Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul

Referat
La Disciplina: Limba Română
Tema: Genul Liric,Epic,Dramatic

Efectuat: Inna Dîșlovaia

Grupa: ETE1811
Verificat: Roșca Tatiana

Cahul, 2018

1
Genul liric, a carui denumire provine de la cuvantul lira - instrument muzical cu
care se acompania recitarea unor creatii literare - cuprinde totalitatea creatiilor
lirice, adica a acelor opere literare in care autorul isi exprima direct propriile
ganduri, idei si emotii, fiind prezent si eul liric.

In aceste opere, prezenta autorului este directa, nemijlocita, iar obiectul lor sunt
sentimentele intime. Sunt prezente confesiunea, autoexprimarea, subiectivitatea
interioara, dar sentimentele proprii poetului capata un continut general uman in
care cititorul se recunoaste.
Specii ale genului liric au aparut inca din Antichitate, manifestandu-se, de pilda, in
literatura latina inca din secolul I i.Hr. Pe parcurs, ele s-au imbogatit nu numai ca
diversitate artistica si tematica, ci si ca numar.
Trasatura comuna a operelor lirice este, asa cum aratam, exprimarea directa a
gandurilor, ideilor si sentimentelor, realizata prin confesiune., autoexprimare,
subiectivitate, prin prezenta nemijlocita a eului care se exprima pe sine.
Lirica este o poezie a momentului, a prezentului, are in centrul ei viata
oamenilor sub toate aspectele, dar compozitia operei lirice nu urmareste o
succesiune de evenimente, ci o varietate de sentimente, de stari de spirit, care
sporesc treptat in intensitate.

In ciuda acestor trasaturi comune, operele care apartin genului liric se

si particularizeaza prin anumite note definitorii, ceea ce explica diversitatea
creatiilor lirice, atat populare cat si culte.
De pilda, poetul liric isi exprima direct propriile ganduri, idei, sentimente, dar
el vorbeste in numele poporului sau al unei intregi categorii sociale, fiind
exponentul acestora, om al cetatii. Alteori, trairile exprimate direct sutit
determinate de un aspect din natura, care-l face sa vibreze profund si statornic, sau
sunt deosebit de puternice, deoarece au la baza o experienta de viata strict
personala. Exprimand propriile trairi, poetul liric reflecta, de fapt, in imagini
artistice, si realitatea care a determinat aceste sentimente.
Operele lirice sunt diverse si prin procedeele artistice folosite de autori, pentru ca
acestea, fie ca sunt tropi sau procedee de sintaxa poetica, fie ca sunt elemente de
versificatie, corespund starilor sufletesti exprimate.
De aceea genul liric cunoaste o mare diversitate de specii.
Lirica populara cunoaste mai multe specii care au trasaturi comune, dar care se si
diferentiaza prin unele trasaturi specifice. Astfel, din genul liric popular fac
parte doinele, cantecele (care pot fi satirice, sociale, de dragoste, de leagan sau
romante), bocetele si strigaturile.
2
Trasaturile lor comune sunt: subiectivitatea, exprimarea directa, nemijlocita, a
sentimentelor, forma versificata, dar modalitatile de evidentiere si scopurile aces負
ora sunt diferite.

In genul liric cult intra lirica cetateneasca, cea intima si lirica

peisagistica. Lirica cetateneasca cuprinde: imnul, oda, psalmul, pamfletul,
satira si epigrama; lirica intima contine: elegia, cantecul,
romanta si meditatia, iar lirica peisagistica este constituita din pastel si idila.
Daca creatiile lirice populare apar in exclusivitate versificate, cele care apartin
liricii culte sunt, in majoritatea lor, in versuri, dar pot fi si in proza, asa cum este
cazul poemelor in proza.
Indiferent de specia lor stabilita in functie de tema si de natura sentimentelor,
poeziile lirice se clasifica si dupa un criteriu de structura: numarul strofelor,
numarul versurilor dintr-o strofa, masura unui vers, dispunerea strofelor si a
versurilor etc.
Tinand seama de criteriile enumerate, poeziile cu forma fixa sunt: sonetul,
rondelul, gazelul.

3
GENUL EPIC. CARACTERISTICI. MODURI DE EXPUNERE EPICE.
SPECII EPICE
GENUL EPIC (din fr. épique, lat. epicus)
I. Definiție: Genul epic reprezintă totalitatea operele literare scrise în proză/ în
versuri, în care ideile și sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin
intermediul naratorului, acțiunii și al personajelor, utilizând ca mod de expunere
dominant narațiunea.
II. Caracteristicile operelor/ textelor literare epice :
a) Autorul îşi exprimă indirect ideile, conceptele și sentimentele prin
intermediul acţiunii şi al personajelor.
b) Are o acţiune ce poate fi prezentată pe momentele subiectului literar
(expoziție, intrigă, desfășurarea /dezvoltarea acțiunii, punctul culminant,
deznodământul.
c) Are personaje care săvârșesc acțiunea. Acestea sunt fictive, sunt rodul
imaginației autorului, însă pot fi verosimile (pot părea reale). Unele personaje chiar
dacă au atestare istorică (de ex.MihaiViteazul în balada cultă ”Pașa Hassan”),
scenariul luptei și replicile dintre personaje sunt inventate de către autor )
d) Este prezent naratorul – ca ”purtător de cuvânt” al autorului. (naratorul
aparține textului, nu este real). În opera epică se observă prezenţa naratorului prin
folosirea verbelor la persoana a III-a (narator obiectiv) şi la persoana I (narator
subiectiv); narator-
personaj.
e) Modul de expunere specific
este naraţiunea(utilizată în relatarea faptelor/evenimentelor/ întâmplărilor în
ordine cronologică). Narațiunea este completată de descriere şi dialog și uneori
de monologul interior (în povestirile de tip jurnal la persoana I).
Rolul modurilor de expunere într-un text epic:
a.Narațiunea are rol de a dezvolta firul epic (de a relata/prezenta
întâmplările);
b.Descrierea este utilizată în expoziție în prezentarea cadrului acţiunii şi
descrierea atmosferei (timpul și locul acțiunii) dar și în caracterizarea directă
a personajelor (descrierea-portret) realizată de către autor, de către celelalte
personaje sau prin autocaracterizare ( de către personajul însuși).
c)Dialogul are rol de a caracteriza indirect, prin limbaj, personajele (prin modul
în care comunică ) Dialogul conferă de asemenea, dinamism povestirii, prin
schimbul de replici dintre personaje.
4
d)Monologul interior este modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în
care un personaj introspectează(analizează) propriile stări sufletești. (Vorbirea
personajului cu sine însuși)
III.Specii epice: –1.scrise în proză: schiţa, povestirea/naraţiunea, povestea,
snoava, nuvela, basmul,
romanul, parabola, anecdotă,
reportaj, memorii, jurnalul,
poemul –2.scrise în
versuri:– fabula, balada, legenda, poemul eroic
-3. populare: balada,legenda,snoava, basmul (au caracter
oral, anonim, tradiţional-colectiv, expresiv, sincretic)
-4.culte (scrise de autori consacraţi, spre ex. I.Creangă,
I.Slavici, M.Sadoveanu) schiţa, balada cultă, naraţiunea/povestirea,
amintirile/ jurnalul, poemul eroic, basmul cult, nuvela, romanul.
IV.Momentele subiectului
Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările
conflictului).Stabilește situația inițială.
Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele narațiunii)
Reprezintă evenimentul care schimbă situația inițială
Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic și este partea cea mai
amplă a povestirii)
Punctul culminant (momentul cel mai tensionat/dificil al conflictului)
Deznodământul (sfârșitul conflictului, situația finală)

5
Genul dramatic
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi ulterior
reprezentate pe scena unui teatru. De aceea, operele dramatice presupun o limitare
în timp și în spațiu a acțiunii reprezentate. In operele dramatice apare un conflict
dramatic, care este axa în jurul caruia se dezvolta acțiunea, bazată pe împrejurări,
pasiuni și caractere care se ciocnesc. Personajele textului dramatic comunică prin
intermediul dialogului și a monologului, autorul neintervenind decât în indicațiile
scenice (regizorale). Indicațiile scenice apar între paranteze sau în subsolul
paginilor și se referă la acțiunea personajelor, la gesturi, la decor etc. Personajele
iau cu totul locul autorului, a cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile
de regie, care se numesc didascalii.
Specii ale genului dramatic
Tragedia
Comedia
Tragicomedia
Drama
Teatrul absurdului
- ca denumire termenul provine de la cuvantul “ drama “ care inseamna actiune;
- prin definitie opera dramatica este scrisa cu un scop precis si anume de a fi pus in
scena;
- intamplarile nu sunt relatate ci ele se desfasoara in fata cititorului;
- modul de expunere specific este dialogul, prin care personajele comunica idei,
sentimenete, conceptii
- naratiunea si descrierea au un rol secundar, ele aparand in indicatiile scenice sau
fiind legate de vorbirea directa a personajelor
- apar indicatiile scenice care aduc precizari legate de loc, timp, atmosfera sau stari
sufletesti
- structural operele dramatice sunt impartite in acte si scene : actele reprezinta
diviziuni care structureaza subiectul, reprezentand o etapa a desfasurarii actiunii,iar
scenele sunt subdiviziuni ce marcheaza intrarile si iesirile personajelor din scena
- indentificam in opera dramatica un conflict deosebit de puternic si dinamic.
Adesea conflictului principal i se subordoneaza o serie de conflicte secundare. De
asemenea putem vorbi despre un conflict exterior dar si de unul interior.

6
- specii literare ale genului dramatic sunt : comedia, drama, tragic-comedia,
vodevilul, melodrama, tragedia
Genul dramatic - Argumentare ca o opera studiata apartine genului dramatic
1. Definitia:
''Genul dramatic cuprinde opere literare destinate a fi reprezentate pe scena.De
aceea ,creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste amploarea in
timp siin spatiu a actiunii prezentate.''
2. I.L.Caragiale - cel mai apreciat dramaturg roman ,fiind autorul unor piese de
teatru remarcabile ,printre care ''Kir Ianulea'' ,''O noapte furtunoasa'',...
3. O scrisoare pierduta ,una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale
dramaturgiei romanesti ,mereu actuala ,pusa in scena in diferite conceptii
regizorale.
4. Structura textului: ''Ca in orice piesa de teatru ,textul este divizat in acte care la
randul lor cuprind mai multe scene .Piesa ''O scrisoare pierduta'' cuprinde 4 acte
numerotate iar scenele sunt delimitate prin plecarea sau prin intrarea unor
personaje (ex.:''Tipatescu iese in stanga'').''
''Fiind o opera dramatica ,contine indicatii scenice prin care autorul da sugestii
privind jocul actorilor si aranjarea decorului ,de obicei marcate intre paranteze
(ex.:''razand'' ,''cu tarie'' ,''mahnit'').
5. Actiunea oricarei piese de teatru se dezvolta in jurul unui conflict dramatic:
''Actiunea se desfasoara ,de fapt ,in jurul ratacirii unei scrisori de dragoste ,pe care
prefectul Tipatescu i-o trimite sotiei lui Trahanache ,Zoe. Aceasta pierde insa
scrisoarea ,care ,ajunsa in mainile adversarului politic , Catavencu ,devine un
instrument de santaj .Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii in cazul in care
Tipatescu ,Trahanache si cei din partidul lor nu ii sustin candidatura pentru un loc
in parlament.'' rq569d3354oqqe
6. Personajele textului dramatic sunt prezentate la inceput cu detalii privind
identitatea lor.
7. Personajele comunica prin intermediul dialogului,autorul (naratorul)
neintervenind deloc in text .Fiecare interventie a personajelor se numeste replica si
personajul care o da este numit la inceput si se fac unele indicatii scenice privind
jocul acestuia (Atat Pristanda cat si Tipatescu isi schimba tonul ,pozitia ,mimica in
cursul dialogului si acest lucru este indicat cu precizie intre paranteze)
8. O alta modalitate de comunicare este monologul dramatic constand in
interventia ampla a unui personaj aflat singur sau facand abstractie de celelalte

7
personaje de pe scena .Se noteaza de obicei cu indicatia ,,aparte’’.Tehnica aparte-
urilor este frecvent aflata in dramaturgie.
Rolul monologului este de a dezvalui gandurile personajului si parerile lui despre
ceilalti (Gandurile lui Pristanda ,din scena 2 ,despre conul Fanica ,coana Joitica
,…)
Interogatia retorica si exclamatia retorica au un rol esentian in textul dramatic ,sunt
folosite pentru a da relief personajelor si pentru a conferi voiciune dialogului si
sunt insotite de o intonatie specifica.

GENUL DRAMATIC cuprinde operele literare create pentru a putea fi

reprezentate pe scenă prin intermediul acţiunii directe a personajelor în faţa
spectatorului.
Etimologic, drama înseamnă acţiune.
Dramaturgul nu povesteşte faptele, ci le lasă să se desfăşoare în faţa spectatorului .
Astfel, ideile şi sentimentele autorului reies indirect ; ele vor fi deduse de către
spectator ( cititor) după vizionarea (lectura) spectacolului.

STRUCTURA FORMALĂ
ACT – subdiviziune a unei piese, care cuprinde mai multe scene. Între acte sunt
pauze , cu scopul schimbării decorului.
SCENĂ – subdiviziune a unui act , care surprinde o singură întâmplare, într-un
cadru neschimbat. Este delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj din dialog.
TABLOU - cuprinde un dialog sau un monolog al unui personaj în cadrul
aceleiaşi scene, desfăşurat într-o anumită parte a decorului .
ACŢIUNE/ MODURI DE EXPUNERE
Spaţiul şi timpul sunt limitate.
Numărul personajelor este, de asemenea, limitat.
Acţiunea este bine organizată, concentrată în jurul unui conflict puternic.
Textul dramatic este o succesiune continuă de replici, deci textul este integral
dialogat.
Dialogul este modul de expunere caracteristic, dar adeseori este folosit monologul.

8
Descrierea , ca mod de expunere , poate să apară în indicaţiile scenice sau în
replicile personajelor.
SUBIECTUL DRAMATIC
Acţiunea se derulează pe scenă prin faptele şi dialogul personajelor. Ea este
structurată în : expoziţiune,conflict sau intrigă, desfăşurarea acţiunii, punct
culminant ,deznodământ şi cuprinde o succesiune de evenimente care se dezvoltă
în jurul conflictului dramatic.
AUTORUL
Personajele iau locul autorului .
Autorul se manifestă direct doar prin indicaţiile scenice şi de regie , iar indirect
prin textul său .
INDICAŢIILE SCENICE
Sunt indicaţiile pe care le face autorul şi care se află intre paranteze ; ele se referă
la timp,spaţiu, gestică, decor sau jocul actorilor.
Ajută la transpunerea textului în spectacol .
REPLICA este un enunţ de mărime variabilă, rostit de un personaj, în cursul unui
dialog.
Personajele iau locul autorului .
Autorul se manifestă direct doar prin indicaţiile scenice şi de regie, iar indirect
prin textul său .
SPECII DRAMATICE
COMEDIA – specie a genului dramatic, în versuri sau în proză , cu un conflict
aparent puternic şi un deznodământ vesel , care provoacă râsul prin surprinderea
moravurilor , a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate
TRAGEDIA – specie a genului dramatic , în versuri sau în proză , cu un conflict
foarte puternic şi un deznodământ nefericit
DRAMA – specie a genului dramatic , în versuri sau în proză , cu un conflict
puternic şi un deznodământ grav, în care elementele tragice se împletesc cu cele
comice.