Albert Bandura:

Imitatia si invatarea sociala

In experimentele sale clasice, citate in fiecare manual de psihologie, Bandura, a aratat

ca un comportament agresiv al unui copil ar putea fi accentuat prin lasarea copilului sa
priveasca o alta persoana care se comporta agresiv. Intr-un experiment de inceput (Bandura,
Ross si Ross, 1961) copiii mici au urmarit un film cu doi barbati, Rocky si Johnny, care se
jucau cu jucarii. Johnny a refuzat sa isi imparta jucariile cu Rocky, astfel incat Rocky le-a luat
cu forta si a plecat cu un sac plin de jucarii si un cal de lemn sub brat, in timp ce Johnny statea
suparat intr-un colt. Dupa aceea, fiecare copil era lasat singur timp de 20 de minute, timp in
care era observant printr-un geam oglinda. Copiii care urmarisera filmul erau mult mai
agresivi in joaca lor decat copiii din conditia de control care nu se uitasera la film. Dupa
sedinta, o fetita chiar i-a cerut experimentatorului un sac.
In alte experimente, situatia a fost simplificata (Bnadura, Ross si Rosss, 1963). Copiilor
de cresa li se permitea sa se uite la un adult lovind cu pumnii, picioarele, burdusind si tratand
foarte rau o papusa Bobo – genul de papusa imflata cu aer, de inaltimea unui copil, care are o
greutate in partea de jos astfel incat atunci cand este lovita revine la pozitia vertical. Dupa
urmarirea tratamentului violent aplicat papusii Bobo, copiii erau dusi in alta camera in care
erau cateva jucarii, inclusiv o papusa Bobo.
Comparativ cu copiii care nu vazusera acest comportament agresiv, copiii care asistasera
la el loveau foarte entuziasti cu pumnii, picioarele, burdusind si tratand rau papusa la randul
lor atunci cand li s-a permis. Aceasta se intampla nu doar pentru ca inhibitiile copiilor
fusesera diminuate sau pentru ca simteau ca obtinusera permisiunea de a bate papusa. Copiii
pur si simplu imitau actele pe care le observasera si foloseau axact aceleasi cuvinte pe care le
auzisera de la adultul ,,model,,.
Imitatia nu era automata. Alte experimente au aratat ca de fapt, copiii sunt selectivi in
privinta comportamentelor pe care le imita; nu imita orice vad. Atunci cand toate celelalte
comportamente raman constante, imitatia este mai probabil sa se intample daca modelul este
recompensat pentru comportamentul sau si nu pedepsit, daca modelul are un statut inalt si
daca este similar copilului. Se pot cerceta si schimburile printre diferitele influente. De
exemplu intr-unul dintre experimente, dupa observatie, participartilor li s-au oferit
recompense atractive pentru a face ceea ce vazusera ca facuse modelul. Acest lucru nu doar ca
a facut o astfel de imitatie mai probabila, dar a si eliminate diferenta dintre efectele
recompensei si pedepsei pentru model. Acest fapt ne spune ca de fapt copiii care au vazut ca
modelul a fost pedepsit au invatat tot atat de mult despre papusile Bobo ca si copiii care
vazusera ca modelul a fost recompensat desi acestia nu imitasera acele actiuni inainte sa
primeasca indemnuri pentru a face astfel.
Stabilind si investigand invatarea imitativa, putem face apel la probleme sociale foarte
grave. De-a lungul anilor, multi comentatori si-au expimat ingrijorarea fata de torentul
constant de violenta si mutilare present in mass-media – filme si televiziune. In timpul unui
congres din vara anului 1993, a fost estimat ca in fapt copiii cu o medie de varsta de 12 ani au
fost martorii a peste 100 000 de acte de violenta prezentate la televizor. Incurajeaza o dieta
constanta de violenta imitatia? Experimentele au aratat in mod direct ca vizionarea unui
episod TV de violenta, comparat cu unul neviolent, dar cu o linie captivanta potrivita, produce
cel putin o crestere de scurta durata a tendintelor copilului de a se comporta agresiv. La adulti,
imaginea este mai complicata si nu poate fi tratata aici, dar exista cateva dovezi pentru o
component imitativ si in acest caz (pentru discutie vezi Aronson, Wilson si Akert, 1994).
Cu siguranta, mass-media poate incuraja imitatia si la modul mai putin distructiv: Matt
Groening, creatorul programului de televiziune Familia Simpson, a decis ca ar fi amuzant ca
fiica de 8 ani, Lisa, sa cante la xaxofon. Cu siguranta ca peste tot in tara fetitele au inceput sa
o imite. Cynthia Sikes, o profesoara se xaxofon din New York, a declarat pentru New York
Times (14 ianuarie 1996) ca ,,atunci cand a inceput sa fie difuzat programul de televiziune am
avut un aflux de fetite care au venit la mine spunandu-mi ,,vreau sa cant la xaxofon pentru ca
Lisa Simpson canta la xaxofon,, (Wade si Tavris, 2000).
In activitatea ulterioara, Bandura si-a aplicat ideile in clinica, in incercarea de a ajuta
oamenii sa-si resolve problemele de viata. De exemplu, fricile irationale sau fobiile pot fi
tratate prin proceduri de modelare. O persoana careia ii este foarte frica de (sa spunem) serpi
sau paianjeni poate privi o alta persoana apropiindu-se curajos din ce in ce mai mult de
obiectul fricii. Modelul poate sa incurajeze clientul sa-l urmeze prin raspunsuri formate, pas
cu pas, astfel incat imitatia actiunilor modelului sa se intample cu pasi mici. Astfel, prin
exemplul modelului, pacientul sau clientul primeste asigurari ca serpii (sau oricare ar fi
obiectul fricii) nu sunt chiar atat de periculosi si in plus este intarit printr-o serie de mici
succese, pentru a trata obiectul fricii cu mai putina teama. Aceasta modalitate s-a dovedit
foarte eficienta in tratarea fobiilor specifice, cum ar fi frica de serpi sau frica de inaltime.
Potrivit unei echipe de critici (Seligman, Walker si Rosenhan, 2001), acest model este la fel
de eficient ca si terapia desensibilizarii sistematice.
 O componenta importanta a procesului terapeutic ar putea fi dezvoltarea a ceea ce
Bandura numeste autoeficienta (Bandura, 1977). Ideea ca nu este atat de greu sa ne apropiem
de un sarpe, sau chiar sa atingem unul, vine mai intai din faptul de a privi pe altcineva facand
acest lucru si mimand acei pasi, precum si din cognitia-credinta ca este posibil si pentru
participant. ,,Daca el poate sa o faca pot si eu,,. Importanta acestui fapt poate fi verificata. Se
dovedeste ca odata ce pacientii au observant un model, cel mai bun predictor al propriilor lor
capacitati de a duce la indeplinire o asemenea sarcina este masura in care ei se asteapta acum
sa fie capabili sa faca la randul lor respectivul lucru (Bandura, Adams si Beyer, 1977).
Astfel putem vedea modul in care conceptele behaveoriste (conditionare, intarire si
eliminare) pot fi combinate cu concepte din spihologia cognitiva (atentie, memorie, credinte
cu privire la ceilalti si credinte cu privire la noi insine) intr-o singura structura teoretica.
 Bibliografie

1. Aronson, E., Wilson, T. D. si Akert, R. M., Social psychology: The heart and the
mind, Harper Collins College Publishers, New York, 1994;
2. Bandura, A., Social learning theory, Prentince-Hall, Englewood Cliffs, NJ, 1977;
3. Bandura, A., Ross, D. si Ross, S., ,,Imitation of film-mediated agressivemodels,, in
Journal of Abnormal and Social Psychology, 66, 1961, pp. 3-11;
4. Bandura, A., Ross, D. si Ross, S., ,,Transmission of aggression through imitation of
aggressive models,, in Journal of Abnormal and Social Psychology, 63, 1963, pp. 575-
582.