Imaginația, Activitatea și

Viața Instinctuală
 Imaginația – caracteristici generale

Cunoaşterea îţi dă aripi, iar imaginaţia te înalţă!

(Henri Coandă)

Imaginația își are originile în reprezentări. Este susținută de

gândire și prelucrează, transformă, sintetizează ideile.

Imaginile şi ideile noi se creează pe baza obiectelor existente

şi a celor inexistente.

Desi dezvoltarea imaginației la un nivel înalt este caracteristică

omului, germenii ei pot fi descoperiți și în conduita unor
animale din regnul superior.
 Imaginația – forme și procedee

Forme:
• neintenţionată (pasivă): visul, reveria – legătură cu psihopatologia,
dorinţele nepermise sunt satisfăcute halucinator;
• intenţionată (activă):
imaginaţia reproductivă – similară memoriei imaginative – asociază
elementele verbal-imaginative cu imagini din experienţa proprie (ex.: lectură);
visul de perspectivă: proiectare mentală a planurilor de viaţă;
imaginaţia creatoare: anticipează idei, plănuieşte acţiuni;
Procedee:
• aglutinarea = îmbinarea; (ex.: centauri, diavoli);
• combinarea: obiectul vechi în context nou => o nouă relaţie;
• amplificarea sau diminuarea – pentru o anumită însuşire;
(ex.:uriaşi, pitici);
• tipizarea = exprimarea esenţei; (ex.: eroii din literatură);
• schematizarea = reprezentarea părţii esenţiale => imaginea mentală a
obiectului;
• simbolizarea: frecventă în psihopatologie – exprimarea unei idei printr-o
imagine îndepărtată de expresia directă;
Creșterea și scăderea imaginației (1)

mitomania
(formă a
exaltării
imaginaţiei)
fabulaţia
coerentă şi
metasimulaţia relativ
adaptată
(aparţine
mitomaniei)
Creşterea
imaginaţiei

simulaţia confabulaţia

minciuna
 Creșterea și scăderea imaginației (2)
Creşterea imaginaţiei: apare în intoxicaţii, stări de excitaţie, delir cronic
Ex.: schizofrenie paranoidă – construcţia delirantă = deviere ideativă
parareală + realizare pe plan imaginativ.
 Mitomania:
 formă a exaltării imaginaţiei – pseudologia fantastică Birnbaum;
 clasic – în isterie şi sdr. Korsakov;
 actual – este considerată un sindrom, dar şi un aspect al unor personalităţi
(emotivitate, sugestibilitate, exaltarea imaginaţiei => tendinţă mitomană) –
pacienţii pun în slujba imaginaţiei toate resursele cognitive, ei subestimeaza
interlocutorul sub aspect cognitiv;
 Relatarea mitomană:
 organizarea romanescă a trăirii: aspectul discursului nu este adecvat la
conţinut, interlocutorul sesizează irealitatea;
 alibiul existenţial: ideile merg univoc spre supraestimarea propriei persoane,
mitomanul îşi clădeşte imaginea de sine în funcţie de ce aşteaptă auditorul de
la el;
 suprasemnificarea: merge de la simpla exagerare până la fabulaţia cea mai
amplă; scopul principal: a atrage atenţia;
 conduita de teamă: mitomanul crede că nu poate realiza o legătură
interpersonală decât prin intermediul fabulaţiei; teama e legată de faptul că
celălalt ar putea afla
 Creșterea și scăderea imaginației (3)
Relaţia mitomanie – boală:
• Clasic:
- mitomania = avanscena delirului de imaginaţie sau fantastic;
• Modern:
- există o relaţie mitomanie – psihopatie:
În perversiunile sexuale: mitomania nu constituie un scop, ci un
mijloc de negare a tulburării instinctive;
În isterie: este intrinsecă şi nu un epifenomen;
În debilitate: pentru a compensa insuficienţa cognitivă;
- trebuie diferenţiată de şarlatanie – cel în cauză operează
deliberat, organizat, are planuri, reguli, pe când mitomanul este
naiv, dezadaptat, fără exerciţiu;
- mitomania este similară fantasmei, reveriei, se îndepărtează de
minciună, se apropie de delir, dar nu aparţine lumii delirante;
 Creșterea și scăderea imaginației (4)
Confabulaţia:
- e însoţită de tulburări mnezice,
- scăderea pragului conştienţei,
- discurs rupt de realitate,
- este alimentată de pseudoreminiscenţe, vise;
- constituie încă un pas pe scara dintre adevăr şi delir;

Minciuna:
- alterarea intenţionată a adevărului, cu conştienţa clară,
- posibilităţi cognitive intacte,
- poate fi apreciată doar etic, nu psihopatologic;

Simulaţia:
• falsificarea adevărului doar în privinţa stării de sănătate;
• pot fi simulate boli organice, neurologice, psihice – în special negativismul,
stupoarea, mutismul, oneiroidismul halucinator, agitaţia maniacală;
• la isterici şi debili mental – e accentuată, tenace, persistentă în ciuda aspectului
caricatural şi opoziţiei celor din jur;
• fidelitatea simulării depinde de imaginaţia, inteligenţa şi rezistenţa celui în cauză;
 Creșterea și scăderea imaginației (5)
Metasimulaţia:
- după un episod psihotic real sau după un accident,
- pacientul refăcut reia acuzele realizând beneficiile;

Suprasimularea:
- amplificarea tulburărilor existente;

Disimularea:
- ascunderea simptomelor;
Scopuri:
 sustragerea de la tratament;
 beneficii;
 punerea în practică a unei idei delirante sau tentative suicidare (ex.: la
debutul sau la sfârşitul episodului depresiv – când tendinţa suicidară e
mare);
Conduite de disimulare:
 reticenţa de disimulare;
 reticenţa de renegare – anoso-gnozică = negarea bolii;
 ascunderea simptomelor în fazele incipiente de demenţă (când pacientul
păstrează conştiinţa versantului descendent al existenţei.
 Creșterea și scăderea imaginației (6)
Scăderea imaginaţiei – apare în:

1) nedezvoltări cognitive – oligofrenii;

2) deteriorări cognitive – demenţe;
3) stări confuzionale – dezorganizare psihică;
4) personalitatea epileptică – adezivitate, vâscozitate, înclinaţie analitică;
5) inhibiţia (diferită de negativism, mutacism, reticenţă, opoziţie);
6) nevroza obsesională, psihastenii.
7) depresie
 Activitatea – Caracteristici generale

 Omul este capabil de o performanţă unică, aceea a

realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor
 Imaginaţia este legată mai ales de ceea ce va fi.
 Detaşându-se de prezentul imediat (aici şi acum), omul
îşi organizează şi proiectează acţiunile;
 Anticipează atât drumul care va fi parcurs, cât şi
rezultatele care vor fi obţinute.
 Activitatea este legată de conduita motorie;
 Activitatea şi voinţa = funcţii efectorii, orientate de
gândire, conştienţă; ele jalonează comportamentele;
 Activitatea - Aspectul Vestimentar

Ținuta: primele indicii ale stării stării psihice, arată adaptarea la

regulile sociale

Dezordinea apare în stări confuzionale, oligofrenii, demenţe,

vestimentară: psihoze, schizofrenie;

Rafinamentul apare in psihopatia isterică sau homosexuală,

vestimentar: schizofrenie (ca bizarerie);

Excentricitatea utilizarea de decoraţii, flori, cantităţi mari de fard –

vestimentară: apare în stări de supraestimare, megalomanie,
paranoia, manie;
Folosirea obiectelor
vestimentare ale sexului opus: psihopatie – travestitism

Folosirea de obiecte vestimentare cisvestitism

necorespunzătoare vârstei sau
situaţiei:
 Activitatea – elemente definitorii (1)

Privirea:

 redă spontan conţinutul afectiv;

 fixă, imobilă, încrucişată => ură, agresivitate, cruzime;
 deschisă larg, cu sprâncenele ridicate, fruntea încreţită => angoasă,
anxietate;
 hipermobilă, fugace, necruţătoare => excitaţie, manie;
 hipomobilă, fixă sau absentă => depresie;
 discordantă, detaşată,ruptă de realitate, abstrasă ambianţei =>
schizofrenie;
 Activitatea – elemente definitorii (2)

Mimica: expresia involuntară şi reflexă non-verbală, traduce

tonalitatea afectivă
•generalizată, globală: creşterea mobilităţii şi
expresivităţii, creşte întreaga motricitate facială
ca intensitate, rapiditate, variaţia mişcării;
•apare in manie, stările de excitaţie din
Hipermimia: intoxicaţiile uşoare;
•localizată, polarizată: stare extatică,
preocupare delirantă, dialog cu vocile, mirare,
teatralism isteric, mimici compensatorii

•apare în melancolie, inhibiţie psiho-motorie, sdr.

Hipomimia de impregnare neuroleptică, stupor, oligofrenie,
demenţă, paralizia generală progresivă
(până la amimie): •scade tonusul musculaturii faciale => facies
laminat sau masca paralitică
• mimica de împrumut; ecomimia;
Paramimiile • exprimă pervertirea gesturilor mimice, bizareria,
(mimica neconcordantă manierismul, stereotipiile din schizofrenie
(hemimimia,neomimia, jargonomimia, psitacismul
cu stările afective): mimic)
 Activitatea – Parakineziile (1)

 Includ paramimiile;
 Reprezintă tulburări ale conduitei motorii = pervertirea
sensului şi conţinutului natural şi logic al mişcării;
 Gesturile îşi pierd naturaleţea, devin nemotivate, artificiale,
puerile, bizare, discordante cu stările afective, cu ideaţia,
cu situaţia obiectivă;
Forme:
 manierismul: pervertirea acţiunilor comportamentale şi
gestuale simple – mers artificial (sărit, săltat, dansat, în zig-
zag, pe călcâie, pe vârfuri), gesturi comportamentale puerile,
caricaturale (ex.: dă mâna foarte protocolar, oferă un singur
deget);
 bizareria: grad ridicat de comportament manieristic, pierderea
trăsăturilor logice a gesturilor şi mişcărilor;
 stereotipiile
 Activitatea – Parakineziile (2)

Stereotipiile:
 tendinţa de repetare a unei manifestări bizare; se manifestă în plan
mimico-pantomimic (atitudini), al limbajului şi al scrisului;
 stereotipii de atitudine (akinetice): pacientul păstrează mult timp o
poziţie bizară şi incomodă, obositoare, imposibil de menţinut fără
antrenament pentru un om normal;
 stereotipii de mişcare (kinetice, parakinetice): perseverarea unei
mişcări, repetă un gest, acţiune, cuvânt, propoziţie, frază inutile,
incomprehensibile, ilogice;

 unii autori consideră că stereotipia = activitate motorie involuntară şi

inconştientă fără conţinut ideo-afectiv, pe când alţii o consideră fixare
invariabilă a gestului, atitudinii, indiferent de conţinutul ideo-afectiv;
 deşi fenomenologia stereotipiilor este motorie ele au la origine un sens
=> automatizarea este secundară -> câştigă treptat loc dominant în conduită;
 alături de negativism şi sugestibilitate, apar în schizofrenia catatonică,
demenţă, idioţie, imbecilitate, faza finală a delirului cronic, boala Parkinson;

 diferă de mişcările iterative (tulburări de tonus) şi de repetiţiile verbale

monotone (plângerile melancolicilor)
 Activitatea
- Exagerarea activităţii psihomotorii
(tahikinezia, hiperkinezia) -

- mimică mobilă, expresivă + pantomimică amplă, continuă, rapidă;

- apare în stări afective pozitive, intoxicaţii uşoare, hipomanie,

manie;

- când pe fondul hiperkineziei apar neliniştea + dezorganizarea

actelor motorii => excitaţie psihomotorie cu forma ei extremă –
agitaţia psihomotorie;

- agitaţia psihomotorie: determinată de intensitatea, conţinutul

stărilor afective, gradul de claritate a conştienţei;
- trebuie apreciată după coerenţa şi scopul mişcărilor; e dramatică,
spectaculară, întreţinută de reacţiile anturajului;
 Activitatea
- Exagerarea activităţii psihomotorii
(tahikinezia, hiperkinezia) -
Agitația psihomotorie apare în:
Impregnarea cu neuroleptice;

Afecţiunile organice cerebrale (de natură infecţioasă,

vasculară, traumatică, tumorală);

Deteriorare, regresie, nedezvoltare cognitivă;

În manie: există o stare prodromală de irascibilitate şi

ergasiomanie (impulsivitatea de a face ceva);

În depresia endogenă: la pacienţi aparent liniştiţi,

hipomobili; fără un motiv comprehensibil;

În schizofrenie: apare imprevizibil, fără excitaţie din

mediu -> incomprehensibilitatea conduitei;

În epilepsie: în timpul unei echivalenţe epileptice sau

intercritic – determinată de incitaţiile din mediu;

În stări reactive: fără modificarea conştienţei, generată

de frustrare şi paroxismele anxioase;

În psihopatii: agitaţie disproporţionată faţă de situaţie;

are la bază labilitatea afectivă şi scăderea voinţei.
 Activitatea
- Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie) (1) -

În stadiile sechelare, după memningoencefalite, sdr. Parkinson organic

sau neuroleptic, epilepsie, apar:
 lentoarea mişcărilor (= bradikinezie)
 + scăderea cursului ideativ (= bradipsihie)
 + scăderea mobilităţii mimicii şi a expresivităţii (=hipomimie)
 + bradilalie;

Există diferenţe între:

- inhibiţia motorie (diminuare generală, cu scăderea activităţii
motorii)
- şi bradikinezie (scăderea ritmului activităţii fără sărăcire motorie);
 Activitatea
- Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie) (2)-

Akinezia = inhibiţie psihomotorie severă

•Barajul motor (sperrung): oprire bruscă şi fortuită a
oricărei mişcări, inclusiv a vorbirii;
•Fadingul motor: diminuare treptată până la dispariţie a
amplitudinii oricărui gest sau act;
•Stupoarea: imobilitate aproape completă; pacientul - inert,
nu răspunde la solicitări, reacţionează tardiv, vag, mimica
poate fi împietrită de durere / anxietate sau complet
inexpresivă (în stuporul catatonic, sopor, comă);
•Catalepsia: totala inerţie motorie, însoţită de uşoară
hipertonie musculară; pacientul păstrează mult timp poziţia în
care se află sau atitudinea imprimată de examinator

Catatonia: stare complexă cu etiologie şi manifestări multiple,

interesează mai mult activitatea motorie,
•Sugestibilitatea: receptivitate extremă, frecventă în isterie,
psihopatii, oligofrenii, demenţe
•Negativismul: tendinţa de a opune rezistenţă activă sau
pasivă la orice stimul extern şi faţă de satisfacerea nevoilor
fiziologice
•Forme ale negativismului: pasiv, activ, apare în
schizofrenia hebefrenică sau catatonică
 Activitatea
- Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie) (3) -

Catatonia neuroleptică: descrisă de Delay, Deniker, Haase,

Janssen; apare la neurolepticele incisive
• Forme: sdr. Akinetic, sdr. akinetic – hiperton, sdr. diskinetic – hiperton, sdr.
hiperkinetic – hiperton

Tulburările psihomotorii pot interesa reglarea actelor

sau acţiunilor (ex.: inerţie în iniţierea actelor motorii chiar
şi când actul motor respectiv e expresia unei necesităţi
instinctive;

Perseverarea motorie: perseverenţa iterativă, substitutivă;

apare in demenţe senile (Alzheimer, boala Pick), hebefrenie;
diferă de iteraţie (palikinezie)
 Activitatea
- Activitatea pantomimică (1) -

Tulburările de mers:
 Activitatea
- Activitatea pantomimică (2) -

Ticurile:
- apar în nevrozele mixte (motorii), psihastenie
- sunt mişcări cu caracter intempestiv, repetitiv, rapid
- rezultat al contracţiei unor grupe musculare scăpate de sub controlul
voinţei, dar accesibile conştienţei
- mişcări spasmodice parazitare de aspect intenţionat
- cuprind şi onicofagia, tricotilomania
- frecvente în copilărie, pot dispărea spontan după adolescenţă;
Dezorganizarea conduitei motorii (dispraxie, apraxie):
- pierderea exprimării gestuale deşi nu există tulburări motorii
elementare, intelectuale sau senzitivo-senzoriale
- orice activitate, acţiune este executată după un plan ideator (lob
parietal stâng) –> când se trece la execuţie, schiţa ideatorie e mutată
în lobul frontal
 Activitatea
- Activitatea pantomimică (3) -

Dezorganizarea conduitei motorii (dispraxie, apraxie):

 Când se trece la execuţie, schiţa ideatorie e mutată în lobul
frontal (centrul ideo-motor) unde există engramele kinetice –>
în momentul execuţiei acestea trec în cortexul motor rolandic:
 apraxia ideatorie: actul e bine conceput ca tendinţă, kinetica
elementelor e intactă (gesturile pot fi executate corect),
actul nu poate fi executat căci este perturbat planul,
reprezentarea lui; este bilaterală, permite actele simple, nu
şi pe cele complexe
 apraxia ideomotorie: nu poate executa nici actele
complicate, nici pe cele simple (ex.: nu-şi încheie nasturii,
nu scoate limba); interesează numai actele deliberate,
intenţionale, nu şi pe cele spontane, automate
 Viața instinctuală
– Carcteristici generale -

Instinctele:
→ forme înnăscute şi primitive ale trebuinţelor
biologice
 - însuşiri moştenite ereditar
 - reflexe necondiţionate
 - acord cu convenienţele sociale
 - sunt înglobate în personalitate ca elemente stimulatorii
 - în psihopatologie: tulburările instinctelor apar în leziuni
organice, procese psihotice, la personalităţile
dizarmonice
 Viața instinctuală
– Tulburările instinctelor (1) -

1. Tulburările instinctului alimentar

 Bulimia - în leziunile organice: tumori diencefalice, pancreatite,
diabet zaharat, hipertiroidie, convalescenţă
 Polifagia - tendinţa de a ingera fără discernământ alimente
necomestibile
 Anorexia - în depresiile profunde, nevroze, psihopatii (la
adolescenţi, mai mult la fete), în stările psihice reactive, şocuri
emoţionale
 Sitiofobia - refuzul alimentelor (are o motivaţie legată de
conţinutul halucinaţiilor auditive, gustative, olfactive, de
existenţa unor idei delirante de otrăvire, inutilitate, autoacuzare,
negaţie)
2. Tulburările instinctului de apărare
 exagerarea nevoii de autoconservare
 abolirea instinctului de apărare
 în confuzii, demenţe, oligofrenii aceste tulburări se însoţesc de
tulburări ale instinctului de orientare.
 Viața instinctuală
– Tulburările instinctelor (2) -
3. Tulburările instinctului sexual
 Exagerarea: nimfomanie la femei și satiriazis la bărbaţi (în cazuri de excitaţie
maniacală, demenţă, oligofrenie, leziuni de lob temporal, hipocamp
 Scăderea: în stările de epuizare şi nevroze = impotenţe sexuale psihice
 Anomalii în alegerea partenerului
 1. autoerotismul = masturbarea = onanismul
 2. pedofilia
 3. gerontofilia
 4. incestul
 5. homosexualitatea
 6. transsexualismul
 7. zoofilia = sodomania = bestialitatea = cu animale, păsări
 9. fetişismul = prin contemplarea obiectelor intime ale sexului opus
 10. pigmalionismul = azoofilia = cu statui sau în faţa monumentelor funebre ale sexului
opus sau ale aceluiaşi sex
 Anomalii în desfăşurarea actului sexual per se, partenerul fiind ales
corespunzător sexului
 1. sado-masochismul = algolagnia
 2. scaptofilia = la cei cu libidou scăzut
 3. exhibiţionismul = expunerea organelor sexuale în public +/- masturbarea în
prezenţa persoanelor de sex opus