată un proces deschis care să
permită dezvoltarea intervenţiei în pasi succesivi funcţie de informaţiile obţinute din santier.
3.4 Analiza
Analiza critică constă în strângerea de date obţinute direct, în mod empiric, sau
obţinute indirect din documente existente sau din analize realizate cu alt prilej. Obiectul
analizei critice este obţinerea de informaţii iniţiale privind construcţia (amplasament,
materiale utilizate, tehnici de construcţie, concepţie structurală etc.) precum şi date legate
de istoria construcţiei sau de starea de degradare în elementele ce pot influenţa
comportamentul structural şi pot furniza date utile privind mecanismul specific de
degradare sau avariere.
Analiza critică formulează o primă evaluare a construcţiei, având un puternic
caracter interpretativ al simptomelor complexe ce au afectat construcţia, precizând şi
investigaţiile necesare pentru o diagnoză cât mai corectă.
3.5 Diagnoza
Obiectivele principale ale diagnozei performanţelor structurale ale unei construcţii sunt:
stabilirea cauzelor avariilor, evaluarea siguranţei în stadiul actual şi decizia privind
oportunitatea, urgenţa şi modul de intervenţie. Lipsa acestor etape din diagnoză face ca
soluţiile prezentate să fie arbitrare şi de cele mai multe ori supradimensionate, acoperind în
acest fel lipsa cunoaşterii la stabilirea deciziilor.
Deciziile luate în urma diagnozei trebuie să răspundă clar la următoarele întrebări: se
intervine asupra construcţiei? – da sau nu; când se intervine? – imediat sau în faze succesive
sau în fază unică; unde se intervine? – intervenţie locală sau globală; cum se intervine? –
conservare, ameliorare, adaptare la norme sau demolare.
Răspunsul final al diagnozei constă în definirea conţinutului intervenţiei. Aceasta
rezultă din identificarea într-o prima etapă a cauzelor avariilor în funcţie de efectele
specifice observate şi de rezultatele investigaţiilor efectuate (analitice sau experimentale).
Astfel, intervenţia are ca scop eliminarea cauzelor degradărilor şi apoi remedierea acestora
prin aducerea structurii la un nivel cât mai apropiat de starea iniţială (prin metode
corespunzătoare tipului degradărilor şi caracteristicilor construcţiei).
Principalele cauze de avariere ale construcţiilor existente pot fi: cauzele congenitale,
folosirea necorespunzătore a construcţiei, degradarea materialelor de construcţie,
interacţiunea cu terenul şi acţiunile exceptionale (catastrofe naturale).
Evaluarea nivelului de asigurare seismică este una din etapele şi obiectivele importante ale
diagnozei structurale. Această etapă poate fi realizată prin diferite metode de evaluare,
printr-o evaluare calitativa (ce constă în interpretarea datelor rezultate din analizele critice
şi experimentale realizate anterior, iar în unele situaţii se pot folosi şi procedee rapide de
calcul) sau printr-o evaluare analitică. Una din concluziile ce rezultă din evaluarea analitică
prin calcul (dar împreună cu evaluarea calitativă) este încadrarea clădirii într-o clasă de risc
seismic, care este la rândul ei o măsură a efectelor probabile a se produce în cazul unui
cutremur caracteristic pentru amplasamentul construcţiei.
Stabilirea tipului de intervenţie este unul din obiectivele diagnozei. În ordinea
mărimii intervenţiei, se definesc: intervenţia de conservare, intervenţia de ameliorare şi
intervenţia de adaptare.
3.6 Proiectarea şi execuţia intervenţiei

Modul de intervenţie, materialele ce vor fi folosite şi tehnicile de punere în operă în
cazul construcţiilor cu valoare istorică ce se doreşte a fi protejate trebuie să fie în
concordanţă cu caracteristicile tehnologice ale structurii de restaurat, caracteristici
determinate în etapa de analiză a construcţiei.
În dorinţa de a face cea mai bună alegere, folosirea materialelor şi tehnicilor
tradiţionale este cea mai indicată atunci când acest lucru este posibil, neexcluzând însă
utilizarea în paralel de materiale şi tehnici moderne. Folosirea tehnicilor moderne trebuie
demonstrată că este oportună şi necesară în raport cu alte tehnici, chiar tradiţionale.
Oricum alegerea materialelor şi tehnicilor utilizate trebuie să ţină cont de idea de
reversibilitate a intervenţiei, în acest fel lăsând o posibilitatea unor întervenţii ulterioare.
Intervenţiile reversibile sunt de preferat pentru că în situaţia în care se constată că
intervenţia este gresită, ea poate fi înlocuită fără a produce degradări la elementele
originale, sau dacă în viitor apar materiale sau tehnici mai performante acest tip de
intervenţii să poată fi uşor înlocuite.
Din păcate tehnicile reversibile nu pot fi aplicate întotdeauna, sau intervenţiile nu pot
fi efectuate exclusiv prin tehnici reversibile, chiar dacă intenţia sau dorinţa este să fie
folosite numai astfel de tehnici. În practica curentă, din motive de multe ori obiective,
intervenţiile sunt în general ireversibile mai ales în cazul contrucţiilor din zidărie astfel că
intervenţiile nu mai pot fi indepărtate fără afectarea elementelor originale.
În cazul intervenţiilor ireversibile, apare problema compatibilităţii materialelor noi
puse în operă cu materialele originale şi a durabilităţii acestora. Compatibilitatea se referă la
proprietăţile fizice, chimice şi mecanice, aici putând să apară şi aspecte estetice ale noilor
materiale ce trebuie să se integreze în ansamblul ce se doreşte a fi conservat. Problema

durabilităţii materialelor noi întroduse constă în aceea că aceste materiale trebuie să îşi
păstreze caracteristicile pe o perioadă cel puţin egală cu a materialelor iniţiale, fiind
totodată compatibile cu acestea.
Utilizarea materialelor şi tehnicilor tradiţionale nu exclude utilizarea materialelor
moderne, mai ales că există o preocupare continuă privind eliminarea deficienţelor din
utilizarea materialelor noi, astfel încât tehnicile reversibile să poată fi utilizate pe o scară cât
mai largă.
În reabilitarea construcţiilor ce utilizează materiale moderne apar două categorii de
intervenţii: intervenţii de completare şi intervenţii de consolidare.
Intervenţiile de completare constau în alăturarea vechi-nou, fără interacţiuni
structurale sau cu modificări ale elementelor constructive şi funcţionale existente, prin
reîntregiri sau completări de elemente structurale sau chiar demolarea structurii interioare
cu păstrarea învelişului exterior şi reconstrucţia completă a interiorului. În acest tip de
intervenţii este necesar să se păstreze un echilibru între structura nouă şi structura veche,
astfel încât elementele structurale noi să nu umbrească observarea şi percepţia corectă a
structurii vechi.
În cazul intervenţiilor de consolidare se disting două tipuri de intervenţii la
elementele structurale, şi anume: înlocuirile unor componente structurale şi respectiv,
reutilizările şi întăririle elementelor structurale. Intervenţiile ce privesc înlocuiri de
elemente structurale se referă la diverse intervenţii cu complexităţi de diferite grade asupra
elementelor de infrastructură (fundaţii), asupra pereţilor portanţi de zidărie, elementelor de
tip arc sau boltite, sau asupra acoperişurilor sau planşeelor. Aceste intervenţii de înlocuiri
sunt în general simple, fiind destul de des utilizate în practică, pentru ele existînd descrieri
complete şi clare ale tehnologiei de execuţie. Intervenţii de consolidare şi reutilizare a
elementelor structurale existente sunt practic cele mai multe intervenţii ce se realizează pe
construcţiile vechi.
Etapa finală a restaurării unei construcţii este şantierul, loc în care s-au făcut primele
analize şi din care s-au strâns informaţii utilizate în procesul de evaluare şi realizare a
proiectului, şi tot odată locul în care are loc aplicarea (punerea în operă) a soluţiilor de
intervenţie stabilite. Este de subliniat faptul că datorită caracterului special al lucrărilor de
restaurare structurală, odată cu începerea lucrărilor pe şantier nu se încheie practic etapa
de proiectare, oricînd fiind posibile modificări pe parcursul execuţiei în oricare din fazele
acesteia.
3.7 Concluzii – direcţii de urmărit:

Importanţa conservării patrimoniului construit pune în discuţie intervenţiile ce au loc
asupra unor astfel de construcţii, intervenţii ce nu trebuie realizate improvizat sau prin
aplicarea unor norme ce se adresează construcţiilor noi. Chiar dacă protecţia vieţii
utilizatorilor este foarte importantă, acest fapt nu inseamnă neglijarea patrimoniului şi
subliniază că "orice generaţie dispune de patrimoniul arhitectural numai cu titlu temporar şi
este responsabilă de transmiterea lui către generaţiile viitoare."

Se impune ca la intervenţia pe clădirile de patrimoniu să se cunoască şi să fie întelese

tipul de structură şi tehnicile folosite la construcţia acesteia, astfel încât la consolidare să se
afecteze cât mai puţin elementele existente.
În ţara noastră, totodata este necesară elaborarea de norme specifice intervenţiilor
pe construcţii de patrimoniu. În lipsa unor astfel de reglementări în acest moment aplicarea
normelor ce se adresează construcţiilor noi este practic obligatorie şi pe acest tip de
construcţii. Trebuie făcută precizarea că norme detaliate sunt foarte greu de elaborat, dar
preluând din experienţa altor ţări (de exemplu Italia) se pot realiza reglementări adaptabile
la multitudinea de situaţii ce se pot întâlni, la caracteristicile tehnologice sau de
amplasament, sugerînd o atitudine de proiectare care să ţină cont de specificitatea
obiectului, formulate sub forma unei carte a restaurării bazată pe principiile de intervenţie
recomandate şi formulate în documentele internaţionale în acest domeniu.
Intervenţia structurală în cazul restaurărilor este de cele mai multe ori o operaţie
complexă ce presupune colaborarea cu specialişti şi din alte domenii decât ingineria
structurilor mai ales în momentul fazelor de investigare şi diagnoză. Intervenţia propriu zisă
asupra construcţiei necesită o calificare specifică, alta decât cea necesară construcţiilor noi.
Orice intrevenţie trebuie să aibă la origine o evaluare a degradărilor cu identificarea
cauzelor de producere ale acestora, diagnoza fiind o etapă fără de care orice măsură este
neadecvată.
Sistemul structural ai oricărei clădiri existente a trecut prin verificarea în “laborator
natural”, verificare ce nu poate fi de multe ori demonstrată stiinţific printr-o analiză de
calcul modern, ce poate conduce la intervenţii extinse, dar care la rândul lor nu pot garanta
supravieţuirea în timp a structurii. Astfel, în cazul în care nu sunt prezente degradări grave,
conservarea acesteia trebuie să reprezinte direcţia de bază a intervenţiei structurale, iar
când degradări grave sunt prezente orice întervenţie trebuie justificată printr-o analiză ce să
justifice măsurile preconizate.
Hotărârea privind intervenţia asupra unei clădiri cu valoare istorică trebuie luată
ţinînd cont de dorinţa de conservare, de evidenţiere a valorilor estetice sau istorice a
acesteia, fără a neglija alegerea materialelor sau a tehnicilor de conservare şi consolidare,
având tot timpul în vedere păstrarea autenticităţii obiectului ce se doreşte a fi protejat prin
materialele şi procedeele constructive utilizate (nu copia are valoare ci doar originalul). Prin
acest tip de intervenţii nu se urmăreşte obţinerea unui grad de asigurare similar cu cel
aferent clădirilor noi, intenţia principală fiind de conservare şi doar excepţional de adaptare
la normele actuale, adaptare acceptată doar în situaţii în care este prevăzută restructurarea
globală a construcţiei.

4 Determinarea caracteristicilor mecanice ale zidăriilor printr-o metodă

nedistructivă, utilizând prese plate hidraulice
4.1 Introducere
Dorinţa de a proteja clădirile monument istoric este din ce în ce mai puternică în cadrul
societăţii actuale, astfel încât cel puţin în cercul experţilor tehnici care activează în acest
domeniu, un instrument care să ajute la evaluarea cât mai corectă şi apropiată de realitate a
caracteristicilor mecanice ale zidăriei este de mare ajutor. Astfel încercările nedistructive
prin care se obţin valorile unor caracteristici mecanice sunt foarte utile experţilor pentru
analizele numerice ce se efctuează în cadrul expertizelor sau pentru validarea rezultatelor
acestora, dar şi pentru înţelegerea cât mai corectă şi completă a comportării acestor clădiri.
În normativul P100-3/2008, în vigoare la această dată, în anexa D în care sunt
prezentate detalii privind evaluarea clădirilor de zidărie (subcapitolul D.2.5 Proprietăţile
materialelor), încercările in-situ asupra pereţilor de zidărie care ar putea preciza valori
exacte ale caracteristicilor mecanice ale acestora nu sunt recomandate a fi utilizate de catre
experţii tehnici. Acesta este probabil unul din motivele pentru care acest tip de teste nu este
nici cunoscut nici utilizat în practica din ţara noastră.
În calculul structural realizat pentru evaluarea clădirilor de zidărie este nevoie să se
cunoască cât mai exact eforturile din pereţii de zidărie şi caracteristicile de deformabilitate
(modulul de elastisticitate). Testele realizate cu prese plate sunt determinări directe în
şantier ale acestor caracteristici, metoda fiind considerata nedistructiva deoarece
presupune numai înlăturarea locala a mortarului din rost sau practicarea unui rost în
peretele de zidărie cu un disc sau inel diamantat (mai ales în situaţia zidăriilor din blocuri
neregulate). Acest tip de test este considerat nedistructiv deoarece rostul deschis sau
realizat prin tăierea cu disc diamantat este de durată temporară şi poate fi reparat uşor
dupa realizarea încercărilor.
Istoric se poate spune ca presele plate au fost utilizate pentru prima dată în domeniul
mecanicii rocilor la determinarea eforturilor unitare în pereţii tunelurilor. În anii 1980 au
fost dezvoltate încercările ce utilizează prese plate de către cercetătorul italian Paolo Rossi,
adaptând presele la elemente de zidarie portanta, toate celălalte metode pornind de la
varianta propusă de acesta. Actualmente există în SUA două standarde pentru evaluarea
caracteristicilor mecanice folosind prese plate, anume ASTM C 1196-09 şi ASTM C1197-09
(publicate iniţial în 1991 şi republicate în 2009), iar practica europeană respectă standardele
RILEM LUM.D.2 si LUM.D.3 publicate pentru prima dată în anii 1990 şi deasemeni
republicate.

4.2 Descrierea încercării cu o singură presă plată în vederea determinării efortului unitar
de compresiune din peretele de zidărie.
Acest tip de determinare se bazează pe următoarele ipoteze acceptate: efortul unitar în
secţiunea studiată este de compresiune; starea de eforturi în locul de testare este uniformă;
eforturile unitare date de presele plate sunt uniforme în zona de contact; zidăria din jurul
locului de testare este omogenă; zidăria se deformează simetric faţă de locul de testare;
valoarea efortului unitar din zidărie asigură menţinerea aceasteia în zona de comportare
elastică.
Principiul încercării constă în descărcarea unei porţiuni de zidărie de eforturile de
compresiune ce îî revin şi reîncărcarea zidăriei cu un efort controlat prin intermediul
preselor plate.
Fig. 4.1 – Etapele încercării pentru determinarea efortului de compresiune din perete
În prima fază se identifică locul sau peretele în care se va realiza încercarea, se
stabileşte rostul din care se va îndepărta mortarul şi se poziţionează la suprafaţa zidăriei
martorii metalici (în mod standard câte trei perechi de martori, poziţionaţi cât mai simetric
faţă de rost) distanţa de montaj dintre aceştia depinzînd de echipamentele de masură.
Se face prima citire, de reper, după care se îndepărtează mortarul din rostul zidăriei,
fapt ce duce la reducerea distanţei între repere. Rostul astfel format se măsoară şi se
înregistrează dimensiunile şi forma acestuia.
Se introduce în rostul format anterior presa plată. După conectarea pompei la presă
se încarcă presa cu presiune şi implicit zidăria. Presiunea din presă se creşte până în
mometul în care se înregistrează între repere distanţa măsurată înainte de realizarea
rostului, iar presiunea astfel obţinută prin măsurare la pompă se prelucrază în vederea
obţinerii efortului unitar de compresiune din peretele de zidărie.
Determinarea efortului unitar de compresiune din perete se face cu formula:
σm = Ka Km pf ( 4.1 )
unde: σm este efortul unitar mediu de compresiune din peretele de zidărie investigat,
pf este presiunea măsurată la presă,
Ka este raportul între aria presei şi aria tăieturii (fantei) sau altfel spus aria de contact
presă – zidărie estimată, aceasta fiind Ka < 1 (sugestia este ca între presă şi tabla pentru
protecţia acesteia să se introducă o foaie de hârtie şi o foaie copiantă (indigo) pentru a
obţine exact suprafaţa de contact dintre presă şi zidărie),
Km este coeficientul de calibrare, care este funcţie de rigiditatea şi de caracteristicile
constructive ale presei şi ale pompei, valoare ce se determină experimental în laborator într-

o presă standard, valoare ce este în general cuprinsă între 0.85÷0.95 şi este raportul dintre
încărcare (raportul dintre forţa de compresiune înregistrată la presa din laborator şi aria
presei) şi presiunea aplicată.
4.3 Descrierea încercării cu două prese plate în vederea determinării caracteristicilor de

deformabilitate şi a efortului de compresiune capabil al peretelui de zidărie.
Ipotezele formulate în cazul determinării cu o singură presă plată sunt considerate
valabile şi în cazul cu două prese, pricipiile de realizare a acestui tip de determinare fiind
similare, având de această dată două prese plate. Se mai fac însă următoarele ipoteze:
zidăria din zona testată este omogenă; efortul aplicat de prese este uniform şi uniaxial în
zona de test (între cele două prese plate) efectul lateral fiind neglijat.
Fig. 4.2.a - Reprezentare schematică a Fig. 4.2.b - Prese plate montate în perete de
încercării cu două prese plate zidărie + aparat de măsură
Încercarea cu două prese plate constă în poziţionarea preselor în două rosturi
paralele, una deasupra celeilalte şi introducerea de eforturi de compresiune în masivul de
zidărie dintre acestea. Prin creşterea presiunii din prese în zidărie se formează aproximativ o
stare uniaxială de compresiune. Prin consemnarea presiunii şi măsurarea deformaţiilor
zidăriei dintre prese se poate determina şi trasa curba efort-deformaţie, implicit modului de
deformatie longitudinală (Young). În majoritatea situaţiilor se poate obţine şi rezistenţa
maximă la compresiune a zidăriei, dacă sunt acceptate degradarea puternică a acesteia sau
dacă această rezistenţă nu depăşeşte capacitatea de rezistenţă a preselor plate.
Se introduce într-un al doilea rost format o a doua presă plată şi se conectează
ansamblul format de cele două prese la pompă şi se încarcă cu presiune, de preferat în paşi
mici. Se fac măsurători ale deformaţiilor dintre repere şi se înregistrează presiunea
măsurată la pompă la fiecare increment al acesteia.
Se poate calcula valoarea deformaţiei specifice prin raportul dintre deformaţia
înregistrată la fiecare pas de creştere a presiunii şi distanţa dintre reperele metalice.

Calculul modulului de elasticitate (tangent) E se poate face cu formula:

Et = δσm / δεm ( 4.2 )
unde: Et este modulul de elasticitate tangent,
δσm este variaţia efortului unitar mediu de compresiune din zidărie,
δεm este variaţia deformaţiei specifice, corespunzătoare incrementului efortului
unitar.
Calculul modulului de elasticitate secant se poate face cu formula:
Et = σm / εm ( 4.3 )
unde: Et este modulul de elasticitate secant,
σm este variaţia efortului unitar mediu de compresiune din zidărie de la zero până în
punctul în care se face calculul,
εm este variaţia deformaţiei specifice, de la zero până în punctul în care se face
calculul.
4.4 Descrierea experimentului realizat la clădirea Observatorului Astonomic „Vasile

Urseanu” din Bucureşti
În iunie 2009 a fost realizată o expertiză tehnică a clădirii Observatorului Astronomic din
Bucureşti. Pentru modelele de calcul realizate a fost nevoie de o serie de date iniţiale
precum: caracteristici geometrice ale clădirii, încărcări conform cu codurile în vigoare şi
caracteristici mecanice ale zidăriei. În timp ce primele două categorii de date sunt relativ
uşor de determinat, caracteristicile mecanice ale zidăriei prezintă un anumit grad ce
incertitudine.
Din modelul de calcul utilizat în cadrul expertizei tehnice au fost extrase eforturi în
pereţii de zidărie în care au fost realizate încercări cu presele plate în vederea corelării
modelului de calcul cu situaţia reală din teren. Astfel, în zona în care s-au realizat testele cu
prese plate, eforturile unitare determinate în peretele din interior în condiţiile grupării de
încărcări de lungă durată, au avut valoarea de 5,39kgf/cm2 (0,539MPa).
Fig. 4.3 – Plan etaj 1 cu marcarea peretelui în Fig. 4.4 – Zona din peretele de zidărie,
care s-a realizat încercarea cu prese plate reperele şi fisurile înregistrate

4.4.1 Descrierea experimentului realizat la Observatorul Astronomic.

În cadrul experimentului au fost utilizate prese plate hidraulice semiovale, cu
dimensiunile de 350x260x3mm, acestea fiind încărcate cu presiunea furnizată de o pompă
manuală. Deformaţiile au fost măsurate cu un micrometru mecanic cu afişaj digital având o
precizie de măsurare de 1 micron (10-6m).
În figura de mai jos este prezentată imaginea zonei de contact dintre presa plată şi
zidăria de cărămidă. Suprafeţele obţinute au fost folosite la calculul coeficientului K a
obţinându-se valoarea 0,578. Pentru calibrarea preselor în laborator, după o determinare la
o presă standard, s-a obţinut valoarea coeficientului Km egală cu 0,878. Rezultatul obţinut
pentru efortul unitar de compresiune σm din peretele de zidărie a fost de 0,457MPa.
Fig. 4.5 – Reprezentarea zonei de contact dintre protecţia presei plate şi zidărie – măsurare
CAD şi fotografia tablei de protecţie
Pentru realizarea celui de-al doilea test s-a deschis cel de-al doilea rost, prin
îndepărtarea mortarului în acelaşi mod ca la primul test cu o singură presă plată. S-a
introdus presa plată, protectiile din tablă ale acesteia, şi s-a încărcat peretele prin pompare
în presele plate. S-au realizat trei cicluri de încărcare. Presiunea maximă citită pe
manometru în cazul primului ciclu a fost de 12bari, în cel de-al doilea a fost de 16bari, iar în
cel de-al treilea a fost de 45bari.
Fig. 4.6 – Etapa finală a încercării prin cedarea zidăriei – spargerea cărămizii la partea
inferioară şi marcarea fisurilor cu markerul
Presinea maximă înregistrată pe manometru în cazul celui de-al treilea ciclu s-a
considerat a fi rezistenţa maximă la compresiune a zidăriei, calculul acesteia furnizând
valoarea de 2,284MPa. Valoarea obţinută a fost apropiată de valoarea stabilită pentru

rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei conform CR6-2006, diferenţă de circa
10%.
Calculului modulului de elasticitate secant pentru zidărie a avut ca rezultat o valoare
medie de 1450MPa, pentru cele trei cicluri de încărcare, fiind folosite pentru determinarea
modulului de elasticitate doar valorile din zona presiunilor medii pe încercare. Dacă la
calculul modului de elasticitate secant pentru zidărie s-au folosit toate valorile medii pentru
cele trei cicluri de încărcare, valoarea medie a modului de elasticitate obţinut a fost de 2520
MPa.
2,50
s, MPa
s=2,05MPa, masonry strength

2,00 (CR6) Fig. 4.7 - Relaţia
1,50 efort - deformaţie
pentru zidărie
1,00 conform
rezultatelor
0,50 s=0,46MPa, axial stress obţinute în test
0,00
e, %
0,00% 0,05% 0,10% 0,15% 0,20% 0,25% 0,30%
4.5 Descrierea experimentului realizat la clădirea Crematoriului Cenuşa din Bucureşti

În mai 2014 a fost efectuată o actualizare [4.7] a expertizei tehnice realizate în iunie
2009 [4.8], în cadrul căreia s-a studiat starea clădirii Crematoriului Cenuşa din Bucureşti şi s-
a considerat necesară confirmarea caracteristicilor mecanice utilizate în calculul din
expertizele tehnice anterioare utilizând teste in-situ cu prese plate hidraulice.
4.5.1 Descrierea experimentului realizat la Crematoriu Cenuşa.

În cadrul experimentului au fost utilizate aceleaşi echipamente ca în cazul testului
prezentat anterior când au fost folosite prese plate hidraulice semiovale încărcate cu
presiune cu o pompă manuală. Deformaţiile au fost măsurate deasemenea cu acelaşi
echipament, un micrometru mecanic cu afişaj digital cu precizie de măsurare de 1 micron
(10-6m).
În figura 4.9 este prezentată imaginea zonei de contact dintre presele plate şi zidăria
de cărămidă. Suprafeţele obţinute au fost folosite la calculul coeficientului K a necesar
determinării efortului unitar de compresiune, obţinându-se valoarea 0,583.
Rezultatul obţinut pentru efortul unitar de compresiune σm din peretele de zidărie a
fost de 0,667MPa; pentru această valoare nu s-au dispus de alte valori, dintr-un model de
calcul, ca termen de comparaţie.

Fig. 4.8 – Plan subsol 1 cu marcarea peretelui Fig. 4.9 – Reprezentarea zonei de contact
în care s-a realizat încercarea cu prese plate dintre protecţia presei plate şi zidărie
Pentru realizarea celui de-al doilea test s-au realizat trei cicluri de încărcare, ultimul
dintre acestea fiind dus până la ruperea – spargerea elementelor din alcătuirea peretelui.
Presiunea maximă citită pe manometru în cazul primului a fost de 20bari, în cel de-al doilea
ciclu a fost de 30bari, iar în cel de-al treilea a fost de 28bari.
Fig. 4.10 – Presa montată şi încărcată în Fig. 4.11 – Vedere globala în situaţia celui
situaţia primului test. de-al doilea test.
Presiunea maximă înregistrată pe manometru în cazul celui de-al doilea ciclu s-a
considerat a fi rezistenţa maximă la compresiune a zidăriei, calculul acesteia furnizând o
valoare de 1,536MPa.
Testul realizat şi citirile efectuate pe deformetru privind deformaţiile zidăriei dintre
reperele montate pe perete, au permis desfăşurarea calculului modulului de elasticitate
pentru zidărie pentru care a rezultat o valoare medie de 2450MPa, pentru cele trei cicluri de
încărcare. Dacă la calculul modului de elasticitate secant pentru zidărie s-au folosit toate

valorile medii pentru cele trei cicluri de încărcare, valoarea medie a modului de elasticitate
obţinut a fost de 3440 MPa.
s, MPa
1.80
s=1.545MPa, masonry strength
1.60
1.40
1.20
1.00
0.80
s=0,615MPa, axial stress
0.60
0.40
0.20
e, %
0.00
0.00% 0.02% 0.04% 0.06% 0.08% 0.10%
Fig. 4.12 - Relaţia efort - deformaţie pentru zidărie conform rezultatelor obţinute în testul
desfăşurat la Crematoriu Cenuşa din Bucureşti.
4.6 Concluzii
Determinările in situ ce folosesc prese plate reprezită o variantă de testare
nedistructivă ce oferă ca rezultate caracteristici mecanice ale elementelor structurale din
zidărie. Aceste rezultate constituie un instrument puternic de lucru pentru expertul tehnic
ce evaluează gradul de siguranţă al unei structuri din zidărie portantă, prin validarea
modelelor de calcul sau furnizarea caracteristicilor mecanice ale materialelor.
Valoarea obţinută pentru rezistenţa unitară la compresiune a zidăriei în cadrul
testului in situ ce utilizează prese plate hidraulice de la clădirea Observatorului Astronomic
din Bucureşti a fost de 2,284 N/mm2.
Valoarea rezistenţei unitare de proiectare la compresiune a zidăriei calculată analitic
conform CR6-2006, a fost de 0,683 N/mm2, valoare determinată conform aceluiaşi normativ
funcţie de valoarea rezistenţei unitare caracteristice la compresiune a zidăriei f k şi care este
2,05 N/mm2. Totodată în normativul P100-3/2008, valoarea rezistenţei medii la
compresiune a zidăriei, stabilită în lipsa unor date obţinute prin încercări, este de 2,665
N/mm2 .
Se poate observa diferenţa foarte mare, de circa 3,35 ori, dintre valoarea de
proiectare a rezistenţei la compresiune şi valoarea determinată folosind prese plate
hidraulice (diferenţă aproximativ egală cu valoarea coeficientului parţial de siguranţă γ M),
sau se poate observa deasemeni diferenţa redusă de circa 11% dintre valoarea caracteristică

a rezistenţei la compresiune a zidăriei şi valoarea rezistenţei obţinută în urma testelor cu

prese plate hidraulice.
La clădirea Crematoriului Cenuşa din Bucureşti, valoarea obţinută pentru rezistenţa
unitară la compresiune a zidăriei în cadrul testului in situ ce utilizează prese plate hidraulice
a fost de 1,536 N/mm2.
Valoarea rezistenţei unitare de proiectare la compresiune a zidăriei calculată
conform CR6-2006, a fost 0,513 N/mm2, valoare determinată conform aceluiaşi normativ
funcţie de valoarea rezistenţei unitare caracteristice la compresiune a zidăriei fk şi care este
1,54 N/mm2. Totodată în normativul P100-3/2008, valoarea rezistenţei medii la
compresiune a zidăriei, stabilită în lipsa unor date obţinute prin încercări, este de 2,002
N/mm2 .
Se poate observa diferenţa foarte mare, de circa 3,01 ori, dintre valoarea de
proiectare a rezistenţei la compresiune şi valoarea determinată folosind prese plate
hidraulice (diferenţă practic egală cu valoarea coeficientului parţial de siguranţă γ M), sau se
poate observa deasemeni diferenţa redusă de sub 1% dintre valoarea caracteristică a
rezistenţei la compresiune a zidăriei şi valoarea rezistenţei obţinută în urma testelor in situ
cu prese plate hidraulice.
Din valorile şi comparaţia prezentată se poate evidenţia faptul că, în verificările
analitice realizate de către experţii tehnici, prin utilizarea valorilor de proiectare a
rezistenţelor zidăriei (de exemplu a rezistenţei la compresiune a acesteia) se poate
subevalua nivelul de siguranţă al structurii de rezistenţă, iar în acest fel măsurile şi soluţiile
de intervenţie propuse de acestia ar putea fi supraapreciate şi dăunătoare ideii de protecţie,
conservare şi restaurare a clădirilor monument istoric.
Totodată, se observă foarte uşor că prezenţa coeficientului parţial de siguranţă γ M ,
(de exemplu cu o valoare de 3,00 conform P100-3/2008 pentru zidării realizate anterior
anului 1900) face ca valorile rezistenţei de proiectare la compresiune a zidăriei să fie diferite
(cu o valoare aproximativ egală cu γM) de valoarea rezistenţelor determinate prin teste in
situ cu prese plate. Eliminarea acestui coeficient parţial de siguranţă în situaţia calculului
analitic ce se desfăşoară pe clădiri monument istoric cu condiţia realizării determinărilor in
situ a caracteristicilor mecanice ale zidăriilor cu prese plate, poate conduce la valori ale
rezistenţelor caracteristice ale zidăriilor practic egale cu cele ale rezistenţei la compresiune
determinate în urma testelor in situ, iar în acest fel să fie pus în evidenţă aspectul important
al protecţiei clădirilor vechi datorită evaluării mai apropiate de realitate a siguranţei
structurale a clădirii.
Se demonstrează astfel că testele cu prese plate devin şi sunt un furnizor de
informaţii importante în evaluarea clădirilor şi care ar trebui cunoscute şi utilizate mai des
de către inginerii structurişti din ţara noastră.

5 Studii de caz privind expertizarea tehnică a două clădiri monument istoric

din Bucureşti
5.1 Introducere
Cunoaşterea cât mai completă a clădirii este unul din obiectivele ce trebuie urmărite în
cadrul investigaţiilor realizate asupra unei construcţii monument istoric. În cele două clădiri
prezentate în cele ce urmează, clădiri inscrise pe lista monumentelor istorice din România, s-
au parcurs cât mai exact toate etapele descrise în capitolele anterioare, şi anume analiză,
diagnoză şi stabilirea soluţiei de intervenţie, în cadrul unor expertize tehnice realizate
asupra acestor clădiri.
Astfel s-au urmărit respectarea principiilor de conservare bazate pe conceptul de
autenticitate şi importanţa menţinerii contextului istoric şi fizic al clădirilor, având totodată
în vedere şi conceptul că monumentele trebuie să fie conservate nu numai ca opere de artă,
dar şi ca dovezi istorice.
5.2 Crematoriul Cenuşa - Studiu de caz.
5.2.1 Scurt istoric al construcţiei

Construcţia clădirii a început în 1925, după proiectul arhitectului Duiliu Marcu. În 1926
arhitectul C. Popescu amplifică construcţia ”îmbunătăţind” proiectul arhitectului Duiliu
Marcu, în 1927 clădirea a fost terminantă la roşu, iar în ianuarie 1928 Crematoriul Cenuşa a
fost inaugurat. Lucrările au continuat din 1931 sub conducerea arhitectului Ioan D.
Trajanescu, fiind finalizate la sfârşitul anului 1934 când scara principală este flancată de
statuile Durerea şi Nădejdea şi de două basoreliefuri realizate de Ion Iordănescu.
Având în vedere caracterul de unicitate pentru partea de est a Europei, este evident
ca această construcţie situată în Bucureşti a fost înscrisă în anul 2010 pe Lista
Monumentelor Istorice din România având codul B-II-a-A-21028, Calea Şerban Vodă nr. 183,
sectorul 4.
5.2.2 Sistem constructiv. Avarii.

În legătură cu sistemul de fundare al construcţiei şi în urma studiului geotehnic [5.4],
am reţinut aici doar următoarele aspecte:
- sensibilităţile terenului de fundare au fost puse în evidenţă de foraje;
- sub pereţii de zidărie de cărămidă fundaţiile sunt realizate sub formă de benzi
continue din beton simplu, trecerea de la o cotă de fundare la alta se face fără
trepte;
- adâncimile de fundare ale elementelor componente ale ansamblului sunt
reprezentate sugestiv în figura 5.1 pe care sunt marcate cotele de fundare (diferite
ale elementelor structurale):

Fig. 5.1 – Cotele de

fundare ale pereţilor
structurali
La refacerea expertizei tehnice, după 17ani de la studiul geotehic iniţial [5.4] noul studiu
geotehnic [5.9], rezultă că spre fundaţiile subsolurilor sunt prezente mai multe direcţii de
infiltraţie de ape în terenul de fundare şi se pun în evidenţă sensibilităţile terenului de
fundare din punct de vedere geomorfologic precum şi cauzele ce au condus în timp la
apariţia unor tasări inegale cu efecte vizibile în modul de avariere al construcţiei.
Fig. 5.2 – Harta geoelectrică interpretativă la Fig. 5.3 - Secţiune geoelectrică asociată
0,50m de la cota terenului – prezintă direcţii secţiunii principale - subliniază imergenţele
de infiltraţii de ape marcate cu săgeţi şi mai şi cantonările de ape infiltrate
multe puncte de infiltraţie în teren
5.2.2.1 Descrierea structurii de rezistenţă şi a avariilor acesteia

În prezentarea extinsă a structurii de rezistenţă a clădirii sunt descrise rând pe rând
structura de rezistenţă aferentă fiecărui nivel şi corp, dar şi degradările prezente şi descrise

deasemni pe măsură ce nivelele sunt parcurse. Aici sunt prezentate câteva fotografii
exemplificative şi concluziile ce au urmat descrierii.
Fig. 5.4 – Fotografii cu perete subsol 2, zidărie Fig. 5.5 – Fotografie din interior subsolul 1
aparentă de calitate superioară
Fig. 5.6 – Fotografie în interior parter spre Fig. 5.7 – Faţada pe perioada execuţiei
cupola superioară
Aici, în cadrul rezumatului sunt prezentate succint doar concluziile legate de avariile
constatate la nivel de plan şi elevaţii interioare:
Având în vedere perioada de realizare, la nivel de plan structura crematoriului, are o
conformare remarcabilă, conformare dată de mâna marelui maestru arhitectul Duiliu
Marcu. Dar cu toate că nu are conformarea cerută de normele actuale, structura
crematoriului a avut o comportare remarcabilă la marile cutremure din 1940 şi 1977 (fără a
mai ţine seama şi de celelalte cutremure de mai mică intensitate).
Dacă ar fi să ne raportăm la diferenţa de conformare între direcţia est-vest şi
respectiv nord-sud şi ţinând cont de amplele goluri suprapuse din zona accesului principal şi

al altarului, structura ar fi trebuit să fie avariată prin apariţia unei ample fracturi dezvoltate
pe direcţia est-vest, fractură ce însă nu s-a produs.
Tabloul avariilor constatate arată că majoritatea fisurilor în elementele structurale
ale clădirii au formă parabolică, această formă fiind specifică avariilor datorită tasărilor
diferenţiate ale terenului de fundare favorizate de infiltraţii de ape meteorice sau din reţele
de colectare defecte pe anumite zone ale construcţiei şi puse în foarte bine în evidenţă prin
studiu geoelectric.
5.2.2.2 Alcătuirea construcţiei la nivel de faţade – avarii.

Cele patru faţade ale crematoriului se remarcă prin simetria perfectă şi calitatea
execuţiei. Pereţii faţadelor sunt uşor contrafortaţi către interior, dând o stabilitate
suplimentară ansamblului.
Pe toate faţadele se constată lipsa de întreţinere în perioada de exploatare, sistemul
de colectare a apelor meteorice fiind compromis pe zone extinse. Apele meteorice scurse
din jgheaburi şi burlane s-au infiltrat în pereţi, în condiţii de îngheţ-dezghet conducând la
degradarea stratului de tencuială precum şi la degradarea superficială a cărămizilor.
Cele patru coşuri, ce marchează colţurile edificiului, sunt puternic afectate de
ultimele seisme şi de o degradare galopantă a zidăriilor de la bază. În prezent coşurile cu
bazele avariate constituie un real pericol de prăbuşire chiar şi la un seism de intensitate
moderată.
Fig. 5.8 – Faţada laterală – zone extinse Fig. 5.9 – Detaliu cu degradarea faţadei
degradate mai ales din influenţa apei laterale

Fig. 5.10 – Acces terasă cu ornamente şi Fig. 5.11 – Parapet cu ornamente exfoliate şi
tencuieli puternic degradate de apă cărămidă puternic degradată
Degradarea sistemelor de colectare a apelor meteorice de la nivelul bazei cupolei a
condus la scurgerea acestora direct pe zidăriile registrului superior al faţadelor; ca urmare
au apărut exfolieri de tencuieli pe arii extinse precum şi o degradare a cărămizilor datorită
gelivităţii acestora.
Degradările registrului superior sunt mai accentuate pe faţadele de vest şi sud.
Registrele inferioare sunt mai puţin deteriorate, cu excepţia faţadei de est unde
datorită băltirii apelor pe zona de terasă întreg conturul de zidării precum şi parapeţii terasei
prezintă degradări puternice în masă.
Analizând modul de colectare al apelor meteorice de pe sistemul de acoperiş se
observă că acesta constă în aruncarea directă, fie pe terase, fie pe trotuarele laterale, a apei
colectate prin intermediul unor gargue.
Sistemul, congenital greşit, colectează apele în zonele decroşate ale faţadelor de est
şi vest pe terasele de acces principal sau spre altar. Datorită lipsei unei evacuări rapide,
apele astfel colectate băltesc şi se infiltrează direct către fundaţiile clădirii.
Degradările apărute pe faţade au o cauză clară şi anume lipsa de întreţinere a
sistemului de colectare al apelor meteorice, sistem deteriorat pe parcursul a circa 80 de ani.
5.2.2.3 Concluzii generale legate de avariile din sistemul constructiv.

În urma evaluării tabloului general al avariilor constatate la nivel de plan, elevaţii
interioare şi faţade, a condus către definirea legăturii dintre acestea şi cauzele ce le-au
produs. Astfel s-a stabilit că cauza principală a avarierii structurii crematoriului CENUŞA o
contituie tasarea inegală a terenului de fundare umezit de infiltrarea apelor meteorice
colectate necorespunzător.
Este evident că la această cauză vin să se cumuleze cauze secundare: acţiunea
cutremurelor repetate, îmbătrânirea materialelor, degradarea chimică datorată poluării,
etc.

5.2.2.4 Elemente ce au stat la baza evaluării analitice a construcţiei.

Au fost identificate prin încercări nondistructive şi distructive caracteristicile de
rezistenţă ale materialelor ce alcătuiesc structura.
În “Raport de expertiză tehnică după P100–92 la clădirea crematoriului uman
Cenuşa” [5.2], întocmită de MIRALEX INVEST s.r.l., s-au folosit date extrase din raportul
„Încercări nedistructive şi pahometrice efectuate la obiectivul crematoriul – CENUŞA”,
Bucureşti, întocmit de STAR CONST IMPEX s.r.l. [5.3] şi anume: mortarul a fost încadrat la
marca M10, cărămizile au fost evaluate după o examinare vizuală la marca C50-C75 utilizând
în calcul valoarea C50, iar betoanele sunt de clasa Bc10 (B150) şi respectiv Bc15 (B200).
Funcţie de caracteristicile prezentate mai sus, conform Codului de Proiectare pentru
Structuri din Zidărie indicativ CR6–2006, în cadrul ultimelor investigatii din cadrul expertizei
tehnice [5.8 şi 5.11] au fost stabilite următoarele valori pentru rezistenţele de calcul:
- considerând mortarul M10 şi carămizile C50, rezultă:
fk = K x fb0,70 x fm0,30= 0,50 x 50,70 x 1,00,30 = 1,54 N/mm2= 15,4 kg/cm2
- rezistenţa unitară la forfecare în rost orizontal de proiectare a zidăriei pentru
zidăriile executate cu elemente pentru zidărie din grupele 1 şi 2, valorile rezistenţei
caracteristice la forfecare fvk (în N/mm2) au fost extrase din tabelele 4.4a şi 4.4b.
fvk = 0,180 N/mm2= 1,8 kg/cm2 .
Pentru confirmarea informaţiilor legate de calitatea materialelor utilizate în
construcţia crematoriului, au fost efectuate teste in situ cu prese plate hidraulice la nivelul
subsolului 1, în zona scării de acces din subsolul 1 în subsolul 2.
Fig. 5.12 – Echipamentele montate, gata Fig. 5.13 – Vedere a zonei încercate la finalul
pentru testare testului (presele încă montate)
Rezultatele obţinute în urma testului desfăşurat in situ au fost:
- efortul unitar în zidărie σm 0.615MPa - 6,15 kgf/cmp2 ;
- valoarea rezistentei la compresiune a zidariei 1.545 MPa - 15,45 kgf/cm2 ;

Aceste rezultate au validat valorile considerate în calcul, în analizele realizate în anul

2010 şi 2014 [5.8 şi 5.11], confirmând alegerea materialelor pentru zidărie M10 şi C50
pentru ultimele expertize şi infirmând valoarea C75 considerată în calcul la primele
investigaţii din cadrul expertizei tehnice realizate în anul 1995 [5.2].
5.2.3 Concluziile ce rezultă din investigaţii

Din analizele prezentate se trag următoarele concluzii:
- construcţia realizată la începutul secolului XX a trecut cu succes printr-o serie de
cutremure de mare intensitate. În raport cu verificarea "în laborator natural", nici un
fel de verificare analitică cu conţinut probabilistic nu este concludentă [5.11].
- tabloul avariilor constatate cu fisuri fine parabolice, corelat cu rezultatele studiului
geotehnic – geoelectric, arată că, cauza avarierii zidăriilor nucleului central o
constituie tasarea inegală a terenului de fundare ca urmare a pătrunderii în acesta a
apelor meteorice de infiltraţie şi a celor pierdute prin reţeaua de canalizare ieşită din
lucru datorită vechimii; [5.11]
- diferenţele mari dintre valorile forţelor tăietoare capabile în rost orizontal şi valorile
forţelor tăietoare rezultate din calcul (cu consecinţă asupra gradului de asigurare ce
coboară sub valoarea admisă 0,6), arată că participarea tuburilor coşurilor de fum de
pe faţada de vest şi a colţarelor este importantă. Astfel prin cuantificarea aportului
adus de către elementele de beton la preluarea forţelor orizontale, eforturile unitare
din rostul orizontal din zidărie scad până la o valoare inferioară (circa 1,23kg/cm2)
celei capabile de 1,80kg/cm2 .
5.2.4 Soluţia de intervenţie structurală propusă

După cum rezultă din tabloul avariilor şi al degradărilor constatate la structura
crematoriului, cauza majoră a avarierii o constituie infiltrarea şi colectarea
necorespunzătoare a apelor meteorice şi a apelor din instalaţiile ieşite practic din lucru, în
terenul de fundare al construcţiei, având drept efect tasarea diferenţiată a terenului de
fundare. Tasările produse au indus o stare de tensiune din care s-au născut fisuri parabolice.
Aceste avarii au fost amplificate evident şi de acţiuni seismice, de îmbătrânirea materialelor,
agresivitatea mediului, etc.
5.2.4.1 Intervenţii în regim de urgenţă

Pentru îndepărtarea cauzelor ce au produs avariile s-a recomandat luarea de urgenţă
a unor măsuri, ca primă etapă de intervenţie, ce fac parte din categoria întreţinerii curente:
refacerea urgentă a sistemului de colectare a apelor pluviale de pe acoperişul construcţiei,
refacerea teraselor de pe faţadele de est şi vest cu prevederea unor rigole pentru colectarea
apelor meteorice precum şi realizarea unui trotuar etanş care să împiedice pătrunderea
apelor de infiltraţie către fundaţii, refacerea sistemului de canalizare, realizarea unui dren
periferic care să preia apele meteorice de infiltraţie, sistematizarea verticală cu refacerea
trotuarelor, asigurarea stabilităţii coşurilor de fum de pe faţada de vest afectate la bază de
acţiuni seismice repetate suprapuse peste o degradare galopanta a materialelor ca urmare a

îngheţ-dezgheţului apelor metorice infiltrate în crăpături. Se subliniiază faptul că fără luarea

acestor măsuri având ca scop îndepărtarea cauzelor principale ce au condus la avarierea
structurii de rezistenţă a construcţiei, orice fel de intervenţie de consolidare ar fi practic
ineficientă.
5.2.4.2 Intervenţia structurală

Soluţia recomandată de intervenţie asupra elementelor structurale de beton armat
constă în: consolidarea stâlpilor centrali din subsolul 1 şi 2 (stâlpi cu armături transversale
insuficiente) prin fretare cu împâslituri din fibre de carbon şi consolidarea grinzilor principale
din ambele subsoluri, cu benzi de CARBODUR. Totodată se vor consolida planşeele înclinate
pe peste corpurile de legătură nord şi sud ce au betoane afectate de coroziunea armăturilor;
consolidarea va fi realizată prin injectare, curăţarea armăturilor de rugină şi pasivizarea
acestora, chituirea cu răşini epoxidice şi suplimentarea armăturilor existente cu benzi de
CARBODUR.
Soluţia propusă prevede şi intervenţia de antrenare a tuburilor şi a colţarelor de
beton armat (ce formează coşurile de fum şi de ventilaţie) pe înălţimea zidăriilor nucleului
central. Astfel se vor asocia “colţarele de beton armat” ce formează coşurile de fum cu
pereţii de zidărie de cărămidă, prin intermediul unor bride metalice sau din împâslituri de
fibre de carbon. Pe exterior, în dreptul coşurilor de fum se vor realiza în grosimea zidăriilor
elemente din beton armat ce vor „inchide” colţarul spre exterior. Soluţia poate fi aplicată cu
condiţia realizării investigaţiilor complete in situ privind situaţia existentă a coşurilor şi a
tuburilor de ventilaţie, acest lucru nefiind posibil în etapa de expertiză tehnică şi proiect.
Totodată, se vor introduce baterii de tiranţi în masivul de zidărie la partea superioară
a nucleului central, tiranţi introduşi prin forare fără vibraţii şi fără apă. După montarea
tiranţilor, înainte de injectarea cu mortare ce conţin răşini epoxidice expandabile, aceştia
pot fi activaţi la tensiuni mici, intrarea lor în lucru făcându-se odată cu apariţia solicitării.
Tiranţii vor avea piesele de ancoraj mascate în masivele de zidărie.
Dala de beton armat, ce închide la partea superioară nucleul central, se va ancora pe
conturul cupolei la masivul de zidărie de cărămidă cu dornuri metalice introduse în găuri
matate cu mortare epoxidice.
Cupola va fi asigurată suplimentar la partea inferioară cu fâşii de carbodur montate
spre exterior, aceste fâşii având rolul de a reduce împingerile cupolei în inelul de bază.
În situaţia actuală clădirea poate fi încadrată în clasa de risc seismic RsII (construcţiile
care, sub efectul cutremurului de proiectare, pot suferi degradări structurale majore, dar
care, cu probabilitate înaltă, nu-şi pierd stabilitatea), iar prin măsurile ce se vor lua ea poate
trece la limita dintre RsIII şi RsIV. Lucrările recomandate a fi realizate conduc către o
îmbunătăţire substanţială a comportării construcţiei la acţiuni gravitaţionale şi seismice.

5.3 Observatorul Astronomic Amiral Urseanu – Studiu de caz 2
5.3.1 Scurt istoric al construcţiei

Amiralul Vasile Urseanu, a cumpărat terenul şi a început construcţia ei anul 1908. În
1910 întreaga clădire, inclusiv cupola destinată observatorului astronomic, era finalizată.
Construcţia a fost realizată după planurile arhitectului I. D. Berindei având dublă funcţiune –
locuinţă pentru familia Urseanu şi observator astronomic. Încă din primii ani de existenţă,
clădirea a devenit cunoscută sub numele de „Observatorul Astronomic Amiral Urseanu”.
Conform criteriilor de evaluare ale Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr.
2682/2003 imobilul nominalizat în Lista Monumentelor Istorice 2004 poate fi evaluat ca
având o valoare globală „mare”, fiind înscris la poziţia 192 cod B-II-s-B -17910, la poziţia 613,
cod B-II-a-B-18328, la poziţia 617, cod B-II-m-B18332 şi ca parte din zona protejată nr. 12.
5.3.2 Descrierea sistemului constructiv şi a stării de conservare
Fig. 5.14 – Releveu şi fotografie faţadă principală clădire

Faţadele prezintă urme de reparaţii, reparaţii realizate de mântuială, pe zone întinse
acestea fiind desprinse de stratul de dedesubt (probabil o zugrăveală cu humă – figura 5.15).
Fig. 5.15 – Reparaţii vechi la nivelul fatadei

Avariile ce pot fi identificate pe faţada principală se concentrează practic în zona

celor două turnuri laterale şi în parapeţii ferestrelor de la nivelul parterului. Avariile apărute
în zidăria de cărămidă a zonelor laterale ale faţadei au vădită formă parabolică cu vârful
parabolelor îndreptat către exterior, subliniând o tendinţă de desfacere a turnurilor din
contextul faţadei, tendinţă datorată unor tasări ale terenului de fundare din zonele de capăt
ale construcţiei.
Urmărind modul de colectare al apelor pluviale de pe acoperişul construcţiei se
constată că acestea sunt aduse la nivelul terenului prin burlane necolectate la reţea, apele
infiltrîndu-se la limita trotuarului în terenul pe care îl umezesc diferenţiat. Privind în lungul
acestei faţade se poate observa modul în care apele aduse de burlane se scurg direct pe
trotuar infiltrându-se în teren şi de acolo către fundaţii.
Scurgerea directă a apelor meteorice, pe zonele cu şorţuri de tablă defecte, a dus la
deterioarea unor ornamente de ipsos precum şi la spălarea reparaţiilor făcute neîngrijit.
Şi pe celalalte faţade, de nord, de vest sau de sud, se regăsesc degradări
asemămătoare faţadei principale. Acestea sunt în principal degradări ce ţin de faptul că apa
este neglijent preluată, infiltraţiile acesteia au dus la fenomene în cascadă: tasarea
terenului, apariţia de fisuri în pereţi, degradarea tencuielii faţadei şi a reparaţiilor acesteia.
Este prezentată deasemeni şi alcatuirea imobilului la nivel de plan. Structura de
rezistenţă a subsolului este alcătuită din pereţi de zidărie de cărămidă plină aşezaţi pe
fundaţii din beton (probabil simplu) cu adâncimea de 60 cm de la cota pardoselilor. Zidurile
interioare au grosimea de cca. 60 cm, iar cele exterioare au grosimea de circa 50 cm (datele
sunt furnizate de releveul de arhitectură). Zidăriile de cărămidă ale subsolului nu prezintă
avarii vizibile.
Fig. 5.16 – Plan releveu subsol Fig. 5.17 – Plan releveu parter
În încăperile subsolului pot fi constatate masive infiltraţii de ape aduse de reţelele
interioare defecte şi de lipsa de etanşeitate a trotuarului la limita cu zidăriile de contur.
Pe zona fără subsol cota fundaţiilor se plasează conform sondajului executat pe
faţada de sud la cca. 1,10 m de la cota terenului. Între cele două cote de fundare (zonă cu
subsol - zonă fără subsol) rezultă un prag de 2,50 m.
Zugrăvelile şi tencuielile pe zidăriile în contact cu terenul prezintă pe arii extinse
exfolieri şi eflorescenţe saline, indicînd faptul că la acest nivel există o umiditate adusă prin

infiltraţii laterale de ape meteorice sau din reţele defecte, precum şi faptul că tencuielile
refăcute probabil în timp au fost realizate cu mortare bogate în ciment.
Planşeul peste subsol este realizat pe bolţişoare de cărămidă aşezate pe profile
metalice, starea de conservare a acestuia fiind relativ bună. Pe anumite zone în încăperile ce
bordează faţada de vest, unde există reţele defecte sau infiltraţii laterale de ape, o parte din
profilele metalice au talpa vizibilă afectată de rugină.
Grosimea planşeului peste subsol, inclusiv umpluturile, este de circa 35 cm.
Fig. 5.18 – Fotografii cu degradări la subsol din infiltraţii de apă

Structura parterului este realizată din pereţi de cărămidă plină cu grosimea de cca.
60 cm cei interiori şi 50 cm cei exteriori. Structura parterului pe zona pe care există subsol se
suprapune perfect peste structura acestuia.
Planşeul peste parter pare realizat pe aceiaşi tehnică cu cel de peste subsol, un
planşeu pe bolţişoare cu intrados plan, tălpile profilelor citindu-se vag în reparaţiile
efectuate de a lungul timpului, iar bolţişoarele de cărămidă par a fi înlocuite cu plăci plane
din beton simplu. Planşeul peste parter, inclusiv umpluturile de peste acesta şi finisajele, are
grosimea de cca. 30 cm.
În elementele structurale ale parterului nu se constată avarii vizibile.
Din punct de vedere structural etajul reproduce organizarea planului parterului,
pereţii din zidărie fiind suprapuşi peste cei din parter. Structura etajului este realizată din
pereţi de cărămidă plină cu grosimea de cca. 60 cm cei interiori şi 50 cm cei exteriori.
Planşeul peste etaj este realizat în mod tradiţional pe elemente de lemn cu
umpluturi, grosimea totală a acestui ansamblu fiind de circa 40 cm.
Din etajul 1 se accede la etajul superior pe o amplă scară monumentală realizată din
lemn, încăperea ce o conţine fiind practic dezvoltată pe două nivele. Plafonul acestei
încăperi este deteriorat de infiltraţii de ape meteorice scurse prin învelitoarea defectă de
deaupra.

Fig. 5.19 – Imagini din casa scării monumentale

Plafoanele de lemn pictate prezintă numeroase crăpături reparate în timp, crăpături
datorate flexibilităţii deosebite a planşeului de lemn la intradosul căruia au fost realizate.
Fig. 5.20
– Imagini
cu
planşeele
pictate
ce se vor
păstra şi
restaura
Pereţii etajului prezintă avarii în zona încăperii vecine casei de scară secundară, unde
cotele de nivel curente nu mai sunt respectate, etajele ce adăpostesc micile încăperi de
serviciu de pe această zonă fiind decalate. Din observaţiile efectuate în pereţii etajului 1 nu
se constată avarii, excepţie făcând fisuri fine, rare, în unii dintre buiandrugi.
Fig. 5.21 – Plan releveu etaj 1 Fig. 5.22 – Plan releveu etaj 2
Şi la nivelul etajului 2 zidăriile etajului se suprapun perfect peste cele de la nivelul
inferior, iar grosimea zidăriilor se păstrează deasemenea.
Plafoanele peste acest etaj sunt simple, lipsite de orice fel de ornamente, planşeul ce
le susţine fiind de lemn cu o grosime totală de circa 37 cm.

Pe zona de balcon, plasat deasupra serei, degradarea stratului hidroizolant a dus la

deteriorarea plafonului pictat de dedesubt.
Fig. 5.23 – Vedere terasă exterioară Fig. 5.24 – Vedere plafon pictat degradat
sub terasa exterioară
Şi la acest nivel se constată absenţa avariilor în elementele structurale, apărând
numai fisuri fine, rare, în zonele de buiandrugi de deasupra ferestrelor.
Ultimul etaj se dezvoltă parţial peste etajul de dedesubt, reluînd aproape integral
forma planului subsolului (cu excepţia zonei ovale-circulare – figurile 5.44 şi 5.53).
Toate încăperile au plafoane false suspendate de şarpantă, plafoane puternic
degradate de infiltraţiile produse prin învelitoarea deteriorată şi neîntreţinută. Pereţii spre
terasa circulabilă prezintă deasemenea degradări puternice produse de îngheţ-dezgheţul
apelor infiltrate din aceasta.
Fig. 5.25 – Plan releveu subsol Fig. 5.26 – Plan releveu etaj 3
Nu există informaţii legate de modul de realizare a planşeului terasei circulabile.
Planşeul pe care este amplasată luneta este alcătuit dintr-o podină de lemn susţinută de o
frumoasă structură metalică dispusă radial. Încăperea lunetei are un contur circular din
zidărie de cărămidă cu grosimea de 45 cm, suprapus parţial peste conturul eliptic de
dedesubt.

Pe zona cuprinsă între planşeul curent şi planşeul pe care este aşezată luneta, se află
un cilindru din beton cu dimensiuni considerabile, având probabil rol de lestare, aşezat pe
profile metalice aşezate între grinzile planşeului de peste etajul inferior. Zidăriile de la acest
nivel nu prezintă urme de avariere.
Fig. 5.27 – Fotografii ce adăposteşte luneta observatorului şi rezemarea acesteia

În momentul realizării expertizei nu a existat posibilitatea de a investiga starea de
conservare a şarpantei aceasta fiind mascată de plafoane false şi inaccesibilă. Învelitoarea
din tablă se găseşte într-un stadiu avansat de degradare.
5.4 Evaluarea calitativă a construcţiei

Evaluarea calitativă a construcţiei legată de modul în care aceasta corespunde
prevederilor din reglementările tehnice în vigoare, include o serie de aspecte favorabile:
fundaţiile sunt situate practic la adîncimea de îngheţ; acoperişul uşor; grosimea
corespunzătoare a pereţilor de zidărie; lipsa avariilor specifice acţiunii cutremurelor.
Totodată trebuie menţionate şi aspectele nefavorabile specificate de normele
actuale de proiectare, dar care la data realizării imobilului erau necunoscute: lipsa centurilor
şi a elementelor verticale de înrămare a zidăriei, prezenţa planşeelor din lemn (planşee ce
nu îndeplinesc rol de şaibe rigide).
5.4.1 Evaluarea analitică a imobilului

Pentru a realiza această evaluare este necesară cunoaşterea caracteristicilor mecanice
pentru elementele de zidărie. În cadrul expertizei tehnice au fost luate în considerare
următoarele materiale: marca mortarului M10 iar marca cărămizilor C75. Funcţie de aceste
caracteristici, conform CR 6 – 2006, au fost stabilite valorile rezistenţei la compresiune a
zidăriei, a rezistenţei la forfecare şi a modulului de elasticitate.
Pentru confirmarea informaţiilor legate de calitatea materialelor utilizate la
construcţia clădirii Observatorului Astronomic, au fost efectuate in situ încercări cu prese
plate hidraulice în luna aprilie 2014, la câţiva ani distanţă de la realizarea expertizei.
Încercarea a fost efectuată la nivelul parterului, în zona centrală a clădirii, într-un perete cu
dezvoltare pe întreaga înălţime a construcţiei.
Rezultatele obţinute în urma testului desfăşurat in situ au fost:

- efortul unitar in zidărie este de 0.457MPa = 4,57 kgf/cmp2 ;

- valoarea rezistentei la compresiune a zidariei 2.248 MPa = 22,48 kgf/cm2 .
Aceste rezultate au confirmat parţial valorile considerate în calcul în expertiza
tehnică realizată [5.14], justificând alegerea materialelor pentru zidărie M10 şi C50, şi
infirmând valoarea C75 considerată în una din variantele de calcul din cadrul expertizei
tehnice realizate în anul 2009.
5.4.2 Soluţia de intervenţie structurală propusă

În urma evaluării calitative, precum şi după o analiză atentă la faţa locului se poate
afirma că, această clădire a trecut cu succes prin numeroase seisme produse de a lungul a
cca.100 de ani, avarile apărute în ultima perioadă fiind clar avarii produse de tasări datorate
înmuierii terenului de către sistemul de canalizare neîntreţinut şi defect. Trebuie subliniat
faptul că imobilul este monument istoric, în cazul monumentelor fiind de preferat soluţia de
ameliorare şi nu de adaptare la normele actuale. În starea actuală clădirea a fost deja
supusă unui tip de "selecţie naturală", astfel încât fiind concepută şi executată în mod
adecvat, a supravieţuit fără degradări majore în timp.
5.4.2.1 Măsuri cu caracter general

Măsurile cu caracter general propuse au fost: refacerea urgentă a sistemului de
canalizare şi a sistemului de colectare a apelor pluviale de pe acoperişul imobilului,
injectarea cu mortare aditivate a fisurilor, ţeserea cu dornuri metalice a traseelor fisurilor,
consolidarea buiandrugilor, întărirea zonelor de cuplare pereţi faţade cu pereţi interiori prin
cusături armate cu bare din oţel, decaparea tuturor reparaţiilor de tencuieli exterioare
realizate din mortar de ciment şi acestora exterioare cu mortar de var hidraulic aplicat pe un
suport corect tratat.
5.4.2.2 Varianta minimală de ameliorare a comportamentului construcţiei existente

În urma intervenţiei de arhitectură ce propune introducerea unui ascensor de
persoane în locul casei de scară de serviciu, precum şi realizarea unei scări balansate în
încăperea vecină, în aceste zone se vor realiza demolări şi desfaceri de planşee. Pentru
realizarea noilor funcţiuni se vor crea două tuburi asociate din beton armat, care vor
dezechilibra practic construcţia deplasând spre partea din spate centul de rigiditate. Pentru
contrabalansarea acestei tendinţe, actuala expertiză propune extinderea intervenţiilor la
nivel de pereţi prin realizarea unor cămăşi din mortar beton armat pe zona centrală a
imobilului (figura 5.63).
În intenţia transformării planşeului de peste parter dintr-un planşeu flexibil într-un
planşeu rigid, acesta poate deveni o şaibă rigidă prin suprabetonare. Măsura de
transformare a planşeelor în elemente cât mai rigide se aplică şi asupra planşeelor de lemn,
obţinînd de această dată planşee cu comportare semirigidă. Aceste soluţii permit
neintervenţia la intradosul planşeelor pictate din câteva încăperi ale clădirii, planşee ce se
intenţionează a fi restaurate

Figura 5.28 – Poziţionarea cămăşilor pe plan etaj 1

Luându-se măsurile recomandate şi prezentate mai sus s-au constatat următoarele
efecte: centrul de greutate al clădirii, respectiv centrul de rigiditate al strcturii nu îşi schimbă
poziţia decât cu o distanţă relativă mai mică de 10% din latura construcţiei. Totodată,
creşterea de rigiditate datorită cămăşilor MBA duce la reducerea deplasărilor la vârful
construcţiei cu circa 50% faţă de valoarea deplasărilor calculate pe situaţia existentă.
5.4.3 Concluzii privind măsurile de intervenţie asupra construcţiei

Lucrările privind structura de rezistenţă prevăzute a fi realizate la nivelul planşeelor
precum şi a pereţilor structurali (prin cămăşuire) conduc către realizarea unor şaibe rigide
sau semirigide, precum şi reducerea deplasărilor maxime la vârf, cu efecte favorabile asupra
comportării construcţiei la acţiuni seismice.
Toate aceste lucrări realizate la structura de rezistenţă se pot dovedi însă ineficiente
dacă nu sunt luate, în prealabil măsuri de preluare a apelor meteorice sau din instalaţii,
precum şi de impermeabilizare a pereţilor de la subsol pe care sunt identificate infiltraţii din
exterior.
Au fost propuse intervenţii minimale de ameliorare a construcţiei ce nu afectează
valoarea acesteia. Schema statică a structurii nu este afectată, ea rămânînd ca mărturie a
perioadei istorice în care a fost realizată. Trebuie reţinut şi faptul că soluţia nu exclude
apariţia unor avarii minore la cutremure puternice, comportamentul construcţiei fiind
ameliorat şi nu adaptat la cerinţele normelor actuale.

6 Concluzii
6.1 Concluzii rezultate în urma studiului literaturii de specialitate

Fenomenul privind degradarea unui element constructiv al unei clădiri constă în
schimbarea, deteriorarea sau alterarea stării sale iniţiale, acesta fiind răspunsul materiei la
trecerea timpului, în principal la acţiunea diferiţilor agenţi de degradare, fizici, chimici sau
chiar biologici. Analiza acestor degradări este deosebit de complexă şi constituie de fapt
singura posibilitate de a le cunoaste şi de a le remedia, precum şi de a le evita în
proiectarea, execuţia şi exploatarea noilor construcţii. Investigarea printr-o diagnoză cât mai
completă şi cât mai apropiată de realitate a degradărilor pe care le suferă orice clădire,
implică o gamă largă de cunoştinte şi discipline, de multe ori aceasta neputând fi acoperite
decât de o echipă de experţi în mai multe domenii conexe, între care ingineria structurală
este unul din domeniile principale.
Din studiul degradărilor se desprinde constatarea că apa este factorul cel mai important
în degradarea clădirilor de orice tip. Astfel, apa este unul din factorii declansatori ai
degradării calităţii şi a capacităţii portante a terenurilor, este unul dintre catalizatorii
reacţiilor chimice ce declanşează o serie întreagă de procese chimice, este principalul
transportator de săruri ducând la degradarea zidăriilor. Se pot enumera o mulţime de astfel
de argumente pentru a susţine că apa este unul din principalii factori ce influenţează
degradarea şi durabilitatea structurală a clădirilor.
Nu trebuie subestimat însă şi un factor mai puţin obiectiv şi anume întreţinerea
defcitară a construcţiilor de către proprietari, omul manifestându-se aici ca un puternic
factor de degradare a clădirilor.
Degradarea construcţiilor (cu precădere structura de rezistenţă) este un fenomen
complex, greu de descifrat şi care de multe ori se poate studia numai de o echipă de
specialişti din domenii diverse. Construcţiile trebuie privite asemeni unui „organism” viu ce
evoluează în timp sub influenţa factorilor înconjurători sau de mediu. Studiul degradărilor
sugerează ingineriei structurale (si nu numai) soluţii şi variante de detalii potrivite a fi
folosite şi în proiectarea construcţiilor noi.
Importanţa conservării patrimoniului construit pune în discuţie intervenţiile ce au loc
asupra unor clădiri vechi, intervenţii ce nu trebuie realizate improvizat sau prin aplicarea
unor norme ce se adresează construcţiilor noi. Chiar dacă protecţia vieţii utilizatorilor
clădirilor este foarte importantă, acest fapt nu înseamnă neglijarea patrimoniului, şi
subliniază că "orice generaţie dispune de patrimoniul arhitectural numai cu titlu temporar şi
este responsabilă de transmiterea lui către generaţiile viitoare." [2.3]
În ţara noastra se impune ca o necesitate stringentă elaborarea de norme specifice
intervenţiilor pe construcţii de patrimoniu; în lipsa unor astfel de reglementări în acest
moment aplicarea normelor ce se adresează construcţiilor noi este practic obligatorie şi

pentru acest tip de construcţii. Trebuie făcută precizarea că norme detaliate sunt foarte
greu de elaborat, dar din experienţa altor ţări (de exemplu Italia) se pot realiza reglementări
adaptabile la multitudinea de situaţii ce se pot întâlni, la caracteristicile tehnologice sau de
amplasament, sugerînd o atitudine de proiectare care să ţină cont de specificitatea
obiectului. Astfel de reglementăripot îmbrăca forma unei “carte a restaurării” ce ar cuprinde
principiile de intervenţie recomandate în cartele internaţionale existente în domeniu.
Intervenţia structurală în cazul restaurărilor este de cele mai multe ori o operaţie
complexă ce presupune colaborarea cu specialişti şi din alte domenii decât ingineria
structurilor mai ales în momentul fazelor de investigare şi diagnoză; intervenţia propriu zisă
asupra construcţiei necesită o calificare specifică, alta decât cea necesară construcţiilor noi.
Orice intrevenţie trebuie să aibă la origine o evaluare a degradărilor cu identificarea
cauzelor de producere ale acestora, diagnoza fiind o etapă fără de care orice măsură este
neadecvată.
Sistemul structural ai oricărei clădiri existente a trecut prin verificarea în “laborator
natural”, verificare ce nu poate fi cel mai adesea demonstrată stiinţific printr-o analiză de
calcul modern. Verificarea prin metode analitice moderne poate conduce insă la intervenţii
extinse, dar care nu pot garanta supravieţuirea în timp a structurii. Astfel în cazul în care nu
sunt prezente degradări structurale grave, conservarea acesteia trebuie să reprezinte
direcţia de bază a intervenţiei, iar când degradări grave sunt prezente orice întervenţie
trebuie susţinută printr-o analiză care să justifice măsurile preconizate a fi luate.
Hotărârea privind intervenţia asupra unei clădiri cu valoare istorică trebuie luată
ţinînd cont de dorinţa de conservare, de evidenţiere a valorilor estetice sau istorice a
acesteia, fără a neglija alegerea adecvată a materialelor sau a tehnicilor de conservare şi
consolidare. Prin materialele şi procedeele constructive utilizate trebuie să se aibă tot
timpul în vedere păstrarea autenticităţii obiectului ce se doreşte a fi protejat. Astfel, prin
acest tip de intervenţii nu se urmăreşte obţinerea unui grad de asigurare similar cu cel
aferent clădirilor noi, intenţia principală fiind aceea de conservare şi doar excepţional de
adaptare la normele actuale, în situaţii în care este prevăzută restructurarea globală a
construcţiei.
6.2 Concluzii rezultate în urma studiilor realizate în teză

 În cadrul studiului de caz privind clădirea Crematoriului Cenuşa din Bucureşti, o
soluţie propusă în cadrul ultimei expertize tehnice [5.11] poate duce la o
îmbunătăţire a comportamentului actual (de altfel remarcabil), dar totuşi aceasta nu
exclude apariţia unor avarii minore la cutremure puternice. În situaţia actuală
construcţia poate fi încadrată în clasa de risc seismic RsII, dar prin măsurile propuse
ea poate trece la limita dintre clasa RsIII şi RsIV, lucrările recomandate a fi realizate
ducând către o îmbunătăţire substanţială a comportării clădirii la acţiuni
gravitaţionale sau seismice.
Soluţia propusă cuprinde două tipuri de intervenţii: de urgenţă şi cea structurală.
Intervenţia de urgenţă cuprinde refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale,

refacerea teraselor şi realizarea unui trotuar etanş, refacerea sistemului de

canalizare, realizarea unui dren periferic, sistematizarea verticală a zonei
înconjurătoare, asigurarea stabilităţii coşurilor de fum. Intervenţia structurală
cuprinde: consolidarea stâlpilor centrali din subsolul 1 şi 2, consolidarea planşeelor
înclinate pe peste corpurile de legătură nord şi sud, introducerea de baterii de tiranţi
la partea superioară a nucleului central (conform schemei prezentate în expertiză
[5.11]), ancorajul dalei de beton armat ce închide la partea superioară nucleul central
la elementele de zidărie pe care aceasta reazemă, dar şi preluarea împingerilor aduse
de cupolă prin întroducerea la baza acesteia pe exterior a unui inel realizat din făşii
de carbodur.
 În cadrul studiului de caz privind clădirea Observatorului Astronomic Vasile Urseanu

din Bucureşti, în expertiza tehnică [5.14] au fost alese intervenţii minimale de
ameliorare ce nu afectează valoarea istorică a acesteia. Schema statică a construcţiei
nu este afectată, ea rămânînd ca mărturie a perioadei istorice în care a fost edificată.
Trebuie subliniat şi că soluţia de întervenţie aleasă (intervenţii la nivelul planşeelor
ce vor fi suprabetonate şi la nivelul unor pereţi structurali prin realizarea de cămăşi
armate subţiri) nu exclude apariţia unor avarii minore la cutremure puternice,
comportamentul construcţiei fiind ameliorat şi nu adaptat la cerinţele normelor
actuale. Trebuie tinut cont şi de faptul că o bună parte din degradările suferite drept
cauză neîntreţinerea clădirii, iar fără măsuri de preluare a apelor meteorice sau din
instalaţii concomitent cu lucrări de impermeabilizare a pereţilor de la subsol pe care
sunt identificate infiltraţii din exterior, orice intervenţie structurală riscă să fie
ineficientă.
 Determinările in situ ce folosesc prese plate reprezită o variantă de testare

nedistructivă ce oferă ca rezultate valori ale caracteristicilor mecanice ale
elementelor structurale din zidărie. Aceste rezultate sunt un instrument puternic de
lucru pentru expertul tehnic care evaluează gradul de siguranţă al unei structuri din
zidărie portantă, prin validarea modelelor de calcul sau furnizarea caracteristicilor
mecanice ale materialelor.
Nu este de neglijat aspectul important al protecţiei clădirilor vechi, ca urmare a
evaluării mai apropiate de realitate a siguranţei acestora prin valorile caracteristicilor
mecanice furnizate de teste, dar şi prin eliminarea sau reducerea corespunzătoare a
unor coeficienţi de siguranţă consideraţi în calculul elementelor structurale din
zidărie veche.
Testele cu prese plate sunt un furnizor de informaţii importante în evaluarea
clădirilor şi care în ţara noastră ar trebui cunoscute şi utilizate pe o scară mai largă de
către inginerii structurişti.

6.3 Contribuţii proprii

 Sinteza unui bogat material documentar referitor la domeniul în care se situează
tema tezei de doctorat, cu evidenţierea conceptelor de bază şi a principiilor
acceptate actualmente pe plan internaţional în activitatea de restaurare / conservare
a clădirilor monument istoric.
 Efectuarea de teste in situ cu prese plate hidrulice pentru deteminarea

caracteristicilor mecanice ale zidăriilor, teste realizate printre primele în ţara
noastră. În acest scop au fost completate echipamentele utilizate în cadrul
încercărilor, identificate clădirile asupra cărora s-au desfăşurat testele şi s-au realizat
efectiv testele in situ.
 Prezentarea testelor efectuate, a metodelor de lucru şi a rezultatelor obţinute în

cadrul unor manifestări ştiinţifice (conferinţe nationale de inginerie seismică şi de
încercări in situ a construcţiilor) având ca scop cunoaşterea acestora şi diseminarea
rezultatelor în mediul ingineresc.
 Studierea posibilităţii reducerii şi chiar eliminării coeficienţilor de incertitudine

prezentaţi în normele romăneşti privitoare la caracteristicile mecanice ale zidăriilor,
pe baza testelor in situ cu prese plate hidraulice ce completează încercările
desfăşurate în mod obişnuit asupra unei construcţii din zidărie.
 Realizarea în cadrul colectivului în care autorul tezei îşi desfăşoară activitatea a

numeroase expertize tehnice asupra unor clădiri monument istoric sau asupra unor
clădiri obişnuite din zidărie, expertize tehnice în care au fost dezvoltate cât mai fidel
etapele de investigare, diagnoză, analiză şi intervenţie prezentate în lucrarea de faţă.
6.4 Direcţii viitoare de cercetare şi de valorificare a rezultatelor tezei

 Adoptarea sau adaptarea la condiţiile specifice ţării noastre a standardelor de
încercări in situ (european sau american) ce utilizează prese plate hidraulice.
 Amplificarea şi diversificarea utilizării în cadrul expertizelor tehnice realizate asupra

clădirilor din zidărie portantă a testelor în situ, în vederea creşterii gradului de
cunoaştere a structurii de rezistenţă şi implicit a calităţii rezultatelor privind
siguranţa structurală a clădirilor din zidărie.
 Diseminarea în mediul ingineresc a metodelor de încercări in situ, utilizarea acestora

în practica expertizării construcţiilor de zidărie contribuind la formularea de concluzii
mai corecte asupra siguranţei structurale printr-o cunoaştere mai profundă a
comportării clădirilor investigate.

 Elaborarea de norme specifice clădirilor monument istoric care să fie implementate

în legislaţia tehnică românească, nemailăsând astfel la latitudinea expertului direcţia
şi modul de intervenţie pe construcţii de acest tip.
 Odată cu intrarea în vigoare a unor astfel de norme specifice pentru clădirile

monument istoric, eliminarea din textul normativului P100-1 a paragrafului în care se
precizează că acesta “poate” fi aplicat şi asupra clădirilor monument istoric.

7 Bibliografie
7.1 Referinţe bibliografice capitolul 2
[2.1] Aldo Aveta, Stella Casiello, Francesco La Regina, Renata Picone, Restauro e
consolidamento, Mancosu Editore, aprilie 2013.
[2.2] Alessandro del Bufalo, Carmine Benedetto, Conservatione Edilizia e Tecnologia del
Restauro, Edizini Kappa, octombrie 1992.
[2.3] Bernard M Feilden, Conservation of Historic Buildings, Arhitectural Press, 2003.
[2.4] Mircea Crişan, Curs de Restaurare Structurala, UAUIM, 2012
[2.5] Mircea Crişan, Restaurarea Structurală a Clădirilor de Cult Ortodox din Ţara
Românească şi Moldova, Editura UAUIM, 2010
[2.6] Rodica Crişan, Zidăriile Tradiţionale – Caracteristici şi procese de degradare specifice la

clădirile de locuit urbane din zidărie tradiţională, Editura UAUIM, 1996.
[2.7] Sebastian Tologea, Lucrări de întreţinere şi consolidări în construcţii de locuinţe, Editura

tehnică, 1961.
[2.8] Sebastian Tologea, Probleme privind patologia şi terapeutica construcţiilor, Editura

Tehnică, 1975.
[2.9] Paul Popescu, Degradarea construcţiilor, Editura Fundaţiei România de mâine, 1992

[3.3] Bernard M Feilden, Conservation of Historic Buildings, Arhitectural Press, 2003.
[3.4] Mircea Crişan, Curs de Restaurare Structurala, UAUIM, 2012
[3.5] Mircea Crişan, Restaurarea Structurală a Clădirilor de Cult Ortodox din Ţara
Românească şi Moldova, Editura UAUIM, 2010
[3.6] Rodica Crişan, Zidăriile Tradiţionale – Caracteristici şi procese de degradare specifice la

clădirile de locuit urbane din zidărie tradiţională, Editura UAUIM, 1996.
[3.7] Rodica Crişan, Reabilitarea patrimoniului construit: reglementări specifice. Arhitext

Design nr. 3 / 1997.
[3.8] Sebastian Tologea, Lucrări de întreţinere şi consolidări în construcţii de locuinţe, Editura

tehnică, 1961.
[3.9] Sebastian Tologea, Probleme privind patologia şi terapeutica construcţiilor, Editura

Tehnică, 1975.
[3.10] Paul Popescu, Degradarea construcţiilor, Editura Fundaţiei România de mâine, 1992
[3.11] Carta de la Venezia, 1964. In Documenti, norme ed istruzioni per il restauro dei
monumenti, a cura di E. Romeo, Electa Napoli, 1990.
[3.12] Carta della conservazione e del restauro degli oggetti d'arte e di cultura, 1987. In
Documenti, norme ed istruzioni per il restauro dei monumenti, a cura di E. Romeo, Electa
Napoli, 1990.
[3.13] Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor - P 100 – 1,3 / 2008.

Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Bucureşti, 2008.
[4.1] ASTM, In-situ compressive stress within solid unit masonry estimated using flat-jack
measurements, ASTM Standard C 1196-04, 2004

[4.2] ASTM, In-situ measurement of masonry deformability properties using flat-jack

method, ASTM Standard C 1197-04, 2004
[4.3] Paweł Gregorczyk, Paulo B. Lourenço, A Review on Flat-Jack Testing, Engenharia Civil,
pag. 39-50, Numero 9, 2000,
[4.4] Smart monitoring of historic structures, D5.1-part 1 Report on test methods and
former test results, pag. 91-94, 2010.
[4.5] 15 WCEE Lisboa 2012, A. Simões, A. Gago, M. Lopes & R. Bento, Characterization of Old
Masonry Walls: Flat-Jack Method,
[4.6] Luigia Binda, Antonella Saisi, Giuliana Cardani, Misura in situ delle proprietà elastiche
mediante l’uso di martinetto piatto doppio, 2007.
[4.7] Mircea Crişan prof.dr.ing, colab. Vlad Petrescu lector ing., Expertiză tehnică cu concept
de consolidare imobil b-dul Lascăr Catargiu, nr. 21, sector 1, Bucureşti - Observatorul
astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, MC Design Construct s.r.l., iunie 2009.
[4.8] Mircea Crişan prof.dr.ing, colab. Vlad Petrescu lector ing., Expertiza tehnică cu concept
de consolidare Crematoriul Cenuşa - Bucureşti, MC DESIGN COSTRUCT SRL, mai 2014.
[4.9] Raport de expertiza tehnică după P100–92 la clădirea crematoriului uman Cenuşa,
întocmită de SC MIRALEX INVEST SRL, expert conf.dr.ing. Alexandrina PRETORIAN, expert
consultant ing. Emilian ŢIŢARU – decembrie 1995
[4.10] Vlad Petrescu, Mircea Crişan, Basarab Chescă, Gabriel Dănilă, In situ diagnosis
methods for determining acurate static and mechanichal caracteristics of masonry,
Proceedings of 5th Conference on Earthquake Engineering, Bucharest, Romania, June 19-20
2014, Editura Conspress.
[5.1] Releveul de arhitectură – 2010, la clădirea crematoriului uman Cenuşa.
[5.3] Încercări nedistructive şi pahometrice efectuate la obiectivul crematoriul – CENUŞA,

Bucureşti, întocmit de STAR CONST IMPEX SRL – decembrie 1995

[5.4] Studiu geotehnic proiect consolidare al clădirilor crematoriului uman Cenuşa şi

columbar, întocmit de GEOTEHNICA CHIOVEANU SRL, geotehnician Gheorghe CHIOVEANU –
1997
[5.7] Studiu geotehnic necesar expertizei tehnice de rezistenţă a clădirilor din incinta
crematoriului Cenuşa, Calea Şerban Vodă nr.183, sector 4, Bucureşti, întocmit de SC TERRA
PRO SRL, geotehnician Emil BOTEZ – octombrie 2009.
[5.8] Expertiza tehnică cu concept de consolidare Crematoriul Cenuşa - Bucureşti, întocmit

de MC DESIGN COSTRUCT SRL, expert MTCT, MCC prof.dr.ing. Mircea CRIŞAN - octombrie
2010.
[5.9] Studiu geoelectric privind starea terenului de fundare în vederea reabilitării clădirii
Crematoriului Cenuşa, Calea Şerban Vodă nr.183, sector 4, Municipiul Bucureşti, întocmit de
SC SAMI CONSULT SRL, dr.ing. Mihai MAFTEIU şi ing. geolog Sanda BUGHIU - mai 2014,
[5.10] Încercări in situ cu prese plate hidraulice - mai 2014 – autor ing. Vlad Petrescu si
tehnician Mircea Nădăban.
[5.11] Expertiza tehnică cu concept de consolidare Crematoriul Cenuşa - Bucureşti, întocmit

de MC DESIGN COSTRUCT SRL, expert MTCT, MCC prof.dr.ing. Mircea CRIŞAN - mai 2014.
[5.12] Studiu privind valoarea istorico - arhitecturală şi urbanistică a imobilului din bdul.
Lascăr Catargiu, nr. 21, sector 1, Bucureşti - Observatorul Astronomic „Amiral Vasile
Urseanu”, elaborat de către arh.ing. Aurora Târşoagă, drd.arh.Horia Moldovan – ianuarie
2007;
[5.13] Studiu geotehnic Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, bd. Lascar Catargiu
nr.21, sector 1, Bucureşti, întocmită de GEOTEHNICA DESIGN S.R.L, ing. geol. Cristian Lesciuc
– iulie 2006;
[5.14] Expertiză tehnică cu concept de consolidare imobil b-dul BD. LASCĂR CATARGIU, NR.
21, sector 1, BUCUREŞTI-Observatorul astronomic „AMIRAL VASILE URSEANU – elaborat MC
Design Construct s.r.l. prin expert tehnic şi expert Ministerul Culturii prof.dr.ing. Mircea
Crişan, colaborator ing. Vlad Petrescu.
[5.15] Încercări in situ cu prese plate hidraulice - iunie 2014 – autor ing. Vlad Petrescu şi
tehnician Mircea Nădăban.
[5.16] P100-3/2008, Cod de evaluare şi proiectare a lucrărilor de consolidare la clădiri

existente vulnerabile seismic. Vol.1- Evaluare. Vol.2- Consolidare.

[5.17] Metodologie pentru evaluarea riscului şi propunerile de intervenţie necesare la

structurile construcţiilor monumente istorice în cadrul lucrărilor de restaurare ale acestora.
Indicativ MP 025-04 (aprobată cu Ordinul 743/18.04.2004).
[5.18] Eurocode 8: Design provisions for earthquake resistance of structures . Part 1.4:
General rulesstrengthening and repair of buildings.
[5.19] Carta Internaţională de la Veneţia privind conservarea şi restaurarea monumentelor

istorice 1964.

649 Petrescu Vlad - Protectia Cladirilor Cu Valoare Patrimoniu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

649 Petrescu Vlad - Protectia Cladirilor Cu Valoare Patrimoniu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII

- REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT -

Doctorand: Conducător ştiinţific:

Mulţumesc domnului prof.univ.emerit.dr.ing. Florin Ermil Dabija, conducătorul

ing. Vlad Petrescu Page 2

ing. Vlad Petrescu Page 3

4.4.1 Descrierea experimentului realizat la Observatorul Astronomic. ..................... 26

ing. Vlad Petrescu Page 4

1.1 Noţiuni introductive

La ora actuală, pe plan mondial, există preocupări continue de punere în valoare a

ing. Vlad Petrescu Page 5

În formularea Eurocod 8–3 se spune: “Desi prevederile prezentului standard sunt

Principalele obiective ale tezei de doctorat sunt:

Pentru atingerea obiectivelor se porneşte de la studierea literaturii de specialitate

1.1.1 Conţinutul tezei:

Al doilea capitol, “Degradarea elementelor de zidărie ca efect al factorilor de mediu

ing. Vlad Petrescu Page 6

În cel de-al treilea capitol al tezei, “Concepte şi metode de intervenţie pe clădiri

În cel de-al patrulea capitol, “Determinarea caracteristicilor mecanice ale zidăriilor

ing. Vlad Petrescu Page 7

În cel de-al şaselea capitol, se prezintă concluziile lucrării şi contribuţiile aduse la

În incheiere se prezintă lista referinţelor bibliografice, detaliată pe fiecare capitol în

ing. Vlad Petrescu Page 8

2 Degradarea elementelor de zidărie ca efect al factorilor de mediu sau al

ing. Vlad Petrescu Page 9

- prognozarea defectelor diagnosticate şi formularea de recomandări în legatură

ing. Vlad Petrescu Page 10

- Fenomene de discontinuitate: fisuri, desprinderi, rosturi neprotejate, etc. (cu referire

2.2 Cauzele generale ale degradărilor

2.3 Cauze şi efecte ale degradărilor în structurile de zidărie

Din punct de vedere al cauzelor de degradare nu sunt neglijate în analiză degradările

2.4 Principalele procese de degradare a materialelor

ing. Vlad Petrescu Page 12

transforma în apă, explicându-se astfel prezenţa umidităţii în condiţiile unei protecţii

2.5 Degradarea zidăriilor din piatră

2.6 Caracteristici şi procese de degradare specifice cărămiziilor din alcătuirea zidăriilor.

Porozitatea cărămizilor este foarte variabilă şi depinde de compoziţia argilei, de

2.7 Caracteristici şi procese de degradare specifice mortarelor din alcătuirea zidăriilor.

ing. Vlad Petrescu Page 14

hidraulicitate) care se ard, se pisează şi se sting prin stropire. Priza şi întărirea

2.8 Concluziile Capitolului 2

ing. Vlad Petrescu Page 15

descrise influenţele sulfaţilor, a clorurilor sau a carbonaţilor, a nitraţilor sau a diferitelor

ing. Vlad Petrescu Page 16

3 Concepte şi metode de intervenţie pe clădirile monument istoric

3.2 “Carta de la Veneţia” – document ICOMOS

3.3 Etape în prosesul de restaurare

ing. Vlad Petrescu Page 17

3.6 Proiectarea şi execuţia intervenţiei

ing. Vlad Petrescu Page 19

3.7 Concluzii – direcţii de urmărit:

ing. Vlad Petrescu Page 20

Se impune ca la intervenţia pe clădirile de patrimoniu să se cunoască şi să fie întelese

ing. Vlad Petrescu Page 21

4 Determinarea caracteristicilor mecanice ale zidăriilor printr-o metodă

ing. Vlad Petrescu Page 22

ing. Vlad Petrescu Page 23

4.3 Descrierea încercării cu două prese plate în vederea determinării caracteristicilor de

ing. Vlad Petrescu Page 24

Calculul modulului de elasticitate (tangent) E se poate face cu formula:

4.4 Descrierea experimentului realizat la clădirea Observatorului Astonomic „Vasile

ing. Vlad Petrescu Page 25

4.4.1 Descrierea experimentului realizat la Observatorul Astronomic.

valoarea de 2,284MPa. Valoarea obţinută a fost apropiată de valoarea stabilită pentru