Metode şi tehnici de evaluare în învăţământul special

Profesor-educator TRIF VERONICA-FLORENTINA

Unitatea de învăţământ: CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ
Localitatea: ALBA IULIA Judeţul: ALBA

Evaluarea persoanelor cu cerinţe educative speciale reprezintă un proces fundamental în

psihopedagogia specială, prin care se urmăreşte cunoaşterea complexă a acestora în plan
medical, psihologic, educaţional şi social a acestora, cuprinzând întreaga problematică
întâmpinată de către acestia în mediul lor obişnuit de viaţă.
Evaluarea trebuie înţeleasă ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaştere şi
estimare cantitativă şi calitativă a particularităţilor dezvoltării şi a capacităţii de învăţare a
copilului, de planificare şi programare care orientează elaborarea planului de servicii personalizat
şi programele de intervenţie personalizate.
Pentru cadru didactic, evaluarea este un prim instrument ce îi confer o imagine asupra
acţiunii sale. Instrumentele pentru evaluarea copiilor cu cerinţe educative speciale vizează:
 Psihomotricitatea. Aceasta cuprinde: 1. achiziţia abilităţilor perceptiv-motrice
(motricitatea globală, motricitatea fină); 2. Conduite perceptiv-motrice (schema corporală
şi lateralitatea; orientarea, organizarea şi structurarea spaţio-temporală).
 Precepţia vizuală. Elevii cu dificultăţi de învăţare a cititului prezintă tulburări în trei
domenii distincte: discriminare vizuală, ordine vizuală, memorie vizuală.
 Percepţia auditivă se referă la tulburările de percepţie auditivă şi memoria auditivă.
 Limbajul. Prin formă, limbajul are următoarele componente: fonologia – sunetele şi
secvenţele de sunete permise de limbaj; morfologia – cea mai mică unitate cu
semnificaţie lingvistică, de la rădăcină, până la inflexiunile de pronunţie ce pot modifica
semnificaţia; sintaxa – regulile ce guvernează ordinea cuvintelor şi construcţia frazelor.
 Dezvoltarea intelectuală. Particularităţile procesului cognitiv ale elevilor cu dificultăţi
de învăţare sunt: percepţia confuză, aptitudini parţiale de rezolvare a problemelor, slabe
aptitudini verbale, relaţiile spaţiale, instabilitatea perceptivă, necesitatea preciziei,
comportamentul impulsiv, lipsa de reflecţie, aptitudini de planificare, aptitudine pasivă
privind învăţarea, înţelegerea raporturilor, lipsa de evaluare a ipotezelor, gândirea logică,
comunicarea egocentrică, răspunsuri prin tatonări, eficienţa transferului vizual, dificultăţi
de discriminare figură-fond, lipsa generalizărilor, memorie mediocră, lipsa de cunoştinţe
generale.
 Factori sociali şi personali: imaginea de sine şi comportamentul.
Demersul evaluativ în cazul elevilor cu cerinţe educative speciale parcurge următoarele
etape principale:
 Evaluarea iniţială. Este constatativă, obiectivele sale fiind: 1. Identificarea,
inventarierea, clasificarea, diagnosticarea; 2. Stabilirea nivelului de performanţe sau a
potenţialului actual al copilului; 3. Estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe
potenţialul individual şi integrat al copilului; 4. Stabilirea încadrării: pe grad sau nivel
educaţional etc.; 5. Stabilirea parametrilor programului de intervenţie personalizat.
 Evaluarea continuă/formativă – este un tip de evaluare care evidenţiază nivelul
potenţial al dezvoltării şi urmăreşte iniţierea unor programe de antrenament al operaţiilor
 mintale; ea nu este centrată pe deficit, ci evidenţiază ceea ce ştie şi ce poate copilul, ce
deprinderi şi abilităţi are într-o anumită etapă a dezvoltării sale.
 Evaluarea finală are ca obiective: 1. Estimarea eficacităţii intervenţiei sau a
programului; 2. Modificarea PSP (Plan de Servicii Personalizat) în funcţie de constatări;
3. Reevaluarea copilului şi reconsiderarea deciziei.
O formă eficientă de evaluare în condiţiile educaţiei din şcoala incluzivă constă în
evaluarea dialogată, participativă, consensuală, un proces în care sunt negociate şi aduse la
un consens diferitele interese, valori şi puncte de vedere, între educator şi elev. Evaluarea
participativă, consensuală – are la bază responsabilitatea împărtăşită între elev şi educator, iar
accentul se pune pe cooperare, colaborare şi pe procesul învăţării. Astfel, noţiunea de
evaluare îşi lărgeşte sfera de cuprindere şi nu se opreşte doar la conţinuturile vehiculate în
şcoală, la rezultatele obţinute de elev (cunoştinţe, informaţii, priceperi, deprinderi, capacităţi,
modele de comportament, trăsături atitudinale etc.), ci se extinde de la rezultatele obţinute
către procesul de învăţare derulat în situaţii şi contexte diferite, inclusiv în afara şcolii
(nonformal şi informal).
Evaluarea capacităţii de învăţare, precum şi evaluarea periodică a stării de progres/regres
în dezvoltarea bio-psihoeducaţională a elevului se face prin probe de evaluare a nivelului de
cunoştinţe şi competenţe. Aceste probe vor fi prelucrate, adaptate şi utilizate, ţinându-se
seama de tipul şi gradul de deficienţă. Probele de evaluare la activităţi sau pe unitatea de
învăţare sunt diferenţiate, pe grupe de nivel, nivel bazal şi nivel superior. Fiecare probă de
evaluare urmăreşte anumite achiziţii, abilităţi şi atitudini ale elevilor în funcţie de
particularităţile lor.
Tehnici eficiente de evaluare sunt autoevaluarea şi evaluarea colegială. Prin aceste tehnici
se urmăreşte stimularea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului critic şi autocritic, formarea
şi dezvoltarea valorilor morale, dezvoltarea atitudinii pozitive şi a empatiei, cooperarea
constructivă între elevi în procesul instructiv-educativ.
Cunoaşterea particularităţilor psihopedagogice ale fiecărui copil cu cerinţe
educative speciale, indiferent de tipul deficienţei, precum şi stabilirea unui diagnostic
diferenţiat au la bază o serie de metode ştinţifice grupate în două mari categorii:
1. Metode şi tehnici accesibile tuturor categoriilor de specialişti (cadre didactice,
instructori de educaţie, specialişti terapeuţi, etc): observaţia, convorbirea, explicaţia,
conversaţia euristică, exerciţiul, demonstraţia, studiul de caz, metoda aprecierii
obiective, probe de evaluare scrise şi orale la diferite discipline, probe de evaluare
practică,
2. Metode şi tehnici de uz intern, folosite de persoane care au o pregătire specială în
acest scop (diagnosticieni, psihologi, psihopedagogi, pedagogi, consilieri şcolari) :
chestionarele / inventarele de personalitate, testele de inteligenţă generală, testele de
inteligenţă globală, testele de aptitudini, probe pentru evaluarea activităţii psihice
(percepţia, afectivitatea, limbajul, imaginaţia, memoria, atenţia), probe de evaluare a
nivelului intelectual pentru diferite deficienţe, etc..
Bibliografie:

 Alois Gherguţ, Evaluare şi intervenţie psihopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 2011

 Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Editura Polirom, 1999