PETRONIUS SATYRICON

GIOGU ANDREEA GEORGIANA

CLASA A XI-A U
2011-2012, SEM. I

PETRONIUS
SATYRICON
INTRODUCERE. Romanul exprimă în
literatura antică valori civile, dar şi individuale. O
posibilă sursă de inspiraţie a romanului latin este
modelul grecesc, dar şi însemnările de călătorie
scrise la pers. I, fapt ce ar explica utilizarea
acestei persoane în Satyricon.

GENEZA. Criticii recunosc în textura romanului elemente de satiră menipeee. Se pare că sursa este
scriitorul erudit Varro, influenţat, la rândul său, de Menippos din Gadara. În satirele sale, Varro critică
paraziţii, avarii, filozofii strili, femeile ahtiate de lux. O galerie de astfel de portrete există şi în
romanul latin. În opera lui Petronius, se realizează astfel un amestec bizar de grav şi ironic.

TEMA. Petronius nu se mulţumeşte să evoce fapte, gesturi, ci doreşte să creeze o vastă FRESCA DE
MORAVURI. Personajele romanului colindă frenetic prin casele noilor înavuţiţi şi prin şcoli, prin
taverne şi prin hanuri, prin lupanare şi prin pieţe, prin parcuri elegante.
SUBIECTUL. Satyriconul narează la persana I, sub forma povestirii lui Encolpius, aventurile unor
eroi tineri cu o anumită pregătire intelectuală, dar declasaţi şi hotărâţi să trăiască tot felul de
experienţe. Personajele sunt: Encolpius, Ascyltos, micul Giton, acestora adăugându-li-se şi bătrânul
poet netalentat Eumolpus. Fragmentele conservate îi înfăţişează iniţial într-o şcoală de retorică pe care
o părăsesc curând. Cunoaştem numai din aluzii succinte aventurile lor anterioare. De la şcoală,
Encolpius şi Ascyltos nimeresc direct într-un lupanar. Scăpaţi de aici, ei îşi continuă aventurile în cele
mai surprinzătoare condiţii. Împreună cu micul Giton, ei ajung oaspeţii unui libert îmbogăţit,
Trimalchio. Astfel, începe Cena Trimalchionio, cel mai important episod al Satyriconului, capitolele
26 şi 78. După ce părăsesc în grabă banchetul lui Trimalchio, Euncolpius şi Ascyltos şi-l dispută pe
Giton, care, în cele din urmă, fuge împreună cu Encolpius. Pentru a scăpa de urmărirea lui Asycyltos,
cei doi tineri se îmbarcă pe o corabie împreună cu Eumolpus. După tot felul de peripeţii, ei naufragiază
şi ajung în oraşul Crotona. Aici vor trăi confortabil de pe urma prostiei şi lăcomiei unor localnici care
cred că bătrânul poet, Eumolpus, este bogat şi în căutare de moştenitori. Fragmentele păstrate se
încheie cu o scenă de un grotesc senzaţional. Pentru a calma bănuielile celor păcăliţi, bătrânul escroc
Eumolpus citeşte public testamentul său, declarând că lasă averea numai acelora care îi vor tăia
cadavrul în bucăţi şi îl vor mânca în faţa mulţimii.

OSPĂŢUL LUI TRIMALCHIO Multe aspecte ale ospăţului dat de Trimalchio evidenţiază
ridicolul, grotescul. Petronius se foloseşte de Encolpius ca martor al său inteligent şi ironic la
neghiobia mesenilor liberţi. Petronius zugrăveşte şi persiflează o serie de cusururi ale societăţii umane,
unele din ele concentrându-se atât în Crotona, centrul viciilor, cât şi în cadrul banchetului dat de
Trimalchio. Este evocată cu o ironie acidă lipsa de scupule, imoralitatea şi perversiunea. Romancierul
sugerează şi efortul unor fruntaşi din oraşele Italiei de a mima viaţa ultrarafinată, scăldată într-un lux
exorbitant.

PERSONAJELE.

ENCOLPIUS apare ca exponent al romancierului, dar şi ca simpu martor, de aceea, eroul are o
substanţă caractereologică bogată. Aparent, Encolpius se află la marginea acţiunii, căci o narează, însă,
în realitate, el este în centrul ei. Din diverse aluzii rezultă că eroul a practicat diverse meserii: cerşetor,
hoţ de buzunare, gladiator, etc. El se caracterizeză prin inteligenţă, orgoliu, dar şi prin inventivitate.

TRIMALCHIO. Darurile de observator realist ale lui Petronius sunt reliefate în caracterizarea lui
Trimalchio. Numele personajului este semnificativ. Unii cercetători consideră că numele semnifică
„prost” sau „infatuat”, iar alţii au demonstrat că tremenul este de origine semitică şi înseamnă „stăpân
bogat şi arogant”. După alte mărturii, „malchio” ar echivala cu „basileus” (gr. „rege”).Petronius face
din portretul fizic complemntul celui moral, reliefând astfel ridicolul personajului. Caracterul este
sugerat mai ales cu ajutorul acţiunilor, comportamentului şi limbajului. Vestimentaţia lui Trimalchio
deţine o pondere importantă în caracterizarea personajului. Trimalchio nu se mulţumeşte ca privitorii
să-i contemple bijuteriile expuse, de multe ori el îşi descoperea braţul ca să i se vadă podoabele
ascunse. Lipsa de bun gust şi de bun simţ este relevată cu ajutorul pseudoculturii personajului. În acest
sens, o secvenţă semnificatică este aceea în care Trimalchio recită versuri din Vergiliu, deşi nu ştie
corect latineşte, comiţând erori grosolane. Viciul fundamental al eroului este lipsa de gust şi de
măsură, în jurul ei gravitând toate celelalte defecte: prostia, îngâmfarea, ipocrizia şi chiar cruzimea.
Cariera lui Trimalchio prezintă un interes deosebit. Din tânăr sclav, pletos, adus din Asia, el a ajuns
intendent. Apoi a fost eliberat şi, după ce şi-a vândut
moşiile moştenite, şi-a sporit averea prin comerţ şi
camătă. El a ajuns libertul cel mai important din
oraşul său pentru că se transformase în latifundiar.
Considerându-se un aristocrat, Trimalchio îşi
etala cu ostantaţie rangul şi bogăţia. Toţi liberţii care
sunt descrişi în secvenţa ospăţului sunt asemănători
personajului pentru că sunt egoişti, infatuaţi,
dezumanizaţi de patima banului.
REALIZAREA ARTISTICĂ.

UMORUL lui Petronius are la bază o varietate de nuanţe.

a. Pentru generarea râsului sunt utilizate procedee compoziţionale şi stilistice adecvate. Adesea
limbajul autorului e intenţionat hiperbolic. Petronius exploatează şi resursele comicului de situaţie.

b. Parodia constituie un alt mijloc fundamental în realizarea efectului comic, de exemplu, parodierea
cuplului clasic al dragostei, din romanele greceşti, prin intermediul lui Encolpius şi Giton. Mai sunt
parodiate episoade homerice, poezia anacreontică şi vergiliană.

c. Comicul de limbaj ocupă şi el un rol important în Satyricon. Calambururile abundă în roman, de

exemplu, Encolpius aşteaptă cu nerăbdare o cupă, dar se pomeneşte cu un dansator desfrânat.Un alt
exemplu este acela în care Trimalchio afirmă că are vase de Corint autentice, nu fiindcă şi le-ar fi
procurat de acolo, ci pentru că meşterul care i le confecţiona se numea Corintus.

LIMBAJUL lui Petronius se caracterizează prin cuvinte culte, dar şi populare. Întâlnim expresii
proverbiale, dar şi cuvinte vulgare. Limbajul folosit de autor este un mijloc de caracterizare a unui
mediu social, a unor personaje şi, totodată, e un factor important în declanşarea efectului comic.

ÎNCHEIEREA. Cu o abilitate fascinantă, Petronius a dezvoltat o proză vivace şi sugestivă. Cititorul

modern poate fi şocat de unele elemente licenţioase, de umorul romancierului, dar poate fi şi cucerit de
fraza simplă, de exprimarea directă, plină de vervă care domină în Satyricon.