Teste Si Aplicatii La Disciplina Dreptul Afacerilor-Compressed

Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor l
Prefaţă
Lucrarea de faţă se doreşte a fi un instrument util studenţilor din învăţămîntul

superior economic în a căror programă analitică se regăseşte disciplina Dreptul afacerilor.
Cartea, structurată pe trei capitole, prezintă într-0 manieră sintetică, din perspectiva
noii reglementări civile, acele elemente de drept privat care sunt incidente cu activitatea de
afaceri. Fiecare capitol conţine alături de aspectele teoretice de bază şi conceptele-cheie
pentru fiecare temă abordată o serie de teste-grilă, de întrebări de tip „adevărat sau fals” cu
argumentarea răspunsului şi de întrebări deschise, aplicaţii şi teme de dezbatere ce reclamă
un răspuns succint, la obiect. Întrucât cartea este dedicată studiului individual, pentru
verificare sunt incluse rezolvările la testele grilă şi răspunsurile corecte la întrebările de tip
„adevărat sau fals”.
În primul capitol se doreşte familiarizarea studentului cu acele noţiuni de drept civil
pe care trebuie să le cunoască profesioniştii care activează în domeniul afacerilor, noţiuni ce
sunt abordate în lumina reglementărilor din Noul Cod Civil. Accentul se pune pe elemente
din teoria generală a contractului, elemente ce sunt analizate în contextul impus de
particularitatea mediului de afaceri actual.
Următorul capitol gravitează în jurul noţiunii de profesionist. Prezentarea
categoriilor de profesionişti debutează în cel de-al doilea capitol cu comercianţii persoane
fizice.
Un loc important este rezervat în cadrul lucrării profesioniştilor persoane juridice
care desfăşoară activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii, şi anume societăţile
comerciale, aucăror evoluţie, din momentul înfiinţării până la faza de lichidare este analizată
în capitolul 3. A
Oana Bărbulescu
„
Tematica orientativã a eliamenului la disciplina DREPTUL

AFACERILOR
Cap.1. Privire generală asupra dre lui afacerilor 3
1.1. Aspecte de bazã 3
1.1.1. Noţiunea şi izvoarele dreptului facerilor 3
1.1.2. Raportul juridic de drept a1 afac rilor . 6
1.1.2. Izvoarele obligaţiilor i 16
1.2. Rezumat 22
1.3. Întrebări şi aplicaţii 23
1.3.1. Teste grilă 23
1.3.2. Aflrmaţii de tip “adevărat sau f ls” cu argumentarea răspunsului 34
1.3.3. Întrebări deschise, aplicaţii şi te e de dezbatere 39
Cap. 2. Profesionistii persoane fizice \subiecte ale dreptului afacerilor 45
2.1. Aspecte de bază i 45
2.1.1. Persoana fizică autorizată 1 46
2.1.2. Comerciantul întreprinzător pelisoană fizică titular al unei întreprinderi
- 47
individuale i
2.1.3. Înreprinderea familială i 48

2.1.4. Condiţii impuse de lege profesio istului persoană ñzică în vederea 49
dobândirii calităţii de comercia t
2.1.5. Obligaţiile profesioniştilor come cianţi potrivit Legii 26/ 1990 privind 53
Registrul Comerţului, modificată
2.2. Rezumat ' ţ 54
2.3. Întrebări şi aplicaţii 2 54
2.3.1. Teste grilă i 54
2.3.2. Añrrnaţii de tip “adevărat sau f ils” cu argumentarea răspunsului 65
2.3.3. Întrebări deschise, aplicaţii şi terne de dezbatere 74
Cap. 3. Societăţile comerciale-subiecie ale dreptului afacerilor 77
3.1. Aspecte de bază 77
3.1.1. Cadru conceptual. Clasificare i 77
3.1.2. Constituirea societăţilor comerciale 85
3.1.3. Functionarea societăţilor comerciale 94
3.1.4. Modificarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale 115
3.2. Rezumat 122
3.3. Întrebări şi aplicaţii 3 125
3.3.1. Teste grilă 1 125
3.3.2. Aflnnaţii de tip “adevărat sau fals” cu argumentarea răspunsului 141
3.3.3. Întrebări deschise, aplicaţii şi teine de dezbatere 169
Rezultate î 177
Bibliografie 180
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor 3
1 . PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA DREPRULUI

AFACERILOR
Obiectivele capitolului:
VVVVVVVVV
familiarizarea cu conceptele-cheie din domeniul dreptului;

identificarea izvoarelor dreptului;
cunoaşterea palierelor pe care se aplică legea civilă;
analiza elementelor raportului juridic de drept civil;
analiza elementelor raportului juridic de drept al afacerilor;
cunoaştrea izvoarelor obligaţiilor;
recunoaştrea diferitelor tipuri de acte juridice;
înţelegerea faptelor juridice;
delimitarea contractului de celelalte izvoare obligaţionale.
Concepte-cheie:
o ramură de drept o normă juridică
o izvor de drept o subiect de drept
o capacitate civilă o creditor
o capacitate de exerciţiu 0 debitor
o raport de drept o act juridic
o drept real o fapt juridic
drept de creanţă
1.1.1. Noţiunea şi izvoarele dreptului afacerilor
Diviziunea generală a dreptului

Ramura de drept înglobează normele juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-
un anumit domeniu de activitate al vieţii sociale raportat la obiectul reglementării juridice,
adică relaţiile sociale ce intră sub incidenţa normelor juridice, în baza unei metode specifice
de reglementare şi a unor principii comune [LUP 27].
În cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se grupează în ansambluri numite
instituţii juridice. Ramurile de drept se găsesc intr-o strânsă interdependenţă şi formează
sistemul de drept.
În cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se grupează în ansambluri numite
instituţii juridice. Ramurile de drept se găsesc într-o strânsă interdependenţă şi formează
sistemul de drept.
Normele dreptului sunt norme din sfera dreptului public şi din cea a dreptului privat.
Criteriul distinctiv îl constituie poziţia părţilor în cadrul raportului juridic.
4 i Oana Barbulescu
Dreptul public cuprinde regulile are guvernează organizarea unui stat şi raporturile
dintre stat şi agenţii săi, pe de o parte şi eilalţi participanţi la astfel de raporturi juridice, pe
de altă parte, părţile raportului juridic afl" du-se în relaţii de subordonare una faţă de cealaltă.
Normele dreptului public sunt norme ' perative, nici un participant la aceste raporturi
juridice neputând deroga de la ele.
Dreptul public se subdivide la rândul lui în: dreptul constituţional, dreptul
administrativ, dreptul penal, dreptul fîslsal-ñnanciar, dreptul internaţional public, dreptul
mediului, dreptul procesual penal. ţ
Dreptul privat vizează relaţiile d ntre indivizi, ca membrii ai societăţii sau dintre
entităţi private, relaţii încheiate pe poziţi de egalitate juridică, ceea ce înseamnă că nici unul
dintre participanţii la raportul juridic nu are la dispoziţie mijloace proprii de constrângere
pentru obligarea celeilalte părţi la executa ea obligaţiei sale, ci va implica organe specializate,
adică instanţele judecătoreşti. l
Dreptul privat se divide în: drep l civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul
muncii, dreptul procesual civil, dreptul int rnaţional privat.
Dreptul civil este acea ramur care reglementează raporturi patrimoniale şi
nepatrimoniale stabilite între persoane fiz ce şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate
juridică. l
Din punct de vedere al conţinuiullli, ca ramură a sistemului de drept român, dreptul

civil reprezintă totalitatea normelor juridicie de drept civil, norme ce sunt ordonate în instituţia
de drept civil, adică grupe de norme drept civil care reglementează Subdiviziuni ale
obiectului dreptului civil. i ~
Obiectul dreptului civil studiază rziporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale

(personal nepatrimoniale) dintre persoane le fizice şi persoanele juridice.
Este patrimonial acel raport al că conţinut poate fi evaluat în bani, adică are conţinut
pecuniar, ca de exemplu raportul ce are în conţinut dreptul de proprietate şi care este un raport
real, sau raporturile obligaţionale cum sun cele ce conţin drepturi de creanţă.
Este nepatrimonial acel raport al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani ca de
exemplu raportul ce are în conţinutul ău dreptul la nume ori denumire sau dreptul la
domiciliu sau sediu.
Subiectele raporturilor de drept c'vil sunt persoane fizice sau/şi persoane juridice.
Poziţia juridică a subiectelor raportului de drept civil este de egalitate, adică de nesubordonare
a unei părţi faţă de cealaltă (spre deosebird de dreptul public).
Definiţia drepului afacerilor. Delimitări. i
Drepul afacerilor este o ştiinţă interdisciplinară (pluridisciplinară) ce cuprinde

ansamblul de norme juridice ce reglement ază relaţiile sociale ale intreprinderii din momentul
înfiinţării ei, până la momentul desfiinţări (lichidării), respectiv relaţiile ce se stabilesc între
stat pe de o parte şi comerciant pe de alt' parte (dreptul administrativ, fiscal, penal), dar şi
relaţiile de drept privat, ceea ce înseamvfi aplicarea unor dispoziţii de drept civil (regimul
juridic al bunurilor, protecţia consumat tului), de dreptul muncii (contractul de muncă,
răspunderea disciplinară, materială, juri dicţia muncii) şi nu în ultimul rând de drept
comercial (contractele comerciale) [APA P3]
Izvoarele dreptului afacerilor l
Conceptul de izvor al dreptului re rezintă sursele, originea, factorii de determinare şi

creare ai dreptului. Principalul izvor al dr ptului afacerilor, ca de altfel al dreptului român, îl
constituie norma juridică stabilită sau rec oscută de organele competente ale statului.
Norma juridică este o regulă de conduită prescrisă sau recunoscută de autoritatea

statală în scopul asigurării şi consolidării relaţiilor sociale [DAG 26].
Norma juridică are caracter general, impersonal şi obligatoriu şi este aplicabilă oamenilor în
raporturile dintre ei sau în raport cu societatea. În caz de nerespectare a normei juridice se
recurge, în ultima instanţă, la forţa coercitivă a statului.
° este generală pentru că impune o conduită tipică, adresându-se tuturor persoanelor, putând
viza totuşi şi numai o anumită categorie sau grupă de persoane, cum ar fi normele din codul
familiei, legea salarizării etc.;
° este impersonală pentru că nu se adresează direct unei persoane individualizate, ci vizează
un număr nedeterminat de persoane; oricine săvârşeşte o acţiune sau se face vinovat de o

inacţiune ce cade sub incidenţa normei juridice suportă consecinţele legii;
- este obligatorie, deci dacă nu este îndeplinită de bună voie, se apelează la forţa de
constrângere a statului (spre deosebire de norma morală care poate fi adusă la îndeplinire din
convingere sau ca urmare a oprobiului public).
Normele juridice sunt cuprinse într-un act normativ ce poate ñ lege, decret, ordonanţă
sau hotărâre de guvern. La rândul său actul normativ este structurat pe capitole, secţiuni şi
articole. Dintre acestea, articolul este structural elementul de bază al actului normativ.
După ierarhia existentă între diferitele acte normative, normele sunt cuprinse în:
- legi, care pot fi fundamentale de exemplu Constituţia;
- -
- organice de exemplu cele din domeniile stabilite prin Constituţie care se

-
adopta prin votul a 2/3 din numărul membrilor Parlamentului;

- ordinare care se adoptă în toate celelalte domenii, cu majoritatea voturilor
-
parlamentarilor prezenţi;
- decrete-legi utilizate în 1990 în situaţia specială existentă înainte de alegerea Parlamentului;
- decrete emise de preşedintele României;
-
- hotărâri de guvern adoptate în vederea organizării aplicării legii;

-
- ordonanţe de guvern, adoptate de acesta în perioadele de vacanţă parlamentară;

- ordine şi instrucţiuni emise de miniştri sau de Guvernatorul BNR pentru executarea legilor şi
hotărârilor de guvern;
- deciziile autorităţilor publice locale;
- obiceiul sau cutuma care reprezintă un ansamblu de reguli de conduită respectate vreme
îndelungată, care pot deveni norme juridice doar prin recunoaşterea lor prin lege [CRI 23].
Sunt considerate izvoare ale dreptului afacerilor normele juridice din dreptul comercial
şi unele norme juridice din dreptul civil care constituie fundamente ale dreptului afacerilor dar
şi anumite norme juridice aparţinând altor ramuri de drept conexe dreptului afacerilor.
b) Uzanţa sau obiceiul juridic are un rol redus ca izvor al dreptului afacerilor, acesta
fiind o regulă de conduită ce se formează spontan printr-o aplicare repetată într-o perioadă
îndelungată de timp, într-o anumită colectivitate.
c) Precedentul sau practica judiciară reprezintă un izvor în sistemele de drept anglo
saxone, unde se admite ca o hotărâre judecătorească, mai ales dacă este pronunţată de o
instanţă superioară poate deveni obligatorie în soluţionarea unor cauze viitoare similare,
formându-se astfel o practică judiciară numită jurisprudenţă. În dreptul român, practica
judiciară nu este izvor de drept, judecătorul interpretând şi aplicând legea.
d) Convenţiile şi tratatele internaţionale ratificate de România
Aplicarea legii civile

Ca orice lege, şi legea civilă acţionează concomitent, simultan sub trei aspecte:
- pe o anumită durată (căci legea civilă nu e eternă), ceea ce se numeşte aplicarea legii civile
în timp;
Oana Bărbulescu
l
- pe un anumit teritoriu (există atâtea legii civile naţionale către state suverane există), ceea ce
senumeşte aplicarea legii civile în spaţiu'
-cu privire la anumite subiecte care s nt destinatarii legii, ceea ce numim aplicarea legii
civile asupra persoanelor. *
Legea civilă se aplică sub toate ele trei aspecte cât timp este în vigoare. Intrarea în
vigoare are loc fie la data precizată în cuprinsul legii, fie la data publicării în Monitorul
Oficial al României iar ieşirea din vigcimre se produce prin abrogarea legii, care poate fi
expresă sau implicită. j
1.1.2. Raportul juridic de dreptial afacerilor
Raportul juridic de drept civil

Pornind de la definiţia raportul ui juridic în general, ca fiind o relaţie socială
reglementată de norme juridice, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind relaţia socială,
patrimonială sau personal nepatrimonialăj reglementată de norme de drept civil. În legatură cu
această definiţie câteva precizări sunt ut le. Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, nu
este decât o relaţie socială, şi anume o r `laţie socială cu caracter patrimonial (economic) sau
personal nepatrimonial (neeconomic). P tru a fi raport juridic civil, relaţia socială trebuie să
fie reglementată de o norma juridică d drept civil. Cu alte cuvinte, relaţia socială devine
raport juridic civil, pătrunde în ordinea e drept, numai în măsura în care a facut obiectul de
preocupare al legiuitorului, sub form edictarii unei norme juridice civile, care să o
reglementeze. Deci, dacă orice raport jur`dic este o relaţie socială, nu orice relaţie socială este
un raport juridic. Sunt relaţii precumi cele de prietenie care nu constituie obiect de
reglementare pentru drept în general, ş deci, nici pentru dreptul civil sau pentru dreptul
afacerilor. Asemenea relaţii ramân de omeniul moralei. Trăsătura distinctivă, deosebirea
dintre un raport juridic şi o relaţie socială care nu este reglementată de norma juridică
(apartinând moralei, de exemplu) consjă în aceea că, în caz de nevoie, realizarea unui
asemenea raport juridic este asigurată pri forţa de constrângere a statului.
Raportul juridic de drept civil eiste definit ca o relaţie socială, patrimonială sau
nepatrimonială, reglementată de norme del drept civil.
Doctrina evidenţiază cele trei caracjtere ale raportului juridic [CRI 35]:
a) social pentru că ia naştere e clusiv între oameni priviţi individual ca persoană
-
fizică sau în colectiv, ca persoană juridică?

b) volitiv adică o relaţie socială ilevine raport de drept civil pentru că acest lucru s-a
-
voit de către legiuitor. l
c) poziţia de egalitate juridică ai părţilor, adică nesubordonarea unei părţi faţă de

cealaltă. Acest fapt nu înseamnă însă c ambele părţi au un număr egal de drepturi şi de
obligaţii. l
Structura raportului juridic cuprin e: părţile, conţinutul şi obiectul raportului juridic.

l. Părţile sau subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice şi persoanele juridice
care au calitatea de a fi titulare ale drepturilor şi obligaţiilor civile.
2. Conţinutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective şi
obligaţiilor pe care le au părţile. Între dreLturi şi obligaţii există o relaţie de interdependenţă,
întrucât drepturilor subiectului activ le co »espund obligaţiile corelative ale subiectului pasiv.
Dreptul subiectiv reprezintă posiblitatea recunoscută de legea titularului unui drept,
subiectului activ persoană fizică sau per oană juridică să desfăşoare o anumită conduită în
- -
virtutea căreia acesta poate pretinde perso nei obligate, în limitele dreptului şi moralei, să aibă
o comportare corespunzătoare, ce poate _fi impusă, în caz de nevoie, prin forţa coercitivă a
statului.
Obligaţia corelativă reprezintă îndatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic de a

avea o anumită conduită, pretinsă de subiectul activ, adică de a da, de a face sau de a nu face
ceva, conduită care poate fi impusă, în caz de necesitate, prin forţa coercitivă a statului.
Clasificarea drepturilor subiective civile se face după mai multe criterii:
- după opozabilitatea lor:
- drepturi absolute, sunt cele în virtutea cărora titularul lor poate avea o anumită
conduită, fără a face apel la altcineva pentru a şi le realiza;
- drepturi relative, sunt acele drepturi în virtutea cărora titularul poate pretinde
subiectului pasiv o conduită determinată, fără de care dreptul său nu se poate realiza.
- după natura consimţământului:
- drepturi patrimoniale - reale, în virtutea cărora titularul îşi poate exercita
prerogativele asupra unui bun;
de creanţă, în temeiul cărora subiectul activ (creditorul)
-
poate pretinde subiectului pasiv (debitor) să dea, să facă sau să nu facă ceva;
-drepturi nepatrimoniale, sunt drepturile absolute ce privesc existenţa şi integritatea
(fizică şi morală) a persoanei a căror încălcare atrage un prejudiciu patrimonial, sunt
netransmisibile şi pot fi exercitate doar personal nu şi prin reprezentare legală (de părinţi,
tutori, curatelă) sau reprezentare convenţională (prin mandat sau comision).
- după corelaţia ditre ele distingem:
-drepturile principale: dreptul de proprietate şi dezmemdrămintele sale;
-drepturile accesorii
Raportul juridic ce are în conţinut drepturi reale
Subiectele raportului juridic ce are în conţinut un drept real sunt subiectul activ care
este titularul dreptului real şi subiectul pasiv care este neidentificat, format din toate celelalte
persoane, iar conţinutul raportului este format din dreptul real al subiectului activ şi obligaţia
subiectului pasiv care este o obligaţie negativă de a nu face, de a nu aduce atingere dreptului
subiectului activ.
Drepturile reale cuprind dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale.
A. Dreptul de proprietate
Conform art. 555 cod civil “Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda,
folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
Dreptul de proprietate conferă titularului următoarele prerogative :
a) Posesia (“jus utendi”) este o stare de fapt care constă în stăpânirea materială ce se
exercită asupra unui bun, care permite posesorului să se comporte ca şi cum ar fi adevăratul
proprietar al bunului. (corpus element material; an imus element intenţional).
- -
b) Folosinţa (“jus fruendi”) reprezintă facultatea conferită proprietarului de a se folosi

de un lucru culegând fructele şi veniturile pe care le poate obţine de la acesta, ca de exemplu
chiria.
c) Dispoziţia (“jus abutendi”) reprezintă prerogativa de a înstrăina lucrul sau de a îl
consuma, sau distruge, după voinţa titularului (nuda proprietate).
B. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale principale care
întrunesc doar unul sau două atribute dintre cele trei prerogative ale dreptului de proprietate
(posesia, folosinţa şi dizpoziţia). Aceste drepturi sunt:
Dreptul de uzufruct este acel drept real principal ce conferă titularului său temporar,
cleţinerea şi folosinţa asupra bunurilor ce aparţin altuia, cu posibilitatea de a exercita cele
două atribute (prerogative) în aceleaşi condiţii ca şi proprietarul, cu obligaţia de a le conserva
substanţa. Se poate constitui doar asupra bunurilor imobile.
8 Oana Bărbulescu
l
Dreptul de uz este acel drept real care permite titularului său să posede şi să folosească
bunul şi să-i culeagă fructele doar pentrul nevoile sale şi ale familiei sale. Fiind un drept strict
personal, nu poate fi cedat, nici închiriat, jnici gaj at.
Dreptul de abitaţie este acel dre t real imobiliar care are ca obiect o casă de locuit.
Titularul dreptului de abitaţie va putea culege fructele civile (chiria) închiriind doar acea parte
a casei pe care nu o ocupă. j
Dreptul de servitute este acel dr t real principal care ia naştere asupra unui imobil
(denumit fond aservit) în scopul folosirii ţunui alt imobil (denumit fond dominant), care are un
alt proprietar. Utilitatea rezultă din destirţaţia economică a fondului dominant sau constă într-
o sporire a confortului acestuia. j
Dreptul de superficie este un dreptul real imobiliar, principal, perpetum ce constă în

dreptul de proprietate al unui persoanei (superñciar), asupra construcţiilor, plantatiilor şi
lucrărilor aflate pe suprafaţa unui terei] aparţinând altui proprietar, teren asupra căruia
superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă, pentru care plăteşte o indemnizaţie.
Dreptul de proprietate se întâlneş sub mai multe forme. Acestea sunt coproprietatea
(proprietatea pe cote-părţi), indiviziunea, evălmăşia.
Coproprietatea este situaţia în car mai multe persoane deţin în proprietate un bun ori
câteva bunuri, determinate. Fiecare subiect având calitate de coproprietar îşi va cunoaşte cota
ideală de drept (1/2, l /4) dar nu are o pa \e determinată din bun în materialitatea lui.
Indiviziunea se referă la situaţia în care mai multe persoane deţin în proprietate o masă
de bunuri, fiecare având calitatea de coin ivizar. Fiecare îşi cunoaşte cota ideală de drept, dar
spre deosebire de coproprietari, coindi izari nu-şi pot exercita dreptul asupra unui bun
determinat sau asupra unor bunuri determinate pe care să le deţină în exclusivitate.
Devălmăşia se referă la situaţia sbţiilor ce deţin bunuri comune, dobândite în timpul
căsătoriei. Nu se cunoaşte ce bunuri aparjţin unuia sau altuia şi nici nu este determinată cota
fiecărui soţ. i
Drepturile accesorii sunt acele driepturi constituite ca şi garanţie şi care nu pot lua
naştere decât ca accesoriu al unui drept pijincipal. Drepturile accesorii dreptului de proprietate
sunt: 3
Ipoteca este contractul accesoriu rin care debitorul sau o altă persoană afectează un
imobil (teren, clădire) pentru garantareal creanţei creditorului, bunul rămânând în posesia
debitorului.
Gajul sau amanetul este contractul& accesoriu prin care debitorul (sau o terţă persoană)
remite (predă) creditorului (sau unei terie persoane) un bun mobil corporal sau titluri de
credit, drept garanţie a datoriei, creditorul dobândind dreptul de a păstra lucrul până la plata
datoriei, iar în caz de neplată are dreptul ide a se despăgubi din preţul lucrului, cu preferinţă
faţă de alţi creditori.
Dreptul de retenţie reprezintă drepiul unei personae de a nu preda bunul ce se află în
detenţia sa, până când cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţia pe care o are cu privire la acel
bun. *
Privilegiile reprezintă acele garariţii ce conferă titularului un drept de preferinţă în

realizarea creanţei. l
Raportul juridic ce are în continutÄLepturi de creanţă

Întrucât raporturile juridice ce au in conţinut drepturi reale sunt în general raporturi
civile, vom prezenta raporturile juridice c au în conţinut drepturi de creanţă deoarece acestea
sunt cele mai numeroase în dreptul afaceri or.
Subiectele raportului juridic ce are în conţinut un drept de creanţă sunt subiectul activ
care este titularul dreptului de creanţă j(creditorul) şi subiectul pasiv care este titularul
obligaţiei (debitorul) iar conţinutul raportului este format din dreptul de creanţă al subiectului
activ obligaţia subiectului pasiv care poate fi de a da sau a face ceva sau o obligaţie
şi
negativă de a nu face ceva.
Dreptul de creanţă este dreptul în temeiul căruia creditorul poate să pretindă şi să
obţină de la debitor, sub sancţiunea constrângerii, prestaţia (a da, a face) sau abţinerea (a nu
face) datorată de acesta din urmă.
Obligaţia este situaţia juridică constituită prin legătura coercitivă a debitorului faţă de
creditor, căruia îi datorează prestaţia sau abţinerea. Având atributul constrângerii, obligaţia
este mijlocul de tehnică juridică prin care se asigură realizarea drepturilor creditorilor pe cale
de prestaţie pozitivă (a da, a face) sau de abţinere din_ partea debitorului (a nu face).
În sens restrâns prin obligaţie înţelegem datoria debitorului. În sens larg, este raportul
juridic ce cuprinde dreptul de creanţă al creditorului, pe de o parte, şi datoria debitorului pe de
altă parte.
Întrucât drepturile de creanţă sunt practic nenumărate ne-am limitat la enumerarea lor,
în continuare analizând obligaţiile civile.
Clasificarea obligaţiilor:
l. După izvoare:
a) Actul juridic (contractul, convenţia) care este acordul de voinţă intervenit între
persoane fizice şi/juridice cu scopul de a creea, transmite, modifica sau stinge un raport
juridic civil;
b) Cvasicontractul care este un fapt juridic, o situaţie juridică ce nu are la bază acordul
de voinţă; este o noţiune confuză, ce face să se creadă că i se aplică aceleaşi reguli ca la
contract, deşi nu este aşa iar ca exemplu avem gestiunea de afaceri;
c) Delictele şi cvasidelictele sunt fapte juridice ilicite care au ca efect cauzarea de
prejudicii unei persoane, sunt fapte culpabile; distincţia care se poate face între cele două
constă în faptul că la delict culpă îmbracă forma intenţiei în timp ce la cvasidelict culpa
îmbracă forma neglij enţei sau imprudenţei.
2. După obiect:
a) Obligaţii de a da. Prin a da se înţelege obligaţia debitorului de a constitui sau
transmite un drept real asupra unui bun, în favoarea creditorului său, de exemplu obligaţia de
a transmite dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, în favoarea cumpărătorului-
creditor, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiate între vânzător şi
cumpărător;
b) Obligaţii de a face. Prin a face se înţelege orice prestaţie săvârşită de debitor în
favoarea creditorului său, constând în livrarea unor produse, executarea unor lucrări sau
prestarea unor servicii, de exemplu obligaţia unui antreprenor de a construi o casă sau
obligaţia cărăuşului de a efectua un transport;
c) Obligaţii de a nu face. Prin a nu face se înţelege abţinerea debitorului de la
săvârşirea unei acţiuni, altfel permisă de lege, dar tocmai la această abţinere s-a obligat
debitorul faţă de creditor, de exemplu oferta de vânzare cu termen făcută unei anumite
persoane îl obligă pe ofertant să nu vândă bunul altei persoane până la împlinirea termenului
stabilit, deşi dacă nu şi-ar fi asumat această obligaţie ar fi putut vinde oricui.
După sancţiune:
3.
a) Obligaţii civile perfecte, care beneficiază de sancţiune, ceea ce înseamnă că
persoana îndreptăţită la o prestaţie poate să beneficieze de forţa de constrângere a statului;
b) Obligaţii civile imperfecte (naturale) care sunt lipsite de sancţiune, dar sunt cele la
care, odată executate, debitorul nu mai poate pretinde restituirea prestaţiei.
Prescripţia extintivă este un mod legal de stingere a obligaţiilor ca urmare a trecerii
timpului; creditorul care nu acţionează un anumit interval de timp pentru a-şi realiza dreptul
său subiectiv de creanţă pierde mijlocul de ocrotire pe care îl acordă legea sub forma dreptului
lO ~ Oana Bărbulescu
la acţiune în justiţie. După trecerea timpului prevăzut de lege, debitorul nu mai poate fi silit,
pe cale judiciară să-şi execute obligaţia să, deoarece dreptul subiectiv al creditorului este lipsit
de sancţiunea judiciară pe care o constituie acţiunea în justiţie.
Ca mod de stingere a obligaţiei prescripţia extinctivă are ca efect pierderea dreptului la
acţiune în sens material, dar nu şi stingerea dreptului subiectiv al creditorului. Doar că, după
împlinirea termenului de prescripţie, debitorul va executa obligaţia doar dacă va vrea.
4. După structură l
a) Obligaţii pure şi simple, care a cea mai simplă formă structurală, adică un creditor,
un debitor, un singur obiect obligaţional ţîinu sunt afectate de modalităţi;
b) Obligaţii complexe, care au î\ componenţa lor fie mai multe subiecte, deci cu
pluralitate de subiecte, fie mai multe obiecte, deci cu pluralitate de obiecte - afectate de
modalităţi, adică de termen şi/sau condiţie.
Obligaţiile complexe cu pluralitate de subiecte sunt acele obligaţii în care există mai
mulţi creditori şi un singur debitor (solidaritate activă), mai mulţi debitori şi un singur creditor
(solidaritate pasivă), după cum poate filpluralitate de subiecte active dar şi de obiecte în
acelaşi raport juridic obligaţional. l
Obligaţiile cu pluralitate de subieclte se pot grupa în trei categorii:

bl) obligaţii conjuncte (divizibile);l
b2) obligaţii solidare; e
b3) obligaţii indivizibile. j
bl) Conjuncte (divizibile), adică djacă există mai mulţi creditori, fiecare este îndrepăţit
să pretindă debitorului (când este unul singur) partea sa de creanţă, iar dacă există mai mulţi
debitori, fiecare răspunde în limita datoriei sale. Deci fiecare creditor pretinde cota-parte ce îi
revine din datorie. ş
b2) Obligaţiile solidare cu pluralitate de subiecte se caracterizează prin faptul că

fiecare creditor solidar poate să pretindăl debitorului executarea întregii datorii (solidaritate
activă) sau fiecare debitor solidar poate fi lurmărit pentru executarea prestaţiei datorată de toţi,
creditorului (solidaritate pasivă).
Deci la solidaritatea activă fiecare creditor are dreptul să pretindă şi să primească
plata întregii creanţe iar din punct de vedere al debitorului, el poate plăti valabil (stingându-şi
obligaţia) oricărui creditor solidar, cât timp nu a fost chemat în judecată de niciunul dintre ei.
Dacă a fost acţionat în justiţie de unul ldintre creditori, el poate plăti valabil creditorului
reclamant, urmând ca acesta să împartă creanţa cu ceilalţi creditori.
Această formă de solidaritate s întâlneşte rar în practică, pentru că prezintă
inconvenientul de a pune un creditor la disjîreţia celui care a primit întreaga prestaţie şi care ar
refuza să îi acorde celuilalt partea lui deîcreanţă. Fiind rară, ea trebuie prevăzută expres în
contract. j
Mult mai des întâlnită este solidatitatea pasivă, care deşi este o excepţie în dreptul
civil, în comercial se constituie ca regulă. l
b3) Obligaţia indivizibilă se întâlneşte în) situaţia în care datorită obiectului sau convenţiei
(înţelegerii) părţilor, obligaţia nu poate fil fracţionată între pluralitate de subiecte active sau
pasive. g
Obligaţia indivizibilă nu poate fi executată decât în totalitate.

Efectele indivizibilităţii se apropi de cele ale solidarităţii, de aceea indivizibilitatea
este calificată în doctrina juridică, ca fiind solidaritate mai acentuată.
3. Obiectul raportului juridic ci l constă în acţiunile ori inacţiunile la care sunt
îndriduite părţile ori pe care acestea sunt inute să le respecte; altfel spus, obiectul raportului
juridic civil constă în conduita pe care o p t avea ori trebuie să o aibă părţile.
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor ll
Obiectul raportului juridic, conduita părţilor, se referă la anumite lucruri, numite în

limbaj juridic bunuri. Aceasta nu înseamnă că obiectul raportului juridic îl constituie bunurile
asupra cărora se manifestă drepturile şi obligaţiile părţilor. Dacă am accepta această conotaţie
ar însemna să ignorăm caracterul social al raportului juridic, ca raport între oameni şi l-am
defini ca raport între oameni şi lucruri bunuri. Totuşi pentru o mai uşoară înţelegere a
-
raportului juridic se foloseşte exprimarea “obiectul raportului juridic îl formează un bun sau
anumite bunuri”, aşadar bunul este un obiect derivat al raportului juridic. Deci obiectul juridic
concret îl constituie bunul la care se referă conduita părţilor. Prin bun se înţelege o Valoare
economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi este
susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial.
Patrimoniu reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin
unei persoane fizice sau juridice.
Deci între bun şi patrimoniu există corelaţia parte-întreg, în care un bun privit în mod
individual poate fi parte a patrimoniului.
Într-o comparaţie plastică patrimoniul ar fi un recipient al cărui conţinut poate fi supus
unei permanente fluctuatii fără ca existenţa recipiuntului să fie afectată, este un cont curent al
subiectului de drept civil în care sunt trecute toate drepturile în activul acestuia şi toate
obligaţiile la pasiv. Permanenta mişcare din interiorul patrimoniului trebuie înţeleasă ca
apariţia de noi drepturi şi obligaţii şi stingerea sau modificarea celor Vechi [CRI 63].
Patrimoniul este o universalitate juridică, deci o masă de drepturi şi obligaţii legate
între ele şi care constituie gajul general (garanţia) al creditorilor. Codul civil stipulează “ Cel
care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi
Viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.” Adică acel creditor care nu şi-a
constituit o garanţie specială (gaj, ipotecă, privilegiu) asupra unui anumit bun din patrimoniul
debitorului (numindu-l creditor chirografar spre deosebire de creditorul ipotecar, gajist,
privigeliat) va avea ca şi garanţie a plăţii datoriei, patrimoniul debitorului din momentul plăţii
(care poate fi diferit de cel din momentul naşterii datoriei, în viitor debitorul putând deveni
chiar insolvabil, existînd acest risc pentru creditorul chirografar) [CRI 64].
Clasificarea bunurilor:
- după natura lor, bunurile se împart în:
- mobile, adică bunuri ce pot fi mutate dintr-un loc în altul fără a îşi pierde valoarea
economică şi care pot fi mobile prin natura lor: lucrurile ce se pot transporta de la un loc la
-
altul fie singure (animalele), fie cu ajutorul unei “puteri străine”, deci nu singure (masă,
tablou);
- prin determinarea legii: acţiunile, obligaţiunile;
- prin anticipaţie: fructele şi recoltele neculese (deci care fiind legate de un
teren ca bun imobil ar putea urma regimul juridic al acestuia, dar deoarece sunt înstrăinate
anticipat, în momentul predării vor fi mobile, se consideră mobile prin anticipaţie).
- imobile prin natura lor: terenurile şi clădirile, morile de vânt aşezate pe stâlpi,
-
recoltele ce se ţin de rădăcini, fructele din arbori;

- prin obiectul la care se aplică referindu-se la drepturile ce au ca obiect un
bun imobil (dezmembrămintele dreptului de proprietate constituite asupra unui bun imobil, de
exemplu uzufructul lucrurilor imobile cum ar fi închirierea unei case, servituţiile; acţiunea de
revendicare a unui bun imobil);
- prin destinaţie: bunuri care sunt mobile prin natura lor dar prin destinaţia
dată de om devin imobile (animalele folosite la lucrarea pământului când se vând pentru
exploatarea pământului; uneltele agricole de lucru al pământului; stupii cu roi; peştele din iaz,
oglinzile, tablourile, statuile fixate în imobilul pe care sunt aşezate).
° după circulaţia lor juridică distingem:
12 j Oana Bărbulescu
î
- bunuri care se află în circuitul civil, adică pot fi dobândite ori înstrăinate prin act
juridic (produse agricole, casele etc);
bunuri care sunt scoase din circuitul civil, a căror dobândite sau înstrăinare este
-
interzisă prin lege, fiind inalienabile (terenurile ce fac parte din domeniul public şi bunurile a
căror circulaţie este prevăzută de acte normative speciale ce stabilesc condiţii restrictive, cum
ar fi armele şi muniţiile, produse şi substamţe toxice).
- după modul în care sunt determinate:
individual determinate (certe) sunt acele bunuri care, potrivit naturii lor sau voinţei
-
exprimată în actul juridic, se individualizează prin însuşiri proprii, speciale, putând fi astfel
recunoscute dintr-un complex de bunuri asemănătoare (un teren se individualizează după
numărul topografie, o casă după adresă, o maşină după seria motorului);
-determinate generic (generice) sunt acele bunuri care se individualizează prin
operaţiuni speciale: de numărare, Cântările, măsurare (l Kg de mere, o sumă de bani, l m de
stofă).
Importanţa juridică a clasificării cclnstă în aceea că:
- din punct de vedere al momentului) transmiterii proprietăţii pentru bunul individual
determinat dreptul de proprietate se trans ite chiar în momentul realizării acordului de voinţă
al părţilor, chiar dacă nu s-a predat b ul pe când în cazul bunurilor de gen, trensferul
dreptului de proprietate are loc doar în momentul individualizării sau predării (în lipsa unei
stipulaţii contrare); i
- din punct de vedere al suportării riscul i contractului, dacă bunul este cert şi acesta piere
fortuit înainte de predarea lui, debitorul el liberat de obligaţia de predare, potrivit regulii “Res
perit Domino” iar dacă bunurile sunt generice pieirea acestora se supune regulii “Res perit
debitori”, adică riscul pierderii este supo at de către debitorul obligaţiei imposibil de executat
pentru că bunurile de gen pot fi înlocuite cu bunuri de acelaşi fel, considerându-se că bunurile
de gen nu pier;
- din punct de vedere al locului predării: liunul individual determinat se predă la locul unde se
găsea la data încheierii contractului în timp ce bunul de gen se predă la domiciliul debitorului
(plata e cherabilă, nu portabilă).
după modul cum pot fi înlocuite î executarea unei obligaţii bunurile pot fi:
-
fungibile, bunuri care în executarea unei obligaţii pot fi înlocuite cu altele, fără a
-
afecta valabilitatea plăţii (bunurile generiqe, imprumutul bancar);

nefungibile, bunuri care nu poti fi înlocuite cu altele, debitorul nefiind liberat de
-
obligaţie decât atunci când predă bunul daltorat (bunuri certe, contract de depozit).
după criteriul potrivit căruia fdlosirea bunurilor implică sau nu consumarea sau
-
înstrăinarea lor distingem bunuri:

consumptibile, este consumptibiliacel bun care la prima lui întrebuinţare îşi consumă
-
substanţa sau este înstrăinat (combustibili, alimentele);

neconsumptibile, este neconsuţnptibil bunul care poate fi folosit repetat, fără
-
consumarea substanţei sau înstrăinarea luii (construcţiile, terenurile, maşinile).

după criteriul producerii sau neprbducerii de fructe distingem între bunuri:
-
frugifere, bunurile care produc periodic, fără consumarea substanţei lor, alte bunuri
-
sau produse numite fructe; j
nefrugifere, bunurile care nu clau naştere periodic la produse fără consumarea

-
substanţei lor. ş
Există 3 categorii de fructe: l
- naturale, ale pământului (iarba, păşunile);

- industriale, obţinute prin efort uman (cerieale);
- civile, care sunt venituri în bani produse ide un bun (chirie, arendă, dobânzi).
Productele se deosebesc de ñucte prin aceea că sunt foloase obţinute prin consumarea
substanţei unui bun (piatra de carieră, nisipul din albie).
- după criteriul potrivit căruia pot fi supuse împărţirii fără să-şi schimbe destinaţia
există bunuri divizibile (o bucată de stofă) sau care prin împărţire îşi schimbă destinaţia,
bunuri indivizibile (acţiunile).
Este importantă cunoaşterea acestei clasificări deoarece în materie de partaj de bunuri
divizibile distingem între posibilităţile următoare: proprietatea, indiviziunea sau devălmăşia.
Când bunul este indivizibil, fie se atribuie unuia dintre proprietari cu obligarea acesuia
la plata unei cote valorice celorlalţi (numită sultă), fie este scos la vânzare prin licitaţie şi se
împarte preţul între proprietari. Astfel un bun indivizibil e înlocuit cu valoarea lui în bani
care este divizibilă.
° după corelaţia dintre ele există bunuri:
- principale, bunuri care sunt folosite independent fără a servi la întrebuinţarea altui
bun (un automobil, un teren, o construcţie)
accesorii, bunuri care sunt destinate să servească la întrebuinţarea unui bun principal
-
(ţiglele acoperişului, burlanele, husa autoturismului).

° după modul lor de percepere există bunuri:
- corporale, bunuri care au o existenţă materială, perceptibilă simţurilor omului (masa);
- incorporale, valoarea economică a bunului are o existenţă ideală, abstractă, poate fi
percepută cu “ochii minţii” (brevetul de invenţie, acţiunile, obligaţiunile).
Raportul juridic de drept al afacerilor
Structura raportului juridic de drept al afacerilor

Fiind un raport juridic civil ce prezintă însă anumite elemente specifice, raportul juridic de
drept al afacrilor are aceeaşi structură ca şi raportul juridic de drept civil:
l. Părţile, respectiv, subiectele raportului juridic, care sunt persoanele fizice sau juridice
titulare de drepturi şi obligaţii.
2. Conţinutul raportului juridic de drept al afacerilor cuprinde drepturile subiective şi
obligaţiile civile pe care le au părţile.
3. Obiectul raportului juridic de drept al afacerilor constă în prestaţiile la care este obligat
subiectul pasiv (debitorul). De regulă, astefel de prestaţii se concretizează, ca exprimare
materială, în bunuri. Bunurile reprezintă, prin urmare, element de structură al raportului
juridic, ca obiect derivat al acestuia.
Elementul specific raportului juridic de drept al afacerilor îl constituie faptul că cel
puţin una din părţile raportului juridic este formată din profesionişti, adică acest raport se
stabileşte fie doar între profesionişti, fie între profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil.
Profesioniştii conferă particularitate raporturilor juricice civile. Participarea acestora la
raporturile juridice respective face ca aceste raporturi juridice să devină de afaceri.
Prin urmare dreptul afacerilor cuprinde norme ce reglementează raporturile dintre
profesionişti (comercianţi sau neomercianţi), precum şi raporturile dintre profesionişti şi orice
alte subiecte de drept civil (consumatori de bunuri şi servicii, beneficiarii unor executări de
lucrări), cărora li se aplică dispoziţiile Codului Civil.
Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi în vederea desfăşurării
activităţii de afaceri, se caracterizează prin:
A. poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, modifică sau desfinţează raporturi
de afaceri (de exemplu, contracte);
B. poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care, cealaltă parte este statul,
reprezentat prin instituţiile sale, de exemplu administraţia fiscală, Registrul Comerţului,
14 Oana Bărbulescu
Monitorul Oficial. În acest sens, rofesionistul comerciant persoană fizică (PFA,

familială) sau persoană juridică (societate comercială)
întreprinzător individual, întreprindere
nu poate să exploateze legal o întreprindejre ori să înceapă activitatea:
fără să se înscrie în prealabil în Registrul Comerţului pentru constituirea valabilă a societăţii
-
comerciale, fie pentru autorizarea exercitării comerţului în cazul persoanelor fizice;

fără să se înregistreze fiscal, obţinând codul unic de identificare şi să achite taxele şi
-
impozitele generate de activitatea sa de afaceri;

-fără să înregistreze în Registrul Comerţului toate informaţiile şi actele necesare
încunoştinţării terţilor în legătură cu schimbările intervenite în statutul său oraganic şi
profesional; ţ
fără ca societatea comercială să fie publicată în Monitorul Oficial.

-
De asemenea, raporturi jurodice ide subordonare se stabilesc între anumite societăţi

comerciale cu statut special şi autorităţi publice, administrative, de reglementare,
supraveghere şi control, înfiinţate în domeniile de specialitate respective, de exemplu:
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A), care are ca atribuţii autorizarea şi
supravegherea activităţii de asigurare, ile reasigurare, de brokeraj de asigurare, ceea ce
înseamnă că o societate de asigurare nu poate fi înregistrată la Registrul Comerţului fără
avizul prealabil emis în vederea înregistrării de C.S.A.; Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare (C.N.V.M.) care este autoritate competentă în domeniul pieţei de capital şi vizează
activitatea de prestare de servicii de invesîiţii financiare ale societăţilor de servicii de investiţii
financiare (S.S.I.F); Banca Naţională a României acordă autorizaţii pentru înfiinţarea
instituţiilor de credit. 1
Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor

Raportul juridic de drept al afacerilor se dbsfăşoară între:
a) Profesioniştii comercianţi persoane ÎÎZÎ! e;
b) Profesioniştii comercianţi persone juri ice, în principiu societăţile comerciale;
c) Profesioniştii necomercianţi, în princip \u persoane care desfăşoară activităţi liberale;
d) Alte subiecte de drept civil, personne fizice sau juridice, care nu au calitatea de
profesionişti, dar care sunt consumatori de bunuri, de servicii sau beneficiari de lucrări.
a) Profesioniştii comercianţi p rsoane fizice sunt: persoane fizice autorizate,
întreprinderi individuale şi întreprinderiţ familiale. O.U.G. 44/2008, privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoa ele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, reglementează aldeste categorii de persoane, profesioniştii.
b) Profesioniştii comercianţi persoţane juridice sunt în principal societăţile comerciale,
companiile naţionale, societăţile naţionjale, regiile autonome, organizaţiile cooperatiste,
grupurile de interes economic, societăţile ţuropene, grupurile europene de interes economic.
c) Profesioniştii necomercianţi sunJt:
- persoanele care exercită profesii libeţrale: avocaţi, medici, farmacisti, experţi contabili,
contabili autorizaţi, executori judecătoreşti, mediatori, notari, ziarişti şi care îşi desfăşoară
activitate fie ca persoane fizice autorizat care nu au caliatea de comerciant, fie ca societăţi
civile, reglementate de Codul Civil, ca de exeplu: societate civilă medicală, societate civilă de
avocatură, societate civilă de practicieni î insolvenţă.
- unele grupuri de interes economic, deo rece potrivit Legii 161/2003 aceste enităţi juridice
pot avea sau nu calitatea de comercianţi. l
- unele instituţii publice, ca: spitale, uniirersităţi, teatre, autorităţi publice de reglementare,
supraveghere şi control (C.S.A., C.N.V.Ml, B.N.R.).
- organizaţii non-guvernamentale, ca: aso "aţii şi fundaţii, cluburi sportive, culte religioase.
d) Alte persoane de drept civil, cari nu au calitatea de profesinişti sunt:
- persoane fizice, în calitatea lor de consuriiatori de bunuri şi servicii.
- persoane juridice de drept public: statul, unităţile administrativ teritoriale, Parlamentul

României (puterea legislativă), Banca Naţională a României, Organismele puterii executive
(Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, Guvernul României, Ministerele,
Instituţia prefecturii, Instituţiile publice, Misiunile diplomatice şi consulare), Organele
autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii,
Curţile de Apel, Tribunalele, Ministerul Public), Curtea Constituţională, Curtea de Conturi,
partidele politice.
- persoanele juridice de drept privat: asociaţiile de proprietari, sindicatele, patronatele.
Pornind de la definiţia prevăzută în art. 3 alin. 2 din Codul Civil cu privire la noţiunea
de profesionist, rezultă că distincţia dintre profesionist şi celelalte persoane de drept civil
constă în faptul că profesioniştii ”exploatează o întreprindere”.
Prin exploatarea unei întreprinderi se înţelege, exercitarea sistematică, de către una sau
mai multe persoane, a unei activităţi organizate, ce constă în producerea, administrarea sau
înstrăinarea de bunuri sau servicii, indifirent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit.
Distincţia dintre profesionişti şi celelalte subiecte de drept civil este argumentată şi de
faptul că acestea din urmă au calitatea de consumatori ai produselor, serviciilor care rezultă
din activitatea profesionistului în cadrul întreprinderii pe care o exploatează.
Deci, celelalte subiecte de drept al afacerilor, care nu intră în categoria
profesioniştilor, trebuie privite din perspectiva lor de consumatori.
În categoria profesioniştilor distingem între profesioniştii comercianţi şi profesioniştii
necomercianţi. Distincţia este evidenţiată de cerinţa înregistrării la Oficiul Registrului
Comerţului a comercianţilor profesionişti, în timp ce profesioniştii necomercianţi desfăşoară
activităţi liberale, autorizîndu-se în acest scop la o autoritate în domeniu.
Formele de exercitare a profesiilor liberale cu drept de liberă prctică, se desfăşoară:
- în regim independent, prin înfiinţarea de cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi
civile profesionale,
- în regim salarial, prin încheierea unor contracte individuale de muncă cu beneficiarul
serviciului liberal.
În vederea desfăşurării acestor activităţi economice liberale este necesată îndeplinirea
unor condiţii de pregătire profesională şi/ sau de atestare a pregătirii profesionale.
Atributele organizării şi înregistrării formelor de exercitare a profesiunilor liberale
reprezintă prerogative exclusive ale organizaţiilor profesionale, care, prin mecanisme proprii
profesiunilor pot selecta şi autoriza formele de exercitare a profesiunilor liberale.
De asemenea, răspunderea prestatorului pentru serviciile profesionale formează obiectul
conceptului de asigurare de răspundere civilă profesională/ pentru culpă profesională.
Prin urmare, profesioniştii care desfăşoară activităţi liberale se autorizează, spre
exemplu: experţii contabili şi contabilii autorizaţi la CECCAR (Corpul experţilor contabili şi
contabililor autorizaţi), farmaciştii la Colegiul farmaciştilor, medicii la Colegiul medicilor,
executorii judecătoreşti la Corpul executorilor judecătoreşti, juriştii la Colegiul consilierilor
juridici, psihologii la Colegiul psihologilor.
Organizaţiile profesionale sunt foruri profesionale recunoscute, entităţi independente
de autorităţile statului, specializate, autorizate să funcţioneze prin legi organice, conduse de
către personalităţi unanim recunoscute, care reglementează unitar exercitarea unei profesiuni
liberale necomerciale.
Profesioniştii necomercianţi care desfăşoară activităţi liberale în regim independent îşi
organizează profesia sub formă de:
- persoane fizice autorizate, care se înregistraeză la Registrul Comerţului, fără a deveni
comercianţi prin aceasta, deoarece O.U.G. în art.20 prevede că PFA poate fi comerciant sau
necomerciant;
16 Oana Bărbulescu
- civile: de avocatură, ale medicilor, de experţi contabili, de contabili autorizaţi.

societăţi
Societatea se înregistrează al Registrul (lţomerţului, fără a dobândi personalitate juridică, iar
activitatea liberală ce formează obieclţul de activitate va trebui autorizată la un corp
profesional [MIL 52].
l
1.1.3. Izvoarele obligaţiilor î
Actul juridic de drept civil l
Expresia de act juridic are douăl înţelesuri. Pe de o parte, actul reprezintă

juridic
expresia voinţei persoanei care consimtl să se oblige (negotium), acordul de voinţă fiind
unilateral în cazul testamentului, bilateraî la contractul de vânzare-cumpărare, multilateral la
contractul de societate iar pe de alt parte, actul juridic reprezită mijlocul probator
(instrumentum) care constată manifestare de voinţă a părţilor.
Este o manifestare de voinţă făcut cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a
crea, a modifica sau a stinge un raport j idic, efecte care se produc numai dacă, potrivit legii
p
civile, o asemenea intenţie a existat. 1
Există mai multe categorii de acte uridice civile:

a) Acte unilaterale, bilaterale şi m ltilaterale.
acte unilaterale, cele care presupun manifestarea de voinţă a unei singure părţi;
-
acte bilaterale, cele care se consti ie valabil doar prin acordul de voinţă a două părţi;
-
acte multilaterale, cele care pŢCSUEJIlH acordul de voinţă a 3 sau mai multe păţi.
-
Parte a actului juridic poate fi una, două sau mai multe persoane, de exemplu 3
coproprietari fac o ofertă de vânzare, ”deci este un act juridic unilateral ce presupune
manifestarea de voinţă a unei singure părţi (ofertantul), parte care este formată din mai multe
persoane. `
Observaţie: Nu trebuie confundat' clasificarea actelor unilaterale şi bilaterale cu cea a

contractelor care pot fi la rândul lor unilaterale sau bilaterale (sinalagmatice). Un contract
indiferent că este unilateral (dă naştere ll obligaţii în sarcina unei singure părţi, de exemplu
contractul de împrumut) sau bilateral (Să naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi, de
exemplu contractul de vânzare cumpărare) este întotdeauna un act bilateral deoarece se
formează prin acordul de voinţă a două p i.
b) Acte cu titlu oneros şi acte cu ti lu gratuit
actele cu titlu oneros sunt acelea 'în care, în schimbul folosului procurat se urmăreşte
-
realizarea altui folos deci, părţile vor să o ţină avantaje reciproce; la rândul lor se clasifică în:
-acte comutative, în care părţi le cunosc sau pot cunoaşte, chiar din momentul
încheierii lor, existenţa şi întinderea oblig ţiilor;
acte aleatorii, în care părţile a. în vedere posibilitatea unui câştig sau riscul unei
-
pierderi de care fac să depindă existenţa s u întinderea obligaţiei;

actele cu titlu gratuit sunt cel prin care se procură un folos fără a se urmări
-
obţinerea, în schimb, a altui folos; la rând l lor se clasifică în:

liberalităţi, în temeiul cărora urmează să se transmită gratificatului un bun, o fracţiune
-
sau un patrimoniu; ţ
- acte dezinteresate, prin care nici ţun bun nu urmează să iasă din patrimoniul celui ce
procură altuia un folos. l
c) Acte constitutive, translative şi cîeclarative de drepturi

actele constitutive sunt cele p in care se creează raporturi juridice care au în
-
conţinutul lor drepturi şi obligaţii noi, ine istente anterior ca atare;

actele translative sunt cele prin c e se strămută un drept dintr-un patrimoniu în altul;
-
actele declarative sunt acelea car definitivează drepturi preexistente.

-
d) Acte de conservare, de administrare, de dispoziţie

actul de conservare, reprezintă o măsură de preântâmpinare a pierderii unui drept;
-
actul de administrare este acel act prin care se tinde la o punere în valoare, normală
-
(exploatare) sau a unui patrimoniul a unui bun;

actul de dispoziţie are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu
-
sarcini reale a unui bun.

e) Acte juridice consensuale, solemne, reale
actele consensuale sunt cele în care simpla manifestare de voinţă este suficientă
-
pentru încheierea valabilă a actului;

actele solemne (formale), pentru a căror formare simpla manifestare de voinţă este
-
insuficienţă, legea cerând ca voinţa să imbrace o formă specială, forma autentică pentru însăşi
validitatea actului;
actele reale, acelea care nu pot lua naştere decât prin predarea, remiterea lucrului.
-
şi pentru cauză de moarte

f) Acte între vii
actele între vii (inter vivos) sunt cele în care momentul producerii efectelor lor nu
-
este legat de moarte celui (celor) care le întocmesc;

actele pentru cauză de moarte (mortis Causa) sunt cele de a căror esenţă este
-
producerea efectelor numai la moartea autorului lor; aceste acte fiind făcute tocmai în
considerarea morţii.
g) Acte juridice subiective şi acte condiţie
actul subiectiv este acel act juridic în care voinţa părţilor are un rol deosebit, în sensul
-
că părţile sunt cele care în limitele dreptului obiectiv stabilesc conţinutul actului juridic adică
regulile cărora se vor spune, dând expresie principiului libertăţii încheierii actelor juridice
civile;
-actul condiţie este acel act în care subiectele de drept îşi manifestă voinţa ca regulile
ce formează o anumită instituţie juridică să le devină aplicabile, de exemplu: căsătoria,
înfierea, recunoaşterea unui copil.
h) Acte juridice principale şi accesorii
- actul principal este acel act care are o existenţă de-sine-stătătoare, independentă,
astfel încât soarta sa nu este în raport de dependenţă faţă de un alt act al părţilor;
-actul accesoriu este acel act care nu are o existenţă de-sine-stătătoare depinzând de un
alt act.
i) Acte cauzale şi acte abstracte
-acte cauzale, sunt cele a căror valabilitate implică valabilitatea cauzei, în sensul că ele
nu sunt detaşate de cauza (scopul) lor iar dacă scopul. e ilicit, imoral sau lipseşte actul este nul;
-acte abstracte, la care nu se pune în discuţie valabilitatea cauzei datorită repeziciunii
cu care se desfăşoră operaţiile juridic, de exemplu titlurile de valoare.
j) Acte strict personale şi acte care se încheie prin reprezentare
-actele strict personale sunt cele nesusceptibile de a se încheia prin reprezentare;
- actele prin reprezentare sunt cele care pot fi încheiate atât personal cât şi prin
reprezentare.
k) Acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi
-actele pure şi simple sunt cele care nu pot fi afectate de modalităţi;
- actele afectate de modalităţi sunt cele care cuprind modalităţi (termenul şi condiţia),
fiind de nedespărţit de acestea.
l) Acte tipice (numite) şi atipice (nenumite)
- actele tipice, au o denumire şi o reglementare prevăzută expres de lege;
18 Oana Bărbulescu
i
actele atipice, nu au o reglementire şi o denumire prevăzută expres de lege, ele fiind

l
încheiate de părţi pentru satisfacerea fel ritelor lor nevoi, de exemplu contractele mixte sau
vânzarea cumpărarea cu clauză de întreţinere.
m) Acte cu conţinut predeterminaţ şi acte fără un atare conţinut
-actele cu conţinut predeterminatj care au cu conţinut stabilit dinainte de lege, de acte
administrative sau de voinţa anterioară a părţilor;
actele fără conţinut predetermin t, care au cu conţinut stabilit de părţi.
-
n) Acte cu executare dintr-o dată ãuno ictu) şi acte cu executare succesivă

-actele uno ictu sunt cele în care executarea obligaţiilor la care dă naştere se face
printr-o singură prestaţie; l
- actele cu executare succesivăţ sunt cele în care executarea obligaţiilor se face

eşalonat, în timp. `
Faptele juridice în restrâns

sens p
Gestiunea de afaceri (a intereseloij altuia) reprezintă un fapt licit şi voluntar prin care o
persoană, numită gerant săvârşeşte fapte] materiale sau încheie acte juridice în interesul altei
persoane, numit gerat, fără să fi avut manjdat din partea acestuia din urmă.
Pentru a ne afla în situaţia gestiunii de afaceri trebuie îndeplinite anumite condiţii:
- obiectul gestiunii de afaceri să cdnstea în fapte materiale (repararea acoperişului casei
vecinului) sau în acte juridice (contractul prin care angajează lucrători pentru efectuarea
reparaţiilor acoperişului); i
- gestiunea să fie utilă geratulţlii adică să evite sau să diminueze o pagubă în

patrimoniul geratului;
- gerantul să acţioneze cu intenţia& de a administra interesele altuia şi de a îşi recupera
cheltuielile (altfel este liberalitate sau act ldezinteresat);

-geratul să fie complet străin de ceea ce face gerantul (în sensul de a nu îl fi
împuternicit pe gerant să îi gereze afacerile).
Efectele gestiunii de afaceri constau în obligaţiile ce se nasc în sarcina celor două
părţi. j
Obligaţiile gerantului sunt: u
- să continue gestiunea începută şi să o indeplinească până la preluarea ei de către gerat sau

moştenitorii lui;
- să gestioneze ca “un bun proprietar”;
- să ţină o evidenţă strictă a cheltuielilor efectuate.
Obligaţiile geratului sunt:
- să reţină cheltuielile utile şi necesare;
- (eventual) să îl renumereze pe gerant entru ceea ce a făcut, astfel încât acesta să nu fie
prejudiciat prin activitatea desfăşurată [C I 233]
Plata lucrului nedatorat. Codul c vil prevede că cel ce a plătit fără să fi avut vreo
datorie în acest sens, este îndreptăţit la r stituire. Cel ce a făcut plata se numeşte solvens iar
cel ce o primeşte se numeşte accipiens.
Pentru a ne afla în situaţia plăţii nedatoratje trebuie îndeplinite anumite condiţii:
~ să existe o plată care să nu fie datorată, fie a uitat, fie datoria a fost anulată, prescrisă
sau caducă; i
- să fie făcută din eroare, solvensul crezând că îi datorează accipiensului.

Efectele plăţii nedatorate sunt u ătoarele:
-obligaţia accipiensului de a res itui către solvens ceea ce acesta i-a plătit şi nu îi
datora. Dacă accipiensul este de bună redinţă (nu a ştiut că nu i se datora) obligaţia de
restituire este mai puţin întinsă, de exem lu a depus suma la o bancă, nu va restitui şi dobânda
obţinută, ci doar ceea ce i s-a plătit (fructele civile, adică dobânda nu serestituie). Dacă
accipiensul a fost de rea-credinţă (ştie că i s-a făcut 0 plată nedatorată), va datora şi restituirea
fructelor civile adică şi suma împrumutată şi dobânda.
- poate exista şi obligaţia solvensului de a restitui cheltuielile necesare şi utile
accipiensului, când acesta a făcut astfel de cheltuieli pentru conservarea (păstrarea) bunului
predat de solvens, când prin aceste cheltuieli s-a sporit valoarea bunului, de exemplu
solvensul a predat accipiensului un bun determinat, un animal, şi accipiensul a cheltuit pentru
îngrijirea lui datorând bani medicului veterinar sau pentru hrana lui etc.
Acţiunea prin care solvensul cere restituirea plăţii nedatorate se numeşte acţiune în
repetiţiune [CRI 234].
Îmbogătirea fără iustă cauză (just temei) este un fapt juridic prin care se măreşte
patrimoniul unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca această modificare
de patrimoniu să aibă ca temei un raport juridic între părţi.
Cel care s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în
măsura propriei sale îmbogăţiri şi în limita pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană.
Acţiunea de restituire poartă denumirea de “action de în rem verso”[CRI 235].
Contractul
Conform codului civil contractul este acordul de voinţă dintre două sau mai multe
persoane cu intenţia de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic.
La încheierea contractelor părţile trebuie să ţină cont de limite generale stabilite de
normele imperative care intezic derogarea prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile
care interesează ordinea publică şi bunele moravuri cât şi de limitle speciale, cum ar fi
principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.
Clasificarea contractelor
- După caracterul reciproc sau unilateral al obligaţiilor asumate contractele sunt:
sinalagmatice si unilaterale
- contractele unilaterale dau naştere la obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi;
- contractele sinalagmatice sau bilaterale sunt cele care dau naştere la obligaţii în
sarcina ambelor părţi contractante; Obligaţiile părţilor iau naştere concomitent. De exemplu
obligaţia vânzătorului de a transnsmite dreptul de proprietate şi obligaţia cumpărătorului de a
plăti se nasc deodată, faţă de cele unilaterale unde obligaţiile cad în sarcina unei singure părţi
(comodatarului de a restitui lucrul, tot aşa obligaţia depozitarului, obligaţia donatorului de a
da lucrul donat etc.). Deoarece în contractele sinalagmatice părţile se obligă reciproc aceste
contracte sunt întotdeauna cu titlu oneros.
Importanţa juridică a clasificării:
a) In materia probelor
- pentru contractele sinalagmatice, pentru că există reciprocitate de obligaţii
instrumental probator trebuie redactat în atâtea exemplare originale, câte părţi cu interese
contrare iau parte la încheierea contractului; astfel, fiecare parte va putea dovedi, în caz de
neânţelegere, dreptul său, în faţa instanţei. Astfel se aplică regula dublului exemplar sau a
multiplului exemplar. Pe fiecare exemplar trebuie să se facă menţiunea numărului de originale
redactate; nerespectarea regulii atrage nulitatea actului; este suficient un singur exemplar
pentru toate persoanele care au aceleaşi interese;
- pentru contractele unilaterale, pentru că o singură parte se obligă, este suficientă
redactarea unui singur exemplar; Este necesar însă ca înscrisul să fie redactat manuscript de
partea care se obligă şi să fie semnat de acesta; dacă e scris de altcineva sau dactilografiat
(redactat) debitorul trebuie să scrie formula “Bun şi aprobat” pentru suma de (sau pentru
bunul ce face obiectul contractului) şi să îl semneze.
20 Oana Bărbulescu
l
b) În ceea ce priveşte neexecutarezl contractului

- numai pentru contractele sinalagmatice neexecutarea uneia dintre obligaţii atrage
respingerea pretenţiei de executare a celeilalte, prin invocarea excepţiei nu execut până nu-ţi
execuţi şi tu obligaţia, deci până când va fi executată şi obligaţia corelativă. Excepţia atrage ca
o consecinţă, naşterea unui drept de retenţie până la executarea îndatoririi. Astfel, vânzătorul
care nu predă bunul vândut nu poate preti_ de plata preţului;
- numai la contractele sinalagmaţtice este posibilă acţiunea în rezoluţiune, prin care
acea parte contractantă ce şi-a executat bligaţia poate cere desfiinţarea cu efect retroactiv a
contractului, obligând cealaltă parte să-i restituie prestaţia ce s-a executat.
c) În ceea ce priveşte riscul contractului
- se pune ca problemă doar pent contractele sinalagmatice, ea constă în suportarea
consecinţelor produse de un eveniment ş; forţă majoră de către una din părţile contractante;
pentru obligaţiile de a da riscul contractuţui este suportat de creditor aplicându-se regula “Res
Perit Domino” iar pentru obligaţia de a [ace sau de a nu face riscul este suportat de debitor
aplicându-se regula “Res Perit Debitori”;
- După interesul patrimoniului contractele sunt: cu titlu oneros şi cu titlu gratuit
- contractele cu titlu oneros suntjcele în care ambele părţi urmăresc realizarea unui
interes propriu patrimonial, adică fiecare din părţi procură alteia un folos patrimonial în
schimbul unui echivalent; Contractele! comerciale oneroase sunt, în marea majoritate,
comutative, adica existenţa si întinderea [prestaţiilor ambelor părţi se cunoaşte din momentul
încheierii contractului dar exista însă şi contracte aleatorii în care echivalentul depinde pentru
una sau toate părţile de un evenimeni incert care nu permite, în momentul încheierii
contractului, determinarea şanselor de câştig sau pierderea pentru părţi.
- contractele cu titlu gratuit se îndheie în interesul exclusiv al uneia din părţi, adică o
parte se obligă cu neglijarea totală a propriilor sale interese patrimoniale; o persoană procură
alteia un folos patrimonial fără ca să primească în schimb un echivalent. Aceste contracte le
întâlnim mai ales în materie civilă de !exemplu contractul de donaţie, de împrumut fără
dobândă deoarece „animus donandi ", intenţia de a dona, lipseşte practic în materie
comercială, aşa încât, chiar şi operaţiunile efectuate aparent gratuit, ca de exemplu,
distribuirea de materiale publicitare, lic nţă de brevet gratuită, vânzarea promoţională etc.,
ascund un scop de publicitate comerciîlă şi de promovare a afacerii, care este de esenţă
oneroasă. ţ
Contractele comerciale cu titlu gratuit se subclasifică la rândul lor în liberalităţi, acele

contracte care se încheie cu intenţia de micşorare a patrimoniului propriu şi de îmbogăţire a
patrimoniului altei persoane şi acte dezihteresate, acele contracte încheiate de o persoană cu
intenţia de a face un serviciu gratuit altei persoane, fără ca prin aceasta să îşi micşoreze
propriul patrimoniu.
Observaţie: contractele bilaterale Ksinalagmatice) sunt întotdeauna cu titlu oneros pe
când contractele unilaterale pot fi fie leu titlu oneros fie cu titlu gratuit, de exemplu
imprumutul de consumatie poate fi cu titllu oneros sau gratuit, dar rămâne unilateral pentru că
doar împrumutatul este obligat a restitui sjima împrumutată şi a plăti dobânda.
Importanţa juridică a clasificării
a) În ceea ce priveşte forma, în tmp ce la actele cu titlu oneros forma solemnă este
cerută ca excepţie, la cele cu titlu gra t, de exemplu liberalităţi (donaţia) este obligatorie
redactarea autentificată (ca mijloc del prevenire a donatorului asupra importanţei şi
iremediabilităţii gestului pe care îl face);
b) In ceea ce priveşte răspundereaj debitorului, la contractul cu titlu oneros, aceasta se
apreciază mai sever. Astfel, depozitarul cu titlu oneros trebuie să aibă grijă mai mare de lucrul
depozitat, decât cel cu titlu gratuit; l
- Dupa modul de încheiere contractele sunt: consensuale, solemne si reale

- contractele consensuale sunt cele în care simplul acord de voinţă al părţilor este
suficient pentru încheierea valabilă a contractului iar forma scrisă este necesară doar ca
mijloc de probă, ad probationem, şi nu reprezintă o condiţie de Validitate a Convenţiei. Din
punct de vedere al modului lor de formare, contractele de care ne ocupăm sunt, în imensa lor
majoritate consensuale.
- contractele solemne sunt cele pentru a căror validitate legea cere îndeplinirea unei
anumite formalităţi, de exemplu încheierea în formă autentică a donaţiei deoarece reprezintă
un transfer de proprietate fără primirea unei contraprestaţii. Legiuitorul a considerat oportună
prevenirea donatorului asupra gravităţii pe care o reprezintă, pentru el şi pentru familia lui,
gestul pe care-l face, cu atât mai mult cu cât, adesea actele de donaţie sunt consimţite sub
imperiul unei stări afective trecatoare, dar care au consecinţe pe plan juridic şi economic;
bunurile alienate (înstrăinate) neputand fi reduse în patrimonial donatorului decât pentru
cazuri de nulitate.
Aşadar, la donaţie forma autentică este cerută ad validitatem, nu ad probaiionem,
adică, fără această formă actul nu poate să existe, este lovit de nulitate absolută. Alte acte
solemne sunt ipoteca, recunoaşterea unui copil.
:
Cazurile în care legea comercială cere forma scrisă aa' validitatem pentru contracte
sunt extrem de rare. Sunt mai numeroase situaţiile în care dreptul comercial solicită forma
scrisă aa' probationem pentru a se putea face dovada acestor contracte în justiţie, dar acestea
nu se încadrează în categoria excepţiilor de la principiul consensualismului. În acest caz, dacă
actul ne este redactat în forma cerută de lege, sancţiunea nu va fi nulitatea actului, ci
imposibilitatea în care va fi pus cel interesat de a face dovada actului juridic în justiţie.
- contractele reale reprezintă cele în care încheierea actului trebuie însoţită si de
remiterea bunului ce constituie obiectul material al contractului.
Sunt unele acte pentru care legea nu cere o anumită formă ca o condiţie de validitate,
ci numai pentru a se putea face dovada lor în justiţie (ad probationem). În acest caz, dacă actul
ne este redactat în forma cerută de lege, sancţiunea nu va fi nulitatea actului, ci imposibilitatea
în care va fi pus cel interesat de a face dovada actului juridic în justiţie.
Importanţa clasificării
- consecinţele nerespectării formei la contractele solemne o reprezintă nulitate absolută
deoarece forma este cerută “ad validitatem”, deci orice plată făcută în temeiul unui contract
fără îndeplinirea formei cerute este o plată nedatorată (atrage consecinţele restituirii);
- la contractele consensuale sau reale forma cerută este cea scrisă dar dacă forma nu
este respectată, pentru că este cerută doar „ad probationem” nu atrage nulitatea contractului ci
doar imposibilitatea probei.
° După modul de executare contractele comerciale sunt: cu executare imediata si cu
executare succesivă
- contracte cu executare dintr-o dată sau imediată (instantanee), când executarea
obligaţiei(lor) se face dintr-o dată, printr-o singură prestaţie, sunt relativ rare în practica
comercială;
- contractele cu executare succesivă sunt cele în care executarea se desfăşoară în timp:
fie că părţile sunt obligate la o serie de prestaţii cum ar fi livrarea produselor contractate la
contractul de vânzare cumpărare cu livrări succesive sau la plata preţului în rate dacă în
contractul de Vânzare cumpărare s-a prevăzut astfel, fie că părţile sau una dintre ele este
obligată la o singură prestaţie continuă ca de exemplu obligaţia locatarului de a asigura
folosinţa lucrului dat în locaţie în cadrul contractului de închiriere, sau prestaţiile continue din
cadrul contractului de leasing.
Importanţa juridică a clasificării
22 i Oana Bărbulescu
l
a) pentru desfiinţarea contractuluizi

-la contractele cu executare imeîdiată contractul se desfiinţează cu efect retroactiv,
considerându-se că nu a existat în tredut (ex tunc), iar desñnţarea poartă denumirea de
rezoluţiune; v
- la contractele cu executare succesivă, contractul nu poate fi desfiinţat pentru trecut,

deoarece prestaţiile rămân executate (lbcatorul şi-a executat obligaţia de a preda bunul
închiriat, iar locatarul a plătit chiriile), d sfiinţarea operând numai pentru viitor (ex nunc) şi
îmbrăcând forma rezilierii ;
b) suspendarea contractului este osibilă numai la contractele succesive, judecătorul
putând cere suspendarea executării contîactului pentru perioada în care o parte nu-şi poate
executa obligaţia, dispunand ca cealaltă parte să îşi execute obligaţia, de exemplu suspendarea
contractului de închiriere pentru caz de forţă majoră este provizorie, ea conducând la reziliere
în situaţia în care contractul nu mai poat fi executat sau, deşi executarea este posibilă, când
cealaltă parte nu mai are interesul să cear executarea;
v
c) riscul contractului este suportat; de creditor la cele cu la executarea imediată şi de

debitor la cele cu executarea succesivă. ,
- După gradul de independenţă Şcontractele se clasifică în: contracte principale şi

accesorii l
- contractele sunt principale în martea lor majoritate, ca de exemplu vânzare-cumpărare,

locaţie, împrumut; i
- contractele accesorii sunt contraiztul de ipotecă, de gaj, unele contracte de garanţie

bancară şi clauza penală, aceasta din urmă, fiind des folosită în comerţul internaţional.
- După efectele pe care le produc contractele sunt: constitutive, translative şi
declarative de drepturi ţ
- contractele constitutive privesc, e regulă în materie comercială, crearea de drepturi

`
de creanţă, contractele constitutive de dreţturi reale fiind mai rare;

- contractele translative se referă în special la drepturile reale şi anume la transferul, fie
al dreptului de proprietate asupra unei 'mărfn vânzarea cumpărarea şi schimbul, acestea
îmbrăcând forme variate şi complexe în cadrul operaţiunilor de contrapartidă, fie al unui drept
de folosinţă , de exemplu contractul de liîcenţă de brevet de invenţie, de leasing, de franciză.
Contractul translativ de drepturi de creanjţă, cesiunea de creanţă, este des întâlnit în practica
comercială sub forma contractului de factoring;
- contractele declarative de drepturi, de exemplu contractul de tranzacţie, sunt relativ
rare în practica subiectelor române de drept comercial.
Dreptul afacerilor nu constituia o ramură de drept distinctă, ci o disciplină

transversală, regrupând regulile din domeniul comercial, economic din perspectiva incidenţei
lor în constituirea, funcţionarea, dezvoltarea şi încetarea afacerilor.
O primă diferenţă între obligaţiilei civile şi cele comerciale se referă la faptul că în
materie civilă pentru a obţine executareaj obligaţiei, creditorul trebuie întâi să îl someze pe
debitor pentru faptul că este în întârzierel, acordându-i un scurt termen de graţie, abia apoi,
dacă nici până la noul termen debitorul u plăteşte, creditorul îl va acţiona în judecată pe
`
debitor, obţinând în ultimă instanţă exfcutarea silită prin vânzare la licitaţie publică a
bunurilor debitorului. Dacă debitorul B s u C este insolvabil, creditorul va suporta pierderea
respectivă, datorită incapacităţii de plată a debitorului. În materie comercială în schimb,
debitorul se află de drept în întârziere ţprin simpla ajungere a datoriei la scadenţă deci
creditorul nu trebuie să îl mai notifice pe debitor, putând să îl acţioneze direct în justiţie dacă
la scadenţă debitorul nu plăteşte.
O a doua diferenţă se referă la faptul că în civil obligaţiile se consideră a fi divizibile
pe când în comercial debitorii sunt ţinuţi solidar pentru plata datoriei, în lipsă de stipulaţie
contrară.
Contractul unilateral este cel care dă naştere la obligaţii doar uneia dintre părţi
(contractul de împrumut care întotdeauna este un contract unilateral deoarece doar
împrumutatul este obligat să restituie suma împiumutată, caz în care este un contract
unilateral cu titlu gratuit, iar dacă va plăti şi dobândă la suma împrumutată este un contract
unilateral cu titlu oneros) în timp ce actul juridic unilateral este cel care pentru a fi valabil
încheiat este suficient acordul de voinţă a unei singure părţi (testamentul).
1.3.1. Teste grilă
Răspundeţi la următoarele întrebări alegând o singură variantă de răspuns din cele patru
variante posibile.
1. În cadrul dreptului privat:

a) părţile raportului juridic se află pe poziţie de egalitate.
b) părţile raportului se află în relaţii de subordonare una faţă de cealaltă.
c) unul dintre participanţii la raportul juridic are la dispoziţie mijloace proprii de
constrângere pentru obligarea celeilalte părţi la executarea obligaţiei sale,
d) regulile guvernează organizarea unui stat.
2. Raportul juridic nepatrimonial:

a) are un conţinut ce poate fi exprimat în bani.
b) are un conţinut ce nu poate fi exprimat în bani.
c) are în conţinut un drept real.
d) are în conţinut un drept de creanţă.
3. Norma juridică:
a) este facultativă.
b) este personală.
c) nu este o regulă de conduită.
d) nerespectarea ei atrage aplicarea la forţei coercitive a statului.
4. Dispoziţia normei juridice:

a) cuprinde sancţiunile nerespectării normei.
b) prescrie conduita pe care trebuie să o aibă persoanele.
c) arată împrejurările în care se aplică respectiva normă juridică.
d) Nici una din cele de mai sus.
5. Neretroactivitatea legii se referă la:

a) aplicarea legii în spaţiu.
b) aplicarea legii în timp.
c) aplicarea legii asupra persoanelor.
d) toate cele de mai sus.
24 Oana Bărbulescu
6. Evenimentele sunt: ;
a) acele împrejurări care se produsi; independent de voinţa omului şi care produc efecte
juridice. ;
b) acţiuni săvârşite cu intenţia de ai produce

efecte juridice.
c) manifestări de voinţă făcute în sicopul de a produce efecte juridice.
7. Acele drepturi la care este cunoscut sau determinat numai subiectul activ, care este însuşi
titularul dreptului sunt: ţ
a) drepturi absolute.
b) drepturi relative.
c) drepturi de creanţă.
d) drepturi impersonale.
8. Acele drepturi la care este cunoscut atât subiectul activ cât şi cel pasiv sunt:
a) drepturi absolute. i
c) drepturi reale. l
d) drepturi personal nepatrimonialei
9. Drepturile reale sunt:

b) drepturi relative. j
c) drepturi personal nepatrimonialei

d) drepturi de creanţă. *
lO. Drepturile de creanţă sunt:

c) drepturi personal nepatrimoniale.„
d) drepturi reale. 3
ll. O schimbare a ambelor subiecte ale raportului juridic este posibilă în cadrul:
a) raportului juridic nepatrimonial. j
b) raportului juridic real. j
c) raportului juridic de creanţă. j
d) toate cele de mai sus. `
12. Posibilitatea recunoscută de lege unei ersoane de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţiileprin încheierea de acte juridice pivile reprezintă:
a) capacitate civilă. `
b) capacitate de folosinţă.
c) capacitate de exerciţiu.
d) capacitate deplină .
l3. Ansamblul drepturilor subiective şi a' obligaţiilor civile pe care le au părţile unui raport
juridic reprezintă: *
a) conţinutul raportului juridic.

b) obiectul raportului juridic.

c) subiectul raportului juridic.
d) nici una din cele de mai sus .
14. Stăpânirea materială ce se exercită asupra unui bun reprezintă:

a) posesie.
b) folosinţă.
c) dispoziţie.
d) toate cele de mai sus .
l5. Dezmembrămintele dreptului de proprietate:

a) întrunesc toate atributele dreptului de proprietate.
b) conferă titularului toate prerogativele dreptului de proprietate.
c) nu au nici o legătură cu dreptul de proprietate.
d) sunt drepturi reale principale .
16. Acel drept real principal care ia naştere asupra unui imobil (denumit fond aservit) în
scopul folosirii unui alt imobil (denumit fond dominant) se numeşte:
a) uz.
b) uzufruct.
c) serVitute.
d) superficie.
l7. Situaţia soţilor ce deţin bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei se numeşte:
a) coproprietate.
b) indiviziune.
c) devălmăşie.
d) proprietatea pe cote-părţi.
18. Garanţia reală care presupune remiterea materială către creditor a bunului mobil ce face
obiectul garanţieisau a titlului de Valoare se numeşte:
a) ipotecă.
b) ipotecă mobiliară.
c) gaj.
d) drept de retenţie.
19. Faptele juridice ilicite săvârşite din neglijenţă sau din imprudenţă, care au ca efect
cauzarea de prejudicii unei persoane se numesc:
a) cvasidelicte.
b) delicte.
c) convenţii.
d) contracte.
20. Abţinerea debitorului de la săvârşirea unei acţiuni reprezintă obligaţia de :
a) a da.
b) a face.
c) a nu face.
d) oricare din cele de mai sus.
26 Oana Bărbulescu
21. Obligaţiile care beneficiază de sanctiune, ceea ce înseamnă că persoana îndreptăţită la o

prestaţie poate să beneficieze de forţa de constrângere a
statului sunt:
a) civile perfecte. j
b) civile imperfecte. „
c) civile naturale.
d) niciuna din cele de mai sus.
22. Obligaţiile complexe în care există mai mulţi creditori şi un singur debitor:
a) sunt pure şi simple. g
b) Presupun o solidaritate activă.

c) presupun o solidaritate pasivă.
d) nu inplică solidaritate. ţ
23. Obligaţiile cu pluralitate de subiecte care există mai mulţi debitori şi fiecare răspunde în
limita datoriei sale sunt: *
a) obligaţii conjuncte. l
b) obligaţii solidare.
c) obligaţii indivizibile. ţ

l
24. Solidaritatea pasivă se caracterizează rin faptul că:

a) fiecare creditor solidar poate să pretindă debitorului executarea întregii datorii.
b) fiecare debitor solidar poate fi urmărit pentru executarea prestaţiei datorată de toţi,
creditorului. i
c) nici un creditor nu poate să pretiiiidă debitorului executarea întregii datorii.

d) nici un debitor nu poate fi urmărit pentru executarea prestaţiei datorată creditorului.
25. Obligaţia indivizibilă: A
a) nu poate fi fracţionată între pluralitate de subiecte active.

b) poate fi fracţionată între pluralitaite de subiecte pasive.
c) poate fi executată parţial de creditori.
d) poate fi executată parţial de debitori.
26. Patrimoniul reprezintă: i
a) totalitatea drepturilor care aparţin unei persoane fizice sau juridice.

b) totalitatea obligaţiilor patrimoniaile care aparţin unei persoane fizice sau juridice.
c) totalitatea bunurilor care aparţin nei persoane fizice sau juridice.
d) totalitatea drepturilor şi obligaţiiior patrimoniale care aparţin unei persoane fizice sau
juridice. i
27. După modul în care sunt determinate bunurile se clasifică în:

a) bunuri care se află în circuitul cilvil.
b) bunuri determinate generic.
c) bunuri mobile.
d) bunuri fhngibile.
28. Este consumptibil bunul :
a) care la prima lui întrebuinţare îşi ţconsumă substanţa sau este înstrăinat.
b) care în executarea unei obligaţii poate fi înlocuit cu altul.
c) care se individualizează prin operaţiuni speciale: de numărare, cântărire, măsurare.

d) care produce periodic, fără consumarea substanţei, alte bunuri sau produse numite
fructe.
29. Bunul accesoriu:

a) este folosit independent fără a servi la întrebuinţarea altui bun.
b) este destinat să servească la întrebuinţarea unui alt bun accesoriu.
c) urmează regimul juridic al bunului principal
d) nu trebuie predat odată cu bunul principal.
30. Bunurile incorporale:

a) au o existenţă materială, perceptibilă simţurilor omului.
b) dobândirea proprietăţii prin posesie de bună credinţă operează pentru bunurile
incorporale.
c) dobândirea proprietăţii prin simpla tradiţiune (remitere) operează doar pentru
bunurile corporale nu şi pentru cele incorporale.
d) nu cuprind şi titlurile de Valoare.
3 l. Actul juridic unilateral:

a) presupune manifestarea de voinţă a două persoane.
b) presupune manifestarea de voinţă a unei persoane.
c) dă naştere la obligaţii pentru două persoane.
d) dă naştere la obligaţii pentru o singură persoană.
32. Acte aleatorii sunt cele :

a) în temeiul cărora urmează să se transmită gratiñcatului un bun, o fracţiune sau un
patrimoniu.
b) prin care nici un bun nu urmează să iasă din patrimoniul celui ce procură altuia un
folos.
c) în care părţile au în vedere posibilitatea unui câştig sau riscul unei pierderi de care
fac să depindă existenţa sau întinderea obligaţiei.
d) în care părţile cunosc sau pot cunoaşte, chiar din momentul încheierii lor, existenţa şi
întinderea obligaţiilor.
33. Actele translative sunt cele prin care:

a) se creează raporturi juridice care au în conţinutul lor drepturi şi obligaţii noi,
inexistente anterior ca atare.
b) se strămută un drept dintr-un patrimoniu în altul.
c) definitivează drepturi preexistente.
d) prin care se tinde la o punere în valoare, normală (exploatare) a unui patrimoniu sau a
unui bun;.
34. Actele consensuale sunt cele:

a) în care simpla manifestare de voinţă este suficientă pentru încheierea valabilă a
actului.
b) pentru a căror formare legea cere ca voinţa să imbrace o formă specială, forma
autentică pentru însăşi validitatea actului.
c) nu pot lua naştere decât prin predarea, remiterea lucrului.
28 ţ Oana Bărbulescu
d) au ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui
bun. l
35. Faptul licit şi voluntar prin care o persoană săvârşeşte fapte materiale sau încheie acte
juridice în interesul altei persoane, fără» să fi avut mandat din partea acestuia din urmă se
numeşte: `
a) gestiune de afaceri. l
b) plata lucrului nedatorat. l
c) îmbogăţire fără justă cauză. `
d) îmbogăţire fară just temei.

l
36. Obligaţiile geratului sunt: ,
a) să continue gestiunea începutăl şi să o îndeplinească până la preluarea ei de către

gerat sau moştenitorii lui.
b) să gestioneze ca “un bun proprieţar”;.
c) să ţină o evidenţă strictă a cheltuţelilor efectuate.
d) să îl renumereze pe gerant pentru ceea ce a făcut, astfel încât acesta să nu fie
prejudiciat prin activitatea desfăşurată.
37. Pentru a ne afla în situaţia plăţii nedatbrate trebuie îndeplinite anumite condiţii:
a) să existe o datorie prescrisă sau caducă.
b) plata să nu fie făcută din eroare. ţ
c) solvensul ştie că nu îi datorează ţxccipiensului.

d) nici una din cele de mai sus.
38. Faptul juridic prin care se măreşte patrimoniul unei persoane pe seama patrimoniului altei
l
persoane, fără ca această modificare de patrimoniu să aibă ca temei un raport juridic între
părţi se numeşte: ş
a) gestiune de afaceri. `
b) plata lucrului nedatorat.

c) îmbogăţire fără justă cauză. ;
d) gestiunea intereselor altuia. ,
39. Plata unor dividende nedatorate:

l
a) se numeşte îmbogăţire fără just temei.

b) se numeşte gestiune de afaceri.
c) se numeşte plata lucrului nedatorat.
d) oricare din cele de mai sus. ”
40. Pentru a ne afla în situaţia gestiunii de afaceri trebuie îndeplinite anumite condiţii:
a) gestiunea să nu ñe utilă geratului,
b) gerantul să nu acţioneze cu intlenţia de a administra interesele altuia şi de a îşi
recupera cheltuielile.
c) geratul să cunoască ceea ce face erantul.
d) geratul să ñe complet străin de cîea ce face gerantul.
i
41. Contractul sinalagmatic:

v
a) dă naştere la obligaţii ambelor părţii şi ia naştere prin acordul de Voinţă a două părţi .
b) dă naştere la obligaţii doar pentru una din părţi şi ia naştere prin acordul de Voinţă a
două părţi.
c) dă naştere la obligaţii ambelor părţi şi ia naştere prin voinţa unei singure părţi .
d) dă naştere la obligaţii doar pentru una din părţi şi ia naştere prin voinţa unei singure
părţi.
42. În contractul unilateral:

a) se obligă o singură parte.
b) se obligă ambele părţi.
c) obligă terţe persoane.
d) nu dă naştere la obligaţii.
43. Contractul sinalagmatic:

a) se întocmeşte într-un singur exemplar.
b) se întocmeşte în atâtea exemplare câte persoane iau parte la semnarea actului.
c) înscrisul probator trebuie redactat în atâtea exemplare originale, câte părţi cu interese
contrare iau parte la încheierea contractului.
d) nu există reguli privind numărul de exemplare.
44. Atrage invocarea excepţiei de neexecutare a contractului:

a) contractul unilateral.
b) contractul sinalagmatic.
c) contractul oneros.
d) contractul comutativ.
45. Rezilierea se referă la contractele:

a) cu executare dintr-o dată.
b) cu executare succesivă.
c) cu executare simultană.
d) tuturor tipurilor de contracte.
46. Prin rezoluţiune:

a) parte contractantă ce şi-a executat obligaţia poate cere desfiinţarea cu efect retroactiv
a contractului.
b) parte obligă cealaltă parte să-i restituie prestaţia ce s-a executat.
o
c) este posibilă numai la contractele sinalagmatice.
47. În contractele care cuprind obligaţia de a face sau de a nu face riscul este suportat de către:
a) creditor.
b) debitor.
c) ambele părţi .
d) nici una din părţi.
48. Contractele în care executarea obligaţiei uneia dintre părţi depinde de un eveniment viitor
şi incert sunt cele:
a) cu titlu gratuit.
b) comutative.
c) aleatorii.
30 Oana Bărbulescu
d) cu executare continuă. ş
49. Acele contracte care se încheie cu intenţia de micşorare a patrimoniului propriu şi de

îmbogăţire a patrimoniului altei persoane! sunt:
a) liberalităţi. i
b) acte dezinteresate.
c) acte oneroase.
d) acte condiţie.
50. Contractele solemne sunt:

a) cele în care simplul acord de voirlţă al părţilor este suficient pentru încheierea valabilă
a contractului .
b) cele care se încheie în formă autentică.

c) cele în care încheierea actului trdbuie însoţită si de remiterea unui bun.
d) nici o variantă nu este corectă.
5 l. Contractele consensuale:
a) sunt cele la care forma scrisă este necesară doar ca mijloc de probă.
b) cele pentru a căror validitate legea cere îndeplinirea unei anumite formalităţi.
c) forma scrisă reprezintă o condiţie ile validitate a conventiei.
d) sunt foarte rar întâlnite. i
52. Consecintele nerespectării formei la contractele solemne o reprezintă:

a) nulitatea relativă.
b) nulitatea absolută.
c) doar imposibilitatea probei.
d) nu există consecinţe . i
53. Executarea obligaţiei(lor) se face dintii-o dată, printr-o singură prestatie la :
a) contractele cu executare dintr-o dată.

b) contractele cu executare succesivăţ.
c) contractele cu executare continuăJ
d) nici unul din contractele de mai suis .
54. Rezoluţiunea: _
a) intervine la la contractele cu executare succesivă.

b) desfiinţarea contractelor operează numai pentru viitor.
c) contractul poate fi desfiinţat pentru trecut.
d) obligă părţile la restituirea prestaţiilor.
55. Rezilierea: 1
a) intervine la la contractele cu executare dintr-o dată.

b) contractul se desfiinţează cu efect retroactiv.
c) după ce s-a produs se consideră călnu a existat în trecut.
d) contractul nu poate fi desfiinţat pentru trecut, deoarece prestaţiile rămân executate.
56. Riscul contractului este suportat de către:

a) creditor la cele cu la executarea irnlediată.
b) creditor la cele cu la executarea succesivă.
c) debitor la cele cu executarea imediată.

d) de ambele părţi indiferent de tipul contractului .
57. Contractele translative presupun:

a) transmiterea unui drept dintr-un patrimoniu în altul.
b) crearea de drepturi de creanţă.
c) crearea de drepturi reale.
d) nu crează nici un efect juridic.
58. Suspendarea contractului este posibilă numai la:

a) contractele cu executare succesivă.
b) contractele cu executare dintr-o dată.
c) toate tipurile de contracte.
d) contractele numite.
59. Este obligatorie redactarea autentificata a contractelor:

a) cu titlu oneros.
b) contractele cu executare instantanee.
c) cu titlu gratuit- liberalităţi.
d) principale.
60. Contractele accesorii:

a) reprezintă marea majoritate.
b) urmează regimul juridic al contractului principal.
c) nu se întâlnesc în materie comercială.
61. Raportul juridic de drept al afacerilor:

a) are aceeaşi structură ca şi raportul juridic de drept civil .
b) se deosebeşte radical de raportul juridic de drept civil.

c) se confundă cu raportul juridic de drept civil .
62. Raportul juridic de drept al afacerilor:

a) este un raport personal nepatrimonial.
b) este un raport între două persoane ce nu au calitatea de profesionişti.
c) este un raport între stat şi o persoană fizică ce nu are calitatea de profesionist.
43. Dreptul afacerilor reglementează raporturi juridice ce se stabilesc între:

a) ambele părţi sunt profesionişti comercianţi.
b) ambele părţi sunt profesionişti comercianţi .
c) un profesionist comerciant şi un necomerciant.

44. Un raport juridic de drept al afacerilor poate interveni între:

a) un profesionist comerciant sau necomerciant şi un alt subiect de drept civil.
b) doar între profesionişti comercianţi.
c) doar între profesionişti necomercianţi.
32 l Oana Bărbulescu
d) doar între alte persoane de drept civil.
65. Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi se caracterizează prin:

a) întotdeauna părţile se află pe poziţie de egalitate juridică.
b) întotdeauna părţile se află pe poziţie de subordonare una faţă de cealaltă.
c) Părţile se pot afla atât pe poziţie de egalitate juridică cât şi de subordonare.
d) toate cele de mai sus. l
66. Raportul juridic de drept al afacerilor în care o parte este statul:

a) poate fi un raport de subordonaré.
b) întotdeauna este un raport de subordonate.
c) poate fi un raport de egalitate juriidică.
d) întotdeauna este un raport de egalitate juridică.
67. În raporturile juridice de drept al afacdrilor de subordonare, parte a raportului poate fi:
a) B.N.R. î .
b) Registrul Comerţului. î
c) Monitorul Oficial. i
68. Profesionistul comerciant peroană fizică poate desfăşura o activitate:

a) fără să se înscrie în Registrul Comerţului.
b) fără să se înregistreze la ANAF. `
c) fără să achite taxe şi impozite . i
d) doar după înscrierea la Registrul Ciomerţului.
69. Înscrierea la Registrul Comerţului se face:

a) pentru constituirea valabilă în cazul societăţilor comerciale.
b) pentru constituirea valabilă în cazul persoanelor fizice.
c) pentru autorizarea exercitării comdrţului în cazul societăţilor comerciale.
d) oricare din cele de mai sus. i
70. Înscrierea la Registrul Comerţului se face:

a) pentru autorizarea exercitării comerţului în cazul societăţilor comerciale.
b) pentru autorizarea exercitării comerţului în persoanelor fizice.
c) pentru constituirea valabilă în cazul] persoanelor fizice.
71. Profesioniştii comercianţi:

a) pot fi doar persoane fizice.
b) pot fi doar persoane juridice. j
c) pot fi atât persoane fizice cât şi juridice.

d) nici una din cele de mai sus. j
72. Profesioniştii necomercianţi: .
a) sunt peroane care desfăşoară activiităţi liberale.

b) sunt societăţile comerciale. i
c) sunt consumatorii de bunuri.

d) oricare din cei de mai sus.
73. Persoanele de drept civil care pot fi parte a raportului juridic de drept al afacerilor fot fi :
a) consumatorii de bunuri.
b) consumatorii de servicii.
c) beneficiarii de executări de lucrări.
d) oricare din cei de mai sus.
74. Profesioniştii comercianţi persoarne fizice sunt:

a) persoanele fizice autorizate.
b) întreprinderile individuale.
c) întreprinderile familiale.
75. Profesioniştii persoane juridice pot fi:

a) regiile autonome.
b) societăţile comerciale.
c) grupurile de interes economic.
76. Profesioniştii necomerciali sunt:

a) grupurile de interes economic.
b) întreprinderile individuale.
c) cabinetele de avocatură.
d) beneficiarii de executări de lucrări.
77. Sunt consideraţi profesionişti cei ce:

a) produc bunuri.
b) administrează bunuri.
c) administrează servicii.
d) toţi cei de mai sus.
78. Distincţia între profesioniştii comercianţi şi cei necomercianţi constă în:

a) cerinţa înregistrării la Registrul Comerţului a comerciantilor profesionişti.
b) cerinţa înregistrării la BNR a comerciantilor profesionişti.
c) cerinţa înregistrării la ANAF a comercianţilor profesionişti.
79. Profesiile liberale cu drept de liberă practică se pot desfăşura:

a) doar în regim independent.
b) doarîn regim salarial.
c) atât în regim independent cât şi salarial.
d) în orice formă.
80. Profesioniştii necomercianţi care desfăşoară activităţi liberale în regim independent se pot
organiza sub formă de:
a) doar PFA.
b) doar societăţi civile
c) atât PFA cât şi societăţi civile.
34 Oana Bărbulescu
1.3.2. Afirmaţii de tip “adevărat sau falb” cu argumentarea răspunsului
Menţionaţi pentru fiecare afirmaţie dacă este adevărată sau falsă şi argumentaţi pe scurt
răspunsul.
ă
l. Norma juridică are caracter general, impersonal, este facultativă şi este aplicabilă
oamenilor în raporturile dintre ei sau raport cu societatea.
. Norma juridică este impersonală debarece dacă nu este îndeplinită de bună voie, se
apelează la forţa de constrângere a statului.
V V A A
Normele supletive sunt cele care reglementeaza o anumita conduita
__,
mod subsidiar,
Î . . . .
in in
măsura în care părţile nu au ales o anujmită conduită.
l
Obiceiul cutuma care reprezintă un ansamblu de reguli de conduită respectate vreme

sau
îndelungată, pot deveni norme juridice doar prin recunoaşterea lor prin lege.
x
Retroactivitatea legii civile noi este rlegula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică
numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, nu şi situaţiilor anterioare,
trecute, cu alte cuvinte, situaţiile trecute nu intră sub incidenţa legii civile noi.
Relaţia socială devine raport juridic ?civil numai în măsura în care a facut obiectul de
preocupare al legiuitorului, sub forma edictarii unei norme juridice civile, care să o
reglementeze.
Acţiunile sunt acele împrejurări care se produc independent de voinţa omului şi care
produc efecte juridice, deoarece norma leagă de ele anumite drepturi sau obligaţii.
Obiectul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile
pe care le au părţile. Intre drepturi şi obligaţii există o relaţie de interdependenţă, întrucât
drepturilor subiectului activ le corespujnd obligaţiile corelative ale subiectului pasiv.
x
În cazul raportului real poate interveni atât o schimbare a subiectului activ (creditorul)
prin cesiune de creanţă, subrogaţie personală, novaţie prin schimbarea de creditor, cât şi a
subiectului pasiv (debitorul) prin stipulaţie pentru altul, novaţie prin schimbarea de
debitor, delegaţie. `
lO. Capacitatea de folosinţă reuneşte dollă componente: capacitatea civilă şi capacitatea de

exerciţiu. i
ll. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe la data înfiinţării acesteia.
12. Obligatiile civile formează latura aîtivă a conţinutului raportului juridic în timp ce
drepturile subiective civile formează l tura pasivă. Fiecărui drept subiectiv îi corespunde o
anumită obligaţie civilă.
13. La drepturile absolute există doar obligaţia generală şi negativă de a nu face ceva pe când
la drepturile relative poate exista obligaţia de a da, a face sau a nu face ceva.
14. La drepturile absolute este cunoscut atât subiectul activ cât şi cel pasiv în timp ce la
drepturile relative este cunoscut doar subiectul activ, cel pasiv fiind neidentificat.
15. Din punct de vedere al numărului, drepturile reale sunt limitate, în timp ce, drepturile de
creanţă sunt nelimitate ca număr.
16. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale principale care
întrunesc doar unul sau două atribute dintre cele trei prerogative ale dreptului de
proprietate (posesia, folosinţa şi dizpoziţia).
17. Dreptul de servitute constă în dreptul de proprietate al unui persoane asupra construcţiilor,
plantatiilor şi lucrărilor aflate pe suprafaţa unui teren aparţinând altui proprietar, teren
asupra căruia superñciarul dobândeşte un drept de folosinţă, pentru care plăteşte o
indemnizaţie.
18. Indiviziunea este situaţia în care mai multe persoane deţin în proprietate un bun ori câteva
bunuri, determinate. Fiecare îşi va cunoaşte cota ideală de drept (l/2, l /4) dar nu are o
parte determinată din bun în materialitatea lui.
19. Dreptul de retenţie reprezintă dreptul unei personae de a nu preda bunul ce se añă în
detenţia sa, până când cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţia pe care o are cu privire la
acel bun.
20. Ipoteca mobiliară este contractul accesoriu prin care debitorul remite (predă) creditorului
un bun mobil corporal sau titluri de credit, drept garanţie a datoriei, creditorul dobândind
dreptul de a păstra lucrul până la plata datoriei.
21. Dreptul de creanţă este dreptul în temeiul căruia creditorul poate să pretindă şi să obţină
de la debitor, sub sancţiunea constrângerii, prestaţia (a da, a face) sau abţinerea (a nu face)
datorată de acesta din urmă.
22. Cvasicontractul este acordul de voinţă intervenit între persoane fizice şi/juridice cu scopul
de a creea, transmite, modifica sau stinge un raport juridic civil.
23. Delictele şi cvasidelictele sunt fapte juridice ilicite care au ca efect cauzarea de prejudicii
unei persoane, sunt fapte culpabile.
24. Prin a da se înţelege orice prestaţie săvârşită de debitor în favoarea creditorului său,
constând în livrarea unor produse, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii.
25. Obligatii civile perfecte beneficiază de sancţiune, ceea ce înseamnă că persoana

îndreptăţită la o prestaţie poate să beneficieze de forţa de constrângere a statului.
26. Prescripţia extintivă este un mod legal de stingere a obligaţiilor ca urmare a trecerii
timpului.
27. Obligaţiile complexe au cea mai simplă formă structurală, adică un creditor, un debitor, un
singur obiect obligaţional şi nu sunt afectate de modalităţi.
36 Oana Bărbulescu
Ă.
28. În situaţia obligaţiilor conjuncte ñepare creditor pretinde cota-parte ce 11 revine din
datorie. ţ
29. Obligaţiile solidare cu pluralitate del subiecte se caracterizează prin faptul că fiecare
creditor solidar poate să pretindă debitţorului executarea întregii datorii.
~ „
fi urmarit pentru executarea

.. . . . „ .
30. In situaţia solidaritaţii active fiecareţ debitor solidar poate

. . . . l
prestaţiei datorată de toţi, creditoruluil.

i
31. Obiectul raportului juridic desemnează acţiunea sau inacţiunea la care este îndrituit
(îndreptăţit) subiectul activ şi cea la care este ţinut subiectul pasiv, cu alte cuvinte
conduita părţilor. l
32. Între bun şi patrimoniu există corelaţi â parte-întreg, un bun privit în mod individual poate
fi parte a patrimoniului. *
33. Bunurile imobile pot fi mutate dintr-uii loc în altul fără a îşi pierde valoarea economică.
34. Ipoteca se constituie asupra bunurilor imobile în timp ce gajul doar asupra bunurilor
mobile.
I
35. Bunurile generic determinate sunt acele bunuri care, potrivit naturii lor sau voinţei
exprimată în actul juridic, se individualizează prin însuşiri proprii, speciale, putând fi
astfel recunoscute dintr-un complex dci: bunuri asemănătoare.
36. Bunul individual determinat se predă la locul unde se găsea la data încheierii contractului
în timp ce bunul de gen se predă la doiniciliul debitorului.
l
37. Bunurile fiungifere sunt cele care îngexecutarea unei obligaţii pot fi înlocuite cu altele,
fără a afecta valabilitatea plăţii. ;
38. Dobândirea proprietăţii prin posesiei de bună credinţă operează numai pentru mobile
corporale, nu şi pentru cele incorporale.
l
39. Actele translative sunt cele prin care se strămută un drept dintr-un patrimoniu în altul.
40 Obligaţia geratului este să continuelgestiunea

. începută şi să o îndeplinească până la
preluarea ei de către gerat sau mostenitorii lui.
„ i
41 . In cazul contractelor sinalagmatice obligaţiile părţilor iau naştere concomitent.

l
42 Contractele unilaterale trebuie întocmite în două exepmlare originale.

i
43 Înscrisul doveditor al contractului sinallagmatic trebuie să fie redactat manuscript de partea

.
care se obligă şi să fie semnat de acesta
44 Acţiunea în rezoluţiune, prin care ace:* parte contractantă ce şi-a executat obligaţia poate
.
cere desfiinţarea cu efect retroactiv contractului, obligând cealaltă parte să-i restituie
*
prestaţia ce s-a executat este posibilă atât la contractele sinalagmatice cât şi la cele
unilaterale.
45. Contractele cu titlu oneros sunt cele în care fiecare din părţi procură alteia un folos
patrimonial în schimbul unui echivalent.
46. Contractele cu titlu oneros se încheie în interesul exclusiv al uneia din părţi, adică o parte
se obligă cu neglijarea totală a propriilor sale interese patrimoniale.
47. Contractele bilaterale (sinalagmatice) sunt întotdeauna cu titlu oneros pe când contractele
unilaterale pot fi fie cu titlu oneros fie cu titlu gratuit.
48. În timp ce la actele cu titlu gratuit forma solemnă este cerută ca excepţie, la cele cu titlu
oneros, de exemplu liberalităţi (donaţia) este obligatorie redactarea autentificata
49. La contractul cu titlu oneros, răspunderea debitorului se apreciază mai sever.
50. La donaţie forma autentică este cerută ad probationem, adică, fără această formă actul nu
poate să existe, este lovit de nulitate absolută.
51. Contractele reale reprezintă cele în care încheierea actului trebuie însoţită si de remiterea
bunului ce constituie obiectul material al contractului.
52. Consecintele nerespectării formei la contractele solemne o reprezintă nulitate absolută

deoarece forma este cerută aa' validitatem.
53. La contractele cu executare imediată contractul se desfiinţează cu efect retroactiv,

considerându-se că nu a existat în trecut (ex tunc), iar desfinţarea poartă denumirea de
reziliere.
54. La contractele cu executare succesivă, contractul nu poate fi desfiinţat pentru trecut,

deoarece prestaţiile rămân executate desfiinţarea operând numai pentru Viitor (ex nunc) şi
îmbrăcând forma rezoluţiunii.
55. Suspendarea contractului este posibilă numai la contractele succesive.
56. După efectele pe care le produc contractele sunt:contracte principale şi contracte accesorii
57. Contractele translative sunt cele prin care se crează drepturi care nu au existat anterior.
58. Contractele declarative de drepturi, de exemplu contractul de tranzacţie, sunt relativ rare
în practica comercială a subiectelor române de drept.
59. Un contract unilateral este întotdeauna un act juridic bilateral.
60. Un act juridic bilateral întotdeauna dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi semnatare
ale actului.
J
61 . Profesioniştii conferă particularitate riiaporturilor juridice de drept al afacerilor.

l
62. Dreptul afacerilor cuprinde norme ce reglementează raporturile dintre profesionişti

i
(comercianţi sau necomercianţi), prebum şi raporturile dintre profesionişti şi orice alte

subiecte de drept civil (consumatori ,ide bunuri şi servicii, beneficiarii unor executări de
lucrări), cărora li se aplică dispoziţiile* Codului Civil.
l
63. Atunci când inervine o instituţie a statului în raportul juridic de drept al afacerilor acest
raport este de egalitate juridică.
64. Raporturile juridice de subordonare se stabilesc între societăţile comerciale.

a
65. Profesioniştii comercianţi, în principiu, sunt persoane care desfăşoară activităţi liberale.
l
66. Profesioniştii comercianţi persoane juiidice sunt, în principiu, societăţile comerciale.

i
67. Persoanele de drept civil care participlă la raporturile juridice de drept al afacerilor şi care
nu au calitatea de profesionişti pot fi beneficiari de executări de lucrări.
68. Profesioniştii necomercianţi sunt grupţurile de interes economic.
69. Profesioniştii necomercianţi sunt în priincipal persoane care exercită profesii liberale.
l
70. În categoria profesioniştilor necomercianţi intră peroane care exercită profesii liberale şi
care îşi desfăşoară activitatea în societlăţi civile.
l
71. Prin exploatarea unei întreprinderi sq înţelege, exercitarea sistematică, de către una sau
mai multe persoane, a unei activităţi; organizate, ce constă în producerea, administrarea
sau înstrăinarea de bunuri sau servicii, indifirent dacă are sau nu ca scop obţinerea de
profit. i
72. Distincţia dintre profesionişti şi celelalte subiecte de drept civil este argumentată şi de
faptul că acestea din urmă au calitatea de consumatori ai produselor, serviciilor care
rezultă din activitatea profesionistului *în cadrul întreprinderii pe care o exploatează.
l
73. Formele de exercitare a profesiilor liberale cu drept de liberă prctică, se desfăşoară în

regim salarial, prin înfiinţarea de callinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile
profesionale. î
74. Formele de exercitare a profesiilor liberale cu drept de liberă prctică, se desfăşoară în

regim independent prin încheierea urlor contracte individuale de muncă cu beneficiarul
serviciului liberal.
75 Experţii contabili care desfăşoară activităţi liberale trebuie să fie autorizaţi la CECCAR.
.
76 Contabili autorizaţi care desfăşoară activităţi liberale trebuie să fie autorizaţi la CNVM.
.
77. Atributele organizării şi înregistrării formelor de exercitare a profesiunilor liberale

reprezintă prerogative exclusive ale organizaţiilor profesionale, care, prin mecanisme
proprii profesiunilor pot selecta şi autoriza formele de exercitare a profesiunilor liberale.
78. Răspunderea prestatorului pentru serviciile profesionale formează obiectul conceptului de

asigurare de răspundere civilă profesională/ pentru culpă profesională.
79. Persoanele fizice autorizate se înregistrează al Registrul Comerţului, devenind prin aceasta
comercianţi.
80. Societăţile civile de contabili autorizaţi dobandesc obligatoriu personalitate juridică.
1.3.3. Întrebări deschise, aplicaţii şi teme de dezbatere
Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări şi teme de dezbatere şi rezolvaţi următoarele

aplicaţii.
l. Cum se clasifică normele juridice după ierarhia existentă între actele normative în care
sunt cuprinse?
Ce implică normele imperativ onerative?
Daţi exemplu de norme dispozitive.
O firmă din România încheie un contract de vânzare cumpărare a unor utilaje cu o firmă
din Franţa. Partea romînă are calitatea de vânzător iar partenerul francez se află pe poziţia
de cumpărător. Pe parcursul derulării contractului apar neânţelegeri între părţi iar firma
română se adresează pentru soluţionarea litigiului Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera
de Comerţ Bucureşti. Având în vedere că părţile nu au stipulat în contract legea aplicabilă
contractului cum va determina instanţa română legea aplicabilă şi care va fi legea în
temeiul căreia va soluţiona litigiul?
Daţi exemplu de legi cu vocaţia aplicării doar persoanelor juridice.
Ce efecte juridice generează înfăptuirea ultimului act de lichidare a unei societăţi

comerciale?
Care sunt drepturile şi obligaţiile ce constituie conţinutul raportului juridic de vânzare

cumpărare?
Care sunt subiectul activ şi subiectul pasiv în cadrul raportului juridic ce are în conţinut
dreptul de proprietate?
9. lndicaţi subiectul activ şi subiectul pasiv dintr-un raport juridic obligaţional.
lO. Cum poate interveni o schimbare a subiectului activ într-un raport juridic real?
ll. Care sunt persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu?

40 Oana Bărbulescu
|
12. Persoana juridică cu capacitate deplină de exerciţiu poate încheia orice fel de acte
juridice? Î
13. Ce reprezintă drepturile relative?
14. Care sunt asemănările între drepturilei absolute şi cele relative?
15. Ce drepturi intră în categoria drepturilor absolute?
16. Daţi exemplu de drepturi reale.

l
17. Care sunt asemănările dintre drepturilţ: reale şi cele de creanţă?

l
18. Enumeraţi drepturile reale.

1
19. Daţi exemplu de drepturi de creanţă. ţ
20. Care sunt prerogativele dreptului de pioprietate?
21 Ce reprezintă
. dezmembrămintele dreptului de proprietate?
22. Definiţi dreptul de abitaţie?
23. Daţi exemple pentru dreptul de servitdte.
24. În ce situaţie putem întâlni dreptul de isuperñcie?
25. Enumeraţi câteva exemple în care să @triste dreptul de uzufruct.

I
26. Care este diferenţa între coproprietate şi indiviziune?
27. Cum se numeşte situaţia juridică a soţilor ce deţin bunuri în comun?

l
28. Care sunt drepturile accesorii dreptului de proprietate?

i
29. Definiţi dreptul de ipotecă.
30. Care este diferenţa între ipoteca imobiliară şi gaj?
31. Care sunt izvoarele raportului juridic dbligaţional.

1
32. Ce reprezintă actul juridic

l
e
?
33. Care este diferenţa între delicte şi cvasţidelicte?
34. Daţi exemple de cvasicontracte. ţ
35 Cum se clasifică obligaţiile după obiedt?

.
36. Ce se înţelege prin obligaţia de a face?
37. Ce reprezintă o obligaţie civilă perfectă.
38. Ce reprezintă prescripţia extintivă?
39. A îl împrumută pe B cu l OOO de lei la data de 104.201 l. Până la ce dată A poate apele la
forţa coercitivă astatului pentru a îşi recupera suma acordată cu titlu de împrumut. După
împlinirea acelei date B nu mai are obligaţia de a restitui imprumutul creditorului A?
Argumentaţi răspunsul.
40. X îl împrumută pe Y cu 3 OOO de lei cu obligaţia de restituire la 1.06.2013. Întrucât Y nu ii

restituie datoria X se adresează cu acţiune în justiţie la data de 5.09.2016. Care va ñ
soluţia instanţei? Argumentaţi răspunsul.
41. A, persoană fizică îl împrumută pe B, persoană ñzică cu 2 OOO de lei, obligaţia de

restituire devenind scadentă la 1.06.2016. Întrucât la scadenţă debitorul nu a restituit
împrumutul, la data de 2.06. 2016 creditorul înaintează acţiune în justiţie pentru
recuperarea sumei. Care va fi soluţia instanţei? Argumentaţi răspunsul.
42. C, persoană juridică îl împrumută pe D, persoană juridică cu 2 000 de lei, obligaţia de

restituire devenind scadentă la 1.06.2016. Întrucât la scadenţă debitorul nu a restituit
împrumutul, la data de 2.06. 2016 creditorul înaintează acţiune în justiţie pentru
recuperarea sumei. Care va fi soluţia instanţei? Argumentaţi răspunsul.
43. Creditorul A, persoană fizică, îi împrumută pe debitorii B şi C, persoane fizice cu 10 000

lei. In situaţia în care la scadenţă debitorii nu îşi achită datoria, pentru ce sume îi poate
urmări A pe B şi pe C pentru executarea prestaţiei datorate. Comentaţi răspunsul.
44. Creditorul D, persoană juridică, îi împrumută pe debitorii E F, persoane juridice cu 10

şi
OOO lei pentru a îşi ñnanţa activitatea comercială. In situaţia în care la scadenţă debitorii
nu îşi achită datoria, pentru ce sume îi poate urmări D pe E şi pe F. Comentaţi răspunsul.
45. Creditorii A şi B persoane fizice, îl împrumută pe C, persoană fizică cu suma de 6 OOO de

lei. Ce sumă din datorie îi poate pretinde A lui C la data scadentă?
46. Creditorii D şi E persoane juridice îl împrumută pe F, persoană juridică cu suma de 6 OOO

de lei. Ce sumă 11 poate achita F lui D la data scadentă pentru a se libera valabil de
datorie?
47. Ce reprezintă obiectul raportului juridic de drept?
48. Care este legătura între un bun şi patrimoniu?
49. Deñniţi patrimoniul persoanei juridice.
50. Ce reprezintă noţiune de creditor chirografar?
51. Care sunt creditorii privilegiaţi?

42 Oana Bărbulescu
52. Cum se clasifică bunurile după natura& lor?

l
53. Daţi exemple de bunuri imobile prin destinaţie.
54. Cum se clasifică bunurile după modul\ de determinare?
55. Ce reprezintă productele?

l
56. Daţi exemple de bunuri incorporale.
57. Daţi exemple de bunuri consumptibile.
58. În cazul vânzării cumpărării unei casqê, semnarea actului se face la 1.02.2016 iar predarea
case la data de 1.04.2016. La ce dîţă are loc transferul dreptului de proprietate de la
vânzător la cumpărător? Argumentaţi ăspunsul.
1
59. In cazul vânzării cumpărării unei tonje de zahăr, semnarea actului se face la 1.02.016 iar
predarea zahărului la data de 10442016. La ce dată are loc transferul dreptului de
proprietate de la vânzător la cumpărător? Argumentaţi răspunsul.
60. A semnează împreună cu B un cointract de vânzare cumpărare ce are ca obiect un

autoturism. Contractul se încheie la iliotar, în formă autentică, în data de 1.07.2016, însă
predarea efectivă a autoturismului #e face în data de 1.08.2016. În dat de 5.07.2016
autoturismul este distrus ca urmare a= unui accident produs fără culpa vânzătorului. Când
are loc transferul dreptului de prop ”etate supra autoturismului şi de ce? Cine suportă
riscul contractului de vânzare cumpărare în cazul în care bunul nu este asigurat?
61. Ce reprezintă actele comutative?
62. Daţi exemple de acte aleatorii.

l
63. Care este diferenţa între liberalităţi acte dezinteresate. Daţi exemple pentru fiecare din
aceste două categorii de acte. l
64. Ce reprezintă un act juridic consensual?
65. Daţi exemple de acte cu executare suéţcesivă.
66. Care sunt faptele juridice în sens restrlâns?

l
67. Ce reprezintă gestiunea de afaceri?
68. Care sunt obligaţiile gerantului?
69. Exemplificaţi o situaţie din care să reilasă o plată nedatorată.
70. Cum se mai numeşte îmbogăţirea fără justă cauză? Daţi exemple pentru acest fapt juridic.
71. Ce presupune un act juridic multilateral?
72. Patru coproprietari fac o ofertă de vânzare pentru un apartament. Reprezintă această ofertă
un act multilateral? Argumentaţi răspunsul.
73. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca 0 situaţie să fie considerată plată
nedatorată?
74. Când produc efecte juridice actele mortis Causa?
75. Ce tip de act este clauza penală?
76. Care sunt modalităţile care pot afecta actele juridice?
77. Cum se mai numesc actele tipice?
78. Trei asociaţi împrumută lOO OOO de lei de la o bancă pentru a îşi cumpăra un autovehicul
în scop comercial. Creditul este pus la dispoziţia împrumutaţilor chiar la data încheierii
contractului. Ce tip de act juridic este împrumutul? Dar ce tip de contract? În cazul în care
la scadenţă nici unul din asociaţi nu restituie împrumutul pentru ce sumă poate banca să îi
urmărească pe fiecare dintre ei? Ce denumire poartă contractul accesoriu prin care cei trei
garantează împmmutul cu o casă?
79. O firmă împrumută de la o bancă 50 OOO de lei pentru care garantează cu un bun mobil
care rămâne la dispoziţia debitorului. Dacă în urma unui caz de forţă majoră bunul este
distrus, fără să existe culpa părţilor, cine suportă riscul dispariţiei bunului? O firmă
împrumută de la o bancă 50 OOO de lei pentru care garantează cu un bun mobil care
rămâne la dispoziţia debitorului. Cum se numeşte contractul accesoriu prin care firma
garantează împrumutul? Este banca proprietara bunului mobil pe durata imprumutului?
De ce? Dacă la scadenţă firma nu restituie împrumutul ce măsuri poate lua banca în
legătură cu bunul?
80. Contractul de închiriere trebuie încheiat în formă solemnă pentru a fi Valabil?
81. Care sunt obligaţiile ce se nasc în cadrul contractului de Vânzare cumpărare? Ce tip de
contract este acesta din punc de Vedere al caracterului obligaţiilor asumate?
82. Ce tip de contract este contractul de comodat şi pentru cine crează obligaţii acest tip de
contract?
83. Daţi cinci exemple de contracte unilaterale.
84. Cum se clasifică contractele dacă avem în vedere interesul patrimonial?
85. Daţi trei exemple de contracte aleatorii.
86. Care sunt diferenţele între liberalităţi şi actele dezinteresate şi daţi exemple pentru fiecare
din aceste două categorii.
44 Oana Bărbulescu
l
87. Care este sancţiunea nerespectării formei autentice la contractele solemne?

i a
88. Indicaţi un contract âncheiat în materie comercială care trebuie să respecte forma
autentică. j
89. Ce efecte juridice generează desfinţarea contractelor cu executare succesivă?

a
90. Care este diferenţa dintre rezoluţiune şi reziliere?

l
91. Care este diferenţa între raportul julridic de drept civil şi raportul juridic de drept al
afacerilor? î
92. Cine poate avea rolul de sibiect de dreîpt în raportul juridic de drept al afacerilor?
l
93. De câte tipuri pot fi profesiniştii şi cinte poate face parte din fiecare categorie?
94. Sub ce formă de organizare îşi pot desfăşura activitatea profesioniştii necomercianţi?
95. Ce se întele g e P rin “exP loatarea unei

,
treP rinderi”?
96. Enumeraţi câteva diferenţe ce există între profesioniştii comercianţi şi cei necomercianţi.
l
97. Unde trebuie să se autorizeze profesiojniştii ce desfăşoară activităţi liberale, înainte de a îşi
incepe activitatea? ş
98. Ce reprezintă organizaţiile profesionale?

i
99. Cine poate fi subiect al unui raport juridic de drept al afacerilor fără a avea calitatea de
profesionist?
l
100. Care este obiectul raportului juridic de drept al afacerilor?

2 PROFESIONISTI] PERSOANE FIZICE

. -
SUBIECTE ALE DREPTULUI AFACERILOR
> cunoaşterea caracteristicilor profesioniştilor comercianţi pentru a îi putea delimita de
profesioniştii necomercianţi şi de alte persoane de drept civil;
diferenţierea profesioniştilor comercianţi persoanăfizică de profesioniştii
comercianţi persoană juridică;
cunoaşterea celor trei forme sub care pot desfăşura activităţi economice profesioniştii
V
comercianţi persoană fizică;

VV
identificarea caracteristicilor persoanei fizice autorizate;

cunoaşterea prerogativelor comerciantului persoană fizică, titular al unei
întreprinderi individuale;
analiza trăsăturilor întreprinderii familiale.
V
Concepte-cheie:
o comerciant o patrimoniu de afectaţiune
o persoană fizică o profesionist
o persoană juridică o incapacitate
o PFA o incompatibilitate
o întreprindere individuală 0 decădere
o întreprinzător individual o interdicţie
o întreprindere familială o exploatarea unei întreprinderi
Profesioniştii comercianţi sunt:

l. Persoane fizice carepot desfăşura activităţi economice:
a) individual şi independent, ca persoană fizică autorizată (PFA) care poate avea sau nu
calitatea de comerciant;
b) ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale; întreprinzătorul persoană fizică
titular al unei întreprinderi individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării
sale la Registrul Comerţului;
c) ca membru al unei întreprinderi familiale; întreprinderea familială se înregistrează la
Registrul Comerţului, membrii intreprinderii familiale devenind comercianţi persoane fizice
de la această dată.
2. Persoane juridice ca: societăţile comerciale, companiile naţionale, societăţiile naţionale,
regiile naţionale care s-au înfiinţat prin reorganizarea unităţilor economice de stat în ramurile
46 j Oana Bărbulescu
i _
strategice ale economiei, organizaţiile cooperatiste care desfaşoară activitate de producere şi

desfacere de mărfuri şi de prestări senvicii, societăţile cooperative, grupurile de interes
economic care reprezintă o asociere de personae fizice sau juridice în scopul înlesnirii sau
dezvoltării activităţii economice a me brilor săi sau în scopul îmbunătăţirii rezultatelor
activităţii respective şi care având pe ,sonalitate juridică pot avea sau nu calitatea de
comerciant. `
2.1.1. Comerciantul persoană ñzţicã autorizată (PFA)
Comerciantul persoană fizică autbrizată (PFA) desfăşoară orice formă de activitate

economică permisă de lege, folosind forţa! sa de muncă şi aptitudinile profesiei sale.
Activitatea economică poate fi algricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru
obţinerea unor bunuri sau servicii a cărbr valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt
destinate vânzării sau schimbului pe pi ele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori
deteiminabili.
Înainte de începerea activităţii ec nomice PFA-ul este obligat să solicite înregistrarea
la Registrul Comerţului şi autorizarea fun ţionării.
Persoana fizică autorizată are, în p' incipal, următoarele drepturi:
- poate cumula calitatea de PFA cu cea d salariat al unei terţe personae care funcţionează fie
în acelaşi domeniu fie în alt domeniu de abtivitate;
- poate colabora cu alte PFA-uri, întreprtţnzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi
individuale sau reprezentanţi ai unor în eprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau
juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca acesta să îşi schimbe statutul
juridic dobândit; l
- poate cere ulterior schimbarea statutuliui juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător

persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale;
- are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii
pentru care a fost autorizată şi nici nu v fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu
l
care colaborează, chiar dacă colaborarea ste exclusivă;

- PFA beneficiază de asigurare în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte drepturi de
asigurări sociale şi totodată are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj. 1
PFA-ului îi este interzis să cumiileze şi calitatea de întreprinzător persoană fizică

titular al unei întreprinderi individuale. j
Răspunderea PFA-ului: ţ
-PFA-ul răspunde pentru obligaţiile sale du patrimoniul de afectaţiune în cazul în care acesta a
fost constituit şi în completare cu întreg patrimoniul său;
- dacă are calitatea de comerciant, în paz de insolvenţă, PFA-ul va fi supus procedurii
simplificate prevăzute de Legea 85/2006; j
- dacă PFA-ul nu are calitatea de come ciant, creditorii îşi vor executa creanţele împotriva
acesteia în condiţiile dreptului comun, pr văzute în Codul Civil.
Încetarea activităţii PFA-ului şi rajlierea acesteia din Registrul Comerţului intervine în
următoarele cazuri:
- prin deces;
- prin voinţa acesteia;
- la unei personae fizice sau ju idice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori
cererea
printr-o menţiune în Registrul Comerţulu Radierea înregistrării păgubitoare, se cere total sau
.
numai cu privire la anumite elemente al acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfinţate, în totalitat sau în parte sau modificate acte care stau la baza
înregistrării cuprivire la care se solicită radierea dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost
dispusă menţionarea în Registrul Comerţului.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul
actelor doveditoare, după caz, se depune la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă
tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
2.1.2. Comerciantul - întreprinzãtor persoană fizică titular al unei întreprinderi

individuale
Întreprinderea individual este întreprinderea economică, fără personalitate juridică,

organizată de un întreprinzător.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant
persoană fizică de la data înregistrării la Registrul Comerţului.
Prin înregistrarea la Registrul Comerţului întreprinderea individuală nu dobândeşte
personalitate juridică. .
Drepturile comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale sunt:

- poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul
teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană fizică;
- poate colabora cu alte PFA-uri, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane
juridice, pentru a efectua activităţi economice, fără ca acestea să îi schimbe statutul juridic
dobândit. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi
considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este
excusivă;
- poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează în acelaşi
domeniu, ca şi într-un alt domeniu de activitate decât cel în care şi-a organizat activitatea
întreprinderea individuală;
- întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în
sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.
Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale:
- răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimonial de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi
în completare cu întreg patrimonial său',
-în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de Legea 85/2006.
Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale
şi radierea din Registrul Comerţului intervine în următoarele cazuri:
- prin deces; în cazul în care întreprinzătorul decedează, mostenitorii pot continua
întreprinderea dacă îşi manifestă voinţa printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la
data dezbaterii succesiunii. În cazul că există mai mulţi moştemitori aceştia îşi pot desemna
un reprezentant în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială;
activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul
acelei firme a calităţii de succesor;
- prin voinţa acesteia;
- la unei personae fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei Înmatriculări ori
cererea
printr-o menţiune în Registrul Comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere total sau
numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfinţate, în totalitate sau în parte sau modificate acte care stau la baza
înregistrării cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost
Oana Bărbulescu
l
48 l
Cererea de radiere, însoţită de gcopia certificată pentru conformitate cu originalul

actelor doveditoare, după caz, se depline la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă
tribunalul unde îşi are sediul profesionaLj de către orice persoană interesată.
l
2.1.3. Întreprinderea familială

l
Întreprinderea familială este în; eprinderea economică, fără personalitate juridică,

organizată de un întreprinzător persoană jruridică împreună cu familia sa.
Întreprinderea familială este constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei familii,
familia fiind compusă din soţul, soţia, cdpii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data
autorizării întreprinderii familiale, rudeleţşi afinii până la gradul al patrulea inclusiv.
Constituirea întreprinderii familia e.
-se constituie în baza unui accord kile constituire între membrii familiei, acordul se
consemnează în formă scrisă, ca o condiţ» e a Valabilităţii acestuia;
acordul va cuprinde clauze referitoare l :
-
- numele şi prenumele membrilor ţşi reprezentantului;

- data întocmirii acordului; 3
- participarea şi condiţiile participării fiecărui membru la întreprinderea familială;

- cotele procentuale în care se vorjîmpărţi Veniturile nete ale întreprinderii;
- raporturile dintre membrii întreplrinderii familiale;
- condiţiile de retragere;
- lipsa uneia dintre clauzele menţionate a age nulitatea absolută a acordului.
Întreprinderea familială nu are u patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate
juridică prin înregistrarea la Registrul\ Comerţului, însă, prin acordul de constituire al
întreprinderii familiale membrii pot stipu a constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprejintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor
membrilor întreprinderii familiale/ persoanei fizice autorizate/ întreprinderii individuale,
afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a
patrimoniului membrilor întreprinderii amiliale/ persoanei fizice autorizate/ întreprinderii
individuale, separate de gajul general al cţeditorilor acestora.
Cotele de participare ale membrilor la patrimonial de afectaţiune sunt stabilite prin
actul constitutiv, aceste cote putând diferite de cele prevăzute pentru participarea la
veniturile nete sau la pierderile întreprinderii, numai dacă membrii convin în unanimitate
asupra acestui aspect.
Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi peroane fizice de la data înregistrării
acesteia la Registrul Comerţului şi răspunţl solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimonial de afectaţiune, dacă acesta a fost
constituit şi în completare cu întreg patri noniul, corespunzător cotelor de participare.
Membrii întreprinderii familialezni
-pot fi simultan PFA sau titulari ai unor în eprinderi individuale;
- pot cumula şi calitatea de salariat al ei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi
domeniu, cât şi într-un alt domeniu de a ţtivitate economică decât cel în care şi-au organizat
întreprinderea familială; Ţ
Actele de dispoziţie asupra bunur' or afectate activităţii întreprinderii familiale se vor

face cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această
majoritate să includă şi acordul proprieta lui bunului care face obiectul actului.
Membrii întreprinderii familiale unt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj. ţ
l
Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de

muncă, în acest tip de întreprindere putând lucre doar membrii unei familii.
Reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de constituire. El va
gestiona interesele întreprinderii familiale şi va lua deciziile privind gestiunea curentă a
cesteia în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura
specială se semnează de toţi membrii întreprinderii familiale care au capacitatea de exerciţiu
şi de reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se
încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu
privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate
întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile
care se dobândesc sunt coproprietatea membrilor.
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu alte persoane fizice
autorizate, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru
efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul dobândit.
Colaborarea se face numai în scopul exercitării activităţii pentru care întreprinderea familială
a fost autorizată.
Încetarea activităţii întreprinderii familiale şi radierea de la Registrul Comerţului
intervine în următoarele situaţii:
- când mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat;
- când mai mult de jumătate din membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din
întreprindere;
- la cererea unei personae fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei Înmatriculări ori
printr-o menţiune în Registrul Comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere total sau
numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfinţate, în totalitate sau în parte sau modificate acte care stau la baza
înregistrării cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost
Cererea de radiere, însoţită de copia certiticată pentru conformitate cu originalul
actelor doveditoare, după caz, se depune la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă
tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
2.1.4. Condiţii impuse de lege profesionistului persoană ñzică în vederea

dobândirii calităţii de comerciant
Comerciantului persoană fizică legea îi impune trei feluri de condiţii:

A. Condiţii referitoare la capacitatea juridică a persoanei, sunt acele condiţii necesare
protej ării persoanei interesate în realizarea activităţii economice;
B. Condiţii referitoare la cauzele de incapacitate sau incompatibilitate, sunt acele condiţii
necesare protejăriiintereselor generale;
C. Condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii referitoare la exploatarea unei
întreprinderi.
Condiţii impuse prin dispoziţii legale profesionistului comerciant persoană fizică:
A. Condiţii referitoare la capacitatea juridică a persoanei

O.U.G. 44/2008 prin art. 8 pct.l stipulează că persoana fizică trebuie să aibă capacitate
deplină de exerciţiu, adică să fi împlinit vârsta de 18 ani, cu excepţia membrilor întreprinderii
50 Oana Barbulescu
a
familiale cărora legea le solicită vârsata de 16 ani la data cererii solicitării înregistrării
întreprinderii respective. |
Din interpretarea acestui articol din Ordonanţă rezultă că persoanele care au împlinit
vârsta de 18 ani pot desfăşura activităţi economice într-una din următoarele forme: ca
persoană fizică autorizată, ca întreprinzător titular de întreprindere individuală şi ca
reprezentant al întreprinderii familiale. ?întru membrii întreprinderii familiale legea solicită
împlinirea vârstei de 16 ani la data solici :rii autorizaţiei.
Per a contrario rezultă că nu pot avea calitatea de comercianţi:
minorul cu capacitate de exerciţiu res ânsă, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Acesta
-
poate încheia însă, de la vârsta de 16 a ~, anumite acte juridice pentru care nu are nevoie de
încuvinţarea prealabilă a reprezentantulu' legal;
interzişii judecătoreşti, deoarece slunt lipsiţi de capacitate de exrciţiu, neavând
-
discernământul faptelor pe care le realizează datorită stării de alienaţie mintală;

Deci: l
- comercianţii persoane fizice pot presta jctivitate economică în mod independent numai de la
vârsta de 18 ani, de la acestă vârstă dobâ dind capacitate comercială;
- persoanele fizice pot presta activitate în cadrul unei întreprinderi familiale de la vârsta de 16
ani în calitate de membrii ai acesteia, cu ”ondiţia să nu aibă calitatea de reprezentanţi ai acelei
întreprinderi familiale, adică în cadrull întreprinderilor familiale se regăsesc comercianţi
persoane fizice care pot avea vârsta între ţ6-18 ani;
- femeia şi bărbatul căsătoriţi înainte de 8 ani, chiar dacă au dobândit capacitate de exrciţiu
deplină prin căsătorie, nu pot dobândi şi cţapacitate comercială; dacă moştenesc, în schimb, un
fond de comerţ pe cale succesorală, d 'bândesc calitatea de comerciant, fără însă a avea
dreptul de a îndeplini activităţi econorîiice; în aceeaşi situaţie se găsesc şi minorii care
dobândesc un fond de comerţ pe cale suctţesorală.
B. Condiţii referitoare la cauzele de incaiiacitate sau incompatibilitate

B. 1 Incompatibilităţi:
. |
Datorită funcţiei pe care o deţin nu pot fi izomercianţi:

- parlamentarii; l
- funcţionarii publici; ;
- magistraţii; ţ
- militarii; A
Datorită profesiei pe care o deţin nu pot fi comercianţi acele persoane care desfăşoară profesii
liberale:
- avocaţii; ţ
-notarii;
-medicii;
Activitatea acestora nu are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.
B.2. Decăderi: l
- sunt decăzute din dreptul de a fi com rcianţi persoanele care au fost condamnate penal
pentru una din infracţiunile prevăzute e art. 1 lit.i din Legea nr.12/1990 modificată, cu
condiţia să existe o hotărâre judecătoreas ă de condamnare în acest sens.
- o persoană nu are dreptul să desfăşoîre activităţi economice ca PFA, ca întreprinzător
persoană fizică, titular al unei întreprinde i individuale sau ca reprezentant ori membru într-o
întreprindere familială dacă a săvârşit fa te sancţionate de legile financiare, vamale şi cele
care privesc disciplina financiar-fiscală, d natura celor care se înscriu în cazierul fiscal.
B.3. Interdicţii: j
- interdicţiile legale, la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului privat
se referă
şi care sunt monopol de stat: prelucrarea tutunului, prospectarea şi extracţia carbunelui, a
minereurilor feroase ori activităţi care sunt considerate infracţiuni: fabricarea sau
comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca şi medicament;
- interdicţiile convenţionale, sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contract şi produc
efecte doar între părţile contractante:
clauze de exclusivitate, prin care un distribuitor se oblige faţă de producător să nu
-
vândă decât anumite produse, cele fabricate de producător; ca exemplu “agentul nu poate
negocia şi nu poate încheia, pe contul său, fără consimţământul expres al comitentului, în
regiunea determinată prin contract, operaţiuni de comerţ concurente privind bunuri şi sau
servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie”,
clauze de neconcurenţă cu privire la comerciantul agent comercial permanent, căruia
-
i se impune o anumită restrângere de activitate prin această clauză.
C. Condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii referitoare la exploatarea unei

întreprinderi
C.1. Exercitatea sistematică a unor activităţi organizate (producere, administrare sau

înstrăinare de bunuri ori prestare de servicii) de producţie, comerţ sau prestări servicii, cu titlu
de profesiune.
Exercitarea sistematică a uneia dintre aceste activităţi organizate se realizează prin
exploatarea unei întreprinderi.
Totodată, persoana fizică trebuie să deţină calificarea, adică pregătirea profesională
sau după caz experienţa profesională necesară pentru a desfăşura activitatea economică pentru
care se solicită autorizaţia.
Calificarea se poate dovedi cu următoarele acte:
- diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvirea unei instituţii de învăţământ preuniversitar
sau universitar;
- certificate de calificare profesională sau a unei forme de pregătire profesională, organizată în
condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acesteia;
- certificate de competenţă profesională;
- cartea de meşteşugar;
- carnetul de muncă al solicitantului;
- declaraţia de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se
solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul
meseriilor tradiţionale artizanale;
- atestatul de recunoaştere a calificării şi /sau de echivalare pentru persoanele fizice care au
dobândit calificarea în străinătate;
- atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de
învăţământ;
- orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
C.2. Activitatea profesionistului comerciant, considerată activitate economică, trebuie
să aibă drept scop obţinerea de profit, excluzându-se în principal activitatea nelucrativă.
C.3. Activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic să
fie desfăşurată pe riscul întreprinzătorului.
O.U.G. 44/2008 reglementează pentru prima dată în România, patrimoniul de
afectaţiune ca fiind o fracţiune distinctă a patrimoniului (bunuri, drepturi şi obligaţii) ale unei
PFA, titularului de întreprindere individuală, membrilor întreprinderii familiale afectată
i
scopului exercitării activităţii economicel separată de gajul general al creditorilor personali ai

acestora. i
Răspunderea nelimitată este caralzteristică pentru comerciantul persoană fizică (PFA,

titular al unei întreprinderi individuale). El răspunde cu patrimoniul de afectaţiune, dacă
acesta a fost constitut şi în completare răspunde cu patrimoniul său, adică cu toate bunurile
mobile şi imobile, prezente şi viitoare ce ,le găsesc în patrimoniul său.
În cazul membrilor întreprinde ii familiale legea instituie pe lângă răspunderea
nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiunle dacă acesta a fost constituit şi în completare cu
patrimoniul său propriu) şi răspunderea Şolidară şi indivizibilă pentru datoriile contractate de
reprezentantul întreprinderii familiale. l
Creditorii ale căror creanţe izvorăsc din activităţile economice ale comerciantului se
află în concurs şi pe aceeaşi poziţie cu cleilalţi creditori ai comerciantului, creditori ale căror
creanţe izvorăsc din acte civile. ţ
C.4. Nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc
disciplina financiar-fiscală, de natura cel r care se înscriu în cazierul fiscal.
C.5. Au un sediu profesional clarat. Pentru stabilirea acestui sediu profesional
declarat este necesar ca PFA-ul, titularul întreprinderii individuale sau oricare alt membru al
întreprinderii familiale să deţină cel puä: un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa
căruia este declarat sediul. Dreptul de losinţă poate avea ca temei juridic un contract de
vânzare cumpărare, testament, situaţie; în care comerciantul deţine întreg dreptul de
proprietate asupra imobilului şi nu doar uin drept de folosinţă sau un contract de locaţiune, caz
în care comerciantul este locatar. i
Desfăşurarea activităţilor econoiriice prin intermediul unui sediu permanent de către

cetăţenii altor state membre ale UniuniiiEuropene sau ale Spaţiului Economic European se
realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.
C.7. Declaraţia pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare
prevăzute de legislaţia specifică în ddmeniul sanitar-veterinar, protecţia mediului şi al
protecţiei muncii. i
C.8. Să fie înregistrat la Registru Comerţului şi autorizat potrivit legilor în vigoare.

Înregistrarea la Oficiul Registrului omerţului este elementul de diferenţiere între
profesionistul comerciant şi profesionistul necomerciant.
Îndeplinirea condiţiilor de funcţilonare se face porivit art. 5,15 şi următoarele din
Legea 359/2004, privind simplificarea foţmalităţilor de înregistrare în Registrul Comerţului a
persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a cestora, precum şi autorizarea persoanelor juridice,
`
cu modificările ulterioare, atât pentru sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cât şi
pentru activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.
Cererea de înregistrare în Regislţrul Comerţului şi de autorizare a funcţionării se
depune la Registrul Comerţului de pe iângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi
stabileşte sediul profesional. Cererea men: ionată trebuie să fie însoţită de:
a) Documentaţia de susţinere a cererii del înregistrare în Registrul Comerţului şi autorizarea
funcţionării PFA, care cuprinde:
- carte de identitate sau paşaport, fotdicopie certificată olograf de către titular privind
conformitatea cu originalul; '
- document care să ateste drepturile de fdlosinţă asupra sediului profesional, precum contract
de închiriere, de comodat, certificat de oştenitor, contract de vânzare cumpărare, declaraţie
de luare în spaţiu sau orice alt juridic ce c nferă dreptul de folosinţă, în copie legalizată;
- declaraţie pe proprie răspundere care s' ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare
prevăzută de legislaţia specială din dom iul sanitar, sanitar veterinar, protecţiei mediului şi
protecţiei muncii; *
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă

acesta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;
- fotocopii cerificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este
cazul.
b) Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul Comerţului şi autorizare a
funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde:
- carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale, fotocopie certificate
olograf de către titular privind conformitatea originalul;
cu
- document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract
de închiriere, de comodat, certificate de moştenitor, contract de vânzare cumpărare, declaraţie
de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă, în copie legalizată;
- declaraţie pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare
prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar veterinar, protecţiei mediului şi
protecţiei muncii;
aceasta este solicitată, potrivit unor prevederi speciale;
-fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este
cazul.
c) Documenţatia de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul Comerţului şi autorizare a
funcţionării a întreprinderii familiale, care cuprinde:
- carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru, fotocopie certificate olograf de către
titular privind conformitatea cu originalul;
- document care să ateste dreptul de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de
închiriere, comodat, certificate de moştenitor, contract de vânzare cumpărare, declaraţie de
luare în spaţiu sau orice alt act juridic care să confere dreptul de folosinţă, în copie legalizată;
- declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor
legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, snitar veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei sociale;
aceasta este solicitată, potrivit unor prevederi speciale;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este
cazul;
- acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de
validitate, şi procura specială, sub forma unui înscris sub semnătură privată, prin care
reprezentantul este desemnat prin acordul de constituire să gestioneze interesele întreprinderii
familiale.
Înregistrarea în Registrul Comerţului a PFA-ului, întreprinderii individuale şi a
întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului Oficiului Registrului
Comerţului de pe lângă tribunal.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii, documentaţiei şi a
documentelor care să atestă pregătirea şi experienţa profesională, directorul Oficiului
Registrului Comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în Registrul Comerţului
şi autorizarea funcţionării PFA-ului, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale.
2.1.5. Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii 26/1990 privind

Registrul Comerţului, modificată
Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt: înregistrarea la Registrul

Comerţului şi întocmirea registrelor contabile.
l
f
Comercianţii, precum şi alte persciane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de
lege, sunt obligaţi: 5
- înainte de începerea activităţii acestorai să solicite inmatricularea în Registrul Comerţului;

prin înregistrare se înţelege atât înmatric larea comerciantului, cât şi înscrierea de menţiuni,
'
care conform legii trebuie înscrise în Regiţtrul Comerţului;

- în cursul exercitării comerţului, să solici e înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind
actele şi faptele a căror înregistrare este evăzută de lege; potrivit Legii 26/ 1990 republicată,
comercianţii sunt persoanele fizice, într prinderile familiale, întreprinderile individuale, ce
efectuează în mod obişnuit activităţi c scop lucrativ, societăţile comerciale, companiile
~
naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial şi

ţ
organizaţiile cooperatiste; l
- la încetarea comerţului să solicite radierda din Registrul Comerţului.
Subiectele raportului de drept al a cerilor:

- profesioniştii comercianţi persoane fizic şi persoane juridice (societăţile comerciale);
- profesioniştii necomercianţi peroane c re desfăşoară activităţi liberale;
-
- alte subiecte de drept civil consumat i de bunuri, de servicii, beneficiari de executări de

-
lucrări. l
Profesioniştii comercianţi persoîne fizice desfăşoară activităţi economice sub

următoarele forme:
- ca persoană fizică autorizată (PFA); i
-ca titular al unei întreprinderi individual ;

-ca membru al unei întreprinderi individu le.
2.3.1. Teste grilă

l
v
Răspundeţi la următoarele întrebări aleg nd o singură variantă de răspuns din cele patru
variante posibile.
1. Profesionistul comerciant persoană fizi ă poate desfăşura activităţi economice:

a) individual şi independent, ca pe soană fizică autorizată (PFA);
b) ca acţionar într-o societate de ca italuri.
c) ca asociat într-un SRL. ţ
d) în oricare din formele de mai suş.
2. Profesionistul comerciant persoană ñzi ă poate desfăşura activităţi economice:

a ca partener într-o societate pe acţiu i.
b) ca asociat într-o societate de perso e.
c) ca întreprinzător titular al unei într rinderi individuale.
d) în oricare din formele de mai sus.
3. Profesionistul comerciant persoană ñzi poate desfăşura activităţi economice:

a) numai în cadrul unei societăţi com ciale.
b) ca membru al unei întreprinderi fa
c) ca obligatar al unei societăţi pe acţiuni.

d) în oricare din formele de mai sus.
4. Profesionistul comerciant persoană juridică poate fi:

a) societate comercială.
b) regie autonomă.
c) societate cooperatistă.
5. Organizaţiile cooperatiste în calitate de profesionist persoană juridică:

a) au peronalitate juridică.
b) se organizează pe baza primmcipiilor de gestiune economică.
c) pot desfăşura activitate de producere de mărfuri.
6. Comerciantul persoană fizică autorizată:

a) nu se înregistrează la Registrul Comerţului.
b) desfăşoară activitate în asociere cu alte persoane.
c) desfăşoară activitate folosind forţa sa de muncă.

a) desfăşoară activitate de voluntariat.
b) desfăşoară activitate în scopul obţinerii unui profit.
c) desfăşoară activitate pentru o fundaţie.
8. Comerciantul persoană fizică autorizată are dreptul:

a) de a colabora cu alte persoane fizice autorizate.
b) de a fi şi salariat în acelaşi timp.
c) de a angaja alte persoane cu contract de muncă.
9. Comerciantul persoană fizică autorizată nu are dreptul:

a) de a cere ulterior schimbarea statutului şi autorizarea ca întreprinzător
titular al unei
întreprinderi individuale.
b) de a se asigura în sistemul public de pensii.
c) de a cumula calitatea de PFA cu cea de întreprinzător titular al unei întreprinderi
individuale.
lO. Persoana fizică autorizată:

a) întotdeauna răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune.
b) răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune dacă acesta a fost
constituit.
c) răspunde pentru obligaţiile PFA-ului cu 10% din patrimoniul său.
ll. Dacă PFA-ul are calitatea de comerciant, în caz de insolvenţă va fi supus:

56 k Oana Bărbulescu
I
a) procedurii simpliñcate prevăzute ile Legea 85/2006.

b) prevederilor Codului civil.
c) ambelor acte normative. p
d) nici uneia din cele două acte norniative.
12 Încetarea activităţii PFA-ului poate

. fi lurmarea :
a) decesului persoanei.
b) înbolnăvirea persoanei.
c) ambele variante.
d) nici una din variante. i
13 Radierea
. din Registrul Comerţului a PiFA-ului poate interveni:
a) la cererea oricui. ţ
b) la cererea rudelor. i*
c) la cererea unei peroane fizice sauuuridice prejudiciate ca efect al înmatriculării.

14 Întreprinzătorul persoană fizică

. titular al unei întreprinderi individuale:
a) devine comerciant de la data exprimării intenţiei de a constitui întreprinderea.
b) devine comerciant de la data înregistrării la Registrul Comerţului.
c) devine comerciant pentru totdeauna.
d) toate cele de mai sus . i
15 . Întreprinderea individuală: |
a) este o întreprindere economică. i
b) este organizată de un întreprinzătdr.

c) nu are personalitate juridică.
16 Întreprinzătorul persoană fizică titulari al unei

. întreprinderi individuale:
a) poate fi angajator persoană fizică. i
b) nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

c) nu poate colabora cu PFA-uri.
d) nici una din variantele de mai sus i
l

a) poate fi salariat al uni terţe perso e.
b) poate colabora cu întreprinderi familiale.
c) poate colabora cu PFA-uri.
18 Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei

. întreprinderi individuale:
a) poate fi asigurat în sistemul publi de pensii.
b) este asigurat în sistemul public de ensii.
c) nu are dreptul la asigurările de so aj.
19. Întreprinzătorul persoană fizică titul r al unei întreprinderi individuale răspunde pentru
obligaţiile sale:
a) cu întreg patrimoniul de afectaţiune.

b) cu întreg patrimoniul, în completarea patrimoniului de afectaţiune.
c) ambele variante de mai sus.
d) nici una din variante de mai sus.
20. În de insolvenţă :
caz
a) întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu răspunde
pentru obligaţiile sale.
b) va fi supus procedurii simplificate prevăzută de Legea 85/2006.
c) va fi instituită direct procedura lichidării.
d) va intra direct în dizolvare.
21. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale răspunde pentru
obligaţiile sale este radiat din Registrul Comerţului:
a) în urma încetării activităţii.
b) printr-o cerere de radiere.
c) prin voinţa persoanei.
d) toate variantele sunt corecte.
22. Întreprinderea familială:

a) este constituită din minim 3 membri ai unei familii.
b) este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.
c) este constituită din minim un membru.
23. Membrii întreprinderii familiate trebuie să fi împlinit vârsata de:

a) 14 ani.
b) 16 ani.
c) 18 ani.
d) nu există limită de vîrstă.
24. Întreprinderea familială:

a) nu are personalitate juridică.
b) are personalitate juridică.
c) dobândeşte personalitate juridică doar în anumite situaţii.
25. Întreprindrea familială se constituie:

a) prin mutum acord.
b) prin acord scris între membii familiei.
c) prin acord verbal între membii familiei.
d) în orice fel.
26. Acordul de constituire al întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:

a) data întocmirii acordului.
b) cota de participare a fiecărui membru.
c) raporturile dintre membrii întreprinderii.
58 Oana Bărbulescu
27. În cazul în care din acordul de corllstituire al întreprinderii familiale lipseşte una din
clauzele prevăzute de lege consecinţa va : ţ
a) nulitatea relativă.
b) nulitatea absolută.
c) nu există consecinţe.
d) o amendă civilă.
28. Întreprinderea familială : ţ
a) nu are personalitate juridică. ş
b) nu are patrimoniu propriu.

c) poate avea un patrimoniu de afectaţiune.
d) toate cele de mai sus. ~
29. Patrimoniul de afectaţiune reprezintă:

a) o fracţiune distinctă a membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al
creditorilor personali ai acestora. Ş
b) o fracţiune distinctă a membrilor ntreprinderii familiale, dar care constituie de gajul

general al creditorilor personali a acestora.
c) se confundă cu patrimoniul memb ilor.
d) nici una din cele de mai sus. ţ
30. Membrii întreprinderii familiale: i
a) sunt profesionişti comercianţi pers Eane fizice.

b) sunt profesionişti comercianţi persN ane juridice.
c) sunt profesionişti necomercianţi. ă
d) nici una din cele de mai sus. ţ
3l . Membrii întreprinderii familiale: l
a) răspund solidar şi divizibil pentru datoriile contractate de reprezentanţi.

b) răspund solidar şi indivizibil pent datoriile contractate de reprezentanţi.
i
c) nu răspund solidar pentru datoriile \contractate de reprezentanţi.

d) nici o variantă nu este corectă. i
32. Membrii întreprinderii familiale: l
a) nu pot fi simultan membrii ai unui PFA sau al unei întreprinderi individuale.

b) pot fi simultan membrii ai unui PFA sau al unei întreprinderi individuale.
c) nu pot fi simultan salariaţi ai unei lterţe persoane care lucrează într-un alt domeniu de
activitate. Î
d) nu pot fi simultan salariaţi ai uneil terţe persoane care lucrează în acelaşidomeniu de

activitate. I
33. Membrii întreprinderii familiale: i
a) nu sunt asiguraţi în sistemul public de pensii.

b) nu sunt asiguraţi în sistemul asigur rilor de sănătate.
c) nu sunt asiguraţi în sistemul asigur rilor pentru şomaj.
d) sunt asiguraţi în sistemul public de pensii.
34. Reprezentantul întreprinderii familiale:

a) nu este desemnat prin acordul de ccbnstituire.
b) nu poate lua decizii privind gestiunea întreprinderii.

c) va lua decizii privind gestiunea întreprinderii în temeiul unei procuri speciale semnată
de toţi membrii întreprinderii familiale.
d) va lua decizii privind gestiunea întreprinderii în temeiul unei procuri speciale semnată
doar de membrii maj ori ai întreprinderii familiale.
35. Întreprinderea familială poate colabora cu alte PFA-uri sau întreprinderi individuale:
a) doar prin reprezentantul său.
b) şi prin reprezentantul său.
c) prin orice membru.
36. Încetarea activităţii întreprinderii familiale poate interveni:

a) dacă mai mult de un sfert din membrii au decedat.
b) dacă mai mult de o treime din membrii au decedat.
c) dacă mai mult de jumătate din membrii au decedat.
d) în orive variantă.
37. Încetarea activităţii întreprinderii familiale poate interveni:

a) la cererea unei persoane fizice prejudiciată ca efect al unei Înmatriculări.
b) la cererea unei persoane juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări.
c) la cererea unei persoane fizice prejudiciată printr-o menţiune din Registrul
Comerţului.
38. Cererea prin care se solicită radierea întreprinderii familiale se depune la:
a) Monitorul Oficial.
b) Registrul Comerţului.
c) ANAF.
d) tribunal.
39. Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se pot
încheia de reprezentant fără autorizarea membrilor:
a) dacă valoarea bunurilor cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 25% din
valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii.
b) dacă valoarea bunurilor cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din
c) dacă valoarea bunurilor cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 75% din
40. Întreprinderea individuală poate colabora cu PFA-urile:

a) numai în scopul exercitării activităţii pentru care întreprinderea a fost autorizată.
b) pentru orice fel de activităţi.
c) doar pentru activităţi de producţie.
d) doar pentru activităţi comerciale.
41. Condiţiile impuse de lege comerciantului persoană fizică sunt:

a) în scopul protej ării persoanei interesate.
60 Oana Bărbulescu
b) în scopul protejării intereselor ge erale.

c) pentru desfăşurarea activităţii refe itoare la exploatarea unei întreprinderi.
d) toate cele de mai sus. °
42. Pot desfăşura activităţi economice în alitate de profesionist comerciant persoană fizică:
a) persoanele fizice ce au împlinit v” sta de 18 ani.
b) minorii ce au împlinit 16 ani dar d ar ca membrii ai întreprinderilor familiale.
c) persoanele care au capacitate depl' ă de exerciţiu.
d) toate cele de mai sus sunt adevărat) .
43. Nu au capacitatea de a fi comercianţizl

a) minorul până la 14 ani. x
b) minorii între 14 şi 16 ani.

c) înterzişii judecătoreşti. t
d) toate categoriile de mai sus.
44. Au capacitatea de a fi comercianţi ce işi desfăşoară activitatea sub formă de PFA:

a) minorul lipsit de capacitate de exerilciţiu.
b) minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu.
c) minorul la orice vârstă.
d) doar peroanele majore. ş
45. Persoanele căsătorite înainte de 18 anl:

a) dobândesc prin căsătorie capacitati& deplină de exerciţiu.
b) nu dobândes prin căsătorie capacit te comercială.
c) pot fi membri într-o întreprindere amilială.
d) tuturor tipurilor de contracte.
46. Minorii care dobândesc pe cale succeslorală un fond de comerţ:

a) dobândesc prin căsătorie capacitat deplină de exerciţiu.
b) nu dobândes prin căsătorie capacit te comercială.
c) pot fi membri într-0 întreprindere amilială.
d) tuturor tipurilor de contracte. l
47. Sunt incompatibili cu calitatea de combrciant datorită funcţiei pe care o deţin:

a) parlamentarii. Ţ
b) judecătorii.
c) militarii. l

F
48. Sunt incompatibili cu calitatea de comlerciant datorită profesiei pe care o deţin:

a) magistraţii. '
b) funcţionarii publici. b
c) avocaţii. ş
d) procurorii.
49. Pot avea calitatea de comercianţi:

a) notarii.
b) profesorii.
c) medicii.
50. Actul normativ care reglementează statutul juridic al comerciantului persoană fizică este:
a) Legea 31/1990 .
b) OUG 44/2008.
c) Legea 85/2006.
d) Legea 12/1990.
5 l. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi:

a) persoanele care au fost condamnate penal pentru o infracţiune de orice fel.
b) persoanele care sunt cercetate penal pentru una din infracţiunile prevăzute de Legea
12/ 1990 chiar dacă hotărârea judecătorească mu a fost pronunţată.
c) persoanele care au fost condamnate penal pentru una din infracţiunile prevăzute de
Legea 12/1990 dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens .
d) în nici una din situaţiile de mai sus.
52. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi:

a) persoanele care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, fapte înscrise în
cazierul fiscal.
b) persoanele care au săvârşit fapte sancţionate de legile vamale, fapte înscrise în cazierul
fiscal.
c) persoanele care au săvârşit fapte care privesc disciplina financiar fiscală, fapte înscrise
în cazierul fiscal.
53. Comercianţii persoane fizice nu pot :

a) desfăşura activităţi care nu pot face obiectul comerţului privat.
b) desfăşura activităţi care sunt interzise prin clauze contractuale.
c) desfăşura activităţi care sunt considerate monopol de stat.
54. Nu pot forma obiectul comerţului privat:

a) prelucrarea lemnului.
b) prelucrarea tutunului.
c) prelucrarea medicamentelor.
55. Reprezintă interdicţii convenţionale:

a) clauzele de exclusivitate.
b) clauzele penale.
c) clauzele de reziliere.
d) toate categoriile de clauze enumerate mai sus.
56. Reprezintă interdicţii convenţionale:

a) clauzele de recalculare a preţului.
b) clauzele de diminuare a valorii contractului.
c) clauzele de neconcurenţă.
d) toate categoriile de clauze enumerate mai sus.
57. Prin clauza de neconcurenţă:

a) se impune o restrângere a activită ii pe o anumită zonă.
b) se impune un anumit preţ pentru rodusele ce fac obiectul contractului.
c) se impune o limită minimă a vânzărilor.
58. Prin clauza de exclusivitatea: l
a) un distribuitor se obligă faţă de'un client să nu vândă decât anumite produse.

b) un distribuitor se obligă faţă de producător să nu vândă decât anumite produse.
c) un distribuitor se obligă faţă de concurenţi să nu vândă decât anumite produse.
d) nici una din cele de mai sus. Ş
59. Exploatarea unei întreprinderi presuptilne:

a) folosirea la maxim a unor utilaj: .
b) exercitarea sistematică a unor a tivităţi organizate.

c) realizarea doar a activităţilor prbductive.
d) nici una din cele de mai sus. l
60. Pentru a solicita o autorizaţie pentru desfăşurarea unei activităţi economice trebuie ca
persoana fizică: i
a) să deţină o calificare în acest sensi

b) să aibă pregătire profesională în a est sens.
c) să aibă experienţa profesională ne esară ân acest sens.
{
61. Calificarea profesională a unei persoaipe se poate dovedi cu:

a) diploma de absolvire a unei institu 'ii.
b) certificatul de absolvire a unei inst' ţii.
c) adeverinţa de absolvire a unei instituţii.
62. Calificarea profesională a unei persoane se poate dovedi cu:

a) carnetul de şomaj. Î
b) cartea de meşteşugar.
c) cartea de identitate a maşinii.
d) nici una din cele de mi sus.
63. Calificarea profesională a unei persoa e se poate dovedi cu:

certificatul de calificare profesiona ă.
a)
b) certificatul de competenţă profesio ală.
c) atestatul de recunoaştere a unei cal ñcări.
d) toate cele de mai sus. ţ
64. Activitatea profesionistului comercian :

a) reprezintă o activitate nelucrativă. ţ
b) se poate desfăşura de asemenea în adrul unei fundaţii.

c) are întotdeauna ca scop obţinerea d profit.
j
65. Activitatea profesionistului comerciant:

a) întotdeauna se realizează pe riscul întreprinzătorului.
b) câteodată se realizează pe riscul întreprinzătorului.
c) nu presupune riscuri.
d) nici una cele de mai sus.
66. Răspunderea comerciantului persoană fizică este similară cu răspunderea:

a) societăţilor de persoane.
b) societăţilor de capitaluri.
c) SRL-ului.
d) societăţilor pe acţiuni.
67. Creditorii care deţin creanţe asupra comerciantului persoană fizică, creanţe ce izvorăsc din
activitatea economică a comerciantului:
a) au un drept de preemţiune la încasarea creanţelor lor faţă de creditorii ale căror
creanţe izvorăsc din acte civile.
b) se află pe aceeaşi poziţie cu creditorii ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.
c) creditorii ale căror creanţe izvorăsc din acte civile se îndestulează înaintea lor.
68. În completarea patrimoniului de afectaţiune, profesionistul comerciant peroană fizică

răspunde:
a) cu toate bunurile prezente şi viitoare ce se găsesc în patrimoniul său.
b) doar cu bunurile prezente din patrimoniul său.
c) doar cu bunurile viitoare din patrimoniul său.
69. Pentru a putea desfăşura activităţi economice, profesionistul comerciant peroană fizică
trebuie:
a) să fi împlinit 14 ani.
b) să aibă studii superioare.
c) să aibă un sediu declarat.
d) toate din cele de mai sus.
70. Pentru a putea avea un sediu declarat, profesionistul comerciant peroană fizică trebuie:
a) să deţină în proprietate un imobil.
b) să deţină un drept de folosinţă asupra unui imobil.
c) să aibă dreptul de dispoziţie asupra unui imobil.
71. Pentru a putea desfăşura activităţi economice, profesionistul comerciant peroană fizică
trebuie:
a) să dea o declaraţie pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare
prevăzute de legislaţia specifică din domeniul sanitar Veterinar.
b) să dea o declaraţie pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile de ñmcţionare
prevăzute de legislaţia specifică din domeniul protecţiei mediului.
c) să dea o declaraţie pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare
prevăzute de legislaţia specifică din domeniul protecţiei muncii.
72. Pentru a putea desfăşura activităţi ecoiiomice, profesionistul comerciant peroană fizică:
a) trebuie să fie înregistrat la Regist l Comerţului.
b) nu trebuie să fie înregistrat la Reg vstrul Comerţului.
c) trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.
73. Pentru a putea desfăşura activităţi eîonomice, profesionistul comerciant peroană fizică
trebuie să depună o cerere de înregistrare a:
a) Registrul Comerţului.
b) Tribunal.
c) Primărie. `
d) oricare din cei de mai sus . ţ
74. Cererea de înregistrare la Registrul Comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care
comerciantul persoană fizică îşi stabileşte sediul social trebuie însoţită de:
a) cartea de identitate a solicitantului
b) document din care să rezulte dreptul de folosinţă asupra sediului profesional.
c) copii de pe documentele care atestă experienţa profesională.
d) toate cele de mai sus. A
75. Cererea de înregistrare la Registrul Comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care
comerciantul persoană fizică îşi stabileşte sediul social trebuie este :
a) aceeaşi pentru PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială.
b) este diferită pentru PFA. 3
c) este diferită pentru întreprinderea ţtdividuală.

d) este diferită pentru întreprinderea milială.
ţ
76. Documentele de susţinere a cererii e înregistrare la Registrul Comerţului de pe lângă

tribunalul din judeţul în care comercian \l persoană fizică îşi stabileşte sediul social trebuie
sunt: i
a) aceleaşi pentru PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială.

b) pentru PFA se solicită un docume în plus.
c) pentru întreprinderea individuală s solicită un document în plus.
d) pentru întreprinderea familială se sblicită un document în plus.
77. Dispune înregistrarea la Registrul Corrlerţului şşi autorizarea iîmcţionării PFA-ului:

a) diectorul Oficiului Comerţului. `
b) orice angajat al Oficiului Comerţul i.

c) juristul Oficiului Comerţului.
d) toţi cei de mai sus. l
78. Înainte de începerea activităţii comerci nţii persoană fizică sunt obligaţi să solicite:
a) publicarea în Registrul Comerţu ui.
79. Comerciantul trebuie să solicite înscrierea În Registrul Comerţului:

a) actele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
b) faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
c) menţiunilor a căror înregistrare este prevăzută de lege.
80. Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt:

a) înregistrarea la Registrul Comerţului.
b) întocmirea registrelor comerciale.
c) ambele obligaţii menţionate mai sus.
d) nici una din obligaţiile menţionate mai sus.
2.3.2. Afirmaţii de tip “adevărat sau fals” cu argumentarea răspunsului
răspunsul.
l. Profesioniştii comercianţi persoană fizică pot desfăşura activităţi economice individual şi

independent, ca persoană fizică autorizată (PFA) care întotdeauna are calitatea de
comerciant.
2. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este comerciant

persoană fizică de la data înregistrării sale la Registrul Comerţului.
3. Membrii întreprinderii familiale devenind comercianţi persoane fizice de la data

înregistrării la Registrul Comerţului.
4. Profesioniştii comercianţi persoană juridică pot desfăşura activităţi economice ca:

societăţile comerciale, companiile naţionale, societăţiile naţionale, regiile naţionale care s-
au înfiinţat prin reorganizarea unităţilor economice de stat în ramurile strategice ale
economiei, organizaţiile cooperatiste care desfăşoară activitate de producer şi desfacere de
mărfuri şi de prestări servicii, societăţile cooperative, grupurile de interes economic care
reprezintă o asociere de personae fizice sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activităţii economice a membrilor săi sau în scopul îmbunătăţirii rezultatelor activităţii
respective şi care având personalitate juridică pot avea sau nu calitatea de comerciant.
5. Comerciantul persoană fizică autorizată (PFA) nu poate folosi forţa sa de muncă şi

aptitudinile profesiei sale în activiatea pe care o desfăşoară.
6. Activitatea economică desfăşurată de comerciantul persoană fizică autorizată (PFA) poate

fi agricolă, industrial, comercială.
7. Înainte de începerea activităţii economice PFA-ul este obligat să solicite înregistrarea la

Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării.
8. Persoana fizică autorizată nu poate cumula calitatea de PFA cu cea de salariat al unei terţe
personae care funcţionează fie în acelaşi domeniu fie în alt domeniu de activitate.
66 ă Oana Bărbulescu
Persoana fizică autorizată poate col ora cu alte PFA-uri, întreprinzători persoane fizice
titulari ai unor întreprinderi individu e sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori
cu alte persoane fizice sau juridice. |
10. Persoana fizică autorizată nu poate ulterior schimbarea statutului juridic dobândit
ere şi
autorizarea ca întreprinzător persoan' fizică titular al unei întreprinderi individuale.
ll. Persoana fizică autorizată nu are dre tul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane
pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată.
L
12. PFA beneficiază de asigurare în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte drepturi de
asigurări sociale şi totodată are drep l de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şom '.
13. PFA-ului îi este interzis să cumuleze ţi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al
unei întreprinderi individuale. ţ
14. PFA-ul răspunde pentru obligaţiile ale cu patrimoniul de afectaţiune în cazul în care
acesta a fost constituit şi în completar cu întreg patrimoniul său.
l
PFA-ul are calitatea de comerciant, creditorii işi vor executa creanţele impotriva
„ . i . . .. „ . „ .
15. Daca
acesteia în condiţiile dreptului comun prevăzute în Codul Civil.
16. Încetarea activităţii PFA-ului şi radie ea acesteia din Registrul Comerţului poate intervini
j
la cererea unei personae fizice sau ridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori
printr-o menţiune în Registrul Come v lui.
17. Cererea de radiere a PFA-ului, în oţită de copia certificate pentru conformitate cu

originalul actelor doveditoare, după c z, se depune la Oficiul Registrului Comerţului de pe
lângă tribunalul unde îşi are sediul pr fesional, de către orice persoană interesată.
18. Întreprinderea individuală este întrleprinderea economică, cu personalitate juridică,

organizată de un întreprinzător.
l
19. Întreprinzătorul persoană fizică titILar al întreprinderii individuale este comerciant

persoană fizică de la data radierii din egistrul Comerţului.
l
20. Prin înregistrarea la Registrul Corlierţului întreprinderea individual nu dobândeşte

personalitate juridică. l
21. Comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale nu poate angaja
terţe persoane cu contract individual de muncă.
22. Comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale nu poate colabora
cu alte PFA-uri, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi
individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice.
23. Comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi
calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează în acelaşi domeniu de
activitatea.
24. Comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale nu poate cumula şi
calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează într-un alt domeniu de
activitate decât cel în care şi-a organizat activitatea întreprinderea individual.
25. Comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale răspunde pentru
obligaţiile sale cu patrimonial de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi în completare
cu întreg patrimonial său.
26. Comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale în caz de

insolvenţă, va fi supus procedurii simpliñcate prevăzute de Legea 85/2006.
27. În cazul în care întreprinzătorul peroană fizică., titular al unei întreprinderi individuale
decedează, mostenitorii pot continua întreprinderea dacă îşi manifestă voinţa printr-o
declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii.
28. Activitatea comerciantului peroană fizică, titular al unei întreprinderi individuale nu poate
înceta prin voinţa acesteia.
29. Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică,

organizată de un întreprinzător persoană juridică împreună cu familia sa.
30. Întreprinderea familială este constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei familii,
familia fiind compusă din soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta de 14 ani la
data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv.
31. Întreprinderea familială se constituie în baza unui accord de constituire între membrii
familiei, acordul se consemnează în formă notariala, ca o condiţie a valabilităţii acestuia.
32. Acordul de constituire între membrii întreprinderii familiale va cuprinde clauze referitoare
la: numele şi prenumele membrilor şi reprezentantului, data întocmirii acordului,
participarea şi condiţiile participării fiecărui membru la întreprinderea familială, cotele
procentuale în care se vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre
membrii întreprinderii familiale, condiţiile de retragere, lipsa uneia dintre clauzele
menţionate atrage nulitatea absolute a acordului.
33. Întreprinderea familială are un patrimoniu propriu şi dobândeşte personalitate juridică prin
înregistrarea la Registrul Comerţului.
34. Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale membrii pot stipula constituirea unui
patrimoniu de afectaţiune.
35. Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor membrilor întreprinderii

familiale/ persoanei fizice autorizate/ întreprinderii individuale, afectate scopului
exercitării unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului
68 Oana Bărbulescu
membrilor întreprinderii familiale/ p rsoanei fizice autorizate/ întreprinderii individuale,

separate de gajul general al creditoril r acestora.
36. Patrimoniul de afectaţiune reprezi ă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor

membrilor întreprinderii familiale/ p rsoanei fizice autorizate/ întreprinderii individuale,
afectate scopului exercitării unei acti tităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a
patrimoniului membrilor întreprinderi familiale/ persoanei fizice autorizate/ întreprinderii
individuale, separate de gajul general l creditorilor acestora.
ţ
37. Cotele de participare ale membrilor lia patrimoniul de afectaţiune sunt stabilite prin actul
constitutive. i
38. Cotele de participare ale membrilor l patrimoniul de afectaţiune nu pot fi diferite de cele
prevăzute pentru participarea la veni rile nete sau la pierderile întreprinderii, nici chiar
dacă dacă membrii convin în unanimi ate asupra acestui aspect.
39. Membrii întreprinderii familiale sunti comercianţi persoane fizice de la data înregistrării
acesteia la Registrul Comerţului. [
40. Membrii întreprinderii familiale r spund divizibil pentru datoriile contractate de

reprezentant în exploatarea întreprind Vrii.
l
41 . Membrii întreprinderii familiale răspînd solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate

de reprezentant în exploatarea întrep iinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a
fost constituit şi în completare cu într g patrimonial, corespunzător cotelor de participare.
ţ
42. Membrii întreprinderii familiale nu pţot fi simultan PFA sau titular ai unor întreprinderi
individuale. ţ
43. Membrii întreprinderii familiale nu [pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe
persoane care funcţionează în acelaşi omeniu.
44 .Membrii întreprinderii familiale nu pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe

persoane care funcţionează într-un al domeniu de activitate economică decât cel în care
şi-au organizat întreprinderea familială.
45. Actele de dispoziţie asupra bunurilor fectate activităţii întreprinderii familiale se vor face
cu acceptul majorităţii simple a mem rilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate
să include şi acordul proprietarului bu ului care face obiectul actului.
46. Membrii întreprinderii familiale nu sunt asiguraţi în sistemul public de pensii.
47. Membrii întreprinderii familiale au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor

sociale.
48. Membrii întreprinderii familiale au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul de sănătate.
49. Membrii întreprinderii familiale nu îu dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor

pentru şomaj.
50. Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de muncă, în
acest tip de întreprindere putând lucre doar membrii unei familii.
51. Reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de constituire.
52. Reprezentantul întreprinderii familiale va gestiona interesele întreprinderii familiale şi va

lua deciziile privind gestiunea curentă a cesteia în temeiul unei procuri speciale, sub forma
unui înscris sub semnătură privată.
53. Procura special în temeiul căreia gestionează interesele reprezentantul se semnează de toţi
membrii întreprinderii familiale indifferent de vârsta lor.
54. Actele prin care se dobandesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie
de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire
la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate
întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului.
SP5 . Bunurile care se dobandesc prin activitatea întreprinderii familiale sunt proprietatea
reprezentantului.
56. Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu alte persoane fizice
autorizate, întreprinzători persoane fizice titular ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru
efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul dobândit.
57. Încetarea activităţii întreprinderii familiale şi radierea de la Registrul Comerţului poate

interveni când mai mult de un sfert din membrii acesteia au decedat.
58. Încetarea activităţii întreprinderii familiale şi radierea de la Registrul Comerţului poate

intervene când mai mult de jumătate din membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau
se retrag din întreprindere.
59. Pentru a putea desfăşura activitate economică comerciantul persoană fizică trebuie să
respecte condiţii referitoare la capacitatea juridică a persoanei, acele condiţii necesare
protejării persoanei interesate în realizarea activităţii economice.
60. Pentru a putea desfăşura activitate economică comerciantului persoană fizică nu i se

impun condiţii referitoare la cauzele de incapacitate sau incompatibilitate.
6l. Condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii referitoare la exploatarea unei

întreprinderi îi sunt impuse comerciantului persoană fizică în mod obligatoriu.
62. Persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot desfăşura activităţi economice intr-una din
următoarele forme: ca persoană fizică autorizată, ca întreprinzător titular de întreprindere
individual şi ca reprezentant al întreprinderii familiale.
63. Pentru membrii întreprinderii familiale legea solicită împlinirea vârstei de 18 ani la data
solicitării autorizaţiei.
70 Oana Bărbulescu
64. Nu pot avea calitatea de comercianţi inorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cu vârsta
cuprinsă între 14 şi 18 ani.
l
l
65. Minorul cu capacitate de exerciţiu r strânsă, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani poate
încheia însă, de la vârsta de 16 ani, anumite acte juridice pentru care nu are nevoie de
încuvinţarea prealabilă a reprezentari lui legal.
66. Comerciantii persoane fizice pot pre ta activitate economică în mod independent numai
de la vârsta de 18 ani, de la acestă vâr tă dobândind capacitate comercială.
67. Persoanele fizice pot presta activitate în cadrul unei întreprinderi familiale de la vârsta de
16 ani în calitate de membrii ai aceste a, cu condiţia să nu aibă calitatea de reprezentanţi ai
acelei întreprinderi familiale.
68. În cadrul întreprinderilor familiale s regăsesc comercianţi persoane fizice care pot avea
vârsta între 14-18 ani. ţ
69. Persoanele căsătorite înainte de 18 ni dobândesc capacitate de exrciţiu deplină prin

căsătorie, şi totodată dobândesc şi cap citate comercială.
l
70. Persoanele care moştenesc un fond d comerţ pe cale succesorală, dobândesc calitatea de
comerciant, fără însă a avea dreptul d a îndeplini activităţi economice.
71. Minorii care dobândesc un fond de omerţ pe cale succesorală dobândesc calitatea de
comerciant având dreptul de a îndeplirţii activităţi economice.
72. Datorită funcţiei pe care o deţin parlariientarii nu pot fi comercianţi.

l
73. Datorită funcţiei pe care o deţin notariţ nu pot fi comercianţi.

l
Militarii pot fi comercianţi.

. . . l
74. ţ
75. Datorită profesiei pe care o deţin nul pot fi comercianţi acele persoane care desfăşoară
profesii liberale. ţ
76. Medicii pot fi comercianţi.
77. Avocaţii nu pot fi comercianţi.
78. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele care au fost condamnate penal
pentru una din infracţiunile prevăzute de art. 1 lit.i din Legea nr.12/1990 modificată, cu
condiţia să existe o hotărâre judecătorească de condamnare în acest sens.
79. O persoană are dreptul să desfăşoare activităţi economice ca PFA, ca întreprinzător

persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale sau ca reprezentant ori membru
într-o întreprindere familială chiar da :ă a săvârşit fapte sancţionate de legile financiare,
vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în
cazierul fiscal.
80. Nu pot face obiectul comerţului privat deoarece sunt monopol de stat: prelucrarea
tutunului, prospectarea şi extracţia cărbunelui, a minereurilor feroase
81. Nu sunt considerate infracţiuni: fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în
alt scop decât ca şi medicament.
82. Interdicţiile convenţionale, sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contract şi produc
efecte dor între părţile contractante.
83. Clauze de neconcurenţă sunt cele prin care un distribuitor se oblige faţă de producător să
nu vândă decât anumite produse, cele fabricate de producător.
84. Prin clauzele de exclusivitate comerciantului agent comercial permanent i se impune o

anumită restrângere de activitate prin această clauză.
85. Exercitatea sistematică a unor activităţi organizate cu titlu de profesiune se realizează prin
86. Producere, administrare sau înstrăinare de bunuri ori prestare de servicii reprezintă
87. Persoana juridică trebuie să deţină calificarea, adică pregătirea profesională sau după caz
experienţa profesională necesară pentru a desfăşura activitatea economică pentru care se
solicită autorizaţia.
88. Persoana fizică ce desfăşoară activitate comercială poate să-şi dovedească calificarea prin
diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvirea unei instituţii de învăţământ
preuniversitar sau universitar.
89. Persoana fizică ce desfăşoară activitate comercială poate să-şi dovedească calificarea prin
cartea de meşteşugar.
90. Activitatea profesionistului comerciant, considerată activitate economică, trebuie să aibă

drept scop obţinerea de profit, excluzându-se în principal activitatea nelucrativă.
91. Activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic să fie

desfăşurată pe riscul întreprinzătorului.
92. Legea 31/1990 reglementează pentru prima dată în România, patrimoniul de afectaţiune.
93. Răspunderea limitată este caracteristică pentru comerciantul persoană fizică (PFA, titular
al unei întreprinderi individuale).
94. Comerciantul persoană fizică (PFA, titular al unei întreprinderi individuale) răspunde cu
patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constitut şi în completare răspunde cu
patrimoniul său, adică cu toate bunurile mobile şi imobile, prezente şi viitoare ce se găsesc
în patrimoniul său.
72 Oana Bărbulescu
95. În cazul membrilor întreprinderii fa iliale legea instituie pe lângă răspunderea nelimitată
(cu patrimoniul de afectaţiune dacă a esta a fost constituit şi în completare cu patrimoniul
său propriu) şi răspunderea solidră şi indivizibilă pentru datoriile contractate de
reprezentantul întreprinderii familial . -
96. Creditorii ale căror creanţe izvorăsc din activităţile economice ale comerciantului au un
drept prioritar faţă de creditori ale că or creanţe izvorăsc din acte civile.
l
97. Comerciantul persoană fizică poate esfăşura activităţi economice dacă a săvârşit fapte
sancţionate de legile financiare, vam le şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de
natura celor care nu se înscriu în cazi rul fiscal.
98. Comerciantul persoană fizică are un sţediu profesional declarat.
99. Pentru satbilirea acestui sediu pro sional declarat este necesar ca PFA-ul, titularul
întreprinderii individuale sau oricare alt membru al întreprinderii familiale să deţină cel
puţin un drept de proprietate asupra i obilului la adresa căruia este declarat sediul.
a
100. Dreptul de folosinţă necesar stabi irii sediului social al comerciantului persoană fizică
poate avea ca temei juridic doar un c ntract de vânzare cumpărare, testament.
lOl. Dreptul de folosinţă necesar stab lirii sediului social al comerciantului persoană fizică
poate avea ca temei juridic un contrac de locaţiune.
102. Desfăşurarea activităţilor econo ice prin intermediul unui sediu permanent de către
cetăţeniialtor state membre ale Uni ii Europene sau ale Spaţiului Economic European se
realizează cu respectarea reglementărlor în vigoare privind sediul secundar.
103. Comerciantul persoană fizică t buie să dea o declaraţie pe proprie răspundere

referitor la faptul că îndeplineşte con iţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică
în domeniul sanitar-veterinar, protecţi mediului şi al protecţiei muncii.
104. Comerciantul persoană fizică trelbuie să fie înregistrat la Registrul Comerţului şi

autorizat potrivit legilor în vigoare.
105. Înregistrarea la Oficiul Registrullai Comerţului este elementul de diferenţiere între

profesionistul comerciant de profesiorţistul necomerciant.
106. Cererea de înregistrare a comerci ntului persoană fizică la Registrul Comerţului şi de

autorizare a funcţionării se depune l Registrul Comerţului de pe lângă tribunalul din
judeţul în care solicitantul îşi stabileşt sediul profesional.
107. Cererea de înregistrare a comer iantului persoană fizică la Registrul Comerţului

trebuie să fie însoţită de documentaţa de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul
Comerţului şi autorizarea ftmcţionări PFA.
108. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul Comerţului şi

autorizarea funcţionării PFA trebuie să cuprindă un document care să ateste drepturile de
proprietate asupra sediului profesional,
109. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul Comerţului şi

autorizarea funcţionării PFA trebuie să cuprindă un document precum contract de
închiriere, de comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare cumpărare, declaraţie
de luare în spaţiu sau orice alt juridic ce conferă dreptul de folosinţă, în copie legalizată.
ll0. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul Comerţului şi

autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale cuprinde aceleaşi elemente ca şi
cererea de înregistrare a PFA-ului.
111. Documenţatia de susţinere a cererii de înregistrare în Registrul Comerţului şi

autorizare a funcţionării a întreprinderii familiale, care cuprinde elemente suplimentare
faţă de cererea de înregistrare a PFA-ului şi cererea de înregistrare a întreprinderii
individuale.
112. Acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă scrisă, este solicitat ca o
condiţie de validitate iar procura specială, prin care reprezentantul este desemnat prin
acordul de constituire să gestioneze interesele întreprinderii familiale, trebuie întocmită
sub forma unui înscris authentic.
113. Înregistrarea în Registrul Comerţului a PFA-ului, întreprinderii individuale şi a

întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului Monitorului
Oficial.
114. Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii, documentaţiei şi a

documentelor care să atestă pregătirea şi experienţa profesională, directorul Oficiului
Registrului Comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în Registrul
Comerţului şi autorizarea ñmcţionării PFA-ului, a întreprinderii individuale şi a
întreprinderii familiale.
115. Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt înregistrarea la Registrul
Comerţului şi întocmirea registrelor contabile.
116. Comerciantul persoană fizică nu trebuie să întocmească registre contabile.
ll7. Comerciantul persoană fizică la încetarea activităţii nu trebuie să solicite radierea din
Registrul Comerţului.
118. Radierea din Registrul Comerţului a comerciantul persoană fizică la încetarea

activităţii se face din oficiu.
119. În caz de insolvenţă întreprinderea familială va fi supusă procedurii simplificate

prevăzută de Legea 85/2006.
120. Ţinerea contabilităţii comerciantului persoană fizică este similară cu cea a societăţilor
comerciale.
74 Oana Bărbulescu
2.3.3. Întrebări deschise, aplicaţii şi te e de dezbatere
Răspundeţi pe scurt la următoarele în ebări şi teme de dezbatere şi rezolvaţi următoarele

aplicaţii.
l. Cine poate avea rolul de subiect al dreptului afacerilor?

i
2. Cine intră în categoria profesioniitilor comercianţi?

X
Cine intră în categoria profesioni )tilor necomercianţi?
Cine poate avea calitatea de subi ct de drept al afacerilor fără a fi profesionist?
Care sunt profesioniştii comercia ţi persoane fizice?
Cine intră în categoria profesionţtilor comercianţi persoane juridice?
Daţi exemple de profesionişti nec mercianţi?
Ce reprezintă exploatarea unei în eprinderi? l
În ce constă exploatarea unei într rinderi?
lO. Sub ce formă se pot desfăşura proÎesiile liberale cu drept de liberă practică?
ll. Unde se autorizează profesioniştiiicare desfăşoară activităţi liberale?
12. Ce sunt organizaţiile profesionale
13. Cum îşi pot desfăşura activităţile liberale profesioniştii necomercianţi?
14. Ce reprezintă regiile autonome? r
15. Ce reprezintă grupurile de interes ţconomic?
16. Ce tipuri de activităţi poate desfăşlhira comerciantul persoană fizică autorizată?
17. Ce drepturi are un PFA?
18. Cum răspunde un PFA pentru obli aţiile sale?
19. Prin ce moduri poate înceta activit tea unui PFA?
20. Care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru radierea unui PFA din Registrul Comerţului?
21. Ce reprezintă întreprinderea individuală?
22 .Care sunt prerogativele comerciantului persoană fizică, titular al unei întreprinderi

individuale?
23. Cum răspunde întreprinzătorul persoană fizică pentru obligaţiile întreprinderii

individuale?
24. În ce cazuri se paote ajunge la radierea din Registrul Comerţului a întreprinderii

individuale?
25. În cce situaţie moştenitorul intreprinzatorului decedat pot continua activitatea

întreprinderii individuale?
26. Ce reprezintă întreprinderea familială?
27. Din cine poate fi constituită o întreprindere familială?
28. Pe baza cărui acte se constutuie o întreprindere familială?
29. Ce trebuie să cuprindă acordul de constituire al unei întreprinderi familiale?
30. Cum răspund membrii întreprinderii familiale pentru obligaţiile acesteia?
31. Ce reprezintă patrimoniul de afectaţiune?
32. Care este statutul membrilor întreprinderii familiale?
33. Care sunt prerogativele membrilor întreprinderii familiale?
34. Ce interdicţii există pentru întreprinderea familială?
35. Care este statutul reptrezentantului întreprinderii familiale?
36. Cu poate înceta activitatea întreprinderii familiale?
37. De câte tipuri sunt condiţiile impuse de lege comerciantului persoană fizică?
38. Care sunt condiţiile impuse de lege comerciantului persoană fizică referitoare la
capacitatea juridică a persoanei respective?
39. Care sunt condiţiile impuse de lege comerciantului persoană fizică necesare protejării
intereselor generale?
40. La ce se referă condiţiile impuse de lege comerciantului persoană fizică necesare

protejării intereselor generale?
41. Cine poate avea calitatea de comerciant?
42. Cine nu are capacitatea de a fi comerciant?
43. Cine este incompatibil cu calitatea de comerciant datorită funcţiei deţinute?

l
76 Oana Bărbulescu
44. Cine este incompatibil cu calitateei de comerciant datorită profesiei dobândite?
45. Care sunt persoanele decăzute din' dreptul de a fi comercianţi?

l
46. Care sunt interdicţiile legale caile se referă la anumite activităţi care nu pot face
obiectul comerţului privat?
47. Care sunt interdicţiile convenţionáile stabilite prin clauze contractuale?
48. Daţi exemple de clauze de exclusiţivitate.
49. Daţi exemple de clauze de neconcixrenţă.
50. Ce reprezintă exploatarea unei în eprinderi?
51 . Cum se poate dovedi calificarea profesională a unei persoane, necesară desfăşurării

activităţii economice? ţ
52. Care este scopul activităţii econorţnice a comerciantului persoană fizică?
53. Pe riscul cui se desfăşoară actvitaliea economică a comerciantului persoană fizică?
54. Ce este caracteristic răspunderii c merciantului persoană fizică?
55. Care sunt condiţiile impuse de l ge comerciantului persoană fizică necesare pentru
desfăşurarea activităţii referitoare a exploatarea unei întreprinderi?
56. Care sunt condiţiile ce trebuie încieplinite pentru ca comerciantului persoană fizică să
poată avea un sediu declarat? ţ
57. Ce declaraţii pe propria raspun ere trebuie să dea comerciantului persoană fizică
pentru a putea să-şi desfăşoare act vitatea?
58. Ce documente trebuie depuse d comerciantul persoană fizică odată cu cererea de

înregistrare la Registrul Comerţul i şi de autorizare a funcţionării PFA-ului?
59 .Ce documente trebuie depuse dîucomerciantul persoană fizică odată cu cererea de

înregistrare la Registrul Come lui şi de autorizare a funcţionării întreprinderii
individuale?
ă
60. Ce documente trebuie depuse d& comerciantul persoană fizică odată cu cererea de
înregistrare la Registrul Come lui şi de autorizare a funcţionării întreprinderii
familiale?
3. SOCIETĂTILE COMERCIALE - SUBIECTE

ALE DREPTULUI AFACERILOR
familiarizarea cu cele cinci tipuri de societăţi comerciale;
VVVV
cunoaşterea etapelor de constituire a societăţilor comerciale;

identificarea diferenţelor dintre filială, sucursală şi reprezentanţă;
înţelegerea modului în care funcţionează şi se administrează societăţile
comerciale punându-se accent pe organele sale de conducere, execuţie şi control;
cunoaşterea posibilităţile de modificare a societăţilor comerciale;
V
Concepte-cheie:
aportul asociaţilor sistem dualist de administrare
act constitutiv Consiliu de Administraţie
capital social Consiliu de Supraveghere
acţiuni fuziune
părţi sociale achiziţie
părţi de interes dizolvare
obligaţiuni lihidare
AGA
sistem unitar de
administrare
sp
3.1.1. Cadru conceptual. Clasificare
Societatea civilă versus societatea comercială. Definire

Codul civil român defineşte societatea ca fiind :“un contract prin care două sau mai
multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărţi foloasele ce ar putea
deriva”.
Din această definiţie rezultă cele trei elemente care trebui să fie reunite cumulativ
pentru existenţa valabilă a unei asemenea entităţi:
l. Necesitatea încheierii unui contract, denumit şi pact societar.
2. Constituirea unui fond comun, alcătuit din aporturi ale membrilor.
3. Scopul asociaţiilor, care este de a realize câştiguri şi de a le împărţii între ei.
Trăsăturile evocate sunt caracteristice societăţii civile dar, printr-o interpretare
extensivă, pot fi aplicate şi în cazul societăţii comerciale. De altfel, între societatea civilă şi
cea comercială există o serie de asemănări şi deosebiri.
78 Oana Barbulescu
a) Asemănări:
° ambele au aceeaşi esenţă; fiecare reprlezintă o grupare de persoane şi de bunuri (capitaluri)
în scop lucrativ; asociaţii urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor. Sub acest aspect,
ambele tipuri de societăţi se deosebesc &de grupările fără scop lucrativ, respectiv asociaţiile şi
fundaţiile (non-profit).
-atât societatea civilă cât şi cea co ercială iau naştere printr-un contract de societate,
elementele esenţiale ale contractului e societate civilă se regăsesc şi în cel de societate
comercială (contribuţii ale asociaţilor concretizate în aporturi, intenţia de a desfăşura în
comun o anumită activitate cât şi obţin rea şi partajarea beneficiului) astfel încât, în ambele
cazuri contractul de societate are cara er bi sau plurilateral, cu titlu oneros, comutativ, cu
executare succesivă şi consensual; precizarea că, actul constructiv la societatea
comercială nu mai este supus obligati ităţii încheierii în formă autentică (anterior actualei
*
reglementări forma solemnă era obli atorie) putând îmbrăca forma unui înscris sub
semnătură privată, cu unele excepţii ( tunci când se aduce ca aport la capitalul social un
teren sau când se constituie o societate e persoane).
i
b) Deosebiri:
° o primă deosebire se referă la ob ectul sau natura operaţiilor pe care le realizează
societatea; societatea comercială are ca obiect efectuarea unor operaţiuni calificate de codul
comercial ca fiind fapte de comerţ; d ă societatea are ca obiect realizarea unor activităţi
care nu sunt fapte de comerţ, ea este o s cietate civilă.
O problemă deosebită se ridică în cazul în care în actul constitutiv se stabilesc ca
obiect al societăţii, pe lângă operaţiu i comerciale şi operaţiuni civile. În asemenea caz
trebuie să se cerceteze şi să se determin care este în fapt activitatea societăţii şi ce rol joacă
fiecare dintre cele două categorii de peraţiuni în realizarea obiectului societăţii. Dacă
operaţiunile comerciale au o importanţ redusă, ori servesc numai ca mijloc de realizare a
unor operaţiuni civile, societatea va fi ci ilă.
- altă deosebire între societatea civilă; şi cea comercială constă în aceea că, încă de la
constituire, societatea comercială este i vestită cu personalitate juridică. Conform art. l din
legea 31/1990, republicată, “societăţil comerciale cu sediul în România sunt persoane
juridice române”. Deci, societatea com rcială nu este numai un contract, ci este chiar un
subiect de drept distinct de asociaţii ce compun, având patrimoniu propriu, care îi permite
să-şi asume obligaţii şi să răspundă pentru îndeplinirea lor. Societatea civilă nu are
personalitate juridică, ea rămâne un s plu contract, fără a fi subiect de drept de-sine-
stătător. Spre deosebire de societatea civilă, a cărei structură nu poate depăşi cadrul
contractual, în cazul societăţilor comer iale, structura acesteia este bine definită, neputand
depăşi cadrul reglementat de lege pentru fiecare formă juridică.
° între societatea comercială şi cea civil" există deosebiri privind condiţiile în care aceasta se
constituie, funcţionează şi se dizolvă.

În concluzie, pe baza elementel r enunţate putem defini societatea comercială ca
fiind: „o grupare de persoane constit ită pe baza unui act constitutiv şi beneficiind de
personalitate juridică, în care societarii e înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru
exercitarea unor fapte de comerţ, în s, opul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate”
[APA 6l]. '
Caracteristicile societăţilor comerciale

Societatea comercială fiind un iect de drept distinct de asociaţii care o constituie
s `
trebuie să se idividualizeze în mod oblig toriu prin anumite elemente caracteristice:

- firma societăţii, adică numele sau den, mirea societăţii care trebuie precizată în contractul
de societate; la autentificarea actului co stitutiv sau după caz la darea de dată certă se va
prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privitoare la disponibilitatea

firme; Stabilirea firmei se face diferit în funcţie de forma juridică a societăţii, astfel la
societăţile de persoane aceasta trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii
cu răspundere nelimitată, la societăţile de capitaluri firma se compune dintr-o denumire
proprie iar la societăţile cu răspundere limitată este formată tot dintr-o denumire proprie la
care se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi. Menţiunea formei juridice a
societăţii trebuie să însoţească firma societăţii la toate formele de societate.
- emblema societăţii, este semnul care deosebeşte o societate de o altă societate care
desfăşoară acelaşi tip de activitate şi este un element de identificare facultativ.
- sediul societăţii, denumit şi sediul social este locul unde se va desfăşura activitatea
comercială a societăţii sau unde se vor găsi organele de conducere ale societăţii şi este
stabilit prin contractul de societate. Importanţa sediului rezididă în aceea că este un element
în raport de care se stabileşte naţionalitatea societăţii, fiind totodată locul unde se comunică
societăţii actele procedurale şi unde se prezintă organele abilitate pentru efectuarea
controalelor.
- naţionalitatea societăţii se determină pentru societăţile comerciale constituite pe teritoriul
României ţinând cont de criteriul sediului social adică, orice societate comercială care şi-a
stabilit sediul pe teritoriul României are naţionalitate română şi în consecinţă îi va fi
aplicabilă legea română.
Clasificarea societăţilor comerciale

În doctrina de specialitate se cunosc mai multe Clasificări, avându-se în vedere criterii
diferite ca:
° numărul de asociaţi, în funcţie de care societăţile se împart în:
- societăţi unipersonale (S.R.L. unipersonal)
- societăţi pluripersonale (S.A.)
- întinderea răspunderii asociaţilor în funcţie de care societăţile se împart în:
- societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.)
- societăţi cu răspundere nelimitată (S.N.C.)
° structura capitalului social, în funcţie de care societăţile se împart în:
- societăţi în care capitalul se fracţionează în părţi sociale (S.R.L.) sau în părţi de
interes (S.N.C., S.C.S.)
- societăţi în care capitalul se divide în acţiuni (S.A, S.C.A.)
- posibilitatea de a emite titluri de valoare, în funcţie de care societăţile se împart în:
- societăţi care emit titluri de valoare (S.A., S.C.A.)
- societăţi care nu emit titluri de valoare (S.N.C., S.C.S., S.R.L.)
Fiecare dintre aceste clasificari prezintă importanţă, putând constitui obiect de studiu
separat. Totuşi ne vom opri asupra criteriului care distinge între societăţile de persoane şi
cele de capitaluri, pe de o parte pentru că este cel mai utilizat şi, pe de altă parte, deoarece
permite identificarea celor cinci forme de societăţi enumerate de legea 3 l/ 1990, republicată,
modificată prin legea 441/2006. [CRI ll4] Acestea sunt:
a) societăţile de persoane societatea în nume colectiv (S.N.C.)
-
- societatea în comandită simplă (S.C.S.)

b) societăţile de capitaluri societatea pe acţiuni (S.A.)
-
-societatea în comandită pe acţiuni (S.C.A.)

c) o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capitaluri
-societatea cu răspundere limitată (S.R.L.)
Pentru a sintetiza vom prezenta trăsăturile caracteristice societăţilor de persoane,
după care vom detalia societăţile de capitaluri.
80 Q Oana Bărbulescu
Societăţile de persoane l
Prototipul societăţilor de persoiane îl constituie societatea în nume colectiv. O

categorie aparte o reprezintă societă 'le în comandită simpă.Vom prezenta trăsăturile
comune celor două tipuri de societăţi iar apoi vom particulariza cele două tipuri de societăţi.
a) Trăsături caracteristice societă ilor de persoane
° Societăţile de persoane se caracteriz ază prin existenţa unui număr redus de membrii;
limitarea este explicabilă întrucât la b za asocierii stă cunoaşterea reciprocă, onestitatea,

priceperea profesională, spiritul de iniţiativă, conştiinciozitatea, puterea de muncă,
solvabilitatea, devotamentul fiecăruia. Cu alte cuvinte, elementul personal, “intuitu
personae”, este predominant.
- Răspunderea asociatilor este nelimitzţtă în sensul că, indiferent de contribuţia fiecărui
asociat la constituirea societăţii com rciale (aport) fiecare răspunde pentru datoriile
societăţii comerciale cu întreaga avere personală, în limita aportului; această răspundere este
solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre asociaţi poate fi
ţinut să plătească întreaga datorie (nu doar în limita aportului său); în acelaşi timp, această
răspundere este subsidiară, în sensul că, deoarece societatea comercială are personalitate
juridică proprie, “creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru
obligaţiile ei şi, numai dacă societatea u plăteşte în termen de cel mult 12 zile de la data
punerii în întârziere, se vor îndrepta îm otriva acestor asociaţi”, conform art. 3 alin. 2 din
legea 3 l/ 1990. Dreptul asociaţilor de a c re cu prioritate urmărirea bunurilor din patrimoniul
societăţii şi numai după aceea, subsidi r, bunurile din patrimonial unuia dintre asociaţi,
corespunde beneficiului de discuţiune ce aparţine asociaţilor. Acest beneficiu conferă
caracterul subsidiar al răspunderii. g
- Pentru că fiecare asociat răspunde cu averea personală, pe care va trebui să o declare la
constituire, prin contractul de societat se poate prevedea că asociaţii pot lua din casa
societăţii anumite sume pentru cheltui lile lor particulare, dar că acel asociat care, fără
consimţământul scris al celorlalţi, ar în ,ebuinţa capitalul, bunurile sau creditul societăţii în
folosul său sau în acela al unei altei pers nae, este obligat să restituie societăţii beneficiile ce
au rezultat şi să plătească despăgubiri pe tru daunele cauzate.
° Capitalul social se divide în părţi de in res, care nu sunt negociabile şi nu pot fi transmise,
în principiu; explicaţia porneşte de la c racterul subiectiv, personal al societăţilor în nume
colectiv; cesiunea părţilor de interes sa transmiterea lor în caz de deces al unui asociat
operează numai dacă în actele constitutii e se prevede, în mod expres, continuarea activităţii
cu moştenitorii celui decedat sub l rma clauzei de continuare cu succesorii. În
reglementarea actuală societăţile de per oane au obligaţia să verse integral capitalul social
subscris chiar de la data constituirii.
- La societăţile de persoane nu se cere n minim de capital social la constituire pentru că,
oricum, fiecare garantează cu întreaga av re (nelimitat).
- Puterile majorităţii salariaţilor sunt lmitate, în sensul că, dacă nu este stipulat altfel,
majoritatea asociaţilor nu pot decide să schimbe sau să modifice tipul de societate,
contractul, obiectul activităţii, deoarece rincipiul de decizie în societăţile de persoane este
~
cel al unanimităţii.
- În lipsă de stipulaţie contrară, toţi asoc ţii au dreptul să administreze societatea în virtutea
prezumţiei (presupunerii) că şi-au acorda reciproc mandate în această privinţă.

- Asociaţi nu pot lua parte, ca asociaţii c: răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente
sau având acelaşi obiect de activitate, n ci să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în
acelaşi fel de comerţ sau unul asemănă r; totuşi asociaţii pot îndeplini astfel de activităţi
dacă au consimţământul expres sau tacit al celorlalţi (se consideră tacit consimţământul dat
când participarea la astfel de activităţi a fost cunoscută de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au
interzis continuarea lor).

- Se admit aporturi de bunuri în natură, dar şi în creanţe.
- Nu se pot recruta asociaţi pe baza subscripţiei publice.
° Nu este permisă emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, motiv pentru care asociaţii nu sunt
acţionari.
- Controlul activităţii economoco-financiare se realizează de regulă de către asociaţi;
numirea cenzorilor este facultativă.
- În societăţile de persoane, printre cauzele care atrag dizolvarea acestora se numără:
retragerea, excluderea, incapacitatea, falimentul, sau moartea unui asociat, dacă astfel
colectivul se reduce la un singur membru, fără să existe în actul constitutiv o clauză de
Continuare cu succesorii sau o altă modalitate de a asigura pluralitatea de membrii; se
deduce astfel că numărul minim de asociaţi la societăţile de persoane este de doi membri
(întărită şi de caracterul bilateral al actului constitutiv).
- Firma cuprinde numele asociatilor, sau cel puţin a unuia din ei, cu menţiunea “şi alţii”.
~ Actul constitutiv este contractul de societate, nefiind necesară redactarea unui statut; actul
constitutiv este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică la societăţile de persoane. Aceasta
trebuie să cuprindă date de identificare ale asociatilor, care pot fi persoane fizice sau
juridice, forma, denumirea, sediul şi dacă este cazul emblema, obiectul de activitate cu
precizarea domeniului şi a activităţii principale, capitalul social cu menţionarea aportului
fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea lui şi modul de evaluare, cine sunt
asociaţii care reprezintă societetea sau administratorii neasociaţi cu datele de identificare şi
puterile ce li s-au conferit, cota parte a asociaţiilor la beneficii şi la pierderi, sediile
secundare, durata societăţii şi modul de dizolvare şi lichidare.
Fondatorii societăţii pot fi semnatarii actului constitutiv sau persoanele care au un rol
°
determinant în constituirea societăţii, în schimb nu pot fi fondatori persoanele care sunt

incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals,
uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie rnincinoasă, dare sau luare de mită, pentru
infracţiunile prevăzute de legea 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de legea 31/1990 republicată [CRI ll8].
b) Societatea în nume colectiv reprezintă cea mai veche formă de asociere sub formă
de societate comercială. Apariţia ei datează din perioada imperiului roman, când, mai multe
persoane puneau ceva în comun, de exemplu sclavi sau venituri pentru realizarea unei
activităţi. Mai târziu, în evul mediu, aceste entităţi asociative s-au constituit între membrii
aceleiaşi familii (de exemplu între fraţi, între tată şi fiu, între bunic şi nepoţi, între care
încrederea reciprocă este liantul principal), fapt care dovedeşte că elementul personal este
cel mai important la constituirea unei astfel de societăţi.
c) Societatea în comandită simplă a apărut în perioada imediat următoare Cruciadelor
când schimburile comerciale s-au intensificat, reprezentând o soluţie pentru mobilizarea
sumelor de bani deţinute de persoanele care aveau interdicţia de a specula fondurile proprii.
Deţinătorii de fonduri, având interes ca numele lor să rămână ascuns, nu se amestecau în
gestionarea societăţii, de acest lucru ocupându-se comanditaţii.
Deci, spre deosebire de societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă
cuprinde două categorii de asociaţi:
comanditaţii care, asemenea asociaţilor societăţii în nume colectiv, răspund nelimitat,
°
solidar şi subsidiar pentru îndeplinirea obligaţiilor sociale; toţi comanditaţii, unii dintre ei
sau doar unul, în ñincţie de prevederile actului constitutiv, sunt şi administratorii societăţii
comerciale;
- comanditarii care, răspund numai în limita aportului lor la capitalul social, fapt pentru care
82 Oana Bărbulescu
ei nu pot încheia operaţiuni în contul s ocietăţii decât dacă au împuteinicire să administreze

societatea, printr-o procură specială; f' ă această împuternicire ei nu pot face decât servicii
de administrare internă a societăţii (nu ot reprezenta societatea în raporturile cu terţii), acte
de supraveghere şi să participe la nu irea şi revocarea administratorilor. Două sunt căile
prin care comanditarii devin automat comanditaţi: atunci când fac acte de administrare
externă, fără împuternicire, moment în care răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi şi când
numele lor este trecut în firma societăţii (de regulă firma cuprinzând numele comanditaţilor,
pentru că ei răspund cu întreaga avere); în ambele cazuri, pentru existenţa societăţii este mai
utilă trecerea acestor asociaţi din catego ria “comanditari” in “comanditaţi”, decât excluderea
l\
lor.
Pentru că existenţa celor două categorii de asociaţi este de esenţa societăţii în
comandită simplă, înseamnă că pentru existenţa ei valabilă este necesar să existe cel puţin un
comanditar şi un comanditat (aşadar: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau
excluderea unui asociat, când prin aceasta o categorie de asociaţi dispare, atrag dizolvarea
societăţii în comandită simplă).
Toate celelalte caracteristici enumerate la societatea în nume colectiv sunt valabile şi
pentru societatea în comandită simplă [CRI 119].
Societăţile de capitaluri
Marile cuceriri coloniale din secolele XVI şi XVII au solicitat importante capitaluri
care au fost obţinute prin înfiinţarea soc ietăţilor anonime pe acţiuni. Această nouă formă de
societate a adus servicii deosebite, fa cilitând concentrarea capitalurilor de la populaţie
necesare marilor instituţii de credit, cât şi lucrărilor publice, dar a permis şi comiterea unor
fraude de către administratorii lor, fraud e ce au ruinat acţionarii sau creditorii sociali.
Emblematică pentru această c egorie de societăţi este societatea pe acţiuni, o
categorie aparte reprezentând-o societat a în comandită pe acţiuni.
a) Trăsături caracteristice societăţ ilor pe acţiuni:
° Se caracterizează printr-un număr mai mare de acţionari, calităţile personale ale
acţionarilor fiind fără relevanţă.
°Prevalează elemental obiectiv, esenţia lă fiind contribuţia pecuniară a fiecărui acţionar la
capitalul social (“intuz`tu pecuniae”), fadtorul personal fiind irelevant.
- societăţi mari, capitalul minim c erut pentru constituirea valabilă este de 90 OOO lei,
Fiind
cu posibilitatea ca Guvernul să poată modifica acest capital minim, cel mult o dată la 2 ani,
astfel încât acesta să reprezinte echiv alentul în lei a sumei de 25 000 euro; numărul
acţionarilor nu poate fi mai mic de doi, existând un termen de garanţie de 9 luni în care se
poate reconstitui numărul minim de acţic nari.
- Se pot constitui prin subscripţie simultană sau prin subscripţie publică.
- Răspunderea acţionarilor la societatea

pe acţiuni este limitată la aportul social, deoarece
obligaţiile sociale sunt garantate cu pat rimoniul social, asociaţii fiind răspunzători numai
până la concurenţa capitalului social sub; scris.
- Capitalul social este divizat în ac ţiuni (sau obligaţiuni) care sunt negociabile şi
transmisibile; fiind negociabile acţiuni] e pot fi vândute pe pieţele financiare organizate
atunci când sunt cotate la burse, în caz contrar putând fi vândute doar pe pieţele
neorganizate.
° Administrarea face după principiul votului majorităţii, administratorii putând
societăţii se
fi acţionarii sau terţe persoane (neas, aciaţi), constituiţi de regulă într-un consiliu de
administraţie; acţionarii neadministratori nu pot gera interesele societăţii comerciale.
° Acţionarii pot fi comercianţi sau necomercianţi, nefiind relevate calităţile lor personale, ci
contribuţia pecuniară;
° Este admis aportul în numerar (lichidităţi) şi bunuri (în natură), fiind interzis aportul în
creanţe şi în industrie.
- Controlul activităţii revine comisiei de cenzori (minim trei şi tot atâţia supleanţi) şi
auditorilor.
-În firma societăţii pe acţiuni nu se foloseşte numele acţionarilor, ci o denumire proprie,
fără legătură cu numele acţionarilor;
-Moartea, incapacitatea sau falimentul acţionarilor nu duc la dizolvarea societăţii; în
schimb, scăderea capitalului social sub o anumită limită sau a numărului de acţionari, pot
duce la dizolvare [CRI l2l].
b) Societatea în comandită pe acţiuni
Fiind o societate de capitaluri trăsăturile societăţii pe acţiuni sunt valabile şi pentru
societatea în comandită pe acţiuni dar la fel ca şi societatea în comandită simplă se
caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi, iar în ceea ce priveşte răspunderea
asociaţilor aceasta este diferită: asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile sociale iar asociaţii comanditari răspund în limita aportului lor.
Societăţile cu răspundere limitată
Această fonnă de societate a apărut pentru prima dată în Germania iar extinderea ei
s-a produs foarte rapid datorită faptului că îmbină avantajele societăţilor de capitaluri cu
avantajele societăţilor de persoane.
Definită ca fiind o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de
capitaluri, societatea cu răspundere limitată poate fi explicată ca societate de persoane cu
intruziuni ale elementelor specifice societăţilor de capitaluri şi, paradoxal, la fel de corect, ca
societate de capitaluri care preia unele coaracteristici ale societăţilor de persoane. De aceea
prezentăm asemănările cu societăţile de persoane şi apoi cu societăţile de capitaluri[CRI
l22].
a) Asemănări cu societăţile de persoane
- Numărul relativ mic de asociaţi, respectiv maxim 50 asociaţi.
° Diviziunile de capital social, numite părţi sociale nu sunt, în principiu, transmisibile,
existând totuşi unele excepţii.
° Părţile sociale nu reprezintă titluri negociabile iar SRL-ul nu poate emite acţiuni sau
obligaţiuni.
°Firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi.
-În lipsă de cenzori sau auditori financiari fiecare dintre asociaţi, care nu are calitate de
administrator, poate exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociaţii la
societăţile în nume colectiv.
b) Asemănări cu societăţile de capital
-Răspunderea limitată a asociaţilor care atrage obligativitatea îndeplinirii condiţiei unui
capital minim, respectiv 200 lei, devizat în părţi sociale în valoare de cel puţin 12 lei.
Răspunderea societăţii este limitată la patrimoniul social, iar răspunderea asociaţilor este
limitată la capitalul social subscris.
° Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, care decide, în lipsă de stipulaţie
contrară, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (când
obiectul îl constituie modificarea actului constitutiv, e necesar votul tuturor asociaţilor). Prin
actul constitutiv se poate stabili ca votarea să se facă şi prin corespondenţă. Fiecare parte
socială dă dreptul la un vot.
°Administrarea societăţii poate fi făcută de asociaţi sau de terţi.
°Controlul gestiunii se face de către însisi asociaţii (ca la societăţile de persoane) dar, când
numărul asociaţilor depăşeşte cifra 15, este obligatorie numirea de cenzori;.
°Nu se admit decât aporturi în natură şi numerar, fiind interzis aportul în creanţe şi în
industrie. Evaluarea prin expertiză a aportului în natură din dispoziţia judecătorului delegat
84 Oana Bărbulescu
este facultativă în cazul SRL-ului cu i muţi asociaţi, fiind însă obligatorie în cazul SRL-
ului unipersonal. Capitalul social sub ris trebuie vărsat integral la data constituirii şi de
asemenea, bunurile ce reprezintă aportu în natură se predau efectiv în momentul constituirii.
° Deşi printre cauzele de dizolvare sun şi unele specifice societăţilor de persoane, scăderea
capitalului social sub limita legală (ca va societăţi de capitaluri) atrage dizolvarea societăţii
cu răspundere limitată.
- Majorarea capitalului se poate efec a numai cu respectarea dispoziţiilor privitoare la
protecţia acţionarilor existenţi din ca l societăţilor pe acţiuni, adică acţiunile emise pentru
majorarea capitalului social vor ñdbjjferite spre subscriere, în primul rînd acţionarilor
existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă. Exercitarea dreptului de
preferinţă se va putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală,
dacă actul constitutiv nu prevede alt rmen. În toate situaţiile, perioada acordată pentru
execitarea drepturilor de preferinţă nu poate fi mai mică de o lună de la data publicării
hotărârii în Monitorul Oficial. După e pirarea acestui termen, acţiunile (părţile sociale în
cazul SRL-ului) vor putea fi oferite spre subscriere publicului. Nerespectarea acestor
dispoziţii duce la anularea procedurii d majorare a capitalului. Majorarea capitalului social
se poate efectua (la fel ca şi constituire ) numai cu vărsarea imediată a sumelor subscrise şi
cu predarea imediată a bunurilor. î
c) S.R.L.-ul unipersonal
În cazul S.R.L.-ului unipersonal actul constitutiv, reprezentând voinţa unei singure
persoane, îmbracă forma unui act juridi unilateral, respectiv statutul.
Fiind vorba de un singur asoci t, acesta îşi asumă prerogativele pe care adunarea
generală a asociaţilor le exercită în cazu societăţilor pluripersonale.
Când aportul asociatului este în bunuri mobile sau imobile şi nu în numerar, este
necesară expertiza de specialitate a atestuia pentru a se asigura o evaluare obiectivă a
bunurilor.
Unicul asociat poate fi şi administrator, caz în care, dacă a vărsat contribuţiile la
asigurările sociale, inclusiv pentru pe sia suplimentară, poate beneficia de pensie de la
asigurările sociale. Asociatul unic p ate fi salariat, cu excepţia cazului când este şi
administrator unic sau membru al consi iului de administraţie. Aşadar, calitatea de salariat a
asociatului unic poate fi cumulată cu c de administrator numai dacă există o pluralitate de
administratori ai S.R.L.-ului şi asociatul unic nu face parte din consiliul de administraţie.
Dacă extindem prevederile privänd administrarea S.A. şi la S.R.L. vom reţine că
numărul minim de administratori este e 3 pentru societăţile comerciale care fac obiectul
obligaţiei legale de auditare. Adică a ele societăţi ale căror situaţii financiare intră sub
incidenţa reglementărilor contabile onizate cu directivele europene şi standardele
internaţionale de contabilitate. l
S.R.L.-ul unipersonal poate fi în eles ca treaptă a evoluţiei activităţii comerciale, prin

comparaţie cu activitatea comerciantul i persoană fizică. Deoarece comerciantul persoană
fizcă răspunde nelimitat pentru obligaţi' e comerciale asumate iar, pe de altă parte, în cadrul
societăţilor comerciale se realizase dejaitrecerea de la societăţile de persoane (cu răspundere
nelimitată a asociaţilor) la societăţile d capitaluri (cu răspunderea limitată a asociaţilor), se
punea fireasca întrebare de ce o singur persoană fizică nu ar putea răspunde doar în limita
aportului său la capitalul social. Răsp ?nsul l-a constituit apariţia S.R.L.-ului unipersonal.
Pentru că acest S.R.L. este unic şi ire etabil, se înţelege de ce legea 31/1990, modificată,
menţionează expres că o persoană fizi ă sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic
decât într-o singură societate cu răspun, ere limitată şi că o societate cu răspundere limitată
nu poate avea ca asociat unic altă soci tate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură
persoană [CRI l24].
3.1.2. Constituirea societăţilor comerciale
Etapele de constituire ale societăţilor comerciale

Pentru reducerea formalismului excesiv ce caracterizează procedura constituirii
societăţilor comerciale conform legii 31/1990 (ce includea: redactarea şi autentificarea
actului constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu avizul consultativ al Camerei
de Comerţ şi Industrie, inmatricularea la registrul comerţului, publicarea în Monitorul
Oficial şi inregistrarea la administraţia financiară) prin modificarea adusă de legea 99/1999
privind accelerarea reformei economice, procedura constituirii s-a simplificat, comasându-se
etapele acesteia prin preluarea de către oficiul registrului comerţului a unor atribuţii, până
atunci aflate in sarcina altor instituţii. Prin modificarea adusă de legea 99/1999, odată cu
depunerea cererii de inmatriculare a societăţii comerciale la oficiul registrului comerţului
competent, nu instanţa judecătorească, ci judecătorul delegat (afiliat Ministerului Justiţiei)
autorizează desfăşurarea activităţii, după care, pe lângă sarcina inmatricularii, tot oficiul
registrului comerţului este obligat, dar pe cheltuiala societăţii comerciale să solicite
inmatricularea, să obţină atât publicarea in Monitorul Oficial cât şi înregistrarea fiscală a
societăţii comerciale.
Potrivit legii 359/2004 (cu modificările aduse de O.U.G. 626/2006 şi legea
360/2006) privind simplificarea formalităţilor la inregistrarea in registrul comerţului a
persoanelor fizice, asociaţilor familiare şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, se crează servicii de
asistenţă acordate solicitanţilor, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului pentru efectuarea
procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului a actelor constitutive sau
modificatoare. Activitatea acestor servicii se desfăşoară în cadrul oficiilor registrului
comerţului de pe lângă tribunale.
Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul Oficiului registrului comerţului
de pe lângă tribunal a unor Birouri Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării
funcţionării comercianţilor.
“Unicitatea” producerii constă în aceea că pe baza unei cereri de inregistrare se
obţine de la aceeaşi instituţie, Biroul Unic, certificatul de inregistrare comercială ce conţine
totodată şi codul unic de înregistrare. Odată cu obţinerea certificatului de înregistrare a
societăţii comerciale aceasta dobândeşte personalitate juridică [CRI l24].
Moduri de constituire a societăţilor pe acţiuni

În cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, in afara constituirii prin
subscripţie simultană (in sensul că acţionarii care au iniţiat societatea pot constitui, prin
contribuţiile lor minimum de capital cerut de lege, respective 90 000 lei, neapelând astfel la
terţe persoane pentru a il realiza), este posibilă şi constituirea prin subscripţie publică (caz în
care societăţileastfel constituite sunt considerate societăţi deschise, denumirea provenind de
la faptul că, pentru a işi realiza capitalul social se apelează la banii publici, in sensul că
alături de fondatori vor contribui şi terţe persoane, numite subscriitori, care, completând
prospectele de emisiune îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari ai societăţii comerciale ce
a emis prospectele).
Principalele elemente avute în vedere la constituirea societăţii comerciale

Actul constitutiv
Reprezintă actul prin care se materializează voinţa asociaţilor privind constituirea
societăţii. În funcţie de forma de societate comercială, actul constitutiv este compus din:
86 Oana Bărbulescu
431-'
-contract de societate, în cazul societăţi în nume colectiv şi în comandită simplă;

-contract de societate şi statut, în caz :ul societăţii pe acţiuni, societăţii în comandită pe
acţiuni şi societăţii cu răspundere limitat ă pluripersonale (doi sau mai mulţi asociaţi);
-statut, în cazul societăţii cu răspundre limitată unipersonală.
Actul constitutiv cuprinde voinţa asociatilor care intenţionează să constituie
societatea comercială, cuprinsul acestui a fiind alcătuit din clauze care vor reglementa atât
raporturile dintre societate şi asociaţi cât şi raporturile dintre asociaţii participanţi la
constituirea societăţii sau a celor care au devenit asociaţi pe parcursul funcţionării ei. Aşada,
actul constitutiv trebuie să conţină urmăi oarele clauze:
° clauzele de identificare ale părţilor adică numele şi prenumele, locul şi data naşterii,
domiciliul şi cetăţenia asociatilor persu ›ane fizice sau denumirea, sediul şi naţionalitatea
asociaţilor persoane juridice;
- clauzele privind identificarea viitoarei societăţi comerciale în care se stabilesc denumirea,
forma juridică, sediul şi eventual emblen na societăţii;

clauzele privind caracteristicile soc'Îtăţii în care se stabilesc obiectul de activitate cu
precizarea domeniului şi a activităţii pri cipale, durata şi capitalul social al societăţii.
Stabilirea obiectului de activitate se face prin indicarea codului CAEN Clasificarea
-
activităţilor din economia naţională. O societatea comercială poate avea mai multe obiecte
de activitate, excepţie făcând societăţi] e comerciale din domeniul bancar şi de asigurări
cărora le este interzisă printr-o lege specială desfăşurarea şi a altor tipuri de activităţi.
Totodată constituirea societăţilor din aceste domenii este condiţionată de obţinerea
prealabilă a unei autorizaţii de la un or an cu competenţe de autorizare şi control (exemplu
BNR care autorizează şi controlează acti itatea societăţilor bancare).
În ceea ce priveşte durata socie ăţii, cel mai adesea societăţile sunt constituite pe
durată nelimitată, caz în care la soci tăţile de persoane asociaţii trebuie să stabilească
condiţiile în care societate de persoane v continua cu moştenitorii asociatului decedat. Dacă
asociaţii stabilesc un termen în cadrul c ruia să existe societatea, la expirarea lui societatea
se dizolvă de drept.
Privitor la capitalul social, prim condiţie care trebuie îndeplinită este cea legată de
respectarea plafoanelor minime stabilit de lege. În contractul de societate trebuie să se
precizeze valoarea capitalului subscris, aloarea capitalului vărsat, aportul fiecărui asociat în
numerar sau în alte bunuri, valoarea ace tor bunuri şi modul lor de evaluare, precum şi data
la care se va vărsa întreg capitalul soci 1 subscris. Totodată, trebuie arătat modul în care a
fost divizat capitalul social, numărul sau valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale, precum şi
repartizarea acestora între asociaţi.
- clauzele privind conducerea şi gestiune societăţii;
Prin aceste clauze asociaţii sta ilesc persoanele, din rândurile asociaţilor sau din
afara asociaţilor, care vor administra şi eprezenta societatea, cu precizarea puterilor ce li s-
au conferit şi dacă ei le vor exercita împreună sau separat. În cazul societăţilor de capitaluri
trebuie să se menţioneze numărul, numele şi cetăţenia cenzorilor.
- clauzele privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor;
Potrivit Legii 3 l/ 1990 asociaţii sunt liberi să-şi stabilească modul de împărţire a
beneficiilor şi de suportare a pierderilor.,
Obligaţiile asociaţilor privesc ef actuarea aportului, în situaţia în care la încheierea

contractului capitalul subscris nu a f( ›st vărsat integral, în contract trebuie precizate
termenele până la care asociaţii vor efect; ia vărsămintele.
- clauzele privind sediile secundare ale sc cietăţii;
Dacă sediile secundare ale SOI :ietăţii (sucursale, agenţii sau reprezentanţe) se
înfiinţează odată cu societatea acestea tre buie să fie menţionate în contractul de societate.
- clauzele privind încetarea existenţei societăţii şi condiţiile de dizolvare şi lichidare a

societăţii.
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată dar cu dată certă semnează de
şi se
toţi asociaţii iar în cazul constituirii prin subscripţie publică se semnează de către fondatori.
Data certă se poate dobândi şi prin înregistrare la oficiul registrului comerţului. Forma
autentică a actului constitutiv este obligatorie numai în situaţiile în care:
- printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren;
- se constituie o societate de persoane care implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a
unora dintre ei (deci este cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă);
- societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
În cazul nerespectării condiţiilor prevăzute de lege pentru validitatea unui act juridic
sancţiunea o reprezintă nulitatea actului constitutiv.
Aporturile asociatilor
Noţiunea de aport are un dublu sens. Pe de o parte, prin aport se înţelege obligaţia pe
care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare
patrimonială. În limita aportului, asociatul devine debitor al societăţii, iar după vărsarea lui
integrală creditor al acesteia, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate. Iar pe de
-
altă parte, noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat.
Aportul poate avea ca obiect orice bun cu valoare economică al asociatului, care
prezintă interes pentru activitatea societăţii. Aportul îmbracă următoarele forme z
a) Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o

transmită societăţii. Este obligatoriu la constituirea oricărei forme de societate comercială şi
nu este purtător de dobânzi.
b) Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.),
bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri etc.).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste
aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a
bunurilor către societate.
Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra
bunului ori doar a dreptului de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile devin
proprietatea societăţii. Se înţelege că dacă s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate,
bunul va intra în patrimonial societăţii, asociatul nemeiavând vreun drept asupra lui. În
consecinţă, bunul nu va putea fi urmărit de creditorii asociatului, iar la dizolvarea societăţii,
asociatul nu va avea dreptul la restituirea bunului, ci la contravaloarea sa.
În cazul în care aportul are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal,
raporturile dintre asociat şi societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre
vânzător şi cumpărător.
Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se putea
stabili valoarea părţilor de interes (părţilor sociale) sau acţiunilor cuvenite asociatului în
schimbul aportului. Această evaluare se face de către asociaţi sau, când este necesar, de
către experţi. Din interpretarea reglementărilor recente, reiese faptul că evaluarea
convenţională nu mai este posibilă, fiind obligatorie evaluarea experţilor.
Această modificare se explică prin faptul că în unele cazuri, în practică au avut loc
supraevaluări ale bunurilor aportate, fapt ce diminua garanţia creditorilor sociali. În
contractul de societate trebuie să se prevadă şi valoarea bunului şi modul de evaluare.
c) Aportul în creanţe are ca obiect bunuri mobile incorporale, cum sunt creantele,
brevetele de invenţie, mărcile, knoW-hoW-ul etc. Aporturile în creanţe au regimul juridic al
aporturilor în natură. Este permis doar al constituirea societăţilor de persoane şi a societăţilor
pe acţiuni constituite prin subscripţie simultană. Deci nu nu este permis aportul în creanţe la
88 Oana Bărbulescu
constituirea societăţilor pe acţiuni care s e constituie prin subscripţie publică şi a societăţilor

cu răspundere limitată deoarece valori carea de către societate a creanţelor dobândite poate
v
crea dificultăţi.
d) Aportul în industrie constă, î terminologia legii, în munca sau activitatea pe care
asociatul promite să o efectueze în so ietate, având în vedere competenţa şi calificarea sa.
Aportul de prestaţii este permis nu ai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi
asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită simplă.
Întrucât noţiunea de aport des mnează o obligaţie, trebuie făcută distincţie între
aumarea obligaţiei care coincide cu omentul naşterii obligaţiei şi executarea ei care
înseamnă aducerea la îndeplinire a obli aţiei. Obligaţia se naşte la încheierea contractului de
societate, pe când executarea ei poate 1 îndeplinită la constituirea societăţii sau ulterior, la
termenele stabilite în actul constitutiv.
Asumarea obligaţiei de a cont 'bui la capitalul social este denumită subscriere la
capitalul societăţii. Ea se naşte prin se narea contractului de societate sau, după caz, prin
participarea la subscripţia publică.
Executarea obligaţiei poartă den mirea de vărsare a capitalului (Vărsământ) şi se face
prin predarea sumelor, a bunurilor sau c siunea drepturilor.
Executarea cu întârziere a obligă ţiei de aport atrage răspunderea civilă a asociatului
,
acesta fiind răspunzător de daunele pric uite când aportul a fost stipulat în natură.
Capitalul social, patrimoniul soc' etăţii si fondul de rezervă
Aporturile asociaţilor trebuie rivite nu numai în individualitatea lor, ci şi în
totalitatea acestora. Aporturile reunite f urmează capitalul social al societăţii şi totodată, ele
constituie elemente ale patrimoniului so cietăţii. Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt
două concepte strâns legate între ele, dar care nu trebuie confundate.
Capitalul social denumit şi capital nominal este expresia valorică a totalităţii
aporturilor asociaţilor care participă la construirea societăţii.
Din punct de vedere juridic cap italul social constituie gajul general al creditorilor
societăţii motiv pentru care el este fix pe toată durata societăţii. Modificarea capitalului
social în sensul măririi sau micşorării se poate face doar prin modificarea actului constitutiv.
În timpul existenţei societăţii capitalul este intangibil, el neputand fi distribuit asociaţilor.
Doar după dizolvarea societăţii, valoar 3a aporturilor va fi restituită asociaţilor dar numai
după plata creditorilor sociali.
Având rol de gaj general al cred itorilor trebuie să fie real, aceasta impune intrarea
efectivă în patrimoniu a bunurilor ce cu ›nstituie aportul asociaţilor, precum şi păstrarea în
permanenţă a unor bunuri a căror valoare* să nu fie mai mică decât capitalul social.
După cum am mai menţionat, pe tru societatăţile de capitaluri şi pentru societatea cu
răspundere limitată, legea stabileşte un p afon minim al capitalului social: 90 OOO lei în cazul
societăţii pe acţiuni sau în comandită p acţiuni şi 200 lei în cazul societăţii cu răspundere
limitată. Guvernul va putea modifica, ce l mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului
social, astfel încât acesta să reprezinte, pentru societăţile pe acţiuni, echivalentul în lei al
sumei de 25 OOO de euro. În afara cazi' lllll în care societatea este transformată într-o altă
formă de societate, capitalul social nu poate fi redus sub minimul legal. Dacă datorită
folosirii sale în desfăşurarea activităţii s e diminuează intr-o anumită limită nu se va putea
face nici o repartizare sau distribuire de beneficii înainte ca acesta să fie reântregit sau redus.
Din punct de vedere contabil ca pitalul social nu are o existenţă reală, concretă, ci
reprezintă o cifră convenită de asociaţi. In bilanţ capitalul social apare evidenţiat la pasiv
deoarece el reprezintă aporturile asociaţilor, care la dizolvarea societăţii trebuie restituite, în
schimb bunurile efective care constituie, aporturile asociaţilor figurează în activul bilanţului
întrucât ele aparţin societăţii.
La momentul constituirii societăţii se face distincţie între capitalul subscris şi

capitalul vărsat. Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor cu care asociaţii s-
au obligat să vină în societate în timp ce capitalul vărsat reprezintă valoarea totală a
aporturilor efectuate şi care au intrat în patrimoniul societăţii încă de la constituire.
Legiuitorul a fixat un prag minim al capitalului social vărsat raportat la capitalul
social subscris în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pentru care la
constituire capitalul vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic de 30% decât cel
subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Societatea se poate constitui numai dacă
întregul capital a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat într-un cont bancar, în numerar,
jumătate din valoarea acţiunilor subscrise. Restul de capital social va trebui vărsat în termen
de 12 luni de la inmatricularea societăţii.
Diviziunile capitaului social al societăţii sunt denumite diferit după forma juridică a
societăţii:
- părţi de interes,în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţi în comandită simplă;
- părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată;
- acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită pe acţiuni.
Proporţional valorii aportului fiecărui asociat aceştia dobandesc un număr de părţi de
interes, părţi sociale sau acţiuni.
Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter
patrimonial care aparţin societăţii. Patrimoniul societăţii cuprinde activul social şi pasivul
social. Activul social cuprinde drepturile patrimoniale (reale sau de creanţă) cu privire la
bunurile aduse ca aport la constituirea societăţii şi la cele dobândite în cursul activităţii
societăţii precum şi beneficiile nedistribuite. Pasivul social cuprinde obligaţiile societăţii,
indiferent de natural lor (contractuale sau extracontractuale).
Deşi în momentul constituirii societăţii, capitalul social prevăzut în contractul de
societate are aceeaşi valoare cu patrimonial societăţii, ulterior, prin desfăşurarea activităţii
comerciale, patrimoniul societăţii se poate mării dacă societatea obţine profit sau se poate
diminua dacă societatea înregistrează pierderi.
Rolul capitalului social este acela de a constitui gajul general al creditorilor
societăţii. Dar, în realitate, veritabila garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă
patrimoniul societăţii deoarece în cazul nerespectării obligaţiilor de către societate, creditorii
vor urmări bunurile aflate în patrimoniul societăţii, capitalul social reprezentând limita până
la care acestea pot fi urmărite. Legea 31/1990 republicată, precizează că obligaţiile sociale
sunt garantate cu patrimoniul social.
Trebuie menţionat faptul că patrimoniul societăţii este distinct de patrimoniile proprii
ale asociaţilor care au constituit societatea ceea ce înseamnă că bunurile aduse ca aport de
asociaţi ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societăţii, devenind proprietatea
societăţii, afară de cazul în care s-a convenit altfel prin contractul de societate. Deci asociaţii
nu mai au nici un drept asupra bunurilor aportate, ei primind în schimbul lor părţi de interes,
părţi sociale sau acţiuni. În acelaşi timp, creditorii personali ai asociatului nu mai pot urmări
aceste bunuri, ei urmând să-şi exercite drepturile doar asupra părţii de profit cuvenite
asociatului conform bilanţului contabil, iar după lichidarea societăţii, asupra părţii ce s-ar
cuveni asociaţilor prin lichidarea societăţii. La societăţile de capitaluri, creditorii asociaţilor
pot sechestra şi vinde acţiunile debitorilor lor. Deci, bunurile aduse ca aport de către asociaţi
vor putea fi urmărite doar de către creditorii societăţii, nu şi de către creditorii asociaţilor.
Crearea fondului de rezervă în cadrul patrimoniului societăţilor de capitaluri are ca
scop acoperirea eventualelor pierderi de capital social, precum şi prevenirea unor situaţii
deosebite. După natura juridică, acest fond de rezervă poate fi de mai multe feluri: legal,
statutar şi facultativ.
Fondul de rezervă legal se fo ează din beneficiile nete realizate de societate,

dispoziţiile legale din România impunâ d ca din beneficiile societăţii să se preia în fiecarea
an o cotă de 5 %, până la atingerea unui plafon de 1/5 din capitalul social.
Crearea rezervei legale este obli atorie, orice clauză contrară fiind considerată nulă.
Rezerva legală se utilizează numai p ntru completarea capitalului social. Dacă, datorită
pierderilor înregistrate de societate re erva se micşorează, fondul trebuie reântregit cu
respectarea aceloraşi reguli.
Rezerva legală are natura juridic' a capitalului social. Fiind o prelungire a capitalului,
gajul general al creditorilor cuprinde ş' rezerva legală. Acest fond de rezervă se trece în
bilanţ, figurând în cifre la pasiv şi o m să corespunzătoare de bunuri la activ. Indiferent de
situaţia societăţii, rezerva nu poate fi utis izată pentru distribuirea dividentelor.
Fondul de rezervă statutar se co stituie în baza unei clauze a actului constitutiv, iar
fondul de rezervă facultativ prin hotăr ea adunării generale ordinare. Aceste două fonduri
«
reprezintă o parte din beneficiile pe c e societatea renunţă să le împartă şi care nu sunt

incluse în capitalul social.
Rezerva statutară se foloseşte umai în limita prevederilor stabilite, în perioade
defavorabile.
Rezerva facultativă are o desti aţie precisă, poate fi distribuită ca dividente sau
întrebuinţată la plata acţiunilor noi emi e în favoarea acţionarilor existenţi sau la efectuarea
de investiţii.
Actiuni, părti sociale si părti de i teres
«
Acţiunile sunt titluri de valoare mise de o societate comercială de capital (societate

pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni).
Acţiunile se individualizează pri anumite caracteristici:
i
- acţiunea este o fracţiune a capitalului ocial de o valoare egală cu celelalte acţiuni şi care
conferă posesorilor drepturi egale deoar ce fiecare acţiune dă drepul la un vot;
- acţiunea constituie titlul de credit c statator al drepturilor şi obligaţiilor derivând din
A
calitatea de acţionar;
- fiecare acţiune are o valoare nomin ă stabilită în actul constitutiv, valoarea nominală
minimă a unei acţiuni fiind de 0,1 lei. S ma valorii nominale a tuturor acţiunilor este egală
cu capitalul social al societăţii;
- acţiunile sunt titluri negociabile care ncorporează valoarea în conţinutul lor, dreptul de
proprietate putând fi transmis în condiţii e legii;
- acţiunile sunt bunuri mobile aflate în c'. cuitul civil;
- acţiunile sunt producătoare de divident ;
- acţiunile pot reprezenta titluri de gat nţie, având în vedere faptul că asupra acţiunilor
societăţii se pot constitui garanţii reale obiliare;
- acţiunile desemnează raportul corp ativ sau societar, adică legătura juridică dintre
acţionar şi societate deoarece drepturile şi obligaţiile participanţilor sunt determinate de
posesia acţiunilor şi nu de contractul de societate sau de calitatea de asociat;
- acţiunile sunt indivizibile, în sensul că »o acţiune nu poate face obiectul unei diviziuni între
mai mulţi posesori;
- acţiunile sunt sesizabile, în sensul că pot forma obiectul executării silite.
Acţiunile pot fi clasificate astfel:
- în funcţie de felul aportului: acţiuni în numerar şi acţiuni de aport în natură;
Acţiunile în numerar sunt subscrise iar acţiunile de aport în natură sunt atribuite
fondatorilor şi acceptanţilor care au adus aportul în natură. Acţiunle în natură trebuie vărsate
integral la constituirea societăţii.
° în ñincţie de modul de transmitere: acţiuni nominative şi acţiuni la purtător;
Acţiunile nominative indică în cuprinsul lor persoana titulară a dreptului şi pot fi

transmise pe calea cesiunii. Ele prezintă avantajul că societatea cunoaşte în orice moment
cine sunt acţionarii şi care este aportul lor. Prin procedura de transmitere se asigură protecţie
faţă de o eventuală înstrăinare rapidă a acestora sau de o achiziţionare masivă cu scopul
preluării conducerii societăţii emitente prin deţinerea unui procent important de titluri.
Această formă nominativă a titlurilor de Valoare este practicată de societăţile care nu sunt
cotate la bursă.
Acţiunile la purtător indică doar persoana debitorului şi întinderea obligaţiei acestuia,
fără a face vreo menţiune referitoare la creditor, titularul dreptului de creanţă fiind persoana
care se găseşte în posesia documentului, deci simpla deţinere materială conferă posesorului
dreptul de proprietate asupra acţiunii. Aceste titluri circulă de la un subiect la altul, la fel ca
şi bunurile mobile, prin simplă tradiţie. Pentru valabilitatea titlului este necesară
menţionarea în cuprinsul său a sintagmei ”la purtător”. Societatea emitentă a unor astfel de
titluri nu cunoaşte cine sunt acţionarii săi.
° în funcţie de drepturile acordate titularilor acţiunile sunt: acţiuni obişnuite şi acţiuni
privilegiate.
Acţiunile obişnuite sau ordinare sunt de Valoare egală şi conferă posesorilor drepturi
egale.
Acţiunile privilegiate sau preferenţiale asigură titularilor drepturi suplimentare.
Emiterea lor poate fi stabilită prin actul constitutiv sau ulterior, printr-o hotărâre a adunării
generale extraordinare. Privilegiile conferie pot fi de natură patrimonială constând în
facilităţi la distribuirea dividentelor sau la împărţirea activului social în caz de lichidare a
societăţii sau pot fi referitoare la dreptul de vot, conferind titularului drepturi multiple de
vot. Potrivit legii 31/1990 avantaj ele patrimoniale acordate nu sunt întotdeauna însoţite şi de
dreptul de vot în adunările generale, de exemplu se pot emite acţiuni cu divident prioritar
fără drept de vot.
- în funcţie de forma materială a acţiunilor acestea pot fi: acţiuni materializate şi acţiuni
dematerializate.
Acţiunile nominative pot fi emise în formămaterială, pe suport hârtie sau în formă
dematerializată, pe suport electromagnetic sau prin înscrierea în cont. Cele materializate pot
fi singulare sau cumulative (cupiuri). Legea impune înregistrarea acţiunilor în registrul
acţionarilor.
Titularii de acţiuni cu dividend prioritar au posibilitatea de a se reuni în adunări
proprii.
Titularii de acţiuni beneficiază în cadrul societăţii de anumite drepturi:
- dreptul la vot în cadrul adunării generale, dreptul la vot realizându-se de fiecare acţionar
proporţional cu numărul acţiunilor. Art.l01 din legea 31/1990, republicată, stipulează că
pentru acţionarii ale căror vărsăminte sunt ajunse la scadenţă dreptul de vot se suspendă de
la momentul ajungerii la scadenţă a vărsămintelor şi până la momentul anulării prin hotărâre
a acţiunilor pentru care nu s-au făcut vărsămintele, fie de la momentul scadenţei
vărsămintelor şi până la efectuarea plăţii;
- dreptul la dividende, proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, acţonarii
beneficiind de dividende în cuantumul stabilit de adunarea generală a acţionarilor;
- dreptul acţionarilor de a fi informaţi asupra activităţii societăţii;
- dreptul de a participa la adunările generale ale societăţii;
- dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere;
- dreptul de a primi partea cuvenită în urma lichidării societăţii.
Dacă la momentul constituirii societăţii nu s-a vărsat integral capitalul social va fi
angajată răspunderea celor care nu şi-au executat obligaţia de efectuare a vărsămintelor.
92 I Oana Bărbulescu
Obligaţiunile
În cazul în care capitalul social al societăţilor anonime (pe acţiuni) devine insuficient,
societatea va recurge la anumite procedee, procuránd sumele necesare prin majorarea
capitalului social sau prin împrumuturi „pe termen scurt.
Pentru a evita dificultăţile generate de mărirea numărului de acţionari sau de
fluctuaţiile pieţei, societatea poate utiliza şi un mijloc specific: emiterea de obligaţiuni în
schimbul sumelor imprumutate.
Incluse în categoria valorilor mbbiliare, obligaţiunile sunt titluri de credit emise de
societăţi de capital, în baza cărora titul arul dobândeşte un drept de creanţă faţă de societate,
posesiunea obligaţiunii conferindu-i titularului calitatea de creditor al societăţii şi nu de
asociat. Întrucât titularul lor are calitatea de împrumutător al societăţii comerciale
obligaţiunile conferă drept la dobândă.
Principalele caracteristici ale obl gaţiunilor sunt:
- sunt bunuri incorporale;
- reprezintă fracţiuni ale unui împrumut contractat de societate, constatand obligaţia
societăţii de a rambursa sumele de bani mprumutate;
- valoarea nominală a obligaţiunilor din tr-o singură emisiune este egală şi conferă titularilor
lor aceleaşi drepturi, valoarea nominală a obligaţiunilor emise nu poate fi mai mică de 2,5
lei;
- sunt negociabile pe piaţa de capital;
- sunt transmisibile.
Obligaţiunile se clasifică astfel:
- în funcţie de modul de circulaţie pot fi: nominative sau la purtător, şi pot fi emise fie pe
suport de hârtie, fie prin înscriere în con (obligaţiuni dematerializate).
Obligaţiunile nominative cupriad în titlu datele de identificare ale obligatarului.
Dreptul aparţine doar titularului dar poa e fi transmis prin cesiune.
Obligaţiunile la purtător nu conţ n menţiuni privind identificarea titularului. Dreptul
aparţine posesorului titlului şi se transm e prin simpla tradiţiune materială.
- după natura dreptului conferit poses ului, obligaţiunile sunt de trei feluri: ordinare, cu
primă şi cu loturi.
Obligaţiunile ordinare acordă eptul la resituirea valorii nominale şi a dobânzii
aferente.
Obligaţiunile cu primă se cuvipără de un subscriitor la un preţ sub valoarea
nominală. Ele dau dreptul la diferenţ între valoarea nominală şi suma efectiv Vărsată
societăţii.
Obligaţiunile cu loturi pot fi ra bursate, la scadenţă sau înainte de scadenţă, prin
tragerea la sorţi. Ele conferă dreptul la o sumă superioară valorii nominale.
Emiterea de obligaţiuni se decid de adunarea generală extraordinară a societăţii. O
societate pe acţiuni nu poate face emisi e de obligaţiuni pentru o sumă mai mare de 3%; din
capitalul vărsat şi existent conform ultim lui bilanţ.
Obligaţiunile se rambursează e societatea emitentă, de regulă, la scadenţă.
Operaţiunea se poate desfăşura şi în ante de scadenţă pentru obligaţiunile din aceeaşi
emisiune şi cu aceeaşi Valoare. Obliga unile vor fi rambursate prin tragerea la sorţi la o
sumă superioară valorii lor nominale, st bilită de societate şi anunţată public cu cel puţin 15
zile înainte.
Există şi posibilitatea de conve ire a obligaţiunilor în acţiuni în măsura în care o
astfel de soluţie este consemnată în pros ectul de emisiune. În acest caz valoarea nominală a
obligaţiunilor convertibile va trebui să fi egală cu cea a acţiunilor.
Certificate de părţi sociale
Conform legii 3 1/ 1990, valoarea minimă a unei părţi sociale este de 10 lei.
Administratorii societăţii cu răspundere limitată pot elibera, la cerere, un certificat
constatator al dreptului asupra părţilor sociale, dar cu menţiunea că acest certificat nu poate
servi ca titlu pentru transmiterea drepturilor constatate, sub sancţiunea nulităţii transmiterii.
Deci, certificatele de părţi sociale nu pot fi transmise prin gir, dar nici prin remitere
materială (ca la acţiunile la purtător).
Cu toate că societatea cu răspundere limitată nu poate emite titluri negociabile, părţile
sociale pot fi transmise între asociaţi, către persoane din afara societăţii sau pe cale
succesorală. De obicei transmiterea se realizează prin cesiune.
Între asociaţi, cesiunea părţilor sociale este permisă dacă în actul constitutiv nu există
o clauză contrară, operaţiunea realizându-se prin încheierea unui contract de cesiune între
cedent şi cesionar, fără a necesita consimţământul celorlalţi asociaţi. O astfel de transmitere
se poate realiza în două moduri:
- asociatul cedent renunţă la toate părţile sociale pe care le posedă, ceea ce reprezintă o
retragere;
- asociatul cedează numai o parte din părţile sociale, ceea ce nu modifică structura societăţii,
dar schimbă repartizarea între aceşti asociaţi a numărului de părţi sociale.
Către terţe persoane neasociate transmiterea părţilor sociale prin cesiune necesită
acordul asociaţilor care reprezintă majoritatea calificată a capitalului social, adică cel puţin
3%: din capitalul social, contractul de cesiune încheindu-se în temeiul hotărârii adunării
asociaţilor.
Moştenitorilor li se pot transmite părţile sociale pe cale succesorală dar doar dacă
există acordul asociaţilor, în conformitate cu prevederile actului constitutiv.
În toate aceste situaţii, transmiterea părţilor sociale se înscrie în registrul de asociaţi
al societăţii şi în registrul comerţului, transmiterea fiind opozabilă terţilor numai din
momentul înscrierii în registrul comerţului.
Părţi de interes
În cazul societăţilor de persoane, diviziunile de capital nu se numesc nici acţiuni, nici
părţi sociale, ci părţi de interes (reilectând caracterul personal al acestor societăţi).
Cesiunea părţilor de interes poate avea loc doar dacă există o asemenea clauză în
actul constitutiv.
În baza cesiunii, cesionarul devine titularul părţilor de interes dobandind calitatea de
asociat în locul cedentului, fără a dobândi însă vreun drept în administrarea societăţii şi fără
a elibera cedentul de ceea ce mai datorează societăţii din aportul său de capital şi fără a îl
elibera pe cedent de operaţiunile anterioare efectuate de societate.
Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor societăţii comerciale

În momentul constituirii societăţii comerciale asociaţii pot hotărâ înfinţarea unor
filiale sau sucursale care să desfăşoare aceeaşi activitate comercială ca şi societatea care le
constituie, în aceaşi localitate sau în alte locaţităţi.
Pentru asemenea cazuri legea 31/1990 republicată, prevede condiţiile care trebuie
îndeplinite pentru înfiinţarea acestor entităţi juridice.
Filiala, potrivit art. 42 din legea 31/ 1990, este o societate comercială cu personalitate
juridică, constituită de societatea primară (societatea mamă), care deţine majoritatea
capitalului său. Din această cauză, filiala este totuşi dependentă şi se află sub controlul
societăţii mamă deşi este subiect de drept distinct care participă la raporturile juridice în
nume propriu, dobandind drepturi şi asumându-şi obligaţii.
Filiala se constituie într-una dintre formele de societate reglementate de legea
31/ 1990 republicată, şi va avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit,
94 Oana Bărbulescu
chiar dacă societatea mamă are altă formă de organizare.

Sucursala, potrivit legii 31/ 1990, este un dezmembrământ fără personalitate juridică
al societăţii comerciale. Societatea mamă îi alocă aceastui sediu secundar un anumit capital,
în scopul de a desfăşura o activitate economică din cadrul obiectului său de activitate,
sucursala dispunând de autonomie în li itele stabilite de societate.
Întrucât nu are personalitate juri' ică, sucursala nu poate încheia acte juridice în nume
propriu, acestea fiind încheiate de către eprezentanţii desemnaţi de societatea mamă.
Sucursala se înregistrează înain e de începerea activităţii ei la registrul comerţului
din judeţul în care va funcţiona. Dacă sucursala se înfiinţează în aceeaşi localitate cu
societatea mamă, ea va fi înregistrată la acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca
înregistrare separată.
Reprezentantul sucursalei trebui 3 să depună semnătura sa la registrul comerţului, în
condiţiile prevăzute de lege pentru repre zentanţii societăţii.
Dispoziţiile legii 31/1990 repul ›licată, privind sucursalele şi filialele se aplică şi
sucursalelor şi filialelor înfrinţate de societăţile comerciale străine în România. Aceste
societăţi pot înfiinţa sucursale şi filiale d acă acest drept le este recunoscut de legea societăţii
mamă, dar în timp ce filialele vor ave a naţionalitate străină (a statutului în care au fost
constituite, pentru că au personalitate juridică proprie), sucursalele vor avea naţionalitatea
socităţii mamă (neavând personalitate j idică distinctă de a acesteia).
Agentia si reprezentantă, neav d personalitate juridică proprie au acelaşi regim
juridic ca şi sucursala şi reprezintă tot se ii secundare ale societăţii mamă. Ele se meţionează
numai în cadrul înmatriculării societăţii n registrul comerţului de la sediul principal nu şi la
registrul comerţului din localitatea unde şi desfăşoară reprezentaţa activitatea.
3.1.3. Funcţionarea societăţilor co erciale

J
Conducerea societăţii comerciale l
I. Conducerea societăţii comercial e pe acţiuni

Se realizează de către adunarea, enerală (AGA) care este un organ de deliberare
chemat să decidă atât asupra unor prob“ eme obişnuite pentru viaţa societăţii, cât şi asupra
unor probleme deosebite, care vizează el mente fundamentale ale societăţii comerciale.
Deci, în funcţie de natura subi ctelor supuse dezbaterii asociaţii se întrunesc în
adunări ordinare, adunări extraordinar , iar în urma modificărilor aduse legii 31/ 1990
republicată, şi în adunări speciale. Leg ţ reglementează adunarea ordinară şi extraordinară
în cazul societăţii pe acţiuni (cu variet tea adunării constitutive în cazul constituirii prin
subscripţie publică), cu precizarea atr buţiilor frecăreia şi a condiţiilor de cvorum şi
majoritate cerute pentru adaptarea hotăr rilor; pentru societatea cu răspundere limitată, deşi
legea nu distinge între adunările ordinare şi extraordinare, stabileşte condiţii speciale de
cvorum şi majoritate.
a) Adunarea ordinară (AGOA) poate să discute şi să decidă asupra oricărei probleme
înscrise pe ordinea de zi. Se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la
încheierea exerciţiului financiar. Pentru cra hotărârile luate de această adunare să fie valabile
ea trebuie să aibă loc la sediul societăţii Îl"! locul indicat în convocatoare.
Potrivit legii, ea are următoarele ca ampetenţe:
- să discute, să aprobe sau să modii ice bilanţul contabil, după ascultarea raportului
consiliului de administraţie, directorului, consiliului de supraveghere sau cenzorilor;
-să fixeze dividendul cuvenit asocaţiilor acţionarilor);
- să aleagă şi să revoce membrii consr liului de administraţie, repectiv ai consiliului de
supraveghere şi cenzorii;
- să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar, să demită auditorul financiar, la

societăţile audiate;
- să fixeze renumeraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs pentru membrii consiliilor (de
administraţie/ de supraveghere) sau a cenzorilor, în cazul în care acest aspect nu a fost stabilit
prin actul constitutiv;
- să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie/de supraveghere;
- să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pentru
exerciţiul financiar următor;
- să hotărască gaj area, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multor unităţi ale societăţii.
Condiţiile de cvorum şi majoritate ce trebuie îndeplinite, stabilite de legea 31/1990
sunt următoarele:
- În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea deliberărilor
adunării generale ordinare, la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor care să
reprezinte cel puţin IA din numărul de drepturi de vot, iar hotărârile se iau de către acţionarii
care deţin majoritatea absolută (adică jumătate plus unu) din capitalul social reprezentat în
adunare (dacă actul constitutiv nu prevede altfel); dacă nu se realizează prezenţa cerută sau
majoritatea necesară luării hotărârii, adunarea se va întruni, la o a doua convocare, putând să
delibereze oricare ar fi partea de capital reprezentată de acţionarii prezenţi, iar hătărârile se
iau cu majoritatea celor prezenţi.
Conform modificărilor aduse legii 31/1990 prin legea 441/2006, au dreptul să ceară
introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulţi acţionari reprezentând,
individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social. Acelaşi procent sau chiar o cotă
mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel, poate cere consiliului de
administraţie/directorului convocarea adunării generale. În situaţia în care consiliul de
administraţie/directorul nu convocă AGA, instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza
convocarea AGA. Costurile convocării şi cheltuielile de judecată sunt suportate de
societatea comercială.
° La societatea cu răspundere limitată adunarea decide prin votul reprezentând majoritatea
absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (se cere deci, îndeplinirea cumulativ, a procentului
de 50% plus unu din numărul asociaţilor şi a condiţiei ca ei să reprezinte jumătate plus unu
din totalul părţilor sociale).
- În cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă, hotărârile se iau prin votul
asociaţilor ce reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (de exemplu: pentru

alegerea şi revocarea administratorilor), dar pentru modificarea actului constitutiv se cere
votul unanimităţii (de exemplu: pentru majorarea capitalului social).
b) Adunarea constitutivă se întâlneşte doar în cazul societăţilor constituite prin
subscripţie publică (posibilă doar la societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe
acţiuni) şi reprezintă prima adunare la care participă subsciitorii de acţiuni. Rolul ei este de a
pune bazele desfăşurării activităţii în noile condiţii date de participarea noilor acţionari.
În termen de cel mult 15 zile de la data inchiderii subscrierii, fondatorii trebuie să
convoace adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial.
Pentru a fi legal constituită, se cere prezenţa a jumătate plus unu din numărul
subscritorilor acceptanţi, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii simple a celor prezenţi.
La această adunare:
- nu au drept de vot acceptanţii care au constituit aporturi în natură (pentru deliberările
privind aporturile lor) ;
- fiecare acceptant are dreptul doar la un vot (principiul proporţionalităţii nu este aplicat
deoarece unul din scopurile adunării este tocmai acela de a aproba subscierile şi în funcţie de
acestea se va decide numărul de acţiuni ce revin fiecărui acceptant);
96 Oana Bărbulescu
- reprezentarea acţionarilor este permis ă, cu îndeplinirea condiţiei ca un acceptant să nu

reprezinte mai mult de 5 subscriitori ;
- se va citi raportul experţilor pentru ev aluarea aporturilor în natură şi va avea loc avizarea
avantaj elor fondatorilor şi totodată a ope raţiunilor ce urmează a fi preluate de societate ;
- se va exercita dreptul acceptanţilor de a se retrage dacă valoarea aporturilor în natură
stabilită de experţi este mai mică cu l/° S faţă de cea stabilită de fondatori în prospectul de
emisiune.
În atribuţiile adunării constitutive intră:
-› verificarea existenţei vărsămintelor;
-› examinarea şi validarea rapoartelor e: çperţilor;
-› discutarea şi aprobarea actului constit utiv al societăţii;
-› aprobarea participărilor la profit ale fondatorilor şi a operaţiunilor încheiate în contul
societăţii;
-› numirea primilor membrii ai cons iului de administraţie, respectiv ai consiliului de
11
supraveghere şi a primilor cenzori sau auiditori.

c) Adunarea extraordinară se înti uneşte ori de câte ori este nevoie pentru a se lua o
hotărâre în probleme ce au caracter c leosebit, cum ar fi: prelungirea duratei societăţii,
mărirea sau reducerea capitalului soc: ial, schimbarea obiectului sau formei societăţii,
mutarea sediului, fuziunea cu alte societ ăţi, dizolvarea, adică aspecte ce privesc modificarea
actului constitutiv.
Vizând probleme grave pentru viaţa societăţii comerciale, condiţiile de cvorum şi
majoritatea sunt mai riguroase, astfel:
° La societatea pe acţiuni şi societ tea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea
deliberărilor adunării, este necesară prez; nţa acţionarilor reprezentând 3A din capitalul social
(dacă actul constitutiv nu prevede alt l), iar hotărârile se iau cu Votul unui număr de
acţionari care să reprezinte cel puţin ji imătate din capitalul social; la a doua convocare,
prezenţa necesară este cea reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile se iau cu
votul unui număr de acţionari reprezei ntând 1/3 din capitalul social. Potrivit dispoziţiei
legale, adunarea generală extraordinz tră a acţionarilor poate delega consiliului de
administraţie sau, după caz, administt atorului unic, exerciţiul atribuţiilor sale privind:
mutarea sediului, schimbarea obiectului :le activitate, majorarea capitalului social, reducerea
sau reântregirea lui prin emisiune de no [Î acţiuni şi conversia acţiunilor dintr-o categorie în
alta.
- La societatea cu răspundere limitată este necesar votul tuturor asociaţilor (dacă actul
constitutiv nu prevede altfel).
- La societăţile de persoane, în tăcerea legii, se impune tot principiul unanimităţii (cu atât
mai mult cu cât societatea cu răspundere limitată, ca formă mixtă între societăţile de
persoane şi cele de capital, are nevoie de votul tuturor asociaţilor).
d) Adunările speciale, valabile d( ›ar în cazul societăţilor de capitaluri (societatea pe
acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni) sunt acele adunări ce cuprind gruparea
acţionarilor ce deţin categorii aparte de acţiuni. Astfel, legea 31/1990 republicată, distinge
între adunarea specială a deţinătorilor d e acţiuni preferenţiale cu divident prioritar şi fără
drept de vot, dar şi adunările speciale constituite din acei acţionari ce se adună în scopul de a
îşi proteja interesele privind modificarea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în legătură cu
acţiunile cele deţin [CRI l63].
II. Conducerea societăţii comercia le cu răspundere limitată
La societatea răspundere limita „tă, la fel ca şi în cazul societăţii pe acţiuni, organul
cu
de conducere este adunarea generală. 1 cadrul ei se iau toate hotărârile asociaţilor care
devin acte juridice ale societăţii. Adunare ›a ordinară este convocată cel puţin o dată pe an, de
către administratori. Pentru aceştia convocarea adunării generale reprezintă 0 obligaţie

legală. Adunarea generală este abilitată să hotărască în toate problemele privind conducerea
şi administrarea societăţii cu răspundere limitată.
Atribuţiile adunării generale sunt:
- să aprobe situaţia financiară şi să stabilească repartizarea profitului net;
- să desemneze şi să revoce administratorii şi cenzorii;
- să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii,
desemnând şi persoana însărcinată să o execute;
- să hotărască modificarea statutului, însă pentru validarea acestei hotărâri este necesar votul
tuturor asociaţilor, dacă actul constitutiv nu prevede altfel, aceasta reprezentând o excepţie
de la regula conform căreia adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea
absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
În cadrul SRL-ului unipersonal, unicul asociat exercită atribuţiile adunării generale a
asociaţiilor. Orice decizie luată de acesta trebuie consemnată în scris. Asociatul unic poate
avea calitatea de salariat al societăţii, cu excepţia cazului în care are calitatea de
administrator unic sau membru al consiliului de administraţie.
Administrarea societăţii comerciale

I. Administrarea societăţii comerciale pe acţiuni
A. Sistemul unitar de administrare
Legea 3 l/ 1990 a conferit societăţiilor pe acţiuni posibilitatea ca, în ipoteza în care s-a
optat pentru sistemul unitar de administrare, să desemneze unul sau mai mulţi
administratori. Astfel, acţionarii fondatori şi, ulterior, AGA pot numi fie un singur
administrator social fie mai mulţi.
Dispoziţiile legale referitoare la administratorul unic au fost sintetizate mai sus.
Dacă s-a optat pentru pluralitatea de administratori aceştia formează consiliul de
administraţie (CA) iar numărul lor trebuie să fie impar. Această cerinţă îşi găseşte explicaţia
în facilitarea luării deciziilor prin evitarea situaţiilor de paritate de voturi exprimate de către
administratorii sociali.
De la regula potrivit căreia societatea pe acţiuni poate fi administrată printr-un
administrator social unic legiuitorul instituie o excepţie care constă în aceea că societăţile pe
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt
obligate să fie administrate de minimum trei administratori.
Reiterăm faptul că există obligaţia auditării financiare pentru societăţile comerciale
care îndeplinesc două dintre următoarele trei criterii:
- activele totale depăşesc valoarea de 3 650 OOO euro;
- cifra de afaceri netă (care se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrări de
bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii şi a altor venituri din exploatare, din care se
scad reducerile comerciale acordate clienţilor) depăşeşte 7 300 OOO euro şi/sau
- numărul mediu de salariaţi în cursul unui exerciţiu financiar este mai mare de 50.
Legiuitorul societar exceptează de la obligativitatea administrării societăţii printr-un
consiliu de administraţie, microintreprinderile şi întreprinderile mici.
A. l. Consiliul de administraţie (CA)
a) Competenţa consiliului de administraţie
CA este un organ colectiv cu atribuţii ce constau în gestiunea internă a societăţii şi în
reprezentarea acesteia în relaţiile cu terţii, fiind însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor
necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor
rezervate AGA.
Deci, rolul CA este acela de a exercita atribuţiile de conducere ale SA-ului şi de
98 Oana Bărbulescu
reprezentare a societăţii în raporturile cu terţii.

b) Delegarea conducerii
CA poate delega conducerea so :ietăţii către unul sau mai mulţi directori. Directorii
pot fi numiţi dintre administratori sau din afara CA. Acei administratori din CA care nu
deţin funcţie de director reprezintă admi nistratorii neexecutivi.
Membrii executivi ai CA exercită atribuţiile de conducere în timp ce membrii
neexecutivi ai CA exercită atribuţiile de: control (supravegherea conducerii).
Majoritatea CA e formată din adi _ninistratori neexecutivi.
Există totuşi anumite competenţe pe care CA nu le poate delega directorilor:
- stabilirea direcţiilor principale de activ itate şi de dezvoltare a societăţii;
- stabilirea politicilor contabile şi a siste mului de control financiar;
- numirea, revocarea, stabilirea renumer aţiei directorilor;
- supravegherea activităţii directorilor;
- pregătirea raportului anual, organizare AGA şi implementarea hotărârilor acestuia;
~ introducerea cererii pentru deschidereä procedurii insolvenţei.
Deci delegând conducerea soci tăţii, CA, deşi organ de conducere cu atribuţii de
gestiune internă şi reprezentare a soci& ztăţii, se metamorfozează într-un organ colectiv de
supraveghere.
Conducerea poate fi delegată uia sau mai multor directori, neexistând o limită
maximă a acestora, iar atunci când ne aflăm în prezenţa unei pluralităţi de directori, CA are
obligaţia să numească pe unul dintre e i director general. Directorul general poate fi chiar
preşedintele CA, cele două funcţii nefiin d incompatibile.
Rolul directorului general este de a reprezenta societatea în raport cu terţii şi în
a
justiţie. CA păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii.

Directorii numiţi de CA nu pot avea calitatea de salariaţi ai societăţii respective.
In ceea ce priveşte atribuţiile dire ctorilor, lege 3 l/ 1990 stabileşte că deşi directorii iau
toate măsurile aferente conducerii există totuşi două limitări determinate de competenţa CA
şi competenţa AGA. Cu alte cuvinte, da( :ă din punct de vedere ierarhic peste CA se află doar
AGA peste directorii se află AGA ca foî suprem deliberativ al societăţii şi CA care exercită
atribuţia supravegherii activităţii directo ilor.
Modul de organizare a activităţi i directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv
sau, cel mai adesea, prin decizie a CA.
In ceea ce priveşte supraveghere a activităţii directorilor, oricare administrator poate
solicita directorilor informaţii cu priviri e la conducerea societăţii, mai mult legea 31/ l 990
impunând directorilor obligaţia de a informa CA periodic asupra operaţiunilor întreprinse şi
ce urmează a fi întreprinse.
Directorii pot fi revocaţi oricânid de către CA, ceea ce echivalează cu revocarea
mandatului. Atunci când revocarea se d ovedeşte a fi abuzivă directorii pot pretinde daune
interese.
In ceea ce priveşte răspunderea directorilor faţă de societate, ca şi în cazul
administratorilor, aceasta este guvernatăţ de regulile mandatului.
Deşi este interzisă încheierea uno r contracte de muncă între administratori / directori
şi societate totuşi directorii se bucură aceleaşi drepturi ca orice salariat. Legea 31/ 1990
asimilează renumeraţia directorilor cu fjƒnumeraţia provenită din veniturile salariale nu însă
şi stabilitatea în muncă, deoarece direct ›rii pot fi revocaţi oricând de către CA iar în caz de
revocare fără justă cauză, directorul revj ocat nu poate cere reintegrarea în funcţie, ci doar
daune interese în măsura în care va dove, :li un prejudiciu.
c) Alegerea şi revocarea membrilt ›r CA
Alegerea şi revocarea membrilor CA se face de AGOA iar primii administratori sunt
numiţi de către fondatori prin actul constitutiv.

Administratorii pot fi revocaţi oricând de AGA.
d) Candidatura la funcţia de administrator
Pot candida la funcţia de administrator atât membrii actuali ai CA cât şi acţionarii.
Totodată legea prevede că din CA pot face parte şi membrii independenţi. Această prevedere
este facultativă şi nu obligatorie şi este argumentată prin faptul că directorii (administratorii
executivi) pot fi mai bine supraveghiaţi de unul sau mai mulţi administratori independenti
care nu au interese personale în societatea respectivă. Criteriile după care se apreciază
independenţa administratorului sunt:
- să nu fie director al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta şi să nu fi
îndeplinit această funcţie în ultimii 5 ani;
- să nu fi fost salariat al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta în ultimii 5
ani;
- să nu primească sau să nu fi primit de la societate sau de la o societate controlată de către
aceasta o renumeraţie suplimentară;
- să nu fie acţionar semnificativ al societăţii;
- să nu fi avut relaţii de afaceri cu societatea;
- să nu fi fost auditor financiar sau asociat al actualului auditor al societăţii sau al unei
societăţi controlate de aceasta, în ultimii 3 ani;
- să fie director într-o altă societate în care un director al societăţii e administrator
neexecutiv;
- să nu fi fost administrator neexecutiv al societăţii mai mult de 3 mandate.
e) Incompatibilităţi pe durata mandatului
Pe durata mandatului administratorii nu pot încheia cu societatea contracte de muncă
deci nu se poate cumula funcţia de administrator cu cea de salariat. Argumentul ar fi acela că
obligaţiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
mandat, pentru a se evita acţionarea administratorului în justiţie în temeiul CIM
(contractului indiviual de muncă).
f) Vacanţa funcţiei de administrator
În caz de vacanţă a funcţiei de administrator AGOA trebuie să se întrunească pentru a
completa numărul minim de membrii ai CA.
g) Comitetele consultative
Pentru o mai bună organizare a consiliului, CA poate înfiinţa comitete consultative,
care să aibă ca atribuţii efectuarea de investigaţii şi elaborarea de recomandării pentru
consiliu, materializate în rapoarte de activitate pe care le înaintează CA în domenii precum
auditul, renumerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor, nominalizarea de candidaţi
pentru diferite posturi.
Fiecare comitet poate fi format din minim doi membrii ai CA iar cel puţin un
membru al fiecărui comitet trebuie să fie administrator neexecutiv deci, nu se pot înfiinţa
comitete dacă SA-ul nu are administratori independenţi.
Observaţie: oricare administrator independent este şi administrator neexecutiv dar nu
oricare administrator neexecutiv este şi membru independent.
h) Preşedintele consiliului de administraţie
CA Va fi condus de către un preşedinte care spre deosebire de directori trebuie să fie
o persoană care are deja calitatea de administrator.
Alegerea preşedintelui CA se face de către CA cu excepţia situaţiei în care în actul
constitutiv s-a prevăzut că alegerea se va face de către AGOA.
Preşedintele CA e numit pe o perioadă ce nu poate depăşi durata mandatului său de
administrator (2-4 ani), el putând fi revocat de către CA în situasţia în care a fost ales de
100
Oana Bărbulescu
acesta, sau poate fi revocat de AGOA ii idiferent dacă a fost ales de CA sau numit de AGOA
(AGOA având această competenţă).
Rolul preşedintelui este de a c :oordona activitatea CA şi de a prezenta adunării
generale a acţionarilor rapoarte privim d activitatea consiliului, totodată veghind la buna
ñincţioriare a organelor societăţii. alte cuvinte, are aceleaşi atribuţii ca orice
( Zu
administrator însă spre deosebire de ceilalţi mrrnbri ai CA are obligaţia coordonării
consiliului, constituind o punte de legăti iră între AGA şi consiliu.
Preşedintele CA sau minim do i membri ai CA pot convoca la orice întrunire a
consiliului directorii, cenzorii sau auditorii interni. Dacă au fost convocaţi, aceştia au
obligaţia să participe însă ei nu au rîrept de vot, cu excepţia directorilor care sunt şi
administratori. Ei pot influenţa însă vo l, exprimându-şi opiniile de specialitate cu privire la
problemele supuse discuţiei.
La fiecare şedinţă se redactează un proces-verbal cu numele participanţilor, ordinea
deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate.
Pentru a fi valabil procesul-verba l trebuie semnat de preşedintele de şedinţă şi de încă
cel puţin un administrator.
Pentru validarea deciziilor consiliului e necesară prezenţa a cel puţin jumătate din
numărul membrilor, dacă prin actul co stitutiv nu se prevede altfel, iar deciziile se iau cu
votul majorităţii membrilor prezenţi ( oar pentru numirea sau revocarea preşedintelui se
cere votul majorităţii membrilor consili lui, nu a celor prezenţi).
Este posibilă reprezentarea mem rilor consiliului, însă un membru prezent nu poate
reprezenta decât un singur membru abs nt. Este posibilă participarea la şedinţele consiliului
şi prin intermediul mijloacelor de com nicare la distanţă, numai dacă această posibilitate
este prevăzută în actul constitutiv şi nu ai în condiţiile expres prevăzute în actul constitutiv.
În orice situaţie în care preşedintele în 'funcţie nu poate vota se va alege un preşedinte de
şedinţă.
Dacă există paritate de voturi ş, preşedintele nu poate beneficia de votul decisiv,
propunerea se consideră respinsă, pentru neîntrunirea voturilor.
Este posibil şi votul unanim e primat în scris, fără a mai fi necesară întrunirea
consiliului de administraţie, dacă actul constitutiv prevede o atfel de posibilitate, justificată
de urgenţa unor situaţii şi de protejarea intereselor societăţii. Nu este admisă această
procedură pentru aprobarea situaţiilor financiare anuale sau a capitalului autorizat.
Din proprie iniţiativă sau la cererea motivată a cel puţin doi membri ai CA sau a
directorului general, CA se întruneşte cel puţin o dată la trei luni.
i) Reprezentarea societăţii
Cea dea doua atribuţie a CA, pei lângă conducerea şi gestiunea internă o constituie
reprezentarea societăţii în raporturile cu t:erţii.
Din prevederile legii 31/1990 se desprinde regula potrivit căreia CA exercită
atribuţiile de reprezentare a societăţii prin preşedintele consiliului, forrnulându-se deci
concluzia că ceilalţi membrii ai CA nu au atribuţia reprezentării societăţii ci numai a
conducerii şi gestiunii interne.
Atunci când CA delegă conducerea societăţii către directori, atribuţia de reprezentare
se transferă de la preşedintele CA la directorul societăţii. Dacă preşedintele CA este numit
director general el va exercita atribuţiileş de conducere a CA în calitate de preşedinte cât şi
atribuţiile de conducere a societăţii în calitate de director general şi chiar şi atribuţia de
reprezentare a societăţii în raporturile cu iierţii în justiţie.
CA are obligaţia să înregistreze la registrul comerţului persoanele imputernicite să
reprezinte societatea, adică preşedintele* CA singur sau împreună cu unul sau mai mulţi
administratori sau directorul dacă atribuţiile de conducere a societăţii s-au delegat
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor l0l
directorilor.
j) Răspunderea administratorilor
Răspunderea administratorilor faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor
rezultate din mandatul încredinţat este o răspundere contractuală. Nu este exclus însă ca
răspunderea administratorului să fie o răspundere delictuală în măsura în care neãndeplinirea
unei atribuţii este rezultatul unei fapte ilicite, care excede contractului de mandat, mai ales
atunci când aceasta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
În ceea ce priveşte răspunderea administratorilor faţă de societate pentru prejudiciile
cauzate de directori sau de personalul încadrat, administratorii vor răspunde doar în ipoteza
în care prejudiciile aduse societăţii au fost cauzate de către directori sau personalul încadrat
din lipsă de supraveghere a administratorilor.
k) Conflictul de interese
Legea 3 l/ 1990 prevede că atunci când un administrator are într-o anumită operaţiune,
fie direct, fie indirect interese contrare societăţii, trebuie să înştiinţeze cu privire la această
situaţie pe ceilalţi administratori, cenzorii sau auditorii interni, pentru a nu lua parte la nici o
deliberare legată de acea operaţiune.
l)Interdicţia creditării administratorilor de către societate
Pentru ca obligaţia de loialitate să îşi producă efectele cât mai profund posibil,
legiuitorul a considerat oportun ca administratorul să nu beneficieze de avantaje financiare
de la societate, altele decât cele care se cuvin pentru activitatea prestată în virtutea calităţii
sale. Astfel, este interzisă acordarea de împrumuturi administratorilor, garantarea unor
împrumuturi acordate administratorilor sau executarea unor obligaţii personale ale
administratorilor faţă de terţi.
m) Nulitatea actelor administratorilor
Referitor la încheierea de acte juridice între administrator şi societate, acte ce au ca
obiect înstrăinarea sau dobândirea de către administrator de bunuri către sau de la societate,
legea 31/1990 prevede că sunt supuse sancţiuni nulităţi absolute, în lipsa unor dispoziţii
contrare din actul constitutiv, actele administratorului încheiate în nume propriu prin care se
înstrăinează sau se dobandesc bunuri către sau de la societate, bunuri a căror valoare
depăşeşte procentul de 10% din valoarea activelor nete, dacă nu există aprobarea AGA
extraordinară.
B. Sistemul dualist de administrare
Aşa cum deja am putut observa, legiuitorul societar a conferit acţionarilor
posibilitatea de a opta între sistemul unitar de administrare al societăţii, sistem ce are la bază
alegerea unui consiliu de administraţie cu atribuţii de conducere şi reprezentare şi sistemul
dualist de administrare a cărui construcţie este formată dintr-un directorat căruia îi revin
atribuţii de conducere şi un consiliu de supraveghere căruia, în principal, îi revine atribuţia
de a exercita un control permanent asupra directoratului care realizează conducerea
societăţii.
Dacă în sistemul unitar de administrare consiliul de administraţie avea facultatea de a
delega atribuţiile de conducere unuia sau mai multor directori, în sistemul dualist de
administrare numirea directorului este obligatorie, deci nu facultativă, o astfel de obligaţie
fiind în sarcina consiliului de supraveghere. Cu alte cuvinte, odată ce societatea a optat
pentru sistemul dualist de administrare, aceasta este obligată, desigur prin adunarea
generală, să desemneze membri consiliului de supraveghere, cu excepţia primilor membri
care sunt numiţi prin actul constitutiv. Subliniem deci faptul că dacă în cadrul sistemului
unitar de administrare, conducerea societăţii de către unul sau mai mulţi directori este
facultativă, lăsată de către legiuitor la alegerea consiliului de administraţie, în cadrul
sistemului dualist de administrare conducerea societăţii de către directorat este obligatorie.
102 Oana Bărbulescu
Motivele pentru care o societate comercială optează pentru sistemul dualist de

administrare rezidă în delimitarea netă între ñincţiile executive ale societăţii şi administrarea
acesteia de către persoane care nu sunt implicate în mod direct în managementul societăţii,
deoarece, membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent şi membri ai
directoratului. ţ
Alegerea sistemului de administrare al societăţii pe acţiuni poate fi făcută încă de la

constituirea societăţii, prin actul constitutiv sau ulterior, prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor prin care se produce modificarea actului constitutiv. Pentru a
putea opta pentru sistemul dualist de adlministrare, este imperios necesar ca acest aspect să
fie expres prevăzut în actul constitutiv, ?în cuprinsul căruia este obligatoriu a fi menţionate
datele de identificare ale primilor membri ai consiliului de supraveghere.
Dacă actul constitutiv al societăţii prevede că societatea a optat pentru sistemul unitar
de administrare, iar ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia, acţionarii doresc să opteze,
pentru sistemul dualist de administratie, în acest scop se impune modificarea actului
constitutiv, sarcină care în mod evident scade în competenţa adunării generale extraordinare.
Modificarea actului constitutiv prin hotărârea adunării generale extraordinare se impune şi în
ipoteza în care acţionarii unei societăţi aflate în sistem dualist de administrare doresc să
opteze pentru sistemul unitar de administrare.
Dispoziţiile ce reglementează sistemul dualist de administrare nu sunt aplicabile şi
societăţilor în comandită pe acţiuni. p
În cadrul sistemului dualist de, administrare, întrucât consiliul de supraveghere

exercită atribuţii de supraveghere asupra directoratului, societatea nu va mai avea cenzori, ci
auditori interni şi auditori financiari, societăţile pe acţiuni care optează pentru sistemul
dualist de administrare fiind supuse auditului financiar.
B. l. Directoratul
a) Competenţă ţ
Pentru ca directoratului să-i revină în exclusivitate conducerea societăţii, înseamnă că

atribuţiile de conducere ale societăţii nu pot fi transferate nici chiar consiliului de
;
supraveghere.
Legiuitorul societar a conferit directoratului o competenţă cvasigenerală care este
ţănnurită de trei limite, şi anume:
-competenţa adunării generale ordinare sau extraordinare, după caz;
-competenţa consiliului de supraveghere;
- calificarea actelor de a fi necesare şi, utile pentru realizarea obiectului de activitate al
societăţii. ţ
Directoratul este fonnat dintr-unul! sau mai mulţi membri, iar în ipoteza pluralităţii de
directori numărul acestora este obligatorilu impar. În ipoteza în care directoratul este format
dintr-un singur membru, legiuitorul societar l-a denumit director general unic.
Directorul general unic nu trebuie confundat cu directorul general numit de către
consiliul de administraţie atunci când acesta a delegat conducerea societăţii către mai mulţi
directori. l
b) Desemnarea membrilor directoiţbtului

Desemnarea membrilor directoratului este o atribuţie ce intră în sfera de competenţă
exclusivă a consiliului de supraveghere. Pentru validitatea deciziei consiliului de
supraveghere (CS) privind numirea mqtrnbrilor directoratului legea 31/1990 impune un
cvorum de minim 50% din numărul mlembrilor consiliului de supraveghere (dacă actul
constitutiv un prevede un cvorum mai rildicat), iar deciziile se adoptă, cu votul majorităţii
membrilor prezenţi. ,ţ
Legea 31/1990 impune consiliulqi de supraveghere şi obligativitatea alegerii unui

Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor lO3
preşedinte dintre membrii acestuia. Dacă, pentru desemnarea membrilor directoratului

legiuitorul societar impune ca deciziile consiliului de supraveghere să se adopte în mod
valabil cu votul majorităţii membrilor prezenţi., în privinţa desemnării preşedintelui
directoratului prevede ca deciziile să fie adoptate cu votul majorităţii membrilor consiliului.
Dacă în cadrul sistemului unitar de administrare directorii pot fi numiţi atât dintre
membrii consiliului de admninistraţie cât şi din afara acestuia, în cadrul sistemului dualist de
administrare membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de
supraveghere, astfel că directorii pot fi desemnaţi numai din afara consiliului de
supraveghere.
O persoană care a făcut parte din consiliul de supraveghere, poate deveni membru al
directoratului deoarece legiuitorul societar interzice doar cumulul acestor funcţii pentru a
elimina conflictul de interese.
Concomitent este interzis membrilor consiliului de supraveghere să fie şi membri ai
directroratului.
c) Durata mandatului membrilor directoratului. Vacanţa funcţiei de membru al
directoratului
Durata mandatului primilor membrii nu poate depăşi 2 ani, în timp ce durata
mandatului membrilor ulteriori, stabilită prin actul constitutiv, nu poate depăşi 4 ani,
membrii directoratului putând fi realeşi dacă actul constitutiv nu interzice această
posibilitate.
Legiuitorul societar permite ca membri directoratului să fie realeşi, însă actul
constitutiv poate prevedea limitarea mandatelor sau chiar faptul că o persoană care a avut
calitatea de membru al directoratului nu este reeligibilă.
Referitor la vacanţa funcţiei de membru al directoratului legea 31/1990 conferă
consiliului de supraveghere posibilitatea desemnării. “fără întârziere” a unui nou membru, pe
durata rămasă până la expirarea mandatului directoratului.
d) Revocarea membrilor directoratului. Dreptul la daune-interese pentru revocarea
fără justă cauză
Membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de supraveghere,
actul constitutiv putând prevedea posibilitatea revocării lor şi de către adunarea generală
ordinară a acţionarilor. Rezultă că revocarea membrilor directroratului de către adunarea
generală ordinară a acţionarilor este posibilă numai dacă actul constitutiv îi atribuie în mod
expres acesteia o astfel de competenţă.
Membrii directoratului revocaţi abuziv pot pretinde plata unor daune-interese
materiale morale dar doar în situaţia în care revocarea se dovedeşte a fi abuzivă. Dreptul
şi
consiliului de supraveghere de a revoca directoratul trebuie să se reflecte intr-o temeinică
analiză a modului în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi conturează sfera competenţei
funcţiei încredinţate, analiză care se impune având în vedere calitatea de profesionist
(tehnocrat) a fiecărui membru al directoratului.
e) Drepturile şi obligaţiile membrilor directoratului
Membrii directoratului au aceleaşi drepturi şi obligaţii cu cele ale membrilor
consiliului de supraveghere sau cu cele ale directorilor societăţii pe acţiuni cărora consiliul
de administraţie le-a delegat atribuţiile.
Deşi conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, acesta îşi
exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere.
Directoratul are obligaţia de informare a consiliului de supraveghere, obligaţie care
constă în prezentarea periodică, cel puţin la fiecare trei luni, a unui raport scris care să
conţină elemente referitoare la modul de conducere a societăţii, elemente privind activitatea
societăţii, precum şi elemente predictive în privinţa evoluţiei acesteia.
Obligaţia de informare ce revine-directoratului se execută de către acesta nu numai în

mod activ, prin informarea consiliului ide supraveghere “din oficiu” ci şi în mod pasiv, în
sensul că directoratul este obligat să plună la dispoziţia consiliului de supraveghere toate
informaţiile solicitate de acesta, informaţii care să faciliteze consiliului exercitarea activităţii
de control prin efectuarea de verificări investigaţii corespunzătoare.
Tot ca o expresie a executării dbligaţiei de informare, directoratul are obligaţia să
inainteze consiliului de supraveghere\ situaţiile financiare anuale şi raportul anual al
directoratului, imediat după elaborarea acestora, precum şi propunerea detaliată cu privire la
distribuirea profitului conform bilariţului exerciţiului financiar, propunere pe care
directoratul intenţionează să o prezinte aldunării generale.
f) Reprezentarea societăţii în justiţie şi faţă de terţi prin directorat
Intrucât conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului este
firesc ca şi reprezentarea societăţii în inelaţiile cu terţii şi în justiţie să fie asigurată tot de
către directorat.
Regula este aceea că membrii şdirectoratului exercită atribuţiile de reprezentare a
societăţii doar acţionâd împreună. Aceiasta înseamnă că un membru al directoratului nu
poate să reprezinte societatea în raporturlile cu terţii şi în justiţie acţionând în mod individual,
explicaţia regăsindu-se în aceea că directoratul este un organ colegial care, în principiu,
acţionează în mod colectiv.
Regula mai sus enunţată nu este una absolută, legiuitorul societar instituind şi câteva
excepţii, în sensul că reprezentarea societăţii poate fi exercitată şi de către un singur membru
al directoratului, în mod individual, însăl numai dacă actul constitutiv prevede în mod expres
o astfel de posibilitate. â
Chiar dacă în actul constitutiv s-a prevăzut faptul că membrii directoratului

l.
acţioneaza separat membrii directoratului sunt solidar raspunzatori faţa de societate.
. V .. . . , _, . V .
In ipoteza în care actul constitutiv conţine clauza potrivit căreia membrii

directoratului acţionează împreună, legiluitorul societar dă posibilitatea, ca prin acordul lor
unanim, să împutemicească pe unul dintre aceştia să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de
operaţiuni.
Astfel, împuternicirea unui membru al directoratului în scopul reprezentării societăţii
pentru anumite operaţiuni sau tipuri de bperaţiuni este posibilă numai cu respectarea regulii
unanimităţii (numai dacă absolut toţi melmbrii directoratului hotărăsc în acest sens).
Dacă membrii directoratului reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie,
consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu membrii directoratului.
Practic, membrii directoratului nu surtt terţi faţă de societate, astfel că _aceştia nu pot
reprezenta societatea în raporturile cui societatea, de unde rezultă că prin consiliul de
supraveghere se realizează o punte de legătură între societate şi membrii directoratului.
g) Formalităţi pentru opozabilitatea faţă de terţi a desemnării directoratului pentru
reprezentarea societăţii
Directoratul are obligaţia să înregistreze la registrul comerţului, deci să aducă la
cunoştinţă publicului, numele membril _r săi, menţiond în mod obligatoriu şi dacă aceştia
acţionează împreună sau separat, având totodată şi obligaţia de a depune specimenele de
semnătură. î
Dovada specimenului de semnătură se face prin semnare, în faţa judecătorului

delegat care va certifica semnătura sau prin prezentarea unui specimen de semnătură
legalizat de un notar public.
B.2. Consiliul de supraveghere (ClS)
a) Desemnarea membrilor consilirlilui de supraveghere
Adunarea generală ordinară ai acţionarilor (AGOA) alege şi revocă membrii
consiliului de supraveghere. Pentru validitatea hotărârii este necesar să fie îndeplinite

condiţiile de cvorum şi de majoritate. .
Prin excepţie primii membri ai consiliului de supraveghere sunt numiţi prin actul
constitutiv, ceea ce înseamnă că desemnarea acestora nu se face prin hotărârea AGOA căci
societatea nu este încă constituită şi nu putem vorbi despre un astfel de organism social.
Astfel, cei care desemnează primii administratori sunt fondatorii care, de regulă, sunt
persoanele semnatare ale actului constitutiv.
Deci plenitudinea de competenţă în ceea ce priveşte desemnarea membrilor
consiliului de supraveghere aparţine AGOA, cu singura excepţie a primilor administratori
care sunt desemnaţi de către fondatori prin actul constitutiv.
Nominalizarea candidaţilor pentru consiliul de supraveghere aparţine atât membrilor
actuali ai consiliului de supraveghere, cât şi acţionarilor.
Legea societăţilor comerciale subliniează necesitatea unui număr impar de membri ai
consiliului de supraveghere, impund nu numai o limită minimă (3 membri), ci şi o limită
maximă (ll membri), actul constitutiv neputãnd modifica aceste limite fixate în mod
imperativ.
Membri consiliului de supraveghere desemnaţi de către AGOA aleg, dintre ei, un
preşedinte, condiţiile de cvorum şi de majoritate fiind prezenţa a cel puţin 1/2 din numărul
membrilor consiliului, deciziile adoptându-se cu votul majorităţii membrilor consiliului deci
nu cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
În ceea ce priveşte durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere,
legiuitorul permite stabilirea acestuia prin actul constitutiv, însă ea nu poate depăşi 4 ani,
membri consiliului fiind reeligibili dacă actul constitutiv nu dispune altfel. Pentru primii
membrii ai consiliului de supraveghere, durata mandatului se stabileşte tot prin actul
constitutiv însă nu poate depăşi 2 ani.
b) Revocarea membrilor consiliului de supraveghere. Natura juridică a revocării.
Posibilitatea obţinerii daunelor-interese în caz de revocare fără justă cauză.
Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de către adunarea
generală a acţionarilor.
Revocarea membrilor consiliului de supraveghere este dată în competenţă exclusivă a
AGOA, fără a se face distincţie între numirea primilor membri prin actul constitutiv de către
fondatori şi numirea membrilor prin hotărâre AGOA pe parcursul funcţionării societăţii. Cu
alte cuvinte, dacă desemnarea membrilor consiliului de supraveghere poate fi făcută, fie de
către fondatori (anterior dobândirii personalităţii _juridice de către societate), fie de către
AGOA @e parcursul funcţionării societăţii), revocarea nu poate fi dispusă decât de AGOA,
primii membri ai consiliului de supraveghere fiind numiţi prin actul constitutiv numai în
mod excepţional, deoarece la acest moment societatea nu exista ca persoană juridică şi, pe
cale de consecinţă, neexistând nici adunarea generală.
Revocarea din funcţie este de competenţa exclusivă a AGOA, decizia de revocare
luându-se cu cel puţin două treimi din numărul voturilor acţionarilor prezenţi. Apreciem că
legiuitorul societar a impus o condiţie sporită de cvorum pentru a se putea dispune revocarea
consiliului de supraveghere tocmai datorită faptului că un astfel de organism exercită
administrarea unor societăţi comerciale cu activitate complexă, cu o problematică diversă,
societăţi comerciale supuse auditării.
Membrilor consiliului de supraveghere, faţă de ceilalţi membri ai consiliului de
administraţie din sistemul unitar, li se pot impune condiţii specifice de profesionalism şi
independenţă sau, altfel spus, nu pot accede la o astfel de funcţie decât cei cu pregătire
profesională specifică în materie, adică cu temeinice cunoştinţe juridice sau economice,
având în vedere şi înalta responsabilitate pe care şi-o asumă, generată de complexitatea
.u
m
administrării unor societăţi comerciale pe acţiuni cu standard ridicat de activitate (supuse

obligaţiei de auditare). i
La fel ca şi în cazul membrilorldirectoratului, legea 31/1990 dă dreptul la daune

interese în caz de revocare abuzivă, fără justă cauză şi membrilor consiliului de
supraveghere.
Legiuitorul societar a reglementat unitar, aproape identic, drepturile şi obligaţiile
administratorilor, fără a face distincţie înjltre sistemul unitar şi cel dualist cu precizarea că, în
ce îi priveşte pe membrii consiliului de supraveghere, acestora li se pot impune condiţii
sporite de profesionalism şi independenţă, deci să fie tehnocraţi cu o temeinică pregătire de
specialitate, juridică sau economică, avîând în vedere complexitatea activităţii societăţilor
supuse auditării pe care le administreazăl.
Similiaritate există şi în ce priveşte răspunderea administratorilor, indiferent de
sistemul de administrare ales. i
Situaţia administratorilor din sistemul unitar care au delegat atribuţiile de conducere

şi reprezentare către directori este identiqă cu cea a membrilor consiliului de supraveghere în
sistemul dualist, astfel că şi tratamentul juridic este egal, în sensul că aceştia au dreptul la
daune în situaţia în care au fost revocaţi abuziv, fără justă cauză.
În ambele situaţii, consiliul de adlministraţie, în sistemul unitar, reprezintă societatea
în raporturile cu directorii iar consiliul \de supraveghere reprezintă societatea în raport cu
directoratul. ţ
c) Suspendarea membrilor consiliului de supraveghere

De competenţa AGOA este nu lnumai revocarea, ci şi suspendarea din funcţie a
membrilor consiliului de supraveghere, lcăci, atât timp cât adunarea generală ordinară este
singura competentă să numească membrii consiliului de supraveghere, tot adunarea generală
este singura în măsură să îi suspende.
d) Vacanţa unui post de membru al consiliului de supraveghere
Pe parcursul funcţionării societăţii comerciale, este posibil ca unul sau mai mulţi
membrii ai consiliului de supraveghere să se afle în situaţia de imposibilitate de exercitare a
funcţiei. O astfel de situaţie poate fi generată de o imposibilitate fizică de exercitare a
funcţiei (spre exemplu, decesul) pe care legiuitorul societar o denumeşte generic vacanţa
postului. ;
Pentru a nu se bloca activitatea societăţii, căci lipsa unuia sau mai multor membrii ai
consiliului de supraveghere conduce ,la imposibilitatea îndeplinirii competenţelor de
supraveghere în condiţiile în care legala societăţilor comerciale nu permite ca membrii
acestui consiliu să lucreze separat, legiuitorul societar a instituit câteva măsuri prin care să
deblocheze activitatea societăţii prin numirea unor membrii provizorii. Este Vorba doar de
numirea provizorie a unor membri, deci] nu definitivă, aceasta din urmă fiind o atribuţie ce
intră exclusiv în competenţa AGOA. ţ
Pentru numirea provizorie a unorl membri ai consiliului de supraveghere legea nu a

impus convocarea unei adunări generalge, ci a conferit celorlalţi membri ai consiliului de
supraveghere atribuţia numirii provizorii pentru a completa numărul membrilor ce compun
acest consiliu, nominalizarea făcându-segldoar de către membrii consiliului de supraveghere.
Această numire este provizorie, şituaţia de provizorat întinzându-se în timp până la
întrunirea AGOA, organismul social care exprimă voinţa societăţii şi implicit a acţionarilor,
singura care are competenţă să numească] definitiv membrii consiliului de supraveghere.
Procedura urgentă de numire a ,nor administratori în mod provizoriu, pe o durată
scurtă, este posibilă şi operativă numa' dacă vacanţa unuia sau mai multor posturi din
consiliu de supraveghere nu conduce la ţcăderea numărului de membri sub minimum legal.
În ipoteza în care vacanţa unuia sau mai ţlmultor posturi scade sub numărul legal, directoratul
(deci nu ceilalţi membri ai consiliului de supraveghere) are obligaţia de a convoca fără

întârziere adunarea generală pentru completarea locurilor vacante în scopul îndeplinirii
cerinţei pragului legitim minim.
În această situaţie, numirea membrilor consiliului de supraveghere care să
completeze minimum legal nu va fi provizorie, ci va fi definitivă deoarece o astfel de numire
se face de către AGOA, deci de organismul social care are în competenţă o astfel de
atribuţie. Cei care candidează vor putea fi nominalizaţi nu numai de către membrii actuali ai
consiliului de supraveghere, ci şi de către acţionari.
e) Incompatibilităţi
În încercarea trasării unei distincţii clare între activitatea de conducere şi cea de
control comerciale, legiuitorul societar, instituie interdicţia membrilor consiliului
a societăţii
de supraveghere de a fi şi membri ai directoratului, în cadrul aceleiaşi societăţi.
O altă interdicţie impusă de legiuitor constă în imposibilitatea cumulării calităţi de
membru al consiliului de supraveghere cu cea de salariat al societăţii comerciale. Apreciem
că scopul instituirii acestei incompatibilităţi rezidă în ideea asigurării independenţei
membrilor consiliului de supraveghere.
f) Drepturile şi obligaţiile membrilor consiliului de supraveghere
Legiuitorul societar a consacrat membrilor consiliului de supraveghere drepturi şi
obligaţii similare membrilor consiliului de administraţie, directorilor din sistemul unitar de
administrare.
Cu titlu exemplificativ, menţionăm o parte din obligaţiile membrilor consiliului de
supraveghere:
- obligaţia de confidenţialitate, prudenţă şi diligenţă;
- răspunderea pentru prejudiciile cauzate direct sau prin neândeplinirea obligaţiei de a se
impotrivi actelor săvârşite sau emisiunilor celorlalţi membri ai consiliului de supraveghere,
cerând consemnarea opoziţiei lor, precum şi obligaţia de a încheia o asigurare pentru
răspundere profesională;
- obligaţia de înştiinţare a administratorilor, cenzorilor sau auditorilor interni, a situaţiei
existenţei unui conflict de interese între un membru al consiliului de supraveghere şi
societate;
- interdicţia de a primi credite de la societate;
- interdicţia de a încheia cu societatea operaţiuni de dobândire sau înstrăinare a unor bunuri,
având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, în nume propriu, fără
a beneficia de aprobarea AGOA.
O primă atribuţie şi cea mai importantă o reprezintă exercitarea controlului
permanent asupra conducerii societăţii de către directorat. Directoratul este cel care are
atribuţia exclusivă a conducerii societăţii, astfel că este firesc ca directoratul să fie în mod
permanent monitorizat, astfel incât activitatea societăţii să funcţioneze la parametrii optimi.
A doua atribuţie ce intră în sfera de competenţă a consiliului de supraveghere constă
în aceea a numirii şi revocării membrilor directoratului.
A treia atribuţie a consiliului de supraveghere este aceea de a verifica conformitatea
cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile adunării generale, a operaţiunilor de conducere
a societăţii.
În fine,patra atribuţie a consiliului de supraveghere constă în obligaţia, ca cel puţin
a
o dată pe an, să raporteze adunării generale a acţionarilor cu privire la activitatea de
supravrghere desfăşurată.
Legiuitorul societar a statuat, cu valoare de principiu, că nu pot fi transferate
consiliului de supraveghere atribuţii de conducere a societăţii, prevedere care se justifică din
raţiuni ce ţin de respectarea principiilor guvernării corporatiste în forma sistemului dualist
I
de administrare, căci specific acestuii sistem este delimitarea netă între atribuţiile de
conducere şi cele de control.
g) Comitetele Consultative
În mod similar consiliul de administraţie, în scopul unei cât mai bune organizări,
legiuitorul societar a creat pentru consiliul de supraveghere posibilitatea înfiinţării unor
comitete Consultative ale căror atribuţii constau în efectuarea de investigaţii şi elaborarea de
recomandări pentru consiliu, acestea trebuind să se materializeze, în mod regulat, în rapoarte
de activitate pe care să le inainteze consiliului.
Fiecare comitet consultativ este format în mod obligatoriu din minimum doi membri
ai consiliului iar cel puţin un membru al fiecărui comitet trebuie să fie membru independent
al consiliului de supraveghere.
Nu pot fi infiintate comitete Consultative decât dacă prin actul constitutiv sau prin
hotărârea AGOA s-a prevăzut expres posibilitatea desemnării unor membrii independenti ai
Consiliului de supraveghere. ş;
h) Convocarea Consiliului de suptaveghere

Chiar dacă consiliul de supraveghere, ca şi consiliul de administraţie, este un
organism colectiv permanent, aproape Ţfinstituţional”, care, în principal, exercită atribuţiile
de Control permanent asupra conducerii &societăţii de către directorat, aceasta nu înseamnă Că
el trebuie să se întrunească în fiecarei, zi, ci doar periodic, la anumite intervale de timp
stabilite de către legiuitor.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni. Întrunirea
consiliului de supraveghere cel puţin o dată la 3 luni nu reprezintă o facultate pentru membri
acestuia, ci, dimpotrivă, o obligaţie pentru îndeplinirea căreia legiuitorul societar nu a
stabilit nici o sanctiune expresă, aşa cum nu a stabilit nici în cadrul sistemului unitar de
administrare pentru consiliul de administratie. Desigur, că în ipoteza în care consiliul de
supraveghere nu se întruneşte periodic, în sensul că nu respectă termenul imperativ de 3
luni, AGOA poate decide revocarea membrilor Consiliului ca sanctiune pentru încălcarea
obligatiei legale menţionate, iar în ipoteza în care, prin neîntrunirea regulată societatea a
suferit anumite prejudicii, membrii COIIŞÎlÎUlUÎ de supraveghere vor fi traşi la răspundere de
către adunarea generală.
În Ceea ce priveşte Convocarea consiliului de supraveghere legea 31/1990 trasează o
astfel de obligatie în sarcina preşedintelui Consiliului, care are totodată atribuţia prezidării
întrunirii şi a stabilirii ordinii de zi a şedinţei.
Convocarea consiliului de supraveghere este obligatoriu a fi făcută de Către
preşedintele Consiliului, la Cererea motiţvată a cel putin doi dintre membrii săi sau la cererea
directoratului, într-o astfel de ipoteză întrunirea consiliului trebuind să se producă în termen
de cel mult 15 zile de la data convocăriit
Se poate observa că legiuitorul impune convocarea consiliului de supraveghere
numai în ipoteza în care Cererea de cotnvocare este motivată, ceea ce înseamnă că simpla
solicitare de convocare nemotivată nu il obligă pe preşedintele Consiliului de supraveghere
la demararea procedurii convocării.
Dacă în Cadrul sistemului unitar de administrare, legiuitorul societar a prevăzut
expres faptul că în cazul în care convdcarea consiliului de administraţie se face la Cererea
motivată a cel puţin doi dintre membţi săi sau a directorului general, ordinea de zi este
stabilită de către autorii cererii, atunci în cadrul consiliului de supraveghere trebuia să se
urmeze aceeaşi procedură. Cu toate acestea, legiuitorul societar a înteles să impună, celor
care au solicitat convocarea consiliului; obligaţia stabilirii ordinii de zi numai în ipoteza în
care preşedintele Consiliului de supraveghere nu dă curs cererii de Convocare a Consiliului,
ipoteză în care procedura convocăriii va fi efectuată de către autorii solicitării căreia
preşedintele nu i-a dat curs.

Membrii directoratului pot fi convocaţi la întrunirile consiliului de supraveghere, însă
aceştia nu au şi dreptul de a vota. Consiliul de supraveghere nu are obligaţia, ci facultatea
convocării, la şedinţele consiliului, şi a membrilor directoratului.
La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele
participanţilor, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi
întrunite şi opiniile separate, acesta trebuind semnat de către preşedintele de şedinţă şi de
către cel puţin un alt membru prezent din consiliul de supraveghere.
O astfel de cerinţă de formă fiind prevăzută de către legiuitorul societar nu doar ad
probationem, ci aa' validitatem, dubla semnătură reprezentând o “garanţie” a legalităţii
desfăşurării şedinţei consiliului de administraţie, astfel că neândeplinirea acestei forrnalităţi
imperative atrage sancţiunea nulităţii absolute.
societăţii comerciale cu răspundere limitată

II. Administrarea
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi
administratori. Numirea lor se poate face prin contractul de societate sau prin hotărârea
adunării generale. În ambele situaţii sunt aplicabile dispoziţiile legale privind numirea şi
revocarea adunării generale. Numirea realizată prin contract se poate revoca numai cu
unanimitatea voturilor asociaţilor iar numirea făcută de adunarea generală se revocă prin
votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. De aemenea,
salariul sau după caz remuneraţia administratorului sunt stabilite prin contract sau prin
hotărârea adunării generale.
Administratorii sunt obligaţi să ţină un registru al asociaţilor în care se vor înscrie
numele, prenumele şi domiciliul sau denumirea şi sediul social al fiecărui asociat, partea
acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice modificare privitoare la
acestea.
Bilanţul societăţii va fi întocmit după normele privind societatea pe acţiuni. Bilanţul,
împreună cu contul de profit şi pierderi, la care se alătură raportul administratorilor şi
documentele justificative, va fi prezentat de către administratori, cenzorilor, pentru
verificare, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale. Cu 15
zile înainte de adunarea generală, bilanţul împreună cu rapoartele întocmite de
administratori vor fi puse la dispoziţia asociaţilor. În cadrul adunării generale,
administratorii vor supune spre aprobare bilanţul. În termen de 15 zile, bilanţul aprobat va fi
depus de administratori la administraţia financiară şi la registrul comerţului.
Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel
puţin o dată pe an în adunări generale ordinare şi ori de câte ori este necesar în adunări
extraordinare. În afară de cazul autorizării exprese, prin hotărârea adunării generale,
administratorii nu pot primi mandatul de administratori în alte societăţi concurente sau
având acelaşi obiect. Administratorii răspund solidar faţă de societate pentru:
- realitatea vărsămintelor făcute de asociaţi;
- existenţa reală a dividentelor plătite;
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, statutul şi contractul de societate le impun.
În cadrul SRL-ului unipersonal, unicul asociat poate fi şi administrator, caz în care,
dacă a vărsat contribuţiile la asigurările sociale, inclusiv pentru pensia suplimentară, poate
beneficia de pensie de la asigurările sociale. În cazul în care asociatul unic nu este şi
administrator, societatea va fi condusă de un alt administrator sau de un consiliu de
administraţie, numit prin statut sau ulterior prin hotărârea asociatului unic.
l 10 Oana Barbulescu
Controlul societăţii comerciale ş
I. Controlul societăţii comerciale Ei: acţiuni

Pentru asigurarea unei bune ncţionări a societăţii comerciale este necesar
efectuarea unui control riguros asupra activităţii administratorilor.
Controlul activităţii societăţilor pe acţiuni se desfăşoară pe două paliere alternative:
- societăţi pe acţiuni care, fiind supusa obligaţiei de audiere prin lege, nu pot opta între
auditori sau cenzori, legea obligânu-le sjã apeleze la serviciile auditorilor financiari, care îşi
organizează activitatea potrivit normelorţţ Camerei Auditorilor Financiari din România;
- societăţi pe acţiuni ale căror situaţii financiare nu sunt supuse în mod obligatoriu auditului
financiar, caz în care, adunarea generală, a acţionarilor poate opta între: alegerea de cenzori
sau încheierea de contracte cu auditorii financiari.
Fie că este vorba despre auditul financiar impus de lege sau hotărât de acţionari,
societatea comercială ce şi-a organizat :controlul prin această variantă, va organiza auditul
intern potrivit normelor elaborate de Cairhera Auditorilor Financiari din România.
Obligativitatea organizării contraălului activităţii administratorilor de către auditorii
financiari este instituită prin legea 3 l/ 1990 şi pentru SA-urile care au ales sistemul dualist de
administrare. 3
Cenzorii, respectiv auditorii financiari reprezintă organisme distincte de societatea

comercială, care exercită controlul asupila modului în care este realizată gestiunea acesteia.
De-a lungul timpului s-au conturat două sisteme de control: sistemul controlului
intern şi sistemul controlului extern. Sistemul controlului intern este de origine latină iar
funcţia de cenzor este îndeplinită de cătiţe asociaţi sau neasociaţi, în temeiul unui contract de
mandat. Sistemul controlului extern este tradiţional în dreptul englez, iar controlul gestiunii
societăţii este efectuat de către contabili autorizaţi denumiţi auditor& Statutul juridic al
cenzorilor din societăţile de capitaluri române este reglementat sub forma unui sistem mixt,
prin îmbinarea celor două sisteme europene. Sistemul controlului extern este specific
companiilor engleze şi americane, iar sistemul controlului intern companiilor din Europa
continentală.
A. Cenzorii ş
Principalele atribuţii ale cenzorilor se referă la supravegherea gestiunii societăţii prin

controale periodice sau inspecţii inopinate cu privire la verificarea bilanţului şi a contului de
profit şi pierderi, la corecta ţinere a registrelor societăţii şi în general la supravegherea
conservării şi sporirii patrimoniului societăţii prin mijloace licite.
Aşadar, cenzorii sunt organul delcontrol al societăţii.
Aceştia acţionează, în principal, Ăcu scopul de a servi interesele acţionarilor care i-au
numit şi nu al organelor de gestiune deliberative şi/sau executive, aşa cum se întâmplă în
cazul auditotorului intern.
Primii cenzori sunt stabiliţi prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă datele de
identificare ale primilor cenzori. În cşazul constituirii societăţii prin subscripţie publică,
cenzorii sunt aleşi de adunarea constitutlivă.
Cenzorii trebuie să fie în numărţl de minim trei. Există şi posibilitatea de a numi mai
mult de trei cenzori, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, cu respectarea
condiţiilor ca acest număr să fie impar. urata însărcinării cenzorilor este de 3 ani, putând fi
,ţ
şi realeşi. Ulterior, cenzorii pot fi aleşŢ de către AGOA dintre acţionari sau terţe persoane,
aceştia putând fi experţi contabili autor; aţi sau o altă persoană.
Legiuitorul societar prevede lângă cei trei cenzori şi un supleant. Numărul
supleanţilor cenzorilor poate fi şi mai mare, textul de lege precizând doar numărul minim, în
condiţiile în care actul constitutiv permite acest lucru, fără însă ca în cazul acestora să existe
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor lll
număr impar.
Există posibilitatea numirii cenzorilor din rândul acţionarilor cu excepţia cenzorului
expert contabil, care poate fi un terţ ce exercită profesia individual sau în forme asociative
reglementate de lege.
Calitatea de cenzor o poate avea şi un acţionar persoană juridică, nu numai persoană
fizică.
Incompatibilităţile cenzorilor:
- Cenzorii nu pot fi în acelaşi timp şi administratori a aceleaşi societăţi, cumularea funcţiei de
controlor cu rolul de controlat fiind o incompatibilitate logică şi juridică.
-nu pot fi cenzori rude sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv sau soţii
administratorilor.
Cenzorii beneficiază de o renumeraţie şi nu de salariu.
În cazul în care, în timpul exerciţiului social, devine vacant un loc de cenzor,
supleantul îl va înlocui în mod automat (îmbolnăviri sau accidente care necesitră spitalizarea
cenzorului pe o perioadă lungă de timp. Cazurile de împiedicare legală pot consta în
arestarea cenzorului şi trimiterea lui în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni,
condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, renunţarea la mandat).
B. Auditorii financiari
Auditorul financiar reprezintă persoana fizică sau juridică împuternicită să verifice
situaţiile financiare anuale ale societăţii comerciale. Calitatea de auditor financiar se
dobândeşte prin atribuire de către Camera Auditorilor Financiari din România.
Există obligaţia auditării financiare pentru societăţile comerciale care îndeplinesc
două dintre următoarele trei criterii:
- activele totale depăşesc valoarea de 3 650 000 euro,
- cifra de afaceri netă (care se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrări de
bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii şi a altor venituri din exploatare, din care se
scad reducerile comerciale acordate clienţilor) depăşeşte 7 300 000 euro şi/sau
- numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar este mai mare de 5 O.
În cazul SA-urilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, atribuţia numirii sau
demiterii auditorului financiar, precum şi atribuţia fixării duratei minime a contractului de
audit financiar este de competenţa AGOA.
Noţiunea de “audit financiar” nu se confundă cu „auditul intern al societăţii”, acestea
din urmă fiind o activitate de verificare a modului în care funcţionează diferitele
compartimente ale societăţii în raport cu managementul, politicile şi programele societăţii,
calitatea circuitului informaţional în cadrul societăţii şi al controalelor financiare şi
nefinanciare şi gradul lor de adecvare pentru actul menagerial, protejarea activelor societăţii
şi identificarea metodelor de prevenire a pierderilor şi fraudelor. Auditul intern se desfăşoară
tot de către auditorii financiari, dar care de data aceasta funcţionează în subordinea
organului de conducere executivă al societăţii.
Auditul intern este obligatoriu la societăţile ale căror situaţii financiare anuale sunt
supese auditării financiare. Auditul financiar şi auditul intern au obiect, funcţii şi scopuri
distincte, dar pot fi realizate numai de către persoane fizice sau juridice având calitatea de
auditor financiar.
Noţiunea de “audit financiar” nu trebuie confundată cu activitatea de “ţinere a
contabilităţii”.
Auditul financiar urmăreşte examinarea, de către profesionişti independenţi de
societatea comercială, a situaţiilor financiare ale acesteia, în scopul exprimării unei opinii
asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit. Practic, auditul
financiar trebuie să comunice acţionarilor şi administratorilor societăţii dacă situaţiile
l 12 ` Oana Bărbulescu
l
financiare oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau
pierderii societăţii comerciale. Pentru a ajunge la acest rezultat, auditorul financiar are
suficientă discreţie în a folosi acele proceduri şi teste de audit care îl ajută să îşi formeze
opinia profesională cu privire la modul în care situaţiile financiare reflectă situaţia
patrimonială şi financiară a societăţii. ţ
AGOA vanumi auditorul financiar, încheiându-se astfel un contract între auditor şi

societatea comercială, contract în care se vor stipula drepturile şi obligaţiile auditorului.
Persoanele care pot exercita activitatea de audit sunt persoane fizice sau persoane
juridice, firme de audit. J
Societăţile pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse
obligatoriu auditului financiar. Această obligaţie se impune şi societăţilor cu răspundere
limitată la care nu sunt numiţi cenzori.
Auditorii financiari nu sunt un organ intern al societăţii, ei sunt profesionişti
independenţi de societate, specializaţi; în evaluarea gradului de acurateţe al situaţiilor
financiare, în mecanismele de control şti înregistrare contabilă, conform standardelor legale
impuse în materie. Auditori interni nul sunt un organ intern al societăţii, dar formează o
structură de control profesional în cadrul societăţii de regulă subordonată organului de
conducere executivă, dar care au o obligaţie de loialitate faţă de acţionari.
Cerinţa legii 31/1990 ca la societăţile supuse auditului financiar să existe şi audit
intern se explică prin competenţele limitate de control ale auditorilor (comparativ cu cele ale
cenzorilor), care trebuie suplinite de existenţa unei structuri profesioniste de control în
cadrul societăţii. Cele două tipuri de activităţi specializate pot fi desfăşurate concomitent în
aceeaşi entitate economică, dar de cătiie categorii de persoane diferite şi având o calitate
profesională comună, însă un statut juridic diferit.
Legea 3 1/ 1990 permite societăţilor comerciale care nu îndeplinesc condiţiile pentru a
fi auditate în mod obligatoriu ca pe bazia hotărârii adunării generale a acţionarilor, asociaţii
să decidă totuşi ca situaţiile lor financiare să fie auditate.
Organele de gestiune au obligaţia comercială de a solicita în termen de 15 zile de la
data luării hotărârii înregistrarea în registrul comerţului în care este înmatriculată societatea,
a menţiunilor privind numirea sau schimbarea persoanelor care ocupă funcţiile de cenzori
şi/ sau de auditori financiari, cu scopul dle le face opozabile terţilor.
C. Cenzorii versus auditorii financiari
Cenzorii şi auditorii financiari sunt organe de supraveghere şi control reprezentative
ale societăţii şi care trebuie să fie cunoscuţi de către acţionari şi de către terţi pentru a putea
fi contactaţi ori sesizaţi cu privire la diverse probleme vizând societatea comercială care i-a
numit în respectivele funcţii. i
Atribuţiile de control ale cenzorilor se clasifică în două mari categorii:

- controlul asupra gestiunii, care are drept obiectiv activitatea desfăşurată în cadrul societăţii;
- controlul contabil, care indică dacă activitatea comercială este reflectată în mod fidel în
registrele societăţii.
În legea 31/1990 nu sunt prevăzute în mod limitativ, acestea putând fiind
suplimentate cu alte atribuţii, dar în niciun caz nu pot fi reduse prin actul constitutiv.
Cenzorii, spre deosebire de auditorii financiari, trebuie să realizeze o serie de
activităţi pe care aceştia din urmă nu ai\ dreptul să le efectueze. În cazul societăţilor la care
locul cenzorilor este luat în mod oblig \oriu de auditorul financiar, atribuţiile, măcar în parte
pe care le au Cenzorii, în societăţile înl care situaţiile financiare anuale nu trebuie auditate,
trebuie exercitate de către auditorul intşţrn şi nu de către cel financiar.
Auditorul financiar are rolul (ile a verifica şi evalua activitatea auditului intern
analizând datele şi informaţiile fumizafe de acesta, prezentând apoi un raport cu propria sa
opinie, privind respectivele situaţii financiare; astfel., activitatea auditorului financiar are la
bază cercetările auditorului intern.
În cazul societăţilor comerciale la care numirea auditorului financiar este obligatorie,
raportul către AGA, pe marginea situaţiei financiare, va fi întocmit de către auditorul
financiar şi nu de către cel intern.
Situaţiile financiare anuale pe care trebuie să le întocmească organele de gestiune
(consiliul de administraţie, respectiv directoratul) nu pot fi supuse şi aprobate de AGA decât
dacă sunt însoţite de raportul cenzorilor sau al auditorului financiar, după caz. Astfel de
cerinţă de legalitate nu poate fi înlăturată prin dispoziţii statutare.
Prin raportul cenzorilor/auditorului financiar se verifică dacă situaţiile financiare sunt
legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, acesta fiind motivul pentru care consiliul de
administraţie/directoratul este obligat să prezinte cenzorilor/auditorului financiar situaţia
financiară anuală cu cel puţin 30 de zile înainte de şedinţa adunării generale.
Raportul cenzorilor va cuprinde următoarele menţiuni: legalitatea situaţiilor
financiare, corectitudinea lor, concordanţa acestor situaţii cu înregistrările cuprinse în
registre, modul de evidenţă a acestora, evaluarea elementelor patrimoniale.
Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt
însoţite de raportul cenzorilor/auditorului financiar.
Atât organul de control cât şi organul de conducere executivă sunt subordonate
adunării generale.
Cenzorii nu sunt obligaţi în mod expres să participe întotdeauna la adunările
generale, obligaţia acestora de participare la adunarea generală existând doar atunci când se
discută situaţiile financiare anuale.
Cenzorii au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre
operaţiunile desfăşurate de societate. Ei constituie un organ de control subordonat adunării
generale, auditorul intern, fiind subordonat organelor de gestiune ale societăţii pe acţiuni.
Legea 31/1990 instituie în sarcina cenzorilor o altă obligaţie şi anume, aceea de a nu
dezvălui terţilor informaţii despre operaţiunile din cadrul societăţii. Aceasta reprezintă o
obligaţie profesională de confidenţialitate specială în sarcina cenzorilor, nefiind impusă
totodată şi auditorilor interni.
Cenzorii pot să dezvăluie aceste informaţii numai adunării generale, iar în cazul în
care comunică terţilor informaţii, care nu sunt de domeniul publicităţii, săvârşesc
infracţiunea de divulgare a secretului economic, încriminată de art.298 cod penal.
Orice acţionar are dreptul a reclama cenzorilor/auditorilor interni fapte despre acte,
operaţiuni, fapte juridice care pot face obiectul controlului cenzorilor şi în legătură cu care
cenzorii au obligaţia de raportare faţă de adunarea generală, în ipoteza în care reclamaţia
este făcută de către orice acţionar care acţionează individual şi care deţine sub 5% din totalul
capitalului social şi respectiv de către unul sau mai mulţi acţionari, care singuri sau
împreună deţin cel puţin 5% sau chiar o cotă mai mică.
Există obligaţia cenzorilor de a comunica adunării generale rezultatele verificărilor
lor la sesizările făcute de acţionari chiar dacă sesizările au fost considerate de cenzori ca
neîntemeiate, sau nu suficient de grave, pentru a convoca de urgenţă adunarea generală.
În cazul în care cenzorii nu se achită de această obligaţie, acţionarii care au făcut
sesizările nu au o cale de acţiune directă împotriva cenzorilor. Adunarea generală ordinară
poate decide însă revocarea acestora (cu majoritatea de voturi cerută pentru adunarea
generală extraordinară) sau dacă sunt întrunite condiţiile legale, poate introduce acţiunea în
răspundere împotriva cenzorilor.
Reglementarea dreptului special de a reclama cenzorilor şi/sau auditorilor financiari,
după caz, anumite fapte din gestiunea societăţilor pe acţiuni, are menirea de a conferi o
l
l 14 | Oana Bărbulescu
I
protecţie sporită acţionarilor minorit ri împotriva abuzurilor şi greşelilor organelor de

gestiune dar, în acelaşi timp, se cons 'tuie într-o modalitate care se poate dovedi eficientă
prin controlul exercitat de către aqcţionari asupra felului în care cei însărcinaţi cu
administrarea patrimoniului societar îşi îndeplinesc mandatul legal şi cel convenţional.
Această dispoziţie legală reprezintă o materializare a principiilor guvernării corporatiste care
îngăduie chiar şi celor mai neânsemnaţi acţionari să-şi exercite într-un mod rezonabil
prerogativele pe care le conferă dreptul de proprietate asupra acţiunilor lor.
Dacă reclamaţia se dovedeşte a fi justificată şi necesită un tratament juridic urgent,
cenzorii au obligaţia să o verifice, dar şi obligaţia să convoce AGA imediat.
Pentru a putea convoca adunare generală în urma verificării faptelor sesizate, trebuie
întrunite în mod cumulativ trei condiţii
- sesizarea să fie făcută de acţi. narii reprezentând (singuri sau împreună) cel puţin
5% din capitalul cocial sau o cotă mai ică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel;
- cenzorii consideră sesizarea în meiată;
~ cenzorii consideră că problem tica descoperită în urma verificărilor necesită acţiuni
urgente din partea societăţii.
În cazul societăţilor în care au ost desemnaţi auditori interni, s-a consacrat dreptul
acţionarilor de a aduce la cunoştinţa acestora anumite fapte care consideră că trebuie
verificate. În acest sens, auditorii inte i, întocmai cenzorilor, sunt obligaţi să le verifice şi
dacă vor constata că sunt întemeiate, or face referire la ele în cadrul rapoartelor pe care
aceştia sunt obligaţi să le întocmeasc către consiliile de administraţie sau consiliile de
supraveghere. În situaţia în care reclam ţia a fost făcută de acţionarii care deţin cel puţin 5%
din capital sau mai puţin, dacă acest ludru este îngăduit de actul constitutiv, auditorii interni
sunt obligaţi să întocmească rapoarte s eciale relative la acele reclamaţii către consiliul de
administraţie sau către consiliul de su raveghere, după caz. Acele rapoarte vor fi puse la
dispoziţia AGA, chiar de către auditori interni; dacă administratorii şi membrii consiliului
de supraveghere nu convoacă AGA, aceasta va fi convocată în mod special de către
administratori ori de către consiliul de s praveghere, dacă reclamaţiile se confirmă.
a
În cazul auditorilor interni proo dura de control este similară cu cea prevăzută în
cazul cenzorilor, cu o singură diferenţă auditorii interni, spre deosebire de cenzori, nu pot
convoca adunarea generală.
Cenzorii se vor constitui într~ organ colegial, lucrând pe baza principiului
n
majorităţii şi având următoarele obligaţi: supraveghează gestiunea societăţii, verifică dacă
bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi sunt legal întocmite şi în concordanţă cu
registrele, dacă registrele sunt ţinute re ulat, cercetează modul în care s-au făcut evaluarea
patrimoniului, propunerile asupra bilan lui contabil şi repartizările beneficiilor.
~
În situaţia în care cenzorii nu î i exercită atribuţiile lor sau şi le exercită în mod

defectuos, poate fi angajată răspunderea ivilă sau penală a acestora. Răspunderea cenzorilor
pentru neândeplinirea obligaţiilor este re lementată de regulile mandatului.
Legea 3 l/ 1990 prevede în mod e. pres faptul că nici o persoană nu poate funcţiona în
calitate de cenzor în mai mult de trei societăţi. În cazul nerespectării acestei interdicţii,
legiuitorul consacră sancţiunea pierde "i de drept a calităţii de cenzor în prima şi în
următoarele societăţi, în ordinea cronolo ică a numirii şi obligarea sa la plata renumeraţiei şi
beneficiilor primite în calitate de cenzor a alte societăţi.
II. Controlul societăţii comercialei cu răspundere limitată
În lipsa cenzorilor, în societatea u răspundere limitată, asociaţii care nu au atribuţii
de administrare pot exercita dreptul de ontrol. Statutul poate prevedea alegerea unuia sau
mai multor cenzori de către adunarea sociaţilor, dar şi în lipsa unei prevederi statutare
adunarea poate desemna cenzorii. N irea cenzorilor este obligatorie dacă numărul
asociaţilor estemai mare de 15. Dispoziţiile prevăzute pentru cenzorii societăţilor pe acţiuni
se aplică şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată. În lipsa de cenzori sau după caz
de auditor financiar, fiecare asociat care nu este administrator al societăţii, va exercita
dreptul de control.
3.1.4. Modificarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale
Modificarea societăţilor comerciale

Ori de câte ori asociaţii consideră utilă
majorarea capitalului social în scopul
consolidării poziţiei societăţii sau reducerea capitalului social ca urmare a unor pierderi
sociale, schimbarea obiectului societăţii sau formei ei juridice adică modificarea acelor
elemente care au fost stabilite prin actul constitutiv al societăţii este obligatorie modificarea
actului constitutiv.
Modificarea actului constitutiv se realizeată prin voinţa asociaţilor, formulată în
cadrul adunarilor generale astfel:
> în cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni decizia poate
aparţine adunării generale a acţionarilor, ori a consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului sau se poate pronunţa o hotărâre a instanţei judecătoreşti;
> în cazul societăţilor de persoane şi a societăţilor comerciale cu răspundere
limitată, decizia poate fi luată doar cu votul unanimităţii sau ca urmare a unei hotărâri
judecătoreşti;
Întrucât hotărârea adunării asociaţilor pentru modificarea actului constitutiv al
societăţii constituie un act adiţional al actului constitutiv, aceasta trebuie să fie consemnată
în scris, dar acest înscris nu trebuie autentificat Deoarece prin O.U.G. 76/2001 republicată
.
se admite forma sub semnătură privată a actului constitutiv rezultă că şi actul adiţional va
îmbrăca aceeaşi fonnă. În cazul în care actul constitutiv este întocmit în formă autentică şi
actul adiţional trebuie să imbrace forma autentică.
Actul adiţional modificat se depune, în vederea înregistrării, la oficiul registrului
comerţului.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci când
acesta are ca obiect:
a) majorarea capitalului social prin subscrierea în natură ca aport a unui teren;
b) modificarea formei juridice a societăţilor comerciale fie în societate în nume
colectiv fie în comandită simplă;
c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
Textul complet al actului constitutiv actualizat împreună cu actul modificator se vor
înregistra la oficiul registrului comerţului în scopul autorizării modificării de către
judecătorul delegat. Excepţie fac situaţiile în care modificările aduse actului constitutiv se
fac prin hotărârile unor instanţe de judecată.
Actele modificatoare sunt supuse publicării în Monitorul Oficial, existând şi de
această dată o excepţie şi anume actele modificatoare ale societăţilor de persoane.
Majorarea capitalului social
Legea societăţilor comerciale republicată, dispune că majorarea capitalului se face cu
respectarea dispoziţiilor referitoare la constituirea societăţii.
Modalităţile prin care se poate realiza majorarea capitalului social sunt:
> emiterea de noi acţiuni sau majorarea valorii nominale a acţiunilor existente,
dacă sunt aduse noi aporturi în natură şi numerar (de preferinţă de către acţionarii societăţii
iar dacă nu este posibil de către terţi, prin subscripţie publică). Aporturile în creanţe nu sunt
admise în scopul măririi capitalului social.
l 16 l Oana Bărbulescu
l
În cazul majorării capitalului în inumerar legea instituie o procedură specială în cazul

subscripţiei publice şi a ofertei public de valori mobiliare prin care se asigură protecţia
drepturilor acţionarilor, înlăturându-se i echiatea dintre vechii acţionarii şi noii acţionari, şi
totodată se asigură transparenţa operaţ unilor pentru terţi. Prin reglementarea dreptului de
preferinţă (preemţiune), acţiunile emise entru majorarea capitalului social vor fi oferite spre
subscriere în primul rând acţionarilor e istenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le
posedă. Exercitarea dreptului de preferi ţă se va putea realiza numai în interiorul termenului
hotărât de adunarea generală, dacă în ctul constitutiv nu este prevăzut un alt termen. În
orice situaţie, perioada acordată pentru exercitarea dreptului de preferinţă nu poate fi mai
mică de o lună de la data publicării hd ărârii în Monitorul Oficial. După expirarea acestui
termen dreptul de preferinţă încetează şi acţiunile pot fi oferite spre subscriere terţilor. Orice
majorare a capitalului social efectuată u încălcarea acestui drept este anulabilă. Acţionarii
au un drept de preferinţă şi atunci când ocietatea emite obligaţiuni convertibile în acţiuni.
Acţiunile emise în schimbul orturilor în numerar vor trebui plătite, la data
subscrierii, în proporţie de cel puţin 30 o din valoarea nominală şi integral în termen de cel
mult 3 ani de la data publicării în Moni orul Oficial a hotărârii adunării generale. În acelaşi
termen vor trebui plătite şi acţiunile emi' e în schimbul aporturilor în natură.
Acţiunile emise de societate pent majorarea capitalului vor avea o valoare nominală
egală cu valoarea nominală a vechilor a ţiuni. Dacă societatea consideră necesar, la valoarea
nominală poate adăuga prima de emisiu e, pentru a nu exista inechităţi între vechii acţionari
şi noii acţionari. Noile acţiuni trebuie similate regimului vechilor acţiuni, având aceeaşi
valoare iar prima de emisiune trebuie in gral plătită la data subscrierii.
Majorarea capitalului social prin aporturi în natură, este supusă aceloraşi condiţii ca
şi majorarea prin aport în numerar, în pus impunăndu-se procedura evaluării aporturilor de
către experţii propuşi spre numire judec_ torului delegat de către adunarea generală. În urma
depunerii raportului de expertiză adun ea generală extraordinară covocată din nou poate
decide, ţinând cont de concluziile expe lor, majorarea capitalului social. Hotărârea adunării
trebuie să cuprindă descrierea aporturilo în natură, numele persoanelor care le efectuează şi
numărul acţiunilor ce se vor emite în schimb.
Hotărârea de majorare a capitalul i social trebuie, pentru a produce efecte, să fie dusă
la îndeplinire în termen de l an de la ata adoptării, iar dacă, majorarea propusă nu este
subscrisă integral, capitalul poate fi maj rat în limita subscrierilor doar dacă în condiţiile de
emisiune a fost prevăzută o astfel de pos_bilitate.
> prin incorporarea reze elor (potrivit legii 31/1990 republicată, din
beneficiile societăţii se va prelua cel p ţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până
când acesta va atinge minimum 1/5 din c pitalul social).
> prin incorporarea beneñc ilor sau a primelor de emisiune (ca diferenţă dintre
valoarea de emisiune şi valoarea nomina ă a acţiunii, ce va fi suportată de noii acţionari).
> compensarea unor crean, pe care anumiţi creditori le au asupra societăţii,
prin acordarea către aceştia a unor acţiu din capitalul social, în situaţia în care creanţele lor
`
sunt lichide şi exigibile.

Reducerea capitalului social
O modificare a capitalului social e poate face nu doar în sensul măririi ci şi în sensul
reducerii lui. Procedeele enumerate de le e pentru reducerea capitalului social sunt:
> micşorarea numărului de ,cţiuni sau de părţi sociale;
> reducerea valorii nominal a acţiunilor sau a părţilor sociale;
> dobândirea propriilor acţi ni urmată de anularea lor;
Dacă reducerea nu este determi tă de înregistrarea unor pierderi, legea indică ca
proceduri de realizare:
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor l 17
> scutirea totală sau parţială a asociatilor de vărsămintele datorate;

> restituirea către asociaţi a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu
reducerea capitalului social şi calculată în mod egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
> alte procedee prevăzute de lege, cum ar fi excluderea şi retragerea din
societate.
Competenţa de a hotărâ reducerea capitalului social revine adunării generale
extraordinare. Atunci când reducerea este motivată de pierderile de capital, hotărârea de
reducere se va ñindamenta pe raportul cenzorilor care în exercitarea atribuţiilor lor au
constatat existenţa acestor pierderi şi pe raportul administratorilor, raport ce va aprecia
asupra oportunităţii măsurii. Hotărârea va trebui să arate motivele pentru care se face
reducerea, procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei bineânţeles cu respectarea
plafonulului minim al capitalului social, când legea stabileşte un astfel de plafon (90 OOO lei
pentru societăţile de capital şi 200 lei pentru societăţile cu răspundere limitată). Pentru
societăţile pe acţiuni şi pentru societăţile cu răspundere limitată legea prevede că, dacă se
constată pierderea unei jumătăţi din capitalul social, administratorii sunt obligaţi să convoce
adunare generală extraordinară a acţionarilor pentru a decide reconstituirea sau limitarea
capitalului social, sau dizolvarea societăţii.
Reducerea poate fi realizată numai în termen de două luni de la data publicării
hotărârii de reducere în Monitorul Oficial. Din momentul îndeplinirii formalităţilor de
publicitate, hotărârea de reducere devine opozabilă terţilor. Aducerea la îndeplinire a
hotărârii adunării generale înainte de expirarea termenului de două luni constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare, conform legii. Fixarea acestui termen s-a făcut în scopul
protejării creditorilor sociali, care în termenul de două luni de la data publicării au
posibilitatea exercitării dreptului de opoziţie la reducerea capitalului social, prin care s-ar
diminua gajul lor general. Cu alte cuvinte, creditorii societăţii ce deţin creanţe anterioare
publicării hotărârii sunt îndreptăţiţi să obţină garanţii pentru creanţele care nu au devenit
scadente până la data publicării hotărârii de reducere a capitalului. Dacă instanţa consideră
că s-au acordat creditorilor garantii adecvate sau luând în considerate activul societăţii
consideră că garanţiile nu sunt necesare Va respinge cererea creditorilor prin hotărâre
irevocabilă. În caz contrar, instanţa admite cererea creditorilor, societatea neputând opera
reducerea de capital şi nepătând face plăţi în beneficiul acţionarilor până în momentul în
care creditorii nu obţin realizarea creanţelor lor sau garanţii adecvate.
Excluderea unui asociat, ca formă de reducere a capitalului social, este admisă doar la
societăţile de persoane, societăţile cu răspundere limitată şi în cazul comanditaţilor la
societăţile în comandită pe acţiuni.
Dintre motivele care pot constitui cauze de excludere menţionăm:
o asociatul care, pus pe întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
o asociatul cu răspundere nelimitată se află în stare de faliment sau a devenit în
mod legal incapabil;
o asociatul cu răspundere limitată care face acte de administrare fără
împuternicire ori care contravin dispoziţiilor privind loialitatea, onorabilitatea, etc.;
o asociatul administrator care comite fraude în dauna societăţii sau se foloseşte
de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească, la cererea societăţii sau a
oricărui asociat, hotărârea urmând a se publica în Monitorul Oficial.
Asociatul exclus are dreptul la beneficii până în ziua excluderii cât şi la o parte din
patrimoniul social reprezentând contravaloarea aportului depus, dar şi obligaţia de a
răspunde pentru pierderi până la data excluderii, dată până la care răspunde faţă de terţi
pentru operaţiunile făcute de societate.
l
l 18 Oana Bărbulescu
l
Retragerea unui asociat din soci tate este valabilă pentru societăţile de persoane şi
pentru societăţile cu răspundere limitat în cazurile prevăzute în actul constitutiv şi se face
cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi sa prin hotărârea tribunalului supusă recursului când
există motive temeinice de retragere. 'repturile asociatului retras se stabilesc prin acordul
asociatilor sau de către un expert, la cer rea acestora.
Prelungirea duratei societăţii
Modificarea actului constitutiv al societăţii are loc şi atunci când, ca urmare a
activităţii profitabile desfăşurate de ocietate, asociaţii decid prin hotărârea adunării
extraordinare prelungirea duratei societ' ii.
Decizia prelungirii şi cuprindere ei în actul adiţional trebuie să se realizeze înainte
de expirarea duratei prevăzute în actu constitutiv (ulterior acestei date prelungirea ar fi
inutilă, societatea fiind deja dizolvată “ e legis”).
i
Exercitarea dreptului de opoziţi al creditorilor particulari este recunoscut doar în

cazul societăţilor de persoane şi al so ietăţilor cu răspundere limitată, dacă creditorii au
drepturi stabilite printr-un titlu executo Vu anterior hotărârii de prelungire a societăţii (acest
drept nu e recunoscut şi în cazul societ ţilor de capital, deoarece creditorii acestor societăţi
nu trebuie să aştepte dizolvarea şi lichi area societăţii pentru satisfacerea drepturilor lor; pe
durata existenţei societăţii ei având dre l să sechestreze sau să vândă acţiunile debitorului
lor). 1
Transferul sediului social

Sediul social este un element ile identificare a societăţii comerciale şi totodată
reprezintă locul în care:
- îşi desfăşoară activitatea organele de c nducere ale societăţii;
- au loc şedinţele consiliului de adminis aţie şi adunării generale a acţionarilor;
- se determină instanţa competentă să s luţioneze litigiile în care pârâtă este societatea sau
instanţa competentă pentru deschiderea rocedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
Stabilirea sediului social este o lauză obligatorie a contractului de societate şi de
aceea decizia de schimbare a lui este de ompetenţa adunării generale extraordinare.
o
La fel ca toate hotărârile care implică modificarea actului constitutiv şi cea de

schimbarea a sediului social va fi cuprin_ ă într-un act adiţional ce se va menţiona în registrul
comerţului pe baza încheierii judecătoru i delegat, act care ulterior va fi publicat în M.O.
Transformarea societăţilor come iale
.
Transformarea societăţilor este procedeul tehnico-juridic de schimbare a formei

juridice a unei societăţi comerciale.
Transformarea se face prin odificarea actului constitutiv al unei societăţi
comerciale existente, fapt pentru care, n se naşte o persoană juridică nouă.
Pentru ca transformarea să fie vaabilă trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
pentru forma de societate în care se va tr nsforma societatea existentă.
Înfinţarea sucursalelor si filialelo societăţii comerciale
=_
Dacă hotărârerea asociaţilor de e tindere a societăţii în vederea dezvoltării activităţii

prin înfiinţarea unor filiale sau sucursal intervine ulterior constituirii societăţii comerciale,
înfiinţarea acestora în alte localităţi sau în aceeaşi localitate unde îşi are sediul societatea
impune o modificare a actelor consti tive ale sociatăţii. Modificarea se va realiza în
2
condiţiile legii 31/1990, republicată, ia' procedura urmată va fi cea prezentată anterior la
constituirea filialelor şi sucursalelor.
Fuziunea si divizarea societăţii c erciale
r
Fuziunea este operaţiunea prin care:

a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare, transferându-şi ulterior
totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi, în schimbul repartizării de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare, transferându-şi ulterior
totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării de
acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din
valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate.
Divizarea este operaţiunea prin care:
a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi
totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare şi,
eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel
repartizate către acţionarii societăţii divizate;
b) o societate, după ce este dizovată fără a intra în lichidare, transferă toate activele şi
pasivele sale mai multor societăţi nou constituite, în schimbul repartizării de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionarii societăţii divizate.
Fuziunea sau divizarea se poate face între societăţi de forme diferite. Fuziunea sau
divizarea, pote fi efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în lichidare, cu condiţia ca
acestea să nu fi început încă distribuirea între asociaţi a activelor ce s-ar cuveni în urma
lichidării.
Fuziunea sau divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte, în condiţiile stabilite
pentru modificarea actului constitutiv. Dacă, prin fuziune sau divizare, se înfiinţează o nouă
societate, aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de legea 31/1991 pentru forma de
societate convenită.
Administratorii societăţilor care urmează a participa la fuziune sau la divizare vor
întocmi un proiect de fuziune sau de divizare proiect care, după ce va fi semnat de
reprezentanţii societăţilor participante se depune la oficiul registrului comerţului unde este
înmatriculată societatea, însoţit de o declaraţie din partea fiecărei societăţi care încetează a
exista în urma fuziunii sau divizării şi care va cuprinde modul în care s-a hotărât stingerea
pasivului societăţii. Proiectul, vizat de judecătorul delegat, se publică în M.O. iar şedinţa în
care adunările generale extraordinare vor hotărâ asupra fuziunii sau divizării vor avea loc la
cel puţin 30 de zile de la data acestei publicări.
Creditorii societăţii ce deţin creanţe anterioare datei publicării proiectului de fuziune
sau de divizare şi care nu sunt scadente la data publicării pot face cerere de opoziţie care, va
suspenda executarea fuziunii sau divizării până la data la care hotărârea judecătorească
devine irevocabilă, în afară de cazurile în care societatea debitoare face dovada plăţii
datoriilor sau oferă garanţii acceptate de creditori sau încheie cu aceştia un acord pentru
plata datoriilor.
Administratorii societăţilor care participă la fuziune sau la divizare trebuie să
întocmească un raport scris, detaliat, în care să explice proiectul de fuziune sau divizare, să
precizeze fundamentul său juridic sau economic, în special cu privire la rata de schimb a
acţiunilor iar în cazul divizării şi criteriul de repartizare a acţiunilor. Aceşti administratori
vor informa adunarea generală a societăţii divizate precum şi pe adminstratorii societăţii
beneficiare care, la rândul lor, vor informa adunările generale ale societăţilor respective cu
privire la modificările substanţiale ale activelor şi pasivelor, intervenite între data întocmirii
proiectului de divizare şi data adunării generale a societăţii divizate care urmează să decidă
asupra proiectului de divizare.
Judecătorul delegat va desemna unul sau mai mulţi experţi, persoane fizice sau
juridice, care vor acţiona pe seama fiecăreia dintre societăţile care participă la fuziune sau
divizare, dar independent de acestea pentru a examina proiectul de fuziune sau divizare şi a
întocmi un raport scris către p ecizând dacă rata de schimb a acţiunilor sau părţilor
acţionari,
sociale este corectă şi rezonabilă, indi ând una sau mai multe metode pentru a determina
rata de schimb, Valorile obţinute prin licarea fiecăreia dintre aceste metode şi opinia lor
privind ponderea atribuită metodelor n cauză pentru obţinerea valorii reţinute în final.
Aceşti experţi au dreptul de a obţine de a societăţile în cauză informaţiile şi documentele de
care au nevoie pentru a elabora raportul în cauză. Experţii care întocmesc raportul societăţii
absorbite sau divizate răspund civil f ţă de acţionarii/ asociaţii acestor societăţi pentru
greşelile comise în îndeplinirea îndatori ilor lor.
'
Efectele fuziunii sau divizării su t:

a) transferul, atât în raporturile di tre societatea absorbită/ divizată şi societatea
absorbantă/societăţile beneficiare, cât ş în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă
sau fiecare dintre societăţile benefi iare a tuturor activelor şi pasivelor societăţii
absorbite/divizate, (acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare
stabilite în proiectul de fuziune/divizare ;
b) acţionarii sau asociaţii societăţii sorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în
conformitate cu regulile de repartizare s, bilite în proiectul de fuziune/ divizare;
c) societatea absorbită sau divizată încet' ază să existe.
Interdicţii :
A) Nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată

pentru acţiuni/părţi sociale emise de soc etatea absorbită şi care sunt deţinute:
a) de către societatea absorbantă, dire t sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar în contul societăţii sa
b) de către societatea absorbită, direct s prin intermediul unei persoane acţionând în nume
`
propriu, dar în contul societăţii. `
B) Nici o acţiune sau parte soci lă la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi
schimbată pentru acţiuni la societatea di izată, deţinute:
r
a) de către societatea beneficiară în .auză, direct sau prin intermediul unei persoane
acţionând în nume propriu, dar pe seamaÎsocietăţii sau
b) de către societatea divizată, direct sa prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar pe seama societăţii.
Dizolvarea societăţilor comerciale

Dizolvarea societăţilor comerci le reprezintă o etapă în procesul de incetare a
personalităţii juridice a acestora, format dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare
lichidarea patrimoniului societăţilor în c uză.
Dizolvarea se poate produce:
> pe baza unei hotărâri a asociaţilor (denumită şi voluntară; de exemplu:
dizolvarea anticipată), caz în care hotăr rea se publică în Monitorul Oficial (pentru a face
posibilă exercitarea dreptului de opozit ie al creditorilor în termen de 30 de zile de la
publicare), întocmindu-se un bilanţ de li idare;
„
> prin hotărârea tribunalul i, la cererea oricărui asociat (de exemplu: pentru
neânţelegeri grave între asociaţi care piedică funcţionarea societăţii) sau când însăşi
A
instaţa dispune falimentul societăţii com rciale respective, motiv pentru care este o cale de
dizolvare silită; dizolvarea mai poate fi pronunţată de instanţă în cazul declarării nulităţii
societăţii comerciale, ca efect al nerespectării condiţiilor de fond şi formă impuse de lege;
instanţa mai poate pronunţa dizolvarea stbcietăţii când societatea nu mai are organe statutare
sau acestea nu se mai pot întruni, când societatea nu a mai depus, în cel mult 6 luni de la
expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau acte, care potrivit legii se depun
la oficiul registrului comerţului sau când; societatea şi-a încheiat activitatea sau nu are sediul
cunoscut, ori asociaţii au dispărut sau nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscute (cu excepţia
inactivităţii temporare, definită ca fiind perioada de maxim trei ani în care societatea poate
să nu desfăşoare nici o activitate, cu condiţia să anunţe în acest sens organele fiscale şi
registrul comerţului);
> dizolvarea de drept, în temeiul legii, când a trecut timpul prevăzut pentru
existenţa societăţii, în cazul împosibilităţii realizării obiectului societăţii sau realizării
acestuia.
Există o suită de cazuri speciale de dizolvare specifice anumitor forme de societăţi
comerciale:
- în cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii cu răspundere limitată, când prin
falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul oricărui asociat când numărul
asociaţilor se reduce la unu (dacă nu există clauză de continuare cu succesorii, iar în cazul
societăţii cu răspundere limitată, nu se decide transformarea societăţii în societate cu
răspundere limitată unipersonală);
- la societatea în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni, când prin retragerea sau
decesul unuia (unora) dintre asociaţi dispare categoria de asociaţi comanditaţi sau
comanditari;
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, în cazul pierderii unei jumătăţi din
capitalul social sau al reducerii sub minimum legal (fie a capitalului social, sub limita
minimă de 90 OOO RON, fie a numărului de acţionari, sub limita de 2);
În caz de dizolvare societatea trebuie să plătească mostenitorilor partea ce li se
cuvine, după ultimul bilanţ contabil aprobat (în termen de 3 luni de la notificarea decesului
asociatului).
Efectele dizolvării societăţii comerciale sunt:
- are loc deschiderea procedurii lichidării, administratorii având obligaţia de a convoca
adunarea generală pentru desemnarea lichidatorilor;
- societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile de lichidare, dar sunt
interzise orice operaţiuni comerciale noi;
- în anumite cazuri (cum ar fi fuziunea şi divizarea) dizolvarea are loc fără lichidare.
- societatea comercială îşi încetează existenţa din momentul radierii din registrul existent la
oficiul registrului comerţului [CRI 209].
Lichidarea societăţilor comeciale

Încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă îndeplinirea unor operaţiuni prin
care se pune capăt activităţii societăţii, operaţiuni ce se realizează prin intermediul
lichidatorilor, şi care duc în final la încetarea statutului de persoană juridică a societăţii.
Principiile generale ale lichidării societăţii comerciale sunt:
- personalitatea juridică a societăţii subzisă pentru nevoile lichidării, legea cerând ca toate
actele care emană de la societate să arate că aceasta este în lichidare.
- lichidarea se face în interesul asociaţilor, fapt dovedit prin aceea că lichidarea poate fi
cerută numai de către asociaţi cu excluderea creditorilor societăţii; adunarea asociaţilor
numeşte lichidatorii (care preiau gestiunea societăţii de la administratori), stabilindu-le
puterile, înseşi condiţiile lichidării se stabilesc prin actul constructiv (de către asociaţi);
- lichidarea societăţii este obligatorie deoarece societatea nu poate rămâne în faza de
dizolvare.
Activitatea lichidatorilor se caracterizează prin faptul că:
- actul de numire al lichidatorilor de către adunarea generală (sau, în mod excepţional, de
către instanţă, când condiţiile pentru convocare şi luarea deciziei de lichidare nu sunt
întrunite) se va depune la oficiul registrului comerţului;
- până la preluarea funcţiei de către lichdatori, administratorii continuă mandatul lor;

- lichidatorii pot fi atât persoane fizice ât şi personae juridice cu condiţia să fie autorizaţi;
- lichidatorii au aceeaşi răspundere ca ş administratorii;
- lichidatorii vor face bilanţul după inv tarierea bunurilor;
- operaţiunile de lichidare includ peraţiuni de lichidare a activului, care cuprind
transformarea bunurilor societăţii în ba i şi încasarea creanţelor pe care societatea le are faţă
i
de terţi şi lichidarea pasivului, prin car se înţelege plata datoriilor societăţii către creditorii
săi; după terminarea acestor operaţiun se trece la repartizarea activului net între asociaţi
după care procedura lichidării se închei ;
- lichidatorii îşi îndeplinesc oblig ţiile sub controlul cenzorilor /consiliulului de
supraveghere; `
- lichidarea societăţii trebuie terminatãi în cel mult 3 ani de la data dizolvării şi se poate
prelungi cu cel mult 2 ani;
- după terminarea lichidării, lichidatoiiii trebuie să ceară radierea societăţii din registrul
comerţului (data de la care încetează pe sonalitatea juridică a societăţii);
- radierea, sub sancţiunea unei amenzi j diciare de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere,
trebuie cerută în termen de 15 zile de la terminarea lichidării. Amenda va fi aplicată de
judecătorul delegat. Radierea se poate fdce şi din oficiu;
- registrele şi actele societăţii trebuiel păstrate 5 ani după data depunerii lor la oficiul
registrului comerţului [CRI 2l1].
J
Cu toate că societatea comercială are o natură mixtă contractual-instituţională,

accentul cade preponderent pe latur contractuală, aspect care se întrevede atât la
constituirea societăţii, cât şi pe parcursu funcţionării acesteia, pe durata ei de existenţă.
Datorită faptului că pentru constituir a societăţii latura contractuală se manifestă mai
pregnant, legiuitorul a înţeles ca voinţa j ridică a asociaţilor să fie exprimată sub forma unui
înscris a cărui denumire generică să fie eea de act constitutiv.
Actul constitutiv este întalnit la toate f rmele de societate comercială, el reprezentând atât
actul juridic care a dat naştere societăţii (negotium), cât şi înscrisul probator (instrumentum
probationis) al raporturilor juridice dintle asociaţi şi prin intermediul căruia se Va exercita
controlul de legalitate a societăţii comer iale în cauză.
Ca orice persoană juridică, socie atea comercială nu are o existenţă organică şi, deci,
nici o voinţă proprie, naturală. De a eea, voinţa ei se manifestă prin organele alese,
respectiv: organele de conducere, de exe uţie şi de control al gestiunii societăţii comerciale.
Voinţa societăţii comerciale este: exprimată de organul de conducere şi este dusă la
îndeplinirea prin actele juridice ale orga \ului executiv (de gestiune) care este administratorul
sau administratorii.
Controlul activităţii administrat rului se realizează de către asociaţi (în virtutea
drepturilor de informare, control şi expe iză) sau, în anumite cazuri, de un organ specializat,
auditorii financiari şi cenzorii societăţii.
În funcţie de forma juridică a socil tăţii comerciale distingem:
- la societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni există toate cele trei categorii
de organe de conducere (respectiv dunarea generală a acţionarilor), de execuţie
(administratorii organizaţi sub forma o nsiliului de administraţie, directori sau membrii
directoratului şi consiliul de suprave here), de control (respectiv cenzori şi auditori
financiari);
- la societăţile de persoane, respectiv: s cietatea în nume colectiv şi în comandită simplă,
datorită numărului relativ mic de societati, nu este instituţionalizată o adunare generală

propriu-zisă; de asemenea, controlul gestiunii societăţii se realizează de către asociaţi,
nefiind necesari, de regulă cenzori şi auditori financiari;
- la societatea cu răspundere limitată există cele trei organe enumerate la societatea pe
acţiuni, însă prezintă unele paricularităţi.
Funcţionarea societăţilor comerciale este reglementată în art. 65 203 din legea 3 l/ 1990.
-
Conducerea societăţilor comerciale se realizează de către adunarea generală (AGA).

În funcţie de natura problemelor supuse dezbaterii este convocată adunarea ordinară
(AGOA), adunarea constitutivă (doar la societăţile constituite prin subscripţie publică),
adunarea extraordinară sau adunarea specială.
Caracteristicile sistemului unitar de administrare:
- separaţia între funcţia neexecutivă, de control (administratori neexecutivi) şi cea executivă
(directori) în cazul SA ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale
-
de audit;
- CA are o serie de competenţe care nu pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotărârea
AGA şi care nu pot fi delegate directorilor;
- în cazul delegării funcţiei executive către directori, administratorii neexecutivi constituie
maoritatea în CA;
directorul poare fi administratorul sau o persoanaă din afara CA căruia i-au fost delegate
-
atribuţii de conducere;
- CA va avea minim trei administratori;
- prin actul constitutiv sau prin hotărârea AGA se poate prevedea ca unul sau mai mulţi
membri ai CA să fie independenţi;
- în cadrul CA se pot crea comitete Consultative;
- raporturile dintre societate şi administratori (executivi, neexecutivi) sunt guvernate de
regulile mandatului, neputându-se încheia contract de muncă;
microintreprinderile şi întreprinderile mici pot deroga de la prevederile referitoare
-
la: număr minim de trei administratori, delegarea conducerii către directori.

Caracteristicile sistemului dualist de administrare:
l. Directoratul:
- conducerea societăţii revine exclusiv directoratului a cărui activitate se desfăşoară sub
controlul consiliului de supraveghere;
-reprezintă societatea în raport cu terţii dar şi în justiţie;
-regula funcţionării este că membrii directoratului reprezintă societatea acţionând împreună,
dar ca excepţie, în situaţia în care sunt toţi membrii de acord, pot împuternici pe unul din ei
să încheie anumite operaţiuni;
cei ce fac parte din acest organism se numesc membrii directoratului şi nu directori;
-
desemnarea membrilor se face de către consiliul de supraveghere care apoi numeşte dintre
-
membrii directoratului un preşedinte;

-membrii pot fi numai persoane fizice;
- când este un singur membru acesta poartă denumire de director general unic iar când sunt
mai mulţi numărul lor trebuie să fie impar cu menţiunea că în cazul societăţilor care au
obligaţia legală de auditare numărul minim este de trei;
- durata mandatului este de 4 ani;
- pentru validitatea deciziilor este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul
membrilor directoratului, iar hotărârile se iau cu Votul majorităţii membrilor prezenţi;
- membrii directoratului nu pot fi concomitent şi membrii ai consiliului de supraveghere;
- revocarea lor se face tot de consiliul de supraveghere sau când actul constitutiv permite, de
AGA ordinară dar numai cu justă cauză;
- administratorilor se aplică „u membrilor directoratului;

obligaţiile
- obligaţii
specifice directoratului:
cel puţin o dată la 3 luni pre ntă un raport în scris consiliului de supraveghere cu
D
privire la conducerea societăţii, la acti tatea acestuia dar şi la posibila sa evoluţie;

înaintează consiliului de supaveghere situaţiile financiare anuale şi raportul său
u
anual imediat după elaborarea acestoa şi propunerea detaliată cu privire la distribuirea

profitului rezultat din bilanţul exerciţ ului financiar, pe care intenţionează să o prezinte
adunării generale.
2. Consiliul de supraveghere:
- are atribuţii n principale: controlul din ctoratului;
ş mandări pe diverse domenii;
-t cu directoratul;
şi constitutiv iar membrii ulteriori sunt desemnaţi de
-revocarea membrilor se face prin hotă ”rea AGA, atunci când se obţine votul a cel puţin 2/3
din numărul voturilor acţionarilor preze ţi;
- numărul membrilor se stabileşte prin; actul constitutiv, dar nu poate fi mai mic de trei şi
nici mai mare de unsprezece iar unul di tre ei este ales preşedintele consiliului;
~
-durata mandatului variază între 2 ani ( cazul primilor administratori) şi 4 ani;

-membrii consiliului au şi o serie de res icţii:
= nu pot fi concomitent membrii ai directoratului;
nu pot fi salariaţi ai societăţii;

u l
să existe cel puţin un me .bru independent, în cazul societăţilor obligate la

U
auditare;
- se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni, membrii directoratului pot participa la întrunire dar
nu au drept de vot; a
în ceea ce priveşte valabilitatea dec ziilor, cvorumul cerut la deliberări, reprezentarea

-
membrilor absenţi, utilizarea mijloacelo de comunicare la distanţă şi votul decisiv în caz de

paritate se aplică reglementările privito e la consiliul de administraţie şi directorat din legea
3 l/ 1990 modificată prin legea 441/200;
dispoziţiile comune privind dreturile şi obligaţiile administratorilor sunt valabile şi
-
pentru membrii consiliului de supraveg re.
Prezentăm mai jos comparativ taxele d torate de un întreprinzător în fiecare din cele două
situaţii- PFA şi microîntreprindere, pen un venit realizat de 100 000lei.
PFA asigurat (stagiu incomplet) M v MICRO Fără salariat
-
încasat anual 180.600,& Iei încasat anual 100300430 iei

ţ Cheimîtanual 35 .(100430 lei v cheltuit anual 35.000,00 iei
892,50 le:
PFA stagiu complet Micro cu un salariat

încasat anual 1060011301) Iei încasat anual 100.0D0,00 iei
_V Cheltuiî anual 35.000,00 lei cheltuit anual 353110,& lei
2. 313,57 lei
Analizând toate variantele reiese faptul că, din punct de vedere al profitabilităţii, micro
întreprinderea este semnificativ mai avantajoasă.
Avantajele pentru PFA sunt:
Se pot folosi oricând banii încasaţi în schimb la microîntreprindere acest lucru nu
este posibil, la microîntreprindere pentru a avea o sursă de Venit trebui încheiat un contract
de muncă.
Persoana poate ţine singură contabilitatea.
Dacă este nevoie se optează pentru normă de venit şi astfel se evită birocraţia.
Chiar dacă se optează pentru varianta stagiului incomplet, se beneficiază de calitatea
de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate iar la pensie se beneficiază de 1/3 din stagiu.
Avantajele pentru microîntreprindere sunt:
Impozit mai mic.
Răspunderea asociatului este limitată la aportul său la capitalul social.
Dezavantajele pentru PFA sunt:
Răspunderea nelimitată, răspunde cu întreaga avere personală în cazul comiterii de
greşeli sau ilegalităţi.
Taxe mari faţă de microîntreprindere.
Posibilitatea ca ANAF-ul să reîncadreze activitatea PFA-urilor ca activitate
salarială (în această situaţie se încadrează cei ce au renunţat la calitatea de angajat optând
pentru PFA însă continuând să lucreze pentru aceeaşi firma dar nu ca angajat ci ca şi
colaborator, mai avantajos din punct de vedere financiar, situaţie des întâlnită în sectorul
IT).
Dezavantajele pentru microîntreprindere sunt:
Nu se pot folosi banii firmei decât la încheierea exerciţiului financiar.
Trebuie să angajat un contabil.
Pentru a beneficia se calitatea de asigurat în sistemul de sănătate, asigurări sociale,
pensii, trebuie încheiat un contract de muncă.
3.3.1. Teste grilă
Răspundeţi la următoarele întrebări alegând o singură variantă de răspuns din cele patru
variante posibile.
l. Între societatea civilă şi cea comercială există următoarele asemănări:

a) ambele au scop comercial.
b) asociaţii urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor.
c) ambele au personalitate juridică.
d) ambele pot avea filiale.
2. Naţionalitatea societăţii comerciale se determină:

a) în funcţie de criteriul sediului social.
b) banca acceptantă.
c) banca negociatoare.
d) banca conñrmatoare.
3. Elementele de individualizare ale societăţii comerciale sunt:

126 i
Oana Bărbulescu
l
a) personalitatea societăţii. ţ
b) obiectul de activitate al societăţiiţ

c) sediul societăţii.
d) filialele societăţii. ţ
4. Intră în categoria societăţilor de capitialuri:

a) societatea în nume colectiv.
b) societatea în comandită simplă. `
c) societatea în comandită pe acţiuni.

d) societatea civilă.
5. Reprezintă societăţi de persoane:

l
a) societatea în nume colectiv. |
b) societatea pe acţiuni. l
c) societatea în comandită pe acţiunii.

d) societatea civilă. ţ
6. Reprezintă trăsături specifice societăţilor de capitaluri:

a) existenţa unui număr redus de In brii.
b) fiecare asociat răspunde pent datoriile societăţii comerciale cu întreaga avere
personală.
c) nu se cere un minim de capital soçiial la constituire.
d) se pot constitui prin subscripţie siinultană sau prin subscripţie publică.
7. Reprezintă trăsături specifice societăţi lor de persoane:

a) răspunderea acţionarilor este limi tă la aportul social.
b) capitalul social este divizat în acţi ni.
c) administratorii putând fi acţionarii sau terţe persoane (neasociaţi).
d) fiecare asociat răspunde pentruţ datoriile societăţii comerciale cu întreaga avere
personală. t
8. Moartea, incapacitatea sau falimentul lacţionarilor nu duc la dizolvarea societăţii:

a) societatea în comandită simplă.
b) societatea în nume colectiv.
c) societatea pe acţiuni. Î
d) SRL- ul unipersonal. î
9. Reprezintă o formă intermediară între isocietăţile de persoane şi cele de capitaluri:

a) societatea în nume colectiv. l
b) societatea în comandită simplă.

c) societatea pe acţiuni l
d) societatea cu răspundere limitată. i
lO. Srl-ul se aseamănă cu socieăţile de p rsoane:

a) numărul relativ mic de asociaţi, re pectiv maxim 50 asociaţi.
b) hotărârile asociatilor se iau în adu' area generală.
c) răspunderea asociatilor este limita ă la capitalul social subscris.
d) administrarea societăţii poate fi fă ută de asociaţi sau de terţi.
11. Srl-ul se aseamănă cu socieăţile de

capitaluri:
a) părţile sociale nu reprezintă titluri negociabile.
b) nu se admit decât aporturi în natură şi numerar, fiind interzis aportul în creanţe şi în
industrie.
c) nu poate emite acţiuni sau obligaţiuni.
d) firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi.
12. Acţionarii care au iniţiat societatea pot constitui, prin contribuţiile lor minimum de
capital cerut de lege neapelând astfel la terţe persoane pentru a îl realiza în cazul constituirii
prin:
a) subscripţie publică.
b) subscripţie simultană.
c) ambele cazuri.
d) nici unul din cazuri.
13. La societăţile pe acţiuni actul constitutiv este compus din:

a) contract de societate.
b) contract de societate şi statut.
c) statut.
d) oricare din variante.
14. Obligaţiile asociaţilor privind efectuarea aportului, în situaţia

în care la încheierea contractului capitalul subscris nu a fost
vărsat integral sunt cuprinse în:
a) clauza privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor.
b) clauza privind sediile secundare ale societăţii.
c) clauza privind încetarea existenţei societăţii şi condiţiile de dizolvare şi lichidare a
societăţii.
d) clauza privind conducerea şi gestiunea societăţii.
15. Forma autentică a actului constitutiv nu este obligatorie în situaţiile în care:

a) printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren.
b) se constituie o societate de persoane care implică răspunderea nelimitată a asociatilor
sau a unora dintre ei.
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
d) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie simultană.
16. Aportul în natură are ca obiect:

a) sume de bani.
b) bunuri imobile.
c) muncă.
d) creanţe.
17. Aportul în creanţe are ca obiect:

a) bunuri mobile incorporale.
b) sume de bani.
c) muncă.
d) bunuri mobile.
128 J Oana Bărbulescu
18. Aportul în industrie constă: in

a) brevete de invenţie, mărci, know- 0W.
b) în munca sau activitatea pe care sociatul promite să o efectueze în societate.
c) clădiri, instalaţii.
d) materiale, mărfuri.
19. Din punct de vedere juridic capitalul social constituie:

a) gajul general al creditorilor.
b) o cifră convenită de asociaţi. ţ
c) un cont în bilanţul societăţii.

d) toate variantele de mai sus.
20. Capitalul subscris reprezintă: î
a) valoarea totală a aporturilor efectLiate.

b) valoarea totală a aporturilor czlire au intrat în patrimoniul societăţii încă de la
constituire. `
c) valoarea totală a aporturilor cu care asociaţii s-au obligat să vină în societate.

d) oricare din variante. i
21. Legiuitorul a fixat un prag minim ai capitalului social vărsat raportat la capitalul social
subscris în cazul:
a) societăţilor de persoane.
b) societăţilor de capitaluri.
c) societăţilor pe acţiuni.
d) la toate formele de societate. ţ
22. Capitalul vărsat de fiecare acţionar in momentul constituirii unei societăţi pe acţiuni nu
Va putea fi mai mic de:
a) 10% decât cel subscris.
b) 30% decât cel subscris.
c) 50% decât cel subscris.
l
d) 15% decât cel subscris.

l
23. La societăţile pe acţiuni capitalul social va trebui vărsat în termen de:

a) 6 luni de la înmatricularea soci tăţii.
b) 12 luni de la înmatricularea sooîetăţii.
c) 18 luni de la înmatricularea soc etăţii.
d) 24 luni de la înmatricularea societăţii.
24. Diviziunile capitaului social la sobietăţile de persoane se numesc:

a) părţi de interes. `
b) părti sociale. i
c) acţiuni.
d) obligaţiuni. ţ
25. Pasivul social cuprinde:

a) obligaţiile contractuale ale soci tăţii.
b) Obligaţiile extracontractuale al societăţii.
c) obligaţiile societăţii, indiferent de natural lor.
d) Drepturile patrimoniale ale societăţii.
26. Activul social cuprinde:

a) drepturile patrimoniale ale societăţii.
b) drepturile reale ale societăţii.
C) drepturile de creanţă ale societăţii.
d) beneficiile societăţii.
27. Între capitalul social şi patrimoniul societăţii există următoarele deosebiri:

a) valoarea patrimoniului este fixă în timp ce capitalul social este supus în
permanenţă unei modificări.
b) patrimoniul reprezintă o noţiune operaţională iără consistenţă obiectivă în timp ce
capitalul social are o existenţă concretă.
c) capitalul social reprezintă adevăratul gaj al creditorilor social dar în limita
patrimoniului.
d) capitalul social reprezintă totalitatea aporturilor aduse la constituirea societăţii în
timp ce patrimoniul este o universalitate juridică care cuprinde toate drepturile şi
obligaţiile societăţii cu valoare patrimonială.
28. Fondul de rezervă legal se formează prin preluaea a 5% din:

a) beneficiile societăţii.
b) dividentele societăţii.
c) capitalul societăţii.
29. Reprezintă caracteristici ale acţiuniilor:

a) acţiunea este o fracţiune a patrimoniului.
b) fiecare acţiune are o valoare nominală stabilită în bilantul contabil.
c) acţiunile sunt titluri negociabile.
d) acţiunile sunt bunuri imobile.
30. Acţiunile pot fi clasificate:

a) în funcţie de felul aportului.
b) în funcţie de modul de dobandire.
c) in funcţie de obligaţiile acordate titularilor.
d) Nici una din cele de mai sus.
3 l. Titularii de acţiuni beneficiază în cadrul societăţii de următoarele drepturi:

a) dreptul de a participa la şedinţele Consiliului de Administraţie.
b) dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere.
c) dreptul la o valoare fixă a dividendelor indiferent de numărul acţiunilor deţinute.
d) dreptul de a primi o sumă fixă în urma lichidării societăţii.
32. Obligaţiunile se caracterizează prin:

a) sunt bunuri corporale.
b) constată dreptul societăţii de a primi sumele de bani imprumutate;
c) nu sunt negociabile pe piaţa de capital.
d) sunt transmisibile.
33. În funcţie de modul de circulaţie poi fi obligaţiunile :
a) nominative sau la purtător.

b) ordinare.
c) cu primă. a
d) cu loturi. j
34. Moştenitorilor li se pot transmite păiîile sociale pe cale succesorală:

a) doar dacă există acordul aşociaţilor, în conformitate cu prevederile actului
constitutiv. *
b) doar cu acordul asociaţilor, indiferent de prevederile actului constitutiv.

c) în orice situaţie. 1
d) niciodată. ţ
35. Acţiunile la purtător: i
a) indică doar persoana creditoruiui.

b) indică doar persoana debitorul i.
c) titularul dreptului de creanţă e te persoana care este menţionată pe titlu.
d) simpla deţinere materială nu conferă posesorului dreptul de proprietate asupra
acţiunii. i
36. Cesiunea părţilor de interes poate awLa loc:

a) doar dacă există o asemenea cliiuză în actul constitutiv.
b) în orice situaţie.
c) niciodată. 1
d) numai dacă există o decizie a alşociaţilor.
37. Filiala:
a) nu participă la raporturile jurid ce în nume propriu.
b) este o societate comercială fărălpersonalitate juridică.
c) este independentă financiar de ocietatea mamă .
d) societatea mamă deţine maj oritţttea capitalului său.

l
38. Sucursala: j
a) personalitate juridică proprile.

are
b) este un sediu secundar al societ ăţii mamă care îi alocă un anumit capital.
C) poate încheia acte juridice în n me propriu.
d) nu dispune de nici un fel de au nomie.
39. Reprezentanţa: i
a) are personalitate juridică propri .
b) are acelaşi regim juridic ca şi s cursala.

c) nu reprezintă sediu secundar al societăţii mamă.
d) se meţionează atât în cadrul î atriculării societăţii în registrul comerţului de la
sediul principal cât şi la registrul comerţului din localitatea unde îşi desfăşoară
reprezentaţa activitatea. l
40. La societăţile de capitaluri:

a) capitalul minim cerut pentru co stituirea valabilă este de 200 de lei.
b) se caracterizează printr-un num r mai mare de acţionari.
c) elementul personal este predominant la constituirea societăţii.

d) răspunderea asociaţilor este nelimitată, fiecare acţionar răspunde pentru datoriile
societăţii comerciale cu întreaga avere personală.
41. Emisiunea de obligaţiuni la o societate pe acţiuni:

a) se poate realiza prin intermediul statului;
b) se poate realiza prin subscripţie publică;
c) este decisă de adunarea generală extraordinară a societăţii;
d) este decisă de adunarea generală specială a societăţii.
42. Toate cele trei categorii de organe de conducere, execuţie şi control le întâlnim la:
a) societăţile de persoane.
b) societăţile pe acţiuni.
c) Slr-uri.
d) toate tipurile de societăţi.
43. Conducerea societăţii comerciale pe acţiuni se realizează de către:

a) adunarea generală a acţionarilor.
b) onsiliul de administraţie.
c) consiliul de supraveghere.
d) consiliul de securitate.
44. Adunarea ordinară (AGOA) poate să discute şi să decidă asupra:

a) asupra aspectelor legate de modificarea sediului social.
b) asupra aspectelor legate de modificarea obiectului de activitate.
c) asupra aspectelor legate de mărirea capitalului social.
d) asupra oricărei probleme înscrise pe ordinea de zi.
45. Adunarea ordinară (AGOA) nu are următoarele competenţe:

a) să modifice bilanţul contabil.
b) să revoce membrii consiliului de administraţie.
c) să stabilească bugetul de Venituri şi cheltuieli.
d) Să decidă asupra modificării obiectului de activitate.
46. În societatea pe acţiuni pentru Validitatea deliberărilor adunării generale ordinare, la

prima convocare este necesară:
a) prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin l/4 din numărul de drepturi de
Vot.
b) prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin l/3 din numărul de drepturi de
Vot.
c) prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/2 din numărul de drepturi de
Vot.
d) prezenţa tuturor acţionarilor.
47. La societatea cu răspundere limitată adunarea decide:

a) prin Votul reprezentând majoritatea simplă a asociaţilor şi a părţilor sociale.
b) prin Votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
c) prin Votul reprezentând tuturor asociaţilor .
d) nu există condiţie de cvorum.

48. În cazul societăţilor de persoane:

a) hotărârile se iau prin votul tuturor asociaţilor.
b) hotărârile se iau prin Votull asociatilor ce reprezintă majoritatea absolută a
capitalului social.
C) hotărârile se iau prin votul asociatilor ce reprezintă majoritatea simplă a capitalului
social.
d) nu există condiţii de cvorum.
l
49. Adunarea constitutivă:

a) se întâlneşte doar în cazul sociţtăţilor de persoane.
b) se întâlneşte doar în cazul soci tăţilor constituite prin subscripţie simultană.
c) se întâlneşte doar în cazul soci tăţilor constituite prin subscripţie publică.
d) se întâlneşte doar în cazul soci tăţilor cu răspundere limitată.
50. În atribuţiile adunării constitutive in ră:

a) Verificarea existenţei vărsămi elor.
b) examinarea rapoartelor acţion ilor.
c) validarea rapoartelor acţionarilor.
d) modificarea actului constitutivj
l
51. Adunarea extraordinară se întruneşt pentru a se lua o hotărâre ca:

I
a) alegerea organelor de conducere a e societăţii.

b) alegerea organelor de control ale ocietăţii.
c) lhziunea cu alte societăţi. l
52. La societatea cu raspundere limitată in adunarea extraordinară hotărârile se iau:

a) cu Votul unui număr de acţionarii care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul
social. ş
b) cu votul unui număr de acţionari reprezentând 1/3 din capitalul social.

c) cu votul tuturor asociaţilor (dacă a tul constitutiv nu prevede altfel).
d) cu Votul tuturor asociaţilor (indife ent de prevederile actului constitutiv).
l
53. Nu intră atribuţiile adunării generale iale societăţii cu răspundere limitată:

a) să stabilească repartizarea profitul i net.
b) să desemneze administratorii şi ceţizorii;
c) să revoce administratorii şi cenzorji;
d) să hotărască modificarea statutuluţ cu votul asociaţilor prezenţi.
54. în societatea în nume colectiv admini trarea societăţii este încredinţată:

a) unuia sau mai multor asociaţi com nditaţi.
b) unuia sau mai multor asociaţi com nditari.
c) unuia sau mai multor administrato' i, care pot fi asociaţi.
d) unuia sau mai multor administrate. i, care nu pot fi asociaţi.
55. Administrarea societăţii se realizează în cadrul sistemului dualist:

a) de către un administrator unic.
b) de mai mulţi administratori consti iţi într-un Consiliu de Administraţie.
133
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor
c) de mai mulţi administratori ce formează Consiliul de Supraveghere.

d) de mai mulţi administratori ce acţionează independent.
56. Persoanele care ocupă funcţia de administrator:

a) sunt numiţi pe viaţă.
b) numărul lor trebuie să fie par.
c) persoanele care nu pot ti fondatori nu ñ administratori.
d) durata mandatului poate fi de maxim 4 ani.
57. Adminstratorul:
a) încheie un contract de muncă cu societatea.
b) încheie un contract de mandat cu societatea.
c) încheie un contract de prestări servicii cu societatea
d) încheie un contract de reprezentare cu societatea.
58. Administratorul persoană fizică:

a) nu poate exercita mai mult de 5 mandate de administrator.
b) poate desfăşura activitate de administrator intr-o societate concurentă.
c) nu trebuie să îşi înregistreze calitatea la Registrul Comerţului.
59. Renunţarea la mandat de către administrator poate conduce la:

a) vacanţa funcţiei de administrator.
b) desfinţarea funcţiei de administrator.
c) anularea iîincţiei de administrator.
d) oricare din situaţiile de mai sus.
60. În cazul decesului administratorului:

a) cenzorii numesc un administrator provizoriu.
b) cenzorii numesc un administrator definitiv.
c) AGOA numeşte un administrator provizoriu.
d) adunarea extraordinară numeşte un administrator provizoriu.
6l. Excepţia de la regula potrivit căreia societatea pe acţiuni poate fi administrată printr-un
administrator social unic se referă la:
a) societăţile pe acţiuni ale căror situaţii juridice anuale fac obiectul unei obligaţii legale
de auditare.
b) societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii
legale de auditare.
c) societăţile pe acţiuni ale care sunt supuse plăţii accizelor.
d) societăţile pe acţiuni ale care sunt supuse plăţii de TVA.
62. Rolul Consiliul de Administraţie este:

a) de a exercita atribuţiile de conducere ale SA-ului şi de reprezentare a societăţii în
raporturile cu terţii.
b) de a exercita doar atribuţiile de conducere ale SA-ului.
c) de a exercita doar atribuţiile de reprezentare a societăţii în raporturile cu terţii.
d) de a exercita atribuţiile de control ale societăţii.
63. Consiliul de Administraţie poate deiega conducerea societăţii:

a) doar unui director.
l
b) doar mai multor directori.

c) unuia sau mai multor directori.
d) Directoratului.
64. Actul constitutiv al unei societăţi n trebuie să conţină următoarele clauze:

a) clauzele de identificare ale părţil .
b) clauzele privind identificarea Viit arei societăţi comerciale.

c) clauzele în care se stabilesc denîimirea, forma juridică, sediul şi eventual emblema
societăţii. î
d) clauze privind anularea contractelior.
65. Membrii executivi ai Consiliului de i dministraţie exercită:

a) atribuţiile de conducere. l
b) atribuţiile de control. ţ
c) supravegherea conducerii
d) toate atribuţiile de mai sus.
66. Competenţe pe care Consiliul de adriiinistrare le poate delega directorilor:

a) stabilirea politicilor contabile. ş
b) stabilirea sistemului de control fur nciar.

c) numirea, revocarea, stabilirea ren \meraţiei directorilor.
d) conducerea sicietăţii. i
67. Pot candida la funcţia de administrator într-un Consiliu de Administraţie:

a) doar membrii actuali ai CA. `
b) doar acţionarii.
c) atât membrii actuali ai CA cât şi acţţionarii.
d) orice persoană.
68. Criteriile după care se apreciază indeiaendenţa administratorului sunt:

a) să nu fie director al societăţii. V
b) să nu fi fost salariat al societăţii. i
c) să nu fi avut relaţii de afaceri cu solcietatea.

69. Preşedintele Consiliului de Administţţtţie:

a) e numit pe o perioadă ce nu poate epăşi durata mandatului său de administrator.
b) poate fi revocat de către CA în situ ţia în care a fost ales de AGOA.
c) nu poate fi revocat de AGOA dacăja fost ales de CA.
d) nu poate fi revocat de dacă a fost nrumit de AGOA.
70. Dacă preşedintele Consiliului de Administraţie este numit director general:

a) va exercita atribuţiile de conducere a Consiliului de Administraţie.
b) va exercita atribuţiile de conducere a societăţii,
c) va exercita atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu terţii în justiţie.
d) toate variantele de mai sus.
71. Răspunderea administratorilor faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor

rezultate din mandatul încredinţat este:
a) o răspundere contractuală.
b) o răspundere delictuală.
c) o răspundere penală.
d) Nu răspunde în nici un fel.
72. Sistemul dualist de administrare a cărui construcţie este formată:

a) din directori şi un Consiliu de Administraţie.
b) dintr-un directorat şi un Consiliu de Supraveghere.
c) din directori şi un Consiliu de Supraveghere.
d) dintr-un directorat şi un Consiliu de Administraţie.
73. Alegerea sistemului de administrare al societăţii pe acţiuni poate fi făcută:

a) încă de la constituirea societăţii, prin actul constitutiv.
b) ulterior, prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor fără
modificarea actului constitutiv.
c) ulterior, prin hotărârea AGOA fără modificarea actului constitutiv.
d) ulterior, prin hotărârea AGOA urmată de modificarea actului constitutiv.
74. În cadrul sistemului dualist de administrare:

a) societatea va avea cenzori.
b) societatea va avea atât auditori interni cât şi auditori externi.
c) societatea va avea doar auditori interni.
d) societatea va avea doar auditori financiari.
75. Desemnarea membrilor directoratului se face de către:

a) AGOA.
b) Adunarea extraordinară.
c) Adunarea Consultativă.
d) Consiliul de Supraveghere.
76. Condiţiile de cvorum pentru alegerea membrilor directoratului sunt:

a) prezenţa a minim 50% din numărul membrilor consiliului de supraveghere.
b) prezenţa a minim 75% din numărul membrilor consiliului de supraveghere.
c) prezenţa a minim 50% din numărul membrilor AGOA.
d) prezenţa a minim 75% din numărul membrilor AGOA.
77. Membrii directoratului:

a) pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.
b) pot fi desemnaţi numai din afara consiliului de supraveghere.
c) pot fi concomitent membri ai consiliului de administraţie.
d) pot fi desemnaţi numai din afara consiliului de administraţie.
78. Membrii directoratului pot fi revocaţi:

a) oricând de către AGOA.
b) niciodată de către AGOA.
c) oricând de către consiliul de supraveghere.
d) niciodată de către consiliul de supraveghere.
13 6 Oana Bărbulescu
l
79. Directoratul are obligaţia:

a) să inainteze consiliului de sup aveghere situaţiile financiare anuale.
b) să inainteze consiliului de sup aveghere raportul anual al directoratului.
c) să inainteze consiliului de supraveghere propunerea detaliată cu privire la
distribuirea profitului.
d) toate obligaţiile menţionate mai sus.
80. Membrii directoratului: l
a) indiferent de prevederile ac ui constitutiv exercită atribuţiile de reprezentare a

doar acţionâd împre ă.
societăţii
b) indiferent de prevederile actu i constitutiv un membru al directoratului nu poate
să reprezinte societatea în rap rile cu terţii şi în justiţie.
c) un membru al directoratului p ate să reprezinte societatea în raporturile cu terţii şi
în justiţie acţionând în mod i dividual doar dacă actul constitutiv prevede în mod
expres o astfel de posibilitate.
d) Nici una din cele de mai sus. ţ
81. Membrii consiliului de supravegherq se aleg dintre:

a) acţionari.
b) membrii directoratului.
c) membrii consiliului de admini raţie.
d) orice persoană care are capacitsnitte de exerciţiu.
l
82. Desemnarea membrilor consiliului di: supraveghere poate fi făcută:

a) doar de către fondatori.
b) doar de către AGOA.
c) de către fondatori anterior dob dirii personalităţii juridice de către societate.
d) de către AGOA anterior dobânţdirii personalităţii juridice de către societate.
83. În ipoteza în care vacanţa unuia savţl mai multor posturi din consiliul de supraveghere
l
scade sub numărul legal: :
a) ceilalţi membri ai consiliuluilde supraveghere au obligaţia de a convoca fără

întârziere adunarea generală pe tm completarea locurilor vacante.
b) directoratul are obligaţia de al convoca fără întârziere adunarea generală pentru
completarea locurilor vacante.
c) Adunarea extraordinară are bligaţia de a convoca fără întârziere adunarea
generală pentru completarea lo urilor vacante.
d) oricare din variantele de mai suţ .
84. Membrilor Consiliului de Supraveghţ re:

a) pot fi şi membri ai directoratulq', în cadrul aceleiaşi societăţi.
b) pot fi şi de salariaţi ai societăţiij omerciale.
c) pot fi şi membri ai Consiliului e Administraţie.
d) nu pot cumul calitatea de mem al Consiliului de Supraveghere cu cea de salariat
al societăţii comerciale.
85. Membrilor consiliului de supraveghere au următoarele obligaţii:

a) de a primi credite de la societatea.
b) de a încheia cu societatea operaţiuni de dobandire sau înstrăinare a unor bunuri.

c) de agaranta în nume personal datoriile sicietăţii.
d) de înştiinţare a administratorilor, cenzorilor sau auditorilor interni, a situaţiei
existenţei unui conflict de interese între un membru al consiliului de supraveghere
şi societate.
86. Membrilor consiliului de supraveghere au următoarele atribuţii:

a) exercitarea controlului permanent asupra conducerii societăţii de către directorat.
b) să numească membrilor directoratului.
c) să revoce membrilor directoratului.
87. La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde:

a) numele participanţilor.
b) ordinea de zi.
c) deciziile luate şi numărul de voturi întrunite.
88. Procesul verbal încheiat la finalul şedinţei Consiliului de Supraveghere trebuie semnat:
a) de către preşedintele de şedinţă şi de către cel puţin un alt membru prezent din
consiliul de supraveghere.
b) doar de către preşedintele de şedinţă.
c) doar de cel puţin un alt membru prezent din consiliul de supraveghere.
d) de toţi membrii consiliului.
89. Administratoriisocietăţii comerciale cu răspundere limitată:

a) sunt obligaţi să ţină un registru al asociaţilor.
b) sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe
an.
c) răspund solidar faţă de societate pentru existenţa reală a dividentelor plătite.
40. În cadrul SRL-ului unipersonal:

a) unicul asociat nu poate fi şi administrator.
b) societatea nu poate fi condusă de un alt administrator.
c) societatea nu poate fi condusă de un consiliu de administraţie.
91. Există obligativitatea organizării controlului activităţii administratorilor de către

auditorii financiari:
a) pentru SA-urile care au ales sistemul unitar de administrare.
b) pentru SA-urile care au ales sistemul dualist de administrare.
c) pentru SRL-uri.
d) pentru toate tipurile de societăţi comerciale.
92. Cenzorii sunt:

a) un organism distinct de societatea comercială.
b) organul de control al societăţii.
c) servesc intereselor acţionarilor.
138 a
Oana Bărbulescu
l
d) toate cele de mai sus. i
93. Principalele atribuţii ale cenzorilor:

a) supravegherea gestiunii societ ţii prin controale periodice.
b) Verificarea bilanţului. l
c) Verificarea contului de profit sii pierderi.

94. Cenzorii:
a) trebuie să fie în număr par.
b) durata mandatului este de 4 ani.
c) pot fi experţi contabili.
d) nu pot fi realeşi.
95. Cenzorii:
a) beneficiază de o renumeraţie.
b) beneficiază de salariu.
c) pot fi în acelaşi timp şi administratori a aceleaşi societăţi.
d) pot fi soţii administratorilor.
96. Auditul financiar: ş
a) este un organ intern al societăţi i.

b) exclude existenţa auditului intern în aceeaşi societate.
c) este numit de AGOA.
d) poate fi realizat doar de persoaiie juridice.
97. Auditorul financiar are rolul:

a) de a Verifica activitatea auditul i intern.
b) de a evalua activitatea auditul i intern.
c) de a înainta un raport către AGiA .

1
98. Cenzorii au obligaţia să convoce ACiA:

a) în urma unei sesizări făcute dit: acţionarii reprezentând (singuri sau împreună) cel
puţin 5% din capitalul social.
b) în urma unei sesizări făcute die acţionarii reprezentând (singuri sau împreună) cel
c) în urina unei sesizări făcute de acţionarii reprezentând (singuri sau împreună) cel
d) în urma unei sesizări făcute de acţionarii reprezentând (singuri sau împreună) cel
puţin 25% din capitalul social„
99. Nu pot convoca adunarea generală:

a) cenzorii.
b) auditorii interni.
c) auditorii financiari.
d) Nici unul din organele de mai işus.
100. Controlul gestiunii societăţii se realizează de către auditorii financiari pentru:

a) societăţile comerciale care îndeplinesc două din cele trei criterii prevăzute de
lege.
b) societăţile comerciale care optează pentru sistemul dualist de administrare.
c) SRL -urile la care nu sunt numiţi cenzori.
d) în toate cazurile de mai sus.
lOl. Decizia modificării actului constitutiv în cazul societăţilor pe acţiuni:

a) poate aparţine adunării generale a acţionarilor.
b) poate aparţine consiliului de administraţie.
c) se poate pronunţa o hotărâre a instanţei judecătoreşti.
d) toate variantele sunt valabile.
102. Actului modiñcator adoptat de asociaţi poateñ întocmit sub semătură privată atunci
când acesta are ca obiect:
a) ) majorarea capitalului social prin subscrierea în natură ca aport a unui teren.
b) ) majorarea capitalului social prin subscrierea unor sume de bani.
c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
d) modificarea formei juridice a societăţilor comerciale ñe în societate în nume colectiv
fie în comandită simplă.
103. Modalităţile prin care se poate realiza majorarea capitalului social sunt:
a) emiterea de noi acţiuni.
b) diminuarea valorii nominale a acţiunilor existente.
c) aducerea unor aporturi în creanţe.
d) aducerea unor aporturi în industrie.
104. Reducerea capitalului social se poate realiza:

a) prin incorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune.
b) compensarea unor creanţe pe care anumiţi creditori le au asupra societăţii.
c) micşorarea numărului de acţiuni sau de părţi sociale.
d) prin incorporarea rezervelor.
105. Excluderea unui asociat, ca formă de reducere a capitalului social, este admisă la:
a) societăţile cu răspundere limitată.
b) societăţile pe acţiuni.
c) în cazul comanditarilor la societăţile în comandită pe acţiuni.
d) toate formele de societate.
106. Sediului social este considerat locul în care:

a) îşi desfăşoară activitatea organele de conducere ale societăţii.
b) au loc şedinţele consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
c) este citată societatea în caz de litigiu.
107. Decizia de schimbare a sediului social este de competenţa:

a) AGOA.
b) adunării constitutive.
c) adunării extraordinare
d) adunării speciale.
140 l
Oana Bărbulescu
l
108. Fuziunea este operaţiunea prin car :

a) mai multe societăţi sunt dizolvat după ce au intrat în lichidare.
b) multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare, transferându-şi ulterior
totalitatea patrimoniului lor une' alte societăţi.
c) o societate, după ce este dizol ată fără a intra în lichidare, transferă mai multor
societăţi totalitatea patrimoniul său.'
d) o societate, după ce este dizova ă fără a intra în lichidare, transferă toate activele şi
pasivele sale mai multor societă i nou constituite.
109. Divizarea este operaţiunea prin car :

a) o societate, după ce este dizol ată fără a intra în lichidare, transferă mai multor
societăţitotalitatea patrimoniulu său.
b) o societate,după ce este dizolva odată cu intrarea în lichidare, transferă mai multor
societăţi totalitatea patrimoniulu său.
c) o societate, fără a fi dizolvată tr lnsferă mai multor societăţi totalitatea patrimoniului
său. l

l
l lO. Efectele fuziunii sunt: l
a) societatea absorbită continuă să e iste.

l.
b) transferul în raporturile dintre s cietatea absorbită societatea absorbantă a tuturor

activelor şi pasivelor societăţii a sorbite.
C) transferul în raporturile dintre s cietatea absorbantă societatea absorbită a tuturor
activelor şi pasivelor societăţii a sorbante.
d) nici unul din efectele de mai sus.
1 l l. Dizolvarea societăţilor comerciale oate interveni:

a) prin hotărârea tribunalului, la cere ea tuturor asociaţior.
b) pe baza unei hotărâri unui asociat
c) când a trecut timpul prevăzut pent existenţa societăţii.
d) după 2 ani de la constituirea socie ăţii.
112. În cazul societăţii în nume colectixj când prin decesul unui asociat, numărul asociatilor
sereduce la unu dacă nu există clauză d continuare cu succesorii intervine:
ţ
a) dizolvarea societăţii. l
b) transformarea societăţii. ţ
c) modificarea societăţii. ă
d) falimentul societăţii. j
113. La la societatea în comandită simp ă când prin retragerea unora dintre asociaţi dispare
categoria de asociaţi comanditaţi sau co anditari intervine:
a) transformarea societăţii. l
b) falimentul societăţii l
c) modificarea societăţii.
d) dizolvarea societăţii. l
114. La societăţile pe acţiuni dizolvarea iolcietăţii poate intervene în cazul:

a) reducerii capitalului social sub pra l de 90 OOO lei.
b) reducerea numărului acţionarilor sub pragul de 3.

c) reducerii capitalului social sub pragul de 100 000 lei.
d) reducerea numărului acţionarilor sub pragul de 5.
115. Efectele dizolvării societăţii comerciale constau în:

a) închiderea procedurii lichidării.
b) încetarea personalităţii juridice a societăţii.
c) are loc deschiderea procedurii lichidării.
116. Societatea comercială îşi încetează existenţa din momentul:

a) înscrierii în registrul existent la oficiul registrului comerţului.
b) radierii din registrul existent la oficiul registrului comerţului.
C) intrării în insolvenţă.
d) intrării în faliment.
117. Lichidarea societăţii trebuie terminată:

a) în cel mult 2 ani de la dizolvare şi se poate prelungi cu cel mult l an.
b) în cel mult 3 ani de la dizolvare şi se poate prelungi cu cel mult l an.
c) în cel mult 3 ani de la dizolvare şi se poate prelungi cu cel mult 2 ani.
d) în cel mult 5 ani de la dizolvare şi se poate prelungi cu cel mult 2 ani.
118. Radierea societăţii comrciale trebuie cerută în termen de:

a) 10 zile de la terminarea lichidării;
b) 15 zile de la terminarea lichidării;
c) 30 zile de la terminarea lichidării;
d) se face din oficiu.
119. Sancţiunea în cazul nesolicitării radierii este:

a) amendă judiciară de 200 lei.
b) amendă judiciară de 500 lei.
c) amenda penala de 300 lei.
d) închisoare cu suspendare.
120. Registrele şi actele societăţii trebuie păstrate:

a) 3 ani după data depunerii lor la oficiul registrului comerţului.
b) 5 ani după data depunerii lor la oficiul registrului comerţului.
c) nu există un tennen legal.
d) pe dutata vieţii asociaţilor.
3.3.2. Añrmaţii de tip “adevãrat sau fals” cu argumentarea răspunsului
răspunsul.
1. Atât societatea civilă cât şi cea comercială urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor.
2. Atât societatea civilă cât şi cea comercială sunt investite cu personalitate juridică.
Spre deosebire de socitatea comercială, societatea civilă este un subiect de drept distinct
de asociaţii ce o compun, având pattimoniu propriu, care îi permite să-şi asume obligaţii
şi să răspundă pentru îndeplinirea lor.
Sediul locul unde s comunică societăţii actele procedurale

societăţii este i şi unde se
prezintă organele abilitate pentru efe\ tuarea controalelor.
În cadrul societăţilor de persoan răspundere este subsidiară deoarece societatea

comercială are personalitate juridică roprie.
Răspunderea solidară înseamnă c , creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi

împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi numai dacă societatea nu plăteşte în termen de
cel mult l2 zile de la data punerii în ntârziere, se vor îndrepta împotriva acestor asociaţi.
~
Pentru că fiecare asociat răspunde c averea personală, pe care va trebui să o declare la

l
constituire, prin contractul de socie ate se poate prevedea că asociaţii pot lua din casa
societăţii anumite sume pentru chelt ielile lor particulare.
Capitalul social al societăţilor de „ ersoane se divide în părţi de interes, care sunt

negociabile şi pot ti transmise.
Societăţile de persoane au obligaţia iă verse integral capitalul social subscris chiar de la

data constituirii. i
lO. La societăţile de persoane minimul di: capital social solicitat la constituire este de 200 de
lei. *
ll. Principiul de decizie în societăţile de ipersoane este cel al unanimităţii.
12. În principiu, în societăţile de persoan toţi asociaţii au dreptul să administreze societatea

în virtutea prezumţiei că şi-au acorda reciproc mandate în această privinţă.
l
13. În societăţile de persoane

controluj activităţii economoco-ñnanciare se realizează de
regulă de către asociaţi; numirea cen orilor este facultativă.
14. Numărul minim de asociaţi la societăiile de persoane este de doi membri.
15. La societăţile de persoane actul consiitutiv este contractul de societate, nefiind necesară
redactarea unui statut. ş
16. Elementul personal este cel mai impoitant la constituirea unei societăţi de persoane.
17. Spre deosebire de societatea în comatndită simplă, societatea în nume colectiv are două
categorii de asociaţi.
18. Comanditaţii răspund numai în limita aportului lor la capitalul social, fapt pentru care ei
nu pot încheia operaţiuni în contul soncietăţii decât dacă au împuternicire să administreze
societatea, printr-o procură specială.
143
19. Comanditaţii răspund nelimitat, solidar şi subsidiar pentru îndeplinirea obligaţiilor

sociale.
20. Pentru că existenţa celor două categorii de asociaţi este de esenţa societăţii în comandită
simplă, înseamnă că pentru existenţa ei valabilă este necesar să existe cel puţin un
comanditar şi un comanditat.
21. Societăţile de persoane se pot constitui prin subscripţie simultană sau prin subscripţie
publică.
22. Răspunderea acţionarilor la societatea pe acţiuni este limitată la aportul social, deoarece
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii fiind răspunzători numai
până la concurenţa capitalului social subscris.
23. Numărul acţionarilor unei societăţi pe acţiuni nu poate fi mai mic de doi, existând un
termen de garanţie de 9 luni în care se poate reconstitui numărul minim de acţionari.
24. Capitalul social al societăţilor pe acţiuni este divizat în acţiuni care nu sunt negociabile
şi nu sunt transmisibile.
25. Fiind negociabile acţiunile pot fi vândute pe pieţele financiare organizate atunci când
sunt cotate la burse, în caz contrar putând fi vândute doar pe pieţele neorganizate.
26. La societăţile pe acţiuni este admis aportul în numerar (lichidităţi) şi bunuri (în natură),
fiind interzis aportul în creanţe şi în industrie.
27. La societăţile pe acţiuni scăderea capitalului social sub 90 OOO lei poate duce la
dizolvarea societăţii.
28. La societăţile pe acţiuni scăderea numărului de acţionari sub 2 nu poate duce la dizolvare
societăţii.
29. La societăţile pe acţiuni controlul activităţii revine comisiei de cenzori (minim trei şi tot
atâţia supleanţi) şi auditorilor.
30. Societatea cu răspundere limitată se aseamănă cu societăţile de capitaluri deoarece

diviziunile de capital social nu sunt, în principiu, transmisibile.
31. Societatea cu răspundere limitată se aseamănă cu societăţile de capitaluri deoarece nu

poate emite acţiuni sau obligaţiuni.
32. Societatea cu răspundere limitată se aseamănă cu societăţile de persoane deoarece în

lipsă de cenzori sau auditori financiari fiecare dintre asociaţi, care nu are calitate de
administrator, poate exercita dreptul de control.

răspunderea societăţii este limitată la patrimoniul social, iar răspunderea asociatilor este
limitată la capitalul social subscris.
144
Oana Bărbulescu

hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, care decide, în lipsă de stipulaţie
contrară, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
35. Societatea cu răspundere limitată se aseamănă cu societăţile de persoane deoarece este

obligatorie numirea de cenzori.
a
36. Societatea cu răspundere limitată aseamănă cu societăţile de capitaluri deoarece

e
majorarea capitalului social se po te efectua numai cu vărsarea imediată a sumelor
subscrise şi cu predarea imediată a b nurilor.
37. Societatea cu răspundere limitată si aseamănă cu societăţile de capitaluri deoarece se

admit doar aporturi în natură şi numejrar, fiind interzis aportul în creanţe şi în industrie.
l
38. La SRL-ul unipersonal când aportul asociatului este în bunuri mobile sau imobile şi nu
în numerar, este necesară expertiz de specialitate a acestuia pentru a se asigura o
evaluare obiectivă a bunurilor.
39. La SRL-ul unipersonal unicul asociai un poate fi şi administrator.
40. La SRL-ul unipersonal unicul asoci îşi asumă prerogativele pe care adunarea generală
ţ
a asociaţilor le exercită în cazul soci ăţilor pluripersonale.
41. Actul constitutiv reprezintă atât actu~ juridic care a dat naştere societăţii (negotium), cât
şi înscrisul probator (instrumentum robationis) al raporturilor juridice dintre asociaţi şi
prin intermediul căruia se va exerci a controlul de legalitate a societăţii comerciale în
cauză.
42. Simplificarea procedurii rezidă din rearea în cadrul Oficiului registrului comerţului de
pe lângă tribunal a unor Birouri nice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării
funcţionării comercianţilor.
43. În cazul societăţilor de persoane actul constitutiv este compus din contract de societate şi
statut. i
44. În cazul societăţii cu răspundre limi ată unipersonală actul constitutiv este compus din
doar din contractul de societate.
45 În cazul societăţii pe acţiuni actul conjstitutiv este compus din doar din statut.
.
46. Clauzele privind identificarea viitoar i societăţi comerciale din actul constitutiv cuprind
adică numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor
persoane fizice sau denumirea, sediul i naţionalitatea asociaţilor persoane juridice.
47. Clauzele privind caracteristicile socieî ăţii din actul constitutiv cuprind denumirea, forma
juridică, sediul şi eventual emblema s cietăţii.
48. Stabilirea obiectului de activitate se face prin indicarea codului CAEN - Clasificarea
activităţilor din economia naţională.
145
49. societatea comercială poate avea mai multe obiecte de activitate, excepţie făcând
societăţile comerciale din domeniul bancar şi de asigurări cărora le este interzisă printr-
o lege specială desfăşurarea şi a altor tipuri de activităţi.
50. Dacă asociaţii stabilesc un termen în cadrul căruia să existe societatea, la expirarea lui
termenul de prelungeşte de drept.
51. În contractul de societate trebuie să se precizeze valoarea capitalului subscris, valoarea

capitalului vărsat, aportul fiecărui asociat în numerar sau în alte bunuri, valoarea acestor
bunuri şi modul lor de evaluare, precum şi data la care se va vărsa întreg capitalul social
subscris.
52. În contractul de societate trebuie arătat modul în care a fost divizat capitalul social,
numărul sau valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale, precum şi repartizarea acestora
între asociaţi.
53. În situaţia în care la încheierea contractului capitalul subscris nu a fost vărsat integral
termenele până la care asociaţii vor efectua vărsămintele sunt la alegerea asociaţilor.
54. Actul constitutiv poate dobândi data certă se poate dobândi prin înregistrare la oficiul
registrului comerţului.
55. Atunci când se constituie o societate de persoane care implică răspunderea nelimitată a
asociaţilor sau a unora dintre ei actul constitutiv trebuie să imbrace forma autentică.
56. În situaţia în care societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică actul
constitutiv poate fi un înscris sub semnătură privată.
57. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie dacă printre bunurile subscrise ca
aport în natură la capitalul social se află un teren.
58. Nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru validitatea unui act juridic implică
sancţiunea nulităţii actului constitutiv.
59. Înainte de vărsarea aportului, în limita aportului, asociatul devine debitor al societăţii, iar
după vărsarea lui integrală devine creditor al societăţii.
60. Aportul în natură are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită
societăţii.
61. Aportul în numerar are ca bunuri mobile incorporale.
62. Aportul în creanţe are ca obiect creanţele, brevetele de invenţie, mărcile, knoW-hoW-ul.
63. În cazul în care bunul care face obiectul aportului în natură a fost adus în folosinţa
societăţii, în doctrină se consideră că raporturile dintre asociat şi societate sunt guvernate
de regulile referitoare la uzufruct.
l
64. In cazul în care bunul care face o iectul aportului în natură a fost adus în folosinţa
A î . . .
societăţii asociatul rămâne propri arul bunului şi în această calitate, la dizolvarea

societăţii, are dreptul la restituirea b nului.
65. Aporturile în creanţe au regimul juriilic al aporturilor în natură.
66. Aporturile în creanţe este permis d ar al constituirea societăţilor cu răspundere limitată

şi a societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică.
67. Aportul în industrie constă, în te inologia legii, în munca sau activitatea pe care
asociatul promite să o efectueze în ocietate, având în vedere competenţa şi calificarea
sa. 5
68. Prestaţiile în muncă sau servicii »bot constitui aport la formarea ori la majorarea
capitalului social. l
apitalul social, chiar dacă el

J
69. Aportul în industrie este cuprins în 1 nu poate constitui un

element al gajului general al credito \lor societăţii.
70. Cum fiecare asociat trebuie să contribuie la formarea patrimoniului societăţii aporturile
acestora trebuie să fie egale ca valoaije şi să aibă acelaşi obiect.
71. Obligaţia de aport se naşte la încheieiea contractului de societate.
72. Obligaţia de aport poate fi îndeplini& la constituirea societăţii sau ulterior, la termenele
stabilite în actul constitutiv. `
73. Asumarea obligaţiei de a contribui la capitalul social este denumită subscriere la

capitalul societăţii. Ş
74. Asumarea obligaţiei de a contribui la capitalul social poartă denumirea de vărsare a

capitalului (vărsământ) şi se face rin predarea sumelor, a bunurilor sau cesiunea
drepturilor.
l
, A l A . „, „ .. .
75. Daca aportul a fost stipulat in nume-Jar, in situaţia nevarsarii la termen a sumei de bani
. . .
datorată ca aport, asociatul datorează: dobânzile legale din ziua în care trebuia să se facă
vărsământul fără dovada cauzării un i prejudiciu iar în plus, dacă se face dovada că prin
nerespectarea obligaţiei au fost cauza e prejudicii, asociatul datorează şi despăgubiri.
76. În cazul nevărsării capitalului, cân prin aceasta s-a cauzat societăţii un prejudiciu,
dobânzile se impută asupra despăgub' ile şi nu se impută.
77. Dobânzile datorate pentru nevărsare capitalului curg de drept, din ziua când devin
exigibile.
78. Dobânzile datorate pentru nevărsare capitalului curg de drept de la data chemării în
judecată.
79. Dobânzile datorate pentru nevărsarei capitalului joacă rolul unor amenzi civile şi nu
l
147
rolul de despăgubiri pentru daunele moratorii (daunele datorate pentru întârziere în

executarea unei obligatii.
80. Dacă obiectul aportului este o creantă, iar dacă societatea nu a putut încasa creanta adică
efectuarea a ortului nu s-a executat la termen, asociatul e lân ă des ă ubiri entru
9
prejudiciul cauzat societăţii, răspunde de suma datorată la care se calculează Şl dobânda

legală de la data scadenţei creantei.
81. În anumite cazuri revătute de le e neres ectarea obli a iilor rivind vărsarea a ortului
9 9
poate avea şi consecinţa gravă a excluderii asociatului din societate.
82. Aporturile reunite ale asociatilor formează patrimoniului societăţii.
83. Din punct de vedere juridic capitalul social nu are o existentă reală, concretă, ci
reprezintă o cifră convenită de asociaţi.
84. Din punct de vedere contabil capitalul social constituie gajul general al creditorilor
societăţii.
85. În timpul existenţei societăţii capitalul poate fi distribuit asociatilor în funcţie de nevoile
lor.
86. După dizolvarea societăţii, Valoarea aporturilor va fi restituită asociatilor dar numai după
plata creditorilor sociali.
87. Capitalul social poate fi redus sub minimul legal în cazuri exceptionale.
88. În bilanţ capitalul social apare evidenţiat la activ deoarece el reprezintă aporturile
asociaţilor.
89. În bilanţ bunurile efective care constituie aporturile asociatilor figurează în activul
bilantului întrucât ele aparţin societăţii.
90. Capitalul vărsat reprezintă valoarea totală a aporturilor cu care asociaţii s-au obligat să
vină în societate.
91. Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a. aporturilor efectuate şi care au intrat în
patrimoniul societăţii încă de la constituire.
92. În cazul societăţii pe actiuni la constituire capitalul vărsat de fiecare actionar nu va putea
fi mai mic de 30% decât cel subscris.
93. În cazul societăţii pe actiuni la constituire capitalul vărsat de fiecare actionar nu va putea
fi mai mic de 30% decât cel subscris.
94. Capitalul social subscris şi nevărsat la constituire va trebui vărsat în termen de 6 luni de
la inmatricularea societăţii.
95. Capitalul social subscris şi nevărsat la constituire va trebui vărsat in termen de 12 luni de
la inmatricularea societăţii.
96. Diviziunile capitalului social al soicietăţii în nume colectiv şi societăţi în comandită

simplă se numesc părţi sociale.
97. Diviziunile capitalului social al sociităţii pe acţiuni se numesc părţi de interes.
98. Diviziunile capitalului social al societăţii cu răspundere limitată se numesc acţiuni.

l
99. Capitalul social este format din ltotalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter
patrimonial care aparţin societăţii.
lOO. Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor societăţii reprezintă patrimoniul societăţii.
101. Pasivul social cuprinde drepturiLe patrimoniale (reale sau de creanţă) cu privire la
bunurile aduse ca aport la constituir a societăţii şi la cele dobândite în cursul activităţii
societăţii precum şi beneficiile nedisiribuite.
102. Activul social cuprinde obligaţiilia societăţii, indiferent de natural lor.
103. Capitalul social prevăzut în contrlactul de societate are aceeaşi Valoare cu patrimonial
doar în momentul constituiţii societăţii.
societăţii
104. Prin desfăşurarea ccimerciale, capitalul social se poate mării dacă

activităţii
societatea obţine profit sau se poate iminua dacă societatea înregistrează pierderi.
105. Veritabila garanţie a creditori or societăţii o reprezintă patrimoniul societăţii

deoarece în cazul nerespectării ob igaţiilor de către societate, creditorii vor urmări
bunurile aflate în patrimoniul societă ii.
Î
106. Patrimoniul societăţii se confuncţlă cu patrimoniile proprii ale asociaţilor care au

constituit societatea pe acţiuni.
lO7. Creditorii personali ai asociatuluil pot urmări aceste bunurile aduse de acesta ca aport
la constituirea unei societăţi. `
108. Creditorii personali ai asociatulu' pot să-şi exercite drepturile doar asupra părţii de
profit cuvenite asociatului conform b' anţului contabil.
109. Creditorii personali ai asociatul pot să-şi exercite drepturile asupra părţii ce s-ar
cuveni asociaţilor prin lichidarea soci tăţi.
llO. Creditorii personali ai asociaatulîLi dintr-o societate pe acţiuni nu pot sechestra şi

vinde acţiunile debitorilor lor. `
lll. Crearea fondului de rezervă în c drul patrimoniului societăţilor de capitaluri are ca

scop acoperirea eventualelor pierderi e capital social.
ll2. Crearea fondului de rezervă în c \drul patrimoniului societăţilor de capitaluri are ca

scop şi prevenirea unor situaţii deosebite.
113. Fondul de rezervă legal reprezintă 0 parte din beneficiile pe care societatea renunţă
să le împartă şi care nu sunt incluse în capitalul social.
114. Fondul de rezervă statutar se formează din beneficiile societăţii din care se preia în
frecarea an 0 cotă de 5 %, până la atingerea unui plafon de 1/5 din capitalul social.
115. Fondul de rezervă statutar se constituie în baza unei clauze a actului constitutiv, iar
fondul de rezervă facultativ prin hotărârea adunării generale ordinare.
116. Fondul de rezervă legal are natura juridică a capitalului social.
117. Fondul de rezervă legal poate fi utilizată pentru distribuirea dividentelor.
118. Rezerva legală are o destinaţie precisă, poate fi distribuită ca dividente sau
întrebuinţată la plata acţiunilor noi emise în favoarea acţionarilor existenţi sau la
efectuarea de investiţii.
119. Obligaţiunea este o fracţiune a capitalului social de o valoare egală cu celelalte

acţiuni şi care conferă posesorilor drepturi egale deoarece fiecare acţiune dă drepul la un
vot.
120. Obligaţiunea constituie titlul de credit constatator al drepturilor şi obligaţiilor

derivând din calitatea de acţionar.
121. Acţiunile sunt titluri negociabile care încorporează valoarea în conţinutul lor, dreptul
de proprietate putând fi transmis în condiţiile legii.
122. Acţiunile sunt bunuri imobile aflate în circuitul civil.
123. Acţiunile pot reprezenta titluri de garanţie, având în vedere faptul că asupra
acţiunilor societăţii se pot constitui garanţii reale mobiliare.
124. Acţiunile sunt divizibile, în sensul că o acţiune poate face obiectul unei diviziuni
între mai mulţi posesori.
125. Acţiunile sunt sesizabile, în sensul că pot forma obiectul executării silite.
126. În funcţie de modul de transmitere acţiunile se clasifică în acţiuni în numerar şi

acţiuni de aport în natură.
127. Acţiunile de aport în natură sunt atribuite fondatorilor şi acceptanţilor care au adus
aportul în natură.
128. Acţiunle în natură trebuie nu vărsate integral la constituirea societăţii.
129. Acţiunile nominative indică în cuprinsul lor persoana titulară a dreptului şi pot fi
transmise pe calea cesiunii.
150 l
Oana Bărbulescu
l
130. Forrnă nominativă a titlurilor d*: valoare este practicată de societăţile care nu sunt
cotate la bursă. Î
131. Acţiunile la purtător indică persipana debitorului, persoana creditorului şi întinderea

obligaţiei acestuia.
132. Bursele de mărfuri, ca societăţ', comerciale pe acţiuni, nu pot emite decât acţiuni
nominative. l
133. În ñancţie de modul de transmitere acţiunile sunt: acţiuni obişnuite şi acţiuni

privilegiate. g
134. În funcţie de drepturile acordaie titularilor acţiunile sunt: acţiuni nominative şi

acţiuni la purtător. `
135. Acţiunile privilegiate sau ordirlare sunt de valoare egală şi conferă posesorilor
drepturi egale. ţ
136. Acţiunile privilegiate sau preferenţiale asigură titularilor drepturi suplimentare.
137. Privilegiile conferie de acţiunile referenţiale pot fi de natură patrimonială constând

în facilităţi la distribuirea dividen lor sau la împărţirea activului social în caz de
lichidare a societăţii sau pot fi referi oare la dreptul de vot, conferind titularului drepturi
multiple de vot. A
138. În funcţie de forma materială acţiunilor acestea pot fi: acţiuni materializate şi
acţiuni dematerializate.
139. Transmiterea dreptului de pro ietate asupra acţiunilor nominative se face, de

principiu, în baza unei declaraţii s* mnate de cedent şi cesionar, declaraţie care se
înregistrează în registrul acţionarilor.
140. În cazul în care acţiunile nominaîiive se emit în formă dematerializată (prin înscriere
în cont), în vederea transmiterii drept lui de proprietate, alături de declaraţia semnată de
cedent şi cesionar trebuie realizată şi o menţiune cu privire la cesiune, direct pe titlu
(deci în cuprinsul acţiunii), menţiune e trebuie semnată de cedent şi cesionar.
g
141. Dreptul de proprietate asupra cţiunilor la purtător, se transmite prin simpla

tradiţiune, fără nici un fel de forrnalit te suplimentară.
A
142. Acele persoane care participă în rganele executive şi de control ale societăţii şi pot
influenţa voinţa societăţii în sensul in ereselor proprii, cum ar fi cenzorii, administratorii,
directorii, respectiv membrii director lui şi ai consiliului de supraveghere sau orice alţi
reprezentanţi ai societăţii pot fi titulari acţiunilor cu dividend prioritar.
143. Titularii de acţiuni beneficiază îl cadrul societăţii de dreptul egal la vot în cadrul
adunării generale indiferent de numă l acţiunilor.a
144. Titularii de acţiuni beneficiază în cadrul societăţii de dreptul la dividende,

proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
145. Titularii de acţiuni beneficiază în cadrul societăţii de dreptul de a participa la

adunările generale ale societăţii doar dacă deţin acţiuni privilegiate.
146. de acţiuni beneficiază în cadrul societăţii de dreptul de a alege

Titularii şi de a fi ales
în organele de conducere doar dacă sunt acţionari majoritari.
147. Titularii de acţiuni beneficiază în cadrul societăţii de dreptul de a primi partea

cuvenită în urma lichidării societăţii.
148. Dacă la momentul constituirii societăţii nu s-a vărsat integral capitalul social va fi
angajată răspunderea celor care nu şi-au executat obligaţia de efectuare a Vărsămintelor.
149. Dacă în urma somării repetate, cei obligaţi la efectuarea Vărsămintelor nu şi-au
efectuat obligaţia, consiliul de administraţie sau directorul are posibilitatea de a face
demersurile pentru urmărirea acţionariilor rău platnici şi pentru executarea debitelor
acestora.
150. Dacă în urma somării repetate, cei obligaţi la efectuarea Vărsămintelor nu şi-au
efectuat obligaţia consiliul de administraţie sau. directorul poate anula acţiunile deţinute
de către acţionarii răi platnici, caz în care, hotărârea de anulare trebuie publicată în
Monitorul Oficial.
151. Asupra acţiunilor societăţii titularii de acţiuni nu se pot constitui garanţii reale
mobiliare.
152. Dacă asupra unor acţiuni sunt constituite garanţii reale mobiliare, dreptul de vot
aparţine tot proprietarului şi nu creditorului gajist.
153. În cazul în care capitalul social al societăţilor anonime devine insuficient, societatea
va recurge la anumite procedee, procurând sumele necesare prin majorarea capitalului
social sau prin împrumuturi pe termen scurt.
154. Pentru a evita dificultăţile generate de mărirea numărului de acţionari sau de

fluctuaţiile pieţei, societatea poate utiliza şi un mijloc de finanţare a activităţii societăţii
emiterea de obligaţiuni în schimbul sumelor imprumutate
155. Emiterea de obligaţiuni este inclusă în categoria valorilor mobiliare.
156. Obligaţiunile sunt titluri

de credit emise de societăţi de capital, în baza cărora
titularul dobândeşte o obligaţie faţă de societate.
157. Obligaţiunile sunt bunuri corporale.
158. Obligaţiunile sunt negociabile pe piaţa de capital.
159. Obligaţiunile sunt netransmisibile.

l
160. Obligaţiunile la purtător cuprind în titlu datele de identificare ale obligatarului.
16 l. Obligaţiunile nominative nu conjţin menţiuni privind identificarea titularului.
162. După natura dreptului conferit piosesorului, obligaţiunile sunt de trei feluri: ordinare,
cu primă şi cu loturi.
163. Obligaţiunile ordinare se cump“ ă de un subscriitor la un preţ sub valoarea nominală

şi dau dreptul la diferenţa între valo \rea nominală şi suma efectiv vărsată societăţii.
164. Obligaţiunile cu primă acordă ilreptul la resituirea valorii nominale şi a dobânzii

aferente. *
165. Obligaţiunile cu loturi pot fi rainbursate, la scadenţă sau înainte de scadenţă, prin
tragerea la sorţi.
166. Emisiunea de obligaţiuni se poati: realiza prin intermediul unor bănci sau prin apel la
subscripţie publică. i
Emiterea de obligaţiuni se decidej de adunarea generală ordinară a societăţii.

l
167.
168. societate pe acţiuni nu poate facáiemisiune de obligaţiuni pentru o sumă mai mare de
3/4 din capitalul vărsat şi existent co form ultimului bilanţ.
169. societate pe acţiuni nu poate face emisiune de obligaţiuni pentru o sumă mai mare de
l/2 din capitalul vărsat şi existent conform ultimului bilanţ.
170. În situaţia în care emisiunea de obligaţiuni se realiză prin intermediul unor bănci,
băncile preiau toate obligaţiunile qmise de societate după care băncile le plasează
clienţilor lor.
171. În în care emisiunea de obligaţiuni se realiză prin prin apel la subscripţie

situaţia
publică societatea va emite un prospect de emisiune, prospect ce are valoarea unei oferte
publice. i
172. Deţinătorii de obligaţiuni au posäbilitatea să-şi constituie, conform legii, o adunare

generală a deţinătorilor de obligaţiuni în scopul protej ării drepturilor lor.
173. Hotărârile adunării obligatarilor S& adoptă cu o majoritate specifică reprezentând cel
puţin l/2 din titlurile emise şi neram rsate.
174. Hotărârile adunării obligatarilor s adoptă cu o majoritate specifică reprezentând cel

puţin l/3 din titlurile emise şi neramb rsate
175. Hotărârile adunării obligatarilor s adoptă cu o majoritate specifică reprezentând cel

puţin 1/4 din titlurile emise şi neramb rsate.
r
176. Există posibilitatea de convertire a obligaţiunilor în acţiuni în măsura în care o

şi
astfel de soluţie este consemnată în prospectul de emisiune.
177. Certificatele de părţi sociale nu pot fi transmise prin gir.
178. Certificatele de părţi sociale pot fi transmise prin remitere materială, ca acţiunile la
purtător.
179. Deşi societatea cu răspundere limitată nu poate emite titluri negociabile, părţile
sociale pot fi transmise între asociaţi, către persoane din afara societăţii sau pe cale
succesorală, prin cesiune, dacă în actul constitutiv nu există o clauză contrară.
180. Către terţe persoane neasociate transmiterea părţilor sociale prin cesiune necesită
acordul asociatilor care reprezintă majoritatea calificată a capitalului social, adică cel
puţin l/4 din capitalul social.
acordul asociaţilor care reprezintă majoritatea calificată a capitalului social, adică cel
puţin 3/4 din capitalul social.
acordul asociaţilor care reprezintă majoritatea calificată a capitalului social, adică cel
puţin l/2 din capitalul social.
183. Moştenitorilor li se pot transmite părţile sociale pe cale succesorală dar doar dacă
există acordul asociaţilor, în conformitate cu prevederile actului constitutiv.
184. În toate situaţiile de transmitere a părţilor sociale,transmiterea părţilor sociale se

înscrie în registrul de asociaţi al societăţii şi în registrul comerţului, transmiterea fiind
opozabilă terţilor numai din momentul înscrierii în registrul comerţului.
185. Părţile sociale pot fi urmărite de creditorii asociaţilor înainte de dizolvarea societăţii.
186. Creditorii asociaţilor pot popri asigurător, în timpul duratei societăţii, sumele ce se
cuvin asociaţilor prin lichidare.
187. Cesiunea părţilor de interes poate avea loc doar dacă există o asemenea clauză în
actul constitutiv.
188. Filialaeste o societate comercială fără personalitate juridică, constituită de societatea

primară (societatea mamă), care deţine majoritatea capitalului său.
189. Filiala participă la raporturile juridice în nume propriu, dobândind drepturi şi

asumându-şi obligaţii.
190. Filiala trebuie să se constituie în aceeaşi formă de organizare ca şi societatea mamă.
191. Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale.

j _
154 a Oana Bărbulescu
192. Societatea mamă îi alocă aceasiţui sediu secundar un anumit capital, în scopul de a
desfăşura o activitate economică din cadrul obiectului său de activitate, sucursala
dispunand de autonomie în limitele„ stabilite de societate.
„ i
193. Intrucât are personalitate juridică, sucursala poate încheia acte juridice în nume
propriu. `
194. Actele juridice încheiate de sucursală sunt încheiate de către reprezentanţii

desemnaţi de societatea mamă.
195. Sucursala se înregistrează înainiie de începerea activităţii ei la registrul comerţului

din judeţul în care va funcţiona.
196. Sucursalele au naţionalitatea socităţii mamă.
197. Sucursalele se constituie într-un dintre formele de societate reglementate de legea

31/1990 republicată, şi va avea r gimul juridic al formei de societate în care s-a
constituit, chiar dacă societatea mamjă are altă formă de organizare.
198. Reprezentanţă, neavând personalitate juridică proprie au acelaşi regim juridic ca şi

sucursala.
Reprezentanţa reprezintă un Sedllil secundar ale societăţii mamă.

'
199.
200. Reprezentanţa se meţionează nlmai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul

comerţului de la sediul principal n( şi la registrul comerţului din localitatea unde îşi
desfăşoară reprezentaţa activitatea. ă
201. La societăţile de persoane acţiţni există toate cele trei categorii de organe de
conducere (respectiv adunarea gen rală a acţionarilor), de execuţie (administratorii
organizaţi sub forma consiliului de dministraţie, directori sau membrii directoratului şi
consiliul de supraveghere), de control (respectiv cenzori şi auditori financiari).
202. La societatea pe acţiuni dator tă numărului relativ mic de societati, nu este

instituţionalizată o adunare genera ă propriu-zisă; de asemenea, controlul gestiunii
societăţii se realizează de către asocaţi, nefiind necesari, de regulă cenzori şi auditori
financiari.
Conducerea societăţii comercialelpe acţiuni se realizează de către adunarea generală

l
203.
(AGA). `
204. Adunarea extraordinară poate ă discute şi să decidă asupra oricărei probleme

înscrise pe ordinea de zi.
205. Pentru ca hotărârile luate de adu rea generală ordinară a acţionarilor să fie valabile
ea trebuie să aibă loc la sediul societă ii în locul indicat în convocatoare.
206. AGOA poate să aprobe sau să m_ diñce bilanţul contabil, după ascultarea raportului
consiliului de administraţie, directoru ui, consiliului de supraveghere sau cenzorilor.
Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor l55
207. AGOA nu poate să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, repectiv

ai consiliului de supraveghere şi cenzorii.
208. AGOA poate să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar, să demită
auditorul financiar, la societăţile audiate.
209. AGOA poate să să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz,
programul de activitate, pentru exerciţiul financiar următor.
210. AGOA nu poate să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai
multor unităţi ale societăţii.
211. În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea

deliberărilor adunării generale ordinare, la prima convocare este necesară prezenţa
acţionarilor care să reprezinte cel puţin l/4 din numărul de drepturi de vot.
212. În societatea pe acţiuni societatea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea

şi
acţionarilor care să reprezinte cel puţin l/3 din numărul de drepturi de vot.
213. În societatea pe acţiuni societatea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea

şi
acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/2 din numărul de drepturi de vot.
214. În societatea pe şi societatea în comandită pe acţiuni hotărârile se iau de către

acţiuni
acţionarii care deţin majoritatea absolută din cajpitalul social reprezentat în adunare, dacă
actul constitutiv nu prevede altfel.
215. În societatea pe comandită pe acţiuni hotărârile se iau de către

acţiuni şi societatea în
acţionarii care deţin majoritatea simplă din capitalul social reprezentat în adunare, dacă
actul constitutiv nu prevede altfel.
216. În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni hotărârile se iau de către

acţionariîn unanimitate, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.
217. Au dreptul să ceară introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulţi
acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social.
220. La societatea cu răspundere limitată adunarea decide prin votul reprezentând

majoritatea simplă a asociaţilor şi a părţilor sociale (se cere deci, îndeplinirea cumulativ,
a procentului de 50% plus unu din numărul asociaţilor prezenţi şi a condiţiei ca ei să
reprezinte jumătate plus unu din totalul părţilor sociale).
l56 l
Oana Bărbulescu
l
La societatea cu răspundere llimitată adunarea decide prin votul reprezentând

i
221.
majoritatea absolută a asociatilor şi a părţilor sociale (se cere deci, îndeplinirea
cumulativ, a procentului de 50% pl s unu din numărul asociatilor şi a conditiei ca ei să
reprezinte jumătate plus unu din tot lul părţilor sociale).
222. La societatea cu răspundere limiitată adunarea decide prin votul tuturor asociatilor.
l
223. În cazul societăţii în nume col ctiv şi în comandită simplă, hotărârile se iau prin
votul asociatilor ce reprezintă majo itatea absolută a capitalului social pentru alegerea şi
revocarea administratorilor. l
224. În cazul societăţii în nume col ctiv şi în comandită simplă, hotărârile se iau prin
votul asociatilor ce reprezintă majo itatea absolută a capitalului social pentru majorarea
capitalului social.
225. În cazul societăţii în nume co ectiv şi în comandită simplă, hotărârile cu votul

unanimităţii asociatilor pentru alege ea şi revocarea administratorilor.
226. În cazul în nume co ectiV şi în comandită simplă, hotărârile

societăţii cu Votul
unanimităţii asociatilor pentru maj or rea capitalului social.
227. Adunarea extraordinară se înt lneşte doar în cazul societăţilor constituite prin
subscriptie publică (posibilă doar l societatea pe actiuni şi societatea în comandită pe
actiuni) şi reprezintă prima adunare 1% care participă subsciitorii de actiuni.
228. În termen de cel mult zile d la data inchiderii subscrierii, fondatorii trebuie să
15
convoace adunarea constitutivă, prin r-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial.
229. Pentru a fi legal constituită adu area constitutivă se cere prezenta a jumătate plus
unu din numărul subscritorilor acce anti, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii simple
a celor prezenti. i
230. La adunarea constitutivă nu au ept de vot acceptantii care au constituit aporturi în

natură, pentru deliberările privind ap rturile lor.
231. Adunarea extraordinară numeşt primii membrii ai consiliului de administratie,

respectiv ai consiliului de supravegh re, primii cenzori sau auditori.
232. Adunarea constitutivă se întrun şte ori de câte ori este nevoie pentru a se lua o
hotărâre în probleme ce au caractert deosebit, cum ar fi: prelungirea duratei societăţii,
mărirea sau reducerea capitalului s cial, schimbarea obiectului sau formei societăţii,
mutarea sediului, fuziunea cu alt societăţi, dizolvarea, adică aspecte ce privesc
modificarea actului constitutiv.
233. La societatea pe acţiuni şi soci tatea în comandită pe actiuni, pentru validitatea

deliberărilor adunării extraordinare e te necesară prezenta acţionarilor reprezentând 1/4
din capitalul social.
234. La societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea

deliberărilor adunării extraordinare este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând 3/4
235. La societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, pentru validitatea

deliberărilor adunării extraordinare este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând 1/2
236. La societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, la prima convocare,

hotărârile adunării extraordinare se iau cu votul unui număr de acţionari care să
reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social.
237. La societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, la prima convocare,

hotărârile adunării extraordinare se iau cu votul unui număr de acţionari care să
reprezinte cel puţin l/3 din capitalul social.
238. La societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, la a doua convocare,

hotărârile adunării extraordinare se iau cu votul unui număr de acţionari reprezentând
l/3 din capitalul social indiferent de prezenţă.
239. La societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, la a doua convocare,

hotărârile adunării extraordinare se iau cu votul unui număr de acţionari reprezentând
l/3 din capitalul social doar dacă sunt prezenţi acţionarii ce reprezintă jumătate din
capitalul social.
240. La societatea cu răspundere limitată hotărârile adunării extraordinare se iau cu votul

tuturor asociaţilor.
241. La societatea cu răspundere limitată hotărârile adunării extraordinare se iau cu Votul

a jumătate plus l din asociaţii prezenţi la adunare.
242. Adunările speciale sunt valabile doar în cazul societăţilor de capitaluri.
243. Adunărea generală a asociaţilor din cadrul societăţii cu răspundere limitată are
atribuţia de desemna şi revoca administratorii şi cenzorii.
244. Adunărea generală a asociaţilor din cadrul societăţii curăspundere limitată are
atribuţia să aprobe situaţia financiară şi să stabilească repartizarea profitului net.
245. Asociatul unic dintr-o societate cu răspundere limitată poate avea calitatea de salariat
al societăţii, cu excepţia cazului în care are calitatea de administrator unic sau membru al
consiliului de administraţie.
246. În societatea în comandită simplă, administrarea se încredinţează unuia sau mai

multor asociaţi comanditaţi.
247. În societatea în comandită pe acţiuni, administrarea societăţii este încredinţată unuia

sau mai multori comanditari.
248. Primii administratori ai unei comerciale pot fi numiţi pe o perioadă de 5 ani,

sociietăţi
iar dacă nu s-a prevăzut durata manciiatului pentru administratorii ulteriori aceasta poate
fi de maxim 4 ani. l
249. Persoanele care nu pot ñ fonaiatori nu pot fi nici administratori, directori sau
reprezentanţi ai societăţii.
250. Adminstratorul trebuie să încheie un contract de muncă în formă scrisă.
251. Acţiunea în răspundere pentru prejudiciile provocate de administrator aparţine

AGOA.
252. Administratorul persoană fizică nu poate exercita mai mult de 5 mandate de

administrator, cu excepţia situaţiei în care deţine 1/2 din numărul total de acţiuni.
253. Administratorul are obligaţia înregistrării calităţii la registrul comerţului.
254. Administratorul desfăşura activitate de administrator, cenzor sau auditor intern într-o
societate concurentă. l
255. De la regula potrivit căreia socţietatea pe acţiuni poate fi administrată printr-un

administrator social unic legiuito l instituie o excepţie care constă în aceea că
societăţile pe acţiuni ale căror situaţii' financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale
de auditare sunt obligate să ñe admi istrate de minimum trei administratori.
256. CA este un organ colectiv cu atribuţii ce constau în gestiunea internă a societăţii şi în

reprezentarea acesteia în relaţiile cu terţii.
l
257. Rolul CA este acela de a exercitá atribuţiile de control ale SA-ului şi de reprezentare
a societăţii în raporturile cu terţii. ţ
258. Directorii numiţi de CA pot fi doar din afara CA.

l
259. Acei administratori din CA &care nu deţin funcţie de director reprezintă

administratorii neexecutivi. l
260. Membrii neexecutivi ai CA exe cită atribuţiile de conducere în timp ce membrii

executivi ai CA exercită atribuţiile d control.
261. CA poate delega directorilor numiirea, revocarea, stabilirea renumeraţiei directorilor.
262. CA nu poate delega directorilof pregătirea raportului anual, organizarea AGA şi

implementarea hotărârilor acestuia.
263. CA poate delega directorilorintroducerea cererii pentru deschiderea procedurii

insolvenţei.
264. Conducerea unui SA poate ñ delegată cel mult la 3 directori.

265. Directorul general nu poate fi în acelaşi timp şi preşedintele CA.
266. Rolul directorului general este de a reprezenta societatea în raport cu terţii şi în

justiţie.
267. Directorii pot fi revocaţi oricând de către CA.
268. Alegerea şi revocarea membrilor CA se face de întotdeauna de AGOA.
269. Primii administratori ai unui CA sunt aleşi de AGOA.
270. Primii administratori ai unui CA sunt aleşi prin actul constitutiv.
271. Pot candida la funcţia de administrator doar membrii actuali ai CA.
272. Pe durata mandatului administratorii pot cumula funcţia de administrator cu cea de

salariat.
273. CA va fi condus de către un preşedinte care spre deosebire de directori trebuie să fie
o persoană care are deja calitatea de administrator
274. Alegerea preşedintelui CA se face întotdeauna de către AGOA.
275. Preşedintele CA poate fi revocat de către AGOA în situasţia în care a fost ales de
aceasta, sau poate fi revocat de CA indiferent dacă a fost ales de CA sau numit de
AGOA.
276. Pentru Validarea deciziilor consiliului de administraţie este necesară prezenţa a cel
puţin jumătate din numărul membrilor.
277. Deciziile CA se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
278. Atunci când CA delegă conducerea societăţii către directori, atribuţia de reprezentare
se transferă de la preşedintele CA la directorul societăţii.
279. CA va avea maxim trei administratori.
280. Raporturile dintre societate şi administratori (executivi, neexecutivi) sunt guvernate

de regulile mandatului, neputându-se încheia contract de muncă.
281. Prin actul constitutiv sau prin hotărârea AGA se poate prevedea ca unul sau mai
mulţi membri ai CA să fie independenti.
282. În cadrul sistemului unitar de administrare Directoratului îi revin atribuţii de

conducere iar consiliului de supraveghere 11 revine atribuţia de a exercita un control
permanent asupra directoratului care realizează conducerea societăţii.
283. În sistemul dualist de administrare numirea directorului este facultativă.

284. Numirea Directoratului este în saicina AGOA.

l
285. Dacă în cadrul sistemului unitar e administrare, conducerea societăţii de către unul
sau mai mulţi directori este facultati ă, lăsată de către legiuitor la alegerea consiliului de
administraţie, în cadrul sistemului d alist de administrare conducerea societăţii de către
directorat este obligatorie. l
286. Motivele pentru care o societ e comercială optează pentru sistemul dualist de
administrare rezidă în delimitarea netă între funcţiile executive ale societăţii şi
administrarea acesteia de către p „Isoane care nu sunt implicate în mod direct în
managementul societăţii.
287. Alegerea sistemului de admin strare al societăţii pe acţiuni poate fi doar la

constituirea societăţii.
288. În cadrul sistemului dualist del administrare, întrucât consiliul de supraveghere

exercită atribuţii de supraveghere asupra directoratului, societatea nu va mai avea
cenzori, ci auditori interni şi auditori financiari.
289. Societăţile pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare fiind
supuse auditului financiar. i
290. Desemnarea membrilor directoratului este o atribuţie a consiliului de supraveghere

sau a AGOA.
291. Pentru validitatea deciziei cot siliului de supraveghere (CS) privind numirea
membrilor directoratului legea 31/1 ,90 impune un cvorum de minim 30% din numărul
membrilor consiliului de supravegh e (dacă actul constitutiv un prevede un cvorum mai
a
ridicat), iar deciziile se adoptă, cu vo; ul majorităţii membrilor prezenţi.
292. Pentru validitatea deciziei coiisiliului de supraveghere (CS) privind numirea

membrilor directoratului legea 31/1 90 impune un cvorum de minim 50% din numărul
membrilor consiliului de supraveghe e (dacă actul constitutiv un prevede un cvorum mai
ridicat), iar deciziile se adoptă, cu vo l majorităţii membrilor prezenţi.
293. În cadrul sistemului unitar de ad inistrare directorii pot fi numiţi atât dintre membrii
consiliului de admninistraţie cât şi din afara acestuia, în cadrul sistemului dualist de
administrare membrii directoratulu' nu pot fi concomitent membri ai consiliului de
supraveghere. l
294. persoană care a făcut parte din c nsiliul de supraveghere nu poate deveni membru al
directoratului.
295. Membrii directoratului pot ñ r ocaţi oricând de către consiliul de supraveghere,

actul constitutiv putând prevedea po ibilitatea revocării lor şi de către adunarea generală
ordinară a acţionarilor.
296. Membrii directoratului au aceeaşi drepturi şi obligaţii cu cele ale membrilor

consiliului de supraveghere sau ci cele ale directorilor societăţii pe acţiuni cărora
consiliul de administraţie le-a delegat atribuţiile.
297. Întrucât în societatea pe acţiuni ce a optat pentru sistemul dualist, conducerea revine
în exclusivitate consiliului de supraveghere, reprezentarea societăţii în relaţiile cu terţii şi
în justiţie este asigurată de către directorat.
298. Membrii directoratului exercită atribuţiile de reprezentare a societăţii doar acţionãd

împreună.
299. Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie,

membrii directoratului reprezintă societatea în raporturile cu membrii directoratului.
300. Directoratul alege şi revocă membrii consiliului de supraveghere.
301. Adunarea generală ordinară a acţionarilor (AGOA) alege şi revocă membrii

consiliului de supraveghere.
302. Nominalizarea candidaţilor pentru consiliul de supraveghere aparţine atât membrilor

actuali ai consiliului de supraveghere, cât şi acţionarilor.
303. Numărul maxim de membrii ce pot forma consiliul de supraveghere este de 15.
304. Condiţiile de cvorum pentru alegerea presedintelui consiliului de supraveghere sunt

date de prezenţa a cel puţin l/2 din numărul membrilor consiliului.
305. Condiţiile de cvorum pentru alegerea presedintelui consiliului de supraveghere sunt

date de prezenţa a cel puţin l/ 3 din numărul membrilor consiliului.
306. Deciziile privind alegerea presedintelui consiliului de supraveghere se adoptă cu

votul majorităţii membrilor consiliului deci nu cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
307. Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere, nu poate depăşi 3 ani.
308. Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de către adunarea

generală a acţionarilor.
309. Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de către Directorat.
310. Decizia de revocare a menbrilor consiliului de supraveghere se ia cu cel puţin două

treimi din numărul voturilor acţionarilor prezenţi în AGOA.
3ll. Decizia de revocare a menbrilor consiliului de supraveghere se ia cu cel puţin

jumătate din numărul voturilor acţionarilor prezenţi în AGOA.
312. Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raport cu directoratul.
313. Adunarea generală ordinară este singura competentă să numească membrii

consiliului de supraveghere iar adunarea extraordinară este singura în măsură să îi
suspende.
l
314. Membrilor consiliului de supravêighere nu pot fi şi membri ai directoratului, în cadrul

aceleiaşi societăţi. i
315. Membrilor consiliului de supraiveghere nu pot fi şi salariaţi în cadrul aceleiaşi

societăţi. ă
316. Membrilor consiliului de supra eghere au interdicţia de a

încheia cu societatea
operaţiuni de dobândire sau înstrăin re a unor bunuri, având o valoare de peste 10% din
valoarea activelor nete ale societăţi', în nume propriu, fără a beneficia de aprobarea
AGOA.
317. Membrilor consiliului de supra eghere au interdicţia de a

încheia cu societatea
operaţiuni de dobândire sau înstrăin re a unor bunuri, având o valoare de peste 10% din
valoarea activelor nete ale societăţi', în nume propriu, fără a beneficia de aprobarea
AGOA. a
318. Intră în sfera de competenţă a consiliului de supraveghere numirea şi revocarea

membrilor directoratului.
319. Consiliului de supraveghere coiistă are obligaţia, ca cel puţin o dată pe an, să
raporteze adunării generale a acţidnarilor cu privire la activitatea de supravrghere
desfăşurată. i
320. Nu pot f1 înfiinţate comitete coisultative decât dacă prin actul constitutiv sau prin
hotărârea AGOA s-a prevăzut expres posibilitatea desemnării unor membrii
independenţi ai consiliului de supravţghere.
321. Consiliul de supraveghere se întrţiineşte cel puţin o dată la 5 luni.
322. Convocarea consiliului de supra eghere este posibil a fi făcută de

* către preşedintele
consiliului, la cererea motivată a cel uţin doi dintre membrii săi.
323. Convocarea consiliului de suprjveghere nu poate fi făcută de către preşedintele

consiliului, atunci cînd solicitarea vi e din partea directoratului.
324. Regula funcţionării consiliului de supraveghere este că membrii directoratului

reprezintă societatea acţionând împţeună, dar ca excepţie, în situaţia în care sunt toţi
membrii de acord, pot împutemici pe unul din ei să încheie anumite operaţiuni.
325. Cei ce fac parte din Directorat se umesc membrii directoratului şi nu directori.
326. Când Directoratul este format `ntr~un singur membru acesta poartă denumire de
director general unic iar când sun mai mulţi numărul lor trebuie să fie impar cu
menţiunea că în cazul societăţilor c re au obligaţia legală de auditare numărul minim
este de trei. i
327. Directoratul înaintează consiliul! i de supraveghere situaţiile financiare anuale şi

raportul său anual imediat după elab rarea acestora şi propunerea detaliată cu privire la
distribuirea profitului rezultat din bilanţul exerciţiului financiar, pe care intenţionează să

o prezinte adunării generale.
328. Consiliul de supraveghere are atribuţii Consultative, formulând recomandări pe

diverse domenii.
329. Numărul membrilor consiliului de supraveghere se stabileşte prin actul constitutiv,

dar nu poate fi mai mic de trei şi nici mai mare de unsprezece.
330. Numirea administratorilor unei societăţi curăspundere limitată ce a fost realizată

prin contract se poate revoca numai cu unanimitatea voturilor asociaţilor.
331. Numirea administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată făcută de adunarea

generală se revocă prin votul asociatilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social.
332. Cu 5 zile înainte de adunarea generală, bilanţul împreună cu rapoartele întocmite de

administratori vor fi puse la dispoziţia asociaţilor.
333. Administratorii societăţii cu răspundere limitată sunt obligaţi să convoace adunarea

asociaţilor la sediul social, cel puţin de două ori pe an în adunări generale ordinare.
334. Administratorii societăţii cu răspundere limitată nu răspund solidar faţă de societate

pentru realitatea vărsămintelor iăcutede asociaţi.
335. Societăţi pe acţiuni care sunt supuse obligaţiei de audiere prin lege pot opta între
auditori sau cenzori.
336. Fie că este vorba despre auditul financiar impus de lege sau hotărât de acţionari,
societatea comercială ce şi-a organizat controlul prin această variantă va exclude
controlul realizat de auditul intern.
337. Obligativitatea organizării controlului activităţii administratorilor de către auditorii

financiari este instituită prin legea 3 l/ 1990 şi pentru SA-urile care au ales sistemul unitar
de administrare.
338. Cenzorii, respectiv auditorii financiari reprezintă organisme interne ale societăţii.
339. Principalele atribuţii ale cenzorilor se referă la supravegherea gestiunii societăţii prin
controale periodice sau inspecţii inopinate cu privire la verificarea bilanţului şi a
contului de profit şi pierderi, la corecta ţinere a registrelor societăţii şi în general la
supravegherea conservării şi sporirii patrimoniului societăţii prin mijloace licite.
340. Cenzorii acţionează cu scopul de a servi interesele organelor de gestiune executive.
341. Auditul intern acţionează cu scopul de a servi interesele acţionarilor.
342. Primii cenzori sunt stabiliţi prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă datele de
identificare ale primilor cenzori.
164 I Oana Bărbulescu
l
343. Cenzorii trebuie să fie în număr çile minim cinci.

l
344. Durata însărcinării cenzorilor esti: de 3 ani, putând fi şi realeşi.
345. Calitatea de cenzor o poate avea iloar un acţionar persoană fizică.
346. Există obligaţia auditării finano are pentru societăţile comerciale care au cifra de
afaceri netă ce depăşeşte 7 300 00 euro şi activele totale depăşesc valoarea de 3 650
000 euro. l
347. Există obligaţia auditării financ are pentru societăţile comerciale care au cifra de
afaceri netă ce depăşeşte 7 300 `00 euro şi numărul mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar este mai mare de 50.
l
afaceri netă ce depăşeşte 5 300 00 euro şi numărul mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar este mai mare e l00.
afaceri netă ce depăşeşte 5 300 00 euro şi activele totale depăşesc valoarea de 3 650
000 euro. `
350. Există obligaţia auditării financiêre pentru societăţile comerciale ale căror activele
totale depăşesc valoarea de 3 650 00 euro şi numărul mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar este mai mare d] 50.
351. Există obligaţia auditării finanîêre pentru societăţile comerciale ale căror activele
totale depăşesc valoarea de 3 650 00 euro şi numărul mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar este mai mare l00.
352. În cazul SA-urilor ale căror si aţii financiare sunt auditate, atribuţia numirii sau
demiterii auditorului financiar, prec şi atribuţia fixării duratei minime a contractului
de audit financiar este de competenţa adunării extraordinare.
l
353. Auditul intern este obligatoriu lal societăţile ale căror situaţii financiare anuale sunt
supese auditării financiare. ţ
354. Persoanele care pot exercita activitatea de audit sunt persoane fizice sau persoane
juridice, firme de audit. 4
355. Societăţile pe acţiuni care opteŢză pentru sistemul dualist de administrare sunt
supuse obligatoriu auditului financiar
356. Societăţile cu răspundere limitaită la care nu sunt numiţi cenzori sunt supuse
obligatoriu auditului financiar.
357. Auditori interni nu sunt un organ dar formează o structură de

intern al societăţii,
control profesional în cadrul societăţii de regulă subordonată organului de conducere
executivă, dar care au o obligaţie de loialitate faţă de acţionari.
358. Cerinţa legii 31/1990 ca la societăţile supuse auditului financiar să existe şi audit
intern se explică prin competenţele limitate de control ale auditorilor (comparativ cu cele
ale cenzorilor), care trebuie suplinite de existenţa unei structuri profesioniste de control
în cadrul societăţii.
359. Auditorul financiar are rolul de a evalua activitatea auditului intern

Verifica şi
analizând datele şi informaţiile furnizate de acesta, prezentând apoi un raport cu propria
sa opinie, privind respectivele situaţii financiare.
360. În cazul societăţilor comerciale la care numirea auditorului financiar este obligatorie,
raportul către AGA, pe marginea situaţiei financiare, va fi întocmit de către auditorul
intern.
361. Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt
însoţite de
raportul cenzorilor/auditorului financiar.
362. Atât organul de control cât şi organul de conducere executivă sunt subordonate
adunării generale.
363. Cenzorii sunt obligaţi în mod expres să participe întotdeauna la adunările generale.
364. Cenzorii constituie un organ de control subordonat adunării generale, auditorul

intern, fiind subordonat organelor de gestiune ale societăţii pe acţiuni.
365. Adunarea generală ordinară poate decide însă revocarea cenzorilor.
366. În cazul auditorilor interni procedura de control este similară cu cea prevăzută în
cazul cenzorilor.
367. Auditorii interni, la fel ca şi Cenzorii, pot convoca adunarea generală.
368. Cenzorii au obligaţia de a supraveghea gestiunea societăţii.
369. Cenzorii au obligaţia de a verifica dacă bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi
sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele.
370. Cenzorii cercetează modul în care s-au făcut evaluarea patrimoniului.
371. Revocarea cenzorilor se face numai prin hotărârea adunării generale a acţionarilor,
niciun alt organism neavând competenţa luării unei astfel de decizii, nici chiar CA.
372. persoană poate funcţiona în calitate de cenzor în cel mult de cinci societăţi.
373. Numirea cenzorilor într-o societate cu răspundere limitată este obligatorie dacă
numărul asociaţilor este mai mare de 25.
374. Încetarea existenţei societăţii comerciale presupune atât încetarea personalităţii

juridice, dobândită la momentul c nstituirii societăţii, cât şi lichidarea patrimoniului

societăţii, prin exercitarea drepturilo şi indeplinirea obligaţiilor sociale.
375. Dizolvarea este a doua fază de incetare a existenţei societăţii comerciale, constând
intr-un ansamblu de operaţiuni care au drept finalitate incheierea afacerilor comerciale,
incasarea creanţelor societăţii, trans oimarea bunurilor societăţii in bani, plata datoriilor
acesteia, precum şi împărţirea activu ui net intre asociaţi.
376. Lichidarea reprezintă faza de inceput a procesului de incetare a personalităţii

juridice. j
377. Lichidarea are ca rezultat dispîiiţia societăţii comerciale sau, altfel spus, incetarea
existenţei acesteia . 4
378. Decizia de modificarea actuluii constitutiv in cazul societăţilor pe acţiuni poate

aparţine adunării generale a acţion ilor, ori a consiliului de administraţie, respectiv a
a
directoratului sau se poate pronunţa hotărâre a instanţei judecătoreşti.

l
379. Hotărârea adunării asociaţilor îentru modificarea actului constitutiv al societăţii

trebuie să fie consemnată in scris, ia acest inscris nu trebuie autentificat chiar dacă actul
constitutive nu este intocmit in form autentică.
380. Majorarea capitalului social si poate face prin majorarea valorii nominale a
acţiunilor existente. ţ
381. Capitalul autorizat reprezintă po ibilitatea acordată prin actul constitutiv, consiliului
de administraţie sau directoratului s poată autoriza, intr-un interval de maxim 5 ani de
la inmatricularea societăţii comerci le majorarea capitalului social subscris până la o
Valoare nominală determinată (capit jl autorizat), prin emiterea de noi acţiuni in schimbul
aporturilor.
382. Hotărârea de majorare a capital lui social trebuie, pentru a produce efecte, să fie
dusă la indeplinire in termen de 6 lu i de la data adoptării.
383. Reducerea capitalului social se oate realiza prin compensarea unor creanţe pe care
anumiţi creditori le au asupra societ' ii.
384. Reducerea capitalului social se i oate realiza prin acordarea către creditori a unor
acţiuni din capitalul social. j
385. Majorarea capitalului social se ,poate realiza prin incorporarea beneficiilor sau a
primelor de emisiune.
386. Majorarea capitalului social se p ate realiza prin restituirea către asociaţi a unei cote-
păiţidin aporturi, proporţională cu ducerea capitalului social şi calculată in mod egal
pentru fiecare acţiune sau parte socia .
387. Reducerea capitalului social se poate realiza prin scutirea totală sau parţială a
asociaţilor de Vărsămintele datorate.
388. Majorarea capitalului social se poate realiza prin dobândirea propriilor acţiuni
urmată de anularea lor.
389. Reducerea capitalului social se poate realiza prin micşorarea numărului de acţiuni
sau de părţi sociale.
390. Reducerea capitalului social poate fi realizată numai în termen de două luni de la
data publicării hotărârii de reducere în Monitorul Oficial.
391. Excluderea unui asociat, ca formă de reducere a capitalului social, este admisă doar
la societăţile pe acţiuni.
392. Exercitarea dreptului de opoziţie al creditorilor particulari împotriva deciziei de

prelungire a duratei societăţii este recunoscut doar în cazul societăţilor de persoane şi al
societăţilor cu răspundere limitată, dacă creditorii au drepturi stabilite printr-un titlu
executoriu anterior hotărârii de prelungire a societăţii.
393. Exercitarea dreptului de opoziţie al creditorilor particulari împotriva deciziei de

prelungire a duratei societăţii este recunoscut în cazul societăţilor de capital, deşi
creditorii acestor societăţi nu trebuie să aştepte dizolvarea şi lichidarea societăţii pentru
satisfacerea drepturilor lor, pe durata existenţei societăţii ei având dreptul să sechestreze
sau să vândă acţiunile debitorului lor.
394. Transformarea societăţilor este procedeul tehnico-juridic de schimbare a sediului

unei societăţi.
395. Transformarea se face prin modificarea actului constitutiv al unei societăţi

comerciale existente, fapt pentru care, nu se naşte o persoană juridică nouă.
396. Pentru ca transformarea să fie valabilă trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
pentru forma de societate în care se va transforma societatea existentă.
397. Fuziunea este operaţiunea prin care o societate, după ce este dizolvată fără a intra în
lichidare, transferă mai multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul
repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare.
398. Fuziunea este operaţiunea prin care una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a
intra în lichidare, transferându-şi ulterior totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi,
în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare.
399. Fuziunea este operaţiunea prin care mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în
lichidare, transferându-şi ulterior totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o
constituie, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare.
400. Fuziunea este operaţiunea prin care mai multe societăţi după ce sunt dizolvate îşi
transferăulterior totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în
schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare.
i
401. Divizarea este operaţiunea prin ţre o societate, după ce este dizolvată fără a intra în
lichidare, transferă mai multor socr tăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul unei
'
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate
către acţionarii societăţii divizate.
402. Divizarea este operaţiunea prin are o societate, după ce este dizovată fără a intra în
lichidare, transferă toate activele şi asivele sale mai multor societăţi nou constituite.
403. Fuziunea sau divizarea, pote Hi efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în
lichidare şi chiar dacă acestea au ñTceput îdistribuirea între asociaţi a activelor ce s-ar
cuveni în urma lichidării.
l
404. În urma fuziunii societatea abso ită încetează să existe.
405. În urma divizării societatea diviz tă continuă să existe.
406. Nici o acţiune sau parte socială societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru
l
acţiuni/părţi sociale emise de societ ea absorbită şi care sunt deţinute de către societatea
absorbantă, direct sau prin intermedl ul unei persoane acţionând în nume propriu, dar în
contul societăţii.
407. Nici o acţiune sau parte social la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi
schimbată pentru acţiuni la societate* divizată, deţinute de către societatea beneñciară în
cauză, direct sau prin intermediul un i persoane acţionând în nume propriu, dar pe seama
societăţii.
a
408. Nici o acţiune sau parte social* la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi
schimbată pentru acţiuni la societ ea divizată, deţinute de către societatea divizată,
direct sau prin intermediul unei p rsoane acţionând în nume propriu, dar pe seama
societăţii. 3
409. Dizolvarea societăţilor comerciaile se poate produce prin hotărârea tribunalului, la

cererea tuturor asociaţilor. `
410. Dizolvarea se poate produce la societatea în comandită simplă şi în comandită pe

acţiuni, când prin retragerea sau de esul unuia (unora) dintre asociaţi dispare categoria
de asociaţi comanditaţi sau comandit ri.
411. În societatea îşi ăstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile

urma dizolvării
de lichidareşi totodată sunt perrni e orice operaţiuni comerciale noi care aduc un
beneficiu societăţii.
412. În urma dizolvării are loc desjîderea procedurii lichidării, administratorii având
obligaţia de a convoca adunarea gen rală pentru desemnarea lichidatorilor.
413. În urma dizolvării societatea co ercială îşi încetează existenţa din momentul radierii
din registrul existent la oficiul regist lui comerţului.
414. Lichidarea se face în interesul asiaciaţilor, fapt dovedit prin aceea că lichidarea poate
l
l
fi cerută numai de către asociaţi cu excluderea creditorilor societăţii.
415. Odată cu începerea lichidării, gestiunea societăţii se predă de către administratori

lichidatorilor.
416. Actul de numire al lichidatorilor aparţine întotdeauna instanţei.
417. Toate actele care emană de la societateîn lichidare trebuie să arate că aceasta este în
lichidare.
4 l 8. Lichidatorii pot fi doar personae juridice.
419. Lichidare pasivului reprezintă transformarea bunurilor societăţii în bani şi încasarea

creanţelor pe care societatea le are faţă de terţi.
420. Lichidarea activului reprezintă plata datoriilor societăţii către creditorii săi.
3.3.3. Întrebări deschise, aplicaţii şi teme de dezbatere
Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări şi teme de dezbatere şi rezolvaţi următoarele

aplicaţii.
l. Definiţi societatea civilă?
2. Care sunt asemănările dintre societatea civilă şi societatea comercială?
3. Care sunt deosebirile dintre societatea civilă şi societatea comercială?
4. Definiţi societatea comercială.
5. Prin ce se individualizează o societate comercială?
6. Care este importanţa sediului social?
7. Cum se determină naţionalitatea unei societăţi comerciale?
8. Cum se clasifică societăţile comerciale în funcţie de numărul de asociaţi?
9. Cum se clasifică societăţile comerciale în funcţie de numărul de asociaţi?
lO. Cum se clasifică societăţile comerciale în funcţie de răspunderea asociaţilor?
ll. Cum se clasifică societăţile comerciale în funcţie de structura capitalului social?
12. Prezentaţi trăsăturile specifice societăţilor de persoane.
13. Prin ce se diferenţiază societatea în comandită simplă de societatea în nume colectiv?
l4. Cum răspund asociaţii societăţii în nume colectiv pentru obligaţiile societăţii?
ă
15. Care este elementul caracteristic Locietăţilor de persoane?
16. Cine realizează controlul activită ii în societăţile în nume colectiv?

l
17. Care sunt cele două categorii de qisociaţi din societatea în comandită simplă?
l
18. Care este rolul şi răspunderea corinanditaţilor?
19. Care este rolul şi răspunderea corinanditarilor?

l
20. Care sunt elementele particulare societăţilor pe acţiuni?
21 Care sunt
. modurile în care se pot constitui societăţile pe acţiuni?
i
22. Cum răspund pentru obligaţiile kocietăţii cele două categorii de asociaţi din cadrul
societăţii în comandită pe acţiuni.
l
23. Care este elementul caracteristic bocietăţilor de capitaluri?
24. Prin ce se aseamănă societatea cu răspundere limitată cu societăţile de persoane?

l
25. Prin ce se aseamănă societatea cui răspundere limitată cu societăţile de capitaluri?
26. Cum caracterizaţi S.R.L.- ul unipiersonal?

l
27. În ce constă unicitatea proc durii de constituire a societăţilor comerciale

reglementată de actele normative atlate în vigoare?
28. Ce reprezintă actul constitutiv?
29. Cum se realizează constituirea uriei societăţi comerciale prin subscripţie publică?
30. Când se constituie o societate coiinercială prin subscripţie simultană?
31. Ce clauze obligatorii trebuie să conţină actul constitutiv?
32. Din ce este compus actul constitutiv la societăţile de persoane, şi de ce?
33. Din ce este compus actul constitutiv la societăţile de capitaluri, şi de ce?
34. Din ce este compus actul constitutiv la SRL, şi de ce?
35. În ce situaţii actul constitutiv al unei societăţi comerciale trebuie încheiat în formă
autentică?
36. Expicaţi noţiunea de aport la capitalul social.
37. În ce constă aportul în natură?

38 În ce constă aportul în creanţe

. şi la ce tipuri de societăţi comerciale este admis?
39. În ce constă aportul în industrie şi la ce tipuri de societăţi comerciale este admis?
40. Ce reprezintă subscrierea la capitalul social?
4l. Ce reprezintă vărsarea capitalului social?
42. Care sunt deosebirile dintre capitalul social şi patrimoniu?
43. Cum este definit capitalul social din punct de vedere economic?
44. Cum este definit capitalul social din punct de vedere juridic?
45. Care este diferenţa dintre capitalul subscris şi capitalul vărsat?
46. Care sunt condiţiile impuse de lege în privinţa capitalului vărsat pentru constituirea
valabilă a unei societăţi?
47. Cum se numesc diviziunile de capital la cele 5 tipuri de societăţi comerciale

reglementate de Legea 3 l/ 1990?
48. Cum explicaţi noţiune ade patrimoniu al societăţii?
49. Ce reprezintă fondul de rezervă legală?
50. Cum se crează rezerva legală?
51. Ce reprezintă rezerva statutară şi care este scopul ei?
52. Ce este rezerva facultativă şi la ce se foloseşte?
53. Ce reprezintă acţiunile?
54. Care sunt principalele caracteristici ale acţiunilor?
55. Ce drepturi conferă acţiunile deţinătorilor lor?
56. Cum pot fi clasificate acţiunile?
57. Care sunt diferenţele între acţiunile nominative şi acţiunile la purtător?
58. Arătaţi diferenţele între acţiunile obişnuite şi acţiunile privilegiate.
59. Care sunt avantaj ele acţiunilor nominative?
60. În ce situaţii întâlnim acţiuni la purtător?

l
61 Ce
. tipuri de obligaţiuni cunoaşteţi?
62. Prin ce se caracterizează obligaţiuinile?

l
63. Cum se clasifică obligaţiunile? l
64. Cum se realizează emisiunile de dbligaţiuni?
65. Care este scopul emiterii de obliglaţiuni?
66. Cum se face rambursarea obligaţi nilor?
67. În ce condiţii este posibilă converlirea obligaţiunilor în acţiuni?
68. Ce sunt certificatele de părţi sociale?

l
69. Explicaţi ce sunt părţile de intereda.
70. Deñniţi
l
şi caracterizaţi filiala.
71. Deñniţi şi caracterizaţi sucursala.!
72. Definiţi şi caracterizaţi reprezentalnţa.
73. Realizaţi o comparaţie între ñlialä, sucursală şi reprezentanţă.
74. Care sunt cele trei tipuri de organe ale unei societăţi comerciale?
75. Care sunt organele de conduceiîte lac ele trei tipuri de societăţi comerciale: de
persoane, de capitaluri, SRL?
76. Care sunt organele de execuţie la lzele trei tipuri de societăţi comerciale: de persoane,
de capitaluri, SRL? i
77. Care sunt organele de control la dele trei tipuri de societăţi comerciale: de persoane,
de capitaluri, SRL? l
78. În câte moduri se poate face admibistrarea societăţilor pe acţiuni?
79. Care este rolul AGOA? i
80. Care sunt condiţiile de cvorum e trebuie îndeplinite pentru Validitatea deciziilor
adunării geneale ordinare din cad l unei societăţi pe acţiuni?
81. Care sunt competenţele AGOA? ţ
82. Care sunt condiţiile de cvorum e trebuie îndeplinite pentru Validitatea deciziilor
`
adunării geneale ordinare din cada l unei societăţi cu răspundere limitată?

83. Care este rolul adunării constitutive şi la ce tipuri de societăţi o întâlnim?
84. Care sunt atribuţiile adunării constitutive?
85. Care sunt condiţiile de cvorum ce trebuie îndeplinite pentru Validitatea deciziilor
adunării constitutive din cadrul unei societăţi pe acţiuni?
86. Care este rolul adunării extraordinare?
adunării extraordinare din cadrul unei societăţi pe acţiuni?
adunării extraordinare din cadrul unei societăţi cu răspundere limitată?
adunării extraordinare din cadrul unei societăţi de persoane?
90. Cum se realizează conducerea SRL-ului?
91. Cine realizează gestiunea societăţii în societatea în nume colectiv?
92. Cine realizează gestiunea societăţii în societatea în comandită simplă?
93. Cine realizează gestiunea societăţii în societatea pe acţiuni?
94. Cine realizează gestiunea societăţii într-un SRL?
95. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a putea fi acţionar?
96. De cine poate ñ administrat un SA?
97. Ce este Consiliul de Administraţie?
98. Ce competenţe are Consiliul de Administraţie?
99. Ce competenţe poate delega Consiliul de Administraţie şi cui?
lOO. Care sunt competenţele pe care Consiliul de Administraţie nu le poate

delega?
101. Cum se face alegerea şi revocarea membrilor Consiliului de Administraţie?
102. Cine poate candida la funcţia de administrator al Consiliului de

Administraţie?
103. Ce reprezintă vacanţa funcţiei de administrator?
104. Ce interdicţii au membrii Consiliului de Administraţie pe durata mandatului?

l
l
105. Ce reprezintă comitetele cionsultative?
106. Cum se face alegerea preáiedintelui Consiliului de Administraţie?
107. Care este rolul preşedintelui Consiliului de Administraţie?
108. Cine exercită atribuţiile relprezentării societăţii pe acţiuni şi cum?
109. Cum răspund administratoirii unei societăţi pe acţiuni?
110. Care este caracteristica pr ncipală a sistemului dualist de administrare?
l l l. Cine poate fi membru al Iîiirectoratului?
112. Care este competenţa Direlctoratului?
113. Cum se face desemnarea xiiembrilor Directoratului?
114. Cine poate revoca Directoiatul?
115. Care sunt drepturile memlirilor Directoratului?
116. Care sunt obligaţiile membrilor Directoratului?
117. Cine reprezintă în justiţik şi faţă de terţi societatea care a optat pentru
sistemul dualist de administrare şi cum?
118. Cine poate fi membru ai] Consiliului de Supraveghere şi cum poate fi

desemnat?
119. Cum se pot revoca membrii Consiliului de Supraveghere?
120. Ce se întâmplă ăn cazul vaibanţei unui post al Consiliului de Supraveghere?
121. Care sunt drepturile şi obliţaţiile membrilor Consiliului de Supraveghere?
122. Ce incompatibilităţi există ipentru membrii Consiliului de Supraveghere?
123. Ce atribuţii au membrii Colnsiliului de Supraveghere?
124. Cum se face convocarea Cbnsiliului de Supraveghere?
125. Care sunt atribuţiile acţlministratorilor într-o societate comercială cu

răspundere limitată? ţ
126. Cum se administrează SRL -ul unipersonal?
127. Ce posibilităţi are o societate comercială pentru a îşi realiza controlul

175
activităţii şi în funcţie de ce vaalege una din variante?
128. Ce reprezintă cenzorii?
129. Care sunt atribuţiile principale ale cenzorilor?
130. Cine sunt auditorii financiari?
13 l. Pentru ce tipuri de societăţi comerciale există obligaţia auditării financiare?
132. Ce este auditul intern şi în ce tipuri de societăţi îl întâlnim?
133. Prezentaţi în pararlel atribuţiile auditorului financiar şi pe cele ale auditului

intern.
134. Prezentaţi în pararlel atribuţiile auditorilor financiari şi pe cele cenzorilor.
135. Cui îi este subordonat auditorul financiar, dar cel intern?
136. Intreresele cărui organ sunt deservite de cenzori?
137. Cum se realizează controlul asupra administrării societăţii cu răspundere

limitată
138. În ce situaţie asociatul unic al unui. SRL unipersonal poate avea calitatea de
salariat al societăţii
139. Ce schimbări pot apărea în viaţa unei societăţi comerciale pentru a necesita
modificarea actului constitutiv?
140. În ce situaţii este obligatorie forma autentică a actului prin care se modifică
actul constitutiv al unei societăţi comerciale?
141. Prin ce modalităţi se poate realiza majorarea capitalului social?
142. Ce reprezintă noţiunea de capital autorizat?
143. Care sunt procedeele permise de lege pentru reducerea capitalului social?
144. Cine are competenţa de a hotărâ reducerea capitalului social?
145. În ce situaţii se poate solicita prelungirea duratei societăţii comerciale?
146. Ce reprezintă procesul de transformare a societăţii comerciale?
147. În ce constă procesul de fuziune a două societăţi comerciale?
148. Ce reprezintă operaţiune de divizare a unei societăţi comerciale?

149. Care sunt efectele fuziunii dau divizării?
150. Ce reprezintă pentru o sociietate comercială etapa de dizolvare?
151. Cum se poate produce diziolvarea unei societăţi comerciale?
152. În ce situaţii se produce dizolvarea printr-o hotărâre a tribunalului?
153. Ce efecte produce dizolvaiea unei societăţi comerciale?
154. Care sunt cazurile speciali de dizolvare specifice societăţilor de persoane?

i
155. Ce presupune lichidarea uiţiei societăţi comerciale?
156. Explicati comparativ noţi şnile de dizolvare şi lichidare.
157. După ce principii se desfă oară operaţiune de lichidare?

l
158. Prin ce se caracterizeză aciivitatea lichidatorilor?
Construiţi organigrama ulei societăţi pe acţiuni care a optat pentru sistemul

l
159.
unitar de administrare şi care ar 75 de angajaţi şi o cifră de afaceri ce depăşeşte
1000000 de euro şi indicaţi rolul ecărui organ al societăţii.
ţ
160. Construiţi organigrama u ei societăţi pe acţiuni care activează în domeniul

bancar şi indicaţi rolul fiecărui or an al societăţii.
161. Construiţi organigrama ei societăţi pe acţiuni care a optat pentru sistemul

unitar de administrare şi în care ontrolul gestiunii se realizează de către cenzori şi
indicaţi rolul fiecărui organ al soc? etăţii.
l
Rezolvări
Capitolul L
Teste grilă
1.a 2.b 3.d 4.b 5.b 6.a 7.a 8.b
9.a 10.b 11.c 12.0 13.& l4.a 15.d 16.c
l7.c 18.0 19.a 20.c 2l.a 22.b 23.a 24.b
25. a 26. d 27. b 28. a 29. c 30. c 31. b 32. c
33. b 34. a 35. a 36. d 37. a 38. c 39. a 40. d
41. a 42. a 43. c 44. b 45. d 46. d 47. b 48. c
49. a 50. b 51. a 52. b 53. a 54. b 55. d 56. a
57. a 58. a 59. c 60. b 61. a 62. d 63. d 64. a
65. c 66. b 67. d 68. d 69. a 70. b 71. c 72. a
73. d 74. d 75. d 76. c 77. d 78. a 79. c 80. c
Añrmaţii de tip “adevărat sau fals” cu argumentarea răspunsului

1.f 2.f 3.21 4.a 5.f 6.a 7.f 8.f
9.f 10.f 11.a 12.f 13.a 14.f 15.a 16.a
17.f l8.f 19.a 20.21 21.3 22.f 23.a 24.f
25. a 26. a 27. f 28. a 29. a 30. f 31. a 32. a
33. f 34. a 35. f 36. a 37. f 38. a 39. a 40. f
41. a 42. f 43. a 44. f 45. a 46. f 47. a 48. f
49. a 50. f 51. a 52. a 53. f 54. f 55. a 56. f
57. f 58. a 59. a 60. f 61. a 62. a 63. f 64. f
65. f 66.a 67.a 68.f 69.a 70.a 7l.a 72.a
73.f 74.f 75.a 76.f 77.a 78.a 79.f 80.f
Capitolul 2
Teste grilă
1.a 2.c 3.b 4.d 5. d 6.c 7.b 8.d
9.c 10.b 1l.a 12.a 13.0 14.b 15.d 16.a
17.d 18.b l9.c 20.b 21.d 22.b 23.b 24.a
25. b 26. d 27. b 28. d 29. a 30. a 31. b 32. b
33. d 34. c 35. a 36. c 37. d 38. b 39. b 40. a
41. d 42. d 43. d 44. d 45. d 46. d 47. d 48. c
49. b 50. b 51. c 52. d 53. d 54. b 55. a 56. c
57. a 58. b 59. b 60. d 61. d 62. b 63. cl 64. c
65. b 66. a 67. b 68. a 69. c 70. b 71. d 72. a
73. a 74. d 75. a 76. d 77. a 78. c 79. d 80. c
Añrmaţii de tip “adevărat sau fals” cu argumentarea răspunsului

1.f 2.21 3.21 4.21 5.f 6.a 7.a 8.f
9.a 10.f 1l.f 12.a 13.21 l4.a 15.f 16.a
l7.a 18.f 19.f 20.a 21.f 22.f 23.21 24.f
25. a 26. a 27. a 28. f 29. a 30. f 31. f 32. a
33. f 34. a 35. f 36. a 37. a 38. f 39. a 40. f
41. a 42. f 43. f 44 f 45. f 46. f 47. a 48. a

49. f 50. a 51. a 52 a 53. f 54. a 55. f 56. a
57. f 58. a 59. a 60& f 61. a 62. f 63. f 64. a
65. a 66. a 67. a 68 f 69. f 70. a 71. f 72. a
73. f 74. f 75. a 76 f 77. a 78. a 79. f 80. a
81.f 82.a 83.f 84.f 85.21 86.21 87.f 88.a
89.f 90.a 91.a 92.f 92.f 94.a 95.a 96.f
97.21 98.a 99.f 104 .f 101.21 102.f 103.a 104.a
105.a 106.21 107.a 10 .f 109.a 110.& 111.a 112.f
113.f 114.a 115.a 116. 117.f 118.1“ 119.a 120.a
Jlapitolul 3
Teste grilă
1.b 2.a 3.0 4.;c 5.a 6.d 7.d 8.c
9.d 10.a 11.b 12„b 13.b 14.21 15.d 16.b
17.a 18.b 19.a 20„c 21.0 22.b 23.b 24.a
25. c 26. a 27. d 28. a 29. c 30. a 31. b 32. d
33. a 34. a 35. b 36. a 37. d 38. b 39. b 40. b
41. c 42. b 43. a 44; d 45. d 46. a 47. b 48. b
49. c 50. a 51. c 52.; c 53. d 54. c 55. c 56. d
57. b 58. a 59. a 6OŞ a 61. b 62. a 63. c 64. d
65. a 66. d 67. c 68; d 69. a 70. d 71. a 72. b
73. a 74. b 75. d 76„ a 77. b 78. c 79. d 80. c
81. a 82. c 83. b 84.=d 85. d 86. d 87. d 88. a
89. d 90. d 91. b 92.1 d 93. d 94. c 95. a 96. c
97. d 98. a 99. b 100; d 101. d 102. b 103. a 104. c
105.a 106.d 107.c 108 b 109.a 110.b 111.c 112.a
113.d 114.b 115.c 116; b 117.c 118.b 119.a 120.b
Añnnaţii de tip “adevărat sşau fals” cu argumentarea răspunsului

1.a 2.f 3.f 4.1 5.a 6.f 7.a 8.f
9. a 10.f 11. a 12.1121 13. a 14. a 15. a 16. a
17.f 18.f 19.a 20.a 21.f 22.a 23.a 24.f
25. a 26. a 27. a 28„f 29. a 30. f 31. f 32. a
33. a 34. a 35. f 36. a 37. f 38. a 39. f 40. a
41. a 42. a 43. f 44.1 f 45. f 46. f 47. f 48. a
49. a 50. f 51. a 52. a 53. f 54. a 55. a 56. f
57. a 58. a 59. a 60.\ f 61. f 62. a 63. a 64. a
65. a 66.f 67. a 68. f 69. f 70. f 71. a 72. a
73. a 74.f 75. f 76.1f 77. a 78. f 79. a 80. a
81. a 82.f 83. f 84.„f 85. f 86. a 87. f 88.f
89. a 90.f 91.f 92.121 93.f 94.f 95.a 96.f
97.f 98.f 99.f
100. a 101. f 1021 f 103. a 104. f 105. a 106. f
107. f 108. a 109. a 110.f 111.a 112.a 113.f 114.f
115.21 116.21 117.f 118i 119.f 120.f 121.a 122.f
123.21 124.f 125.21 126.f 127.21 128.f 129.a 130.21

131.f 132.a 133.f 134.f 135.f 136.a 137.a 138.21
139.a
140.f 141.a 142.f 143.f 144.21 145.f 146.f 147.a
148.a 149.21 150.a 151.f 152.a 153.21 154.21 155.21
156.f 157.f 158.21 159.f 160.f 161.f 162.21 163.f
164.21 165.21 166.& 167.f 168.& 169.f 170.21 171.21
172.21 173.21 174.a 175.f 176.a 177.a 178.f 179.21
180.f 181.a 182.1" 183.a 184„a 185.f 186.21 187.21
188.f 189.21 190.1" 191.a 192.21 193.f 194.21 195.3
196.& 197.f 198.& 199.21
200. a 201. f 202. f 203. a 204. f
205. a 206. a 207.f 208. a 209. a 210.f 211. a 212.f
213.f 214.a 215.f 216.f 217.21 218.1“ 219.f 220.f
221. a 222. f 223. a 224. f 225. f 226. a 227. f 228. a
229. a 230. a 231. a 232. f 233. f 234. a 235. f 236. a
237. f 238. f 239. a 240. a 241. f 242. a 243. a 244. f
245. a 246. a 247. f 248. f 249. a 250. f 251. a 252. f
253. a 254. f 255. a 256. a 257. f 258. f 259. a 260. f
261. f 262. a 263. f 264. f 265. f 266. a 267. a 268. f
269. f 270. a 271. f 272. f 273. a 274. f 275. f 276. a
277. a 278. a 279. f 280. a 281. a 282. f 283. f 284. f
285. a 286. a 287. f 288. a 289. a 290. f 291. f 292. a
293. a 294. f 295. a 296. a 297.f 298. a 299. f 300. f
301. a 302. a 303.f 304. a 305.f 306. a 307. f 308. a
309.f 310.a 311.f 312.21 313.f 314.a 315.21 316.a
317.1" 318.a 319.21 320.a 321.f 322.3 323.f 324.a
325. a 326. a 327. a 328. a 329. a 330. a 331. a 332. f
333. f 334. f 335. f 336. f 337. f 338. f 339. a 340. f
341. f 342. a 343. f 344. a 345. f 346. a 347. a 348. f
349. f 350. a 351. f 352. f 353. a 354. a 355. a 356. a
357. a 358. a 359. a 360. f 361. a 362. a 363. f 364. a
365. a 366. a 367. f 368. a 369. a 370. a 371. a 372. f
373. f 374. a 375. f 376. f 377. a 378. a 379. f 380. a
381. a 382. f 383. f 384. f 385. a 386. f 387. a 388. f
389. f 390.21 391.f 392.3 393„f 394.f 395.21 396.&
397.f 398.21 399.&
400. f 401. a 402. a 403. f 404. a 405. f 406. a
407. a 408. a 409. f 410. a 411. f 412. a 413. a 414. a
415. a 416. f 417. a 418. f 419. f 420.1"
Notă: a = adevărat, f fals

=
x

l
Bibliografie L
Adam I., Savu C. N., Legea societăţii r comerciale. Comentarii şi explicaţii, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2010 s
Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Drepti comercial, ediţia 3, Ed. A11 Beck, Bucureşti, 2004
Ardeleanu M., Drept administrativ -; curs, Universitatea Bucureşti, Facultatea de
Administraţie şi Afaceri, 2007
l
Apan R. D., Teoria generală-a dreptului aacerilor, Ed. Sfera Juridică, 2007
Avram I., Management juridic, Ed. Eficie t, Bucureşti, 2000
Bârsan C., Ţiclea Al., Dobrinoiu V., To a M., Tufan C., Societăţile comerciale, vol I, Ed.
Şansa Bucureşti, 1995 . 1 '
Beleiu Gh., Drept civil român, Casa de Ed tură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti 1993
Berceanu A., Voicu B., Pop I. , Crişan I Gh., Audit şi control financiar, Ed. Limes, Cluj-
Napoca, 2006 1
Bratiş M., Constituirea societăţii comerci le pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2008
Cărpenaru St. D., Tratat de drept comerci l român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2009
Cristea S. L., Dreptul afacerilor pentru învăţământ economic, Ed. Universitară, Bucureşti
2008
Daghie V., Apostu I., Elemente de drept public şi privat, Ed. Naţional, Bucureşti
Djuvara M., Teoria generală a dreptului, Drept rational. Izvoare şi drept pozitiv, Ed. All
Beck, 1999 l
Dominte N. R., Organizarea şi funcţionarim societăţilor comerciale, Ed. C.H.Beck, Bucureşti

2009 i
Hanigan B., Company Law, Ed. Oxford U iversity Press, 2003

i
Lupan E. , Drept civil. Partea generală, E Standard SRL Cluj- Napoca, 1995
.
Cărpenaru St. D, Drept comercial român, diţia 5, Ed. All Beck, Bucureşti 2004
Macovei I., Dreptul comerţului internaţio al, Ed. C. H. Beck, Bucureşti 2006
Militaru I. N., Dreptul afacerilor, Ed. Uni ersul Juridic, Bucureşti 2013
Mocanu M., Contractul de franciză, C. H. eck, Bucureşti 2008
Neacşu A. N., Protecţia consumatoruluLlEd. Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov
201 1 l
Oglindă B., Dreptul afacerilor, Ed. Unive sul Juridic, Bucureşti 2012
Pettet B., Company Law, Second Edition, Longman Law Series, Pearson Education Limited,
2005 1
Piperca Ghe., Drept comercial, Ed. C. H. eck, Bucureşti 2009

Popa S., Drept comercial, Ed. Universul J ridic, Bucureşti 2009
Popescu G. F1., Biletul la ordin, cecul şi cambia -Jurisprudenţă comercială şi penală, Ed.
Hamangiu, 2011 » ţ
Roche V. M., Bashing the Corporate , ield: The Untenable Evisceration of Freedom of
Contract in the Corporate Context, The Jo! rnal of Corporation Law, 2003
Săuleanu L., Societăţile comerciale. Ad nările generale ale acţionarilor, Ed. Hamangiu,
Bucureşti 2008
Schiau I., Prescure T., Legea societăţilor comerciale nr.31/1990. Analize şi comentarii pe
articole, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009
Sitaru D. A1., Dreptul comerţului internaţional. Tratat. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti 2008
Şaguna D, Şova D., Gîgă A., Drept fiscal, curs, Universitatea Bucureşti
Tita Nicolescu G., Leasing, Editura C.H. E ECK, Bucureşti 2006
Turcu I., Contractele şi operaţiunile banca re, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1994

Teste Si Aplicatii La Disciplina Dreptul Afacerilor-Compressed

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste Si Aplicatii La Disciplina Dreptul Afacerilor-Compressed

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste şi aplicaţii la disciplina Dreptul Afacerilor l

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un instrument util studenţilor din învăţămîntul

Tematica orientativã a eliamenului la disciplina DREPTUL

2.1.3. Înreprinderea familială i 48

1 . PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA DREPRULUI

familiarizarea cu conceptele-cheie din domeniul dreptului;

1.1.1. Noţiunea şi izvoarele dreptului afacerilor

Diviziunea generală a dreptului

Din punct de vedere al conţinuiullli, ca ramură a sistemului de drept român, dreptul

Obiectul dreptului civil studiază rziporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale

Definiţia drepului afacerilor. Delimitări. i

Drepul afacerilor este o ştiinţă interdisciplinară (pluridisciplinară) ce cuprinde

Izvoarele dreptului afacerilor l

Conceptul de izvor al dreptului re rezintă sursele, originea, factorii de determinare şi

Norma juridică este o regulă de conduită prescrisă sau recunoscută de autoritatea

un număr nedeterminat de persoane; oricine săvârşeşte o acţiune sau se face vinovat de o

- organice de exemplu cele din domeniile stabilite prin Constituţie care se

adopta prin votul a 2/3 din numărul membrilor Parlamentului;

- hotărâri de guvern adoptate în vederea organizării aplicării legii;

- ordonanţe de guvern, adoptate de acesta în perioadele de vacanţă parlamentară;

Aplicarea legii civile

1.1.2. Raportul juridic de dreptial afacerilor

Raportul juridic de drept civil

fizică sau în colectiv, ca persoană juridică?

voit de către legiuitor. l

c) poziţia de egalitate juridică ai părţilor, adică nesubordonarea unei părţi faţă de

Structura raportului juridic cuprin e: părţile, conţinutul şi obiectul raportului juridic.

Obligaţia corelativă reprezintă îndatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic de a

b) Folosinţa (“jus fruendi”) reprezintă facultatea conferită proprietarului de a se folosi

Dreptul de superficie este un dreptul real imobiliar, principal, perpetum ce constă în

Privilegiile reprezintă acele garariţii ce conferă titularului un drept de preferinţă în

Raportul juridic ce are în continutÄLepturi de creanţă

Obligaţiile cu pluralitate de subieclte se pot grupa în trei categorii:

b3) obligaţii indivizibile. j

b2) Obligaţiile solidare cu pluralitate de subiecte se caracterizează prin faptul că

Obligaţia indivizibilă nu poate fi executată decât în totalitate.

Obiectul raportului juridic, conduita părţilor, se referă la anumite lucruri, numite în

recoltele ce se ţin de rădăcini, fructele din arbori;

afecta valabilitatea plăţii (bunurile generiqe, imprumutul bancar);

înstrăinarea lor distingem bunuri:

substanţa sau este înstrăinat (combustibili, alimentele);

consumarea substanţei sau înstrăinarea luii (construcţiile, terenurile, maşinile).

sau produse numite fructe; j

nefrugifere, bunurile care nu clau naştere periodic la produse fără consumarea

Există 3 categorii de fructe: l

- naturale, ale pământului (iarba, păşunile);

(ţiglele acoperişului, burlanele, husa autoturismului).

Raportul juridic de drept al afacerilor

Structura raportului juridic de drept al afacerilor

Monitorul Oficial. În acest sens, rofesionistul comerciant persoană fizică (PFA,

comerciale, fie pentru autorizarea exercitării comerţului în cazul persoanelor fizice;

impozitele generate de activitatea sa de afaceri;

fără ca societatea comercială să fie publicată în Monitorul Oficial.

De asemenea, raporturi jurodice ide subordonare se stabilesc între anumite societăţi

Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor

- persoane juridice de drept public: statul, unităţile administrativ teritoriale, Parlamentul

- civile: de avocatură, ale medicilor, de experţi contabili, de contabili autorizaţi.

1.1.3. Izvoarele obligaţiilor î

Actul juridic de drept civil l

Expresia de act juridic are douăl înţelesuri. Pe de o parte, actul reprezintă

civile, o asemenea intenţie a existat. 1

Există mai multe categorii de acte uridice civile:

Observaţie: Nu trebuie confundat' clasificarea actelor unilaterale şi bilaterale cu cea a